8-13
În aer, puteai simți frica - medici care nu erau obișnuiți cu violența erau nevoiți acum să-i facă față și, pe neașteptate, își înfruntau cele mai groaznice coșmaruri.Busch îl privi pe Skovokov, medicul primar. Acest bărbat, care se ocupa de întreaga operațiune, decăzu în ochii săi într-o clipită.
Busch vedea ironia momentului: bărbatul care o răpise pe Genevieve, care fusese pe punctul de a o opera pe viu fără nicio remușare înfrunta acum senzația rece a morții, cea împotriva căreia lupta din răsputeri.
Dar, în timp ce aceste momente haotice se derulau, privirile lui Skovokov nu se îndreptaseră spre Nikolai, nici spre Busch. Se lipiseră de fereastra largă din zona fumurie, de parcă salvarea ar fi putut veni cumva de acolo.
Pentru o clipă, liniștea i se păru suspectă lui Busch. Nu știe de ce, dar avea o presimțire că urma să se întâmple ceva rău. Se uită la Nikolai, dar acesta era concentrat la ce avea de făcut, nepărând că-i împărtășește gândurile.
Busch studie chipul lui Skovkov și citi ceva în ochii lui: iminența copleșitoarea a unui eveniment gata să se întâmple. Era ca și cum Skovokov planificase ceva.
Fumul începu să dispară din camera de observație, plutind ici și colo. Sala de operații din spatele geamului arăta acum ca un acvariu sinistru. Însă părea că nimic nu se mișcă înăuntru. Busch era sigur că gazul își făcuse efectul, lăsându-i pe toți inconștienți, pe covor.
Norul se transformase într-o ceață care își întinsese în jur tentaculele înnegurate. Apoi, brusc, începură să se miște, semn că se apropie cineva.
Din pătura de ceață apăru o fantomă - stătea în picioare, nemișcată. Avea cam 1,80 metri, iar cusăturile halatului medical aproape-i pocneau la umeri. Ochii îi erau acoperiți de un fel de mască mortuară: avea lentile închise la culoare, iar gura și nasul îi erau ascunse sub o mască mică de protecție.
Toată lumea privea această apariție, medicii, asistenții, Nikolai - căruia i se citea confuzia pe chip. Însă cel care-i dădu fiori lui Busch fu Skovokov. Busch desluși pe chipul rusului trăiri ce prevesteau dezastrul: ușurare și salvare.
Până apucă Busch să se întoarcă, fantoma își ridicase ambele bațe, ținând în fiecare mână câte un pistol mare. În momentul în care acesta trase primul glonț, Busch se aruncă spre stânga.
Dar, spre surprinderea lui Busch, geamul nu se sparse. Abia se mișcă sub explozia glonțului și provocă un sunet asemănător oțelului lovit de ciocan. Singura stricăciune era o crăpătură micăă, nici măcar o zgârietură. Urmă apoi o a doua împușcătură. Busch privi cum crăpătura se mărește. Bărbatul țintise exact în locul în care trăsese mai devreme. Apoi altă împușcătură și încă una, până când geamul cu protecție antiglonț fu acoperit de fisuri mici, ca niște pânze de păianjen.
Spre uimirea lui Busch, gloanțele începură să zboare, provocând un zgomot asurzitor; dar acestea nu veneau din direcția sălii de operații, ci de la Fetisov care trăgea neîncetat în echipa de medici.
Faimosul doctor rus Vladimir Skovokov se învârtea pe loc ca într-un dans lent. Avea o privire confuză și deviantă și, în cele din urmă, se prăbuși pe podea.
Fetisov era frenetic, cu o expresie a feței care nu trăda nimic, cu ochii goliți de emoție, trăgând încontinuu, într-un ritm alert, în echipa medicilor, scoțând și încărcând cartușe fără ezitare. Doctorii cădeau, unul câte unul, pe podeaua albă și rece. Cu toții tresăreau tulburați de chinurile morții, iar haienele lor de laborator ciuruite deveniseră stacojii. Masacrul provocat de Fetisov le făcuse fețele de nerecunoscut.
Întreaga situație se înrăutățise considerabil. Busch privi neputincios cum Nikolai îi asasina pe doctorii din fața lui. Și, în tot acest timp, corpul lui Genevieve zăcea pe patul mobil, într-un repaos liniștit.
Omul mascat din sala plină de fum nu-și mișcase decât degetul cu care trăsese, fiecare împușcătură continuând să provoace sunete puternice; geamul se ciobi, apoi crăpă. În câteva secunde avea să fie complet spart.
Ultimul medic căzu pe podeaua sălii de operații, chircindu-se într-o mișcare convulsivă.
Busch o privi pe Genevieve, sedată pe patul mobil. Scoase seringa din buzunar și, fără un moment de ezitare, o ridică sus de tot, în aer.
- Ce faci? urlă Fetisov șocat.
Busch aruncă o privire spre bărbatul care trăgea neîncetat în fereastra crăpată și acționă. Cu toată puterea sa, înfipse seringa în pieptul lui Genevieve, acul acesteia trecând prin capul pieptul, până în inimă. Degetul mare apăsă simultan pistonul de presiune, ingectându-i doza de adrenalină.
Genevieve deschise brusc ochii, șocată. Gemu în timp ce Busch scoase acul și se ridică în capul oaselor, pe patul mobil. Avu o expresie confuză când văzu masacrul de pe podea și pe pistolarul care trăgea în geam la mai puțin de 6 metri depărtate.
- Ce se întâmplă aici?
Busch o fixă cu privirea ca să o calmeze.
- Nu am timp să-ți explic acum, dar trebuie să ai încredere în mine. Sunt aici cu Michael.
- Unde e Michael?
Începuse să tremure și respira sacadat din cauza adrenalinei care i se răspândise în sânge.
- În Liberia.
Genevieve îl apucă pe Busch de încheietură.
- Albero della Vitta? S-a dus după cutie?
- Da, nu-ți face griji.
- Să nu o deschidă. Spune-i. Trebuie să-i spui, nu poate fi deschisă niciodată. Trebuie să o distrugă! Trebuie aruncată în cea mai adâncă mare.
Genevieve îș strângea pe Busch de încheieturi cu toată puterea.
- Înțelegi?!
- Vorbim mai târziu despre asta, spuse Fetisov aruncând o privire către bărbatul care trăgea în geam.
Apucă patul mobil al lui Genevieve, o forță să se întindă și o scoase din cameră.
- Trebuie să ieșim de-aici.
Dar, înainte ca Busch să poată reacționaîn vreun fel, înainte să poată ieși pe ușă, auzi o împușcătură pe hol. Fetisov de împiedică de pragul ușii și căzu la picioarele lui Busch. Acesta auzi o mare agitație pe hol, apoi sunetul deveni din ce în ce mai slab.
Busch fugi spre ieșire, cu arma pregătită.
Privi după colț și văzu ochii rugători ai lui Genevieve, în timp ce totul părea că se derulează cu încetinitorul, transformându-se într-o catastrofă.
Trei bărbați îmbrăcați în costume negre de parașutiști smulseră patul mobil și o luară spre anticameră. Busch își feri pistolul, temându-se ca nu cumva să o lovească pe Genevieve, și porni pe urmele lor. Șocat, privea cum bărbații o împing în ușa liftului deschisă în așteptare.
Fugi cât putu de tare, însă ușile liftului se închiseră și nu mai avu nicio șansă să o salveze.
- Adâncurile oceanului! urlă Genevieve din liftul care urca, iar vocea i se stinse treptat.
Fără a ezita o clipă, Busch fugi înapoi prin hol, către sala de operații, Ajunse lângă Fetisov, care privea în tavan cu ochii pe jumătate înțepeniți.
În afară de o singură gaură lăsată de glonț, pe halatul de medic nu se vedea nici cea mai mică urmă de sânge. Se strădui să se ridice, proptindu-se pe palme. Bush îl sprijini de spate, simțind vesta antiglonț a lui Nikolai.
- Norocosul dracului!
Busch se lăsă pe ramele laterale ale ușii, încercând să-și stăpânească furia în timp ce privea grămada de trupuri sângerând pe podeaua sălii de operație. Îi aruncă o privire lui Nikolai.
- Ce mama naibii a fost asta? Nu trebuia să moară nimeni.
În tot acest timp, bărbatul trăgea fără oprire, într-un ritm constant, iar gloanțele rămâneau înfipte în geamul încăperii.
Busch se strădui să rămână concentrat.
- Trebuie să ajungem repede deasupra.
Fetisov se împletici.
- Unde e Genevieve?
- Cum au ajuns aici? întrebă Busch aplecându-se spre rus cu intenția de a-l ridica. Trebuia să scoți liftul din funcțiune, nu?
- Unde e Genevieve? repetă Fetisov năucit, fără să se teamă de americanul de 2 metri.
- A dispărut.
În clipa următoare, străinul reuși să spargă geamul sălii.
Capitolul 42
Ecranul minicomputerului pentru scufundări afișa 3 minute.
- Praful o să se aleagă de noi dacă încercăm să înotăm împotriva acelui curent turbat!
- Am putea să respirăm mai rar, eventual să ne ținem respirația o bucată din drum.
- De la baza conductei și până aici am consumat aproape tot ce era în rezervă. Cred că avem o distanță aproape egală până sus și trebuie să depunem un efort asemănător.
Michael privi încăperea - lumina din tuburile fluorescente începea să se diminueze.
- Indiferent ce am face, vom avea nevoie de mai mult aer.
- Avem cum să ne umplem tuburile de aici?
Michael dădu din cap că nu. Devenea din ce în ce mai frustrant: ajunsese aici, iar acum era nevoit să se oprească. Nu voia să-i dezamăgească pe tatăl său și pe Susan.
Rămase pe gânduri, încercând să născosească un mod prin care ar putea face rost de mai mult oxigen, însă nu-i venea nicio idee.
Dar, deodată, îi trecu ceva prin cap. Și fugi în direcția ușii.
- Hai cu mine, îi spuse el lui Susan.
Susan se întoarse spre el, dar Michael se afla deja la ușa anticamerei. Ea îl urmă, în ciuda faptului că lumina lanternei nu pătrundea în holul întunecat. Îl găsi în foaierul vechi, holbându-se la pereți.
- Ai putea să-mi spui și mie ce faci?
Michael nu spuse nimic și se îndreptă spre perete, analizând o carpetă imensă. Era de 3 metri pe 3, înfățișând o partidă regală de vânătoare.
Michael apucă marginea acestei opere de artă și o trase de pe perete cu toată puterea. Întâmpină puțină rezistență, însă țintele cu care era prinsă cedară și căzură. Apoi rulă carpeta, se îndreptă către următoarea și făcu la fel. Între timp, se întoarse spre Susan:
- Mă ajuți, te rog?
- La ce să te ajut? Ce mama dracului faci?
- Nu avem nevoie de mai mult aer, avem o grămadă. Arătă spre peretele din spate.
- Ia-o pe aia și hai să mergem.
- Sunt foarte derutată în momentul ăsta, spuse Susan.
Traversă camera și, fără să se gândească de 2 ori, trase și ea o carpetă de pe perete.
- Ce pierdere!
Michael nu-i răspunse și ieși din cameră cu cele 2 carpete sub braț.
Susan o luă și ea pe-a ei și se întoarse în hol, unde-l găsi pe Michael desfăcându-le pe podea.
- Hai să te ajut! spuse ea.
Michael abia dacă privi în sus, cufundat în studiul carpetelor.
- Nu avem destul aer, pentru că trebuie să înotăm împotriva curentului. Am fost atât de concentrați să găsim o soluție, încât n-am văzut că se afla chiar sub ochii noștri.
Susan îl privi, înțelegând cumva ce voia să spună.
- Ok....
Dădu din cap.
- M-ai cam pierdut aici.
- Avem nevoie de mai mult aer din cauza curenților și a efortului pe care trebuie să-l depunem ca să înotăm împotriva lor și a apei din conductă. Dar, dacă nu mai există curent.....
Susan privi carpetele, gândindu-se. Și zâmbi.
- O să astupi țeava.
Michael o privi, impresionat, și îi întoarse zâmbetul.
- Exact.
Michael căută în rucsacul de scufundare, scoase de acolo 3 cronometre și le așeză pe podea. Mai scotoci un pic și scoase o pungă ermetică în care se aflau 3 bucăți de Semtex maleabil, împachetate separat.
- Ce-o să faci cu ele?
La vederea explozibului Semtex, vocea lui Susan deveni sesizabil mai nervoasă.
- Odată ce conducta e astupată, apa nu va mai avea unde să se ducă. Ori va inunda zona de deasupra - unde trebuie să ne vedem cu Paul - ori, mai rău, nivelul apelor de aici va urca, și Liberia va fi inundată.
- Dar pentru ce este explozibilul?
- Trebuie să cronometrăm bine chestia asta. Pune-ți costumul, spuse Michael verificându-și tubul de oxigen. Va trebui să aruncăm acolo niște bucăți de Semtex de care am atașat cronometrele. Când ajung la fund, aruncăm cele 3 carpete. Ar trebui să fie de ajuns ca să astupe fundul țevii și să potolească fluxul apei. Va trebui să ne grăbim spre suprafață după ce vom face o scurtă decuplare la marcajul de 9 metri. Dar trebuie să ieșim din apă înainte de explozie, altfel o să fim trași de curent, și de data asta nu mai dăm de nicio grămadă de oase de care să ne agățăm pe drum.
Se echipară amândoi repede: tuburi, căști de protecție, măști.
Michael scoase cutia aurită din săculețul de la șold și o examină scurt înainte de a o îndesa în geanta sa de scufundări ermetică. Scoase colierul cu rubine pentru Paul și îl așeză în săculeț, alături de trusa medicală și de rezerve, strânse borseta și o băgă în geanta impermeabilă pentru a se asigura că va fi bine păstrat.
Luă cronometrele, le setă pentru 7 minute și le fixă în pachetele de Semtex. Apoi înfășură fiecare pachet în folia de plastic pentru a se asigura că nu vor fi luate de curent când se vor lovi de grămada de oase și cadavre de la capătul conductei.
Le puse în săculețul de la șold și se întoarse spre Susan.
- Am nevoie să iei tu una dintre carpete. Odată ce ne scufundăm și ne apropiem de intrarea conductei principale, o să le ții tu pe toate și o să mi le dai pe rând când ți le cer.
Susan dădu din cap aprobator.
Michael privi înapoi în încăpere. Aceasta era poate ultima dată, dintr-o lungă perioadă de timp, când mai putea fi văzută. Se gândea că e păcat ca atâtea comori să fie ascunse, dar știa că unele secrete nu trebuie aflate niciodată.
Luă 2 carpete mari și sări în bazin. Se prinse de frânghia de siguranță și lăsă carpetele să se scufunde în apă.
Susan îl urmă.
- Fii cu ochii pe mine, îi spuse Michael în timp ce-și verifica gențile de scufundări prinse la șold.
Michael o fixă bine de frânghie pe Susan, după care se scufundară amândoi.
Pe măsură ce înotau amândoi prin conducta largă de 1,5 metri, carpetele erau din ce în ce mai greu de manevrat. Apropiindu-se de conducta principală, Michael simți curentul. Își adună toate puterile și pătrunse în conducta bazinului, căută în săculețul de la șold și scoase cele 3 pachete cu explozibil. Pe fiecare ercan al cronometrelor, o lumină roșie arăta cifra 7.
O privi pe Susan și îi făcu semn, întrebând-o dacă era pregătită. Îi răspunse că da, ținând în mâna prima carpetă.
Michael activă comutatorul, aruncă primul explozibil în conducta principală, și privi cum era luat de apă. Dădu drumul celui de-al doilea și celui de-al treilea explozibil și privi cum dispar în vârtejul apei. Se întoarse spre Susa și dădu peste carpeta plutitoare greoaie. Se forță să o arunce peste el, spre conducta principală, dar imediat fu luată de curent, învârtindu-se în gol ca o cârpă.
Susan i-o dădu pe următoarea, și Michael privi cum plutea lângă el ca un covor magic zburător. Imediat fu absorbită, de parcă ar fi fost însuflețită. Apoi se întoarse, apucă ultima carpetă, o luă pe Susan de mână și înotară spre gura conductei. Dădu drumul carpetei și se apropie din nou de frânghia de siguranță.
O forță incredibilă îl trase cu violență în jos. Se prinse de frânghia principală, se întoarse și se desprinse de frânghia de siguranță.
Imediat ce începu să o fixeze pe Susan de frânghia principală, curentul se atenuă brusc, iar zbârnâitul constant de pe fundal dispăru cu totul.
Michael o trase pe Susan și o ajută să se deplaseze pe sfoară, prin conducta care se înclina într-un unghi de 45 de grade. Rămase în spatele ei în timpul urcării care aproape că nu-i solicita deloc. Brațele sale își recâștigaseră vigoarea, devenind obișnuite cu lupta constantă împotriva curentului de la coborâre.
Înainte să-și dea seama, ajunseră la semnul de 9 metri.
Michael o prinse pe Susan și lăsă nitrogenul să acționeze. Avură nevoie de mai bine de 15 minute pentru a străbate drumul înapoi spre ieșire. De data asta, parcurseră drumul înclinat, de 27 de metri, în mai puțin de 60 de secunde.
Michael nu-și lua ochii de la ceas și, după 2 minute, îi făcu semn lui Susan. Parcurseră ultimii 9 metri în mai puțin de 20 de secunde, ajungând în cele din urmă la suprafață.
Susan își ridică masca și-și scoase tubul de oxigen.
- Nu am crezut nicio clipă c-o să mă bucur să văd acest loc.
Privi în jur la caverna întunecată săpată de mâna omului. Lanterna împrăștia lumina deasupra apelor calme.
- Lasă vorbăria și ieși din apă.
Michael văzuse că nivelul apei continua să crească. Neavând pe unde să se scurgă, inundase caverna până la mal.
Înotară amândoi până la stâncă, forțându-se să urce cât mai sus pe aceasta.
- Îndreaptă-te spre locul cel mai înalt, insistă Michael. Mai avem doar 1 minut până la explozie. Odată ce grilajul de bază va fi aruncat în aer apa va începe din nou să se învolbureze.
Michael încercă să urce printr-o zonă mai înclinată și se rezemă de zidul de piatră, cu răsuflarea tăiată. Susan se prăbuși lângă el și începu să-și scoată costumul.
Deodată, se auzi un zgomot înfundat dinspre stația radio care era jos, lângă celelalte lucruri.
Michael o deschise și scoase receptorul.
- Michael, unde dracului ești? se auzi Busch.
Michael se uită la ces, apoi la apă.
- Relaxează-te, ne-am întors.
Michael privi apele calme. Odată ce minutarul ceasului trecu de ora 12, se declanșă o serie de explozii, provocând un sunet înăbușit. La fel de brusc, apele care mai devreme erau cât se poate de calme începură să se agite și să se depărteze de pereți, ajungând la nivelul lor inițial.
- Ce e? întrebă Michael. Sunteți pe drum?
- Pe drum? răspunse Busch ca ars.
Deodată, stomacul lui Michael se strânse. Nu era nevoie să întrebe mai mult, o simțise din vocea lui Busch, totul se năruia.
- Michael, orice ai face, nu deschide cutia aia. Mă auzi? Trebuie să ieși din.....
Dintr-odată, vocea lui Busch abia dacă se mai auzi, înecată în sunete de împușcături.
Busch și Fetisov se grăbeau către hol, în timp ce gloanțele găureau pereții din jurul lor. Rusul corpolent părăsi sala de operații, iar gloanțele care ieșeau din cele 2 țevi ale armei sale formau un adevărat tunel prin care erau nevoiți să se strecoare ceilalți 2 spre el.
Busch deschise ușa camerei unde se afla mecanismul liftului și sări în puțul de 1 metru și ceva adâncime. Fetisov ateriză și el în mlaștina mică, în spatele lui, protejându-și cu mâna locul în care glonțul îl atinsese și l-ar fi ucis dacă nu ar fi purtat vesta antiglonț.
- Minunat, acum suntem prinși, se plânse Fetisov, iar accentul lui rusesc deveni mult mai evident.
Busch îl ignoră, scoase țeava armei sale prin crăpătura ușii și trase la rândul său. Rusul făcu și el același lucru. Busch reveni în poziția ghemuit, își scoase lanterna și o îndreptă degajat spre cabina liftului încercând să găsească o soluție.
- Minunat, ne scapă, urlă Fetisov privind deasupra lui, și-o să murim aici!
Gloanțele continuară să lovească pereții din jurul cabinei. La un moment dat, unul pătrunse în ușa de metal a liftului. Busch examină rapid ușa deschisă și se întoarse spre Fetisov.
- Am o idee, strigă el. Acoperă-mă!
Busch se ridică prin puțul liftului și o luă la fugă de-a lungul holului.
Fetisov se aplecă spre ușa liftului și trae, obligându-l pe agresor să se retragă. Busch continuă să alerge de-a lungul holului în timp ce gloanțele lui Fetisov îi trecură pe lâng urechi.
Ajunse înapoi în sala de operații și apucă burlanul de fier pe care îl folosise ca să încuie ușa. Îl deșurubă rapid din mânerul ușii, îl scoase și o rupse înapoi la fugă cu el în spinare. Sări în lift, printre gloanțele care răsunau peste tot în jurul său, închise ușa de metal în urma sa și fixă burlanul de fier peste mâner. Îl înșurubă strâns deasupra tocului, astfel încât să rămână blocați înăuntru.
- Ce dracului faci?
Busch lumină panoul de electricitate de pe perete, apoi tunelul liftului care urcase deja 5 etaje. Luminile roșii ale laserelor se activară și se ridicară din ce în ce mai mult. Se uită din nou la panou și apăsă butonul din mijloc, marcat în rusă, având desenat simbolul unei flăcări roșii.
Liftul, la aproape 1,80 metri deasupra capetelor lor, se opri brusc. Zgomotul provocă un ecou care putu fi auzit de la toate cele 10 etaje.
- Iată pentru ce am venit aici.
Apoi se mai auzi un zăngănit, iar liftul începu coborârea, la comanda alarmei de incendiu. Și coborî mult mai rapid.
Se auzeau din nou împușcături dinspre hol, de data asta, lovind ușa în plin.
- Câți sunt în lift? întrebă Fetisov.
- Doi, poate 3 gardieni.
- De unde știi că nu fac front comun cu tipul de cealaltă parte a ușii.
- Nu știu, nu pot decât să sper.
Împușcăturile încă se auzeau din hol. Zgomotele provocate de gloanțele care loveau ușa și scârțâitul liftului erau asurzitoare.
