Enigma Otiliei, George Calinescu

........................................
                            X.

              - Colonele, strigă fata, auzi că stă pe Antim, unde stă şi ginerele dumitale.
        - Ce spui? se miră omul cu mustaţa răsucită. Tulea, Tulea, parc-am auzit.
       Era o gălăgie infernală, fiindcă toţi îşi vorbeau de la distanţă. Din capătul opus Sohaţchi strigă lui Titi:
       - Te uiţi pe pereţi? Zugrăveala e făcută de mine.
       Aşa şi era. Mai târziu îi arătă şi alte produse ale industriei sale, dulapuri, cufere. Sohaţchi cultiva mai mult artele practice decât cele plastice. Susţinea că nu poate mnca jumările de ouă decât făcute de el însuşi şi numai el putea potrivi murăturile din sărătură.
       Titi plecă ameţit de băutură şi încântat de Ana Sohaţchi (acesta era numele fetei), care-l invitase insistent, punându-i familiar mâna pe umăr, să vină cât mai des.
       Ceea ce Titi si facu,  fara ca Aglae sa suspecteze cumva intarzierile lui. Mai tarziu se putu afla ca Sohatchi luase personal informatii asupra familiei lui Titi. Intrase curajos in curtea pe care o credea a Aglaei (de fapt nimerise la Giurgiuveanu), hotarat sa spuna, daca nu-i iesea bine manevra, ca a gresit adresa. Intamplator, nimeri peste Marina, care ii debita, pentru o bancuta, vesela ca poate vorbi atata cu cineva, toata biografia si economia familiei Tulea.
       Cum s-au petrecut lucrurile intre Titi si Ana, Titi n-a putut niciodata povesti lamurit, hotarat este ca, dupa cateva vizite, in care ca prin farmec disparusera toti ceilalti ai casei, Ana dadu atata curaj lui Titi, incat acesta putu sa cunoasca in sfarsit, cu ajutorul ei, misterul fiziologic care-i pricinuise atatea tulburari.
      Era foarte mandru de izbanda lui si, naiv, nu socotea ca are vreo responsabilitate. Dupa a treia sedinta, pasi grei si o bataie ferma in usa il facura sa inghete. Pe usa aparura solemni, dar razatori, Sohatchi si trei ofiteri, in care recunoscu pe cei doi frati ai lui Sohatchi (unul capitan si altul locotenent) si pe domnul cu mustati rasucite, acum colonel.
      - Iubitule domnule Titi, lua cuvantul capitanul, suntem fericiti ca sora noastra ti-a placut. Ati dus lucrurile prea departe, dupa cate am aflat. Ce s-a facut, s-a facut, insa intelegi ca noi suntem o familie onorabila, nu putem lasa pe sora noastra asa, de rasul lumii. Trebuie sa va casatoriti.
      Titi inlemni.
      - Dar eu, baigui el, trebuie sa-ntreb pe mama, daca vrea mama.
      Locotenentul râse cu poftă.
     - D-apoi când ai făcut isprava, amice, de ce n-ai întrebat pe mama?
     - Mama dumitale, zise împăciutor şi cam emfatic colonelu, tivindu-şi mustaţa cu dosul mâinii, n-are de ce să nu-ţi dea voie. Doar domnişoara Ana e fată frumoasă, cu zestre, e de familie onorabilă.
     - Mă-ndoiesc, interveni Sohaţchi, ca la un consiliu militar, fără să privească pe Titi, din informaţiile pe care le-am cules eu, n-au să-i dea voie. Au mai avut ei o soră, care a fugit de acasă şi s-a cununat abia pe urmă.
     - Mama n-are să-mi dea voie, confirmă ingenuu Titi, ca şi când astfel ar fi scăpat.
     - Bată-te să te bată, râse căpitanul, dacă nu-ţi dă voie madam Tulea, soră-mea o să rămână aşa? Ştii că ai haz? Eşti major, eşti liber, n-ai de dat socoteală nimănui. Câţi ani ai?
     - Douăzeci şi trei, răspunse Titi intimidat.
     - Păi, vezi?
     - Mă băieţi, propuse colonelul, las' că domnul Titi e băiatul meu. Îl iau sub protecţie mea. Ştiţi ce? Eu vă cunun, eu vă fac totul. Nu spune nimic acasă, până ce se face nunta, în casă, bineînţeles, şi pe urmă vorbesc eu cu doamna Tulea.  Las' c-o să fie bine! DOmnişoara Ana are ceva zestre, o căsuţă, unde să staţi, îţi fac eu dumitale o situaţie.
     Lucrurile se petrecură întocmai. Lipsurile de acasă ale fiului ei, motivate în felurite moduri, nu alarmară pe Aglae, care credea orbeşte în cuminţenia lui Titi.  Acesta deveni mire şi, ca să nu deştepte bănuieli, fu adus de întreaga lui familie, nu fără râsete, până în poarta casei. (Sohaţchi privi chiar în casă, pe fereastră)
     Titi, puţin ameţit, spuse că a petrecut cu nişte prieteni, şi dormi tun prima lui noapte de soţ. Nevasta şi restul nuntaşilor chefuiră fără mire şi făcură glume pe care Titi nu le află niciodată.
      Socoteala adevărată a acestei farse nu putu fi lămurită bine.  E posibil ca Ana să fi făcut înainte o imprudenţă şi să fi voit a o absolvi de ochii lumii, precum e cu putinţă ca să fi voit pur şi simplu să se mărite măcar pentru scurt timp, ca să nu i scoată porcla de fată bătrână (avea atunci cam douăzeci şi cinci de ani), însă anume zvonuri auzite de Stănică fac mai probabilă o altă ipoteză.
     Bătrânii Sohaţchi, foşti cârciumari, poloni de origine, aveau ceva avere în bani şi în case. Imobilele preţuiau însă prea puţin, fiind vechi. Copiii, ofiţeri, ţineau să se facă împărţeala, având nevoie de bani, bătrânii nu voiau, până nu făceau un rost fetei. După un consiliu, fraţii ajunseră la încheierea că, dacă Ana s-ar mărita cu un bărbat puţin pretenţios, care să se mulţumească cu o parte din casă, bătrânii ar păstra restul şi ei ar împărţi banii. Sohaţchi fu deci impresarul afacerii. Adevărul este că foaia de zestre a Anei cuprindea o locuinţă compusă din două camere şi dependinţe şi că bătrânii împărţiră banii băieţilor, care fură văzuţi făcând un lux nebun.
     Câteva săptămâni Titu putu înşela vigilenţa Aglaei, şezând ziua aproape toată cu soţia lui şi dormind noaptea acasă. În cele din urmă, Ana se plictisi şi-i notifică iritată că ea nu-nţelege să se ascundă de ochii lumii. Sohaţchi belletristul se oferi să destăinuie el chestia Aglaei, dar Titi se-nspăimântă. Făgădui că va vorbi el. N-avu totuşi curajul să procedeze direct şi, deşi avusese neplăcutul conflict cu Otilia, se duse la ea si la Felix şi le spuse toată păţania. Otilia nu se putu abţine de a nu râde.
     - Bată-te să te bată, Titi, ce năzdrăvănii faci!
     Ea însă nu vorbea cu Aglae, aşa că rolul de vestitor al comediei căzu asupra lui Felix. Când acesta spuse că Titi s-a căsătorit, Aglae nu vru să creadă şi i se păru că Felix face o glumă.
     - Ce farse sunt astea? Asta faceţi voi la Universitate?
     A trebuit să fie adus Titi de faţă, ca Aglae să creadă. În loc să se indigneze, să ţipe la Titi, Aglae începu să plângă, să mângâie pe băiat, acompaniat în mod iritant de Aurica.
     - Dar cum ai putut sa te laşi tu, mamă, să-şi bată joc escroaca de tine? Las' că merg eu la poliţie, mă duc, la nevoie, până la prefect.
     Aglae privea lucrurile simplu, ca o escrocherie pe care o respingi poliţieneşte. Tit nu făcea haz de această interpretare şi, cu toate că n-avea mijloace de expresie, se vedea că se simţea jignit de aprecierile la adresa Anei că, într-un cuvânt, avea amor propriu de soţ.
     - Nu e escroacă, mamă, trebuie să stau acolo. Dacă vrei şi dumneata să vii......
     - Cum? Să viu eu acolo? S-a zăpăcit bietul băiat de tot, l-a ameţit escroaca. Du-te, dragă, şi te culcă, până-ţi vii în fire. Am să vorbesc eu cu Stănică.
     Într-adevăr Stănică veni in curând. Când Aglae începu să-i spună păţania, el luă deodată o înfăţişare tehnică şi-o întrerupse:
     - Stai, stai, stai, mă rog. Trebuie să luăm lucrurile metodic. Unde e Titi?
     Titi fu adus, şi Stănică îl supuse unui lung interogatoriu.
      - Mă rog, eu vreau să ştiu, ai făcut vreo declaraţie cu martori sau i-ai dat vreo scrisoare în mână, din care rezultă că ai promis s-o iei de nevastă, înainte de a coabita cu ea?
     Titi rămase incurcat la verbul "a coabita". Zise totuşi:
     - Nu!
     Aurica sorbea cu nesaţ toată această convorbire, şi ochii îi străluceau de o stranie voluptate, ieşti din orbitele vineţii.
     - Va să zică, n-ai promis nimic, n-ai dat niciun document la mână. Perfect. Dar, mă rog, tu i-ai propus coabitaţiunea, ori ea te-a provocat, te-a îmbrăţiaşat, în sfârşit, te-a dus în eroare cu gesturi indecente?
     Titi stătu la îndoială. Se vedea că ancheta îl supără, că Ana nu e pentru el o şantajoare, că, în sfârşit, dorise atât de mult să cunoască femeia, încât cinstea îl îndemna să nu numească inducere în eroare ceea ce-l făcea fericit. De altfel, nici nu prea înţelegea unde vrea să ajungă Stănică, deoarece el ţinea pur şi simplu să îndeplinească dorinţa Anei de a vesti pe mamă-sa că e căsătorit
     - Nu m-a provocat, zise el ingenuu, am vrut amândoi.
     Stănică îşi trecu mâna prin părul mare, ca un avocat contraria de contrazicerile clientului său. Aglae sări furioasă:
     - Ce-asculţi, tu Stănică, ce spune el? Nu vezi, săracul, în ce hal e? Nici vorbă că l-a atras în casă cu familia ei şi l-au strâns cu uşa.
     - Mă rog, mă rog, insistă Stănică, să ne lămurim. Membrii familiei, care au intrat în odaie, v-au găsit aşa din întmplare sau ai avut impresia că pândesc de mult momentul ăsta? Te-au ameninţat, ţi-au intimidat conştiinţa?
     - Mi-au spus, ocoli Titi punctul sensibil, că sunt major şi pot să fac ce vreau, dacă nu vrea mama.
     - Aşa, zise atinsă Aglae, dar cu reproşul îndreptat împotriva absenţilor, cred ei că, deşi eşti major, eu te las să-şi bată joc de tine orice stricată? Nu, băiete, ai să stai aici, şi văd eu ce e de făcut.
     Stănică era prea avocat ca să nu-şi dea seama de adevărata stare a lucrurilor, şi, de altfel, se amesteca în afacere din volubilitate, din plăcerea pentru situaţii patetice.
     - Hei, dacă Titi ar face plângere că a fost atras în cursă, că i s-a dat, mă rog, a înţelege că are de-a face cu o femeie cu moravuri uşoare, fiind apoi intimidat, ar fi un punct de plecare pentru intentarea divortului. Insa trebuie s-o faca el, numai el, ca fiind major. Ei, ce zici tinere, ceri divortul?
     Titi raspunse posomorat, dar hotarat:
     - Eu nu divortez.
     Aglae isi cuprinse capul cu mainile si se lamenta desperata:
     - Vai, vai, vai!
     - Mama, isi dadu parerea Aurica, iluminata, de ce sa divorteze, poate sunt fericiti.
     Aglae schita un gest cu intelesul de "prostii".
     - El face ce spun eu, daca ma iubeste si vrea sa ma ocup de viitorul lui!
     Si ca si cand reprosul ar fi fost prea tare, iar consimtirea lui Titi sigura, Aglae continua:
     - Nu fi trist, puiule, ca te scap eu de aventuriera.
     - Sa zicem, continua Stanica consultatia, ca Titi, insist, Titi cere divortul pe motivul de mai sus. Lucrul poate sa aiba intorsaturi neplacute. Fratii sunt ofiteri, nu poti sustine ca sora lor e prostituata. Te pot da in judecata pentru calomnie.
     - As, ofiteri, zise dispretuitor Aglae, cine stie ce snapani! S-au imbracat in uniforma ca sa-l sperie!
     - Sunt ofiteri, mama, lamuri mereu, usor jignit, Titi, ii cunosc eu bine. Au si un unchi colonel, care m-a cununat.
     - Precum vezi, urma Stanica, chestia e dificila. Cel mai bun lucru e sa incercam intai prin invoiala. In cazul cel mai rau, ce-a vrut fata? Sa se marite, de ochii lumii, sa acopere probabil o greseala......
     - Nu e adevarat! protesta Titi.
     - Odata "doamna", fata o sa consimta usor sa divorteze. O sa-i spunem ca parintii nu-si dau asentimentul si nu-i lasa avere. Cum Titi n-are nicio meserie, din ce-o sa traiasca?
     - A spus colonelul, marturisi Titi, ca o sa-mi gaseasca.
     - O sa-ti gaseasca pe dracu, comenta Aglae. Ti-a spus asa, ca sa te-ncante.
     In cele din urma, cazura de-acord sa incerce calea blanda a convorbirii, si Stanica se delega singur in aceasta misiune. Era o zi neprevazut de calda, de la sfarsitul lui februarie, cand Stanica, dupa prealabile examene, intra in curtea indicata. Fu cam incurcat de numarul mare de intrari, intrucat de o parte si de alta a curtii se intindeau apartamentele joase, cu cate o mica marchiza. Calare pe o scara, un om gras, ras, tanar, cu chivara de hartie pe cap si cu un halat medical pe el alterna fluierul cu vocalizele si se extazia inaintea propriei opere, care consta din aplicarea cu ajutorul unui sablon, confectionat, precat parea, de el insusi, a unui feston cu fructe sintetice in partea de sus a peretelui exterior. La intrebarile lui Stanica, zugravul se recomanda ceremonios. Era Sohatchi. Se dadu repede jos, lua bratul lui Stanica si-l conduse in casa. O aduse numaidecat si pe Ana. Lui Stanica, agresoarea lui Titi ii facu o impresie excelenta.
      Trupul ei plin, aproape gras, ochii indrazneti, vocea sonora, volubila, cam vulgara, toate acestea ii placura. Ana nu se lasa deloc intimidata si primi pe Stanica, dupa obiceiul ei de a se purta cu barbatii, cu o familiaritate zgomotoasa, indiscreta. Chemati inadins de Sohatchi, venira, ca din intamplare, si ceilalti doi frati. Toti afectara a intelege vizita lui Stanica drept un inceput de apropiere intre cele doua familii si declarara ca le-a parut rau ca Titi nu si-a invitat parintii, pe care erau dornici sa-i cunoasca. Ana descoperi ca Stanica ii era oarecum cunoscut, ca, pe data ce l-a zarit, nu-si dadea seama unde a mai vazut pe acest "domn simpatic".
      - Sunteti artist? intreba ea pe Stanica.
      - Nu, nu, raspunse incantat Stanica, m-am resemnat la avocatura!
      Sohatchi disparu si reaparu cu o damigeana de vin pe care o puse pe mijlocul mesei, rest din vinul baut la nunta, ca sa-si faca si Stanica o idee de ce vin au avut. Bine dispus, Stanica crezu ca trebuie sa ia lucrurile cu delicatete. Declara ca totul vine dintr-o neintelegere, dintr-un exces de timiditate din partea lui Titi, ca parintii lui erau in dreptul lor sa fie suparati de a nu sti ca fiul lor s-a casatorit. Toti ii dadura dreptate, ceea ce dezarma pe Stanica.
      - Eu i-am spus lui Titi, zise Ana, sa vorbeasca acasa. Nici mie nu mi-a convenit sa ma ascund de lume ca o ciumata. Eu cu sila nu ma tin de gatul lui. Stii bine si dumneata ca n-are niciun rost. Daca nu-i place, din partea mea e liber.
     Fraţii protestară, sustinând că Titi e băiat bun şi că, fără îndoială, părinţii lui se vor convinge, mulţumită mărturiei lui Stănică, cum că a intrat într-o familie onorabilă. În condiţia aceasta, orice pledoarie devenea de prisos, şi Stănică se pierdu încetul cu încetul într-o discuţie cu totul independentă de misiunea lui, deşi legată prin asociaţie. Exaltă amorul conjugal, povesti primele lui tulburări sentimentale, lăudă pe Olimpia si făcu bioografia îngerului ridicat la ceruri, Aurel. Ana se apropiase de el şi-l ţinea de brat.
     - În definitiv, rămânem rude, nu?
     - Aşa e! Suntem cumnaţi!
     Stănică mai descoperi că cei doi ofiţeri şi unchiul colonel aveau trecere mare chiar la Cercul de recrutare, unde situaţia lui era foarte încurcată, ca unul care nu făcuse serviciul militar, slujindu-se de amânări insuficient motivate.
     - Las' că te aranjăm noi, n-avea grijă, îl încredinţară fraţii Sohaţchi. Vom studia chestiunea. Dumneata fii gata cu certificate, ca să justifici neprezentarea. Să-ţi găseşti un doctor, care să te declare ofticos.
     - Am! zise repede Stănică, cu gândul la Vasiliad. De altfel, sunt realmente bolnav.
     Stănică, plin la faţă, era aşa de congestionat de vin, încât toţi râseră la ideea că ar fi tuberculos.
     Aglaei, Stănică îi spuse că familia Sohaţchi i s-a părut foarte de treabă, că el nu credea că Titi a fost constrâns, că, în definitiv, aşa apare dragostea, dintr-o dată, el însuşi fiind doar unul din aceia care, nemaiputând trăi fără femeia iubită, n-a mai vrut să ştie de nimic pe lume şi a fugit cu ea. Văzând şi starea de spirit a lui Titi, Aglae se mai calmă.
     - Bine, bine, zise ea, cu un rest de orgoliu, s-o văd şi eu cine este, să vină, cum vin nurorile, să zică "bună ziua, eu sunt cutare".
     Aglae întelegea misiuna de soacră într-un chip foarte oneros pentru noră. Nora trebuia să rămână într-o stare de dependenţă continuă, să sărute mâna socrilor, să fie "aşezată", să nu iasă din indicaţiunile ei, să dovedească la tot pasul că ştie să conserve sănătatea odraslei. Fiul, la rându-i, în schimbul unei îngrijiri permanente din partea mamei, nu trebuia să iasă de sub tutela ei. În fond, Aglae nu era supărată că Titi s-a însurat (în conştiinţa ei lăuntrică era chiar satisfăcută), ci fiindcă i se răpise prilejul de a-i oferi ea o soţie lui Titi sau măcar consimţământul. Ana se dovedi plină de tact. Adusă la braţ de Stănică, sărută mâna Aglaei, pe aceea a lui Simion, care fu încântat, şi pe amândoi obrajii pe Aurica.
      - Nu ştiam că Titi are o soră aşa de tânără şi frumoasă! zise ea.
      Aurica, măgulită, îi puse deoparte, când găsi un moment bun, întrebarea anxioasă:
      - Dragă, eşti fericită? Vai, ce fericiţi trebuie să fiţi!
      Ana privi cu o atenţie observicioasă toată casa, admirând totul, lăudă tot ce i se servi şi ascultă cu o atenţie respectuoasă toate instrucţiunile Aglaei. Afectă a fi foarte îngrijorată că nu cunoaşte bine preferinţele lui Titi şi o rugă pe "maman" să-i spună tot ce crede că e necesar să facă pentru menajarea lui. Fu veselă, fără cinism, şi izbuti cu îndemânare să fie de acord în toate ideile cu Aglae. Titi părea foarte fericit şi începuse să-i arate albumele sale cu desene, printre care copiile după gravurile din romanul necitit al lui Stendhal. Ana îl asculta cu docilitate, îi încerca în treacăt nasturii, îi strângea bine gulerul de la haină în jurul gâtului şi-l întrerupea cu întrebări de felul acesta:
     - Titi, mă ierţi că te-ntrerup, parcă s-a răcorit, nu vrei să pun o haină pe tine? Nu vreau să răceşti!
      Sau:
    - Am să-ţi cumpăr mâine alt guler. Văd eu cum te strânge. Ai să capeţi tic, tot sucind capul.
     Aglae se informă amănunţit asupra familei ei, punându-i chestiuni pe faţă, judecătoreşte: "Trăiesc părinţii, cu ce se ocupă, fraţii unde-şi au serviciul, ce şcoală a urmat, are ce-i trebuie în casă?" etc.
     Ana răspunse la toate simplu, fără niciun semn de iritaţie, şi făcu tuturor impresia că e foarte sinceră.
     Rămânea de rezolvat o problema gravă. Titi trebuia să locuiască în căminul conjugal. Fireşte, acasă nici n-ar fi avut loc, însă Aglae se întreba, în chipul cel mai legitim, cu ce va trăi, neavnd niciun venit.
     - Nu trebuia să se-nsoare până nu-şi făcea un rost, dar acum, c-aţi făcut-o de capul vostru, nu-nţeleg să stea pe spinarea altora.
      Ana protestă atât cât să reiasă că Titi nu e o pacoste, dar nu zădărnici ghicitele intenţii de asistenţă ale Aglaei.
     - Cine ştie? observă Aglae, după plecare Anei, poate că o fi fată aşezată, fiindcă nici nu-i prea crudă. Dacă-i place lui Titi, treaba lui. S-o vedem cum se poartă.
      Aglae făcu în curând o descindere în locuinţa lui Titi. Ceea ce văzu o umplu de necaz şi deznădejde. Îşi spuse impresia brutal, faţă de rudele nurorii:
     - Bine, dar voi n-aveţi de nici unele aici. La o fată de oameni aşezaţi se dă trusou, nu aşa.
     - Am făcut şi noi ce-am putut, în grabă, maică, zise blând cealaltă scoacră.
     Într-adevăr cele două odăi, zugrăvite proaspăt şi multicolor de Sohaţchi, erau aproape goale. Fraţii le mobilaseră la repezeală cu ce găsiseră prin odăile lor, după o listă alcătuită în consiliu. Un pat de fier cu tăblii, pictat cu îngeri şterşi de vechime, fusese scos din pot. O canapea veche, desfundată, slujise drept pat de siestă, ordonanţei. Lavaboul era lamentabil. Îl găsise Sohaţchi aruncat în magazie şi-l vopsise în alb. O masă de brad era acoperită cu o combinaţie de petice şi broderie. Şifonierul fusese scos din odaia bătrânilor şi avea oglinda spartă. Titi însuşi înlocuise oglinda printr-o bucată de satin galben, prinsă cu pioneze. Într-un colţ se vedea  şi o etajeră proastă, îmbrăcată în pluş cu câte un bibelou improvizat: o sticlă goală de parfum, o ex-cutie de bomboane, o fotografie. Aglae, implacabilă, vru să vadă şi bucătăria, care exista numai teoretic. Într-o magazie, o maşină şchioapă, ordinară, ţinea deasupra vreo două cratiţe cârpite. Aglae se întoarse cam lividă în dormitor şi se aşeză pe pat ca să-i încerce moliciunea. O scândură căzu, desprinsă, trăgând după sine salteaua, numai de paie. Era un pat doar de formă, în care nu dormea nimeni.
.......................................