Bine şi rău, Tudor Arghezi

Între nădejde tristă şi-ndoială,
Te-am căutat prin bolta siderală.
Te-am căutat pe unde şi neunde îţi bănuiam făptura că se-ascunde.
Te căutam în tainica ta lipsa
Prin
Testamente şi
Apocalipsă.
Să fi rămas un loc nemaiumblat
Pe unde nu te-am căutat?
Când socoteam ca te-am găsit.
Se şi-nălţa în dreptul tău un zid.
Simţindu-te zvâcnind în rădăcini
Te mai simţeam în spice şi-n tulpini.
Te-am şi cântat pe corzi, şi noi şi sparte,
Şi peste vieţi şi peste moarte.

 Tu rămâneai mereu departe.
 Auzul tău nu vrea s-audă
 Cântec de nai, de cobză si-alăută?
 Într-o-nserare, în sfârşit,
 Mi se păruse ca te-aş fi zărit
 În mantia de aur a unui asfinţit,
 Prinzându-ţi-o, ţârâtă prin ţarină.
 Mi-a şi rămas un ciucure în mână
 Şi l-am vârât în sân, ca un pribeag
 Un bun de furtişag.
 Dă-mi voie, negăsită arătare.
 Să-ţi pui acum o veche întrebare:
 Ca ai făcut atâtea frumuseţi blajine,
 Fără-ndoială, mulţumescu-ţi bine,
 Clădiri de piscuri, cuiburi de izvoare,
 Timpuri şi valuri călătoare
 Şi oamenii în sărbătoare;
 Bărbaţi viteji, domniţe la harfă şi la furcă,
 Mutând pe strune mâna, fuiorul când se-ncurcă.
 Dar, mare-aprinzătorule de stele.
Cum de-ai făcut şi-atâtea lucruri rele ?