Dorințe împlinite, Barbara Bretton

 .................................................

3.

      Cu toate că ideea de a se căsători trecea uneori prin mintea tinerei femei, invariabil ea se gândea imediat: „Dar cum aș putea găsi timp pentru un soț, pentru o căsnicie?”

   Fără îndoială că tocmai datorită acestui fapt, ușurința cu care Murphy a putut să-și găsească loc în programul ei de viață supraîncărcat, o uluia și o buimăcea.

   Nu se cunoașteau decât de puțină vreme, dar ajunsese să aprecieze enorm compania lui. Și mai era și pentru prima dată când o vedea pe Patty atât de legată de cineva.

   Pentru a fi sinceră, își spuse Samantha, simțind că roșește sub privirea iscoditoare și perspicace a fiicei ei, chiar și ție, Sam, îți e aproape de inimă, nu-i așa?

   Însă la ce bun să se gândească la el, dacă Muprhy O`Rourke nu o considera decât ca o soră a lui, o soră agreabilă ca care se înțelegea bine... și atât! Și oricum nu era cazul să își facă niciun fel de iluzii, să presupună că poate fi ceva serios cu un ziarist doritor să străbată lumea, tot timpul pe drumuri după subiectele care-l interesau.

   Samantha își imagina viitorul său mai degabă lângă un om de afaceri serios, așezat, care ar fi împărtășit gustul ei pentru o viață calmă.

   Mai presus de orice însă năzuia să afle acel bărbat care ar fi simțit că o brunetă împreună cu un mic geniu având înfățișarea unei fetițe drăgălașe, reprezintă răspunsul la așteptările lui.

   Murphy O`Rourke ar fi putut fi acel bărbat? Desigur nu!

   Samantha oftă și își îmbrățișă fiica.

   - Hai, draga mea, te rog, zâmbește-mi...

   Murphy părăsi Manhattanul câteva ore după întâlnirea profesională, fiindcă mai bântuise prin locurile familiare, sperând să dea de unii dintre vechii colegi de la Telegram. Dar degeaba. Aparent, toți cei de vârsta lui aveau ceva mai bun de făcut.

   Probabil că sunt pe vreo pistă care-i va duce direct la un mare premiu jurnalistic... poate chiar premiul Pulitzer... își spuse cu amărăciune. Dar chiat tu ai fost cel care te-ai hotărât să te retragi, așa că e inutil să te plângi, gândi el.

   Și ca să pună vârf la toate enervările și circulația era îngrozitoare.

   De aceea, un Murphy foarte prost dispus deschise ușa barului „La O`Rourke”, puțin după ora 6 după-amiază.

   - Am impresia că întrevederea pe care ai avut-o n-a fost chiar pozitivă, remarcă Scotty, pe un ton împăciuitor.

   Murphy răspunse cu un fel de mormăit furios.

   În realitate nu avea decât o dorință: să povestească cât de penibilă fusese ziua, cu îmbulzeala, mulțimea, probleme ivite și ciudata sa decepție care-l cuprinsese în birourile U.I.P. Dar nu avea cu cine să stea de vorbă.

   Scotty ar fi insistat din nou pe tema responsabilităților sale, iar tatăl lui, care-l observa din spatele tejghelei barușșui, s-ar fi mulțumit să trântească un aspru: „Nu ți-am spus eu că așa o să fie?” Cât despre Angela, chelnerița, ea ar fi sfârșit, mai devreme sau mai târziu, prin a-l întrerupe pentru a-i vorbi despre problemele sale imaginare de sănătate.

   Sunt sigur că Samantha m-ar asculta cu atenție.

   Această reflecție nu-l surprinse prea mult pe Muprhy. Ca și cum era un lucru evident ascuns într-un colț al creierului său, așteptând liniștit să fie descoperit la un moment dat.

   Samantha era înainte de toate o femeie plină de căldură și înțelegere; or era tocmai ceea ce avea nevoie el în această seară.

   Fără să stea prea mult pe gânduri, își îmbrăcă haina, și înșfăcând platourile goale, adresă tuturor, din mers, un:

   - Salut. Mă reîntorc.

   Lui Muprhy îi trebui mai mult de o oră pentru a localiza casa Samanthei.

   După insuccesul soluțiilor care-i trecuseră prin minte și după ce se împotmoli și se rătăci de câteva ori, a trebuit să recurgă la serviciile unui bun amic din poliția locală care-i indică drumul cel bun. Ajunse, în fine, în Hravet Drive și găsi numărul 23.

   Dar o mașină a poliției staționa în fața numărului 23!

   Samantha pricepu că această zi făcea parte din zilele în care ar fi fost mai bine să nu faci efortul să te scoli din pat!

   Mai întâi, Muprhy nu fusese prezent la bar. Apoi Patty o antrenase într-o conversație dintre acelea care o îndurerau nespus pe tânăra femeie, mâhnită profund să vadă cât de mult dorea Patty să aibă un tată.

   Și ca o culme, iată că vărul Teddy venise să îi anunțe noutatea cea mai surprinzătoare a anului.

   - Frank se însoară în acest weekend! repeta Samantha, uluită peste măsură.

   Teddy surâse, cu cel mai larg surâs.

   - Și mie mi-a venit greu să cred asta. N-aș fi crezut niciodată că va ajunge să-mi dăruie o cumnată.

   Frank era fratele geamăn al lui Teddy, tot așa de jovial și de solid, de bine legat, ca acesta. El avea în Manhattan un chișc de hot dogs care se transforma în timpul iernii, în loc de vânzare a castanelor coapte.

   - Ah, și Frank are nevoie de un specialist în artă culinară? întrebă imediat Samantha.

   Gândul că va avea de preparat o masă de nuntă pentru vreo sută de invitați o făcea s-o treacă fiorii, dar nu era nimic pe care tânăra femeie să nu fie în stare să facă pentru verii ei. Cei doi o ajutaseră de atâtea ori.

   - Nu, masa a fost comandată, noi am închiriat un restaurant, îi explică Teddy. Dar am avea nevoie totuși de ceva...

   Se opri însă brusc scrutând exteriorul prin fereastră.

   - Aștepți pe cineva?

   - Nu... Nu cred... Ah! S-ar putea să fie vreun comisionar care vine ca să-mi aducă platourile goale.

   - Probabil că acest comisionar face de mulți ani meseria asta, n-am mai văzut niciunul așa de în vârstă.

   Murphy! își spuse Samantha.

   Și ridicându-se într-o clipă alergă la ușă încercând să-și stăpânească freamătul care o cuprinsese.

   - Dar ce cauți aici? exclamă ea.

   Grozavă primire i-am făcut, își reproșă singură, de îndată. Bravo, Samantha!

   Murphy îi întinse platourile surâzând.

   - M-am gândit că sigur vei avea nevoie de astea.

   Teddy își făcu atunci o intrare teatrală în vestibul, în cea mai pură tradiție a unui șerif din western.

   - Tu îl cunoști pe acest tip, Sammy?

   Tânăra femeie îl prezentă pe noul sosit, îmbujorându-se.

   - Teddy, îți prezint pe Murphy O`Rourke. Tatăl lui e proprietarul barului „La O`Rourke”. Murphy, el este vărul meu, Teddy.

   - Încântat să te întâlnesc, spuse atunci Teddy, sfărmându-i într-o strânsoare prietenească mâna. Ce mai face tatăl tău?

   - Din ce în ce mai bine, mulțumesc. Va putea, cred, să-și reia activitatea la bar în câteva săptămâni.

   - Asta mă bucură foarte mult. A trecut prin momente dificile, după câte am auzit. Nu i-a fost prea ușor!

   - Totul se știe... Ador orașele mici, șopti discret Murphy către Samantha.

   Privirea atentă a vărului Teddy executa cu repeziciune buimăcitoare treceri de la Murphy la Samantha.

   Cunoscând defectele familiei Dean, curiozitate și pălăvrăgeala, tânăra femeie putea să fie sigură că vizita neașteptată a lui Murphy va fi pe larg comentată de-a lungul și de-a latul regiunii, în toate locuințele numeroșilor membri ai familiei, înainte chiar de a fi avut timpul să-și termine ceașca cu ceai.

   - Teddy a trecut pe aici să-mi anunțe căsătoria fratelui său geamăn Frank, spuse ea.

   Murphy dădu politicos din cap, vizibil puțin interesat de aceste actualități matrimoniale.

   - Și de asemeni pentru a te ruga să te ocupi de chioșciul lui, duminică, preciză Teddy, care-și amintise brusc de obiectul misiunii sale.

   - Ce chioșc? întrebă Murphy.

   - Chioșcul de castante coapte.

   Expresia stupefiată a lui Murphy o făcu pe Sam să izbucnească în râs.

   - Da... e vorba, îi spuse ea amuzându-se, e vorba de castane coapte pe jăratic... castane calde... castane...

   - Glumești?

   - Nu, nici vorbă. Frank își are chioșcul plasat în cel mai bun loc din Manhattan, chiar alături de Centrul Rockefeller, interveni Teddy.

   - Am să mă ocup cu plăcere, îi confirmă Samantha.

   - Vei putea să păstrezi beneficiile, Sammy.

   - Nici nu-mi trece prin cap. Va fi cadoul meu de nuntă. Și sper să am mulți clienți ca darul să fie cât mai consistent.

   - Frank își va relua locul la chioșc luni dimineață, adăugă Teddy.

   Uluit, Murphy interveni în această discuție de familie.

   - Adică nu-și va lua decât o zi de concediu pentru mariajul lui?

   - Frank e îndrăgostit dar nebun nu e! îl asigură Teddy. Va avea destul timp pentru luna de miere după sărbători. Decembrie e o lună importantă pentru afaceri.

   - Ce familie! se minună Murphy în șoaptă.

   O serioasă lovitură cu cotul în coasta din partea Samanthei i-a pedepsit această remarcă.

   - Toți vă ocupați de restaurante, de alimentație? întrebă Murphy.

   - Aproape toți. Ce am putea face altceva în acest clan de mâncăcioși? suspină Teddy contemplându-și cu nostalgie începutul de burtică. Și dintre nou, numai Sammy poate să mănânce cât vrea fără să plătească prețul lăcomiei, adică fără să se îngrașe deloc!

   - Am avut noroc, recunoscu tânăra femeie.

   - Cu toate că un kil sau două în plus nu ți-ar prinde rău, observă Murphy.

   - Ai perfectă dreptate, întări Teddy cele spuse.

   În momentul acela, mașina poliției parcată în fața numărului 2 din strada Harvet Drive, începu să scoată o serie de sunete ascuțite, vizibil destinate să-l cheme la datorie pe conducătorul ei preferat!

   - Ei bine, s-ar spune că e timpul ca justițiarul să pornească la luptă pentru combaterea crimei! susură malițios Samantha.

   - Adevărat! Datoria mă cheamă, confirmă Teddy. Noapte bună, la amândoi.

   Și făcându-i cu ochiul lui Murphy porni în grabă către mașină. Samantha închise ușa în urma lui cu un suspin de ușurare și se prefăcu că-și șterge fruntea ca după un mare efort.

   - Îmi pare rău că l-ai întâlnit pe Teddy fără să fi fost prevenit, pregătit dinainte. E un tip puțin mai special, recunoscu ea.

   - Nu el mi-a făcut probleme. Trebuie să recunosc însă că mașina poliției staționând în fața casei tale m-a cam speriat. M-am temut să nu vi se fi întâmplat ceva ție sau fetiței.

   - În privința asta nu trebuie să-ți faci griji, îl asigură tânăra femeie. Pentru a veghea asupra noastră există o ceată întreagă de îngeri păzitori.

   Samantha începu să se ocupe cu pregătirea cafelei, conștientă de situație stânjenitoare care se crease. Era ciudat ca Murphy să se afle în mica ei bucătărie, în acest mărunt oraș de provincie, noaptea, în timp ce viscolul șuiera pe la geamuri, izolându-i parcă de restul lumii.

   - Cum s-a desfășurat ziua petrecută în oraș? îl întrebă.

   - Oh, absolut extraordinar, mulțumesc! spuse el printre dinți.

   - Chiar așa de rău a fost?

   Murphy continuă, dând din cap.

   - Din păcate.

   - Eu știu foarte bine să ascult...

   - Oh, ești exact de ce aveam nevoie în această seară, mărturisi el, prinzând-o de mână.

   Inima tinerei femei începu să bată mai tare.

   - Ei bine, sunt aici, șopti Samantha.

   - Sunt fericit pentru asta.

   - Și eu... Haide, povestește-mi acum aventurile tale în marele oraș.

   Și mai spune-mi pe cine ai invitat să te însoțească la balul mascat de Crăciun, adăugă în gând.

   A fost un fenomen ciudat.

   Pe măsură ce Murphy povestea ce i se întâmplase, mânia, oboseala și neliniștea care-l copleșiseră, dispărură. Și chiar mai înainte de a-și termina istorisirile, amândoi râdeau în hohote. Și își dădeau seama, fiecare în parte, că împărtășeau un moment cu totul deosebit, un moment privilegiat.

   Samantha asculta cu atenție, recționa cu vivacitate, și nu ezita să-i spună în față, fără ocolișuri, părerea ei despre ideile sau acțiunile lui greșite.

   Când ea s-a ridicat pentru a mai aduce niște cafea, Murphy nu s-a putut împiedica să nu-i admire picioarele lungi și talia fină. Dar s-a stăpânit repede: era absurd să se gândească la Samantha în felul acesta.

   - Încă puțină cafea, Murphy? îi propuse tânăra femeie.

   - Cum? A, nu, mulțumesc. Nu am să mai întârzii mult, trebuie să mă reîntorc la bar. La ora asta probabil că e plin de clienți.

   Samantha aprobă, dând din cap și îl precedă până la ușă. Privind-o, Murph se forța să nu-și imagineze liniile suple ale corpului ei, ascunse de rochia de casă. În timp ce-și îmbrăca paltonul, o întrebă:

   - Și totuși nu ți-ai schimbat părera în legătură cu balul mascat?

   - Nu, îi răspunse tânăra femeie.

   - Mai există vreo șansă?

   - Cam una la șapte milioane, estimă Samantha.

   - Eu sunt capabil să-mi mizez toate economiile pe ea, afirmă Murphy surâzător.

   Ce te-a apucat O`Rourke, își reproșă el imediat. Doar vorbești cu Samantha și nu cu o femeiușcă fără minte pe care vrei s-o încânți.

   - Ei bine, petrecere bună, mâine la bal, îi ură Sam.

   Își aranjă apoi o șuviță rebelă a părului bogat, inconștientă de grațioasa senzualitate a gestului ei.

   Murphy a trebuit să lupte serios contra dorinței de a o strânge în brațe și de a o săruta. Probabil că dacă ar fi îndrăznit să facă așa ceva ea i-ar fi râs în nas, gândi el.

   În loc de asta, se mulțumi cu un salut.

   - Atunci ne vedem luni, nu-i așa?

   - Da, pe luni, Murphy, îi răspunse ea.

X.

   Patty nu putea să-și creadă ochilor. Era prima dată când își vedea mama așa de splendidă, magnifică!

   Rochia de culoarea safirului făcea minuni și eleganța ei se potrivea admirabil cu noua coafură a Samanthei, linia de acum a părului încadrându-i chipul cu trăsături pure cu o aureolă brună. Era cu adevărat metamorfoza de basm a Cenușăresei, un miracol de Crăciun.

   Transformarea era uimitoare ca și cum zâna bună a tinerei femei îi regăsise în fine adresa pierdută și transmisese puterile ei magice Carolinei și lui Patty. Căci cele două complice au fost la originea vrăjii.

   Totul începuse în acea dimineață.

   Cu mânuțele ei mici Patty reușise să arunce cât colo plapuma mămicii sale, doarece aceasta refuza cu toată energia să se dea jos din pat. Având ca argument, fără îndoială, faptul că Patty și Caroline încercau să o smulgă din mijlocul unui vis delicios în care Murphy avea un rol important. Și s-a trezit deodată, tremurând, în aerul rece al camerei, orbită de lumina crudă a dimineții care se revărsa în valuri prin fereastra deschisă, lumină devenită și mai puternică datorită strălucirii zăpezii.

   Potrivindu-și cu un gest lent părul care îi cădea în ochi, Samantha se văită cu o voce plângăreață:

   - E o cruzime și o nedreptate să mă sculați așa de dimineață. Probabil că nu e nici ora 6.

   - Pendula a bătut cât a putut de tare, anunțând că e ora 9, draga mea, anunță veselă Caroline.

   - Ah, aveți milă, măcar injectați-mi un pic de cofeină, mormăi Sam.

   - Doamnă, dorințele dumneavoastră sunt ordine pentru noi.

   Și Caroline lipsi pentru câteva minute pentru a reveni apoi cu o tavă încărcată cu un mic dejun somptuos.

   - Privește: cofeină, proteine, hidrați de carbon, lipide.... ai de toate!

   - Crăciun fericit din partea mătușii Caroline! strigă Patty, sărind alături de mama ei. Să știi că are ceva pentru tine.

   - Oh, Caroline... doar ne-am jurat că nu ne facem niciun cadou înainte ca afacerile noastre să devină rentabile, îi reproșă Samantha.

   Dar în realitate era încântată că prietena ei nu-și ținuse promisiunea. Era atât de agreabil să fii răsfățată.

   - Buticul meu e mult mai rentabil ca acum 2 ani, îi răspunse Caroline. Și mă săturasem să tot aștept momentul în care pot să-ți fac o mică bucurie. Hai, gata, e inutil să mormăi! Ce e făcut e bun făcut!

   - Atunci... îți mulțumesc și accept cu plăcere, cedă Samanthta, surâzând.

   Ceea ce nu știa tânăra femeie, era până unde o va antrena acceptarea darului Carolinei.

   - Află că azi e ziua ta norocoasă, a început să îi explice prietena ei, cu fața numai un zâmbet. Toate dorințele tale secrete se vor realiza!

   La aceste cuvinte Samantha simți că roșește fiindcă gândul o dusese imafdiat la visul ei cu Murphy, apoi se strădui să afle în ce ar putea consta surpriza Carolinei, închipuindu-și pe rând că e vorba poate de materiale pentru vopsit și punerea la punct a micului ei restaurant expres, sau poate că era vorba de achitarea notei de telefon...

   - Nu, n-ai ghicit, spuse prietena ei căreia îi împărtășise aceste supoziții.

   - Atunci, ce?

   - Ceva... legat de o feerie...

   - Legat de o feerie... Nu cumva... balul mascat? Un bilet de intrare pentru balul mascat?

   - Da... dar nu numai atât... fiindcă la balul mascat de Crăciun trebuie să fii o apariție strălucitoare! Și am luat toate măsurile pentru asta!

   Și din acea clipă totul se petrecu foarte repede.

   A fost purtată la coafor, care a studiat-o cu atenție și i-a scurtat puțin părul dându-i o nouă linie ce îi îndulcea trăsăturile punându-i în valoare ochii și-i făcea un chip de înger. În acest timp o manichiurist se ocupa de unghiile ei transformându-le în mici oglinzi strălucitoare. Apoi Samantha ajunse în mâinile unei esteticiene care a știut să dea o profunzime fermecătoare privirii ei și să-i contureze cura, în așa fel, încât să devină de-a dreptul tulburătoare.

   Dar de-a lungul întregii zile un singur gând o urmărea pe Samantha: Murphy!

   Murphy o să mă vadă în această ținută de vis. Și nu contează că va fi acompaniat de cine știe ce blondă. Asta nu o să mă împiedice să râd și să dansez. Și în felul acesta își va da măcar seama ce pierde, își spunea tânăra femeie.

   Pentru moment, Samantha își potrivea pe față masca de catifea albastră împodobită cu dantelă ca să se transforme într-o frumoasă și misterioasă necunoscută.

   Patty își ținu răsuflarea în timp ce mama ei se rotea grațios având ca muzică doar foșentul de saten al rochie sale. Caroline și Betty împărtășeau încântarea fetiței și erau mute de admirație.

   A sunat la ușă și Patty alergă să deschidă. Un bărbat destins, cu părul grizonat, cu o caschetă în mână, se înclină ceremonios.

   - Mașina e la dipoziția doamnelor, anunță el.

   - Pornește, Cenușăreasă! Caleașca a venit, exclamă Caroline, drapând pe umerii ei o etolă de vizon.

   Patty le privi plecând. Caroline îi adresă un semn de încurajare și un zâmbet triumfător.

   Luna plină revărsa o lumină argintie cu ireale reflexe albăstrui pe neaua care se așternuse, iar stele sclipeau pe cerul iernii părând că răspund strălucirii lumânărilor a căror flacără dansa la ferestrele tururo caselor.

   Aerul era parcă înmiresmat de cântecele de Crăciun.

   Limuzina se îndepărta lin de casă, ducând-o pe Samantha către Murphy. Către Murphy, care dorea foarte mult ca ea să-i fie alături. Cel puțin așa spera Patty, din tot sufletul.

   Murphy își aranjă încă o dată papionul și centura de la smoching, apoi decise să coboare ca să-l întâlnească pe Scotty.

   Barul salută apariția lui cu aplauze și cu strigăte de admirație.

   - Pe cuvântul meu, e Frumosul frumoșilor.

   - Doamne, ești splendid, Muprhy!

   - Lăsați-mă în pace, bandă de neciopliți, mârâi Murphy, fulgerându-i cu privirea.

   Scotty se apropie de el și măsurându-l cu atenție îi spuse zâmbitor.

   - Ah, dacă aș fi știut că ești atât de frumos, ți-aș fi cumpărat un buchet de flori, declară el malițios.

   - E de nesuportat dacă începi și tu cu prostii din astea.

   - Ei, am făcut doar o glumă și gata. Hai băiete, să mergem.

   Și nici n-apucă să termine fraza că Murphy era afară.

   Nervos, arunci o privire la ceas. Era abia ora 7 și jumătate și seara se anunța una dintre cele mai nesuferite din viața lui.

   Lumina era dulce și sunetul viorilor umplea întreaga sală. Domnea o luxoasă atmosferă de sărbătoare asortată perfect cu eleganța invitaților și cu somptuozitatea bufetului.

   Și, lucrul cel mai extraordinar, Samantha nu se simțea deloc deplasată în tot acest lux. Bărbații întorceau capul ca să o observe și ea aceptă senină acest omagiu tacit al acestor priviri ale chipurilor ascunse de măștile de bal.

   Cu toate eforturile ei, tânăra femeie nu izbutise însă să localizeze unde se afla Murphy. În disperare de cauză începu să cerceteze cu privirea toate blondele frumoase din sală, convinsă că îl va găsi pe cel căutat la brațul uneia dintre ele.

   Un chelner îi prezentă o tavă cu cupe pline cu șampanie și ea se servi. Micile bule îi gâdilară foarte agreabil nasul, dar acest lucru nu împiedica totuși ca dezamăgirea să înceapă să se strecoare încet, estompând, puțin câte puțin, plăcerea pe care i-o oferise această ambianță strălucitoare.

   Samantha își propuse s-o regăsească pe Caroline prin mulțime și să rămână lângă ea când deodată o voce familiară răsună în spatele ei:

   - Samantha, pot să îți spun că ești cu totul și cu totul răpitoare, în această seară?

   - Scotty, exclamă tânăra femeie întorcându-se. E foarte plăcut să întâlnești chipul unui prieten.

   - Vino cu mine, te rog, o invită el. Aș vrea să-ți prezint persoana care mă acompaniază.

   - Deci ai venit însoțit de o doamnă? Dar bine îți mai ascunzi secretele, Scotty! Unde e?

   - Hm... în ceea ce o privește pe tainica doamnă nu te grăbi să tragi concluzii, spuse bătrânul domn cu un zâmbet șiret.

   Samantha făcu ochii mari de uimire văzând că o conduce către un bărbat voinic întors cu spatele la ea. Silueta i se părea cunoscută.

   - Iată cine a ținut locul partenerei mele la balul din această seară, spuse Scotty, nemaistăpânindu-și râsul.

   Auzindu-l vorbind, bărbatul se întoarse către ei și sub masca neagră, Samantha recunoscu imediat ochii de culoarea castanei ai lui Murphy O`Rourke.

   Dar ce i se întâmplase lui Murphy cel cu părut totdeauna răvășit și cu hainele sport, de care nu avea prea mare grijă, adesea șifonate, Murphy pe care ea îl cunoștea?

   Samantha realiză că nu l-ar fi recunoscut ușor, fără ajutorul lui Scotty.

   - Murphy? întrebă cu timiditate, nevenindu-i să ceadă că-l găsise și că el se afla într-adevăr în fața ei.

   - Samantha?

   Vocea lui exprima o surpriză plină de bucurie și Samantha observă cum deodată scânteia malițioasă mereu prezentă în ochii lui se schimbă într-un foc profund.

   - Doamne! Cât de frumoasă ești în seara asta, murmură el.

   - Și tu arăți foarte bine... foarte bine, Murphy... șopti tânăra femeie.

   - Ce fericit sunt să văd că zâna cea bună care îți pierduse adresa și-a reamintit-o și a reușit să ajungă la tine la timp.

   Samantha îi ovesti pe scurt toate întâmplările din timpul zilei. Și în timp ce vorbea, Murphy nu-și lua privirea de la ea, în mod vizibil, fascinat cu totul.

   - Și iată în ce fel, conchise tânăra femeie, ai acum în față, versiunea revăzută și ameliorată a Samanthei Dean.

   - Oh, ești minunată.... cu adevărat minunată, dar să știi că mie îmi place de asemeni foarte, foarte mult și versiunea cealaltă. Erai răpitoare și ieri seară, în acea rochie de casă.

   - În ceea ce te privește, mărturisesc că și eu admir ambele versiuni Murphy O`Rourke. Sper că nu ai aruncat haina de catifea, cea de toată ziua. Eu o ador.

   - Mă bucur. Acum nu prea sunt eu, Murphy cel veritabil, spuse el arătând spre smoching.

   - Și nici eu chiar cea adevărată, răspunse Samantha.

   Se priviră o clipă puțin stingheriți, cuprinși de o bruscă timiditate, ca și cum se vedeau pentru prima dată.

   Murphy își drese glasul și declară:

   - Scotty e cel care a insistat să vin la balul acesta. Nu am putut să scap de gura lui.

   - Iar, pentru mine, Caroline a organizat totul, așa cum ți-am spus. Dar, cred că știu, cine e de fapt la originea acestui complot.

   Privirile lor se întâlniră. În ele strălucea aceeași lumină tandră.

   - Patty, nu-i așa? întrebă Murphy.

   - Patty, confirmă ea.

   - Atunci te rog să-mi aduci aminte să-i mulțumesc, spuse el și întinzând mâna, o cuprinse apropiind-o de pieptul lui, invitând-o astfel la dans fără cuvinte.

   - N-am să uit să-i mulțumesc, șopti Samantha.

   Aproape de Murphy, în brațele lui, avea impresia că așteptase acest moment toată viața, atât de bine se simțea. Era copleșită de căldura și fermitatea tandră a îmbrățișării și alunecau dansând într-o perfectă armonie.

   Datorită tocurilor înalte ale pantofilor pe care-i purta, Samantha avea exact înălțimea suficientă pentru a se cuibări confortabil în adâncitura umărului lui Murphy. Simțea discreta lui apă de toaletă proapătă atunci când bărbia lui îi atingea ușor fruntea.

   Erau clipe minunate și tânăra femeie ar fi vrut ca orchestra să continue să cânte mereu.

   Când a zărit-o pe Samantha, radiind de frumusețe în ținuta ei de bal, ca o nouă și fermecătoare Cenușăreasă, Murphy a înțeles deodată semnificația expresiei „Dragoste la prima vedere”.

   A rămas câteva secunde buimăcit, neștiind ce să zică, ce să facă, și acele scurte momente i s-au părut o eternitate. Un vârtej de imagini i-au traversat spiritul. Samantha și mersul ei grațios, Samantha râzând în hohote în timpul bătăliei cu bulgări de zăpadă; Samantha privind-o pe Patty cu toată tandrețea din lume. Și toate aceste fațete ale Samanthei Dean se topeau în ființa minunată care era acum în brațele sale.

   Și parcă toată sensibilitatea i se concentrase în mâna care atingea spatele gol al tinerei femei, simțind fințelea ca de mătase a pielii ei.

   Murphy își dădea seama că găsise ceea ce visase și căutase de 36 de ani... idealul său... și acesta era întruchipat de Samantha, prietena și colaboratoarea sa! Samantha cea care prepara senrvișuri pentru fidelii barului „La O`Rourke”, Samantha confidenta sa, și mama tandră a lui Patty. Care era în același timp femeia cea mai fascinantă pe care o cunoscuse... și cea mai atrăgătoare.

   În clipa aceea, Murphy era gata să jure că erau făcuți unul pentru celălalt, pentru totdeauna. Nu aveau nevoie decât de timp pentru a înțelege limpede acest lucru.

   Cum Murphy și Samantha treceau prin fața lor dansând, același surâs de mândrie și înduioșre apăru pe chipurile Carolinei și al lui Scotty.

   - Încercarea noastră nu a fost ratată, murmură bătrânul profesor.

   - Într-adevăr. N-am văzut-o niciodată atât de fericită, recunoscu Caroline cu o voce visătoare.

   - Când mă gândesc că Murphy fugea de căsătorie ca de ciumă...

   - ...și că Samantha nu avea timp decât pentru Patty și munca sa.

   Cei doi complici schimbară o privire malițioasă.

   - Îmi acorzi acest dans, dragă prietenă? întrebă Scotty, înlinându-se galant.

   - Cu cea mai mare plăcere, răspunse Caroline, care îi întinse mâna și se înclină la rândul ei, făcând o mică reverență.

   - Cred că sunt cel puțin două ore de când dansăm, murmură Murphy încântat.

   - Știu. E minunat, nu-i așa?

   Samantha suspină și se lipi mai mult de umărul lui, în timp ce Murphy o cuprinse mai strâns în brațe.

   Tânăra femeie se gândi că nu i-a folosit la nimic încercarea de a-l considera pe Murphy un simplu prieten, vrând să îndepărteze orice posibilitate de atașament sentimental. Ca totdeauna, amorul dovedise că își apără foarte bine reputația sa de a fi imprevizibil. Acum, nimic nu i se părea mai firesc decât faptul că se află în brațele lui Murphy.

   Dansând, ajunseră lângă ușa terasei.

   - E foarte cald aici, nu găsești? întrebă Murphy, cu ochii strălucind în spatele măștii de catifea.

   - De acord cu tine.

   - Ce-ai zice de puțin aer proaspăt, continuă el, arătându-i ușile înalte care dădeau spre exterior.

   Samantha acceptă cu un surâs, și se strecură discret afară din salon. Prin pereții de sticlă ai terasei luna își cernea razele ei de argint. Tânăra femeie se simți cuprinsă de un fior.

   - Ți-e frig?

   - Nu, deloc, răspunse ea.

   - Vrei să mănânci?

   Samantha ridică din umeri. Oricât de somptuos ar fi fost bufetul care-i aștepta, nimic nu putea înlocui senzația de bucurie, de împlinire, pe care i-o oferea această minunată noapte de iarnă. Din sala de bal ajungeau până la ei muzica, clinchetul paharelor și râsetele celor care participau la petrecere.

   Pentru Samantha și Murphy nu mai existau acum decât scânteierile cristalelor de gheață împodobind crengile copacilor, lumina pură, lumina vrăjită a stelelor și privirile lor care-și mărturiseau dragostea.

   - Știu că nu e miezul nopții, declară Murphy, dar cred că e timpul pentru noi doi, să ne scoatem măștile.

   Încet mâinile lui urcară până la chipul Samanthei și îi ridicară masca, după ce cu o clipă mai înainte își dăduse la o parte masca lui de catifea.

   Samantha nu îndrăznea să se miște, ținându-și răsuflarea. Îl privea intens cu o mare emoție.

   - Bună seara, Samantha...

   De această dată vocea lui gravă era încărcată de dorință și avea o profunzime și o autoritate pe care Samantha nu i-o cunoscuse niciodată. Murphy făcu un pas înapoi și o contemplă îndelung pe tânăra femeie.

   Timpul părea că se oprise în loc; și încă o dată, era ca și cum de-abia acum făceau cunoștință, ca și cum se vedeau pentru prima oară, străini unul față de celălalt și totuși atât de intimi.

   Murphy întinse mâna și puse cu tandrețe la loc o șuviță din părul Samanthei care se încăpățâna să-i mângie parcă ochiul. Înaintă un pas și deodată ea fu în brațele sale. Apoi se aplecă și buzele lui atinseră gura tinerei femei a cărei inimă bătea nebunește.

   - Hm... vă rog să ne scuzați!

   Un cuplu de vârstă medie, apăru foarte stânjenit din umbră.

   - Ne pare rău că trebuie să vă deranjăm dar dorim să reintrăm în sală, spuse doamna, cu un surâs jenat, știți, nu voiam să ratăm dineul.

   Bărbatul încerca să-și păstreze un aer demn, dar urmele de ruj de la colțurile buzelor sale, îl trădau fără echivoc.

   Murphy schiță un zâmbet către cei doi și murmură printre dinți:

   - Să plecăm de aici. Vom reuși totuși să găsim un colțișor liniștit.

   Samantha nici n-apucă să spună că e de acord, că Murphy, ținând-o de mână și pornise către parcare.

   - Va trebuie să ne reîntoarcem la 12 noaptea, persoana care a rămas cu Patty, a precizat că poate sta numai până la miezul nopții.

   - Să n-ai nicio grijă. Vom sosi la timp.

   Noaptea îi învălui cu întreaga sa magie de cum s-ar instalat în interiorul confortabil al mașinii.

   Samantha se lăsă în voia minunatei clipe, gândindu-se cu tandrețe la bărbatul minunat care era Murphy. Mașina înainta parcă plutind.

   Când deschise ochii, își dădu seama că se opriseră lângă un pod care se arcuia pentru unul din brațele râului.

   Vocația principală a acestui loc era de a fi un refugiu discret pentru îndrăgostiți, dar, în același tim, el oferea o foarte frumoase perspectivă căci era un punct care domina întreaga vale.

   - Aproape uitasem că ai crescut în orașul ăsta, spuse Samantha.

   - Chiar în epoca în care nu mă gândeam decât cum să fug din New Jersey, aici veneam cu plăcere, era unul din colțurile mele favorite.

   Coborâră din mașină și se apropiară de pod, mâinile lui Murphy o curpinseră pe Samantha.

   - Știi că un eveniment cu totul special se va produce în această clipă? o întrebă el.

   - Mă vei săruta, nu-i așa?

   - Un sărut adevărat, în fine! Sper că de data asta nu vom fi deranjați.

   În brațele lui Murphy, Samantha încercă aceeași impresie de irealitate care o cuprinsese și în sala de bal.

   El își apropie gura de gura ei într-un sărut delicat, aproape imaterila.Și din nou timpul își opri goana nebună a clipelor sale parcă pentru a-i privi, vrăjit de dragostea lor.

   Gingașa atingere a buzelor lui Murphy devenise o dulce tortură. Samantha se lipi de el mai strâns, cerându-i un sărut mai intens pe măsura flăcării din inima ei.

   Și răspunzând deodată pasiunii ei, Murphy o îmbrățișă cu putere și sărutul lui, acum pătimaș, o atrase într-un vârtej irezistibil care o făcu să piardă simțul realității. Nu mai exista nimic decât sărutul îmbătător al bărbatului pe care îl iubea.

   Când, în fine, reușiră să se depărteze unul de celălalt, rămaseră un moment tăcuți, fără grai, uluiți de forța senzațiilor pe care le descoperiseră.

   - Ah, iată-ne deci în fața adevărului despre noi, șopti Murphy.

   - Da, confirmă Samantha.

   Apoi coborând pleoapele, își ridică fața spre el, implorând un nou sărut. Și când, mult mai târziu după aceea, Samantha deschise ochii, crezu că magia sărutului lor se transmisese întregului peisaj. Clarul de lună făcea să scânteieze apa râului și strălucirea ramurilor încremenite de ger care se profilau argintii pe catifeaua întunecată a cerului.

    - Nu... chiar nu mă așteptam... cu noi doi s-a petrecut un astfel de miracol, murmură Murphy.

   - Nici eu, nu mi-aș fi închipuit... e minunat.

   - Dar, mi se pare că totuși asta nu schimbă prea mult... viețile noastre... Nu-i așa?

   - Cred că nu poate schimba nimic, recunoscu tânăra femeie.

   - Chiar nimic? Asta fiindcă nu avem decât puține lucruri în comun?

   - Da. Avem prea puține lucruri în comun, într-adevăr.

   - Și atunci? Ce-o să facem? întrebă Murphy.

   - Speram să ai tu niște idei...

   - Am, draga mea...

   Și cu aceste cuvinte, o strânse din nou în brațe, sărutând-o cu înflăcărare.

   Senzații, pe care Samantha nici nu știa că pot avea o asemenea intensitate, o cuprinseră, îi copleșiră corpul și sufletul.

   Gura lui Murphy alunecă acum de la colțurile gurii ei, pe gât, pe ceafă, făcând-o să amețească de plăcere.

   Deodată o lumină orbitoare îi cuprinse în cercul ei.

   - Mă rog, ce se petrece aici? întrebă o voce aspră dar nu răuvoitoare. Hm... riscați o răceală serioasă dacă mai stați mult pe frigul ăsta.

   - Teddy, tu ești, întrebă Samantha, încercând să-și protejeze ochii de razele puternice ale lămpii electrice.

   Bărbatul lăsă lampa în jos.

   - Sammy? Dar ce Dumnezeu faci tu aici?

   Apoi Teddy lumină în plin pe bietul Murphy care nu știe, sărmanul de el, ce atitudine să ia.

   - Ah, salut O`Rourke! Bucuros să te revăd.

   - Eram pe drumul spre casă, se grăbi Samantha să explice. Fata care are grijă de Patty nu poate sta decât până la 12 și jumătate noaptea.

   - În cazul ăsta nu-ți mai rămâne multă vreme, Cenușăreaso, spuse el râzând cu poftă. Mai ales că mâine trebuie să te scoli devreme.

   - Ah! Doamne! exclamă tânăra femeie. Chioșcul cu castane coapte.

   - Nu-mi spune că uitasei de el?

   - Aproape.

   - Atunci, sunt foarte fericit că v-am întâlnit, continuă Teddy bine dispus.

   - Ești într-adevăr un instrument al destinului, îmi dau seama, spuse jumătate în glumă, jumătate în serios, Murphy, cu o nuanță abia simțită de ironie. Deci la ce oră trebuie să începem vânzarea castanelor?

   - La ora 10. Deci cred că e timpul să vă duceți să vă odihniți. La revedere! Noapte bună!

   Teddy făcu câțiva pași apoi se întoarse și o privi pe Samantha cu atenție.

   - Sammy, ia spune-mi...

   - Da, Teddy, ce-i?

   - Ai făcut ceva special la părul tău? Mi se pare că e o schimbare... Sau poate mi se pare... mormăi el îndepărtându-se.

   Samantha și Murphy râdeau încă, la 10 minute după aceea, ajungând în fața casei.

   - Ce ai vrea să spun? supină Samantha, cu un zâmbet în colțul gurii. Bărbații din familia mea nu prea au simț de observație...

   - Dar, Samantha, e un polițist. Se presupune că trebuie să aibă cel mai ascuțit simț de observație, meseria i-o cere! spuse Murphy, izbucnind din nou în râs.

   - Află că e un bun polițist! Dar în problemele personale parcă ar fi vorba de alt om! Să-ți spun culmea culmilor? Tot nu reușește să-și deosebească gemenii între ei, deși au acum 1 an și jumătate.

   - Seamănă chiar așa de bine?

   - Nu... unul e băiat și celălalt fetiță!

   Murphy nu mai putea să-și stăpânească râsul nebun care-l copleșise.

   Samantha îl privea veselă regăsindu-l pe Murphy, camaradul admirabil, cu care putea să se amuze de orice lucru. Dar, în același timp, acum nu mai putea să uite că el era un bărbat, nu doar un prieten sau un frate.

   De altfel, pe măsură ce hohotele de râs se potoleau, atmosfera dintre ei începu să se schimbe.

   - Vino lângă mine, murmură Murphy cu o voce gravă.

   - Trebuie să intru in casă. E timpul...

   - Știu. Dar au mai rămas câteva lucruri importante... care nu pot fi lăsate așa... Aș vrea să te sărut, draga mea, fără să fiu întrerupt.

   Sărutul a fost mai lung, mai dulce și mai minunat decât cele precendente.

   Samantha se simți cuprinsă de o emoție pură și profundă care trecea dincolo de încântarea simțurilor; căci exista un element mai prețios și mai periculos care o lega de Murphy și care ducea mult mai departe decât atracția fizică.

   - Am să vin că te iau mâine dimineață la ora 8 și firește că și Patty va merge cu noi, preciză el.

   - Deci chiar ești hotărât să vii cu mine mâine la New York?

   - Mi se pare că e singurul mijloc de a ne vedea mâine, nu crezi?

   Samantha îl privi îndepărtându-se. Rațiunea îi șoptea că Murphy O`Rourke nu era omul care să rămână multă vreme în același loc, și că, într-o zi sau alta, va pleca.

   Dar inima îi ordona să uite aceste gânduri sinistre și să profite pentru moment de dragostea pe care i-o purta acestui etern nomad.

XI.

   - Te pregătești să ieși, văd, spuse Bill O`Rourke văzându-și fiul îmbrăcat, gata de plecare.

   - Într-adevăr. Sper că n-ai intenția să-mi faci reproșur când e o zi atât de frumoasă! protestă vesel Murphy. Să știi că am luat toate măsurile ca să n-ai probleme. Scotty te va ajuta în timpul zilei și eu am să revin înainte de năvala clienților de seară.

   - Te întâlnești cu Samantha?

   - Da.

   - Și ai văzut-o și ieri seară?

   - Da. Unde vrei să ajungi, tată?

   Tonul lui Murphy se înăsprise brusc.

   - Dacă tu ai ca proiect să pleci din oraș de cum voi fi definitiv restabilit, te sfătuiesc să lași această tânără femeie în pace!

   - Proiectele mele profesionale nu s-au schimbat și oricum ce fac nu cred că te privește! replică Murphy cu duritate.

   - Samantha nu e genul de fată cu care poți să te amuzi și apoi s-o dai uitării cu nepăsare, spuse apăsat tatăl lui. Tu n-ai încetat să fugi toată viața după nu știu ce. Dar, atâta vreme cât trăiesc, nu am să-ți permit să aduci lacrimi și amărăciune în existența lui Samantha și Patty. Ele nu merită așa ceva, băiete.

   - Cine îți dă dreptul să-mi judeci sentimentele? Viața nu-ți oferă totdeauna chiar ce îți dorești, de accea trebuie să primești ce ți se dă, nu să respingi.

   Murphy nu știa cum ar fi putut să-l facă pe Bill să înțeleagă ceea ce ignora el însuși: care erau exact sentimentele lui pentru Samantha. Lângă ea se simțea diferit, mai tânăr, plin de speranță, de elan, tânăra femeie îl transformase.

   Dar 35 de ani de necomunicare îl separau de tatăl lui, și nu putea răspunde la întrebările acesuia decât într-o manieră agresivă.

   Bill îl privi un lung moment în tăcere, apoi spuse cu o voce gravă:

   - Ceea ce mă îndurerează, băitaul meu, este faptul că vei lăsa să se piardă șansa care ți s-a oferit, dacă ai să pleci. Și mai devreme sau mai târziu, vei porni iar cine știe unde...

   Ziua la New York a fost un deliciu, o zi în cursul căreia, Murphy, Samantha și Patty au format o adevărată familie.

  De cum s-a încheiat activitatea la chișcul cu castane, au pornit toți trei să patineze. Apoi s-au oprit să se delecteze cu o ciocolată caldă, înainte să meargă să vadă splendida paradă a jucăriilor la Macy`s, unul dintre cele mai mari magazine din New York. Patty a putut chiar să vorbească personal, câteva clipe cu Moș Crăciun!

   Și ca și cum toate acestea n-ar fi fost suficiente pentru fericirea Samanthei, unchii și verii au decis să se ocupe în locul ei, de punerea la punct a restaurantului. Nu-i mai rămăsese tinerei femei decât să îi aprovizioneze cu materialele necesare și să le spună exact ce dorește.

   În trei zile totul urma să fie gata și ea nu va avea altceva de făcut decât să se instaleze în fața bunătăților pregătite pentru a-și întâmpina primii clienți pe 1 ianuarie, așa cum plănuise.

   Dar mai era un miracol, un și mai mare miracol.

   Pe măsură ce se vedeau. Murphy și Samantha, se simțeau și mai bine împreună, cuprinși de o bucurie din ce în ce mai deplină. Și datorită intervenției familiei sale, tânăra femeie putea, în fine, să profite de câteva zile de odihnă.

   Era o plăcere să pregătească, fără graba de altădată, micul dejun al lui Patty, înainte să o conducă la școală, să pălăvrăgească pe îndelete cu Caroline, după amiezele, în fața unei cești de cafea. Prietenia lor devenise și mai puternică. Samantha se gândea adesea că fără uneltirile Carolinei, relația ei cu Murphy ar fi rămas la stadiul caamaraderiei, al bătăliei cu bulgări de zăpadă, și atât.

   De altfel, nu abandonaseră vesela înfruntare cu bulgări de zăpadă. Dimpotrivă, se amuzau tot atât sau poate chiar mai mult ca înainte, dar complicitatea lor avea acum o tentă de tandeze.

   Relația lor nu avea nimic convențional. Petreceau foarte puțin timp între patru ochi. Samantha nici nu se gândea să nu doarmă la ea acasă, chiar dacă Betyy ar fi fost bucuroasă să aibă grijă de Patty dacă tânăra femeie ar fi lipsit. Și nici nu putea fi vorba ca Murphy să rămână peste noapte la Samantha.

   Dincolo de aceste argumente foarte rezonabile, tânăra femeie era conștientă că Murphy își va lua zborul, într-o zi sau alta pentru Viena, Bangkok sau Paris. Și, pe de altă parte, adevărul era că știa foarte bine că oricât îi era de drag, câteva nopți în brațele lui, nu îi era suficiente pentru ceea se simțămintele ei așteptau. Iar, pe de altă parte, nu voia să-l păstreze alături, prin dragostea ei, știind că în felul acesta va pune capăt carierei lui.

   Astfel că nu le rămâneau decât acele lungi și minunate săruturi în pragul casei, în mașină sau, pe furiș, în bucătărie, ca niște adolescenți. Se simțeau ca doi amanți care s-au întâlnit în aeroport și care se iubeau nebunește, știind totuși că nimic nu era posibil între ei și că, avioanele lor vor porni, mai devreme sau mai târziu, fiecare în altă direcție.

   Totuși, atunci când rămânea singură în întuneric, în camera ei, Samantha se lăsa pradă unor visuri fermecătoare, în care erau unul în brațele celuilalt, își aparțineau unul altuia.

   Și își amintea cu precizie, acea primă dimineață când a adus platourile la barul „La O`Rourke”, și Murphy a apărut somnoros, cu pieptul gol și părul răvășit după somn. Tânăra femeie evoca adesea această imagine în zori, când se trezea, ca pentru a-și imagina că petrecuseră noaptea împreună.

   Zilele curgeau liniștit, în atmosfera de sărbătoare care preceda Crăciunul.

   În loc de a mai face sendvișuri și a le duce la bar, Samantha hotărâse să se ocupe de pregătirea bucatelor la fața locului, în așteptarea noului bucătar. Era, de altfel, și modul cel mai bun de a-și petrece mai mult timp cu Murphy.

   Și viața se organizase în jurul acestor noi activități.

   Scotty se oferise să fie ajutor-bucătar, specializat în pregătirea sosurilor, și o ajuta pe Samantha în timp ce Muprhy se ocupa de bar. Dar marea și adevărata plăcere a bătrânului profesor, era să lucreze probleme de matematică cu Patty, când aceasta se întorcea de la școală.

   Se instalau amândoi în biroul lui Murphy și înșirau peste tot, încântați, jubilând, zeci de foi de hârtie acoperite cu semne de neînțeles pentru oamenii obișnuiți.

   Bătrânul Bill oscila între plăcerea de a o avea pe Samantha în casa lui și de a o vedea trebăluind voioasă pe lângă mașina de gătit, în timp ce Patty studia cu bătrânul lui prieten, și neliniștea pe care i-o inspira sufletul vagabond al fiului său.

   Cât despre tânăra femeie ea nici nu putea să-și aducă aminte cum fusese viața ei înainte de a-l întâlni pe Murphy.

   Acum 10 zile, erau încă străini unul de celălalt. Și iată că existența ei devenise, datorită lui, mai strălucitoare decât ghirlandele de lumini ale lumânărilor aprinse la ferestre.

   Samantha se îndreptă spre Bill aducându-i sendvișul pe care-l preparase anume pentru el.

   - Cum te simți, Bill? îl întrebă. Azi arăți foarte bine.

   - Mă mențin, răspunse el surâzând. Dar pentru moment, sunt preocupat... îngândurat...

   - E normal. După tot ce ți s-a întâmplat, din senin, acum două luni. Dar lucrurile s-au îndreptat foarte bine. Sănătatea ta...

   - Nu e vorba de asta, Samantha. Eu sunt îngrijorat pentru tiine.

   - Pentru mine? Ce ciudată idee, se miră tânăra femeie. De ce?

   - E vorba de Murphy. Eu știu că țineți unul la altul, că vă iubiți, dar el nu va fi totdeauna aici, draga mea.

   - Am înțeles asta, spuse Samantha. Dar nici nu poate fi vorba să-i cer să renunțe la cariera lui. E făcut pentru a parcurge lumea întreagă.

   - Și va avea foarte curând această ocazie. I s-a făcut o propunere în acest sens.

   - Mi-a povestit despre Telegram.

   - Nu e vorba de Telegram.

   - Vrei să spui că agenția internațională l-a sunat? întrebă tânăra femeie.

   Bill dădu cu gravitate din cap.

   - Da... Cred că va trebui să ne pregătim să-i urăm „drum bun” încă o dată.

   Nu mai rămăseseră decât 6 zile până la Crăciun, și Murphy se pregătea să se ducă să se întâlnească cu Samanha și cu Patty pentru a cumpăra bradul, dar se simțea cam posomorât.

   Dar Stein îl sunase de 3 ori pentru a-i vorbi din nou despre Telegram și despre un tânăr ziarist, îndrăzneț și insistent, care atât aștepta să-i ia locul. Pe de altă parte, agenția de presă U.I.P. îi reînnoise oferta, și în niște condiții capabile să convingă pe oricine.

   Dar cel care avea în viața lui pe Samantha și Patty nu era oricine. Murphy avea impresia că un lucru minunat îl aștepta la colțul străzii, și că găsise în fine ceea ce căutase mereu. Restul nu era decât iluzie.

   Dar ardea de dorința să-și reia viața lui de ziarist nomad, însă în același timă, sala întunecată a redacției ziarului Telegram îi lipsea...

   Avertismentele tatălui său îi răsunară în minte și pentru prima dată, înțelese câtă dreptate avea bătrânul Bill.

   Cum ar fi putut să-i ceară Samanthei să abandoneze toate lucrurile pentru care muncise atât ca să-l urmeze?

   Cum să-i ceară lui Patty să trăiască din hotel în hotel în timp ce el alerga după himere?

   Trebuia neapărat să existe o soluție, un răspuns, Murphy era sigur de asta. Dar deocamdată această soluție pe care o dorea atât nu se făcuse înțeleasă.

   Patty vedea cum una dintre cele mai mari dorințe ale ei începuse să se realizeze!

   Ghemuită în Range Rover-ul mamei sale, nu pierdea din ochi frumosul brad care urma să devină pomul său de Crăciun. Bineînțeles, în fiecare an fetițe avusese un pom împodobit, dar era vorba de un brad artificial care îndeplinea această funcție mereu.

   Samantha protestase totdeauna împotriva prezenței unui brad adevărat, zicând, că acesta murdărește totul în jur, fiindcă i se scutură crengile.

   Dar de data asta, s-au dus la o fermă specializată să caute bradul mult visat de fetiță. Samantha și Patty au privit cum Murphy s-a luptat din greu, tăind el însuși bradul pe care îl aleseseră.

   Totul mergea bine pentru Patty. Fetița era toată numai zâmbet. Mămica ei îndrăgea din nou Crăciunul! Iar ea lucra asupra unor teorii matematice avansate împreună cu Scotty, ceea ce era minunat și avea în buzunar, două mici port-chei pe care le comandase special. Pe unul era gravat „Mama” și pe celălalt „Murphy”.

   Patty credea că erau șanse din ce în ce mai mari ca Murphy O`Rourke să devină tatăl ei!

   - Și unde trebuie să-l pun? întrebă Murphy, cu o voce înăbușită, ducând bradul în brațe.

   Împovărat de greutatea pomului, se învârtea în vestibul ca un cățelandru care se încurcă în labele lui mari.

   - Răsucește-te spre stânga, ușa ți-o deschid eu și lasă-l în colțul de lângă fereastră aici, în camera de zi.

   Apoi, în timp ce Murphy instala bradul, tânăra femeie se grăbi să descarce lucrurile din mașină.

   - Patty, du-te și adu cutia cu podoabele pentru pom, îi spuse Murphy fetiței.

   - Mă duc imediat, strigă ea fericită și porni în goană.

   Samantha se apucă să pregătească în bucătărie o ciocolată fierbinte, în timp ce Murphy și Patty începură să agațe ghirlande, steluțe, globuri, îngerași, pe crengile bradului.

   Cum ea așeza pe masă tava cu ceștile pline și cu farfurioare pline de bunătăți, Murphy apăru în pragul ușii cu o expresie crispată și cu ochii întunecați.

   - Samantha... i se adresă el, fără să mai spună altceva.

   - Ce e? I s-a întâmplat ceva lui Patty? se sperie tânăra femeie.

   - Patty n-are nimic, liniștește-te. Ai o vizită...

   Un bărbat apăru lângă Murphy și Samantha tresări.

   - Bună seara, Samantha. A trecut multă vreme de când nu ne-am văzut.

   Era Ronald Donovan, tatăl lui Patty.

   Niciodată Patty nu va uita privirea mamei ei, când căpitanul Donovan i-a explicat că voia să o ia pe fetiță cu el.

   Acest gând era odios.

   Donovan era un străin pe care îl văzuse o dată sau de două ori în viața ei. Și, chiar și atunci, aceste vizite se rezumaseră la o mângâiere scurtă și distrată pe creștet și la un cadou costisitor, fără îndoială cumpărat de vreo secretară.

   N-avea decât să plece, să se întoarcă de unde venise, își spuse Patty indignată. Era vina ei dacă își amintise deodată că e tatăl ei, acum când era însurat și avea și un băiețel? Și apoi, de ce să-l accepte ca tată doar fiindcă așa a decretat dumnealui brusc? Putea foarte bine să nu îi pese de el, așa cum lui nu i-a păsat de ea, atâția ani!

   După plecarea lui Murphy, căpitanul Donovan insistă să o convingă pe Samantha.

   - Vreau să-i ofer Patriciei tot ceea ce are nevoie... Cum poți spera tu să ai posibilitățile materiale ca să o înscrii în cele mai bune școli particulare? Ești sigură că procedezi just cu acest copil, Samantha, refuzând ajutorul și ideile mele?

   „Pentru ce nimeni nu putea să înțeleagă, că deși o considerau un mic geniu, ea Patty, avea doar 10 ani, și voia aceleași lucruri ca orice copil de vârsta ei? Ducă-se încolo cele mai grozave școli particulare și cei mai buni profesori! Ceea ce dorea ea cel mai mult era să rămână la Rochy Hill cu Samantha și cu Murphy și să facă parte dintr-o adevărată familie.

   Și nici nu părea foarte complicat: trebuia doar ca Murphy și Samantha să se căsătorească și gata, totul s-ar fi aranjat minunat, își repeta Patty, în gând.”

   Murphy bău și al doilea whisky, evitând cu grijă să întâlnească privirea atentă a lui Scotty.

   Un singur lucru era prezent în mintea lui: ura feroce contre acelui Ronald Donovan! Ură care-l copleșise de cum i-a apărut în față căpitanul, în uniforma lui imaculată, și l-a măsurat cu înfumurare și aroganță.

   Murphy a făcut atunci apel la toată dragostea pe care o avea pentru Samantha, ca să se poată stăpâni să nu-i zdrobească cu un pumn mutra satisfăcută, plină de sine, a antipaticului personaj.

   Pentru moment, el mergea enervat de-a lungul și de-a latul încăperii, rostind printre dinți:

   - Dar drept cine se crede individul? Sosește fără să se anunțe, și pretinde, pur și simplu să-și ia fiica, de care nu i-a păsat câtuși de puțin 10 ani!

   Murphy se opri brusc în fața lui Scotty, explicându-i indignat:

   - Tipul e un idiot și un infam. Și peste toate de o aroganță insuportabilă! Are cu siguranță impresia că a ieșit din coapsa lui Jupiter!

   Scotty, care se pregătea să-i răspundă, fu întrerupt de Bill care își apostrofă fiul:

   - Ce poți tu să oferi mai mult decât acest bărbat?

   - Nu știu, aproape că răcni Muprhy. Dar ceea ce sunt sigur e că nu pot să suport ce se întâmplă în acest moment!

   Puțin câte puțin, înțelegea că era pe cale să piardă ceea ce întâlnise mai minunat în viața lui. Și avea sentimentul dureros și de neacceptat, că nu poate face nimic!

   Fiindcă Patty nu era fiica lui și Samantha nu era soția lui.

   - Îmi pare rău, declară Samantha, dar ai sosit prea devreme, Patty e încă la școală.

   - Da, știu, răspunse Ronald. Dar am venit să te văd pe tine. Avem de discutat, Samantha.

   Privindu-l, ea nu s-a putut împiedica să se întrebe dacă Ronald se despărțea vreodată de uniformă. Poate că o purta și când dormea?

   Tânărul pe care-l iubise când era o adolescentă de 16 ani dispăruse cu totul, pentru a face loc străinului rece și plin de morgă care se afla acum în fața ei.

   - Dorești o cafea? îi propuse conducându-l în salon.

   - Nu, mulțumesc.

   Ronald rămase în picioare până când Samantha se așeză.

   - Deci e hotărât că o vei lua pe Patty pentru a cina la voi mâine seară?

   - Da, de altfel și Linda va fi prezentă.

   - Împreună cu băiețelul vostru?

   - Nu! El rămâne la familia mea toată seara.

   - Bun. Și acum te-aș ruga să-mi spui ce te-a adus aici? Ce avem de discutat?

   Ronald scoase din luxoasa servietă diplomat, o broșură elegantă care lăuda meritele unei școli particulare.

   - Iată, aceasta e cea mai bună școală pentru copiii superdotați din țară, anunță el cu mândrie.

   - Mulțumesc. I-o voi da lui Patty, promise tânăra femeie, punând-o deoparte.

   - Aș dori ca și tu s-o citești, Samantha. Asta îți va permite să privești viitorul ei dintr-un alt unghi.

   - Ai avut 10 ani pentru a te preocupa de viitorul ei, îi aduse aminte tânăra femeie. Și n-ai făcut-o! Și s-a dovedit că n-am nevoie de ajutorul tău, Ronald. Nici în anii care-au trecut n-am avut nevoie și nici acum.

   - Dar nu-ți ofer ajutorul meu, este vorba de fiica mea, așa că...

   - Te înșeli. Numele ei este Patty Dean! Este fiica mea. Tu n-ai niciun drept asupra ei.

   - Înțeleg că mă urăști... pentru ce-a fost...

   - Nu, să nu crezi asta! Nici vorbă de așa ceva! Tu, pur și simplu, nu faci parte din viața mea.

   - Dar nu am intenția să ți-o iau, să ți-o răpesc pe Patricia, se simți obligat să precizeze Ronald Donovan. Tot ce mă interesează este de a putea să-i ofer lucrurile pe care tu nu ți le poți permite să i le oferi.

   - Ce, de xemplu, Ronald? Dragoste, siguranță, un cămin?

   - Nu, Samantha. O educație.

   Samantha se opri brusc. Era singurul domeniu pe care știa că nu poate fi stăpână.

   - Oricum e prea mică pentru a fi trimisă într-un pension, remarcă ea.

   - Argumentul acesta ar putea fi valabil pentru o fetiță oarecare, dar să nu uităm că Patricia e un copil superdotat.

   - Însă asta nu schimbă nimic în legătură cu vârsta ei, Ronald. Ea rămâne o fetiță, un copil.

   Ronald se încruntă și spuse cu prețiozitate:

   - Iată exact tipul de judecată care îi limitează orizontul, sublinie el sentențios.

   Apoi vorbi multă vreme despre această școală cu totul deosebită și exclusivă din Massachusetts, a cărei vocație era tocmai de a lărgi orizontul copiilor superdotați ca Patty.

   Samantha îl ascultă tulburată, neliniștită, evocând propriile sale temeri privind viitorul fetiței. Și începea urmărindu-i argumentele, să se întrebe, dacă nu era într-adevăr mai bine pentru Patty, să cedeze propunerilor făcute de tatăl ei.

   - Aș vrea să reflectezi serios la ceea ce ți-am expus, Samantha, conchise Ronald. Am intenția să discut acest subiect și cu Patty, în timpul cinei.

   - Bine, am să citesc cu atenție broșura, suspină ea. E tot ce pot să-ți promit.

   - Tu ești încă o foarte tânără femeie, Samantha. Consider că ți-ai asumat mai mult decât partea ta de reponsabilitate. Poate că vei avea mai multe șanse să reușești o viață normală de cuplu cu acest domn O`Rourke, dacă nu vei mai avea, în același timp, grija creșterii lui Patty.

   Samantha nu găsi de cuviință să onoreze cu un răspuns o remarcă atât de meschină și de lipsită de suflet și de înțelegere. A-și crește fetița era experiența cea mai ferictă din viața ei, care i-a înfrumusețat și îmbogățit enorm existența.

   - Am să reflectez, așa cum ți-am promis, spuse ea, pentru a pune capăt convorbirii.

   - Presupun că pentru moment nu pot să mă aștept la mai mult, spuse Ronald, din vârful buzelor.

   - Presupunerea ta e corectă.

   Ghemuită sub cuvertură, Patty ascultă pe mama sa însoțindu-l pe Ronald Donovan până la taxiul care îl aștepta afară. Fetița auzise o parte din conversația celor doi.

   Acum știa ce are de făcut pentru ca Murphy și Samantha să fie în fine, pentru totdeauna, împreună.

XII.

   În după-amiaza zilei de 23 decembrie, Manhattanul nu mai era decât o gigantică sărbătoare. În toate locurile publice, se sărbătorea Crăciunul.

   Murphy întâlni câteva vechi cunoștințe, câțiva colegi ziariști, și toți încercară să-l convingă să aleagă postul pe care i-l propunea agenția internațională de presă U.I.P.

   - Cum poți să te gândești să rămâi la New York, când Parisul ți se oferă pe tavă?

   New York-ul era, într-adevăr, sufocant vara și glacial iarna. Murphy începea să găsească din ce în ce mai multe argumente în favoarea Parisului și a U.I.P.-ului.

   Dar Dan Stein avea o altă părere.

   - Vei face o greșeală, sublinie acesta cu gravitate. Dacă tu ai să lucrezi cu tipii de la agenție, în scurtă vreme, ai să devii gras, umflat, și vei uita tot ceea ce înseamnă meseria de ziarist adevărat.

   - Spune-mi, te rog, ce-mi oferă Telegram?

   Dan se mulțumi atunci să scrie niște cifre pe carnetul său și îl puse sub nasul lui Murphy, ai cărui ochi se măriră de surpriză.

   - Nu credeam că sunt cotat așa de sus, exclamă el. E foarte tentant, recunosc, însă eu...

   - Poate că îți dai seama că faci o prostie dacă alegi Parisul. Te-ai gândit la acea fermecătoare Samantha și la minunata ei fiică?

   - Da, m-am gândit... și mă gândesc. E foarte complicat. De fapt noi avem moduri de viață complet diferite.

   - Sunt anumite lucruri pe care nu ai voie să le lași să treacă, să dispară din viața ta, băiete. Dar se pare că tu ești prea tânăr pentru a-ți da seama de asta. Păcat!

   Murphy părăsi biroul lui Dan Stein, morocănos, nemulțumit de sine însuși, fiindcă nu era în stare să ia o hotărâre.

   Pentru a-și alunga starea de spirit apăsătoare, decise să dea o raită prin birourile agenției de presă U.I.P. Nu era decât ora 6 și probabil că petrecerea era în toi.

   Spre dezamăgirea sa nu găsi pe altcineva decât pe o femeie de serviciu care trebăluia prin camerele goale pentru a curăța urmele sărbătoririi anticipate a Crăciunului, care avusese loc, printre colegi, și se terminase puțin mai devreme.

   - Toți au plecat la casele lor, domnule, îi explică ea. Mâine e Crăciunul s-au grăbit să ajungă mai repede, să se bucure cu familiile lor de pregătiri. Și dumneavoastră ar trebui să mergeți acasă, unde sunteți aștepta cu nerăbdare, sunt sigură.

   Murphy întâmpină aceeași dezamăgire când s-a reîntors la Telegram. Avusese ideea să-l invite la cină pe Dan, dar acesta plecase acasă. Orașul cel mai plin de veselie și mai atractiv din lume i se păru atunci tot așa de pustiu și de lipsit de viață ca o plajă, când zilele verii au trecut.

   Se hotărî să revină la hotel în timp ce începură să cadă câțiva fulgi de zăpadă.

   Până și holul hotelului era gol, părăsit de toată lumea, lipsit de agitația care domnea de obicei aici. Ajuns în camera lui își comandă ceva de mâncare.

   Niciodată în viața lui nu se simțise atât de singur.

   Ar fi vrut să fie în barul „La O`Rourke”, să glumească cu Scotty și cu ceilalți. Și, deodată, își dăsdu seama suprins că Samantha i-a lipsit în fiecare clipă, ca și Patty de altfel.

   Dacă accepta oferta U.I.P. tot astfel s-ar fi desfășurat viața sa; mai devreme sau mai târziu, ar fi devenit insuportabilă apăsarea șirului nesfârșit al cinelor solitare luate în camere de hotel lugubre. Fără ca nimeni să-l aștepte, cu dragoste, cu dor, fără ca nimic important sufletește să dea sens existenței sale!

   Ce imbecil, oh, ce imbecil fusese să aibă nevoie de atât de mult timp ca să-și dea seama de acest lucru!

   Era suficient să accepte propunerea lui Dan și să se instaleze la Rocky Hill, cu Samantha și cu Patty și totul s-ar fi schimbat! Ce importanță ar fi avut înfruntarea unor drumuri aglomerate în fiecare zi în fața fericirii pe care ar fi trăit-o!

   Toți avea dreptate; și tatăl său și Dan și Samantha... Tânăra femeie nu-i ceruse nimic, dar probabil că spera că ei doi vor fi împreună.

   La ora 7, în seara zilei de 23 decembrie, căpitanul Ronal Donovan a venit să-și ia fiica pentru a cina împreună.

   Samantha a trebuit să facă eforturi teribile ca să nu se închidă cu Patty în casă și să refuze s-o lase pe fetiță să plece cu el. Bineînțeles că nu a procedat în felul acesta, ci a reușit să-l salute politicos, ba chiar să schițeze un surâs și a îmbrățișat-o pe Patty, arătându-se senință și liniștită. Le-a urat apoi drum bun. Dar privind cum mașina se îndepărtează avea inima strânsă și se simțea copleșită de neliniște.

   Tânăra femeie ar fi dat foarte mult să-l aibă pe Murphy aproape. În noaptea aceasta poate că viața ei urma să-și schimbe cursul. Broșura pe care i-o dăduse Ronald era cum nu se poate mai convingătoare: școala părea excelentă, cu profesori de înaltă calificare și instalații de studiu excelente.

   Și Dumnezeu știa că Patty merita să fie instruită în cele mai bune condiții, dar venise într-adevăr timpul ca fetița să plece de lângă ea?

   Murphy s-a întors de la New York pe 24 decembrie, dimineața, sub o veritabilă furtună de zăpadă. Și, în asemenea condiții s-a considerat norocos să ajungă la bar către amiază.

   - Unde e Samantha? exclamă el, dând buznă în sală la „La O`Rourke”. Trebuie să îi vorbesc.

   - S-a dus acasă, îl lămuri Scotty. Cu viscolul ăsta a preferat să nu o lase singură pe Patty.

   - Ce-i agitația asta pe tine? mormăi bătrânul Billy adresându-se fiului său.

   - Află că m-am hotărât! Nu plec la Paris! Rămân pe coclaurile astea, strigă vesel Murphy, aruncându-și la întâmplare sacul de voiaj pe care încă îl mai ținea în mână. Îmi reiau vechiul post la Telegram. Am să trăiesc la Rocky Hill și am intenția să mă căsătoresc cu Samantha. Ea și Patty au nevoie de mine și eu am nevoie de ele. Samantha are nevoie de un soț care să o iubescă și Patty de un tată care să înțeleagă că ea va fi desigur un geniu toată viața, dar pentru moment nu e decât o fetiță, un copil. Deci... râmân!

   - Atunci, ce aștepți băiete? Aleargă, du-te la Samantha, se răsti la el, cu o voce răgușită Bill, încercând să-și ascundă ochii plini de lacrimi.

   Murphy detesta să conducă pe zăpadă, dar acum se simțea capabil să traverseze toate vijeliile și viscolele din Alaska, ca să ajungă mai repede la Samantha să-i spună cât de mult o iubește.

   În sfârșit, se opri în dreptul casei ei. Cu inima bătând, ajunse în viteză la ușă și sună.

   Însă niciun răspuns. Sună a doua oară dar același insucces. Totuși mașina Samanthei se afla pe alee. Apăsă pe clanță și observă că ușa nu era încuiată. Muprhy intră în casă.

   Pretutindeni domnea însă o liniște ciudată.

   - Samantha... strigă el. Unde ești? Samantha...

   Un zgomot ușor în spatele lui îl făcu să se întoarcă.

   Samantha era acolo, ghemuită într-un colț al antreului. Fața ei era inundată de lacrimi și tot atât de albă ca zăpada care acoperise întreg orașul.

   - Patty, rosti printre suspine tânăra femeie, cu o voce abia auzită. Ea a plecat...

   Murphy o ridică pe Samantha și o așeză pe canapeaua din salon. O cuprinse în brațe și încercă să o încălzească, apoi se strădui să restabilească circulația mâinilor ei înghețate.

   - Ea a plecat, Murphy. Patty a plecat, nu înceta să repete tânăra femeie.

   Fața lividă a lui Murphy era singurul semn exterior al teribilei sale neliniști.

   - Calmează-te, Samantha, te rog. Explică-mi ce s-a întâmplat.

   - Am fost la bar să prepar micul dejun și am lăsat-o aici în fața televizorului. Oh, Murphy... Era încă în pijama și în halatul de casă. N-am fost absentă mai mult de o oră și la întoarcerea mea...

   - Dacă aflu că acest nemernic de Donovan a răpit-o, spuse Murphy tremurând de furie, cred că sunt capabil să-l omor cu mâinile mele.

   - Nu, nu e el, îl asigură Samantha. A luat masa cu el și soția lui, ieri seară. Dacă ar fi vrut să o răpească, ar fi fost foarte simplu să nu o mai aducă înapoi.

   - Patty a lăsat vreun bilet, câteva vorbe?

   - Nu.

   - A luat vreo valiză cu ea?

   - Nu... Nu știu... Nu m-am gândit să caut...

   Amândoi s-au grăbit să ajungă în camera lui Patty, dar fetița luase cu ea doar cărțile care îi erau atât de dragi și economiile ei.

   - Dacă și-a luat economiile poate că s-a dus să cumpere niște daruri de Crăciun? sugeră Murphy.

   - Nu... nu... darurile au fost de mult cumpărate...

   Samantha nu mai izbutea să-și oprească șuvoiul lacrimilor.

   - E vina mea, suspina ea. Patty a crezut că vreau să o trimit departe de casă, la un pension, cel pe care-l sugera Donovan. Oh, îmi amintesc ce trist îi era chipul, câtă mâhnire era în ochii ei, când s-a întors de la cina luată cu Ronald.

   - Dar unde ar fi putut să se ducă?

   - Nu știu... nu știu...

   - Ar trebui să sunăm la cei din familia ta, la prieteni...

   - Da, am s-o sun pe mama, pe Caroline, pe prietena lui Patty, Susan, spuse Samantha, înviorându-se puțin.

   - Bine, dă tu aceste telefoane, eu am să utilizez cunoștințele mele, care cred că ne vor fi de ajutor, rosti Murphy.

   Apoi o strânse în brațe.

   - O s-o găsim, Samantha. O s-o găsim, îți promit! Te rog să ai încredere în mine.

   Murphy puse pe toată lumea pe urmele fetiței.

   Scotty și întreaga bandă a prietenilor săi porniră să cerceteze întregul oraș. Teddy și poliția locală au fost de asemenei alertați, precum și corespondenții de presă din împrejurimi.

   Apoi Murphy se întoarse în grabă pentru a o îmbrățișa pe Samantha și a încerca să o liniștească.

   - O vom găsi, Samantha, să fii sigură de asta. Eu am s-o găsesc!

   - Vin cu tine, spuse ea cu voce slabă.

   - Nu. E mai bine ca tu să rămâi aici, acasă, poate că ea se va întoarce sau cineva o va găsi și o va aduce, sau vei primi o veste prin telefon...

   - Doamne, dacă vrea să revină acasă cum își va găsi drumul prin viscolul ăsta? rosti Samantha disperată.

   - Te rog, nu-ți pierde curajul. Vom da de ea, cât de repede. Nu voi lăsa să i se întâmple nimic! Altfel cum am putea să ne gândim la viitorul fericit care ne așteaptă?

   Ultimele cuvintele ale lui Murphy, cu greu izbutiră să se facă înțelese prin neliniștea și tulburarea care o copleșiseră pe tânăra femeie. Și după ce în fine a priceput semnificația lor, Morph pornise deja cu Land Roverul prin furtuna de zăpadă.

   Patty tremura, simțind cum viscolul devenea di n ce în ce mai puternic și o biciuia cu rafalele lui înghețate.

   Ah, cât de bine ar fi fost dacă nu ar fi plecat de acasă!

   Cu o seară înainte, la masă, căpitanul Ronald Donovan, prezentase lucrurile într-o manieră atât de clarăși de rezonabilă, încât Patty s-ar fi simțit stupidă să refuze propunea lui. De fiecare dată însă când tatăl  ei o privea, știa foarte bine, că nu vedea în fetița din fața lui decât un fenomenal potențial de inteligență, dar nu se bucura de nicio fărmână de dragoste din parte lui, deși se chema tatîl ei.

   Nicio asemănare cu atitudinea lui Murphy, cu căldura lui, cu afecțiunea pe care simțea că o are pentru ea.

   În orice caz, căpitanul Donovan avea dreptate, cel puțin într-o privință: acum, când mamei ei i se ivise o șansă să fie fericită, Patty era datoare să aibă curajul să se dea de-o parte și să o lase să trăiască liniștită alături de Murphy O`Rourke, fără problemele pe care i le-ar putea face Patty.

   Dacă Samantha n-ar mai fi obligată să aibă grijă de ea, n-ar mai refuza să călătorească împreună cu Murphy și cei doi ar fi fericiți.

   Patty se hotărâse deci să se ducă la tatăl ei, ca acesta să aranjeze imediat intrarea ei în acel pension specializat în copii superdotați. Dar nu ținuse seama de viscol. Și când a ajuns în stația de autobuz, acestea nu mai funcționau din cauza furtunii.

   Niciodată fetița nu și-ar fi închipuit că e așa de greu să înaintezi prin rafalele înghețate și că era atât de mult de mers până la casa căpitanului onovan.

   Și când se gândea că intenția ei fusese să ușureze lucrurile pentru toată lumea...

   Deodată se împiedică și căzu într-unul din troienele pe care le formase vântul. Încercă să se ridice dar viscolul era atât de puternic încât nu reușea.

   - Ajutor... ajutor...

   Patty avea impresia că strigă din toate puterile, dar strigătul ei se pierdea cu totul acoperit de urletul furtunii.

   - Ai aflat ceva? A fost găsită? întrebă Murphy în microfon.

   - Nu încă, îi răspunse vocea lu Teddy deformată de șuieratul vijeliei și de paraziți.

   Nimeni nu descoperise încă nimic!

   Murphy ezită să o sune pe Samantha pentru a-i da informații așa de descurajatoare, dar își imagină disperarea tinerei femei și îi telefonă totuși.

   - Alo, Samantha? Voi trece prin centrul comercial, îi indică el. Ar fi studip să ne neliniștim dacă mititca a avut totuși intenția să mai facă vreo cumpărătură pentru Crăciun, nu-i așa? Și dacă s-a dus în centrul comercial n-a mai avut cu ce să se întoarcă fiindcă autobuzele nu mai circulă.

   Murphy afișa un optimism pe care era departe să-l împărtășească. Iar frigul era din ce în ce mai pătrunzător și vijelia își dublase violența.

   Centrul comercial era închis, drumurile deveniseră din ce în ce mai nepracticabile.

   Murphy se opri lângă o cabină telefonică ca să sune la barul O`Rourke în speranța că cei de acolo au vreo veste despre copilă. Din nefericire răspunsul a fost negativ. Căutările echipei lui Scotty nu dăduseră niciun rezultat.

   - Ajutor... Murphy, ajutor...

   Probabil că înnebunesc, își spuse Murphy, acum am început să aud voci.

   - Oh, Murphy... Mi-e frig... Mi-e așa de frig...

   Nu, nu era imaginația lui! Auzise glasul fetiței!

   Se repezi spre locul de unde proveneau strigătele, dar vocea lui Patty era așa de slabă că vântul o acoperea. Încercă să străbată cu privirea ecranul de ninsoare și zări, în fine, două mici pete roșcate, pe fondul alb al zăpezii.

   - Patty! urlă el. Patty! Sunt aici!

   Murphy porni în grabă în direcția ei și ajunse imediat alături de fetiță.

   - Oh... Murphy, murmură ea, cu un firicel de voce, pentru ce ai întârziat atât?

   Și Murphy O`Rourke, strălucitul ziarist, corespondent de război, își plecă fruntea și începu să plângă.

   - Crezi că mama o să mă certe? întrebă Patty în șoaptă.

   Murphy încercase să o anunțe pe mama fetiței de minunea care se întâmplase, dar telefonul era ocupat. Fără îndoială că încerca să afle noutăți de la familie, de la prieteni.

   Așa că, o instală pe Patty în mașină, și porni, căutând să ajungă cât mai repede la domiciliul Samanthei.

   - E foarte posibil, răspunse el. Mama ta a fost teribil de îngrijorată.

   - Asta fiindcă mă iubește, nu-i așa?

   - Știi doar că te iubește mai mult decât orice pe lume.

   - Da, și te iubește și pe tine, preciză Patty.

   Murphy tresări, mișcând volanul și era gata să iasă în afara drumului.

   - Ți-a spus ea? rosti el cu o voce încordată.

   - Nu avea nevoie să îmi spună, sunt lucruri care se văd foarte limpede.

   - Da, se poate, murmură Murphy, dar e mai bine să fii absolut sigur.

   Murphy mai trebuia să afle dacă Samantha ar dori să rămână o viață alături de el. În fond nu-și formulase până acum cererea în căsătorie. Totuși era hotărât, foarte hotărât, să nu considere un eventual „nu” ca un răspuns valabil!

   Samantha stătea în picioare lângă brad. Aprinsese lumânările ca și cum aceste luminițe de Crăciun ar fi avut puterea să-i readucă fetița acasă.

   Tresări auzind motorul Land Roverului.

   - O, Doamne, bunule Dumnezeu, imploră ea. Fă ca el să se fi întors cu Patty.

   Așteptă, cu inima bătând nebunește, ascultând zgomotele de afară, refuzând să privească pe fereastră, neîndrăznind să spere și totuși sperând. Și auzi o portieră deschizându-se și apoi a doua portieră!

   - Oh, a găsit-o! A adus-o acasă! spuse termurând de emoție.

   Samantha alergă afară din casă și își luă în brațe fetița, în mijlocul peluzei înzăpezite.

   - Mămico, mămico, îmi pare așa de rău! se scuză fetița cu lacrimi în ochi. Nu am vrut să te înfricoșez, să te necăjesc!

   - Nu-i nimic, scumpa mea, ai revenit acasă acum. Dar unde ai fost? Ce aveai intenția să faci?

   Privirea lui Patty trecu ezitând de la Murphy la Samantha.

   - Eu m-am gândit că, după cum a spus căpitanul Donovan, adică... voiam să îi vorbesc. Am crezut că e mai bine...

   Apoi fetița tăcu roșind.

   - Ce ai crezut, scumpa mea? insistă Samantha cu blândețe.

   Patty își luă inima în dinți și mărturisi:

   - M-am gândit că dacă o să mă duc la școala aceea pe care o propunea căpitanul Donovan va fi mai ușor pentru Murphy și pentru tine... Dacă eu nu aș mai fi fost aici voi puteați călători!

   - Dar nu e nimic mai important decât fericirea ta! exclamă tânăra femeie strângând-o în brațe.

   Murphy rosti cu căldură dar și cu puțină dojană în glas.

   - Nu folosea la nimic să fugi, Patty! Ar fi trebuit să vorbești cu noi dacă ți se părea că e vreo problemă. Poate că noi chiar aveam răspunsul cel bun! spuse el apăsat, subliniind ultima frază.

   Samantha și Patty îl priviră nedumerite, dar el continuă nevrând să explice mai mult.

   - Dacă nu aș fi zărit codițele ei roșcovane, explică el Samanthei, nu știu dacă aș găsit-o prin mormanele de zăpadă care se adunaseră.

   - Cum, cum să-ți mulțumesc? îi spuse tânăra femeie cu vocea sugrumată de emoție, privindu-l cu tandrețe.

   - Mamă, hai să mergem înăuntru, mi-e foarte frig.

   Câteva ore mai târziu, vălul fusese dat la o parte definitiv și lămurită întreaga întâmplare.

   Principala protagonistă dormea dusă pe canapeaua din salon. Murphy și Samantha erau instalați în fața căminului.

   - Nu am să uit niciodată expresia de pe fața ta când ai văzut-o pe Patty, mărturisi Murphy.

   Samantha se strânse și mai aproape de el, și îl sărută pe gât.

   - Tu mi-ai salvat viața, într-adevăr, în această seară, Murphy. Îți datorez atât de mult...

   Eroul se înroși puternic și încercă să-și ascundă stânjeneala închizând ochii. Dar fără voia lui surâdea.

   - Nu crezi că e puțin exagerat, Samantha? o întrebă.

   - Nu! Știu, știu foarte bine că tu mi-ai salvat viața.

   - Viața ta e în perfectă stare. Nu ai nevoie de nimeni să te salveze de ceva.

   Samantha își făcu curaj să spună cinstit ce simțea.

   - M-ai salvat de la singurătate... rosti ea, învingându-și jena. Nu aș fi crezut că voi mai fi în stare vreodată să mă îndrăgostesc.

   - Cum... cum ai spus?

   - Am spus că te iubesc Murphy, la timpul prezent și cel viitor. Orice s-ar întâmpla...

   Murphy o îmbrățișă pe Samantha copleșit de o fericire ce părea că nu are limite.

   - Te iubesc Samantha, și o iubesc pe Patty, murmură el, privind-o în ochi. Și cel mai frumos dar pe care ai putea să mi-l faci ar fi să-mi permiți să rămân cu voi...

   - Da... da... da...

   - Dar încă n-ai auzit întrebarea mea, protestă Murphy, râzând.

   - Am auzit-o fără s-o rostești! Tu vrei să-mi ceri să mă căsătoresc cu tine, nu-iașa?

   - Perfect exact!

   - Nu vei pleca corespondent de presă în străinătate?

   - Nu, nu, Samantha! Voi lucra la New York, la ziarul Telegram și voi locui la Rocky Hill, în New Jersey, unde am o soție și o fiică... și sunt atât de fericit!

   În general, atunci când vedea doi adulți sărutându-se, Patty avea mai degrabă tendința să pufnească în râs, chicotind ca toate fetițele de vârsta ei.

   Da, de această dată un sentiment de profundă fericire s-a iscat căzând primul sărut al mamei și al tatălui ei, Murphy, un sentiment care a copleșit-o cu intensitatea lui.

   Crăciunul acesta îi îndeplinise toate dorințele. Era o iarnă vrăjită!

SFÂRȘIT