Zdreanță, Tudor Arghezi

„L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros..

De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă..
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din calţi pe furcă.
Are însă o ureche. 
De pungaş fără pareche.
Dă târcoale la coteţ, 
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două.. 
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace, proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie.. 
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş, 
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul.. 
Şi-nghite oul cu totul.

- "Unde-i oul? a-ntrebat Gospodina. 
- "L-a mâncat!"
"Stai niţel, că te dezvăţ.. 
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte." 
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat, 
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat...
Când se uita la găină, 
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui.. 
"S-a făcut a dracului!" -