Enigma Otiliei, George Calinescu

.......................................
                              XL.

                - Felix, nu cunosti bine sufletul feminin. O fata admira un tanar cu ganduri serioase, dar se oboseste si adesea prefera oamenii mediocri. Are si ea idealul ei, acela de a placea cat e tanara, de a strange barbati in jurul ei. Un ambitios e putin egoist, orice ai zice, si vrea sa faca din femeie o icoana pentru uzul sau personal.
      - Asadar, tu gasesti ca eu sunt un ambitios, care..... te-as face nefericita?
      - N-am vrut sa spun asta Felix. Constat insa, ca sunt mediocra, neinsemnata pe langa tine. Vointa ta imi inspira respect. Pana acum radeam de oamenii prea seriosi, imi placeau barbatii chic. Nici nu stiu cine e prim-ministru, atat de putin ma intereseaza lumea izbutita. Noi fetele, Felix, suntem mediocre, iremediabil mediocre, si singurul meu merit este acela ca-mi dau seama de asta.
     Felix se ridica in picioare amarat:
     - Otilia, tu-mi scapi totdeauna printre degete, nu mai iubesti. Vrei sa ma schimb, sa devin chic? Voi incerca!
     - Ba nu incerca, fiindca mediocritatea nu-ti sta bine. Te asigur ca te iubesc prea mult. Nu-ti interzic sa-ti faci din mine un scop in viata, fa asa ca si cand as merita acest lucru. Dar eu nu-l merit, asta e adevarul.
     - Te incredintez ca-l meriti.
     - Nu-l merit Felix, ai sa vezi. Cand tu vorbeai de ideal, eu ma gandeam ca n-am sters praful de pe pian. Ce vrei? Sunt o proasta. Ce-ai zice daca as concerta putin?
     Otilia nu mai astepta raspunsul, duse pe Felix de mana in odaia cu pianul, dechise capacul, sufla o data claviatura, apoi incepu sa cante "Chant sans paroles" de Ceaikovski, fluierandu-l totodata. Dupa aceea sari la fereastra si privi in curte. Ningea cu smocuri mari de lana, a caror cadere dadea o senzatie de incetineala si de pieire a oricarui son. Pomii erau grei de zapada, si materialele lui moc Costache, captusite cu blanuri albe, aveau aerul unor arhitecturi polare. Marina trecu prin curte, cu fizionomie de eschimos vatuita cu zapada pana in gat. Se auzira zurgalaii unei sanii.
     - Stii ce? zise repede Otilia. Am gust sa ma plimb cu sania. Vrei sa ma iei?
     Felix consimti bucuros, se imbraca si in curand se aflau intr-o sanie ingusta, in spatele unui birjar matahalos, care ocupa cu dosul lui tot vehiculul. Un copil indraznet alerga strigand dupa ei, agatandu-se din cand in cand de platforma dindarat. Muscalul il plesni cu biciul pe de laturi, injurandu-l cu sete. Inveseliti de clopotei, imbracati intr-o retea alba si satisfacuti de usurarea saniei, caii vineti alergau, jucand din picioare si luand pozitiile academice ale cailor in spume din compozitiile lui Gericault. Un caine mare, mops, alerga inaintea lor, latrand indaratnic si apucand cu necaz, cand putea, un ciucure al valtrapului. Infasurati pana aproape de gat in paturi, Felix si Otilia primisera pe cap si pe umeri glugi de zapada. Fulgii cadeau atat de desi si de mari, incat Otilia scoase limba afara, ca sa culeaga cativa si sa-i guste.
     - Iti place? intreba ea pe Felix.
     - Da! raspunse tanarul.
     Buna lui dispozitie era evidenta, dar se ghicea ca multumirea lui vine, mai cu seama,  din faptul ca se afla alturi de Otilia. In schimb, fata se bucura de zapada, de frig, de plimbare in sine si facea semne amicale si conspirative unor copii care urmareau sa-si atarne saniuta lor de coada saniei. Ajunsesera la Sosea. Zapada era atat de mare, incat curatatorii abia izbutisera s-o ingramadeasca in diguri mari, naftalinoase, de o parte si de alta a drumului, in jurul teilor. Otilia facu semn, cu degetul impuns in spatele dur de cojoace al birjarului, sa opreasca, se dadu jos si se arunca pe spate, cu voluptate, intr-un morman de zapada. Pielea fetei ii era rosie si moale, ca a marului cretesc, si pe gura ii ieseau colaci mari de aburi, din cauza gerului. Distrata de acest fenomen, il chema pe Felix si umflandu-si obrajii ii facu o demonstratie de productie de aburi. Felix ii simti mirosul delicat, amestecat cu acela astringent al zapezii. Otilia merse apoi, trasindu-si sosonii prin nameti, striga uhu unei bande care trecea  intr-un tren de saniute, trase de doi cai inhamati unul dupa altul si se rasturna in lesinuri simulate, cand pe un troian, cand pe altul. Era plina de zapada, din cap pana-n picioare, prin par, in urechi, in ochi. Cativa copii se stransera in jurul ei, apoi fugeau, si unul furios o bombarda cu un bulgare. Otilia se apleca si ea si arunca un bulgare de zapada, strigand:
     - Pungasule!
     - Nu asa, corecta Felix, ci pu-pungasule!
     Rasera amandoi. Cand fura din nou in sanie, Otilia zise:
     - Acum trebuie sa fie admirabil la mosia lui Pascalopol, pe campul plin de zapada. Sa alergi la nebunie, ca un allegro de piano, trasa de cai de curse.
     Felix nu raspunse nimic, ci numai zambi intr-un fel care i se paru Otiliei silit. Pe Calea Victoriei, in apropierea case mosierului, Otilia, dupa o tacere lunga, varandu-si mana sub bratul lui Felix, propuse cu timiditate:
     - Ce-ai zice daca am merge sa-i facem o vizita lui Pascalopol? I-ar face foarte multa placere, fiindca sunt sigura ca se plictiseste.
     Felix nu-si putu masca suficient contrarierea:
     - Du-te tu singura si eu te-astept. Daca i-ar face placere prezenta ta, nu sunt sigur in ce ma priveste pe mine.
     Otilia facu o mica strambatura si nu mai spuse nimic si, cu toate rugamintile lui Felix, nu mai consimti sa se opreasca. Se intoarsera, deci, acasa. Desi se intunecase, nu se vedea nicio lampa aprinsa. Otilia, cam mirata, intra inauntru. Deodata se auzi un tipat, si fata iesi palida si imbratisa tremurand pe Felix.
     - Ce s-a intamplat?
     - Papa! planse Otilia.
     Felix se repezi inauntru si i se paru ca vede ceva negru intins pe masa. Cauta chibriturile, aprinse lampa si descoperi pe mos Cosatche, cazut jos pe podea, dar gemand incet, il ridica cu greutate si-l puse pe sofa, privit de Otilia, care sedea langa usa, inspaimantata.
    - Trebuie s-o trimit pe Marina dupa doctor.
    Otilia alerga afara si o gasi pe batrana dormind imbracata, in odaia ei. Cand auzi ca i-a venit rau lui mos Costache, Marina, fara sa mai spuna nimic, somnoroasa, fugi repede in curtea Aglaei, in loc sa cheme doctorul si astfel, intr-o clipa, toata banda venea in mars spre locul intamplarii. Batranul nu era mort si nici macar inconstient. Cu o singura mana, greoi, isi pipai mijlocul, apoi sopti:
    - Pascalopol!
    Felix abia avu timp sa-i explice Otiliei ca batranul voia sa aiba alaturi pe mosier, ca odaia se si umplu de Aglae, Stanica, Olimpia, Aurica, Titi si Marina.
    Marina notifica, cam cu bataie de joc:
    - Otilia a zis sa ma duc sa chem doctorul!
    - Fugi de-acolo cu doctorul, tipa Aglae, ce-i mai trebuie doctor, acum?
    - Sa fii sanatoasa, completa Stanica, dupa al doilea atac e bun de ingropat. Nu vedeti c-a murit? Dumnezeu sa-l ierte!
    Si se inchina, foarte evlavios.
     - Aduceti o lumanare frate, sa fie crestineste. Mos Costache dezminti, prin gemete, decesul, spre vadita dezamagire a celor de fata. Stanica, mai in soapta, se simti indatorat sa dea sperante:
    - Orice-ar fi, nu scapa, mi-a spus mie doctorul.
    - Mai bine sa-l ia Dumnezeu, fu Aglae de parere, decat sa-l chinuiasca si pe el cu vreo paralizie si sa ne chinuiasca si pe noi.
    In vremea aceasta, Otilia alergase pe poarta afara si avusese norocul sa gaseasca inca sania cu care venise, fiidca birjarul se daduse jos sa curete reteaua de zapada cu o maturica.
    - Alearga repede, striga Otilia.
    Birjarul dadu un plesnet biciului si sania aluneca nebuneste, umpland toata strada de veselia zurgalailor. Otilia, insa, era nemiscata, cu ochii pierduti in gol.
    Felix aduse putina zapada si o puse pe capul batranului desi stia ca e inutil. Mai degraba, ar fi trebuit sa-l dezbrace, dar stia ca batranul avea bani cu el si nu voia sa-l tradeze. Stanica propuse totusi dezbracarea:
     - Trebuie sa-i scoatem hainele, sa rasufle, oricat, suntem datori sa facem ce putem.
     Si se repezi singur la mos Costache sa-i traga haina. Acesta scoase un mormait grozav, semanand a racnet, care ii inspaimanta pe toti, si stranse mainile si mai solid peste abdomen.
     - Parca l-ar durea pantecele! observa Stanica, privind cu atentie. ("E ceva la mijloc!" isi zise el)
     - Sa fiti cu ochii in patru, comanda Aglae, sa nu piara un ac din casa. Noaptea asta stam aici, ca n-o fi foc.
     Foarte repede sosi Pascalopol cu doctorul si cu Otilia.
     - Ce mai cauta si astia?! sopti Aglae catre fetele ei, inciudata.
     Doctorul se apropie de pacient, puse capul provizoriu pe pieptul lui, apoi se dezbraca, ceru lighean si ordona dezbracarea bolnavului. Batranul protesta cu gemete violente si facu semn ca voia intai sa iasa afara toti ceilalti. Pascalopol explica frantuzeste dorinta lui mos Costache, ascultat foarte atent de Stanica, si doctorul ruga asistenta, in interesul reusitei operatiei, sa iasa putin afara. Stanica fu cel mai impaciuitor.
     - Iesim, domnule profesor, cum nu, e in interesul pacientului.
     Aglae se retrase, aruncand o aluzie indeajuns de bine pronuntata, ca sa se auda:
     - Ce mai e si asta? N-are voie "familia" sa stea in odaia bolnavului?
     Doctorul lasa sange bolnavului, chiar in regiunea capului, legandu-l apoi cu un bandaj. In urma acestei operatii, batranul se inviora simtitor si se vazu ca acum aceeasi mana si acelasi picior erau prinse mai tare de paralizie si ca vorba era mai incurcata. Totusi, mos Costache se putea exprima satisfacator si se misca.
     - E tare, remarca doctorul, scapa si acum. Batranul cerceta cu ochii odaia si cand se incredinta ca nu mai erau alte persoane, afara de cei doi, zise:
     - Pa-pascalopol, vreau sa-ti dau banii pentru fe-fetita.
     - Daca crezi, zise acesta, cu oarecare indiferenta, ca sa nu-l sperie, da-mi-l.
     - A-ajuta-mi!
     Batranul incerca sa-si traga cureaua cu mana, dar, neputand, ruga din ochi pe mosier. Acesta, ajutat de doctor, il dezbraca cu bagare de seama, pandit cu incordare de bolnav, si gasi sacul si buzunarul, din care scoase pachetul de hartii infasurat cu sfori. La cererea batranului, desfacu pachetul si gasi alte trei mai mici. Batranul i le smulse din mana.
     - Domnule doctor, mai ma fac bine? intreba el.
     - Cu ingrijire, te faci.
     Batranul atunci, nu fara mari codiri, lua numai un pachetel de o suta de mii din cele trei si-l dadu lui Pascalopol pentru "fe-fetita". Celelate isi rezerva sa i le dea mai tarziu. Fiindca nu se putea scula usor din pat, ruga pe mosier sa-i vare saculetul cu monede si celelalte doua pachete sub salteaua care era aruncata, pentru uzul lui, peste canapea. Cand Pascalopol ispravi treaba, batranul, care pandea ingrijorat, sopti cu spaima:
     - Ochii, ochii! si arata cu mana sprea geam.
     Cei doi barbati privira  si nu vazura nimic, dar li se paru a auzi pasi scartaind pe zapada.
     - Nu e nimeni, linisti Pascalopol pe mos Costache, umbla lume prin curte.
     In sfarsit, li se dadu voie celorlalti sa intre si navalira in odaie ca o clasa de copii dupa recreatie. Felix si Otilia ramasera in pragul usii. Apoi, mosierul si doctorul luara pe Otilia la o parte, inchizandu-se cateva minute in odaia ei, si vorbira acolo, ceva ce Felix nu putu si nici nu cuteza sa afle. La plecare, doctorul dadu iar pe la bolnav si recomanda celor de fata atentie pentru pacient.
     - Cum este, domnule doctor? Spuneti-ne sincer!
     - Esti iarasi in afara de pericol si, cu liniste, poate sa-si revina, desi cu mai multa greutate, fiindca are membrele prinse putin.
     Stanica simula entuziasmul, neurmat deloc de ceilalti:
     - Domnule doctor, sunteti providenta noastra, inca o data ati savarsit o minune, redandu-ne pe bunul nostru unchi. Va vom fi in veci recunoscatori. ("Mama ta de pezevenghi, gandi Stanica in sinea lui, te-a adus grecoteiul sa strici viitorul meu!")
     - Batranul, explica Pascalopol doctorului in trasura, are o familie lacoma, care-l pandeste pas cu pas, ca nu cumva sa lase averea domnisoarei pe care ai vazut-o si care e fata lui vitrega, din a doua casatorie.
     - Delicioasa fata, caracteriza doctorul pe Otilia, pacat!
     - Ma silesc, zise Pascalopol, ca pentru el, sa-i fac binele, fara s-o jignesc.
     Ceata veghetorilor nu mai avu veselia de data trecuta si pazira pe batran in tacere si fara sa doarma. A doua zi dimineata, vazand ca batranul traieste destul de linistit, in patul lui, Aglae gasi ca era obositor sa strajuiasca toata casa. Lasand pe Aurica in odaie, lua pe Titi, Olimpia si pe Stanica si cerceta cu de-amanuntul toate odaile.
     - Decat sa vina cineva sa fure, mai bine sa ducem dincolo lucrurile mai de pret.
     Si incepu scotocirea. Carara scaunele, tablourile, oglinzile - prin fata, ca sa nu simta batranul! Olimpia si Stanica luau lucruri marunte si le ascundeau pe cont propriu, inghintinadu-se unul pe altul. Otilia vazu cum Marina, Stanica, Titi, Olimpia, Aglae treceau in sir, prin zapada, spre fundul curtii, de dimineata, si sufletul i se umplu de revolta. Avu impulsiunea de a deschide o fereastra a geamlacului si de a tipa, apoi se ingrozi ca batranul a murit si alerga in camasa si-n picioarele goale pana in sufragerie, unde batranul dormea linistit, sforaind. Atunci se intoarse in odaia ei, se imbraca si scula dupa aceea si pe Felix, pe care-l duse la geam.
     - Vezi ce se intampla aici? Ce zici?
     Felix se umplu de indignare, la randul lui, insa Otilia il sfatui sa taca.
     - Este inutil, daca nu e papa, n-au decat sa-si ia toate fleacurile. Nu trebuie sa simta bietul papa, fiindca, daca afla, se supara si moare pe loc.
     Observatia i se paru lui Felix foarte cuminte. Banda opera deci in liniste, papa ce obosi, amanand pe alta data noul transport. Aurica poftise si la pianul Otiliei, dar mai mult din gelozie Olimpia declarase ca nu se cade, ca este o margine in toate. Pianul era al Otiliei, de la mama-sa.
     - Unde sta scris asta? Are act? se ratoi Aurica.
     Stanica interveni, tactic:
     - Lasa, frate, mai tarziu o sa discutati asta. Pianul e alaturi de sufragerie si se aude cand il scoateti. ("Perversa familie!" o califica el in gand)
     Batranul sedea pe spate, nemiscat, dar tragea cu urechea. I se paru ca aude zgomote suspecte, soapte, si cand Otilia fu langa el, intreba:
     - Cine vorbeste asa? Ce tot scartaie acolo, prin odai?
     - E vantul, papa.
     - Nu intra vantul in casa mea. Ma duc sa vad.
     Si facu sfortarea de a se da jos din pat. Otilia il opri cu blandete si se jura ca nu e nimic. Deschise usa de la odaia cu pianul, deschise aceea de la salon, acum aproape gol, si afirma ca nu vedea nicio schimbare. Batranul se declara multumit, provizoriu. Dupa catava vreme, banuiala ii reveni si intreba:
     - Pia-pianul este in odaie?
     - Papa, stii ca pianul nu zboara!
     - Sunt pungasi, las' ca stiu eu!
     - Nu, papa, pianul e in odaie, cum l-ai lasat.
     - Du-te si canta ceva.
     Otilia se duse si canta aceeasi bucata de Ceaikovski, care i se paru, de data asta, lugubra. Batranul fu incredintat definitiv.
     - Ei, papa, ai vazut ca este pianul? Unde credeai ca o sa plece?
     - Dar ochii? intreba mos Costache.
     - Care ochi?
     - Ochii care ma priveau aseara, pe fereastra!
     Otilia crezu ca batranul a avut un mic delir si nu raspunse nimic. Dupa o zi intreaga de neschimbare, dupa ce Vasiliad insusi vazu pe mos Costache, trebuira toti sa recunoasca viabilitatea bolnavului. A-l  mai pazi era plictisitor. Batranul se misca pe canapeaua lui, pe care nu voia s-o paraseasca decat pentru unele trebuinte, cand se lasa ajutat de Marina, si parea foarte multumit. Starea de euforie ii revenise, Aglae tinu un scurt consiliu de familie si hotari, sustinuta cu aprindere de Stanica, sa supravegheze toti pe batran cu randul. Stanica fu de parere sa nu mai intre nimeni in odaie la bolnav, ca sa nu-l faca sa banuiasca ceva si apoi sa se supere si sa faca testament, urmand ca Marina sa dea stiri despre el si sa vesteasca atunci cand ar fi de trebuinta. Asta nu-l impiedica pe Stanica sa vina mereu la batran, sa-l intrebe de sanatate, sa-i povesteasca intamplari de la bolnavi sculati de pe patul de moarte si alte baliverne de astea. Il supara insa prezenta Otiliei, care ingrijea pe mos Costache cu o lipsa de repulsie care starni admiratia lui Felix. Otilia era socotita usuratica si se dovedea devotata. Mos Costache privea pe Stanica cu multa dusmanie si se intepenea si mai bine in pat, cand il vedea, urmarindu-l strans cu privirile.
     Pascalopol mai facu in curand o vizita batranului, il asigura, cand putura fi singuri o clipa, fiindca Stanica nu-i slabea, ca depusese banii la banca pe numele Otiliei. Arata batranului scrisoarea. Pascalopol spera ca mos Costache ii va vorbi si de ceilalti bani, ca va consimti sa-i dea. Totusi, din delicatete, nu pomeni nimic batranului si gasi chiar de cuviinta sa plece mai curand, ca sa nu dea de banuit Aglaei. Stanica intreba afara pe Pascalopol:
      - Ce-ti spunea batranul? Face testament? Are vreun gand?
      - Nici n-am vorbit de asemenea lucruri, il asigura mosierul. Se poate? Ce amestec am eu?
      "E siret grecoteiul. Cu asta, cu Otilia si cu Felix si poate cu Georgeta, am cuceri lumea."
      - Ce ti-a spus Pascalopol? il intreba Stanica pe mos Costache.
      - Ce sa-mi spuna? zise acesta suparat ca Stanica se apropie prea mult de pat si impingandu-l cu mana. Ce sa-mi spuna?
     - Pai eu stiu? Dar el e siret. Te invata cine stie ce prostii, asa, ca sa te induca in eroare. Nu-mi inspira incredere. Pentru orice ar trebui sa ma consulti pe mine, ca sunt avocat, ce Dumnezeu! si-ti fac toate gratis.
     - N-am nevoie de avocat, i-o taie batranul.
     Stanica spiona pe Felix si pe Otilia asupra plecarii lor in oras.
     - Azi ai cursuri, nu? ii zicea el lui Felix.
     - Am! raspundea Felix, fara sa banuiasca nimic.
     Otilia, dimpotriva, nu pleca de acasa, preocupata numai de batran. Stanica o indemna mereu:
     - Ai sa te surmenezi, sa te imbolnavesti, si asta nu e bine chiar in interesul batranului. Mai du-te si te plimba, ca vad eu de mos Costache.
     Intr-o zi Stanica, din bucataria Marinei, unde se ascunsese venind din fund, vazu pe Felix plecand in oras. Prin urmare nu mai era acasa decat Otilia. Trecu din bucatarie tiptil prin fata, intra pe usa gotica si trecu prin toate odaile pana ajunse in dreptul sufrageriei. Privi pe gaura cheii si constata ca nu era nimeni afara de batranul intins pe canapea. Iesi din nou afara si intra pe din dos in odaia cu pianul. Otilia era acolo rezemata cu coatele de capac, ganditoare.
     - Cum ii este lui mos Costache? intreba Stanica.
     - Tot asa! zise sumbra Otilia.
     - Sa stii ca azi vine Pascalopol, dupa-masa, parca asa mi-a spus, minti Stanica.
     - Da? se sperie Otilia. Apoi, dupa o scurta deliberatie: N-ai vrea sa te duci in oras sa-mi cumperi o cutie de pudra?
     - Draga, se apara Stanica, am toata bunavointa, dar nu ma pricep in lucruri femeiesti. Si apoi stii cum e Olimpia, cand o afla ca m-am dus pentru tine, imi aprind paie-n cap. Du-te tu, repede, ca eu pazesc. Nu-l crezi pe Stanica capabil de devotament? Imi pare rau.
     Dupa oarecare gandire, Otilia se hotari.
     - Ma reped pentru o jumatate de ceas, te rog sa stai aici sau sa rogi pe Aurica sa vina.
     Stanica puse mainile la piept, turceste, in semn ca merita credinta nestramutata.
     - Du-te fara nicio grija.'
     Otilia isi lua mantila pe ea si pleca, urmarita din ochi de Stanica. Acesta privi, crapand putin usa, in curte, se incredinta ca nu misca nimeni, si apoi intra in odaia lui mos Costache. Batranul il supraveghea dusmaneste cu privirea. Stanica merse la usa dinspre salon, o crapa putin si o inchise la loc. Mai merse la geam, privi in curte, se-ntoarse spre masa, lua un scaun si-l aseza langa canapeaua batranului si se aseza pe el. Batranul il contempla ingrijorat.
     - Ce mai faci mosule, intreba Stanica, mai bine, hai?
     Mos Costache intreba si el:
     - Si ce poftesti?
     - Vai de mine, se apara Stanica, pai eu ma interesez de sanatatea dumitale si imi spui ca ce poftesc? Se poate?
     Stanica trase scaunul si mai aproape de pat.
     - Ce cauti aici? se agita batranul.
     Facandu-se ca nu intelege vorbele bolnavului, Stanica puse mana pe marginea cearsafului, ridicandu-l in sus, ca spre a controla salteaua.
     - E bun patul asta, se informa el, e destul de moale? De ce nu stai in dormitor?
     - La-lasa-ma-n pace! Ce vrei?
.......................................