......................................................
2-3
A doua zi, cele două tinere au fost prea ocupate cu pregătirile pentru dineu ca să-și amintească sau să mediteze asupra întâmplărilor din ajun.
......................................................A doua zi, cele două tinere au fost prea ocupate cu pregătirile pentru dineu ca să-și amintească sau să mediteze asupra întâmplărilor din ajun.
Cu o oră înaintea sosirii invitaților, mai aveau încă de lucru în bucătărie și în salon. Slavă Domnului, totul era pregătit!
Timp de o clipă, Ella își lăsă privirea să rătăcească asupra terasei dinspre golf. Era momentul zilei pe care-l prefera dintre toate. Soarele coborâse spre orizont și cerul căpăta deja culoarea purpurie, în câteva clipe, culorile vii ale verii vor ceda locul unui albastru indigo, prielnic melancoliei.
Din păcate, momentul era prost ales pentru a visa și, cu un oftat resemnat, verifică pentru ultima dată dacă totul era la locul lui.
În seara asta, Gabriella era strălucitoare. Îmbrăcată într-o rochie de mătase albă, cu o croială asimetrică pe șolduri pentru a-i pune în valoare tenul bronzat și formele generoase, își ridicase părul și își pusese cerceii cu diamante. Nimic nu era destul de frumos pentru a-l primi pe Enzo; un parfum amețitor plutea în jurul ei.
- Nicio problemă? întrebă ea, unduindu-se alene de-a lungul sufrageriei.
- Deocamdată, nu, o liniști Ella.
- Este destul gheață? Lui Enzo îi plac sucurile de fructe foarte reci.
- Sucuri de fructe? repetă Ella, uimită.
- Da, bea mai ales suc de lămâie.
- Nu avem decât suc de roșii.
- Dumnezeule! exlamă Gabriella, îngrozită. Și el consumă litri! Trebuie făcut ceva.
- Cred că Giovanna nu a folosit lămâile pe care le-am cumpărat ieri. Mă duc să văd.
Fără să piardă o secundă, Ella alergă în bucătărie să verifice dacă nu se înșela. Din fericire, descoperi că avea din să servească un litru de citronadă pretendentului Gabriellei. Un bărbat prețios, acest Enzo! Puțin alcool, posedând milioane, un iaht, hotărât lucru, avea toate calitățile.
Acum înțelegea de ce a făcut Gabriella imposibilul de a se face plăcută de Enzo. Numele acesta evoca pentru ea un bărbat mic de statură, burtos și chel și urmărea cu curiozitate crescândă sosirea primilor invitați.
Judecând după agitația Gabriellei și privirile pe care le arunca spre ușă, el nu venise. În disperare de cauză, Ella se hotărî să o roage pe Giovanna să amâne masa, atunci când un concert de aclamații răsună deodată pe hol. De data aceasta, era el!
Ella aruncă o privire la ceas.
- Să-i dăm un sfert de oră pentru a-și bea citronada înainte de a anunța că masa e servită, propuse ea Giovannei care se impacienta în spatele mașinii de gătit. Sper să aibă destulă gheață, adăugă ea, umplând un bol cu cuburi de gheață.
Când pătrunse în salon, văzu că Gabriella și invitații ei ieșiseră pe terasă. Briza marină destul de răcoroasă care sufla afară umfla rochiile femeilor și amenința savantele forme ale coafurilor lor.
Enzo prefera fără înoială aerul serii în locul atmosferii închise din salon.
Ducând cu atenție bolul de gheață, Ella ieși la rândul ei și... se opri brusc, uluită de silueta care le depășea pe toate celelalte. Umerii aceia lați, părul puțin lung, negru ca smoala....
Ce dracu` făcea Scott, în smoching alb, într-o adunare atât de elegantă?
CAPITOLUL VI
Ella își reveni cu greutate din stupoare când o chemă Gabriella.
- În fine, gheața! Așteptam, îi atrase ea atenția pe un ton condescendent, care, după părerea ei, era indispensabil cu servitorii.
Ella tresări și făcu un efort să înainteze.
- Ai uitat cleștele! exclamă Gabriella enervată.
- Oh... scuzați-mă, mă duc să-l aduc imediat.
- Nu, nu-i nevoie, o opri Scott apucând între două degete un cub de gheață pe care și-l puse în pahar.
Din ce în ce mai descumpănită, ea constată că el bea citronada pe care o pregătise pentru Enzo. Ce însemna toată mascarada asta?
- Cum vă simțiți astăzi? o întrebă Scott.
- Nu știam că Ella a fost bolnavă, interveni Gabriella, înainte ca ea să aibă timp să răspundă. Nici măcar nu vă cunoașteți.
- Ne-am întâlnit la cinematograf într-o seară.
- Ah, cinematografele astea! râse forțat Gabriella. Nu înțeleg de ce vă osteniți să frecventați sălile acelea obscure în timp ce aveți posibilitatea să vedeți ultimele filme în studioul de pe Arabella.
- Problemă de atmosferă.
Gabriella râse neîncrezătoare și se apropie de el.
Ella profită de asta pentru a pleca și se întoarse în bucătărie. Atitudinea lui Scott și, încă mai mult, cea a Gabriellei, o zăpăceau. Păreau să se cunoască foarte bine.
- Mă tem că trebuie să mai amânăm masa, o anunță pe Giovanna care tuna și fulgera.
- Cum? Noua ei cucerire nu a sosit încă?
Ella clătină din cap cu un aer absent.
Ce dracu` făcea Scott la acest dineu? Era atât de apropiat de Enzo încât acesta nu se putea lipsi de compania lui?
Aici ajunsese cu ipotezele când Fiona năvăli în bucătărie cu ochii strălucind de surescitare.
- Ella! Închipuie-ți! Este nemaipomenit!
- Dă-i drumul și povestește.
- Scott! Ce canalie! Să nu se spună nimic! Presupun că voia să-și pregătească căsătoria în secret!
Ella avu impresia că inima încetează să-i mai bată.
- Căsătoria?
- Da, cu Gabriella.
- Ești complet nebună! Enzo este viitorul ei soț.
- Scott și Enzo sunt una și aceeași persoană! Gabriella este singura care-i spune Enzo, adică pe numele italian. Dar el a crescut la Oxford și toată lumea îi spune Scott. Ce curios!
- Comic, replică Ella cu răceală. Trebuie să fi râs și el.
- Nu te supăra! Poate că se săturase pur și simplu ca oamenii să-i dea târcoale pentru că este bogat și are o situație importantă.
- Eu găsesc atitudinea lui necinstită.
- Exagerezi. Sunt sigură că mai devreme sau mai târziu, ne-ar fi mărturisit adevărul.
- Fără îndoială, pentru a-și bate joc mai bine de noi.
- Nu este adevărat! protestă Fiona cu încăpățânare.
Ella își strânse pumnii și-i întoarse spatele. Nu mai era nimic de discutat pe tema asta. Erau la fel de încăpățânate.
- Am venit de asemenea să te anunț că poți servi, continuă Fiona cu puțină iritare în voce.
- Pepenele galben este deja pe masă, spuse Ella prost dispusă. Ar fi trebuit să mă anunți când l-au terminat.
Fiona plecă și Ella se strădui să-și înăbușe furia ajutând-o pe Giovanna la pregătiri. În zadar! Ascunzișurile lui Scott, încăpățânarea Fionei, dineul acesta istovitor, totul o exaspera și împinse foarte supărată căruciorul cu tacâmuri curate și sosul picant.
Intrând în sufragerie, evită cu grijă privirea lui Scott și se concentră asupra mesei pe care Fiona tocmai o debarasase. Nu trebuia să se gândească la el.
Mișcându-se rapid și în tăcere în jurul invitaților, schimbă tacâmurile înainte de a servi friptura de potârniche și orezul fumegând și aromat.
Din nenorocire, platoul era greu și fierbinte și, de fiecare dată se temea să nu-l scape pe jos sau pe vreunul dintre invitați. Numai să nu fi fost privirea aceea scrutătoare a ochilor cenușii care părea să-i supravegheze cea mai mică mișcare.
- Platoul acesta nu este prea greu pentru dumneavoastră? auzi ea deodată.
Înainte de a-și putea reveni din surpriză, platoul trecuse în mâinile lui Scott.
- Nu, nu este nevoie, protestă ea. Pot foarte bine să mă descurc și singură. Vă rog, dați-mi-l înapoi.
- Îmi place la nebunie să fac pe chelnerul, replică el zâmbind. Încă una din excentricitățile mele, adăugă el, adresându-se gazdei. Pe cine trebuie să servesc acum?
- B... bărbații, bâigui Ella, roșie de rușine.
Fără alte formațități, Scott făcu din nou turul mesei și, înclinându-se ceremonios în fața fiecăruia, duse la bun sfârșit treaba care-i revenea Ellei, sub privirile amuzate ale invitaților.
Aceștia se gândeau că este o glumă. Ideea că Scott nu acționase decât ca să o scutească în mod curtenitor de povara ei, nu trecu nicio clipă prin mintea tinerei care îl urma cu sosiera.
Singura care nu împărtășea indulgența generală era Gabriella. Ochii ei o cercetau pe Ella cu o insistență asasină. Ce bănuieli absurde puteau să-i treacă prin minte în clipa asta?
Ella prefera să nu-i acorde nicio atenție. Se întoarse fără să mai aștepte la bucătărie, unde Giovanna pregătise un alt platou.
Următorul era la fel de greu ca și primul. Totuși, Ella îl luă, promițându-și ca de data asta să nu-l mai lase pe Scott să i-l ia. Era prea ocupat să discute cu Gabriella, care izbucnea într-un mic râs cristalin la fiecare vorbă a lui.
Se servești douăsprezece persoane nu este o treabă ușoară și chiar cu ajutorul Fionei și al Giovannei, masa a fost pentru ea o încercare nesfârșită.
După potârniche, plimb prin fața fiecăruia un bogat sortiment de brânzeturi înainte de a servi băuturile răcoritoare și lichiorurile. Oboseala începea să o copleșească, cu atât mai mult cu cât nu mâncase nimic în timpul zilei.
Ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, Gabriella o acaparase pe Fiona, lăsându-i ei și Giovannei grija să spele muntele de vase murdare.
- Ar fi putut să aibă o mașină de spălat, bombăni bucătăreasa. În alte case în care lucrez, este de mare ajutor. Eu fac bucătărie și este suficient.
Ella abia dacă auzi reproșurile bravei femei. Deși ferestrele erau larg deschise, domnea o căldură de cuptor și un miros stăruitor de condimente care îi provoca greață. Fără îndoieală, era mai bine să mănânce ceva înainte de a continua, altfel risca să leșine.
- Ah, este ora 10, eu plec, declară brusc Giovanna, scoțându-și șorțul. Nici nu mă gândesc să lucrez un minut în plus în casa asta.
Numai asta mai lipsea! Deși revendicările bucătăresei erau justificate, îi venea să plângă de furie. Ce o să facă ea? Va avea nevoie de câteva ore să pună totul în ordine.
De fapt, la miezul nopții, vesela era departe de a fi terminată și simțea tot mai mult dificultatea de a se concentra asupra lucrului. Capul i se învârtea și era suficient să facă o mișcare bruscă și în fața ochilor îi apăreau puncte luminoase.
Devenise o urgență să mănânce. Frigiderul era plin de provizii și dacă nu dorea vânat, o bucată de pâine și puțină brânză vor fi de ajuns ca să-i înlăture slăbiciunea.
Se pregătea să-și taie o felie de șvaițer când podeaua începu să se clatine violent sub ea și camera să se învârtească. Scoase un geamăt și dădu drumul cuțitului care căzu cu un zgomot sec pe pardoseală. Picioarele i se înmuiară, dar simți prin vertijul ei un braț puternic prinzând-o de mijloc și o voce care-i șopti ceva la ureche.
Umbra o obligă să se așeze pe scaun și să-și pună capul pe genunchi. Ar fi vrut să protesteze, dar slăbiciunea o paralizase.
Cât timp să fi rămas în poziția aceea? Timpul părea să se fi oprit în loc.
Când se ridică, simți contactul rece al unui pahar pe buzele ei. Înghiți mașinal o gură dintr-un lichid parfumat care-i arse gâtul. Gin! În ciuda tusei care o scutura, își reveni încet în fire și recunoscu cu groază chipul îngrijorat al lui Scott.
- Pâine și brânză, se miră el. Când ai mâncat ultima dată?
- Eu... nu mi-a fost foame, minți ea.
Scott bombăni un răspuns neinteligibil și examină cu multă atenție resturile dineului care erau îngrămădite în toată bucătăria.
- Ai strâns singură masa?
- M-a ajutat doamna Viga.
- Bucătăreasa. Și unde este?
- Și-a terminat ziua de muncă la ora 10.
El își consultă ceasul.
- Dar este ora 1!
- A spălat farfuriile și paharele, continuă ea fără convingere.
Se simțea vinovată, intimidată și încercă să-și adune curajul.
- Cum? exclamă el. Te crezi animal de povară ca să birui singură toată această povară?
- Nu este chiar atât de greu, doar că durează cam mult.
- Nu-mi spune povești. Știu ce înseamnă.
- De unde știi? Speli vasele pe Arabella?
Odată cu ironia îi revenea puțină încredere în sine.
Odată cu ironia îi revenea puțină încredere în sine.
- Nu, doar că mi se întâmplă să primesc prieteni în pavilionul meu de vânătoare, o corectă el cu un licăr în ochii lui cenușii. Nu-mi place să țin prea mulți servitori. Să știi că am ținut să rămân la obiceiurile foarte simple.
Ella nu răspunse. Aplecat spre ea, o cerceta cu atenție.
- Presupun că, după tine, te-am înșelat intenționat cu privire la adevărata mea identitate, nu-i așa?
- Nu a fost așa?
- Dacă ai fi acceptat invitația mea după film, ai fi înțeles cu siguranță situația reală. Pe deasupra, păreai atât de mulțumită să mă bocori la rangul de steward încât nu m-a lăsat inima să-ți spun că te înșeli.
- Sper că te-ai distrat bine.
- Nu în mod deosebit, murmură el pentru sine. Așa stând lucrurile, recunoaște că ai meritat-o. Să știi că nu trebuie să judeci oamenii după aparențe.
- Și tu la fel, ripostă ea, gândindu-se la Gabriella!
- Explică-te!
Ella nu îndrăzni să meargă mai departe și schimbă subiectul.
- De ce doamna Muti îți spune Enzo? Credeam că te numești Scott.
- Am dublă naționalitate: mama este englezoaică și în Anglia mi s-a spus întotdeauna Scott. Gabiella este un caz izolat. Bănuiesc că vrea să dea un caracter original și unic relațiilor noastre; între italieni...
- Ar fi fost totuși mai cinstit din partea ta să te prezinți sub adevărata identitate și apoi, nu este plăcut deloc să o faci pe doamna Muti să creadă că numai pentru ea îl preferi pe Enzo lui Scott. Ea crede probabil că...
Se întrerupse, realizând bruscunde putea duce remarcile ei.
- ...că este deosebit de intim, așa-i, completă Scott.
Nu-i așteptă răspunsul și deschise frigiderul de unde scoase o sticlă de lapte. După ce umplu un pahar, unse rapid o felie de pâine cu unt și curăță o portocală, aranjând totul pe o farfurie pe care o depuse în fața ei.
- La o oră atât de târzie, este tocmai ce trebuie, o sfătui el.
La vederea fructului, Ella simți cum i se strânge gâtul.
- Mi-e teamă că nu pot înghiți nimic, bâigui ea.
- Încearcă cel puțin tartina, te rog.
Ella se supuse, mai întâi timid, apoi cu mai multă energie. Dacă pâinea se întărise puțin, savoarea dulce a untului îi dădu o stare plăcută și-i deschise pofta de mâncare.
- Sora ta nu te ajută?
Întrebarea o luă pe nepregătite. Nu, hotărât lucru, nu-i plăcea ca un străin să o critice pe Fiona în fața ei.
- Fiona ține loc de domnișoară de companie, doamnei Muti.
- Și tu de servitoare, continuă el.
- Nu este adevărat! se revoltă, jignită.
- Aș fi putut jura contrariul.
- Ei bine, te-ai înșelat. Doamna Muti dă dineuri destul de rar și în cea mai mare parte a timpului nu am prea mare lucru de făcut.
- Și din acest motiv ești atât de slabă?
- Sunt subțire, nu slabă, îl corectă ea cu bună dispoziție.
- Și gata de ripostă, după cum văd. De ce nu te distrezi? Profită puțin de viață, ce naiba! Făcând pe îngerul păzitor al fermecătoarei tale surori, riști să-ți compromiți sănătatea.
- Sănătatea mea nu te privește și mai întâi de toate, ce te-a adus în bucătăria mea? spuse cu răceală, privindu-l drept în față.
- Voiam să beau un pahar cu apă. Un amănunt pe care Gabriella îl uită întotdeauna.
Ella vru să se ridice, dar Scott era deja la chiuvetă.
După ce lăsă un timp apa să curgă, își umplu un pahar pe care-l bău dintr-o dată. Hotărât lucru, avea gusturi cumpătate pentru un milionar!
- Am de gând să organizez o petrecere pe Arabella, reluă el. Gabriella o va aduce pe Fiona și mi-ar plăcea să vii și tu.
- De ce?
Întrebarea ei păru să-l surprindă, încât se văzu nevoită să explice.
- Nu înțeleg pentru ce motiv ții atât de mult la prezența mea. Ultima dată când ne-am întâlnit, m-am dovedit destul de nepoliticoasă.
- Adevărat? întrebă el, înfundându-și mâinile în buzunarele pantalonilor.
- Știi bine la ce mă refer. Eu... nu mă consider în mod deosebit snoabă și... ceea ce am spus apropo de... decădere, înjosire... este de neiertat, recunosc ea cu greutate. De fapt, vreau să spun că...
- ...că îți era teamă ca sora ta mai mică să nu fie sedusăă de un tip care nu-i bun de nimic. Nu protesta, știu ce impresie produc asupra oamenilor.
- Și asta nu te deranjează? se miră ea.
- Nu-mi pasă de părerea altora, răspunse el pe un ton ce nu admitea replică. Acum, că îmi cunoști adevărata identitate, nu mai ai de ce să te îngrijorezi pentru virtutea surorii tale.
- Dimpotrivă! protestă ea.
- De ce naiba?
- Ce-i poate aduce un bărbat ca tine unei fete ca Fiona?
- Ce întrebare! Închipuie-ți că o apreciez pe Fiona pentru că este tânără, frumoasă și foarte plăcută și că vreau să-i dau o șansă să cunoască altceva decât Villa Lauretana.
- Ce simplu este când te aud vorbind! Nu te temi că s-ar putea să-i sucești capul făcând-o să guste plăcerile ușoare ale unei vieți strălucitoare care-i va interzisă în cele din urmă?
- Va avea cel puțin posibilitatea să trăiască o experiență unică și plăcută.
- Pentru ca să o regrete toată viața?
- De ce ar regreta-o?
- Te prefaci intenționat că nu înțelegi, se înfurie ea. Fiona este tânără și influențabilă. Dacă va avea de-a face cu prietenii tăi, nu va întâlni niciodată un bărbat serios și vrednic de stimă.
- Dumnezeule, cât ești de demodată! Societatea în care trăiesc nu este frivolă și izolată. Bogații nu ma sunt niște leneși îngrozitori care trăiesc în palatele lor disprețuindu-i pe cei sărmani. Este o concepție atât de brugheză, de mărginită...
- Aș prefera să o lași pe sora mea în afara preocupărilor tale, spuse ea cu fermitate.
- Pentru că ții neapărat... Cu toate acestea, dacă ea va fi de altă părere, mă voi supune voinței Fionei și, dacă ai ceva înțelepciune, i-ai urma exemplul, adăugă el, îndreptându-se spre ușă.
Înainte de a trece pragul, se întoarse.
- Ai fi fost o proastă călăreață, Ella. Cu cât ții hățurile mai strâns, cu atât mai puțin poți să controlezi animalul, să știi.
Când să iasă, era să o răstoarne pe Fiona care tocmai intra.
- Bună seara, spuse el simplu.
- Bună seara. Gabriella m-a trimis să mă informez. Îi era teamă să nu te fi înecat în paharul cu apă.
- Puțin a lipsit, într-adevăr. Dar liniștește-te, am ieșit la suprafață.
- Despre ce ați vorbit atât de mult timp? se interesă Fiona, apropiindu-se de sora ei.
- Despre petrecerea pe care vrea să o organizeze pe iahtul lui. Eu... am înțeles că Gabriella te va lua cu ea?
- Nu tocmai. De fapt, Scott este acela care mi-a cerut să vin.
Ella își înăbuși un oftat de enervare.
- Nu ți-a trecut prin cap că Gabriellei nu o să-i placă dacă accepți?
- Ce importanță are? La urma urmei, nu sunt sclava ei. Sincer vorbind, uneori ai idei ciudate.
- Sunt realistă, asta-i tot, replică Ella cu un aer încăpățânat și ar fi timpul să te schimbi oricât de puțin. Nu am venit aici să ne distrăm, ci pentru a-ți îngriji sănătatea. Dacă Gabriella ne concediază, ne va fi imposibil să ne găsim o altă slujbă și mai ales o locuință în plină lună august.
- Nu spune prostii. Sunt sute de oameni care vor dori să ne aibă în serviciul lor. Pe deasupra, Gabriella are încă de gând să mă ia la Roma.
- Tocmai! Își poate schimba părerea.
- De ce? Ea nu este geloasă pe prietenia pe care mi-o poartă Scott, replică Fiona cu o mică ridicare din umeri. Mă consideră o copilă și își închipuie că și el gândește la fel.
- Ce știi tu despre asta?
- Nimic și de altfel, nu-mi pasă. Știu numai că este frumos, bogat și mă place. Așadar, nu te mai gândi mereu la ziua de mâine și profită puțin de prezent.
- Trebuie ca una din noi să se gândească la viitor.
Fiona ridică ochii spre cer, exasperată.
- Dacă îți vei da osteneala să-l cunoști mai bine, îl vei aprecia la justa lui valoare. Vei veni cu noi?
- Nu, lăsă ea să-i scape.
- De ce?
- Tocmai ți-am explicat mai înainte. Nu vreau să o deranjez pe doamna Muti.
- Dacă ea nu ar fi fost în cauză, ai fi acceptat invitația lui Scott?
- Probabil, răspunse Ella fără să se compromită.
- Atunci nu-l detești, nu? exclamă Fiona cu o ușurare evidentă. În situația asta, nu vezi niciun inconvenient dacă voi continua să-l văd.
Ella își înăbuși un fior ciudat. Cuvintele lui Scott i se învârteau în cap. Ce drept avea ea s-o împiedice pe Fiona să-și trăiască viața?
Adunându-și ultimele puteri, puse farfuria și paharul în chiuvetă. Mai mult ca niciodată, trebuia să-și regăsească stăpânirea de sine.
- Nu ai nevoie de permisiunea mea, Fiona, se simți ea datoare să-i răspundă. Ești liberă să procedezi cum consideri că este bine. În definitiv, acum ești adultă.
Tânăra făcu ochii mari în fața acestei curioase abateri de la vechile principii.
- Ce ți-a spus Scott mai înainte? întrebă ea plină de curiozitate.
- Nimic, răspunse ea, prefăcându-se că are de lucru la chiuvetă. Du-te și te culcă, e târziu.
De ce credea Fiona că Scott intervenise? Îi vorbise? Își pledase cauza pe lângă el? Sau el se hotărâse în mod spontan să o ajute?
Ideea că poate se îndrăgostise de ea îi reveni deodată în minte, rănind-o mai mult decât voia să recunoască. La urma urmei, Scott era preferabil lui Rory sau acelui Sven uriaș și de fapt, antipatic.
Își scoase șorțul, părăsi bucătăria și merse la rândul ei la culcare.
CAPITOLUL VII
A doua zi, Ella nu s-a putut odihni după acel dineu epuizant.
În picioare de la ora 7, Fiona a trezit-o ca să-i ceară să o ajute la alegerea ținutei potrivite pentru o petrecere la bordul Arabellei.
Până la urmă au ales un pantalon corsar foarte ajustat, din in de culoarea fildeșului și o bluză nostimă gen marinar, crăpată în părți și care lăsa să se vadă pielea sidefie.
- Este puțin cam „tinere, vino după mine” recunoscu Ella. Dar ești un marinar de operetă drăguț de pică.
Exaltarea și cochetăria Fionei nu aveau egal decât cu cele ale Gabriellei care, împotriva oricărei așteptări, veni să-și ia micul dejun împreună cu ele la bucătărie.
- Ai făcut bine că ai rămas la vilă, Ella, îi spuse Gabriella sărind de la una la alta. Meriți din plin puțină odihnă.
- Trebuie să strâng prin casă și să fac curățenie, spuse ea pe un ton tăios.
- Este o treabă de 5 minute. Doar de trecut rapid cu o cârpă de praf și nu se va mai vedea nimic.
Ella se gândi descurajată la scrumierele pline la refuz, la resturile răspândite pe mochetă și la multe altele. Fără să mai pună la socoteală restul de veselă pe care nu mai avusese puterea să o termine.
- Nu știu la ce oră ne întoarcem, continuă Gabriella cu indiferență. Vom cina la bord, se înțelege. Enzo are un bucătar extraordinar, explică ea, luând o portocală. Nu este curios că l-ați întâlnit și nu mi-ați spus nimic despre asta?
Iată cum se explica prezența ei la bucătărie atât de dimineață. Nu găsise decât un pretext banal ca să adoarmă bănuielile Ellei și pentru a afla care erau relațiile acesteia cu viitorul ei soț.
- Curios? Nu înțeleg de ce, răspunse Ella, cu un aer nepăsător.
- Totuși, și-a declinat adevărata identitate, nu-i așa? insinuă ea.
- Nu. De altfel, asta nu are nicio importanță, minți Ella. Milionar sau marinar, domnul Scott nu este genul meu de bărbat.
Gabriella primi remarca aceasta cu un hohot de râs neîncrezător, luându-și în același timp o înfățișare semeață.
- Nu mai spune! Care femeie nu s-ar îndrăgosti de Enzo? Are toate calitățile. În plus, de puțină vreme, am foarte clar impresia că vrea să se stabilească.
- Vârsta, desigur, replică Ella pe care conversația aceasta o enerva.
- Sunt sigură că și la 80 de ani va avea un succes nebun.
- Nu sunt la fel de convinsă ca dumneavoastră, replică Ella cu puțină ironie în voce.
Remarca ei păru să o surprindă pe Gabriella, care zâmbi.
- Banii nu au riduri, draga mea. Amintește-ți de asta, dacă ți se prezintă ocazia, și Enzo este foarte bogat, adăugă ea, mușcând cu poftă din portocală. În urmă cu vreo 4 ani a inventat nu știu ce aparat miraculos pe care s-au bătut cu disperare guvernele italian, francez și american. Numai brevetul i-a adus peste 1 milion de dolari. Este foarte simplu, totul îi reușește. Îi mai rămâne să facă o căsătorie cu o femeie din lumea lui, preciză ea cu un zâmbet trufaș.
Mesajul era limpede și ea se felicită că-și păstrase temerile numai pentru ea. Gabriella era o femeie periculoasă pe care era mai bine să nu o supere.
Gabriella părăsi vila împreună cu Fiona la ora 10, într-o rochie nouă, strălucitoare și multicoloră, al cărei decolteu, doamna Viga îl numise „panoramic”. Erau atât de surescitate ca două debutante în seara primului bal.
Ella își imagina prea bine motivele. Ce nu ar fi dat să le însoțească și ea. Din păcate, alesese să rămână acasă și nu mai era nimic de făcut.
Își consacră cea mai mare parte a dimineții pentru a face ordine în casă. Odată salonul debarasat de ultimele urme ale dineului, curăță bucătăria și aranjă camera Gabriellei, în care plutea în permanență, chiar și în absența ei, un miros amestecat de țigări orientale și parfumuri grele.
Obosită și transpirată, făcu un duș înainte de a se instala la umbra unui pin din grădină. Alături de ea, o fântână de marmură florentină își făcea auzit susurul ușor al apei.
Merita din plin o jumătate de oră de odihnă. Avea destul timp pentru a coborî în golfuleț să facă baie.
Căldura era atât de mare, încât după un timp alunecă încet într-o plăcută somnolență. Deodată, un trosnet teribil îi risipi toropeala. Cineva mergea prin grădină.
Acoperindu-și pieptul cu partea de sus a rochiei căreia îi descheiase nasturii, se ridică și scrută perdeaua de pini. Nu, probabil că visase. Nu era nimeni acolo.
Regăsindu-și calmul, se lungi din nou pe șezlong, când i se păru că zărește doi ochi într-un tufiș.
Înainte de a avea timp să facă vreo mișcare, frunzele se dădură la o parte și un bărbat țâșni lângă fântână. Scott!
- Tu...! se bâlbâi ea, simțindu-și deodată gura uscată. Ele... au plecat amândouă. Eu... ele nu știau că treci să le iei.
- Știu, rosti el cu cel mai mare calm.
- Dar atunci...
- Atunci, pe tine am venit să te văd.
- Pe mine? De ce?
- Bună întrebare! zâmbi el, așezându-se pe iarbă în apropierea ei. Cunoști dictonul: dacă muntele nu vine la Mohamed, vine Mohamed la munte.
- Ai un mod complicat de a face complimente, replică ea cu un aer sfidător. De ce ai venit?
- Tocmai ți-am explicat. Dacă muntele...
- Oh, fii serios două minute!
- Nu mă provoca, spuse el cu un zâmbet liniștit. Du-te mai bine și te schimbă, te iau cu mine.
Ella nu se mișcă de pe șezlongul ei.
- Nici nu se pune problema să merg pe Arabella, spuse ea cu hotărâre.
- Nu mergem pe Arabella.
- Iartă-mă, dar nu înțeleg.
- Ai putea într-adevăr să-mi ceri iertare, Ella Channing, pentru că ai stricat ceea ce putea fi o zi minunată. Acum nu mai depinde decât de tine să o repari.
- Nu vreau să ies cu tine, Scott, repetă ea apăsat.
În loc de răspuns, el îi prinse încheietura mâinii și o obligă să se ridice.
- Du-te repede și pune-ți altă rochie. Nu uita să-ți iei o jachetă, un costum de baie, o anunță el.
- Tocmai ți-am spus că nu te voi însoți nicăieri. Sunt dezolată că ți-am stricat ziua, cu toate acestea...
- Taci! îi ordonă, strângând-o ușor de braț. Acum, că am reușit să părăsesc Arabella, nici vorbă pentru mine să mă întorc acolo.
- Nici vorbă?
- Nu. Abia am reușit să aranjez în așa fel lucrurile încât să primesc o telegramă urgentă care mă cheamă la Viareggio. Mi-am părăsit invitații și m-am întors în port la bordul șalupei mele.
- Dacă ai de gând să mă duci la Viareggio, nu...
- Viareggio nu era decât un pretext, iar telegrama aceea este o minciună, o întrerupse el. Nu le puteam mărturisi invitaților că societatea lor mă plictisește și că singura persoană pe care ași fi vrut cu adevărat să o văd era pe uscat.
Ella închise ochii. Visa oare sau era jucăria propriei imaginații? Scott o trase deodată spre el.
- Nu am organizat petrecerea asta decât pentru a avea norocul să te văd pe iahtul meu. Când ai refuzat invitația, am avut senzația că am căzut în propria mea cursă.
- Se pare că ai scăpat cu dibăcie.
- Am avut reputația de maestru în materie, șopti el, strângând-o mai aproape de el. Dar am pierdut destul timp. Fugi și te schimbă, plecăm.
Nu mai era nimic de discutat, admițând că ar fi vrut cu adevărat să o facă. Faptul că-și părăsise toți prietenii pentru a alerga să o caute pe ea, o făcea să se simtă încurcată, dar veselă și, fără să mai stea pe gânduri, se repezi în camera ei unde își puse în mare grabă rochia de mătase chinezească de culoarea chihlimbarului și o jachetă ușoară, fără să-și uite costumul de baie pe care-l puse într-o geantă.
Când ieși din casă, el se învârtea ca un leu în cușcă, așteptând-o în fața mașinii.
Destinul îi juca un renghi ciudat. Cine ar fi crezut că se va urca într-o zi în mașina cu care fusese cât pe ce să se ciocnească într-o dimineață pe drumul spre Portofino?
- Unde mergem? se interesă ea, văzându-l că părăsește șoseaua care mergea de-a lungul coastei.
- În interios, părăsim litoralul.
- La pavilionul tău de vânătoare, îl ironiză ea.
Scott zâmbi.
- Nu tocmai. Aici nu vom întâlni atâta vânat ca în nordul Canadei, unde am o cabană. Astăzi mă voi mulțumi să te conduc la o veche casă de țară din provincia Toscana pe care o cunosc.
Nu mai adăugă nimic altceva.
Din discreție, Ella nu mai îndrăzni să pună alte întrebări, concentrându-se asupra peisajului minunat care i se perinda prin fața ochilor.
Lăsând în urmă satele pitorești și pline de turiști, Scott părăsi curând valea râului Bono pentru a pătrunde în nima Lingurei.
După o jumătate de oră de mers printre măslini, se angajară pe un drum de țară și ajunseră înaintea unei ferme.
Casa era din piatră, înconjurată de o grădină întinsă și umbroasă. În partea din spate se distingeau resturile unei vechi fortificații și sclipirea albastră a unei piscine, singurul semn de civilizație în acest mediu auster. La vreo 20 de metri de clădirea principală, se ridicau alte clădiri, mai rustice, care adăposteau probabil vitele și uneltele agricole.
Abia se oprise mașina și o pereche de oameni în vârstă ieși din casă și veni să-i întâmpine cu un zâmbet călduros pe buze.
Se prezentară cu prietenie: Luisa și Enrico îi slujiseră lui Scott drept părinți adoptivi atunci când mama lui se recăsătorise și din momentul acela îi considera drept membri ai familiei.
- Tânărul domn Scott este acela care ne-a cumpărat ferma, explică bătrâna femeie în timp ce o conducea într-o cameră mare și răcoroasă ca să-și pună costumul de baie. Soțul meu a visat întotdeauna să se retragă la o fermă dar, din cauza slabelor noastre posibilități, nu ne-am gândit niciodată că asta s-ar putea realiza într-o zi. Dar ceea ce ne unge la inimă, este că Scott nu ne uită niciodată! În fiecare vară vine să-și petreacă aici cel puțin o lună și atunci când călătorește, telefonează de cel puțin două ori pe săptămână pentru a afla vești despre noi.
- Foarte generos din partea lui, spuse Ella, tulburată.
- Foarte! Este de ajuns să-i câștigi încrederea și este ființa cea mai fermecătoare.
Părăsi curând încăperea, lăsând-o pe Ella pradă unei adânci surprinderi. Generozitatea lui Scott, ca și căldura relațiilor lui cu acești oameni simpli și fără pretenții, atât de îndepărtați de lumea superficială în care evolua el.
Când ajunse afară, el înota deja în apa limpede a piscinei.
- Vino! o invită el. Apa este minunată.
Ella își lăsă deoparte prosopul de baie pe care și-l pusese pe umeri și plonjă impecabil, fără să împroaște cu apă. Pe căldura asta, apa i se părea atât de răcoroasă și înviorătoare încât, timp de vreo 20 de minute înotă, sări, se scufundă cu plăcere, sub privirile amuzate ale lui Scott.
Această activitate plăcută a fost totuși întreruptă de sosirea lui Enrico care împingea o măsuță încărcată cu bunătăți.
- La masă! anunță Scott, ridicându-se pe marginea piscinei.
Cu apa încă șiroind, el se așeză într-unul din cele două fotolii de nuiele în timp ce ea, înfășurându-se în prosopul de bai, veni să se instaleze în fața lui.
Spectacolul care se desfășura în fața ochilor ei era dintre cele mai apetisante. Langustă rece, sparanghel, păstrăv afumat, crevete și o sticlă de șampanie alcătuiau un meniu cum nu se putea mai surprinzător într-un loc unde nu erau decât livezi de măslini și turme de capre.
- Produse ale fermei? râse ea.
- Le-am furat de pe iaht, recunoscu el.
- Nu te simți vinovat?
- Că sunt cu tine? Bineînțeles că nu. Vorbește-mi despre tine. Unde te-ai născut? De ce lucrezi la Gabriella? Ce ai făcut înainte?
Această avalanșă de întrebări poate că era menită doar să o liniștească. Oricum ar fi fost, răspunse cu toată sinceritatea. Cu atât mai rău pentru el dacă îl va plictisi.
După toate aparențele, nu s-a întâmplat așa și el o încurajă să-și povestească viața mai în amănunt. Ea nu insistă asupra astmului Fionei și-i explică îndelungă cum trebuise să-și abandoneze studiile la universitate și să-și ia o slujbă de secretară ca să se îngrijească de nevoile lor.
- Tatăl vostru nu vă ajută?
- Îndată ce am împlinit 16 ani, a decretat că eram destul de mari pentru a ne descurca fără el. Slavă Domnului, am reușit să găsesc un post bun în Anglia.
- Și acum muncești din greu pe Riviera italiană!
- Trebuia, și apoi, este plăcut să locuiești aici.
- Mai ales pentru Fiona, care se distrează în timp ce tu te spetești muncind, replică el.
Ella se enervă.
- Astmul îi înterzice orice muncă obositoare! o apără ea cu înflăcărare. Starea ei nu s-a îmbunătățit decât de puțină vreme.
- Nu am remarcat că este bolnavă, spuse el, umplându-și cupa de șampanie. Totuși, îți datorez scuze pentru că ți-am reproșat că o ocrotești prea îndeaprape... chiar dacă astmul ei nu este un motiv suficient, adăugă el zâmbind.
- Nu-mi fac griji numai pentru boala ei. Este atât de sensibilă și naivă!
- Ca și tine.
- Este cu totul altceva. Se îndrăgostește mereu de primul venit și...
- Tu nu? o întrebă el, privind-o cu o intensitate tulburătoare.
- Nu, răspunse ea cu obrajii în flăcări.
- Haide! Îndrăznești să pretinzi că nu ai o mulțime de admiratori?
- Întotdeauna ești atât de direct cu femeile? replică ea, stânjenită de turnura pe care o luase discuția. Bogăția te face să fii atât de sigur pe tine?
- Mă tem că se datorează caracterulu meu, spuse zâmbind.
Ella nu răspunse, prefăcându-se ocupată cu langusta pe care o avea în față. Scott nu avea nevoie să se justifice. Talia lui remarcabilă și autoritatea pe care o degaja personalitatea lui îi dădeau destul greutate pentru a spune ceea ce gândea.
- Nu-ți plac bărbații bogați? întrebă el ca din senin.
- Ești primul pe care l-am întâlnit.
- Să punem altfel problema. Ce crezi despre mine?
Ella tresări, luată pe nepregătite de această întrebare directă.
- Eu... am o oarecare prietenie pentru tine, avansă ea cu prudență.
- Este un început, comentă el cu o mică strâmbătură. Timp de o clipă, m-am temut de ce-i mai rău. Nu, nu nega, sunt sigur că nu ai nicio afecțiune pentru mine. Dar am intenția să te fac să-ți schimbi părerea.
