..................................................
4-8
- Să nu mă înțelegi greșit, i-am spus lui BIA. Dar de ce m-ai salvat?
...................................................- Să nu mă înțelegi greșit, i-am spus lui BIA. Dar de ce m-ai salvat?
- Avem o înțelegere, nu?
- Din câte știu eu, asta nu implică asistență pe autostradă.
- Roșcovano, aveai nevoie de ajutor. Eu eram pe aproape.
Pauză.
- Nu sunt o lichea atât de mare pe cât s-ar crede.
- Graeme te-ar contrazice.
BIA a râs. Eu mi-am făcut de lucru despletindu-mi părul ca să se poată usca în zulufi, uimită de noua versiune a lui. BIA, proprietarul unui câine. BIA, salvatorul.
- Ce-i? am întrebat atunci când BIA s-a uitat la mine.
- Nimic.
De data asta, privirea lui a zăbovit un pic mai mult.
- Îți stă bine cu părul despletit.
- Mulțumesc, i-am spus, surprinsă.
Ce se întâmpla aici?
Volumul muzicii din mașină a scăzut atunci când telefonul lui s-a conectat la Bluettoh. Iubita apelează, s-a afișat pe ecranul de la bord. BIA a strâns din buze, iar conturul perfect al maxilarului i s-a încordat. A respins apelul.
Mirată, l-am mângâiat pe Ziggy.
- E al Monicăi?
Nu văzusem câinele acasă la BIA în timpul vizitei pe care i-o făcusem.
BIA a pufnit.
- Monica nu-l poate suporta. Ziggy a fost în carantină de când ne-am întors din L.A., iar ea nu se bucură prea tare că a reușit să iasă. Îl duc la un adăpost pentru câini, unde măcar o să aibă un Crăciun mai frumos decât mine.
BIA a întins brațul în spate și i-a mângâiat urechile lui Ziggy. Iubita apelează, s-a afișat din nou pe ecranul de la bord. Apel respins din nou.
- E totul în regulă? am întrebat eu.
- Perfect, mi-a răspuns BIA, scurt.
A urmat unmoment prelung de tăcere.
- Ești nesuferită, știi asta? Bine, îți spun. Copiii Monicăi petrec Crăciunul împreună cu noi. Mi-a dat vestea azi-dimineață.
- Și ei eu... câți ani? l-am întrebat, neputându-mă abține.
El și-a arcuit o sprânceană.
- Sunt destul de mari ca să creadă că mama lor ar fi putut găsi pe unul mai bun decât „o minune efemeră”.
- O să aibă în curând destule motive ca să fie impresionați, am spus eu. Producătorii ți-au adorat ideea. Stai să vezi când o să le arăți scenariul.
Frumoasele lui trăsături aveau o expresie care semăna enorm cu îndoiala.
- Ar trebui să vorbim despre întâlnirea din ianuarie, i-am spus.
- Am primit azi-dimineață raportul despre ultima ta întâlnire amuzantă, mi-a replicat el, schimbând subiectul. Am știut de la început că îți pierdeai timpul cu Tăticul Blazat.
După toate cele întâmplate, aproape că uitasem că i-l trimisesem.
- Îl cheamă Ben, și poți să uiți de raportul ăla, i-am spus, roșind din pricina unui sentiment de vinovăție.
Compilația muzicală era pusă bine în buzunarul meu.
- Nu-ți face griji, a decretat BIA. Tipul a fost prea șters ca să merite să figureze într-un scenariu. Deci, când primesc raportul pentru călătoria cu mașina?
- Imediat ce îi trimiți niște pagini lui Monty, i-am răspuns eu, cu mai multă țâfnă decât aș fi vrut.
Liniște. El privea țintă la drum.
- Ideea pe care i-am trimis-o lui Monty, a început el, în cele din urmă. Adevărul e, Roșcovano... că nu mi-ar fi venit nicio idee fără tine.
A clătinat din cap.
- Afurisitele alea de întâlniri amuzante. M-au ajutat mai mult decât îți dai seama.
Spusese ceva similar și altă dată. Și totuși, dacă era adevărat, atunci unde erau paginile?
- Dar, a continuat el, uitându-se la mine, am pur și simplu sentimentul...
- Ce?
- Că ești foarte reținută în scris, mi-a spus, ridicând din umeri. N-o face. Ești o scriitoare bună, Roșco. Dacă vrei să tragi vreo speranță că ai să mă poți face să termin chestia asta, trebuie să te implici total.
I-am privit profilul cizelat, minunându-mă de vorbele lui. Îmi spusesem tot timpul că doar eu luam treaba asta în serios, iar BIA - BIA - mă citise ca pe o carte.
Pentru că avea dreptate. Deși simțeam că mă relaxam din ce în ce mai mult cu fiecare raport, în mintea mea continua să existe o voce care-mi spunea că nu eram o scriitoare adevărată, iar asta mă inhiba. Făcusem întreaga înțelegere cu BIA ca să-l determin pe el să scrie.
Dacă spunea adevărul și rapoartele chiar îl inspirau, atunci ce de anume îmi era atât de teamă? Că aveam să aflu vreodată că BIA râsese de mine atunci când îmi spusese că scriam bine?
Sau mă temeam că, în cele din urmă, s-ar fi putut să-mi placă să scriu din nou?
- Bine, m-am învoit eu, iar în zâmbet i-am citit un straniu sentiment de ușurare. Dar trebuie să mai trimiți întâi niște pagini.
- S-a făcut.
Ziggy a băgat capul între scaunele noastre, scâncind după puțină atenție.
- Scuze, amice, i-a spus BIA, mângâindu-l. Recuperăm după Crăciun.
Mi-am afundat degetele în blana câinelui, tristă la gândul că avea să rămână singur pe perioada sărbătorilor, atât de curând după ce fusese în carantină.
- Știi ce, aș putea avea eu grijă de Ziggy săptămâna asta, i-am spus lui BIA. Măcar atât să fac și eu, după ce m-ai salvat. De Crăciun, politica mamei mele e „cu cât mai mulți, cu atât mai mare-i veselia”.
Deși Ziggy era, probabil, ceva mai mult decât s-ar fi așteptat ea.
Doamne-păzește să fie BIA recunoscător.
- Acasă la mama ta? m-a întrebat el, vădit sceptic.
- Păi, nu e chiar un hotel la 6 stele, dar nici un motel amărât nu e, i-am răspuns, iritată.
El a izbucnit în râs.
- Trebuie să știi la ce te înhami, asta-i tot. Ziggy e un câine care are nevoie de mult spațiu. Și e vegan.
Am simțit o undă de speranță în glasul lui.
- Orice pentru salvatorul meu, i-am spus eu, mângâindu-l pe Ziggy.
- Salvator! Îmi place asta.
- M-am referit la câine.
M-am trezit că începusem că clipesc ca să nu las lacrimile să mi se prelingă la vederea micii terase a casei mamei mele, luminată în întregime de beculețe care clipeau.
Acasă, spuneau ele cu fiecare licărire. BIA a oprit motorul; scăderea temperaturii s-a simțit de parcă ar fi explodat un balon.
- Ești sigură că are să fie totul bine dacă....?
Graeme a tras un pârț zgomotos în mijlocul sforăielor. De data asta, fără să tușească după.
- O duc acasă pe Frumoasa Adormită.
- Ai adresa mamei lui.
Mi-am dat seama că prelungeam momentul. Mi se părea că stabiliserăm un fel de armistițiu în ultimele câteva ore, unul despre care credeam că avea să se termine după ce coboram din mașină.
- Lucrurile lui Ziggy sunt într-o geantă din portbagaj.
Nu spusese nimeni nimic despre faptul că am fi putut scoate geanta aia ca să facem mai mult loc pentru bagajele lui Graeme.
- Să-mi trimiți poze, ca să știu că e în viață.
- Zilnic, am promis eu. Păi atunci, cred că ar trebui să...
BIA s-a aplecat spre mine. Pentru o clipă, înainte să deschidă ușa mașinii, i-am simțit parfumul de miere și frișcă.
E doar șamponul lui de lux, mi-am zis.
- A fost distractiv, mi-a spus el.
Când mi-am scos valiza din portbagaj, am izbit-o de spătarul banchetei din spate.
-Evie!
Graeme și-a îțit capul de după tetiere, făcându-mă să tresar.
- Stai așa. Eu... Îmi cer scuze. Am avut o perioadă grea. Sunt băiat bun, crede-mă. Pot să te ajut cu valiza?
- Graeme, i-am răspuns, ești pe punctul să fii martor în direct al faptului că femeile nu aleg întotdeauna lichele.
Ochii lui injectați s-au umplut de speranță. Eu am trântit capacul portbagajului.
M-am întors către casa mamei și l-am găsit pe BIA stându-mi în cale. Norii argintiii începeau să cearnă fulgi de nea.
- N-ai uitat ceva? m-a întrebat BIA.
- Ce anume?
BIA mi-a întins lesa lui Ziggy și mi-a pus o imensă geantă neagră pe umăr. Eu m-am dezechilibrat sub greutatea neașteptată, sprijinindu-mă de pieptul lui. El m-a apucat de antebrațe și s-a aplecat, astfel încât buzele i-au ajuns lângă urechea mea.
- Îmi cazi în brațe, Roșcovano? m-a tachinat, râzând.
Am ridicat capul și fulgii de nea mi s-au așezat pe față, topindu-mi-se pe buze. Ochii lui i-au căutat pe ai mei, iar expresia impertinentă îi dispăruse cu totul. Era pentru prima oară când îl vedeam altfel decât sigur pe sine.
El a clipit și s-a retras primul.
- Nu uita, mi-a spus, iar de data asta zâmbetul lui a părut forțat. Să-mi trimiți raportul.
- Nicio problemă, i-am răspuns, ciudat de tulburată. Știi exact ce trebuie să faci ca să-l primești.
Am tras de mânerul valizei.
- Mulțam din nou că m-ai salvat. Nu-ți face griji pentru Ziggy, o să fie bine. Mai gras, probabil, dar bine.
M-am întors și am plecat.
Am deschis ușa de la intrare, am pășit în căldura și în mirosurile cunoscute ale casei mamei mele, apoi am aprins lumina în hol.
Maria, Sarah și Jeremy erau adunați, cu toții, în holul casei mamei mele, cu zâmbete largi zugrăvite pe fețe.
- Mary, a sosit! a strigat Jeremy către camera de zi. Și a adus un fel de bestie păroasă cu ea.
Înainte să pot reacționa, s-au repezit la mine toți deodată.
Ăsta, mi-am zis eu, îmbrățișându-i strâns, fără să mă mai gândesc la BIA, ăsta-i Crăciunul.
CAPITOLUL 16
O brunetă focoasă
De la: Evelyn.Summers@WJM.co.uk
Către: TheEzraChester@ezrachester.com
Subiect: STRICT CONFIDENȚIAL: LA MULȚI ANI!
25 decembrie, 19.39
Dragă Ezra,
Vei vedea din fotografia atașată că Ziggy a savurat din plin cina (noastră) de Crăciun. L-am scăpat din ochi doar un minut. Când ne-am uitat din nou, l-am văzut cum călărea curcanul.
N-ai zis că e vegan?
Crăciun fericit! Sper că cei doi copii te tratează bine. Dacă nu, gândește-te doar că, în mai puțin de două luni, ai să le arăți un nou scenariu al tău.
Trebuie să plec până n-o omoară Jeremy pe Sarah (în sfârșit). Joacă Pictonary, în ciuda regulii noastre stricte „fără Pictionary”, stabilită după „Țâțegate 2015”, când Sarah, beată fiind, a citit greșit ceea ce era scris pe cartonaș și în loc de „sănii” a desenat niște „sâni”. Jeremy încă sărbătorește aniversarea momentului în care ea a urlat „ȚÂÂÂȚEEE” atunci când minutul acordat a expirat.
Evie X
De la: Evelyn.Summers@WJM.co.uk
Către: TheEzraChester@ezrachester.com
Subiect: STRICT CONFIDENȚIAL: Ziggy Sardust (măcar citești ce-ți scriu?)
26 decembrie, 15.02
Dragă Ezra,
Scuze pentru e-mailul de ieri. Vinovat e cocktailul de șampanie cu suc de portocale.
Atașez fotografia de azi cu Ziggy. Da, mama l-a îmbrăcat ca pe tizul lui, David Bowie. Te vei bucura să afli că a suportat totul cu ușurință și calm.
Toate cele bune,
Evie
De la: Evelyn.Summers@WJM.co.uk
Către: TheEzraChester@ezrachester.com
Subiect: STRICT CONFIDENȚIAL: Prieten blănos (Nu uita de data de 2 ianuarie)
27 decembrie, 14.56
Dragă Ezra,
Am intrat oficial în modul numărătoare-inversă-până-la-final, căci ne îndreptăm către termenul de predare. Știu că nu trebuie să-ți amintesc data la care se întâlnesc Monty și producătorii (2 ianuarie). Și mai ales nu trebuie să-ți amintesc că n-am să-ți mai trimit raportul Călătoriei-cu-Mașina până ce nu-mi trimiți tu paginile alea. Vorbesc foarte serios, Ezra.
Înainte să-ți scriu următoarea chestie, mama vrea să te asigur că ne-a plăcut foarte mult să-l avem pe Ziggy aici.
Vei observa că în fotografia de azi cu Ziggy apare un semn pe care scrie CHESTII PE CARE LE-AM MÂNCAT.
Iată lista:
- șuncă
- un pantof sport nou-nouț (cel stâng)
- un curcan
- două perechi de papuci
- Mese gata în 15 minute, de Jamie Oliver
- un pandișpan
- încă niște șuncă
- mare parte dintr-o pernă decorativă
- piticul de grădină al vecinilor
- scrisoarea de reclamație a vecinilor
- și mai multă șuncă
Chestii pe care Ziggy nu le-a mâncat:
- orice câtuși de puțin vegan
Toate cele bune
Evie (și Mary) Summers
P.S. 2 ianuarie
De la: Evelyn.Summers@WJM.co.uk
Către: TheEzraChester@ezrachester.com
Subiect: STRICT CONFIDENȚIAL: Limbo de Crăciun
TRIMITE ODATĂ AFURISITELE ALEA DE PAGINI!
28 decembrie, 20.04
Ezra,
Am vrut să-ți scriu și să-ți povestesc despre cum i-a prezentat mama lui Ziggy tradiția noastră numită „Limbo de Crăciun”, pe care o respectă anual în perioada dintre Crăciun și Revelion. Adună mai multe persoane, face o tonă de ciktailuri cu tequila și îi provoacă pe toți la o întrece de dans limbo, știi, ăla în care treci pe sub o vergea.
După cum vei vedea din imagine, Ziggy a trecut și el pe sub vergea, după care a înșfăcat-o și a fugit cu ea!
DAR am să-ți spun, în schimb, ASTA, pentru că este Crăciunul și pentru că TEQUILA.
Știu EXACT ce faci tu, Domnule Scenarist Premiat cu Oscar. Te folosești de faptul că sunt de gașcă și nu-ți trimit ultimul meu raport, ca să ai și tu o SCUZĂ SĂ NU SCRII.
Deci, uite care e cadoul meu belaborat de Crăciun pentru tine: Meet-Cute-Călătoria-cu-Mașina. L-am scris în Ajunul Crăciunului pentru că Evie, atunci când e trează, e o mare tociloasă. Tu ești un strălucit, așa că SCRIITOR ODATĂ. Trimite-i lui Monty CVA.
Gata cu scuzele.
Pa,
Evie X
De la: Evelyn.Summers@WJM.co.uk
Către: TheEzraChester@ezrachester.com
Subiect: STRICT CONFIDENȚIAL: Scuze
29 decembrie, 10.02
Dragă Ezra,
Am vrut doar să-mi cer scuze pentru conținutul mesajului meu de ieri. A fost total lipsit de profesionalism, iar dacă asta te consolează cumva, află că-mi vine să intru în pământ de rușine și că mă simt oribil, atât din cauza conținutului mesajului, cât și a cantității mari de tequila pe care am băut-o.
Ți-aș fi foarte recunoscătoare dacă l-ai putea ignora complet. În afară de partea cu paginile.
Chiar trebuie să le trimiți.
Toate cele bune,
Evie
De la: TheEzraChester@ezrachester.com
Către: Evelyn.Summers@WJM.co.uk
Subiect: Ești o ființă absurdă, știi asta, nu?
30 decembrie 03.20
I-am trimis lui Monts Primul Act.
Să-i zicem un cadou „belaborat” de Crăciun.
E X
CAPITOLUL 17
Nopți albe în Sheffield
INT: DORMITORUL DIN COPILĂRIE AL LUI EVIE
LUNI, 31 DECEMBRIE, 7.34 P.M.
Evie este îmbrăcată în halat de casă și are deja părul coafat pe jumătate cu un drot. Pereții sunt acoperiți cu afișe vechi de film - Rețeta dragostei, Domnii preferă blondele, Mesaj pentru tine, Brick Park, Cântând în ploaie, Tootsie, Nopți albe în Seattle. Vechiul șemineu scos din uz este plin de DVD-uri.
Mama a deschis ușa cu piciorul încălțat în papuc, având mâinile ocupate cu două pahare de cocktail de prosecco cu suc de portocale. Pe unul mi l-a dat mie.
Ziggy a venit după ea, m-a adulmecat, apoi s-a trântit la picioarele mele.
- Ajun de An Nou fericit, drăguțo!
Am ciocnit.
- Ați terminat cu organizarea petrecerii burlăcițelor pentru Sarah?
- Aproape.
Mai trebuia să confirm rezervarea vilei, dar pentru asta era nevoie doar de un e-mail scurt.
- Grozav.
Mama a luat o gură din cocktailul ei.
- Atunci putem discuta despre următoarea ta întâlnire amuzantă.
Am mormăit:
- Sunt în întârziere, mamă. Taxiul trebuie să sosească în orice clipă.
Petreceam Revelionul cu prietenii mei la o cârciumă numitul Fitilul, în cinstea zilelor stundenției.
Maria insistase să ne îmbrăcăt cu toții exact ca pe vremea când eram la universitate. Eu purtam o rochie veche, albastră cu buline albe, în stilul anilor `50, cu un jupon uriaș. Nu-mi coafasem părul de secole, dar pe vremea aia îl aranjam perfect, ca pe cel al fetelor zurlii din afișele publicitare ale anilor `50.
- Poate că te ajut eu cu planul de bătaie.
Înainte să pot protesta, mama a luat drotul și a început să-mi separe părul de la ceafă în șuvițe, ca pe vremuri. Mi-a surprins privirea în oglindă și a zâmbit.
Când am fost adusă acasă înainte de Crăciun de către BIA însuși, care era blestemul vieții profesionale a fiicei ei, mama îmi ceruse, nerăbdătoare, fiecare mic detaliu al înțelegerii pe care o făcusem cu el și al întâlnirilor amuzante.
Orice mamă normală s-ar fi concentrat asupra faptului că unica ei fiică încerca, dintr-un motiv tare îndoielnic, să cunoască un bărbat. Mama spusese doar atât:
Orice mamă normală s-ar fi concentrat asupra faptului că unica ei fiică încerca, dintr-un motiv tare îndoielnic, să cunoască un bărbat. Mama spusese doar atât:
- Nu-mi pasă ce fel de bărbat ai să cunoști, drăguțo, numai să aibă ochi blânzi.
Pe urmă mă întrebase când aveam să mă mai duc la clubul de carte erotică. Când îi explicasem că fusese acolo doar pentru o întâlnire amuzantă, ea spusese:
- Evie, drăguța mea, mi-am făcut unii dintre cei mai buni prieteni din viața mea după ce s-a prăpădit tacă-tău. Și mi i-am făcut la cluburile de lectură. Le plăcea și lor un pic de limbaj obscen. Tuturor oamenilor le place.
În timp ce încerca să-mi mai îndrepte puțin părul foarte creț, ecranul telefonului meu s-a luminat și mi-a livrat propriile-i obscenități.
NUMĂR NECUNOSCUT: Hei, ți-am găsit nmr de tel într-un John Grisham, mi-a plăcea să T cunosc mai bine. Vrei să fii lipeala meau de sărbători?
Toată săptămâna primisem aproape zilnic mesaje de la străini care îmi găsiseră cărțile de vizită. Se părea că de Crăciun toți oamenii sunt extrem de excitați. Creea ce cred că explica prea bine filmul Pur și simplu dragoste.
Am șters mesajul înainte ca mama să-l poată citi și să-mi spună să-i dau o șansă tipului.
Noi două aveam abordări complet diferite ale vieții. Ea încerca mereu lucruri noi și evita rutina cât putea de mult. Eu, pe de altă parte, îmi prețuiam siguranța și sănătatea mentală. Sau cel puțin așa făcusem cândva.
Imediat ce se încheiau cele 3 luni, viața mea putea reveni la normal. Numai Netflix și letargie.
- Trebuia să fie Meet-Cute-Vacanța-Romantică, i-am spus eu.
- Ooooo.
- Dar nu-mi pot permite să plec.
- Ooof.
Chiar sperasem că închiriez o căsuță frumoasă undeva. O vacanță și posibilitatea să cunosc pe cineva - două muște dintr-o lovitură. Însă îmi folosisem toate economiile pentru petrecerea lui Sarah.
- Dar dacă te-ai duce în Yorkshire, undeva la țară? mi-a sugerat mama.
- Bugetul meu ar putea cu greu acoperi cazarea într-un cort, iar ăsta nu prea este cadrul ideal pentru o comedie romantică.
- Dar știai că în filmul Vacanța căsuța aceea era, de fapt, un platou de filmare? Practic, doar carton! a spus mama.
- Ei bine, eu nu mi-aș permite nici măcar așa ceva.
Mi-a bâzâit telefonul. Fiindu-mi teamă de alte mesaje de la pacostele alea de pasionați de lectură londonezi, l-am întors cu ecranul în jos.
NUMĂR NECUNOSCUT: Bună, Evie. Am găsit una dintre cărțile tale de vizită într-o carte.
Nicio mențiune despre ceea ce se aștepta să fac cu acadeaua lui festivă. Am stat puțin pe gânduri înainte să mă hotărăsc să răspund. Chiar aveam nevoie de o nouă întâlnire amuzantă.
Evie: Îți mulțumesc că m-ai contactat.
Mi-am mușcat buzele, apoi am scris.
Evie: Nu te supăra că te întreb, în ce carte ai găsit numărul meu?
Ar fi fost nepoliticos să-l întreb direct dacă era sărit de pe fix.
NUMĂR NECUNOSCUT: Peter Pan.
Nu-mi aminteam să fi pus o carte de vizită în Peter Pan înainte s-o fi așezat la loc pe stand, dar fusesem năucă după ce o furasem din greșeală când eu și BIA....
Evie: Poți să-mi spui cum te cheamă?
- Cu mult timp în urmă, eu am locuit împreună cu niște prietene într-o căsuță exact ca aceea din film, și-a amintit mama pe când trăgea de o buclă îndărătnică. Absolut perfect pentru o vacanță romantică, a adăugat ea, făcându-mi cu ochiul. Și ieftin ca braga.
- O căsuță? am repetat eu, cu gândul în altă parte.
NUMĂR NECUNOSCUT: Ben
Ce? Ben? Cu siguranță nu acel Ben!
Bineînțeles că nu era el. Era o coincidență, atât și nimic mai mult.
Evie: Bună, Ben. Mă bucur să te cunosc
- Cum se numea? Căuța Caprifoi, mi-a spus mama, răspunzându-și singură la întrebare. Era exact așa cum ți-ai imagina că trebuie să arate o căsuță, dacă mă înțelegi.
Mama mi-a luat telefonul și l-a privit pe deasupra ochelarilor, dând o căutare rapidă pe internet după acea căsuță.
- O, făcu ea, întinzându-mi telefonul. Lui Ben îi pare rău pentru felul în care s-a purtat la serbarea fiicei lui. Ce, nu i-a plăcut costumul?
- Poftim?!
Am citit mesajul.
Ben: Am vrut să-ți spun cât de mult te plac și că-mi pare rău că am fost atât de mojic la serbarea fiicei mele.
Mi-am ținut răsuflarea. Era el. Acum ce se întâmpla? Era beat? Nu că l-aș fi judecat, dar după ultimele mele pozne...
Evie: Ești bine, Ben?
Ben: Excelent! Când o să ne vedem din nou s-ar putea să nu recunosc că am vorbit cu tine acum. Sunt foarte misterios.
- Drăguțo? m-a trezit mama din transă.
Oare Ben mă plăcea? Nu eram tocmai sigură de ceea ce ar fi trebuit să simt. Ușurare?
Mai degrabă nedumerire. Poate că îmi făcuse el o compilație muzicală, dar asta nu explica de ce voia, brusc să fim prieteni.
- Costumul lui Anette a fost perfect, i-am răspuns eu mamei, încă muncindu-mi mintea ca să-l înțeleg pe Ben.
Mama a scos un sunet care însemna că o interesa subiectul, iar eu i-am aruncat o privire.
- Ben s-a referit la faptul că mi-a dat de înțeles cât se poate de clar că el nu-i genul de bărbat potrivit pentru proiectul meu meet-cute.
- Așa? Și atunci de ce-ți trimite mesaje?
Excelentă întrebare.
Evie: Sigur ești bine?
Ben: DA, DA, DA!
- Ei bine, cert e că te-a făcut să zâmbești.
- Nu-i el, i-am spus eu mamei, continuând să zâmbesc larg.
Ben: Anette, ai accesat messengerul de pe tableta mea?
Ben: Merde!
Mi-i și închipuiam pe amândoi acasă: Anette, șerpelind tableta și furișându-se la ea în cameră, iar Ben - citind, probabil, altceva, iar apoi văzând aplicația de pe telefonul lui activându-se.
Ben: Scuze că te-am deranjat. Nu te îngrijora, fiică-mea o să fie pedepsită cum se cuvine. Anette, timp de o săptămână nu mai ai voie să intri pe internet și să te dai drept altcineva.
Evie: Ben, eu sunt. Evie.
Au trecut doar câteva secunde. Fie că el se lupta să smulgă tableta din mâinile lui Anette, fie că nu voia să răspundă.
Ben: Anette zice că-i pare foarte rău că a încercat cu tine faza din Nopți albe în Seattle.
Deci asta făcea fetița. Tatăl văduv. Copilul. Anette încă încerca să mă cupleze cu taică-său. Era tare drăguț, deși absolut și total fără sorți de izbândă.
Ben: A găsit o carte de vizită de-a ta în cartea pe care i-ai oferit-o. Și am vrut să discut cu tine despre asta.
Zâmbetul mi s-a șters. M-am înroșit. Ben chiar credea că eu pusesem cumva la cale asta? După tot ce-mi spusese la serbarea lui Anette?
- Brrr! am mormăit, scriind repede un răspuns în timp ce mama în definitiva coafura, fredonând.
Evie: A fost un accident, Ben. Crede-mă că n-am să încerc prea curând să te atrag într-o întâlnire amuzantă.
Ben: Am vrut doar să-ți mulțumesc pentru care. A însemnat mult pentru Anette.
Afară, taxiul meu a claxonat. Mama m-a sărutat pe obraz.
- Îi spun șoferului că vii în câteva clipe, mi-a spus ea, luându-l pe Ziggy și lăsându-mă singură.
Evie: Cu drag. Mă bucur mult că i-a plăcut.
Ben: Cartea a fost a ta?
La început, am ezitat. Apoi am scris:
Evie: Da.
Mi-am tras rochia pe mine, încercând să-mi imagine ce credea Ben în acel moment. Că era o prostie? Eu iubeam acea carte. Însemna mai mult pentru mine decât oricare alt lucru al meu, și totuși îmi păruse bine să i-o ofer lui Anette.
Ben: I-ai înveselit Crăciunul.
Am început să radiez.
Ben: Și chiar îmi pare rău că am fost atât de nepoliticos la serbarea lui Anette.
Evie: Scuze acceptate. Te-ai distrat frumos de Crăciun, Ben?
Ben: Am mâncat mult prea mult și ne-am uitat la toate filmele recomandate de tine.
Ben: A fost cel mai frumos Crăciun din ultimii ani.
Mi s-a tăiat răsuflarea. Mă emoționa gândul că, în ziua de Crăciun, ei doi stătuseră întinși pe canapea în fața televizorului, uitându-se la toate filmele mele preferate.
Un nou mesaj a apărut pe când aproape că-mi pusesem paltonul pe mine. Era un link către „You Were Ment for Me”, o melodie din Cântând în ploaie, unul dintre fimele de pe listă. Am clătinat din cap.
Evie: Bună, Anette!
Ben: Ia-ți rămas-bun, Anette.
Ben: Revenim la Gil`s săptămâna viitoare!!
Evie: Ne vedem toți trei atunci.
Ben: Pe curând, Evie.
Când m-am urcat în taxi, telefonul mi-a bâzâit în mână. Ben, din nou? Nu, doar un mesaj de la Monty.
Monty: Aș fi putut jura că ai spus că ai totul sub control, Evelyn. Așa că unde naiba sunt paginile de la Ezra?
CAPITOLUL 18
Revelionul lui Evie
INT: CÂRCIUMA FITILUL LA AMBELE CAPETE
LUNI, 31 DECEMBRIE, 11.45 P.M.
În barul ticsit, Evie și Maria stau la o masă plină de pahare goale. Un DJ mixează muzică. Lumini stroboscopice verzi se plimbă peste capetele oamenilor care dansează. Evie ține strâns în palmă telefonul. Maria, îmbrăcată complet în negru, cu ochii fardați cu mult negru și cu ruj aproape negru pe buze, stă cu capul în palme.
- Ai văzut? am zbierat, încercând să acopăr vacarmul muzicii.
Mă uitam pe contul de Instagram al lui BIA.
- Cât stau ăia doi la bar? a întrebat Maria cu voce obosită.
M-am uitat la imagini cu un brad de Crăciun impecabil. Munți de cadouri perfect împachetate cu hârtie ornamentală și elegante panglici translucide. BIA într-o postură de yoga, stând în echilibru în cap, cu bustul gol, cu mușchii încrodați și lucioși.
- Sunt doar 4 pahare de tequila, a mormăit Maria.
M-am oprit la o imagine ușor neclară, în care se vedea o femeie cu fața parțial acoperită de o cană albă. Valuri moi de păr blond-roșcat căzând pe umeri, șosete lungi de lână trase până la genunchi, un pulover gri de cașmir pe trupul zvelt. Monica.
Am băgat telefonul sub nasul Mariei.
- Dacă a avut atât de mult timp ca să posteze zilnic, putea măcar să scrie o pagină - o amărâtă de păginuță - din scenariu. Știi, nici măcar nu-i vorba despre faptul că n-a scris nimic.
- Ci că te-a mințit, a intonat Maria, înfigându-și unghiile negre în obraji în timp ce își freca fața, epuizată.
- Exact! am spus eu, ridicându-mi paharul înainte să-mi amintesc că era gol.
- Nu-l lăsa să-ți strice distracția din seara asta.
Era o notă de avertisment în vocea prietenei mele.
- Cum să mă distrez când el se relaxează în Yorkshire făcând yoga?
- Doamne, Evie, a spus Maria exasperată.
M-am uitat la ea.
- S-a-ntâmplat ceva? am întrebat-o.
- Tot despre mișelul ăla vorbește? a întrebat Jeremy, apărând cu o tavă în mâini.
Cu înălțimea lui, o domina pe Sarah, care își încolăcise brațele în jurul taliei lui. Sclipiciul roz și galben întins pe pleoapele ei la început serii migrase acum către părul blond și des.
- Eroii mei, a spus Maria, întinzând mâinile către ei. Acum e rândul vostru să stați cu ea.
- Nu, să nu faci asta.
Sarah ne-a dat fiecăruia câte un păhărel de tequila ș o felioară de lămâie verde, punând sarea în mijlocul mesei.
- Nu sunt chiar atât de rea, nu?
- Evie, mai e puțin până la miezul nopții. Suntem împreună. Tu ești îmbrăcată ca în comediile de situație din anii `50. Maria zici că e Wednesday din Familia Addams. Sarah e îmbrăcată în zână - tu chiar ai purtat așa ceva?
- Măcar eu nu m-am îmbrăcat în supraelastic! a spus Sarah, trăgându-se de aripioare.
Trupul subțirel al lui Jeremy era îmbrăcat într-un body-neon din cap până-n picioare, de parcă posesorul lui ar fi fost un ciclist care nimerise într-un club.
- A fost o fază. Haideți să ne bucurăm de moment, a insistat el.
DJ-ul a dat muzica mai încet și a început numărătoarea inversă. ZECE.
S-a stârnit un vacarm atunci când toată lumea s-a pus să numele împreună cu el.
- Chiar și s-a făcut tuturor lehamite de mine? am întrebat eu, uitându-mă la prietenii mei.
- Nu de tine, mi-a spus Maria, luându-mă de braț. Dar eu sunt gata cu analizarea ultimelor postări de pe Instagram a lui BIA.
Prietenii mei erau pregătiți, cu paharele în mână. În clipa aceea parcă eram cei din urmă cu 10 ani.
Nouă.
Jeremy avea dreptate. Iroseam timp prețios.
Opt.
- Lingeți sarea, a ordonat Jeremy.
Ne-am conformat cu toții, ne-am deschis palmele și am pus în mijloc sare.
Șapte.
- Să rămânem mereu tinerei-tinerei! ne-a urat Jeremy, ridicându-și paharul de tărie.
Șase.
- Pentru cei mai buni prieteni, care îmi pregătesc o petrecere a burlăcițelor perfectă, și pentru că-mi organizez singurică nuntă anului.
Sarah a făcut o pauză.
- Și pentru că voi deveni o mămică vitregă.
Cinci.
- Pentru...
M-am gândit la ce anume îmi doream cu adevărat. Jeremy mi-a făcut semn din mână să mă grăbesc.
- Să-l fac pe BIA să scrie afurisitul ăla de scenariu.
Patru.
- Pentru ca Evie să se îndrăgostească, a spus Maria, ridicându-și și ea paharul. Exact ca în filme.
- Trei. Doi. Unu! a terminat Jeremy înainte ca eu să pot protesta.
Am dat cu toții tequila pe gât.
- An Nou fericit! am spus, întrebându-mă ce avea să aducă el.
- Hei, hei tu, știi ce ești?
Eram într-o cabină de toaletă, așezată pe capacul închis, cu poalele rochiei mototolite în jurul meu, cu pulpele lipite de plasticul rece. Dădusem pe gât cam multe pahare de tequila, prietenii mei întrecându-se să mă încredințeze că era o idee bună.
- Știi cât e ceasul? m-a întrebat BIA cu glas somnoros.
- Sunt sigură că e trecut de miezul nopții, i-am răspuns.
El n-avea de gând să schimbe subiectul așa de ușor.
- Iar tu ești un BI... bădăran.
M-am oprit la țanc.
- Ești... mangă, nu-i așa?
S-a înviorat.
- Cât de mangă?
- Destul de mangă! am urlat eu.
În cabina de alături cineva a tras apa.
- Ești într-o toaletă?
- Nu.
S-a auzit uscătorul de mâini.
- Pe bune, Roșco, mi-a spus BIA, iar vocea i-a devenit înăbușită. Nu este nimic, doar Eddy, știi cum e el. Vin imediat, iubire.
S-a auzit o ușă închizându-se.
- M-ai sunat doar ca să-mi spui că sunt un bădăran? m-a întrebat el. Voi veni mâine să-l iau pe Ziggy. N-ar fi putut aștepta?
- Nu!
Uitasem de Ziggy.
- Te-am sunat pentru că n-ai trimis paginile...
Mi-am apropiat mai mult gura de receptor.
- AȘA CUM AI PROMIS! M-ai mințit.
- Dacă nu mai scăpam de tine... Ce altceva puteam să fac?
- Să trimiți paginile.
- Nu lucrează nimeni de Crăciun.
Am auzit niște fete chicotind și am coborât glasul.
- Ba eu lucrez!
El a oftat.
- Dacă te face să te simți mai bine, află că am avut o vacanță de doi bani.
- Mincinosule.
Dar trebuia să recunosc că necazurile lui mă făceau să mă simt mai bine. Puțin mai bine.
BIA nu mi-a răspuns imediat. S-a auzit un hârșâit, ca și cum și-ar fi trecut mâna prin barba nerasă.
- Tu crezi că ești singura care mă înnebunește cu scrisul?
Am strâmbat din nas.
- Monty?
- Și el.
Nimic din toate astea nu conta.
- Am început să scriu din nou, cum se cuvine, pentru tine, iar tu ai promis să te apuci de scenariu, am insistat eu. Așa că unde e problema?
A scos un sunet gâtuit din adâncul gâtului.
- Tu ar trebui să te preocupi să-ți găsești pe unul care să se îndrăgostească de tine, nu să mă hărțuiești pe mine.
- De ce e toată lumea atât de preocupată de asta?
M-am prins de vasul de toaletă. Mă simțeam ca un copil într-o piscină cu valuri, doar că în loc de apă era tequila.
- Nu asta e toată șmecheria? mi-a amintit BIA.
Eu am sughițat trist, iar el a continuat:
- Uite, ultimele rapoarte despre întâlnirile tale au fost cele mai bune. Știam eu că în tine zace o scriitoare talentată. Asta vrei să auzi?
- Ceea ce vreau să aud e că nu m-ai tras pe sfoară în tot timpul ăsta. Pentru că...
Mi-am lipit capul de peretele plin de grafitti al cabinei, istovită de această luptă.
- Pentru că eu o să-mi pierd slujba dacă tu nu scrii.
Pauză.
- Adevărat?
- Da, am spus eu, mai mult decât sigură că n-ar fi trebuit să spun asta. Surpriză! Domnul Buricul Pământului descoperă că e exact atât de important pe cât se crede. Fără tine, agenția a pus-o. E timpul să aduci niște bani în casă. Întâlnirea lui Monty cu producătorii de pe...
Am făcut ochi mici.
- De pe 2, m-a completat el.
- Trimite-i niște pagini până atunci.
- De Revelion, Roșcovano, când ar trebui să...
- Ajunge!
M-am ridicat cu greu în picioare. El îmi promisese. Singurul motiv pentru care făceam tot circul ăla cu întâlnirile amuzante era ca să-l determin pe el să scrie. Altfel, ce rost mai avea să continui să mă umilesc?
Deodată, totul mi s-a părut limpede la lumina zilei. Eu puneam la cale toate acele întâlniri doar ca să-l fac să scrie. El nu scria. Ergo: adio, întâlniri. M-am felicitat, încercând să ignor sentimentul că-mi scăpa ceva vital.
- Adio meet-cute! am declarat eu tare, și m-am simțit bine. Vorbesc serios.
- Vorbește bețiva dn tine, mi-a tăiat-o el.
- Amândouă, l-am asigurat eu. Dacă nu te apuci de scris, ce rost are? Nu scrii, s-a zic su întâlnirile amuzante.
- Noi doi încă avem o înțelegere, Roșcovano.
Avea vocea un pic iritată.
- Nici măcar nu te apropii de câștigarea bătăliei. Și cum rămâne cu slujba ta?
Aha! Asta era!
- Care slujbă? am întrebat eu, făcând puțin pe viteaza. Nu scrii, s-a zis cu întâlnirile amuzante.
Panica îmi vibra, amețită, în piept, căci era și ea beată. Îi dădeam o lecție lui BIA, arătându-i că nu se mai putea juca așa cu mine.
- Ce-o să spună producătorii dacă află că m-ai făcut să semnez printr-o înșelătorie?
- Dacă nu trimiți scenariul, le poți spune tot, nu-mi pasă. Inclusiv faptul că scenaristul lor e un BIA enervant, egoist, egocentric, care nu respectă contractele.
Și cu asta - am închis, tremurând de adrenalină. O făcusem. În sfârșit îi spusesem lui BIA exact ce părere aveam despre el. Și, cu certitudine, mă simțeam bine c-o făcusem.
- Evie?
Era Jeremy.
- Trebuie să plecăm! Maria a început să cânte și știm cu toții ce înseamnă asta.
Am deschis ușa, tremurând încă. Prietenii mei stăteau în fața lavoarelor, sprijinindu-se unul pe altul. Rânjeau confuz, zgâindu-se la mine.
- O-maca, doi-maca, trei macarena.
- Nu cred că astea sunt cuvintele, draga mea.
Maria s-a oprit din cântat și m-a întrebat:
- Șcumbo, ești bine?
Triumful se stingea ca o flacără care moare încetul cu încetul până când nu mai arde deloc.
M-am prins de cadrul ușii.
- Cred... Cred că tocmai am rămas fără slujbă.
M-am ridicat brusc în fund.
- La naiba! La naiba! La naiba! La naiba!
Am scotocit prin pat după telefon ca să verific - poate că fusese totuși un vis - însă am găsit dovada în arhiva apelurilor.
Îl sunasem pe BIA de 10 ori înainte să-mi răspundă, în cele din urmă, la 3 și ceva dimineața. Am început să-mi amintesc, fragmentat, conversația. Îl sunasem pe BIA. Îi spusesem că aveam să-mi pierd slujba dacă el nu se apuca de scris. Aproape că-i spusesem să fie sigur că așa era.
Aveam o tonă de mesaje necitite. Unele erau de la prietenii mei. Restul, de la Monty.
Monty: Ai spus că-l faci să trimită paginile alea la timp, Evelyn. Unde sunt?
Monty: N-ar fi trebuit să te las să preiei această responsabilitate. Dacă nu avem ceva până mâine, totul s-a terminat.
M-am aruncat cu fața în cearșafuri. Apoi mi-am ridicat capul, amintindu-mi. BIA venea azi să-l ia pe Ziggy. Trebuia să dau ochii cu el.
Nu. Era un lucru bun. Oarecum. Puteam să-i vorbesc, poate chiar să repar toată nenorocirea.
S-a auzit soneria.
- Evie, ți-a venit prietenul! mi-a strigat mama.
- La naiba! La naiba, la naiba, la naiba!
Mi-am tras pe mine niște blugi și un pulover și am coborât în grabă, cu stomacul strâns.
Mama aștepta la ușă, împreună cu Ziggy. Am îmbrățișat câinele uriaș, îngropându-mi fața în blana lui.
- O să-mi fie dor de el.
- Și mie, a spus mama.
- Promite-mi c-ai să fii cuminte, i-am spus eu mamei, ridicându-mă în picioare.
- De ce aș fi altfel?
Aveam o senzație ciudată în stomac, compusă dintr-o parte mahmureală și două părți teamă.
Mama a rămas, curioasă, lângă mine. Am numărat până la 3 înainte să descui.
Nu era BIA.
La ușă era Monica Reed, într-o vestă de blană pusă peste o geacă purpurie, înaltă și impunătoare, ca un membru al familiei regale rătăcit pe acolo. Purta ochelari de soare, probabil pentru cazul în care s-ar fi așteptat ca, în prima zi a anului, în Crosspool, cineva s-o observe pe actrița premiată la Oscar.
- Vai de mine, a spus mama, aplecându-se în față. Ce onoare!
O, nu! Doar nu făcea asta, sau...? Ba da. Mary Summers făcea o reverență. M-am întors către Monica și am zâmbit.
- Am venit pentru câine, a spus Monica, întizând mâna.
I-am predat lesa lui Ziggy înainte ca mama să încerce cumva să-i pupe mâna.
Ea a făcut o grimasă.
- Ce-i asta?
Mama se dusese înapoi în casă și venea acum la noi clătinându-se sub povara unei uriașe genți negre. Eu m-am grăbit să i-o iau din mână.
- Sunt toate lucrurile lui. Am pus și un pachețel. Niște cârnăciori, i-a spus mama prompt, scoțând punguța transparentă de plastic.
Monica s-a strâmbat.
- Eu sunt vegană.
- Cârnăciorii-s pentru câine, i-a răspuns mama, încrucată.
- E dublu față de cât era înainte de Crăciun. Ezzie o să fie furios.
Fiindcă avea ochelarii ăia de soare la ochi - nu mi-am putut da seam exact, dar mi s-a părut că ideea o încânta la culme.
- Să-ți dau o mână de ajutor, i-am spus Monicăi, punându-mi geanta pe umăr.
- Minunat.
Mi-a înapoiat lesa lui Ziggy și s-a răsucit pe călcâiele botinelor.
- Mi-a părut bine de cunoștință, scumpo, a strigat mama în urma ei.
M-am luat după Monica, încă sperând c-aș fi putut schimba o vorbă, două cu Ezra.
Un Land Rover alb strălucitor era parcat lângă trotuar.
- Unde-i Ezra? am întrebat eu, cu o crampă neplăcută în stomac, care nu avea nicio legătură cu mahmureala.
- Ezzie mi-a luat-o înainte, a plecat deja la Londra, a spus Monica.
Ezzie ce?
Ea a deschis portiera dinspre locul pasagerului. Eu l-am mai mângâiat o ultimă dată pe Ziggy înainte să se urce în mașină, în spațiul pentru picioare.
- Nu ești tu asistenta? m-a întrebat Monica.
Am văzut-o dându-i câinelui un cârnăcior.
- N-ar trebui să știi?
- Ce să știu? am întrebat.
- Ezzie a vrut să se vadă cu Monty înaintea întâlnirii pe care o s-o aibă mâine cu producătorii.
Cu siguranță că Monty mi-ar fi spus dacă ar fi trebuit să aranjez o întâlnire pentru ziua aceea, nu? Mi-am scos telefonul din buzunar.
Era un mesaj nou de la el, trimis cu doar câteva minute în urmă. Spunea scurt: Cod Roșu.
Nu erau multe lucruri care l-ar fi făcut pe BIA să-și programeze o întâlnire din proprie inițiativă.
Unu. O asistentă îi spusese că, dacă n-avea să scrie ceva, era liber să-i spună lui Monty că nu dorise să semneze acea anexă.
Doi. Conversația noastră de noaptea trecută în convinsese să scrie ceva, până la urmă.
Trei. O, Doamne! BIA avea să-i povestească totul lui Monty.
Lumea înconjurătoare a devenit neclară. Câmpul vizual mi s-a îngustat, cam în felul în care se stingeau odinioară televizoarele.
În cazul în care Monty afla că scenariul - și existența agenției - depindeau de viața mea amoroasă, puteam să uit de promovare. Aș fi fost noroasă dacă, după aceea, aveam să mai lucrez vreodată într-o agenție.
- Ești bine? m-a întrebat Monica, oarecum în silă.
Peisajul a devenit din nou clar. Ea se urca în mașină.
Ce spusese BIA seara trecută?
Tu crezi că ești singura care mă înnebunește cu scrisul?
Poate că Monica voia la fel de mult ca mine ca BIA să termine scenariul.
- Sper că scenariul lui Ezra nu v-a afectat prea mult Crăciunul, am spus eu deodată, sperând ca ea să-mi spună ceva.
Monica și-a coborât ochelarii pe nas, lăsând la vedere doi ochi verzi ca niște nestemate antice.
- Ezra scrie? m-a întrebat ea.
- Scenariul.
Cuvintele mi-au rămas în gât, panica făcându-mi inima să bată ca nebuna.
- Pentru Casa de Producție Intrepid.
- Tu habar n-ai, nu-i așa?
Era o undă de milă în vocea ei. Și-a pus ochelarii la loc.
- Bun, a spus, ca pentru ea. Ajunge.
Portiera s-a trântit înainte ca eu să pot răspunde.
CAPITOLUL 19
Gagica
EXT: CARTIERUL CHINEZESC, LONDRA
MARȚI, 1 IANUARIE, 7.30 P.M.
Evie își târâie după ea valiza pe pavajul străzii, trecând pe lângă restaurante închise. Mănușile îi atârnă din mâneci. Are ochii lipiți de ecranul telefonului. Abia reușește să nu se izbească de cineva.
Am dat colțul în mare viteză, alunecând ușor pe polei.
În regulă, Evie, poate c-ar fi timpul să te calmezi. BIA nu răspunsese la niciunul dintre mesajele pe care i le trimisesem din tren mai devreme. Singurul mesaj pe care-l primisem fusese un nou Cod Roșu de la Monty, în care-mi spunea că trebuia să mă duc direct la birou.
Existau nenumărate scenarii care să explice de ce Monty ar fi vrut să mă vadă la ora aia. Toate se încheiau cu intenția lui Monty de a mă concedia.
Mi s-a luminat din nou ecranul telefonului.
Era BIA. Aleluia.
BIA: Unde arde, Roșco?
Roșco: Nu mi-ai primit mesajele?
BIA: Pe toate 300, da.
Roșco: Atunci știi că înțelegerea noastră n-a picat.
BIA: Nu asta mi-ai spus aseară.
La naiba! Mi-am mișcat cheia în yală, dar ușa nu s-a descuiat. Monty o blocase pe dinăuntru. Ce se întâmplă?
Evelyn: Bună Monty, am ajuns, dar nu pot intra
Evelyn: E foarte frig afară! Mai ești aici?
Evelyn: Alo?
Monty: Vreau să cumperi ceva de la supermarket.
Evelyn: Nu voiai să stăm de vorbă mai întâi? Ai spus Cod Roșu.
Monty: Clor, și un detergent pentru mochete.
Monty: Și niște prosoape de hârtie, și mănuși.
Monty: Și niște deodorant pentru încăperi.
Urma să mă concedieze. Sau și mai rău.
Evie: Dragilor, cred că șeful meu o să mă ucidă
Maria: Ești la birou?!
Evie: La supermarket, cumpăr pentru Monty ceva ce va folosi ca să spele urmele după ce mă omoară. Casiera se uită cam ciudat la mine.
Jeremy: Cere-i o prelată.
Evie: BIA a avut azi o întâlnire cu Monty. Cred că i-a spus despre înțelegerea noastră. Simt că-mi explodează inima.
Maria: Încearcă să te liniștești. S-ar putea să nu fie absolut nimic.
Evie: OK. Am ajuns din nou la birou. Urați-mi baftă.
Sarah: Ați putea aprecia, măcar pentru o secundă, faptul că EU MĂ MĂRIT ANUL ĂSTA.
Jeremy: Evie, dă-ne un semn de viață imediat ce termini.
De data asta, Monty deblocase yala. Am deschis ușa masivă de la intrare și am strigat, precaută:
- Alo?
N-am primit niciun răspuns.
Mi-am lăsat valiza în hol și am urcat încet scările, cărând punga plină cu soluții de curățat și pășind ușurel pe mocheta tocită, de culoare cafenie. De obicei, scârțâitul scării vechi îmi dădea un sentiment de confort și de intimitate, însă în seara asta mă umplea de groază.
Scâârț! O să fii concediată. Scâârț! Monty așteaptă sus și e furios pentru că BIA n-a scris nimic, și e numai vina ta. Scâârț! Îi duci chestiile cu care o să șteargă orice urmă și n-o să ți se găsească niciodată cadavrul.
Pe holul principal era întuneric. Singura rază de lumină venea din biroul lui Monty, care avea un geam ce dădea spre coridorul în care se afla masa mea de lucru. Dar jaluzelele erau coborâte.
Simțeam un miros care nu fusese acolo înainte de Crăciun. Unul care mi-a ajuns până în gâtlej și mi-a înțepat nările. Cu fiecare pas cu care mă apropiam de biroul lui Monty, mirosul devenea mai puternic.
- Monty?
Bietul meu stomac mahmur abia mai rezista.
Mi-am ținut răsuflarea și am deschis ușa.
Monty ședea pe podea, cu mâinile încleștate, holbându-se la o pungă de pui cu sos picant de la Nando`s răsturnată cu gura în jos între picioarele-i rășchirate. Pe masa lui erau două sticle de șampanie deschise. Una avea ruj roșu pe margine.
El a ridicat către mine o pereche de ochi împăienjeniți.
- EVELYN, SLAVĂ DOMNULUI. CRED CĂ AM DAT UN PIC DE BELEA.
Ei bine, asta explica mesajul. Monty folosea mereu majusculele când era beat.
- Ce s-a întâmplat? l-am întrebat, încercând pe cât puteam să nu respir pe nas.
- GAGICA MEA.
M-a văzut tresărind și și-a coborât vocea până la șoaptă.
- Gagica mea. Am vrut să ... „mă laud” cu biroul, dar s-a dovedit că - hâc! - avea alte idei în cap.
În afară de rujul de pe sticlă, nu prea mai era altă urmă de gagică pe acolo.
- De ce m-ai chemat? l-am întrebat.
El s-a ridicat deodată, împleticindu-se pe picioare.
El s-a ridicat deodată, împleticindu-se pe picioare.
- M-am văzut cu Ezra. Mi-a transmis noutățile.
- Noutăți?
- Pe urmă ne-am dus la Nando`s ca să ne luăm niște pui.
- Tu și Ezra? l-am întrebat, uluită.
- Eu și gagica mea.
- Și ce s-a întâmplat înainte de asta, Monty?
- Păi, ne înțelegeam destul de bine. Ea mă tot verifica să vadă dacă mă excitam.
Am strâns din pleoape auzind asta.
- Era aici ca să sărbătorim împreună minunatele vești.
Ia stai așa!
- Ce minunate vești? l-am întrebat, abia îndrăznind să sper.
- Tu nu asculți ce-ți spun? Ezra a scris primul act. Iar paginile...
Monty a ridicat vocea și a întins un braț, de parcă s-ar fi adresat unei mulțimi.
- Paginile sunt NEMAIPOMENITE. S-a autodepășit.
Pentru o clipă, n-am mai putut reacționa. Era adevărat? M-am ghemuit pe mochetă, lăsându-l pe Monty în picioare.
- Eu nu m-aș așeza acolo.
- Dar... Codul Roșu.
- E FOARTE greu să găsești un restaurant decent deschis pe 1 ianuarie.
Asta era? Asta era urgența pentru care mă frământasem toată ziua?
Partea bună consta în faptul că nu-mi pierdusem slujba. BIA scria. Înțelegerea noastră funcționa.
- Pot să citesc paginile?
Expresia lui Monty a făcut câteva acrobații înainte să se fixeze la o încruntare. Mi-a fluturat degetul arătător pe dinaintea ochilor.
- Trebuie să ai răbdare. A spus că era într-un... într-un punct delicat. Are să ne arate doar după ce termină.
Oare Monty o să mă considere vreodată mai mult decât asistenta lui?
- În clipa asta, tu ai o misiune foarte importantă.
- Știu. Să am grijă să termine scenariul, am spus.
Monty s-a încruntat.
- Stai așa, dacă totul e în regulă - de ce mi-ai trimis al doilea Cod Roșu?
- Asta am tot încercat să-ți spun, a pufnit Monty.
S-a aplecat deasupra pungii de la Nando`s, cu mâinile în șolduri.
- Gagica mea.
Brusc, m-am îngrozit la gândul de a afla ce era sub punga aia.
- Dacă te întreabă CINEVA vreodată „Pot să te pipăi?”, spune nu, m-a sfătuit Monty, cu gravitate. Bineînțeles că eu am spus: de ce nu? Atunci am început să...
Monty a prins să-și frământe degetele. Eu m-am albit. NU ȚI-L IMAGINA PE MONTY GOL.
- Și, când credeam că aveam să facem sex, ea m-a îmbrâncit și eu...
Monty s-a aplecat și, imitând un chelner care ar fi ridicat un capac ca să arate o mâncare caldă, a săltat punga.
- Am făcut-o lată.
În puful alb al mochetei era un mare rahat.
- Ciudată mai e și lumea asta, nu? a spus Monty. Știi, a adăugat, prudent, poate că totuși ea n-a spus „să te pipăi”.
Punga cu soluții de curățenie m-a ajutat să ghicesc la ce anume se gândise el după acea pățanie. Crede că eu doar la asta mă pricep?
Mă întrebasem mereu cât puteam să îndur atunci când venea vorba să fac exact ce-mi cerea Monty. Uitându-mă la mochetă, mi-am zis: Asta a pus capac.
Mă întrebasem mereu cât puteam să îndur atunci când venea vorba să fac exact ce-mi cerea Monty. Uitându-mă la mochetă, mi-am zis: Asta a pus capac.
- Tu, a spus Monty, repezit.
S-a clătinat, iar eu m-am ridicat să-l sprijin.
- Tu ești atât de bună. Nu spun niciodată asta, așa-i?
Ce făcea acum... mă lăuda? Acum?
A ridicat vocea foarte mult:
- Dddde ce n-o spun niciodată? Ești atât de bună să cureți toate rahaturile pe care le fac.
A dat din cap, închizând ochii și sprijinindu-se de mine, iar eu l-am îndreptat, opintindu-mă.
- E bine de știut, a zis Monty, adormit, că mă pot baza pe tine. E nostim că... n-am avut pe cine altcineva să sun.
Of, Monty. M-am uitat la capul lui căzut în piept, la burta pe care n-o avusese în urmă cu câțiva ani, la firele albe din păr, și am știut că urma să fac ceea ce făceam mereu.
Urma, literalmente, să curăț rahatul lui Monty.
- Haide, i-am spus. Te duc acasă.
Maria: Hei, frumoaso, e totul bine?
Evie: Da, totul e în regulă. Slujba mea este în siguranță, deocamdată. BIA scrie, iar Monty a sărbătorit un pic prea entuziast, asta-i tot.
Sarah: Deci nu ești moartă?
Evie: Doamne, nu, scuze! Nu sunt victime - asta, dacă nu pun la socoteală mocheta. Întrebare scurtă: știți cum se cheamă persoanele care fetișizează fecalele? Coprofili. Jane a fost amabilă și m-a lămurit.
Maria: OK. Mai întâi de toate, L-AI CONVINS PE BIA SĂ SCRIE! Sper că ești mândră de tine, dragă. În al doilea rând, știu că n-o să-ți placă să auzi asta, dar lucrezi pentru niște rahați de oameni.
CAPITOLUL 20
Oriunde, sau la Shrewksbury
INT: CAFENEAUA GIL`S
DUMINICĂ, 6 IANUARIE, 10 A.M.
Evie se află la masa ei obișnuită, cu laptopul deschis și cu o mulțime de hârtii întinse în jurul ei - prezentarea PowerPoint a petrecerii burlăcițelor pentru Sarah. Alege pagini și le verifică, în timp ce trimite mesaje de pe telefon.
Jeremy: A confirmat Linda participarea?
Sarah: Jeremy, îți spun pentru ultima oară că nu oricine lucrează în domeniul resurselor umane se numește Linda.
Evie: Beth vine, nu-ți face griji!
Sarah: Bine. E cea mai mare rivală a mea de la birou, și e încă nemăritată. O ador, dar dacă nu-și petrece tot sfârșitul de săptămână bolnavă de invidie, ce rost mai are? Și nu eram îngrijorată! Știu că ați făcut tot ce-ați putut pentru ca petrecerea mea să fie absolut perfectă.
Jeremy: Cred că vorbesc în numele tuturor atunci când spun cu câtă nerăbdare așteptăm weekendul ăsta.
Totul era aranjat - grație, în cea mai mare măsură, lui Jemrey și Mariei.
Îmi făcusem planuri să le fac cinste generos, în semn de mulțumire, pe tot parcursul sfârșitului de săptămână. Speram ca restaurantul cu stele Michelin să aibă și un vin al casei mei ieftin. Singurul lucru pe care îl aveam eu de făcut era să mă asigur că nu trebuia să muncesc pe parcursul evenimentului. Ceea ce presupunea să nu organizez vreo întâlnire amuzantă săptămâna asta.
Din păcate, BIA nu acceptase „Sunt ocupată” drept scuză plauzibilă ca să sar peste întâlnirea amuzantă a săptămânii. Pentru că, în sfârșit, scrisese ceva, îi făcea o plăcere enormă să-mi tot aducă aminte că acum eu eram cea care-l ținea în loc. „Nu te duci la întâlniri, nu scriu”, îmi spusese el.
Îmi tot ceruse următoarea relatare de când se întâlnise cu producătorii, cu o săptămână în urmă. Întâlnire la care eu nu fusesem invitată pentru că nu eram considerată destul de „avansată pe scara ierarhică”. Din fericire, fusesem pusă la curent.
BIA: Dacă vrei să știi, Monty se laudă că numai datorită lui i-am trimis eu paginile alea. Vei fi ușurată să afli că nu-l corectez.
BIA: Roșco? Tot mai eșt supărată pe mine? Ți-aș fi spus că scrisesem, dar a fost mai amuzant așa.
BIA: Ești sigură că nu vrei ca Monts să afle despre înțelegerea noastră înainte ca lucrurile să devină de-a dreptul jenante pentru el?
Roșco: Să nu îndrăznești!
BIA: Ai apărut. Unde va fi următoarea mea meet-cute? Producătorii vor Actul Doi înainte de sfârșitul lunii. Ce să le spun, Roșco?
Mi-am spus că nu mă deranja ca Monty să-și însușească succesulmeu. Poate că totuși credea că făceam o treabă bună. Atât de bună, de fapt, încât se lăuda că era a lui.
Le-am trimis Mariei și lui Jeremy un mesaj scurt.
Evie: Vă mulțumesc mult că ați organizat totul.
Maria: Tu ai obținut conacul Shrewksbury la un preț de nimic, totul e iertat.
Jeremy: Vinul ajută, de asemenea, la iertare.
Am accesat pagina conacului ca să mă mai uit încă o dată la camere. În ciuda prețului, abia așteptam să-mi petrec sfârșitul de săptămână în lux, cu prietenii mei. Și cu Linda. Beth.
Fir-ar, Jeremy.
Poate că nu ajutasem cu planificarea așa cum ar fi trebuit, dar măcar negociasem o reducere de 33% atunci când făcusem rezervarea...
Atunci când făcusem rezervarea.
Inima a început să-mi bubuie în piept. Am deschis, disperată, lista de mesaje de pe e-mail și am început să caut.
Te rog mult, mult, mult, mult de tot.
Aha! Găsisem e-mailul de la administratoare, în care aceasta mă întreba dacă, la sosire, am fi preferat șampanie în loc de prosecco. Știam să răspunsesem. Sau nu?
M-a cuprins groaza.
Am început să mișc lent cursorul pe fișierul cu ciorne și am dat clic.
Dragă Marjorie,
Îți scriu ca să confirm rezervarea noastră și să-ți trimit dovada plată. Și da, rămânem la prosecco. În cazul în care mai ții minte, am întrebat dacă am putea să punem pe listă cocktailul preferat al miresei, Pornstar Martini, dar se pare că n-ai fost prea încântată de idee...
O, nu. O, nu, o, nu, o, nu, o, nu!
Trebuia să rămân calmă. Existau toate șansele ca rezervarea să nu fi fost anulată.
Am ieșit ca din pușcă afară ca să sun la conac, strecurându-mă printre Ben și Anette, care tocmai intrau. Anette adusese cu ea o prietenă, o fetiță care purta o căciulă de lână cu clapete pentru urechi.
- Ea e prietena noastră. Evie, am auzit-o pe Anette spunându-i fetiței în timp ce mă strecuram în grabă pe lângă ele. O fi bine Evie? l-a întrebat apoi pe tatăl ei.
N-am auzit răspunsul lui, dar nu mi-a luat mult să aflu propriul meu răspuns la acea întrebare.
Cu siguranță nu eram bine.
M-am așezat înapoi la laptop, holbându-mă, fără să văd nimic, la pagina de internet a conacului Shrewksbury, cu opulența lui intangibilă.
Administratoarea mă informase că altcineva rezervase apartamentul nostru - și plătiseră integral, ținuse ea să sublinieze. Nu mai era nimic disponibil.
Ce făcusem?
Ben și-a ridicat privirea din cartea lui. Și-a înălțat sprâncenele negre, întrebându-mă pe muțește dacă eram bine. Am încuviințat din cap, știind că, probabil, arătam ca și când mi-ar fi fost rău.
Văzându-mă, Anette a tras-o pe prietena ei de puloverul tricotat de mână. În ciuda stării mele, m-am bucurat că erau amândouă acolo.
- La mulți ani, Evie! Ea e Bea. Tocmai s-a înscris în clubul de teatru, împreună cu mine. Bea, ea e prietena noastră, Evie.
Mi-am zugrăvit un zâmbet larg pe față.
- Bună, Bea, încântată să te cunosc.
- Enchantee, mi-a răspuns Bea, care avea părul plin de agrafe multicolore.
- Cum a fost întâlnirea amuzantă din timpul călătoriei cu mașina? A ajutat compilația muzicală? m-a întrebat Anette, aproape fără pauză între propoziții.
- A fost cea mai rea de până acum, din păcate. Slavă Domnului că am avut compilația ta. Nu știu ce m-aș fi făcut fără ea. Mulțumesc, Anette.
Anette a părut ușurată.
- M-a ajutat tata, a spus ea cu generozitate.
- Atunci, amândoi mi-ați salvat ziua.
Colțurile gurii lui Ben s-au ridicat, iar eu am simțiti o căldură plăcută în tot corpul.
Apoi mi-am amintit ce făcusem.
Of, Sarah. Îmi pare așa de rău.
- Anette, de ce n-o înveți tu pe Bea cum se joacă Ghici Ce Se Vorbește? a sugerat Ben.
I-am aruncat o privire recunoscătoare și am accesat prezentarea lui Sarah, căutând variante de conace.
Chiar dacă rezervam în altă parte, prietenii mei se chinuiseră mai bine de o lună să organizeze toate activitățile din prezentare, și trebuia ca toate să aibă loc în satul Shrewksbury.
Cum să se dau vestea? Și cum să mai dau ochii cu Sarah?
Mi-am cuprins capul în palme, închizând ochii și respirând adânc.
- Evie, a spus Ben.
- Da?
- Ești bine?
- Sunt bine, i-am răspuns cu glas înfundat.
Sarah urma să mă omoare. Maria avea să fie furioasă. Jeremy... Ei bine, Jeremy avea, probabil, să organizeze o paradă în cinstea mea.
Mi-a bâzâit telefonul. M-am întors să-l verific.
BIA: Gata cu scuzele. Unde e raportul meu?
Am împins telefonul, care a alunecat până la marginea mesei.
Vedeam cu coada ochiului cum Anette și Ben discutau prin semne rapide. Anette a desenat cu brațele un fel de aripă. Ben a încuviințat din cap - OK, OK - a spus el prin semne, iar ea s-a oprit, revenind la Bea.
- Ce ai, Evie? m-a întrebat el, iar mie mi s-a pus un nod în gât auzindu-i glasul blând.
- Nimic, zău, i-am spus eu. Doar că am ruinat petrecerea burlăcițelor pentru cea mai bună prietenă a mea și sunt cea mai rea prietenă din lume, asta-i tot. Te rog, întoarce-te la cartea ta.
- Poate că te pot ajuta.
M-am uitat la el.
- Nici măcar nu știi ce am făcut.
- Atunci, spune-mi.
Așa că i-am spus, apoi am așteptat inevitabila morală.
- Când e petrecerea?
- Weekendul viitor.
- Unde?
- Shrewksbury.
- La dracu-n praznic, adică, a spus Ben.
- Da, i-am răspuns, apăsat.
Ben a închis cartea.
- Vreau să spun că petrecerea poate avea loc oriunde, atâta vreme cât seamănă cu Shrewksbury. Corect?
- Cu Sarah, nimic nu e vreodată simplu.
Am împins spre el paginile cu prezentarea. A început să le răsfoiască pe cele de deasupra. S-a oprit, apoi a răsfoit până la sfârșit, unde era lista cu activități. Nu m-am putut uita.
- Bun, a spus Ben.
Apoi s-a ridicat, pur și simplu, și a plecat. Mi-am îngropat din nou fața în palme.
- Vrei ciocolată fierbinte, Evie? m-a întrebat Anette câteva minute mai târziu.
- Nu, mulțumesc, am îngăimat eu în mânecă.
- Prea târziu, a spus Ben.
Am auzit o bufnitură ușoară și am ridicat privirea. El adusese ciocolată caldă pentru toți.
- Ai toate datele de contact pentru rezervări? m-a întrebat el.
Am încuviințat din cap, neluându-mi ochii de la cana cu ciocolată, apoi am scos la iveală tabelul Mariei.
- Sunt toate aici.
- Sunt toate aici.
- Și ești sigură că nu există un loc similar prin apropiere?
- Am căutat. Singurul mod în care am putea totuși să facem toate activitățile propuse ar fi dacă aș închiria o rulotă, iar prietena mea Sarah a interzis orice tentativă de camping încă din 2006, după ce toți patru aproape că ne-am înecat pe un câmp din Scoția. Poveste lungă.
Ben s-a aplecat în față, mi-a luat telefonul de pe masă și mi l-a înmânat.
- Atunci, ține-te bine, mi-a spus el. Ești pregătită? Poftim, ia asta.
Mi-a împins cana cu ciocolată în mâini.
- Vei anula totul. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.
M-am văitat cu voce tare, deși am strâns, încântată, cana caldă în mâini.
- Am vești bune, mi-a spus Ben.
- Nu prea cred.
- Ai să reușești, m-a asigurat el simplu.
L-am privit.
- Din ce-am observat, poți să faci orice îți pui în minte. Ai să găsești un loc și ai să refaci toate rezervările. Iar dacă ai nevoie de ajutor, aici sunt. Eu am mai făcut asta.
- Ai organizat petreceri de burlăcițe? l-am întrebat eu, oprindu-mă din mers la ideea că Ben mă credea capabilă de orice.
Dar mă consideri ridicolă.
Cu siguranță că toată chestia asta nu făcea decât să-i confirme părerea pe care o avea despre mine.
- Echipe de fotografi, în principal. Să-i plimb. Să-i distrez. Ceva asemănător cu grija pentru o ceată de pisici.
Cine era bărbatul ăsta?
- Crede-mă, a spus Ben. „Itinerarii” e al doilea nume al meu.
I-am zâmbit chinuit, iar el a ridicat dintr-un umăr.
- Deci, pot să te ajut?
Până azi, Ben ar fi fost ultima persoană care aș fi vrut să vadă că eram o catastrofă umblătoare. Totuși, el făcuse să pară totul posibil. Cu siguranță că o alternativă de sfârșit de săptămână avea să fie de mare ajutor atunci când urma să le dau prietenilor mei vestea despre ceea ce făcusem cu ultima noastră opțiune. Iar petrecerea lui Sarah nu putea să fie salvată cu lamentări.
- OK, am spus. S-o facem.
În mai puțin de o oră, petrecerea perfectă pentru organizarea căreia Jeremy și Maria petrecuseră luni întregi - nu mai exista.
Singura problemă fuseseră tratamentele de la spa-ul din Shrewksbury, programate pentru duminică. Acestea fuseseră achitate integral în avans, iar banii nu puteau fi returnați. Încercase și Ben. Îl auzisem vorbind la telefon, hotărât, politicos și foarte greu ne refuzat. Shrewksbury a fost de neclintit. Însemna că trebuia să fac economii în următoarele câteva luni ca să le returnez banii lui Jeremy și Mariei, dar măcar atât să fac și eu.
- Acum, partea distractivă, a spus Ben, înveselit.
Probabil că arătam derutată.
- Găsim un loc. Pe urmă, împărțim sarcinile în două și refacem rezervările exact ca mai înainte. Unde i-ar plăcea prietenei tale Sarah să stea?
Orice în afară de conacul Shrewksbury pălea, prin comparație, pentru ea.
- Ea este un pic mai pretențioasă, am bagatelizat eu situația. Va trebui să fie absolut perfect, ceva ca dintr-o poveste cu zâne.
Am ridicat din umeri stânjenită.
- Asta e tema nunții ei, l-am lămurit eu pe Ben. Se acordă puncte bonus dacă se numește ceva de genul Vila Codrii de Aramă.
- Sau Castelul Degețica, a propus Ben.
- Căsuța Caprifoi, am zâmbit eu.
Ia stai puțin.
Mai auzisem asta undeva. Mi-am scormonit prin minte. Mama îmi spusese desprea ea în seara de Revelion. Eu fusesem prea preocupată de mesajele lui Anette și nici măcar nu ridicasem privirea din telefon.
Ce spusese mama?
„Era exact așa cum ți-ai imagina că trebuie să arate o căsuță, dacă mă-nțelegi.”
Noi eram doar cinci persoane, inclusiv Beth. N-aveam neapărat nevoie de conac...
Ben era preocupat de împărțirea paginilor prezentării. O șuviță de păr negru îi căzuse pe frunte. Era mai lungă decât cu ceva timp în urmă. M-au furnicat degetele, de parcă aș fi vrut să i-o dau la o parte din ochi.
Uau, Evie. Ce-ți veni. Bărbatul ăsta te crede o proastă, ai uitat? Probabil că te ajută din milă față de Sarah.
Ca să nu mă mai gândesc la asta, am căutat vila despre care vorbise mama. Trebuia să fie undeva în Yorkshire...
Fotografiile de pe net erau cam neclare, dar casa în sine era exact așa cum o descrisese mama. Ca din reclame.
Construită din pietre cenușii șlefuite, avea un acoperiș drăguț din stuf, ferestre frumoase împărțite în pătrățele și o ușă de lemn cu aspect vesel, vopsită în culoarea oului de rață. Un perete al casei era îmbrăcat până sus în trandafiri rozalii, de parcă ar fi roșit discret. Era mică - două camere principale jos, două dormitoare sus - dar tot avea destule spații de cazare pentru noi toți, și chiar era „ieftină ca braga”, așa cum să asigurase mama. Nu putea fi ceva mai nimerit de atât pentru proiectul Meet-Cute- Vacanță-Romantică.
Petrecerea burlăcițelor, m-am trezit eu.
Casa era pentru o petrecere a burlăcițelor. Aici nu era vorba despre mine. Era vorba despre salvarea petrecerii lui Sarah.
Și ar fi fost ideală pentru petrecerea lui Sarah.
Speranța a înmugurit, timidă, în mine.
Casa era situată convenabil, în Little Thrumpton, un sat exact ca Shrewksbury. Puteam aduce luxul cu noi. Sarah avea să fie dezamăgită din cauza pierderii conacului, iar eu tot trebuia să le dau socoteală Mariei și lui Jeremy, dar era ori casa asta, ori un câmp. S-ar fi putut ca noul plan să funcționeze, totuși.
În plus, a vorbit vocea conștiinței mele, poți prinde doi iepuri deodată, și să-l faci pe BIA să continue să scrie.
Înainte să mă pot răzgândi, am zis:
- Am găsit.
- Vezi? a spus Ben, cu atenția în altă parte.
Am observat că pagina pe care o citea era politica „fără penisuri”.
- Te descurci.
Am făcut un al treilea teanc de pagini cu variante de cazare.
- Rezervat, am spus, și am avut o clipă în care amândoi ne-am bucurat de rezultele muncii noastre.
Zece minute mai târziu, Ben găsise un înlocuitor pentru antrenorul olimpic pe care Sarah îl ceruse pentru sesiunea de sport de dimineață - Centrul de Pregătire Militară Barbara, mi-a spus el, punând pagina în teancul din mijloc - precum și pe o tipă care urma să vină la vilă ca să ne facă manichiuri, pedichiuri și masaje - Șerlacuri la Shelley.
Eu încă făceam planuri pentru o vânătoare de comori.
Din fercire, satul avea o suprafață foarte mare de teren, unde exista un labirint într-un lan de porumb (se numea Nebunie curată!) Deși ne aflam în extrasezon, labirintul era deschis. Beth ar fi putut, pur și simplu, să-i ofere lui Sarah un premiu atunci când aceasta din urmă ar fi ajuns în centru. Nu era grădina unui conac, dar avea să le țină ocupate în timp ce noi aranjam casa.
Ben s-a uitat la telefonul meu, care bâzâise fără încetare cât timp noi lucraserăm. L-am luat, enervată.
BIA: Nu pot să cred că nu-ți onorezi partea ta de înțelegere.
BIA: E clar că nu iei treaba asta la fel de în serios ca mine.
Nu luam treaba în serios? Poate că aș fi muncit mai mult dacă n-ar fi trebuit să mă ocup de cel mai mare ego din lume, care are nevoie de atenție din 5 în 5 secunde.
Roșco: În weekendul ăsta voi avea o întâlnire amuzantă: Vacanță-Romantică-la-Petrecerea-Burlăcițelor a prietenei mele. Te poți întoarce la lucru.
BIA: Te folosești de petrecerea prietenei tale ca să ai o întâlnire amuzantă? Cam dur, Roșco.
BIA: Îmi place!
Mi-am întors telefonul cu ecranul în jos, ca să nu-l mai văd.
Oare BIA avea dreptate? Intenționam, fără discuție, ca sfârșitul de săptămână să fie integral despre Sarah, doar că serile, când aveam să ieșim și noi la un pahar, era foarte posibil să cunosc niște localnici.
- Cum merge? m-a întrebat Ben.
Am tresărit, încercând să nu mă gândesc prea mult la cât de vinovată mă simțeam.
- Cred că am găsit un restaurant, i-am spus, arătându-i pagina web.
- Copilăria Călăului? Și are stele Michelin?
S-a aplecat mai aproape să se uite în laptopul meu. Mirosea a aer proaspăt și a scorțișoară.
- E premiat, am spus eu.
Ben a verificat pe tabletă.
- E și singurul din sat care servește mâncare.
Am găsit apoi un curs local de desen.
Sarah alesese conacul Shrewksbury nu doar pentru că era luxos, ci și pentru că o artisă locală, Martine (fără nume de familie), ținea cursuri de pictură acolo pentru o clientelă aleasă pe sprânceană. Sarah nu era nici pe departe artistă, dar Martine îi dăduse cândva lecții lui Kim Kardashian.
Artistul din Little Trumpton nu se putea lăuda cu așa o onoare, dar avea o atitudine foarte relaxată atunci când se bea alcool în timpul cursului său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu