Valea Raintree, Violet Winspear

 1-3

CAPITOLUL I

         Imaginația ei crease un tablou al văii Raintree.

   Realitatea era și mai extraordinară și la fel cei doi australieni înalți și bronzați care administrau pământul și viețile angajaților lor. Viața ei, acum - constată ea cu oarecare mâhnire.

   Cursa trecuse prin ținutul cu climă aproape tropicală și pe lângă lungile liziere de trestie de zahăr. Acum aerul mirosea a mare pentru că depășiseră granița și călătoreau de-a lungul coastei, la sud de Brisbane.

   Joanna privea pe geamul autobuzului și spera ca slujba pe care o găsise să fie cel puțin la fel de interesantă ca și numele localității. Valea Raintree (a copacilor de ploaie) sunase romantic, dar s-ar putea să fie din nou dezamăgită la sfârșitul călătoriei. Ea suspină și atrase privirea unei persoane care stătea lângă ea, privire ce cuprinse părul ei blond cenușiu, costumul bleu și mâinile subțiri fără inele.

   Cu toată aparența de rezervă, liniște și răceală, Joanna Dowling era cu nervii întinși la maxim. Venise în țara aceasta îndepărtată ca să fie cu sora ei Viviana și nici nu visase că sora ei geamănă era la fel de impulsivă și iresponsabilă cum fusese la 16 ani când își făcuse valiza și fugise la Londra ca să devină actriță.

   Frumoasă și egoistă, Viviana era numai cu o oră mai mică decât Joanna, dar era diferită de ea din toate punctele de vedere. Nu-i plăcuse nimic la școală, cu excepția orelor de dans și să locuiască la o fermă cu bunica ei, mai degrabă severă, nu fusese niciodată visul vieții ei. Părăsise școala și muncise din greu să intre într-o trupă și când ansamblul a plecat în Australia, ea rămăsese acolo și își găsise un rol la Sidney. Și apoi, veselă, îi scrisese lui Joanna să vină la ea.

   „Nu este niciun neajuns, Jo”, scrisese ea în felul ei convingător. „Ți-ai făcut datoria față de bunica și acum că ea renunță la fermă și se mută la sora ei, tu ești liberă să-ți trăiești viața. Vino în Australia. Vom fi din nou împreună, așa cum trebuie să fie gemenii, și nu despărțiți de kilometri.”

   Bunica fusese împotrivă când Joanna abordase problema.

   - Ia aminte la cuvintele mele, copilă, spusese ea. Vei ajunge acolo, și, invariabil, Viv te va părăsi ca să plece în altă parte. Este o pasăre călătoare la fel ca și taică-tu. Este doar farmece și egoism. Ține minte ce-ți spun, Jo. Te-a ademenit ca să te duci la ea și apoi te va abandona.

   Ei bine, se întâmplase așa cum prezisese bunica.

   Călătoria Joannei se terminase și gemenele nu se întâlniseră, iar directorul teatrului fusese însărcinat să-i spună că Viviana plecase în Noua Zeelandă ca stea într-un nou spectacol. Era primul ei mare angajament. O șansă pe care nu o putuse rata. Își ceruse o grămadă de scuze, dar era sigură că Joanna se va descurca de minune în Australia.

   Nu avea niciun rost să plângă după Viviana, dar o săptămână sau două Joanna se simțise pierdută. Trăsese la un hotel mic și nu prea scump și era în holul hotelului când văduva Ontbach îi sugerase să încerce să-și găsească o slujbă la una din fermele de oi sau vaci, unde întotdeauna era cerere de fete obișnuite cu muncile de la fermă.

   Joanna a parcurs coloanele de oferte de muncă din diferite ziare și privirea i-a fost atrasă de o ofertă mai deosebită. Era o fermă de creștere a vitelor, unde era nevoie de o femeie tânără și activă pentru ajutor în casă și să țină companie unei persoane tinere. Ferma era situată într-un ținut, Valea Raintree, în partea de nord a districtului Queensland. Părea slujba potrivită pentru ea, așa că a răspuns imediat la numărul de căsuță poștală indicat de anunț.

   Trecuseră mai multe zile când spre bucuria ei a primit un răspuns. Era un scris de mână frumos pe o hârtie de calitate bună și era semnat Charlotte Corraine.

   Mrs. Corraine a fost mulțumită de calificarea lui Miss Dowling și faptul că era englezoaică era mulțumitor. Ea va trebui să ia autobuzul de la Sidney spre Brisbane și va coborî la țărmul golfului, unde va fi întâmpinată de un membru al familiei Corraine care o va însoți restul drumului până la Valea Raintree. Era un hotel mic acolo, numit „Peștele spadă” și acolo Miss Dowling îl va întâlni pe Mr. Vance Corraine.

   Joanna era încântată de scrisoare și de asemenea dornică să se supună instrucțiunilor.

   Hotelul „Peștele spadă” era modern, luminos și plin de culoare.

   Joanna a întrebat la recepție de Vance Corraine și a fost informată că Mr. Corraine se dusese să facă surf și o va întâlni la bar la ora 6. Ea putea să folosească apartamentul lui dacă dorea să facă un duș după lunga călătorie.

   - Oh, mulțumesc.

   Joanna a luat cheia cu un ușor sentiment de nervozitate. Era ceva legat de numele Vance și, în plus, faptul că omului îl plăcea surful invoca o figură subțire, iute și sigură pe sine.

   - Aș putea închiria o cameră, începu ea.

   Funcționarul clătină din cap.

   - Nu avem camere libere, domnișoară. În afară de asta, am înțeles că Mr. Corraine va pleca imediat după ce ia masa de seară aici. Veți pleca cu dânsul, nu-i așa? A venit aici cu avionul său și va pleca înapoi spre casă.

   - Avionul lui? murmură ea simțind mai mult ca niciodată că a intrat într-o familie care nu era o familie de simpli fermieri.

   În apartamentul lui Vance Corraine, Joanna a făcut un duș rece, simțindu-se încă nervoasă la gândul că un uriaș ar putea apărea brusc. S-a schimbat într-o rochie ușoară fără mâneci, cu fusta largă și moale. Apoi și-a luat valiza și a ieșit. A coborât cu liftul în hol și l-a rugat pe funcționar să-i păstreze valiza în timp ce ea făcea o mică plimbare prin Golful Șoimului.

   De cum a trecut de ușile duble ale hotelului, ea arăta complet diferită de fetele bronzate, cu picioare lungi care intrau și ieșeau din hotel.
   Joanna avusese întotdeauna ca trăsătură caracteristică un aer retras. Ochii ei erau cenușii și niciodată nu lăsase un bărbat să fie destul de aproape de ea ca să remarce nuanța de albastru din ochii ei.

   Lumina soarelui era puternică peste golf. Trecu strada și se plimbă de-a lungul plajei urmărind surfiștii și întrebându-se care era Vance Corraine, care își pilota propriul avion și care va zbura împreună cu ea restul drumului până la Vale. Un râs de fată răsună în apropiere: o fată care arăta fără griji, semănând cu Viviana, își flutura mâna spre o figură bronzată care trecea peste vârful înspumat al unui mal. Joanna îl urmări cu privirea. Era ca un zeu din Delfi turnat în bronz, pielea lui strălucind de apă în soare. Picioarele lui erau fixate pe planșă și dinții lui erau fulgerări de alb strălucitor în timp ce un val uriaș încerca să-l răstoarne și nereușind, l-a umplut de spumă.

   - Vance...

   Numele trecu peste apă și fata blondă râse din nou.

   - Nimic nu te va răsturna?

   - O legănare este nimic pe lângă un taur și eu am călărit o mulțime dintre aceștia, râse el. Sunt un Corraine.

   Joanna prinse o notă de aroganță în vocea lui și se întoarse îndreptându-și pașii spre hotel, unde s-a așezat în gol și așteptă, puțin încordată apusul soarelui. Căldura fierbinte făcuse loc răcorii amurgului când Vance Corraine intră în hotel în căutarea ei. Lumina făcu să strălucească părul ei blond în timp ce se ridica, întâlnind pentru prima oară privirea zeflemitoare a ochilor lui, ochi albastru închis, cu pleoape grele, cu o claie de păr castaniu deasupra lor.

   Avea un aer degajat. O haină de seară albă cădea ușor pe umerii largi.

   - Tu trebuie să fii Joanna Dowling, spuse el și ea își aminti vocea lui de pe plajă, adâncă și arogantă.

   Făcea ca numele ei să sune mai degrabă Darling și obrajii ei se colorară ușor în roz.

   - Tu trebuie să fii Mr. Corraine.

   - Bem ceva înainte să luăm masa? întrebă el. Cred că vrei să-mi pui câteva întrebări despre Raintree și la bar nu este așa zgomot ca aici, unde oamenii încep să se întoarcă de la plajă.

   - Da, sunt curioasă să aflu despre Valea Raintree, aprobă ea cu un zâmbet.

   - Ai scris în scrisoarea către mătușa mea că ești obișnuită cu treburile casnice și cele de la fermă. Sper, Mrs. Dowling, că ai spus adevărul.

   - Adevărul? exclamă ea supărată și amuzată în același timp că el s-ar putea îndoi de veridicitatea celor spuse de o fată crescută de o bunică severă de la țară. Pot să frământ pâine și să recoltez napi. Mă  întreb dacă și tu poți să faci atâtea?

   El a ridicat din sprâncene la răspunsul ei și apoi a râs.

   - Mă declar vinovat pentru că niciodată nu am recoltat napi, dar vezi, Mrs. Dowling - don nou făcu se sune Darling - pari prea fragedă și albă pentru a rezista mai mult soarelui puternic de la noi. Noi locuim aproape de tropice, știai asta?

   - Bănuiam, spuse ea sec. Copacii-ploaie cresc unde este foarte cald, nu-i așa?

   - Florile de câmp englezești nu, spuse el cu o licărire în ochi. Puterea clădurii tropicale și clanul Corranie s-ar putea să facă să te ofilești.

   - Clanul Corraine este atât de formidabil?

   - Mai bine ai bea ceva înainte de a-ți răspunde la asta.

   El chemă chelnerul. Joanna și-a netezit rochia pe care și-o cumpărase de la Londra. Picioarele ei erau mici în sandalele de piele moale și l-a simțit pe Corraine că o privea din cap până în picioare.

   - Nu cred că ar trebui să te duc la Raintree, spuse el tărăgănat.

   Ochii ei scăpărară uitându-se la fața lui bronzată.

   - Mătușa ta m-a angajat să ajut în jurul casei, nu la ocolul de vite, la Corraine.

   - Vorbești pentru tine, nu-i așa?

   Se așeză lângă ea și-și puse un cot pe spătarul scaunului în așa fel încât să o privească în față.

   - Mătușii Charly îi plac oamenii cu replică.

   Joanna stătea încordată, dreaptă, fără să se sprijine de spătar. Dacă ar fi făcut-o, umerii ei ar fi atins brațul lui și era și așa destul de aproape de acest australian plin de vitalitate.

   - Crezi că mătușa ta m-am place și totuși crezi că nu sunt potrivită pentru slujba pe care mi-o oferă. Sunt puțin încurcată, Mr. Corraine.

   El râse din nou.

   - Șeful este cel care angajează și concediază.

   - Șeful? murmură ea. Dar...

   - Adam Corraine, vărul meu, care conduce întreaga fermă și alte două din jurul nostru. Once-Lonely și Wandaday nu sunt așa de mari, dar luăm și vitele de la una sau alta din cele când sunt „grase” și gata de transportat în oraș în camionele mari pe care le folosim acum, în loc să le mânăm tot drumul. Vitele sunt păscute luni întregi pe dealurile din jurul lui Raintree, unde pământul este fertil și plin de iarbă și apoi le mânăm la Once-Lonely sau Wandaday.

   Denumirile erau fascinante, dar Joannei îi reținuse atenția numele vărului lui Vance Corraine.

   - Credeam....

   Gâtul aproape i se uscase și era bucuroasă să accepte băutura.

   - Credeai că eu conduc treburile la Raintree?

   Vance se uită la ea zeflemitor.

   - Eu sunt mâna dreaptă a lui Adam. Ca să spun așa, împărțim conducerea fermelor, dar el e șeful. Am crescut împreună la Raintree, dar bunicul nostru, Kingsley Corraine, l-a format pe Adam ca să-i urmeze la conducere după moartea lui. Vezi, Joanna, tatăl meu a fost fiul risipitor care luându-și partea a cheltuit-o la oraș. Tatăl lui Adam a muncit zi și noapte pentru bătrân, apoi a venit războiul. A murit în Burma și bătrânul s-a întors către Adam și nu l-a slăbit nicio clipă, transmițându-i dorința de a face din Raintree și fermele ce depind de ea cele mai invidiate din Queensland. Când King, cum îl numeau toți pe bătrân, a murit, eu am devenit al doilea om la conducerea fermelor după Adam. King întotdeauna spunea că eu sunt farmecul și Adam brațul.

   Vance s-a uitat la băutura din mâna sa și un zâmbet mic i-a răsucit colțul gurii.

   - Cred că pot să spun că Adam îi seamănă bătrânului, că are mândria lui Raintree în oase.

   Joana a avut un sentiment contradictoriu față de omul pe care nu-l întâlnise și care avea putea să o lase să stea la Raintree sau să o trimită înapoi în oraș și între oamenii unde cineva ca ea s-ar simți chiar și mai singură ca la țară.

   - Nu te-am speriat cu ceea ce ți-am spus despre vărul meu Adam, nu-i așa?

   Vance își ridică privirea încet.

   - Pare un dictator, dar eu sunt sigură de posibilitățile mele și vreau să le dovedesc. Nu-mi vei refuza această șansă, Mr. Corraine, nu-i așa?

   - Nu ți-aș refuza nimic, Miss Dowling.

   Iar suna ciudat numele ei.

   - Se scrie DOW, răspunse ea.

   - Bănuiesc că da.

   O privi direct în ochi și zâmbetul lui era fermecător.

   - Dacă accentul meu schimbă numele tău, atunci mai bine mi-ai dat voie să-ți spun Joanna. Aici toți folosim numele mic. Este foarte mult pământ, o mulțime de vaci, dar nu foarte mulți oameni. Suntem prietenoși, spre deosebire de orășeni, deoarece suntem la mare depărtare unii de alții. Uneori îi știu numai după nume, deoarece singurul nostru contact este prin radio.

   Zâmbetul îi era zeflemitor.

   - Nu știi ce înseamnă singurătatea unui astfel de ținut ca Raintree. Nu știi ce înseamnă să fii la mile depărtare de oraș, să consulți un doctor prin radio, să dorești să auzi sunetul vocii unei femei.

   - Pot învăța, spuse ea. Nu sunt o fată de oraș. I-am explicat mătușii tale în scrisoarea mea că îmi trebuie puțin timp să mă adaptez obiceiurilor unei ferme din Australia. Nu a avut nicio obiecție la asta în răspunsul ei și părea doritoare de o englezoaică care să o ajute la treburile casei.

   - Mătușa Charly este ea însăși englezoaică și a rămas cu nostalgia țării de baștină. Problema este - Vance se opri când chelnerul le umplu paharele - că dacă Adam nu ar fi fost plecat la Once-Lonely pentru instalarea noului acoperiș, s-ar fi opsu să răspundă cererii tale de serviciu.

   - Și tu crezi că nu prea am șanse, îl întrerupse Joanna. Pentru că sunt prea tânără și străină, aș putea să stric rosturile și să-l supăr pe șef. Ai vorbit de singurătate, Mr. Corraine. Poate mătușa ta este singură și simte nevoia unei englezoaice care să-i amintească de țara ei. Cu siguranță că Adam Corraine permite oamenilor să fie uneori și vulnerabili?

   Vance Corraine zâmbi la izbucnirea ei.

   - Cu mult timp în urmă, King s-a supărat pe Adam și l-a plesnit cu biciul peste umeri. Adam a înhățat biciul și l-a făcut bucăți și de atunci nimeni nu l-a mai văzut vreodată atât de furios și atât de puternic rănit. Nimeni nu s-a mai apropiat de Adam de atunci. El este brațul, care este puternic și lung și toți sunt ținuți la distanță.

   - Pare mai degrabă distant, murmură Joanna și se simți uimită de felul cum se crispase, aproape auzind șuierul biciului căzând pe umerii lui Adam Corraine.

   Îi apăru cu claritate în fața ochilor asprimea acestor oameni, diferența profundă dintre înfățișarea lor și viața lor în acele ferme mari din acest pământ sălbatic.

   - Poate că nu realizează că mătușa ta e singură, adăugă ea.

   - Ăsta este pericolul pentru femei aici, admise Vance. Dar mătușa Charly este destul de activă pentru vârsta ei și are o grădină formidabilă - Bonney este cea singură.

