Dorințe împlinite, Barbara Bretton

 ..............................................

2-3

      - Pot să-ți explic totul, se bâlbâi Sam, când el îi deschise ușa.

   - Știu! Patty e bolnavă, are febră!

   - A dat telefon?

   - A dat telefon, confirmă Murphy surâzător. Mi-a spus să nu te blamez pentru întârziere fiindcă nu ți-ai făcut decât datoria de mamă.

   Și în timp ce vorbea luă din mâinile lui Sam, platourile.

   Tânăra femeie se surprinse găsindu-l foarte atrăgător, cu fața lui încă somnoroasă, cu părul răvășit și își dori să fi avut o fetiță mai puțin precoce.

   - Crezi sau nu, dar ceea ce ți-a spus Patty este chiar adevărul, explică ea.

   - Dar te cred, răspunse Murphy, râzând de-a binelea, de această dată.

   Ochii Samanthei, descoperiră deodată că Murphy era cu picioarele goale, fără cămașă și că purta un pantalon de trening, cu o ruptură mare la genunchi.

   - Dacă nu te îmbraci cu ceva călduros imediat o să te îmbolnăvești de moarte. Nimeni nu te-a făcut atent că ne aflăm în plină iarnă?

   - Nu simt frigul! Am ieșit din pat acum câteva clipe. Ce ai zice de o cafea?

   - Mi-ar face plăcere, dar nu îndrăznesc. Mi-e frică să nu pierd trenul.

   - Azi vei susține ultimul examen?

   - Se pare că Patty ți-a dat absolut toate amănuntele.

   - Așa cred...

   Murphy se amuză de expresia uimită a tinerei femei.

   - Ai 28 de ani, celibatară. Ești în același timp femeie de afaceri, mamă devotată și acasă o gospodină desăvârșită, pe scurt, o persoană de admirat din toate punctele de vedere!

   - Îmi închipui că acum cunoști chiar și măsura rochiilor mele? întrebă Sam, ușor agasată.

   „Ah, o să avem noi o conversație când am să mă întorc, Patty, dragă!” promise ea în gând.

   Murphy se sprijini de bar, își încrucișă brațele și parcurse cu privirea silueta Samanthei.

   - Aș zice că ai 48 de kilograme și că porți rochii măsura 36... estimă el. Corect?

   - Ești prea aproape de adevăr, pentru gustul meu, domnule...

   - Seara trecută, ne pusesem de acord să ne spunem pe nume. Mă cheamă Murphy! Astea fiind zice n-are rost să te imbufnezi; nu te-am angajat ca manechin ci ca specialistă în arta culinară.

   - Trebuie s-o șterg, anunță Samantha, punânu-și grăbită mănușile. Vei ști să te descurci cu sendvișurile?

   - Dar ce altceva am de făcut decât să le servesc pe o farfurie?

   - Am lăsat instrucțiunile necesare. Hârtia e pe platoul cu sendvișuri cu brânză.

   - Am început să mă simt nervos! mărturisi Murphy. De ce am nevoie de instrucțiuni?

   - Nu ai pentru ce să te neliniștești. Am pregătit diferite saleuri, aseară, ca să-mi verific cunoștințele. Niciodată, eu și Patty, nu vom reuși să le mâncăm pe toate, așa că am adus câteva.

   - Diferite saleuri...

   - O, nu-i nimic complicat, îl liniști iarăși tânăra femeie. Trebuie doar să fie încălzite puțin înainte de a le mânca. Sunt oferite de firma... Samantha-Patty, glumi ea.

   - Nici nu poate fi vorba. Cât îți datorez?

   - Nimic. Mă plătești cu destul larghețe pentru sendvișuri.

   Murphy mulțumi înclinând capul și îi deschise ușa.

   - Și cum facem cu platourile?

   - Voi veni să le iau în seara asta când mă întorc de la școală. Și totuși îmbracă-te mai repede cu ceva călduros, spuse ea văzându-l dârâdind sub o pală de vânt înghețat.

   - Bine, doamnă.... Am înțeles... Așa voi face! răspunse el râzând. Pe diseară!

   - Pe diseară, răspunse Samantha, surâzându-i la rândul ei.

   „Aveai dreptate, Patty, își spuse ea, urcându-se în Range Rover. E grozav Murphy!”

   O`Rourke avea un umor caustic care nu îi displăcea deloc și... trebuia să recunoască și că nu era deloc dezagreabil de privit fără cămașă. Păcat că ea nu era interesată!

   Murphy o privi pe Samantha îndepărtându-se și intrând în mașină, apreciind fără rezerve liniile trupului ei, atât de frumos puse în valoare de paltonul negru mulat pe corp.

   Erau foarte puține lucruri în stare să-i atragă atenția lui O`Rourke înainte de prima ceașcă de cafea a zilei. Spre marea sa surpriză se dovedi că Samantha Dean era unul dintre ele.

   Părea o persoană în plină formă, echilibrată perfect; ambițioasăă fără să fie obsedată de reușită, caustică fără să fie cinică, amicală fără să fie familiară, și.... și foarte atrăgătoare din punct de vedere fizic!

   Dar nici nu putea fi vorba să se gândească la vreo legătură cu ea, își spuse Murphy, încercând să fie rezonabil. Oricum el avea o slăbiciune pentru blondele mici de statură și durdulii, libere de orice obligații. Ceea ce nu era nici pe departe portretul Samanthei Deam.

   Caroline putea să fie încăpățânată, snoabă, indiscretă și inoportună uneori, totuși era cea mai bună prietenă, o prietenă adevărată.

   Cine altcineva s-ar fi gândit să vină să o aștepte pe proaspăta diplomată la ieșirea din Școala de arte culinare, pentru a-i face plăcerea s-o aducă acasă cu mașin, acasă în New Jersey? Și gentilețea ei era cu atât mai mare cu cât Samantha a văzut că nu era e singura pasageră a micii mașin sport. În interiorul acesteia se aflau trei somptuoase rochii de seară pe care Caroline le descoperise la un preț miraculos într-un magazin de lucruri de ocazie și pe care putea să le vândă cu un profit serios în buticul ei de modă.

   - Ah, cere-mi orice, de acum înainte te voi asculta ca un copil cuminte, declară Samantha, simțind cum în fine, se relaxează, pe scaun moale și în căldura plăcută din luxoasa mașină.

   Și cu un suspin de satisfacție se instală și mai comod surâzând încântată.

   - Da? Bine. O să-mi aduc aminte de aceste cuvinte ale tale la momentul potrivit, răspunse sentențios Caroline, întorcând butonul casetofonului stereo.

   O muzică voluptoasă se făcu auzită, făcând-o pe Samantha să se simtă și mai bine. Se lăsă în voia muzicii, simțind că parcă plutește, destinsă, aspirând cu deliciu, în această ambianță elegantă, mireasma parfumului numărul cinci al lui Chanel care se impletea cu mirosul vag al pielii cu care erau îmbrăcate scaunele.

   Cu coada ochiului observă rochiile așezate pe o hârtie de mătase, care păreau că așteaptă cu nerăbdare momentul în care vor pune în valoare frumusețea unei femei.

   Prima dintre ele, de un roz delicat, avea bustul împodobit cu un model complicat din perle fine. A doua era de un roșu aprins, și ar fi putut să o îmbrace perfect pe Scarlett O`Hara sau pe Pandora, în catifeaua ei strălucitoare. Iar cea de a treia, făcută din saten bleu, era maginifică, și părea că furase safirului culoarea sa semănată pearcă cu scânteieri de stele.

   Și toate trei îți dădeau impresia că murmură povești minunate în care era vorba de valsuri fermecate sau candelabre de cristal și de flirturi galante sub gingașa protecție oferită de măăștile de mătase albă și dantelă, purtate în sălile de bal.

   Samanthei i-ar fi plăcut să se vadă în splendida rochie bleu, dansând până la a-și pierde răsuflarea, în brațele unui cavaler galant și încântător.

   Dar cum nu era decât o mediocră visătoare și oricât își forța imaginația rezultatele nu erau niciodată prea grozave, se trezi că se închipuie în jeans și pulover, însă cu un machiaj de gală și cu o pieptănătură superbă dar pretențioasă, și apoi purtând o magnifică ținută de bal dar... cu bascheți în picioare!

   De altfel, Samantha nu era Cenușăreasa, și adevăratul motiv pentru care nu participa la balul mascat de Crăciun, un eveniment în micul orășel, era lipsa banilor. Un bilet costa 100 de dolari și avea nevoie de ei pentru rzolvarea problemelor sale, nu-i putea risipi pe distracție.

   „O să mă duc la bal, la anul, își spuse ea. Atunci când viitorul nostru va fi asigurat.”

   Betty Dean, bunica lui Patty, privi termometrul surâzând încântată:

   - Temperatura a coborât și mai mult, mititica mea, anunță ea triumfătoare. Ei, da, cred că ai să supraviețuiești, nepoțică dragă, glumi ea.

   - Dar ca să fie sigur că nu mai sunt în „mare pericol”, n-ar trebui să mai mănânc niște înghețată?

   - Nu crezi că te-a salvat porția măricică de la prânz? întrebă Betty, prefăcându-se foarte serioasă.

   - Ba da, dar nu mi se pare că a fost de ajuns! Bunicuțo, simt eu că gâtul îmi e cam uscat și că nimic nu e mai potrivit pentru a mă pune pe picioare, decât încă un pic de înghețată.

   - Un pic?

   - Un pic... mai multă...

   - Bine, să vedem... O să mă gândesc la problema asta, răspunse bunica, și zâmbind cu înțeles, ieși din cameră.

   În jurul ei plutea un miros amețitor de scorțișoară și de zahăr ars. Patty putea să parieze că va întârzia să apară cu o porție de înghețată delicioasă.

   Fetița se cuibări mulțumită în patul moale și răsfoi distrată ultimul număr din Time Magazine. Dar nici măcar articolul despre evaluarea rezervelor de materii prime nu reuși să-i rețină atenția.

   Aruncă o privire ceasului deșteptător de pe noptieră unde un Mickey Mouse se mișca în ritmul tic-tacului. Ceasul arăta ora 11. Ora de matematică înepuse și Patty își suse că tare i-ar fi plăcut să fie în clasă pentru a începe să lucreze după programul special pe care i-l preăgtise profesorul.

   Singurul avantaj pe care Patty îl găsea faptului că era bolnavă consta în înghețata la care avea dreptul, ca un fel de consolare. În afară de asta ea regreta profund să nu poată să fie la cursuri, chiar dacă pentru nimic în lume nu ar fi recunoscut asta în public, sau chiar în fața prietenei cele mai bune, Susan.

   În realitate Patty adora acea senzație de nerăbdare și bucurie care o cuprindea în momentul în care începea să lucreze asupra unei probleme pasionante. Cu toate că trebuia să mărturisească faptul că de la o vreme interesul ei începuse să se cam risipească. Profesorii de la Harbourfields aveau din ce în ce mai mult dificultăți pentru a-i găsi materie de studiu pe măsura capacităților ei.

   Chiar și bibliotecara de la Rocky Hill s-a declarat neputincioasă. Cu câteva săptămâni înainte, bătrâna doamnă i-a explicat lui Patty, că ea terminase practic toate cărțile asupra fizicii experimentale și asupra metodelor de producție ale lumii a treia, care existau în bibliotecă.

   - După părerea mea, ar trebui să te duci de acum înainte la marea bibliotecă Somerset, a sfătuit-o bibliotecara. Dar nici acolo, nu sunt absolut sigură că vei găsi ceea ce cauți tu.

   I se mai întâmplase lui Patty să audă niște conversații între profesorii săi.

   Cea mai mare parte dintre ele deplângeau faptul că un copil cu o minte atât de ascuțită, un copil superdotat, nu-și poate dezvolta abilitățile, se pierde, într-o școală oarecare ca a lor. Și vorbeau despre clase specializate unde capacitățile ei ar fi fost puse în valoare, și unde ea ar fi trebuit să se înscrie.

   Atunci când auzea aceste păreri, era foarte amărâtă și i se strângea inima, fiindcă își adora colegii, prietenii și profesorii și refuza să se gândească să meargă la școală în alte parte. Și în astfel de momente ar fi vrut din tot sufletul să fie la fel ca toată lumea.

   Câteodată, surprindea de asemeni, un aer sumbru, un fel de văl de tristețe pe fața mamei ei. Și Patty știa că atunci, Samantha se gândea cu mâhnire că poate nu va fi în stare să ofere fiicei sale iubite tot ce ar avea nevoie și blestema soarta că le-a refuzat acea bună-stare materială, pe care atâția alții o foloseau pentru a-și asigura tot felul de fleacuri sau pentru distracții și amuzamente.

   Dar dacă ar fi avut un tată, își spunea fetița, viața lor ar fi fost alta. De asta, Patty era sigură. Când există un tată într-o familie totul merge mai bine.

   Bineînțeles, ea își dădea seama că familiile reale erau mai puțin idilice ca cele din serialele sentimentale de la televiziune, dar cel puțin ele rămâneau unite pentru totdeauna și la acest lucru ea aspira din toată inima, din toată ființa sa.

   Să meargă la Susan era una din marile ei plăceri: acolo o asculta pe doamna Gerard, mama Susanei, „plângându-se”, cu zâmbetul pe buze, de domnul Gerard care lăsa ziarele pe care le citea, risipite prin toată casa și care uita totdeauna să închidă tubul de pastă de dinți.

   Deși nu era decât un copil lipsită deci de experiența vieții, Patty își dădea perfect de bine seama că imputările doamnei Gerard nu erau de fapt decât un mod de a-și exprima afecțiunea față de soțul său.

   Oare când va avea și ea un tată care să lase ziarele prin toată casa, care să nu închidă tubul de pastă de dinți și care să o facă să surâdă pe Samantha?

   Murphy O`Rourke ar putea s-o facă.

   Revista pe care Patty o răsfoise fusese uitată și fetița închise ochii. Mititica începu să lupte cu oboseala. În câteva minute, bunica va veni să-i aducă înghețata, își spuse ea, în timp ce o dulce somnolență simțea că o cuprinde sub agreabila căldură a plăpumii moi.

   Auzi vag, parcă în depărtare, soneria de la intrare și se întrebă cine ar putea să vină la această oră, într-o zi obișnuită a săptămânii...

   - Draga mea, am sosit!

   Murphy O`Rourke trecu pragul casei lor din Rocky Hill. Era foarte seducător cu părul lui răvășit și cu haina lui de catifea sport.

   - Bună seara, iubitul meu. Cina e gata!

   Și Samantha O`Rourke apăru în hol și își îmbrățișă soțul.

   - Ți-am pregătit mâncarea ta favorită, chili și cotlete, îl anunță ea, surâzând.

   Sam arăta și ea nemaipomenit, ușor machiată, cu părul ei negru care, tuns foarte frumos îi înconjura obrazul cu șuvițe mătăsoase, într-o perfectă simetrie.

   Murphy își puse servieta pe pian, și o strânse din nou în brațe pe Samantha.

   - Când mă gândesc că fără Patty nu ne-am fi întâlnit niciodată!

   - E adevărat, răspunse tânăra femeie cu un zâmbet strălucitor. Toată fericirea de acum o datorăm fetiței noastre Patricia O`Rourke, cea mai tânără diplomată în istorie a celebrului „Massachussets Institute of Technology” adăugă ea plină de mândrie.

   - Nu există bărbat mai noroc decât mine...

   - ...și mă îndoiesc că există o femeie mai fericită ca mine, completă Sam, lipindu-și obrazul de obrazul lui.

   Și niciun vis nu era mai frumos decât visul lui Patty.

VI.

   - Doar 5 minute, promise Samantha, în timp ce mașina sport a Carolinei oprea în fața barului „La O`Rourke”. Am să iau platourile golite, schimb două vorbe cu O`Rourke și voi fi înapoi așa de repede că nici nu o să ai timp să observi absența mea!

   - Inutil să te grăbeși așa de tare pentru mine, îi răspunse Caroline, deschizând portiera.

   - Nu te obosi să mă însoțești, voi sta într-adevăr foarte puțin! repetă Samantha precipitat.

   Ultimul lucru de care avea nevoie era opinia Carolinei asupra lui Murphy O`Rourke.

   Chiar în clipa aceea cineva intră în bar și prin ușa deschisă se făcură auzite râsete de bărbați și muzica jazz de dinainte de război. Și, firește, curiozitatea Carolinei a fost imediat stârnită iar Samantha cunoscând interesul prietenei ei pentru bărbați, abandonă lupta.

   Și astfel amândouă se îndreptară spre bar. Dar din prima clipă surâsul pe care arborase Caroline dispăru de pe față pentru a fi înlocuit de o expresie de surpriză neplăcută.

   - Dar domnii de aici... au cel puțin 70 de ani, în medie, murmură ea.

   - Da, știu, răspunse senină Samantha.

   De data aceasta o strălucire de panică apăru în ochii Carolinei.

   - Spune-mi adevărul, Samantha, ce vârstă are acest O`Rourke?

   Samantha se întrebă dacă să răspundă imediat sau să lase să mai dureze puțin neliniștea și îngrijorarea prieteni ei, când o voce masculină le întrerupse:

   - Salut, Samantha.

   Murphy se apropie de ele, cu un larg surâs pe buze. Samantha făcu prezentările.

   - Caroline, iată-l pe Murphy.

   Aceasta luminându-se la față îi întinse o mână prietenească pe care O`Rourke o strânse cu căldură:

   - Dumneavoastră sunteți desigur proprietara acelui butic minunat cu îmbrăcăminte pentru doamne, nu e așa?

   - Adică ați auzit vorbindu-se de mine? se miră Caroline, interogând-o pe Samantha din priviri.

   - Patty mi-a dat telefon să-mi spună că veți trece amândouă pe aici. E adorabilă!

   Jenată, Samantha a simțit că roșește. Numai Dumnezeu știa ce i-a tot povestit lui Murphy, vorbăreața ei fiică!

   - Puteți să vă considerați ca o persoană foarte importantă pentru Patty, sunteți fără îndoială un adevărat V.I.P. pentru ea. Dă impresia că vă adoră.

   - Lucrul ăsta e reciproc. E o fetiță cu totul deosebită și țin la ea foarte mult.

   Samantha se învioră auzind opiniile celor doi despre Patty.

   - E atât de deosebită, încât își punea mintea ei cea ascuțită la contribuție și ca să-mi găsească un so... rosti Samantha, dar se întrerupse brusc, revenind la atitudinea ei rezervată de totdeauna.

   „Ar trebui să fiu mai atentă, și mai discretă”, își spuse Sam, cu severitate.

   - Știu că ești un om ocupat. Spune-mi unde se află paltourile, ca să le iau și plecăm imediat.

   - Vă grăbiți foarte tare?

   - Hotărâserăm să cinăm amândouă, explică Samantha, căutând-o din ochi pe Caroline.

   Dar spre marea ei surpriză, își descoperi prietena, rezemată de un colț al mesei lui Scotty și râzând cu poftă la glumele bătrânilor domni, plini de veselie.

   - Sper că nu ați rezervat o masă undeva, căci amica dumitale nu pare a se grăbi deloc, remarcă Murphy cu ironie.

   - Am chef să-i dau o lecție și s-o șterg cu Jaguarul ei, până la restaurant, bombăni Samantha.

   - Patty mi-a spus că sărbătorești ceva! Toate felicitările mele... dar despre ce e vorba?

   Chipul tinerei femei se lumină.

   - Era ultima mea zi de școală. De acum nu mai am nevoie să pun piciorul în Manhattan! sublinie ea cu bucurie.

   Murphy deveni deodată mai mohorât și Samantha își aduse aminte în clipa aceea că el a trăit multă vreme acolo când era ziarist la Telegram.

   - Îmi pare rău, Murphy, dar eu detest cu adevărat acest oraș.

   - Nu are importanță! Ce-ai fi să ciocnim un pahar pentru terminarea școlii, pentru reușită?

   Samantha ezită.

   - Mulțumesc, dar nu cred că e rezonabil, nu am mâncat nimic azi, și nu vreau să mi se facă rău sau să ajung să mă lovesc de vreun felinar.

   - Ți-aș oferi cu plăcere de mâncare, dar n-a mai rămas nicio firmitură. Au devorat totul!

   - Da? Chiar și sendvișurile mici cu slăninuță și ciuperci?

   - Absolut tot!

   În timp ce vorbea, Murphy a scos o sticlă de șampanie din rezerva personală a tatălui său și adeschis-o. Samantha îl privi vărsând lichidul auriu în cupe, remarcând visătoare că Murphy O`Rourke avea mâini foarte frumoase.

   El îi întinse o cupă și ridicând-o pe a lui, spuse:

   - Pentru succesul dumitale!

   Samantha răspunse:

   - Să avem cu toții un viitor minunat!

   Au ciocnit și tânăra femeie sorbi încântată lichidul spumos. Mai vorbiră puțin apoi ea anunță că trebuie să plece.

   - La ora 11 trebuie să fiu acasă, preciză Sam.

   - Ai permisiunea să întârzii doar până la ora 11? glumi Murphy.

   - Tatăl meu stă cu Patty în seara asta. Ora 11 este pentru el stingerea! Nu admite să se ducă la culcare mai târziu.

   - Dar îți va rămâne foarte puțin timp pentru a cina, remarcă Murphy, aruncând o privire la ceas.

   - Crezi că nu știu?

   În celălalt capăt al încăperii, Caroline era adâncită în contemplarea tablei de șah cu concentrarea unui savant pe punctul de a face o descoperire crucială.

   Samantha își întoarse privirea către Murphy și spuse cu o voce slabă:

   - Nu ai niște prăjiturele, bicuiți, ceva? Cred că o să-mi vină rău de foame.

   - Am o idee mai bună, spuse Muprhy, clipind din ochi ștrengărește. Vino cu mine.

   - Or să fie foarte furioși! N-ar fi trebuit să facem asta, rosti Samantha, luând loc la masa din pizzerie.

   - Nu vor fi deloc furioși și noi avem motive foarte serioase să fim aici.

   - Și barul?

   - Scotty se va ocupa, văzând că nu sunt acolo. Adoră să facă pe barmanul, o asigură Murphy.

   - Caroline o să mă omoare...

   - S-ar putea, dar cel puțin vei fi mâncat înainte!

   Samantha izbucni în râs și mușcă din porția ei de pizza. Un suspin de satisfacție se făcu auzit.

   - Aveai dreptate, Murphy, această pizza e într-adevăr delicioasă.

   - Vasăzică merita plimbarea?

   - Dacă aș fi știut că e așa de bună aș fi fost în stare să merg kilometri în plus... Dar astea fiin zise, mă întreb cum o să ne descurcăm să ducem pizzele astea pe care le-ai comandat până la bar, fără ca să se răcească?

   - Cred că am putea să adresăm această cerere serviciului de livrări la domiciliu. Au o mașină specială, explică Murphy, cu o voce nevinovată.

   Samantha se opri din mâncat și-l privi cu ochii mari.

   - Deci ai fi putut să le comanzi prin telefon și ar fi fost aduse la barul tău.

   - Poate, dar recunoaște că locul ăsta e mult mai liniștit și am putut să savurăm în tihnă porțiile de pizza.

   - Ce facem noi aici, Murphy?

   - Mâncăm... Vrei să spui că nu-ți place localul?

   - Îmi place foarte mult, dar nu asta e ce te-am întrebat.

   - Aveam nevoie să iau puțin aer, fumul din bar începuse să mă deranjeze, și mi-a provocat o durere de cap.

   Tânăra femeie găsi explicația destuld e satisfăcătoare. Într-adevăr, faptul că erau împreună nu avea nimic romantic; nu trebuia nicidecum să se teamă de o declarație de dragoste din partea lui Murphy, declarație cu care n-ar fi știut ce să facă! Totuși un curios sentiment de dezamăgire se strecură printre aceste gânduri pline de înțelepciune și luciditate.

   Pe lângă ei trecu băiatul cu pizzele comandate pentru barul „La O`Rourke”, ducându-le către mașina specială, în care puteau fi ținute la cald până la destinație.

   - Hm... Tratezi întotdeauna clienții tăi atât de... generos? întrebă Samantha.

   - Nu e mare lucru să faci un neînsemnat cadou, din când în când. Iar asta face clienții să-ți fie și mai fideli.

   - Da? Și de ce nu vrei să admiți pur și simplu că ești un om gentil? Un bărbat cumsecade, amabil.

   - Bărbații amabili nu pot fi buni corespondenți în străinătate... sublinie Murphy.

   - Deci n-ai lucrat numai în redacția ziarului?

   - Nu! Am lucrat ca redactor doar în ultimul timă. La început, și ți-am spus asta, am fost corespondent în Europa, cam vreo 12 ani.

   - Liber și independent, îmi închipui?

   - Liber și independent, într-adevăr, în afara celor 3 ani ai căsătoriei mele.

   - Ai copii? vru să știe Samantha.

   - Nu.

   - Soției tale nu-i plăcea să călătorească?

   - Oh, ba da! Foarte mult! Dar nu cu mine!

   - Și după divorț, sufletește, ți-ai revenit?

   - Perfect! Mi-am revenit perfect.

   Privirile lor pentru o clipă nu s-au putut despărți, apoi Murphy întrebă:

   - Și tu ești divorțată?

   - Nu am fost niciodată măritată...

   - Și tatăl lui Patty vine s-o vadă?

   - Foarte des... Cam la 7 ani... o dată!

   Murphy își exprimă atunci opinia asupra lui Ronald, o opinie, fără îndoială, destul de dură, s-ar putea spune chiar grosieră, însă perfect sinceră.

   - Trebuie să mărturisesc că și eu însămi am gândit în acești termeni despre Ronald, de vreo câteva ori, sublinie Samantha, surâzând.

   - Nici nu știe, imecilul, ce ratează, remarcă gânditor Murphy.

   - Are ce merită, și asta i se cuvine! Din păcate, Patty are nevoie de un tată.

   - Îi simte lipsa?

   - Oh, nu! Deloc! Nu Ronald Donovan este ceea ce îi lipsește, ci un tată adevărat.

   Murphy o studia pe Samantha cu intensitate.

   Sub această privire, tânăra femeie nu se simțea în largul ei. O`Rourke pricepea prea mult, mai multe decât era dispusă ea să spună. Fără îndoială că fusese într-adevăr un foarte bun ziarist!

   - Patty s-a născut romantică, tot așa cum s-a născut supradotată, continuă Sam. Ea crede din tot sufletul în dragostea la prima vedere, covârșitoare și minunată și mai crede în poveștile de dragoste care se termină bine.

   - Dar nu e nimic grav în asta, totuși... declară Murphy cu blândețe.

   - Te înșeli! E grav când ai doar 10 ani și crezi cu toată convingerea că așa se întâmplă în viață, mai bine zis, că așa trebuie neapărat să se întâmple!

   - Dar chiar se întâmplă uneori.

   - Poate... dar niciuna dintre cunoștințele mele n-a trăit așa ceva!

   Murphy deschise gura, vrând parcă să o contrazică, însă se răzgândi și nu mai spuse nimic.

   - Haide, nu te jena să afirmi că mă consideri cinică! N-ai fi nici prima și nici ultima persoană care ar face-o... Sau poate ești de acord cu părerile lui Patty?

   - Nu, sunt prea cinic eu însumi, pentru a ajunge la asemenea extremități. Mă întrebam, pur și simplu dacă Patty... Nu, nu.... E ridicol...

   - Dar spune o dată! Spune ce ai de spus!

   - Te-ai gândit vreo clipă că mititica Patty încearcă să ne apropie?

   Samantha fu cât pe-aci să se înece cu bucățica de pizza din care tocmai mușcase și nu reuși să-și recapete răsuflarea decât bând repede o înghițitură din cana cu bere pe care i-o întinsese Murphy.

   - E o idee stupidă, nu-i așa? o întrebă el.

   - Da, e o idee stupidă, confirmă Samantha, de cum își regăsi respirația.

   „Hotărât, băiatul ăsta e prea perspicace, gândi ea. Ar face bine să revină la meseria lui de ziarist și să se intereseze de ce se petrece în lumea largă.”

   - Dacă înțeleg bine, nu cauți un soț.

   - Nu! Tot ceea ce mi se pare important acum și mă interesează este deschiderea micului meu restaurant-expres.

   Murphy își manifestă imediat interesul pentru acest subiect și Samantha începu să vorbească mai liber, mai relaxată acum, când se afla pe un teren familiar. Proiectul, bine gândit și amplasat ideal - lângă gară - îl impresionă.

   - Toți slujbașii înfometați, vor cădea din tren direct în restaurantul tău, remarcă el cu convingere.

   - Ăsta e și țelul pe care mi l-am propus.

   - O să faci avere.

   - Sper din toată inima. Trebuie să fac maximum posibil pentru Patty.

   Murphy dădu încet din cap cu un surâs plin de înțelegere.

   - E un copil minunat.

   - Și tu ce planuri ai? vru să știe Samantha.

   - Discut condițiile unui alt post de corespondent în străinătate pentru agenția de presă U.P.I. De cum se va restabili tata, am plecat.

   - Cât despre mine, spuse Sam, eu sunt o creatură domestică. Sunt foarte fericită la Rocky Hill și nu mă gândesc deloc să plec de aici. S-ar părea că avem amândoi idei foarte clare în ceea ce privește viitorul nostru.

   - Adică, cu alte cuvinte, știm bine ce dorim și facem tot ce ne stă în puteri pentru a ne îndeplini dorința. În fond ce se poate cere mai mult unei vieți pentru a o considera fericită?

   - Într-adevăr nimic, asta e totul, recunoscu Samantha.

   Și tânăra femeie se gândi că e foarte agreabil să te afli într-un restaurant liniștit, la căldură, în compania unui bărbat care începea să devină un prieten bun.

   Reîntoarcerea către barul „La O`Rourke” a fost foarte plăcută pentru Samantha.

   Vântul era rece, și ei mergeau cu pași repezi, în tăcere, cu capul aplecat, ferindu-se de biciuirea lui. Și Sam se simțea bine alături de Murphy, ca și cum el ar fi fost un amic din copilărie, un amic de totdeauna.

   Pizzele făcuseră adevărate minuni pentru buna dispoziție a celor din bar și în loc să fie întâmpinați cu o sumedenie de întrebări, primiră numai felicitări și mulțumiri.

   Restul serii se desfășură într-o atmosferă de veselie. Caroline se așeză la pian interpretând vechi balade pe care ceilalți le reluau în cor.

   Samantha, cu ochii închiși, parcurgea în imaginație țările străine pe care Murphy pe vizitase.

   - Dar de ce nu cânți și tu? o întrebă el, punându-i în față o ceașcă cu cafea fierbinte și aromată.

   - Mulțumește-i stelei tale protectoare că nu cânt, declară ea cu un surâs. Dacă aș face-o cred că ți-aș goli barul în 5 minute.

   - N-ar fi prea grav. Oricum e aproape miezul nopții, și e timpul să închid.

   - Cum? Miezul nopții! Va trebui să o iau la goană!

   - De ce? Mașina ta se va transforma într-un dovleac, ca în poveste, când va fi 12 noaptea?

   - Ei, nu, dar amintește-ți că am un tată care se culcă devreme. Am petreut o seară foarte agreabilă, Murphy.

   - Nu regreți masa la restaurant pe care o plănuiseși cu Caroline?

   - Niciun pic. Iar pizza a fost grozavă. Mulțumesc!

   - Oricum nu puteam să te las să mori de foame, spuse el ridicând din umeri. N-ai de ce să-mi mulțumești. Cine mi-ar fi pregătit sendvișurile mâine dimineață?

   - Văd că nu pierzi nicio clipă din vedere bunul mers al comerțului, răspunse Sam zâmbind. Ai un deosebit simț practic, Murphy, sublinie ea, glumind în continuare.

   „Și, în plus, ești un băiat plin de bunăvoință și de gentilețe”, adăugă Samantha pentru sine.

   Barul se goli repede după plecarea celor două cliente de sex feminin. Numai Scotty mai rămase cu Murphy.

   - Vrei să te conduc, întrebă acesta pe bătrânul său prieten în timp ce făcea puțină ordine în bar.

   - Ești foarte amabil, băiete, dar am venit cu mașina.

   - Atunci, ce-ai zice de o cafea mică sau de o bere?

   - Nu, mulțumesc. În seara asta m-am răsfățat din plin.

   Murphy continuă să trebăluiască în tăcere, conștient de privirea insistentă cu care Scotty îl urmărea și de neobișnuita lui rezervă.

   La un moment dat, nemairezistând curiozității, se sprijini de bar, cu brațele încrucișate, și i se adresă surâzând.

   - Bine, bandit cărunt, suspină el. Hai, spune despre ce este vorba, te ascult!

   - Hm, ai devenit foarte perspicace deodată, observă bătrânul profesor, cu o sclipire malițioasă în ochi.

   - N-ai fost prea discret, m-ai tot fixat!

   - Normal! Ești conștient că sâmbăta viitoare va avea loc balul mascat de Crăciun?

   - Ce început de discuție pasionant.

   Dincolo de răspunsul său aparent plictitist, Murphy se întrebă foarte interesat dacă Samantha va participa la petrecerea aceasta.

   - Ei bine, Caroline are intenția să se ducă la bal, preciză Scotty.

   - Sunt sigur că se va amuza grozav. Sper că ți-a promis un dans, cel puțin.

   Scotty se îndreptă plin de mândrie, își netezi mustața și spuse cu un aer cuceritor:

   - Cel mai important și mai romantic dans! Ultimul vals! Mi-a rezervat ultimul dans, așa să știi!

   - Mă uluiești întotdeauna! Mă aștept acum să-mi precizezi că tu vei fi cavalerul cu care va sosi la bal.

   - Nu, din păcate. I-am propus, dar promisese asta altcuiva.

   - Îmi pare rău!

   - O să rezist cu mult curaj acestei dezamăgiri, glumi Scotty.

   - Pentru o triumfătoare intrare la bal nu-ți mai rămâne decât să-ți găsești altă parteneră.

   - Am și făcut acest lucru.

   - Și cine e fericita aleasă?

   - Fericita e... un fericit! Căci tu ești alesul, băiete1 Ești invitatul meu la balul mascat de Crăciun!

   Și în fața figurii buimăcite a lui Murphy, bătrânul Scotty izbucni în râs.

   Tăcerea prelungită a Carolinei, în mașină, continua să o intrige pe Samantha. O amică misterioasă era mai mult decât putea să suporte, îi ajungea faptul că avea de înfruntat desigur când va sosi acasă, un tată furios.

   - Ei bine, Caroline. Și dacă am vorbi, n-ar fi mai bine?

   - Dar la ce oare vrei să faci aluzie? întrebă Caroline cu vocea ei cea mai inocentă.

   - La Murphy, desigur.

   - Ah, ce bărbat adorabil! Și face o cafea minunată.

   Samantha, exasperată, ridică ochii spre cer. Prietena ei luase un ton degajat și prețios de parcă ar fi comentat ultimul dineu monden.

   - Când a început asta, Caroline? o întrebă ea cu asprime.

   - Ce vrei să spui? Nu ești ușor de înțeles în seara asta.

   - Încetează să faci pe nevinovata! Îți vorbesc de această manie de a vrea să mă măriți, manie pe care o împărtășești cu Patty!

   - Dacă vrei adevărul, află că eu îl găsesc fermecător pe O`Rourke al tău...

   - Dar...

   - ...însă aș putea să pun mâna în foc că între voi nu se va lega nimic.

   - Ia te uită! Și de ce mă rog?

   - Am impresia că e evident, răspunse Caroline, ridicând din umeri.

   - Fiindcă ține un bar?

   - Nu fi stupidă, Samantha. Ai uitat că stai de vorbă cu fiica unui propietar de garaj? Cred, că motivul este că între voi nu există acea alchimie misterioasă absolut necesară, nu-i faci niciun efect.

   Samantha îi aruncă o privire pe ascuns, dar expresia prietenei ei rămase indescifrabilă.

   Cu toată tresărirea provocată de amorul propriu lezat, ea a trebuit să admită justețea constatărilor Carolinei. De când îl cunoscuse pe Murphy au râs mult împreună, au glumit, au povestit tot felul de lucruri din viața lor, dar nu a fost, într-adevăr, nici cel mai mic semn de flirt între ei.

   - Da, ai dreptate, spuse tânăra femeie, cu un ton lugubru.

   Și, foarte ciudat, să se gândească la faptul că Murphy nu o găsea seducătoare, era o idee deprimantă.

   Până acum, Samantha avusese senzația că ea este cea care nu se simțea atrasă de Murphy.

VII.

   În dimineața următoare, când s-a trezit, Patty a știut că acea zi avea să fie deosebită. Nu numai că problemele ei de sănătate erau de acum rezolvate, dar, la mijlocul săptămânii, la ora 9 dimineața, o auzea pe mama ei fluierând veselă în bucătărie.

   Fără să mai piardă niciun minut, fetița a sărit din pat și și-a pus ochelarii, respirând cu deliciu aerul parfumat cu mireasmă de șuncă prăjită și ciocolată caldă! Ah, era cazul să se grăbească într-adevăr.

   - Bună dimineața, scumpa mea, ai venit la țanc! S-ar părea că un orologiu grumand te anunță când e momentul potrivit să sosești.

   Samantha se aplecă să-și sărute cu dragoste fiica. Apoi îi puse mâna pe frunte.

   - Mă simt bine, mămico! exclamă voioasă Patty.

   - Perfect! Se pare că nu mai ai febră, dar am să te mai țin și azi acasă pentru mai multă siguranță.

   Încântată, Patty se instală la masă și începu să soarbă din paharul cu suc de portocale ce o aștepta.

   - Ai preparat ceva cu roșii și usturoi! remarcă ea.

   - Ah, am impresia că te-am învățat prea bine secretele gătitului. Ceea ce simți tu, micuță curioasă, e ceva pentru prietenul tău Murphy și pentru amicii lui. Am să le duc platourile la prânz.

   Patty a crezut că n-o să se poată abține să nu danseze de bucurie în văzul mamei ei, gândindu-se la posibilitățile pe care le oferea această nouă întâlnire. Cu toate acestea a repușit să se stăpânească și a întrebat, cu vocea ei cea mai calmă:

   - Te-ai amuzat bine cu mătușa Caroline aseară, la cina de la restaurant?

   - M-am amuzat foarte bine, numai că n-am mai fost la restaurant. De fapt, am cinat la barul lui Murphy.

   - Dar credeam că nu are bucătar pentru moment, se miră fetița.

   - Așa e, dar Murphy a comandat pizza pentru toată lumea.

   Samantha preferă să treacă sub tăcere că cinase între patru ochi cu Murphy. Era inutil să întrețină în van speranțele lui Patty. Totuși această precauție nu obținu efectul dorit.

   - E genial! Ți-am spus că e genial! exclamă fetița cu entuziasm față de ideile eroului e!

   -  Hei, nu sări în sus, mititca mea. Vorbeam de 12 porții de pizza pentru toți cei din bar, nu de un dineu romantic la lumina lumânărilor.

   Patty se concentră asupra feliilor de șuncă rumenită din farfurie și răspunse cu seninătate:

   - Oricum e un început!

   - Privește-mă, Patty! Hai, privește-mă!

   Cu regret, fetița își ridică ochii, fiind convinsă, nu fără motiv, că deloc nu îi va fi pe plac ceea ce va urma.

   - Draga mea, dacă aș fi leșinat de emoție atunci când l-am zărit prima dată, totul ar fi fost perfect. Dar n-a fost cazul.

   - Nu înțeleg, mămico. El e super... e formidabil!

   - Și pe urmă, nici eu nu sunt genul lui, mititica mea.

   - Atunci, chiar că nu pot să înțeleg nimic!

   - Cred că eu aș putea să clarific lucrurile, afirmă Caroline, care tocmai făcuse o intrare discretă în bucătărie.

   Samantha și Patty tresăriră.

   - Dar cum ai ajuns până aici? întrebă Samantha, uluită.

   - Ușa era deschisă, o lămuri prietena sa, turnându-și liniștită cafea.

   Samantha mormăi ceva neclar despre un zăvor pe care trebuia de mult să se hotărască să-l schimbe, în timp ce Patty și Caroline izbucniră în râs. Apoi, redevenind serioasă, chiar gravă, Caroline se așeză la masă și se adresă fetiței:

   - Mama ta are dreptate. Ea nu e deloc genul lui Marphy. De altfel ar fi trebuit să-i vezi ieri seară. Puteai să-i crezi doi verișori care au fost crescuți împreună. Și atât!

   - Dar cum... eu...

   Patty nu știa ce să spună. Amărăciunea și decepția o cufundau într-un fel de ceață care o împiedica să reflecteze. Însă în clipa în care ridică o privire disperată către mătușa Caroline, observă pe buzele ei un mic surâs. Vasăzică nu era totul pierdut!
   Cu inima bătând se strădui să asculte cu atenție, să nu piardă niciun cuvințel.

   - Deci, draga mea, continuă Caroline. Tu știi ce înseamnă alchimia între oameni.

   - Da, știu! Atunci când sunt atrași irezistibil unul către celălalt, ca Maddie și David, în serialul „Clar de lună”.

   - Exact! Ei, bine, când această alchimie există, e vizibil pentru oricine. Dar când ea nu există, nimic pe lume nu o poate crea.

   - Cred că am să vă las să explorați singure universul complicat al sentimentelor, interveni enervată Samantha. Eu am să mă duc până la pivniță să aduc niște provizii. Și sper că o să terminași mica voastră discuție până mă întorc!

   - Ce viespe te-a înțepat, Sam? întrebă cu un aer candid Caroline. Nu văd ce te poate deranja. Oricum tu nu ești interesată de Murphy O`Rourke, nu-i așa?

   - Evident că nu! rosti apăsat Samantha.

   Cu urechea ei exersată, Patty remarcă o prea mare vehemență în răspunsul ei.

   „Bine jucat, mătușă Caroline!” gândi cu entuziasm fetița.

   - Mă enervează și mă agasează faptul că vă aud mereu dezbătând problema măritișului meu! continuă Samantha, arătându-și iritarea. De ce n-ai încerca să-ți găsești un soț pentru tine, Caroline? Iată ce ar fi mult mai amuzant pentru noi toți!

   Și cu această replică ea părăsi bucătăria, bombănind printre dinți și acuzând rimelul și celelalte produse de machiaj de a-i fi deteriorat celulele creierului prietenei ei.

   De cum a ieșit Sam din încăpere, Caroline își apropie scaunul de cel al lui Patty și cele două complice începură să șușotească.

   - Ai avut dreptate, spuse tânăra femeie. Sunt așa de diferiți încât e sigur că sunt făcuți unul pentru altul.

   - El e genial, mătușă Caroline! Nu-i așa că e genial? Ce impresie ți-a făcut?

   - Ei bine, eu n-aș face kilometri pe jos, prin viscol, ca să cinez cu el, dar trebuie să recunosc că e într-adevăr așa cum spui tu, genial!

   - Deci, tu crezi că se plac? spuse Patty, plină de entuziasm.

   - Aveau aerul că se înțeleg de minune. I-am și văzut dispărând discret la un moment dat.

   - Super! Au dispărut ca să se sărute, nu-i așa?

   Caroline a reflectat o clipă, apoi strâmbând din nasul ei aristocratic, rosti:

   - De asta mă îndoiesc foarte tare. După părerea mea, nici nu și-au dat seama că sunt de sex opus... cel puțin deocamdată nu și-au dat seama.

   - Dar tu ai spus că sunt făcuți unul pentru altul. Ai spus asta adineauri, nu? întrebă fetița tulburată, neliniștită.

   Caroline o mângâie afectuos pe păr, și o strânse la pieptul ei, șoptind:

   - Ascultă, pisicuța mea, adulții sunt greu de înțeles, și pentru alții și pentru ei înșiși. Aceștia doi se potrivesc foarte bine. Eu știu asta și tu știi, dar lor le trebuie timp ca să priceapă.

   Patty suspină. Într-adevăr adulții sunt persoane foarte curioasă! Ea se descurca cu mult mai multă ușurință cu formulele chimiei aplicate, decâtcu problemele acestora. Chimia? Da! Chimia, bineînțeles!

   - Asta e! Acum mi-e clar! exclamă. Le mai trebuie doar un reactiv, doar atât le mai lipsește!

   Caroline izbucni în râs.

   - Oh, atotștiutoare mică! Ai niște comparații! Dar cred că asta ar fi soluția. E cazul să găsim ceva!

   - Da, s-ar părea că ideea cu sendvișurile nu i-a apropiat suficient! constată Patty.

   - Balul mascat de Crăciun! declară deodată, strălucind de mulțumire, Caroline.

   - Nu știu dacă va merge, suspină fetița, potrivindu-și ochelarii. Mama are oroare de petreceri, de sărbători...

   - Să n-ai nicio grijă, o să izbutim noi să trezim vechea dragoste a Samanthei pentru Crăciun. Îmi amintesc foarte bine de epoca în care ea începea să numere zilele care-o despărțeau de noaptea sfântă, încă de la 1 noiembrie...

   Patty simți în mod confuz că se apropia un adevăr fundamental.

   - ....din cauza tatălui meu adevărat, mama nu mai iubește Crăciunul, nu-i așa? se hotărî ea să întrebe.

   - Da, în parte. Asta era valabil mai ales la început, fiindcă el a părăsit-o în această perioadă. Dar acum, acum Sam muncește atât de mult încât nici nu mai știe ce vrea să spună „a te amuza”.

   Patty nu era convinsă total de ideea nașei sale.

   - Nu, ea nu va accepta niciodată să meargă la bal, declară fetița, cu un ton sentențios. De altfel nici nu are rochie potrivită.

   - Ai încredere în mine! Am prevăzut totul, o liniști Caroline, zâmbind.

   - Ei, și chiar dacă s-ar duce, să zicem, și nu se petrece nimic minunat între ei, ce facem atunci?

   - Atunci efoarte simplu! Vom lăsa natura să-și urmeze cursul ei totdeauna înțelept. Asta va lua doar ceva mai mult timp.

   Întoarcerea Samanthei în bucătărie întrerupse discuția celor două conspiratoare.

   Caroline de-abia avu timpul să-i facă un semn cu ochiul lui Patty și printr-un surâs să o facă să înțeleagă că vor reuși ceea ce au pus la cale.

   Revenind la Rocky Hill, Murphy se gândea la întrevederea pe care o avusese cu Dan, vechiul lui patron.

   Bătrânul Dan îl sfătuise insistent să accepte oferta ziarului Telegram și să devină unul din șefii de rubrică. Cu toate acestea dorința de a călători îl îmbia din nou cu multă forță să pornească la drum și el examina de asemeni posibilitatea de a pleca pentru 2 ani la Paris.

   Câteva frânturi din conversația pe care o avusese cu fostul șef îi reveniră în memorie.

   - Ai face bine să te gândești mai serios la cariera ta și să accepți propunerea lui Gianelli. E vorba de viitorul tău în această țară, Murphy, și nu de un mic tur de 2 ani la Paris, i-a repetat Dan.

   - Care ar fi tocmai bun pentru a aduna câteva amintiri plăcute.

   - Oricât ar fi de plăcute, amintire nu-ți țin cu adevărat tovărășie la bătrânețe, băiatule. Ar trebui să te gândești să te însori.

   - Cum voi descoperi o femeie perfectă ca Marion a ta, am s-o iau de nevastă.

   - Descurcă-te singur pentru a-ți găsi o soție după gustul tău O`Rourke, nu după modelul altora. Mi-au trebuit 40 de ani ca să mă obișnuiesc cu nevasta mea, așa că îți urez noroc băiete!

   Murphy nu-și mai amintea prea limpede cum deodată s-a trezit că invidiază existența lui Dan care trăia liniștit, la casa lui, și își privea copiii crescând.

   Era ora 12 fix când Samantha și-a oprit Range Roverul în fața barului „La O`Rourke” și a descărcat primul platou.

   A găsit barul gol, a ezitat un moment, apoi s-a decis să aducă toată platourile din mașină, înante să pornească în căutarea lui Murphy.

   Tânăra femeie tocmai deschisese ușa când vocea cordială a lui Scotty o întâmpină:

   - Bun venit, Samantha. Nu e mireasma incomparabilă a jambonului danez cea care îmi gâdilă nările? Cu abia o urmă de muștar și cu castraveciori dulci, dacă nu greșesc?

   - Ei bine, nu-mi rămâne altceva de făcut decât să-mi bat mai mult capul de acum înainte ca să vă surprind.

   - Nu-l asculta, Samantha. Părerea patronului e cea care contează!

   Murphy apăruse în cadrul ușii cu brațele încărcate cu o parte din bunătățile pregătite de Sam pe care le luase din Range Rover. Se îndreptă spre tejgheaua barului, făcându-se că se clatină sub greutate, și întrebă, prefăcându-se că abia poate vorbi de efort:

   - Unde vreți să pun toate astea?

   Samantha îi indică masa pe care ea așezase deja primul platou.

   - Înțeleg că vom fi obligați să renegociem prețul, domnișoară Dean, declară Murphy, în glumă cu o voce de om plin de sine, pretențios și nemulțumit.

   - Nu vă temeți, stimate domn, suplimentele necomandate sunt oferite de... casa Samantha-Patty... răspunse ea.

   - Nici nu poate fi vorba.

   - Ascultă, Murphy, trebuie să mă antrenez pentru deschiderea micului meu restaurant-expres de lângă gară. Or, nici eu, nici Patty, nu puteam să consumăm o asemenea cantitate de produse. Și e păcat de lucrurile atât de gustoase pe care le-am pregătit. Ai vrea să le arunc?

   - Asta în niciun caz! Deci nu-mi rămâne decât să-ți mulțumesc în numele întregii clientele a barului O`Rourke.

   Câteva clipe mai târziu erau instalați în fața unor cești cu cafea aburindă, gustând bunătățile aduse de Samantha.

   Scotty atacă cu multă poftă sendvișurile cu jambon afumat, apoi îl întrebă pe Murphy cum a decurs întrevederea de dimineață.

   - Nu prea grozav.

   Bătrânul domn se simți dator să o pună la curent pe Samantha cu tot ce era legat de problemele profesionale ale lui Murphy, probleme despre care îl întrebase cu o clipă mai înainte.

   - Patronul tânărului O`Rourke... începu el.

   - Fost patron, preciză Muprhy imediat.

   - Mă rog, fostul patron al prietenului nostru, aici de față, a făcut tot drumul de le New York încoace, ca să vorbească acestui cap de catâ... acestui băiat încăpățânat despre cariera lui.

   - Care carieră? întrebă Murphy, posomorât. Eu mă ocup de un bar.

   - Tânărul meu amic are ocazia să devină șef de rubrică la New York Telegram, indică Scotty.

   - Șef de rubrică? Sunt foarte impresionată, răspunse Sam, întorcându-se către Murphy.

   - Nu merită atâta atenție, crede-mă, spuse el, ridicând din umeri.

   - Acest imbecil nu are decât o singură dorință, să-și facă valizele și să plece iarăși corespondent în străinătate, continuă Scotty, imperturbabil.

   Samantha dădu din cap, arătând că pricepe foarte bine, căci dacă era un om care arăta că nu poate sta pe loc, acesta era Murphy O`Rourke.

   - Nu s-ar spune că sunt copleșit de propuneri profesionale, spuse Murphy cu un aer lugubru.

   Această uimitoare mărturisire de vulnerabilitate o emoționă pe Samantha.

   - Ai atât de mulți ani frumoși înainte, remarcă ea. Nu m-aș neliniști deloc să fiu în locul tău.

   - Ei, Sam, tu ești doar un copil, murmură Murphy cu o licărire de amuzament în ochi.

   - Nu uita, că am 28 de ani! Pricep, știu, mai multe lucruri decât îți închipui.

   - Vom mai vorbi noi când o să treci de 35 de ani. Ai să-ți dai seama că atunci optica e cu totul alta.

   - Vârsta nu are legătură cu lucrurile despre care vorbim, se apără Samanha. Viața ta nu va fi decât ceea ce vei ști să faci cu ea, asta-i tot.

   Scotty, cu ochii strălucind, urmărea acest schimb de cuvinte cu deosebit interes.

   - Bravo! exclamă el. Iată o judecată eminamente inteligentă. Ești plină de înțelepciune, copila mea.

   - Totuși e extraordinar să călătorești, spuspină Murphy. Ai fost în Europa, Sam?

   - Nu am fost niciodată mai departe de Manhattan și Philadelphia. Biografia mea s-ar putea rezuma astfel: S-a născut și a crescut la Rochy Hill, fără să fi cunoscut altceva!

   În vocea Samanthei era o urmă de amărăciune care o surprinse pe ea însăși. Se grăbi să risipească această impresie pentru cei doi care o ascultau.

   - Dar sunt fericită aici, declară ea.

   - Sigur că nu e o crimă să visezi, să vezi și alte locuri, draga mea, îi spuse cu căldură Scotty. E o dorință foarte firească și un semn de inteligență.

   - E unul din motivele pentru care am devenit corespondent în străinătate, întări Muprhy. Nu năzuiam decât să plec din Rocky Hill.

   - La 16 ani, visam voiajuri fabuloase la Londra sau la Paris, mărturisi Samantha.

   Dar se feri să adauge că, în aceste dulci călătorii închipuite, descoperea minunatele locuri la brașul lui Roland Donovan.

   - Și pe urmă ai avut-o pe Patty, nu-i așa? adăugă Scotty.

   - Într-adevăr am avut-o pe Patty... și chiar Londra și Parisul, oricât ar fi fost de strălucitoare, nu cântăreau prea mult în fața fericirii pe care mi-a adus-o acest copil!

   - Dar nu e un lucru incompatibil; copiii pot fi luați în călătorii, în ziua de azi, glumi Murphy.

   Samantha nu știa cum ar fi putut să-i explice că pentru moment, singura șansă de a-și realiza visurile și de a asigura viitorul lui Patty, se baza în micul restaurant expres pe care urma să-l deschidă, și că tot ceea ce putea exista în ea ca energie și forță era investit în acest proiect.

   - Într-o zi... poate... voi călători.. murmură ea.

   - Sper, meriți pe deplin să vezi Parisul, sublinie Murphy.

   - Da, dar am datoria, față de Patty, să rămân aici, tot timpul necesar pentru a-i asigura liniștea și echilibrul.

   Murphy se mulțumi să dea din cap, în tăcere, însă privirea lui n-o părăsea pe Samantha. Nu era prea departe de a simți admirație și respect pentru atât de tânăra și fragila, și totuși atât de puternica și voluntara femeie din fața lui.

   Descifrând expresia plină de căldură de pe fața lui, Samantha simți cum inima îi bate mai repede, cu toate că, în principiu, părerea lui Murphy O`Rourke nu avea importanță pentru ea.

VIII.

   Murphy s-a hotărât să treacă pe la restaurantul expres de lângă gară, al Samanthei, ca să-i ducă înapoi platourile goale.

   Ziua îl lăsase cu o foarte proastă dispoziție și a simțit o urgentă nevoie să iasă o clipă din barul „La O`Rourke”. Lăsând localul pe mâna lui Scotty, a încărcat în mașină platourile și era acum pe drum, în direcția gării.

   Făcând bilanțul zilei, și-a dat seama că singurul moment agreabil fusese acela pe care-l împărtășise cu Samantha, dimineața.

   În afară de asta, Dan, tatăl lui, vremea de afară și clienții păreau că se înțeleseseră să fie împotriva lui. De asemenei propria lui atitudine îl irita fiindcă era incapabil să ia o hotărâre, ezitând între redacția ziarului Telegram, Parisul, cu postul de corespondent de presă, sau barul O`Rourke, unde ar fi putut să servească bere clienților, în tot restul vieții sale, întorcând definitiv spatele meseriei sale de ziarist.

   Cunoscând-o mai bine pe Samantha, cu calma ei determinare, s-a simțit îndemnat să reflecteze asupra propriilor lui ambiții. S-a descoperit astfel fără obligații, liber, într-adevăr, dar ca detașat de viața adevărată, în comparație cu această tânără femeie care îi apărea ca un veritabil fenomen.

   Mergea spre ea ca, în felul acesta măcar să o scutească de un voiaj suplimentar până la barul O`Rourke.

   Simplul fapt de a se gândi la Samantha îi risipea lui Murphy proasta dispoziție. Ținea la ea. Pur și simplu. Ambiția, dragostea profundă pentru Patty, felul direct de a se comporta, fără ocolișuri, și simțul umorului de care Sam dădea dovadă, o făceau să-i fie foarte simpatică. Nutrea admirație pentru tânăra femeie, și chiar, amiciție.

   Iar pentru el, era ceva ciudat să-și spună că avea ca prietenă, în adevăratul sens al cuvântului, o femeie. Până acum nu avusese ca prieteni decât bărbați, și scurtul său mariaj nu-l ajutase cu nimic să înțeleagă mai bine celălalt sex.

   Cu Samantha totul părea simplu, și acest lucru îl reconforta pe Murphy.

   Tânăra femeie era aproape gata să termine clasamentul borcanelor de mirodenii, în ordine alfabetică, când se auziră ciocănituri în ușă.

   - Nu este încă deschis, strigă ea, de la înălțimea scaunului pe care se suise.

   Cum vizitatorul insista, ea repetă:

   - E închis! Reveniți pe 1 ianuarie!

   - Samantha, deschide, eu sunt!

   Recunoscând vocea lui Murphy, Sam sări jos de pe scaun, întrebându-se ce căuta el acolo.

   - Cum ai știut că sunt aici? îl întrebă, deschizându-i ușa și poftindu-l cu un gest în încăpere.

   Murphy scutură zăpada ce i se adunase pe haină și-i prezentă platourile, surâzând.

   - Voiam să te scutesc de un drum în plus, îi explică. Și nu a fost prea greu să te găsesc, să știi.

   - Voi, ziariștii, sunteți într-adevăr oameni care reușiți să vă descurcați!

   - Se poate spune același lucru și despre voi, micii întreprinzători... Amplasamentul acestui local e trăznet, Sam! O să ai clienți cu duiumul. Nu văd cum ai putea să nu reușești într-un astfel de loc!

   - Să te audă Dumnezeu.

   Privirea lui Samantha se opri pe platourile pe care Murphy le ținea încă sub braț.

   - Îți mulțumesc că mi le-ai adus, dar nu era nevoie să te deplasezi. Le-aș fi luat la întoarcerea spre casă, barul fiind în drumul meu.

   - Și eu, care îmi imaginam că-ți fac un serviciu, spuse el surâzând.

   - Erai prin cartier, fără îndoială, și de aceea...

   - Nu eram deloc prin cartier, și dacă e un lucru pe care îl detest mai mult decât condusul mașinii, e condusul mașinii când ninge. Dar adevărule că am dosrit să te văd, adăugă el.

   Samantha simți cum i se roșesc obrajii. Era puțin stingherită, dar și fericită că cineva și-a dat osteneala să se deplaseze ca s-o vadă.

   - Cel mai mărunt lucru pe care pot să-l fac, declară ea, este să te conduc să vizitezi locrurile.

   Câteva clipe mai târziu, Murphy s-a întors purtând cu mândrie un ghiveci în care în trandafir își etala florile sale abia desfăcute, galben aurii.

   Samantha simți cum îi piere respirația de emoție.

   - Oh, Murphy, nu știu ce să zic, e...

   - Nu trebuie să spui nimic. Mult noroc pentru restaurantul tău!

   Tânăra femeie și-a ascuns fața în florile delicate ca să-și ascundă ochii înlăcrimați de emoție. Reuși să se stăpânească destul de repede, și instală trandafirul, cu multă grijă, cât mai la vedere.

   - E magnific! Va fi nevoie să mă gândesc să decorez altfel locul.

   - Să nu exagerăm. Nu e decât o plantă oarecare.

   - Poate, dar e totuși specială...

   Și ridicându-se pe vârful picioarelor, Samantha îl sărută pe Murphy pe obraz.

   - Îți mulțumesc mult, murmură ea.

   - Mi-ai promis o vizită...

   - Desigur! Urmează ghidul, te rog.

   Au vizitat împreună ansamblul instalațiilor, de la cuptorul cu microunde la marele congelator, trecând pe lângă cuptorul pentru pâine și patiserie, și diferiți roboți de bucătărie până la rotisor. Murphy puse tot felul de întrebări. Samantha îi explică proiectele sale în amănunt precum și concepția asupra dezvoltării viitoare posibile.

   - Sunt fericit că am întâlnit un visător care are și sens practic! Și ce sens practic! exclamă el admirativ.

   - Cred că și tu, Murphy, ești tot un visător, nu-i așa?

   - Eu? E foarte multă reme de când mi-am abandonat visurile.

   - Nu pot să cred! Visezi și acum, am citit asta în ochii tăi.

   - Cred că ai făcut o confuzie. Ceea ce ai văzut erau urmele nopților fără somn.

   Samantha preferă să pună capăt brusc conversației. În fond, nopțile fără somn nu-l priveau decât pe el.

   - Îți mulțumesc că ai trecut pe aici, dar trebuie să mă apuc iar de muncit, mai am încă multe de făcut. De pildă să montez robinetele.

   - Deși nu sunt prea priceput sunt gata să-ți dau o mână de ajutor.

   Două ore mai târziu, robinetele erau montate și, grație lui Murphy, cinci etajere fusese instalate perfect.

   - Ai talente ascunse, observă Samantha, privind încântată etajerele. Ar fi trebuit să te faci dulgher.

   - Poate că lucrul acesta nu va întârzia.

   A făcut remarca râzând, dar sub tonul amuzat și dincolo de glumă, Samantha simți neliniștea din vocea lui.

   - Ai să ai cu siguranță un nou post de corespondent înainte să poți spune: of! îl asigură ea. Ai să vezi!

   - Da? Crezi?

   - Sunt convinsă. Ești un profesionist prea bun ca să rămâi mult timp în șomaj.

   - Dar cum poți să știi asta? se minună Murphy. Doar n-ai citit niciodată nici măcar un rând din ceea ce am scris.

   - Să zicem că e vorba de vestita intuiție feminină. Pentru mine e absolut limpede că n-ai accepta să nu fii excelent întotdeauna.

   El izbucni în râs și îi ciufuli părul cu tandrețe, tot așa cum Samantha îi ciufulea părul lui Patty.

   - E timpul să plecăm, cam viscolește în seara asta.

   Samantha fu de acord și îi întinse paltonul lui Murphy înainte să îl îmbrace pe al său.

   - Cel care ajunge ultimul la mașină a pierdut! strigă ea de cum ieșiră afară în vântul rece și tăios.

   Înaintau alunecând pe stratul gros de zăpadă, dar Samantha nu era atentă decât la faptul că Murphy se aplecase să facă un bulgăre mare. Tânăra femeie se ascunse repede în spatele Range Roverului și începu să-și pregătească și ea proiectile de zăpadă în vederea atacului care se anunța.

   Bătălia fu aspră, fiecare dinre adversari acând o serioasă doză de combativitate.

   La un moment dat, Samantha se hotărî să schimbe strategie și să facă pe leșinata. Neîncrederea lui Murphy dispăru puțin câte puțin în fața tăcerii prelungite care se instalase. Și începu să se apropie încet ca să vadă ce s-a întâmplat.

   Tânăra femeie urmărea cu atenție înaintarea inamicului pe zăpada care scârțâia sub pași. Când a fost în dreptul ei, pe linia de tir, Sam apăru, îl ochi cu grijă și bulgărele ei îl atinse din plin.

   - Te-am lovit! Te-am învins! strigă ea. Iată ce se întâmplă dacă îți subestimezi adversarul.

   Murphy se scutură vesel.

   - Dar ai trișat! Ai trișat! protestă el râzând. Nu te-aș fi crezut capabilă de așa ceva.

   - Asta te va învăța minte să nu mai clasifici oamenii cu ușurință. Toate mijloacele sunt bune pentru a învinge!

   - Ești sigură?

   - Afirmativ!

   În secunda următoare, Murpy o și așezase pe Samantha în mijlocul unui morman de zăpadă. Era rândul lui să se arate încântat.

   - Toate mijloacele sunt permise, nu-i așa? o întrebă el atunci, amuzându-se.

   Samantha se străduia să se ridice, lipsită de orice energie din cauza hohotelor de râs. Abia răsuflând exclamă chicotind:

   - Ai folosit un procedeu neloial! Oricum am fost cea care a câștigat.

   - Mă rog, de acord. Dar nu recunosc victoria ta decât cu o singură condiție; trebuie să păstrezi secretul înfrângerii mele. Îmi imaginez ce mutră ar face Scotty și amicii lui, aflând că m-ai învins.

   - Bine! Batem palma! Dar să-ți aduci aminte de lecția asta atunci când vei mai provoca o femeie „slabă”, o „biată” femeie, cum vă place să spuneți.

   Murphy întinse mâna și o ajută să se ridice. Amândoi se scuturară, dând jos zăpada de pe haine. Samantha se surprinse să îl descopere încă o dată pe Murphy foarte seducător, el degaja uun farmec bărbătesc, puțin asupru, la care nu era insensibilă. Privirile lor se întâlniră.

   - Hotărât, îmi ești foarte dragă, Samantha Dean, declară el cu un surâs.

   - E reciproc, Murphy O`Rourke.

   Se despărțiră cu un sărut amical pe obraz, un sărut aproape frățesc.

   Fără a-și putea explica de ce, Patty era sigură, trezindu-se în această joi dimineață, că ceva se schimbase.

   Semnele apăruseră în seara de dinainte; Samantha se dovedise de un calm neobișnuit, ca și cum ar fi fost foarte preocupată. Și iată că acum fetița o auzea cântând în bucătărie.

   Patty sări din pat și ajunse în galop la parter.

   Dar pe măsură ce se apropia de bucătărie își încetini goana și se opri nemișcată în pragul acesteia. Pur și simplu nu-i venea să creadă ce auzea: Samantha cântând o colindă.

   - Ai intenția să rămâi înmărmurită aici toată ziua sau un mic dejun te-ar interesa? o întrebă mama ei.

   - Dar tu cântai o colindă?

   - Nu prea cred, scumpo.

   - Ba da, sunt sigură, insistă Patty. Era o colondă, am recunoscut-o!

   - E posibil, spuse Samantha, ridicând din umeri. N-ar fi de mirare. Numai cântece din astea auzi la radio în zilele astea.

   Patty își turnă suc de portocale în pahar și începu să mănânce.

   - Merg la școală azi? o întrebă ea.

   - Privește puțin ce-i afară. Școlile sunt închise.

   - Grozav! exclamă fetița. Spune, vrei să mă lași să mă dau cu săniuța cu Susan?

   - Foarte bună idee! ironiză Samantha. În felul ăsta, poți fi sigură că ai să fii bolnavă încă vreo 2-3 zile. Nu crezi că e mai înțelept să mai aștepți puțin înainte să te gândești la jocuri prin zăpadă?

   - Dar, mamă... o să mă plictisesc rău de tot dacă o să stau toată ziua în casă.

   - Cine spune să stai în casă. Poftim, te invit să vii la viitorul restaurant-expres cu mine.

   - Chiar sunt obligată să vin? Nu am nimic de făcut acolo.

   - Ai putea să mă ajuți la vopsit, îi sugeră Sam.

   Pentru Patty ziua se anunța într-o perspectivă deloc atrăgătoare. Ar fi preferat de o mie de ori să continue să lucreze la ecuația matematică care i-ar fi permis să demonstreze existența stelei de la Bethleem, decât să se ocupe de vopsit.

   - Hei, draga mea, ai auzit ce ți-am spus?

   - Da, am auzit, răspunse psomorâtă fetița. O să ne ducem să vopsim.

   - Nu, Patty, acum te-am întrebat dacă vrei să mă însoțești la O`Rourke ca să ducem platourile.

   Mititica își aminti la timp de sfaturile mătușii Caroline și își ascunse cu abilitate bucuria sub o calmă acceptare.

   Ea arătă chiar un pic prea multă rezervă, pentru că Samantha intrigată de lipsa ei de entuziasm, îi propuse să rămână acasă și să vină să o ia după ce lasă platourile.

   - Eu plec pentru o oră sau două, dar voi trece să te iau dacă nu vrei să mergi la barul „La O`Rourke”.

   - Nu e nicio problemă. Sunt gata imediat. Merg cu tine.

   Nimic pe lume n-ar fi putut să o deturneze pe Patty de la marea bucurie a zilei: aceea de a vedea reuniți pentru prima dată pe mămica sa și... pe viitorul ei tată!

   - Fetița ta e într-adevăr remarcabilă, sublinie Murphy. În general, Scotty nici nu privește persoanele care au mai puțin de 35 de ani.

   - Iată, de la bun început, un punct pe care-l au în comun. Patty face exact același lucru.

   De cum s-au privit a fost o amiciție și simpatie fulgerătoare reciprocă, la prima vedere, cum se spune, între Scotty și Patty.

   Pentru moment cei doi păreau pierduți în meandrele unei discuții pasionante privind complexe teorii matematice. Cei din jur îi priveau ca și cum ar fi fost un cuplu de Venusieni, venit să-și petreacă weekendul la Rocky Hill.

   Și întregul bar izbucni în râs când Scotty îi ceru sfios și smerit lui Patty să-i explice un concept necunoscut lui și la care ea făcuse aluzie.

   După câteva clipe, cei doi matematicieni se instalaseră la o masă mai retrasă, ca să poată aprofunda în liniște ceea ce îi interesa și să-și continue dezbaterea nestingheriți. Murphy aduse o bere pentru Scotty și depuse cu solemnitate în fața lui Patty o hablă, plină până sus cu ciocolată caldă și un guler de frișcă.

   Se grăbise să cumpere acao și ciocolată după ce fusese pus în încurcătură, la prima sa întâlnire cu Samantha în barul O`Rourke.

   Dar de atunci tânăra feeie nu și-a mai reînnoit cererea de o cacao sau o ciocolată caldă, și Murphy era încântat acum că putea să-și utilizeze în mod fericit cumpărăturile.

   - Sunt destul de uimit să văd că sunt atâtea de spus și de discutat asupra funcțiilor matematice, remarcă el, revenind lângă Samantha. Spune, reușești într-adevăr să o înțelegi?

   - Oh, sunt de acum 3 ani de când am renunțat să mai încerc asta. O îmbrac, o hrănesc, o cresc, o iubesc, dar nu pot să o urmez în domeniile care pentru ea sunt ușor de priceput. Dacă nu aș fi ținut-o în brațe, imediat după naștere, dacă n-aș fi sigură că e a mea, uneori m-aș întreba dacă e chiar umană ori dacă nu vine de pe altă planetă.

   - Faptul că Patty e un copil superdotat creează mari responsabilități, observă Murphy.

   - Teribile responsabilități. Dar fetița mea e lucrul cel mai minunat care mi s-a întâmplat și nu pot să concep cum mi-ar fi fost viața fără ea.

   Și de data aceasta privind-o, chipul lui Murphy exprimă îmbinarea de afecțiune și admirație care mergea la inima tinerei femei.

   - Ai noroc, Samantha, murmură el.

   - E adevărat și sunt conștientă de asta, crede-mă.

   Murphy nu știa ce să mai privească: tabloul fermecător pe care îl formau capetele lui Scotty și al lui Patty alăturate și aplecate cu pasiune asupra unor scheme complicate și de neînțeles, sau expresia tandră a Samanthei contemplându-și fiica. Era un moment rar, plin de emoție, de căldură și afecțiune, care ar fi putut fi începutul unei alte întâmplări.

   Și chiar atunci ambii savanți izbucniră în râs.

   - Nu mi-aș fi închipuit niciodată că matematica poate fi atât de amuzantă, de hazlie, își arătă uimirea Muprhy, văzându-i cu câtă poftă râdeau.

   - Și eu sunt tot atât de surprinsă, întări Samantha. Dar... după părerea mea, cred că sunt mai degrabă pe cale să comploteze ceva.

   - Aha... Probabil că Scotty i-a vorbit de sâmbătă seara.

   - Sâmbătă seara? repetă tânăra femeie, simțind cum deodată i se strânge inima.

   - Balul mascat de Crăciun. Ai să vii, nu-i așa?

   „Numai să nu se apuce să-mi vorbească de fermecătoarea blondă pe care o va invita” gândi Samantha, întrebându-se de una i-a apărut oare această idee nepotrivită, deplasată.

   - Anul acesta, nu! răspunse ea.

   - Și de ce nu? Faci parte din asociație! Locul tău e acolo, alături de toți ceilalați.

   - Ar trebui să explici lucrul acesta poftofelului mei și garderobei mele.

   - Sper din toată inima că am să te văd acolo Samantha.

   Da, își spuse tânăra femeie cu amărăciune. Ar fi încântător să ciocnesc un pahar cu voi: cu tine și răpitoarea ta parteneră, elegantă, strălucitoare... eu fiind îmbrăcată prost, cu ce s-a nimerit, Dumnezeu știe cum!

   Ridică din umeri și preferă să orienteze conversația către un alt subiect.

   - Sper că vei fi aici mâine ca să guști supergustările mele, îi spuse.

   - Aș fi adorat să fac asta, dar mâine îmi voi petrece ziua în Manhattan, am o întâlnire la U.I.P.

   - Deci un post de corespondent în străinătate se proflează la orizont? vru să știe Samantha.

   - E puțin complicat. Eu mai sunt totuși sub contract cu Telegram și sunt destul de pretențioși și cârcotași cu aceste lucruri.

   - Eu continui să cred că vei avea acest post.

   - Ești optimistă, Samantha, observă Murphy.

   Pe buzele ei apăru un surâs.

   - E cel mai mare defect al meu, glumi ea. Eu cred cu fermitate că oamenii ajung să-și realizeze visurile, dacă se străduiesc pentru asta.

   - Și dorințele tale se realizează, într-adevăr?

   - Eu fac tot ce pot pentru asta dar am impresia că zâna cea bună mi-a pierdut adresa.

   - Poate că o va regăsi la timp pentru bal, afirmă Murphy.

   - De ce nu? N-ar fi deloc lipsit de savoare, să apară o nouă variantă a Cenușăresei!

   - Da, precum Cenușăreasa, suspină încântată Patty. E așa de romantic! Sunt nerăbdătoare să văd ce figură o să facă când va afla ce-i pregătim.

   - Și eu să văd mutra lui Murphy, adăugă Scotty. Planul ăsta e într-adevăr excelent.

   - De cum l-am văzut am știut că el e cel pe care îl căutam.

   - Mă întreb însă câtă vreme le va trebui lor ca să-și dea seama de asta?

   Patty mai suspină o dată, acum însă cu tristețe și dădu din cap.

   - Mama poate fi câteodată foarte încăpățânată.

   - Nici Murphy nu prea e cunoscut pentru docilitatea sa!

   - Mama crede că rocky Hill este ce poate fi mai grozav pe lume.
   - Iar Murphy, ceea ce a visat întotdeauna a fost să plece de aici.

   - Ea crede că mariajul e ceva pentru toată viața.

   - Murphy însă a divorțat. Dar... totuși...

   Cei doi se priviră surâzători și apoi contemplară în tăcere spectacolul pe care-l ofereau Samantha și Murphy, cufundați într-o discuție pasionată.

IX.

   Murphy se găsea în biroul unui responsabil de la U.I.P. Disxcuta despre postul care i se propusese, fără să reușească să se concentreze asupra subiectului.

   Lucru foarte curios, saluturile cordiale, multiplele invitații, primirea amabilă a secretarelor și postul în perspectivă destul de sigură care-l aștepta la Paris, nu-i făcuseră plăcerea la care se aștepta. Nimic comparabil cu bucuria simplă și totală pe care o resimțise la acea bătaie cu bulgări de zăpadă cu Samantha.

   Nu, nu era același lucru dacă Murphy nu se afla acolo.

   Când, în vinerea următoare, a trecut pe la bar pentru a lăsa platourile, Samantha a fost surprinsă să vadă cât de mult îi lipsea. Toată gentilețea curtenitoare a lui Scotty precum și felicitările lui călduroase pentru extraordinara ei fiică, nu au reușit să înlocuiască afecțiunea ușor morocănoasă a lui Murphy.

   Fără voia ei, tânăra femeie îi reproșa că a plecat, în speranța că va căpăta un post care îl va îndepărta de Rocky Hill.

   Samantha avea momente în care încerca să judece corect: Murphy trebuia să-și vadă de propria lui viață, iar drumurile lor nu s-au încrucișat decât din întâmplare, ele se vor separa și fiecare va merge pe calea lui, departe una de cealaltă.

   Totuși, într-un timp atât de scurt el îi devenise așa de apropiat, încât chiar pentru o singură zi, râsetele și lungile lui conversații, îi lipseau enorm. Exista ceva în Murphy, ceva foarte atrăgător, chiar dacă el nu semăna deloc cu omul visurilor ei.

   O întrebare înveninată revenea fără încetare în mintea Samanthei: De ce venea el cu o altă femeie la balul mascat de Crăciun?

   Când tânăra femeie se întoarse acasă seara, prosta dispoziție nu i se ameliorase deloc.

   Ea le găsi pe Patty și pe Caroline, așezate la masa din bucătărie pălăvrăgind ca două bătrâne la o clacă.

   - Rămâi cu noi la cină? o întrebă ea direct pe amica sa.

   - Amabila ta invitație îmi merge drept la inimă. Și e o adevărată tortură pentru mine să fiu nevoită să o refuz, îi răspunse malițios, Caroline. Trebuie însă s-o șterg destul de repede, nu pot, din păcate, să mai întârzii.

   Câteva minute după aceea, Samantha o acompania până la ușă, și Caroline vru să știe cum stă cu moralul:

   - Nu prea ești în apele tale azi, remarcă ea. Ar trebui să-ți oferi o noapte de somn bun. Mâine e o altă zi, vei vedea lucrurile altfel.

   - Oh, ce manieră originală de a-mi ridica moralul!

   - Ai încredere în mine, insistă prietena ei, făcându-i cu ochiul lui Patty. Știu despre ce vorbesc.

   - Ce mai e și povestea asta? exclamă Samantha, de cum se închise ușa după Caroline.

   - Ce poveste, mamă? întrebă cu voce nevinovată, Patty.

   - Am văzut foarte bine cum ți-a făcut cu ochiul mătușa așa. Atunci, te rog să-mi spui ce ați mai pus la cale voi două?

   Patty își privi cu atenție vârfurile pantofilor fără a răspunde nimic.

   - Ascultă, îi spuse tânăra femeie, noi am făcut un pact, Caroline și cu mine. Niciun cadou de Crăciun, anul ăsta. Mi-ar face mare plăcere ca tu să n-o încurajezi dacă are totuși intenția să-mi ofere unul.

   Spre oroarea Samanthei, buza de jos a fetiței începu să tremure.

   - Nu pot să te aud spunând lucruri din acestea.

   Samantha se aplecă și o strânse în brațe.

   - Tu știi cât de mic e bugetul nostru, scumpa mea.

   - Da, știu. Dar aș fi vrut doar să avem lumânări la ferestre anul acesta.

   De multă vreme, Patty dorea să participe și ea la feericul spectacol pe care-l oferea lungul șir de lumini de Crăciun care străluceau la ferestrele caselor ornate cu lumânări aprinse.

   Samantha era derutată, întristată, să vadă că fetița punea atât de mult lucrurile la inimă.

   - Încă puțină răbdare, mitica mea. De cum va începe să meargă bine restaurantul expres, totul se va schimba. Vom putea chiar să cumpărăm computerul pe care ți-l dorești atât de mult.

   - Nu-mi pasă mie de stupidul ăla de computer! strigă Patty. Ceea ce vreau e ca tu să fii fericită!

   Dar eu sunt fericită! gândi Samantha, întrebându-se cum de ajunsese discuția lor la acest subiect.

   - Eu știu că nu ești fericită, insistă fetița.

   - Sigur că sunt! Cum aș putea să fiu altfel cu o fiică atât de minunată ca tine?

   - Dar eu nu voi fi totdeauna cu tine. Într-o zi va trebui să mă duc la universitate și atunci ai să rămâi singură.

   Îi părea Samanthei că viața ei a fost centrată în jurul lui Patty, că ea nu a devenit adultă decât pentru a fi mamă.

   Ce va deveni oare fără prezența fiicei ei?

   - Inutil să grăbim lucrurile, murmură ea. Ne rămâne încă mult timp de petrecut împreună.

   Încerca să o liniștească pe fetiță dar și pe ea însăși.

   - Vreau ca tu să fii măritată, suspină Patty. Și vreau să am și eu un tată!

   Samantha nu consideră util să-l evoce pe Ronald Donovan. Cadouri costisitoare și un nume pe actul de naștere nu au însemnat niciodată un tată, un tată adevărat.

   - Tu îl ai pe bunicul Harry și îi mai ai și pe toți unchii tăi.

   - Dar ei nu sunt ai mei! sublinie Patty.

   - Sunt mulți oameni care te iubesc în preajma ta, nu poți să nu ții cont de afecțiunea lor.

   - Asta nu mă împiedică să doresc să am un tată adevărat, care să fie lângă noi, să trăiască cu noi.

   - Ei bine, tu ai în schimb o mamă adevărată, care te iubește și ar trebui să te mulțumești cu mine.

   - Dar eu vreau ca tu să fii măritată, se încăpățână să susțină cu lacrimi în ochi, Patty.

   - Și eu, câteodată, am dorit lucrul acesta, mărturisi în șoaptă Samantha.

   - Adevărat?

   - Da.

..............................................