Cine iese ultimul din ţară, Adrian Păunescu

Sărăcia noastră ne omoară,
De atâta marş ne doare splina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.


Noi mereu le-am suportat pe toate,
Ducă-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plină libertate,
Cea mai mare să devină ura?


Pluralismul – tuturor ne place,
Chiar dacă îl facem numai unii,
Dar vedem, de-atâta timp încoace,
Pluralismul cinic al minciunii.


Sfântă-i opoziţia pe lume
Şi organic preferăm răspărul,
Dar de ce, în păcăleli şi glume,
Nu se mai distinge adevărul?


Mai contează, uneori, şi fapta,
Nu se poate construi cu tânga,
Nu există stânga fără dreapta,
Nu există dreapta fără stânga.


Ne vor întreba copiii, mâine,
Morţii vor sări să ne condamne,
Dacă, pentr-un colţ mai bun de pâine,
Ne vom vinde ţara noastră, Doamne.

 Libertate şi democraţie,
Paşapoarte pentru fiecare,
Dar de milă nimeni nu mai ştie
Şi e vraişte la hotare.


Coridor european şi-atâta,
Sub o licitaţie măruntă,
Provocarea, patima si bâta
Şi în curţi, şi-n pieţe se înfruntă.


Om la om nici nu mai vrea să creadă,
Om pe om la zid fatal îl scoate,
Singură se scoală o baladă
Şi în zdrenţe circulă pe sate.


Fânul necosit se-nvârtoşează,
 Putrezeşte sus, pe crengi, caisa,
 În tăcerea-naltă de amiază
 Morţii îşi aud ei înşişi zisa.


Cale pietruită cu dezastre,
Noapte-ntredeschisă pentru-o oră
Grijulii cu soarta ţării noastre,
Voievozii-a moarte ne imploră.


N-avem nicio şansă de izbândă,
Vom rămîne bieţi orfani pe-aicea,
Dacă, supăraţi pe cei la pândă,
Am trezit din moarte cicatricea.


C-un refren de muzică uşoară,
Într-un fel, ne recunoaştem vina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.