Un infractor a fost prins pentru că mirosea a alcool
Kennouf Flug, 33 de ani, un infractor francez care a spart un magazin din orașul Gap, a fost cât pe ce să scape de polițiștii care, la declanșarea alarmei silențioase, au sosit la fața locului: el s-a postat în vitrina magazinului și a stat nemișcat timp de o jumătate de oră, printre celelalte manechine expuse.
Deși polițiștii au trecut de câteva ori pe lângă infractor, nu și-au dat seama că „manechinul” este un om în carne și oase.
Până la urmă, infractorul a fost dat de gol de mirosul de alcool pe care îl emana.
Amuzat de comportamenul hoțului, judecătorul l-a condamnat la doar șase luni de închisoare cu suspendare.
Și-a mărturisit crima la robotul telefonic al unui necunoscut
La înapoierea unei familii din concediu, primul gest al micuței lor a fost să deruleze banda cu mesajele înregistrate de robotul telefonic. După câteva secunde, a încremenit: o voce bărbătească necunoscută i-a mărturisit detaliat cum a comis o crimă!
Concluzia poliției, chemată la fața locului, a fost că Franz, apăsat de remușcări, a vrut să-i mărturisească unui prieten că l-a ucis pe Robert Frassen și că i-a ascuns cadavrul în pivinița casei acestuia. Nu și-a dat, însă, seama că formase numărul greșit.
Ciudatul caz a fost raportat presei de către organele de poliție, care, însă, a refuzat să devăluie numele familiei îngrozite pe al cărei robot telefonic se înregistrase teribila „spovedanie”.
„Autorul crimei a spus tot ce avea pe suflet, la robotul telefonului, ca la o spovedanie, descriind crima până în cele mai mici detalii”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției.
Imediat după ce a fost descoperit cumplitul mesaj, ancheta a și demarat, mai ales că trupul neînsuflețit al unui oarecare Robert Frassen fusese descoperit cu o zi înainte în pivniță de către Alfred Behreus, unul dintre chiriașii săi.
„Când am intrat în pivniță, am simțit un miros ciudat, a declarat Behreus. N-a trebuit să caut prea mult timp sursa și, după ce am găsit cadavrul, am chemat poliția.”
După datele poliției, Franz P. l-a ucis pe proprietarul casei, pentru că acesta îl avertizase că-l va da afară. Cu câteva săptămâni înainte, ucigașul avusese o discuție foarte aprinsă cu proprietarul, pe care-l amenințase cu moartea.
„De ce a făcut ucigașul atâtea greșeli copilărești, este greu de înțeles, a afirmat purtătorul de cuvânt al poliției. Probabil că el a intrat într-o asemenea panică, încât n-a mai știut ce să facă.”
Eroarea fatală a detectivului
Detectivul particular David Bush din Lincoln, statul american Nebraska, s-a pus în slujba lui John B., pentru a o fila pe soția acestuia, Rose, pentru 100 de dolari pe zi. Aceasta era suspectată de infideliltate.
Casnică și având vederi liberale, mult prea liberale pentru John, Rose B. avea program de voie până la ora 18:30, când i se întorcea bărbatul de la slujbă.
Ambii aveau 38 de ani.
În primele două zile, detectivul David Bush n-a găsit nicio probă pentru un eventual dosar de divorț.
Dar a venit și fatidica zi când vrednica doamnă Rose a pracurs drumul până la domiciliile a patru bărbați, cu vârste variind între 23 și 62 de ani (după cum a raportat ulterior detectivul).
În zilele următoate, dama cu acte de la primărie a mai poposit pe la domiciliile altor trei domni, în fiecare caz zăbovind cam o oră.
Ei bine, în zece zile, Rose l-a determinat pe detectiv să se plimbe pe la doisprezece adrese. Scârbit, detectivul și-a zis că e îndeajuns și și-a făcut tema pentru John, gelosul soț.
John era un cetățean calm și demn. Dar după lecturarea raportului întocmit de detectiv, când a dat cu ochii de Rose, el și-a lăsat deoparte calmul și demnitatea.
Negăsind cuvintele adecvate situației, soțul a făcut apel la gesturi și a introdus-o pe Rose întâi în panică, apoi, în comă.
Femeia a murit trist, după câteva ore, pe masa de operație, cu plăgi ireparabile la cap.
Condamnat la 25 de ani de închisoare, John îl blestemă și acum pe detectiv: dacă acesta i-ar fi spus că, pentru a rotunji veniturile familiei, Rose făcea pe ghicitoarea în clandestinitate și în niciun caz nu-i punea coarne, poate că ar fi rămas, în continuare, un cetățean onorabil căsătorit, și n-ar fi devenit un pușcărias văduv.
Polițiștii voiau să-i ajute pe hoți să pornească mașina furată
Wolfgang Sneider (22 ani) și Albert Kruger (25 ani), originari din Grasdorf (Germania), se împrieteniseră cu aproape doi ani în urmă, când au fost închiși în aceeași celulă câteva luni, ambii pentru furt. După ce au fost eliberați, au devenit nedespărțiți.
S-au specializat în furtul mașinilor.
La începutul lunii februarie 1997,s-au hotărât să plece în zori către Stuttgart, cu trenul. Acolo urmau să aleagă o mașină în bune condiții, cu care să se întoarcă pe autostradă în Grasdorf: probabilitatea să fie descoperiți era foarte mică. Cei doi nu-și puteau imagina că soarta avea să le joace o farsă.
Ajunși după-amiaza, târziu, în Gara Centrală din Stuttgart, Wolfgang și Albert s-au plimbat mult, până să găsească o mașină pe gustul lor: un Volkswagen model vechi, o mașină comună, care nu bătea la ochi și deci era ușor de vândut.
La început,, totul a părut extrem de simplu.
Frigul nopții făcuse ca străzile să fie pustii. Specialiști în spargerea oricărui tip de mașină, hoții n-au avut nicio dificultate în forțarea portierei.
„Hai mai repede, că am înghețat și mi-e foame”, a zis Sneider.
Dar destinul a vrut ca lucrurile să nu meargă așa cum și-ar fi dorit. Dacă le-a fost ușor să deschidă portiera, motorul a fost greu de pornit.
„Poate n-ai conectat bine firele”, a spus Sneider, uitându-se în jur, pentru a vedea dacă se apropie cineva.
„Nu, firele sunt bine conectate, doar am făcut lucrul ăsta de zeci de ori. Rabla asta are probleme cu motorul. Treci repede s-o împingi, să vezi că pornește imediat”, i-a răspuns Kruger.
Wolfgang a început să împingă mașina, însă, cu toată bunăvoința celor doi, motorul refuza să pornească.
Pe stradă, chiar în acel moment, a apărut o mașină de poliție. Văzându-i pe automobiliștii în dificultate, cei doi polițiști au coborât din mașină și unul dintre ei le-a spus, cu amabilitate:
„Bună seara! Aveți nevoie de ajutor?”
Cu chipul palid, Sneider s-a grăbit să răspundă:
„Nu, mulțumim, nu vă deranjați, dar s-a înecat motorul. Dacă o mai împingem câțiva metri, va porni. Dar ne descurcăm și singuri, nicio grijă!”
Însă polițiștii, săritori, s-au gândit că ar fi mai bine să insiste. S-au apropiat de mașina oprită în mijlocul străzii, în timp ce Sneider și Kruger deveneau din ce în ce mai agitați.
„Dar v-am spus că ne descurăm singuri! De ce insistați?”
Mai mult uimit decât jignit, șeful echipajului s-a așezat la volan, în timp ce colegul lui a început să împingă mașina.
„Stai! Nu mai împinge! a strigat cel de la volan, observând că lipsea cheia din contact și că portiera fusese forțată. Mașina asta e furată!”
Astfel s-a încheiat aventura lui Wolfgang Sneider și Albert Kruger, care nici măcar n-au încercat să fugă: și-au dat seama că n-ar fi ajuns prea departe, așa că au recunoscut:
„Într-adevăr, doream s-o furăm. Voiam s-o ducem la Grasdorf, ca s-o vindem.”
În timpul interogatoriilor, au mărturisit că sunt autorii mai multor astfel de lovituri.
Obișnuințele trădează
Jeffrey J., un englez, autor al mai multor violuri și furturi a fost arestat și condamna la închisoare pe viață, deoarece una dintre obișnuințele sale l-a trădat: el își amenința întotdeauna victimele cu un cuțit de bucătărie, iar atunci când le obliga să-i dea și de băut, întotdeauna își spăla singur paharul.
Aceste două indicii au fost suficiente pentru capturarea sa, după numai câteva zile de activitate a echipei de polițiști însărcinați cu rezolvarea cazurilor.
Arestarea criminalului a pus capăt la 15 luni de teroare, în timpul cărora, într-un vast sector cuprinzând nordul Londrei și Hertfordshire, mai multe femei au fost violate ori au fost victime ale unor atentate la pudoare sau jafuri.
Jeffrey a fost declarat vinovat pentru 13 dintre cele 25 de capete de acuzare: două violuri, șapte tâlhării, un atentat la pudoare, un furt, deținere ilegală de armă și o agresiune împotriva unui bărbat care încercase să intervină în apărarea uneia dintre victime.
Legătura dintre Jeffrey și faptele sale a fost pusă în evidență de unul dintre cele mai vechi fișiere polițienești, modus operandi, bazat pe principiul conform căruia infractorii profesioniști dobândesc anumite obișnuințe, pe care cu greu le mai pot modifica de-a lungul carierei.
Ceea ce contează pentru poliție este faptul că mulți dintre infractori nu-și dau niciodată seama ce anume i-a trădat, astfel încât comit mereu aceeași eroare.
Un exemplu tipic este cel a violatorului „cu bilet de autobuz”: după ce viola victima, acesta lua întotdeauna de la ea exact suma de care avea nevoie pentru a-și plăti biletul de autobuz, neinteresându-l banii. Când a comis prima sa agresiune, în 1973, nu avea antecedente penale, astfel încât fișierul „modul de operare” al poliției n-a fost de niciun folos. Însă după ce și-a executat prima condamnare de cinci ani și a recidivat, descoperirea sa a fost un fleac.
Cazul lui Jeffrey este tipic pentru un rezultat obținut prin exploatarea unui element în aparență neînsemnat. Acest individ nu prezenta semne particulare.
Potrivit semnalmentelor prezentate de martori, talia lui se situa între 1,60 și 1,78 metri; uneori era descris ca având o podoabă capilară abundentă, alteori ca fiind aproape chel. Un alt element și mai important: nu fusese condamnat niciodată pentru viol sau furt calificat.
Unul dintre inspectorii care un rezolvat acest caz a declarat:
„Eram absolut convins că numele omului nostru se găsea undeva în fișiere. Întrebarea era, însă, unde?”
Echipa de anchetă a ales, din sutele de fișe ale suspecților posibili, un număr de 155. În cea de-a cincisprezecea zi, au dat peste fișa lui Jeffrey, în care se menționa că acesta fusese condamnat în 1968 pentru atentat la pudoare, caz în care victima a fost amenințată cu un cuțit de bucătărie.
Din acel moment, enigma era ca și rezolvată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu