Misterul femeii în roșu, Patricia Rosemoor

 .........................................................

2-3

      Își reluă pasul vioi, simțindu-se ridicolă dar și liniștită totodată.

   Nervozitatea îi juca o festă penibilă; poate la fel își închipuia prostii și despre restul, de exemplu despre gândurile ascunse ale lui Rand!
   Cu moralul ridicat, Shelby urcă cu un pas iute scările. Prin geamul ușii de la intrare, zări sprijinit de ușa ei un obiect destul de voluminos, care în întuneric semăna cu un brad mititel. În sfârșit o surpriză plăcută! gândi ea. Rand, poate? Apoi încercă să-și stăpânească tulburarea: probabil era vorba de o atenție din partea părinților ei.

   Traversă holul fugind. Dar când ajunse aproape, se opri împietrită, simțindu-și gura uscată; era vorba de... o coroană mortuară. De o coroană pe care o recunoscu cu ușurință, fiindcă o văzuse cu o oră mai devreme sprijinită de coșciugul lui Dutch Vanleer.

   Pe bandelora de satin era inscripția „Pentru olandez”.

IV

   A doua zi dimineață, părăsindu-și locuința, Shelby nu se putu împiedica să arunce o privire peste umăr. Apoi fugi până la stația autobuzului, ca și cum ar fi avut o ceată de diavoli pe urmele ei și se aruncă în mașina 36.

   Nu mai era decât un loc liber, pe care se instală cu un sentiment de ușurare pentru a-și trage sufletul.

   Dar ghinion, în fața ei era așezat un vagabond, probabil cu mintea rătăcită, care nu înceta să se balanseze și să bombănească avertismente biblice de genul: „Păcătoșilor. Toți sunteți niște păcătoși. Dar El vă cunoaște secretul”. Oameni ciudți călătoreau pe această linie și nu era pentru prima oară când Shelby întâlnea asemenea specimene. Dar în această dimineață era cu nervii încordați la culme și o astfel de companie nu era genul s-o calmeze.

   Cu un fior de groază își amini de cadoul morbid care o așteptase în fața ușii și care dispăruse noaptea ca prin minujne. Totuși, nu visase, era sigură de asta.
   Frica o împinsese să aprindă toate lămpile din apartament și chiar să se uite sub pat înainte să se culce. Dar Shelby nu credea în magie sau în fenomene paranormale. Ideea că cineva care îi voia răul venise poate să bântuie în apropierea camerei ei în timp ce dormea îi făcea încă pielea de găină.

   Acest avertisment nu avea niciun rost! își repetă pentru a suta oară. Ea nu făcuse nimic. Nu știa nimic. Atunci de ce se înverșunau așa împotriva ei?

   Singura explicație era că fusese văzută plecând de la etajul directorilor. Cineva era sigur că fuses ea. Rand o zărise, dar dacă nu i-o spusese încă direct era fiindcă nu se simțea sigur, îi lipsea dovada. N-o putuse identifica, altfel i-ar fi spus-o. Nu făcea parte din genul celor care o iau pe ocolite.

   - Moarte și distrugere. Vinovații vor pieri!

   Shelby tresări, zguduită de noua amenințare a vecinului ei.

   Privi spre fundul autobuzului, căutând din ochi un alt loc, dar spațiul dintre scaune era supraaglomerat.

   - Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte! insistă vagabondul.

   Prefăcându-se că-l ignoră, Shelby întoarse capul spre fereastră. Deodată simți o resprirație caldă pe gât.

   - Cine varsă sânge, va vedea propriul său sânge vărsat... șopti bărbatul la urechea ei.

   De data asta fu prea mult pentru ea.

   Reținându-și un strigăt de groază, se ridică cu picioarele tremurând și se îndreptă spre ușă. Sări din autobuz la prima stație, nemaiașteptând să ajungă la stația unde trebuia să coboare și termină drumul cu pas vioi. Vederea frumoasei clădiri din cărămidă roșie, cu frizele ei familiare și cu acoperișul în cornișă, îi făcu nespus de bine.

   Încetini pasul, încercând să-și recapete răsuflarea când intră pe ușa rezervată salariaților.

   Edgar Siefert, care tocmai ieșea, i-o ținu deschisă.

   - Shelby, te simți bine? o întrebă el pe tonul unui tată de familie.

   - Mda... da, Edgar. Bineînțeles! răspunse ea scoțându-și paltonul, bereta și mănușile de lână.

   Dar paznicul o luă pe urmele ei, cu un aer neliniștit. Li se întâmpla adesea să mai schimbe câteva vorbe seara, când Shelby pleca de la lucru, și se respectau reciproc.

   - Ești palidă. Te supără ceva?

   Shelby privea în toate părțile, ca să se asigure că n-o amenința niciun pericol. Totuși, cu o voce pe care și-o dorea cât mai liniștită, îi răspunse:

   - Nu-ți face griji. Mi-a fost doar puțin frig.

   Se forță să-i surâdă, dar el nu-și pierdu deloc expresia sceptică.

   - Nu mă convingi pe mine așa ușor că nu ești nervoasă, micuța mea. Crima asta te-a dat peste cap, fără îndoială, reluă el clătinându-și capul chel cu un aer iritat. Totuși, dacă cineva merita să fie suprimat, acela era Dutch Vanleer!

   Shelby fu stupefiată auzindu-l că pronunță niște cuvinte atât de violente, el are de obicei era așa de ponderat.

   - Hai, Edgar, nimeni nu merită să fie asasinat! protestă ea.

   - Se vede că nu cunoști genul ăsta de bărbați! bombăni Edgar încruntat. Ești prea bună pentru ei. Era un adevărat gunoi. Dacă vrei să cunoști părerea mea, e foarte bine acolo unde se află acum și ucigașul merită chiar o medalie.

   Acum Edgar era cel care o scotea din sărite pe Shelby.

   Profitând de intrarea unei secretare care-i salută pe amândoi, se hotărî să se eschiveze.

   - Bine. Acum te las, Edgar. Am întârziat.

   Expresia paznicului se îndulci, tonul lui de asemenea.

   - Ai grijă de tine, Shelby.

   - Și tu, Edgar.

   După care se îndreptă spre lift.

   „Un adevărat gunoi”, spusese paznicul vorbind despre Dutch. Nu numai că părea să-i poarte fostului său patron o ură sălbatică, dar aceasta părea întemeiată pe niște motive personale. Totuși Shelby nu vedea ce legătură ar fi putut exista între cei doi bărbați.

   Imediat ce atacă teancul de hârtii adunate pe biroul ei, îl uită repede pe Edgar ca să se concentreze asupra lucrului.

   În mod obișnuit perioada de după sărbători nu era atât de aglomerată pentru decoratori deoarece vitrinele de la Crăciun rămâneau neschimbate mai mult timp decât celelalte. Dar trebuia să se pregătească în perspectivă și mai ales pentru „săptămâna Kurikon” prevăzută pentru luna martie. Stilistul în persoană va fi prezent și toate vitrinele de modă vor expune în exclusivitate creațiile sale.

   Din fericire, înainte de a trece la aspectul artistic al evenimentului, trebuia să regleze o mulțime de detalii administrative care erau întotdeauna pentru Shelby o adevărată corvoadă, dar acum îi ofereau o posibilitate de a-și ocupa mintea pentru a dau uitării gândurile negre.

   Spre mijlocul dimineții, Zach, însărcinat s-o apere de orice deranj inutil, o anunță că e solicitată la telefon.

   - Patronul, șopti el.

   - Shelby Corbin, vă ascult, anunță ea pe un ton oficial.

   Nu-și putu reprima o tresărire involuntară de plăcere la ideea de a auzi din nou vocea gravă a lui Rand McNabb.

   - Ești foarte ocupată din câte văd? spuse el pe un ton glumeț.

   - Bineînțeles, declară ea pe tonul cel mai natural posibil. Presupun că pentru asta mă plătiți, nu-i așa?

   El avu un surâs scurt, tandru, aproape complice, dar Shelby nu se lăsă prostită, precis avea în cap vreun gând ascuns.

   - N-o să te rețin mult timp, spuse el. Voiam numai să-ți reamintesc de întâlnirea noastră de diseară.

   - N-am uitat. Trec să vă iau din birou la ora 6?

   - Exact. Și pe curând.

   Ideea de a se reîntoarce la erajul nouă nu era deloc plăcută, dar Shelby nu dispunea de niciun pretext ca să refuze. Din fericire nu vor rămâne acolo mult timp. Era convinsă că Rand a ales un restaurant mic, cu un decor intim, lumini difuze, unde o va putea interoga după bunul său plac.

   La acest gând, Shelby lăsă să-i scape un suspin. Ajungea mereu în acest punct. Când va reuși să-și scoată din cap că Rand McNabb n-o invită niciodată pentru ochii ei frumoși?

   Spre prânz, trebui să iasă ca să ia masa cu un furnizor de manechine. Când ajunse din nou la magazin, începuse să ningă.

   Intră la parter pe ușa principală, furioasă că și-a udat pantofii cei noi pe care-i încălțase pentru prima oară în această dimineață. În timp ce se oprise la raionul de parfumerie și cosmetice pentru a se scutura puțin de zăpadă, nu se putu împiedica să nu observe aerul vesel al lui Iris Dahl; tânăra flecărea cu o clientă, fără vreo umbră de durere întipărită pe figura ei de păpușă.

   Această detașare i se păru ciudată lui Shelby, după izbucnirea ei din ajun, dar nu avu timp să întârzie asupra acestui detaliu: o mână subțire i se puse pe braț, făcând-o să tresară.

   - Shelby, ce plăcere să te reîntâlnesc! pronunță Althea Westbrook cu vocea ei distinsă. Voiam să-ți spun cât de mult îți apreciez gustul. Sunt încântată că ai păstrat la Westbrook`s nota originală care l-a făcut întotdeauna renumit. Acest magazin mi-e foarte drag și mi-era teamă că va deveni una dintre acele mari spații comerciale fără suflet și fără personalitate.

   - Mulțumesc, domnișoară Westbrook. Sunt fericită că-mi apreciați munca. Urcați?

   - Da, trebuie să mă întâlnesc cu dragul meu Tucker ca să mâncăm împreună, răspunse bătrâna doamnă cu un surâs care-i încălzi pe moment ochii triști.

   Intrară amândouă în cabina goală a ascensorului și Althea apăsă pe buton.

   - Poate părea o cruzime că mă gândesc la vitrine după drama morții lui Bertram și toate aceste necazuri, reluă ea, dar trebuie să te agăți întotdeauna de realitate și să te gândești la viitor, nu-i așa?

   - Da, vă înțeleg, o aprobă Shelby.

   - Îl cunoșteai bine pe Bertram?

   Prea bine chiar, își spuse Shelby în sinea ei.

   - Un patron cam dificil, după câte mi s-a spus.

   - Lucrez aici abia de câteva săptămâni, domnișoară Westbrook. N-am avut timpul necesar să-l judec personal, declară prudentă Shelby.

   O melodie de Crăciun se făcea auzită chiar și în cabină, ceea ce-i punea nervii la grea încercare.

   - Totuși, insistă Althea, cred că Randall e un adevărat înger că a suportat atâtea fără să crâcnească și a luat pe umerii lui cea mai mare parte a responsabilităților. Dacă Bertram ar fi lucrat măcar pe jumătate cât el...

   Shelby aștepta cu nerăbdare să ajungă la etajul opt. Această conversație despre „Bertram” Vanleer o făcea să se simtă îngrozitor de încordată, dar tovarășa ei era neobosită.

   - Dealtfel, continuă ea, a făcut din căsătoria lui un adevărat infern pentru biata Pippa. Când cunoști atașamentul lui Randall pentru sora lui, e ușor să ghicești cât de mult l-a costat asta. În fine... Poate te șochez, dar nu mă pot împiedica să gândesc că Randall se va simți cu mult mai bine fără asociatul lui.

   Shelby era încă sub puterea celor auzite, când ușa ascensorului se deschise la etajul nouă unde Tucker Power aștepta chiar în capul culoarului.

   Ochii cenușii ai juristului le măsurară plin de curiozitate pe cele două femei, apoi o sărută pe obraz pe Althea.

   - E întotdeauna o plăcere pentru mine să te văd, scumpa mea, șopti el tandru. Nu ieși, Shelby?

   - Nu, domnule. Din cauza conversației, am uitat să cobor la opt.

   Mai coborî cu ei un etaj.

   Tucker părea foarte încordat, ca și cum abia aștepta să se afle singur cu prietena lui.

   Prima magazin circula zvonul că între ei exista o foarte veche legătură, deși Tucker era însurat de mai bine de 30 de ani. Dar dacă Shelby își amintea că i-a văzut împreună la petrecerea de Crăciun, nu-și reamintea s-o fi zărit și pe doamna Powers.

   Ajunsă în biroul ei, îi veni destul de greu să se concentreze asupra lucrului, fiind obsedată de cuvintele domnișoarei Westbrook. Rand McNabb gândea oare și el că viața lui va fi mult mai ușoară fără prezența de încurcă-lume a asociatului său?

   Brusc, această idee o făcu s-o treacă sudori reci.

   Poate că se înșelase complet asupra noului ei patron? Poate era mult mai calculat decât credea ea. Dacă era sigur c-o văzuse la locul crimei, în vreme ce ea îl credea nesigur de asta și o bănuia că știe mai mult decât știa cu adevărat, poate se juca cu ea de-a pisica cu șoarecele, așteptând un moment favorabil să-i stoarcă mărturisiri complete și să descopere ceea ce văzuse cu adevărat.

   Un fior de groază o străbătu: se putea ca diseară să cineze cu un ucigaș?

   La ora 6 fix, când ajunse mai mult moartă decât vie la etajul directorilor, decisă să facă față cu curaj oricărei situații, imaginea care i se înfățișă în fața ochilor o îngrozi de-a binelea.

   Rand McNabb n-o invitase la un restaurant, cum crezuse ea. El aranjase o masă pentru doi în fața bradului de Crăciun, exact în fața locului în care fusese descoperit cadavrul lui Dutch! Și prevăzuse totul: pe o măsuță cu rotile erau așezate castroane acoperite cu capace de argint, o frapieră cu șampanie și mai multe gustări reci.

   I se întinsese o cursă oribilă.

   Se pregătea să întoarcă spatele acestei imagini de coșmar și s-o ia la goană, când el apăru surâzător în pragul biroului.

   - Ești foarte punctuală. Te felicit.

   - Punctualitatea e una din primele reguli în aface, răspunse mecanic Shelby.

   Încremenită, îl privi pe Rand apropiindu-se. Era îmbrăcat într-o ținută mai degajată ca de obicei. Sacoul lui cărămiziu scotea și mai mult în evidență strălucirea părului roșcat.

   Când fu în apropierea ei, o prinse de cot ca și cum voia să-i taie orice posibilitate de retragere și o conduse spre masa acoperită de porțelanuri, argintărie și cristaluri. Cu cât se apropia de bradul luminat, cu atât Shelby își simțea pulsul accelerându-se.

   - Nu ne aflăm aici pentru afaceri, știi bine asta, sublinie Rand cu o voce suavă. Singurul meu scop e să petrec cu tine o seară cât mai agreabilă.

   Încordată cum era, Shelby se întrebă cum ar putea fi această seară o plăcere pentru ea. Iar când Rand îi atinse umerii trăgând scaunul și invitând-o să ia loc, își reprimă o tresărire de groază. El înconjură masa, fără a o scăpa din priviri, apoi luă o sticlă din frapieră.

   Trebuie să rămâi calmă, își repetă ea.

   - Sper că alegerea mea își va place? o întrebă el întinzându-i sticla rece.

   - Vin roșu?

   - Spumos. Sper că vrei să renunți măcar o seară la limonadă.

   Shelby și-ar fi dorit să surâdă, dar obrajii ei rămăseseră înțepeniți.

   Rand ridică o sprânceană a mirare, dar nu făcu niciun comentariu și umplu paharele. După asta, puse pe masă două platouri cu raci și două salatiere.

   - Mi-am permis totodată să presupun că cineva căruia îi place friptura rece de pui apreciază și fructele de mare, îi explică el.

   După care se așeză, își luă paharul și-l ridică spre ea.

   - Pentru noi, în speranța că această seară va fi mai reușită ca prima.

   Fără să scoată vreun cuvânt, Shelby răspunse gestului lui apoi gustă din vin. El n-o slăbea din ochi. În sfârșit, după câteva clipe, descoperi ușurată că se simte puțin mai bine și că putea risca să vorbească, măcar pentru a salva aparențele.

   - Am crezut că vom cina la restaurant, declară ea pe un ton neutru.

   - Voiam să te întâlnesc în particular, ca să te pot cunoaște mai bine.

   Rand îi adresă un surâs fermăcător care ar fi topit-o pe Shelby dacă n-ar fi avut atâtea motive să se îndoiască de sinceritatea lui.

   - Și cum nu știu să gătesc, reluă el, am preferat să profit de serviciile magazinului, în loc să te invit la mine.

   Shelby nu se lăsă dusă de nas. Reuși să înghită ceva.

   - O asemenea atenție mă flatează... șopti ea.

   Și mă neliniștește, adăugă în sinea ei. Dacă el era ucigașul și credea că ea fusese martora crimei, Rand avea desigur intenția s-o împiedice să vorbească. Or, nimeni nu știa că se află singură cu el în această imensă clădire pustie!

   Imediat după ce-i trecu prin minte această idee morbidă, se liniști: bufetierul care pregătise atâtea bunătăți și aranjase masa știa că Rand McNabb aștepta pe cineva la cină. Și în fond, dacă se gândise s-o suprime, ar fi avut o ocazie cu mult mai favorabilă acum două zile, la ea acasă. Nu. Probabil că încerca doar s-o neutralizeze. S-o forțeze într-un fel sau altul să tacă, fără să se mai complice cu un al doilea omor.

   Dacă este vinovat, își repetă Shelby. Lucru de care nu era sigură. Și se afla aici ca să descopere adevărul, indiferent de preț. Decise să facă mișcarea decisivă.

   - Ceea ce m-a surprins cel mai mult, lansă ea cu curaj, nu a fost faptul că nu cinăm la restaurant, ci acela că ne distrăm într-un loc care a fost teatrul unei drame. O dramă care te privește îndeaproape, care...

   Rand își scufundă privirile în ale ei.

   - Îți mărturisesc că nu m-am gândit la asta, răspunse el cu o voce impasibilă.

   Pe naiba! gândi Shelby, enervată de aplombul lui. Și hotărârea ei de a-i dejuca planurile spori.

   - Erai foarte apropiat de Dutch, nu-i așa.

   - Am trăit multe împreună... recunoscu Rand.

   - E destul de puțin spus despre relațiile  voastre.

   În prezent ea era cea care îl fixa fără să clipească, iar el își pleca ochii în farfurie.

   - Ați jucat în aceeași echipă timp de mai mulți ani, ați fost amândoi celebri, s-a căsătorit cu sora ta, ați cumpărat împreună acest magazin... Toate astea presupun o prietenie sinceră și un respect reciproc, nu-i așa?

   - Nu chiar, răspunse Rand.

   Se prefăcu preocupat de salata lui.

   - Dutch era o ființă veninoasă. Otravă curată sub o aparență perfectă, insistă el ridicându-și ochii spre ea. Fermecător la suprafață, nu neg asta, dar putred în interior. Aș fi dat orice ca Pippa să nu-l fi întâlnit vreodată.

   Această ultimă remarcă o lăsă pe gânduri.

   - Auzindu-te, ai crede că te simți responsabil de ceea ce s-a întâmplat.

   - În parte și sunt, pentru că eu le-am făcut cunoștință. Dutch era pe culmile gloriei atunci. Pippa a fost imediat fascinată și s-au căsătorit foarte repede, puțin timp înainte să punem capăt carierei noastre sportive. N-am fost prea încântat pe moment, dar nu cunoșteam încă tot ce ascundea scumpul meu cumnat.

   Ochii îi scânteiau de dispreț și dezgust.

   - Dacă aș fi știut ce știu acum...

   - N-ai fi putut s-o îmiedici să se mărite cu el, dacă îl iubea atât.

   Rand bătu cu umnul în masă, făcând să zdrăngăne vasele și cristalurile.

   - Poate nu, dar cel puțin aș fi încercat, bombăni el, cu maxilarele crispate. I-aș fi putut evita poate toată această durere inutilă!

   Nu este el!

   Această concluzie o izbi pe Shelby, cu rapiditatea și violența unui fulger. Avu brusc certitudinea inocenței lui.

   Dacă Rand ar fi fost criminalul, nu și-ar fi dat pe față cu atâta ușurință resentimentele față de Dutch Vanleer; mai degrabă ar fi jucat rolul prietenului perfect, care n-a avut niciodată nimic să-i reproșeze. Revenea deci al prima ei ipoteză: el nu căuta decât să descopere vinovatul pentru a-și scoate sora din cercul suspecților.

   Ușurată la culme, simți că-i dispare orice urmă de neîncredere care o stăpânise în ultimele ore. Un suspin de bucurie îi scăpă. Se simțea dintr-odată cuprinsă de o satisfacție care n-avea, în mod sigur, nimic de-a-face cu crima.

   La rândul său, Rand era năucit de felul în care tânăra reușise să-i întoarcă jocul: aranjase în mod deliberat această cină pe locul crimei în speranța de a-i smulge vreo mărturisire și în loc de asta, ea era cea care îl supusese unui interogatoriu în toată regula.

   Ce spera el? Mărturisiri complete, ca sub efectul unui șoc electric? Trebuia să se arate răbdător în interesul Pippei. Dacă Shelby avea ceva de ascuns, va sfârși prin a se trăda într-un moment sau altul. Tot ce avea el de făcut era să aștepte momentul potrivit pentru a-i da lovitura de grație.

   În același timp, nu-i plăcea deloc s-o mintă astfel și nu se putea împiedica să spere că e nevinovată. Fiindcă îl atrăgea mult. Chiar foarte mult.

   - Ce fel de bărbat era? îl întrebă ea pe neașteptate.

   Ea vorbea de Dutch, era evident, dar atâta timp cât el nu reușise să recâștige controlul conversației, Rand prefera să vorbească despre altceva.

   - Dacă am trece la un subiect mai agreabil? sugeră el.

   - Cu plăcere. Să vorbim despre tine.

   - Lipsit de interes! ripostă el.

   - Nu sunt deloc de acord. Te-am văzut adesea jucând fotbal. Cum ai ajuns să fii fascinat de acest sport?

   Sigur, Shelby părea sinceră, dar Rand hotărî că nu trebuie să se încreadă în ea. Poate în fond era o actriță mai bună decât credea el.

   Dând la o parte farfuriile goale pentru a se servi din alt fel, ciuperci cu brânză și verdeață, Rand acceptă totuși să vorbească despre el. Îi povesti cât de devreme s-a apucat de fotbal, grație tatălui său care o constituit o echipă din el, cei trei frați ai lui și alți puști de pe strada lor. În acel timp locuiau într-un cartier mărginaș din Chicago.

   - Tatăl meu a fost totdeauna convins că sportul e cel mai bun mijloc de a lupta contra delincvenței. Este polițist, adăugă Rand în chip de concluzie.

   I se păru că Shelby tresărise ușor la această precizare dar n-ar fi putut jura.

   - Vorbește-mi despre el! spuse ea simplu.

   - Este un tip formidabil, răspunse Rand care regreta de câteva zile că nu îmbrățișase cariera tatălui său. De altfel și mama este minunată. Mai făcea și croitorie ca să ne facă un trai mai înlesnit și chiar să ne răsfețe puțin, dar adevărata ei vocație era să se ocupe de cei cinci copii. Și eram niște adevărați drăcușori. În ciuda mijloacelor lor modeste, părinții mei doreau să ne dea o educație foarte bună; ne creșteau în spiritul respectului pentru morală și muncă. Cred că au reușit.

   - Am sentimentul că se aseamănă foarte mult cu ai mei, comentă Shelby cu o voce liniștită. Tatăl meu este tâmplar. Mă ajuta să construiesc decorurile pentru piesele și comediile muzicale pe care le jucam pentru vecini împreună cu surorile mele. Eu eram mijlocia și trebuia să mă fac remarcată într-un fel oarecare.

   - Aveai deja stofă de șef, după câte văd.

   - Nu. Nu mi-a plăcut niciodată să comand. Dar știam ce vreau. Aceste prime experiențe m-au făcut să studiez scenografia. Voiam să fac decoruri pentru teatru.

   - Deci n-ai o pregătire specială pentru decoratori comerciali? se miră Rand.

   - Nu, deloc. Am deviat spre comerț din pură necesitate, pentru că nu mi-am văzut recunoscut talentul pe Broadway sau în altă parte, explică Shelby cu un râs scurt, plin de ironie. Concurența este aspră în lumea spectacolului. Mă gândeam că va fi doar ceva temporar, dar în cele din urmă am rămas în domeniu.

   - Și nu-ți regreți prima vocație?

   Ea ridică din umeri.

   - Nu prea. Ceea ce fac îmi place foarte mult.

   - Să proiectezi niște vitrine nu e la fel de pasionant ca teatrul!

   - Și să dirijezi un mare magazin e la fel de distractiv ca alergatul după un balon oval, deghizat în extraterestru cu cască și cu admiroatoare peste tot? replică Shelby glumeață.

   Își zâmbeau.

   Deveniseră camarazi, gândi Rand, în loc să se joace de-a pisica cu șoarecele, așa cum făcuseră la începutul mesei. Cina era acum un adevărat moment de relaxare în tete-a-tete și el aprecia această schimbare. După cum își aprecia și invitata. Nu-și uitase sora, dar instinctul îi spunea că Shelby nu are stofă de criminală. Totuși, era în continuare convins că era femeia în roșu pe care o zărise pe scară.

   Și dacă era ea, pentru ce motiv se afla încă în birourile direcției după sfârșitul petreerii? De ce refuza să recunoască asta? Unde fusese ascunsă?

   Uită repede toate aceste întrebări, ascultând-o cu câtă pasiunea vorbea despre cele două surori ale ei. După ea, erau mai frumoase, mai dotate și mai inteligente decât ea. Ceea ce părea destul de greu, dacă ținea seama de propriile ei atuuri fizice și intelectuale.

   Tot flecărind, ajunseră la desert - o cremă de ciocolată albă cu spumă de fragi - și cafea.

   Neavând niciun chef să termine atât de repede seara, Rand îi propuse să mai ia câte o ceașcă pe canapeaua de piele de lângă brad. Shelby ezită o fracțiune de secundă, apoi acceptă și-l urmă. Se instală în așa fel, încât să fie cu spatele la pomul luminat.

   - Și care era poziția ta între cei cinci copii? se interesă ea ducând ceașca spre buze.

   - Eram pe primul loc, răspunse Rand a cărui privire era tot mai atrasă de curba voluptoasă a gurii lui Shelby.

   - Asta nu mă miră. Iată de ce a ieșit din tine un șef.

   - Mama era foarte ocupată cu treburile casei, avea deci nevoie de un secund pentru a impune puțină disciplină.

   - Și Pippa?

   - Ea era numărul cinci și singura fată, răsfățată și încăpățânată la culme. Te las să-ți închipui ce loc ocupa în inima tuturor.

   În timp ce răspundea, Rand se întreba cu uimire cum de începuse să-i vorbească despre lucruri atât de personale, ținând cont de felul cum începuse seara. Își dădea seama clar că Shelby nu acceptase cu dragă inimă invitația și că, dacă o făcuse nu era decât pentru a-i adormi bănuielile.

   - O iubești mult, nu-i așa? îl întrebă ea.

   - În ciuda defectelor ei, a fost întotdeauna o fată dulce și foarte afectuoasă. Și de o loialitate teribilă față de mine. Am fost întotdeauna pentru ea un fel de erou.

   - N-a fost singura care te vedea așa, când jucai în echipa Chicago Bears...

   - Făceai și tu parte din întâmplare dintre fanii mei? îi răspunse Rand cu un surâs amuzat.

   - Da, îi răspunse Shelby cu o simplitate care-l dezarmă.

   Se gândise că ea va nega cu vehemență, refuzând să recunoască faptul că îi urmărise meciurile. Surprins de această mărturisire pe cât de directă pe atât de neașteptată, se simți cuprins de o plăcere nespusă. Și făcu gestul pe care-l visa de la începutul serii: cu un gest tandru, ridică bucla brună care căzuse pe fruntea lui Shelby.

   Cum ea nu se feri, lăsă mâna să-i întârzie pe obraz, apoi pe gâtul suplu și grațios ca de lebădă. Ea își păstra ochii mari și căprui fixați asupra lui, privindu-l cu o intensitate care-l tulbura din ce în ce mai mult.

   La naiba cu ancheta, gândi el brusc, în timp ce degetele lui lungi urmau în prezent decolteul puloverului de cașmir pe care-l îmbrăcase Shelby.

   O trase spre el, remarcând doar o slabă rezistență. Îl dorea și ea, era sigur de asta. Îi vedea freamătul imperceptibil al gurii, felul în care pupilele i se dilatau puțin câte puțin iar respirația i se accelera. Când își lipi în sfârșit buzele de ale ei, violența ezitărilor și bănuielilor care îl asaltau de când o întâlnise trecu în sărutul lui.

   O sărută fără nicio reținere, cu o foame sălbatică ațâțată de dorința pe care și-o interzisese până acum; ideea că greșise făcând asta, că era poate pe cale să săvârșească cea mai mare greșeală a vieții lui față de Pippa nu făcea decât să-i sporească patima.

   Shelby îi răspunse cu aceeași pasiune, născută din aceleași contradicții. Se lăsă strivită de pieptul musculos al lui Rand, înfiorată de căldura pielii lui, tulburată de reacțiile pe care le trezea în ea.

   O săruta într-un fel care o transporta în lumi de vis, care nu aveau nimic comun cu ceea ce cunoscuse ea până atunci, ceea ce o făcea atât de fericită, după spaimele ultimelor zile, încât își dori ca această vrajă să nu se rupă niciodată.

   Buzele lui Rand îi părăsiră gura, atingându-i tâmplele, obrajii, gâtul și Shelby își dădu capul pe spate pentru a i se oferi, tremurând de plăcere și emoție.

   Dar minunea nu dură mult: surprinsă de contactul buzelor lui în dulcea despărțitură a sânilor, redeschise bursc ochii; avea acum capul întors spre brad și luminile care clipeau într-un halou multicolor o propulsară brusc cu câteva zile în urmă.

   Albastru, roșu, verde... Tăcere. Clădirea pustie. Corpul lui Dutch zăcând sub ea.

   Shelby se ridică dintr-un salt, îngrozită.

   Ce căuta ea în brațele lui Rand McNabb? Cum de putuse da uitării scopul pentru care se afla aici? Grozăvia acelei crime? Ceea ce ea trebuia să ascundă cu orice preț?

   Ritmul îndrăcit al pulsului ei nu avea nimic de-a face cu dorința pe care i-o inspira acest bărbat superb. Imaginile oribile pe care le alunga fără încetare de atâtea zile o asaltaseră din nou, precise, morbide. Își așeză mâinile pe umerii lui Rand și îl împinse cu violență.

   El se îndepărtă fără să protesteze, cu un aer surprins. Apoi ochii lui se întunecară și-și schimbară de mai multe ori expresia în cursul unei singure clipe. Shelby n-ar fi putut spune ce gândea Rand, dar nici nu dorea să știe. Revenise brusc cu picioarele pe pământ.

   Acest intermezzo romantic nu era decât un vis, o iluzie. El nu aranjase cina decât pentru a o prinde în cursă, pentru a-și dezvinovăți sora și ea trebuia să-l părăsească imediat, să pună capăt acestei comedii. Imediat. Înainte de a fi prea târziu, înainte să cedeze.

   - Este deja târziu, șopti ea cu o voce schimbată. Trebuie să plec.

   Fără să obiecteze că era abia ora 9, Rand se sculă fără să scoată vreun cuvânt în timp ce Shelby își aranja hainele cu o mână nervoasă.

   - Te însoțesc, declară el.

   - Pot să mă duc și singură. Liniștește-te, n-am de gând s-o iau pe jos în seara asta. Voi chema un taxi.

   - Luăm împreună unul.

   Tonul lui ferm nu admitea replică.

   Cât detesta Shelby această voce seacă, atât de diferită de aceea care, cu câteva clipe mai întinate, îi murmura cuvinte tandre la ureche. Dar nu trebuia să se mai gândească la asta. Se purtase ca o descreierată.

   - Cum vrei, cedă ea.

   Zece minute mai târziu se aflau într-o mașină, tăcuți și crispați, în noaptea înfrumusețată de fulgii de nea. Când taxul opri în fața casei lui Shelby, ea se repezi să-și deschidă portiera.

   - Nu te deranja, îi spuse ea grăbită. Nu e cazul.

   Rand o prinse de braț.

   - Ce faci mâine?

   Mâine? se întrebă tulburată tânăra. Apoi își aminti că va fi sămbătă și nu lucrează.

   - Dimineață mă duc la gimnastică și seara iau masa cu sora mea cea mare, răspunse ea încet.

   - Și între?

   - Nimic... nimic deosebit.

   - Ne-am putea vedea, în acest caz?

   Nu-i lăsase nicio posibilitate să refuze.

   - Vino să mă iei de la sala de sport pe la ora 11, îi propuse ea. La colțul dintre Fullerton și Southport Avenue. Mi-ar place să mă plimb puțin prin parc.

   Buzele lui Rand schițară un surâs iar Shelby simți o senzație ciudată în stomac.

   - Sper că va fi un timp îngrozitor, șopti el. Ne vom simți mai bine în fața focului.

V

   Degeaba își căuta Shelby scuze, nu se mai putea înșela asupra propriilor ei sentimente: acel sărut de vis îi deschisese noi orizonturi și spera din toată inima că și pentru Rand la fel, indiferent de restul problemelor care-i făceau să se situeze în continuare pe poziții opuse.

   A doua zi de dimineață când se întâlniră, erau încă în aceeași stare de spirit: în mod clar fiecare încerca la vederea celuilalt o plăcere mai mare decât ar fi vrut s-o recunoască.

   Atunci, printr-un acord tacit, evitară să închirieze echipamentul necesar pentru schi și petrecură mai multe ore plăcute plimbându-se prin Lincoln Park, transformat grație zăpezii proaspete într-un adevărat domeniu nordic. Rândeau ca niște vechi prieteni, îndepărtând pentru scurt timp tot ceea ce îi separa; o senzualitate profundă le învăluia toate gesturile și răzbătea din fiecare privire.

   Rand avea totuși mustrări de conștiință: în ajun, părăsind-o pe Shelby, se dusese să-și întâlnească familia. Încercase să-și convingă tatăl să facă apel la un detectiv particular.

   Charlie McNabb refuzase însă să trădeze poliția din care făcuse parte atâta timp, dar acceptase în cele din urmă să apeleze la unul din vechii lui colegi ca să obțină de la el, în afara anchetei oficiale, un document cuprinzând cazierul judiciar al tuturor angajaților de la Westbrook`s și al unor oameni de afaceri cu care întreținea relații Dutch Vanleer. Dacă Shelby avea ceva de ascuns, o va afla în curând.

   Amândoi, obosiți de a se bănui și a se supraveghea fără încetare, flirară și se întrecură în glume - trăsătură de caracter pe care Shelby o descoperi cu bucurie la tovarășul ei. Toate, dar absolut toate îl făceau practic irezistibi, recunoscu fără voia ei Shelby.

   La rândul lui, Rand o găsea frumoasă s-o mănânci în costumul ei portocaliu. De altfel, era și într-o formă fizică nemaipomenită și se descurca mult mai bine decât el pe schiuri. La un moment dat nu mai rezistă, și se grăbi să se afle singur cu ea, inventă un pretext pentru a-și atinge scopul.

   - Primul care se declară învins, îl va invita pe celălalt să bea o ciocolată caldă! propuse el, vesel. De acord, Corbin?

   - Fără probleme, McNabb.

   Se lansară într-un ultim tur al parcului, râzând în hohote, din ce în ce mai obosiți.

   Rand încerca s-o prindă pe Shelby ca s-o trântească, dar când îi blocă schiurile cu ale lui, ea ripostă îndesându-i un bulgăre de zăpadă pe ceafă. El scoase un strigăt de groază, cu un aer atât de șocat încât Shelby, murind de râs, se rostogoli în zăpadă.

   - Ai pierdut, nesuferito! strigă el, trântindu-se lângă ea.

   - Deloc. Asta nu contează!

   - Ba da, contează! Și în plus trebuie să-mi prezinți scuzele de rigoare.

   Îl privi cu ochii strălucitori.

   - N-o să-ți spun niciodată că regret, McNabb! Erai prea caragios și m-am distrat grozav!

   El o luă în brațe, imobilizând-o cu greutatea lui.

   - O să-mi plătești acest afront, frumoasa mea.

   - Cum?

   - Așa.

   Vru s-o sărute, dar Shelby îl ținu la distanță și se mulțumi să-l sărute zgomotos pe frunte.

   - Încă... ceru Rand imediat.

   - Nu! refuză ea, izbucnind din nou în râs. Și dacă nu ne sculăm imediat, zăpada se va topi sub noi și în curând ne vom trezi într-o băltoacă.

   - Și ce dacă? Eu deja am una pe spate sub canadiană și asta numai din cauza ta. În schimb, dacă îmi spui că suntem prea bătrâni pentru acest gen de sport, abandonez imediat.

   - Prea bătrân? protestă Shelby pe un ton ofensat. Vorbește de tine, McNabb. Eu n-am decât 32 de ani, dacă vrei să știi.

   - Perfect, șopti el.

   - Perfect pentru ce?

   - Pentru mine. Am exact cu 3 ani mai mult ca tine.

   - Ah, înțeleg!

   - Ce anume înțelegi?

   - Că vrei să lași schiul celor tineri! răspunse Shelby, făcând pe serioasa. La 35 de ani, treci în rândul persoanelor de vârstă mijlocie.

   - O să ți-o plătesc! Poți fi sigură de asta.

   - De acord, dar nu aici.

   - Ai dreptate, nu aici. Îmi oferi o ceașcă de ciocolată la tine acasă? îi făcu Rand cu ochiul.

   Părea un băiețel încântat că și-a atins în sfârșit scopul. Expresia lui topi și ultimele resturi de rezistență ale lui Shelby.

   - Bine. Mă dau bătută. Dar n-o să-mi scoți din cap ideea că ai trișat!

   - Când ai de-a face cu cineva mai puternic ca tine, faci ce poți, recunoscu Rand cu umor.

   Se ridicară nu fără greutate, se duseră să-și predea echipamentul și ajunseră pe jos până la casa ei, care nu era prea departe.

   Shelby fu cuprinsă din nou de nervozitatea care-o părăsise în aceste câteva ore și nu reuși să bage cheia în broască. Rand îi aruncă o privire amuzată, luă cheia și deschise de la prima încercare.

   - Scoate-ți cizmele și dă-mi canadiana! îi ordonă Shelby fără alte comentarii.

   Rand se execută ascultător, apoi întrebă:

   - Ai nevoie de ajutor la bucătărie?

   - Nu, dar dacă ții neapărat să faci ceva cu propriile tale mâini...

   Încurcată de întorsătura frazei, Shelby roși și se îndepărtă de el.

   - ...poți să aprinzi focul în șemineul din salon, termină ea întorcându-i spatele.

   Rand o reținu și o obligă să-l privească.

   - Propunerea îmi place nespus, șopti el, prinzând-o între el și perete. Asta înseamnă că ești romantică.

   - Sau că sunt înghețată până la oase! ripostă ea nesigură.

   - Lasă-mă să mă ocup eu de asta.

   Și înainte să se poată desprinde din strâmtoare, deja își lipise gura de a ei. Buzele lui erau calde, sărutul lui era senzual, pasionat. După câteva clipe, degetele ei crispate pe gulerele canadienelor se descleștară și veșmintele ude căzură la picioarele lor.

   Ca și cum pentru ea era lucrul cel mai natural din lume, își ridică brațele și-l cuprinse pe Rand de gât. El scoase un geamăt de plăcere și o strânse și mai tare la piept. Era așa de bine, încât Shelby îi răspunse fără nicio rezervă, profitând la maximum de această clipă de plăcere.

   - Ți-ai luat revanșa? îl întrebă ea puțin mai târziu, când el îi dăduse drumul ca să-și recapete răsuflarea.

   - Oh, nu, sunt departe de a termina cu tine, răspunse el, învăluind-o într-o privire fierbinte. O să reluăm acestă conversație mai târziu, în fața focului.

   De data asta, gândi Shelby părăsindu-l cu regret, nu încăpea nicio îndoială că sărutul acesta nu ascundea niciun fel de calcul.

   Cu un surâs încântat pe buze, adună canadienele și le duse în baie. Poate lucrurile se vor aranja, își spuse ea plină de bucurie, auzindu-l pe Rand cum bagă lemnele în șemineul din salon. Și ea era grăbită să reia conversația de unde o întrerupseseră... gata să-și ia toate riscurile pentru a se găsi din nou în brațele acestui bărbat.

   Dar puțin mai târziu, când supraveghea laptele ca să nu dea în foc, își dădu seama că Rand a pus un disc cu colinde și se întunecă la față. Un fior o trecu când primele acorduri ale melodiei „Micuțul Moș Crăciun” răsunară în apartament.

   Coșmarul în sine începea să se estompeze, dar nu era mai puțin adevărat că, din propria ei greșeală, se găsea într-o situație imposibilă. Singurul lucru care ar putea-o ajuta ar fi să vorbească cu cineva. Cu cineva în care ar avea încredere.

   Tocmai când se întreba cui ar putea să se adreseze, o soluție neașteptată îi apăru dintr-odată lui Shelby.

   Rand. Da, se putea avea încredere în el. Era sigură că el nu se va servi de această informație împotriva ei, ba chiar, din contră. În fond nu avea nimic grav să-și reproșeze și asta ar clarific situația dintre ei.

   Era hotărâtă: îi va vorbi.

   În momentul când ieșea din bucătărie, ducând un platou cu ambele mâini, soneria interfonului sună pe culoar.

   Rand apăru în pragul salonului, cu un aer întrebător.

   - Ia asta, spuse ea întinzându-i platoul. O să deschid eu.

   Apăsă pe butonul de comandă a porții de la intrare, puțin intrigată fiindcă nu aștepta pe nimeni. Interfonul ei era un model vechi care nu permitea să vorbească cuvizitatorul și ea trebuia să aștepte ca acesta să se afle în fața ușii ca să-l poată identifica. Își lipi ochiul de vizor.

   Când descoperi cu cine are de-a face, inima i se opri în loc: inspectorul Jackson în persoană stătea pe preșul ei.

   Imposibil să-l lase acolo, gândi ea pierdută. Știa că este acasă, fiind i se răspunsese la sonerie. Îi deschise, scoțând lanțul de siguranță cu o mână tremurătoare.

   - Inspectore! spuse ea cu o voce pe care și-o dorea fermă. Ce surpriză!

   - Pot să intru? întrebă polițistul.

   - Bineînțeles.

   Shelby se dădu la o parte pentru a-l lăsa să treacă și notă privirea interesată pe care acesta o aruncă lui Rand, focului care stălucea în șemineul din salon, celor două cești aburinde așezate pe măsuța joasă.

   Dădu din cap.

   - Domnule McNabb...

   - Inspectore..

   În ciuda căldurii care domina în încăpere, tânăra nu-i spuse polițistului să-și scoată paltonul. Poate așa va pleca mai repede, își spuse ea.

   Dar Jackson își descheie paltonul și se instală, fără a aștepta vreo invitație, pe canapeaua de pluș.

   - Sper că veți accepta să-mi răspundeți ca câteva întrebări, i se adresă el gazdei fără nicio introducere.

   Shelby se căzni să surâdă și rămase în picioare în fața lui, stând sprijinită de comodă și încercând să bea din ceașca de ciocolată pentru a avea ce să facă cu mâinile, spre a nu-și trăda nervozitatea.

   - Oricum, presupun că n-am de ales. Dați-i drumul, inspectore. Vă ascult.

   - Ați pretins că nu-l cunoșteați personal pe Dutch Vanleer.

   - Și îmi mențin afirmația, declară tânăra înainte de a înghiți o gură de cacao care-i arse limba.

   Era sigură că polițistul îi ghicea nervozitatea căci, de data asta, îi venea foarte greu să se stăpânească.

   - Ceea ce ați omis să-mi spuneți, continuă el, este că patronul dumneavoastră era stăpânit de dorința de a vă cunoaște mai îndeaproape.

   Shelby păli și-și încleștă maxilarele, refuzând să răspundă. Din fericire, Rand îi sări în ajutor.

   - Asociatul meu era teribil de atras de femeile frumoase, remarcă el cu dispreț. Asta era de notorietate publică. Dar nu toate îi picau în brațe, inspectore.

   - Și nici nu-l amenințau toate cu un proces de hărțuire sexuală, ripostă polițistul. Ceea ce ați făcu dumneavoastră, domnișoară Corbin. Doi martori mi-au declarat asta.

   De ce-i fusese frică nu scăpase! Zach și Dana vorbiseră... aruncă o privire neliniștită spre Rand și-și dădu seama că o privea cu aceeași curiozitate ca și inspectorul.

   - Da, așa am făcut. Comportarea lui era insuportabilă.

   - În acest caz, de ce ați ascuns asta?

   - N-am crezut că era un detaliu important.

   - Eu hotărăsc ce e important și ce nu, domnișoară Corbin. Aș zice mai degrabă că, ascunzând acest fapt, ați încercat să vă protejați și aș dori să aflu de ce.

   Picături de sudoare curgeau de pe fruntea polițistului, dar Shelby se simțea și ea transpirată din cap până în picioare. Și dintr-odată simți că aroma ciocolatei îi face greață.

   - Nu l-am omorât eu pe Dutch, șopti ea.

   - Nici n-am pretins asta.

   - Atunci ce pretindeți? ripostă cu vioiciune tânăra, pierzându-și brusc răbdarea.

   Dându-și seama că Rand o privea cu o atenție din ce în ce mai mare, inima începu să-i bată și mai puternic. Dacă Jackson descoperise afacerea Wolenski? O s-o aresteze?

   - Pretind pur și simplu că nu mi-ați spus tot adevărul, domnișoară Corbin. Și că faptul de a ascunde o probă...

   - Faptul că mă urmărea cu insistențele lui nu constituie o probă, i-o tăie Shelby. Asta n-are nimic de-a face cu moartea lui.

   Simțind că i se face rău, își puse ceașca pe comodă cu atâta violență încât picături de ciocolată săriră pe frumoasa mochetă mov.

   - Uitați-vă ce-am făcut din cauza dumneavoastră! se enervă ea, priezându-și și puțina stăpânire de sine pe care o mai avea. Ascultați-mă, inspectore: dacă ați terminat cu întrebările astea ridicole, vă rog să mă lăsați! Trebuie să curăț mocheta imediat.

   Polițistul o privi drept în ochi, și timp ce o clipă care i se păru înterminabilă, Shelby crezu că o va aresta pentru crimă. Încercă să-și înghită saliva, dar parcă avea un nod în gât. Abia dacă mai reușea să respire.

   - Vă rog să nu părăsiți orașul, domnișoară Corbin. Ne vom revedea.

   - Iertați-mă dacă nu mor de nerăbdare la această propunere! replică Shelby tăioasă.

   El se îndreptă spre ușă. Ajungând acolo, se opri și se întoarse spre ea, încheindu-se cu încetineală la palton.

   - Apropo... nu mi-ați spus ce culoare avea rochia pe care ați purtat-o la petrecere.

   Shelby se gândi la iuțeală. Probabil că nu știe, altfel i-ar fi aruncat această „probă” în față.

   - Purtam o rochie de tafta de culoarea tuberculorezlor, inspectore, cu un corsaj ajustat, bretea doar pe un singur umăr și partea de jos cu mai multe volane, răspunse ea descriind cu curaj o rochie care exista în dulapul ei și semăna destul de mult cu cea pe care o purtase în realitate.

   - Tuberculoze... Sunt cumva roșii?

   - Mai degrabă roz închis. Vreți s-o vedeți?

   Inspectorul îi aruncă o privire gânditoare.

   - Nu în seara asta. Îmi rezerv plăcerea pentru altă dată, domnișoară Corbin.

   Și după ce rosti aceste cuvinte plecă.

   Efortul pe care trebuise să-l facă pentru ca să nu clacheze în fața lui, o doborî brusc; se sprijini de mobilă ca să-și revină, apoi realiză, dar din păcate prea târziu, că Rand o privea în continuare cu aceeași intensitate.

   - O să încerc să curăț petele, bombănu ea.

   Își dădu seama că era murdară de ciocolată și pe mâna dreaptă. Când se mișcă din loc, Rand sări de pe fotoliul lui și o prinse de mână.

   - Ești lividă, îi spuse el pe un ton mai puțin furios decât se aștepta. Așează-tă puțin ca să-ți revii.

   - N-am nimic, minți în continuare Shelby. Petele de pe mochetă m-au scos din fire, atâta tot.

   Pentru nimic în lume n-ar fi vrut să răspundă la întrebările pe care le vedea încrise în ochii aurii ai lui Rand, chiar dacă aerul lui era mai mult îngrijorat decât bănuitor.

   - Ascultă... începu ea. Sunt dezolată că te pun pentru a doua oară în aceeași situație, dar...

   - O să-mi ceri să plec, nu-i așa?

   - Da.

   - O altă migrenă?

   - Nu, mocheta.

   Rand nu insistă și ea îi fu recunoscătoare. În timp ce el se duse să-și ia canadiana, Shelby se îndreptă spre bucătărie pentru a lua un burete. Se întâlniră pe culoar, unde el o reținu ușor de mână.

   - Dacă simți nevoia să vorbești cu cineva, indiferent despre ce, sună-mă, îi spuse el simplu.

   Și scoase o carte de vizită din buzunar. Pe ea se afla scris numărul personal de telefon.

   Shelby luă bucățica de carton cu niște degete înțepenite, neavând nici cea mai mică intenție s-o utilizeze.

   - Mulțumesc, dar nu-ți face griji pentru mine, șopti ea. Acest om m-a scos din sărite, nu e nimic altceva. Și acum trebuie să curăț mocheta, înainte să plec la sora mea.

   - Cheamă-mă totuși la nevoie, insistă el.

   Ea clătină din cap. Rand îi puse mâinile pe umeri și o sărută ușor pe buze înainte de a ieși.

   Imediat ce ușa se închise în urma lui, Shelby își apăsă palma pe gură ca să nu țipe. Era prea târziu acum. În ciuda simpatiei pe care i-o arătase Rand, și care o mișca nespus, nu mai putea să-i vorbească. Fusese obligată să mintă în prezența lui. De acum înainte n-o să mai fie dispus s-o creadă.

   Nu-i mai rămânea decât o singură soluție: să descopere cine e criminalul, și asta foarte repede, înainte de a fi arestată în locul lui.

VI

   Sâmbătă seara, Shelby reuși ca prin minune să facă față la cină, fără a lăsa să se întrevadă starea ei îngrozitoare de spirit.

   Jane, sora ei, și soțul acesteia care aflaseră din ziare despre asasinarea lui Dutch, îi puseră o mulțime de întrebări. Reuși să le răspundă cu calm, ca și cum n-ar fi fost în niciun fel amestecată în dramă. Apoi făcu în așa fel încât să se retragă înainte de miezul nopții.

   Duminică își petrecu cea mai mare parte a timpului încercând să-și pună pe picioare propria anchetă. Dar cum nu avea nicio experiență în domeniu și nu era nici amatoare de romane polițiste, Shelby își dădu seama că nu-i va fi deloc ușor. Dacă ar avea măcar un singur aliat.

   Din nou gândul i se îndreptă spre Rand. În fond și el avea același interes ca și ea să descopere asasinul, pentru a-și disculpa sora. Și nici nu putea fi sigur că mințise în privința rochiei; nimeni, era sigură de asta, n-ar fi putut jura că fusese îmbrăcată în roșu aprins ori în roz închis sau corai.

   Apăruse destul de târziu pe holul unde avea loc recepția, în momentul când acesta nu mai era lumint decât de lumânări și de beculețe, de la pomul de Crăciun și se eclipsase înainte de sfârșitul serii. Singurul care putuse aprecia exact nuanța rochiei fusese Rand, dar el nu putea susține cu certitudine că ea era persoana care o purta.

   Totuși, știa că nu-i spusese adevărul și ideea de a avea o relație apropiată cu el, ascunzându-se în spatele unei minciuni, o deranja. Chiar dacă el nu știa, ea avea sentmentul că a compromis tandra complicitate care-i unise timp de câteva ore, un răstimp minunat care nu se va mai repeta pentru ea.

   De mai multe ori luă cartea lui de vizită, apoi o lăsă deoparte fără să se poată hotărî să-l sune. Continuă să cugete de una singură la mijloacele pe care urma să le folosească.

   Luni dimineața ajunse la magazin cu ferma intenție de a-și pune în aplicare prima decizie de detectivă amatoare: să încerce s-o facă să „ciripească” pe Iris Dahl.

   Planturoasa blondă fusese amanta lui Dutch Vanleer și se aranjase în așa fel încât s-o afle toată lumea. Iar acum nu mai părea deloc abătută de moartea prietenului ei: o atitudine stranie care trebuia să ascundă ceva. Dacă Iris nu-l iubea pe Dutch, ce motiv ar fi avut atunci să facă publică legătura loc dacă nu pentru a îndepărta de la ea toate bănuielile? Avusese ea vrun motiv să-l ucidă?

   Tremurând la această idee, Shelby se duse direct la raionul ei pentru a-i prezenta condoleanțe.

   Iris purta o rochie care-ți lua ochii, amintind de penajul unui păun, care provenea categoric din atelierele lui Andre Kuriokin. Nu era niciun veșmânt de doliu, nicio ținută pe care și-o putea permite o vânzătoare care nu se baza decât pe salariul ei, gândi Shelby uimită.

   - Bună, Iris. Ai o rochie superbă, îi declară ea cu surâsul cel mai simpatic posibil.

   - Mulțumesc, răspunse blonda prin ai cărei ochi de culoarea florii de nu-mă-uita trecu o undă de neîncredere. Ce rodești? Ai nevoie de unul din produsele mele pentru vitrină?

   - Nu. Voiam doar să-ți spun că... sunt dezolată pentru ce i s-a întâmplat lui Dutch. Nu știam că sunteți atât de apropiați.

   Iris aruncă o scurtă privire peste umăr ca să se asigure că nimeni nu le putea auzi, apoi se întoarse spre Shelby cu fața schimonosită de furie.

   - Ia mai termină cu sclifoselile astea ipocrite! replică ea cu o voce șuierătoare. Dacă crezi că ai reușit să mă duci de nas cu manevrele tale, să știi că te înșeli.

   Shelby o privi stupefiată.

   - Eu... nu înțeleg ce vrei să spui, Iris!

   - Aaa! Nu înțelegi deci! Crezi că nu știam că-i tragi colopetele lui Dutch al meu?

   - Iris, nu m-am ținut niciodată după Dutch, răspunse liniștită Shelby. Dealtfel îmi permit să-ți reamintesc că era încă însurat și că n-a vrut niciodată să înceapă divorțul. După cum îi cerea Pippa...

   - Pippa! spuse blonda cu dispreț. Proasta aia nu conta nici cât negru sub unghie. Nu era în mâinile lui decât o marionetă de care se servea pentru a-l ține în lesă pe McNabb, asta e. Dar Dutch și cu mine aveam niște planuri grozave. Westbrook`s nu era decât un fleac, o treaptă de lansare pentru el! Imediat ce Dutch ar fi obținut ce dorea, te rog să mă crezi că i-ar fi dat cu plăcere un picior în fund Pippei tale!

   Dintr-odată își dădu seama că spusese prea mult. Bătând din genele lungi, încărcate de rimel, scoase un suspin.

   - Acum lasă-mă în pace. Nu mai vreau să vorbesc despre toate astea, fiindcă o să fiu prea tulburată ca să mai fac față lucrului.

   Shelby nu se putu împiedica să-i arunce o privire ironică. Ea și tulburată. S-o spună altora. Dar preferă să tacă, de frică să nu rateze acest început victorios.

   - Pe mai târziu, Iris. Și scuză-mă dacă te-am deranjat.

   - Pe viitor, îi replică Iris fulgerând-o din priviri, abține-te să mai faci pe miloasa cu mine. Mă lipsesc cu plăcere de toate dulcegăriile astea!

   Shelby se urcă gânditoare în ascensor. Găsise o pistă, era sigură de asta. Și dacă Dutch manevrase cu adevărat ceva în spatele lui Rand, trebuia să-l avertizeze, poate planurile la care se referise Iris erau deja în curs de realizare. Nu numai că puteau avea legătură cu crima, dar puteau prezenta și un pericol pentru magazin chiar și după moartea lui.

   Și în timp ce intra în biroul ei. Shelby își zise cu un pic de mândrie că nu era o detectivă chiar așa de rea!

   La începutul după-amiezii, așteptând-o pe Shelby care ceruse să-l vadă, Rand McNabb reflecta.

   Tânăra se arătase cam nervoasă în fața inspectorului Jackson. Mințise în problema rochiei? Dar asta era explicabil dacă ea îl amenințase în mod public pe Dutch Vanleer cu un proces de hărțuire sexuală. Probabil se gândise că asta o va plasa în cercul suspecților și voia să se ferească.

   Bineînțeles, putea tot așa de bine să-l fi și omorât pe patronul ei, fiind în legitimă apărare dacă acesta încercase s-o violeze. Dar Rand nu și-o putea imagina în acest rol. Shelby nu era o criminală, în sinea lui era convins de asta. Rămânea de văzut de ce refuzase să se încreadă în el sâmbătă, de ce nu-l sunase a doua zi și de ce ținea să-i vorbească acum de urgență.

   Interfonul lăsă să se audă vocea secretarei care îi anunța sosirea lui Shelby.

   - Las-o să intre, îi răspunse el.

   Shelby apăru imediat, superbă într-o rochie tricotată care i se mula perfect pe corp, punându-i în evidență silueta zveltă, cu curbe ispititoare. Armonia modelului și culorilor, niște flori roz pal pe un fond verde aprins, făcură asupra lui Rand efectul unui vânt de primăvară în toiul iernii. Nici chiar surâsul ei forțat care-i trăda neliniștea, nu reușea s-o facă mai puțin atrăgătoare în ochii lui.

   Se opri în fața lui, strângând cu degetele crispate spătarul unui scaun.

   - Sper că nu te deranjez prea mult? îl întrebă ea.

   - Deloc. Așează-te, te rog.

   - Prefer să rămân în picioare.

   - Cum dorești... Ce te-a adus la mine?

   Cu maxilarele încleștate, ea ezită o clipă.

   - Nu prea știu cu ce să încep.

   - Dacă ai începe cu... începutul?

   Rand era la fel de calm ca și sâmbătă, aproape tandru. Părea să n-o disprețuiască pentru modul stupid în care se purtase în cursul întrevederii cu inspectorul Jackson.

   - Uite... atacă ea direct. Tocmai am avut o convorbire cu Iris Dahl și m-am gândit că asta te-ar putea interesa.

   Rand își ridică mirat sprânceana dreaptă, apoi ascultă cu mult atenție povestirea lui Shelby.

   - Nu prea am înțeles ce voia să spună, încheie ea, dar mă tem ca asta să nu ascundă ceva grav.

   - Mda! șopti Rand gânditor. S-ar putea să fie ceva. Totuși nu-mi dau seama în ce domeniu...

   Își ridică încet capul și privirea lui se făcu mai pătrunzătoare.

   - Dar... cum ați ajuns să vorbiți despre Dutch și Pippa?

   Sosise pentru Shelby momentul să joace cu cărțile pe față și nu mai putea da înapoi.

   - Am hotărât să fac propria mea anchetă, îi spuse ea. Cred că inspectorul Jackson vrea să mă prindă în cursă. Și nu sunt vinovată! exclamă ea pe un ton furios, lovind cu pumnul în biroul patronului ei. Nu l-am omorât pe Dutch! Și nu există niciun motiv pentru care să mă las intimidată și să stau cu mâinile în sân. Vreau să mă apăr prin toate mijloacele.

   - Te înțeleg perfect, declară Rand luând-o de mână. Și cred că ești nevinovată.

   Tulburat de disperarea care se citea în ochii căprui, ar fi vrut s-o ia în brațe ca s-o liniștească, s-o consoleze. Dar nu era nici locul, nici momentul potrivit.

   - De ce nu m-ai sunat ieri ca să-mi spui toate astea? o întrebă el cu blândețe.

   - Aveam nevoie de un timp de gândire.

   O privi cu milă. Avea nevoie de ajutorul lui, dar n-ar fi îndrăznit niciodată să i-l ceară. Totuși faptul că venise la el avea aceeași semnificație și sfârși prin a-l convinge de sinceritatea ei.

   - Am o propunere să-ți fac, anunță el.

   Ridicându-se, înconjură biroul și se sprijini cu spatele de el, exact în fața lui Shelby.

   - Care?

   - Și eu sunt interesat să desfășor o anchetă pe cont propriu ca s-o scot pe Pippa din cauză. Dacă vrei, începând de azi, putem forma o echipă.

   Shelby închise ochii și respiră profund, cu o evidentă ușurare. Când îi deschise, privirea ei era mai clară, mai senină.

   - Mulțumesc, răspunse ea dintr-o suflare. Speram atât de mult să sugerezi această soluție... Cu ce începem?

   - Prin a lămuri această poveste dubioasă la care a făcut Iris aluzie. Pippa are poate idee de ceva. Dutch și ea trăiau practic separați de câteva luni, dar locuiau totuși sub același acoperiș. Amândoi refuzau să părăsească locuința. Să sperăm că sora mea ne va putea pune pe vreo pistă oarecare.

   - Când vrei să-i vorbești?

   - O să mergem împreună la ea diseară, după terminarea lucrului. Dacă nu ai vreo obiecție, bineînțeles.

   - Nicio obiecție, răspunse Shelby cu un surâs care-i făcu o adorabilă gropiță în colțul gurii. Doar o imensă ușurare la ideea că nu voi fi singură ca să înfrunt toate astea.

   - De acum înainte suntem aliați, Shelby, declară Rand întinzându-i mâna ca să pecetluiască înțelegerea lor. Poți să apelezi la mine oricând, nu uita asta.

   - Mulțumesc, repetă tânăra.

   - Așteaptă-mă la ieșirea personalului la ora 5 fără un sfert.

   - Voi fi acolo.

   Surâsul lui Shelby îl urmări pe Rand tot restul după-amiezii. Spera din toată inima să n-o dezamăgească și dorea ca primele arestări să aibă loc curând.

   La ora 4 și jumătate, Shelby își închise blocul de desen și se duse să se aranjeze puțin înainte de plecare. Era nerăbdătoare să vadă cum se vor derula lucrurile.

   Era sigură că Rand McNabb dorea s-o ajute personal și nu numai fiindcă era și în interesul surorii lui. Iar minciuna pe care o spusese în fața lui, nu era în fond așa de gravă; și de fapt îl mințise pe inspectorul Jackson și nu pe el.

   În timp ce traversa parterul aglomerat de clienți, o doamnă cu părul argintiu lăsă să cadă în fața ei unul din numeroasele pachete pe care le ținea în brațe.

   Shelby îl ridică și i-l întinse surâzând.

   - Mulțumesc, copila mea. Mulțumesc mult, declară clienta cu emfază. Sunt atât de neîndemânatică.

   - Ar fi trebuit să luați un coșuleț pentru a vă aduce cumpărăturile, îi sugeră Shelby.

   - Da, ai dreptate. Mulțumesc, drăguța mea. Ești o scumpă. Crăciun fericit!

   - Sărbători fericite și pentru dumneavoastră!

   Pentru prima oară de la petrecere, Shelby credea cu adevărat ceea ce spune, fiind și ea cuprinsă de atmosfera sărbătorească. Poate și Rand avusese o contribuție la asta... gândi ea simțind că i se încălzește inima.

   Nu era încă la ieșire, dar îl zări pe Edgar în mare conversație cu Iris Dahl. Despre ce-or fi vorbind? Despre Dutch?

   Dintr-odată privirea înghețată a lui Iris se încrucișă cu a lui Shelby, păru să scape o înjurătură printre dinți, apoi îl bătu prietenește pe braț pe Edgar și se îndepărtă. O femeie înaltă și brunetă o aștepta ceva mai încolo: Loretta Greenfield, „ambasadoarea” lui Andre Kuriokin. Prietenia care părea să le lege pe cele două femei era suprinzătoare.

   Își alungă acest gând și se duse să schimbe câteva vorbe cu paznicul în așteptarea lui Rand.

   - Bună seara, Edgar. Ești mulțumit că ai reintrat în programul normal? îi spuse ea veselă.

   Spre marea ei surprindere, el îi aruncă o privire rece și bolborosi o scuză oarecare înainte de a o lăsa mască; Shelby îl urmări uimită cu privirea.

   Ce-l apucase, așa deodată? Iris îi povestise ceva pe seama ei?

   O voce caldă o smulse repede din aceste gânduri sumbre.

   - Ah, iat-o pe doamna gândurilor mele! declară Rand sosind în compania lui Tucker Powers.

   Era îmbrăcat într-un pardesiu superb cu o croială impecabilă, care îi venea de minune. În mod vizibil surprins, jurisul se încruntă ușor.

   - Bună seara, Shelby.

   - Bună seara, domnule Powers.

   Rand o prinse de braț.

   - Trebuie să ne mișcăm repede dacă nu vrem să întârziem, Shelby, spuse el grăbit făcându-i pe furiș cu ochiul. Pe mâine, Tucker.

   - Nu vreți să vă las undeva? le propuse Powers. Mașina mă așteaptă la colț.

   - Mulțumesc, Tucker, dar sunt și eu cu mașina.

   - Da, e adevărat, uitasem... e mâine, Randall.

   - Tucker mă neliniștește, îi mărturisi Rand, conducând-o spre ieșire. De câtva timp pare cu mintea aiurea. Nici nu știu dacă va mai putea rezista până la vârsta pensionării.

   - Câți ani are?

   - Cincizeci și nouă, dar a lucrat toată viața la Westbrook`s. Ca tatăl și bunicul lui dealtfel. O adevărat dinastie, la fel de solidă ca Westbrook`s, cărora le-au fost întotdeauna foarte devotați. Dar totul are un sfârșit: nici unul dintre copiii lui nu a vrut să urmeze dreptul. Păcat. Pentru mine numele de Powers era atașat de imaginea tradițională a magazinului.

   - Tucker e încă în putere. Poate are doar niște probleme personale, îi sugeră Shelby urcându-se într-o limuzină Saab gri metalizat.

   - Sper, suspină Rand. Am multă stimă și afecțiune pentru el.

   O luară spre cartierele rezidențiale care erau așezate la marginea nordică a orașului.

   - Pippa ne așteaptă? se interesă Shelby.

   - Da. Am prevenit-o că voi trece pe la ea cu o prietenă, fără să-i dau mai multe detalii. Trebuie să ne arătăm discreți. De aceea l-am lăsat adineaori pe Tucker să creadă că avem un rendez-vous galant. Sper că nu te-ai supărat pe mine?

   - Nu, bineînțeles.

   În fundul sufletului ei era însă decepționată. Ar fi dorit să fie doamna inimii lui. Dar nu trebuia să se lase pradă visurilor, își repetă ea. Asocierea lor avea pe primul plan un alt scop, chiar dacă mai alunecau uneori și spre lucruri mai romantice.

   - Ce proiecte ai pentru zilele astea? reluă Rand.

   - Părinții mei organizează întotdeauna o mare petrecere de familie în ziua de Crăciun, răspunse fără chef Shelby.

   - Nu pari prea entuziasmată! Ești genul de fată care preferă să stea singură acasă?

   - Câtuși de puțin! De obicei îmi place nespus de mult perioada sărbătorilor de iarnă. Dar anul acesta...

   - Da, te înțeleg. Nici la noi sărbătorile nu vor fi prea vesele.

   Shelby își întoarse privirea spre imensul lac înghețat și păstrară tăcerea pe tot restul drumului.

   Pippa locuia într-un cartier splendid, renumit pentru mărimea impozitelor, iar casa ei era o vilă în stil clasic cu fațada zugrăvită în alb. Un grilaj înalt înconjura grădina.

   Urcară treptele verandei spre care dădeau numeroase ferestre și, imediat ce Rand sună, tânăra femeie veni și le deschise.

   Chipul ei o frapă pe Shelby. Cearcăne mari îi umbreau ochii verzi și pielea ei delicată era iritată în jurul nasului ca și cum plânsese mult. Când se știa cât de mult își dorea divorțul, această durere te punea pe gânduri.

   - Ce faci, scumpa mea? o întrebă Rand strângând-o la piept.

   - Ceva mai bine, mulțumesc.

   - Ți-o prezint pe Shelby Corbin, care lucrează cu mine.

   Pippa o privi cu atenție.

   - Ne-am întâlnit, nu-i așa?

   - Da, șopti Shelby încurcată pentru o clipă.

   - Intrați, îi invită ea. Ce doriți? Cafea, ceai?

   - Nimic, răspunse Rand. Nu e vorba de o vizită din politețe, Pippa. Am dori să-ți punem câteva întrebări despre Dutch. Noi... completăm în felul nostru ancheta poliției, sper că înțelegi ce vreau să spun.

   Tânăra văduvă făcu ochii mari.

   - Faceți pe detectivii particulari? Hai să mergem în salon.

   Încăperea era luxoasă, dar fără ostentație. Chiar dacă totul era frumos și scump, mobilele vechi erau alese cu grijă, iar numeroasele plante exotice și storurile de culoarea fildeșului dădeau întregului ansamblu un aspect confortabil și discret.

   - Și în ce calitate vă interesați de moartea soțului meu, domnișoară Corbin? o întrebă Pippa, imediat după ce se așezară.

   Shelby, încurcată, îl consultă pe Rand din priviri. Cum să-i răspundă fără s-o rănească? Dar el nu se feri.

   - Dutch era cel care se interesa îndeaproape de Shelby, îi răspunse el fără menajamente. O amenințase că-și va pierde slujba dacă nu-i cedează iar Shelby, la rândul ei, îl amenințase în public cu un proces de hărțuire sexuală. Ceea ce poliția a aflat. În ochii inspectorului Jackson, amândouă aveați motive serioase să-l omorâți pe Dutch.

   Ochii Pippei se umplură de lacrimi.

   - Sunt consterantă... șopti ea mușcându-și buzele ca să nu izbucnească în suspine.

   - Vă rog, interveni Shelby tulburată de durerea ei. Nu sunteți cu nimic vinovată.

   Pippa inspiră adânc ca să-și recapete calmul, apoi îi întrebă:

   - Și cu ce vă pot fi de folos.

   Rand îi repetă conversația pe care Shelby o avusese cu Iris Dahl și o întrebă dacă era la curent cu vreun proiect oarecare. Un proiect de mare anvergură, după cât se părea.

   Pippa scutură cu tristețe din capul roșcat.

   - Știi bine că nici nu ne vorbeam de vreo două sau trei luni. Și oricum, Dutch m-a ținut întotdeauna departe de afacerile lui.

   - Gândește-te bine, insistă fratele ei.

   O clipă, Pippa se cufundă în propriile amintiri.

   - Chiar că nu-mi dau seama. Cu excepția unei vizite, poate.. Un bărbat mic de statură foarte nervos, cu o servietă mare din piele neagră. De cum a venit, Dutch l-a băgat grăbit în biroul lui, ca și cum ținea să nu-l văd.

   - Cine era?

   - Cineva care lucrează la magazin. Slab, cu părul șaten, având un început de chelie. Se tot uita la ceas, ca și cum se temea că este în întârziere.

   - Frank Hatcher? sugeră Shelby, amintindu-și comportarea directorului financiar la ultima întâlnire de lucru.

   - Da! Îmi amintesc acum că Dutch l-a numit Frank, confirmă Pippa.

   - Afacerea pare să se complice, bombăni Rand care se ridicase. Pippa, am putea să aruncăm o privire în biroul lui Dutch? Presupun că există o casă de bani...

   - Da, dar nu cunosc cifrul.

   - Dutch avea o memorie teribil de proastă. Cred că a ales o formulă forte simplă, cum ar fi data lui de naștere sau numărul de înmatriculare al mașinii.

   Intrară în camera unde defunctul, după spusele soției lui, se închidea ore întregi ca să lucreze. Acolo Rand încercă toate formulele care-i veniră în minte începând de la numărul asctului de identitate și continuând cu diverse numere de telefon, data căsătoriei și o serie întreagă de alte numere alese în același stil. Dar casa de bani rămânea în continuare închisă și optimismul lui Shelby se topea, precum zăpada la soare.

   - Nu ne rămâne decât să abandonăm, spuse ea înciudată.

   - Da, cred că ai încercat totul, o susținu și Pippa, lăsându-se să cadă pe o canapea din piele neagră.

   - Nu, ne mai rămâne o posibilitate! le anunță Rand.

   Ochii lui aurii începură să strălucească.

   - După părerea ta, ce crezi că a contat cel mai mult în viața lui Dutch?

   - Meciul împotriva echipei Green Bay! exclamă sora lui. Literalmente mă înnebunise tot vorbind de el. Dar am uitat scorul...

   - Dar eu mi-l aduc perfect aminte, declară Rand: 55 pentru noi, 32 pentru ceilalți. Încerc.

   La prima încercare nimic, nici la a doua. Dar la a treia se auzi un declic și lui Shelby parcă îi sări inima din piept.

   - Formidabil! strigă ea când Rand întoarse numărul ca să deschidă ușa blindată. Ferește-te, inspectore Jackson!

   Chiar și Pippa schiță un surâs slab. Dar foarte repede expresia ei se schimbă, stupoarea așternându-se pe chipul ei, ca și pe fețele celorlalți doi: teancuri de bani se înghesuiau pe rafturi. Și nu bancnote de valoare mică, ci numai de 100 de dolari.

   - Aici sunt mai multe milioane, șopti ea năucită.

   - Dar cel mai valoros e ăsta, surioară! declară Rand, răsfoind un dosar care trona peste bani. Avem acum ceea ce căutam!

VII

   Cele două tinere femei priveau peste umărul lui, în timp ce Rand parcurgea documentele cu un aer din ce în ce mai întnunecat.

   - Ticălosul, bombăni el peste câtva timp. Era pe cale să răscumpere fără știrea mea părțile celorlalți acționari pentru a obține majoritatea absolută și a prelua conducerea magazinului! Și Frank Hatcher urmărea tranzacțiile. Păcat că e în concediu până lunea viitoare, că i-aș fi cerut pe loc explicațiile cuvenite!

   Shelby era înmărmurită.

   - Dar Iris afirmă că Westbrook`s nu însemna nimic pentru Dutch! protestă ea. De ce ar fu vrut să preia controlul?

   - Ca să-l vândă, evident! Rămâne de văzut cui și din ce motiv. Dar nu vă neliniștiți, ne vom lămuri în curând.

   Închise casa de bani și se întoarse din nou pe canapea.

   - Vom regla mai târziu problema banilor, Pippa. Nu-ți face griji pentru nimic. Vrei s-o sun pe mama ca să vină să-și petreacă seara aici cu tine?

   - Nu, nu-ți face probleme pentru mine, răspunse ea, clătinând din cap. Totul va fi bine. Cu cât se va face lumină mai repede asupra acestei oribile afaceri, cu atât mai bine. Știu că pot conta pe tine, Rand.

   O sărută și-și luă rămas bun de la ea.

   - Hai, Shelby. Mai avem și alte urgențe de rezolvat.

   Dar, odată ajuns în stradă, Rand își aminti că nu mai erau decât 3 zile până la Crăciun și că Shelby nu-și împodobise în niciun fel casa. Asta îi furniza un pretext ca să petreacă o seară la ea și să dea uitării pentru o clipă această poveste murdară.

   - Ce faci mâine seară? o întrebă el pe neașteptate.

   Ea îi aruncă o privire intrigată.

   - Mai ai vreo idee pentru ancheta noastră?

   - Nu, o asigură Rand râzând. M-am gândit doar că am putea face împreună câteva cmpărături pentru sărbători. Asta ne-ar schimba puțin ideile în așteptarea lui Hatcher.

   Din nou două gropițe delicate apărură în obrajii lui Shelby.

   - De acord, patroane! aprobă ea cu o grabă care-l surprinse dar îl și bucură în același timp pe Rand.

   Când o lăsă în fața casei ei, evită s-o sărute, știind că pe urmă n-ar mai avea curajul s-o părăsească. Cine știe ce s-ar fi petrecut sâmbătă dacă idiotul ăla de Jackson n-ar fi dat buzna neinvitat?

   A doua zi de dimineață, după o noapte albă, decise să se ducă să-l consulte pe Tucker Powers asupra documentelor pe care le găsise. Părerea unui jurist experimentat era de dorit și avea deplină încredere în acest bărbat ponderat.

   Dar reacția lu Tucker îl surprinse, nici măcar nu păru mirat.

   - Totul este perfect legal, se pronunță el după ce sfârși de citit dosarul.

   - Erai deci la curent? se minună Rand. Știai că e pe cale să răscumpere capitalul?

   Juristul îl rivi fix.

   - Cu un individ imoral ca Dutch, te puteai aștepta la orice, declară el simplu. Ai scăpt ca prin minune. Moartea lui a survenit la timp, nu-i așa? Nu mai ai acum de ce te teme din partea lui. Ai scăpat, băiatul meu!

   Când părăsi biroul, Rand nu putu scăpa de un sentiment neplăcut: se întreba dacă Tucker nu-l bănuia cumva că și-a eliminat chiar el asociatul.

   Cu această idee în minte, ajunse în propriul său birou.

   Decorul care-l înconjura nu avea nimic comun cu atmosfera înăbușitoare de la Tucker, unde mobila masivă de acaju și covoarele persane erau stăpâne. La el totul era sobru, elegant tonic. Mobila neagră, desenată de un stilist italian, era înviorată de niște ornamente metalice iar scaunele îmbrăcare în piele vișinie contarstau în mod plăcut cu mocheta gri.

   Luându-și agenda, căută pagina unde notase numărul de telefon al inspectorului Jackson; voia să afle dacă poliția avea și ea niște noutăți.

   - Ia te uită domnul McNabb, spuse ofițerul pe un ton suav, care nu lăsa să se întrevadă surpriza. Ce-aș putea face pentru dumneavoastră?

   - Să-mi spuneți dacă ați avansat în vreun fel, îi spuse Rand de-a dreptul. Sunt neliniștit pentru sora mea.

   - Și pentru domnișoara Corbin.

   Rand strânse din maxilare, dar se hotărî să nu-și arate nemulțumirea.

   - Și pentru domnișoara Corbin, recunoscu el pe un ton neutru. Ați găsit niște indicii noi?

   - Nimic important, dar lucrăm în continuare.

   - S-a stabilit arma crimei?

   - Această problemă constituie încă un mister.

   - Și săculețul de plastic găsit lângă Dutch? Ați identificat praful pe care-l conținea?

   - Nu pot să vă spun momentan.

   - Atunci, ce-mi puteți spune? se enervă Rand.

   - Nu mare lucru, în afară de faptul că o treime din invitate erau îmbrăcate în roșu, domnule McNabb. Și jumătate din ele au părul brun sau șaten închis.

   Rand făcu un calcul rapid.

   - Asta ne duce la vreo 15 sau 20 de persoane. Le interogați pe toate?

   - Încercăm, domnule McNabb. Încercăm.

   - Văd. Anunțați-mă și pe mine, vă rog, când veți descoperi un element nou.

   - Bineînțeles, domnule McNabb.

   Enervat la culme, Rand trânti telefonul. Polițistul nu se arătase mai cooperant ca Tucker și avea impersia că-și bate joc de el. Afacerea asta devenea de nesuportat.

   Două secunde mai târziu, interfonul de pe biroul său se făcu auzi; apăsă pe butonul de comunicație.

   - Da, Kristen.

   - Loretta Greenfield se află aici, domnule. Dorește să vă vadă.

   - Are stabilită o întâlnire?

   - Nu, dar pretinde că are să vă spună ceva care vă va interesa în cel mai înalt grad.

   Când tânăra pătrunse în biroul lui, îmbrăcată într-un taior roșu care i se mula pe formele senzuale și îi scotea în evidență pletele negre, Rand se sculă s-o primească. Ea își lăsă mâna în mâna lui un pic mai mult decât ar fi fost necesar.

   - Loretta... Și sper că-mi vei permite să-ți spun Rand? Ador intimitatea care se crează când îți spui pe nume, care facilitează de asemenea și relațiile de afaceri, încheie cu vocea ei puțin răgușită.

   Luă loc în fața lui Rand, picior peste picior, în așa fel încât coapsele îi rămaseră în cea mai mare parte dezvelite.

   Surpins și totodată amuzat de această punere în scenă, Rand ridică o sprâneană și o întrebă:

   - Cu ce-ți pot fi de folos Loretta?

   - Am putea face multe lucruri unul pentru celălalt, Rand, acum că Dutch nu mai e printre noi. Aș fi vrut să-ți vorbesc încă de la veghea funerară, dar era mult prea ocupat.

   Rand fu șocat de această incredibilă lipsă de tact, și-și promise ca în continuare să nu se mire de nimic. Privirea pătrunzătoare a tinerei îl făcea să nu se simtă în largul lui: avea impresia că îl judeca, dar în ce scop oare?

   - Mă aflu aici pentru a-ți propune să menținem legăturile personale pe care le întrețineam cu Dutch Vanleer, reluă Loretta cu un surâs plin de subînțelesuri, în timp ce deschidea cu unghiile lungi și lăcuite portțigaretul aurit.

..............................................