Enigma Otiliei, George Calinescu

................................................
                              XX.

              - Nu cred eu că moş Costache n-are să aibă grijă de ea, spuse Felix, puţin atins.
       Stănică îi surprinse momentul de slăbiciune.
       - E în stare, e în stare, nu-ţi face iluzii, bătrânii au psihologia lor. E datoria dumitale, dacă zici că o iubeşti pe Otilia, să pui umărul să creăm aici o atmosferă sănătoasă, pentru ca succesiunea, când va fi, să se deschidă în mod echitabil. Ori vrei să pună mâna soacră-mea pe toate, pe averea în fond a Otiliei? Dumneata ştii că restaurantul a fost cumpărat de moş Costache din zestrea nevestei lui? Era, de fapt, dreptul fetei.
      Felix făcu un gest de protest la injustiţie. Stănică atacă problema mai adânc:
      - E din partea dumitale o faptă de moralitate. Fata asta dulce, delicioasă, trebuie ferită de primejdii, de ispite. Fără nimic şi nimeni pe lume, ştii ce face Otilia, ce e îndreptăţită să facă? Se aruncă în braţele lui Pascalopol, asta face!  Şi-i dau dreptate.
      Stănică, încredinţat că a pus punctul pe i, închise cu zgomot tratatul de medicină. Felix se întunecase mai mult, iritat de readucerea în chestiune a cazului Pascalopol.
      - Ce pot să fac eu? zise el plictisit. Nu pot şi n-am căderea să m-amestec. În curând voi fi major, şi prezenţa mea în această casă va trebui să înceteze.
      - Nici nu trebuie să faci nimic. Să ai numai încredere în mine, să-mi uşurezi misiunea, să mă laşi să fac fericirea Otiliei şi a dumitale. Eu aş voi să-l ajut pe moş Costache, să-l învăţ cum să facă bine lucrurile. Nu vezi ce prostii face? A vândut două imobile până acum, cu sume mari. I-a primit banii în mână, ştiu sigur asta, doar am vorbit cu cumpărătorii. Ei bine, ce-a făcut moş Costache cu banii? I-a pus la bancă? Nu cred! Îţi închipui că eu n-am colindat peste tot? Bătrânii, domnule, nu depun banii! Ei vor să fie siguri de ei, să-i aibă în labă, de aceea şi vând. Vor să-i manipuleze, să-i păcălească pe moştenitori. Bătrânii îngroapă, amice. Eu fac prinsoare cu dumneata că moş Costache a îngropat undeva banii. dar unde? Asta-i chestiunea. N-ai mirosit nimic, nu bănuieşti nimic?
       - Nu, nici nu m-am gândit la aşa ceva!
      Stănică îl scrută neîncrezător şi râse tactic, cu capul lăsat pe umăr.
      - Hoţule, nu zău! Nu-mi prea vine să te cred. Am ajuns la convingerea că eşti fin de tot. La dame, cel putin, esti maestru. N-am facut in doi ani cu Georgeta ce-ai facut dumneata in cinci minute. Astia care au succes la dame se pricep si in lucruri banesti, contrar parerii comune. Dar sa zic ca n-auzi, nu vezi. Eu te intreb asa, sa vad, dumneata cum judeci? Unde sa-i fi scuns?
      - In casa nu cred ca-i tine, zise Felix, dintr-un sentiment de solidaritate cu batranul. Avarii ingroapa banii prin gradini.
     - Ei, asta in povesti, nu pe aici la oras. Crezi ca eu nu m-am plimbat prin gradina? Nici eu n-as crede ca-i tine in casa. Insa sa stii ca aici sunt ascunzisuri pe care numai el le stie si soacra-mea, ascunzisuri de casa veche. Ai sa vezi ca batranul nu face foc iarna, sa-l tai, in cutare soba, ceea ce inseamna ca-i e frica sa nu arda banetul ascuns prin apropiere. In definitiv, treaba lui, vorba dumitale, cum isi asterne, asa doarme. Eu unul, n-am niciun interes. Ma ocupam si eu, asa ca filantrop, pentru binele lui si putin pentru Olimpia. Am, ca sa zic asa, un mandat moral, sa apar interesele generatiei noi fata de cea veche.
     Fiindca Felix dadea oarecare semne de plictiseala, Stanica se ridica si chiar trecu pragul, dar se intoarse din nou.
      - Ceea ce vrusesem sa-ti spun, tocmai aia nu ti-am spus. Te invita Iorgu maine seara la noua la restaurant. Vine si mos Costache. Are omul fata careia ii rupe turta, si a gasit pretext ca sa dea o masa cunoscutilor, in vederea ca a devenit proprietar. Mai mult pentru asta. Tocmai dumneata, care ai mijlocit, ca sa zic asa, afacerea si mos Costache sunteti eroii serii. Vin si eu, nici vorba.
      - Nu cred ca am sa pot merge!
      - Refuz nu se poate! Am ordin sa te aduc. Mai da-le dracului de examene! Mi se pare c-o sa-ti arat o fata faina.
      Incredintat ca a aruncat argumentul suprem, Stanica iesi pe usa maiestuos. Intr-adevar, Felix se duse la restaurant, fiindca mos Costache tinu neaparat sa fie insotit, si apoi pretindea ca trebuie sa inchida casa peste tot cu cheia, fiindca a aflat ca umbla niste hoti care se introduc prin case si astepta acolo, ascunsi, pana pleaca lumea. In "sambrul" pe care Iorgu oferea, plin de multumire, masa, Felix avu surpriza si neplacerea sa intalneasca indivizii cel mai putin acordabili. Venise Georgeta, generalul, Olimpia si chiar Titi adus s-o insoteasca, explicau ceilalti, pe Olimpia pana la sosirea lui Stanica, si sa faca portretul lui Iorgu. Era si Weissmann, sudentul (care il lamuri pe Felix ca facea dantura familiei pe un pret absurd de avantajos). Nevasta lui Iorgu era o femeie grasa, enorma, cu fata severa, hindenburgiana si parul roscat adunat intr-un coc ridicol de ascutit. Parea binevoitoare, cuviincioasa si de origine germana. Fata, care da pretext sarbatorii, nu era de fata. Fusese culcata de mult. Mai participau cateva figuri necunoscute, un frate al lui Iorgu, un ofiter cu ras incantat, ostentativ optimist, o sora a doamnei Iorgu, doi barbati maturi, corect imbracati, dar cu aere de flacai batrani. Unul se prezentase ca maestru caligraf, si Iorgu comunicase asistentei ca arta musafirului consta in a face inscriptii, aflise, liste de mancare, in felurite caractere.
      Situatia lui Felix fu din cele mai penibile. A saruta mana Georgetei fata de Olimpia si de general i se arata ca o operatie desperata. Insa atat Georgeta, cat si generalul avura purtarile cele mai cordiale. Georgeta il primi cu aclamatii, si generalui voi cu orice chip ca Felix sa se aseze langa el. Titi nu facu niciun semn de suparare. Facu el insusi un salut din mana lui Felix, cu obisnuitul aer placid si timid, parand a fi uitat cu desavarsire incidentul. Cat despre Olimpia, ea nu facu nicio dificultate morala, ocupata sa admire multele bratari ale doamnei Iorgu, care isi scotea greoi si cu multa amabilitate bijuteriile, spre a face placere musafirilor.
       Totusi, Felix era tulburat. Titi se afla exact in fata lui, de cealalta parte a mesei, cu niste bucati de hartie de bloc, pe care isi propunea probabil, sa treaca in nemurire agapa. Sa stea de vorba, cu o familiaritate pe care nu si-o putea reprima, cu oricata sfortare la ipocrizie, intre privirile lui Titi si ale generalului, i se paru lui Felix un chin nou. In ochii lui Titi nu citi decat o mahmura, enigmatica lipsa de gandire. Generalul fu incantator in chipul cel mai jenant. Isi varase un brat dupa acela al Georgetei, si altul dupa al lui Felix si facea legatura de unire intre ei, vorbindu-le incet:
       - Mon jeune ami (Tinere prietene), zise, am asteptat sa te mai vad, si nu te-am mai intalnit. Pacat! Muncesti mult, imi inchipui. Insa, te rog eu, nu exagera. Ai timp. Ce zici, intreba el pe Georgeta, munceste mult?
       - Asa cred! raspunse Georgeta.
      - Vezi? reprosa generalul. Totusi e frumos, e foarte frumos ce faci! Nu e nevoie insa sa-ti parasesti prietenii pentru asta. Domnisoara Georgeta mi s-a plans, sunt dator sa-ti spun, ca ai neglijat-o. Est-ce qu'on neglige une beaute comme ca? (Poti ramane indiferent la o asemenea frumusete?)
      - Generale, esti un galant incorigibil, am gust sa te sarut.
      - Faites, faites (nu te sfii..), aproba acesta, mangaindu-si mustatile terminate in bila. Apoi se marturisi la urechea lui Felix: E o fata delicioasa, o fata buna, plina de virtutile antice.
      - Papa! reprosa Georgeta in gluma.
      - Zic virtuti, corecta generalul, in sensul de perfectiune. E femeia perfecta, totala, nu matroana, pentru Dumnezeu!
      - Vasazica noi suntem matroane, bietele femei maritate! crezu Olimpia ca trebuie sa obiecteze, pentru intretinerea convorbirii.
      - Oh, madam, deloc. N-avem dreptul sa calomniem femeile inainte de a le cunoaste posibilitatile.
      Georgeta fu cam ingrijorata de aceasta conversatie, ce putea degenera in altercatii cu o femeie ca Olimpia si, ca sa inlature raspunsul generalului, lua o bucatica de svaiter si-l vari cu varful degetelor in gura acestuia. Generalul prinse svaiterul si, in treacat, saruta si degetele Georgetei. Fata se pregatea sa-i mai astupe gura cu o alta bucata, facand si ea la fel, in scopul stimularii, cand sosi Stanica. Primejdia era inlaturata.
      - Sa ma iertati c-am intarziat, dar de-abia am scapat de la socru-meu. Olimpia, ce sa-ti spun, iubitul tau tata e imposibil. A aruncat pernele pe fereastra, a sfasiat cearsafurile, a facut un tambalau grozav.
      - Ce are? intreba madam Iorgu.
      Stanica rase.
     - Are gargauni, madam Iorgu, ce sa aiba? I-a intrat in cap ca duhul sfant, prigonit de oameni, s-a ascuns in cearsafuri, si se supara cand bati cu batul plapuma si celelalte. Asta- seara n-a vrut sa se culce,  fiindca rufele n-aveau duh, fiind spalate su lesie si persecutate. Mpa vazut pe mine cu batista asta si striga de zor ca duhul sfant s-a ascuns in ea si sa i-o dau sa doarma cu ea. De-abia l-am potolit.
      - De ce nu-l duce intr-un sanatoriu? observa madam Iorgu.
      Ofiterul rase zgomotos.
      - Ce sanatoriu? Balamuc! Nu si-a facut injectiile.
     Aceasta iesire neghioaba facu pe toti sa taca, din respect pentru Olimpia, care incruntase sprancenele. Felix retinu totusi banala calomnie cu injectiile si un rationament ii strabatu repede, obscur prin minte.
     - Hai mai bine sa ne veselim, indemna Stanica. Toata lumea sa traiasca si in special eroii serii, am numit pe iubitul nostru conu Iorgu cu familia sa si pe simpaticul meu mos Costache et compania. Ce ganditi dumneavoastra? Conu Iorgu a devenit proprietarul celui mai rentabil local de noapte, iar mos Costache a incasat parale bune. Spune drept, mos Costache, erau noi hartiile, frumoase? Unde le-ai ascuns?
      - Unde le-am ascuns eu, nu le gasesti dumneata! glumi cu malitie mos Costache.
      - Doar nu le-ai depus la vreo banca, sa dea faliment. S-au parlit multi.
      Stanica examina fata lui mos Costache, spre a-i surprinde reactiunile, dar acesta inghitea de zor, cu lacomie aperitivele.
      - E bine sa fii bogat, dar e bine sa fii si sarac. Fiecare stare are avantajele ei. Azi, daca ai bani, nu stii ce sa faci cu ei. La banci nu sunt siguri, acasa te prada hotii, sa-i cheltuiesti te imbolnavesti, sa nu-i cheltuiesti, la ce-i mai ai?
      - De asta, se vede, observa Olimpia ironic, nu faci tu avere, ca sa nu-ti bati capul!
      - Sa stii ca da! zise Stanica, prefacandu-se ca o ia in serios. Nici nu stii ce se poate intampla! Iata un caz tragicomic. Unul are cateva sute de mii de lei pe care nu vrea sa-i depuna la banca si-i tine in casa. I-a pus undeva prin soba, sau intr-un dulap, sau intre doua scanduri, asa ceva, Spune dumneata mos Costache, unde se tin banii de obicei?
      - Unde nu-l taie capul pe ticalosul de mostenitor!
      Toti rasera, iar Stanica in gandul lui, facu pe batran pezevenghi.
      - In sfarsit, i-a pus undeva prin casa, unde poti doar sa-i pui, in pivnita, in pod, sub saltea etcetera. Ei, si revitoarea a sters parchetul cu benzina, uitand sa deschida geamurile, un chibrit aprins a cazut pe dusumea, si vaporii de benzina au luat foc, si toata casa a fost scrum in doua ceasuri, cu bani cu tot. Morala: Nu pune banii de unde nu poti sa-i scoti imediat.
     Stanica incerca sa fixeze in ochi pe mos Costache, care continua a parea nepasator, insa manca cu o repeziciune cam nervoasa, evitand sa ridice privirea.
     "Sa stii, isi zise Stanica detectivistic, ca l-am prins pe mos. Ii are in casa banii!"
     - Domnule, zise el tare, sunt oameni care strang o avere in lazi, si nu prind de veste cand moneda iese din circulatie, ramanand ca tinicheaua goala. Dar o sa iasa acum o lege, am auzit eu, teribila. Statul are nevoie sa circule capitalurile. daca le tii in lada, frustezi societatea de posibilitatile inchise in ele. Ei bine, statul te forteaza sa declari ce parale ai, chemandu-te sa preschimbi bancnotele. Nu le-aduci, treaba dumitale, le pierzi, daca insa ii duci, atunci esti obligat sa imprumuti statul cu atat, contra titluri.
    - Esti destept dumneata! Cine a inventat legea asta? zise mos Costache cu o indispozitie abia acoperita.
     Stanica deveni elocvent:
     - Asta e o metoda clasica de a pune mana pe paralele particularului. Numai un razboi sa vina, cum se aude si nu te-ntreaba nimeni daca-ti convine ori nu. Dar daca m-ai intreba pe mine cum sa te aperi, eu ti-as spune.
     - Cum? intreba mos Costache sarcastic, mancand mereu.
     - Trecand-o asupra mostenitorilor, in cateva parti, ca sa nu atingi minimul impozabil. Sau, daca vrei, le lasi obligatiunile statului, si dumneata mananci banii.
     Mos Costache era gata sa declare suparat ca "n-are nimic", insa Iorgu se afla in fata lui ca cea mai buna dovada ca primise bani. Se multumi sa glumeasca:
     - Cand esti tanar n-ai bani si cand esti batran, daca ai strans, te pandesc rudele!
     - Asta asa e! aproba generalul. De aceea eu am hotarat sa-i cheltuiesc cu tineretea.
     Zicand acestea stranse de brat pe Georgeta si pe Felix, dar mai mult pe cea dintai.
     - Mon general, prinse ocazia Georgeta, cand imi cumperi o blana?
     - Intrebarea e impropie! raspunse galant generalul. Cumparatura e de mult facuta! Vrei sa spui, cand te insotesc ca sa ti-o alegi!
     Olimpia privi de Georgeta cu invidie si cu o curiozitate infinita, ca si cand aceasta ar fi fost un animal apocaliptic.
      Printr-o fireasca asociatie, convorbirea începu să se desfăşoare asupra copiilor, pentru care părinţii strâng bani privându-se de toate bunurile, ca apoi ei să-i risipească.
      - Noroc că am fată, zise madam Iorgu, fetele sunt mai cuminţi!
      - Pe fete nu trebuie să le măriţi? observă Olimpia. Uneori e mai greu ca cu băieţii. Ştiu asta din familie.
      - N-o silesc să se mărite! Dacă are noroc, mărită-se, dacă nu e bine şi aşa!
      - Perfect, zise Weissmann, va practica iubirea liberă pentru plăcerea proprie.
      În afară de Georgeta, Felix şi generalul care pufniră în râs, ceilalţi priviră uimiţi la Weissmann. Olimpia îndeosebi îl contemplă ca pe un monstru.
     - Cum, ţipă aproape Stănică, să ţii fata nemăritată? E o crimă aproape dublă împotriva vigoarei naţiei şi a economiei. Cum, să stea fata sterilă, să piară naţia românească, să scadă populaţia? Şi cu averea ce faci? În definitiv, ea e numai un împrumut al societăţii, care trebuie restituit....
     - Bravo! aprobă Weissmann. Trebuie restituit comunităţii.
     Weissmann fu iarăşi contemplat cu uimire.
     - Dă-mi voie, corectă Stănică, nu umbla cu socialisme de ale dumitale. Bunurile trebuiesc redate societăţii prin mâinile copiilor, ca să se folosească şi generaţia nouă.
     - Baţi câmpii Stănică, zise Olimpia, asta e de la sine înţeles că copiii au să moştenească.
     - Fireşte, făcu voluminoasa doamna Iorgu.
     Iorgu însuşi se aplecă înspre locul unde şedeau generalul, Felix şi Georgeta şi mărturisi cu un gest generos din mâini:
     - Îi las fetei avere împărătească! Mititica!
     Stănică auzise.
     - Nu m-aţi înţeles, strigă el, daca mă împiedicaţi să vorbesc! Nu e de-ajuns să-i lăsaţi fetei avere, trebuie s-o măritaţi, ca de avere să se folosească şi altul.
     - O mărităm, o mărităm, zise împăciuitor Iorgu.
     - Întrebarea este, cu cine o măriţi?
     - Eu aş vrea ofiţer sau doctor, zise madam Iorgu.
     - Doctor, sări Stănică, uite doctor! şi întinse mâna spre Felix. Lucica are opt ani acum, peste şase ani e nubilă, şi atunci dumnealui este tocmai doctor proaspăt. Băiat fain.
     Atât Iorgu cât şi nevasta lui priviră cu simpatie şi modestie la Felix, care găsea scena foarte penibilă şi blestema în gând limbuţia lui Stănică. Olimpia însă părea nemulţumită, şi pe Felix îl surprinse asemănarea ei cu Aglae.
     - Fata dumneavoastră, zise ea, cu o maliţie molatică, trebuie să aibă aspiraţii mai înalte, un magistrat, un ofiţer superior.
     Stănică pufni în râs fără să explice cauza. Iorgu, împăciuitor, închise discuţia:
     - Ce-o fi, nu ne uităm, să fie numai tânăr de ispravă, să muncească, cum am muncit şi eu, care m-am ridicat de jos. Însă, ce să vorbim acum degeaba, că fata e mică. Mai bine să bem în sănătatea ei şi a tuturor.
     Chelnerii, mobilizaţi la spatele invitaţilor umplură paharele şi toţi băură. Generalul se ameţise de-a binelea, păstrând totuşi dignitatea. Voia cu orice chip să vadă relaţiile dintre Felix şi Georgeta mai cordiale.
      - Mă rog matale, insistă el pe lângă Felix, care se simţea jenat, Georgeta e o perlă, e o fată adorabilă, pe care ţiu s-o cultivi. Îmi datoreşti această fineţe. Predau în mâinile dumitale o pupilă scumpă.
      În tot acest timp, moş Costache, mulţumit că scăpase de insinuaţiile lui Stănică, mânca  harnic şi bea mereu, sugându-şi buzele groase, privind numai în farfurie. Madam Iorgu, căzând cu ochi asupra lui, crezu de datoria ei să fie amabilă:
      - Domnule Giurgiuveanu am auzit că aveţi o fată, domnişoară, să vă trăiască, s-o vedem măritată. Unde e acum, de ce n-aţi adus-o?
      Moş Costache mormăi ceva, cu gura plină, în imposibilitate de a articula. Stănică luă cuvântul în locu-i:
      - Otilia? Unde e ea acum, n-are nevoie de noi. E la Paris.
      Stănică spuse ultimele vorbe triumfător, rotindu-şi privirile asupra întregii asistenţe. Inocentă, madam Iorgu întrebă pe Olimpia:
      - Studiază?
      Olimpia făcu o strâmbătură, pe care Stănică o remarcă.
      - Studiază muzica, zise el, făcând totuşi cu ochiul spre grupul din jurul generalului.
      - Aşa? exclamă madam Iorgu, fără să intuiască jena celorlalţi. Trebuie să cheltuieşti, domnule Costache, multe parale..... cu întreţinerea.
      Moş Costache bâlbâi ceva în paharul cu vin pe care tocmai îl ducea la gură. Stănică, făcând iarăşi cu ochiul, explică:
      - Are bursă. A remarcat-o un profesor, care a stăruit pentru specializare şi a condu-o personal, notaţi bine, personal, la Paris.
     - Foarte frumos! aprobă madam Ionescu.
     Ofiţerul, imprudent, intră pe neaşteptate în vorbă:
     - Parcă plecase cu unul Pascalopol, moşier mare. Aşa auzeam vorbindu-se, doar o cunosc pe duduia, fată superbă.
     Felix se simţi înăbuşit. Georgeta voi să salveze situaţia:
     - Sunteţi informat greşit, domnule locotenent. Otilia mi-a fost colegă de Conservator. Este o pianistă excepţională.
     Olimpia, care dădea mereu semne de plictiseală, încercă să reteze discuţia:
     - Nu înţeleg de ce ne pierdem vremea cu astfel de nimicuri. Otilia nici nu ne este rudă, nu e fata lui moş Costache, e o.....
     N-apucase să sfârşească. Moş Costache, înroşindu-se brusc, bâlbâi violent:
     - Să-să-să nu spui prostii, de-despre fa-fa-fata mea!
     Stănică îşi însuşi indignarea bătrânului:
     - Vezi ce comedii faci, iubito? Cum poţi să spui asemnea prăpăstii, când nu cunoşti lucrurile? Aşa e, o scuză Stănică faţă de ceilalţi, când o fată e crescută în idei greşite şi în duşmănii. Familiile dumnealor nu prea se au bine, mă înţelegi, şi de aici toată povestea.
     - E rău când nu e unire în familii, zise madam Iorgu, mereu placidă şi nepricepând situaţia.
     Felix fu foarte deprimat de această scenă care îl atingea direct, deşi cei de faţă nu se gândeau o clipă că el ar fi în cauză. Atunci îşi dădu seama că tot ce privea pe Otilia îl preocupa, cu toate sforţările de indiferenţă pe care încerca să le facă. Georgeta însă observase asta de la început şi, împreună cu ea, din fineţe şi din experienţă şi generalul. Amândoi se străduiau să atragă pe Felix, folosindu-se şi de Weissmann, într-o convorbire străină de obiectul conflictului:
      - Am auzit, domnule Felix, că la balamuc, vorbea Georgeta sunt bolnavi foarte interesanţi. Mi-ar plăcea să văd odată.
      Weissmann interveni:
      - Te duc eu domnişoară. Optzeci la sută bolnavi provin nu din infectaţii sanguini, ci din cei morali. Constrângerea, în materie erotică, zdruncină creierul. Dumneata, care eşti o fată fără prejudecăţi, dispunând liber de posibilităţile dumitale sexuale, ai să vezi dezastrele societăţii burgheze.
       Georgeta, deşi cam încurcată de libertatea de limbaj a lui Weissmann, îl ascultă în interesul lui Felix, fără să-i pese de ochirile celorlalţi, aprobată de zâmbetul cordial al generalului. Felix era, în chip învederat, distrat. Generalul găsi că ar fi potrivit ca Felix să se retragă. şi cu aprobarea recunoscătoare a acestuia, cei trei se ridicară. Moş Costache declară posac că vine şi el. Familia Iorgu se arătă mâhnită:
      - Puteai să stai măcar la prăjituri.
................................................