Liftul continua coborârea și ajunse la doar 2 etaje deasupra lor. Sistemele laserelor se apropiau, tăind aerul.
- Ghemuiește-te! urlă Busch în timp ce se lăsă la pământ.
- Nu avem cum să ajungem în liftul ăla, poate doar morți!
Nikolai să lăsă pe vine lângă Busch. Liftul se afla acum la un singur etaj deasupra lor.
- Am pomenit eu ceva de lift?
Se zdruncină la oprire, chiar deasupra capetelor lor. Brusc, puțul liftului deveni un spațiu claustrofobic.
Împușcăturile se opriră. Se lăsă brusc o tăcere sinistră în cabina strâmtă.
Liftul se opri și din cabină răzbătu un freamăt de confuzie. Se așternu o liniște de mormânt, apoi se auzi un sunet de carabine armate; 3 arme cu piedicile puse fuseseră încărcate.
Busch și Nikolai se uitau neclintiți unul la celălalt.
Sunetul ușilor deschizându-se și seria de împușcături asurzitoare provocau ecouri în toată cabina liftului. Busch nu suporta asemenea zgomote, care îi făceau urechile să țiuie. Gloanțele ieșeau în rafale sacadate din armela rusului.
Busch întinse mâna și apăsă pe buton.
Ușile liftului se închiseră cu un hârșâit. În zona de recepție, încă se puteau auzi glonațe lovind ușa cu putere.
Busch îl privi pe Nikolai, puse arma în toc și își împreună brațele în jurul unei grinzi de planșeu a șasiului liftului. Nikolai făcu ochii mari.
Ușile se închiseră cu un clic, iar liftul își începu ușor urcarea.
Busch se ținea strâns de grindă în timp ce se ridica odată cu liftul.
Nikolai îl privi pentru un moment. La început ezită, apoi sări. Se prinse de șasiu și-l ajunse din urmă pe Busch. Se priviră tăcuți în timp ce urcau.
Un etaj, 2, 3... Busch privea în jos și se întreba ce vor face mai departe. Gândurile sale erau un talmeș-balmeș și îl dureau brațele - trebuia să-și susțină greutatea de 113 kilograme și nu îi era deloc ușor.
Amândoi aruncaseră o privire în jos după cele 5 etaje parcurse, însă podeaua nu se mai vedea. Fusese înghițită de întuneric. Picioarele li se bălăngăneau în gol; încercau să se concentreze, inspirând mai adânc, de parcă acest lucru le-ar fi dat cumva putere.
Apoi, de jos, se auzi un clic urmat de sunetul laserului care se reactivase. Acesta acționa succesiv, îndreptându-se spre picioarele lor.
La oprirea bruscă a liftului, Busch și Nikolai aproape că se desprinseră de bârnă. Se așteptau să mai fie 10 etaje până sus, dar nu mai rămăseseră decât 7. Busch văzu lumina infiltrându-se pe sub una din ușile liftului - erau la subnivelul 4.
Luminile sistemului de laser continuau să urce. Acum erau la doar 2 etaje sub ei. Se opriseră brusc din urcat, așteptând ca liftul să se pună din nou în mișcare.
Ușa cabinei de deasupra se deschise, iar eu auzeau cum patul mobil era scos din lift.
Busch vedea din puțul liftului conturul scării pe celălalt perete, la 1,5 metri de prăpastia care se căsca sub ei.
Fără să se gândească de 2 ori, începu să-și legene picioarele înainte și înapoi, luându-și avânt, și-și dădu drumul. Căzu în gol, în puțul întunecat, din ce în ce mai jos, până ce reuși să se prindă de o bară a scării. Se ridică și se întoarse spre Nikolai.
În ochii rusului se citea frica în momentul când se urni către șasiu - aproape ca o scenă caraghioasă, asemănătoare celor de pe terenul de joacă al copiilor.
Cineva intră din nou în liftul de deasupra și ușile se închiseră. Angrenajul se puse în mișcare și cabina începu să se miște. Nikolai împietri; se temea să sară până la Busch.
Acesta îi aruncă o privire rugătoare, îndemnându-l s-o facă. Nikolai se poticni. Chipul îi înghețase într-o mască a fricii. Închise ochii, inspiră adânc și se aruncă în puț. Nu se prinse bine și era cât pe ce să cadă.
Busch ținu strâns de scară cu mâna stângă, se aplecă în exterior și întinse mâna dreaptă spre Nikolai. Fetisov abia îl prinse pe Busch de antebraț și rămase agățat cu fața la perete.
Busch se chinui din răsputeri să-și mențină poziția și îl aduse pe rus într-un punct de sprijin chiar sub el.
Se opriră pentru o clipă. Cu sufletul la gură, făceau eforturi să nu cedeze tentației de a se uita în jos, sperând ca liftul să nu se întoarcă și să-i răstoarne.
- Ce e de cealaltă parte a ușii ăsteia? șopti Busch.
- Birouri și câteva laboratoare.
- Câte persoane sunt înăuntru?
- Nu e nimeni până la ora 8.
- Pază?
- Nu, nu există pază la etajul ăsta, doar la cele de sus.
Sistemul de securitate cu laser porni odată cu liftul care urca încet, constant, fără a întâmpina obstacole.
Busch urcă rapid 2 trepte pe scară și ajunse de partea cealaltă a ușii. Folosi o bară subțire ca să o blocheze și o lăsă jumătate deschisă. Așteptă un moment, apoi își strecură capul afară, ca să cerceteze locul.
Sistemul cu laser se afla acum doar cu un etaj mai jos de Fetisov.
Busch privi de-a lungul holului de aproximativ 60 de metri și apoi înaintă repede. Îl îndemnă pe Fetisov, care era încă agățat de scară.
Bush îl apucă pe Fetisov de brațul drept, smucindu-l în hol chiar în momentul când laserul ajunse în dreptul scării. Închise ușa liftului ca să nu fie detectați, anihilând zgomotul constant produs de sistemul laserului.
- Ce e deasupra noastră? Unde au dus-o? întrebă Busch cercetând holul pustiu.
Nikolai începu să se plimbe pe hol, examinând fiecare ușă din mers.
- E depozitul pentru mașini oficiale și camioane.
Găsi în cele din urmă ce căuta și deschise ușa care dădea spre scările de incendiu. O luară pe-acolo și se opriră abia la ușa de la subnivelul 3.
- Etajul ăsta o să fie foarte aglomerat.
- Gardieni?
Nikolai dădu din cap.
- Nu, militari.
Și deschise ușa.
Auzind la radio haosul provocat de focurile de armă, Michael își reveni. Fără să se gândească de 2 ori, lăsă deoparte tuburile de oxigen, strânse aparatul radio, apucă gențile de scufundă, buletiile, o luă pe Susan și, în mai puțin de 15 secunde, porni la drum. Cu picioarele și uneori chiar târâș, parcurseră cei 800 de metri subterani, urmând urmele de vopsea, care-i conduceau înapoi, spre Grota Țarilor.
- Cum rămâne cu Paul? întrebă Susan, cu panică în priviri.
- Nu-ți face griji.
- Cum poți să spui așa ceva? Alea erau focuri de armă, reuși să articuleze Susan între pauzele în care abia mai respira.
Michael îi ignoră întrebarea. El și Paul stabiliseră că, în cazul în care lucrurile nu ies bine sau dacă unul dintre ei se află la ananghie, celălalt se va salva.
În mintea lui Michael era un amestec de nervi și de întrebări - nu știa dacă Busch era cel care trăgea sau dacă el era victima, dar un luru era clar: Fetisov era mult mai periculos decât se așteptau ei. Dacă Busch nu era încă în mare pericol, fără îndoială că urma să fie.
Ceea ce nu știa Susan - și nici nu avea de unde - era că Michael nu și-ar fi părăsit prietenul la nevoie. De îndată ce avea s-o lase pe Susan și cutia în siguranță, urnă să se întoarcă. Își va salva prietenul cu orice chip, chiar dacă l-ar costa propria viață.
Grota era în față de tot.
Michael nu o vedea încă, dar intuia că se află în apropiere după sunetele apei care curgea în cavernă. Curând o văzu.
Michael se rugă să nu alunece pe cărăruia pietroasă odată ce mări pasul. Fără să încetinească, scotoci în geantă și scoase un tub de oxigen, pe care i-l dădu lui Susan, apoi încă unul, pentru el.
Se apropiară de marginea apei, care avea acum doar 6 metri adâncime. Fără să ezite, își fixară amândoi tuburile de oxigen, săriră în bazin și dispărură sub apă.
Garajul enorm se întindea cât vedeai cu ochii. Se afla chiar sub Arsenal. Era plin de limuzine Mercedes, dube și SUV-uri, dar și de camioane de armată și câteva tancuri.
Un bliț roșu lumina garajul întunecat și-i atrase atenția lui Busch asupra unei zone unde văzu patul mobil care era împins într-o ambulanță.
- Hai să mergem, șopti Fetisov.
Busch se întoarse și-l văzu strecurându-se într-o mașină de teren verde-închis. Se ghemui, furișându-se în mașină. În timp ce deschise portiera din spate, Fetisov porni automobilul cu cheile din contact.
- Ai înnebunit? Cum o să ieșim de aici?
- Hei!
Vocea îi sperie pe amândoi. Venea dinspre radioul portabil al lui Busch.
- Michael? Unde dracului ești?
- Suntem pe Kremlyovskaya. Tu unde ești? Ești teafăr?
Fetisov smulse aparatul din mâna lui Busch.
- Ascultă-mă. Mergeți spre Turnul Nikolskaya, la nord de tot, lângă Piața Roșie. O ambulanță o să iasă pe poartă din minut în minut. Să n-o scapi din vedere.
- Ce? De ce?
- Genevieve a fost răpită din nou.
- Nu cunoaștem străzile, spuse Michael cu o voce din ce în ce mai nervoasă.
- Nu contează asta, fă cum îți spun. Turnul este pe partea opusă Muzeului de Istorie.
Cei 3 soldați din tură începură să dea târcoale mașinii de teren. Busch îl privi pe Nikolai și îi atrase atenția asupra soldaților care se apropiau.
- Orice ai face, continuă Nikolai în radio, nu scăpa ambulanța aia din ochi. Dacă se pierde în oraș, nici c-o mai vezi vreodată.
Cei 3 gardieni îi văzură pe Fetisov și pe Busch. Își porniră SUV-urile, ținându-și armele cu țevile ridicate; ochiră și începură să urle.
Ca din senin, mai mulți gardieni li se alăturară și, cât ai zice pește, Busch și Nikolai fură înconjurați de 20 de trupe cu armele pregătite, deschizând focul pentru a-i scoate din mașină.
Capitolul 43
Dintr-o singură mișcare, Michael și Susan alunecară pe bancheta din spatele mașinii pe care Martin o conducea cu o viteză amețitoare.
Martin o luase pe șoseaua Manezhnaya, prin traficul de dis-de-dimineață și ieșise spre Piața Roșie. Forță motorul. Folosi frâna de mână în rampă și speră să nu fie oprit de poliția rutieră rusă.
Mașina se opri cu un scrâșnit la 45 de metri distanță de Turnul Nikolskaya. Toți așteptau cu răsuflarea tăiată deschiderea porților Kremlinului.
Martin își ținu piciorul apăsat pe ambreaj și strânse de volan, de parcă ar fi aștepta unda verde.
- Ieșiți afară amândoi! spuse Michael.
- Ce?!
Susan se întoarse spre Michael, iar Martin îl privi peste umăr, din scaunul șoferului.
Michael scoase din geanta de scufundări săculețul în care se afla cutia de aur și i-l înmână lui Susan.
- Martin, ia un taxi, du-o pe Susan la hotel și pregătește avionul. Trebuie să plecăm în grabă.
Martin dădu din cap fără să scoată o vorbă.
- Și eu ce să fac cu asta? spuse Susan ținând săculețul în brațe.
- Ai grijă de el. Și, indiferent ce s-ar întâmpla, adăugă Michael avertismentul lui Busch, nu-l deschide!
Martin coborî și o așteptă pe Susan.
Dar ea rămase în mașină, privindu-l pe Michael și lăsând impresia că tocmai își dăduse seama de ceva.
- N-o să-i dai asta lui Zivera, nu-i așa?
Nu se sinchisi să-i răspundă.
- Cum ai putut să-i faci asta lui Stephen? întrebă ea cu o voce confuză. Doar e tatăl tău.
Michael vru să-i răspundă, punându-i mâna pe umăr. Susan încercă să se ferească, dezgustată, dar Michael o strânse și o ținu locului.
- Nu intenționez să-mi las tatăl să moară. Te rog doar să ai încredere în mine.
Susan privi adânc în ochii lui Michael. Încet, corpul i se relaxă. Susan dădu să iasă și-i atinse chipul cu un gest delicat, apoi zâmbi:
- Am încredere în tine....
Cuvintele ei se transformară în șoapte.
Michael o privi și se aplecă spre ea. O sărută ușor pe buze - nu pătimaș, ci ușor, senzual, grijuliu.
Martin stătea cu ușa deschisă. Nu o făcea din politețe, cât din dorința de a nu le întrerupe conversația.
- Ai grijă de cutie. Fă-o pentru mine, spuse Michael repede. Amintește-ți ce ți-am spus.
- Să n-o deschid, șopti Susan. Știu.
În cele din urmă, Susan ieși din mașină.
- Martin, ai putea să-mi duci costumul în avion? spuse Michael îmânându-i geanta de scufundări.
- Bineînțeles.
Michael îl puse pe umăr.
- Nu știu dacă voi mai avea nevoie de el, dar întotdeauna e bine să fii pregătit.
- După ce o găsești pe Genevieve, ai vreun plan pentru Stephen?
- Cum să nu, răspunse Michael.
- Mi-l spui și mie?
Michael îi zâmbi și clătină din cap că nu.
Susan îl privi pentru un moment cu încredere și dădu din cap.
- Ai grijă, șopti ea, aplecându-se spre Michael.
- Consilierule, nu-ți da aere și fă ce-ți spune Susan.
Michael se uită la Martin, care dădu din cap aprobator. Apoi trecu pe scaunul șoferului, îi privi pe cei 2 traversând strada, își încleștă mâinile pe volan, strângându-l cu putere și porni motorul.
20 de carabine așteptau ridicate, cu țevile îndreptate spre Busch și Fetisov.
- Ne dvigatsya, spuse șeful gărzii în limba rusă.
- N-oi vorbi eu limba rusă, dar asta înseamnă ori „Ieșiți din mașină”, ori „Pregătiți-vă să muriți!”, spuse Busch.
Puteau vedea prin parbriz ambulanța în care se afla Genevieve.
Fetisov îl privi pe Busch, apoi zâmbi. Își scoase ochelarii groși și, spre uimirea celuilalt, își despinse de pe cap claia de păr negru, descoperind o tunsoare scurtă, ca în armată. Înfățișarea sa reală era cu totul diferită: capul semăna cu o bucată de granit și era acoperit cu păr rar și grizonat.
Busch se aștepta să-și mai dezlipească o lentilă albă de contact de pe ochiul său așa-zis suferind, dar se pare că aceasta nu fusese unul dintre tertipurile pe care rusul le folosise în deghizare.
Fetisov coborî geamul, iar comportamentul arogant și agresiv al trupelor se transformă brusc în teamă față de cineva mai mare în grad. Grupul de 20 de oameni luă poziția de drepți și înșfăcă armele într-un salut la unison. Soldatul care conducea grupul începu să vorbească repede în rusă, schimbându-și din când în când tonul.
Și, spre surprinderea lui Busch, Nikolai le răspunse de parcă s-ar fi cunoscut.
- Cred că glumești, spuse Bush.
Nikolai se întoarse spre Busch.
- General sau colonel?
Nikolai zâmbi.
- General.
Ridică fereastra și porni repede motorul. Cauciucurile mașinii de teren scrâșniră și Nikolai ieși di n garaj.
Michael se afla în mașină, cu mâinile încleștate pe volan, accelerând motorul. Aștepta ambulanța ca să o poată urmări.
Porțile grele de lemn din fața lui Michael începură să se legene și să se deschidă încet, ca o răsuflare. Brusc, o ambulanță țâșni pe poartă și lăsă în spate urme de cauciuri.
Michael apăsă pedala de accelerație a ZiL-ului și o luă pe urmele mașinii. Ambulanța își croi drum prin trafic ca o rachetă, făcând slalom printre celelalte mașini, luând-o când pe banda de urgență, când pe șosea.
Michael rămase 2 mașini mai în spate. Repeta fiecare mișcare a automobilului, fie că vira sau frâna. Avea deja 80 de kilometri la oră.
Cineva le-o luase înainte lui Busch și lui Fetisov. Michael nu-și putea da seama cine ar fi putut să pătrundă în Kremlin și să o răpească pe Genevieve. Mintea i se întunecă în momentul în care se gândi la persoana pe care o căuta - putea fi oricine.
Michael privi în oglinzile retrovizoare; nu se utia după poliție, ci după Busch și Fetisov, întrebându-se de ce nu erau prin zonă.
Se bucura că n-o luase pe Susan cu el. O expusese deja la prea multe pericole. Și, oricât ar fi încercat să nege asta, își dădea seama că începuse să țină la ea. Oricât de mult l-ar fi călcat pe nervi, avea ceva care-l făcea să tresară. O vedea acum într-o cu totul altă lumină.
La început, crezuse că e o femeie dură, care se protejase într-atâta încât devenise inaccesibilă; dar află că era de fapt blajină și vulnerabilă. Gândindu-se la ea, simți că inima îi bate mai tare. Dacă va fi norocos și va supraviețui încercărilor pe care le avea de înfruntat mai departe, o va revedea departe de toată această nebunie.
Cu toate astea, se bucura că Susan nu era cu el acum, când alerga pe străzile necunoscute ale Moscovei, fără să cunoască destinația. Susan l-ar fi distras, iar în acest moment nu-și permitea să fie acaparat de ochii ei negri. Nu voia ca deciziile pe care le lua să fie puse la îndoială de alții. Trebuia să-și păstreze concentrarea și atenția la maximum.
Șoferul ambulanței ar fi trebuit să-l observe până acum, totuși nu dădea niciun semn că ar vrea să-l inducă în eroare pe Michael ca să scape de el.
Traficul din Moscova în acea dimineață deveni congestionat din cauză că se apropia ora de vârf. Numărul ridicat al mașinilor care se adunaseră îl făcea pe Michael să creadă că, în cele din urmă, ambulanța va fi nevoită să încetinească.
Trecuseră deja 2 minute și tot nu vorbise cu Busch sau cu Nikolai. Se ruga să nu fi fost prinși în Kremlin; pedeapsa ar fi fost rapidă și probabil ar fi însemnat moartea celor 2. Un sentiment de vinovăție îl copleși brusc.
Decizia lui de a-și asuma riscul unor furturi simultane îi forțase pe Nikolai și pe Busch să facă o treabă pentru care nu erau pregătiți. Fusese o greșeală, una pentru care deja plăteau. Trebuia să se fi dus singur, să o fi salvat pe Genevieve și să se fi ocupat mai târziu de cutie. Privind în urmă, i se păru că luase o decizie prostească și disperată.
Aparatul de radio din buzunar îl surprinse, anunțând că cei 2 erau în viață.
- Unde ești?
Era vocea lui Busch.
Michael apucă radioul și păstră o singură mână pe volan. Fu atât de ușurat să audă vocea lui Busch, că aproape pierdu din vedere ambulanța, rămânând cu privirile fixate pe câteva turnuri de sticlă. Apăsă butonul aparatului:
- La dracu, nu știu! urlă el în cele din urmă. Tocmai am trecut de 3 turnuri mari de sticlă.
- Ești în Puhnik? urmă vocea lui Nikolai.
Michael privi în jur, însă semnele erau într-o chirilică ininteligibilă.
- Glumești, nu? N-am nici cea mai vagă idee.
Vocea lui Michael fierbea de frustrare.
- Tu condu, las-o pe Susan să ne îndrume.
- Am trimis-o înapoi la hotel.
Nikolai făcu o pauză, apoi spuse:
- Bine, atunci fii atent. În ce direcție te îndrepți?
- Schimbăm direcția la fiecare 30 de secunde. La naiba, cred că mergem spre vest.
Michael văzu apoi râul în fața lui, iar ambulanța coti la dreapta, îndreptându-se spre un pod de care atârnau bannere.
- La stânga mea e râul Moscova, ne îndreptăm spre un pod verde, mărginit de steaguri.
- Ia-te după ei, interveni Nikolai. Noi o să-ți ieșim în față pe partea cealaltă și o luăm pe scurtătură ca să blocăm ambulanța.
Ambulanța înaintă pe micul pod de deasupra râului Moscova. Traficul se congestionă. Înaintau bară la bară. Sirena ambulanței continua să țiuie, dar nimeni nu putea să se miște.
Michael ridică aparatul de radio.
- Nu-i nevoie să vă grăbiți, spuse el. Circulația este blocată de cealaltă parte a podului.
- Asta o să ne lase cel puțin câteva minute ca să-i prindem din urmă și să ajungem înaintea ta, spuse Nikolai.
Accentul lui rusesc era deformat de receptoarele radio.
- Dacă face vreo mișcare ține-te de el! Nu-mi pasă dacă trebuie să o iei pe trotuar și să treci peste o grămadă de babe și moșnegi. Nu ne permitem să pierdem.
- Îmi spui și mie ce s-a întâmplat acolo? întrebă Michael, știind deja că Fetisov îi trădase și-l trimisese pe Lexie în Liberia și, fără să vrea, la moarte.
- Spune-mi că ai găsit cutia, pentru că nu mai avem cum să ne întoarcem în Kremlin, zise Nikolai.
- Da, am găsit-o.
Michael își controlă mânia, temându-se pentru Busch, care era prins într-o capcană de care nu avea cum să fie conștient.
- Unde?
- Sub Kremlin.
Michael nu avea de gând să-i împărtășească unde se afla Liberia și nici faptul că Lexie era mort.
- Evident. Mersi că mi-ai spus. Dacă te prinde poliția, nu o lăsa pe mâinile ei.
- Stai calm.
Michael nu voia să-i amintească de Susan. Ținea strâns volanul cu mâna stângă. Ambulanța era acum la distanță de 5 mașini în mijlocul traficului congestionat, care înainta cu viteza melcului.
- Cutia e în siguranță. Acum îmi spui și mie ce dracului s-a întâmplat acolo? răcni Michael în radio.
Mașinile înaintau concomitent, cu doar 8 kilometri la oră.
- Ei bine, dacă vrei să vorbim despre aglomerație....
Ambulanța făcu brusc la stânga, roțile hârțâind spre o stradă lăturalnică. Michael îndesă radioul în buzunar și coti brusc după ea. Nu se mai obosi cu răspunsul trunchiat al lui Fetisov.
Nikolai traversă podul Putinskaya în mașina sa de teren. Imediat ce făcură la dreapta, chiar pe rampa de ieșire, Busch văzu camioanele militare și mașinile de poliție cu girofarurile aprinse. Lui Bush îi îngheță inima în piept. Înțelese imediat pe cine urmăreau.
- Ești bine conectat? spuse Busch privind peste umăr.
Nikolai nu-și desprinse privirea din față.
- Chert voz`mi!
Traficul din fața lor efectiv se opri. Busch abia se abținea să nu iasă din mașină și să o ia la fugă. Apăsă butonul radioului.
- Michael, spre noi se apropie un convoi groaznic. Se pare că sunt militari, polițiști și cine mai știe ce altceva.
Nikolai smulse aparatul din mâinile lui Busch.
- Michael, ascultă-mă, trebuie să opreșit ambulanța aia. N-o să ajungem la timp la tine și, dacă ajunge pe autostrada principală, o vei pierde pentru totdeauna pe Genevieve.
- Cum dracului să fac asta? replică Michael.
Nikolai tăcu pentru un moment și-l privi pe Busch. În cele din urmă, ridică aparatul la nivelul buzelor și spuse:
- Prin orice metodă.
90 de kilometri la oră. Ambulanța prindea viteză și de depărta. Michael o urmărea îndeaproape.
Michael folosi artileria grea a mașinii ZiL, cei 8 cilindri ai săi fiind acționați printr-un bubuit de tunet. Ajunse din urmă ambulanța, pe partea dreaptă. Privi în față și la distanță văzu o intrare pe o stradă lăturalnică.
Michael ajunse lângă ambulanță, aproape atingându-i botul cu aripa dreaptă. Pândi momentul oportun. Străduța se afla acum la doar 45 de metri și mai era puțin până când trebuia să schimbe direcția.
Michael trase repede de volan spre dreapta, lovind ambulanța și forțând-o să ia curba. Stopurile de frână ale ambulanței se aprinseră, iar vehiculul se opri, așa cum prevăzuse Michael. Apoi se întoarse la 90 de grade și o luă pe un drum perpendicular pe magistrala principală.
Străzile lăturalnice erau strâmte și foarte proaste. Dacă reușea să oprească ambulanța, nu avea idee cu câte persoane urma să se confrunte, iar singura sa armă era un cuțit pe care îl purta încă prins de gambă. Anticipase că va avea nevoie de el. Ura să se trezeasccă în fața situațiilor necunoscute.
Trase mult de volan, atingând cu partea din față aripa stângă a ambulanței care derapa spre dreapta. Șoferul luptă din toate puterile să recapete controlul volanului, însă era prea târziu. Michael îl buși din nou, ambulanța se învârti sălbatic și se lovi de peretele lateral al unei clădiri vechi. Michael frână și mașina opri zgomotos într-un unghi adiacent.
Nici urmă de Busch și Nikolai.
Încercă să dea de ei prin stația radio, dar nu primi niciun răspuns. Nu mai putea aștepta. Trebuia să o scoată pe Genevieve de acolo înainte să ajungă poliția.
Sări din mașină și deschise portiera din spate a ZiL-ului, care se afla foarte aproape de ambulanță.
Michael apucă mânerele ușilor din spate ale ambulanței și le deschise. Pe scaunul din față, șoferul zăcea prăbușit pe volan, cu răsuflarea tăiată. Își ștersese sângele de pe frunte cu mâna moale, înainte să-și piardă definitiv conștiința.
Targa din fața lui Michael era fixată la locul ei obșnuit din ambulanță. Michael privi intrumentele medicale care erau împrăștiate în toată mașina din cauza ciocnirilor.
Genevieve nu era acolo. Pe Michael îl cuprinse panica, deveni confuz și agitat.
Fetisov și Busch stăteau nemișcați. Sirenele care se apropiau parcă voiau cu încăpățânare să înăbușe gândurile lui Busch. Îl privi pe Nikolai, care se concentra la traficul din față.
Se întreba care este prețul loialității unui om care își trădează propria țară. Aici se afla un bărbat care, mai mult ca sigur, își dedicase Rusiei cea mai mare parte a vieții sale, atât în timpul Războiului Rece, cât și după. Se pare că se vânduse persoanei care îl plătise cel mai bine.
Acum, având în spate un grup numeros care părea să fie mai curând întreaga armată a Rusiei, Fetisov nu trădase nici cel mai mic semn de teamă sau de emoție. Nu simțea pic de panică, nu pocnea din degete, nu-și verifica armele - reacții de altfel instinctive în fața pericolului. O viață întreagă exersase stăpânirea de sine și învățase să rezolve orice situații în mod elegant.
Busch privi din nou podul peste umăr. Urletul sirenei era asurzitor, însă nu era niciun semn vizibil că s-ar apropia: niciun martor, niciun curios și nici vorbă de mașini care să încerce să-i împiedice. În scurt timp, intensitatea sunetului se diminuă. Mașinile de poliție și cele militare se strecuraseră probabil neobservate sau o luaseră pe o stradă secundară.
Lucrurile se limpeziră: gesturile mărunte... micile suspiciuni.... curajul lui Nikolai....
Busch ridică ușor arma înspre Nikolai.
- Nu ai nicio nepoată, nu-i așa?
Nikolai se uită la Busch. Ochiul lui sănătos deveni deodată rece, fără urmă din voioșia de mai înainte.
- Ba da, am, dar prea puțin îmi pasă dacă trăiește sau moare.
- Pentru cine lucrezi de fapt? întrebă Busch printre dinți.
- Pentru aceeași oameni pentru care am lucrat întotdeauna.
Nikolai se întoarse din nou la drum, ignorând țeava pistolului.
- Zivera nu a intenționat nicio secundă să-l elibereze pe tatăl lui Michael, nu-i așa?
- Chiar credeai că un om cu influența și puterea lui își permite să greșească?
- Genevieve nu se află în ambulanță, corect? întrebă Busch în timp ce strânse arma și mai tare. Ambulanța a fost doar o momeală pentru a ne îndepărta de Kremlin.
- Oamenii mei au ieșit acum 10 minute pe poarta principală. I-au fixat până și centura de siguranță în avion.
- Atunci de ce-ai mai avut nevoie de noi?
- Nu fi dezamăgit, ați avut și voi un rol. Nu aveam idee unde să căutăm Liberia lui Ivan; în schimb, Michael avea harta. Și calitățile necesare. Cât despre Genevieve, ei bine, ne-am gândit că, dacă o salvați voi în locul nostru, vom avea pe cine să dăm vina. Fermierii americani au fost întotdeauna niște oameni rezistenți. Și cine ar bănui un general rus ca mine?
Nikolai ridică partea decapotabilă a mașinii; traficul începea să se decongestioneze încetul cu încetul.
- Rolul vostru aici a luat sfârșit. Am obținut ce voiam.
Țiuitul continuu al sirenei nu-l mai speria pe Busch; ceea ce-l speria acum era omul care se afla chiar lângă el. Busch nu-l scăpă din vedere. Fetisov opri mașina și azvârli cheile pe geam.
- Aici greșești. Nu ai cutia.
- Nici voi nu o aveți. Și nici Michael nu cred că o are.
Busch își dădu seama că se afla probabil la Susan, iar ea nu era protejată.
- Nu cred că va fi foarte greu să smulgem cutia din mâinile delicate ale lui Susan, chiar dacă va fi nevoie să o ucidem. A fost o mișcare destul de prostească să i-o dea ei.
- Vei fi spânzurat pentru înaltă trădare! urlă Busch amenințător.
Nikolai zâmbi.
- Cine spune că mi-am trădat țara? Tu și Michael veți fi învinuiți pentru tot. Ați pătruns în Kremlin, ați pângărit obiectele vechi, de importanță istorică, ați ucis cei mai străluciți medici ai Rusiei. Am văzut totul, spuse Nikolai făcând cu ochiul și zâmbind. La naiba, o să fiu erou! Odată cu pensionarea o să am și avere, și faimă!
Busch simți trădarea brăzdându-i inima. Zivera cumpărase un general rus nu numai ca să-i țină sub observație pe el și pe Michael, dar să fie și călăul lor după ce întreaga poveste se termina.
Deodată, sunetul de fond al sirenei se opri. Liniștea îl luă prin surprindere pe Busch. Se uită la Nikolai, apăsând țeava pistolului pe tâmpla acestuia, și îi luă stația.
- Michael? Ești acolo?
Însă Busch știa deja că nu i se va răspunde. Dacă nu l-au ucis încă pe Michael, nici nu mai era mult până o vor face. Iar Nikolai Fetisov fusese cel care îl dusese pe Michael la moarte, ba mai mult: îl îndrumase, apoi îl aruncase în gura lupului.
Ochii lui Busch erau roșii de mânie în timp ce-l privea pe Fetisov, singurul responsabil pentru moartea iminentă a lui Michael. Nikolai avea să scapte fără să dea cuiva vreo socoteală, fără să fie arestat sau tras la răspundere.
Furia puse întru totul stăpânire pe Busch, care apăsă pe trăgaci. Împușcătură răsună în toată mașina, iar sunetul aproape că îl asurzi. Fumul din țeava armei se împrăștie peste tot.
Totuși, Nikolai rămase nemișcat. Zâmbetul lui se schimbă ușor într-o grimasă de furie.
- Chiar crezi că aș fi pus gloanțe adevărate în arma aia?
Busch tremură de nervi în timp ce se holbă în ochii reci ai generalului rus. Arma pe care o avusese la el de-a lungul întregii zile fusese plină de gloanțe oarbe. Era norocos că trăia.
Fetisov scoase propria armă, însă Busch îl apucă de încheietura mâinii, sucindu-i-o și smulgându-i arma, care căzu. Îi cără lui Fetisov pumni cu nemiluita, lăsându-l pe generalul rus într-o baie de sânge. Bush îl prinse de gât și îl strânse din ce în ce mai tare.
- Unde o să te duci? bălmăji Nikolai, fața devenindu-i purpurie. Ești un fugar într-o țară străină care nu știe o iotă de rusă.
Oricât de mult ar fi vrut Busch să-l omoare pe omul din fața lui, nu putea s-o facă.
Fără să mai stea pe gânduri, deschise portiera jeepului și o luă la sănătoasa în acea dimineață, pe străzile Moscovei.
Michael se propti în ușă. Sunetul sirenelor care se apropiau devenise asurzitor și ascuțit. Sări înapoi în mașină și acceleră, dar era prea târziu. Un grup de camioane rusești staționa deja în față, iar mașinile de poliție se apropiau din spate.
Voia să scape, dar nu avea cum.
Michael estima că în jurul său erau aproximativ 50 de bărbați înarmați care abia așteptau să se remarce la prima mișcare greșită pe care el ar fi făcut-o. Cum nu-și dorea acest lucru, ieși din mașină cu brațele ridicate.
Niciun cuvânt rostit, niciun ordin. Lui Michael i se păru ciudat, în condițiile în care el stătea cu mâinile ridicate.
Aceste trupe așteptau pe cineva, probabil o persoană care să îi coordoneze. Poate chiar pe cel care înscenase totul.
Apoi Michael îl văzu. Bărbatul se apropia de el.
Părul negru îi era presărat cu fire albe, iar gâtul musculos scotea la iveală niște tendoane proeminente. Avea câte un pistol mare în fiecare mână, iar tatuajele de pe antebrațe îi sclipeau în soarele dimineții. Se apropia fără să scoată o vorbă.
Soldații se dădeau la o parte, în timp ce bărbatul se îndrepta direct spre Michael, oprindu-se la doar câțiva centimetri de fața sa. Michael nu mai văzuse așa multă ură la cineva.
- Numele meu este Raechen.
Accentul rusesc al bărbatului abia se simțea.
- Ține-l bine minte. Ca să știi ce să răspunzi când o să te întrebe Dumnezeu cine te-a trimis.
Raechen ridică brațul drept și, cu o forță strașnică, îl lovi pe Michael în cap, lăsându-l lat.
Capitolul 44
Stephen Kelley era la duș, lăsând apa fierbinte să i se prelingă pe spate. Își dorea să șteargă din minte ultimele zile pe care le trăise.
De când venise aici, avea o permanentă stare de confuzie și mânie. Era furio pe cei care îl răpiseră și supărat pentru situația dificilă în care se afla. Învinuia o singură persoană pentru asta.
De când aflase că Michael e un hoț, simțise o rușine profundă la gândul că sânge din sângele lui era implicat în astfel de nelegiuiri. Cum putea să aibă 2 fii atât de diferiți?
Stephen jurase în ziua în care aflase de arestul lui Michael că îl va da uitării, îl va considera o greșeală și îl va îndepărta din inima sa.
Nici măcar după moartea fiului său, Peter, Stephen nu se răzgândise. Cu toate că Michael era singura sa rudă, nu avea de gând să-și încalce cuvântul. În adâncul sufletul însă, știa că respingerea lui Michael era doar o metodă convenabilă de a-și acoperi vina, de a renunța la obligația de a-și privi în ochi fiul pe care îl abandonase. Pentru acest motiv nu dăduse jos fotografiile din camera sa ascunsă de acasă.
În a doua zi de captivitate, Stephen meditase asupra propriei vieți, la succesele și la eșecurile sale, atât personale, cât și profesionale. Medită la pierderile pe care le suferise, la singurătatea sa.
Unul din fii îi murise, iar pe celălalt îl abandonase.
Stephen nu putea să nu vadă în pierderea lui Peter o pedeapsă pentru abandonul celuilalt, pentru că-i întorsese spatele lui Michael, iar soarta sa era să rămână singur pe lume, cu inima pustie.
Mary St. Pierre venise la el la birou, cu 1 an în urmă, cerându-i ajutorul pentru a-l găsi pe tatăl lui Michael.
Fizionomia impenetrabilă nu-l dăduse de gol în fața lui Mary, care nici măcar nu-i observase șocul din priviri. Fusese victima coincidenței și, deși nu se obișnuise cu nelegiuirile comise de fiul său, înfățișarea lui Mary și boala care o măcinase reușiseră să-l înduplece.
Apoi Genevieve Zivera apăruse pe neașteptate, cu un seif, la el în birou. Petrecuseră mai puțin de 1 oră împreună, dar Stephen ajunsese să o respecte profund. În fața sa, se afla o femeie care încerca să stabilească o legătură între tată și fiu.
Îl determinase să vadă latura pozitivă a lui Michael, îi insuflase din nou instinctul patern la care renunțase cu ani în urmă. Genevieve îi spusese că Michael s-ar putea să vină într-o zi după seif și îl rugase pe Stephen să aibă mare grijă de el până atunci.
Astfel că, atunci când Kelley deschisese ușa, cu 3 zile în urmă, și îl văzuse pe bărbatul din fața lui, pe fiul pe care îl cunoștea doar din fotografii, simțise un fior pe șira spinării - era dovada că trecutul îl urmărea. Cu toate că voia să-l ia în brațe pe Michael, reacția lui fusese tot timpul departe de cea a unui părinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu