Dacă e să trădez, Elizabeth Renier

 ........................................

3.

      Caroline nu-și mai putu ține gura.
   - Dar Miles e prieten cu guvernatorul. Merge la baluri în casa lordului Dunmare din Williamsburg.

   Roși furioasă când toți o priviră: Sybilla cu dezaprobare, părinții ei mustrător, Timothy cu neliniște. Căută încurajare la Miles. Dar privirea lui o avertiza să tacă.
   Eustace exclamă, triumfător:
   - Atunci chiar e un șarpe. Complotând în întuneric să...

   - Greșești, domnule, răspunse Miles. Lordul Dunmore cunoaște ideile mele, și pe cele ale altor reprezentanți. Nu complotăm în pivnițe întunecoase împotriva regelui și a Parlamentului Britanic. Plângerile, avertismentele noastre sunt deschise, ca să le judece toți.

   Înainte ca Eustace să-l poată întrerupe, continuă amar, ridicând vocea pentru prima dată:

   - În Anglia nu e așa. Aici, în țara mamă căreia ar trebui să-i fiu fidel, servitorul meu, care nu a făcut rău nimănui în viața lui, a fost asasinat cu cruzime; biroul meu spart, hârtii personale furate. Dacă așa rezolvă englezii neînțelegerile...

   Nicholas veni lângă el, prinzându-l de braț.

   - Ai grijă, băiete. Ești supărat și furios.

   Eustace se ridică. Un nasture sări din vesta lui când își scoase burta în față. Timothy, înăbușindu-și râsul, îl căută pe jos. I-l înmână radios. Bancherul îi dădu mâna la o parte, confruntându-se cu Miles.

  - Într-adevăr, domnule, ar trebui să ai grijă. De mine nu se râde, cu mine nu se ceartă.

   Îi aruncă o privire lui Timothy, care se pitise în spatele lui Nicholas.

   - Am putere, domnule Courtenay și intenționez s-o folosesc în slujba țării mele. Am luat deja măsuri ca fiul meu să nu mai fie corupt. Am cerut ca finul dumitale să fie exmatriculat de la școală.

   Miles își pierdu controlul. Desfăcu brațele.

   - Dar e doar un copil. Nu poate face rău!

   - Nu zău! Crezi că horătârea fiului meu, care nu mai vrea să intre în armată ca să nu lupte împotriva prietenului său Piers, mă poate lăsa rece?

   Deși îngrijorată, Caroline se bucură pentru Paul, al cărui caracter îl crezuse de mult strivit.

   Timothy remască peste umărul lui Nicholas.

   - Atunci, mai bine îl dați la Marină. Nu prea cred că se vor întâlni pe mare.

   Furia lui Eustace nu mai avea limite. Se năpusti afară, iar soția lui îl urmă cu demnitate. În ușă, Miles îi tăie calea.

   - Vă rog, domnule, retrăgeți-vă plângerea. Piers e tânăr, impresionabil. E singur în Anglia, fără familie și alți prieteni în afară de mine. Nesiguranța îl face să laude realizările țării sale, să-mi exagere importanța, să vadă o luptă cu armele acolo unde e doar o luptă cu cuvintele. Desconsiderați-mă, dacă vreți. Dar vă rog, nu vă descărcați mânia pe un copil.

   Eustace spuse cu satisfacție:

   - Vei vedea curând pe cine o să-mi descarc mânia, domnule, prefer s-o numesc indignare îndreptățită. Dă-te la o parte să trec.

   Îl lovi pe Miles cu bastonul peste braț.

   Caroline tresări, cu mâna la gât. Amelia era și ea în picioare.

   Nicholas exclamă mânios:

   - Ai mers prea departe, Eustace. Cum îndrăznești să-mi tratezi nepotul ca pe o slugă insolentă!

   Miles se scutură acolo unde fusese lovit, ca de un gunoi.

   - Nu te enerva, unchiule Nicholas. Domnul Hardacre mi-a făcut de fapt un serviciu, căci v-a demonstrat cum sunt priviți americaniii de negustorii voștri, de guvern, chiar și de rege.

   Calm, se dădu la o parte, făcând o plecăciune ireproșabilă către Sybilla, care trecu pe lângă el fără să-l privească.

   Miles se întoarse către Amelia.

   - Regret, doamnă, că dumneavoastră și Caroline ați fost implicate într-o asemenea ceartă. Mă tem că nu v-am adus decât necazuri.

   Amelia ridică din umeri.

   - I-ai oferit soțului meu ocazia de a lupta din nou, deși nu cu tunurile de pe vas. De fapt, nu-i faci niciun deserviciu.

   - Cauza nu e a lui, doamnă. El nu poate lupta cu conștiința curată pentru o cauză pe care o consideră greșită.

   - Dreptatea, domnule Courtenay, nu e niciodată de partea greșită. Unchiul tău caută dreptatea pentru tine.

   Observând încruntarea Ameliei în timp ce Eustace ridica vocea din hol, Caroline închise ușa.

   - Mamă, cum se pot purta atât de urât? Nu știu cum ți-ai păstrat calmul, Miles. În Virginia nu există dueluri?

   - Foarte rar. Doar nu crezi că aș putea cere satisfacție de la ruda mamei tale, un oaspete în casa domnului Brencombe, de două ori de vârsta mea?

   - Autocontrolul tău e de lăudat, spuse Amelia. Îți mulțumesc pentru asta. Oricum, vei mai auzi de Eustace Haracre. Hârtiile care ți-au fost furate te acuzau cu ceva?

   Miles își luă bărbia în mână.

   - Încerc să-mi amintesc cuvintele exacte dintr-o scrisoare pe care i-am scris-o altui deputat din Virginia. E adevărat că le-am spus guvernatorului și Adunării opiniile mele, iar acum două zile am scris o scrisoare la supărare. Îmi amintesc că am făcut aluzie la regele George în termeni nefavorabili.

   - O, Miles! exclamă Caroline șocată. Ai trimis-o?

   - Era în biroul meu, așteptând ca un vas să plece din Londra.

   - Și a fost furată de hoț?

   - Da. Împreună cu o scrisoare de la Piers care, dacă ar fi fost scrisă de un adult, ar fi fost compromițătoare. Știți că băiatul nu se controlează.

   - Cine bănuiești că e vinovat de acest jaf și de uciderea servitorului tău? întrebă Amelia.

   - Soțul dumneavoastră și domnul Benjamin Franklin consideră că sunt opera unui informator obișnuit.

   Ochii Carolinei se măriră.

   - Vrei să spui că va preda aceste hârtii personale ca probe împotiva ta, doar pentru bani? E josnic!

   - Dacă e așa, nu prea sunt șanse să fie prins. Nu cred că vreun magistrat ar fi un doritor să prindă un criminal și hoț mai mult ca sir John Fielding. Totuși, când l-am vizitat la casa lui din Bow Street azi dimineață, nu prea am putut să-l ajutăm. Niciun martor n-a apărut; nu e niciun indiciu. Și dacă cel care a făcut mârșăvia asta e cunoscut ca folositor guvernului...

   Ridică din umeri, lăsându-și propoziția neterminată.

   Amelia spuse:

   - Ai intrat într-o mare încurcătură, domnule Courtenay. N-ai avut noroc că după neglijența ta cu propria corespondență, ai sosit aici în același timp cu verișoara mea și soțul ei. Eustace Hardacre nu amenință în vânt. Are mare putere în Londra.

   Privindu-și mâinile împreunate, Amelia se îndreptă încet spre ușă; apoi îl privi.

   - Dacă Piers e exmatriculat, și nu mă îndoiesc că va fi și nu-l poți primi la tine, nu te teme. Nu-mi plac cei care sfidează autoritatea, domnule Courtenay. Dar Piers e doar un copil. Va fi binevenit la Trendarrow.

   Miles reveni la realitate și traversă camera. Sărutându-i mâna, spuse:

   - Vă mulțumesc din inimă. Am întâlnit multă dușmănie în Anglia. Dar afecțiunea și simpatia dumneavoastră cântăresc mult mai mult.

   Ochii Ameliei se îmblânziră, fața i se relaxă. Îi strânse ușor mâna. Apoi începu să urce scările.

   Întorcându-se spre Caroline, Miles dădu trist din cap.

   - Nu înțeleg. Credeam că mătușa mea nu aprobă opiniile mele și ale lui Piers; că era fericită să scape de noi.

   - Asta era atunci când credea, cum credeam și eu, că ai venit să-mi iei Trendarrow. Mama ar considera dușmanul ei pe oricine mi-ar amenința fericirea.

   - Nu-și dă seama că acum ameninț fericirea ta, că v-aș putea aduce mari necazuri?

   - Îl va susține pe tata. Nu i se opune decât când e vorba de mine. Au o relație ciudată, Miles. Cred că tata a rănit-o profund în trecut, deși e prea mândră să recunoască. Dacă nu m-ar fi adoptat pe mine, el și-ar fi numit fiul natural moștenitor.

   - Are un fiu?

   - A avut demult, cu fiica hangiului de pe chei. Băiatul a murit de mic.

   Miles tăcu. Apoi spuse blând:

   - Cât trebuie să te iubească tatăl tău, Caroline. E evident că-și dorea un fiu. Totuși, în schimb, te-a acceptat pe tine.

   - Mă tachina că eram atât de mică încât m-ar fi putut ține într-o mână. Mereu mi-a adus cadouri frumoase din călătoriile lui. Optsprezece ani m-a iubit ca pe propria lui fiică.

   - Și tu îl iubești?

   - Bineînțeles.

   - Mai mult decât pe Timothy?

   Perplexă, se încruntă și răspunse rar:

   - Nu se pot compara. Sentimentele mele pentru Timothy sunt...

   - Dragostea unei surori pentru fratele ei?

   Roși și se întoarse cu spatele. Cu vocea tulburată, spuse:

   - Și tu? Întâi mama, apoi tatăl meu. Chiar și Timothy însuși. Și acum, tu. Vreți să mă faceți să mă îndoiesc.

   - Îndoiala nu prinde dacă nu are teren favorabil.

   Se apropie de ea.

   - Copila Caroline, căutând siguranța lucrurilor familiare, s-a convins pe ea însăși că n-avea îndoieli. Femeia pe care am descoperit-o noaptea trecută...

   Inima ei bătea prea tare. Acum că sosise momentul pe care-l așteptase, era nepregătită să-i facă față. Își luă obrajii în mâini.

   - Nu, Miles, te rog. Sunt... sunt confuză. Noaptea trecută am simțit, am crezut că aveai nevoie de mine.

   - Am nevoie de tine acum. Mereu voi avea nevoie de tine.

   O luă de umeri, blând, mângâietor. Frica îi trecu. Într-o clipă, va fi la fel de calmă și de puternică precum fusese noaptea trecută.

   Se auziră vocile lui Nicholas și Timothy, care se întorceau.

   Caroline șopti:

   - Nu acum, Miles. Dă-mi drumul, te rog.

   Miles îi dădu drumul, apoi o urmă la ușă. Caroline fugi pe scări. Se opri și-l privi.

   Din cauza lui nu mai era fata inocentă, fără griji. Prin el fusese implicată în răutățile oamenilor. Deși acest gând îl deranja, știa că dacă ar fi fost să întoarcă timpul înapoi, nimic pe lume n-ar fi înlocuit minutele scumpe când ea îl îmbrățișase.

      Nicholas se trânti pe scaun și-și șterse transpirația de pe frunte.

   - Trei zile și ce-am realizat? îl întrebă Miles, de lângă fereastra bibliotecii casei lordului Brencombe. Nimic. N-avem niciun indiciu cine ți-a omorât servitorul. Nu știm ce s-a întâmplat cu hârtiile tale, Eustace Hardacre intenționează să-ți facă rău.

   Își întinse picioarele și-și scoase pipa din buzunar. Miles își scoase și el punga cu tutun.

   - Te-ai zbătut pentru mine, unchiule Nicholas, și-ți sunt recunoscător. Nu e lupta ta...

   - Nu e felul meu de a mă lupta. Dă-mi o corabie zdravănă, un echipaj bun și niște tunuri îndreptate spre un crucișător inamic, un inamic pe care să-l pot vedea, să-l pot lovi. Nu-mi plac intrigile și spionii.

   - Nici mie, protestă Miles. Activitatea mea nu e secretă; guvernatorul Virginiei și lordul North sunt la curent cu ce fac.

   Nicholas trase din pipă.

   - Acolo cred că sunt hârtiile tale, la lordul North. Și bănuiesc că tâlharul e în slujba lui.

   - Atunci, de ce n-a făcut nicio mișcare?

   - Nu se grăbește. Sigur știe că ai rezervat un loc pe corabia care pleacă din Plymouth peste 6 săptămâni; că oricum nu pleacă niciun vas din Londra spre America timp de două săptămâni. N-ai încercat să părăsești Londra. Probabil gândește că dacă mai așteaptă, te vei da mai mult de gol.

   - Măcar ar încheia așteptarea asta, reflectă Miles amar.

   - Nu vreau să te văd jucând rolul unui martir, sau să mi se implice familia în scandalul procesului unui trădător.

   - Nu, domnule. De aceea ar fi mai bine să vă întoarceți imediat la Trendarrow, să uitați de existența mea și de necazul pe care vi l-am adus.

   - Îndrăznești să-mi dai ordine, domnule? Mă voi întoarce acasă când voi avea chef, nu când vrea altcineva.

   Îl privi pe Miles cu ochiul său bun.

   - La dracu`, nu te sperii când mă mânii. Nu ți-e frică de mine deloc?

   - Nu, domnule. Regret doar că v-am jignit.

   Nicholas pufăi din pipă în tăcere câteva clipe.

   - Să-ți spun cum vom face. Ne întoarcem la Trendarrow și tu vii cu noi.

   Miles răspunse.

   - Nu cred că asta ar mulțumi-o pe soția dumneavoastră.

   - N-ar fi prima dată când nu-i fac pe plac. Dar nu mi se va opune.

   - Vorbiți serios, domnule?

   - Bineînțeles. Las glumele pe seama tânărului Brancombe.

   - Atunci, trebuie să vă mulțumesc, domnule, și să vă refuz invitația. Nu mă voi ascunde, spuse Miles.

   Nicholas se încruntă să-i evită privirea.

   - Cine a spus că te ascunzi?

   - Nu la asta vă gândeați? Acolo e un tunel, pe care strămoșii îl știau. Nu vreau să fiu închis acolo, cu poliția așteptând la ambele capete. Mai bine să mă prindă la loc deschis.

   Căpitanul Penwarden studie fața hotărâtă a tânărului. Se ridică și-l bătu pe umăr.

   - Așa vorbește un adevărat Penwarden. Dacă ți-ai schimba credința, să ții cu regele și parlamentul și i-ai părăsi pe rebelii aceia blestemați, atunci aș mărita-o pe Caroline cu tine și ați sta amândoi la Trendarrow.

   - Dar, domnule, zâmbi Miles, dacă mi-aș schimba credința, n-aș mai fi un adevărat Penwarden.

   Caroline intră în timp ce ei râdeau. Spuse veselă:

   - Nu înțeleg de ce se mai vorbește despre război, când doi gentlemani cu idei atât de diferite se înțeleg atât de bine.

   - Nu oameni ca noi încep războaiele, spuse Nicholas. Ci oameni limitați, în posturi înalte. Bărbați ca înfocatul orator Patrick Henry din Virginia și politicieni bigoți ca lordul North din Anglia. Dar nu mai spune și altcuiva, sau voi fi arestat pentru trădare, împreună cu Miles.

   Caroline își duse mâna la gât și ochii i se măriră.

   - Credeam că pericolul a trecut, că nu mai avem de ce să ne temem....

   Nicholas o mângâie pe umăr.

   - Haide, dragă, doar glumeam.

   - Nu se glumește cu așa ceva, tată.

   Miles spuse blând.

   - Nu-ți face griji pentru mine, verișoară. Nu mi se va întâmpla nimic.

   - Atunci, de ce porți mereu sabie? De ce a început tata s-o poarte din nou pe a lui? Și ai pistoale la șa. Le-am văzut.

   Miles răspunse, imperturbabil:

   - Londra e un loc periculos, cum cred că ți-ai dat seama. Trebuie să mă protejez de tâlhari...

   - Nu mă minți, răspunse ea mânioasă. Nu sunt un copil. Amândoi credeți că Miles va fi arestat?

   - E posibil, spuse Miles calm. Totuși, nu cred că voi fi spânzurat.

   Caroline își duse mâinile la obraji, privindu-i îngrozită. După o clipă, ochii îi străluciră. Îl luă pe Nicholas de braț și-l privi pe sub gene.

   - Tata, nu-mi mai place la Londra. E zgomot și mizerie, sunt mulți cerșetori și scene neplăcute. Nu ne întoarcem la Trendarrow? Și vine și vărul Miles cu noi?

   Tatăl ei îi privi mâna cu dragoste.

   - Asta i-am sugerat și eu. Dar nu vrea să vină. Vrea să uităm de el.

   Privindu-l pe Miles în ochi, Caroline spuse rar:

   - Așa, cum știe și el, e imposibil.

   Inima lui Miles tresări. Dar acum era ferm hotărât să nu încerce s-o cucerească. Nu avea dreptul s-o implice în necazurile lui; mai ales acum, când era posibil să fie arestat.

   Așa că nu-i răspunse și-i evită privirea caldă. În schimb, întrebă:

   - Și Timothy? Și el vrea să plece din Londra? Sau nu l-ai întrebat?

   - Niciodată n-o face, observă Nicholas. Caroline ia hotărârile, iar Timothy o urmează fericit.

   Roșind, se îndepărtă de el și exclamă rece:

   - Dacă e fericit așa, ce obiecție ai?

   - N-am nicio obiecție, copilă. Dar îmi place mai mult să-ți fiu tată decât soț, dacă așa gândești.

   Îi făcu cu ochiul lui Miles.

   - Poate chiar dacă te vei răzvrăti, nu ar fi o amabilitate să-ți cer să te însori cu Caroline.

   Mirată, întrebă:

   - De ce spui că Miles ar trebui să se însoare cu mine?

   - Era doar o.... glumă, dragă, răspunse Nicholas roșind. Între Miles și mine.

   Îi privi pe rând. Tatăl ei părea preocupat de pipa lui. Miles aproape că zâmbea.

   Spuse mânioasă:

   - Nu prea consider aceasta subiect de glumă. Totuși, aflu câte ceva despre cei apropiați.

   Se întoarse, gata să-i dea lacrimile și plecă. Se duse la ferestrea dormitorului ei, privind traficul străzii.

   Orașul forfotea de viață și undeva acolo era Timothy și prietenii lui, jucând zaruri, cărți sau privind o luptă de cocoși; uitând de ea în timp ce paria cele 200 de lire pe care le storsese de la fratele lui, în plus.

   Undeva acolo erau locuri pe care nu le văzuse niciodată, închisorile Newgate și Tyburn și Poarta Trădătorilor. Aceste nume îi dădeau fiori reci.

   Își dorea din toată inima să plece de aici, unde Timothy nu putea rezista tentației; unde bărbații purtau săbii și se temeau pentru viața lor; unde o distracție de seară se încheia cu uciderea unui servitor blând și devotat și unde era o străină.

   Închise ochii.

   În locul trăsurilor, văzu pajiști și un eleșteu cu nuferi. În locul strigătelor stridente de pe stradă auzi cântecul sturzului din stejarul mare de la Trendarrow. Acolo era în siguranță și nimic nu se schimba, iar anotimpurile treceau liniștite; și nu-i mai era teamă pentru tatăl ei, căci probabil își va petrece restul zilelor acasă, cu jumătate de soldă.

   Deschise ochii și-și duse mâinile împreunate pe piept.

   Nici măcar la Trendarrow nu mai putea găsi pacea. Căci acolo îl văzuse prima oară pe Miles. În capelă, îl crezuse dușmanul ei și aflase că-i era prieten. Aproape că se aruncase în brațele lui și-i strigase numele după ce plecase.

   Niciodată Trendarrow nu va mai fi același pentru ea. Nu putea întoarce timpul înapoi. Iar viitorul părea tulbure. Era plin de nesiguranță, teamă și încercări pe care nici nu le bănuia.

      Caroline se duse cu Timothy să-l felicite pe fratele lui pentru nașterea unui băiat.

   Nu era ceva nou pentru ea să cumpere un cadou pentru un nou-născut. Adesea, o întovărășise pe Amelia, ducând un șal sau o jucărie, sau mâncare dacă părinții erau săraci, la casele prietenilor din Trandarrow. În camere zugrăvite în alb se minunase de micile creaturi care supraviețuiseră chinurilor nașterii.

   Vizita pentru a vedea pe viitorul moșternitor al lordului Brencombe era foarte diferită. Mama se sprijinea pe perne, într-un pat imens cu baldachin, cu o bonetă pe cap, cu inele pe degete și cu un rubin la gât, peste halatul scump.

   Doica aduse copilul și așa cum se așteptau de la ea, Caroline fu de acord că era într-adevăr un Brencombe și semăna cu tatăl lui. Se întrebă dacă va fi la fel când și ei îi va sosi timpul să nască. Va fi Timothy la fel de mândru, de sigur că e copilul lui? Îl privi cum discuta vesel cu fratele lui.

   Pentru prima oară se gândi la ceva ce ignorase: că în noaptea nunții, când vor fi împreună în pat, el nu-i va mai fi ca un frate.

   Simți un fior rece, deși în cameră era cald. Lucy Brencombe o privea, surprinsă și curioasă.

   - Te simți bine, Caroline? întrebă ea. Nu cumva îți vine să leșini?

   - Nu, mă simt bine. Dar Londra mă înăbușă.

   - Nu prea te simți bine, departe de iubitul tău Trendarrow, nu-i așa? Deși nu-mi pot imagina cum te distrezi acolo. Nu e de mirare că Timothy dorește să stea mai mult la Londra. Ar trebui să-i cânți în strună și tu.

   - Crezi că e înțelept?

   - Vrei să zici jocurile de noroc?

   Lucy ridică din umeri.

   - Trebuie să fii tolerantă cu viciile soțului tău. La urma urmei, din multe puncte de vedere, Timothy e doar un băiat. De mai multe ori lordul Brencombe mi-a mărturisit că-i pare bine că tu vei fi șefa. Ar fi pierdut fără tine.

   Nu pentru prima oară, Caroline se întrebă dacă Lucy nu e sarcastică. Se scuză să plece, împotriva protestului slab al lui Timothy.

   În trăsură, stătea în colțul ei, privind pe fereastră, examinând în detaliu respingerea pe care o avusese gândindu-se la noaptea nunții.

   Timothy spuse:

   - Fratele meu și soția lui intenționează să meargă la Devon imediat ce Lucy va putea călători, ca să-i arate băiatul tatălui meu. E bine să știe că are un nepot înainte să moară.

   Surpinsă, se întoarse spre el.

   - Tatăl tău e pe moarte?

   - Mama mea i-a scris lui Lucy că nu crede că va trăi până la anul. Presupun că ar trebui să stau cu el.

   Fața lui se lumină.

   - Mai bine să mă distrez la Londra cât mai e posibil, înainte să fim în doliu.

   - N-ai fi un sprijin pentru mama ta dacă te-ai duce acasă?

   - Nu m-a chemat.

  Caroline tăcu preț de câteva minute, privind din nou pe fereastră. Apoi spuse:

   - Timothy, în legătură cu logodna noastră...

   Roșind, el spuse repede:

   - N-ar fi mai bine s-o maânăm? Ar fi un ghinion să aranjăm nunta și apoi tatăl meu să moară și să ne dea planurile peste cap. În plus...

   - Ce? îl îndemnă ea, căci se oprise, evitându-i privirea.

   - Adevărul e că mă distrez mai mult aici, în Londra. Distracțiile ca burlac nu vor mai fi potrivite când voi fi însurat. Știu că vei fi înțelegătoare cu viciile mele. Dar trebuie să mă gândesc la ce vor spune tatăl și fratele meu. Ca fiu mai mic, depind material de ei. Și nu cred că tatăl tău mă va ierta dacă îți pierd zestrea la cărți.

   - Atât ți-ar trebui! Să înțeleg că preferi compania prietenilor tăi împătimiți de jocuri de noroc și femei?

   - La dracu`, nu umblu cu femei, Caroline. Ți-am mai spus, ele mă tratează ca pe un copil amuzant.

   Gânditoare, spuse:

   - În ultimul timp, m-am gândit și eu că asta ești.

   O privi suprins.

   - Mă înțelegi, Caroline. Nu vreau să fiu celebru, decât ca un tip distractiv, care aduce râsul. Nu doresc să fiu membru al parlamentului sau să fiu colonel. Sabia mea se poate odihni în teacă, pistolul în toc, doar dacă nu sunt atacat de hoți. Nu sunt ca vărul tău Miles...

   - Ce-i cu el?

   - El e altfel. E născut să comande, ca tatăl tău, deși cu alte mijloace. Un bărbat care ține discursuri și ia viața prea în serios pentru gustul meu. E generos, am aflat. Dar mă stânjenește, căci nu știu niciodată ce gândește.

   - Așa e, murmură ea.

   Căzu pe gânduri și nu mai fu atentă la ce spunea Timothy. El o atinse ușor pe mână.

   - Te-am jignit, Caroline?

   Reveni cu picioarele pe pământ.

   - Cu ce?

   - Când am sugerat să amânăm logodna.

   - A, asta...

   Interpretându-i greșit tonul, Timothy începu repede să-și ceară scuze.

   - Nu mie mi-a trecut întâi prin cap ideea asta, îți amintești. Mama ta a propus să așteptăm, până vom pleca la Londra. A subliniat că ești mică încă și că nu ai experiență cu bărbații. Așa, nu m-am gândit la asta. Păreai la fel de tânără ca mine. De fapt, te-am considerat mereu înțeleaptă, mai știutoare decât mine. De aceea părinții și fratele meu cred că ne-am potrivi.

   - Dar tu, Timothy? întrebă ea, privindu-l în ochi. Ești sigur că sunt potrivită pentru tine? Chiar vrei să te însori cu mine, sau te supui familiei?

   O privi cu ochi mari.

   - Caroline! Cum poți spune asta? Am sperat mereu că într-o zi vei fi soția mea, că prietenia din copilărie va continua într-o căsnicie.

   - Prietenie? Asta cauți într-o căsnicie?

   - E mai sigur. Am văzut ce se poate întâmpla atunci când un bărbat o ia razna din prea multă pasiune.

   - Ce se poate întâmpla, Timothy? Cum eu nu prea am experiență, spune-mi tu.

   Timothy se încruntă, concentrat.

   - Sunt cuprinși de gelozie, chinuiți de suspiciune. Chiar ieri un tânăr gentleman pe care-l cunoșteam a murit într-un duel ca să salveze onoarea soției sale.

   Îi studie fața, analizând fiecare trăsătură, ca atunci când erau copii și se întâlniseră pentru prima oară. Apoi întrebă:

   - Și tu nu ai fi provocat de asta? Nu mi-ai apăra onoarea?

   Timothy era șocat.

   - Caroline, nu va fi nevoie. Nici tu nu-ți vei lua amant, nici eu amantă. Dacă vreun bărbat, după ce ne vom căsători, va sugera că ai pe altcineva, nu l-aș crede.

   Mâinile Carolinei se răciră în mănuși; gâtul i se uscă. Îi venea greu să-i pună o întrebare. Nu-l privi când întrebă:

   - Ai atâta încredere în mine?

   Iar fu surprins.

   - Îmi pun viața chezășie pentru loialitatea ta, declară el sincer.

   Nu-i răspunse, îl strânse doar de mână și privi din nou în gol pe geam. Închise ochii și-și dori să fie din nou fata care el credea că încă e, cea care se trezise încrezătoare când împlinea 18 ani, care alergase veselă în pădure să-l întâlnească.

   Când trăsura dădu colțul, Caroline fu aruncată în portieră. Trezită la realitate, deschise ochii, apoi strigă indignată:

   - Timothy! Oprește trăsura!

   Imediat el scoase capul pe fereastră, poruncindu-i vizitiului să oprească.

   - Ce s-a întâmplat? întrebă el. Ai văzut altă crimă?

   - Aproape. Era un băiat care privea la o plăcuță cu numele străzii, nu făcea nimic rău. Un gentleman l-a împins la o parte.

   - Nu e nimic neobișnuit, remască Timothy. Doar nu vrei ca un gentleman să ocolească un coate-goale.

   - Dar băiatul s-a întors, cred ca să protesteze și bărbatul l-a lovit peste față cu bastonul. Acum zace într-un șanț și nu se mișcă.

   - Nu poți salva orice zdrențăros din Londra, Caroline. Fără îndoială, băiatul a fost insolent și a primit o lecție. Se întâmplă des. Ignoră-l.

   Se opri din vorbit când văzu fața ei.

   Caroline spuse, mânioasă:

   - Nu sunt atât de naivă să nu știu ce se întâmplă pe străzile Londrei. Totuși, nu sunt de acord și acum nu-l voi ignora. Spune-i însoțitorului tău să se uite de băiat.

   Timothy era oripilat.

   - Nu pot, Caroline. Să trimit însoțitorul tatălui meu să ajute un jegos!

   Caroline puse mâna pe clanță.

   - Foarte bine. Atunci mă duc eu.

   O prinse de braț.

   - Lasă, mă duc eu.

   Timothy ceru să se coboare scara.

   În timp ce el se întoarse cu jumătate de inimă pe stradă, Caroline se gândi la trecut.

   Un incident după altul îi năvăli în minte, incidente cărora nu le dăduse importanță. Acum, obținu o imagine a caracterului lui Timothy. Era o imagine care nu-i plăcea și nu voia s-o compare cu cealaltă, care o obseda. 

   Caroline scoase capul pe geam, să vadă de ce întârzia. Mergea încet pe trotuar, cu un băiat clătinându-se pe picioare alături.

   Oftând, Caroline spuse:

   - Dă-i o guinee, Timothy. Poate va uita...

   Se opri, privind surprinsă părul murdar al băiatului, hainele mototolite, pantofii rupți.

   Coborî repede din trăsură. Apoi luă mâna băiatului și exclamă uimită:

   - Piers, ce faici aici? În ce hal ești!

Capitolul 7

      În ciuda protestelor lui, Piers fu băgat în pat, Caroline îl pieptănă, Polly îi spălă picioarele.

   Carolinei îi venea să râdă când îl vedea încurcându-se în mâinile halatului lui Timothy.

   - Acum, spune-mi. Cum ai ajuns la Londra și de ce? Erai într-un hal...

   - Am mers pe jos și m-am ascuns în căruțe. Nu aveam bani de diligență. În plus, în Virginia nu sunt diligențe, și nu știam cum se procedează. Puținii bani pe care i-am avut, i-am dat pe mâncare.

   - Sărmanul copil! exclamă Caroline.

   - Nu sunt copil. Aceste... greutăți nu sunt nimic față de ce voi suporta în miliție.

   - Dar, Piers, nu vei fi soldat.

   - Ba da. Dacă Paul Hardacre îl poate sfida pe tatăl lui, și eu pot.
   Își lăsă capul pe-o parte.

   - E ciudat. Tatăl lui Paul voia să-l facă militar și el nu vrea, iar eu, care n-am altă dorință...

   - Continuă-ți povestea. Ai venit la Londra să-l cauți pe Miles?

   - Ce alt motiv aș fi avut? Și acum n-o să mă lași să-l văd.

   - Ți-am spus, Miles e cu tata, căutând un domn din guvern.

   - Se va certa cu ei?

   - Miles nu este atât de bătăios ca tine. Piers. Se zbate pentru o înțelegere pașnică dintre țările noastre.

   - Nu va reuși, anunță Piers cu satisfacție. Paul spune că negustorii sunt hotărâți la represalii, să trimită trupe britanice să le dea o lecție afurisiților de coloniști. Astea sunt cuvintele tatălui lui, adăugă în grabă, văzând că ea nu era de acord.

   - Îmi imaginez. Îl cunosc pe tatăl prietenului tău. E înrudit prin căsătorie cu mama și are o mare putere și influență.

   - Și e membru în consiliul școlii. A cerut să fiu exmatriculat.

   Cum Caroline nu spuse nimic, continuă cu îndrăzneală.

   - N-am așteptat asta. Am fugit deoarece nu-mi place la școală, nu pentru că mi-e rușine cu ce-am făcut.

   - Ce-ai făcut? Sau nu vrei să-mi spui?

   Îi studie fața cu suspiciune.

   Caroline spuse blând.

   - Piers, de când ne-am văzut ultima dată, am aflat multe lucruri. Că sunt două tabere în problema asta cu cele 13 colonii, că Miles nu e nici rebel, nici trădător, așa cum crezusem la început; că multe din supărările lui sunt întemeiate. Dacă bărbații ca Eustace Hardacre hotărăsc politica guvernului nostru...

   Băiatul o privea cu gura căscată.

   - Ești de partea noastră?

   - N-am cum. M-am născut în Anglia și am fost crescută în tradiția loialității necondiționate față de coroană. Tatăl meu e ofițer în marina regală. Tatăl meu natural a fost la fel.

   Văzând că ochii lui Piers se măreau de surpriză, continuă în grabă:

   - Dar acum înțeleg. Miles mi-a vorbit despre legile nedrepte pe care guvernul britanic vi le-a impus. Mi-a vorbit despre masacrul din Boston, când soldații britanici au tras în mulțime și cum în decembrie anul trecut, după ce bostonezii au aruncat în mare ceai, în semn de protest față de Compania Indiilor Răsăritene, care îl vindea la suprapreț, guvernul britanic a închis portul.

   Ochii lui Piers se măriră și mai mult.

   - Dar ești o englezoaică. Nu credeam că vei înțelege astfel de lucruri.

   - Ba da, dacă vreau. Și dacă cel care explică e răbdător.

   - Miles ți-a povestit despre asta?

   - Da, el. Am stat mult cu el înainte ca sărmanul Benjamin să fie ucis.

   Băiatul sări în picioare. Dându-și seama că făcuse o greșeală, Caroline adăugă repede:

   - Nu trebuia să-ți spun. Uitasem că nu știai despre asta. Miles îți va spune când se va întoarce.

   Piers o prinse de încheietura mâinii și-i ordonă sălbatic.

   - Nu. Tu îmi vei spune, acum.

   O privi în ochi în timp ce ea povestea. Când Caroline termină, Piers se întoarse într-o parte și stătea trist. Băiatul își vârî pumnul în gură și-l mușcă.

   Nesigură, îi puse o mână pe umăr.

   - Poți să plângi, dacă vrei, Piers. Doar eu sunt aici și nu voi spune nimănui. Eu am plâns după Benjamin și abia îl cunoșteam.

   Piers își puse capul pe umărul ei. Caroline îi dădu o batistă și începu să-l mângâie pe păr, dându-și seama că știrea despre moartea lui Benjamin declanșase toate nefericirea lui din ultimele săptămâni. Își aminti cuvintele lui Miles:

   „E singur în Anglia... datorită nesiguranței, simte nevoia să se laude...”

   Nu începuse să înțeleagă doar politica, ci și natura bărbaților. Ei te dominau într-o clipă și-ți căutau ajutorul în următoarea. Lunga ei relație cu Timothy n-o învățase asta. Nu-și amintea ca vreodată el să fi vrut să-și impună voința. Nici nu plânsese pe umărul ei, ca Miles și Piers. El n-ar face asta.

   Își dădu brusc seama că o femeie își putea folosi puterea în două feluri: un sprijin pentru un bărbat slab sau ca o soluție la care să recurgă în caz de nevoie.
   Crezuse că știa care erau nevoile ei proprii. Să trăiască lângă Timothy, să caute soarele, să evite umbrele, orizontul ei să se limiteze la granițele Trendarrow-ului. Dar atunci nu se cunoștea pe sine.

   Auzi pași pe scări și apoi vocea lui Miles. Piers se depărtă de ea. Caroline aranjă lenjeria de pat și părul lui și spuse:

   - Îl voi ține de vorbă pe Miles până îți revii.

   Piers își suflă nasul zgomotos și murmură:

   - Mulțumesc, domnișoară Caroline. Îmi... îmi pare rău că am fost grosolan cu tine.

   Îl strânse ușor de mână și ieși. Afară, se sprijini de ușă și-l opri pe Miles, prinzându-l de braț.

   - Hai să-ți spun ce s-a întâmplat înainte să vorbești cu el. Și Miles, nu fi prea dur cu el. Ai avut dreptate că în ciuda bravadei lui, Piers e doar un copil.

   Când Miles intră în cameră, Caroline coborî ca să-l întâlnească pe tatăl ei, care cerea vin de porto și un servitor care să-i scoată cizmele de călărie.

   O salută vesel, apoi întrebă:

   - Unde e mama ta?

   - Cred că la cumpărături. Nu era acasă când m-am întors din vizita la cumnata lui Timothy.

   - Deci nu știe încă despre oaspetele nostru? A fugit de la școală, așa mi-a spus Timothy. Și eu am vrut să fac asta de multe ori. Dar îmi era mai frică de tata decât de director.

   Își ridică peruca pentru a se scărpina pe cap.

   - E o minune că am ajuns căpitan de vas. Eram atât de supus când eram mic încât ai fi crezut că voi primi ordine toată viața, nu că voi da.

   Caroline spuse gânditoare:

   - Nu e mereu la fel, tată. Lui Timothy nu-i place să dea ordine, deși a fost educat s-o facă.

   - A, Timothy seamănă cu mama lui. O plimbare prin port e ceea ce preferă unei călătorii îndepărtate.

   Caroline se duse la fereastră și-și trecu degetul peste broderia perdelei.

   - Și mama mea? Ea ce preferă?

   - Pui întrebări grele, copilă. Mai bine întreab-o pe Amelia. Nu prea am cunoscut-o pe mama ta, eram mai mult pe mare atunci. Dar tatăl tău... Era un bărbat curajos. Avea rău de mare, dar nu se dădea bătut. Câteodată consider că semeni cu el, draga mea. Poți fi încăpățânată ca el. Ceea ce-ți dorești, ești hotărâtă să capeți. Mi-e teamă că, fiind femeie, într-o zi vei plăti un preț pentru asta.

   - Tată, nu înțeleg.

   Capitanul Penwarden oftă.

   - Nu, nu încă, murmură pentru sine.

   O privi pe sub sprâncenele stufoase.

   - Vino aici, copilă.

   Stătea în fața lui, cu mâinile împreunate. Apoi îi îndreptă peruca. El o mângâie pe mână, apoi și-o duse la obraz.

   - Ce-o să fac atunci când nu vei mai fi lângă mine să mă aranjezi?

   - Voi fi mereu aici, tată.

   - Vei fi la Sampford Folliott.

   Se aplecă deasupra lui, ca el să nu-i vadă fața.

   - Tată, vei fi mulțumit să mă mărit cu Timothy?

   Se răsuci pe scaun ca s-o vadă, dar ea își feri fața. Răspunse cu grijă:

   - Cea mai mare dorință a mea e să te măriți din dragoste. Căsătoria mea cu Amelia a fost aranjată de tații noștri. Amândoi... Dar asta e o poveste veche. Sora mea, Mary, cum știi deja, l-a sfidat pe tata și a fugit cu un profesor lefter. Și ai auzit de la Miles ce bine a ajuns.

   Îi puse brațele în jurul gâtului lui, ținând-o aproape.

   - Dacă îl iubești pe Timothy destul, Caroline, dacă ești sigură că el e bărbatul vieții tale, vei avea binecuvântarea mea. Orice îndoieli am avea eu și mama ta, căci îți vrem fericirea, le vom da la o parte, dacă tu nu ai niciuna.

   Înjură când ușa se deschise și Timothy intră, cu o carafă și pahare pe o tavă de argint.

   Timothy imită plecăciunea unui servitor.

   - Scuzați-mă, domnule, pentru întârziere. Majordomul a căzut pe scări și ceilalți servitori au grijă de el, așa că permiteți-mi să-mi ofer serviciile.

   Nicholas se încruntă și o privi pe Caroline, văzând că nici ea nu era amuzată de prosteala lui Timothy. Roșind, el ieși.

   - Vă voi găsi valetul, domnule.

   Caroline exclamă, exasperată:

   - Timothy, nu e treaba ta să...

   El spuse jenat:

   - E mai ușor.

   Deasupra paharului pe care i-l înmână, Nicholas întâlni privirea Carolinei.

   - E drăguț, vrea mereu să-i mulțumească pe toți.

   Caroline lăsă paharul și îngenunche în fața tatălui ei.

   - Tată, și eu am îndoilei. Mi-au venit brusc, de când suntem la Londra. Nu, nu e adevărat. De când...

   Se opri la timp să spună „de când Miles a apărut în viața mea”. În schimb continuă:

   - Dar i-am promis lui Timothy. El are încredere în mine. Și îl iubesc. Mereu l-am iubit.

   Își luă obrajii roși în palme.

   - Dar mă tem că nu așa cum ar trebui. Tată, ce să fac?

   Oftând, Nicholas puse mâna pe părul ei.

   - N-am niciun răspuns pentru tine, copilă. Șefii mei de la Amiralitate nu au emis reguli pentru inimă. Mi le-am făcut pe ale mele. Și tu o vei face.

   Îl privi de jos și deși peruca lui era din nou în dezordine, o lăsă. În cele din urmă spuse cu ezitare:

   - Tată, pot să te întreb? Iubeai pe altcineva când te-ai căsătorit cu mama?

   - Da. Și ea.

   - A fost greu să uiți?

   - Am avut noroc. Am avut cariera mea. Eram în război, nu era timp de visuri. Dar pentru Amelia... Fără copilul după care tânjea, cred că i-a fost și mai greu. Și Dumnezeu să mă ierte, ca majoritatea bărbaților, m-am gândit doar la mine, m-am distrat cu cine am vrut.

   - Ai mai văzut-o vreodată, pe cea pe care ai iubit-o?

   Sobir din vin.

   - Da. Am văzut-o chiar în dimineața asta.

   - Tată!

   - Nu fi șocată. Mama ta știe de întâlnirea noastră, care a fost aranjată din partea lui Miles. Soțul doamnei are o poziție înaltă în guvern și e cunoscut că ține partea americanilor. I-am cerut, ca vechi prieten, să-și folosească influența dacă Miles...

   Zâmbi.

   - E încă o femeie frumoasă.

   Caroline se sprijini pe călcâie.

   - Tată, cred că ești foarte rău. Miles știe de asta?

   - Sigur că nu. Nici tu să nu-i spui. Miles e orgolios. Nu trebuie să știe că-și datorează libertatea farmecelor unei femei.

   - Asta înseamnă că nu mai e în pericol?

   Nicholas își bău vinul de porto.

   - Da. Însoțit de domnul Franklin, l-a vizitat pe lordul Chatham și pe domnul Burke. Cu acești trei oameni importanți ținându-i partea..

   - Dar e scrisoarea, îi aminti. A admis că l-a vorbit de rău pe rege.

   - Dar nu cred că l-a amenințat. Dacă ceea ce-și amintește e corect, nu era nimic în scricoare care să justifice o acuzație de trădare. Rebeliune, posibil. Dar nu pot permite libertatea de exprimare și să bage pe cineva la închisoare pentru că și-a exercitat acest drept.

   Caroline se ridică și se duse lângă fereastră, cu spatele la Nicholas. Încercând să aibă un ton indiferent, spuse:

   - Atunci, cum acum nu se va considera că fuge, poți să-l convingi pe Miles să se răzgândească și să vină cu noi la Trendarrow? Fără îndoială că vrea să treacă pe la școala lui Piers și să rezolve lucrurile și e în drum. Ar fi mai bine pentru el să ducă acasă amintirea casei mamei lui, decât a acestui oraș care i-a adus numai necazuri.

   - Nimic nu m-ar încânta mai tare. Dar tu îl vei convinge, draga mea. Miles va asculta mai degrabă de verișoara lui frumoasă, decât de unchiul bătrân și urât.

   - Tată, nu ești urât, protestă ea, întorcându-se cu fața la el.

   - Asta mi-a mai spus-o o doamnă, azi-dimineață. Totuși, mă tem că amândouă sunteți doar amabile.

   Se ridică.

   - Nu mai vine valetul? Abia aștept să ajungem acasă și servitorii mei să fie lângă mine imediat ce deschid gura.

   Ieși, trăgând de sfoara clopoțelului cu furie.

   Vrând să fie singură ca să se gândească la cuvintele tatălui ei, Caroline merse în grădina din spatele casei.

   Se opri pe cărarea îngustă dintre tufele tunse. Pe tatăl ei îl convingea de mică; lui Timothy îi poruncea. Dar pe Miles îl va ruga...

   Repetă cuvintele, gesturile pe care le va folosi în timp ce o mierlă cu ciocul plin de viermi, aștepta ca ea să treacă de cuibul ei. Îi ceru scuze păsării că o deranjase și merse mai departe. Și brusc, imaginația ei, era din nou la fereastra dormitorului, de ziua ei de naștere, chemând sturzul, salutând ziua și viitorul cu bucurie și siguranță.

   Ziua care fusese atât de fericită, până venise Miles.

   Era posibil să fie aceeași de atunci, fără îndoielile prezentului? Să se întoarcă la pacea văii, la casa pe care o iubea... Să poată fi cu Timothy din nou în locurile în care îl știa, fără să-i deranjeze nimeni, fără să-l compare cu Miles. Oare și-ar recăpăta siguranța dinainte? Sau se îndepărtase prea mult pe acest nou drum, un drum care, văzu cu o claritate înspăimântătoare, o putea duce peste Atlantic către o țară necunoscută, încrezându-se într-un bărbat pe care abia îl cunoștea, care fusese numit „rebel” și „trădător” și a cărui țară ar putea fi într-o zi în război cu a ei? Un drum care ar obliga-o să se despartă de părinți, de casa iubită, de Timothy.

   Ar însemna să-și calce cuvântul față de el, să-și schimbe toate ideile, să caute un curaj pe care nu era sigură că-l avea.

   Dacă acum ar fi fost la Trendarrow, ar fi mers la capelă, căutând un răspuns. Dar nu era la Trendarrow. Era în Londra, printre trandafirii lordului Brencombe. Iar mierla o avertiza că Miles se apropia.

   Miles spuse:

   - Ai fost bună cu Miles. L-ai cucerit.

   - N-a fost greu. Cred că a fost foarte singur la școală, mai ales când i s-a interzis să mai fie cu singurul lui prieten. Apoi a fost amenințat cu exmatricularea... Miles, aș vrea să te duci la domnul Hardacre și să-l înveți minte.

   Miles ridică o sprânceană, zâmbind.

   - Asta e verișoara mea blândă, acum atât de mânioasă?

   - Nu sunt verișoara ta. Nici nu sunt mereu blândă, sau...

   Se întoarse într-o parte.

   - Adevărul e că nu mai știu cine sunt. E atâta confuzie în mintea mea.

   - De care sunt responsabil?

   Când ea dădu din cap că da, el spuse trist:

   - M-am temut de asta. În ziua când ne-am cunoscut, erai atât de sigură pe tine și pe viitor. Erai fericită în lumea ta netulburată de nimic. Dacă nu aș fi venit la Trendarrow....

   Îl privi tulburată.

   - Dar ai venit, Miles. Peste ocean, din altă țară, cu alte obiceiuri. Și totuși acum înțeleg, nu e o diferență atât de mare. Te temi că necazurile compatrioților tăi îi va duce la revoltă, totuși, vorbești despre privitul pășunilor pe pajiștea ta. M-am gândit la Trendarrow ca la un loc liniștit și am uitat de strămoșii mei, care au fost capturați în tunel. Chiar și povestea lui Harry Penwarden era pentru mine ca una cu zâne, cu final fericit. Am ignorat violența și ura de la începutul ei. Așa va fi mereu, Miles? Bărbații se vor lupta unii cu alții din cauza credinței lor?

   - Mă tem că da. Nu există pace. Oamenii au idei noi și se schimbă, neținând seama de opoziție. Câteodată își îndeplinesc idealurile fără vărsare de sânge. Asta vreau să fac.

   Caroline atinse petalele unui trandafir vișiniu.

   - Cum, din cele ce mi-ai spus, asta nu e probabil, te vei întoarce în Virginia să lupți?

   - Dacă nu există altă cale spre libertate, da. De aceea...

   Se întrerupse, cu durere pe față. Apoi zâmbi și spuse:

   - Hai să lăsăm gândurile negre. Spune-mi, noul moștenitor Brencombe e frumos?

   - Miles, nu schimba subiectul. Nu mai sunt un copil să fiu cruțată de probleme și să mă gândesc doar la frivolități.

   - Nu consider nașterea o frivolitate.

   Caroline continuă ca și cum el n-ar fi spus nimic:

   - Nu caut mereu să evit latura tristă a vieții, ca Timothy. N-am fugit la vederea sărmanului Benjamin, n-am leșinat.

   Miles îi luă mâna.

   - Caroline, ce vrei să-mi spui, sau să-ți spui ție însăți?

   - Vreau să te fac să înțelegi că nu trebuie să regreți că ai apărut în viața mea. Căci eram în letargie. Te rog, Miles, vino iar la Trendarrow.

   Spusese asta din impuls, uitase toate îndoielile. Se părea că în acele clipe, hotărârea fusese luată.

   Degetele lui le strânseră pe ale ei.

   - În ce scop? întrebă el.

   - E casa mamei tale și ești binevenit. Și...

   - Și? o îndemnă el.

   - Dacă îți pasă, eu doresc asta.

   Miles tăcu o clipă. Apoi spuse gânditor:

   - Cum se întoarce roata. Ai făcut tot ce-ai putut să mă alungi.

   - Te-am strigat, Miles. Te-am strigat și n-ai auzit.

   - Am auzit. Dar nu erai pregătită, Caroline. Ți-era teamă, de mine, de dragoste, de ceea ce depășea orizontul tău îngust. Și am știut că trebuia să te las netulburată, sigură de tine. De când ai venit la Londra, am fost slab, permițându-mi să-ți sporesc îndoielile despre nunta ta, încercând să te ademenesc vorbind despre păuni pe pajiște și balauri la palatul guvernatorului. Dar în realitate, ochii mei vedeau miliția făcând instrucție, iar în urechi nu aveam sunet dde viori, ci de tunuri și tobe militare.

   - Nu mă deranjează o astfel de discuție, Miles. Într-adevăr, cum atât tatăl meu natural cât și cel adoptiv au fost ofițeri, nu e demn de mine să mă tem.

   El vorbi blând, privind peste capul ei, ca și când n-ar fi auzit-o:

   - Mi te-am imaginat ca stăpâna casei mele, stând la clavecinul mamei mele în lumina lumânărilor, sau călărind împreună cu mine pe plantație. Ne-am văzut în vizită la guvernator în Williamsburg și eram mândru că te am la braț. Am auzit Trendarrow-ul meu răsunând de râsul copiilor și am visat la o dragoste ca cea a părinților mei și la fericirea perfectă.

   - E și visul meu, murmură ea, întorcându-se spre el.

   Expresia feței lui o înfioră. Când vorbi, vocea lui era aspră:

   - E doar un vis, Caroline. Realitatea e diferită. Mânia concetățenilor mei crește. Cât am fost în Anglia, Adunarea din Virginia a ținut o zi de post și rugăciune pentru oprimata colonie Massachusetts. În rugăciune s-a vorbit despre răul războiului civil. Doar nu crezi că te-aș duce într-un ținut în care această amenințare se apropie? Și tu, ca și familia ta, cu tradiție loialistă?

   Caroline sugeră:

   - Ai putea sta în Anglia, Miles. Îți cedez Trendarrow.

   Privind-o, se îmblânzi.

   - Atât de mult te-am schimbat? Altădată ai fi luptat cu mine cu orice armă ca să păstrezi Trendarrow. Și acum... Dar eu nu sunt Timothy, micuțo, să mi se ordone unde să trăiesc, sau cum să-mi duc viața. Locul meu, dacă nu sunt arestat, e în Virginia; loialitatea mea principială, pentru concetățenii mei. Așa cum am știut de la început, în viitorul meu nesigur nu e loc pentru tine.

   - Miles, șopti ea. Miles, nu poți fi atât de crud.

   - Crud? A, da, așa am fost, arătându-ți o lume mai mare decât Trendarrow, o viziune mai profundă asupra căsniciei decât ai avea cu Timothy. Pentru asta, te rog să mă ierți. Totuși, am trezit în tine o dorință vagă, Caroline, nu un foc mare. Vei uita curând...

   - Știu că nu e adevărat, protestă ea vehement. Mi-ai arătat altă parte a mea. Partea aceea îți aparține, Miles. Nu poți să ieși pur și simplu din viața mea.

   - Pentru binele tău, pot și trebuie. Aici, în Anglia, te-am implicat pe tine și familia ta în treburile mele periculoase, am adus discuția despre trădare și spânzurătoare în viața ta de zi cu zi, din cauza ideilor mele un băiat a fost exmatriculat. Bărbații ca mine trebuie să călătorească singuri, Caroline.

   - Patrick Henry nu are soție? întrebă ea. Și strămoșii noștri din războiul civil nu aveau familii?

   Fu conștientă de greșeala ei imediat ce el vorbi.

   - Așa e, au avut. Și știi ce necazuri au fost cauzate de neînțelegerile lor.

   Caroline își plecă ochii și se întoarse într-o parte, cu umerii căzuți.

   - Atunci, vei pleca și nu te voi mai vedea niciodată?

   - Așa e mai bine, crede-mă.

   - Și crezi că voi putea fi fericită?

   - Sunt multe feluri de fericire, Caroline. Vei fi mulțumită, ca înainte. Dacă focul tin tine nu e aprins, vei suferi mai puțin. Întoarce-te în pace la Trendarrow, mică verișoară. Roagă-te pentru mine câteodată, în capela de lângă râu, unde ne-am cunoscut.

   Se întoarse cu fața spre el, prinzându-l disperată de haină.

   - Miles, o, Miles, nu mă părăsi.

   Miles îi luă mâinile și i le sărută.

   - Faci totul și mai greu pentru mine și pentru tine, Caroline. Dar nu mă vei îndupleca. Slăbiciunea mi-a trecut. Nu-ți pot aduce decât nefericire, cum le-am adus unchiului meu și soției lui, lui Piers și lui Benjamin. Calmează-te și spune-mi adio. Sărută-mă pentru prima și ultima dată, apoi lasă-mă să plec, fără lacrimi sau reproșuri.

   O îmbrățișă și ea se agăță de el, știind acum când era pe cale să-l piardă, cât de mult îl iubea. Nu-i venea să creadă că o poate respinge. Mereu obținuse ce voise când își pusese mintea.
   Puse mâinile după gâtul lui, îi trase capul în jos și-l sărută pe buze. Se lipi de el. O clipă, el răspunse, strângând-o în brațe, sărutând-o pasionat pe păr, pe obraji, pe gură. Apoi, brusc, îi dădu drumul, se întoarse pe călcâie și plecă.

   Caroline rămase unde o lăsase, zguduită de forța acestei noi emoții, prea amețită ca să-l mai strige. Plecarea lui bruscă risipise petalele florilor. Pierdută, le culese de jos, apoi le lăsă să cadă. Îi dădură lacrimile.

   Timothy, cu ochii lui albaștri tulburați, era în fața ei.

   - Caroline, te-am căutat peste tot.

   Își dădu seama că nu era neliniștit din cauza ei. De fapt, nu părea că observase tulburarea ei. Cu un efort, se concentră asupra cuvintelor lui.

   - Am primit o scrisoare de la mama mea. Crede că tata este... este pe moarte. Că nu mai are de trăit decât o săptămână-două.

   Caroline îi puse o mână pe braț.

   - Timothy, îmi pare rău.

   - Cum știi, nu-l iubesc așa cum îl iubești tu pe căpitanul Penwarden. Totuși, e tatăl meu, și mama are nevoie de mine. Intenționez să plec poimâine. Caroline...

   I se părea că nu e mai în vârstă decât Piers și de două ori mai neajutorat. Citindu-i gândurile, îl întrebă:

   - Vrei să vin cu tine?

   Fața lui se lumină imediat. O strânse din mână.

   - Nu vreau să-ți întrerup distracțiile. Dar așa e, vreau să vii cu mine. Moartea mă înspăimântă. Și nu voi ști ce să fac și ce să spun, dacă nu ești cu mine să mă ajuți.

   Caroline se ridică pe vârfuri și-l sărută pe obraz, cum făcuse adesea în trecut.

   - Nu te teme, voi fi cu tine.

   Îi sărută mâna.

   - Știam că mă pot baza pe tine, Caroline. Mai e ceva. Mama crede că tata va muri împăcat dacă ne-ar binecuvânta unirea.

   Un fior o cuprinse pe Caroline. Se sprijini de brațul lui și închise ochii.

   Când îi redeschise, Timothy o privea neliniștit.

   Caroline inspiră adânc și-i zâmbi.

   - Bine, spuse ea. Și asta, dacă vrei să vin.

Capitolul 8

      Era ultima zi în acest oraș care îi adusese atâta bucurie, atâta durere.

   I-ar fi plăcut să se închidă în camera ei, singură cu amintirile și visele ei spulberate. Avusese o reținere să se aventureze într-o viață nouă, o experiență nouă. Și când în cele din urmă găsise curajul, când își dăduse seama ce însemna dragostea, fusese refuzată. Când fusese gata să înfrunte lumea, Miles încercase s-o protejeze.

   Aproape că-i venea să-l urască așa cum îl urâse de ziua ei.

   I se strânse inima la gândul că s-ar putea să-l întâlnească azi când va veni să-l ia pe Piers și să-și ia adio de la unchiul și mătușa lui.

   - Ultima zi, o întâmpină Timothy când coborî cu reținere să ia micul dejun. Am făcut planuri. Cum ai fost de acord să vii cu mine acasă, azi voi avea grijă să te distrez.

   - Dar, Timothy...

   - Niciun „dar”, te rog. Vreau să întorc spatele meselor de joc și tovarășilor mei de dragul tău. Dimineață te voi duce la muzeul Cox și te voi plimba prin Londra. Și voi trimite un servitor să rețină un separeu la teatrul din Covent Garden.

   Asta era o șansă pentru a-l evita pe Miles. Totuși, protestă:

   - Ție nu-ți place teatrul, Timothy.

   - Vreau ca asta să fie o zi care să-ți placă ție. Ca să-mi arăt recunoștința.

   Apoi, observând că era îngândurată, adăugă:

   - Planurile mele nu-ți sunt pe plac, Caroline?

   Se adună, dându-și seama că Timothy, care lua puține decizii fără să-i ceară aprobarea mai întâi, își folosise inițiativa și planificase o zi întreagă pentru ea. Îl sărută pe obraz.

   - Dragă Timothy, sigur că-mi sunt pe plac.

   Cutele de pe fruntea lui se destinseră, dar ochii erau încă neliniștiți.

   - Asta vreau, Caroline, să-ți fac pe plac. Nu mă compar cu căpitanul Penwarden sau cu Miles, știu...

   Caroline îi strânse mâna.

   - Nu vreau să fii altfel, minți ea amabilă.

   Brațul lui o încolăci și-și puse obrazul pe părul ei.

   - Îți sunt recunoscător că mă încurajezi. Căci nu mă voi schimba. Nu vreau să fiu trist, ci să râd și să te fac și pe tine să râzi. Voi face tot ce voi putea să te fac fericită, Caroline. Doar asta contează.

   Caroline își ascunse fața la umărul lui, căci îi dădură lacrimile. Nu avea curajul să vorbească.

   La sugestia Carolinei, Piers îi însoți în plimbarea de dimineață. Dacă nu era în casa lordului Brencombe când venea Miles, atunci acesta ar fi așteptat. Acum îi era dor să-l vadă încă o dată.

   Costumul băiatului fusese spălat și călcat și găsiseră o pereche de pantofi pentru el. Era politicos cu Caroline, puțin timid. Dacă rămânea în Anglia, dacă îi găsea altă școală, se gândea ea, dacă ar veni în vacanțe la Trendarrow, cel puțin ar fi păstrat această slabă legătură cu Miles.

   După ce vizitară muzeul Cox, pe care ea îl găsi plictisitor, iar Piers interesant, vechea lui lăudăroșenie îi reveni.

   Disprețui clădirea parlamentului, declarând Capitolul din Williamsburg mai frumos, iar Tamisa o consideră un pârâiaș pe lângă râul James din Virginia. În parcul Saint James anunță că și în Williamsburg erau trăsuri la fel de frumoase și oameni la fel de eleganți.

   O singură întâmplare îl făcu să nu se mai laude. Trăsura era înghesuită de o mulțime pe o stradă îngustă. Timothy scoase capul pe geam pentru a descoperi cauza.

   Un bărbat fioros îi rânji.

   - Pregătesc Tyburn Tree, domnule.

   - Spânzurătoarea? Vor spânzura pe cineva?

   - Da, mâine. Pe Jack cel Blând. Un numei dichisit pentru un tâlhar care a ucis mai mulți oameni pentru bani. Gentlemanii ca dumneavoastră vor călători mai în siguranță după aceea.

   Timothy îi dădu un bănuț și-și trase capul înăuntru, închizând fereastra.

   Ochii lui Piers erau mari:

   - Putem veni să vedem, domnule Brencombe?

   Oripilată, Caroline exclamă:

   - Sigur că nu. Asemenea lucruri nu sunt pentru ochii copiilor.

   Piers o privi disprețuitor.

   - Eu nu voi leșina, declară el aluziv.

   Se întoarse spre Timothy.

   - E adevărat că picioarele li se zbat după ce sunt atârnați?

   - Nu știu. N-am fost martor la nicio execuție, nici nu vreau să fiu. Moartea, meai ales cea violentă, mă umple de repulsie și oroare.

   - Dar cei spânzurați sunt răi, insistă băiatul. E la fel ca atunci când noi omorâm indieni care ucid în pădure.

   - Bărbații spânzurați de Tyburn Tree nu sunt toți ucigași. Au fost preoți persecutați pentru religia lor și bărbați de vază acuzați că au complotat împotriva regelui.

   Speriat, Piers întrebă:

   - Execută aici bărbați acuzați de trădare?

   - Așa e.

   Caroline își ținu răsuflarea. Mâinile ei înghețară.

   Fața lui Piers era palidă când vorbi:

   - Dacă... dacă Patrick Henry ar veni vreodată în Anglia, ar fi acuzat de trădare. El spunea: „Dacă e să trădez, poporul să mă judece”. Asta a fost acum 9 ani și încă e liber, încheie el cu ușurare.

   Timothy protestă blând:

   - Acum putem încheie subiectul?

   Piers se întoarse către Caroline.

   - Mă întrebam despre Miles. A vorbit adesea împotriva guvernului britanic. Își spune singur rebel. În Virginia nu e periculos. Dar aici... Paul a spus că tatăl lui...

   Caroline îi luă mâna. Amintindu-și asigurarea tatălui ei, în care avea încredere, spuse:

   - Vărul Miles e în siguranță. Orice lucru indiscret ar fi spus, are prieteni în Londra, care îl vor proteja.

   Displăcându-i aceste discuții serioase în ziua în care voia s-o distreze pe Caroline, Timothy exclamă:

   - Ce prostie din partea vizitiului să ne aducă pe aici. A, în sfârșit ne mișcăm. Vă sfătuiesc să nu vă uitați.

   Piers își acoperi fața cu mâinile, dar Caroline văzu că se uita printre degete. Ea însăși aruncă o privire spre spânzurătoare. Auzea și zgomotul; strigăte și râsete, bucăți de cântece deocheate.

   Piers remarcă, impresionat:

   - E foarte înaltă. Sunt scaune în față.

   - Pentru care doamnele și domnii plătesc mult, spuse Timothy cu dezgust. Eu mă distrez mai bine la o luptă de cocoși. Nu te pot duce să vezi, Piers, plecăm mâine.

   Caroline nu era sigură de acest gând sau vederea înspăimântătoarei spânzurători îi redusese pe toți la tăcere în drumul spre casă. Când ajunseră la casa lordului Brencombe, Caroline văzu calul lui Miles priponit lângă poartă. Voiasă să sară din trăsură, să fugă spre el ca s-o îmbrățișeze, să-l roage s-o ia cu el.

   În schimb, controlându-se, intră la brațul lui Timothy.

   Vesel, Nicholas o primi cu anunțul:

   - L-am convins. Miles vine cu noi.

   Uimită, se întoarse spre Miles. Dar tonul lui era impersonal când spuse:

   - Regret că nu voi avea plăcerea companiei tale la Trendarrow, Caroline. Înțeleg că în schimb vei merge cu domnul Brencombe.

   Speranța ei de moment pieri. Schimbarea planurilor lui se datora doar absenței ei din Trendarrow.

   Spuse amar:

   - Sunt sigură că ai luat o decizie înțeleaptă.

   Nicholas se plimba cu mâinile sub frac.

   - Vom fi un grup vesel pe drum. Piers va veni în trăsură cu noi, nu ai nimic împotrivă, Amelia? Miles și Timothy ne vor escorta, continuă căpitanul Penwarden. Cu Henry și vizitiul cu muschetele lor și cei trei gentlemani înarmați până în dinți, nu ne vom teme de tâlhari.

   Piers exclamă emoționat:

   - Poate vom fi atacați și vom captura un tâlhar și apoi va fi spânzurat la Tyburn Tree.

   - Destul, Piers, îl avertiză Miles.Vrei să sperii doamnele?

   Băiatul spuse, încăpățânat:

   - Nu vreau să călătoresc în trăsură ca o fată.

   Miles traversă camea și se opri lângă el.

   - Vei face ce ți se va spune.

      Caroline avea să-și amintească de această călătorie toată viața ei.

   Când ajunseră la periferia Londrei dimineața devreme, începu furtuna. Cei din trăsură erau zguduiți în timp ce caii se poticneau sau se repezeau înainte la fiecare tunet.

   După fulgere veni ploaia, rece și de neoprit. Ori în șir bătu în acoperișul trăsurii și stropi perdelele de la ferestre cu noroi.

   Caroline nu prea dormise noaptea trecută, tulburată de gândurile ei. Când în cele din urmă adormise, avusese un coșmar în care îl văzuse pe Eustace Hardacre cu ștreangul în mână, sub spânzurătoare. Ea era legată, privind după căruța care avea să-l aducă pe Timothy, iar Miles se îndepărta călare fără să privească înapoi.

   Amelia observase paloarea ei și o privea cu neliniște.

   Seara, opriră la un han.

   În dormitor, Amelia îi puse Carolinei o mână pe frunte.

   - Copilă, cred că ai puțină febră, și cu mintea ta chinuită... Nu fi surprinsă. Am văzut că te-ai schimbat mult în ultimul timp. În plus, acum două zile, în grădina lordului Brencombe...

   - Ai văzut? șopti Caroline, îngrozită.

   - Te-am văzut în brațele lui Miles de la geam. Iar acum ești atât de tristă. Ce-ai făcut, ai întors spatele celui pe care îl iubeai?

   - El a făcut asta. Ne iubim. Dar va pleca fără mine.

   Amelia o privi uimită.

   - Ai fi plecat cu el în Virginia? Tu, pentru care Trendarrow era totul!

   - Nu știam cum e să iubești un bărbat. Mamăă, ce să fac?

   Mama ei răspunse:

   - N-ai ce face decât să accepți. Ce motive a invocat?

   După ce Caroline îi spuse, Amelia spuse grav:

   - Are dreptate. În refuzul lui de a te pune în pericol, are simpatia mea.

   - Chiar dacă mi se rupe inima?

   - Inimile nu se rup atât de ușor. Cu timpul, te vei mulțumi cu al doilea, așa cum am făcut eu cu tatăl tău.

      Când a doua zi dimineață coborâră să ia micul dejun, cerul era senin și soarele strălucea.

   Caroline se trezi lângă Miles.

   - Te simți mai bine? întrebă el.

   - Da, mulțumesc. Mama e de acord cu tine.

   - Știe? întrebă Miles.

   - Da, și zice că în timp te voi uita.

   - Așa cred și eu.

   - Tu mă poți uita? întrebă Caroline.

   - Te voi purta mereu în suflet. Pentru tine e altfel. Îl ai pe Timothy, părinții tăi, casa ta...

   - Iar tu ai politica, pentru care ai face orice, spuse Caroline amar. Întoarce-te în țara ta, înlătură-mă din viața ta. Dar nu te preface c-o faci pentru mine. Ție ți-e frică, nu mie.

   Făcu un pas spre ea. O clipă crezu că se înmuia, că dacă va insista acum, îl va convinge.

   Apoi, Nicholas strigă:

   - Miles, Caroline, veniți! Vă așteptăm să luăm micul dejun.

   Momentul trecuse. Se așezară la masă.

   Un grup de călăreți intră in curte.

   Ușa se dădu de perete. Un ofițer cu sabia trasă intră, urmat de doi milițieni cu muschetele la ochi.

   - Cine dintre voi e Miles Courtenay din Virginia?

   Caroline își ținu răsuflarea. Miles se ridică și făcu o plecăciune către ofițer.

   - Ce treabă aveți cu mine? întrebă el calm.

   - Am venit să vă arestez în numele regelui.

   - Sub ce acuzație?

   - Trădare și revoltă.

   Caroline țipă îngrozită.

   - Neg acuzarea de trădare. Dar sunt gata să vin cu dumneavoastră și să fiu judecat. Vreți sabia mea?

   Ofițerul întinse mâna după sabia lui Miles.

   Piers sări în picioare și ocoli masa.

   - Nu, nu! Nu vă las să-l luați. Dacă Miles nu se opune, eu da!

   Se aruncă la picioarele ofițerului. Acesta îl lovi cu piciorul. Piers se ridică și atacă din nou.

   Caroline strigă disperată:

   - Tată! Timothy!

   Timothy se repezi cu sabia scoasă.

   Se văzu un fulger și se auzi o bubuitură. Prin fum, Caroline îl văzu pe Timothy, uimit, la picioarele ei, cu o pată roție care i se mărea pe costum.

   Caroline îngenunche lângă el.

   - Voiam doar... Nu voiam să ucid pe nimeni, icni el.

   Îi luă capul în poale și ultimele lui cuvinte fură:

   - M-ai strigat, Caroline.

   Apoi, capul îi căzu pe-o parte și-l simți cum se înmuia.

   Disperată, îl ținea în brațe, refuzând să creadă. Auzi voci și oameni mișcându-se. Camera începu să se învârtă. Închise ochii și se prăbuși.

Capitolul 9

      Când întunericul dispăru, era în patul ei.

   Privirea i se plimbă pe pereții cu tapiserii și observă mobila familiară. Poate că la urma urmei, nimic nu se schimbase. Poate că totul fusese doar un coșmar.

   O văzu pe mama ei, cosând la fereastră cu spatele țeapăn ca întotdeauna.

   Caroline se ridică în capul oaselor și ameți. Se agăță de Amelia, care venise lângă ea și o întrebă nerăbdătoare:

   - Mamă, ce s-a întâmplat? Mi-e greu să-mi amintesc.

   - Ai fost bolnavă, copilă. Ai avut febră, apoi frigul și oboseala călătoriei...

   - Deci, n-a fost un coșmar? Timothy?

   - Timothy a fost înmormântat acum două zile, iar lordul Brencombe a doua zi.

   Caroline țipă și-și puse capul pe umărul Ameliei.

   - E vina mea. L-am strigat să-l ajute e Piers. Dar nu voiam ca el să... să...

   - Să-și tragă sabia și să-l atace pe ofițer? Nu vom ști niciodată de ce a făcut asta. Nu mă așteptam de la el; cred că și-a pierdut capul.

   - Ce spera să obțină, nici nu știa s-o folosească bine. L-am strigat să-l țină pe Piers. E vina mea.

   - Nu, copilă. Nu-ți reproșa asta.

   - Așa e. Ce s-a întâmplat cu Piers?

   - E aici, la Trendarrow.

   - Și tata? întrebă Caroline.

   - S-a întors la Londra.

   Nu se mai putu abține și întrebă:

   - Și... și Miles?

   Amelia îi strânse mâna rece.

   - E închis la închioarea Newgate. De aceea s-a întors tatăl tău la Londra.

   Palidă și cu ochii mari, Caroline întrebă disperată:

   - Îl... îl vor spânzura? Mamă, fac lucruri groznice trădătorilor. Dar Miles nu e trădător. Nu vrea răul refelui. Voia doar să explice situația. A făcut unele remarci indiscrete, așa e, dar...

   - Mă tem că ceea ce a pus pe hârtie e mai mult decât indiscreție. I-a spus tatălui tău că a scris că vrea să se întoarcă în Virginia și să ia armele.

   Caroline țipă, disperată. Amelia îi dădu să bea ceaiul de buruieni pe care i-l făcuse și o întinse iar pe perne.

   - Mamă, putem să ne întoarcem și noi la Londra? Pot să fac ceva să-l ajut pe Miles?

   Tristă, Amelia dădu din cap că nu.

   - Nimic, copilă, doar să te rogi. Asta e tot ce pot face femeile, să aștepte și să se roage. Acum, încearcă să dormi. Ai nevoie de odihnă ca să te faci bine.

   De ce să se facă bine? Ca să afle că Miles a fost spânzurat la Tyburn Tree, ca să privească în ochii ladyei Brencombe și să vadă o acuzație tăcută?

   Își îngropă fața în pernă și plânse, în timp ce Amelia, cu fața contorsionată, o ținea de mână și-o mângâia pe păr.

      Treptat, Caroline își recăpătă puterea.

   În fiecare zi stătea în capul oaselor puțin mai mult și în cele din urmă coborî. Poțiunile pe care i le dădea Amelia o făceau somnoroasă și astfel o protejau de realitate.

   Mama ei îi spuse:

   - Am primit azi o scrisoare de la tatăl tău.

   - Și care sunt noutățile?

   - Mă tem că puține. Nu s-a fixat data procesului. Se pare că adesea există întârzieri în astfel de probleme. L-a vizitat pe Miles la închisoare. Tatăl tău zice că e sănătos.

   - A... a trimis vreun mesaj?

   - Nici unul, doar că și-a exprimat regretul pentru necazurile pe care ni le-a adus.

   Își îngropă fața în palme. Nu mai era pace la Trendarrow. Doar amintiri dureroase.

   Mama ei, care o cunoștea de mică, îi spuse:

   - Boala e doar în mintea ta.

   Caroline luă o pelerină și ieși. În afară de piuitul puilor de păsări și a bâzâitului albinelor, era liniștit în grădină. Picioarele îi erau moi și se împiedică de vreo două ori.

   Când ajunse la capelă, ezită o clipă, sprijinindu-se de perete, amintindu-și... Apoi intră.

   Piers era îngenuncheat pe podeaua de piatră, cu capul plecat, cu umerii zguduindu-i-se. Păsi spre el și îngenunche alături.

   - Piers! O, dragul de tine!

   Piers ridică fața și o privi, cu ochii disperați în spatele lacrimilor. Îl îmbrățișă și el își lăsă capul pe umărul ei, redevenind un copil care nu-și putea duce singur necazul.

   Caroline privi altarul și simți că-i revenea curajul de a înfrunta viața.

      Nicholas se întoarse peste o săptămână.

   Caroline îl învăța pe Piers aritmetică. Auziră trăsura. Se priviră cu resirația oprită, cu ochii mari. Săriră în picioare și alergară mână în mână pe ușa din față.

   Speranța le pieri când Nicholas coborî singur din trăsură.

   Caroline întinse mâinile spre el.

   - Tată, ce bine că te văd. Ai... ai adus vești bune?

   - Am adus vești, răspunse el. Nu știu dacă le veți considera bune sau rele...

   Îl văzu pe Piers, cu fața albă ca varul.

   - Nu fi așa speriat, băiete. Miles nu va fi spânzurat.

   Nicholas se clătină puțin și-și trecu o mână pe frunte. Caroline îl luă de braț.

   - Tată, pari obosit. Nu-ți vom cere să ne povestești mai mult până nu vei sta în scaunul tău favorit, cu un pahar de porto în față.

   Nicholas îi mângâie mâna.

   - Ai învățat multe de la mama ta. Unde e?

   - Pe chei, vizitează un pescar bolnav. Vine repede.

   Intrară în casă și Piers îi luă pălăria, îi trase cizmele de călătorie și-i aduse papucii. Imediat ce Nicholas se așeză, Thomas, care avea doar un braț, era lângă el cu sticla și paharele.

   Nicholas își întinse picioarele și oftă.

   - Miles a spus la proces că nu a avut vreun gând de violență împotriva regelui. N-au putut să-l provoace să scape ceva, nici măcar o înjurătură. Ore în șir le-a spus calm și tărăgănat. Acuzatorii lui s-au enervat, nu el. Era la fel de calm ca și cum ar fi vorbit în Adunarea din Virginia, nu apărându-și viața într-un tribunal englez.

   Sosi și Amelia.

   - Acum că ești aici, vă voi spune întreaga poveste.

   - Dar tată, exclamă Caroline, ne-ai spus deja. Ai spus că a fost eliberat.

   Nicholas dădu vinul pe gât.

   - N-am spus asta, copilă.

   Mâinile Carolinei se răciră.

   - Am spus că Miles nu va fi spânzurat. Va sta la închisoare 3 ani.

      Îl trimiseră pe Piers acasă în Virginia.

   Într-o zi, Caroline întrebă:

   - Se permite femeilor să-i viziteze pe prizonieri, tată?

   - Da. Dar nu te-aș sfătui. Și nici Miles n-ar vrea, sunt sigur. Nu poate fi elegant în pușcărie. În plus, dorește ca tu să nu mai fii implicată în necazurile lui, să uiți...

   - Știe că asta nu se poate. După mine, n-a făcut niciun rău, decât...

   Se opri, văzând surpriza și curiozitatea părinților la vehemența tonului ei.

   Nicholas îi puse o mână pe umăr.

   - Atunci, mai bine scrie-i și spune-i, draga mea.

      În pădurea de deasupra râului, frunzele deveniseră galbene. Era toamnă.

   Așa cum făcuse adesea în ultimele 3 luni, Caroline stătea singură în capelă. Durerea pierderii lui Timothy se mai stinsese; neliniștea pentru Miles se transformase într-o durere surdă, disperată, gândindu-se la suferințele lui.

   Trei ani păreau o viață. Dacă măcar l-ar fi văzut, l-ar fi asigurat că se gândește constant la el; că dragostea ei devenise mai profundă, nu murise. Dar el nu dorise asta. Nu primise nicio scrisoare de la închisoarea Newgate.

   Îi scrisese de 3 ori, având grijă ce scria, în caz că scrisorile vor fi citite de alții; totuși, el putea citi printre rânduri.

   Câteodată își spunea că el n-o mai iubea; că ar fi mai bine să-l uite, așa cum o sfătuise.

   Totuși, stând aici în locul acesta liniștit, acum întunecos și rece, știa că mai degrabă ar uita soarele și luna decât să-l îndepărteze din gândurile ei pe acest bărbat care devenise parte din ea.

   Se ridică și ieși din capelă.

   Curând va fi Crăciunul la Trendarrow. Aceste cuvinte îi trezeau în minte amintiri fericite. Focuri mari de bușteni, curcan pe masă și buincă de prune. Muzică și dans, vocea puternică a lui Nicholas. Și Timothy. Timothy cu care împărtășea emoțiile și aventurile.

   Anul acesta nu vor fi oaspeți la Trendarrow, nici muzică și cântece. Doar haine de doliu și servitori vorbind în șoaptă.

   Când ajunse la porumbar, îl auzi pe Nicholas strigând-o. O luă la fugă spre casă, ținându-și cu mâna poalele rochiei. Tatăl ei stătea în ușă, înconjurat de servitori.

   Caroline se opri să-și tragă răsuflarea, temându-se că se întâmplase vreo nenorocire. Nicholas avea o scrisoare în mână.

   - Tată, ce s-a întâmplat?

   O prinse în brațe și o învârti în timp ce servitorii râdeau încântați.

   - O să-ți spun ce s-a întâmplat, domnișoară, exclamă el. Nepotul meu va fi eliberat!

   - Cum s-a întâmplat asta? întrebă Amelia.

   - Guvernatorul Virginiei a intervenit. Au fost demonstrații la primirea veștii că Miles e închis. Guvernatorul i-a scris lordului North, cerându-i să-l roage pe rege să-l grațieze pe Miles. A avertizat guvernul că o scânteie ca aceste vești ar putea aprinde un incendiu care să mistuie cele 13 colonii. Se pare că lordul North a ascultat vocea rațiunii și va vorbi cu regele zilele astea.

   Caroline sări în picioare.

   - Nu e minunat, mamă?

   - Ba da. Ce crezi că va face Miles acum? Bănuiesc că toate cursele spre America s-au întrerupt până la primăvară.

   - Miles a avut febră și acum e pe vindecate. E o călătorie grea pe această vreme, dar...

   - Vrei să vină aici? întrebă Amelia.

   Caroline era roșie în obraji și ochii îi străluceau.

   - Bine. Va fi bine primit, deși s-ar putea să regreți mai târziu.

   Încurcat, Nicholas întrebă:

   - De ce?

   - Odată, am crezut că vrea Trendarrow. Dar vrea mai mult decât o casă. Da, adu-l aici, Nicholas. Orice ar spune, dacă ții la fericirea fiicei tale, adu-l la Trendarrow.

      Cerul dimineții era albastru; soarele strălucea.

   Pe chei, Caroline privi spre capelă. Închise ochii, apoi privi din nou.

   - Domniță, ce aveți? o întrebă Polly, îngrijorată.

   - Nu vezi? strigă Caroline. Iată-l pe domnul Courtenay, lângă capelă.

   - Vai, așa e. Aveți răbdare, domnișoară. Fără îndoială, vă va aștepta.

   Miles scoase pălăria și o salută. Caroline o luă la fugă spre capelă.

   Miles era în picioare, ca prima dată. Îi făcu o plecăciune. Dar nu zâmbea. Fața lui își pierduse bronzul, părul lui nu mai lucea. Obrajii îi erau supți.

   - Miles, dragul meu, murmură ea întinzând brațele spre el.

   El nu-i ieși în cale. Fața lui rămase impasibilă.

   - Ai fost bolnav?

   - Am avut o febră care m-a lăsat slab. Nu e nimic.

   - Eu și mama te vom îngriji.

   - Trupul meu se va vindeca în curând. Mintea nu-mi dă pace.

   - Din cauza lui Timothy? întrebă Caroline.

   - Timothy, Benjamin. Unchiul Nicholas, Piers. Și tu. Am adus numai nenorociri.

   - Timothy nu te-ar condamna. Nici Benjamin. Tata nu e de acord cu politica ta, dar te respectă. Iar eu...

   O privi cu o speranță disperată.

   - Te iubesc, Miles, spuse blând. Am avut destul timp să reflectez, să renunț la lumea mea artificială. Ți-am mai spus, nu mă mai tem. Voi face la fel ca mama ta, dacă încă mă mai iubești.

   - Te iubesc atât de mult, Caroline! Te-ai schimbat atât de mult, micuțo. Se vede pe fața ta, în vocea ta. Acum, cred într-adevăr că ești pregătită să vii cu mine.

   Se aruncă în brațele lui. Soarele dimineții îi lumina.

                SFÂRȘIT