XII.
- Credeam că e aici domnul Felix. Voiam să-i spun ceva. Dar v-am auzit de avocat, de adopţiune. Vreţi să adoptaţi pe domnişoara Otilia? Perfect! Admirabil! Mă ocup eu! Discreţie desăvârşită!
În vreme ce Costache se agăţa desperat de privirile lui Pascalopol, acesta zise liniştit:
- Ai înţeles greşit. Vorbeam de altceva, de treburile mele de la moşie.
Stănică privi cu o neîncredere îndrăzneaţă şi, prefăcându-se grăbit, ieşi pe cealaltă uşă, care dădea spre apartamentul din fund. Descoperind pe Otilia (lui Felix n-avea nimic să-i spună), îi comunică misterios:
- Am auzit o veste bună. Moş Costache te adoptă.
- Ai auzit greşit!
- Eu? se miră cu demnitate Stănică. N-ai nicio grijă: discreţie absolută.
Şi într-adevăr, Stănică, deşi îşi făcuse un obicei de a spiona casa lui Costache în profitul Aglaei, intrând ca din întâmplare pe o uşă şi ieşind pe cealaltă, nu scoase câte săptămâni nicio vorbă de această afacere. Felix, trimis de moş Costache să vadă cum se află Simion, care se văita din nou că e bolnav, avu impresia că Aglae nu ştia nimic de proiectul lui Pascalopol. "Poate, îşi zicea el, Aglae se dezinteresează de această chestiune, în care, de fapt, n-are vre-un drept să se amestece, ori, în sfârşit, este prea preocupată de boala lui Simion."
Într-adevăr, bătrânul, trecând cu iuţeală hipocondrică de la o boală la alta, părea totuşi bolnav cu adevărat. Ochii îi erau injectaţi şi ficşi, şi pântecele îi era balonat îngrozitor, încât părea o minge învelită cu broboadă. Să văieta de bătăi de inimă după masă şi declara că inima lui bate din ce în ce mai tare, fără să se mai poată opri.
- Eşti nebun, strigă Aglae, cu hipocondriile tale! Unde vezi că-ţi bate inima?
Îi punea şi ea mâna pe piept, dar trebui să recunoască într-adevăr că circulaţia lui Simion era în chip alarmant agitată. Simion mai era convins, observând unele fenomene ale digestiei lui, că trupul i se umflă de gaze care-l sufocă. Stănică aduse pe Vasiliad. Acesta, atât de atent mai mult din paradă la consultarea lui Costache, nu descoperi de data aceasta mare lucru. Nu găsea nimic hotărât şi acceptă cu bunăvoinţă ipotezele Aglaei şi ale lui Stănică. Simion se dezbrăcă şi se aşeză în pat, unde şezu şi ziua, şi noaptea, abservându-se cu anxietate. Nu mai mânca, nu mai broda şi era ros de melancolii. El, atât de tăcut înainte, vorbea Aglaei, până ce aceasta se plictisea, mărturisindu-i că se simte pe moarte, spionând-o îngrijorat dacă avea să-l ţină minte multă vreme, dându-i dispoziţiuni testamentare. Simion pusese ochii pe Felix şi îi dezvolta lui cu mai multă încredere temele lui patetice:
- Mă duc, îi zicea el, am o boală gravă, neştiută de doctori. Uite, aşa e viaţa! Am luptat pentru ideal, pentru artă, şi acum trebuie să las totul. Să nu mă uiţi, domnule Felix, să nu mă uiţi.
Şi dându-se jos din pat, Simion scotea din perete câteva tablouri şi le da lui Felix. Acesta le lăsă de altfel în casă. Chiar Aglae se grăbea să i le sumlgă, indignată.
- S-a prostit Simion ăsta de tot! Domnule Felix, nu te potrivi. Vezi poate-ţi dă ceva, inel, bijuterie, bani, să-mi spui.
- Se-nţelege! zicea, oarecum jignit, Felix.
Spre mai multă siguranţă, Aglae despuie odaia lui Simion de tot ce acesta ar fi putut dărui în curiosul lui acces de dărnicie.
Totuşi, Simion nu muri, şi continuă să-şi cultive hipocondriile cu o nelinişte destul de benignă. Aglae nici nu se mai ocupa de el, lăsându-l singur în odaia lui, Aurica îşi făcea obişnuitele plimbări circulare pe Calea Victoriei, Titi copia în ulei cărţi postale ilustrate.
Stănică, nelipsit din calea socrilor, găsi prilejul într-o zi să prindă pe Otilia singură.
- E foarte drept ce face mos Costache, ii zise el, cu aere de complicitate, ba e chiar dator. Imi pare bine ca-ti cunosti interesele. De ce sa ramana atata avere pe mainile altora? Esti tanara, inteligenta. Fie vorba intre noi, dai o lovitura. Batranul n-are cine stie cat de trait. Asculta-ma pe mine. Sa-ti spun eu, cand voi avea timp, cate proprietati si afaceri are mosul. Nici gand n-ai. Dupa ce ti-ai irosit atatia ani cu el, trebuie sa te despagubesti. Ei, cum ne-am intelege noi! Dumneata ai mult din caracterul meu! Esti libera, independenta, lipsita de prejudecati. Iti spun aici intre patru ochi. Olimpia e buna, n-am nimci de zis, dar e piedica pentru cariera mea. Moale, fara fler. Crezi ca soacra-mea Aglae mi-e simpatica? Ce vrei sa fac? Spune-mi o vorba, si sunt gata. Olimpia nu ramane pe drumuri, are parinti, are avere. Nu mai e copil la mijloc sa ne impiedice. Nu ma uit eu la trecut, fleacuri, nu-mi pasa ce-a fost. Ai fost tanara, ai facut ce-ai vrut. Ma gandesc la o uniune de conceptii, pe linii mari.
Otilia, care il ascultase din ce in ce mai palida de manie, nu se putu stapani si zise deodata surd:
- Stanica, iesi afara.....
Acesta se ridica fara graba, alese o bomboana dintr-o cutie a fetei si se ridica. Dupa plecarea lui, Otilia ramase cu privirile in gol, isi sterse cu o batista niste lacrimi care nu voiau sa curga, apoi se repezi ca o nebuna pe scari si intra in odaia cu pianoforte, unde incepu sa cante vijelios tot ce-i venea in minte.
- Lipsa de grji, mormai Marina din bucatarie. Doar ce griji are?
Stanica trecu in curtea Aglaei si intra in sufragerie, unde se aflau toti la masa, inclusiv Simion. La o parte, pe un scaun, sedea si Felix (acesta fusese prilejul pe care-l folosise Stanica) venit la insarcinarea lui Costache sa ia stiri despre Simion. De cateva zile, Simion se transfigurase, devenise optimist si chiar exaltat. Printr-un rationament simplu, ajunse la incheierea ca toate bolile sunt o saracie de substante a organismului si deci ca mijlocul cel mai simplu de a se vindeca era sa se supraalimenteze. Il aprobase chiar Aglae:
- Bine ca ti-a venit mintea la cap! Fireste ca, daca nu mananci te simti slabit.
Asadar, Simion parasise patul, si acum sedea la masa. Cand intrase Stanica, ii explica tocmai lui Felix, caruia ii spunea cu incapatanare mereu "domnule doctor", ce bine se simte:
- Sunt un om renascut, reintors la viata. Am o putere muschiulara cum n-am avut niciodata.
Simion isi incorda bratul sau subtire si facu insistent semn lui Felix sa-l pipaie. Acesta ii facu hatarul si ramase mirat dimpotriva de lispa de rezistenta a lui Simion, al carui brat de prea mult efort tremura cu violenta.
- Nu te mai sforta asa, Simion, si fii serios, il fulgera Aglae.
- AM sa va spun o veste interesanta, facu Simion, ceva ce n-ati stiut. Otilia se va numi in curand Otilia Giurgiuveanu.
- Vai! facu Aurica, asa ca in fata unei enormitati detestabile.
Aglae deveni livida, si dupa cateva clipe de amutire izbucni catre Stanica, ca si cum el ar fi fost vinovatul:
- Ce-ai zis? Costache vrea sa adopte pe Otilia? Niciodata! Cat traiesc eu, niciodata. Doar mai sunt legi in tara asta, mai sunt tribunale. Il dau pe mana parchetului pe Costache, asta-i fac. L-a ametit stricata asta. Cine stie ce-o fi intre ei.
Stanica ciugulea cu o scobitoare, mefistofelic, cateva masline. Felix, in schimb, se simti sfasiat. Ar fi voit sa strige, sa protesteze impotriva insultelor, dar emotia il pironise pe scaun. Simion ii facea semn mereu sa vina la masa, desi el voia sa plece si sedea deoparte.
- Bine, zise Stanica, asezandu-se de-a binelea sa manance, sa-mi spui, te rog, ce poti sa faci?
- Cum ce pot sa fac? intreba indignata Aglae.
- Asta te-ntreb si eu, zise calm Stanica, dar cu vadita intentie de a excita. Vrea s-o adopte, si pace. Legal nu e nicio piedica.
- Mancati, indemna Simion pe Aurica si pe Titi, mancati, mancarea este elixirul vietii! si el insusi inghitea cu lacomie, varand in gura bucati mari de paine si stergand cu miez ultimele resturi de sos din farfurie.
- Dar eu nu pot sa spun acolo unde trebuie ca vor sa puna mana pe averea lui Costache?
- Nu poti sa spui! Fata e fata vitrega, deci e firesc sa fie adoptata. Te poate da in judecata pentru calomnie.
- Cine? Costache? se-nfurie Aglae.
Felix se ridicase, schimbat la fata, sa plece si, cautand o intermitenta in discutie ca sa spuna "buna seara", se strecura afara pe usa.
- Am vorbit ca nebunii, si baiatul asta era aici! se mustra Aglae.
- Nu mai e paine? intreba ingrijorat Simion. Mi-e o foame grozava.
- Cum Dumnezeu? observa iritata Aglae. A fost pe masa un morman intreg de felii! Noi nici n-am apucat bine sa mancam.
Se aduse pe masa un alt cos cu felii de paine, din care Simion isi lua repede una, muscand-o ca aperitiv, si-si mai puse inainte doua felii, si apoi, razgandindu-se, patru. Apoi lua painea si dadu generos si celorlalti cate doua felii, asa incat cosul se goli.
- Mai adu paine! zise el catre servitoare.
- Simioane, se rasti Aglae, ce comedii sunt astea? Este destula paine.
- Mos Costache e sfatuit bine, medita tare Stanica, are pe Pascalopol indarat, care urmareste, se vede, sa puna mana pe averea batranului dupa moartea lui.
- Nu cred asta, zise Aurica, domnul Pascalopol e un om nobil. L-a ametit Otilia.
- Unde sunt bani la mijloc, nu exista noblete! zise Aglae.
- Cum, mama, adauga Aurica, o fata de categoria Otiliei sa intre in familia noastra? E-ngrozitor.
- Intra, daca sunt oameni fara cap! mormai posaca Aglae si cazu pe ganduri, mancand fara gust. Simion intrerupse tacerea:
- Am o pofta de mancare admirabila. Ma simt ca de douazeci de ani. Ce bucate mai aveti?
Tot timpul inghitise lacom, nedand nici cea mai mica atentie discutiei. Aglae il privi distrata si cu un vadit dispret.
- Afacerea asta, daca vrei sa ma-ntelegi, urma Stanica, se trateaza cu tact. Mos Costache se teme de dumneata. Rau ai facut ca nu te-ai mai dus pe acolo. Daca ai merge, l-ai lua cu binisorul......
- Niciodata! zise Aglae implacabila. Nerusinata aproape m-a dat afara.
- Ai fost violenta. Acum trebuie sa cautam un mijloc. Nu prea vad.
Felix se intoarse acasa aproape pe furis si se arunca pe pat, fara sa treaca prin sufrageria unde Otilia il astepta la masa. Era obosit moralmente, dar cu senzatii fizice. Privi inainte prin intuneric razele sarace ce patrundeau pe fereastra, prin perdea, de la lampa din coridor. Sa-i spuna Otiliei ce se vorbea despre ea, i se parea inutil si jignitor. Il obosea, il nelinistea aceasta lume fara instinct de rudenie, apriga, in care un om nu se putea increde in nimeni si nu era sigur de ziua de maine. Ii fura odiosi toti, si Costache, si Aglae, si ceilalti, si un gand ii staruia in minte: sa fuga cat mai repede in aceasta casa. Dar cum? Sa plece fara stirea nimanui, era primejdios. Putea sa-l aduca cu sila inapoi, fiind minor. Totusi era incredintat ca mos Costache n-ar fi facut asa ceva, ba dimpotriva ar fi fost in stare sa se bucure. Insa cu se sa traiasca pana in iarna? Poate ca mos Costache ar fi consimtit sa-i dea banii. Cand isi aduse aminte de polita, vazu absurditatea ipotezei. Mai mult, o mandrie il cuprinse si fu hotarat un moment sa renunte la ceilalti bani. Dar semnase totusi polita pentru o mie de lei, primiti sau neprimiti, si mos Costache i-ar fi pretins, fara indoiala, la scadenta pe toti. Oare nu era mai bine sa-i primeasca, si cu acei bani sa traiasca singur, ca atatia colegi saraci ai lui? Ideea de a lasa pe Otilia nu-i surase. I se nascu in suflet nazuinta de a o "salva", de a o scoate din casa lui Costache si de a o intretine dezinteresat, ca pe o "sora". Nu i-ar fi ajuns insa banii. Atunci se gandi ca ar putea da lectii. Chiar i se cerusera cu treizeci de lei lunar. Cu doua lectii lua o suma satisfacatoare. Insa lectiile nu erau sigure. O familie cu fete il invitase pe un an intreg, oferindu-i pensiune. Acolo n-ar fi fost loc pentru Otilia. Gandul lui cazu si mai jos. In definitiv, ce-ar fi sa renunte la medicina? Si-ar fasi o functie, la nevoie cerand chiar is concursul lui Pascalopol, si apoi ar urma alta facultate. Literele, de pilda! Insa un astfel de sacrificiu sigur ca Otilia nu l-ar fi acceptat. Otilia era o fata subtire, cu gusturi aristocratice, ar fi ras auzindu-l ca se face "impiegat". Nici lui, de altfel, nu-i suradea aceasta ipoteza. Crescuse in sentimentul carierelor mari, si medicina i se parea dintre acestea, prin educatia primita de la tatal sau. Si apoi, n-avea mult de asteptat si ar fi fost pus in stapanirea averii parintesti. Atunci isi aduse aminte de Iasi. Daca ar pleca la Iasi si ar urma medicina la facultatea de acolo, locuind in odaia pe care si-o oprise pe strada Lapusneanu? Daca ar lua pe Otilia cu el? Insa si acolo ar fi fost nevoie de bani, si apoi Otilia nu era fata sa stea in provincie. O vazu trecand mandra in trasura trasa de cai luciosi, cu fluierele subtiri infasurate in jambiere. Trasura din viziune calca crescand peste el, facandu-l sa se zvarcoleasca in pat de contrarietati. Ce sa faca, ce sa faca? Acum intelese profund zbuciumul Otiliei, starea asta ciudata in care te simti strain pe lume si totusi pironit pe loc intr-un mediu in aparenta stralucit. Ofta profund si se rasuci in pat, cand glasul Otiliei il trezi din meditatie:
- Felix, Felix, esti acolo?
Felix se repezi la usa, dregandu-si hainele.
- De cand te-astept la masa! zise Otilia, auzindu-i pasii.
Cand intra in sufragerie, Felix vazu pe Otilia, care se intorcea la scaunul sau, pe care se suise ca pe o sofa turceasca. Se zgribulea de frig. Mos Costache nu era la masa. Otilia nu mancase, desi orele erau inaintate, ciugulise insa din unele mancaruri reci de pe masa, si acuma nu mai voia sa manance.
- Unde ai intarziat atata? intreba ea.
Lui Felix ii fu greu sa marturiseasca.
- Am trecut, cand m-am intors de la facultate, pe alaturi, m-a trimis mos Costache sa vad cum e Simion. S-a dat jos din pat zice ca e bine. Mi s-a parut insa ciudat de schimbat.
- Si, fireste, c-a vorbit de mine!
- Nu! minti Felix.
- De altfel, mi-e indiferent, cum imi este indiferent si ce vrea sa faca papa. Il iubesc, dar stiu bine ca sunt lucruri pe care nu are puterea sa le faca, alfel le-ar fi facut de mult. Intentiile lui Pascalopol sunt bune, insa il zbuciuma pe papa degeaba. Acum trebuie sa fie cu el, nici vorba. Ce este pentru mine daca ma cheama Giurgiuveanu sau Marculescu? La banii lui papa nici nu ma gandesc, nici nu-mi trece prin cap ca are sa moara vreodata. Si daca s-ar intampla asta, ma poti inchipui pe mine stand aici, nas in nas cu tanti Aglae? Uufff! In cele din urma, am sa dezleg eu problema asta.
Otilia lua o prajitura de pe masa, musca din ea, si apoi isi scutura genunchii, care ii ajungeau la barbie, de firmituri.
- Ce-ai zice tu, Otilia, zise Felix, daca as renunta deocamdata la facultate si mi-as gasi un post?
- Si sa vin si eu cu tine, nu?
- Da! marturisi Felix.
- As zice ca n-ai minte si ca esti un zapacit. Pentru ce? Sa-ti strici viitorul? Sa devii un Titi oarecare? Papa te iubeste in felul lui, si nu-ti pune nicio piedica. Ai nevoi de bani, de altceva, pentru ce nu-mi spui, pentru ce rumegi in tine ganduri extravagante?
Felix se ridica in picioare si mergand la scaunul Otiliei, ingenunche si o cuprinse in brate cu scaun cu tot, punandu-si obrazul langa genunchii fetei. Otilia rase amuzata, insa nu atat incat sa nu lase a i se vedea o emotie launtrica.
- Otilia, zise Felix aprins, esti intaia fata pe care-o cunosc si pe care-o iubesc.
- Sunt intaia cucerire, comenta Otilia. Pe cand a doua?
- Nu rade, Otilia, esti intaia si cea din urma. Nu-mi mai place nicio fata, sunt la Universitate de-o ursuzenie extraordinara. Nici eu nu stiu cum te iubesc, ca pe o logodnica, ca pe o mama as zice, daca n-ai fi mai tanara decat mine. Te iubesc, te iubesc!
- Te iubesc, te iubesc, parodie Otilia, incet, fara batjocura.
- Intelegi ca am gasit in tine tot ce mi-a lipsit in copilarie, ca iubirea mea e un lucru serios, nu cum crezi tu. Te iubesc, Otilia, nu glumi, continua si mai exaltat Felix, sarutand genunchii fetei usor, nu vreau sa cred ca m-ai inselat, ca te-ai jucat numai cu mine. Vreau sa fii a mea mai tarziu, cand vei porunci tu. Voi munci, voi razbi in viata, dar cu tine si pentru tine. Tu te-ai jucat, Otilia, nu mai iubesti cu adevarat!
- Nu, Felix, nu m-am jucat, dar si eu te iubesc in atatea feluri, incat nu pot sa analizez acum cat te iubesc ca frate si cat ca, cum sa zic, iubita.
Felix fu putin intristat de atenuarea frateasca, pe care in fond n-o dorea din partea Otiliei. Aceasta ghicise.
- Felix nu ma supara cu figura asta. Te iubesc, iata, te iubesc, te iubesc, te iubesc, de cate ori vrei tu, dar tocmai pentru asta nu vreau sa faci prostii. Sa astepti pana atunci cand te vei convinge ca ma iubesti cu adevarat. Te autorizez sa experimentezi, sa-mi gasesti concurente.
- Otilia, tu ma jignesti.
- Oh, Felix, esti un fanatic. N-as zice ca nu-mi placi. Dar ridica-te repede in picioare, ca vine Marina, si ne vede in pozitia asta petetica. Uf, mi-ai supt genunchii! In sfarsit, Felix, eu as vrea sa intelegi ca eu in tine caut mai mult decat un june frumos si un adorator, eu caut marele prieten, care sa ma stimeze cum nu m-a stimat nimeni si sa-mi iasa in cale atunci cand voi fi nevoita sa plec in lume. Caci, Felix, va veni o vreme cand voi fi singura, ingrozitor de singura. Te iubesc si altfel, Felix, voi fi pentru tine odata altfel, dar acum fii pentru mine un frate. Spune-mi, pentru ce vrei sa pleci acum?
- Pentru ca nu mai pot suporta atmosfera asta care se tese in jurul tau, pentru ca toata rautatea asta ma exaspereaza, ma face sa urasc oamenii.
- Cine stie ce prostii ti-au mai spus?! Ce trebuie sa te tulburi?! Nu de acum sunt astea, Felix, ci de cand eram mica. Tanti Aglae, vazandu-ma ca am instincte de lux, ma prigonea de moarte, profitand de zgarcenia bietului papa. Odata papa mi-a adus o rochie cu guler de dantela, pe care am recunoscut-o numaidecat, desi n-aveam decat vreo zece ani, ca e veche. Avea o gaura mica de arsura, tesuta. Nu stiu unde mai vazusem stofa ei bej. Masina de calcat ii dadea prea mult lustru, altmiteri era pasabila. Trebuia sa mergem la Teatrul National, papa, eu, tanti Aglae si Aurica. Ilustrul Titi era atunci intr-un pension. Eu nu voiam sa merg, fiindca nu-mi placea rochia, dar papa, bland cum e, in loc sa se irite, cum ar fi facut altul, se plimba prin odaie de la un capat la altul si-mi demonstra ca-mi sta admirabil, ca a cumparat-o de la croitoreasa etc. Ma tot rasucea, ii potrivea pliurile cu mana, imi venea sa rad si sa plang. In sfarsit, am plecat. In fumoarul teatrului nu stii ce mi s-a intamplat! Aurica, intepata cum a fost totdeauna, face pe suparata, bazaindu-se pe nara:
- Mama, de ce i-ai dat rochia mea Otiliei? Asta-i rochia mea!
Era intaia mare rusine pe care am suferit-o vreodata, fiindca nimic nu mi s-a parut mai umilitor decat sa te imbraci cu hainele altuia. Cum am ajuns acasa, am taiat, am tocat marunt rochia cu foarfecele.
Aurica venea din propria ei initiativa la scoala cu mine si se facea ca se intereseaza. Cate o colega o intreba:
"Cautati pe verisoara dumneavoastra?"
"Mda, zicea mieros Aurica, dar nu mi-e verisoara. E o fata pe care o crestem de mila. Numai de-ar invata!" Tu-ti dai seama ce-nseamna asta pentru o fata si mai ales la scoala, unde colegele sunt asa de rele. Si de ce, ma rog? Am avut tata si mama, si papa mi-era tata vitreg. Nu eram mai putin onorabila ca uscata Aurica. Insa tanti Aglae n-a putut-o suferi pe mama si n-ar fi voit ca mos Costache sa se insoare, si inca cu o femeie cu copii din alta casatorie. Papa tine grozav la copii, in felul lui, repet, si ei toti isi pusesera nadejdea ca va creste pe Titi et Co. si le va lasa averea. N-are decat sa le-o lase. In definitiv, numai sa-mi dea pace. Tanti Aglae si cu Aurica mergeau cu perversitatea atat de departe, incat imi spuneau mereu, de fata cu lume:
"Degeaba il lingusesti pe Costache si te zbenguiesti, Costache nu te iubeste. Eu sa fiu, si nu te-as iubi daca n-ai fi copilul meu, din sangele meu." Toate astea mi le spunea cand aveam cativa ani. Nu te mira atunci ca mi-a placut Pascalopol. El ma cunoaste de mica. De atunci il imbratisam si chiar il sarutam. Si tu te uiti chiondoras la mine cand fac acelasi lucru acum. E drept, Pascalopol e un om chic, mai tarziu a inceput sa-mi placa ca barbat, si pot sa-ti spun ca nici el n-a facut pe bunicul mereu. Of, cum te-ai posomorat..... In sfarsit, am vrut sa-ti spun ca am baut tot paharul amaraciunii si m-am aruncat in rau. Si acum tu n-ai putina rabdare, cateva luni! Nu te teme, Felix. Tanti Aglae ma iubeste si ea in felul ei. Da, da. S-a obisnuit cu mine, s-a obisnuit sa intepe mereu pe cineva. Daca as pleca, s-ar neurasteniza si ar fi in stare sa ma caute, ca sa poata sa ma fulgere. Felix! Dar ce faci?
Felix o stransese puternic cu bratele si o sarutase apasat in chip de consolare pentru necazurile ei.
- Esti nesuferit, nu ma lasi sa respir. Asa se saruta? Parca esti ventuza! Se vede ca n-ai fost la Conservator. Sarutarea nu trebuie sa aiba brutalitatea asta alimentara, ci sa fie usoara, delicata. Uite asa, domnule!
Otilia se ridica sa-i arate si-l saruta foarte atent si superificial pe buze. Felix vru s-o stranga iar in brate, dar Otilia ii puse mana pe piept barbateste, prefacandu-se suparata.
- Ei, asta nu! Te rog sa treci la locul tau la masa! Nici n-ai mancat nimic. Mai bine sfarseste acolo, sa-ti examinez palma. Am facut rost de o carte de chiromantie. Uite, eu, de pilda, voi trai numai treizeci de ani, ceea ce e destul, fiindca nu vreau sa devin mumie. Am linia inimii neteda, inseamna ca sunt o fata de inima, capabila de dragoste profunda (ce nostim!). Asa o au, zice in carte, eroinele Revolutiei Franceze, madamTallien, de exemplu. Crestaturile aici pe muchia palmei sub degetul mic, indica numarul de copii, ia sa vedem: unu, doi, trei, vai, e ingrozitor Felix, voi face sapte copii. E oare cu putinta? Nu, nu. Nu-mi plac, sau mi-ar placea numai unul, un baietel. Da-mi mana ta, sa vad, tu cati faci? E-ngrozitor! Si tu tot sapte faci!
- Eu ii fac? Asta inseamna ca o sa am sapte, si o sa-i faci tu.
- Esti un prost! Tu n-ai voie sa te casatoresti decat pe la douazeci si sapte de ani, cand iti vei fi terminat complet studiile. Pricepi ca eu, murind la treizeci, nu voi putea sa-ti fac sapte copii. De altfel, te iubesc, insa in modul asta rodnic..... o, Felix, nu! Liniile mint. Acum sa lasam asta. Uita-te in ochii mei, Felix, si spune-mi drept: ce-a spus tanti Aglae despre mine?
- A spus ca atata vreme cat traieste ea, mos Costache nu te va adopta.
- Si asa va fi.
X.
Mos Costache primi peste cateva zile, prin posta, o scrisoare inchisa. Cum nu i se aducea corespondenta mai niciodata lui personal, toti scriind Otiliei, chestiunile privitoare la afacerile lui indrumandu-le la alte adrese, tulburat ca in fata unei telegrame, isi lua febril ochelarii si intra cu scrisoarea, al carui plic il taiase atent cu un ac, in salonul din fata, unde o citi de doua ori pe nerasuflate. Scrisoarea, scrisa cu caligrafie disimulata, perpendiculara, suna astfel:
"Stimate domnule Giurgiuveanu,
Sunt informat ca intentionezi sa adopti pe fiica dumitale vitrega, pe domnisoara Otilia. Daca ai fi facut asta cand traia sotia dumitale, as intelege. Dar acum, cand domnisoara are douazeci de ani, lucrul e cel putin curios. Iti comunic prieteneste ca foarte multi cred ca traiesti cu aceasta nostima fata si ca vrei in felul acesta discret sa-i lasi averea. Treaba dumitale, desi ma-ntreb ce zice familia de aceasta hotarare senila. Eu personal n-as avea de ce sa ma amestec in treburile dumitale, insa iti marturisesc ca sunt indignat si sunt hotarat sa atrag atentia autoritatii in drept asupra acestui caz, asa, din unanimitate si spirit de dreptate, fiindca o cunosc pe aceasta domnisoara foarte moderna si independenta si n-as vrea s-o vad cum te toaca pe dumneata ca "tata", ca sa se zbenguisca pe drumuri cu junii de la Conservator. Cauta-ti o femeie mai in varsta pentru slabiciunile erotice, iubite domnule, si nu mai "adopta" minore. Sper ca acest preaviz iti va vari mintile in cap, si nu vei astepta sa spun surorii dumitale, doamna Aglae Tulea, tot ce stiu despre aventurile galante ale iubitului sau frate.
Un amic care-ti vrea binele!"
Daca cineva ar fi palmuit pe mos Costache, el n-ar fi fost mai zguduit decat de aceasta banala anonima. Se ingalbeni, si fruntea i se acoperi de sudori reci. Incepu sa se plimbe pierdut prin odaie, bolborosind vorbe fara inteles. Arunca scrisoarea, o ridica din nou si o citi iar, intorcandu-o pe toate partile. Facu gestul de a iesi din odaie, apoi se intoarse iarasi si incepu sa-si crispeze obrazul ca un chinuit de o durere mare care cauta prin stimularea plansului sa-si descarce nervii iritati. O frica nebuna il cuprinse. Temator de opinia altora si mai ales de a Aglaei, cu o repulsie bolnavicioasa pentru orice contact cu autoritatile publice, se vedea arestat, dus la politie, aratat cu degetul de lume. Scrisoarea i se parea un document teribil, de o autenticitate indiscutabila.
Mos Costache avusese totdeauna cultul lucrului scris de altul, ca unul ce nu lua condeiul in mana niciodata. Cand odata, intr-una din casele sale de raport, o chiriasa se sinucisese, si numele lui aparu in gazeta cu simplul calificativ de proprietar, mos Costache statu cateva zile inchis in casa, cu teroarea ca toata lumea il va arata cu degetul.
Acum Costache tresarea la orice scartaietura a portii, la orice huruit de trasura, ca si cand scrisoarea treabuia sa aiba o urmare teribila numaidecat. O singura clipa nu trecu prin capul lui intrebarea asupra provenientei anonimei si nici vreo cat de mica banuiala asupra adevaratului autor. Scrisoarea in sine era o realitate care-l inspaimanta ca o sentinta de moarte si se intreba zbuciumat ce sa faca. Un prim instinct de conservare il indemna s-o ascunda si o indesa bine in buzunar. Indepartand-o astfel, avea sentimentul ca va inlatura primejdia. In orice caz, era hotarat in sinea lui sa n-o arate la nimeni. Totusi nu se simtea sigur. In scrisoare se pomenea de Aglae, iar Aglae sedea alaturi. O dorinta de fuga il navali si-si aduse aminte ca fusese rugat de Otilia sa se mute din acest cartier. Facu cu gandul miscarea de a se deplasa din strada Antim in strada Stirbey-voda, insa, ca o pisica, Aglae il pironea si-l paraliza. Nu putea sa se mute, fiindca n-avea cum sa-i explice Aglaei plecarea. Zapacit, mos Costache apela mintal la Pascalopol. Pe el avea sa-l implore sa-l scape din incurcatura, fiindca totul, de altfel, ii venea pe cap din pricina lui, fiindca el il indemnase sa faca adoptiunea. Insa ar fi trebuit sa-i arate scrisoarea. Lui Costache ii era in acelasi timp rusine, si sentimentele lui fata de Otilia le vedea crunt profanate. A revela cuiva scrisoarea era totuna pentru el cu faptul in sine de care vorbea scrisoarea. O impinse si mai tare in fundul buzunarului, cu intentia de a cauta un mijloc sa scape de ea.
........................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu