Copilul dorit, Myrna Mackenzie

 1-3
CAPITOLUL I

         În mod categoric viața e plină de neprevăzut! gândi Maureen O`Shay împingând ușa pizzeriei unde își dăduse întâlnire cu mătușa Rose.

   Chiar se gândea că, chiar în dimineața aceea, își terminase pregătirile pentru croaziera ei pe Mediterană, încercând să nu țină cont de consecințele dezastruoase pe care acest proiect necugetat îl va avea asupra finanțelor ei. Și uite că Rose îi telefonase de urgență ca s-o roage s-o înlocuiască la reședința domnului Bonner, unde ocupa postul de menajeră.

   Călătoria ei până la celălalt capăt al lumii cădea baltă! Dar măcar nu mai avea de ce se teme pentru micile sale economii....

   Tânăra traversa sala aglomerată a restaurantului când își reperă mătușa, așezată în apropierea geamului, cu umerii gârboviți de parcă purta în spate toată suferința de pe această lume. Ea, care de obicei avea o figură veșnic zâmbitoare!

   - Mo, îmi pare nespus de rău că te-am deranjat! rosti Rose imediat ce Maureen se așeză în fața ei. Fiica mea mi-a telefonat adineauri, anunțându-mă că iese din spital diseară. După părerea medicilor n-a fost nimic grav. Doar o factură a tibiei. Dar vreau să mă duc la ea imediat, fiindcă precis va avea avea nevoie de mine, sărăcuța.

   Tânăra femeie o strânse ușor de mână pe mătușa ei.

   - Te înțeleg, Rose. Sigur că vrei să te duci. Un picior rupt când ai patru copii, un soț mereu plecat de acasă, și ești însărcinată în 7 luni, e o adevărată catastrofă. Dar ce idee pe ea să poarte tocuri de 12 centimetri!

   - Doar îți cunoști verișoara, degeaba îți bați gura cu ea. Pe scurt, mi-ar fi plăcut să-l pot anunța din timp pe domnul Bonner, dar el lipsește până luni. În sfârșit, important e ca tu să accepți să mă înlocuiești. O să-mi zici că aș fi putut suna la o agenție de plasare și să cer o altă menajeră, dar închipuie-ți ce s-ar întâmpla dacă ar trimite o tânără lipsită de experiență... Nu! Domnul Bonner ține morțiș ca locuința lui să fie întotdeauna impecabilă. Măcar în tine am încredere.

   - Nu-ți mai face atâtea probleme, mătușico. O să profit de ocazie ca să-mi încep noul roman. Croaziera și lenevitul la soare mai pot să aștepte. De fapt, de fiecare dată când încerc să mă bronzez, mă înroșesc și apoi mă cojesc din cap până-n picioare. Destinul fatal al roșcatelor!

   - Știi, Mo...

   În mod vizibil încurcată, Rose își ferea privirea.

   - Regret că trebuie să renunți la vacanța pe care ți-o propuseseși, reluă ea cu o voce șovăitoare, dar... Cum să-ți spun? Eu... mă simt aproape ușurată.

   Maureen tăcu, în așteptarea predicii care va urma în mod precis.

   - Să nu-mi porți pică, dar îți voi vorbi ca propriei mele fiice, continuă mătușa ei. Să știi că-mi fac griji pentru tine. De când te-ai hotărât să ai un copil fără să te măriți...

   Tânăra femeie suspină.

   - Înțelege-mă, Rose. Am 30 de ani și îmi doresc un copil!

   Un copil! Visa la el de ani de zile. O zgâtie care-i va umple casa de râsete, care-i va sări pe gât ca s-o sărute, murdărind-o de ciocolată...

   - Ești tânără, obiectă femeia vârstnică. Mai ai timp să întâlnești bărbatul ideal și să-ți întemeiezi un cămin.

   Maureen se întunecă la față.

   - Nu vreau un bărbat în viața mea. Unul singur mi-a fost de ajuns!

   - Vorbești despre Richard, monstrul ăla de egoism? Nu era cel potrivit, asta e!

   - Poate că era egoist, dar avea meritul că era inteligent, ceea ce nu găsești pe toate drumurile!

   De ce făcea pe avocatul diavolului? Adevărul e că-i venea greu să admită că se purtase ca o proastă, crezând în mod sincer că Richard o iubește și dorește să se însoare. El nu văzuse în ea decât o amantă temporară, un mod agreabil de a-și petrece timpul.

   Măcar se învățase minte din aventura asta! Niciodată n-o să se mai lase legănată de himere. De acum înainte o să trăiască singură, mândră de independența ei și liberă să facă tot ce-i trecea prin minte, inclusiv pe plan sentimental.

   - Inteligența n-are nicio valoare când nu te gândești decât la tine! exclamă mătușa Rose cu o notă de reproș în voce. Și cum poți să pretinzi că n-ai nevoie de un bărbat, Mo? Să lipsești un copil de tatăl lui? Gândește-te puțin!

   Fără să-i lase nepoatei sale timp să se apere, Rose continuă:

   - Mi-era atât de teamă să nu profiți de croazieră ca să te arunci în brațele primului venit. Te cunosc prea bine, micuța mea. Când ești disperată faci prostii!

   Tânăra femeie protestă indignată:

   - Rose! N-am avut niciodată intenția să trec din bărbat în bărbat. Croaziera asta mi se părea însă un mod amuzant și practic de a întâlni bărbatul ideal.

   - Trăim într-o epocă periculoasă, scumpo. Cu toate bolile astea...

   - Îți promit că o să fiu prudentă și n-o să-l aleg la întâmplare pe tatăl copilului meu. Metodele de investigare ale FBI vor părea jocuri de copii comparativ cu ale mele, dragă Watson. Te-ai liniștit?

   - N-am de ales, bombăni bătrâna doamnă suspinând resemnată în timp ce-și lua poșeta.

   Maureen i-o luă înainte și puse cartea de credit pe masă. La naiba cu zgârcenia! Sigur, bancherul ei o să se supere, dar plăcerea de a-și invita mătușa nu merita acest mic sacrificiu? Și în fond, ultimul ei roman era pe cale să apară, ceea ce însemna că în curând nu va mai avea grija banilor.

   - Te rog, Rose, e plăcerea mea...

   - Ah, voi tinerii, cu cărțile astea de credit! N-o să-mi scot niciodată una. Și domnul Bonner le folosește. Apropo, ți-am zis că e un bărbat... încântător?

   Tânăra ridică din umeri.

   - De mii de ori! Tipul ăsta o fi el irezistibil, dar mi-l reamintește pe Richard. E prea-prea!

   - Oh! Cum îndrăznești să-l compari pe domnul Bonner cu cretinul ăla iresponsabil? protestă Rose cu un aer ofensat.

   - De acord, îl cunoști mai bine decât mine. Ceea ce nu-l împiedică pe prețiosul tău domn Bonner să fie un om de afaceri bogat, cu care eu n-am absolut nimic în comun. Există chiar riscul să mă ia drept o excentrică periculoasă.

   - Trebuie să recunosc că ești un pic cam originală.

   Originală! Chiar Richard nu înceta să-i reproșeze fanteziile ei, nonconformismul. Mărturisea câteodată că e șocat de vorbele ei prea slobode, de înfățișarea ei, de replicile ei prea prompte.

   Probabil că bietul domn Bonner va face infarct în fața ținutei ei lejere de casă! Nu era în cele din urmă o greșeală că acceptase s-o înlocuiască pe mătușa ei?

   Dar în timp ce-și cufunda privirea în cea a bătrânei doamne, Maureen simți că toate reticențele ei se topesc ca zăpada la soare. Cum putea s-o dezamăgească pe cea care-i ștersese lacrimile de copil atunci când nimănui nu-i păsa de ea?

   - Pleacă liniștită, Rose. O să mă ocup de casa domnului Bonner la fel de meticulos și pedant ca și tine. O să fiu o adevărată perlă de gospodină.

   Spunând asta, era conștientă că se cam supraestimează. Rose era o menajeră fără pereche și îi va fi dificil să o egaleze. Domnul Bonner va fi în mod sigur în pierdere.

   În sfârșit, important era să-i permită mătușii Rose să plece cu inima ușoară la fata ei. Și la urma urmei, chiar dacă cele câteva săptămâni vor fi catastrofale, va putea să se inspire din ele ca să schițeze un nou roman de groază...

   Gabriel Bonner, intrând în salonul lui, încremeni de surpriză zărind-o pe necunoscuta care, aplecată peste aspirator, curăța mocheta.

   Prin ce miracol demna și grăsuța doamnă Rose, fidela lui menajeră, se transformase într-o creatură cu niște picioare superbe, dotată cu o incredibilă cascadă de păr roșcat?

   În acel moment își aminti mesajul de pe robot. Bineînțeles, era nepoata lui Rose. Și fără îndoială proprietara vechiului Mustang verzui care-i blocase accesul în propriul garaj.

   O clipă, Gabriel o examină pe tânăra femeie care stătea cu spatele la el. Purta un tricou mulat pe bust și o pereche de blugi cu o gaură în fund. Jenat, tuși pentru a-i atrage atenția.

   - Domnișoară...

   Dar zgomotul aspiratorului îi acoperi vocea, fiindcă străina își continua netulburată treaba, ca și cum nimic nu se întâmplase.

   - Iertați-mă, spuse el după o secundă de ezitare, adoptând un ton formal. Sunteți nepoata lui Rose?

   Niciun răspuns, nici de data asta. Aspiratorul făcea zigzaguri periculoase printre mobile, lovind în trece prețioasa masă Boulle care constituia mândria familiei, de 200 de ani încoace.

   Simțind că-l trece un fior, Gabriel se apropie și scoase ștecherul din priză.

   Când aparatul încetă să bâzâie, tânăra își îndreptă spatele.

   - Ce naiba? o auzi el bombănind. Bonner ăsta putred de bogat n-a catadicsit măcar să-și cumpere un aspirator mai ca lumea!

   Apăsă furioasă de câteva ori pe butonul aspiratorului, fără succes, bineînțeles. Apoi se întoarse brusc și, văzându-l pe Gabriel, înlemni.

   - Doamne! exclamă ea în timp ce peria aspiratorului îi scăpă din mână și se lovi de comoda Louis-Philippe. Sunteți... Desigur.... probabil că sunteți...

   - Sunt tipul putred de bogat, așa e.

   Necunoscuta închise ochii.

   - Am mai pierdut încă o ocazie în care trebuia să tac, mormăi ea și suspină. Termin ce aveam de făcut, sau... plec imediat?

   - Întâi să facem prezentările. Eu sunt Gabriel Bonner.

   - Și eu Maureen O`Shay, nepoata lui Rose. Prietenii îmi spun Mo.

   - Mo?! repetă el uimit.

   Cine pricopsise această dificilă creatură cu o poreclă atât de caragioasă? Mo suna ca un nume de gangster din anii `30; or, în ciuda blugilor ponosiți, această Maureen era însăși încarnarea feminității: picioare interminabile, un chip încântător încadrat de o cascadă de păr roșcat care-i cădea în bucle pe umeri și, mai ales, niște ochi verzi care-ți luau mințile.

   - Îmi pare rău că nu m-am putut întoarce înainte de plecarea lui Rose, reluă stăpânul casei încercând să-și revină. Cum se simte fiica ei?

   - Bine, a ieșit sâmbătă din spital.

   - Cu atât mai bine. Aveam intenția să-i telefonez mătușii dumneavoastră în această seară, pentru a-i comunica să nu se preocupe de găsirea unei înlocuitoare. Dar se pare că n-am fost destul de rapid.

   De altfel, dacă ar fi avut un cuvânt de spus în această problemă, în mod sigur el n-ar fi ales o astfel de... înlocuitoare. Cu ținuta ei neglijentă și limbajul colorat complet lipsit de respect, nu semăna câtuși de puțin cu imaginea pe care o avea el despre o menajeră serioasă.

   - Domnișoară O`Shay....

   - Spuneți-mi Mo, prefer așa.

   - O să-i mulțumesc lui Rose că s-a gândit la o înlocuitoare. Totuși... nu puteți rămâne aici.

   Chipul tinerei femei trăda o vie decepție.

   - De ce?! exclamă ea. Pentru că v-am taxat drept un imbecil bogat? Dar nu gândeam așa... Oh, vă rog, nu mă goniți! Dacă v-aș spune cât de mult regret, domnule Bonner...

   Maureen îi aruncă o privire languroasă, fluturând din genele lungi și Gabriel trebui să facă apel la toată voința pentru a nu se lăsa înduioșat.

   - Să nu vedeți în asta ceva personal, domnișoară O`Shay, dar hotărârea mea este irevocabilă. Dacă trebuie, o să vă ajut să vă găsiți o altă slujbă. Credeți-mă, nu creau să vă las pe drumuri.

   Maureen simți că se înroșește. Cu blugii ei peticiți și tricoul plin de praf, probabil că el o considera săracă lipită pământului. Se grăbi să-i explice, teribil de încurcată:

   - Știți că eu... De fapt eu nu sunt menajeră. Înțeleg că sunteți șocat de ținuta mea, dar pot să fac un efort în acest sens.

   - Rose obișnuiește să-și pună un șorț! spuse el distrat, fiindcă tocmai remarcase că tânăra femeie nu purta nimic pe sub tricou.

   - Un șorț? Dacă asta vă face plăcere...

   Gabriel suspină. Conversația asta începea să-l agaseze din cale-afară. Avea ceva mai bun de făcut decât să vorbească despre niște aiureli cu roșcata asta impertinentă! Când el nu trebuia decât să ridice receptorul ca s-o vadă venind în fugă pe superba Patricia Munroe...

   - Deci... pot să rămân? riscă ea cu o voce timidă.

   - Țineți atât de mult la slujba asta?

   - Ei bine... Ca să fiu cinstită, deloc! Înțelegeți-mă, se grăbi ea să adauge. Mătușa Rose e ca o mamă pentru mine și până astăzi nu m-a rugat niciodată nimic. O dată pot să-i fac și eu un serviciu... Mai ales că am anulat o croazieră fantastică pentru a o putea înlocui așa, pe neașteptate! Sincer vorbind, preferam să mă plimb prin Capri decât prin salonul dumneavoastră! Albul ăsta mă face să mă simt ca într-un spital. Oh! Scuzați-mă! N-am vrut să spun asta.

   Gabriel nu-și putu stăpâni un surâs ironic.

   - Poate ar trebui să-mi previn decoratorul că nu sunteți de coard cu gusturile lui.

   Tânăra își plecă imediat capul cu un aer rușinat și, fără voia lui, Gabriel simți că cedează.

   Ei bine, fie! Trebuia ca cineva să se ocupe de casă și atunci de ce nu ea? La urma urmei era vorba doar de o lună cel mult două.

   - Foarte bine, domnișoară O`Shay, o anunță el. Ați câștigat. Locul este al dumneavoastră.

   Chipul lui Maureen se lumină și își ridică ochii spre el.

   - Adevărat? Mulțumesc, vă mulțumesc din suflet, domnule Bonner! Dar faceți-mi plăcerea să-mi spuneți Mo.

   - Și de ce nu Maura? E mai frumos.

   - În niciun caz! Fratele meu are obiceiul să-mi spună așa când e furios pe mine.

   - Foarte bine, Mo, cedă el simțindu-se dintr-o dată foarte obosit. Vino cu mine să-ți arăt casa.

   Fiindcă Gabriel Bonner mergea în fața ei pe coridorul de la parter, Maureen nu se putu împiedica să-i admire corpul sportiv... înalt, coapse înguste, umeri lați. Cu părul lui negru ca abanosul și ochii albaștri i-l reamintea pe Richard, dar asemănarea se oprea aici. Domnul Bonner era patronul ei și nu trebuia să uite asta.

   Trebui s-a ia aproape la fugă ca să-l ajungă din urmă, neputând să țină pasul cu mersul lui de atlet.

   Încăperile se succedau una după alta, fiecare mai solemnă decât precedenta. Sufragieria extrem de mare dar cu un aer lugrubru, bucătăria echipată cu aparatele cele mai moderne dar lipsită de cldură, camerele luxoase dar la fel de lipsite de personalitate ca cele ale unui hotel...

   În cele din urmă, Gabriel se opri în pragul unui salonaș cu pereții tapisați într-o mătase de un verde pal, cu mobila din acaju lustruit, unde domnea o dezordine familiară.

   - Dacă o să cauți un loc pentru meditație, acest loc este ideal! Da, nu mai fi atât de uimită! Chiar și bogătașii imebicili obișnuiesc să reflecteze din când în când.

   Între acești pereți îmbrăcați în mătase, puteai percepe o atmosferă de liniște, serenitate. Fotoliile comode, pe care se lăfăiau pernuțe brodate, lumina blândă filtrată prin perdelele de dantelă veche accentuau această impesie.

   Maureen se simți imediat în largul ei în această încăpere. În sfârșit un loc unde putea să se întindă fără teama de a se lovi de o piesă de muzeu! Își ridică ochii spre patronul ei și-i surâse.

   - Ce plăcut e aici!

   - Din nefericire, nu-mi petrec prea mult timp aici, de altfel nici în restul casei. O să-ți dai repede seama de asta.

   El își încrucișă brațele și se sprijini cu nonșalanță de tocul ușii.

   Lui Maureen i se păru teribil de seducător așa cum stătea, cu cămașa întredeschisă dezvăluindu-i pieptul bronzat și surâsul apărut în colțul buzelor senzuale.

   - Mi-e indiferent, spuse ea simțindu-se ciudat de dezamăgită. Sunt obișnuită să fiu singură.

   Patronul ei îi arătă scara printr-un semn al capului.

   - Mai sunt niște camere de vizitat la etaj, ca să facem turul complet al proprietății.

   Tânăra grăbi din nou pasul în urma lui.

   Gabriel îi arătă mai întâi camera mătușii Rose, apoi pe a lui, o încăpere imensă, mobilată cu sobrietate, aflată într-o perfectă ordine.

   - Nu sunteți puțin maniac? se interesă ea observând cuvertura perfect întinsă pe pat, fără nicio cută, și dosarele aranjate în teancuri simetrice pe o comodă.

   El ridică din umeri înainte de a-și continua drumul. Când se apropiară de ultima ușă, situată în fundul culoarului, Maureen crezu că vor mai vizita o cameră, dar Gabriel Bonner nu se opri ci se îndreptă spre scară. Se pare că turul proprietății se termina aici.

   - Domnule Bonner, n-ați uitat o cameră? remarcă ea.

   Bărbatul se întoarse spre ea.

   - Nu cred că va fi cazul să faci ordine în ea. Îi aparține fiicei mele, Bev, care locuiește cu mama ei.

   - Fiica dumneavoastră?! exclamă Maureen surprinsă.

   Era totuși adevărat. Mătușa Rose îi vorbise despre ea.

   - Are 10 ani, nu-i așa?

   Gabriel dădu din cap.

   - Credeți că...? S-ar supăra dacă aș arunca o privire în camera ei? N-o să mă ating de nimic, promit.

   O clipă, el păru să ezite. Apoi se întoarse și deschise ușa.

   Ultimele raze ale apusului inundau încăperea cu o lumină blândă.

   Judecând după aspectul ei, Beverly Bonner avea gusturi mai degrabă extravagante. Toți pereții erau plini cu afișe reprezentând animale fabuloase, staruri rock sau campioni ai echipei naționale de baschet. Exact în mijlocul camerei trona un câine imens de pluș, cu un șirag de mărgele roșii agățat de gât. Patul dispărea sub un munte de pernițe din mătase de culori stridente, în timp ce în cealaltă extremitate a încăperii, o cascadă de funde atârna de gâtul unei statuete.

   Tânăra femeie remarcă atunci fotografia prinsă într-un colț al oglinzii. Un portret de familie, relicvă a unei fericiri trecute.

   Puteai vedea acolo un Gabriel fericit și destins, la brațul încântătoarei sale soții și în fața lor, o fetiță cu cozi lungi și cu un surâs malițios pe buze.

   - Fiica dumneavoastră e adorabilă, exclamă ea. Probabil că sunteți foarte mândru de ea.

   Maureen se apropie de pat și, fără să știe de ce, luă o perniță de care își lipi obrazul, trăgând în nări parfumul de violete pe care îl răspândea.

   - Și eu o să am o fetiță, spuse ea pe un ton scăzut, doar pentru urechile ei. Chiar în curând.

   Apoi își reaminti de promisiunea de a nu se atinge de nimic și puse imediat pernița pe pat.

   - Înțelesesem că nu ești căsătorită, rosti domnul Bonner în spatele ei. Dar dacă ești, preferi bineînțeles să pleci în fiecare seară acasă, nu-i așa?

   Maureen își stăpâni cu greu o strâmbătură. Bineînțeles că, la fel ca Rose, vajnică apărătoare a bunelor moravuri, domnul Bonner nu putea concepe ideea de a avea un copil în afara căsătoriei!

   - Prefer să locuiesc la dumneavoastră - dacă nu vedeți niciun inconvenient în asta, bineînțeles - răspunse ea întorcându-se spre el. Nu, nu vă înșelați, sunt celibatară, ceea ce nu mă împiedică însă să-mi doresc un copil.

   Maureen îl văzu încruntându-se.

   - Fii atentă, Mo, spuse el pe un ton ciudat de grav. Copiii nu sunt niște jucării. Nu e suficient doar să le dorești venirea pe lume.

   - Îmi dezaprobați atitudinea? ripostă ea, în defensivă.

   - Nu, deloc. Numai că atunci când nu ai copii, nu-ți imaginezi în ce măsură nașterea lor îți poate da peste cap existența. Eu însumi, înainte de Bev, nu știam nimic despre bebeluși.

   - Sunt sigură că ați învățat repede.

   - A trebuit să mă obișnuiesc, e adevărat. Dar n-a fost ușor, chiar dacă fiica mea mi-a adus mari bucurii. Dar n-are importanță! Problema copiilor e încheiată pentru mine.

   Cum tânăra femeie îi aruncă o privire uimită, el adăugă:

   - Iartă-mă. În general nu-mi etalez viața personală în fața angajaților mei.

   După aceste cuvinte, ieși pe culoar.

   - Poți să dispui de seara asta cum vrei, o anunță el vorbindu-i peste umăr. Vom discuta condițiile în care te angajez mâine dimineață. Apropo, să știi că iau micul dejun la ora 7 fix.

   Tăcută, Maureen îl privi îndepărtându-se.

   Cuvintele lui Gabriel îi răsunau încă în minte când, după câteva clipe, se instala în camera mătușii sale. El nu mai voia copii. Și totuși, ochii lui exprimau atâta dragoste când vorbise despre fetița lui.

   În mod categoric, omul ăsta era o engimă...

CAPITOLUL II

   Maureen nu reușea să-și găsească somnul. De 3 ore număra, luând-o mereu de la capăt, pătrățelele de pe cuvertura mătușii. Fără succes însă.

   Enervată, dădu la o parte pătura și sări din pat.

   Gabriel Bonner o preocupa prea mult, își reproșă ea începând să se plimbe prin cameră.

   De fapt, din momentul în care părăsise coridorul, ultimele lui cuvinte o obsedau. De ce nu mai voia el copii? Suferise prea mult fiind despărțit de fiica lui?

   Tânăra femeie scutură din cap. De ce se amesteca ea? La urma urmei ea avea destul griji ca să-i mai pese și de stările sufletești ale lui Gabriel Bonner. Tot ceea ce i se cerea aici era să se ocupe de casă și cu asta, basta!

   Și de altfel, de ce să nu înceapă imediat, în loc să se învârtească prin cameră ca o leoaică în cușcă? Mătușa ei nu-i recomandase cu insistență să ude florile? Foarte bine, o s-o facă imediat!

   Maureen umplu o carafă de apă în baie și o goli în jardiniera cu begonii și azalee de pe una din ferestre.

   - Așteptați cel puțin întoarcerea lui Rose ca să vă ofiliți! le rugă ea.

   Făcu înconjurul adevăratei grădini botanice care se afla la ferestrele camerei mătușii ei înainte de a se băga în pat, unde, acoperindu-se cu pătura, își ordonă cu severitate să doarmă.

   Când, a doua zi dimineață, Maureen se trezi, primul ei reflex fu să arunce o privire spre deșteptătorul pus pe noptieră.

   Ora 8 și 45 de mine. Închise ochii și se întinse leneșă. Opt și 45 de minute? Nu!

   - Doamne, micul dejun! exclamă ea sărind din pat. N-am pregătit micul dejun pentru domnul Bonner.

   Într-o clipă își trase pe ea blugii, tricoul și tenișii. Apoi se repezi la parter inspectând din priviri fiecare încăpere. Nimeni!

   În disperare de cauză, se duse la garaj.

   Superbul Lincoln alb nu mai era acolo. Gabriel Bonner plecase fără să mănânce nimic, dacă nu cumva își pregătise singur. Era de neiertat... iar faptul că nu auzise soneria deșteptătorului putea s-o coste slujba.

   În mod categoric, această primă zi se anunța sub cele mai proaste auspicii.

   Trecând pragul salonului său, Gabriel rămase locului, stupefiat.

   Privirea lui uluită înregistră în mod vag buchetele de flori răspândite cam peste tot pe prețioasele lui comode Chippendale, un covor portocaliu exact în mijlocul încăperii și o cuvertură în niște culori țipătoare care acoperea canapeaua Ludovic al XV-lea. Cupa de cristal care trona pe măsuța joasă era plină... cu inestimabila lui colecție de ametiste pe care, în mod obișnuit, o ținea cu religiozitate în bibliotecă.

   Mo! Doar ea putea fi vinovată de această catastrofă! Gabriel strânse din pumni.

   Femeia asta nu se afla aici decât de 24 de ore și deja îi dăduse viața peste cap. Și el nu putea să suporte așa ceva! El care simțea nevoia să țină întotdeauna totul sub control.

   Singura ocazie când se lăsase depășit de evenimente fusese cu mulți ani în urmă.

   Zdrobit de durere în urma dispariției fulgerătoare a părinților și fratelui mai mic într-un accident de mașină, căutase consolare, o consolare pe care o găsise în brațele unei prietene din copilărie. Nora, adorabila Nora, lângă care crezuse că a întâlnit pasiunea.

   Când, câteva săptămâni mai târziu, ea îl anunțase vestea cea bună că e însărcinată, el se grăbise să se însoare cu ea, nebun de bucurie și de recunoștință. Dar anii de viaț comună îi dovediseră amara lui eroare. Nu-și iubea soția și Bev era fructul unei aventuri, nu al dragostei. De atunci se jurase să nu se mai lase antrenat de emoții. Și n-o s-o facă nici azi, bineînțeles.

   - Mo, unde ești? strigă el pe un ton furios, smulgându-se din evocarea amintirilor sumbre.

   Niciun răspuns.

   Se îndreptă atunci spre bucătărie unde un tranzistor îi spărgea timpanele cu un rock dezlănțuit. În fața ușii, piciorul lui călcă pe un obiect moale. Plecând ochii, descoperi cu stupoare o tetină de cauciuc.

   O băgă în buzunar și aruncă o privire prin bucătărie. Nici țipenie de om.

   La radio, cântărețul continua să îndemne: „Ia din viață ce-i mai bun...” dar Gabriel era prea exasperat ca să urmeze acest sfat.

   Hotărât să scotocească prin toată casa, din pivniță până în pod, pentru a-și descoperi menajera, ieși din bucătărie și se ciocni aproape de Maureen, îmbrăcată într-o bluză oribilă din nailon albastru, mult prea mare pentru ea, prin care i se zăreau sânii.

   Tânăra își strânsese părul într-un coc, dar câteva șuvițe scăpaseră din el încadrându-i fața. Totuși, chiar și așa prost îmbrăcată și nepieptănată, tipa asta insolentă era atât de frumoasă încât îi tăia răsuflarea.

   - Domnule Bonner.... O să vă explic totul, începu Maureen pe un ton șovăitor.

   - Sper!

   - Vă întrebați probabil ce s-a întâmplat cu salonul dumneavoastră?

   - Sincer vorbind, câteva întrebări mi-au trecut prin minte, dar sunt sigur că ești în stare să răspunzi la toate. De unde au apărut aceste orori care-mi sluțesc salonul?

   Tânăra își plecă repede capul.

   - Iată ce s-a întâmplat... Am recuperat aceste obiecte de la cumnata mea. Cynthia voia să-și golească podul și mi-a propus să iau tot ce vreau. Ca să-mi mobilez apartamentul meu, nu casa dumneavoastră, bineînțeles. Dar cum nu știam unde să le pun până atunci, m-am gândit că ele ar putea înveseli puțin salonul.

   Își ridică ochii spre el.

   - Dacă vreți să scap de ele, nu aveți decât să rostiți un singur cuvânt și în 5 minute vă veți regăsi salonul în starea în care l-ați lăsat azi-dimineață. Numai că mă gândisem... În sfârșit, mi se părea că un pic de culoare... v-ar înveseli viața.

   Uluit de atâta aplomb, Gabriel rămase o clipă fără voce.

   - Ar fi trebuit probabil să vă cer părerea înainte, insistă Maureen.

   - Părerea mea? Ca să facă așa ceva?

   - Îmi pare sincer rău, șopti ea cu un zâmbet de scuză. De fapt... Ce părere aveți de ținuta mea?

   În timp ce vorbea, tânăra femeie se apropiase de el, expunând privirii lui o vedere de sus a sânilor ei rotunzi și fermi.

   - Bluza e poate croită pentru o persoană mai... voinică, remarcă el încurcat.

   - Știți e a mătușii. Dar mi-am zis că ar însemna să arunc banii pe fereastră dacă mi-aș cumpăra una pentru câteva săptămâni.

   - Atunci, te rog, fără bluza asta.

   - Ce bine-mi pare! Chiar nu mă simțeam în largul meu în parașuta asta.

   Dacă ar fi știut că nici el nu se simțea deloc în largul lui... Bluza transparentă îi dezvăluia impudic sânii de o perfecțiune înnebunitoare!

   Gabriel își plecă ochii, în culmea încurcăturii. Tânăra femeie se afla atât de aproape de el, încât era de ajuns să întindă degetele ca s-o mângâie. Ca s-o ia în brațe și s-o sărute...

   Își reveni imediat. Ce naiba, își pierdea mințile!

   Furios pe sine, își înfundă mâinile în buzunare. Atunci degetele lui dădură peste tetina găsită în ușa bucătăriei.

   - Ai putea să-mi explici ce caută asta pe culoar? o întrebă el fluturând obiectul prin fața ochilor tinerei femei.

   Ea i-l smulse aproape din mână și intră în bucătărie.

   - Ați găsit-o! E genial! Am căutat-o peste tot! exclamă ea apropiindu-se de chiuvetă ca să spele tetina cu apă caldă.

   - Ți-am pus o întrebare, Mo!

   Tânăra se întoarse brusc spre el. Îngăimă înroșindu-se:

   - De fapt... aparține nepoatei mele, Winnie.

   - Și ce caută tetina asta în casa mea?

   În aceeași clipă, niște țipete se făcură auzite de la celălalt capăt al culoarului.

   Gabriel tresări, dar înainte să-i fi putut smulge o explicație tinerei femei, aceasta se repezi înaintea lui.

   - Așteptați-mă o clipă, îi strigă ea peste umăr înainte s-o ia la goană. Revin imediat.

   Gabriel se luă furios după Mo care se îndrepta spre bibliotecă.

   În prag, încremeni. O fetiță cu obrajii mâzgăliți cu ciocolată mergea în patru labe pe covor, gângurind. Un val de furie îl cuprinse pe Gabriel.

   - Mo, ce caută țâncul ăsta în casa mea?! exclamă el.

   Maureen îi aruncă o privire nehotărâtă și își mușcă buzele.

   - Hmm... E Winnie, nepoata mea, șopti ea în sfârșit. V-am vorbit despre ea... Adineauri mi-a telefonat cumnata mea și m-a rugat să mă ocup de fetiță în această după-amiază. Știam că nu vreți să vedeți copii prin casă, dar minunăția asta nu e același lucru. Și Cynthia e atât de necăjită... Cum aș fi putut s-o refuz?

   O tăcere apăsătoare se lăsă în încăpere.

   - Îmi pare rău, domnule Bonner, se decise ea să adauge ca să rupă liniștea stânjenitoare. Mă gândeam s-o duc înapoi înainte să vă întoarceți acasă. Din nefericire, cred că am pierdut complet noțiunea timpului.

   Gabriel plimbă o privire exasperată de jur-împrejurul lui.

   - Văd că nu s-a plictisit aici, comentă el pe un ton sarcastic, clătinând din cap.

   Winnie, așezată pe covorul pufos din lână albă, încerca să-și îndese în gură o bucată de prăjitură. Micuța întinse brațele spre Maureen râzând fericită și lăsând prăjitura să-i scape pe covor.

   Pe Gabriel îl trecu un fior. Dacă nu curăța imediat ciocolata, nu-i rămânea decât să urce prețiosul lui covor în pod.

   - Nu vă faceți probleme, îngăimă Maureen cu un aer vinovat, întorcându-se spre el. Curăț eu imediat totul.

   Copleșit, Gabriel nu scoase niciun cuvânt, cu ochii holbați spre halucinanta dezordine care domnea în bibliotecă. O grămadă de jucării erau răspândite pe covorul murdar de ciocolată și pe canapea zăcea un pachet de prăjituri, începute toate. O tornadă n-ar fi făcut mai multe ravagii. Cum naiba putuse accepta să păstreze această creatură descreierată în serviciul lui? Din prima clipă nu-i cauzase decât necazuri.

   - Nu vă faceți probleme, domnule Bonner, repetă Maureen începând să adune jucăriile răspândite pe jos. O să fac ordine. În câteva clipe nici n-o să mai știți cum a fost. Vă promit.

   Gabriel simți că cineva îl trage de pantaloni. Își plecă ochii și văzu că bebelușul profitase de neatenția momentană a mătușii pentru a se apropia de el și încerca acum să se agațe de piciorul lui, cu degetele murdare de ciocolată. În fața surâsului drăgălaș, simți că se îmblânzește.

   După o clipă, o nestăpânită poftă de râs îl cuprinse, dar și-o reprimă, grijuliu de a-și păstra intactă autoritatea în fața menajerei.

   - Winnie, ești un monstru mic! exclamă Maureen repezindu-se la copil pentru a-i șterge degetele cu o batistă. Nu pui mâinile pline de ciocolată pe pantalonii domnului Bonner.

   Tânăra îngenunche la picioarele lui și frecă energic pata de pe pantalon, dar eforturile ei nu făceau decât să mărească dezastrul. Pata se întinsese fiind înconjurată de o zonă bej.

   - Nu-mi mai rămâne decât să trimit costumul la curățătorie, mormăi Gabriel, încercând să-și stăpânească râsul.

   - Iertați-mă, iertați-mă, domnule Bonner!

   Dar interesatul n-o mai asculta decât cu o ureche distrată. Nu-și putea desprinde privirea de pe buclele roșcate care-i acopereau ceafa delicată. Își ținu răsuflarea când simți degetele tinerei femei atingându-i piciorul. Trebuia să reacționeze repede, dacă nu voia ca simțurile s-o ia înaintea judecății.

   Cu un gest aproape brutal, o luă de mână și o obligă să se ridice.

   - Nu-ți face probleme pentru pantalonii mei, îi spuse el dându-se înapoi.

   - Dar e ceva îngrozitor! Cad din lac în puț! Și când mă gândesc că mătușa Rose avea încredere absolută în mine, iar eu fac gafă după  gafă. Întâi uit ora micului dejun, apoi vă răstorn casa cu susul în jos, o aduc pe Winnie aici fără să vă cer permisiunea și, colac peste pupăză, vă stric costumul de ministru.

   Părea atât de distrusă încât el se simți emoționat. Ciudat lucru!

   - Totul e în regulă, se grăbi el s-o liniștească. Pot foarte bine să-mi prăjesc și singur o felie de pâine și să-mi fac o cafea, iar niște pete de ciocolată n-o să mă traumatizeze. Totuși, insist ca pe viitor să-mi ceri părerea înaintea de a lua niște inițiative.

   - Nu sunteți supărat pe Winnie, nu-i așa? îl întrebă ea cu un aer rugător.

   - Nu, spuse Gabriel întorcând capul spre fetița cu bucle blonde, care se juca gângurind în fața lor, fără să-și închipuie dezastrul pe care-l produsese. Totuși, nu te-am angajat ca baby-sitter. Așa că în cursul următoarelor săptămâni, nu mai vreau să vină aici. Ne-am înțeles?

   - O să-mi reamintesc asta, răspunse ea încurcată. Uitasem că nu vă plac copiii.

   Gabriel care se îndepărtase deja de ea, se opri brusc pe loc.

   - Ce vrei să spui?

   Vizibil derutată de tonul lui dur, ea se tulbură.

   - Nu-mi dați atenție, se scuză ea. Am mania de a gândi cu voce tare.

   Gabriel scoase un suspin exasperat. În mod categoric, această ciudată și atrăgătoare intrusă depășea orice limită. Nu avea niciun drept să se amestece în viața lui personală. Și de altfel, nu pricepuse nimic!

   Nu detesta copiii, departe de el așa ceva. Dar Winnie cea dolofană îi reamintea în mod dureros de Bev, propria lui fiică, la care ținea ca la ochii din cap. Bev care crescuse aici, în Illinois, dar care acum locuia atât de departe de el, în Florida.

   Simți că i se strânge inima. În această clipă, și-ar fi dat viața și averea ca s-o aibă lângă el pe copila lui dragă.

   Vocea încurcată a lui Maureen îl smulse din gânduri.

   - O s-o duc înapoi pe Winnie la cumnata mea, îl anunță ea. Nu durează mult. Cina va fi gata la ora 8. Vă convine?

   - Foarte bine, răspunse el pe un ton neutru.

   Gabriel se pregătea din nou să se îndepărteze când o văzu pe Maureen aplecându-se și adunând jucăriile. Se opri apoi și-i șopti ceva la ureche nepoatei sale, gratificând-o cu un sărut drăgăstos pe frunte. Se părea că-i plăceau copiii. De altfel, nu-i mărturisise ea că-și dorea unul, în ciuda conveniențelor și a moralității burgheze?

   Dar să ducă un copil pe lume fără un soț care s-o ajute! Probabil că-și pierduse mințile.

   Se sprijini de tocul ușii, căutându-și cuvintele.

   - Mo... Adori copiii, nu-i așa?

   - Oh, da! răspunse ea ridicând ochii spre el. Și după cum v-am spus aseară, o să am și eu unul. Foarte curând.

   - Singură? E o hotărâre destul de ciudată, după părerea mea.

   - Poate, dar n-aș suporta ca un bărbat să-mi încurce viața. Vreau doar să găsesc un tată pentru bebelușul meu. De altfel, am reflectat îndelung la criteriile pe care trebuie să le îndeplinească.

   - Și care sunt criteriile pentru a deveni tatăl ideal, Maureen O`Shay?

   O văzu înroșindu-se.

   - Ba trebui să fii inteligent, amabil, afectuos. Puțin simț al umorului va fi de asemenea binevenit.

   - Ar fi bine ca această pasăre rară să aibă mult simț al umorului... dacă va trebui să rămână un timp cu tine, o luă peste picior Gabriel.

   Tânăra se înroși mai rău.

   - Vă mulțumesc! îi replică ea înțepată.

   - Și care sunt pretențiile tale în privința fizicului? se interesă el plimbându-și privirea pe părul roșcat și strălucitor, fixând o clipă gura cărnoasă care semăna cu o cireașă coaptă.

   - Aș minți dacă aș pretinde că aspectul nu are nicio importanță, dar nu e esențial, ba din contră.

   - Și esențialul care este, în acest caz?

   Ea făcu ochii mari.

   - Cred că n-am fost suficient de clară. Când ceri unui bărbat să-ți facă un copil, cel mai dificil e să accepte asta.

CAPITOLUL III

   Menajul era pentru Maureen mai rău ca o condamnare la muncă silnică, fiindcă ea se aranja de obicei în așa fel încât să scape de această corvoadă. Dar acum că acceptase această slujbă de menajeră, și după începutul dezastruos, trebuia să facă față onorabil.

   Plină de hotărâre, se duse spre sfârșitul după-amiezii la biblioteca municipală și reveni de acolo cu brațele încărcate de enciclopedii asupra artei de a întreține o casă și a găti.

   Era gata să-și asume noua funcție!

   A doua zi dimineață sări din pat cu noaptea-n cap, își puse la repezeală o pereche de blugi și un tricou alb cam lăbărțat, înainte de a intra în bucătărie, hotărâtă să devină cea mai bună menajeră a tuturor timpurilor...

   Gabriel fu gata să se înece de surpriză când, intrând în bucătărie, la ora 7, o descoperi pe Maureen în fața cuptorului.

   - Vă rog, domnule Bonner, să luați loc, îi spuse ea întorcându-se spre el cu fața luminată de un surâs vesel. Micul dejun e cata într-un minut.

   Gabriel abia se abținu să nu pufnească în râs. Tânăra femeie era de nerecunoscut.
   Părul ei roșcat era pudrat cu făină. Pete de ou și suc de portocale făceau din tricoul ei o operă suprarealistă impresionantă. Dar merita! Pe masă se găseau cafea, omletă, pâine prăjită, unt, dulceață și mai ales niște apetisante brioșe abia scoase din cuptor. Se pare că Maureen nu uitase nimic, gândindu-se chiar să pună o față de masă din damasc alb și o vază cu trandafiri.

   - I-am cules din grădina dumneavoastră, îi mărturisi văzându-l că-i privește intrigat. Sper că nu vă supărați pe mine?

   - Absolut deloc, răspunse el cu un surâs. Mo, nu-mi revin. Ai făcut minuni. Zâna ta cea bună te-a atins cumva cu bagheta ei magică în noaptea asta?

   Fiindcă tânăra se înroși, el se grăbi să adauge:

   - Ei bine, dacă am face onorurile acestui festin princiar? Hai, vino și așază-te la masă.

   - Nu, nu pot.... exclamă ea dându-se înapoi cu un pas. Nu se cuvine. Așa spune marele Max Taylor! La pagina 64. Citiți chiar dumneavoastră.

   Îi băgă o carte sub nas.

   - Menajera, recită ea, nu trebuie în niciun caz să ia masa cu stăpânii ei.

   - Te rog, Mo, fără formalisme de genul ăsta între noi. Așază-te.

   - Vă repet că e contrar celor mai elementare norma de conduită! De altfel, mătușa mea mânca împreună cu dumneavoastră? Nu, bineînțeles că nu!

   Gabriel se ridică și, înconjurând masa, o împinse cu un gest poruncitor până la un scaun.

   - E o diferență, îi explică el. Rose prefera să mănânce cu doamnele din cartier, prietenele ei. Și acum, gata cu vorba! Mănâncă acum când totul e cald. O să-mi povestești pe urmă unde ai învățat să gătești ca un bucătar de la un restaurant de lux.

   - La liceu, îi răspunse Maureen ridicând din umeri. Noi fetele aveam la alegere un curs de gospodărie. Știți, acele cursuri care pregătesc viitoarele soții pentru o viață întreagă de sclavie... Nu, glumesc!

   Și mușcă cu poftă dintr-o brioșă.

   - Cel mai amuzant, continuă ea, e că până la urmă am prins gustul gătitului. Dar nu fac nimic când sunt singură. În general mă mulțumesc să deschid o cutie de conserve sau să încălzesc niște mâncăruri congelate, la cuptorul cu microunde.

   Gabriel râse din toată inima.
   Simțindu-se dintr-o dată mai destinsă, tânăra se rezemă de spătarul scaunului, își propti coatele pe marginea mesei și își sprijini bărbia în palme.

   - Dar să nu vorbim doar despre mine, îi sugeră ea. Cum ați devenit unul din cei mai importanți oameni de afaceri din industria grea, domnule Bonner?

   El își șterse gura și puse șervețelul alături de farfurie, schițând un surâs.

   - Hazardul a avut probabil un rol esențial. De fapt, am moștenit afacerea de la tatăl meu. Nu eram înnebunit după siderurgie, dar fiind singurul fiu... Ca să-ți mărturisesc totul, să știi că sunt ebenist de meserie.

   - Ebenist?! exclamă Maureen făcând ochii mari.

   Surâsul lui Gabriel se lărgi.

   - Da, de ce? Te miră?

   - Un pic... E atât... atât de diferit de înalta funcție pe care o ocupați astăzi.

   - Crede-mă că regret. În sfârșit... Câteodată ma lucrez câte ceva, ca să nu-mi ies din mână. Și când, lucru de altfel foarte rar, îmi iau câteva zile de vacanță, profit de ele ca să modelez lemnul.

   Ridică fața de masă ți mângâie cu dragoste lemnul patinat de vreme.

   - Ca această masă, de exemplu.

   - Ați lucrat-o singur?! exclamă tânăra femeie cu un ton plin de admirație. Adevărat? Dacă aș fi știut, niciodată n-aș fi...

   - Nu ți-ai cioplit inițialele pe ea, nu-i așa? o întrerupse el ca să o tachineze.

   - Nu, nu sunt chiar așa de tâmpită. Dar n-aș fi acoperit-o cu o față de masă. Sunt ne neiertat!

   - Mo, se grăbi el s-o liniștească, nu te învinui pentru atâta lucru. Micul dejun a fost absolut divin. Îmi mulțumesc pentru tot.

   - N-ați pentru ce, îi răspunse ea în cele din urmă cu un aer absent. Când mă gândesc la câte am de făcut astăzi...

   - O nouă criză de decorare a casei în perspectivă? glumi el luând-o de mână peste masă.

   Ea își plecă ochii, evident încurcată.

   - Nu. Am făcut-o... lată, ieri, șopti ea. O să mă limitez la treburile mele menajere.

   Gabriel se ridică, dând drumul cu o strângere de inimă degetelor fine și calde. Știa totuși că se joacă cu focul apropiindu-se de Maureen. Experiența lui cu Nora nu-i fusese deci de niciun folos?

   Blestemându-și în gând accesul de slăbiciune, ieși din bucătărie fără să arunce nicio privire în urma lui.

   Dacă pe vremuri pasiunea pusese stăpânire pe el, astăzi știa că trebuie să se ferească de ea ca de lepră.

   În timpul zilelor ce urmară, Gabriel lucră ca un ocnaș, sperând să și-o alunge din minte pe adorabila Maureen. Rămânea la uzină până la căderea nopții, rezolvând doare care datau de pe vremea lui Mathusalem.
   Când ajungea în fine acasă, găsea casa adormită și mai ales liniște în camera lui. Dar, odată ajuns în pat, insomnia se arunca asupra lui cu ferocitate. Domnișoara O`Shay nu-l lăsa nicio clipă în pace.

   Într-o dimineață, bătu la ușa ei ca s-o anunțe că nici în seara aceea nu vine la cină, însă numai tăcerea îi răspunse. Împins de curiozitate, aruncă o privire indiscretă în camera ocupată de tânăra femeie.

   Încăperea era goală, calculatorul pus în cutia lui. Etajerele erau încărcate cu enciclopedii din cele mai diverse domenii și, pe birou, erau mai multe exemplare din cărțile scrise de Maureen O`Shay.

   Rămase o clipă nemișcat, ca trăznit.

   Maureen era o scriitoare, celebră poate? Nepoata lui Rose... servitoarea lui era autoarea acestor romane? Ale căror coperți purtau numele ei imprimat în relief cu majuscule: Maureen O`Shay? Deci el trăia sub același acoperiș cu o romancieră!

   Tuși, se smulse din năuceală și atinse cu vârful degetelor câteva volume ale căror coperți ilustrate evocau dragostea, exotismul... Apoi luă unul din ele și-l răsfoi rapid înainte de a-l așeza pe masă ca și cum i-ar fi ars palmele.

   Cuvintele nu erau oglinda sufletului? Aceste cărți nu puteau decât să-l facă să dorească să afle și mai multe despre ea. Când deja ea îi plăcea prea mult, îi bântuia fără încetare gândurile, îi ațâța simțurile.

   Nu trebuia să cedeze tentației, fiindcă o să-și ardă aripile.

   Peste o săptămână, când ajunse acasă ceva mai devreme decât anunțase, o găsi pe Maureen cocoțată pe o scară, spălând cu mare zel ferestrele înalte, operație pentru care Rose apela de obicei la profesioniști.

   Tânăra femeie, cambrată într-o poziție care-i dezvăluia perfecțiunea trupului, fredona un rock frecând energic geamul cu o cârpă. Gabriel nu fu deloc insensibil la spectacolul oferit de șoldurile ispititoare pe care se mulau niște blugi decolorați. Dar scara se clătină la un moment dat periculos.

   Atunci, uitând de formele senzuale ale tinerei femei, Gabriel se repezi spre ea și o redresă, apucând zdravăn cu amândouă mâinile una din trepte.

   Tânăra își plecă imediat ochii spre el.

   Cum naiba făcea tipul ăsta de apărea exact în momentul când încerca să și-l alunge din minte? Era aici, atât de aproape de ea, încât răsuflarea lui îi mângâia gleznele...

   Jenată, se urcă până în vârful scării, întorcându-se spre el.

   - Hmm... Bună seara, spuse ea cu o voce destul de nesigură. Ce faceți aici?

   - Îmi reamintesc că aici locuiesc. Dar tu, spune-mi, de ce faci pe acrobata? Îți dai seama la ce pericol te expui?

   - Nu exagerați! Doar nu-mi risc viața urcându-mă pe o scară.

   Gabriel se încruntă.

   - Nu vă faceți griji, adăugă ea imediat. Când eram mică, îmi petreceam timpul cățărându-mă prin copaci și n-am căzut niciodată, Și de altfel, dacă o să-mi rup picioarele sau mâinile în casa dumneavoastră, vă promit că n-o să vă intentez niciun proces.

   - Taci! Nu mai vreau să te văd pe scara asta nenorocită! Nu-mi vine să cred că o femeie cu experiență poate să ignore astfel regulile echilibrului... Coboară, sau urc eu să te dau jos de acolo!

   Maureen știa că el nu va ezita să-și pună în aplicare amenințarea. Și să simtă că o strânge în brațe, să-i simtă parfumul pielii și răsuflarea mângâindu-i obrazul... asta era peste puterile ei. De fapt, cum putea să mai reziste dorinței de a-l săruta?

   - N-am terminat de spălat geamurile.

   - Dacă vreau să le văd curate, o să apelez la niște spălători de geamuri profesioniști. ei sunt obișnuiți și echipați pentru așa ceva!

   - Vă e frică să nu vă murdăresc în cădere covorul ăsta frumos, asta e, nu-i așa? îl ironiză ea. Ei bine, nu vă mai faceți griji, n-o să mă mai ating de niciuna dintre ferestrele dumneavoastră.

   Gabriel se îndepărtă abia atunci de scară și tânăra profită de ocazie ca să coboare, ușurată că-l vede mai la distanță.

   - Nu mai face exces de zel, te rog, Mo. Ai făcut deja niște adevărate minune în casa asta... încât îmi vine uneori greu să o recunosc!

   Maureen făcu ochii mari.

   - Sunteți mulțumit de serviciile mele?

   Își bătea oare joc de el?

   Gabriel îi întoarse spatele agasat și începu să se plimbe prin cameră. Maureen era scriitoare de meserie și uite că-și făcea probleme pentru felul în care pregătea micul dejun sau ștergea praful!

   - Sunt mulțumit de munca ta, bineînțeles, răspunse el apropiindu-se de ea. Voi fi chiar obligat să fac puțină dezordine în casă înainte să revină Rose, dacă nu vreau să devină geloasă.

   Tânăra izbucni în râs.

   - Mătușa Rose, geloasă? Nu, ea știe prea bine că e cea mai bună. Eu nu sunt decât o amatoare.

   Gabriel își înăbuși un suspin. Bătrâna lui menajeră nu avea poate pereche când era vorba de gospodărie, dar nu poseda din păcate trupul divin al nepoatei sale.

   Tăcerea se reinstală în încăpere, fiind întreruptă doar după câteva clipe, de soneria telefonului.

   Gabriel se îndepărtă imediat spre vestibul. Din pragul ușii, îi spuse amenințător peste umăr:

   - Dacă te mai găsesc vreodată pe scară când vin acasă, te oblig să înveți pe dinafară 10 capitole din „Reguli de protecție la locul de muncă”.

   - Orice, dar asta nu! exclamă tânăra femeie strâmbându-se, în timp ce el se îndepărta.

   Gabriel ridică receptorul când auzi un scârțâit în încăperea vecină. Trăgând firul lung al telefonului, se întoarse tiptil în pragul salonului și o văzu pe Maureen sprijinind scara sub o altă fereastră.

   - Stai jos! îi porunci el, acoperind cu o mână receptorul. Și nu protesta! Sunt patronul tău și n-ai voie să-mi discuți ordinele.

   Tânăra femeie se execută fără niciun chef și se încruntă enervată.

   Satisfăcut că prevenise un dezastru probabil, Gabriel se întoarse în vestibul și duse receptorul la ureche.

   - Nora? rosti el recunoscând vocea plângăreață a fostei lui soții la celălalt capăt al firului. Iartă-mă, dar vorbeam cu noua menajeră. Face acrobații pe o scară și nu mă simt deloc liniștit.

   - Dacă ești în căutarea unor motive de îngrijorare, pot să ți le servesc eu? replică Nora. Fiica ta, de exemplu!

   - Bev? Ce i s-a întâmplat?

   - Tocmai am primit carnetul de note. E o adevărată oroare. Note mici peste tot, în afară de desen și arte plastice.

   Gabriel nu se putut împiedica să surâdă.

   Beverly dovedise întotdeauna mult talent pentru pictură și artele aplicate. Primea întotdeauna nota maximă la această disciplină, chiar în timpul rarelor ei accese de descurajare și neurastenie.

   - Mai lasă-i timp, Nora. Are nevoie de el ca să se obișnuiască cu noua ei viață. Ai vorbit cu ea? Ai încurajat-o? Da, bineînțeles. Ce întrebare tâmpită!

   Lăsă să-i scape un suspin.

   - Dacă ar putea obține rezultate bune și la alte discipline decât cele artistice... Ar fi mult mai ușor.

   - N-ai priceput nimic, Gabe. E mult mai grav! Bev are niște note catastrofale la celelalte materii. Nu știu ce să mă mai fac cu ea. Vrea să se întoarcă în Illinois, la St. John. N-ar fi trebuit poate să mă mut, dar înțelege-mă și pe mine, postul pe care l-am primit la Edwards reprezintă o adevărată mană cerească. Nu pot totuși să-l refuz, trebuie să lucrez undeva și aici e locul ideal pentru mine.

   Gabriel se întunecă la față. Auzind-o pe Nora, rămâneai cu impresia că ea nu este vinovată de nimic. Și totuși, din cauza ei Bev se comporta astfel. Ea îi dăduse viața peste cap.

   Motivele acestei plecări precipitate în celălalt capăt al țării, Gabriel le cunoștea prea bine. Bineînțeles că nu perspectiva slujbei de șef de raion într-un mare magazin o împinse pe Nora - care beneficia de o enormă pensie alimentară - să părăsească St. John. Nu! În realitate, fosta lui soție nu suportase niciodată ca el și Bev să fie atât de apropiați, chiar după divorțul lor.

   Ducând-o pe fiica lor în Florida, ea crezuse că o poate scoate de sub influența lui și s-o păstreze în mod egoist doar pentru ea însăși.

   - Și ce vrei să fac? se interesă el pe un ton sec, forțându-se să-și ascundă mânia. Bev e furioasă pe mine. Îmi poartă pică fiindcă nu te-am obligat să rămâi la St. John. Aici e problema.

   Își punctă vorbele cu un oftat obosit.

   - Tu n-ai nicio vină, Gabe! protestă fosta lui soție cu o voce care-i trăda nervii încordați. De fapt... eu mă întâlnesc cu un bărbat de câtva timp și mititica nu-l suportă deloc.

   Lucrul nu era deloc surprinzător. Bev nu era decât un copil și nu înțelegea desigur că tatăl ei poate fi înlocuit cu un necunoscut. Dar ce argument i-ar fi putut servi? Nu-i putea reproșa totuși Norei că încearcă să-și refacă viața.

   - Gabe? se auzi vocea ei în receptor. Mai ești la telefon?

   - Da, da.

   - Crezi că am greșit, divorțând?

   - Tu singură poți răspunde la această întrebare. Îți reamintesc că tu ai fost cea care ai vrut să pleci.

   Gabriel nu voia să insiste asupra acestui subiect. La ce bun să mai zgândărească trecutul, să reînvie vechile neînțelegeri? Nu asta o va ajuta pe Bev să-și regăsească zâmbetul.

   - Nu știu la ce sfânt să mă mai rog, se făcu auzit din nou glasul Norei. Refuză să vorbească cu Harry și atmosfera din casă a devenit de nesuportat.

   - Lasă-mă pe mine să-i vorbesc. Poate pe mine mă va asculta.

   În fundul sufletului său, Gabriel suferea îngrozitor din cauza distanței care-l separa de Beverly. Și ar fi dorit atât de mult s-o poată lua în brațe și s-o consoleze, așa cum făcea în trecut.

   - Acum doarme, spuse Nora. După cearta pe care am avut-o adineauri în privința notelor ei, s-a dus să se culce. Dar nu poți s-o suni tu? Nu știu când... Mâine, de exemplu?

   - Mâine, dacă așa vrei.

   - Gabe? Să nu faci vreo aluzie la carnetul de note, de acord? Cred că n-am greșit vorbindu-ți despre această problemă, dar a prefera să-ți povestească chiar ea despre mici ei necazuri.

   - Îți promit. Și nu-ți face probleme, lucrurile vor sfârșit prin a se aranja.

   Nora închise imediat și Gabriel rămase o clipă nemișcat, cu receptorul mut în mână.

   Maureen își găsi patronul prăbușit pe un scaun în vestibul, în apropierea telefonului.

   Se juca distrat cu cravata. Ochii lui, când își întoarse în fine capul spre ea, aruncau fulgere.

   - Niciun număr la trapezul zburător pe viitor, domnișoară O`Shat! se răsti el la Mo. Ne-am înțeles?

   Tonul lui glacial și faptul că-i spusese în mod ceremonios pe numele de familie îi treziră imediat bănuielile: era furios că îl surprinsese într-un moment de slăbiciune.

   Dar efectul fu contrar. Simți că i se rupe inima de mila lui.

   - Gabriel? șopti ea apropiindu-se de el. Ce s-a întâmplat?

   I se păruse firesc să-i spună pe nume.

   Într-un elan de simpatie, își sprijini mâna pe brațul lui, dar el o împinse cu violență și o fulgeră din priviri.

   - Nu te amesteca în e nu te privește! Dacă te-ai duce mai bine să pregătești cina?

   Teribil de ofensată, tânăra femeie se crispă. Gabriel Bonner avea dreptate, locul ei era în bucătărie. La urma urmei, ea nu era decât o servitoare! Totuși îi căzuse rău să i-o arunce așa în față.

   Simți că se înroșește și se întoarse să plece, încercând s-o facă totuși cu capul sus.

   - Nu pleca! îi ceru Gabriel pe un ton calm. Îmi pare rău. N-ar fi trebuit să-ți vorbesc așa, Mo.

   Ea rămase locului, apoi se întoarse din nou spre el și-l privi drept în ochi. El se ridică și se apropie de ea.

   - Mo, adineauri am vorbit la telefon cu fosta mea soție. Bev e foarte tulburată, răvășită chiar aș putea spune. Nu se adaptează deloc la noua ei viață. Înainte, când locuia aici la St. John, venea să mă vadă de câte ori avea vreo problemă. Dar acum...

   Vocea i se frânse.

   - Dacă ai ști ce înseamnă pentru mine să fiu despărțit de ea, reluă el pe un ton amărât înainte să ofteze din nou. Când mă gândesc că tu vrei să ai un copil, așa singură...

   - Nu te mai amesteca în ce nu te privește! îi replică Maureen imediat.

   Își ridică provocatoare bărbia. Nu avea intenția să-i explice că nu mai voia niciun bărbat în viața ei. Pentru că bărbații nu însemnaseră decât umilință și suferință.

   - Mo! insistă el. Nu încerc să te judec, nici să-ți pun la îndoială calitățile umane, doar te-am văzut zilele trecute cu nepoțica ta. Știi să te porți cu copiii, dar...

   Tăcu o clipă, în speranța că ea va continua, dar tânăra femeie se încăpățână în tăcerea ei.

   - Dar să ai un copil, fără un tovarăș de viață! reluă el. Îți dai seama? Un copil, fie că vrei tu sau nu, are nevoie de un tată. Sunt destul de în măsură să știu asta!

   - Nu sunt de aceeași părere. Un copil are doar nevoie să se simtă iubit. Sunt aproape sigură că fiica ta ți-ar spune exact același lucru. Nu distanța e de vină.

   Gabriel se întunecă la față.

   - Nu sunt convins. Bev n-a putut suporta niciodată despărțirea noastră.

   Maureen clătină din cap, căutând argumentele care ar fi putut să-l convingă.

   - E normal să fie tristă că nu te vede în fiecare zi, dar știe cel puțin că o iubești mult și că poate conta pe tine în orice moment. Mă înșel?

   - Nu, bineînțeles. Dar...

   - Nu trebuie să-ți faci griji pentru fiica ta! îl întrerupse ea. Va sfârși prin a se obișnui cu situație.

   Gabriel se apropie de ea.

   - Mo... Ți-a mai spus vreodată cineva că ești o femeie extraordinară?

   Pe Maureen o trecu un fior. Nu atât complimentul făcuse să-i tresară inima, sau vocea răgușită și periculos de senzuală a lui Gabriel, ci modul în care o mânca din priviri, îi mângâia fața cu ochii lui de un albastru intens și arzător. S-ar fi zis că încerca să citească în adâncul sufletului ei, să-i descopere secretele.

   Maureen închise ochii, nefiind în stare să mai susțină privirea lui incandescentă, privirea asta care o dezbrăca, încerca să-i descifreze eul intim. Se simțea fără apărare, la discreția acestui bărbat mult prea seducător.

   - Eu... îți mulțumesc, Gabriel, reuși ea să articuleze când redeschise ochii. Și tu ești un om deosebit.

   Gabriel se aplecă spre ea și-i atinse buzele cu vârful degetelor.
   Tânăra nu îndrăzni să se miște, de teamă că va alunga această clipă magică situată parcă în afara timpului. Era ca și cum, brusc, universul îi făcuse în dar un fragment din eternitatea lui. Adevărul i se înfățișa limpede: era pe cale de a se îndrăgosti...

   - Mulțumesc, Mo. Mulțumesc. șopti el înainte de a pune stăpânire pe gura ei.

   Buzele lui Gabriel erau dulci, sărutul lui ușor, ca și cum se temea că o va vedea dispărând. Degetele lui îi mângâiară ceafa, la fel de aeriene ca aripile unui fluture.

   Tânăra își propti mâinile de pieptul lui puternic, într-o ultimă tentativă de a-l respinge, dar acest bărbat era atât de atrăgător încât o vrăjise. Simțea că se topește în brațele lui.

   Cu Maureen la pieptul lui, Gabriel avu impresia că realitatea se îndepărtează de el. Era atât de blândă, atât de tentantă... Nu avusese totuși intenția s-o atingă. Dar corpul lui îl trădase, împingându-l spre o îmbrățișare unde doar plăcerea conta, anulând orice gând conștient.

   Învins de niște emoții de o rară violență, el o strânse și mai tare în brațe. Răsuflările li se amestecară în timp ce sânii rotunzi și tari se striveau de pieptul lui.

   Brusc își dădu seama de primejdie. O voce mică îi șopti la ureche să fugă înainte să fie prea târziu. Jucau un joc de o nebunească imprudență!

   Gabriel păstra viu în memorie gustul amar al divorțului său. Un dezastru din cauza căruia suferea acum fiica lui. Ceea ce-l făcea să respingă astăzi din toate puterile dragostea. Iar Maureen refuza un soț. Atunci de ce să riște el, să treacă din nou prin toate chinurile iadului?

   Se desprinse cu regret de buzele atât de dulci ale tinerei femei.

   - Mo, eu...  începu el, lăsând să-i cadă brațele pe lângă corp. Îmi pare rău. N-am vrut să se întâmple asta. Mi-am pierdut capul. Dar îți jur că n-o să se mai repete.

   Maureen simți că i se strânge inima. Ea și-ar fi dorit ca acest sărut să nu se termine niciodată. Ce idioată era! Ce-și închipuise? Că va putea înlocui în inima acestui bărbat toate creaturile splendide și sofisticare, care se scăldau în bogăție și care cădeau în fund în fața lui? Din nefericire, ea nu avea nimic de oferit.

   - Iartă-mă, Mo.

   - Nu te scuza! exclamă ea pe un ton pe care și-l voia indiferent. Amintește-mi doar să nu te înscriu pe lista mea de posibili tați pentru copilul meu.

   - Asta e, Mo! Spune-i doar un cuvânt când va trece pe lângă tine. Și o să vezi ce-o să se întâmple!

   Tânăra femeie se înroși. Cum putea să vorbească ea astfel despre maternitate, ca și cum conceperea unui copil nu era decât un exercițiu de gimnastică? Dar era prea tulburată ca să mai judece limpede.

   - Eu... mie... îmi pare rău, îngăimă ea extrem de jenată. N-am gândit cu adevărat ceea ce am spus.

   - Mie mai degrabă trebuie să-mi pară rău! Nu m-am purtat prea frumos cu tine astăzi. ar obsesia ta de a aduce un copil pe lume, fără să ai un soț...

   - Îți displace ideea, așa e?

   - Vrei să zici că mă îngrozește!

   - Îți promit să respect virtutea postașului! replică ea schițând un zâmbet batjocoritor.

   - Sper c glumești?

   - Bineînțeles, dar ce credeai? Doar n-am intenția să mă arunc în brațele primului venit!

   După aceste cuvinte, tânăra femeie îi întoarse spatele și se îndepărtă, grăbită să-și găsească refugiul în camera ei... ca să lase frâu liber lacrimilor.

CAPITOLUL IV

   Maureen sări în sus din somn. Cineva bătea la ușa ei!

   Aruncă o privire la deșteptător: 5 și jumătate. Ce se întâmplase? Speriată, își puse repede pe ea halatul, căruia îi lipsea cordonul, și fugi la ușă, deschizând-o de perete. Gabriel stătea în prag, îmbrăcat din cap până-n picioare, ca și cum se pregătea să se ducă la birou.

   - Ce s-a întâmplat? îl întrebă ea fără să-și ascundă îngrijorarea.

   - Nimic grav, liniștește-te, Mo. De fapt, am nevoie de tine, răspunse el privind-o de sus până jos.

   Sub această privire insistentă, tânăra simți că se înroșește. Își plecă repede capul. O buclă roșcată îi căzu pe frunte, dar era prea ocupată să-și strângă halatul la piept ca să-i mai pese de ea.

   - Ce vrei, Gabriel? se interesă ea în cele din urmă ridicând ochii spre el.

   - Fosta mea soția mi-a telefonat.

   - Noaptea?!

   - Cu Nora să știi că nu-i de mirare. A uitat și de data asta de decalajul orar. Uite despre ce e vorba: ea și prietenul ei pleacă în concediu și o aduc pe Bev aici pentru câtva timp. E o problemă pentru tine?

   - Ce vrei să spui?

   - N-aș vrea ca prezența fiicei mele să te oblige la o muncă în plus. Așa că, dacă vrei să pleci fiindcă numărul și natura sarcinilor tale în această casă te copleșește, o să te înțeleg.

   - Deloc.

   - O să fac în așa fel încât să-mi amân marea majoritate a întâlnirilor de afaceri, dar nu-ți pot promite că o să fiu aici tot timpul. Așa că, dacă poți să te mai uiți din când în când ce face Beverly în absența mea...

   - Și pentru asta mă trezești cu noaptea-n cap? N-ai fi putut să aștepți până diseară ca să-mi anunți sosirea fiicei tale?

   - Îmi pare rău.

   - Fii liniștit! Nu e pentru prima oară când mă scos în zori. Dar sincer vorbind, cum ai îndrăznit să crezi că prezența fiicei tale ar putea să-mi displacă? Din contră, sunt fericită! Cât timp trebuie să rămână aici?

   O clipă, Gabriel o privi în tăcere, apoi declară surâzând:

   - Ți-am mai spus vreodată că ești o persoană deosebit de simpatică?

   - Da, de mai multe ori. Dar nu mi-ai răspuns la întrebare.

   - Bev va sta aici două săptămâni. Și dacă mi-am permis să te deranjez în plină noapte, e pentru că sosește mâine și...

   - Mâine?! exclamă Maureen, uitând din cauza entuziasmului să-și mai strângă halatul peste piept.

   Halatul văduvit de cordon se întredeschise și privirea lui Gabriel se opri o clipă asupra pulpelor goale ca să urce mediat spre sânii pe care se mula tricoul subțire în care dormea ea. O sclipire de dorință apăru în ochii lui albaștri.

   Maureen simți brusc că trupul o trădează, că se înfierbântă ca sub efectul mângâierilor unor degete calde și experte.

   Jenată, își strânse halatul peste piept.

   - Ar fi mai bine să mă duc, reluă ea pe un ton aspru, dându-se înapoi.

   Expresia lui Gabriel se schimbă imediat.

   - Te-ai răzgândit? Nu mai vrei să rămâi aici?

   - Ba da, bineînțeles. Așa am spus și eu: că ar fi mai bine să mă apuc de treabă. Sunt atâtea lucruri de făcut în această casă înainte de sosirea fetiței tale.

   După aceste cuvinte, îi închise ușa în nas, lăsându-l cu gura căscată.

   Apoi se sprijini o clipă de perete. Simțea că inima îi bate nebunește în piept. Devenise evident pentru ea că, de câte ori se afla în prezența acestui bărbat, nu-și mai putea controla emoțiile.

   Vizita lui Beverly Bonner pica la țanc. Având-o pe fiica lui pe aproape, Gabriel va înceta poate să-i arunce aceste priviri înflăcărate!

   Câteva ore mai târziu, după un mic dejun luat pe apucate, Maureen luă la rând, de sus până jos, somptuoasa reședință Bonner, mergând până acolo încât frecă îmbinările dintre plăcile de faianță din  cele 6 săli de baie cu ajutorul unei periuțe de dinți. Aerisi fiecare încăpere, scutură cuverturile și pernițele. Apoi, înarmată cu un carnețel, se instală în bucătărie și făcu lista bunătăților pe care își amintea că le înfulecase cu lăcomie în copilăria ei: fursecuri, gogoși, clătite, șarlote cu fragi...

   Tocmai făcea o cremă de ciocolată pentru prânzul de a doua zi când Gabriel, care de la începutul dimineții nu înceta să se învârtească prin casă la fel ca un leu captiv în cușcă, apăru pe neașteptate în bucătărie.

   - Mo, te rog! protestă el surprinzând-o pentru a nu știu câta oară cu nasul vârât într-o carte de bucătărie. Bev nu este decât o fetiță, nu un critic gastronomic!

   Cum ar fi putut să-i explice că ea nu-și dădea osteneala pentru copil? Că făcea asta gândindu-se la el? Vizita nesperată a lui Beverly îi produsese atâta bucurie acestui tată frustrat! De altfel, de la prima oră a dimineții își anulase toate întâlnirile prin telefon, decalase ședințele, însărcinase pe unul din directorii lui cu o serie de probleme, în așa fel încât să-și poată petrece cât mai mult timp cu Beverly în următoarele 15 zile.

   Văzându-l că nutrește niște sentimente atât de profunde pentru fetiță încât era în stare să-și sacrifice și munca pentru ea, se simți nespus de emoționată. Gabriel o adora pe Beverly, nu încăpea nicio umbră de îndoială! Așa că Maureen nu dorea decât un singur lucru: ca aceste două săptămâni să fie o adevărată sărbătoare atât pentru tată cât și pentru fiică.

   - Nu-ți place cum gătesc? se prefăcu ea mirată. Să îndrăznești să-mi spui că n-ai apreciat la adevărata valoare spaghetele mele cu fructe de mare de aseară!

   - Mi-au plăcut la nebunie, la fel ca și suculentele lasagna de săptămâna trecută. Iar prăjitura ta cu nuci.. a fost un adevărat deliciu.

   - Știam eu că n-o să poți să-i reziști.

   Privirile li se încrucișară și ceea ce citi în ochii lui albaștri o tulbură atât de mult că-i scăpă telul din mână. Se aplecă să-l ridice, dar Gabriel se dovedi mai rapid.

   Când se ridicară, degetele lor se atinseră și tânăra femeie simți că o trece un fior plăcut din cap până-n picioare.

   - Ai dreptate, Mo, șopti Gabriel cu voce mângâietoare. Nu pot să-ți rezist. Dar lupt. Asta da! Crede-mă, lupt și mă apăr ca Spartacus în persoană.

   Apoi, fără să mai adauge un cuvânt, îi întoarse spatele și ieși.

   Maureen își încrucișă mâinile la piept, încercând să-și potolească bătăile nebunești ale inimii.

   Gabriel fusese destul de explicit. Se jucau amândoi cu focul. La fel ca un foc de paie, relația lor risca să se transforme într-o flacără bruscă și când nu va mai rămâne decât cenușa din această scurtă aventură, ea va fi din nou singură, cu niște răni care nu se vor cicatriza niciodată.

   După-amiaza părea că nu mai vrea să se termine.

   Gabriel se duse la birou abia după masa de prânz și, înciuda eforturilor ei, Maureen nu reușea să și-l alunge din minte. În timp ce inspecta cu nervozitate casa mare, încercând să-și alunge starea de nervozitate, își repeta fără încetare cuvintele lui. El îi mărturisise atracția pe care o simțea pentru ea, și dacă ar avea un pic de bun-simț, ar șterge-o înainte de întoarcerea lui.

   De fapt, ce spera rămânând aici? Niciodată Gabriel Bonner nu se va interesa în mod serios de o Maureen O`Shay! Și chiar dacă se înșela, și el se va îndrăgosti de ea, Gabriel își exprimase sus și tare refuzul de a mai avea copii, lucru pe care ea îl dorea cel mai mult pe lume. Dar ea acceptase să se ocupe de Bev în timpul următoarelor zile și voia să-și țină promisiunea.

   La ora 10 se duse în sfârșit în camera ei și se culcă. Era moartă de oboseală și totuși nu putea să-și găsească somnul. Gabriel nu se întorsese încă și ea se știa vinovată de absența lui prelungită. El o evita.

   Pe la miezul nopții, îl auzi urcând scara. Inima începu să-i bată într-un ritm nebunesc. O să bată cumva la ușa ei? Nu! Trecu de camera ei cu un pas egal și grăbit. O ușă se închise ușor, apoi liniștea nopții se reinstală în casă.

   Maureen simți că i se pune un nod în gât. În fundul sufletului, sperase că o va vizita. De ce? Simțea totuși că nu are nimic de așteptat din partea acestui bărbat.

   Deodată, această imensă, fastuoasă reședință i se păru prea mică, camera lui Gabriel prea aproape... Avea impresia că se înăbușă. Trebuia să iasă la aer. Mâine, totul va fi diferit. Mâine Bev va fi aici, măcar pentru un timp...

   Își trase în grabă pe ea niște blugi și un tricou și ieși din camera ei în vârful picioarelor. Pe scară, treptele scârțâiră sub pașii ei - măcar de nu l-ar trezi pe Gabriel - și ajunse în holul mare cufundat în întuneric.

   Dar când se îndrepta grăbită spre ușa de la intrare, lumina inundă holul și stăpânul casei, cu pieptul gol, apăru în capătul treptelor.

   - Unde te duci? o întrebă el intrigat, coborând la rândul lui.

   Când se apropie de ea, Maureen înghiți cu greutate, cu ochii ațintiți spre silueta atletică; sub pielea bronzată mușchii puternici se reliefau armonios.

   - Eu... eu...

   De fapt nu prea știa ce pretext să inventeze.

   - Eu... voiam să mă plimb puțin, răspunse ea cu mare efort.

   - Mo, e 3 dimineața! Du-te să te culci.

   Tânăra femeie se simți cuprinsă brusc de enervare. Cu ce drept îi dicta el ce să facă? Doar nu mai era copil!

   Se pregătea să i-o spună verde în față, când Gabriel făcu un pas spre ea și se sprijini cu mâna de ușa de la intrare. Prinsă astfel între el și perete, Maureen nu mai îndrăznea nici să respire. Gabriel o învăluia într-o privire arzătoare. Trebuia să fugă. Dar secundele se scurseră și ea rămânea acolo, neputând să-și desprindă privirea din ochii ca albastrul oceanului.

   - De ce a trebuit să fii atât de frumoasă? șopti el.

   Se aplecă spre buzele ei.

   Maureen nu se mai putea sustrage din fața inevitabilului. De altfel ardea de dorința de a-și încolăci brațele în jurul gâtului lui Gabriel. Să se lipească de el, să mângâie acest piept gol și puternic, această piele bronzată...

   Își umezi buzele și închise ochii. Toată ființa ei tânjea după el.

   - Nu! strigă ea neputând totuși să se hotărască să plece.

   Acest sărut și-l dorea din tot sufletul, dar îl și refura totodată. Își adună ultimele rămășițe de luciditate și încercă să și-l reamintească pe Richard și modul prostesc de supus în care se comportase față de el.

   Nu-și promisese că nu va mai cădea niciodată în această cursă? Voia mai mult decât niște sărutări, oricât de pasionate ar fi fost ele, schimbate într-un moment de rătăcire. De altfel, ce ar fi avut de câștigat aruncându-se de gâtul acestui bărbat, decât niște regrete și o inimă sfâșiată?

   Gabriel nu mai făcea niciun gest, de teamă să n-o sperie pe tânăra femeie, care se afla atât de aproape de el încât îi simțea răsuflarea caldă mângâindu-i obrazul. Buzele astea cărnoase și roșii ca o cireașă, la câțiva centimetri de gura lui, îl tentau la nebunie. Cum să facă? Maureen era atât de frumoasă, de atrăgătoare...

   Inspiră profund, cu ochii ațintiți spre această gură apetisantă care îl invita să o devoreze.

   - Nu, îl rugă Maureen cu o voce aproape de neauzit, în timp ce, ca atrase de un magnet, fețele lor se apropiau.

   Cu prețul unui efort supraomenesc, Gabriel se îndepărtă de ea, și prada lui eliberată profită de asta ca s-o ia la fugă pe scări spre camera ei.

   O clipă după aceea, o tăcere ireală se abătu asupra lui în timp ce încerca să-și vină în fire. Strânse din dinți.

   Ce forță irezistibilă îi împingea unul în brațele celuilalt, de fiecare dată când drumurile lor se încrucișau? Ce greu îi fusese să reziste... Ce s-ar fi întâmplat, dacă ar fi cedat tentației?

   Slavă Domnului că Bev sosea mâine.

   Râsul limpede și vesel al unui copil o trezi pe Maureen din somn.

   Soarele lumina puternic camera. Tânăra își întoarse privirea spre deșteptător: 9. Îngrozitor... iar nu auzise soneria.

   Un nou hohot de râs se făcu auzit de la parter.

   Fetița lui Gabriel sosise și ea lenevea încă!

   - Puturoaso! se certă singură, sărind din pat.

   Trase pe ea prima pereche de pantaloni care-i căzu în mână și tricoul din ajun. Negăsindu-și încălțările, ieși din cameră în picioarele goale.

   Îl descoperi pe Gabriel în salon, cu o expresie fericită, stând de vorbă cu Bev, o fetiță slăbuță cu niște bucle lungi și negre, care râdea și-și însoțea fiecare vorbă cu niște gesturi entuziasmate.

   - Tăticule, spuse ea întrerupându-se brusc în mijlocul unei fraze, poți să-mi aduci lucrurile din mașină? Am ceva să-ți arăt! Am făcut-o singură la școală zilele trecute. O s-o adori, e ge-ni-a-lă!

   - Dacă înțeleg bine, scumpa mea, e o urgență urgentisimă?

   - Exact!

   Fetița începu să sară într-un picior în jurul tatălui ei.

   - Du-te, tăticule! Grăbește-te! N-ar trebui să-ți zic, dar e... o scrumieră. Am ambalat-o bine ca să nu se spargă în valiză. O s-o vezi, are picioare, mâini și cap.

   Gabriel ridică mirat din sprâncene înainte să izbucnească în râs.

   - Văd că ai rămas la fel de trăznită, remarcă el ciufulindu-i cu dragoste părul.

   - Ce vrei, tăticule, e vorba de ge-niu! Nu poți face nimic împotriva lui! îi replică Bev surâzându-i.

   Tatăl îi răspunse la rândul lui cu un surâs.

   O privea cu atâta dragoste! Maureen își spuse brusc că ea nu avea dreptul să le strice bucuria revederii. O luase deja tiptil din loc, când vocea lui Gabriel se auzi în spatele ei. Se întoarse fără chef.

   - Bev, mi-ar face plăcere să ți-o prezint pe Mo. Ea o înlocuiește pe Rose pentru câteva săptămâni.

   Fetița se răsuci spre ea cu o mișcare grațioasă. Dar surâsul i se stinse pe buze când o descoperi pe Maureen în pragul camerei.

   - Abia așteptam să te întâlnesc, Bev, declară aceasta întinzându-i mâna. Am aflat că ești o adevărată artistă.

   Beverly lăsă capul în jos.

   - Desenez puțin, mormăi ea. Atât.

   Maureen aruncă o privire în direcția lui Gabriel. Remarcase el oare că fetița se schimbase la față când o văzuse?

   - Eu... mă duc să mă ocup de micul dejun, se grăbi să spună Maureen încurcată, părăsind încăperea ca să se refugieze în bucătărie.

...........................................