Surorile, Rachel Lindsay

 

1-3
CAPITOLUL I

      Ella Channing se îndreptă, înlătură o șuviță de păr rebelă care-i cădea pe frunte și contemplă îndelung golful Rapallo încins de soare, care se oferea privirii dincolo de fereastră.

   Nimic nu putea s-o ajute mai bine să suporte corvoada spălării veselei decât această minunată priveliște. Pe jumătate ascunsă privirii de tufele de begonia din grăină, curbele grațioase ale golfului, marcate ici și colo de o spumă ușoară, păreau că țâșnesc dintr-o mare transparentă în care sclipeau toate nuanțele de la verde la alb-argintiu.

   Mărginită de o fâșie de nisip alb, coasta lingură părea la doi pași. Era totuși o distanță de 500 de metri și, pentru a ajunge pe plajă, trebuia să traversezi mai întâi parcul cu arbori exotici, să cobori câteva trepte tăiate în stâncă, să traversezi drumul care mergea de-a lungul coastei și să o apuci pe mica scară de piatră care ducea la golfulețul secret neglijat de turiști.

   În sfârșit, pe țărmul pustiu, se putea admira golful Tigullio cu salba lui de frumoase stațiuni: San Fruttuoso, Camogli, Santa Margherita, plajele luxoase de la Portofino...

   Dar era prea multă lume în această stațiune la modă, prea mulți practicanți de sporturi nautice și trândavi bogați. Cu aceștia prefera doamna Muti - frumoasa romană la care lucra tânăra englezoaică - să-și facă băile de soare.
   În felul acesta, mica și fermecătoarea enclavă săpată în stâncă de capriciul naturii era în întregime a Ellei și a Fionei.

   Fiona!

   Își încruntă sprâncenele gândindu-se la sora ei mai mică. Oricât de departe mergeau înapoi amintirile ei, nu-i rămăseseră decât grijile pe care i le pricinuise. Chiar pe vremea când trăia mama lor, mereu plecată cu tatăl lor în cele patru colțuri ale lumii, Ellei îi revenise copleșitoarea responsabilitate a educației ei, precum și administrarea banilor și rezolvarea tuturor problemelor familiale și materiale.

   Trebuia să admită că, în ciuda tristeții resimțite, moartea mamei nu le schimbase cu nimic existența.

   Cât despre tatăl lor, fidel temperamentului său hoinar, găsise un post într-un loc îndepărtat în America de Sud, de unde nu vedea decât o dată la 2 sau 3 ani pentru a verifica dacă „micuțele” erau bine sănătoase și pentru a depune bani în contul lor din bancă.

   Cu toată dragostea pe care i-o purta, Ella se sătura uneori până peste cap să țină loc de mamă pentru sora ei năzuia ca din când în când să poată trece misiunea asta pe umerii cuiva mai puternic.

   Cu un oftat melancolic, se întoarse la vesela ei. Când tocmai așeza ultima farfurie pe suportul de scurs, intră sora ei.

   La 19 ani, Fiona emana un farmec juvenit care promitea să devină mai înfloritor. Silueta zveltă, părul lung, blond cu relfexe cenușii, chipul luminos cu trăsături fine și ochii albaștri reprezentau idealul perfect de frumusețe englezească.

   Ella, în schimb, cu buclele ei șatene, în care soarele aprindea reflexe calde, ochii imenși și căprui și pielea bronzată, aducea mai curând cu tipul femeii latine de pe continent.

   - Ce mult te lași așteptată! exclamă Fiona.

   - Trebuie să termin vesela.

   - Dacă nu te grăbești, va fi prea târziu pentru a coborî pe plajă.

   - Este abia ora 3, obiectă Ella. Sincer vorbind, nu înțeleg de ce ții atât de mult să mergem la Portofino pe o asemenea caniculă. Ne-am simți de o mie de ori mai bine în golfuleț.

   Enervată, Fiona ridică din umeri.

   - O, ar fi la fel de liniștit ca într-un cimitir! Nu trece pe acolo nici măcar o pisică. Cel puțin, în Portofino există animație.

   - Și o mulțime de oameni care să te admire, spuse Ella cu un zâmbet răutăcios.

   Fiona izbucni în râs. Oricât de expertă era, în toate împrejurările dovedea un simț al umorului și o fire veselă care te făcea să nu iei în seamă temperamentul năvalnic și fantezist.

   Ella își scoase șorțul și-l agăță în spatele ușii de la bucătărie.

   Dacă Fiona era atât de răsfățată, ea era singura răspunzătoare. Vai! Cum să nu-i ierte toate capriciile! O simplă contrazicere era suficientă ca să-i provoace teribile crize de astm din care mezina își revenea greu și Ella încerca imposibilul pentru a evita orice neplăcere. Desigur, era o greșeală, dar cum să se opună?

   - Ar fi trebuit să-ți dau o mână de ajutor ca să speli toată astea, nu-i așa? murmură Fiona cu un aer vinovat.

   - Într-adevăr.

   - Nu sunt decât o ingrată. Uneori mă întreb cum reușești să mă suporți, adăugă ea cu tandrețe.

   - Sunt momente când și eu mă întreb.

   - Este vina ta. De fapt, nu ești destul de exigentă cu mine.

   - Îmi voi aminti asta data viitoare când vei refuza să mă ajuți la strânsul mesei.

   Fioan izbucni în râs și, luându-o de braț pe sora ei, o antrenă spre marea cameră pe care o împărțeau de la sosirea în vilă. Nu avea vedere spre mare, ci spre înalții chiparoși negri, pinii maritimi și leandrii care ascundeau pe jumătate o elegantă coloană clasică din spatele proprietății.

   - Ți-am luat costumul de baie și prosopul, anunță Fiona, fierbând de nerăbdare. Mergem?

   Fără să-și dea osteneala să se machieze, Ella își aranjă puțin părul.

   - Așteaptă o clipă, vin acum. Nu mă grăbi! Mă extenuezi...

   Imediat își regretă iritarea. Fără îndoială, era puțin surmenată. Timp de 8 săptămâni de când se aflau pe Riviera italiană, nu avusese nici măcar o singură zi de odihnă și oboseala începea să se facă simțită.

   - Dacă vrei, diseară voi pregăti eu cina, se oferi Fiona după o tăcere stânjenitoare.

   - Mare ispravă! Doar un fel de mâncare de încălzit.

   - Atunci, voi spăla eu vasele.

   - Vom vedea diseară.

   Ella nu ținea să prelungească discuția.

   Drumul până la Portofino, care urma viguros configurația coastei, o ajută să-și învingă proasta dispoziție. În fața irizațiilor Mediteranei, a acestui cer de un albastru intens și a plajelor cu nisip alb întrerupte din când în când de grupuri de stânci, cum să creadă că era doar la două ore de zbor de aerul rece al Norfolk-ului?

   Norfolk-ul! Oricât de tristă și ploioasă era regiunea, acolo era casa ei și câteodată i se întâmpla să dorească intens să se întoarcă acolo.

   - Norfolk-ul pare atât de departe, nu-i așa?

   - Prea departe pentru a-i acorda cel mai mic gând, replică Fiona cu nepăsarea ei obișnuită.

   - Ar fi plăcut să ne întoarcem la noi acasă.

   - Ar fi o nenorocire, vrei să spui. De altfel, Gabriella mi-a promis că...

   Se întrerupse, sigură că a trăncănit prea mult.

   Diplomată și discretă, Ella consideră că este de preferat să nu-i pună întrebări. De altfel, nici nu era nevoie. De câteva săptămâni, doamna Muti o trata pe Fiona drept domnișoară de companie și părea hotărâtă s-o ia cu ea la Roma.

   Grația Fionei și nevoia ei copilărească de a plăcea, acționaseră asupra amețitoarei creaturi italiene care nu părea să se teamă de Fiona că ar putea atrage privirile admiratorilor ei.

   Dar pentru cât timp? Dumnezeu singur știa cum va reacționa Gabriella Muti când își va da seama că Fiona, atât de blândă și candidă pe cât era ea de brunetă și vaporoasă, putea fi o posibilă rivală.

   Dar, la ce bun să-și facă probleme? Ella prefera să evite orice problemă cu stăpâna casei și să nu spulbere prea repede iluziile Fionei. În definitiv, era acolo doar pentru perioada verii și putea oricând să ia o hotărâre la momentul oportun... cel puțin așa spera.

   - Îți place tot atât de mult aici?

   - Aș putea trăi aici toată viața! exclamă Fiona cu entuziasm. Este extraordinar!

   - Nu întotdeauna. Iarna, se întâmplă să se facă foarte frig și să plouă cu găleata.

   - Clima este mai blândă ca în Norfolk. Oricum ar fi, în octombrie, Gabriella mă ia cu ea la Roma, lansă ea dintr-o dată.

   Ella își înăbuși un oftat de enervare.

   - Asta nu-i la fel ca Napoli. Rști să ai parte de o vreme ca la Londra.

   Fiona se înfurie.

   - Încetează să-mi vorbești tot timpul despre ploaie. Știi bine că nu pot suferi Anglia.

   - De ce? Acolo avem un apartament frumos și mulți prieteni.

   - Trei camere cu bucătărie și o mulțime de pisălogi care te fac să mori de plictiseală, protestă Fiona. Asta poate fi bun pentru tine. Eu vreau să trăiesc și să văd lumea.

   - Și eu, imaginează-ți! spuse Ella cu asprime. Din nefericire, asta nu este întotdeauna posibil.

   - Totul este posibil când vrei cu adevărat.

   - Și tu ce vrei cu adevărat?

   - Eu... nu știu, recunoscu Fiona cu un aer încăpățânat. Dar știu că refuz să vegetez într-un oraș de provincie unde fiecare îți urmărește cea mai mică mișcare. Dacă Gabriella ține s-o însoțesc la Roma, eu...

   - Vom vorbi mai târziu despre asta, o întrerupse Ella cu nerăbdare.

   - Cu tine, întotdeauna este la fel. De ce-i porți pică lui Gaby? O consideri prea sofisticată sau...?

   - Fiona, pentru numele lui Dumnezeu! exclamă Ella, exasperată. Am 23 de ani, nu 60. Puțin îmi pasă dacă doamnă Muti este sofisticată sau nu. Numai că... mă tem că viața cu ea nu va fi atât de ușoară cum îți închipui tu. Dacă până acum s-a arătat binevoitoare și puțin exigentă cu tine, în viitor riști să te considere mai mult servitoare decât prietenă.

   - Știu cum s-o iau, afirmă Fiona foarte sigură. Este de ajuns să-i aprobi în liniște toate spusele și să stai departe atunci când un bărbat o curtează, nimic mai mult.

   Ella își ridică, mirată, sprâncenele. Maturitatea și accesele de cinism ale surorii ei o stupefiau și o făceau să-și evalueze propria naivitate.

   - Poate că aici, îți ajunge să rămâi în umbră. Dar la Roma, riști să suferi din cauza asta.

   - Dacă va fi cazul, o voi părăsi.

   - Ce dezinvoltură! Pentru a merge undeva?

   - Mă voi întoarce să locuiesc cu tine... dacă mă mai primești, adăugă ea cu malițiozitate. Dar am încredere, poate voi găsi ceva mai bun.

   - Mai bun?!

   - Da, un bărbat, de exemplu.

   - Fiona!

   - Cât de conformistă poți fi! Spune-ți mai bine că dacă rămân cu Gabriella și îi frecventez prietenii, am toate șansele să întâlnesc bărbatul visurilor mele.

   - Firește, aș prefera să nu rămân cu doamna Muti, dacă tu...

   - Încetinește! exclamă deodată Fiona.

   Ea adresa un salut larg cu mâna spre o mașină cu care tocmai se încrucișau.

   Intrigată, Ella aruncă o privire în oglinda retrovizoare și văzu Fiat-ul doctorului Redi oprind la marginea șoselei. Involuntar, frână și opri.

   - De ce i-ai făcut semn doctorului Redi să oprească?

   - I-am spus numai bună ziua. Poate că dorește să știe numai dacă mă simt bine sau dacă tu ești într-o formă grozavă, insinuă ea.

   - Simplul fapt de a ne vedea împreună ar trebui să-i fie de ajuns ca să-l liniștească.

   De departe, cum era îmbrăcat în blugi și cu o bluză cu mâneci scurte, nu avea înfățișarea unui medic, dar impresia aceasta se estompa înaintea chipului energic și a expresiei accentuate a ochilor albaștri.

   Competent și eficace, se dovedise de mare ajutor atunci când Fiona avusese criza aceea grozavă și gravă în urmă cu două luni. După aceea, trecuse de mai multe ori pe la vilă și sunase adesea să se intereseze dacă pacienta lui era bine.

   În zadar susținuse Fiona că tânărul doctor se agățase de acest pretext pentru a veni să vadă sora, mai degrabă decât bolnava, Ella era convisă că fermecătorul doctor Redi era interesat de sora ei ca bărbat și nu ca medic.

   - Bună ziua, doctore. Ce mai faceți? întrebă Ella.

   - Foarte bine!

   Se aplecă spre Fiona, care-l privea cu un aer ironic.

   - Vrei să ne însoțești? îl întrebă ea cu îndrăzneală. Noi mergem să ne scăldăm la Portofino.

   - Eu las plajele din Portofino turiștilor. În ceea ce mă privește, prefer micile golfulețe necunoscute vilegiaturiștilor.

   - Ce coincidență! Aveți aceleași gusturi ca Ella. Va trebui să vă duceți să înotați împreună. Nici ei nu-i place Portofino.

   - Oh, recunosc că plaja este superbă. Numai că, pentru mine este prea multă lume acolo. Îmi închipui că ați terminat pilulele pe care vi le-am prescris, adăugă el, aplecându-se și mai mult prin portieră. De ce nu mi-ați cerut altă rețetă?

   - Pentru că nu am avut nevoie de ea. Sunt câteva săptămâni de când nu am mai avut nicio criză. Soarele și clima asta admirabilă îmi fac mai mult bine decât toate medicamentele din lume.

   - Trebuie să înțeleg că aveți intenția ca de acum înainte să vă lipsiți de ele? întrebă el cu un zâmbet îngăduitor.

   - Întocmai!

   - Fiona! interveni Ella cu reproș în timp ce fata izbucnea în râs.

   - Sunt sigură că doctorul Redi apreciază sinceritatea mea. Pretinde chiar că este bună pentru sănătatea mea. Nu-i așa doctore?

   - Da, numai că uitați ceva?

   - Ce anume?

  - Că adevărul trebuie temperat de rațiune.

   Zâmbetul satisfăcut al Fionei se întunecă o clipă, dar își regăsi îndată buna dispoziție.

   - Știți unde ne găsiți dacă vă hotărâți vreodată să vă scăldați pe plajele pentru turiști, aruncă ea cu puțină insolență.

   - Mă tem că am prea mulți pacienți de vizitat.

   Se întoarse spre mașina lui, după ce le adresă un mic salut cu mâna.

   - Sunt sigură că murea de dorința de a ne însoți, spuse Fiona. De ce nu l-ai încurajat?

   - Italienii nu au neoie de încurajare pentru a însoți o femeie frumoasă, obiectă Ella.

   - Doctorul Redi, da. Întotdeana este atât de formal.

   - Nu chiar atât de mult. Îmi vine greu să mi-l imaginez pe doctorul Grantley oprindu-se la marginea drumului ca să ne întrebe cum o duci cu sănătatea.

   - Pentru că doctorul Grantley este deja căsătorit, replică Fiona sigură pe sine. Doctorul Redi este în căutarea unei soții.

   Începu s-o fixeze pe sora ei cu o privire ironică, pe jumătate apreciativă.

   - Încetează să mă privești așa.

   - Recunoaște că nu venea la vilă ca s-o vadă pe Gabriella.

   - Poate că venea în speranța să te întâlnească pe tine, sugeră Ella.

   Presupunerea aceasta o făcu pe Fiona să izbucnească într-un râs nebun.

   - Un doctor, chiar băiat frumos și liber, este obișnuit să te îngrijească, nu să te curteze.

   Ella oftă resemnată și preferă să abandoneze subiectul. La ce bun să insiste? Nu-i rămânea decât să spere că observațiile ei vor sfârși prin a o îndemna pe sora ei să se gândească la pericolele vieții ușoare propuse de Gabriella.

   Din păcate, Fiona era ușor de înșelat și trebuia mai mult ca oricând să rămână vigilentă ca s-o ferească de greșeli pe această fată fermecătoare dar zăpăcită.

CAPITOLUL II

   Seara, Ella s-a chinuit mult timp până să adoarmă.

   Scăldatul acesta pe una din plajele suprapopulate de la Portofino, o epuizase și o iritase. Este adevărat că nu mai avea obișnuința să se piardă în mijlocul mulțimii și senzația aceasta îi era din ce în ce mai supărătoare. Dacă se gândea bine, nici nu era de mirare. Ieșea atât de puțin.

   În anunțul din Times, nu era vorba decât despre întreținerea unei vile cu 5 camere, aproape de istmul de la San Fruttuoso, fără munci dificile. Împinsă de un impuls subit, Ella telefonase la numărul indicat în anunț și, două zile mai târziu, o întâlnise pe Gabriella Muti în apartamentul ei de la Savoy.

   La telefon, doamna Muti îi păruse o persoană mai liniștită și sobră decât era în realitate. Abia de vreo 30 de ani, îmbrăcată în negru și mov, își încheia cu toată cochetăria doliul după un soț bogat și mult mai în vârstă decât ea.

   Îi explicase îndelung că anul acesta se hotărâse să-și petreacă vara în casa ei de pe Riviera italiană unde servitorii refuzau să o însoțească din cauza căldurii. În consecință, avea nevoie de cineva care să se ocupe de câteva treburi majore de rutină, de cumpărături și de mese.

   - Eu ies aproape în toate serile, iar când rămân la vilă mă mulțumesc cu o omletă și o salată; crezuse de cuviință să precizeze ca s-o liniștească. În timpul zilei, o femeie din partea locului, doamna Viga, îmi servește de bucătăreasă.

   - În cazul acesta, dacă vă gândiți că aș putea face treaba, accept bucuroasă, răspunse Ella.

   - Fără să ezitați? se mirase Gabrielle privind-o cu o curiozitate dublată de neîncredere pe această secretară cunoscătoare a trei limbi, care se grăbea să accepte o slujbă inferioară și destul de prost plătită. Plăcerea băilor de soare sau demonul călătoriilor vă incită să părăsiți Anglia?

   Ea clătină din cap, zâmbind.

   - Îmi plac foarte mult amândouă, dar plec din cauza surorii mele. Suferă de astm și doctorul i-a recomandat o climă mai caldă. La 19 ani este complet capabilă să mă ajute la întreținerea vilei dumneavoastră... cu titlu de compensație, preciză ea în fața încruntării reprobatoare a sprâncenelor interlocutoarei ei.

   Aceasta se destinse îndată.

   - Dacă vă gândiți să vă mulțumiți cu un singur salariu, nu văd niciun inconvenient ca sora dumneavoastră să vă însoțească.

   După aceea, totul mersese foarte repede și, la începutul lunii mai, Ella și Fiona se instalaseră în Villa Lauretana pe care Gabriella Muti o ocupa pe coasta lingură.

   Nu-i trebuise mult timp Fionei s-o cucerească pe stăpâna casei cu care împărtășea gustul pentru toaletele exotice și țipătoare și Ellei pentru a-și da seama că cele „câteva treburi menajere de rutină” îi luau aproape tot timpul.

   Nu numai că frumoasa clădire centenară adăpostea camere imense în spatele zidurilor ei ocru-roz și a sculpturilor fastuoase ale fațadei dar Fiona, departe de a-și ajuta sora mai mare, lâncezea toată ziua pe plajă sau o însoțea pe Gabriella. Ca să nu o ajute, întotdeauna avea ceva de făcut: să ducă o carte la bibliotecă, de cumpărat farduri, de aranjat flori în vaze sau o mulțime de mici servicii pe care doamna Muti i le cerea fără întrerupere.

   Oftă adânc și se întoarse spre patul de alături în care dormea această femeie-copil în același timp fragilă și atât de plină de viață.

   Ce grea responsabilitate apăsa pe umerii ei! Avea cu adevărat intenția să o urmeze pe Gabriella la Roma? Ce voia de adolescentă spera să ducă ea acolo? În caz contrar, unde vor locui amândouă? Vor găsi măcar o altă slujbă în împrejurimi?

   Când se gândea la viitor, își închipuia dinainte problemele care nu voi întârzia să apară și se temea de momentul când doamna Muti se va întoarce în capitală. Dar la ce bun să se chinuiască cu gânduri negre?

   Chibzuind mai bine, se bucura cu anticipație că va scăpa de „cele câteva treburi menajere de rutină” care-i reveneau. Va regreta numai prezenta tonică și simpatică a doamnei Viga, bucătăreasa, cu care îi plăcea să flecărească toate nimicurile.

   Așa aflase, printre altele, că Gabriella fusese manechin la o mare casă de modă pariziană, că ademenise un bogat om de afaceri care o luase în căsătorie și la moartea lui, cu 5 ani în urmă, rămăsese cu o moștenire mai puțin consistentă decât sperase. Era evident că defunctul ei soț își cheltuise cu larghețe banii pentru a-i oferi existența luxoasă la care ea aspirase.

   - Este departe de a fi săracă, concluzionase Giovanna Viga cu pitorescul ei accent calabrez. Dar are gusturi atât de costisitoare încât se crede ajunsă aproape la sapă de lemn.

   - Chiar dacă doarme în satin.

   - Curând va dormi chiar în mătase, replicase Giovanna cu aerul cuiva care știe multe.

   - Vă gândiți la un bărbat?

   - În cazul ei, obligatoriu. Știu că a înhățat pe unul anul trecut. Pe vreme defunctului Muti, detesta să vină la Villa Lauretana dar acum, că poate împușca doi iepuri dintr-o dată, este cu totul altceva.

   - Doi iepuri dintr-o dată?

   - Da, să facă o partidă bună în regiune și în același timp să-și închirieze apartamentul din Roma unei perechi de americani. De ce credeți că avea nevoie de menajeră? Pentru că cei cărora le-a închiriat apartamentul au pretins ca servitorii să rămână în serviciile lor, pur și simplu.

   Iată cum se explica faptul că Gabriella nu refuzase să o primească pe Fiona. Fără să cheltuiască un ban în plus, avea o servitoare suplimentară.

   Pentru o femeie atât de grijulie cu poziția ei socială, era ocazia visată. Și apoi, avea nevoie să-i ia ochii viitorului soț. Cine era oare acest milionar misterios care locuia în port și pe care-și pusese ochii Gabriella? Să fi fost unul  dintre invitații care frecventau vila? Niciunul dintre ei nu păra să suscite în mod deosebit favorurile stăpânei casei.

   Gabriella avea de gând să dea în curând un mare dineu și, judecând după atenția cu care alegea meniul, era gata să parieze că va fi invitat domnul Muti numărul doi.

   Ella se răsuci în patul ei, gândindu-se la lunga listă ce-i fusese încredințată: jerbe de flori, cărți și reviste de artă aranjate ici și colo pentru a da impresia că era de o cultură rafinată...

   Ce ironie disprețuitoare! Cât timp va putea să mai înșele? Ea care nici măcar nu deschide un ziar?

   Ca de obicei, era în picioare înainte ca Gabriella și Fiona să fi deschis ochii. Când Fiona intră în bucătărie, apa din cafetieră începuse să clocotească.

   - De ce nu m-ai trezit? întrebă Fiona, frecându-se la ochi cu un gest copilăresc.

   - Ai putea să-i duci micul dejun doamnei Muti, sugeră ea, văzând-o mușcând dintr-un corn.

   Fiona aruncă o privire posacă spre tavă și, oftând resemnată, fugi în grădină de unde aduse un boboc de trandafir pe care îl puse într-o vază mică între farfurioarele cu miere și dulceață.

   Lăsând-o pe Fiona să ducă tava cu micul dejun, Ella se așeză la masă. Ziua amenința să fie toridă. Dacă voia să scape de căldura mare, avea tot interesul să plece la cumpărături chiar acum. Dar mai întâi trebuia să revină Fiona!

   Cum aceasta întârzia, se duse să o caute în camera Gabriellei. Bineînțeles, nepăsătoarea flecărea cu văduva fără măcar să-i pese de sora ei.

   - Bună ziua, doamnă Muti, salută Ella și se întoarse repede spre sora ei. Fiona, trebuie să plec la cumpărături. Frigotehnistul mi-a promis că va trece în dimineața asta să se uite la frigider. Nu ai altceva de făcut decât să-l aștepți în bucătărie.

   - Să nu-mi spuneți că este din nou în pană! exclamă Gabriella.

   - Dacă nu este reparat imediat, mă tem că va trebui să cumpărați unul nou, spuse Ella pe un ton fără replică.

   - Nu este atât de vechi.

   - Are mai mult de 10 ani și mergea doar la jumătate atunci când am venit noi. Dacă rămâne mai mult timp în starea asta, veți avea nevoie de unul nou pentru recepția de săptămâna viitoare. Numai dacă nu intenționați să serviți pepene cald și înghețată topită, insinuă ea cu un pic de perfidie.

   O cută de iritare subție buzele pline ale Gabriellei Muti. Ella profită ca să plece. Gabriellei nu-i plăcea să se vorbească despre bani și nu-i era de niciun folos să o înfrunte pe această temă și să-i suporte enervarea.

   Câteva minute mai târziu, se angaja pe șoseaua care ducea la Portofino la bordul micului Renault 5 al Gabriellei. Perspectiva de a merge la piață era de ajuns ca să-și recapete buna dispoziție. Îi plăcea această ambianță italiană și expresivă iar dacă nu ar fi fost atât de ocupată, ar fi venit cu plăcere să rătăcească pe acolo.

   Din nefericire, munca ei la vilă nu-i permitea să prelungească aceste plimbări.

   „Câteva treburi menajere de rutină!” Doamna Muti își bătuse joc de ea. De mult ar fi demisionat dacă nu ar fi fost Fiona și crizele ei de astm.

   Trebuia să curețe și să aranjeze vila... fără să mai pună la socoteală acel dineu de pregătit săptămâna viitoare. Își imagina deja fața de masă plină de broderii, șervețele de spălat și călcat, canapele de pregătit...

   Un claxon puternic, urmat de un scrâșent strident de pneuri o scoaseră brusc din gândurile ei întunecate.

   Cu un fior de groază își dădu seama că luase un viraj aproape pe stânga, și era gata să se lovească de vehiculul care venea din sens invers și care o evitase deviind spre marginea drumului. Lipsese atât de puțin...

   Cu inima bătând cu putere, opri mașina la marginea șoselei pentru a verifica dacă șoferul nu era rănit și să-și ceară scuze.

   Dar bunele ei intenții dispăruseră ca luate de vânt înainte privirii ucigătoare a unor ochi cenușii și torentului de invective care se abătură asupra ei.

   Ce personaj grosolan! Dacă era vinovată, nu era moment să se arate atât de dezagreabil. Drept cine o lua? Furioasă că este apostrofată în felul acesta, demară și plecă fără alte formalități. Un bădăran!

   Dar, amintirea necunoscutului furios o urmări până la Portofino. Ochii aceia de un cenușiu ciudat, între argintiu și culoarea oțelului, tremurând de mânie pe un chip oacheș... sau poate doar bronzat, acceptând situația să era grec sau levatin. Părul des și negru al bărbatului făcea foarte verosimilă această ascendență.

   Ajunsă la piață, uită repede incidentul și se concentră cu vie curiozitate asupra tarabelor cu dovlecei, vinete, pepeni galbeni, castraveți, roșii și alte legume.

   Doamna Muti spera să creeze în jurul ei o impresie de lux, pe de altă parte își controla cheltuielile până la ultima liră și de fiecare dată când ea se întorcea de la piață, nu uita să-i verifice cu atenția cheltuielile.

   După ce alese cu grijă brânzeturile și cumpărase o potârniche, consultă orologiul turnului-clopotniță. Oare avea timp să facă o scurtă plimbare în port ca să admire navele care-i plăceau atât de mult?

   Din păcate, era târziu.

   Părăsind cu regret vechiul port și mulțimea de ambarcațiuni care se babalansau pe valuri, se întoarse la vilă, promițându-și să vină mai târziu, să privească cu mai multă atenție iahturile și velierele, numeroase în acest sezon.

   După masa de prânz care s-a prelungit până la după-amiază, începu să aranjeze veșmintele Gabriellei care zăceau răvășite în toată casa.

   Ea bănuia că-și cheltuie toți banii pe aceste creații de lux, pe care le trata fără menajamente. Fără îndoială, spera ca în felul acesta să atragă soțul bogat care să o scoată din situația dificilă în care se scufunda zi după zi.

   Scutură din cap în semn de dezaprobare. Viața Gabriellei era goală, artificială și dezolant de inutilă. Ce bine ar fi ca Fiona să nu o însoțească la Roma! Cine știe ce bărbați frecventa ea acolo? Pentru ei, Fiona nu ar fi fost decât pradă ușoară căreia să-i promită căsătoria și apoi să o abandoneze imediat.
   Ce șoc ar fi pentru această adolescentă gingașă! Cu atât mai mult cu cât ea nu va fi probabil acolo să o consoleze.

   Chiar dacă ar fi putut găsi cu ușurință o slujbă în capitală, perspectiva de a locui acolo nu i se părea deloc potrivită. Viața era prea scumpă, iar ea se va simți prea singură.

   Deodată se auzi strigată și coborî repede în hol unde Fiona o aștepta cu nerăbdare.

   - Gabriella trebuie să meargă la Rappalo, la coaforul ei și eu o însoțesc, o anunță ea.

   - Iar! Este o treabă nebună de făcut aici. Când aveți de gând să vă întoarceți?

   - La cină, presupun. Mă duc să o întreb.

   - Nu, nu-i nevoie. Voi pregăti o gustare rece, pentru că în seara asta ies și eu, decretă ea cu asprime.

   - Unde te duci? se miră Fiona, descumpănită.

   - Încă nu știu, dar este lucru hotărât, nu rămân la vilă. Până și servitorii au dreptul la o zi de odihnă.

   La aceste cuvinte, obrajii palizi ai Fionei se aprinseră și păru atât de descumpănită încât Ella își regretă imediat comportarea.

   - Dacă vrei, pot să renunț să o însoțesc pe Gabriella ca să te ajut, propuse ea, plină de bunăvoință.

   - Nu, nu este necesar, spuse Ella îmblânzindu-se. Dacă nu te întorci prea târziu, vom ieși împreună.

   - Voi fi înapoi la ora 7, își promit. De ce nu am merge la cinema?

   - La cinema?

   - Da, știu o sală frumoasă în apropierea portului. Am auzit-o pe una dintre prietenele Gabriellei vorbind despre ea, zilele trecute.

   - De acord, spuse Ella. Totuși, dacă vei întârzia, să știi că nu te aștept.

   Era în stare Fiona să-și țină promisiunea? Se îndoia de asta. Astfel că a fost surprinsă să vadă mașina Gabriellei revenind exact înaintea orei stabilite și pe Fiona țâșnind afară cu un pachet în mână.

   - Am un cadou pentru tine! exclamă ea. Din partea mea și a lui Gaby. În fine, mai degrabă a lui Gaby.

   Un cadou? Din partea Gabriellei? Așa ceva nu se mai întâmplase niciodată.

   Intrigată, Ella desfăcu pachetul și scoase un minunat șal roz din mohair.

   - Oh! murmură ea, descumpănită de acest cadou costisitor.

   - Știam că o să-ți placă. Și apoi, culoarea asta te prinde foarte bine.

   - Trebuie să fi costat o avere. Nu pot să-l primesc.

   - L-ai meritat din plin, interveni o voce hotărâtă în spatele ei.

   Ella aruncă o privire cu coada ochiului. Cadoul acesta reprezenta cel puțin salariul ei pe o săptămână, iar ea ar fi preferat de o mie de ori o majorare. Dar momentul ar fi fost prost ales pentru a face o asemenea remarcă.

   - Este foarte amabil din partea dumneavoastră, dar...

   - Nu există niciun dar, o întrerupse Gabrielle. Este al dumneavoastră și nu mai este nimic de spus. Fiona mi-a explicat că în seara asta mergeți la cinema. Am să profit să mă cult mai devreme. Mâine, noaptea riscă să fie lungă.

   Se despărți de ele cu un zâmbet vesel. Timp de o clipă, cuta aspră care-i strica linia senzuală a buzelor rujate se atenuă, redându-i un farmec tineresc.

   Fără îndoială, se gândea la acea frumoasă partidă a cărei vizită o aștepta cu atât nerăbdare.

   Totuși, pretendenții nu-i lipseau. Cu toate acestea, Gabriella era greu de mulțumit și așteptase mulți ani înainte de a întâlni bărbatul ideal. Și acesta încă se lăsa așteptat, căci după cum spunea doamna Viga, îl cunoștea de peste un an, fără ca el să se hotărască să o ceară în căsătorie.

   Cât timp va dejuca el oare capcanele acestei frumoase și fermecătoare văduve dispuse la orice pentru a-și redobândi poziția socială?

CAPITOLUL III

   Instalate în mașină, Fiona îi împărtăși Ellei motivul bruștei generozități a Gabriellei.

   - Este vorba despre un bărbat, să știi. Viitorul soț.

   - Cine este?

   - Mister. Tot ce pot să-ți spun, este că-i italian dintr-o mamă englezoaică. Nu-i trece sub tăcere pe cei zece pretendenți care se învârtesc în jurul ei, dar rămâne foarte discretă asupra acestuia.

   - În cazul acesta, de un știi că este vorba despre el?

   - A telefonat de dimineață, când erai plecată la piață și eu am fost aceea care am răspuns. Ar fi trebuit să vezi cum mi-a smuls receptorul din mână! Și ce privire avea! Era complet schimbată. După câte am înțeles, el a sosit abia ieri. Dar, ia spune, ce film vom vedea? întrebă văzând că Ella intră în parcarea uriașului centru comercial ce adăpostea cinematograful.

   - Îți mărturisesc că nici nu m-am gândit să mă uit în program. Voiam mai cu seamă în seara asta să plec de la vilă.

   - Ai de lucru mai mult decât ți-ai închipuit, nu-i așa? Și asta din cauza mea. Dacă te ajutam mai mult...

   - Nu puteai, o întrerupse Ella, coborând din mașină. De când Gabriella s-a atașat de tine, ține să te aibă mereu în preajma ei.

   - Nu am venit aici ca să-i servesc drept domnișoară de companie. Cu toate că dacă stau să mă gândesc, nu-mi displace. Am impresia că trăiesc o altă viață.

   - Doamna Muti trăiește într-o lume care nu este a noastră.

   - Totuși, o împărțim cu ea.

   - De departe. Când se va sătura de tine...

   - De ce să se sature de mine? Îi place să flecărim împreună.

   - Dacă se recăsătorește, va vedea probabil prezența ta cu ochi mai puțin binevoitori. Tu ești tânără și frumoasă și riști să o lași în umbră.

   - Vorbește pentru tine. Nu m-aș mira ca doctorul Redi să fie îndrăgostit de tine. De ce nu-l încurajezi? E o prostie. Este o partidă bună, oricât de puțin ți-ai dori să fii soție de medic.

   Ella își mușcă buzele ca să nu-i răspundă. Când Fionei îi intra în cap o idee, era foarte greu să i-o scoți.

   Se pregătea să cumpere biletele la casă când un gând îi trecu fulgerător prin minte. Jambonul și cornurile Gabriellei! Uitase complet să le cumpere dimineață. Numai asta îi mai lipsea.

   - Du-te înainte. Am două cumpărături de făcut și mă întorc.

   - Nu mă vei găsi în întuneric.

   - Voi aștepta să se aprindă luminile.

   După un zâmbet afectuos, se grăbi spre supermagazinul din apropiere. Spre ghinionul ei, acesta era atât de mare încât tot căutând, își dădu seama că mai avea nevoie de o mulțime de lucruri și, când reveni la cinematograf, nu numai că ducea două pachete grele, dar filmul începuse deja.

   Se strecură cu mare grijă înăuntru și luă loc în ultimul rând.

   În întunericul acela nu avea nicio șansă să o repereze pe Fiona. Cu toate acestea, uitând încetul cu încetul de film, care era mediocru, își căută cu privirea sora printre spectatori.

   Vilegiaturiști, turiști străini, membri ai echipajelor numeroaselor nave care ancoraseră în pot, nimic nu-i deosebea unii de alții. Blugi, pulovere sau bluze, păr semilung, părea să fie regula pentru acești oameni a căror singură grijă era să se distreze.

   Tresări brusc văzând genericul defilând pe ecran, în timp ce luminile se aprindeau una câte una.

   Ridicându-se, se strădui să zărească pletele blonde ale Fionei. Deodată, pe rândul al zecelea, distinse o siluetă fragilă care părea angajată într-o discuție animată cu vecinul ei. Fiona!

   Ella îi făcu semn, dar ea era prea preocupată ca să observe.

   În sfârșit, se ridică și se trezi aproape imediat înconjurată de un grup de bărbați dominat de statura impresionantă a vecinului ei, aproximativ 1 metru 90, un păr negru ca smoala, umerii largi de atlet, șoldurile înguste mulate în blugi și mușchii proeminenți sub tricoul marinăresc.
   Ceva la el îi amintea de cineva.

   El se întoarse și descoperi strălucirea rece a ochilor cenușii.

   Fulgerător, îl recunoscu pe străinul care-i vorbise atât de grosolan în dimineața aceea. Oh, nu! Dintre toți spectatorii prezenți în sală, de ce trebuia ca Fiona să flecărească tocmai cu el?

   Înăbușindu-și un oftat exasperat, așteptă ca sora ei să se apropie, rugându-se cerului ca necunoscutul să nu-i dea atenție.

   - Ella! Începusem să mă neliniștesc!

   - Este tocmai ce observ, răspunse Ella, evitând să-l privească pe uriașul brunet care o ținea pe după umeri.

   - Pe cuvântul meu, ai cărat tot magazinul! pufni Fiona, indicând cu bărbia pachetele. Parcă spuneai că nu ai decât două cumpărături de făcut.

   - Nu numai. Vii? insist ea, grăbită să termine.

   Din păcate, Fiona nu părea hotărâtă să se despartă atât de repede de necunoscut.

   - Iat-o pe sora mea... de care vorbeam mai înainte explică ea zâmbind larg.

   Străinul întinse Ellei o mână hotărâtă și viguroasă și o salută într-o engleză perfectă, care nu trăda nicio urmă de accent. Intrigată, ridică ochii spre el.

   Așadar, automobilistul irascibil nu era italian sau grec cum presupusese ea.

   - Mi se pare că ne-am mai întâlnit, declară el cu o voce gravă și bine timbrată. De altfel, îmi datorați scuze pentru că ați plecat atât de repede.

   Fiona îl privi uluită.

   - Cum? Vă cunoașteți?

   - Sora dumneavoastră era să mă omoare în dimineața asta, răspunse fără să-și ia privirea de la Ella, cu un zâmbet enervant în colțul buzelor. Va trebui să-i dau lecții de conducere. Sunteți un pericol mortal pe șosea.

   - Am luat un viraj prea larg, asta-i tot, replică Ella pe un ton rece.

   Orice dorință de a-și cere scuze se evaporă în fața expresiei înghețate a privirii lui.

   - Ah, dragă domnișoară, este cel mai puțin lucru care se poate spune... Dumneavoastră circulați pe stânga șoselei. Evident, încă nu v-ați obișnuit cu modul de circulație de pe continent.

   - Bineînțeles că da. Dar, apropo! Dacă îmi amintesc bine, mergeați de două ori mai repede decât viteza permisă!

   Fiona interveni și aruncă surorii sale o privire rugătoare:

   - Haide, Ella, principalul e că nimeni nu a fost rănit. De ce nu dai uitării incidentul? Scott ne invită să bem un pahar pe vasul lui. Tocmai îi povesteam că îți place foarte mult portul.

   Ella se stăpâni să nu explodeze. De ce se amesteca ea? Ce nevoie avea să facă paradă cu viața și gusturile ei în fața acestui necunoscut arogant și sarcastic?

   - Dacă iei tu fetele, nu ai decât să iei mașina, îi sugeră unul dintre camarazii celui numit Scott, un uriaș blond și bărbos cu înfățișare de viking. Noi ne întoarcem pe motociclete.

   - Bună idee, Sven, răspunse Scott. Să ții vinul la rece.

   - Nu și pentru noi, interveni cu promptitudine Ella. Mă tem că nu putem accepta invitația. Doamna Muti s-ar putea neliniști dacă ne-am întoarce prea târziu, preciză ea cu o încruntare amenințătoare al adresa Fionei care deja protesta.

   - Nu fi absurdă! Nu mai avem 10 ani. De ce s-ar neliniști?

   - Fiona are dreptate, comentă Scott. Haideți, lăsați-vă ispitită. Este plăcut să lenevești pe puntea unei nave, bând vin. Sven va cânta la chitară.

   - Nu mă îndoiesc. Totuși, răspunsul meu este nu.

   - Nu sunteți obligată să rămâneți mult timp. În cel mult două ore veți fi acasă.

   - Va fi oricum prea târziu, se încăpățână Ella.

   - Sora dumneavoastră nu pare să fie de aceeași părere.

   - Sora mea nu știe întotdeauna ce este bine pentru ea, ripostă Ella, enervată de turnura pe care o luase conversația.

   - De ce vă este teamă?

   - Nu mi-e teamă. Numai că nu ar fi bine pentru Fiona să rămână pe o navă în aer liber.

   - Dacă numai despre asta este vorba, putem merge să luăm un pahar în saloanele de la Grand Hotel.

   - Dar nu asta voiam să spun, se înfurie ea. În definitiv, de ce insistați atât? În primul rând, nu dorim deloc să mergem să luăm un pahar pe vasul stăpânului dumneavoastră?

   O umbră întunecă privirea limpede a interlocutorului ei. Oare ce se întâmpla? Îl rănise fără voia ei?

   - Ascultați-mă, am într-adevăr mult de lucru și trebuie să ne întoarcem acasă, reluă ea, privindu-l drept în ochi.

   După aceste cuvinte, se aplecă să-și adune pachetele, conștientă de atitudinea ei. Cum să-și păstreze demnitatea incomodată de povara ei caraghioasă? De ce naiba nu se mulțumise cu câteva felii de jambon și cornurile pentru Gabriella?

   Cu toate acestea, de voie, de nevoie, se îndreptă cu toată distincția de care era în stare către ieșire. Abia ajunse la ușă, când o mână hotărâtă îi smulse pachetele din mâini.

   - Poți fi marinar și să cunoști bunele maniere, explică el, abandonând-o în mijlocul camarazilor lui care continuau s-o înconjoare pe Fiona.

   - Dacă nu vreți să vizitați „Arabella” în seara asta, de ce nu ați veni mâine? propuse unul dintre ei.

   - Vii? insistă Ella furioasă, adresându-se Fionei.

   - Eu... nu știu. Am să vă spun mai târziu, aruncă ea cu promptitudine, fără să se adreseze cuiva anume.

   - Treceți să ne vedeți în timpul zilei, spuse piratul înalt și bărbos care răspunde la numele Sven. Cred că Scott v-a indicat unde suntem ancorați.

   Fiona aruncă din nou o privire rugătoarea surorii ei, care avea tot mai mult impresia că joasă rolul de câine de pază. Dar cum să-i mărturisească ei și acestor tineri că, dacă Scott nu i-ar fi fost de la bun început antipatic, ar fi acceptat cu plăcere să petreacă puțin timp pe iaht?

   Din nefericire, la bărbatul acesta era ceva care o enerva la culme. Siguranța lui, un soi de atitudine protectoare pe care o adopta față de femei, nuanța metalică a privirii lui...

   Mergând înaintea ei, îl cercetă cu atenție. Cu pachetele ei colorate, marcate de numele supermagazinului, respira o forță liniștită, accentuată de ținuta distinsă și de părul creț care-i cădea pe ceafă.

   Cu un pas hotărât, îl depăși și se îndreptă spre mașina ei, încercând să se îndepărteze de el. În zadar, pentru că el îi tăie calea înainte ca ea să ajungă la mașină.

   - Întotdeauna vă jucați de-a fecioara jignită? întrebă el.

   Ella își înăbuși o exclamație de indignare.

   - Și dumneavoastră vă credeți întotdeauna obligat să fiți atât de grosolan cu șoferițele?

   - Venind din partea dumneavoastră, găsesc această remarcă rizibilă.

   - Nu înțeleg de ce. Nu înseamnă grosolan faptul de a vi se refuza invitația.

   - Nu, nu grosolan, cel mult surprinzător, rectifică el.

   - Sunteți foarte înfumurat, domnule... domnule?

   - Faceți ca toată lumea, lăsați-l deoparte pe „domnule” și spuneți-mi Scott.

   În loc de răspuns, grăbi pasul, furioasă să constate că toate eforturile ei de a scăpa de îngâmfarea lui rămâneau zadarnice. Când ajunse la mașină, era atât de enervată încât nu reuși să introducă cheia în broască.

   - Lăsați-mă pe mine, spuse el, smulgându-i cheia din mână, după care deschise portbagajul ca să pună pachetele.

   Gestul lui îi crescu indignarea la culme. Era furioasă pe propria stângăcie cât și din cauza exasperantului lui zâmbet protector.

   - De ce nu faceți comandă?

   - Supermagazinele nu livrează la domiciliu, replică ea mai bine dispusă.

   - În cazul acesta, apelați la micii comercianți.

   - Sunt prea scumpi.

   - Nu mai spuneți! Patronul dumneavoastră nu va sărăci doar din atât.

   Ella nu găsi de cuviință să răspundă și se instală la volan.

   - Sunteți foarte grăbită. Nu vă așteptați surioara? întrebă el ironic.

   Ella se ridică și observă dezolată că Fiona, înconjurată încă de curtea ei de admiratori, rămăsese în urmă. În definitiv, ce făcea?

   - Este o seară minunată, continuă Scott. Sunteți sigură că nu vreți să veniți să beți un pahar?

   - Eu nu beau.

   - Nici măcar o cupă de șampanie?

   - Sunteți foarte generos cu proviziile patronului vasului, mi se pare.

   El se încordă sub sarcasmul ei.

   - Pentru motivul acesta mi-ați refuzat propunerea? Preferați, desigur, să beți cu proprietarul?

   Fiona sosi în momentul când ea se pregătea să-i răspundă și, în euforia despărțirii, îl văzu pe Scott îndepărtându-se. Ce i-ar fi putut răspunde? O enerva așa de mult încât simțea că va exploda.

   - Aș putea să te duc cu motocicleta dacă preferi, sugeră Sven. Vom merge pe aleile de la marginea mării.

   Ella privea cu hotărâre capota motorului, prefăcându-se că nu observă privirea întrebătoare pe care i-o arunca Fiona. Înțelegând că era mai bine să nu mai insiste, aceasta se resemnă să-l salute pe Sven și urcă în mașină.

   - Ce s-a întâmplat cu tine în seara asta, Ella? întrebă sora ei după o lungă tăcere. Nu te-am văzut niciodată să te porți așa cu cineva.

   - Îmi pare rău, dar acest Scott mă enervează.

   - Dar abia l-au cunoscut. Este din cauza acelui incident?

   - Se poate. Pe deasupra, nu-mi plac aerele lui protectoare.

   - Dar eu îl găsesc mai curând seducător și cred chiar că îi plac.

   - Nu mă îndoiesc, replică Ella. Ești tânără, frumoasă și i-ai dat limpede de înțeles că este pe placul tău.

   - Este ceva rău în asta? Eu nu mai sunt o copilă. Am 19 ani și sunt capabilă să-mi conduc viața așa cum vreau. Sunt o mulțime de fete de vârsta mea care sunt deja căsătorite și au copii.

   - Dacă ar fi și cazul tău, aș fi mai liniștită.

   - În calitate de ce? exclamă Fiona cu vehemență. Mă cocoloșești cum face o cloșcă cu puii ei. Cel puțin îți dai seama de asta?

   - Da, firește, oftă Ella. Îmi are foarte rău, draga mea. În fond, ai dreptate să-mi poți pică pentru comportarea mea. Este din vina acestui Scott care m-a necăjit și...

   Fiona își puse mâna pe brațul surorii ei, într-un gest împăciuitor. Să pună capt unei dispute, oricât de aprigă ar fi ea, nu era cea mai importantă calitate a ei.

   - Cum se numește proprietarul iahtului? întrebă Ella după un timp, puțin mai liniștită.

   - Nu știu. Probabil că este un magnat al petrolului, gras și bătrân.

   - De ce nu tânăr și zvelt?

   - Este bine cunoscut că bogații sunt urâți, replică mezina izbucnind în râs. În fine, să sperăm că la Roma îmi va merge mai bine decât la Portofino!

   Ella încordă sprâncenele.

   - De ce să nu cauți o slujbă în stațiunile balneare de aici când doamna Muti se va întoarce la Roma? Am vrut mai de mult să-ți vorbesc despre asta.

   - Doamna Muti! repetă Fiona cu o mică strâmbătură. De ce nu-i spui pe numele mic, ca mine?

   - Pentru că m-a angajat în serviciul ei și prefer să mențin o anumită distanță între noi.

   - Este ceva ce mă depășește. Întotdeauna trebuie să ridici bariere între tine și ceilalți oameni.

   - Nu am de ce să le ridic pentru că ele există. În consecință, atâta timp cât voi lucra pentru doamna Muti, voi fi angajata ei și nimic altceva.

   După aceste cuvinte, apăsă pe accelerator, punând capăt unei discuții care se anunța plicticoasă.

   La ce bun să continue? Pentru moment, nimic nu o putea face pe Fiona să-și schimbe dorința de a o însoți pe Gabriella la Roma. Cu timpul, toate se vor sfârși cu bine..

CAPITOLUL IV

   A doua zi dimineață, contrar obișnuinței, Gabriella le surprinse în bucătărie unde își luau micul dejun și le anunță cu un zâbet entuziasmat că timp de trei zile, casa va rămâne pe mâna lor.

   - Plec într-o corazieră pe Marea Mediterană, le explică ea cu voce afectată.

   - Credeam că nu puteți suferi iahturile, se miră Fiona.

   - Cele mici da, dar Arabella are dimensiuni ideale.

   Știrea le luă prin surprindere pe cele două fete, care schimbară o privire uluită. Arabella nu era iahtul pe care lucra Scott?

   - Fiona, vino să mă ajuți să pregătesc bagajele. Nu știu unde vom acosta și vreau să fiu pregătită pentru orice eventualitate.

   După care dispăru, lăsând în urma ei o urmă de parfum scump.

   - Ceea ce înseamnă că timp de două ore voi fi ocupată cu aranjarea lucrurilor ei, oftă Fiona.

   - Asta este treaba unei cameriste, o ironiză Ella.

   - Dacă Gaby m-ar considera camerista ei, m-ar lua cu ea. Îți închipui mutra lui Scott văzându-mă urcând la bord?

   Ella nu răspunse și se gândi ușurată că, timp de 3 zile, impertinentul Scott va fi departe. Cu atât mai bine!

   - Aveam intenția să-i povestesc că noi cunoaștem echipajul, dar gândindu-mă mai bine, mă tem că asta n-o să-i placă prea mult. Cine știe, poate s-ar putea să-mi ceară s-o însoțesc.

   - Nu conta prea mult pe asta. Probabil că doamna Muti nu dorește să te prezinte viitorului ei soț.

   - De ce? Îi este teamă să nu-i răpesc milionarul?

   - Dacă îi plac femeile de genul ei, mă îndoiesc că va binevoi să-ți arunce măcar o privire.

   - Asta depinde, i-o întoarse Fiona cu o mică strâmbătură. Când vreau, pot fi extrem de seducătoare.

   Înainte ca Ella să aibă timp să-i răspundă, Gabriella o strigă pe Fiona, care alergă spre camera ei. O privi clătinând din cap. Fiona era incorigibilă!

   Bine ar fi să nu o însoțească pe doamna Muti la bordul Arabellei. Tânăra văduvă nu ar vedea desigur cu ochi buni ca domnișoara ei de companie să-i facă ochi dulci viitorului ei soț sau să se afișeze cu echipajul.

   Cu o înțepătură în inimă, și-o imagină o clipă la brațul lui Scott.

   Ce făcea oare el pe vasul acela? Cu musculatura lui, trebuia să țină timona vasului. Dar la ce bun să-și pună atâtea întrebări? Oricum ar fi, nu-l va mai vedea multă vreme.

   La prânz, Gabriella plecă la volanul mașinii ei, Alfa Romeo.

   Știind-o plecată, simți deodată o imensă ușurare. Nu pentru că s-ar fi purtat detestabil cu ea, dimpotrivă, dar o scotea din fire superioritatea mondenă pe care o afișa cu ostentație.

   

   Ella și sora ei își petrecură 3 zile ca într-o adevărată vacanță. După micul dejun sau masa de prânz, coborau pe plaja care era foarte aproape, se scăldau și făceau plajă.

   - Golfulețul acesta este o plictiseală! oftă într-o zi Fiona. Nu ai dori să zărești pe cineva ca să scapi de monotonia asta?

   - Nu. Totuși, Portofino se află doar la o jumătate de oră de mers. Nimic nu te împiedică să te duci acolo pe jos.

   - Mulțumesc pentru sfat, replică Fiona, bine dispusă. Pe căldura asta, aș fi lichefiată înainte de a ajunge. Să mergem cel puțin după-amiază, ce spui?

   Ella clătină din cap și își interzise să asculte văicărelile Fionei. După această baie extrem de plăcută, nu avea niciun chef să se miște, cu atât mai puțin să cedeze toanelor mezinei. Și apoi, se simțea atât de bine aici!

   Își uitase cascheta acasă. Când avea părul ud, acesta devenea la fel de creț la blana unei oi.

   - De ce nu-l scurtezi? întrebă Fiona, trecându-și mâna prin pletele rebele.

   - Nu mi-ar sta bine.

   - Sunt sigură de contrariu. Ia ascultă! Hai să mergem în oraș în după-amiaza asta. O să profiți de ocazie ca să treci pe la coaforul la care am fost și eu. Este cu adevărat formidabil!

   - Îmi închipui că practică prețuri la fel de formidabile.

   Fiona izbucni în râs.

   - Și ce dacă? Poți să-ți permiți o cheltuială specială.

   - Cu condiția să nu cumpăr nimic altceva.

   - Un motiv în plus, insistă Fiona a cărei logică în materie de economie o uluia întotdeauna pe Ella. Hai să mergem! Spune da!

   Ella se ridică ușor și înlătură o șuviță de păr. La urma urmei, de ce nu? Pe deasupra, Fiona va fi cât se poate de mulțumită să vadă lume.

   - Totuși, să nu contezi pe mine să mă supun orbește mașinii de tuns, adăugă ea cu prudență.

   Ultimele ezitări i s-au risipi în fața elocvenței și a farmecului convingător al tânărului coafor italian care o recunoscu imediat pe Fiona.

   - După ce examină fața Ellei, se arătă de aceeași părere cu sora ei și insistă să-i taie părul. Șovăind încă, tânăra se lăsă în sfârșit convinsă. S-a dovedit o inspirație bună, căci rezultatul i-a depășit așteptările... și pe acelea ale lui Guido, care se extazie 10 minute bune în fața a ceea ce credea că este capodopera lui.

   Efectiv, coafura era remarcabilă și sublinia pomeții înalți și ovalul ei perfect. În urma sfaturilor lui Guido, cumpără fard de pleoape pentru ochii ei de culoarea alunei.

   Când Ella părăsi salonul de coafură, era considerabil mai săracă decât la sosire și mult mai fermecătoare decât fusese vreodată.

   Judecând după comentariile elogioase ale trecătorilor, transformarea ei era departe de a trece neobservată. Fiona se bucura.

   - Ești mulțumită de noua ta înfățișare?

   - Încep să mă obișnuiesc.

   - Când ochii tăi vor fi machiați, vei tăia respirația bărbaților.

   - Eram atât de urâtă înainte? glumi Ella, deschizând portiera mașinii.

   - Să spunem, că nu-ți exploatai cum trebuie potențialul de seducție, replică Fiona cu un aer doct.

   Două zile i-ai trebuit Ellei pentru a se obișnui cu noua sa înfățișare.

   Acum, când părul nu-i mai cădea în plete grele pe umeri, silueta ei părea mai subțire, iar figura căpătase o finețe deosebită. Cum să mai creadă că era cu 4 ani mai mare ca Fiona?

   Când Gabriella se întoarse, Ella nu observă privirea incisivă pe care i-o aruncă tânăra văduvă. Nu era nevoie s-o întrebe cum decursese croaziera, dispoziția ei veselă și o anume vioiciune a vocii vorbeau în locul ei.

   - Sunt epuizată! exclamă ea, deși era radioasă. Nici nu vă imaginați ce viață trepidantă am avut. Toată ziua în apă și o parte din noapte dansând și bând, este istovitor.

   Își trecu afectuos mâna pe sub brațul Fionei.

   - Vino să mă ajuți să-mi desfac bagajele. Vreau să-ți arăt colierul splendid pe care Enzo mi l-a cumpărat la Majorca. Domnișoară Ella, telefonați-i Giovannei să o anunțați că voi da marele dineu lunea viitoare.

   - Și dacă nu e liberă? obiectă Ella, descurajată dinainte.

   - Ei bine, vom amâna totul pentru a doua zi! Dar nu-i spune, totuși, i-am rezervat seara lui Enzo și dacă amân, riscă să nu fie liber.

   Iată că situația nu era deloc romantică! Dacă acest faimos Enzo ar fi fost atât de îndrăgostit de Gabriella pe cât spera ea, nu ar fi avut nevoie să fixeze o întâlnire ca să vină. Numai dacă dorea s-o facă.

   Fiona și-l închipuia mic, chel, gras, cu privirea fugind în toate părțile. Dar putea să parieze liniștită că mărimea contului în bancă și iahtul compensau în ochii Gabriellei lipsa lui de farmec.

   Giovana se declară dispusă să pregătească masa pentru luni seara dar, fidelă obiceiurilor ei, refuză cu vehemență să facă ore suplimentare.

   După ce închise telefonul, Ella recapitulă cu groază tot ce ai avea de făcut: curățirea argintăriei, călcarea fețelor de masă și a șervețelelor, comandarea și aranjarea florilor în toate încăperile, prepararea brioșelor. Perspectiva aceasta o epuiza de pe acum. De data aceasta, trebuia ca Fiona să o ajute.

   După cum ar fi trebuit să se aștepte, Gabriella îi încredință a doua zi o listă imensă de comisioane.

   Foarte practică, tânăra hotărî să procedeze în doi timpi și să cumpere în aceeași zi și carnea și peștele și să amâne pentru a doua zi fructele și legumele.

   - Cumpărați peștele de la piață, preciză Gabriella cu aroganță. Este mai ieftin.

   Lucrul cel mai rău era că Ella și Fiona erau obligate să se scoale la ora 6 ca să găsească un loc de parcare. Și asta admițând că grupurile de turiști care invadau litoralul în fiecare weekend le-ar mai lăsa vreunul.

   Într-adevăr, când ajunseră în acea dimineață în oraș, străzile erau atât de aglomerate încât Ella nu reuși să parcheze decât în port.

   - Privește! În mod sigur este Arabella! exclamă Fiona, arătând cu degetul un iaht alb de dimensiuni puțin obișnuite.

   - Mă tem că nu avem timp să ne convingem, replică Ella, întinzându-i un coș gol. Haide, vino. Avem de făcut o mulțime de cumpărături.

   O jumătate de oră mai târziu, cumpărase peștele.

   - În timp ce tu alegi carnea și brânza, eu îl duc la mașină, propuse Fiona cu bunăvoință.

   - Minunată idee. Profită de asta pentru a-mi aduce sacoșa care se află în portbagaj. Voi avea nevoie de ea.

   Fiona promise să se întoarcă repede și dispăru ca luată de vânt.

   În așteptarea ei, Ella se plimbă printre tarabe și cercetă îndelung rândurile de pui proaspeți tăiați. Unde erau păsările fade și anemice din piețele englezești?

   Al doilea coș se umplu repede și Fiona încă nu revenise. Se ridică pe vârfurile picioarelor în speranța că o va zări. Ce naiba se întâmplase? Nu avea nevoie de atâta timp pentru a aranja niște cumpărături în portbagaj.

   Ajunsă la capătul răbdării, luă drumul înapoi spre mașină. Soarele era acum sus pe cer și se făcuse o căldură de cuptor. A fost surprinsă să vadă că Fiona abandonase coșul cu pește pe bancheta din spate.

   Numai asta îi mai lipsea!

   Îi trebui aproape un sfert de oră pentru a pune totul în ordine, pe o căldură insuportabilă. Când termină, era istovită, transpirată și furioasă. Oare ce credea Fiona? Că o va aștepta în plin soare în timp ce făcea paradă pe puntea Arabellei? Pentru că nu era nicio îndoială că acolo se afla.

   De data asta o să vadă ea cu cine are de-a face! explodă ea, îndreptându-se cu pași energici spre portul de agrement.

   De-a lungul cheiului erau ancorate sute de ambarcațiuni. Cu toate astea, nu întâmpină nicio greutate să descopere Arabella, ale cărei linii puternice se detașau de departe deasupra celorlalte vase.

   Apropiindu-se, distinse pe punte  un grup de bărbați care se agitau. Dar nici urmă de Fiona. Poate că fusese nedreaptă cu ea. Cine știe dacă nu cumva era pe terasa unei cafenele să bea o băutură răcoritoare? Se făcuse atât de cald...

   Nesigură, ezită să urce pasarela care ducea la bord. Cum va părea dacă sora ei nu era acolo? Deodată, avu senzația că este observată. Ridică mașinal ochii și tresări întâlnind privirea cenușia a unui marinar înalt cu păr negru. Scott! De data asta, nu purta decât un șort care-i acoperea picioarele zvelte, cu mușchii minunat dezvoltați.

   El se aplecă peste bastingaj.

   Respirând adânc, Ella se sili să înainteze.

   - Sunteți foarte matinală, strigă el.

   - Matinală? repetă ea. Nu este atât de devreme.

   - Pentru a bea un pahar, da. Nu servim înainte de apusul soarelui, o ironiză el.

   Obrajii Ellei se îmbujorară.

   - Nu am venit să beau cu dumneavoastră. O căutam pe sora mea, i-o întoarse ea cu demnitate.

   - Deocamdată, ea este aceea care vă caută. Hei! Sunteți atât de grăbită să ne părăsiți? adăugă el văzând-o că face cale întoarsă.

   Din câțiva pași mari, el o ajunse pe chei. De aproape, pieptul lui gol pe care străluceau picături de transpirație îi dădea aerul unul gladiator roman sau al unui pirat.

   - Vreau să-mi văd sora.

   - A plecat din nou la piață în speranța de a vă regăsi. Dacă vă întoarceți acolo, aveți toate șansele să vă întâlniți. Ar fi rezonabil să o așteptați aici.

   - Aici sau în mașină, răspunse ea promt. La revedere, domnule Scott și mulțumesc pentru tot.

   - Mulțumesc? Pentru ce? Nu am făcut nimic, afirmă el mergând în spatele ei.

   Ella nu găsi de cuviință să răspundă și continuă druul fără să-i acorde nicio atenție.

   - Haideți! Reveniți la bord și răcoriți-vă cu un pahar.

   - Nu am timp de pierdut și trebuie să mă întorc la vilă.

   - Ascultându-vă, s-ar crede că munca aceasta vă răpește tot timpul.

   - Exact așa stau lucrurile.

   - Credeți că voi accepta o asemenea explicație?

   - Nu-mi pasă absolut deloc, replică ea, pregătindu-se să traverseze drumul ca să ajungă la mașina ei, care se găsea în partea cealaltă.

   În acest timp, o mână de fier se abătu pe brațul ei și o lipi brusc de un piept solid și bronzat.

   - Zăpăcito! exclamă Scott, furios. Acesta nu este un motiv să te arunci sub roțile mașinilor.

   Buimăcită, privi mașina care tocmai o atinsese ușor, evitând prin minune un accident. Scutură din cap un minut întreg, incapabilă să articuleze vreun cuvânt, în stare de șoc.

   - Eu... eu... scuzați-mă, reuși ea în sfârșit să se bâlbâie. Nu am văzut-o.

   - Ești de departe cea mai exasperantă femeie pe care am întâlnit-o. De ce fugi mereu? Nimeni nu o să te mănânce. Totuși, ești din ce în ce mai apetisantă, adăugă el zâmbind. Ți-ai tăiat părul.

   Instinctiv, Ella își duse mâna prin păr să-l îndrepte. Scott o opri și-i atinse ușor cascada de bucle castanii.

   - Lasă-le așa! Îmi plac când sunt rebele. Ei bine, accepți să vii la bord pentru un pahar?

   - Nu, mulțumesc!

   - De ce?

   - Nu-l cunosc pe proprietarul Arabellei și mi se pare deplasat să fiu invitată pe iahtul lui dacă nu o face el însuși.

   - În cazul acesta, să mergem într-una din cafenelele din port.

   Ella oftă exasperată. Așadar, nu se descuraja niciodată?

   - Nu vei înțelege până la urmă că nu vreau să merg?

   - Probabil că ar fi cu totul altceva dacă te-ar invita proprietarul iahtului, nu-i așa? întrebă el pe un ton iritat.

   Întrebarea o luă pe nepregătite. Evident, Scott o considera una dintre snoabele acelea egoiste are preferă căpitanii, echipajelor. Ei bine, era treaba lui să o creadă.

   - Neapărat, rosti ea, stăpânindu-și furia crescândă. Acum, dacă vrei să mă scuzi...

   Asigurându-se că nu trece nicio mașină, traversă drumul. Timp de o secundă, se așteptă ca el să o urmeze, dar nu se întâmplă nimic.

   Se simți ușurată și în același timp, dezamăgită.

   Când ajunse la mașină, o văzu pe Fiona, care venea din sens contrar și nu-și putu stăpâni furia:

   - Hotărât lucru, niciodată nu se poate conta pe tine! Te plângi mereu că te tratez ca pe un copil; dar este de ajuns să-ți încredințez o treabă serioasă că tu te comporți ca o puștoaică iresponsabilă.

   - Eram la piață. Te căutam acolo, protestă Fiona.

   - Nu-mi spune mie povești! Data viitoare când te duci să faci o vizită prietenului tău, marinarul, ai cel puțin decența să mă anunți.

   - Nu i-am făcut nicio vizită, spuse ea, gata să plângă. Tocmai ajunsesem la mașină, când s-a ivit înaintea mea.

   - Nu te mai văita și urcă, o dojeni Ella, instalându-se la volan.

   Curentul de aer călduț care intra prin ferestrele deschise îi potoli curând mânia și când ajunse la vilă, totul revenise la normal.

   Pentru a se face iertată, desigur, Fiona insistă să pregătească cina, în timp ce Ella curăța argintăria pentru dineul de a doua zi.

   Seara, Gabriella le invită să cineze în compania ei. Oare apropierea dineului sau noul colier splendid pe care-l purta îi dădea această dispoziție și înclinația spre confidențe?

   - Firește, nu vorbesc niciodată atât de deschis cu bărbații, concluzionă ea mulțumită de sine după ce-și descărcase sufletul. Pentru ei, o femeie trebuie să fie înainte de toate decorativă. Dar, la 30 de ani, îmi rămâne puțin timp și eu...

   Soneria telefonului o întrerupse.

   - Enzo! exclamă ea, ridicând cu un zâmbet încântat receptorul.

   Din discreție, Ella se ridică și-i făcu semn Fionei să se retragă.

   Gabriella rămase la telefon peste o oră și jumătate, obligându-le pe cele două tinere să aștepte foarte mult până să strângă și să spele vesela.

   Fiona cădea de somn și Ella nu îndrăznise să o oblige să stea trează așa de mult. Biata copilă, era așa de plăpândă! Când urcă să se culce, mezina dormea adânc. Se strecură fără să aprindă lumina ca să nu o trezească.

   Noaptea era luminoasă și senină și mii de stele stăluceau pe cerul de vară.

   Ella oftă și închise ochii. Fără succes! Degeaba numără până pierdu șirul, se suci și se răsuci în pat, nu reuși să-și găsească liniștea.

   O chinuia o neliniște inexplicabilă și, după un scurt somn agitat, se trezi brusc.

   Nu, hotărât lucru, se petrecea ceva anormal... ca și cum Fiona, din apropierea ei, încetase deodată să mai respire. Suflul ei devenise atât de ușor încât aproape că nu-l mai auzea.

   Îngrijorată, se ridică și se aplecă spre sora ei. Patul era gol! Fără să piardă o secundă, se repezi la camera de baie. Nu era acolo. Ce naiba se întâmpla?

   Cu inima bătând să-i spargă pieptul, se îndreptă pe dibuite spre bucătărie. Încăperea era ca tot restul casei, tăcută și cufundată în întuneric.

   Îndemnată de o bruscă presimțire, se repezi la garaj.

   Ar fi trebuit să bănuiască! Mașina cea mică dispăruse și Fiona odată cu ea.

   Tremurând de furie, Ella se întoarse în camera ei să-și ia un pulover și blugi. Fără să mai piardă timpul să-și perie părul, luă cheile mașinii Gabriellei, care zăceau pe măsuța de la intrare și reveni la garaj.

   De data asta, Fiona nu va scăpa așa de ușor!

CAPITOLUL V

   Ella conducea pentru prima dată mașina Gabriellei și de câteva ori, puțin a lipsit să nu piardă controlul volanului. Din fericire, reuși să se obișnuiască repede cu nervozitatea motorului și merse cu viteză în direcția portului.

   Fiona nu putea fi decât la bordul Arabellei. Era o nebunie!

   Cheiul era pustiu și dacă nu ar fi fost fanioanele care sclipeau la capătul fiecărei nave aflate pe apă, ar fi părut părăsit.

   Cu toate acestea, pe măsură ce înainta, sesiza frânturi de voci amestecate cu acorduri de chitară. Era ușor să-și închipuie de unde proveneau, cu atât mai mult cu cât zări pe dig mașina cea mică a Gabriellei.

   Reținându-și un strigăt de furie, grăbi pasul spre Arabella.

   În întuneric, elegantul iaht părea mai mare decât își amintea ea. Niște umbre erau așezate pe punte în jurul unei lămpi solitare.

   Printre ele, îl recunoscu pe Sven care cânta la chitară și mai ales silueta întunecată a lui Scott care domina o jumătate de duzină de tineri în blugi și tricouri.

   - Ella!

   Vocea subțire și melodioasă a Fionei răsună pe neașteptate.

   - Ce naiba faci aoclo?

   - Am venit să te duc înapoi la vilă, o anunță ea cu o furie rece.

   - Oh, dar încă nu vreau să plec. Ne distrăm atât de bine. Mai curând vino să te alături nouă.

   - Nu, mulțumesc. Este târziu și uiți că trebuie să ne trezim devreme mâine dimineață.

   - Târziu? Este abia ora 1.

   În timp ce perorau, Fiona nu manifesta nicio intenție să părăsească puntea și se văzu nevoită să urce pasarela.

   - Fiona! Întoarce-te imediat, explodă ea.

   - De ce nu accepți un pahar înainte să-ți iei copilașul? insinuă pe neașteptate o voce sarcastică. Am impresia că ai nevoie de un mic întăritor.

   - Este inutil! Mă simt foarte bine, mulțumesc, replică ea, aruncându-i o privire ucigătoare.

   - Adevărat? Haide, vino să bei cu noi, insistă el. După aceea, Fiona te va urma cuminte.

   - Fiona vine cu mine acum, domnule Scott, fie că vreți sau nu!

   - Ella, te rog! Scott nu are nicio vină. Nu puteam să dorm și am crezut că mă voi simți mai bine în port. Am făcut-o fără să mă gândesc, nu din premeditare, te asigur.

   Fiona părea pe punctul de a izbucni în plâns.

   - Te cred, numai că ar fi trebuit să-mi lași un bilet, ripostă Ella cu o voce tăioasă.

   - Nu puteam să-mi închipui că te vei trezi.

   - Nici că eu voi grici că te vei duce în port, am înțeles!

   - Biata mea Ella. Cauți nod în papură. Fiona nu a făcut nimic rău, este o fată mare.

   - Pentru că este o fată și nimic mai mult, explodă Ella. Dar te înșeli în privința ei. Nu va spori numărul cuceririlor tale.

   - Ella! Te implor, nu mai spune prostii! o rugă Fiona, arătându-i cu privirea restul echipajului care urmărea discuția cu interes. Așază-te o clipă, numai pentru a-l asculta pe Sven cântând la chitară. Îi place foarte mult muzica folk, ca și ție.

   - La ora 1 noaptea, nici nu mă gândesc. Așadar, eu mă întorc la vilă și tu vii cu mine!

   - Ar fi bine să o asculți pe sora ta mai mare înainte să se supere, glumi unul dintre bărbați.

   Un hohot general primi sfatul, spre marele necaz al Fionei care se revoltă brusc:

   - Vezi ce ai făcut? Din vina ta, toată lumea își bate joc de noi.

   Stăpânindu-și plânsul, se repezi spre pasarelă, în timp ce o siluetă pornea în direcția ei.

   Pe punte, Scott o strivi pe Ella cu o privire disprețuitoare.

   - Dacă ar exista un premiu pentru a răsplăti stupiditatea, l-ai merita cu prisosință.

   - Când voi avea nevoie de părerea ta, am să ți-o cer, spuse Ella pregătindu-se să coboare pasarela.

   Dar el îi bară trecerea și o prinse de încheietura mâinii.

   - Nu așa de repede, tânără domnișoară. Ai nevoie să ți se spună niște adevăruri. De ce te porți așa cu sora ta? Are 19 ani, nu 4.

   - Nu știe nimic despre viață și...

   - ...și va continua să nu știe dacă vei persista să o ocrotești prea tare. De ce te porți cu ea ca un tiran? Numai dacă nu te stânjenește...

   - Ce insinuezi? exclamă ea, cu o tresărire de surpriză.

   - Poate că preferi să mă ai numai pentru tine.

   Ella simți cum o cuprinde un val de indignare și, nebună de furie, încercă să se elibereze din mâna de fier a agresorului ei. Dar, departe de a fi impresionat, o strânse și mai tare, izbucnind într-un râs răsunător.

   - Nu încerca să mă lovești. Ella mă pui în situația să-ți răspund.

   - Lasă-mă să plec!

   - Când voi termina cu tine.

   - Nici nu se pune problema să începi iar...

   - Adevărat? i-o reteză el, trăgând-o fără menajamente mai aproape. Acum, ascultă-mă bine, tânără bătăioasă. Încă de la prima noastră întâlnire, nu ai încetat să mă provoci, fără cel mai mic motiv. O invit pe Fiona să vină să bea un pahar la bordul Arabellei cu toată prietenia și tu te comporți ca și cum aș fi un seducător de mare clasă.

   - Nu așa stau lucrurile?

   - Dumnezeule, dar în ce vremuri crezi că trăim? Suntem în Italia, în secolul XX, nu în Anglia de acum 100 de ani. Așadar, liniștește-te și fii puțin rezonabilă. Fiona a vrut numai să se distreze puțin. Nimic mai normal.

   - Asta numești tu distracție?

   - Dacă ideea îți displace, nimic nu te obligă să te alături nouă. Dar las-o cel puțin pe sora ta să trăiască după gustul ei.

   - Știu mai bine decât tine ce-i place.

   - Crezi? Ești prea inhibată pentru a ști cu adevărat ce înseamnă să te distrezi.

   - Să mă distrez? strigă ea, furioasă. În turma ta de marinari, aș avea impresia că decad prea jos.

   Regretă imediat acest dispreț jignitor, pe care îl aborase fără intenție.

   - Prea jos? repetă el pe un ton amenințător. Cuvintele acestea sunt la fel de demodate ca și restul personalității tale. Trăiești în Evul Mediu, drăguță doamnă. Ai tot interesul să-ți deschizi puțin vederile, să renunți la micile deprinderi meschine și la acest univers prea sensibil în care te complaci.

   - Ai perfectă dreptate. Acum lasă-mă și...

   În loc de răspuns, el o trase și mai aproape.

   - Prea jos, spuneai?

   La aceste cuvinte, îi acoperi gura cu a lui cu o violență care-i tăie răsuflarea. Încercă să se desprindă cu energia disperării, dar brațele lui o strângeau cu o asemenea forță încât renunță și arătând indiferență, se strădui să nu ia în seamă  plăcuta amețeală care-i tulbura gândurile.

   În sfârșit, îi dădu drumul.

   - Ei bine, aceast coborâre în infern ți-a plăcut? murmură el. Ce ai spune de încă una?

   - Numai cu un cuțit în mână.

   - Uneori ai cuvinte mult mai ucigătare, spuse el cu amărăciune.

   Ella nu găsi de cuviință să-i răspundă și, întorcându-i spatele, se îndreptă spre Fiona, care o aștepta lângă Renault în compania lui Sven.

   La lumina argintie a lunii, părul și barba danezului păreau aproape albe, în timp ce dinții îi străluceau într-un zâmbet larg la sosirea ei și o salută înainte de a pleca.

   Fiona așteptă cu răbdare până când el se îndepărtă și izbucni:

   - Scott are dreptate să susțină că niciodată nu vei admite să-mi trăiesc viața fără tine.

   - Dimpotrivă, mi-ar place să te văd liberă și independentă, răspunse Ella cu calm. Crezi că mă distrează să fac pe câinele de pază?

   - Atunci, oprește-te!

   - Ca să-ți strici viața ca acum 3 ani?

   - Așadar, nu vei uita niciodată de Rory? spuse ea, gata să izbucnească în plâns.

   - Cum aș putea? Dacă cel puțin ar fi fost singurul, dar îmi amintesc și de Duncan, Alex și de Jack Rhodes. De fiecare dată când te las singură în fața responsabilităților, te înhăitezi cu orice haimana...

   - Nu-i nimic rău să te îndrăgostești.

   - Nimic, într-adevăr, atâta timp cât nu-ți afectează sănătatea. Din nenorocire, la fiecare ruptură faci o nouă criză.

   - Și ce-mi propui? Căsătoria? Mănăstirea? strigă Fiona.

   Ella își stăpâni un oftat. De ce trebuie să ajungă mereu la același subiect? Îi cunoștea dinainte toate argumentele.

   - Nu, bineînțeles, totuși, încearcă să te gândești puțin și să fii mai puțin impulsivă. Scott este mult prea în vârstă pentru tine, iar ceilalți băieți nu se gândesc decât să se distreze.

   - Ca și mine! i-o întoarse Fiona cu o licărire sfidătoare în ochii albaștri.

   - Dar nu în același fel.

   - Este adevărat în privința celorlalți, dar Scott este serios și apoi, nu este chiar atât de bătrân cum îți închipui. Are doar 35 de ani.

   - Iar tu nu ai decât 19!

   - Și? El nu are intenția să aibă o legătură cu mine. M-a invitat la un pahar, asta-i tot.

   - În cazul acesta, de ce nu m-ai prevenit?

   - Pentru că eram sigură că vei refuza! Pisăloago!

   După această ultimă izbucnire, se urcă în Renault, trânti portiera în urma ei și demară într-un scrâșnet de pneuri, reducând-o pe Ella la tăcere.

   De voie, de nevoie, se întoarse la Villa Lauretana în Alfa Reomeo al Gabriellei.

   Pe drumul de întoarcere, se gândi la Rory, ultimul din existența Fionei. Seducător, bun la gură, plăcut și fermecător, nu avea decât un singur defect: era căsătorit.

   Când se întorsese la soția lui, Fiona, disperată, făcuse o criză de astm mai gravă decât celelalte, în urma căreia doctorul Grantley, medicul lor, le recomandase o climă mai blândă și bineînțeles, Ella aranjase totul.

   Scoase un oftat din adâncul sufletului. Ce obligație ingrată să se ocupe de Fiona! Doctorul Grantley nu-și dădea seama de asta. Scott nici atât, de altfel. Nu știau decât să-i facă reproșuri nedrepte și jignitoare. Realizau ei, măcar cât de grea era această responsabilitate?

   Când ajunse la vilă, descoperi Renault-ul în garaj. Fiona sosise. Cu toate acestea, în loc să se repeadă în camera ei, o așteptase la intrare. Evident, furtuna trecuse.

   - Oh, Ella! exclamă ea, aruncându-se în brațele surorii ei. Sunt atât de proastă! Au trecut abia două luni de când am fost cât pe ce să mor din cauza lui Rory și acum, iată că mă arunc în gâtul primului venit.

   Izbucni în hohote de plâns.

   Inima Ellei se strânse dureros. Scott? Fiona se îndrăgostise de el?

   Respingând imediat gândul acesta, o cuprinse cu tandrețe pe sora ei de umeri și o conduse în camera lor. Va avea tot timpul să-și dea seama.

.....................................