.........................................................
5.
Benedict a început să-și frece bărbia.
- O caută, îi spusei. Nu pot, pur și simplu, să dau înapoi. Nu înțelegi?
A dat din cap în semn de dezaprobare.
- Nu înțeleg.
Vocea îi era atât de epuizată, de spartă și istovită.
- Nu văd ce ai putea face fără să o omori. Ascultă-mă, Jake. Am prins ideea, dar am luat măsuri de apărare. Am protejat grupul. Toată lumea s-a dat la fund până când trece această primejdie.
- Dar Natalie e...
- E în siguranță, atâta timp cât o lași în pace. Dacă nu o lași - dacă suntem toți descoperiți - asta ar putea însemna moarte nu doar pentru ea, ci și pentru Marie-Anne și pentru mine și pentru mulți, mulți alții. Înțeleg ce spui, dar nu vezi lucrurile limpede. Nu vrei să accepți adevărul. O vrei atât de mult pe Natalie încât răstălmăcești datele în așa fel încât ești gata de acțiune. Nu înțelegi?
Am dat negativ din cap.
- Nu. Chiar nu.
A dat din cap în semn de dezaprobare.
- Nu înțeleg.
Vocea îi era atât de epuizată, de spartă și istovită.
- Nu văd ce ai putea face fără să o omori. Ascultă-mă, Jake. Am prins ideea, dar am luat măsuri de apărare. Am protejat grupul. Toată lumea s-a dat la fund până când trece această primejdie.
- Dar Natalie e...
- E în siguranță, atâta timp cât o lași în pace. Dacă nu o lași - dacă suntem toți descoperiți - asta ar putea însemna moarte nu doar pentru ea, ci și pentru Marie-Anne și pentru mine și pentru mulți, mulți alții. Înțeleg ce spui, dar nu vezi lucrurile limpede. Nu vrei să accepți adevărul. O vrei atât de mult pe Natalie încât răstălmăcești datele în așa fel încât ești gata de acțiune. Nu înțelegi?
Am dat negativ din cap.
- Nu. Chiar nu.
S-a uitat la ceas.
- Uite, trebuie să merg la curs. Să vorbim mai târziu despre asta. Să nu faci nimic până atunci, da?
Am tăcut.
- Promite-mi, Jake.
Am promis. Totuși, de data aceea, mi-am ținut promisiunea aproximativ șase minute, nu șase ani.
- Uite, trebuie să merg la curs. Să vorbim mai târziu despre asta. Să nu faci nimic până atunci, da?
Am tăcut.
- Promite-mi, Jake.
Am promis. Totuși, de data aceea, mi-am ținut promisiunea aproximativ șase minute, nu șase ani.
Capitolul 29
Am mers la bancă și am scos 4 000 de dolari în numerar.
Funcționarul de la ghișeu a fost nevoit să obțină permisiunea casierului șef, care a trebuit, la rândul lui, să-l găsească pe managerul băncii. Am încercat să-mi amintesc când am apelat ultima dată la un funcționar bancar în loc de bancomat, dar nu mi-am putut aminti.
Funcționarul de la ghișeu a fost nevoit să obțină permisiunea casierului șef, care a trebuit, la rândul lui, să-l găsească pe managerul băncii. Am încercat să-mi amintesc când am apelat ultima dată la un funcționar bancar în loc de bancomat, dar nu mi-am putut aminti.
Am oprit la CVS și am cumpărat două telefoane de unică folosință.
Știind că polițaii îmi puteau localiza telefonul atunci când era deschis, mi-am închis iPhone-ul și mi l-am pus la loc în buzunar. Când trebuia să dau un telefon, îmi foloseam telefoanele de unică folosință și le țineam închise cât de mult timp posibil. Dacă polițaii puteau localiza acele telefoane, același lucru, mi-am închipuit, putea și un tip ca Danny Zuker.
Nu eram sigur, dar nivelul meu de paranoia bătuse, în mod explicabil, toate recordurile.
Probabil nu voi reuși să stau nedetectat mult timp, dar, dacă aș putea sta câteva zile, ar fi tot ce aș avea nevoie.
Dar să încep cu ce e mai important. Benedict a spus că nimeni implicat în Fresh Start nu știa unde se află Natalie. Nu eram atât de sigur. Organizația se născuse la Lanford, la solicitarea, cel puțin parțială, a
profesorului Malcolm Hume.
Era timpul să-l caut pe bătrânul meu mentor.
Ultima dată când l-am văzut pe bărbatul al cărui birou îl ocup acum a fost în urmă cu doi ani de zile, la un seminar de științe politice despre abuzurile constituționale. A venit cu avionul din Florida și arăta a fi sănătos și bronzat. Avea dinții șocant de albi. Ca mulți alți pensionari din Florida, părea odihnit, fericit și foarte bătrân. Ne-am simțit bine, dar apoi a apărut o distanță între noi. Malcolm Hume putea să se comporte de așa natură. L-am iubit pe omul ăsta. În afară de tatăl meu, el a fost cel mai aproape de rolul de model. Dar spusese clar că pensionarea este finalul.
Știind că polițaii îmi puteau localiza telefonul atunci când era deschis, mi-am închis iPhone-ul și mi l-am pus la loc în buzunar. Când trebuia să dau un telefon, îmi foloseam telefoanele de unică folosință și le țineam închise cât de mult timp posibil. Dacă polițaii puteau localiza acele telefoane, același lucru, mi-am închipuit, putea și un tip ca Danny Zuker.
Nu eram sigur, dar nivelul meu de paranoia bătuse, în mod explicabil, toate recordurile.
Probabil nu voi reuși să stau nedetectat mult timp, dar, dacă aș putea sta câteva zile, ar fi tot ce aș avea nevoie.
Dar să încep cu ce e mai important. Benedict a spus că nimeni implicat în Fresh Start nu știa unde se află Natalie. Nu eram atât de sigur. Organizația se născuse la Lanford, la solicitarea, cel puțin parțială, a
profesorului Malcolm Hume.
Era timpul să-l caut pe bătrânul meu mentor.
Ultima dată când l-am văzut pe bărbatul al cărui birou îl ocup acum a fost în urmă cu doi ani de zile, la un seminar de științe politice despre abuzurile constituționale. A venit cu avionul din Florida și arăta a fi sănătos și bronzat. Avea dinții șocant de albi. Ca mulți alți pensionari din Florida, părea odihnit, fericit și foarte bătrân. Ne-am simțit bine, dar apoi a apărut o distanță între noi. Malcolm Hume putea să se comporte de așa natură. L-am iubit pe omul ăsta. În afară de tatăl meu, el a fost cel mai aproape de rolul de model. Dar spusese clar că pensionarea este finalul.
Întotdeauna detestase paraziții academici, acei profesori și administratori bătrâni care rămâneau mult timp după data lor de expirare, ca jucătorii de baseball îmbătrâniți care nu pot accepta inevitabilul. Odată ce a plecat din sfintele noastre amfiteatre, nu i-a plăcut să mai revină. Nu a căzut în nostalgie și nu a trăit de pe urma vechilor lauri. Chiar la 80 de ani, Malcolm Hume era un tip optimist. Trecutul era doar atât pentru el.
Trecut.
Așadar, în ciuda istoricului nostru comun, pe care îl consideram bogat, nu vorbeam regulat. Partea aceea a vieții se încheiase. Lui Malcolm Hume îi plăceau acum golful, clubul lui de literatură de suspans și grupul de bridge din Florida. Poate și Fresh Start să fi fost ceva pe care l-a lăsat în urmă. Nu știam cum va răspunde la solicitarea mea, dacă îl va tulbura sau nu. Nici nu-mi prea păsa.
Aveam nevoie de răspunsuri.
I-am format numărul din Vero Beach. După cinci țârâituri a răspuns robotul. Vocea puternică a lui Malcolm, hodorogită puțin din cauza vârstei, m-a invitat să las un mesaj. Eram pe punctul să o fac, dar apoi mi-am dat seama că nu am un număr la care să mă sune înapoi, telefonul meu fiind închis aproape tot timpul. Voi încerca mai târziu.
Și acum?
Creierul a început din nou să-mi zbârnâie, oprindu-se, a nu știu câta oară, asupra tatălui lui Natalie. El era cheia aici. Cine, m-am întrebat, ar putea să clarifice cât de cât ce s-a întâmplat cu el? Răspunsul era destul de evident: mama lui Natalie.
Trecut.
Așadar, în ciuda istoricului nostru comun, pe care îl consideram bogat, nu vorbeam regulat. Partea aceea a vieții se încheiase. Lui Malcolm Hume îi plăceau acum golful, clubul lui de literatură de suspans și grupul de bridge din Florida. Poate și Fresh Start să fi fost ceva pe care l-a lăsat în urmă. Nu știam cum va răspunde la solicitarea mea, dacă îl va tulbura sau nu. Nici nu-mi prea păsa.
Aveam nevoie de răspunsuri.
I-am format numărul din Vero Beach. După cinci țârâituri a răspuns robotul. Vocea puternică a lui Malcolm, hodorogită puțin din cauza vârstei, m-a invitat să las un mesaj. Eram pe punctul să o fac, dar apoi mi-am dat seama că nu am un număr la care să mă sune înapoi, telefonul meu fiind închis aproape tot timpul. Voi încerca mai târziu.
Și acum?
Creierul a început din nou să-mi zbârnâie, oprindu-se, a nu știu câta oară, asupra tatălui lui Natalie. El era cheia aici. Cine, m-am întrebat, ar putea să clarifice cât de cât ce s-a întâmplat cu el? Răspunsul era destul de evident: mama lui Natalie.
M-am gândit să o sun pe Julie Pottham și să o întreb dacă aș putea vorbi cu mama ei, dar apoi mi s-a părut o totală pierdere de timp. M-am îndreptat spre biblioteca locală și m-am înregistrat pentru a utiliza Internetul. Am căutat-o pe Sylvia Avery. Adresa menționată era cea a lui Julie Pottham în Ramsey, New Jersey. M-am lăsat o clipă pe spate și m-am gândit. Am deschis website-ul Paginilor Aurii și am căutat toate instituțiile pentru persoanele asistate din zona Ramsey. Am găsit trei. Am sunat la fiecare și am cerut să vorbesc cu Sylvia Avery. Toate trei au spus că nu au niciun „rezident” (toate folosiseră acest termen) cu acest nume.
M-am întors la calculator și am extins căutarea la districtul Bergen, New Jersey. Am găsit prea multe. Am deschis o hartă și am început să le sun pe cele mai apropiate de Ramsey. La al șaselea apel, operatorul de la azilul Hyde Park a spus:
- Sylvia? Cred că este la cursul de lucru manual cu Louise. Vreți să lăsați un mesaj?
Lucru manual cu Louise. Parcă era un copil într-o tabără de vară.
- Nu, o să sun din nou, mulțumesc. Aveți un program de vizite?
- Preferăm ca vizitatorii să vină între opt dimineața și opt seara.
- Mulțumesc.
M-am întors la calculator și am extins căutarea la districtul Bergen, New Jersey. Am găsit prea multe. Am deschis o hartă și am început să le sun pe cele mai apropiate de Ramsey. La al șaselea apel, operatorul de la azilul Hyde Park a spus:
- Sylvia? Cred că este la cursul de lucru manual cu Louise. Vreți să lăsați un mesaj?
Lucru manual cu Louise. Parcă era un copil într-o tabără de vară.
- Nu, o să sun din nou, mulțumesc. Aveți un program de vizite?
- Preferăm ca vizitatorii să vină între opt dimineața și opt seara.
- Mulțumesc.
Am închis. Am verificat website-ul azilului Hyde Park. Aveau afișat un program zilnic. Era menționat și lucrul manual cu Louise. Potrivit planului de acțiune, urma Clubul de Scrabble, apoi Călătoria în Fotoliu - habar nu aveam ce înseamnă - și Amintiri din Bucătărie. A doua zi urma să fie o ieșire de trei ore la Paramus Park Mall, dar în ziua aceea nu, totul era în interiorul instituției. Bun.
M-am îndreptat spre o firmă de închiriat mașini și am cerut un automobil de dimensiune medie. Am primit un Ford Fusion. Eram nevoit să folosesc un card de credit, dar nu aveam încotro. Era timpul pentru o nouă călătorie - de data aceasta pentru a o vizita pe mama lui Natalie.
Când am sosit, nu eram prea îngrijorat că nu era acolo. Rezidenții din aziluri au rareori ieșiri neprogramate. Dacă a ieșit cumva, ar fi o ieșire scurtă. Puteam aștepta. Oricum nu aveam unde să merg în altă parte. Cine știe? Poate că se întrevedea o altă seară încântătoare cu Mabel la Fair Motel.
Când am ajuns pe Route 95, gândul mi-a zburat imediat la călătoria făcută de mine pe exact acest drum... uau, chiar ieri. Am reflectat. Am tras pe dreapta și mi-am scos iPhone-ul. L-am deschis. Aveam e-mailuri și apeluri telefonice. Am remarcat trei de la Shanta. Le-am ignorat. Am accesat Internetul și am făcut o căutare rapidă pentru Danny Zuker. L-am găsit pe unul celebru care lucra la Hollywood și domina lumea spectacolului. Am încercat să introduc numele și cuvântul mafiot. Nimic. Am intrat pe forumul iubitorilor de gangsteri. Nu era nimic de Danny Zuker.
Și acum?
Poate am scris greșit numele. Am încercat Zucker, Zooker și Zoocker.
Nimic semnificativ. Ieșirea spre Flushing era aproape. Însemna o abatere, dar nu una groaznică. Am decis să-mi încerc norocul. Am pornit mai departe și am găsit Francis Lewis Boulevard. Mega-pepiniera și magazinul de grădinărit Global Garden, locul în care îl pocnisem pe Edward, era deschis. M-am gândit la pumnii aceia. Mereu m-am mândrit cu faptul că respect regulile și îmi autojustificasem violența de ieri pretinzând că îl salvez pe puștiul acela, dar adevărul era că nu trebuia să-l pocnesc pe Edward în nas. Aveam nevoie de informații. Am încălcat legi pentru a le obține. Era logic pentru oricine de ce făcusem asta. Motivul obținerii acelor informații prin aplicarea unor pumni binemeritați lui Edward era, cu siguranță, irezistibil.
Dar mai important - iar acesta era un lucru ce trebuia să-l explorez când aveam timp – m-am întrebat dacă nu cumva, parțial, am făcut-o bucuros.
Chiar a fost nevoie să-l pocnesc pe Edward pentru a obține informațiile?
Nu chiar. Existau alte căi. Și, oricât de oribil ar fi doar un gând trecător despre acest lucru, nu cumva, parțial, moartea lui Otto a fost o plăcere? La cursurile mele, vorbesc adesea despre importanța instinctelor primitive în filosofie și politologie. Credeam că sunt imun? Poate că regulile pe care le prețuiesc nu prea sunt făcute pentru a-i proteja pe alții, ci pentru a ne proteja de noi înșine.
Și acum?
Poate am scris greșit numele. Am încercat Zucker, Zooker și Zoocker.
Nimic semnificativ. Ieșirea spre Flushing era aproape. Însemna o abatere, dar nu una groaznică. Am decis să-mi încerc norocul. Am pornit mai departe și am găsit Francis Lewis Boulevard. Mega-pepiniera și magazinul de grădinărit Global Garden, locul în care îl pocnisem pe Edward, era deschis. M-am gândit la pumnii aceia. Mereu m-am mândrit cu faptul că respect regulile și îmi autojustificasem violența de ieri pretinzând că îl salvez pe puștiul acela, dar adevărul era că nu trebuia să-l pocnesc pe Edward în nas. Aveam nevoie de informații. Am încălcat legi pentru a le obține. Era logic pentru oricine de ce făcusem asta. Motivul obținerii acelor informații prin aplicarea unor pumni binemeritați lui Edward era, cu siguranță, irezistibil.
Dar mai important - iar acesta era un lucru ce trebuia să-l explorez când aveam timp – m-am întrebat dacă nu cumva, parțial, am făcut-o bucuros.
Chiar a fost nevoie să-l pocnesc pe Edward pentru a obține informațiile?
Nu chiar. Existau alte căi. Și, oricât de oribil ar fi doar un gând trecător despre acest lucru, nu cumva, parțial, moartea lui Otto a fost o plăcere? La cursurile mele, vorbesc adesea despre importanța instinctelor primitive în filosofie și politologie. Credeam că sunt imun? Poate că regulile pe care le prețuiesc nu prea sunt făcute pentru a-i proteja pe alții, ci pentru a ne proteja de noi înșine.
La cursul pe care îl avea despre gândirea politică timpurie, lui Malcolm Hume îi plăcea să exploreze limitele acestea sensibile. Eu am evitat astfel de discuții. Este bine. Este rău.
Așadar, de ce parte a limitei mă aflam acum?
Am parcat lângă intrarea din față, am trecut pe lângă o mare vânzare promoțională la „Plante perene și obiecte ceramice” și am intrat. Magazinul era imens. Mirosul înțepător al mulciului umplea aerul. Am luat-o spre stânga, m-am învârtit printre flori fragede, arbuști, accesorii casnice, mobilă de grădină, pământ, turbă - tot ce era. Ochii mei îi cercetau pe toți cei care purtau salopetă de lucru de culoare verde strălucitor. Mi-a luat aproximativ cinci minute, dar l-am găsit pe puști lucrând, destul de interesant, la raionul de îngrășăminte.
Așadar, de ce parte a limitei mă aflam acum?
Am parcat lângă intrarea din față, am trecut pe lângă o mare vânzare promoțională la „Plante perene și obiecte ceramice” și am intrat. Magazinul era imens. Mirosul înțepător al mulciului umplea aerul. Am luat-o spre stânga, m-am învârtit printre flori fragede, arbuști, accesorii casnice, mobilă de grădină, pământ, turbă - tot ce era. Ochii mei îi cercetau pe toți cei care purtau salopetă de lucru de culoare verde strălucitor. Mi-a luat aproximativ cinci minute, dar l-am găsit pe puști lucrând, destul de interesant, la raionul de îngrășăminte.
Pe nas avea un bandaj. Avea ochii vineți. Încă mai purta șapca de baseball cu Brooklyn Nets, cu cozorocul în spate. Ajuta un client, încărcând saci cu îngrășăminte într-un cărucior. Clientul îi spunea ceva. Puștiul dădea din cap aprobator. Purta un cercel. Părul care i se întrezărea de sub șapcă părea blond cu șuvițe, probabil ceva de proveniență farmaceutică. Puștiul muncea din greu zâmbind tot timpul, asigurându-se că toate nevoile clienților sunt satisfăcute. Am fost impresionat.
M-am deplasat astfel încât să ajung în spatele lui și am așteptat. Am încercat să găsesc un unghi de abordare astfel încât puștiul să nu poată s-o ia la fugă. Când a terminat cu clientul respectiv, imediat a început să se uite după altcineva pe care l-ar putea ajuta. M-am apropiat din spate și l-am bătut pe umăr.
S-a întors, cu zâmbetul pregătit.
- Vă pot...?
S-a oprit când mi-a văzut fața. Mă așteptam să o ia la fugă. Nu eram sigur ce voi face. Eram destul de aproape încât să-l prind dacă era nevoie, dar asta ar fi atras atenția într-un mod neindicat. Am stat pregătit și am așteptat să reacționeze.
- Amice!
Și-a aruncat brațele de gâtul meu, strângându-mă într-o îmbrățișare.
Nu mă așteptasem la asta, dar m-am lăsat dus de val.
- Mulțumesc, măi omule. Mulțumesc foarte mult.
- Mm, cu plăcere.
- Măi, omule, ești eroul meu, știi asta? Edward e așa un bou. Se leagă de mine pentru că știe că nu sunt așa dur. Mulțam, omule. Mulțam mult.
Am repetat răspunsul dinainte.
- Așadar, care e treaba? m-a întrebat. Nu ești polițai. Știu asta. Atunci ești, nu știu, un supererou sau ceva de genul ăsta?
M-am deplasat astfel încât să ajung în spatele lui și am așteptat. Am încercat să găsesc un unghi de abordare astfel încât puștiul să nu poată s-o ia la fugă. Când a terminat cu clientul respectiv, imediat a început să se uite după altcineva pe care l-ar putea ajuta. M-am apropiat din spate și l-am bătut pe umăr.
S-a întors, cu zâmbetul pregătit.
- Vă pot...?
S-a oprit când mi-a văzut fața. Mă așteptam să o ia la fugă. Nu eram sigur ce voi face. Eram destul de aproape încât să-l prind dacă era nevoie, dar asta ar fi atras atenția într-un mod neindicat. Am stat pregătit și am așteptat să reacționeze.
- Amice!
Și-a aruncat brațele de gâtul meu, strângându-mă într-o îmbrățișare.
Nu mă așteptasem la asta, dar m-am lăsat dus de val.
- Mulțumesc, măi omule. Mulțumesc foarte mult.
- Mm, cu plăcere.
- Măi, omule, ești eroul meu, știi asta? Edward e așa un bou. Se leagă de mine pentru că știe că nu sunt așa dur. Mulțam, omule. Mulțam mult.
Am repetat răspunsul dinainte.
- Așadar, care e treaba? m-a întrebat. Nu ești polițai. Știu asta. Atunci ești, nu știu, un supererou sau ceva de genul ăsta?
- Supererou?
- Adică, pierzi timpul și salvezi oameni și alte chestii. Iar apoi întrebi de legăturile lui cu MM?
Fața i s-a întunecat brusc.
- Omule, sper că ai un întreg grup de Răzbunători în spate sau așa ceva dacă ai de gând să te pui cu el.
- Asta am vrut să te întreb, spusei eu.
Fața i s-a întunecat brusc.
- Omule, sper că ai un întreg grup de Răzbunători în spate sau așa ceva dacă ai de gând să te pui cu el.
- Asta am vrut să te întreb, spusei eu.
- Oh?
- Edward lucrează pentru un tip pe nume Danny Zuker, corect?
- Știi asta.
- Cine e Danny Zuker?
- Cel mai bolnav tip. Ar omorî un cățeluș dacă i-ar sta în drum. Nici nu-ți vine să crezi, tipul ăsta e nebun de legat. Îl face pe Edward să se pișe-n pantaloni. Pe bune.
Groaznic.
- Pentru cine lucrează Danny?
Puștiul s-a dat o jumătate de pas în spate.
- Nu știi?
- Nu. De asta sunt aici.
- Pe bune?
- Edward lucrează pentru un tip pe nume Danny Zuker, corect?
- Știi asta.
- Cine e Danny Zuker?
- Cel mai bolnav tip. Ar omorî un cățeluș dacă i-ar sta în drum. Nici nu-ți vine să crezi, tipul ăsta e nebun de legat. Îl face pe Edward să se pișe-n pantaloni. Pe bune.
Groaznic.
- Pentru cine lucrează Danny?
Puștiul s-a dat o jumătate de pas în spate.
- Nu știi?
- Nu. De asta sunt aici.
- Pe bune?
- Da.
- Glumeam, amice, că ai fi supererou. Mi-am închipuit, hei, ai văzut că mă bătea de-mi săreau capacele și, nu știu, ești un tip mare și urăști bătăușii și toate alea. N-a fost asta?
- Nu. Am nevoie de informații.
- Sper că una din superputerile tale e că ești antiglonț. Dacă te pui cu tipii ăștia...
- O să fiu atent, îi spusei.
- Nu vreau să fii rănit sau ceva, doar pentru că mi-ai făcut un favor, știi?
- Știu, spusei eu, punându-mi la încercare cel mai bun ton de profesor competent. Doar spune-mi ce știi.
Puștiul a ridicat din umeri.
- Nu vreau să fii rănit sau ceva, doar pentru că mi-ai făcut un favor, știi?
- Știu, spusei eu, punându-mi la încercare cel mai bun ton de profesor competent. Doar spune-mi ce știi.
Puștiul a ridicat din umeri.
- Eddie e agentul de pariuri. Asta e tot. Eu rămân în urmă, iar lui îi place să chinuiască oamenii. Dar e mărunt. După cum am spus, lucrează pentru Danny Z. Danny e mare ștab la MM.
- Ce e MM?
- Mi-aș îndoi nasul cu degetul pentru a-ți arăta ce vreau să spun, dar nasul mă omoară de-a binelea.
Am confirmat dând din cap.
- Așadar, Danny Z e cu Mafia? Asta încerci să spui?
- Nu știu dacă ei îi spun așa. Adică, nu am auzit cuvântul acesta decât în filme foarte vechi și mai știu eu ce. Îți pot spune doar că Danny Z lucrează direct pentru șeful MM. Tipul ăla e o legendă.
- Cum îl cheamă?
- Vorbești serios? Nu știi? Cum trăiești aici și nu știi?
- Nu trăiesc aici.
- A!
- Ai de gând să-mi spui?
- Ți-o datorez. Așa că, da. După cum am spus, Danny Z este mâna dreaptă a lui MM.
- Și ce-i MM?
O femeie în vârstă s-a intercalat între noi.
- Bună, Harold.
El i-a oferit un zâmbet larg.
- Ce e MM?
- Mi-aș îndoi nasul cu degetul pentru a-ți arăta ce vreau să spun, dar nasul mă omoară de-a binelea.
Am confirmat dând din cap.
- Așadar, Danny Z e cu Mafia? Asta încerci să spui?
- Nu știu dacă ei îi spun așa. Adică, nu am auzit cuvântul acesta decât în filme foarte vechi și mai știu eu ce. Îți pot spune doar că Danny Z lucrează direct pentru șeful MM. Tipul ăla e o legendă.
- Cum îl cheamă?
- Vorbești serios? Nu știi? Cum trăiești aici și nu știi?
- Nu trăiesc aici.
- A!
- Ai de gând să-mi spui?
- Ți-o datorez. Așa că, da. După cum am spus, Danny Z este mâna dreaptă a lui MM.
- Și ce-i MM?
O femeie în vârstă s-a intercalat între noi.
- Bună, Harold.
El i-a oferit un zâmbet larg.
- Bună, doamnă H. Cum v-au mers petuniile?
- Ai avut mare dreptate cu așezarea lor în jardinieră. Ești un geniu al aranjamentelor.
- Mulțumesc.
- Ai avut mare dreptate cu așezarea lor în jardinieră. Ești un geniu al aranjamentelor.
- Mulțumesc.
- Dacă ai timp...
- Lăsați-mă doar să termin cu domnul și vin imediat.
Doamna H a plecat târându-și picioarele. Harold a privit-o, zâmbind tot timpul.
- Harold, spusei eu, încercând să-l întorc la subiect, cine e MM?
- Hai, omule, nu citești ziarele? MM. Danny Z îi raportează direct celui mai barosan și mai rău băiat dintre toți: Maxwell Minor.
Ceva a făcut clic. Probabil m-a trădat fața pentru că Harold a spus:
- Hopa, omule, ești OK?
Pulsul o luase razna. Sângele a început să-mi vâjâie în urechi. Aș fi putut să caut pe iPhone, dar chiar aveam nevoie de un ecran mare.
- Am nevoie de un calculator.
- Patronul nu lasă pe nimeni să folosească Internetul aici. E blocat.
I-am mulțumit și am fugit afară. Minor. Mai auzisem numele ăsta, legat cumva de toată povestea. Am condus ca un nebun spre Northern Boulevard. Am găsit aceeași Cybercraft Internet Cafe. Același pierde-vară era în spatele ghișeului. Dacă mă recunoștea, n-o arăta. Erau patru terminale libere. Am pus mâna pe unul și am introdus repede adresa ziarelor locale din New York. Accesând arhivele, am căutat din nou pe cea din 25 mai - ziua de după realizarea fotografiei lui Natalie de către camera de supraveghere. Părea să dureze o veșnicie până să-mi ofere calculatorul rezultatele căutării.
Hai odată, hai...
- Lăsați-mă doar să termin cu domnul și vin imediat.
Doamna H a plecat târându-și picioarele. Harold a privit-o, zâmbind tot timpul.
- Harold, spusei eu, încercând să-l întorc la subiect, cine e MM?
- Hai, omule, nu citești ziarele? MM. Danny Z îi raportează direct celui mai barosan și mai rău băiat dintre toți: Maxwell Minor.
Ceva a făcut clic. Probabil m-a trădat fața pentru că Harold a spus:
- Hopa, omule, ești OK?
Pulsul o luase razna. Sângele a început să-mi vâjâie în urechi. Aș fi putut să caut pe iPhone, dar chiar aveam nevoie de un ecran mare.
- Am nevoie de un calculator.
- Patronul nu lasă pe nimeni să folosească Internetul aici. E blocat.
I-am mulțumit și am fugit afară. Minor. Mai auzisem numele ăsta, legat cumva de toată povestea. Am condus ca un nebun spre Northern Boulevard. Am găsit aceeași Cybercraft Internet Cafe. Același pierde-vară era în spatele ghișeului. Dacă mă recunoștea, n-o arăta. Erau patru terminale libere. Am pus mâna pe unul și am introdus repede adresa ziarelor locale din New York. Accesând arhivele, am căutat din nou pe cea din 25 mai - ziua de după realizarea fotografiei lui Natalie de către camera de supraveghere. Părea să dureze o veșnicie până să-mi ofere calculatorul rezultatele căutării.
Hai odată, hai...
Iar apoi titlul a apărut brusc:
FILANTROP ÎMPUȘCAT
Archer Minor executat în propriul birou
Am vrut să strig tare „Evrika!”, dar m-am controlat. Minor. Ah, nu putea fi o coincidență. Am făcut clic pe articol și am citit:
Archer Minor, fiul celebrului șef mafiot Maxwell Minor și avocat pentru drepturile omului, a fost executat azi-noapte în biroul său din blocul-turn de pe Park Avenue, fiind, după câte se pare, victima unui asasinat autorizat de propriul său tată. Cunoscut drept fiul din familia Minor care a dus o viață cinstită, Archer Minor s-a ocupat cu victimele infracțiunilor, mergând atât de departe încât, în ultimele săptămâni, și-a acuzat public tatăl și le-a promis procurorilor că va aduce dovezi despre fărădelegile familiei sale.
FILANTROP ÎMPUȘCAT
Archer Minor executat în propriul birou
Am vrut să strig tare „Evrika!”, dar m-am controlat. Minor. Ah, nu putea fi o coincidență. Am făcut clic pe articol și am citit:
Archer Minor, fiul celebrului șef mafiot Maxwell Minor și avocat pentru drepturile omului, a fost executat azi-noapte în biroul său din blocul-turn de pe Park Avenue, fiind, după câte se pare, victima unui asasinat autorizat de propriul său tată. Cunoscut drept fiul din familia Minor care a dus o viață cinstită, Archer Minor s-a ocupat cu victimele infracțiunilor, mergând atât de departe încât, în ultimele săptămâni, și-a acuzat public tatăl și le-a promis procurorilor că va aduce dovezi despre fărădelegile familiei sale.
Articolul nu avea multe alte detalii. M-am întors la motorul de căutare și m-am uitat după Archer Minor. În săptămâna care a urmat era cel puțin un articol pe zi. Am început să le răsfoiesc căutând un indiciu, o legătură între Archer Minor și Natalie. Un articol publicat la două zile după asasinat mi-a atras atenția:
POLIȚIA DIN NEW YORK CAUTĂ UN MARTOR ÎN ASASINAREA LUI MINOR
O sursă din cadrul poliției din New York a declarat că departamentul caută în acest moment o femeie care ar fi putut asista la asasinarea lui Archer Minor, fiul gangsterului local, transformat în erou. Poliția nu a dorit să comenteze direct. „Verificăm activ multiple piste”, a declarat Anda Olsen, purtătorul de cuvânt al departamentului. „Ne așteptăm să reținem curând un suspect”.
Se potrivea. Sau se potrivea oarecum.
POLIȚIA DIN NEW YORK CAUTĂ UN MARTOR ÎN ASASINAREA LUI MINOR
O sursă din cadrul poliției din New York a declarat că departamentul caută în acest moment o femeie care ar fi putut asista la asasinarea lui Archer Minor, fiul gangsterului local, transformat în erou. Poliția nu a dorit să comenteze direct. „Verificăm activ multiple piste”, a declarat Anda Olsen, purtătorul de cuvânt al departamentului. „Ne așteptăm să reținem curând un suspect”.
Se potrivea. Sau se potrivea oarecum.
Mi-am amintit fotografia aceea cu Natalie făcută în ceea ce părea a fi holul unei clădiri de birouri. OK, și acum? Să asamblez piesele. Cumva, Natalie fusese acolo în noaptea aceea, în biroul de avocatură al lui Minor.
Asta ar explica teama de pe chipul ei. A fugit, sperând că totul va dispărea, dar poliția din New York trebuie să se fi uitat pe înregistrările camerei de supraveghere și să fi descoperit că ea a trecut prin hol.
Mai era ceva important aici, ceva ce îmi scăpa. Am continuat să citesc:
Când a fost întrebată de mobilul crimei, Olsen a spus: „Credem că Archer Minor a fost ucis pentru că dorea să facă ce trebuie”. Astăzi, primarul Bloomberg l-a numit pe Archer Minor erou. „A desconsiderat numele și istoria familiei pentru a deveni unul dintre marii new-yorkezi. Nu vom uita niciodată munca lui neobosită în sprijinul victimelor și pentru aducerea în fața instanței a celor care comit infracțiuni violente”.
Mulți se întreabă de ce Archer Minor, care pusese recent sub acuzare pe tatăl și celebrul lui sindicat de crimă organizată, cunoscut drept MM, nu a fost pus sub protecție. „Așa a dorit el”, a spus Olsen. O sursă apropiată de văduva lui Minor a spus că soțul ei muncise întreaga viață pentru a compensa crimele tatălui. „Archer a pornit la drum dorindu-și doar o bună educație și un comportament corect”, a spus sursa, „dar, oricât de rapid ar fi acționat, tot ceea ce a făcut Archer nu a putut fi niciodată suficient pentru a scăpa de această hidoasă umbră”.
Nu s-a întâmplat din lipsă de străduință. Archer Minor a fost un avocat protestatar ai drepturilor victimelor. După ce a absolvit Columbia Law School, a lucrat îndeaproape cu profesioniști din domeniul justiției. A reprezentat victimele infracțiunilor violente, a încercat să obțină pedepse mai mari pentru cei condamnați și compensarea suferinței clienților săi.
Mai era ceva important aici, ceva ce îmi scăpa. Am continuat să citesc:
Când a fost întrebată de mobilul crimei, Olsen a spus: „Credem că Archer Minor a fost ucis pentru că dorea să facă ce trebuie”. Astăzi, primarul Bloomberg l-a numit pe Archer Minor erou. „A desconsiderat numele și istoria familiei pentru a deveni unul dintre marii new-yorkezi. Nu vom uita niciodată munca lui neobosită în sprijinul victimelor și pentru aducerea în fața instanței a celor care comit infracțiuni violente”.
Mulți se întreabă de ce Archer Minor, care pusese recent sub acuzare pe tatăl și celebrul lui sindicat de crimă organizată, cunoscut drept MM, nu a fost pus sub protecție. „Așa a dorit el”, a spus Olsen. O sursă apropiată de văduva lui Minor a spus că soțul ei muncise întreaga viață pentru a compensa crimele tatălui. „Archer a pornit la drum dorindu-și doar o bună educație și un comportament corect”, a spus sursa, „dar, oricât de rapid ar fi acționat, tot ceea ce a făcut Archer nu a putut fi niciodată suficient pentru a scăpa de această hidoasă umbră”.
Nu s-a întâmplat din lipsă de străduință. Archer Minor a fost un avocat protestatar ai drepturilor victimelor. După ce a absolvit Columbia Law School, a lucrat îndeaproape cu profesioniști din domeniul justiției. A reprezentat victimele infracțiunilor violente, a încercat să obțină pedepse mai mari pentru cei condamnați și compensarea suferinței clienților săi.
Poliția din New York nu dorește să speculeze, dar o speculație răspândită, deși șocantă, este aceea că Maxwell Minor a aranjat asasinarea propriului fiu. Maxwell Minor nu a negat direct acuzația, dar a transmis următorul comunicat: „Familia mea și cu mine suntem devastați de dispariția fiului meu Archer. Cer presei să-mi lase familia să-i deplângă moartea în liniște”.
M-am lins pe buze și am accesat „pagina următoare”. Când am văzut fotografia lui Maxwell Minor, nu am fost câtuși de puțin surprins. Era bărbatul cu mustață subțire de la înmormântarea lui Otto Devereaux.
Cercul se închidea acum.
Mi-am dat seama că îmi țineam respirația. M-am lăsat pe spate și am încercat să mă relaxez o clipă. Mi-am pus mâinile în spatele capului și am închis ochii. Diagrama mea mentală cu cronologii/conexiuni avea tot felul de liniuțe noi pe ea. Natalie fusese acolo în noaptea când s-a săvârșit asasinatul mult trâmbițat împotriva lui Archer Minor. Fusese martoră la crimă, am speculat. La un moment dat, poliția din New York și-a dat seama că Natalie apărea în fotografia camerei de supraveghere. Natalie, temându-se pentru viața ei, decisese să se ascundă.
Aveam să continui verificările, dar era un pariu destul de sigur că nimeni nu fusese condamnat pentru asasinarea lui Archer Minor. Acela era motivul pentru care poliția din New York, după toți acești ani, încă o căuta pe Natalie.
Așadar, ce se întâmplase apoi?
Natalie a luat legătura cu Fresh Start. Cum s-a întâmplat asta? Nu aveam nicio idee. Dar, sincer, cum se putea lua legătura cu Fresh Start?
Organizația era cu ochii în patru, presupun. Așa cum s-a întâmplat cu Benedict, născut Jamal. Îi abordau pe cei care simțeau că aveau nevoie și meritau ajutorul lor.
În sfârșit, Natalie a fost trimisă la Colonia Reîncărcării Creative, care era, cel puțin parțial, un paravan pentru organizație. Unul strălucit, aș putea adăuga. Poate că unii dintre participanți erau cu adevărat acolo din motive artistice. Cu siguranță Natalie era capabilă să le facă pe ambele.
M-am lins pe buze și am accesat „pagina următoare”. Când am văzut fotografia lui Maxwell Minor, nu am fost câtuși de puțin surprins. Era bărbatul cu mustață subțire de la înmormântarea lui Otto Devereaux.
Cercul se închidea acum.
Mi-am dat seama că îmi țineam respirația. M-am lăsat pe spate și am încercat să mă relaxez o clipă. Mi-am pus mâinile în spatele capului și am închis ochii. Diagrama mea mentală cu cronologii/conexiuni avea tot felul de liniuțe noi pe ea. Natalie fusese acolo în noaptea când s-a săvârșit asasinatul mult trâmbițat împotriva lui Archer Minor. Fusese martoră la crimă, am speculat. La un moment dat, poliția din New York și-a dat seama că Natalie apărea în fotografia camerei de supraveghere. Natalie, temându-se pentru viața ei, decisese să se ascundă.
Aveam să continui verificările, dar era un pariu destul de sigur că nimeni nu fusese condamnat pentru asasinarea lui Archer Minor. Acela era motivul pentru care poliția din New York, după toți acești ani, încă o căuta pe Natalie.
Așadar, ce se întâmplase apoi?
Natalie a luat legătura cu Fresh Start. Cum s-a întâmplat asta? Nu aveam nicio idee. Dar, sincer, cum se putea lua legătura cu Fresh Start?
Organizația era cu ochii în patru, presupun. Așa cum s-a întâmplat cu Benedict, născut Jamal. Îi abordau pe cei care simțeau că aveau nevoie și meritau ajutorul lor.
În sfârșit, Natalie a fost trimisă la Colonia Reîncărcării Creative, care era, cel puțin parțial, un paravan pentru organizație. Unul strălucit, aș putea adăuga. Poate că unii dintre participanți erau cu adevărat acolo din motive artistice. Cu siguranță Natalie era capabilă să le facă pe ambele.
Vorbesc despre o ascunzătoare la vedere. Probabil că lui Natalie i s-a spus să se ascundă acolo până când vedeau cum se desfășoară cazul Archer Minor. Poate că polițiștii puteau face o arestare fără ea, iar apoi se putea întoarce la viața ei normală. Poate că poliția din New York nu a identificat sau, cel puțin, nu reușise încă să identifice femeia din fotografie. În sfârșit. Speculam, dar probabil eram pe-aproape.
La un moment dat, realitatea și-a ridicat capul urât, zdrobind și ucigând orice speranță de a rămâne pe loc cu noul ei iubit. Alegerea a devenit clară: dispariția sau moartea.
Așa că a dispărut.
Am mai citit câteva articole despre acest caz, dar nu erau multe noutăți.
Archer Minor era portretizat ca un erou enigmatic. Fusese crescut pentru a fi cel mai rău dintre cei răi. Fratele lui mai mare fusese executat în „stil gangsteresc”, după cum spuneau ziarele, când Archer era încă la facultate.
Apoi Archer ar fi trebuit să preia afacerile familiei. Aproape că îmi aminteau de filmul Nașul, cu excepția faptului că fiul bun din acest caz nu cedase niciodată. Archer Minor nu doar că a refuzat categoric să se alăture MM, dar a lucrat neobosit să o doboare.
Din nou m-am întrebat ce a împins-o pe draga mea Natalie să fie în biroul acela de avocatură noaptea târziu. Putea să-i fi fost clientă, m-am gândit, dar asta nu ar explica faptul că era atât de târziu. Poate că îl cunoștea pe Archer Minor, dar nu aveam idee cum. Eram pe punctul de a renunța la pista aceasta, de a-i cataloga vizita drept întâmplătoare, când am citit un necrolog mic, fără culori.
La un moment dat, realitatea și-a ridicat capul urât, zdrobind și ucigând orice speranță de a rămâne pe loc cu noul ei iubit. Alegerea a devenit clară: dispariția sau moartea.
Așa că a dispărut.
Am mai citit câteva articole despre acest caz, dar nu erau multe noutăți.
Archer Minor era portretizat ca un erou enigmatic. Fusese crescut pentru a fi cel mai rău dintre cei răi. Fratele lui mai mare fusese executat în „stil gangsteresc”, după cum spuneau ziarele, când Archer era încă la facultate.
Apoi Archer ar fi trebuit să preia afacerile familiei. Aproape că îmi aminteau de filmul Nașul, cu excepția faptului că fiul bun din acest caz nu cedase niciodată. Archer Minor nu doar că a refuzat categoric să se alăture MM, dar a lucrat neobosit să o doboare.
Din nou m-am întrebat ce a împins-o pe draga mea Natalie să fie în biroul acela de avocatură noaptea târziu. Putea să-i fi fost clientă, m-am gândit, dar asta nu ar explica faptul că era atât de târziu. Poate că îl cunoștea pe Archer Minor, dar nu aveam idee cum. Eram pe punctul de a renunța la pista aceasta, de a-i cataloga vizita drept întâmplătoare, când am citit un necrolog mic, fără culori.
Ce mama...?
Pur și simplu a trebuit să-mi închid ochii, să mi-i frec și abia apoi să citesc necrologul de la început. Pentru că nu era posibil. Chiar atunci când lucrurile păreau să aibă sens - chiar atunci când credeam că fac progrese - am fost din nou pocnit în punctul cel mai slab:
Archer Minor, 41 de ani, din Manhattan, anterior din Flushing, Queens, New York. Domnul Minor a fost asociat principal al cabinetului de avocatură Pashaian, Dressner și Rosenburgh, aflat în Lock-Horne Building la adresa 245 Park Avenue din New York.
Archer a primit multe distincții și elogii pentru activitatea sa caritabilă. A frecventat cursurile școlii Saint Francis Prep și a absolvit Colegiul Lanford summa cum laude...
Archer a primit multe distincții și elogii pentru activitatea sa caritabilă. A frecventat cursurile școlii Saint Francis Prep și a absolvit Colegiul Lanford summa cum laude...
Capitolul 30
Am auzit-o pe doamna Dinsmore oftând la telefon.
- Nu erai parcă suspendat?
- Ți-a fost dor de mine. Recunoaște.
Chiar și în mijlocul acestei combinații tot mai complicate de groază și confuzie, doamna Dinsmore mă făcea să mă simt cu picioarele pe pământ. Existau puține constante. Tachinarea doamnei Dinsmore era una dintre ele.
Era liniștitor pentru mine să mă țin de varianta mea de ritual, în timp ce restul lumii continua să se învârtă nebunește.
- Probabil că suspendarea include contactarea personalului auxiliar al colegiului, spuse doamna Dinsmore.
- Chiar dacă e doar sex la telefon?
Îi simțeam privirea dezaprobatoare de la o distanță de 160 de mile.
- Ce vrei, glumețule?
- Am nevoie de o mare favoare, îi răspunsei eu.
- Și în schimb?
- Nu ai auzit ce-am spus de sex la telefon?
- Jake?
Nu cred că m-a numit vreodată pe numele mic.
- Da?
Vocea i-a devenit brusc duioasă.
- Ce se întâmplă? Suspendarea nu-ți stă bine. Ești un model de urmat aici.
- E o poveste foarte lungă.
- M-ai întrebat de fiica profesorului Kleiner. Cea de care ești îndrăgostit.
- Da.
- Nu erai parcă suspendat?
- Ți-a fost dor de mine. Recunoaște.
Chiar și în mijlocul acestei combinații tot mai complicate de groază și confuzie, doamna Dinsmore mă făcea să mă simt cu picioarele pe pământ. Existau puține constante. Tachinarea doamnei Dinsmore era una dintre ele.
Era liniștitor pentru mine să mă țin de varianta mea de ritual, în timp ce restul lumii continua să se învârtă nebunește.
- Probabil că suspendarea include contactarea personalului auxiliar al colegiului, spuse doamna Dinsmore.
- Chiar dacă e doar sex la telefon?
Îi simțeam privirea dezaprobatoare de la o distanță de 160 de mile.
- Ce vrei, glumețule?
- Am nevoie de o mare favoare, îi răspunsei eu.
- Și în schimb?
- Nu ai auzit ce-am spus de sex la telefon?
- Jake?
Nu cred că m-a numit vreodată pe numele mic.
- Da?
Vocea i-a devenit brusc duioasă.
- Ce se întâmplă? Suspendarea nu-ți stă bine. Ești un model de urmat aici.
- E o poveste foarte lungă.
- M-ai întrebat de fiica profesorului Kleiner. Cea de care ești îndrăgostit.
- Da.
- Încă o cauți?
- Da.
- Suspendarea ta are legătură cu asta?
- Are.
Tăcere. Apoi doamna Dinsmore și-a dres glasul.
- Ce-ți trebuie, profesore Fisher?
- Dosarul unui student.
- Din nou?
- Da.
- Ai nevoie de permisiunea studentului, spuse doamna Dinsmore. Ți-am spus data trecută.
- Și, la fel ca data trecută, studentul a murit.
- Oh, spuse ea. Cum se numește?
- Archer Minor.
A fost o pauză.
- L-ai cunoscut? o întrebai.
- Ca student, nu.
- Dar?
- Da.
- Suspendarea ta are legătură cu asta?
- Are.
Tăcere. Apoi doamna Dinsmore și-a dres glasul.
- Ce-ți trebuie, profesore Fisher?
- Dosarul unui student.
- Din nou?
- Da.
- Ai nevoie de permisiunea studentului, spuse doamna Dinsmore. Ți-am spus data trecută.
- Și, la fel ca data trecută, studentul a murit.
- Oh, spuse ea. Cum se numește?
- Archer Minor.
A fost o pauză.
- L-ai cunoscut? o întrebai.
- Ca student, nu.
- Dar?
- Dar îmi amintesc că am citit în Lanford News că a fost ucis acum câțiva ani.
- Acum șase ani, spusei eu.
Am pornit mașina, rămânând cu telefonul la ureche.
- Lasă-mă să văd dacă înțeleg, spuse doamna Dinsmore. O cauți pe Natalie Avery, corect?
- Corect.
- Și, în această căutare, ai avut nevoie să te uiți în dosarele personale nu ale unuia, ci a doi studenți uciși.
Destul de ciudat, nu mă gândisem la asta din această perspectivă.
- Presupun că așa e, spusei eu.
- Dacă nu sunt prea îndrăzneață, parcă n-ar părea chiar o poveste de dragoste.
Am tăcut. Au trecut câteva secunde.
- O să te sun eu înapoi, spuse doamna Dinsmore înainte să închidă.
- Acum șase ani, spusei eu.
Am pornit mașina, rămânând cu telefonul la ureche.
- Lasă-mă să văd dacă înțeleg, spuse doamna Dinsmore. O cauți pe Natalie Avery, corect?
- Corect.
- Și, în această căutare, ai avut nevoie să te uiți în dosarele personale nu ale unuia, ci a doi studenți uciși.
Destul de ciudat, nu mă gândisem la asta din această perspectivă.
- Presupun că așa e, spusei eu.
- Dacă nu sunt prea îndrăzneață, parcă n-ar părea chiar o poveste de dragoste.
Am tăcut. Au trecut câteva secunde.
- O să te sun eu înapoi, spuse doamna Dinsmore înainte să închidă.
Clădirea azilului Hyde Park semăna cu un hotel Marriott Courtyard.
Unul drăguț, sunt de acord, elegant, cu unul din acele foișoare victoriene în față, dar totul părea izbitor de standardizat, impersonal, prefabricat. Principala clădire avea trei etaje, cu turnulețe false pe colțuri.
Pe un indicator supradimensionat se putea citit: INTRAREA ÎN AZIL. Am urmat drumul, am urcat pe o rampă pentru scaune cu rotile și am deschis ușa.
Femeia de la recepție avea un coc în stil stup de albine, ca o cască, întâlnit ultima dată în 1964, la soția unui senator. Mi-a trântit un zâmbet atât de lemnos, încât aș fi putut bate în el să nu am ghinion.
- Vă pot ajuta?
Unul drăguț, sunt de acord, elegant, cu unul din acele foișoare victoriene în față, dar totul părea izbitor de standardizat, impersonal, prefabricat. Principala clădire avea trei etaje, cu turnulețe false pe colțuri.
Pe un indicator supradimensionat se putea citit: INTRAREA ÎN AZIL. Am urmat drumul, am urcat pe o rampă pentru scaune cu rotile și am deschis ușa.
Femeia de la recepție avea un coc în stil stup de albine, ca o cască, întâlnit ultima dată în 1964, la soția unui senator. Mi-a trântit un zâmbet atât de lemnos, încât aș fi putut bate în el să nu am ghinion.
- Vă pot ajuta?
Am zâmbit și mi-am întins larg brațele. Citisem undeva că acest gest te face să pari mai deschis și mai de încredere, în timp ce brațele încrucișate te fac să pari exact opusul. Nu știam dacă e adevărat. Mă simțeam de parcă aș fi putut să mă reped la cineva să-l duc departe.
- Am venit s-o văd pe Sylvia Avery, spusei eu.
- Sunteți așteptat? întrebă Stup de Albine.
- Nu, nu cred. Pur și simplu eram prin apropiere.
A părut neîncrezătoare. Nu o puteam învinovăți. Mă îndoiesc să fie prea mulți oameni care vin pe neașteptate pe la aziluri.
- Vă deranjează dacă semnați?
- Deloc.
A întors spre mine o imensă carte de oaspeți, genul pe care îl asociez de obicei cu nunțile, înmormântările și hotelurile din filmele vechi și mi-a înmânat o pană mare de scris. M-am semnat. Femeia a întors cartea de oaspeți spre ea.
- Sunteți așteptat? întrebă Stup de Albine.
- Nu, nu cred. Pur și simplu eram prin apropiere.
A părut neîncrezătoare. Nu o puteam învinovăți. Mă îndoiesc să fie prea mulți oameni care vin pe neașteptate pe la aziluri.
- Vă deranjează dacă semnați?
- Deloc.
A întors spre mine o imensă carte de oaspeți, genul pe care îl asociez de obicei cu nunțile, înmormântările și hotelurile din filmele vechi și mi-a înmânat o pană mare de scris. M-am semnat. Femeia a întors cartea de oaspeți spre ea.
- Domnul Fisher, spuse, citind numele foarte rar. S-a uitat în sus la mine și a clipit. Vă pot întreba de unde o cunoașteți pe Miss Avery?
- Prin fiica ei Natalie. M-am gândit că va fi o vizită plăcută.
- Sunt sigur că Sylvia va aprecia. Stup de albine a făcut cu mâna spre stânga. Salonul nostru e disponibil și bucuros de oaspeți. E în regulă dacă vă întâlniți acolo?
Bucuros de oaspeți?
- Sunt sigur că Sylvia va aprecia. Stup de albine a făcut cu mâna spre stânga. Salonul nostru e disponibil și bucuros de oaspeți. E în regulă dacă vă întâlniți acolo?
Bucuros de oaspeți?
- Desigur, răspunsei eu.
Stup de albine s-a ridicat.
- Mă întorc imediat. Faceți-vă comod.
M-am mutat în salonul disponibil și bucuros de oaspeți. Mi-am dat seama care-i treaba. Stup de Albine voia ca întâlnirea să aibă loc într-un spațiu public în caz că nu eram de încredere. Era de înțeles. Paza bună trece primejdia rea și așa mai departe. Canapelele păreau destul de plăcute, la fel imprimeurile lor florale, dar, totuși, nu arătau a ceva care te face să te simți confortabil. Nimic de aici nu arăta așa. Decorul părea acela al unei case model, amenajate perfect pentru a scoate în evidență elementele pozitive, dar mirosul de antiseptic, de detergent industrial și - da, îndrăznesc să spun - de bătrânețe era inconfundabil.
O femeie cu un baston și un halat de baie zdrențăros stătea în picioare într-un colț. Vorbea cu zidul, gesticulând frenetic.
Noul meu telefon de unică folosință a început să sune. M-am uitat la numele apelantului, dar dădusem acest număr unei singure persoane: doamna Dinsmore. Era un indicator care interzicea folosirea telefoanelor mobile, dar, așa cum am aflat din propria mea experiență, uneori trăiesc la limită.
M-am dus într-un colț, m-am întors cu fața la zid, în stilul bătrânei cu baston, și am șoptit:
- Alo?
Stup de albine s-a ridicat.
- Mă întorc imediat. Faceți-vă comod.
M-am mutat în salonul disponibil și bucuros de oaspeți. Mi-am dat seama care-i treaba. Stup de Albine voia ca întâlnirea să aibă loc într-un spațiu public în caz că nu eram de încredere. Era de înțeles. Paza bună trece primejdia rea și așa mai departe. Canapelele păreau destul de plăcute, la fel imprimeurile lor florale, dar, totuși, nu arătau a ceva care te face să te simți confortabil. Nimic de aici nu arăta așa. Decorul părea acela al unei case model, amenajate perfect pentru a scoate în evidență elementele pozitive, dar mirosul de antiseptic, de detergent industrial și - da, îndrăznesc să spun - de bătrânețe era inconfundabil.
O femeie cu un baston și un halat de baie zdrențăros stătea în picioare într-un colț. Vorbea cu zidul, gesticulând frenetic.
Noul meu telefon de unică folosință a început să sune. M-am uitat la numele apelantului, dar dădusem acest număr unei singure persoane: doamna Dinsmore. Era un indicator care interzicea folosirea telefoanelor mobile, dar, așa cum am aflat din propria mea experiență, uneori trăiesc la limită.
M-am dus într-un colț, m-am întors cu fața la zid, în stilul bătrânei cu baston, și am șoptit:
- Alo?
- Am dosarul lui Archer Minor, spuse doamna Dinsmore. Vrei să ți-l trimit prin e-mail?
- Ar fi grozav. Îl ai în față?
- Da.
- E ceva neobișnuit la el?
- Nu m-am uitat încă în el. Neobișnuit în ce sens?
- Vrei să arunci o privire?
- Ce să caut?
M-am gândit.
- Ce zici de o legătură între cele două victime? Erau în același dormitor? Au urmat un curs comun?
- Asta e ușor. Nu. Archer Minor a absolvit înainte ca Todd Sanderson să se înmatriculeze aici. Altceva?
Când am făcut socotelile în cap, am simțit o mână rece în piept.
Doamna Dinsmore a spus:
- Mai ești?
Am înghițit în sec.
- Archer Minor era în campus când profesorul Kleiner a fugit?
A urmat o scurtă pauză. Apoi doamna Dinsmore a spus cu o voce pierdută:
- Da.
- E ceva neobișnuit la el?
- Nu m-am uitat încă în el. Neobișnuit în ce sens?
- Vrei să arunci o privire?
- Ce să caut?
M-am gândit.
- Ce zici de o legătură între cele două victime? Erau în același dormitor? Au urmat un curs comun?
- Asta e ușor. Nu. Archer Minor a absolvit înainte ca Todd Sanderson să se înmatriculeze aici. Altceva?
Când am făcut socotelile în cap, am simțit o mână rece în piept.
Doamna Dinsmore a spus:
- Mai ești?
Am înghițit în sec.
- Archer Minor era în campus când profesorul Kleiner a fugit?
A urmat o scurtă pauză. Apoi doamna Dinsmore a spus cu o voce pierdută:
- Cred că ar fi fost în anul I s-au II.
- Poți verifica dacă...?
- Sunt cu un pas înaintea ta.
Auzeam cum erau date paginile. M-am uitat în spate. Din partea cealaltă a încăperii, bătrâna cu baston și halat zdrențăros mi-a făcut sugestiv cu ochiul. I-am făcut și eu la fel de sugestiv. De ce nu?
Apoi doamna Dinsmore a spus:
- Jake?
Din nou mi-a folosit numele mic.
- Da?
- Archer Minor era înscris la un curs al profesorului Kleiner numit Cetățenie și Pluralism. De aici reiese că a primit un A.
Stup de Albine s-a întors, împingând-o pe mama lui Natalie într-un scaun cu rotile. Am recunoscut-o pe Sylvia Avery de la nunta de acum șase ani. Anii nu fuseseră blânzi cu ea nici până atunci și, judecând după ceea ce vedeam acum, situația nu se îmbunătățise.
Cu telefonul încă la ureche, am întrebat-o pe doamna Dinsmore:
- Când?
- Când ce?
- Sunt cu un pas înaintea ta.
Auzeam cum erau date paginile. M-am uitat în spate. Din partea cealaltă a încăperii, bătrâna cu baston și halat zdrențăros mi-a făcut sugestiv cu ochiul. I-am făcut și eu la fel de sugestiv. De ce nu?
Apoi doamna Dinsmore a spus:
- Jake?
Din nou mi-a folosit numele mic.
- Da?
- Archer Minor era înscris la un curs al profesorului Kleiner numit Cetățenie și Pluralism. De aici reiese că a primit un A.
Stup de Albine s-a întors, împingând-o pe mama lui Natalie într-un scaun cu rotile. Am recunoscut-o pe Sylvia Avery de la nunta de acum șase ani. Anii nu fuseseră blânzi cu ea nici până atunci și, judecând după ceea ce vedeam acum, situația nu se îmbunătățise.
Cu telefonul încă la ureche, am întrebat-o pe doamna Dinsmore:
- Când?
- Când ce?
- Când a urmat Archer Minor acel curs?
- Stai să mă uit.
Apoi am auzit un mic icnet al doamnei Dinsmore, dar deja știam răspunsul:
- A fost în semestrul în care profesorul Kleiner a demisionat.
Apoi am auzit un mic icnet al doamnei Dinsmore, dar deja știam răspunsul:
- A fost în semestrul în care profesorul Kleiner a demisionat.
Am încuviințat în gând. De unde și calificativul A. Toată lumea îl primise în semestrul respectiv.
Capul mi s-a învârtit de o mie de ori. Încă amețit, i-am mulțumit doamnei Dinsmore și am închis pe când Stup de Albine mi-o aducea pe Sylvia Avery în scaunul cu rotile. Sperasem că vom fi singuri, dar Stup de Albine a așteptat. Mi-am dres vocea.
- Miss Avery, poate nu vă amintiți de mine...
- Nunta lui Natalie, spuse fără ezitare. Erai tipul îmbufnat pe care l-a părăsit.
M-am uitat spre Stup de Albine. Stup de Albine și-a pus mâna pe umărul Sylviei Avery.
- Ești bine, Sylvia?
- Bineînțeles că sunt bine, se repezi ea. Pleacă și lasă-ne în pace.
Zâmbetul lemnos nici măcar nu s-a clintit, dar, repet, lemnul nu face asta niciodată. Stup de Albine s-a întors la recepție. Ne-a aruncat o privire care parcă spunea Chiar dacă nu stau cu voi, o să vă urmăresc.
- Ești prea înalt, îmi spuse Sylvia Avery.
- Îmi pare rău.
- Să nu-ți pară. Stai naibii jos odată și nu-mi suci gâtul.
- O, spusei eu. Îmi pare rău.
- Iar îți pare rău. Stai jos, stai odată.
M-am așezat pe canapea. M-a studiat puțin.
- Ce vrei?
- Miss Avery, poate nu vă amintiți de mine...
- Nunta lui Natalie, spuse fără ezitare. Erai tipul îmbufnat pe care l-a părăsit.
M-am uitat spre Stup de Albine. Stup de Albine și-a pus mâna pe umărul Sylviei Avery.
- Ești bine, Sylvia?
- Bineînțeles că sunt bine, se repezi ea. Pleacă și lasă-ne în pace.
Zâmbetul lemnos nici măcar nu s-a clintit, dar, repet, lemnul nu face asta niciodată. Stup de Albine s-a întors la recepție. Ne-a aruncat o privire care parcă spunea Chiar dacă nu stau cu voi, o să vă urmăresc.
- Ești prea înalt, îmi spuse Sylvia Avery.
- Îmi pare rău.
- Să nu-ți pară. Stai naibii jos odată și nu-mi suci gâtul.
- O, spusei eu. Îmi pare rău.
- Iar îți pare rău. Stai jos, stai odată.
M-am așezat pe canapea. M-a studiat puțin.
- Ce vrei?
Sylvia Avery părea mică și veștejită în scaunul cu rotile, dar totuși cine pare mare și vânjos în ele? I-am răspuns cu o întrebare.
- Ați mai primit vești de la Natalie?
M-a privit cu suspiciune.
- Cine vrea să știe?
- Păi, eu.
- Primesc vederi din când în când. De ce?
- Dar nu ați văzut-o?
- Nu. Dar e OK, E un spirit liber, știi. Când dai drumul unui spirit liber, își ia zborul. Asta trebuie să facă.
- Cine vrea să știe?
- Păi, eu.
- Primesc vederi din când în când. De ce?
- Dar nu ați văzut-o?
- Nu. Dar e OK, E un spirit liber, știi. Când dai drumul unui spirit liber, își ia zborul. Asta trebuie să facă.
- Știți unde a aterizat spiritul liber?
- Nu te privește, dar trăiește în străinătate. Fericită cu Todd. Aștept cu nerăbdare ca ei doi să aibă și niște copii într-o zi.
Și-a mijit puțin ochii.
- Cum spuneai că te cheamă?
- Nu te privește, dar trăiește în străinătate. Fericită cu Todd. Aștept cu nerăbdare ca ei doi să aibă și niște copii într-o zi.
Și-a mijit puțin ochii.
- Cum spuneai că te cheamă?
- Jake Fisher.
- Ești căsătorit, Jake?
- Nu.
- Ai fost vreodată căsătorit?
- Nu.
- Ai vreo iubită serioasă?
Nu m-am obosit să răspund.
- Rușine.
Sylvia Avery a dat din cap dezaprobator.
- Un bărbat mare și puternic ca tine. Ar trebui să te însori. Ar trebui să oferi siguranță unei fete. Nu ar trebui să fii singur.
Nu-mi plăcea unde ne ducea conversația asta. Era timpul să-i schimb direcția.
- Miss Avery?
- Da?
- Știți cu ce mă ocup?
M-a măsurat cu privirea.
- Arăți ca un fundaș.
- Sunt profesor universitar.
- Ești căsătorit, Jake?
- Nu.
- Ai fost vreodată căsătorit?
- Nu.
- Ai vreo iubită serioasă?
Nu m-am obosit să răspund.
- Rușine.
Sylvia Avery a dat din cap dezaprobator.
- Un bărbat mare și puternic ca tine. Ar trebui să te însori. Ar trebui să oferi siguranță unei fete. Nu ar trebui să fii singur.
Nu-mi plăcea unde ne ducea conversația asta. Era timpul să-i schimb direcția.
- Miss Avery?
- Da?
- Știți cu ce mă ocup?
M-a măsurat cu privirea.
- Arăți ca un fundaș.
- Sunt profesor universitar.
- O!
Mi-am întors corpul astfel încât să-i văd mai bine reacțiile la ceea ce urma să spun:
- Predau științe politice la Colegiul Lanford.
Din obraji i-a dispărut orice urmă de culoare pe care o mai avea.
- Doamnă Kleiner?
- Nu mă numesc așa.
- Totuși, v-ați numit, nu-i așa? Vi l-ați schimbat după ce soțul dumneavoastră a plecat de la Lanford.
Și-a închis ochii.
- Cine ți-a spus asta?
- E o poveste lungă.
- Natalie a povestit ceva?
- Nu, spusei eu. Niciodată. Nici chiar când am dus-o în campus.
- Bine.
Și-a dus la gură mâna tremurândă.
- Doamne, cum de știi toate astea?
- Trebuie să vorbesc cu fostul dumneavoastră soț.
- Ce? Ochii i s-au mărit de groază. O, nu, nu se poate...
- Ce nu se poate?
Stătea acolo, cu mâna la gură, fără să spună nimic.
Sylvia Avery își strângea ochii închiși ca un copilaș care voia să alunge un monstru. M-am uitat peste umărul ei. Stup de Albine se uita cu o curiozitate nedisimulată. Am forțat un zâmbet la fel de fals ca al ei pentru a-i arăta că totul e în regulă.
Vocea Sylviei Avery era o șoaptă.
- De ce dezgropi povestea asta acum?
- Trebuie să vorbesc cu el.
- Predau științe politice la Colegiul Lanford.
Din obraji i-a dispărut orice urmă de culoare pe care o mai avea.
- Doamnă Kleiner?
- Nu mă numesc așa.
- Totuși, v-ați numit, nu-i așa? Vi l-ați schimbat după ce soțul dumneavoastră a plecat de la Lanford.
Și-a închis ochii.
- Cine ți-a spus asta?
- E o poveste lungă.
- Natalie a povestit ceva?
- Nu, spusei eu. Niciodată. Nici chiar când am dus-o în campus.
- Bine.
Și-a dus la gură mâna tremurândă.
- Doamne, cum de știi toate astea?
- Trebuie să vorbesc cu fostul dumneavoastră soț.
- Ce? Ochii i s-au mărit de groază. O, nu, nu se poate...
- Ce nu se poate?
Stătea acolo, cu mâna la gură, fără să spună nimic.
Sylvia Avery își strângea ochii închiși ca un copilaș care voia să alunge un monstru. M-am uitat peste umărul ei. Stup de Albine se uita cu o curiozitate nedisimulată. Am forțat un zâmbet la fel de fals ca al ei pentru a-i arăta că totul e în regulă.
Vocea Sylviei Avery era o șoaptă.
- De ce dezgropi povestea asta acum?
- Trebuie să vorbesc cu el.
- A fost acum mult, mult timp. Știi ce a trebuit să fac pentru a trece peste asta? Știi cât de dureros e?
- Nu vreau să rănesc pe nimeni.
- Nu? Atunci oprește-te. De ce naiba trebuie să-l găsești pe omul acela? Știi ce a însemnat fuga lui pentru Natalie?
Am așteptat, sperând să spună mai mult. Și a spus.
- Trebuie să înțelegi. Julie, ei bine, era mică. Abia dacă își amintește de tatăl ei. Dar Natalie? Nu a trecut niciodată peste asta. Ea nu l-a uitat niciodată.
Și-a dus mâna tremurând din nou spre față. Nu era în apele ei. Am mai așteptat puțin, dar era clar că Sylvia Avery se oprise deocamdată din vorbit.
Am încercat să mă țin tare pe poziție.
- Unde este profesorul Kleiner acum?
- California, spuse ea.
- Unde în California?
- Nu știu.
- În zona Los Angeles? San Francisco? San Diego? E un stat mare.
- Am spus, nu știu. Nu ținem legătura.
- Atunci de unde știți că e în California?
Asta a făcut-o să tacă. Am văzut o umbră fugitivă pe fața ei.
- Nu știu, spuse ea. Poate s-a mutat.
O minciună.
- Le-ați spus fetelor că s-a recăsătorit.
- Nu vreau să rănesc pe nimeni.
- Nu? Atunci oprește-te. De ce naiba trebuie să-l găsești pe omul acela? Știi ce a însemnat fuga lui pentru Natalie?
Am așteptat, sperând să spună mai mult. Și a spus.
- Trebuie să înțelegi. Julie, ei bine, era mică. Abia dacă își amintește de tatăl ei. Dar Natalie? Nu a trecut niciodată peste asta. Ea nu l-a uitat niciodată.
Și-a dus mâna tremurând din nou spre față. Nu era în apele ei. Am mai așteptat puțin, dar era clar că Sylvia Avery se oprise deocamdată din vorbit.
Am încercat să mă țin tare pe poziție.
- Unde este profesorul Kleiner acum?
- California, spuse ea.
- Unde în California?
- Nu știu.
- În zona Los Angeles? San Francisco? San Diego? E un stat mare.
- Am spus, nu știu. Nu ținem legătura.
- Atunci de unde știți că e în California?
Asta a făcut-o să tacă. Am văzut o umbră fugitivă pe fața ei.
- Nu știu, spuse ea. Poate s-a mutat.
O minciună.
- Le-ați spus fetelor că s-a recăsătorit.
- Așa e.
- De unde ați știut?
- Aaron m-a sunat și mi-a spus.
- Credeam că nu vorbiți.
- Nu de multă vreme.
- Cum o cheamă pe soția lui?
- De unde ați știut?
- Aaron m-a sunat și mi-a spus.
- Credeam că nu vorbiți.
- Nu de multă vreme.
- Cum o cheamă pe soția lui?
A scuturat negativ din cap.
- Nu știu. Și nu ți-aș spune nici dacă aș ști.
- De ce nu? OK, înțeleg că pe fetele dumneavoastră le protejați. Dar de ce nu mi-ați spune mie?
Și-a mișcat ochii de la stânga la dreapta. Am decis să-i trântesc un bluf.
- Am verificat registrele de stare civilă, spusei eu. N-ați divorțat niciodată.
Sylvia Avery a scos un mic geamăt. Stup de Albine nu avea cum să-l fi auzit, dar își ciulea urechile ca un câine care auzea un zgomot pe care nimeni altcineva nu putea să-l audă. I-am oferit lui Stup de Albine același zâmbet cu sensul că „totul e bine”.
- Cum s-a recăsătorit soțul dumneavoastră dacă nu ați divorțat niciodată?
- Va trebui să-l întrebi pe el.
- Ce s-a întâmplat, Miss Avery?
A scuturat negativ din cap.
- Las-o baltă.
- Nu cumva a fugit cu o studentă, așa e?
- Așa e, a fugit, spuse ea.
Acum era rândul ei să pară fermă. Dar nu era. Era prea defensivă, prea artificială.
- Da, Aaron a fugit și m-a părăsit.
- Colegiul Lanford este un campus mic, știți asta, nu?
- Desigur că știu. Am trăit acolo șapte ani. Și ce?
- O studentă care abandonează școala pentru a fugi cu un profesor ar face valuri. Părinții ar fi sunat. Ar fi fost ședințe. Ceva. Am verificat registrele. Nimeni nu a renunțat la școală când soțul dumneavoastră a dispărut. Nicio studentă nu a plecat de la cursuri. Nicio studentă nu a lipsit nejustificat.
- Nu știu. Și nu ți-aș spune nici dacă aș ști.
- De ce nu? OK, înțeleg că pe fetele dumneavoastră le protejați. Dar de ce nu mi-ați spune mie?
Și-a mișcat ochii de la stânga la dreapta. Am decis să-i trântesc un bluf.
- Am verificat registrele de stare civilă, spusei eu. N-ați divorțat niciodată.
Sylvia Avery a scos un mic geamăt. Stup de Albine nu avea cum să-l fi auzit, dar își ciulea urechile ca un câine care auzea un zgomot pe care nimeni altcineva nu putea să-l audă. I-am oferit lui Stup de Albine același zâmbet cu sensul că „totul e bine”.
- Cum s-a recăsătorit soțul dumneavoastră dacă nu ați divorțat niciodată?
- Va trebui să-l întrebi pe el.
- Ce s-a întâmplat, Miss Avery?
A scuturat negativ din cap.
- Las-o baltă.
- Nu cumva a fugit cu o studentă, așa e?
- Așa e, a fugit, spuse ea.
Acum era rândul ei să pară fermă. Dar nu era. Era prea defensivă, prea artificială.
- Da, Aaron a fugit și m-a părăsit.
- Colegiul Lanford este un campus mic, știți asta, nu?
- Desigur că știu. Am trăit acolo șapte ani. Și ce?
- O studentă care abandonează școala pentru a fugi cu un profesor ar face valuri. Părinții ar fi sunat. Ar fi fost ședințe. Ceva. Am verificat registrele. Nimeni nu a renunțat la școală când soțul dumneavoastră a dispărut. Nicio studentă nu a plecat de la cursuri. Nicio studentă nu a lipsit nejustificat.
Din nou a fost un bluf, dar unul bun. Campusurile mici ca Lanford nu păstrează bine secretele. Dacă o studentă ar fugi cu un profesor, toată lumea, mai ales doamna Dinsmore, i-ar cunoaște numele.
- Poate a fost la Strickland. Colegiul acela de stat mai jos pe stradă. Cred că mergea acolo.
- Nu a fost așa, îi replicai eu.
- Te rog, spuse Miss Avery. Ce încerci să faci?
- Soțul dumneavoastră a dispărut. Iar apoi, după 25 de ani, la fel s-a întâmplat și cu fiica dumneavoastră.
Asta i-a atras atenția.
- Ce?
A scuturat capul de la stânga la dreapta cu prea multă fermitate, amintindu-mi de un copil încăpățânat.
- Ți-am spus. Natalie trăiește în străinătate.
- Nu, doamnă Avery. Nu trăiește acolo. Nu s-a măritat niciodată cu Todd. A fost un șiretlic. Todd era deja căsătorit. Cineva l-a ucis cu o săptămână și ceva în urmă.
Bomba asta a fost prea mult. Capul Sylviei Avery s-a lăsat mai întâi într-o parte, iar apoi în jos, de parcă gâtul i s-ar fi transformat în cauciuc.
În spatele ei, am văzut-o pe Stup de Albine ridicând telefonul. Își ținea ochii pe mine și a început să vorbească cu cineva. Zâmbetul lemnos dispăruse.
- Natalie a fost o fată atât de fericită.
Încă își ținea capul jos, iar bărbia în piept.
- Nu-ți poți imagina. Sau poate că da. Ai iubit-o. Ai văzut cum era cu adevărat, dar asta a fost mult mai târziu. După ce și-a revenit complet.
- De la ce și-a revenit?
- Vezi, când Natalie era mică, Dumnezeule, trăia pentru tatăl ei. Intra pe ușă după cursuri, iar ea alerga la el și țipa de fericire.
- Poate a fost la Strickland. Colegiul acela de stat mai jos pe stradă. Cred că mergea acolo.
- Nu a fost așa, îi replicai eu.
- Te rog, spuse Miss Avery. Ce încerci să faci?
- Soțul dumneavoastră a dispărut. Iar apoi, după 25 de ani, la fel s-a întâmplat și cu fiica dumneavoastră.
Asta i-a atras atenția.
- Ce?
A scuturat capul de la stânga la dreapta cu prea multă fermitate, amintindu-mi de un copil încăpățânat.
- Ți-am spus. Natalie trăiește în străinătate.
- Nu, doamnă Avery. Nu trăiește acolo. Nu s-a măritat niciodată cu Todd. A fost un șiretlic. Todd era deja căsătorit. Cineva l-a ucis cu o săptămână și ceva în urmă.
Bomba asta a fost prea mult. Capul Sylviei Avery s-a lăsat mai întâi într-o parte, iar apoi în jos, de parcă gâtul i s-ar fi transformat în cauciuc.
În spatele ei, am văzut-o pe Stup de Albine ridicând telefonul. Își ținea ochii pe mine și a început să vorbească cu cineva. Zâmbetul lemnos dispăruse.
- Natalie a fost o fată atât de fericită.
Încă își ținea capul jos, iar bărbia în piept.
- Nu-ți poți imagina. Sau poate că da. Ai iubit-o. Ai văzut cum era cu adevărat, dar asta a fost mult mai târziu. După ce și-a revenit complet.
- De la ce și-a revenit?
- Vezi, când Natalie era mică, Dumnezeule, trăia pentru tatăl ei. Intra pe ușă după cursuri, iar ea alerga la el și țipa de fericire.
Într-un final, Sylvia Avery și-a ridicat capul. Pe chip avea un zâmbet distant, iar în privire avea amintirile acelea vechi.
- Aaron o ridica și o învârtea, iar ea râdea atât de tare...
Clătină din cap.
- La naiba, eram așa de fericiți.
- Ce s-a întâmplat, Miss Avery?
- A fugit.
- De ce?
A scuturat capul.
- Nu contează.
- Ba da, desigur.
- Biata Natalie. Nu a putut uita, iar acum...
- Acum ce?
- Nu înțelegi. N-o să poți înțelege niciodată.
- Atunci faceți-mă să înțeleg.
- De ce? Cine naiba ești tu?
- Sunt omul care o iubește, îi spusei. Sunt omul pe care îl iubește.
Nu a știut cum să reacționeze la asta. Încă își ținea ochii în podea, aproape ca și cum nu mai avea forță să-și ridice nici măcar privirea.
- Când tatăl ei a fugit, Natalie s-a schimbat. S-a închis în ea. Mi-am pierdut fetița. A fost ca și cum Aaron i-a luat fericirea cu el. N-a putut accepta. De ce s-o abandoneze tatăl ei? Cu ce a greșit? De ce n-o mai iubea?
- Aaron o ridica și o învârtea, iar ea râdea atât de tare...
Clătină din cap.
- La naiba, eram așa de fericiți.
- Ce s-a întâmplat, Miss Avery?
- A fugit.
- De ce?
A scuturat capul.
- Nu contează.
- Ba da, desigur.
- Biata Natalie. Nu a putut uita, iar acum...
- Acum ce?
- Nu înțelegi. N-o să poți înțelege niciodată.
- Atunci faceți-mă să înțeleg.
- De ce? Cine naiba ești tu?
- Sunt omul care o iubește, îi spusei. Sunt omul pe care îl iubește.
Nu a știut cum să reacționeze la asta. Încă își ținea ochii în podea, aproape ca și cum nu mai avea forță să-și ridice nici măcar privirea.
- Când tatăl ei a fugit, Natalie s-a schimbat. S-a închis în ea. Mi-am pierdut fetița. A fost ca și cum Aaron i-a luat fericirea cu el. N-a putut accepta. De ce s-o abandoneze tatăl ei? Cu ce a greșit? De ce n-o mai iubea?
Mi-am închipuit imaginea, Natalie a mea pe când era o copilă, simțindu-se pierdută și abandonată de propriul tată. Simțeam durerea în piept.
- A avut probleme legate de încredere multă vreme. Nici n-ai idee. I-a respins pe toți, dar, totuși, nu și-a pierdut speranța.
Miss Avery s-a uitat în sus la mine.
- Știi ce înseamnă speranța, Jake?
- Cred că da, îi răspunsei eu.
- E cel mai crud lucru din lume. Moartea e mai bună. Când ești mort, durerea încetează. Dar speranța te înalță mereu tot mai sus, doar pentru a te trânti de pământ. Speranța îți leagănă sufletul în mâinile ei, iar apoi îl zdrobește cu pumnul. La nesfârșit. Nu încetează niciodată. Asta face speranța.
Și-a pus mâinile în poală și m-a privit intens.
- Așa că, vezi, am încercat să-i iau speranța.
Am dat din cap înțelegător.
- Ați încercat s-o faceți pe Natalie să-și uite tatăl, spusei eu.
- Da.
- Spunându-i că a fugit și v-a abandonat pe toate trei.
Ochii au început să i se umezească.
- Am crezut că așa e mai bine. Înțelegi? M-am gândit că asta o va face pe Natalie să-l uite.
- I-ați spus lui Natalie că tatăl ei s-a recăsătorit, spusei eu. I-ați spus că are alți copii. Dar totul a fost o minciună, nu-i așa?
- A avut probleme legate de încredere multă vreme. Nici n-ai idee. I-a respins pe toți, dar, totuși, nu și-a pierdut speranța.
Miss Avery s-a uitat în sus la mine.
- Știi ce înseamnă speranța, Jake?
- Cred că da, îi răspunsei eu.
- E cel mai crud lucru din lume. Moartea e mai bună. Când ești mort, durerea încetează. Dar speranța te înalță mereu tot mai sus, doar pentru a te trânti de pământ. Speranța îți leagănă sufletul în mâinile ei, iar apoi îl zdrobește cu pumnul. La nesfârșit. Nu încetează niciodată. Asta face speranța.
Și-a pus mâinile în poală și m-a privit intens.
- Așa că, vezi, am încercat să-i iau speranța.
Am dat din cap înțelegător.
- Ați încercat s-o faceți pe Natalie să-și uite tatăl, spusei eu.
- Da.
- Spunându-i că a fugit și v-a abandonat pe toate trei.
Ochii au început să i se umezească.
- Am crezut că așa e mai bine. Înțelegi? M-am gândit că asta o va face pe Natalie să-l uite.
- I-ați spus lui Natalie că tatăl ei s-a recăsătorit, spusei eu. I-ați spus că are alți copii. Dar totul a fost o minciună, nu-i așa?
Sylvia Avery n-a vrut să-mi răspundă. Expresia de pe chipul ei s-a înăsprit.
- Miss Avery?
S-a uitat în sus la mine.
- Lasă-mă în pace.
- Trebuie să știu...
- Nu-mi pasă ce trebuie să știi. Vreau să mă lași în pace.
- Miss Avery?
S-a uitat în sus la mine.
- Lasă-mă în pace.
- Trebuie să știu...
- Nu-mi pasă ce trebuie să știi. Vreau să mă lași în pace.
A început să miște scaunul cu rotile. Am pus mâna pe scaun. Acesta s-a oprit brusc. Pătura de pe genunchi i-a căzut pe podea. Când am privit în jos, mi-am luat mâna de pe scaun fără ca ea să-mi ceară asta. Jumătate din picior îi fusese amputat. Și-a tras pătura la loc, mai încet decât ar fi trebuit. A vrut să văd.
- Diabet, îmi spuse. L-am pierdut acum trei ani.
- Îmi pare rău.
- Crede-mă, n-a fost nimic.
- Diabet, îmi spuse. L-am pierdut acum trei ani.
- Îmi pare rău.
- Crede-mă, n-a fost nimic.
M-am întins din nou spre ea, dar m-a lovit peste mână.
- La revedere, Jake. Lasă-mi familia în pace.
A început să miște scaunul cu rotile. Nu mai aveam de ales. Trebuia să apelez la operațiunea nucleară.
- Vă amintiți un student pe nume Archer Minor?
Scaunul i s-a oprit. Gura i s-a lăsat în jos.
- Archer Minor a fost înscris la cursul soțului dumneavoastră la Lanford, spusei eu. Vi-l amintiți?
- La revedere, Jake. Lasă-mi familia în pace.
A început să miște scaunul cu rotile. Nu mai aveam de ales. Trebuia să apelez la operațiunea nucleară.
- Vă amintiți un student pe nume Archer Minor?
Scaunul i s-a oprit. Gura i s-a lăsat în jos.
- Archer Minor a fost înscris la cursul soțului dumneavoastră la Lanford, spusei eu. Vi-l amintiți?
- Cum...?
Buzele i s-au mișcat, dar niciun cuvânt n-a ieșit timp de câteva clipe. Apoi:
- Te rog.
Dacă vocea îi părea doar speriată înainte, acum era de-a dreptul îngrozită.
- Te rog să renunți.
- Știți, Archer Minor e mort. A fost ucis.
- Îi urez călătorie sprâncenată, spuse ea, după care și-a închis strâns gura, de parcă a regretat cuvinte din clipa în care le-a rostit.
- Vă rog să-mi spuneți ce s-a întâmplat.
- Las-o baltă.
- Nu pot.
- Nu înțeleg ce legătura are asta cu tine. Nu-i treaba ta.
Buzele i s-au mișcat, dar niciun cuvânt n-a ieșit timp de câteva clipe. Apoi:
- Te rog.
Dacă vocea îi părea doar speriată înainte, acum era de-a dreptul îngrozită.
- Te rog să renunți.
- Știți, Archer Minor e mort. A fost ucis.
- Îi urez călătorie sprâncenată, spuse ea, după care și-a închis strâns gura, de parcă a regretat cuvinte din clipa în care le-a rostit.
- Vă rog să-mi spuneți ce s-a întâmplat.
- Las-o baltă.
- Nu pot.
- Nu înțeleg ce legătura are asta cu tine. Nu-i treaba ta.
A dat din cap aprobator.
- Are sens.
- Ce anume?
- Că Natalie s-a îndrăgostit de tine.
- Cum așa?
- Ești un visător, ca tatăl ei. Nici el nu putea renunța. Unii oameni nu pot. Sunt o femeie în vârstă. Ascultă-mă. E o lume murdară, Jake. Unii oameni o vor în alb și negru. Oamenii aceia plătesc un preț. Soțul meu a fost unul dintre ei. Nu a putut renunța. Iar tu, Jake, mergi pe același drum.
Am auzit ecouri îndepărtate din trecutul ei, de la Malcolm Hume și Eban Trainor, precum și de la Benedict. M-am gândit la propriile mele gânduri recente, la ce am simțit când am lovit cu pumnul și când chiar am ucis un om.
- Ce s-a întâmplat cu Archer Minor? o întrebai.
- Nu te lași. O să sapi până când vor muri toți.
- Va rămâne între noi doi, spusei eu. Nu va ieși din camera asta. Doar spuneți-mi.
- Și dacă spun nu?
- Voi continua să sap. Ce s-a întâmplat cu Archer Minor?
- Ce anume?
- Că Natalie s-a îndrăgostit de tine.
- Cum așa?
- Ești un visător, ca tatăl ei. Nici el nu putea renunța. Unii oameni nu pot. Sunt o femeie în vârstă. Ascultă-mă. E o lume murdară, Jake. Unii oameni o vor în alb și negru. Oamenii aceia plătesc un preț. Soțul meu a fost unul dintre ei. Nu a putut renunța. Iar tu, Jake, mergi pe același drum.
Am auzit ecouri îndepărtate din trecutul ei, de la Malcolm Hume și Eban Trainor, precum și de la Benedict. M-am gândit la propriile mele gânduri recente, la ce am simțit când am lovit cu pumnul și când chiar am ucis un om.
- Ce s-a întâmplat cu Archer Minor? o întrebai.
- Nu te lași. O să sapi până când vor muri toți.
- Va rămâne între noi doi, spusei eu. Nu va ieși din camera asta. Doar spuneți-mi.
- Și dacă spun nu?
- Voi continua să sap. Ce s-a întâmplat cu Archer Minor?
Din nou părea că nu e în apele ei, trăgându-se cu degetele de buză ca și acum s-ar fi gândit profund. M-am îndreptat puțin, încercând să-i întâlnesc privirea.
- Știi cum se spune, că așchia nu sare departe de trunchi?
- Da, îi răspunsei.
- Puștiul a încercat. Archer Minor voia să fie așchia care sare și se rostogolește departe. A vrut să fie bun. A vrut să scape de ceea ce era. Aaron a înțeles asta. A încercat să-l ajute.
Și-a aranjat fără grabă pătura în poală.
- Așadar, ce s-a întâmplat?
- Lui Archer i-a fost greu la Lanford. În liceu, tatăl lui putea pune presiune pe profesori. I-au dat numai calificative A. Nu știu dacă a obținut cu adevărat punctajul acela mare de intrare la facultate, la CV-ul lui. Nu știu cum a fost admis, dar, în ce privește studiile, băiatului îi era teribil de greu.
S-a oprit din nou.
- Continuați, vă rog.
- Nu are sens, spuse ea.
Apoi mi-am amintit ceva ce îmi spusese doamna Dinsmore când am întrebat-o inițial de profesorul Kleiner.
- A fost un scandal legat de copiat, nu-i așa?
Limbajul trupului ei mi-a spus că am dat marea lovitură.
- Archer Minor a fost implicat? o întrebai.
Nu mi-a răspuns. Nu era nevoie.
- Miss Avery?
- A cumpărat o lucrare de la un student care absolvise cu un an în urmă. Celălalt student primise calificativul A pe ea. Archer doar a rescris-o și a predat-o ca și cum ar fi fost a lui. N-a schimbat niciun cuvânt. Și-a închipuit că Aaron nu avea cum să-și amintească. Dar Aaron își amintește totul.
Cunoșteam regulile școlii. Tipul acesta de copiat însemna exmatriculare automată de la Lanford.
- Știi cum se spune, că așchia nu sare departe de trunchi?
- Da, îi răspunsei.
- Puștiul a încercat. Archer Minor voia să fie așchia care sare și se rostogolește departe. A vrut să fie bun. A vrut să scape de ceea ce era. Aaron a înțeles asta. A încercat să-l ajute.
Și-a aranjat fără grabă pătura în poală.
- Așadar, ce s-a întâmplat?
- Lui Archer i-a fost greu la Lanford. În liceu, tatăl lui putea pune presiune pe profesori. I-au dat numai calificative A. Nu știu dacă a obținut cu adevărat punctajul acela mare de intrare la facultate, la CV-ul lui. Nu știu cum a fost admis, dar, în ce privește studiile, băiatului îi era teribil de greu.
S-a oprit din nou.
- Continuați, vă rog.
- Nu are sens, spuse ea.
Apoi mi-am amintit ceva ce îmi spusese doamna Dinsmore când am întrebat-o inițial de profesorul Kleiner.
- A fost un scandal legat de copiat, nu-i așa?
Limbajul trupului ei mi-a spus că am dat marea lovitură.
- Archer Minor a fost implicat? o întrebai.
Nu mi-a răspuns. Nu era nevoie.
- Miss Avery?
- A cumpărat o lucrare de la un student care absolvise cu un an în urmă. Celălalt student primise calificativul A pe ea. Archer doar a rescris-o și a predat-o ca și cum ar fi fost a lui. N-a schimbat niciun cuvânt. Și-a închipuit că Aaron nu avea cum să-și amintească. Dar Aaron își amintește totul.
Cunoșteam regulile școlii. Tipul acesta de copiat însemna exmatriculare automată de la Lanford.
- Soțul dumneavoastră l-a raportat?
- I-am spus să nu o facă. I-am spus să-i acorde lui Archer o a doua șansă. Desigur, nu mi-a păsat de a doua șansă. Pur și simplu am știut.
- Știați că familia lui se va înfuria.
- Aaron l-a raportat oricum.
- Cui?
- Președintelui departamentului.
Mi s-a strâns inima.
- Malcolm Hume?
- Da.
M-am lăsat pe spate.
- Ce a spus Malcolm?
- Voia ca Aaron să renunțe. I-a spus să meargă acasă și să se gândească mai bine.
M-am gândit din nou la situația mea cu Eban Trainor. Îmi spusese ceva similar, nu? Malcolm Hume. Nu ajungi să fii secretar de stat fără compromisuri, fără să închei înțelegeri, fără să negociezi condiții și fără să înțelegi că lumea este gri de la un capăt la altul.
- Sunt foarte obosită, Jake.
- Nu înțeleg ceva.
- Las-o baltă.
- Archer Minor nu a fost niciodată raportat. A absolvit summa cum laude.
- Am început să primim telefoane de amenințare. M-a vizitat un bărbat. A intrat în casă când eram în duș. Când am ieșit, pur și simplu stătea pe pat. Ținea în mână poze cu Natalie și Julie. N-a spus nimic. Doar stătea pe pat și ținea pozele. Apoi s-a ridicat și a plecat. Îți poți imagina cum a fost?
- Știați că familia lui se va înfuria.
- Aaron l-a raportat oricum.
- Cui?
- Președintelui departamentului.
Mi s-a strâns inima.
- Malcolm Hume?
- Da.
M-am lăsat pe spate.
- Ce a spus Malcolm?
- Voia ca Aaron să renunțe. I-a spus să meargă acasă și să se gândească mai bine.
M-am gândit din nou la situația mea cu Eban Trainor. Îmi spusese ceva similar, nu? Malcolm Hume. Nu ajungi să fii secretar de stat fără compromisuri, fără să închei înțelegeri, fără să negociezi condiții și fără să înțelegi că lumea este gri de la un capăt la altul.
- Sunt foarte obosită, Jake.
- Nu înțeleg ceva.
- Las-o baltă.
- Archer Minor nu a fost niciodată raportat. A absolvit summa cum laude.
- Am început să primim telefoane de amenințare. M-a vizitat un bărbat. A intrat în casă când eram în duș. Când am ieșit, pur și simplu stătea pe pat. Ținea în mână poze cu Natalie și Julie. N-a spus nimic. Doar stătea pe pat și ținea pozele. Apoi s-a ridicat și a plecat. Îți poți imagina cum a fost?
M-am gândit la Danny Zuker, cum a intrat fraudulos și cum stătea pe patul meu.
- I-ați spus soțului?
- Desigur.
- Și?
Nu s-a grăbit să îmi răspundă la asta.
- Cred că, într-un final, a înțeles pericolul. Dar a fost prea târziu.
- Ce-a făcut?
- Aaron a plecat. De dragul nostru.
Am dat din cap, înțelegând acum.
- Dar nu-i puteați spune asta lui Natalie. Nu puteați spune nimănui. Ar fi fost toți în pericol. Așa că le-ați spus că a fugit. Apoi v-ați mutat și v-ați schimbat numele.
- I-ați spus soțului?
- Desigur.
- Și?
Nu s-a grăbit să îmi răspundă la asta.
- Cred că, într-un final, a înțeles pericolul. Dar a fost prea târziu.
- Ce-a făcut?
- Aaron a plecat. De dragul nostru.
Am dat din cap, înțelegând acum.
- Dar nu-i puteați spune asta lui Natalie. Nu puteați spune nimănui. Ar fi fost toți în pericol. Așa că le-ați spus că a fugit. Apoi v-ați mutat și v-ați schimbat numele.
- Da, recunoscu ea.
Dar ceva îmi scăpa. Îmi scăpau multe, bănuiam. Era ceva ce nu se potrivea aici, ceva ce mă frământa, dar încă nu înțelegeam ce. Cum, de exemplu, s-a întâlnit Natalie cu Archer Minor după 20 de ani?
- Natalie a crezut că tatăl ei a abandonat-o, spusei eu.
Și-a închis ochii.
- Dar ați spus că ea nu voia să renunțe.
- Nu înceta să mă preseze. Era atât de tristă. N-ar fi trebuit să-i spun niciodată așa ceva. Dar ce opțiune aș fi avut? Tot ce am făcut a fost să-mi protejez fetele. Tu nu înțelegi. Nu înțelegi ce trebuie să facă o mamă uneori. Trebuia să-mi protejez fetele, înțelegi?
- Da, spusei eu.
- Și uite ce s-a întâmplat. Uite ce am făcut.
Și-a acoperit fața cu mâinile și a început să plângă. Bătrâna cu baston și halat de baie zdrențăros a încetat să mai vorbească cu zidul. Stup de Albine arăta de parcă s-ar fi pregătit să intervină.
- Ar fi trebuit să inventez altă poveste. Natalie mă tot presa, vrând să știe ce s-a întâmplat cu tatăl ei. Nu s-a oprit niciodată.
Acum am înțeles.
- Așa că, în cele din urmă, i-ați spus adevărul.
- Îi distrugea viața, nu înțelegi? Să crești și să crezi că tatăl ți-a făcut așa ceva. Avea nevoie de o finalitate. Nu i-am oferit niciodată așa ceva. Așa că, da, în final i-am spus adevărul. I-am spus că tatăl ei o iubește. I-am spus că nu a făcut nimic greșit. I-am spus că nu ar abandona-o niciodată.
Am dat din cap aprobator în timp ce vorbea.
- Așa că i-ați spus de Archer Minor. De aceea a fost acolo în ziua aceea.
N-a spus nimic. Doar plângea. Stup de Albine n-a mai suportat. Pornise spre noi.
Dar ceva îmi scăpa. Îmi scăpau multe, bănuiam. Era ceva ce nu se potrivea aici, ceva ce mă frământa, dar încă nu înțelegeam ce. Cum, de exemplu, s-a întâlnit Natalie cu Archer Minor după 20 de ani?
- Natalie a crezut că tatăl ei a abandonat-o, spusei eu.
Și-a închis ochii.
- Dar ați spus că ea nu voia să renunțe.
- Nu înceta să mă preseze. Era atât de tristă. N-ar fi trebuit să-i spun niciodată așa ceva. Dar ce opțiune aș fi avut? Tot ce am făcut a fost să-mi protejez fetele. Tu nu înțelegi. Nu înțelegi ce trebuie să facă o mamă uneori. Trebuia să-mi protejez fetele, înțelegi?
- Da, spusei eu.
- Și uite ce s-a întâmplat. Uite ce am făcut.
Și-a acoperit fața cu mâinile și a început să plângă. Bătrâna cu baston și halat de baie zdrențăros a încetat să mai vorbească cu zidul. Stup de Albine arăta de parcă s-ar fi pregătit să intervină.
- Ar fi trebuit să inventez altă poveste. Natalie mă tot presa, vrând să știe ce s-a întâmplat cu tatăl ei. Nu s-a oprit niciodată.
Acum am înțeles.
- Așa că, în cele din urmă, i-ați spus adevărul.
- Îi distrugea viața, nu înțelegi? Să crești și să crezi că tatăl ți-a făcut așa ceva. Avea nevoie de o finalitate. Nu i-am oferit niciodată așa ceva. Așa că, da, în final i-am spus adevărul. I-am spus că tatăl ei o iubește. I-am spus că nu a făcut nimic greșit. I-am spus că nu ar abandona-o niciodată.
Am dat din cap aprobator în timp ce vorbea.
- Așa că i-ați spus de Archer Minor. De aceea a fost acolo în ziua aceea.
N-a spus nimic. Doar plângea. Stup de Albine n-a mai suportat. Pornise spre noi.
- Unde este soțul dumneavoastră acum, Miss Avery?
- Nu știu.
- Dar Natalie? Unde e?
- Nici asta nu știu. Jake?
Stup de Albine era lângă ea.
- Cred că ajunge.
Am ignorat-o.
- Da, Miss Avery?
- Renunță. De dragul nostru. Nu fi ca soțul meu.
- Dar Natalie? Unde e?
- Nici asta nu știu. Jake?
Stup de Albine era lângă ea.
- Cred că ajunge.
Am ignorat-o.
- Da, Miss Avery?
- Renunță. De dragul nostru. Nu fi ca soțul meu.
Capitolul 31
Când am ajuns la autostradă, mi-am deschis iPhone-ul.
Nu credeam că mă urmărește cineva, dar, dacă m-ar urmări, m-ar găsi pe Route 287 în apropiere de Palisades Mall. Nu credeam că i-ar ajuta foarte mult. Am tras pe dreapta. Mai aveam încă două e-mailuri și trei apeluri de la Shanta, unul mai urgent ca altul. În total cinci. În primele două e-mailuri, mă ruga politicos s-o contactez. În următoarele două, cererea era mai insistentă.
În ultimul, a aruncat marea momeală:
Către: Jacob Fisher
De la: Shanta Newlin
Jake,
Nu mă mai ignora. Am găsit o legătură importantă între Natalie Avery și Todd Sanderson.
Shanta
Nu credeam că mă urmărește cineva, dar, dacă m-ar urmări, m-ar găsi pe Route 287 în apropiere de Palisades Mall. Nu credeam că i-ar ajuta foarte mult. Am tras pe dreapta. Mai aveam încă două e-mailuri și trei apeluri de la Shanta, unul mai urgent ca altul. În total cinci. În primele două e-mailuri, mă ruga politicos s-o contactez. În următoarele două, cererea era mai insistentă.
În ultimul, a aruncat marea momeală:
Către: Jacob Fisher
De la: Shanta Newlin
Jake,
Nu mă mai ignora. Am găsit o legătură importantă între Natalie Avery și Todd Sanderson.
Shanta
Hopa. Am luat-o pe podul Tappan Zee și am oprit la prima ieșire. Am închis iPhone-ul și am scos unul dintre telefoanele de unică folosință. Am format numărul Shantei și am așteptat. A răspuns la al doilea țârâit.
- Înțeleg, spuse ea. Ești supărat pe mine.
- Ai dat poliției din New York numărul acela de unică folosință. I-ai ajutat să mă localizeze.
- Recunosc, dar am făcut-o pentru o cauză bună. Ai fi putut fi împușcat sau ridicat pentru că te-ai opus arestării.
- Nu m-am opus arestării. Am fugit de niște țicniți care încercau să mă omoare.
- Îl cunosc pe Mulholland. E un tip de treabă. N-am vrut ca vreun cap înfierbântat să tragă asupra ta.
- Pentru ce motiv? Nu aveam de ce să fiu suspect.
- Nu contează, Jake. Nu e nevoie să ai încredere în mine. În regulă. Dar trebuie să vorbim.
Am intrat cu mașina în parcare și am oprit motorul.
- Ai spus că ai găsit o legătură între Natalie Avery și Todd Sanderson.
- Mda.
- Care e legătura?
- Îți spun când vorbim. Personal.
Am reflectat.
- Ascultă, Jake, FBI a vrut să te aresteze pentru a te supune unui interogatoriu complet. Le-am spus că mai bine mă ocup eu în locul lor.
- FBI?
- Înțeleg, spuse ea. Ești supărat pe mine.
- Ai dat poliției din New York numărul acela de unică folosință. I-ai ajutat să mă localizeze.
- Recunosc, dar am făcut-o pentru o cauză bună. Ai fi putut fi împușcat sau ridicat pentru că te-ai opus arestării.
- Nu m-am opus arestării. Am fugit de niște țicniți care încercau să mă omoare.
- Îl cunosc pe Mulholland. E un tip de treabă. N-am vrut ca vreun cap înfierbântat să tragă asupra ta.
- Pentru ce motiv? Nu aveam de ce să fiu suspect.
- Nu contează, Jake. Nu e nevoie să ai încredere în mine. În regulă. Dar trebuie să vorbim.
Am intrat cu mașina în parcare și am oprit motorul.
- Ai spus că ai găsit o legătură între Natalie Avery și Todd Sanderson.
- Mda.
- Care e legătura?
- Îți spun când vorbim. Personal.
Am reflectat.
- Ascultă, Jake, FBI a vrut să te aresteze pentru a te supune unui interogatoriu complet. Le-am spus că mai bine mă ocup eu în locul lor.
- FBI?
- Mda.
- Ce vor de la mine?
- Pur și simplu vino, Jake. E în regulă, ai încredere în mine.
- Sigur.
- Poți vorbi cu mine sau cu FBI, oftă Shanta. Ascultă, dacă îți spun despre ce e vorba, promiți să vii și să vorbești cu mine?
Am reflectat.
- Da.
- Promiți?
- Pe cuvânt. Despre ce e vorba?
- Despre spargeri la bănci, Jake.
Noul eu, cel care încălca regulile și trăia la limită, a încălcat o mulțime de legi de circulație pe drumul de întoarcere spre Lanford, Massachusetts.
Am încercat să ordonez logic o parte din ce am aflat, să testez diferite teorii și ipoteze, să le resping, să le încerc din nou. Într-o privință, toate se legau; în altă privință, erau elemente care păreau prea forțate pentru a se potrivi în mod firesc.
Încă îmi lipseau multe piese, inclusiv cea mai importantă: Unde era Natalie?
Acum 25 de ani, profesorul Aaron Kleiner se dusese la președintele departamentului, profesorul Malcolm Hume, pentru că prinsese un student care a plagiat (de fapt, a cumpărat direct) o lucrare. Bătrânul meu mentor îi ceruse răspicat să renunțe - la fel cum îmi ceruse și mie să fac cu profesorul Eban Trainor.
- Ce vor de la mine?
- Pur și simplu vino, Jake. E în regulă, ai încredere în mine.
- Sigur.
- Poți vorbi cu mine sau cu FBI, oftă Shanta. Ascultă, dacă îți spun despre ce e vorba, promiți să vii și să vorbești cu mine?
Am reflectat.
- Da.
- Promiți?
- Pe cuvânt. Despre ce e vorba?
- Despre spargeri la bănci, Jake.
Noul eu, cel care încălca regulile și trăia la limită, a încălcat o mulțime de legi de circulație pe drumul de întoarcere spre Lanford, Massachusetts.
Am încercat să ordonez logic o parte din ce am aflat, să testez diferite teorii și ipoteze, să le resping, să le încerc din nou. Într-o privință, toate se legau; în altă privință, erau elemente care păreau prea forțate pentru a se potrivi în mod firesc.
Încă îmi lipseau multe piese, inclusiv cea mai importantă: Unde era Natalie?
Acum 25 de ani, profesorul Aaron Kleiner se dusese la președintele departamentului, profesorul Malcolm Hume, pentru că prinsese un student care a plagiat (de fapt, a cumpărat direct) o lucrare. Bătrânul meu mentor îi ceruse răspicat să renunțe - la fel cum îmi ceruse și mie să fac cu profesorul Eban Trainor.
M-am întrebat dacă însuși Archer Minor amenințase familia lui Aaron Kleiner sau fusese cineva angajat de MM? Nu conta. L-au intimidat pe Kleiner până în punctul în care a știut că trebuie să dispară. Am încercat să mă pun în locul lui. Kleiner s-a simțit probabil speriat, încolțit, prins în cursă.
La cine ar merge pentru a cere ajutor?
Din nou, primul gând: Malcolm Hume.
Și, după ani de zile, când fiica lui Kleiner s-a aflat în aceeași situație, speriată, încolțită, prinsă în cursă...
Amprentele bătrânului meu mentor erau pretutindeni. Realmente trebuia să vorbesc cu el. Am format numărul lui Malcolm din Florida și, din nou, nu a răspuns nimeni.
Shanta Newlin trăia într-o casă urbană din cărămidă pe care mama mea ar fi descris-o drept „prețioasă”. Avea jardiniere cu flori căzătoare și ferestre boltite. Totul era perfect simetric. Am urcat drumul de piatră și am sunat la ușă. M-a mirat să văd o fetiță venind la ușă.
- Cine ești? spuse fetița.
- Sunt Jake. Tu cine ești?
Copila avea cinci, poate șase ani. Era pe punctul de a răspunde când Shanta a venit în grabă cu o expresie neliniștită pe chip. Shanta își prinsese părul, dar niște șuvițe îi intrau în ochi. Pe sprâncene avea niște broboane de sudoare.
- Mă ocup eu, Mackenzie, îi spuse Shanta fetiței. Nu ți-am spus să nu deschizi ușa dacă nu e un adult lângă tine?
- Nu.
- Da, cred că ai dreptate.
Și-a dres vocea.
- Să nu deschizi niciodată ușa dacă nu e un adult prin preajmă.
La cine ar merge pentru a cere ajutor?
Din nou, primul gând: Malcolm Hume.
Și, după ani de zile, când fiica lui Kleiner s-a aflat în aceeași situație, speriată, încolțită, prinsă în cursă...
Amprentele bătrânului meu mentor erau pretutindeni. Realmente trebuia să vorbesc cu el. Am format numărul lui Malcolm din Florida și, din nou, nu a răspuns nimeni.
Shanta Newlin trăia într-o casă urbană din cărămidă pe care mama mea ar fi descris-o drept „prețioasă”. Avea jardiniere cu flori căzătoare și ferestre boltite. Totul era perfect simetric. Am urcat drumul de piatră și am sunat la ușă. M-a mirat să văd o fetiță venind la ușă.
- Cine ești? spuse fetița.
- Sunt Jake. Tu cine ești?
Copila avea cinci, poate șase ani. Era pe punctul de a răspunde când Shanta a venit în grabă cu o expresie neliniștită pe chip. Shanta își prinsese părul, dar niște șuvițe îi intrau în ochi. Pe sprâncene avea niște broboane de sudoare.
- Mă ocup eu, Mackenzie, îi spuse Shanta fetiței. Nu ți-am spus să nu deschizi ușa dacă nu e un adult lângă tine?
- Nu.
- Da, cred că ai dreptate.
Și-a dres vocea.
- Să nu deschizi niciodată ușa dacă nu e un adult prin preajmă.
Fetița a arătat spre mine:
- El e prin preajmă. Și e un adult.
Shanta mi-a aruncat o privire exasperată. Am ridicat din umeri.
Puștoaica avea dreptate. Shanta m-a invitat să intru și i-a spus lui Mackenzie să se joace în camera ei.
- Pot să ies afară? o întrebă Mackenzie. Vreau să mă dau în leagăn.
Shanta mi-a aruncat o privire. Am ridicat din nou din umeri. Mă perfecționam în ridicatul din umeri.
- Sigur, putem merge toți afară, spuse Shanta cu un zâmbet atât de forțat, încât m-am temut că are nevoie de capse.
Puștoaica avea dreptate. Shanta m-a invitat să intru și i-a spus lui Mackenzie să se joace în camera ei.
- Pot să ies afară? o întrebă Mackenzie. Vreau să mă dau în leagăn.
Shanta mi-a aruncat o privire. Am ridicat din nou din umeri. Mă perfecționam în ridicatul din umeri.
- Sigur, putem merge toți afară, spuse Shanta cu un zâmbet atât de forțat, încât m-am temut că are nevoie de capse.
Tot nu știam cine e Mackenzie și ce făcea acolo, dar aveam probleme mai mari. Am mers în grădină. Era un set nou-nouț de leagăne din lemn de cedru, cu tot cu cal de lemn, tobogan, un fort acoperit și o ladă cu nisip.
Din câte știam, Shanta locuia singură, ceea ce făcea ca toate acestea să fie un lucru curios. Mackenzie a sărit pe calul de lemn.
- Fiica logodnicului meu, spuse Shanta pe post de explicație.
- O!
- Ne căsătorim la toamnă. Se mută el aici.
- Sună bine.
Am urmărit-o pe Mackenzie cum se legăna pe căluț plină de entuziasm.
I-a aruncat o privire urâtă Shantei.
- Copilul ăsta mă urăște, spuse Shanta.
- Nu ai citit povești când erai mică? Tu ești mama vitregă cea rea.
- Mulțumesc, m-ai ajutat.
Shanta și-a mutat privirea la mine.
- Uau, arăți groaznic.
- Acum e rândul meu să spun „Ar trebui să-l vezi pe celălalt”?
- Ce-ți faci, Jake?
- Caut persoana pe care o iubesc.
- Vrea să fie găsită?
- Inima nu-și pune întrebări.
Din câte știam, Shanta locuia singură, ceea ce făcea ca toate acestea să fie un lucru curios. Mackenzie a sărit pe calul de lemn.
- Fiica logodnicului meu, spuse Shanta pe post de explicație.
- O!
- Ne căsătorim la toamnă. Se mută el aici.
- Sună bine.
Am urmărit-o pe Mackenzie cum se legăna pe căluț plină de entuziasm.
I-a aruncat o privire urâtă Shantei.
- Copilul ăsta mă urăște, spuse Shanta.
- Nu ai citit povești când erai mică? Tu ești mama vitregă cea rea.
- Mulțumesc, m-ai ajutat.
Shanta și-a mutat privirea la mine.
- Uau, arăți groaznic.
- Acum e rândul meu să spun „Ar trebui să-l vezi pe celălalt”?
- Ce-ți faci, Jake?
- Caut persoana pe care o iubesc.
- Vrea să fie găsită?
- Inima nu-și pune întrebări.
- Penisul nu-și pune întrebări, spuse ea. Inima este, de obicei, ceva mai inteligentă.
Destul de adevărat, mi-am spus.
- Ce este cu spargerea de bănci?
Destul de adevărat, mi-am spus.
- Ce este cu spargerea de bănci?
Și-a ferit ochii de soare.
- Nerăbdător mai ești!
- Nerăbdător mai ești!
- N-am chef de jocuri, asta cu siguranță.
- Mi se pare corect. Îți amintești când m-ai rugat prima dată s-o verific pe Natalie Avery?
- Da.
- Când i-am introdus numele în sistem, au venit două rezultate. Primul implica poliția din New York. Era principalul rezultat. Era o persoană de mare importanță pentru ei. Am jurat să păstrez secretul acesta. Tu ești prietenul meu. Vreau să ai încredere în mine. Dar sunt și angajat al sistemului de ordine publică. Nu le pot vorbi prietenilor despre investigațiile în curs. Ai priceput asta, nu?
Am dat din cap cât de încet am putut, mai mult pentru a o determina să continue decât pentru a semnala acordul.
- Pe moment, abia dacă am observat celălalt rezultat, spuse Shanta. Nu erau interesați să o găsească și nici chiar să vorbească cu ea. Era cea mai obișnuită dintre mențiuni.
- Care era aia?
- Ajung la ea într-o secundă. Lasă-mă doar să termin, da?
Am dat din nou încet din cap. Mai întâi ridicatul din umeri, acum semnele cu capul.
- Îți voi face o demonstrație de bună-credință aici, spuse ea. Nu am voie, dar am vorbit cu poliția din New York și mi-au dat permisiunea. Trebuie să înțelegi. Nu încalc niciun secret profesional aici.
- Doar secrete între prieteni, spusei.
- Lovitură sub centură.
- Da.
- Când i-am introdus numele în sistem, au venit două rezultate. Primul implica poliția din New York. Era principalul rezultat. Era o persoană de mare importanță pentru ei. Am jurat să păstrez secretul acesta. Tu ești prietenul meu. Vreau să ai încredere în mine. Dar sunt și angajat al sistemului de ordine publică. Nu le pot vorbi prietenilor despre investigațiile în curs. Ai priceput asta, nu?
Am dat din cap cât de încet am putut, mai mult pentru a o determina să continue decât pentru a semnala acordul.
- Pe moment, abia dacă am observat celălalt rezultat, spuse Shanta. Nu erau interesați să o găsească și nici chiar să vorbească cu ea. Era cea mai obișnuită dintre mențiuni.
- Care era aia?
- Ajung la ea într-o secundă. Lasă-mă doar să termin, da?
Am dat din nou încet din cap. Mai întâi ridicatul din umeri, acum semnele cu capul.
- Îți voi face o demonstrație de bună-credință aici, spuse ea. Nu am voie, dar am vorbit cu poliția din New York și mi-au dat permisiunea. Trebuie să înțelegi. Nu încalc niciun secret profesional aici.
- Doar secrete între prieteni, spusei.
- Lovitură sub centură.
- Da, știu.
- Și incorectă. Încercam să te ajut.
- OK, îmi pare rău. Ce s-a întâmplat cu poliția din New York?
M-a lăsat câteva secunde să fierb.
- Și incorectă. Încercam să te ajut.
- OK, îmi pare rău. Ce s-a întâmplat cu poliția din New York?
M-a lăsat câteva secunde să fierb.
- Poliția din New York crede că Natalie Avery a fost martora unei crime - că, de fapt, a văzut criminalul și îl poate identifica. Poliția din New York mai crede că asasinul este un personaj major al crimei organizate. Pe scurt, Natalie a ta are posibilitatea de a trimite la închisoare unul dintre principalii mafioți din New York.
Am așteptat să continue. Nu a făcut-o.
- Și altceva? întrebai eu.
- Asta e tot ce pot să-ți spun.
Am dat din cap dezaprobator.
- Probabil crezi că sunt un idiot.
- Ce?
- Poliția din New York m-a chestionat. Mi-a arătat o fotografie surprinsă de o cameră de supraveghere și mi-a spus că trebuie să vorbească cu ea. Știam deja toate astea. Mai mult, tu știai că eu știam deja toate astea. O demonstrație de bună-credință. Nu te mai preface. Speri să-mi câștigi încrederea spunându-mi ceea ce știu deja.
- Nu e adevărat.
- Și altceva? întrebai eu.
- Asta e tot ce pot să-ți spun.
Am dat din cap dezaprobator.
- Probabil crezi că sunt un idiot.
- Ce?
- Poliția din New York m-a chestionat. Mi-a arătat o fotografie surprinsă de o cameră de supraveghere și mi-a spus că trebuie să vorbească cu ea. Știam deja toate astea. Mai mult, tu știai că eu știam deja toate astea. O demonstrație de bună-credință. Nu te mai preface. Speri să-mi câștigi încrederea spunându-mi ceea ce știu deja.
- Nu e adevărat.
- Cine e victima crimei?
- Nu sunt în măsură să...
- Archer Minor, fiul lui Maxwell Minor. Poliția crede că Maxwell a angajat un ucigaș plătit pentru uciderea propriului fiu.
Părea uluită.
- De unde știi asta?
- Archer Minor, fiul lui Maxwell Minor. Poliția crede că Maxwell a angajat un ucigaș plătit pentru uciderea propriului fiu.
Părea uluită.
- De unde știi asta?
- Nu a fost greu să-mi dau seama. Spune-mi un lucru.
Shanta a dat din cap în semn de refuz.
- Nu pot.
- Încă îmi datorezi o demonstrație de bună-credință. Poliția din New York știe de ce Natalie a fost acolo în noaptea aceea? Spune-mi doar atât.
Ochii ei s-au mutat înapoi pe setul de leagăne. Mackenzie se dăduse jos de pe cal și se îndrepta spre tobogan.
Shanta a dat din cap în semn de refuz.
- Nu pot.
- Încă îmi datorezi o demonstrație de bună-credință. Poliția din New York știe de ce Natalie a fost acolo în noaptea aceea? Spune-mi doar atât.
Ochii ei s-au mutat înapoi pe setul de leagăne. Mackenzie se dăduse jos de pe cal și se îndrepta spre tobogan.
- Nu știu.
- N-au nicio idee?
- Poliția din New York a examinat amănunțit înregistrările camerelor de supraveghere din clădirea Lock-Horne. Sunt cele mai moderne. În prima filmare pe care au găsit-o, iubita ta alerga pe coridorul de la etajul 22. Erau înregistrări și cu ea în lift, dar cea mai clară poză - cea pe care ți-au arătat-o - era cea în care ieșea din holul de la parter.
- Vreun film cu asasinul?
- Nu pot să-ți spun mai mult.
- După părerea mea, „nu pot sau nu vreau”, dar e un clișeu atât de răsuflat.
S-a încruntat. M-am gândit că se încruntă la ce am spus, dar am văzut că nu era asta. Mackenzie stătea în vârful toboganului.
- Mackenzie, e periculos.
- Fac asta tot timpul, replică fata.
- N-au nicio idee?
- Poliția din New York a examinat amănunțit înregistrările camerelor de supraveghere din clădirea Lock-Horne. Sunt cele mai moderne. În prima filmare pe care au găsit-o, iubita ta alerga pe coridorul de la etajul 22. Erau înregistrări și cu ea în lift, dar cea mai clară poză - cea pe care ți-au arătat-o - era cea în care ieșea din holul de la parter.
- Vreun film cu asasinul?
- Nu pot să-ți spun mai mult.
- După părerea mea, „nu pot sau nu vreau”, dar e un clișeu atât de răsuflat.
S-a încruntat. M-am gândit că se încruntă la ce am spus, dar am văzut că nu era asta. Mackenzie stătea în vârful toboganului.
- Mackenzie, e periculos.
- Fac asta tot timpul, replică fata.
- Nu-mi pasă ce faci tot timpul. Te rog așază-te și dă-te pe tobogan.
S-a așezat. Nu s-a dat pe tobogan.
- Spargerile la bănci? întrebai eu.
Shanta a dat din cap dezaprobator - din nou acest gest nu viza ce am spus eu, ci fetița încăpățânată de pe tobogan.
- Ai auzit ceva despre valul de spargeri la băncile din zona New York?
Mi-am amintit câteva articole pe care le-am citit.
- Spargerile se dau noaptea când băncile sunt închise. Presa îi numește pe spărgători Invizibilii sau ceva de genul acesta.
- Exact.
- Ce legătură are Natalie cu ele?
- Spargerile la bănci? întrebai eu.
Shanta a dat din cap dezaprobator - din nou acest gest nu viza ce am spus eu, ci fetița încăpățânată de pe tobogan.
- Ai auzit ceva despre valul de spargeri la băncile din zona New York?
Mi-am amintit câteva articole pe care le-am citit.
- Spargerile se dau noaptea când băncile sunt închise. Presa îi numește pe spărgători Invizibilii sau ceva de genul acesta.
- Exact.
- Ce legătură are Natalie cu ele?
- Numele ei a apărut în legătură cu una dintre spargeri - și anume cu cea din Canal Street, în centrul Manhattan-ului, de acum două săptămâni. Era considerată mai sigură decât Fort Knox. Hoții au sustras 12 000 în numerar și au spart 400 de casete de valori.
- 12 000 nu pare o avere.
- Nu e. În ciuda a ceea ce vezi în filme, băncile nu depozitează milioane de dolari în trezorerie. Dar casetele acelea de valori pot face o avere. De aici fac banii tipii ăștia. Când bunica mea a murit, mama mea a pus diamantul ei de patru carate într-o casetă de valori pe care urma să mi-o dea într-o zi. Probabil doar inelul acela valorează 40 000 de dolari. Cine știe ce e acolo? Cererea de despăgubire la societatea de asigurări, în cazul unei spargeri anterioare, a fost de 3,7 milioane. Evident că oamenii mint. Dintr-odată, bijuterii scumpe de familie se întâmplă să fie în cutie. Dar înțelegi ideea.
Înțelegeam ideea. Nu îmi prea păsa.
- Și numele lui Natalie a apărut în legătură cu această spargere din Canal Street.
- Da.
Înțelegeam ideea. Nu îmi prea păsa.
- Și numele lui Natalie a apărut în legătură cu această spargere din Canal Street.
- Da.
- Cum?
- Într-o foarte, foarte mică măsură.
Shanta mi-a arătat cât de mică apropiindu-și degetul mare și cel arătător.
- Efectiv, aproape fără însemnătate. În sine, n-ar fi ceva îngrijorător.
- Dar pentru tine contează.
- Acum da.
- De ce?
- Efectiv, aproape fără însemnătate. În sine, n-ar fi ceva îngrijorător.
- Dar pentru tine contează.
- Acum da.
- De ce?
- Pentru că o bună parte din ceea ce se învârte în jurul iubirii tale adevărate nu mai are niciun sens.
N-am putut s-o contrazic.
- Așadar, ce concluzie tragi de aici? întrebă ea.
- De unde de aici? Nu știu ce să spun. Nici măcar nu știu unde e Natalie, cu atât mai puțin ce legătură ar putea avea ea, câtuși de puțin, foarte puțin, cu o spargere la o bancă.
- Tocmai asta spun și eu. N-am crezut că ar avea vreo importanță, până când am început să caut celălalt nume pe care l-ai menționat. Todd Sanderson.
- Nu ți-am cerut să-l cauți.
N-am putut s-o contrazic.
- Așadar, ce concluzie tragi de aici? întrebă ea.
- De unde de aici? Nu știu ce să spun. Nici măcar nu știu unde e Natalie, cu atât mai puțin ce legătură ar putea avea ea, câtuși de puțin, foarte puțin, cu o spargere la o bancă.
- Tocmai asta spun și eu. N-am crezut că ar avea vreo importanță, până când am început să caut celălalt nume pe care l-ai menționat. Todd Sanderson.
- Nu ți-am cerut să-l cauți.
- Mda, dar l-am căutat oricum. Și la el am găsit două rezultate. Firește, rezultatul principal se referea la faptul că fusese ucis cu o săptămână în urmă.
- Stai, și Todd e legat de aceeași spargere?
- Da. Ai citit vreodată Oscar Wilde?
Am făcut o strâmbătură.
- Da.
- Stai, și Todd e legat de aceeași spargere?
- Da. Ai citit vreodată Oscar Wilde?
Am făcut o strâmbătură.
- Da.
- Are un citat minunat: „Să-ți pierzi un părinte poate părea o nenorocire; să ți-i pierzi pe ambii pare o neglijență”.
- Din Ce înseamnă să fii onest, comentai eu, pentru că sunt profesor și nu mă pot abține.
- Exact. Unul dintre oamenii de care te-ai interesat apare într-o spargere de bancă? Nimic de mirare aici. Dar doi? Nu poate fi o coincidență.
Și, m-am gândit eu, la aproximativ o săptămână de la spargerea băncii, Todd Sanderson a fost ucis.
- Așadar, și legătura lui Todd cu spargerea băncii a fost foarte, foarte mică?
- Nu, doar mică, aș spune.
- Care a fost aia?
- Mackenzie!
- Din Ce înseamnă să fii onest, comentai eu, pentru că sunt profesor și nu mă pot abține.
- Exact. Unul dintre oamenii de care te-ai interesat apare într-o spargere de bancă? Nimic de mirare aici. Dar doi? Nu poate fi o coincidență.
Și, m-am gândit eu, la aproximativ o săptămână de la spargerea băncii, Todd Sanderson a fost ucis.
- Așadar, și legătura lui Todd cu spargerea băncii a fost foarte, foarte mică?
- Nu, doar mică, aș spune.
- Care a fost aia?
- Mackenzie!
M-am întors spre direcția de unde venea strigătul și am văzut o femeie care semăna cam prea mult cu Shanta Newlin pentru gustul meu. Aceeași înălțime, aparent aceeași greutate, aceeași coafură. Femeia făcuse ochii mari, ca și cum un avion se prăbușise deodată în grădină. I-am urmărit privirea. Mackenzie stătea întinsă cu spatele pe tobogan.
Shanta se simți stânjenită.
- Îmi pare foarte rău, Candace. I-am spus să se așeze.
- I-ai spus? repetă Candace neîncrezătoare.
- Îmi pare rău. O urmăream. Doar vorbeam cu un prieten.
- Și asta e o scuză?
Mackenzie, cu un zâmbet care spunea Mi-am terminat treaba aici, s-a așezat, s-a dat pe tobogan și a alergat spre Candace:
- Bună, mami.
Mami. Nicio surpriză aici.
- Să te conduc, îndrăzni Shanta.
Shanta se simți stânjenită.
- Îmi pare foarte rău, Candace. I-am spus să se așeze.
- I-ai spus? repetă Candace neîncrezătoare.
- Îmi pare rău. O urmăream. Doar vorbeam cu un prieten.
- Și asta e o scuză?
Mackenzie, cu un zâmbet care spunea Mi-am terminat treaba aici, s-a așezat, s-a dat pe tobogan și a alergat spre Candace:
- Bună, mami.
Mami. Nicio surpriză aici.
- Să te conduc, îndrăzni Shanta.
- Am ieșit deja, spuse Candace. Putem s-o luăm prin față.
- Stai, Mackenzie a desenat cel mai frumos tablou. E înăuntru. Pun pariu că vrea să-l ia acasă.
Candace și Mackenzie se îndreptau deja spre fața casei.
- Am sute de desene făcute de fata mea, răspunse Candace. Păstrează-l.
Shanta le-a privit pe amândouă dispărând în curtea din față. Obișnuita ei ținută militărească dispăruse.
- Ce naiba fac, Jake?
- Încerci, îi spusei. Trăiești.
Shanta a dat din cap în semn de dezaprobare.
- Nu va merge niciodată.
- Îl iubești?
- Da.
- Va merge. Atât că va fi un haos.
- Cum ai ajuns așa de înțelept?
- Am fost educat la colegiul Lanford, îi spusei, și urmăresc multe talk-show-uri în timpul zilei.
Shanta s-a întors și s-a uitat spre leagăne.
Candace și Mackenzie se îndreptau deja spre fața casei.
- Am sute de desene făcute de fata mea, răspunse Candace. Păstrează-l.
Shanta le-a privit pe amândouă dispărând în curtea din față. Obișnuita ei ținută militărească dispăruse.
- Ce naiba fac, Jake?
- Încerci, îi spusei. Trăiești.
Shanta a dat din cap în semn de dezaprobare.
- Nu va merge niciodată.
- Îl iubești?
- Da.
- Va merge. Atât că va fi un haos.
- Cum ai ajuns așa de înțelept?
- Am fost educat la colegiul Lanford, îi spusei, și urmăresc multe talk-show-uri în timpul zilei.
Shanta s-a întors și s-a uitat spre leagăne.
- Todd Sanderson avea o cutie de valori la banca din Canal Street, spuse ea. A fost una dintre victimele spargerii. Asta-i tot. În aparență, și cu el e ceva de neînțeles.
- Dar, o săptămână mai târziu, e ucis, spusei eu.
- Da.
- Dar, o săptămână mai târziu, e ucis, spusei eu.
- Da.
- Stai, FBI crede că are vreo legătură cu spargerea?
- Nu sunt la curent cu întreaga investigație.
- Dar?
- Nu vedeam ce legătură puteau avea - spargerea băncii din Manhattan și uciderea lui în Palmetto Bluff.
- Dar acum?
- Ei bine, a apărut și numele lui Natalie.
- Într-o măsură foarte, foarte mică.
- Da.
- Cât de mică?
- Nu sunt la curent cu întreaga investigație.
- Dar?
- Nu vedeam ce legătură puteau avea - spargerea băncii din Manhattan și uciderea lui în Palmetto Bluff.
- Dar acum?
- Ei bine, a apărut și numele lui Natalie.
- Într-o măsură foarte, foarte mică.
- Da.
- Cât de mică?
- După o astfel de spargere, FBI face un inventar complet. Vreau să spun, complet. Așadar, când casetele de valori sunt aruncate în aer, majoritatea oamenilor au tot felul de documente importante în ele. Acțiuni și obligațiuni, împuterniciri, contracte de casă, toate astea. Multe dintre ele ajung pe podea, evident. De ce ar vrea hoții documente? Așadar, FBI le parcurge pe toate și le cataloghează. Așadar, de exemplu, un tip păstrează contractul mașinii fratelui său. Numele fratelui apare pe listă.
Încercam să țin pasul cu ce spunea.
Încercam să țin pasul cu ce spunea.
- Lasă-mă să văd dacă înțeleg. Numele lui Natalie apărea pe unul dintre documentele din cutia de valori?
- Da.
- Dar ea nu avea o cutie de valori proprie?
- Da.
- Dar ea nu avea o cutie de valori proprie?
- Nu, a fost găsit într-o cutie care îi aparținea lui Todd Sanderson.
- Așadar, ce era? Ce document era?
Shanta s-a întors și m-a privit în ochi.
- Ultima ei dorință și testamentul.
- Așadar, ce era? Ce document era?
Shanta s-a întors și m-a privit în ochi.
- Ultima ei dorință și testamentul.
Capitolul 32
FBI, a spus Shanta, dorea să afle ce știu despre toate acelea. I-am spus adevărul. Nu știam nimic. Am întrebat-o pe Shanta ce spuneau ultima dorință și testamentul.
Era destul de simplu: voia ca toate bunurile ei să fie împărțite în mod egal între mamă și soră. De asemenea, ceruse să fie incinerată și, destul de interesant, voia ca cenușa ei să fie împrăștiată în pădurea care domină campusul colegiului Lanford.
Am reflectat asupra acestor două lucruri, ultima dorință și testamentul.
M-am gândit unde au fost găsite. Nu aveam încă răspunsul, dar aveam impresia că mă învârt pe deasupra lui.
Când mă pregăteam să plec, Shanta mă întrebă:
- Ești sigur că n-ai nicio idee despre asta?
- Sunt sigur, îi răspunsei.
Era destul de simplu: voia ca toate bunurile ei să fie împărțite în mod egal între mamă și soră. De asemenea, ceruse să fie incinerată și, destul de interesant, voia ca cenușa ei să fie împrăștiată în pădurea care domină campusul colegiului Lanford.
Am reflectat asupra acestor două lucruri, ultima dorință și testamentul.
M-am gândit unde au fost găsite. Nu aveam încă răspunsul, dar aveam impresia că mă învârt pe deasupra lui.
Când mă pregăteam să plec, Shanta mă întrebă:
- Ești sigur că n-ai nicio idee despre asta?
- Sunt sigur, îi răspunsei.
Dar atunci mi-a trecut prin gând că probabil am. Pur și simplu nu am vrut să-mi împărtășesc gândurile cu Shanta și FBI. Aveam încredere în ea atât cât puteam avea în cineva care mi-a spus în mod deschis că este loială în primul rând legii. Să-i spun de Fresh Start, de exemplu, ar fi fost o catastrofă. Dar, mai important - și aici era cheia - Natalie nu avusese încredere în organele de aplicare a legii.
De ce?
De ce?
Era ceva ce nu remarcasem până atunci. Natalie ar fi putut avea încredere în polițiști, ar fi putut depune mărturie și ar fi intrat într-un program de protecție a martorilor sau așa ceva. Dar nu a făcut-o. De ce? Ce anume a împiedicat-o să facă asta? Și, dacă nu avea încredere în polițiști, de ce naiba să am eu?
Mi-am scos din nou telefonul mobil și am încercat numărul lui Malcolm Hume din Florida. Din nou nu a răspuns nimeni. Destul. M-am grăbit spre Clark House. Doamna Dinsmore tocmai se așeza la birou. S-a uitat în sus spre mine prin ochelarii pentru citit de forma unei semiluni.
Mi-am scos din nou telefonul mobil și am încercat numărul lui Malcolm Hume din Florida. Din nou nu a răspuns nimeni. Destul. M-am grăbit spre Clark House. Doamna Dinsmore tocmai se așeza la birou. S-a uitat în sus spre mine prin ochelarii pentru citit de forma unei semiluni.
- Nu ar trebui să fii aici.
Nu m-am obosit să mă apăr sau să fac glume. I-am spus că am încercat să-l găsesc pe Malcolm Hume.
- Nu e în Vero Beach, spuse ea.
- Știi unde e?
- Da.
- Îmi poți spune?
Și-a făcut un timp de lucru cu niște documente și a prins ceva cu o agrafă.
- Stă la cabana lui de lângă lacul Canet.
Fusesem invitat cu mulți ani în urmă la o excursie de pescuit, dar nu m-am dus. Urăsc pescuitul. Nu-l înțeleg, dar, pe de altă parte, nu am fost niciodată adeptul activităților de relaxare sau de tip Zen. Nu reușesc să mă deconectez. Mai degrabă, aș numi asta relaxare. Prefer să-mi țin mintea trează. Dar mi-am amintit că proprietatea respectivă aparținea de generații familiei Hume. El glumea spunând că îi place să se simtă ca un intrus, că asta făcea ca ea să fie mai mult un loc de vacanță.
Sau un ascunziș perfect.
- Nu știam că și-a păstrat casa, spusei eu.
- Merge de câteva ori pe an. Îi place izolarea.
- Nu știam.
- Nu a spus nimănui.
- Ți-a spus ție.
- Ei, spuse doamna Dinsmore, de parcă ar fi fost cel mai evident lucru din lume. Nu-i place să fie cu cineva acolo. Are nevoie să fie singur pentru a putea scrie și pescui în liniște și pace.
- Mda, spusei eu. Să scape de viața palpitantă și aglomerată a comunității închise din Vero Beach.
- Nostim.
Nu m-am obosit să mă apăr sau să fac glume. I-am spus că am încercat să-l găsesc pe Malcolm Hume.
- Nu e în Vero Beach, spuse ea.
- Știi unde e?
- Da.
- Îmi poți spune?
Și-a făcut un timp de lucru cu niște documente și a prins ceva cu o agrafă.
- Stă la cabana lui de lângă lacul Canet.
Fusesem invitat cu mulți ani în urmă la o excursie de pescuit, dar nu m-am dus. Urăsc pescuitul. Nu-l înțeleg, dar, pe de altă parte, nu am fost niciodată adeptul activităților de relaxare sau de tip Zen. Nu reușesc să mă deconectez. Mai degrabă, aș numi asta relaxare. Prefer să-mi țin mintea trează. Dar mi-am amintit că proprietatea respectivă aparținea de generații familiei Hume. El glumea spunând că îi place să se simtă ca un intrus, că asta făcea ca ea să fie mai mult un loc de vacanță.
Sau un ascunziș perfect.
- Nu știam că și-a păstrat casa, spusei eu.
- Merge de câteva ori pe an. Îi place izolarea.
- Nu știam.
- Nu a spus nimănui.
- Ți-a spus ție.
- Ei, spuse doamna Dinsmore, de parcă ar fi fost cel mai evident lucru din lume. Nu-i place să fie cu cineva acolo. Are nevoie să fie singur pentru a putea scrie și pescui în liniște și pace.
- Mda, spusei eu. Să scape de viața palpitantă și aglomerată a comunității închise din Vero Beach.
- Nostim.
- Mersi.
- Ești în concediu plătit, spuse ea. Așa că poate ar trebui, să să pleci.
- Doamnă Dinsmore?
S-a uitat în sus la mine.
- Cunoști toată povestea de care m-am interesat recent?
- Vrei să spui studenții uciși și profesorii dispăruți?
- Da.
- Ce e cu ei?
- Trebuie să-mi dai adresa casei de pe malul lacului. Trebuie să vorbesc personal cu profesorul Hume.
- Ești în concediu plătit, spuse ea. Așa că poate ar trebui, să să pleci.
- Doamnă Dinsmore?
S-a uitat în sus la mine.
- Cunoști toată povestea de care m-am interesat recent?
- Vrei să spui studenții uciși și profesorii dispăruți?
- Da.
- Ce e cu ei?
- Trebuie să-mi dai adresa casei de pe malul lacului. Trebuie să vorbesc personal cu profesorul Hume.
Capitolul 33
Viața unui profesor universitar, în special a unuia care trăiește într-un campus mic, este destul de liniștită. Ești în lumea fantastică a așa-zisului învățământ superior. Te simți bine acolo. Ai foarte puține motive să pleci.
Aveam o mașină, dar probabil o conduceam doar o dată pe săptămână.
Mergeam pe jos la toate cursurile. Mergeam pe jos în Lanford la magazinele, locurile, cinematografele, restaurantele mele favorite și așa mai departe. Făceam sport în sala modernă a școlii. Era o lume izolată, nu doar pentru studenți, ci și pentru cei care își câștigau existența în astfel de locuri.
Ai tendința să trăiești în globul cu zăpadă al comunității academice a științelor umaniste.
Desigur, îți schimbă starea de spirit, dar, la nivel pur fizic, probabil am călătorit mai mult în ultima săptămână și ceva, de când am văzut necrologul lui Todd Sanderson, decât am făcut-o în cei șase ani anteriori la un loc. Poate fi o exagerare, dar nu una foarte mare. Confruntările violente, combinate cu constrângerea de a sta ore întregi în aceste călătorii cu mașina sau avionul, mi-au secătuit energia. Desigur, adrenalina m-a menținut la cote înalte, dar am învățat pe pielea mea că resursa aceasta nu e nelimitată.
Când am părăsit Route 202 și am început să urc spre zona rurală de la granița dintre Massachusetts și New Hampshire, a început să-mi amorțească spatele. M-am oprit la Lee’s Hot Dog Stand pentru a mă dezmorți puțin. O reclamă de pe fațadă promova sandvișul cu eglefin.
Mi-am luat, în schimb, un hotdog, cartofi prăjiți și o Coca-Cola. Totul avea un gust minunat și, pentru o clipă, mergând spre această cabană îndepărtată, m-am gândit la noțiunea de ultimă masă a condamnatului la moarte. Nu prea eram într-o stare de spirit pozitivă. Am mâncat cu o foame de lup, mi-am cumpărat și am înfulecat un alt hotdog și m-am întors la mașină. Mă simțeam ciudat de revigorat.
Aveam o mașină, dar probabil o conduceam doar o dată pe săptămână.
Mergeam pe jos la toate cursurile. Mergeam pe jos în Lanford la magazinele, locurile, cinematografele, restaurantele mele favorite și așa mai departe. Făceam sport în sala modernă a școlii. Era o lume izolată, nu doar pentru studenți, ci și pentru cei care își câștigau existența în astfel de locuri.
Ai tendința să trăiești în globul cu zăpadă al comunității academice a științelor umaniste.
Desigur, îți schimbă starea de spirit, dar, la nivel pur fizic, probabil am călătorit mai mult în ultima săptămână și ceva, de când am văzut necrologul lui Todd Sanderson, decât am făcut-o în cei șase ani anteriori la un loc. Poate fi o exagerare, dar nu una foarte mare. Confruntările violente, combinate cu constrângerea de a sta ore întregi în aceste călătorii cu mașina sau avionul, mi-au secătuit energia. Desigur, adrenalina m-a menținut la cote înalte, dar am învățat pe pielea mea că resursa aceasta nu e nelimitată.
Când am părăsit Route 202 și am început să urc spre zona rurală de la granița dintre Massachusetts și New Hampshire, a început să-mi amorțească spatele. M-am oprit la Lee’s Hot Dog Stand pentru a mă dezmorți puțin. O reclamă de pe fațadă promova sandvișul cu eglefin.
Mi-am luat, în schimb, un hotdog, cartofi prăjiți și o Coca-Cola. Totul avea un gust minunat și, pentru o clipă, mergând spre această cabană îndepărtată, m-am gândit la noțiunea de ultimă masă a condamnatului la moarte. Nu prea eram într-o stare de spirit pozitivă. Am mâncat cu o foame de lup, mi-am cumpărat și am înfulecat un alt hotdog și m-am întors la mașină. Mă simțeam ciudat de revigorat.
Am trecut de Otter River State Forest. Eram la doar vreo zece minute de casa lui Malcolm Hume. Nu aveam numărul lui de mobil - nici nu știu dacă are unul - dar, oricum, nu l-aș fi sunat. Voiam doar să apar și să lămuresc lucrurile. Nu voiam să-i acord profesorului Hume timp să se pregătească. Voiam răspunsuri și bănuiam că bătrânul meu mentor le avea. Chiar nu aveam nevoie să știu tot. Știam destul. Doar trebuia să mă asigur că Natalie era în siguranță, că înțelegea că pe urmele ei sunt niște oameni foarte răi și, dacă era posibil, voiam să văd dacă puteam fugi împreună cu ea. Da, auzisem de regulile și jurămintele și altele asemenea de la Fresh Start, dar inima nu știe de reguli și jurăminte.
Trebuia să existe o cale.
Aproape că mi-a scăpat micul indicator pentru Attal Drive. Am luat-o la stânga pe drumul de pământ și am început să urc muntele. Când am ajuns în vârf, lacul Canet se întindea în vale, neclintit ca o oglindă. Oamenii folosesc cuvântul imaculat, dar cuvântul acesta a fost ridicat la un nou nivel de puritate când am văzut apa. Am oprit mașina și am coborât. Aerul avea acea prospețime care îți spune că până și o singură respirație poate hrăni plămânii. Tăcerea și pacea erau aproape copleșitoare. Știam că, dacă aș striga, strigătul meu ar avea ecou, ar continua să aibă ecou și nu ar dispărea niciodată cu totul. Strigătul ar trăi în aceste păduri, devenind tot mai slab, dar nestingându-se niciodată, alăturându-se altor sunete trecute care, cumva, încă răsunau în murmurul acela înfundat al naturii mărețe.
M-am uitat după o casă pe lac. Nu era niciuna. Se vedeau două docuri.
În fiecare dintre ele erau legate niște canoe. Nimic altceva. M-am întors la mașină și am condus spre stânga. Drumul de pământ nu era atât de bine bătătorit aici. Mașina se hurduca pe terenul accidentat, testând amortizoarele și găsindu-le necorespunzătoare. Eram bucuros că îmi luasem asigurare la închiriere, ceea ce era un lucru bizar la care să mă gândesc în astfel de momente, dar mintea are căile ei. Mi-am amintit că profesorul Hume avea un SUV 4x4, o mașină nu tocmai standard pentru cei din domeniul științelor umaniste. Acum am înțeles de ce.
Sus în față am văzut două SUV-uri parcate unul lângă altul. Am oprit mașina lângă ele și am coborât. Nu am putut să nu observ că pe drum erau mai multe urme de anvelope de camionete. Fie Malcolm se deplasase încoace și încolo în mod repetat, fie avea vizitatori.
Nu știam ce să înțeleg din asta.
În fiecare dintre ele erau legate niște canoe. Nimic altceva. M-am întors la mașină și am condus spre stânga. Drumul de pământ nu era atât de bine bătătorit aici. Mașina se hurduca pe terenul accidentat, testând amortizoarele și găsindu-le necorespunzătoare. Eram bucuros că îmi luasem asigurare la închiriere, ceea ce era un lucru bizar la care să mă gândesc în astfel de momente, dar mintea are căile ei. Mi-am amintit că profesorul Hume avea un SUV 4x4, o mașină nu tocmai standard pentru cei din domeniul științelor umaniste. Acum am înțeles de ce.
Sus în față am văzut două SUV-uri parcate unul lângă altul. Am oprit mașina lângă ele și am coborât. Nu am putut să nu observ că pe drum erau mai multe urme de anvelope de camionete. Fie Malcolm se deplasase încoace și încolo în mod repetat, fie avea vizitatori.
Nu știam ce să înțeleg din asta.
Când m-am uitat în vârful dealului și am văzut micuța căsuță cu ferestre întunecate, am simțit cum ochii încep să-mi lăcrimeze.
De data asta nu era nicio lumină matinală blândă. Nu era nici nuanța roz a începutului de zi. Soarele apunea în spatele ei, aruncând umbre lungi, transformând ceea ce păruse gol și abandonat în ceva mai întunecat și mai amenințător.
Era căsuța din tabloul lui Natalie.
Am început să urc dealul spre ușa din față. Cărarea avea ceva de vis, aproape ceva din Alice în Țara Minunilor, de parcă aș fi ieșit din lumea reală și aș fi intrat în tabloul lui Natalie. Am ajuns la ușă. Nu avea nicio sonerie. Când am bătut, sunetul a spart tăcerea ca un foc de armă.
Am așteptat, dar nu am auzit niciun sunet de răspuns.
De data asta nu era nicio lumină matinală blândă. Nu era nici nuanța roz a începutului de zi. Soarele apunea în spatele ei, aruncând umbre lungi, transformând ceea ce păruse gol și abandonat în ceva mai întunecat și mai amenințător.
Era căsuța din tabloul lui Natalie.
Am început să urc dealul spre ușa din față. Cărarea avea ceva de vis, aproape ceva din Alice în Țara Minunilor, de parcă aș fi ieșit din lumea reală și aș fi intrat în tabloul lui Natalie. Am ajuns la ușă. Nu avea nicio sonerie. Când am bătut, sunetul a spart tăcerea ca un foc de armă.
Am așteptat, dar nu am auzit niciun sunet de răspuns.
Am bătut din nou. Tot nimic. M-am gândit la următoarea mișcare.
Puteam merge până la lac pentru a vedea dacă Malcolm era acolo, dar tăcerea pe care o remarcasem înainte părea să-mi spună că nu era nimeni acolo. Mai era și problema tuturor acelor urme de anvelope.
Am pus mâna pe clanță. Am apăsat. Nu numai că ușa nu era încuiată, dar, după câte vedeam acum, nu avea nicio încuietoare - nici ușa și nici clanța nu aveau o gaură în care se putea introduce o cheie. Am împins ușa și am intrat. Camera era întunecată. Am aprins lumina.
Nimeni.
- Profesore Hume?
- Profesore Hume?
După ce am absolvit, a insistat să-i spun Malcolm. Niciodată nu am putut.
Am verificat bucătăria. Era goală. Era doar un dormitor. M-am îndreptat spre el, mergând tiptil pe podea, din cine știe ce motiv ciudat.
Când am intrat în dormitor, inima mi-a stat în loc.
O, nu...
Malcolm Hume era pe pat, întins pe spate, cu o spumă uscată pe față.
Avea gura pe jumătate deschisă, iar fața schimonosită într-un ultim țipăt înghețat de agonie.
Mi s-au muiat picioarele. M-am sprijinit de perete. M-au năpădit amintirile, aproape doborându-mă: primul curs ținut de el în anul I (Hobbes, Locke și Rousseau), prima dată când l-am întâlnit în biroul pe care acum îl numeam al meu (am discutat despre descrierea legii și violenței în literatură), timpul dedicat tezei mele de doctorat (tema: statul de drept), felul în care m-a îmbrățișat ca un urs, cu lacrimi în ochi, în ziua în care am absolvit.
O voce din spatele meu a spus:
Când am intrat în dormitor, inima mi-a stat în loc.
O, nu...
Malcolm Hume era pe pat, întins pe spate, cu o spumă uscată pe față.
Avea gura pe jumătate deschisă, iar fața schimonosită într-un ultim țipăt înghețat de agonie.
Mi s-au muiat picioarele. M-am sprijinit de perete. M-au năpădit amintirile, aproape doborându-mă: primul curs ținut de el în anul I (Hobbes, Locke și Rousseau), prima dată când l-am întâlnit în biroul pe care acum îl numeam al meu (am discutat despre descrierea legii și violenței în literatură), timpul dedicat tezei mele de doctorat (tema: statul de drept), felul în care m-a îmbrățișat ca un urs, cu lacrimi în ochi, în ziua în care am absolvit.
O voce din spatele meu a spus:
- N-ai putut renunța.
M-am întors și l-am văzut pe Jed îndreptând un pistol spre mine.
- N-am făcut eu asta, îi spusei.
- Știu. Și-a făcut-o singur. Jed m-a privit fix. Cianură.
Acum mi-am amintit de cutiuța de pilule a lui Benedict. Toți membrii Fresh Start, spusese el, au una.
- Ți-am spus toți să renunți.
Am clătinat din cap, încercând să mă țin tare, încercând să-i spun acelei părți din mine care nu voia decât să se prăbușească și să plângă că va fi timp și pentru așa ceva mai târziu.
- Totul a început înainte să mă implic eu. Nu știam nimic de toate astea până să văd necrologul lui Todd Sanderson.
Brusc, Jed a părut epuizat.
- Nu contează. Te-am rugat toți să te oprești, într-o mie de moduri diferite. N-ai vrut. Nu contează dacă ești vinovat sau nevinovat. Știi despre noi. Am făcut un jurământ.
- Știu. Și-a făcut-o singur. Jed m-a privit fix. Cianură.
Acum mi-am amintit de cutiuța de pilule a lui Benedict. Toți membrii Fresh Start, spusese el, au una.
- Ți-am spus toți să renunți.
Am clătinat din cap, încercând să mă țin tare, încercând să-i spun acelei părți din mine care nu voia decât să se prăbușească și să plângă că va fi timp și pentru așa ceva mai târziu.
- Totul a început înainte să mă implic eu. Nu știam nimic de toate astea până să văd necrologul lui Todd Sanderson.
Brusc, Jed a părut epuizat.
- Nu contează. Te-am rugat toți să te oprești, într-o mie de moduri diferite. N-ai vrut. Nu contează dacă ești vinovat sau nevinovat. Știi despre noi. Am făcut un jurământ.
- Să mă omorâți.
- În acest caz, da.
Jed s-a uitat din nou spre pat.
- Dacă Malcolm a putut să-și facă singur asta, nu ar trebui să pot și eu să te omor?
Dar nu a tras. Jed nu mai avea chef să mă omoare. Se vedea. A avut când credea că eu sunt cel care l-a omorât pe Todd, dar ideea de a mă omorî doar pentru a-mi închide gura era apăsătoare. În cele din urmă, s-a uitat din nou la cadavru.
- În acest caz, da.
Jed s-a uitat din nou spre pat.
- Dacă Malcolm a putut să-și facă singur asta, nu ar trebui să pot și eu să te omor?
Dar nu a tras. Jed nu mai avea chef să mă omoare. Se vedea. A avut când credea că eu sunt cel care l-a omorât pe Todd, dar ideea de a mă omorî doar pentru a-mi închide gura era apăsătoare. În cele din urmă, s-a uitat din nou la cadavru.
- Malcolm te-a iubit, spuse Jed. Te-a iubit ca pe un fiu. N-ar fi vrut...
Vocea i s-a stins. Pistolul a căzut alături.
Am făcut un pas timid spre el.
- Jed?
S-a întors spre mine.
- Cred că știu cum l-au găsit pe Todd oamenii lui Maxwell Minor.
- Cum?
- Mai întâi trebuie să te întreb ceva, spusei eu. Fresh Start a început cu Todd Sanderson, cu Malcolm Hume sau, ei bine, cu tine?
- Ce legătură are?
- Doar... ai încredere în mine o clipă, da?
- Fresh Start a început cu Todd, spuse Jed. Tatăl lui a fost acuzat de o crimă îngrozitoare.
- Pedofilie, spusei eu.
- Da.
- Tatăl lui a sfârșit prin a se sinucide, spusei din nou.
- Nu-ți imaginezi ce a însemnat asta pentru Todd. I-am fost coleg de cameră și cel mai bun prieten în colegiu. L-am văzut prăbușindu-se. A blestemat nedreptatea întregii situații. Ne-am întrebat cum ar fi fost dacă tatăl lui ar fi putut pleca măcar. Dar, desigur, chiar dacă ar fi făcut-o, acuzațiile de genul ăsta te urmăresc. Nu poți să scapi niciodată de ele.
- Cu excepția unui nou început, spusei eu.
Am făcut un pas timid spre el.
- Jed?
S-a întors spre mine.
- Cred că știu cum l-au găsit pe Todd oamenii lui Maxwell Minor.
- Cum?
- Mai întâi trebuie să te întreb ceva, spusei eu. Fresh Start a început cu Todd Sanderson, cu Malcolm Hume sau, ei bine, cu tine?
- Ce legătură are?
- Doar... ai încredere în mine o clipă, da?
- Fresh Start a început cu Todd, spuse Jed. Tatăl lui a fost acuzat de o crimă îngrozitoare.
- Pedofilie, spusei eu.
- Da.
- Tatăl lui a sfârșit prin a se sinucide, spusei din nou.
- Nu-ți imaginezi ce a însemnat asta pentru Todd. I-am fost coleg de cameră și cel mai bun prieten în colegiu. L-am văzut prăbușindu-se. A blestemat nedreptatea întregii situații. Ne-am întrebat cum ar fi fost dacă tatăl lui ar fi putut pleca măcar. Dar, desigur, chiar dacă ar fi făcut-o, acuzațiile de genul ăsta te urmăresc. Nu poți să scapi niciodată de ele.
- Cu excepția unui nou început, spusei eu.
- Exact. Mi-am dat seama că sunt oameni care au nevoie să fie salvați și că singura modalitate de a-i salva e să le oferim o nouă viață. Și profesorul Hume a înțeles. În viața lui era o persoană căreia i-ar fi prins bine un nou început.
Am reflectat. M-am întrebat dacă „persoana” aceea ar fi putut fi profesorul Aaron Kleiner.
- Așa că ne-am unit forțele, continuă Jed. Am format acest grup sub masca unei organizații caritabile legale. Tatăl meu era șerif federal. Ascundea oameni prin intermediul programelor de protecție a martorilor. Știam toate regulile. Am moștenit ferma aceea de familie de la bunicul meu. Am transformat-o într-o tabără. Am învățat oamenii cum să se comporte când își schimbă identitatea. Dacă îți plac jocurile, de exemplu, nu te duci în Vegas sau la pistele de curse. Am lucrat cu ei psihologic pentru a-i face să înțeleagă că dispariția este o formă de sinucidere și reînnoire - ucizi o ființă pentru a crea o alta. Am creat identități noi fără cusur. Am folosit dezinformarea pentru a-i conduce pe urmăritorii lor pe o pistă greșită. Am adăugat deghizări și tatuaje pentru a abate atenția. În anumite situații, Todd făcea operații estetice pentru a schimba înfățișarea unui subiect.
- Așa că ne-am unit forțele, continuă Jed. Am format acest grup sub masca unei organizații caritabile legale. Tatăl meu era șerif federal. Ascundea oameni prin intermediul programelor de protecție a martorilor. Știam toate regulile. Am moștenit ferma aceea de familie de la bunicul meu. Am transformat-o într-o tabără. Am învățat oamenii cum să se comporte când își schimbă identitatea. Dacă îți plac jocurile, de exemplu, nu te duci în Vegas sau la pistele de curse. Am lucrat cu ei psihologic pentru a-i face să înțeleagă că dispariția este o formă de sinucidere și reînnoire - ucizi o ființă pentru a crea o alta. Am creat identități noi fără cusur. Am folosit dezinformarea pentru a-i conduce pe urmăritorii lor pe o pistă greșită. Am adăugat deghizări și tatuaje pentru a abate atenția. În anumite situații, Todd făcea operații estetice pentru a schimba înfățișarea unui subiect.
- Și după? îl întrebai. Unde duceați oamenii pe care îi salvați?
Jed îmi zâmbi.
- Asta e toată frumusețea. Nu îi duceam nicăieri.
- Nu înțeleg.
- O tot cauți pe Natalie, dar nu asculți. Nimeni dintre noi nu știe unde e. Așa merg lucrurile. Nu-ți puteam spune nici dacă voiam. Le oferim toate instrumentele și, la un moment dat, îi lăsăm într-o gară și n-avem nicio idee unde ajung. În felul ăsta îi ținem în siguranță.
Am încercat să înțeleg ce spune, ideea că nu era absolut nicio șansă s-o găsesc, nicio șansă să fim vreodată împreună. Pur și simplu era prea copleșitor să mă gândesc că toate acestea au fost zadarnice de la bun început.
Jed îmi zâmbi.
- Asta e toată frumusețea. Nu îi duceam nicăieri.
- Nu înțeleg.
- O tot cauți pe Natalie, dar nu asculți. Nimeni dintre noi nu știe unde e. Așa merg lucrurile. Nu-ți puteam spune nici dacă voiam. Le oferim toate instrumentele și, la un moment dat, îi lăsăm într-o gară și n-avem nicio idee unde ajung. În felul ăsta îi ținem în siguranță.
Am încercat să înțeleg ce spune, ideea că nu era absolut nicio șansă s-o găsesc, nicio șansă să fim vreodată împreună. Pur și simplu era prea copleșitor să mă gândesc că toate acestea au fost zadarnice de la bun început.
- La un moment dat, îi spusei, Natalie a venit să vă ceară ajutorul.
Din nou, Jed s-a uitat în jos spre pat.
- A venit la Malcolm.
- De unde îl cunoștea? întrebai eu.
- Nu știu.
- A venit la Malcolm.
- De unde îl cunoștea? întrebai eu.
- Nu știu.
Dar eu știam. Mama lui Natalie i-a spus fiicei sale despre scandalul de plagiat al lui Archer Minor și despre cum fusese obligat tatăl ei să dispară.
Încerca să-și găsească tatăl, așa că, în mod firesc, Malcolm Hume era unul dintre primii oameni pe care îi vizitase. Malcolm a ajutat-o, fiica dragului său coleg care fusese obligat să dispară. Malcolm fusese cel care îl ajutase pe tatăl ei să fugă de familia lui Archer Minor? Nu știu. Bănuiam că, probabil, o făcuse. În orice caz, Aaron Kleiner fusese motivul pentru care Malcolm intrase în Fresh Start. Fiica acestuia era o persoană de care a avut grijă imediat și pe care a luat-o sub protecția lui.
- Natalie a venit la voi pentru că a fost martoră la o crimă, spusei eu.
- Nu orice crimă. Uciderea lui Archer Minor.
Am dat din cap aprobator.
Încerca să-și găsească tatăl, așa că, în mod firesc, Malcolm Hume era unul dintre primii oameni pe care îi vizitase. Malcolm a ajutat-o, fiica dragului său coleg care fusese obligat să dispară. Malcolm fusese cel care îl ajutase pe tatăl ei să fugă de familia lui Archer Minor? Nu știu. Bănuiam că, probabil, o făcuse. În orice caz, Aaron Kleiner fusese motivul pentru care Malcolm intrase în Fresh Start. Fiica acestuia era o persoană de care a avut grijă imediat și pe care a luat-o sub protecția lui.
- Natalie a venit la voi pentru că a fost martoră la o crimă, spusei eu.
- Nu orice crimă. Uciderea lui Archer Minor.
Am dat din cap aprobator.
- Așadar, a fost martoră la crimă. Așa că se duce la Malcolm. Malcolm o aduce în tabăra voastră.
- Mai întâi a adus-o aici.
Desigur, tabloul. Locul acesta a inspirat-o.
Jed zâmbea.
- Ce-i?
- Nu înțelegi, nu?
- Mai întâi a adus-o aici.
Desigur, tabloul. Locul acesta a inspirat-o.
Jed zâmbea.
- Ce-i?
- Nu înțelegi, nu?
- Ce să înțeleg?
- Malcolm a ținut mult la tine, spuse el. Îți repet. Te-a iubit ca pe un fiu.
- Nu înțeleg.
- Acum șase ani, când aveai nevoie de ajutor la scrierea dizertației, Malcolm Hume a fost cel care ți-a sugerat tabăra din Vermont, nu-i așa?
Am simțit cum mă ia cu frig.
- Da, și?
- Fresh Start nu suntem doar noi trei, evident. Avem un personal dedicat. Ai întâlnit-o pe Cookie și pe alții. Nu sunt mulți, din motive evidente. Trebuie să avem încredere totală unii în alții. La un moment dat, Malcolm s-a gândit că ai putea fi o achiziție pentru organizație.
- Eu?
- De aceea a sugerat să mergi în tabără. Spera să-ți arate ce face Fresh Start și să ni te alături.
Nu știam ce să spun, așa că am mers pe varianta evidentă:
- Și de ce n-a făcut-o?
- Și-a dat seama că nu te-ai potrivi.
- Nu înțeleg.
- Lucrăm într-o lume întunecată, Jake. Unele lucruri pe care le facem sunt ilegale. Ne stabilim propriile reguli. Noi decidem cine merită și cine nu. Limita dintre nevinovăție și vină nu este atât de evidentă pentru noi.
Am dat din cap, înțelegând acum. Alb-negru - și cenușiu.
- Malcolm a ținut mult la tine, spuse el. Îți repet. Te-a iubit ca pe un fiu.
- Nu înțeleg.
- Acum șase ani, când aveai nevoie de ajutor la scrierea dizertației, Malcolm Hume a fost cel care ți-a sugerat tabăra din Vermont, nu-i așa?
Am simțit cum mă ia cu frig.
- Da, și?
- Fresh Start nu suntem doar noi trei, evident. Avem un personal dedicat. Ai întâlnit-o pe Cookie și pe alții. Nu sunt mulți, din motive evidente. Trebuie să avem încredere totală unii în alții. La un moment dat, Malcolm s-a gândit că ai putea fi o achiziție pentru organizație.
- Eu?
- De aceea a sugerat să mergi în tabără. Spera să-ți arate ce face Fresh Start și să ni te alături.
Nu știam ce să spun, așa că am mers pe varianta evidentă:
- Și de ce n-a făcut-o?
- Și-a dat seama că nu te-ai potrivi.
- Nu înțeleg.
- Lucrăm într-o lume întunecată, Jake. Unele lucruri pe care le facem sunt ilegale. Ne stabilim propriile reguli. Noi decidem cine merită și cine nu. Limita dintre nevinovăție și vină nu este atât de evidentă pentru noi.
Am dat din cap, înțelegând acum. Alb-negru - și cenușiu.
- Profesorul Eban Trainor.
- A încălcat o regulă. Tu ai vrut să-l pedepsești. Nu ai văzut circumstanțele atenuante.
M-am gândit la felul în care Malcolm îl apărase pe Eban Trainor după petrecerea la care doi studenți fuseseră duși în grabă la spital cu intoxicație alcoolică. Acum am văzut adevărul. Apărarea lui Trainor de către profesorul Hume fusese, într-o anumită măsură, un test - unul pe care, în viziunea lui Malcolm, îl picasem. Totuși, avea dreptate. Cred în supremația legii. Dacă o iei pe panta alunecoasă, iei cu tine tot ce ne face civilizați.
Cel puțin, așa crezusem până acum o săptămână.
- Jake?
- Da?
- Chiar știi cum l-a găsit familia Minor pe Todd Sanderson?
- Cred că da, răspunsei. Țineți ceva documente despre Fresh Start, nu?
- Doar în cloud. Și trebuie să fim doi din trei - Todd, Malcolm sau eu - pentru a le accesa.
- A încălcat o regulă. Tu ai vrut să-l pedepsești. Nu ai văzut circumstanțele atenuante.
M-am gândit la felul în care Malcolm îl apărase pe Eban Trainor după petrecerea la care doi studenți fuseseră duși în grabă la spital cu intoxicație alcoolică. Acum am văzut adevărul. Apărarea lui Trainor de către profesorul Hume fusese, într-o anumită măsură, un test - unul pe care, în viziunea lui Malcolm, îl picasem. Totuși, avea dreptate. Cred în supremația legii. Dacă o iei pe panta alunecoasă, iei cu tine tot ce ne face civilizați.
Cel puțin, așa crezusem până acum o săptămână.
- Jake?
- Da?
- Chiar știi cum l-a găsit familia Minor pe Todd Sanderson?
- Cred că da, răspunsei. Țineți ceva documente despre Fresh Start, nu?
- Doar în cloud. Și trebuie să fim doi din trei - Todd, Malcolm sau eu - pentru a le accesa.
A clipit, și-a întors privirea, a clipit din nou.
- Tocmai mi-am dat seama. Sunt singurul rămas. Documentele sunt dispărute pentru totdeauna.
- Dar trebuie să păstrați și ceva fizic, nu?
- Cum ar fi? întrebă el.
- Cum ar fi ultimele lor dorințe și testamentele.
- Ei bine, da, dar sunt păstrate într-un loc în care nimeni nu le poate găsi.
- Cum ar fi o cutie de valori în Canal Street?
Jed a rămas cu gura căscată.
- De unde poți ști tu așa ceva?
- A avut loc o spargere. Cineva a ajuns la cutiile de valori. Nu pot spune ce s-a întâmplat exact, dar Natalie era încă o prioritate uriașă pentru familia Minor. Găsirea ei putea însemna bani grei. Așa că, presupun eu, cineva - hoții, un polițai corupt, în fine - i-a recunoscut numele. A raportat familiei Minor. Familia Minor a văzut că acea cutie a fost retrasă de un tip pe nume Todd Sanderson care locuia în Palmetto Bluff, Carolina de Sud.
- Dumnezeule, spuse Jed. Așa că i-au făcut o vizită.
- Cum ar fi? întrebă el.
- Cum ar fi ultimele lor dorințe și testamentele.
- Ei bine, da, dar sunt păstrate într-un loc în care nimeni nu le poate găsi.
- Cum ar fi o cutie de valori în Canal Street?
Jed a rămas cu gura căscată.
- De unde poți ști tu așa ceva?
- A avut loc o spargere. Cineva a ajuns la cutiile de valori. Nu pot spune ce s-a întâmplat exact, dar Natalie era încă o prioritate uriașă pentru familia Minor. Găsirea ei putea însemna bani grei. Așa că, presupun eu, cineva - hoții, un polițai corupt, în fine - i-a recunoscut numele. A raportat familiei Minor. Familia Minor a văzut că acea cutie a fost retrasă de un tip pe nume Todd Sanderson care locuia în Palmetto Bluff, Carolina de Sud.
- Dumnezeule, spuse Jed. Așa că i-au făcut o vizită.
- Da.
- Todd a fost torturat, spuse Jed.
- Știu.
- L-au făcut să vorbească. Un om poate suporta o anumită durere. Dar Todd nu știa unde e Natalie sau altcineva. Vezi? Nu le-a putut spune decât ce știa.
- Cum ar fi despre tine și despre tabăra din Vermont, spusei eu.
Jed a încuviințat.
- De aceea a trebuit s-o închidem. De aceea a trebuit să fugim și să pretindem că acolo nu e decât o fermă. Înțelegi?
- Da, îi spusei.
- Todd a fost torturat, spuse Jed.
- Știu.
- L-au făcut să vorbească. Un om poate suporta o anumită durere. Dar Todd nu știa unde e Natalie sau altcineva. Vezi? Nu le-a putut spune decât ce știa.
- Cum ar fi despre tine și despre tabăra din Vermont, spusei eu.
Jed a încuviințat.
- De aceea a trebuit s-o închidem. De aceea a trebuit să fugim și să pretindem că acolo nu e decât o fermă. Înțelegi?
- Da, îi spusei.
S-a uitat din nou la trupul lui Malcolm.
- Trebuie să-l îngropăm, Jake. Tu și cu mine. Aici, în locul acesta pe care l-a iubit.
Atunci mi-am dat seama de alt lucru care m-a făcut să încremenesc de spaimă. Jed a văzut-o pe fața mea.
- Ce-i?
- Todd nu a apucat să ia pastila cu cianură.
- Probabil l-au surprins.
- Da, și dacă l-au torturat și a spus numele tău, se înțelege de la sine că a spus și numele lui Malcolm. Probabil au trimis oameni în Vero Beach. Dar Malcolm era deja plecat. Venise aici, în cabana asta. Casa era goală. Dar tipii ăștia nu renunță ușor. Tocmai găsiseră primul indiciu în șase ani - nu aveau de gând să renunțe. Au pus întrebări și au analizat bazele de date personale. Chiar dacă terenul era încă pe numele răposatei lui soții, nu le-ar fi fost greu să-l găsească.
M-am gândit la toate urmele de anvelope de afară.
- Todd nu a apucat să ia pastila cu cianură.
- Probabil l-au surprins.
- Da, și dacă l-au torturat și a spus numele tău, se înțelege de la sine că a spus și numele lui Malcolm. Probabil au trimis oameni în Vero Beach. Dar Malcolm era deja plecat. Venise aici, în cabana asta. Casa era goală. Dar tipii ăștia nu renunță ușor. Tocmai găsiseră primul indiciu în șase ani - nu aveau de gând să renunțe. Au pus întrebări și au analizat bazele de date personale. Chiar dacă terenul era încă pe numele răposatei lui soții, nu le-ar fi fost greu să-l găsească.
M-am gândit la toate urmele de anvelope de afară.
- E mort, spusei eu, uitându-mă spre pat. A ales să se sinucidă și, judecând după gradul de descompunere, a făcut-o de puțin timp. De ce?
- O, Doamne.
Acum a înțeles și Jed.
- Pentru că oamenii lui Minor l-au găsit.
Când a spus aceste cuvinte, am auzit niște mașini oprindu-se. Era atât de limpede acum.
Oamenii lui Minor fuseseră deja acolo. Malcolm Hume îi văzuse venind și rezolvase singur problema.
Dar oare ce au făcut ei mai apoi?
Au întins o capcană. Au lăsat pe cineva să supravegheze casa în caz că mai apare cineva.
Jed și cu mine ne-am repezit la fereastră când cele două mașini negre s-au oprit. Ușile s-au deschis. Au ieșit cinci bărbați cu pistoale.
Unul dintre ei era Danny Zuker.
- O, Doamne.
Acum a înțeles și Jed.
- Pentru că oamenii lui Minor l-au găsit.
Când a spus aceste cuvinte, am auzit niște mașini oprindu-se. Era atât de limpede acum.
Oamenii lui Minor fuseseră deja acolo. Malcolm Hume îi văzuse venind și rezolvase singur problema.
Dar oare ce au făcut ei mai apoi?
Au întins o capcană. Au lăsat pe cineva să supravegheze casa în caz că mai apare cineva.
Jed și cu mine ne-am repezit la fereastră când cele două mașini negre s-au oprit. Ușile s-au deschis. Au ieșit cinci bărbați cu pistoale.
Unul dintre ei era Danny Zuker.
Capitolul 34
Bărbații au mers tiptil și s-au împrăștiat.
Jed și-a băgat mâna în buzunar și a scos o cutie de pilule. A deschis-o și mi-a răsturnat în palmă pilula din interior.
- N-o vreau, spusei eu.
- Am pistolul. Încerc să-i rețin. Tu încerci să găsești o cale de scăpare. Dar, dacă nu poți...
De afară l-am auzit pe Danny strigând:
- Aveți doar o ieșire din asta! țipă el. Ieșiți cu mâinile sus!
Ne-am culcat amândoi la pământ.
- Îl crezi? mă întrebă Jed.
- Nu.
- Nici eu. Nici vorbă să ne lase să ieșim vii de aici. Așa că tot ce facem acum e să le acordăm timp să se organizeze.
A început să se ridice.
- Găsește o cale de scăpare în spate, Jake. Eu îi țin ocupați.
Jed și-a băgat mâna în buzunar și a scos o cutie de pilule. A deschis-o și mi-a răsturnat în palmă pilula din interior.
- N-o vreau, spusei eu.
- Am pistolul. Încerc să-i rețin. Tu încerci să găsești o cale de scăpare. Dar, dacă nu poți...
De afară l-am auzit pe Danny strigând:
- Aveți doar o ieșire din asta! țipă el. Ieșiți cu mâinile sus!
Ne-am culcat amândoi la pământ.
- Îl crezi? mă întrebă Jed.
- Nu.
- Nici eu. Nici vorbă să ne lase să ieșim vii de aici. Așa că tot ce facem acum e să le acordăm timp să se organizeze.
A început să se ridice.
- Găsește o cale de scăpare în spate, Jake. Eu îi țin ocupați.
- Cum?
- Pleacă odată!
Pe neașteptate, Jed a spart un geam și a început să tragă. În câteva secunde, focuri de răspuns au mitraliat fațada casei și au doborât restul ferestrei. Peste mine au căzut cioburi de sticlă.
- Pleacă! îmi strigă Jed.
Nu aveam niciun motiv să mi se spună a treia oară. M-am târât militărește spre ușa din spate. Era, știam, singura mea șansă. Jed a început să tragă orbește, cu spatele la zid. Am intrat în bucătărie, continuând să merg pe brânci pe linoleum. Am ajuns la ușa din spate.
L-am auzit pe Jed slobozind un strigăt de victorie:
- Pleacă odată!
Pe neașteptate, Jed a spart un geam și a început să tragă. În câteva secunde, focuri de răspuns au mitraliat fațada casei și au doborât restul ferestrei. Peste mine au căzut cioburi de sticlă.
- Pleacă! îmi strigă Jed.
Nu aveam niciun motiv să mi se spună a treia oară. M-am târât militărește spre ușa din spate. Era, știam, singura mea șansă. Jed a început să tragă orbește, cu spatele la zid. Am intrat în bucătărie, continuând să merg pe brânci pe linoleum. Am ajuns la ușa din spate.
L-am auzit pe Jed slobozind un strigăt de victorie:
- L-am atins pe unul!
Grozav. Mai erau patru. Alte focuri. Acum mai puternice. Pereții au început să cedeze; gloanțele slăbiseră lemnul și acum îl ciuruiau. De unde eram, l-am văzut pe Jed atins o dată, apoi de două ori. Am pornit-o înapoi spre el.
- Nu! a țipat la mine.
- Jed...
- Să nu îndrăznești! Ieși afară acum!
- Jed...
- Să nu îndrăznești! Ieși afară acum!
Am vrut să-l ajut, dar știam cât de nesăbuit aș fi fost. Nu l-ar fi ajutat cu nimic. Ar fi fost sinucidere curată. Jed a reușit să rămână în picioare.
S-a îndreptat spre ușa din față.
- OK! strigă el. Mă predau!
Jed avea pistolul în mână. S-a uitat în urmă la mine, mi-a făcut cu ochiul și a schițat un gest să plec.
S-a îndreptat spre ușa din față.
- OK! strigă el. Mă predau!
Jed avea pistolul în mână. S-a uitat în urmă la mine, mi-a făcut cu ochiul și a schițat un gest să plec.
Am aruncat o privire pe fereastra din spate, pregătindu-mă s-o sparg.
Casa era lângă o zonă împădurită. Puteam să merg în pădure și să sper că o să se termine cu bine. Nu aveam un alt plan. Cel puțin, nimic care să mă ajute pe moment. Mi-am scos iPhone-ul și l-am deschis. Avea semnal. Am format 911 și m-am uitat pe fereastră.
Unul dintre bărbați era în spate, în partea stângă, acoperind ușa. La naiba.
- 911, ce urgență aveți?
Am spus rapid că se trăgea cu arma și că erau cel puțin doi oameni răniți. I-am dat adresa și am așezat telefonul jos, fără să-l închid. Din spatele meu, l-am auzit pe Danny Zuker strigând:
- OK, aruncă pistolul mai întâi!
Mi s-a părut că văd un zâmbet pe fața lui Jed. Sângera. Nu știam cât de grav era rănit, dacă rănile erau fatale sau nu, dar Jed știa. Jed știa că viața i se încheiase indiferent ce-ar fi făcut și, astfel, părea să încerce un ciudat sentiment de liniște.
- OK, aruncă pistolul mai întâi!
Mi s-a părut că văd un zâmbet pe fața lui Jed. Sângera. Nu știam cât de grav era rănit, dacă rănile erau fatale sau nu, dar Jed știa. Jed știa că viața i se încheiase indiferent ce-ar fi făcut și, astfel, părea să încerce un ciudat sentiment de liniște.
Jed a deschis ușa și, pur și simplu, a început să tragă. Am auzit un alt bărbat țipând de durere - poate că un alt glonț își atinsese ținta - iar apoi am auzit bubuitul sec al focului automat sfredelind carnea. Din poziția mea strategică, am văzut corpul lui Jed prăvălindu-se pe spate, cu brațele bălăbănindu-se pe deasupra capului ca într-un dans macabru. S-a prăbușit în casă. Următoarele gloanțe care l-au nimerit i-au zdruncinat trupul inert.
Se terminase. Pentru el și, probabil, pentru mine.
Chiar dacă Jed reușise să-i omoare pe doi dintre ei, trei erau încă vii și înarmați. Ce șanse aveam? Le-am calculat în câteva nanosecunde.
Aproape zero. De fapt, aveam o șansă. Să trag de timp. Să trag de timp până la sosirea poliției. M-am gândit cât de departe eram, m-am gândit la cursa aceea pe drumul de țară, la faptul că nu văzusem nicio clădire de tip guvernamental pe o rază de câteva mile.
Chiar dacă Jed reușise să-i omoare pe doi dintre ei, trei erau încă vii și înarmați. Ce șanse aveam? Le-am calculat în câteva nanosecunde.
Aproape zero. De fapt, aveam o șansă. Să trag de timp. Să trag de timp până la sosirea poliției. M-am gândit cât de departe eram, m-am gândit la cursa aceea pe drumul de țară, la faptul că nu văzusem nicio clădire de tip guvernamental pe o rază de câteva mile.
Cavaleria nu va ajunge la timp.
Totuși, clanul Minor poate că mă vrea viu. Eram ultima lor șansă de a obține informații despre Natalie. În cazul ăsta, puteam dansa puțin step.
Se apropiau de casă. M-am uitat după un ascunziș.
Să trag de timp. Pur și simplu, să trag de timp.
Dar nu aveam unde să mă duc. M-am ridicat și m-am uitat pe fereastra din spate. Bărbatul era acolo, așteptându-mă. Am alergat prin bucătărie înapoi în dormitor. Malcolm nu se mișcase, dar nici nu mă așteptasem să o facă.
Am auzit cum cineva intră în casă.
Totuși, clanul Minor poate că mă vrea viu. Eram ultima lor șansă de a obține informații despre Natalie. În cazul ăsta, puteam dansa puțin step.
Se apropiau de casă. M-am uitat după un ascunziș.
Să trag de timp. Pur și simplu, să trag de timp.
Dar nu aveam unde să mă duc. M-am ridicat și m-am uitat pe fereastra din spate. Bărbatul era acolo, așteptându-mă. Am alergat prin bucătărie înapoi în dormitor. Malcolm nu se mișcase, dar nici nu mă așteptasem să o facă.
Am auzit cum cineva intră în casă.
Am deschis geamul de la dormitor. Lucrul pe care mă bazam în acel moment - și, într-adevăr, era singura mea șansă - era ca bărbatul din spate să fie cu ochii pe ușă. Fereastra de la dormitor era pe latura din dreapta. Din locul în care stătea tipul ăla când l-am zărit din bucătărie nu avea cum să vadă această fereastră.
Din camera principală l-am auzit pe Danny Zuker spunând:
- Profesore Fisher? Știm că ești aici. O să fie mai rău pentru tine dacă ne faci să așteptăm.
Fereastra a scârțâit când am deschis-o. Zuker și un alt bandit au alergat în direcția sunetului. I-am văzut când am sărit pe fereastră și am început să alerg spre pădure.
Din spate a început să se tragă masiv.
S-a terminat cu supraviețuirea mea. Nu știam dacă era imaginația mea sau aievea, dar puteam jura că am auzit gloanțe zburând pe lângă mine.
Am continuat să alerg. Nu m-am întors. Doar am ținut-o tot...
Cineva m-a placat dintr-o parte.
Trebuie să fi fost tipul care era afară, în spate. M-a lovit din stânga, aruncându-ne pe amândoi la pământ. Mi-am pregătit un pumn și i l-am livrat puternic în față. S-a dus pe spate. M-am pregătit să-i mai livrez unul. Din nou la țintă. S-a muiat.
Dar era prea târziu.
Danny Zuker și celălalt bandit erau deasupra noastră. Amândoi cu armele țintite spre mine.
- Profesore Fisher? Știm că ești aici. O să fie mai rău pentru tine dacă ne faci să așteptăm.
Fereastra a scârțâit când am deschis-o. Zuker și un alt bandit au alergat în direcția sunetului. I-am văzut când am sărit pe fereastră și am început să alerg spre pădure.
Din spate a început să se tragă masiv.
S-a terminat cu supraviețuirea mea. Nu știam dacă era imaginația mea sau aievea, dar puteam jura că am auzit gloanțe zburând pe lângă mine.
Am continuat să alerg. Nu m-am întors. Doar am ținut-o tot...
Cineva m-a placat dintr-o parte.
Trebuie să fi fost tipul care era afară, în spate. M-a lovit din stânga, aruncându-ne pe amândoi la pământ. Mi-am pregătit un pumn și i l-am livrat puternic în față. S-a dus pe spate. M-am pregătit să-i mai livrez unul. Din nou la țintă. S-a muiat.
Dar era prea târziu.
Danny Zuker și celălalt bandit erau deasupra noastră. Amândoi cu armele țintite spre mine.
- Pot să te las în viață, spuse Zuker simplu. Doar spune-mi unde e.
- Nu știu.
- Atunci n-ai nicio valoare pentru mine.
- Nu știu.
- Atunci n-ai nicio valoare pentru mine.
Se terminase. Bărbatul care mă placase și-a scuturat capul. S-a ridicat și și-a înhățat pistolul. Iată-mă acolo, culcat pe spate, înconjurat de trei bărbați, toți cu pistoale. Nu puteam face nimic. Nu se auzeau sirene îndepărtate care să-mi vină în ajutor. Un bărbat stătea în stânga mea, celălalt - cel pe care îl doborâsem - stătea în dreapta.
M-am uitat în sus la Danny Zuker, care era o idee mai în spate. Mi-am spus repede ultima rugăciune:
- Tu l-ai omorât pe Archer Minor, nu-i așa?
Asta l-a luat pe nepregătite. I se putea citi confuzia pe față.
- Ce?
- Cineva trebuia să-l potolească, spusei eu, iar Maxwell Minor nu și-ar fi ucis niciodată propriul copil.
- Ești nebun.
Ceilalți doi bărbați au schimbat priviri.
- Din ce alt motiv ai încerca atât de mult s-o găsești? întrebai eu. Au trecut șase ani. Știi că nu ar depune niciodată mărturie.
Danny Zuker a dat din cap în semn de dezaprobare. Pe chipul lui era ceva asemănător cu tristețea.
- Habar n-ai, nu-i așa?
Și-a ridicat pistolul, aproape în silă. Îmi jucasem ultima carte. Nu voiam să mor așa, lungit pe pământ între ei. M-am ridicat, întrebându-mă care va fi ultima mea mișcare când îmi va veni rândul.
A fost un singur foc de armă. Capul bărbatului din stânga mea a explodat ca o roșie strivită de un bocanc greu.
Ceilalți ne-am întors spre sunetul focului de armă. Eu mi-am revenit cel mai repede. Lăsându-mi din nou creierul reptilian să preia comanda, m-am aruncat direct asupra bărbatului pe care îl pocnisem deja. Era cel mai aproape de mine și trebuia să fie slăbit de lovitura mea anterioară.
Îi puteam lua pistolul.
Dar bărbatul a reacționat cu o viteză mai mare decât anticipasem. Și creierul lui reptilian era la treabă, presupun. A făcut un pas în spate și a țintit arma spre mine. Eram prea departe pentru a ajunge la timp la el.
Iar în acea clipă, capul i-a explodat într-o altă ploaie purpurie.
Asta l-a luat pe nepregătite. I se putea citi confuzia pe față.
- Ce?
- Cineva trebuia să-l potolească, spusei eu, iar Maxwell Minor nu și-ar fi ucis niciodată propriul copil.
- Ești nebun.
Ceilalți doi bărbați au schimbat priviri.
- Din ce alt motiv ai încerca atât de mult s-o găsești? întrebai eu. Au trecut șase ani. Știi că nu ar depune niciodată mărturie.
Danny Zuker a dat din cap în semn de dezaprobare. Pe chipul lui era ceva asemănător cu tristețea.
- Habar n-ai, nu-i așa?
Și-a ridicat pistolul, aproape în silă. Îmi jucasem ultima carte. Nu voiam să mor așa, lungit pe pământ între ei. M-am ridicat, întrebându-mă care va fi ultima mea mișcare când îmi va veni rândul.
A fost un singur foc de armă. Capul bărbatului din stânga mea a explodat ca o roșie strivită de un bocanc greu.
Ceilalți ne-am întors spre sunetul focului de armă. Eu mi-am revenit cel mai repede. Lăsându-mi din nou creierul reptilian să preia comanda, m-am aruncat direct asupra bărbatului pe care îl pocnisem deja. Era cel mai aproape de mine și trebuia să fie slăbit de lovitura mea anterioară.
Îi puteam lua pistolul.
Dar bărbatul a reacționat cu o viteză mai mare decât anticipasem. Și creierul lui reptilian era la treabă, presupun. A făcut un pas în spate și a țintit arma spre mine. Eram prea departe pentru a ajunge la timp la el.
Iar în acea clipă, capul i-a explodat într-o altă ploaie purpurie.
Sângele m-a stropit pe față. Danny Zuker nu a ezitat. A sărit în spatele meu, folosindu-mă ca pe un scut. Și-a încolăcit brațul în jurul gâtului meu și mi-a pus pistolul la tâmplă.
- Nu mișca, îmi șopti.
Nu m-am mișcat. Acum era tăcere. A rămas lipit de mine, trăgându-mă după el spre casă pentru a se proteja.
- Arată-te! strigă Zuker. Arată-te sau îi zbor creierii!
S-a auzit un foșnet. Zuker mi-a smucit capul la dreapta, asigurându-se că trupul meu îl acoperea pe al lui. M-a întors și mai mult la dreapta - înspre direcția de unde venise foșnetul. M-am uitat spre luminiș.
Inima mi-a stat în loc.
Coborând dealul, cu arma încă în mână, îndreptată spre noi, era Natalie.
- Arată-te! strigă Zuker. Arată-te sau îi zbor creierii!
S-a auzit un foșnet. Zuker mi-a smucit capul la dreapta, asigurându-se că trupul meu îl acoperea pe al lui. M-a întors și mai mult la dreapta - înspre direcția de unde venise foșnetul. M-am uitat spre luminiș.
Inima mi-a stat în loc.
Coborând dealul, cu arma încă în mână, îndreptată spre noi, era Natalie.
Capitolul 35
Danny Zuker a vorbit primul:
- Măi, măi, ia uite cine-i aici!
- Măi, măi, ia uite cine-i aici!
Corpul îmi paralizase la vederea ei. Ochii ni s-au întâlnit - ai lui Natalie și ai mei - și lumea a explodat într-o mie de feluri diferite. A fost una dintre cele mai puternice experiențe din viața mea, acel simplu act de a mă uita în ochii albaștri ai femeii pe care o iubeam și, deși aveam un pistol la tâmplă, mă simțeam ciudat de recunoscător. Dacă Danny Zuker ar apăsa pe trăgaci, așa să fie. În acel unic moment am fost mai viu decât oricând în ultimii șase ani.
Dacă ar fi fost să mor atunci - și nu, nu voiam, de fapt, mai mult decât orice voiam să trăiesc și să fiu cu această femeie - aș fi murit ca un om mai complet, cu o viață mai plină decât dacă aș fi murit cu câteva clipe mai devreme.
Dacă ar fi fost să mor atunci - și nu, nu voiam, de fapt, mai mult decât orice voiam să trăiesc și să fiu cu această femeie - aș fi murit ca un om mai complet, cu o viață mai plină decât dacă aș fi murit cu câteva clipe mai devreme.
Cu arma încă îndreptată spre noi, Natalie spuse:
- Lasă-l în pace.
- Lasă-l în pace.
În tot acest timp nu și-a luat ochii de la mine.
- Nu prea cred, iubito, spuse Zuker.
- Lasă-l să plece și mă poți avea pe mine.
Am strigat:
- Nu!
Zuker și-a mutat gura armei pe latura gâtului meu.
- Nu prea cred, iubito, spuse Zuker.
- Lasă-l să plece și mă poți avea pe mine.
Am strigat:
- Nu!
Zuker și-a mutat gura armei pe latura gâtului meu.
- Taci!
Apoi i-a spus lui Natalie.
- De ce aș avea încredere în tine?
- Dacă mi-ar fi păsat mai mult de mine decât de el, spuse ea, nu m-aș fi arătat.
Natalie nu mă slăbea din ochi. Am vrut să protestez. Sub nicio formă nu aș fi permis acest schimb, dar ceva din privirea ei îmi spunea să stau liniștit, cel puțin deocamdată. M-am gândit. Aproape îmi ordona să mă supun, să las lucrurile să se desfășoare așa cum voia ea.
Poate, m-am gândit, nu era singură. Poate erau și alții. Poate avea un plan.
- Bine atunci, spuse Zuker, încă ascunzându-se după trupul meu. Pune-ți arma jos și îl las să plece.
Apoi i-a spus lui Natalie.
- De ce aș avea încredere în tine?
- Dacă mi-ar fi păsat mai mult de mine decât de el, spuse ea, nu m-aș fi arătat.
Natalie nu mă slăbea din ochi. Am vrut să protestez. Sub nicio formă nu aș fi permis acest schimb, dar ceva din privirea ei îmi spunea să stau liniștit, cel puțin deocamdată. M-am gândit. Aproape îmi ordona să mă supun, să las lucrurile să se desfășoare așa cum voia ea.
Poate, m-am gândit, nu era singură. Poate erau și alții. Poate avea un plan.
- Bine atunci, spuse Zuker, încă ascunzându-se după trupul meu. Pune-ți arma jos și îl las să plece.
- Nu prea cred, răspunse ea.
- O?
- Îl ducem la mașină. Îl pui pe scaunul șoferului. În clipa în care pleacă, pun arma jos.
- O?
- Îl ducem la mașină. Îl pui pe scaunul șoferului. În clipa în care pleacă, pun arma jos.
Zuker părea să cântărească această propunere.
- Îl pun în mașină. Tu îți lași arma și el pornește.
Natalie a dat din cap aprobator, încă uitându-se direct la mine, aproape ordonându-mi să mă supun.
Natalie a dat din cap aprobator, încă uitându-se direct la mine, aproape ordonându-mi să mă supun.
- S-a făcut, spuse ea.
Am pornit spre casă. Natalie a păstrat distanța, stând la aproape 30 de metri în spatele nostru. M-am întrebat dacă oare Cookie, Benedict sau vreun alt membru al grupului Fresh Start era în apropiere. Poate așteptau la mașină, înarmați, pregătiți să-l elimine pe Zuker cu un singur glonț.
Când am ajuns la mașină, Zuker a ales un asemenea unghi încât să fie în continuare protejat de vehicul și de corpul meu.
Când am ajuns la mașină, Zuker a ales un asemenea unghi încât să fie în continuare protejat de vehicul și de corpul meu.
- Deschide ușa! îmi spuse.
Am ezitat.
Și-a apăsat pistolul pe gâtul meu.
- Deschide ușa!
M-am uitat în urmă la Natalie. Mi-a oferit un zâmbet plin de încredere care mi-a ajuns la inimă și a zdrobit-o ca pe o coajă de ou. Când m-am strecurat pe scaunul șoferului, am înțeles deodată, cu o groază tot mai mare, ce făcea de fapt.
Nu plănuise să ne salveze pe amândoi.
Nu mai erau alți membri din Fresh Start care să intervină. Nimeni nu se ascundea, așteptând să se năpustească. Natalie îmi ținuse atenția ocupată, îmi oferise această speranță în ochii ei pentru ca eu să nu ripostez, să nu fac sacrificiul pe care ea avea de gând să-l facă pentru mine.
La naiba!
Motorul mașinii a pornit. Natalie a început să coboare arma. Aveam o secundă la dispoziție, nu mai mult, să acționez. Era sinucidere curată.
Știam. Știam că nu era posibil să scăpăm amândoi vii de acolo. Așa gândise ea. Unul dintre noi trebuia să moară. În cele din urmă, Jed, Benedict și Cookie avuseseră dreptate. Stricasem totul. Urmasem cu încăpățânare un fel de mantra lăuntrică de genul „dragostea învinge totul”, iar acum eram acolo, exact unde am fost avertizat că vom ajunge, cu Natalie înfruntând moartea.
Am ezitat.
Și-a apăsat pistolul pe gâtul meu.
- Deschide ușa!
M-am uitat în urmă la Natalie. Mi-a oferit un zâmbet plin de încredere care mi-a ajuns la inimă și a zdrobit-o ca pe o coajă de ou. Când m-am strecurat pe scaunul șoferului, am înțeles deodată, cu o groază tot mai mare, ce făcea de fapt.
Nu plănuise să ne salveze pe amândoi.
Nu mai erau alți membri din Fresh Start care să intervină. Nimeni nu se ascundea, așteptând să se năpustească. Natalie îmi ținuse atenția ocupată, îmi oferise această speranță în ochii ei pentru ca eu să nu ripostez, să nu fac sacrificiul pe care ea avea de gând să-l facă pentru mine.
La naiba!
Motorul mașinii a pornit. Natalie a început să coboare arma. Aveam o secundă la dispoziție, nu mai mult, să acționez. Era sinucidere curată.
Știam. Știam că nu era posibil să scăpăm amândoi vii de acolo. Așa gândise ea. Unul dintre noi trebuia să moară. În cele din urmă, Jed, Benedict și Cookie avuseseră dreptate. Stricasem totul. Urmasem cu încăpățânare un fel de mantra lăuntrică de genul „dragostea învinge totul”, iar acum eram acolo, exact unde am fost avertizat că vom ajunge, cu Natalie înfruntând moartea.
Nu puteam permite să se întâmple așa ceva.
Odată ce m-am urcat în mașină, Natalie s-a oprit din mers și și-a îndreptat atenția spre Danny Zuker. Zuker, înțelegând că e rândul lui, și-a îndepărtat pistolul de gâtul meu. Și-a schimbat mâinile, astfel încât pistolul să fie destul de departe de mine, așa așezat cum eram, încât să nu fac cine știe ce mișcare prostească.
- E rândul tău, spuse Zuker.
Natalie și-a așezat pistolul pe pământ.
Era timpul. În ultimele secunde îmi planificasem mișcarea exactă, calculul exact, elementul surpriză, totul. Nu am ezitat. Zuker avea timp, eram destul de sigur, să tragă un foc de armă spre mine. Nu conta. Trebuia să se apere. Dacă o făcea trăgând în mine, i-ar fi oferit lui Natalie timpul necesar fie pentru a fugi, fie, mai probabil, pentru a-și ridica pistolul de jos și a trage.
Nu aveam de ales. Nu aveam de gând să pornesc mașina, asta era clar.
Fără să bănuiască, mi-am ridicat rapid mâna stângă. Nu cred că se aștepta la acel gest. Zuker își închipuise că, dacă aș face ceva, m-aș repezi la armă. L-am prins de păr și l-am tras spre mine. După cum anticipasem, Danny și-a întors arma spre mine.
Cu mâna stângă i-am tras fața spre mine. Se aștepta ca mâna mea dreaptă să se ducă spre armă.
Nu s-a dus.
În schimb, folosindu-mă de mâna dreaptă, i-am îndesat în gură pilula de cianură pe care mi-o dăduse Jed. Când a înțeles ce am făcut, ochii i s-au mărit de groază. Această revelație - că avea cianură în gură și că, dacă nu o scotea, era un om mort - l-a făcut să ezite. A încercat s-o scuipe, dar mâna mea era acolo. M-a mușcat puternic, făcându-mă să urlu, dar mâna mea a rămas pe poziție. În același timp a tras cu arma spre capul meu.
M-am ferit.
Glonțul mi-a atins umărul. Altă durere cumplită.
Era timpul. În ultimele secunde îmi planificasem mișcarea exactă, calculul exact, elementul surpriză, totul. Nu am ezitat. Zuker avea timp, eram destul de sigur, să tragă un foc de armă spre mine. Nu conta. Trebuia să se apere. Dacă o făcea trăgând în mine, i-ar fi oferit lui Natalie timpul necesar fie pentru a fugi, fie, mai probabil, pentru a-și ridica pistolul de jos și a trage.
Nu aveam de ales. Nu aveam de gând să pornesc mașina, asta era clar.
Fără să bănuiască, mi-am ridicat rapid mâna stângă. Nu cred că se aștepta la acel gest. Zuker își închipuise că, dacă aș face ceva, m-aș repezi la armă. L-am prins de păr și l-am tras spre mine. După cum anticipasem, Danny și-a întors arma spre mine.
Cu mâna stângă i-am tras fața spre mine. Se aștepta ca mâna mea dreaptă să se ducă spre armă.
Nu s-a dus.
În schimb, folosindu-mă de mâna dreaptă, i-am îndesat în gură pilula de cianură pe care mi-o dăduse Jed. Când a înțeles ce am făcut, ochii i s-au mărit de groază. Această revelație - că avea cianură în gură și că, dacă nu o scotea, era un om mort - l-a făcut să ezite. A încercat s-o scuipe, dar mâna mea era acolo. M-a mușcat puternic, făcându-mă să urlu, dar mâna mea a rămas pe poziție. În același timp a tras cu arma spre capul meu.
M-am ferit.
Glonțul mi-a atins umărul. Altă durere cumplită.
Danny a început să aibă convulsii, ochind pentru a mai trage o dată. Dar nu a mai apucat. Primul glonț al lui Natalie l-a nimerit în ceafă. A mai tras două, dar nu mai era nevoie.
Am căzut pe spate, cu mâna pe umărul care îmi zvâcnea, încercând să opresc sângele. Am așteptat-o să vină la mine.
Dar n-a venit. A rămas acolo unde era.
Nu văzusem niciodată ceva mai frumos și mai copleșitor decât expresia de pe chipul ei. O lacrimă îi aluneca pe obraz. Doar a clătinat încet din cap.
- Natalie?
- Trebuie să plec, spuse ea.
Am făcut ochii mari.
- Nu.
Am căzut pe spate, cu mâna pe umărul care îmi zvâcnea, încercând să opresc sângele. Am așteptat-o să vină la mine.
Dar n-a venit. A rămas acolo unde era.
Nu văzusem niciodată ceva mai frumos și mai copleșitor decât expresia de pe chipul ei. O lacrimă îi aluneca pe obraz. Doar a clătinat încet din cap.
- Natalie?
- Trebuie să plec, spuse ea.
Am făcut ochii mari.
- Nu.
În sfârșit, acum se auzeau sirenele. Pierdeam sânge și simțeam că leșin. Nimic nu conta.
- Lasă-mă să vin cu tine. Te rog.
Natalie s-a înfiorat. Lacrimile au început să-i curgă șiroaie.
- Nu pot să mai trăiesc dacă ți se întâmplă ceva. Înțelegi? De asta am fugit prima dată. Pot trăi știindu-te cu inima sfâșiată. Dar nu pot să trăiesc știind că ești mort.
- Eu nu sunt viu fără tine.
Sirenele se apropiau.
- Trebuie să plec, spuse ea, printre lacrimi.
- Lasă-mă să vin cu tine. Te rog.
Natalie s-a înfiorat. Lacrimile au început să-i curgă șiroaie.
- Nu pot să mai trăiesc dacă ți se întâmplă ceva. Înțelegi? De asta am fugit prima dată. Pot trăi știindu-te cu inima sfâșiată. Dar nu pot să trăiesc știind că ești mort.
- Eu nu sunt viu fără tine.
Sirenele se apropiau.
- Trebuie să plec, spuse ea, printre lacrimi.
- Nu...
- Te voi iubi mereu, Jake. Mereu.
- Atunci fii cu mine.
Îmi auzeam implorarea din glas.
- Nu pot. Știi asta. Să nu mă urmărești. Să nu mă cauți. Ține-ți promisiunea de data asta.
Am dat din caz dezaprobator.
- Nicio șansă, îi spusei eu.
- Te voi iubi mereu, Jake. Mereu.
- Atunci fii cu mine.
Îmi auzeam implorarea din glas.
- Nu pot. Știi asta. Să nu mă urmărești. Să nu mă cauți. Ține-ți promisiunea de data asta.
Am dat din caz dezaprobator.
- Nicio șansă, îi spusei eu.
S-a întors și a început să urce dealul.
- Natalie! strigai eu după ea.
Dar femeia pe care o iubeam se îndepărta ieșind din viața mea. Din nou.
Dar femeia pe care o iubeam se îndepărta ieșind din viața mea. Din nou.
Capitolul 36
DUPĂ UN AN
Un student din spatele sălii a ridicat mâna:
- Profesore Weiss?
- Da, Kennedy, îi răspund eu.
Așa mă numesc acum. Paul Weiss. Predau la o mare universitate din New Mexico. Nu-i pot spune numele din rațiuni de securitate. Cu toate cadavrele de pe lac, autoritățile și-au dat seama că cel mai bine ar fi să mă înscrie într-un program de protecție a martorilor. Așa că, iată-mă, în vest.
Altitudinea mă irită uneori, dar, în general, îmi place aici. Asta m-a surprins. Întotdeauna m-am gândit că voi fi un tip de pe Coasta de Est, dar viața înseamnă și adaptare, bănuiesc.
Desigur, îmi lipsește Lanford. Îmi lipsește vechea mea viață. Benedict și cu mine încă ținem legătura, deși nu ar trebui. Folosim o cutie de poștă electronică și nu apăsăm niciodată butonul „Send”. Am creat un cont de e-mail la AOL (de școală veche). Ne scriem mesaje și le lăsăm, pur și simplu, în dosarul „Draft”. Periodic intrăm și le verificăm.
Vestea cea mare din viața lui Benedict este că acel cartel de droguri care îl urmărea nu mai există. Au fost eliminați într-un fel de luptă pentru supremație cu alte carteluri. Pe scurt, e liber, în sfârșit, să se întoarcă la Marie-Anne, dar, când i-a verificat ultima dată starea pe Facebook, se schimbase din „într-o relație” în „căsătorită”. Erau fotografii de la nunta ei cu Kevin pe ambele lor pagini de Facebook.
Îl presez să-i spună adevărul oricum. El spune că nu o va face. Spune că nu vrea să creeze un haos în viața ei.
- Profesore Weiss?
- Da, Kennedy, îi răspund eu.
Așa mă numesc acum. Paul Weiss. Predau la o mare universitate din New Mexico. Nu-i pot spune numele din rațiuni de securitate. Cu toate cadavrele de pe lac, autoritățile și-au dat seama că cel mai bine ar fi să mă înscrie într-un program de protecție a martorilor. Așa că, iată-mă, în vest.
Altitudinea mă irită uneori, dar, în general, îmi place aici. Asta m-a surprins. Întotdeauna m-am gândit că voi fi un tip de pe Coasta de Est, dar viața înseamnă și adaptare, bănuiesc.
Desigur, îmi lipsește Lanford. Îmi lipsește vechea mea viață. Benedict și cu mine încă ținem legătura, deși nu ar trebui. Folosim o cutie de poștă electronică și nu apăsăm niciodată butonul „Send”. Am creat un cont de e-mail la AOL (de școală veche). Ne scriem mesaje și le lăsăm, pur și simplu, în dosarul „Draft”. Periodic intrăm și le verificăm.
Vestea cea mare din viața lui Benedict este că acel cartel de droguri care îl urmărea nu mai există. Au fost eliminați într-un fel de luptă pentru supremație cu alte carteluri. Pe scurt, e liber, în sfârșit, să se întoarcă la Marie-Anne, dar, când i-a verificat ultima dată starea pe Facebook, se schimbase din „într-o relație” în „căsătorită”. Erau fotografii de la nunta ei cu Kevin pe ambele lor pagini de Facebook.
Îl presez să-i spună adevărul oricum. El spune că nu o va face. Spune că nu vrea să creeze un haos în viața ei.
Dar viața e haotică, i-am spus.
Gândire profundă, nu?
Restul pieselor de puzzle s-au potrivit, într-un final. A durat ceva. Unul dintre bandiții lui Minor, pe care Jed îi împușcase, a supraviețuit. Mărturia lui a confirmat ceea ce bănuisem. Spărgătorii de bănci cunoscuți drept Invizibilii au jefuit banca din Canal Street. În cutia lui Todd Sanderson erau atât ultime dorințe, cât și testamente și pașapoarte.
Invizibilii luaseră pașapoartele, închipuindu-și că puteau fi vândute pe piața neagră. Unul dintre ei a recunoscut numele lui Natalie - clanul Minor încă o căuta activ, chiar și după șase ani - și le-a spus. Cutia era pe numele Todd Sanderson, așa încât Danny Zuker și Otto Devereaux i-au făcut o vizită.
Gândire profundă, nu?
Restul pieselor de puzzle s-au potrivit, într-un final. A durat ceva. Unul dintre bandiții lui Minor, pe care Jed îi împușcase, a supraviețuit. Mărturia lui a confirmat ceea ce bănuisem. Spărgătorii de bănci cunoscuți drept Invizibilii au jefuit banca din Canal Street. În cutia lui Todd Sanderson erau atât ultime dorințe, cât și testamente și pașapoarte.
Invizibilii luaseră pașapoartele, închipuindu-și că puteau fi vândute pe piața neagră. Unul dintre ei a recunoscut numele lui Natalie - clanul Minor încă o căuta activ, chiar și după șase ani - și le-a spus. Cutia era pe numele Todd Sanderson, așa încât Danny Zuker și Otto Devereaux i-au făcut o vizită.
Știți unde s-a ajuns apoi. Sau știți cea mai mare parte.
Dar multe lucruri nu s-au potrivit. Remarcasem unul legat de Danny Zuker, chiar înainte să moară: de ce era clanul Minor atât de disperat s-o găsească pe Natalie? Spusese destul de clar că nu o să depună mărturie. De ce să agiți apele, de ce s-o scoți din bârlog când rezultatul final putea fi ca ea să alerge la poliție? La un moment dat, presupusesem că, în realitate, Danny Zuker se afla în spatele întregii afaceri, că el îl ucisese pe Archer Minor și dorea să se asigure că singura persoană care îi putea dezvălui lui Maxwell Minor acel lucru era moartă. Dar nici asta nu se prea potrivea, mai ales când am văzut confuzia de pe fața lui după ce l-am acuzat de crima respectivă.
Habar n-ai, nu-i așa?
Așa spusese Danny Zuker. Avusese dreptate. Dar am început încet-încet să potrivesc piesele, mai ales când mi-am pus cu mare mirare principala întrebare rămasă, incidentul care declanșase totul:
Unde era tatăl lui Natalie?
Am aflat răspunsul la această întrebare cu aproape un an în urmă. Cu două zile înainte să mă trimită în New Mexico, am vizitat-o din nou pe mama lui Natalie la Hyde Park Assisted Living. Am folosit o deghizare ieftină. (Acum deghizarea mea e mai simplă: mi-am ras capul. Gata cu buclele profesorale și nesupuse ale tinereții mele. Scăfârlia mea strălucește. Dacă aș purta un cercel de aur, m-ați confunda cu Mr. Clean).
- Am nevoie de adevăr acum, i-am spus Sylviei Avery.
- Ți l-am spus.
Dar multe lucruri nu s-au potrivit. Remarcasem unul legat de Danny Zuker, chiar înainte să moară: de ce era clanul Minor atât de disperat s-o găsească pe Natalie? Spusese destul de clar că nu o să depună mărturie. De ce să agiți apele, de ce s-o scoți din bârlog când rezultatul final putea fi ca ea să alerge la poliție? La un moment dat, presupusesem că, în realitate, Danny Zuker se afla în spatele întregii afaceri, că el îl ucisese pe Archer Minor și dorea să se asigure că singura persoană care îi putea dezvălui lui Maxwell Minor acel lucru era moartă. Dar nici asta nu se prea potrivea, mai ales când am văzut confuzia de pe fața lui după ce l-am acuzat de crima respectivă.
Habar n-ai, nu-i așa?
Așa spusese Danny Zuker. Avusese dreptate. Dar am început încet-încet să potrivesc piesele, mai ales când mi-am pus cu mare mirare principala întrebare rămasă, incidentul care declanșase totul:
Unde era tatăl lui Natalie?
Am aflat răspunsul la această întrebare cu aproape un an în urmă. Cu două zile înainte să mă trimită în New Mexico, am vizitat-o din nou pe mama lui Natalie la Hyde Park Assisted Living. Am folosit o deghizare ieftină. (Acum deghizarea mea e mai simplă: mi-am ras capul. Gata cu buclele profesorale și nesupuse ale tinereții mele. Scăfârlia mea strălucește. Dacă aș purta un cercel de aur, m-ați confunda cu Mr. Clean).
- Am nevoie de adevăr acum, i-am spus Sylviei Avery.
- Ți l-am spus.
Am văzut oameni care aveau nevoie de noi identități și care trebuia să dispară pentru că fuseseră acuzați de pedofilie, deranjaseră membrii unui cartel de droguri, fuseseră bătuți groaznic de soți brutali sau fuseseră martorii unei lovituri mafiote. Dar nu înțelegeam de ce un om implicat într-un scandal de plagiat la universitate trebuia să dispară pe viață - mai ales după ce Archer Minor murise.
- Tatăl lui Natalie nu a fugit niciodată, nu-i așa?
Nu a răspuns.
- A fost ucis, spusei eu.
Sylvia Avery părea prea slabă pentru a mai protesta. Stătea acolo, nemișcată ca o stâncă.
- I-ați spus lui Natalie că tatăl ei nu ar abandona-o niciodată.
- Nu ar abandona-o, spuse ea. O iubea atât de mult. O iubea și pe Julie. Și pe mine. Aaron era un om atât de bun.
- Prea bun, spusei eu. Întotdeauna vedea lucrurile în alb și negru.
- Da.
- Când v-am spus că Archer Minor e mort, ați spus: „Călătorie sprâncenată”. El a fost cel care v-a ucis soțul?
Sylvia Avery părea prea slabă pentru a mai protesta. Stătea acolo, nemișcată ca o stâncă.
- I-ați spus lui Natalie că tatăl ei nu ar abandona-o niciodată.
- Nu ar abandona-o, spuse ea. O iubea atât de mult. O iubea și pe Julie. Și pe mine. Aaron era un om atât de bun.
- Prea bun, spusei eu. Întotdeauna vedea lucrurile în alb și negru.
- Da.
- Când v-am spus că Archer Minor e mort, ați spus: „Călătorie sprâncenată”. El a fost cel care v-a ucis soțul?
Și-a lăsat capul în jos.
- Nimeni nu vă mai poate face rău acum, niciuneia dintre voi, îi spusei, ceea ce era doar parțial adevărat. Archer Minor v-a ucis soțul sau cineva trimis de tatăl lui?
Iar atunci a mărturisit:
- Archer Minor însuși.
Am dat din cap. Așa crezusem și eu.
- A venit la noi acasă cu o armă, spuse Sylvia. A cerut ca Aaron să-i dea hârtiile care dovedeau că plagiase. Vezi, chiar voia să scape de umbra tatălui său și, dacă se auzea că plagiase...
Iar atunci a mărturisit:
- Archer Minor însuși.
Am dat din cap. Așa crezusem și eu.
- A venit la noi acasă cu o armă, spuse Sylvia. A cerut ca Aaron să-i dea hârtiile care dovedeau că plagiase. Vezi, chiar voia să scape de umbra tatălui său și, dacă se auzea că plagiase...
- Ar fi fost exact ca tatăl lui.
- Da. L-am rugat pe Aaron să-l asculte. N-a vrut. Credea că e o cacialma. Așa că Archer și-a lipit arma de capul lui Aaron și...
Miss Avery a închis ochii.
- A zâmbit când a făcut-o. Asta îmi amintesc cel mai clar. Archer Minor zâmbea. Mi-a spus să-i dau hârtiile sau urmez la rând. I le-am dat, firește. Apoi au venit doi oameni. Oameni care lucrau pentru tatăl lui. Au luat trupul lui Aaron. Apoi unul dintre oameni m-a pus să stau jos. Mi-a spus că, dacă o să povestesc cuiva despre asta, o să le facă lucruri oribile fetelor mele. Nu se vor limita să le omoare, a spus. Mai întâi o să le facă lucruri oribile. A tot repetat asta. Mi-a zis să spun că Aaron a fugit. Așa am făcut. Am întreținut minciuna în toți acești ani pentru a-mi proteja fetele. Înțelegi, nu-i așa?
- Da. L-am rugat pe Aaron să-l asculte. N-a vrut. Credea că e o cacialma. Așa că Archer și-a lipit arma de capul lui Aaron și...
Miss Avery a închis ochii.
- A zâmbit când a făcut-o. Asta îmi amintesc cel mai clar. Archer Minor zâmbea. Mi-a spus să-i dau hârtiile sau urmez la rând. I le-am dat, firește. Apoi au venit doi oameni. Oameni care lucrau pentru tatăl lui. Au luat trupul lui Aaron. Apoi unul dintre oameni m-a pus să stau jos. Mi-a spus că, dacă o să povestesc cuiva despre asta, o să le facă lucruri oribile fetelor mele. Nu se vor limita să le omoare, a spus. Mai întâi o să le facă lucruri oribile. A tot repetat asta. Mi-a zis să spun că Aaron a fugit. Așa am făcut. Am întreținut minciuna în toți acești ani pentru a-mi proteja fetele. Înțelegi, nu-i așa?
- Da, spusei eu trist.
- Am fost nevoită să-l fac pe bietul meu Aaron să pară tipul rău. Așa încât fetele lui să nu întrebe niciodată de el.
- Dar cu Natalie nu a mers.
- A tot insistat.
- Și, cum ați spus, minciuna a îndurerat-o. Ideea că tatăl ei a abandonat-o.
- E oribil ca o fată să creadă așa ceva. Ar fi trebui să vin cu altă soluție. Dar care?
- Așa că a insistat și a tot insistat, spusei eu.
- Am fost nevoită să-l fac pe bietul meu Aaron să pară tipul rău. Așa încât fetele lui să nu întrebe niciodată de el.
- Dar cu Natalie nu a mers.
- A tot insistat.
- Și, cum ați spus, minciuna a îndurerat-o. Ideea că tatăl ei a abandonat-o.
- E oribil ca o fată să creadă așa ceva. Ar fi trebui să vin cu altă soluție. Dar care?
- Așa că a insistat și a tot insistat, spusei eu.
- Nu voia să renunțe. S-a întors la Lanford și a vorbit cu profesorul Hume.
- Dar nici Hume nu știa.
- Nu. Dar ea a tot pus întrebări.
- Iar asta i-ar fi putut aduce necazuri.
- Da.
- Nu. Dar ea a tot pus întrebări.
- Iar asta i-ar fi putut aduce necazuri.
- Da.
- Așa că ați decis să-i spuneți adevărul. Tatăl ei nu a fugit cu o studentă. Nu a fugit pentru că se temea de clanul Minor. În cele din urmă, i-ați spus întreaga poveste - că Archer Minor îi omorâse tatăl cu sânge rece și zâmbind.
Sylvia nu a confirmat. Nu era nevoie. Atunci mi-am luat la revedere și am plecat.
Așadar, acum știam de ce Natalie era în blocul-turn la ora aceea târzie din noapte. Acum știam de ce Natalie se dusese să-l viziteze pe Archer Minor când nu era nimeni în preajmă. Acum știam de ce Maxwell Minor nu a încetat niciodată s-o caute pe Natalie. Nu îl îngrijora mărturia ei.
Este un tată care dorea să răzbune uciderea fiului său.
Nu sunt sigur de asta. Nu știu dacă Natalie l-a împușcat pe Archer Minor cu un zâmbet pe față, dacă arma s-a descărcat accidental sau dacă Archer Minor a proferat amenințări atunci când ea l-a înfruntat sau dacă a fost legitimă apărare. Nici măcar n-am întrebat.
Înainte mi-ar fi păsat. Acum nu îmi mai pasă.
Este un tată care dorea să răzbune uciderea fiului său.
Nu sunt sigur de asta. Nu știu dacă Natalie l-a împușcat pe Archer Minor cu un zâmbet pe față, dacă arma s-a descărcat accidental sau dacă Archer Minor a proferat amenințări atunci când ea l-a înfruntat sau dacă a fost legitimă apărare. Nici măcar n-am întrebat.
Înainte mi-ar fi păsat. Acum nu îmi mai pasă.
Cursul s-a încheiat. Am început să traversez curtea. Cerul din Santa Fe este de un albastru fără egal. Mi-am ferit ochii de lumină și am continuat să merg.
În acea zi, cu un an în urmă, cu glonțul încă în umăr, am privit-o pe Natalie cum începe să se îndepărteze. Am strigat „Nicio șansă” când mi-a cerut să îi promit că nu o voi urmări. Nu a vrut să mă asculte sau să se oprească. Așa că am coborât din mașină. Durerea din umăr era nimic pe lângă durerea provocată de faptul că mă părăsea din nou. Am alergat spre ea. Am cuprins-o cu brațele, chiar și cu cel care mă durea din cauza rănii provocate de glonț, și am tras-o spre mine. Am închis amândoi ochii. Nu i-am dat drumul, întrebându-mă dacă am mai trăit vreodată un asemenea sentiment de mulțumire. A început să plângă. Am tras-o și mai aproape. Și-a lăsat capul pe pieptul meu. Pentru o clipă, a încercat să se desprindă.
Dar doar pentru o clipă. Știa că, de data aceasta, nu îi voi da drumul. Indiferent ce ar fi făcut sau nu ar fi făcut. Tot nu i-aș fi dat drumul.
În fața mea, o frumoasă femeie pe nume Diana Weiss poartă o verighetă care se potrivește cu a mea. În această zi superbă, a hotărât să-și predea cursul de artă afară. Merge de la student la student, comentându-le lucrările, oferindu-le îndrumare.
Știe că știu, deși nu am vorbit niciodată despre asta. M-am întrebat dacă acesta a fost unul dintre motivele pentru care a plecat prima dată, dacă a simțit că nu aș putea suporta adevărul despre ce făcuse. Poate că atunci nu aș fi putut.
Dar acum pot.
Diana Weiss se uită la mine când mă apropii. Zâmbetul ei face soarele de rușine. Astăzi, frumoasa mea soție strălucește mai mult decât de obicei. Poate gândesc așa pentru că sunt subiectiv. Sau poate cred asta fiindcă e însărcinată în șapte luni cu copilul nostru.
Cursul se încheie. Studenții mai întârzie înainte să se îndepărteze încet.
Când, în sfârșit, suntem singuri, îmi ia mâna, se uită în ochii mei și spune „Te iubesc”.
- Și eu te iubesc, îi spun eu.
Îmi zâmbește. Cenușiul nu are nicio șansă în fața acestui zâmbet. Se topește într-o minunată ploaie de culori strălucitoare.
SFÂRȘIT
Dar doar pentru o clipă. Știa că, de data aceasta, nu îi voi da drumul. Indiferent ce ar fi făcut sau nu ar fi făcut. Tot nu i-aș fi dat drumul.
În fața mea, o frumoasă femeie pe nume Diana Weiss poartă o verighetă care se potrivește cu a mea. În această zi superbă, a hotărât să-și predea cursul de artă afară. Merge de la student la student, comentându-le lucrările, oferindu-le îndrumare.
Știe că știu, deși nu am vorbit niciodată despre asta. M-am întrebat dacă acesta a fost unul dintre motivele pentru care a plecat prima dată, dacă a simțit că nu aș putea suporta adevărul despre ce făcuse. Poate că atunci nu aș fi putut.
Dar acum pot.
Diana Weiss se uită la mine când mă apropii. Zâmbetul ei face soarele de rușine. Astăzi, frumoasa mea soție strălucește mai mult decât de obicei. Poate gândesc așa pentru că sunt subiectiv. Sau poate cred asta fiindcă e însărcinată în șapte luni cu copilul nostru.
Cursul se încheie. Studenții mai întârzie înainte să se îndepărteze încet.
Când, în sfârșit, suntem singuri, îmi ia mâna, se uită în ochii mei și spune „Te iubesc”.
- Și eu te iubesc, îi spun eu.
Îmi zâmbește. Cenușiul nu are nicio șansă în fața acestui zâmbet. Se topește într-o minunată ploaie de culori strălucitoare.
SFÂRȘIT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu