...........................................
6-8
Totuși, atașez relatarea întâlnirii din magazinul universal, ca în filmul Noroc în dragoste, pentru că după ce ai petrecut o zi întreagă ținându-te ca umbra după bărbați care își cumpărau haine și ai declarat că voiai să cumperi și tu ce cumpărau ei, vrei să fi meritat umilința.
...........................................Totuși, atașez relatarea întâlnirii din magazinul universal, ca în filmul Noroc în dragoste, pentru că după ce ai petrecut o zi întreagă ținându-te ca umbra după bărbați care își cumpărau haine și ai declarat că voiai să cumperi și tu ce cumpărau ei, vrei să fi meritat umilința.
Știu că poți face asta.
Evie
De la: TheEzraChester@ezrachester.com
Către: EvelynSummers@ WJM.co.uk
Subiect: NU SUNT LA BIROU
24 ianuarie, 13.22
Salut, momentan beau cocktailuri Margarita la piscină și, în mod sigur, n-am cum să vă răspund la e-mailuri.
E
De la: EvelynSummers@ WJM.co.uk
Către: TheEzraChester@ezrachester.com
Subiect: RE: NU SUNT LA BIROU
24 ianuarie, 07.45
Chestia asta cu „nu sunt la birou” ar fi bine să fie o glumă, Ezra! Înțelegerea noastră e ca tu să trimiți paginile alea. M-am făcut de râs prin toată Londra, așa că CEL MAI MIC lucru pe care-l poți face tu e să-i trimiți ceva lui Monty.
Să nu îndrăznești să mă ignori.
Evie.
De la: Monty@WJM.co.uk
Către: EvelynSummers@ WJM.co.uk
Subiect: URGENT
25 ianuarie, 12.42
Dragă Evelyn,
Sunt sigur că nu trebuie să-ți amintesc că joi e termenul limită până la care Ezra trebuie să le predea producătorilor restul din Actul Doi.
Am observat că ai folosit contul de cheltuieli, așa că presupun că totul merge bine.
Să știi că, în mod normal, m-aș oferi să intervin, pentru că am ceva mai multă experiență cu lucrurile de genul ăsta. Totuși, trebuie să spun că am fost foarte imperionat de tine în ultimele luni. Încep să cred că tu chiar ai putea fi capabilă să reușești, până la urmă, să-ți duci însărcinarea la bun sfârșit.
Întrevăd numai lucruri bune pentru tine în viitor, Evelin.
Numai bine,
Monty
P.S. Dacă nu cumva ai dat 100 de lire pe o pereche de mănuși ca să-i protejezi lui Ezra mâinile în timp ce scrie, ai face bine să returnezi mănușile la magazin.
De la: EvelynSummers@ WJM.co.uk
Către: TheEzraChester@ezrachester.com
Subiect: Nu a putut fi transmis: RE: RE: NU SUNT LA BIROU
25 ianuarie, 8.45
Mesajul tău către TheEzraChester@ezrachester.com a fost blocat de filtrele pentru limbaj vulgar ale utilizatorului.
CAPITOLUL 26
Domnul Judecătot
INT: CÂRCIUMA DOMENIUL LORDULUI, EAST DULWICH
SÂMBĂTĂ, 26 IANUARIE, 10.30 P.M.
Cârciuma e plină ochi. Evie și Steph stau la barul aglomerat, așteptând să fie servite. Încearcă amândouă să se dezbrace de hainele ude în spațiul aglomerat, urlând una la cealaltă din cauza zgomotului. Aproape că au ajuns în față.
- Mereu e așa de aglomerat? a strigat Steph la mine.
Am fost îmbrâncită din spate, așa că amândouă am fost împinse mai aproape de bar, ca niște rămășite duse de val.
Eu am ridicat, veselă, din umeri.
- N-am mai fost niciodată aici. De obicei, sâmbătă seara mă uit la filme pe Netflix.
M-am înroșit. E clar că vinul pe care-l băusem la masă mă afectase mai mult decât crezusem.
Steph mi-a zâmbit, dându-și părul negru și drept după ureche.
- Of, scumpo, slavă Domnului că te-am scos din casă în seara asta.
Era ciudat să fiu în oraș la sfârșit de săptămână, și de două ori mai ciudat să fiu cu cineva nou.
După ce am ascultat sfatul cel înțelept al mamei cu privire la clubul de carte, mă întorsesem, cu cartea citită de data asta (Urzeala falusurilor). Steph mă tratase din nou cu vin și mă făcuse să mă simt bine-venită. Aproape toată săptămâna trecută mă străduisem să-mi fac curaj ca s-o întreb pe Steph dacă ar fi vrut să ieșim împreună în oraș în seara asta. Eram hotărâtă să mă distrez și eu, măcar o dată.
Să-ți faci prieteni noi, adult fiind, e la fel de stresant ca atunci când inviți pe cineva să iasă la o întâlnire cu tine. E destul de greu să obții numărul de telefon al celuilalt. Apoi trimiți acel prim mesaj, sperând să-l cucerești cu un pic de umor, iar atunci când îți răspunde te îmbrățișezi singur de bucurie, însă te abții să răspunzi timp de o oră, ca să nu pari disperat.
- Deci, dacă ai cunoaște pe cineva în barul ăsta, s-ar pune ca meet-cute? m-a întrebat Steph.
Îi povestisem totul despre BIA și despre provocare, inclusiv despre faptul că el absenta nemotivat.
Tot n-aveam nici cea mai vagă idee unde era sau când avea să revină. Actul Doi trebuia trimis joi, iar el tot nu răspundea la niciunul dintre e-mailurile sau mesajele mele de pe WhatsApp. Am lăsat îngrijorarea la o parte.
Singurul lucru bun - nemaipomenit, fanstastic, incredibil - din toate asteaera că, după ce petrecusem două săptămâni fără întrerupere scriind despre întâlniri amuzante, nu avusesem timp să analizez prea mult faptul că scriam din nou. Scrisesem, pur și simplu, iar sentimentul pe care-l încercasemera tare plăcut.
- Ar fi nevoie de un impuls în plus, am spus eu. Ca în Amor la distanță, când Justin Long și Drew Barrymore au aflat că fiecare dintre ei încercase să bată recordul celuilalt la automatele de pocher din bar.
În fața noastră s-a făcut loc, așa că am avansat rapid.
- Deși, ca să fiu sinceră, încep să-mi fac griji că n-am să cunosc niciodată pe nimeni.
- Crede-mă, cunosc sentimentul, a spus Steph, zâmbindu-i barmanului. Partenerul meu de pe Tinder m-a întrebat săptămâna trecută dacă aș fi interesată de alăptat.
Cineva s-a izbit cu putere de noi.
- Scuze, l-am auzit spunând pe un bărbat care avea accent irlandez. De obicei am reflexe mult mai bune. Dacă tot sunt aici, lăsați-mă să vă spun ceva. Știu că nu mă privește, dar am auzit, fără să vreau, că vă întâlniți amândouă cu bărbați nepotriviți.
Tipul stătea în spatele nostru, ținând într-o mâna două halbe care dădeau pe dinafară de pline ce erau. Jumătate din părul lui blond, lung până la bărbie, era prins la spate într-un coc.
- Slavă Domnului că ne-ai deschis tu ochii, l-a expediat Steph, dintr-o privire. O sticlă de roze, te rog, i-a spus ea barmanului. La masă.
Ne-am croit drum prin cârciumă. Eu - strângând sticla de vin la piept, iar Steph - ținând paharele sus, de parcă ar fi fost niște faruri care ne arătau drumul prin mulțime.
- Uite o masă!
Însă atunci când am ajuns la ea am văzut că cineva se așeza deja pe unul dintre cele 4 scaune. Domnul Vă Întâlniți cu Bărbați Nepotriviți.
Văzându-ne, ochii i s-au luminat. Sau, mai exact spus, i s-au luminat văzând-o pe Steph, care s-a răsucit imediat pe tocurile botinelor ei roșii.
- Stați puțin, a strigat el. Avem două scaune libere. Sunt ale voastre. Sincer vorbind, îmi pare rău că v-am făcut o impresie proastă. Chiar ar trebui să-mi dați o a doua șansă.
Steph mi-a cerut părerea.
- Ori asta, ori în picioare, am spus eu.
Ea s-a întors spre el și a pus vinul pe masă.
- Foarte bine, atunci să vedem, i-a spus Steph după ce s-a așezat lângă el.
Bărbatul i-a zâmbit larg și s-a îndreptat în scaun.
- Marc. Rămas singur de curând. Fotograf. Un tip de milioane - atunci când sunt treaz. Nici prin cap nu mi-ar trece vreodată să te întreb dacă alăptezi. Scaunul de acolo este pentru prietenul meu. Genul de bărbat-naiv-enervant-de-mișto-și-care-nu-știe-că-e-mișto.
Marc s-a uitat țintă la mine.
- Prietenul meu tocmai m-a ajutat să mă mut de la fosta.
Ultima parte fusese spusă exclusiv pentru urechile lui Steph. Și totuși, absolut din reflex, am încercat să cântăresc situația, ca să-mi dau seama cât potențial meet-cute avea.
- Acum e rândul vostru. Spuneți-mi cum vă cheamă și care-i cel mai interesant lucru despre voi.
Steph mi-a umplut paharul până la buză, înăbușindu-și un zâmbet.
- Eu sunt Steph, a spus ea. Îmi pregătesc doctoratul în literatură feministă, pe care îl finanțez scriind literatură erotică.
Marc a fost la fel de impresionat pe cât fusesem și eu mai devreme în seara aceea, atunci când ea îmi spusese același lucru.
- Ea e prietena mea, Evie.
Eu încercam să găsesc cel mai potrivit mod în care să spun „Mă uit mult la filme pe Netflix”, când m-am trezit că Steph a continuat:
- Lucrează la o agenție cinematografică. Încearcă să se îndrăgostească, așa ca în comediile romantice, ca să-l facă pe un nesimțit de scenarist să scrie una.
- Practic, eu nu caut neapărat dragostea, am spus, de parcă Marc avea nevoie de o lămurire sau i-ar fi păsat de ea. O fac doar ca îndatorire de serviciu.
Ușor îngrozită, am luat o înghițitură zdravănă de vin. Totuși, în același timp eram încântată că descrierea vieții mele sna mult mai interesant decât de obicei.
Marc s-a uitat la halba lui de bere.
- Poate că am băut fie prea mult, fie prea puținca să fiu în stare să înțeleg ce-ai spus. A!
El i-a făcut cu mâna cuiva din spatele nostru.
- A venit.
S-a uitat din nou la mine.
- Sincer vorbind, e un om minunat și cel mai bun prieten pe care ș-l poate dori un bărbat.
Primul meu gând a fost: Înalt, păr negru creț, ochi căprui blânzi, sprâncene negre expresive, maxilar perfect, apoi mi-am dat seama pe cine descriam, de fapt.
- Ben?
- Evie?
Ben s-a uitat surprins la mine în timp ce și-a băgat telefonul în buzunar. Eu m-am înroșit ca para focului, bucuroasă că el nu putea să bănuiască ceea ce tocmai îmi trecuse prin minte.
Steph se uita și ea la el, intrigată. Nu apucaserăm să vorbim despre Ben.
Marc a făcut semn către scaunul de lângă mine, și, după o pauză vizibilă, Ben s-a așezat, fără să-și ia ochii de la mine.
- Voi vă cunoașteți deja? Am crezut că nu prea ieși, amice? E ceva ce nu mi-ai spus?
- Ne-am cunoscut la cafeneau Gil`s, a spus Ben cu glas scăzut.
Expresia lui Marc s-a mai îmbunat.
- Aha, amice.
Părea că mă vedea acum cu alți ochi.
- Dintre toate locurile...
A urmat un moment de tăcere, iar eu m-am grăbit să-l umplu.
- Steph, el e prietenul Ben al meu - al meu Ben - prietenul meu, Ben, m-am bâlbâit eu, făcându-l pe Ben să ridice din sprâncene.
Noi doi nu mai vorbiserăm de duminica trecută, de când îi dusesem proiectorul la Gil`s.
Fusese o vizită scurtă pentru că, făcând un gest care putea fi numit oricum, numai politicos - nu, plecasem valvârtej de acolo ca să ajung la o întâlnire amuzantă, neputând să dau ochi cu el atât de curând după ce-l făcusem Domnul Judecătot.
Anette trebuie să-l fi forțat să pozeze pentru un selfie, căci o oră mai târziu primisem o fotografie cu ei doi bând ciocolată caldă, urmată de mesajul: Baftă cu găsirea Domnului Final Fericit, Evie!
Anette trebuie să-l fi forțat să pozeze pentru un selfie, căci o oră mai târziu primisem o fotografie cu ei doi bând ciocolată caldă, urmată de mesajul: Baftă cu găsirea Domnului Final Fericit, Evie!
Mă simțisem absolut oribil pentru că-i evitasem.
Iar acum el era acolo, atât de aproape că l-aș fi putut atinge.
- L-ați cunoscut deja pe Marc al meu, a spus Ben, întinzându-i mâna lui Steph.
Ea a dat mâna cu el zâmbindu-i galeș și studiindu-l sumar, încântată. Eu mi-am înăbușit sentimentul de posesivitate.
- Noi ne știm de mult timp, a spus Marc, dând pe gât jumătate de halbă de bere. Evie tocmai ne povestea cum de fapt ea încearcă să nu se îndrăgostească.
Ben n-a răspuns. Eu l-am studiat, chinuindu-mă să pricep dacă era sau nu supărat pe mine.
Steph a părut să simtă că ceva nu era în ordine.
- Marc tocmai voia să ne spună ce fel de fotograf e.
- Chiar? a spus Marc.
Ea a încuviințat din cap, încurajator.
- Uite, nu sunt genul care să se dea mare de la prima întâlnire cu ce scule are, dar...
A scos un aparat foto uriaș dintr-o geantă atârnată de scaun și i l-a întins lui Steph.
- În general, fotografiez peisaje și animale sălbatice. Chestii de National Geographic. Am lucrat cu Attenborough. Ce să zic, a continuat el, înroșindu-se. Attenborough a scis introducerea la o carte în care am avut și eu o fotografie pe o pagină dublă.
În timp ce Marc continua să-i povestească lui Steph despre fotografiile lui, eu nu m-am putut abține să nu-l privesc pe Ben, descoperind că el era cu ochii la aparatul foto. Oare lucrase cândva cu Marc?
- Sissy Lately, a spus Steph, înapoindu-i aparatul. Ăsta e numele meu de autor, dacă te interesează. Tu mi-ai arătat ce faci, mi se pare cinstit să-ți spun și eu ce fac. Ai un talent remarcabil, Marc.
- Să vezi aparatul ăsta în acțiune!
De afară s-a auzit un bubuit de tunet, care a declanșat un cor de urale apreciative din partea clientelei cam cherchelite din cârciumă. Marc ne-a spus:
- Asta îmi amintește că în 20 de minute e ultima comandă, iar băieții ăștia fac cel mai bun cocktail Întuneric și Furtună din sud-estul Londrei.
Steph a golit, iute, restul de vin din sticlă în paharul meu.
- Zeii meteo au vorbit. Să mergem.
Ea și Marc au sărit de pe scaune.
- Poftim, meștere, a spus Marc, punând aparatul foto în mâinile lui Ben. Jill a fost cât pe ce să-l dea de pomană odată cu restul lucrurilor rămase de la mine. Fosta mea, a subliniat el pentru Steph. E un semn.
Și-a deschis larg brațele, intrând cu spatele într-un grup de inși chercheliți, apoi i-a strigat lui Ben:
- Vii cu mine în următoarea misiune. Avem din nou nevoie de cercetașul nostru!
- Eu ți-am luat aparatul ăsta, a strigat Ben după el. Și am o slujbă.
Însă Marc dispăruse deja.
Lăsându-ne pe noi doi împreună.
Relaxează-te, Evie. El s-ar putea nici să nu-și amintească.
- Deci, a spus Ben. Domnul Judecătot.
- Eram beată, am spus eu repede, apoi am tresărit la auzul intonației defensive din glasul meu.
Poate că mă comportasem ca o mare lașă cu o duminică în urmă, însă, din ziua petrecerii burlăcițelor, tot încercasem să găsesc o cale de a-i mulțumi cum se cuvine lui Ben pentru tot ajutorul dat. O scuză spusă sincer și din tot sufletul părea un punct bun de pornire.
- Chiar n-ar fi trebuit să-ți vorbesc așa, mai ales după tot ce făcuseși pentru mine. Îmi pare rău. Ideea e că tu, cu baloanele, cu diapozitivele, cu spa-ul din Shrewksbury - ai organizat un sfârșit de săptămână pe care Sarah are să și-l amintească mereu.
Am zâmbit cu mâhnire și am continuat:
- Da, are să-și amintească de toate astea, și nu de faptul că la petrecerea ei au apărut o mulțime de penisuri gonflabile.
Colțurile gurii lui Ben s-au ridicat. Doar un pic.
- Cu mare plăcere, a spus el, iar eu m-am relaxat.
Poate că nu stricasem chiar complet relația noastră.
- Sper să fi meritat.
Pentru o clipă, n-amștiut ce voia să spună.
- Cele întâmplate la petrecerea burlăcițelor, a insistat el. Întâlnirea amuzantă pe care ai organizat-o pentru scenaristul tău.
E Domnul Judecătot pe bune, a spus o voce firavă, destul de țâfnoasă, din lăuntrul meu.
- Dacă te face să te simți mai bine, află că nici măcar nu sunt sigură dacă mai merg la vreo astfel de întâlnire. BIA a dispărut.
- A dispărut?
- A dezertat. A evadat. S-a volatizat. Exact atunci când ar fi trebuit să predea și restul Actului Doi.
- Din ce mi-ai spus, e un miracol că a scris totuși ceva.
- Acum ce, nu cumva ai devenit fanul lui? mi-am ieșit eu din pepeni.
În ritmul ăsta, urma să fie nevoie să mă scuz pentru scuză.
- Vreau să spun că tu l-ai convis să scrie din nou, a insistat Ben. Este clar că are nevoie de tine. Așa că ațâță-l cumva.
Era ceva provocator în expresia lui Ben.
- Refuză să mai mergi la întâlniri.
De ce-l deranjau atât de mult acele întâlniri?
- Tu crezi că eu n-am încercat asta?
Deși în stare de ebrietate.
- Nu mă ia în serios. De fapt, chiar m-a făcut să cred că întâlnirile amuzante îl ajutau să scrie. Trebuie să sune tare ridicol.
- Deloc, a spus Ben, iar eu l-am privit în ochi, surprinsă.
Ochi blânzi, m-am gândit, prostește.
- Evie!
Steph a apărut, zorită, la masă.
- Ai ceva mărunțiș? Eu și Marc încercăm să ne învingem unul pe celălalt la jocuri electronice.
M-a privit cu subînțeles.
Ben își scosese deja portofelul, întinzându-i o sumă considerabilă în monede de o liră, din câte am putut vedea.
- Baftă, Drew! i-am spus eu.
Ea mi-a făcut cu ochiul și a plecat în grabă.
- Anette a început să facă lucruri noi, mi-a spus Ben după plecarea lui Steph. Cursuri de teatru. Prieteni noi. Chiar a devenit mai încrezătoare după serbare.
- E minunat, i-am răspuns, întrebându-mă unde voia să ajungă cu asta.
- Și totul - datorită ție. Văzând tot ce-ai făcut tu, a vrut să fie și ea curajoasă.
Pe mine nu mă mai considerase nimeni curajoasă. Cu o duminică în urmă, după ce-l evitasem chiar pe el, nu avusesem sentimentul că meritam să fiu numită curajoasă.
- Anette mi-a spus că-și dorea să-ți semene cât mai mult.
- Chiar așa? m-am mirat eu.
- A spus că și eu ar trebui să iau lecții de curaj de la tine.
Ben a aruncat o ocheadă spre aparatul foto, apoi m-a privit din nou.
- Fără tine, scenaristul ăla ar fi pierdut, iar el știe asta. Crede-mă. Dacă ai să-i dai de înțeles că ai renunțat la înțelegere, o să se întoarcă alergând.
M-am gândit intens la cele spuse de Ben. Părea atât de sigur. Ce-i drept, BIA organizase totul astfel încât să pot merge la cât mai multe întâlniri. Ar fi făcut asta dacă n-ar fi avut nevoie de ele?
În atare caz, oare cum ar fi reacționat dacă ar fi crezut cu adevărat că nu mai primea ajutor de la mine? Ar fi fost asta de ajuns ca el să-și respecte termenul de predare?
Trebuia să găsesc ceva mai convingător decât amenințarea vagă pe care o lansasem de Anul Nou. Trebuia să renunț la înțelegerea noastră.
Pentru asta, era nevoie să fiu la fel de vitează pe cât mă credea Anette. Ori să fiu beată.
- OK, i-am spus lui Ben. Gata cu întâlnirile.
Zâmbetul i-a luminat fața.
- Atunci cred că se cuvine să sărbătorim.
A plecat la bar, silueta lui înaltă croindu-și drum prin mulțimea care se rărise.
Mi-am scos telefonul și i-am scris lui BIA un mesaj, pe care speram din suflet să nu ajung să-l regret după ce mă voi fi trezit, cu mintea limpede, a doua zi.
Roșco: Ai avut dreptate cu comedile romantice. Nu sunt realiste. N-o să găsesc niciodată pe cineva care să se îndrăgostească de mine. Am să-i spun lui Monty totul. Am terminat. Înțelegerea noastră a căzut.
Ben era tot la bar pe când ecranul telefonului s-a luminat. L-am înșfăcat repede.
NUMĂR NECUNOSCUT: Salut. Tocmai am găsit cartea ta de vizită. Chiar cred că-mi doresc s-o cunosc pe fata care ar face așa ceva.
M-am lăsat în scaun, dezamăgită.
Renunțasem total la categoria Meet-Cute-Mâna-Destinului, după mesajele perverse primite de Crăciun. Să fi găsit, oare, o persoană normală una dintre cărțile mele de vizită strecurate în cine știe ce volum?
Am lăsat telefonul deoparte, fără să răspund. Trebuia să mă țin de hotărârea pe care o luasem: gata cu întâlnirile, cel puțin până la momentul în care BIA ar fi reînceput să scrie.
Ben se întoarcea la masă. Avea vârfurile urechilor rozalii. M-am întrebat dacă trecuse și pe la prietenii noștri plecați să se întreacă la jocuri electronice. A pus paharele cu băutură pe masă. După aspectul lor, am presupus că erau celebrele cocktailuri Întuneric și Furtună. Ben le-a așezat la o distanță sigură de aparatul foto, iar eu mi-am amintit de oferta de muncă pe care i-o făcuse Marc.
Ben mă ajutase încă o dată să rezolv o dilemă, iar eu nu reușisem până acum să-i ofer în schimb decât o scuză amărâtă. Poate că puteam face și eu ceva pentru el.
Uneori, oamenii aveau nevoie doar de un imbold ca să reintre pe drumul cel bun.
Am băgat mâna în geantă și am scos stickul USB pe care îl tot căram după mine.
- Ai lăsat niște fotografii pe ăsta, am spus eu.
El s-a oprit cu paiul la jumătatea distanței până la buze. Un val de emoții i-a traversat chipul, atât de iute încât nu puteau fi descifrate. Preocupare, poate, ca și cum lui i-ar fi păsat de părerea mea. Poate chiar și ușurare.
- Sunt incredibile, Ben.
- Mulțumesc, mi-a spus, pe un ton rezervat.
Erau atât de multe întrebări pe care aș fi vrut să i le pun de când văzusem fotografiile acelea. Am început cu cea pe care o credeam cea mai ușoară.
- Când te-ai oprit? l-am întrebat, îndulcindu-mi glasul pe cât am putut.
- Acum vreo 3 ani.
Exact cât trecuse de la moartea soției lui. Mă îndoiam că era o coincidență.
- Ultimele comenzi! Mai aveți 5 minute! a strigat un barman.
Era acum ori niciodată.
Poate că dacă n-aș fi văzut fotografiile acelea sau felul în care îi zăbovise privirea pe aparatul foto, m-aș fi oprit cu insistențele. Dar nu puteam s-o fac. Nu înainte de a-i fi spus ceva ce rareori spuneam cuiva. Îi datoram asta.
- Eu am vrut cândva să devin scriitoare.
Cuvintele mele grăbite l-au făcut să rămână nemișcat, acordându-mi atenție deplină.
- Mă uitam cu tata la filme - nu eram pretențioși. De dragoste. Musicaluri. Westernuri. De groază. Brick Park al lui Dorothy Taylor era preferatul nostru. Îmi doream nespus să fiu ca ea. Scriam tot timpul. Am studiat chiar scenariu de film la universitate. Tata venea la proiecția unuia dintre filmele mele de scurtmetraj atunci când s-a întâmplat incidentul.
Am înghițit în sec, amintindu-mi că mă enervasem că întârzia și mă întrebasem pe unde umbla. Pe urmă sunase mama, iar lumea întreagă se năruise.
Tatăl tău e la spital.
- Au spus că suferise un atac de cord grav. S-ar fi putut întâmpla oricând. Dar se întâmplase în timp ce alerga către locul în care se proiecta filmul meu.
- N-a fost vin ta, a spus Ben, iar eu mi-am dat seama că amuțisem. Știu că asta îți zic toți, și e greu să-i crezi, dar e adevărat.
Era ceva în felul în care Ben a spus asta, ceva care mi-a dat de înțeles că știa foarte bine prin ce trecusem. Asta m-a făcut să mă întreb, din nou, ce se întâmplase cu soția lui.
- Mulțumesc. Știu, am spus eu cu glas scăzut. Din fericire, am niște prieteni de-a dreptul minunați, care refuză să mă lase să cred altfel. Au încercat chiar să mă facă să nu renunț la scris. Am reușit o vreme, dar mergeam în gol, doar că nu știam asta. Prietenii mei erau singura mea forță motrice. Când am plecat și m-am mutat la Londra, nu mi-a trebuit mult să mă opresc de tot.
Am făcut o pauză, adunându-mi forțele pentru ultima parte.
- Într-un final, a fost nevoie de un singur agent care să-mi spună că nu eram destul de bună. Întâlnirile astea... Poate că din afară nu par cine știe ce, dar să scriu despre ele pentru BIA a fost ca și cum aș fi reușit, în sfârșit, să merg mai departe, după ce am petrecut foarte mult timp în letargie.
Am făcut o pauză, nedorind să mai continui.
- Uneori, poți ajunge acolo unde îți dorești doar făcând pași mici. Însă trebuie să fii dispus să riști.
M-am uitat la sprâncenele lui, întrebându-mă dacă făcusem bine spunându-i toate astea.
- Evie. Întâlnirile alea, nu mi-am dat seama...
Un strigăt din zona barului l-a întrerupt.
- Închidem! Mulțumim, doamnelor și domnilor!
- Hei, oameni buni!
Marc și Steph făceau slalom printre oameni, îndreptându-se spre masa noastră braț la braț. Marc s-a repezit la Ben, prinzându-l dintr-o parte într-o îmbrățișare și strângându-i capul la piept.
- Steph mi-a spus că noi doi tocmai am avut o întâlnire amuzantă. Ați avut și voi una?
Se făcuse liniște în bar? Pentru că vorbele lui Marc au răsunat de-ți țiuau urechile.
- Hai, pune-ți haina pe tine, Marc, a spus Ben cu un glas monoton, desprinzându-se din strânsoarea lui Marc.
M-am uitat la Steph. Își strângea lucrurile și era incredibil de stabilă pe picioare.
- Ești un prieten grozav, știi asta, nu? a spus Marc, în timp ce Ben îl ajuta să-și îmbrace haina. Ben! Omul care nu te lasă niciodată la greu.
Marc s-a făcut verde la față.
- Deși cred că acum n-ar fi bine să-mi fii prin preajmă.
- Așteaptă până ieșim, omule.
Ben l-a împins ușor, dar ferm, către ușă.
- Am să-ți țin părul la spate.
- O secundă, a spus Steph, vârând o carte de vizită în buzunarul hainei lui Marc și bătând ușor cu palma peste el. Ți-am scris numărul meu de telefon. Haide să ne cunoaștem mai bine.
Apoi Steph m-a sărutat pe obraz. Mirosea a căpșuni și a rom.
- Ar trebui să mai facem asta, mi-a zis ea. Te descurci să ajungi acasă?
I-am spus că locuiam chiar după colț, iar ea a ieșit cu nonșalanță din cârciumă, cu eșarfa-i roșie fluturându-i în urmă. Am răma petrecându-o cu privirea, ușor admirativ.
Ben l-a condus pe Marc spre ieșire, oprindu-se preț de o clipă în ușă.
- Mâine nu venim la cafenea, să știi. Mă duc s-o iau pe Anette de la bunicii ei, mi-a spus, în timp ce pe chip i se zugrăvea o expresie posacă.
- Atunci ne vedem săptămâna viitoare, i-am răspuns eu, cu un surprinzător sentiment de dezamăgire.
Mi l-am reprimat înainte ca el să mi-l poată citi pe față. Ben a încuviințat din cap exact atunci când ușa s-a închis în urma lui.
Ce se schimbase?
Dar știam deja ce. În clipa în care Marc spusese că aceea fusese o întâlnire amuzantă, Ben devenise ursuz. Din nou. Mi-am tras mănușile pe mâini. Doar nu încercam să am o astfel de întâlnire cu el. Și atunci, care era problema lui?
Mi-am luat paltonul de pe spătarul scaunului și am văzut că Ben își uitase aparatul foto pe scaun.
O, n-ai să faci asta.
Dar trebuia să-i reunesc pe Ben și aparatul lui. L-am luat și m-am grăbit afară. Ploua cu găleata. Mi-am deschis umbrela roșie și am ieșit în stradă, mijind ochii ca să văd mai bine prin ploaia torențială.
Acolo. Ben oprise un taxi și încerca să-l vâre pe Marc în el. Ploaia îi pleoștise părul, care acum îi cădea pe ochi.
- Ben!
M-am grăbit către el, i-am pus aparatul în mâini, apoi m-am întors și am plecat înainte ca el să poată reacționa.
Făcusem doar câțiva pași, și iată că l-am auzit strigându-mă:
- Evie!
M-am întors și am stat sub un stâlp de iluminat. Tremuram și-mi țineam strâns umbrela. Mă întrebam ce putea dori de la mine.
Bliț.
Toată strada s-a umplut de lumină, iar stropi de ploaie au scânteiat. Am clipit, orbită, și l-am văzut pe Ben lăsând în jos aparatul.
S-a uitat o clipă la el, apoi a ridicat capul și m-a privit în ochi.
- Pași mici, a spus el.
CAPITOLUL 27
Domnișoara de onoare
INT: DORMITORUL LUI EVIE
MIERCURI, 30 IANUARIE, 5.34 P.M.
Evie e îmbrăcată în colanți și un halat. Scoate o husă pentru îmbrăcăminte dintr-o cutie de carton adusă de curier și o agață de ușa dulapului de haine.
Rochia de domnișoară de onoare se simțea mai grea decât îmi imaginasem c-ar fi trebuit să fie.
Sarah le alesese înainte de Crăciun, dar eu nu fusesem prin preajmă și, în loc să-mi trimită o fotografie, ea dorise s-o văd în realitate, ca să-mi dau seama de „toate beneficiile”. Mi-o trimisese cu poșta ca să putem îmbrăca amândouă rochiile în același timp în ziua aceea,deși eram la o distanță de aproape 200 de kilometri una față de alta.
- Arată bine?
Vocea lui Sarah s-a auzit, subțirică, prin difuzoarele laptopului pus în echilibru pe patul meu.
Imaginea redată de camera de filmat a tabletei lui Jeremy era un pic cam tulbure. Însă îi puteam vedea pe Maria și pe Jeremy șezând amândoi pe canapeaua mică, în formă de inimă, din buticul pentru nunți din Sheffield. Amândoi aveau câte un pahar de prosecco în mână. Așteptau ca eu și Sarah să fim gata.
Îmi doream să-mi fi putut permite să fiu și eu cu ei. Dar măcar aveam propriul paha (de plastic) cu prosecco, și astfel treceam mai ușor peste neajunsurile provocate de distanță.
- Acum o scot din husă.
- E așa de ciudat să te văd acasă și nu la birou la ora asta, mi-a spus Jeremy, cu brațele sprijinite de genunchi, privind în obiectiv.
- Și eu pe tine, i-am răspuns.
Acum că știam cu toatele cât de mult muncea, îl întrebam mai des de sănătate.
Monty continua să-m facă o mare parte din muncă. Aproape totul, mai puțin editările. Era ca o slujbă de vis, doar că eu trăiam un coșmar în care nu-i spusesem lui Monty că BIA încă nu era de găsit. Nici că refuzasem să fac singurul lucru care să părea că-l convinsese pe BIA să se reapuce de scris.
Am decis să las deoparte grijile și am luat paharul de plastic de pe birou. Acum era vorba de Sarah, nu de mine. Am sorbit din prosecco înainte să mă apropii de husa pentru haine.
- Deci i-ai spus lui BIA că ai terminat cu înțelegerea pe care ați avut-o? m-a înrebat Maria, în timp ce eu am tras de fermoar în jos și am aruncat o privire înăuntrul husei. Așa, pur și simplu?
- Exact. Vai de mine... m-am minunat.
Era foarte... piersică. Nu neapărat elegatul roz-auriu pe care-l promisese Sarah. La început n-am prea reușit să văd rochia din cauza volanelor. Pe urmă mi-am dat seama că rochia era volanele. Am scos-o cu greu din jusă și m-am dat înapoi.
Poate că arăta mai bine îmbrăcată.
- Trebuie să te simți bine că ai timp liber.
- Mă bucur de pauză, să știi. Am uitat de cât de multe poți să faci în Londra. Și, am adăugat eu, un pic sfioasă, am avut timp să mă gândesc câtă plăcere mi-a făcut să scriu din nou. Deși am scris doar despre întâlnirile mele.
- Of, Evie.
Ăsta a fost Jeremy, în timp ce Maria stătea agățată de brațul lui, cu o speranță precaută pe chip.
- Probezi rochia aia odată? mi-a strigat Sarah, fără să apară în cadru.
M-am suspus, ieșind din raza obiectivului, și mi-am scos halatul de casă.
- Sunt atât de bucuroasă pentru tine, Evie, a spus Maria.
- Și eu, dar putem să revenim la partea unde Văduvul Sexy te-a fotografiat? a întrebat Jeremy.
M-am aplecat și am băgat capul în cadru, ca să poată vedea privirea pe care i-o adresam.
- A îmbrăcat-o deja? i-a întrebat Sarah.
- O clipă, am mormăit eu, încercând să localizez fermoarul.
Mă simțeam precum Katherine Heigl în filmul 27 de rochii, doar că eu le purtam pe toate deodată.
- Ce se întâmplă? am auzit-o pe Sarah, care ridicase tonul. Dacă nu-ți vine acum, e prea târziu să mai facem ceva. Nici nu vreau să aud de asta!
- O să-ți fie mai ușor dacă o răsucești cu fața la spate, tragi fermoarul până la jumătate și pe urmă o răsucești la loc, m-a sfătuit Maria, al cărei chip era tot numai drăgălășenie.
Am făcut precum mi-a zis, agitându-mă și icind. Pe urmă am țopăit în sus și-n jos ca să pot trage de fermoar până sus.
- Te vedem, a spus Jeremy. La fel și adorabila noastră asistentă, Shannon.
Am observat o femeie brunetă oprindu-se din umplerea paharelor de prosecco.
- Fir-ar! am înjurat eu discret, ieșind din cadru și lipindu-mă de birou.
- Așa, și ce s-a întâmplat după ce te-a fotografiat? a insista Maria.
Eu am tresărit, amintindu-mi cum Marc ieșise, bălăbănindu-se, din taxiul în care tocmai fusese vârât, iar apoi se chircise la pământ, cu fălcile umflate.
- Prietenul lui i-a vomitat pe pantofi.
- Drăguț, a subliniat Jeremy cu glas cântător. Și pe urmă?
- Pe urmă Ben a spus: „Chiar ar trebui să încetăm să ne mai întâlnim așa”.
Maria a oftat.
- Văduvul Sexy, a spus Jeremy, admirativ.
- Trebuie să vă reamintesc că el mă consideră o ființă absolut ridicolă? Și asta, din motive întemeiate, am bombănit eu.
- Trebuie să vă reamintesc că momentul ăsta e despre mine? s-a auzit glasul lui Sarah.
- Bineînțeles că nu! am ciripit eu.
Fermoarul s-a mai mișcat vreo 2 centimetri și mai că mi-a venit să dansez de bucurie. Încă puțin și eram îmbrăcată. La naiba! Se blocase.
Era aproape clar că nu eram îmbrăcată.
Fruntea mi-a asudat. Din ce era făcută rochia aia, din carton asfaltat?
- Te-ai gândit la posibilitatea ca Văduvul Sexyy să fie intimidat de scenaristul sexy de care ești obsedată? m-a întrebat Jeremy.
Cuvintele lui m-au făcut să încremenesc.
- Nu sunt obsedată de el, nu?
Liniște din laptopul meu.
- În 3 săptămâni, nici n-am să-i mai rostesc numele vreodată, promit.
Am răsuflat ușurată atunci când fermoarul a alunecat, în sfârșit, până la capăt.
- În plus, credeți că Ben mă place, dar nu-i așa. Nu mă place în sensul la care vă referiți voi. Abia dacă am ajuns la stadiul de prieteni.
Liniște în continuare.
M-am aplecat ca să verific dacă mai eram conectată. Prietenii mei s-au uitat la mine, cu expresii sceptie. Părerea li se întemeia pe faptul că Ben salvase petrecerea lui Sarah. Dar ei nu-l cunoșteau așa cum îl cunoșteam eu. După cum spusese și Marc: Ben era omul care nu te lăsa la greu. Era omul care ar fi ajutat pe oricine.
- Haideți să ne concentrăm asupra lui BIA, le-am spus eu.
- Haideți să ne concentrăm asupra rochiei, a strigat Sarah. Nu, Shannon, nu vreau să pot bentiță pe cap în ziua nunții mele.
- Bine ai venit în iadul nostru, a spus Jeremy în obiectiv.
- Poate c-ar fi o idee bună ca acum să-i arăți rochia lui Sarah, m-a îndemnat Maria.
Mi-a bâzâit telefonul.
- O clipă.
Mi-am dat câteva șuvițe de păr ud de pe frunte și am citit mesajul.
Monty: Verifică-ți e-mailul, Evenyn.
O, Doamne. O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne!
M-a străfulgerat prin tot corpul o certitudine absolută: o dădusem în bară spunându-i lui BIA că, în ceea ce mă privea, terminasem înțelegerea. El vorbise cu Monty despre asta. N-avea de gând să termine.
Am deschis e-mailul.
De la: Monty@WJM.co.uk
Către: EvelySummers@WJM.co.uk
Subiect: FW:RE: CSP
30 ianuarie, 17.04
Mai avem doar finalul acum, Eveliyn.
Bravo.
M
De la: samsimax@intrepidproductions.com
Către: Monty@WJM.co.uk
Subiect: RE: CSP
30 ianuarie, 10.42
E GENIAL*! Noi toți cei de aici, de la Casa de Producție Inrepid, îl aplaudăm încântații pe domnul Ezra Chester pentru că ne-a înveselit** viețile cu spectaculosul progres pe care l-a făcut scenariul său.
Echipa face deja pariuri în legătură cu cel pe care îl va alege, în cele din urmă, eroina scenariului.
Așteptăm cu nerăbdare finalul fericit.
Toate cele bune,
Sam & Max
Casa de Producție Intrepid
*O mică sugestie - suntem siguri de titlu?
**Încă o sugestie: s-a mai gândit domnul Chester la scena aceea din deschidere? Nu cumva e un pic cam exagerată???
- La naiba!
- Ești bine, scumpo? m-a întrebat Jeremy.
- Înjuri din cauza rochiei? m-a chestionat Sarah.
- Nu, e vorba de BIA, am spus eu, simțind că mă lua amețeala. I-a mai trimis niște pagini lui Monty. Aproape că a terminat scenariul.
Am citit înă o dată e-mailul. Asta însemna că funcționase amenințarea mea cea falsă cum că voiam că renunț la înțelegere? Am clătinat din cap, uimită, și am trimis un mesaj scurt.
Evie: Ai avut dreptate. A trimit paginile! Mulțumesc mult!
- Felicitări! s-a bucurat Maria. Deci, reiei întâlnirile?
Euforia mea s-a dus naibii.
- Cred că da, am răspuns eu.
Deși BIA încă nu luase legătura cu mine. Cred că trebuia, pur și simplu, să fiu fericită că scria.
Mi-am dat seama c-ar fi trebuit să răspund mesajului venit sâmbătă de pe numărul ăla necunoscut. Cine știe? Poate că străinul acela ar fi putut fi Domnul Final Fericit. Tocmai încercam să ignor râsul interior cinic care mă cuprinsese, când dintr-odată mi s-a luminat ecranul telefonului.
Ben: Ai reușit singură. Am știut că puteai s-o faci.
Am zâmbit. Să fi fost cu putință ca, în ciuda tuturor divergențelor noastre, eu și Ben să fi ajuns, totuși, în stadiul de prieteni? Ia de-aici, Harry; Sally a avut dreptate.
- Tu chiar îți verifici telefonul acum? E cumva un mesaj de la rochia ta, care-ți spune dacă îți vine bine sau nu?
Vocea lui Sarah era isterică. Asta îmi amintea de încercările prin care trecuseră Jeremy și Maria în lipsa mea. Mi-am pus telefonul deoparte. După petrecerea burlăcițelor, eram încă în perioada de probă în privința iertării lui Sarah. Era momentul să-i arăt că mă implicam total.
Am sărit de pe pat, drept în picioare.
Prrrrr!
Am înlemnit, pe jumătate îndoită de spate, cu piciorul încă așezat deasupra volanului pe care călcasem. Am închis ochii strâns, dorindu-mi să fie totul bine.
Tot spatele rochiei se desfăcuse precum coaja unei portocale.
Pe ecranul laptopului, Jeremy a făcut ochii mari, cu paharul înlemnit în drum spre gură.
- Oooo, acum ai dat de dracu`, a spus el.
- Ce-i, ce s-a întâmplat? a întrebat Sarah.
- Nimic, am spus în cor eu și Maria.
M-am apropiat și mai mult de obiectiv.
- Jeremy, dacă îndrăznești să sufli o vorbă... am șuierat eu printre dinți.
L-am văzut căzând pe gânduri.
- Nu, nu voalul ăla. Am spus câteva podoabe, nu cât să se vadă din spațiu. Maria!
Prietena mea a sărit de pe canapea ca s-o ajute pe Sarah.
Jeremy a rânjit.
- Evie este gata, a spus el cu voce tare. Și arată absolut fabulos!
Se părea că încă mă considera vinovată pentru faza cu șobolanul.
- Mă duc să văd eu prima, a spus Sarah. Întoarce obiectivul către mine.
Am aruncat în grabă la spate volanul rupt. Mama avea să-l repare înainte de ziua cea mare, mi-am spus eu. Sarah nu trebuia să afle vreodată. Speram. Pentru că n-o puteam dezamăgi din nou.
Jeremy a ridicat tableta și am văzut-o pe Sarah, neclar la început, însă apoi foarte clar.
Părul ei blond, drept, era prins într-un coc în creștetul capului, cu câteva șuvițe lăsate să atârne artistic din el. Rochia ei era la fel de elegantă pe cât mi-o imaginasem. Ivorie, cu linii simple, fără bretele, mulată perfect pe silueta mică și terminându-se evazat în partea de jos, strânsă cu o bentiță de cristale sclipitoare în jurul taliei.
A fost un moment de liniște deplină.
- Deci, ce părere aveți despre mine? ne-a întrebat Sarah. Ăsta nu-i semnalul pentru o replică usturătoare, Jeremy.
De fapt, l-am auzit pe Jeremy zicând cu voce suavă:
- Voiam să-ți spun că arăți absolut uluitor.
Am auzit-o pe Maria trăgându-și nasul, iar apoi un foșnet, ca și cum Jeremy și-ar fi schimbat poziția ca s-o cuprindă cu brațul.
- O, Sarah, am suspinat eu, simțind că mi se făcea pielea de găină.
Sarah sperase mereu că ea avea să fie prima dintre noi care să se mărite. Privind-o acum, n-aș fi putut fi mai fericită pentru că avusese dreptate.
- Ești frumoasă, i-am spus.
- Știu, mi-a răspuns ea, mândră.
S-a auzit mișcare, iar obiectivul a fost, pentru scurt timp, strâns între trupurile prietenilor mei, care se îmbrățișau. Eu am mai căutat niște prosecco, simțindu-mă la milioane de kilometri depărtare.
Am observat-o pe Sarah ștergându-și repede ochii înainte să-i îndepărteze pe cei doi de lângă ea.
- Acum ai terminat prosteala, Evie? Vreau să te văd.
Toți prietenii mei s-au înghesuit să mă vadă pe ecranul tabletei.
- De ce nu faci o piruetă? a sugerat Jeremy, inocent.
O fâșie destrămată de material îmi alunecase pe șold. Am dansat un pic pe loc, ca și cum aș fi explodat de fericire, folosindu-mă de mișcarea brațelor ca să ascund fâșia la spate.
- Îmi place așa de mult! am spus.
- Of, Evie, a spus Sarah, cu ochii scânteindu-i. Mă bucur nespus de mult. Știi, m-am gândit toată săptămâna la varianta de rezervă pentru rochiile domnișoarelor de onoare, dar tu ai decis în locul meu. În plus, rochiile astea se potrivesc mai bine cu tortul. Arăți adorabil.
M-am oprit brusc din dans. Maria și-a dat pe gât prosecco-ul, iar Jeremy a radiat de bucurie.
- Că veni vorba de variante, am spus eu, te-ai decis deja asupra ținutei lui Jeremy?
CAPITOLUL 28
Băiatul care nu s-a maturizat niciodată
INT: CLUBUL FRASINUL
SÂMBĂTĂ, 2 FEBRUARIE, 7.30 P.M.
Evie se află în foaierul clubului Frasinul. În zona de așteptare, pe unul dintre scaunele de regizor, de culoare verde fosforescent, e așezată o statueta Oscar uriașă. Ghișeul de la intrare are forma unei case de bilete de la cinematograf. O fată fardată impecabil stă la ghișeu. E îmbrăcată în ceva asemănător cu o uniformă de portar, iar fața îi e luminată de un zâmbet pe care se vede că l-a exersat îndelung.
Am pus recent achiziționatul exemplar din Peter Pan pe tejgheaua recepției, ca să-mi scot cardul nou-nouț de membru. Monty mi-l dăruise ceremonios cu o săptămână în urmă, după ce BIA îi mai trimisese ceva, spunându-mi că aveam să-l folosesc curând pentru propriile-mi întâlniri.
Ar fi trebuit să fiu încântată, doar că acel card era, în realitate, o aluzie cam costisitoare la faptul că eu încă nu prisem vești de la BIA. Și totuși, eram acolo, pe care să am o nou întâlnire amuzantă, căci doar așa îl puteam face pe BIA să nu se oprească din scris.
Când recepționera a văzut numele de pe card, i s-au luminat ochii.
- Invitatul dumneavoastră e deja la etaj.
Nu mă așteptam la asta. De obicei, invitații erau rugați să aștepte în foaier.
Mi-am verificat cardul pe când îl puneam înapoi în poșetă. Să fi fost vreun card platinum special? La prima vedere părea destul de comun. I-am mulțumit recepționerei și m-am grăbit să plec înainte ca ea să-și dea seama că făcuse o greșeală.
Mă întâlneam cu Peter la Frasinul pentru că majoritatea membrilor personalului de acolo mă cunoșteau. Nu era alt loc mai sigur în Londra și, mai important decât atât, alt loc unde să fii mai puțin judecat.
Foloseam un semn care să ne ajute să ne recunaștem. Exact ca Tom Hanks și Meg Ryan în Mesaj pentru tine. Dar fiind că numele lui era Peter, alegerea semnului fusese evidentă.
În ultimele zile, în mesajele pe care mi le scrisese, Peter fusese drăguț, dar laconic, insistând în părerea lui cum că făcea o impresie mai bună în realitate. Îmi spusese că avea 32 de ani (un început bun) și că-mi găsise cartea de vizită într-un număr din 1999 al unei reviste de benzi desenate pentru copii (ușor avertisment) pe care o cumpărase pentru nepotul lui (ce ușurare).
Per total, îmi puteam permite să fiu optimistă.
Mi-am anunțat prietenii de pe grupul JEMS, așa cum promisesem.
Maria: Ai ajuns cu bine?
Evie: Urc scările acum. El e deja aici.
Jeremy: Cine crezi că e?
Evie: Peter?
Sarah: Nu te-ai dus, înainte de Crăciun, s-o vezi pe fiica Văduvului Sexy în rolul lui Peter?
Evie: Are relevanță?
Sarah: Spuneam și eu. Peter. Peter Pan. Un pic de coincidență, dacă mă întrebați pe mine.
M-am oprit la cotitura scării. Ea chiar vorbea serios că ar fi putut fi Ben?
Iar Ben nu fusese, oare, la bar atunci când primisem mesajul? Mi-am amintit ce rozalii îi fuseseră urechile pe când revenea la masă, ca și cum ar fi fost preocupat de ceva...
Am alungat acele gânduri. Bineînțeles că n-avea cum să fie Ben cel care mă aștepta. Abia avuseserăm curajul să trecem granita înspre prietenie, un miracol de-a dreptul.
Evie: Nu e Ben. Noi suntem doar prieteni. În plus, nici măcar n-aș vrea să fie el.
Maria: Deci acum sunteți prieteni. Nu-mi spune că nu te-ai gândit la asta măcar un pic.
Am intrat în barul de la etajul 3.
Câțiva membri ai personalului era grupați lângă draperie, chicotind și trăgând cu ochiul prin ea în restaurant. Nu știai niciodată când puteai să vezi o vedetă la Frasinul. Totuși, în mod normal personalul rămânea destul de relaxat în astfel de situații.
Apropiindu-mă, am văzut că unul dintre ei era chelnerul blond care fusese martor atunci când Monty alunecase cu capul înainte, precum o focă, din acea cabină de la toaleta femeilor.
Văzându-mă, el a făcut ochii mari și i-a dat un ghiont fetei cu care tocmai clevetiste. Ea n-a reușit să-și ascundă la fel de repede interesul.
O, Doamnei, oare toată lumea știa despre cele întâmplate în toaleta aia?
Chelnerul a făcut un pas înainte, cu mâinile la spate.
- Domnișoară Summers, mi-a spus el. Ce încântare să vă revedem. V-am așezat în Separeul Regizorului.
Separeul Regizorului? Era unul dintre spațiile cele mai exclusiviste din club, după zona VIP. Să se fi datorat toate astea persoanei cu care mă întâlneam? M-a cuprins un val de emoție.
Cine oare ar fi putut declanșa o asemenea reacțiie? Dacă Peter era vreun mare mahăr, și de-aia îl lăsaseră să urce aici?
Am încercat să mă gândesc la Peteri faimoși în timp ce mergeam prin restaurantul aglomerat, în urma chelnerului blond. Mă îndoiam că Peter Capaldi, faimosul actor, scenarist și regizor scoțian, i-ar fi trimis mesaje unei necunoscute și ar fi mințit în legătură cu vârsta lui.
Peter Andre, cântărețul? Poate.
Separeurile mărgineau fiecare latură a restaurantului; chelnerul m-a condus la singurul care avea draperia coborâtă. Nici nu voiam să mă gândesc la ce putea fi folosită acea izolare, având în vedere că ăsta era un club care avea la toalete ulei de corp.
La început n-am văzut decât meniul uriaș pe care bărbatul necunoscut îl citea, mascându-și, în felul ăsta, fața.
- A sosit domnișoara Summers, domnule, i-a spus chelnerul.
Preț de o secundă delirantă și năucitoare, mi-am zis: Și dacă bărbatul ăsta chiar e Ben?
Inima mi-a luat-o razna pe când meniul cobora.
Ce? Practic...
- Tu, i-am spus eu.
- Roșco, a spus BIA, rânjnd.
A împăturit meniul cu mâinile-i bronzate.
El fusese motivul agitației tuturor? O fi fost el acel Ezra Chester, dar nu era chiar atât de nemaipomenit. Cel puțin nu după ce ajungeai să-l cunoști mai bine.
- O, stai puțin.
BIA și-a atins telefonul ca să-i facă ecranul să se lumineze, apoi l-a sprijinit de o cutie vărgată de floricele de porumb aflată în mijlocul mesei.
- Așa e mai bine.
Ecranul avea afișată o pagină de tiltu.
Titlul era:
Peter Pan
- Eu sunt John, i-a spus chelnerul lui BIA, primind zeroatenție. În regulă, atunci eu am să...
A început să tragă de draperie, și-a dat seama că eu îi stăteam în drum, iar atunci a tras draperia pe lângă mine.
- Vă las în pace acum, a mai spus, și, aruncându-i o ultimă privire prelungă lui BIA, s-a evaporat cu profesionismul pe care-l presupunea meseria lui.
Eu m-am întors către BIA.
- Pe unde ai umblat? Ai ignorat toate mesajele mele. Tu îmi spui mie să muncesc mai mult, iar apoi mă faci să cred că nici nu te mai sinchisești să scrii. Și când, în cele din urmă, trimiți ceea ce-ai scris, nici măcar nu mă anunți?
- Nu chiar toate mesajele, a spus BIA, ochii aceia ridicol de albaștri scânteindu-i.
Purta un costum gri cu o croială atât de perfectă încât i se aranja pe trupul frumos modelat de parcă ar fi post un plic, iar purtătorul lui - felicitarea pentru care fusese făcut plicul.
- Atăți superb, apropo.
- Eu...
Omul ăsta avea un fel de-a dreptul enervant de a mă dezarma.
- Stai jos, Roșcovano.
Genunchii au început să-mi tremure și a trebuit să mă prind de masă. M-am așezat în fotoliul din fața lui.
- Tu râzi de mine?
- Ți-am primit mesajul, mi-a spus el, calm. „Am terminat-o”?
Oare făcuse asta ca să mă pedepsească pentru mesaj? Mă păcălise cu identitatea falsă?
- M-ai adus aici doar ca să mă umilești?
- Nici măcar n-am fost sigur că aveai să vii.
- Ei bine, n-am știut că erai tu, așa că...
Am făcut un gest către rochia de pe mine. Era cea mai frumoasă pe care o aveam. Verde-pădure, cu un strat de dantelă neagră pe deasupra. Și o îmbrăcasem pentru un nesimțit.
- Ai spus c-ai terminat-o cu înțelegerea noastră, Roșcovano. Și totuși, dar fiind că ești aici, presupun că spusele tale n-au fost neapărat adevărate.
- Nu prea mi-ai dat de ales, i-am replicat eu, refuzând să mă simt vinovată pentru minciuna mea gogonată. Văd că ești bronzat, Ezra. Ai fost în vacanță și m-ai lăsat să le fac față de una singură lui Monty și producătorilor. Am făcut singurul lucru la care m-am putut gândi.
- A fost un refugiu al scenaristului, a insistat BIA. După ce m-am despărțit de Monica, am avut nevoie de o pauză. Chiar voiam să termin paginile alea pentru tine. Cu cât am stat mai mult plecat, cu atât mi-am dat seama mai bine de ce. Atunci am știut că trebuia să-ți spun. Așa că mi s-a părut că era cel mai bine s-o fac. Peter. Peter Pan. Cartea pe care ai luat-o atunci de pe tabară, mai știi?
- Ce să-mi spui, Ezra? l-am întrebat eu.
Ezra a început să se joace cu paharul.
- Tu... a început el, întrerupându-se.
- Ce? l-am întrebat, iritată.
BIA s-a foit în scaun. Fruntea lui netedă avea un ușor luciu. Ia stai... BIA avea emoții?
A inspirat adânc.
- Tu nu te-ai înșelat în privința comediilor romantice, Roșcovano. Pentru că, dacă te-ai fi înșelat, atunci nu m-aș fi îndrăgostit de tine.
Am avut nevoie de o clipă ca să-mi amintesc să respir.
- Nu fi crud, Ezra.
- Nu mă crezi, a declarat el, ca și cum nici lui nu i-ar fi venit să creadă. OK, haide s-o luăm încet. „Sunt doar un bărbat care stă în fața ta...”
- Oprește-te.
- Roșco, vorbesc serios. Evie, a spus el pe când m-am ridicat, trăgând la o parte draperia.
Mă îndepărtasem câțiva pași, însă el a strigat după mine:
- Te rog!
În acele cuvinte era ceva atât de tânguios, atât de necaracteristic lui BIA, că m-am oprit. Ceilalți clienți din restaurant au întors capetele. Eu m-am răsucit și am văzut că BIA ieșise din separeu și venise după mine.
- Te plac cu adevărat. Chiar vrei să strig asta în gura mare? Pentru că am s-o fac.
A deschis larg brațele și a strigat:
- Îi placi, Evie Summers! M-am îndrăgostit de tine. De fapt - a coborât vocea - sunt îndrăgostit de tine de ceva vreme.
L-am văzut pe John, chelnerul, uitându-se la noi de la celălalt capăt al restaurantului, cu o expresie de genul „iar o luăm de la capăt”. Aceeași chelneriță care trecuse pe lângă noi mai devreme era acum lângă el. Își acoperise gura cu mâinile, cu ochii mari ca de căprioară, de parcă nu mai văzuse în viața ei ceva mai romantic.
- Of, pentru numle lui Dumnezeu!
L-am împins pe BIA înapoi în separeu și pe scaun, trăgând de draperie ca s-o închid și ducându-mă apoi lângă el.
- A fost jignitor din partea ta.
- A fost comedie romantică pură, a rânjit BIA, însă zâmbetul i-a pierit atunci când mi-a văzut expresia înfuriată. De ce-i așa de greu să crezi că te plac?
- Pentru că ești Ezra Chester. Tu te întâlnești cu toate Monicile Reed din lumea asta, nu cu o Evie Summers din Sheffield, i-am spus.
Nu că m-aș fi considerat hidoasă, dar era vorba despre BIA. La el contau numai statutul și aparențele. Nici măcar nu mă lăsase să-i citesc scenariul, pentru că eram doar o biată asistentă.
Și totuși, mă fixa cu privirea ca si cum nu putea înțelege ce ziceam.
- Nu sunt cu Monica Reed. Sunt aici, cu tine. Și-ți spun că îmi placi. Haide la o întâlnire cu mine. Una singură. De atât am nevoie ca să te conving.
Părea atât de sincer și nu renunța. Exact cam cât de departe avea de gând să meargă?
- Doar o dată, să bem ceva, am spus eu în silă. Și o facem chiar acum.
- E un început.
Pe când BIA afișa zâmbetul ăla al lui de Hollywood, de genul totul-e-bine, John a băgat capul prin draperie. Nu părea fericit, dar i-a zâmbit lui BIA.
- La fix, vom comanda doar o sticlă de merlot, a spus BIA.
- OK, ascult, am lansat eu provocarea după ce John s-a retras.
- Ești dorabilă. Mă faci să râd. Și ești cam singura persoană care nu-mi înghite toate toanele, a început să înșire BIA, cu un pic cam prea multă ușurință față de atitudinea la care m-aș fi așteptat. Și, a spus el, mă placi. Recunoaște.
Îl găseam atrăgător, dar nu prea eram singura. Asta nu însemna că-l plăceam.
Chiar dacă, trebuia să recunosc, era altfel decât îl crezusem. Faptul că mă salvase atunci de pe marginea drumului. Ziggy. Dacă eram forțată, puteam chiar să recunosc că mesajele lui nu erau chiar așa de enervante.
- Nu, am spus eu, totuși. Chiar nu-mi place de tine, Ezra.
El a tresărit și eu m-am simțit un pic vinovată.
- Nu-mi spune că nu ți-au plăcut aceste ultime luni. Mie mi-au plăcut. Să vorbesc cu tine a fost partea cea mai frumoasă a acestui început de an de rahat. Mă placi. Roșco.
Voiam să neg, dar adevărul era că în mine exista o părticiă mică, una singură - care măcar îl aprecia, dacă nu altceva.
A venit mai aproape de mine, ca și cum mi-ar fi simțit slăbiciunea, cu o privire plină de pasiune în ochii aceia albaștri.
- Cred că s-ar putea să avem ceva aici, Roșcovano. Să nu-mi spui că nu simți și tu.
Mi-am amintit faza din bucătăria lui, în ziua în care făcusem înțelegerea, atunci când el se uitase la mine ca și cum m-ar fi văzut pentru prima oară. Mă simțisem ca în lumina reflectoarelor. Prin comparație, felul în care mă privea acum era ca lumina farurilor unui tractor, atrăgându-mă spre ea.
Cineva a deschis draperiile cu un gest scurt. John. A pus, cu o mișcare exagerată, o tavă cu pahare și o sticlă de vin pe masa noastră, apoi a început să scoată dopul.
- Avem nevoie de un moment de liniște, a spus BIA.
- O, nu durează mult, domnule.
John a turnat un strop de vin pentru degustare în paharul lui BIA, alegând în chip evident varianta lungă a protocolului, dar s-a trezit cu sticla smulsă din mână.
- Mulțumesc, John, am spus eu, în timp ce BIA l-a ușuit cu un semn din mână.
Jignit, chelnerul și-a luat tirbușonul și nici nu s-a sinchisit să tragă draperiile după el.
- Ce spuneai? mi-a zis BIA.
Eu am privit către restaurant, având nevoie să mă reculeg un moment.
Un client nou-sosit mi-a atras atenția.
- Vai de mine, am spus. Ricky.
- Ăsta nu-i numele meu.
- Nu, am spus eu, făcându-mă mică în scaun. Ricky. Fostul meu iubit. E aici.
CAPITOLUL 29
Fraierică
INT: SEPAREUL REGIZORULUI, CLUBUL FRASINUL
SÂMBĂTĂ, 2 FEBRUARIE, 8.12 P.M.
BIA stă lăsat pe spate, sprijinit de pielea purpurie cu care e tapetat separeul, luminat de un spot luminos miniatural. Lângă el, Evie alunecă ușor în scaun, astfel încât bărbia îi e acum la nivelul mesei, iar BIA o privește amuzant.
- Simt o poveste aici. Spune-mi-o.
BIA a început să se ridice în picioare.
- Sau l-aș putea întreba chiar pe fostul tău iubit.
L-am tras înapoi pe scaun.
- Bine, bine.
Am aruncat iar o privire către Ricky și am văzut cu cine era. Jodi.
- O, fir-ar a dracului de treabă!
Dacă asta mă vedea singură în oraș cu BIA, putea face toată branșa să creadă că noi doi chiar eram iubiți. Dar, gândindu-mă mai bine, oare de ce era ea aici, singură cu Ricky?
- Încă aștept.
- Bine.
I-am spus varianta scurtă:
- Rocky e fostul meu iubit. Am fost împreună 2 ani. El a obținut un post de asistent la agenția rivală și m-a părăsit. Mi-a spus...
M-am oprit.
- Ce, Roșco?
Ezra mi-a împins sub nas paharul de vin, iar eu l-am apucat cu palmele transpirate.
- Respiră, mi-a spus BIA.
I-am ascultat sfatul și am inhalat vinul.
- Ți-a spus...? m-a îndemnat BIA.
Chiar îi păsa de asta?
- Mi-a spus că voia o viață mai strălucitoare. Mai interesantă.
Am mai înghițit niște vin, cu obrajii arzându-mi.
- Și că nu putea avea asta cu mine. Eu nu eram de ajuns. Așa că m-a părăsit.
A durat doar câteva secunde ca să rostesc acele cuvinte care mă obsedaseră vreme de un an întreg: „Pur și simplu vreau mai mult”.
BIA și-a întins capul către mne.
- Ricky e un fraier coclit.
Am râs gâtuit.
- Prietenii mei l-au poreclit Fraierică.
- Nu te uita acum, dar să știi că Fraierică ne-a dibuit. Vine încoace. Ridică-te de acolo.
M-am îndreptat în scaun.
O, nu, o, nu!
Până să ajungă Ricky și Jody la masa noastră, BIA mi-a și umplut paharul.
- Evie! Mi s-a părut mie că tu ești. Ritchie nu era sigur, dar nu poți trece neobservată, nu-i așa?
M-am forțat să-i zâmbesc lui Jodi și am reușit să-l privesc pe fostul meu iubit. Își înlocuise vechii ochelari cu rame baga cu unii de firmă și își schimbase tunsoarea, astfel încât părul lui avea acum cărare într-o parte și era ondulat.
Mi-a zâmbit, arătându-și dinții ăia mici și rari, pe care spunea mereu că și-i ura, dar care, într-un fel enervant, îl făceau să pară neastâmpărat și amuzant.
- Evie, mi-a spus el, de parcă aș fi fost o veche cunoștință. Unde e Monty? Să nu-mi spui că te-a pus să-i ții scaunul cald până ajunge.
Ochii mici ai lui Ricky erau veseli, de parcă ar fi făcut o glumă pe care numai noi doi o știam.
- Sunt aici cu un client, Ricky, i-am răspuns eu, satisfăcută să-l văd tresărind atunci când și-a auzit numele.
S-a uitat la mine și la BIA cu o curiozitate vădită, în ciuda nonșalanței studiate. Jodi a fost mai puțin subtilă, apropiindu-se de masă, cu ochii pe marele premiu.
- De fapt mă cheamă Ritchie, a spus el, întinzându-i mâna lui BIA. Și desigur că știu cine ești. Nu este nevoie de prezentare.
Asta fusese pentru mine.
- Deci, mă bucur să te cunosc în sfârșit, Ezra.
După ce devenise asistent, încetase să-i mai spună și el „BIA” lui Ezra, motivând că nu se simțea în largul lui.
- Sigur, a spus BIA, ridicându-și paharul.
Ricky și-a retras ușor mâna, neînfrânt încă.
- Îmi dai voie să fiu absolut penibil și să-ți spun cât de tare mi-a plăcut Inimă sângerândă? Știu că nu se face să-i spui numărul de vizionări unei celebrități pe care tocmai ai cunoscut-o. Însă eu nu mă ascund: 15. L-am văzut de 15 ori.
De obicei, această demonstrație de „Vai, sunt înnebunit după tine” a lui Ricky funcționa de minune. Deși eu știam bine că rareori vedea un film mai mult de o singură dată.
- Chiar așa, Ricky? nu m-am putut abține să spun. De 15 ori?
El a mijit ochii, dar o continuat să se uite la BIA, așteptându-i reacția.
- Nu m-ar surprinde dacă cifra adevărată ar fi mult mai mică, a spus BIA.
Alarmele pentru luptă-sau-fugi din creierul meu au amuțit în timp ce Ricky încerca să decidă cum să răspundă la asta.
Înaintea înțelegerii noastre, BIA îmi făcuse acel gen de chestie de nenumărate ori. Era expert în a te face să te simți ca și cum tu ar trebui să meriți atenția lui, și nu invers. Văzându-l cum îi făcea asta lui Ricky mi s-a părut, trebuie să recunosc, amuzant.
- Jodi, de la FTD, a intervenit Jodi.
A folosit inițialele agenției la care lucra, așteptându-se ca BIA să știe cât de prestigioasă era. Dacă știa, în mod clar nu arăta că i-ar fi păsat.
Ea s-a dus mai aproape de Ricky și l-a strâns de braț, iar părul blond i-a alunecat pe umeri. Ia stai puțin, Ricky și Jodi chiar erau împreună? Se putea mai rău de atât?
- De fapt, noi am ieșit în oraș ca să sărbătorim promovarea lui Ricky în funcția de agent, a spus Jodi.
Privirea lui Ricky a întâlnit-o pe a mea.
- Felicitări! i-am spus eu, simțindu-mă ca și cum, într-un fel, eram pregătită să aud asta.
N-ar fi trebuit să doară atât de tare. Promovarea lui fusese dintotdeauna inevitabilă. Dacă își punea ceva în cap, nimic nu-l putea opri.
- O, nu-i așa o mare chestie, a spus Ricky indiferent. Ca să fiu sincer, făceam deja asta de ceva vreme.
A ridicat din umeri, satisfăcut.
- Odată ce ai încheiat câteva contracte, ai cunoscut câțiva producători, oamenii presupun că ești deja agent. Acum titulatura e trecută pe cartea mea de vizită, presupun că asta face funcția oficială.
A scos o carte de vizită și i-a întins-o lui BIA, care l-a ignorat și și-a scos telefonul. A fost un gest atât de nepoliticos, că aproape l-am iubit pentru asta.
- Ritchie a semnat deja cu primul lui client, a spus Jodi.
BIA și-a înăbușit un căscat.
- Sunt atât de încântat de el. Alessandro. Un talent nebun!
Deci Ricky era agentul care mi-l suflase pe Alessandro? Încercasem să mă conving că Alessandro era pierderea lui Monty, dar de data asta nu funcționase. Eu îl descoperisem, iar Ricky câștigase.
Cum îndrăznise?
- E genul de talent de nivel superior pe care îl voi reprezenta. Desigur, i s-a adresat el direct lui BIA, eu caut mereu mai mult.
Ăsta încearcă să-l șterpelească pe BIA de față cu mine?
Am simțit că mă sufocam de furie, dar am văzut că lui BIA îi juca un zâmbet pe buze, ca și cum l-ar fi considerat amuzant pe Ricky.
- Știi, e nostim că ne-am întâlnit cu tine, a spus Jodi. Circulă în momentul de față un scenariu Ezra Chester contrafăcut, care e de-a dreptul hilar. Cineva a încercat în mod ostentativ să-ți plagieze stilul.
Distracția s-a terminat atunci când buzele lui BIA s-au subțiat. Cum el n-a răspuns, ea a părut iritată. M-a măsurat mai întâi pe mine, apoi pe BIA, cu o intenție limpede precum cristalul.
- Dacă n-aș fi știut mai bine... aș fi spus că tocmai am întrerupt ceva aici.
- De fapt, ai întrerupt, i-a spus BIA, lăsând-o cu gura căscată. Tocmai eram pe punctul să mergem în zona VIP ca să sărbătorim ajutorul inestimabil pe care Evie mi l-a acordat la ultimul meu scenariu. Chiar n-aș fi reușit fără ea.
Eu m-am înroșit, satisfăcută. Ricky s-a făcut verde.
- Ar trebui să veniți și voi. Haideți să facem două sărbători.
- Asistenții buni au nevoie de mulți ani de pregătire, s-a băgat Ricky în vorbă. Așa că nu e de mirare că Evie e cea mai bună.
Eu am tresărit.
Tocmai a zis ceea ce zisese?
Ăsta era băiatul care mă calmase din vorbe atunci când eram nervoasă. Cândva, adoram felul în care stăpânea cuvintele. Făcea mereu să pară că eram făcuți unul pentru celălalt. Așa că, atunci când îmi spusese că nu mai eram destul de bună pentru el, fusesem la pământ.
Am clipit ca să nu-mi dea lacrimile, dar nu eram supărată, ci fierbeam de nervi.
Înainte să pot protesta, BIA i-a aruncat ceva lui Ricky.
- Ține.
Din păcate, era cardul lui VIP, deci nu îndeajuns de mare ca să provoace pagube majore.
- Venim și noi imediat. Ar trebui să comandați o sticlă de - s-a uitat în meniu - Dom Perignon - Ediție Specială Frasinul.
- Desigur, a spus Ricky, arătându-și dinții rari. Și pe urmă aș vrea să discutăm despre opțiunile pentru cariera ta.
„Mai bine cere iertare decât să ceri voie.” Ăsta era mottoul lui Ricky.
- Abia aștept, a spus BIA pe un ton lipsit de expresie.
După ce nu i-am mai văzut, eu m-am întors către BIA.
- Sper că ai un plan, i-am spus.
- Ăsta a fost doar primul pas.
A pocnit din degete ca să cheme cel mai apropiat chelner.
John s-a uitat disperat împrejur după un coleg care să-i ia locul. Când i-a fost clar că era singur, s-a îndreptat agale spre noi și a afișat un zâmbet.
- Da, domnule?
BIA a început să se caute prin buzunare.
- Mi-a dispărut cardul VIP. Îl aveam atunci când am intrat, dar mă întreb dacă nu cumva l-am lăsat la toa... Era acolo un tip cu părul ondulat permanent. Poate că l-a văzut el din întâmplare.
John a pălit, aruncându-mi o privire. Eu am ridicat din umeri, întrebându-mă unde voia BIA să ajungă cu asta.
- Voi... Voi vorbi cu șeful de sală, a spus John, demoralizat. Îmi pare sincer rău, domnule Chester.
Draperiile au foșnit la ieșirea lui.
- Mai exact, ce ai de gând?
- Haide, Roșco. Nu vrei să i-o plătești lui Fraierică măcar un picuț?
Ochii i-au scânteiat.
Cuvintele de despărțire ale lui Ricky mă bântuiseră timp de un an. Tocmai când începeam să le dau uitării el revenise în viața mea, folosindu-se fără jenă de mine ca să-și facă o nouă relație.
Mi-ar fi plăcut să-l văd primindu-și o pedeapsă binemeritată?
- S-o facem.
Etajul doi al clubului Frasinul era separat în barul Cabina de Proiecție și în impenetrabila zonă VIP, Sala de Vizionare.
Ula metalică masivă a Sălii de Vizionare fusese, probabil, ușa trezoreriei unei bănci în altă viață. Era păzită de doi bodyguarzi atât de masivi de-ai fi zis că a doua lor slujbă era de luptători în cușcă.
Noi așteptam în barul Cabina de Proiecție atunci când John a intrat în urma șefului de sală.
- M-am lămurit cât de exclusivist e locul ăsta, a spus BIA, gesticulând către ușă.
- Vă pot asigura, domnule Chester, i-a spus șeful de sală că un accent tărăgănat de Huddersfield, că dacă v-ar fi luat cineva cardul ca să se folosească de el, aș fi știut.
Ca la un semn, o chelneriță și-a făcut loc printre noi ca să ajungă la ușă, ducând o tavă cu șampania și cardul lui BIA. Ne-am uitat cu toții cum BIA și-a luat cardul negru de pe tavă. Fața șefului de sală s-a făcut albă ca varul. John a început să se deplaseze discret către scară.
- Păi, vă pot asigura că nu sunt înăuntru, a spus BIA. Pasul doi, mi-a șoptit apoi mie, în timp ce șeful de sală și-a scos din haină un walkie-talkie.
- Avem o situație de Cod Negru. Mobilizați întreg personalul antrenat să aplice protocolul de securitate Anti-Intruși și vă rog să eliberați acum căile de acces către Sala de Vizionare.
Un minut mai târziu, fuseserăm împinși în spate, la „distanță sigură”, iar BIA ceruse și primise sticla de șampanie drept despăgubire „pentru neplăcerea provocată”.
Vreo zece membri ai personalului se strânseseră în fața ușii blindate, cu toții - în poziție de drepți. Șeful de sală le-a dat ordin să-și aprindă lanternele, apoi și-a dus degetul la gură. A ridicat brațul în aer. Pe urmă și l-a coborât lent în direcția zonei VIP.
Mătăhăloșii au tras de ușă și au deschis-o.
- După mine! a strigat șeful de sală, iar după aceea mătăhăloșii l-au urmat și au intrat, rând pe rând, agitându-și lanternele.
Noi ne-am uitat pe furiș după Jody și Ricky în sala slab luminată, pitindu-ne atunci când luminile reflectoarelor i-au dibuit și mătăhăloșii i-au înconjurat.
Ușurat, Ricky ne-a strigat atunci când ne-a văzut în pragul ușii. BIA i-a făcut cu mâna.
- Vedeți, l-am auzit pe Ricky spunând. Suntem cu el.
Când mulțimea de mătăhăloși s-a întors spre noi, BIA a lăsat mâna jos și a ridicat exagerat din umeri, ca și cum habar n-ar fi avut despre ce vorbea Ricky.
Jodi s-a dat un pas înapoi de lângă fostul meu iubit, distanțându-se. Imaginea încrederii în sine care se ștergea de pe chipul lui Ricky a fost neprețuită.
- Și acum? l-am întrebat pe BIA.
- Acum urmează pasul trei.
A zâmbit larg. A luat o gură de șampanie, m-a tras mai aproape și m-a sărutat.
CAPITOLUL 30
Ezra
INT: CAFENEAUA GIL`S
DUMINCĂ, 3 FEBRUARIE, 11.30 P.M.
Ben și Anette sunt la masa lor obișnuită, citind. Ușa cafenelei se deschide. Amândoi ridică privirile, văd că e cineva necunoscut și-și pleacă privirile din nou. În fața lor sunt două căni goale de ciocolată caldă. Ben se uită la a treia cană din dreptul scaunului gol de lângă el. E încă plină, deși frișca s-a prelins și a făcut o băltoacă pe masă. Își îndreaptă atenția la exemplarul din National Geographic pe care-l citește. Anette ridică scurt ochii din cartea ei, privindu-și tatăl cu o expresie grăitoare. Ușa cafenelei se deschide. Tatăl și fiica ridică amândoi privirile.
M-am relaxat văzând că Ben și Anette încă erau acolo. M-am asigurat că m-au văzut, apoi le-am trimis repede un mesaj prietenilor de pe JEMS.
Mă trezisem târziu de dimineață. Era ca și cum toate întâmplările din ultimele câteva luni - agenția în pragul falimentului, întâlnirile mele amuzante, apoi revederea lui Ricky - mă doborâseră până la urmă.
După ce bucuria pedepsei binemeritate pe care și-o primise fostul meu iubit se spulberase, seara trecută se transformase într-o altă întâlnire amuzantă ratată. În ciuda insistențelor lui BIA, nu fusesem convinsă de întâlnirea noastră la un pahar de șampanie. Și nici de sărutul nostru. Iar cum până la termenul final de predare mai erau doar două săptămâni, rămâneam destul de puține șanse să-l întâlnesc pe Domnul Final Fericit.
După ce bucuria pedepsei binemeritate pe care și-o primise fostul meu iubit se spulberase, seara trecută se transformase într-o altă întâlnire amuzantă ratată. În ciuda insistențelor lui BIA, nu fusesem convinsă de întâlnirea noastră la un pahar de șampanie. Și nici de sărutul nostru. Iar cum până la termenul final de predare mai erau doar două săptămâni, rămâneam destul de puține șanse să-l întâlnesc pe Domnul Final Fericit.
Mă prăbușisem în pat exterm de epuizată, trezindu-mă târziu și descoperind că pe grupul JEMS aveam o mulțime de mesaje necitite despre întâlnirea mea cu Peter, plus două apeluri ratate de la Maria și o fotografie de pe telefonul lui Ben: 3 căni aburinde cu cioclată caldă, trimise imediat după ora 10 dimineața. Venisem la cafenea într-un suflet.
Evie: Îmi cer mii de scuze, dragilor! m-am trezit târziu.
Sarah: În sfârșit! Ne-ai îngrijorat. Știi că am pe cap planificarea nunții, nu?
Jeremy: Când aud de „planificarea nunții”, simt că mă ia migrena.
Maria: Mă bucur că ești bine, dar pe viitor am aprecia un mesaj de genul „Nu sunt moartă” după o întâlnire cu un necunosscut. Deci... l-ai găsit pe Domnul Final Fericit?
Evie: Era BIA.
Maria: POFTIM?
Evie: Mi-a spus să nu mai caut. Mi-a spus că el s-a îndrăgostit de mine.
Jeremy: Ce porc!
Maria: Bărbatul ăla! Ar face orice ca să nu găsești pe cineva, doar ca să nu-și termine el nenorocitul ăla de scenariu!
Sarah: De câte ori trebuie să-ți spun, Evie? POȚI să te oprești din căutări. Eu ți-am găsit deja partenerul perfect pentru nunta mea.
Trebuia să mă simt liniștită văzând că prieteni mei au tras numaidecât aceeași concluzie ca mine cu o seară în urmă - cea care m-a făcut să vin direct acasă după Frasinul.
Bineînțeles că BIA mințise, ca să mă facă să nu mă mai întâlnesc cu altcineva. Întârzia terminarea scenariului, iar scuza perfectă era că eu nu aveam deloc succes cu întâlnirile mele. Totuși, o parte din mine își dorea ca prietenii mei să nu fi fost chiar atât de siguri de asta.
Gata, nu-ți mai plânge de milă.
Trebuia să mă concentrez pe găsirea Domnului Final Fericit ca să-i pot dovedi lui BIA că se înșela în privința comediilor romantice, iar pe urmă să-i dau peste nas cu asta. Gata cu fofilările, gata cu scuzele. Eram pregătită și pentru două întâlniri pe zi, dacă era nevoie.
Și atunci, de ce te mai gândești la sărutul ăla?
Când am ajuns la masă, Ben s-a ridicat în picioare. El a făcut cu mâna și am ridicat și eu o mână - înainte să-l văd pe Xan întorcându-i lui Ben salutul de la celălalt capăt al barului.
Am lăsat repede brațul în jos.
- Îmi cer mii de scuze pentru întârziere! Doar nu plecați, nu?
- Te-am așteptat, a spus Anette, indicând către cana cu ciocolată, acum rece, de pe masă.
Batonul de ciocolată plutea strâmb în frișca topită. Ben și-a ridicat sprâncenele negre și m-a scrutat.
- E gustoasă încă, am spus eu, așezându-mă și sorbind din lichidul dulce și rece.
Am încercat să nu icnesc și să nu vărs.
- Mmmmm, am făcut, ridicându-mi privirea către Ben.
Chiar era foarte înalt.
- Puteți să mai stați pentru încă un rând?
- Nu știu. Ce crezi, Anette?
- Fără noi, petrecerea n-ar prea avea rost.
Mă uitam lung la ei, extrem de nedumerită, când Xan a apărut la masa noastră cu un tort glazurat imens, plin de bomboane multicolore.
Anette mi-a întins un coif de hârtie colorată.
- Felicitări, Evie!
- Pentru ce anume? am întrebat eu, uimită.
- Pentru că l-ai făcut pe BIA să termine scenariul! a exclamat Anette, zâmbind cu gura până la urechi. Am știut amândoi că puteai.
Ben a suflat într-o trompețică de hârtie colorată, pe care o scosese de nu știu unde.
- E nemaipomenit, mulțumesc.
Îi spusesem lui Ben cu o săptămână în urmă că refuzul meu de a merge la întâlniri funcționase. El trebuie să fi crezut că se terminase totul. Am fost atât de impresioantă încât aproape că n-am mai vrut să-l corectez.
- Dar BIA n-a terminat chiar de tot.
Ben și-a scos din gură vuvuzela de hârtie.
- Mai trebuie să te întâlnești cu cineva? m-a întrebat.
- Da, am răspuns.
Cuvântul acela atât de mic mi s-a părut nespus de greu de rostit.
- Mai e timp, a spus Anette.
Speram din tot sufletul ca Ben să nu fi observat privirea pe care i-o adresase fiica lui când spusese asta.
- Atunci, las ăsta aici, a spus Xan, punând tortul pe masă. Pot să-l tentez pe vreunul dintre voi cu ultima mea rețetă de suc de portocale? De data asta am folosit avocado și nuci crude...
- Nu, am spus toți trei la unison.
- Atunci, doar cafea.
Xan a ridicat din umeri la modul „treaba voastră”, apoi a plecat.
- Pune-ți o dorință, mi-a spus Ben, întinzându-mi cuțitul.
A tras-o pe Anette mai aproape, sprijinindu-și bărbia pe umărul ei și privindu-mă cu ochii obilici. Tabloul ăsta avea în el ceva adorabil.
M-am gândit la ceea ce-mi doream.
Să cunosc pe cineva, desigur. Dacă asta ar fi fost o comedie romantică, două săptămâni erau mai mult decât suficiente pentru ca doi oameni să se îndrăgostească la nebunie. În viața reală, părea un interval de timp imposibil de scurt. Și chiar dacă aș fi reușit cu planul meu, după Ricky nu prea mai voiam să risc și să mă îndră...
De ce continuam să gândesc astfel? La naiba cu Fraierică. Timp de 1 an crezusem că nu eram îndeajuns de bună pentru el. După cum se purtase la Frasinul, era timpul să încep să accept ideea că el nu era îndeajuns de bun pentru mine.
Mai aveam două săptămâni la dispoziție. BIA era atât de aproape de linia de final. Promovarea mea, salvarea agenției - toate erau atât de aproape. Iar eu nu trebuia decât să mă întâlnesc cu un bărbat ca să pot avea tot ceea ce-mi dorisem dintotdeauna. Asta trebuia să-mi doresc.
Dar asta e tot ce-ți dorești?
- Hai, că îmbătrânim așteptând.
Anette a început să râdă când tatăl ei a gâdilat-o.
- Bine, bine, am o dorință, am râs eu, tăind o felie de tort și văzând că avea straturi în culorile curcubeului.
Îmi doresc să pot redeveni scenaristă.
- Roșcovano! Hei, Roșco!
Am ridicat privirea, șocată. BIA îmi făcea cu mâna din ușă.
Ce se întâmpla? BIA? Aici? La Gil`s? De unde știuse în ce loc anume eram? Apoi mi-am amintit de scuza folosită cu o seară în urmă - că trebuia să mă trezesc devreme ca să scriu raportul ultimei întâlniri, oricât de alandala fusese aceasta.
Storsese nenumărate detalii de la mine; am crezut că dorise doar să se asigure că urma într-adevăr să scriu raportul. Nu-mi imaginasem nici măcar o secundă că avea să apară la cafenea.
Și totuși, era acolo, dominându-ne cu zâmbetul ăla al lui amețitor și prea alb.
- Ah, faimoasa cafenea Gil`s. Ăsta-i locul în care îmi scrii rapoartele? E atât de... provincial. Greu de crezut că suntem tot în Londra.
- Ce vrei? l-am întrebat eu, văzând încruntăturile identice ale lui Anette și ale lui Ben..
BIA i-a întins mâna lui Ben.
- Eu sunt Ezra, mă bucur să te cunosc. Iar tu ești?
După o pauză, Ben a dat mâna cu el. A fost ca momentul acela din Vânătorii de fantome, când s-au încrucișat curenții.
Anette se uita cu gura căscată la Ezra, sincer fascinată.
- Eu știu cine ești tu. Ești B...
- Ben, a spus Ben repede, salvându-mă.
- Ce cauți aici, Ezra? l-am întrebat eu. Sunt cu prietenii mei. Nu poate aștepta?
- Scuze că vă întrerup... prânzul? a spus BIA, uitându-se la tortul pe jumătate mâncat. Am venit aici în legătură cu întâlnirea noastră, Roșco. Ai plecat aseară înainte să notăm ceva în agendă.
Ben și-a încruntat sprâncenele.
- N-a fost nicio întâlnire, Ezra, am spus eu, întrebându-mă de ce se încruntase Ben.
Mă plânsesem de BIA adesea, probabil din motivul ăsta.
- Dar tu ești scenaristul, a spus Anette, aparent nedescurajată.
- Reputația mă precede, a spus BIA, încântat.
- Cel care nu poate să scrie.
Ben s-a înecat cu cafea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu