Ghici ce-i în cutie, M.J. Arlidge

 .......................................................................

2-7

      Fata i-a zâmbit și a întors apoi capul, uitându-se pe geam. Ea a îndrăznit s-o mai privească o dată, pe îndelete.

   Arăta întocmai așa cum sperase el. Tânără, bine făcută, cu picioare lungi în cozme de plastic care-i veneau deasupra genunchilor. O fustă scurtă, o bluză desfăcută care-i dezvelea sânii mari și mănuși până la cot - menite oare să stârnească sau doar să apere de frigul pătrunzător? Un chip palid, cu pomeți bine definiți, și părul acela care-ți lua ochii - lung, negru și drept.

   O culesese de pe Cemetery Road, mai jos de parcul Common. Nu era nimeni pe-acolo la acea oră din noapte, ceea ce le convenea amândurora.

   Au pornit înspre vest, au trecut peste râu și, la instrucțiunile ei, el a apucat-o pe o scurtătură îngustă. Se apropiau de Eling Great Marsh, un teren pustiu aflat în spatele docurilor. În timpul zilei iubitorii de natură veneau pe-aici în căutarea faunei sălbatice, dar noaptea serva unei clientele complet diferite.

   A oprit mașina și au rămas o clipă tăcuți. Ea a pescuit un prezervativ din poșetă și l-a pus pe bordul mașinii.

   - Va trebui să-ți lași scaunul pe spate, altfel n-o să pot face nimic, i-a spus ea cu blândețe.

   Zâmbitor, el și-a tras brusc scaunul înapoi, după care l-a coborât încetișor ca să creeze mai mult spațiu de zbenguială. Mâna ei înmănușată îi atingea deja cu nonșalanță vintrele, provocându-i erecția.

   - Te deranjează dacă nu le dau jos? l-a întrebat ea. E mai distractiv așa.

   El a dat afirmativ din cap, amuțit de dorință. Ea a început să-i desfacă șlițul.

   - Închide ochii, iubitule, și lasă-mă să mă ocup eu de tine.

   El a făcut cum i s-a spus. Ea conducea jocul, iar lui îi convenea de minune. Era grozav să se ocupe cineva de el, să nu mai aibă nicio obligație, să i se facă pe plac. Când se mai întâlnise oare cu vreo astfel de ocazie?
   Imaginea Jessicăi i-a apărut în minte pe nepusă masă. Soția lui cea iubitoare, care-i stătea de 2 ani alături, mama copilului săi, neștiutoare, înșelată... A alungat gândul, respingând această intruziune bruscă a realității. Nu avea ce să caute aici. Aceasta era fantezia lui, care prinsese viață. Aceasta era clipa lui.
   Și, în ciuda sentimentului de vinovăție care-i dădea târcoale, avea să se bucure de moment.

17.

      Se făcuse aproape miezul nopții când a ajuns el acasă.

   Locuința era întunecoasă și tăcută, așa cum părea să fie mereu. Nicola probabil că dormea liniștită la etaj, cu infirmiera citind o carte alături la lumina lanternei. Acest tablou îl bucura de obicei - dar în această seară s-a întristat.

   O aprigă senzație de ceva iremediabil pierdut l-a săgetat brusc și adânc.

  Lăsându-și cheile pe masă, Tony Bridges s-a grăbit să urce și s-o elibereze pe Anna, care contribuia la îngrijirea Nicolei de aproape 1 an și jumătate. 

   Tony și-a dat dintr-odată seama că băuse prea mult. Își lăsase mașina în fața localului și luase un taxi la întoarcere, permițându-și astfel luxul să bea. Cuprins de emoția revenirii lui Charlie, dăduse pe gât vreo 4 sau 5 halbe, iar acum se cam clătina pe scară. Avea, firește, dreptul la o viață proprie, dar se rușina de fiecare dată când Anna - sau, mai rău, mama Nicolei - îl prindea băut. Avea să-l dea de gol modul de exprimare? Sau respirația cu iz de alcool?

   A făcut tot posibilul să se arate treaz, intrând în camera Nicolei.

   - Cum s-a mai simțit?

   - Foarte bine, a răspuns Anna, surâzătoare.

   Zâmbea mereu, slavă Domnului.

   - A mâncat și i-am citit apoi câteva capitole.

   I-a arătat „Casa umbrelor”.

   Pentru că Nicola îl apreciase dintotdeauna pe Dickens - „David Coperfield” era cartea ei preferată - parcurgeau acum operele sale. Era ca un soi de proiect, care-i dădea Nicolei senzația că realizează ceva, și părea să-i facă plăcere romanele, cu eroii lor îndrăzneți și răufăcătorii diabolici.

   - Tocmai ajunsesem la momentul palpitant, a continuat Anna, și n-a vrut să ne oprim, așa că i-am citit două capitole în plus. Dar începuse să picotească spre final - s-a putea ca mâine să fie nevoie să reluați puțin. Aveți grjă să nu piardă nimic.

   Tony s-a simțit brusc cuprins de emoție, mișcat de atenția delicată cu care Anna îi copleșea soția. Temându-se să nu-i tremure glasul, a bătut-o ușor cu palma pe braț, i-a mulțumit repede și a lăsat-o să plece.

   O iubea pe Nicola de când erau copii și se căsătoriseră tineri. Avuseseră o viață senină, dar cu două zile înainte să împlinească 29 de ani, Nicola suferise un teribil accident vascular cerebral. Supraviețuise, dar creierul îi fusese intens afectat, iar acum era prizonieră în propriul corp, pradă sindromului locked-in. Vedea și era conștientă, însă, din cauza paraliziei întregului corp, nu putea să-și miște decât ochii.

   Tony o îngrijea cu devotament, învățând-o răbdător să comunice din priviri, aducându-i la pat rubedenii sau angajând infirmiere când el era la serviciu, însă cu toate astea simțea adesea că e un soț rău. Lipsit de răbdare, iritat și egoist. 

   Făcea de fapt, pentru ea tot ce era omenește posibil, dar asta nu-l împiedica să aibă mustrări de conștiință. Mai ales când ieșea la distracție. Se simțea crud și nevrednic atunci.

   A mângâiat-o pe care, a sărutat-o pe frunte și s-a retras apoi în camera lui.

   Chiar și acum, la 2 ani de la accidentul ei, îl durea faptul că dormeau separat. Dormitul separat era pentru cuplurile care nu se mai iubeau, pentru căsătoriile de conveniență, nu pentru el și Nicola. Ei 2 erau făcut din alt aluat.

   Nu s-a mai obosit să se dezbrace, s-a întins direct în pat și a început a frunzări „Casa Umbrelor”.

   Pe vremuri, când își dădeau întâlniri, Nicola îi citea cu voce tare pasaje din Dickens. El se simțise stânjenit la început - nu prea obișnuia să citească și i se părea un soi de snobism - dar cu timpul ajunsese să-i placă. Închidea ochii și asculta vocea ei domoală. Nu se simțise niciodată mai fericit ca atunci, iar acum ar fi fost în stare să facă moarte de om pentru o înregistrare - una singură - cu ea citindu-i.

  Însă nu avea să aibă parte de așa ceva niciodată, iar visurile cu cai verzi pe pereți nu servesc la nimic, așa că, în schimb, s-a întins cu cartea în mână. Nu era mare lucru, dar trebuia să se mulțumească doar cu-atât deocamdată.

18.

      Luminile docurilor Southamptonului sclipeau în depărtare.

   Portul funcționa fără întrerupere și forfotea probabil de activitate și la această oră, cu macaralele uriașe care descărcau containere sosite din Europa, din Caraibe și de peste mări și țări. Stivuitoarele goneau încoace și încolo pe chei, iar oamenii își aruncau în glumă sudalme, bucuroși de camaraderia turei de noapte.

   Pe Eling Great Marsh domnea liniștea. Era o noapte rece, iar vântul arctic sufla nărăvaș dinspre apă, înghiontind mașina singuratică din mijlocul întinderii pustii. Portiera șoferului se căsca larg deschisă și lămpile dinăuntru erau aprinse, iluminând anemic scena solitară.

   Apucându-l strâns de glezne, ea a început să tragă. Era mai greu decât părea și s-a văzut nevoită să-și adune toate puterile ca să-l târască pe solul accidentat. Se mișca cu pași mici, avansând foarte lent, și în urma lor rămânea o dâră de melc. Capul lui s-a poticnit de un pietroi, când ea l-a tras peste buza unui șănțuleț. El s-a dezmeticit puțin, dar nu suficient - era mult prea dus.

   Ea s-a uitat repede împrejur, asigurându-se încă o dată că sunt singuri. Satisfăcută, și-a lăsat jos poșeta și i-a desfăcut fermoarul. A scos o rolă de bandă adezivă și a rupt o bucată. Apăsându-i-o cu putere pe gură, a netezit-o de mai multe ori cu mâna înmănușată, ca să fie sigură că n-are pe unde să respire.

   Inima îi bătea mai iute acum, adrenalina pompa la maximum, așa că ea nu voia să mai amâne momentul. 

   Apucându-l de păr, i-a tras pe spate capul molești, dând la iveală gâtul. A extras din poșetă cuțitul cu lama lungă și i-a spintecat adânc beregata. 

   Numaidecât trupul lui a prins a se zvârcoli, de parcă mintea încerca disperată să-și recapete un soi de luciditate, însă era prea târziu. Sângele a țâșnit împroșcând-o pe piept și pe față, unindu-i. Ea a lăsat sângele lui cald să se adune și să i se îmbibe în haine - avea destul timp să-l curețe mai târziu.

   Împlântându-i cuțitul adânc în stomac, s-a pus pe treabă. În 10 minute avea ce-și dorise și a așezat organul însângerat la păstrare într-o pungă sigilabilă. Îndreptându-se de spate, și-a contemplat munca. Dacă prima ei încercare fusese greoaie și imprecisă, aceasta era rafinată și eficace.

   Începea să se perfecționeze.

19.

      - Ei, cum a fost?

   Steve o așteptase pe Charlie și i-a ieșit acum în întâmpinare. Televizorul bolborosea în fundal. Patru cutii goale de bere de pe măsuța de cafea stăteau mărturie că simțise și el, ca și Charlie, nevoia să ia ceva zdravăn la bord.

   - Ziua de lucru sau petrecerea de bunvenit?

   - Amândouă.

   - Chiar OK. Am avansat binișor într-un caz, iar gașca s-a bucurat să mă vadă. Helen s-a purtat după cum mă și așteptam, însă nu pot face nimic în această privință, așa că...

   Lui Charlie îi părea bine să-l vadă pe Steve că se bucură sincer pentru ea. Se opusese cu atâta îndârjire întoarcerii ei la serviciu, încât îi era recunoscătoare că făcea acum tot posibilul să se arate pozitiv și s-o încurajeze.

   - Bravo. Ți-am zis eu c-o să fie bine, a spus el, cuprinzând-o de mijloc și felicitând-o cu un sărut.

   - Prima zi, a spuse Charlie, ridicând din umeri. Mai e mult până departe.

   - Câte-un pas o dată, nu-i așa?

   Charlie a dat din cap și s-au sărutat din nou, de această dată mai cu foc.

   - Cât ai băut? a întrebat-o Steve, cu o sclipire în ochi.

   - Suficient, a răspuns Charlie zâmbind. Tu?

   - Absolut suficient, a zis Steve, ridicând-o dintr-odată în brațe. Ține capul sus. E foarte ticăloasă balustrada aia.

   Surâzătoare, Charlie l-a lăsat pe Steve s-o poarte pe brațe până în dormitor. Se iubiseră dintotdeauna, dar în ultima vreme raporturile inimte autentice lipsiseră din relația lor. Charlie era entuziasmată și totodată ușurată că păreau să-și regăsească spontaneitatea și atracția de dinainte.

   Poate că totul avea să fie bine într-adevăr.

20.

     - Ai în fața ochilor o toracotomie artizanală.

   Jim Grieves savura termenul conștient că lui Helen nu-i spunea mare lucru. Era ora 7 dimineața și se aflau doar ei 2 în morga poliției. Alan Matthews zăcea gol pe lespede lângă ei. Stabiliseră deja că sângerase până la moarte și trecuseră acum la extirparea inimii.

   - Această operațiune nu s-a făcut tocmai ca la carte, dar trebuie să ținem seama că el sau ea lucra în condiții departe de a fi fost optime. Adrenalina îi pompa, se temea să nu fie surprins, și să nu pierdem din vedere faptul că victima încă trăia atunci când a început. Nu-i chiar practica standard. Prin urmare, dacă ținem seama de aceste lucruri, a scos-o binișor.

   Aproape că se simțea o undă de admirație în tonul vocii sale. Alții l-ar fi mustrat pentru asta, însă Helen i-a trecut-o cu vederea. Când petreci prea multă vreme la morgă, începi s-o iei razna, dar Jim era mai sănătos la cap decât alții. Era grozav de sclipitor totodată și Helen îl asculta de fiecare dată cu toată atenția.

   - Prima incizie s-a efectuat chiar sub stern. O lamă mare, lungă de vreo 20 de centimetri probabil. Pe urmă au fost spintecate coastele și osul pieptului. Apoi se folosesc de obicei retractoare de mușchi - niște dispozitive de lărgire a coastelor - ca să desfaci pieptul. Dar ucigașul nostru s-a servit de ceva mai interesant. Vezi aceste două înțepături aici?

   Helen s-a aplecat asupra cadavrului ca să se uite în cavitatea toracică. Acolo se vedeau două găuri, la vreo 50 de centimetri distanță între ele, în halca dreaptă a ceea ce fusese odată pieptul bărbatului.

   - Au fost făcute cu un soi de cârlig. Un cârlig de măcelărie, eventual? Două cârlige înfipte de o parte și de alta a inciziei principale, după care apelezi la forța brută. A fost sfârtecată partea dreaptă mai întâi, apoi s-a procedat la fel și cu stânga. Odată ce-ai desfăcut pieptul, inima este expusă, nu mai rămâne decât să tai țesutul din jur și s-o scoți. O treabă de casap, dar eficientă.

   Helen a digerat aceste detalii macabre.

   - Despre ce vorbim, așadar? Un cuțit de măcelărie și un cârlig de agățat carnea?

   - Posibil, a spus Grieves, ridicând din umeri.

   - Cât ar dura?

   - Vreo 10-15 minute, în funcție de experiență și de atenția cu care lucrezi.

   - Altceva?

   - Victima noastră a fost imobilizată cu cloroform - substanța s-a găsit în nări și în gură. Legiștii își fac treaba acum, dar m-aș aventura să afirm că a fost preparat în casă. Orice prost e capabil s-o facă dacă are la îndemână o soluție de clorură de var, acetonă și acces la internet.

   - Vreo urmă lăsată de criminal?

   Jim a clătinat din cap.

   - Se pare că n-a prea existat contact între ei. Pe de altă parte, omul vostru a avut o sumedenie de contacte de altă natură în ultimii ani.

   Jim a tăcut o clipă, așa cum făcea întotdeauna când deținea vreo informație grozavă. Helen s-a încordat puțin, nerăbdătoare s-o primească.

   - Există semne de boli cu transmitere sexuală berechet. Domnul Matthews suferea în mod cert de gonoree - de dată recentă, aș spune. Mai avem, de asemenea, devozi de Mycoplasma genitalium, care sună ciudat însă e, de fapt, ceva foarte răspândit, și posibil și păduchi lați. Mi-ar fi plăcut să țin de parohia lui - așa biserică mai zic și eu.

   S-a îndepărtat ca să deretice puțin.

   Helen a lăsat să se sedimeneze aceste date noi - un prim progres mititel în acest caz altminteri consternant.

       Revenită la Southampton Central, Helen a continuat să-l disece pe Alan Matthews. Membrii echipei se reuniseră în centrul de comandă și puneau cap la cap informațiile.

   - Legiștii au cam făcut rahatul praf, a anunțat posomorât Tony Bridges. Au luat toată mașina la puricat, dar n-a fost atinsă sau mutată din loc - singurele probe ADN recoltate aparțin familiei Matthews. Cât despre clădire, există atâta ADN încât ar fi mai ușor de stabilit cine nu a trecut pe-acolo. Spermă, sânge, salibă, fragmente de piele, avem de toate. Această casă a fost frecvent folosită atât de prostituate și clienții lor, cât și de narcomani. O să-i verificăm pe toți, să vedem dacă apare ceva interesant, dar nu se află pe-acolo nimic care ne-ar putea servi la tribunal.

   - De ce să folosești o casă cu un asemenea trafic? Nu s-o fi temut că dă cineva peste el? a intervenit agenta Sanderson.

   - E posibil să nu fi avut idee cât de frecventată era, a venit replica lui Tony, deși, dacă ținem seama de atenția și grija cu care a fost planificată crima, așa ceva pare greu de crezut. În multe privințe este perfect - ușa din spate e solidă și ferecată pe dinăuntru, iar ferestrele bătute în cuie, ceea ce face din ușa principală singura cale de acces. Încuietoarea s-a stricat de mult, dar mai există un zăvoir trainic pe dinăuntru. I-ar fi fost ușor criminalului să se baricadeze odată ce și-a scos din luptă victima.

   - Totuși, mi se pare riscant... a continuat Sanderson, care nu părea dispusă să renunțe la ideea ei.

   - Chiar este, a spus Helen, preluând ștafeta. Și ce sugerează asta? Că ea sau el se aștepta pesemne să fie descoperit iute cadavrul? Sau poate că a ales pur și simplu un loc unde victima se simțea în largul său. Nu există indicii că Alan Matthews a fost târât în acea casă împotriva voinței lui. Ceea ce înseamnă că i s-a întins o capcană. Trebuia să fie momit acolo. Suferea de boli venerice care indicau o activitate sexuală foarte vastă și poate că a zărit vreo târfă care i-a căzut cu tronc sau vreun pește pe care-l cunoștea, i-a urmat înăuntru și pac! Posibil să fi ales casa fiindcă știau că s-ar simți în largul lui...

   - I-am cercetat de-a fir a păr calculatorul, a intervenit în discuție agenta McAndrew, și există o sumedenie de dovezi că Matthews avea o pasiune maladivă pentru pornografie și prostituate. N-a prea avut grijă să-și ascundă istoricul site-urilor vizitate și putem constata că naviga în mod curent pe site-uri porno - majoritatea gratuite, însă și câteva play-per-view-uei mai ieșite din comun. Era, de asemenea, activ în camere de discuții și pe forumuri. Încă n-am terminat cercetările, dar în esență e vorba despre o mulțime de prăpădiți care povestesc despre experiențele lor cu diverse prostituate, le acordă note pentru dimensiunea sânilor, prezintă serviciile oferite și așa mai departe...

   - Își recenzează târfele? a întrebat Helen, sceptică.

   - Cam așa. Un fel de TripAdvisor dedicat prostituatelor. Frecventa totodată și o mulțime de site-uri de escorte, a continuat McAndrew. Deși n-avem încă vreun indiciu că și apela la serviciile lor. Ceea ce ar putea să însemne că avea niște gusturi mai degrabă.... modeste...

   - Hai să ne concentrăm, a întrerupt-o Helen. Nu suntem aici ca să-l judecăm pe Alan Matthews, noi vrem doar să-l găsim pe ucigașul său. Indiferent ce gândim despre el, e un om însurat, cu copii, și trebuie să-l descoperim pe vinovat.

   Înainte să ucidă din nou. Aproape c-o spusese, dar s-a abținut în ultima clipă.

   - Haideți să aflăm cum făcea rost de bani ca să-și întrețină acest hobby. Cu cât erau mai ieșite din comun activitățile lui, cu atât mai multe fonduri necesitau. Familia Matthews nu era proprietara casei în care locuiește, sunt 4 copii de întreținut, și Alan era singurul care avea un venit. Apela din plin la prostituate și la pay-per-view - cum proceda, așadar? Datora bani vreunui proxenet? Despre asta să fie vorba?

   De data asta, echipa n-a mai avut nicio reacție - toți priveau țintă, pe deasupra capului ei, la intrarea centrului de comandă.

   Helen s-a întors iute și a dat cu ochii de un polițist în uniformă care se propățise acolo foarte agitat. După expresia feței lui, și-a dat seama ce urmează. Cu toate astea, a trecut-o un fior atunci când el, în cele din urmă, a spus:

   - A mai fost găsit un cadavru, doamnă.

21.

      Ajunsese înapoi acasă teafără și nevătămată.

   Punându-și mănuși de cauciuc, a început să-și studieze prada. Două sute de lire bani gheață - i-a pus direct în poșetă, după care a trecut la cardurile de credit. Harșt, harșt, harșt - le-a ciopârțit cu dexteritate, dar ca să fie și mai sigură, le-a pus și la prăjit pe o tavă, 10 minute. Era greu să-ți dezlipești privirea de la ele în timp ce fierbeau cu bule, preschimbându-se într-o pastă de plastic - o viață de om care se topea efectiv.

   Permisul de conducere, apoi. A ezitat să se uite la nume, fixându-și în schimb privirea asupra fotografiei. Se temea oare să vadă a cui viață o distrusese ori amâna descoperirea dinadins, prelungind suspansul până în ultima clipă?

   A aruncat o privire. Christopher Reid. Sub nume, adresa de domiciliu. Ochi ei au zăbovit acolo, chibzuind. Pe urmă a trecut în revistă conținutul portofelului - cărțile de vizită, cardurile de fidelitate și chitanțele de la curățătorie. O viață întru totul banală.

   S-a ridicat mulțumită. Timpul era extrem de prețios, trebuia să se miște rapid.

   A deschis soba veche în care ardea acum un foc de toată frumusețea, alimentat cu un buștean nou. A azvârlit portofelul lui înăuntru și l-a privit cum ardea. Dezbrăcându-se iute, și-a vârât deasupra și hainele pătate de sânge. S-a stârnit ditamai vâlvătaia și ea a trebuit să se tragă înapoi ca să se ferească de flăcări.

   S-a simțit ridicol deodată, cum stătea complet goală în cameră, încă pătată de sânge pe obraz și prin păr. Grăbindu-se la duș, s-a spălat și pe urmă s-a îmbrăcat din nou. Avea să curețe temeinic baia și podeaua mai târziu, deocamdată trebuia să se miște.

   Deschizând frigiderul, a luat de pe raft sticla de Lucozade pe jumătate plină și a băut-o pe toată dintr-o înghițitură. Un rest de plăcintă, niște bucățele de pui, o bere Muller Light; le-a înfulecat pe nerăsuflate, hămesită și amețită. 

   După ce s-a săturat, s-a oprit. Acolo, pe raftul de sus se afla trofeul ei. O inimă de om așezată frumușel într-o cutie Tupperware.

   A scos-o și a pus-o pe masa din bucătărie. Apucând o cutie de carton, niște scotch și o foarfecă, s-a pus pe treabă.

   Avea de făcut o livrare.

22.

       Soneria a făcut-o să tresară.

   Jessica Reid s-a ridicat numaidecât, lăsând-o deoparte pe fetița de un an și jumătate pe care o hrănea, și s-a repezit la ușă. Fusese nedumerită atunci când se trezise târziu și jumătatea de pat a lui Chris era goală. Iar după ce constatase că lipseau atât el, cât și mașina lui, se îngrijorase de-a binelea. Unde era?

   Încă nu sunase la poliție, cu speranța că absența lui avea o explicație simplă. Iar acum se grăbea să deschidă, imaginându-și soțul spășit în prag. Dar era doar poștașul, cu o recomandată pentru care trebuia să semneze.

   A aruncat-o pe masă și s-a întors la Sally, care mai cerea piure de mere. Îi dădea supusă pasta cu lingurița, însă era cu mintea în altă parte.

   Relația lor se cam tensionase în ultima vreme - după descoperirea ei - dar el nu era un om crud. N-ar fi lăsat-o în beznă așa. Oare o părăsise? Le abandonase pe amândouă? A alungat acest gând. Așa ceva nu era cu putință - toate lucrurile lui se aflau aici și, mai mult decât atât, o adora pe Sally și n-ar fi renunțat niciodată la ea.

  Era acasă când, cu o seară în urmă, ea se dusese la culcare. Stătea întotdeauna mai târziu decât ea, urmărind filme de acțiune care știa că o plictisesc, și ajunsese expert în a se strecura în pat fără s-o trezească. Venise oare să se culce azi-noapte? Avea pijamaua împăturită cu grijă sub pernă, acolo unde i-o așezase ea ieri după-masă, prin urmare probabil că nu.

   Ieșise pesemne. La muncă? Nu, își detesta serviciul, unde mergea de luni de zile în dorul lelii - vreun acces brusc de entuziasm părea puțin probabil. Să se fi dus la maică-sa ori la vreun prieten care avea o urgență? Nu, nici asta nu ținea. Ar fi solicitat-o și pe ea să-i dea o mână de ajutor imediat ce se prefigura o încurcătură.

   Unde era așadar? 

   Poate că ea reacționa exagerat, încordarea care caracterizase căsnicia lor în ultimul timp determinând-o, fără îndoială, să-și închipuie scenarii sinistre care erau evident caraghioase. El era bine. Sigur că da.

   Cu toată frica și nesiguranța care i se cuibăriseră în suflet și în ciuda tuturor problemelor lor recente, Jessica era convinsă de un lucru. Își dorea cu adevărat ca relația lor să funcționeze, îl dorea cu adevărat pe Christopher.

23.

      Soarele refuza să răsară. O pătură groasă de nori zăbovea peste Eling Great Marsh, conturând siluetele care mișunau pe teren.

   O duzină de ofițeri legiști, în costume de protecție, înaintau în patru labe, cotrobăind pe suprafața acestui avanpost uitat, cercetând fiecare fir de iarbă în căutare de probe.

   Scena o ducea pe Helen cu gândul la Marianne. Locuri diferite, împrejurări diferite, însă aceeași senzație îngrozitoare. O crimă brutală și lipsită de sens. Un bărbat care zăcea mort într-un șanț, a cărui inimă pulsândă fusese smulsă din piept. O soție îngrijorată undeva acolo, așteptându-l plină de speranță să se întoarcă nevătămat....

   Helen a închis ochii și a încercat să-și imagineze o lume în care nu se întâmplă astfel de lucruri. Izul sărat al mlaștinii i-a amintit o clipă de vremuri fericite, de vacanțe cu familia pe insula Sheppey. Scurte interludii de bucurie fulgerând în beznă. Helen a deschis ochii brusc, nemulțumită că se lăsa în voia reveriilor sentimentale când avea atâta treabă.

   Imediat ce aflase vestea, Helen le revocase tuturor sarcinile curente. Toți ofițerii de la omoruri, toți specialiștii legiști și toți agenții în uniformă disponibili fuseseră convocați aici pe acest tăpșan blestemat de iarbă udă uitat de Dumnezeu. O astfel de manevră avea să alarmeze presa, dar nu aveau încotro.

   Continuau să cerceteze mașina, dar primele indicii promițătoare le-au găsit pe sol. Trupul victimei lăsase urme pe pământul moale atunci când fusese târât de la mașină până în șanț, la fel ca și tălpile persoanei care-l târâse. Urmele erau adânci, și dacă nu cumva un bărbat îi ducea voit pe o pistă greșită, omorând oameni încălțat cu tocuri de 15 centimetri, se contura o explicație clară.

   O prostituată își ucidea clienții.

   Alan Matthews, consumator de târfe pe bandă rulantă, fusese omorât și mutilat. Douăzeci și patru de ore mai târziu, un alt bărbat era ucis pe un promonitoriu izolat, faimos pentru partide de amor în aer liber și pentru prostituție. Totul indica într-o singură direcție, și totuși se ridicau niște semne de întrebare. Târfele erau în mod normal victimele, nu criminalii, cu mult înainte de Jack Spintecătorul și după. 

   Aileen Wournos făcuse o figură aparte, dar era vorba despre America în cazul ei. Era cu putință așa ceva aici?

   - Avem un nume, doamnă.

   Agenta Sanderson venea grăbită spre ea, ferindu-se în mod exagerat să calce pe dovezi.

   - Mașina îi aparține unui oarecare Christopher Reid. Locuiește în Woolston împreună cu Jessica Reid și fiica lor Sally Reid.

   - Ce vârstă are fata?

   - E mică, a spus Sanderson, prinsă pe picior greșit de întrebare. Cam un an  și jumătate, cred.

   Lui Helen i s-a pus un nod în gât. Ei îi revenea acum sarcina să ducă vestea morții celor rămași în viață. Dacă victima chiar era Christopher Reid, nu-i rămânea decât să spere, în pofida evidenței, că fusese adus aici împotriva voinței lui. Își dădea seama că așa ceva era puțin probabil, dar gândul că un tip cu o soție tânără și cu o fetiță fusese capabil să renunțe la ele pentru o zbânțuială sordidă în mașină, cu o femeie ușoară, continua să i se pară absurd. Exista oare vreun alt motiv pentru care să se fi lăsat ademenit aici?

   - Vezi dacă poți face rost de vreo poză cu Christopher Reid, pe care s-o comparăm cu victima. Dacă este el, trebuie să-i anunțăm familia înaintea presei.

   Sanderson s-a îndepărtat degrabă să îndeplinească ordinul.

   Lui Helen i-a fugit privirea dincolo de ea, la banda de protecție care flutura în bătaia vântului. Deocamdată scăpaseră neobservați, cu scena crimei netulburată de presă. Pe Helen o surprindea lucrul ăsta, și mai ales absența Emiliei Garanita, care părea să aibă la degetul mici jumătate din polițiștii în uniformă și care jubila la fiecare crimă suculent. Însă nu și în cazul acesta.

   Helen și-a permis un zâmbet discret - se vede treaba că Emilia își ieșea din mână.

24.

      - Ultima dată când am trecut pe-aici era să-mi ia gâtul.

   Emilia Garanita s-a lăsat pe spate în scaun, savurând rarisima ocazie de a se afla în centrul operațional al secției Southampton Central. Nu se întâmpla prea des să fie convocată personal în biroul inspectorului-șef.

   - Nu cred că am fost favorita inspectorului-șef Whittaker. Chiar, ce mai face dumnealui zilele astea? a adăugat ea, fără a reuși să-și ascundă malițiozitatea zglobie din glas.

   - Ai să vezi că eu sunt croită dintr-un alt material, a spus Ceri Harwood. Acesta este de alfel motivul pentru care te-am chemat.

   - Să sporovăim ca între fete?

   - Aș vrea să reclădim această relație. Știu că în trecut raporturile dintre presă și unii dintre ofițerii mei au fost foarte inflamate. Și că te-ai simțit adesea dată la o parte. O astfel de situație nu avantajează pe nimeni și am vrut să-ți spun prin viu grai că lucrurile se vor schimba de-acum. Ne putem ajuta reciproc, ca să ne fie bine tuturor.

   Emilia n-a zis nimic, străduindu-se să-și dea seama dacă putea pune temei pe aceste vorbe. Șefii noi veneau mereu cu astfel de texte de instalare, pentru ca ulterior să continue să pună piedici la fiecare pas presei locale.

   - În ce fel se vor schimba? a întrebat ea.

   - Doresc să te țin la curent cu desfășurarea principalelor evenimente și să fructificăm influența ta pentru a ne extinde cercetările. Începând cu crima de pe Empress Road.

   Emilia a ridicat o sprânceană - părea să nu fie doar vorbărie goală, așadar.

   - Curând îți voi comunica un nume. Și vei primi toate informațiile relevante despre caz. Vom crea totodată o linie telefonică specială, pe care aș vrea s-o promovezi în viitorul număr al ziarului. Este esențial să determinăm orice martor potențial să iasă la rampă cât mai grabnic cu putință.

   - Ce are așa de special crima asta?

   Harwood a răspuns după o clipă de tăcere. 

   - A fost un omor deosebit de sălbatic. Persoana care a comis fapta este extrem de periculoasă și suferă de tulburări mentale, probabil. Deocamdată n-avem nicio descriere a suspectului, de aceea ne trebuie ochii și urechile voastre. Ar putea face toată diferența, Emilia.

   Harwood a zâmbit pronunțându-i numele și arătându-se întru totul ca o prietenă și confidentă.

   - Ați discutat despre asta cu inspectoarea Grace? a parat Emilia.

   - Inspectoarea Grace este de acord. A înțeles că s-a schimbat situația acum.

   - Gata cu diversiunile? Gata cu minciuna?

   - Absolut, a răspuns Harwood, zâmbindu-i larg din nou. Am convingerea că noi două putem colabora, Emilia. Și trag nădejde că nu voi fi dezamăgită.

   Întrevederea se terminase. Emilia s-a ridicat fără să fie nevoie s-o roage cineva, impresionată de cele discutate. Harwood era o șefă inteligentă și părea s-o cunoască bine pe Grace. Schimbarea se anunța a fi totală și poate că așa și era.

   Emilia avea impresia clară că, odată cu noua șefă, se anunțau vremuri grozave.

25.

      - Și deci cu ce ne confruntăm?

   Agentul Fortune a căscat în timp ce vorbea, iar zgomotul a revrebat cu ecou în biroul de Omoruri. El și Charlie parcă erau o insulă în sala pustie, două siluete stinghere înconjurate de mormane de hârtii.

   - Păi, centrul de sănătate Brookmire este fără îndoială un bordel, însă unul de clasă, a răspuns Charlie. N-am mai văzut niciunul așa de discret și de bine condus. Posedă un asortiment de fete frumoase și experimentate, cărora li se face control medical regulat. Poți stabili pe internet o întâlnire și au un soi de aranjament cu companiile care organizează croaziere. Trimit autobuze care să preia clienții imediat ce acostează nava. Își descriu serviciile oferite ca fiind terapie holistică, dar alta-i frumusețea. Dacă plătești cu cardul, pe extras îți apar articole de papetărie. Astfel că nevasta nu va afla niciodată și, ce-i și mai grozav, poți să treci suma pe cheltuieli. Nici măcar nu trebuie să le plătești pe fete personal.

   - Și ai aflat toate astea după o singură discuție? a întrebat-o Fortune, impresionat fără să vrea.

   - Dacă știi ce întrebări să pui, oamenii se pot dovedi surprinzător de serviabili.

   Charlie n-a putut să împiedice o notă de îmgâmfare - îngâmfarea dată de experiența superioară - să i se strecoare în glas.

   - Ai făcut ceva cu lista aia pe care ți-am dat-o?

   Edina, informatoarea ezitantă a lui Charlie de la Brookmire, îi furnizase numele tuturor fetelor care lucrau acolo în prezent.

   - Ne apropiem. Multe dintre fete au sosit direct din Polonia, prin port, altele sunt studente la facultățile de pe-aici, dar alte câteva - inclusiv victima noastră - par să fi fost adunate de pe străzi.

   - Înzorzonate și relansate la Brookmire?

   - De ce nu? E mai sigur și, după cum se prezintă apartamentul Alexiei, pare că se și plătește bine.

   - Edina a lăsat să se înțeleagă că Alexia făcea trotuarul pentru familia Campbell înainte să ajungă la Brookmire. Mai erau și altele în aceeași situație?

   - Mda, familia Campbell a pierdut câteva la Brookmire. La fel și ai lui Anderson.

   Pe Charlie a cuprins-o amețeala. Războaiele iscate de prostituție erau o treabă urâtă, iar ponoaele le trăgeau mereu fetele, nu cei care se foloseau de ele.

   - Și deci să fi ucis-o alde Campbell pe Alexia ca să-și afirme punctul de vedere?

   - Ar avea sens. Nu că am putea s-o și dovedim.

   - Și altceva?

   Agentul Fortune așteptase clipa asta, păstrându-și atuul pentru momentul potrivit.

   - Ei bine, am verificat centrul Brookmire pe lista firmelor și la registrul comerțului. Mi-a luat ceva timp să sap printr-o mulțime de societăți fictive și holdinguri offshore, dar în cele din urmă am dat de proprietarul real, Top Line Management, o „firmă organizatoare de evenimente” aparținând unei oarecare Sandra McEwan.

   Charlie ar fi trebuit să-și dea seama.

   Sandra McEwan - sau Lady Macbeth, după cum i se spunea cu afecțiune - era implicată în prostituția și escrocheriile din Southampton de mai bine de 30 de ani, încă de când se zvonea că-și omorâse soțul ca să-i preia operațiunile veroase. Era foarte hotărâtă și nu cunoștea frica - dusese deja de 3 ori înjunghiată și supraviețuise - dar era totodată inteligentă și inventivă. Să fi dus prostituția la un nivel superior prin Brookmire, provocând o reacție fatală din partea concurenței?

   - Bravo, Lloyd. Bună treabă.

   Era prima dată când ea îi spunea pe numele mic și a obținut efectul scontat. El i-a mulțumit șoptit și sfios, iar Charlie a zâmbit. Poate că aveau să facă echipă bună în cele din urmă.

   - Să continuăm. Vezi dacă poți afla prin ce cotlon stă Sandra pitită în prezent, da?

   Agentul Fortune a luat-o din loc. 

   Charlie era mulțumită. Îi făcea plăcere să se simtă iarăși în formă și pera din toată inima să-i facă dreptate Alexiei și să trimită încă o lepădătură violentă după gratii. Ar fi fost o ditamai bilă albă pentru ea. Și o lovitură umilitoare pentru Helen Grace.

26.

      Lumea nu-i remarcă niciodată pe curieri.

   În uniforma lor de motocicliști, cu căștile pe cap, par niște roboți programați să vină, să livreze și să plece, lipsiți de personalitate și impact. Niște rotițe în angrenajul forfotei zilnice.

   Ni se pare normal să-i tratăm mitocănește, de parcă, cumva, n-ar fi oameni ca și ceilalți.

   Exact așa se întâmpla și acum. Ea stătea la recepție neluată în seamă, așteptând cu răbdare să-și isprăvească cele două secretare convorbirea privată. Tipic - dându-și importanță și trădându-și, de fapt, completa inutilitate. Nu-i nimic, își vor primi binemeritata pedeapsă în cele din urmă.

   A tușit și s-a ales cu o privire agasată din partea grasei, care și-a mișcat până la urmă hoitul în silă.

   - Cine?

   Nici măcar decența unei fraze complete.

   - Stephen McPhail.

   Vocea ei și-a păstrat tonul neutru.

   - Firma?

   - Zenith Solutions.

   - Etajul 3.

   Ea a șovăit un moment, descumpănită că trebuia să străbată toată clădirea cu marfa sa prețioasă, dar s-a stăpânit și a luat-o spre lifturi.

   Recepționera de la Zenith nu era mai politicoasă decât celelalte.

   - Trebuie și o semnătură?

   Curiera a clătinat din cap și i-a predat pachetul. O cutie simplă, maro, de carton, lipită bine cu scotch. Recepționera s-a întors și a pus-o pe birou fără să-i mulțumească, după care și-a reluat dialogul.

   Curiera a plecat, dispărând la fel de anonimă cum sosise. Se întreba cât timp va mai flecări recepționera înainte să-și facă datoria și să-l anunțe pe director despre colet. Trăgea speranță că n-o să mai aștepte prea mult. Chestiile astea încep să pută după o vreme.

27.

       - Ceea ce te rog să faci poate fi extrem de periculos și am să-ți respect decizia dacă refuzi.

   Tony avusese o bănuială din clipa în care-l chemase Helen să se întâlnească la Bătrânul Urs Polar. Era o cârciumă de mâna a doua aflată lângă sediu, după colț - locul unde te duci dacă nu vrei să tragă nimeni cu urechea.

   - Știu că ai mai lucrat sub acoperire și cunoști șpilul, a continuat Helen, dar situația ta e diferită acum. Ești totuși cel mai bun dintre subalternii mei, așa că...

   - Ce doriți să fac, mai exact? a spus Tony, ușor îmbujorat de laude.

   - Se pare că ucigașa noastră îi vizează pe bărbații ieșiți la vânătoare de sex, a urmat Helen. Am putea să dăm anunț în Evening News solicitând ajutorul clienților, dar mă îndoiesc că ar da rezultate. Fetele de pe stradă nu-i suflă nicio vorbă lui McAndrew....

   - Și trebuie deci să scoatem pe cineva la atac.

   - Întocmai.

   Tony n-a spus nimic. Avea o mină neutră, dar îl entuziasma perspectiva. Viața lui curgea așa de ordonat de-atâta vreme, încât o șansă de a reveni în prima linie era foarte ispititoare.

   - N-ajungem prea departe cu mobilul și cu modul de operare - criminala asta este extrem de atentă în privința urmelor și folosește doar amplasamente retrase. Avem așadar nevoie de cineva pe teren, care să se dea drept client și să adulmece prin jur. Îmi dau seama că-ți trebuie timp să evaluezi situația. Și nu mă îndoiesc că vei avea o mulțime de întrebări, dar îmi trebuie rapid un răspuns. E posibl să ne confruntăm....

   Helen s-a oprit și și-a ales cu grijă cuvintele.

   - E posibil să ne confruntăm cu ceva de amploare. Și vreau să înăbușim din față lucrurile.

   Tony a primis că va reflecta peste noapte, dar știa deja că va accepta. Era primejdios, fără îndoială, încă dacă n-o făcea el, avea s-o facă altcineva. Cineva cu mai puțină experiență. Acum era sergent și se cuvenea să iasă la înaintare. Mark Fuller n-ar fi dat înapoi de la așa ceva, și avusese și un copil, pentru Dumnezeu.

   Helen s-a întors la secție, lăsându-l pe Tony cu gândurile lui. El și-a permis să mai zăbovească la o bere, derulând în minte încercările prin care urma să treacă. Cum să-i prezinte situația Nicolei? Cum s-o liniștească și s-o convingă că riscurile erau minime?

   Stătea de unul singur, sorbind din halbă, adâncit în gânduri. Ultima băutură a osânditului.

28.

      Apăruse pe furiș în spatele ei, fără să facă vreun zgomot.

   Charlie era așa de cufundată în muncă și de entuziasmată de descoperirile făcute, încât nu băgase de seamă sosirea lui Harwood.

   - Cum îți mai merge, Charlie?

   A tresărit, luată prin surprindere de apariția bruscă. S-a întors și a îngăimat un răspuns - era intimidant să te trezești cu șefa secției lângă tine.

   - Te-ai reacomodat bine? a continuat Harwood.

   - Da, doamnă. Facem progrese; toți m-au primit cu multă căldură. Cel puțin cei care sunt de față.

   - Așa este, ai nimerit într-un moment aglomerat. Dar sunt încântată că te-ai întors, Charlie - ar fi fost mare păcat să pierdem un ofițer așa de iscusit.

   Charlie n-a spus nimic. Care era reacția corectă la un asemenea compliment nemeritat? 

   Charlie avusese 1 an de concediu medical după ce se aflase la un pas de moarte - nu era cea mai grozavă recomandare pentru noua șefă de secție. Imediat după eliberarea din captivitate, Charlie se pregătise sufletește pentru telefonul care i-ar fi sugerat că s-ar putea să-i fie mai bine în altă parte, dar nu-l primise niciodată. Fusese în schimb încurajată să revină la serviciu, iar acum primea laude din partea unei femei pe care n-o cunoștea mai deloc.

   - Continuă în ritmul tău, a adăugat Harwood. Fă ceea ce te pricepi să faci. Și vino la mine dacă ai vreo problemă, da? Ușa mea este totdeauna deschisă.

   - Da, doamnă. Și mulțumesc. Pentru tot.

   Harwood a afișat zâmbetul ei larg și cuceritor. Charlie și-a dat seama că nu prea spusese mare lucru, așa că a adăugat:

   - Sunt conștientă că nu mă cunoașteți aproape deloc și că aveați toate motivele să vă descotorosiți de mine, dar țin să vă asigur că vă sunt foarte, foarte recunoscătoare pentru această șansă pe care mi-ați oferit-o.

   Charlie bolborosea, dar nu se putea opri.

   - Și mai vreau să vă spun că n-am să vă dezamăgesc. N-o să vă pară rău că mi-ați oferit a doua șansă.

   Harwood s-a uitat la ea, vădit neobișnuită cu asemenea efuziuni, după care a bătut-o ușurel pe braț.

   - N-am nicio urmă de îndoială.

   S-a răsucit ca să plece, dar Charlie a oprit-o:

   - Mai este ceva. O noutate în cazul Alexiei Louszko.

   Harwood s-a întors mirată cu fața la ea.

   - Agentul Fortune a stabilit că bordelul de lux unde lucra Alexia este deținut de Sandra McEwan.

   Charlie s-a oprit, fiindcă nu știa dacă numele îi spune ceva lui Harwood.

   - O cunosc. Continuă.

   - Ei bine, m-a surprins să aflu că Sandra este și proprietara clădirii unde funcționează centrul Brookmire. Nu știam că dispune de asemenea fonduri. Am continuat atunci săpăturile, să văd dacă Sandra deține și alte proprietăți în Southampton.

   - Și?

   Charlie a ezitat o clipă. Se cădea oare să-i dezvăluie lui Harwood ceva ce încă nu-i spusese lui Helen? Era prea târziu să se mai arate reticentă - Harwood aștepta evident informația.

   - Deține terenuri în zona industrială Empress Road.

   Harwood o urmărea cu toată atenția. Charlie a luat o foaie printată cu harta stradală pe care o descărcase de la cadastru și i-a înmânat-o.

   - Mai precis, deține șiful acesta de case dărăpănate. Cadavrul lui Alan Matthews a fost găsit în cea de-a patra.

   Harwood rumega informația. Charlie a adăugat:

  - Alexia a fost ucisă și mutilată, probabil de clanul Campbell. Făcea trotuarul pentru acesta înainte să dezerteze la Brookmire. A doua zi, un client al fetelor e găsit ucis și mutilat într-o clădire care-i aparține Sandrei McEwan.

   - Ești de părere că Sandra le-a trimis un mesaj. Ochi pentru ochi și dintre pentru dinte?

   - E posibil. Istoria ne arată că acela care-i declară Sandrei McEwan război ar face bine să se pregătească să suporte consecințele.

   Harwood s-a încruntat. Nimeni nu-și dorea un război al prostituției - tindea să fie sângeros și de durată, și ajungea de fiecare dată în ziare.

   - Salt-o și adu-o aici.

   Harwood deja se îndrepta către ușă.

   - S-o anunț pe inspectoarea Grace mai întâi?

   - Adu-o aici, inspector Brooks.

29.

      Stăteau îngrămădiți unii într-alții ca vitele la abator. Era uimitor ce repede se evaporase profesionalismul.

   Angajații de la Zenith Solutions se refugiaseră în atriu, prea înfricoșați să se întoarcă în birou, prea curioși ca să meargă acasă. Helen a trecut pe lângă ei și a urcat grăbită la etajul al treilea.

   Stephen McPhail, directorul de la Zenith, făcea tot posibilul să arate calm, dar era vizibil tulburat de evenimentele dimineții. Stătea ascuns la el în birou, flancat de Angie, secretara lui credincioasă. Cutia rămăsese la Angie la recepție, acolo unde-i scăpase din mâini. Pachetul se răsturnase în cădere și inima însâgenrată se rostogolise pe masă. Zăcea tot acolo, păzită cu grijă de 2 polițiști în uniformă, care refuzau s-o privească.

   Capacul cutiei atârna leneș - un singur cuvânt, SCÂRNĂVIE, mâzgălit cu sânge, transmitea stridentul mesaj.

      - Îmi dau seama că trebuie să fiți extrem de afectată de cele întâmplate, dar e imperios necesar să vă pun câteva întrebări, acum, cât încă aveți proaspete în minte evenimentele. E în regulă?

   Helen i se adresa lui Angie, care a reușit să dea afirmativ din cap printre smiorcăieli.

   - De la ce firmă era curierul?

   - N-a spus. Nu avea niciun fel de însemne.

   - Sigur era femeie?

   - Da. A vorbit foarte puțin... dar da.

   - I-ați văzut fața?

   - Nu prea. Avea casca pe cap. Sinceră să fiu, n-am prea băgat-o în seamă.

   Helen a tras o înjurătură în sinea ei.

   - Înălțimea?

   - Nu știu exact, 1,70?

   - Culoarea părului?

   - N-aș putea spune.

   Helen a dat din cap, mascându-și un zâmbet imposibil față de Angie cea lipsită de spirit de observație. Știa oare curiera că poate să se strecoare înăuntru și să plece fără să bată la ochi sau doar avusese noroc?

   - Am să trimit un grafician de-al nostru să stați de vorbă. Dacă i-ați putea face o descriere completă a hainelor, căștii și fizionomiei curierei, poate că am obține o imagine exactă a celei pe care o căutăm. Sunteți de acord?

   Angie a încuviințat eroic din cap, iar Helen și-a îndreptat atenția spre Stephen McPhail.

   - Mi-ar trebui o listă cu numele și adresele tuturor angajaților - atât cei care au fost azi la serviciu, cât și absenții.

   - Sigur, a spus McPhail.

   A apăsat niște taste, și imprimanta s-a trezit cu un zumzet la viață.

   - Avem 20 de angajați permanenți - numai 2 dintre ei au lipsit astăzi. Helen Baxter e în concediu, iar Chris Reid... nu prea știu pe unde umblă.

   Pe fața lui Helen nu s-a clintit niciun mușchi.

   - Aveți camere de supraveghere în birou? a continuat ea.

   - Mă tem că nu, dar recepția de la parter este supravegheată. Sunt sigur că firma de pază vă va oferi tot sprijinul necesar.

   Era vizibil disperat să ajute, dornic să scape odată de pacoste. Helen ar fi vrut să-i curme suferințele, însă nu putea.

  - Nu avem niciun motiv să credem că vă vizează pe dumneavoastră anume, dar vă vine în minte vreo persoană care v-ar putea lua drept țintă în felul acesta? Cineva pe care l-ați concediat recent? Vreun client nemulțumit? Un membru al familiei?

   - Noi ne ocupăm de programe de calculator, a replicat McPhail, de parcă asta explica totul. Nu e genul de afacere unde să-ți faci dușmani. Toți băieții - și fetele noastre - lucrează de luni de zile la noi, dacă nu chiar de ani buni. Prin urmare, nu... nu cunosc pe nimeni care să facă așa ceva....

   I s-a stins glasul.

   - Încercați să nu vă neliniștiți prea tare. Sunt convinsă că e o farsă. Mâine și poimâine vor veni aici ofițeri de-ai noștri care vor discuta cu angajații, dar ar trebui să faceți tot posibilul să vă continuați activitatea ca și până acum. Nu-i cazul să pierdeți bani din cauza unei glume proaste.

   McPhail a încuviințat din cap, părând să-și mai fi revenit un pic, iar Helen a dat fuga jos la recepție.

   Charles Holland, reprezentantul firmei de pază, sosise și o aștepta. A verificat grăbit înregistrările de dimineață, de pe camere, dornic să pasese altcuiva răspunderea pentru această treabă neplăcută.

   Ajunsese și o echipă de legiști, care acum urcau să preia inima, stârnind interesul personalului exilat de la Zenith. 

   Era o întorsătură interesantă - să nu livreze acasă inima victimei, ci la locul de muncă.  Implica mai multe riscuri, firește, dar făcea negreșit mai multe valuri. Asta să fi contat? Ce fel de joc era și ăsta?

   Și cum avea să se termine?

30.

      Helen n-a mai pierdut nicio clipă. Apucând-o pe drumuri lăturalnice, a traversat în viteză orașul.

   Era excesiv de precaută, dar se putea foarte bine ca vreunul dintre angajații speriați de la Zenith să fi alertat presa, iar Helen era hotărâtă să nu se lase urmărită. Se îndrepta spre domiciliul familiei Reid - să distrugă fericirea și să provoace durere - și ținea să se asigure neapărat că e singură.

   Chipul Jessicăi Reid și-a schimbat așa de iute culoarea la vedere legitimației, încât Helen a crezut că tânăra avea să leșine.

   Alison Vaughn, ofițer de contact cu experiență, pe care Helen o rugase să fie prezentă, a prins-o din zbor. O mână încurajatoare pe braț, după care a condus-o înăuntru pe Jessica, pe care o cuprinsese panica. Helen le-a urmat, închizând încetișor ușa de la intrare după ea.

   Fetița Jessicăi stătea în mijlocul ufrageriei, gângurind dulce la oaspeții neașteptați. Sally era în vervă, cu chef de joacă, iar Alison a luat-o în brațe, fără să fie nevoie să i se spună ceva, și a dus-o în camera ei.

  - A murit?

   Întrebarea Jessicăi era brutal de directă. Tânăra tremura din tot corpul, abia stăpânindu-și lacrimile.

   Lui Helen i-au fugit ochii la fotografiile de familie de pe polița șemineului - nu exista nicio îndoială că soțul Jessicăi era victima lor cea mai recentă.

   - În această dimineață am găsit cadavrul unui bărbat. Credem că este vorba de Chris, într-adevăr.

   Jessica a lăsat capul să-i cadă în pământ și a început să plângă în hohote. Încerca să se controleze, să-i ascundă fiicei sale durerea, însă șocul era prea puternic.

   - Jessica, zilele care urmează vor fi năucitoare, devastatoare și groaznice, dar aș vrea să știi că te vom sprijini la fiecare pas. Alison va fi aici să te ajute cu Sally, să te susțină în orice privință și să-ți răspundă la întrebări. Dacă ai rude care îți pot veni în ajutor, ar fi bine să le dăm telefon acum. Poți eventual să iei în calcul să te muți în altă parte pentru câteva zile. Nu pot exclude posibilitatea ca presa să încerce să te contacteze aici.

   Jessica a ridicat uimită privirea.

   - De ce să facă una ca asta?

   - Se pare că Chris a fost omorât. Știu că e greu de digerat... că toate astea par să fie un coșmar odios, dar nu-ți pot tăinui faptele. E important să-ți comunic ceea ce știm, astfel încât să ne poți ajuta să aflăm cine a făcut-o.

   - Cum...? Unde?

   - A fost găsit pe Eling Great Marsh. A ajuns acolo cu mașina în dimineața asta, foarte devreme.

   - De ce? Ce să caute acolo? Nu mergem niciodată pe-acolo... n-am fost niciodată.

   - Credem că s-a dus însoțit. De o femeie.

   - Cine?

   Din glasul Jessicăi răzbătea acum furia.

   - Nu-i cunoaștem identitatea. Însă credem că ar putea fi o fată de moravuri ușoare.

   Jessica a închis ochii oripilată. Helen privea cu profundă compasiune cum i se năruie un alt stâlp de sprijin. Și viața lui Helen se făcuse țăndări de mai multe ori, iar ea cunoștea bine durerea teribilă pe care o resimțea Jessica. Cu toate acestea, trebuia să-i spună adevărul - tot adevărul - fără să-i ascundă nimic.

   - Eling Great Marsh servește uneori prostituatelor drept locșor discret unde să-și desfășoare activitatea. Noi credem că ăsta este motivul pentru care Chris s-a dus acolo. Îmi pare rău, Jessica.

   - Tâmpitul dracului!

   Jessica a scuipat așa de violent cuvintele, încât au amuțit cu toții. Sally a ridicat ochii de la jucăriile ei, simțind pentru prima dată că ceva nu e în ordine.

   - Tâmpitul, lașul și egoistul dracului!

   Plângea în hohote lungi și puternice acum, fără să mai țină seama de nimic. Helen a lăsat-o să plângă. În cele din urmă, suspinele au început să se domolească.

   - Din câte știi, a mai avut Chris vreodată de-a face cu prostituate?

   - Nu! Vă închipuiți că aș tolera așa ceva? Ce credeți că sunt... cârpă de șters pe picioare?

   Ochii Jessicăi aruncau scântei aprige.

   - Sigur că nu. Știu că nu ai accepta una ca asta, dar uneori soțiile au anumite temeri, bănuieli, lucruri pe care le țin bine ascunse. Ți-ai făcut vreodată griji pentru Chris? Te supăra ceva?

   Jessica a lăsat ochiii în jos, incapabilă s-o privească pe Helen. Aceasta atinsese o coardă sensibilă, se vedea limpede, și nu avea de ales, trebuia să continue.

   - Jessica, dacă ai ceva să-mi spui...

   - N-aș fi crezut că...

   Jessica se lupta să tragă suficient aer în piept ca să poată vorbi, șocul făcându-și acum efectul din plin. Helen i-a făcut semn lui Alison să aducă un pahar cu apă.

   - Mi-a... mi-a... mi-a promis.

   - Ce ți-a promis, Jessica?

   - De când s-a născut Sally, n-am mai... înțelegeți... prea des.

   Helen n-a zis nimic. Știa că mai urmează ceva și cel mai indicat era s-o lase pe Jessica să-și găsească propriile cuvinte.

   - Mereu suntem rupți de oboseală, a adăugat aceasta, fiindcă avem atâtea lucruri de făcut.

   A inspirat adânc, după care a continuat:

   - Acum câteva luni am luat laptopul lui Chris, fiindcă al meu se stricase.

   A tras din nou aer în piept.

   - Am deschis Internet Explorer să fac niște cumpărături online și... am găsit o droaie de adrese de site-uri salvate. Tâmpitul nici nu se străduise să le-ascundă măcar.

   - Pornografie?

   Jessica a dat afirmativ din cap.

   - Am deschis una. Voiam să știu. Era... scârbos. O fetișcană - maximum 17 ani - și o mulțime de tipi... stăteau la coadă s-o...

   - L-ai luat la rost pentru asta?

   - Da. L-am sunat la serviciu. A venit acasă urgent.

   Vocea ei s-a mai îndulcit puțin în timp ce continua:

   - A fost foarte jenat. Murea de rușine. Se ura pe el însuși pentru că mă făcuse să sufăr. Eu îl uram pentru că se uitase la... chestiile alea, dar a făgăduit că nu se va mai uita niciodată. Și vorbea serios. Chiar vorbea serios.

   Se uita rugător, implorând-o muțește pe Helen să nu îl condamne pe bărbatul ei.

   - Sunt convinsă că așa a fost. Sunt convinsă că era un soț bun, un tată bun...

   - Este. A fost. O iubea pe Sally, mă iubea pe mine...

   Ajunsă în punctul acesta, Jessica s-a prăbușit, povara evenimentelor venindu-i în cele din urmă de hac. Rămăsese fără soț, iar imaginea lui avea să-i dăinuie de-a dreptul pătată în amintire. Faptele lui necugetate îl costaseră scump, însă moștenirea cea mai amară le revenea celor care îi supraviețuiau. Îi aștepta un tunel întunecat și fără sfârșit.

   Pe Helen a curpins-o brusc mânia. Ucigașa, oricine ar fi fost, știa bine ce face. Urmărea să provoace cât mai multă suferință acestor familii nevinovate. Voia să le împingă dincolo de limitele puterii omenești de a îndura, să le distrugă. Dar Helen nu avea să-i permită. Avea s-o distrugă ea înainte să se întâmple una ca asta.

   Lăsând-o pe Alison să contacteze familia, Helen a plecat. Vestitorul nu e niciodată binevenit în casa morții și, în plus, avea de lucru.

31.

      Helen s-a îndepărtat de casă, încrezătoare că Alison o va aduce treptat și sigur pe Jessica la o formă de echilibru.

   Alison își făcea de minune treaba - avea răbdare, bunăvoință și înțelepciune. Când va veni momentul potrivit, va sta cu Jessica de vorbă pe îndelete și-i va povesti de-a fir a păr cum a fost ucis soțul ei. Jessica va trebui să știe și va trebui să înțeleagă că soțul ei devenea acum un bun public, subiect de bârfă și de ipoteze.

   - Iarăși vânezi un criminal în serie, Helen?

   Helen s-a întors, dar recunoscuse deja vocea.

   - Se pare că te cam ocolește norocul, așa-i?

   Emilia Garanita a închis portiera Fiatului său și a venit către ea. Cum naiba ajunsese așa de repede aici?

   - Înainte să-mi zici să m-arunc într-un lac, cred că ar trebui să afli că astăzi am stat un pic la povești cu șefat ta. Ceri Harwood e ca o adiere de aer proaspăt după Whittaker, nu crezi? A promis că va fi deschisă și cinstită cu noi - o mânăă spală pe alta - și a spus că ești și tu de acord. Hai atunci să reclădim din temelii relația asta, bine? Ce poți să-mi spui despre acest ucigaș și cum ar putea Evening News să fie de folos anchetei?

   Aștepta deja cu pixul și agenda pregătite, toată numai candoare și entuziasm. Doamne, ce-i venea lui Helen s-o pocnească - nu mai cunoscuse niciodată pe cineva care să dea impresia că se bucură atât de tare de nenorocirile oamenilor. Era ca un vampir - dar lipsită de calitățile izbăvitoare ale vampirilor.

   - Dacă doamna inspector-șef Harwood s-a oferit să-ți dea informații relevante, sunt convinsă că așa va proceda. E o femeie pe al cărei cuvânt poți conta.

   - N-o face pe deșteapta, Helen. Vreau detalii. Vreau exclusivitate.

   Helen a măsurat-o cu privirea. Își dădea seama că Emlia nu juca la cacealma. Reușise cumva s-o atragă pe Harwood de partea ei - la îndemnul lui? se întreba Helen. Mai mult decât atât, ajunsese la domiciliul familiei Reid aproape la fel de iute ca Helen. Helen trebuia să lucreze ingenios.

   - Până diseară vei avea un nume și o fotografie. La timp ca să prinzi ediția. Crima de pe Empress Road a fost violentă și premeditată, implicând și elemente de tortură. Investigăm legăturile posibile cu crima organizată, cu un accent special pe droguri și prostituție. Facem apel la eventualii martori să ne contacteze printr-o linie specială anonimă, cu orice informație pertinentă. E de-ajuns pentru acum.

   - Chiar e de-ajuns. Vezi, nu te-a durut, nu?

   Helen i-a întors Emiliei zâmbetul. Era surprinsă că nu fusese întrebată despre Christopher Reid. Surprinsă și ușurată. Însă nu avea de gând să mai stea prin preajmă ca să fie supusă altor întrebări.

  Urcându-se pe Kawasaki, a demarat în trombă, iar Emilia s-a făcut tot mai mică și mai mică în oglinzile retrovizoare.

      Abia când a intrat pe autostradă a început să se mai destindă.

   Southamptonul, care-i fusese casă dulce atâta vreme, devenea un loc ostil și sângeros. Helen avea senzația clară că furtuna stă să se dezlănțuie și dintr-odată nu mai era sigură de propria-i poziție.

   Ce treabă avusese Harwood să discute cu Emilia pe la spatele ei? La ce învoială căzuseră? Pe cine se putea baza în zilele negre care se anunțau? Îi avusese pe Mark și pe Charlie de partea ei înainte; cine îi mai stătea alături acum?

   S-a trezit îndepărtându-se către Aldershot fără să vrea. Ciudat cât de puternică era chemearea, deși Robert Stonehill nu avea nicio idee despre existența ei. O voce interioară o îndemna insistent să se mai gândească, să se întoarcă, însă ea a înăbușit-o și a băgat viteză.

   S-a strecurat în oraș la adăpostul întunericului. Știa că astăzi Robert nu e acasă și s-a dus direct la magazinul Tesco Metro unde lucra el. Lăsându-și motocicleta în apropiere, și-a ales un punct de observație în internet cafe-ul de peste drum. De-aici îl putea vedea bine cum aproviziona frigiderul cu băutură, în așteptarea iureșului de seară.

   Nu era cel mai sârguincios angajat, mulțumindu-se să facă întotdeauna minimum posibil și găsind mereu timp să stea la povești cu colegele. Una dintre ele - Alice? Ana? - o brunetă drăguță de vreo 19 ani, părea să treacă destul de des pe la el. Helen și-a notat în memorie s-o aibă în vedere.

   Orele se scurgeau, 8, 9, 10 seara.

   Atenția lui Helen a început să slăbească, în vreme ce oboseala și foamea puneau stăpânire pe ea. Își pierdea oare timpul aici? Ce spera să obțină? Avea de gând să rămână un voyeur pentru tot restul vieții, speculând pe furiș o legătură care, de fapt, nu exista?

   Robert a ieșit grăbit din magazin și a luat-o pe stradă.

   Ca de obicei, Helen a numărat până la 15, după care și-a părăsit ascunzătoarea, pornind cu nonșalanță și discreție pe urmele lui. Robert a arunca de vreo două ori o privire în stânga și în dreapta, de parcă se aștepta sau se temea să dea ochii cu cineva, dar nu s-a uitat nicio clipă direct înapoi și Helen a continuat neobservată.

   Ajunseser în centrul localității acum. Robert a intrat pe neașteptate la Leul Roșu, un local ca o peșteră pe care-l mai vizitase și cu alte prilejuri.

   Helen a așteptat câteva clipe și a intrat și ea, cu telefonul la ureche, ca și când se afla în toiul unei conversații.

   La prima vedere, el nu se zărea nicăieri, așa că Helen a lăsat prefăcătoria deoparte. L-a cpăutat prin tot parterul, apoi a urcat la mezanin. Nimic nici aici. Îi observase oare prezența și folosise Leul ca să scape de ea? A coborât în grabă la subsolul mai retras și, așa cum era de așteptat, el era în ultimul loc unde s-a uitat, într-un separeu ascuns în măruntaiele localului. Se înghesuia acolo cu amicii lui, iar atmodfera era sumbră.

   Helen a fost intrigată, dar fiindcă nu se putea apropia de ei suficient cât să audă ce discutau, și-a luat ceva de băut și s-a pus pe așteptat. Trecuse deja de ora 11, însă băieții nu dădeau niciun semn că ar avea de gând s-o ia din loc. 

   Localul deținea o licență care-i permitea să vândă spirtoase până la 2 noaptea, dar gașca se arăta ciudat de reținută cu băutura în această seară. Păreau tensionați. Helen se întreba ce-i băgase oare în sperieți.

   - Ți-a tras clapa?

   Gândurile lui Helen au fot brutal întrerupte de apariția unui afacerist supraponderal care se cunoștea că-și tot potolea setea de când ieșise de la birou.

   - Îmi așteptam soțul, nimic altceva, a mințit Helen.

   - Mereu întârzie, nu-i așa? Eu nu m-aș purta așa dacă ai fi nevasta mea.

   - A avut un meci în seara asta. Circulația dinspre Londra e tot timpul aglomerată.

   - Meci?

   - Lupte în cușcă. E un spectacol mare la Docklands. Mai stai pe-aici la o șuetă cu el dacă ai chef. Îi face plăcere să discute cu lumea și trebuie să pice dintr-o clipă în alta.

   - Foarte frumos...

   Însă bătea deja în retragere.

   Helen și-a stăpânit un zâmbet și s-a concentrat din nou asupra lui Robert. A constatat că el se uita fix la ea. Helen a lăsat ochii înpământ, făcându-și de lucru cu telefonul. Tipul se prinsese oare? Pentru că paza bună trece primejdia rea, după o pauză adecvată Helen s-a prefăcut că sună pe cineva și s-a ridicat, retrăgându-se într-un loc discret de observație de la parter.

   20 de minute mai târziu, Robert și prietenii lui părăseau localul trecând pe lângă ea, aparent ignorându-i complet existența. Bătea miezul nopții și străzile erau pustii.

   Urmărindu-i, Helen și-a dat seama deodată în ce poziție stupidă și vulnerabilă se găsește, singură pe străzile întunecoase la această oră târzie din noapte. Putea face față aproape oricărei situații, dar nu și unui grup de bărbați. Dacă o detectau și treceau la represalii?

   Se ținea mai la distanță și se gândea chiar să renunțe, când gașca s-a oprit brusc. Au rămas pe loc, aruncând priviri grăbite în toate părțile, apoi au adus o pubelă pe roți de pe o alee din apropiere. Pe urmă Davey, șeful, s-a cocoțat pe ea, în dreptul unei ferestruici aflate la înălțimea unui stat de om. A scos o rangă din rucsac și s-a pus pe treabă la geam, în timp ce restul găștii ținea de șase.

   Helen s-a lipit de zid. Era furioasă - de ce se băgase în povestea asta? Fereastra era deschisă acum, iar Davey se strecura înăuntru. A urmat Robert. Ceilalți au rămas afară, uitându-se neliniștiți în jur să nu apară careva.

   Un zgomot le-a atras privirile, dar nu era decât o femeie care se îndepărta și care nu-i văzuse.

   Helen s-a pus în mișcare. Acum, când totul o luase razna așa de rău, nu-și mai dorea decât să fie cât mai departe. Își făcea mustrări de conștiință la fiecare pas. Un om nevinovat era jefuit chiar în această clipă și ar fi fost de datoria ei să intervină și să pună capăt acestei stări de lucruri.

   Numai că evident nu avea s-o facă și-i era ciudă pe ea însăși. A dispărut în grabă, înghițită de întunericul nopții.

   Greșise amarnic venind aici.

32.

       Casa arăta ca o carcasă goală. Un spațiu sec și funcțional care, la fel ca majoritatea locuințelor cu chirie, nu se bucurase niciodată de cine știe ce afecțiune.

   Jason Robins, singur la masa din sufragerie cumpărată de la IKEA, se simțea cam în aceeași postură. Fosta lui soție, Samantha, plecase cu fiica lor, Emily, la Disneyland pentru două săptămâni - însoțite de Sean, noul ei iubit. Și oricât încerca Jason să țină gândul la distanță - afundându-se în muncă, urmărind meciuri de fotbal, căutând vechi amici - de fapt revenea fără încetare la asta. Cei 3 care petreceau de minune îndopându-se cu vată de zahăr, țipând în montagne russe și cuibărindu-se în pat după o zi plină de distracții - distracții de la care el era cu totul exclus.

   Nu ținuse niciodată frâiele căsniciei, iar acum, după ce se încheiase relația, tot el se afla în dezavantaj.

   Nu precupețise niciun efort s-o crească pe Emily și să-i asigure Samanthei tot ce-i trebuia, într-atât încât își neglijase prietenii și rudele. Atunci când Samantha a recunoscut că avea o legătură amoroasă și a pus capăt căsniciei, el n-a mai avut la cine să apele, nicio persoană sinceră cel puțin. 

   Oamenii îl priveau cu compătimire și-l întrebau de una și de alta, dar fără să pună suflet. El își dădea seama că nimeni n-o învinovățește pe Samantha pentru alegerea făcută. Jason nu arăta prea grozav și nici nu strălucea în conversație, dar chiar și-așa, se spetise dracului muncind s-o facă fericită pe Samantha. Și care-i era răsplata? Un apartament pustiu și o bătălie pentru custodia copilului.

   Jason a deșertat resturile cinei semipraparate la gunoi și s-a dus în camera pe care agentul imobiliar o numea birou, dar căreia el îi spunea șifonier. De-abia aveai loc să te întorci aici, dar era încăperea lui preferată - singura care nu părea goală. Se simțea bine în îmbrățișarea ei călduroasă și s-a instalat pe scaunul lui, pornindu-și computerul.

   S-a uitat la site-ul de știri BBC, apoi la noutățile din sport, apoi a intrat pe Facebook. A aruncat în treacăt un ochi, după care l-a închis - nu avea chef să vadă imagini cu viețile fericite ale altora. Și-a verificat e-mailul - spam, spam și încă o notă de plată de la avocat. A pufnit afasat.

   Ar fi fost cazul să meargă devreme la culcare. S-a întrebat dacă ar face față unei nopți lungi, știind bine că nu putea să doarmă, dar era o întrebare greșită. Nu avea nicio intenție să se ducă în pat.

   A deschis browserul Safari și a dat clic pe lista adreselor salvate. Zeci de site-uri porno i s-au înfățișat. Odată fuseseră captivante, acum erau doar familiare.

   Stătea la birou, plictisit și neconsolat. Timpul se scurgea foarte greu, ca să-i facă în ciudă. Doamne, era abia 11 seara. Încă cel puțun 9 ore până să poată merge la serviciu. Noaptea se întindea în fața lui ca un spațiu vast și viran.

   A stat un pic, apoi a tastat „escorte” în motorul de căutare. Marginile ferestrei au fost îndată năpădite de o mulțime de reclame sclipitoare, care-l întrebau dacă vrea să cunoască fete din Southampton. A șovăit o clipă, uimit și deranjat că se știa unde locuiește, după care a început să le studieze.

   Toate erau invitații aproape fățișe la prostituție - fete care pretindeau că sunt în căutare de companie, dar care-și făceau publicitate de fapt. Ce să facă? Nu mai făcuse niciodată așa ceva și, la drept vorbind, se temea să se bage. Dacă afla cineva?

   A dat clic și pe altele, tot mai excitat. Avea banii. De ce nu, la urma urmei? Dacă se alegea cu vreo boală, putea s-o trateze - nu mai avea cui s-o transmită în prezent. De ce să nu facă și el o dată ceva interesant?

   Inima îi bătea mai iute acum, iar în mintea lui se țeseau tot felul de scenarii.

   A parcurs site-uri cu escorte, forumuri, clipuri video - era o lume întreagă acolo care aștepta să fie explorată. De ce să nu preia frâiele? Să-i convingă pe alții să facă ce voia el, de dragul variației, folosindu-și banii. Ar fi vreun rău în asta?

   Luându-și portofelul, Jason a ieșit din cameră și a stins lumina. Simțea chemarea nopții și, de această dată, nu avea să-i mai reziste.

33.

      A apucat ferm biciul de vite și l-a lansat. Biciul a mușcat-o de spate cu o plesnitură sănătoasă.

   Umerii ei s-au tras în spate și s-au încovoiat apoi, dar ea nu a scos niciun sunet. A absorbit toată durerea resimțită. Îndreptându-și la loc spatele, s-a pregătit de următoarea lovitură, aruncându-i mănușa dominatorului. Jake a servit-o prompt, pocnind iarăși din bici.

   Trecuseră două luni de când reluaseră legătura. Indubitabil, de această dată altfel stăteau lucrurile - el știa mult mai multe despre ea și, chiar dacă nu era băgăreț, o încuraja tacit să aibă încredere în el povestindu-i despre viața lui. Mersese atât de departe cu confesiunile pe cât se simțea confortabil - nimeni altcineva nu mai știa, de pildă, că părinții lui încă trăiesc, dar refuză să stea de vorbă cu el - dar chiar și-așa nu primise mai nimic în schimb.

   Înțelegea că aici se simte ea în siguranță și nu avea nicio intenție să pericliteze asta, însă ar fi vrut ca relația lor să avanseze. Simțea ceva pentru ea - nu avea sens să nege. Acest lucru s-ar fi cuvenit să-l determine să pună punct aranjamentului lor - orice dominator profesionist demn de acest nume ar fi procedat așa - dar încercase și înainte, fără vreun rezultat.

   Nu era dragoste. Cel puțin el nu credea că este. Dar era mai mult decât simțise el pentru cineva de foarte multă vreme. Cineva atât de lipsit de iubire, atât de ostracizat toată viața, se pricepe să-și ascundă bine sentimentele.

   Jack avusese multe relații încă de la puberbate - cu bărbați și femei, tineri și bătrâni, dar un lucru rămăsese mereu constant. Dorința lui de a fi liber. Însă acum se pomenea tot mai puțin interesat să ia parte la joc. Monogamia nu-l atrăsese niciodată, dar începea să-i vadă farmecul. 

   Era o adevăratăă nebunie, având în vedere că el și cu Helen nu ajunseseră nici pe departe în situația de a face sex, dar nu despre asta era vorba de fapt. Ea trezea în el o nevoie de a-i oferi protecție, de a o salva. Cu condiția să-i dea voie.

   Helen reacționase aproape monosilabic toată sărea. Părea un trist pas înapoi, o revenire la perioada când abia se cunoscuseră. Se întâmplase ceva de natură s-o tulbure - Jake se întreba dacă era cazul să comenteze sau nu, când, din senin, ea l-a întrebat:

   - Te simți vreodată ca și cum ai fi fost blestemat?

   Întrebarea era atât de neașteptată, încât Jake a rămas inițial fără grai. Apoi, avântându-se prea departe în direcția opusă, s-a pus pe trăncănit verzi și uscate, străduindu-se să o calmeze și în același timp să o iscodească fără să pară sâcâitor. Ea nu i-a răspuns.

   El a venit spre ea și a luat-o de mână. Continua să-i vorbească, dar Helen rămăsese cu ochii pironiți în gol, abia înregistrându-i prezența. În cele din urmă, ea a coborât privirea, părând să observe abia acum că el o ținea de mână. L-a privit, nu fără bunăvoință, și apoi și-a retras-o.

   Helen a traversat încăperea, s-a îmbrăcat și s-a dus către ușă. Oprindu-se o clipă, i-a șoptit:

   - Mulțumesc.

   Și a plecat. 

   Jake se simțea jignit, năuc și îngrijorat. Ce naiba se întâmpla cu ea? Și de ce se simțea blestemată?

   Rămăseseră atâtea lucruri nerostite, atâtea adunate în ea, și Jake își dorea din tot sufletul s-o ajute cu tot ce-i stătea în putință. Știa sigur că ea nu avea pe nimeni altcineva cu care să discute. Dar în pofida disperării lui, era conștient că nu poate să întindă coarda.

   În această relație el era legat de mâini și de picioare și nu putea lua nicio decizie. Trebuia s-o aștepte pe Helen să vină spre el.

34.

      Lady Macbeth locuia într-un viloi izolat de la marginea cartierului Upper Shirley, spre marea nefericire a vecinilor săi. Aceștia erau cu toții avocați și funcționari, spre deosebire de Sandra McEwan.

   Ea câștiga mii de lire pe an din trafic de droguri și sex. Southamptonul reprezenta centrul vital al afacerilor sale, iar ea își dirija operațiunile de la reședința ei cea luxoasă.

   Sandra se născuse în Fife, dar fugise de la părinții adoptivi când avea doar 14 ani. Făcea deja trotuarul înainte de sfârșitul anului, până când a ajuns pe coasta de sud, unde a luat-o sub aripă un proxenet scoțian ca și ea - Malcolm Childs. I-a devenit iubită, pe urmă soție, iar apoi, după cum se zvonea prin lumea interlopă, l-a sugrumat în timpul unei reprize sado-maso. Cadavrul lui n-a fost găsit niciodată și ea a preluat din mers frâiele imperiului clădit de el, suprimându-i și schilodindu-i pe toți aceia care încercau să i-l fure. 

   Ieșise liberă din tribunal de mai bine de 10 ori, supraviețuise după 3 atentate și în prezent trăia pe picior mare aici, pe litoraul sudic. Distanța față de viața din Fife era ca de la cer la pământ.

   Servitoarea ei a protestat energic - era abia 7 dimineața - însă Charlie avea un mandat de arestare pe numele Sandrei și nu intenționa să piardă vreme și să riște ca sus-numita doamnă să-și ia tălpășița.

   Proprietatea era înțesată de camere de supraveghere și era foarte probabil ca Sandra să-i fi văzut venind. Din fericire, de data aceasta dormea buștean, după cum a constatat Charlie deschizând ușile dormitorului ei opulent.

   Iubitul Sandrei - un tip atletic, musculos - a sărit jos din pat în clipa în care s-a deschis ușa. Se pregătea s-o ia în refec pe Charlie, dar s-a oprit la vederea legitimației de polițist.

   - Stai calm, băiete. E în regulă.

   Iubitul Sandrei era un fost boxer, pe care-l ținea permanent lângă ea. El nu deschidea gura aproape niciodată - vorbea Sandra cu plăcere și pentru el.

   - Hai înapoi. Mă descurc eu.

   - Sandra McEwan, am aici un mandat...

   - Ia-o mai ușor, agent Brooks. Ești agentul Brooks, nu-i așa?

   - Da, a răspuns cu fermitate Charlie.

   - Te-am recunoscut după pozele din ziare. Cum o mai duci? Mai bine, sper.

   - Toate bune și frumoase în ce mă privește, Sandra, așa că lasă prostiile și scoală-te, hai!

   I-a întins un halat. Sandra a privit-o în ochi.

   - Când te-ai întors la muncă, agent Brooks?

   - Încep să-mi pierd răbdarea.

   - Spune-mi când și mă scol.

   Charlie a ezitat, după care a zis:

   - Acum două zile.

   - Două zile, a repetat Sandra, lăsând cuvintele să plutească în aer.

   Și-a urnit trupul mătăhălos din patul uriaș, refuzând halatul pe care i-l oferea Charlie. N-a încercat deloc să-și ascundă goliciunea.

   - Două zile și arzi de nerăbdare să-ți faci un nume. Să le dai peste nas tuturor misoginilor ălora care s-au îndoit de tine, nu?

   Charlie a măsurat-o din priviri, refuzând să admită adevărul spuselor Sandrei.

   - Păi asta-i ceva de admirat, Charlie, zău așa. Dar nu pe spinarea mea, la naiba!

   Bonomia dispăruse acum. Mârâitul Sandrei era infondundabil.

   - Dacă nu vrei să-ți stea avocații mei pe căpșorul ăla drăgălaș zi și noapte o săptămână de-acum încolo, stânga-mprejur și fuguța înapoi la Ceri Hrddick, pricepuși?

   Sandra era foarte aproape acum, cu trupul despuiat la câțiva centimetri de costumul elegant al lui Charlie. Însă Charlie nici n-a clipit, refuzând să se lase intimidată.

   - O să vii cu mine la secție, Sandra. Avem ceva de furcă la o dublă crimă și ne-ar prinde bine ajutorul tău. Cum procedăm, așadar? Vii pe picioarele tale ca o doamnă sau târâtă în cătușe?

   - Nu te înveți minte, ai? Nu vă învățați minte deloc.

   Înjurând ca un birjar, Sandra s-a năpustit să-și ia niște haine din dressing.

   În cazul ei, infracțiunile rentaseră cu vârf și îndesat, după cum o dovedea în aceste clipe, făcând-o pe Charlie să asiste la o pantomimă absurdă în care tot alegea și dădea deoparte o serie de ținute de stiliști semnate de Praga, Stella McCartney și Diane von Furstenberg... pentru a se opri în cele din urmă la niște blugi Armani și o bluză.

   - Gata? a întrebat Charlie, încercând să nu-și arate iritarea.

   - Gata, a spus Sandra, cu un zâmbet larg care dezvăluia 2 dinți de aur. Să înceapă jocurile.

35.

      - Mie de ce nu mi s-a spus nimic despre asta?

   - Te org să-ți controlezi tonul, Helen.

   - De ce nu mi s-a spus nimic despre asta, doamnă?

   Sarcasmul lui Helen răzbătea aproape pe față, furia ei trecând peste orice reținere. Harwood s-a ridicat să închidă ușa încetilor, tăindu-i macaroana secretarei care trăgea cu urechea.

   - Nu ți s-a spus, a continuat Harwood, pentru că nu erai prezentă. McEwan e specialistă în dispariții, prin urmare trebuia să ne mișcăm repede. I-am cerut agentei Brooks să o salte și am asigurat-o că-ți voi lămuri eu situația. Ceea ce și fac acum.

   Explicația rațională dată de Harwood n-a ameliorat cu nimic dispoziția lui Helen. Avea oare dreptate să fie foc și pasă că fusese sărită din schemă sau se aprinsese așa doar pentru că era vorba de Charlie? La drept vorbind, nu prea știa nici ea.

   - Înțeleg, doamnă, dar dacă sunt informații legate de cazul Alan Matthews, eu ar trebui să fiu prima care le află.

   - Ai dreptate, Helen, și e greșeala mea. Dacă trebuie să dai vina pe cineva, învinovățește-mă pe mine.

   Ceea ce Helen evident că nu-și putea permite, și astfel rămânea cam în aer. Însă a mai făcut totuși o încercare:

   - E posibil ca McEwan să fie implicată în uciderea lui Louszko, dar nu văd nicio legătură între ea și cazul Matthews.

   - Trebuie să fim receptivi, Helen. Ai spus chiar tu că această crimă poate să țină de o dispută teritorială. Poate că el a fost victimă colaterală. Charlie a descoperit o chestie cu adevărat interesantă, pe care aș vrea s-o cercetăm în detaliu.

   - Nu pare în regulă. Avem de-a face cu ceva prea elaborat, prea personal. E vorba de un individ care întrunește...

   - Un individ dotat cu inteligență, ambiție și imaginație. Cineva gata să ucidă fără grețuri și mustrări de conștiință și care se pricepe de minune să ducă poliția de nas. Aș zice că asta-i taman Sandra McEwan, nu?

   N-a sens să se mai lupte. Helen i-a dat dreptate și a pornit spre sala de interogatoriu.

   Acolo o aștepta Charlie; și, față în față cu ea, alături de avocatul său, stătea Lady Macbeth.

.......................................................................