XXII.
Era limpede, oricat de absurd s-ar fi parut, ca prin capul Aglaei trecea aceeasi idee care strabatuse , in chip de gluma semiserioasa, prin capul lui Stanica. Oricum, ipoteza aceasta paru Aglaei ca prea indepartata, fiindca la casa ei incepu sa primeasca tot felul de cucoane batrane care profesau, neoficial, petitul si carora le prezenta cu mare satisfactie pe Titi.
- Mama, zise intr-o zi Aurica, tu esti mai ocupata sa-l insori pe Titi decat sa ma mariti pe mine!
- Da' ce, vrei sa te arunc eu de gatul barbatilor? De acum incolo fa ce vrei, numai sa nu-ti scoti vorbe.
Aurica sughita iarasi repede intr-o batista, dar se refacu numaidecat si-si continua mai departe automatismele ei erotice.
Ca Aglae dorea sa reia legaturile cu mos Costache, nu mai era nicio indoiala. Stanica fu instruit sa inceapa tratativele.
- E urat, zise acesta lui Costache, ca fratii sa se certe intre ei. Stii dumneata, vorbeste lumea. S-apoi la varsta asta! O mana spala pe alta, si amandoua obrazul. Doamne fereste, ai nevoie de ceva, de un ajutor, vine o boala. Fireste, suntem noi, nu te lasam noi, n-avea grija, dar cine, maimult ca o sora, poate sa citeasca trebuintele unui frate? Suparari trecatoare, fleacuri. Pentru niste copii nu impingeti lucrurile prea departe. Poate greseala nu e de partea dumitale, de acord. Eu spun chiar: greseala e a soacra-mi. Nu trebuia s-o jigneasca pe Otilia. Dar vezi si dumneata. E singura acum, necajita, mos Simion bolnav, gandeste-te tu insuti.
Mos Costache contempla ironic pe Stanica si zise in sfarsit:
- Si..... si ce doreste de la mine? Nu sta bine unde sta?
Aceste cuvinte deconcentrara pe Stanica. Temandu-se ca el insusi sa nu se strice cu batranul pentru o chestiune la care nu tinea deloc, schimba pe data vorba.
Aglae opri pe Felix in drum, desi acesta, dupa incidentul cu Titi, nu mai calcase in casa ei, dand a intelege ca e suparat. Il intreba de sanatate, se mira inocent ca nu mai vine pe la ea, se informa asupra activitatii lui, asupra sanatatii lui Costache, ceru lamuriri daca el si Costache mananca bine si au toata ingrijirea din partea Marinei.
- Vezi, zise ea, in chip suprinzator, Otilia era ea cam distrata, dar cu vorba ducea casa. Nu v-a scris nimic?
Intr-o zi, aparu in casa lui Costache chiar Aurica. Cu dulcegarii si moliciuni ii vesti ca Aglae ar dori sa-i spuie "ceva" rugandu-l sa treaca dincolo, dupa-amiaza.
- Spune! zise batranul.
- Apoi, eu nu stiu, se apara Aurica, mama vrea sa-ti vorbeasca.
- Sa-ti spuie ce vrea, si vedem noi! raspunse, clipind din ochi, batranul.
Aglae incepu sa fie preocupata de sanatatea ei, gasi ca are reumatisme si manifestari artritice si afla ca un tratament cu iod, acum cand era cald, ar fi fost foarte nimerit, mai ales injectabil. Madam Iorgu, care facea astfel de injectii, ii destanui ca Weissmann, desi tanar, facea injectiile bine si ieftin. I-l recomandase chiar un doctor, care se slujea de serviciile lui. Agale fu silita sa cheme pe Weissmann, prin Felix, si sa-i plateasca cheltuielile cu trasura. Il convinse totusi sa se multumeasca numai cu cinci franci, fiindca, zise ea, esti tanar, e ca si cand te-ai fi plimbat cu birja si ai facut si un bine unui batran bolnav. In convorbirea cu Weissmann, care profesional aducea vorba si de Simion, Aglae, evitand numele acestuia, se explica in asa fel incat sa se inteleaga cum ca intre batran si ea nu e niciun raport. Daca Weissmann se oferea sa vada pe Simion, Aglae spunea:
- Cum vreti! Iti faci pomana cu un nenorocit.
Conceptia ei in privinta lui Simion, pe care i-o descoperi Weissmann, era ca "decat asa, mai bine moartea", sau in varianta: "mor tineri in primavara vietii, si pe un nenorocit nu-l culege Dumnezeu de pe pamant"
- Domnule, zise Weissmann lui Felix, pe care-l tinea de brat, in vreme ce amandoi se plimbau, intr-o luminoasa dimineata de iunie, pe Sosea, asa o femeie rea ca matusa dumitale, sa nu te superi, n-am vazut.
- Nu e matusa mea. Nici n-as putea spune ce grad de rudenie e intre mine si ea. Aproape nimic.
- Este baba absoluta, fara cusur in rau, pot sa jur. Barbatul ei innebunea si fara infectie. Acum e fericit, fiind inconjurat de ingeri. Si asta nu e un caz particular. Asa se va intampla in chip necesar, subliniez, ne-ce-sar, cu oricine se insoara. Casatoria monogamica, aluneca Weissmann in paradoxuri in care credea, este o institutie falsa, contra naturii. Zoologia ne invata ca masculul nu se fixeaza nicaieri, decat pentru o scurta perioada. Un barbat cu o singura femeie este un emasculat de fapt. Cativa ani, pana la treizeci de ani cel mult, cand femeia are inca nevoi sexuale, nevasta e o fiinta care poate fi gratioasa si supusa. Apoi femeia, contrar credintei comune, devine frigida si autoritara. Sexualitatea disparuta lasa in locu-i, ca focul care se stinge, un fum greu de derivate: ambitii sociale, iubiri inegale de copii, avaritie. Cei mai multi barbati asa-zisi de actiune nu sunt decat involuntare victime ale nevestelor, ajunse la varsta cand femeilor le cresc mustati si par pe picioare, semn al regresiunii secretiilor interne. Pe cea mai delicioasa fata iti dau voie s-o iubesti, , dar, daca vrei sa-ti ramana nestearsa in amintire, fugi de ea. In antichitate, numai curtezana era cu adevarat respectata. Iubita mea, de care ti-am vorbit si care era o fata inteligenta, adica cu inteligenta virila, si-a dat seama de dezastrul care ne asteapta si a vrut sa ne sinucidem. Orice femeie care iubeste un barbat fuge de el, ca sa ramana in amintirea lui a o aparitie luminoasa. Domnisoara Otilia trebuie sa fie o fata inteligenta. Din cate mi-ai spus, inteleg ca te iubste.
Lui Felix, numele Otiliei in gura altuia, precum si convorbirea in jurul chestiunilor intime ii displaceau, de aceea lasa capul in jos. Il distra aprinderea cu care Weissmann debitase teoria lui antimatrimoniala, dar, spirit prudent, nu credea in ea. Viociunea colegului il surprinsese la inceput, ca si lectura lui, si in fata unei asa vilente activitati teoretice se simtise inferior. Acum insa, dupa un examen atent, avea senimentul ca Weissmann spunea banalitati. Ii marturisi delicat aceasta impresie:
- In fond, spui cu vorbe mai de spirit ceea ce se spune asa de des in gluma: sa nu te-nsori cu femeia pe care o iubesti. Ma intreb daca ai dreptate. Asa-zisa mea matusa Aglae este astfel din familie. Si fratele ei, mos Costache, tutorele meu, este tot asa de avar si de lipsit de simt familial. Ceea ce ma suprinde este ca pe toti, aici in Bucuresti, ii vad lipsiti de solidaritate de sange. In familia in care ma aflu, unul pandeste pe celalalt, si-l cred capabil pe fiecare, pentru bani, de cele mai mari marsavii. Nu pot sa-mi inchipui iubirea fara apropierea statornica intre cei care se iubesc. Ca dragostea degenereaza, incetul cu incetul, in altceva, admit. Dar exista un instinct al casatoriei, fiindca tot fac teoria dumitale, si in cele din urma se casatoresc.
Weissmann lasa bratul lui Felix, si sari inaintea lui:
- Ma-nscriu in fals impotriva observatiilor dumitale. Bunul-simt a ceea ce spui acuza eroarea fundamentala, abil ascunsa. Sunt deprinderi inradacinate care iau locul instinctelor. Ia sa se retraga legea din domeniul erotic, si sa vezi cum dispare si instinctul!
Acum Wessmann, iubitor de discutii aprinse, astepta replica. Insa Felix n-avea gust de disputa. Vigoarea vegetatiei, seninatatea cerului il ducea cu gandul in alta parte. Se intreba pe unde se afla acum Otilia, ce facea, ce gandea. Sufletul se dezvolta asa de linistit in Felix, incat mania lui Weissmann de-a face teorii il mira profund. O iubea pe Otilia, fara indoiala. Dar nici prin gand nu-i trecea sa examineze temeinicia sentimentului insusi, sa-si dea seama daca merita sau nu sa iubeasca o fata. Prin educatia si citirile lui de pana aici, intelesese ca iubirea e un sentiment care se infaptuiste la toti oamenii in acelasi chip: prin casatorie. Vorbele lui Weissmann i se parura calambururi din "Furnica". Felix avea in sufletul lui un fond de gravitate. Se desparti sub un pretext oarecare de Weissmann si se intoarse acasa, unde se inchise in odaie. Discutia ii redesteptase amintirea Otiliei. Singura intrebare era daca Otilia il iubeste sau nu, lucru de care se indoia din ce in ce mai mult, dar ca el iubea pe Otilia si ca era drept s-o iubesca, orice s-ar fi intamplat, dupa zece-douazeci de ani in virtutea degenerarii caracterului feminin, n-avea nicio indoiala. De aceea, ca sa-si ateste siesi solemnitatea sentimentului, lua tocul si scrise in caietul lui:
"Iubesc pe Otilia!"
Apoi incepu sa se plimbe prin odaie. Aruncandu-si ochii pe ferestra care dadea in curtea vecina vazu o scena care-l intriga. Aglae, imbracata, iesi pe usa cu multa discretie si se indrepta spre poarta. Putin dupa iesirea ei din casa, Aurica, tot imbracata, crapa usa si urmari cu ochii pe mama-sa. Cand aceasta iesi pe poarta si se pierdu dupa case, Aurica alerga repede inspre poarta, unde astepta catva. Apoi, in acelasi chip, porni si ea pe strada. Felix deduse ca Aurica urmarea pe Aglae. De la Stanica, venit a doua zi cu aere misterioase in odaia lui, Felix afla sensul urmaririi. Stanica inchisese usa cu precautie si vorbea lui Felix ca si cand ar fi fost vorba de o problema importanta pentru toata lumea. Iata despre ce era vorba: Aglae avea unele bijuterii, bratari de aur indeosebi, cam demodate, dar, in orice caz, de o valoare materiala indiscutabila. Aurica, le socotea, intotdeauna, ca destinate ei. De la o vreme, Aglae gasea ca in casa sunt o multime de "boarfe" care incurca odaile. Vandu unele mobile, o masina de cusut si era pe cale sa scape si de altele. Aurica tinea la toate lucrurile din casa ca fiind, virtual, zestrea ei. Imputinarea lor o umplu de spaima. Se simti parasita, tradata, si planse ceasuri intregi pe infundate. Aglae n-avea niciun fel de ostilitate impotriva-i. Dar, pe de o parte se socotea stapana pe avutul ei si era agasata de rolul se simpla depozitara a bunurilor copiilor, cum voiau s-o priveasca ceilalti, pe de o parte, avea ideea ca unei fete ii ajunge sa aiba o casa si o zestre oarecare in bani, restul privind pe eventualul sot. Incercase sa-i vare in cap Aurichii ca "barbatii" vor fi acum lucruri moderne si ca toanele sunt fara rost. Aglae gasea ca Titi are mai multa nevoie de asistenta ei, fiindca femeile sunt fara cap si n-ar fi fost in stare sa-l mai faca sa traiasca viata din casa parinteasca. Toata straduinta Aglaei fu de a-i da lui Titi de pe acum tot ce putea sa-i dea, schimband destinatia bunurilor. In colocvii numai cu Titi, vestise ca avea de gand sa-l insoare cum vrea ea, cu o femeie care s-o asculte, sa stea impreuna cu ea, in care caz ar fi contribuit larg la existenta lor, administrandu-le totodata gospodaria. Titi gusta aceste propuneri, devenind discret fata de ceilalti, spre ciuda Aurichii si a Olimpiei, care incepura sa-l urasca si sa-l barfeasca. Insusindu-se aceste sentimente, Stanica le comunica lui Felix:
- Domnule, sa stii ca mutul asta se procopseste! Soacra-mea are parale, nu gluma, am mirosit eu! Si stii dumneata cat e de prost Titi? Fenomenal! E imbecil, completamente idiot. M-am interesat eu, n-ai grija. N-are absolut niciun talent. Sa nu te superi ca-ti spun, dar toti recunoastem inteligenta dumitale, tot te lauda. Fata de dumneata, Titie ca un gandac puturos langa un cal de rasa.
Indignarea metaforica nu incanta pe Felix, care era plictisit de a se ocupa de probleme cu totul straine de constiinta lui. Stanica urma relatiunea:
- Si cum iti zisei: soacra-mea strange bani. Mi se pare mie ca vrea sa cumpere o casa pentru Titi, sa-l instaleze cu nevasta-sa pe care i-o gasi-o si sa stea si ea cu ei. Ei bine, Aurica, banuind-o, a urmarit-o si i s-a parut ca ma-sa umbla pe la bijuterii sa vanda ceva. Atunci a desfacut, cu un ac de cap indoit scrinul, unde stia ca sunt bratarile si a vazut ca lipsesc. A fost scandal mare, sa nu spui nimanui. Aurica a plans, a tipat, soacra-mea a palmuit-o ca umbla la scrin, si celelalte. Acum s-au impacat. Foarte bine. Cine stie ce invoiala au facut impreuna?! Insa, eu acum vin sa te-ntreb: frumos e asta? Dar Olimpia, ale carei interese le reprezint, nu are niciun drept? Actul dotal e fleac. Convetiunea tactica a fost ca Olimpia sa aiba partea ei din averea ma-si. Asa se intampla cand te insori din sentiment. Pe mine sentimentul, bunatatea m-a omorat. Dar am sa fiu forte de aci inainte, nu mai admit nicio slabiciune. Nu se tine angajamentul, o redau pe Olimpia caminului parintesc.
Felix, nestiind ce atitudine sa ia fata de aceste iesiri, pentru el indiferente, intreba ca sa se afla in vorba:
- Si acum ce faci?
Stanica se uita in toate colturile odaii, desi era de prisos, apoi sopti la urechea lui Felix:
- Vreau s-o induplec pe soacra-mea sa-mi dea, cu titlu de imprumut, niste bani. Am invatat-o pe Olimpia s-o atace, sub cuvant ca trebuie sa faca imediat avort. Banii imprumutati intre rude sunt bani aruncati. Mai repar putin din pierdere.
In cele din urma, Felix scapa de Stanica. Cum acesta fumase tot timpul, odaia era plina ca o padure, in care ceata a cazut pe sol. Deschise geamul, si fumul iesi in suluri, consistent. Mucurile de tigara strivite in farfuria calimarii imputeau hartiile. Felix le arunca in soba. Ca sa respire putin si sa-si odihneasca spiritul, se dadu jos. In loc sa iasa afara, fu ispitit sa intre in odaia cu pianul. Toate erau cum le lasase Otilia. Notele risipite pe dusumea, pe capacul instrumentului si chiar pe pupitru erau acoperite cu o bura de praf. Niste flori uscate erau aruncate pe pian, de cateva luni. Felix ridica capacul de pe claviatura si se pregatea sa infinga un deget, cand auzi glasul lui Stanica. Acesta se afla acum alaturi si cuvanta lui mos Costache:
- Pe onoarea mea, l-a lasat ca pe un caine. N-are nici camasi pe el. Imi crapa obrazul de rusine, fiindca, ce vrei, sunt ginere. M-am intalnit cu un intern. Macar dumneata, ca cumnat, ai putea sa-i trimiti acolo o suta de lei, sa speli rusinea familiei. Eu ce-am putut am dat. Da-mi mie, ca trec eu pe acolo.
Felix intelese ca Stanica vorbea de Simion. Mos Costache fu auzit mormaind:
- Auzi ru-rusine, cu pensia lui.
- Nu-i asa? se auzi glasul lui Stanica. Stiam eu ca dumneata esti omul lui Dumnezeu si ai sa-i dai.
- Asta am sa vad eu, trimit eu pe Felix, n-ai grija dumneata.
- Eh! facu Stanica, dezamagit.
Lui Felix ii fu frica de putinta ca Stanica sa spuna despre el o vorba care sa-i displaca. Pentru a inabusi orice prostie a acestuia, Felix infipse mainile in clape si incepu sa descifreze o pagina din "Folies d'Espagnes" de Arcangelo Corelii. Prins asupra faptului, Stanica iesi din odaia lui Costache si pleca, dupa ce facu muteste, cu mainile, un semn de repros catre Felix ca i-a stricat combinatia. Felix continua ca cante bucata lasata deschisa, inainte de plecare, chiar de Otilia. In odaia inalta si aproape goala pianul rasuna, facand ecouri prin unghere. Se insera. Felix si-o aminti pe Otilia stand cu un picior indoit sub trup pe scaun, scuturand mereu parul blond peste urechi si aruncand furtunos degetele subtiri deasupra clapelor, in vreme ce cu glasul ingana fraza muzicala. Incerca sa dea mainilor alergarea aceea, spre a-si insusi starea de spirit a fetei, dar nu fu in stare. Nu era un pianist prea bun. Trase repede capacul peste claviatura. Rasunetul coardelor interioare se mai auzi putin, ca scuturarea unui brad incarcat de chiciura, apoi totul se ispravi intr-un chitcait usor, si Felix avu uimirea de a constata ca din directia pianului fugea marunt un soricel speriat. "Am gonit geniul pianofortelui" gandi el, si parasi odaia.
Iesind in oras, Felix visa mai mult ca oricand la Otilia, cu o vada presimtire ca ceva trebuie sa se intample. Prin asociatie isi aminti de Georgeta. Ideea de a se duce la aceasta i se paru acum cu desavarsire absurda. Ciudata familiaritate a generalului, ingaduinta lui insistenta, toate i se pareau tulburi si degradante, iar situatia de a fi compatimit de Georgeta si de general ca iubea pe Otilia i se infatisa ca rizibila in cel mai inalt grad. Nu, n-avea sa se mai duca la Georgeta. Chiar daca Otilia il uitase, isi datora lui insusi un act de purificare. Trebuia sa se dovedeasca in stare de statornicie si devotament, asa incat, tradat de Otilia, sa aiba amara satisfactie de a fi mai presus de ea.
Stanica vestise, solemn, ca gratie protectiilor, va fi numit spre toamna in magistratura, deocamdata pe undeva prin provincie. Se plictisise, zicea, de incertitudini si mizerii si voia sa scape de familie. In provincie avea sa-si faca o mica gospodarie, avea sa se bucure de liniste. Dupa el, marile cariere incepusera totdeauna in mediul provincial. Acolo, concurenta e mai mica, meritul iese mai repede in evidenta. In capitala, lupta e mare, geniu sa fii, si e greu sa patrunzi. E mai bine, cum spune intelepciunea populara, sa fii capul cozii decat coada capului. Da, decat el nu intelegea sa-si faca meseria superficial, ca orice roman. Superficialitatea e o boala nationala, de aceea nu progresam. Unui magistrat i se cer cele mai variate cunostinte, psihologice, stiinte politice, medicina. Mai ales medicina. Stanica ceru lui Felix un tratat, ceva, zise, sintetic, ca pentru un magistrat care vrea sa-si desavrseasca cultura generala. Felix ii dadu un compediu de psihiatrie, asta credea ca-l intereseaza, destul de vechi, unde insa autorii atingeu mereu problema responsabilitatii. Stanica il rasfoi, deveni savant in convorbiri cu Aglae si restul familiei, dar lui Felix ii marturisi ca e un cal prea batran ca s-o inceapa scolareste. Lucrurile astea, fu el de parere, trebuie sa le culegi vii, din gura profesorului. Intr-o zi, Felix avu uimirea si neplacerea sa-l vada pe Stanica la un curs pe care-l asculta cu mare devotiune. Venise cu Weissmann. Beinteles, Stanica nu starui in capriciul lui, in care nu era nicio intentie serioasa, dar facu cunostinta cu cateva studente si studenti, din ani mai inaintati, prin indivizi pe care se vede ca-i cunostea mai dinainte. Afecta acum a se simti bine printre tineri si a-si castiga prin ei timpul pierdut in ariditate. Astfel, intr-o dupa-amiaza, pe cand Felix era inchis in odaie si citea, se trezi cu Stanica:
- Vino-ncoace, domnule, ti-au venit musafiri.
Felix auzi, intr-adevar, un amestec de rasete feminine si masculine jos in curte, si fu cuprins de oarecare sila. Intreba cine este.
- Haide, domnule, nu fi salbatic, mai tanar sunt eu decat dumneata. Au venit colegii sa te vada. E Weissmann, mai sunt niste domnisoare, ai sa vezi. Imbraca-te repede si vino.
Stanica pleca jos, lasand pe Felix foarte intrigat. Daca ar fi putut sa sara pe fereastra, in curtea vecina, ar fi sarit. Nu invitase niciodata pe niciun coleg acasa si nu-si inchipuia cine putea sa fie. Auzi cateva note de pian. Cineva incerca stangaci, de nerecunoscut, cateva masuri din bucata lui Corelli, care se incepea cu un adagio, apoi, renuntand, cadea in "Cat te-am iubit", cantat cu un singur deget. Pe pianul Otiliei, asta i se paru lui Felix o profanare. In cele din urma cobori. Auzi rasete in odaia pianului, unde fusesera toti poftiti, si distinse chiar glasul ragusit al lui mos Costache. Puse mana pe clanta, cu indoiala in suflet.
- Uite-l domnule, trambita Stanica, "varul" meu salbatic! Imi pare rau!
Felix arunca o privire si vazu pe Weissmann langa un perete, pe un alt ins slab, cu pleoape prea lasate peste ochi, si trup osos, pe un scaun, apoi o domnisoara la pian, care continua sa cante dintr-un deget "Cat te-am iubit", si o alta asezata pe pervazul lat al ferestrei deschise, jucand picioarele-n sus si-n jos. Domnisoarele erau mai degraba urate, cu figuri indraznete, cea de la fereastra oachesa si cu barbia ascutita si grasa, cea de la pian subtire, inalta, dar cu membre dezvoltate, carnoase. Felix nu-i cunostea si privi zapacit spre mos Costache, pe care Stanica il tinea locului de brat in pragul celeilalte usi, care dadea spre interiorul casei.
- Cum, se scandaliza Stanica, nu cunosti pe domnisoarele, pe domnul?
- Asa cred, ca nu-i cunoaste, spuse timid Weissmann, dumnealor sunt in ani superiori.
Stanica privi ingrijorat la mos Costache, catre care se vede ca afirmase ca musafirii sunt prieteni de-ai lui Felix, si rectifica repede:
- Ce-are-a face anul? Dumnealor, zise el catre mos Costache, merg de-a valma. Lasa-i sa glumeasca.
Renuntandu-se la orice explicatie, cei de fata se purtara unii cu altii ca si cand s-ar fi cunoscut. Felix nu-si putea inchipui ce-l determinase pe Stanica sa-i aduca in casa astfel de insi. Nu era probabil nicio explicatie, afara de cea obisnuita, ca Stanica era nevindecabil in a se amesteca in toate si a provoca cele mai absurde situatii, ca sa stea de vorba cu toata lumea si sa afle toate.
- Fumati, nu e asa? intreba Stanica, si apoi tot el raspunse: Cum sa nu fumati?
Se prefacu ca se cauta in buzunare, apoi se scuza:
- Sunt si eu un boem in felul meu! Am crezut ca am, dar n-am! Insa "unchiul" meu are un tutun tare, teribil! Numai nu-i pentru domnisoare.
- Si de ce sa nu fie pentru domnisoare? zise studenta de pe fereastra, balabanind picioarele se relevand un glas gros.
- Auzi, scumpe unchiule? striga Stanica. Da-ne, te rog, putina mahorca de-a dumitale. A venit tineretea, studentimea, trebuie s-o sarbatorim. E in joc onoarea nepotului dumitale si a iubitului meu var Felix.
.............................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu