Răscoala, Liviu Rebreanu

.....................................
      XVII

         Peste vreo saptamana nu mai avu nevoie de tovarasia tanarului Herdelea si nici nu voia sa-i rapeasca tot timpul. Si-a descoperit cateva cunostinte vechi, intre care un functionar de la posta si un farmacist, fosti colegi de scoala de la Armadia. Fireste, a cunoscut si pe sotii Gavrilas si chiar a mancat la ei de vreo trei ori, incantat de calitatile culinare ale rotunjoarei doamne Gavrilas si fericind pe Titu ca a nimerit-o asa de bine cu masa.
     Titu insusi, oricat ii era de simpatic sa umble cu preotul din satul lui, se simti usurat cand il mai putu lasa singur. Afara ca il costase si oarecare parale, fiind obligat sa ia masa cu dansul in oras uneori si sa-si plateasca partea, caci lui Belciug nici nu-i trecea prin minte sa-l cinsteasca - ba ar fi primit bucuros sa fie el cinstit - isi cam neglijase gazeta, incat Rosu i-a facut observatie ca a inceput si el sa fie ca ceilalti.
     Numai cateva zile dupa sosirea preotului i se ivi o incurcatura atat de urata, ca-i era frica sa nu iasa dintr-insa vreo boroboata grava, s-o afle si Belciug si sa umple Armadia. Tanta venea la el tot mai des si, fireste, cand nu era acasa doamna Alexandrescu. Degeaba ii spunea dansul sa fie mai atenta; ea raspundea ca nu-i mai pasa de nimeni si nimic, ce vreme ce il iubeste. Titu se socotea vinovat fata de ea si nu indraznea sa fie energic si sa-i explice ca au sa observe chiriasii din curte, ori doamna Lenuta si se vor face amandoi de rusine. teama lui s-a dovedit curand prea indreptatita. Incepuse a banui ceva si Marioara Radulescu, eleva lui, si chiar umbla sa-l suprinda. Din fericire, intr-o zi, ducandu-se la masa, ca de obicei, nu mai intalni pe Marioara. Doamna Gavrilas l-a lamurit indignata ca a dat-o afara, pentru ca prins-o pe strada stand de vorba si sarutandu-se cu un domn mai in varsta, "aproape ca Gavrilas". Se plangea ca fata asta, pe care a rasfatat-o si a corcolit-o ca pe copilul ei, a fost o stricata. A observat ea ca-i joaca ochii  in cap dupa baieti, dar a gandit ca asa-i firea lucrurilor, ca doar n-are sa se faca nici ea calugarita. Dar sa se inhaiteze cu oameni batrani pe strada, inseamna ca are dezmatul in sange.
     - Nu stiu cum s-o fi purtat cu dumneata, domnule Titu, sfarsi doamna Gavrilas melancolic. Dar sa nu te superi c-am alungat-o. De stricate de-astea e plina lumea!
    Peste cateva zile, Titu, despartindu-se pe seara de Belciug, alerga sa ajunga mai repede acasa sa primeasca pe Tanta, care-l anuntase de ieri ca vine, fiindca Jean cu doamna Alexandrescu iar merg la ei la un poker prelungit. Petrecura vreo doua ore pasionate, apoi Titu aprinse o lumanare, ca Tanta sa se poata imbraca, sa nu intarzie prea mult. Tantei ii era lene sa se urneasca din caldura patului. Se intindea, gangurea, se giugulea ca o pisica blanda rasfatata. Titu Herdelea, vazand-o asa, n-ar fi lasat-o sa plece, dar isi stapanea ardoarea numai de grija ei, sa nu aiba neplaceri pe acasa. Tanta, nepasatoare de ce va fi la urma, parca tot cauta sa-l atate, si-i zicea, si radea:
     - Vreau sa stiu cat ma iubesti, Titusor!
     - De ce ma starnesti si nu ma lasi sa fiu cuminte? murmura Titu. Stii doar ca eu numai pentru tine si in interesul tau ma silesc sa fiu cuminte, altfel nu te-as lasa sa pleci pana maine dimineata!
    - Ei, atunci nu mai plec pana maine! facu Tanta, lasandu-se pe spate si tragand plapuma sa se inveleasca. Stinge lumanarea si..... Titu se repezi s-o imbratiseze.... Tanta se impotrivea:
    - Nu, nu! Lasa-ma!... Am glumit!..... Titule.....
    - Acuma s-a ispravit! se inflacara flacaul. Nu mai pleci pana......
    In clipa aceea un ciocanit discret in usa ii amuti pe amandoi si-i incremeni pe jumatate imbratisati. Dupa o tacere de cateva secunde, In vreme ce Tanta se ascundea sub plapuma pana-n barbie cu ochii plini de spaima, Titu Herdelea se apropie de usa in varful picioarelor, facandu-i semn cu degetul sa nu se miste, si intreba ragusit:
    - Cine-i?
    - Eu, eu.... Nu te deranja deloc!.... Numai o secunda.... Imi dai voie? raspunse din antreu o voce.
    De emotie, Titu nici nu o recunoscu. Tanta insa, scuturand desperata din cap, spoti catre tanarul care o privea uluit:
    - Jenica....
    Mai zapacit, cand intelese cine era, Herdelea intreba iar:
    - Dumneata esti, domnule Jean?.... Ce este, ce s-a intamplat?
    - Nimic, nimic..... Dar deschide un moment, daca nu te superi! continua Jenica de afara staruitor.
    Titu Herdelea se uita ingrozit si intrebator la Tanta care, cu o hotarare subita, se vari complet sub plapuma, mai soptind inainte de-a disparea:
    - Ascunde-mi hainele!
    Ii stranse in graba hainele aruncate pe scaune, camasuta cazuta jos langa pat, si le dosi langa dulap, mormaind intre timp, ca sa justifice intarzierea:
   - Da, da... Imediat deschid, numai putin sa.... Eram in pat si....
    Apoi intoarse cheia si Jenica intra surazator:
    - Scuza-ma ca dadui asa buzna peste dumneata, dar.... Erai singur?
    - Desigur. Cu cine sa fiu? facu tanarul Herdelea nehotarat.
    - Nu de alta, mi s-a parut ca aud glasuri si d-aia am batut, ca venisem sa-mi iau ceva din odaia Lenutei si....
    Jean vorbea si se uita prin odaie intrigat si neconvins. Venise fara stirea doamnei Alexandrescu, pe care o lasase la parintii lui, antrenata la o partida interesanta de carti. Pretextase ca-l doare nitel capul si iese numai pana-n strada sa ia putin aer, ca sa nu se mai indoape cu piramidoane.... Fusese prezentat de vreo luna fiicei subdirectorului sau de la minister, o fata draguta si cu zestre, singura la parinti. Domnisoara parea sa-l simpatizeze, iar el, la a treia intrevedere, i-a facut aluzii ca ar avea intentii serioase. Era o partida stralucita, dublata de o protectie eficace in cariera lui functionareasca, subdirectorul fiind un stalp important al ministerului. Asigurandu-si adeziunea fetei, se consulta in mare taina, ca sa nu prinza de veste Tanta si sa scape vreun cuvant catre Lenuta, cu parintii lui, care fura incantati. De frica sa nu aiba vreun scandal cu doamna Alexandrescu, se hotarase sa-si care acasa pe furis toate lucrurile ce le avea la ea, incetul cu incetul, iar intr-o anume zi, in locul lui, sa se prezinte la Lenuta batranul Ionescu si sa-i explice cum stau lucrurile, convingand-o sa-l lase in pace.... Si acuma se repezise sa-mi mai ia cate ceva. A intrat in odaia cealalta, dar n-a gasit chibriturile si ale lui le lasase Lenutei  sa puie cutia pe gologanii de joc, ca ii poarta noroc. Plictisit, era sa plece cu mana goala. Bajbaind prin antreu spre iesire, a auzit glasuri in camera chiriasului. O clipa a ezitat: cum sa deranjeze pe om cand poate sa fie cu o dama? Pe urma s-a gandit ca de ce sa fi facut un drum degeaba numai fiindca-i lipseste un chibrit. Si, totusi, Titu era singur! Vorbind mereu isi rotea ochii prin odaie pana ce descoperi pe masa, chiar langa lumanarea aprinsa, o palarioara de fetru ce parea o pata de umbra. Se intrerupse si, tragand cu ochiul spre palarie, facu siret:
     - Craiule, craiule!
     Prins cu usa, Titu Herdelea se infurie:
     - Ei, nu, te rog..... Nu ti se pare ca exagerezi?.... Am sarit, ti-am deschis, destul. Spune-mi ce doresti si.....
    Jean nu-si mai putea stapani curiozitatea: unde sa fi disparut dama? Raspunse cercetand cu privirile toate colturile:
    - Un chibrit!
   Titu se asezase pe marginea patului. Zise ursuz, aratandu-i pe noptiera cutia:
    - Poftim! Si.....
    - Mersi, monser, si nu fi suparat ca... Iaca ma duc!
    Se apropie de noptiera. Intinzand mana dupa chibrituri, i se paru ca plapuma e mai bombata intr-un loc. Lua cutia zicand foarte vesel:
    - Vasazica acolo?..... Ei, bata-va dragostea! Stii ca nici nu mi-ar fi trecut prin minte sa.... Dar nu, nu va deranjez, iaca! Nu te mai uita asa de urat la mine, ca sunt baiat discret si va las sa continuati.....
    Indreptandu-se spre usa adauga c vocea galanta:
    - Scuza-ma, duduie, pentru deranj!
    Rase si deschise. Din prag mai intreba pe Titu clipind:
    - Numai atata spune-mi, craiule, e nostima?
    Incordarea nervoasa facea pe tanarul Herdelea sa sovaisca intre manie si rabdare. In aceeasi secunda isi zicea ca ar trebui sa ia de guler pe Jean si sa-l zvarle afara, si ca rau a facut ca i-a deschis si l-a lasat inlauntru. Vrand sa scape de el mai repede, intoarse capul cu dispret si nu-i mai raspunse. Jean reveni spre dansul:
    - De ce te superi asa, monser, ce Dumnezeu, ca doar nu ti-am mancat-o pe......
    Ajuns langa pat, curiozitatea il birui. Cu un gest fulgerator ridica coltul plapumii, dezvaluind pe jumatate pe Tanta si sfarsind fraza gingas:
    - ..... pe duduita asta frumoasa!
    Cand o recunoscu pe Tanta, surasul curios de pe fata i se transforma intr-o strambatura. Dupa o clipa, venindu-si in fire, continua dojenitor:
    - A, vasazica, dumneata erai duduita nostima, domnisoara? Ei, bravo, ce sa-ti spun, frumos iti sade! Sa-ti fie rusine obrazului!
    Titu Herdelea sarise in picioare,  dar nu stia ce sa faca. Se crezu obligat sa intervie, desi isi dadea seama ca interventia lui are un romantism ieftin, nepotrivit cu imprejurarile:
    - Domnule, te rog sa.....
    - E sora mea si as avea dreptul s-o iau de urechi! facu Jean cu o gravitate pe care Titu o socotea tot atat de deplasata.
    Atunci Tanta zise foarte calma:
    - Asculta, Jenica, stii foarte bine ca eu nu-ti permit sa-mi faci mie morala! Nici acuma, si nicodata! Sa fim intelesi! Asa ca ar fi mai bine sa-ti vezi de..... Lenuta ta si sa ne lasi pe noi in pace!
    Calmul si energia ei deconcentrara pe Jenica. Isi pierdu cumpatul. Balbai ceva, puse chibriturile pe noptiera si in sfarsit, cu un ton fals de superioritate si porunca:
    - Lasa ca vom mai vorbi noi impreuna..... Acuma insa aide, imediat sa te imbraci si sa o stergi acasa! Imediat! Nu ma misc de aici pana nu pleci!
    Tanta raspunse cu dispret:
    - Voi pleca atunci cand voi crede eu, fiindca, stii prea bine, ordinele tale nu ma impresioneaza deloc, absolut deloc!
    - Asa?.... Ma si infruti? izbucni Jean, gasind astfel un pretext de a se retrage cu demnitate. Bine! Ramai si continua orgia! Ai sa dai tu socoteala, n-ai grija!
    Titu Herdelea, aiurit, inchise usa dupa el. Tanta observa cu un suras silit:
    - A tinut deschisa usa idiotul. Ni s-a racit odaia!
    Totusi se imbraca repede. Titu ar fi vrut sa-i spuie cuvinte de imbarbatare sau macar de dragoste, si-i era teama sa nu para ridicol. Tanta insa era ata de linistita, parca nu s-ar fi intamplat nimic. Pe tanarul Herdelea il mira linsitea si siguranta ei. El era convins ca Jean va provoca scandal. Nu banuia si nici Tanta nu-i spusese ca siguranta ei are un temei: maica-sa i-a comunicat planul lui Jenica de a parasi pe Lenuta, Jenica va afla ca ii cunoaste secretul si prin urmare nu va cuteza sa vorbeasca despre ea de frica sa nu vorbeasca si ea despre el.
    - Ma iubesti, Titusor? intreba Tanta, lipindu-se de el, la despartire.
   - Mult, dragostea mea cea mai frumoasa! zise Titu cu glas tremurat.
    Doua zile tanarul Herdelea statu pe spini, asteptand din moment in moment o prabusire. Pe Jean nu-l intalni, de la Tanta nu  mai avu nicio veste, iar doamna Alexandrescu isi continua ciripirile amoroase ca totdeauna.
    Tocmai se gandea ca se vor fi aranjat lucrurile cand, a treia zi dupa-amiazi, doamna Alexandrescu il striga. O gasi singura si mahnita:
    - Vezi, domnu Titu, ce-mi facusi?.... Mi-a spus Jenica numai mie, ca nu vrea sa intristeze pe parintii lui, saracii. Se poate, domnu Titu? Sa abuzezi de un ingeras nevinovat?.... Nu m-am asteptat, iti jur, la una ca asta! Eu credeam ca ardelenii sunt oameni asezati, cuminti si cand colo.... Te-am introdus in casa oamenilor cu ganduri frumoase, sa nu ne bate joc de biata fata nestiutoare. Acum ce vrei sa faci? Ca de s-ar intampla sa afle batranul, cat e dansul de sensibil la onoarea familiei lui, ar fi in stare sa traga si cu revolverul!
    Tanarul Herdelea intelegea ce raspuns asteapta gazda lui, dar nu-l putea da. Declara ca el iubeste pe Tanta, ca iubirea lor nu e ceva trecator si pe urma se pierdu in bolboroseli despre nesiguranta situatiei lui, despre sperantele viitorului, cand se va putea pecetlui dragostea.... Observa totusi ca doamna Alexandrescu nu insista cum se temuse dansul. Pe ea o interesa Jenica in primul rand. Si Jenica ii interzisese sa mai primeascas pe Tanta cat va avea chirias pe Titu. De dragul lui Jenica doamna Alexandrescu ruga pe Titu sa-si caute alta locuinta, mai ales ca tot era sfarsitul lunii. De altfel, si fara intamplarea aceasta nu l-am mai fi tinut, caci e posibil sa aiba nevoie Mimi de camera. Nu voia sa-i spuie, nici chiar lui Jenica nu-i spuse ca pe Mimi a surprins-o zilele trecute sotul ei iesind din apartamentul unui admirator mai vechi al ei, si acum se afla tocmai in discutiile despratirii, Vasile fiind hotarat sa n-o ierte si s-o izgoneasca din casa, daca nu pleaca de bunavoie.
     In doua zile Titu isi gasi o odaie mai buna, cu acelasi pret, in strada Imprimeriei, aproape de redactie si mai in centru. Sotii Gavrilas, care aveau neintelegeri cu niste chiriasi, si erau hotarati de vreo luna sa se mute, taraganand numai din cauza tanarului Herdelea, descoperira in aceeasi strada o locuinta potrivita. Cand il duse sa-i vaza noul domiciliu, preotul Belciug ii zise:
     - Bine c-ai scapat de-acolo unde ai fost, draga poete! Ca mie nu mi-a palcut deloc doamna ceea batrana si pictata ca o teatralista, care tot canta si tragea cu ochiul si se rasucea, de parca zbiera dupa amor.... De muieri d-astea sa te feresti, ca trebuie sa fie tare periculoase......


                      3.
        - Ce ne facem, coane Miroane, cu oamenii, ca nu mai vor sa primeasca invoielile vechi, ba ma si ameninta! se tangui Cosma Buruiana frangandu-si mainile. N-as mai fi vrut sa va supar cu necazuri d-astea, dar e primejdie, coane Miroane, cu oamenii. Ori au innebunit, ori cine stie ce i-a cuprins, ca nu i-am mai pomenit asa de indarjiti niciodata!
     Miron Iuga il iertase in sfrasit pentru boroboata cu porumbul de asta-toamna. Ii era mila de el, dar nu se putu opri sa nu-i zica:
    - Ia seama sa nu ti se nazare ca atunci cu furtul!
    Cosma se inchina umilit:
    - Lasati-ma, coane Miroane, c-am patimit destul din pricina asta! De la Craciun nu e noapte sa nu fi fost dijmaluit si n-am mai cutezat nici sa va spun si-am rabdat. Dar ce-i acum e grav de tot!
     Arendasul ii spuse apoi ca taranii intre dansii vorbesc ca, si de vor face invoieli cu boierii, la munca nu vor iesi pana ce nu li se va imprati mosia Babaroaga, care nu-i face trebuinta cucoanei si umbla s-o vanza la alti boieri, ca ei nu vor mai sta fara pamant, ca ei asuda si sangereaza muncindu-l si deci e al lor, ca asa vrea si regele, si chiar multi boieri, numai cei de la carma se impotrivesc si-i tin cu sufletul la gura. Lui i le-au povestit toate astea slujitorii mai de incredere, incat trebuie sa fie adevarate.
    - Rezultatele demagogiei uite-le, daca intr-adevar e cum spui! zise batranul. Dar ma mir ca eu n-am auzit inca despre treburile astea?
    - Apoi dumneavoastra nu indraznesc ei sa va spuie, coane Miroane! facu Cosma. Ca li-e frica si rusine!
    Iuga nu se grabise cu invoielile, pentru ca tot proiecta sa faca unele modificari pe care le socotea favorabile si pentru dansul, si pentru tarani. De altfel, cu parte din sateni incheiase din toamna, incat continuitatea muncii lor o avea asigurata..... Chema pe logofatul Bumbu, care martutrisi ca si lui i-au cam vorbit oamenii despre schimbari, ca chiar unii din cei ce s-au tocmit asta-toamna zic ca nu vor mai iesi la munca daca nu se indreapta invoiala. Cand insa Miron Iuga il privi intrebator, logofatul, infricosat, adauga ca taranii asa vorbesc in toti anii in preajma primaverii si se framanta si pe urma, neavand ce face, se invoiesc si ies la munca.
    - Stai, mai Leonte, omule, ca tu prea iei lucrurile usurel! zise arendasul ingrijorat. Au vorbit ei, oamenii, si alta data, dar ce-i acuma n-a mai fost niciodata. Ca doar si eu cunosc pe tarani, si cu ei traiesc si am trait.....
    - Vreme mai este destula, facu Bumbu mai sovaitor, ca pamantul inca nici nu s-a spalat bine de rugina zapezii.
    Batranul Iuga nu voia sa se arate impresionat, desi cele auzite nu-i placeau deloc. Fie ca arendasul, fricos si plangaret cum i-e firea, mai umfla realitatea. In orice caz prevederea nu strica. Porunci logofatului sa inceapa de maine chiar incheierea invoielilor si intr-o saptamana sa ispaveasca cu toti.  Renunta la modificarile meditate. Daca oamenii sunt invrajbiti, le-ar putea socoti impovaratoare pentru dansii.
    A treia zi, Leonte Bumbu instiinta pe boier ca niciun om n-a iscalit inca si ca toti vor sa-l roage pe dumnealui sa-i usureze, findca nu mai pot razbi cu invoielile vechi.
    In aceeasi zi, dupa-amiazi, se prezenta invatatorul Dragos. Mai fusese de doua ori dupa Craciun, in chestii de scoala. Miron l-a primit cu toata bunavointa, ca o urmare a suprizei bune ce i-a facut cu colindele si imputandu-si ca l-a apreciat prea sever inainte, din pricina unor impresii poate superficiale, cand, in fond, invatatorul e barbat copt si potolit. Desi acuma era plictisit de ce-i spusese logofatul si n-avea chef de conversatii, venirea invatatorului, dupa o clipa de chibzuire, i se paru folositoare, zicandu-si ca prin el va putea influenta spiritele satenilor intru restabilirea linistii si a ordinii traditionale. Il pofti sa sada, ii oferi o dulceata, il intreba despre mersul scolii.... Ion Dragos era putin palid. O emotie grea i se citea pe fata si-i tremura in degete.
     - Te-am luat cu vorba si nu te-am intrebat: ce vant te aduce? zise in sfarsit Miron prietenos. Spune dumneata intai, ca pe urma am sa-ti spun si eu altele!
    Invatatorul ingalbeni mai tare. Mainile, asezate pe genunchi, isi jucau nervos degetele.
    Dupa primele cuvinte ce le rosti, observa ca Iuga se intuneca. Asta, insa, in loc sa-l intimideze, il intarta si-l indemna sa continue mai calm si cu mai multa siguranta.
    - In definitiv dumneata ce doresti? il intrerupse apoi deodata batranul.
    Intreruperea nu-l tulbura deloc. Continua a-i expune ca el, personal, nu doreste nimic, ci si-a permis sa vie si sa-i talmaceasca durerile satenilor, numai fiindca sufletele sunt prea agitate din cauza foamei si a mizeriei. Taranii vad inca in Miron Iuga parintele lor, de la care nadajduiesc o indulcire a soartei ce-i apasa. Invoielile actuale sunt  insa atat de grele, ca nu le mai pot suporta. Pe urma lor majoritatea oamenilor au flamanzit ingrozitor toata iarna. Cu un sacrificiu relativ neinsemnat s-ar putea imbunatati viata tuturor.....
    - Dumneata in numele cui vorbest? intreba iarasi Iuga.
    - In numele satenilor, domnule Iuga! zise Dragos simplu.
    - Te-au insarcinat ei pe dumneata sa-mi comunci doleantele lor?
    - Nu, nu m-a insarcinat nimeni, domnule Iuga, dar eu m-am crezut obligat, fiindca mi s-au plans si....
    - Atunci pune punct, facu batranul sever. N-am nevoie de mijlocirea dumitale pentru a afla ce doresc oamenii mei! Mijlocitorii de teapa dumitale sunt pacostea satenilor. In loc sa fiti luminatorii poporului, ii otraviti sufletul si incurajati toate nemutumirile ca din exploatarea lor sa va creati  merite si popularitate..... Degeaba, prima impresie nu ma inseala pe mine niciodata. Bine te-am vazut eu  si te-am judecat de cand am facut greseala de te-am adus in sat, ca sa-mi tulburi viata bietilor oameni!
    - Va rog sa ma credeti, domnule Iuga, ca eu..... zise invatatorul cu un involuntar zambet de supunere.
    Pe Miron il sacaia eternul "domnule Iuga" care i se parea sfidator. Ii reteza vorba mai energic:
    - Destul! Eu nu discut cu samsarii nepoftiti!
     -  Constiinta mi-a dictat sa-mi fac meseria si mi-am facut-o! murmura Dragos putin abatut. Dumneavoastra veti decide cum credeti de cuviinta.... Spuneati insa ca vreti sa-mi comunicati si dumneavoastra ceva?
    - Nu, nu! portesta Iuga. Cu dumneata eu nu mai am ce vorbi. Altii ar trebui sa vorbeasca cu dumneata!
    Intoarse spatele. Invatatorul se retrase fara zgomot.
    Cand venise incoace avusese batai de inima dureroase si emotia ii uscase cerul gurii si gatlejul. Isi aranjase in creieri ceea ce voia sa spuie boierului Miron Iuga. Toate erau limpezi, stravezii si convingatoare. Imposibil sa nu fie inteles si aprobat. Se infatisa o situatie exceptionala si primejdii exceprionale si iminente. El le simtea, si le vedea, si le auzea. A le pastra pentru dansul si a le ascunde ar fi fost neleal fata de omul care, printr-un gest, ar putea sa inlature miasmele ce tulbura vazduhul, sa restabileasca increderea si rabdarea pana la o solutie mai trainica.
    Pleca acuma dezamagit de sine insusi, nu de Miron Iuga. Isi blestema neputinta de a fi lamurit ceea ce in sufletul sau era atat de limpede. Transformate in fraze, lucrurile care-i sangerau lui inima apareau reci, marunte si fara nicio importanta, incat nu incape mirare ca Iuga le-a primit fara intelegere.
     Ajunse pe ulita cu surasul supus uitat pe fata. Calca cu bagare de seama, sprijinindu-se in umbrela ca intr-un bat, ferind noroiul si baltoacele, tinand marginea. Din ograda babei Ioana il striga deodata glasul lui Anton nebunul:
     - Domnule Nica!..... Stai, nu fugi!
    Anton se cuibarise, de cum a dat iarna, la baba Ioana, care-l ocara si-l rabda. Invatatorul isi continua calea. Din urma insa Anton se apropia descult, inflacarat.
    - De ce fugi, domnule Nica? C-ai fost la boierul cel batran? Sa nu-ti fie rusine si nici rau sa nu-ti para, ca s-a apropiat ziua judecatii si a socotelilor, iar cine a stat cu mainile-n san are sa raspunda! Cand vor sosi calaretii pe armasari albi cu vestea cea mare, atunci dumneata ai sa te ridici sa strigi ca.....
     In clipa aceasta, gasul babei Ioana se auzi chemator:
     - Pasarele mamii, pasarele, pasari......
     Nebunul inceta brusc si se intoarse, parca ar fi fost chemarea lui, bolborosind supus:
     - Stai ca viu, maica Ioana!
     Ion Dragos ii auzi pasii desculti, leopaind in tina si departandu-se, si glasul babei:
     - Pasarele mamii.....



                               4.
             Cateva zile dupa ce se mutase, intr-o dimineata intrand in redactie, Titu Herdelea gasi pe Rosu mai ursuz ca de obicei.
      - Ei, vazusi dreptatea mea, puiule? zise cu o strambatura batjocoritoare. Acuma ce mai spui, ai?
      Tanarul Herdelea nu pricepea despre care dreptate vorbeste secretarul, caci el in toate si intotdeauna isi descoperea dreptatea lui. Raspunse cu un suras vag de aprobare. Rosu insista:
     - Sper ca ai citit in ziarele de dimineata? Dar ce e in ziare e floare la ureche. Ministerul de Interne da drumul numai telegramelor inofensive. Realitatea, ehe, baiete, realitatea e......
     Incheie cu un gest care voia sa exprime maximul de ingrijorare patriotica. Cum insa Herdelea nocntinua sa taca nedumerit, secretarul continua misterior:
    - Dansul macabru a inceput! Si boierii nostri isi pierd capul! Sa-l vedem acuma pe gentilul nostru Deliceanu cum o intoarce, ca eu i-am atras de mult atentia.....
    Tocmai dupa un sfert de ceas de ocoluri, ghici si Titu ca Rosu vorbeste despre niste tulburari taranesti izbucnite undeva in Moldova. Mici notite si telegrame aparusera  de cateva zile in toate jurnalele, fara sa li se dea importanta pe care le-o atribuia secretarul "Drapelului". Se vorbeau mai multe prin oras, dar cu oarecare satisfactie si nu cu temeri. Tanarul Herdelea cauta sa linisteasca pe Rosu cu motivarea ce o auzea pretutindeni, anume ca e vorba doar de mici corectiuni aplicate ovreilor, care exploateaza prea neomenos pe bietii tarani din satele moldovenesti.
     - Nu-i nicio paguba daca se vor pierde cativa perciuni! zise Titu razand. Numai asa o sa mai scape satele de ei, ca prea s-au inmultit! Secretarul sari ca ars:
    - Bravo, puiule! Aci am vrut sa te aduc! Asta e mantalitatea care duce tara de rapa, huliganismul asta, care vede in ovrei cauza tuturor relelor..... Eu as admite totusi chiar barbaria contra ovreilor, daca mi-ai garanta ca prin ea se evita raul cel mare, care e pe drum! Poti insa dumneata sa garantezi unde se opreste operatia asupra perciunilor? Esti sigur ca maine sau poimaine taranii nu vor continua operatia prin barbile boierilor si arendasilor crestini?
    Titu Herdelea isi aduse aminte ca Rosu e ovreu si-i paru rau ca a facut o gluma ieftina in fata lui, atingandu-si susceptabilitatea fireasca de rasa. Ca sa-si repare greseala, se grabi sa aprobe tot ce spunea Rosu, subliniind cu cate un "desigur" sau "evindent". Si secretarul se straduia sa-i demonstreze ca toate revolutiile asa incep, cu cate o tulburare neluata in seama sau considerata fara importanta. E avertismentul. Daca se iau masuri potrivite, imediat, dezordinea se poate localiza si potoli fara consecinte grave. Altmiteri, focul se intinde pana cuprinde o provincie, o tara, un continent.
    - Acuma insa, ce se intampla, amice? Lumea nu vede in cele ce se petrec in Moldova decat o agitatie contra ovreilor. Si, cum spuneai si tu adineori, ce paguba daca o sa manance bataie niste jidani? Lasa-i sa manance. E o supapa de siguranta. Batand pe jidani, taranii se vor racori si vor uita pe ceilalti boieri si arendasi, care nu-s jidani, dar ii exploateaza la fel, daca nu si mai rau. Sa nu-ti inchipui ca astea-s vorbe de claca, puiule! Urmareste toata presa! Pretutindeni, mai in surdina, mai pe fata, sunt justificate, aprobate, chiar blagoslovite slabaticiile taranilor razvratiti, cu scuza subinteleasa bineinteles, jos "jidanii". Se spune ca e o cauza sfanta la mijloc si, desigur, asa este, caci cauza taranilor e sfanta si dreapta. Cu toate astea, in loc sa i se caute solutii cinstite, care sa aline cat de cat mizeria taraneasca, toti toarna untdelemn pe focul incins. Opozitia, bine, sa zicem, e opozitie si vrea sa profite chiar de o catastrofa, ca sa puie mana pe putere.... Cel putin guvernul de-ar fi cuminte! As! Face mai rau decat opozitia, fiindca nu face nimic. Si-a pierdut capul, sau inca nu-si da seama de situatie. Destul ca parjolul se intinde si nimeni nu ia o masura de aparare o ordinii. S-atunci iaca de ce-ti spun eu ca e grav si ca a inceput rostogolirea spre prapastie!
     Rosu isi scotea mereu ochelarii de dupa urechi, ii stergea atent, ii punea la loc si continua mai pasionat, vrand cu orice pret sa convinga pe tanarul Herdelea, parca de convingerea lui ar fi atarnat  linistirea tuturor primejdiilor. Titu era convind in sinesi ca elocinta secretarului s-a dezlantuit mai cu seama din pricina nedelicatetei lui involuntare si se credea obligat sa asculte cu resemnare, desi in buzunar il ardea o scrisorica gasita adineori la portar, ramasa necitita, cu slovele Tantei. Spre norocul lui sosi Antimiu, un reporter gras, asudat, intr-o blana soioasa, cu caciula de lutru fals pe ceafa si cu o gravitate pe fata, ca si cand ar fi fost detinatorul secretelor supreme de stat. Fara sa invredniceasca pe Herdelea macar cu o privire, se pravali pe un scaun la biroul secretarului, oftand:
     - Nene Rosule, se incurca urat de tot chestia cu tulburarile...... Dupa-masa e convocat Consiliul de Ministri pentru a hotari chemarea rzervistilor!
    Secretarul facu triumfator catre Titu:
    - Ce-ti spuneam eu, onorabile?..... Ai auzit?...... Rezervistii!
    Reporterul se pregatea sa scrie informatia. Rosu il opri cu amaraciune:
    - Anunta numai Consiliul de Ministri. Restul nu poate merge la "Drapelul". Asta-i soarta noastra ticaloasa. Cand ai o stire senzationala trebuie sa-ti musti unghiile si sa te uiti cu jind cum o publica "Adevarul"......
     Peste cateva minute, din cabinetul directorului aparu insusi Deliceanu, ras, subtire, delicat. Fara surasul lui obsnuit parea mai batran.
     - Scrie tu, Rosule, ca esti mai iute! zise directorul. Am sa-ti dictez o informatie care e de fapt un comunicat..... Gata? Vasazica: "Fata de stirile alarmante ce se publica de cateva zile intr-o anumita presa, ni se comunica din sursa autorizata ca in tara domneste cea mai perfecta liniste si opinia publica n-are niciun motiv serios de ingrijorare. Micile incidente strict locale se datoresc unor agitatii de rea-credinta. Guvernul, de altfel, este ferm decis a mentine ordinea impotriva oricui, intrebuintand toate mijloacele legale." Asa!..... Ia citeste acuma!
     Rosu citi. Directorul aproba.
     - Da!.... O pui in capul informatiilor politice pe doua coloane cu doisprezece aldine!.....
     Dadu sa plece. Secretarul intreba:
     - Dar despre chemarea rezervistilor dam ceva?..... Mi-a adus acuma......
     - Nu, nu! il intrerupse Deliceanu. Lasa numai comunicatul! De altmiteri, chestia cu rezervistii inca nu e sigura. E de vazut daca in Consiliul de Ministri se va decide asta sau poate altceva......

     Titu Herdelea profitase si se retrasese la o masa mai departata sa-si citeasca scrisoarea. Tanta de-abia acum aflase ca s-a mutat. Jenica n-a spus nimic parintilor, dar o spioneaza si a amenintat-o cu scandal, daca se mai duce la doamna Alxeandrescu. Are sa-i povesteasca multe, i-e dor si vrea sa-l intalneasca. Sa-i lase, tot la portatr, intr-un plic, noua adresa si apoi ea va ven negresit.... Titu ascunse scrisoarea, isi insemna adresa pe un petic de hartie, fara nume. Ii era dor de ea, de glasul ei bland si de ochii ei cu priviri invaluitoare. In zadar s-a bucurat, cand s-a mutat de la doamna Alexandrescu, ca a scapat. Tanta ii ramasese in suflet, de unde n-o putea smulge, oricat i se parea ca e necesar sa se desparta de ea. Lipsa ei il durea si il inspira. In fiecare seara dorul si-l plangea in strofe fierbinti. Nu mai cizela si nici nu le scria cu gandul sa le publice, ci doar sa-si mangaie inima.

      Rosu, dupa ce pleca Deliceanu si reporterul, isi relua explicatiile, acuma inmuiate in sarcasm din cauza comunicatului care tagaduia o realitate ingrozitoare. Tanarul Herdelea se facea ca-l asculta, dar vorbele ii intrau pe o ureche si-i ieseau pe cealalta ca niste sunete fara sens. Il preocupa numai Tanta. Se gandea sa adauge la adresa si o ora prin care sa-i indice ca o asteapta. Daca ea nu va putea veni la ora aceea? In loc de ora, adauga: "Te iubesc."
      Cand iesi din redactie, rasufla: in sfarsit s-a ispravit cu tulburarile! I se parea ca tulburarile sunt numai o alta forma a eternului subiect de discutii care este chestiunea taraneasca. E obiceiul tarii sa se vorbeasca mereu despre lucrurile cele mai grave, fara sa se faca nimic. Vorbind, oamenii au iluzia ca si-au implinit datoria. Importanta e vorba, nu fapta. Mai ales cand vorba poate propovadui toate grozaviile.
     La masa, Gavrilas il intretinu tot despre tulburari. El a auzit pe la politie lucruri urate: ca un orasel oarecare ar fi fost devastat de taranii rasculati si ca se vorbeste despre mobilizarea armatei..... Dupa-miazi se intalni cu preotul Belciug foarte ingrjorat:
     - Mi se pare ca am nimerit rau cu venirea in tara. Se aud intamplari intristatoare, nu stiu cat sunt de adevarate. La hotel imi spune protarul c-au sosit jidanii de prin Moldova, care povestesc grozavii mari....
     - Pe-aici asa-s oamenii, domnule parinte! zise Titu cu o siguranta in care incepea totusi sa se amestece nelinistea. Le place sa faca din tantar armasar. O fi ceva, nu zic, dar nici asa cum se vorbeste.....
    - Ma gandesc daca n-ar fi cuminte sa ma duc frumusel acasa, sa nu ma apuce pe aici o revolutie sau chiar un razboi. Doamne fereste, sa se inchida granitele si sa se opreasca trenurile!
    - Ia fugi, nu mai vorbi copilarii! facu tanarul Herdelea cu o strangere de inima. Ce crezi dumneata, ca asta-i tara de haram, domnule parinte? Fii linistit si nu mai asculta toate prapastiile!
    A doua zi se pomeni la "Drapelul" cu Grigore Iuga. Nu se intalnisera de vreo doua saptamani. Venea sa se intereseze care este adevarul in valmasagul se stiri ce circulau si se bateau cap in cap. La club se colportau lucrurile colorate dupa partide. Chiar oamenii despre care se stia ca sunt in relatii intime cu ministrii sau nu stiau nimic precis, sau ascundeau inadins adevarul. Nu mai fusese la Amara de la Craciun, si din pricina divortului, si din alte pricini. Daca ar fi vreo primejdie, s-ar socoti obligat sa ramaie la tara, langa tatal sau.
    - Cred ca ziarele cunosc adevarul, desi scriu minciuni, zise Grigore cu un suras silit. Predeleanu imi spune sa-mi vad de treburi, ca nu poate permite guvernul sa se intinda dezordinile in toata tara. Altii insa zic ca guvernul e neputiincios si nu mai poate stapani multimea intartata....
     Titu Herdelea nu-i putea da nicio lamurire inedita sau macar o pretentie de autenticitate, nici nu voia sa-i spuie simple basme auzite prin oras. Ii facu insa cunostinta cu Rosu care fu incantat si, dupa ce lauda pe Titu, zise aproape solemn:
    - Adevarul, domnul meu, e mai negru decat banuieste lumea! Miscarea se intinde mereu, zi cu zi, ceas cu ceas, si nu se stie daca se mai poate lua vreo masura care s-o poata stavili. Iaca, aci am ajuns! Din fericire încă nu s-a vărsat sânge, încă nu s-au pierdut vieţi omeneşti, dar nimeni nu ştie ce poate aduce ziua de mâine. Îi zugrăvi amănunţit ce-a fost în cutare sat sau oraş, ce s-a prădat şi ce s-a distrus, iar după toate declară ca un orator la tribuna Camerei:
   - Se mişcă ţara, domnul meu! Toată ţara!
    Grigore Iuga, impresionat de tonul profetic al secretarului, se hotărî să plece chiar mâine la Amara, invitând şi pe Herdelea să-l însoţească, cu promisiunea că nu voir sta decât două-trei zile, iar de-ar trebui să rămâie mai mult, pe el îl va trimite în orice caz la Bucureşti. Titu ar fi fost încântat să meargă, mai ales în vremea aceasta, şi se uită întrebător la Roşu, care zise protector:
    - Poţi să te duci, puiule! Sigur! Se poate să te refuz pe tine? Te pomeneşti că-mi aduci vreun reportaj interesant şi pentru "Drapelul". Ar fi senzaţional. Adică, pardon.... E vorba de Argeş..... Pe acolo deocamdată pare să fie linişte. Totuşi nu strică prudenţa nicăiri la ţară în zilele astea tulburi. Aşa că ia seama, puiule, să nu puie mâna pe tine ţăranii!
    - Ei, parcă eu sunt moşier! râse Titu.
    - Nu râde, amice! făcu secretarul. Crezi că bieţii ovrei care pătimesc acuma sunt boieri?


                         5.
           - Eu îmi fac datoria să te avertizez, draga mea, că nu e prudent să pleci acuma la ţară! zise Gogu Ionescu cu o seriozitate neobişnuită. Fireşte, dacă nu mă asculţi, eu nu te pot opri şi în orice caz conacul Lespezi îţi stă la dispoziţie oricând. Cred însă că ai să mai reflectezi şi.......
     - Am reflectat! îl întrerupse Nadina ironic. Şi n-am putut descoperi niciun motiv care să mă reţie. Din contră, toate mă îndeamnă să nu amân lichidarea, şi lichidarea nu se poate face fără mine decât riscând să fiu înşelată, ceea ce nu pot permite, tocmai fiindcă sunt femeie, şi toţi speră să mă înşele. De altfel, nu merg singură. Iau pe avocatul meu.
    - Aştepată cel puţin să se mai clarifice situaţia!
    - Nu plec mâine, Gogule! glumi Nadina. Încă n-am fixat ziua. Aş vrea să se mai usuce niţel pământul şi să se mai îndrepte şoseaua..... Şi-apoi de unde atâta frică pe tine, când prin părţile astea e linişte deplină?
    - Dă-o încolo de moşie, acuma! făcu Gogu. O ai arendată, lasă pe arendaş să se descurce cu ţăranii.
    - Tu crezi serios că ţăranii se războiesc cu femeile? Aida de!
    - Bine, nu insist, fiindcă insistenţa mea te face să te încăpăţânezi mai rău! zise Gogu. Am vorbit şi cu tata. Şi dumnealui crede că e o nebunie ce vrei să faci..... Nu-ţi mai spun de Jenny, care ştii cât te iubeşte. Nu-a aşa, iubirea mea?
     Eugenia avea ochii plini de lacrimi. Vru să spuie ceva. Când deschise gura o polidi plânsul. Gogu se sperie:
     - Iubirea mea, sulfetul meu, ce-i asta? Se poate?
.............................................................

Noapte de mai, George Topârceanu

                        Sărman cizmar!
                        Ce demon te-a ursit să stai
                        Pe trepiedul tău barbar,
                        În noaptea limpede de mai?...


                        O şoaptă prinde să-nfioare
                        Umila ta singurătate.
                        Prelung şi rar, în depărtare
                        Un clopot miezul nopţii bate.


                        Coboară vremea ca o apă
                        Nestăvilită-n lunga-i cale,
                        Şi fiecare ceas îngroapă
                        Comoara tinereţii tale.


                        Ca nişte ritmice ciocane
                        Răsună paşii pe asfalt:
                        Sunt ghete mari "americane"
                        Şi ghete mici cu tocul nalt...


                        Acum odaia-ţi pare mică.
                        Te uiţi cu silă împrejur...
                        Un fum subţire se ridică
                        Din lampa ta cu abajur...

                        Şi iată, ca-n atâtea rânduri,
                        Ai devenit sentimental,
                        Privind cu ochii duşi pe gânduri
                        Pantoful delicat de bal.


                        În căptuşala-i de mătasă
                        Te-ndeamnă visul tău curat
                        Să pui o formă graţioasă
                        De picioruş aristocrat...


                        O vezi la bal... aşa, înaltă
                        Şi elegantă ca o floare...
                        În ploaie de confetti saltă
                        Perechile dănţuitoare...


                        Şi visul tău acum te-arată
                        Frumos ca un locotenent,
                        Când vii în faţa ei deodată
                        Şi-i faci uşor un compliment:


                        - Dansaţi cu mine, domnişoară?
                        - Mersi! răspunde ea încet...
                        Şi-n luxul care vă-nconjoară,
                        O strângi la pieptul tău, discret.


                        Te prinde redingota bine.
                        Sunt mândre ghetele de lac:
                        Zâmbeşti, încrezător în tine...
                        Apoi, când muzicile tac,


                        La braţ vă strecuraţi afară,
                        Prin parcul liniştit să stai
                        Cu ea, pe-o bancă solitară,
                        În noaptea tainică de mai...


                        Şi-ţi tremură deodată mâna
                        Când te gândeşti c-ai săruta,
                        În raza lunii, pe stăpâna
                        Pantofului din mâna ta.


                        O, mâna ta rudimentară,
                        Cu piele aspră, de toval!...
                        Acum în pieptul tău coboară
                        Revolta caldă, ca un val.


                        Alungi vedeniile triste
                        Din lumea celor fericiţi,
                        Şi mii de gânduri anarhiste
                        S-aprind în ochii tăi trudiţi.


                        O, cum ai răscula norodul,
                        "Sărmana plebe care-asudă", -
                        Ai da nebun cu calapodul
                        În rânduiala asta crudă!


                        Va trebui să vie-odată
                        Acel feeric viitor...
                        Şi-n mintea ta înfierbântată,
                        Te vezi deodată orator:


                        Înflăcărat rosteşti tirade,
                        Porneşti mulţimea după tine.
                        Se-nalţă mii de baricade
                        Şi cad palatele-n ruine.


                        Tu vezi în noapte mii de torţii,
                        "Femei cu părul despletit",
                        Prin aer trece duhul morţii
                        Şi-al răzbunării vânt cumplit!...


                        Dar până-atunci, la judecată,
                        Pe trepiedul tău barbar,
                        Cu fruntea-n mână rezemată
                        Ai adormit... Sărman cizmar!

"Fericirea n-o poti gusta decat cand te-a purificat nenorocirea."
                         Liviu Rebreanu

Răscoala, Liviu Rebreanu

...............................................
       XVI

         Şi bătrânului îi plăcea familia Predeleanu. Oameni de treabă, zicea despre ei totdeauna, gândindu-se în primul rând la tatăl lui Victor, cu care se cunoscuse. Spre exasperarea domnişoarei Postelnicu, pentru care tot interesul lumii se concentra în jurul serbării "Obolul", peste câteva zile, s-a vorbit toată vremea numai despre agricultură, fireşte ca să fie pe placul lui Miron. Impresionat totuşi de "considerentele" lui Dumescu, oricat nu era convins de seriozitatea lor, Iuga cauta pretutindeni un sprijin impotriva lor si se mohora ca nu-l gasea. Si Predeleanu spuse ca exista oarece efervescenta intre tarani, nu in proportiile cum se colporteaza la Bucuresti, negresit, dar exista. La el, la Delga, dupa informatiile de incredere ale administratorului, taranii reclama noi invoieli, fireste mai favorabile lor. Proprietari si arendasi de prin Moldova cu care a vorbit, oameni ponderati, cunoscatori ai taranimii, i-au zugravit situatia de acolo mult mai ingrijoratoare. Asta ar denota ca fenomenul e general, ca aceleasi cauze au produs aceleasi efecte pe tot cuprinsul tarii. Explicatiile nu lipsesc, se etaleaza chiar cu un lux de motivare unde nu te astepti, fara a fi concludente. Ce e valabil pentru o regiune nu ar urma sa fie necesar valabil pentru celelalte regiuni, si totusi este.
     - Fiindca nu vrem sa recunoastem realitatea, Victore, interveni deodata Grigore cu pasiune, dupa ce se stapanise indelung, pentru a nu se contrazice cu tatal sau. Taranul lucreaza pretutindeni in paguba, gratie sistemului de invoieli ce i s-a impus. Dupa fiecare an datoria a sporit, pana ce azi a ajuns insuportabila..... La noi, majoritatea oamenilor sunt atat de indatorati ca, muncind tot anul viitor, nu numai ca n-ar lua absolut nimic pe munca lor, dar nici nu si-ar putea plati trecutul intreg si ar mai ramanea impovarati si pentru viitor. Fata de asemenea perspective, de ce sa ne miram ca taranii se agita? E normal si natural!
    Miron Iuga surase putin ironic de explicatiile fiului sau, apoi, ca si cand nici n-ar fi meritat sa le ia in seama, zise catre Predeleanu:
    - Taranii nu stau pe roze tocmai pentru ca si proprietarii stau  prost si pentru ca toata agricultura romaneasca merge anapoda! Au fost ani grei, cand mosiile n-au produs nimic sau aproape, si taranii totusi nu s-au agitat, ci si-au vazut de necazuri, au rabdat si au suferit ca si noi! Acuma, slava Domnului, am avut un an oarecum normal. Cine a fost cumpanit a agonisit si are cat ii trebuie, cine a lenevit si-a fost betiv n-are. Asa e ordinea lucrurilor de cand lumea si pamantul. Pot sa admit eu la Amara o nemultumire serioase unde taranii umbla forfota sa cumpere mosia Nadinei, sa faca concurenta altora?.... Buba e alta, dragii mei, orice mi-ati spune. Buba e slabiciunea guvernului, care tolereaza demagogia tuturor neispravitilor erijati in aparatorii taranimii. Ia sa-i apuce nitel de guler guvernul pe toti domnisorii cuprinsi de dragoste subita si suspecta pentru bietii tarani si sa umple temnitele cu dansii, sa vezi cum va dispare imediat toata agitatia taranilor.
     - Evident ca opozitia profita de neputinta guvernului, pe care-l preocupa micile si eternele disensiuni personale, aproba Victor. Nu mai putin vinovata e insa opozitia cand recurge la astfel de agitatii neleale!
     - Nu neleale, domnule! striga Miron, aprinzandu-se. Zi criminale! Ce e mai criminal decat sa atati poftele unei multimi lacome? Si ei asta fac! Promit averea noastra taranilor, ca sa starneasca dusmanie intre noi si tarani. Ce le pasa lor daca astfel se da foc tarii? Pentru ei nu exista interesul tarii, ci numai interesul partidului lor. Sunt stapanii oraselor, care ne exploateaza cum vor. Nu le ajunge. Pe noi nu ne-au putut jubjuga nici prin bancile si creditele lor, nici prin industria lor. Numai noi le mai rezistam. Si, pentru ca n-au izbutit sa ne doboare altfel, iata-i aparatorii taranilor impotriva noastra, ei care n-au trecut bariera oraselor de frica sa nu-si manjeasca ghetele. Vor sa imparta pamanturile noastre taranilor, dar nu se gandesc sa imparta cu nimeni beneficiile fabricilor si bancilor lor. In fond vor sa decapiteze pe tarani, omorandu-ne pe noi, caci turma taraneasca fara pastori va fi pe urma complet la cheremul lor.... Te revolta si te indigneaza, mai ales cand vezi ca noi, cei condamnati la moarte, stam si ne tinem de cancanurile sefiei, de intrigile remanierii si de toate fleacurile!.....
      Pentru a tempera putin atmosfera ce o crease izbucnirea batranului, Grigore facu zambind:
    - Nici nu mi-as fi inchipuit, tata, ca te poate pasiona atat de mult politica!
    - Crima nu e politica, Grigorita! raspunse Miron potolit, dandu-si si el seama ca a exagerat o discutie de masa. Crima e crima. Ce fac ei nu e politica, e crima.
    - Sunt lipsiti de orice scrupule, adevarat, observa si Predeleanu tocmai ca sa netezeasca asperitatile. O revolutie in tara romaneasca, numai ei ar fi capabili sa faca, daca ar fi in interesul partidului lor....
    Cu concursul doamnei Predeleanu veni randul unor subiecte mai blajine si, spre fericirea domnisoarei Olga, ajunsera si la marele eveniment al serbarii "Obolului". Dupa un rastimp batranul si aci gasi prilej de obiectie:
    - Nu zic de "Obolul", care poate intr-adevar serveste scopuri bune. Dar, in general, se abuzeaza de lux si de veselie in Bucuresti. Iti face impresia unei destrabalari uriase. Cum se potriveste asta cu temerile de agitatii de la tara, nu stiu. Putin decenta n-ar strica. Fireste, tot guvernul ar trebui sa puie frau. Lumea poate fi inconstienta, guvernul nu. Taranii care ar vedea cheful monstru permanent de aicea ce-ar zice? Ei n-au de mamaliga si boierii nu-si incap in piele de petreceri!
    Isi lua seama, rase prietenos si sterse efectul de dojana. Pana la urma fu asa dragut, ca Olga, care se speriase intai de gravitatea lui rece, indrazni sa-l pofteasca la serbare, s-o vaza cum danseaza. Miron zise surazator:
    - Imi pare rau, frumoasa domnisoara, ca n-am sa te pot admira. Pe mine ma asteapta la tara alt spectacol, mai putin vesel, care nu sufera amanari. Dar las pe Grigorita sa te aplaude si din partea mea!

    Grigore, n-a lipsit, fireste, de la marea serbare, cum n-a lipsit nimeni din cei ce alcatuiau inalta societate. Era sala cea mai eleganta ce a pomenit vreodata Teatrul National. Pana si la galerie, la locurile numerotate, stateau posesori de nume respectabile. Unele doamne din comitetul societatii, alergand de ici-colo, aferate, sopteau fericite prietenilor, in treacat:
    - Seara asta va fi inscrisa cu litere de aur in analele Romaniei!
    Inainte de a se ridica cortina, Grigore, intorcand capul intamplator, vazu in fotoliul din spatele sau pe Titu Herdelea.
    - Ei, bata-te! Ce cauti aici intre ciocoi? ii zise cu bucurie. Ne vedem in antract!
    Titu era oficial, pentru cronica teatrala. Se gatise cu hainele cele negre si totusi se cam rusina la inceput cu ele intre atatea fracuri. Isi recapata increderea vazand si pe ceilalti colegi de cronica dramatica la fel, ba unii in sacouri de purtare, ca o demonstratie ca ei sunt aici la datorie, nu la petrecere.
     Senzatia serii a fost Nadina in "Dansul apasilor", ultima noutate pariziana. Partenerul ei era Raul Brumaru. Au dansat cu atata brio, ca au fost obligati sa biseze dupa insistentele tumultoase ale selectei audiente. Tanarul Herdelea nu s-a entuziasmat peste masura. Era frumoasa "doamna Nadina", cum ii zicea el acuma, si juca gratios, dar i-ar fi stat parca mai bine un dans mai putin prapastios si mai demn de ea. A observat de curiozitate pe Grigore in timpul cat Nadina se invartise pe scena cu Raul. Grigore  privea, ca orice spectator strain, fara sa clipeasca.... Lui Titu i-a placut mai mult o domnisoara dragalasa intr-un fel de suita de dansuri romanesti. Nu stia cine o fi, caci nu se indurase sa cumpere program, vanzatoarele fiind cucoane mari, care pretindeau cine stie ce sume in folosul societatii lor.
    In antract se intalni cu Grigore Iuga si se retrasera intr-un colt al vestibului sa fumeze o tigara. Titu era incantat si cauta sa-l convinga pe Grigore, parca l-ar fi banuit de alta parere, ca iata, lumea buna a aranjat un spectacol foarte dragut si in romaneste, ceea ce dovedeste cata dreptate au avut studentii cand au protestat sa nu se mai zbenguiasca in limbi straine. Si ca sa-si sublinieze mai mult ideea, vru sa releveze in special pe domnisoara care a jucat romaneste si careia regreta ca nu-i stia numele s-o laude in "Drapelul" in darea lui de seama.
    - Se poate sa nu recunosti pe domnisoara Olga Postelnicu, onorate domn? zise Grigore cu un repros glumet. Pe cumnata lui Predeleanu?
    Victor Predeleanu se apropia de ei in clipa aceea. Grigore il denunta:
    - Uite-l! N-a recunoscut pe Olga..... Nu stia cine e domnisoara care i-a placut mai mult din tot spectacolul si pe care vrea s-o laude la gazeta.
    - Olguta are sa fie fericita, domnule Herdelea!.... Nu face nimic ca n-ai recunoscut-o. Asta inseamna doar ca trebuie sa mai poftesti pe la noi, ca sa nu uiti! facu Victor strangandu-le mana.
    Disecara pe interpreti amanuntit, sarind inca cu totii pe Nadina si pe Burmaru. Pe cand criticau si laudau de zor, navali la dansii Gogu Ionescu, asudat de entuziasm, stralucitor si ragusit, intreband frenetic, cum intreba pe toata lumea:
    - Ei, ce ziceti de Nadina cu Raul?.... Au fost formidabili!..... Au un talent fenomenal!..... Dar succesul? S-a cutremurat sala si policandrul incepuse sa balanseze in tavan de clopotul aplauzelor.....
    Observand incurcatura de pe fetele celor trei, isi dadu brusc seama c-a facut o gafa. Vru s-o dreaga cu orice pret. Si, dupa o mica pauza, continua cu acelasi glas vijelios:
   - Dar de sezonul asta extraordinar ce ziceti?.... Coplesitor, nu? N-am pomenit de cand sunt atatea dansuri si petreceri ca in iarna asta..... Si eu, care trebuie sa merg pretutindeni, fiindca Nadina......
    Se intrerupse. Iar a pomenit de Nadina. Alta gafa. Are ghinion, isi pierdu insufletirea. Adauga stergandu-si fruntea, cu un suspin:
    - Pe mine ma oboseste, ce sa spun..... Parc-a innebunit toata lumea!



                          5.
        Ion Pravila nu se putea amesteca fatis intre oamenii care umblau pentru Babaroaga. Ii era frica ca boierul Miron va prinde de veste si nu numai ca-l scoate din primarie, dar cine stie ce rau ii mai face, de sa nu mai aiba trai in sat. Suflet bun boierul, nici vorba, daca nu-i iesi din porunci. Pravila a tras destule foloase fiind supus si credincios. Totusi, nu-l rabda inima sa stea molcom. I-ar prinde si lui bine o halca de pamant. Prilejul de acum nu se întâlneşte de multe ori. Când află că boierul Miron s-a dus la Bucureşti, desigur pentru moşia cucoanei, a chemat pe Luca Talabă şi s-au înţeles să plece şi oamenii să mai stăruiască la cucoană, iar dacă n-or face nicio ispravă cu dânsa, să se plângă celor mai mari, că doar şi prin alte părţi au fost înlesniţi ţăranii să cumpere moşii şi să le împartă între ei, ba chiar odată, pe când era Luca primar, a venit şi un ordin de la minister ca oamenii să fie popovăţuiţi a se întovărăşi pentru cumpărări de moşii, făgăduindu-li-se tot sprijinul autorităţilor. Bine ar fi să poată merge cât mai mulţi, ca să vază boierii că întreg nodorul cere pământ, deşi cheltuiala e mare şi oamenii greu o să-şi rupă din sărăcie. Primarul, cu toată zgârcenia-i cunoscută, se oferi să plătească el cheltuiala unuia mai sărac şi anume lui Petrică al Smarandei, care le va fi de mult ajutor în Bucureşti, unde a stat trei ani în armată.
      Îndată ce se întoarse Miron Iuga la Amara, oamenii porniră la Burdea şi se suiră în tren. Erau şapte. Sosiră în Bucureşti dimineaţa şi nimeriră tocmai bine spre amiazi în strada Argintari. O domnişoară cu şorţ alb îi întâmpină în capul scării şi le spuse că cucoana de-abia acuma se scoală, c-a avut petrecere mare azi-noapte, şi să aştepte afară, adică pe stradă, până-i va chema. Aşteptară pe trotuar, liniştiţi. Ce altă treabă au şi de ce-au venit?.... Într-un târziu altă domnişoară îi strigă înăuntru, supraveghindu-i să se şteargă bine pe picioare. Cucoana era veselă, le-a vorbit frumos, i-a lăsat pe ei să vorbească, dar, până la urmă, i-a făcut să înţeleagă că ea va vinde cui dă mai mult şi numără toţi banii. Petre, mai îndrăzneţ, îi spuse:
     - De, cuconiţă, noi am cheltuit şi-am venit atâta cale, c-am socotit că dumneavoastră, inimă bună, o să vă fie milă de noi şi-o să ne vindeţi mai lesne, că.....
     Nadina întoarse ochii spre el cu mirare. Recunoscu pe vizitiul de odinioară. Îl privi lung, să-l domine. Petre îi înfruntă privirea, simplu, ca şi când ar fi zis că el nu se sperie de-o muiere, fie şi boierească. Apoi Nadina răspunse puţin dispreţuitor:
    - Crezi că pentru ochii voştri am să risipesc averea? Nu, băiete, şi nu, oameni buni! Eu vând moşia, ca să iau bani în schimb, nu ca să fac pomană altora. Pomană poate să facă statul, dacă vrea....
    În colţul străzii, ţăranii se opriră şi se sfătuiră până ce îi pătrunse frigul la os. Porniră prin viforniţa ce se înverşuna spre Gura Moşilor, unde Petre avea un cunoscut bun, de la Costeşti, care ţinea un han şi care-i va găzdui mai ieftin. Îmbucară din merindele de acasă şi iar se sfătuiră până târziu noaptea, în odaia de lângă bucătărie ce le-o dăduse hangiul. Şi a doua zi, cum se lumină, se cărăbăniră la Ministerul Domeniilor. trebuiră să aştepte în curte. "Numai după unsprezece e voie să intre publicul", le-a strigat, printre gratiile uşii, un glas cu barba neagră. Mai veniră şi alti oameni, de prin alte părţi, tot cu necazuri, înfriguraţi şi înfricoşaţi ca şi dânşii. Când s-a deschis poarta, s-au îmbulzit înauntru. Portarul, scund, urâcios şi cu barba până-n brâu, i-a oprit:
    - Încet, hăi, c-aici nu e teatru!..... Ce poftiţi şi pe cine căutaţi?
    Începură respectuos să-i povestească durerea lor. Satisfăcut, portarul se înmuie şi nu-i ascultă până la capăt:
    - Domnul ministru încă n-a venit.... Poate să vie mai târziu..... Mai staţi pe aici să vă încălziţi niţel.....
    Stătură. Peste vreun ceas portarul îi vesti că domnul ministru nu mai vine azi. Mâine. Se întoarseră la han şi se mai sfătuiră.
    Ziua următoare avură noroc. Portarul îi trimise sus: a venit domnul ministru. Rătăciră pe coridoare, ajunseră într-o cancelarie cu lume multă şi căldură mare. Un domn tânăr, pudrat şi zâmbitor, îi primi foarte prietenos:
    - Ei, fraţilor, ce-i cu voi? Ce vă aduce pe aici tocmai de unde?..... Din Argeş..... Da....
   Lupu Chiriţoiu începu povestea de departe, cu înflorituri. Domnul nu-şi pierdu deloc răbdarea, dar când bănui despre ce e vorba, îl întrerupse:
    - A, moşie de vânzare...... Am înţeles. Staţi niţel.
    Apăsă pe un buton, scrise două rânduri pe un bilet şi-l dădu unui aprod ce intrase, continuând:
    - Uite, fraţilor! Domnul ministru are de lucru mult şi nu poate sta de vorbă cu voi.... Dar vă trimit la un domn care are putere de la domnul ministru să rezolve chestiile astea, aşa că dumnealui o să vă facă dreptate. Aşa, fraţilor!.... Aprod, să-i duci la domnul director general.....
    Se ţinură gaia după aprod pe diferite coridoare, până se pomeniră în faţa unui domn bătrân, chel şi ursuz, care-i lăsă să-şi spuie toată povestea din fir în păr. Pe urmă îi întrebă dojenitor:
    - Vreţi să cumpăraţi moşia cucoanei, ori vreţi s-o luaţi cu japca?
    - Ba noi.... Încercă să protesteze Luca Talabă.
    - Să taci acuma! se răsti directorul. Ai vorbit destul. V-am ascultat.... Ministerul n-are dreptul şi calitatea să intervie în tranzacţiile dintre vânzătorul unei proprietăţi agricole şi amatorii de a cumpăra, afară de anume cazuri prevăzute de lege, iar aici nu e cazul. V-aţi învăţat să umblaţi cu jalbe nedrepte în loc să vă învoiţi cu boierii vosştri şi să fiţi oameni de omenie. Ba acuma v-a mai intrat în cap să cereţi pământurile boierilor pe preţuri de batjocură, ori chiar de pomană. Aţi ajuns să nu vă mai cunoaşteţi lungul nasului..... Potoliţi-vă, măi oameni, ascultaţi de boieri şi munciţi! Fiţi harnici şi nu vă luaţi după îndemnurile rele! Voi sunteţi talpa ţării, voi....
   Luca Talabă, care din toate vorbele ce le auzea înţelegea numai că se duce Babaroaga şi că toate alergăturile si cheltuielile lor au fost zadarnice, nu se mai stăpâni şi izbucni deodată dârz:
   - Apoi, domnule, de ce să ne ia alţii pământurile.....
   Nu avu răgaz să isprăvească. Directorul general sări în picioare, cu faţa şi chelia parcă i-ar fi turnat o călimară cu cerneală roşie în creştetul capului, răcnind:
   - Taci din gură, obraznicule! Să taci, că imediat te trimit la poliţie să-ţi înmoaie oasele, nemernicule!.... Eu îmi sfarm pieptul şi îmi pierd vremea să-i învăţ şi să-i luminez, iar el necuviincios!..... (Se reculese şi continuă mai calm.) Aţi apucat pe căi rele, nenorociţilor! Nu vă mai mulţumiţi cu ce v-a dat Dumnezeu şi vă lăcomiţi la averea altora! Veniţi-vă-n fire! Duceţi-vă acasă şi vedeţi de munca voastră cinstită, care-i bogaţia ţării noastre iubite! Şi dacă aveţi poftă să cumpăraţi cu adevărat proprietatea cucoanei, rugaţi-o  pe dumneaei şi pe ceilalţi boieri! Vorba dulce mult aduce, aţi înţeles?
     Ţăranii se uitau la gura lui cu dinţii de aur. Ieşiră urmăriţi de glasul hârâitor al directorului. Rătăciră pe coridoare până se pomeniră iar la uşa cabinetului ministerial. Luca spusese, când a scăpat din biroul chelului, să nu se mulţumească şi să mai încerce a pătrunde până la ministru. Nici n-apucară bine să-şi găsească lor şi iată că un aprod, spăimântat de respect, se năpusti la dânşii:
    - La o parte! Daţi-vă la o parte, că pleacă dom` ministru! Uşa cabinetului ministerial se deschise. Un boier îmblănit şi înşoşonat, cu o căciulă de lutru peste urechi, cu faţa galbenă, greoi şi plictisit, apăru însoţit de domnul tânăr de adineaori. Văzând pe ţărani, ministrul, ca să arate lumii de pe coridor că nu e mândru şi se interesează de soarta plugarilor, care este în seama departamentului său, se opri o clipă şi întrebă obosit:
    - Ce-i cu voi, băieţi? Ce vânt vă aduce pe aici?
    Domnul tanar ii sopti doua cuvinte. Ministrul continua, trecand inainte multumit:
    - A, da.... Da! Vasazica ati fost?.... Bine. Atunci dumnealui v-a spus ce trebuia. Sa-l ascultati, ca va cunoaste toate pasurile si stie sa vi le lecuiasca.....
    Cobori incetinel pe treptele de marmora. Taranii ramasera cu caciulile in mana. Lumea se risipi, parc-ar fi apus soarele.
    - Apoi hai sa plecam ca pe aici am ispravit! facu Petre.
    - Hai, hai! tangui Luca Talaba, infundandu-si caciula pe cap.
    Mersera de-a dreptul la gara. Spreau sa nimereasca un tren ori, de nu, sa petreaca noaptea pe acolo, ca-si sleisera banii si nu mai aveau decat pentru bilete. Avura noroc. Cand porni trenul, isi facura cruce toti deodata.
     In vagon era cald. Calatori multisori si mai ales tarani, care de prin Ialomita, care de prin Muscel, care din Teleorman ori mai de departe. La caldura limbile se dezmortira. Cei sapte de la Amara, insa, stransi intr-un colt, mocneau si numai arar isi arucnau cate-o vorba. Doar Lupu Chiritoiu se plangea ca au cheltuit atatia bani degeaba. Luca recunoscu si inghiti in sec. Incetul cu incetul, dezmeticindu-se parca, incepura sa-si despice pataniile si sa le cantareasca, fiecare socotind ca are cate o lamurire de adaugat sau cel putin o oftare ca, daca n-ar fi fost cum a fost, poate ca toate ar fi iesit altfel. In tanguirile lor se amestecara apoi si alti oameni, unii numai din curiozitate, altii pentru ca au mai auzit asemenea lucruri ori au patimit si ei.
     - Eu le-am spus dumnealor de la inceputul inceputului ca boierii nu poftesc a vinde mosiile la oameni si n-au vrut deloc sa ma asculte, pana ce m-am luat si eu dupa capul lor! zise intr-un rand batranul Lupu, vrand sa arate tuturor din vagon ca nu degeaba are plete carunte.
     - D-apoi eu v-am auzit cum va plangeti, oameni buni, si tare m-am mirat ca n-ati stiut treaba asta, ca doar toata lumea o stie! facu atunci un barbat frumos si chipes, imbracat curat si cu niste ochi albastri plini de blandete cuceritoare. Si pe la noi s-au tot straduit oamenii sa cumpere pamanturi de la boieri si n-a fost chip niciodata, ca totdeauna au sarit alti boieri, ca nu cumva mosiile sa ajunga pe mana oamenilor, sa nu mai aiba dansii cu cine sa le munceasca. Uite, acuma poate sa fie un an, asa am umblat si noi, si-am alergat, si ne-am zbatut, si tot ca dumneavoastra am iesit.
     - Da matale de prin ce parte esti? intreba Luca Talaba.
     - De pe langa Focsani, daca cumva ati auzit dumneavoastra, raspunse omul. Departe. Tocmai in partea cealalta.....
     - Am auzit! se lauda Marin Stan. Eu am si fost prin partile celea cand eram in armata, cu manevrele.... Da oare si pe acolo tot asa greu o duc oamenii?
     - Greu! ofta strainul, clatinand din cap. Parca si mai greu ca pe aici, de-ti vine sa-ti lumea in cap. Crezi ca eu de bine bat drumurile cu traista de icoane in spinare? Aoleu! N-a umblat cu treburi d-astea neam de neamul meu. Dar daca muncim toti, cu nevasta si copii, din primavara pana-n iarna, si nu ne iese nici sa ne tinem zilele, iaca, fac si asta pana ne-o ajuta Dumnezeu sa capatam si noi pamant! Ca pe la noi oameni trag nadejdea ca, in curand, voda are sa inceapa sa imparta mosiile,  cum se si aude mereu de multi ani....
     - De auzit se aude mereu, ce-i drept, observa dintr-un colt unul maruntel, cu fata rosie, asudata.
     - Asa vorbesc oamenii si pe la noi, zise Lupu Chiritoiu, uitandu-se la cel din colt,  dar eu nu cred sa-l lase boierii pe voda, ca nici boierii nu-s prosti, s-apoi in mana lor e toata puterea!
     - Ca tocmai asta am vrut sa va spun si eu! adauga omul cu icoanele. Nici voda nu poate face de capul lui, daca nu-l ajuta nimeni si daca boierii se impotrivesc. Se aude ca pe la noi la muscali a inceput imparatul lor sa imparta pamanturile boieresti.  Dar muscalii s-au sculat mai an, cu mic cu mare, si-au pus mana pe topoare  si-au facut o valvataie de a mers vestea in toata lumea.  Au pierit ei multi, nici vorba, ca nici boierii lor nu s-au dat batuti si-au scos calarimea si tunurile sa-i potoleasca. Iar tarul lor, cand a vazut atata sange si omor, i s-a facut mila de toti si le-a dat porunca mare: "Stai, mai boieri si mai oameni, sa fac eu dreptate si sa pun pace-ntre voi". Si toti l-au ascultat, si s-au mulcomit, si s-au intors la casele lor. Si atunci tarul a inceput sa taie din mosiile boierilor si sa le dea la oameni ca sa aiba si ei.....
     Se facuse o tacere grea in vagonul in care luminile galbene, apinse singure, se leganau mereu si aruncau umbre ciudate, cand incoace, cand incolo. Pe urma, cativa tarani oftara. Petre Petre, care nu deschisese gura toata vremea, mormai cu o flacara-n ochi:
     - Apoi, pana n-om pune mana pe topoare, nici noi n-om.....
     Se opri brusc, parca vorbele i-ar fi scapat din suflet fara voia lui. Oamenii il auzisera, dar nimeni nu intoarse capul spre el. Numai Lupu Chiritoiu balbai cu glas moale:
     - Ia taci, mai Petrica, ia mai taci!
     Se facu iar tacere. Rotile de otel bocaneau surd ca ecoul unui dangat de clopot indepartat. In intunericul ferestrelor se rasuceau mereu fasii de fum cu mii de scantei sclipitoare. In aerul asudat din vagon, printre luminile tavanului si umbrele miscatoare, ramasese ca un ecou speriat glasul batranului:
    - Ia taci, mai Petrica, ia mai taci!




               CAPITOLUL VI.  VESTITORII

              1.
      Platamonu ramase inmarmurit cand vazu pe Chirila Paun, logofatul si omul lui de credinta, atat de amarat.
      - Da ce-i, Chirila, ce pacoste a dat peste tine?
     Chirila Paun il sageta cu o privire urata, raspunzand:
     - Apoi lasa, cucoane, ca dumneata stii mai bine, ca e feciorul dumitale si......
     - Ce ti-a facut feciorul meu, Chirila, vai de mine? facu arendasul cu o banuiala.
     - Ce-a facut sa-i plateasca Dumnezeu daca nu se poate sa-i plateasca oamenii! zise taranul abatut. Rau m-a batjocorit si mare rusine mi-a facut, si n-as fi crezut una ca asta pentru nimica-n lume, ca doar v-am slujit cu credinta!
     Arendasul se zapaci. I-a fost mereu frica, de cand a venit Chirila cu fiica-sa la curte, sa nu se lege Aristide si de ea. I-a si spus si iata, totusi s-a intamplat. Nici nu stia cum sa-l impace. Ii veni in gand sa incerce a lua lucrurile mai putin dramatic si, batandu-l pe umar, zise prietenos:
     - Lasa, mai Chirila, si fii om cu socoteala, ca astea-s ale tineretii, s-au mai intamplat si n-a pierit lumea. Vom chibzui noi si vom vedea ce......
    - Ba nu, cucoane! se feri logofatul, mai jignit. Ca dumneavoastra nu va pasa si puteti vorbi fara durere, dar noi cu fata ce ne facem? S-o maritam cu burta la gura ori cu plodul in brate, de rasul oamenilor?
    - Chirila, Chirila, ia seama! intrerupse Platamonu nehotarat, mai mult ca sa spuie ceva.
    - Acu nu-i nimca, cucoane! urma taranul. Dumnezeu e sus, si vede, si judeca..... Numai sa stii si sa-ti cauti alt om, ca eu de azi inainte nu va mai slujesc. Mi-au spus oamenii ca aici e iadul, dar n-am ascultat. Dumnezeu sa va rasplateasca si de rafuit ne-om rafui alta data!
     Pe Platamonu il spaimanta amaraciunea si indrazneala cu care l-a infruntat Chirila cel atat de supus pana azi.
    Alerga la fiul sau care, dupa ce statuse o luna in Bucuresti, fara sa se fi prezentat la vreun examen, se gasea iarasi acasa.
    - Ce-mi facusi, dragul tatii! striga parca mai impresionat in fata baiatului vinovat decat fusese in fata taranului. Nu te astamparasi nici cu fata lui Chirila si acum.....
    - Ia fugi, taticule, cu tragedia! zise Aristide cu superioritate. Gherghina e fata nostima. Doar nu era sa umblu dupa slutele satelor!
    - Bine, dar.... vru sa obiecteze Platamonu cu aceeasi teama in glas, totusi mai linistit in suflet de siguranta tanarului.
    - Stiu, stiu! il opri baiatul. Mi-a spus Gherghina mai demult si mi-a plans. Am invatat-o destul ce sa faca, i-am oferit si bani, ca nu era o suma mare, si n-a vrut.... Cine-i de vina ca acuma va afka toata lumea si va ramane de rusine? Daca ma asculta, nici mama ei n-ar fi stiut nimica si toate erau bune.... Fireste, cu toate astea, nu zic, va trebui sa vezi dumneata mai tarziu, sa cheltuiesti eventual ceva sa-i impaci si pe Chirila, si pe fata. Gasesti dumneata forma, ca esti destept si stii sa-i iei pe tarani!
    - Desigur! facu arendasul, venindu-si in fire. Nu trebuie sa exageram lucrurile. Daca n-ajungea aici, ar fi fost mai bine.... In sfarsit!

    Chirila Paun fierbea de durere. Cand i-a povestit nevasta-sa patania fetei, le-a batut pe amandoua. Pe urma i-a parut rau. Se gasea mai vinovat pe el insusi ca, din lacomia prea mare de castig, a intrat in slujba grecului, desi le cunostea naravurile.
    Simtea totusi nevoia sa se racoresca intr-un fel, mai ales cupa ce s-a intors in Amara. Maine-poimaine va afla tot satul. Cum sa iasa intre oameni cu rusinea asta in obraz? Se duse la preotul Nicodim, ii povesti, se planse si-i ceru povata. Preotul era si el necajit. Dupa ce ii slabise vederea, acuma incepea sa-l cam lase si urechile. Cand intelese despre ce e vorba, se mira, se inchina si striga pe fiica-sa:
     - I-auzi, Niculino, ce-a patit bietul Chirila cu feciorul grecului! Niculina se revolta, blestema pe greci, chema pe sotul ei:
    - N-ai auzit, Filipe, ce pozna i-a facut lui Chirila baiatul grecului, studentul?.....
    Filip asculta linistit, clatina din cap in semn de indignare si intreba greoi, tacticos:
     - Ei, s-acuma ce-ai de gand sa faci, Chirile?
    - Apoi, tocmai d-asta venii la sfintia-sa, sa ma invete, ca eu nici nu mai stiu pe ce lume sunt, zise taranul cu ochii in pamant.
    - De! facu Filip si, dupa o tacere lunga, repeta tot asa de grav: De!
    Chirila Paun pleca fara invatatura, dar totusi usurat ca si cand, impartindu-si cu altii durerea si auzind cuvintele de ocara impotriva grecului, i s-ar mai fi indulcit sufletul. Pe seara merse la invatatorul Dragos. Acolo se cunostea patania Gherghinei, cum, de altfel, se cunostea acuma in tot cuprinsul satului, ajungand pana si la urechea batranului Miron Iuga care, foarte urat impresionat, a spus de fata cu Isbasescu si logofatul Bumbu:
    - Iaca, de porcarii d-astea se tin dumnealor, si pe urma ne miram ca taranii murmura si se framanta!
    In familia Dragos fuse, tocmai in vederea venirii probabile a lui Chirila, o discutie aprinsa. Stirea a auzit-o Nicolae, fratele invatatorului, de la Petre a Smarandei cu care s-a intalnit intamplator pe ulita. Flacaul s-a facut Dunare de manie. Demult spunea ca ori ia pe Gherghina, ori nu se mai insoara niciodata, fiindca alta faca ca ea n-are sa mai gaseasca.
    - Vezi ce cuminte ai fost ca nu te-ai pripit? ii zise acuma cumnata-sa Florica.
    - Ba daca te-ai fi grabit  si ai fi luat-o de cand ai indragit-o, biata fata n-ar fi ajuns de batjocura cataonului! facu invatatorul compatimitor.
    Niculae bufni, sudui si in cele din urma ruga pe frate-sau sa ajute cumva pe Chirila, ca nu se poate sa ramaie asa asemenea faradelege. Florica sari indignata:
     - Ionel, sa ma asculti pe mine si sa nu te bagi, ca de cate ori m-ai ascultat pe mine ne-a mers si cand nu m-ai ascultat, numai necazuri am avut. Oamenii sa-si caute de nevoile lor fiecare, ca doar nu l-ai sfatuit tu pe Chirila sa slujeasca pe Platamonu, ci s-a dus dansul de bunavoie. Singur s-a incurcat, singur sa se descurce......
     Chirila Paun pica tocmai cand Florica aprindea lampa, abia putin dupa ce se ostoise discutia si se luara cu vorba despre alte treburi. Dupa ce il ascultara toti cu mare atentie, Florica, mereu infricosata pentru barbatul ei, zise aproape sec:
     - Proasta treaba, nea Chirila! Sa fi fost mai cu luare-aminte, ca stiai ce poama e feciorul arendasului!
     - Mai proasta nici nu se poate, vad! recunoscu taranul, uitandu-se trist in ochii ei. Daca ar sti omul dinainte ce-l paste, s-ar feri, dar asa......
     - Te lacomisi sa slujesti la grecotei s-acu plateste Gherghina! mormai Niculae cu imputare.
     - Acu lasa-ma si nu ma mai napastui si tu, mai baiete, ca destul m-a batut Dumnezeu! facu Chirila amarat. Ca eu daca am stiut ca Gherghina e in dragoste cu tine, n-am mai pazit-o prea tare, ca ma bizuiam si pe tine, de!
     - Apoi eu tot nu ma las pana nu l-oi cotonogi pe grecotei, n-ai grija matale! scrasni flacaul iesind brusc din casa, parca n-ar mai fi putut asculta.
     Chirila Paun statu pana ce se asezara la cina. Si pleca mai impacat. Orice cuvant de mangaiere era acum pentru dansul un balsam pe o rana proaspata.
     De aci incolo cu cine se intalnea ii spunea patania Gherghinei. Primarul il indemna sa fie rabdator, ca poate s-or indrepta cumva lucrurile. Luca Talaba, dupa ce il compatimi putin, incepu a-l descoase despre arendas: oare ce pret a oferit el pentru Babaroaga si cat cere cucoana?
     Numai Trifon Guju, cand l-a oprit intr-o zi Chirila si i-a povestit, i-a raspuns ursuz:
     - De, nea Chirila, matale barem ai hambarul doldora, dar eu ca dinainte de Boboteaza ma lupt cu o casa de copii si fara o oca de porumb?
     - Asa-i, Trifoane, adevara! zise Chirila. Fiecare cu dureri.....
     - Cand ti-e burta plina, parca si durerea-i mai blajina! mormai Guju.
     Pana si lui Pantelimon Vaduva, scapat pentru doua zile in concediu de la regiment, gasi prilejul sa-i istoriseasca intamplarea. Pantelimon era soldat si uniforma ii sedea bine si se purta ca o fata, sa nu fie cumva pedepsit si sa nu-i mai dea voie de la companie. Il muncea mereu frica sa nu-l uite Domnica si sa se marite pana ispraveste el armata.
     Petre a Smarandei tot taraganeste si el insuratoarea. Se tinea dupa Marioara Irinii, care slujea la curtea Iuga, o iubea de mult si, totusi, nu indraznea sa se hotarasca din pricina saraciei. Acuma, dupa intamplarea Gherghinei, se sfatui iarasi mai indelung cu maica-sa, care se arata foarte bucuroasa de gandurile feciorului.
    Ea l-a indemnat destul si, daca ar fi ascultat-o, azi ar fi asezat gata. Smaranda incepu a doua zi tocmeala cu mama Marioarei si apoi cu matusa-sa Profira.
     Fiindca se afla in toiul tocmelii cand l-a intalnit pe Chirila Paun si i-a spus lui ce-a patimit  de la arendas, Petre raspunse scrasnind:
     - De, nea Chirila, eu nu l-as fi iertat, macar de m-ar fi si omorat pe urma!
    - Bine zici, Petrica, bine! incuviinta Chirila umil.


                      2.
       Titu Herdelea se pomeni intr-o buna zi cu preotul Belciug din Pripas. Era imbract bine, cu palton nou, antereu nou, barba tunsa frumos, in sfarsit curat si gatit ca un petitor, cum nu-l vazuse niciodata acasa.
     - Mi-am luat "congrua" de sase luni si am venit, ca tot mi-e frica sa nu ma stranga Dumnezeu si sa nu mai apuc sa vad si eu tara noastra! zise Belciug cu surasul lui sfios si cu o mare bucurie in toata infatisarea. Azi-dimineata am sosit si de la hotel am venit drept aici, ca sa nu ma ratacesc pana m-oi obisnui!
     Tatal lui Titu, ca sa-si inalte odrasla, daduse preotului ideea sa-l caute la "Drapelul", unde-l va gasi neaparat si mai repede ca acasa. Titu Herdele prezenta pe Belciug secretarului de redactie si apoi iesira impreuna sa dea o raita prin centru si mai ales sa poata vorbi in tihna. Preotul trebui sa-i povesteasca toate intamplarile mari si mici despre Amaradia si in special despre nunta Ghighitei, despre care i-a scris mama-sa ceva, dar nu atat de amanunti cum ar fi vrut el.
     Apoi Titu deveni calauza lui Belciug in Bucuresti. Il duse intai la statuia lui Mihai Viteazul, unde preotul se inchina cu mare evlavie, luand chiar, dupa indemnul tanarului, o frunza vesteda dintr-o coroana agatata de grilaj cine stie de cand, s-o pastreze ca amintire pretioasa si s-o arate si celor de pe acasa. Vizitara cateva biserici, muzee, intrara in magazinele mari. La Camera si la Senat n-a avut norocul sa asiste decat la sedinte obisnuite si plicticoase, fara vreun discurs important, dar lui i-a placut si asa, cum ii placea tot ce vedea si auzea, parca nici nu s-ar fi putut sa nu-i placa ceva cand a facut atata drum si cheltuiala. Barem la Teatrul National, dupa ce-a fost de doua ori cu Titu, se ducea mai in fiecare seara, atat de drag ii era.
.......................................................

„Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii.”
                                Antoine de Saint-Exupery