Ella închiți cu greutate o bucățică de langustă. Avea impresia că este ținta unei provocări pe care el găsea de cuviință să i-o arunce. Drept cine o lua?
- Când că te-a surprins în bucătărie, extrem de palidă, în mijlocul acelei vesele, în timp ce toată lumea dansa și se distra... continuă el.
- Mă confunzi cu Cenușăreasa, protestă ea. În restul timpului, doamna Muti nu-mi dă atât de lucru.
- Te felicit pentru loialitatea ta, o ironiză el.
- Nu pot spune la fel despre tine, ripostă ea.
La aceste cuvinte, ochii lui Scott se îngustară.
- Gabriella știe exact ce cred despre modul ei de viață. La ce bun să simuleze o poziție socială pe care nu o mai are? Îmi închipui că se împacă greu cu ideea că nu mai este bogată. Totuși, cu frumusețea ei insolentă și cu iscusința ei, nu ar trebui să aibă nicio dificultate pentru a-și găsi un bărbat.
- Pe tine, de exemplu, i-o întoarse ea, căreia șampania îi dezlegase limba.
- Este într-adevăr o prietenă foarte apropiată, recunoscu el.
Ce înțelegea oare prin foarte apropiată? Nu îndrăzni să-l întrebe.
- Starea sănătății Fionei s-a ameliorat de când sunteți în Italia? continuă el, evident dornic să schimbe subiectul.
- A avut o criză urâtă la sosirea noastră, dar după aceea i-a fost mai bine. M-am gândit chiar să mă stabilesc definitiv în regiune. Și tu? Unde locuiești?
- De 3 ani, Arabella îmi ține loc și de domiciliu și mijloc de transport. Am făcut de mai multe ori înconjurul lumii la bordul ei.
- Cu Gabriella? întrebă ea cu inima strânsă.
- Am lăsat-o în Australia acum 2 ani și acolo s-a căsătorit cu unul din prietenii mei, mărturisi el cu un zâmbet amuzat.
- Și nu te-ai sărutat să fii mereu pe drumuri? îndrăzni ea să-l întrebe după o scurtă tăcere.
- Insinuezi că ar trebui să mă căsătoresc? spuse el pe un ton ironic. Multe femei au încercat să mă convingă. Niciuna nu a reușit să o facă, adăugă el, dându-și la o parte farfuria goală.
- Nici chiar Gabriella? întrebă ea cu un nod în gât.
- A trecut mult timp de când s-a terminat totul între mine și ea.
- Nu lasă impresia.
- Femeile nu admit niciodată că totul s-a terminat. De ce nu vii să iei loc pe balansoar lângă mine? propuse el.
La aceste cuvinte, el își părăsi fotoliul și se instală pe pernele balansoarului.
Ella înțepeni în fotoliul ei. Prezența lui Scott era prea puternică pentru a risca să se așeze lângă el.
- Nu... nu, eu... prefer să mă întins pe prosopul meu. Ți se întâmplă uneori să faci ceva care nu-ți place?
- Niciodată, recunoscu el, bine dispus. Lucrez chiar din greu, dar întotdeauna în domeniile pe care le-am ales. Sunt pasionat îndeosebi să inventez aparate sau să modific invenții vechi ieșite din modă. Am un atelier plin cu așa ceva pe Arabella.
- Așadar, ești inventator, murmură ea, întinzându-se pe prosop. Da, ți se potrivește. În același timp ai înfățișarea unui savant riguros și a născocitorului debordând de fantezie.
- Iată un compliment frumos, Ella, îți mulțumesc din toată inima. Îți voi dedica următoarea mea invenție.
Ella îi înapoie zâmbetul. Se simțea atât de bine, încât închise ochii. Când îi deschise, Scott era lungit în apropierea ei, cu capul sprijinit de pumnul închis și o privea cu o intensitate tulburătoare.
- Este greu să stau locului când ești atât de aproape, murmură el. Sunt atâtea lucruri pe care aș vrea să le fac pentru tine.
- Nu spune prostii.
- Nu, nici nu-ți trece prin minte. În primul rând, aș vrea să șterg cuta de îngrijorare de pe fruntea ta și să atenuez roșeața mâinile înăsprite de veselă și menaj.
Își însoți cuvintele mângâind cu vârful degetelor contului delicat al obrazului ei.
Ella se încordă, străbătută de un fior lung.
- Îmi recomanzi ulei de migdale sau băi în lapte de măgăriță?
Butada îl luă prin surprindere dar își reveni repede.
- Îmi place că ai simțul umorului. Ar trebui să recurgi mai des la el. Flirtezi mult mai bine când ești veselă.
- Iar ție, în materie de flirt, îți acord nota 8.
- Numai atât? De ce o notă așa de proastă?
- Pentru că grăbești lucrurile.
- Adevărat? replică el în șoaptă.
Ella întrevăzu într-o clipă ce se va întâmpla. Din păcate, era prea târziu. Scott se aplecă spre ea și, cuprinzând-o în brațele lui puternice, își puse buzele peste ale ei.
Surprinsă, vru să se opună, dar gura lui era atât de dulce și degetele care alunecau pe spatel ei gol atât de senzuale, încât abandonă cu voluptate orice rezistență. Nimic nu mai avea importanță. Conta numai greutatea acestui corp care o învăluia în euforia ce punea stăpânire pe ea.
Cu inima bătând să-i spargă pieptul, se agăță cu pasiune de gâtul lui, în speranța nebună a unei îmbrățișări. Dar, fără să răspundă așteptării ei, el se smulse atât de brusc, încât ea scoase o exclamație decepționată.
- Îți pierzi orice prudență, Ella, rosti el, mângâindu-i obrazul. Este mai bine să ne oprim.
Descumpănită, îl văzu ridicându-se. De ce o respingea în felul acesta? Era crud și ilogic.
- Avem cel puțin timp pentru o ultimă baie? întrebă cu voce încă nesigură.
- Cine a pretins că plecăm? spuse el cu un aer indignat. Speram să rămânem la cină.
- Trebuie să mă întorc la vilă, obiectă ea de formă.
- Arabella nu se va întoarce înainte de căderea nopții. Te temi ca Gabriella să nu descopere că erai cu mine...
- Tu nu?
- Nu m-am gândit nicio clipă la asta.
- Ei bine, este o greșeală. Mă pui într-o situație delicată față de ea.
- Știu, acceptă cu onestitate. De altfel, pentru acest motiv am pretins că am fost chemat pentru afaceri. Dacă vrei să păstrăm secretul, te sfătuiesc să nu-i spui nici Fionei. Discreția nu este cea mai bună calitate a ei.
- Nu, într-adevăr, consimți ea întristându-se.
- Ce s-a întâmplat?
- Nu-mi place prefăcătoria.
- Nici mie și nu ar fi nevoie de asta dacă ai accepta să o părăsești pe Gabriella și să-mi permiți...
- Te rog! îl întrerupse ea.
Nu dorea să audă mai mult.
- Foarte bine! Deocamdată, accept să mă înclin în fața dorinței tale. Dar sper ca într-o zi să consimți, spuse sărutând-o ușor pe buze.
O părăsi imediat pentru a plonja în piscină.
Ce amenințare obscură anunțau cuvintele acestea enigmatice? Scott manifesta o hotărâre care o neliniștea. Așa proceda întotdeauna cu viitoarele lui cuceriri? De ce nu profitase adineaori de avantaj? Poate că așteptarea făcea parte din jocul lui...
Mai tulburată decât voia să recunoscă, plonjă și ea în piscină. La ce bun să-și pună atâtea întrebări?
Fiona avea dreptate. Era mai bine să profite de clipa prezentă fără să-i pese de ziua de mâine.
CAPITOLUL VIII
A doua zi dimineață, Ella a fost chemată de Gabriella care, într-o foarte proastă dispoziție, verifica facturile.
După cum era de așteptat, petrecerea de la bordul Arabellei nu-i adusese satisfacția pe care o dorea.
- Trebuie să ne reducem cheltuielile, o anunță ea fără introducere. Săptămâna asta ai risipit o adevărată avere.
- Dineul de luni a încărcat foarte mult bugetul lunii, se apără ea. În trei, nu cheltuim aproape nimic.
- Totuși, nu pot să-mi duc viața fără să primesc.
- Ați putea să o faceți poate mai simplu, sugeră Ella.
Gabriella nu găsi de cuviință să ia în seamă remarca.
- Astăzi nu am să mănânc nimic, iar mâine voi mânca în oraș. Sper că voi vă veți mulțumi cu resturile de la dineu.
Ella detesta mai mult decât orice să fie tratată ca o servitoare și, împinsă de un impuls, nu rezistă tentației de a-i scurta puțin din aroganță.
- Eu nu am fost încă plătită și mi-ar face plăcere să-mi primesc salariul.
Cererea ei, deși foarte justificată, declanșă furia Gabriellei.
- Poftim atitudine! Spune deschis, de ce ți-e teamă? se ambală ea. Că mă voi muta pe furiș?
- Nu, bineînțeles. Numai că am nevoie de câteva lucruri persoanle și nu mai am niciun ban.
- N-ați adus bani cu voi? replică Gabriella cu atât mai multă aroganță cu cât se simțea vinovată.
- Mi-e teamă că nu am contul din bancă la fel de plin ca al dumneavoastră, răspunse ea fără să se gândească.
Își regretă imediat cuvintele văzând chipul tras al Gabriellei înroșindu-se de furie. O clipă, crezu că va izbucni în insulte, dar ea scoase în cele din urmă un oftat tremurat. Avea un aer atât de osobit, încât i se făcu milă de ea.
- Dacă ai ști în ce situație penibilă mă aflu! gemu ea. În sfârșit, să sperăm că totul se va aranja când Enzo...
Se întrerupse și căzu pe gânduri.
- Ella, bărbații sunt niște creaturi pe care este greu să pui mâna. Când crezi că i-ai prins, îți alunecă printre degete ca un țipar.
Comparația reuși să o surprindă pe Ella, care și-l închipui pe Scott mai curând un vânat pentru Gabriella.
Scott! Oare ce se întâmplase cu el după seara emoționantă pe care o petrecuseră împreună? Sărutul ușor și tandru pe care îl depusese pe buzele ei înainte de a se despărți... Fără îndoială, o va suna curând.
Ella așteptă toată ziua un telefon, ceea ce nu s-a întâmplat.
De ce tăcerea asta? Nu voia oare să retrăiască momentele foarte plăcute din ajun? Era de neînțeles.
A doua zi, dimineața se scurse fără ca vreun apel telefonic sau un simplu mesaj să-i liniștească temerile.
Nu mai dorea s-o revadă? În cazul acesta, de ce-i făcuse curte? O cucerire! După cum bănuise, ea nu reprezenta pentru el decât un nume suplimentar pe o listă probabil destul de lungă.
Această tristă evidență i se impunea încetul cu încetul, distrugând fragila încredere pe care i-o acordase. De ce nu este în stare un bărbat pentru a poseda o femeie? Și Scott dovedise că știa să mintă foarte bine dacă era nevoie... chiar sub pretextul de a o scoate din încurcătură.
Hotărâtă să-l scoată din gândurile ei, se lansă cu frenezie în treburile menajului în care se strădui să o antreneze și pe Fiona, care o ajută fără entuziasm.
- Te-ai gândit la propunerea lui Gaby de a mă lua cu ea la Roma? întrebă Fiona în timp ce ștergea marea masă din salon.
- În timpul iernii, acolo este la fel de frig și umed ca și la Londra. Ții neapărat să te duci, contrar sfaturilor doctorului Grantley?
- Știi bine că nu. Dar mă simt mai bine. Cine știe, poate că s-a terminat cu crizele mele. Va trebui să-l întreb pe doctorul Redi. Apropo, ți-am spus că l-am întâlnit la petrecerea de pe Arabella?
- Cum? Era și el invitat?
- Nu. Făcea schi nautic nu departe de iaht. La început nici nu l-am recunoscut. În costum de baie arată cu totul altfel. O, am o idee! De ce nu l-aș întreba chiar acum care este părerea lui? Mă duc! exclamă Fiona, fericită că găsise un pretext ca să-și abandoneze treaba.
Înainte ca Ella să aibă timp să protesteze, se repezi în vestibul și formă numărul doctorului. Află că era ocupat toată dimineața, dar promise că va trece după-amiază. În fond, nu era nimic urgent și Fiona putea să aștepte.
Imediat după aceea, soneria stridentă a telefonului o făcu să tresară. Scott! În sfârșit!
Ella se grăbi spre aparat, dar Gabriella, care era și ea cu ochii în patru, a fost mai promptă, ridicând receptorul înaintea ei. Auzind-o cum vocea ascuțită devine brusc numai lapte și miere, ea ghici identitatea interlocutorului și aștetă ca Gabriella să închidă telefonul.
- Enzo va trece pe aici la ora 6, anunță ea pe un ton din nou vesel. Pregătește citronadă pentru două persoane.
- Aveți nevoie și de altceva? întrebă cu vocea puțin tremurată.
- Nu, numai de citronadă. După aceea, Enzo mă ia cu el la San Remo. Ți-am spus că facem amândoi parte din comitetul de organizare a Balului Rivierei pe care-l dă în fiecare an prințesa Beatrice?
- Nu. Ce este cu acest bal?
- Este cea mai importantă serbare de caritate de pe Riviera și în același timp evenimentul monden al anului. Are loc de Crăciun și atrage tot ce are mai faimos ca celebrități, societatea înaltă internațională. Anul acesta am încă șansa de a fi invitată. Oh! Când mă gândesc... va trebui cu siguranță să mă întorc la Milano sau la Roma să-mi cumpăr o rochie. Desigr, aș putea închide vila 15 zile sau 3 săptămâni... în afară de situația în care vreți să rămâneți... pe cheltuiala voastră, bineînțeles, adăugă ea, dispărând sprintenă.
- Bineînțeles, repetă Ella, strângând pumnii de furie.
Meschinăria Gabriellei o revolta. Pentru a face câteva economii și a-și cumpăra toaleta nemaipomenită la care visa, era în stare să o concedieze fără nicio formalitate.
În privința Fionei, nici măcar nu era sigură că se gândea să o ia cu ea.
Pusă la curent cu dispoziția văduvei, tânăra fată izbucni și jură pe toți sfinții că, în aceste condiții, va pleca imediat.
I-a fost foarte greu să o liniștească și nu a reușit să obțină decât promisiunea ei de a nu pune niciodată piciorul la Roma. Cel puțin era un rezultat! În rest, era prea obosită să se gândească la viitor.
Atitudinea dezinvolt a Gabriellei, flirtul ei cu Scott și mai ales tăcerea acestuia o deprimau tot mai mult și se strădui să lupte împotriva proastei sale dispoziții retrăgându-se în camera ei.
Din fericire, doctorul Redi nu va întârzia să sosească și se bizuia pe prezența lui caldă și liniștitoare ca să uite tristețea care-i rodea inima.
- Călătoria la bordul Ariellei s-a desfășurat bine? o întrebă acesta pe Fiona.
- Fantastic! Un adevărat basm, exclamă tânăra fată fără să-și părăsească șezlongul.
- Cred că Scott era Făt-Frumos!
- Îl cunoști? se miră Ella.
- Numai pe plan profesional. L-am îngrijit anul trecut în urma unei căderi urâte la schi nautic.
- Îmi este greu să mi-l închipui bolnav.
- Nici nu a fost, numai că și-a întins un mușchi. Este de mirare că s-a întâmplat deoarece este un bun schior.
- Și dumneavoastră la fel, interveni Fiona. M-ați surprins cu adevărat.
- Mă credeți atât de bătrân?
- Nu, nu bătrân, doar puțin cam afectat.
- Fiona! se revoltă Ella.
Departe de a se simți jignit, insolența Fionei păru să-l auze pe doctor, care o fixă pe tânăra răzvrătită cu o atenție pe care Ella i-o remarcase adesea.
- De când locuiți aici? continuă Fiona cu intenția evidentă de a scăpa de fulgerele surorii ei.
- Sunt originar din Alpii Lombarzi, pe valea superioară a fluviului Adige. După aceea, tatăl meu s-a stabilit ca chirurg la Triest, unde am practicat și eu câtva timp. Acum 3 ani, mi-am dat seama că orașul nu mă mai atrăgea și am plecat.
- Ați părăsit totul ca să vă stabiliți aici?
- Cred că mai mult am câștigat decât am pierdut. În plus, bolnavi sunt peste tot și mi-am deschis de curând propria clinică. O, deocamdată una foarte mică, dar sper să o măresc.
- O clinică specializată? întrebă Ella cu interes.
- Da, în pediatrie. Fără îndoială, pentru acest motiv mă simt atât de bine în compania voastră, adăugă el, clipind malițios din ochi spre Fiona.
Remarca aprinse imediat obrajii tinerei fete care se îndreptă și-l privi sfidător.
- Aveți încă un punct în comun cu Ella, doctore. Amândoi considerați că sunt încă un copil.
- Pentru că uneori te porți ca un copil.
- Adevărat?
- Adevărat. Te-am văzut plonjând de pe puntea Arabellei, în pofida recomandării mele. În starea în care te afli, nu este rezonabil.
- Îmi căutați nod în papură! protestă Fiona.
- Fiona! interveni Ella, exasperată de familiaritatea manifestată față de doctor.
- Nu vă supărați, spuse doctorul Redi. Sunt obișnuit cu pacienți dificili.
La aceste cuvinte, Fiona își lăsă capul în jos, rușinată, cu obrajii în flăcări.
- Iertați-mă, doctore, uneori uit că sunteți medic și vă iau drept prieten.
- Iată o scuză fermecătoare, Fiona, și te iert cu plăcere. Dar, explică-mi de ce m-ai rugat să vin?
- Eu... adică... voiam să vă întreb ce părere aveți despre clima Romei în timpul iernii. Dar acum, asta nu mai are nicio importanță.
- Cu atât mai bine, pentru că este preferabil să rămâi aici.
- Aici? Aș muri de plictiseală.
- Nu și dacă găsești o slujbă interesantă.
- Nu am niciun chef să stau toată ziua închisă și să bat la mașină, i-o întoarse ea, strâmbându-se.
- Nu mă gândeam la o muncă de birou.
- Nu contați pe mine să mă ocup de copii! declară ea cu fermitate.
- Mă tem că pentru asta nu ai nici răbdarea și nici blândețea necesare.
Observația era atât de brutală, încât Ella văzu lacrimi în ochii Fionei.
- Nu-i adevărat!
- S-ar spune că nu poți suporta adevărul?
- Minți, numai ca să mă jigniți! exclamă Fiona izbucnind în plâns.
După care fugi în casă, lăsând-o pe Ella uimită. Cine l-ar fi crezut pe doctorul Redi atât de direct și aspru?
- Mă considerați brutal, nu-i așa, domnișoară Channing?
- Nu veți ajunge la nimic tratând-o cu asprime.
- Mă tem că a-i vorbi cu judecată nu are mai mult influență asupra ei. Este frumoasă, inteligentă, teribil de răsfățată și destul de coaptă pentru cei 19 ani ai ei. Are nevoie de puțină independență.
- Ce mă sfătuiți? întrebă Ella ridicând din umeri.
- Lăsați-o pe Fiona aici și plecați. Îi voi găsi o ocupație și mă voi ocupa de ea.
- Glumiți? Niciodată nu voi...
- Nu aveți de ce să vă temeți. Locuiesc la mătușa mea și îi va face plăcere să o găzduiască și pe ea. Va fi în deplină siguranță acolo. De asemenea, sunt sigur că se va putea îngriji de copii.
- Dar adienauri ați afirmat... exclamă Ella, surprinsă.
- Am afirmat contrariul ca să o fac să reacționeze.
- Și credeți că va reacționa?
- Negreșit. Își va folosi toată energia ca să-mi demonstreze contrariul și până când va izbuti, va înțelege multe lucruri. O iarnă petrecută într-o climă temperată, printre străini care o vor trata drept adultă, nu poate decât să-i folosească.
Liniștita siguranță a doctorului învinse încetul cu încetul prejudecățile ei. Ce simplu ar fi dacă ar lăsa-o pe Fiona în grija lui.
- Va trebui mai întâi să reușesc să o conving și...
În momentul acela, un zgomot de motor o făcu să ridice capul.
Scott! Venea probabil să o caute pe Gabriella.
Scott! Venea probabil să o caute pe Gabriella.
În mai puțin de un minut, el apăru pe terasă și se opri înaintea lor.
- Sunteți bolnavă?
- Nu, de ce?
- Eu sunt aici pentru un caz special, explică doctorul Redi bine dispus.
- Credeam că doctorii sunt mai curând zgârciți cu timpul lor, replică Scott pe un ton suspicios.
Fără să mai spună nimic, se retrase salutând vag.
- Îl cunoști bine pe Scott, domnișoară Channing?
Ea tresări, scoasă brusc din stupoarea ei.
- Ne-am întâlnit de câteva ori.
- Nu ați fost la petrecerea de pe Arabella?
- Nu, spuse mai prompt decât ar fi dorit. Pot să vă ofer un ceai sau o cafea?
- Un ceai, răspunse el, privind-o pe gânduri.
Ușurată de acest răgaz, se duse la bucătărie unde Fiona stătea îmbufnată în fața unui pahar cu lapte.
- Du-te și scuză-te față de domnul Redi, o sfătui ea și încetează să te mai porți ca un copil.
- Nu am chef să vorbesc cu el.
- Fiona! A venit la apelul tău. O politețe elementară te obligă să-i ții companie.
Cu o strâmbătură iritată, se mai lăsă rugată și sfârși prin a se supune fără tragere de inimă. Proasta dispoziție nu dura niciodată prea mult la ea și când Ella reveni pe terasă cu o tavă în mână, sora ei uitase orice ranchiună și, cu un admirabil simț al umorului și al parodiei, îl imita admirabil pe doctorul ei din Anglia.
- Sper că vei fi mai puțin crudă cu mine, râse în hohote doctorul Redi.
- Oh, cu dumneavoastră este altceva, îl asigură mica revoltată. Câți ani aveți?
Ella era gata să proetesteze, dar doctorul o opri cu un gest.
- Am 32 de ani, mărturisi el. Îmi pare rău că te decepționez.
- Să mă decepționați?
- Presupun că-mi dădeai cel puțin 50?
- Oh, nu, mai ales după ce v-am văzut schiind.
- Ți-ar place să te învăț?
- Nu face rău la boala mea? insinuă ea cu ironie.
- Nu, dacă pornim cu încetișorul. Cea mai mare parte a exercițiilor fizice sunt excelente pentru starea în care te afli, cu condiția să le practici cu moderație. Dar a sosit vremea să mă întorc la clinică. Apropo, de ce nu ați veni cu mine să o vizitați? După aceea vom ieși împreună să luăm masa în oraș.
- Mă tem că eu nu pot, refuză Ella care cerceta cu o privire visătoare cuplul pe care îl formau sora ei și doctorul. I-am promis doamnei Muti să termina anumite treburi.
Fiona deschise gura ca să răspundă că nu merge nici ea, dar doctorul i-o luă înainte.
- I-ar Fiona nu dorește probabil să iasă, înțeleg.
Stratagema funcționă peste orice așteptare.
- Nu înțelegeți absolut nimic! Sunt destul de mare pentru a merge unde vreau fără sora mea! se revoltă ea.
- Atunci, este hotărât. Presupun că vrei să te schimbi?
- Firește, încuviință ea.
Când intră în casă, doctorul îi adresă Ellei o clipire din ochi malițioasă.
Un sfert de oră mai târziu, părăsea vila în compania Fionei.
Seara i se păru interminabilă. Cu toate acestea, nu regreta nicio clipă că refuzase invitația lui Fabio Redi. Deși era abătută, se simțea bine gândindu-se că dăduse poate o mână de ajutor destinului. Cu atât mai mult gândurile ei se îndreptau spre Scott, care acum cina cu Gabriella la San Remo.
Ce înțelegea el prin „Gabriella este o prietenă apropiată”?
Un bărbat bogat și atât de fermecător se mulțumește rareori cu prietenia unei femei atrăgătoare. În mod obligatoriu era altceva pentru care să accepte să mintă cu atâta ușurință...
La gândul acesta, își simți inima strângându-se dureros și, stingând televizorul, urcă să se culce.
Trecuse de ora 11 când auzi râsul Gabriellei răsunând în liniștea nopții. O voce pe care ar fi recunoscut-o dintr-o mie murmură „noapte bună”, urmă un zgomot de pași pe pietriș și zgomotul unui motor care se îndepărta repede.
Scott plecase. În mod ciudat, faptul o irita și în același timp o ușura și se strădui să-și îndrepte gândurile asupra Fionei ca să și-l scoată din minte.
Deodată, un pocnet sec în fereastră o făcu să se ridice din patul ei. Cineva arunca cu pietricele în geam!
Fără să piardă o secundă, se repezi și deschise larg două ferestre. În întuneric, distinse strălucirea albă a unei batiste pe care o mână o agita cu putere.
- Ella! o strigă Scott cu voce scăzută. Vino jos.
- Sunt în pat, bâigui ea, în ciuda faptului că inima își accelerase bătăile de emoție.
- Nu mai spune! Te-ai ridicat din pat pentru că ești la fereastră. Dacă nu cobori imediat, urc eu.
- Nu, ar fi absurd!
În loc de răspuns, silueta înaltă se strecură printre agavele aleii și se îndreptă spre ea.
- Nu, nu poți face asta!
- Îți acord un minut, după care urc.
Nu mai avea ce discuta. Scott era genul de bărbat care-și punea amenințările în practică.
Își puse în mare grabă capotul și se duse să deschidă ușa din spate. El îi ghicise fără îndoială intențiile, pentru că era acolo. Abia ieși când el o înlănțui cu brațele și o trase la piept.
- Dumnezeule! De cât timp așteptam asta! șopti el dintr-o răsuflare.
Apoi tăcu. Gura și tandrele lui mângâieri o atrăgeau încet într-un vârtej inexplicabil. Se abandonă cu atât mai multă înflăcărare cu cât crezuse că momentul acesta nu va fi posibil.
Ridicând-o brusc ca pe un fulg, o duse în umbra protectoare a unui arbore bătrân, și o întinse pe iarbă.
- Ce naiba făceai cu blestematul acela de doctor? spuse el, întinzându-se lângă trupul ei. Puțin a lipsit să nu-l strâng de gât. Este pentru prima dată când simt gelozie pentru o...
Restul frazei se pierdu într-un sărut lung, care aprinse toate simțurile Ellei.
Pierzându-și stăpânirea de sine, se agăță de el cu o voluptate febrilă, șoptindu-i numele și mângâindu-l cu o nerăbdare dureroasă pe ceafă și umeri.
Deodată, în loc să-și accentueze îmbrățișarea, pe care ea o dorea mai mult decât orice pe lume, el o respinse și se îndepărtă mai mult de ea.
- Nu aici, spuse cu voce răgușită. Te doresc, Ella, dar aici este imposibil.
- Mai sărută-mă, îl imploră.
Un zâmbet tandru se contură pe chipul lui încordat.
- Te joci cu focul, draga mea. Ești inocentă și inconștientă ca un copil. Nu, nu se poate.
Ridicându-se cu greutate, se sprijini cu spatele de trunchiul pomului.
- Te vreau, oftă el. Din nefericire, nasul exersat al Gabriellei...
La numele de Gabriella, ea tresări violent, ca și cum ar fi fost străbătură de un curent electric. Visase oare sau fusese într-adevăr cât pe ce să cedeze unui bărbat sub fereastra viitoarei lui soții?
- Haide, nu te retrage atât de repede, spuse el, remarcând amuzat schimbarea ei de atitudine. Te întrebi, cu siguranță de ce nu te-am sunat, în timp ce mi-am găsit timp să ies cu Gabriella în seara asta?
Din orgoliu, preferă să păstreze tăcerea.
- Fac parte din comitetul prințesei Beatrice pentru...
- Da, știu. Mi-a spus Gabriella.
- În cazul acesta, înțelegi de ce nu am putut să iau mai curând legătura cu tine? Mă ierți?
- Nu am nimic să-ți iert. Cu ce drept?
- Ce cel pe care ți-l acord eu, șopti Scott.
Făcând ochii mari, ea încercă să observe, în ciuda întunericului, expresia privirii lui.
- Am fost sigur de atracția mea pentru tine chiar din prima clipă când te-am văzut, continuă el, sărutându-i mâna. Îndoielile și temerile vin din partea ta, nu din a mea.
- Nu avem nimic în comun. Mediul tău...
- Am să ți-l fac cunoscut, o întrerupse el cu nerăbdare. Ai încredere în mine, Ella. Noi ne potrivim.
- Mă îndoiesc că Gabriella va fi de acord.
- Să fiu sincer, puțin îmi pasă. Promite-mi că vii pe iahtul meu, o imploră strângând-o la piept.
- Nici nu se pune problema! exclamă, străduindu-se să se desprindă.
Drept răspuns, Scott o strânse și mai tare.
- Nu-ți sugerez să te muți la mine, se corectă el cu exasperare în glas. Numai că am invitat-o pe Gabriella într-o croazieră de 3 zile care va începe poimâine și am convins-o să vă ia cu ea. Vă va vorbi cu siguranță despre asta chiar mâine.
- O croazieră? Nu, este imposibil. Ea nu a putut accepta.
- Am convins-o că ar fi un lucru bun pentru ea dacă va apărea pe vasul meu cu cameristele ei englezoaice. Argumentul a depășit așteptările.
- Nu mă îndoiesc! ironiză ea. Și, presupun că te va privi cum îmi vei face curte fără se se clintească, întinsă alene în șezlongul ei.
El izbucni într-un hohot de râs,
- Nu știu, dar nu trebuie să-ți faci prea multe griji. Totul se va aranja foarte bine, vei vedea.
Ella oftă. Ascultându-l, totul era destul de simplu. Cu toate astea, nu dorea nici să înfrunte fulgerele Gabriellei și încă și mai puțin să o rănească.
- Acum du-te și te culcă, spuse el. Nu trebuie ca chipul acesta frumos să se ofilească înainte de vreme.
„Înainte de vreme”! O va vizita oare numai la 3 luni? Cât timp va dura atracția lui pentru ea? Nu îndrăzni să-i pună întrebarea.
Înăbușindu-și un oftat obosit, întoarse spatele să plece, dar o prinse de talie și o trase spre el.
- Noapte bună, Ella dragă, îi șopti la ureche, îmbrățișând-o cu blândețe.
Ella nu-i răspunse și, fără să privească în urmă, intră în casă.
În intimitatea camerei ei, se lipi de fereastră în speranța de a-l zări. În grădină nu se mișca nimic și nu percepu decât pocnetul îndepărtat al unei portiere, urmat de zgomotul unui motor care se îndepărta.
După toate aparențele, parcase la o distanță bună de vilă. Iată că era șiret și trăda o parctică îndelungată!
Orice s-ar spune, nu ținea ca Gabriella să afle de incursiunea lui nocturnă în grădina ei.
Tulburată, se întinse în pat și căzu într-un somn agitat.
CAPITOLUL IX
A doua zi dimineață, Fiona nu înceta cu laudele la adresa lui Fabio Redi.
Doctorul o dusese la un club de noapte din Portofino, unde clienții se distrau conducând pe o pistă specială mașinuțe electrice care se ciocneau una de alta și asta o cucerise.
- Trebuie să fiți mulțumiți că nu v-ați accidentat, spuse Ella.
- Fabio este un șofer extraordinar. Are nervi de oțel și conduce aproape la fel de repede ca Scott.
La numele de Scott, inima ei tresări. Nu lăsă să se vadă nimic, prefăcându-se ocupată cu platoul pe care-l pregătea pentru Gabriella.
- De data asta, este rândul meu să i-l duc, insistă Fiona, plină de bunăvoință.
- Nu este cazul să te deranjezi, replică alene o voce.
Cele două tinere tresăriră și o observară pe Gabriella în ușa bucătăriei într-un capot ușor, roz-liliachiu pe care-l priviră curioase.
- Vreți să luați micul dejun pe terasă? o întrebă Ella.
Gabriella clătină din cap, dar nu schiță nicio mișcare să se îndrepte într-acolo.
- Sunteți invitate să petreceți câteva zile pe Arabella, lăsă ea să-i scape pe un ton fals și indiferent. Scott își primește colaboratorii de la Londra și mi-a sugerat să mergem împreună.
- Genial! exclamă Fiona. Ella, de data asta vii cu noi, nu-i așa? Refuz să merg fără tine.
- Las-o pe sora ta să decidă singură, interveni Gabriella fixând-o cu o privire de gheață.
- Îmi este complet egal, minți Ella. De altfel, pot la fel de bine să rămân la vilă.
- Scott va considera asta drept mojicie, susținu Fiona înainte ca Gabriella să aibă timp să-i răspundă. Și apoi, vor fi prezenți atâția oameni interesanți.
- Fiona are dreptate, întări Gabriella. Va fi chiar o ocazie minunată pentru voi de a întâlni celibatari liberi de orice obligație.
La aceste cuvinte, Ella își stăpâni un zâmbet amar.
În fond, ce era mai normal decât să caute întâlnirea cu un viitor soț? Cam așa se întâmplase când îl întâlnise pe Scott... Dar pentru cât timp? De fapt, totul îi separa. Mediul în care evoluau, averea, o anume concepție asupra vieții... și, de asemenea, asupra dragostei. Probabil că el nu se gândea decât să-i treacă numele pe lista lui de Don Juan înainte de a se căsători cu Gabriella.
- Ce-i cu tine, Ella? se neliniști Fiona. Ești palidă ca o moartă.
- Un pic de migrenă, nimic grav.
Cu inima bătându-i cu putere, se prefăcu ocupată de aranjarea unui platou ca să scape de privirea tăioasă a Gabriellei. Oare ce remarcase cu exactitate? Bănuia oare adevărul?
Din fericire, văduva ieși din bucătărie împreună cu Fiona, lăsând-o pradă îndoielilor.
După micul dejun, stârnită de ideea acestei scurte călătorii, se sili să o însoțească pe Fiona în oraș, pentru a-și cumpăra un nou costum de baie.
- Privește această rochie de plajă! Cea care are colibri! exclamă o oră mai târziu Fiona înaintea vitrinei unuia dintre magazinele elegante. Îți va sta perfect.
- Și contului meu de la bancă asemenea, replică Ella citind cu spaimă prețul afișat. Acorzi prea multă importanță înfățișării exterioare. Să știi că nu este lucrul cel mai important.
- Bineînțeles că da! Și cea mai frumoasă fată din lume va rămâne în bârlogul ei dacă este îmbrăcată cu un sac.
- Sunt puține șanse să ți se întâmple așa ceva.
- Oh, dar nu-mi fac griji pentru mine, ci pentru tine. Ella, ai aproape 25 de ani și ești pe cale să treci pe lângă viață. A venit timpul să o savurezi alături de un bărbat.
- Și tu speri că-mi voi întâlni cavalerul strălucitor la bordul Arabellei? întrebă ea zâmbind.
- Mi-e greu să mi-i închipui pe invitații lui Scott în armură, pufni Fiona. Sven mi-a povestit că Scott se duce să o viziteze pe prințesa Beatrice în blugi și tricou de marinar.
- Sven? Marinarul acela care cântă la chitară? Are ceva care nu-mi place.
- Pentru că este prea destins după gustul tău, replică Fiona cu puțină iritare în voce, La fel ca și Scott, totuși nu are nimic dintr-un vagabond. După părerea lui Sven, chiar dacă nu arată niciodată nimic, muncește cu îndârjire.
- Sunt convinsă de calitățile lui Scott, dar știu că face parte dintr-o lume diferită de a noastră.
- Ei și? Eu sunt femeie și el este bărbat, ce se poate pretinde mai mult? rispotă Fiona cu un aer ușuratic. Asta ne plasează pe un teren pe care ne-am putea înțelege, nu-i așa? La urma-urmei, trebuie să găsești pe cineva cu care să petreci momente plăcute, nimic mai mult. Ar fi bine să-mi urmezi exemplul, asta îți va face bine.
Ella nu răspunse. Interesul crescând pe care sora ei părea să-l manifeste față de Scott nu putea să o lase indiferentă. Trebuia să aibă cu ea o discuție pe această temă. Dar Gabriella nu le-a lăsat timpul necesar, pentru că abia sosite la vilă, se grăbi să le întâmpine.
Avea aerul abătut din zilele când era prost dispusă și Ella se temu deodată să nu se fi anulat croaziera... Cel puțin să nu fi descoperit relația ei cu Scott.
- Din păcate, nu voi putea să vă însoțesc pe Arabella, le anunță ea pe un ton grav. Prințesa tocmai m-a convocat împreună cu anumiți membri ai comitetului pentru a stabli planurile viitorului mare bal. Ce ghinion! Din nenorocire, nu pot refuza, nu-i așa?
- Credeam că vă simțiți onorată să faceți parte din comitet, spuse Fiona cu un aer fals inocent.
- Firește, replică Gabriella cu aroganță. Prințesa mi-a făcut o mare favoare invitându-mă. Totuși, mâine nu-mi convine deloc. Este chiar puțin cam deplasat din partea ei să-mi telefoneze pentru a mă ruga să mă duc fără să mă prevină dinainte. Culmea este că Enzo nu poate amâna călătoria și a insistat ca totuși să vă duceți, adăugă strângându-și cu un aer disprețuitor buzele date cu ruj roșu aprins. În sfârșit, considerați-o ca pe o vacanță. Sper că apreciați norocul pe care-l aveți.
- Desigur! exclamă Fiona. Și vi-l datorăm dumneavoastră.
Fiona devenea lingușitoare. Numai Gabriella părea să nu-și dea seama, pentru că acceptă complimentul fără să protesteze.
Nu numai că era furioasă pentru că trebuia să renunțe la această croazieră, dar perspectiva de a le lăsa pe cele două tinere să meargă în locul ei, o enerva peste măsură. Scott o manevrase cu dibăcie și ea nu mai putea refuza.
- Nu voi prânzi la vilă, continuă ea. Pentru că-mi este imposibil să particip la croazieră, Enzo mi-a promis să iasă cu mine înainte de a mă duce la San Remo. Mi-a cerut să vă spun că se va întâlni cu voi pe Arabella. În ceea ce mă privește, voi rămâne în seara asta și mâine și prințesă. S-a arătat foarte prietenoasă cu mine, adăugă ea, umflându-se în pene.
- A înțeles ce ajutor prețios are în dumneavoastră.
- Da, probabil că ai dreptate, Fiona dragă, încuviință ea, flatată.
După aceste cuvinte, urcă în camera ei să se schimbe, în timp ce Fiona își stăpânea cu greutate râsul.
- Nu este deloc de râs, Fiona, o dojeni Ella supărată. Nu numai că nu-mi place să te arăți ipocrită cu ea, dar mi-e teamă să nu contezi prea mult pe această croazieră. S-ar putea să fie mai puțin pasionantă decât îți imaginezi.
- Dacă a petrece 3 zile pe iahtul lui Scott ți se pare plictisitor, nu văd ce te-ar mai putea distra.
Fără să aștepte răspunsul surorii ei, Fiona plecă în cameră să-și strângă lucrurile.
În fond, avea dreptate. La ce bun să-și facă atâtea griji? Mâine, lucrurile îi vor apărea într-o lumină mai bună, gândi Ella pornind și ea spre cameră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu