La 80 de ani, a reușit s-o prindă pe cea care îi smulsese lănțișorul de la gât
Într-o seară, Maria Nicolau, de 80 de ani, din Bacău, a fost jefuită în timp ce se plimba pe strada Bucegi.
Astfel, în momentul în care a ajuns în fața Școlii Nr. 8, a fost ajunsă din urmă de o femeie, care i-a smuls lanțul de aur și pandativul de la gât. Hoața a zbughit-o, dar a avut surpriza să fie prinsă din urmă de bătrânică.
Maria Nicolau a pocnit-o, după care în ajutorul ei au sărit câțiva trecători.
Poliția a sosit la fața locului și hoața a fost identificată în persoana Luciei Moșneguț, de 44 de ani. Însă nimeni n-a aflat secretul vitalității bătrânei, care, în văzul unor cetățeni, a alergat ca o căprioară și a bătut-o pe hoață.
Singură împotriva infractorilor
Femeia are 72 de ani și locuiește, mai mult singură, la o fermă din Texas. Cei doi băieți ai ei muncesc la Austin, la peste 50 de kilometri distanță și o vizitează în weekend.
Donna Stickwell, protagonista acestei întâmplări, relata că, acum patru ani, a regretat când și-a cumpărat un revolver cu 150 de dolari; n-o ducea prea bine cu banii, dar îi murise soțul și se simțea în siguranță dacă avea o armă în casă. Nu avea atunci să bănuiască faptul că acea investiție îi va aduce foloase de o sută de ori mai mari.
În vara anului trecut, Donna a angajat doi zilieri, pentru munca de sezon la fermă. De obicei, pentru astfel de ocazii nu se cereau niciun fel de referințe.
Cei doi, care s-au prezentat sub nume false, stăteau într-o locuință de serviciu, în apropierea grajdului. Soames și Martin, cei doi angajați temporar, plănuiau să dea lovitura după încheierea recoltatului și deci după strângerea unei sume importante de bani. Numai că ei văzuseră în casa fermierei câteva obiecte din aur și argint și niște interesante obiecte de cult ale indienilor, și se hotărâseră să dea lovitura cât mai repede.
Într-o seară, pe când femeia îi invitase (după obiceiul locului) la un ceai cu fursecuri, zilierii s-au repezit la ea și au imobilizat-o, legând-o cu o funie de un scaun. Apoi, crezându-se în deplină siguranță, au început să adune lucrurile prețioase din casă.
Donna purta în permanență un inel cu piatră prețioasă, amintire de la defunctul soț. Cu mișcări disperate, ea a reușit să-și taie legăturile de la mâini, folosind muchiile ascuțite ale pietrei inelului, după care s-a furișat în bucătărie. Dintr-un sertar a scos revolverul și, cu un curaj nebănuit la vârsta ei, a domolit zelul celor doi borfași, amenințându-i cu arma. Apoi i-a închis într-o cameră și a telefonat la poliție.
Până să ajungă la fața locului mașina șerifului, infractorii au reușit să fugă, spărgând fereastra. Donna a țintit și a apăsat pe trăgaci. Abia atunci și-a amintit că uitase să încarce arma... Dar esențialul se făcuse.
Poliția i-a prins în scurt timp pe cei doi fugari.
Surpriza plăcută s-a produs când autoritățile i-au înmânat un cec de 15.000 de dolari (cât 100 de revolvere), recompensa pentru sprijinul adus la capturarea celor doi suspecți, căutați de peste 2 ani.
Nimeni n-a crezut-o când a declarat că atunci voise să tragă pentru prima oară cu revolverul.
O bătrână l-a înjunghiat pe agresorul său
În 5 iunie 1994, Irene Bonner din Brooklyn (SUA), fiind atacată de un tânăr care voia să-i smulgă poșeta, l-a bătut pe agresor, pentru ca apoi să scoată un cuțit și să-l înjunghe. Irene Booner (83 de ani), fostă practicantă de arte marțiale, nu și-a pierdut cumpătul în fața lui Grandy O Bannon (18 ani), atunci când acesta a atacat-o.
Bătrâna i-a imobilizat mâinile, apoi, cu două lovituri de picior, l-a doborât la pământ. A scos apoi un cuțit dintr-o teacă pe care o purta la șold și l-a înjunghiat în stomac pe agresorul ei.
Acesta a leșinat, iar ea a chemat telefonic poliția, care l-a arestat pe O Bannon.
Bătrâna a povestit că tocmai se întorcea, pe înserate, de la cumpărături, când a fost atacată de un tânăr care a vrut să-i smulgă poșeta din mână.
„Nu m-am speriat, pentru că, pe lângă faptul că el era scund și slab, în tinerețe am practicat arte marțiale”, a mărturisit ea.
De când a mai fost victima unui atac asemănător, în urmă cu doi ani, octogenara poartă în permanență asupra ei un cuțit cu lama de 15 cm.
„Deși îl bătusem pe nemernic, el a început să țipe ca din gură de șarpe, așa că l-am înjunghiat. Oricum, nu-mi dau seama cum de a crezut pipernicitul ăla că mă poate doborî pe mine, care eram de două ori mai solidă decât el. Îmi pare rău că nu l-am omorât!”
După ce a fost externat din spital, O Bannon a fost acuzat de agresiune fizică și tentativă de jaf, fiind condamnat la doi ani de închisoare.
O mămică - martoră la divorțul dintre ginere și fiică
La Tribunalul Civil din Cernăuți s-a înfățișat ieri un caz foarte interesant de divorț, care a fost comentat apoi cu aprindere în tot orașul și care merită să fie relevat.
Este vorba de tânărul însurățel Ilie Gagniuc, care s-a prezentat justiției, cerând să fie despărțit de tânăra sa jumătate, pe motiv că, din vina ei proprie și exclusivă, s-a întrodus în proaspăta căsnicie o aversiune de neînlăturat.
- Cum așa? întrebă judecătorul mirat.
- Foarte simplu, răspunde indignat pretinsul încornorat, a comis un adulter!
- Așa...! Să vedem ce spun martorii.
Președintele nu isprăvise încă bine vorba, că în sală intră mama acuzatei, o doamnă cam de vreo 60 de ani, dar destul de bine făcută ca să mai placă, purtând în brațe o fetiță de vreo doi-trei săptămâni. Și, plângând amarnic, ea se adresă magistraților:
- Nu-l credeți, domnilor judecători, pe acest mizerabil! Fiica mea e cinstită. El e acela care o trădează! Cu mine...! Și, ca dovadă, uitați-vă la acest copilaș, care - mărturisesc cu destulă rușine - e născut de mine, dar îi aparține și lui, în calitate de tată! Mi-a sucit capul cu atențiile lui de ginere cumsecade și iubitor.
Se înțelege că, după vociferări și chiote de mirare, au început confruntările și controversele, până când, în cele din urmă, tatăl a trebuit săă-și recunoască odrasla.
Deocamdată, din pricina acestei mărturii senzaționale, procesul a fost amânat.
Acum e întrebarea: în ce grad de rudenie stau soțul, soția, mama și copilul? Fetița e în același timp soră vitregă și soră bună cu soția, fiică și cumnată cu soțul și copil, fiică, dar și nepoată a soacrei. Desigur, unui învățat genealog nu i-ar fi tocmai greu să mai descopere acestui caz și alte grade de rudenie...
(„Universul”, 2 octombrie 1919)
Catrințele „țărăncuțelor” ascundeau pistoale și alte cele
Jandarmii din comuna Petriceni (Bucovina), sesizați de reclamața lui Gheorghe Nosocea, care, înapoindu-se de la Rădăuți, a fost atacat și jefuit de bandiți în pădurea Lechilenești, au recurs la un truc ingenios pentru a-i prinde pe jefuitori.
Deghizându-se în straie femeiești, au intrat în numita pădure, unde au început să chiuie și să cânte. Bandiții, atrași de vocile prefăcute ale jandarmilor, s-au năpustit asupra lor, crezând că au de-a face cu un grup de țărănci întoarse de la târg. Aveau intenția să le târască în ascunzătoarea lor, spre a se „distra”.
Spre decepția lor, care erau atât de dornici de muieri, au constatat că au de-a face cu o patrulă de jandarmi, care, la un semnal anume, au scos de sub catrințe pistoalele și cătușele.
Sub amenințarea armelor, bandiții au fost legați fedeleș.
Duși la postul de jandarmi, tâlharii au fost identificați în persoana sătenilor Nicolae Gedaș, Artemie Gusit și Haralambie Vasile, stabilindu-se, totodată, că au la activul lor numeroase spargeri și atacuri banditești.
(„Universul”, 9 iulie 1934)
Genți cu șocuri electrice împotriva hoților
Lucrătorii unei companii sud-africane au avut o idee ingenioasă pentru a scădea rata infracționalității. Astfel, aceștia au creat poșete și valize care electrocutează.
Gențile nu se deosebesc prin nimic de celelalte, dar sunt dotate cu un sistem electric care poate descărca 50.000 de volți, în momentul în care este activat. Șocul electric îl determină pe hoț să arunce din mână geanta furată, în timp ce o sirenă declanșată în același moment atrage atenția trecătorilor asupra răufăcătorului. Sistemul este activat prin telecomandă.
Purtătorul de cuvânt al producătorului, Force Stun Technology, a declarat, pentru cotidianul „The Citizen”, că șocul electric este destul de puternic, dar nu mortal.
În timp ce Othello pândea afară, în casă opera un hoț
Mugurel Anițescu era, la cei 38 de ani ai săi, un om cu mai toate problemele financiare rezolvate. Terminase cu mulți ani în urmă o facultate, era inginer constructor, în anul 1990, având destulă experiență, plecase cu o firmă în Germania, iar la întoarcere, cu banii acumulați, reușise să-și deschidă o firmă proprie, cu profil de construcții, în orașul de baștină, Brașov. Singurul capitol care nu-l mulțumea pe proaspătul patron era viața de familie.
O căsătorie pe care o contractese în timpul facultății și din care rezultase un copil dăduse greș, iar relații cu persoanele de sex feminin, pe care Mugurel Anițescu le avusese, fuseseră sporadice și fără niciun viitor. Atlfel spus, simple aventuri.
Apropiindu-se de 40 de ani, M.A. a început să se gândească mai serios la întemeierea unei familii, la eventuali moștenitori, pentru care să fie și mai motivat să câștige. Era, oricum, destul de circumspect, nefiind de acord ca în viața lui să intre vreo femeie cu obligații (doar nu pentru copiii altuia muncise el), având, în același timp, grijă ca femeia pe care ar fi luat-o de soție să nu fie o profitoare, care să urmărească numai avantajele materiale pe care o căsătorie cu el i le-ar fi oferit.
Iată că, fără să caute prea mult, femeia care îndeplinea condițiile dorite apăru în persoana unei proaspete angajate la firma lui, Otilia Jifcanu, 26 de ani, de profesie economistă. Nu mai fusese căsătorită, nu avea copii, arăta și foarte bine, o blondă înaltă, suplă. Se mutase de curând la Brașov, primise un apartament în urma unei moșteniri și părăsise orașul Bacău, unde locuise și lucrase până atunci,
Observă că patronul îi face o curtă discretă și acceptă acest lucru cu naturalețe, ba chiar cu plăcere, având în vedere faptul că acesta nu era de lepădat nici ca bărbat.
După un timp, relațiile lor deveniră tot mai apropiate, Otilia acceptând și câteva invitații la cină, în cele mai frumoase și elegante restaurante ale Brașovului, până când, într-o seară, rămase la Mugurel acasă.
Bărbatul a fost plăcut surprins de grația cu care Otilia știa să-și ofere farmecele, dar, în același timp, fu contrariat și un grăunte de neîncredere își făcu loc în mintea lui: o făcea cu naturalețe, era pur și simplu asta în firea ei, sau era rodul vreunei experiențe îndelungate? Nu avea cum să probeze acest lucru, așa că înlătură neîncrederea și, la trei luni de la începutul relației lor, îi propuse să se mute definitiv la el acasă, lucru pe care Otilia îl acceptă.
După un timp, bărbatul îi propuse să vândă sau să închirieze apartamentul pe care îl avea, dar Otilia nici nu vru să audă. Anițescu nu mai insistă.
Avea și el o cheie de acolo, mai mergea din când în când cu un client, cu care nu voia să discute afaceri la birou sau la restaurant, așa că, oricum, apartamentul își dovedea utilitatea.
Într-o zi, mergând până acolo, observă cu mirare că ușa nu se deschide. Era siguranța pusă și deci înăuntru se afla cineva. Nu avea niciun rost să se dea în spectacol, ieși din bloc și începu să pândească ieșirea celui care avea cheia.
Bănuia că Otilia se afla acolo cu vreun amant și clocotea de furie, gândindu-se că era atât de prostește înșelat.
Așteptă destul demult, dar, în afară de câteva persoane complet necunoscute care părăsiră blocul, nu văzu nimic care să-i îndreptățească temerile.
Nerăbdător, urcă din nou și încercă ușa, care, de această dată, se descuie fără probleme. Mirarea sa a fost însă alta: tot ce însemna aparatură electronică din apartament dispăruse. Deci în timp ce el își imagina că Otilia îl înșală cu un alt bărbat, în casă opera un hoț.
A anunțat poliția, care a sosit la fața locului.
Povestindu-le faptul că pândise în apropierea blocului și nu văzuse pe nimeni care să fi ieșit din casă cu bagaje mari, polițiștii traseră imediat concluzia că făptașul se afla mai aproape decât s-ar fi putut crede: în bloc.
Într-adevăr, hoțul a fost descoperit în persoana unui vecin de la un etaj superior, Pandele Marin, pușcăriaș de „profesie”, care mai avea la activ asemenea „mutări de mobilier”. Hoțul a fost arestat și s-a mutat pentru o perioadă la „însingurare”, iar Anițescu râde acum de propria prostie.
Relația cu Otilia e mai bună ca oricând, iar rolul lui Othello l-a lăsat în seama altora.
Chiriașa i-a comandat proprietăresei un coșciug
Frumoasă și plină de dorințe, asistenta Michaela Wolfer (27 de ani) nu lăsa să-i scape niciunul dintre pacienții care îi trezeau interesul. După ce se externau din Spitalul Central din Kreutzfeld (Germania), ei își continuau „tratamentul” în patul asistentei.
Michaela locuia cu chirie într-un imobil din zona centrală a orașului, a cărui proprietăreasă era Ingrid Tesser (58 de ani), o fată bătrână curioasă și certăreață.
Aceasta își spiona chiriașii și le impunea norme de conduită insuportabile. Pe motiv că tulbură liniștea, nimeni nu avea voie să asculte muzică după ora 22, să trântească ușile sau să ridice tonul.
Ingrid le desfăcea corespondența, asculta la uși și privea prin ferestre la ceea ce făceau vecinii ei.
Continua perindare a bărbaților prin apartamentul asistentei n-a scăpat ochiului vigilent al proprietăresei, care a hotărât să ia măsuri.
Într-o zi, a oprit-o pe Michaela pe scări, atrăgându-i atenția că are o comportare imorală, pe care ea nu o poate tolera. Tânăra a ridicat din umeri și și-a văzut de drum. Numai că Ingrid a devenit din ce în ce mai insistentă.
Atunci, Michaela a cerut unor case de comenzi, în numele proprietăresei, reviste porno și alimente dietetice. Când s-a încredințat că marfa comandată ajunsese la destinație, ea i-a dat lui Ingrid un telefon, spunându-i:
„E timpul să te bucuri de viață și să-i lași și pe alții s-o facă! Dar, ca să ai succes la bărbați, trebuie să dai jos din grăsime, așa că începi cu dieta!”
Înfuriată la culme, Ingrid a trimis pachetele înapoi, dar, după o săptămână, a primit altele, asemănătoare. Hărțuiala tinerei asistente a durat șapte luni, timp în care proprietăreasa a slăbit 15 kg.
Într-o seară a sunat la ușa Michaelei și i-a spus că, dacă nu încetează, o să se adreseze poliției.
„Doamnă Tesser, văd că acum arătați destul de bine! Dacă tot nu sunteți capabilă să atrageți un bărbat care să vă liniștească angoasele, puneți-vă capăt zilelor, ca să putem trăi în pace!” i-a răspuns aceasta, trântindu-i ușa în nas.
A doua zi, Michaela a fost chemată la poliție, unde i s-a dat un avertisment. De cum a ajuns acasă, ea a telefonat unei firme de pompe funebre, comandând, tot în numele doamnei Tesser, un sicriu și o coroană mortuară.
Marfa a fost livrată prompt, chiar a doua zi. Când a văzut coșciugul la ușa ei, Ingrid, care suferea de inimă, a făcut un infarct și a murit în drum spre spital.
Michaela Wolfer, acuzată de omor prin imprudență, a fost condamnată la cinci ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată după un proces care a durat șapte luni.
Păgubașul a fost arestat împreună cu hoții
Stephan Grant (41 de ani), din Dove, Sussex (Anglia), era un om de afaceri cunoscut și respectat. Locuia împreună cu soția lui, Dani (38 de ani), și cei trei copii ai lor, într-o casă luxoasă din centrul orașului. Pentru că îi mergea foarte bine, era invidiat de unii oameni de afaceri. Acest lucru nu l-ar fi deranjat prea tare pe Stephan, dacă nu s-ar fi întâmplat un eveniment care a dus la controverse aprinse și la scăderea credibilității lui.
Într-o noapte, Stephan Grant a auzit zgomote ciudate din curtea casei lui. Intrigat, și-a aruncat ochii pe ecranul ceasului deșteptător: era ora 2:25.
S-a gândit că poate a visat ceva și de aceea s-a trezit brusc în mijlocul nopții.
Dar, pentru că nu putea să adoarmă, s-a gândit să se uite și în grădină, pentru că, în ultima vreme, casa lui fusese ținta mai multor spargeri. Oricum, sistemul de alarmă nu sunase deci nu putea fi nimic grav; era, poate, doar vreo pisică rătăcită.
Stephan s-a dat jos din pat, s-a uitat pe fereastră și a rămas înmărmurit. În curte erau patru oameni mascați, care veneau tiptil spre casa lui.
Stephan a intrat în panică. Și-a pus repede pe el ce a găsit la îndemână (halatul soției) și s-a dus să verifice alarma. Încercând să deschidă ușa cămării, pentru a ajunge la alarmă, și-a dat seama că îi fusese tăiat curentul, iar alarma era deconectată.
Atunci, amintindu-și că, în urmă cu o săptămână, patru spărgători încercaseră să pătrundă în casa lui și declanșaseră alarma, s-a repezit spre ieșire, a dat ușa în lături și a strigat la intrușii care încercau să pătrundă în casă, pe fereastră.
Când l-au auzit, spărgătorii au luat-o la fugă și au sărit gardul.
Stephan s-a luat după ei și a văzut că au urcat într-un imobil parcat vizavi. Stephan s-a hotărât brusc: îi va urmări pe hoți, îi va prinde și îi va duce la poliție. Grant s-a repezit la mașina lui și a demarat în trombă, luându-se după tâlhari.
A urmat o cursă nebună pe străzile orașului și, după 10 minute, Stephan a reușit să bareze drumul hoților, obligându-i să oprească mașina.
Până să-i poată imobiliza, doi dintre ei au apucat să fugă. Stephan a reușit să-i prindă pe ceilalți doi, Christian Black și Andreas Long.
Între timp, polițiștii au fost sesizați că un automobil care circula cu viteză excesivă fusese implicat într-un accident rutier. Când Stephan Grant se îndrepta spre poliție, cu cei doi hoți legați pe bancheta din spate, a fost oprit de patrulă.
Stephan a încercat să le explice ce s-a întâmplat, dar aspectul lui și, mai ales, halatul roz al soției sale i-au făcut pe polițiști să se îndoiască de povestea lui.
Grant a fost arestat, împreună cu cei doi hoți pe care îi prinsese. În plus, în mașina lui Stephan, polițiștii au găsit un revolver, iar pentru că Grant n-avea permis, a fost acuzat de port ilegal de armă. Cu toate că el încerca să le explice că habar n-are ce este cu acea armă, ofițerii nu l-au luat în seamă și l-au dus la arestul poliției.
Stephan Grant a luat legătura cu avocatul lui, căruia i-a povestit pe scurt ce s-a întâmplat. Dar, a doua zi, când soția lui a venit cu niște haine decente, tot orașul vuia că Stephan Grant fusese arestat pentru că a fost prins de poliție în travesti, alături de doi bărbați. Zvonul că este homosexual s-a răspândit rapid, iar vecinii și, în special, dușmanii, l-au alimentat, fabulând pe marginea lui.
Stephan Grant a fost acuzat că a circulat cu viteză excesivă. A fost amendat cu 250 de lire sterline. Acuzația de port ilegal de armă a fost retrasă, pentru că s-a dovedit că pistolul aparținea unuia dintre cei doi hoți.
Christian Black și Andreas Long au fost închiși, pentru că au încercat să pătrundă în locuința lui Grant. Apoi au fost prinși și acoliții lor.
Infractorul a fost prins fiindcă s-a îmbătat
O inedită performanță a fost realizată de Robert Pegall, în timp de șase luni, escrocul punându-și în valoare toate cunoștințele acumulate în meseria sa de bază care era... administrator de hotel!
Astfel, nu stătea într-un hotel mai mult de cinci zile, beneficiind de toate serviciile și mai ales de restaurantul așezământului. În felul acesta a înșelat peste 60 de hoteluri, cu note de plată neonorate variind între 1.000 și 2.500 de franci, după categorie.
A fost prins, până la urmă, de jandarmii dintr-un orășel girondin pentru că a uitat să părăsească hotelul în a cincea zi, deoarece întrecuse măsura la whisky. A șasea zi, dimineața, i-a fost fatală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu