XXXIII.
Pascalopol, care lăsase în trăsură, intenţionat, pe doctorul Stratulat, se arătă în chenarul uşii, de unde, văzând pe Aglae şi lume, zise înclinându-se:
- Bună seara, sărut mâinile, cocoană Aglae. Costache e aici? Era vorbă să meargă cu mine în oraş.
Aglae deschise gura să vorbească, când, deodată, bătrânul strigă plângăreţ: "Aaaaaici!" şi făcu gestul de a se da jos din pat. Când însă puse piciorul pe duşumea, simţi greutate şi se lăsă iarăşi pe spate, cu o strâmbătură.
- Dar ce-i? Ce s-a întâmplat? se prefăcu Pascalopol, cu o vizibilă silă de a se vedea nevoit să joace comedie.
- I-a venit rău, informă Stănică, bătrâneţe, ce vrei, congestie!
Pascalopol sărută mâna Otiliei, care-l privea cu o mare încredere şi, liniştind-o pe aceasta din ochi, spuse:
- Tocmai mă plimbam cu doctorul Stratulat, pe care-l cunoaşte Costache, era vorba să ne întâlnim pentru nişte chestiuni! Ce întâmplare! Îngăduiţi oare să-l aduc înăuntru?
- L-a văzut domnul doctor Vasiliad! observă, moale şi ostil, Olimpia.
- În niciun caz nu strică un consult mai larg. Stratulat e profesor universitar. Sper că nu vă jenează, se înclină moşierul, cu excesivă politeţe, spre doctor.
Pascalopol se duse să aducă pe Scarlat, în vreme ce Aglae făcea semn la ceilalţi să strângă cărţile de joc. Figura severă, dominatoare a doctorului intimidă pe foştii jucători, aşa încât toţi rămaseră în picioare, fără a mai face nicio aluzie răutăcioasă. Doctorul aruncă o ocheadă bolnavului şi una spre odaie şi zise:
- Este aici o atmosferă imposibilă pentru un bolnav. Aci doarme de obicei?
- Nu, are dormitor. A vrut el să fie adus în sufragerie.
- Ei bine, să fie dus în odaia lui. Am să-l consult acolo.
Bătrânul, care auzise vorbele doctorului, făcu iar sforţări să se dea iar jos din pat, provocând un zornăit. Felix şi cu Stănică, apucându-l de spate şi de picioare, ca pe un copil mic, îl luară pe sus, şi atunci se văzu că bătrânul, cu nădragii de stambă şi cu pătura pe umeri ca o mantie regală, ţinea strâns la subsuoară cutia de tinichea cu bani, iar în mâini, ca un clopoţel, inelul cu chei. Stratulat râse, fără să vrea, sub mustăţi. Doctorul si Pascalopol mersera, dupa cateva minute, inspre odaia bolnavului, urmati de toti ceilalti, insa Stratulat, foarte grav, le aduse la cunostinta ca pentru o consultatie asa de grava are nevoie de liniste desavarsita. Stanica insusi, care, fiind inauntru, se prefacu ca n-aude, fu izgonit, iar Pascalopol ramase si el afara, pentru a nu da loc la banuieli. Stratulat il chema insa peste putin timp inauntru, ca spre a-i cere informatii.
Situatia era aceasta. Batranul avusese un atac de congestie cerebrala, foarte usor, si putina jena a bratului si piciorului, care indica ruperea unui vas mic de sange, avea sa dispara de la sine, daca bolnavul ar fi avut liniste. Fireste, un alt atac nu era exclus, cum totusi batranul era asa de solida, cu toata aparenta lui slabiciune, el putea fi evitat, deocamdata. Doctorul stia ca Costache se balbaie, deci nu daduse nicio importanta acestui fapt, numai ca nu intelegea ce voia sa spuna batranul cu atata iritatie.
- Vezi dumneata ce vrea! invitase el pe Pascalopol.
- Ce e, Costache, spune-mi mie, fara sa faci sfortari, il intreba acesta cu compatimire.
Batranul, cu o tremuratura de furie a intregii fete, aproape comica, zise plangator:
- Pu-pungasi..... ma-ma-ma pandesc sa sa ma fure..... sa ma mosteneasca pan-pan n-am murit.... sa-i dai afa-afara pe toti, pe toti, sa nu vad de-decat pe fe-fe-fetita mea si pe Felix, vreau sa-i dau fe-fetitei mele ce-i al ei, am sa-ti dau du-dumitale..... Du-dumneata esti pri-prietenul meu credincios.... Nu vreau sa stiu de sora si de nepoti, afa-afara din ca-casa mea!
- Costache, pentru Dumnezeu, nu te agita asa. Ai incredere in mine. Avem sa facem totul cum e mai nimerit, acum sa stai linistit, sa te faci bine. Vorbim maine.
Stratulat fu de parere ca aici Costache nu avea conditiile unei bune ingrijiri si-l sfatui sa mearga la un sanatoriu. Batranul privi speriat la Pascalopol si protesta ca n-are bani pentru sanatoriu, ca nu poate parasi casa. Ironia blanda a mosierului il facu sa taca si probabil ca, dupa anumite socoteli, ar fi consimtit. Doctorul se izbi insa, cand iesi afara, de opunerea darza a Aglaei, care pretindea ca fratele ei trebuia sa stea acolo, sub privegherea ei, nu printre straini. Stanica, dimpotriva, in gandul lui blestema indarjirea soacra-sii, fiindca isi facuse repede planul ca in lipsa de acasa a batranului sa scotoceasca cu de-amanuntul toate odaile. In sfarsit, Stratulat ridica din umeri, recomanda liniste in camera bolnavului si unele revulsive, si pleca spre trasura. Pascalopol isi lua ziua buna de la batran si de la Otilia, careia ii stranse mana cu afectiune, profund, fara a scoate, din prudenta, vreun cuvant. Era tocmai sa plece, cand auzi glasul lui Costache. Se apropie de patul lui, si, batranul, dupa ce se incredinta ca nu-l auzeau ceilalti, sopti in urechea mosierului:
- Sa-sa vii maine, sa-i gonesti pe toti, vreau sa-sa-sa-ti dau zestrea fe-fetitei!
- Ce zici? intreba Pascalopol pe Stratulat, cand fura in trasura.
- Accidenta banal, bine suportat. Am impresia ca a facut o sfortare oarecare, a stat in soare. Deocamdata, il cred in afara de pericol, dar daca are de aranjat ceva, sa aranjeze acum. La un al doilea atac poate muri subit.
Aglae si cu ceata ei ramase, fata de sentinta lui Stratulat, cu un dispret pe loc acoperit; alimentat de altfel si de doctorul Vasiliad, care se simtise jignit de neincrederea cu care fusese primita de Pascalopol stiinta sa. Facu teoria ca, dimpotriva, un batran bolnav, nu trebuie scos din casa lui, care ii intretine sentimentul vietii. Spitalul demoralizeaza si ucide, dovada ca cei mai multi prefera sa moara in patul lor. Stanica fu numaidecat cucerit de teorie, cu toata ciuda lui dintai.
- Bravo, Vasiliade, nu te stiam filozof! AI cea mai perfecta dreptate. Tot un doctor de-ai nostri, cu experienta, se pricepe, saracul! Parca profesorii universitari stiu mai mult decat e in carte! Medicina e practica, nu teorie.
In fond, Stanica gandise ca tot mai bine ar fi putut scotoci casa batranului acolo, fiindca ar fi avut un pretext sa vina mereu. De aceea, cand Olimpia, de obicei somnoroasa, molatica, incepu sa caste si zie: "In definitiv, acum e mai bine, sa ne ducem si noi la casa noastra, ca mi-e somn", Stanica protesta vehement:
- Ce? Sa lasam bolnavul fara niciun ajutor, pe spinarea a doi copii? Cap ai tu, Olimpio? Asta e boala dificila, oricand poate sa-i vie rau. Daca se da jos noaptea din pat si-si sparge capul cumva? Datoria noastra e sa-l pazim, sa-l ocrotim, fiindca e unchiul nostru, iar pe Vasiliad il invit sa stea si el. E doctorul curant, ati priceput, si-l platim.
- Stau, stau! consimti Vasiliad.
Aglae nu facu nicio obiectie. Dimpotriva, lua comanda casei, ajutandu-se de Marina si de propria ei servitoare. Din nou masa fu asezata in sufragerie, masa la care Felix si Otilia fura invitati, dar fara multa insistenta cand acestia refuzara. Transformand canapelele in pat si distribuind prin odai cateva saltele, toate camere fura prefacute in dormitoare. Stanica vru neaparat sa doarma in salonul cu scrinul, Aglae in sufragerie. Servitoarea Aglaei fu consemnata sa se culce la intrare, pe prag. Astfel, dupa terminarea mesei, care dura foarte mult, toata casa fu ocupata militareste de cele sapte persoane (Stanica, Olimpia, Aglae, Aurica, Titi, doctorul, servitoarea), incat nicio miscare nu era cu putinta fara trecerea prin odaia cuiva. Lampile ramasera prinse micsorat, peste tot. Aproape toti adormira in curand asa de adanc, ca toata casa se umplu de sforaituri. Numai Stanica umbla catava vreme prin curte, inspectand totul, trecu in revizie toate odaile, apoi se inchise in salon, incuind usa cu cheia. Acolo merse de-a busilea, sa privesca pe sub mobile, suspecta orice fotoliu si canapeaua, apasandu-le cu mana sa vada daca fasaie, intoarse tablourile pe dos, ciocani scandurile, deschise chiar usitele de la soba si, negasind nimic, incepu sa mestereasca broastele sertarelor scrinului cu o sarma indoita, pe care si-o pregatise din vreme. Insa limbile broastelor era lungi si bine stranse in arcuri, si toata mestereala lui Stanica fu zadarnica. Atunci Stanica, suparat, isi scoase ghetele din picioare se intinse pe salteaua pusa jos, adormind aproape numaidecat.
Felix izbuti sa incredinteze pe Otilia ca e mai bine sa se culce, deoarece era necesar sa fie odihnita a doua zi, pentru a da lui mos Costache toata asistenta posibila. O facu chiar sa manance, in odaie la ea, ceva mai mult decat batoane de ciocolata. El insusi fagaduia sa doarma imbracat, spre a fi gata la orice eventualitate. Iesind in curte, pe la orele unsprezece noaptea, Felix se izbi, piept in piept, cu Weissmann. Acesta venise tarziu acasa, aflase de invitatia lui Felix si alergase fara sa se intrebe asupra motivului. Lumina slaba de prin toate odaile il mirase si se intreba daca trebuie sa intre si pe unde sa intre. Felix ii povesti repede intamplarea, ii comunica diagonosticul si recomandatiile lui Stratulat si-i marturisi ciuda lui ca ceilalti isi vedeau de treaba si nu executasera nicio prescriere. Weissmann ceru doi lei, disparu, se intoarse peste zece minute si propuse lui Felix sa mearga sus. Trecura prin sufrageria in care Aglae sforaia tiuit, iar Olimpia grohait, si se-ndreptara spre dormitorul lui Costache. Atunci vazura ca batranul izbutise sa se dea jos din pat si cauta sa iasa din odaie, in vreme ce Marina, pusa sa pazeasca, adormise, ca o vita, pe un scaun.
- Unde vrei sa mergi? intreba Weissmann. Asta nu e bine!
- Vvreau sa stau de vo-vorba, zise suparat batranul, vreau sa stau in sufragerie; ce-i aicea, dormitor public?
- Lasa, ca stai de vorba cu noi, domnule, facu Weissmann, vesel, eu de ce-am venit? si-l impinse pe mos Costache inspre pat, unde acesta cazu cu zornait, caci tinea mereu la subsoara si in mana cutia cu bani si cheile.
- Pune deoparte cutia asta, te rog eu! insista studentul.
Mos Costache il privi intrebator pe Felix, apoi, ascultand, aseza cutia adanc sub perna, iar cheile le lega la brau.
- Asa-mi place, cand m-asculti! zise Weissmann: eu am venit sa-ti fac bine, sa execut ordinele doctorului. Maine, daca esti cuminte, poti sa mergi sa faci chef!
- He, he! rase Costache, amuzat, desfacand stirbenia gurii.
Cei doi studenti incununara din nou pe batran cu o punga de gheata, si Weissmann, dupa ce-i trase ciorapii grosi din picioare, ii puse sinapisme pe talpi, ceea ce produse bolnavului gadilituri si o buna dispozitie. In genere, Felix fu izbit de exuberanta neasteptata a batranului, de pornirea lui de a vorbi.
- În cazurile astea, explică Weissmann, încredinţat că bătrânul nu înţelege, avem puţină euforie!
- Injecţie nu-mi faci? întrebă deodată moş Costache pe Weissmann.
- De ce să-ţi fac injecţie, dacă n-ai nevoie? Nici n-am seringă!
- Dacă-ţi trebuie seringă, zise bătrânul, închizând ochii, îţi vând una ieftin.
Şi Weissman şi Felix râseră, şi acesta din urmă fu în fundul sufletului mulţumit de manifestările de avariţie ale bătrânului, fiindcă asta dovedea integritatea facultăţilor mintale şi era un semn că bătrânul se va restabili, spre bucuria Otiliei. Orice încercare de a convinge pe bătrân să se culce fu zadarnică, şi moş Costache, aşa de închis de obicei, avu gust de povestit şi făcu celor doi tineri, aşezaţi pe scaune de o parte şi de alta a patului cu mari suluri de lemn, destăinuri din tinereţea lui. Limba era parcă mai dezlegată decât de obicei.
- Şi tata, şi moşu-meu, zicea el, au trăit mult. Moşu-meu a avut peste nouăzeci de ani când a murit şi nici n-a murit de moarte bună. A mers într-o toamnă, cam pe vremea asta, dar ceva mai târziu, la vânătoare spre Piteşti, în sus, călare şi cu puşca la umăr. Călărea bine şi se ţinea drept, cu toate că era bătrân. Calul a simţit ceva lângă o pădure şi s-a speriat, şi cum moşul se rezemase cu mâna de un copac, înţelegi, calul a rupt-o la goană şi moşu-meu a lunecat jos, lovindu-se. Tata îl ia, îl răsuceşte, bătrânul nu mişca deloc. A stat aşa vreo jumătate de ceas, stropindu-l cu apă, şi, văzând că nu suflă, a crezut că e mort şi a alergat călare spre sat să cheme oameni cu o căruţă să-l ia. Când au venit cu căruţa să-l ia l-au găsit sănătos, stând pe un pietroi şi uitându-se cu ochiul în ţeava puştii, cine ştie ce i s-o fi părut. Tropotul calului l-a speriat, a făcut o mişcare greşită cu mâna şi glontele, pac. Aşa că a murit împuşcat. Tata, Dumnezeu Să-l ierte, mai trăia mult, deşi avea şaptezeci şi opt de ani, dacă nu se lăcomea. Dar îi plăcea şoriciul de porc, crud, numai puţin ras de peri. A tăiat odată un unchi dinspre mamă un porc, şi tata a tot mâncat din şorici până i s-a pus un nod în gât. Ai noştri au venit de peste Dunăre, aşa spunea moşu-meu, ca să scape de prigoana turcilor. Au fost macedonieni bogaţi. Când au plecat şi-au vândut toate oile şi au făcut parale şi şi-au cumpărat mai mulţi fraţi moşie mare pe lângă Giurgiu. D-aia le-a zis Giurgiuveanu. Însă moşu-meu trăia mai mult la oraş, şi tata s-a desfăcut de moşie şi şi-a cumpărat case. Hei, am avut multe case noi, când eram copil am văzut un dulap întreg cu chei mari, ca de biserică, toate însemnate cu slovă chirilică, fiecare de pe unde era. Un frate a lui moşu-meu, aşa spuneau bătrânii, se făcuse haiduc şi a cutreierat munţii, prădând tot de la călugări, pe care nu putea să-i sufere, apoi a trecut în Transilvania şi i s-a pierdut inima. Bine făcea, nu? Călugărul! Ce face călugărul? Stă şi mănâncă degeaba. Să-i dau eu banul muncit în sudori de mine? Dumnezeu ma vede el si asa, stie ca n-am furat de la nimeni, si ce am este cu cinste. Sa-sa-sa muncesti, sa strangi. A-a-a-asta-i toata filozofia. Casa noastra eram mic cand a facut-o tata. A lucrat-o cu mesteri italieni si a impartit un morman de straie, cand a ajuns la capriori. Hei, hei, si asta-i casa trainica, batraneasca, cu var bun si caramida uscata, asta nu mai are moarte, nu ca scoicile astea de-acum pe care le numiti case. De ce-am cumparat eu caramida veche? A-aia e mai buna de zece ori decat asta noua, am luat de la o casa, pe care am vazut-o eu cand o cladea, pe cand eram copil. Acum cincizeci de ani sedeam pe aici ca-n padure. Noaptea se clatinau pomii cu suier, ca la tara. Casele erau rare si ieseam pe aici, ceata de copii, trecand prin dosul caramizilor, pe unde e acum 13 Septembrie, o taiam pe sub deal, ocolind Cotrocenii, peste soseaua Bolintini si ieseam peste Dambovita la Ciurel, unde ne scaldam, si pe urma o luam prin Crangasi si ne intorceam, pe partea cealalta a Dambovitei, pe la Malmasion, tocmai pe seara. Ne jucam tot in sus, pe Rahovei, prin Jarcaleti si prin Tutunari, sau si mai jos, spre Veselie, unde erau tot vii, si furam toamna struguri. In fundul curtii am avut un grajd pentru cai, ca avea tata trasura, dar noi luam caii si mergeam calare, ocolind Bucurestii prin vii, pana la Tei. Acuma, tinerii stau degeaba, nu stiu sa petreaca. Sa va spun ce-am facu odata. Ne-am dus cativa, calari, pe Podul Calicilor, strada Rahovei de acum, si ne-am tinut, pana au ostenit caii, pe drumul Giurgiului, dupa o grecoaica, o fata care mergea cu tat-su, negustor grec, in caruta cu coviltir. Grecul s-a plans la intoarcere tatei, si de atunci nu mi-a mai dat cal. Mergeam apoi la biserici cu ceata, cand se dadeau artose, la Antim, la Sfintii Apostoli, la Mihai-voda, si chiar mai departe si, punandu-ne in rand, goleam in cateva clipe tava si treceam la alta biserica, incat ne luasera popii la ochi si puneau cate un dascal sa ne paneasca. Mai pacaleam si pe babe. Erau unele care imparteau lumanari, si noi ne indesam, ghiontind pe altii, ca si cand am fi fost straini unul de altul, iar dupa ce luam lumanarile femeiii ne asezam pe doua randuri, cu ele in mana aprinse, si mergeam cantand popeste pe nas. Tot asa mancam colivele, insa trebuia sa schimbam mereu bisericile si sa punem din vreme cate unul din noi sa aflam cine face pomeni. Hi, si mi-a venit un gust de pastrama! Pe atunci nu prea mancam decat carne de vaca, ori pasare, ori capra in grasimea lor. Mai mult seu decat untura, iar slanina de porc o mancam afumata. In post faceam pilaf cu Tahan si chiftele de icre. Primavara mergeam pe iarba, la Bordei sau la Lacul Teilor. Ei, dar sa va spun despre nunta mea cu raposata nevasta-mea, cea dintai, nu cu mama Otiliei. Cand m-am insurat intaia oara, aveam numai douazeci de ani, si Cuza-voda nu fusese inca detronat. Putin dupa aceea a venit Carol. Eu fata n-am vazut-o deloc, fiindca pe atunci asa era obiceiul, ca parintii sa hotarasca tot, fata, zestrea. Erau pregatite toate, masa, lumanari aprinse (uitai ca tata facea comert de ceara), popa astepta la altar, cand ne-am trezit in poarta cu o cupea si, dupa ea, o caruta acoperita, din care au inceput slugile sa descarce boccele, foteluri si alt calabalac. Asta era zestrea. Fata a adus-o soacra-mea de mana, si era numai de treisprezece ani, si de mica ce era, nici nu stia bine ce inseamna maritisul. Noaptea intai a inceput sa planga ca nu vrea sa doarma singura, fara ma-sa, si a trebuit sa ramana soacra-mea. Pe urma, am luat-o cu binisorul si s-a deprins, dar sarea intr-un picior si voia sa se joace, nebanuind, he, he, ce urmaresc eu. Cand era insarcinata, am avut cu ea un copil, care n-a trait, se juca cu papusile. Nici n-a trait mult saraca, la douazeci si unu de ani a murit, numai dupa opt ani de casatorie, si pe urma am stat vaduv aproape douazeci de ani, pana am luat-o pe mama Otiliei, care era si ea tot tanara, de vreo douazeci de ani, si Otilia de un an, fiindca am luat-o vaduva, ii murise barbatul dupa un an de vietuit impreuna. Nu stiu cum s-a facut ca n-am avut noroc nici cu a doua nevasta, cu care am trait, sa zic, cinci ani. Cand unui om i-e dat sa traiasca, traieste in ciuda doctorilor, ce-mi umblati mie cu do-doctorii. Otilia seamana cu mama-sa. Tot asa era, mandra, tinea casa, dar sa nu te fi mestecat in treburile ei. Si canta bine la pian, clavirul de la ea a ramas. Si cum iti spun, asa se faceau nuntile pe atunci. Dar doctorii, si atunci ca si acum, nu stiau nimic. Numai doi au fost oameni si jumatate, doctorul Obedenaru si Drash. Obedenaru venea ori in cupea, ori calare si era inmanusat si cu tilindru pe cap. Drash insa facea minuni, de-l pomenesc toti. Sa vezi cum a vindecat pe unul care credea ca-i intrase un sticlete in cap si-i canta mereu in ureche. I-a spus azi, i-a spus maine ca n-are nimic in cap, omul nu, zicea ca are si doctorul nu stie, pana ce Drash, facandu-se ca-l asculta mai bine, i-a zis: "Mi se pare ca ai dreptate, parca-l aud si eu! Sa vii maine, sa ti-l scot." A doua zi neamtul a facut rost de un sticlete de la prinzatorii cu clei, si, tinandu-l ascuns in mana, l-a varat pe inchiput intr-o odaie goala, i-a dat un pumn zdravan in ureche si a lasat sa scape, pe furis, sticletele din mana. "Ai vazut cum a zburat? Acum esti sanatos." Si inchipuitul a crezut. He, he, he, he! Maine-poimaine, cand m-oi scula din pat, m-apuc eu sa zidesc casa, cum nu s-a mai vazut in Bucuresti, cu caramida sanatoasa si grinzi uscate, numai sa gasesc salahori ieftini.
Batranul palavragi asa pana tarziu dupa miezul noptii, cand cantau cocosii de revarsatul zorilor, apoi obosi si adormi in sfarsit cu punga de gheata aplecata, ca un fes, peste un ochi. Weissmann pleca, iar Felix statu treaz pana la ziua ca sa crute pe Otilia. A doua zi mos Costache paru absolut normal, dar simtea oboseala si amorteala intr-un picior cand calca. Stanica il gasi stand foarte grav pe un vas de noapte, cu cutia de tinichea sub un brat si cu cheile intr-alta mana. Atmosfera era infecta, patul era tot presarat cu ghemotoace de mustar ud. In sufragerie se tinu un mic consiliu de razboi, in care Olimpia si Aurica fura de parere ca, de vreme ce batranul este mult mai bine, macar pentru putina vreme sa se duca fiecare acasa. Aglae se impotrivi, admitand doar o scurta retragere din partea fiecaruia. Ea insasi se duse acasa sa se schimbe si fu inapoi dupa o jumatate de ceas, cand trimise pe rand pe Titi, pe Aurica si pe Olimpia. Casa era ocupata militareste. Situatia era din ce in ce mai suparatoare, si Felix intrevazu cu spaima viitorul Otiliei, daca lucrurile ar fi continuat astfel. Cerandu-se batranului bani pentru cheltuiala casei, acesta refuza sub cuvant ca el nu mananca si se multumeste cu putin lapte "daca ramane de la altii". Felix dadu el bani Marinei, indemnand-o sa nu spuna nimic despre asta Otiliei, fiindca era sigur ca atunci fara nu s-ar mai fi atins de nimic. Aglae, pe de o parte, cerceta cu de-amanuntul fiecare odaie, intrand pana si-n camera Otiliei si a lui Felix, Stanica, pe de alta, scotocea peste tot si ciocanea, in cautare de trape misteroase, pazindu-se chiar de Olimpia, fiindca, atunci cand aceasta intra dupa el in salon, se rasti:
- Ce te tii, frate, dupa mine, am si eu nevoie de liniste, dupa atata zbucium, sa-mi adun ideile.
Cum aceasta inchidea usa la loc, o chema in soapta, se uita putin prin odaie si scoase din perete o miniatura cu rama de fildes, pe care o ochise de mult, si o vari in sanul Olimpiei:
- Ascunde-o bine, sa nu te vada soacra-mea, asta e un lucru de arta, trebuie pastrat in familie!
Pascalopol veni la pranz si-i gasi pe toti inamicii stransi la masa in sufragerie, chiar si Vasiliad, care plecase si apoi se intoarse, ca orice bun medic curant. Intreband pe batran ce voia sa-i spuna, sau sa-i dea, acesta ii comunica, fara soptire de data asta, ca nu poate sa faca nimic acum, ca i-au pus stapanire pe casa, dar ca are sa se scoale el sa faca randuiala. Peste cateva zile insa avea sa-i "spuna" ceva foarte important pentru fe-fetita lui. A treia zi, cand ocupantii casei se sculara, gasira pe mos Costache imbracat, plimbandu-se prin curte, cu mainile la spate si inspectandu-si caramizile. Privea atat de urat la toti si avea infatisarea atat de normala, incat toti isi dadura seama ca e caraghios sa-l mai tina sub regimul arestarii. Titi, Aurica, Olimpia plecara, Aglae mai arunca o intrebare:
- Cum te simti tu, Costache, sa stau aici sa-ti ajut? Trebuie sa te ingrijesti, Marina asta nu se pricepe la nimic.
Mos Costache raspunse posac:
- N-am nevoie de nimic, las', ca are cine sa vada de casa!
Stanica, dezamagit, simula entuzisamul:
- Bravo, mos Costache, ura, sa ingropi toti doctorii, care nu stiu nimic. Doctorii mi-au omorat ingerasul meu! Dumneata si bolnav! A fost acolo o oboseala, un pic de insolatie. As da tot sa am eu sanatatea dumitale!
.....................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu