Dorințe împlinite, Barbara Bretton

 1-3
I.

      Mai mult decât orice pe lume, Patricia Mary Elisabeth Dean își dorea un tată.

   Bineînțeles știa totul despre Ronal Donovan, căpitan în Air Force, al cărui nume figura pe certificatul ei de naștere. Dar în afară de amintirea vagă a unui bărbat înalt cu părul tot așa de roșcat ca al său, pentru Patty, Ronad Donovan nu era altceva decât un factor biologic.

   Fetița știa totul despre factorii biologici, dar căsătoriile și copiii, din păcate, nu mergeau totdeauna împreună așa ca în vechile filme sau în serialele de televiziune. Mai auzise de asemeni povestindu-se că o tânără fată, rămasă gravidă fără să fie măritată, trebuia să părăsească locuința părinților, fiind gonită de acasă. Dar aceste timpuri întunecate rămăseseră cu mult în urmă, când așa ceva i se întâmplase mămicii ei, Samantha.

   Căci Sam a continuat să locuiască în casa părinților săi la Rocky Hill, și și-a terminat liniștită ultima clasă de liceu. În ziua în care s-au dat diplomele, Samantha a mers cu pași hotărâți până la tribună pentru a-și lua această recompensă a încheierii studiilor. Iar... câteva momente după aceea, era în drum spre spital... și după 5 ore Patty venea pe lume.

   De atunci trecuseră 10 ani, și s-ar putea crede că din prima cilă, copilul începuse să caute un bărbat care să-i fie tată.

   Cu toate acestea Patty nu era nici singuratică nici lipsită de afecțiune. Fiindcă în preajma ei erau Samantha, bunica Betty și bunicul Harry, și destul mătuși și destui unchi ca s-o doară mâna scriind felicitări de Crăciun pentru toți. Și asta fără să mai socotim zecile de prieteni și vecini totdeauna gata să arunce o privire către fetiță și să o înconjoare cu drag și simpatie.

   Patty era fericită, în deplină sănătate, era chiar o mică minune fiindcă se număra printre copiii superdotați dar... nu avea tată și acest lucru eclipsa totul pentru ea. Susan, care îi era cea mai bună prietenă nu reușea deloc să înțeleagă de ce ținea atât de mult să aibă un tată.

   - Tatăl meu, nu mă lasă să privesc emisiunile de la televizor după ora 9, se plângea indignată. Și sigur că nu îmi va da voie să mă machiez și eu un pic și să ies la plimbare cu prietenii mei până nu voi fi majoră! Tu nici nu-ți dai seama cât de norocoasă ești că nu ai un tată pe lângă tine și că îți este alături doar mămica ta!

   Dar Patty nu era de acord cu ceea ce spunea Susan. Ea știa foarte bine ce înseamnă să faci parte dintr-o adevărată familie, o familie ca aceea din serialul „Cosby Show” de la televiziune. Noaptea îl revedea în vis, pe eroul acestuia, Cliff Muxtable, așezat în capul mesei și pregătindu-se surâzător să împartă curcanul de Crăciun sub privirea admirativă a soției.

   E adevărat însă că Samantha Dean nu era totuși o persoană care să se mulțumească să stea încremenită de admirație. Mama lui Patty era independentă, activă, abițioasă și a știut să facă în așa fel încât ele două să aibă întotdeauna un acoperiș deasupra capetelor și ce să pună în farfurii, chiar și atunci când trebuia să jongleze cu timpul ca să poată să se ocupe și de educația fetiței și să frecventeze cursurile la care se încrisese.

   Da, Sam era grozavă, însă singurul lucru la care nu se pricepea deloc era cum să găsească un bărbat care să fie totodată un soț și un tată! Acel tată pe care și-l dorea fetița atât de mult!

   Iată pentru ce Patty se hotărâse că era cazul să se ocupe personal de problemă.

   Chiar în momentul în care Murphy O`Rourke a intrat în clasă pentru a vorbi despre profesiunea sa, fetița și-a dat seama că cercetările ei luaseră sfârșit; găsise ceea ce căuta!

   Murphy O`Rourke nu avea nimic dintr-o vedetă de film, dar privirea ochilor lui de culoarea castanei era amicală, plină de căldură. Purta un pulover maro și un impermeabil cam ros la coate, pe care Patty și le-a imaginat imediat întărite cu acele bucăți de piele adăugite, ca la impermeabilul tatălui lui Susan.

   Murphy era de înălțime mijlocie, între Arnold Schwarzenegger și Woody Allen. Cămașa lui, descheiată la guler, lăsa să se vadă că nu purta în jurul gâtului tot felul de lănțișoare, și în plus nu avea acel ton mieros și condescendent pe care îl iau cea mai mare parte a bărbaților adușți când se adresează fetițelor, două defecte de neiertat în ochii lui Patty.

   El a zâmbit firesc și cald tuturor elevilor din clasă ca și cum erau pur și simplu ființe umane și a spus:

   - Bună ziua, eu sunt Murphy O`Rourke.

   - El e! Da, el e! a șoptit Patty la urechea lui Susan. E perfect!

   - Cum? El? a exclamat cu vocea înăbușită prietena ei. Dar are aerul că nu a fost niciodată la un liceu...

   - Nu-mi pasă! E exact ceea ce îmi doresc.

   Susan a strâmbat din nasul ei frumos.

   - Dar pare cam bătrân, nu crezi?

   - Ei și, nici mama nu are altă vârstă. Sunt oameni mari, ce vrei! Un motiv în plus să se potrivească.

   - Eu prefer pompierul, a declara Susan cu hotărâre. Ai văzut ce mușchi are? Cum vezi în filme!

   - Nu, pompierul e un tont! Nici măcar n-a înțeles teoria cu privire la problemele presiunii apei când e de luptat cu incendiile catastrofale.

   - Dar în afară de tine, nimeni nu pricepe teoria asta, a suspinat Susan.

   - Specialistul în fizica nucleară de la Laboratoarele Bells a înțeles-o foarte bine!

   - Și de ce nu l-ai ales pe el?

   - Pentru că atunci când a răspuns la întrebarea mea cu privire la posibilitatea implantări unor situri nucleare pe lângă marile centre urbane, m-a numit „mititică doamnă”!

   - Se poate, dar cel puțin era atât de drăguț îmbrăcat! N-am văzut niciodată o cravată așa de frumoasă și bretelele lui erau superbe!

   - Am oroare de cravate, a mormăit Patty.

   - Oh, tu nu ești niciodată mulțumită! Patty Dean, să știi că ești fata cea mai snoabă pe care o cunosc!

   - Patricia! Susan!

   Doamna Venturella le-a întrerupt pe cele două vorbărețe, lovind cu linia în catedră.

   - Conversația voastră pare pasionantă, poate faceți întreaga clasă să profite de ea? Deci, despre ce vorbeați?

   Cu obrajii îmbujorați, Susan s-a făcut mică, cât mai mică în bancă și a șoptit câteva cuvinte de scuză. Patty, însă a rămas tăcută, fascinată de luminița complice pe care o descoperise în ochii lui Murphy.

   - Ei bine, Patricia... a insistat profesoara. Nu ai nimic de spus?

   Murphy i-a aruncat o privire de încurajare și deodată Patty s-a trezit întrebând:

   - Sunteți însurat?

   Întreaga clasă a izbucnit în râs, dar lui Patty nu i-a păsat, prea important era ceea ce avea să afle. Murphy a privit-o drept în ochi și i-a răspuns cu o voce gravă:

   - Nu, nu sunt însurat.

   - Aveți copii?

   - Nu, nici copii nu am.

   - Aveți...

   - Destul, Patricia!

   Doamna Venturella s-a întors către Murphy O`Rourke cu un surâs de scuză.

   - Îmi pare rău domnule Rourke. Patricia este una dintre elevele noastre cele mai dotate și curiozitatea ei, hm.. în toate domeniile... nu are limite.

   - Principalul motor al carierei mele a fost curiozitatea, a răspuns el, așa că înțeleg foarte bine această trăsătură la alții și nu mă supără deloc.

   Și sprijinindu-se de catedră, privind țintă în ochii albaștri ai lui Patty, i-a spus:

   - Continuă, întreabă-mă tot ceea ce dorești să știi.

   - Dar numai în ceea ce privește meseria de ziarist a domnului Rourke, a subliniat apăsat doamna Venturella, lansând astfel un avertisment elevei sale.

   Cum Patty tăcea, Craig Haley, trezorierul clasei a luat cuvântul, adresându-i-se lui Murphy:

   - Câștigați mulți bani?

   - Suficienți pentru a-mi achita facturile.

   - Ați fost vreodată în China? a întrebat un alt elev.

   - Una dintre cele două perioade de timp pe care le-am petrecut în China s-a încheiat cu o expulzare.

   Danielle Meyer ridicând un sus un exemplar din „New York Telegram” îl interogă pe ziarist cu o voce ascuțită:

   - Cum se face că semnătura dumneavoastră nu mai figurează pe niciun articol?

   - Pentru că am demisionat.

   Interesul lui Patty se accentuă. Scurta exclamație de oroare a doamnei Venturella la auzul acestui răspuns nu a provocat nici măcar o clipire lui Murphy. Fetița voia însă lămuriri suplimentare.

   - În ce domeniu lucrați acum? îl întrebă ea.

   - Mă ocup de un bar.

   În tăcerea care a invadat deodată toată clasa, micul strigăt de uimire al lui Susan s-a auzit foarte clar.

   - Ascultați, nu există nicio încurcătură în ceea ce mă privește. Când această întâlnire cu noi a fost stabilită eu făceam încă parte din echipa de ziariști de la Telegram. Plecarea mea de acolo s-a petrecut de curând. Schimbarea fiind foarte recentă, toate lămuririle pe care le doriți în legătură cu meseria mea de ziarist, sunt foarte valabile încă.

   - Dar pentru ce ați demisionat? întrebă Patty neliniștită.

   Neliniștită, deoarece dacă era un tip de om pe care mama ei îl detesta mai mult decât orice, acesta era cel care abandonează ușor în fața încercărilor. Și fetița dorea din tot sufletul ca Murphy O`Rourke să aibă motive foarte valabile pentru a-și fi părăsit o meserie de vis ca aceea de reporter la un mare ziar din New York ca să vină să se ocupe de un bar într-un orășel oarecare.

   Dacă nu existau serioase justificări pentru plecarea sa din ziaristică atunci... nu era nimic de sperat în legătură cu felul în care Samantha, mămica ei, îl va privi.

   - Pentru că libertatea mea artistică nu era respectată! a răspuns Murphy.

   Patty și-a înăbușit un imens suspins de ușurare. Răspunsul era mai mult decât onorabil.

   Da, găsise, găsise în fine bărbatul pe care-l spera, pe care-l căuta! Cel potrivit ca soț pentru mama ei și ca tată pentru ea!

   În cursul vieții sale Murphy O`Rourke înfruntase numeroase pericole, își riscase viața de multe ori, dar nimic nu l-a impresionat atât de profund ca perspectiva de a face față ochilor curioși a peste 60 de elevi în căutarea viitoarei lor cariere.

   Iar teama lui nu fusese deloc exagerată, cel uțin așa se dovedise la fața locului. Toți acești copii aveau mai multe întrebări de pus decât C.I.A. și K.G.B.-ul la un loc!

   Murphy a trebuit să evoce toate fațetele meseriei de reporter, de la demersurile administrative până la normele de conduită și obiligațiile etice ale acestei profesiuni, trecând prin diferitele planuri de carieră prosibile la anchetele făcute în focul acțiunii. Și s-a considerat norocos că nu a mai trebuit să enumere toate orașele din străinătate în care se găseau corespondenți americani.

   În forul său interior îi spunea tot felul de vorbe „dulci” tatălui său pentru că l-a vârât într-o situație așa de puțin confortabilă, așa de neplăcută.

   Bill O`Rourke participase totdeauna în mod activ la viața micii comunități din Rocky Hill, și el era cel care, la origine, acceptase să vină să vorbească copiilor despre meseria lui. Dar această misiune a revenit firește fiului său când Bill O`Rourke a făcut o serioasă criză cardiacă.

   Tânărul bărbat n-a prevăzut nicidecum că a prelua locul tatălui său, pentru un timp, în barul la care acesta era proprietar, implica și obligația de a se supune la o ședință de inchiziție juvenilă.

   Dintr-o privire regăsise, intrând în clasa unde era așteptat, toate senzațiile din copilăria sa.

   Parcurgând cu ochii pe cei așezați în bănci, a recunoscut pe studioșii instalați în primele rânduri, serioși și plini de importanță, pe sportivii decontractați al căror interes nu a fost trezit decât de întâmplările povestite de pompier, apoi pe insuportabilul băiețel așezat în fundul clase și care nu părea să aspire decât să fie poftit afară, precum și pe mititica blondă, îmbrăcată cochet de pe acum și al cărei șorțuleț înflorat lăsa să se prevadă de pe acum numărul de inimi sfărâmate în viitor.

   În schimb, Murphy nu reușea să eticheteze fetița cu aerul serios care dorise să știe dacă era celibatar sau nu. Cu toate că o remarcase imediat, cu ochii ei mari albaștri și cu părul roșcat strâns într-o coadă de cal, ea nu se încadra în nicio categorie.

   Când doamna Venturella a prezentat în fine copiilor pe avocată, Murphy a respirat pentru prima dată liber de când intrase în clasă.

   Adresând un vag semn din cap profesoarei el începu să se îndrepte discret către ușă. Dar retragerea lui a fost întreruptă de o atingere ușoară pe mâneca hainei. Își plecă ochii și o descoperi pe micuța cu ochi albaștri și coadă de cal, care îl fixa solemn cu privirea prin ochiii ei rotunzi.

   - Nu puteți pleca acum, pentru dumneavoastră oaspeții s-au făcut pregătiri, știți, o sărbătorire... murmură ea.

   - Dar trebuie să mă ocup de barul meu, șușoti Murphy ca răspuns.

   În mod curios se simțea vinovat și jenat ca și cum ar fi fost prins de supraveghetor, în timp ce voia s-o șteargă din dormitor în plină noapte.

   - E absolut obligatoriu să rămâneți, insistă Patty. Vor fi niște prăjituri de Crăciun extraordinare... Mămica mea le-a făcut.

   Nervozitatea și teama că nu-l va reține o făcură să-și piardă controlul vocii și auzul fin al doamnei Venturella sesiză cine tulbura liniștea.

   - Patty, exclamă profesoara. Un pic de respect pentru prezantarea doamnei avocat Avorti, te-aș ruga!

   Patty roși violent, dar nu se lăsă îndepărtată de țelul pe care și-l propusese.

   - Rămâneți, vă rog, repetă ea.

   Murphy ezită o clipă; mai avea încă de asistat la reuniunea comitetului micilor antreprenori din regiune, înainte să poată să se întoarcă la bar pentru a primi numeroasa clientelă care se aduna acolo la începutul seriii. Lucruri mult mai importante decât mica petrecere pentru copii cu ciocolată caldă și prăjiturele! Dar o singură privire către ochii strălucind de speranță ai lui Patty l-au făcut să se decidă.

   În fond de ce să nu mai sacrifice câteva momente. O oră ar fi mult prea de ajuns. Ce mare lucru ar putea să schimbe o biată oră?

   Murphy își dădu însă seama în mai puțin de 15 minute de câte lucruri se pot schimba într-un interval de timp care pare foarte scurt.

   În primul rând și-a dat seama că avea de-a face cu o fetiță extraordinară.

   - Cincizeci de dolari. Nicio centimă în plus! spunea el cu hotărâre.

   - Nu, 65 de dolari platoul. Dacă vindem la un preț mai mic, vom munci în pierdere.

   Patty discuta cu o siguranță pe care i-ar fi invidiat-o oricare magant al finanțelor internaționale. Murphy izbucni în râs.

   - După părerea mea tu nu riști să închei vreo afacere proastă în viața tu. Ai putea să dai lecții chiar lui Kissinger în materie de negocieri!

   - Mulțumesc, răspunse fetița cu gravitate. Dar va fi 65 de dolari platoul, ultimul preț. Mama mea e o specialistă cu diplomă în arta culinară, și materia primă necesară pentru preparate nu e pe gratis.

   - Sper că tatăl tău îți rezervă un procent din câștig, ești mult mai bună comerciantă decât orice absolvent de înaltă școală din domeniu.

   Murphy nu a întrezărit decât o clipă un surâs fugitiv pe mutrița serioasă pe care o avea în față. Dar Patty se stăpâni repede.

   - Mama ar fi încântată să vă audă, îl asigură ea.

   - Și tatăl tău la fel?

   Patty ridică din umeri.

   - La drept vorbind nu știu ce reacție ar avea, ultima dată când l-am văzut abia împlinisem 2 ani...

   - Doi ani?

   - Da, memoria pe termen lung îmi funcționează foarte bine și mi-aduc aminte clar de data respectivă.

   Murphy simți deodată că inima, „bătrâna lui inimă” împietrită freamătă de emoție. El crescuse fără mamă și știa că o astfel de absență lasă un vid care nu poate fi alungat niciodată oricâte compensații ar aduce viața.

   - Te rog, să-i spui mămicii tale, din partea mea, că a reușit să creeze o viitoare femeie de afaceri nemaipomenită!

   - Bun... Să zicem 62 de dolari și 50 de cenți platoul. E ultima ofertă! De luat sau de lăsat!

   - Da? Atunci să batem palma la 63 de dolari? răspunse zâmbind Murphy.

   Pentru prima dată de la începutul discuției lor, Patty își pierdu siguranța și se arătă ușor buimăcită.

   - Adică 63 de dolari... Sunteți sigur? întrebă ea cu timiditate.

   - Foarte sigur! De luat sau de lăsat!

   - De acord! Ați făcut o afacere bună, domnule Rourke, spuse, regăsindu-și cumpătul, fetița cu ochi albaștri.

   Patty îi întinse apoi cartea de vizită a mamei ei și promise că Samantha Dean îl va întâlni la reuniunea micilor antreprenori din regiune, reuniune care avea loc chiar în seara aceea, pentru a pune la punct detaliile practice ale afacerii.

   Satisfăcut de acest sfârșit de după-amiază, Murphy mai ronțăi zâmbind una din delicioasele prăjituri și plecă.

   Samantha Dean își înăbuși un căscat.

   În trenul care o aducea de la New York acasă era frig și umezeală. Dar ea făcu uitată această atmosferă dezagreabilă gândindu-se la supa fierbinte care o aștepta, la focul duduind lângă care se va așeza, și la seara plăcută și liniștită pe care o va petrece cu Patty, amândouă purtând rochiile de casă preferate, moi și călduroase în care se simțeau atât de bine.

   - Încă o zi, încă 24 de ore și nu va mai trebui să iau trenul ăsta păcătos. Oh, Doamne, cât de mult detest trenul ăsta! spuse ea printre dinți, prieteni sale cele mai bune, Caroline.

   - E doar părerea ta! ripostă aceasta. Eu ador călătoriile cu trenul.

   Caroline îl studia atent pe seducătorul om de afaceri care era așezat în fața lor.

   - Ai fi capabilă să traversezi Sahara, mergând pe jos, dacă ar fi un bărbat în joc, îi șopti Samantha, ridicând din umeri.

   - Ai putea și tu să încerci să te interesezi de un bărbat din timp în timp... Nu se știe niciodată, s-ar putea să te surprinzi că îți place așa ceva. Bărbații sunt creaturi destul de agreabile și amuzante odată ce sunt bine dresați.

   Aș dresa mai degrabă un urs grizzly, gândi Samantha. Ursul cel puțin hibernează 6 luni din 12.

   Tânăra femeie nu prea își dădea seama bine, cum pentru un bărbat, oricât de atractiv ar fi fost, s-ar putea să se găsească un locșor în programul ei de viață atât de încărcat. Înăbușindu-și un nou căscat, se întoarse către prietena ei și-i spuse cu un ton împăciuitor:

   - Te rog, Caroline, fii drăguță, și consideră că m-ai făcut să suport deja, pentru a nu știu câta oară, tirada ta numărul 378, asupra beneficiilor mariajului, și nu mai spune nimic pentru azi...

   - Dacă îți reet iar și iar e fiincă nu sunt sigură că tu pricepi ce îți explic: Patty are nevoie de un tată, Sam!

   O expresie de încăpățânare crispă trăsăturile fine ale Samanthei.

   - Patty are un tată, sublinie ea. Nu e vina mea că Ronald nu se preocupă de copilul lui.

   - Dar știi foarte bine că nu mă refer la Ronald Donovan. E vorba de tine, de viitorul tău și de cel al fetiței.

   - E inutil să te îngrijorezi pentru viitorul meu. El e gata trasat! Luna viitoare afacerea va demara și după aceea totul va merge bine.

   De 2 ani, Samantha nu mai trăia decât preocupată de realizarea marelui ei proiect: un restaurant expres lângă gară. Se străduise enorm pentru a putea ca în același timp să facă față serviciului cu jumătate de normă, să-și îndeplinească obligațiile de mamă atentă și iubitoare, și să urmeze cursurile de artă culinară, dar, în fine, întrezărea acum atingerea țelului dorit.

   - Mai e și altceva în viață decât reușita unei cariere, nu-i așa? insistă Caroline.

   - Pentru tine e ușor de vorbit, cariera ta merge bine! Nu uita că eu nici n-am început să-mi exercit meseria.

   - Dar există Patty! Trebuie totuși să te îngrijești de fericirea ei.

   - Și exact de aceasta mă ocup! Pentru a asigura vitorul lui Patty, restaurantul expres din preajma gării este atuul meu cel mai important.

   A crește un copil supradotat, un mic geniu, nu era deloc un lucru simplu, fără probleme. Nevoile intelectuale ale fetiței depășiseră cu mult capacitățile profesorilor de la mica școală din Rocky Hill și în același timp posibilitățile financiare ale Samanthei care nu aspria, care nu dorea din toată inima, decât să poată furniza cărțile și cursurile suplimentare necesare inteligenței cu totul excepționale a lui Patty, atât de avidă de noi cunoștințe.

   Dar singurele arme pe care le avea Samantha pentru a realiza ceea ce își propusese era un solid bun simț, un creier practic, dragostea imensă pentru fetița e și o remarcabilă abilitate, mai bine zi, un adevărat talent pentru a transforma cele mai obișnuite mâncăruri într-o sărbătoare a gustului, dându-le o savoare deosebită.

   De clientelă nu ar fi dus lipsă. Înaltul nivel de viață al celor din jurul Princeton-ului nu excludea înclinația către mâncărurile tradiționale, mai ales când ele i-ar fi așteptat gata preparate atât în restaurant cât și pentru acasă, mai delicioase decât oricând, datorită talentului culinar al Samanthei.

   Vocea nazală a conductorului care anunța sosirea la stația Princeton Junction, o smulse pe Samantha din gândurile ei. Gara era decorată pentru sărbători și, ca de obicei, acest spectacol provocă o grimasă de agasare la tânăra femeie.

   Mimica acesteia nu i-a scăpat Carolinei care se grăbi să-i spună:

   - Pariez că n-ai câtuși de puțin intenția să participi la reuniunea micilor antreprenori din regiune, din seara asta.

   - Sigur că nu! De-abia aștept să ajung acasă, să mă cuibăresc pe divan în fața televizorului, în timp ce Patty va studia manuale despre fusiunea nucleară sau nu mai știu ce, tot atât de complicat... Și nu înțeleg de ce îmi amintești de reuniunea antreprenorilor, fiindcă, dacă memoria nu mă înșală, nici tu n-ai de gând să te duci!

   - Dar asta nu fiindcă vreau să trag chiulul, ca tine, se apără Caroline. Buticul meu trebuie să rămână deschis în seara asta până târziu, și Jeannie are azi zi liberă. Dar tu, tu trebuie să te duci, măcar pentru motivul necesității stabilirii unor contacte comerciale.

   - Hm, ce ciudat, aud din ce în ce mai dificil cu urechea asta, se mulțumi să răspunsă cu un aer visător și distrat Samantha.

   - Ai o atitudine nu prea profesională...

   - Se poate... Dar n-am intrat încă în lumea afacerilor, mai pot să-mi permit încă, nu?

   - În orice caz, sper că nu o vei lipsi pe Patty de un Crăciun frumos sărbătorit.

   - Chiar dacă nu mă topesc de emoție ascultând „O brad frumos”, fii sigură că ăsta nu-i un motiv ca fetița mea să nu se bucure ca toți ceilalți copii.

   - Slavă domnului! Te asigur că aș fi răpit-o și fugeam cu ea departe pentru niște vacanțe sub zăpada fermecată, dacă nu ți-ar păsa de aceste zile care trebuie să fie feerice, vesele, încântătoare...

   - Ai puțină răbdare, să fiu bine pornită cu restaurantul meu expres și vei vedea ce sărbători grozave voi organiza de fiecare Crăciun.

   - Nu mă îndoiesc, să știi, dar totuși Crăciunul este un timp al miracolelor. Și dacă bărbatul vieții tale, te-aș aștepta chiar în seara asta, la reuniunea micilor întreprinzători?

   - Bietul de el, mă va aștepta degeaba pentru că în seara asta, nici cea mai fantastică vedetă a filmului sau a televiziuniii nu m-ar putea decide să ies din casă.

II.

   - Nici nu poate fi vorba, repetă Samantha, aruncând din picioare cizmele ei ude.

   De-abia intrase pe ușă că Patty și încercase să o facă să pornească la drum pentru a participa la reuniunea micilor întreprinzători. La al treilea refuz al mamei ei, fetița s-a încruntat, luând acea expresie de încăpățânare pe care Samantha o cunoștea foarte bine și care semnifica o serioasă înfruntare de opinii.

   - Dar mamă...

   - Te rog, nu mai spune nicio vorbă în plus, Patty, suspină Samantha. Dacă vrei adevărul adevărat află că nu visez să părăsesc acest fotoliu decât pentru a mă băga în pat.

   - Eu mi-am dat cuvântul că vei asista la această reuniune.

   - Ei bine, asta îți va fi învățătură de minte ca să nu mai faci altă dată promisiuni pe care nu ești sigură că vei putea să le ții.

   - Dar trebuie să te duci, dacă nu, mă voi simți foarte jenată, foarte umilită.

   - Atunci pregătește-te să te simți umilită, fata mea. Căci în această seară mama ta nu se va mișca din casă!

   - Atitudinea ta nu e deloc profesională, mamă.

   Răspunsul lui Patty dovedea că seara va fi foarte încordată; fiindcă atunci când fetița o numea pe Samantha, mamă și nu Sam ca de obicei, era un semn că urmau dificultăți.

   - Cum poți să te pretinzi un mic întreprinzător dacă n-ai să particip la reuniunea în care se discută problemele lor? insistă fetița.

   - Eu nu am intrat încă în lumea afacerilor și nu vo ajunge să fac parte niciodată din ea dacă nu reușesc să termin ceea ce am început. Și pentru asta trebuie să-mi adun toate puterile. Ceea ce nu e ușor fiindcă sunt foarte obisită. Am neapărată nevoie pentru moment de ceva cald de mâncare, de o baie bună și de o lungă noapte de somn.

   - Ai un examen mâine?

   - Da... dar e ultimul, slavă Domnului.

   - Și ți-e frică?

   - Văd că s-a întors lumea pe dos! Acum tu ești aceea care-și face griji pentru studiile mele!

   Patty se mulțumi să zâmbească și se duse la bucătărie, de unde, după scurtă vreme, se strecură apetisanta aromă a unui chili cu carne aproape gata. Samantha își dădu prea bine seama că i se întindea o cursă dar nu reuși să reziste la atracția felului ei de mâncare preferat.

   - Ai prăjit puțin carnea înainte, la foc mic? întrebă ea, simțind că-i lasă gura apă.

   - Sigur că da, răspunse Patty triumfăcotare. Și am fabricat propria mea pudră de chili.

   Sam suspină adânc.

   - Spiritul e plin de forță dar trupul e slab, foarte slab... Hai, spune, care e capcana în care vrei să mă artagi, draga și tandra mea fetiță?

   - Care capcană? răspunse Patty, privind-o cu ochii mari, uimiți, plini de inocență.

   - Patty, sper că nu ai promis că voi participa la întrunirea comitetului pentru sărbătorile de Crăciun, la școală... începu Samantha să-i spună pe un ton amenințător.

   Dar fetița n-o lăsă să termine.

   - Oh, n-aș fi îndrăznit să fac asta niciodată, mămico! Mai ales acum când mulți te-au poreclit doamna Scrooge, ca personajul acela care detesta Crăciunul din povestirea lui Dickens.

   - Inutil să-mi explici, bombăni Samantha. Încă îmi mai amintesc că l-am citit pe Dickens!

   - Dar n-are nicio legătură cu pregătirile pentru Crăciun din școală... Mă gândeam doar că ar fi în avantajul tău să asiști la reuniunea întreprinzătorilor din această seară.

   Tot argumentând, Patty umplu o farfurie mare cu chili și o întinse mamei ei. Era foarte tentant.

   Culoarea ademenitoare a mâncării aliată cu savuroasa aromă care se degaja, erau o perfectă ilustrare a păcatului de nerezistat a lăcomiei.

   Gata să capituleze în fața acestei ispite, Samantha mai izbuti totuși, cu un ultim reflex de autoapărare, să o întrebe pe fetiță:

   - Spune care e numele persoanei, Patty?

   - Pentru ce ești atât de bănuitoare, mămico?

   - Ascultă, Patty. Tu ai preparat un chili cu carne minunat și n-am ce face, văd că în schimb va trebui să asist la reuniunea la care nu voiam să mă duc, dar mi se parte că în acest caz, merit răspunsuri cinstite la întrebările mele, nu crezi?

   Fetița, ca să câștige timp, se instală tăcută la masă, în fața mamei ei și se servi cu o porție de chili. Apoi se hotărî să răspundă:

   - Murphy O`Rourke, spuse ea, în fine.

   - Cum?

   - Murphy O`Rourke, așa se numește.

   - Patty, știi foarte bine ce gândesc eu despre mania asta a ta de a căuta să mă măriți neapărat. Nu am destul timp pentru tine, draga mea, dar nu înțelegi că a-mi găsi un prieten, un partener, nu ar rezolva nimic?

   - Dar eu nu încerc deloc să te mărit, mămico, protestă Patty. E vorba de o întâlnire importantă de afaceri.

   - Dacă mi-ai da mai multe amănunte despre asta, poate că m-aș liniști oarecum.

   - El are un bar la Rocky Hill însă a rămas fără bucătar. I-am spus că tu ai putea să-i furnizezi niște sendvișuri grozave până când o să găsească un nou bucătar și s-a arătat încântat.

   Samantha rămase pe gânduri câteva clipe. Era adevărat că un câștig suplimentar ar fi fost foarte bine venit.

   - Îmi închipui că ai negociat un praț?

   Patty negociase într-adevăr și un preț. Când îi spuse cât, rezultatul smulse o exclamație Samanthei.

   - Cum? Mai spune-mi o dată! îi ceru ea.

   Patty repetă foarte mulțumită de sine și de ceea ce obținuse. Cifra era tot așa de impresionantă și auzită a doua oară! În fața tăcerii prelungite a Samanthei, fetița se hotărî să  arunce în luptă și ultimul ei argument:

   - Nici nu ai nevoie să le pregătești acolo. Le-ai putea prepara aici, acasă, dimineața.

   Argumentul fu hotărâtor pentru Samantha.

   - La ce oră e reuniunea? întrebă.

   - La ora 8.

   Patty vorbea cu o voce reținută, calmă, făcând eforturi să-și stăpânească bucuria.

   - Și crezi că persoana va fi acolo?

   - Poți să fii sigură, afirmă fetița cu hotărâre.

   - Foarte bine, o să mă duc, n-am ce face. Îmi imaginez că dacă vreau să devin întreprinzătorul numărul unu din Princeton, aș face bine să încep să întreprind ceva chiar de acum, pentru că mi s-a ivit ocazia.

   - Tu ești cea mai minunată mamă din lume, strigă Patty, în culmea fericirii.

   Și se aruncă de gâtul Samanthei dând în sfârșit frâu liber bucuriei care o copleșea.

   Cam două ore mai târziu cea mai minunată mamă din lume, se certa serios în gând pentru că ascultase îndemnul genialei sale fetițe.

   Samantha se simțea ca o Cenușăreasă care participă la balul prințului din basme, fără să fi primit însă înainte vizita zânei miraculoase. Căci într-adevăr pantalonul ei de jeans și puloverul confortabil săreau în ochi, nepotrivindu-se deloc cu smokingurile, taioarele elegante și rochiile de cockteil ale membrilor comitetului micilor antreprenori din regiune.

   Jenată, stingherită, tânăra femeie se strecura prin mulțime, încercând fără succes să-l găsească pe faimosul Murphy O`Rourke. Și după ce cineva a rugat-o să mai aducă o tavă cu răcoritoare confundând-o cu una dintre cele care serveau, enervată s-a refugiat lângă ușile duble, așteptând, cu o exasperare crescândă, sosirea ipoteticului domn O`Rourke.

   Singura ei speranță era ca el să apară în următoarele 5 minute, că vor stabili în mare viteză condițiile „afacerii” lor, și că ea se va întoarce cât se poate de repede acasă, la căldură, savurând un ceai fierbinte și o binemeritată odihnă.

   Dar deja, reuniunea propriu-zisă începu.

   O doamnă cu părul grizonat și cu un aer foarte demn, urcase pe podium cerând să se facă liniște și invitând participanții să ia loc pe scaune.

   - Oh, nu! Aș fi făcut mai bine să rămân acasă și să privesc meciul, mormăi o voce masculină în spatele Samanthei.

   Înțelegând că erau cel puțin doi care regretau că au venit la această reuniune, ea se simți puțin mai ușurată. Se întoarse să vadă de la cine venea acest sprijin neașteptat și descoperi un ins cu o frunte încruntată, îmbrăcat cu un impermeabil care probabil că suportase ultimele două războaie, atât era de șifonat și ros la coate.

   Bărbatul țâșnise în cameră, ca un uragan și părea tot atât de bine dispus ca un urs grizzly sculat brusc din dulcele somn al hibernării sale. Încurcat de o umbrelă întoarsă pe dos din care picura apa, cu părul ud lipit de frunte, el bodogănea în șoaptă, rostind printre dinți cuvinte care fără îndoială nu prea fuseseră vreodată pronunțate în sala de reuniuni Princeton, sub luxoasele lambriuri.

   Samantha se întrebă chiar cum reușise el să treacă de controlul de la intrare.

   Deodată, fără niciun preambul, bărbatul îi puse în brațe umbrela și un dosar cu filele în dezordine.

   - Ține-mi asta!

   Samantha, pentru câteva clipe rămase încremenită, contemplând cu un aer uluit umbrela și dosarul. Dar își regăsi repede stăpânirea de sine și i le întinse cu un gest brusc și hotărât celui care se descotorosise de ele.

   - Ține-le dumneata!

   - Oh, fiți drăguță! Doar să ajung să scot impermeabilul muiat de ploaia și vă debarasez de obiecte.

   - Vi le luați înapoi chiar în clipa asta sau, de nu, le veți culege de pe parchet, replică Samantha cu o voce de gheață.

   - Văd că de pe acum blândețea Crăciunului care va sosi curând vi s-a pogorât în suflet, constată el cu ironie luând din mâinile Samanthei umbrela și dosarul.

   - Nu știam că ultima scuză inventată pentru lipsa bunelor maniere este Crăciunul!

   Samantha era furioasă. Nu fusese destul confuzia cu una din fetele care serveau, iată că fusese luată acum și drept responsabilă cu garderoba! Ce reuniune păcătoasă! Totul era enervant! Se întoarse cu spatele, pufnind mânioasă lăsându-l pe prost-crescut să se descurce cu problemele lui.

   Dar cum căuta cu privirea un alt loc strategic pentru a-l aștepta pe Murphy O`Rourke, un gând dintre cele mai dezagreabile îi trecu deodată prin minte. Dar dacă acest individ cu aspect atât de neglijent, de dezordonat, era tocmai cel pe care-l aștepta?

   Nu, acest lucru i se părea imposibil. Patty descrisese un bărbat înalt, seducător, pentru care banii, păreau să nu conteze, având în vedere prețul pe care-l acceptase.

   Însă individul care încă se mai lupta cu umbrela, dosarul și impermeabilul nu putea fi calificat deloc drept seducător.

   Mă rog, își spuse ea, nu era lipsit de farmec, cu corpul său cu alură sportivă, solid, vânjos, și cu fața lui cu trăsături aspre, bărbătești, dar nici chiar Patty nu ar fi putut să-l desemneze ca un concurent la un premiu de frumusețe.

   Totuși, dacă era cineva care părea potrivit să se ocupe de un bar, în toată sala din acea seară, el era acela!

   Samantha îi mai aruncă o privire furișă noului sosit. În ciuda părului răvășit îș dădea seama că era tipul de bărbat pe care Patty putea să-l găsească genial.

   - Nu mai sunt scaune libere? o întrebă el. Sau preferați să rămâneți lângă ușă, în caz de urgență?

   - Aștept pe cineva.

   - Și eu la fel.

   „Chiar de ce mă temeam” gândi Samantha.

   Făcându-și curaj, inspiră adânc și luminându-și fața cu cel mai strălucitor surâs din repertoriul său îi spuse amabilă:

   - Sunteți cumva Murphy O`Rourke?

   El aprobă dând din cap:

   - Și dumneavoastră Samantha Dean, presupun?

   Tânăra femeie îi întinse mâna.

   - Se pare că ați încheiat o afacere cu fiica mea...

   - Întorcmai! Și ce afacere! Trebuie să vă spun că s-a dovedit foarte dură la discuții și nu mi-ar plăcea deloc să o am de înfruntat în jurul unor mese de negocieri.

   Un bărbat așezat în ultimul rând de scaune se întoarse și le făcu semn să păstreze liniștea.

   - Ascultați, șușoti atunci Samantha. Înțeleg că nu considerați valabil un acord stabilit cu o fetiță de 10 ani. Așa că dacă doriți...

   De data aceasta aproape toți cei din ultimul rând de scaune se întoarseră către ei pentru a-i determina prin semne să facă liniște.

   Stingheriți, pentru deranjul pe care-l făcuseră, cei doi se așezară lângă o fereastră. Și Samantha, încercă din toate puterile să lupte contra oboselii care o cuprinsese și care o făcea aproape să ațipească. Discuția care începuse la reuniunea micilor întreprinzători și care privea organizarea balului mascat de Crăciun, punct cu punct, era mai eficace decât cel mai puternic somnifer.

   - Of, suspină O`Rourke, dacă o să adorm și o să sforăi, să-mi dați un ghiont, șopti el înainte să închidă ochii.

   Un fel de vuiet o făcu pe Samantha să se trezească brusc. I-a trebuit un moment să reia contactul cu realitatea.

   Onorabilii membri ai comitetului se puseseră de acord și tocmai votaseră tema decorării sălii de bal. O`Rourke adormise cu brațele încrucișate pe piept și își vedea liniștit de somn în timp ce micii întreprinzători desfășurau o activitate febrilă, ca un roi de albine agitat în perioada fecundității.

   Dezinvoltura lui O`Rourke o fermeca și o îngrozea în același timp pe Samantha. Acest bărbat șoca respectulinstinctiv pe care-l avea pentru cluburile și asociațiile specializate, dar el reacționa de fapt, foarte normal și sănătos la plictiseala care se degaja inevitabil la toate aceste reuniuni.

   L-ar fi lăsat să mai doarmă puțin, dar când scoase un mormăit ușor, ea se grăbi să-l trezească.

   - Oh! exclamă el. Ce se întâmplă?

   - Începuseți să sforăiți, șopti Sam.

   - Da...? Cel mai puțin lucru care se poate spune e că aveți o metodă foarte eficace pentru a combate această, remarcă el masându-și glezna, unde Samantha îl „atinsese” ca să-l alunge somnul.

   - Ați putea să arătați mai multă gratitudine. V-am salbat de la ceva care v-ar fi făcut de râs în public.

   - Vă voi fi etern recunoscător. Spune-ți sunteți interesată foarte mult de meniul care va fi servit în seara de Crăciun, în timpul balului?

   - Nu.

   - Dar de listele de vinuri?

   - Cu atât mai puțin?

   - Și acum, o întrebare serioasă, continuă Murphy, privind-o drept în ochi. Ce părere aveți despre echipa Giants?

   - O ador! Și dacă sunteți fan al echipei Jets, vă previn de pe acum, că afacerea noastră nu mai poate avea loc!

   - Cel care pomentește măcar numele echipei Jets la O`Rourke, este imediat pedepsit și trebuie să ofere de băut la toată lumea din bar!

   - O excelentă atitudine, aprobă Samantha.

   - Atunci ce părere aveți să discutăm acordul nostru la barul O`Rourke, urmărind în același timp și meciul?

   - Perfect! Dacă ne grăbim, vom putea vedea o bună parte.

   - Splendid, atunci să o ștergem imediat de aici.

   Pentru Patty, privirea admirativă a mătușii Caroline se dovedi momentul cel mai încântător al serii. Era o plăcere suplimentară care se adăuga bucuriei de a fi reușit să o convingă pe mama ei să asiste la reuniunea micilor întreprinzători.

   - Nu, nu-mi revin din uimire. Cum ai reușit acest tur de forță? Când ne-am despărțit, Sam părea absolut hotărâtă să nu mai scoată nasul afară din casă pentru nimic în în lume. Cu ce ai putut să o faci să-și schimbe părerea? Ai avut un argument nemaipomenit?

   - Da! Banii! anunță triumfătoare Patty.

   - Banii? Vrei să spui că tu ai plătit...

   - O, nu!

  Patty își apropie scaunul și începu să explice toată afacerea.
   Prețul piperat pe care-l obținuse la „negocieri” îi smulse Carolinei aceeași exclamație de surpriză ca și Samanthei. Dar spre deosebire de amica ei, Caroline își dădea seama că mai exista ceva, un secret pe care Samantha nu-l presimțise, și care se ascundea în acea negociere a lui Patty.

   Așa că o luă de departe, întrebând-o pe fetiță:

   - Îmi imaginez că era seducător... începu ea.

   - Cine, mătușă Caroline?

   - Ei, Patty, hai spune-mi...

   - Mă rog... să zicem că era arătos...

   - Aha... Și alte amănunte nu s-ar mai putea afla?

   - Ba da. A fost ziarist, corespondent în străinătate.

   - Dar spuneai că ține un bar.

   - Da, acum se ocupă de un bar. Barul tatălui ei. Dar înainte a fost ziarist.

   - Îmi închipui că nu e deloc o persoană, cum spuneți voi „încuiată”.

   - Oh, nu! E foarte prietenos, foarte simpatic! Și foarte degajat... neconformist...

   - Ah! Presupun că ar fi avut nevoie să se radă...

   - Da.

   - Și că gulerul cămășii era descheiat...

   - Da.

   - Și dacă îmi spui că purta un impermeabil, impermeabil cam obosit, cam șifonat... tabloul e complet.

   - Așa e. Dar de unde știi?

   Caroline izbucni în râs.

   - Te cunosc pe tine, Patty. Biata Sam! Nu prea are noroc, așa se pare!

III.

   De cum a trecut pragul barului „La O`Rourke”, Samantha s-a simțit imediat ca acasă.

   Drept vorbind, atmosfera plăcută, căldura dinăuntru în care se simțea o mireasmă ușoară de tutun de pipă, era cu adevărat reconfortantă după vântul tăios care sufla afară. O penumbră agreabilă domnea în interiorul barului, accentuată de pereții în lambriuri de mahon. Iar îndărătul largii tejghele a barului propriu-zis, diversele ornamente și obiecte de cupru străluceau discret.

   Un grup de persoane în vârstă erau instalate la o masă, lângă un vechi aparat automat cu discuri, discutând cu înflăcărare meritele echipelor de baseball ale trecutului, în timp ce echipa Giants se agita în tăcere pe ecranul televizorului uriaș plasat deasupra tejghelei barului.

   Samantha n-a putut să se împiedice să surâdă văzând graba cu care o chelneriță purta o tavă cu 6 pahare și o cană către clienții cu părul cărunt. Tânăra așeză cele aduse la masa bătrânilor amatori de baseball, și se îndepărtă după ce schimbă surâzând câteva cuvinte cu ei.

   Aruncând o privire de jur împrejur, Samantha observă că în sală nu se aflau decât bărbați. Așa că își spuse că în preparatele sale era mai bine să uite foile de salată și să prevadă mai multă brânză și jambon.

   - Este un cuier în dosul ușii, îi indică O`Rourke. Vă rog să vă instalați unde doriți, vă voi servi îndată un pahar cu vin.

   - Poate l-ați putea înlocui cu o ciocolată caldă. V-aș rămâne etern recunoscătoare.

   Dacă scoțându-și mantoul, Samantha ar fi dezvăluit dintr-o dată o pereche de aripi, probabil că tăcerea care cuprinsese barul n-ar fi fost mai deplină și mai impresionantă. Toți o priveau ca și cum ar fi fost o marțiană.

   - Ciocolată caldă? repetă Murphy cu o voce uluită și parcă nevenindu-i să creadă ce auzise. Hm... ce-ați zice de un Irish-cafe?

   - Fiindcă se prepară cu coniac, aș prefera să mă abțin. Voi conduce mașina ca să mă întorc acasă, așa că nu e indicat.

   Muprhy se duse îndărătul barului și începu să scotocească peste tot cu mare zgomot.

   - Nu văd nimic care ar putea servi la pregătirea unei ciocolate calde, pe aici, mormăi el.

   Cei șase bărbați așezați în jurul automatului cu discuri se arătau amuzați, scoțând mici exclamații zeflemitoare făcându-l pe Murhy și mai confuz.

   - Atunci o cafea ar fi potrivită, interveni milostivă Samantha.

   Chipul lui Murphy se roși tot și mutându-și jenat greutatea de pe un picior pe altul, mărturisi stânjenit la culme:

   - Nu.... nu cred că avem nici cafea...

   - Ce prostie! Cum am putea să facem Irish-cafe fără cafea? Ei... remarcă pufnind, chelnerița.

   - A... da... așa-i! Nu m-am gândit, murmură Murphy, mai încurcat ca oricând.

   Bravo! Frumoasă treabă! Un proprietar de bar care nu știe nici măcar „amănuntul” că Irish-cafe se face cu cafea! gândi Samantha. Este de neconceput mai ales când te mai numești și O`Rourke!

   Surprinzătoare înțelegere pe care el o încheiase cu Patty, începea acum să se explice. Tânăra femeie se pregătea să se instaleze pe un scaun înalt la bar, când cel mai elegant dintre cei șase bărbați de la masă se ridică și execută o respectuoasă plecăciune, un fel de reverență.

   - Vom fi foarte onorați dacă ați accepta să poftiți la masa noastră.

   - Mulțumesc, răspunse Samantha. Aș fi încântată, dar am venit să discut afaceri cu domnul O`Rourke, așa că...

   - Dar vă rugăm să poftiți totuși. Îl cunoaște cu toții pe Murphy încă de la primii pantaloni scurți, și nu e nicio discuție de afaceri pe care să n-o poată ține în prezența noastră.

   - Renunță, Scotty, îi strigară cei de la masă. Domnișoara e prea tânără pentru unul ca tine.

   - Pentru unul ca mine? Ai vârsta ideilor tale și mintea mea este încă foarte limpede, replică cu demnitate bătrânul domn.

   Răspunsul lui a declanșat însă și mai tare verva celor de la masă care au început să se distreze copios pe seama lui.

   - Ignorați-i, îi spuse Murphy conducând-o pe Samantha la o masă mai îndepărtată. Va fi foarte curând ora când se vor duce la culcare.

   - Hei! Ce tot spui acolo! Un pic de respect, băiete! se indignă unul dintre cele șase personaje. Noi suntem ultimul sprijin, ultimul meterez, între acest onorabil local și falimentul tău.

   - Afacerile dumneavoastră nu merg bine? întrebă Samantha, surprinsă.

   - Afacerile mele merg minunat, dar dumnealor cred, persistă să-și închipuie că sunt piatra de temelie în barul „La O`Rourke”.

   Dar Scotty auzind aceste cuvinte îi zâmbi malițios Samanthei, clipind cu înțeles, în așa fel încțt ea nu se putu opri să nu pufnească în râs.

   - S-ar părea, totuși că fiind clienți permanentți nu greșesc prea tare, remarcă ea.

   - Văd că sunteți tot atât de directă, de „dintr-o bucată”, ca și fiica dumneavoastră.

   - N-am ce să fac, e o trăsătură de familie.

   Murphy izbucni în râs și întrebă:

   - Cum vi se pare aici „La O`Rourke”?

   - Mi se pare formidabil! răspunse Samantha cu entuziasm. Nu-mi închipuiam că localuri ca acesta mai există încă.

   - Mi s-a spus că ar fi ultimul de acest gen, preciză Murphy.

   - În orice caz, e sigur că domnește o atmosferă foarte plăcută, foarte agreabilă.

   - Tatăl meu ar fi foarte fericit să vă audă spunând asta. Căci barul „La O`Rourke” îi aparține.

   - Cum?

   - Da, este barul tatălui meu. Eu nu mă ocup de el decât așteptând ca tata să se pună pe picioare din nou.

   - Dar ce i s-a întâmplat?

   - A avut o criză cardiacă.

   Tânăra femeie remarcă fugitiva expresie de îngrijorare, de teamă, de pe fața lui Murphy când a evocat acest lucru.

   - Și cum se simte acum?

   - Își revine, puțin câte puțin.

   - Să nu vă lăsați copleșit de îndoieli. Unul dintre unchii mei a avut de asemeni o criză cardiacă. Și acum el aleargă 2 kilometri în fiecare dimineață.

   - Tata cred că e mai degrabă genul de persoană care preferă să stea comod în fotoliu jucându-se cu programe la televizor prin telecomandă. Sper, cred că va fi în curând din nou în formă.

   - Vă ocupați de bar... doar ca înlocuitor al său?

   - Exact. Mă ocup... pe cât îmi stă în putință! Știu să umplu un pahar cu bere dar... mai mult decât atât... În orice caz n-aș fi capabil să satisfac cererile complicate ale unor clienți.

   - Nu vă pot imagina, într-adevăr, capabil să confecționați un cockteil sofisticat, cu o felie de anans ca garnitură și o cireașă și o mică umbreluță, glumi Samantha. Dar văzându-i pe clienții fideli ai barului, nu e prea mare riscul să vă pretindă așa ceva.

   Murphy îi explică apoi că fratele lui, instalat în Florida, a încercat să-l convingă pe tatăl lor să vândă barul după ce acesta făcuse criza cardiacă. Dar bătrânul domn insistase foarte mult ca „La O`Rourke” să nu fie vândut și să rămână deschis, să funcționeze, chiar dacă pentru asta ar fi fost necesar ca barul să fie încredințat unui străin în așteptarea revenirii lui din spital.

   - Și v-ați părăsit propria carieră pentru a veni să vă ocupați de acest local?

   Murphy pufni a nemulțumire și-și termină cafeaua.

   - Înainte ca să-mi decernați o medalie de bună purtare, e bine să știți că nu mi-am părăsit eroic nicio carieră, nu am sacrificat nimic, fiindcă nu aveam nicio carieră. Eram în șomaj de mai multă vreme.

   Samantha simți cum o cuprinde un val de compasiune. În sfârșit, înțelegea pentru ce impermeabilul lui arăta așa de uzat, de jalnic, de ce nu-l preocupa înfățișarea lui, fiind evident că părul lui Murphy nu mai fusese dat pe mâna frizerului de o lungă perioadă de vreme.

   - Dar ce s-a întâmplat? Ați fost pus pe liber din cauza unei greve?

   - Într-un anumit fel s-ar putea spune și așa... În realitate eu am fost cel care am renunțat la slujba pe care o aveam.

   - Și în ce sector lucrați?

   Samantha și-l imagina cu ușurință specialist în montajul automobilelor, la o bandă rulantă într-o mare uzină, sau, de ce nu, mecanic într-un garaj. Oricum având una dintre acele meserii care, în pofida tehnilogiilor moderne, continuă să existe și în care oamenii își dovedesc priceperea și îndemânarea.

   - Am lecat din redacția din New York a ziarului „Telegram”, explică Murphy.

   Revelația a fost atât de neașteptată, încât Sam tresări, făcând să se verse o parte din cafeaua ei caldă, pe masă.

   - Ah, foarte amuzant! Pentru o clipă chiar v-am crezut!

   - Dar n-am glumit deloc. Am fost redactor șef la acest ziar!

   Samantha avea un solid simț al umorului și-i plăceau glumele foarte mult.

   - Îmi închipui că înainte de asta ați fost corespondent în străinătate pentru A.F.P.?

   - Nu, pentru American Press. Mai întâi la Moscova, apoi la Londra.

   - Ar trebui să fiți scriitor, O`Rourke. Văd că aveți o serioasă înclinație spre ficțiune și știți să vă găsiți argumentele.

   - Dar eu sunt scriitor, numai că faptele reale sunt cele care îmi servesc ca materie primă.

   - Domnule O`Rourke, nu e nimic infamant în a te ocupa de un bar, pur și simplu.

   - Dacă aș fi într-adevăr proprietar sau gestionar de bar, nu mi-ar fi deloc rușine cu asta. Și nu „domnule O`Rourke”! Te rog spune-mi Murphy.

   - Bine, bine, bombăni Samantha, ștergând cu șervețele cafeaua pe care o vărsase pe masă. Ar fi mai bine să vorbim de acele faimoase platouri de sendvișuri, acum.

   - Te asigur că n-a fost o glumă, Samantha, încercă să o convingă Murphy.

   - Dar am spus că te cred! Te cred, n-are rost să mai discutăm.

   Doritoare să încheie scurt conversația, tânăra femeie scoase din buzunar un carnet negru și cu gesturi profesionale își pregăti stiloul, gata să noteze.

   - Deci... dorești sendvișuri pe miez de pâine adică pe franzelă curățată de coajă, sau pe pâine crocantă?

   - Pâine cu coajă, crocantă.

   Murphy mai sorbi o dată din cafea, își drese glasul și începu să explice:

   - Eu am părăsit jurnalul în semn de protest. Libertatea mea artistică nu era respectată.

   - Curcan, jambon, brânză, cașcaval sau mixte?

   - Ei, Doamne, dar nu asculți niciun cuvânt din ce vă spun! Fă sendvișurile acelea așa cum dorești, prepară-le ca de obicei!

   - Ce părere ai dacă ar fi câteva cu felii de friptură la cuptor? De vacă sau de porc?

   - Ești chiar imposibilă! exclamă Murphy, oscilând între a face haz sau a se lăsa pradă disperării. Pregătește platouri cu sendvișuri de tot felul!

   Samantha notă câteva fraze în carnețel. Murphy tocmai era gata să suspine de ușurare când ea își continuă interogatoriul, imperturbabilă.

   - Și salată? Sau mai bine fără? Ce ai zice de crudități?

   - Dar mai dă-le încolo de senrvișuri! Nu-mi pasă dacă o să faci sendvișuri cum nu mai există sau doar tartine cu unt!

   Smulse stiloul din mâinile Samanthei și aceasta ridică o sprânceană a mirare.

   - Tartine cu unt la 63 dolari platoul? remarcă ea ironic. Ar însemna ca beneficiul să fie cu totul și cu totul excepțional.

   - Nu te neliniști pentru beneficiul dumitale. Patty a avut grijă să ți-l asigure cu larghețe! Ca negociator fetița s-a arătat teribilă, foarte dură, trebuie să recunosc.

   - Așa mamă, așa fiică, fredonă Samantha, surâzând. Ce părere ai, să pun maioneză?

   Murphy se rezemă brusc de spătarul scaunului, agasat, și explică tinerei femei cât de puțin îl interesează pe el maioneza. Totul spus cu atâta haz încât Samantha nu s-a mai putut stăpâni și a izbucnit în râs. Și predând armele, închise carnețelul.

   - Chiar ești sigură că nu auzit niciodată de mine? insistă Murphy. Reportajele mele au fost foarte numeroase. Chiar n-ai citit niciunul? De altfel am fost invitat și în multe emisiuni de televiziune. Anul trecut am avut un articol foarte lung, un articol important în Newsweek.

   - Dar eu te cred, O`Rourke, te cred! Nu te mai strădui să-mi dovedești.

   - Articole semnate de mine au apărut în cele mai mari cotidiene.

   - Admit că referințele dumitale sunt impresionante, dar acestea nu înseamnă totuși nimic pentru mine. Nu am auzit vorbindu-se de dumneata înainte de această seară.

   Murphy părea atât de decepționat că Samantha a simțit nevoia să-l bată ușor pe braț, a simpatie și consolare, așa cum făcea când Patty avea o mică supărare.

   - Să nu cumva să te necăjești pentru asta. Am fost așa de ocupată în ultimii ani că de-abia săptămâna trecută am aflat și eu că Regan nu mai este președintele Statelor Unite, glumi ea, surâzându-i prietenește.

   - Da... Te rog să primești scuzele mele, Samantha. Mi-e cam greu să mă readaptez la viața obișnuită. Doar dacă erai o pasionată a știrilor și informațiilor din lumea largă, ai fi știut de mine, altminteri cine are preocupări diferite... n-avea de unde să cunoască numele „marelui” ziarist O`Rourke.

   - Inutil să-ți ceri scuze... eu...

   - M-am comportat ca un imbecil... insistă Murphy.

   - Fiecare dintre noi are momente când nu e mulțumit de sine.

   - Jambon și brânză!

   - Poftim? întrebă surprinsă Samantha.

   - Sendvișurile! Cu jambon și brânză, și curcan, cu crudități și maioneză.

   Tânăra femeie deschise iarăși carnețelul și zâmbind notă comanda. Acest O`Rourke, își spuse ea, este într-adevăr o persoană ciudată de tot.

   - Ar fi nevoie și de saleuri-aperitiv sau alune prăjite?

   - Nu, de aceste lucruri se ocupă un vechi furnizor al barului. Mulțumesc.

   Au terminat apoi repede de pus la punct ultimele detalii și Murphy, destins, se lăsă pe spătarul scaunului, surâzând satisfăcut.

   - Ai aerul că te pricepi foarte bine în acest domeniu! exclamă el cu no notă admirativă în voce. Dacă, în plus, ești capabilă chiar și să gătești, înseamnă că am de-a face cu o perlă rară.

   - Cred că se poate spune că sunt mai mult decât capabilă să gătesc! Am intenția să faci din acest lucru meseria mea, m-am pregătit foarte serios în această privință, și asta-i modalitatea prin care am să mă și îmbogățesc!

   - Deci și ambițioasă... E clar că fiica îți seamănă perfect.

   - Știu! spuse Samantha, încercând să-și ascundă mândria. Patty e ferm convinsă că poate să aibă tot ce-și dorește cu condiția să muncească suficient.

   - Îmi închipui că ești de acord cu acest principiu?

   - Cu totul de acord! declară cu hotărâre tânăra femeie.

   Nu era în intențiile ei de a pune limite reușitei sale, era sigură că prin efort susținut tot ce și-a propus se va realiza. În clipa aceea privirea ei întâlni privirea lui Murphy, amicală dar și puțin amuzată și-l auzi spunând:

   - Aș putea să fac pariu că ești capabilă să transformi într-un deliciu și un sendviș oarecare cu jambon.

   - Dacă găsești pe cineva așa de tont, încât să accepte, fă imediat prinsoarea. Chiar la 100 la 1! Fii sigur că o să câștigi!

   Și Samantha izbucni în râs, simțindu-se în largul ei, toate reținerile și ușoara neîncredere la adresa lui Murphy dispărând dintr-o dată.

   - De fapt, prietenii îmi spun Sam, indică ea.

   - Mie îmi spun tot Murphy, îi răspunse acesta întinzând mâna.

   Își strânseră mâinile solemn ca doi oameni de afaceri serioși. Strângerea de mâna a lui Murphy era fermă și denota o siguranță care o impresionă favorabil pe Samantha.

   - Ce-ai zice să ocupi postul de bucătar la mine? Dacă nu permanent măcar până găsesc pe cineva? îi propuse el.

   Tânăra femeie reflectă un moment. Propunerea era tentantă dar ea preferă totuși să nu-i dea curs.

   - Mi-ar face mare plăcere să gătesc aici, la acest bar, dar, din păcate am un program foarte încărcat până la sfârșitul anului.

   - Și acum vei fi desigur ocupată cu cumpărăturile pentru Crăciun.

   Samantha făcu o mică strâmbătură.

   - Nu, afacerile sunt cele care îmi vor răpi timpul. Îmi deschid micul meu restaurant-expres în prima zi a anului nou.

   Murphy îi aruncă aceeași privire nedumerită, uluită, ca atunci când ea a spus că ar dori ciocolată caldă.

   - Dar nimeni nu inaugurează un magazin, ori un restaurant într-o astfel de zi! Toată lumea e în fața televizorului, acasă la căldură, îngrijindu-și durerile de cap și oboseala de după revelion.

   - Va intra în funcțiune în prima zi a anului, răspunse cu fermitate Samantha. Vor fi nenumărați amatori de platouri cu tot felul de lucruri ușoare de ronțăit în fața televizorului.

   Surâsul de pe fața lui Muprhy dispăru la auzul acestor cuvinte.

   - Dar nu o să fii prea obosită totuși? Unde o să petreci revelionul?

   - A... n-am prevăzut nimic special.

   - Te ve duce la prieteni?

   Ea negă,d ând din cap și, preferând încă o dată să evite un subiect arzător, întrebă:

   - În legătură cu sendvișurile, poate ar fi bine să...

   - Dar să lăsăm odată păcătoasele astea de sendvișuri, te rog! Trebuie neapărat să ieși, să petreci cum se cuvine noaptea noului an. Nimeni nu rămâne acasă de 31 decembrie.

   - Probabil ai fost un ziarist foarte hotărât, foarte insistent. Deși nu e treaba dumitale aflați că Patty își va sărbători revelionul la bunici, și, în ceea ce mă privește, în general, în această seară, eu muncesc.

   - Am crezut că urmezi cursurile unei școli de artă culinară sau așa ceva...

   - Specialiștii în gustări și mâncăruri pentru acasă au mare nevoie de ajutoare în această perioadă, îi explică tânăra femeie. Sunt solicitată și această activitate mă face să câștig destul de bine într-un timp scurt. Pentru ce oare ar trebui să refuz o astfel de ocazie?

   Complicitatea plină de căldură pe care o exprimau ochii lui Murphy, făcu loculunei curiozități evidente.

   - Am impresia că urăști Crăciunul și revelionul.

   Samantha își ascunse confuzia reacționând cu vivacitate.

   - Nu fi caraghios!

   „Oh, ești cam perspicace pentru gustul meu domnule O`Rourke. Vezi-ți de meseria de jurnalist și ocupă-te de secretarele de la Kremlin” gândi ea, agasată.

   - Nu e nevoie să fii mare ghicitor ca să pricepi asta, insistă el. Ți se citește pe față.

   - Păreri greșite, O`Rourke, pe fața mea se văd probabil semnele oboselii.

   - Și cu Patty ce faci? Copiii adoră Crăciunul, Sam.

   - Patty petrece Crăciunuril excelente! Mulțumesc că te preocupi pentru ea.

   - Aveți un brad acasă cu această ocazie? Îl împodobiți cu tot ce trebuie?

   - Bineînțeles!

   - Și aprindeți lumânări la ferestre?

   - Desigur. Patty se ocupă de ele.

   - Și trimiteți felicitări de Crăciun?

   - Când am destui bani să cumpăr timbre, trimit firește.

   Scânteiera malițioasă apăru din nou în ochii lui Murphy, ochi de culoarea castanelor.

   - Și... urăști fiecare minut al acestei perioade, conchise el.

   „Nici nu-ți poți închipui cât de aproape ești de adevăr”, gândi Samantha.

   Și nerăbdătoare să pună capăt acestei conversații se ridică.

   - Voi aduce sendvișurile mâine dimineață în drum către gară. Fii așa de drăguț să te ocupi ca cineva să mă aștepte. Voi trece pe la ora 7,30 cel mai târziu.

   Tânăra femeie se îndrepta spre ușă când Murphy o opri, apucând-o de mână.

   - S-ar părea că am atins cu întrebările mele un loc sensibil, nu-i așa? o întrebă.

   - Sunt foarte surprinsă că nu recunoști o poartă închisă atunci când vezi una.

   - N-aș fi ajuns corespondent în străinătate dacă m-aș fi lăsat oprit de porțile închise.

   - Atunci, ascultă-mă cu atenție; un mesaj a sosit prin fax, domnule O`Rourke. Nu mai ești coresondent în străinătate ci te ocupi de un bar din Rocky Hill, în New Jersey și opinia mea asupra Crăciunului nu te privește asbolut deloc! conchise ea cu destul aprime.

   Scaunului lui Muprhy zgârie podeaua când acesta se ridică brusc. Chipul lui, cu trăsături aspre își pierduse orice urmă de umor, și Samantha realiză dintr-o dată că era singură, într-un loc necunoscut, înconjurată numai de bărbați.

   - O singură întrebare, spuse O`Rourke, printre dinți.

   - Una singură și am plecat, răspunse ea, încercând să dea vocii ei deplină fermitate.

   - Mica și categorica punere la punct de adineauri, înseamnă că nu mai ai de gând să lucrezi pentru acest bar?

   - Cu ceea ce ai inteția să mă plătești? exclamă Samantha. Cum să renunț la așa ceva? Cred că glumești! Mai ales că eu mă țin de cuvânt. O înțelegeră făcută trebuie respectată.

   Chipul lui Murphy se lumină din nou.

   - Nici nu știi cât de mult apreciez atitudinea dumitale, spuse el bucuros. Mărturisesc că sunt încântat că Patty ne-a pus în legătură.

   - Și eu sunt mulțumită! Cred că am făcut amândoi o bună afacere.

   - Da. Așa e! Îmi închipuiam eu că asta ar putea fi chiar amuzant.

   Nu o ajută să-și pună paltonul, nu îi deschise ușa, nu o însoți până la mașină, pe scurt nu făcu niciunul din gesturile elementare de curtoazie cu care un bărbat înconjoară o femeie. Era, fără îndoială, un om lipsit de maniere și egocentric, în plus!

   I-a trebuit Samanthei toată distanța drumului spre casă, ca să-și dea seama că Murphy avusese dreptate 100%. Într-adevăr se amuzase în această seară!

   Cine și-ar fi putut închipui așa ceva?

IV.

   Murphy închise ușa în urma Samanthei și, fără măcar să se întoarcă, lansă către cei șase:

   - Uitați tot ce v-a trecut prin minte, băieți! Ea a fost aici pentru a vă prepara sendvișuri și gustări. Nu e vorba de nimic altceva.

   - Mda... dar e fermecătoare, sublinie Jos servindu-se cu o altă halbă de bere.

   Înainte să revină la tejgheaua barului, Murphy întoarse pancarta pe care scria „Închis”, știind că vechii clienți vor înțelege aluzia.

   - În orice caz, ea pare o persoană cu o educație fără cusur, remarcă sentențios Scotty.

   - Nu-ți lăsa imaginația s-o ia razna, dragă Scotty. Nu avem decât relații strict profesionale.

   - Această discuții de afaceri mi s-a părut deosebit de lungă, băiete. Îmi e greu să cred că niște senvișuri necesită o atât de îndelungată dezbatere.

   - Am avut câteva probleme de pus la punct, replică Muprhy, înăbușindu-și ostentativ un căscat.

   - Da... da... e adevărat că problema jambon, unt, lăptuci este ceva de-a dreptul palpitant.

   - Nu vrei să încetezi o dată, bătrâne? Află, Scotty, că am vorbit de fiica ei, iată despre ce-am vorbit!

   - Oare sunt pe cale să asist la ivirea unei vocații paterne la Murphy O`Rourke? îl întrebă malițios vârstnicul domn.

   Murphy ridică din umeri.

   - Patty e un mic geniu, declară el.

   - Majoritatea părinților sunt convinși că progenitura lor merită un premiu Nobel.

   - Aici te înșeli, această fetiță e într-adevăr formidabilă. Rar mi-a fost dat să întâlnesc un copil atât de precoce și cu o minte atât de ascuțită. De altfel, puștoaica asta strălucită m-a făcut să mă gândesc la tine.

   - Ah, da, iată ceea ce nu e lipsit de interes, rosti bătrânul profesor, în timp ce în ochii lui albaștri se aprinse o scânteie de curiozitate. Dacă ce îmi spui e adevărat, mă întreb ce caută într-o școală atât de mediocră ca Harbourfield?

   - Mă uit la părul tău alb, Scotty Mac Tavish, și mă minunez, suspină Murphy. Cum pui o astfel de întrebare? Ai frecventat prea multă vreme Princeton-ul. Nu toată lumea poate să-și permită să plătească prețurile exorbitante pe care la pretinde snobismul din acele locuri.

   - Dar cu ce se ocupă tatăl fetiței?

   Întrebarea îl luă pe Murphy pe nepregătite.

   - Ca să-ți spun drept, nu prea știu, mărturisi el, după ce reflectă puțin.

   - Mama ei este o mamă celibatară?

   - Cred că mai degrabă divorțată.

   - Și de ce n-ai întrebat-o?

   - Fiindcă în conversația pe care am avut-o nu a venit vorba de așa ceva, iată de ce, îi răspunse Murphy agasat.

   Dar Scotty continuă, fără să se lase impresionat de enervarea pe care acesta începuse s-o arate.

   - Mă rog, n-are importanță. Spune-mi mai degrabă ce raport e între aceată fetiță și mine.

   - Mai întâi și mai întâi, încăpățânarea, răspunse Murphy surâzând.

   Apoi adăugă, cu seriozitate:

   - Ceea ce vă face să mă asemănați este forța mintală, forța spirituală. Imaginează-ți că nu o întâlnisem decât de 5 minute că a și reușit să mă facă să o angajez  pe mama ei pentru a ne pregăti platouri cu gustări.

   Râsul sonor al lui Scotty invadă micul birou unde îl urmase pe Murphy, și în care acesta se pregătea să se ocupe de încasările din seara respectivă.

   - Am 72 de ani, băiete și sunt gata să cred orice. Povestește-mi tot.

   Și O`Rourke îi descrise discuția cu Patty și strânsa negociere la care fetița l-a obligat.

   - Adică a obținut cel puțin 30% beneficiu net, conchise bătrânul profesor cu un aer visător.

   - Trezeci și cinci la sută, ar fi mai aproape de adevăr, rectifică Murphy.

   - Hm... În orice caz această Samantha pare a fi foarte pricepută în arta culinară.

   - Sper... Sper să fie așa.

   - Vrei să spui că ai făcut o afacere cu ea fără măcar să guști câteva lucruri preparate de dânsa? spuse Scotty, aproape înecându-se de uimire.

   - Da... adică nu, am gustat câțiva biscuiți de casă...

   - Și...

   - Și... erau buni...

   - Doar atât poți să spui?

   - Ce pot să adaug în plus, erau niște prăjiturele de Crăciun, niște biscuiți... mi-au plăcut!

   Scotty se înroși de indignare.

   - Și bazat pe o asemenea probă nesemnificativă tu i-ai încredințat misiunea de a-i hrăni pe valoroșii tăi clienți?

   - E inutil să te zbuciumi atât, Scotty. E vorba de niște sendvișuri nu de salvarea omenirii!

   - Ah, ah, tânăra generație. N-ai nicio idee de ceea ce reprezintă un bar de cartier, de importanța lui.

   Și de data aceasta vârstnicul domn pusese punctul pe i. Căci Murphy își petrecuse cea mai mare parte a vieții lui de bărbat fugind de orășelul Rocky Hill și de barul „La O`Rourke”. Puteai să fii absolut sigur că în minutul în care Bill, tatăl lui va fi restabilit, fiul va lua primul avion pentru a pleca.

   Meciul de fotbal se apropia de sfârșit, când Patty recunoscu zgomotul caracteristic al mașinii de teren a mamei ei.

   - Uite-o! A venit, exclamă ea privind pe fereastră.

   - Surâde? întrebă neliniștită Caroline.

   - Nu pot să-mi dau seama, are brațele pline de pachete, nici nasul nu i se mai vede.

   - Mama ta e într-adevăr de necrezut... Noi stăm aici și ne frământăm fără să ne găsim liniștea așteptând rezultatul acelei întâlniri și ea nu găsește nimic mai bun de făcut decât să se ducă la cumpărături. Câteodată, îmi vine să las totul baltă, și ce-o fi, o fi.

   - Stai, ascultă! Flueiră! Ăsta-i un semn bun, constată veselă Patty.

   - Nu te baza pe asta! Poate că tomatele erau prezentate la cel mai mic preț, pentru lansare..

   Argumentul era imparabil. Era adevărat că în acești ultimi ani Samantha nu fusese preocupată decât de afaceri, și încercând să facă față tuturor problemelor fusese nevoită să se preocupe de toto ce era mai avantajos. Totuși Patty era optimistă.

   Cum ar fi fost posibil să întâlnești pe cineva atât de extraordinar ca O`Rourke, fără să fii impresionat.

   - Bună seama, mămico!

   - Bună seara la amândouă! răspunse Samantha, dându-i o parte din pachete lui Patty. Nu credeam că te mai găsesc aici, Caroline.

   - Cât timp ai rămas la reuniune? o întreb amica ei, fără să se mai sinchisească de preambuluri.

   - Cam 5 minute.

   - Cinci minute! exclamară în cor, Patty și Caroline.

   - Dar cum s-a făcut că ai stat așa de puțin?

   - Oh, nu, mamă, nu! Mi-ai promis...

   Exclamațiile continuară, dar Samantha părând că nu-i pasă, n-a povestit nimic.

   S-a dus mai întâi la bucătărie, urmată ca o umbră de cele două curioase. Cu o plăcere malițioasă, ea prelungi suspansul, până când, nemaiputându-se stăpâni, Patty îi spuse întrebarea care-i ardea buzele.

   Alese momentul când Caroline se dusese să așeze la baie câteva lucruri cumpărate de Sam.

   - Deci l-ai văzut pe Murphy O`Rourke?

   Samantha se mulțumi să dea din cap.

   - Și v-ați înțeles? Vei lucra pentru el?

   - Ei... da... Totuși ar trebui să fie interzis prin lege să câștigi atâția bani pentru atâtd e puțin efort! Ți se cuvin felicitări, Patty, ai condus formidabil această afacere.

   Fetița era încântată.

   - Și... hm... cum ți se pare?

   - Nu s-ar putea spune că e un excelent om de afaceri, dar nu pot fi eu aceea care să-i reproșez asta.

   - Eu îl găsesc drăguț, adică aspectuos, riscă Patty, înțelegând că se aventurează pe un teren delicat.

   - Aspectuos? exclamă Samantha, izbucnind în râs. E îmbrăcat cam ca un cerșetor.

   Patty se simți profund insultată. Cum de n-a înțeles Sam, că Murphy era un liber cugetător, un spirit superior. Ce nevoie avea el de un costum la patru ace?

   - După părerea mea, el are un anumit stil, încercă fetițța să-l pună în valoare. Impermeabilul lui, de exemplu...

   - Oh, Doamne, impermeabilul lui este chiar îngrozitor!

   - Dar are ceva special, are caracter, continuă să pledeze mica lui apărătoare. Odată l-a uitat în Orient-Express și chiar a doua zi i-a fost trimis la domiciu.

   - Orient-Expressul a fost dintotdeauna renumit pentru serviciul său imecabil.

   Samantha vorbea pe un ton pe care Patty îl cunoștea pre bine. Tonul care voia să spună „Aici eu sunt adultul!”.

   Și tocmai în acel moment Caroline reveni în bucătărie.

   - Am înțeles bine, povesteați ceva despre Orient-Express? întrebă ea cu cel mai snob accent.

   Și deodată Patty n-a mai avut niciun chef să vorbească despre Murphy O`Rourke.

   Nașa ei avea atâția bărbați în jurul ei care se luptau să-i cucerească inima, că ajunsese să-i considere niște jucării. Firește că ea nu putea să-l ia în serios pe Murphy, așa cum făcea Patty, și fetița se temea că din neatenție o frază involuntară a acesteia va trăda secretul lor. Iar dacă Samantha ar fi avut cea mai mică bănuială totul era pierdut.

   - Mamă, tu ai cumpărat 3 borcane cu castraveți? întrebă Patty în speranța că îi va îndrepta atenția în altă direcție.

   - Da, le-a luat pentru sendvișurile dragului tău Murphy O`Rourke.

   Fetița avu o clipă impresia că a zărit o străfulgerare malițioasă în ochii lui Sam, dar a fost atât de rapidă, încât a considerat că i se pare.

   - Dacă aveți intenția să discutați afaceri, atunci eu vă las, suspină Caroline.

   - Atunci pe mâine, draga mea.

   - Trec să te iau la ora 7. De acord?

   - La ora 7? Dar pentru ce pleci așa de devreme?

   - Aveam intenția să trec să iau un stoc de rochii înainte să deschid buticul.

   Samantha se văzu atunci nevoită să-i facă un rezumat al conversației cu O`Rourke și a înțelegerii pentru aducerea sendvișurilor a doua zi și ca urmare cele două femei au hotărât să se întâlnească ceva mai târziu.

   - Eu pot întotdeauna să contez pe tine. Mulțumesc, spuse Samantha, îmbrățișându-și prietena cu afecțiune.

   - O, nu-i mare lucru, răspunse Caroline, cu un ton degajat. De altfel sunt curioasă să văd cu ochii mei ce a făcut-o pe Patty să...

   În clipa aceea zgomotul unui pahar care se sparge pe mozaicul din bucătărie întrerupse fraza începută.

   Patty nu găsise decât acest mijloc pentru a evita catastrofa. Căci așa cum se temuse, Caroline fusese gata să dezvăluie secretul lor. Fetița se grăbi să adune cioburile, dar rămase încorsată și nu a respirat liber decât după ce Caroline, nașa ei, a plecat.

   - Ei, gata! E timpul să te duci la culcare, o anunță Sam.

   - Mămico... aș vrea foarte mult să-i văd pe Giants câștigând meciul.

   - Oare ai putea să-mi explici pentru ce am strania impresie că tu nu te-ai interesat touși prea mult de meci în această seară?

   Patty încercă să găsească un răspuns potrivit sub privirea care se prefăcea a fi severă a mamei sale.

   - Mătușa Caroline nu iubește prea tare fotbalul, și atunci am stat de vorbă.

   - Și ceva îmi spune că eu cunosc foarte bine subiectul acestei pasionante conversații.

   Aproape totdeauna, Patty încerca să fie sinceră cu Samantha.

   Dar, care va fi reacția acesteia aflând că prietena ei Caroline îi cumpărase un bilet pentru balul mascat ce avea loc de Crăciun? Fără îndoială că se va înfuria. Și singurul lucru care ar fi făcut-o să fie încă și mai furioasă ar fi să afle că Patty dorea ca Murphy să devină un membru definitiv al familiei lor.

   - Mi se pare că sunt cam obosită, declară fetița, izbutind, fără mare greutate, să-și susțină afirmația printr-un căscat. Cred că o să mă culc.

   - Iată o idee foarte bună, rosti apăsat Samantha, subliniindu-și intenționat cuvintele. Prefer asta decât să aud că încerci vreun șiretlic de-al tău în legătură cu Murphy O`Rourke.

   - Cum poți să te gândești la așa ceva? protestă Patty, încercând să-și învingă neliniștea.

   Nu voia să arate cât e de supărată dar simțea că ochii i se umplu de lacrimi. Ah, cum să aibă un aer sigur de ea dacă o să înceapă să plângă ca un copil mic?

   - Mi-ar face multă plăcere să cred contrariul și să fiu convinsă că protestele tase sunt sincere, spuse Samantha.

   „Cum de nu îl recunoști, mamă? El e totuși omul visurilor tale, sunt sigură!” își spuse în gând, cu disperare, fetița.

   - Murphy este un om fermecător, și, tu ai pus la punct foarte bine înțelegerea cu el, continuă Sam.

   - Oh, știam, izbucni Patty, căreia mâhnirea i se spulberase într-o clipă. Știam că o să-ți placă..

   Dar fetița se întrerupse imediat întâlnind privirea mamei sale, care se grăbi să precizeze:

   - Da, sunt încântată de asociația noastră, însă nu poate fi vorba de nimic mai mult.

   - Totuși, mamă, eu...

   - Draga mea, nu o să mă îndrăgostesc de el.

   - Cum... cum poți fi așa de sigură?

   - Nu e genul meu.

   - Murphy? Murphy care crede în libertatea artisitică și care pentru asta a renunțat să mai fie ziarist...

   - Patty, te rog, încetează să mai visezi, să mai construiești castele de nisip.

   Și Samantha o apropie pe fetiță de umărul ei și o îmbrățișă cu tandrețe.

   - Ce i-am făcut eu bunului Dumnezeu ca să-mi dăruiască o fetiță atât de incredibil de romantică? suspină ea, cu o voce caldă care voia să aibă și accente mustrătoare. Draga mea, faptul că tu îl găsești pe Murphy O`Rourke fantastic, nu înseamnă că și eu trebuie să fiu cucerită de farmecul lui.

   - Oh, mamă, dacă te-ai strădui să-l privești mai atent ai vedea că e perfect.

   Dar Samantha nici n-o auzise măcar. Continua să vorbească cu voce joasă, pierdută în gândurile ei.

   - Faptul că tu exiști îmi e suficient, fetița mea scumpă. Să fim noi două, mi se pare extraordinar. Noi două pentru totdeauna.

   - Ah! Îl detest! A stricat totul! exclamă brusc copila.

   - Nu ai de ce să-l consideri vinovat pe Murphy O`Rourke, fiindcă planurile tale au eșuat. Bietul de el nu avea nici cea mai mică idee de misiunea pe care tu i-o înredințaseși.

   - Dar nu la Murphy m-am gândit, ci la „el”, exclamă Patty, lăsând să-i scape câteva lacrimi.

   - La „el”? Vrei să vorbești de Roland? întrebă Samantha, crispându-se brusc.

   - Da, la acela, la acela care se cheamă că e tatăl meu m-am gândit. Dacă nu s-ar fi arătat atât de laș, tu nu ai fi singură cu mine, acum.

   - Dar nu trebuie să fii dezolată pentru mine, Patty. Tu ești lucrul cel mai minunat din viața mea.

   Și ridicând cu blândețe obrazul ud de lacrimi al fetiței îi declară cu tandrețe:

   - Și al doilea lucru minunat din viața mea este faptul că nu m-am căsătorit cu el!

   Cu toată mintea strălucită, de copil superdotat, Patty se simțea uneori pierdută în labirintul sentimentelor adulților.

   - Credeam că l-ai iubit, mămico, spuse ea, aproape în șoaptă, uimită.

   - L-am iubit, dar dragostea nu poate rezolva totul. Nu eram genul de fată pe care cei din familia Donovan o doreau ca soție pentru fiul lor. Noi nu eram destul de bogați.

   - Ar fi trebuit să refuze să-i asculte și să vină să te răpească într-o noapte ca să vă căsătoriți!

   - Ascultă-mă bine, fetița mea, îi spuse cu gravitate Samantha, sunt fericită cu tine. Mai există bucurii în viața noastră, dragii tăi bunici și Caroline. Și peste câteva săptămâni voi deschide restaurantul-expres și totul va fi bine.

   Patty nu dorea nimic altceva decât să o creadă pe Sam, dar în adâncul sufeltului ei, simțea că totuși ceva lipsea pentru a fi fericite cu adevărat. Și acest gol, doar un soț și un tată putea să-l facă să dispară!

   Adică Murphy O`Rourke.

V.

   A doua zi de dimineață, când s-a trezit, Patty nu se simțea bine. Avea febră, era lipsită de putere, palidă, dar Samantha nu putea să-și permită să lipsească în ultima zi de școală de la examenul final, cu toate că ar fi dorit din toată inima să rămână toată ziua lângă fiica ei.

   - Dumnezeu să binecuvânteze mamele, îi spuse ea Carolinei când aceasta a venit să o ia. Am 28 de ani și am încă nevoie să-mi chem mama îîn ajutor, din când în când.

   Caroline se oferi să aștepte împreună cu ea, sosirea lui Betty, dar tânăra femeie îi mulțumi, refuzându-i propunerea.

   - Nu, n-are rost să fim amândouă în întârziere.

   Și în plus, platourile încărcate cu sendivșuri nu încăpeau în îngusta mașină sport. Sam o privi pe Caroline plecând, și se simți ușurată. Pentru nimic în lume n-ar fi vrut ca din cauza problemelor ei, aceasta să nu sosească la timp la trebuirile pe care le avea.

   Se făcuse ora 8 dimineața când Samantha a ajuns în fine în parkingul din fața barului „La O`Rourke”.

   Cu inima bătând se îndreptă cu platourile către intrare. Cu siguranță că Murphy va fi furios, gândi ea. Asocierea lor nu începea, din păcate, sub cele mai bune auspicii.

.................................