Misterul femeii în roșu, Patricia Rosemoor

 .......................................

3.

      Asta era prea de tot!

   Rand, care parcă pica din nori, se întreba perplex ce-i vor mai auzi urechile: dacă ea avusese o legătură u asociatul lui, ceea ce nu-l mira deloc, doar nu spera s-o continue acum cu el?

   - Ți-aș fi recunoscător dacă ai fi mai explicită, declară el sec. Mărturisesc că nu prea înțeleg aceste cuvinte pline de subînțelesuri.

   - Oh! Scumpul de Dutch a fost atât de secretos?

   - În mod aparent, da.

   Cu un gest cochet, Loretta își dădu capul pe spate pentru a scoate o șuviță subțire de fum.

   - Știi totuși, scumpul meu Rand, că magazinul vostru deține exclusivitatea creațiilor Kuriokin la Chicago? Și că asta constituie pentru Westbrook`s un avantaj considerabil?

   - Bineînțeles că da.

   - Îți imaginezi fără îndoială că Andre are câteodată capricii, ca toți artiștii, și poate i-ar plăcea să-și extindă domeniul de acțiune și la unii din concurenții voștri...

   Brusc, în capul lui Rand se făcu lumină.

   - Presupun că „îi băgai în cap” atunci când trebuia și că Dutch te recompensa gras pentru acest serviciu. Așa e? o întrebă el tăios.

   - Ai înțeles perfect, scumpul meu Rand. Recompensa mea se ridica la 10% din toate vânzările produselor Kuriokin.

   Furios, Rand își strânse pumnii pe sub birou. Cum putuse asociatul lui să ascundă o asemenea scurgere de bani?

   - Fără să vreau să te ofensez, domnișoară Greenfield, voi considera acea recompensă ca un bacșiș vulgar. Și nici nu se pune problema s-o iau pe urmele lui Dutch. Mie nu-mi plac decât tranzacțiile cinstite.

   Surâsul fermecător al Lorettei se transformă într-un rictus.

   - O să ai ocazia să cântărești consecințele hotărârii tle, declară ea cu o voce amenințătoare. Andre mă ascultă și vom putea foarte bine să alegem alte magazine pentru produsele noastre.

   - Ne vei putea abandona, dacă așa dorești, la încheierea contractului nostru, adică după prezentarea viitoarei colecții de primăvară, domnișoară Greenfield. Și îmi rezerv dreptul să-l informez pe Andre Kuriokin de micul „acord” pe care îl făcuseși cu asociatul meu. Sunt sigur că se va arăta deosebit de interesat.

   Loretta păli. Ochii ei negri îl străpunseră ca două pumnale.

   - N-o să îndrăznești! spuse ea cu o voce înfundată.

   - Nu văd ce m-ar putea împiedica. Dar dacă redevii rezonabilă... mă maigândesc, bineînțeles.

   Cu un gest furios, tânăra își strivi țigara în scrumiera de sticlă și sări în picioare scoasă din fire.

   - O să regreți! spuse ea printre dinții strânși.

   - Sincer să-ți spum, nu prea cred, răspunse Rand înveselit.

   Loretta se întoarse pe tocurile ei înalte și subțiri și dispăru în trombă pe culoar. O femei brună, înaltă, subțire și îmbrăcată în roșu. Această imagine îl frapă pe Rand. Și dacă ea era misterioasa necunoscută pe care o zărise în dimineața crimei?

   Loretta era capabilă de violență, se vedea cât colo. Până unde ar fi putut ea ajunge dacă, în mod neașteptat, Dutch ar fi refuzat s-o mai plătească pentru serviciile pe care i le făcea, sau o amenințase că o denunță lui Kuriokin, așa cum făcuse el? Ajunsă în pragul disperării, ar fi putut foarte bine să recurgă la crimă.

   În aceeași după-amiază, Shelby avu și ea o surpriză grozavă.

   Deschizând corespondența magazinului, un plic mare alb îi reținu atenția. Numele ei era dactilografiat pe o etichetă și plicul era lipit.

   Intrigată, tăie plicul cu un cuțitaș și scoase o foaie de calculator perforată pe margini.

   Cu ochii holbați, abia își înăbuși un strigăt. O singură frază era înscrisă în centru, cu caractere de tipar:

   „PĂSTREAZĂ-ȚI DOAR PENTRU TINE BĂNUIELILE PE CARE LE-AI PUTEA AVEA ASUPRA MORȚII LUI DUTCH VANLEER, DACĂ NU....”

   Shelby examină lividă documentul. Nicio semnătură. Litere impersonale trasate cu carioca. Niciun mijloc să descoepre cine îi trimisese aceast misivă. Era vorba în mod sigur de criminal!

   Respirând grăbită, cu degetele moi, lăsă să-i cadă foaia ca și cum ar fi fost otrăvită și privi repede în jur. Nimeni. Dar ideea că asasinul îi urmărea după bunul plac toate mișcările, că se ținea în umbră ca s-o poată ataca oricând, într-un fel sau altul, făcu să-i înghețe sângele în vine de groază.

   Nu se va mai simți nicăieri la adăpost de acum înainte. Mai mult chiar, nu-i va spune nimic lui Rand, căci de data asta ar fi obligată să-i spună tot.

   Ascunzându-i faptul că ea descoperise cadavrul, Shelby dorise să se protejeze. În realitate ea se transformase însă în ținta atacului următor. Imposibil să mai prevină acum poliția: mărturiile ei târzii n-ar face decât să sporească bănuielile inspectorului Jackson, mai ales că-l mințise și în privința rochiei!

   Un geamăt înăbușit îi scăpă. Se simțea hărțuită, o îngrozitoare amenințare îi plana deasupra capului, ca și în seara când găsise coroana mortuară în fața ușii ei.

   Trecuseră 5 zile de atunci, de când dușmanul ei invizibil nu se mai manifestase în niciun fel. De ce revenise la atac tocmai astăzi? Ce îl făcuse atât de nervos?

   Încercă să se calmeze și să-și pună puțină ordine în mintea înfierbântată. Nimeni nu știa că se hotărâse să facă o anchetă pe cont propriu împreună cu Rand, în afară de ei doi... și Pippa, adăugă Shelby imediat.

   Dar îndepărtă repede această ipoteză. Tânăra văduvă era prea fragilă ca să poată omorî pe cineva; și nici nu era în stare să practice acest gen de șantaj.

   Atunci cine?

   Cu mâinile tremurânde, Shelby rupse foaia în bucățele, ca pentru a reduce la zero periclul pe care-l conțineau cuvintele așternute pe ea. Dar era inutil: ele rămăseseră înscrise cu litere de foc în memoria ei.

   Când se întâlni cu Rand, tânăra își simți inima strânsă fără să vrea: iată că încă un secret îi despărțea.

   Din nou buna dispoziție a tovarășului ei făcu adevărate minuni.

   Rand venise de dimineață la lucru cu taxiul ca să nu mai poarte grija mașinii. Plecară deci la întâmplare pe străzile puternic luminate, admirând vitrinele, intrând numai de plăcere în magazinele prea scumpe pentru punga lui Shelby, al căror fast și bun gust o atrăgeau nespus.

   Din fericire cumpărase cea mai mare parte a cadourilor de la Westbrook`s, îi mai trebuiau doar niște daruri pentru sora ei Brenda și nepotul ei Charlie.

   Petrecură un timp mai îndelungat într-un magazin care expunea lucrările de artizanat ale unui stilist în vogă. Shelby căzu în extaz în fața unor cercei lucrați cu multă finețe din argint și bronz.

   - Sunt o minune, șopti ea. O să trec mai încolo să-i cumpăr.

   - Pentru Brenda? se interesă Rand.

   - Nu, pentru mine! spuse ea râzând. Dar prefer să aștept sfârșitul anului când se fac reduceri de prețuri.

   Puțin mai departe, într-un magazin de sticlărie, găsi pentru sora ei o vază superbă, de culoare turcoaz. Apoi adăugă la această cumpărătură o podoabă de Crăciun reprezentând doi porumbei, cioc în cioc, prinși de o inimă în filigran.

   - Tot pentru Brenda? întrebă Rand.

   - Nu, inima e pentru mine, îi explică Shelby cu un surâs șmecheresc. În fiecare an îmi mai cumpăr câte ceva pentru bradul meu. E un fel de ritual. Astfel, când voi fi bătrână, voi avea plăcerea să le iau unul câte unul rememorându-mi anii trecuți.

   Rand îi aruncă o privire malițioasă.

   - Văd că plăcerea sărbătorilor îți revine, în ciuda celor întâmplate, și asta mă bucură foarte mult.

   - Da, e curios, recunoscu Shelby. Până ieri, mă gândesm că nici n-o să am curajul să-mi cumpăr brad. Nocor că intervine obișnuința.

   - Și dacă l-am cumpăra împreună mâine seară? îi propuse Rand.

   Ridică spre el un chip strălucind de bucurie.

   - Cu plăcere, mai ales că nici n-am mașină să-l duc.

   - Mulțumesc, bombăni Rand, prefăcându-se supărat. Și eu care credeam că doar compania mea te făcea să fii atât de încântată.

   Shelby îi surâse cu tandrețe.

   - Și compania ta contează, bineînțeles.

   - Sunt fericit s-o aud! Deci mâine seară vom cumpăra bradul și poimâine, pe 24, îl împodobim. Trebuie să lăsăm crengilor timp să se obișnuiască cu noul lor loc și rol, nu-i așa?

   În timp ce-l aproba dând din cap, Shelby se gândea încântată că el avea chef să petreacă cu ea trei seri la rând, din care una fiind ajunul Crăciunului.

   Dar când ieșiră în stradă, Rand își reluase aerul grav. O luă de braț și-i povesti despre cele două întâlniri cu Tucker Powers și Loretta Greenfield.

   - Toată povestea mi se pare din ce în ce mai încurcată, își spuse ea părerea după ce-l ascultase cu atenție. Dar sunt sigură că există o legătură între toate astea și moartea lui Dutch; Iris și Loretta sunt adesea împreună în ultimul timpp și am aflat din întâmplare că Loretta îi pune la dispoziție lui Iris diverse articole din colecția Kuriokin. Curios, nu? Mai ales dacă amândouă întrețineau o legătură cu același bărbat!

   - Curios, într-adevăr. Trebuie să lămurim totul, o aprobă Rand. Dar în așteptare, ce-ai zice să bem un pahar la mine?

   Shelby acceptă, hotărâtă să-și amâne ultimele cumpărături pe mâine. Se simțea ușurată că nu trebuie să se întoarcă imediat acasă la ea.

   De comun acord hotărâră să schimbe subiectul și să nu se mai gândească decât la lucruri agreabile în următoarele ore.

   Rand locuia într-o vilișoară foarte primitoare, decorată în tonuri luminoase care aminteau de culorile deșertului: galben, ruginiu, ocru, bleu. Vase indiene, covoare din lână și diferite obiecte artizanale dădeau ansamblului o notă personală și călduroasă.

   Când Shelby fu instalată pe una din canapele, el îi oferi un pahar de vin, dar ea refuză preferând un ceai; în așteptase se lăsă toropită de o dulce moleșeală. Luminile difuze dădeau o notă de intimitate și nici măcar bradul aprins nu reușea să-i strice cheful în această seară.

   Când Rand reveni cu un platou încărcat cu un servici de ceai din argint, ea nu-și putu reține un căscat.

   Își schimbase cămașa și cravata cu un pulover de cașmir al cărui răscroială de la gât, în formă de V, îi descoperea pielea bronzată și începutul părului închis la culoare de pe piept. Shelby îl privi fascinată și nu se putu împiedica să râdă.

   - Mi se pare mie că ești cam obosită.

   - Ceaiul îmi va face bine, răspunse ea înroșindu-se.

   El luă loc lângă ea și apropiindu-și fața de a ei, o cuprinse în brațe.

   - Și eu, șopti el, ți-aș putea face și eu puțin bine?

   Shelby simți o dulce amețeală, care o făcu să se lipească și mai mult de el. Ridicându-și mâna spre obrazul lui Rand, mângâie delicat cicatricea fină care-i marca bărbia.

   - Cum te-ai ales cu asta? Jucând fotbal?

   - Nu, răspunse el cu jumătate de glas. Vrând s-o scap pe Pippa, când eram foarte mici, am căzut de pe o scară putredă.

   Shelby se întrebă gânditoare până unde era capabil să ajungă ca să-și apere sora. Până la crimă? Dar se grăbi să-și alunge acest gând. Rand nu era un criminal. Nu era decât un bărbat puternic și tandru de care se lega din zi în zi mai mult, neținând seama de riscuri.

   Rand îi acoperi mâna cu palma lui, învăluind-o în privirea lui aurie.

   - Alte întrebări, Shelby? Ai dreptul să mă întrebi, să știi... Și să mă cunoști pe de-a-ntregul, dacă asta dorești.

   Tulburată, tânăra se întreba până unde vor ajunge, când o sonerie stridentă îi făcu să tresară brusc pe amândoi.

   - Of! bombăni Rand. Cine-o fi? La naiba cu acest inoportun. Nu deschid.

   Dar inoportunul în chestiune nu se descurajă și continuă să-și țină degetul fără întrerupere pe sonerie.

   Rand sfârși prin a se ridica. Romantismul ultimelor minute se risipise oricum. Se duse la ușă, în timp ce Shelby își aranjă puțin părul și puloverul.

   - Althea! exclamă el uimit.

   Moștenitoarea firmei Westbrook`s intră în salon, impecabil coafată și machiată, îmbrăcată într-un mantou de vizon alb. Când o zări pe shelby păru dezorientată și fruntea i se încreți.

   - Oh, îmi pare rău că te-am deranjat, Randall, murmură ea cu o voce schimbată.

   El nici măcar nu încercă s-o contrazică.

   - Acum faptul e consumat, Althea. Și dacă tot ești aici, explică-mi motivul vizitei tale. Vrei te rog să-mi dai mantoul?

   - Nu, nu e nevoie. Sunt invitată la cină și nu rămân decât o clipă. Taxiul mă așteaptă afară. Bună seara, Shelby, adăugă ea cu un ton pe care tânăra îl găsi ciudat de crispat.

   - Bună seara, domnișoară Westbrook.

   - Deci Althea, ce pot face pentru tine? reluă Rand.

   Cu un suspin, bătrâna doamnă se întoarse spre el.

   - E un lucru foarte delicat, Randall. Știu prea bine că nu am aceleași drepturi ca înainte asupra magazinului, dar... mi-ar place să cunosc proiectele tale de viitor. Acum, în urma morții lui Bertram, tu ții în mâini soarta societății Westbrook`s.

   Rand o privea stupefiat.

   - Nu văd de ce mi-aș schimba optica, Althea! protestă el cu o sinceritate evidentă. Westbrook`s a însemnat întotdeauna foarte mult pentru mine și țin înainte de toate să-i păstrez bunul renume. N-avea nicio îndoială asupra acestui fapt.

   Dar Althea nu păru pe deplin asigurată.

   - Aș vrea să te cred, șopti ea, dar pofta de câștig e câteodată atât de puternică... Te implor, Randall, nu urma exemplul lui Bertram, nu te lăsa amețit de bani.

   Cu trăsăturile crispate, ea își plecă ochii înainte de a spune dintr-o suflare:

   - N-aș vrea să se mai verse sânge din cauza lui Westbrook`s.

   - Sânge? repetă Shelby îngrozită.

   Rand încremenise, cu sprâncenele încruntate.

   - Althea, ne ascunzi ceva? o întrebă el pe un ton ferm.

   - Nu... nu, bineînțeles că nu.. se bâlbâi ea.

   Cu ochii ei albaștri măriți de teamă, cu degetel fine strângând batista de dantelă, se dădu înapoi spre ușă.

   - Vorbeam în general, nimic altceva. Unele hotărâri au câteodată consecințe neașteptate. Și cum am multă stimă pentru tine, Randall, sper din toată inima că vei face o alegere bună.

   Și le întoarse spatele.

   - Eu... eu trebuie să plec acum. Bună seara.

   - Althea! strigă Rand, încercând s-o rețină.

   Dar ea dispăruse deja.

   Rămași singuri, Rand și Shelby se priviră posomorâți.

   - Ce-o fi însemnând asta? întrebă tânăra, pe care această vizită neașteptată o aruncase dintr-odată în plin coșmar.

   - Știi la fel de bine ca și mine, remarcă Rand.

   Reveni lângă ea, dar nu se mai așeză.

   - S-ar fi zis că încearcă să te pună în gardă. Ca și cum și tu ai risca la rândul tău...

   Vocea lui Shelby se frânse, în timp ce se priveau cu intensitate.

   În mod evident, Rand era la fel de năucit ca și ea de șocul celor spuse de Althea Westbrook: cineva era poate pregătit să omoare din nou ca să obțină ceea ce voia.

VIII

   A doua zi, încă tulburată de vizita Altheei Westbrook acasă la Rand, Shelby nu prea reuși să se concentreze asupra lucrului.

   O mulțime de ipoteze nu încetau s-o asalteze. Dar cel mai mult își făcea griji pentru patronul ei, care ocupase în inima ei un loc mai mare decât se gândise până atunci.

   La început crezuse că nu încearcă pentru el decât o simplă atracție fizică; dar acum, când îl știa în primejdie, își dădea seama cu adevărat că ține la el. Și concluzia era teribilă: dacă el va afla că i-a trădat încrederea, probabil nu va mai vrea să audă vorbindu-se de ea.

   Degeaba o îngrozea această perspectivă, era prea târziu să mai regrete acum. Răul era făcut. Și singura ieșire pe care o mai avea era aceea de a accelera la maximum ancheta lor pentru a-l împiedica să descopere ceea ce-i ascunsese ea.

   Să mai vorbească cu Iris ar fi inutil, gândi ea. În schimb, Edgar Siefert ar putea să-i furnizeze o pistă. Cu condiția să vrea să-i și spună ceva, fiindcă era foarte probabil că fosta amantă a lui Dutch îl montase împotriva ei.

   Când se duse să-l găsească pe paznic în cabina lui, spre sfârșitul după-amiezii, Shelby se liniști repede: el îi răspunse din nou la salut cu vechiul surâs afectuos pe care i-l rezerva în mod obișnuit. Dar imediat ce veni vorba despre Rand și Shelby admise că ieșeau împreună, Edgar de încruntă.

   - Nu trebuie să ai încredere în el, Shelby! spuse el pe un ton dezaprobator. McNabb pare el un tip șic, dar fotbaliștii ăștia sunt la fel, crede-mă! După ce au avut o femeie, o părăsesc fără să se mai gândească la consecințe, ascultă-mă pe mine.

   La început surprinsă, Shelby își reveni și încercă să afle mai mult. Și cum pe Edgar părea să-l mănânce limba, sfârși prin a-i mărturisi ce avea pe suflet.

   Văduv de puțin timp, suferea în mod evident că nu are cui să-și împărtășească păsul. Ceea ce-i spuse o lăsă pe Shelby cu gura căscată: fiica lui, Cassie, care abia împlinise 19 ani, fusese și ea amanta lui Dutch. Era atât de fermecătoare, încât fostul președinte de la Westbrook`s pusese imediat ochii pe ea într-o seară, când venise să-l ia pe tatăl ei de la lucru, și-i sucise mințile cu un contract de manechin pentru noua linie de cosmetice, pe care, susținea el, o are în proiect. Îi promisese că divorțează iar fata bineînțeles că îl crezuse. Dar Dutch se plictisise repede de ea și o expediase înapoi la caietele ei de școală fără vreo scuză sau remușcare. Cassie ieșise din această aventură cu inima frântă, și însărcinată.

   - Numai din cauza acestui copil, Cassie m-a pus la curent cu toate, bombăni paznicul. Fără asta n-aș fi aflat niciodată de porcăria asta, fiindcă ea știa prea bine că eu nu voiam ca ea să-și abandoneze studiile! Și iată situația în care ne aflăm în prezent: nu va putea nici măcar să-și termine anul școlar și să-și dea bacalaureatul. După ce se va naște copilul, vrea să lucreze ca să-l crească singură. Avea un viitor atât de frumos în fața ei... Și a stricat totul. Nu i-a mai rămas nimic. Dacă măcar ar fi trăit nevastă-mea...

   Își lăsă capul în jos cu ochii plini de lacrimi.

   Durerea lui o înduioșă pe Shelby. Dar cel mai teribil în toate astea era că și Edgar avea un motiv să-l omoare pe Dutch Vanleer. Dar cum să vezi în acest tată, cu inima zdrobită, un criminal? Este imposibil.

   - Liniștește-te, Edgar, șopti Shelby bătându-l pe umăr cu afecțiune. Cassie se simte nenorocită, e normal. Dar când se va liniști și va avea timp să reflecteze, lucrurile se vor aranja, o să vezi.

   Sigur, erau doar niște banlități, dar ce să-i zică altceva?

   Edgar își înclină capul pleșuv.

   - Mulțumesc că m-ai ascultat, Shelby. Poate ai putea vorbi cu Cassie în una din zile, să încerci să-i explici cât de importante sunt studiile.

   - O să încerc, Edgar, promise tânăra fără să fie prea convinsă. De acum înainte, când vei avea nevoie de o ureche prietenoasă să te asculte, știi unde mă găsești.

   - Da. La revedere, micuța mea. Încă o dată, îți mulțumesc, și ai grijă de tine.

   Shelby îl părăsi, sfâșiată de remușcări.

   Nu numai că venise să-l vadă din interes, dar acum... mai era obligată să-l și informeze pe Rand de convorbirea lor. N-o să-i spună tot, bineînțeles. Doar strictul necesar, își promise ea ca să-și liniștească conștiința. Nu era nevoie ca Rand să afle că fata aștepta copilul lui Dutch.

   Rand o asculta pe Shelby cu bunăvoință, înțelegând că acționase de dragul lui.

   Totuși, văzând că se tot trage cu nervozitate de capătul cordonului de piele, avu impresia că îi ascunde ceva din ceea ce știa.

   - Edgar nu ți-a mai spus și altceva? întrebă el.

   - Nu, răspunse Shelby grăbită. Și nu cred că el ar putea fi criminalul, încheie ea cu vocea schimbată, deci n-are rost să îndreptăm bănuielile asupra lui. Dar voiam totuși să te avertizez, pentru cazul că m-aș înșela asupra lui.

   Rand dădu din cap.

   - Liniștește-te, sunt de aceeași părere cu tine. Și indiciul cel mai iportant în ochii mei este acea faimoasă linie de cosmetică. Cine știe ce sfori trăgea Dutch în această direcție? Sectorul de parfumerie și cosmetice e foarte rentabil. Poate căuta să reinvestească acolo banii? Și ăsta e și domeniul lui Iris Dahl. Cred că deținem o pistă.

   - Nu știu, Danr. Cu cât avansăm mai mult, cu atât se complică lucrurile. O să reușim vreodată să ieșim din toate astea?

   Cu chipul luminat de un surâs, Rand se ridică și veni s-o ia pe Shelby în brațe.

   - Pentru moment, Shelby Corbin, să ne gândim doar la seara care ne așteaptă. Ești bucuroasă s-o petreci cu mine?

   - Așteaptă... Lasă-mă să mă gândesc...

   Se prefăcu că ezită, apoi buzele i se destinseră într-un surâs vesel.

   - Da, domnule McNabb. În definitiv, această perspectivă mi se pare destul de agreabilă.

   - Îmi place să aud asta.

   O sărută repede, gândindu-se la sărutările de mai târziu, când vor fi singuri la ea acasă. La gropițele nostime pe care le făcea în obraji și care-i plăceau la nebunie.

   - Ești gata de plecare?

   - Imediat? Nu, nu pot. Am un raport urgent de terminat și cu patronul meu nu-i de glumit, adăugă Shelby cu un surâs malițios.

   - La naiba cu patronii! bombăni Rand. Și cât timp îți trebuie?

   - În jur de o oră.

   El reflectă încruntat.

   - Pippa se află aici ca să ia niște lucruri personale ale lui Dutch. Am o idee: eu plec cu ea și tu vii mai târziu acolo cu mașina mea.

   - Ai încredere să-mi dai limuzina ta pe mână? exclamă Shelby făcând ochii mari.

   - De ce nu? Nu e decât o mașină, răspunse Rand amuzat.

   În realitate, acum că o cunoștea mai bine, ar fi fost gata să-i încredințeze cu mult mai mult decât atât, chiar și inima lui.

   - Bine, batem palma! Și unde este parcat monstrul?

   - La ultimul etaj de la Grant Park Garage, în partea nordică, îi explică Rand scotocindu-se prin buzunare după chei. Am notat numărul locului pe tichet... uite-l. Ah, ia și banii ăștia ca să plătești parcarea. Iar eu...

   O luă pe Shelby de umeri și o mai sărută o dată cu patimă.

   - Poți să pleci! Acum pot să mai rezist o oră.

   - O să trag tare! promise Shelby, la fel de fericită și emoționată ca el.

   În timp ce Shelby se îndrepta grăbită spre biroul ei, Rand intră în biroul lui Dutch, unde Pippa se pierduse în mijlocul cutiilor și actelor.

   - Trebuia să mă lași pe mine, surioară, îi spuse el îmbrățișând-o cu milă. Ai un aer foarte obosit.

   Ea surâse curajoasă.

   - Ascultă, bătrânul meu frate. Știu că ți-ar place să mă ferești de o mulțime de lucruri, dar nu mă poți feri și de viață, de acord? Ia cutia asta.

   Rand se întoarse ca s-o asculte și din greșeală lovi un pahar din lemn pirogravat plin cu creioane, așezat pe birou. Conținutul se răspândi pe mochetă.

   - Vezi? glumi Pippa. Mă descurcam mult mai bine fără tine!

   În timp ce era îngenuncheat ca să adune creioanele, Rand remarcă un săculeț de plastic transparent.

   - Privește! exclamă el. Același tip de săculeț care s-a găsit și lângă cadavrul lui Dutch, cu o singură diferență însă: acesta este plin!

   Sora lui păli.

   - Crezi că sunt droguri?

   - Ce imaginație bolnăvicioasă ai câteodată!

   - Vedem noi, declară Rand strecurându-și săculețul în buzunar. O să dau la analiză praful ăsta.

   După ce-și termină raportul, Shelby se îndreptă spre lift; era nerăbdătoare să-l revadă pe Rand, ca să știe dacă mai descoperise ceva, dar mai ales să fie din nou împreună.

   Urcă într-o cabină goală, apoi scoase un suspin iritat când liftul se opri la etajul șapte. Dar când ușile lui se deschiseră în fața unui Moș Crăciun în carne și oase, se holbă cu groază și abia reuși să-și înăbușe un strigăt de oroare. Ar fi vrut să coboare, ca să nu rămână singură cu el în cabină, dar picioarele refuzară s-o asculte.

   Încremenită, se înghesui într-un colț și se așteptă la ce-i mai rău.

   Bărbatul stătea cu spatele la ea, după ce o salutase cu un semn din cap. Pulsul lui Shelby bătea într-un ritm nebunesc. Când intrase în cabină figura lui îi păruse ciudat de familiară. Dar nu putea să-i ceară să se întoarcă ca să verifice dacă îl cunoștea într-adevăr.

   Tremurând ca o frunză, abia aștepta să ajungă la parter. Coborârea i se păru că durează o eternitate, timp în care spectrul lui Dutch asasinat îi apăruse în fața ochilor.

   În fine, agonia luă sfârșit și Moș Crăciun coborî din cabină. Când scăpă și ea, se simți scăldată de o sudoare rece. Un grup de clienți care se grăbeau să urce în lift o separă de omul în roșu.

   Privind în jurul ei, tânăra nu-l mai văzu și respiră ușurată. Dar rămase în continuare în gardă.

   Apoi un anunț îi ajunse la ureche: Moș Crăciun era chemat la raionul de cosmetice.

   Năucită, Shelby simți că o lasă picioarele. Bineînțeles! Cum de putuse uita? De o săptămână, un Moș Crăciun împărțea cadouri prin tot magazinul. Și atunci, cum să se mire că i se păruse cunoscut?

   Spunându-și în gând că e o tâmpită, se grăbi să iasă în stradă, gândindu-se ce cadou i-ar putea oferi lui Rand. În timp ce se uita într-o vitrină, văzu reflectându-se în ea un bărbat îmbrăcat în roșu. Nu visa... era același din ascensor. Și faptul că se afla aici, la câțiva metri de ea, nu mai era deloc ceva natural.

   Cuprinsă de panică, Shelby o luă la picior și intră în parcare, privind din timp în timp în spatele ei: Moș Crăciun o urmărea mereu. Îngrozită, plăti în grabă ceea ce datora Rand și fugi spre ascensor fără a mai aștepta restul.

   Ultimul subsol, spusese Rand. În partea de nord. Numai de ar găsi limuzina, înainte ca individul ăsta s-o prindă din urmă!

   Cu gâtul uscat de spaimă, Shelby ajunse la etajul dorit. Dar ascensorul urcă imediat: cineva îl chemase. Repede, mașina!

   Plecă la întâmplare, fără să verifice direcția în care o luase. O să recunoască Saab-ul, ce naiba! Dar rânduri și rânduri de mașini apăreau în fața ei, și toate păreau identice. Și ascensorul care cobora....

   Shelby îi pândi zgomotul. Se opri la etajul la care se afla ea. Ușile se deschiseră. Nemaștiind ce să facă, se piti în spatele unei mașini și așteptă, nebună de groază. Dacă asasinul o va găsi, era sigură că o va omorî. Niciodată în viața ei nu mai încercase o asemenea spaimă.

   Niște pași răsunară pe dalele de beton. Veneau spre ea. Nu, se îndepărtau.

   Shelby își ținea respirația, cu sufletul al gură. Deodată, ceva se frecă de glezna ei. Tresări: un șobolan, un șobolan uriaș! Îți reținu un strigăt de oroare și se forță să rămână nemișcată. Bărbatul era acolo. Îi zărea din când în când tunica roșie printre mașini. O căuta, era evident. Venea spre ea. Calvarul devenea de nesuportat. Precis o să leșine... Dar dacă leșina, o s-o găsească și...

   Acoperită de o transpirație rece, Shelby își încordă din nou auzul. Cineva chemase ascensorul. Cabina urcase și acum cobora. Numai să vină aici! se rugă ea. De mi-ar sări cineva în ajutor!

   O clipă mai târziu când ușile se deschise, apoi se închiseră și nu se auzi nimic, înțelese că urmăritorul ei plecase. Mai așteptă puțin, apoi se ridică, emoționată dar și cuprinsă de ușurare. N-avea nicio clipă de pierdut; maniacul putea să revină imediat.

   Tremurând, privi în jurul ei și fu gata să izbucnească într-un râs nervos. Saab-ul era acolo, doar la câțiva metri.

   Puțin mai târziu, rulând pe străzile înzăpezite, Shelby încercă să se calmeze și să se concentreze asupra condusului.
   Imediat totul va fi bine, își spunea ea. Îi va povesti totul lui Rand de data asta, imposibil să păstreze numai pentru ea acest lucru îngrozitor.

   Dar lucrurile nu se petrecură după dorința ei: Rand n-o aștepta, nu era la sora lui.

   În fața aerului ei dezamăgit, Pippa se grăbi s-o conducă în salon și s-o facă să se așeze.

   - Avea o cursă de făcut, îi explică ea. Nu te neliniști, va fi aici în câteva minute.

   Minutele se scurseră până ajunseră la un sfert de oră. Forțându-se să surâdă și să flecărească cu gazda ei,  Shelby avea impresia că, dacă Rand va mai întârzia mult, o să explodeze din cauza nervilor.

   În sfârșit apăru și el, cu obrajii înroșiți de frig.

   - Iertare că v-am făcut să așteptați, le lansă el cu un aer vesel. Dar mai avem destul timp să cumpărăm bradul.

   - Dă-l încolo de brad, șopti Shelby cu o voce slabă. Nu-mi doresc decât să ajung la mine acasă.

   Rand o privi încruntat.

   - Nu înțeleg... Ce s-a întâmplat?

   Dar se răzgândi imediat.

   - Hai, o să discutăm în mașină.

   Shelby o salută pe Pippa, care se scuză că n-a fost o gazdă mai veselă, apoi se urcă repede în limuzina parcată lângă trotuar. Imediat ce Rand urcă la volan, se întoarse spre ea.

   - Ești supărată că te-am lăsat să aștepți? Sunt dezolat, dar îți promit...

   - El știe, spuse Shelby cu o voce pierdută.

   - Cine? Cine știe ce?

   - Criminalul știe că-l caut. M-a urmărit adineaori în garaj, deghizat în Moș Crăciun. Am crezut că o să mă omoare.

   Rand, care demarase, apăsă până la fund pe frâne, și parcă pe o străduță.

   - Povestește-mi totul de la început!

   Shelby se execută, întrebându-se tot timp dacă el o va crede, fără să știe că asasinul avea un motiv foarte precis s-o urmărească. Dar Rand rămase la prima lui ipoteză, aceea că asasinul descoperise c ea ducea o anchetă pe cont propriu. Când Shelby termină de povestit, o luă în brațe și o strânse la piept.

   - Acum s-a terminat. Să nu-ți mai fie frică!

   - Pentru cât timp? gemu ea. Nu putem să spunem la poliție că și noi îl căutăm pe asasin, iar Jackson mă bănuiește deja!

   - Și pe mine mă bănuiește că vreau s-o acopăr pe Pippa. Ascultă, Shelby: după părerea mea, omul acela voia să te sperie, nu să te omoare. Dacă nu, de ce ar fi folosit mjloace atât de teatrale, în loc să-și atingă pur și simplu scopul?

   Un geamăt îi scăpă lui Shelby și Rand o strânse și mai tare în brațe. Da, când o ținea așa nu-i era frică de nimic. Dar nu putea să rămână mereu cuibărită la pieptul lui.

   - Cel mai bine ar fi să încerci să dai totul uitării două sau trei zile, reluă el. Să amânăm ancheta noastră până săptămâna viitoare. Frank Hatcher se va întoarce, o să-l iau la întrebări și, cu puțin noroc, voi descoperi ceva care ne va permite să-l punem pe Jackson pe o altă pistă.

   - Și până atunci ce vom face?

   - Trebuie să fim prudenți. Foarte prudenți.

   Shelby dădu din cap, dar în fundul sufletului ei știa că asta nu va fi suficient s-o mențină în viață dacă asasinul lui Dutch era convins că ea îi cunoaște identitatea.

IX

   A doua zi de dimineață, Shelby se simțea mai liniștită, chiar dacă nu era într-o dispoziție prea strălucită.

   Rand insistase să doarmă la ea, pe canapeaua din salon, dar ea refuzase; îi ceruse doar să aștepte până adoarme și apoi să plece și îi dădu un rând de chei cu recomandarea să încuie de două ori.

   Acum privea cu un aer posomorât cutiile pline cu podoabe pe care se hotărâse în cele din urmă să le aducă din pivniță. Poate ziua de 24 decembrie va redeveni pentru ea un motiv de bucurie și veselie? Spera asta din toată inima, dar nu prea credea.

   În ciuda celor petrecute în ajun, Rand declarase că asta nu le va schimba cu nimic planurile. Să cumpere un brad și să-l împodobească le va ocupa toată seara, gândi Shelby. Și compania lui era departe de a fi o perspectivă dezagreabilă.

   Cu un suspin de plictiseală, îmbrăcă costumul nou pe care-l cumpărase special pentru sărbători: o tunică din catifea verse foarte scurtă purtată peste niște colanți în aceeași nuanță și cu o pereche de cizme lungi care treceau de genunchi. Renunță la bijuterii și aruncă o ultimă privire în jurul ei înainte de a pleca la lucru.

   În stradă verifică dacă nu o urmărește nimeni, dar totul i se păru normal. Dacă cineva o pândea, înseamnă că se ascunsese bine.

   Când ascensorul o lăsă la etajul opt, iritată de numeroasele urări de Crăciun pe care toată lumea se înverșuna parcă să i se adreseze, Shelby îl zări pe Rand care ieșea din biroul ei cu un aer încruntat.

   Când o văzu, chipul i se lumină.

   - În sfârșit! șopti el ieșindu-i în întâmpinare. Începusem să fiu neliniștit. Totul e în regulă?

   Ea dădu din cap, cu un aer posac.

   - Pe cât de bine permit împrejurările.

   - Ne-am înțeles pentru diseară, nu? insistă el, privind-o cu atenție.

   Părea să țină atât de mult la această seară, încât sfârși prin a se decide.

   - Da, răspunse ea cu un surâs slab. Ne-am înțeles.

   Pulsul i se acceleră ușor la gândul celor ce vor urma și se înroși ușor. Poate aceste sărbători vor fi pentru ea mai puțin lugubre decât credea.

   - La ora 4? îi sugeră Rand.

   - Dacă patronul meu îmi permite să plec atât de devreme.

   - Trebuie întotdeauna să riști.

   Verifică dacă sunt singuri și o sărută rapid pe buze.

   - Pe curând. Trec să te iau.

   Pe la ora prânzului, Shelby își părăsi asistenții care sărbătoreau Crăciunul cu biscuiți, ciocolată și șampanie și plecă să-și facă ultimele cumpărături, binecuvântându-l pe inventatorul cărții de credit.

   Se încrucișă în drum cu Althea Westbrook și o salută cu un semn discret din cap, preocupată de propriul ei program; întâi un cadou pentru Rand, apoi câteva delicatese pentru ajunul Crăciunului.

   După ce cumpără tot ce dorea, mai luă niște bomboane cu lichior pentru Zach, Dana și Harriett. Cu atât mai rău dacă nu le va sta mintea la lucru în această după-amiază! își zise ea cu un surâs. Crăciunul nu e decât o dată pe an.

   Când reveni în biroul lor comun, constată dezamăgită că e gol. În schimb radiocasetofonul Danei urla să-ți spargă timpanele colinde. Întrebându-se unde îi plecase echipa, le puse bomboanele pe birou și se duse spre despărțitura ei. Se opri în prag cu gura căscată.

   Un superb pachet o aștepta pe masă, învelit în hârtie aurie, cu o ramură de vâsc agățată de funda roșie. Surprinsă și încântată totodată, căută să descopere cine i l-a trimis. Nicio carte de vizită. Nu de la Rand, oricum, își spuse ea. Dacă el se gândise să-i facă vreun cadou n-avea niciun motiv să nu aștepte până acasă. Poate cineva din birou?

   Se debarasă repede de palton și pungile cu cumpărături și deschise nerăbădătoare pachetul. Cutia era de mărimea uneia de pantofi, dar conținutul era ceva mai greu. Ce-o fi?

   Două secunde mai târziu, pe acordurile colindelor, Shelby privea nevenindu-i să creadă...

   Învelit în hârtia mătăsoasă a magazinului, un enorm șobolan mort se oferea privirilor ei. Un strigăt de groază i se opri în gât. Își dădu drumul pe scaun, lividă. Un cartonaș îi căzu pe genunchi.

   „Ai primit mesajul?” spunea el simplu.

   Shelby închise pleoapele penru a scăpa de noul ei coșmar. Când redeschise ochii, reușise să depășească șocul și se hotărâse: nu se va lăsa intimidată.

   - Am primit mesajul, șopti ea printre dinții strânși.

   Și brusc ceva plesni în ea, ca un baraj care cedează sub presiunea apelor. Fiecare persoană are limitele ei și Shelby ajunsese la capătul puterilor.

   - Am primit mesajul! strigă ea cu o voce ascuțită pentru a acoperi acordurile melodiei. Indiferent cine oi fi, ticălosule, află că nu știu nimic. Nu știu nimic, ai înțeles?

   Dar va ști în curând, își promise ea. Frica ei se schimbse brusc într-o energie nebună. Nimic n-o va mai opri de acum încolo. Se va bate până la capăt, dacă va fi nevoie.

   Cu o mutră dezgustată, puse din nou în cutie șobolanul și se duse să-l arunce într-una din pubelele mari de la etaj. Simțea că nu-i mai pasă de nimeni și de nimic.

   Când reveni în birou, asistenții lui Shelby reveniseră și apreciau deja cadoul.

   - Mulțumesc, șefa, bomboanele sunt un deliciu, spuse Zach lingându-și degetele. Dar unde ai dispărut atâta timp? Ai fost așteptată!

   - Așteptată unde?

   - La petrecerea dată de vitrinieri și decoratori! Ți-am lăsat un bilețel pe birou. Nu l-ai văzut?

   - Nu, nu l-am văzut, răspunse Shelby.

   Probabil că Moș Crăciun cel „special” îl făcuse să dispară.

   - Ei, dar ce-o fi cu caseta asta? exlamă deodată Dana deschizându-și aparatul. Colinde? Nu e a mea.

   - E precis un cadou de la Moș Crăciun, declară Shelby cu un surâs crispat.

   La ora 3 și 55 de minute, Rand intră vesel în biroul lui după niște drumuri care-i luaseră cea mai mare parte a după-amiezii.

   Totul era gata pentru diseară, își spuse el descoperind coșulețul pe care-l comandase bufetierului și conținea o cină pentru doi. Totul era perfect: nu-i mai rămânea decât să treacă s-o ia pe Shelby.

   Luând într-o mână coșulețul iar în cealaltă paltonul, ieși pe hol. Deodată vederea bradului îl opri în loc.

   - La naiba! bombăni el.

   Uitase să cumpere o podoabă pentru bradul lui Shelby. Și ținea neapărat să-i ofere un obiect care îi va permite să-și amintească de el de-a lungul anilor până la bătrânețe, după cum îi explicase ea atât de frumos. Se gândi la iuțeală: nu mai avea timp să coboare la etajul trei ca să cumpere ceva. Și de altfel, pe 24 decembrie, la ora asta, nici nu mai rămăsese mare lucru.

   Două clipe mai târziu, hotărârea lui era luată: rugându-se cerului să nu-l vadă nimeni, luă din mers steaua argintie din vârful bradului și o băgă în grabă în servietă. Spera că Shelby nu o va recunoaște. Și în fond, intenția conta, nu?

   Când ascensorul se opri la opt, descoperi că Shelby îl aștepta deja.

   - Îmi place punctualitatea ta, spuse el surâzând.

   Ea ridică din umeri, cu un aer poznaș.

   - Ce vrei? Mi-ai vorbit atât de această faimoasă seară, încât ardeam de nerăbdare s-o încep.

   Shelby surâdea, dar acest surâs era de poză, gândi Rand. Ca și cum aeastă bună dispoziție era forțată. Privirea lui căzu pe numeroasele pungi pe care Shelby le ținea în ambele mâini.

   - Credeam că ți-ai terminat ieri cumpărăturile, remarcă el.

   - Doar n-o să postim tocmai în seara de Crăciun!

   În aceeași clipă decoperi coșulețul și făcu ochii mari.

   - Oh, nu! spuse dintr-o suflare.

   - Ba da! replică el ironic. Am avut aceeași idee ca și tine.

   - Bine. Vom avea cu ce să ne ocupăm timpul, dacă nu vom găsi un brad să-l împodobim, trase Shelby concluzia în mod filozofic.

   Rand încercă să-și ascundă surâsul amuzat.

   Când deschise ușa apartamentului, o jumătate de oră mai târziu, ea adulmecă cu un aer intrigat.

   - Ce-o fi mirosul ăsta? șopti ea.

   Intră în salon și se opri înmărmurită: un brad de 2 metri înălțime trona lângă șemineu.

   - Dar... Cine a putut?

   Întorcându-se spre Rand, îi văzu strălucind ochii și înțelese.

   - Oh! protestă ea. Te-ai servit de dublura cheilor mele ca să...

   Apoi, mânia ei se risipi de îndată și sărindu-i în gât îl sărută cu foc.

   - Mulțumesc! E splendid.

   Rand se reținu ca să nu pară că profită imediat de situație. O să aibă timpul să se tot sărute mai târziu, în fața focului din șemineu, cu câte o cupă de șampanie lângă ei. Și de data asta, își promise el, inspectorul Jackson nu-i va mai deranja!

   Seara se scurse ca într-un vis.

   La început, după ce despachetară cina regească, după aprecierea ambilor, și puseră șampania la rece, se destinseră puțin stând în fața șemineului, ronțăind niște alune și ascultând muzică. Apoi Shelby deschise cutiile și îi aduse la cunoștință strategia pe care o urma în fiecare an pentru decorarea bradului. Rand o ajută plin de bunăvoință, gustând din plin intimitatea acestor clipe. Retincența ei dispăruse aproape cu totul, ceea ce-l făcea fericit.

   Ar fi vrut ca această seară să nu se mai termine niciodată. Dacă ar fi vrut și ea, bineînțeles. Dar trebuia să se arate răbdător și prudent. Shelby nu-i mărturisise tot ceea ce o tracasa, era sigur de asta. Și se temea că aceste secrete, indiferent are ar fi fost ele, să nu ridice noi obstacole între ei. Dar va ști el să le vină de hac! În această seară, poate! Sau la noapte...

   La această idee, se simți cuprins de emoție.

   Era orare îndrăgostit? se întrebă el. Da, ceea ce simțea pentru ea nu era un simplu capriciu. Era ceva mai profund și mai complex care nu putea fi lămurit atât de repede. Aveau tot timpul pentru asta.

   Ea își terminase opera și acum privea bradul cu ochi critic.

   - E ceva care nu-ți place? o întrebă el surâzând.

   - Vârful. Niciodată n-am reușit să găsesc ceva care să-mi placă, iar anul ăsta am uitat cu desăvârșire.

   Cu surâsul pe buze, Rand se duse și luă pachetul pe care-l ascunsese sub divan, ca să-l aibă la îndemână.

   - Crezi că asta ar merge?

   Shelby despachetă foița și scoase o stea argintie cu colțurile alungite. Rand îi urmărea neliniștit expresia. Dar ea nu păru s-o recunoască.

   - Va fi perfect, șopti ea cu ochi strălucitori. Îți mulțumesc încă o dată. Mulțumesc pentru tot.

   Se aplecă spre ea pentru a o săruta pe gât.

   - Tu ești perfectă, domnișoară Corbin.

   Cu puțin înainte de miezul nopții se purtau ca niște adevărați îndrăgostiți. Dutch fusese dat uitării.

   Se îmbrățișau și se mângâiau fără rezerve, profitând de cea mai mică ocazie, ca și cum făcuseră un pact secret și știau amândoi că vor sfârși împreună această noapte minunată. De mai multe ori, Rand îi vorbi despre mama lui, ca și cum era de la sine înțeles că Shelby o va cunoaște în curând și această idee îi încălzi inima tinerei femei; avea impresia că începuse să facă parte din viața lui, și asta era așa de bine.

   Chiar cerul contribuise la frumusețea acestei nopți de Crăciun, adăugând o ultimă tușă romantică: ningea și fulgii albi dansau grațios în spatele ferestrelor închise.

   Când terminară masa, Rand deschise o nouă sticlă de șampanie și schimbară cadourile.

   Deschizându-l pe al ei, Shelby scoase un strigăt de bucurie: îi cumpărase cerceii pe care îi admirase la artizanat! Iar el zâmbi încântat, descoperind puloverul verde care avea pe piept ca model un fotbalist în plină acțiune.

   - Superb, șopti el.

   - Încearcă-l, îi spuse ea cu un aer șăgalnic.

   El o privi uimit.

   - Vrei să mă dezbrac? Aici, acum?

   Shelby nu-i dădu niciun răspuns, dar privirea ei era elocventă.

   Lăsând puloverul, Rand o luă în brațe și o sărută după cum visa de atâtea zile. Mâinile lui îndemânatice făcură să-i alunece la picioare rochia, iar buzele lui se lipiră cu patimă de sânii întăriți de dorință.

   Iar Shelby nu dorea să-l oprească; avea atâta nevoie de un pic de destindere în mijlocul tuturor grijilor care o copleșiseră. Cel puțin în această noapte, Rand îi va oferi o oază de pace și plăcere. Și cum să reziste la magia mângâierilor lui, singurele în stare s-o smulgă pentru puțin timp din coșmarul care o făcea câteodată să-și piardă mințile?

   Se lungiră în fața focului și se descoperiră cu pasiune, însuflețiți de aceeași încercare disperată de a crede, măcar pentru câteva clipe, că totul putea fi simplu între ei.

   Și într-adevăr fu simplu, de o simplitate sublimă, vrăjită, care-i transportă pe amândoi într-un univers magic. Acest decembrie însângerat lăsase în sfârșit loc unei adevărate povești de Crăciun.

   - O adevărată perfecțiune, șopti Rand după un timp. O rară perfecțiune. Suntem o pereche perfectă, Shelby.

   Tânăra deschise ochii și îi surâse, în ciuda remușcărilor și spaimei care-o cuprinseră din nou.

   Ce va zice el în ziua când va descoperi că ea îl mințea?

X

   Acest intermezzo miraculos fu de scurtă durată.

   Când Rand își spori eforturile pentru a termina odată cu această existență sordidă și a-și pune ordine în viață - căic pentur prima oară încerca dorința de a-și împărți cu cineva viața - totul se prăbuși din nou.

   În primul rând, Frank Hatcher îi mărturisi că fusese omul de paie al lui Dutch și că el doar contactatse toți acționarii societății pentru a le cumpăra partea, fără a le dezvălui despre ce e vorba. Doar Althea Westbrook nu fusese contactată. Dar Tucker Powers era la curent. Știa că acțiunea este în curs.

   Apoi, deschiderea testamentului lui Dutch relevă că partea lui îi revenea în întregime lui Rand McNabb, în virtutea unei înțelegeri încheiate anterior între cei doi asociați.

   Noutatea se răspândi cu iuțeala fulgerului prin magazin și bârfele nu întârziară să apară: nu era curios faptul că tânărul director general era „plecat” din Chicago în seara crimei, atunci când ar fi trebuit să fie de față la petrecerea de sfârșitul anului? Această dispariție providențială putea să semene foarte bine cu un alibi aranjat.

   Această revelație o tulbură pe Shelby în cel mai înalt grad. De asemenea avea și curioasa impresie că Rand o evită. De două zile nu-i mai dăduse niciun semn de viață: niciun telefon, niciun bilețel. Ce-o fi însemnând asta?

   La capătul nervilor, se pretă la ceva urât și-i scotoci prin birou. El nu era acolo, iar secretara plecase să bea o cafea prin vecini.

   Dar în loc să descopere un element care să-i spulbere bănuielile, ajunse la un rezultat contrar: găsi un bilet de avion pe numele Randall McNabb care dovedea că părăsise Bostonul pe 24 decembrie în timpul după amiezii, ca să ajungă la Chicago seara la 19.30. Ar fi putut deci ajunge la serată, dacă ar fi vrut. Dar poate venise mai târziu, pe ascuns...

   Simți că i se întoarce stomacul pe dos la acest gând și plecă în grabă; când ajunse la etajul ei, două brațe o cuprinseră pe neașteptate pe la spate și o lipiră de un trup musculos. Își înăbuși un strigăt de groază.

   - Nu sunt decât eu, îi șopti Rand la ureche. Mi-ai lipsit mult în aceste două zile, scumpa mea.

   - Așa spui tu... replică sec tânăra, degajându-se cu un gest brusc.

   O forță să se întoarcă spre el și o privi neliniștit.

   - Ce s-a întâmplat? Te-ai supărat pe mine fiindcă am dispărut în ultimele două zile? Am avut o mulțime de lucruri de pus la punct pentru noi, scumpo. Ieri am fost la Pippa care avea nevoie de mine. Ascultă: dacă am cina împreună diseară, ca să pot răspunde la toate aceste întrebări pe care le citesc în frumoșii tăi ochi căprui?

   Shelby îl fulgeră din priviri.

   - Regret, Rand, dar am cam rămas în urmă cu lucrul. N-o să fiu liberă câtva timp.

   O privi uimit, dar renunță să angajeze vreo discuție pe această temă. Nu era nici locul, nici momentul.

   - Bine, șopti el. În acest caz ne vom vedea mai târziu.

   - Da, mai târziu, confirmă Shelby pe un ton evaziv.

   Se întoarse și dispăru, gata să explodeze. Din nou nu mai avea încredere în el. Din nou toate bănuielile pe care le avusese la început în privința lui începură să capete consistență. Rand putea foarte bine să fie în spatele tuturor ororilor pe care le trăise în ultimele zile. Și ea căzuse ca proasta în toate cursele pe care i le întinsese el. Făcuse dragoste cu el.

   Își dădea seama că se și îndrăgostise de el, în așa hal că se gândise chiar la un viitor comun. Grozăvia situației o depășea.

   În culmea disperării, se decise să se sfătuiască cu Tucker Powers ca să știe ce risca dacă va mărturisi abia acum poliției faptele pe care le ascunsese ca să se protejeze.

   A doua zi fu rândul lui Rand să fie literalmente strivit de niște descoperiri uluitoare.

   Nu numai faptul că pudra albă găsită lângă Dutch era un puternic hipnotic, revelație al cărei sens îi scăpa momentan, dar ceva și mai rău încă: Shelby Corbin avea cazier judiciar. Cu 2 ani în urmă fusese învinuită de violență împotriva unuia din șefii ei pe care-l acuza că voise s-o violeze.

   Deci ăsta era secretul pe care ea i-l ascunsese încă de la început.

   În fond, îi înțelegea reacția de apărare. N-o învinuia pentru asta, dar ea îi datora o explicație.

   Își consultă ceasul, trecuse de ora 18. Fiindcă îi spusese că e în urmă cu lucrul, probabil o va găsi în biroul ei. Își luă paltonul și coborî la etajul opt.

   Biroul decoratorilor era gol, nicio haină nu mai atârna în cuier. Probabil că plecase.

   Rand nu se putu împiedica să se apropie de planșetă pentru a privi crochiurile executate de femeia pe care-și dăduse seama că o iubește; se aplecă asupra lucrului înduioșat, simțindu-se mai apropiat de ea ca niciodată, în ciuda noilor bariere pe care Shelby le ridicase între ei. Totul îi plăcea la ea: talentul, imaginația, gustul foarte sigur și îndemânarea pe care o dovedea în tot ceea ce făcea.

   Dintr-odată, o foaie de calc alunecă și el se aplecă s-o ridice. Și atunci sângele îi îngheță în vine: o bucățică de tafta roșie era agățată de piciorul mesei de desen.

   Înșfăcă proba pe care o căutase atât la începutul anchetei sale. Deci Shelby era femeia în roșu pe care o văzuse dispărând în dimineața crimei.

   Totuși, în ciuda evidenței, Rand nu putea și nu voia să creadă că ea îi omorâse asociatul. Probabil că descoperise corpul lui Dutch și fugise îngrozită, știind că poliția ar fi avut motive serioase s-o bănuiască.

   Dar asta nu explica totuși ce căuta ea în birourile direcției în rochie de seară, cu noaptea în cap.

   Decise să se ducă la ea acasă.

   Când îi deschise ușa cu un aer terorizat, nu avu decât o dorință: s-o ia în brațe și s-o liniștească. Dar Shelby nu-l lăsă s-o facă. Foarte nervoasă îi spuse că a plecat de la birou mai devreme decât planificase fiindcă se simțise extrem de obosită.

   - Cred că tensiunea asta continuă mi-a măcinat nervii, adăugă ea în timp ce Rand se instala ca la el acasă pe canapea, scoțându-și paltonul. Perioada asta de sfârșit de an mi se pare interminabilă.

   - E de înțeles, aprobă el. Și mie mi-e greu să-mi revin de la acea faimoasă seară de 14 decembrie.

   La aceste cuvinte, Shelby se crispă și-l privi cu un aer ciudat.

   - În fond... reluă ea cu o voce schimbată, nu mi-ai spus niciodată de ce n-ai fost atunci la petrecere?

   Rand păru surprins de întrebare, dar răspunse fără vreo umbră de ezitare.

   - Trebuia să fiu și-mi organizasem toate treburile ca să pot ajunge la timp. Din nefericire, avionul care trebuia să mă aducă de la Boston în acea după-amiază n-a putut decola. Aeroportul era impracticabil din cauza ceții.

   - Și ați rămas mult timp blocați?

   El îi aruncă o privire intrigată, apoi dădu din cap.

   - Da. Ne-au făcut să așteptăm până dimineața. N-a fost o plăcere, dar nu știam că după o noaptea albă, ce era mai rău abia urma.

   Shelby ar fi dorit mult să-l creadă. Ca să fie sigură, trebuia să sune la aeroportul din Boston ca să aibă confirmarea. Apoi, totul va reintra în normal. Nici nu dorea altceva decât să-l știe pe Rand nevinovat, să se încreadă în el fără nicio reținere. Trebuia să găsească un pretext să-l îndepărteze câteva clipe.

   - Ascultă, Rand, mă simt atât de obosită... dacă am sta de vorbă în fața focului, bând un pahar de vin? Cred că mai e puțin în frigider.

   - Iată un început care-mi convine de minune, declară Rand cu o seriozitate care o făcu să nu se simtă în largul ei.

   Un început pentru ce? Ce-o fi avut în cap când venise s-o vadă? Dar hotărî pe loc că nimic n-o va împiedica să-și ducă planul la capăt.

   - Singura problemă e, adăugă ea, că rezerva mea de lemne e pe sfârște. Nu vrei să te duci să cumperi câțiva bușteni de la Zambrana, pe Clark Avenue? E la doi pași de aici.

   Rand se ridică fără tragere de inimă, ar fi putut jura asta, dar nu zise nimic.

   - La ordine, domnișoară Corbin. Revin imediat!

   După ce-și puse paltonul, depuse un sărut scurt pe buzele ei și dispăru.

   Te iubesc, gândi ea așezându-se pe canapea pentru a căuta numărul aeroportului din Boston în anuar.

   Când lua telefonul, zări capătul unei țesături roșii care ieșea dintr-unul din buzunarele hainei lui Rand. Fără să stea pe gânduri îi băgă mâna în buzunar și scoae o fâșie din rochia ei și un săculeț de plastic conținând o pudră albă.

   Camera începu să se învârtească cu ea. Ce era cu pudra asta? Unde o găsise? De ce nu-i spusese nimic? Voia acum să-i ceară explicații și să-i dea lovitura de grație?

   Strivită de sentimentul unui iminent dezastru, făcu numărul aeroportului. Ocupat.

   Pentru a-și umple timpul, căută la întâmplase și în celălalt buzunar al hainei... și descoperi o foaie de calculator împăturită. Un raport al poliției sau mai degrabă un extras dintr-un cazier judiciar. Cazierul ei! Deci el știa. Știa totul. Și când se gândea că o va confrunta cu aceste probe? Ce joc făcea el?

   Cu mâini tremurânde, Shelby se întreba ce să facă cu aceste lucruri compromițătoare.

   În această clipă, răsună soneria interfonului. Rand revenise. În grabă, tânăra își strecură cele trei obiecte în buzunarul pantalonilor, pe sub tunică.

   Îi deschise lui Rand, în defensivă, incapabilă să ghicească cum vor decurge lucrurile. Dar imediat ce-l văzu că vine în fața șemineului, pe punctul de a aprinde focul, înțelese imediat că nu va fi în stare să joace teatru întreaga seară.

   - Rand, îl atacă ea direct, îl urai pe Dutch?

   El se întoarse, cu ochii măriți de uimire, dând drumul din mână lemnului pe care se pregătea să-l arunce în foc.

   - Ce-ți veni așa dintr-odată? N-am putea să-l dăm puțin uitării pe Dutch?

   Prea târziu. Cu nervii întinși ca o coardă, Shelby explodă.

   - Să-l uiți pe Dutch sau moartea lui? O moarte foarte comodă pentru tine. Dispariția lui vă convine de minune ție și surorii tale!

   Rand se ridică livid, cu ochii strălucind de mânie.

   - Chiar nu te mai înțeleg, Shelby. Credeam că-ți place Pippa. Și mai credeam că suntem de aceeași parte în această afacere.

   De aceeași parte? gândi Shelby furioasă și îndurerată. De aceeași parte, când el ascundea în buzunarele haine probe care o puteau distruge?

   - Regret, Rand, dar nu te mai pot crede, spuse ea tăios.

   El o prinse cu putere de umeri și ea nu se putu împiedica să tremure.

   - De ce îmi vorbești așa? întrebă Rand cu o voce răgușită. De ce te retragi ca un animal hăituit de câte ori te ating? Explică-te, Shelby.

   Ea se degajă cu un gest brusc.

   - Ți-am zis tot ce avea de zis în seara asta.

   - Asta înseamnă că trebuie să plec?

   - Bravo, ai înțeles!

   Rand păru pe punctul să riposteze, dar se mulțumi să-și muște buzele și să-și ia haina.

   - Când te vei calma, sună-mă dacă ai chef, spuse el simplu. Pot să fiu aici în 10 minute. Avem lucruri foarte grave de vorbit, Shelby.

   Timp de câteva clipe o privi fix. Când văzu că ea nu reacționează în niciun fel, dădu iritat din cap și plecă.

   Shelby zăvorî ușa în urma lui, apoi se sprijini de ea. Era la capătul puterilor. Trebuia însă să facă față.

   Nu era momentul să clacheze. Trebuia să țină piept tuturor și trebuia să se gândească serios la ce avea de făcut de acum înainte.

   Hotărându-se să intre în salon, mai aruncă o privire bradului pe care-l împodobiseră împreună într-un mod atât de plăcut, cu câteva zile înainte.

   Într-o secundă, hotărârea ei era luată: Shelby se ridică pe vârful picioarelor pentru a desprinde podoaba strălucitoare, mai grea decât o crezuse, o puse în poșetă și-și luă mantoul.

   O să pună steaua la locul ei și va vedea dacă bănuielile ei se vor confirma.

   Tulburat de modul în care se comportase Shelby, Rand parcurse cam jumătatea drumului până la casa lui, când decise să se întoarcă.

   El n-o pusese la zid, cu toate probele pe care le deținea, ca să evite o scenă dezagreabilă, dar această scenă avusese lor și nu era el de vină. Or, el fusese cel care venise să aibă o explicație completă cu ea. Și va avea această explicație, oricât l-ar costa. S-o amâne pe mai târziu nu va face decât să învenineze și mai mult lucrurile între ei.

   De altfel, avea și impresia că ceva se întâmplase cât timp fusese plecat din apartament. Ceva grav, dacă judecai după reacția ei. Și voia să știe ce. Iar când Shelby va vedea ceea ce descoperise el, va fi obligată să-i spună tot adevărul.

   Cu un gest mecanic, își strecură o mână prin deschizătura paltonului pentru a-și pipăi buzunarele hainei. Dar degetele îi înțepeniră parcă, găsindu-le goale.

   - Pe toți dracii! bombăni el.

   Acum știa de ce Shelby ajunsese într-o asemenea stare.

   Întoarse mașina și ajunse în câteva minute din nou în fața casei ei. Își abandonă mașina fără să-i pese că staționarea e interzisă și urcă scările în fugă. Sună de mai multe ori, dar nu-i răspunse nimeni. Unde o fi plecat? Ce-o mai fi inventat din nou? se întrebă el neliniștit.

   La capătul răbdării, scoase cheile de rezervă pe care i le încredințase și pe care le ținea mereu la el; intră în casă cu sufletul la gură. Dar apartamentul era gol.

   Brusc, se simți prost dispus. Acestă dispariție avea categoric legătură cu crima, era sigur de asta. Și la fel și bucățica de material, fără nicio îndoială. S-ar fi putut ca Shelby să fi ascuns rochia compromițătoare în biroul ei și acum să se fi dus în grabă s-o facă să dispară?

   Simți că i se urcă sângele în cap. Trebuia cu orice preț s-o găsească înainte ca ea să comită vreun act pripit care ar da-o în mâinile poliției, iar condamnarea ar fi sigură.

   Demară în trombă pentru a se înapoi la magazin, spera din toată inima că destinul nu le va juca o festă urâtă care-i va transforma în dușmani.

   Shelby tremura din toate încheieturile când pătrunse în magazinul pustiu; reușise să facă asta datorită trusei de chei care-i permitea să întrerupă alarma.

   Prevăzuse totul: la această oră Edgar era încă de serviciu. Dacă se va arăta mirat s-o vadă aici, îi va spune că a uitat niște acte. Dar paznicul sforăia liniștit, cu bărbia sprijinită în piept.

   Răsuflă ușurată pentru moment și începu să traverseze parterul. Se înarmase cu o lanternă. Încercând să se convingă singură că nu risca nimic, că de data asta n-o urmărea nimeni, chemă liftul. Etajele se târâră cu încetinitorul până la nouă.

   Ajunsă aici, își adună tot curajul pentru a se avânta în întunericul de pe hol și se îndreptă spre brad. Întrerupătorul care aprindea ghirlandele luminoase era în spate. Shelby îl acționă cu inima strânsă și o mulțime de puncte multicolore începură să danseze prin întuneric.

   Acum steaua. Scoase obiectul din poșeta încăpătoare de serviciu, forma săgeții centrale o frapă dintr-odată și o umplu de groază: lungă, ascuțită, piramidală. O săgeată care ar lăsa o gaură pătrată dacă...

   Făcu ochii mari: arma crimei. Ținea în mâini arma crmei, o armă de care Rand se descotorosise aducând-o la ea acasă.

   În grabă, scăpă de ea punând-o la loc. Apoi privi tulburată steaua mortală, în timp ce lacrimile i se adunau pe obraji.

   Deci Rand era criminalul. Și se folosise ca să-l omoare pe Dutch de simbolul păcii și al dragostei. Dutch care era el însuți deghizat în Moș Crăciun, ca și cum participase de bunăvoie la această parodie macabră!

   Totul era josnic. Mai josnic decât și-ar putut imagina vreodată. Temerile și emoțiile pe care le acumulase de atâtea zile o dădură gata: ajunsă la capătul puterilor, leșină.

   

   Când își reveni din toropeala în care căzuse, scuturată de cineva care-i pronunța numele, nu înțelese imediat ce se petrece.

   O durere curioasă îi străbătea antebrațul drept, ca o arsură. Toate lămpile erau aprinse și un cerc curios de capete o înconjura: Rand aplecat asupra ei, Althea Westbrook, Edgar care-l potolea pe Tucker Powers, care ținea un revolver în mână.

   Un nou acces de panică fu gata s-o facă iarăși să leșine, dar Rand o forță să se așeze, sprijintă de el.

   - Ce.. ce se întâmplă? întrebă ea șoptit.

   - Ai scăpat ca prin minune, copila mea, răspunse Althea Westbrook. Am sost cu Edgar exact în momentul când Tucker se pregătea să vă omoare pe tine și pe Rand.

   Shelby făcu ochii mari. Coșmarul continua. Probabil că visa. Și Rand? Ce făcea el aici? El o urmărise... el îl omorâse pe Dutch.

   - Să mă omoare? reluă ea cu o voce slabă. Dar de ce? Și ce faceți aici la ora asta, domnișoară Westbrook?

   - Scumpul meu Tucker îți pregătea ceva, copila mea. Când mi-a telefonat să-mi spună că te îndrepți spre magazin și că e în urmărirea ta, am înțeles imediat că risca să comită o nouă prostie.

   Tucker o privea cu un aer rătăcit.

   - O nouă prostie? Eu? repetă el pe un ton confuz. Hai, scumpa mea... Știi bine că...

   - Știu perfect că tu l-ai omorât pe Bertram ca să salvezi Westbrook`s, scumpul meu. Îți sunt recunoscătoare pentru un asemenea devotament, dar nu te pot lăsa totuși să continui astfel.

   De data asta, Tucker Powers se redresă, redobândindu-și toată demnitatea.

   - N-am omorât pe nimeni, Althea! protestă el cu putere. Cum poți să mă acuzi de o asemenea grozăvie după tot ce am făcut ca să te protejez?

   Figura bătrânei doamne se înăspri și Shelby, care-și revenise complet, înțelese că sărmanul jursit spunea adevărul.

   Criminalul nu era altul decât Althea Westbrook.

   În timp ce-i scăpa un suspin de dezgust, Edgar și Rand, ajunși la aceeași concluzie ca și ea, o priveau pe bogata moștenitoare cu expresii total diferite: dacă paznicul era în mod vizibil șocat, Rand nu părea prea surprins.

   - Domnișoară Westbrook... șopti Edgar. Cum ați putut face asta... dumneavoastră, o doamnă atât de respectabilă?

   - Și mai ales, scumpa mea, cum de-ai încercat să-mi arunci pe umeri responsabilitatea unei crime pe care n-am comis-o? insistă Tucker, al cărui chip trăda o deznădejde fără margini.

   - Pentru că ești prea prost, Tucker! îi răspunse Althea cu dispreț. Dacă n-ai fi venit să strici totul în această seară, nimeni n-ar fi descoperit niciodată adevărul. Shelby nu știa nimic, idiotule! Cum ar fi putut vedea ea ceva, când zăcea în biroul secretarei, inconștientă după ce-și făcuse efectul... nu știu ce, pe care individul ăla dezgustător i-l turnase în punci.

   - Seconal, preciză Rand pe un ton neutru.

   Shelby se întoarse spre el și privirile lor se încrucișară. Ce mai știa el și nu-i spusese încă?

   Sfârșitul acestei triste afaceri ar fi trebui s-o facă să se simtă ușurată, dar se simțea la fel de descurajată și dezorientată.

   Cum ar fi putut să-i ierte faptul că-l crezuse vinovat? Și chiar dacă nu-i dezvăluise bănuielile ei, cum ar putea relua legătura lor știind că ea-l considerase un criminal? Nimic nu mai era posibil, oricum ar fi întors-o. Pierduse totul.

   - Perversul ăla hotărâse s-o aibă pe Shelby cu orice preț, reluă Althea. Îndrăznise chiar să se laude cu asta în fața mea. În acest scop se deghizase în Moș Crăciun, ca să se apropie de ea fără a fi recunoscut și ca să-i ofere acel punci special!

   Pe Shelby o trecu un fior din cap până în picioare: cu cât ieșea adevărul la lumină, cu atât era mai mârșav. Nu se mai termina odată grozăvia asta? Găsi totuși forța să reacționeze.

   - Dar nu pentru a mă proteja pe mine l-ați omorât pe Dutch, domnișoară Westbrook, declară ea cu răceală. Știați că s-a hotărât să vândă magazinul, sunt sigură de asta.

   Ahltea rânji sardonic.

   - Știam, bineînțeles! Credeți că scumpul meu Tucker e capabil să-mi ascundă ceva? Dar crima n-a fost premeditată, copila mea. Spre sfârșitul serii când eram singuri, Bertram m-a anunțat cu un aer triumfător că a câștigat partida. Mi-a râs literalmente în nas. Și n-am putut suporta asta. Am văzut o stea de metal, pusă pe una din mese, la îndemâna mea. Am luat-o și am lovit. Bertram a avut un aer atât de surprins... adăugă ea pe un ton visător.

   - Domnișoară Westbrook, vă arestez, se auzi deodată o voce puternică care venea din spatele lor.

   Se întoarseră în bloc: inspectorul Jackson sosea urmat de doi polițiști.

   - Puteți să mă arestați și pe mine, inspectore, declară Tucker avansând spre el. Pentru că am amenințat, am urmărit și am speriat de moarte o tânără femeie care nu merita asta.

   Shelby închise ochii, gata să leșine din nou.

   Moș Crăciun din parcare, bărbatul în gri, șobolanul mort, coroană mortuară și tot restul.. de la el i se trăgeau. Probabil că o iubea mult pe Althea, pentru a se preta la asta. Și ea care fusese atât de nebună încât se dusese să-i ceară sfatul..

   Ca prin ceață, auzi răsunând vocea fermă a lui Rand.

   - Niciodată n-am fost atât de fericit că te văd, Jackson, spuse el cu convingere.

   - Aș putea zice la fel, șopti Shelby.

   Și încă o dată, luminile bradului se stinseră pentru ea, în timp ce se prăbușea parcă într-o gaură neagră.

   Shelby se trezi într-o încăpere necunoscută, culcată într-un pat alb. Rand era la căpătâiul ei cu un aer neliniștit.

   - Unde mă aflu? Ce mi s-a întâmplat? întrebă ea dintr-o suflare.

   - Ești la spitalul sectorului de Nord-Vest, la urgență, îi răspunse el. În cazul că nu ți-ai dat seama până acum, un glonț ți-a atins brațul, scumpa mea.

   Tânăra îl privi năucită.

   - Liniștește-te, rana e superficială. Poți pleca acasă imediat ce te vei putea ține singură pe picioare.

   - Nu înțeleg...

   - În momentul când au sosit Edgar și Althea, Tucker a fost cuprins de panică și a apăsat fără să vrea pe trăgaciul revolverului pe care-l ținea în mână. Nu voia să te omoare, scumpa mea. Doar să te bage în sperieți. Nimeni nu și-a dat seama de nimic până n-ai leșinat pentru a doua oară.

   În această clipă sosi inspectorul Jackson care îi ceru lui Rand să iasă afară.

   Se execută fără nicio tragere de inimă, fiindcă mai avea o mulțime de lucruri să-i spună lui Shelby. Spera că-l va mai putea iubi în ciuda celor petrecute și a numeroaselor explicații pe care și le datorau unul celuilalt.

   Dar când ofițerul de poliție apăru o oră mai târziu cu un aer sumbru, înțelese că lucrurile nu mergeau deloc.

   - Ai face mai bine s pleci acasă, McNabb, anunță el pe un ton posomorât.

   - De ce? Ce s-a întâmplat? Cum îi merge?

   - Destul de bine din punct de vedere medical. Dar nu pot spune același lucru despre moralul ei. A fost supusă unor grele încercări în ultimul timp. Nu vrea să vadă pe nimeni.

   - Nici pe mine?

   - Mai ales pe tine, McNabb. Mai ales pe tine, repetă ofițerul.

   Auzind aceste cuvinte, Rand simți că i se învârte capul; avea impresia că nimic nu mai avea rost pentru el pe lumea asta. Prăbușindu-se pe scaunul cel mai apropiat, șopti:

   - Imposibil, nu are niciun sens.

   - Nu te necăji, reluă Jackson dându-i o palmă amicală peste umăr. Lasă-i timpul necesar să-și vină în fire și totul va reveni la normal. Îmi pun mâna în foc pentru asta. Hai, vino. Te conduc până la mașină.

   Rand îl urmă năucit. Pe drum află cu stupoare toate ororile pe care le suportase Shelby fără să spună nimic.

   Când tânăăra părăsi spitalul două zile mai târziu, era singură și teribil de deprimată.

   Interzisese familiei să vină s-o vadă acolo, pretextând că avea în primul rând nevoie de liniște, dar, până în ultimul moment sperase că Rand nu va mai ține seama de interdicție și va veni s-o viziteze. N-o făcuse. Fără îndoială pentru că nu ținea destul la ea ca să facă asta.

   Ieșind din taxi în fața locuinței, Shelby își repetă pentru a suta oară că era mai bine așa. De acum înainte relațiile lor vor redeveni strict profesionale. Nu vor fi nici explicații, nici scene, nici lacrimi. Vor trage foarte simplu o linie peste acest Crăciun însângerat, ca și cum nici n-ar fi existat.

   Da, era mai bine așa. Iar acum nu mai avea decât o singură dorință: să se bage în patul ei și să-și tragă plapuma peste cap.

   Când deschise cutia de scrisori fu surprinsă să nu găsească nimic. Se părea că toată lumea o uitase, gândi ea cu tristețe.

   Deschise cu greutate ușa blocului, datorită brațului bandajat. Câte secunde mai târziu, când se chinuia cu ușa apartamentului, se sperie îngrozitor când văzu că se deschide singură în fața ei. Dar simți că-i sare inima din piept când îl descoperi pe Rand în fața ei, îmbrăcat în puloverul pe care ea i-l dăduse cadou.

   - Bine ai venit acasă, îi spuse el mâncând-o din ochi.

   Ea rămase un timp nemișcată, fără voce, apoi se decise în fine să intre.

   - Mulțumesc, șopti ea.

   - Cât entuziasm, exclamă Rand ajutând-o să-și scoată paltonul. Vino să te așezi. Ce să-ți aduc? Ceai? Ciocolată?

   Shelby privi în jurul ei încremenită.

   Toate lămpile erau aprinse, bradul luminat, un foc mare strălucea în șemineu, corespondența ei era frumos alezată pe o măsuță. Avea impresia că se află în vizită în propriul ei apartament.

   - Chiar sunt la mine acasă? întrebă ea fără să glumească.

   - Nu pentru mult timp, sper, răspunse Rand cu un aer malițios.

   Ea îl privi, perplexă, dar decise să lase pe mai târziu acest nou mister.

   - Presupun că inspectorul Jackson a lămurit totul, nu-i așa?

   Rand dădu din cap.
   Era așa de bine dar și de dureros să-l revadă, să-i poată vedea din nou chipul bronzat, mâinile puternice, trupul de atlet, gândi shelby. Nu se sătura să-l tot privească, dar această clipă plăcută nu va dura mult și nu se va mai repeta, știa ea asta.

   - Althea l-a omorât pe Dutch și Tucker a făcut pe dracu-n patru ca s-o acopere. Te urmărea și te amenința fiindcă te bănuia, nu-i așa?

   - Dar tot restul? se interesă Shelby. Iris, Loretta, Kuriokin, anii din casa lui Pippa?

   - Dutch aflase de la Iris și Loretta că Andre Kuriokin are de gând să creeze o linie de cosmetice de lux. Se gândea să finanțeze afacerea. Toți ar fi avut partea lor de câștig, în special viitoarea doamnă Vanleer. Dar cea care a câștigat în cele din urmă a fost Pippa, banii îi revin în totalitate. Vezi, sfârșitul întregii povești e foarte moral! Iar tu, scumpa mea, ai face bine să-ți instalezi un veritabil interfon. Dacă nu cumva însă te gândești să te muți...

   Fiindcă ea îl privea cu fruntea încrețită de uimire, o strânse în brațe și o sărută cu un amestec de tandrețe și pasiune.

   - Apartamentul tău e cam mic pentru doi. Și cum am intenția să mă însor cu tine... Ei, care e răspunsul tău?

   O privi cu atâta dragoste, încât Shelby fu gata să izbucnească în lacrimi. Bărbatul pe care-l iubea din toată inima îi făcea cel mai frumos cadou pe care-l visa și ea nu-l putea accepta.

   - Nu știi totul, Rand...

   - Ceea ce nu știu, am ghicit, dragostea mea. N-ai de ce să-ți reproșezi că ai căutat cu orice risc să descoperi adevărul; și eu am făcut la fel. Pentru că te iubeam, cum ai făcut-o și tu fiindcă mă iubeai. Date fiind împrejurările, suntem amândoi chit. Pentru că ne-am bănuit reciproc până la deznodământul final. Totul se poate explica foarte simplu.

   - Chiar și steaua? se interesă Shelby, ezitând.

   El surâse, cu cohii strălucitori.

   - Chiar și steaua. Imaginează-ți că în momentul când mă îndreptam spre tine să sărbătorim ajunul Crăciunului, mi-am dat seama că uitasem să cumpăr acea faimoasă podoabă pe care voiam să ți-o ofer ca să-ți aduci aminte de mine până la sfârșitul zilelor tale. Am văzut steaua și am luat-o pe furiș. Am acționat plin de cele mai bune intenții din lume, vezi deci. Iar tu, când a recunoscut obiectul, ai crezut că eu sunt asasinul.

   Shelby tresări.

   - Cum de ai ghicit?

   - Avem aceeași logică, scumpo, răspunse Rand râzând. Și tu, în plus, trebuia să faci față fără încetare și amenințărilor îngrozitoare care-ți măcinau nervii. N-am de ce să-ți port pică. Singurul lucru care contează este că tot timpul am ținut unul la celălalt, în ciuda a tot ce se întâmpla. Mă înșel oare?

   - Nu, domnule McNabb, nu te înșeli, șopti Shelby lipindu-se de el, amețită de bucurie și dragoste. Sigur că vreau să mă mut, adăugă ea în grabă. Dacă ești sigur că nu mă urăști, după toate minciunile pe care ți le-am înșirat.

   - Sunt foarte sigur, Shelby Corbin. De alrfel, găsesc că data e foarte potrivită cu hotărârile pe care le vom lua împreună în această seară.

   Îl privi surprinsă.

   - De ce? În ce zi suntem?

   - E 31 decembrie, domnișoară Corbin. Ultimul pe care-l sărbătorești sub acest nume, dacă vrei. Îți dau răgaz până la miezul nopții să te răzgândești. Te iubesc, în cazul în care n-ai înțeles încă asta. Trebuie să-mi unesc gestul cu fapta, ca să fie totul mai clar?

   Shelby izbucni într-un râs fericit.

   - Doar n-o să îndrăznești să brutalizezi un jucător rănit, McNabb! protestă ea arătându-i brațul rănit.

   - Cunosc toate tehnicile, scumpo. Chiar și pe asta.

   - În acest caz, aș dori o demonstrație.

   Rand abia o lăsă să-și termine vorbele. Sărutul pe care i-l dădu o transportă într-un univers fermecat, de o adevărată sărbătoare, fără umbre sau bănuieli.

   Când Shelby observă îngerașul de porțelan pe care-l pusese în vârful bradului pentru a înlocui steaua de argint, avu dintr-odată certitudinea că toate Crăciunurile de acum încolo vor fi niște Crăciunuri de vis.

SFÂRȘIT