Vârtejul dragostei, Jocelyn Day

 1-3
CAPITOLUL 1

      Cu o mână pe portieră, Reva Jonathan se aplecă pentru a privi în interiorul mașinii.

   - O să mă suni imediat ce ajungi la San Jose? îl întrebă pe fiul ei așezat pe bancheta din spate.

   - Desigur, mamă, cunosc numărul nostru de telefon de dinafară și știu că trebuie să formez cifra 1 pentru a obține înterurbanul, declară băiețelul de 8 ani cu multă seriozitate. Și îți promit de asemenea că-ți voi scrie.

   - Nu te neliniști dacă-ți va telefona cam târziu diseară, interveni Jill Anderson cu o voce liniștitoare, vom prelungi drumul luând-o pe coastă. Și vom fi prudenți.

   Reva schiță un surâs rușinat; ea tocmai se pregătea să le spună să „fie prudenți” pentru a zecea oară în acea dimineață. Avea toată încrederea în Bob, conducea foarte bine. Altfel nu l-ar fi lăsat pe Tommy să plece cu familia Anderson pentru un drum atât de lung.

   - Caută să profiți de libertatea ta în această vară, continuă Jill cu un ton autoritar. Nu-ți petrece zilele plimbându-te de colo-colo și neliniștindu-te!

   Bob se aplecă pe geam cu un surâs larg.

   - Sărbătorește-ți demn victoria asupra inițiativei imobiliare! Gândește-te la miile de feluri în care îți vei cheltui milioanele când magazinul tău de coloniale fine va fi cel mai celebru din toată regiunea Baie du Cuteau!

   - Pleacă în weekend cu Mark, adăugă cu malițiozitate soția lui... Sau mai bine, fă-ți noi prieteni.

   Tânăra femeie primi tachinările lor afectuoase râzând. Băgându-și capul pe geam ea îl îmbrățișă pe Tommy încă o dată, apoi dădu drumul portierei cu regret și agită mâna până ce mașina dispăru după colț.

   Cu ochii plini de lacrimi, reveni încet spre casă. În 8 ani, nu fusese despărțită de fiul ei mai mult de două zile. Și acum, el plecase pentru toată vara! Poate că n-ar fi trebuit să accepte ca Baxter să-l ia pentru atâta timp. Poate că n-ar fi trebuit să-l lase să-l ia pe Tommy deloc.

   Baxter își iubea fiul, bineînțeles, dar până acum nu se purtase deloc ca un tată responsabil și demn de încredere. De când se recăsătorise trimisese regulat pensia alimentară și părea că-și găsise un serviciu permanent la o companie de asigurări. Poate că în final se maturizase? La telefon, noua lui soție păruse amabilă și ponderată. Și Tommy avea nevoie să petreacă un timp cu tatăl lui, ca toți băiețeii.

   Și dacă se va simți atât de bine la ei încât nu va mai dori să se întoarcă acasă? Dacă...

   Destul! Reva scoase un suspin exasperat. Cu toate recomandările lui Jill, începea deja să-și facă griji inutil.

   Decisă să-și înlăture gândurile negre, strânse masa după micul dejun și spălă vasele. Ora 7 și jumătate. Prăvălia nu se va deschide cât peste o oră. Oh! Dar astăzi se punea noua ei firmă! Ar face bine să plece mai devreme pentru a fi acolo când lucrătorii vor veni.

   Făcu un duș rapid, se machie, îmbrăcă un pantalon bleumarin și o bluză crem. Se îndreptă spre ușă, scoțându-și cheile din geantă și se opri brusc în mijlocul camrei: nu scosese nimic din congelator pentru masă.

   Întorcându-se, intră în bucătărie pentru a lua un pachet de carne tocată, mâncarea preferată a lui Tommy.

   Dar el nu va fi aici în seara asta! Putea să mănânce doar o salată dacă dorea. Sau supă. Lui Tommy nu-i plăcea supa. Sau putea aduce somon și o sticlă de șampanie de la prăvălie, și să savureze o masă delicioasă, nu prea dietetică, deoarece nu trebuia să dea un exemplu bun fiului ei!

   Pentru prima dată, Reva se gândi la aceste două luni de vară cu o oarecare plăcere. Cum îi spusese Jill, va fi liberă. Liberă să trăiască în ritmul ei, după pofta ei, fără a avea răspunderi 24 de ore din 24. La acest gând ochii îi străluciră mai tare.

   Aproape imediat totuși, un val de vinovăție o cuprinse: acționa ca și cum ar fi fost mulțumită să nu-l aibă alături pe fiul ei, timp de două luni. Nu era deloc adevărată. Îi va lipsi teribil și se va neliniști pentru el.

   Totuși... Totuși, în cursul zilei, acest sentiment de bucurie îi reveni de mai multe ori. Se surprinse făcând planuri minunate, în timp ce vindea crabi la doi turiști. Da! Va lua masa astă-seară cu șampanie! Și va sta o oră în baie! Și nu va deschide televizorul la ora desenelor animate.

   În timp ce bătrâna doamnă Coleman ezita între o salată de porumb și una de legume, Reva se întreba dacă nu se va duce să-și petreacă weekend-ul la Portland pentru a se plimba și a face cumpărături. Sau poate se va duce la Ashland; festivalul de teatru începuse, ar putea vedea o piesă. Posibilitățile erau infinite!

   Tânăra femeie își dădu seama că doamna Coleman îi vorbea.

   - Scuzați-mă, ce spuneați?

   Era timpul să revină pe pământ. Își va întrebuința vara efectuând transformări în prăvălie pentru a încerca să-și mărească clientela.

   - Sunt mulțumită că v-ați opus acestei firme de investitori imobiliari, repetă bătrâna doamnă pe un ton ascuțit.

   Ea pretindea mereu că tinerii din zilele noastre nu mai ascultă de nimeni.

   - Ar fi fost o rușine să dărâme această clădire. Tatăl meu a fost consilier municipal pe când acest imobil era primărie.

   Reva împachetă salata de porumb pe care o alese clienta ei.

   - Am fost fericită c-am primit atâta sprijin din partea locuitorilor orașului, răspunse ea. Mă temeam că sunt împotriva ideii de a conserva o veche clădire ca aceasta, în loc să construiască una modernă.

   Doamna Coleman făcu o strâmbătură disprețuitoare.

   - Există zeci de locuri pentru a instala centre comerciale, dar ziduri vechi ca acestea nu sunt prea multe.

   Era exact și părerea Revei. Dar avea desigur și motive personale să vrea să salveze acest martor al trecutului: dacă clădirea era dărâmată, ea va fi obligată să-și mute magazinul. Or, nu va avea niciodată destui bani pentru a închiria un nou local, și fără îndoială nu va găsi nicio amplasare atât de bună ca aceasta; tocmai reușise să prea afacerea pe numele ei și o mutare ar fi fost fatală.

   Oamenii însărcinați cu montarea firmei veniră foarte târziu, dar la ora închiderii, treaba era terminată. „Au fin gourmet” scria pe ea, cu litere mari în culori vii. Înlocuia avantajos vechea firmă pătată de timp: se vedea de departe și va atrage probabil noi clienți.

   Când reveni acasă, Reva era încântată.

   Cu inima bucuroasă, își pregăti o baie parfumată, puse o muzică dulce, desfundă o sticlă de șampanie, și pentru a încorona totul, vărsă o picătură și în cadă.

   Tânăra femeie rămase multă vreme în baie, cu pleoapele închise pe jumătate, savurând din plin luxul și frivolitatea primei seri singură.

   Totuși, ceva îi lipsea... O prezență masculină.

   Ce absurditate! se mustră ea. Nu avea nevoie de companie pentru a aprecia muzica bună și excelenta șampanie. Cu toate acestea, nu se putu împiedica să-și imagineze un bărbat înalt și frumos, care ar intra în sala de baie, să ciocnească cu ea și să se dezbrace fără s-o piardă din ochi înainte de a intra și el în cadă.

   Mark? Nu, Mark plecase pentru o săptămână, își dusese fata la bunici.

   Și chiar dacă ar fi fost aici, nu și-l putea închipui mergând cu un pas arogant... și mai puțin cu o cupă de șampanie în mână. Oh! era simpatic, desigur! Și nu-i lipsea farmecul, într-u fel. Dar era prea...

   Plictisitor era primul cuvânt care-i veni în mine. Ea îl îndepărtă repede. „Rezonabil” ar fi fost mai drept. Rezonabil și demn de încredere, două calități care vor face din el un tată bun pentru Tommy.

   Faptul că Mark Crossman era serios și responsabil nu-l făcea plictisitor.

   „Să-ți petreci un weekend cu Mark”, o sfătuise Jill. Cât ar fi de mirată dacă ar ști că Reva nu petrecuse nicio singură noapte cu el! De ce? Reva nu știa de fapt de ce.

   N-au avut niciodată ocazia. La toate ieșirile lor copiii erau cu ei. Tânărul bărbat încercase o dată sau de două ori să o sărute ca să-i ureze noapte bună, dar ea îl oprise cu blândețe și el nu insistase. Reva îi era recunoscătoare, bineînțeles, și totuși... nu se putea împiedica să nu fie vag iritată din cauza lipsei lui de perseverență și să nu fie agasată din cauza absenței ei de logică.

   Schimbase întotdeauna discuția ori de câte ori Mark făcuse aluzie la căsătorie. Se îndreptau totuși, spre o uniune durabilă.

   Fata lui Mark, Jade, avea nevoie de o mamă și ei îi trebuia un tată pentru Tommy. Băiețelul era adorabil, dar Reva se neliniștea câteodată când îl vedea devenind timid și sălbatic în prezența străinilor. Căsătorindu-se cu Mark, va crea un cămin stabil și sigur, unde fiul ei se va putea dezvolta.

   Ce aștepta oare? se întreba jucându-se cu bulele irizate ale șampaniei. De ce evita orice angajament precis față de Mark? Spera ea oare ca un frumos necunoscut năvalnic s-o ia în brațe și s-o ducă la capătul lumii?

   Nu, desigur. Căuta dragostea, tandrețea, și nu o atracție pur și simplu fizică. De fapt, experiența primei ei căsătorii îi dovedise că plăcerea simțurilor era înșelătoare. Și totuși...

   Sună telefonul.

   Reva ieși repede din baie și se repezi în camera de zi, udă toată. Era Tommy. Ajunsese cu bine la tatăl său, la San Jose. Îi povesti voiajul lui în amănunt, apoi Mikki, noua soție a lui Baxter, luă aparatul pentru a o saluta pe Rave.

   Bax, spuse ea cu o voce jenată, nu era acasă: era seara când se ducea la bowling.

   Reva își strânse pumnii de furie: nu putea să rămână acasă pentru a-și primi fiul pe care nu-l văzuse de atâta timp? Totuși, nu spuse nimic și se forță să se calmeze. În fond, Bax nu știa la ce oră va sosi Tommy.

   Când se deșteptă a doua zi, soarele strălucea într-un cer senin.

   În onoarea acestei zile frumoase, își puse o rochie de vară fără mâneci și plecă la lucru fredonând. Noua sa firmă, vizibilă de pe strada mare, o umplu de veselie.

   Reva scoase felurile de mâncare gătite din frigider și pe puse în vitrină. Tânăra sa angajată o ajută imediat.

   Dimineața fu destul de calmă. Dar, către prânz, un grup de turiști intră în magazin. În mai puțin de 20 de minute, Reva vându o cantitate impresionantă de sticle cu vin și de biscuiți aperitiv de casă, răspunzând cu amabilitate la toate întrebările.

   Le spuse că orașul se numea Baie de Couteau, din cauza cochiliilor scoicilor cu același nume, când își dădu deodată seama că este observată.

   În timp ce împacheta o sticlă de lichior de mure într-o hârtie de mătase, privi în jurul ei. Un bărbat se afla în picioare lângă ușă. Cu un aer sobru, se ținea departe de mulțime și o fixa pe Reva, fără să surâdă.

   O idee bizară traversă gândul tinerei femei: acest necunoscut era exact genul de bărbat pe care ar fi dorit să-l vadă intrând în sala de baie în seara precedentă. Trebuia să aibă vreo 32-33 de ani, adică 5 ani mai mult ca ea. Avea părul negru și ochii lui negri scânteiau pe fața cu trăsături tăiate cu fermitate.

   Cu toată atitudinea lui deconcentrantă, aproape nepăsătoare, lunga lui siluetă subțire dădea o impresie surprinzătoare de forță, de energie. Purta un bluzon și pantaloni de pânză crem foarte eleganți și o cămașă bleu pal.

   De la prima vedere erai izbit de acest amestec de distincție și de virilitate, de rafinament și de vitalitate aproape primitivă. Un bărbat ca el nu va trece niciodată neobservat.

   Străinul răspunse la privirea prea admirativă din partea Revei cu un surâs plin de ironie și tânăra femeie se întoarse înroșindu-se. Înnebunea? De când își imagina ea tipi complet necunoscuți în baia ei?

   O voce plângăreață o trezi din gândurile ei.

   - Doamnă, ați uitat să-mi dați rachiul de pere.

   - Da, desigur! Aveți dreptate. Scuzați-mă.

   Luă cu grabă sticla cerută și bătu prețul. Apoi luă banii și se ocupă de clientul următor.

   Bărbatul părea că nu dorește să cumpere ceva, nu se apropia de tejghea. Dar urmărea din ochi fiecare gest al Revei și aceasta simțea că o cuprinde nervozitatea.

   În fine, ultimul turist ieși din prăvălie și Betty, tânăra salariată se duse în cămară să caute cu ce să completeze vitrina. Doar în acel moment, bărbatul traversă magazinul. Evident, așteptase să fie singur cu Reva.

   - Îmi pare rău c-a trebuit să așteptați atâta timp. Avem rareori atâția clienți deodată.

   Fără să vrea, vorbise cu o voce alterată, prea rapidă. Ea, atât de liniștită de obicei, era intimidată de contemplarea al cărei obiect fusese.

   - Nu sunt grăbit.

   - Doriți ceva în mod special? Avem un excelent somon afumat. Sau dacă doriți brânză, v-o recomand deoarece o cumpărăm direct de la o fermă.

   - Într-adevăr? Este tentant, afirmă bărbatul pe un ton politicos, indiferent.

   El luă un pachet de biscuiți fără a-i privi. Avea mâini lungi, fine.

   - Prăvălia dumneavoastră este încântătoare. Sunteți instalată de multă vreme? Nu-mi aduc aminte să fie remarcat acest magazin cu ocazia ultimei mele treceri în Baie du Couteau.

   Așadar, el nu locuia aici. Reva își închipuise: orașul era mic, cunoștea aproape pe toată lumea din vedere. Și desigur, nu l-ar fi uitat pe acest bărbat dacă l-ar mai fi întâlnit.

   - Băcănia există de mulți ani, dar nu atrăgea prea multă clientelă. Acum că eu sunt proprietara, am intenția s-o modernizez.

   - Ați preluat-o deci recent?

   Tânăra femeie dădu din cap.

   - Am lucrat multă vreme aici, dar am preluat-o abia acum câteva zile. Noua mea firmă a fost pusă ieri.

   Ea întinse degetul cu mândrie către panoul luminos agățat deasupra intrării.

   - Este foarte drăguță, murmură necunoscutul. Aveți și alte proiecte de transformare?

   - Oh, da. Mai multe!

   - Care, de exemplu?

   El puse jos biscuiții și se apropie de borcanele cu legume.

   - Mi-ar place să prezint produse de lux în perioadele de sărbători și de asemenea să deschid un raion de obiecte artizanale. Poate să instalez două sau trei mese în fundul prăvăliei, pentru clienții cărora le-ar plăcea să mănânce pe loc.

   Se întrerupse jenată. Ce-l interesau pe străin proiectele ei?

   - Iată ceva ambițios, comentă el privind în jurul lui. Această cameră nu este prea mică? V-ar trebui mai mult spațiu pentru a realiza toate astea.

   - Poate, într-adevăr. Magazinul de alături este neocupat. La nevoie aș putea să mă extind. Îmi place mult ambianța bătrânească a acestei lovuințe. Aș fi încântată dacă administratorul s-ar decide să modernizeze instalația electrică! adăugă ea, înăbușindu-și un suspin.

   Becurile fixate în plafon ardeau cu o regularitate plictisitoare.

   - Nu este conformă normelor de securitate?

   Ceva, o inflexiune în vocea străinului, o scânteie în privirea lui, o puse pe Reva în gardă. Oare este vreun inspector? Încerca să-i facă necazuri?

   - Oh, ba da! îl asigură ea cu promptitudine.

   - O să iau o cutie de prăjituri crocante cu susan și unt de somon, declară el deodată, ca și cum i-ar fi înțeles temerile și ar fi vrut să i le îndepărteze.

   Dar acest lucru n-o liniști pe tânăra femeie. Nu era un client obișnuit.

   - Veniți deseori la Baie du Couteau? întrebă ea pe un ton voit degajat.

   - Nu.

   El răspunsese pe un ton aproape brusc, vizibil destinat să descurajeze orice altă întrebare.

   - Aveți șansa c-ați venit acum. Vremea este deosebit de frumoasă, un timp ideal pentru pescuit.

   Străinul nu răspunse la această ultimă remarcă. De ce era el aici? Ca să viziteze orașul? Ca să pescuiască, cum îi sugerase ea?
   Doarece nu răspundea nimic, Reva îi întinse punga, având grijă să nu-i atingă degetele. Ce precauție curioasă! Acest scurt contact cu clienții ei n-o jenase deloc!

   - Doamnă Jonathan, deoarece nu suntem prea ocupate pentru moment, pot să mă duc până la poștă? Am terminat de aranjat vitrina.

   Tânăra femeie îi zâmbi angajatei ei.

   - Du-te, Betty. Ai putea să-mia duci un carnet de timbre cu această ocazie? Îmi faci un serviciu.

   Betty luă banii pe care Reva îi întinsese și surâse închizând ușa după ea. Bărbatul rămase în picioare în fața tejghelei. Auzind ușa închizându-se, Reva avu impresia că ceva foarte important se va întâmpla.

   - Mai doriți ceva? întrebă ea cu nervozitate. Pot să vă ajut să...

   - Ați putea să-mi spuneți dacă există un domn Jonathan, o întrerupse el liniștit. Nu purtați verighetă.

   El se uita la mâna ei stângă. După câteva secunde, privirea lui urcă, foarte încet, rămase mai mult asupra umerilor ei goi, în decolteul rochiei, pentru a reveni apoi pe fața ei. Inima revei începu să bată foarte repede.

   - După câte știu, viața mea particular nu are nicio legătură cu activitatea mea profesională, declară ea cu răceală.

   O licărire amuzată dansă în ochii negri ai interlocutorului.

   - Frumusețea dumneavoastră, în orice caz, vă influențează cifra de afaceri, rispotă el. Nu credeți? Destest untul de somon!

   - Ei bine, dați-mi-l înapoi. Vă voi returna banii!

   - Nu mi-ați răspuns la întrebare.

   - De ce... mi-ați pus-o?

   - N-am obiceiul să invit doamnele măritate la masă.

   Tonul lui laconic o surprinse.

   - Eu nu ies de aici la prânz, mănânc în spatele magazinului.

   Reva inspiră adând pentru a încerca să-și revină.

   - Dacă țineți să știți, nu mai sunt măritată. Sunt divorțată.

   - Văd.

   Străinul își lăsase capul ușor pe umăr, ca și când s-ar fi gândit.

   - Și dumneavoastră? lansă ea ca provocare.

   El o gratifică cu un surâs strălucitor, și de data asta Reva avu neta impresie că se hotărâse ceva.

   - Sunt celibatar, mulțumesc lui Dumnezeu. Să luăm împreună masa de seară atunci, mai bine, spuse el pe un ton ce nu admitea replică.

   Tinerei femei i se strânse inima. Deși acest străin era seducător, nu știa nimic despre el. Regreta în prezent că-i vorbise despre divorțul ei: străinul părea că trăsese oconcluzie că ea i-a acceptat invitația.

   - Am alte proiecte pentru astă-seară.

   - Aveți o întâlnire?

   - Nu.

   El se propti de tejghea și atinse cu vârful degetelor buclele arămii mătăsoase care încadrau figura Revei.

   Aceasta fu prea uluită ca să dea înapoi. Sau poate era pur și simplu incapabilă? Era înțepenită, fascinată de căldura acestei mâini care se așezase pe părul ei, de impresia de forță care emana de la acest bărbat.

   El accentă mângâierea, și șuvițe de păr nebune se înfășurară în jurul degetelor lui.

   - Ce... ce faceți? bâlbâi ea.

   - Verificam, explică el liniștit. O să-mi spuneți că vreți să vă spălați părul, nu-i așa? N-o să vă cred, întrucât este moale ca mătasea.

   Ca pentru a se asigura mai bine, el îi netezi părul. Reva își dădu seama de umerii ei goi. Degetele necunoscutului alunecară acum pe fața ei, pe piept... inima ei bătea nebunește, cu un amestec de anticipare și de...

   Clopoțelul de la ușă sună.

   Reva sări înapoi, scandalizată. Cum își permitea el gesturi de o asemenea familiaritate? Cu respirația scurtă, ea își ridică mâna pentru a pune ordine în buclele-i zburlite.

   - Aveți o clientă, anunță străinul. Eu voi aștepta.

   Din păcate, noua venită nu stătu decât câteva secunde. Ceru o pungă de parmezan, plăti și ieși înainte ca Reva să aibă tipul să-și revină. Și din nou, fu singură cu el.

   - Bine! Să reluăm! declară el cu un surâs amabil. Unde și când trebuie să trec să vă iau în seara asta?

   - Nu vă cunosc nici numele! protestă tânăra femei, înnebunită, nici dumneavoastră pe al meu.

   - Vă numiți Reva Jonathan și sunteți divorțată, recită el cu siguranță.

   - Și dumneavoastră? Cine sunteți?

   - Steve McLand. Mă cheamă Steve McLand și vă invit să luați masa cu mine. Voi trece să vă iau la ora 8. Unde locuiți?

   - Nu! Adică...

   Reva își mușcă buzele. De ce nu? De ce să nu-și petreacă seara cu Steve McLand? Nimic n-o împiedica. Nu trebuia să găsească pe cineva să stea cu Tommy. Și în afară de asta, chiar dacă Mark și ea aveau obiceiul să se vadă regulat, nu-și promiseseră niciodată să nu se întâlnească și cu alte persoane.

   Dar dacă dorea să fie sinceră cu ea însăși, tânăra femeie trebuia să-și mărturisească faptul că nu ezita din cauza unei loialități față de Mark.

   Steve McLand o tulbura. Era prea seducător, prea viril, prea sigur pe el. El îi deștepta senzații profunde, senzații pe care nu dorea să le vadă reapărând. Presimțea un pericol și totuși, un instinct de neînțeles o îndemna să meargă înainte, să-și înfrunte temerile.

   Deoarece ea rămăsese tăcută, el luă un aer rezonabil.

   - Nu aveți altă întâlnire. N-aveți nevoie să vă spălați părul. Și trebuie să mâncați, nu-i așa? argumentă el.

   Buzele Revei tremurau. Din cauza râsului și a nervozității, în același timp. Era ceva delicios de îndrăzneț în felul în care acest bărbat intrase în prăvălie, îndepărtase toate obiecțiile ei și cerea imperios să-i accepte invitația.

   - Ceva mă intrigă totuși, continuă el după câteva secunde.

   - Ce anume?

   - De ce o femeie încântătoare ca dumneavoastră nu are niciun angajament într-o seară atât de minunată ca cea de azi?

   - Eu... eu ies rar...

   Străinul își arcui o sprânceană cu un aer pe jumătate mirat, pe jumătate neîncrezător.

   - Am un fiu de 8 ani, explică ea. Își petrece vacanța cu tatăl său.

   - În acest caz, nu există niciun motiv să nu luați masa cu mine.

   Niciunul, într-adevăr. Era liberă ca pasărea cerului. De ce să nu profite?

   - Ei bine? insistă el.

   Ea se simțea speriată ca o adolescentă. Ce impresie ridicolă! Mama unui băiat de 8 ani! Se comporta ca și cum ar fi fost vorba de o primă întâlnire!

   - Bine, declară ea pe un ton hotărât. Dar prefer să vin cu propriile mele mijloace. Unde putem să ne întâlnim?

   Astfel, nu va depinde de el pentru a se întoarce acasă. Dacă Steve McLand o va plictisi, ea își va putea lua mașina și va pleca fără să-i destăinuiască adresa ei.
   Tovarășul ei îi înțelesese precis gândurile. Un surâs amuzat îi deschise buzele, dar nu protestă.

   - Foarte bine. Vă voi aștepta la ora 8 la hotelul Shaman.

   Reva își înăbuși o tresărire de surpriză. Hotelul restaurant Shaman era cel mai luxos din regiune. Nu fusese acolo niciodată: chiar felurile de mâncare cele mai ieftine erau peste puterea ei de cumpărare.

   Steve se duse spre ușă și o deschise. Dar înainte de a ieși, se întoarse spre tânăra femeie cu un surâs ștrengăresc.

   - Și să nu purtați vreo rochie care să vă ascundă umerii! spuse el calm.

CAPITOLUL 2

   Ce îndrăzneală! se indignă Reva după plecarea lui Steve McLand. Să-i spună cum să se îmbrace.

   În seara aceasta, îmbrăcând cea mai frumoasă toaletă a ei, o rochie de crep alb, tânăra femeie se convinse că a ales-o întrucât era ținuta ei cea mai elegantă și nu pentru a asculta de un ordin insolent.

   Pentru a și-o dovedi, ea își drapă un șal de dantelă peste umerii goi înainte de a pleca la drum.

   Hotelul era clădit pe faleză, la marginea oceanului. Se înălța în vârful stâncilor, înconjurat de o eșarfă de ceață; zidurile lui de piatră și de cedrul se amestecau cu relieful sălbatic al coastei fără totuși a se contopi în întregme cu el.

   Steve McLand nu ți-ar fi putut găsi un loc mai potrivit; în fața acestui peisaj, ea avea aceeași senzație de forță sălbatică, de frumusețe, de putere și de originalitate.

   Reva își promisese de multe ori să vină să ia masa într-o searăla Shaman, pentru a sărbători o ocazie deosebită. Oare va fi această seară una?

   La acest gând ceva vibră în sinea ei. Dar se căzni să rămână cu picioarele pe pământ. Ceea ce pentru ea ieșea din obișnuit, probabil că pentru Steve era ceva banal. A profit de libertatea ei temporară era plăcut, dar nu trebuia să se lase legănată de vise imposibile. Era o mamă și o femeie de afaceri.

   Se opri la intrarea în salon și-și încreți pleoapele. Camera era într-o penumbră intimă și călduroasă.

   Deodată o mână o cuprinse de cot. Tresări. Steve McLand se află alăturo de ea. Era extrem de elegant în costumul negru cu cămașă albă. Cu emoție, Reva observă că surâsul îndrăzneț și ironic al tânărului îi era deja familiar.

   - M-ați speriat.

   - Iertați-mă, eram ocupat să vă admir.

   O luă de braț și o conduse spre bar.

   - Să ne așezăm aici ca să bem un aperitiv. Masa noastră nu va fi gata decât peste câteva minute.

   - Locuiți în acest hotel? se interesă Reva instalându-se.

   - Pentru câteva zile, da. Ce doriți să beți?

   - Vin alb, vă rog.

   În timp ce dădea comanda, ea îl observă în liniște. Nu se eschivase întrebării, dar răspunsese vag, ca și cum ar fi preferat să nu vorbească despre persoana lui.

   Era însurat? se întrebă ea tresărind imperceptibil. El efirmase contrariul, dar asta nu dovedea nimic: un bărbat lipsit de scrupule nu s-ar hazarda desigur să-și evoce soția, dacă se pregătea să invite o femeie la restaurant. Mâna stângă a lui Steve nu purta verighetă. Dar nici acest lucru nu era suficient ca s-o liniștească pe Reva.

   - Păreți încordată, observă el când chelnerul se îndepărtă. Ați lucrat mult în această după-amiază?

   - Da... Voiam să vă spun... ar trebui să-mi dați înapoi untul de somon dacă nu vă place și dacă l-ați cumpărat doar pentru...

   Ea tăcu, jenată.

   - Din cauza a doi ochi frumoși, strălucitori și a unui surâs irezistibil? completă el râzând. De fapt, am mâncat puțin adineaori din el și l-am găsit minunat.

   Li se aduseră băuturile; Reva fu ușurată de faptul că-și putea întrebuința mâinile. Strânse piciorul paharul de vin alb ca și cum de asta depindea viața ei și bău o înghițitură.

   Zeci de întrebări se înghesuiau în creierul ei, dar nu îndrăznea să formuleze niciuna, de frică să nu pară indicretă. De obicei ea vorbea liber cu clienții ei de ocazie. De ce oare devenea mută în fața lui Steve?

   Deodată tânărul bărbat se aplecă spre ea și o privi cu atenție.

   - Ești extraordinară, știai? murmură el.

   Reva deschide ochii mari.

   - Într-adevăr? Adică.. mulțumesc, se bâlbâi. Dar nu înțeleg prea bine de ce...

   - Nu știu mare lucru despre dumneata, este adevărat. Totuși, găsesc că este admirabil ca o tânără mamă să-și crească singură copilul, având și curajul să se lanseze într-o întreprindere comericală.

   Reva se înroși de plăcere auzind complimentul neașteptat.

   - Reușita mea profesională și fericirea lui Tommy este tot ce mă interesează, aprobă ea.

   - De cât timp ești divorțată?

   - Aproximativ de 3 ani. Este pentru prima dată când Tommy își petrece vacanța cu tatăl lui.
   Până acum Bax nu se instalase într-un loc unde-și putea primi fiul, adăugă ea în sinea ei. Dar nu vorbi despre asta.

   - La ce vârstă te-ai măritat?

   - La 19 ani, când am terminat liceul. A fost o greșeală; eram încă prea tineri ca să ne comportăm ca niște adulți, și unul și celălalt.

   Steve bău o înghițitură de whisky și-și roti paharul în mână. Cuburile de gheață sunară încetișor în lichidul chihlimbariu.

   - Căsătoria dumitale ar fi fost mai reușită dacă ai fi așteptat câtva timp înainte de a te căsători? se interesă el cu gravitate.

   Nu exista răspuns la această întrebare, bineînțeles, dar și Reva și-o pusese adesea... mai ales în perioada când mai trăia cu Bax.

   Se va hotărî el oare în sfârșit să se maturizeze? Ea trebuia să se ocupe de facturi și de impozite, ea trata cu compania de asigurări când Bax strica mașina, ea trebuia să inventeze o scuză plauzibilă când contra-maistrul suna și întreba de ce Bax nu venise la serviciu de două zile... fără s-o prevină, natural. Și când ea cerea explicații, el răspundea liniștit că a preferat să-și petreacă ziua la pescuit.

   Când încetase oare să-și iubească soțul? N-ar fi știut să spună exact. Acest lucru s-a întâmplat progresiv.

   Înaintea căsătoriei îi plăcuse caracterul lui nepăsător și dezinvol. Dar când s-a născut Tommy, a avut din ce în ce mai des impresia că nu avea unul, ci doi copii de crescut. Și nu avea chef să fie mama soțului ei. Când îl anunțase că dorește să divorțeze, Bax protestase și dăduse impresia unei mari dureri. Reva însă s-a încăpățânat și după câteva luni, Bax s-a lansat vesel într-o viață rătăcitoare, liberă de orice constrângere.

   Întâlnindu-l pe Mark, Reva avusese impresia că era un vapor care după ce fusese clătinat de furtuni, ajunge în sfârșit în ape liniștite. Pe cât fusese Bax de iresponsabil, pe atât era Mark de conștiincios.

   Dacă el îi anunța pe Jade și pe Tommy că-i va duce undeva, se ținea de cuvânt. Era punctual și-și plătea regulat facturile. Dar în schimb, când Reva s-a decis să cumpere prăvălia, el o dezaprobase cu ardoare.

   - Este oare atât de greu ca să răspunzi întrebării mele?

   Vocea lui Steve o trezi pe Reva din gândurile ei. Avu un mic surâs jenat.

   - Iartă-mă, mă gândeam.

   Tânăra femeie nu povestise nimănui despre supărările ei cu Bax. Era de părere că Tommy trebuia să aibă o părere bună despre tatăl lui.

   Un ospătar veni să-i conducă la masa lor.

   Steve o rezervase pe cea mai bună, în fundul sălii restaurantului. Erau alături de geam; aveau o vedere minunată spre faleză și mare, în josul stâncilor. Crepusculul era avansat. Orizontul se pierdea într-o ceață gri și opacă. Șuvițe de ceață se roteau în fața ferestrei. Peisajul estompat de afară și lumina aurită a candelabrelor dădeau salonului o atmosferă de intimitate aproape secretă.

   Steve o ajută pe Reva să se așeze. Apoi, după ce aceasta luă loc, el făcu să-i alunece șalul de pe umeri. Reva făcu un gest ca să-și rețină șalul, dar el insistă cu blândețe.

   - Plăcerea ochilor este importantă, murmură el luând loc în fața ei.

   Spunând aceste cuvinte, îi contemplă curba umerilor, strălucirea sidefie a pielii. Flacăra lumânării se reflecta în ochii lui.

   Un ușor tremur o cuprinse pe tânăra femeie, un tremur de teamă și dorință.

   - Ți-e frig? o întrebă Steve cu un aer îngrijorat.

   - Nu, eu... fără îndoială vederea ceții mi-a dat o impresie de răcoare.

   Adevăratul motiv al acestui tremur n-ar fi putut să și-l explice. Avea impresia că este așezată într-un montagne russe, într-o cabină gata gata să se lanseze în vid dintr-un moment în altul și s-o ducă într-un vârtej teribil și exaltant totodată.

   Hai! Destul! se certă ea. Oare de ce prezența unui bărbat seducător și sigur de el este suficientă să producă un asemenea efect asupra ei? Mark n-o emoționase niciodată în felul acesta.

   Cu prețul unui efort, ea reuși să-și găsească autoritatea asupra ei însăși, deschise meniul și alese fileul de pește cu verdeață. Apoi își ridică ochii spre tovarășul ei, cu un surâs amabil.

   - Ne-am îndepărtat puțin de subiect, cred. Nu mi-ai spus încă dacă ești aici în vacanță sau...

   În mod voit, ea nu-ți termină fraza. De data aceasta nu se va mulțumi cu un răspuns evaziv. Nu știa încă nimic despre Steve în afara numelui lui.

   - Sunt din regiune, stau la Portland și călătoresc mult în toată regiunea, pentru afacerile mele. Prefer coasta interiorului țării. Chiar m-am gândit să trăiesc aici. Și dumneata te-ai născut aici?

   - Nu, la San Francisco. Dar părinții mei au venit să locuiască la Baie du Couteau când aveam 4 ani.

   Steve întorsese atât de abil conversația, încât Reva nu observă imediat.

   Se trezi povestindu-i copilăria și adolescența ei, plecarea părinților în Minnesota, și căsătoria ei cu Bax. Steve McLand avea o abilitate aparte de a pune întrebările.

   Interesul pe care i-l arăta era măgulitor, se gândi ea, dar se simțea totuși prost că vorbise atât de mult despre sine. Avea vaga impresia c-a vorbit prea mult, că-i destăinuise lucruri care ar fi trebuit să rămână secrete.

   Era hotărâtă să-l descoasă la rândul ei pe Steve, când o voce feminină o strigă:

   - Reva!

   Întoarse capul și o zări pe Ann Hamilton însoțită de soțul ei, Howard. Acesta preda matematică la liceul unde Mark era profesor de literatură.

   - Ann! Howard! Ce mai faceți?

   Reva, foarte jenată, făcu prezentările.

   Ann îl observa pe Steve cu cea mai mare curiozitate. Fără îndoială, Mark va afla imediat ce se va întoarce că Reva fusese văzută cu un necunoscut la hotelul Shaman.  Desigur, nu vrusese să facă din asta un mister, dar ar fi preferat să-i spună ea însăși lui Mark.

   - Am terminat de mâncat. Coborâm la discotecă să dansăm toată noaptea! anunță veselă Ann Hamilton. Putem să ne permitem această plăcere măcar o dată pe an!

   - Vă sărbătoriți aniversarea căsătoriei? ghici Reva.

   - Da, a zecea. Nu este de necrezut?

   - Toate felicitările mele.

   - Vreți să ne revedem mai târziu? Se pare că muzica este excelentă.

   Reva ezită. Îi găsea pe cei doi Hamiltoni simpatici, dar îi cunoștea mai ales prin Mark. Nu erau cu adevărat prietenii ei.

   - Vom veni, poate, interveni Steve, cu un surâs strălucitor.

   Spre marea ușurare a Revei, Ann și soțul ei se îndepărtară fără să insiste.
   Își terminară desertul și băură cafeaua fără să se grăbească. În fine, tânărul o întrebă:

   - Vrei să cobori să dansezi cu prietenii tăi?

   - De fapt, sunt prietenii unui prieten.

   El lăsă să se scurgă câteva secunde.

   - Un prieten?

   - Da.

   Expresia lui nu se schimbă. Abia dacă-și încreți sprâncenele.

   - Un prieten foarte apropiat?

   - Întrucâtva, răspunse evaziv Reva.

   - Și unde este acest prieten în seara asta? se interesă Steve cu un accent de ironie.

   - În călătorie, mărturisi ea fără voie.

   Nu dorea să lase impresia că avea secrete față de Mark.

   Steve o mai observă câteva secunde, cu fruntea încruntată, aproape supărat. Apoi dădu din umeri și surâse:

   - Am avut noroc să intru în prăvălia dumitale tocmai astăzi, în acest caz.

   El se ridică.

   - Mergem la discotecă sau preferi să te întorci în salon să bei un pahar cu vin?

   - Aș prefera să iau aer în acest moment. Îmi place deseori să mă plimb pe plajă, seara.

   Tânărul o ajută să-și așeze șalul.

   - Singură?

   El își lăsă mâinile să întârzie pe ceafa Revei. Gesturile lui, oricât de ușoare și delicate ar fi fost, erau marcate de o vădită forță. Suflarea lui călduță mângâie gâtul Revei când se aplecă asupra ei pentru a-i pune această întrebare.

   Ea crezu că observă o notă acuzatoare în acest simplu cuvânt „singură”. Fără îndoială, pentru că și ea se simțea vinovată când se îndepărta puțin de fiul ei.

   - Tommy mă întovărășește deseori, se apără ea.

   - De fapt mă gândeam la prietenul dumitale apropiat.

   - Lui nu-i prea place plaja.

   Născut și crescut în interiorul țării, Mark venise să se instaleze aici pe coastă pentru că aerul marin era bun pentru fiica sa. Frumusețea sălbatică a falezei îl lăsa indiferent.

   Reva nu reușise niciodată să-i transmită dragostea ei pentru bucățile de lemn cu forme ciudate aruncate de mare. Odată adusese o ramură deosebit de frumoasă, și o pusese în salonul ei. Chiar în seara aceea, Mark se servise de ea pentru a aprinde focul în grădină!

   - Dar posedă multe alte calități, adăugă ea.

   - Nu mă îndoiesc, afirmă Steve.

   Surâsul lui binevoitor dezminți totuși această aprobarea politicoasă. Fără să insiste, își trecu un braț în jurul umerilor Revei și o trase spre ieșire.

   Vântul se calmase. O briză ușoară rotea ceața ca pe un voal argintiu în jurul balustradei. În câteva clipe, tinerii avut părul și fața acoperite de mici picături scânteietoare. Oceanul era invizibil; noaptea părea să amplifice zgomotul regulat al valurilor ce se loveau de stânci.

   Mark găsea acest zgomot neîncetat al apei melancolic, câteodată chiar neliniștitor. Dar pentru Reva era muzică, un sunet liniștitor, conștiința că într-o lume schimbătoare eternitatea avea încă locul ei.

   - Ochii dumitale strălucesc, murmură Steve foarte încet.

   Ajunseseră aproape de capătul falezei. Erau singurii oameni care se plimbau în această seară rece și umedă.

   Reva se sprijini de balustradă și-și dădu capul pe spate pentru ca să-și ofere mai bine fața stropilor valurilor. În fața ei, oceanul și cerul se amestecau într-o masă gri, de nepătruns. Apoi deodată ecranul ceții se destrămă și apăru luna, scăldând peisajul într-o lumină palidă.

   În această lumină ciudată, figura lui Steve căpătă un relief accentuat, o expresie sumbră, impresionantă. În alte timpuri, se gândea tânăra femeie, ar fi fost un aristocrat, un senior autoritar și mândru.

   - La ce te gândești? o întrebă el văzând-o visătoare.

   - Toate acestea mi se par ireale.

   - Ireale?

   - Da. Am impresia că trăiesc un basm cu zâne. Un străin frumos și înalt intră în prăvălia mea, mă fură și mă duce în castelul lui, în mijlocul norilor.

   Reva începu să râdă, jenată. Steve râse și el.

   - Dacă memoria mea e bună, ai insistat să vii la „castel” cu propriile mijloace, ca astfel să te retragi dacă este necesar!

   Reva râse din nou, pe jumătate înveselită, pe jumătate tulburată. Dar redeveni gravă când Steve o luă în brațe și o întoarse spre el.

   - Asta ți se pare mai real?

   Cu o mișcare suplă, sigură, a trase spre el și-și înclină capul către ea. Reva nu protestă. Momentul, locul, erau magice. Sub clar de lună, un sărut părea să fie lucrul cel mai natural din lume.

   Ea simți răcoarea ceții pe față, mângâierea brizei pe pleoapele închise, apoi buzele lui Steve se așezată peste ale ei, ușoare, infinit de tandre, blânde și calde. Ea își ridică brațele pentru a i le înnoda în jurul gâtului. Șalul ei căzu fără să-și dea seama.

   Steve o îmbrățișă fără grabă, fără a o brusca. El îi poseda gura ca pe o comoară prețioasă, pe care trebuia s-o descopere și s-o respecte. Corpul lui suplu și musculos se mula strâns pe al Revei, mâinile lui îi încercuiau talia fină.

   - Reva! murmură el depărtându-se imperceptibil.

   Și aceste cuvinte îi părură tinerei femei ca o mângâiere. Din nou el o îmbrățișă, mai îndelung, cu o pasiune crescândă.

   Un amestec de plăcere, de teamă și de nerăbdare o stăpâni, o făcu să tremure din fiecare fibră. Amețită, pe jumătate inconștientă, ea se ghemui în brațele lui, se strânse lângă el foarte tare, și îi înapoi sărutul fără reținere.

   Atunci Steve își reveni și ridică ochii spre ea.

   Zăpăcită, ea observă că figura lui era întunecată. Se simți umilită, rușinată de ea însăși. Mersese prea departe? Depășise o frontieră nepermisă? Da, desigur, se arătase prea îndrăzneață. Ce gândea el oare despre ea?

   Cu un mic strigăt înăbușit, încercă să se degajeze. Dar Steve își strânse mai tare îmbrățișarea. El o înconjură cu brațele și o ținu prizonieră.

   Sărutul lui de astă dată fu aspru, pretențios, arogant. Mâinile lui o mângâiau acum cu îndrăzneală, pe spate și pe șolduri.

   Reva rezistă cu furie acestei brutale schimbări de atitudine. Era furioasă că-l încurajase prin propriul ei comportament și înlemnită simțind urcând în ea o dorință arzătoare, impetuoasă, de nestăpânit.

   - Lasă-mă! strigă ea luptându-se atât împotriva lui cât și împotriva ei însăși.

   Dar el o obligă să se rezeme de balustradă și o ținu astfel, pe jumătate îndoită spre spate. Ea avea respirația scurtă, o buclă de păr i se zbătea pe tâmplă, rochia îi era șifonată.

   - Ești prima responsabilă, spuse el rece. Când o femeie îmbrățișează un bărbat în felul acesta, ești în drept să tragi concluzia că ea nu se va opri la un sărut nevinovat.

   - Nu doresc niciun sărut, nici altceva de la dumneata!

   Lemnul balustradei îi apăsa dureros carnea spatelui. Steve păru că observă acest lucru. Se înapoi cu un pas și o ajută pe tânăra femeie să se îndrepte.

   - Iartă-mă, se scuză el cu o voce aspră. Nu doream să-ți fac rău.

   Dintr-o privire rapidă, ea văzu dezordinea din ținuta ei. Necăjită, își îndreptă rochia și-și netezi părul. Apoi căută privrea lui Steve și i-o susținu, ca capul sus.

   - Te rog să mă scuzi... începu ea pe un ton demn.

   - Nu...

   El o apucă de braț, fără blândețe.

   - Vreau să-ți vorbesc.

   În penumbră, figura lui părea sculptată din argint.

   - Ai avut toată seara timp s-o faci, ripostă ea cu dispreț. Dar, desigur, acum aveai alte perspective în cap.

   - Dacă nu mă înșel, și dumneata la fel, spuse el.

   - La revedere. Mulțumesc pentru acest excelent dineu.

   Reva păstra intenționat un ton detașat, rece, politicos. Dorea cu orice preț să uite cele câteva momente când sângele i se transformase în foc lichid, când o pasiune mistuitoare o consumase.

   - Armistițiu de curtoazie, i-o tăie Steve. Ne cunoaștem un pic prea intim pentru a recurge la astfel de formalități.

   - Este fals! protestă ea cu dârzenie. Nu știu nimic despre dumneata.

   Tânărul schiță un surâs.

   - Tocmai am intenția să remediez acest lucru.

   Reva, foarte dreaptă, își încrucișă brațele pe piept.

   - Ei bine, te ascult.

   - Îți este frig.

   Era adevărat. O treceau frisoane. Ea își strânse dinții pentru a nu tremura.

   - Unde este șalul dumitale?

   Steve aruncă o privire în jur și văzu diafana țesătură la câțiva pași de ei. Se apropie și se aplecă pentru a-l lua. Dar în același timp, o pală de vânt duse șalul mai departe de el. Pătratul de dantelă se așeză pe balustradă și o secundă mai târziu, zbură din nou și dispăru în ceață.

   - Îți voi lua altul, declară Steve.

   - Este inutil.

   Tânărul o luă de umeri.

   - Țin totuși să-ți vorbesc. Să intrăm.

   Reva rezistă o clipă, apoi se lăsă condusă, ușurată că se putea încălzi puțin. Steve împinse ușa de sticlă a hotelului.

   - Să mergem în camera mea.

   - Deloc!

   El îi aruncă o privire și dădu din cap zâmbind pe jumătate.

   - Este într-adevăr mai prudent. În schimb, mai târziu...

   Reva își păstră ochii fixați cu încăpățânare înaintea ei.

   - Un cocktail în salon? sugeră le doarece ea nu spunea nimic.

   Alcoolul risca să-i diminueze puterea de gândire, și avea nevoie să-și păstreze mintea clară dacă dorea ca Steve să nu-i ocolească întrebările.

   - Nu există un bar care servește cafea?

   - S-ar putea să fie închis la ora asta.

   - Am putea totuși verifica.

   Tânărul se înclină cu un aer amuzat.
   Barul era practic gol. Reva și Steve se instalară față-n față, într-un colț discret. O chelneriță veni să le ia comanda. Revei nu-i mai era frig, dar se simțea derutată, nu prea sigură pe ea. Își încrucișă cu nervozitate mâinile și le puse pe masă.

   - Bine! Ce dorești să știi despre mine? întrebă tovarășul ei.

   Inspiră profund. Cu riscul de a fi ridicolă, era decisă să lămurească un lucru, o dată pentru totdeauna.

   - Ești însurat?

   Steve îi aruncă o privire surprinsă și enervată, ca și cum l-ar fi decepționat.

   - Ți-am spus deja că nu. Am alura și comportamentul unui om însurat?

   - Nu, fu ea de acord. Dar tocmai asta îi face periculoși pe unii bărbați însurați.

   - Mă crezi periculos?

   - Te sustragi! îl acuză ea, destul de conștientă că ea făcea același lucru.

   - Nu sunt, declară el pe un ton agasat. Am fost, dar n-a durat prea mult. Sunt divorțat de 7 sau 8 ani. Fără copii.

   Li se aduse cafeaua. Reva turnă lapte într-a ei și o bău cu înghițituri mici, observându-l pe Steve în liniște.

   Tânărul nu părea tot atât de dispus să discute. El își fixa ceașca încruntând sprâncenele și amesteca disperat băutura fierbinte.

   Un bărbat intră în bar. Se îndreptă spre tejghea, apoi observându-l pe Steve, se apropie cu mâna întinsă.

   - McLand!

   Steve ridică ochii spre el. Îl privi o fracțiune de secundă, ca și cum nu l-ar recunoaște, apoi îl salută cu un semn scurt din cap.

   - Bună seara, Wheeler.

   - Proiectul dumitale se pare c-a fost refuzat de Consiliul municipal. N-ai avut noroc! Ce vrei?! În zilele noastre nu mai poți face nimic, se găsește întotdeauna cineva să ne pună bețe-n roate. Mi s-a vorbit despre acea nebună care se încăpățânească să apere această clădire veche care se ruinează. Ce păcat!

   Reva avut nevoie de câteva secunde ca să înțeleagă că „nebuna” despre care vorbea era chiar ea.

   Într-o stare se șoc, ea se întoarse spre Steve. Impasibil, cu figura de nepătruns, el își privea interlocutorul. O idee se născu în mintea tinerei femei. Ceva... un mic detaliu fără însemnătate o mirase, dar nu-i dăduse importanță. Acum își aducea aminte.

   De dimineață, Steve o numise Reva Jonathan. El îi cunoștea prenumele înainte chiar de a o fi văzut. Nu intrase deci în prăvălia ei din întâmplare.

   - Reprezentantul meu a sosit la reuniune fără să-și fi pregătit suficient dosarul, declară Steve cu o voce neutră, rezervată. Nu ne așteptam să întâlnim vreo opoziție.

   - Ha! Ha! Fiecare la rândul lui! exclamă omul izbucnind într-un râs puternic. Ultima dată dumneata ai fost cel care ai primit contractul pe care-l jinduiam la Coss Bay.

   El îl bătu pe Steve pe umăr și se duse să se așeze la bar.

   Steve o privi pe Reva cu o privire de nedescifrat.

   - Eu sunt președintele director general al Promoției Imobiliare & Co, declară el deodată.

   Aceasta era compania care cumpărase clădirea unde avea ea prăvălia. Ei doreau să dărâme imobilul pentru ca să construiască un mare centru comercial. Ei erau oamenii contra cărora se bătuse în fața Consiliului municipal. Steve McLand era șeful lor.

   Ea dădu imperceptibil din cap.

   - Da, tocmai am înțeles.

   - Nu știam cum să te anunț. Poate că trebuia să o fac mai rând, mormăi el prost dispus.

   Iată de ce nu-i plăcea să vorbească despre el, se gândi ea, beată de furie. Iată de ce avea impresia că-i îndepărta întrebările.

   În loc să răspundă, o împinsese să vorbească prostește, să-i povestească viața ei. Pretinsese că se interesa de ea. O copleșea cu complimente despre „umerii ei minunați” și despre „frumusețea” ei și „admirația pe care i-o insufla”. Avusese chiar dreptul la un dineu și la un sărut!

   Și căzuse în cursă, cu capul înainte, ca o tâmpită!

   - N-am avut niciodată intenția să te înșel, o asigură Steve. Numai că n-ai fost cea pe care mi-o imaginam și...

   - Nu, fără îndoială! îl întrerupse ea cu tărie. Probabil c-ai sărit în sus de bucurie când ai văzut cum cedez atât de ușor farmecelor dumitale!

   - Reva, este fals...

   De ce n-ascultase de intuiția ei? De la plecare a simțit că ceva nu mergea. Atunci de ce?

   Păcat! Cunoștea prea bine răspunsul la această întrebare. Dacă el n-ar fi fost atât de seducător, atât de fruos, ea ar fi avut suspiciuni de la primul minut când o întrebase despre proiectele ei de renovare. O proastă! Îi crezuse complimentele, se lăsase îmbrățișată și chiar îi răspunsese sărutului!

   Dar el? De ce acționase astfel? Era evident, desigur. Decisese s-o seducă pentru a putea duce la bun sfârșit blestematul lui de proiect de centru comercial, fără obstacole. El era gata la orice pentru a-și ajunge scopul.

   - Ai jucat bine, domnule McLand. Dar n-o să câștigi, articulă ea cu un surâs rece.

   - Despre ce vorbești?

   - Acum am înțeles. De fapt, n-aș fi bănuit nimic dacă prietenul dumitale nu mi-ar fi sugerat adevărul. Dar acum știu în ce scop m-ai invitat la dineu.

   - Reva, ți-am spus, eram gata să-ți dezvălui identitatea mea.

   Ea continuă ca și când nu l-ar fi auzit.

   - Ai prevăzut totul, nu-i așa? Mai întâi s-o flatezi pe mica negustoreasă, apoi s-o duci într-unul din cele mai bune restaurante ale orașului și, în sfârșit, lovitura de grație! Un sărut magistral pentru a o ului!

   - Te-am sărutat pentru că...

   - Da, totul era calculat pentru a mă face să-mi pierd capul și a-mi învinge încăpățânarea. Dacă totul s-ar fi petrecut bine, m-aș fi dus să dărâm clădirea cu mâinile mele!

   - Reva, te înfurii inutil. Nu știi totul...

   - Oh, dar uiți un lucru! lansă ea furioasă. Eu sunt o „nebună”! Și noi, nebunele, ne înfuriem foarte ușor!

   Se ridică brusc pentru a pleca. Dar se așeză iar pe banchetă. Steve i-ar fi barat trecerea. Încercă să împingă masa. Aceasta era fixată pe podea. Cu o exclamație de necaz, se lăsă să cadă din nou pe locul ei.

   Fața lui Steve era lividă de furie.

   - Sunt cuvintele lui Wheeler, nu ale mele.

   - Este exact. Dar probabil că știi și alte epitete, tot atât de potrivite! O nebună credulă! O femeie ușoară? O...

   - Reva!

   Ignoră amenințarea din glasul lui.

   - Sunt dezolată, domnule McLand, mica dumitale uneltire a eșuat. Plec! Și să nu contezi pe mine să-mi stric unghiile pentru a smulge cărămizile!

   - N-o să pleci nicăieri până ce nu vom clarifica anumite lucruri.

   Steve își puse mâinile pe masă. Desigur era hotărât s-o împiedice să treacă.

   Cu un gest impulsiv, Reva mătură ceștile și farfuriile. Un jet de cafea fierbinte îl stropi. Steve scoase un strigăt și se dădu înapoi. Vesela se sparse pe podea. Steve își privea uimit pantalonii pe care se întindea o pată mare.

   Într-o clipă, Reva își luă geanta, îl împinse pe Steve și fugi.

CAPITOLUL 3

   Era deja afară când realiză ce făcuse.

   Îngrozită, se gândi să revină și să se scuze, dar picioarele o antrenară spre mașină, departe de barul unde se comportase în acest mod incalificabil. Se rușină. De ce?! Oh! De ce nu-și păstrase calmul? L-ar fi putut apostrofa cu remarci usturătoare și ironice pe Steve McLand, în loc să-i arunce ceașca în față ca o scorpie dezlănțuită.

   Și apoi, cum de-a putut fi atât de naivă? Înghițise complimentele lui Steve ca pe un balsam, primise sărutările lui ca o nenorocită însetată de mângâieri. Desigur, el văzuse în ea o femeie singură și atrăgătoare, care a acceptat să se arunce în gâtul primului venit. Era gata să-i dea dreptate lui Steve.

   Din toată această zi, nu avusese decât un singur reflex inteligent: acela de a-și lua mașina.

   Din fericire, a doua zi era duminică. Reva avu timp să-și revină din emoțiile ei, înainte de a se reîntoarce la lucru.

   Luni seara Tommy o sună. Era excitat: tatăl lui îi promisese că-l va duce să vadă un meci de baseball la San Fracisco. Dorea ca Reva să-i spună acest lucru lui Mark; Tommy și cu el aveau o pasiune fără margini pentru acest sport.

   Marți dimineața Reva se lansă într-unul din proiectele ei de reorganizare a prăvăliei: voia să aranjeze altfel produsele pe etajeră, pentru a le face mai atrăgătoare. Destul timp pierdut! Primele zile de libertate i se urcaseră la cap; trebuia să-și revină.

   Neavând încotro, recunoscă că absența lui Mark îi întărise sentimentul de independență.

   După-amiază, ea îl zări pe Steve pe trotuar în fața prăvăliei, în tovărășia a patru sau cinci oameni. Era în costumul de oraș, dar tovarășii lui purtau haine de lucru. Ei păreau că examinează clădirea. Unul dintre ei lua notițe. A doua zi, doi dintre lucrători reveniră.

   Reva îi auzi urcând scările care ducea la camerele goale de la etajul superior. Betty plecă discret să se informeze: îi văzuse examinând contoarele electrice și țevăria. Se duseseră de asemenea s-o interogheze pe doamna Depew, anticara de alături. Păruseră foarte interesați de inundația de care suferise în iarna dinainte. Când i-a întrebat de ce veniseră aici, răspunseră că evaluau imobilul.

   Reva știa foarte bine ce făceau aici: Steve nu-și părăsise proiectul. El își va prezenta din nou dosarul Consiliului municipal și de data asta va reuși, cu argumente solide.

   Oh! Era foarte îndemânatic! Făcând-o să vorbească despre ea, el își atinsese două scopuri: nu numai că-i îndepărtase atenția, dar obținuse diverse informații pe care le putea folosi contra ei. Cunoștea defecțiunile instalației electrice, grație ei. Aflase despre situația ei financiară precară. Știa că-i lipsea experiența în domeniul afacerilor... și în altele, de asemenea.

   La acest gând, Reva se înroși.

   Nu înțelegea cum reușise Steve să-i deștepte asemenea senzații. Până acum nu avusese niciodată vreun interes special pentru plăcerea fizică. Dar în brațele lui Steve...

   În orice caz, nu era un motiv să-l lase să-și construiască centrul comercial. Ea nu avea deloc șanse să câștige contra lui, dar se va lupta până la capăt. Acestă clădire veche era un martor al trecutului, trebuia făcut totul pentru a o salva.

   În sinea ei, Reva înțelegea punctul de vedere al lui Steve.

   De-a lungul anilor, majoritatea prăvăliilor se închiseseră. Nu mai rămăseseră în prezent decât băcănia, magazinul de antichități și un cizmar. Și cizmarul dăduse faliment. Etajul superior era nelocuit de multă vreme; proprietarul nu făcuse niciodată cheltuielile de întreținere necesare. Economic vorbind, o galerie comercială nouă, ar fi fost mult mai rentabilă. Dar nu se putea gândi numai la bani!

   Vineri după-amiază, Jill Anderson îi făcu o vizită Revei.

    Soțul ei și cu ea țineau un magazin de îmbrăcăminte, cel mai elegant din Baie du Couteau. Ei își petrecuseră o săptămână în California pentru a cumpăra ultimele modele. Cu această ocazie, în propuseseră să-l ducă pe Tommy la tatăl lui.

   Jill era încântată de călătoria ei; văzuse multe lucruri frumoase.

   - Am comandat o rochie de mătase roz care-ți va veni de minune, spuse ea cu entuziasm. Este foarte decoltată la spate și în față, cu o fustă ajustată pe șolduri.

   Reva izbucni în râs.

   - Voi avea desigur multe ocazii s-o port! Ca să mergem în camping cu Mark și copiii, de exemplu!

   Jill făcu o mică strâmbătură.

   - Așa cum îl cunosc pe Mark, dacă te-ar vedea într-o zi într-o astfel de ținută scandaloasă, s-ar repezi să te acopere cu o pătură!

   Ei nu-i plăcea deloc Mark. Soțul ei și cu ea își adorau cei doi băieți și-și petreceau multă vreme cu ei. Dar după ei, părinții nu trebuiau să-și organizeze viața în funcție de copii.

   Reva nu avu timp să-i răspundă. Un curier intrase în prăvălie cu un pachet plat în brațe.

   Tânăra femeie semnă de primire sub privirea curioasă a prietenei ei. Cartonul purta semnătura unui mare croitor din Portland.

   - Ce spui?! strigă Jill, făcându-se că este consternată. Nu mai vrei să te îmbraci de la noi?

   - Bineînțeles că da! N-am comandat nimic din altă parte.

   Deschise pachetul. Ghicise deja ce conținea.

   Și într-adevăr, în ambalajul de hârtie de mătase se găsea un șal de cașmir alb, fin și vaporos.

   Jill îl desfăcu cu o exclamație de uimire, descoperind astfel prin gestul ei o sticluță de parfum cuibărită în mijlocul pliurilor șalului.

   - Ești cam discretăă! exclamă ea. Doar un bărbat ți-a putut face un asemenea cadou. Oricum, nu Mark. Cine este?

   - E o poveste lungă, răspunse Reva cu un aer evaziv. Și n-are nicio importanță.

   Nu-i plăcea să vorbească despre întâlnirea ei cu Steve McLand, nici chiar cu prietena ei. Jill o gratifică cu un surâs complice și se îndreptă spre ușă.

   - Foarte bine! Păstrează-ți secretele pentru tine! Dar un bărbat care-ți trimite cadouri atât de frumoase, nu va rămâne în umbră multă vreme!

   Reva împături șalul ca o pânză de păianjen și-l aranjă în cutie. Sentimentele ei erau contradictorii. Era flatată, bineînțeles, dar nu avea încredere nici în Steve, nici în ea însăși. Prima ei experiență îi demonstrase într-un fel dureros că nu trebuia să se lase încântată.

   În orice caz, avea acum piciorele solid fixate pe pământ. Și știa exact ce însemna acest cadou: Steve încerca din nou să-i cumpere cooperarea. Reprezenta deci încă un obstacol pentru el, trase ea concluzia cu satisfacție.

   Ce trebuia să facă cu acest șal? Să-l trimită înapoi? Fără îndoială, dar cum? Prin poștă? Ata ar face senzație în birourile companiei lui!

   Nu, nu va fi necesar. Steve va veni desigur în persoană ca să verifice dacă era gata să se lase cumpărată.

   Reva se așteptă să-l vadă intrând în orice moment în prăvălia ei sâmbătă, dar el nu veni. Închizând seara, își spuse să era ușurată și nu decepționată.

   Își petrecu seara spălându-se pe cap și punând la zi contabilitatea prăvăliei.

   Mark o sună către ora 9; Jade și cu el vor reveni în cursul săptămânii viitoare. Reva îi transmise mesajul fiului ei. De-abia puse jos receptorul, că Tommy o sună la rândul lui. Băiețelul era nebun de bucurie: tatăl lui îl dusese să vadă meciul promis.

   Reva era încântată: Bax începea în sfârșit să-și asume niște responsabilități. Nu se va mai simți vinovată față de Tommy, dacă nu se va mărita cu Mark.

   A doua zi când se sculă de dimineață, timpul era cețos. Dar către ora 11 briza alungă ceața și soarele începu să strălucească. Ar fi o zi superbă să se plimbe pe plajă.

   Reva se gândi să-și pregătească două ouă tari și o portocală și să iasă. Era la bucătărie, când auzi soniera. Se duse să deschidă și... rămase înțepenită pe loc, cu ochii mari, căscați.

   - Cum... cum mi-ai găsit adresa?

   Era o întrebare absurdă: nu era nevoie să fii polițist ca să găsești pe cineva într-un orășel mic ca acesta. Dar vederea lui Steve McLand la ușa ei o uimi.

   - Există un singur nume R. Jonathan în anuarul telefonic, explică el pe un ton exagerat de amabil.

   Reva își reveni.

   - Ce dorești?

   - N-am putut să ne continuăm discuția din cauza... unui incident nenorocit.

   Obrajii tinerei femei se îmbujorară.

   - Ai venit să te asiguri că șalul mi-a parvenit?

   - Îți place, sper?!

   - L-ai ales singur? se bâlbâi ea, mirată.

   Se gândise că el aranjase această treabă prin telefon, între două afaceri.

   - Am stat câteva zile la Portland și am profitat.

   Primul ei impuls fusese să-i dea înapoi cadourile. Dar asta îi părea acum pueril. Mai bine rămânea demnă.

   - Șalul și parfumul... mi-au plăcut foarte mult, spuse ea cu dificultate. Mulțumesc.

   - Cu atât mai bine. Pot să intru acum, sau preferi să dscuți aici, în fața vecinilor?

   Pronunțând aceste cuvinte, el se întoarse puțin și o salută pe doamna Dawson, doamna de alături, cu un surâs strălucitor și cu un mic salut.

   Doamna Dawson se prefăcea că-și udă azaleele. Dar era atât de ocupată să-l privească pe Steve, încât își inunda fereastra, fără să-și dea seama.

   - Mă pregăteam să merg la plajă.

   - Perfect. Te însoțesc. Am ceva să-ți spun.

   Reva ezită. Avea chef să refuze, din pură încăpățânare, dar de asemenea și din teamă. În prezența lui se simțea vulnerabilă, fără apărare; îi era teamă de efectul pe care-l avea asupra ei. Dar o privea cu un mic surâs provocator și asta o hotărî.

   Primi provocarea!

   - De acord. Mă duc să-mi iau o jachetă.

   Fără să-l invite s-o urmeze, își luă haina călduroasă din dulap, apoi se duse la bucătărie ca să pună ouăle și portocala într-o geantă. Se întoarse din drum și luă o a doua portocală din frigider.

   Când ieși, tânărul era aproape de gardul viu. O felicita pe doamna Dawson pentru frumusețea azaleelor ei.

   - Este un adevărat talent la dumneata! râse Reva când el reveni către ea.

   - Despre ce vorbești?

   - Tendința dumitale de a flata bietele femei credule.

   - Complimentele mele sunt întotdeauna sincere.

   Steve o privi cu îndrăzneală pe tânăra îmbrăcată într-un jeans și tricou.

   - Tocmai mi-a venit unul în minte. Ai dori să-l auzi?

   Reva nu răspunse. Ca capul sus, ea se îndreptă spre trotuar.

   - Am putea lua mașina mea, sugeră Steve.

   - Nu.

   - Era sigur de acest lucru!

   Automobilul lui era parcat puțin mai departe. Era mic și de un model banal, constată Reva cu mirare.

   - L-am închiriat, explică el. Am lăsat Rolls-ul acasă, în cazul în care una din femeile din haremul meu ar avea nevoie să iasă.

   Vorbise pe un ton atât de natural, încât Reva nu înțelesese imediat cuvintele lui. Când le sesiză sensul, tresări și-l fulgeră din priviri. Își bătea joc de ea!

   - Așa îți imaginezi că sunt, nu-i așa? o tachină el.

   - Nu mă interesează câte femei ai în haremul dumitale! mormăi ea.

   - Dar ești convinsă că am unul.

   - Poate.

   - Ei bine, te înșeli. Eu nu am niciun Rolls, și nicio listă lungă de prietene, și nici milioane de dolari. Astfel încât atunci când cumpăr o proprietate nu pot să-mi permit să pierd investiția fără să clipesc.

   Unde voia să ajungă? se întrebă Reva neăncrezătoare. Se hotărâse oare să-și schimbe tactica? Încerca acum să-i trezească compasiunea?

   - Nu-mi faci impresia că trăiești în mizerie, comentă ea sec.

   - Nu, bineînțeles. Dar sunt obligat să contractez datorii, ca orice om de afaceri. Și dacă vreunul din proiectele mele eșuează, pierd foarte mulți bani.

   - Ai venit cu scopul să-mi vorbești despre asta?

   Steve își strânse maxilarele fără să răspundă.

   Până acum Reva reușise să păstreze un ton indiferent. Dar în realitate era intrigată.

   Poate că-l judecase rău pe Steve? Poate că mergea spre o catastrofă financiară pentru că se opusese la construcția centrului comercial? Fără a spune vreun cuvânt, ea se instală la volan.

   - Vrei să mă urmezi cu mașina dumitale? De ce închiriezi una? nu se putu împiedica să întrebe.

   Tânărul bărbat ezită o fracțiune de secundă.

   - Mă servesc de avionul companiei când calatoresc, mărturisi el.

   Ea îi aruncă o privire sarcastică.

   - Ah, amara viață a oamenilor de afaceri! murmură ea ironică.

   Să nu mai conteze pe ea să aibă milă de el! Steve se așeză pe locul pasagerului, alături de ea.

   - Vezi? Vin cu dumneata. Sunt mai puțin neîncrezător decât dumneata.

   Reva puse motorul în funcțiune și demară. Drumul era pe lângă țărm. După vreo 10 kilometri, tânăra femeie o luă pe un drum pietruit și frână la piciorul dunelor. Acest colț greu accesibil, era ocolit de către cei care se plimbau. Ea venea deseori ca să culeagă lemne.

   Înainte de a coborî, își puse ouăle și portocala în buzunar și o aruncă pe cealaltă tovarășului ei.

   - Ce este?

   - Masa noastră.

   - Cel mai sigur mijloc de a câștiga inima unui bărbat!

   - Dacă asta era intenția mea, n-aș fi ales ouă tari și fructe.

   - Este totuși suficient atunci când posezi alte atuuri, o asigură el contemplând-o fără rușine.

   Reva își trânti portiera și începu să escaladeze duna. De ce avea el întotdeauna răspuns la toate subiectele? Iritată, grăbi pasul. Dar nisipul aluneca sub picioarele ei și-i făcea urcușul dificil.

   Ajunsese aproape de vârf când alunecă și căzu pe burtă. Steve era exact în spatele ei; ea îl antrenă în cădere și se rostogoliră împreună până în josul dunei, cu brațele și picioarele împletite.

   Se opriră într-o gaură, respirând anevoie.

   Steve atârna cu toate greutatea peste însoțitoarea lui. El se ridică în coate, dar nu făcu vreun gest ca să se îndepărteze. O șuviță îi cădea peste un ochi.

   - Nu este interesant? începu el liniștit. Ne aflăm înlănțuiți foarte aproape, ca cele două jumătăți ale unui întreg. Poate că destinul încearcă să ne spună ceva?

   - Lasă-mă! aruncă cu furie Reva.

   Dar în loc de răspuns, el se sprijini mai tare pe ea. Spre mare ei consternare, se simți cedând unei tulburări care o cuprindea.

   - Lasă-mă! repetă ea zbătându-se. Am venit aici să mă plimb pe plajă, nu să mă bat pe nisip!

   - Trebuie mai întâi să plătești, răspunse el cu jumătate de gură. Libertatea are prețul ei.

   - Care? întrebă ea pe un ton suspicios.

   Drept răspuns, el îi atinse gura cu buzele, mai întâi foarte ușor. Dar acest sărut fu scânteia care aprinse incendiile. O flacără lacomă țâșni, se mări, o consumă pe reva. Ea încercă să rămână imobilă, indiferentă, intertă. Închise ochii și uită de protestele și hotărârile ei.

   Când Steve își termină sărutul, ea observă că era arcuită pe el, cu brațele trecute după gâtul lui, cu fața spre el. În mod vag ea auzi o portieră trândindu-se, apoi voci. Sosise o mașină.

   - A sosit cineva! șopti ea înnebunită.

   - Dacă nu ne mișcăm, nu ne vor vedea.

   Cu inima bătând, nu se mai mișcă.

   Dumnezeule! Dacă vor fi descoperiți? Dacă noii veniți îi cunoșteau? Nu, în mod sigur era nebună să se lase antrenată în asemenea situații! Nu se mai recunoștea. Ea? Tăvălindu-se în nisip cu un bărbat pe care abia îl cunoște? Îmbrățișându-l cu plăcere, în plină natură, cu riscul de a fi surprinsă de trecători?

   Când zgomotul se stinse în depărtare, vru să se ridice, dar Steve rămase lungit peste ea.

   - Ce loc ideal să faci dragoste! murmură el cu un surâs îmbietor.

   Reva îl fulgeră cu privirea.

   - Nu mă interesează! ripostă ea cu furie. Aveai ceva să-mi spui, cred? Să revenim la subiect. Te ascult.

   Steve susprină.

   - Trebuie mereu să vorbim doar de afaceri?

   - Am pierdut deja destul timp. Ce dorești?

   - Foarte bine, se resemnă el. După cum ai remarcat, arhitectul meu și șefii mei de șantier au venit să inspecteze imobilul. Instalațiile electrice și țevăria sunt irecuperabile, dar clădirea în sine este în stare bună. Este de fapt foarte solidă.

   - Ei bine?

   - Am luat o decizie: mai curând decât s-o dărâmăm, o vom restaura și moderniza.

   Reva deschise ochii mari.

   - Într-adevăr? Dar... este minunat!

   - Am început chiar să concepem planuri. Dar fără îndoială vom tăia o alee în centru țoo vpm instala dughene de-o parte și de alta. Fațada va rămâne intactă; la primul etaj vom instala birourile.

   - Oh! Steve! Este o idee foarte bună! Cât sunt de surprinsă și... fericită!

   Inconștient, ea ridicase mâna spre el și se juca cu o șuviță din părul lui. Această noutate schimbase totul. Steve nu mai era un dușman implacabil, un bărbat de care trebuia să se teamă. Nu mai era împărțită de sentimente contradictorii. În prezent nu mai simțea pentru el decât atracție.

   - Această nouă soluție va fi mai puțin profitabilă, desigur, urmă el pe un ton serios. Dar banii nu sunt lucrul cel mai important pentru mine.

   - Mă gândesc sincer că trebuia salvată această clădire veche, aprobă ea. Chiar dacă n-aș fi avut prăălie, aș fi făcut totul ca s-o păstrăm. Steve, te rog să mă scuzi pentru seara de ieri. N-ar fi trebuit să răstorn ceașca de cafea pe tine. Este de neiertat.

   - Dar eficace, adăugă el râzând.

   Fără a ști cum își schimbaseră poziția.

   Steve nu se mai apăsa pe ea cu toată greutatea, ci erau lungiți unul lângă altul, strânși unul în brațele celuilalt. Nimic n-o mai reținea, dar nu avea chef să se îndepărteze. Se simțea atât de bine în această gaură de nisip călduț! O lene dulce o cuprindea. Scoase un suspin ușor. Steve o strânse cu blândețe.

   - Voiam de asemenea să-ți spun... cu privire la ultima sâmbătă...

   - Aș vrea mai bine să nu mă mai gândesc, murmură ea leneș.

   - Nu, Reva, ascultă-mă. M-ai bănuit că te-am invitat pentru a te iscodi. Te înșeli. De fapt tu mi-ai încurcat toate planurile.

   - Într-adevăr? șopti ea, cu pleoapele pe jumătate închise.

   Steve îi explică atunci că venise la Baie du Couteau ca să evalueze situația, după reuniunea de la Consiliul Municipal. El venise la prăvălie, așteptându-se să găsească o proprietară la fel de bătrână ca și imobilul.

   - Dar când te-am văzut, tot atât de radioasă ca un înger, n-am mai avut chef să discut și să parlamentez cu tine. Doream numai să te îmbrățișez. N-am îndrăznit să mă prezint, de frică să nu-mi atrag fulgere. Din contră, dacă aveam timpul să ne cunoaștem, vei fi sfârșit prin a mă accepta pe mine, chiar dacă proiectele noastre ți se păreau încă intolerabile.

   Îi puse mâna pe umeri și o scutură ușor.

   - În sfârșit, am fost întotdeauna sincer cu tine. Nu ți-am făcut niciodată complimente din calcul.

   - Totuși, ai avut intenția să mă seduci!

   - Și am în continuare această intenție. Dar nu va fi pentru beneficiul companiei.

   Reva începu să râdă. Se simțea ușoară, euforică.

   - Ar trebui să ne ducem să ne plimbăm, spuse ea.

   - Am face mai bine să ne ducem să facem un duș, ripostă Steve scuturându-și părul plin de nisip.

   Acest „noi” o făcu să tremure ușor.

   - Oh, dar n-am mâncat încă...

   Unind gestul cu vorba ea își băgă mâna în buzunar și scoase un ou redus la starea de terci.

   - Oh! strigă ea cu o strâmbătură de dezgust. Să mergem la mine, voi pregăti ceva de mâncare.

   - Excelentă idee! aprobă Steve cu un surâs elocvent.

   Întoarsă acasă, ea se duse la bucătărie, în timp ce tovarășul ei făcea duș. Masa era gata când reapăru, cu părul umed și aerul relaxat. Savurară omleta și salata de crabi discutând în mod plăcut.

   De data asta Steve răspunse fără înconjur la toate întrebările Revei. Avea 33 de ani și făcuse studiile de inginer. Își începuse cariera într-un biroul de arhitecți, înainte de a se lansa în propria lui afacere.

   Se întorseseră foarte târziu de la plajă și deja soarele apunea când se instalară în salon pentru a-și bea cafeaua.

   Nu fusese vorba de a-și petrecere noaptea împreună, dar Reva știa că seara se va termina astfel. Vedea asta din privirea mângâietoare a lui Steve, din felul în care o privea, chiar când ea avoca lucruri banale. Poate ar trebui să abordeze acest subiect, se gândi ea jenată. Să-i explice că o atrăgea enorm, dar că nu era încă gata pentru...

   De fapt, era. O știa foarte bine.

   Totuși, ea relansă subit conversația, când aceasta începu să lenevească. Timiditatea, pudoarea îi suflau să amâne momentul.

   - Când o să începeți lucrările de renovare a imobiluli? întrebă ea ridicându-se repede pentru a strânge ceștile.

   Steve surâse; îi ghicise starea de spirit.

   - Cel mai repede posibil. De fapt, lucrătorii vor începe cu camerele de sus chiar mâine, Cizmarul și-a închis ieri definitiv prăvălia. Va trebui să se mute până la mijlocul săptămânii. Iar în ceea ce o privește pe anticară, contractul ei expiră la sfârșitul lunii. Nu mai rămâne deci decât...

   Reva înțepeni, cu farfuriile puse în echilibeu într-o mână. Doar nu voia să spună...?

   - Desigur, clădirea trebuie să fie goală cât timp durează lucrările; înțelegi, nu? Toți ocupanții vor trebui s-o părăsească până la sfârșitul lunii.

CAPITOLUL 4

   Reva îl fixă pe Steve cu stupefacție.

   După ce trecuse primul șoc, ea puse vasele pe masă și se reașeză, sau mai bine zis căzu pe un fotoliu.

   - Doar nu vorbești serios! Nu pot în niciun caz să-mi transfer comerțul în altă parte. Nu este tocmai necesar să...

   - Reva, nu este vorba de câteva lucrări mici de tencuială, argumentă Steve cu un pic de nerăbdare. Arhitectul, șeful de șantier și consilierul juridic, toți au fost categorici: imobilul trebuie să fie gol în timpul renovării.

   - Nu ești obligat să-i asculți! Ești președintele! Nu pot...

   Ea se întrerupse și dădu din cap aproape să plângă. Un val de panică o înecă. Nu va avea mijloacele să-și deschidă prăvălia în altă parte, se îndatorase destul.

   Chiar dacă reușea să împrumute o nouă sumă de bani, cele două sau trei săptămâni necesare mutării o vor conduce la o catastrofă financiară. Și oricum, nu va găsi alt amplasament.

   Cu o voce sugrumată căută să-i explice toate acestea lui Steve.

......................................