   - Bonney este persoana menționată în anunțul mătușii tale? întrebă Joanna.

   - Bonney are aproape 18 ani, spuse Vance. Șeful i-a oferit un cămin când părinții ei au venit în timpul inundațiilor acum 4 ani. Bonney a fost la internat la Melbourne și Adam a adoptat-o într-un fel, fiind un prieten al tatălui ei. Am impresia că mătușa Charly a început să o găsească puțin cam obositoare.

   După cină au ieșit puțin în grădină, plimbându-se pe o alee străjuită de copaci înfloriți.

   - Ai zburat vreodată cu avionul în zori? întrebă Vance.

   - Nu.

   Inima Joannei începu să bată mai repede la acest gând. Văzu buzele lui Vance curbându-se într-un zâmbet și deodată păru uimită că-l cunoaște pe acest om atât de puțin. Era ceva în el care o făcea să simtă că îl cunoștea dintotdeauna.

   - Joanna, în noaptea asta vom zbura printre stele și vei vedea Valea Raintree la ivirea zorilor, când dealurile cenușii devin aurii. Poate că sunt puțin rău să te las să privești Valea Raintree pentru prima oară în felul ăsta, deoarece ești tipul de persoană care se va îndrăgosti de acest loc la prima vedere.

   - Rău, pentru că s-ar putea ca Adam Corraine să nu mă vrea la Raintree?

   - Ai spus că ești pregătită pentru o astfel de posibilitate, dar Adam, așa cum îl știu eu, este omul care alege ce-i place pentru Raintree și exclude fără ezitare ce nu-i place.

   Dintr-odată, Joanna deveni nesigură... dacă văzând Raintree o să-l îndrăgească, atunci ar fi bine să nu mai zboare cu Vance până acolo.

   El se mișcă și ea-i simți atingerea pe braț. O apucă de bărbie cu o mână și-i ridică fața spre el.

   - Nu te pierde cu firea, Joanna Dowling. Dacă vărul meu nu te va lăsa să stai la Raintree, atunci pur și simplu mă voi însura cu tine.

   Ea simți nota de umor din vocea lui, dar în același timp se îndepărtă de el cu un râs ușor.

   - Nu trebuie să faci astfel de propuneri așa de ușor, spuse ea fără emoție. Într-o zi, o fată va mușca din momeală și te vei trezi cu o nevastă, fără să o dorești cu adevărat.

   - Joanna, nu acționezi niciodată din impuls?

   - Sunt prea cu picioarele pe pământ.

   - Tu? râse el. Joanna, tu ești periculos de romantică.

   Lumina zilei se revărsa și o trezi pe Joanna din somnul în care căzuse.

   - Este cafea în termosul din spatele tău, zâmbi Vance la ea în timp ce ea se mișca și întoarse spre el o față adormită cu părul ciufulit. Toarnă două căni, în curând vom fi deasupra văii.

   - Am adormit, spuse ea somnoroasă.

   - Da, spuse el uitându-se în ochii ei, pe umărul meu.

   - Oh.

   Puțin încurcată, găsi termosul în sacul pe care el îl adusese la bord seara trecută împreună cu sendvișuri cu carne pe care le mâncaseră în timpul zborului printre stele.

   Fusese o experiență unică și magică și Joanna simți inima bătându-i mai repede când realiză că zborul se apropia de sfârșit și în curând trebuiau să aterizeze la Raintree. Cafeaua fusese fierbinte și Joanna se trezi complet și începu să privească peisajul peste care zburau.

   A văzut pădurea tropicală care acoperea versantul muntelui, bogată, de un verde des, unde râurile străluceau ca panglicile de argint, străjuite de mangrove negre și în care pluteau crocodili uriași.

   - Este jungla adevărată, spuse Vance, plină de liane, copaci biciuitori și lilieci mari. Copacii biciuitori sunt la fel de răi ca și numele și se ascund sub ferigi uriașe și nevinovate și plante târâtoare. Ce loc grozav pentru vânătoare!

   Râse când o văzu pe Joanna că-l privește cu ochi măriți.

   - Te-am prevenit că  Raintree este un loc neîmblânzit. Suntem la sute de mile depărtare de orice loc civilizat și viața merge înainte, cu excepția câtorva îmbunătățiri tehnice - totul este la fel ca atunci când primul Corraine venit din Anglia a traversat ținutul în căruță. Era împreună cu tânăra sa soție și primul lor fiu s-a născut în colibă.

   - Este o mândrie să fii puternic și încrezător în tine, nu-i așa Vance?

   - O am în sânge, Joanna. Nu putem trăi altfel. Când eu și Adam eram mici, mergeam la vânătoare cu King. Am învățat de mici cum se călărește noaptea, să mânăm vacile și să le cântăm vechi balade ca să le calmăm. Dormeam lângă focul de tabără.

   - Păreai la fel de obișnuit cu apa Golfului Șoimului.

   Privi profilul lui și-și aminti de corpul perfect, bronzat, stropit cu spuma argintie a valurilor.

   - M-ai văzut, exclamă el.

   - Da, te-am văzut făcând surfing. Ești cu mult mai sofisticat decât mi-am imaginat.

   - Oamenii sunt rar așa cum ni i-am închipuit.

   El zâmbi.

   - O să-l apuce tremuratul pe șef când o să te vadă - uită-te în jos, Joanna, zburăm peste cirezi.

   Ea scrută cu privirea prin geamul carlingii și acolo jos, departe, era o masă imensă de culoare maro care se mișca spre vârful însorit și plin de iarbă al dealului, atât de multe că rămăsese fără respirație. Printre ele erau călăreți care văzuți de sus aveau mărimea unor jucării.

   - Niciodată nu am văzut așa ceva, suspină ea. Este înfricoșător să călărești în masa aceasta mișcătoare de vaci?

   - Te obișnuiești cu asta, chicoti el. Mânarea vacilor este cea mai grea slujbă când este cald și secetă și turma este în mișcare și s-ar putea ca următoarea adăpătoare să fie secată. Lucrurile au devenit mai ușoare, de când Adam a hotărât să le expedieze de la o fermă la alta în camioane mari.

   - Oamenii încep munca foarte devreme, remarcă Joanna, deoarece soarele nu se ridicase cu mult peste vârful muntelui.

   - Și se duc la culcare târziu, după ce se întunecă, deoarece la prânz, când soarele este sus, se odihnesc. Acum zburăm chiar peste vale, Joanna. Vezi stâncile acelea gri și cheile - este un pod peste ele care te duce direct la casă, iar în spatele casei, ca o grădină mare și sălbatică, se întinde pădurea copacilor de ploaie. Valea, pădurea și tot pământul din împrejurimi aparțin familiei Corraine. Asta este lumea noastră. Nimeni nu poate pătrunde în ea, decât dacă-i permitem noi.

   - La fel ca familia Dowling, spuse ea cu uimire, gândindu-se la fată, la Bonney care se simțea singură aici.

   Cum putea să se simtă singură când trăia în mijlocul acestei frumuseți sălbatice? Orașul și luminile lui? Magazinele, restaurantele și distracțiile atât de iubite și de sora Joannei?

   - Am ajuns.

   Vance opri motorul și ridică sprâncenele când o văzu pe Joanna netezindu-și părul și având din nou privirea calmă.

   - Știi, îmi placi mai mult cu părul ciufulit, spuse el tărăgănat.

   - Vărului tău trebuie să-i fac impresie bună. Ei bine, sunt gata.

   Își netezi părul, puse rujul și peria în poșetă și îi zâmbi lui Vance înainte de a-și pleca ochii în fața privirii lui intense. Purta o jachetă de pânză groasă pe care i-o dăduse Vance în timpul zborului, care era mult prea mare pentru ea, așa că arăta oarecum neajutorată în ea. Soarele lumina carlinga făcând părul și pielea ei să pară albe.

   Ea era atât de emoționată încât Vance se aplecă spre ea ca și cum l-ar fi atras un magnet.

   - Nu este treaba lui Adam, dacă eu vreau să fraternizez cu fata din casă, spuse el cu răutate.

   - Nu am fost angajată încă.

   Se depărtă de el, speriată, deoarece carlinga era mică și el atât de lat în umeri și ochii îi erau albaștri ca adâncul mării.

   - Nu ar fi mai bine dacă am coborî? întrebă ea nervoasă.

   - Ești așa de nerăbdătoare să te întâlnești cu Adam?

   - Este bine ca doctoria amară să fie luată dintr-o înghițitură, obișnuia să spună bunica mea.

   - Doctoria în cazul ăsta s-ar putea să nu aibă un efect benefic.

   El strânse fularul de lână în jurul gâtului ei.

   - Îți amintești ce ți-am spus seara trecută, dacă Adam vrea să te trimită înapoi?

   El veni și mai aproape.

   - Asta ar fi o prostie, îl înfruntă ea, ținându-l la distanță cu o mână pe umărul lui.

   - Vai, o fată cu idealuri.

   Zâmbetul lui era răutăcios și atrăgător în același timp.

   - Ne pregătim singuri iadul, nu? Altcineva se îngrijește să ne facă raiul?

   - Este vorba de dragoste, nu-i așa? spuse ea simplu.

   - Sună grozav, dacă ar fi să o găsești.

   El deschise carlinga și deodată căldura soarelui și atmosfera de la Raintree o înconjurară pe Joanna în timp ce coborâră din avion. Oamenii care veniseră să descarce lăzile de provizii și piese de mașină se holbară la ea, o siluetă subțire într-o jachetă de pânză groasă peste o rochie ușoară.

   Nu era nicio îndoială în ochii care o priveau că de mulți ani nu mai fusese văzut așa ceva la Raintree. Părul ei blond, privirea rezervată, extrem de englezească și ochii ei mari, întrebători și totuși timizi uimeau. Oamenii se uitau uluiți și când tăcerea a fost spartă de zgomotul puternic de copite, capetele s-au întors să privească la călărețul care se apropia cu repeziciune.

   Joana clipi când lumina puternică a soarelui o orbi și apoi auzi pe cineva spunând:

   - Este șeful, mai bine am începe să descărcăm avionul.

   Vance stătea cu un deget băgat în cingătoare, în timp ce calul castaniu galopând ca la curse se apropie și opri la mică distanță de avion, fată și grămada de oameni.

   Călărețul rămase călare, sprijinindu-și brațul de șa.

   - Bună, Vance spuse el și în tot acest timp o privea pe Joanna cu niște ochi atenți și scormonitori ce păreau că aruncă fulgere.

   El purta o pălărie pe ochi, o cămașă în carouri și pantaloni de bumbac. Cu ușurință surprinzătoare, sări din șa și ținând frâul agățat de brațul stâng își împinse pălăria în sus astfel că soarele lumină trăsăturile feței lui bronzate. Era foarte înalt și aspru ca o piele netăbăcită.

   - Ți-a trebuit ceva timp să te întorci la Raintree.

   I-a aruncat o privire vărului său și Joanna a fost uimită de asemănarea dintre ei.

   Vance ridică din umeri.

   - Adam, ea este Joanna Dowling, spuse el. Fata care a venit ca ajutor în casă.

   Joanna stătea foarte dreaptă, cu nervii întinși la maxim, încercând să nu o arate. Ăsta era un bărbat care nu ar fi avut răbdare cu slăbiciunile femeiești: nici nu-i păsa că o speria de moarte.

   - Bănuiesc că această tânără te-a reținut la Golful Șoimului, îi spuse el lui Vance, așa că ai uitat că aveam nevoie de dinam pentru sonda de la Once-Lonely.

   - Nu am uitat și Joanna a venit cu autobuzul tocmai ieri. A trebuit să aștept livrarea dinamului....

   Adam Corraine ridică din sprâncene.

   - Ei bine, Miss Darling, puteai să te scutești de o călătorie așa de lungă. Eu nu angajez tinere neajutorate aici la Raintree, neavând importanță cât de mult dorește vărul meu acest lucru...

   - Nu sunt neajutorată, îi tăie ea vorba, găsindu-și vocea și având în mod absolut confirmarea că era arogant și odios. Nu sunt neputincioasă și numele meu este DOWLING.

   - Oh, iartă-mă.

   El zâmbi fără grabă, arătându-și dinții puternici și albi.

   - Despre nume, vreau să zic. A sunat ca și cum vărul meu te-ar fi numit „dragă”.

   Ea îl găsi antipatic și degetele ei se încleștară pe cureaua poșetei care-i atârna pe umăr.

   - Așa cum i-am explicat și vărului dumneavoastră, Mr. Corraine, am crescut și am muncit într-o fermă de când eram copil și ar fi cel puțin cinstit să-mi acordați o perioadă de încercare înainte de a mă judeca. Așa cum stau lucrurile, știu pe unde se mulge vaca și pot să mă descurc bine la bucătărie.

   - Am o mulțime de oameni care trebuie hrăniți de mai multe ori pe zi, Mrs. Dowling și nu pot vedea cum îți strici mâinile acelea albe curățind legume sau jumulind găini sau frământând aluatul pentru pâine. Nu putem chema brutarul în fiecare zi în pustietatea asta, și adesea trebuie fripte pentru masa de dimineață câte două duzini de ouă cu carne pentru lucrătorii mei care sunt burlaci. Desigur, cei care sunt însurați mănâncă la ei acasă. Și asta este slujba. Să ajuți la bucătărie și în casa și probabil să călărești câte o oră în fiecare zi cu pupila mea și să joci tenis cu ea.

   Părea, după strălucirea din ochii lui gri-albăstrui, că găsește o imensă satisfacție în înșiruirea îndatoririlor slujbei ei.

   Joanna a simțit un început de ură pentru acest dictator care probabil condusese lucrurile așa cum dorise el, după ce Kingsley Corraine murise și-l lăsase conducător la Raintree și la fermele înconjurătoare. Ea voia să-i spună să-și păstreze slujba și totuși, pe de altă parte, voia să-i dovedească că se poate descurca. Și-a ridicat bărbia și a întâlnit ochii lui care o priveau provocator dar cinstit.

   - Ești un jucător, Mr. Corraine? întrebă ea.

   - Sunt australian, răspunse el tărăgănat.

   - Atunci pariază pe mine, îl provocă ea. Și dacă poți, lasă-mă să-ți dovedesc că ai greșit - măcar o dată.

   - Tânără domnișoară!

   Gura lui se strânsese periculos pentru o clipă și apoi el râse batjocoritor.

   - Ai ceva sânge rece, nu-i așa, care să rivalizeze cu înfățișarea ta. Ce fel de fermă a fost aceea unde ai crescut - curte de găini, câteva vaci, ceva varză și fructe?

   - Da.

   Ea simți străbătând o notă de amuzament din vocea lui, dar amintindu-și de oceanul de vite peste care trecuse zburând cu avionul, ea presupuse că vreo câteva vaci și o curte de găini părea amuzant.

   - OK.

   Un rictus sardonic strâmbă gura lui Adam Corraine.

   - Poți să stai pentru două săptămâni, dar dacă nu ești potrivită și nu poți să te adaptezi, atunci Vance te va duce înapoi la Golful Șoimului. Sincer, Miss Dowling, aș prefera o fată de la noi din ținut. Băieții se vor învârti pe aici, deoarece tu ești ceva nou și nu vreau necazuri sau bătăi între ei pentru o femeie.

   - Te asigur că...

   - Nu mă asigura nimic, i-a tăiat-o el, cu o voce dură. În 33 de ani am învățat că dacă o lași moale cu ceva, atunci dai de necaz într-un fel sau altul. Bunul simț îmi spune să te trimit înapoi în Golful Șoimului, dar scrisoarea mătușii mele te-a făcut să te gândești că ești potrivită pentru slujbă și atunci este cinstit să-ți dau posibilitatea să încerci.

   - Nu vreau să te supăr, Mr. Corraine, spuse ea cu răceală.

   Vance, care evident încerca să fie serios, pufni în  râs, ceea ce a făcut pe oameni să se uite la șef și la fată și apoi unul la altul. Treaba asta nu se va opri aici, un catalizator sosise la Raintree sub forma unei englezoaice subțiri și blonde.

   Vance o conduse spre casă cu jeepul, prin căldura dulce a soarelui care acum se ridicase pe cer.
   Ea se simțea zdruncinată după prima ei întâlnire cu șeful și stătea tăcută lângă Vance, uitându-se la arborii de cauciuc care umbreau drumul deluros spre casă, zborul păsărilor cu aripi în culori strălucitoare.

   - Colibri, murmură el.

   Ea se trezi din visare și se uită la el.

   - Oh, te referi la păsări?

   - Da, cele zgomotoase sunt papagali.

   Privirea Joannei străbătu valea adâncă și bogată pe care o străbăteau, plină de verdeață și păsări și de scânteierea strălucitoare a râurilor. Știa că ar fi putut fi fericită aici - numai dacă Adam Corraine ar fi avut destulă răbdare să o lase să se obișnuiască cu toate. El a fost nepotul favorit al omului care a fost regele neîncoronat al întregului teritoriu. Favorit deoarece era mai rezistent, mai ambițios, mai potrivit să aibă grijă de oamenii de pe proprietate.

   Se uită la Vance și simți din nou copleșind-o preferința pentru el.

   S-ar putea să semene fizic cu vărul său, dar el era de departe cel mai plăcut dintre cei doi.

   Pe când se apropiau de porți, un băiețel aborigen trase de zăvor și le deschise larg. Se holbă la Joanna, își trase pantalonii și se cocoță înapoi pe bară.

   - Ar trebui să fii la școală, îi strigă Vance în timp ce treceau poarta. Adoniah o să-ți rupă urechile.

   Băiețelul ridică din umeri.

   - Nu trebuie să știu să fac adunări ca să fiu văcar, răspunse el.

   - Nu fi așa sigur.

   Un zâmbet răsuci colțul gurii lui Vance.

   - Hai, vino, urcă pe scară și te las la școală.

   Băiețelul se uită din nou la Joanna și când ea-i zâmbi el veni în fugă și sări pe scara din partea ei.

   Ea află că cei mai buni văcari ai lui Adam Corraine erau aborigenii care locuiau la fermă cu familiile lor și aveau propriile locuințe, răspândite printre mangotieri.

   Clădirea școlii, din lemn, era împrejmuită cu un gard din țăruși și un clopot de bronz atârna la poartă.

   - Adoniah Smitle este un alt personaj celebru, zâmbi Vance. El nu conduce numai școala, dar potcovește și caii, cântă la vioară și crește trandafiri. Trandafiri, Joanna, în această parte a lumii - de un roșu aprins.

   - Încep să cred că acest loc este cu adevărat Sbangri-la.

   Joanna se uită la căsuțele răspândite printre copacii umbroși, la peluzele îngrijite, la scaunele și masa de trestie unde jucării de copil zăceau în soare, la rufele albe proaspăt spălate și întinse la uscat. Gâște domestice se plimbau țanțoșe prin iarba grasă și o femeie subțire și bronzată le făcu cu mâna în timp ce treceau pe lângă ea.

   - Asta este Lenita, soția de origine italiană a unuia dintre văcarii noștri. Nu de mult ea a născut un băiețel și Boye este foarte mândru de fiul său.

   - Un pictor ar face avere dacă ar picta peisajul de aici, exclamă ea.

   Vance chicoti.

   - Mătușa Charly este un pictor amator inspirat. Două dintre picturile ei sunt atârnate pe pereții din casa mea.

   - Nu stai împreună cu restul familiei? se minună Joanna de deosebirea dintre el și vărul său.

   - Prefer o căsuță de burlac, spuse el. Va trebui să mă vizitezi, Joanna. Te vei simți foarte bine.

   Ea-l auzi și zâmbi absentă, deoarece toată atenția ei era îndreptată spre casa pe care tocmai o zărise, casa construită de King Corraine cu mult timp în urmă, încoronând vârful plat al dealului.

   Era odihnitoare și, ca orice casă bună, avea pereții acoperiți cu un nor de bugainvillaea mov. Fațada era ornată cu balustrade grațioase de fier forjat în stil victorian și de stâlpi subțiri care susțineau o verandă mare și umbroasă care înconjura casa și cu scări acoperite care coborau spre grădină și curte. Avea un aer maiestuos așa cum era construită pe vârful dealului, având vedere spre vale. Era o reședință făcută din lemn de cedru, fier și pietre de culoare aurie, cu geamurile camerelor de la etaj deschizându-se deasupra verandei largi și acoperite. Plantele agățătoare pline de flori se încolăceau pe stâlpii verandei și acopereau ca niște perdele moi zidul de piatră, iar de-a lungul verandei erau răspândite scaune mari de trestie și măsuțe mici.

   Ea-l urmă pe Vance, urcară scările și traversară veranda până la ușile duble ale casei.

   Căldura de afară fu înlocuită de răcoarea pe care o răspândea un ventilator în holul lung și spațios. Era o cameră odihnitoare, cu un tablou reprezentând o barcă sidefie cu pânza întinsă larg în vânt, spre cer.

   Vance s-a aplecat și luând clopoțelul de pe masă a sunat.

   - Mătușa Charly este probabil în bucătărie, unde ajută la prepararea mesei. Bucătăria este în spatele casei, dar va auzi clopoțelul. S-ar putea să-i ia câteva minute ca să vină, adăugă Vance. Și-a rupt piciorul și este încă în ghips - auzi sunetul bastonului ei?

   Era liniște în casă și încă o dată inima Joannei bătu neliniștită gândindu-se dacă va fi găsită acceptabilă de noul membru al familiei Corraine.

   Persoana cu bastonul se opri puțin în fața ușii și apoi împinse ușa și Charlotte Corraine apăru în ușă. Se uită la Joanna cu ochii pătrunzători ai familiei Corraine. Privi pielea albă și ochii mari ai fetei, care nu văzuseră decât soarele blând al Angliei și încuviință bătrânește din cap.

   - Da, ești englezoaică până în măduva oaselor, nu-i așa?

   Charlotte zâmbi și o urmă de frumusețe apăru pe fața ei. Ea o invită pe Joanna să ia loc.

   - Călătoria a fost lungă, Miss Dowling, dar plăcută, sper. Bănuiesc că o ceașcă de ceai ți-ar prinde bine? Vance, vrei să te duci la bucătărie să faci un ceai?

   Vance zâmbi și o salută galant pe mătușa lui.

   - La ordinul tău, Ducesă.

   El ieși din cameră lăsând-o pe Joanna singură cu mătușa lui, care se lungi în scaun sprijinindu-și piciorul în ghips pe un scăunel.

   - Păreai neliniștită când am intrat în cameră.

   - Mi-era teamă că nu o să mă placi, Mrs. Corraine.

   - Oh, și de ce nu?

   - Nepotul tău, Adam, crede că nu o să fac față muncii de aici.

   - Ah, Adam!

   Charlotte Corraine se uită zeflemitor.

   - Ce ți-a spus, de fapt?

   Joanna rezumă întâlnirea cu Adam și deși încerca să vorbească cât mai calm posibil, nu putu să-și stăpânească indignarea din voce.

   - Bănuiesc că el crede că am venit aici pentru vacanță.

   - Oamenii aspri, care trăiesc în aer liber, au adesea impresia că dacă femeia nu este negresă, este potrivită pentru trândăvie nu pentru muncă.

   Charlotte vorbi sec.

   - Am nevoie de cineva de nădejde să mă ajute la Raintree, în special de când cu accidentul ăsta nenorocit și am simțit că tu ești persoana potrivită, din scrisoarea ta. Îmi place de asemenea spiritul de aventură care te-a adus în Australia. Nu, copilă, Charlotte clătină din cap, să nu-mi spui că ai venit până aici numai de dragul surorii tale. Ai venit sperând că vei găsi o viață nouă, așa cum am făcut și eu cu mulți ani în urmă. Deși Adam și Vance mă numesc mătușa lor, eu eram numai vara lui Kingsley Corraine și prin el am început să-i scriu celui mai bun prieten al lui de aici din Queensland. Am primit o cerere în căsătorie prin poștă și deși s-ar putea să nu găsești asta romantic, m-am îndrăgostit de Logan. El a fost omorât de niște vite cuprinse de panică, chiar în ziua când am ajuns la Wandaday, unde el era administrator pentru Kinksley. Am rămas aici și apoi, după moartea soției lui King, am început să am grijă de casă.

   Liniștea din cameră contrastă pentru un moment cu gălăgia papagalilor din copacii din curte. Apoi Charlotte chicoti scurt.

   - Nu am vorbit despre asta de ani. Presupun și pentru că nu avea cine să mă asculte cu adevărat. Băieții erau doar cu treaba lor și Bonney ar fi râs de amintirile mele de bătrână.

   - Am înțeles de la Mr. Corraine că o să trebuiască să țin companie pupilei lui.

   - Da, ei bine, Adam este de părere că simte nevoia unei companii feminine.

   Charlotte încruntă puțin din sprâncene.

   - Bonney este schimbătoare. Încă nu știe ce vrea și într-o zi vorbește o grămadă de prostii despre dorința de a deveni dansatoare și a doua zi infirmieră. Infirmieră pe dracu`! Aproape că a leșinat când am căzut și mi-am rupt piciorul. Adam a dat un anunț în care spunea că se caută o tânără zdravănă, trăită la țară, la mile depărtare de oraș. Că nu există televizor, discotecă sau cinema.

   Charlotte zâmbi în felul ei zeflemitor la Joanna.

   - Cât timp a apreciat Adam că vei rezista la toate aceste inconveniente?

   - Mi-a dat două săptămâni. În acest timp, Mrs. Corraine, trebuie să dovedesc că sunt utilă aici. Dacă nu reușesc, atunci mă face pachet și mă expediază înapoi la Golful Șoimului. Nu face promisiuni în van, nu-i așa?

   - Niciodată, nici când era mic. Dar Vance are destul farmec pentru amândoi - așa cum sunt sigură că ai descoperit singură, Joanna.

   - A fost foarte drăguț cu mine la Golful Șoimului și am făcut un zbor foarte interesant. Am văzut câteva stele!

   Joanna zâmbi.

   - Cine altcineva decât unul cu farmec înnăscut ar oferi unei fete o călătorie printre stele?

   Charlotte râse.

   - Nu cred că Adam s-ar fi gândit să ofere ceva așa de romantic unei fete.

   - Sunt sigură de asta!

   Joanna își mușcă buzele.

   - El ar putea cel mult să-i ceară să se plimbe printre copacii biciuitori.

   - Dar, draga mea, printre copacii biciuitori cresc câteodată orhidee.

   Joanna se uită cu ochii mari la Miss Corraine și a fost o ușurare când ușa se deschise și Vance intră aducând tava cu serviciul de ceai.

   Charlotte Corraine sta și se uita la ei cum mănâncă. Era o privire plină de viață.

   - Vezi, Vance zâmbi la Joanna, nu ai de ce să fii înfricoșată de mătușa Charly. Are o inimă de aur pur.

   - Vance, murmură mătușa lui, chiar crezi jumătate din minciunile pe care le spui?

   El zâmbi la Charlotte peste masă.

   - Ți-am adus de la Golf un homar viu și parfum pentru puștoaică, ceea ce a îndepărtat expresia morocănoasă de pe fața ei pentru o jumătate de oră, cel puțin.

   - Încă nu știe ce vrea, Vance. Este la vârsta când nu este nici copil, dar nici femeie.

   - Face atâtea mofturi câteodată, că i-aș arăta eu dacă aș fi Adam.

   Vance vorbi cu o neașteptată duritate în voce.

   - Mă uimește, mătușă Charly. Cu această Bonney este răbdător și se poartă de parcă ea ar fi un ou moale. Crezi că suferă de complexul tatălui față de ea?

   - A fost bun prieten cu Ryans și a fost un șoc teribil pentru Bonney să-și piardă ambii părinți odată...

   Apoi Charlotte se opri și, sprijinindu-se de scaun, se sculă în picioare.

   - Mai bine mă duc să văd ce este pe la bucătărie și apoi o să-ți arăt camera ta, Joanna.

   - Sunteți foarte bună, Mrs. Corraine.

   Joanna vorbi sincer pentru că-i plăcuse foarte mult de această femeie care toată viața ei avusese grijă de copiii altora.

   - Trebuie să-mi spui mătușa Charly, ca toată lumea, îi spuse Joannei. Aici, la Raintree, suntem o mare familie.

CAPITOLUL II

   Zilele care au urmat au fost pline, Joanna având atâtea lucruri noi de învățat încât orele treceau precum clipele.

   Văcarii mâncau mult și pe lângă Tilly și Peg, cele două fete aborigene care ajutau la bucătărie, mai era și Busley Clond, care nu avea mână stângă. De mai multe ori mai mult încurca decât ajuta, dar era plin de povești despre savană, încât Joanna era bucuroasă să-i vadă fața pârlită de soare lângă masă, cu ele, când jumuleau găini sau scoteau sâmburii din prune pentru plăcintă. În timp ce ea tăia fructele într-un lighean sau turna grăsime peste friptură, Busley cânta încet la muzicuța pe care o ținea în buzunarul cămășii sale decolorate.

   - Este pace aici, domnișoară, îi spusese. Timpul trece peste oameni fără ca ei să-și dea seama.

   Dar pentru Joanna primele zile la Raintree au trecut prea repede pentru a putea gusta această pace.

   Ea lucra din greu ca un mic spartan, deși mătușa Charly îi tot spunea că băieții nu se supără dacă întârzie câteva minute cu masa. Dar Adam Corraine aștepta minuni și Joanna era permanent conștientă că este în perioada de probă.

   A ars o tavă de pâine, ea care nu făcuse niciodată în viața ei așa ceva, a răsturnat un vas cu mere cu melasă, a aruncat câteva furculițe la gunoi și a stricat mâncarea de fasole.

   O dată sau de două ori, Joanna simțise că Adam venise în bucătărie ca să vadă cum se descurcă. Nu a vorbit cu ea prea mult, dar ea știa că numără clipele așteptând să se termine cele două săptămâni ca să pronunțe verdictul. Dacă ar trimite-o înapoi, ar fi nedrept din partea lui. În ciuda melasei stricate, a pâinii arse și a câtorva farfurii sparte, ea a dovedit că se poate descurca și este muncitoare.

   În fiecare dimineață ea se scula în ciripitul păsărelelor, când căldura soarelui abia începea să învăluie copacii. Roua începea să se ridice, iar parfumul florilor se făcea simțit în timp ce mici păsări de tufiș, cu aripi ca niște bijuterii, zburau din ramură în ramură.

   Joanna era obișnuită să se scoale foarte devreme și în timp ce ea și cele două fete începeau să prepare carnea și ouăle pentru băieți, ea hrănise deja găinile, mulsese cele câteva vaci și avusese timp să zâmbească trioului comic de papagali așezați pe o ramură ca niște cucoane la bârfă, îmbrăcate în cele mai bune haine.

   Joanna nu avusese destul timp, în aceste două săptămâni, să o cunoască mai bine pe Bonney Ryan, care ocolea bucătăria și părea că-și petrece cea mai mare parte a timpului citind poezi și ascultând discuri cu un cântăreț la modă.

   Bonney avea un tip de frumusețe celtică, oarecum stricată de gura cu un aer disprețuitor. Părul ei era negru și moale ca mătasea, iar ochii erau căprui și rotunzi ca lacurile de munte.

   Joanna înțelesese de ce lui Adam Corraine nu-i plăcea ca ea să călărească singură. Era la vârsta romantică și numeroși văcari erau tineri și necăsătoriți, erau bronzați și aveau o putere de atracție cutezătoare, așa cumcălăreau pe caii lor cu biciul înfășurat în jurul umărului.

   Numeroase invitații pentru seara dansantă următoare sosiseră deja pentru Joanna, dar ea nu promisese nimic. Serata era sâmbăta următoare, la cantonamentul văcarilor și până atunci, la ordinul șefului, s-ar putea ca ea să-și fi împachetat lucrurile și să se fi întors la Golful Șoimului.

   Într-o seară, după apus, Joanna stătea singură pe verandă și privea peste vale.

   Făcuse un duș și se schimbase într-o rochie răcoroasă fără mâneci; stătea sprijinită de balustrada verandei, gusta liniștea minunată ce se lăsase în timp ce soarele apunea într-un mov violet. Era un miros îmbătător de caprifoi și amurgul părea că învăluie vârful muntelui ca o aură.

   Pentru prima oară ea se simți înconjurată de liniște, dar aceasta a fost spartă de o voce venită din spatele ei.

   - Ți-ai luat o pauză de la îndatoriri, Miss Dowling?

   Ea se întoarse și se pomeni în fața lui Adam Corraine, o figură înaltă în amurg, lumina chibritului jucând pe fața sa în timp ce-și aprindea pipa.

   Mirosul de tutun o învălui, amestecându-se cu cel de caprifoi și, cu inima bătându-i mai repede, își dădu seama că venise momentul să discute despre viitorul ei la fermă.

   - Foarte ciudat cum noaptea schimbă aspectul lucrurilor, nu?

   Veni și stătu lângă ea.

   - Trebuie să găsești Australia foarte diferită de Anglia?

   - Este aproape copleșitor, admise ea, dar fac tot ce pot să mă adaptez. Presupun că despre asta doriți să discutăm, Mr. Corraine? Sunt conștientă că cele două săptămâni aproape au trecut.

   - Având un ajutor este o ușurare pentru mătușa mea, dar sunt aspecte ale modului nostru de viață, la mile depărtare de cel mai apropiat oraș și de forfota lui, care ar putea în următoarele două săptămâni să te facă să regreți că ai venit la Raintree. Fetele australiene sunt obișnuite cu un astfel de mod de viață.

   - Te poți obișnui cu locul în care trăiești, comentă ea. Este la fel ca oamenii. Cum poți să spui numai după aspectul unui om, cum este? Timiditatea poate ascunde violența. Bruschețea poate fi o mască pentru o persoană reținută.

   - Rar găsești o fată în casă care să fie și studentă la psihologie, spuse el tărăgănat.

   - Cei cu judecata sănătoasă, Mr. Corraine, știu că dulceața unui măr o simți numai după ce ai mâncat din el.

   El scoase pipa din gură și râsul lui eraenigmatic.

   S-ar putea ca el să fi fost amuzat de raționamentele ei, dar ea a simțit că dacă s-ar fi uitat în ochii lui ar fi avut o sclipire batjocoritoare. Se părea că ei nu puteau să se întâlnească fără să discute în contradictoriu.

   - Ai luat numai o înghițitură din măr, spuse el. Ce se va întâmpla atunci când va fi cu adevărat cald și când va fi liniște, pentru că Vance și băieții vor fi plecați cu turmele? Un mare mare nu este peste tot dulce. S-ar putea să ți se strepezească dinții. Unele femei cred că este greu să fii la mile depărtare de magazine, de coafor, de restaurantele la modă și de teatre.

   - Mr. Corraine, dacă ai fi vorbit de sora mea Viviana, atunci toate astea ar fi fost adevărate. Ea este cea care iubește magazinele și teatrele, nu eu. Eu nu găsesc monotonă liniștea de la țară.

   - Frumoase cuvinte, Miss Dowling.

   Privirea lui trecu peste părul ei blond, peste sprâncenele frumos arcuite și peste gura ei tânără strânsă cu încăpățânare. Stelele se ridicaseră înspatele lui și dinspre cantonamentul oamenilor plutea un cântec de chitară.

   - Sunt oameni care prind rădăcini aici precum copacii, dar hai să fim cinstiți. Nu cumva din cauza vărului meu dorești atât de mult să rămâi aici?

   Uluită pentru moment, cu greu putea crede că este adevărat ceea ce auzea.

   - Ei bine ăsta-i adevărul, dacă vrei să știi, spuse ea rece. Nu-mi plac orașele și era gata să mă împac cu grosolănia ta ca să muncesc în acest loc frumos cum este valea asta. Dar asta nu înseamnă că trebuie să gătesc și pentru văcarii tăi. Pot găti numai pentru un singură bărbat, dacă vreau.

   - Adică?

   Vocea lui Adam Corraine devenise periculos de moale.

   - Vărul tău mi-a cerută să mă mărit cu el, spuse ea cu îndrăzneală. Știu că nu mă mai vrei la Raintree, dar dacă mă mărit cu Vance, atunci va trebui să mă accepți.

   Ea stătea lângă tufa de caprifoi și ar fi intrat în ea cum termină de vorbit. Pentru un bărbat ca Adam Corraine căsătoria însemna un lucru serios. El nu ar fi glumit cu asta, așa cumștia că a făcut-o Vance.

   Adam s-a întors și s-a uitat spre ea.

   - Lucrezi repede, Miss Dowling. Trebuie că ai smuls propunerea de la Vance destul de repede după ce v-ați cunoscut.

   - Da, sunt atât de nerăbdătoare să mă mărit, se înfurie ea, că îmi ard degetele la mașina de gătit de două săptămâni, ridicând și coborând tigăile alea mari cu cartofi și carne.

   Ea se îndepărtă de balustrada verandei și dădu să treacă de el.

   - Păstrează-ți slujba, Mr. Corraine. Ești prea greu de mulțumit!

   - Un minut!

   Mâna lui o prinse cu fermitate de cot.

   - Dacă te las să pleci, înfierbântatul meu văr își va petrece weekendul făcând excursii la Golful Șoimului. Mai bine stai aici.

   - Nu aș sta nici dacă m-ai plăti în plus!

   Ea se lupta să-și elibereze brațul, dar mâna lui era aceeași, obișnuită să îmblânzească caii și era imposibil să scape din strânsoarea de fier a degetelor lui. Ea respira foarte repede și era tulburată să se găsească atât de aproape de el. Mirosul de săpun de pin și tutun îi umplu nările.

   - Slujba este a ta, spuse el ferm. Îmi place un luptător, deși la prima vedere nu faci această impresie. Tatăl meu a luptat alături de englezi la Burma și ne scria în scrisori că erau „reci ca niște ghețari și nu se plângeau niciodată”. La fel și mătușa Charly, îmi spune că nu te enervează vorbăria ei sau a lui Busley. Este neobișnuit pentru o tânără.

   - Am fost crescută de bunica mea, îi reaminti Joanna, într-un fel dezarmată de ceea ce spusese despre tatăl lui, care luptase și muncise în jungla din Burma.

   - Țin foarte mult la mătușa mea, spuse el brusc. Aș face orice pentru ea.

   - Chiar m-ai lăsat să stau la Raintree dacă ți s-ar strepezi dinții?

   Un zâmbet trecu peste buzele Joannei, amintindu-și de ceva.

   - Nu am spus asta.

   - Ai spus că o fată din Australia s-ar potrivi mai bine, așa că dacă mi-ai da drumul, m-aș duce să împachetez.

   El nu-i dădu drumul și cum timpul trecea și sunetele din vale ajungeau până la ei, Joanna trebui să se lupte ca să-și elibereze brațul. Avea un sentiment de cedare în fața locului și a stăpânului. Nu era nimic supus în niciunul din ei - o fată oarecare ar fi acceptat puterea lui în liniște.

   - Acum mă obligi să stau, murmură ea. Asta te mulțumește?

   - Ne mulțumește pe amândoi, rispotă el. Femeilor le place să fie conduse.

   - Sau să conducă ele?

   - Exact.

   - Ești un om aspru, Mr. Corraine.

   - În schimb vărul meu este fermecător.

   - Da, este născut să farmece.

   El i-a dat drumul și acolo unde mâna lui o strânsese, rămăsese o urmă de căldură. Ea se întreba dacă îi păsa că vărul lui era mai plăcut, având o eleganță care-l făcea pe el să pară grosolan și cam fioros.

   De pe verandă ea contempla copacii care în lumina lunii aveau trunchiuri argintii, acoperite de o catifea neagră.

   - Îmi place Miss Charlotte, spuse ea, simțind nevoia să-l facă pe Adam să înțeleagă că nu dorea să rămână numai pentru Vance. Îmi place foarte mult de ea. Cred că viața ei a fost minunată și lipsită de egoism. Trebuie să fi fost foarte frumoasă în tinerețe.

   - Da, spuse el pe un ton aspru. Dacă dacă avem un adevărat țel în viață, găsesc că trebuie să trăim.

   - Găsești că este mai bine să ai un țel în viață, decât să iubești? îndrăzni Joanna să întrebe. Trebuie să te simți puțin cam singur câteodată.

   - Poți fi singur, și dacă dragostea pe care o accepți nu este cea pe care o dorești.

   - Atunci crezi că fiecare avem un suflet geamăn, Mr. Corraine?

   - Tu nu crezi, Miss Dowling?

   Desigur, vru ea să spună. Cred din toată inima într-o dragoste adevărată. Dar era o treabă personală și se gândi că era mai înțelept să rămână obiectivă în relațiile ei cu șeful de la Raintree. Mâine sau poimâine s-ar putea să facă ceva ce o fată australiană nu ar face și supărarea lui Adam ar fi mai ușor de suportat dacă ea păstrează distanța.

   Hotărâtă, ea se întoarse și intră în casă.

   Cum intrară în sufragerie, Bonney Ryan se întoarse de la fereastra unde stătea și părul ei negru și moale străluci în lumină. Dar ochii ei erau tăioși când văzu silueta subțire a Joannei surprinzător de albă în contrast cu pielea bronzată și silueta puternică a lui Adam.

   - Adam, vreau să vorbesc cu tine.

   Fata trecu pe lângă Joanna și-l prinse posesiv de braț.

   - Unde ai fost?

   - Afară pe verandă, discutând afaceri cu Miss Dowling.

   El privi spre Bonney și fața lui se lumină de afecțiune pentru ea.

   - La ce te-ai gândit, scumpo?

   Joanna clipi, pentru că acest termen afectuos suna ciudat în gura lui care părea obșinuită să dea numai ordine. Ea se depărtă de cei doi, dar nu putu să nu audă ce spunea Bonney.

   - La un mic automobil pentru mine. Adam, mai mult sau mai puțin, mi-ai promis și mi-ar place să mă înveți să conduc.

   - Încă ești prea tânără să conduci o mașină, Bonney.

   - Am aproape 18 ani.

   Cu coada ochiului, Joanna văzu cum fata se apleacă și-i mângâie obrazul bronzat.

   - Te rog, Adam. Dacă aș avea o mașină ar putea conduce până la ferma Farlin și să o văd pe Mona. Am fost colege la școală și îmi lipsește o prietenă.

   - Ești binevenită să mergi cu jeeptul ori de câte ori vrei să-ți vezi prietena.

   - Nu-i același lucru cu acela de a fi eu la volan.

   O notă de supărare răzbătu din vocea fetei.

   - Nu-ți iei cuvântul înapoi, nu-i așa? Ai spus că aș putea primi ceva deosebit la aniversarea zilei mele de naștere, care este numai peste o lună.

   - Mă gândeam la o mică iapă pursânge pentru tine.

   - Un cal! O am deja pe Satin și călăresc ori de câte ori sunt supărată. Dar nu vreau să mi se deformeze picioarele de prea mult stat în șa. Dacă mă hotărăsc să mă fac actriță?

   - Săptămâna trecută te gândeai să devii stewardesă.

   El se uită peste capul fetei la Joanna și în ochii lui era un zâmbet.

   - Ce voiai să fii la 17 ani? întrebă el. Voiai să fii balerină, infirmieră sau doctoriță?

   Ea văzu licărirea de antipatie din ochii lui Bonney. Îngheță, realizând că de fapt este o străină la Raintree.

   După masă, Adam s-a dus în biroul lui să vorbească cu cineva la radiotelefon. Bonney l-a urmărit și Joanna văzu încruntarea mătușii Charly.

   - Iar vrea ceva și Adam cedează, din cauză că este orfană. Vance nu ar fi așa îngăduitor cu ea.

   Joanna se uită surprinsă la Charlotte.

   - Nu fi așa surprinsă, deoarece Vance are mai multă minte când este vorba de femei.

   Mătușa Charly chicoti în timp ce intra cu Joanna în salonul confortabil.

   - El este mai puțin priceput în afaceri. Ia loc, copilă și spune-mi, a fost Adam mulțumit de tine? Crede că ești potrivită pentru preaiubita lui fermă Raintree?

   Joanna zâmbi și, sprijinindu-se de spătarul tapetat al scaunului, privi la camera cu mobilier demodat și la perdelele lungi de pânză înflorată.

   - Nu este pe deplin convins că sunt potrivită pentru slujbă, dar este mulțumit de felul cum mă împac cu Busley și cu tine, mătușă Charly.

   - Așa că te lasă să stai de dragul meu?

   - Da, așa cred.

   Joanna se aplecă în față spre o măsuță mică pe care erau așezate niște fotografii înrămate și luă una într-o ramă ovală de argint. Era a unei fete cu o tocă de blană și manșon. Era încântătoare. Ochii tineri zâmbeu de fericire și speranță, ceea ce o făcea foarte frumoasă.

   - Fusesem la patinaj pe lacul de lângă casa noastră din Hampstead în acea zi.

   Charly vorbea cu nostalgie.

   - Ți-ai dorit vreodată să fi rămas în Anglia? întrebă Joanna. Probabil că te-ai fi măritat acolo și ai fi fost fericită.

   - Fiecare fată vrea o dragoste fericită, fu de acord mătușa Charly. Dar mai vrea și altceva în afară de romantism. Fetele din generația mea aveau același spirit de aventură ca și cele din ziua de azi, cărora le place să exploreze și alte tărâmuri.

   - Te-ai speriat când te-ai trezit singură în Australia?

   - La început...

   Mătua Charly chicoti.

   - Dacă bărbații ar ști ce curajoase suntem! Tu erai la mile depărtare de casă, cu bani puțini în buzunar și, fără a intra în panică, ți-ai găsit o slujbă. Asta îl uimește pe Adam. Tu arăți gingașă ca o mimoză.

   - Și crezi că asta l-a uimit pe șef, o femeiușcă gingașă?

   Mătușa Charly încă mai râdea când ușa s-a deschis și Adam intră în cameră.

   El își plimbă privirea de la femeia mai în vârstă la cea tânără și sprânceana dreaptă i se ridică a întrebare.

   - Este o glumă care poate fi spusă și unui bărbat? întrebă el tărăgănat. 

   Deodată, camera păru prea mică pentru acest bărbat înalt, lat în spate și liber.

   - Este o glumă pe care aș vrea să ți-o spun, zise mătușa Charly, dar nu aș vrea să o pierd pe Joanna acum, când poate rămâne să-mi lumineze bătrânețea.

   - Călărești, Miss Dowling? întrebă deodată Adam și ea deveni conștientă de privirea lui care-i aluneca peste glezne și picioare.

   - Ca un copil de la țară, a trebuit să învăț de mică și-mi plăcea.

   Ea zâmbi.

   - Vărul tău m-a prevenit că aici voi găsi cai de savană greu de mânuit.

   - Sunt sigur de asta. Dar avem câțiva ponei pentru polo în grajd și eu sunt îmblânziți.

   - Ponei pentru polo? exclamă Joanna.

   - Da, este un club de polo la Danabarra și Vance și eu jucăm când nu suntem ocupați. Când jucăm, trimitem poneii cu un camion, iar mătușa Charly și Bonney merg cu noi.

   Un ușor zâmbet răutăcios în încreți vârful buzelor.

   - Este un mic hotel, o bancă, un magazin și un club. Pentru un străin locul ar părea sărăcios, dar nouă ne place. Este cel mai apropiat loc cu o oarecare civilizație.

   Joanna zâmbi mătușii Charly.

   - Mr. Corraine este convins că-mi este greu să trăiesc la atâtea mile depărtare de un coafor sau de o ceainărie. I-am spus că sora mea geamănă este plină de viață.

   - Cred că și tu ești plină de viață, Joanna. Te învârți în bucătăria aia mare ca o albină. Este foarte plăcut, Adam. Joanna noastră cea timidă cântă când se crede singură.

   - O faci să roșească, spuse Adam.

   Tu ești acela, vru Joanna să protesteze. Tu cu ochii tăi gri, care nu scapă nimic. Dar spuse:

   - Este un anume ponei pe care pot să călăresc, Mr. Corraine?

   - Brindle este potrivit pentru tine. Este prietenos și este bine și pentru Bonney să aibă companie. Îți place pupila mea, Miss Dowling?

   - Este foarte drăguță.

   - Da, spuse el gânditor, s-a făcut frumoasă.

   - O răsfeți, Adam, îl preveni mătușa Charly. Dacă nu ești atent, o să ai necazuri.

   - Te referi la vreunul din băieți?

   - Ei bine, dacă și tu ai remarcat că este drăguță...

   - Mătușă Charly, vorbești de parcă aș merge legat la ochi.

   - Dimpotrivă, Adam. Toată lumea știe că ai o vedere bună, dar ești mult mai înclinat să te dedici vacilor, mașinilor și cultivării pământului. Bonney are aproape 18 ani. Mama ta era mireasă la vârsta asta.

   Încruntarea se adânci.

   - Îmi sugerezi să-i găsesc lui Bonney un soț?

   - Spun că are prea mult timp liber și știi ce spun bătrânii despre dracu și ițe.

   - Crezi că ar fi o idee bună să o las să se facă infirmieră?

   - Infirmieră pe dracu`! pufni mătușa Charly. Spune-i să ajute mai mult aici la Raintree. Este bine, Adam, să știe că toți muncim și că făcând pe prințesa nu va ști să se descurce cu bărbatul ei.

   - Bărbatul ei? se miră Adam. Presupun că știi cine va fi individul?

   - Bănuiesc.

   - Nu-mi spui și mie?

   - Fetele bătrâne și romantice nu-și destăinuie secretele, Adam.

   El se ridică și se aplecă spre mătușa Charly și o sărută pe tâmplă sub părul gri care mai păstra nuanțe de castaniu, ca și cum tinerețea nu voia să părăsească această femeie, care-și pierduse bărbatul dorit, dar nu se dăduse bătută.

   Chiar atunci ea atingea obraji bronzați ai lui Adam, ca și cum ar fi văzut realizarea unui vis vechi. Mătușa Charly dorea din toată inima ca stăpânul de la Raintree să-și găsească o soție.

   Era posibil, se întreba Joanna, ca ea să se gândească la Bonney?

.................................