Irezistibil, Jill Shalvis

 .........................................

3-4

            După o jumătate de oră, Tara le puse în față o mâncare ce o uimi pe Maddie.

   Clătite cu sirop de afine, omlete din albuș, șuncă de curcan și suc proaspăt de portocale.
   - Nici urmă de grăsime, zise ea. Chloe, încetează să te mai strâmbi, că o să-ți rămână fața așa.
   - Nu-mi plac clătitele, au un gust oribil.
    Totuși, luă o îmbucătură, mestecă, apoi dădu din umeri.
    - Oricum, nu contează. Astea au gust bun.
   - Mă doare-n cot, spuse Tara, pregătind un nou aluat.
   - Și de asta ce zici? mormăi Chloe arătându-i degetul mijlociu.
   - Nu, așa le numesc eu, clătite „Mă doare-n cot“. Cu ele aș putea aduce pacea pe pământ.
   - Ar trebui să vezi mai bine de ce te supraestimezi atâta, rosti Chloe pe un ton sec, strângându-și într-un castron propriile ingrediente - migdale și ulei de jojoba. Fac o cremă pentru călcâiele crăpate, Maddie are nevoie de un tratament.
   - Oare?
   - Îți tot freci noaptea tălpile de ale mele, și mă doare. În plus, adăugă Chloe uitându-se la farfuria lui Maddie, în care aceasta aranjase cu grijă mâncarea, dar nu se atinsese de nimic, ești și ciudată.
   Maddie se uită la farfuria ei plină și încercă să nu intre în defensivă, dar nu reuși.
   - Mi-e foame. Am ars un milion de calorii la yoga.
   - Așa cum faci tu exercițiile? Nu cred. Mă refeream la modul în care încerci să ții siropul departe de ouă, nu despre cât de multă mâncare ai în farfurie.
   - Nu-mi place să amestec felurile.
   - Cum am zis, ești ciudată.
   - Hei, eu nu-mi bat joc de tine.
   - Și de ce ai face-o? Eu sunt normală.
    Chloe începu să amestece în vas ingredientele pentru alifie sau ce naiba era.
    - A, știu că v-am zis că plec mâine, dar m-am răzgândit. Mai stau două zile, pentru că treaba pe care o am s-a amânat.
   - Sărim într-un picior! replică Tara fără entuziasm.
   Chloe n-o băgă în seamă.
   - Mai întâi vreau să mă duc în New Mexico, iar apoi cred c-o să mă întâlnesc la Houston cu un prieten care vrea să-mi cumpere câteva rețete.
   Aruncând o privire vicleană în direcția lui Maddie, puse jos telul și se întoarse la farfuria ei, unde amestecase înadins ouăle cu clătitele și mânjise totul cu sirop.
   Luă o bucată mare pe care o înmuie... în suc de portocale. Urmărindu-și sora cu coada ochiului, duse felia la gură și o înghiți, lingându-se apoi pe degete.
   Maddie nici nu putea să se uite.
   - Mă dezguști.
   Chloe gemea de plăcere.
   - E o mâncare a naibii de bună. Te dă pe spate.
   - De ce te dă pe spate faptul că gătesc bine? întrebă Tara pe un ton atât de rece, încât îngheță atmosfera.
   - Mai întâi de toate, tu nu gătești „bine“, ci uimitor, și asta mă nedumerește, deoarece am crezut că eu sunt singura care a moștenit spiritul artistic al mamei. Ca să nu mai spunem că oamenii care știu să gătească sunt de obicei mai simpatici și mai prietenoși decât tine și...
   - Și, interveni Maddie, știind că acesta era cel mai bun mod de a opri lucrurile să degenereze, este adevărat că nu pari să fii tipul de femeie căreia să-i placă să gătească.
   Ignorând-o, Tara își miji ochii la Chloe.
   - Termină-ți propoziția.
   - Sunt proaspete afinele? întrebă Maddie cu disperare în glas. Pentru că așa par.
   - Chiar crezi că ești singura care a moștenit ceva de la mama? insistă sora mai mare.
   - Știu că sunt singura care o plăcea.
   - Nici măcar n-ai cunoscut-o, nu cu adevărat!
   - Și sucul de portocale, se băgă Maddie în vorbă.
    Primul lucru pe care simțea nevoia să-l facă era să intre în pământ. Al doilea era să-și reia tricotatul, o activitate care descoperise că nu era doar un refugiu, ci și o bună tehnică de relaxare. Mai bună decât să mănânci chipsuri. Problema era că nu putea să-și ia gândul de la dezastrul ce urma.
    - Sucul de portocale e delicios, Tara. Cum ai filtrat toată pulpa?
   - Am cunoscut-o mai bine ca tine, îi spuse Chloe Tarei. Măcar eu am sunat-o.
   - Am sunat-o.
    Vocea Tarei avea un puternic accent din Sud, încărcată de furie cum era.
    - Dar n-a vrut să-mi răspundă!
   - Păi, poate avea un motiv.
   - Cum ar fi?
   - Poate pentru că vrei să deții mereu controlul și ești o obsedată și o j...
   Tara izbi cu mâinile în blatul din bucătărie.
   Maddie își ieși din sărite și lovi cu cotul castronul lui Chloe cu... ce naiba era acolo. Conținutul o împroșcă pe Tara în față.
   După o tăcere încrâncenată, Tara se șterse și se uită urât la mezină.
   - Asta-i pentru că ți-am cerut să pleci din casa mea când ai fost ultima dată pe la mine, anul trecut de Paște.
   - Păi Maddie a dat cu cotul, de aia ești toată mânjită, nu eu.
   - N-am vrut, zise Maddie, uitându-se prostește la lichidul care se prelingea de pe nasul Tarei.
    Și pe ea se vărsase puțin din crema pentru picioare a lui Chloe, dar nu o luă în seamă, căci ardea să pună o întrebare.
   - Și cum se face că pe mine nu m-ai invitat niciodată de Paște?
   - Erai pe undeva, pe un platou de filmare, așa cred, spuse Tara. Anul ăsta te invit în locul ei, pe bune.
   - Și nu mi-ai cerut să plec, preciză Chloe. M-ai dat afară în șuturi. Pentru că m-a sărutat prietenul soțului tău!
   Tara avea în mână un polonic plin cu aluat de clătite, pe care îl îndreptă brusc în direcția lui Chloe.
   - Era prietenul meu! Și tu l-ai sărutat!
   Chloe sări în picioare.
   - Știam eu că nu m-ai crezut!
   Tara își azvârli farfuria în chiuvetă cu destulă putere ca s-o împroaște pe Maddie cu apa de spălat vasele, plină de săpun.
   - Grozav! zise Maddie, scoțându-și tricoul cu un fâșâit.
   - Eu una nu mai zic nimic, le anunță Tara cu o trufie care nu se prea potrivea cu fața ei mânjită de cremă.
   - Bună tactică, spuse Chloe. Să-ți ignori toate problemele crezând că așa se rezolvă.
   Maddie se ridică în picioare. „Dă impresia că ești puternică fără să scoți o vorbă“, își spuse. „Fii puternică și tăcută... ca Julia Roberts în Erin Brockovich.“
   Ei bine, Erin nu păstrase întotdeauna tăcerea, așa că nici ea nu trebuia s-o facă. Prin urmare, trăgând aer adânc în piept, rosti:
   - Ia mai tăceți din gură!
   Amândouă surorile se holbară la ea.
   - Știm noi de ce ești așa tensionată. Hanul.
   Cum aveau să voteze în cele din urmă. Ce avea să se întâmple... Oftând, își reluă tricotatul, în loc să mai mănânce, și continuă de unde rămăsese noaptea trecută, repetându-și pașii în surdină:
    - Înăuntru, înfășoară în jur. Scoate.
   - Știi, zise Chloe, lingând niște aluat de pe degetul mare. Instrucțiunile pe care ți le dai când tricotezi seamănă cu niște cuvinte porcoase. Pun pariu că, dacă tricotezi așa și te aude un tip, ți-o trage neapărat.
   Tara arunca vasele în chiuvetă cu din ce în ce mai multă putere, dacă era posibil.
   Chloe îi răspunse dând muzica mai tare pe iPod Touch. Hip-hopul bubuia din difuzoare. Tara detesta hip-hopul și dădea din cap ca o posedată dintr-un film de groază.
   - Înăuntru, înfășoară în jur, zise Maddie, încercând să-și recapete calmul. Scoate...
   Ușa din spate se deschise și toate trei întoarseră capul să-l privească pe Jax stând în prag. Arata trăsnet în blugii lui Levi’s decolorați, hanoracul Henley cu inscripții și - aici inima începu să-i bată nebunește - acea nenorocită de centură cu unelte care îi atârna mai jos de șolduri.
   Izzy era lângă el, în alertă, gâfâind fericită, până simți încordarea ce plutea în aer. Scoțând un schelălăit slab, se așeză pe piciorul stăpânului, care îi puse o mână pe cap în timp ce o privea pe Maddie.
   - E vreo problemă? o întrebă el, nereușind să acopere muzica bubuitoare.
   Mda, se gândi ea, mai degrabă citindu-i cuvintele de pe buze decât auzindu-l. De fapt, o mare problemă. Pentru că, de câte ori se uita la el, indiferent ce se întâmpla în jur, corpul începea să-i tremure. Unele părți mai tare ca altele.
   - Nici o problemă, drăguțule, rosti Tara tărăgănat, cu un zâmbet politicos pe față pe când apăsa pe butonul de oprire de la iPod, aducând tăcerea în cameră. Vrea cineva clătite cu sirop de afine?
   Cu o exclamație de scârbă, Chloe se repezi la ușă.
   - Sunt nebune amândouă, îl avertiză pe Jax când trecu pe lângă el. Nebune de legat. Mă duc să fac o plimbare.
   Renunțând la fasoane, Tara își șterse mâinile cu un prosop, demnitatea fiindu-i oarecum distrusă de afina care îi rămăsese în păr.
   - Și eu simt nevoia să ies puțin.
   Maddie îi dădu cheile de la mașina ei.
   - Mersi, scumpo.
   Încă acoperită de combinația lipicioasă de aluat și apă cu săpun, Maddie rămase pe locul ei, ținându-și cu grijă lucrul, ca să nu se păteze. În chiuveta din stânga, apa curgea încă, clăbucii ridicându-se din ce în ce mai sus.
    Jax veni spre ea cu mersul său nonșalant. Intensitatea privirii lui o făcu să greșească la următorul ochi, parțial pentru că nu putea să se uite la el și să tricoteze în același timp. Așa cum nu putea să-l privească și să răsufle concomitent.
   Două mâini mari și calde îi luară dintre degete andrelele de plastic și ghemul de lână și le puseră pe singurul loc rămas curat de pe blatul din bucătărie.
   - Vrei să vorbim despre asta?
   Despre ce? Că surorile ei erau nebune și că nici ea nu era departe? Sau că îl visase, fanteziile ei din timpul nopții cuprinzând scene nude, cu părțile lui bune venind în contact cu ale ei și cunoscându-se intim?
   - Eu... e... nu, reuși ea să îngaime. Nu merită.
    Se examină cu privirea.
    - Trebuie să mai fac un duș.
   Jax luă un scaun, îl învârti și îl încălecă în fața ei. Se uită insistent la aluatul și apa cu care era stropită.
   - Ford și Sawyer n-au să-mi ierte niciodată că am ratat o bătaie între fete. Nu pot să mint și să spun că am văzut puțin din scenă? Și că voi, fetele, purtați toate maiouri și chiloței?
   Maddie îi zâmbi fără tragere de inimă. Dată fiind sclipirea ce apăru în ochii lui, era clar că la asta se aștepta și el.
   - Bărbații sunt niște perverși, spuse ea.
   - Îhî.
    Nu-și dezlipea ochii de la picătura de aluat care i se prelingea pe sânul drept, dispărând apoi sub tricou. Maddie și-o culese cu arătătorul, dar înainte s-o poată șterge cu un șervețel, Jax îi luă mâna și, tot fixând-o cu privirea, i-o supse de pe deget. La atingerea limbii lui calde, umede, o cuprinse tremurul.
   - Ai gust bun, pot să te mănânc, zise el, privindu-i cu intensitate sfârcurile care i se întăriseră ca piatra sub țesătură.
   - Dușul, spuse ea cu voce tare, ca să nu uite. Trebuie să fac un duș.
   Degetele lui i se afundară în păr, iar policarul îi mângâia încet linia maxilarului.
   - Sunt bun la duș, Maddie.
   Pe ea o trecură din nou fiorii, însă acum și un val de căldură.
   - Spui mereu tot ce-ți trece prin minte, nu ascunzi nimic?
   - De obicei, spun adevărul în asemenea clipe.
   - Chiar așa?
   Îi aruncă o privire atât de aprinsă, încât aproape că-i arse pielea.
   - Dacă ți-aș spune la ce mă gândesc, probabil că te-ai sui pe pereți, zise el cu o voce senzuală și profundă.
   Ea se înfioră din nou. Unde îi era puterea?
   - Spune-mi totuși.
   - Maddie...
   - Spune-mi.
   Rezemându-se de spătarul scaunului, veni mai aproape. Buzele lui le atingeau ușor pe ale ei la fiecare cuvânt pe care îl rostea.
   - Vreau să te mângâi peste tot. Vreau să...
   - Ce?
    Cu respirația tăiată, Maddie își dădu seama că se umezise.
   - Să te mângâi. Să te sărut, să te ling. Să te excit. Și pe urmă...
   În acel moment, chiuveta dădu în sfârșit pe afară și apa se revărsă pe jos. Când Maddie sări în picioare, îl lovi pe Jax cu capul în bărbie. Se dădu înapoi, cu mâna la frunte.
   - Au!
   Jax închise robinetul. Cizmele îi scârțâiau în băltoaca de pe podea, iar pe bărbie i se ivi o pată roșie.
   Uitându-se îngrozită la baltă, ea făcu instinctiv un pas în spate.
   - Îmi pare rău, îmi pare atât de rău... Ești bine?
   - Capul tău nu-i așa de tare.
   Cu mult calm, traversă camera, nevrând să lase niciun spațiu între ei.
    - Ai două opțiuni.
    Tonul lui era relaxat, iar mâinile îi strângeau încet șoldurile.
    - Poți să mă săruți aici sau să mergi la duș.
   Ca și cum deciziile nu le mai lua mintea, ci trupul, se duse pe vârfuri la el și își apăsă buzele pe locul unde-l lovise. Îi crescuse un pic barba, suficient ca să-i dea la atingere o senzație minunat de virilă. Îi inhală răsuflarea, de parcă ar fi vrut să-l absoarbă în trupul ei.
   Scoțând un geamăt slab, Jax o strânse mai tare, exact când se întorcea Tara în bucătărie. Timp de câteva clipe, trebui să-i susțină privirea ostilă.
   - Scumpo, îi zise ea lui Maddie, luându-și haina pe care o uitase în cuier. Poți să ți-o tragi cu el sau să-l angajezi, dar nu amândouă deodată. Îți trebuie experiență și nu ești încă pregătită.
    Tara ieși prin spate și, după un minut, o auziră ambalând motorul.
   Maddie scoase un suspin prelung. Tara reprezenta de obicei glasul rațiunii, dar decizia trebuia s-o ia singură. Îi aparținea doar ei.
   Jax era încă lângă ea, tăcut și atent. Și sexy ca naiba. Răbdător.
   O dorea. Tot corpul i se încordase de dorință, dar ea trebuia să ia decizia.
   Alex hotărâse mereu în locul ei. Poate nu chiar de la început, dar pe parcursul relației lor, Maddie își pierduse fermitatea. Nu reacționase. Ăsta era alt lucru care avea să se schimbe. Dacă dorea un lucru, avea de gând să-l obțină. Dacă dorea un bărbat, avea de gând să-l cucerească.
   Îl dorea pe Jax. Își dorea să uite, să se simtă bine, își dorea... Să fie dorită. Și n-ar fi fost rău să aibă parte de un pic de alint și afecțiune.
   Iubirea ar fi fost de preferat, dar, așa cum remarcase și Tara, nu era încă pregătită pentru așa ceva. Era totuși pregătită să facă dragoste în acel moment și, chiar dacă nu era, tot nu conta. Îl dorea.
   Luându-l de mână, ieși cu el din bucătărie. Jax își permise s-o atingă în treacăt pe spate cu trupul lui solid și tare.
   În baie, scotoci în trusa de toaletă a lui Chloe și găsi un prezervativ, pe care i-l dădu lui.
   Porni dușul, apoi puse mâna pe tivul de la tricou. El i-o luă înainte și i-l trase ușor peste cap, aruncându-l pe pardoseală. Apoi făcu același lucru și cu tricoul propriu.
   Ea îi văzu tatuajele și i se înmuiară genunchii. O brățară tribală în jurul bicepsului, încă una pe o parte, de acolo unde încep coastele și până la mușchiul oblic.
   Îi venea să le lingă.
   - Maddie.
   Ea nu-și putea lua ochii de la trupul lui, cald, tare și puternic.
   - N-am chef de vorbă.
   În ochii lui se citeau atât amuzamentul, cât și dorința năvalnică.
   - Dar ce vrei?
   - Pe tine. Acum. Repede. Poate și tare.
   - Mă ai. Dar nu repede, nu tare.
   Își plimbă un deget pe încuietoarea din față a sutienului ei.
    - Nu trebuie să fie așa de prima dată.
   - Singura dată, îl corectă ea.
   - Hmm, murmură el, fără să-și ia nici un angajament.
    Cu un gest rapid, îi aruncă sutienul pe jos. Îi acoperi gura cu a lui și își desfăcu șlițul de la blugii care alunecară încet pe podea.
    - O, Doamne, Maddie! Uită-te la tine. Mi se taie respirația.
    Ochii i se făcură și mai negri în timp ce își scotea cizmele și restul de haine, dezvăluindu-și în întregime corpul atrăgător, inclusiv acea parte din el pe care o voise ea înlăuntrul ei cu o zi în urmă.
   Aplecându-se, el verifică temperatura apei în timp ce Maddie se zgâia la fundul lui perfect. Ca de obicei, o prinse asupra faptului și o topi cu zâmbetul său pătimaș. Peste o clipă o trase în cabina de duș. În comparație cu apa fierbinte, mâinile lui erau încă reci, pentru că fusese pe afară, așa că îi înfiorară pielea când îi cuprinseră sânii în palme.
   Maddie închise ochii și celelalte simțuri i se ascuțiră. Trupul lui era hotărât, puternic, unduindu-se cu forță peste al ei. Era tare și enorm.
   Ar fi trebuit s-o sperie. În schimb, o ațâța și mai mult, așa că se lipi de el, smulgându-i un geamăt aprobator.
   - Trebuie să fii sigură, Maddie.
   Ea deschise ochii. Aburul de la duș încețoșa baia micuță, făcând-o umedă și fierbinte.
   - Dacă te gândești cumva să te oprești aici, am să fiu nevoită să te forțez.
   Jax o privi lung, apoi îi șopti numele înainte de a o săruta. Nu se simțise niciodată așa de stârnită și de dornică, încât să tremure toată.
   El se trase înapoi, cu mâinile încă plimbându-se prin părul ei, și îi susținu privirea. Maddie n-avea idee ce căuta, dar expresia de pe fața ei probabil că-l liniștise, pentru că își puse iarăși gura pe a ei, lingându-i buza de jos. Mâinile îi alunecară pe trupul zvelt, prinzând-o de fund și ridicând-o ca să-și frece șoldurile de ale ei. O împinse din nou sub duș, sărutând-o peste tot, de la gât în jos și tot mai jos.
.......
   - Nu-ți place așa? îl întrebă ea.
   - La nebunie, dar este prea mult. Vocea îi era răgușită și tremurată.
   Cu apa șiroindu-le pe trupuri, o mușcă ușor de gât.
   Ea se agăță de el.
   - Acum, Jax. Te rog, acum.
   - Îmi place cât ești de umedă, îi șopti el la ureche, sugându-i lobul.
   Scoțând un țipăt sugrumat, se lipi de el.
   Pe când Maddie încă tremura, își puse prezervativul și se înfipse în ea cu o singură mișcare din șolduri.
   Ea icni, unduindu-se neajutorată, căci euforia i se accentua. Trebui să clipească de câteva ori ca să-și limpezească privirea. Ochii lui negri ca tăciunele o scrutau cu intensitate și pasiune. Când el începu să se împingă ritmic, simți cât de calde erau plăcile de faianță de la corpurile lor și de la apa fierbinte care șiroia pe ele.
   Mișcările lui energice și constante o înnebuneau. Ajunseră la orgasm odată, amândoi clătinându-se, abia reușind să mai respire. Nemaiputând să-și țină echilibrul, se prăbușiră pe pardoseală, încă îmbrățișați.
   Complet sfârșită, Maddie își lăsă capul pe pieptul lui. Abia putu să-i zâmbească atunci când o trase spre el, murmurându-i ceva de neînțeles, dar ocrotitor, lipindu-și obrazul de părul ei. La această atingere tandră, o copleși o senzație nouă. Caldă și minunată.
   Și înspăimântătoare. Pentru că el îi dăduse exact ce dorise.
   Doar că acum dorea mai mult.

Capitolul 13

   Mama îmi spunea mereu că doi șerpi cu clopoței care trăiesc în aceeași gaură se înțeleg mai bine ca două surori. Dar eu am trei fiice care să-i contrazică spusele.
   PHOEBE TRAEGER

   A doua zi, Jax își petrecu mai tot timpul la han, scoțând vechile rame de la geamuri și mochetând.
   Și urmărind-o cu privirea pe Maddie.
   Îl uimise peste măsură după dușul de ieri. Pentru prima dată, nu el era cel care să aibă nevoie de libertate, așa că nu știa la ce primire să se aștepte în acea dimineață.
   Spre ușurarea lui, îl întâmpină cu un zâmbet dulce și călduros. Știind prea bine că nu se prefăcea, asta îi spuse că totul era în regulă între ei.
   - Ce-ar fi să luăm cina în oraș? o întrebă pe la prânz.
   Maddie îi aruncă o privire, apoi se apucă din nou de treaba ei, care consta în strângerea deșeurilor. Activitatea o încălzise, făcând-o să gâfâie puțin. Părul îi era răvășit, tricoul îi ieșea din pantaloni, iar blugii îi erau murdari.
   - Nu pot, zise ea.
   El aruncă sacul în bena camionului pe care îl aduseseră și își șterse mâinile de blugi, luând-o de braț înainte să poată fugi de lângă el.
   - Nu poți? Sau nu vrei?
   Ea închise ochii, dar apoi îl surprinse lăsându-și capul pe pieptul lui.
   - Sunt murdară și transpirată, Jax.
   - Îmi placi și așa, zise el îmbrățișând-o. E doar o cină, nu o partidă de sex.
   Înăbușindu-și râsul, se lipi și mai tare de pieptul lui. Dar după o clipă și cu mult înainte ca el să fie pregătit, se smulse din strânsoare.
   - Dar să nu fie vorba de sex după cină, bine? Pentru că...
   - ... nu ești pregătită pentru asta.
   - Am nevoie doar să nu mă implic în nimic serios.
   Iar sexul era pentru ea ceva serios. O înțelegea. La naiba, ce făcuseră la duș fusese atât de serios, că el încă nu-și revenise.
   - Nu te implica dacă așa vrei. La naiba, nimeni nu te forțează. Numai nu fugi de mine.
   - Nu mai fug, zâmbi ea.
   - Excelent.
    Jax își reluă munca, dorindu-și pentru prima oară în 5 ani ceva ce nu putea să aibă.

   Maddie își împărțea timpul între biroul de la debarcader și zugrăvitul dormitoarelor din han, activitate la care o ajuta și Tara.
    Chloe nu putea să facă prea multe din cauza astmului. Maddie înțelegea, dar felul în care se ținea deoparte, lucrând la cremele ei, în loc să o facă pentru han, era mai mult îngrijorător decât enervant. La un moment dat, mezina trebuia să dea votul decisiv, iar poziția ei rămânea un mister. Oftând, Maddie se uită la Tara cum traversa curtea, cărând cu grijă gălețile cu vopsea. Ea măcar catadicsise să se murdărească pe mâini, punându-și în pericol manichiura. Nu că ar fi făcut-o pentru o cauză în care credea.
   Nu, Tara nu voia decât să economisească bani.
   În ultimele zile, Maddie completase documentele pentru refinanțarea împrumutului și le depusese la bancă. Spera din tot sufletul să se aprobe. Tara și Chloe plecau a doua zi, iar ea trebuia să se descurce singură cu toate. Dar putea să-și facă griji mai târziu, își spuse. În clipa de față, era plină de vopsea din cap până-n picioare.
   - N-am să mă mai zgârcesc niciodată, pufni Tara când ajunse lângă sora ei, neavând aproape nicio pată pe haine. Trebuia să angajăm pe cineva să facă treaba asta.
   Maddie nu avea idee cum de reușise sora ei să rămână curată, dar era un bun prilej de iritare. Poate că o proteja aura invizibilă de perfecțiune arogantă.
   - De ce să fi angajat pe cineva? N-ai zis nicio vorbă.
   Tara oftă.
   - Detest să mă impun.
   Se șterse pe frunte, dar Maddie nu vedea nici un strop de sudoare pe ea. Poate avea vreo afecțiune hormonală legată de glandele sudoripare. Acest gând o făcu să zâmbească un pic. Numai Tara putea să aibă o boală care s-o ajute să-și păstreze imaginea de frumoasă din Sud.
    - Ești bine? întrebă aceasta.
   - Da, de ce?
   - Pentru că în ultimele zile, ai fost... puțin mai altfel.
   „Da. Orgasmele multiple fac în general bine corpului.“
   - Ai ieșit cu Jax ieri-seară.
   - Doar să luăm cina.
    Și câteva sărutări pătimașe. De fapt, nu dorea sincer să facă prea mulți pași înapoi, ci doar unul mic. Unul foarte mic.
   - Deci ești bine?
   - Mda.
   Tara dădu din cap și își privi mâinile.
   - Știi, de obicei nu mă plâng.
    Își miji ochii când o auzi pe Maddie pufnind.
    - Dar trebuie să protestez oficial că eu nu am astm în familia asta.
   Maddie trebuia să-i dea dreptate. Chloe stătea la vreo sută de metri distanță, pe doc, unde nu erau substanțe chimice care ar fi putut să-i înrăutățească astmul, înconjurată de castroane cu ouă, miere, migdale și alte ingrediente.
   - Ce mai prepară astăzi?
   - Vreo cremă care să ne curețe porii când suntem la pământ, spuse Tara. Și născocește vreo loțiune calmantă pentru arsuri, care să reducă stresul.
    Din tonul ei se putea deduce că eforturile lui Chloe aveau la fel de puține șanse de succes ca și tentativele lor de a pune hanul pe picioare.
    - A zis că sunt mai bune decât o zi petrecută la spa.
   - Eu n-am petrecut niciodată o zi la spa, suspină Maddie.
   - Porii tăi o dovedesc din plin.
   - Ce? Nu-i așa.
   Maddie se duse în hol și se uită în oglinda mare de pe perete, acea pe care o scoseseră dintr-o cameră de oaspeți. O, Doamne! Părul ei arăta ca electrocutat, iar pielea îi lucea de transpirație, dar nu vedea nici un fel de pori.
   Probabil pentru că avea pe față un strat fin de praf și particule de vopsea. Făcu o pauză, căutând un mod firesc de a trece la întrebarea pe care voia s-o pună, dar nu găsi nici unul. Așa că i-o adresă direct:
   - De ce te-ai supărat așa tare pe Chloe că l-a sărutat pe prietenul cel mai bun al lui Logan?
   - Pentru că-l dorea ea pe Scott, zise Chloe din spatele lor, intrând neobservată.
   Purta colanți, o fustă mini și un pulover pe care scria DEAR SANTA, LET ME EXPLAIN. Cu o privire enigmatică, le întinse fiecăreia câte un flaconaș.
   - Încercați asta. Să-mi spuneți dacă observați vreo diferență peste o zi.
   - Dar plecați amândouă mâine-dimineață, remarcă Maddie.
   Chloe dădu din umeri.
   Tara nu spuse nimic. Odată terminat zugrăvitul, își trase pe ea puloverul și își puse un fular roșu la gât. Maddie îl tricotase noaptea trecută, când nu putuse să doarmă, pentru că își amintise mereu cum o atinsese Jax.
   Fularul era deformat, dar Maddie era mândră de realizarea ei. Pentru următorul tricotaj avea să utilizeze sculul verde pe care îl găsise în coșul de lucru al mamei sale.
   - Puteți să-mi dați un mesaj, le informă Chloe pe un ton sec.
   Tara oftă.
   - Nu l-am vrut pe Scott pentru mine.
   Chloe îi aruncă o privire lungă.
   - Nu. Eram doar geloasă pentru că... ei bine, ție îți era așa de ușor. Îți faci prieteni cât ai clipi, iar eu nu. Poate că o să vă mire, dar unii zic despre mine că sunt... inabordabilă.
   Chloe păstră tăcerea mai mult timp, nefiind clar dacă își stăpânea o grimasă ori un zâmbet.
   - N-ar fi trebuit să vii aici, o dojeni Tara. Ai să faci o criză de astm.
   - Știu, dar tocmai au sunat de la bancă. Tu și cu mine am uitat să semnăm unul din actele pentru împrumut. Te iau cu Vespa.
   - Dar îmi promiți că nu mă omori?
   - Doar dacă-mi promiți și tu că nu mă scoți din sărite.
   Plecară, iar Maddie se gândi că aveau șanse de 50% să supraviețuiască acelui drum scurt. Se uită cu atenție în oglindă. Purta un pulover tricotat și blugi și își dădu seama pentru prima dată în ultimul timp că nu o strângea nasturele de sus de la pantaloni. Își ridică puloverul să-și analizeze talia. Poate că era numai o iluzie, dar tot i se părea că slăbise puțin. „Ar fi o idee să mă lipsesc mai des de chipsuri.“
   Două mâini mari și calde i se puseră pe mijloc, cu palmele bătătorite atingându-i abdomenul. În oglindă văzu privirea amuzată a lui Jax.
   În ultimele două zile reușise să-și pună mâinile și buzele pe ea de fiecare dată când avea ocazia. În dimineața precedentă mânuise un uriaș fierăstrău electric ca un tăietor de lemne profesionist, făcând surcele din copacul care căzuse în curte.
   Când îi surprinsese privirea, o rezemase de o stivă de lemne și își strecurase mâinile sub tricoul ei, sărutând-o pătimaș. Iar după-amiază o îngrămădise în cămăruța de la etaj unde își țineau așternuturile. Maddie petrecuse cele mai frumoase cinci minute din viața ei, giugiulindu-se cu el ca niște adolescenți.
   Cu deosebirea că un adolescent n-ar fi putut s-o aducă la orgasm doar atingând-o cu degetele.
   - Mmm, murmură Jax acum, când o mângâia cu degetele lui vrăjite pe pântec. Moale și cald.
   - Nu tare și musculos ca al tău.
    Încercase să folosească un ton critic, dar era greu să nu i se taie răsuflarea când mâinile lui i se plimbau pe piele și își lipea pieptul și șoldurile de spatele ei.
   - Eu mă-ngrijesc de lucrurile tari.
   Încă susținându-i privirea în oglindă, Jax își frecă bărbia de a ei și se împinse încet în ea.
   Avea dreptate. Se îngrijea de lucrurile tari. Își împinse fundul într-al lui și gemu când făcu și el același lucru. La auzul acestui sunet, Jax o trase cu fața la el, apăsându-i ușor spatele de perete.
   - Ai avut o dimineață grea, îi spuse el în șoaptă, coborându-și gura pe gâtul ei.
   - Da. Sunt murdară, Jax.
   - Nu mă tachina.
   Îl simțea zâmbind cu gura pe pielea ei. Oricum, nu-i păsa de nimic atâta timp cât el nu se oprea.
   Și nu o făcu. Buzele lui o atingeau sub ureche, iar mâinile i se duceau mai sus.
   - Ești încordată.
   - Un pic, recunoscu ea.
    Își trecea mâinile prin părul lui. Afurisitul avea un păr mai frumos ca al ei, mai moale și mai mătăsos.
   - Mai mult, îi șopti, acoperindu-i cu sărutări pasionale bărbia și gâtul, pe care îl mușcă ușor.
    Maddie scăpă un icnet și se agăță de el, gemând când o linse unde o mușcase ca să-i aline durerea vagă. Mâinile lui îi alunecară pe coaste și îi atinseră sânii cu multă blândețe.
    - Mă pricep de minune să alung stresul, zise el, prinzându-i sfârcurile între degete.
    Îi smulse un țipăt șocat, excitat, pe care i-l astupă cu gura, sărutând-o până când trebuiră să se dezlipească unul de altul ca să poată răsufla.
    - Mai vrei să păstrezi distanța? o întrebă.
   - Poate mai târziu.
   - Suntem singuri în casă? se interesă el zâmbindu-i senzual.
   - Da, dar... Se uită pe hol. Aici? Vrei s-o facem aici?
   - Da sau nu, Maddie.
   - Da.
   O sărută din nou, strecurându-și o mână între coapsele ei. Degetele lui apăsau exact în locul care o înnebunea. În ziua precedentă îi luase 4-5 minute ca s-o aducă la orgasm. Acum era destul de sigură că avea să reușească într-un timp de două ori mai scurt, ceea ce era un pic stânjenitor.
   - Jax...
   El începu să-și miște degetele, dar mormăi înfundat, în semn că îl deranjau blugii ei. După o clipă, îi descheia și își vâra o mână înăuntru.
   - Iisuse! murmură el cu respect.
   Pierdută, își frecă șoldurile de ale lui și îl auzi murmurându-i vorbe excitante cu gura pe gâtul ei. În tot acest timp, degetele lui îi ofereau plăcerea de care avea nevoie. Ca și în ajun, îi trebui exasperant de puțin timp s-o aducă la orgasm. Ea se înfioră toată și țipă încet. Ar fi căzut dacă n-o sprijinea el.
   Când se opri din gâfâit și i se limpeziră ochii, își dădu seama că îl strângea de să-l sufoce.
   - Îmi pare rău, îngăimă ea cu o voce răgușită.
   - Doamne, glumești? O să mă gândesc toată ziua la asta.
    Așezându-i o buclă umedă în spatele urechii, își trase fermoarul și o ajută și pe ea să-și aranjeze ținuta, după care o studie atent.
    - Mai bine. Arăți mult mai puțin stresată acum.
   - Iar tu pari mai încordat.
   - Mă descurc eu.
   - Sau aș putea...
    Îl trase spre ea și îl sărută pe bărbie.
    - Trebuie să-ți întorc serviciul.
   El gemu și o strânse mai tare, dar rămaseră amândoi nemișcați când auziră o mașină parcând în curte. Jax se uită pe fereastră și oftă, punându-și capul pe umărul ei.
   - Au venit materialele.
   După ce plecă, Maddie se așeză acolo, pe podea.
    Jax avea talentul de a-i dărui o plăcere răvășitoare. Îi venea să se lase cu totul în voia acesteia, dar nu avea s-o facă. Mai făcuse greșeala asta și încă nu-și recăpătase încrederea în propriile ei forțe.

   După un sfert de oră, Tara se întoarse la han și o ironiză pe Maddie, care stătea pe jos în holul plin de praf.
   - Ce faci aici?
   - Nimic.
   - Atunci de ce arăți de parcă ai mâncat o pungă de chipsuri sau a dat norocul peste tine?
   - Poftim?
    Maddie se ridică anevoie și se uită în oglindă. Era roșie în obraji. Transpirată. Strălucitoare. „La naiba!“
   - Să nu-i spui lui Chloe că mai mănânci chipsuri, o avertiză Tara. Îți va tripla exercițiile de yoga.
   Maddie încuviință din cap.
   - E-n regulă, nu-i zic lui Chloe nimic de chipsuri...
   Sau de orgasme.

Capitolul 14

   Viața e scurtă. Mănâncă prăjituri.
   PHOEBE TRAEGER

   Maddie și surorile ei își petrecură ultima seară împreună la cafeneaua Eat Me.
   Peste tot atârna beteală argintie și albastră, iar de grinzi erau agățate cartoane decupate cu renii lui Moș Crăciun. Tara era ca de obicei îmbrăcată prea elegant, în blugi de firmă și un sacou multicolor. Maddie își pusese blugii care sigur nu erau de firmă și un pulover gros, dată fiind vremea rece. Chloe purta blugi mulați, cizme trăsnet și un tricou cu mânecă lungă pe care scria I MELTED FROSTY.
   - Acum ne vom înțelege, le spuse Maddie, intrând în cafeneaua frumos decorată. Altfel o să-mi las porii să se deschidă ori o să mănânc din nou chipsuri de 3 ori pe zi.
   - Nu te cred, zise Tara, cu un calm remarcabil. O să te duci la Coliba Iubirii, o să te îmbeți și o să faci lucruri total nelalocul lor cu expertul nostru în renovări.
   Chloe ridică mâna.
   - Pot să votez? Cred că e o idee bună să ți-o tragi cu tâmplarul nostru sexy.
   Organele genitale ale lui Maddie se ridicară și ele și votară pentru, cu tot entuziasmul.
   Tara scutură din cap.
   - E o idee proastă, scumpo. Nu ești încă pregătită.
   - Vrei să spui că Jax nu e de nasul ei? întrebă Chloe.
   - Am vrut să spun că e atât de nepotrivit pentru ea, încât nici nu-i vede nasul.
   Tara se uită la Maddie.
    - Fără supărare. Nu vreau să zic că-i prea bun pentru tine, ci că e prea...
   - Sexy, interveni Chloe.
   - Da. Prea sexy. Trebuie să faci multe eforturi să cucerești un tip ca ăsta. Poate începi cu unul mai puțin arătos.
    Ochii ei cercetară barul și se opriră asupra unui bărbat chipeș care scotea un plic de ceai din buzunarul hainei sale ecosez și îi făcea semn chelneriței să-i aducă o ceașcă de apă fierbinte.
    - Ăsta, de exemplu, spuse ea. Te poți antrena cu el până la Jax.
   Maddie oftă.
   - Schimbă subiectul, te rog.
    Își ridică paharul cu apă.
    - Ce-ați zice să ciocnim pentru mama, care ne-a reunit?
   Chloe și Tara își ridicară și ele paharele.
   - Pentru mama! ziseră în cor.
   - Așa, le zâmbi Maddie. Vă stă atât de bine când sunteți de acord cu ceva!
   Prinzând puteri, își ridică din nou paharul.
    - Pentru noua noastră afacere!
   Se așternu tăcerea.
    - Pentru noua noastră afacere! repetă, uitându-se chiorâș la ele.
   - Pentru noua noastră afacere, îngăimară celelalte două.
   - A noastră, a celor trei surori, rosti ea pe un ton ferm.
   - A noastră, a celor trei surori, mormăiră ele.
   - Dar tot o să vindem, zise Tara.
   - Poate c-o să vindem, admise Maddie, privind-o pe Chloe. Ai de gând să te hotărăști de partea cui ești?
   - În curând, murmură ea, fără să se angajeze.
   - Recunoaște, spuse Tara. Îți place să ai votul decisiv.
   - Păi, de asta am venit pe lume, ca să vă enervez.
   După o jumătate de oră lungă și stânjenitoare, încă nu fuseseră servite. Încordarea creștea. Tara și Chloe nu puteau să stea împreună în spații închise decât puțin timp, iar acesta trecuse deja.
   - Ce spuneți de vreme? întrebă Maddie.
   Ambele surori se uitară la ea fără să-i răspundă.
   Iisuse Hristoase! Tot căuta în minte o glumă, dar nu găsi nimic. Disperată, îi făcu semn singurei chelnerițe din zonă.
   - Îmi pare rău, bombăni aceasta, fără să se oprească la masa lor. Ne-a plecat bucătarul-șef și suntem cu toții în pragul nebuniei.
   - Bucătarul-șef, repetă Tara în șoaptă. Tipul ăla nu era maestru bucătar, ci un bucătar de minuturi, pregătit la Taco Bell, Dumnezeu să-l ajute.
   - Hei, mie îmi place la Taco Bell, zise Maddie.
   - N-ar trebui, dragă.
   - Ești așa o snoabă în privința mâncării! pufni Chloe.
   - Îți cer iertare.
    Accentul din Sud se vădea în fiecare cuvânt.
   - Delta Burke să ne aibă în pază. Aș lucra aici.
   - Deci așa, ai lucra aici.
   - Sigur.
   - De ce nu recunoști că nu te-ai înjosi niciodată să lucrezi într-un loc ca ăsta, cu oameni adevărați și mâncare adevărată, spuse Chloe.
   Tarei începu să-i tremure bărbia, pe când lui Maddie i se crispă stomacul. În loc să scoată din geantă un pansament gastric, înșfăcă andrelele și fularul verde lucrat pe jumătate și cu marginile deja strâmbe.
   - Snoabă la mâncare, îi repetă pe un ton mai blând Chloe Tarei, care se ridică brusc, își aranjă sacoul care-i venea de altfel foarte bine și se îndreptă hotărâtă spre bucătărie, cu tocurile păcănindu-i pe linoleumul rupt din loc în loc. Ce naiba! exclamă sora mai mică, privind-o. Are s-o facă de oaie.
    Rânji și se rezemă de spătar, ca și cum își făcuse bine treaba.
    - Doamne, ce ușor este de fraierit!
   - De ce? întrebă Maddie uimită. De ce te iei de ea?
   - Pentru că mă distrează.
   Tara vorbi cu patronul și dispăru în bucătărie. Peste 20 de minute începu să sune clopoțelul, acompaniat de vocea Tarei care îi cerea chelneriței să se grăbească, pentru că nu voia să se răcească mâncarea.
   După o oră, patronul cafenelei Eat Me o implora pe Tara să lucreze la el până găsea pe altcineva. Maddie și Chloe plecaseră de la masă și erau în bucătărie acum, șocate de cât de repede fuseseră puse lucrurile în ordine.
   - Cred că mai pot să rămân aici un timp, zise Tara. Cu condiția să mi se dea usturoi adevărat, nu porcăria asta de praf.
   - Nu mai pleci mâine-dimineață? o întrebă Maddie.
   - Nu.
   Tara tăia ceapa cu viteza luminii.
    - Nu plec.
   - Dar soțul tău... Serviciul tău de milioane... Viața ta perfectă.
   Tara nu-și ridică ochii, iar mâinile ei continuau să se miște atât de repede, că se vedeau ca prin ceață.
   - Să-ți spun adevărul?
   - Te rog, zise Maddie, încă nedumerită.
   - N-am așa un serviciu grozav. Țin contabilitatea pentru un lanț de cafenele și restaurante din hoteluri și detest treaba asta.
   Maddie o privi printre gene.
   - Și Logan?
   Durerea și regretul apărură și apoi dispărură în ochii Tarei.
   - E pilot de curse la NASCAR, e pe șosele toată ziua. Am renunțat acum 2 ani să-l mai însoțesc în călătorii. Eram invidioasă pe cariera lui și mă supăra că ocupam pentru el locul trei, după mașină și echipaj. Am divorțat. De 1 an și jumătate sunt singură.
   - N-ai mai avut pe nimeni?
   - Ei bine, un timp am crezut că pot să-mi refac viața cu un prieten foarte apropiat, dar mi-a stat altcineva în cale.
   - Eu, șopti Chloe. Eu ți-am stat în cale.
   - Nu te învinovățesc, oftă sora ei. Încă mi-era dor de Logan. N-ar fi fost corect.
   - Scuzați-mă, fetelor.
   Toate trei se întoarseră cu fața la Lucille. Purta treningul ei roz care atrăgea toate privirile, dar nu și bentița pentru păr. Astăzi avea pe cap o căciuliță tricotată în toate culorile curcubeului. Maddie le-o prezentă surorilor ei.
   Lucille îi zâmbi lui Chloe.
   - Asta-i rebela.
   Tânăra o salută cam arogant, dar cu un zâmbet neprefăcut pe buze.
   - La ordinele dumitale.
   - Iar tu, urmă Lucille, arătând spre Tara, tu ești Magnolia de oțel, care uită uneori și să respire. Am vrut să zic doar că sunteți cele mai grozave și mai talentate fete pe care le-am văzut. Am auzit că hanul începe să prindă formă. De-abia aștept să lucrez pentru voi.
   Tara îi făcu ștrengărește cu ochiul, iar femeia mai în vârstă îi adresă un zâmbet călduros, după care plecă.
   - Eu nu uit și să respir.
   - Ba da, câteodată, zise Chloe. N-am putea să ne liniștim o clipă? Să nu ne mai găsim vină una alteia? Că tu asta faci de obicei.
   Tara trase adânc aer în piept, continuând să taie ceapa.
   - Poate că nu reușesc întotdeauna să-mi stăpânesc nervii.
   - Cine, tu? se miră prefăcut Chloe.
   - Și poate am niște resentimente deplasate.
   - Și cât timp au să mai fie așa?
   Tara făcu o grimasă și se opri din tăiat.
   - Îți spun eu cât. Dar îmi pare rău că am fost javră, dacă asta ajută. Și-mi pare rău pentru toate răutățile pe care o să ți le spun în viitor.
   Chloe își duse o mână în spatele urechii.
   - Mă scuzi, ce-ai zis?
   - Îmi pare rău! E bine? Îmi pare foarte, foarte rău! urlă Tara.
   - Te-am auzit, rânji mezina. Doar că-mi place să te aud spunând că-ți pare rău.
   Sora mai mare își miji ochii și strânse mai tare cuțitul, dar Maddie se puse între ele.
   - Te lăsăm în pace acum, zise ea repede, înhățând-o pe Chloe de spatele tricoului.
    Când se întoarse, dădu nas în nas cu Jax.
   Era cu el și Ford, iar amândoi se uitau cu jind la muntele de mâncare de pe masă.
   - Am auzit că a venit alt maestru bucătar, spuse Ford, după care întâlni privirea șocată a Tarei.
   În bucătărie se așternu o tăcere stânjenitoare. Sora mijlocie hotărî că nu Șoricelul trebuia să rupă tăcerea, ci noua Maddie cea puternică și curajoasă. Așa că, deși era evident ceva între Tara și Ford, vorbi de parcă ar fi avut îndoieli.
   - Tara, începu ea, l-ai cunoscut...
   - Pe Ford, rosti aceasta cu mult calm, dar cu neliniște în privire.
   - Tara... spuse Ford la fel de calm.
   - Deci voi doi vă cunoașteți, trase Chloe concluzia.
   - Nu, ripostă Tara.
   - Ba da, afirmă Ford.
   Maddie ar fi putut să taie încordarea ce plutea în aer cu cuțitul din mâna Tarei, ale cărei articulații se albiseră prea tare, ceea ce nu-i era pe plac surorii ei. Întinse mâna să-i ia cuțitul, dar Tara începu să taie în felii o roșie.
   De fapt, „a tăia în felii“ era o expresie prea blândă pentru ce făcea Tara cu o precizie încrâncenată. Semăna mai mult cu a stoarce leguma ca să faci sos de roșii.
   - Toți cei care țin la integritatea lor corporală ar face bine să se care de aici, anunță ea cu un accent pronunțat, pe un ton glacial.
   - Tara... murmură Ford.
   - Nu.
    Îndreptă cuțitul spre el, nu chiar amenințător, dar nici prea blând.
    - Nu vreau să mai aud o vorbă în bucătăria mea.
   Crispat, bărbatul se întoarse către prietenul lui. Ei comunicau și fără cuvinte, așa că Jax deschise ușa bucătăriei, împingându-le afară pe Maddie și pe Chloe, după care plecă și el de acolo.
   Ford închise ușa în urma lor.
   În sala de alături, Maddie se uită la Jax, care scutură din cap.
   - Nu știu, îi spuse el. Nu știu mai mult ca tine.
   - Mda, sper că nu ți-e prea drag, zise Chloe.
   Ford ieși însă după 3 minute, nevătămat. Cel puțin din punct de vedere fizic.
   - Și n-ai de gând să ne explici și nouă? îl întrebă Maddie.
   Părând neobișnuit de încordat, el scutură din cap.
   - Nu.
   Nu, sigur că nu.

   A doua zi dimineață, Jax era la etajul al doilea al hanului, rașchetând podelele, când auzi bubuitul motocicletei lui Chloe.
   Lăsă jos mașina de șlefuit și trecu pe lângă Izzy, care dormita, în drum spre fereastră. În curte, Chloe ședea pe Vespa. Tara era lângă ea, cu mâinile în buzunarele pardesiului. N-o vedea pe Maddie. Ba nu, stătea în fața motocicletei, cu o atitudine bătăioasă.
   Chloe spunea ceva.
   Maddie îi răspundea.
   Tara nu.
   Atunci Maddie își scoase oribilul fular verde pe care îl purta, acela pe care îl făcuse în ultimele zile, și i-l puse mezinei la gât.
   Chloe se uită la el și făcu o strâmbătură. Indiferent ce ar fi zis, Maddie tot s-ar fi aruncat de gâtul ei și ar fi strâns-o tare în brațe. După ce ezită puțin, Chloe o îmbrățișă și ea, bătând-o cu stângăcie pe spate.
   Maddie întinse gâtul și îi sugeră Tarei să-și miște fundul de acolo.
   Jax o urmări pe Tara luptându-se cu ea însăși, apoi capitulând în fața „Șoricelului“, care nu fusese niciodată un șoricel pe de-a-ntregul. Tara făcu un pas înainte și o înghionti pe Chloe în umăr. Chloe îi dădu și ea un ghiont, iar apoi Maddie le îmbrânci pe amândouă una în brațele celeilalte.
   După aceea, Chloe plecă pe motocicletă, iar Maddie își șterse ochii ca o mamă care își vede copilul ducându-se în prima zi la grădiniță.
   Tara intră în casă, dar Maddie mai rămase pe alee, uitându-se după Vespa până se pierdu în zare.
   Fără să-și mai scoată centura cu unelte, Jax o luă înspre scara de la intrare, urmat de o Izzy somnoroasă. Se aștepta oarecum să n-o mai găsească pe Maddie afară, însă ea nu plecase. Avea ochii umezi, dar nu mai plângea, ceea ce îl mulțumea, deși i se strângea inima la vederea suferinței ei.
   - Te simți bine?
   Auzindu-i vocea, ea își șterse supărată nasul de mânecă.
   - Nu, te rog să nu fii drăguț cu mine.
   Se întoarse cu spatele la el.
    - Nu încă, nu până... îmi iese chestia asta din ochi.
   - Hai, Maddie, vino aici.
   Smârcâindu-se încă, se răsuci și îi sări în brațe, făcând centura cu unelte să zăngăne când el o strânse tare la piept.
   - O să-mi fie dor de ea, spuse în șoaptă, cu pumnii înfipți în cămașa lui și fața lipită de gâtul său. E ridicol. De-abia ne cunoaștem...
   - Nu e deloc ridicol.
    Strecurându-și mâna în părul ei, îi ridică fața ca să-i vadă ochii.
    - O iubești.
   - Da, o iubesc așa cum e, sarcastică, furioasă, rea.
    Își puse capul pe pieptul lui și suspină din nou.
   Jax o strânse ușor și o lăsă câteva minute să se liniștească. În cele din urmă, Maddie se destinse și își ridică fruntea.
   - O să se întoarcă, zise el.
   - Da, încuviință ea.
    Spre ușurarea lui, arăta cu mult mai bine.
   Când se desprinse ca să respire, ciocanul lui o lovi ușor la gură.
   - Îmi pare rău, spuse el. Lasă-mă să-mi scot centura...
   - Nu.
   Se agăța de el și nu-i dădea voie să se îndepărteze.
    - Nu. Te rog. Îmi place.
   - Centura cu unelte te excită, zâmbi el.
   - Nu.
    Închise ochii și își puse iar capul pe pieptul lui.
   - Poate un pic.
    Simțind un fior de excitație, Jax râse, pe când ea gemu.
    - Nu mă judeca prea aspru. Se pare că aici, în Washington, totul mă stârnește. Cred că aerul oceanului e de vină. Sau...
   - Sau...
    O strânse mai tare de păr când nasul ei îi atinse sfârcul.
   - Sau învăț să mă apăr singură.
   Ridicându-se pe vârfuri, își puse obrazul pe gâtul lui și îi inspiră parfumul, în timp ce șoldurile i se ciocneau de ale lui.
   Jax închise ochii și o ținu în brațe.
   - Mai încearcă o dată, îi șopti, cu gura peste a ei.
   Ea se uită în ochii lui.
   - Sau poate tu.
   - Noi, o corectă el și o sărută, insistent și pasional.
   Maddie îi răspunse cu un scâncet plin de dorință care îl excită și mai mult. Încă o mai ținea de coada de cal, pentru a-i controla poziția capului, dar asta nu avea nimic de-a face cu felul în care se lipea ea de pieptul lui, vrând parcă să se contopească. Limbile li se mișcau într-un ritm care îi smulse lui Jax un geamăt, ca și mâinile ei care i se plimbau pe tot corpul, strecurându-se sub cămașă, alunecându-i pe spate, ca și când nu se mai sătura.
   Bineînțeles că nici el nu mai avea răbdare, însă nu avea de gând să obțină ce-și dorea acolo, în curte, nici chiar atunci când ea începu să se joace cu mușchii săi abdominali și apoi cu betelia de la blugi, care era destul de largă încât să-și strecoare degetele înăuntru. Își ținu respirația, dorindu-și ca mâna ei să ajungă măcar câțiva centimetri mai jos...
   - O, Dumnezeule Atotputernic!
    Tara stătea cu mâinile în șolduri, văzându-i cum se smulg din îmbrățișare. Se uită urât la Jax.
    - Deci ai inclus în deviz și giugiulelile astea?

Capitolul 15

   Bărbații sunt ca locurile de parcare. Toate cele bune sunt ocupate, iar cele libere sunt inaccesibile.
   PHOEBE TRAEGER

   Maddie se întoarse spre Tara.
   - Trebuie să mă scuzi. Nu știam că ai dreptul să-ți bagi nasul în treburile mele.
   - Și dacă ți-aș aminti că ai renunțat la bărbați dintr-un motiv al naibii de întemeiat? Trebuie s-o lași mai moale și să te gândești înainte de a acționa.
   - Toată viața am făcut așa și nu mi-a mers prea bine. Încerc să fac ceva nou.
   - Pe pielea ta.
   - Scuză-mă că nu am genele perfecțiunii de la familia Traeger.
   Tara aproape că se sufocă de râs auzind-o.
   - Scumpo, dacă ai impresia că viața mea e perfectă, ar trebui să-ți scoți ochelarii cu care vezi totul în roz.
   - Până seara trecută, voiai să te credem amândouă.
   Tara se uită lung la ea. Pe față i se citeau mii de emoții, dar mai cu seamă sentimentul că fusese jignită.
   - Ei bine, rosti ea în cele din urmă, pe un ton bățos. Nimeni nu e perfect.
   Aruncându-i lui Jax o ultimă privire chiorâșă - una extrem de evidentă - se îndepărtă foarte demnă.
   Maddie, suspinând, se uită la partenerul ei.
   - Zi-mi de ce mă simt de parcă aș fi dat cu piciorul într-un pisoi.
   El scutură încet din cap.
   - Poate într-un tigru. Nu într-un pisoi.
   - Trebuie să trec la acțiune, se mobiliză ea. Poate să muncesc.
   - Ai putea să mă ajuți la rașchetat podelele.
   - Mă tentează, dar vreau să fac mai mult efort. Simt nevoia să sfâșii ceva. Nu-mi poți propune nimic?
   „Ai putea să mă sfâșii pe mine. În pat.“ Pentru o clipă, această imagine îi rămase în minte, dar apoi o alungă repede.
   - Am ceva pe placul tău.
   - E cumva porno?
   Lui Jax îi veni să zâmbească auzindu-i vocea în care era un pic de speranță.
   - Poate mai târziu.

   După cel mult 5 minute, îi dăduse deja echipamentul corespunzător de protecție și îi întinsese un topor. Îi arătă grămada imensă de lemne ce rămăsese din copacul căzut la furtună.
   - Hai, încearcă-ți puterile!
   Zâmbindu-i încordată și recunoscătoare, ea înhăță coada toporului. Apoi însă ezită.
   - E vreo problemă?
   Maddie îl privi, parcă scuzându-se.
   - Mă simt prost că te uiți la mine.
   - Dar mie îmi place.
   Ea își dădu ochii peste cap și își îndepărtă cârlionții de pe față.
   - Știu că e o prostie, dar simt că... e o treabă pe care trebuie s-o faci singur.
   Făcu o pauză.
   - Sunt obișnuită să fac lucrurile de una singură.
   - Nu e așa o chestie mișto. Poate că ar fi timpul să vezi și cum e altfel. Fără îndoială.
   Îi făcu semn să se dea mai înapoi.
    - Hai, o îndemnă el.
   Trinity din Matrix, decise ea. De puterea ei avea nevoie. Se îndoi un pic din șale ca să adopte poziția necesară, apoi înșfăcă toporul. În loc să spintece aerul, mai degrabă pluti încet, ca în Matrix. La naiba, era o treabă grea.
   - Folosește-ți toată puterea.
   Se uită la Jax, mijindu-și ochii.
   - Poate ar fi bine să-mi arăți cum se face.
   - Sigur.
    Se apropie de ea, mișcându-se cu ușurința și grația lui obișnuită, chiar și când avea centura cu unelte în jurul șoldurilor. Purta iar blugi Levi’s, perechea aceasta având câte o gaură pe o coapsă și pe genunchiul de la celălalt picior. Își pusese un hanorac cu fermoarul deschis peste tricoul Henley de culoarea caramelului, care îi scotea în evidență ochii.
   Degetele li se întâlniră când el îi luă toporul din mână, apoi își puse palma fierbinte și bătătorită pe pântecul ei, împingând-o cu blândețe, ca nu cumva s-o lovească. Ca întotdeauna când o atingea, Maddie se simți străbătută de un val de căldură și închise o clipă ochii, clătinându-se.
   Ar fi trebuit să aleagă sexul. Să nu uite: sexul e întotdeauna o alegere mai bună decât munca fizică!
   - Nu e prea târziu, îi spuse el cu o voce domoală.
   Temându-se că dacă ar fi vorbit s-ar fi dat de gol, ea îi făcu semn spre grămada de lemne. Cu un zâmbet atotștiutor, Jax ridică toporul și îl balansă prin aer.
   Mușchii i se încordau și lucrau fără efort, cu atâta ușurință că ei i se uscă gura, dar nu și alte părți ale corpului. El tăie lemne cam 5 minute fără să încetinească ritmul, apoi se opri. Își scoase hanoracul, rămânând doar în tricoul Henley, ale cărui mâneci și le suflecase până la coate.
   - Ești gata să încerci? o întrebă.
   La naiba, nici gând. Nu când avea o asemenea priveliște în față. Scutură din cap.
   - Învăț mai mult uitându-mă la tine. Continuă.
    El îi aruncă o privire amuzată, dar se întoarse la treaba lui. Peste câteva minute însă, un strigăt de-al ei îl făcu să se uite peste umăr.
    - Ei, Jax? Se pare că te-ai încălzit... prea tare.
    „Ce sexy e!“ își zise Maddie.
   - Poate ar trebui să-ți scoți și tricoul.
   - Crezi?
   „O, da!“ Neputându-se bizui pe vocea ei, se mulțumi să dea din cap afirmativ.
   Buzele lui se arcuiră, dar nu spuse nimic în timp ce își ridică brațele și își trase tricoul peste cap cu o mișcare leneșă și foarte masculină.
   Apoi rămase în fața ei, în blugii aceia cu talia joasă și centura cu unelte, cu bustul lucindu-i de transpirație.
   - Mai bine, încercă ea să spună, uitându-se fix la sfârcurile lui, dar nu-i ieși din gură decât un chițăit.
   Pe cuvânt de onoare, aspectul tipului era de neiertat! Nu era drept pentru ceilalți bărbați de pe planetă.
   Întorcându-se la treaba lui, continuă să taie lemne un timp, pe când Maddie se prăbuși pe un buștean din apropiere. După câteva minute, Tara ieși din casă aducându-le o tavă cu ceai la gheață și pahare, în semn de reconciliere.
   - O, Dumnezeule, murmură ea, cu ochii ațintiți la Jax.
    Se prăvăli pe buștean lângă Maddie.
   Ședeau amândouă acolo ca niște prietene, într-o tăcere plină de dorință, zgâindu-se la Jax de parcă era un spectacol TV care trebuia neapărat văzut, până când el se opri în cele din urmă și le aruncă o privire lungă, ștergându-se la frunte cu brațul.
   - E rândul vostru, doamnelor.
   Tara sări în picioare.
   - O, nu eu, dragule. Am așa multe de făcut...
    Își flutură mâna în semn de despărțire.
    - Beți-vă cu plăcere și restul de ceai. Avem destul.
    Apoi dispăru.
   Maddie îi turnă lui Jax un pahar pe care el îl dădu pe gât din câteva înghițituri.
   - Nu cred că pot, zise ea, făcându-i semn cu capul înspre lemne.
   - Nu-i nimic. Am ceva mai bun pentru tine.
   „O, Doamne!“
   - E ceva porno?
   Zâmbindu-i șmecherește, își luă hainele și o duse pe Maddie la etajul al doilea al hanului, într-un dormitor care fusese folosit ca magazie. Îi arătă lăzile de lemn îngrămădite acolo și pe care plănuiseră să le facă bucăți și să le folosească pe post de lemne pentru foc. Jax îi dădu un topor mult mai mic decât cel pe care îl mânuise afară și îi făcu semn să încerce.
   Așa că ea se puse pe treabă și, spre surprinderea ei, își dădu seama că era în stare. Tăie cu toporișca până începură să-i tremure mâinile și să transpire, dar se simțea mult mai bine.
   - Uf, zise ea, aruncând unealta. Cât timp am lucrat?
   - Două minute.
    El râse văzându-i grimasa și își înclină capul până o atinse ușor cu gura pe ureche.
    - Te-ai încălzit prea tare. Poate vrei să-ți scoți tricoul.
   Își bătea joc de ea, gândindu-se că n-avea curaj, însă Maddie era cuprinsă de bucuria imensă că un bărbat o putea găsi atrăgătoare. Trase adânc aer în piept și își scoase tricoul, rămânând doar într-un frumos maiou albastru pe care îl împrumutase - ei bine, îl șterpelise - de la Chloe.
   El rămase nemișcat, mâncând-o din ochi.
   Schițând un zâmbet, Maddie îi puse mâna pe piept și îl împinse înapoi, luând din nou toporișca în mână.
   Munci doar un minut, apoi aruncă unealta cea grea și încercă să-și recapete suflul.
   - Te simți mai bine?
    Ochii îi sclipeau de amuzament și de altceva chiar mai interesant. Mândrie.
   - Aproape, murmură ea.
   Făcând un pas în față, cu ochii într-ai ei, o șterse pe bărbie.
   - Și ce te-ar face să te simți mai bine?
   Maddie închise ochii pentru o clipă. „Tu“, se gândi. „În mine. Asta m-ar face să mă simt grozav.“
   De undeva de jos, se auzi lătratul lui Izzy. Își căuta stăpânul.
   - Te duci jos? îl întrebă ea.
   Lui Jax îi scăpărară ochii.
   - Orișicând.
   Imediat, sfârcurile ei începură să execute dansul fericirii în cinstea lui Jax. Oricât nu ar fi vrut să recunoască, Tara avusese dreptate: nu era de nasul ei. Își înșfăcă tricoul și se întoarse, pornind spre parter să-i deschidă ușa câinelui, dar Jax, venind din spate, o și luase în brațe.
   - Nu uita locul ăsta, îi spuse el cu voce joasă. Nu uita unde suntem. Chiar aici.
   - Vrei să spui aici, în camera asta, înfierbântați și transpirați?
   El o mușcă ușor de ureche, trimițându-i un fior prelung prin trup.
   - Continui să mergi înapoi, îi ceru.
    Întorcând-o cu fața la el, îi atinse buzele cu ale lui, apoi se dădu un pic în spate s-o privească.
   - Păstrează acest loc al nostru, murmură el serios.
    Dădu să plece.
   Ținea la ea, o plăcea așa cum era. Maddie îl prinse cu mâinile și îl trase spre ea.
   - Nu voi uita.
    Apoi îl sărută, plăcându-i geamătul răgușit pe care i-l smulsese din piept. Buzele lui erau calde și aveau gustul dulce al ceaiului cu gheață, ceea ce o amețea. Ca și senzația pe care i-o dădea trupul lui lipit de al ei, care o făcea să uite de listele ei cu lucruri urgente, de Tara care era în camera alăturată, de câinele care voia să intre în casă, de toate.
    - Trebuie să plecăm, spuse într-un final.
   - Vai, vai!
   Aruncându-și iar tricoul pe jos, ea acceptă faptul că se cufunda periculos în uitare și îl cuprinse de mijloc, lăsându-se în voia plăcerii de a-l simți atât de aproape de ea. De a se contopi cu el.
   Jax tocmai voia să-i desfacă nasturele de la blugi când se auzi iar lătratul câinelui.
   Privirile li se întâlniră, iar Jax oftă frustrat.
   - A stat destul afară.
   Încă mai răsuflau cu greu când el se dădu înapoi, cu ochii în flăcări.
   O dorea. O dorea din nou. Mai mult. Era un sentiment copleșitor.
   - Păstrează acest loc al nostru, repetă el pe un ton poruncitor și totuși blând, apoi plecă.
   Era a treia dimineață când Maddie și Tara făceau yoga. Luaseră acest obicei de la Chloe. Plus că și ardeau multe calorii.
   Efectuau exercițiile în tăcere. De fapt, Tara tăcea. Maddie îi pusese întrebări ca: „De ce ai acceptat slujba de la Eat Me dacă voiai să pleci?“ și „Facem Crăciunul împreună?“ sau „Cum l-ai cunoscut pe Ford?“
   Tara nu răspundea la niciuna.
   În cele din urmă, Maddie se așeză pe covorașul pentru yoga și refuză să se mai miște.
   - Nu până nu-mi răspunzi măcar la o întrebare.
   Tara oftă.
   - Bine. În privința Crăciunului, nu cred că o să cheltuim pe cadouri, nu acum, când băgăm fiecare bănuț pe care îl avem în hanul ăsta.
   - Mi se pare corect, încuviință Maddie. Dar așteaptă-te la alt fular, probabil tot strâmb. Însă nu asta este întrebarea la care țin cel mai mult să-mi răspunzi, și o știi prea bine.
   Tara se așeză în fața ei, întinzându-și corpul lung și perfect tonifiat.
   - Dacă-ți mai răspund la una, trebuie să faci și tu același lucru.
   - Promit. De ce nu ne-ai zis de Logan?
    Expresia calmă a Tarei se făcu praf.
   Maddie insistă:
    - Suntem surori. Ar trebui să ne spunem toate cele.
   - Da, dar eu sunt cea mai mare.
    Intră într-o postură yoga complicată, cu capul în jos.
    - Surorile mari sunt considerate modele de perfecțiune.
   - Cine zice asta?
   - Chiar ele.
    Tara oftă și își schimbă poziția cu ușurință.
    - Și nu e niciun secret că după ce am văzut locul ăsta, am vrut să mă întorc imediat acasă. Nu-mi pot explica de ce am acceptat să rămân. Nu știu. O nebunie de moment.
   - Sau... ai început să ții la noi.
   - Sau îmi place vremea.
   Maddie oftă.
   - Și acu’ zi-mi de Ford.
   - O, nu. Am răspuns deja la două întrebări. Acum e rândul tău. Ce-ai de gând cu Jax?
   - Hmm. Acu’ îmi dau seama că e mult mai bine să fii cel ce pune întrebări. M-ai crede dacă ți-aș zice că habar n-am? Doar ai văzut cum eram când am venit aici. Nici nu voiam să mă gândesc la bărbați.
   Ezită un pic.
   - Din păcate, la el e greu să nu te gândești.
   - Dacă aș arăta ca el, cred că aș vrea să fac sex cu mine însămi. Tot timpul.
   Maddie râse.
   - Acu’ vorbești precum Chloe.
   - Nu mă insulta!
   - Ar fi trebuit să stea cu noi.
   - Aha, v-a fost dor de mine, nu?
    Se întoarseră, de-a dreptul șocate s-o vadă pe Chloe.
    - Bună, dragelor. M-am întors acasă.
   - Așa repede? o întrebă Tara. Dar New Mexico?
   - N-am ajuns acolo.
    Mezina își întinse covorașul pentru yoga.
   - Da’ unde, în Texas? se interesă Maddie și imită postura Tarei, vrând să dea impresia că exersase aproape toată dimineața.
   - Nici acolo n-am ajuns. M-am gândit că voi două o să vă distrați mult mai bine fără mine. Pe lângă asta, îmi place foarte mult aerul sărat de aici. Mi-a venit o idee pentru o loțiune de corp. Maddie, concentrează-te, te rog. Rămâi în postura asta. Te miști prea repede, ca de obicei. Te grăbești mereu. Ia-ți o clipă de răgaz.
   Chloe începu să facă extensii, aplecându-se apoi cu o mișcare amplă, până ajunse cu palmele pe podea și picioarele drepte.
   - Am alte treburi acum, zise Maddie.
   - Cum ar fi?
   - Să-mi schimb porecla din „Șoricelul“ în...
   - În ce? vru Tara să știe.
   - Mi-ar plăcea să semăn mai mult cu tine. Știi tu, puternică, inflexibilă, ca Magnolia de oțel.
   Chloe chicoti, apoi își ținu gura sub privirea aspră a surorii mai mari, care se întoarse spre Maddie, vizibil surprinsă.
   - Scumpo, nu cred c-ai vrea să fii ca mine. Sunt tare necăjită.
   - Da, dar pretinzi că nu ești. Și tu la fel, i se adresă Maddie lui Chloe. Dar să știți că-mi place asta la voi. Încep să-mi dau seama că totul stă în prefăcătorie. Și atitudinea pe care o adopți. Știți, să fii dur, să acționezi în consecință.
   - Vrei să fii și tu o javră? o întrebă Chloe. Să spui „Dumnezeu să te binecuvânteze“ și să faci numai și numai porcării?
   - Sau nu va reuși să ajungă decât o smiorcăită, spuse Tara cu blândețe. Sau, și mai bine, una care să plece pe Vespa ei când lucrurile nu merg prea bine.
   Tensiunea devenise aproape insuportabilă.
   - Poate fac o combinație, zise Maddie. Și javră, și smiorcăită, cu un strop de teamă. O s-o numim „Amestecul“ și facem o rețetă pentru copiii noștri.
   Amândouă surorile se holbară la ea foarte mirate, apoi schimbară o privire.
   Acesta fu singurul avertisment pe care i-l dădură lui Maddie, înainte s-o doboare pe covorașul pentru yoga și s-o oblige să facă un exercițiu.
   Mda, se gândi Maddie, întinsă acolo, cu lenjeria sucită în locuri unde nu se cuvenea, în timp ce Tara și Chloe se ridicară și își ciocniră pumnii în semn de victorie. Începeau să formeze o familie.

Capitolul 16

   Nu lăsa nimic scris în urma ta.
   PHOEBE TRAEGER

   Maddie stătea la biroul de la debarcader.
    Începea să-i fie clar de ce hanul nu fusese o afacere de succes. Phoebe nu luase câți bani trebuia pentru niciunul dintre serviciile prestate, iar uneori, când îi cunoștea pe clienți, le oferea totul pe gratis.
   Asta trebuia să se schimbe - presupunând că aveau să obțină refinanțarea. Și presupunând că, după ce renovau complexul, clienții aveau să-și facă apariția. Iar ambele ipoteze o ajutau să-și convingă surorile să păstreze hanul în loc să-l vândă. Își lăsă capul pe birou și se lovi ușor de câteva ori în timp ce un străin tocmai intra în clădirea debarcaderului.
   Era înalt de peste 1 metru 90, avea cel puțin 90 de kilograme și arăta ca Sully din Monsters Inc., dar fără zâmbet și blană albastră.
   - Am nevoie de o barcă.
    Vocea lui tuna, de parcă ar fi vorbit la un microfon.
   - Complet echipată.
   Ea se grăbi să-i răspundă fără să se mai gândească.
   - Ați mai închiriat de aici?
   - Da.
   Bine. Omul știa ce face.
   - Mă cheamă Peter Jenkins.
    Bătu cu un deget în birou.
    - Și Phoebe mi-a lăsat întotdeauna din preț.
   Întrucât Maddie făcuse chiar în ziua precedentă ordine în facturile neplătite ale clienților, se duse cu mândrie direct la fișet, unde era un vraf cu acte de închiriere, și scoase unul conținând numele lui. „Dă, Doamne, să fie scris ceva pe el!“ se rugă în gând.
   - Ai grijă să fie rezervorul plin, tună bărbatul. Hai, că mă grăbesc.
   Da, înțelegea asta. Și mai înțelegea ceva - era nervos ca naiba. Zbiera, nu vorbea. O făcea să se blocheze și să nu-i meargă mintea. În plus, nu studiase procedurile de închiriere a bărcilor.
   - Ce dracu’ îți ia așa de mult?
   - Îmi pare rău.
    Luă dosarul cu formulare de închiriere necompletate și căută unul pentru o barcă de pescuit.
    - Sunt nouă aici...
   - La naiba.
    Îi aruncă niște bancnote pe birou, făcând ca toate obiectele de pe el să se clatine.
   Lui Maddie îi sări inima din loc. Trase aer adânc în piept, încercând din răsputeri să-și adune tot curajul de care dispunea. Își reveni când puse mâna pe formularul necesar.
   - L-am găsit...
   Dar el luase deja cheile din cârligul de pe perete și ieșise pe chei, căutând barca.
   - Hei, îl strigă ea, luând banii și vârându-i în buzunar ca să-i pună în casa de marcat mai târziu. Scuzați-mă!
    Dar el se și urcase la bord.
    - Domnule Jenkins, am nevoie de o semnătură...
   Ignorând-o, dezlegă parâma și îi făcu semn să plece. Ea sări în barcă înainte s-o tragă el de la mal, dar când ateriză, coca se clătină puternic.
   - La pupa! zbieră el. La pupa!
   Apucându-se de marginea bărcii, Maddie se ghemui pe fundul acesteia și se uită la apa foarte rece, încercând să nu se sperie prea tare, întrucât se legănau zdravăn. Tot ce știa era că pupa însemna partea din față sau din spate, de la dreapta sau de la stânga. Așa că pentru ea era totuna cu a se duce la dracu-n praznic, neștiind în ce direcție să se îndrepte în ambarcațiunea care o arunca dintr-o parte în alta și părea să se răstoarne. Până la urmă căzu în fund.
   - Coboară de pe nenorocita asta de barcă!
   „O, nu, cu nici un preț“, își zise.
   - După ce semnați!
   Domnul Jenkins o privi cu asprime, dar ea nu cedă.
   Nu mult.
   În schimb, scoase un pix din buzunar și i-l oferi. El luă hârtia, o semnă și i-o azvârli în poală. Măiculiță, ce grăbit era să scape de ea! Coborî cu multă atenție din barcă și rămase pe chei, uitându-se la el cum se îndepărta spre larg, mormăind ceva în sensul că avea s-o dea în judecată pentru prostie.
   Un bădăran. Se duse înapoi la birou, vorbind de una singură.
   - Ai sărit iar peste cafea? o întrebă Jax.
   Îl văzu pe neașteptate stând în ușă, cu mâinile puse pe pragul de sus.
   Doar privindu-l, se și simțea mai bine.
   Mult mai bine. Se uita lung la ea, cu un zâmbet vag pe față; purta aceeași pereche de blugi și cizmele scâlciate, la care adăugase astăzi un hanorac din lână merinos.
   Și își pusese centura cu unelte.
   Nu trebuia uitat de centura cu unelte.
   - Mi-am luat doza de cafeină, îi spuse ea. Și o săpuneală de la domnul Jenkins. M-a făcut tâmpită.
   Lui Jax i se șterse zâmbetul de pe față.
   - Poftim?
   - Păi, nu știam ce-i aia pupă. Ce naiba, abia că știu ce treabă au caii cu motoarele.
    Ea zâmbi, dar el nu. În schimb, plecă din prag și veni mai aproape.
   - E un nemernic.
   - De acord. Dar un nemernic care plătește. De ce oare mama i-a dat o reducere?
   - Cred că au fost combinați pentru scurt timp, dar nici chiar firea ei veselă nu l-a putut lecui de țâfna cronică. Zi-mi că l-ai gonit de aici când ți-a vorbit urât.
   - Am avut această tentație. Dar adevărul e că a fost vina mea.
   Jax se potoli, pe față așternându-i-se o expresie foarte calmă și serioasă.
   - Maddie...
   Ea îl privi și simți un gol în stomac.
   - La naiba, zise în șoaptă. N-a fost vina mea. Iar am făcut-o de oaie.
    Închise ochii. Valvârtej, cu pumnii încleștați, alergă spre ușă, gândindu-se vag să se urce din nou pe barcă și...
   - Maddie!
   - Nu, trebuie să mă duc. Trebuie să-i spun ce gândesc și poate să-i dau un picior în...
   O înconjurară două brațe calde care o trăgeau la un piept vânjos.
   - Sunt cu totul de acord, îi șopti el la ureche. Dacă vrei, îl țin eu la pământ ca să-ți faci treaba. Dar dacă nu vrei să pleci înot după el, va trebui să aștepți câteva ore.
   Maddie se întoarse cu fața la el. Era încă periculos de tăcut, dar ochii îi scânteiau de o mânie pe care nu i-o mai văzuse de când îl gonise pe clientul acela din bar, în prima noapte. Inima îi stătu iar în loc, chiar dacă știa că nu era furios pe ea.
   - Să fiu o femeie dură ca în filme e mai greu decât am crezut.
   - Te descurci bine. Chiar foarte bine.
   Scoase un oftat lung, la care nu se aștepta, și își ridică fața spre el.
   - Ești sigur?
   - Da.
   Reuși să schițeze un zâmbet.
   - Chiar ai fi în stare să-l țintuiești la pământ pentru mine?
   - Într-o clipită.
   Dintr-un anumit motiv, o trecu un val de căldură și zâmbetul i se lăți.
   - Nu e ce s-ar putea numi... corect din partea ta.
   Din privirea pe care i-o aruncă el se vedea clar că nu dădea doi bani pe acel gen de corectitudine, ținea doar să se facă dreptate.
   Doamne, chiar și de acolo îi simțea mirosul minunat. Cum se făcea că mirosea întotdeauna așa de bine? Dar în loc să-l ia de hanorac și să-l tragă în brațele ei, îl ocoli în drum spre birou.
   - Trebuie să termin de pus ordine în chestiile astea. Nu vreau să pierd bani pentru că nu știu cum să procedez. Iar domnul Jenkins m-a amenințat că mă dă în judecată pentru prostie, ceea ce ar fi tare nasol.
   - Spune-i că îl dai și tu în judecată pentru daune emoționale.
   Ea zâmbi la acest gând.
   - Se poate așa ceva?
   - Desigur, dacă dovedești că ai fost vătămată prin imprudență.
   - Vorbești ca un avocat.
    Maddie zâmbi.
    - Ce bine că nu ești, pentru că nu te-aș plăcea atât de mult.
   - Vino aici, zise el cu blândețe, desfăcându-și brațele îmbietor. Sărută-mă, Maddie. Arată-mi că-ți amintești de locul nostru.
   Ea se apropie pe vârfuri și îl sărută până când nu mai știa nici cum o cheamă, apoi își lipi obrazul de gâtul lui, simțind în piept o zvâcnitură ciudată la gândul că asta însemna atât de mult pentru ea. Că el însemna atât de mult pentru ea.
    - Maddie...
   - Îmi place cât de sincer ești. Cât de onest. Apreciază oare toate femeile din viața ta această calitate?
   - Nu sunt combinat acum cu nimeni în afară de tine. Ești convinsă, sper, că n-am fi făcut sex dacă mă vedeam cu altcineva.
   - Păi, tu crezi că sunt convinsă de asta, dar să știi că am făcut și alegeri greșite în viață. Nu mai am încredere în propria mea judecată. E mai bine s-o aud de la tine, pentru că am încredere în ce spui tu.
   O umbră ciudată îi trecu pe față așa de repede, încât Maddie nu reuși să-și dea seama ce era. Jax își plimbă mult timp un deget pe linia maxilarului ei.
   - Dar în ce nu spun?
   - Cum adică?
   - Am avut o relație de 5 ani cu o fată. Înainte să mă mut aici. Nu-mi place să fac destăinuiri, Maddie.
   - E mult să stai 5 ani fără să faci sex.
   El o săgetă cu privirea.
   - N-am spus că n-am făcut sex.
   - O, da. O!
   - Dar înainte de tine, nu am mai avut mult timp pe nimeni.
   - Sunt o mulțime de femei în oraș.
   - Și majoritatea iau întâlnirile amoroase mai în serios decât mine. Maddie, trebuie să-ți spun ceva.
   „Doamne!“
   - Ești căsătorit. Ești un ticălos. Ești...
   - Sunt avocat. Până să mă-ntorc în Lucky Harbor, am stat în Seattle. Am practicat dreptul.

   În următoarele câteva zile, Jax își petrecu timpul făcând noi măsuțe de toaletă în atelierul său de tâmplărie de la celălalt capăt al orașului. Maddie nu-i comentase dezvăluirile, dar era din nou scumpă la vedere.
   Până la urmă, nu avea cum să-și schimbe trecutul, făcea parte din viața lui. Și procedase bine spunându-i adevărul lui Maddie. Mai ales că îi ascunsese alte lucruri - secrete care nu erau numai ale lui.
   Spera doar ca ea să vadă lucrurile la fel. Își tot spunea că așa avea să se întâmple, că sentimentul care se înfiripase între ei era destul de puternic ca să-i atenueze vina.
   Pe când se învârtea prin casă înainte de a pleca la Festivalul Creveților, dădu din cap dezaprobator la toate ornamentele puse de Jeanne, inclusiv la buchețelele de vâsc agățate de pragul de sus al ușilor. În mod evident, ea fusese optimistă în privința șanselor lui de a aduce o femeie în casă. Dar probabil că dăduse greș.
   Se duse cu mașina pe chei. Peste câteva ore, toți localnicii aveau să se adune acolo pentru evenimentul anual. Banii strânși aveau să suplimenteze fondurile poliției și ale pompierilor, ceea ce era desigur important, dar nu primul lucru ce le trecea prin cap oamenilor care plăteau bilet ca să participe la manifestări.
   Nu, la distracții se gândeau.
   Mai întâi era parada bărcilor de pescuit creveți, care era condusă întotdeauna de edil pe un skijet împodobit sărbătorește. Apoi persoana care aproxima cel mai corect cantitatea de creveți adusă avea dreptul să-l sărute pe primar. Indiferent că era bărbat, femeie sau copil.
   Cu norocul lui Jax, aveau să fie probabil Ford sau Sawyer. Cu 1 an în urmă fusese poștașul - spre încântarea tuturor. Nu putea să spere decât că de data asta cumpăraseră bilete mai mulți locuitori din cei două mii câți număra orașul.
   După aceea aveau să mănânce până plesneau și apoi să danseze pe muzica formației locale de pop-rock, Nitty Gritty. Probabil că distracția avea să țină până la revărsatul zorilor.
   Sawyer sosi imediat după Jax. Era în uniformă, venise să-și facă datoria de a supraveghea mulțimea. Și să-și bată joc de primar, desigur. Apăru și Ford să instaleze un stand al Colibei Iubirii, de la care berea, vinul și lichiorul de ouă aveau să curgă în valuri.
   Jax se uită la skijetul care îl aștepta. Era împrumutat de la Lance și fratele său - care, când nu se ocupau de gelateria lor, erau mari sportivi. Pe timp de vară, ca toți oamenii cu scaun la cap.
   Nu se înnebuneau mulți după sporturile nautice în toiul iernii, dar tradiția era tradiție.
   Lance rânji când îi dădu cheia. Puștiul era practic condamnat la moarte cu fibroza aceea chistică de care suferea, dar știa să se bucure de timpul care-i mai rămăsese. Decorase frumos skijetul cu luminițe de Crăciun. Îl ajutase și Sawyer, și amândoi îi promiseseră lui Jax că instalația era pe baterii și impermeabilă, așa că probabil nu avea să se electrocuteze.
   Era bine să știe că prietenii îl sprijineau.
   La vreo două sute de metri, pe apă, așteptau trei bărci de pescuit creveți, bogat împodobite - adică țipător - pentru a-l escorta ca la paradă.
   - Bună vreme, comentă Lance rânjind.
   Jax se uită la cer. Era plin de nori, dar nu ningea, nici nu ploua. Asta era bine. Erau vreo 9 grade Celsius, așa că noțiunea de „bun“ era relativă. Își trase pe el costumul gros și impermeabil pe care îl purtau pescarii de creveți, ca să nu înghețe măcar în părțile esențiale.
   Mulțimea chiuia de parcă și-ar fi scos costumul, nu și l-ar fi pus pe el, făcându-l să-și dea ochii peste cap. Uitându-se la chipurile oamenilor, privirea i-o întâlni pe a lui Maddie.
   Ea scutură din cap. Era evident că nu-l iertase încă pentru chestia cu avocatul - și nici nu-i găsea vreo vină - dar la fel de evident era și că îl considera nebun. Nu putea decât să fie de acord. Îi zâmbi, dar ea nu-i întoarse zâmbetul. Vai! Trebuia să se ocupe de asta, dar și să ia lucrurile pe rând. Intrând în apă, încălecă pe skijet și mai aruncă o privire spre țărm.
   Ford și Sawyer rânjeau. Chloe la fel.
   Ce prieteni însetați de sânge avea!
   Maddie își pusese mâna la gură, așa că nu putea ști sigur ce expresie avea pe față. Spera că îi era milă de el și că acest sentiment avea să-i fie de folos un pic mai târziu, când ar fi trebuit să-i încălzească trupul.
   După cum își închipuise, în următoarele minute îngheță conducând parada. Când ajunse din nou la mal, echipa organizatorică îl întâmpină cu entuziasm și-l înfășură în pături. Sandy îi puse în mână un microfon și o foaie de hârtie.
   Mulțimea se potoli, sperând să-l audă.
   - Opt sute cincizeci și șase de creveți, strigă el.
   Nimeni nu ghicise cantitatea exactă, doar o persoană se apropiase, ajungând la 850. Sandy îi dădu o altă bucată de hârtie cu numele câștigătorului.
   Jax îl citi în tăcere și se uită la Maddie, care se zgâia și ea la el, cu o expresie indescifrabilă pe chip, dar părând categoric un pic supărată.
   Încercând să-i transmită atât scuze, cât și ideea de autocritică, îi zâmbi.
   - Maddie Moore, rosti el în uralele dezlănțuite ale mulțimii.
   Maddie rămase cu gura căscată.
   Binevoitoare, Chloe o împinse în față.
   - Dar nu am concurat cu niciun bilet, șopti ea când Jax o luă de mână și o trase pe scena improvizată.
   Ford și Sawyer abia se abțineau să nu râdă. Și Chloe la fel, iar Maddie își miji ochii la ea.
   - Câte bilete cu numele meu ați pus la tombolă?
   - Cincizeci.
   - Și eu tot atâtea, strigă Ford.
   Sawyer rânji.
   - Eu o sută. Am luptat pentru o cauză bună.
   Ei bine, se gândi Jax, poate că prietenii lui însetați de sânge îi erau uneori de ajutor.
   - Eu am pus la tombolă 100 de bilete cu numele meu, strigă Lucille, citindu-i-se dezamăgirea pe față. La naiba! Poate anul viitor...
   - Sărutați-vă, sărutați-vă, sărutați-vă, scanda mulțimea.
   Jax se oprise din tremurat, dar tot mai trebuia să se încălzească. Atât pe el, cât și pe Maddie, care îl săgeta cu niște ochi reci și indiferenți.
   Mda, trebuia neapărat s-o încălzească. Cel mai bine ar fi fost cu un sărut. Privind-o în ochi, o trase mai aproape de el, așteptând cu nerăbdare să facă acel lucru pe care și-l dorise toată ziua.
   - Ești înghețat, îi șopti ea.
   - Da.
   Oftă și îl luă de mijloc, ridicându-și fața spre a lui.
   - Tot sunt nebună după tine.
   - Știu.
    Se uită în ochii ei frumoși și își simți inima cuprinzând toate posibilitățile care existau, ca să nu mai vorbim de speranță - un sentiment total necunoscut pentru el.
    - Vreau să te fac să-ți schimbi părerea despre mine.
   - Jax...
   - Îmi pare rău, Maddie. Îmi pare rău că nu ți-am spus mai înainte, dar trebuie să știi că acum nu mai sunt avocat. Asta a fost în trecut.
   - Știu.
   - Sărutați-vă! zbieră mulțimea.
   Maddie se agită în brațele lui, evident nemulțumită s-o facă în public. El îi puse încet mâna pe gât înainte s-o ia de bărbie, lăsându-și cealaltă mână jos pe spatele ei, în speranța că gestul lui avea să pară consolator.
   - Te simți bine făcând asta?
   Uimindu-l peste măsură, ea îi răspunse luându-i fața în mâini și ridicându-se pe vârfuri ca să ajungă la gura lui. El o întâlni la jumătatea drumului, aplecându-se mult ca să-i acopere buzele cu ale sale. O auzi inspirându-i răsuflarea și își dădu seama că era rece ca gheața. Scuzându-se în șoaptă, își schimbă poziția pentru a o gusta mai bine.
   Apoi îl uimi din nou.
   Gura ei se deschise ca s-o primească pe a lui, iar sărutul blând deveni senzual și pătimaș. Simți deodată cum îi lua foc tot corpul, topindu-se astfel toată gheața din el.
   În jurul lor, mulțimea aclama euforic, iar Maddie începu să se dea înapoi, însă el o ținu strâns.
   - Ai nevoie de un minut? îi șopti ea, cu o urmă de ironie în ochii înflăcărați în timp ce se atingea de erecția lui.
   - Poate de două...
    Se întrerupse cu un gemăt răgușit când ea își puse gura pe urechea lui.
   - Maddie, asta nu mă ajută.
   Dar îi șopti ceva care îl ajută enorm.
   - Gândește-te că ar fi putut fi Lucille în locul meu, îi susură ea.

   Ford servea bere la halbă mai multor clienți. Jax, acum încălzit, era și el în spatele tejghelei, aducând cești și refăcând stocul de alcool.
    Dugheana era o afacere bună pentru Ford, dar și pentru Jax, care deținea cealaltă jumătate din bar, deoarece sporea popularitatea Colibei Iubirii.
   De fapt, Jax era coproprietar al mai multor afaceri din oraș, în care își investise banii după ce se întorsese în Lucky Harbor. Cumpărase proprietăți la prețuri reduse pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cunoșteau și țineau la el de o viață.
   Aceștia îi erau recunoscători și i-o dovedeau. Îl primiseră înapoi cu bunăvoință, dându-i sentimentul de apartenență la acel loc exact când avea mai multă nevoie de așa ceva.
   - Trezește-te, spuse Tara, fluturându-și mâna prin fața lui.
    Venise la capătul tejghelei unde stătea el, departe de coada făcută de mulțime, și îl privea cu speranță.
   - Hei, bună. Aș vrea să beau și eu ceva.
   - Coada e acolo. Eu nu servesc, doar...
   Ea bătu în tejghea.
   - Ascultă, drăguțule. Lucille tocmai m-a întrebat de ce am un băț în fund, bine? Vreau să beau ceva chiar acum. Dă-mi o porție dublă.
   El se strâmbă.
   - Bere, vin sau lichior de ouă?
   - La naiba, vin.
   Jax îi turnă un pahar și i-l dădu, uitându-se la ea cum îl dădu pe gât ca pe un păhărel de whisky.
   - Tara...
   - Da, ce-i?
   - Trebuie să-i spui.
   Tara se holbă la el, apoi se așeză și își lăsă capul pe tejghea.
   - O să am nevoie de mai mult alcool pentru asta. De ceva mai tare ca vinul.
    Jax întinse mâna sub bar după un păhărel și o sticlă de Jack Daniel’s pe care o ascunsese Ford acolo pentru... pentru ce, habar n-avea.
    - Dumnezeu să te binecuvânteze! îi spuse ea cu înflăcărare în timp ce el îi turna două degete.
   - Nu mai poți să te ascunzi de Maddie.
   - Stai să vezi!
   Jax scutură din cap.
   - Acum 5 ani, când m-a rugat Phoebe să-i administrez moștenirea în calitate de executor testamentar, m-a pus și să-i promit ceva. Că o să vă protejez orice ar fi.
   - Nu pe mine.
    Tara închise ochii.
    - Ci secretul meu. Voia să nu se afle secretul meu.
    Deschise iar ochii.
    - Asta înseamnă că n-ai dreptul să-l dezvălui.
   Părea ușurată.
    - N-ai voie, ai promis...
   - Dar tu nu.
   - Jax...
   Cine ar fi crezut că din cauza promisiunii făcute unei femei acum moarte trebuia să trădeze o persoană la care ajunsese să țină enorm?
   - Eu nu-mi încalc promisiunile, Tara. Niciodată. Ca să nu mai vorbim de secretele profesionale. Dar când Phoebe și-a pus toate lichiditățile în acest fond...
   - A rămas într-o situație precară exact atunci când avea nevoie de bani gheață. Și apoi i-ai dat împrumutul cu ipotecă pe han.
    În privirea Tarei se citea nefericirea.
    - N-am vrut ca vreunul din voi să fie în această situație...
   - Știu, spuse el încet. Dar acum păstrez două secrete ale unei femei decedate. Secrete a căror dezvăluire n-ar fi corectă pentru nici una din surorile tale.
   - O iubești pe Maddie.
   - Da.
   - Mult.
    Se aplecă spre el și se uită țintă în ochii lui.
    - Nu e doar o aventură.
   Cu toate că nu trecuse mult timp, era sigur de asta.
   - Trebuie să găsești un mod de a i-o spune, repetă el pe un ton blând. Sau îți găsesc eu unul.
   Tara se uită lung la el, apoi îi întinse paharul.
   Îndatoritor, i-l umplu din nou, iar ea îl dădu pe gât, înfiorându-se.
   - N-am spus nimănui. Niciodată, murmură ea.
   - Nu e vorba de o persoană oarecare, ci de Maddie. Ea are dreptul să afle ce-i ascunzi de atâta vreme și de ce ai făcut-o. Și trebuie să știe și ce efect de domino se va produce, hanul, împrumutul, moștenirea, totul.
   Tara închise ochii și scoase un oftat prelung.
   - Mi-e așa de rușine!
   Înțelegând-o perfect, își puse mâna pe a ei.
   - Erai doar o puștoaică. Ai îndurat prea multe și ai plătit scump. N-are de ce să-ți fie rușine. Dacă păstrezi secretul, îi dai și mai multă putere.
   - Știu.
    Tara își înfășură fularul mai strâns la gât. Era verde și scânteietor și foarte, foarte strâmb la margini.
   - Îți face acum și ție unul, spuse ea, urmărindu-i privirea. E multicolor. Și urât ca naiba, Dumnezeu s-o binecuvânteze. Mai vreau un păhărel, drăguțule.
   El îi turnă, apoi se uită cum îl dădea pe gât ca și pe celelalte.
   - Te simți bine?
   - Extraordinar.
   - Minți.
   Tara scoase un oftat.
   - Maddie mi-a tricotat fularul ăsta cu multă dragoste, deși o scot din sărite de câte ori mă cert cu Chloe.
   - Nu te mai ciondăni cu Chloe.
   - Ea vrea să fim toate împreună.
    Închise ochii și împinse paharul gol înspre el.
   - Aici, în orașul ăsta, am făcut cea mai mare greșeală.
   - Poate că e timpul să n-o mai privești ca pe o greșeală. Trebuie să ai un motiv pentru care îți place aici, altfel ai fi plecat când ți s-a ivit ocazia.
   Ea se uită în jos, la fular, pipăind lâna.
   - Am gătit.
   - Și a fost al naibii de bine. Nici eu n-am putut să rămân indiferent la hamburgerii aceia cu șuncă și brânză franțuzească.
   - Mă pricep, zise ea, deopotrivă flatată și surprinsă. Și nu știu cum s-a făcut că mi-am prelungit contractul până la sfârșitul lunii, ceea ce a fost o nebunie, pentru că îmi doream din tot sufletul să fiu oriunde în altă parte, dar nu aici. Lucrez la cafeneaua Eat Me, pentru numele lui Dumnezeu.
    Când își înălță capul, privirea ei nedumerită o întâlni pe a lui.
    - Lasă-mă să repet asta. Lucrez la o cafenea numită Eat Me. Cât de idioată pot să fiu?
   - Ești doar o soră bună. Spune-i, Tara.
   Ochii ei străluceau acum, iar el se temea că avea să plângă. Însă nu era cazul.
   - Nu pot, Jax. Nu încă. Nu sunt pregătită.
    El scoase un oftat prelung. Nu era ceea ce-ar fi vrut să audă. Îl durea inima pentru Maddie, pentru tot ce începuse să simtă pentru ea, știind că ei toți îi ascundeau așa de multe. Luând din fața Tarei păhărelul gol, îi puse unul mare, plin cu apă.
    - Ea dorește lucruri pe care nu i le putem oferi, continuă Tara. Vrea să formăm o familie. Eu nu știu nimic despre familii.
   - Porți fularul pe care ți l-a făcut ea, preciză el. Mi se pare o atitudine de soră.
   - A fost așa de singură. Tatăl ei e un om de treabă, dar cu meseria lui, Maddie și-a petrecut aproape toată copilăria în rulota de machiaj și coafat sau în biroul de producție. A avut doar prietenii de scurtă durată, din cauză că taică-său sărea mereu de la un proiect la altul. Din câte știu, niciunul n-a mai sunat-o. Cel mai bun prieten i-a fost șeful ei, care s-a lepădat de ea ca de un obicei prost atunci când a fost concediată din cauza... situației create.
   Tara își puse mâna pe a lui, făcându-l să-și dea seama cât de tare își încleștase degetele pe sticla de Jack Daniel’s.
    - Nu el a fost cel care a lovit-o, spuse ea cu blândețe.
   - Însă cineva a făcut-o, rosti el pe un ton sec. Cineva a făcut-o să sufere foarte mult.
   Tara încuviință din cap și bău din apă.
   - Acum toate astea aparțin trecutului. Ea devine din ce în ce mai puternică. Trebuia s-o vezi cum s-a purtat cu bătrânul domn Jenkins azi-dimineață, când a vrut să închirieze o altă barcă. L-a lăsat s-o enerveze, l-a pus să semneze formularul la biroul ei și a fost toată numai zâmbet.
   I-ar fi plăcut și lui Jax să vadă scena.
   - Când a venit aici, mai avea foarte puțin respect și încredere față de propria persoană.
   - Dar se schimbă pe zi ce trece, în mare măsură datorită ție.
   Se uită în pahar.
   - Vrea să facă o încercare cu hanul ăsta. Doar o mare ticăloasă s-ar împotrivi.
   - Atunci nu te împotrivi.

Capitolul 17

   Învață din greșelile celorlalți. Nu ai timp să le faci pe toate.
   PHOEBE TRAEGER 

   Câteva zile mai târziu, Maddie se duse la micuța spălătorie a hanului cu o mulțime de cârpe și prosoape. Apoi se gândi să-și pună la spălat și adidașii împuțiți.
   - Să înțeleg că vrei senzații tari? o întrebă Tara, împăturindu-și rufele curate și așezându-le în grămezi ordonate.
   - Ce senzații tari?
   - Dragă, toată lumea știe de șmecheria cu adidașii. Dar mașina de uscat nu prea vibrează.
    Îi zâmbi cu viclenie și apoi plecă.
   Maddie clătină din cap, apoi adăugă puțin detergent. În timp ce se derula programul, se duse tiptil până la dulapul cu lenjerie ca să treacă în computer numărul exact de cearșafuri și prosoape pentru inventar. Descărcase câteva programe care să o ajute la administrarea hanului și nu-i venea să creadă cât de mult se distra organizând și modernizând locul.
    Tara și Chloe erau uimite și încântate de talentele ei, dar nu înțelegeau de ce era atât de fericită să pună totul în ordine.
   Nu era nicio problemă. Nici ea nu înțelegea de ce unora le plăcea să gătească, să facă yoga sau să se ducă la spa. Nici măcar nu se omora să beneficieze de tratamentele de la spa.
   Se uită la ceas. Ford o învăța de două zile cum să navigheze. Îi explicase totul despre echipamentul de la debarcader, cum să-l folosească și să-l depoziteze, dar cel mai mult îi plăcuse să afle despre pupă și etravă.
   „Sâc, sâc, domnule Jenkins“, își zisese ea în gând.
   Jax încă mai construia măsuțele la el la firmă, așa că nu-l mai văzuse în timpul zilei. Își dădea seama că-i lăsa spațiu să respire. Dar și ea venise în Lucky Harbour ca să scape de trecut - ceea ce însemna că nu avea niciun drept să-l întrebe pe Jax de al lui. Era logic.
   Însă inima ei nu se supunea logicii. Știa că Alex nu era un ticălos abuziv și mincinos din cauza faptului că absolvise dreptul.
   Jax nu mințise, dar șovăise, lucru care o deranja.
   Se confrunta însă cu o problemă și mai gravă: avea oare să-i mai arate vreodată încredere unui bărbat? Oftând, intră din nou în spălătorie să vadă de ce scotea mașina un zdrăngănit atât de puternic. Adidașii ei. Își aminti cuvintele Tarei - „mașina de uscat nu prea vibrează“.
   Își dădu brusc seama ce insinuase. Cu siguranță că nu putea, nu? Se uită pe ferestruică. Nicio mașină în curte. Era singură.
   Ca de obicei.
   Își mută privirea la uscătorul de rufe și își mușcă buzele. Apoi se sui pe el. Doar ca să desființeze teoria.
   „Uau!“
   Apucă strâns marginile mașinii când aceasta începu să se învârtă din nou. Tara avea dreptate.
   Chestia avea un ritm grozav.
   Optsprezece minute mai târziu, simțindu-se străbătută de un val de plăcere, se rezemă de perete. Cu ochii închiși, stătea acolo încercând din răsputeri să-și recapete suflul.

   Mașina de uscat se opri brusc.
   Deschise ochii în liniștea apăsătoare. Jax stătea în fața ei de parcă l-ar fi chemat. Apăsase pe butonul de oprire.
   O, Doamne! Se simțea excitată și rușinată în egală măsură, dar reuși să-și domine cu aplomb aceste stări - știa să facă mai multe lucruri deodată.
   - De cât timp ești aici?
   El îi dădu o șuviță umedă de transpirație de pe frunte și o sărută cu blândețe la baza gâtului, acolo unde se simțea sângele zvâcnind.
   - Tocmai am ajuns. Ești bine?
   Doamne, ce putea face el cu buzele alea!
   - D... da.
   - Ești sigură?
   - Mda.
    Încercă să facă o mutră nevinovată. Ca și cum doar stătea acolo. Pe o mașină de uscat. Când mergea.
   - De ce mă întrebi?
   - Ești aproape fără suflare și puțin transpirată.
    Privirea i se întunecase, iar vocea îi deveni mai profundă.
    - Și stai pe o mașină de uscat.
   - Păi da, uite-mă! Să știi că există o explicație.
   - Da?
   - Da.
    Maddie își mușcă buza de jos.
    - Numai că nu vreau să-ți spun.
   Se uită la ea ceva vreme, sfredelind-o cu privirea. Înconjurându-i șoldurile cu brațele, își plimbă limba pe urechea ei, vorbindu-i cu blândețe.
   - Ai făcut o expediție pe cont propriu, Maddie?
   - Nu.
    Închise ochii și tremură ușor când el o mușcă de lob. „O, Doamne!“
   - Poate că da.
    Jax gemu, iar ea trase adânc aer în piept, după care mărturisi:
    - Și în afară de clipele petrecute cu tine, a fost cea mai de succes expediție din ultimul timp.
   El râse ușor și își plimbă degetul mare pe buza ei de jos, până când ea deschise gura, apoi se aplecă pentru a primi o sărutare.
   - Nu e nicio problemă dacă te satisfaci singură, îi șopti el. Dar e de preferat să nu o faci tot timpul.
   - Of, făcu ea, tremurând pe când el își plimba mâinile pe trupul ei, cu degetele atingându-i sânii, apoi șoldurile și coapsele.
   - Maddie, te mai gândești? La noi? Tot eziți?
    Tânăra femeie își ridică privirea, dorindu-și-l mai mult ca următoarea gură de aer, dar... Jax șovăise, dându-i de înțeles că-i ascundea ceva.
    - Mingea-i în terenul tău, spuse el și, înainte ca ea să-și recapete suflul, apăsă pe butonul de pornire.
   Mașina începu din nou să vibreze, iar ea scoase un geamăt fără să vrea, apucându-se de marginile aparatului cu toată puterea.
   El părăsi încăperea, aruncându-i un zâmbet plin de subînțeles.

   De două săptămâni. Maddie era de două săptămâni în Lucky Harbor, cele mai frumoase din viața ei. Mai avea două săptămâni până la Crăciun ca să ducă la bun sfârșit ce trebuia să facă.
   Tot sperase că avea să le convingă pe Tara și pe Chloe să nu lase hanul de izbeliște, dar speranțele ei se spulberaseră când ofițerul de credite clătinase din cap.
   „Respins.“
   Oftând din greu, plecase repede de la bancă, se suise în mașină și își sprijinise capul de volan. Parcă nu mai putea respira, iar cuvintele funcționarului îi răsunau în minte.
   „Îmi pare rău, domnișoară Traeger, dar creditul nu se poate refinanța. Dată fiind situația economică actuală, reglementările și condițiile sunt mai stricte, așa că, din păcate, cererea vi se respinge.“
   Se respinge...
   Ești o ratată...
   Mă rog, nu spusese ultima chestie, dar Maddie se simțea ca o ratată. La naiba, aveau nevoie de împrumutul acela pentru renovare și pentru a pune hanul în funcțiune.
   Plus că ea și surorile ei aveau de plătit la cartea de credit o factură care creștea pe zi ce trecea.
   Scoase un oftat de disperare, dar nu plânse. Nu putea să plângă. Nu le spusese surorilor ei că se văzuse cu funcționarul de la bancă în acea dimineață. Ele credeau că întâlnirea va avea loc spre sfârșitul săptămânii.
   Acum se bucura că nu le comunicase rezultatul, mai ales că nu se aștepta să fie prea necăjite la auzul veștilor proaste.
   Scoase telefonul mobil și își sună tatăl. Nu știa de ce, dar voia să audă vocea cuiva care o iubea.
   - Bună iubito, zbieră el în telefon, în fundal auzindu-se sirene și țipete. Ce mai faci?
   - Tată?
   Inima i se opri în loc.
   - Ce se întâmplă? Ești în regulă?
   - Da, sunt foarte bine. Sunt la New Orleans, fac un film de groază.
   - Aha.
   Dădu din cap ca o proastă, deși el nu putea s-o vadă. Dar se simțea bine la auzul vocii lui.
   - Mi-e dor de tine.
   - Păi, vino încoace. Avem mereu nevoie de oameni.
   O tenta ideea.
   - S-ar putea să vin. Dat fiind că în curând avea să rămână pe drumuri.
   Mai vorbiră câteva minute, iar apoi Maddie închise fără să-i spună ce dezastru era viața ei.
   Cât despre inima ei...
   Doamne, voia să mănânce chipsuri. O pungă întreagă. Oftând, se duse la han, dar nici una dintre surorile ei nu era acolo, iar motoreta lui Chloe dispăruse. O luă spre cafenea, unde o găsi pe Tara lucrând în tura de prânz.
   - Pleacă! îi spuse sora ei de la ferestruica bucătarului. Sunt ocupată până peste cap.
   Bun, deci n-avea cum să-i spună în acel moment.
   - Am nevoie de ceva cald, cu multe calorii.
   „Ca să scap de grijile ce mă apasă“, completă în gând.
   - Și dacă-mi spui că mă încap în cele din urmă blugii, o să-ți mai tricotez un fular.
   Tara se mulțumi să încuviințeze din cap.
   - Am fix ce-ți trebuie, tocănița „Viața-i de rahat“. Are ouă, slăninuță, brânză și legume sănătoase.
   - Dar e o tocăniță, se cutremură Maddie. Ingredientele sunt amestecate.
   - Nu fi copilă.
   - Se amestecă, Tara.
   - Slavă cerului, toate ingredientele se amestecă, dar o să pun pâinea departe pe farfurie. E-n regulă? Poate chiar pe altă farfurie, dacă te mai plângi mult. Acum stai jos și taci din gură. O să-ți aduc o porție.
   - Bine. Mai vreau și o ciocolată caldă cu multă frișcă. Multă, multă. Pentru că frișca le rezolva pe toate.
   Avea să-i îndulcească amărăciunea și golul din stomac.
   Se baza pe asta.

   În câteva minute, savura mâncarea și punea mai multă frișcă în ciocolata caldă, când simți un fior pe șira spinării.
   Era Jax.
   La cât era de aproape, risca să se piardă cu firea, așa că nu îndrăzni să-și ridice ochii când îi văzu cizmele și blugii.
   - Cum se face? întrebă ea, cu nasul în ciocolata caldă. Cum de știi mereu unde sunt?
   - Ce să știu? Că iei o supradoză de frișcă? Asta n-aveam cum să știu. Am o întâlnire de afaceri cu un potențial client.
   O îmbrânci ușor și se așeză lângă ea.
   Maddie îi simți privirea scrutătoare, apoi palma caldă care îi dezmierda ceafa pe când își apăsă coapsa de a ei. Își dorea să i se cuibărească în brațe, acoperită de geaca lui.
   În schimb, ea își turnă frișcă direct în gură. O înghiți și se linse pe buze, apoi îi aruncă o privire bărbatului de alături. Viața ei era o catastrofă. O nenorocire, dar el tot o dorea. N-ar fi crezut că acest lucru conta sau că îi putea fi de ajutor, dar se dovedea că da.
   - Credeam că ai o întâlnire de afaceri.
   - Poate să mai aștepte câteva minute. Spune-mi, Maddie!
   - Ce anume?
   Scutură tubul aproape gol de frișcă.
   - Cum am rămas fără „drogul“ meu, sau că am reușit să dau greș în alte privințe?
   Singura scuză pentru care îi spunea lui asta era nivelul crescut de zahăr din sânge. Citi eticheta de pe tub, dar nu scria nicăieri că, dacă ingerai această substanță, îți scădea respectul față de propria persoană și vorbeai tâmpenii.
   El îi luă tubul dintre degete.
   - În ce privință crezi c-ai dat greș?
   „În viață.“ Își închise ochii ce o ardeau și înghiți în sec. Nu o durea prea tare capul, dar i se părea că o întreagă fanfară i se așezase pe lobul drept.
   - Vreau niște chipsuri, șopti ea. Pline de grăsime și sare. Te ajută când ești respins.
   După ce își dădu ciocolata pe gât, vru să se ridice, dar Jax o apucă de încheietura mâinii.
   - Cum adică respinsă?
   „Respinsă. Călcată în picioare. Omorâtă...“
   - Ai o întâlnire de afaceri.
   - Așa e, spuse el, dar nu-i dădu drumul.
   Încercă să se elibereze din strânsoare, dar el o trase mai aproape și o sărută ușor în colțul gurii.
   - De la frișcă, o lămuri el.
   Maddie inspiră adânc. Îl dorea nespus, dar asta nu avea să-i potolească durerea provocată de faptul că se alesese praful de visul său.
   - Cred că-ți face clientul cu mâna, îi șopti.
   El se întoarse și se uită la bărbatul aflat la două separeuri mai încolo. Dădu din cap și ridică un deget, iar apoi se întoarse spre ea.
   - Spune, repetă el cu fermitate.
   - Banca a refuzat să ne refinanțeze împrumutul.
   I se făcea rău rostind acest lucru cu voce tare, dar poate că era din cauza hranei pline de grăsimi pe care o consumase. Se uită vinovată spre bucătărie.
   - Mai trebuie să le spun Tarei și lui Chloe, dar tot vom anula comanda de uși pentru interior. Va trebui să montăm noile ferestre când vin, să reparăm acoperișul, și eu o să termin de zugrăvit înainte de a vinde. Iar clientul tău aproape cade de pe scaun încercând să audă ce vorbim. Trebuie să te duci la el.
   - Maddie.
   O, Doamne, vocea aceea joasă și aspră, plină de empatie, avea să-i frângă inima într-o mie de bucățele. „Nu aici“, își spuse ea cu asprime. „Nu vei mai suferi o cădere psihică într-un loc public.“ Pe deasupra, nici nu era nimeni pe care să mai verse cafea.
   - Trebuie să plec, izbuti ea să spună.
   Folosise tot arsenalul din dotare. Trebuia doar să-și reîncarce bateriile, atâta tot. Se smulse din strânsoarea lui, se ridică și ieși din restaurant.
   Când se întoarse la han, văzând că motoreta lui Chloe tot nu era acolo, Maddie porni spre biroul de la debarcader. Dacă ambarcațiunea se scufunda, pierderea avea să figureze în registre.
   După nici un minut, auzi ușa deschizându-se, apoi văzu ochii căprui ai lui Jax. Îi tresări inima în piept.
   - Ce s-a întâmplat cu întâlnirea ta?
   - S-a anulat pe neașteptate.
   El o anulase. Doamne! Din cauza ei, pierdea bani în dreapta și-n stânga.
   - Jax...
   - Poți să deschizi o linie de credit pentru a doua ipotecă, îi spuse venind în fața ei. Sau să încerci la o altă bancă. Sau la creditorul tău, care e mult mai dispus să...
   - Dacă mergem la creditorul actual, se va ști că avem probleme.
   - Maddie, toată lumea are probleme acum, nu doar tu. Nu înseamnă că visul tău a luat sfârșit.
   Avea o voce joasă și sobră.
   - Te pot ajuta...
   - Nu.
   Înghiți în sec și scutură din cap.
   - Îți mulțumesc. E foarte frumos din partea ta, dar...
   - Iisuse, chiar nu vrei să te ajute nimeni? Nu mai ești de capul tău, dacă nu cumva asta îți dorești.
   Îl privi fix, dându-și seama că nu se mai supărase niciodată pe ea. Și el făcu același lucru, neslăbind-o din ochi.
   - Maddie, mai ții minte când mi-ai înșirat defectele tale?
   - Jax...
   - Mai ții minte?
   - Da, rosti ea cu fermitate, detestând faptul că nu o duruse stomacul la primul semn de frustrare.
   Nu avea să-i facă vreun rău, își spuse. Niciodată.
   - Bănuiesc că încă mai ții aprinsă o lumină ca să nu vină bau-bau. Și știu că nu-ți place să ți se amestece ingredientele în mâncare. Ce mai era?
   - Sunetul muzicii, spuse ea. Și râgâitul alfabetului.
   - Ai uitat ceva.
   Uitase multe lucruri. Înadins. Dar dacă Jax voia să creadă că ea avea doar un defect, nu avea de gând să-l convingă de contrariu.
   - Ai uitat că ești cea mai încăpățânată femeie de pe planetă.
   Ghemuindu-se lângă ea, își puse mâinile pe brațele scaunului și o întoarse cu fața la el. Își dădea seama că el era frustrat din cauza situației, nu supărat pe ea; o privea cu afecțiune și căldură.
   - Te pot ajuta. Te ajut să faci un alt împrumut sau să te adresezi altei bănci.
   Simțea că nu mai poate respira la auzul ofertei lui.
   - Nu vreau să mă gândesc la asta acum.
   - Dar la ce anume?
   - Vreau să mănânc niște chipsuri.
   Jax dădu din cap, lăsând-o să înveselească atmosfera.
   - Dar s-ar putea să nu meargă bine cu frișca.
   - Așa e. Aș putea să mai tricotez alt fular cu margini strâmbe.
   Ținându-se bine de scaunul ei, bărbatul foarte arătos și sexy scutură din cap, făcând-o să se teamă că avea să continue o conversație pe care ea nu voia să o poarte. Dar n-avea de ce să-și facă griji.
   - Am ceva mai bun pentru tine, îi spuse el încetișor, cu ochii scăpărându-i văpăi.
   Tot corpul îi tremura de plăcere. Jax aproape bloca lumina fluorescentă cu umerii lui atât de lați, încât puteau să facă față oricărei greutăți care i s-ar fi putut ivi în cale.
   Și ei.
   O făcea să uite de toate necazurile pentru o vreme, o ajuta să scape de tot ce era rău și să aibă parte numai de bine.
   El. El avea dreptate, se gândi ea, uitându-se la pieptul lui puternic. Era cald la atingere și suficient de tare ca să o consoleze și să se simtă protejată în timp ce simțea plăcere.
   Îi mângâie picioarele până sus, apoi talia, sub pulover. Mâinile lui erau mari și bătătorite. Senzația era minunată pe pielea ei goală.
   - Iar ești tensionată.
   - Da. Își mușcă buza inferioară, dar cuvintele îi veniră oricum. M-ai ajutat data trecută. Te pricepi la asta.
   - Da. Orice ai nevoie, Maddie.
   Asta îl făcea diferit de toți bărbații din trecut. Voia să o pună pe primul plan. Se știau de două săptămâni și jumătate, iar el ar fi făcut orice pentru ea. Când își dădu seama, se simți pătrunsă de un val de căldură. Neîncrezându-se în acest sentiment, încercă să-l ignore, uitându-l complet când el încercă să-i ridice puloverul în sus, tot mai sus, peste cap.
   Acum era doar într-un sutien alb, dar, când se îmbrăcase dimineață, nu-și imaginase că avea să fie sedusă.
   Jax se uită la ea cu dragoste, nepărând deranjat de simplitatea sutienului. Ăsta era un lucru bun. Își supse burta, dar el nu-și coborî privirea.
   De fapt, și-i ridică, ațintind-o în ochii ei.
   - Ești atât de frumoasă, Maddie!
   Apoi o sărută.
   Când începu să o sărute mai apăsat, atingându-i limba cu a lui, ea îi atinse pielea caldă de sub cămașă.
   - Aici?
   - Nu.
   O ridică de pe scaun și o puse pe masă.
   - Aici.
    Cu ochii scăpărând, îi desfăcu picioarele punându-i o mână între coapse, apoi se apropie de ea. Când îi simți erecția, Maddie abia se mai putu controla. Se pregăti să-i tragă fermoarul, când el o apucă de mâini. Se apropie cu gura de maxilarul ei, ținând-o ferm de șolduri.
   - Te rog, nu te grăbi de data asta, îi șopti, eliberându-și mâinile ca să-i atingă trupul, ca să se joace cu sfârcurile ei. Avem tot timpul...
   Da, dar ea nu voia să gândească. Voia să uite. Tot. Poate că nu ar fi vrut să facă sex chiar așa, însă el începuse, și nu putea fi decât de acord. Întinse din nou mâinile, de data aceasta reușind să-i deschidă blugii...
   - Maddie.
   Își ridică privirea ca să-i spună să nu care cumva s-o oprească, tocmai când el ridică o mână în dreptul feței sale.
   Se dădu în spate din instinct.
   El rămase perplex. Timp de o secundă chinuitoare și ea înlemni. Apoi închise ochii și își culcă fruntea pe masă, copleșită de rușine, agitație și frustrare.
   - Îmi pare rău, chiar nu știu ce m-a apucat.
   Se aplecă deasupra ei și-i atinse ceafa, probabil ca să se asigure că nu-și frânsese gâtul.
   Putea să-i spună că doar inima ei nenorocită era frântă. Îngrozită, strânse mai tare din pleoape. Avea încredere în el, poate mai mult decât în orice bărbat cu care fusese vreodată, așa că nu-și putea explica de ce...
   - Maddie, uită-te la mine.
   Când se hotărî să deschidă ochii, el dădea din cap.
   - Să nu-ți pară rău. Niciodată.
   Cum să nu-i pară? Fuseseră cât pe ce să facă dragoste, iar acum... acum el se îndepărta, furișându-se dintre picioarele ei.
   - Nu facem asta.
   Vorbea în șoaptă. Pe un ton foarte blând.
   - Nu așa, nu din nou...
   - Jax, știu că nu mi-ai face rău.
   - Nu, habar n-ai. Nu încă. Dar începi să înțelegi. Nu de asta nu...
   - Atunci de ce?
   Mușchii maxilarului i se contractară, de parcă l-ar fi costat mult să dea înapoi.
   Cu siguranță pe ea o durea sufletul; tot trupul îi fremăta, îi zvâcnea.
   - Mi-am dat seama că nu vreau să fiu doar un amant ocazional. Vreau mai mult. Ăsta-i adevărul, nu știu cum sau când s-a întâmplat, dar asta e situația.
   O scrută un timp, așteptând să spună ceva, de pildă că ținea și ea la el, dar nu putea să zică nimic, căci simțea un nod în gât. Jax înclină din cap și îi dădu puloverul înainte de a se încheia la blugi și de a se îndrepta spre ușă, unde se opri.
   Maddie își ținu respirația. Jax n-avea cum să plece. Avea să se întoarcă la ea, după care aveau să râdă pe seama incidentului și să spună că doar se tachinaseră...
   - Ai grijă de tine, Maddie.
   Clipi când auzi ușa închizându-se. Părea un gest destul de categoric. Se părea că nu se tachinaseră. Nici vorbă de așa ceva.
   Și cum de fusese atât de calm, când ea încă mai fremăta? Întorcându-se brusc, apucă primul lucru la îndemână - un dosar - și îl aruncă înspre ușa pe care se făcuse Jax nevăzut. După nici un metru se deschise și căzu. La naiba cu el!
   - Bine, spuse ea cu voce tare.
   Dar nu era bine, căci încă era agitată, iar stomacul o mai durea. Se uită la birou, la dezordinea organizată la care lucrase atât de mult. Trebuia să facă ceva chiar în acel moment. Ceva important. Ceva nou.
   Văzu lanțurile cu chei de pe peretele din spatele biroului. Erau cheile de la vasele de pescuit. Apucându-le, o zbughi din clădire și se duse la debarcader. Era timpul să facă un alt fel de expediție solitară.
   Cu vocea calmă și răbdătoare a lui Ford în minte, ieși cu barca din port. Vântul sufla slab, iar pânzele se umflau foarte mult. Pentru că era înnorat, nu se aventură în larg. Era o plimbare frumoasă și se simțea incredibil să o facă de una singură, de capul ei.
   I se făcu frig și se întoarse. Întâmpină ceva probleme la acostare, dar reuși, iar dacă din greșeală lovea marginea bărcii suficient de tare ca să-i scrâșnească dinții, tot era în regulă. Pentru asta erau făcute bărcile de închiriat.
   Legă barca la mal, puse cheile la loc și dădu din cap. O făcuse. Chiar reușise. Și dacă putea face asta, putea face orice. Putea chiar să aibă o relație fără să calce strâmb.

 Capitolul 18

   Întâi află faptele. Le poți denatura mai târziu.
   PHOEBE TRAEGER

   - Astăzi ar fi ziua mamei.
   Tara și Maddie se opriră din mâncatul clătitelor cu sirop de afine când Chloe le-o spuse nonșalant.
   - Așa e. Azi ar fi împlinit 55 de ani. Abia aștepta, pentru că ar fi beneficiat de reduceri pentru vârstnici în unele locuri.
   Tara se uită la Maddie.
   - Știai asta?
   Maddie scutură din cap. Nu se gândise decât la cum arăta Jax când o părăsise.
   - Când o întrebam câți ani face, ea spunea că n-are vârstă. Ziua lui Jerry Garcia era și aniversarea ei.
   Tara zâmbi fără tragere de inimă.
   - Așa-mi spunea și mie.
   - Bunica mi-a arătat certificatul de naștere al mamei, le informă Chloe. Așa am aflat.
   Maddie era complet șocată.
   - Ai certificatul ei de naștere? Unde s-a născut?
   - Aici. Mă rog, în Seattle, dar e aproape, nu? Din ce știu, a crescut în Lucky Harbor.
   Pe Maddie o cuprinse nostalgia la gândul că Phoebe trăise acolo. Se tot îndemna să nu-și facă sânge rău pentru că știa atât de puține despre mama ei. Nici tatăl ei nu o încurajase să treacă peste diferența de temperament dintre ele. Acum încerca să se concentreze asupra informațiilor pe care le aflase despre Phoebe.
   Le comunicase surorilor ei răspunsul negativ primit de la bancă. Spre surprinderea ei, fuseseră dezamăgite. Sau cel puțin se prefăcuseră frumos.
   Acceptaseră ideea de a căuta o altă soluție, deși Maddie era sigură că nici Chloe, nici Tara nu se așteptau ca vreo bancă să le acorde un împrumut. Între timp, aveau să se descurce cât să termine renovarea, iar apoi să scoată hanul pe piață.
   Maddie spera să deschidă hanul și să-l administreze până se vindea. Poate că avea să se producă un miracol datorită căruia să obțină un profit substanțial.
   În cel mai rău caz avea să se întoarcă la Los Angeles, unde tatăl ei ar fi ajutat-o să facă rost de o slujbă, dar spera să nu se ajungă la asta. Încerca din răsputeri să nu ia în calcul această variantă, cel puțin nu acum. Îi trecu prin minte imaginea lui Jax - altceva la care voia să nu se gândească - și simți că o înțeapă inima, dar ridică paharul cu suc de portocale și rosti:
   - În cinstea ta, mamă!
   Tara și Chloe o priviră de parcă era nebună, însă ea făcu un gest spre paharele lor, iar ele le ridicară.
   - Aș vrea să închin în amintirea ta, spuse Maddie cu ochii în tavan. Dar nu te-am cunoscut suficient de bine. Așa că vom ciocni în cinstea a ceea ce suntem datorită ție.
   - Îmi place asta, zise Tara. Să nu mai avem regrete și resentimente! Să ciocnim pentru ce ar fi fost și pentru ce va fi!
   - La mulți ani, mamă! murmură Chloe, de această dată fără urmă de sarcasm.
   - La mulți ani! repetară Maddie și Tara în cor.
   - La mulți ani și lui Jerry, adăugă Chloe, și râseră cu toatele.
   Ciocniră, simțind că aveau parte de o clipă rară de pace sufletească și solidaritate.
   Chloe dădu pe gât sucul de portocale și puse paharul pe masă.
   - Tara, Maddie vrea să-ți spună ceva: sforăi.
   - Poftim?
   Tara își miji ochii.
   - Nu-i adevărat!
   - Ba da. Ca un tractor. Sau ca un urs grizzly cu apnee. Spune-i, Maddie.
   Maddie tresări.
   - Păi...
   - Sper că nu mi-ai comparat respirația cu aceea a unui urs grizzly, mârâi Tara la adresa mezinei.
   - Sau cu a unui tractor.
   Maddie oftă și se întinse după lucrul de mână. Solidaritatea luase oficial sfârșit.

.........................................