Vârtejul dragostei, Jocelyn Day

 ...............................................

2-3

      - Reva, înțeleg foarte bine problemele tale, dar încearcă să fii rezonabilă! Lucrătorii vor găuri zidurile și plafoanele, vor transporta tone de ciment și de moloz, vor face zgomot și praf, enumeră el cu o voce din ce în ce mai exasperată.

   Reva abia-i ascultă explicațiile. O nouă bănuială începuse să-i încolțească în minte.

   - Vrei doar să mă vezi plecând! De fapt nu ai nicio intenție să renovezi clădirea! Când ne vom muta toți, vei avea mână liberă să-ți execuți proiectul inițial!

   Steve se aplecă înainte, strângând pumnii.

   - Ceea ce aud în acest moment n-are nicio legătură cu pledoaria ta de a salva „un element prețios al moștenirii istorice a orașului”, articulă el rece. Am găsit o soluție pentru a menține acest imobil, dar în final, motivările tale nu erau atât de nobile și de generoase! Te îngrijești doar de tine însăți, de problemele tale, de prăvălia ta!

   - Ești fals! protestă ea.

   Dar își aplecă ochii. S-ar fi bătut ea cu atâta dârzenie, dacă securitatea ei financiară n-ar fi fost în joc?

   - Ceri Promoției Imobiliare & Co să facă enorme sacrificii, dar nu ești gata să...

   - Nu mi-ai fi spus nimic înainte de mâine dimineață, nu-i așa? îl acuză ea cu furie. Aveai intenția să-ți petreci noaptea aici și să-mi anunți această noutate la sculare!

   Steve păru surprins.

   - Nu m-am gândit nicio secundă... De fapt mi se părea evident ca imobilul să fie golit în timpul reparațiilor.

   Dar îngrijorarea Revei cedase locul unei veritabile furii.

   - Înțeleg acum ce înseamnă mica ta comedie din această după-amiază! spuse ea cu amărăciune.

   - Despre ce dracu` vorbești acum? Despre ce comedie?

   - Primul act: îmi anunți decizia ta generoasă de a păstra clădirea, având grijă să subliniezi rolul pe care l-am jucat. Actul doi: îți petreci noaptea cu mine pentru ca să sfârșești prin a mă orbi. Epilogul este clar.

   Steve se ridică dintr-un salt. Scaunul lui, dezechilibrat, se răsturnă, dar el nu-i dădu nicio atenție. Figura lui reflecta o mânie violentă. O apucă pe Reva de umeri și o scutură tare.

   - Eșt femeia cea mai încăpățânată, cea mai nesocotită, cea mai...

   - Epilogul deci, i-o tăie ea fără să aștepte urmarea acestei liste, este evident. Eu îți sunt foarte recunoscătoare pentru grija ta, așa că-mi iau cutiile și borcanele și dispar, lăsându-ți câmp liber pentru manevrele tale. Primul act a fost un adevărat succes. Actul doi promitea să reușească, și...

   - Reva, n-am vrut niciodată să-mi petrec noaptea cu tine din cauza acestei blestemate de clădiri! zbieră Steve.

   Buzele lui strânse nu formau decât o linie. Degetele lui strângeau carnea brațelor Revei.

   Timp de o secundă, ea crezu că el o va arunca în capătul celălalt al camerei. Dar în mod neașteptat și surprinzător, el îi apucă buzele sălbatic. A fost un sărut aspru, violent, o pedeapsă pe care i-o dădea și nu o mângâiere.

   Un val de dorință o cuprinse pe tânăra femeie, tot atât de impetuos pe cât de neașteptat. Cu prețul unui efort supraomenesc, ea se smulse senzațiilor care o cuprinseseră și se refugie într-o stare de furie. Zbătându-se, mișcându-și capul de la dreapta la stânga, reuși să se elibereze.

   - Și dacă seducția prin blândețe nu dă rezultatul scontat, se întrebuințează forța brutală! gâfâi ea.

   Steve o aruncă pe un scaun, înjurând.

   - Încearcă să te calmezi....

   - În loc să te comporți ca o isterică! completă ea. Nu, domnule McLand, nu sunt calmă. Sunteți pe cale să mă duceți la faliment.

   Ea se întrerupse brusc: o idee îi veni în minte. Steve avea un motiv să acționeze așa cum o făcuse; un motiv excelent. El nu putea s-o oblige să se mute!

   Proprietara de mai înainte semnase un contract cu girantul imobilului. Reva preluase contractul pe numele său: ea era ocupanta cu titlu a localului pentru următorii 2 ani! Deci, nu trebuia să cedeze panicii.

   Încercă să-și pună ordine în gânduri. Nu servea la nimic să strige și să protesteze, trebuia să se stăpânească.

   - După cum știi, posed un contract comercial perfect legal, pentru o durată de 2 ani, declară ea cu o voce calmă. Și n-am intenția să părăsesc locul înainte de a ajunge la termen.

   Steve își masă ceafa suspinând.

   - N-a fost niciodată vorba să te scot în stradă, răspunse el. Compania este gata să răscumpere contractul tău. Vom putea ajunge la un aranjament financiar satisfăcător pentru tine, sunt sigur. Nu contam să te forțez să pleci fără...

   - Nu plec deloc! îl întrerupse ea ridicându-se.

   - Încearcă deci să te gândești! Nu-ți lăsa mânia să-ți influențeze deciziile.

   - Eu? Mânioasă? șopti ea cu un surâs dulceag. De ce-aș fi? Datorită ție am petrecut o după-amiază delicioasă și am învățat multe despre metodele întrebuințate de anumiți oameni de afaceri cu femeile.

   - Este ultimul tău cuvânt, deci? Refuzi să vinzi contractul la un preț rezonabil?

   - Ai fi acceptat să-mi acorzi chiar beneficii anexe, îmi imaginez! îl provocă ea. Asta înseamnă să te dai trup și suflet muncii tale?

   Maxilarele lui Steve se contractară. Luându-și haina, el se îndreptă cu pași mari spre ușă.

   - O să mai auzit vorbindu-se de mine! o amenință el, înainte de a ieși, trântind cu violență ușa după el.

   Rămasă singură, Reva fu apucată de teamă. Își încrucișă brațele pentru a-și înăbuși un tremur. Ce va face el? Nimic, se asigură ea. Voia doar s-o sperie.

   Făcu un duș și-și perie îndelung părul pentru a-l debarasa de ultimele fire de nisip. Apoi, îmbrăcată într-un capot de bumbac, se ghemui pe divan pentru a se destinde. Dar evenimentele zilei o urmăreau.

   Pentru a doua oară, Steve a întrebuințat sistemul seducției și pentru a doua oară, ea fusese gata să cezede.

   Se lăsase îmbrățișată, ar fi acceptat să petreacă noaptea cu el, ar fi fost mai mult decât cooperantă... dacă el n-ar fi enunțat această mică informație. La ora asta ar fi fost în camera ei amândoi.

   Tânăra femeie încercă să-și alunge acest gând ascuns. Noaptea ar fi putut fi un interludiu minunat, dar a doua zi dimineața, în fața ouălor cu șuncă, Steve ar fi readus-o la realitate, cu o frază oarecare ca aceasta: „Oh, apropo! Va trebui să evacuezi locul de azi în trei săptămâni”.

   Cum ar fi reacționat ea? Cum o făcuse în această seară, cu furie. De data asta n-ar fi fost doar cafeaua, ci chiar ouăle care l-ar fi murdărit.

   Totuși... totuși ea nu era sigură. Poate că această noapte de dragoste ar fi făcut-o mai docilă și supusă ca un mielușel.

   Avea sentimentul că cu Steve, ar fi putut descoperi un univers necunoscut de ea, un univers de tandrețe și de ardoare, de dorință și de voluptate.

   Destul cu prostiile! se certă ea furioasă. Steve se trădase: nu-și va petrece noaptea la ea, dacă ea nu se va supune! Cu sprâncenele încruntate, se duse să ia două aspirine, se culcă și adormi în sfârșit.

   Luni, cizmarul își începu mutarea. Doamna Depew, anticara, primi o scrisoare scurtă dar politicoasă din partea Promoției Imobiliare & Co, anunțând-o că contractul ei expira și să nu va fi reînnoit. Doamna Depew nu fu tulburată prea mult: soțul ei ținea o prăvălie de antichități în afara orașului; se va instala și ea într-o prăvălie alături.

   Steve nu dădu semne de viață toată ziua. Această tăcere o frământa pe tânăra femeie. Ce punea el la cale?
   După-amiază, unul din frigiderele băcăniei încetă să mai funcționeze. Reva chemă imediat electricianul. Pana provenea de la instalația electrică a imobului, explică el. Făcu o reparație provizorie.

   Coincidență? Da, desigur, își spuse ea. Steve avea prea mult orgoliu ca să recurgă la procedee atât de josnice.

   Mark telefonă marți după-amiază. Se întorsese de la Stealte. Bunicii lui Jade le dăduseră o ladă de mere din grădină; îi va aduce câteva chiar în seara aceea. Tânăra femeie ezită o secundă, apoi rușinată de lipsa ei de netuziasm, îi invită să vină să cineze amândoi cu ea.

   Friptura de miel și cartofii se încălzeau la cuptor când sosiră Mark și fiica lui. Micuța Jade se aruncă de gâtul Revei și o îmbrățișă, apoi se duse la bucătărie și deschise ușa cuptorului.

   - Ador mielul! strigă ea, împreunându-și mâinile cu un aer extaziat.

   Reva începu să râdă. Doar o fetiță de 10 ani putea vorbi de o friptură cu atâta entuziasm.

   - De asta ți-am pregătit-o, puișorul meu. Sunt mulțumită să te revăd.

   Mark veni la rândul lui. O sărută ușor pe obraz.

   - Bună seara! Ai o mină bună! Ți-am adus un cadou, adăugă el, dându-i un pachet mare.

   Era un aparat pentru fabricarea floricelelor de porumb. Reva fu mulțumită, bineînțeles. Copiii adorau floricelele, tot timpul îi cereau; acest aparat va înlocui cu succes cratița de care se servise până atunci.

   Dar nu se putu împiedica să nu se gândească la faptul că acest cadou era mai ales destinat lui Jade și lui Tommy. Rușinată de ingratitudinea ei, îl îmbrățișă pe Mark și promise să inaugureze această ustensilă chiar în seara aceea.

   Jade vorbi cu animație tot timpul mesei. Apoi se adunară toți trei în jurul telefonului și Reva formă numărul lui Bax. Așteptase sosirea lui Mark ca să-l sune pe fiul ei: acesta voia desigur să-i povestească meciul la care asistase.

   Micuțul vorbi câteva minute cu mama lui. Părea destul de trist.

   - Ce se întâmplă, dragul meu? întrebă ea. Ai probleme?

   - Nu.

   - Mark este alături de mine. Vrea să-i povestești meciul.

   Urmă o scurtă pauză.

   - Nu ne-am dus, anunță Tommy cu o voce care se voia indiferentă.

   - Într-adevăr? De ce?

   - Nu știu. Poate era prea departe.

   San Francisco nu se îndepărtase de stadion de când Bax îi promisese să-l ducă, se gândi tânăra femeie, furioasă. Încercă să-și ascundă enervarea.

   - Te va duce la stadion poate altă dată, spuse ea pentru a-l consola.

   - Da, poate, aprobă fiul ei fără a fi prea convins.

   Ei drăcie, ei drăcie și încă o dată ei drăcie! mormăi ea în sinea ei. Decepția copilului îi producea mare durere și nu putea face nimic pentru el.

   Mark luă receptorul. Cu o voce veselă, el îl anunță pe Tommy că se va forma o echipă de fotbal a copiilor din școlile primare când va începe școala. Băiețelul fu foarte interesat de această noutate. Când Reva luă din nou receptorul pentru a-i spune la revedere, i se păru deja mai bucuros.

   Închizând, ea apăsă ușor mâna lui Mark, ca pentru a-i mulțumi.

   După acest telefon, făcură floricele. Jase își umplu un cornet și se duse să-l mănânce în fața televizorului. Reva și Mark rămaseră la bucătărie, să-și bea cafeaua discutând.

   De fapt Reva nu prea participa la conversație: nu putea uita decepția fiului ei. Cum a putut Bax să-l facă să spere și apoi să-l decepționeze?

   Pierdută în gândurile ei, nu observă că Mark tăcuse. Fu un moment destul de lung de tăcere.

   - Ai luat masa la hotelul Shaman, se pare? spuse în sfârșit Mark pe un ton calm. Cu un necunoscut înalt și foarte seducător.

   El însoțise această descriere cu un mic surâs.

   - Anna Hamilton ți-a telefonat?

   Mark aprobă. Reva dădu din umeri cu un aer indiferent.

   - Era vorba de o masă de afaceri. Misteriosul necunoscut e noul meu proprietar, Steve McLand. Este președintele Promoției Imobiliare & Co.

   - Portretul trasat de Ann este asemănător?

   - Da, mai mult sau mai puțin. Compania a decis ca în final să nu demoleze clădirea. Au s-o renoveze, adăugă ea repede, pentru a evita să vorbească despre Steve.

   - Probabil că te bucuri de această noutate.

   - Da și nu, se strâmbă ea. Clădirea trebuie golită în timpul lucrărilor. Mi s-a propus să mi se răscumpere contractul, dar am refuzat.

   Mark încruntă sprâncenele cu un aer meditativ. Bău o înghițitură mai mare de cafea înainte de a continua:

   - La cât se ridică oferta lor?

   - Nu știu. Nu le-am pus întrebarea. N-am intenția să mă mut. Nu văd în ce măsură prezența mea ar deranja lucrătorii.

   - Este oare înțelept să respingi o ofertă înainte chiar de a o auzi?

   Era o remarcă rezonabilă, își spuse tânăra femeie în sinea ei. Totuși o agasă.

   Cu cea mai mare răbdare, îi explică de ce o mutare ar fi fost imposibilă. Dar Mark s-ar fi interesat de problemele ei, ar fi înțeles poate mai ușor.

   - Și culmea, unul din frigidere are o pană de curent acum, sfârși ea cu un suspin. De fapt acest lucru se datora unei funcționări proaste a intalației generale.

   - Proprietarul va plăti reparația?

   - Sper! În orice caz, am intenția să trimit factura companiei.

   - Și dacă refuză să-ți plătească?

   - Ce vrei să spui? mormăi ea, din ce în ce mai contrariată. Sunt obligați prin contract să facă acest lucru.

   - Reva, cred c-ai acționat cu prea multă grabă...

   - Mark! Acest om este de o aroganță insuportabilă. Se crede un adevărat Don Juan și are impresia că este irezistibil în fața femeilor, izbucni ea brusc.

   - Dar tu ai reușit cel puțin să-i reziști? se interesă bărbatul mai mult tachinând-o decât fiind suspicios.

   - Da!

   - Orice-ar fi, trebuie să te gândești la ofertă, reluă Mark, imperturbabil. Gândește-te, ei pot să-ți producă tot felul de necazuri: pot lăsa facturile neplătite, își pot organiza șantierul în așa fel încât să-ți fugă toți clienții... Și ce poți face? Când vei fi la capătul puterilor, o să-ți reziliezi contractul și vei pleca fără să obții de la ei nicio centimă.

   Reva, cu inima grea, fu obligată să recunoască faptul că el avea dreptate. Steve McLand putea să-i facă viața amară.

   - Ai face mai bine să te înțelegi cu ei.

   - Poate... acceptă Reva, în silă.

   Ideea de a capitula, de a-l vedea pe Steve triumfător, îi era insuportabilă.

   - Dar unde o să-mi instalez prăvălia?

   - Ai putea s-o închizi definitiv și să te căsătorești cu mine, sugeră Mark cu un mic surâs. Există un local gol în Black Street, adăugă el, văzând că ea nu răspundea nimic.

   Era evident că Mark nu se pricepea deloc la afaceri! Strada despre care vorbea el era în afara marilor artere, clienții ar fi trebuit să aibă chiar un plan pentru a o găsi.

   Reva își păstră acest gând pentru ea. Argumentele lui Mark o convinseseră; își va ceda contractul și se va duce la o agenție imobiliară chiar de mâine pentru a începe să caute altceva. Ronțăia gânditoare floricele de porumb.

   - Care a fost prima ta reacție când Ann ți-a vorbit despre dineul meu cu acest „frumos și misterios necunoscut”? întrebă ea.

   - M-am gândit că ai avut un motiv să te afli acolo și că-mi vei explica totul.

   Cât era de calm și rezonabil! El nu acționa niciodată impulsiv, rămânea mereu calm și măsurat... și într-o secundă, tânăra femeie fu cuprinsă de mânie. N-ar fi putut să se enerveze și el o dată?

   Ce ar fi făcut Steve McLand în asemenea împrejurare? Ar fi rămas impasibil auzind că prietena lui a fost văzută în compania unui alt bărbat? Această ideea era aproape comică! Și-l imagină foarte bine pe Steve grăbindu-se spre „Fin Gourmet”, gata să-i strângă de gât, pe ea și bărbatul în chestiune.

   Ba nu, se înșela, se gândi, brusc dezamăgită. Lui Steve McLand puțin îi păsa de faptele și gesturile ei. Pe el nu-l interesa decât imobilul.

   - Este târziu, trebuie să ne întoarcem. Jade trebuia să fie deja în pat. Mergem vineri la cinema?

   Reva acceptă imediat propunerea lui Mark. În fiecare vineri mergeau la cinema sau la patinoar, sau jucau cărți cu colegii lui de liceu.

   A doua zi, înainte de a se duce la prăvălie, tânăra femeie dădu două telefoane. Primul la o agenție imobiliară și al doilea la hotelul Shaman. Se hotărâse să accepte oferta lui Steve, dar numai după ce va negocia aprig prețul contractului.

   Se pregătise cu multă grijă pentru această discuție; astfel că fu foarte decepționată când auzi că Steve părăsise hotelul. Trebuia să-l cheme la biroul lui din Portland? Nu, mai bine îl mai lăsa câteva zile; asta îi va lăsa timp să se intereseze despre posibilitățile de închiriere.

   Jill trecu în după-amiaz aceea s-o vadă ca s-o invite să cineze la ea vinerea următoare. Una din prietenele sale japoneze îi promisese să-i pregătească o masă specifică țării ei.

   - Adu-l pe bărbatul care ți-a făcut cadou acel șal minunat, sugeră ea cu un aer degajat.

   - Aș fi încântată... adică... aș fi încântată să vin la tine dar noi am proiectat deja, Mark și cu mine, să mergem la cinema.

   - Foarte bine, nu-mi spune cine este generosul binefăcător, declară Jill făcând o mutră ca și cum ar fi fost profund rănită.

   - Pot să-ți spun doar un lucru: că nu este binefăcătorul meu.

   Reva primi o crudă confirmare a acestei declarații vineri dimineața, când își primi corespondența.

   Era o scrisoare recomandată, cu confirmare de primire. Semnă de primire, îi ceru lui Betty să se ocupe de clienți și trecu în spatele prăvăliei, rupând plicul cu vârful unghiei.

   De la primele cuvinte, se lăsă să cadă pe patul pe care i-l lăsase vechiul proprietar. Cu gâtul uscat, cu inima bătând, ea citi scrisoarea până la capăt, apoi o reciti în întregime.

   Noua ei firmă constituia o violare a termenilor contractului. Din acest motiv, Promoția Imobiliare & Co declara contractul de închiriere nul și neavenit. Localul trebuia golit până la sfârșitul lunii. Semnătura lui Steve McLand încheia pagina.

   Iată ce pregătea el când o amenințase! Dar avea într-adevăr dreptul să-i anuleze contractul?

   Reva se repezi la biroul ei, aprinse lampa și scotoci frenetic printre hârtii. Când răscumpărase prăvălia, abia aruncase o privire la contract. Doamna Parker îl semnase cu ani în urmă și nu avusese niciodată necazuri.

   Găsi în sfârșit dosarul și-l examină cu atenție. Da, era clar stipulat, cu litere mici, abia vizibile: era interzis să agăți firme deasupra trotuarului.

   Era ridicol! se enervă Reva plimbându-se de colo colo. Majoritatea acestor clauze erau complet arhaice, nimeni nu le mai lua în seamă. Nu trebuia să livrezi cărbunele de încălzit după ora 10, trebuia să veghezi la întreținerea becurilor...

   Nu era posibil ca Steve s-o oblige să respecte o interdicție atât de absurdă! Și chiar dacă avea dreptul, era obligat să-i acorde un răgaz ca să remedieze această situați! Dar atunci... va trebui să scoată firma nouă? Niciodată! Își va lua un avocat și...

   Un avocat. Un proces. Cheltuieli.

   Totul se va petrece așa cum prevăzuse Mark: compania îi va crea încontinuu noi necazuri până în ziua când, la capătul nervilor, ea va prefera să plece. Mai devreme sau mai târziu, Promoția Imobiliară & Co va câștiga.

   Starea Revei trecu alternativ de la furie la disperare. Cel mai cuminte ar fi să-l sune pe Steve și să termine cu această afacere. Dar nu reușea să se resemneze.

   În sfârșit, la ora 5, ridică receptorul suspinând și chemă birourile Promoției Imobiliare & Co la Portland. Domnul Steve McLand plecase deja. Va fi absent tot weekend-ul, i se spuse. Putea fi găsit la hotelul Shaman, la Baie du Couteau.

   De ce revenise în regiune? Mai complota altceva?

   Tânăra femeie formă numărul hotelului cu o mână tremurândă și ceru să vorbească cu domnul Steve McLand. Camera lui nu răspundea. Telefonista îi propuse să-și lase numărul.

   Reva începuse să-și silabisească numele, când aceasta o întrerupse:

   - Ah! Doamna Jonathan! Domnul McLand a lăsat un mesaj pentru dumneavoastră. O secundă, vă rog. Iată: vă dă întâlnire la orele 7 în această seară, în saloanele hotelului.

   Reva era gata să se sufoce de mirare și de furie. Mormăi un mulțumesc slab și închise repede.

   Câtă obrăznicie! Să îndrăznească s-o invite, nu, s-o convoace cu o asemenea aroganță! Cum? Ea trebuia să se ducă la locul indicat, la ora aleasă de el? Nu, nu se punea punea problema! Nu era o marionetă ale cărei sfori putea să le tragă cum dorea!

   Era la fel de furioasă când sosi ora închiderii, dar nu mai era atât de hotărâtă să se împotrivească. Dacă voia să negocieze răscumpărarea contractului cu el, trebuia să-i vorbească. Și dacă ea refuza să-l întâlnească în seara asta, era capabil s-o evite sistematic în viitor, până când va fi prea târziu.

   Cu oarecare silă, îl sună pe Mark și-i spuse că va sosi cu întârziere, explicându-i pe scurt de ce. Îi promise că va veni cât mai repede.

   Întoarsă acasă, se hotărî să nu mănânce nimic înainte de întrevederea cu Steve. Va regla această afacere rapid și se va grăbi să mănânce un sendviș cu Mark și Jade.

   Alegerea unei toalete îi luă mai mult timp. În picioare, în furou în fața dulapului, își inspectă îndelung garderoba. Nu dorea să-l onoreze pe domnul McLand arborând o ținută prea frumoasă. Un jjeans și o bluză vor fi suficiente, își spuse ea în sfârșit.

   În momentul când își scotea aceste haine, împinse provocarea și mai departe: Tomm îi oferise un tricou roz aprins, împodobit cu o pisică cu un surâs satisfăcut. Ei bine! Pe ăsta o să-l poarte în seara asta! Și dacă nu era destul de elegantă pentru hotelul Shaman sau pentru Steve, cu atât mai bine!

   Reva simți că spiritul ei de bravadă o părăsește puțin când intră în holul hotelului: îmbrăcămintea ei distona într-un fel jenant în atmosfera luxoasă și rafinată a locului.

   Steve veni imediat în întâmpinarea ei. El purta un pantalon de flanelă gri și un pulover bordo, o ținută lejeră, desigur, dar perfect prezentabilă.

   Drace! mormăie ea în sinea ei; fusese destul de proastă să se îmbrace astfel! Ar fi trebuit să aleagă rochia cea mai frumoasă pentru a fi în avantajul ei. În loc de asta, avea alura unei mici negustoreze venind să implore bunăvoința stăpânului.

   În orice caz, era prea târziu! Ea ridică ochii cu curaj, gata să-l înfrunte.

   - M-ai invitat să iau aperitivul, cred? spuse ea pe un ton demn.

   Ochii lui Steve străluciră de amuzament și... de altceva.

   - Într-adevăr, o aprobă el amabil.

CAPITOLUL 5

   Steve o apucă de cot și o conduse prin salon cu tot atâta respect ca și cum ar fi fost îmbrăcată în rochie de mătase.

   Reva îl blestemă în gând: își bătea joc de ea, era sigură, dar ce putea să facă? Ar fi fost cam greu să-i reproșeze că o trata cu politețe!

   - Vin alb? propuse el când se așezară.

   - Da, te rog.

   Cel puțin în sala aceasta, cu lumina cerunăt, vechiul ei jeans spălăcit era mai puțin bătător la ochi. Dar pisica mare pictată pe piept devenea aproape fosforescentă! Reva își netezi nervoasă părul.

   Tânărul bărbat se așeză confortabil în fotoliul lui și-și împreună vârful degetelor fără a spune nimic. Se bucura s-o vadă atât de jenată.

   Reva hotărî să ia cuvântul pentru a-și da curaj.

   - Am sunat la biroul dumitale din Portland, și mi s-a spus că-ți vei petrece weekend-ul aici, spuse ea cu un ton aproape acuzator.

   - Proiectul renovării imobilului a devenit prioritar. Ai primit desigur scrisoarea companiei?

   - Am primit scrisoarea dumitale, ripostă ea sec.

   Nu-l va lăsa să se ascundă în spatele companiei sau a arhitecților sau Dumnezeu mai știe a cui. Doar el era responsabil de această hotărâre.

   - Este doar o chestiune de legalitate; nu i-ai dat o prea atenție, sper?

   - O, nu, șopti Reva. Nu mai mult decât dacă aș fi fost călcată în picioare de un taur furios!

   - Hmmm.... am impresia că-mi porți pică, murmură Steve, făcând să sune cuburile de gheață în paharul său.

   Și nu se înșela deloc. Dar asta nu părea să-l afecteze.

   Reva se înfurie, simțindu-și mâna tremurând când bău o înghițitură de vin alb.

   - Să revenim la afacerile noastre, vrei? spuse ea sec.

   El își lăsă capul pe umăr.

   - Firma dumitale constituie o infracțiune, având în vedere clauzele contractului de închiriere.

   - Da, am descoperit acest lucru acum, examinând cu lupa cuvintele imprimate în subsol. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu mă încălzesc cu cărbuni. Căci altfel, precis ai fi găsit un nou motiv de violare a contractului.

   Steve se mulțumi să râdă.

   - Un acord este un acord, indiferent care ar fi inconvenientele, rosti el pe un ton sentențios.

   - Am trimis factura electricianului companiei dumitale. Conform termenilor contractului, proprietarului îi revine sarcina să finanțeze acest gen de reparații.

   - În ceea ce ne privește, noi ne vom ține angajamentele, o asigură tânărul cu un aer amabil.

   Începu să-i explice în detaliu lucrările de refacere proiectate pentru imobil.

   Permisul de construire fusese obținut chiar în dimineața aceasta. Lucrătorii nu vor întârzia să înceapă reparațiile. Arhitectul făcuse noi propuneri pentru modernizare.

   În ciuda ei, Reva îl ascultă pe Steve cu mare atenție: diferitele proiecte era ingenioase și originale.

   O pereche de vârstă mijlocie se apropie de masa lor pentru a-l saluta pe Steve. Acesta îi prezentă ca pe niște prieteni din Portland.

   - Reva ține o mică prăvălie aici, le explică el, „Au fin gourmet”. Veți putea să-i faceți o vizită. Are produse de excelentă calitate.

   - N-o să uităm, promise femeia cu un surâs amabil.

   Reva gemu în sinea ei: cine va avea chef să meargă la o comerciantă atât de puțin îngrijită cum era în seara aceasta? După plecarea lor, îi mulțumi lui Steve în silă.

   - Pentru puțin, răspunse el aplecându-se spre ea și luându-i mâna. Reva, în ciuda a ceea ce crezi, n-am niciun chef să te aduc la faliment. Doar că...

   - Doar că sunt un obstacol nenorocit în calea progresului, completă ea cu amărăciune.

   - Un obstacol încântător și foarte dorit.

   Spusese toate acestea cu o voce dulce, învăluitoare. Ochii lui negri aveau strălucirea potolită a catifelei. Reva se simți prinsă în privirea lui și avu impresia că se afundă într-o spirală vertiginoasă fără sfârșit.

   - Eu... eu trebuie să plec...

   Se simțea fără putere, ca magnetizată de o forță invizibilă, care-o lipsea de toată voința.

   - Eu... aș dori să rezolvăm acea problemă a contractului.

   - Să mâncăm mai întâi, decretă Steve pe un ton categoric.

   - N-am o ținută potrivită unei săli de restaurant!

   - Este adevărat, recunoscu el cu un mic surâs. Poate c-ai prevăzut altceva? Ouă tari în nisip, de exemplu?

   - Nu!

   - În acest caz o să comand să ni se aducă o masă în cameră și...

   - Nu! repetă Reva mai vehement.

   Se opri pentru a-și reveni. De ce se lăsase antrenată în această conversație periculoasă?

   - Să rezolvăm imediat diferendul nostru, reluă ea, uitându-se ostentativ la ceas. Am o întâlnire în seara asta.

   - Într-adevăr?

   Pentru prima dată, Steve păru că aproape își pierde calmul. Figura lui se înăspri.

   - Ce fel de întâlnire?

   - Nu sunt obligată să-ți răspund.

   - Te duci să-ți întâlnești „prietenul foarte apropiat”?

   Reva se uită la el cu răceală.

   - Da, tocmai de aceea nu am timp să...

   - Cum ar reacționa dacă ai întârzia? se interesă Steve pe un ton calm. Va veni să te caute și să te ia cu forța? M-ar provoca la duel?

   - Nu spune prostii, se răsti ea iritată. Mark este răbdător și înțelegător... două calități cu care nu te poți mândri, desigur.

  Precis, acum va face un comentariu ironic asupra felului cum se îmbrăca pentru a se duce la o întâlnire! Reva se îmbufnă. Dar răspunsul lui Steve o luă pe nepregătite.

   - Pot să fiu foarte răbdător și înțelegător când trebuie, spuse el cu blândețe. Mark... Mark și mai cum?

   Surprinsă de această întrebare, Reva răspunde fără să se gândească:

   - Crossman.

   - Crossman, repetă Steve, ca pentru a-și aminti mai bine. Vorbește-mi de acest Mark Crossman.

   Era gata să refuze, dar își reveni la timp. La urma urmei de ce nu? De ce să nu-i descrie minunatele calități ale lui Mark?

   - Mark este profesor de matematică la liceu. Este un excelent pedagog. Fiul meu, Tommy, este foarte atașat de el. Este tot ceea ce tatăl lui Tommy nu era: responsabil, cu bun simț, demn de încredere; nu-și petrece viața alergând după himerei, este răbdător cu Tommy; au o grămadă de activități în comun: sport, aeromodelism... Soția lui Mark a murit într-un accident de mașină acum câțiva ani. El are o fată, Jade, cu 2 ani mai mare decât fiul meu. Este un copil adorabil. Eu... Eu am vrut întotdeauna să am o fată.

   - Ei bine, Mark Crossman este un veritabil model de virtute! Și familiile voastre sunt făcute una pentru cealată. De ce nu te-ai măritat încă cu acest soț potrivit?

   - Eu... mă mai gândesc la asta.

   Jenată, tânăra femeie își aplecă ochii și se jucă cu paharul.

   - Mi-ai enumerat toate meritele unui tată perfect, observă Steve. Dar nu cele ale omului însuși.

   Acest comentariu făcu să-i crească jena.

   - Este foarte inligent, calm, simplu...

   Propria ei voce ezitantă, defensivă, îi făcu rușine. Tăcu încruntând ușor sprâncenele.

   - Loial, credincios și meritoriu, completă Steve cu un aer ironic. Dar ce gândești despre el ca amant?

   - Nu asta mă interesează în primul rând la un bărbat! spuse ea furioasă.

   Steve se aplecă spre ea și-i atinse obrazul cu un deget. Acest simplu contact îi produse o senzație de descărcare electrică; tresări. În expresia lui Steve nu mai era nici urmă de ironie sau de amuzament.

   - Reva, Mark va fi un tată foarte bun pentru Tommy. Dar pe tine va ști el oare să te mulțumească?

   Cuvinte pronunțate încet, într-un murmur abia auzit. Dar ele răsunară în mintea tinerei femei ca într-o cameră cu ecou.

   Să te mulțumească... să te mulțumească...

   Înnebunită, ea îi luă mâna ca să-l împiedice să continue mângâierea ușoară și insistentă. Degetele ei se închiseră nervos în jurul pumnului lui Steve și respirația i se acceleră. Ceea ce-i spusese el o punea pe gânduri de mai multă vreme. Dar refuzase întotdeauna să-și mărturisească.

   - Îți trebuie un bărbat care să te iubească trup și suflet, continuă el nemilos. Profund, cu pasiune...

   - Este ridicol. Este un vis de adolescență.

   - Crezi?

   Reva ridică spre el niște ochi imenși. Se simțea amețită, la limita leșinului... Vinul, se gândi ea. Băuse probabil prea mult vin.

   Totul se amesteca, auzea un zgomot confuz de muzică, de voci. Oameni mergeau prin sală, treceau pe lângă masa lor, dar ea nu-i mai vedea. Steve o magnetiza, el...

   - Ia masa cu mine, șopti el.

   Reva scutură din cap, într-un efort ca să-și revină, pentru a se elibera de această vrajă inexplicabilă.

   - Nu, nu pot. Într-adevăr nu.

   - Atunci vino la mine, după ce-l vezi pe Mark.

   Îndrăzneala acestei sugestii o împietri o fracțiune de secundă.

   - Nu! strigă ea. Cum îndrăznești să-mi propui așa ceva?

   Se lăsase antrenată prea departe, trebuia neapărat să readucă această discuție pe un teren mai puțin periculos.

   - Am deviat, cred, spuse ea cu o voce mai hotărâtă. În legătură cu contractul...

   - La dracu` cu acest blestemat contract! Dacă este imposibil în seara asta, să ne vedem mâine.

   - Lucrez.

   - Mâine seară. Ne vom duce să dansăm undeva.

   - O să te hotărăști odată să înțelegi? Am spus nu, izbucni Reva. Nu, nu și iar nu! Nu vreau să te revăd. Nu simt nimic pentru dumneata!

   - Nu te atrag?

   - Nu!

   - Mincinoaso, spuse el cu jumătate de voce.

   Tânăra femeie tresări, speriată.

   - Reva să încetăm să ne comportăm ca doi copii. Suntem atrași unul de celălalt, s-o recunoaștem, în loc să ne jucăm de-a...

   - Dumneata poate te joci, dar eu sunt serioasă, i-o tăie ea. N-am venit aici în seara asta pentru că te găsesc irezistibil, ci pentru că mă gândesc la viitorul afacerii mele comerciale.

   Timp de o secundă, crezu că reușise în sfârșit să-l scoată din fire. Dar aproape imediat, Steve se rezemă de scaunul lui, arborând un zâmbet încrezător. O apucă o teamă surdă.

   - Foarte bine, să vorbim despre contract, declară el încrucișându-și brațele. Dar după părerea mea, nu este nimic de discutat.

   Ce voia oare să spună?

   - Trebuie să decidem asupra sumei pe care compania mi-o va vărsa pentru a-l răscumpăra. Contractul este încă valabil pentru o durată de 2 ani. Așa că...

   - De ce trebuie să-l răscumpărăm? o întrerupse el, cu un aer flegmatic. Ai comis o infracțiune. Dar poate că n-ai citit scrisoarea noastră?

   Oh, ba da! O citise și o recitise. Dar ea nu văzuse, sau nu dorise să vadă toate consecințele. Steve va refuza să-i dea o singură centimă. Va pierde totul.

   - Vei putea să mă arunci în stradă? se bâlbâi ea, nevenindu-i să creadă.

   - Oh! Vei avea oricum posibilitatea unui recurs la tribunal!

   - Este nedrept!

   Ea se sculă dintr-o săritură.

   - Nu poți să mă gonești dacă nu mai calc reglementările voastre diabolice!

   - Reva, calmează-te.

   Îi încercui pumnul.

   - N-am avut niciodată intenția...

   Steve se opri brusc pentru a examina cu un aer neîncrezător paharul pe care-l ținea în mână. Desigur își amintea de o altă discuție...

   - Firma nu va mai fi acolo mâine dimineață, anunță tânăra femeie pe un ton mohorât.

   Reva mai ținu paharul câteva secunde în mână înainte de a-l pune pe masă. Steve scoase un suspin de ușurare.

   - Este mai bine, aprobă el. În prezent, dacă vrei să te reașezi și să discuți în mod rezonabil...

   - Sunt dezolată, dar trebuie să contactez întreprinderea care mi-a montat firma.

   Cu capul sus, ea-i întoarse spatele și se îndepărtă cu pași mari. De îndată ce trecu de ușă, își abandonă atitudinea demnă și... începu să alerge.

   Drumul până la ea fu făcut într-un timp record. Reva sări din mașină, traversă grădina, deschise tare ușa și se repezi în salon fără a avea grijă s-o închidă după ea.

   Observă că numărul întreprinderii era notat în carnet. Îl formă în grabă... și scoate un geamăt auzind robotul. Închiseseră deja pentru weekend.

   Nu putea amâna până luni. Se lăsă să cadă pe un fotoliu și răfoi cartea de telefon. Nu mai exista nicio altă firmă de acest gen în Baie du Couteau.

   Poate că firma nu era așa greu de demontat? Doi oameni o agățaseră. Mark și cu ea vor putea s-o dea jos.

   Fără a pierde o secundă, îl sună pe Mark și-i povesti totul. Când termină se făcu liniște.

   - Vrei să scoatem această firmă noi înșine? repetă Mark cu o voce neîncrezătoare.

   - Da!

   - Reva! Știi ce oră este acum? Jade este deja în pijama.

   - Am fi stat mai mult dacă am fi mers la cinema, ripostă ea iritată. Ne va lua doar câteva minute: este vorba să desfacem doar câteva șuruburi.

   - Nu poți să aștepți până mâine dimineață?

   Tânăra femeie ezită. Dorea s-o scoată chiar în seara asta, dar dacă trebuia...

   - Promiți să vii să mă ajuți la prima oră?

   - Draga mea Reva, ești sigură că te-ai gândit bine? întrebă Mark pe un ton liniștitor. Ești în acest moment surescitată...

   - Natural! Cum aș putea să nu fiu? Compania mă amenință să mă azvârle în stradă fără cea mai mică compensație.

   - Nu vor întreprinde nimic înainte de luni, obiectă el rezonabil. Între timp vei contacta întreprinderea ca să vină să dea jos firma. Mai bine să lași oameni de meserie să se ocupe. Ei nu vor strica firma.

   În halul în care era, Reva nu se gândea deloc ca s-o păstreze în stare bună. Dorea doar s-o scoată.

   Și dacă Steve McLand va căuta un alt mijloc ca s-o facă să elibereze locul, ea îi dorea noroc! De-acum înainte va respecta întocmai toate clauzele contractului și nimic, nici amenințări, nici mângâieri, n-o vod influența!

   - Deci, refuzi să mă ajuți?

   Avea deja degetul pe întrerupător, gata să închidă.

   - Nu! Doar că ești prea impuslivă. Există destui factori de care să ții seama. Dacă te calmezi și dacă te gândești...

   - Mark, m-am gândit!

   Reva puse receptorul în furcă brutal.

   Existau „mai mulți factori de care să ții seama” când Mark trebuia să ia o hotărâre. Mark punea în balanță întotdeauna pro și contra. Mark ținea seama de toate înainte de a acționa. De obicei ea găsea prudența și moderația lui admirabile.

   Dar acum avea nevoie să dea jos firma, chiar în seara aceasta!

   Cutia de unelte a lui Bax rămăsese în garaj. Reva se duse acolo repede.

   Nu avea nicio idee cum trebuie să procedeze ca să scoată firma, dar aruncă ciocanul, cleștele, șurubelnița, gura de lup, în portbagajul mașinii.

   Când ajunse în fața prăvăliei, se indignă din nou. Streașina de care era agățată firma avea dreptul să intre deasupra trotuarului, dar nu și firma. Era ilogic, absurd, injust, ridicol...

   Dar la ce bun să se mai enerveze? Se afla aici ca să dea jos firma și o va face. Dacă măcar s-ar fi uitat bine la lucrătorii care veniseră s-o pună!

   Bineînțeles că primul lucru era să ajungă la ea.

   Reva traversă magazinul slab luminat de lămpile străzii și se duse să-și ia scara din spatele prăvăliei. Era grea, dificil de mânuit: tânăra femeie respira greu când ieși afară. Fixă scara pe zid, sub streașină și înjură. Lumina nu era suficientă și trebuia să pipăie în întuneric.

   Se sui pe prima treaptă a scării cu precauție. Totul se petrecu bine. Urcă până sus cu mai multă siguranță. Din păcate, firma era prea sus!

   Trebui să se dea jos, să deplaseze scara, s-o sprijine din nou. De data ceasta Reva se află la înălțimea dorită.

   Își băgă mâna în spatele firmei; era prinsă de o bârnă groasă, cu 5 sau 6 șuruburi. Era suficient să le desfacă și totul va cădea.

   Reveni pe trotuar, își luă uneltele și reîncepu ascensiunea. Preliminariile fiind făcute, putea să înceapă munca.

   Chiar în acel moment, o mașină ajunse în trombă și parcă chiar în fața lui „Au fin Gourmet”. O portieră se izbi, o siluetă înaltă traversă trotuarul și se propti la piciorul scării.

   Cu tot întunericul, Revei nu-i fu greu să recunoască pe noul venit.

   - Ce naiba faci acolo sus? o apostrofă el punând mâna pe scară.

   - Nu se vede? Scot firma.

   Steve scoase o înjurătură.

   - Eram sigur că vei face o asemenea prostie.

   - Nimeni nu ți-a spus să vii!

   - Reva, dă-te jos de acolo!

   Nu era o rugăminte, era un ordin. Ca răspuns, ea lăsă să cadă primul șurub. Mica piesă de metal se rostogoli pe trotuar și intră în șanț.

   - Reva...

   Tânăra femeie dădu câteva lovituri de ciocan în firmă.

   - Te comporți ca un copil capricios! explodă Steve când Reva se opri din ciocănit. Vrei să cobori ca să putem discuta în mod rezonabil?

   - Ai spus-o singur, nu există nimic de discutat!

   Cum să ajungă la șurubul următor? Atâta timp cât Steve va rămâne aici, nu era prudent să se dea jos pentru a deplasa scara. Cu îndrăzneală, ea se aplecă spre stânga. Da! O să meargă!

   - Dacă n-ai avea un caracter atât de al dracului, m-ai fi ascultat până la sfârșit, adineauri la hotel!

   - Am ascultat destul.

   Partea de sus a scării alunecă ușor pe dreapta, cu un scârțâit neliniștitor.

   Reva își ținu respirația. După câteva secunde, deoarece nimic nu mișca, se puse din nou la lucru.

   - Voiam să-ți spun că noi nu eram obligați să-ți răscumpărăm contractul, dar suntem totuși gata să-ți facem o ofertă generoasă.

   Steve făcu doi pași pentru a încerca să vadă fața femeii.

   - Nu, mulțumesc. Nu am nevoie de „generozitatea” voastră! Și contractul meu nu este de vânzare. Imediat ce voi scoate această firmă, nu voi mai fi infractoare. „Au fin Gourmet” va rămâne aici!

   Scoase și al doilea șurub care căzu jos cu o rezonanță de metal. Acest sunet și înjurătura pe care Steve o scoase, avură efectul unul muzici delicioase. Reva zâmbi în întuneric.

   Continuarea operațiunilor era mai complexă. Va trebui să se deplaseze pentru a ajunge la șurubul următor, deci trebuia să coboare pe trotuar, acolo unde Steve o aștepta. Doar dacă...

   Punându-și gura de lup în buzunarul jeansului ei, tânăra femeie apucă firma cu ambele mâini și-și trecu un picior pe sub ultima treaptă. Se ridică ușurel, rezemându-se de firmă, și trase scara cu câțiva centimetri.

   Totul se petrecu perfect, până în momentul când dori să se odihnească cu toată greutatea pe bara de sus. Picioarele scării, prost așezate pe trotuar, derapară.

   S-ar fi strivit de pământ, dacă Steve n-ar fi reacționat imediat. Cu un gest propti din nou scara și o ținu solid pe loc.

   Reva își sprijini fruntea de firmă și respiră. Avea fața transpirată și inima îi bătea să se rupă.

   - Și acum? O să cobori înainte să-ți frângi gâtul, blestemat ca de catâr?

   Tânăra femeie își șterse mâinile de pantaloni.

   - Nu, nu mă voi da jos înainte de a scoate această firmă ca să intru în legalitate!

   - Reva, dacă nu vii imediat jos, urc eu să te iau!

   Fără să răspundă, ea își luă gura de lup și atacă al treilea șurub. Lucra mai repede acum. În câteva minute, frumoul panou de lemn va cădea la pământ.

   Simți scara mișcându-se încet când Steve își puse piciorul pe prima treaptă și-și aruncă o privire spre el. El ezită o secundă și renunță la escaladare. Se îndoia că scara va susține greutatea a două persoane.

   Cu seninătate, mai învârti de câteva ori cleștele, sfârșind prin a mai desface un șurub, și-i dădu drumul. Acum trebuia să reînceapă manevra periculoasă de adineauri.

   Fără să ezite, ea își mută piciorul, se înălță câțiva centimentri...

   Steve își înăbuși o exclamație și prinse scara.

   - Foarte bine! mormăi el cu o voce furioasă. Ai câștigat!

   Reva se aplecă pentru a-l vedea. Avea o expresie de resemnare furioasă.

   - Ce-am căștigat? întrebă ea, bănuitoare.

   - Prăvălia ta poate rămâne aici. Vom lucra în jurul tău. Nu știu cum vom putea, dar ne vom descurca într-un fel sau altul.

   Ea se întoarse pentru a se așeza pe jumătate pe o treaptă.

   - Adevărat? Nu este o viclenie?

   - Acum îți trebuie și o confirmare în scris?! izbucni Steve.

   - N-ar fi o idee rea.

   El o fulgeră din priviri.

   - Ar trebui să te mulțumești cu cuvântul meu!

   - Nu-mi mai faci necazuri? N-o să mă mai ameninți? Voi putea să-mi continui comerțul în mod normal?

   - Atât de normal cât va fi posibil, date fiind împrejurările.

   Reva își micșoră ochii. Dorea să mai obțină o satisfacție.

   - Și firma o să rămână la locul ei?

   Tânărul scoase un suspin.

   - Da, Reva, ajunge! Coboară imediat. Nu vreau să am moartea ta pe conștiință!

   Triumfătoare, cu un surâs larg pe buze, ea începu să coboare.

   Atunci, scara căzu.

CAPITOLUL 6

   Când se simți căzând, Reva scoase un strigă de frică și se aplecă înainte pentru a-și scoate picioarele prinse între două trepte.

   Steve nu lăsase scara din mâini. Făcu tot ce putu pentru a încerca să restabilească echilibrul scării, dar Reva îl lovi ca un bici. Căzură la pământ, cu mâinile și picioarele amestecate. Capul Revei se lovi violent de ceva, încât văzu stele verzi.

   Rămaseră câteva minute culcați pe caldarâm, loviți, buimaci, imobili.

   Reva își reveni, simțind o mișcare. Se îndreptă cu greutate și îngenunche. Steve se așeză, scutură din cap și-și masă obrazul cu o strâmbătură.

   - Steve, cum te simți?

   - Bine, cred. Tu?

   - Bine...

   Ea îi puse temătoare mâna pe braț.

   - Am căzut pe tine.

   - Mi-am dat seama, mormăi el.

   - Cred că te-am lovit la maxilar în cădere.

   - Bănuiam că ai capul tare... Acum sunt sigur.

   - Îmi pare rău, mormăi ea.

   Pe ea n-o durea nimic, dar era încă amețită din cauza șocului.

   - Nu puteam ghici că scara se va prăbuși.

   - Orice idiot ar fi înțeles văzându-te urcând și coborând scara ca o maimuță înfuriată!

   Orice idiot! Maimuță înfuriată! explodă ea în sinea ei.

   - Nu m-aș fi urcat niciodată acolo dacă nu m-ai fi amenințat în mod ridicol! ripostă ea pe un ton înțepat.

   - Nu era un motiv ca să mă supui acestui gen de șantaj!

   - Șantaj? Eu?

   - M-ai obligat să cedez exigențelor tale sub constrângere.

   Reva se sculă și-și puse pumnii în șold.

   - Și bineînțeles că vei reveni acum asupra cuvântului dat!

   Steve își mișcă cu grijă mâinile și picioarele pentru a-și da seama dacă nu are nimic rupt. Apoi se sculă, ștergându-se de pref.

   - Nu, mormăi el. Îmi voi ține cuvântul dat. Avocatul meu își va smulge părul din cap și șeful meu de șantier o să scoată niște strigăte, dar...

   - Altfel spus, îmi acorzi o favoare imensă!

   - Protejându-te cu corpul meu și doar pentru că m-ai încolțit.

   - Există fel de fel de metode pentru a exercita o presiune asupra oamenilor, îl ironiză ea. Ale mele sunt mult mai eficace decât ale tale.

   Întorcându-se, se duse la scară și încercă s-o ridice. Dar spre surprinderea ei, forțele o părăsiră, începu să tremure din toate membrele.

   Steve se duse lângă ea și o împinse la o parte.

   - Lasă-mă pe mine.

   - N-am nevoie de ajutorul tău!

   - Mulțumește-te să ții ușa deschisă și taci odată!

   Reva ezită, apoi cedă. De fapt se simțea prea slabă pentru a duce o povară cât de mică.

   Tovarășul ei transportă scara până în spatele prăvăliei. Ea îi arătă unde s-o pună și ieși apoi cu el, fără să spună vreun cuvânt. Ajunși afară, încuie ușa și se întoarse spre el.

   - Mulțumesc, declară ea sec. Pot deci să consider că n-am primit niciodată scrisoarea voastră recomandată, nu-i așa?

   Steve se făcu că n-a auzit întrebarea.

   - Urcă-te în mașina mea.

   - Nici nu mă gândesc!

   - Nu ești în stare să conduci. Te voi conduce acasă pentru a fi sigur că nu vei produce o nouă catastrofă.

   Reva își reținu protestele vehemente care-i veneau pe buze. Avea dreptate. Tremura încă și o migrenă cumplită îi ciocănea în tâmple. Își dăeea seama de imprudența purtării ei. Dumnezeule! Putea să moară!

   Totuși, înainte de a se sui în mașină, se aplecă pentru a culege șuruburile de pe trotuar și din șanț. Văzând acestea, Steve ridică ochii la cer cu un aer obosit.

   - M-ai autorizat să păstrez firma, bomăni ea. Va trebui s-o fixez.

   - Dar să n-o faci tu, se mulțumi el să răspundă.

   Nici unul, nici altul nu pronunțară vreun cuvânt în tot timpul drumului.

   Când ajunseră în fața casei ei, Reva aruncă o privire furișă spre el. Se simțea caraghioasă: ar fi trebuit într-adevăr să aștepte ziua de luni pentru a încredința unui profesionist sarcina de-a scoate firma.

   - Te doare maxilarul? întrebă ea cu timiditate.

   - Evident! Și mă dor și șoldul și coastele. Dar mai ales mi-ai rănit amorul propriu. Este pentru prima dată când pierd o luptă în fața unei greutăți de categoria pană, ca tine!

   - Ei.... există un început pentru toate, încercă ea să glumească.

   Steve nu-și descreți fruntea. El opri motorul și rămase așezat, cu ochii fixați înainte lui, fără a coborî să-i deschidă portiera. Reva ieși din mașină, apoi se aplecă pentru a-i vorbi prin fereastră.

   - Aș putea să-ți dau o aspirină? Dacă n-ai mâncat, aș putea să-ți prepar o omletă...

   Steve bătu darabana pe volan; el se întreba dacă era prudent să rămână lângă o asemenea furie.

   - Îți promit că nu-ți arunc cafeaua în față.

   - De acord.

   Nu părea convins, dar o urmă totuși până în acasă. Acolo, se îndreptă către sala de baie fără să-i ceară permisiunea.

   Reva scoase ouă din frigider și le bătu într-un castron. Le turna în tigaie atunci când apăru Steve. Acesta se spălase pe față și-și scosese puloverul.

   - Ți-am luată două cașete de aspirină.

   - Sper să-ți facă bine... Dar precis nu-ți vor însănătoși rana de amor-propriu.

   O secundă era pe cale să izbucnească în râs, dar se reținu și-și încruntă sprâncenele.

   - N-aveai întâlnire cu Mark Crossman? se interesă el așezându-se pe taburet.

   - L-am sunat pentru a contramanda.

   Nu ținea să-i spună detaliile conversației ei cu Mark. Și mai ales, simțea nevoia subtilă de a face pace cu Steve. De ce? N-ar fi știut să-și explice.

   Ar fi trebuit să se mulțumească cu triumful ei, și totuși...

   - Voi încerca să nu-i deranjez pe muncitori când vor lucra în imobil, se auzi ea spunând cu o voce conciliantă.

   - O să-i jenezi cu simpla ta prezență.

   - Hmm... mi se pare că nu știi să pierzi?

   În sfârșit, văzu colțul gurii lui tresărind, apoi transformându-se într-un surâs.

   - Este adevărat, mărturisi el.

   Se așezară la masă și mâncară cu multă poftă, vorbind puțin.

   Steve avea aerul gânditor. Când își goli farfuria, el o împinse și o privi pe Reva fără un cuvânt.

   - Vrei să rămâi aici tot weekend-ul? întrebă ea în sfârșit, pentru a rupe tăcerea.

   - Nu știu încă... Am fost destul de brutalizat până acum.

   - Și eu la fel, ripostă ea râzând.

   Se ridică și întinse brațul pentru a-i lua farfuria. Dar el o apucă de mână și o trase spre el, făcând-o să ocolească masa.

   - Ești o fire combativă, nu-i așa?

   - Te rog...

   Steve părea pe jumătate căzut în admirație, pe jumătate supărat. O cuprinse de talie pe Reva și o ținu în picioare lângă el.

   - Mai întâi te ridic împotriva Promoției Imobiliare & Co și reușești aproape singură să te opui proiectelor ei. Apoi refuzi categoric să părăsești magazinul. Și acum, nu numai că te-am lăsat să rămâi, dar în plus ai reușit să-ți păstrezi și blestemata ta de firmă!

   - Nu făcea rău nimănui și voi o știați foarte bine.

   - Este exact, fu el de acord. Dar ai avut tupeul să rămâi cocoțată pe scară, să te tocmești cu mine, în loc să cobori de la o primă victorie!

   În timp ce vorbea își băgă mâna pe sub tricou și-i mângâia talia.

   Reva se rezemă pe umerii lui pentru a-l ține la distanță. O cuprindea un fel de lene și avea nevoie să mențină o anumită distanță între ei pentru a putea discuta serios.

   - Am nevoie de această firmă.

   - Te admir, mormăi el indispus. Admir oamenii încăpățânați, hotărâți să țină piept adversarilor lor.

   - Chiar când adversarul în chestiune se numește Steve McLand? îl tachină ea.

   - Mai ales în acest caz.

   Gura lui luase o fărmă supărată, aproape bosumflată. Rve luptă contra dorinței de a se apleca și a-l săruta.

   - Ce-ai fi făcut tu în locul meu? îl întrebă ea.

   - Același lucru, fără îndoială. Sau aș fi avut o altă reacție, tot atât de excesivă. Ne asemănăm, tu și cu mine.

   - Crezi? Eu sunt o idioată, o maimuță nebună și sunt excesivă. Aceste epitete ți se aplică și ține? Și de fapt, unde au dispărut frumoasele complimete pe care mi le făceai în primele zile?

   - Când îți vorbeam de umerii tăi minunați, de exemplu?

   El dădu la o parte partea de sus a tricoului, pentru a descoperi un umăr rotund și neted și îl sărută.

   - Am avut chef să fac acest lucru din primul moment când te-am văzut, murmură el lipit de pielea ei.

   Un tremur prelung o cuprinse pe Reva. Când el îi cuprinse gura, ea nu rezistă și-l sărută și ea.

   Atunci el o trase mai aproape de el, o strânse în brațe sărutând-o nebunește pe obraz, pe tâmple, pe gât. Puterea propriei sale dorințe o înfricoșă pe Reva. Ea, întotdeauna stăpână pe simțurile ei, era în prezent la cheremul lui.

   Dar de ce să reziste? Temerile ei nu făceau decât să-i mărească tulburarea. Nu avea chef să lupte, dorea să cunoască până la capăt această spirală vertiginoasă, să meargă mai departe în acest ocean când înfuriat, când calm.

   Când mâinile lui Steve, apoi buzele lui îi găsiră sânii, ea își dădu seama că este pierdută...

   Ca într-un vis, simți cum o ia în brațe și o duce în cameră.

   Fără să-i dea drumul, găsi mica lampă de la capul patului, o aprinse și numai atunci o puse pe pat, delicat, ca pe un obiect prețios.

   Cum de era goi pe cearșafurile proaspete, unul lângă altul? N-ar fi știut s-o spună. Era beată, beată de dorință și de pasiune, beată să primească sărutările și mângâierile lui, să i se dea înapoi cu aceeași dorință și același abandon.

   A fost... a fost o încântare, descoperirea unui univers pe care nu și-l imaginase niciodată, chiar în visele ei cele mai nebune. Avea impresia că suie un curcubeu luminos, că este transportată tot mai sus. Steve îi murmura cuvinte tandre și pasionate, o acoperea de mângâieri îmbătătoare...

   Se treziră noaptea și se iubiră din nou, cu o pasiune mai puternică, sălbatică, debordantă. Pe jumătate adormiți, corpurile lor fură din nou cuprinse de flăcări și se uniră.

   Veni apoi dimineața. Când Reva deschide ochii, îl găsi pe Steve, întins alături, ridicat într-un cot. O contemplase cu un surâs tandru și amuzat.

   - Știi că ești încântătoare atunci când dormi? murmură el.

   Și se aplecă peste ea, îmbrățișând-o cu o ardoare din ce în ce mai mare.

   Dar deodată, Reva tresări. Cât era ceasul? Dumnezeule! Va fi în întârziere!

   Cu un mic strigăt gâtuit, ea dădu la o parte cuverturile și se sculă dintr-o săritură.

   - Trebuie să fiu la prăvălie într-un sfert de oră!

   Făcu un duș într-un timp record și reveni fugind în cameră pentru a se îmbrăca. Steve, întins liniștit în pat, o privea îmbrăcându-se cu un aer foarte aprobator.

   - Hai! Nu mai sta acolo! îi spuse ea simțind cum roșește. Mașina mea a rămas în fața magazinului, să nu uiți! Trebuie să mă însoțești!

   Steve scoase un geamăt comic și se ridică. Reva îl urmări ducându-se la baie, cu un mers suplu și grațios. Părea o felină. Când ajunse în dreptul ei, se întoarse deodată către ea și o înlănțui cu o rapiditate deconcentrantă. O scânteie de dorință îi strălucea în ochi.

   Inima Revei începu să bată mai tare, un nou val de senzații o cuprindea, amenințând s-o înghită.

   - Nu! strigă ea zbătându-se și râzând totodată. Trebuie într-adevăr să merg la lucru! Ești nesățios.

   - Numai de tine... Hai! Termină repede să te îmbraci! Dacă nu, Baie du Couteau se va lipsi de negustoreasa ei favorită pentru o zi.

   Tânăra femeie se grăbi să-l asculte pentru a nu ceda tentației.

   Betty aștepta deja în fața prăvăliei când ajunseră. Reva o salută, cu obrajii roșii de jenă: strălucirea ochilor ei, tenul luminos al feței, nu riscau oare s-o trădeze? Se simțea atât de fericită, de vioaie, avea chef să danseze.

   Cu prețul unui efort deosebit, își compuse o expresie demnă și cuminte. Degeaba!

   - Ați încercat un machiaj nou în dmineața asta? o întrebă Betty un un aer perplex. Aveți o mină radioasă.

   - Un nou machiaj?

   O, nu! își spuse în sinea ei. Tocmai începuse o nouă viață, descoperise voluptatea. Nu era doar mamă. Era și femeie!

   - Este fără îndoială din cauza timpului. E foarte frumos, nu-i așa?

   Începutul dimineții fu destul de calm. Reva și Betty se schimbară pentru a-i servi pe cei câțiva clienți și profitară de momentele lor de pauză ca să pună ordine în rezerve.

   Către ora 10 și jumătate, Steve intă în prăvălie. Era ras proapăt și-și schimbase hainele. Ținea o pungă de hârtie bleu sub braț și câte o ceașcă de cafea în fiecare mână.

   - Ce-i asta? exclamă Reva, văzându-l că pune totul pe tejghea.

   El se aplecă și-o sărută zgomotos pe obraz.

   - Micul dejun. Chiar și amanții trebuie să se hrănească din când în când, adăugă el cu vocea înceată și cu un surâs complice.

   Reva se înroși. Întorcându-se spre Betty, o rugă să păzească prăvălia și-l precedă pe Steve în rezervă. Cei doi tineri se instalară alături pe pat și savurară cornurile calde.

   - Bine! declară Steve punându-și jos ceșcuța. Pentru seara asta...

   El era convins că vor petrece noaptea împreună. Timp de o secundă, Reva se gândi să protesteze, din reflex. Cu ce drept decidea el asupra timpului ei?

   Dar Reva nu avea chef de proteste, și o știa foarte bine. Cea mai mare dorință a ei era să-l revadă în seara aceea, și a doua zi, și... și încă multă vreme.

   Această idee îi strânse inima. Steve îi arătase că o dorește, îi spusese adesea cât de frumoasă o găsea și de atrăgătoare. Dar nu vorbise de dragoste, nu-i promisese nimic.

   Cu atât mai bine, încerca ea să-și spună. Trebuia să se mulțumească cu ceea ce-i aducea, era deja mult. Dar în adâncul inimii, Reva știa că în ceea ce-o privea, nu era vorba doar de atracție fizică. Dragostea nu era departe.

   Aceste gânduri o tulburau în mod confuz. Și era hotărâtă să nu-și strice această zi.

   - Aș putea să pregătesc masa, propuse ea, căznindu-se că arboreze un surâs vesel.

   - Ești o bucătăreasă excelentă, dar am alte proiecte pentru noi. Vreau să te duc undeva. Voi fi acasă la tine la ora 7. Ești de acord?

   - De acord.

   El o sărută ușor pe gură și ieși. În momentul când Reva vru să se ducă după el, Betty intră în rezervă. Tânăra își drese vocea și așteptă ca Steve să iasă din magazin.

   - Sunteți căutată la telefon, doamnă Jonathan. Este domnul Crossman.

CAPITOLUL 7

   Mark. O curpinse imediat un val de remușcări: nu se gândise la el din ajun!

   Dar rușinii îi succedă imediat teama. Desigur că Mark avea intenția s-o vadă în seara aceea. Or ea aceeptase o întâlnire cu Steve. Cum să facă? Să mărturisească adevărul nici nu se punea problema: Mark ar fi fost sandalizat. Se duse să răspundă.

   - Alo, Reva? Ți-am telefonat doar ca să-ți spun că prefer să rămâ acasă în seara asta. Jade nu se simte bine, este probabil începutul unui guturai.

   Tânăra femeie se necăji pentru fetiță, desigur. Dar nu se putut împiedica să nu simtă o oarecare ușurare: nu va avea nevoie să se explice imediat.

   Ea propuse să se ducă s-o vadă pe Jade după închiderea magazinului, și Mark acceptă imediat.

   Jade, ghemuită într-un fotoliu, privea la televizor, când sosi Reva. Mark ieșise să cumpere pizza.

   Fetița părea agitată dar nu avea fruntea fierbinte și nu tușea. Intrigată, Reva o întrebă: o doare capul? Nu. Stomacul? Nu. Instinctivi, tânăra femeie începu să-i pună întrebări de altă natură: a necăjit-o cineva? Poate. Era furioasă? Puțin.

   Și brusc, Jade îi povesti totul: în timp ce era plecată în vacanță, prietena ei cea mai bună își găsise o altă prietenă și acum, cele două fetițe nu mai vorbeau cu ea, și-și vorbeau la ureche pufnind în râs în spatele ei.

   Foarte mișcată. Reva luă fetița în brațe. Îi înțelegea foarte bine supărarea, întrucât așa i se întâmplase și ei când era copil.

   - Oh, puișorul meu! Îmi pare rău, murmură ea mângâind-o pe cap. Acest fel de probleme li se întâmplă tuturor mai devreme sau mai trâziu.

   - Tata zicea că-s proastă, hohoti Jade. El mi-a spus să mă duc să mă joc cu ele, și vom deveni prietene toate trei. Atunci m-am îmbolnăvit.

   Ca să nu fie obligată si iasă și să înfruntea privirea celor două fete. Oh, da! Reva cunoștea toate acestea. Trădarea, micile cruzimi ale copiilor puteau ăărea fără importanță pentru un adult, dar la 10 ani erau teribil de importante.

   Reva legănă mult timp fetița și-i povesti cum Janie Handerson, cea mai bună prietenă a ei, o părăsise cu ani în urmă. Ea nu minimaliză incidentul și o lăsă pe fetiță să plângă cât dorea.

   Lui Jade îi era ceva mai bine când apăru Mark.

   El îi propuse Revei să rămână la masă cu ei, dar cumpărase o pizza prea mică; nu contase pe prezenta ei. Așa că a putut să refuze oferta, fără să se simtă prea jenată.

   Înainte de a-i părăsi, ea îl sfătui pe Mark, în șoaptă, să-și păstreze fata acasă două sau trei zile. Apoi o îmbrățișă pe Jade și-i promise să revină a doua zi.

   Steve se instalase în living când ea ajunse acasă.

   Văzându-l acolo se tulbură. Era atât de frumos, de seducător. Dar mai ales nu se potrivea cu această cameră cu alură familială.

   Din cauza prezenței lui, ea vedea acum totul cu alți ochi: mobilele patinate de vreme, bibelourile, fotografiile de familie, ilustrata de ziua mamei pictată de Tommy și pusă la locul de onoare, pe televizor...

   În mijlocul acestui decor cunoscut, Steve părea un animal în jungă, moment rătăcit într-un loc civilizat. Și asta o neliniștea și o atrăgea totodată. Încercă să-și potolească bătăile inimii.

   - Nu te așteptam atât de curând.

   El o contempla cu un mic surâs gânditor, ca și cum își propunea s-o ia în brațe și s-o ducă imediat în dormitor. Era ceva îmbătător să se simtă astfel dorită.

   - Cum ai intrat?

   - Primul hoț ți-ar găsi fără dificultate cheia pe care ai ascuns-o în ghiveciul cu flori, în fața ușii.

   Ridicându-se, el veni spre ea și-o sărută rapid pe buze.

   - Bine! spuse el vesel. Să mergem!

   Vorbea cu o voce senin, detașată. Brusc, Reva simți dorința să prelungească acest prim contact. Îi înnodă brațele în jurul gâtului și-l sărută încetișor pe colțul gurii.

   - Unde? întrebă ea cu o voce fals nevinovată.

   - În camera ta, dacă continui astfel!

   Ea făcu o mutră bosumflată.

   - Ai promis că mă duci să luăm masa.

   - Provocatoare mică! spuse Steve râzând. Grăbește-te să-ți iei valiza.

   Urmărind privirea lui, Reva observă sacul de voiaj pus pe jos.

   - Nu înțeleg...

   - Ți-am pregătit câteva lucruri, explică el liniștit. Vom lua avionul spre Portland. Vom petrece noaptea la mine.

   - Dar este imposibil! protestă ea.

   - De ce?

   - Pentru că.. nu pot pleca astfel, e o nebunie!

   - De ce nu? repetă el cu o mirare sinceră.

   - Pentru că...

   Avea desigur motive bune ca să refuze... datoriile ei, răspunderile ei, prăvălia, Tommy, prețul unei asemenea călătorii. Dar pe măsură ce enumera în gând aceste obiecții, își dădea seama că niciuna nu era valabilă.

   - Ei bine? insistă Steve.

   O euforie amețitoare o cuprinse; avea un sentiment nou de libertate.

   De ce nu, în fond? se întrebă ea. De ce să nu-și petreacă weekend-ul în compania unui bărbat frumos, seducător, imprevizibil, irezistibil? Doar această idee o umplea de voioșie; avea chef să râdă de bucurie.

   - De acord!

   Se duse în camera ei pentru a face un duș și a se schimba. Steve o urmă până în pragul camerei.

   Când ieși din baie, o aștepta cu un prosop în mână. În modul cel mai natural din lume, începu să-i fricționeze umerii și spatele. Reva îl lăsă, pe jumătate jenată, pe jumptate fericită.

   - Ai avut mulți clienți la sfârșitul după-amiezii? se interesă el. Te-ai întors târziu.

   În câteva cuvinte, ea îi povesti despre „boala” lui Jade, fără să intre în detalii; nu voia să trădeze micile secrete ale fetiței.

   - I-ai spus lui Mark că ne vom vedea în seara asta?

   - Nu.

   - De ce?

   - N-am avut ocazia, asta-i tot, răspunse ea evaziv.

   Steve continuă s-o șteargă fără a spune nimic.

   - Ai serios intenția să te căsătorești cu el?

   - Poate... Într-o zi... Prefer să nu discut, adăugă ea, roșind ușor.

   - Îi iubești mult fetița, nu-i așa?

   El folosi o intonație ciudată. Dezaprobatoare? Nu, nu tocmai. Mai curând rezervată; ca și când nu dorea s-o judece.

   - Este un copil adorabil. Mark n-o poate înțelege tot atât de bine cum ar face o mamă.

   Steve aruncă prosopul pe marginea căzii. Când se întoarse către tânăra femeie, surâse larg; expresia gânditoare dispăruse.

   - Eu... eu mă duc să mă îmbrac, se bâlbâi Reva, când el se apropie cu intenția vădită de a o îmbrățișa.

   - Va fi mai înțelept, aprobă el vesel.

   Ca deseori în serile de vară, o ceață ușoară îneca peisajul când cei doi tineri ajunseră la aeroport.

   Micul avion al Promoției Imobiliare & Co era deja pe pistă. În câteva minute, aparatul fu deasupra ceții și zburară într-un cer limpede.

   Portland scânteia în lumina roz-auzrie a crepusculului atunci când ajunseră. Cele două râuri ale orașului păreau a fi două coliere de argint aruncate neglijent pe o cutie cu pietre prețioase.

   Steve își lăsase mașina, un Jaguar, la aeroport. Merseră mai întâi la apartamentul lui.

   Acolo, în timp ce el făcea un duș, Reva se îmbrăcă cu rochia de crept alb, pe care o pusese în sacul de voiaj.

   Luară masa într-un restaurant excelent, apoi dansară pe ritmuri când drăcești, când languroase.

   Reva avea impresia că trăiește un vis. Gesturile mângâietoare ale lui Steve, zâmbetele lui pline de promisiuni, privirile lui profunde... totul o îmbăta, o vrăjea, o minuna.

   Se întoarse la el sub clar de lună. Tânărul bărbat deschise ușa și, fără să aprindă lumina, o luă pe Reva de mână și o trase în penumbră, până la ușa de sticlă a salonului.

   Ea își ținu respirația în fața spectacolului care i se oferea. Orașul se întindea în întregime la picioarele ei, cu milioanele lui de lumini. Și în depărtare, imens și maiestuos, se înălța Muntele Hood, încoronat de zăpadă.

   Steve, în picioare în spatele ei, își înnodase mâinile în jurul taliei ei și-și pusese bărbia pe buclele ei mătăsoase. Rămaseră multă vreme astfel, nemișcați, muți, cufundați în contemplare.

   Și apoi, foarte încet, el o întoarse și-i luă fața în mâini. După o sărutare lungă, foarte lungă, începu să-i descheie rochia, fără grabă, cu gesturi delicate. Stofa suplă alunecă jos cu un fâșâit ușor. Când fură amândoi goi, se lungiră pe covorul gros.

   Se iubiră cu o puritate, o perfecțiune inexprimabile. Niciodată Reva nu s-a simțit astfel iubită, adorată. Înlănțuiți cu tandrețe, se duseră în dormitor pentru a se culca.

   Dimineața, Steve se trezi cu poftă de joasă, la fel ca un animal tânăr plin de viață. O gâdilă pe Reva, o acoperi cu sărutări, se jucă de-a v-ați ascunselea cu ea sub cearșafuri. Și ea fu cuprinsă de veselie lui, râse cu el, îl tachină, când se oferi când fugi, până când el se aruncă asupra ei și o captură cu o forță infinit de blândă. Se uniră cu o pasiune intendsificată, explozivă și adormiră din nou, ghemuiți unul într-altul.

   Când se sculară din nou, reîncepură să se iubească, mai încet de data asta, pentru a savura fiecare moment, pentru a descoperi voluptatea fiecărei mângâieri. Intensitatea plăcerii lor îi lăsă multă vreme tăcuți.

   - Reva, Reva! Eram făcuți unul pentru celălalt, murmură Steve cu o voce fericită, destinsă.

   Da, și ea gândea la fel. Cu el se simțea devenind femeie. Era mândră de puterea e asupra lui, și recunoscătoare de extazul pe care i-l procura.

   - Mi-ar plăcea să fiu o pisică pentru a putea toarce, șopti ea, cu pleoapele închise pe jumătate.

   O clipă mai târziu, un incident aruncă o umbră asupra fericirii ei.
   Mergând la baie să-și facă toaletă, ea remarcă o pereche de cercei puși pe etajeră deasupra lavoarului. Nu fusese deci singura femeie fermecată de seducătorul Steve McLand. Fusese destul de proastă să uite acest lucru.

   Tânărul venise după ea. Înțelese numaidecât situația și puse mâinile pe umerii Revei.

   - Cerceii au rămas, poate, dar nu și proprietara lor, spuse el cu o voce morocănoasă. Ea a plecat de foarte multă vreme.

   - Nu trebuie să-mi dai explicații.

   - Nu încerc să-ți explic ceva, eu...

   Se întrerupse și își încrucișă privirile cu ea în oglindă.

   - Să ne acordăm timp, Reva. Nu este cuminte să ne angajăm prea devreme. Cine știe? Poate vom fi obosiți unul de celălalt în 8 zile?

   - Este durata medie a relațiilor tale? întrebă ea cu duritate, jignită de cuvintele lui.

   Steve râse încet.

   - Ai o natură pasionată, nu-i așa? Dacă o femeie s-ar interesa prea mult de bărbatul tău, ai fi capabilă să-i mulgi părul, sunt sigur!

   - Este fals! protestă ea cu tărie.

   Dar și ea avea îndoieli. Dacă bărbatul în chestiune era Steve...

   - Îți aduci aminte de femeia căreia îi aparțineau aceste bijuterii? nu putu ea să se împiedice să adauge.

   - Natural! răspunse el, încruntând sprâncenele. Reva, femeile nu se succed între aceste ziduri, în cohorte nenumărate. Nu neg, am avut câteva legături. Dar n-aș fi azi aici cu tine, dacă vreuna din ele ar fi avut vreo importanță deosebită pentru mine.
   Deci, nici ea nu conta neapărat. Ea era doar ultima din cuceririle lui, se gândi cu o disperare bruscă.

   Își reveni foarte repede. Și pentru ea era vorba doar de o aventură trecătoare, de un interludiu cu un om seducător, îndrăgostit de libertate. Steve nu era făcut să fie soț, tată.  Dacă Tommy n-ar fi fost plecat, n-ar fi fost nimic între ei.

   Atunci de ce să nu profite din plin de această paranteză în viața ei?

   Se întoarse către el, surâzând cu curaj.

   - Vrei să-ți spun ceva? N-am băut niciodată șamapnie la micul dejun!

   El îi întoarse surâsul cu o privire sclipitoare.

   - O să remediem acest lucru imediat!

...............................................