Fără îndoială, una din cele mai mari calități ale domnului Parker Pyne era maniera sa de a înțelege suferințele oamenilor. Un fel de a fi care te invita să-i faci confidențe.
Era obișnuit cu tipul de închistare, care-i cuprindea pe clienți de îndată ce intrau în biroul său. Îi revenea domnului Pyne sarcina de a pregăti atmosfera pentru dezvăluirile necesare.
Chiar în dimineața aceasta avea în față un nou client, un anume domn, Reginald Wade. Domnul Wade, a dedus el imediat, era tipul omului fără posibilități de exprimare. Tipul căruia i se pare dificil să vorbească despre orice are legătură cu emoțiile.
Era înalt, bine făcut, cu ochi albaștri plăcuți și un ten închis la culoare. Ședea trăgându-și, fără să-și dea seama, mustăcioara, în timp ce se uita la domnul Parker Pyne, cu tot patosul unui animal mut.
- V-am văzut reclama, știți, izbucni el. M-am gândit că ar fi bine să vin. Ciudat fel de a mă da în spectacol, dar nu se știe niciodată nu?
Domnul Parker Pyne interpretă aceste remarci critice într-un mod corect.
- Când lucrurile merg prost, te folosești de orice șansă, îi sugeră el.
- Asta-i. Asta-i, exact. Vreau să-mi încerc șansa, orice șansă. Lucrurile îmi merg rău, domnule Pyne. Nu știu ce să mă fac. Greu, știți; al naibii de greu.
- Tocmai de aceea intervin eu, îi spuse domnul Pyne. Eu știu ce e de făcut! Sunt specialist în toate felurile de necazuri omenești.
- O, aș zice că sunteți o somitate!
- Nu tocmai. Necazurile umane sunt ușor de clasificat în câteva categorii. Există sănătate șubredă, plictiseala, soțiile care sunt necăjite din cauza soților lor și soții - făcu o pauză - necăjiți de soțiile lor.
- De fapt ați țintit unde trebuia. Ați mers cu precizie absolută.
- Povestiți-mi despre ce e vorba, îl îndemnă domnul Pyne.
- Nu e mult de spus. Soția mea dorește să divorțez ca ea să se poată mărita cu un alt individ.
- Chiar foarte obișnuit în zilele noastre. Dar dumneavoastră, înțeleg, nu sunteți de aceeași părere cu ea în această privință.
- Țin la ea, spuse simplu domnul Wade. Înțelegeți, așa, țin la ea.
O declarație simplă și oarecum banală, dar dacă domnul Wade ar fi spus: „O ador. Venerez pământul pe care calcă. Mă dau în vânt după ea”, el n-ar fi putut fi mai explicit în fața domnului Parker Pyne.
- Și cu toate astea, știți, continuă domnul Wade, ce pot să fac? Vreau să spun, e un tip neajutorat. Dacă ea îl preferă pe celălalt, ei bine, trebuie să-i faci jocul; să te dai la o parte și chestii de-astea.
- V-a propus ca ea să divorțeze?
- Bineînțeles. N-aș putea s-o las să fie târâtă prin tribunale.
Domnul Pyne se uită la el gânditor.
- Dar ați venit la mine, de ce?
Celălalt râse, oarecum încurcat.
- Nu știu. Vedeți, nu sunt prea deștept. Nu prea pot să mă gândesc la absolut toate. Am crezut că ați punea, ei bine, să-mi sugerați ceva. Am 6 luni la dispoziție, înțelegeți? Ea a fost de acord cu asta. Dacă la capătul celor 6 luni mai este încă hotărâtă să divorțeze, atunci, trebuie să plec. Mi-a trecut prin cap că ați putea să-mi dați vreo idee. În prezent, tot ce fac o plictisește. Înțelegeți, domnule Pyne. Lucrurile stau așa: nu sunt un tip deștept. Îmi place să bat mingea. Îmi place o rundă de golf și o partidă bună de tenis. Nu mă pricep la muzică, la artă și la chestii de-astea. Nevastă-mea este deșteaptă. Ei îi plac picturile, opera și concertele și, evident, se plictisește cu mine. Celălalt individ - un tip obraznic cu păr lung - știe totul despre lucrurile astea. Se pricepe să vorbească despre ele. Eu nu. Într-un fel, înțeleg că o femeie deșteaptă și frumoasă se poate sătura de un măgar ca mine.
Domnul Parker Pyne mormăi.
- De cât timp sunteți căsătoriți? Nouă ani? Și presupun că ați adoptat această atitudine încă de la început. Rău, dragă domnule; cât se poate de rău! Niciodată să nu vă scuzați în fața unei femei. Ea vă va aprecia după cum vă evaluați singur... și o meritați. Trebuia să vă fi scos în relief calitățile dumneavoastră atletice. Ar fi trebuit să vorbiți despre muzică și artă, ca despre „toate prostiile alea care-i plac soției mele”. Ar fi trebuit să vă exprimați regretul că ea nu este în stare să joace mai bine. Spiritul umil, dragul meu domn, este un fiasco în căsnicie! Nu trebuie să vă așteptați ca vreo femeie să suporte asta. Nu-i de mirare că soția dumneavoastră n-a putut să reziste tentației.
Domnul Wade se uita la el uimit.
- Bine, consimți el, ce credeți că ar fi cazul să fac?
- Desigur, asta-i întrebarea. Tot ce-ar fi trebuit să faceți timp de 9 ani, acum e prea târziu. Trebuie să adoptați noi tactici. Ați avut vreodată legături cu alte femei?
- Bineînțeles că nu.
- Poate c-ar fi trebuit să spun ceva flirturi trecătoare?
- Niciodată nu mi-am bătut prea mult capul cu femeile.
- Greșeală. Trebuie să începeți acum.
Domnul Wade privea alarmat.
- O, uite ce e, zău că n-aș putea. Adică...
- N-o să fiți pus într-o postură ingrată. Cineva din personalul meu se va ocupa de cazul dumneavoastră. Ea vă va spune ce aveți de făcut și toate gesturile de afecțiune pe care i le veți arăta, ea le va interpreta, bineînțeles, ca simple aspecte ale unei afaceri.
Domnul Wade păru ușurat.
- Așa-i mai bine. Dar chiar credeți, vreau să zic că s-ar putea ca Iris să nu fie dornică să scape de mine mai curând?
- Nu cunoașteți natura umană, domnule Wade. Și cu atât mai puțin înțelegeți temperamentul feminin. În momentul de față sunteți, din punctul de vedere al unei femei, doar un produs uzat. Nimeni n-are nevoie de dumneavoastră. La ce-i trebuie unei femei ceva de care nimeni n-are nevoie? Absolut nimeni. Dar priviți dintr-un alt punct de vedere. Să presupunem că soția dumneavoastră descoperă că doriți să vă recâștigați libertatea la fel de mult ca și ea.
- Atunci, o să fie încântată!
- Poate că o să fie, dar mă îndoiesc! Mai mult, când o să vadă că ați atras o tânără fascinantă, o tânără care ar putea alege după placul ei, imediat acțiunile dumneavoastră vor crește. Soția își va da seama că toate prietenele ei vor spune că dumneavoastră ați fost acela care v-ați plictisit de ea și ați dorit să vă însurați cu o femeie mai atrăgătoare. Asta o s-o supere.
- Sunteți sigur?
- Da. N-o să mai fiți „bietul și dragul bătrânel Reggie”. Veți deveni „masculul ăla viclean, Reggie”. E o diferență de la cer la pământ! Fără să renunțe la celălalt bărbat, ea va încerca, negreșit, să vă recucerească. Nu vă veți lăsa cucerit. Veți dovedi bun simț și veți repeta toate argumentele ei: „E mult mai bine să ne despărțim”, „Nepotrivire de caracter”. Vă vei preface că tot ce-a spus ea e adevărat, că n-ați înțeles-o niciodată și că este la fel de adevărat că nici ea nu v-a înțeles vreodată. Dar nu e nevoie să începeți cu asta încă de pe acum; veți primi instrucțiuni complete atunci când trebuie.
Domnul Wade părea să se îndoiască.
- Chiar credeți că acest plan al dumneavoastră va da rezultate? întrebă el neîncrezător.
- Eu nu spun că sunt absolut sigur de el, sublinie Parker Pyne cu precauție. Există o oarecare posibilitate ca soția dumneavoastră să fie atât de profund îndrăgostită de celălalt bărbat încât nimic din ceea ce-ați putea spune sau face s-o impresioneze, dar consider acest lucru improbabil. Pesemne că s-a băgat în această afacere din cauza plictiselii, o plictiseală izvorâtă din atmosfera de devoțiune liniștită și credință absolută cu care ați înconjurat-o într-un mod cât se poate de neînțeles. Dacă veți urma instrucțiunile mele, șansele sunt, aș zice, în proporție de 97% în favoarea dumneavoastră.
- Destul de bine, se entuziasmă domnul Wade. Am s-o fac. Apropo, cât vă datorez?
- Onorariul meu este de 200 de guinee, care se plătesc în avans.
Domnul Wade scoase un cec.
Terenul de la Lorrimer Court era frumos în soarele de după-amiază.
Iris Wade, întinsă pe un șezlong conferea o deosebită pată de culoare. Era îmbrăcată în nuanțe delicate de mov și printr-un machiaj de calitate reușea să pară mult mai tânără decât cei 35 de ani ai săi.
Stătea de vorbă cu prietena ei, doamna Massington, pe care întotdeauna o găsise înțelegătoare. Amândouă doamnele sufereau din cauza soților atletici care discutau numai despre tranzacții, acțiuni și golf.
- Și așa înveți să trăiești și hai să trăim, încheie Iris.
- Eși minunată, dragă, spuse doamna Massington și adăugă: Spune-mi cine e fata asta?
Iris ridică indiferentă din umeri.
- Nu mă întreba pe mine! Reggie a găsit-o. E prietena lui Reggie! Ce amuzant. Știi, în general, nu se uită niciodată la fete. A venit la mine, a hâmâit, s-a codit și, în cele din urmă, mi-a spus că dorea s-o invite pe această domnișoară De Sara, aici, în weekend. Bineînțeles c-am râs, n-am putut să mă abțin. Doar îl cunoști pe Reggie! Poftim, iat-o!
- Unde a întâlnit-o?
- Nu știu. A fost foarte echivoc în legătură cu asta.
- Poate că o cunoaște de câtva timp.
- O, nu cred, spuse doamna Wade. Sigur, continuă ea, sunt încântată, pur și simplu încântată. Pentru că îmi ușurează și mai mult situația în momentul de față. Pentru că eram neliniștită în privința lui Reggie; e un bătrânel așa de scump. Asta tot îi spun lui Sinclair, c-o să-l doară atât de mult pe Reggie. Dar, el insistă că Reggie își va reveni curând; se pare că are dreptate. Acum două zile, Reggie părea distrus iar acum, poftim: a adus fata asta aici! Asta mă amuză. Îmi place să-l văd pe Reggie distrându-se. Îmi imaginez că bietul de el chiar crede c-aș putea fi geloasă. Ce idee absurdă! „Bineînțeles, i-am spus, invită-ți prietena aici.” Bietul Reggie, ca și cum o fată ca aia ar putea ține vreodată la el. Aia doar se distrează.
- Este extrem de atrăgătoare, își dădu cu părerea doamna Massington. Cam periculoasă, dacă înțelegi ce vreau să spun. Tipul fetelor cărora le e gândul numai la bărbați. Într-un fel, nu mi se pare c-ar fi o fată la locul ei.
- Probabil că nu e, spuse doamna Wade.
- Are niște haine minunate, zise doamna Massington.
- Cam prea exotice, nu găsești?
- Dar foarte scumpe.
- Unicate. Și ea arată ca un unicat.
- Vin încoace, spuse doamna Massington.
Madeleine de Sara și Reggie Wade se plimbau pe gazon. Râdeau și discutau, părând fericiți.
Madeleine se aruncă într-un scaun, își scoase bereta pe care o purta și-și trecu mâinile prin superbele ei bucle negre.
Era fără îndoială o frumusețe.
- Am petrecut o după-amiază atât de minunată! exclamă ea. M-am încălzit teribil. Trebuie să arăt al naibii.
Reggie Wade tresări nervos la auzul acestei replici.
- Arăți... arăți... râse ușor. Nu-ți spun cum, încheie el.
Ochii Madeleinei îi întâlniră pe ai lui. Era o privire de înțelegere completă din partea ei. Doamna Massington o înregistră cu îngrijorare.
- Ar trebui să jucați golf, i se adresă Madeleine gazdei sale, Iris. Pierdeți atât de mult. De ce nu vă apucați de el? Am o prietenă care a încercat și joacă destul de bine, deși e mult mai în vârstă decât dumneata.
- Nu mă interesează chestia asta, îi răspunse rece Iris.
- Nu iubiți sportul? Faceți rău! Te ajută să te detașezi de lucrurile neplăcute, serios, doamnă Wade, în zilele noastre se iau lecții foarte bune, încât aproape oricine poate juca destul de repede. Eu m-am perfecționat la tenis abia vara trecută. Dar, bineînțeles, nu mă pricep deloc la golf.
- Prostii! spuse Reggie. Trebuie doar să iei niște ore. Uite ce mult ai progresat în după-amiaza asta.
- Pentru că mi-ai arătat tu cum să fac. Ești un meditator minunat. Mulți oameni nu sunt în stare să-ți dea o lecție. Dar tu ești plin de talent. Ar fi minunat să mă înveți tu... Tu poți face orice.
- Prostii. Nu mă pricep de fapt la nimic.
Reggie se simțea rușinat.
- Trebuie să fiți foarte mândră de el, spuse Madeleine, adresându-se doamnei Wade. Cum ați reușit să-l țineți numai pentru dumneavoastră toți anii ăștia? Trebuie să fi fost foarte inteligentă. Sau l-ați ascuns?
Gazda ei nu-i răspunse. Își luă cartea cu o mână care-i tremura.
Reggie spuse ceva despre schimbat și plecă.
- Mă gândesc ce drăguț din partea dumneavoastră să mă invitați aici, n-o slăbi Madeleine pe Iris. Unele femei sunt atât de suspicioase față de prietenele soților lor. Eu cred că gelozia e un lucru absurd, nu-i așa?
- Și eu cred. Nu m-aș gândi niciodată să fiu geloasă pe Reggie.
- Asta-i minunat! Pentru că orice femeie își poate da seama că e un bărbat pe care femeile îl găsesc extraordinar de atrăgător. Am avut un șoc când am auzit că e însurat. De ce toți bărbații atractivi sunt capturați atât de tineri?
- Mă bucur că-l găsești pe Reggie așa de atrăgător, spuse doamna Wade.
- Este zău, nu-i așa? Atât de chipeș și așa de extraordinar de priceput la sport. Și pretinsa lui indiferență față de femei. Asta ne incită, desigur.
- Îmi închipui că aveți o mulțime de prieteni, zise doamna Wade.
- O, da. Îmi plac mai mult bărbații decât femeile. Ele nu sunt niciodată drăguțe cu mine. Și nu-mi dau seama de ce.
- Poate pentru că sunteți prea drăguță cu soții lor, râse zglobiu doamna Massington.
- Da, câteodată îți pare rău pentru unii oameni. Așa de mulți bărbați drăguți sunt legați de soții plicticoase. Știți de femei „culturale”, de altele care-și dau aere. Natural, bărbații vor să discute cu cineva tânăr și simpatic. Cred că ideile moderne despre căsnicie și divorț sunt așa de realiste. S-o iei de la capăt cât timp ești încă tânăr, cu cineva care-ți împărtășește gusturile și ideile. E mai bine pentru toată lumea în cele din urmă. Uite, soțiile intelectuale, probabil își găsesc câte o ființă cu părul lung, de același tip cu ele, care le satisface. Sunt convinsă că a pune capăt insatisfacțiilor și a trece la un nou start e un plan înțelept, nu-i așa, doamnă Wade?
- Desigur.
O anumită răceală din atmosferă părea să-i cuprindă subconștientul Madeleinei. Murmură ceva că ce se duce să se schimbe pentru ceai și le lăsă singure.
- Detestabile ființe mai sunt fetele astea moderne, spuse doamna Wade. N-au nicio idee în cap.
- Asta are o idee în cap, Iris, o contrazise doamna Massington. Fata aia e îndrăgostită de Reggie.
- Prostii!
- Este. Am văzut-o cum îl privea chiar adineauri. Nu-i pasă nici negru sub unghie dacă-i căsătorit sau nu. Îl vrea pentru ea. Aș zice că e dezgustător.
Doamna Wade păstră o clipă de tăcere, apoi râse fără convingere.
- În fond, ce contează?
Imediat și doamna Wade se duse sus. Soțul ei se schimba. Cânta.
- Te distrezi, dragă? îl întrebă doamna Wade.
- O, destul, da.
- Mă bucur. Vreau să fii fericit.
- Chiar?
Să joace un rol nu era punctul forte al lui Reggie Wade, dar se întâmplă că tocmai încurcătura teribilă, datorată faptului că-și imagina că se preface, avu efectul scontat. El evită privirea soției și sări în sus când ea i se adresă. Îi era rușine; ura toată farsa asta.
Nimic n-ar fi putut produce un efect mai bun. Era însăși întruchiparea conștiinței vinovate.
- De când o cunoști? îl întrebă doamna Wade, deodată.
- Poftim, pe cine?
- Pe domnișoara De Sara, bineînțeles
- Ei bine, nu prea știu. Cred că de câtva timp.
- Adevărat? Niciodată nu mi-ai vorbit de ea.
- Nu? Cred că am uitat.
- Sigur ai uitat! sublinie doamna Wade.
Plecă, mișcându-și brusc voalurile mov.
După ceai, domnul Wade îi arătă domnișoarei De Sara grădina cu trandafiri. Traversară peluza conștienți că o pereche de ochi le străpungea spinările.
- Uite ce e.
Simțindu-se în siguranță în grădina cu trandafiri, domnul Wade se descărcă:
- Uite ce e, cred că vom renunța la totul. Soția mea m-a privit chiar acum ca și cum mă ura.
- Nu-ți face griji, spuse Madeleine. Totul e în regulă.
- Chiar crezi? Știi, nu vreau să se pornească împotriva mea. Ea a spus multe lucruri neplăcute la ceai.
- Totul e în regulă, îl asigură Madeleine. Joci splendid.
- Chiar crezi cu adevărat?
- Da.
Pe un ton mai jos, ea continuă:
- Soția ta dă colțul terasei. Vrea să vadă ce facem. Mai bine m-ai săruta.
- O, spuse domnul Wade nervos. Trebuie? Adică...
- Sărută-mă! spuse Madeleine hotărâtă.
Domnul Wade o sărută. Orice lipsă de elan din scenă a fost remediată de Madeleine. Ea își încolăci brațele după gâtul lui. Domnul Wade se clătină.
- O! făcu el.
- Ți-a displăcut chiar atât de mult? îl întrebă Madeleine.
- Nu, sigur că nu, răspunse domnul Wade, galant. M-a luat doar prin surprindere.
Adăugă visător:
- Suntem cam de mult în grădină, nu crezi?
- Ai dreptate, spuse Madeleine. Am făcut o treabă bună aici.
Se reîntoarseră pe peluză. Doamna Massington le aduse la cunoștință că doamna Wade se dusese să se întindă.
Mai târziu, domnul Wade îi spuse Madeleine, schimbat la față:
- E într-o stare groaznică de isterie.
- Bine.
- M-a văzut sărutându-te.
- Bine, asta am și vrut.
- Bine, dar nu puteam să-i spun, nu-i așa? N-am știut ce să-i zic. M-am prefăcut că... că... doar... doar s-a întâmplat.
- Excelent.
- Mi-a zis că tragi sforile să te măriți cu mine și că nu faci nici două parale. Asta m-a supărat - mi s-a părut că e jignitor pentru tine. Vreau să spun, când îți faci doar slujba. I-am spus că am cel mai mare respect pentru tine, că nu are deloc dreptate în ceea ce te privește și că mă tem că o să mă înfurii dacă va continua să vorbească așa.
- Magnific!
- Și-atunci, ea mi-a spus să plec. Nu mai vrea să mai vorbească niciodată cu mine. A promis că împachetează și pleacă.
Fața lui trăda descurajarea.
Madeleine zâmbi.
- Îți ofer eu răspunsul la problema asta. Informeaz-o că tu vei fi cel care va pleca, că tu vei împacheta și vei părăsi Londra.
- Dar nu vreau!
- E-n regulă, nu trebuie s-o faci. Soția ta va spumega la gândul că te distrezi.
În dimineața următoare, Reggie Wade veni cu un nou buletin de știri.
- Spune că, după părerea ei, nu e corect ca ea să plece, din moment ce a fost de acord să rămână 6 luni. A mai adăugat că, de vreme ce eu mi-am adus prieteni, nu vede de ce nu i-ar aduce și ea pe ai ei. L-a invitat pe Sinclair Jordan.
- Ăsta e cel cu pricina?
- Da, înnebunesc dacă-l văd în casa mea!
- Trebuie, hotărî Madeleine. Nu-ți fă griji, mă ocup eu de el. Spune-i că, după ce ai analizat lucrurile, n-ai nicio obiecție întrucât știi că ea n-o să se supere dacă-mi ceri și mie să rămân.
- O, dragă! oftă domnul Wade.
- Acum, nu te pierde cu firea, îl încurajă Madeleine. Totul merge de minune. Încă două săptămâni și toate necazurile tale se vor sfârși.
- Două săptămâni? Chiar crezi? întrebă domnul Wade.
- Dacă cred? Sunt sigură, conchise Madeleine.
O săptămână mai târziu, Madeleine de Sara intră în biroul domnului Parker Pyne și se lăsă obosită într-un fotoliu.
- Intră, Regina Vampelor, spuse zâmbind domnul Parker Pyne.
- Vampe! exclamă Madeleine.
Și râse din toată inima.
- Niciodată n-a trebuit să muncesc așa din greu în calitate de vampă. Omul ăsta e obsedat de nevastă-sa! Asta-i o boală!
Domnul Parker zâmbi.
- Da, într-adevăr. Într-un fel ne-a ușurat sarcina. Draga mea Madeleine, nu-l expun pe orice bărbat, cu inima ușoară, fascinației tale.
Fata zâmbi din nou.
- Dacă ai ști ce dificil mi-a fost să-l fac să mă sărute ca și cum și-ar dori-o!
- O experiență inedită pentru tine, draga mea. Bine, ți-ai îndeplinit sarcina?
- Da, cred că totul e-n ordine acum. Am avut o scenă teribilă seara trecută. Ia să văd, ultimul meu raport e de acum 3 zile?
- Da.
- Ei bine, așa cum îți spuneam, a fost suficient să mă uit o dată la amărâtul ăla de Sinclair Jordan. S-a dat cu totul la mine, mai ales că se gândea, după haine, că sunt plină de bani. Bineînțeles, doamna Wade s-a înfuriat. Iată-i pe amândoi bărbații ei făcându-mi mie curte. Imediat am arătat pe care-l preferam. Mi-am bătut joc de Sinclair Jordan de față cu el și ea. Am râs de hainele lui și de părul său lung. Am subliniat că i-au ieșit genunchii la pantaloni.
- Excelentă tehnică, aprecie domnul Parker Pyne.
- Totul era ca pe jăratic aseară. Doamna Wade a pornit la atac. M-a acuzat că-i distrug căsnicia. Reggie Wade a amintit de aventura cu Sinclair Jordan. Ea s-a scuzat spunând că asta era rezultatul nefericirii și singurătății ei. Că ea observase, de câtva timp, indiferența soțului, dar nu știa care era cauza. A mai spus că ei fuseseră întotdeauna un cuplu ideal fericit, că ea îl adora și el știa asta, în fine, că ea ținea numai și numai la el.
Am intervenit, retezându-i-o că era prea târziu. Domnul Wade și-a urmat instrucțiunile în mod splendid. A declarat că nu dă o para chioară pe sentimentele ei! Că o să se însoare cu mine! Că doamna Wade poate să și-l ia pe Sinclair al ei oricând dorește. Că nu există niciun motiv pentru care procedurile de divorț să nu înceapă de îndată, că era absurd să aștepte 6 luni.
El a mai spus că peste câteva zile ea va avea dovezile necesare ca să le poată aduce la cunoștința avocaților săi. Că le nu poate trăi fără mine. Atunci doamna Wade și-a dus mâna încleștată la piept și s-a referit la inima ei slabă și a trebuit să i se dea coniac. El nu s-a lăsat. În dimineața asta a venit în centru și, nu mă îndoiesc, că acum ea e pe urmele lui.
- Deci, totul e în ordine, spuse domnul Pyne vesel. Un caz foarte mulțumitor.
Ușa se dădu de perete. În prag stătea Reggie Wade.
- Ea e aici? întrebă el intrând. Unde e?
O văzu pe Madeleine.
- Dragă! strigă el.
Îi apucă amândouă mâinile.
- Dragă, dragă. Ai știut, nu-i așa, că totul era adevărat aseară, că eu nu m-am prefăcut în tot ce i-am spus lui Iris? Nu știu de ce am fost orb atât de mult timp. Dar, mi-am dat seama în ultimele 3 zile.
- Ce ți-ai dat seama? întrebă Madeleine.
- Că te ador. Că nu există o altă femeie în lume pentru mine decât tu. Iris poate să divorțeze și când totul se termină te măriți cu mine, nu-i așa. Spune da, Madeleine, te ador.
O cuprinse în brațele sale pe Madeleine care încremenise și tocmai în momentul acela ușa se dădu iar de perete, de data asta, apărând o femeie subțire, îmbrăcată în verde crud.
- Mi-am închipuit eu, spuse noua venită. Te-am urmărit! Știam c-o să te duc la ea!
- Vă pot asigura... începu domnul Pyne, revenindu-și din stupefacția care-l cuprinsese.
Intrusa nici nu-l băgă în seamă. Cuvintele îi curgeau șiroaie:
- O, Reggie, doar nu vrei să-mi sfărâmi inima! Vino înapoi, n-am să suflu un cuvânt despre asta. Am să învăț golf. N-o să-mi mai fac prieteni care nu-ți plac. După toți anii ăștia, cât am fost atât de fericiți împreună...
- N-am fost niciodată fericit până acum, declară domnul Wade, privind-o extaziat pe Madeleine. La dracu cu toate, Iris, voiai să te măriți cu măgarul ăla de Jordan. De ce nu te duci?
Doamna Wade începu să se văicărească:
- Îl urăsc! Nu pot să sufăr să-l mai văd!
Se întoarse spre Madeleine.
- Femeia dracului! Vampiră îngrozitoare, să-mi smulgi bărbatul meu!
- Nu-i vreau pe bărbatul dumitale, rosti Madeleine.
- Madeleine!
Domnul Wade o privea implorând-o.
- Te rog, pleacă, îl respinse Madeleine.
- Pe onoarea mea, nu mă prefac, serios.
- O, pleacă! strigă Madeleine furioasă. Pleacă odată!
Reggie se întoarse cu regret spre ușă.
- Am să mă întorc, o avertiză el. Nu e ultima dată când mă vezi!
Ieși trântind ușa.
- Fetele ca tine ar trebui biciuite și arse! țipă doamna Wade. Reggie a fost un înger cu mine întotdeauna, până când ai apărut tu. Acum s-a schimbat de nu-l mai recunosc.
Sughițând de plâns, se repezi afară după bărbatul ei.
Madeleine și Parker Pyne se uitau unul la altul.
- N-am ce să-i fac, spuse Madeleine dezolată. E un om foarte drăguț, adorabil, dar nu vreau să mă mărit cu el. Nu m-am gândit deloc la asta. Dacă ai știi cu ce greutate l-am făcut să mă sărute!
- Vai de mine! Regret, dar trebuie să recunosc că a fost o eroare de judecată din partea mea, admise domnul Parker Pyne.
Dădu trist din cap și scrise pe dosarul domnului Wade:
EȘEC DATORAT UNOR CAUZE FIREȘTI.
N.B. Ar fi trebuit prevăzute.
SFÂRȘIT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu