Ghici ce-i în cutie, M.J. Arlidge

 .........................................................................

4-7

           A ajuns la Aldershot în timp record, mânată acolo de instinct și griji.

   Detaliile notiței din ziar erau sinistre - un fosr profesor în vârstă de 79 de ani care-i surprinsese pe intruși, fusese bătut cu sălbăticie. Cu capul spart, se afla în prezent la spitalul Southampton General, în comă indusă. Supraviețuirea lui atârna de un fir de ață.
   Helen a riscat o vizită directă la domiciliul lui Robert, pregătită cu o poveste despre unul dintre colegii lui de la supermarket care ar fi fost atacat, dar nu era nimeni acasă.
   S-a dus atunci pe la Leul Roșu, Taverna Gării și alte câteva cârciumi din Aldershot. Fără succes, a trecut pe la magazinele lor preferate de spirtoase înainte să aibă noroc la galerie. Jucau la păcănele - cheltuind, fără îndoială, profitul realizat din nelegiuirea recentă.

   După o vreme s-au plictisit și au plecat, fiecare pe drumul lui, după un exces de lovituri de pumni.
   Helen l-a urmat precaută pe Robert, așteptând momentul potrivit ca să-l abordeze. Străzile erau pline de oameni ieșiți la cumpărături, dar Helen a profitat de ocazie abia atunci când Robert a tăiat-o prin parc.

   - Robert Stonehill?

   El s-a întors spre ea, cu neîncrederea citindu-i-se limpede pe față,

   - Sunt ofițer de poliție, a continuat Helen, prezentându-și legitimația. Putem sta un pic de vorbă?

   Dar el se răsucise deja, gata să plece.

   - Despre Peter Thomas. Bărbatul pe care tu și cu Davey aproape că l-ați omorât în bătaie.

   El s-a oprit acum.

   - Și să nu-ți dea prin cap s-o iei la fugă. Am prins indivizi mai iuți de picior ca tine, crede-mă.

      - N-am venit să te arestez, dar vreau să-mi spui adevărul.

   Stăteau pe o bancă din parc.

   - Vreau să-mi povestești ce s-a întâmplat.

   A urmat o tăcere lungă până când Robert s-a hotărât ce să spună, apoi:

   - A fost ideea lui Davey. Întotdeauna Davey e cu ideile astea tâmpite.

   Părea amărât și abătut.

   - Moșul îi fusese profesor. Pasămite era gros la pungă.

   - Și Davey a crezut că-i floare la ureche?

   Robert a ridicat din umeri.

   - Davey zicea că n-o să fie acasă. Iese în fiecare seară de marți. Joacă pocher la Omulțeul Verde. Zicea că intrăm și ieșim în 20 de minute.

   - Numai că....

   - Numai că moșul a dat peste noi. Avea un ditamai vătraiul în mână.

   - Și?

   Robert a șovăit.

   - Și am tăiat-o rapid. Ne-am bulucit înapoi la fereastră, dar moșneagul a venit după noi. Mi-a tras una, zdravăn, peste picior.

   Robert și-a desfăcut pantalonii și a dat la iveală o vânătaie uriașă pe șold.

   - După care Davey s-a pus pe el. Pumni, șuturi, tot tacâmul.

   - Și tu doar stăteai și te uitai? l-a întrebat Helen sceptică.

   - I-am tras și eu una, însă Davey a fost cel care... L-a călcat pe cal, dracu` să-l ia. Eu l-am tras naibii de-acolo. L-ar fi omorât.

   - S-ar putea chiar să-l fi omorât. E în comă, Robert.

   - Știu și eu să citesc, nu credeți?

   Replica lui era sfidătoare, dar Helen își dădea seama că băiatul e speriat și răvășit.

   - Te-a contactat poliția? Sau pe Davey?

   - Nu, a zis el, întorcându-se către ea zăpăcit. O să mă arestați?

   Întrebarea de 1 milion de dolari. Firește că trebuia să-i aresteze pe el și pe Davey.

   - Nu știu, Robert. Mă mai gândesc, dar... să vedem ce se întâmplă cu domnul Thomas. E posibil să-și revină complet...

   Suna ca o dovadă de slăbiciune și Helen era conștientă.

   - Știu că există circumstanțe atenunate în cazul tău... prin urmare, am să-ți mai dau o șansă.

   Robert rămăsese stupefiat, iar asta o făcea pe Helen să se simtă și mai penibil, și mai aiurea.

   - Ești un tip cumsecade, Robert. Îți merge mintea, și dacă te-ai apuca de ceva serios, ai putea s-o duci foarte bine. Dar te afli pe un drum greșit în prezent, te-ai înhăitat cu cine nu trebuie și vei sfârși cu siguranță în pușcărie dacă o ții tot așa. Uite care-i treaba. Vei înceta să te mai vezi cu Davey și cu prietenii lui. O să pui osul la treabă și să cauți ocazii să te îndrepți. O să încerci să duci un trai decent. Dacă faci asta, eu voi lăsa să treacă de la mine. Dar dacă o dai în bară, te bag la pârnaie, ne-am înțeles?

   Robert a dat afirmativ din cap, ușurat și nedumerit totodată.

   - O să mă ocup de tine. Și vreau să-mi răsplătești îndrederea. Dacă simți că ți-e greu sau că riști să dai de bucluc, te rog să mă suni.

   Helen a scris rapid numele ei de mobil pe spatele unui cărți de vizită oficiale.

   - Ți se oferă o nouă șansă. N-o rata, Robert.

   El a luat cartea de vizită și a cercetat-o. Când a ridicat ochii din nou, Helen i-a citit recunoștința și destinderea pe chip.

   - De ce? De ce faceți asta pentru mine?

   Helen a ezitat un moment și i-a spus în cele din urmă:

   - Pentru că toți avem nevoie de cineva care să vegheze asupra noastră.

        Helen a plecat grăbită din parc.

   Acum, după ce fapta era consumată, voia doar să se îndepărteze. Riscase enorm venind aici, și contactându-l pe Robert făcuse ceva ce-și jurase că n-are să facă. Sărise pârleazul. Și totuși, în ciuda acestui lucru și în ciuda tuturor primejdiilor care pândeau la orizont, nu-i părea rău.

   Câtă vreme mai exista o șansă de a-l salva pe Robert, meritase efortul.

52.

         Jessica Reid mergea pe stradă, cu lacrimi în ochi. Înghițea în sec, să-și stăvilească suspinele - nu voia să le dea acelor femei satisfacția de a capota în fața lor.

   Se tot gândise dacă s-o lase pe Sally în continuare la creșă sau nu. Primul impuls a fost să nu se mai întoarcă, să se ascundă de lume, dar Sally se simțea bine acolo, așa că Jessica își luase inima în dinți și porniseră. Sally avea nevoie de o anumită stabilitate - mai bine să-și urmeze programul obișnuit.

   Imediat ce ajunseseră la creșă, a înțeles că era o greșeală. Sally fugise la joacă, dar nimeni nu-i dădea vreo atenție. Toate privirile erau ațintite spre Jessica. Se ițeau câteva zâmbete sfioase de încurajare, însă nimeni nu s-a apropiat de ea. Era clar că nu știau ce ar putea să-i spună nevestei prostuțe și duse de nas.

   Îndepărtându-se, auzea cum șușotelile se amplificau. Putea doar să-și imagineze ce zic. Cleveteala, speculațiile. Oare ea știa? Îi dădea voie? Oare el o fi venit acasă cu boli?

   Totul era atât de nedrept! Ea nu creșise cu nimic. Sally nu greșise cu nimic. Și totuși ele purtau stigmatul, ca niște complice.

   Acum se afla din nou acasă, deși n-ar fi putut spune cum ajunsese aici. Fără să șovăie, a urcat valvârtej la etaj. Dând de perete ușile dulapului, a înșfăcat un vraf de lucruri de-ale lui Christopher și le-a azvârlit pe fereastră, jos, pe alee. Și încă unul. Și încă. Elimina prezența lui din casă.

   Luând o canistră cu lichid inflamabil și niște chibrituri de sub chiuveta din bucătărie, a ieșit hotărâtă pe ușa casei. A stropit mormanul din belșug, a aruncat un chibrit aprins și s-a uitat apoi la haine - hainele pe care i le cumpărase ea - cum ard.

   Clic, clic, clic.

   Din punctul lor de observație aflat într-o dubă parcată peste drum, ofițerii de poliție în civil imortalizau fiecare secundă a disperării ei, după care au transmis vestea mai departe.

      Agentul Fortune a recepționat raportul lor, după care a închis. Spectacolul stătea să înceapă și el nu voia să piardă niciun moment.

   Sarcina plictisitoare le-o repartizase colegilor - chiar nimeni nu se aștepta să rezulte ceva spectaculos din supravegherea Jessicăi Reid. Delicatesa o constituia înmormântarea lui Alan Matthews, care urma în curând.

   Lloyd Fortune s-a întins, a căscat și s-a așezat mai bine pe poziție. Să te uiți și să aștepți. La asta se reducea o astfel de operațiune.

   Privind peste drum, Lloyd a văzut familia Matthews cum ieșea din casă. În jurul lor se afla o mulțime de persoane care să-i susțină - rude mai îndepărtate, prieteni din parohie - astfel că anjagaseră 4 mașini funerare.

   Lloyd studia fețele, căutându-i pe membrii familiei Matthews în mulțime. A zărit-o în fugă pe fiica cea mare, ajutând-o pe o bunicuță să intre în primul automobil. I se citea șocul pe figură, ca și celorlalți, cu toate că trecuseră 3 zile.

    Lloyd supraveghea strada. O fi fost prezentă și ciminala? Stând la veghe? Savurându-și succesul? Clic, clic, clic făcea camera, înregistrând fiecare trecător, fiecare mașină parcată. Pe Lloyd îl revigora perspectiva de a da cu ochii de ucigașă în carne și oase și simțea cum i se accelerează pulsul.

   Primul automobil pornise deja. Și cel de-al doilea. Lloyd i-a făcut semn din cap lui Jack să pornească motorul, care torcea încetișor acum. Au așteptat cu răbdare - Eileen și gemeni s-au strecurat în ultima mașină - până le-a venit rândul.

   Îndepărtându-se de bordură, au urmat cortegiul durerii spre destinația-i finală: biserica baptistă St Stephen`s.

53.

            A ezitat înainte să tasteze. Cum începi în astfel de situații?

   - Bună, Melissa. Un prieten comun...

   Nu, nu era bine.

   - Bună, Melissa. Mă numesc Paul și aș vrea să ne întâlnim.

   Așa era mai bine. 

   Tony s-a rezemat de spătarul scaunului, amuzat și el de cât efort depusese. Și de cât de tare se agitase. Satisfăcut că se mișcă lucrurile, a dat să închidă calculatorul. Dar tocmai când se pregătea s-o facă, pe ecran a apărut un răspuns.

   - Bună, Paul. Când ai vrea să ne întâlnim?

   Tony s-a gândit puțin, apoi a scris.

   - În seara asta?

   - La ce oră?

   Tony nu se așteptase să cadă la învoială așa de rapid. Intrat în horă, trebuia să joace.

   - Zece?

   - Vino să mă iei de la intersecția dintre Drayton Street și Fenner Lane. O să fiu îmbrăcată cu un mantou verde. Ce mașină ai?

   - Vauxhall.

   - Culoarea?

   - Argintiu.

   - Cauți companie? Sau ceva special?

   - Companie?

   - Cât timp?

   - Vreo două ore?

   - 150 de lire pentru două ore.

   - OK.

   - Bani gheață.

   - Sigur.

   - Pe curând, Paul.

   - Pe curând, Melissa.

   - Te-am pupat.

   Conversația se încheiase. Tony s-a pomenit surâzând. Era la el în bucătărie. Dialogând cu prostituate pe messenger. Încă nu aveai cum să faci așa ceva într-o cafenea, așa că...

   Tony și-a închis calculatorul. Mama Nicolei avea să sosească în curând și nu era cazul să-i ofere muniție suplimentară. Mai bine să meargă să se odihnească puțin.

   Îl aștepta o noapte importantă.

54.

             Charlie era în mare vervă când a intrat Helen în centrul de comandă. Membrii echipei se opriseră din lucru ca să afle ultimele vești.

   - Am cercetat în amănunt harddiskul lui Gareth Hill. Calculatorul pare să fi fost singura lui fereastră către lume - și o folosea din plin. Iar unul dintre site-urile lui preferate era forumul Târfest.

   Captase atenția tuturor.

   - Și Alan Matthews, și Christopher Reid frecventau acest site care evaluează prostituatele - folosind presudonimele Babanu și SoiRău. Porecla lui Gareth era Tăiș. Au intrat în dialoguri extrem de elocvente cu alți bărbați despre tipele din Southampton. Îi interesau mai ales cele care acceptă să fie umilite și tratate cu brutaliate și au primit diverse ponturi de la alți utilizatori, mai precis de la Primejdiosu, Optimist, Ciocan, RegeleVaginului și SăgeataNeagră. S-a vorbit despre mai multe fete, dar mereu apărea în discuții o prostituată care își spune Îngeraș.

   Pe Helen a trecut-o un fior. Era posibil să fie aceasta criminala pe care o căutau?

   - Interesant este, a continuat Charlie, că Îngeraș nu dă anunțuri, n-are site, lucrează exclusiv offline. Își face rost de mușterii doar prin viu grai, clienții actuali informându-i pe alții cum să dea de ea. E evazivă și cotisitoare din câte se pare, dar gata să facă orice pentru prețul corect.

   - Deci e greu de găsit un secret bine păzit? a intervenit Helen.

   - Exact.

   - Bine lucrat, Charlie. Prioritatea este deci să-i găsim pe ceilalți membri ai forumului. Să ne axăm pe cei care au apelat la serviciile lui Îngeraș și care ar fi putut discuta cu Matthews, Reid și Hill. Acești bărbați ne pot conduce la Îngeraș, deci hai să dăm de ei rapid. Eu trec acum pe la punctele de observație, dar vreau să mă țineți la curent cu evenimentele. Sergentul Brooks va dirija operațiunile în lipsa mea.

   După plecarea lui Helen, Charlie s-a apucat să organizeze echipa. O costase foarte mult să revină la serviciu, dar poate că totuși făcuse alegerea bună. „Sergentul Brooks” - îi plăcea cum sună și a știut în clipa aceea că vrea să intre iarăși în joc.

55.

        Helen a încremenit când a dat cu ochii de ea. A cuprins-o furia la vederea Emiliei Garanita, care se sprijinea cu nonșalanță de motocicleta ei Kawasaki în parcarea din fața secției.

   - Te afli într-o zonă cu acces limitat și în clipa asta obstrucționezi forțele de ordine, Emilia, așa că te-aș ruga frumos....

  O spusese pe un ton politicos, dar fără nicio căldură. Emilia a zâmbit - mereu același rânjet de pisică de Cheshire - și s-a desprins alene de pe motor.

   - Am încercat să te prind la telefon, Helen, dar nu răspunzi. Am discutat cu mai mulți dintre amicii mei în uniformă, am stat și la o șuetă rapidă cu șefa ta, dar nimeni nu pare să aibă habar ce se întâmplă. M-ai pus iar la index?

   - Nu știu ce vrei să zici. Doar ți-am servit pontul cu ADN-ul și o mulțime de alte chestii.

   - Dar asta nu-i tot, nu-i așa, Helen? Harwood e de aceeași părere. Se întâmplă ceva în echipa ta și vreau să știu despre ce-i vorba.

   - Vrei să știi despre ce-i vorba? a repetat Helen apăsat și foarte sarcastic.

   - Să nu-mi spui că ai uitat deja de mica noastră înțelegere. Ți-am zis că vreau exclusivitate în această poveste, și am vorbit serios.

   - Hai că devii paranoică, Emilia. Îndată ce apare ceva nou, te anunț, e bine?

   Helen a dat să încalece pe motocicletă, dar Emilia a prins-o de braț.

   - Nu, nu e bine.

   Helen a privit-o de parcă Emilia nu era în toate mințile - chiar ținea să fie acuzată de ultragierea unui ofițer de poliție?

   - Nu-mi place să fiu mințită. Și nu-mi place să fiu tratată de sus. Mai ales de către o degenerată ca tine.

   Helen a ignorat-o, dar se simțea puțin tulburată. În tonul Emiliei sesiza veninul și o siguranță recent dobândită.

   - Vreau să știu, Helen. Vreau să știu totul. Și ai să-mi spui.

   - Sau?

   - Sau o să spun lumii micul tău secret.

   - Cred că lumea cunoaște totul despre mine. Mă îndoiesc c-o să faci mare scofală încălzind aceeași ciorbă veche.

   - Dar despre Jake n-au habar, nu-i așa?

   Helen a încremenit.

   - Văd că nu negi că-l cunoști. Ei bine, am avut o lungă discuție cu el și după un pic de muncă de lămurire mi-a povestit tot. Cum te bate contra cost. Ce-or avea unele femei de le lasă mână liberă bărbaților?

   Helen n-a zis minic - cum dracu` aflase toate astea? Chiar stătuse Jake de vorbă cu ea?

   - Uite care-i treaba, Helen. O să-mi spui tot și o să-mi acorzi exclusivitate. Vreau să fiu permanent cu un pas înaintea presei naținale, iar dacă nu va fi așa... atunci toată lumea o să afle că eroica Helen Grace e de fapt o mică perversă ordinară. Ce părere crezi c-o să aibă Harwood?

   Emilia a plecat, iar vorbele ei au rămas în aer.

   Helen simțea că nu e o cacealma și că, pentru prima oară, căzuse în ghearele ei. Emilia îi flutura sabia lui Damocles pe deasupra capului și se pregătea să i-l reteze cu cea mai mare plăcere.

56.

        Biserica baptistă St Stephen`s se înălța în fața ei, austeră și cenușie sub ploaia mocănească.

   Bisericile ar fi trebuit să fie niște refugii calde și primitoare, dar lui Helen i se păreau reci și descurajante. Mereu se simțise cumva judecată în astfel de locuri și socotită necorespunzătoare.

   Mintea îi rămăsese la conversația cu Emilia, dar a strunit-o la sarcina din prezent. Se lungise prea tare la vorbă și aproape că întârziase acum - n-avusese la dispoziție nici 5 minute cu agentul Fortune înainte s-o ia idn loc - și auzea acordurile orgii în crescendo.

   Strecurându-se discret înăuntru, s-a așezat într-o strană din fund. De aici putea să-i țină sub observație pe toți parcipanții. Helen scruta chipurile feminine - se afla oare criminala lor undeva pe-aici prin biserică?

   Slujba curgea înainte, dar cuvintele parcă-i treceau lui Helen pe lângă urechi. 

   Îi plăcuse mereu stitlul elevat al Bibliei și îi plăcea să se lase în voia frazelor sale meșteșugite, dar cât privește sensul, ar fi putut la fel de bine să rămână în greaca originală. Predicile păreau să evoce o lume care-i era complet străină - un cosmos ordonat și divin în care totul se întâmplă cu un temei și unde învinge întotdeauna binele. Se desprindea de-acolo o pace pe care ea n-o putuse înghiți niciodată - demneța arbitrară și brutalitatea lumii lui Helen păreau că se bat cap în cap cu suficiența liniștitoare a religiei.

   N-ar fi putut să nege însă că pentru mulți Biserica și învățăturile ei reprezentau o alinare. Acest lucru părea cât se poate de evident acum.

   Undeva mai în față, Eileen Matthews era înconjurată de alți credincioși și efectiv ținută pe brațe de rude și prieteni. Atingerea mâinilor aduce cu sine pogorârea Duhului Sfânt, dar are totodată și rolul foarte practic de a-l sprijini pe cel slab și vulnerabil să nu se prăbușească - și asta se petrecea acum.

   Pe măsură ce psalmodierile creșteau în intensitate și fervoarea se întețea, Eileen a început să bolboroseacă. Încetișor mai întâi, apoi tot mai tare, împroșcând cu vorbe de neînțeles, bizare, iar accentul ei de sud se preschimba în ceva străin. Venit parcă din Orientul Mijlociu, cu o tușă evreiască poate, și vădit medieval - un șuvoi de fraze guturale fără sens i se revărsa din gură în timp ce o pătrundea Sfântul Duh.

   Helen mai văzuse oameni care vorbeau în limbi la televizor, dar niciodată în realitate. Era ciudat să așiști la așa ceva - femeia părea mai degrabă posedată decât în extaz mistic.

   În cele din urmă, delirul s-a potolit, iar enoriașii de sex bărbătesc au condus-o înapoi la locul ei, permițându-i astfel lui Helen să studieze frontal chipurile femeilor care se întorceau în bănci. Și-a dat seama șocată că ea era singura femeie neînsoțită de acolo. 

   Când slujba a luat sfârșit, congregația s-a ridicat, despărțindu-se pe sexe. Bărbații discutau cu aplomb, în timp ce femeile se mulțumeau să asculte. Alan Matthews, pe lângă faptul că fusese unul dintre consilierii parohiei, era membru al Ordinului Creștin Conjugal, grupare care susținea patriarhatul Bibliei, promovându-l pe soț ca lider absolut și condamnând soția la un rol auxiliar.

   Uitându-se în jur, vedea niște femei pasive și inerte, cărora le lipsea încrederea sau curajul de a face ceva pentru sine. Dacă nu cumva vreuna dintre ele era o actriță formidabilă, nu se afla aici nimeni care să aibă îndrăzneala, determinarea și tupeul de a declanșa acest șir de crime oribile. 

   Nici agentului Fortune nu-i mersese mai bine. Luase instantanee cu toată lumea din biserică și de afară și-i fotografiase cu scrupulozitate pe toți trecătorii. Niște ofițeri mai tineri, deghizați în grădinari, asiguraseră spatele bisericii, dar nu văzuseră pe nimeni în afara unui bărbat ieșit cu câinele la plimbare.

   - Stai cu ochii pe lume la ieșire și ai grijă să tragi și niște cadre cu șoferii. Întoarce-te și tu odată cu cortegiul la reședința familiei, dar lasă-ți un om aici de pază. Mormântul ăla vreau să-l ținem sub supraveghere non-stop. Dacă e să vină criminala, sunt șanse mari s-apară în toiul nopții.

   - Da, doamnă.

   - Bun. Pune la dosar ce-ai fotografiat până acum și ține-o tot așa, Lloyd. Nu se știe niciodată de unde sare iepurele.

   Chiar credea Helen ce spunea? 

   Îndreptându-se către motocicleta ei, avea din nou senzația că ucigașa le scapă printre degete. Supravegherea era o decizie bună, însă nu dăduse niciun rezultat deocamdată. Oare se așteptase femeia la acestă mișcare? Intuia ce gândesc ei?

   Helen se simțea prinsă din nou pe picior greșit, dansând prostește după cum îi cânta criminala, iar în prezent și Emilia Garanita. Chiar o dăduse Jake în vileag? Părea greu de crezut, ba chiar imposibil, dar cum astfel să fi aflat Emilia despre ei?

   Helen urma să treacă pe la el în seara asta, dar și-a scos telefonul din buzunar și i-a trimis un mesaj prin care contramanda. Nu era pregătită să discute cu el deocamdată. Într-o oarecare măsură, chiar se întreba dacă vom mai discuta vreodată.

57.

        Există un vis care-i susține pe cei aflați în misiuni. Același vis care îl îmbărbătează pe fiecare ostaș nimerit prin cine știe ce coclauri, unde se răcnește și se trage în el. Este iluzia că acasă te așteaptă ceva mai bun. 

   Simon Booker era un cetățean obișnuit, în prezent. Prietenl lui cel mai bun sărise în aer cu două zile înainte să fie trimiși acasă. În avion, la întoarcere, Simon își prezentase demisia superiorului său. Îi plăcuse armata, dar acum era sătul. Nu-i adusese decât decepții și suferință.

   Era convins că Ellie se încurcase cu alți bărbați în lipsa lui. Nu avea nicio dovadă, era doar o senzație. Îl măcina însă gândul și se întreba care dintre așa-zișii lui tovarăși râdeau acum în pumni, schimbând impresii despre cum se comporta duduița în pat. Îi evita acum, la fel cum o evita și pe Ellie.

   Nu-i putea povesti cum era acolo sau ce însemnase să-l vadă pe Andy explodând în 50 de bucățele, și în niciun caz nu avea chef să discute despre isprăvile ei câtă vreme fusese el plecat. Așa că se ducea la Doncaster și la White Hart. Iar atunci când se întorcea acasă, chinuindu-se să vâre cheia în ușă cu mâinile tremurânde și creierul îmbibat în bere ieftină, urca împleticindu-se până în debaraua unde își ținea calculatorul, trecând pe lângă ușa deschisă a dormitorului.

   Încuia de fiecare dată ușa. Cu toată râca pe care i-o purta lui Ellie, tot nu voia ca ea să-l prindă asupra faptului. Să fi fost rușinea la mijloc sau o dorință secretă să nu o rănească? Nu prea știa nici el, dar încuia oricum.

   Pornografia fusese grozavă la început, dar în ultimul timp i se cam aplecase de la ea. Site-ul lui preferat era Târfest la ora actuală. Reprezenta o lume complet nouă pentru el. Aceasta era noua graniță a sexului și pe forum regăsise o camaraderie pe care o credea pierdută pe vechie. Bărbații puteau să vorbească aici pe șleau despre dorințele lor. Și să se sfătuiască reciproc cum să le transpună în practică.

   Multă vreme se stăpânise să-și dea curs poftelor, dar Optimist scrisese cu atâta emfază despre Îngeraș, încât nu s-a mai putut abține.

   Mulți bărbați făcuseră un pas înapoi ca urmare a vâlvei din ziare și de pe alte forumuri. Povești cu tipi hăcuiți în plină acțiune. Iar el nu era prost, știa că trebuia să-ți păzești spatele. Lumea clocăia de criminali, mincinoși și pungași. Își luase măsuri de precauție, prin urmare. 

   I-a spus lui Ellie că se întâlnește cu niște vechi amici din armată, dar conținutul rucsacului sugera altceva. Înăuntru se afla un pachet de prezervative și un schimb de haine. Iar dedesubt, ascunsă, nevăzută, o rangă de fier.

58.

        - Ce știm așadar despre el?

    Helen și Charlie se aflau în mașină, pe drum spre Woolston.

   - Numele adevărat - Jason Robins, a spus Charlie, răsfiondu-și notițele. Dar porecla lui de pe forumul Târfest este Ciocan. Nu el era cel mai harnic colaborator - cred că acest titlu îi revine RegeluiVaginului - dar scria acolo din două în două zile și de fiecare dată se întrecea pe sine însuși. Multă gargară cu ce i-a mai făcut Îngeraș, cum a făcut-o el să-și dea drumul, porcăriile obișnuite.

   - Cum l-ai găsit?

   - Majoritatea membrilor lucrează foarte discret - folosesc, evident, nume false și intră de la serviciu sau din internet cafe-uri. E dificil să le dai de urmă chiar dacă ai adresele IP. Jason nu-i așa isteț. S-a înregistrat cu același nume, Ciocan, și pe alte site-uri, printre care un pay-per-view pornografic. A plătit cu cardul de credit pentru niște materiale....

   - Și astfel ai făcut rost de adresa lui de domiciliu.

   - Exact.

   Tocmai în clipa aceea parcau în fața unui bloc de pe Critchard Street. Era cam ponosit, cam rece, cu niște apartamente meschine în care oamenii se mutau provizoriu, până se ivea ceva mai de soi. Helen și Charlie au coborât din mașină și s-au uitat în susul și în josul străzii. Se însera și, în afară de câte un rătăcit care se grăbea să ajungă acasă, nu zăreai nici țipenie.
   Ardea lumina la fereastra sufrageriei din fața lor - Ciocan era acasă.

       Stăteau la masa IKEA - un trio pompos, cu cănile de ceai neatinse.

   Jason Robins se aștepta la ce e mai rău când se pomenise cu doi ofițeri de poliție la ușă și a întrebat bâlbâindu-se dacă Samantha și Emily suferiseră vreun accident. După ce Helen l-a asigurat că nu avea nicio legătură cu familia lui, se liniștise, iar teama lăsa încet locul neîndrederii.

   - Poate că ați citit despre o serie de crime recente din Southampton, a început Helen. Crime legate de comerțul cu sex.

   Jason a dat din cap, fără să spună nimic.

   - Două dintre victime frecventau un forum unde se discută despre prostituate.

   Helen a lăsat cuvintele să-și facă efectul, prefăcându-se că-și consultă agenda, după care a continuat:

   - Se numește Târfest.

   A ridicat ochii rostind propoziția, curioasă să prindă reacția lui Jason. Acesta n-a reacționat în niciun fel - niciun gest, niciun zâmbet, nimic. Pentru Helen era ca o mărturisire. Jason stătea țeapăn, îngrijorat că reacția cea mai neînsemnată l-ar putea da de gol. Helen nu-l slăbea din ochi.

   - Cunoști acel forum, Jason?

   - Nu.

   - L-ai vizitat vreodată?

   - Nu-i genul meu.

   Helen a dat din cap și s-a făcut că notează ceva în agendă.

   - Ai folosit vreodată pseudonimul Ciocan pe internet? l-a întrebat Charlie.

   - Ciocan?

   - Da, Ciocan - ai folosit vreodată acest pseudonim pe alte forumuri sau site-uri cu conținut pentru adulți?

   Jason părea să cântărească bine întrebarea, dornic să dea impresia că ia lucrurile în serios.

   - Nu. Nu l-am folosit.

   - Te întreb, pentru că cineva care se servește de acest nume, posedă un card de credit înregistrat la adresa de-aici, pe numele Jason Robins.

   - Trebuie să fie vorba de o escrocherie.

   - Ai raportat vreo tranzacție dubioasă efectuată cu cardul tău?

   - Nu, n-am avut cunoștință de așa ceva, dar acum după ce mi-ați spus o să sun negreșit. Să-l anuleze.

   S-a lăat un scurt moment de tăcere. Jason avea nervii întinși la maximum și îi sclipeau broboane de sudoare pe frunte.

   - Te-ai despărțit de soție?

   Jason a părut să se relaxaze, văzând că interogatoriul ia o nouă turnură.

   - Da. Nu că ar fi treaba voastră.

   - Dar n-ați divorțat, nu?

   - Încă nu. Dar vom divorța.

   - Deci te afli probabil în negocieri privind custodia fetiței tale Emily?

   - Se poate spune și-așa.

   - Tu cum ai spune?

   Jason a ridicat din umeri și a luat o gură de ceai.

   - Înțeleg de ce ești circumspect, Jason. Te afli într-o poziție delicată și nu-ți mai lipsea pe cap decât poliția care să te dea în vileag că frecventezi site-uri pentru adulți și apelezi la serviciile prostituatelor. N-ar da deloc bine la tribunal - de acord cu tine. Dar ascultă-mă cu atenție. Mor oameni acolo, și dacă unii ca tine nu-și iau inima în dinți să colaboreze, vor muri și mai mulți. Aș putea să te pun sub acuzare pentru că irosești timpul poliției, obstrucționezi ancheta și altele, dar știu că ești un tip cumsecade, Jason. De aceea te rog să ne ajuți.

   - Trebuie să aflăm despre Îngeraș, a continuat Charlie. Unde vă întâlniți, cum arată, cine altcineva ar mai putea s-o cunoască. Dacă ești gata să ne spui tot ce știi, te vom proteja. Numele tău nu va apărea în ziare și viața ta nu va fi perturbată. N-avem niciun interes să-ți facem zile fripte, vrem doar să prindem criminala. Iar tu ne poți da o mână de ajutor.

   S-a scurs o lungă tăcere, punctată doar de ticăitul ceasului din bucătărie. Jason și-a terminat ceaiul.

   - După cum v-am mai spus, n-am auzit niciodată de acest Ciocan. Vă rog să mă scuzați, vreau să mă duc să dau telefon la bancă.

       Helen și Charlie au ieșit tăcute din casă, prea supărate amândouă ca să le vină să deschidă gura. Abia după ce au ajuns în mașină, Helen a vorbit în sfârșit.

   - Mincinos prăpădit.

   Charlie a încuviințat din cap.

   - Nu-l slăbi, Charlie. Sună-l, trimite-i zilnic e-mailuri cu întrebări și cu detalii suplimentare. Poate că-i doar jenat sau poate că știe ceva - strânge-l cu ușa până afli care-i varianta corectă.

   - Cu cea mai mare plăcere.

   - Între timp va trebui să facem eforturi ca să dăm de ceilalți. Optimist, Primejdiosu, sățiumplucizmele, SăgeataNeagră - vreau să-i găjbim pe toți.

   - Sigur. Mă ocup eu de....

   - Da. Hăituiește-i până în pânzele albe și ne vedem pe urmă la secție. Dar lasă-mă în centru mai întâi.

   Charlie i-a aruncat o privire mirată.

   - Am o întâlnire pe care n-aș vrea s-o ratez.

59.

          Mergeau pe culoarul pustiu, iar cizmele ei de plastic cu tocuri înalte scârțâiau la fiecare pas.

   Urmând-o îndeaproape, Tony o studia. Melissa era cu mult mai atrăgătoare decât se așteptase. Picioare lungi și catifelate terminate cu cizme negre lucioase, șolduri strâmte, o fețișoară cu buze cărnoase încadrată de o tunsoare bob de culoare neagră. 

   Tony știa că nu toate prostituatele sunt niște drogate cu dantura îngălbenită, dar continua să fie surprins cât de bine arăta fata.

   O luase de pe Hoglands Park, un loc frecventat de skateri, aflat în nordul orașului și care noaptea era practic pustiu.

  Comunicase prin stație locul de întâlnire și, puțin mai târziu, văzuse mașina de urmărire în oglinda retrovizoare, pe când se îndreptau spre sud, către docuri, însă tot îl trecea un fior de gheață pe șira spinării acum când era singur cu ea. Conduse în tăcere până la Belview Hotel, o pensiune de mâna a doua care nu făcea nazuri în privința clientelei.

   Tony plătise din start pentru toată noaptea, după care urcaserăla primul etaj.

   Pe scări se intersectaseră cu un bărbat de vârstă mijlocie care cobora însoțit de o poloneză aproape goală. El l-a privit pe Tony, care a lăsat ochii în pământ, refuzând să accepte această camaraderie supărătoare.

   Curând se aflau în camera 12. Melissa și-a aruncat poșeta și haina pe singurul scaun disponibil, apoi s-a așezat pe pat.

   - Ce pot să fac pentru tine Paul?

   A accentuat cuvintele, ca și când știa bine că e inventat.

   - Sunt toată numai a ta.

   I-a zâmbit larg și incitant, ca un drăcușor împielițat. Pe Tony l-a străbătut, spre surprinderea lui, un fior de dorință pentru această jucărie docilă și -a așezat pe scaun ca să-și mascheze erecția incipientă.

   - Mie-mi place să mă uit, a răspuns el, străduindu-se să pară cât mai calm. Ce-ar fi să faci tu singură o vreme și mai vedem după aia?

   Ea l-a privit curioasă. Apoi:

   - Sunt banii tăi, dragule, i-a zis, ridicând din umeri.

   Tony a priceput aluzia, a băgat mâna în portofel și a scos 150 de lire. După ce i-a pus în buzunar, Melissa s-a întins pe pat.

   - Vrei să rămân cu cizmele în timp ce...

   - Da.

   - Bine. Îmi place mai mult așa.

   Melissa a început să se mângâie peste tot. Avea un trup atletic și bine făcut, perfect potrivit pentru asta și, cu cât avansa, cu atât mai tare îi venea lui Tony să întoarcă capul și să se uite pe geam. Situația era absurdă. Știa că trebuie să-și joace rolul și să nu-și dezlipească ochii de la ea. 

   Chiar dacă erecția era acum gata să-i rupă pantalonii, știa că e doar o sarcină de serviciu, o înscenare menită să producă informații prețioase. Și totuși se simțea extrem de stânjenit, iar gradul de excitare îl surprindea și îl speria.

   Juca foarte bine - ai fi crezut, ascultând-o, că tocmai trăise cea mai grozavă experiență sexuală din viață. Pe urmă ea s-a îmbrăcat la loc, aruncând o privire spre ceasul crăpat de pe perete.

   - Ți-au mai rămas 10 minute, iubitule - nu vrei să ți-o sug?

   - Mi-e bine așa. Putem sta de vorbă?

   - Normal. Despre ce-ai vrea să vorbim?

   - Voiam să te întreb dacă putem să repetăm experiența.

   - Sigur că da. Mereu sunt gata de distracție.

   - Faci treaba asta de mult?

   - De multișor.

   - Și-ți place?

   - Sigur că-mi place, a răspuns ea.

   Tony știa că-i servește minciuna pe care își închipuia că vrea el s-o audă.

   - Ai dat vreodată de necaz?

   - Când și când, a zis ea, fără să-l privească în ochi.

   - Și cum o scoți la capăt?

   - Am metodele mele. Dar de obicei mai sunt și alte fete prin preajmă.

   - Ca să stea cu ochii pe tine?

   - Exact. Te superi dacă merg până la budă, iubitule? Va trebui să ies din nou în curând.

   S-a dus la baie. Câteva clipe mai târziu, a auzit-o cum trage apa; apoi și-a făcut apariția, îndreptându-se direct spre haină și poșetă.

   - Aș putea să te plătesc pentru un supliment?

   Ea ezita.

   - Vrei s-o mai fac o dată?

   - Nu, nu, vreau doar să vorbim. Sunt... n-am pe nimeni în oraș. O să-mi revăd familia abia la sfârșitul săptămânii și... îmi face plăcere să stau de vorbă.

   - OK, a zis ea, așezându-se pe pat.

   Tony a mai pescuit 50 de lire din portofel și i-a întins.

   - De unde ești?

   - Din multe locuri. Dar m-am născut în Manchester, dacă la asta te referi.

   - Mai ai rude acolo?

   - Niciuna pentru care merită să-mi bat capul.

   - Așa deci.

   - Dar tu, Paul? Ești de pe-aici?

   - Născut și crescut.

   - Frumos. E bine să ai un cămin.

   - Locuiești pe-aproape?

   - M-am oprit recent la o prietenă. Câtă vreme o să am de lucru, rămân pe-aici.

   - Câștigi bine?

   - Binișor. Sunt mai destupată la minte ca altele.

   - Mai colaborezi și cu alte fete?

   - Uneori.

   - Partide în 3?

   - Sigur.

   - E o tipă cu care aș vrea să intru în legătură. Îngeraș. Poate o știi?

   Melissa n-a mai răspuns și s-a uitat la el.

   - Nu prea cred că ai vrea s-o cunoști, dragule.

   - De ce nu?

   - Ascultă la mine. N-ai vrea. Plus că nu există nicio chestie pe care să ți-o poată oferi ea și eu nu.

   - Dar dacă vreau o partidă în tre...

   - Pot să-ți găsesc o altă fată.

   - Dar eu o vreau pe Îngeraș.

   Un nou moment lung de tăcere.

   - De ce?

   - Pentru că am auzit lucruri faine despre ea.

   - De la cine?

   - De la alți tipi.

   - Pe dracu`....

   - Poftim?

   - E prima oară când faci asta, nu? Ești boboc cât cuprinde.

   - Păi și?

   - Nu pari deloc genul care să stea la povești cu alți indivizi despre isprăvile tipelor de teapa mea.

   Spre mirarea lui, Tony s-a simțit ofensat, dar s-a stăpânit.

   - OK, poate că sunt un novice, dar știu ce vreau. Te plătesc cu dragă inimă dacă poți aranja treaba.

   - Păi și ce-ai auzit despre ea?

   - Doar că-i place să fie lovită, denigra... înjurată, adică. Te lasă să-i faci chestii pe care altele nu ți le permit.

   - Și cine ți-a povestit despre ea?

   - Băieții.

   - Băieții?

   - Alți bă...

   - Cine?

   - Oameni cu care am discutat...

   - Zi-mi cum îi cheamă.

   - Nu pot acuma să...

   - Zi-mi cum îi cheamă.

   - Ă... Cred că pe unul în chema Jeremy. Și...

   - Unde i-ai cunoscut?

   - Pe internet.

   - Cum?

   - Pe un forum.

   - Și cum se chema forumul?

   - Nu-mi aduc aminte numele...

   - Și vrei să te întâlnești cu Îngeraș?

   - Da!

   - Ca s-o tragi de limbă? Așa cum ai făcut și cu mine?

   - Nu, nu, a ripostat Tony, dar ezitase cu o fracțiune de secundă prea mult și și-a dat seama de asta.

   Melissa se ridicase deja în picioare.

   - Un gabor tâmpit. Știam eu.

   - Melissa, stai!

   - Mersi pentru șuetă și pentru parale, dar trebuie s-o tai.

   Tony a încercat s-o oprească, apucând-o de braț.

   - Vreau doar să vorbim.

   - Dacă mă mai atingi cu un deget, țip de dărâm șandamaua asta. Și o să afle toate curvele din zonă că ești un por de gabor, ai înțeles?

   - Trebuie s-o găsesc pe Îngeraș. E foarte important s-o gă...

   - Du-te în mă-ta!

   Și a plecat fără să închidă ușa. Primul impuls al lui Tony a fost s-o urmeze, dar ce rost avea? Învins, s-a prăvălit pe pat. Melissa era șansa lor cea mai bună și el o irosise.

   Zgomotul împerecherii s-a intensificat în camera de alături, bătând ritmul eșecului său.

   Și-a luat paltonul și s-a grăbit să iasă. Nu voia decât să se îndepărteze de locul ăsta. Departe de sex. Și departe de această înfrângere zdrobitoare.

60.

            Rulota tătea izolată pe terenul viran.

   La lumina focurilor țigănești care ardeau în apropiere, aproape că arăta minunat. Interiorul era mai puțin îmbietor - mucegăit și putred, cu podeaua plină de resturi lăsate de narcomani. Dar era suficient pentru astă-seară - o saltea fusese întinsă pe jos, gata de acțiune.

   - Militar vasăzică? l-a întrebat ea.

   - Fost. Afganistan.

   - Îmi plac soldații - ai căsăpit vreun ciuhap?

   - Câțiva.

   - Ești un erou. Ar trebui să-ți fac eu cinste cu una mică.

   Simon Booker nu a băgat în seamă aluzia ei. Nu avea nevoie de mila ei. Sau de binefacere. A scos câteva bancnote din portofel și le-a pus pe tejgheaua soioasă de melamină a barului. I-a atras atenția verigheta și a început să tragă de ea.

   - Nu-ți bate capul cu aia, iubitule. N-am să spun nimănui. 30 oralul, 50 normalul, 100 orice altceva. Și va trebui să-ți pui un prezervativ, iubitule. N-aș vrea să mă pricopsesc cu vreo boală de la curvele alea de peste mări, nu?

   Simon Booker a dat din cap și, întorcându-se cu spatele, s-a aplecat după prezervativele din rucsac. Nu le-a găsit din prima și a cotrobăit o vreme după ele, până să le dibuie. Ridicându-se, a fost uimit s-o vadă pe Îngeraș retrasă lângă ușă.

   - Să nu te apropii de mine! i-a șuierat ea.

   - Cum? Păi doar am scos...

   - Ce faci cu ranga aia?

   La dracu`! Tipa o remarcase probabil când scotocise el prin rucsac.

   - Nimic. Doar pentru apărare. Dar o scot și o pun deoparte dacă vrei.

   A dat s-o apuce.

   - Să nu îndrăznești s-o atingi! Altfel țip. Am prieteni acolo. Oameni care mă păzesc. Știi ce le fac țiganii ăstora ca tine?

   - Bine, bine. Păstrează-ți cumpătul.

   Lui Simon îi cam sărise țandăra. Își dorea o partidă de sex, nu o ploaie de ocări.

   - Scoate-o tu, atunci. Nu vreau belele, a zis el.

   Ea părea speriată, dar s-a strecurat ușurel înspre rucsac, fără să-l slăbească o clipă din ochi. A ridicat rucsacul și a aruncat ranga pe jos - a aterizat cu o bufnitură înfundată. Fata a respirat ușurată, venindu-și în fire.

   - Așa, gata, păi să ne întoarcem la oile noastre atunci? a întrebat ea, cu un zâmbet larg, dar forțat.

   - Sigur.

   - Vino și dă-mi un pupic în cazul ăsta. Și după ce ne cunoaștem mai bine, o să-ți iau și scula în gură.

   Așa mai veneai de-acasă. Simon s-a dus spre ea. Ezitant, a cuprins-o de talie. Ea i-a răspuns înlănțuindu-l de gât și trăgându-i gura către a ei.

   - Hai să-i dăm drumul, da?

   Când Simon Booker a închis ochii, Îngeraș l-a lovit fulgerător cu genunchiul în vintre. Simon a înțepenit, uluit, iar ea a izbit din nou și din nou. S-a prăbușit cu respirația tăiată. Îi venea să vomite. Doamne, ce durere îngrozitoare!

   A ridicat privirea și a văzut-o pe Îngeraș aplecată deasupra lui. Zâmbetul îi dispăruse și ținea în mână ranga din rucsacul lui.

   Fără niciun avertisment, l-a trosnit cu ea în cap. O dată, de două ori, de trei ori, ca să fie sigură. Apoi s-a oprit și s-a dus să încuie pe dinăuntru ușa rulotei. Și-a tras sufletul. Privindu-și victima, simțea cum o cuprinde exaltarea.

   Era timpul să înceapă distracția.

61.

       Capetele se întorceau după ea în timp ce traversa încăperea spre biroul Emiliei Garanita.

   Ca urmare a muncii remarcabile depuse în cazul Marianne, Emiliei i se repartizase în colț un birou de unde să-și pună la cale viitoarele exclusivități. Era meschin și îmbâcsit, dar Emilia îl aprecia foarte tare, deoarece le stătea ca un pai în ochi celorlalți. Și oferea o bună vizibilitate către sala de ședințe și spre Helen Grace, care se apropia acum valvârtej.

   Helen Grace nu mai călcase niciodată în redacția ziarului Evening News, prin urmare se anunța ceva de zile mari. Era oare vorba despre un prim contraatac în bătălia lor sau despre o capitualre cât se poate de publică?

   Emilia își dorea din suflet cea de-a doua variantă. Și era dispusă să încerce să fie amabilă.

   - Helen, ce plăcere să te văd a întâmpinat-o ea pe Helen care intra în birou.

   - Și eu mă bucur să te văd, Emilia, a zis musafira, închizând ușa după ea.

   - Cafea?

   - Nu, mulțumesc.

   - Foarte bine, a spus Emilia, descizându-și ostentativ laptopul. Avem o groază de treabă. Ediția de seară s-a dus, dar dacă-mi povestești acum totce ai, putem să aranjăm un articol criminal pentru mâine. Să-mi fie iertat calamburul.

   Helen a privit-o iscoditor, apoi s-a întins și i-a închis laptopul.

   - Ăsta nu ne trebuie.

   - Poftim?

   - N-am venit aici să-ți dau vești. Doar un avertisment.

   - Cum?

   - Nu știu cum ai ajuns să știi ceea ce ai impresia că știi despre mine, și la drept vorbind nici că-mi pasă. Îmi pasă însă că un jurnalist de la o publicație respectabilă încearcă să șantajeze un polițist aflat în exercițiul funcțiunii.

   Emilia o măsura din priviri - temperatura din încăpere tocmai scăzuse vertiginos.

   - Așa că mă aflu aici ca să-ți transmit un mesaj clar și simplu. Tipărește absolut tot ce poftești despre mine, dar dacă mai încerci vreodată să mă mituiești, șantajezi sau intimidezi, o să am grijă să te bag la zdup, înțelegi?

   Emilia a privit-o lung pe Helen înainte să răspundă:

   - Bine, Helen, e alegerea ta, dar să nu zici că nu te-amprevenit.

   - Fă ce vrei, a ripostat Helen scurt. Dar fii gata să suporți consecințele.

   S-a întors, gata să plece, dar s-a oprit la ușă.

   - Ne ducem la fund sau supraviețuim împreună, Emilia. Așa că întreabă-te cât de tare mă urăști. Și cât de mult îți prețuiești libertatea.

   Emilia a privit-o cum se îndepărtează - adrenalina și furia îi pulsau în vene. S-o distrugă sau să dea înapoi? În orice caz, Emilia avea de luat cea mai importantă decizie din viața ei.

62.

         Tony a trântit portiera mașinii și s-a prăbușit pe scaunul șoferului. Cum naiba o făcuse de oaie în halul ăsta? Și ce urma să-i spună lui Helen?

   Avusese o șansă extraordinară de a reveni în prim plan, de a demonstra că mai este capabil - și o feșteluse complet. Putea să încerce s-o contacteze din nou pe Melissa, dar la ce bun? Odată ce știa că e polițist, se încheiase partida. Nu-i mai rămânea decât să-i mărturisească totul lui Helen, cât mai curând posibil, și să urzească alt plan.

   A tresărit când s-a deschis ușa din stânga. 

   Era atât de absorbit de propriile gânduri, încât nu auzise că venea cineva. S-a întors să-l înfrunte pe intrus... și mare i-a fost mirarea s-o vadă pe Melissa instalându-se pe scaunul de lângă el. 

   Ea nu l-a privit, ci a spus doar:

   - Să mergem.

        Au mers vreo 10 minute în tăcere, după care Melissa i-a arătat un gang de lângă un restaurant părăsit. Era liniște aici, niciun suflet care să-i deranjeze.

   Întorcându-se către ea, Tony a constatat cu surprindere că fata tremura.

   - Ca să-ți spun ce vrei să știi, e nevoie de bani. O groază de bani.

   - Nicio problemă, a răspuns Tony.

   Își dăduse seama pe drum că numai perspectiva unui câștig financiar o putuse determina să se urce în mașină.

   - Cinci mii pe loc. Și mai urmează și alții.

   - De acord.

   - Și voi avea nevoie de un loc unde să stau. Și unde să nu mă poată găsi.

   - Îți putem oferi un domiciliu sigur și protecție 24 din 24, a spus Tony fără nicio ezitare.

   - 24 din 24 - promiți?

   - Promit.

   - Bate palma, i-a cerut Melissa, iar Tony s-a conformat.

   Melissa a oftat din rărunchi - întâmplările serii păreau să o fi sleit de puteri. Apoi, fără să ridice ochii spre Tony, i-a șoptit:

   - Tipa pe care o cauți e Lyra. Pe Îngeraș o cheamă Lyra Campbell.

63.

       Frig. Frig de-ți înghețau oasele.

   Simon Booker a mijit ochii, clipind repede, și i-a închis la loc orbit de lumina crudă a becului golaș. Parcă i se lăsase o ceață pe creier, era complet buimăcit. Ce mama dracului se întâm...

   Ea era acolo și-l privea. Îngeraș. Cu ranga de fier. Acum îi reveneau treptat imaginile în minte, pâlpâind agresiv.

   Se simțea vlăguit. Sângele i se uscase pe față și avea gura pârjolită. Dar a încercat să se ridice. Și s-a pomenit că era imobilizat. 

   Rotindu-și privirile, a văzut că avea brațele strâns legate cu un cablu gros de culoare verde și prinse de peretele din dosul lui. Era gol complet, întins pe saltea, iar hainele lui nu se zăreau nicăieri. Când a încercat să strige la ea, a constatat că are gura acoperită cu bandă adezivă.

   - Băi, rahatule penibil...

   Simon Booker a tresărit la auzul vocii ei veninoase care a spart tăcerea.

   - Băi, vierme cu ochi...

    Venea spre el, ținând încă ranga. O legăna dintr-o mână în alta.

   - Păi tu aveai impresia că mă duci pe mine?

   Simon a clătinat puternic din cap.

   - Așa credeai, nu?

   El a scuturat și mai tare din cap.

   - Că mă duci și mi-o tragi pe urmă?

   L-a izbit în rotulă cu toată puterea. El a scos un urlet sufocat de banda adezivă. Ea l-a trosnit și în cealaltă rotulă, zdrobindu-i osul. Simon a răcnit din nou, încercând să-și ferească trupul de ploaia de lovituri care se abătea peste gambe, pe coapse, pe piept. Iar și iar și iar. Ea s-a oprit un pic, a strigat ceva ininteligibil și i-a împlântat ranga între picioarele dezarticulate, țintuindu-i vintrele.

   El a zbierat ca din gură de șarpe, cu ochii scăldați în lacrimi.

   - Ca dracului credeai că faci? a urlat ea, izbucnind apoi în hohote de râs. Mamă, mamă, ce-o să mai plătești pentru asta. Bucățele te trimit la frigida aia de nevastă-ta, clar?

   Lacrimile care-i șiroiau lui Simon pe obraji nu păreau s-o impresioneze deloc. A ridicat ranga să-l lovească în figură, dar s-a oprit brusc, strunindu-și zbuciumul violent care amenința s-o copleșească. Răsuflând anevoie, s-a răsucit și a băgat ranga în rucsac.

    Însă răgazul n-a durat, fiindcă tipa scosese acum un cuțit lung din poșetă. Pipăindu-i tăișul cu un deget înmănușat, a revenit la victima ei. S-a propățit în fața lui Simon și i-a pus lama la beregată. El se ruga s-o facă, să-i curme odată suferința. Dacă apăsa puțin mai tare, îi spinteca artera carotidă și cu asta basta.

   Numai că Îngeraș avea alte planuri.

   Cu cuțitul ridicat, s-a lăsat pe vine, rotindu-și șoldurile. Un surâs poznaș îi înflorise în colțul gurii.

   - Păi, dacă tot ai plătit pentru o oră, hai să ne și distrăm nițeluș, ce naiba!

   Și s-a pornit măcelul.

64.

         Helen abia se întorsese la Southampton Central când i-a telefonat Tony Bridges.

   Ea și cu Charlie treceau în revistă ultimele noutăți despre ceilalți membri ai forumului, dar Helen a abandonat acum căutarea fără nicio părere de rău. O jumătate de oră mai târziu, ședea alături de Tony în camera deinverviu - Melissa luase lor în fața lor, strângând în mâini o cană de ceai.

   - Vorbește-mi despre Lyra Campbell.

   - Mai întâi banii.

   Helen i-a împins plicul gros peste masă. Melissa a numărat rapid bancnotele, apoi a vârât plicul în poșetă.

   - Cred că-i din Londra. Nu știu exact de unde, dar vorbește ca londoneziii. Ca tine.

   După toți anii numeroși petrecuți în Southampton, accentul de sudul Londrei n-o părăsise niciodată cu totul pe Helen.

   - A făcut un pic trotuarul pe-acolo, pe urmă s-a retras la Portsmouth cu iubitul. Dacă pe-acolo nu prea i-a mers, s-a mutat la Southampton.

   - Când?

   - Acu` vreun an. A nimerit cu mine în aceeași gașcă.

   Melissa și-a tras nasul și a luat o gură de ceai. Nu ridicase privirea deloc, de parcă dacă mormăia cu ochii în podea, Lyra n-ar fi putut s-o audă cum o trădează.

   - Care gașcă?

   - Anton Gardiner.

   Tony s-a uitat la Helen. Numele le suna cunoscut amândurora.

   Antont Gardiner era un dealer și proxenet brutal care-și scotea fetele la produs în zona de sud a orașului. Lucra singur și acționa din urmă, atrăgând uneori atenția poliției prin acte de o violență incredibilă, înreptate împotriva propriilor fete sau a rivalilor săi. Se zvonea că e bogat, dar zvonul nu era ușor de confirmat, deoarece tipul nu avea încredere în bănci. Însă, dincolo de orice urmă de îndoială, era sadic, imprevizibil și dezechilibrat. Pescuia adesea fete de prin orfelinate și adăposturi - iar asta o făcea pe Helen să-l urască în mod special.

   - De ce l-a ales pe Anton?

   - Ea avea nevoie de droguri, iar el îi putea face rost.

   - Și cum se înțelegeau? 

   Melissa s-a mulțumit să zâmbească și să clatine din cap - nimeni nu „se înțelegea” cu Anton.

   - Și unde e Lyra acum? a întrebat Helen.

   - Habar n-am. N-am văzut-o de mai bine de-o lună.

   - Cum așa?

   - S-a cărat. S-a certat cu Anton și...

   - Din ce motiv?

   - Pentru că era așa de bou și de sadic.

   Melissa a ridicat în sfârșit privirea. Ochii îi sticleau de furie.

   - Așa, spune, a îndemnat-o Helen.

   - Știți ce le face nou-venitelor?

   Helen a clătinat din cap. Era silită să întrebe, deși nu voia, de fapt, să știe răspunsul.

   - Le pune să se despoaie, să se aplece și să se țină de glezne. Și le zice că trebuie să stea așa o zi-ntreagă. Te lasă singură câteva ore. Te lasă până-ți trece os prin os și simți că-ți arde spatele, iar atunci când ai senzația că nu mai reziști, ți-o trage. După încă o oră, ți-o trage din nou. Iar și iar. Așa îți frânge voința.

   Îi tremura glasul și era evident că vorbește din proprie experiență.

   - Și dacă ieși vreodată din rând sau n-aduci destule parale, îți face la fel. Nu-i pasă de nimeni și de nimic. Nu vrea decât banii.

   - Și ce-a făcut după ce-a plecat Lyra?

   - N-am idee. Nu l-am mai văzut.

   - Nu l-ai mai văzut de-atunci? a întrebat Helen, intrând brusc în alertă.

   - Nu.

   - Vreau să fii cât mai exactă, Melissa. L-ai văzut pe Anton atunci sau după ce s-a certat cu Lyra?

   - Nu. Ea mi-a povestit faza, nu el.

   - L-ai căutat?

   - La început, nu. Pe unul ca ăsta nu-l cauți așa, pur și simplu. Dar peste câteva zile am întrebat și eu în stânga și-n dreapta. Aveam nevoie de o doză. Însă nu era pe nicăieri unde-și făcea veacul de obicei.

   - Ai idee pe unde s-ar putea ascunde Lyra?

   - Pe undeva prin apropiere de Portswood probabil. A locuit numai prin zona aia. Dar nu mi-a spus niciodată une doarme.

   - Și se prezenta clienților cu numele Lyra?

   - Nu, asta era doar între noi. La muncă era mereu Îngeraș. Un Îngeraș venit din ceruri, așa le zicea clienților. Iar lor le plăcea.

          Helen a pus capăt interviului la scurtă vreme după aceea. Se făcuse târziu și Melissa era complet epuizată.

   I-a trimis pe Tony și Melissa într-un cabinet împreună cu un grafician al poliției și s-a întors în biroul ei. Nu avea sens să mai meargă acasă, de vreme ce tot nu putea dormi.

   I-a sunat telefonul și a tresărit. Tot Jake.

   Îi lăsase mai multe mesaje, surprins că nu mai trecuse pe la el, interesându-se dacă totul era în regulă cu ea. Oare îngrijorarea lui era autentică sau venea dintr-o conștiință vinovată? Spre surprinderea ei, Helen și-a dat seama că nu voia să știe răspunsul. În mod normal ar fi luat taurul de coarne, dar nu și de data asta. Acum evita s-o facă, pentru că nu voia să riște un răspuns care s-o mâhnească.

   Gândurile i-au fugit la Emilie. Oare ce punea la cale în clipa asta? Se gândea s-o ierte pe Helen sau îi cocea execuția? Dacă povestea ei vedea lumina tiparului, Helen avea să fie îndepărtată de la conducerea anchetei. Nu putea să lase să se întâmple una ca asta, mai ales acum când avansau în sfârșit, dar nici n-a dat înapoi.

   Văzuse alți polițiști care făcuseră pact cu diavolul și în nici câteva luni se compromiseseră iremediabil, acuzați de corupție. În astfel de situații, nu puteai decât să strângi din dinți și să reziști până la final.

   Helen și-a luat o cafea și s-a întors în centrul de comandă. Nu mai era vreme de temeri sau de introspecții - aveau de lucru. Undeva acolo umbla un Îngeraș răzbunător și setos de sânge.

65.

      Când s-a întors Charlie, casa era cufundată în liniște.

   Steve mâncase și se băgase în pat - bucătăria era curată lună, așa cum se întâmpla de fiecare dată când se ocupa el de gospodărie. Charlie a ciugulit niște resturi și a urcat apoi să facă un duș. Apa fierbinte i-a biciuit trupul, înviorând-o puțin, dar era complet istovită și s-a grăbit la culcare.

   Pentru că Steve n-a făcut nicio mișcare la intrarea ei, Charlie s-a strecurat tiptil în pat.

   Nu dormeau în paturi separate, slabă Domnului, însă comunicarea dintre ei era ca și inexistentă. Din monentul în care Charlie se hotărâse să dea curs rugăminții lui Helen și să se întoarcă la lucru, Steve parctic încetase să mai facă efortul de a-și ascunde supărarea și dezamăgirea. Era nespus de trist faptul că tocmai când ea începea să se acomodeze la serviciu, viața de familie se destrăma. De ce nu funcționau lucrurile măcar o dată? Ce trebuia să facă pentru a fi fericită?

   Stătea trează, cu ochii în tavan. Steve s-a foit puțin, așa cum făcea deseori, și Charlie l-a privit cu coada ochiului. A constatat cu surprindere - puțin speriată - că el se uită la ea.

   - Iartă-mă, iubitule, n-am vrut să te trezesc, i-a spus ea încetișor.

   - Nu dormeam.

   - Oh!

   În întunericul din cameră, Charlie nu-și dădea seama în ce dispoziție se află. Nu părea supărat, dar nici bine dispus.

   - Stăteam așa și mă gândeam.

   - Înțeleg. La ce?

   - La noi.

   Charlie n-a spus nimic, nesigură încotro bătea.

   - Vreau să fim fericiți, Charlie.

   Ochii ei s-au umplut brusc de lacrimi. Erau lacrimi de fericire și lacrimi de ușurare.

   - Și eu vreau același lucru.

   - Vreau să dăm uitării tot ce s-a-ntâmplat și să fim din nou ca înainte. Să ducem viața pe care ne-am dorit-o mereu.

   - Și eu, a spus Charlie, rostind anevoie cuvintele.

   Se cuibăriseră acum unul în brațele celuilalt.

   - Și aș vrea să încercăm să mai facem un copil.

   Charlie s-a mai oprit din plâns, dar n-a zis nimic.

   - Dintotdeauna ne-am dorit copii. Nu putem să ne lăsăm dominați de nenorocirile din trecut, avem o viață înainte. Vreau să am un copil cu tine, Charlie. Vreau să începem din nou să încercăm.

   Charlie și-a îngropat fața la pieptul lui Steve. Adevărul era că și ea își dorea din tot sufletul un copil și dorea din tot sufletul ca ei doi să fie o familie normală și fericită. Dar își dădea totodată seama, cariera ei nu se potrivea cu toate astea, iar Steve tocmai aruncase mănușa.

   El n-ar fi putut niciodată s-o spună în termeni brutali, dar tocmai o anunțase pe Charlie că venise vremea să aleagă.

66.

          Ochii. În ochii aceia era totul.

   De pe chipul alungit și încadrat de șuvițe de păr lungi și negre, ochii îți captau atenția, fixându-te cu o privire intensă și pătrunzătoare. Avea și altre trăsături percutante - buzele cărnoase, nasul puternic, bărbia ușor ascuțită - însă ochii aceia mari și frumoși și intensitatea privirii te fascinau.

   - Cât de mult seamănă? a întrebat Ceri Harwood, dezlipindu-și în fine privirea de la portretul-robot.

   - Foarte, a spuse Helen. Melissa a stat toată noaptea cu cel mai bun grafician al nostru. N-am lăsat-o să plece decât după ce am fost sută la sută siguri că a ieșit cum trebuie.

   - Și ce știm despre Lyra Campbell?

   - Nu mare lucru, dar ne străduim. Am trimis agenți în uniformă să-l caute pe Anton Gardiner și, în această dimineață, o să luăm la puricat toată zona în care operează, vom sta de vorbă cu toate fetele care-au lucrat vreodată pentru el, să vedem dacă cineva ne poate spune mai multe despre ea.

   - Și care este ipoteza ta de lucru, deocamdată?

   - În anumite privințe, n-avem de-a face cu ceva chiar ieșit din comun. Tipa ajunge să se prostitueze, după care mai face o alegere greșită intrând la Anton. El se poartă brutal cu ea. Acest lucru, în cmbinație cu meseria, o afectează emoțional. Abuz de alcool și de droguri, stres, molestări, boli și, într-o bună zi, Anton sare pârleazul. Un gest de-al lui o face să cedeze nervos. Ea îl atacă și-l ucide, probabil. În orice caz, se răzbună pe el pentru tot ce-a îndurat ani de zile și acesta este evenimentul declanșator. Legiștii ne-au spus că le vorbește victimelor sau urlă la ele - probabil că-i insultă și se răsfoiește cu ei...

   - Odată ce s-a spart stăvilarul, nu se mai poate opri? a întrerupt- Harwood.

   - Ceva de genul ăsta.

   - Vorbești de parcă ai și compătimi-o puțin?

   - Așa este. N-ar face așa ceva dacă n-ar fi trecut prin chinuri groaznice. Dar le compătimesc cu adevărat pe Eileen Matthews, Jessica Reid și celelalte. Lyra e o ucigașă înrăită care nu se va opri dacă nu-i venim noi de hac.

   - Exact așa văd și eu lucrurile. În sensul ăsta, ți-aș propune să mă ocup eu de conferința de presă astăzi, iar tu să mergi și să coordonezi echipa. E crucial să ne mișcăm rapid și vreau ca presa și publicul să știe că cei mai buni oameni ai noștri se ocupă ce caz.

   După un scurt și tensionat moment de tăcere, Helen a spus:

   - Se obișnuiește ca ofițerul care conduce investigația să țină și conferințele de presă și cred că ar fi mai bine s-o fac chiar eu. Îi și cunosc pe toți scribii locali....

   - Cred că pot face și eu față unor reporteri. Am mai multă experiență ca tine la astfel de lucruri și e absolut necesar ca totul să meargă strună de data asta. O s-o rog pe Brooks să mă asiste și să răspundă la anumite întrebări de ordin tehnic, dacă va fi cazul.

   Helen a încuviințat din cap, dar a simțit cum îi fugea din nou pământul de sub picioare.

   - Dumneavoastră decideți.

   - Chiar așa. Să mă ții la curent cu toate noutățile.

   - Da, doamnă.

   Helen s-a întors și a ieșit. Simțea că-i clocotește sângele în timp ce străbătea coridorul spre centrul de comandă. Acum când în sfârșit făceau progrese, Helen era împinsă la o parte. Mai văzuse ea astfel de situații - ofițeri superiori care se cocoțau sus de tot pe meritele altora - și îi repugnaseră întotdeauna.

   Trebuia să-și stăpânească însă nervii. Aveau o criminală de prins. Dar continua să fiarbă și să spumege, chiar dacă decisese să-și țină furia în frâu.

   Helen sperase că va putea colabora cu Harwood. Și că aceasta va reprezenta o schimbare în bine față de Whittaker. Însă adevărul era că Harwood îi era profund antipatică.

   Și amândouă știau acest lucru.

67.

        - Îți mulțumesc că ai stat cu mine, Tony. Singură m-aș fi urcat pe pereți.

   Era aproape 10 dimineața, dar nici Tony și nici Melissa nu închiseseră un ochi.

   Odată definitivat portretul robot, îi preluase o mașină fără inscripții și îi adusese într-o casă conspirativă din centrul orașului. Un ofițer în civil rămăsese afară la volan, cu misiunea să pună pe fugă orice oaspete nepoftit, iar Tony și Melissa se adăposteau înăuntru. Ea insistase, iar Tony fusese fericit să rămână - nu voia să riște nimic acum când avansa ancheta.

   Chiar dacă oe amândoi îi cuprinsese oboseala, erau prea agitați ca să se poată destinde. Tony știa unde e ținută sticla de whisky „pentru urgențe”. A scos-o și s-au servit amândoi, ca să mai îndulcească situația un pic. Alcoolul își făcuse încet-încet efectul relaxant, temperând într-o oarecare măsură grijile și adrenalina.

   Melissa detesta tăcerea - își ura propriile gânduri - așa că au vorbit și-au tot vorbit. Ea l-a întrebat despre caz, despre Îngeraș, iar el i-a răspuns cum s-a priceput mai bine și a descusut-o, la rândul lui, despre ea. Melissa i-a povestit cum fugise din Manchester de maică-sa, care era alcoolică, părăsindu-și frățiorul mai mic. Se gândise adesea ce s-o fi ales de el și se simțea clar vinovată că-l abandonase. Intrase în nenumărate belele coborând spre sud, dar supraviețuise tuturor încercărilor. Nu-i veniseră de hac nici băutura, nici drogurile și nici meseria.

   Întunericul îi acoperise cu mantia lui protectoare, dându-i Melissei senzația că e anonimă și ferită de orice primejdii. Dar pe măsură ce se lumina afară și începea o nouă zi, o cuprindea neliniștea. Umbla de colo-colo prin casă și se uita afară din dosul draperiilor, de parcă se aștepta la vreo nenorocire.

   - N-ar trebui să fie cineva de pază și-n spate? a întrebat ea.

   - Stai liniștită, Melissa. Ești în siguranță.

   - Dacă află Anton ce-am făcut... Sau Lyra...

   - Nu vor afla decât în boxa avuzaților, cu perspectiva unei lungi sentințe. Nimei nu știe că ești aici și nu te poate atinge nimic.

   Melissa a ridicat din umeri, ca și când nu-l credea decât pe jumătate.

   - Trebuie doarsă te gândești ce vrei face în continuare. După ce se va fi isprăvit povestea.

   - Ce vrei să zici?

   - Păi... nu trebuie să te-ntorci pe stradă. Există programe care te pot ajuta să scapi. Tratarea dependențelor, consiliere, formare...

  - Încerci să mă salvezi, Tony? l-a întrebat ea tachinându-l.

   Tony s-a pomenit roșind.

   - Nu.. ă, oarecum. Știu că ai trecut prin multe, dar asta ar putea fi șansa ta. Ai făcut ceva important, ceva bun, nu trebuie să lași să se irosească ocazia.

   - Parcă-l aud pe taică-meu vorbind.

   - Păi chiar avea dreptate. Meriți mai mult.

   - Tu chiar ești naiv, Tony, nu-i așa? l-a întrebat ea pe un ton aproape amical. Ai lucrat vreodată la Moravuri?

   Tony a clătinat din cap.

   - Bănuiam eu, a continuat Melissa. Dacă ai fi făcut-o, nu-ți mai păsa.

   - Ba eu sper că da.

   - Ai fi unu la un milion, i-a spus Melissa, râzând amar. Știi ce face fetele ca mine? Prin ce-am trecut de am ajuns așa?

   - Nu, dar îmi pot ima...

   - Am mințit, și-am înșelat, și-am furat. Am fost bătute, scuipate, siluite. Ni s-a pus cuțitul la beregată și ne-au strâns de gât, gata să ne sufoce. Am luat heroină, crack, stimulente, sedative, pileală. Am stat îmbrăcate cu aceleași haine câte o săptămână, vomitând în somn. Și-apoi ne-am revenit și-am luat-o iarăși de la capăt.

   A lăsat vorbele să plutească în aer, după care a adăugat:

   - Îți sunt recunoscătoare pentru că te străduiești, dar e prea târziu.

   Tony s-a uitat la Melissa. Știa că fata spune adevărul, dar nu se putea împăca cu ideea că ceva bun se duce pe apa sâmbetei. Melissa era încă tânără și atrăgătoare - avea mintea ageră și inima bună. Era oare drept să aibă în continuare parte doar de violență, pentru tot restul vieții?

   - Niciodată nu e prea târziu. Profită de șansa asta. Pot să te ajut să...

   - Pentru Dumnezeu, Tony. Ai auzit ceva din tot ce ți-am spus? s-a răstit ea la el. Sunt terminată. Nu mai există cale de întoarcere pentru mine. A avut grijă Anton să se-asigure.

   - Anton s-a dus, gata.

   - Nu și de-aici, a zis ea, ciocănindu-și cu putere tâmpla. Știi ce-mi făcea? Ce ne făcea?

   Tony a clătinat din cap, dorind și totodată nedorind să afle.

   - De obicei, folosea bricheta sau o țigară. Ne ardea pe brațe, pe ceafă, petălpi. Unde să te doară ca naiba, dar să nu provoace scârbă clienților. Asta pentru chestiile de nimic. Dar dacă făceam ceva chiar nasol, ne lua cu el într-o mică excursie.

   Tony n-a zis nimic, privind-o concentrat pe Melissa. Parcă nu-i mai vorbea lui, ci rătăcea departe printr-o amintire sinistră.

   - Ne ducea cu mașina la un fost cinematograf de pe Upton Street. Proprietarul era un amic de-al lui. O ditamai cloaca plină de șobolani. Până ajungeam acolo, nu-ncetam să ne rugăm de el să ne ierte, să ne dea drumul, dar asta nu făcea decât să-l înfurie și mai tare. Odată ajunși...

    S-a oprit puțin înainte de a continua.

   - ...avea un lanț de bicicletă, o chestie uite-șa groasă cu un lacăt la capăt, și te trosnea cu el. Și dă-i, și dă-i, până nu te mai puteai ridica să fugi nici dacă ai fi vrut. Zbiera și răcnea printre lovituri, și te făcea albie de porci, până rămânea fără suflu. Iar când zăceai acolo... ca o păpușă de cârpă în praf, în sânge și jeg, de-ți venea să mori... se pișa pe tine.

   Îi tremura glasul acum.

   - Pe ură se căra și te lăsa acolo până dimineață. Unele fete cică ar fi și murit de frig. Dar dacă supraviețuiai... a doua zi nu aveai decât să-ți vii în fire și să te-ntorci la muncă. Rugându-te să nu-l mai scoți din pepeni niciodată.

   Tony o privea cum tremura din tot corpul.

   - Astea suntem, Tony. Asta a făcut din noi și nu mai suntem bune de nimic. Atât a rămas din mine acum. Și doar atâta pot să mai fiu. Înțelegi?

   Tony a dat afirmativ din cap, deși ar fi vrut să-i spună că greșește și că poate fi salvată.

   - Tot ce pot să sper este să rămân în viață. Și mai am un pic de speranță că o să fiu în siguranță.

   - Ești în siguranță acum. Mă ocup eu de asta.

   - Eroule, i-a zâmbit ea printre lacrimi.

   L-a lăsat să o țină în brațe. El ar fi trebuit s-o descoasă în continuare, dar dintr-odată n-a mai vrut s-o tot întrebe despre ngură și jeg și abuzuri. Voia s-o ia de-acolo și s-o ducă într-un loc mai bun. Voia s-o salveze.

   Și știa că e gata să riște totul pentru asta.

68.

         - Lyra Campbell era în clipa de față suspecta noastră principală din acest caz. E o persoană extrem de periculoasă și-i sfătuim pe cetățeni să nu intre în contact cu ea. Cine o vede sau deține vreo informație cu privire la locul unde se află este rugat să sune imediat la poliție.

   Inspectoarea-șefă Ceri Harwood e adresa jurnaliștilor reuniți.

   Charlie nu mai pomenise niciodată o asemenea înghesuială în sala de conferințe - se aflau acolo ziariști din peste 20 de țări, ba unii dintre ei rămăseseră în picioare pe coridor. Notau furibund în carnete ceea ce le spunea Harwood, dar nu-și puteau dezlipi ochii de la portretul-robot care domina ecranul din fața lor. Pe chipul mărit, ochii aceia se dovedeau încă și mai fascinanți, și mai hipnotici.

   Cine era această femeie? Ce puteri speciale avea asupra celorlalți?

   Charlie răspundea la întrebările operative. După cum era de așteptat, Emilia Garanita s-a interesat de ce inspectoarea Grace nu venise la conferința de presă - părea foarte dezamăgită că partenera ei de box nu se află acolo - iar Charlie a fost încântată să pareze, evidențiind numeroasele și solidele calități ale șefei sale.

   În punctul acela a intervenit Harwood, deturnând discuția, și după alte 20 de minute s-a încheiat totul.

   Când a plecat și ultimul ziarist, Harwood s-a întors către Charlie.

   - Cum ne-am descurcat?

   - Bine. Mesajul va ajunge la public într-un ceas, două, și... ce să zic, nimeni nu se poate ascunde la nesfârșit. În mod normal, odată dat publicității portretul, îi săltăm în 48 de ore. Împreună cu alți câțiva ghinioniști care le seamănă un pic.

   Harwood a zâmbit.

   - Bine. Să-mi amintesc neapărat să-l sun pe Tony Bridges. Datorită lui ne aflăm aici.

   Charlie a aprobat-o din cap, abținându-se să-i aducă aminte șefei secției că fusese ideea lui Heln să trimită pe cineva sub acoperire.

   - Cum ți se pare că a decurs ancheta până acum, Charlie? Ai lipsit o vreme și pesemne că vezi totul cu ochi proaspeți de când te-ai întors...

   - A decurs cât se putea de bine în condițiile date.

   - Și-a-ndeplinit toată lumea îndatoririle? Operațiunile de supraveghere au dat ceva rezultate?

   - Nu, deocamdată nu, dar...

   - Crezi că trebuie să continuăm cu ele? Ne și costă de ne rup, iar acum avem și acest fir concret...

   - E meritul inspectoarei Grace. Și al dumneavoastră, firește.

   Era un răspuns laș, dar Charlie se simțea extrem de stânjenită să discute despre mersul anchetei pe la spatele lui Helen. Harwood a încuviințat din cap, ca și când Charlie ar fi făcut o afirmație foarte profundă, și s-a așezat pe marginea mesei.

   - Și cum te-nțelegi cu Helen?

   - Foarte bine acum. Am avut o discuție folositoare și suntem... foarte bine.

   - Mă bucur, pentru că, între noi fie vorba, am fost îngrijorată. Helen avea niște opinii foarte drastice legate de întoarcerea ta la Southampton Central. Opinii care mie mi s-au părut nedrepte. Îmi pare bine că i-ai dovedit că s-a înșelat și că vechea echipă funcționează din nou.

   Charlie a dat doar din cap, întrebându-se cum s-ar cuveni să răspundă.

   - Și am aflat că ai fost temporar promovată sergent, câtă vreme Tony e ocupat. Cum ți se pare?

   - Sunt încântată, bineînțeles.

   - Te-ar interesa o promovare permanentă?

   Întrebarea a luat-o prin surprindere pe Charlie. Și-a amintit pe loc dicuția cu Steve. La drept vorbind, o sâcâise toată dimineața.

   - O au treptat. Sunt măritată și poate că într-o zi...

   - Copii?

   Charlie a dat din cap.

   - Să știi că nu trebuie să fie o alegere, Charlie. Le poți face pe amândouă, ascultă-mă pe mine. Nu trebuie decât să fii corectă cu toată lumea și... ce să zic, pentru un ofițer talentat ca tine nu există limite.

   - Mulțumesc, doamnă.

   - Să vii să străm de vorbă ori de câte ori simți nevoia. Îmi placi, Charlie, aș vrea să iei deciziile corecte. Prevăd c-o să ai un viitor strălucit.

   Harwood a plecat curând. Trebuia să se întâlnească la prânz cu șeful poliției și nu se cădea să întârzie. Charlie s-a uitat după ea, foarte tulburată. Ce joc juca Harwood? Care era rolul ei?

   Și ce semnificație avea pentru Helen?

69.

        Echipa s-a răspândit prin tot orașul în căutarea Lyrei. Nord, sud, est și vest, nu trebuia precupețit niciun efort.

   Fuseseră recrutați agenți în uniformă și voluntari suplimentari care, sub conducerea detectivilor criminaliști, treceau în revistă bordelurile, adăposturile temporare pentru mame cu copii, clinicile, birourile de ajutor social, secțiile de urgență și prim-ajutor - cu portretul robot în mână, solicitând informații.

   Dacă Lyra se ascunda undeva în Southampton, aveau cu siguranță s-o găsească.

.........................................................................