Irezistibil, Jill Shalvis

 ........................................

4.

             În zori, Jax renunță la somn și se ridică din pat. Era ironia sorții că se întorsese la Lucky Harbor ca să ducă viața tihnită și fără griji pe care și-o dorise mereu, dar el nu era leneș din fire.

   Spre deosebire de Izzy, care dormea, ei bine... ca un câine.
   - Scularea!
   Izzy închise ochii cu putere.
   - Mergem să alergăm.
   Jax ar fi putut să jure că scuturase din cap. Oftând, plecă să alerge de unul singur.
   Când se întoarse, Izzy îl aștepta pe verandă.
   - Ai pregătit micul dejun? o întrebă el.
   Îi aruncă o privire ostilă, de parcă i-ar fi spus: „Frate, n-am degete opozabile, că altfel l-aș fi pregătit“.
   Făcu un duș și se îmbrăcă, apoi se duse la birou, unde Jeanne îi dădu o cafea și-l lăsă cu gândurile lui. Trei ore mai târziu, își făcu din nou apariția.
   - Sunt ocupată până peste cap. Mă duc să-mi cumpăr niște lenjerie intimă.
   Jax tresări.
   - Și de ce aș vrea să știu asta?
   - Poate vrei să cumpăr și un cadou pentru cineva.
   - Pentru cine?
   - Poate pentru cârlionțata aia drăguță din neamul Traeger. Cea cu care te tot cerți.
   - Poftim?
   Scutură din cap și o fixă cu privirea.
   - Dar de unde știi tu?
   - Nu știam, dar ești mereu abătut și îmbufnat. Ce-ai făcut? Nu-mi spune, o prostie specific masculină, nu? Să cumpăr lenjerie neagră cu dantelă, sau albă?
   „Iisuse!“ bombăni el în gând.
   - Ar trebui să-ți vezi de treaba ta!
   - Ce nasol!
   Se apropie de el și îl sărută pe obraz.
   - Ai putea s-o dregi la fel cum face Steve.
   - Și cum face el? oftă Jax.
   - E ușor. Recunoaște c-a greșit. Așa ar trebui să faci și tu. Chiar dă rezultate.
   Îl bătu ușor pe braț și-l lăsă singur.
   El chiar voia ca Maddie să fie mai mult decât o aventură. Se simțea... slab și vulnerabil, ceea ce ura din tot sufletul.
   Însă nu greșise cu nimic.
   „Nu te mai gândi atâta, prostule!“ Se tot învârti prin birou, apoi ieși pe ușa din spate. Dimineața era geroasă, iar frigul îi pătrundea în oase, amintindu-i că iarna își intrase în drepturi. În loc să se ducă în atelier, o luă pe Izzy și merseră la o plimbare cu jeepul.
   Și se trezi că ajunsese la han.

   Arăta părăsit. Intră, dându-și seama că era mai frig înăuntru decât afară.
   Nu dăduseră drumul la căldură. Se învârti pe la parter, podeaua nefinisată scârțâindu-i sub bocanci pe când se uita la pereții care nu fuseseră încă zugrăviți și la băile unde trebuiau instalate chiuvetele. Se simți frustrat.
   Lucrurile trebuiau să fie altfel.
   Când auzi un zgomot deasupra, urcă două trepte în același timp, dar nu era nimeni la etajul al doilea. Descoperi însă ceva interesant în pod. Camera se întindea pe toată lungimea hanului și servea drept depozit pentru mobila din han care fusese mutată pentru finisarea podelelor. Erau prelate peste tot și multe cutii cu Dumnezeu știe ce în ele, de pe vremea bunicilor lui Maddie.
   Era aproape la fel de frig ca la Cercul Polar, din cauza aerului rece și a privirii de gheață cu care îl fulgeră Maddie. Stătea pe jos, cu telefonul BlackBerry în mână, uitându-se în cutia din fața ei.
   - Salut! spuse el, conștient că risca să facă degerături dacă intra de-a binelea în cameră.
   Cum ea nu reacționă, întrebă:
   - Ce faci acolo?
   - Nu știu ce piese de mobilier să vând ca să pot plăti facturile din luna asta.
   „Of, la naiba!“
   - Maddie...
   - Aici nu se vorbește.
   Când văzu că intrusul nu avea de gând să plece, ea oftă, aerul expirat ieșind ca o pâclă, dovadă a temperaturii extrem de scăzute.
   - Bine...
   Îi arătă o grămadă de lucruri într-un colț îndepărtat.
   - Poți să te uiți sub prelată și să-mi spui dacă vezi o băncuță veche din nuc? Știu c-am avut una. Cineva vinde același model pe eBay cu 350 de dolari. Dacă aș putea obține măcar jumătate, aș fi încântată.
   El se duse spre grămadă.
   - N-ar trebui să stai aici. E prea frig.
   - Se pare că grijile financiare îți țin de cald.
   Lui Jax îi displăcea că era atât de necăjită de lipsa banilor.
   - Unde sunt surorile tale?
   - S-au dus în Seattle la două magazine de consignație să vadă dacă ar fi interesate să ne achiziționeze ceva.
   - Dacă vinzi toată mobila, ce-o să mai folosești când redeschizi hanul?
   Se uită la el de parcă era idiot și se apucă din nou să navigheze pe BlackBerry. În obraji avea două pete de culoare. Ochii îi erau luminoși, prea luminoși. Iar gura ei caldă și primitoare era acum fermă și îndârjită.
   Atunci își dădu Jax seama. Nu era supărată pe el. Altcineva îi făcuse rău.
   - Maddie...
   - Pleacă. Urăsc acum pe toată lumea, inclusiv pe tine.
   - Ba nu.
   - Ba da, vorbesc serios.
   - Te-aș putea face să te răzgândești.
   - N-am nicio îndoială, dar, dacă încerci, o să mergi ciudat mâine.
   Jax nu se putu abține și râse, făcând-o să se răsucească spre el.
   - Nu e deloc amuzant! Am vrut să mă dorești, iar tu m-ai lăsat baltă!
   - Voiam ca tu să mă dorești, nu doar pentru...
   - Nu te consider o simplă aventură, doar că sunt mai înceată ca tine.
   Se uită în ochii ei și văzu adevărul. Amintindu-și vorbele lui Jeanne, scutură din cap.
   - Am greșit tot insistând.
   - Uau, un bărbat care folosește cuvântul cu „G“. Ce alte lucruri mai ascunzi?
   - Nu știu, va trebui să le descoperi singură.
   Ea ridică o sprânceană.
   - Dezbracă-te!
   Ar fi crezut că nu-l mai mira nimic, dar cererea ei îl ului de-a dreptul. Râzând, își dădu jos tricoul de pe el.
   Maddie se uită lung la pieptul lui, apoi la tatuaje. Ochii îi străluciră, însă dădu din umeri, mimând indiferența.
   Indiferentă pe naiba!
   - Te-am mai văzut fără tricou, îl informă ea cu răceală.
   Apoi îi spuse ceva atât de încet, încât n-ar fi auzit-o dacă nu s-ar fi aplecat:
   - Poate că vreau să te văd și fără pantaloni...
   - M-ai văzut și fără pantaloni.
   - Vrei să te cerți cu o femeie nervoasă?
   Îi veni iar să râdă, dar se stăpâni, mai ales că mânia nu dispăruse din ochii ei.
   Partea bună era că se uita la el. Și era roșie în obraji nu pentru că s-ar fi simțit jignită sau rușinată. Misiunea era pe jumătate îndeplinită.
   Susținându-i privirea, se descheie la blugii Levi’s, își ținu respirația ca să se pregătească pentru frigul pe care avea să-l îndure, apoi și-i dădu jos până în dreptul coapselor.
   Maddie, cu privirea ațintită asupra boxerilor lui verzi, își puse jos telefonul BlackBerry, după care se ridică încetișor.
   - Încerc să te urăsc.
   - Dar nu poți.
   - Aș putea. Dacă aș mai avea timp la dispoziție.
   - Atunci te voi face să te răzgândești, spuse el.
   - Dar sunt încăpățânată, sau ai uitat?
   - Nicidecum, însă eu sunt și foarte convingător.
   Maddie își mușcă buza de jos și se uită lung la el, categoric fără ură, căci i se întăriseră sfârcurile.
   - Ți s-a...
   Arătă înspre erecția lui.
   - Mda.
   Era la fel de șocat ca și ea.
   - E al naibii de frig aici.
   - Credeam că se blegește când e frig.
   Jax deschise gura, apoi o închise la loc. Maddie era singura persoană din lume care-l putea face să amuțească. Cât timp el stătea acolo fără tricou, cu pantalonii în vine, ea rămăsese în picioare și își dădea jos hanoracul.
   Avea un sutien bleu din satin, în care abia îi încăpeau sânii grei. În timp ce el se desfăta cu acea priveliște care-i lăsa gura apă, ea își descheie nasturele de la blugi și trase fermoarul, lăsându-i în jos.
   - La naiba, murmură ea. Chiar n-aveam de gând să fac striptis azi. Trebuie să învăț cum să planific lucrurile.
   Dacă se referea la faptul că purta chiloței tanga din dantelă roșie, care nu se asortau cu sutienul, lui Jax nu-i păsa nici cât negru sub unghie. Combinația avea să-i provoace oricum un anevrism cerebral.
   Maddie încercă să-și scoată pantalonii, dar i se prinseseră în bocanci.
   - Nu mi-ar strica puțină practică, mormăi ea, aplecându-se ca să-și desfacă șireturile.
   Jax se opri brusc din râs, fiind cuprins de o dorință năvalnică. Era din cauza chiloțeilor, care îi împărțeau în două fundul apetisant în formă de inimă, ridicând astfel temperatura din cameră la cote insuportabile.
   - Maddie...
   Vocea îi era aspră și răgușită. Probabil pentru că i se dusese tot sângele la cap.
   Ea încă se mai chinuia să-și desfacă șireturile.
   - Da?
   Înainte ca Jax să-i poată răspunde, telefonul sună de pe podea, la oarecare distanță. Maddie se târî să-l ia.
   Mda, avea să facă un anevrism. Îl simțea pur și simplu declanșându-se.
   - Nu pot, îngăimă ea în telefon, stând în patru labe. Eu...
   Îi aruncă o privire peste umăr, fixându-și-o apoi pe umflătura din boxerii lui.
   - Trebuie să închid.
   Apăsă cu un deget butonul de oprire, după care i se adresă:
   - Suntem în podul ăsta înghețat și ne arătăm... una alta.
   - Da.
   - Nu trebuie să ne purtăm ca niște copii.
   - Poate că ai dreptate. Dar nu azi.
   Maddie trase aer în piept, cu privirea încă ațintită la erecția lui.
   - Ieri mi-ai zis că nu vrei să fii doar o simplă aventură pentru mine.
   - Am vorbit tâmpenii și nu gândeam limpede.
   - Iar acum gândești limpede?
   - Da. Între noi nu e doar atracție fizică. Așa că, dacă vrei să faci sex, să profiți de corpul meu, atunci mă ofer să-ți fiu victimă.
   - Ce mărinimos din partea ta!
   Hotărând că jocul luase sfârșit, el își îndoi degetul arătător, îndemnând-o să se apropie.
   Ea se ridică în picioare, făcu un pas în față și căzu la pământ cu o bufnitură.
   - Iisuse!
   Jax veni într-un suflet și se puse în genunchi, ridicând-o cu fața la el.
   - Ești bine?
   Maddie făcu o grimasă.
   - Spune-mi că-ți plac femeile neîndemânatice...
   - Da, am un fetiș.
   Sfârcurile ei mai aveau un pic și-i ieșeau din sutien. El își puse mâinile în zona coastelor ei, masând-o cu degetele mari.
   - Pentru tine. Pentru tot ce reprezinți.
   Fără a-i lua în seamă oftatul, o informă:
   - Mai avem haine de dat jos.
   Se aplecă să-i desfacă șireturile, și apoi pe ale lui. În cele din urmă, își scoaseră amândoi încălțările și pantalonii.
   - Poate că ar trebui să ne scoatem și chiloții, îi șopti Maddie.
   Își trecu un deget peste partea din față a boxerilor lui, făcându-l să geamă exact atunci când se auzi soneria de jos.
   - Îmi vine să fac moarte de om, exclamă ea.
   - Lui Sawyer nu-i plac situațiile astea. E foarte multă hârțogăraie.
   Soneria se auzi din nou, iar Maddie se târî până la fereastră.
   Jax, cu ochii lipiți de fundul ei, o urmă, intenționând să-i dea jos chiloții cu dinții. Apoi avea s-o apuce de șolduri și să intre în ea dintr-o mișcare. Da, iar apoi...
   - E Lucille, șuieră ea. Nu pot s-o împușc pe Lucille.
   - O să plece.
   O sărută pe șold, apoi își lăsă limba să șerpuiască pe sub ața chiloțeilor tanga.
   - Dar e... șopti Maddie, atingând fereastra cu palma când Jax începu să o muște ușurel. O, Doamne!
   - Mai lăsă-mă un minut și o să strigi „O, Jax!“
   Îi strecură o mână între coapse, neoprindu-se decât atunci când dădu de dantelă.
   Ea depărtă picioarele, apoi cu cealaltă mână lovi geamul și se crispă, dar nu în sensul bun.
   - Mă vede! Crede că-i fac cu mâna.
   Se lăsă în genunchi și se uită lung la el.
   - Știe că ești aici. Jeepul tău e parcat în față. Iar eu stau în geam la bustul gol.
   - Are o sută de ani. N-are cum să te vadă, murmură el sărutând-o pe gât. O să plece.
   - Ba nu.
   Maddie îi dădu deoparte mâinile care încercau să-i dea jos sutienul.
   - Când am fost zăriți ultima oară sărutându-ne pe dig, tot orașul a vorbit despre asta. Nu vreau să ne vadă așa. Chestia asta e doar pentru noi doi.
   Jax oftă și se trase în spate în timp ce ea își punea blugii, acoperind fundul acela apetisant, țopăind un pic ca să și-i aranjeze pe șolduri. Sânii i se mișcau, iar sfârcurile îi ieșeau în relief din tricou. „La naiba!“ își zise el.
   Maddie îmbrăcă hanoracul, ascunzând vederii cea mai frumoasă priveliște cu care își clătise el ochii toată săptămâna. „Rahat!“ Când își puse din nou tricoul pe el, ea se chinui să i-l îndrepte, enervându-se pe imobilitatea lui.
   - Îmbracă-te!
   - Să fii la fel de autoritară și când ajungem în pat! Mă excită enorm.
   Îi trânti cămașa în față.
   - Grăbește-te! Eu sunt gata!
   - Speram să fii gata în alt sens.
   - Nu mă mai tachina! mormăi ea.

   Lucille vorbi 8 minute în șir.
   Maddie nu mai știa care era subiectul conversației, doar se străduia să dea din cap ca să pară că o urmărea - timp de 8 minute lungi. Și în tot acest timp era perfect conștientă de bărbatul tăcut, înalt și solid care stătea în spatele ușii, în afara razei vizuale a musafirei, radiind o căldură și o frustrare sexuală pe care le resimțea și ea.
   Maddie cea din trecut se lăsase dusă de val. Pusese dorințele tuturor înaintea alor ei.
   - Lucille, spuse ea deodată. Îmi pare tare rău, dar trebuie să plec.
   Femeia, părând nedumerită, încuviință din cap.
   - Cum zici tu, scumpo. Mai treci pe la mine când poți ca să mai discutăm despre proiect.
   - O să vin cu siguranță, promit. Ăă... proiectul sună foarte bine. E un proiect ambițios, ca toate proiectele.
   Trânti ușa și închise ochii. Jax se furișa pe la spatele ei, emanând testosteron și feromoni, singurul proiect care o interesa.
   Simți o mână dezmierdându-i părul, iar apoi gura lui se lipi de gâtul ei. Capul îi căzu pe umărul lui Jax, iar acesta o cuprinse cu brațul, încercând să-i atingă sânul.
   - Te duc acasă, îi spuse el cu voioșie, mângâindu-i sfârcul înainte de a o lua de mână. La mine.
   Ea deschise gura ca să spună „Da, da!“, iar el o împinse grăbit pe ușă, cu mâna pe fundul ei, abia lăsându-i timp să-și ia poșeta.
   - Jax...
   - Acum nu vorbim, o imită el.
   - Șase, Lucille! șuieră ea, arătând înspre curte, unde vizitatoarea se îndrepta spre mașina ei. Încet.
   - La naiba!
   Pe furiș, se uitară cum Lucille urca în cele din urmă în vehicul.
   - Mă omoară cu zile, mormăi el.
   Lui Lucille îi luă și mai mult să întoarcă mașina și să pornească motorul. Apoi Jax coborî scările trăgând-o după el pe Maddie, care era obligată să alerge ca să țină pasul. Izzy îi însoțea cu urechile ciulite în caz că avea să se întâmple ceva palpitant. Râsul lui Maddie exprima deopotrivă emoție, nerăbdare și o imensă dorință.
   Ajuns la jeep, Jax o rezemă de portieră și se aplecă să o sărute apăsat și posesiv, de parcă ar fi trebuit să o convingă de faptul că și ea își dorea asta la fel de mult ca el.
   - Condu repede, îi spuse ea lingându-l pe ureche.
   El se cutremură, apoi o împinse practic în jeep. Străbătură în tăcere orașul, singurul sunet auzit de Maddie fiind cel al inimii care îi bubuia în urechi. Era atât de agitată, încât aproape se lovi cu țeasta de tavan când Jax îi puse mâna pe coapsă.
   - Asta a fost de nerăbdare, preciză ea. Nu de... știi tu.
   - Bun.
   El îi luă mâna într-a lui și nu mai scoase o vorbă.
   Lui Maddie îi convenea: nu ar fi putut să-i răspundă la întrebări nici dacă viața ei ar fi depins de asta. Nu când era atât de agitată. Singurul lucru care o putea liniști era un orgasm. Unul provocat de Jax.
   Conducând peste viteza legală, el intră într-un cartier liniștit aflat pe faleză, la nici 100 de metri de ocean. Casa lui era ultima de pe stradă și cea mai apropiată de peretele stâncos.
   Când se dădu jos din mașină, Maddie se opri șocată să admire priveliștea. Vedea numai oceanul albastru scânteind în lumina soarelui.
   - E superb, șopti ea.
   - Mai târziu, mult mai târziu, spuse el târând-o înăuntru.
   Maddie văzu pentru o fracțiune de secundă camerele mari, tavanele înalte din bârne, minunate ornamente și podele din lemn, înainte ca el să o ducă în dormitor.
   - Acum o să te trântesc pe pat și o să-mi fac poftele cu tine, o informă acoperindu-i gura cu a lui.
   - Oo, șopti ea, tremurând în așteptare, deja umedă de dorință.
   - Da sau nu, Maddie?
   - Da. Doamne, da!
   În clipa următoare era deasupra ei, întețind iar focul pe care îl aprinsese în pod.
   Își vârî mâinile pe sub țesătura delicată și îi apucă sfârcurile cu degetele. Ea icni, iar el se dădu în spate doar cât să-i tragă bluza peste cap, după care se dezbrăcă la rândul lui.
  Nu-și putea lua ochii de la el.
   Jax se aplecă și-i sărută porțiunea de sân care-i ieșea din sutien; peste o secundă căzu și acea barieră.
   - Ador pielea ta, îi șopti cu gura aproape de sfârcul ei, lingându-i vârful întărit cu limba lui fierbinte înainte de a-l suge cu putere până când ea începu să se zvârcolească. E atât de catifelată!
   - De la loțiunile lui Chloe, spuse ea fără să stea pe gânduri, făcându-l să pufnească în râs.
   - Sunt sigur că e ceva natural.
   Avea o voce atât de sexy, încât Maddie simțea că putea să aibă orgasm doar la auzul acesteia. Apoi el îi spori starea de așteptare tensionată vârându-și vârfurile degetelor în blugii ei mulați pe șolduri.
   - O, Doamne! șopti ea.
   - Știu.
   Ea râse cu răsuflarea întretăiată.
   - Nu, nu pricepi....
   Îl apăsă în piept până când el își ridică privirea.
   - Ai mâna în pantalonii mei!
   - Mda.
   Pe chipul lui se putea citi un amestec de dorință și amuzament.
   - Speram să ajung mai departe de atât.
   Ea zâmbi confuză.
   - Nu, ai reușit fără să mă deschei la nasturi. Cred că am făcut mușchi de la căratul gunoiului și tăiatul lemnelor.
   Ochii lui erau foarte întunecați și foarte, foarte fierbinți.
   - Și asta te excită?
   - Da.
   Maddie îi luă fața în mâini și îi surâse.
   - Însă tu mă exciți și mai mult.
   - Bun. Iar tu mă pui pe jar. De acum nu mai vorbim. Am alte planuri pentru gurile noastre.
   Ca să-i dovedească, îi dădu jos blugii, după care se ridică o idee ca să facă același lucru.
   Lui Maddie i se tăie respirația când îi văzu trupul. Superb! Era de la sine înțeles. Plămânii i se goliră de aer când Jax se aplecă să o sărute pe pântec în timp ce-și vâra degetele în chiloțeii ei tanga pentru a-i trage încet.
   - Ești superbă, Maddie.
   Pe când ea se topea de plăcere, se așeză între coapsele calde, uitându-se îndelung la priveliștea din fața lui.
   - Jax!
   - Dacă ai vedea ce văd și eu... 
   Ea începu să tremure de dorință mai repede decât s-ar fi așteptat, dar... El se opri.
   - Ce e? icni ea.
   Jax îi întâlni privirea, cu ochii sclipindu-i de dorință.
   - Ori de câte ori am ajuns în punctul ăsta, am fost întrerupți. Aștept să văd ce se întâmplă.
   Se uită la el cu gura căscată, nevenindu-i să creadă, gâfâind pe când se ridica în capul oaselor.
   - Vrei să fii întrerupt? Pentru că, dacă se întâmplă din nou, o să țip la cineva.
   El îi rânji malițios.
   - Am o idee mai bună. Te fac eu să țipi.
   Odată rostită această remarcă arogantă, se aplecă deasupra ei, folosindu-i poziția în avantajul lui. 
   Maddie îi rosti numele cu răsuflarea întretăiată.
   - E bine?
   - O, Doamne! fu tot ce reuși să îngaime.
   - Perfect, decise el mușcând-o cu blândețe.
   Maddie aproape că s-ar fi ridicat din pat dacă nu o țintuia el.
   - Jax, Jax, te rog...
   - Orice, îi promise el plimbându-și limba pe pielea caldă.
   - Nu te opri.
   Jax se aplecă și luă un prezervativ de pe noptieră.
   - Nu te opri, susură ea, abia recunoscându-și vocea răgușită.
   El își coborî fruntea pe a ei, cu ochii închiși, încercând să-i dea timpul necesar ca să se sincronizeze. Încolăcindu-și picioarele în jurul mijlocului lui, Maddie se arcui, simțindu-se pregătită.
   - Doamne, uită-te la tine, șopti el.
   Încleștându-și degetele care îi strângeau mâna, o sărută apăsat pe gură.
   - Ador zâmbetul tău.
   Maddie nu fusese conștientă că zâmbea, însă când era cu el, se simțea sexy, dorită și frumoasă, în culmea fericirii. Iar apoi Jax se mișcă împreună cu ea, impunând un ritm care-i tăia respirația și îi fura inima. Își scoase mâna dintr-a lui și îi răsfiră părul, susținându-i privirea, știind că în ochii ei se citea uimirea în fața unui asemenea miracol.
   Deci așa era când făceai dragoste cum trebuie.
   O înconjură cu brațele, punându-i-le apoi sub fund ca să-i ridice șoldurile.
   Această mișcare îi aduse mai aproape, permițându-i să o penetreze și mai adânc, iar ea țipă, înnebunită de plăcere. Maddie începea să închidă ochii, dar el își puse o mână în părul ei, trăgând-o ușor, până când îi deschise din nou, deoarece voia să vadă amândoi tot, în timp ce ea tremura și se zvârcolea sub el.
   În brațele lui nu avea cum să rătăcească drumul drept. Nutrea sentimentul că avea să fie mereu în siguranță alături de el.

Capitolul 19

   Din moment ce pasărea mănâncă viermele care se scoală de dimineață, trezește-te târziu.
   PHOEBE TRAEGER

   Razele soarelui intrau de mult timp pe fereastra dormitorului lui Jax când Maddie deschise ochii, în fața cărora se profila un piept musculos și tare.
   Dându-și capul pe spate, văzu doi ochi chihlimbarii și calzi ce păreau destul de jucăuși pentru un bărbat care n-ar mai fi trebuit să aibă nimic în rezervor.
   - Am adormit, spuse ea mirată.
   - Doar pentru puțin timp.
   El se juca cu o șuviță din părul ei, înfășurând bucla în jurul degetului.
   - Ești bine?
   Știa de ce o întreba asta. Îi văzuse expresia în clipa în care o pătrunsese, acea clipă când pentru ea nu mai exista nimic pe lume în afară de el. Teamă.
   Nu că el ar fi putut să-i facă rău, nicidecum. Nu, acea frică nu era fizică. În schimb, îi era teamă de sentimentele pe care le trezise în ea. De ce-ar fi simțit pentru el dacă s-ar fi lăsat în voia lor.
   Jax era pe partea lui de pat, ținând-o strâns la piept, cu o mână sprijinindu-și capul, iar cu cealaltă mângâind-o sub pătura pe care o trăsese peste ei.
   - Mă simt mai mult decât bine, îi răspunse ea.
   - Atunci de ce te uitai așa?
   Îi stătea în fire să întrebe fără ocolișuri, să pună totul pe tapet. Ea își luă ochii dintr-ai lui și se uită fix la gâtul său.
   - A fost bine, foarte bine.
   - Și asta te surprinde?
   - Nu, mă sperie.
  Îi întâlni privirea.
   - M-ai mângâiat, ai încercat să mă liniștești, dar nu m-ai întrebat de trecutul meu. De relațiile mele.
   - Mă gândeam că ai să-mi spui când te vei simți pregătită.
   Și în sfârșit era pregătită.
   - Am avut o relație cu un tip care... nu era potrivit pentru mine.
   Lui Jax îi sclipi ceva în ochi. O emoție intensă. Dar când vorbi, glasul îi era la fel de calm și de blând ca de obicei.
   - Mi-am dat seama.
   - Până să te întâlnesc, eram convinsă că toți bărbații sunt niște ticăloși.
   Maddie își mușcă buza de jos, închizând ochii când Jax îi dădu părul de pe frunte și îi atinse cicatricea cu degetele.
   - Maddie, uită-te la mine.
   Ea deschise ochii și-i văzu ochii calzi și nerăbdători.
   - Cu toții putem fi niște ticăloși. Vreau să stau 5 minute de vorbă între patru ochi cu fostul tău prieten ca să-ți demonstrez asta, dar să știi că nu ți-aș face rău niciodată. Niciodată.
   - Doar 5 minute? îl întrebă ea, încercând să detensioneze atmosfera.
   El nu părea pus pe glume.
   - Violența n-ar trebui să existe într-o relație.
   Auzindu-i înverșunarea din voce, se simți cu mult mai puternică.
   - Alex era tăcut. Stăpân pe sine. Și când se enerva, devenea și mai tăcut și mai stăpân pe sine până când își ieșea din fire.
   Oftă cutremurată, amintindu-și prin ce clipe groaznice trecuse.
    - Prima dată când m-a lovit, părea cuprins de groază. Nu pot să înțeleg cum l-am iertat. Îi părea atât de rău, și mi-a promis că nu se va mai întâmpla niciodată. Dar a continuat să dea în mine. A fost...
   Încercă să-și înăbușe emoția, știind că multe dintre temerile ei aveau drept cauză faptul că nu putea să-și închipuie de ce lucruri înspăimântătoare erau capabili oamenii.
    - Situația a degenerat și l-am părăsit. Dar tot nu suport gândul că m-a lovit de mai multe ori.
   Rușinată, închise ochii.
   - E umilitor pentru mine că nu mi-am dat seama ce fel de om e. Cum am putut să stau cu unul ca el...
   - L-ai părăsit, îi spuse Jax cu fermitate. Ai reușit să faci față unei situații dificile, după care l-ai părăsit. Asta e tot ce contează acum. Nu are de ce să-ți fie rușine.
    Când ea încuviință din cap, o sărută cu blândețe.
    - Ești una din cele mai curajoase femei pe care le știu. Chiar ești, insistă el văzând că Maddie izbucnise în râs.
   Uitându-se adânc în ochii lui, nu se mai simțea amuzată, ci impresionată. Jax vorbea serios. Și deodată, nu mai trebui să pretindă că era puternică. Era cu adevărat.
   - Tu ai construit casa?
   - Da. Ce bine că ai schimbat subiectul!
   - Ești un tip inteligent. Și casa e superbă.
   - N-ai văzut mare lucru din ea.
   - Asta pentru că aproape m-ai împins în dormitor.
    Se uită la încăperea imensă în care erau ici și colo piese de mobilier masive, din stejar închis la culoare, care aveau un aer masculin și îmbietor în același timp. Cearșafurile erau elegante, în nuanțe de ocru. Pe un scaun se aflau câteva prosoape și o pereche de adidași dedesubt. O pereche uitată de blugi zăcea pe podea.
   Izzy se culcase la picioarele lor și acum sforăia.
   În cameră era curat, dar nu prea multă ordine. Ce bine că nu era perfecțiunea întruchipată!
   - Îmi place mobila ta.
   - Și pe asta am făcut-o eu.
   - Deci ai talente multiple.
    El îi zâmbi șmecherește, făcând-o să râdă.
   - Și o mulțime de secrete, adăugă ea.
   Zâmbetul i se șterse un pic de pe față.
   - Da.
   Lui Maddie i se strânse inima văzând cum o privea pe când îi atingea cu un deget buza inferioară.
   - Ai de gând să le împărtășești cuiva?
   O rostogoli peste el, continuându-și dezmierdările.
   - Da. Secretul numărul unu: n-am terminat cu tine.
   - Ai dreptate, spuse ea, simțindu-i erecția. Unul din noi sigur nu a terminat.
   Cu un rânjet, îi puse coapsa pe șoldurile lui ca să-l încalece și să se deschidă atingerilor lui.
   - Doar unul din noi? șopti el și mângâind-o.
   - Ai tot timpul din lume.
    Își sprijini palmele de pieptul lui Jax și se uită în jos la el, simțindu-se ciudat de în largul ei, dat fiind că era goală pușcă. Mâinile lui o atingeau peste tot, aspre, puternice și blânde în același timp. Apoi scoase un alt prezervativ și o pătrunse.
   Se potriveau de minune, iar mâinile ei îl țineau strâns de brațe pe când se unduia, smulgându-i un geamăt de dorință.
   - Încet de data asta, îi ceru el, mângâind-o acolo unde se uneau, înnebunind-o de plăcere. Te rog, foarte încet, Maddie.
   Și vorbea serios. Timp de câteva minute chinuitoare, continuă s-o mângâie și s-o tachineze, aproape scoțând-o din minți, până când începu să-i bolborosească numele ca pe o mantră, disperată să-și găsească eliberarea. Într-un final, Jax adoptă un ritm care o făcu să țipe de plăcere, arcuindu-se și agățându-se de el ca și cum ar fi fost singura ei izbăvire. El era totul pentru ea.
   Acesta era adevărul simplu și înspăimântător.

   În cele din urmă se împleticiră până la bucătărie ca să ia o gustare compusă din supă și sendvișuri cu cașcaval, după care, fără să știe cum, ajunseră pe canapeaua lui imensă de piele din sufragerie.
    Maddie zăcea cu respirația întretăiată, gândindu-se că, dacă o țineau tot așa, aveau să moară de epuizare până la Crăciun. Fiind foarte transpirată, își schimbă poziția, dar sunetul scos de pielea ei umedă ce se freca de învelișul moale al canapelei o făcu să înlemnească.
   Încercă din răsputeri să producă din nou acel zgomot pentru ca Jax să creadă că nu ea era de vină, ci canapeaua.
   Amândoi își puseră mâinile la nas când îi izbi mirosul crunt și necruțător.
   - Iisuse! exclamă Jax, ridicându-se în picioare.
   - N-am fost eu, jur!
   Maddie scutura cu putere din cap.
    - S-a frecat pielea mea de canapea și...
    Se opri pentru că Jax se ținea de burtă, icnind. Doamne! Trăgea să moară... De fapt, nu mai putea de râs, își dădu ea seama.
    - N-am fost eu, repetă, începând să se simtă jignită.
   Jax reuși să se stăpânească, după care se întoarse spre câinele întins la picioarele lor.
   - Iz, am mai vorbit despre asta - nu când am musafiri. Trebuie să ieși afară?
   Câinile se ridică și lătră fericit, iar apoi... lăsă să-i scape un vânt. Cu un rânjet, Jax se ridică să-i deschidă ușa.
   - Știai că n-am fost eu, îl acuză Maddie încrucișându-și brațele.
   Încă rânjind, se așeză din nou în canapea și o luă pe genunchi. Își cufundă fața în părul ei și o sărută în spatele urechii.
   Punctul ei sensibil, iar el o știa prea bine.
   - Lasă-mă să mă revanșez, îi spuse râzând încet și viril.
   Ea își ridică ușor capul.
   - Nu mă pot gândi la ceva destul de bun.
   - Eu da.
    Ochii i se aprinseră.
    - Și va fi bine, Maddie. Foarte bine.
   „Nu voi ceda, își zise ea, stând foarte dreaptă. Nu...“
   Luându-i lobul urechii între dinți, o trase ușor spre el. Maddie simți o furnicătură între picioare. Cauză și efect...
   Se dădu bătută fără să mai opună rezistență.

Capitolul 20

   Dacă vrei să mergi pe gheață subțire, mai bine îți pui patinele.
   PHOEBE TRAEGER

   Mult mai târziu, Maddie își puse o mână pe inimă ca să nu-i sară din piept. Se gândea la ce ar fi putut să spună, dar nu-i venea în minte decât „Uau“. Așa că repetă exclamația de două ori, pentru că, sincer, se potrivea de minune.
   Lângă ea, Jax o aprobă cu un mârâit foarte masculin și se întinse s-o ia de mână, trecându-și buzele peste ea.
   - E întuneric afară, observă el. De cât timp o fi așa?
   Maddie n-avea habar.
    - Ți-e sete? Ți-e foame?
    Drept răspuns, stomacul ei bolborosi cu ecou, făcându-l să râdă în hohote. Canapeaua se lăsă când Jax se rostogoli peste ea și își puse antebrațele de o parte și de alta a capului ei, aplecându-se foarte aproape.
    - Planul meu era să nu te las să te îmbraci până când unul din noi n-ar fi cerut îndurare. Mai ajungem noi în situația asta.
   Făcură duș, se îmbrăcară și ajunseră la jeep exact când trăgea în parcare un Mercedes de ultimul tip. Jax se crispă. Uitându-se la el, Maddie constată cu uimire că expresia de satisfacție i se ștersese de pe chip.
   - Ce s-a întâmplat?
   Înainte să-i răspundă, un bărbat elegant într-un costum impecabil ieși din mașină, fulgerând-o pe Maddie cu privirea.
   Rezistând tentației de a-și aranja părul răvășit și de a o lua la fugă, tresări ușor când Jax o luă de mână și-și trecu degetul mare peste degetele ei. În afară de această mișcare reconfortantă, nu mai schiță alt gest.
   - Să înțeleg că de asta nu m-ai sunat, i se adresă nou-venitul lui Jax.
   Acesta nu-i răspunse. Maddie nu era sigură nici dacă mai respira. Celălalt tip era la fel de înalt ca iubitul ei și incredibil de atletic, putând să aibă oriunde între 50 și 60 de ani.
   - Cum ți-am scris în mailurile la care nu mi-ai răspuns, continuă el, trebuie să vorbim despre Elizabeth.
   - Iar eu ți-am spus să nu mai vii aici fără să mă anunți în prealabil. Ochii lui Jax erau mai reci și mai aspri decât îi văzuse Maddie vreodată.
   - Iisuse! exclamă necunoscutul. Ești mai rău ca o femeie. Bine. Poți, te rog, să-mi faci o programare? se interesă el sarcastic.
   Pe buzele lui Jax apăru un zâmbet care nu era însă deloc plăcut.
   - Sunt ocupat.
   Bărbatul pufni în râs, uitându-se din nou la Maddie, care, dat fiind că nu crescuse în sălbăticie, îi întinse politicoasă mâna.
   - Mă numesc Maddie Moore.
   - Eu, Jackson Cullen. Ești clientă sau o prietenă?
   - Nu-i treaba ta, i-o tăie Jax.
    Își puse o mână pe spatele lui Maddie, îmbrâncind-o spre jeep.
    - Hai să mergem, o îndemnă el. Acum.
   Cu puțin timp în urmă, îl sărutase, îl linsese, îi mușcase tot trupul, făcându-l să scoată cele mai atrăgătoare sunete, inclusiv „acum“, dar în cu totul alt context.
   Îi plăcea să știe că avea puterea de a-l face să-și piardă controlul. Adora trupul lui fierbinte, mirosul lui, textura pielii, gustul lui, puterea mâinilor și încrederea pe care i-o dădea acea forță. Îi plăcea spiritul său generos, cât de blând și răbdător era, și totuși pulsând de testosteron. Îi plăcea cât de mult ținea la prietenii lui, la câine, la toată lumea din oraș. Îi plăcea zâmbetul lui șmecheresc. Cum se uita la ea. Cum o tachina, râzând împreună cu ea, nu de ea.
   Îi era înfiorător de teamă că-l iubea.
   Jax îi deschise portiera din dreapta, iar ea se pregăti să se urce în mașină.
   - Să știi că nu te va iubi niciodată, o avertiză Jackson. E rece ca un sloi de gheață. De asta are succes. Întreabă-i pe foștii lui șefi. Întreab-o pe Elizabeth. Pe logodnica lui.
    El își înclină capul și îi studie chipul.
    - Ți-a pomenit de ea?
   - Tată, rosti Jax cu fermitate, încetează!
   Jackson se uită lung la fiul său.
   - Este priceput la vorbe, i se adresă el lui Maddie. Și reușește să te convingă că el e ceea ce-ți dorești, dar totul e un joc. Totul e un joc.
    Zâmbetul îi era aspru și sumbru.
    - Pari o femeie de treabă, dar n-ai ce căuta prin preajma lui. În locul tău aș pleca unde văd cu ochii.
   - Maddie, intră în mașină, îi ceru Jax, stând acolo ca și cum ar fi păzit-o până când se conformă.
    Apoi se întoarse spre tatăl lui.
   - Pleacă de pe proprietatea mea și nu te mai întoarce.
   Violența plutea în aer, iar Maddie se zgâia la ei prin parbriz, cu inima bătându-i să-i spargă pieptul. Jax, cu o undă de regret, se îndreptă spre locul șoferului.
   - Îți distrugi viața, îi spuse tatăl său, înșfăcându-l de braț.
   Jax se răsuci, iar bătrânul văzu ceva pe chipul său, căci îi dădu drumul.
   - Tată, nu mă mai poți trata ca pe un nimic. Nu mă mai afectează ce-mi spui.
   - Nu e prea târziu să-ți refaci viața.
   Din nou, Jax o aținti pe Maddie cu privirea prin parbriz.
   - Sunt pe drumul cel bun.
   Spunând acestea, se așeză pe scaunul șoferului și ambală motorul.

   Jax nu scoase o vorbă.
   Nici Maddie, deși se uita la el cu atenție pe când conducea. Oare moștenise temperamentul tatălui său? Era posibil. Ea știa mai bine ca oricine că totul era posibil, că oamenii ascundeau anumite laturi ale personalității lor până se hotărau să le dea la iveală.
   El vorbi în cele din urmă.
   - Ești bine?
   - Și eu mă gândeam să te întreb același lucru. Pari... furios.
   O mai scrută o dată cu privirea, apoi se concentră din nou la drum.
   - Și asta te îngrijorează.
    Ea se foi în scaun, iar Jax oftă încet.
    - Credeam că am trecut peste asta, Maddie.
   Și ea spera, dar îl tot vedea pe Alex cum o lovise tocmai când părea mai calm și mai stăpân pe sine. Se enerva că propria ei minte o trăda, eliminându-i orice urmă de rațiune. Putea să ignore oricât acest sentiment, dar nu dispărea de la sine. Dimpotrivă, stătea la pândă, așteptând momentul prielnic.
   Jax oftă prelung și rămase tăcut. Când ajunseră pe autostradă, cu muntele în stânga și oceanul agitat în dreapta, tăcerea dintre ei deveni și mai apăsătoare.
   Și mai chinuitoare.
   Și se prefăcu în ceva urât.
   - L-ai crezut, îi spuse în cele din urmă cu o voce joasă.
   - Nu, eu...
   - Ba da.
   - Îmi pare rău, eu...
    Ce? Era copleșită de gânduri negre? Da. Pentru că tatăl lui o speriase, deși n-ar fi vrut asta nici în ruptul capului? Da și iar da. Ambele gânduri erau ridicole, copilărești, stupide, iar ea o știa.
   - Îmi pare rău, repetă jenată.
   - Te rog frumos, rosti el cu hotărâre în glas. Nu crezi nici tu ce spui. Așa că nu-ți cere scuze.
   Avea dreptate. Nu intenționase să-și ceară scuze, ci doar să-l întrebe cum ar fi putut să-și potolească furia, căci era clar furios. Își dădea seama cât de tensionat era după limbajul corpului - ajunsese expertă în acest domeniu.
   - Dacă te încălzește cu ceva, sunt sigură că nu vei da în mine.
    O privi atent, dar nu zise nimic, spre ușurarea ei.
    - De ce-l deranjează pe tatăl tău ceea ce faci?
   Jax tăcuse de atâta vreme încât Maddie crezu că nu avea să-i răspundă. Apoi zise deodată:
   - I se pare că munca fizică e înjositoare.
   Se aflau la marginea orașului. Lucille era pe verandă și le făcea semn. Maddie își flutură automat mâna.
   Continuară să ruleze pe drumul neasfaltat, apoi ajunseră la han. Jax parcă mașina, însă nici unul nu schiță vreun gest.
   - Cu ce se ocupă tatăl tău? îl întrebă ea în cele din urmă.
   - Este avocat. Pe vremuri, semănam ca două picături de apă.
   Încercă să și-l imagineze pe Jax într-un costum scump și cu o expresie serioasă pe față, dar nu reuși.
   - Nu pot să cred că ai fost vreodată ca el.
   - Ba să crezi. Chiar îmi plăcea la nebunie.
   Îi studie chipul, încercând să-l regăsească pe iubitul sexy și jucăuș cu care fusese toată după-amiaza, dar nu reușea, fapt care nu o calma deloc.
   - De ce ai renunțat?
   - Din mai multe motive. În principiu, detestam ceea ce devenisem.
   - Și Elizabeth cine e?
   - Ea făcea parte din acel stil de viață, zise el ridicând din umeri.
   - N-ai menționat-o până acum.
   - Încerc să nu mă mai gândesc la trecut.
   Se uită la el așteptând să spună mai multe, tot mai nervoasă pe măsură ce se prelungea tăcerea.
   - Să știi că oamenii au adesea un motiv pentru care nu sunt sinceri.
   - Nu sunt ca el, Maddie. Absolut deloc. Te rog să nu faci nici o comparație.
   Se simțea de parcă ar fi plesnit-o. „Nu fi lașă“, își aminti. „Rămâi fermă pe poziții.“
   - Deci nu ai vrut să-mi ascunzi nimic? Nici măcar acum?
   Lui Jax îi zvâcni un mușchi din bărbie.
   - O să-l lași să câștige.
    Vorbea scurt și la obiect. Era furios.
    - Mărești distanța pe care a vrut s-o creeze între noi.
   - Jax, ăsta nu-i un proces pe care îl poți câștiga sau pierde. E viața mea.
    Îl privi fix cât timp el nu-și dezlipi ochii de la parbriz.
    - Mai trebuie să știu ceva despre trecutul tău?
    Oftând, insistă:
    - Jax, mai e ceva?
   - Mereu e ceva.
   - Ce răspuns e ăsta?
    În mod evident, era singurul răspuns pe care avea să-l primească. Sincer, nu-i venea să creadă că ajunseseră acolo, în acel punct critic.
   Intuise că Jax nu era tocmai o carte deschisă, dar nu se gândise prea mult la asta. Întrucât și ei îi fusese greu să-i povestească despre propriul trecut, nu trebuia să-l mai judece pentru că nu-i dăduse detalii despre viața lui. Dar momentan i se părea inacceptabil.
    - Am multă treabă, zise într-un final.
   El își trecu degetele prin părul ei.
   - Maddie...
   - Foarte multă treabă.
    Coborî din mașină și izbi cu putere portiera. Nu-și făcuse ieșirea cu grație, din moment ce trebui s-o deschidă din nou ca să-și scoată marginea tricoului.
   Fără să-i mai arunce o privire, intră în han și trânti ușa în urma ei, apoi se sprijini cu fruntea de lemnul acesteia. Când nu mai putu rezista, se uită pe furiș pe fereastră, însă el nu mai era acolo.

 Capitolul 21

   Bărbații sunt ca trandafirii. Ai grijă să nu te înțepi.
   PHOEBE TRAEGER

   Cele trei surori luau o cină târzie în ultimul separeu al cafenelei Eat Me. Tara tocmai ieșise din tură, iar la ora aceea erau mai multe podoabe de Crăciun decât clienți.
   Chloe mânca pui, specialitatea serii. Tara amesteca în ceașca de ceai fierbinte, adăugând miere cu precizia unui general care deplasa trupe la instrucție.
   Maddie tricota, dar nu cu precizia unui general. Se gândea prea mult: la tatăl lui Jax, la fosta logodnică a lui Jax, la Jax. La cearta lor. Nu știa în ce situație se afla sau în care ar fi vrut să se afle, dar acum, la câteva ore după incident, era sigură de ceva.
   Făcuse din țânțar armăsar.
   Frica îi făcea pe oameni să se comporte... stupid. Îi displăcea acest lucru. Se gândi să se ducă la el acasă și să poarte o discuție. Sau, și mai bine, să nu discute deloc. Ar fi putut să-și lase mâinile să vorbească pentru ea.
   Chloe o privi și își dădu ochii peste cap.
   - Tu și strălucirea ta orgasmică ar trebui să vă țineți gura.
   - N-o băga în seamă, interveni Tara. E doar geloasă, sărăcuța de ea.
   - Poate-ți trag două, i-o tăie Chloe. Și carevasăzică tu nu ești geloasă? Șoricelul are parte de acțiune, iar noi canci.
   - Iubito, nu poți duce lipsă de ceva de care nu-ți mai aduci aminte.
   - Nu aveți de ce să fiți geloase, oftă Maddie.
   - Ooo!
    Mezina își dădu capul pe spate.
    - Probleme în paradis? Ce s-a întâmplat? Să nu-mi spui că nu i-a încăput în prezervativ. Pare să aibă ceva mișto în blugi.
   Tara, care tocmai sorbea din ceai, se înecă.
    - De parcă n-ai fi observat, râse Chloe, după care se întoarse spre Maddie. Poți să ne dai mai întâi detaliile picante și apoi să ne spui de ce ești bosumflată? Vorbește murdar în pat? E bun cu limba, nu? Te rog spune-mi că da.
   „Atât de bun“, se gândi Maddie. O trecu un fior prin tot corpul aducându-și aminte.
   - Nu-i drept.
    Chloe se lăsă în scaun, bosumflându-se.
    - Eu sunt bună cu limba, dar nu pot s-o fac fără să mă apuce un atac de astm.
   - O să regret precis că te-am întrebat, spuse Tara. Dar de unde știi că te pricepi?
   - Am încercat cu dovlecei. Care-i problema? întrebă ea când ambele surori pufniră în râs. Voi m-ați întrebat.
   Tara se frecă la tâmple de parcă ar fi încercat să-și șteargă amintirea întipărită în creier.
   - Ce s-a întâmplat? o iscodi pe Maddie, chitită să schimbe subiectul. Ce s-a întâmplat între tine și Jax?
   - Eu sunt de vină, spuse ea supărată. Am lăsat trecutul să-i dicteze prezentului și poate chiar să-mi distrugă viitorul.
   - Poftim? o întrebă nedumerită Chloe.
   - L-am cunoscut pe tatăl lui, care nu e un tip de treabă. Și am aflat că Jax nu mai scoate o vorbă când este furios. Poate e calmul dinaintea furtunii.
   - Scumpo.
   Tara îi dădu la o parte andrelele ca să-i strângă mâna.
   - Asta nu înseamnă că va exploda.
   - Știu asta. Oarecum.
   - Cu toții avem un trecut, sublinie Chloe fără urmă de sarcasm. Și foști iubiți.
   - Da, știu și asta. Mi-am dat seama că nu e doar deschis și jovial, ci mult mai mult decât atât. M-am săturat să particip la un joc fără a cunoaște regulile. În ceea ce mă privește, poate să se joace singur. Se opri. N-am vrut să sune așa.
   - Dar cu siguranță e o imagine interesantă, zâmbi Chloe.
   - Eu zic să nu-l mai cauți, o sfătui Tara. Te-ai distrat cu el. De asta ai avut nevoie acum.
   - Dar...
   - Ai încredere în mine, spuse Tara. E preferabil să te retragi înainte să cazi în prăpastie.
    Se ridică de la masă și se întoarse cu o plăcintă cu mere și cu un litru de înghețată de vanilie.
    - Asta e plăcinta cu mere pe care o mănânc când nu pot să mă adun. Are un milion de calorii, dar rezolvă tot. Un buget mizer, o inimă frântă, orice vrei.
   Își luară câte o felie mare peste care puseră înghețată din belșug.
   - Vai! îi spuse Chloe surorii mijlocii. Se amestecă ingredientele.
   - Taci din gură.
    Crusta caldă și untoasă i se topi în gură și o făcu să geamă. Nu ca atunci când era goală cu Jax, dar pe aproape.
   - Mai e o săptămână până la Crăciun, le anunță Chloe cu gura plină.
   Maddie puse jos furculița, simțind cum i se strângea stomacul.
   - Draga mea.
    Tara scutură din cap, părând ciudat de mâhnită.
    - Totul se reduce la bani. Am depășit limita pe cărțile de credit. N-avem altă soluție. Facem ultimele retușuri și scoatem hanul la vânzare. E cel mai bine așa.
   - Plus că voi vreți să plecați de-aici, spuse încetișor Maddie.
   - Și asta, zise Tara cu sinceritate.
   Chloe o luă pe Maddie de mână.
   - Hai să ne întoarcem la cabană, să aprindem luminile în pom și să cântăm colinde penibile. Am o mască antirid nou-nouță pe care vreau s-o încerc pe voi.
   - Eu n-am riduri.
   - O să-ți aduc aminte să te duci la un oculist.

   A doua zi, Maddie deschise ochii și izbucni în râs.
    Adormise din nou în timp ce tricota, iar acum era înfășurată în firul din ghem. Și încă o dată se trezi sub brad, între surorile ei, de parcă ar fi fost trei pisoiași. Se târî peste Tara care sforăia și reuși să iasă din încurcătura de fire produsă de ultima ei creație. Îl terminase ieri-seară și, oricât i s-ar fi părut de frumos, trebuia să admită că era cel mai strâmb fular pe care-l tricotase vreodată.
   „Până la urmă o să mă prind exact cum se face“, își zise consolator.
   Când mezina se ridică în capul oaselor, Maddie se uită cu gura căscată la ea. Și apoi la Tara.
   - De ce ai părul verde?
   - Poftim?
    Chloe își atinse părul.
    - Ce-ai spus?
   - Și fața îți e albă.
   - O, Doamne! Și a ta la fel! Și a ta! spuse Chloe, arătând înspre Tara.
   Parcă se jucau de-a baba oarba și nu o făceau cum trebuie. Se năpustiră în baia minusculă, luptându-se pentru un loc în fața oglinzii.
   Toate trei aveau șuvițe verzi și o mască facială ce se întărise ca lutul, crăpând din loc în loc.
   - O, Doamne! se văită Tara, apoi se întoarse furioasă spre Chloe: E numai vina ta!
   Chloe își ridică mâinile în aer.
   - De ce trebuie să cadă vina asupra mezinei?
   - Pentru că tu ești de vină? Ai spus că masca se va absorbi pe timpul nopții.
   Le convinsese să încerce o nouă alifie pe care o făcuse din alge și avocado.
   - Cred că ne-am pătat. Hai să nu intrăm în panică.
   - De ce, pentru că am părul ca un personaj din cărțile doctorului Seuss? țipă Tara.
   Maddie se aplecă deasupra chiuvetei, spălându-și masca de pe față și periindu-și dinții. Surorile ei o imitară, apoi se uitară una la alta până auziră soneria.
   Maddie se duse la ușă.
   Jax stătea pe verandă cu un termos în care pusese patru cafele fierbinți. O trecu un val de căldură la vederea lui, dar la scurt timp trebui să accepte cruda realitate. Nu avea idee în ce ape se scăldau.
   Purta ca de obicei hainele lui de lucru incredibil de sexy - blugi, cizme și un hanorac călduros cu glugă. Dar nu zâmbea degajat ca de obicei. Îi dădu o cafea.
   - Nu vorbesc despre tata și fosta mea iubită pentru că nu mai fac parte din viața mea, spuse el, așa cum îi stătea în fire. Fac eforturi considerabile să mi-i scot din minte. Nu ținem legătura; nu am amintiri plăcute despre ei. Ambele relații au sfârșit prost, așa că nu ai vrea să auzi ce-aș putea să-ți povestesc.
   Corect. Ea și tatăl ei se înțelegeau bine, dar nimeni nu ar fi vrut să audă despre perioada în care fusese împreună cu Alex.
   - Îmi cer scuze, am reacționat exagerat.
    Îi zâmbi.
    - Vreau să-ți acord toată încrederea, dar trebuie să recunoști că nu știu prea multe despre tine.
   Ochii lui chihlimbarii îi întâlniră pe ai ei.
   - Am putea să ameliorăm situația.
   Din tot ce-i dăruise el - timp, încredere, prietenie și chiar mai mult - acesta era poate cel mai important lucru din toate.
   - Am putea să ne cunoaștem mai bine, admise ea.
   - Poate îmi explici și mie de ce ai părul verde, de exemplu.
   - Pentru că sora mea Chloe e rea. Uite cum se asortează cu fularul.
   - E mult verde, încuviință el.
   Își dădu jos fularul și i-l înfășură la gât, ținând de capete. Se înălță pe vârfuri și îi atinse buzele cu ale ei.
   - E un pic strâmb, dar vreau să cred că e unic. Și ține de cald.
   - Îmi amintește de tine, îi spuse el pe un ton moale, ținând-o de șolduri ca să nu-și piardă echilibrul. Unică și caldă.
   Ea îl sărută din nou.
   - Mersi pentru cafea și pentru că ai fost atât de răbdător cu mine.
   Când Maddie vru să se smulgă din brațele lui, el o strânse mai tare.
   - Să înțeleg că am ajuns la un armistițiu?
   - Cred că da. Am... Ce anume? Ce-i aia?
    Își dădea seama că nu avea habar ce-i spusese.
   - Aș vrea să continuăm, Maddie. Să vorbim mai mult și să ne certăm mai puțin. Ce zici?
   Se uită lung la el, simțindu-se potopită de un val de emoții. Nu numai că-și exprimase dorința fără să dea dovadă de panică sau teamă, dar o și întrebase ce voia.
   - Sunt de acord cu tine. Deși aș adăuga mai mult din ce-am făcut ieri acasă la tine înainte să-și facă tatăl tău apariția.
   Râzând din toată inima, o trase mai aproape și o sărută pe tâmplă. Își trecu o mână prin părul ei, trăgând-o ușor de vârfurile verzi, cu zâmbetul acela care o făcea să se topească nespus de repede.
   Surorile ei își făcură și ele apariția, cu tot cu părul lor verde. Jax le oferi cafele, pe care le acceptară cu plăcere.
   - Trebuie să te clonăm, ca să se bucure și alte femei de tine, îi spuse Chloe pe când sorbea din cafea. Azi ce facem?
   Maddie știa ce-ar fi vrut să facă. Dragoste cu Jax.
   Dar puterile lui de supererou slăbiseră.
   - Trebuie să zugrăvim, își informă sora mai mică. Toată ziua.
   La naiba!

   Și au zugrăvit.
   Și au tot zugrăvit.
   De fapt, Tara și Maddie au zugrăvit. Chloe era ocupată cu linia ei de produse cosmetice.
   Jax lucra afară la gater, departe de ele. La apusul soarelui, când își terminară treaba, Maddie își simțea brațele moi ca niște tăiței.
   Chloe, agitată ca întotdeauna, se sui pe motocicletă și demară în trombă.
   - Să nu te bagi în belele, strigă Tara dupa ea.
    Oftă, scuturând din cap.
    - Va intra în bucluc cu siguranță.
   Se întoarse spre Maddie.
    - Sunt în tura de seară. Vino când ți-e foame.
   - În regulă.
    Maddie stătea în mijlocul sufrageriei pe care o examina de parcă ar fi văzut-o pentru prima oară. Podelele arătau bine, iar camerele păreau mai mari și aerisite fără tapetul cu cocoși și vaci. Cu toate acestea, locul avea un aer vetust, ceea ce era în regulă, căci i se potrivea de minune. Avea personalitate. Și farmec. Părea un loc în care s-ar fi simțit bine și în care ar fi stat ceva vreme.
   Păcat că era imposibil. Pentru ea, „acasă“ însemna ceva trecător, un loc în care să-și agațe haina, să se odihnească, dar nu unde să stea o perioadă îndelungată.
   Acum găsise un cămin adevărat, unul care o ocrotea, o liniștea.
   Însă nu avea să fie, cam la fel ca tot ce i se întâmplase în viață. Încercase să nu se mai gândească la asta, dar nu putea s-o nege la nesfârșit.
   Curând, prea curând, trebuia să plece și de acolo.

Capitolul 22

   Prinde și dă drumul când pescuiești; la fel să faci și în relații.
   PHOEBE TRAEGER

   În următoarele zile, Jax instală dulăpioarele cu oglinzi și finisă podelele. Se isprăvise și cu zugrăvitul. Tara folosise pensula cu o meticulozitate previzibilă.
   Maddie zugrăvea la fel cum făcea orice în viață. Începuse cu timiditate, dar pe parcurs dăduse tot ce avea mai bun din ea.
   Îl făcuse să zâmbească. Și să se întrebe. Nu avea idee ce urma să se întâmple - dacă și când avea să plece, dacă își putea păstra încrederea neclintită în el - însă știa ce-și dorea el.
   Voia ca ea să rămână.
   Pe când se lăsa întunericul în seara de Ajun, Jax stătea afară în fața hanului, în frig, curățându-și uneltele și uitându-se cum Tara pornea mașina lui Maddie, iar Chloe motocicleta.
   Se întoarse să vadă singura rază de lumină dinspre debarcader, ce strălucea în amurgul cețos. Lăsându-și deoparte cureaua pentru unelte, se îndreptă spre debarcader, unde o găsi pe Maddie la birou. Lumina îi cădea pe față, restul încăperii fiind în penumbră. Stătea pe scaun cu spatele la el, cu picioarele sprijinite de perete, ținându-și computerul în poală, și tasta cu repeziciune.
   Se apropie de ea. Maddie făcuse duș și se schimbase de haine, purtând acum o salopetă roșie, destul de mulată ca să i se vadă formele, dar care o acoperea totuși din cap până în picioare. Gluga era bordată cu alb, iar cele două șireturi îi atârnau pe sâni ca două săgeți. Pe un crac al pantalonului era scris cu litere albe „Doamna Moș Crăciun“.
   Avea părul strâns neglijent în creștet cu andrelele și era încruntată, ceea ce o făcea să arate cu atât mai frumoasă.
   - Hei, zise el.
   Nu se mișcă, iar Jax își dădu seama că avea căști în urechi, firul ducând spre buzunar. Se auzea și sunetul făcut de iPod. Zâmbind, își scoase telefonul și-i trimise un mesaj pe Yahoo Messenger.

   (JCConstructorul): Ocupată?
   (Îmiplacesătricotez): Încerc să mă destind.
   (JCConstructorul): Te-aș putea ajuta.
   (Îmiplacesătricotez): Da, ai putea. Dacă mi-ai spune ceva despre tine. O amintire plăcută din copilărie, cel mai jenant moment din viața ta, ce îți face plăcere - orice.
   (JCConstructorul): Îmi plăcea să mănânc înghețată când mă dădeam în Roata Mare, să intru cu camionul în cutia de scrisori a lui Lucille și să trăiesc clipa. E rândul tău.
   (Îmiplacesătricotez): Să fac bezele pe un platou de filmare cu tata, fiecare clipă de când ne-am întâlnit și faptul că există mereu o a doua zi ca să poți îndrepta lucrurile.
   (JCConstructorul): Ce anume?
   (Îmiplacesătricotez): În viață. Ai vreo rețetă pentru viață?
   (JCConstructorul): Te simți curajoasă?

   Râse când citi ultimul mesaj, iar Jax simți cum i se luase o piatră de pe inimă.
   Scoțându-și căștile din urechi, se așeză mai comod în scaun.
   - Dacă ai ști... șopti ea.
   - Ce anume? o întrebă el, venind și mai aproape.
    Maddie tresări. Când dădu să se întoarcă, își pierdu echilibrul și căzu la pământ.
   - Iisuse!
    O luă pe lângă birou și se puse pe vine lângă ea.
    - Ești în regulă?
   - Trebuie să încetez.
    Încă în scaun, stătea complet întinsă pe spate, cu laptopul în brațe, părând supărată până când se uită cu atenție la el și la fularul verde și strâmb din jurul gâtului său.
   - Ce drăguț! Îl porți.
   - Mda.
    Ford și Sawyer au făcut un mișto crâncen pe seama lui. Îi luă computerul și-l puse pe birou, apoi se întinse s-o ajute.
    - Stai acolo un minut. Ce te doare?
   - În afară de orgoliul meu rănit? Fundul.
   Încă în genunchi, o ridică de pe scaun și o trase înspre el, așezând-o călare pe coapsele lui, cu pantalonii pe care scria Doamna Moș Crăciun.
   - Drăguț, spuse el, punându-i mâna pe fund. Este mai bine?
   - Mmm. Salopeta e de la Chloe. Azi e zi de spălat. Toate hainele mele sunt în mașină.
   - Te rog să nu mă mai exciți pomenindu-mi de mașină, Maddie.
    Ea își mușcă buza de jos, făcându-l să râdă.
    - În viața mea n-am mai fost gelos pe un ciclu de uscare.
   - Oprește-te! bombăni ea rușinată.
   - Nu ai idee cum mă simt când mi te imaginez pe chestia aia.
    Era deja în erecție. Și, cum îi atingea în continuare fundul, își dădu seama și de altceva.
   Maddie nu purta chiloți. Cu un geamăt, își ridică mâinile ca să-i atingă sânii. Nu avea nici sutien. O, Doamne, era pierdut!
    - De ce nu porți lenjerie inimă?
   - E la spălat, îi mărturisi ea în șoaptă.
   - Să știi că asta te pune pe lista fetelor obraznice.
    Prinse cu un deget elasticul pantalonilor și începu să-l tragă ușurel.
   - Ce faci?
   „Te dezbrac.“
   - Mă uit să văd dacă nu ești rănită, zise cu glas tare.
   - Jax...
   - Pentru tine sunt doctorul Jax.
   Ochii i se aprinseră de amuzament, dar își puse mâinile peste ale lui, oprindu-i înaintarea.
   - Mă simt altfel cu tine. În sensul bun al cuvântului. Voiam să știi asta.
    Îi lăsă mâinile libere.
    - Poți continua, doctore.
   O sărută, apoi se dădu un pic în spate ca să se uite în ochii ei.
   - Și eu mă simt altfel.
   - Da? îi șopti ea, moleșindu-se. Ce mai simți?
   Căldură. Dorință. Complet sedus de expresia pasională din ochii ei.
   - Că te vreau. Cu totul. Îmbrățișându-mă. Pierdută.
    Rezolvase cu pantalonii, iar acum voia să-i tragă în jos fermoarul hanoracului.
   Maddie își ținu respirația pe când el îi scotea la iveală sânii.
   - O să-mi fie frig, îi șopti.
   - Îți voi ține de cald.
   Aplecându-se, își puse gura între sânii ei plini și calzi.
   - Nu cred că m-am rănit acolo.
    Dar își înfipse degetele în părul lui ca să-l țină locului.
   - Nu poți fi niciodată prea sigur.
   Ea își dădu capul pe spate și scoase un geamăt care îl făcu să se înfioare.
   - Dar am căzut în fund.
   - Ai dreptate. Ai nevoie de multă afecțiune.
    Își vârî mâinile în pantalonii ei acum lălâi, mergând cu degetul pe linia dintre fesele ei goale și apetisante.
   Zăbovind...
    - Aici?
   Ea icni și se dădu înapoi.
   - Nu!
   Zâmbind, o atinse mai jos.
   Luându-l pe după gât, își simțea acum respirația caldă și întretăiată pe când o mângâia.
   Îi plăcea s-o audă implorându-l, dar nu era nevoie. Pentru că avea de gând să o satisfacă. Iar plăcerea avea să fie de ambele părți.
   Se lipi de el, cu mâinile atingându-i pieptul, abdomenul, încercând să se contopească deplin cu el. Și el simțea același lucru. Nu se putea apropia suficient de mult. Era caldă, voluptuoasă, îi șoptea numele, iar asta îl scotea din minți. Se aplecă să-i scoată adidașii ca s-o poată dezbrăca de pantalonii de la salopetă, exact când luminile roșii și albastre de girofar străpunseră bezna de afară.

Capitolul 23

   Surorile sunt adevărate prietene care te întreabă ce faci, după care îți așteaptă răspunsul.
   PHOEBE TRAEGER

   Maddie se îndreptă de spate și se uită țintă la Jax, înainte să-și tragă la loc fermoarul. Ajunse la fereastră tocmai când Sawyer deschidea ușa din spate a mașinii șerifului.
   Chloe ieși de acolo și o zbughi spre casă.
   - O, Doamne! icni Maddie, simțindu-l pe Jax în spatele ei.
   - Sawyer este foarte supărat, spuse el.
   - De unde îți dai seama? Nu i se poate citi nimic pe chip.
   - Așa îți dai seama. Când e furios, nu lasă să se vadă.
   Tânăra femeie simți un gol în stomac.
   - Ce crezi că a făcut de data asta?
   - De data asta?
   Maddie se grăbi să iasă afară.
   - Chloe? strigă ea.
   Cei doi se întoarseră în direcția ei.
   - Nu a fost vina mea, spuse Chloe.
   Sawyer pufni.
   Chloe ridică mâinile în aer și plecă țâfnoasă de lângă el.
   - Mi-a făcut plăcere să te aduc până aici, îi spuse șeriful.
   Arătându-i degetul mijlociu, Chloe trânti ușa casei.
   - Ce s-a întâmplat? îl întrebă Maddie pe Sawyer.
   - L-a convins pe Lance să zboare cu parapanta în lumina lunii. S-au urcat pe Horn Crest și și-au luat zborul de pe stâncă, aterizând pe Beau Point. Mai aveau 2 metri și ar fi căzut în prăpastie.
   La 2000 de metri înălțime, Horn Crest era cel mai înalt vârf din regiune.
   Beau Point era platoul de mărimea unui stadion de fotbal, cu vedere la Lucky Harbor, situat la aproape o sută de metri deasupra locului unde Oceanul Pacific se izbea de niște stânci. Lui Maddie i se făcu rău gândindu-se la ce era să pățească sora ei.
   - E în regulă?
   - Îți bați joc de mine? Are nouă vieți, ca pisica. Dar nu știu câte i-au mai rămas.
   Sawyer scutură scârbit din cap.
    - Lance era beat. Îl țin în arest până își revine. Chloe nu a băut, așa că n-o pot aresta. Și n-au comis vreo infracțiune, căci nu e ilegal să fii prost, dar au încălcat o proprietate și ar fi trebuit s-o amendez. Dar irosesc chitanțierul de pomană.
    Își frecă fața cu mâinile și se întoarse spre Maddie.
    - A avut mare noroc în seara asta. Te-aș ruga să-i bagi mințile în cap, dar cred că-i imposibil.

   Câteva minute mai târziu, după ce le spusese noapte bună lui Jax și Sawyer, Maddie intră în casă și se duse în dormitor, unde o găsi pe Chloe dormind buștean pe pat, cu fața în jos și cu brațele și picioarele întinse.
   Rebela...
   Maddie își dorise dintotdeauna să fie ea cea rebelă. Orice ar fi fost mai bine decât Șoricelul. Numai că această poreclă nu i se mai potrivea, nu? Un șoricel n-ar fi încercat să trăiască acolo. Un șoricel n-ar fi făcut sex fierbinte cu singurul bărbat care îi făcea inima să bată cu putere și să uite de trecut. Un șoricel nu s-ar fi străduit să-și cunoască mai bine surorile și propria persoană.
   Poate că soarta hanului era pecetluită și nu avea cum să-l salveze. Și poate că Jax era doar o aventură, ceva care de asemenea nu putea fi salvat.
   Dar își putea salva relația cu surorile ei. Și putea să nu mai fie persoana din trecut. Putea fi oricine dorea. Știind acest lucru, zâmbi și își scoase telefonul.
   - Ești prin apropiere? îl întrebă pe Jax când acesta răspunse.

   Jax o văzu pe Maddie cum se uita prin parbrizul jeepului la Roata Mare, fără lumini și nemișcată.
   - E închis, spuse ea cu dezamăgire în glas.
   - E Ajunul Crăciunului.
    Motorul jeepului era pornit, iar radiatorul încălzea la maximum. În mașină era întuneric, cu excepția luminii strălucitoare ce venea de la panoul de bord, dar Jax îi putea zări vitalitatea din ochi și surâsul de pe buze.
   Maddie i-ar fi spus că datorită lui zâmbea. În fiecare zi revenea câte puțin la viață, dar în realitate el nu contribuise cu nimic la această schimbare. Tânăra femeie luase viața în piept, iar el se bucura să asiste la spectacol.
   - Cred că astăzi trebuie să mă distrez în alt fel, spuse ea.
    Părul îi cădea în bucle în jurul feței, până mai jos de umeri. Jax știa cum mirosea și ce senzație plăcută îi stârnea când se atingea de pielea lui. Știa ce gust avea și cum să-i smulgă gemete. Știa că-și deschidea greu sufletul în fața altora, dar, odată ce o făcea, ținea foarte mult la respectivele persoane. Știa ce mâncăruri îi plăceau, că nu prea ținea la băutură, dar bea oricum. Știa că o enerva caracterul hotărât al Tarei, dar o admira, ca și pe Chloe. Știa că, după ce trăise la Los Angeles mulți ani, credea că Lucky Harbor era paradisul pe pământ. Știa că ea voia mai mult...
   Și spera că Maddie găsise ce căuta.
   Și ea știa destule despre el, i se destăinuise într-o măsură mai mare decât oricărei alte femei. Neputându-se abține, o mângâie cu un deget în zona tâmplei, dându-i o șuviță de păr după ureche.
   - Spune-mi ce vrei, o îndemnă într-un final.
   - Dar n-avem prezervativ.
   Nu se putu abține, așa că izbucni în râs.
   Zâmbi și ea.
   - Îmi pare rău. Cred că e de la aerul proaspăt de-aici. Și de la oceanul agitat. Și poate că e și vina ta.
   - Nu, îi spuse el calm. E doar vina ta. Vino cu mine!
    Opri jeepul, luă două pături de pe bancheta din spate și îi dădu ei una. După ce se înfofoliră bine, merseră pe chei.
   În dreptul cafenelei Eat Me, stomacul lui Maddie începu să bolborosească.
   - Mi-ar prii fursecurile alea cu adevărat criminale pe care le face Tara.
   - Criminale?
   - Sunt atât de bune, încât îți vine să omori pe cineva dacă le miroși.
   Jax râse și o trase mai aproape doar ca să simtă plăcerea de a o atinge.
   - Vrei să intri? Îți cumpăr un fursec criminal.
   - Nu, Tara e acolo. O să ne sâcâie la cap.
   Nu făcură nici 5 pași când auziră o voce puternică.
   - Maddie Moore, te-am auzit!
   Maddie se întoarse.
   - Ce...
   Jax îi făcu semn spre difuzorul din colțul clădirii, aflat chiar deasupra geamului panoramic de care erau lipite mai multe chipuri curioase.
   - Îndepărtează-te de tipul cel arătos, se auzi vocea fără trup.
   Era Tara.
   Maddie oftă, dar Jax rămase surprins că ea îl strângea mai puternic de mână în loc s-o lase mai moale.
   - De ce face asta?
   - Își distrează clienții.
   Jax se uită la oamenii de la fereastră, unii îmbrâncindu- se ca să vadă mai bine, alții făcându-le cu mâna.
   - Madeline Annie Traeger, îți vorbește conștiința, se auzi din difuzor. Ne uităm la tine. Și... hei, alea nu-s cizmele mele Gucci?
   Maddie se uită înspre ele ca și cum ar fi solicitat intervenția divină.
   - Unii oameni au familii normale, spuse ea. Se întâlnesc o dată pe lună și iau cina. Familia mea? Noi ne batem cu aluat, ne furăm încălțămintea, ne vopsim părul în verde și zbierăm unii la alții prin difuzoare.
   - Mișcă-te, scumpo! Nu zăbovi pe dig!
   - Toată lumea se plimbă pe dig! strigă Maddie înspre difuzor.
   - Și să nu stai sub vâsc orice-ar fi.
   Maddie și Jax se uitară la vâscul pe care cineva îl agățase de streașină.
   - Ce fel de persoană sunt dacă vreau să stau sub el? îl întrebă Maddie.
   - Înseamnă că gândești la fel ca mine.
   Jax se apropie mai mult de ea, își plecă ochii și...
   - Stai! se auzi vocea „rațiunii“.
   Maddie suspină.
   - Jax?
   - Da?
   - Vreau un frappe cu ciocolată.
   Nu-i spuse că erau probabil 30 de grade sub zero. Se duseră la gelaterie. Astăzi nu servea Lance, pentru că probabil stătea în singura celulă din arestul poliției, ci Tucker, fratele lui geamăn.
   - Sawyer e cu ochii pe el, îi spuse Jax lui Tucker, fără ca acesta din urmă să-l întrebe ceva. O să iasă ca să poată sărbători Crăciunul. E în regulă.
   - E un idiot. O să-ți plătim chiria săptămâna viitoare. Am întârziat un pic.
   - Nicio problemă, tuturor ne merge mai greu.
   Tucker dădu din cap în semn de mulțumire, onoră comanda, iar Jax și Maddie își continuară drumul.
   - Tu ești proprietarul clădirii? se interesă ea.
   - Da.
   Se gândi la acest lucru preț de un minut.
   - Tu deții tot digul?
   - Nu, dar dețin unele spații comerciale de pe el.
   Merse până la capătul digului. Aplecându-se peste grilaj, se uită la oceanul agitat de dedesubt, întorcând lucrurile pe toate fețele.
   Avea nevoie de răspunsuri, merita acele răspunsuri, dar Jax nu știa de unde să înceapă. Era destul de penibil pentru un bărbat care trăise răstălmălcind cuvinte.
   Veni lângă ea.
   - Am și niște magazine în oraș.
   - Dar de ce n-ați menționat asta, domnule primar?
   El tresări.
   - Chiar că știi foarte multe despre mine.
   „Ce penibil!“
   - Hmm, făcu ea fără să se lase impresionată.
   El trase aer adânc în piept.
   - Mi-ai spus odată cam ce defecte ai.
   - Ți le-am zis pe toate.
   Jax îi zâmbi răsucindu-i o buclă între degete.
   - Vrei să le auzi pe ale mele?
   - Le știu pe ale tale. Nu-ți place să te destăinui. Crezi că vânturile scoase de un câine sunt amuzante.
   - Toată lumea crede asta.
   - M-ai făcut să vorbesc în timp ce făceam sex.
   - Îți place asta, rânji el.
   - Nu-i vorba de-asta, protestă Maddie îmbujorată.
   Când ea rămase tăcută, Jax ridică o sprânceană.
   - Asta-i tot? Să știi că am mai multe defecte. De pildă... am mâncat doar cereale până la 5 ani.
   - Mie-mi plac cerealele.
   - La 10 ani am sărit în apă de pe Mooner Cliff. Credeam că pot să zbor, dar mi-am rupt picioarele.
   - Deci ai făcut năzbâtii. Mare chestie!
   - Am făcut sex în biblioteca universității la 19 ani și era cât pe ce să fiu arestat pentru expunere indecentă. Am picat prima oară la examenul de intrare în barou pentru că eram mahmur.
   Se opri ca să scoată asul din mânecă.
   - Apoi am preluat un caz în care o femeie nevinovată fusese prinsă între ambele părți. Am încercat s-o avertizez, încălcându-mi jurământul profesional, dar, în loc să folosească informațiile ca să iasă din acea situație imposibilă, și-a luat viața.
   Se opri când ea trase adânc aer în piept. Nu știa dacă Maddie făcuse asta pentru că era îngrozită sau scârbită. Dar mersese departe – trebuia să continue.
   - N-am mai practicat avocatura după acest incident. Aș fi ajuns să nu mai am inimă.
   Se opri puțin.
   - Nici acum nu știu dacă am.
   Maddie se uită fix la el, iar el îi susținu privirea. Își închipuia că ea va pleca de lângă el în 3, 2, 1...
   În loc să-l părăsească, se apropie și îi puse mâna pe piept, mângâindu-l cu blândețe în zona inimii.
   - Ai suflet, șopti ea cu vocea tremurând de emoție. Și o inimă mare. Să nu te îndoiești niciodată de asta. Ai o inimă de supererou, îi spuse cu hotărâre în glas.
   El scutură din cap.
   - Nu sunt un supererou, Maddie, nici pe departe. Sunt doar un tip cu multe defecte. Foarte multe. Restaurez și fac mobilă pentru că-mi place, dar nu e o meserie foarte rentabilă.
   - Dar ai casa aia mare și frumoasă. Cum de...
   Maddie se opri.
   - Tatăl tău, murmură cu respirația întretăiată.
   - Nu. Nu tatăl meu. Mă pricep la investiții.
   - Te deranjează treaba asta, remarcă ea cercetându-i chipul.
   Jax scutură din cap, incapabil să-și exprime sentimentele prin viu grai. Încercase să le restituie celor din jur anii pe care-i irosise la firmă, dar se trezise profitând de situație.
   - Ești aici, aproape de mine, continuă Maddie încetișor. Și totuși te simt departe. Îmi ascunzi multe. O faci intenționat?
   - Da. Am făcut-o înadins atâta vreme, că nu știu cum să procedez altfel. Doar mă cunoști, știi ce fac, unde-mi place să mă duc...
   - Știu asemenea detalii despre mulți oameni, Jax. Despre Lucille, despre Lance, chiar și despre Anderson.
   Îi dădu un ghiont în piept.
   - Vreau să știu mai multe despre tine. Vreau...
   Era față în față cu el, enervându-se, ținându-i piept.
   Nu-i era frică. Îl privea ferm, ținându-se pe poziții, foarte mândră de ea.
   - Știi mai multe. Îi cunoști pe prietenii mei și ai aflat că am o relație disfuncțională cu tata. Știi că am o vechitură de jeep și că îmi iau câinele gras și puturos cu mine oriunde mă duc. Știi că nu-mi strâng hainele și că-mi place să alerg pe plajă.
   Se apropie mai mult și o atinse pe gât, unde o iritase barba lui.
   - Știi cât de mult îmi place să te ating.
   Maddie închise ochii.
   - Și mie îmi place totul la tine, recunoscu ea. În special ultima chestie...
   Scoase un oftat ușor și îi întâlni privirea.
   - Dar încă te mai ascunzi de mine - simt asta. Ce-mi ascunzi, Jax?
   Respirând adânc, o luă de mână.
   - Dacă îți spun, încalc o promisiune. Nu pot să fac asta.
   - Din cauza necazurilor pe care le-ai avut când erai avocat?
   - N-am avut niciun necaz, o corectă el cu severitate.
   Ea își plimbă o mână de la abdomenul lui până la piept, punându-i-o apoi pe inimă.
  - Ai încercat s-o ajuți, Jax. Nu știai ce va face. N-aveai de unde să știi.
   - Am greșit față de ea.
   Închise puțin ochii, apoi îi deschise din nou.
   - Iar acum iată-mă din nou între ciocan și nicovală.
   - Nu pricep.
   - Știu că n-ai cum.
   Se uită la ea, văzând cât de concentrată îl urmărea, și inspiră adânc.
   - Împrumutul pe care l-a luat mama ta pentru han. Știu la cine să apelezi. Dacă faci cum spun eu, refinanțarea îți va fi aprobată.
   - Nu poți ști asta, se încruntă ea.
   - Ba da, o știu. Am încercat să te fac să pricepi, dar..
   - O, Doamne!
   Se uită la el cu gura căscată și se dădu înapoi.
   - Ție îți sunt datoare.
   Jax întinse mâinile rugător, dar ea i le dădu în lături.
   - Nu, nu, repetă, pieptul ridicându-i-se și coborându-i cu repeziciune. Tu ești?
   - Da.
   - De ce nu mi-ai spus? De câte ori am vorbit despre asta...
   - Și de fiecare dată am încercat să te îndrum...
   - Ai încercat să mă îndrumi. Să mă îndrumi. Se uită cu neîncredere la el. Nu sunt o oaie, Jax. Eram pierdută, stresată, copleșită, speriată, și tu... tu aveai răspunsul la îndemână.
   - Am încercat să protejez ce era între noi și pe tine. Voiam să-ți refinanțezi creditul. Cu mine. Dar la cât de mândră și de orgolioasă ești, n-ai fi acceptat nici în ruptul capului ceva ce credeai că nu meriți. Știam că, dacă nu era ideea ta, aveai să te împotrivești din toate puterile.
   - Deci nu mi-ai zis asta din noblețe sufletească?
   Jax făcu o grimasă și își dădu o palmă ușoară peste față.
   - Da, dar să știi că mie mi s-a părut corect.
   Dându-și ochii peste cap, Maddie se îndepărtă de el, apoi reveni.
   - Știi și de moștenirea lăsată de Phoebe prin testament?
   Îi venea să-l omoare și să isprăvească odată cu toate.
   - Da.
   - Ți-a dat ție moștenirea?
   - Nu.
   - Atunci...
   - Nu pot să-ți spun.
   - Adică nu vrei.
   - Și asta.
   Se cutremură când auzi răspunsul lui, de parcă ar fi plesnit-o peste față.
   - Țin minte că te-am întrebat dacă mai trebuie să știu ceva despre tine, îi spuse ea foarte încet.
   - Asta nu are legătură cu mine. Nu era treaba mea. Nici acum nu e treaba mea...
   - Ești prietenul meu. Ești...
   Se opri, uitându-se țintă la el cu ochii strălucindu-i de o emoție negrăită.
   - Ei bine, murmură ea, nu am știut niciodată în ce stadiu ne aflăm, dar speram să fie mai mult între noi.
   - A fost. Și este. Doamne, Maddie! Nu am putut să-ți spun. Am făcut o promisiune...
   - Da. Pricep. Și cum mie nu mi-ai făcut nicio promisiune, nu am dreptul să mă supăr. Își trecu o mână tremurândă în dreptul ochilor. Sunt obosită. Vreau să mă întorc la han.
   - Nu până nu terminăm de vorbit.
   - Să terminăm?
   Râse batjocoritor și porni spre jeep cu pași atent măsurați.
   - Cred că tocmai am terminat-o.

   Maddie mergea pe vârfuri în casa întunecată. Singurele lumini erau cele din bradul de Crăciun. Ducându-și o mână la inima ei frântă, intră direct în bucătărie, oprindu-se în fața dulapului unde ținea Tara vinul.
   Nu era nicio sticlă.
   - La naiba!
   - Asta căutai?
   Se întoarse când auzi vocea Tarei. Mijindu-și ochii, își văzu sora așezată la masa din bucătărie într-o cămașă albă de noapte, cu o sticlă de vin pe jumătate goală în mână.
   - O să am nevoie de ce a rămas, spuse Maddie.
   - Nu. Sora cu orgasme regulate n-are voie să-și plângă de milă.
   - Cred că orgasmele alea sunt de domeniul trecutului.
   - Poftim? De ce?
   - Pentru că mi-a ascuns anumite lucruri. Ne-a ascuns anumite lucruri.
   Intrând în bucătărie, Maddie se puse pe un scaun lângă Tara.
   - Poate că ești prea beată ca să mai ții minte asta până mâine, dar deținătorul ipotecii noastre e Jax.
   - Ți-a... zis el asta? întrebă Tara șocată.
   - Da, pentru că deodată a ajuns un izvor de informații. Știa de moștenire, dar n-a scos o vorbă, ticălosul!
   - Poate c-a avut motivele lui, zise sora ei după o clipă de tăcere. Motive întemeiate. Foarte întemeiate.
   Maddie oftă și își dădu capul pe spate, lovindu-se de bufet.
   - De ce bei singură?
   - Fac totul singură.
   - Tara...
   Oare câtă suferință avea să mai îndure în acea seară?
   - Nu trebuie să fie așa.
   - O, iubito!
   Sora ei duse sticla la gură.
   - Ești mereu atât de bună și drăguță... bună și drăguță?
   - Acum nu sunt absolut deloc.
   - Mă uit la tine și mă simt vinovată. Mă simt atât de vinovată, încât simt că o să explodez.
   - De ce?
   - Ți-ai depășit limita de credit pentru mine. Erai dispusă să stai aici singură ca să ai grijă de toate. Iar eu doar voiam să plec. Ai atâtea de oferit, Maddie. Ești atât de darnică, iar eu sunt o...
   Nu găsea cuvântul potrivit.
   - Fraieră. Sunt varză când vine vorba de viață.
   - Gata, nu mai bei vin. Maddie îi luă sticla. Cu toatele ne-am depășit limita de credit. Cu excepția lui Chloe, căci ea nu avea deloc credit, dar amândouă...
   - Din motive diferite, șopti Tara și își duse un deget la buze. Șșș, făcu ea. Să nu mai spui nimănui.
   - Trebuie să te duci la culcare, decise Maddie.
   - Îmi dau seama.
   Tara o arătă cu degetul, mai să-i scoată un ochi.
   - Mă iubești.
   - Oricât de a dracu’și îngâmfată ești, fu de acord Maddie. Vino cu mine.
   Reuși să o ducă prin hol până în dormitor, unde dormea Chloe. Tara se trânti lângă ea și adormi înainte să pună capul pe pernă.
   Dându-și jos pantofii, Maddie își trase pijamaua pe ea, sări peste una din surori și se ghemui lângă alta, amândouă scoțând sunete dezaprobatoare când își puse picioarele reci ca sloiul peste ale lor.
   - Maddie?
   Era Tara, care șoptea atât de încet încât putea fi auzită și din China.
   - Îmi pare rău.
   - Că ai băut tot vinul?
   - Nu. Pentru că l-am făcut pe Jax să te jignească.
   - Poftim?
   Când sora ei nu răspunse, Maddie insistă:
   - Tara, n-am înțeles.
   Drept răspuns, Tara începu să sforăie ușor.

   Maddie se trezi brusc din somn ceva mai târziu, chinuindu-se să respire. Se ridică în capul oaselor gâfâind îngrozită, căci fumul îi umplea plămânii.
   - O, Doamne, strigă, simțind cum i se strângea stomacul de frică. Nu vedea nimic prin fumul gros, așa că își zgâlțâi surorile să se trezească. Sculați-vă, arde!
   - Ce...
   Tara se rostogoli și căzu din pat.
   Chloe stătea pe spate cu ochii deschiși, respirând anevoie, cu mâinile în jurul gâtului, încercând cu disperare să tragă aer în plămânii ei deja suprasolicitați.
   Maddie sări din pat și o târî după ea, văzând că se sufoca.
   - Doamne, Dumnezeule! Care din voi are telefonul la ea?
   - Al meu e în bucătărie, spuse Tara, răgușită de la atâta fum.
   Așa era și vocea lui Maddie.
   Aproape paralizate de spaimă, se repeziră la ușă, dar se opriră împleticindu-se.
   Flăcările se înălțau în prag, începând să mistuie încăpererea.
   Nimeni nu avea cum să ajungă în bucătărie.
   Tara se duse la fereastră și încercă s-o împingă.
   - E blocată!
   Chloe căzu în genunchi, cu tenul cadaveric și buzele vineții. Maddie luă un tricou de pe jos, vărsă pe el apă din paharul de lângă pat și i-l puse peste gură.
   - Inhalatorul. Unde ți-e inhalatorul?
   Chloe scutură din cap. Îl avea în pumnul strâns, dar nu o ajutase în niciun fel. După cum se chinuia să respire, făcuse cea mai cumplită criză la care asistase sora ei vreodată.
   - Maddie, ajută-mă s-o deschid! strigă Tara, făcând eforturi să deblocheze fereastra.
   Fereastra aceea era o pacoste. Pervazul și rama fuseseră vopsite de multe ori, iar ultima oară în urmă cu 10 ani cel puțin. Nu-și mai făcuseră griji în această privință pentru că fusese prea frig ca să o mai deschidă.
   - Aer, mimă Chloe, nereușind să scoată vreun sunet.
   Din gâtul ei se auzi doar un horcăit, iar ochii i se măriră de spaimă.
   Acum intră și Maddie în panică. Fereastra nu se clintea și nu aveau timp să mai tragă de ea. Chloe urma să leșine din clipă în clipă. La fel și Maddie. Fumul se îngroșase în ultimul minut, căldura vibrând în jurul lor.
   Înșfăcă scăunelul din colț, smulse hainele de pe el și îl azvârli spre fereastră. Îi folosi picioarele ca să dea la o parte cioburile ascuțite ce mai rămăseseră și aruncă o pătură peste pervaz ca să nu se taie când ieșeau.
   Întâi o împinseră amândouă pe Chloe, care se prăbuși la pământ, gâfâind de efortul pe care îl făcea ca să ia o gură de aer proaspăt. Tara o urmă, ținând-o de mână pe Maddie ca să se asigure că era în spatele ei.
   Maddie se întinse pe jos și, timp de un minut, respiră în spasme ca un pește pe uscat. Așa cum zăcea în noroi, timpul părea să se scurgă mai încet. Vedea pe cer stelele scânteind ca diamantele, dar umbrite câteodată de câte un nor trecător.
   În cele din urmă, fumul acoperi bolta noptatică.
   Auzi sunete în jurul ei, vântul ce bătea, trosnetul focului și, slavă Domnului, sirene în depărtare.
   - Foarte bine, spuse ea închizând ochii.

Capitolul 24

   Dacă strângi tot timpul bani pentru zile negre, nu vei mai ieși niciodată din casă.
   PHOEBE TRAEGER

   La 2 dimineața, Jax stătea în pat încercând să adoarmă, când își auzi mobilul sunând. Sperând că era Maddie care voia să-i spună că se răzgândise, că nu avea să-l părăsească, înșfăcă telefonul.
   Era Sawyer, constatare care-l făcu să ofteze dezamăgit.
   - A trecut ceva vreme de când nu m-ai mai sunat în toiul nopții. Iar trebuie scos Ford pe cauțiune? Sau ești foarte entuziasmat că vine Moș Crăciun?
   - Trebuie să te duci urgent la han. Cineva a raportat un incendiu la 911.
   Jax se rostogoli din pat, își luă blugii de jos și un tricou din dulap. Își îndesă picioarele în cizme, înșfăcă într-o clipită cheile și ieși pe ușă înainte ca Sawyer să rostească următoarea propoziție.
   - Au fost trimise ambulanțe și mașini de pompieri. E și Maddie cu tine?
   - Nu. Iisuse!
   Rula în viteză pe autostradă cu sufletul la gură.
   - Am lăsat-o la han cu o oră jumate în urmă.
   - Ajung în 5 minute, spuse Sawyer.
   - Vin și eu repede.

   Îi luă 7 minute chinuitoare să ajungă în oraș, iar când trecu pe lângă o ambulanță ce gonea spre spital, inima aproape că îi stătu în loc.
   Goni pe drumul neasfaltat, simțind un junghi în inimă la vederea hanului cuprins de flăcările ce se înălțau până la cer.
   În parcare erau o mulțime de vehicule, fum, echipamente, încât nu se vedea aproape nimic. Se strecură și el în zonă, trase pe dreapta și sări din jeep. Inima îi bătea să-i sară din piept, iar calmul său legendar îl părăsise cu totul.
   Căsuța nu mai era. Dispăruse complet. Al doilea etaj al hanului era în flăcări, într-o scenă de coșmar. Jax vedea în noapte luminile ambulanțelor pe când trecea de echipajele de poliție și pompieri și sărea peste furtunuri și alte echipamente ca să ajungă în fața scheletului înnegrit al căsuței.
   Nici urmă de Maddie.
   Simți o mână pe umăr. Era Sawyer. Prin fumul înecăcios, prietenul său, în culmea încordării, arătă înspre zidul jos de piatră dintre han și debarcader.
   Acolo era ghemuită Maddie, înfășurată într-o pătură, cu fața neagră de la funingine.
   Respiră ușurat pentru prima dată de când primise apelul. Un medic de pe salvare vorbea cu ea. Maddie avea capul dat pe spate, uitându-se deznădăjduită la hanul care tot mai ardea ca o torță.
   Jax se ghemui în fața ei, punându-i mâinile pe genunchi. Tremura ca o frunză.
   Sau poate că el.
   - Iisuse, Maddie! Ești bine?
   Tânăra femeie ridică spre el o privire sticloasă.
   - Nu mai e. Casa nu mai e. Iar hanul...
   - Știu, scumpo.
   Îi venea să vomite doar uitându-se la rămășițele fumegânde. O luă în brațe cu multă grijă, auzindu-i oftatul trist în timp ce se cuibărea la pieptul lui. Îl luă de gât atât de tare, încât abia putea să respire, dar Jax nu avea nevoie de aer. Avea nevoie de ea.
   - Am văzut ambulanța, apoi ce a mai rămas din căsuță și m-am gândit...
   Închise ochii și o ținu strâns la piept, afundându-și fața în scobitura de la baza gâtului ei.
   - Cum de-ai ieșit?
   - Pe o fereastră. Nu puteam să ieșim pe ușă din cauza flăcărilor, iar fereastra vopsită recent era blocată. Am luat un scaun și am spart geamul.
   O ținea prea strâns, dar nu putea să-i dea drumul. Mirosea a fum și cenușă, era murdară din cap până în picioare, însă lui Jax i se părea că nu arătase niciodată mai bine.
   - Unde sunt Chloe și Tara?
   - Chloe a avut o criză de astm. E în ambulanță. Tara s-a dus cu ea.
   Simțindu-se ușurat, Jax se așeză pe zidul din piatră cu ea în poală, desfăcând pătura ca s-o examineze. Purta doar un tricou și chiloți. Brațele și picioarele îi erau pline de noroi și funingine. Genunchii ei erau juliți și sângerau. Îi luă mâinile cu blândețe și i le întoarse. Avea câteva tăieturi în palme.
   Când se gândea la acea fereastră înțepenită, îi îngheța sângele în vine. Dacă mai treceau câteva minute, ar fi fost prea târziu. O înfășură din nou cu grijă în pătură și se uită la medicul de pe salvare. Fusese coleg de școală cu Ty Roberts, câteodată jucând împreună fotbal american în liga de amatori.
   - Nu vrea să vină la spital, îl informă Ty.
   - Am doar niște tăieturi, șopti Maddie. Atâta tot.
   Se uita din nou la han.
   Pompierii reușiseră să stingă focul aproape complet.
   Medicul se uită cu subînțeles la prietenul său, apoi la ambulanță. Voia să o interneze pe Maddie.
   - Maddie.
   Jax o obligă să se uite la el.
   - Hai să te duc la spital. Putem să aflăm ce mai fac surorile tale și să te pansăm.
   - Nu până nu se termină.
   Așa că stătură acolo și se uitară la flăcări. La final, Sawyer vorbi cu șeful pompierilor, apoi veni la ei.
   - Când a izbucnit incendiul, vântul a purtat scânteile spre acoperișul hanului. Așa a luat foc al doilea etaj. Au reușit să izoleze flăcările acolo.
   Se puse pe vine lângă Maddie și își coborî privirea la ea.
   - Nu te vor lăsa să intri până mâine. Poți pleca liniștită. Vreau să te urci în a doua ambulanță și să-i lași pe doctori să te consulte.
   - Nu, sunt bine, eu...
   - Pleci de aici, se răsti Jax. Te duc eu.

   Maddie deschise ochii când se opri jeepul. Nu se luminase de tot, iar cerul avea culoarea cernelii.
   Era ziua de Crăciun.
   Timp de 1 minut nu se clinti, amintindu-și cât de speriată fusese când se trezise din cauza fumului și a flăcărilor de pe ușa dormitorului și când o văzuse pe
   Chloe chinuindu-se să respire...
   „Doamne!“ Chloe avea să-și revină. La spital aflaseră că urma să petreacă noaptea acolo deoarece inhalase mult fum. Tara era cu ea, iar Maddie ar fi vrut să rămână, la rândul ei, însă Jax fusese de neînduplecat.
   - Vine cu mine.
   Nu-și putuse scoate din cap aceste 3 cuvinte în timp ce asistenta îi curățase și îi pansase rănile - nu era nevoie de copci, slavă Cerului - iar apoi îi dăduse un halat de spital.
   Fusese prea amorțită și obosită ca să se mai certe cu Jax.
   Nu, nu era adevărat. Era istovită, extenuată, dar putea să se mai ia la harță cu el.
   Până la urmă, ce motive avea să-l însoțească acasă?
   Nu voia să fie singură într-un salon de spital.
   Voia să fie ținută în brațe.
   Voia să se simtă în siguranță.

   Radiatorul jeepului era dat la maximum pe când ieșeau din curtea spitalului, dar ea încă mai tremura.
   Simțea că aveau să-i iasă dinții din gură de la atâta clănțănit. Jax conducea cu mâna stângă pe volan și dreapta pe coapsa ei, masându-i-o de sus în jos.

   Ușa din dreapta șoferului se deschise, iar ea tresări.
   - Sunt eu, murmură Jax, care ieșise din jeep și dăduse ocol ca să-i deschidă portiera.
   Aplecându-se, îi decuplă centura de siguranță și o ținu un moment în brațe înainte s-o ridice.
   - Pot să merg și singură, îl informă ea, deși nu schiță nici un gest în acest sens.
   - Prefă-te că ai în fața ochilor supereroul de la început.
   Suspinând, își petrecu brațele pe după gâtul lui și își lipi fața de el, inspirându-i parfumul. Deja îi era dor de el. Scoțând un oftat, ținu ochii închiși în timp ce el deschidea ușa și-i spunea ceva în șoaptă somnoroasei de Izzy. Câteva clipe mai târziu, își lăsă picioarele să atingă podeaua.
   Pentru că era încă desculță, simți că stătea pe gresie. Însă era cald, dat fiind că pardoseala era încălzită.
   Ținând-o de mijloc, Jax se aplecă o secundă, iar ea auzi dușul.
   - Tremuri, remarcă el.
   - Cred că tu.
   - Poate.
   O privea îngrijorat.
   - Știi cât de repede s-a răspândit focul? A fost un miracol că ați scăpat toate trei.
   Își duse o mână la ochi.
   - Iisuse, Maddie! Dacă nu te-ai fi trezit atunci...
   Simți un junghi în inimă la auzul vocii lui răgușite.
   - Dar m-am trezit, șopti ea, întinzându-se după el. Sunt bine, Jax. Uită-te la mine. Sunt invincibilă.
   - Curajoasă, preciză el și îi dădu capul pe spate, uitându-se adânc în ochii ei. Puternică, darnică și curajoasă.
   Maddie se gândi la lucrurile care însemnau atât de mult pentru ea și pe care le putea număra pe degetele de la o mână. Surorile ei. Hanul. Jax.
   Și totul era în pericol.
   - Sunt încă supărată pe tine, îi șopti.
   - Știu.
   Își duse o mână la inima care o durea mai tare decât tăieturile și vânătăile, iar apoi la a lui.
   - Nu vreau să fiu singură în noaptea asta. Sau astăzi. Indiferent de momentul zilei.
   Nu mai izbuti să zică altceva. Voia să fie consolată, să simtă că era în viață și știa că Jax putea să-i îndeplinească aceste dorințe.
   - Trebuie să faci un duș ca să te încălzești.
   - Cu tine.
   Apăsându-și fruntea de a ei, expiră ușor. Îi dădu jos halatul de la spital cu gesturi delicate, uitându-se cu atenție la fiecare tăietură și vânătaie. Apoi îi rulă pantalonii spre glezne și se opri când văzu chiloțeii cu Supergirl.
   - Ți-am zis vreodată că ai și tu puteri supranaturale? murmură el, punându-se în genunchi ca să-i sărute vânătaia de pe șold.
   -— Și care sunt acestea? se interesă ea cu un zâmbet timid.
   - Puterea de a-mi străpunge toate zidurile de apărare...
   - Jax.
   Închise ochii când el își vârî degetele mari în chiloții ei ca să-i tragă în jos. I se tăie respirația, simțind cum se învârtea lumea cu ea în clipa în care el o ridică în brațe, ducând-o la duș. Intră și el și, fără să scoată o vorbă, o spălă pe cap, apoi pe corp, rapid și eficient.
   Îl simțea excitat, dar atingerile lui rămâneau blânde și liniștitoare. Mai bine așa.
   La cât de epuizată era, nu putea decât să se sprijine de el.
   Până să se dezmeticească, Jax opri apa și o înfofoli într-un prosop moale. Îi pansă din nou rănile, îi trase peste cap un tricou de-ale lui și o așeză pe pat.
   Îl auzi ducându-se spre ușă.
   - Jax...
   - Dormi.
   - În regulă.
   Ca prin vis, îi percepu pașii învârtindu-se prin casă. Îi sună telefonul și îl auzi spunând cuiva că era a lui.
   A lui.
   Își dădu seama că era adevărat. Acum era a lui trup și suflet...
   Nu, nu era adevărat. Îi ascunsese multe lucruri. Încă îi mai ascundea...
   Sau oare ea?
   Doamne, ce confuză și obosită era...
   - Dormi, repetă el.
   Era în cameră, mângâind-o încet pe braț.
   Maddie îi luă mâna într-a ei.
   - Rămâi, îl rugă, strângându-i-o mai tare.
   - Mereu.
   Salteaua se lăsă sub greutatea lui, iar ea se ghemui lângă trupul lui mare și cald. Picioarele le erau înlănțuite ca și cum ar fi fost cel mai firesc lucru din lume, de parcă ar fi dormit așa de ani buni. Atingerile lui blânde îi aduceau alinare, făcând-o să geamă de plăcere, să-și dorească mai mult.
   - Doar în seara asta, șopti ea, cuibărindu-se la pieptul lui și auzindu-i bătăile regulate ale inimii.
   „Doar în seara asta.“ Evident, o altă minciună. Se îndrăgostise de el, la fel ca și de surorile ei și de han. Și pierdea tot, puțin câte puțin. Simțea lacrimi sub pleoapele închise și, ca să și le ascundă, își îngropă fața în gâtul lui.
   O mângâia încet pe tot corpul, blând, dar ferm. Știa că Jax voia să o consoleze, însă ea își dorea mai mult, așa că se lipi mai tare de el, fremătând de dorință.
   Stăteau pe o parte, față în față, iar Maddie își trecu un picior peste al lui.
   Jax gemu violent și o strânse cu putere, ținând-o nemișcată.
   - Nu. Ești rănită...
   Maddie se împinse cu putere, iar el, scoțând alt geamăt, se rostogoli deasupra, pătrunzând-o atât de adânc încât aproape c-o făcu să leșine de plăcere.
   Aplecându-se, o sărută pe gât, acolo unde îi auzea bătăile inimii și îi șopti numele.
   Nerăbdătoare, își plimbă mâinile pe spatele lui, înfigându-i unghiile în carne, îndemnându-l să continue. 
   Aflată pe culmile extazului, Maddie strânse din pleoape, fiind scuturată de valuri de plăcere intensă.
   - Nu, uită-te la mine. Simte-mă, simte-ne.
   Își aținti privirea în ochii lui și, spre uimirea ei, își putu vedea acolo viața, sufletul. Senzația era minunată.
   Când reuși să respire din nou, el o aștepta, încă în erecție înăuntrul ei. Îi luă fața între palme, mângâindu-i părul.
   - Te iubesc, spuse el cu sinceritate și convingere, mai mult ca un jurământ decât ca o confesiune, când se înfipse din nou în ea și își dădu drumul, trimițând-o încă o dată într-o lume a plăcerilor.
   Acesta fu ultimul lucru de care își aduse aminte înainte de a cădea într-un somn profund.

   Se trezi de două ori din ghearele coșmarului, cu inima bubuindu-i în piept, simțind că se sufoca.
   Jax s-ar fi luptat cu demonii ce-o chinuiau dacă ar fi putut. Ea o știa prea bine, dat fiind că își petrecuse ore în șir ținând-o în brațe. Se trezi abia pe la prânz, când îl văzu la căpătâiul patului, veghind-o.
   - S-a terminat, spuse ea cu o voce încă răgușită.
   Știa că avea ochii umflați și roșii și părul încâlcit.
   - Este Crăciunul și am pierdut tot.
   Sprijinindu-se în cot, o trase mai aproape de el.
   - Da.
   Maddie își înghiți nodul din gât și își puse capul pe pieptul lui, dând frâu liber lacrimilor.
   - O să reconstruiești totul.
   Când ea scutură din cap, Jax insistă:
   - Proprietatea e asigurată împotriva incendiilor.
   Nu o enervară atât cuvintele lui, cât faptul că știa mai multe despre niște probleme care o priveau direct. Desigur, nu era vina ei, nici a lui. Nu era vina nimănui, dar asta nu ușura lucrurile.
   Chiar și dacă reconstruiau, tot aveau să vândă, pentru că asta voiau surorile ei.
   Majoritatea decide.
   Pentru ea ar fi fost o nenorocire.
   Pe deasupra, dacă pleca, îl lăsa și pe Jax în urmă. Se ridică din pat și începu să se îmbrace. Cu hainele lui.
   - Hai să ghicesc, spuse el. Ți-ai amintit că ești supărată pe mine.
    Supărată? Mai degrabă teribil de confuză. Îmbrăcată în pantalonii lui de trening, o luă spre ușă cu inima frântă. Maddie. O apucă de mână, oprind-o din mers.
   - O să chem un taxi să mă ducă la spital.
   Jax se crispă.
   - Te duc eu.

   Șofă în tăcere, nescoțând o vorbă până când ea dădu să iasă din jeep. Luându-i mâna într-a lui, o duse la gură și îi sărută palma bandajată.
   - Îți era frică de mine și am înțeles asta. Dar acum ți-e teamă de ce simți pentru mine. De ce simt eu pentru tine. Și asta nu înțeleg. Deloc, Maddie.
   Cu lacrimi în ochi, dădu din cap că nu, moment în care Jax o trase în poala lui. Deși avea grijă să nu-i pricinuiască durere, nu era prea blând.
   - Crezi că pierzi totul, spuse el, mângâind-o pe brațe. Dar nu-i adevărat. Poți opri mersul lucrurilor, Maddie. Nu renunța! Fii fermă! Fii fermă și fă ce vrei!

Capitolul 25

   E mai bine să fii deșteaptă decât fraieră.
   PHOEBE TRAEGER

   Maddie stătea pe cheiul de la debarcader, scoțând la fiecare respirație un norișor alb pe când se uita la cerul senin. În spate erau rămășițele fumegânde ale visurilor ei. În față, Oceanul Pacific se învolbura agitat, la fel ca și stomacul ei.
   Își lăsă capul pe genunchii îndoiți și închise ochii. Tocmai ce plecase de la spital, chipurile ca să cumpere ceva de mâncare pentru surorile ei. Dar avea nevoie de câteva clipe pentru ea însăși, așa că venise întâi aici. Se simțea goală pe dinăuntru, istovită și învinsă.
   Și tristă. Cumplit de tristă. Nu din cauză că pierduse căsuța sau hainele. Trecuse și prin situații mult mai grele.
   Jax o iubea. Voia ca ea să pună piciorul în prag. Să obțină ce-și dorea.
   Nu era însă așa de ușor, nu pentru ea.
   „Dar ar putea fi“, se gândi. Își șterse cu furie o lacrimă, apoi încremeni când auzi pași. Era cineva care călca apăsat, dar nu încerca să se furișeze și s-o surprindă.
   Era Jax.
   Simți greutatea gecii lui când i-o puse umeri, iar nările îi fură invadate de mirosul de piele și parfumul bine cunoscut.
   O combinație mortală.
   În ochii lui întunecați clocoteau atât de multe emoții, încât ea nu putea desluși nici una. Zâmbetul familiar îi dispăruse de pe chip. Ridurile din jurul ochilor și gurii arătau cât de istovit și de îngrijorat era.
   - Ce faci aici? șopti ea.
   - Trebuie să afli niște lucruri importante.
   - Jax...
   - Nu de la mine.
   Se uită peste umăr la cineva și dădu din cap.
   Se auziră alți pași. Era Tara. Trecu pe lângă Jax, iar cei doi făcură un schimb lung de priviri. Ochii lui Jax erau calzi și încurajatori, dar Tara era reținută și încordată. Pe Maddie o cuprinse groaza.
   - Ce se întâmplă aici?
   Tara se așeză lângă sora ei. Purta un halat de spital și mirosea a dezinfectant și a fum, dar nu părea prea afectată de incendiu.
   - Avem nevoie de scaune aici, scumpo. E mai mult decât jenant să stăm așa.
   Maddie se uită la Jax, care îi zâmbi încordat și își feri privirea de a ei, apoi plecă.
   Ea deschise gura să spună ceva, dar Tara îi luă mâna.
   - El m-a adus aici. A zis că sosise vremea. Mi-a tot sugerat să stau de vorbă cu tine de săptămâni întregi, dar cred că acum s-a săturat de finețuri.
   Oftă.
   - La fel și eu.
   - O, Doamne!
   Lui Maddie îi era teamă și să respire.
   - Sper că nu te culci cu el, nu?
   - Nu, Iisuse! Nu, nu mă culc cu el – nu că n-ar fi un tip mișto. Unul foarte mișto și sexy, dar draga mea, e al tău. Al tău a fost din prima zi.
   Maddie vru să nege, dar Tara o strânse de mână.
   - Știu că ești supărată pe el. Ți-a ascuns anumite chestii pe care tu simțeai că trebuie să ți le împărtășească și ai dreptate. Ai perfectă dreptate să pretinzi ca tipul pe care îl iubești să-ți spună că el e acela care a dat împrumutul pentru proprietatea pe care o consideri casa ta, doar că...
   - Stai o clipă.
   Maddie ar fi avut nevoie de niște oxigen de la medicul acela drăguț de pe salvare.
   - Nimeni n-a zis nimic de iubire.
   Tara își dădu ochii peste cap.
   - ... Doar că, urmă ea, nu trebuia să-ți zică el. Făcuse o promisiune.
   - Dar...
   - Știu. Într-o relație împărtășești tot felul de lucruri, însă el proteja pe cineva.
   Făcu o pauză, după care vocea ei își recăpătă calmul.
   - Proteja pe cineva cunoscut ție.
   - Pe cine?
   - Pe Phoebe. Și - Tara scutură din cap și se încovoie de parcă ar fi purtat pe umeri povara întregii lumi - pe mine. Te-am mințit, Maddie. De la bun început te-am mințit pe față, iar apoi m-am dus la Jax și l-am implorat să nu vă spună nimic ție și lui Chloe.
   Din fiecare cuvânt rostit transpărea o rușine imensă.
   - Dar... de ce? Maddie se holba șocată.
   - Pentru că nu suportam să se afle adevărul în caz că rămâneam la Lucky Harbor. Doamne, cât m-a durut să vin din nou aici, și tot mai sufăr.
   - Ce anume nu voiai să se afle? Și cum adică „din nou“? Mi-ai spus că n-ai mai fost prin zonă.
   - Nu. Tu ai presupus asta.
   Tara își duse o mână la piept, de parcă ar fi vrut să-și calmeze o durere cronică, apoi își drese glasul.
   - Să încep cu începutul.
   - În regulă.
   Maddie dădu din cap, cu inima bubuindu-i în piept.
   - E o idee bună.
   Sora ei se uită țintă la ocean. În aer se simțea mirosul de sare, precum și cel înțepător de lemn ars. Era frig, dar Maddie nu simțea altceva în afară de răceala sloiului de gheață din piept.
   - În urmă cu câțiva ani, începu Tara, cineva drag lui Phoebe avea nevoie de bani. Phoebe nu avea, dar voia să-l ajute, așa că a ipotecat proprietatea.
   - Deci a apelat la Jax să o împrumute, completă Maddie.
   - Da. El crescuse aici și fusese mereu drăguț cu ea, tocmai se întorsese în oraș și toți știau că ajuta lumea cu bani când aveau nevoie. Ea avea mare nevoie.
   - De ce?
   Tara trase aer adânc în piept.
   - Când aveam 17 ani, mi-am petrecut o vară aici, în Lucky Harbor. Bunicii mei au plecat într-o croazieră în jurul lumii, iar tata lucra tot timpul. Eram ca și Chloe pe atunci. Rebelă, răsfățată, nepăsătoare. Scutură din cap. Nimeni nu-mi spunea ce să fac, dar nici nu-mi asculta păsurile. Am fost trimisă aici fără să fiu întrebată. Am ajuns pusă pe harță și prost dispusă, iar fetele din zonă nu m-au prea simpatizat. O singură persoană vorbea cu mine, iar el...
   Închise ochii.
   - Am rămas însărcinată în acea vară.
   - O, Tara, șopti Maddie. Habar n-am avut.
   - Nimeni n-a știut. În afară de el, de mine și de Phoebe. Iisuse, a fost groaznic. Mă simțeam... nici nu pot exprima în cuvinte. Nicio greșeală făcută în viață nu te poate schimba ca aceea pe care o făcusem eu.
   Se uită în zare, de parcă ar fi văzut ceva care o făcea să sufere cumplit.
   - Și chiar m-a schimbat. N-am uitat niciodată, șopti ea. Eram foarte tineri, proști și naivi. Nu eram în stare să fim părinți. Știam asta încă de pe atunci.
   Avea o privire de om chinuit, care pierduse totul.
   - M-am dus la Seattle ca să nasc, apoi am dat copilul spre adopție...
   Nemaiputând să continue, scutură din cap mohorâtă.
   Cu inima strânsă, Maddie o îmbrățișă, deși ele își arătau afecțiunea în alte moduri - ca de pildă, vopsindu-și amândouă părul în verde.
   - Îmi pare nespus de rău. Cred că ai fost speriată.
   - Da.
   Tara își trase nasul și căută în buzunare un șervețel, pe care îl și găsi.
   - Eram speriată de moarte. Dar știam că, fiind doar o copilă... Am făcut ce trebuia.
   - Bineînțeles.
   - Am plecat din Lucky Harbor și n-am mai privit niciodată înapoi. N-aveam de gând să mă mai întorc vreodată.
   - Dar tatăl copilului?
   - Nu am mai vorbit niciodată. Eu mi-am văzut de viața mea. În următorii ani am încercat din răsputeri să nu mă gândesc la ce se întâmplase. Dar apoi...
   Se opri, cu demnitate în privire.
   - Copilul a crescut și s-a îmbolnăvit. O valvă de la inimă nu funcționa bine și avea nevoie de operație. Doctorii costau enorm, iar Phoebe...
   Un zâmbet nesigur îi trecu pe față.
   - În timp ce eu încercam să nu mă gândesc la ce se întâmplase, Phoebe se tot gândea la asta. Și-a dat seama că avea nevoie de mulți bani pentru tratamentul fetiței.
   - Așa că a ipotecat hanul ca să facă rost de bani.
   Maddie scutură din cap.
   - Nu mi-ar fi dat prin minte. N-am avut niciodată o părere excelentă despre calitățile ei de mamă, dar nimeni nu poate spune că nu a fost un om bun.
   - Exact.
   Tara se șterse la ochi cu șervețelul.
   - A făcut o donație anonimă familiei care luase copilul în adopție. Nu voia ca ei sau fetița să se simtă îndatorați.
   Maddie o strânse din nou de mână, cu lacrimi de afecțiune în ochi.
   - Ai avut o fetiță.
   Zâmbetul Tarei era slab, dar mândru.
   - O fată frumoasă și sănătoasă acum, slavă Domnului. E fericită, la casa ei, și...
   Zâmbetul i se șterse de pe chip.
   - Iar eu nu fac parte din viața ei.
   - Și te deranjează asta?
   - E în firea lucrurilor. Eu am mers pe alt drum. Am ales această cale în urmă cu multă vreme și așa trebuie să rămână. Dar mama n-a acceptat niciodată situația. Cred că se simțea vinovată pentru că nu ne crescuse cum se cuvine. În orice caz, a instituit un fond.
   Îi susținu privirea surorii ei.
   - Ne-a lăsat nouă hanul, dar toți banii s-au dus către singura ei nepoată. A ascuns de toți amănuntele ca să ne protejeze pe toate, dar în special pe mine.
   Ochii Tarei se umplură din nou de lacrimi.
   - Îmi pare rău, Maddie. Am ținut secretul atât de mult și n-aș fi zis nimic niciodată, dacă nu...
   - Ce anume?
   - Dacă n-ai fi venit tu aici să faci ce voia mama de la noi, ce spera ea. Ai venit pregătită să ne accepți ca familie. Ai depășit limita de credit ca să aduci îmbunătățiri hanului care fusese ipotecat ca să-mi salvez fiica. Te-ai chinuit cu locul ăsta, pe când eu mă gândeam cum să fug mai repede de aici.
   Înghiți în sec și repetă:
   - Îmi pare rău, Maddie. Îmi pare tare rău.
   - Nu.
   Maddie o luă în brațe.
   - Ai făcut ce a trebuit. Sunt mândră de tine, Tara. Foarte mândră.
   Tara își lăsă capul pe umărul ei, tremurând și străduindu-se să nu-și arate suferința. Maddie o ținu strâns și o mângâie pe păr, plângând și ea.
   Sora mai mare se retrase, ștergându-și cu grijă rimelul de sub ochi pe când oftă din greu.
   - Ei bine, asta nu-i frumos.
   - Te simți mai bine?
   - Nu, dar îmi revin eu. E Crăciunul, scumpa mea. Trebuie s-o scoatem pe Chloe din spital, iar tu trebuie să-l ierți pe Jax.
   - Nu am pentru ce, spuse Maddie, dându-și seama că era adevărat. Nu am ce să-i iert, dar...
   - Când spui „dar“, nu-i a bună. Ascultă-mă, știu că am încercat să te împiedic să te îndrăgostești de el, dar am greșit. Eram prea speriată și mă gândeam la ce se întâmplase în trecut.
   - Da, iar eu acum fac la fel, recunoscu Maddie.
   - Ți-e teamă de el?
   - Nu.
   Ezită.
   - Poate. Da. Dar nu cum crezi tu. La naiba! murmură ea, frecându-se la tâmple.
   Nu se sfârșea niciodată bine când era sinceră și prin urmare vulnerabilă în fața unui bărbat, dar știa că Jax nu era ca alții pe care-i cunoscuse.
   Merita efortul. Merita riscul, deoarece inima ei nu avea să mai iubească pe nimeni altcineva. Încercă să explice:
   - Nu mi-e frică de el, ci de ceea ce simt pentru el, de unde rezultă că a avut dreptate. Doamne, detest lucrul ăsta. Cum să te comporți cu un tip care are mereu dreptate?
   Tara râse cu tristețe.
   - Scumpo, n-aș fi divorțată dacă aș fi știut asta.

   Cele trei surori erau la cafeneaua Eat Me, care era deschisă pentru o masă specială de Crăciun. Tara își lua doza masivă de cofeină, iar Chloe și Maddie se îndopau.
   Tara făcuse vafe „La fundul sacului“ cu dovleac și scorțișoară, peste care pusese o tonă de frișcă. Raiul pe pământ. Maddie mânca și ea, incapabilă să-și adune gândurile. Poate din cauza zahărului din sânge. Amândouă stăteau cu ochii pe mezină, însă aceasta avea o culoare normală, iar respirația șuierătoare i se domolise.
   Maddie știa că Tara avea de gând să-i vorbească lui Chloe despre trecutul ei. Dar știa și că nu murea de nerăbdare să facă asta.
   - Arătăm ca naiba, observă Chloe studiindu-și reflexia din lingură.
   - Măcar respirăm, o consolă Tara.
   Și să respiri era bine, se gândi Maddie uitându-se la surorile ei, cele două femei care fuseseră niște străine pentru ea în urmă cu doar o lună.
   - Noaptea trecută, în acele clipe de groază, mi-am dat seama de un lucru foarte important, spuse ea încetișor. Îmi place la nebunie aici. Și pe voi vă iubesc, fetelor.
   Chloe se uită lung la ea.
   - Nu-ți dau din vafele mele!
   Tara își dădu ochii peste cap și îi zâmbi călduros lui Maddie.
   - Și eu te iubesc, scumpo. Pe amândouă.
   Surorile mai mari se întoarseră spre Chloe, care ofta.
   - Mă faceți să mă simt ca o ticăloasă.
   Continuă să mănânce, până când își dădu seama că se zgâiau la ea.
   - Simt asta, doar că nu pot s-o spun.
   - Niciodată? se interesă Maddie.
   Chloe dădu din umeri.
   - Poate că o să încerc.
   Clienții cafenelei se perindau pe la masa lor. Parcă toți locuitorii din Lucky Harbor erau acolo, dorind să-și exprime compasiunea. Vestea se răspândise repede, astfel că oamenii le aduceau tot felul de lucruri - haine, articole de toaletă - cu ajutorul cărora să se descurce în următoarele zile, din moment ce flăcările distruseseră tot ce aveau.
   După aceea, Tara își drese glasul și îi spuse lui Chloe totul, fiecare amănunt dureros. Lui Maddie nu-i fu ușor să audă povestea a doua oară, dar la final izbucniră toate în plâns și se strânseră în brațe.
   - Uau! repeta uluită Chloe. Uau!
   - OK, o să avem nevoie și de altă exclamație, remarcă Tara. Asta deja e prea folosită.
   - Ei bine, acum înțeleg și eu, zise Chloe. Mama mă tot întreba când o să-i mai dăruiesc alți nepoți. Niciodată nu am înțeles exact ce voia să spună.
   - Vorbeai des cu mama? o întrebă Maddie.
   - Mda. Cred că eram fiica ei preferată. Pentru că sunt atât de scumpă și de adorabilă.
   Gura i se strâmbă puțin, dar părea un pic timidă.
   - O sunam în fiecare săptămână să-i spun pe unde sunt. Însemna mult pentru ea.
   - Și pentru tine, preciză Tara.
   - Da.
   Chloe îi dădu un ghiont.
   - Și din ce mi-a povestit, erai ca mine înainte să crești, să te maturizezi și să devii o scârboasă - erai o rebelă nesăbuită.
   - Hei, sunt cu doar 8 ani mai mare decât tine. Nu sunt bătrână, oftă ea. Dar da, așa eram. Ce vrei să spui cu asta?
   - Păi, există și pentru mine o speranță. Într-o zi o să mă adun și eu.
   - Crezi asta despre mine?
   Tara era neîncrezătoare.
   - Am avut o fetiță când eram eu însămi o copilă, după care am dat-o spre adopție. Am un divorț la activ, o slujbă pe care-o detest și sunt înglodată în datorii.
   Chloe râse.
   - Păi dacă spui așa...
   Se întoarse spre Maddie.
   - Poate ar trebui să-mi doresc stilul tău de viață.
   - Mai bine aștepți până mă adun.
   - Măiculiță, să înțeleg că încă-l mai ții la respect pe cel mai sexy primar din Whoville?
   - Nu pricepi.
   - Hai să vedem... A salvat casa când Phoebe avea nevoie de un împrumut, apoi ne-a promis o refinanțare, deși cel puțin una dintre noi e foarte strâmtorată. A păstrat secretul Tarei, dovedindu-se vrednic de toată încrederea în numeroase rânduri. Ce ticălos egoist! Eu zic să-l târâm în mijlocul pieței și să aruncăm cu pietre în el.
   Maddie oftă, apoi fiorul care-i străbătu șina spinării o reduse la tăcere. Când ridică privirea, Jax venea spre ele în stilul său relaxat.
   - Nu e momentul potrivit, îi spuse Chloe când el se apropie suficient de mult ca să le audă. Nu am terminat să-ți fac elogiul.
   Maddie se uită urât la sora mai mică și își dădu seama că toți cei din cafenea amuțiseră, trăgând cu urechea.
   - Îți înșiram toate calitățile, continuă Chloe. Lăsând la o parte faptul că i-ai ascuns adevărul, bineînțeles. Asta a fost greșeala ta.
   Jax nu-și lua privirea de la Maddie.
   - În primul rând, nu ți-am ascuns nimic. Poate nu ți-am spus multe lucruri, dar Iisuse, detestam genul de persoană care eram. Și speram că te vei mulțumi cu Jax cel de acum.
   - Vai, ce drăguț!
   Chloe se întoarse spre Maddie.
   - Ai auzit?
   - Sunt aici, Chloe.
   Inima i se zbătea atât de tare în piept, încât o durea.
   - Mi se pare ceva normal, spuse un tip de la o masă.
   Maddie îl recunoscu pentru că lucra la benzinărie.
   - Și garantez că Jax e un tip de treabă. I-a dat surorii mele un împrumut când banca a refuzat-o. Altfel, și-ar fi pierdut casa și afacerea.
   - M-a ajutat și să mai adaug niște camere la casă, ridică tonul o femeie. Iar când soțul meu și-a pierdut slujba, Jax a acceptat să fie plătit puțin și rar. Nu era obligat să accepte.
   - Iisuse! șopti Jax, cu mâinile în șolduri și cu ochii închiși.
   - Și a donat poliției veste antiglonț, adăugă Sawyer, care tocmai intrase.
   - Trebuia să fie o donație anonimă, tolomacule!
   - Mi se părea că te duci la fund. Mă gândeam să te ajut cumva.
   Jax o apucă pe Maddie de mână și o trase din separeu. O ducea spre ușă atât de repede, încât ea trebuia să alerge ca să țină pasul.
   - Unde mergem?
   - Să vorbim fără ca tot nenorocitul ăsta de oraș să-și dea cu părerea.
   În ușa cafenelei dădură nas în nas cu un bărbat care purta o pelerină de ploaie și o mapă afișând numele unei companii naționale de asigurări.
   - Scuzați-mă, spuse el. Îi caut pe proprietarii complexului Lucky Harbor.
   - Eu sunt, zise Maddie, conștientă că Jax era în spatele ei, protejând-o. Mă scuzați două secunde, îl rugă ea pe agent.
   Trăgându-l pe Jax într-o parte, îi șopti:
   - Îmi pare rău. Trebuie să purtăm această discuție înainte ca vreuna dintre noi să plece din oraș.
   - Să plece?
   - Mda.
   Era atât de încordată, încât abia putea rosti cuvintele.
   - Cred că asta vor să facă Tara și Chloe. Nu avem unde locui, și vor să se întoarcă la viețile lor de dinainte.
   - Și tu?
   - Majoritatea decide.
   - Rahat! Ai venit aici ca o învingătoare, Maddie. Poate ai pierdut o rundă sau două, dar erai în picioare. Vrei să rămâi în Lucky Harbor? Luptă pentru asta. Vrei o relație cu surorile tale? Luptă pentru asta.
   - Dar tu? O relație cu tine?
   Se dădu înapoi ca să-i privească fața, de parcă ar fi încercat să-și întipărească trăsăturile ei în minte. Când vorbi, vocea lui era gravă și plină de emoție.
   - Sunt deja al tău. Mereu a fost așa. Tot ce trebuie să faci e să pășești în ring.

Capitolul 26

   Am zis-o mereu: nu te da în vânt după o persoană, un oraș sau un lucru, pentru că oricând e loc de mai bine. M-am înșelat amarnic.
   PHOEBE TRAEGER

   Agentul de asigurări își dădu jos pelerina de ploaie și se prezentă drept Benny Ramos.
   Era înalt și uscățiv, purta cizme de cowboy, o pălărie asortată și o pereche de blugi Wrangler care amenințau să-i cadă de pe șoldurile subțiri. Era imposibil să-ți dai seama dacă depășise vârsta majoratului sau se pricepea să folosească aparatul de ras.
   Jax îi conduse pe Maddie și pe Benny la masa lor, după care, aruncându-i tinerei femei o privire enigmatică, plecă.
   Lui Maddie i se învârtea capul. El îi dăduse totul și voia același lucru de la ea. Îi ceruse să lupte pentru a-și atinge obiectivele.
   Era logic. Foarte logic. Așa trebuia să facă orice femeie puternică și independentă.
   - Casa e distrusă în totalitate, spuse Benny.
   - Pe bune? ripostă Chloe. Spune-ne ceva ce nu știm.
   - Pompierii cred că incendiul a pornit de la niște luminițe de pom defecte care au fost agățate...
   Se uită pe mapă.
   - De o plantă uscată din sufragerie.
   Tara pufni.
   Maddie închise ochii. „Să-ți fie țărâna ușoară, sărmane pom de Crăciun...“
   - Oricum, continuă agentul, hanul nu e într-o stare atât de proastă pe cât pare. Dormitoarele de la etaj trebuie renovate complet, cu mochete noi, zugrăveală și alte băi. Un alt acoperiș. Dar parterul arată bine, are nevoie doar de curățenie. Acolo nu sunt mari probleme.
   Nu erau mari probleme. Era bine de știut.
   „Pășește în ring.“
   După părerea lui Jax, era o luptătoare. Dimpotrivă, până atunci fusese pasivă. Se lăsase purtată de val.
   Ura acel val care însemna să lucreze ca disperata făcând ceva ce-i displăcea, încercând să-i mulțumească pe niște oameni cărora nu le păsa. Se săturase să se mai lase dusă de val. Voia să fie o luptătoare.
   - Iartă-mă, îi spuse ea lui Benny, dar parterul este distrus de apă, așa că avem probleme. Vrem să fim despăgubite cum se cuvine.
   Tara ridică o sprânceană de parcă ar fi vrut să-i spună: „Hai, pisicuțo! Scoate-ți ghearele!“
   Chloe, zâmbind cu gura până la urechi, ridică degetul mare în semn de victorie.
   - Ai auzit-o pe sora mea. Vrem să fim despăgubite cum se cuvine. Spune-le oamenilor tăi acest lucru.
   - Suntem în aceeași tabără, zise Benny mai notându-și ceva în agendă.
   Pe Maddie o luă amețeala. O durea inima. Trebuia să lupte pentru viața ei.
   - Ar trebui să primim și o compensație.
   - Evident, încuviință Benny.
   Ea își stăpâni emoția. Oare era chiar atât de ușor? Ceri un lucru și-l primești imediat? Jax așa îi spusese, iar Tara părea să aibă succes cu această strategie.
   Agentul de asigurări își consultă documentele.
   - Cred că până săptămâna viitoare rezolvăm cu formalitățile și vă dăm un cec. Așa o să vă puteți apuca de treabă.
   - Ar fi o idee să primim banii azi sau mâine, rosti Maddie cu mult calm.
   Dumnezeu să te binecuvânteze!
   Tara rânji. Rânji. Maddie, încântată de această priveliște rară, o imită.
   Benny se întoarse la mapa lui. Urechile îi erau roșii ca focul.
   - Mâine. Ce ziceți de mâine?
   - Super-mega-extra, chicoti Chloe. Mulțumim.
   Îi zâmbi radios.
   Tânărul părea un pic uimit.
   - Păi... cu plăcere.
   Chloe îl conduse până la mașină, apoi se întoarse cu o hârtie în mână.
   - Faci mișto de mine - i-ai cerut numărul de telefon? o întrebă Tara. Zici că are doișpe ani. Nici nu cred că i-au coborât...
   - Hei, făcu mezina. Te rog să nu vorbești de boașele viitorului meu prieten. A fost de treabă, iar Maddie l-a speriat.
   - Credeam că Lance ți se pare drăguț. Și fratele lui.
   - Și ce vrei să spui cu asta?
   - Și Ofițerul Bunăciune. Sawyer îl cheamă, nu? Te uitai noaptea trecută la el de parcă voiai să-l mănânci.
   - Aș fi vrut să-l omor încet. Nu ai auzit ce ne-a spus? Mâine primim un cec gras.
   Chloe se uită la amândouă.
   - Ce planuri avem?
   - Împărțim suma în trei părți egale, propuse Tara.
   - Așa e drept, încuviință Chloe. Deci mâine pe vremea asta fiecare merge pe drumul ei.
   Zâmbi.
   - O să vă fie dor de mine. Hai, să vă aud!
   Maddie încerca să pară calmă și stăpână pe ea, dar deodată toată situația i se păru insuportabilă. Incendiul. Cum scăpaseră ca prin urechile acului. Cum își dăduse seama Tara că-și canalizase greșit emoțiile. Cum surorile ei voiau să înhațe cecul și să-și ia tălpășița. Jax, care-i spusese acele două cuvinte magice pe care nu le mai auzise niciodată, două cuvinte care însemnau mai mult decât și-ar fi putut închipui vreodată. I se strânse inima.
   - Eu sunt sora mijlocie, murmură ea, apoi repetă cu mai multă hotărâre în glas.
   - Foarte bine, zise Chloe. Poți să reciți și alfabetul?
   - Fiind sora mijlocie, sunt cea mai potrivită ca să mediez conflictul. Trebuie să luăm decizii acum. Majoritatea decide.
   Se uită la amândouă.
   - Plecăm sau reconstruim. Votăm acum. Întâi cea mai mică.
   Chloe scoase un iTouch pe care i-l împrumutase Lance în spital și apăsă pe aplicația Magic 8-Ball.
   - Magic 8-Ball, rosti ea pe un ton foarte solemn. Să rămân aici, în Lucky Harbor?
   Maddie era șocată.
   - Poftim? Nu poți să lași decizia asta în mâna unei aplicații telefonice!
   - Nu?
   - Nu!
   Murind însă de curiozitate, Maddie se strădui să vadă ecranul aparatului.
   - Ce scrie?
   Chloe se uită și oftă.
   - „Nu e de bine.“ Oricum sunt gata să plec de aici.
   Pe culmile deznădejdii, Maddie se răsuci spre Tara, care tocmai întindea mâna după iTouch-ul lui Chloe.
   - Ia să văd și eu chestia asta!
   - Pe bune?
    Pe Maddie o durea gâtul de parcă înghițise cioburi.
   - Te rog spune-mi că nu vorbești serios.
   - Bine, nu vorbesc serios.
   Tara îi strânse mâna, zâmbindu-i emoționată.
   - Votez să rămânem aici.
   - Și eu, spuse Chloe. Glumeam mai devreme. Nu putem pleca acum. Lucrurile încep să se îndrepte.
   - Deci avem doi de „da“. Maddie?
   Sora mijlocie era însă amețită, copleșită și foarte confuză.
   - Ia uită-te la ea, murmură Tara. Ca o pisică înconjurată de câini.
   - Îi e frică, încuviință Chloe. Își asumă un risc mare. Mă întreb dacă nu voia să votăm altfel.
   - Poftim? făcu Tara, dând din cap. Interesant. Vrei să spui că i-ar fi convenit să luăm decizia în locul ei ca să nu se simtă răspunzătoare?
   - Exact.
   - Sunt aici, spuse Maddie. Vă aud.
   - Știi de ce ai nevoie? o întrebă Chloe. Trebuie să-ți revii odată.
   - Hei, făcu Maddie. Când ai venit prima oară aici prost dispusă ți-am zis eu să-ți revii?
   - Da, chiar de mai multe ori.
   Era adevărat. Maddie se întoarse spre Tara și își miji ochii.
   - Și tu?
   - Da’ eu ce-am făcut?
   - Te-am consolat. Și eu vreau să fiu consolată!
   - Pe bune? Te dorește cel mai sexy tip de pe planetă. Ți-o tragi des. Nu mi-e milă de tine!
   Maddie se ridică în picioare.
   - Ies să iau o gură de aer.
   - Când ai spus asta ultima dată, te-ai dus la bar, te-ai făcut praf și te-ai sărutat cu o bunăciune.
   La jumătatea drumului spre ușă, Maddie se întoarse și îi smulse lui Chloe iTouch-ul din mână.
   - Am nevoie de ăsta.
   Ajunsă afară, închise ochii și șopti pentru ea: „Oare am să reușesc de data asta?“
   Ecranul iTouch-ului se întunecă, iar apoi imaginea se limpezi. Răspunsul era următorul:

   Întreabă mai târziu.

   La naiba! Îl vârî în buzunar și se sui în mașină. Conduse de-a lungul falezei învăluite într-o ceață groasă. Apa era cenușie și agitată, urmându-și ciclul neîntrerupt și violent.
   Așa se simțea și ea.
   Cumva ajunsese pe chei, cu biletul în mână, uitându-se în sus la Roata Mare.
   „Fă-o“, auzi ea o voce curajoasă din străfundurile minții. „Trăiește.“
   Se trezi în scaunul care se balansa, ținându-se de bara din față și simțindu-și picioarele ca piftia pe când se ridica în aer. După aceea se ridică și mai mult. Și mai mult...
   Iar apoi, când nu se putea mai sus de atât, Roata Mare se opri. La fel și inima ei.
   În jur, puținii pasageri chiuiau cu entuziasm.
   Ea nu simțea același lucru. Era îngrozită. A cui fusese ideea? Oare unde-i fusese capul? Viața era la fel de bună și pe pământ!
   Încercă să se uite în jos, dar scaunul se mișcă înainte, și o cuprinse amețeala. „O, Doamne, o, Doamne!“ Se ținea de bară cu toate puterile. Nici nu-și mai simțea picioarele. Iar acum avea inima în gât, neputând să mai respire.
   „Nu te mai uita în jos!“ Încercând să-și ridice privirea, se uită în jurul ei.
   Priveliștea era incredibilă. Asta dacă nu lua în seamă vertijul. De la acea înălțime vedea Oceanul Pacific în toată strălucirea sa și țărmul stâncos până hăt, departe.
   Și orașul. Lucky Harbor era frumos ca într-o ilustrată. Era o panoramă pe care n-ar fi avut cum s-o vadă dacă nu și-ar fi învins teama și n-ar fi urcat până acolo.
   Mă rog, nu-și depășise complet frica de înălțimi, poate mai avea un pic și făcea un infarct, dar ajunsese sus.
   Adevărul era că îi rămăseseră multe temeri de înfrânt. Avea o mulțime de „drumuri“ pe care nu le explorase sau „călătorii“ pe care nu le întreprinsese. Se convinsese singură că nu putea să facă anumite lucruri.
   De pildă, își spusese că Phoebe nu-și dorise o relație mai apropiată cu ea. Era prea târziu acum pentru regrete, dar putea schimba lucrurile cu surorile ei, deși fusese încredințată că nu o doreau în viața lor. În realitate, nu se implicase foarte mult, deși ar fi putut s-o facă. Ar fi trebuit s-o facă.
   La fel procedase și cu Jax. Poate nu fusese foarte sincer cu ea, dar își exprimase de la început sentimentele, fără să facă uz de cuvinte. O îndemnase să vrea mai mult - mai mult adevăr de la el, mai mult din toate. De ce oare nu-l ascultase?
   Se lăsase dominată de frică.
   Lucrurile trebuiau să se schimbe. Asta dacă scăpa cu viață de acolo.
   Cum intuise, Roata Mare se urni lent. Zece minute mai târziu, după ce parcursese de 3 ori traseul și ajunsese din nou cu picioarele pe pământ, zâmbi larg.
   Reușise. Se urcă în mașină, simțindu-se mai bine și mai sigură pe ea. Conduse fără să aibă o destinație în minte.
   Nu, asta era o minciună. Știa exact unde se ducea. Trase în parcarea lui Jax. Erau vreo 7 grade afară, dar ea transpira.
   „Știi ce ai de făcut“, își spuse.
   El avusese dreptate. Voia să rămână în Lucky Harbor alături de surorile sale. Asta nu era o problemă, dar îl voia și pe Jax. Spera să meargă la fel de ușor.
   Bătu la ușă, iar când nu răspunse, se întoarse și se uită la jeepul lui. Era acasă.
   Apoi auzi niște bătăi ritmice. O luă în direcția din care venea zgomotul, până în spatele casei. El avea o pereche de cizme vechi în picioare, un hanorac și minunații blugi Levi’s decolorați și rupți din loc în loc. Spărgea lemne, toporul ridicându-se și căzând într-o mișcare plină de eleganță. Tricoul îi era ud de transpirație și lipit de fiecare părticică tare a corpului.
   Avea o mulțime de părți „tari“. Doar uitându-se la el, o trecea un val de căldură.
   Cu siguranță o văzuse dând ocol casei. Avea instincte de pisică, iar ea nu căutase să se furișeze, însă Jax își continua imperturbabil activitatea.
   În cele din urmă, decise să se apropie, obligându-l fie să se oprească, fie să riște ca bucățile de lemn ce zburau în toate părțile s-o vatăme.
   Coborând toporul, se sprijini în el, respirând normal, dar cu putere.
   - Hei, zise ea ușor.
   - Hei! Ce faci aici?
   O întrebare normală, din moment ce și ea îl întrebase același lucru de dimineață.
   Era clar că o invita să treacă la subiect. Ăsta era stilul lui.
   Nu și al ei.
   - Am fost... confuză. Și un pic supărată pe toată lumea, iar apoi m-am suit la volan și mașina m-a adus aici.
   Buzele i se arcuiră într-un zâmbet.
   - Și mașina ta a uitat că ești supărată pe mine?
   - Ei bine, zise ea, cred că mi-a mai trecut.
   - De ce?
   Maddie rezistă tentației de a scoate iTouch-ul lui Chloe ca să întrebe aplicația Magic 8-Ball în ce stadiu era relația lor. Oricum, știa deja.
   - De ce? repetă Jax.
   La naiba, nu avea de gând s-o lase să scape atât de ușor. Se hotărî să fie ironică.
   Până la urmă, era mecanismul ei de apărare numărul unu.
   - Recent ai reușit să mă faci să zâmbesc. Poate că ai imunitate parțială. Nu știu.
   Se uită lung la ea, citindu-i gândurile.
   - Ți-am dat mai mult decât un zâmbet, spuse el, lăsând jos toporul și intrând în casă.
   Jax se duse glonț la frigiderul din bucătărie și scoase o sticlă cu apă, căci își simțea gâtul foarte uscat.
   Era un moment de cotitură. Ori venise să-i mulțumească pentru clipele frumoase petrecute și să dispară, ori era acolo ca să... La naiba, îi era teamă să spere.
   Cât fusese avocat, se dusese în fiecare zi în sala de judecată știind că urma să câștige. Mereu.
   Ar fi fost bine dacă ar fi cunoscut verdictul și în acest caz.
   Avea nevoie să se distanțeze puțin. Dădu apa pe gât, aruncă sticla și se plimbă prin casă. Nu era chiar atât de ticălos, așa că lăsase ușa descuiată în caz că ea voia să intre și să-l facă să mai sufere, dar intră la baie fără să se mai uite în urmă. Dezbrăcându-se de hainele ude de transpirație, dădu drumul la apa fierbinte și se vârî sub duș. Spera ca jetul puternic să-i limpezească mintea.
   Niciun rezultat.
   În schimb, o mulțime de imagini îi reveniră din memorie: Maddie stând în apa caldă lângă el, radioasă și plină de săpun, privindu-l cu dragoste; el mângâind-o pe trup până se citea pasiunea în ochii ei, ascultând-o în timp ce-i rostea numele, gâfâind când ajungea pe culmile plăcerii...
   Când auzi ușa în spatele lui, nu se mișcă, nu-și ridică privirea, nu deschise ochii.
   Maddie îl cuprinse cu brațele, iar el îi simți trupul gol lipindu-se de al lui.
   Și tocmai aici era problema. Toate intențiile lui bune se duseră pe apa sâmbetei când acele mâini catifelate i se plimbară peste piept și abdomen, pentru că era greu să te concentrezi când aveai o erecție de pomină.
   - De ce ești aici? o întrebă el din nou.
   Maddie își înghiți nodul din gât și încercă să o imite pe... care actriță? La naiba, nu-i venea în minte niciuna. Era pe cont propriu.
   - Păi, erai foarte transpirat, explică ea, încercând să adopte un ton senzual. Mă gândeam că poate vrei să te spăl pe spate.
   Se aplecă și îi linse o picătură de apă de pe gât.
   Îl simți trăgând aer adânc în piept.
   - Maddie.
   În regulă, nu avea chef de ironiile ei. Înțelegea de ce. Își fixă privirea pe mușchii tari ai spatelui său.
   - Te-ai dezbrăcat de secrete în fața mea.
   El se întoarse s-o privească.
   - Din câte se vede, sunt chiar în fundu’ gol.
   Amândoi se uitară în jos. Da, era gol. Încântător de gol.
   - Nu mă refeream doar la trupul tău, șopti ea. Te-ai dezbrăcat de secrete, iar mie... mi-a luat mai mult timp să observ asta.
   Doamne, era desăvârșit. Musculos, atletic, de o perfecțiune care îți făcea inima să se oprească în loc. Atinse o picătură de apă de pe pieptul lui și din greșeală îi zgârie puțin sfârcul.
   - Maddie?
   - Da?
   - Uită-te în sus.
   Își luă ochii de la trupul lui și-i întâlni privirea. Ochii îi erau ceva mai calzi, ba chiar amuzați. Se simți atât de ușurată, încât aproape alunecă pe gresie.
   - O, Jax, îmi pare rău că mi-a luat atâta timp să înțeleg ce se petrece. Îmi pare rău că m-am îndoit de tine și că te-am îndepărtat. Nu asta căutam. Și știu că nici tu, dar te-ai descurcat mai bine.
   Îi mângâie pântecul, apoi ajunse la șoldul ei, ceea ce o împiedica să se concentreze, în ciuda eforturilor.
   - Știu că am spus unele lucruri... despre relația noastră.
   - Cred că ai fost destul de explicită în ceea ce privește situația în care nu suntem.
   Se întoarse cu spatele și începu să se săpunească.
   - Am greșit atunci.
   I se tăiase respirația uitându-se cum își plimba mâinile pe tot corpul, lăsând urme de săpun, așa că toate gândurile i se risipiră.
   El nu spuse nimic, ci doar termină ce avea de făcut. În cele din urmă puse săpunul la loc și se clăti. Pe neașteptate, o trase mai aproape și o luă în brațe, strângând-o tare. Nu o deranja. Putea să rămână așa mereu, simțindu-se în siguranță, la căldură și ciudat de fericită. Dar avea mai multe de spus.
   - Jax, eu...
   - Orice vrei, murmură el. Numai să nu pleci. Nu te voi lăsa să pleci.
   - Sper că vorbești serios. Pentru că ai avut dreptate și în privința altor lucruri. Eram speriată, speriată de moarte.
   Făcu o grimasă.
   - Poate că am intrat în panică.
   - Ai tricotat foarte mult, spuse el cu o mină foarte serioasă, iar apoi își plimbă buzele pe gâtul ei.
   Tremurând de plăcere când îi simți gura pe pielea ei umedă, se agăță de el. Când Jax își ridică privirea, zâmbea. Maddie mai avea un pic și i se scurtcircuita creierul. Sau poate atingerea lui era cauza. Nu era sigură, cu excepția faptului că respira anevoie și era cât pe ce să-i sară în brațe.
   - Mi-ai spus să lupt pentru ce vreau. Mi-ai spus să pășesc în ring.
   Se uită în jos.
   - Nu vreau să schimb subiectul, dar mă dorești.
   - Mi-e tare greu să mă ascund.
   - Te vreau înapoi, îi șopti ea, dar nu dorise să spună chiar asta.
   - Pentru câtă vreme?
   - Atâta timp cât mă vrei.
   El trase aer adânc în piept.
   - Așa te lupți pentru ce vrei?
   - Da.
   Îi era greu să se concentreze. Mâna lui era pe șoldul ei, făcându-și drum în sus până îi apucă sânul. Îi înconjură talia cu brațele și își rezemă capul de pieptul lui, tremurând când o apucă de ceafă. Într-un târziu, mărturisi:
   - Am venit la Lucky Harbor din obligație, dar de fapt căutam ceva.
   - Și ai găsit ce căutai?
   Îi plăcea cum îi reverbera vocea, stârnind un ecou în pieptul ei.
   - Da, am găsit ce căutam. Rămân în Lucky Harbor, Jax. O să reconstruim. Pentru prima oară în viață, simt că aparțin unui loc. Surorile mele sunt lângă mine, am un cămin - chiar dacă posed din el doar o treime și mai datorăm încă o groază de bani, ca să nu mai spunem că e și pe jumătate mistuit de foc, dar știi la ce mă refer. Și...
  Trase aer adânc în piept pentru că urma să spună ce era mai important.
   - Iubesc și sunt iubită.
   El rămase complet tăcut, cu ochii ca niște tăciuni aprinși. O atinse cu mâna pe spate, apoi și-o afundă în părul ei.
   - Chiar așa?
   - Da.
   I se strânse inima că el se putea îndoi de asta chiar și pentru o clipă.
   - Te iubesc, Jax. Și tu mă iubești.
   - Sigur că da, zise el cu emoție în voce, iar Maddie simți că toate îndoielile i se spulberau.
   Jax își puse gura pe vena de la baza gâtului unde i se simțea pulsul.
   Când își ridică fața și îi întâlni privirea, ochii îi scânteiau.
   - Nu o să știi niciodată cât de mult te iubesc.
   Uitându-se la el, își văzu viitorul și simți cum toată durerea din inimă îi dispărea.
   - Aparțin acestui loc, îi șopti lipindu-se de el. Și îți aparțin și ție.
   El dădu din cap și o luă în brațe.
   - E minunat.

SFÂRȘIT