XVI.
Acest "mai" familiar dovedi lui Felix ca Stanica era la curent cu vizitele lui la fata. Nu putu sa minta.
- Am fost, o data, in treacat!
Stanica il stranse tare de haina, cu amandoua mainile, confidential.
- Amice, sunt vinovat fata de dumneata. Da, sunt vinovat! M-am purtat neleal. Eu ti-am facut cunostinta cu Georgeta si te-am indemnat, ma-ntelegi...... Am facut foarte rau. Am o raspundere cu dumneata. Te rog eu s-o ocolesti pe fata asta. Iti spun in interesul reputatiei dumitale, al fericirii dumitale! Ce stii cine e asta? Am stiri rele de tot despre ea. Mi-a spus cineva lucruri grozave, ca ar fi iesit dintr-un santan de la Braila, santan de marinari. Azi sa n-ai incredere in nimeni. Fata asta poate sa-ti fie nefasta, poate sa-ti transmita, pricepi...... esti baiat inteligent, ce naiba, viitor doctor. Dumneata trebuie sa te pastrezi ca un crin pentru Otilia. Las' ca-ti gasesc eu alta fata, mai faina. Georgeta, iti spun intre patru ochi, e o escroaca. Are un general, pe care-l toaca......
Uitand imaginea liliala de la inceput a Otiliei, Stanica adauga:
- Fiindca ai fost prost....... Sa fi fost eu in locul dumitale, azi Otilia era metreasa mea, si as fi stat eu cu ea acolo frumos in brate, in locul lui Pascalopol.
Felxi fugi fara sa mai asculte, desi Stanica il striga, desperat:
- Stai, frate, am sa-ti mai spun ceva.
Felix comunica seara lui mos Costache dorinta lui Iorgu, facandu-i acestuia un portret din cele mai magulitoare, asa, din scrupul amical, desi nu-si facea iluzii asupra prestigiului sau pe langa mos Costache. Batranul bulbuca ochii mari.
- Ti-a spus el ca cumpara? Auzi dumneata,s i cat da?
- Da cat ceri. Vrea sa discutati!
- Pai, nu mi-a trimis el vorba prin Stanica zilele trecute, cand l-am intrebat, ca nu e amator? Spunea ca a cumprat in alta parte.
- Sa stii ca nu e adevarat. Domnul Iorgu l-a trimis pe Stanica la dumneata tocmai sa te roage sa-i vinzi casele, i-a dat si bani pentru asta. I-a dat si mai inainte doua sute de franci de fata cu mine, ca sa-i prelungesti contractul.
Mos Costache ragusi brusc si ridica mainile spre Felix, ca spre singurul vinovat.
- Pungas, ticalos, sa nu-l mai vad in casa mea! i-am dat cinci franci, intelegi! i-am dat cinci franci pentru trasura, sa mi-l aduca pe Iorgu aici, si-l astept de trei zile. Magarul! Ma vinde dusmanilor! Hai acuma acolo! Sa mergi cu mine acolo!
- Unde?
- La Iorgu!
Felix primi cu bucurie propunerea, satisfacut sa indatoreze pe acela in care vedea un tata al Otiliei. Isi puse alte haine, indrepta cravata roasa a lui mos Costache si iesira. Fiind cam departe, intreba pe batran daca nu vrea sa ia un tramvai sau o trasura. Mos Costache protesta:
- Esti obosit? Pentru mine, nu! Mergem incet-incet.
Tot drumul, batranul bombani, ocarand in surdina pe Stanica: pungas, escroc etc. Ca sa-i faca o placere lui Felix, gasi cu cale sa cumpere de pe drum un fisic cu alune americane, pe care le rontai aproape numai el. Sositi in fata restaurantului, mos Costache trimise pe Felix inainte, spre a preveni pe patron. Felix se strecura cam stingherit printre mese, fiindca incepuse sa se stranga lumea (erau orele zece), cautand din ochi pe Stanica, pe care-l banuia la panda. Il dibui pe Iorgu, care, jubiland, se precipita spre usa, urmarit de Felix, si gasi pe batran in marginea trotuarului, mancand alune americane.
- Coane Costache, te voi binecuvanta toata viata pe dumneata si pe nepotul dumitale!
Restauratorul il impinse intr-un gang ingust si obscur si-i scose, pe scari intortocheate si coridoare neasteptate, in birou. Dindaratul unei usi se auzi un ras ascutit de femeie si scartaitul apasat al unor ghete. Era un "separeu". Mos Costache rumega alune si papaia peretii, lemnaria, clantele, multumit de ele.
- Am varat o avere, coane, in reparatii, ii zise Iorgu, ti-am ingrijit localul ca pe casa mea. Si acum s-o vad in mainile dusmanilor?
Felix, ajuns in birou, fu cuprins de un scrupul. I se paru ca e o indiscretie sa asiste la dezbaterile celor doi, mai ales ca-l vedea pe mos Costache cam stanjenit si-si zise chiar ca nu-i de demnitatea lui sa se amestece in astfel de lucruri. Ii era foame. Fugise acasa fara sa manance, iar mos Costache il luase prea repede. Domnul Iorgu, auzindu-i dorinta, dadu ordine strasnice sa i se intinda intr-un separeu masa si sa i se ofere tot ce va pofti, in contul lui. Doi chelneri explicara lui Felix, cu rabdare si vadita simpatie, calitatile tuturor mancarurilor, discutara intre ei, se trimisera, pe rand, unul pe altul la bucatarie si-l hranira pe tanar cu ceea ce socotira ei a fi cinstea casei, turnandu-i, intr-un batalion de pahare, felurite vinuri. Ametit, patruns in tot trupul de o senzatie de bunastare, dupa acest chef de unul singur, Felix se gandi deodata la evenimenul de peste zi. Traise azi o zi noua in existenta lui, cunoscuse placerile vietii. Fara sa-si dea seama cum, se auzi intreband:
- Dar domnisoara Georgeta nu e aici?
Chelnerul se repezi pe usa si se-ntoarse curand cu stirea ca domnisoara tocmai venise si-si dregea coafura in odaia econoamei. Prin sufletul lui Felix trecura vanitati de barbat cu amante frumoase si cu avere. I se spuse ca domnisoara, auzind de el, trimise vorba ca vine si ea, numaidecat. Ceea ce se si intampla. Georgeta intra intr-o rochie de satin negru, inundand odaia de parfumuri, iar chelnerul iesi discret pe usa.
- Tu, dragule, zise ea, dar ce s-a intamplat? Tu incepi sa te strici? Vai, ce de vinuri!
Georgeta lua capul lui Felix intre palme si-l privi serios in ochi. Aoi gust din unele vinuri.
- Vinuri tari, observa ea. Ai sa te-nveti rau! Eu credeam ca tu dormi acum! Asa inveti tu carte? Sa stii ca nu te mai iubesc, daca te apuci de chefuri. Mi-a spus mie ceva Stanica.
Felix se cam supara de morala. Il agasa aerul matern. Se simtea barbat in toata firea. Ii explica Georgetei ca venise cu mos Costache pentru niste treburi si ca mancase, pur si simplu.
- Asa? Ei, atunci, iarta-ma. Stiam eu ca esti baiat cuminte. Intelegi ca nu pot sa am iluzia unei logodnice cu un stalp de santane. Nu stii insa ce rude ai! Stanica al tau e o perla. De-abia am scapat de el. Cum ai plecat de la mine, a venit si mi-a facut o morala strasnica. Intai mi-a spus ca te stric, ca el are raspunderi, ca mos Costache te-a luat in paza lui. Apoi a intors foaia, vazand ca rad. Mi-a spus ca esti un stricat, ca ai sedus pe Otilia, care din cauza ta si-a luat lumea in cap, si pe o cumnata a lui. Aurora, Aurica, asa ceva, pe care n-ai mai vrut s-o iei de nevasta, in sfarsit, ca la Iasi te-a dat afara din scoala pentru scandaluri amoroase. Intelegi? Tu ai fi o vietate pe apa, cum se zice in argoul nostru, care te dai numai la fete intretinute, sa le toci banii. Otilia avea pe Pascalopol, iar eu pe general. Ce zici?
Lui Felix i se facu un vartej in cap si se ridica, impleticindu-se, de pe scaun.
- Domnisoara Georgeta, zise el, cu glasul tremurat de manie, e adevarat ca am dormit cu dumneata azi, dar eu te respect si te rog sa ma respecti, la randul dumitale.
Georgeta ii puse repede mana alba si plina de inele la gura:
- Taci, pentru numele lui Dumnezeu, ca te aude lumea! Uf! Ce emotii am! Sunt, in sfarsit, obiectul unor indignari romantice. Felix draga, dar eu n-am vrut sa te jignesc, eu nu cred nimic din toate astea, tu esti un baiat delicios. Eu iti spun vorbele lui Stanica, asa, ca sa cunosti lumea.
Georgeta puse un obraz al ei pe obrazul lui Felix si, cuprinzandu-l cu mana de mijloc, il legana, inganandu-l ca pe un copil:
- Prost ce esti! Inteleg de ce te iubea Otilia! Stanica e un tip rar, nu-l stiu eu? Acum i-a intrat in cap ca trebuie sa divorteze de nevasta-sa si sa se insoare cu alta femeie, mai de lume. S-a oferit sa ma ia de nevasta, propunandu-mi sa cer generalului sa-mi faca o casa pe numele lui. Spune fel de fel de prostii: sa mergem in Argentina, nu stiu mai unde, in fine, aiureaza. M-as marita cu oricine, bineinteles nu cu un baiat ca tine, sa-i stric rosturile, cu oricine, iti zic, asa, de ochii lumii, chit ca apoi voi da divort. Dar Stanica nu e serios, si apoi nu mi-as ierta sa fac sa sufere o biata femeie. Ticalosi sunt barbatii, canalii!
Georgeta starui ca Felix sa se duca acasa, spre a nu fi pandit de Stanica, si, spre mai mult siguranta, il duse in biroul lui Iorgu, unde mos Costache, foarte multumit, manca alune dintr-o farfurie plina varf. Iorgu parea in culmea satisfactiei si arunca lui Felix priviri recunoscatoare. Cei doi plecara, insotiti pana in usa gangului de Iorgu, care-i sui intr-o trasura, dand ordine birjarului cunoscut sa-i duca in contul lui.
- V-ati invoit? intreba Felix.
- Hihi, mormai Costache, rontaind alunele cu care-si umpluse buzunarele. Apoi isi dezvolta gandul intre doua mestecari. Daca nu mai sunt legi in tara asta si nu poti sa lasi ce-i al tau cui poftesti, vand mai bine. Dau eu cui vreau, si dumnealor sa ia vantul.
Si batranul scuipa afara din trasura o pielita de aluna si-si sufla apoi, zgomots, nasul.
"Poate ca batranul, medita Felix, cand fu in pat, nu e chiar asa de rau cum imi inchipui. Avaritia lui e mai mult o manie, dar o iubeste pe Otilia si se gandeste mereu la ea."
Lua un tratat, il desfacu si incepu sa citeasca, gandurile insa ii zburau departe. Ducea o existenta cam agitata, putin potrivita studiului. Prea multe senzatii tari incerca in vremea din urma. Nu era un an de cand picase aici dintr-un mediu provincial si monoton si cunoscuse dragostea spirituala si pe cea fizica, rautatea oamenilor, lacomia, nepasarea, invidia, ambitia. Era liber, si totusi nelinistit, lipsit de ocrotire. Se simtea mai degraba singur pe lume, parasit. Crezuse in Otilia, si Otilia il tradase. Georgeta era "o fata faina". Ea insasi il sfatuia sa n-o ia in serios. De vreme ce nu avea nicio legatura aici, ar fi putut in anul urmator, cand devenea major, sa plece in Franta si sa-si continue studiile acolo. Cu ce ar fi scos din casa din Iasi ar fi putut trai. Felix ridica din nou cartea in fata ochilor, cand deodata auzi glasuri feminine, printre care i se paru ca distinge pe cel al Marinei, apoi un zdupait pe scari. Un pumn lovi violent in usa.
- Domnule Felix, domnule Felix, striga un glas subtire, in panica.
- Cine e?
- Sunt eu, Aurica. Moare tata! Vino repede, te rog......
Felix sari zapacit din pat, isi arunca o haina pe el si-ntredeschise putin usa. Zari pe Aurica tremurand, cu un pardesiu aruncat peste camasa de noapte.
- Vino, te rog, ca i-a venit rau, am trimis pe Marina dupa doctor!
Felix incepu sa se-mbrace repede. Graba il intarzia si mai rau. Pe cand isi dibuia lucrurile, dadu de caietul lui Simion si-l deschise in treacat. Era plin de cuvinte fara legatura intre ele, cele mai multe din domneiul Bibliei, scrise caligrafic, regulat, insa cu mari tremuraturi. Parea caietul de exercitii la caligrafie al unui scolar. Intamplarea il indispuse. Cand se gandi ca mai tarziu, ca doctor, il vor chema asa, in mijlocul noptii, cariera nu-i surase deloc. Isi zise ca se va dedica cu totul stiintei. Se dadu, in sfarsit, jos. Costache iesise si el in camasa, cu un scurtuc deasupra si cu un fes de lana pe cap. Era comic, in toata puterea cuvantului, incat Felix nu putu sa nu zambeasca. Fuma si scotea fumuri groase pe intuneric, care dadeau aerul unei luciri albe.
- Du-te, zise mos Costache, du-te si vezi ce are bietul Simion!
Felix trecu in curtea alaturata, intra in casa, si-n sufragerie, unde se vedeau inca vestigiile nestranse ale mesei de seara, dadu de Stanica, care fuma, intors cu spatele si ochind prin dulapuri. "Omul acesta, gandi Felix, e inevitabil." Cand il zari, Stanica ii facu cu ochiul si-i spuse in soapta:
- E rau de tot, se curata babalacul. Apoplexie, cu siguranta. L-a lovit damblaua. Am stat aici cu el la masa pana pe la unsprezece, pe urma a plecat si am auzit pe Aurica strigand ca-i vine mosului rau.
Aglae aparu si ea, incruntata, parand mai mult manioasa decat speriata.
- Parca si-a mai venit in fire, zise ea. L-am frecat cu otet aromatic. A mancat ca un bivol, asta e tot. Sunt moarta de oboseala. Omul asta o sa ma bage in pamant. Si nu mai vine toanta aia de Marina cu doctorul! Trebuia sa se duca Titi. Nici nu stiu cui seamana baiatul asta, asa de nesimtitor e. Nici n-a vrut sa se scoale. Doarme dus.
- E chestie grava, comenta Stanica, din placerea de a vorbi. La varsta asta, pierderea de cunostinta ce poate sa fie decat dambla? De trezit, se trezeste el, dar e de vazut cum. Poate i s-a paralizat un brat, un picior, acestea sunt accidente clasice.
- Ba sa ma fereasca Maica Domnului de asa pacoste. Decat asa, mai bine sa-l ia Dumnezeu.
- Il ducem la spital.
Aglae privi pe Stanica in ochi, incruntat.
- Ca doar n-o sa-l tin aici, unde sunt copiii! Pacate lui, el si le cunoaste.
Felix se cai ca venise. Se auzira de afara pasi, si un barbat cu barbison, inalt, grav, intra inauntru, clauzit de Marina. Era plictisit, cu privirea fara interes, profesionala, vadit contrariat ca fusese sculat din somn.
- Unde e pacientul? intreba el.
Aglae il duse in dormitor, urmata de Stanica. Acesta facu semn cu ochiul lui Felix, sa intre si el. Marina inchise convoiul, asezandu-se in pragul usii. Dormitorul, spatios, semiobscur, avea intre ferestre doua paturi mai cu tablii de nuc, cu voluminoase suluri de lemn. O lampa cu abajur strajuia pe o noptiera. Olimpia sedea pe marginea unui pat si tinea mana bolnavului inca nevazut. Aurica privea galbena, spalata de dresuri, mai de departe. Un miros patrunzator de otet aromatic se amesteca cu o duhoare neplacuta de dormitor inchis. Doctorul facu semn sa se deschida un geam si se aseza pe marginea patului, pe locul parasit de Olimpia, in vreme ce toti ceilalti, plini de curiozitate, facusea cerc in jurul patului. Acum, Simion se vedea rasturnat pe spate, cu ciocul in sus, rasufland incet. Pieptul, descoperit, ii lasa afara o perie de tuleie, un picior gol, vanos iesea din plapuma. Doctorul il lua cu amandoua bratele si-l aseza bine pe perna, ii desfacu pleoapele si-i privi ochii, apoi ii lua pulsul. In timp ce numara mintal, intreba:
- Cum i-a venit?
- S-a sculat de la masa si s-a dus sa se culce, si atunci a cazut jos. Eu nu l-am vazut. A mancat prea mult. Mananca prea mult, domnule doctor. Cineva mi-a spus ca ar avea diabet.
Doctorul nu dadu nicio importanta vorbelor Aglaei si-si pregati o seringa.
- I-ati facut analizele?
- S-a facut, domnule doctor, sari Stanica.
Aglae intinse o hartie, doctorul o examina mahmur, apoi zise aspru:
- N-are niciun diabet.
Cand acul se infipse in una din fesele concave ale lui Simion, acesta gemu putin, apoi incepu sa miste capul si sa priveasca pe doctor pe sub gene.
- Cum te simti? intreba acesta.
Simion il scruta atent, dar nu raspunse.
- Nu poti sa vorbesti? striga doctorul, ca pentru el.
- Ce e aia? intreba Aglae.
Doctorul o privi cu dispret, si zise:
- Si-a pierdut graiul, deocamdata, asa cred.
- Cum asa? E grav? intreba Aglae, scandalizata si plictisita.
- Depinde de cauza. Asta n-o putem sti acum. Sa stea linistit in pat si mai ales sa-l pazeasca cineva, asta e esential. Si sa ma chemati.
Doctorul ceru sa se spele pe maini, facu operatia cu raceala, aruncand pe sub pleoape ochiri in jurul lui, spre a vedea daca i se aduce onorariul. Stanica o lua de brat pe Aglae si o duse in odaia vecina:
- Trebuie sa-i platesti doctorului vizita de noapte. Da-mi, ca-i dau eu, un pol. De cate cinci, ca sa para mai mult.
- Caaat? se indigna Aglae.
- Doctor mare, motiva Stanica, nu primeste mai putin.
Aglae scoase banii bodoganind:
- L-a gasit acum sa se-mbolnaveasca, tocmai cand sunt mai suparata cu copiii astia.
Stanica ii lua banii din mana, fara s-o mai asculte, si iesi in intampinarea doctorului, care se pregatea sa plece. Il lua ceremonios de brat si-l scoase pe usa, intr-un chip cam caraghios, caci gesticulatia lui afectata contrasta cu afectarea cu care doctorul isi pastra rigiditatea. Afara, Stanica strecura doctorului onorariul in mana si se crezu dator, ca de obicei, sa ia informatii.
- Domnul doctor, ne dam seama foarte bine ca e grav, dar suntem tari, pacientul e in varsta, de acum incolo ne asteptam la orice. Spuneti-mi verde, taiati in carne vie, doar sunt barbat, ce Dumnezeu!
Doctorul cauta sa scape de orice preciziune pasind repede spre poarta, in vreme ce vorbea, ceea ce jignea pe Stanica.
- Este un ictus, un atac afazic, mi se pare, in aparenta foarte usor. Tocmai astea sunt primejdioase. Nu pot sa ma pronunt pana nu fac examenul amanuntit bolnavului. Poate sa fie si altceva. Nu pot sa anticipez. Trebuie sa-l supravegheati, sa vedem cat dureaza criza.
- Atunci e grav, domnule doctor?
Doctorul ridica din umeri si, inaltandu-si gulerul hainei, fiindca sufla un vant subtire, porni fara sa raspunda.
"Pungasi de doctori! Iti iau banii degeaba."
In fond, Stanica era impresionat, si o tremuratura ii strabatu tot trupul. Vasazica, Simion putea sa moara. O duiosie nespusa ii trecu prin suflet, de care fu, in acelasi timp, mandru.
"Ce canalii sunt oamenii! gandi el. Aglae, soacra-mea e o vrajitoare, n-are inima nici de un gram. Ii moare barbatul, si se tocmeste cu doctorul. Si e plina de bani. Olimpia asta sta ca o dobitoaca, nu cere nimic, nu descopera nimic, o sa moara toti, si n-o sa-i ramana niciun ac. Mi-am legat viata de o insensibila. Fireste, moare ta-su, si Titi se leagana. Ce idiot!"
Pana in casa, Stanica trecuse printr-un sir intreg de asociatii, al caror punct de plecare il uitase. Olimpia se pregatea sa plece. La fel facea si Felix. Simion adormise, si Aglae era de parere "sa-l lase dracului in pace" ca n-are nimic. Indigestie!
- Unde te duci? intreba Stanica pe Olimpia.
- Acasa, unde sa ma duc? Pana cand am sa stau pe capul altora?
- Tocmai acum, cand e tata-tau bolnav? N-au auzit ca trebuie supravegheat?
- Are cine sa-l supravegheze, n-avea grija. E Aurica, e Titi. M-am plictisit sa tot fiu pe drumuri. De altfel, si dumneata sa faci bine sa mai stai pe acasa. Eu sunt femeie maritata, sau ce sunt?
- Draga Olimpia, incerca Stanica sa-si impace nevasta, care privea in sus, martial din cauza falcilor prea pline, tu stii cum e un avocat, trebuie sa alerge, sa fie pretutindeni. Daca n-avem si noi avere ca altii! Nu e asa, domnule Felix?
- Ce ai cu domnul Felix? Eu vorbesc cu tine. Am sa-l rog pe domnul Felix, care te intalneste mai des, sa te puna sub observatie, sa-mi spuna cu ce femeie te intalnesti mereu, cine e Georgeta ceea de care tot aud.
- Poftim! se mira Stanica, privind pe Felix. Iata o femeie care nu intelege situatiile. Eu sunt ca un doctor, intelegi? Eu am contact cu toate clasele sociale. Daca o artista imi cere concursul, pot sa-i intorc spatele?
- Ce artista, ce artista? ii taie Olimpia vorba. E o..........
Stanica se arata pudic si indignat:
- Iubito, niciodata n-ai fost asa nervoasa. E de fata domnul Felix, avem un caz nenorocit in familie, acum te-ai gasit sa-mi faci scene? Ai si tu dreptate, vom discuta acasa.
Cei trei ajunsera in curtea lui mos Costache, fiindca Stanica tinuse sa-l conduca pe Felix. In dreptul casei auzira un parait grozav si o soapta cavernoasa, care-i facu sa tresara:
- Ei! Ce s-a intamplat?
Era mos Costache, care impinsese usa gotica si intreba. Stanica intra numaidecat inauntru, gata sa se sustraga reprosurilor Olimpiei.
- Ce s-a intamplat? I-a venit rau putin, dar ce are, Dumnezeu stie!
- Doctorul ce-a zis? intreba mos Costache.
- Doctorul! se supara Stanica. Un pungas. Vine, te pipaie si spune ca nu stie precis. Ti-ai ales meserie buna, amice! A spus ca sa vada mai tarziu. Icter, ictus, asa ceva.
- Ictus, confirma Felix.
- Asta. Pentru asta cere douazeci de lei. Ii dau prostii. I-am dat numai zece.
Stanica scoase din buzunar doua piese de argint si le juca putin in mana, apoi le vari in buzunar.
- Da-le incoace! zise Olimpia, avida.
- Lasa, acasa! protesta Stanica.
In sfarsit, cei doi plecara. Felix se intoarse in odaia lui si lua un tratat de "Patologie generala", pe care il avea de la tatal sau. Rasfoi prin el, in scopul de a gasi cazul lui Simion. Atacul afazic putea fi un aspect al unei simple congestii cerebrale, dar putea fi si altceva. Acest altceva, Felix refuza sa si-l inchipuie macar. Era cu neputinta. Un molau ca Simion! Lua iar caietul batranului si privi cuvintele scrise in el. N-aveau nicio legatura logica intre ele, totusi, un fir asociativ parea sa le inlantuie. Probabil ca Simion facuse exercitii de caligrafie, ca unul caruia ii placeau lucrarile manuale. Insa i-l daduse ca o contributie la binele omenirii. Gresise caietul, batea campii? Otilia spusese despre Simion ca fusese in tinerete un om aventuros. Felix trebui sa recunoasca sincer ca, daca ceilalti n-ar fi afirmat ca Simion se purta asa totdeauna, ar fi jurat ca nu e in toate mintile. Aceasta idee incepu sa-l preocupe. Se dadu repede jos din pat, cu picioarele goale, si scoase din dulapul lavoarului un morman de fascicole cu cursul de psihiatrie al profesorului care-l remarcase. Nu era obligat sa urmeze acest curs, totusi il frecventase si-si cumparase coalele litografiate. Incepu sa citeasca lectiile din primavara, tocmai acelea in care se aflau elementele pe care la cauta, si o ipoteza incepu sa i se contureze. Avu satisfactii de detectiv. Se culca tarziu dupa miezul noptii, rapus de emotiile zilei, si se destepta abia la pranz, cand soarele era sus pe cer. Peste noapte visase ca facuse cu Otilia ceea ce i se intamplase cu Georgeta si fu profund mahnit. I se parea ca profanase o imagine sfanta. Se spala ostentativ cu apa rece, incerca sa inabuse toate emanatiile rautacioase ale visului. Sa mearga in oras, nu mai era vreme. Se dadu jos in curte, sa se plimbe. Abia atunci isi aduse aminte de Simion.
- Cum ii mai este batranului? intreba el pe Marina.
- Eh, batranul! zise aceasta dispretuitoare. Ai mai vazut dumneata drac mort? Uite-l, batranul se plimba prin curte.
Felix ramase inmarmurit. Arunca ochii peste gard si intr-adevar zari pe Simion, care se plimba cu mainile la spate si cu capul in pamant, foarte agitat. Crezu de cuviinta sa treaca pe dincolo, sa se intereseze de sanatatea lui. Simion il vazu si sari spre el cu agilitati de felina.
- Ai vazut? zise el, s-a intamplat o mare minune! Mort am fost si-am inviat.
- Intr-adevar, observa Felix, esti foarte bine!
In realitate, batranul, cu fata supta si cu parul foarte albit, avea o privire fanatica, de-o fixitate suparatoare. Vorbele parura, totusi, tanarului rezonabile. Dar batranul continua intr-un chip cam sibilinic:
- Am inviat din nou. Asta nu s-a mai intamplat de o mie noua sute zece ani. Am sa-ti spun o taina mare, sssst! sa nu ne-o omoare cineva, am sa-ti spun o taina mare, anume cine sunt eu.......
Felix se prefacu grabit si dadu sa intre in casa.
- Sa vii sa-ti dau talantii! ii striga Simion de departe.
Ideea ca batranul nu e in toate mintile se infipse in capul lui Felix. Pusese in seara trecuta un diagnostic si astepta curios sa vada desfasurarea lucrurilor. Avea de gand, de altfel, sa intrebe pe profesor. Aglae ii spuse nepasatoare ca Simion n-are nimic, ca asa se maimutareste el totdeauna. Cand Felix cauta sa-i strecoare banuiala ca ceva e schimbat in felul lui de a fi si ca ar fi trebuit totusi sa se cheme doctorul, Aglae rase dispretuitor:
- Dumneata nu-l cunosti pe Simion. Totdeauna a fost nitel scrantit. Daca m-as lua dupa doctori! I-a venit rau, si atata tot.
Purtarea lui Simion incepu sa puna pe Aglae pe ganduri. Simion isi examina hainele si le gasea prea scurte, dibuia prin toate dulapurile, scotea afara rufaria si hainaria si se vaita ca dusmanii "omoara" hainele, le bat, le taie si le chinuie, persecutand astfel spiritul ascuns in ele.
- Esti nebun, striga Aglae, eu nu stiu ce-o sa ma fac cu tine. Mi-ai pus toata casa cu josu-n sus. Nu ti-a scurtat nimeni nicio haina, asa au fost ele.
- Le chinuiti! se caina Simion.
Aglae era in fond singura plictisita, fiindca Aurica isi reincepuse turneele pe Calea Victoriei, iar Titi, placid, privea neintelegator, leganandu-se cu spatele rezemat de soba si cu mainile impreunate catolic. Cand scandalul devenea mai mare, Aglae il indemna sa se duca in odaia lui, ca sa fie linistit. Simion pomenea mereu de Duhul Sfant, de Isus, de persercutarea lui Dumnezeu in lume si alte de acestea, insa nu ducea niciodata divagatia pana acolo, incat sa fie prin in delirare. Convorbirea obisnuita era normala, si toate actele vietii indeplinite cu o relativa regularitate. manca vartos si dormea tun. Felix isi puse in cap sa-l descoase, din interes psihologic. Simion fu incantat de convorbire.
- De ce te vaiti mereu, intreba el, cine te supara?
- N-ai vazut, scurteaza hainele, bat lucrurile Domnului. Cand le bate pe ele, pe mine ma bat!
- Cum se poate să crezi dumneata una ca asta, că lucrurile neînsufleţite suferă şi-ţi aduc dumitale vreo atingere?
Simion îl privi pe Felix serios şi ca şi mirat că acesta îl socotea aşa de neînţelept, ceea ce intimidă pe tânăr.
- Ce-a zis Cristos apostolilor pe munte în Galileea? Iată, eu sunt cu voi, în toată ziua, până la sfârşitul veacului, amin. De atunci Cristos e răspândit în toate, unde nu-l aştepţi, dar lumea îl urmăreşte şi-l schingiuie, şi-l răstigneşte. Aşa mă rătigneşte pe mine şi pe hainele mele!
Felix fu silit să recunoască o anume logică în panteismul extravagant al bătrânului. Cine ştie? Era un maniac cu vechi teorii mistice. Îl ispiti mai departe:
- Atunci dumneata faci parte din Dumnezeu?
Simion păru nedumerit de subtilitate.
- Eu sunt purtătorul cuvântului dumnezeiesc, Isus etern, care înviază mereu. Ieri am înviat. "E nebun, gândi Felix, nebun de legat."
- Acum înţeleg, zise el tare, eşti Isus Cristos.
Simion îl privi mirat, jignit, ca un om care e luat peste picior. Felix, deconcentrat, crezu că s-a înşelat şi a făcut o gafă.
- Drept cine mă iei amice, he-he, eşti şiret. Am fost Isus, toţi am fost Isus, după ce duhul s-a răspândit din nou în lume. Dar, persecutat, a fugit de pe pământ şi nu se mai întoarce decât la judecata de apoi. Acum toate sunt goale, moarte. Eu, hainele mele, iarba au rămas fără duh sfânt în ele.
Curios. Extravaganţa dialectică a lui Simion încântă spiritul lui Felix. Desigur, Simion bătea câmpii, dar parcă era o logică în vorbele lui. Dumnezeu se revelase prin Isus, omenirea răstignise această ipostază a dinivităţii, prin sacrificiul Mântuitorului, acesta se risipise în lume, făcând să participe toată făptura la divinitate, însă omenirea ignorase caracterul divin al creaţiei şi izgonise cu totul spiritul din univers.
- Deci crezi că redempţiunea a fost zadarnică? E interesant!
- Ha? exclamă uluit Simion, neînţelegând. Mi-au omorât hainele, îmi fură toate vorbele.
"Hotărât, îşi zise Felix, e nebun."
XIII.
Stănică se lăsase târât acasă de Olimpia, dar ciuda i se zugrăvea pe faţă. Însă era un om incapabil de a brutaliza pe cineva şi chiar de a se împotrivi voinţei cuiva. Din această pricină, se credea bun la suflet, şi era într-adevăr, atâta vreme cât îl stăpânea sentimentul. Din păcate, sufletul lui era labil şi cuprins de o dorinţă vie de schimbare şi avuţie. Pe Olimpia o înconjura cu cele mai mari atenţii. Îi dedica o dragoste eternă, pentru ca apoi să se plictisească şi să viseze la o altă femeie, mai isteaţă, înduişându-se totuşi asupra sorţii Olimpiei, după eventual un divorţ şi, făgăduindu-şi de-a face o despărţire de o nobleţe nemaipomenită, aşa încât "întâia lui mare dragoste" să nu sufere nimic, şi amândoi să rămână prieteni. Bineînţeles, aceste meditaţii Stănică nu le făcea de faţă cu Olimpia, şi unele uşoare insinuări se izbiră de neînţelegerea încăpăţânată a femeii. Stănică se socoti atunci un martir neînţeles.
- Iubita mea, zise el pe drum, înconjurând mijlocul Olimpiei, ştiu, sunt un distrat, te neglijez. Spune-mi verde în faţă, osândeşte-mă, iubirea mea.
- Dragă, obiectă Olimpia cam acru, sunt măritată, avem o casă de bine de rău, eu înţeleg să stau la casa mea. Mă ţii mereu pe drumuri, toată ziua la mama. Ce vrei, în definitiv?
Stănică deveni deodată misterios şi diplomat.
- Iubirea mea, aşa e dacă nu stai de vorbă cu mine. Eu îţi apăr interesele tale, mă zbat pentru ele. Stau acolo ca să observ, ca să iau măsuri.
- Ce măsuri să iei? Tata ţi-a dat casa şi nişte bani, asta e totul şi nimic mai mult. Mama e şi mai încăpătânată decât el. Ea are în cap pe Titi şi pe Aurica, şi nu mai poţi scoate nimic de la ea.
- Da, da, oamenii nu sunt eterni, ştii, nu vreau să te mâhnesc, ipoteza e îndepărtată, într-o zi o să moară şi ea. Eu vreau s-o învăţ să-şi facă bine interesele, să-şi consolideze averea, la care, într-o zi, poate să ai şi tu parte.
- Lasă, că mama ştie să-şi facă mai bine interesele decât crezi. Şi apoi, eşti avocat, ştii asta. S-a făcut act dotal, acum nu mai am niciun drept.
- Nu mă înţelegi. E moş Costeche care posedă avere şi n-are deocamdată niciun moştenitor legal, afară de voi. Acolo ai dreptul, indirect, fireşte.
Olimpia păru interesată, dar văzu lucrurile în negru.
.............................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu