XXXII.
Apoi Stanica deveni nemultumit de mancare:
- Frate, la asa vin, n-ajunge uscatura asta. As manca ceva picant, ceva extraordinar, ce zici mama-soacra, mirea a varza la dumneata azi.
- Pai, am facut niste sarmale cu varza noua, acrita!
- Bravo, ura, sa vie! striga nebuneste Stanica; aducandu-si insa aminte de bolnav, cobori glasul: Oare credeti ca-l supara galagia?
Doctorul dadu din umeri. Aurica scoase farfurii si tacamuri din bufet si aseza masa, linistita, ca pentru festin. Aglae dadu instructiuni Marinei sa ceara mancarurile de dincolo. Felix, scarbit, pleca si el sus, in cautarea Otiliei. La jumatatea scarii se razgandi, iesi in strada si pleca inspre Sfintii Apostoli, unde stia ca este o cofetarie. Voia sa cumpere ciocolata pentru Otilia.
Comesenii incepura sa manance cu pofta, clipocind furculitele. Odaia se umpluse de miros de varza acra si de bazaitul conversatiei marunte, care se parea ca tulbura pe bolnav, deoarece se misca inspre perete.
- Oare lui mosu, intreba Aurica, cu gura plina, nu-i dam nimic de mancare?
- Nimic deocamdata, dimpotriva, ar trebui...... (doctorul lasa fraza in gol)
- Mancarea prea multa strica, demonstra Stanica, bineinteles de la o anumita varsta. Eu imi mai dau zece ani de viata normala, si pe urma, adio mancare, adio femei! Abstinenta totala. Calugarii cum traiesc?
- Domnule doctor, intreba Aglae, am facut injectii cu iod toata vara, ce zici, merge sa fac si iarna?
- Nu sunt de parere, iarna iodul da accidente, iodisme!
Satisfacuta, Aglae se intoarse cu gura spre farfuria ei. Bolnavul, iritat de zgomot si de mirosul de mancaruri, gemu. Aglae intoarse capul si, cu gura plina, zise:
- Ce ai, Costache? Te doare ceva? Aurico, du-te tu si indreapta-i punga de gheata.
Aurica se duse langa batran, care o privi fix cu ochi dumanosi si aproape limpezi, fara sa spuna totusi nimic. Cu mana libera cerceta pe sub perna si-si trase cheile mai aproape. Dupa ce se asigura de prezenta lor, intreba incet:
- Fe-Felix uunde-i? Fe-Felix!
- Nu stiu, mos Costache, a plecat!
- Lasa-l pe Felix acum, interveni Aglae, ce-ai cu el? Tu stai linistit acolo, ca un bolnav, sa nu-ti cada gheata de pe cap.
In timpul acesta, Felix venea aproape gonind cu pachetul de ciocolata, meditand pe drum ce trebuia sa faca. Starea batranului i se parea grava, si situatia in casa foarte tulbure. Intrucat il privea, mai avea cateva saptamani pana la majorat si ar fi rabdat pana atunci. Dar Otilia era dusmanita de Aglae si putea, in cazul mortii batranului, sa fie oricand izgonita. Ii lasase batranul ceva prin testament sau nu facuse niciun testament? Si daca facuse testamentul, Stanica si cu toata liota ar fi putut sa-l caute si sa-l fure. Avea ceva bani in buzunar, s-ar fi prezentat la tribunal intr-un caz fatal, luand informatii asupra consiliului de familie pe care-l tutela si pe care nu-l aflase niciodata si apoi s-ar fi pus la dispozitia Otiliei. Care era insa modul de a face pe Otilia sa primeasca asemenea ocrotire, fara sa se supere? Gasi pe Otilia ghemuita pe sofaua ei, muscand nervos din varful unei batiste de dantela. Felix desfacu pachetul de ciocolata, rupse o bucata si-o intinse fetei, care o lua in tacere si-ncepu s-o rontaie. Mici lacrimi i se rostogoleau pe obraz. Nestiind cum sa inceapa vorba, Felix intreba:
- Otilia, ce gandesti tu acum, de ce plangi si nu spui nimic?
- Papa moare!
- Poate ca nu, cred ca e in afara de vreun pericol imediat.
- Toti cei care s-au strans in jurul lui n-au niciun interes sa-l scape, nu-i dau niciun ajutor.
- Si eu am impresia asta, iti marturisesc. Din pacate, sunt prea novice in medicina, ca sa am curajul sa iau o initiativa. Cunostintele mele sunt teoretice. Am putea sa chemam un doctor mare.
- N-au sa-l lase sa vina.
- E posibil. M-as duce sa chem pe Weissmann. E mai mult un autodidact si un empirist decat student, fiindca abia e in anul intai, dar are o practica de adevarat intern. El ar vedea, fara sa-l banuiasca Stanica, si pe urma am consulta amandoi un doctor.
Otilia aproba din cap, cu putina incredere.
- Otilia, zise Felix, tu nu pui niciun temei in mine. Ai spus ca ma iubesti si ca ai fi gata sa te casatoresti cu mine, cand ai fi sigura ca nu-mi strici viitorul. Poate n-ar fi momentul sa-ti spun acum asta, dar in ce chip sa-ti arat devotamentul meu fara sa te jignesc? Vreau sa-ti fiu un logodnic, iar daca vrei, numai un frate. Am vazut intamplator ca am un venit de zece mii de lei pe an. Aproape n-as mai avea nevoie sa muncesc, daca n-as fi ambitios. Viitorul nu mi-l strici in niciun caz, fiindca alaturi de tine as munci si mai viguros. Vreau sa ai incredere in mine, sa nu te mai simti asa singura.
- Am incredere in tine, zise Otilia, dar mi-e mila de papa. Cu el am trait de mica in aceasta casa, si ma-ngrozeste ideea ca toate astea au sa se sfarame.
- Nici eu, Otilia, nu am pe nimeni, cum vezi; de aceea as fi vrut sa fim amandoi alaturi.
- Felix, zise Otilia, reluandu-si vechea ei tinuta hotarata, tin la tine si as dori ca toate dorintele tale sa se realizeze. Acum nu am puterea sa-ti spun nimic in privinta asta. Esti bun la suflet si vrei sa ma aperi, insa tu insuti ai nevoie de un ocrotitor. Afacerile tale pot fi incurcate, bietul papa e un om cam intortocheat si tacut. Vrei sa te trezesti cu cine stie ce greutati?
- Iti marturisesc, zise Felix, ca am zarit la mos Costache niste socoteli, din care urmeaza sa cheltuiesc cam o mie de lei pe luna si construiesc o casa cu caramizile din curte.
- Draga Felix, sunt sincer rusinata de chestiunea asta. Te-am prevenit ca papa e un om ciudat, cu unele cusururi. Si eu am suferit multe si sunt, din cauza asta, cum ma vezi, plina de capricii, dar pe papa il iubeam. Ma iubea in felul lui, cum te iubea si pe tine. Papa a furat averea mamei si ciupeste din a ta, si ne iubeste cum stie el. Tanti Aglae nu mi-a luat nimic, dar ma uraste. Si tu ai nevoie de un ocrotitor. Stanica e siret, se vara in toate, si aici e nevoie, pentru tine, numai pentru tine, de un om cu prestigiu, cu legaturi. Nu te supara, iti jur ca e in interesul tau, nu face nicio interpretare, du-te pe furis la Pascalopol si spune-i sa vina aici ca din intamplare; te rog.
- Ma duc! zise decis, Felix.
Otilia il saruta. Felix isi lua palaria, se dadu incetisor pe scara si iesi in strada prin curtea Aglaei, care era pustie. Pe drum trebui sa recunoasca cum ca Otilia avea dreptate. Numai prin Pascalopol putea da lui mos Costache o mana de ajutor. Pretentii lui de a ocroti pe fata erau copilaroase, dar si tiranice, fiindca incercau sa inlantuie prin obligatie. Pe Pascalopol il intalni pe scara, tocmai cand acesta pleca. Mosierul ramase consternat de stire si invita pe Felix inauntru.
- E rau? Isi pastreaza constiinta? Vorbeste?
- E constient si spune putine cuvinte. Mi s-a parut mai mult ca se fereste de ceilalti.
- Bietul Costache! zise Pascalopol plimbandu-se incoace si-ncolo. Trebuie sa chemam un doctor, dar sa facem asa, sa nu bage de seama Aglae ca ne amestecam intentionat in treburile ei. Domnule Felix, esti un tanar inteligent, in pragul majoratului, stiu ca tii la Otilia, in privinta careia ti-am aratat sincer atitudinea mea, te rog sa-mi ajuti sa te ajut. Dumneata insuti, in cazul in care s-ar prapadi bietul Costache prea curand, ai nevoie de asistenta. Voi pune pe avocatul meu, fiindca de altfel iti cunosc situatia. Probabil ca Costache a facut putin abuz cu veniturile dumitale, dar in ce priveste administrarea lor te asigur ca ti-a aparat bine interesele. Costache era putin cam avar, insa, in fond, om de treaba. De Otilia mi-e teama. Dumneata o cunosti: e o fata mandra, independenta. Ea primea oarecare daruri ca de la un prieten vechi al casei, dar mi-ar fi greu s-o umilesc, impunandu-i-le acum. Pot eu, om in varsta, sa-i insinuez ca as lua-o in casatorie? Acum, cand Otilia e singura, ar fi dureroasa, o penibila constrangere. Dumneata ca tanar ai fi fata de ea in alta situatie, fireste.....
- Insa si eu, spuse Felix, cu capul in jos, impartasesc parerea dumitale, ca acum orice atentie ar fi o abuzare de situatia ei.
- Atunci? Bineinteles, sper ca bietul Costache sa scape. Poate chiar s-a gandit sa-i aranjeze viitorul. Sa ne gandim intai la un doctor. Stai sa vad.
Mosierul merse la telefon, ceru pe doctorul Stratulat, care raspunse, ii expuse cazul (se vedea din convorbire ca e un prieten intim al lui Pascalopol) si-l intreba daca putea sa vie sa-l ia cu trasura pe la orele sase.
- Asa? Perfect. Atunci viu! incheie mosierul, agatand la loc receptorul.
- Iubitule domnule Felix, dumneata te duci inainte si te prefaci ca nu te-ai intalnit cu mine, afirmand insa ca tocmai eram azi asteptat de Costache. Eu ma fac ca vin cu doctorul Stratulat intamplator si, daca vedem ca e posibil, il ducem pe Costache la un sanatoriu, ca sa fim siguri ca e bien ingrijit si sa scapam pe biata Otilia de atata zbucium.
Felix pleca, cu gandul de a se indrepta repede spre casa, spre a nu lasa pe Otilia singura. Isi aduse aminte de Weissmann si simti ca spiritul lui saritor i-ar face bine. Stia ca se mutase si sade acum prin jurul strazii Labirint. Gasind adresa insemnata, se urca intr-o trasura şi în curând se găsi în stradela cu pricina, în care nu se aflau decât magherniţe cu aspect de prăvălii, nemaifolosite, şi o singură curte mare ca de han vechi cu o casă în chip de potcoavă, cu etaj. Părea un hotel sau o casă de raport, şi era de o murdărie înspăimântătoare. În mijlocul curţii şedeau îngrămădite mormane de gunoaie. Câinii şi copiii alergau printre ele. Câte un geamlâc cu ochiuri sparte înconjura fiecare rând, susţinut pe stâlpi putrezi şi unsuroşi. După oarecare dibuire, Felix urcă nişte scări de lemn murdare şi se trezi în geamlâcul de sus în care se juca, alergând cu mult zgomot, o droaie de copii jerpeliţi. Podişca răsuna grozav la paşi, şi coridorul mirosea îngrozitor a excremente. Felix ar fi voit să plece, spre a nu fi prins de Weissmann, atât de umilitoare i se părea situaţia, însă câteva capete ieşiră la o usă. O femeie tânără, despletită, înainta de-a binelea, arătându-şi picioarele goale. Un evreu bărbos, mai mult bătrân, îi strigă:
- Intră înapoi, Fany, de ce ieşi dacă tu n-ai pantofi? Ce să caute domnul? întrebă apoi bătrânul pe Felix, în vreme ce numeroase capete apărură de jur împrejur la uşile şi ferestrele din geamlâc.
- Căutam un domn student Weissmann......
- Ha, ha, Weissmann, este, este Weissmann, stă acolo în capăt, cu mătuşa, pot s-o chem, că el acum e dus. Dar are să vină, sigur are să vină.
Vesel că nu-l găsise, Felix protestă:
- Nu e nevoie!
- Dar nici cum vă cheamă nu vreţi să spuneţi? Când are să vină, eu am să-l anunţ, sigur că am să-l anunţ! Nu pot eu să fac aşa un serviciu la un vecin?
- Spuneţi-i că a venit colegul Felix şi-l cheamă urgent acasă.
- S-a făcut, zise bătrânul, conducându-l pe tânăr jos. Poate aveţi nevoie să cumpăraţi ceva, poate mobilă, poate haine, ciorapi buni, plăci de gramofon? Ştiu eu nişte ocazii. Orice putem să vă procurăm.
Felix făcu semn de negaţie cu capul.Bătrânul, întristat, coborî glasul:
- Ştiu eu ce cauţi dumneata! Avem nişte domnişoare minunate, nişte prinţese, le-au murit părinţii, săracele.
Tânărul iuţi paşii. Bătrânul, pierzând orice speranţă, îi strigă din mijlocul curţii:
- Ştii câţi stăm noi aici? Aici sunt două sute de chiriaşi, aşa să am bine, şi numai un singur closet.
Înfricoşat, Felix se urcă în trăsura care-l aştepta, şi făcu semn cu mâna birjarului să mâne. Se dădu jos în strada Rahovei şi o luă apoi pedestru şi iute spre casă. În curtea care i se păru a avea un aer cimitiros, dezolat răsuna ecoul convorbirii din sufrageria cu ferestrele deschise. Felix îi găsi pe toţi în jurul mesei, jucând cărţi şi vorbind ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, învăluiţi în perdele mari de fum. Moş Costache, pe canapea, începuse să tuşească, dar părea limpezit la faţă, normal. Aşezată pe un scaun, alături, Otilia îi îndrepta aci punga de gheaţă, aci plapuma, întrebându-l în şoaptă dacă se simte mai bine.
- Na, afurisită carte, exclamă Stănică, trântind o figură oarecare, e tot ce am. Aşa mi se-antâmplă când joc cu Olimpia. Nevasta e piază-rea.
Vasiliad, foarte atent, muşcând cu dinţii dintr-un ţigaret de os, şedea înfundat în evantaiul lui de cărţi şi arunca hoţeşte numai privirile la ceilalţi.
- Lucrezi muţeşte, hoţomanule, îl mustră Stănică amical, eşti vulpe bătrână, las' că te ştiu eu. Câştigi mereu de un ceas. Ai luat banii lui moş Costache degeaba, şi acum ne cureţi şi pe noi.
- Stănică, nu vorbi atât, şi joacă, dacă joci. Aruncă colo cartea, vorbi Aglae.
- Uite-o, dă-o la naiba, partida asta am pierdut-o. Barem de aş trage vreun folos de unde ştiu eu. Acum toţi suntem la ordinele mamei-soacre, ea e cloşca cu pui. Nici nu mai joc.
Aurica se văită:
- Vai, dar de ce nu mai jucăm, ce vrei să facem? Ne plictisim să tot păzim atâta.
Stănică schiţă cu buzele mai mult decât pronunţă:
- Îţi păzeşti zestrea ta, fetiţo. Mama soacră ne umple de bani, dacă...... mă-nţelegi.
Aglae îi făcu semn cu mâna să fie prudent, în vreme ce Stănică strâmbă din nas, cu înţelesul "nu contează..."
Olimpia, tăcută, gravă, mestecă cărţile, apoi le puse în faţa doctorului Vasiliad, spre tăiere. Jocul reîncepu şi convorbirea continuă. Felix, distrat, n-o putea urmări, dar auzea, rând pe rând, fragmente din frazele fiecăruia, distingându-le după timbru, căci jucătorii erau ascunşi, ca zeii, în norii de fum.
Aglae: Am început să am junghiuri reumatice, ceea ce n-aveam mai înainte. Eu cred că toate astea sunt din supărare, nimic nu îmbătrâneşte mai mult ca supărarea. Iau iod, dar nu vad niciun folos, cu toata reclama. Imi spunea o dama sa ma duc la bai, la Pucioasa. Odata si odata, cand oi scapa de necazurile astea, tot am sa ma duc.
Stanica: Parc-as manca ceva bun, ceva rar. Imi vine un miros cunoscut in nari, de la bufetul asta, si nu stiu ce.
Aurica: Daca n-ai noroc, e degeaba. Poti sa fii frumoasa, poti sa ai zestre, poti sa iesi in lume, si barbatii nu se uita la tine. Pentru asta trebuie sa te nasti. Mai sper si eu catava vreme si, pe urma, adio. Nu mai sunt nici barbatii cavaleri, ca inainte, azi te invita, ies cu tine in lume si apoi se fac ca nu te stiu.
Stanica: Am pazit odata un unchi trei zile si trei nopti in sir, pana am picat toti jos de oboseala, si bolnavul nu mai murea. Cand ne-am sculat, a patra zi, l-am gasit rece.
Titi: Am sa-l copiez in format mic si sa-l tratez numai cu creionul numarul 1.
Vasiliad: Am clienti care ma scoala noaptea din somn degeaba, ca sa ma duc sa constat decesul. "Nu puteai sa astepti pana dimineata?" zic eu. "Faceti-i o injectie, domnule doctor, poate se desteapta din lesin!" "E mort, cucoana, n-auzi?" Uite asa patesc.
Olimpia: Barbatii nu pot sa stea doua zile fara femei si fara bautura. Sunt blanzi numai o luna inainte si o luna dupa nunta, si pe urma cad iar in patimile lor. Si daca ar fi ceva de capul femeilor dupa care umbla! Dar le aleg pe cele mai decazute, pe cele mai strambe. Georgeta, de exemplu, ce-ai vazut tu la ea, Stanica, de-o ridici in slava cerului?
Aglae: Copilul sa asculte de mama lui, fiindca nimeni mai mult decat mama lui nu-i doreste binele. Dragoste! Fleacuri! Pe vremea noastra nu mai era asta. Dupa nunta vine si dragostea.
Stanica: Socru-meu a fost bland, pot sa zic inofensiv, dar sunt unii care fac urat de tot. Am cunoscut un magistrat, pe care l-a luat intr-o noapte. Domnule, facea ca la menajerie, canta ca pasarile, dadea din aripi sa zboare si ciugulea de pe jos. Ii intrase in cap ca e privighetoare.
Vasiliad: Azi doctorul trebuie sa se dea si el dupa client, daca vrea sa traiasca. Clientul a auzit de cutare doctorie, a auzit de tratament cu injectii si ale comedii si, daca nu-i dai, zice ca nu te pricepi. Reclama produselor farmaceutice ne omoara.
Stanica: Daca familia mea nu s-ar fi prasit atata, va spun pe onoarea mea, azi as fi milionar, si Olimpia ar sta numai la Nisa. Am unchi si matusi foarte bogate, cat par in cap. Insa toti au copii si nepoti, incat, pana sa-mi vie randul, mai bine ma lipsesc. Sa ai noroc in viata, vorba Aurichii, asta e tot. Unul se zbate de mic, invata, isi umple plamanul de oftica, si altuia ii pica mostenirea de-a gata.
Aglae: In familia noastra, toti au fost strangatori si au tinut la neamuri. Numai Costache nu stiu cui a semanat ca a fost tacut, secret cu rudele, de nu stie nimeni cum stau lucrurile lui.
Aurica: Frumusetea nu e totul, sunt femei urate care plac barbatilor, e si luxul, insa pentru asta trebuie sa ai bani.
Titi: Nu mai joc, m-am plictisit, ma duc mai bine sa ma leagan.
Aglae: Olimpia, si tu, Aurica, fiti cu ochii in patru, sa nu ia cineva vreo hartie, vreun lucru, niciun cap de ata, aci eu raspund, ca unica ruda mai de aproape.
Vasiliad: Toate ingrijirile, in caz de astea, de apoplexii, de tromboze, le gasesc inutile. Mai devreme sau mai tarziu, bolnavul tot moare. E numai o suparare pentru familie, afara de cazul cand bolnavul mai poate fi utilizat pentru testare.
Olimpia: Eu cred, mama, c-ar trebui sa-l intrebi daca a facut vreun testament si unde l-a pus, nu sa-l cautam, ca niste nebuni, pe urma.
Toata aceasta haraiala fragmentata, Felix o auzi fara intentie, privind la Otilia si la bolnav. Ultimele vorbe ale Olimpiei il izbira prin brutalitatea lor, mai ales ca fizionomia lui mos Costache parea a trada intelegerea convorbirii. Auzi raspunsul Aglaei:
- Taci şi tu din gură, frate, că te aude. Astea o să le vedem noi mai târziu.
Se-nserase de-a binelea când se auziră tropote de cai şi rostogolirea roţilor unei trăsuri.
- Parcă vine cineva, observă Stănică, cu trăsura nu poate fi decât Pascalopol!
Otilia tresări, iar Felix, spre a înlătura bănuielile, minţi, conform învoielii:
- Probabil, fiindcă azi îmi spuse mie că are să vie. Nici nu ştie că moş Costache e bolnav.
.........................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu