Infractori ghinioniști, Traian Tandin

                                 Spărgătorul striga: „Fără violență!”

                  Vasile Breabănu, de 38 de ani, din Miercurea Ciuc, era un spărgător experimentat. Ce-i drept, avusese și multe ghinioane, dovadă fiind bogatul său cazier judiciar. Un „cearceaf” de condamnări. Dar, ce să-i faci, asta-i meseria și se riscă foarte mult.
    Proaspăt ieșit de la „mititica”, s-a hotărât să-și reînceapă „lucrul” în municipiul Cluj-Napoca. Tot ochind unde să dea lovitura, a nimerit într-un bloc cu zece etaje din cartierul Mânăștiur. Un bloc dichist, cu scări curate și locatari gospodari.
    Pe ușa unui apartament a zărit inscripția „Profesor doctor M.B.”
    „Hopa! Ăsta e plin de lovele!” și-a zis.
    A sunat la ușa apartamentului de mai multe ori, însă nu i-a răspuns nimeni. A râs în barbă și și-a scos levierul din servietă. O mișcare, două, trei... și ușa a cedat. A intrat repede înăuntru și s-a apucat de strâns cu hărnicie.
    Din nefericire, încă, pentru el, fusese văzut, pe vizor, de vecina de la apartamentul de vizavi, o femeie cam curioasă. Aceasta, auzind că sună cineva la „dom profesor”, și-a lipit imediat ochiul de cilindrul de sticlă și a văzut ce poate n-ar dori să mai vadă în viața ei: cum se dă o spargere.
    Apoi, tremurând toată, și-a alertat discret vecinii.
    Când spărgătorul a ieșit din apartament cu două geamantane burdușite a rămas ca fulgerat. Era înconjurat de cinci bărbați înarmați cu răngi, bâte și baltage.
    Intuind de-l așteaptă, el a lăsat geamantanele jos și a început să strige cât îl ținea gura:
    „Fără violență! Fără violență!”

                                     Trei femei au bătut măr un hoț

                      De o bună bucată de vreme, personalul unui magazin din Timișoara reclama la Secția 2 Poliție sustragerea de către o persoană necunoscută a mai multor produse alimentare și sticle cu băuturi alcoolice. Acest fapt i-a determinat pe angajații acelui magazin să fie mai vigilenți.
    Astfel că, după câteva zile, o gestionară, o vânzătoare și o casieriță au reușit prinderea în flagrant a hoțului.
    Tudor Ovidiu, de 24 de ani, din Timișoara, a fost bătut și imobilizat de cele trei femei, până la sosirea organelor de poliție. Tânărul a fost prins „cu mâța-n sac”: un salam și o sticlă de vodcă, pe care le ascunsese sub geacă.
    „N-aș vrea să mai trăiesc niciodată asemenea momente, a declarat tânărul infractor. Recunosc că le-am furat, de ce să mint, dacă erau căscate... dar când m-au prins, a fost vai de cojocul meu. Abia atunci am înțeles, pe pielea mea, că răzbunarea femeilor nu se compară cu nimic pe lume... Lovesc mai tare decât bărbații și își aleg puntele cele mai vulnerabile ale corpului. Acum n-are rost să mă plâng că am rămas și fără câțiva dinți, față de loviturile pe care le-am primit în părțile sensibile.”

                                   Deși era paralizat, a prins doi tâlhari înarmați

                        La începutul lunii iulie 2002, Roland Beaudreault (34 de ani), un paraplegic din Ford Lauderdale, Florida (SUA), a reușit să prindă doi bandiți înarmați care atacaseră o tânără, în miezul zilei.
    „Mă aflam în căruciorul meu cu rotile, lângă o parcare, când am văzut doi indivizi, înarmați cu pistoale, atacând o tânără. După ce i-au smuls poșeta, s-au suit în mașina lor și au fugit de la locul faptei. Fără să stau prea mult pe gânduri, intuind care va fi traseul lor, m-am îndreptat spre cea mai apropiată intersecție și am blocat traficul rutier. Bineînțeles, toți șoferii au îndeput să claxoneze și să înjure, dar eu, păstrându-mi calmul, mi-am îndreptat căruciorul spre mașina bandiților, care nu-și dăduseră seama ce se întâmplă. Când unul dintre ei a coborât din mașină, l-am călcat pe picioare cu roțile căruciorului și, smulgându-i din mână telefonul celular, am chemat de urgență poliția. Ceilalți șoferi realizând ce se întâmplă, mi-au sărit în ajutor și indivizii au fost imobilizați, înainte de sosirea polițiștilor”, a declarat Ronald Beaudreault, care a paralizat în urmă cu 16 ani.
    Pentru a-l răsplăti pentru curajul lui, polițiștii i-au oferit un automobil nou-nouț, proiectat special pentru a răspunde nevoilor invalidului.

                                 O călugăriță a bătut doi tâlhari boschetari

                       Într-o zi, în jurul amiezii, în Gara de Vest a Ploieștului, cetățenii care se aflau aici au fost martorii unei scene mai puțin obișnuite: o călugăriță jefuită de doi boschetari care-și fac veacul prin gară le-a tras acestora o mamă de bătaie, până și-a recuperat cele două sacoșe furate.
    Între două vârste, femeia îmbrăcată în veștminte negre, monahale, aștepta trenul de Târgoviște, la linia a treia. La picioarele ei, două traiste mari se odihneau liniștite. Călugărița stătea retrasă într-o parte. Stătea pe gânduri, privind fără țintă.
    Doi boschetari ai gării, unul tânăr, la vreo 20 de ani, altul mai în vârstă, având spre 50 de ani, s-au năpustit deodată spre ea, smulgând fiecare câte o sacoșă. Trezită brusc din meditație, călugărița a pus mâna pe ei.
    Spre surprinderea celorlalți călători, ea a început să-i tragă de păr, să dea cu pumnii și cu picioarele în boschetari.
    Ai fi zis că se filmează o scenă dintr-un film de acțiune sau dintr-o comedie.
    Apoi, călugărița și-a recuperat sacoșele.

                                  Miruindu-l cu Biblia, un preot a capturat un tâlhar

                       Sterling Tillotson (67 de ani), un preot din Adelaide (Australia), a dejucat planurile unui tâlhar înarmat, care încerca să jefuiască un magazin de bijuterii. Tillotson l-a altoit de câteva ori în cap cu Biblia, până când individul a leșinat.
    Văzând că un bărbat cu pistol în mână intra în magazinul de bijuterii prin dreptul căruia tocmai trecea, preotul Steling Tillotson nu și-a pierdut cumpătul, ci a mers tiptil în spatele tâlharului și l-a miruit zdravăn cu Biblia.
    Hoțul n-a putut schița niciun gest, pentru că Tillotson l-a mai izbit de câteva ori cu Biblia cartonată.
    „Spărgătorul a început să se clatine, dar încă se mai ținea pe picioare. O clipă mi-a fost tare milă de el, dar am continuat să-l lovesc cu Sfânta Scriptură, până când s-a prăbușit ca un sac de cartofi! a declarat preotul. Voiam să scot diavolul din el. Cred că am reușit, de vreme ce, acum, hoțul se căiește!”
    Într-adevăr, atunci când și-a revenit, la spital, hoțul, John Jeffries, a declarat:
    „Îmi pare rău că am încercat să jefuiesc magazinul, dar am făcut asta pentru că familia mea murea de foame. Totuși, cel mai rău lucru e că l-am întâlnit pe preotul ăsta vrăjitor și hotărât”.
    Sterling Tillotson a reușit să-l convingă pe proprietarul magazinului de bijuterii să nu depună plângere împotriva lui Jeffries, afirmând chiar că are de gând să-i doneze niște bani familiei acestuia, din fondurile bisericii.

                                    O călugăriță a imobilizat un tâlhar

                    Sora Maria Rosario, care aparține Ordinului Stigmatelor, a remarcat un bărbat care dădea târcoale chiliilor mănăstirii din Francavilla Fontana de lângă Brindisi (Italia). Bărbatul tocmai jefuise aripa mănăstirii în care locuiau preoții.
    Sora Maria Rosario s-a angajat într-o luptă corp la corp, reușind să-l imobilizeze până la sosirea carabinierilor.
    La Francavilla Fontana se află o mănăstire aparținând preoților capucini, împărțită în două aripi separate. Una este ocupată de preoți, iar în cealaltă locuiesc călugărițele din Ordinul Stigmatelor. Aceasta este mănăstirea ochită de Antonio Catalano (25 de ani), din San Paolo.
    Antonio elaborase un plan care i s-a părut a fi perfect: să intre în chiliile preoților imediat după terminarea slujbei duminicale, profitând de acel du-te-vino al credincioșilor de la ora respectivă. Nu spera într-o pradă prea bogată, tot ce dorea era să se redreseze cu banii și, în primul rând, să-și ducă la capăt planul fără să întâmpine rezistență.
    Într-o dimineață de duminică, Antonio Catalano s-a prezentat la biserică și a asistat la slujbă, până aproape de final, când a considerat că a venit momentul să-și pună planul în aplicare. Cuvintele preotului care îndemnau la credință și bunătate, n-au avut efect asupra lui Antonio Catalano.
    „N-am șovăit nicio clipă, înainte de a porni să jefuiesc chiliile preoților”, a declarat el ulterior.
    De cum au fost pronunțate cuvintele: „Slujba a luat sfârșit. Mergeți în pace.” Catalano s-a îndreptat spre ieșire, dar, fără să bage nimeni de seamă, a ieșit pe ușa de serviciu, care duce la chilii. Nimeni nu l-a deranjat, putând „opera” în liniște. Atenția lui s-a concentrat asupra portofelelor preoților, dar sacul cu care venise s-a umplut și cu obiecte de cult valoroase.
    În timp ce se afla într-una dintre chilii, a auzit zgomot de pași pe culoar. A ieșit cât a putut de repede, încercând să dispară cât nu era prea târziu. Dar n-a reușit. Cea care l-a văzut a fost sora Maria Rosario.
    „Nu mergea ca un om normal. Încerca să fugă cu un sac în spate”, le-a povestit sora carabinierilor.
    Dându-și seama că e un hoț, a fugit după el pe culoar, reușind să-l prindă. I-a înconjurat gâtul cu mâinile, strângând cât putea.
    Hoțul, care nu se aștepta la o reacție atât de energică din partea unei maici, a trebuit să depună eforturi pentru a se elibera din strânsoare.
    Antonio Catalano și sora Maria Rosario s-au prăbușit, dar strigătele ei au fost auzite de preoți și de celelalte maici aflate în mănăstire.
    Cu un ultim efort, hoțul a luat-o la fugă. Dar femeia l-a surprins din nou: deși se împiedica în hainele ei de călugăriță, ea s-a ridicat repede, a înhățat prima mătură care i-a căzut în mână și a început s-l croiască. Hoțul s-a împiedicat și, în cădere, a tras-o după el și pe sora Maria Rosario, angajându-se din nou într-o luptă corp la corp. De această dată, însă, femeia nu mai avea aceeași putere și a fost răzbită.
    Văzând că sora nu mai reprezintă un pericol pentru el, Antonio și-a luat sacul și a încercat să iasă din mănăstire.
    Dar, în fața lui, culoarul era plin de preoții alarmați de strigătele Mariei Rosario. Hoțul s-a oprit și, profitând de nehotărârea lui, călugărița i s-a agățat de gât, imobilizându-l. Deși preoții i-au spus că se vor ocupa ei de răufăcător, femeia a refuzat să-i dea drumul, până la sosirea carabinierilor.
    Antonio Catalano a fost arestat. În celula lui, el meditează nu numai la cea de-a șaptea poruncă: „Nu fura”, ci și la neașteptatele calități fizice ale uneia dintre maicile Ordinului Stigmatelor, care a fost poreclită „sora Rambo”.

                                      O fetiță de numai patru ani și-a învins răpitorii

                     Confetti, serpentine multicolore, baloane cu forme din cele mai năstrușnice. Muzică, dans, veselie și chiote. În această atmosferă se desfășura carnavalul de sfârșit de an al unei grădinițe din localitatea Peoria, statul american Illinois.
    Sonia Wills, de patru ani, fusese înveșmântată de mama ei cu un costum de cosmonaut, făcut ca la carte, dintr-un material special. Buna dispoziție era în toi, cine și-ar fi putut imagina drama ce urma să se petreacă?
    Căci, lăsând-o pe Sonia nesupravegheată, fetița a ieșit în curte la joacă; doamna Wills a constatat că fiica ei a dispărut și nimeni nu putea să-i dea vreo relație.
    Ce se întâmplase? O bandă specializată în răpirea copiilor urmărise discret petrecerea și Dona Krooks, șefa infractorilor, pusese ochii pe Sonia. Cu o tehnică specială pentru astfel de cazuri, Dona o ademenise pe fetiță până la mașina parcată în apropiere. Restul a fost un fleac.
    Numai că făptașii habar n-aveau cu ce copil neastâmpărat și pus pe șotii s-au „pricopsit”. Micuța Sonia avea mania prizelor, fapt pentru care părinții făcuseră tot felul de amenajări protectoare la instalația electrică a casei.
    Ajunși la reședința lor, răpitorii au lăsat „prada” în seama lui Gibbs, urmând ca la orele serii să ia legătura cu familia Wills pentru a cere răscumpărarea.
    După numai o oră de sechestrare și după ce s-a oprit din plâns, Sonia și-a amintit de meteahna ei și a ochit o priză din încăpere. S-a repezit la priză și a introdus în ea ștecărul unui aparat de prăjit pânie aflat în apropiere.
    Gibbs, gardianul, a fost luat prin surprindere. El știa că aparatul e defect, dar nu mai putea face nimic.
    S-a produs un scurtcircuit și instalația electrică învechită a luat foc. Incendiul s-a răspândit cu repeziciune, iar Gibbs, panicat, a dat alarma. Fumul îl îneca, dar nu și pe Sonia, care purta în continuare costumul de cosmonaut, cu o cască imensă pe cap.
    Răpitorii au încercat să fugă cu fetița, dar vecinii, speriați la rândul lor, și-au dat seama că e ceva neobișnuit cu acel copil luat pe sus și dus la mașină. A fost anunțată poliția și, pe baza semnalmentelor și datorită barajelor rutiere, infractorii au fost localizați și prinși. În mai puțin de o oră, fiica răpită era din nou în brațele mamei sale.
    Pentru Sonia, totul a fost o joacă și n-a înțeles prea bine lacrimile părinților. Pentru ea, carnavalul putea continua.

                                  O fetiță i-a sfărâmat dinții celui care voia s-o violeze

                       Otto Karlowitz era în aparență un locuitor pașnic al orașului german Bad-Wurtemburg. Se stabilise în această localitate în urmă cu doi ani. Puțini oamenii îi cunoșteau trecutul. El fusese eliverat de aproximativ trei ani din închisoare, unde executase o pedeapsă pentru răpirea și violarea unei fetițe de șapte ani.
    În ultimele luni, Otto se ferea, ca de foc, să stea singur cu copiii. Dar ceasul rău l-a făcut să iasă la cumpărături la supermarketul din oraș. Aici, în aglomerație, o fetiță blondă, cu ochii albaștri, având lacrimi în obraji, întreba pe toată lumea:
    „Unde este bunica?”
    Ce se întâmplase? Micuța Heidi Brunner, în vârstă de 4 ani, venise la magazin, împreună cu bunica ei, de 63 de ani, Anne-Marie Brunner. În timp ce femeia se uita la niște manechine, micuța Heidi s-a desprins de bunica ei și a pornit spre exponatele colorate. În scurt timp s-a rătăcit și a început să plângă. Atunci a descoperit-o Otto.
    Fostul pușcăriaș n-a rezistat ispitei. El a luat-o pe Heidi de mână și, cu o voce blândă, i-a spus că vor merge împreună s-o caute pe bunica. Spre ieșirea din magazin i-a cumpărat o sticlă de răcoritoare. Apoi, i-a spus fetiței să iasă împreună în parcul din apropiere.
    Ajunși în parc, Otto Karlowitz a condus-o spre o alee pustie, străjuită de arbori înalți. Aici, în umbra ocrotitoare, Otto a început să-i spună o poveste lui Heidi. Era vorba despre o fetiță, care s-a întâlnit cu un bărbat bun, care o iubea și o mângâia, iar fetița și-a scos rochița, și el i-a dat ceva ca răsplată.
    Heidi l-a ascultat câteva minute, dar, în curând, s-a speriat, deoarece Otto, excitat, se deschisese la pantaloni și începuse să se masturbeze în fața copilului.
    Ea nu a înțeles prea bine ce face Otto, dar în capul ei s-a înfiripat un gând: „Omul vrea s-o dezbrace ca să-i fure rochița”. Nevinovată, copila l-a întrebat:
    „Nu vrei să mergem acasă la mine ca să-ți dau altă rochiță? Pe asta de-abia mi-a cumpărat-o mămica, și nu vreau să ți-o dau.”
    Otto a devenit, brusc, agresiv. El a smucit fetița și a încercat să-i rupă rochița. Heidi a ridicat sticla de răcoritoare și l-a lovit cu toată puterea peste gură. Ghinionul lui Otto a fost că lovitura l-a surprins cu gura deschisă, așa încât sticla i-a sfărâmat doi dinți.
    Amețit de lovitură, cu pantalonii în vine, el a căzut în genunchi, gemând.
    Heidi n-a stat pe gânduri. A luat-o la goană, strigând după ajutor. Norocul ei a fost că a întâlnit un grup de elevi de liceu, care cântau la chitară, pe o bancă.
    Văzând fetița cu rochia sfâșiată și mânjită de sânge pe mâini, aceștia au întrebat-o ce s-a întâmplat. Heidi le-a spus că acolo, după copacii mari, este un bărbat care a vrut să-i fure rochița.
    Elevii au pornit în goană și l-au imobilizat pe agresor, după care l-au predat poliției, iar Heidi a fost dusă acasă.
    La proces, Heidi a fost principalul martor al acuzării. Ea a spus:
    „Bărbatul acela m-a dus în parc, pentru că a vrut să-mi fure rochița. Eu n-am vrut să i-o dau, și atunci el s-a supărat și a scos bățul din pantaloni, ca să mă bată. M-am speriat și i-am dat una peste gură cu sticla de răcoritoare.”
    Otto Karlowitz a fost acuzat de tentativă de viol. Având în vedere și antecedentele sale penale, va executa o pedeapsă de 10 ani de detenție.
    „Sunt patru ani de când am fost eliberat din pușcărie și în tot acest timp, m-am ferit de copii ca de foc, a declarat Karlowitz în instanță. Heidi mi-a ieșit în cale când mă așteptam mai puțin și, văzând-o, mi-am pierdut mințile. N-am premeditat nimic! Planul mi-a venit în minte instantaneu și n-am putut lupta cu ispita!”

                                                  Cu un pistol de jucărie....

                            În acea zi nefastă. Davide, în vârstă de 10 ani, și mama sa, Adriana, se aflau în apartamentul său din cartierul Centocelle din Roma. La un moment dat, cineva a sunat la ușă. Era tânărul Luca Binachini, un vecin, student, care locuia cu câteva etaje mai sus și care își revendica maioul căzut pe balconul familiei Ferrini.
    Adriana s-a îndreptat spre balcon, dar n-a găsit nici urmă de maiou. Când s-a înapoiat în sufragerie, pașnicul student a devenit brusc agresiv. S-a repezit la Adriana, i-a pus palma la gură și, după câteva lovituri, a trântit-o la podea și a început s-o dezbrace, amenințând-o cu un cuțit.
    Micuțul Davide a auzit zgomotele din sufragerie și s-a grăbit să-și ajute mama. Adriana era însângerată și se zbătea disperată sub greutatea agresorului.
    Primul lucru care i-a venit în minte lui Davide a fost să-l amenințe cu un pistol cu capse pe Luca. În acel moment era total convins că ținea în mână un pistol adevărat și că, dacă ar fi apăsat pe trăgaci, glonțul ar fi străpuns pieptul agresorului.
    Acesta s-a ridicat brusc și l-a implorat pe Davide să nu tragă, după care s-a repezit spre ușă și a dispărut.
    Davide, s-a grăbit să-i dea primul ajutor mamei sale, după care a telefonat la poliție.
    Aceasta a descins în apartamentul studentului, pe care l-a găsit așezat în fotoliu, plin de sânge. Pe fața sa nu se citea nicio urmă de vinovăție sau de frică. Era calm și nu-și amintea nimic din cele întâmplate. A fost arestat și internat într-o clinică de psihiatrie.

                                        „Power Rangers” se luptă cu criminalii

                         Filmul „Power Rangers” (Patrula invincibilă) a ajuns și în cinematografele noastre, dar în Occident, deja există o adevărată furie în acest domeniu. Aventurile extraordinare ale celor cinci luptători, condimentate cu arte marțiale, monștri și tehnologia viitorului, au fost mai întâi un serial de televiziune. Au urmat jucăriile - figurine de diferite mărimi reprezentând eroii și monștrii din serial - muzica, benzile desenate și posterele cu Power Rangers, iar acum, filmul.
    Dar, ca de obicei, realitatea a întrecut ficțiunea. În New York, cinci persoane încă neidentificate, costumate ca Power Rangers, au devenit justițiarii cartierelor rău famate.
    „Am crezut că-i o glumă proastă, a declarat unui post de televiziune polițistul Kerry Barnstone, martor ocular. Urmărisem în fugă un timp care agresase o femeie, jefuind-o. Tipul alerga foarte bine și eram pe punctul de a trage, pentru că nu mai puteam fugi, când, deodată, în fața noastră a apărut un individ costumat aiurea, cu o cască pe cap. El i-a pus piedică infractorului, i-a dat o lovitură de karate și i-a legat mâinile la spate - totul, în câteva clipe. Mi-a făcut semn să-l înhaț pe bandit și a dispărut pe o străduță. Eu am rămas mască!”
    S-au raportat peste 30 de cazuri în care niște misterioși justițiari au bătut măr și apoi au predat poliției răufăcătorii, în timp ce în alte cazuri pur și simplu i-au omorât.
    Astfel, o dată, cinci justițiari au avut de-a face cu șapte mafioți chinezi, care își uciseseră un rival. Inițial, rangers-ii au vrut să-i lege pe criminali, dar aceștia, luptând foarte bine, n-au putut fi învinși, ba chiar l-au împușcat în picior pe unul dintre ei. Atunci, folosint săbii ninja și sjuriken (rozete metalice ascuțite care se aruncă în adversar), rangers-ii i-au omorât pe mafioți.
    „Această manie a identificării cu Power Rangers nu se va opri aici, a mai spus Kerry Barnstone. Puștii se dau în vânt după durii simpatici, cum sunt rangers-ii. Dar ce ne facem dacă niște tineri nepregătiți vor dori să înfrunte criminali?! Aici avem o problemă.”

                                       A arestat un infractor, deși era gol-pușcă

                        Sunt multe cazuri asupra cărora poliția nu dorește să facă vâlvă și nu le dă publicității. Majoritatea acestora privesc identitatea victimei sau a inculpatului, mai rar pe aceea a ofițerului sau a subofițerului anchetator. În cele ce urmează vor relata tocmai un astfel de caz, în care, pentru scurt timp, un ofițer de poliție s-a aflat într-o situație insolită. Din motive lesne de înțeles, păstrăm anonimatul protagoniștilor.
    Într-o dimineață, nu cu mult timp în urmă, locotenentul C.J. se întoarce acasă. Noaptea precedentă fusede ofițer de serviciu, nu închisese o clipă un ochi și era obosit frânt. Deschide ușa de la intrare - era singur acasă, soția fiind plecată la serviciu - pătrunde în apartament, se dezbracă și imediat intră sub duș.
    Nu trec însă nici cinci minute și aude zgomote în sufragerie. Gol-pușcă, iese din baie și găsește doi indivizi care cotrobăiau de zor prin toate ungherele. Când îl văd, ambii încremenesc. Ud leoarcă, polițistul realizează imediat că cei doi nu căutau prin sertare ca să-i ofere lui un prosop curat.
    Rapid îl trântește la podea pe unul dintre bandiții și-i răsucește mâinile la spate, intrând, astfel, și în posesia cuțitului cu care acesta îl amenința.
    Văzând apetitul polițistului pentru lupte greco-romane, celălalt individ o rupe la fugă pe ușă afară.
    Cu greutate, C.J. sună la secție și, nevrând să-și scape victima din ochi, așteaptă așa cum era sosirea echipajului de poliție, care să ridice infractorul.
    În scurt timp, doi subofițeri și un ofițer intră pe ușă și-și descoperă colegul în costumul lui Adam. Cei trei își salută șeful, regulamentar, ridică „pachetul” și fac stânga-mprejur.
    După ce a predat infractorul colegilor săi, C.J. și-a continuat dușul, după care a trecut la redactarea procesului-verbal de rigoare.

                                  O bătrână a reușit să captureze un tâlhar

                       O bătrânică de 86 de ani a reușit, ca-n filme, să captureze un tip de 37 de ani, care încercase să-i prade locuința.
    După ce, cu naivitate, îi deschisese ușa unui necunoscut, permițându-i astfel să intre în apartament, femeia se văzuse agresată pentru a arăta locul în care își păstrează lucrurile de valoare. Fără să se piardă cu firea, ea a reușit să-l facă pe hoț să intre într-o încăpere înzestrată cu o ușă masivă și să-l încuie înăuntru.
    Poliția, anunțată telefonic, n-a avut decât să-l culeagă pe jefuitorul aflat deja în pragul unei crize de nervi.
    Pentru a se răzbuna pentru violențele la care fusese supusă, octogenara îl amenințase pe prizonier că va pleca într-o călătorie de două săptămâni și-l va lăsa acolo.

                                  O bătrânică a bătut un criminal căutat de FBI

                     Nick Montos, în vârstă de 58 de ani, figura pe lista neagră a FBI-ului de cinci ani. Toate încercările detectivilor de a-l prinde s-au soldat cu eșecuri. Acesta era acuzat de jaf armat și de uciderea a trei funcționare care lucraseră la o bancă pe care acesta o jefuise.
    În seara zilei de 28 iulie 1995, Nick Montos a intrat într-un magazin de antichități din Boston, al cărei proprietară este Sonia Paine, o femei în vârstă de 63 de ani. Scoțând din buzunar un pistol cu amortizor de sunet, Montos i-a spus femeii:
    „Dacă taci vei rămâne în viață. Deschide sertarul și scoate ce ai în el!”
    După ce Sonia a pus pe tejghea toți banii din casă, banditul a început să râdă, spunând că suma este prea mică.
    „Asta m-a scos din sărite! Cine era el, ca să-și bată joc de munca mea și de banii pe care-i agonisisem cu sudoarea frunții?! Am apăsat butonul pentru alarmă silențioasă și am luat în mână o bâtă de baseball. În timp ce el se străduia să descopere combinația numerică a seifului, am început să-l lovesc și nu m-am oprit până în momentul în care n-a mai mișcat! I-am luat pulsul, pentru a mă convinge că nu murise și am chemat ajutoare. Când a venit poliția, el își revenise și era deja bandajat de paramedici”, a declarat Sonia Paine la proces.
    Nick Montos a fost condamnat la 40 de ani de închisoare.
    „Acum își va spăla toate păcatele. Nu pot să vă spun decât că, de azi înainte, voi pune bâta de baseball la vedere, pentru ca istoria să nu se mai repete!” a afirmat Sonia.