.....................................................
2-3
Maureen pregăti rapid niște clătite, fără a reuși să uite ciudata întâlnire pe care o avusese cu fetița.
Se părea că Bev Bonner nu era deloc încântată să o vadă că locuiește în casa tatălui ei. Era vorba de timiditate, sau de o manifestare care semăna cu ostilitatea?
....................................................Maureen pregăti rapid niște clătite, fără a reuși să uite ciudata întâlnire pe care o avusese cu fetița.
Dar de ce să se alarmeze inutil? La urma urmei, ziua se anunța sub cele mai bune auspicii. Soarele strălucea sus pe cer, mirosul florilor din grădină intra pe ferestrele deschise, Gabriel era bine dispus și clătitele umplute cu dulceață de vișine aveau un aspect apetisant. Despre gust era sigură că e delicios.
Ușa se deschise cu precauție.
Maureen se întoarse și o văzu pe Bev instalându-se la masă.
- Tăticu mi-a spus să vin aici să iau micul dejun, în timp ce el îmi repară fermoarul de la valiză, declară fetița pe un ton îmbufnat.
Maureen se forță să pară veselă.
- Tatăl tău are perfectă dreptate! Trebuie să-ți refaci forțele după o călătorie atât de lungă.
Beverly nici măcar nu ridică ochii spre ea. Luă farfuria cu clătite pe care Maureen o așezase pe masă și se strâmbă.
Tânăra femeie oftă. Începutul părea destul de greu! Trebuia însă să spere că relațiile lor vor deveni mai cordiale cu timpul, în caz contrar viața de aici va deveni repede insuportabilă.
- Deci, spuse Maureen ascunzându-și indispoziția momentană, ai venit pentru două săptămâni? Pariez că tatăl tău și cu tine v-ați făcut deja o mulțime de planuri grozave.
Bev își mușcă buzele, ca și cum era pe punctul de a izbucni în lacrimi.
- Două săptămâni nu e mult, răspunse ea cu o voce înăbușită.
- Din cauza asta trebuie să profiți la maxim de ele, nu crezi?
- Nu mi-e foame, spuse țâfnoasă fetița împingând farfuria cu un gest brusc, înainte să sară de pe scaun. Mă duc în camera mea.
- Cum vrei, îi răspunse Maureen pe un ton conciliant. Când o să-l văd pe tatăl tău o să-i spun că te-ai dus să-ți saluți prietenii de pluș.
Fetița care ajunsese deja la ușă, rămase pe loc.
- Harry crede că sunt prea mare ca să mă mai joc cu animale de pluș, declară ea cu tristețe.
- Cine este Harry?
- Vinde articole de sport într-un mare magazin. Într-o zi a venit s-o ajute pe mama să-și monteze bicicleta de apartament și n-a mai plecat de atunci.
Maureen simți că i se strânge inima, din cauza evidentei suferințe a lui Beverly.
- Îmi pare rău că lui Harry nu-i plac animalele de pluș, afirmă ea. În orice caz, pot să-ți spun că, dimpotrivă, tăticul tău le adoră. Ca dovadă, cum a aflat că vii aici, m-a rugat să spăl colierul roșu al câinelui. După părerea mea, ar fi vexat și dezamăgit dacă bietul cățel ar dispărea în fundul unui dulap.
Tânăra era sigură că Gabriel îi va ierta această mică minciună. De fapt, Bev n-avea nevoie să știe că din propria ei inițiativă spălase rochițele păpușilor și periase animalele de pluș.
- N-o să uit să-i mulțumesc lui tata că s-a gândit la așa ceva, rosti fetița din vârful buzelor înainte de a ieși din bucătărie și a se îndepărta.
- Bev, așteaptă o clipă! o strigă Maureen.
Cum fetița se prefăcea că n-a auzit-o, Mo o prinse din urmă la capătul culoarului.
- Bev, eu nu sunt Harry, îi spuse ea accentuând pe fiecare cuvânt. Eu n-am intenția să mă instalez definitiv în această casă. Nu mă aflu aici decât ca să mă ocup de menaj și asta doar pentru câteva săptămâni. Nu-ți face probleme.
Dacă Maureen crezuse că poate angaja o conversație, se înșelase amarnic.
Fără să arunce nici măcar o privire în urmă, Bev fugi spre scară și începu să urce treptele din două în două.
Maureen rămase toată ziua în fața cuptorului, nepărăsindu-l decât pentru a le servi cina lui Gabriel și fiicei lui în sufragerie.
Termina se șters farfuriile înainte să urce în camera ei pentru culcare, când, brusc, ușa bucătăriei se deschise și Gabriel își făcu apariția.
- Să știi că am mașină de spălat vase! îi spuse el zâmbind.
- Poate, dar prefer să fac munca asta manual, răspunse ea ținându-și ochii aplecați cu încăpățânare spre cârpă. Să știi că sunt de modă veche.
- N-o să mă faci în ruptul capului să cred asta! Am mai degrabă impresia că mă eviți și aș vrea să aflu de ce.
Maureen ezită, aruncând o privire neliniștită în direcția ușii.
- Poți să vorbești, o asigură el. Suntem singuri. Bev s-a dus la culcare. Ce s-a întâmplat?
- Nimic, de ce?
- Nu minți! Toată ziua n-ai ieșit din bucătărie. Din cauza lui Beverly?
- Ei bine... da. Fiica ta nu mă place deloc. Îi e teamă că o să mă stabilesc definitiv aici. Și că o să-i fur locul. În casa și în viața ta.
- Înțeleg, șopti el, apropiindu-se de ea.
O luă încetișor de braț și-i mângâie mâna cu tandrețe.
- Ce i-ai spus mai exact? o întrebă el în timp ce Maureen încerca să-și degajeze brațul.
- I-am explicat că nu e cazul să fie îngrijorată, că prezența mea în această casă nu e decât provizorie, că nu fac decât să lucrez în serviciul domnului Bonner. În sfârșit... că peste câteva săptămâni o să dispar pentru totdeauna din existența tatălui ei.
O tăcere apăsătoare se lăsă după ultimele ei cuvinte.
- Înțelegi, simte nevoia să fie liniștită în privința mea, adăugă Maureen.
Gabriel o privi cu intensitate.
- Este chiar adevărul, insistă ea.
El îi ridică bărbia cu vârful degetului și-i atinse ușor obrazul cu buzele. Apoi gura.
Tânăra se înfioră de plăcere. Nu îndrăznea nici măcar să respire, iar inima începu să-i bată nebunește.
- Și de ce ai vrea ca Bev să te creadă, Mo? îi răspunse Gabriel cu o voce învăluitoare, dându-se cu un pas înapoi. Raporturile noastre n-au avut niciodată nimic profesional în ele și tu știi prea bine asta. Nu vreau să-mi tulbur și mai mult fiica, dar nici nu vreau să-i ascund adevărul.
Ce înțelegea el prin asta?
Maureen nu mai avu timp să-i ceară o explicație, fiindcă Gabriel îi întoarse spatele și dispăru, lăsând-o singură cu întrebările și nesiguranța ei.
Maureen nu mai avu timp să-i ceară o explicație, fiindcă Gabriel îi întoarse spatele și dispăru, lăsând-o singură cu întrebările și nesiguranța ei.
CAPITOLUL V
Așezat la biroul lui, Gabriel încerca să se concentreze asupra muncii. Fără nici cel mai mic succes însă.
Maureen îl obseda, se ascundea în spatele fiecărei cifre a ultimului bilanț al firmei lui.
De la conversația pe care o avuseseră în bucătărie, nu se mai văzuseră. Ea părea să-l evite, să se facă invizibilă, totuși eforturile ei produceau asupra lui Gabriel exact efectul invers. Fiecare din discretele ei atenții o făceau și mai prezentă în mintea lui.
De exemplu, într-o dimineață închiriase două biciclete care-i permiteau să-i ofere lui Bev o plimbare în jurul lacului; pentru respectiva ocazie Mo le pregătise un coșuleț cu gustări și un tub cu cremă, sugerându-le astfel să-și petreacă întreaga zi la plajă. Da, Maureen le purta de grijă, făcând imposibilul ca tată și fiică și profite la maxim de vacanța lor comună.
Bev s-ar fi putut arăta cât de cât recunoscătoare, dar era probabil prea bănuitoare și neîncrezătoare ca să-i ofere măcar un surâs. Cum apărea Maureen - eveniment rarisim -făcea o mutră distantă.
Trebuie spus că purtarea tinerei femei în aceste ocazii nu era deloc de natură să aranjeze lucrurile. Departe de asta.
Se înroșea și se grăbea să părăsească încăperea șoptind câteva scuze de neînțeles. Ceea ce risca s-o facă pe Bev și mai bănuitoare, și mai agresivă.
Sigur, lui Gabriel ar fi putut să nu-i pese, dar... Maureen, cea din primele zile, oricât de năucitoare i se păruse atunci, începea să-i lipsească.
„Idiotule! își spuse în sinea lui. Soluția e simplă! Alung-o pe fața asta din casa și din viața ta!”
Dar cum putea să facă asta când în fiecare clipă nu visa decât cum s-o ia în brațe, să-i guste dulceața buzelor? Că voia sau nu, Maureen conta foarte mult pentru el. Și n-o va lăsa să joace rolul unei servitoare eficace.
Situația asta durase prea mult. Bev nu se putea comporta la nesfârșit ca și cum Maureen nu exista. În caz contrar, atmosfera risca să devină foarte repede de nesuportat.
Situația asta durase prea mult. Bev nu se putea comporta la nesfârșit ca și cum Maureen nu exista. În caz contrar, atmosfera risca să devină foarte repede de nesuportat.
Gabriel își împinse scaunul, se ridică și, cu un pas decis, își părăsi biroul. Știa unde s-o găsească pe Maureen.
De la începutul dimineții, se încăpățânase să spele niște vechituri, pe care nu-și mai amintea să le fi purtat de nu știu când, cum ar fi tricoul ăla vechi de rugby care data probabil din timpul studenției, sau maiourile alea lăbărțate care nu mai erau bune decât să lustruiască parchetul cu ele.
Traversă locuința tăcută și se opri în pragul spălătoriei.
Maureen se afla acolo, după cum presupusese. Sprijinită de mașina de spălat, citea. Părul roșcat îi cădea în valuri pe spate.
O clipă fu tentat să se apropie și să răsfire printre degete buclele mătăsoase....
„Îți pierzi mințile, bătrâne, îi șopti o voce mustrătoare la ureche. Greșelile trecutului nu te-au învățat nimic, naivule?”
- E interesantă cartea? întrebă el dregându-și glasul.
Tânăra lăsă să-i scape un mic strigăt de surpriză și se întoarse atât de repede spre el, încât cartea îi căzu pe jos.
- E o... carte practică. Încercam să găsesc o metodă eficace de scoatere a petelor, răspunse ea cu o voce răgușită, aplecându-se să ridice cartea.
Dar nu fu destul de rapidă. Gabriel avu timp să zărească titlul.
- „Psihologia preadolescentului”? spuse el cu voce tare, încruntându-se.
Maureen dădu din cap cu un aer încurcat.
- M-am gândit că asta m-ar putea ajuta s-o înțeleg mai bine pe Bev, îi explică ea înroșindu-se. Până acum credeam că știu cum să mă descurc cu copiii, dar acum văd că mă înșelam...
Gabriel o întrerupse.
- Nu te scuza. Nu e vina ta că Bev e atât de distantă cu tine. De când Nora și cu mine trăim separați, așa se poartă cu toată lumea. Divorțul nostru a fost ca o pedeapsă pentru ea, umplându-i lumea copilăriei cu îndoieli și spaime confuze. Se teme în orice clipă că n-o mai iubim. Că o să ne piardă. Că a devenit a cincea roată la căruța vieții noastre, a vieții mele.
Râse fără niciun pic de veselie.
Maureen sesiză suferința, sentimentul de vinovăție.
- Iar tu trebuie să-i dovedești contrariul, Gabriel. Pune-te măcar pentru o clipă în locul ei. Aterizează aici, nebună de bucurie că își va petrece 15 zile în tete-a-tete cu tatăl ei, și ce descoperă? O intrusă instalată în căminul ei. Probabil că și-a imaginat că o să-i fur locul... în casa și în inima ta. Îi înțeleg neliniștea, faptul că se teme de mine. Dacă aș ști ce trebuie să fac ca s-o liniștes...
- Cred că mi-a venit o idee, exclamă brusc Gabriel luând-o de mână. Vino cu mine! Bev se ferește de tine, nu are încredere, dar e curioasă. Dacă vrem să te accepte și să te aprecieze, trebuie să te cunoască. Lucru imposibil dacă-ți petreci zilele între cratițe și mașina de spălat! O să luăm ceaiul toți trei împreună, ceea ce îți va da ocazia să flecărești cu ea, să-i vorbești despre tine.
- De ce îți pasă atât de mult ce gândește copilul tău despre mine? se mulțumi ea să întrebe în timp ce el o trăgea spre salon. La urma urmei, după câteva săptămâni voi fi departe de aici.
Gabriel își înăbuși un suspin. Cum ar fi putut să-i mărturisească faptul că îl subjugase, că nu va suporta să n-o mai vadă?
- Vreau doar ca fiica mea să nu-și mai facă probleme, îi trânti el primul lucru care-i trecu prin minte. Nu înseamnă că, dacă ești aici, eu o iubesc mai puțin. Ce se va întâmpla în ziua când mă voi decide să mă recăsătoresc?
Clătină din cap.
- E important ca ea să știe că țin la ea, reluă el, și chiar dacă viața mea se schimbă, ea va rămâne pentru mine lucrul cel mai prețios din lume.
- Dacă te pot ajuta s-o liniștești, o să fiu încântată, declară Maureen. La urma urmei, ai dreptate. Cu cât va înțelege mai repede că nu sunt decât o simplă angajată, cu atât mai bine...
O fracțiune de secundă, sau cel puțin așa îi făcu impresia lui Mo, expresia lui Gabriel îi trădă decepția. Atunci ea își reformulă sugestia.
- Am putea să zicem că suntem prieteni foarte buni, dacă preferi. Dacă m-ar cunoaște mai bine, va ști că n-are de ce se teme de mine. Eu nu sunt un alt Harry. Eu n-o să-i fur tatăl în niciun caz.
- Ajunge să se uite la tine ca să-și dea seama că n-ai nimic în comun cu tipul ăla! îi replică el privind-o cu coada ochiului.
Maureen se încruntă.
- Nu mă mai lua peste picior, Gabriel. Ai înțeles perfect ce voiam să spun.
- Iartă-mă. Dar sunt așa de fericit că te-ai hotărât să nu mai bântui prin casa ca o stafie. De acum încolo o să mănânci cu noi în sufragerie, nu-i așa?
Ea dădu din cap în semn că da.
- Și o să accepți să ieși din când în când cu noi?
Cum ea făcu o mutră care exprima îndoială, el protestă:
- Mo! Nu! Nu te încăpățâna!
- O să ieșim o dată și pe urmă mai vedem noi.
Maureen începu să mănânce în compania lui Gabriel și a fiicei lui, dar în ciuda eforturilor lor comune de a o face pe Bev să participe la discuții, fetița se închidea într-o tăcere ostilă. Nimic nu părea să scape ochilor imenși ai puștoaicei.
Maureen începuse să se teamă, de fiecare dată când vorbea sau îi întindea o farfurie tatălui ei, că va fi suspectată de tentativă de seducție. Și, în fond Bev nu era departe de adevăr, fiindcă imediat ce tânăra femeie atingea din întâmplare mâna stăpânului casei, simțea că inima ei își întețește bătăile și obrajii îi iau foc.
Cum să câștige prietenia copilului când ea nu reușea să-și controleze emoțiile în prezența lui Gabriel?
Într-o dimineață, acesta dădu buzna în bucătărie.
- Azi e o zi de excepție, o zi de sărbătoare! strigă el smulgându-i cârpa din mâini. La naiba cu bucătărie, ștersul prafului și spălatul rufelor pe care le prevăzuseși pentru astăzi! Bev și cu mine te luăm cu noi în oraș. De bunăvoie sau cu forța.
Maureen se încruntă, ca pentru a-i cere să coboare vocea. El înțelese mesajul.
- OK, reluă el pe un ton mai potolit. Un gentleman nu uzează niciodată de forță cu o creatură de vis. Poate preferi să te duc în brațe până la mașină?
Tânăra nu se putu împiedica să surâdă.
- Ei bine, e ziua ta norocoasă. N-am intenția să-ți opun nici cea mai mică rezistență. O să devin umila voastră sclavă pentru întreaga zi.
- Cu atât mai bine. Mi-era teamă că o să mă refuzi. N-aș fi îndrăznit să te contrazic, știi că nu-mi stă în obicei.
O clipă o fixă în tăcere.
- Ziua aceasta va fi splendidă pentru toți trei, Mo, o să vezi.
Dacă s-ar fi putut simți măcar pe jumătate la fel de optimistă ca el. Fiindcă, spre marele ei necaz, de 5 zile, deși își dublase atențiile față de Bev, aceasta se purta în continuare cu o indiferență glacială față de ea.
Maureen își chinuia în permanență mintea ca să poată smulge măcar un zâmbet fetiței.
- Trebuie să mă schimb? îl întrebă ea alungându-și gândurile neplăcute.
Gabriel aruncă o privire pantalonilor din pânză kaki și pulovărului din cașmir negru.
- Nu, e perfect așa.
- Adevărat? Și care e programul zilei?
- Pornim în direcția parcului de distracții. Bev adoră așa ceva.
Maureen simți că pălește. Purta o execrabilă amintire despre acest gen de parcuri de distracții. O clipă se gândi chiar să renunțe, să rămână acasă. Dar se gândi apoi la fetiță. Această ieșire va fi poate unica ocazie de a schimba sentimentele fetiței.
- Să n-o lăsăm să aștepte! exclamă ea cu un entuziasm pe care era departe de a-l simți. Hai!
Maureen urcă fără chef pe bancheta din spate a limuzinei Lincoln de culoare albă.
Experiența din parcul de distracții n-o bucura deloc. Deși aprecia atmosfera de euforie generală care domnea acolo, perspectiva de a se urca în roata mare sau în trenul groazei nu-i surâdea deloc.
Își amintea încă, simțind că i se întoarce stomacul pe dos, ziua în care fratele ei o târâse împotriva voinței ei în trenul groazei. Crezuse că o să moară de frică, în goana nebună între cer și pământ, învârtindu-se pe serpentinele amețitoare.
Dar azi nu mai era un copil ș doar nu era să se sperie de câteva „evoluții” aeriene.
Gabriel îi întrerupse șirul amintirilor sugerându-i să se așeze în limuzina luxoasă între el și Bev. Dar ea nu dorea să stea alături de puștoaică. Nu avea rost să forțeze lucrurile.
- Când ai fost ultima dată într-un parc de distracții? o întrebă Gabriel aruncându-i o privire peste umăr.
- Au trecut secole de când n-am mai pus piciorul într-un asemenea loc! Nici nu-mi mai amintesc.
- Hai, fă un mic efort! Îți amintești măcar distracția preferată?
- Nu, deloc.
Sigur că mințea. Dar din vina cui? Gabriel chiar trebuia să insiste așa?
- Ție ce-ți place cel mai mult, Bev? se interesă ea privind fetița.
Aceasta se întoarse spre ea cu un... un surâs. Un surâs! Primul pe care i-l adresa!
Maureen se înveseli. Ziua începea sub cele mai bune auspicii. Gabriel era bine dispus și iată că fetița binevoia să-și descleșteze gura!
- Ador toate „trucurile” care merg cu viteză, mai ales cele în care te trezești cu capul în jos. Cum ar fi roata și trenul, le știi, nu-i așa?
- Acum că-mi vorbești despre ele, exclamă tânăra femeie prefăcându-se entuziasmată, încep să-mi reamintesc! Tot asta preferam și eu când eram mică! Te întrebi tot timpul dacă centura de siguranță nu ți se va desface și nu vei fi astfel propulsată în spațiu.
„Nu te sfătuiesc să te urci în ele!” îi aduse aminte cu severitate stomacul ei.
Dar ea nu-i dădu ascultare. Bev îi zâmbise în sfârșit și doar nu era să lase niște temeri copilărești să-i strice ziua asta minunată.
Abia ajunseră în parcul de distracții că Beverly, surescitată, începu să fugă dintr-o parte în alta.
În cele din urmă se opri la tir, unde după câteva încercări câștigă un imens urs de pluș albastru. Tatăl ei se dovedi mai îndemânatic, răsturnând fără greș 3 rânduri de cutii de conserve.
- Bev? spuse Maureen apropiindu-se ea ea. Ce-ai zice de un tur cu hidrobicicleta?
Copilul aruncă o privire spre lac, înainte de a se întoarce spre ea cu ochii ei albaștri strălucind de încântare.
- Dar o să ne udăm! Și nu avem nimic la schimb!
- Și ce dacă? răspunse Maureen, făcându-i complice cu ochiul. De ce crezi că ador hidrobicicletele?
Bev îi aruncă o privire bănuitoare.
- De obicei oamenilor mari nu le place să li se ude hainele.
- Oamenilor mari?
- Da, Harry zice că poți să faci pneumonie, în cel mai bun caz.
Maureen suspină. Harry ăsta începea s-o calce pe nervi!
- E treaba lui Harry. Eu mă duc. Simt nevoia să mă răcoresc puțin. E așa de cald. Vii și tu? Sau ți-e frică de apă?
Fetița ridică din umeri ca și cum remarca era de-a dreptul prostească, înainte s-o ia la fugă spre lac.
- Chiar ai chef să te uzi, sau încerci să-ți faci o prietenă? îi șopti Gabriel la ureche pe un ton ironic, aplecându-se peste umărul ei.
Maureen tresări. Era atât de aproape de ea încât îi mângâia ceafa cu răsuflarea lui caldă. Ar fi fost suficient să se întoarcă pentru a-i cădea în brațe.
- Drept cine mă iei? protestă ea îndepărtându-se. Ador apa! Și tu ce-ai de gând să faci? Vii cu noi sau rămâi plantat aici, de teama unei pneumonii, la fel ca bietul Harry?
- Găsești că semăn cu Harry?
- Habar n-am. N-am avut plăcerea să-l cunosc pe acest domn.
Aruncă o privire spre lac. De la marginea lui, fetița îi privea, vizibil enervată.
- Bev... începu ea înroșindu-se.
- ...Ne privește, am remarcat, sfârși Gabriel în locul ei. Hai, Mo! Nu te mai purta ca și cum între noi ar fi ceva indecent. Copilul trebuie să înțeleagă că tatăl ei poate avea... prieteni.
- Din cauza asta îmi șopteai adineauri la ureche? îl persiflă Maureen. Voiai să-i dovedești fiicei tale ce buni camarazi suntem, nu-i așa?
Gabriel izbucni în râs.
- Nu, admise el redevenind serios. Pur și simplu îți admiram o aluniță de pe gât. Și ca să fiu sincer până la capăt, abia m-am abținut să nu te sărut. Mă atragi, Mo, și nu pot să fac nimic împotriva acestui lucru. În sfârșit... nu asta e problema în momentul de față. Vreau ca Beverly să nu se mai comporte ca și cum s-ar teme în fiecare clipă că mă pierde. Hai să ne apropiem de ea până când nu-i vine cheful să înoate îmbrăcată.
Maureen dădu din cap înainte de a-l urma ascultătoare. Acolo, lângă lac, fetița trepida de nerăbdare.
- Hai, ce faceți? îi luă ea la rost când ajunseră lângă ea. Vă așteptam.
- Discutam, scumpo, declară simplu tatăl ei.
- Știi, considera că nu e destul de cald ca să închiriem o hidrobicicletă, interveni Maureen. Dar totul s-a aranjat. În cele din urmă am reușit să-l conving.
Apoi, aplecându-se spre urechea fetiței, adăugă pe un ton confidențial:
- A trebuit să-i rup mâna ca să-l conving. Dar nu puteam totuși să las găina asta plouată să ne strice plimbarea pe lac, nu ești de părerea mea?
- Puțin respect, vă rog! protestă Gabriel intrând în jocul ei. Nu mă face să par un papă-lapte.
- Hai, nu e nevoie să-l joci pe Rambo în fața propriei tale fetițe! îi lansă tânăra cu un râs batjocoritor. Nimeni nu ți-o va lua în nume de rău dacă tremuri de groază.
- Nu, bineînțeles, tăticule, o susținu imediat Bev scuturând din cap. Poți să te așezi între noi dacă nu vrei să te uzi. Nu-i așa, Mo?
- Bineînțeles, se grăbi această să răspundă, încântată că Bev i-a luat pentru prima oară partea.
Timp de o oră se plimbară pe lac pedalând ca niște campioni la ciclism. Soarele, aflat la zenit, îi săgeta cu razele lui fierbinți.
Totuși nu puterea lui îi încălzea inima lui Maureen ci râsul lui Bev. Bineînțeles, copilul nu-i acorda decât un interes moderat, dar de acum înainte fără niciun pic de suspiciune și ostilitate.
Gabriel nu se putu împiedica să surâdă. De când pedalau voinicește pe hidrobicicletă, puștoaica o privea pe furiș pe Maureen, cu un amestec de mirare și admirație. În sinea lui, îi mulțumea acestei tinere femei cu un caracter atât de hotărât, care nu capitulase în fața răcelii manifestate de Bev de la sosirea ei.
Părăsind lacul, se mulțumiră cu un hot-dog ca masă de prânz.
- Care este programul în continuare, Bev? întrebă Maureen ștergându-se cu șervețelul la gură înainte de a-l arunca la coș. Tu trebuie să decizi, fiindcă cunoști parcul mai bine decât mine.
Gabriel aruncă o privire spre ceas. Hainele lor erau încă ude; făcuseră de mai multe ori turul parcului și se dăduseră într-o mulțime de aiureli: mașinuțe, lanțuri, tren... Ar cam fi fost timpul să se întoarcă acasă, mai ales că Maureen i se părea cam palidă și obosită.
- Și dacă am merge acasă? sugeră el.
- O, nu! protestă Bev. E încă devreme.
- Atunci, hai să ne odihnim puțin, spuse Gabriel pe un ton care nu admitea replică. N-am stat 1 minut de azi-dimineață. Eu vă mărturisesc sincer că mă simt un pic obosit.
- De acord, tăticule, șopti trist fetița plecând capul.
Se părea că ar fi preferat să continue explorarea parcului.
- În ceea ce mă privește, eu sunt în plină formă, declară Maureen. Aș mai putea testa vreo 2-3 jocuri până se odihnește tatăl tău.
Ochii fetiței se luminară imediat.
- Super... Ce-ai zice de un tur cu roata mare?
Gabriel o văzu pe Maureen pălind.
- Nu cred că e o idee prea bună, Bev, se grăbi el să spună. Îți amintesc că tocmai am terminat de mâncat. Ți s-ar putea face rău.
- Tăticule! Știi prea bine că nu mi se face niciodată rău. Tăticule, mi-ar plăcea atât de mult! Te rog din suflet.
El aruncă o privire neliniștită în direcția lui Maureen. Era lividă, dar putu citi în ochii ei o rugăminte mută: „Te rog, acceptă”.
- Dacă-ți face plăcere, răspunse el după câteva clipe de gândire, duceți-vă amândouă. Eu vă aștept aici. Ca să păzesc ursul. Doar un tur însă, ne-am înțeles?
Amândouă dădură din cap înainte să se îndepărteze, luându-se de mână ca două prietene.
Maureen stătea la coadă alături de Beverly, temându-se deja de momentul în care va trebui să se urce în această roată infernală. O teamă crescândă pe care refuza s-o ia în serios.
De ce trebuia să-i fie frică? Doar nu mai era copilul de odinioară, știa să se controleze.
- Te-ai mai urcat vreodată în roată? întrebă ea întorcându-se spre Bev.
- De mai multe ori. O ador!
Când își ridică privirea spre Maureen, o lumină veselă sclipea în irișii de culoarea oceanului, la fel ca ai tatălui ei, o lumină pe care n-o găsești decât în ochii unui copil.
- Și mamei tale îi plac parcurile de distracții?
- Nu chiar. Când eram mică, mergeam din când în când, dar mă ducea întotdeauna la căluții de lemn. Dar acum sunt prea mare pentru asta... și pe urmă, lui Harry îi e groază de aglomerație. Zice că înnebunește când îi aude pe oameni strigând din toate părțile.
- O fi având probleme cu timpanele? sugeră Maureen, nu fără perfidie.
Bev ridică din umeri, dar nu spuse nimic.
Se instalară în sfârșit în scaunul lor. Tânăra femeie își încheie centura de siguranță cu o mână tremurătoare și simți deja că stomacul i se întoarce pe dos. Inspiră profund. Era prea târziu ca să mai dea înapoi! Și pe urmă, doar nu era să se dea în spectacol, mai ales în fața puștoaicei lui Gabriel! Ce-ar crede despre ea? Nu, trebuia să facă față cu orice preț...
Ceea ce nu încetă să-și repete când roata începu să se învârtească, iar ea luptă să se țină tare cu mâinile crispate pe bara de siguranță. Lângă ea, Beverly urla de bucurie. Dacă i-ar fi putut împărtăși și ea entuziasmul...
Din nefericire, stomacul ei era de cu totul altă părere. Atunci, ținând ochii închiși și buzele strânse se resemnă să-și aștepte sfârșitul.
Când roata se opri în cele din urmă, trebui să aștepte câteva clipe înainte să reușească să se ridice și s-o urmeze pe fetiță ca să simtă pământul ferm sub tălpile picioarelor.
Imediat Gabriel se repezi la ele cu un aer contrariat.
- Cum am putut fi atât de prost să vă las să vă urcați în chestia asta? Hai, Mo, să te așezi puțin.
Fiindcă genunchii îi tremurau, tânăra se lăsă cu docilitate condusă până la cea mai apropiată bancă. O dată așezată, se simți un pic mai bine.
Aruncă o privire în direcția lui Bev și schiță un surâs de care era sigură că arată ca o strâmbătură jalnică.
- Se pare că nici acum nu pot să suport roata mare. Când mă gândesc că fratele meu pretindea pe vremuri că fac mofturi și că, dacă mi se făcea rău, era ca să par interesantă...
- Știai că o să-ți fie rău și totuși te-ai urcat? o întrerupse fetița, în mod vizibil șocată.
- Incredibil, nu-i așa? Ei bine, da, chiar și oamenii mari procedează câteodată prostește.
- Hai, spuse brusc Gabriel ridicându-se. Am face mai bine să ne întoarcem imediat acasă.
- Nu, nu, protestă tânăra femeie, după-amiaza abia a început și deja mă simt mult mai bine. Dacă v-ați duce să faceți un tur în timp ce eu îmi revin nițel?
Fiindcă Gabriel protesta, ea dădu din cap și adăugă:
- Doar n-o să vă opuneți ultimelor dorințe ale unei muribunde, ce naiba! De altfel, chiar dacă aș vrea, n-ar putea să merg acum cu mașina. Duceți-vă și vă distrați puțin, vă rog.
- Data viitoare o să ne mulțumim cu caii de lemn, puse punctul pe i Bev, pe un ton ironic, dar surâzându-i.
Maureen îi întoarse capul, simțindu-și inima mai ușoară. Era cele mai amabile cuvinte pe care le auzise până acum din partea ei.
O oră mai târziu, ajunseră acasă.
După o scurtă incursiune în parc, Gabriel ș Bev veniseră s-o ia și tot ce spusese Maureen ca să-i convingă să mai rămână rămase fără efect.
Tânăra femeie se îndreptă imediat spre bucătărie, fiindcă avea intenția să prepare cina, chiar dacă-i era în continuare greață. Tocmai se pregătea să răsfoiască o carte de bucate ca să-i vină vreo idee, când auzi ușa deschizându-se în spatele ei. Se întoarse repede și-l descoperi pe Gabriel în prag.
- Ce faci aici, Mo? o întrebă el încruntându-se.
Ea aruncă o privire spre cartea pe care se pregătea s-o consulte și răspunse ridicând din umeri:
- Voiam să pregătesc un pui a la Marengo. Mă gândeam că o delicatesă ar fi perfectă pentru a încununa o asemenea zi plăcută.
- Hai să vorbim despre această zi! N-ar fi trebuit pentru nimic în lume să te las să urci în roata mare.
- Doar nu sunt o fetiță, Gabriel. Nu trebuie să-ți faci griji pentru mine.
El se apropie și îi luă cu blândețe cartea din mâini.
- Știu că nu mai ești un copil. Dar nu te supăra pe mine dacă-ți spun că acum te porți ca unul. Totuși nu ăsta e lucrul cel mai important. Voiam să-ți mulțumesc pentru tot ce-ai făcut pentru Bev. A fost încântată de felul cum a petrecut ziua și asta grație ție, de ce să nu recunosc.
- Regret că n-am mai putut merge cu trenul groazei, știu că-și dorea.
- Ai făcut și așa destul de mult, Mo. Dacă ar fi fost acolo numai cu mine, ar fi stat așezată cuminte pe o bancă și s-ar fi mulțumit cu înghețată și castane glisate.
Și, înainte ca ea să poată protesta, Gabriel o ridică în brațe.
- Ce... ce faci? îngăimă ea. Lasă-mă, trebuie să mă ocup de cină.
- Te duc așa până în pat. Singurul lucru pe care ți-l permit în seara asta este să dormi.
- Să știi că pot să merg.
- Aha... de aia abia ți-ai târșâit picioarele până acasă? Nu, n-o să risc. Încep să te cunosc, Mo. Ești încăpățânată foc. Ceea ce ai dovedit și astăzi. Așa că fără discuții, acum te bagi în pat.
Ajunseseră pe coridorul de la primul etaj când, brusc, Maureen o zări peste umărul lui Gabriel pe Bev care-i privea în tăcere în pragul ușii ei. Privirile lor se încrucișară. O privire tulburată, cealaltă acuzatoare.
După o clipă fetița dispăru, închizând ușa în urma ei.
Maureen se gândi să se ducă după ea să-i explice că, în ciuda aparențelor, nu era nimic între ea și tatăl ei. Dar era prea târziu, răul fusese făcut.
CAPITOLUL VI
Maureen picotea în fața ceștii goale de cafea când, a doua zi dimineață, Gabriel intră în bucătărie.
- Vrei să vezi ce marcă e? o întrebă el râzând.
Mo făcu ochii mari, surprinsă să-l vadă în picioare atât de dimineață. Părea în plină formă, ceea ce nu era și cazul ei.
Abia închisese ochii în noaptea trecută, reamintindu-și până la obsesie privirea acuzatoare pe care i-o aruncase Bev aseară. Și în ciuda numeroaselor cafele pe care le înghițise de azi-dimineață, nu reușea să-și alunge toropeala.
Gabriel se așeză în fața ei, privind-o fix, de parcă avea o pată de dulceață pe vârful nasului.
Ca să scape de privirea lui inchizitoare, ea se ridică brusc și se îndreptă spre aragaz.
- Te rog, Mo, așază-te. Simt că amețesc când te văd învârtindu-se așa. Nu sunt grăbit, nu lucrez astăzi. Mi-am luat o zi liberă, să mergem la grădina zoologică.
Maureen reveni docilă să se așeze la masă și ca să nu stea degeaba, își mai turnă o ceașscă de cafea.
- Vii cu noi, Mo, nu-i așa? insistă Gabriel luând-o de mână.
- Nu, mergeți fără mine, răspunse ea smulgându-și mâna. Mă doare puțin capul.
Fiindcă el se încruntase făcând o mutră sceptică, ea adăugă:
- Te asigur că așa e.
Gabriel îi ridică bărbia cu vârful degetului, obligând-o să-l privească în ochi. Tânăra începu să tremure. O privea cu atâta intensitate...
- Dacă nu te simți bine, ar trebui să te întorci în pat, Mo.
- Nu-ți face griji pentru mine, spuse ea cu o voce nesigură. Am luat o aspirină. Așa că în curând o să mă simt mai bine.
- De ce nu te duci să te întinzi puțin până când îți trece durerea de cap. Grădina Zologică e deschisă toată ziua, așa că o să mergem mai târziu. De fapt, Bev nici nu s-a sculat încă.
Maureen se crispă. Unde să găsească puțin curaj ca să-i explice că durerea de cap nu era decât un pretext? Că nu-l va însoți la Grădina Zoologică fiindcă nu voia să riște să-i strice ziua lui Bev? Era evident că Gabriel nu văzuse aseară chipul tulburat al fetiței.
În timp ce ezita, căutând un alt argument sună telefonul din vestibul. Salvată de clopoțel!
Gabriel nu avu timp să se ridice de la masă, că pasul ușor al lui Beverly se și făcu auzit pe scară.
- Nu te deranja, tăticule, strigă ea. Răspund eu!
După o clipă își făcu apariția în pragul bucătăriei.
- E pentru tine, tăticule, anunță ea, așezându-se ca să-și lege șireturile la adidași. Domnul Smithson, cred.
Maureen știa că Smithson era unul din cei mai apropiați colaboratori ai lui Gabriel.
- Vorbesc din biroul meu, anunță el părăsind bucătărie.
Câteva minute mai târziu, Gabriel reapăru rupând tăcerea care se lăsase în bucătărie.
- Trebuie să plec, spuse el cu un aer dezolat, privind spre fetiță. Avem o urgență la uzină, scumpo. O să mergem în altă zi la Grădina Zoologică.
Decepția zugrăvită pe fața copilului îți rupea inima.
- Nu pot să merg cu tine? îl rugă ea.
- Nu de data asta, pisicuțo. Altă dată, îți promit, afirmă tatăl ei apropiindu-se de ea și ciufulindu-i părul cu tandrețe. Un șofer a intrat cu camionul în geamurile halei și e un adevărat dezastru. Mai bine să mă duc eu acolo înainte să intre toți în panică.
- Sunt răniți? întrebă Maureen îngrijorată.
- Nu, nu cred. Câțiva lucrători sunt în stare de șoc, dar se pare că nu s-a întâmplat nimic cu adevărat grav. Bine, acum trebuie să plec. O să încerc să mă întorc devreme. O să reușiți să vă descurcați fără mine?
Maureen aruncă o privire în direcția lui Beverly. Fetița avea ochii plini de lacrimi.
- Nu-ți face griji în privința noastră, răspunse tânăra femeie pe un ton care se voia liniștitor.
Gabriel îi mulțumi cu un surâs larg și, după o ultimă privire aruncată fetiței, părăsi bucătărie. Câteva minute mai târziu, ușa de la intrare se trântea. Plecase, lăsându-le singure.
- Nu vrei să mergem amândouă la Grădina Zoologică? îi propuse Maureen scoțându-și șorțul.
- Ai chef să mergi cu mine? o întrebă Bev ridicând cu timiditate capul.
- Dar tu?
Fetița ridică din umeri.
- Cum să zic... E ca un obicei. Tata mă duce întotdeauna acolo când vin la St. John.
- Nu asta te-am întrebat.
- Dacă am chef? Nu prea. Știu pe dinafară grădina asta zoologică, admise Bev.
- Și dacă am face altceva? îi sugeră Maureen cu un surâs promițător. Am putea să mergem din nou în parcul de distracții. Ce părere ai?
Beverly, complet năucită, făcu ochii mari.
- Ai accepta să mai mergi acolo și azi, când ieri te-ai îmbolnăvit aproape, din cauza roții mari?
- N-am fost chiar așa bolnavă!
- Atunci de ce tata te-a dus în brațe până în camera ta, dacă nu erai?
Fetița clătină din cap.
- Nu vrei să-mi spui, reluă ea, dar știu că-ți era într-adevăr rău. Arătai îngrozitor. Probabil că ai fost furioasă pe mine. Dacă n-aș fi avut ideea să facem un tur cu roata mare, nu ți s-ar fi întâmplat nimic.
Maureen o privi uluită pe fetița lui Gabriel, neștiind ce să-i spună.
Dacă ar fi existat pe lumea asta o idee care să nu-i fi venit în cap, atunci asta era. Și ea care crezuse că citește aseară un reproș în ochii fetiței! Fără îndoială, așa i se păruse fiindcă se simțea și ea vinovată.
Își înăbuși un suspin de ușurare și surâse.
- Eu singură am hotărât că vreau să mă urc în roata mare, Bev. Nu m-ai obligat tu, așa cum se pare că gândești.
O alta decât domnișoara Bonner ar fi acceptat poate această versiune a faptelor fără să clipească, dar nu ea. Gabriel nu se înșelase. Divorțul o făcuse pe Bev să se maturizeze mai repede, și astăzi ea înțelegea mult mai multe lucruri decât colegele de vârsta ei.
- Chiar mama e obligată de multe ori să facă lucruri care-i displac. Fiindcă o bat la cap și o plictisesc până cedează, șopti Bev pe un ton amărât, rușinată parcă.
Maureen îi adresă cel mai frumos surâs al ei.
- Nu, nu cred. Când ești adult, problema e că nu-ți poți reproșa decât ție însuți când faci o greșeală. Eu știam că o să-mi fie rău dacă mă urc în roată și totuși am făcut-o. Dar atenție, am făcut-o fiindcă așa aveam eu chef și nu fiindcă m-ai rugat tu să vin cu tine. Acum, vrei sau nu să plecăm la plimbare? Avem toată ziua în fața noastră.
Beverly dădu timid din cap în semn că da.
- Dacă nu mergem în parc, unde ne-am putea duce.
Tânăra femeie se gândi o clipă. Avea o mie de idei în cap, dar care din ele ar fi pe gustul fetiței?
- Și dacă... i-am face o vizită la birou tatălui tău?
Ideea păru s-o mire la început pe Bev. O privi pe Maureen cu un aer uluit, dar în curând fețișoara ei se lumină.
Mo se felicită în sinea ei că i-a făcut această propunere. Pentru că Bev trebuia să plece în Florida la sfârșitul săptămânii și timpul care-i rămăsese de petrecut alături de tatăl ei se scurgea ca nisipul printre degete.
- Tata a zis că nu mă poate lua, obiectă ea de formă, nu din convingere.
- Fii liniștită, nu mergem imediat acolo. Spre sfârșitul după-amiezii sunt sigură că uzina va reintra în normal și că spiritele se vor calma. Până atunci am putea da o raită prin magazine și să cumpărăm niște... lac de unghii. Ador albastrul.
Spre mare ei surpriză, fetița sări în sus de bucurie.
- Nu, mai bine violet cu steluțe! Urc să mă schimb și cobor imediat.
Se îndreptă spre scară când se opri brusc.
- Mo? spuse ea întorcând capul.
- Da?
- Trebuie să-mi juri că n-o să sufli niciun cuvânt mamei. Ea zice că e vulgar să-ți faci unghiile.
Îi surâse ademenitor.
- Facem o întrecere până la primul etaj? îi propuse ea. Prima care ajunge sus câștigă o înghețată enormă.
Ochii lui Bev se luminară. O luă la goană pe scară, ajungând cu un pas înaintea lui Maureen pe coridor.
- Am câștigat! exclamă ea.
„Te înșeli, gândi tânăra femeie râzând pe sub mustață. Eu sunt cea care a câștigat.”
Pentru prima dată, Beverly lăsase garda jos.
După câteva ore de hoinăreală pe străzi, Maureen se simțea obosită dar încântată.
Plimbarea în oraș se dovedise un adevărat succes. Departe de a se mărgini să intre într-o parfumerie ca să cumpere lac de unghii, străbătuseră St. John în lung și-n lat, vizitând chiar uzinele Bonner, deschise publicului.
Surâse amintindu-și mândria lui Bec când, într-un magazin de scule, mărturisise cu timiditate că e fiica patronului. O ajutase chiar Mo să aleagă o carte la librărie.
Pentru un început, situația nu se prezenta deloc rău.
De la începutul dimineții, Bev nu încetase să flecărească.
Maureen îi arunca din când în când câte o privire discretă: fetița radia de fericire. Și avea un șic nebun cu pălăria de catifea albastră și ochelarii cu lentile negre de vedetă, cu o steluță aurie pe ramă.
Începuse să se lase seara. Era timpul să ajungă la biroul lui Gabriel dacă voiau să-l mai prindă.
Câteva minute mai târziu, Maureen își parcă mașina în fața unui zgârie-nori din beton și sticlă, lumina de sus până jos, unde se găseau și birourile Companiei Bonner.
- Și dacă ne-am opri la recepție ca să ne anunțăm vizita? îi sugeră ea după ce trecură de poarta monumentală.
Fiindcă, de câteva clipe, nu se mai simțea deloc în largul ei. Ideea de a da buzna peste el aici nu fusese poate prea bună.
Cum va reacționa tatăl fetiței când le va vedea așa, picând pe nepusă-masă?
Dar Bev o trăgea deja spre ascensor.
- Vreau să-i facem o surpriză, declară ea apăsând pe butonul ultimului etaj. Îmi închipui deja ce figură o să facă...
Și Maureen își închipuia... veniseră aici, în ciuda refuzului lui Gabriel de a o lua pe micuță cu el. Și ca și cum asta nu ajungea, îi permisese lui Bev să se deghizeze.
Ce-o să zică Gabriel când o să descopere fetița împopoțonată cu o pălărie de două ori mai mare decât ea, cu unghiile violete care străluceau cu steluțele lor aurii sub lumina neonului? Bev mai avea încă urme de ciocolată pe la colțurile gurii ca și pee bluză. Dar la urma urmei ce importanță avea! Fiindcă strălucea de fericire...
Bev zâmbea și asta nu era ceva nesperat și minunat totodată?
Tânăra simți deodată că toate temerile i se spulberară. Era gata să-și revendice responsabilitatea acestei vizite inopinate și să îndrepte asupra ei fulgerele și tunetele lui Gabriel. Toate fetițele aveau dreptul la o zi de nebunii!
Ascensorul le duse până în vârful turnului.
Cabina era aproape la fel de mare ca salonul ei de acasă. Un parfum vag plutea în lift, un parfum scump dar ușor. Chiar în acest spațiu închis se putea simți o atmosferă de fast discret, de bogăție, de bun-gust, care îi reaminti în mod dureros lui Maureen că Gabriel și ea trăiau în niște lumi separate de un vid galactic.
Aruncă o privire spre micuța ei însoțitoare. Aceasta părea perfect în largul ei în mijlocul acestei opulențe.
Ușile ascensorului se deschiseră în sfârșit și fetița, obișnuită cu locurile, se îndreptă în sfârșit și fetița, obișnuită cu locurile, se îndreptă direct spre biroul secretarei, cu capul sus. Alura unei veritabile aritocrate...
- Am venit să-i văd tatăl, declară Bev, sigură pe ea, funcționarei care le privea cu curiozitate din spatele biroului. Nu doresc să fiu anunțată fiindcă vreau să-i fac o surpriză. Vă rog să-mi spuneți dacă e aici.
Secretara dădu din cap cu un aer dezolat.
- Mi-e teamă că ați ratat ocazia, domnișoară. Tocmai a plecat. Probabil spre casă.
Toată morga sofisticată a lui Bev se topi ca zăpada la soare. Își mușcă buzele, ca și cum abia își reținea lacrimile.
- Hai, vino, îi spuse Maureen înconjurându-i umerii cu brațul, pentru a o conduce cu blândețe spre ascensor. Rabla mea ne va duce acasă cât ai zice pește.
Timp de o clipă, tinerei i se păru că-l vede pe Gabriel, atât de mult îi semăna fetița când ridică neîncrezătoare din sprâncene.
- Mustangul meu e cam vechi într-adevăr, dar merge destul de bine pentru un cal bătrân, glumi ea sperând să descrețească fruntea copilului.
Din nefericire, destinul hotărî altfel.
Două ore mai târziu, șoferul de la depanări depunea vechitura în fața locuinței lui Gabriel, deposedând-o fără milă de ultimii dolari.
- E tariful de noapte, micuța mea doamnă! bombăni el.
O șansă pe care Bev o găsise teribil dea amuzantă: să călătorească în cabina unui camion!
Mână în mână, urcară aleea până în pragul casei, unde le aștepta Gabriel, cu brațele încrucișate, sprijinit cu nonșalanță de o coloană. Privirea lui albastră, la fel de impenetrabilă și rece ca a unui aisberg, se opri asupra ei.
Maureen își dădu seama de imaginea jalnică pe care probabil că o prezenta, cu cocul din care scăpaseră câteva șuvițe, cu ochelarii de soare ridicați pe cap și unghiile de hippie.
Dar când se apropiară, chipul lui Gabriel se lumină. Imediat, inima îi făcu un salt în piept. O clipă avu impresia că globul pământesc va înceta să se învârtească.
Apoi, o auzi pe Beverly lansându-se într-un raport detaliat și exaltat al felului cum își petrecuseră ziua, punctând cu mișcări din brațe episoadele mai interesante, cum fusese achiziționarea lacului de unghii cu steluțe aurii, sărind peste incursiunea pe care o făcuseră la uzina Bonner, vizita surpriză la biroul lui, și trecând direct la excursia cu camionul depanării.
- Îți place pălăria mea, tăticule? se interesă ea luând o poză de top model.
- La nebunie.
Maureen fu gata să izbucnească de uimire. Pălăria asta dubioasă nu era precis cea pe care ar fi cumpărat-o Gabriel dacă ar fi fost de față, dar înainte să-și poată manifesta în vreun fel mirarea, surprinse privirea severă pe care el i-o aruncase pe furiș.
- Ai ales-o singură, scumpo?
- Bineînțeles, tăticule! îl asigură Beverly pe un ton indignat. Sunt destul de mare pentru asta. Și tot eu am avut ideea să cumpăr și ochelarii de soare.
- Adevărat? Sunt... hm... sunt...
- Strălucitori, nu-i așa? îi sugeră Maureen sărindu-i în ajutor.
- Mulțumesc, e exact cuvântul pe care-l căutam. Ești strălucitoare din cap până-n picioare, scumpo. Și tu, Mo.
Aceasta din urmă se înroși sub privirea amuzată a lui Gabriel. Din fericire, fetița atrase din nou atenția tatălui ei.
- Tăticule, să știi că am fost să-ți facem o vizită la birou, dar plecaseși deja. Voiam să-ți fac o surpriză.
- Știu. Mi-a telefonat secretara adineauri să-mi spună. Îmi pare rău, dar eram grăbit să-mi petrec toată seara cu voi. Cina este gata, domnișoarelor. Dacă aveți amabilitatea să poftiți la masă...
- Urc în camera mea! anunță Bev intrând în casă cu pachetele ei. Revin imediat.
Tânăra surprinse în acea clipă privirea lui Gabriel fixată asupra pungii cu mâncare chinezească pe care o ținea în mână.
- Am cumpărat câte ceva când am văzut că suntem prea în întârziere ca să mai am timp să pregătesc cina. Îmi pare rău că am întârziat, dar mașina mea n-a vrut să demareze și a trebuit să așteptăm depanarea...
- Nu-i nicio problemă, Mo, îi spuse el cu un zâmbet. Oh, uitasem, a telefonat Cynthia.
- Cynthia?
Simți că i se pune un nod în gât când își aminti de ultimul telefon pe care i-l dăduse cumnata ei. Faimoasa zi în care o luase pe Winnie aici.
- Nicio problemă, o sun imediat, se grăbi ea să adauge ducându-se în vestibul. Îmi închipui că vrea să mă roage din nou să am grijă de Winnie. O să-i spun că e imposibil.
- Vrei să par un mincinos?! exclamă Gabriel apucând-o de mâna cu care ridicase receptorul. Am asigurat-o deja că vei fi încântată.
- Accepți s-o iau aici pe nepoata mea?
Probabil că nu înțelesese bine.
- Nu mai vrei să fii baby-sitter, Mo? Eu credeam că-ți plac bebelușii.
- Îi iubesc, dar...
- Doar n-o să-mi faci afrontul să mă refuzi acum, nu?
- Dar... eu credeam că n-o suporți pe Winnie, mânuțele ei murdare și petele de ciocolată lăsate peste tot!
- Problema e... că... îngăimă Gabriel.
- Te rog, continuă.
- Ei bine... Nu va fi numai Winnie.
Când tânăra femeie îl privea uluită, el continuă:
- Cynthia trebuie să facă niște ore suplimentare în seara asta și m-a întrebat dacă poate aduce toți copiii. Am înțeles că are cinci.
Maureen își duse mâna la gură, într-o tentativă disperată de a-și înăbuși râsul.
- După câte a spus cumnata ta, cei mari se culcă devreme.
- M-ai liniștit cu asta. Doamne, Gabriel, ți-ai pierdut mințile? Tu care nu voiai să vezi picior de copil aici. Nu te mai înțeleg.
El se sprijini de perete și scoase un suspin înainte de a o privi direct în ochi.
- E totuși simplu. Bev e aici și vreau să fie fericită. Mi-am spus că o casă plină de copii, un bebeluș... O să-i placă la nebunie, sunt sigur. Și la urma urmei, nu e vorba decât de o seară.
Maureen se încruntă.
- Gabriel, cinci copii sunt o hoardă dezlănțuită. O să-ți dea casa peste cap, o să joace rugby cu vasele tale chinezești, o să se dea huța pe balansoarul tău stil Ludovic al XV-lea...
- Doar n-o să fiu singur, o să mă ajuți și tu. N-o să mă abandonezi, nu-i așa? o întrebă el apropiindu-se.
Ea își umezi buzele, regretând că nu-și poate controla emoțiile când Gabriel se găsea atât de aproape de ea, când gura lui nu se afla decât la câțiva centimetri de a ei.
- Te asigur că voi fi tot timpul aici.
- Sper...
Privirea lui Gabriel deveni dintr-o dată ciudat de gravă și Maureen, jenată, îți plecă ochii. Fiindcă avusese impresia că le nu făcuse aluzie doar la seara respectivă.
CAPITOLUL VII
Când Maureen intră în salon, după ce ștersese vasele și făcuse ordine prin bucătărie, spre marea ei surpriză, îl descoperi pe Gabriel stând turcește pe covor, istorisindu-le copiilor o poveste cu cavaleri, dragoni și spiriduși care trăiau în pădurile virgine ale Amazoniei.
Toți erau fascinați: Ben și Mike, de 9 și respectiv 8 ani, Josh și Sam, gemeni care acum o lună suflaseră în cele 4 lumânări de pe torturile lor, Bev și chiar micuța Winnie.
- Și pe urmă ce-a făcut? întrebă Josh nerăbdător, trăgându-l pe Gabriel de mâneca haine cu mânuța lui murdară.
- Atenție! exclamă Maureen, repezindu-se spre băiețel înainte să distrugă elegantul costum al lui Gabriel. Josh are degetele pline de dulceață.
- Și ce dacă? răspunse el ridicând din umeri. nu e ceva chiar atât de grav.
- Nu e grav? Nu numai că acești mici monștri ți-au întors salonul cu fundul în sus, dar acum au trecut și la îmbrăcăminte!
- Nu-ți face probleme, Mo. O să te ajut să pui totul în ordine pe urmă.
- Mulțumesc, șopti ea mișcată, ducându-se să se așeze lângă Bev.
Fetița adormise cu capul sprijinit de brațul canapelei, într-o poziție destul de incomodă.
Maureen îi înconjur umerii cu brațul și Bev, suspinând în somn, se ghemui la pieptul ei. Un val de bucurie și duioșie puse stăpânire pe tânăra femeie.
Ridicând capul, întâlni privirea lui Gabriel, o privire atât de tandră încât simți că o să-i dea lacrimile. Înțelese atunci că-i va fi nespus de greu să-l părăsească pe acest bărbat, să uite aceste clipe pline de intimitate pe care le trăise alături de le și fiica lui.
Dar Josh, incapabil să-și dea seama de curentul magnetic care trecea de la unul la altul, îl trase de mânecă pe Gabriel, reclamându-i atenția. Voia să știe dacă prințesa va putea să se elibereze din ghearele monstruosului dragon Chabar.
Cu un surâs pe buze, Gabriel își băgă din nou nasul în cartea de povești și termină povestea frumoasei Aurora, care reuși în cele din urmă să câștige inima îndrăznețului cavaler Oreo.
- S-au căsătorit și au avut mulți copii, încheie el, în aplauzele entuziaste ale auditoriului.
Gabriel se simți cuprins de emoție în timp pe o privea pe Maureen care mângâia cu duioșie părul fetiței lui.
Când se făcu auzită soneria de la intrare, tânăra dădu să se ridice, dar Gabriel o opri imediat.
- Nu te mișca, îi spuse el luând-o pe Winnie în brațe. Mă duc eu.
Josh și Sam, apoi cei doi băieți mai mari, Ben și Mike, se luară după el până în vestibul scoțând strigăte de bucurie.
- Încet, băieți! Puneți-vă canadienele. Precis e mămica voastră, le spuse el înainte să deschidă ușa.
Într-adevăr, era cumnata lui Mo, care i se păru din cale-afară de obosită.
- Te rog intră, Cynthia. Vrei o cafea?
Gemenii săriră de gâtul mamei lor. Ea îi sărută pe frunte înainte să-și îndrepte întreaga atenție spre Gabriel.
- Nu, nu vreau să abuzez de amabilitatea dumneavoastră. Vă mulțumesc că mi-ați primit copiii în această seară. Fără voi, nu știu cum m-aș fi descurcat.
- Nu-mi mulțumi, au fost adorabil. Și, în fond, eu n-am avut nimic de făcut. Mo a dus greul.
- Am mare noroc să am o cumnată ca ea. Mo este atât de serviabilă. Și mai ales generoasă. Dacă i-ar surâde și ei viața...
Cynthia scoase un suspin și continuă:
- Merită să fie fericită. Aveți grijă de ea.
Aluzia era clară. Gabriel își promise că-și va aminti de ea.
- Spuneți-i bună seara domnului Bonner, le atrase atenția Cynthia celor patru băieți, învăluindu-i într-o privire drăgăstoasă înainte de a încheia la nasturi hăinuța lui Winnie.
Gabriel se aplecă și copiii, rând pe rând, veniră să-l sărute pe obraz.
- O să ne mai spui și alte povești? îl întrebă Josh cu ochii scânteind de curiozitate.
- Bev stă aici până la sfârșitul săptămânii, îi răspunse Gabriel surâzându-i. Veniți când vreți voi.
- Ooo, super! strigară băieții într-un glas.
- Hai, hai, interveni mama lor, s-a făcut târziu și trebuie să mergem acasă. Încă o dată, mii de mulțumiri domnule Bonner.
Gabriel îi privi îndepărtându-se. Cuvintele Cynthiei nu-i dădeau pace. „Aveți grijă de ea” îi spusese tânăra.
Să aibă grijă de Mo...
Dacă ar fi avut măcar ocazia...
Din clipa în care o văzuse, simțise nevoia s-o protejeze. Și fusese atras, fără voia lui, de această tânără seducătoare care ascundea sub un aer insolent un suflet vulnerabil. Un suflet care știuse să-i găsească punctul sensibil... și pe care nu dorea să-l rănească.
- Gabriel? îl strigă Maureen din salon, întrerupându-i șirul gândurilor.
Inspiră profund. Perspectiva de a se întoarce lângă cele două ființe care însemnau atât de mult în ochii lui strânse una în brațele celeilalte pe canapea, părea un vis... dar și un coșmar totodată. Fiindcă în curând amândouă o să plece, lăsându-l pradă tristei lui singurătăți.
Bev se va întoarce lângă mama ei, în timp ce Mo va reveni la vechea ei viață și va începe să-l caute pe cel care-i va face un copil... și el nu putea să facă nimic ca s-o împiedice... Se simțea atât de neputincios!
O clipă și-o imagină pe Maureen în brațele altui bărbat și simți că se înfurie.
Gabriel închise ochii, încercând să scape de acestă viziune tulburătoare și chinuitoare, vrând să-și recapete sângele rece înainte de a se reîntoarce în salon.
- Unde e Winnie? întrebă Bev cu o voce somnoroasă, frecându-se la ochi când tatăl ei apăru în pragul salonului.
- S-a dus la ea acasă, îi răspunse tânăra femeie. S-a făcut târziu și trebuie să se culce. Ca și tine, de altfel. Te duc în brațe până în camera ta?
- Nu, lasă-mă pe mine să fac asta, Mo, spuse Gabriel pe un ton mai aspru decât și-ar fi dorit, apropiindu-se de canapea și ridicând-o în brațe pe fetiță. Ești prea grea pentru ea, nu-i așa, Bev?
- Da, tăticule, șopti fetița, înconjurându-i gâtul cu brațele.
În momentul când ieșea din cameră, Gabriel se întoarse spre tânăra femeie. Aceasta îl privi cu un aer îngrijorat.
- Seara asta a fost oribilă, asta gândești, nu-i așa? îl întrebă ea înainte de a-și mușca buzele.
- Ce te face să crezi un asemenea lucru? Nu, deloc. Nepoții tăi sunt niște copii încântători și clătitele au fost... delicioase. Sunt gata să reîncep experiența când dorești.
- Totul a fost super, Mo, îl aprobă fetița ridicând capul. M-am distrat pe cinste. Și îmi place la nebunie lacul meu de unghii.
- Și mie, spuse Mo cu un surâs călduros. Noapte bună, Bev.
Fetița își întoarse privirea spre tatăl ei.
- Cu Mo te distrezi întotdeauna ca-n filme, tăticule. De ce nu o rogi să rămână aici definitiv?
Gabriel tresări. Ce ar fi putut să răspundă la asta?
Bev tocmai exprimase cu cuvintele ei de copil o întrebare care nu-i dădea pace, mai ales că se apropia data fatidică a plecării lui Maureen; dar n-ar fi îndrăznit niciodată să i-o pună.
- Noi... o să discutăm despre asta... Mai târziu, îngăimă el jenat, în timp ce ieșea din cameră. Trebuie să dormi acum.
În timpul următoarelor zile, Maureen încercă să nu se gândească la Gabriel. Dar întrebarea lui Bev nu-i ieșea din minte: de ce nu putea să rămână aici?
Într-o seară, când tocmai ajunsese în fața casei în compania lui Bev, o mașină intră pe aleea care ducea spre intrare. O limuzină superbă, decapotabilă, de culoare roșie, din care coborî o femeie la fel de superbă, într-un taior de culoarea cireșelor coapte. Frumoasa brunetă, cu un corp splendid, machiată cu pricepere și gust, reprezenta însăși eleganța și Mo se simți brusc jenată în șorțul ei de blugi cam decolorat, tricoul lăbărțat și teniși.
Pentru o clipă, Maureen crezu că e Nora. Dar își aminti de fotografia pe care o văzuse în camera lui Bev. Tipa nu era fosta soție a lui Gabriel.
- Uite-o pe Patricia Munroe, îi suflă fetița apropiindu-se de ea în timp ce Gabriel, apărând grăbit din casă, ieșea în întâmpinarea superbei creaturi. E o... prietenă de-a lui tata.
- Hai să mergem în casă, spuse Maureen împingând-o pe fetiță în vestibul. Mai am o ie de lucruri de făcut înainte de cină.
Patricia Munroe! Își amintea acum că îi întâlnise numele în rubricile mondene ale ziarelor alături de cel al lui Gabriel Bonner.
Această femeie sofisticată până în vârful unghiilor nu era alta decât ultima iubită a patronului ei, gândi ea cu o împunsătură de gelozie în inimă. Fiica un magnat al construcțiilor, o prea bogată moștenitoare pe care Gabriel o ținuse în brațe nu cu mult timp în urmă.
Gândurile sumbre o însoțiră până în spălătorie, unde era refugiul ei preferat. Un teanc de rufe ce trebuiau călcate o aștepta pe un scaun. Fără să mai piardă o clipă, se puse pe treabă, refuzând să audă hohotele de râs care veneau din salon.
- Cămașa asta nu trebuie călcată! spuse brusc o voce bărbătească în spatele ei.
- Avea... o cută, replică ea fără să ridice ochii de pe masa de călcat.
- De ce te înverșunezi împotriva acestei cămăși? Nu ți-a făcut nimic.
- E foarte important ca un om de afaceri să arate întotdeauna impecabil, replică ea repetând cuvintele lui Richard.
- Nu crezi că exagerezi puțin?
Gabriel se apropie de ea și vocea lui caldă și bărbătească era ca o mângâiere pe ceafa ei. O trecu un fior.
- Nu... De ce? îngăimă ea ridicând în sfârșit capul.
- Mo, nu mă mai privi cu ochii ăștia de căprioară speriată, îi șopti el. Nu-ți vreau răul. Pot să te întreb de ce te-ai refugiat din nou aici? Te-am căutat peste tot. Patricia vrea să te cunoască.
Maureen făcu ochii mari de uimire. Știa cine este această femeie și nu pricepea deloc ce motiv putea avea o persoană ca ea să vrea să cunoască o menajeră de mâna a doua.
Gabriel îi ghici probabil gândurile fiindcă zâmbi.
- A citit mai multe din romanele tale, îi explică el. Cred că vrea un autograf.
- A venit aici să-mi ceară un autograf? exclamă Maureen, neîncrezătoare.
- N, nu chiar. Dar i-ar plăcea să te cunoască și...
- I-a oferit lui tata o invitație pentru balul de sâmbătă fiindcă ea nu poate să se ducă, termină Bev în locul tatălui ei, făcându-și și ea apariția în spălătorie. O să mergi, nu-i așa, Mo?
Ochii fetiței străluceau de încântare. Tânăra femeie se întoarse spre Gabriel. Acesta se înroșișe atât de tare încât faptul era vizibil în ciuda pielii bronzate.
- Îmi pare rău, scumpo, declară ea îndreptându-și din nou privirea spre Bev. Nu cred că o să mă pot duce.
- Oh, nu, Mo! protestă fetița. O să fii super. O să te costumezi în Cenușăreasa.
În culmea încurcăturii, Maureen lăsă să-i scape cămașa din mâini. Când se aplecă s-o recupereze, se trezi nas în nas cu Gabriel care se aplecase și el.
- Mi-ar plăcea să vii, șopti el.
- Îmi pare rău, dar mi-am uitat diadema acasă.
- Dar n-ai nevoie de ea! obiectă Bev cu aerul cel mai serios din lume.
Apoi, întorcându-se spre tatăl ei, adăugă cu o voce rugătoare:
- Tăticule, spune-i tu că n-are nevoie de ea.
Gabriel îi ciufuli cu duioșie părul.
- Știe și ea, scumpo.
- Dar...
- Nu-ți face griji, Bev. Lasă-mă pe mine singur un pic cu Mo și îți promit că o fac să se răzgândească.
- O să vezi, Mo. Tata e un dansator grozav, spuse fetița ieșind în fugă din cameră.
Când Bev dispăru, Maureen vru să ia din nou fierul de călcat, dar Gabriel o opri, luând-o de mână.
- Mie... îmi pare rău, îngăimă ea. O să-i explic lui Bev că am prea multă treabă ca să pot merge la bal.
- Și de ce i-ai spune așa ceva? o întrebă el cuprinzându-i bărbia între degete și ridicându-i capul. Nu vrei să mă însoțești?
Mo scutură din cap simțind că i se pune un nod în gât.
- Nu-mi spune că mă căutai ca să mă inviți la balul ăsta, că n-o să te cred. Nu se face să-ți duci menajera la o serată mondenă.
Drept răspuns, Gabriel se aplecă și-i atinse buzele cu o sărutare ușoară.
Maureen închise ochii, nesimțindu-se în stare să se îndepărteze, în ciuda unei mici voci dojenitoare care, în mintea ei, o punea în gardă.
- Și de ce nu? șopti el căutându-i din nou gura.
- N-am niciun chef să merg, reuși ea să afirme în cele din urmă. Mi-e groază de asemenea recepții.
- Zi mai degrabă că nu vrei să mă însoțești, nu-i așa, Mo?
Degetele lui Gabriel alunecară de-a lungul gâtului ei.
Maureen se înfioră. Ar fi vrut să-i replice că motivele nu o interesau decât pe ea, dar cuvintele refuzară să-i iasă de pe buze. Bărbatul ăsta stătea prea aproape de ea, mângâierile lui o tulburau mai mult decât s-ar fi așteptat.
De undeva din casă, soneria telefonului răsună, rupând vraja dintre ei.
Schițând un zâmbet forțat, Gabriel îi dădu drumul și se îndepărtă.
Când reveni după câteva minute, avea figura descompusă, ca și cum auzise de o catastrofă. Maureen îi ieși alarmată în întâmpinare.
- Ce s-a întâmplat? îl întrebă ea îngrijorată.
- Era Nora, îi explică el cu o voce lipsită de intonație. Ea și Harry s-au întors din vacanță. Vor s-o ia pe Bev mâine seară.
- Dar trebuiau s-o ia abia luni, protestă Maureen, luptându-se cu lacrimile care-i umpluseră ochii.
- Cum o să-i spun asta? șopti Gabriel care nici n-o asculta. Cum pot să-mi expediez copilul mai devreme, numai pentru că mama ei a decis astfel?
Maureen dădu din cap, derutată. Îl văzu pe Gabriel întunecându-se la față și strângând din pumni. Uitând de reținerile ei, se lipi de el și-l strânse în brațe.
- O să-i spunem împreună, îi șopti ea cu o voce liniștitoare. Amândoi o să vorbim cu ea.
Părăsiră împreună spălătoria și se îndreptară spre scară. Ajunseră pe coridor și încetiniră pasul dintr-o dată, fără să-și dea seama. Din camera lui Bev se auzea un fluierat vesel.
Maureen simți cum i se strânge inima. Gabriel încremenise.
- O să fie supărată foc, spuse el pe un ton îndurerat.
- Și tu la fel, răspunse Mo, atingându-i obrazul cu vârful degetelor.
- Hai, îi porunci Gabriel împotriva oricărei așteptări, ca și cum gestul ei îi redăduse hotărârea și curajul. S-o facem.
- Sunt alături de tine.
Ea deschise ușa și nu trebui decât să-și privească fiica pentru ca aceasta să înțeleagă.
Bev fugi să se ascundă în brațele lui și izbucni în hohote de plâns.
- Nu vreau să plec, tăticule. Te rog, păstrează-mă aici, lângă tine.
Maureen trebui să-și adune tot curajul pentru a nu izbucni și ea în lacrimi. Soarta era în mod categoric nedreaptă. De ce se amuza despărțind două ființe care se iubeau atât de mult?
Înțelegea acum de ce Gabriel nu mai voia să aibă copii. Nu voia să riște o nouă despărțire.
CAPITOLUL VIII
Se părea că ziua începea destul de prost, gândi Maureen aruncând o privire prin fereastra deschisă a bucătăriei.
St. John se înăbușea sub ceață. Și timpul era sinistru în ziua în care pleca Bev.
Când fetița și tatăl ei își făcură apariția ceva mai târziu, ea îi primi cu un mic dejun sărbătoresc: chifle calde, brioșe pufoase, suc de fructe făcut cu mâna ei. Dar nici măcar acest mic dejun nu le putut smulge vreun zâmbet lui Bev și Gabriel.
- Am pus în vestibul un rucsac cu niște gustări pentru masa de prânz și un aparat de fotografiat, îi anunță Maureen pe un ton care se voia vesel. Mi-am amintit că azi mergeți la grădina zoologică.
- Și tu nu vii cu noi? o întrebă Gabriel.
- Nu, azi nu, răspunse tânăra femeie, ca și cum ar mai fi exista și un mâine.
- Vino cu noi, Mo, insistă Beverly pe un ton rugător.
- Nu, profită de această zi în tete-a-tete cu tatăl tău. De altfel, m-am gândit la o mică surpriză pentru întoarcerea voastră și abia îmi ajunge timpul să organizez totul.
- Despre ce e vorba? se interesă fetița, a cărei privire începuse să strălucească.
- Secret.
- Hai, spune-mi, o rugă Bev.
- O să vezi diseară..
- Scumpo, du-te și ia-ți canadiana că plecăm, interveni Gabriel.
Fetița sări de pe scaun, îi surâse în fugă tatălui ei și ieși în goană. Gabriel așteptă ca ușa să se închidă în urma ei ca să se ridice la rândul lui.
- Nu pot să-mi revin. Faci adevărate minuni, Mo, remarcă el apropiindu-se de ea și luând-o cu duioșie în brațe. Aș fi putut jura că nimeni nu va reuși să-i smulgă azi vreun surâs lui Bev.
Maureen nu încercă să se elibereze. Se simțea atât de bine...
- Vreau doar să-și reamintească această zi. Și m-am gândit că o surpriză ar pica la țanc.
- Presupun că nu pot să scot nimic de la tine?
- Presupui foarte bine Altfel n-ar mai fi o surpriză pentru amândoi.
Își sublinie vorbele cu un zâmbet misterios și se ghemui la pieptul lui, încolăcindu-i gâtul cu brațele, plină de îndrăzneală. Gabriel se aplecă atunci și, cu blândețe, puse stăpânire pe buzele ei în timp ce o strânse și mai tare la pieptul lui.
O făcea în așa fel de parcă se temea să nu-i scape, dar ar fi dorit oare ea să-i scape? Acum? Categoric nu. Ar fi dorit mai degrabă ca aceste clipe să nu se sfârșească niciodată.
Dintr-o dată Gabriel o împinse ușor. Maureen ridică o privire surprinsă spre el, dar în același timp auzi pașii fetiței pe scări și înțelese.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu