Grea povară are-o mamă.
Duce-n spate, nevăzute,
Aripi, care ne cuprinde,
Ne veghează orişiunde.
Cum îşi smulge ea aripa?
Oare cât de mult o doare?
Câte o aripă blândă,
Cum ne dă la fiecare?
Eu îi simt mereu prezenţa,
Chiar şi-atunci când sunt departe.
Doamne, dă-i măicuţei mele,
Dă-i mai multă sănătate.
Mic sau mare, cum n-aş fi,
Tot la pieptul ei aş vrea
Să mă bucur şi să plâng.
Înger e măicuţa mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu