........................................
8.
Am dat năvală, prin ușa dublă, în care în care se îmbrăca Sarah.
Eu, Maria și Jeremy așeptam în capătul culoarului, în timp ce un cvartet de coarde interpreta Canonul în Re major al lui Pachelbel.
Am dat năvală, prin ușa dublă, în care în care se îmbrăca Sarah.
- Ce s-a întâmplat? a întrebat Maria, gâfâind.
Înnebunite, am căutat amândouă prin încăperea aerisită și luminoasă ceva urme ale unei catastrofe.
Era acolo doar Sarah, în fața oglinzii înalte, arătând absolut uimitor.
Părul îi lucea, alb-auriu, strâns într-un coc. Poalele rochiei măturau podeaua, frumosul ivoriu accentuat cu simplul detaliu al bentiței subțirele cu cristale din jurul taliei. Fiecare milimetru al ei era elegant și de bun-gust, în afară, poate, doar de diadema cu diamante.
- Am vrut să mă distrez și eu puțin, ne-a spus Sarah, zâmbind veselă.
Și-a deschid larg brațele. Maria s-a uitat la mine și eu la ea, apoi ne-am lăsat îmbrățișate.
- Vă mulțumesc că m-ați suportat tot timpul ăsta, ne-a zis Sarah, ținându-și capul pe spate că să-și ferească părul. Știu că pot fi un pic cam nevrotică.
- Tu? Niciodată, a asigurat-o Maria.
Eu mi-am ascuns zâmbetul într-un volan.
Băieții s-au auzit iar alergând afară. Urlau ca din gură de șarpe.
- Oliver, Adam, ce v-am spus eu? a urlat Sarah, la rândul ei.
Zgomotul a încetat imediat.
- Scuze, mașteră haină, au spus ei în cor.
Eu și Maria ne-am pregătit pentru reacția ei.
- Nu fiți așa îngrijorate! ne-a liniștit ea. Eu le-am dat voie să-mi spună așa. Și i-am amenințat că merg cu noi în luna de miere, dacă nu sunt cuminți.
Zâmbetul i-a devenit mai larg.
- Jim m-a surprins cu o săptămână de lux foarte romantică, în Maldive. Nu mergem în parcul de distracții pentru copii! Mă rog, nu până la vară.
- Cioc, cioc.
Jeremy a băgat capul pe ușă.
- Jeremy, a spus Maria îngrozită. Ce naiba ai pe cap?
Jeremy și-a aranjat pălăria de culoarea piersicii fără să comenteze. Arăta de parcă ar fi fost făcută dintr-un volan luat de la rochiile noastre.
Zâmbetul lui Sarah era plin de bucurie.
- Am vrut să arate la fel de adorabil ca voi, feteleor!
- Ce? a spus Jeremy.
Și-a aranjat pălăria pe părul creț și, contrar așteptărilor, chiar îi venea bine.
- Consideră faptul că nu mă plâng ca fiind cadoul meu de nuntă.
- A venit deja? l-a întrebat Sarah, întorcându-se brusc la problemele ei.
Jeremy a încuviințat din cap, iar ea s-a întors spre mine, cu ochii licărindu-i de încântare.
- Evie, mai ții minte că ți-am promis un partener?
- De parcă ar fi fost ieri, i-am spus eu, mâhnindu-mă.
Sarah a făcut semn din cap către ușă.
- Ei bine, du-te. E afară, te așteaptă.
Le-am cerut ajutor din priviri prietenilor mei, dar Maria și Jeremy au evitat contactul vizual. Așadar, știuseră tot timpul de chestia asta.
Forțându-mă să-mi ascund lipsa de entuziasm, mi-am ridicat poalele rochiei și am ieșit cu pași mici în hol.
În fața intrării, puțin emoționat și îmbrăcat într-o cămașă gri cu cravată asortată, stătea Ben.
Ținea într-o mână vechiul aparat de fotografiat; de mâna cealaltă îl ținea Anette, radiind de bucurie. Purta o frumoasă rochiță roșu cu albm cu o fundă mare, roșie, în jurul taliei, care se asorta cu ochelarii.
N-am putut să nu observ că mai purta aripioarele cu steagul Marii Britanii de la serbarea școlară.
Ben era partenerul meu? Aș fi putut protesta. Să invoc toate scuzele obișnuite. Dar văzându-i acolo pe amândoi, cuvintele mi s-au blocat în gât.
Totul era cu susul în jos acum, însă prezența lui Ben și a lui Anette acolo avea oarecum sens.. Când colțurile gurii lui Ben s-au arcuit în sus, schițând un zâmbet, inima mea a simțit că plutea.
- M-a contactat de dimineață, mi-a șoptit Sarah, care stătea în spatele meu.
Prietenii mei se adunaseră cu toții în cadrul ușii, ca să se poată uita.
- Marc i-a dat numărul meu.
- Bine, dar cine a fost adevăratul partener? a murmurat Jeremy.
- Taci din gură, i-a spus Sarah.
Apoi a șoptit:
- Vărul mai mic al lui Jim, Roger. L-am mutat la masa copiilor.
- Da` nu e însurat?
- Divorțat de două ori.
- Șșșș, le-a cerut Maria, discret.
Eu m-am dus să-i salut pe Ben și pe Anette, încercând din răsputeri să nu mă clatin pe picioare.
- Ai venit, i-am spus.
- Am fost puțin ajutat să mă răzgândesc, mi-a răspuns Ben.
Anette mi-a zâmbit larg și mi-a făcut cu ochiul.
Eu, Maria și Jeremy așeptam în capătul culoarului, în timp ce un cvartet de coarde interpreta Canonul în Re major al lui Pachelbel.
Anette mergea în față, ocupând postul onorific al fetiței cu florile, aruncând petale aurii de trandafiri și pășind țanțoș în vreme ce invitații scoteau sunete de încântare privind-o.
- Să începem, a spus Maria, inspirând adânc, iar noi am afișat cu toții cele mai sărbătorești zâmbete.
Ochii tuturor invitaților s-au îndreptat către noi, ooo-urile și aaa-urile nemaicontenind la vederea ținutelor noastre. Am observat un rânjet plin de satisfacție în mulțime: Beth, într-o rochie lungă, albă (pentru care nu încăpea îndoială că Sarah urma s-o omoare).
- Veniți încoace, frumuseți tragice ce sunteți, ne-a îndemnat Jeremy, care s-a poziționat între noi două și, astfel, ne-am luat toți trei de braț, ca să ne putem sprijini unul de altul. Să terminăm odată cu povestea asta!
Deodată mi-a apărut în minte imaginea noastră făcând exact ce făceam acum, dar la 80 de ani și, în ciuda tuturor celor întâmplate, viața mi s-a părut mai puțin îngrozitoare.
Lumina unui bliț a luminat culoarul. Ben. Privirile ni s-au întâlnit preț de o clipă. Chiar și din locul în care stăteam îi vedeam umerii încordați. Am observat-o pe Anette urmărindu-l cu atenție, deși era ocupată cu presărarea petalelor de trandafiri.
OK? l-a întrebat. Chipul lui s-a luminat. OK, i-a răspuns printr-un semn și și-a continuat treaba. Fotografie după fotografie, vedeam cum tensiunea începea să dispară. OK, mi-am spus și eu.
Când am ajuns, în sfârșit, la capătul culoarului, Sarah apăruse.
Spre deosebire de mersul nostru poticnit, prietena noastră plutea spre altar, de parcă totul ar fi fost o scenă construită doar pentru ea. Radia lumină, desfătându-se să fie centrul atenției tuturor, lucru care parcă o energiza. Apoi a ajuns la Jim, iar atitudinea lor era de parcă nu i-ar fi privit nimeni.
- Sarah Mathers, a spus Jim, privindu-și mireasa minionă. Atunci când prietenii mei mi-au spus să încerc să mai cunosc niște femei - s-au auzit câteva persoane tușind, în principal bărbați cu bebeluși în brațe - nu mi-am imaginat în viața mea că aveam să cunosc o femeie atât de incredibilă ca tine.
Obrajii albi ai lui Sarah au căpătat o nuanță de roz-auriu, perfect potrivită nunții.
- Tu ai fost persoana pe care m-am sprijinit atunci când am avut cea mai mare nevoie de asta și ai adus mai multă iubire în viața fiilor mei decât am crezut că era cu putință.
Maria ne-a dat batiste. Jeremy a încercat să refuze, dar pe urmă a luat totuși una, cu care și-a tamponat ochii.
- De la praf, a șoptit el.
- Și promit că-mi voi petrece tot restul vieții iubindu-te, a continuat Jim, la bine și la greu și cu fiecare prezentare PowerPoint.
Aproape jumătate dintre invitați au râs cu subînțeles. Eu și prietenii mei ne-am zâmbit unul altuia.
Sarah a expirat lent.
- Jim, a spus ea. Tu și băieții tăi sunteți cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. N-am crezut că aș fi putut iubi atât de mult pe cineva... care să aibă un gust atât de groaznic la haine.
Jim a râs, ștergându-și ochii și strângând mâinile lui Sarah într-ale lui. Discret, Ben a surprins momentul.
- Când mi-am imaginat familia perfectă, nu așa a fost, a continuat ea.
I-a venit rândul lui Jeremy să mă strângă de braț, pe când ne întrebam cu toții ce avea ea de gând să spună.
- Pentru că, a spus Sarah, nu mi-am imaginat vreodată că aveam să fiu atât de norocoasă.
- Of, inima mea, a murmurat Jeremy.
Privirea mi-a alunecat, absolut fără niciun motiv rațional, la Ben.
Ben făcea fotografii cu bunicii dansând pe ring. Chipul lui, de obicei serios, era plin de viață în timp ce se mișca printre ei, zâmbind vesel la spectacolul pe care dansatorii îl ofereau obiectivului care-i fotografia.
Am luat o gură din băutura mea, fără să-mi dau seama că mi se prinsese paharul între niște volane decât în clipa în care m-am trezit cu gura plină de material. Cineva din apropiere a râs.
Jeremy și Maria stăteau amândoi cu bărbiile în palme și cu priviri fals-visătoare în ochi. Anette îmi zâmbea.
Stăteam la masa mirilor, pregătindu-ne să încercăm să dansăm în acele rochii - iar, în cazul lui Jeremy, cu pălăria aceea. Fața de masă era presărată cu firmituri după ce mâncaserăm, și cu minicristale care sclipeau în lumină.
- Ce-i? am întrebat eu.
Jeremy a făcut un semn din mâini și Anette i-a dat vinul.
- Jeremy, l-a mustrat Maria.
Dar s-a mai calmat văzând că lui Anette îi plăcea. Jeremy a făcut semnul pentru „mulțumesc” și a ciocnit paharul lui, plin acum din nou, cu paharul ei de suc.
- Bravo, puștoaico, a spus Jeremy.
Anette a sărit de pe scaunul ei și s-a lipit de mine ca să-mi arate fotografia pe care o făcuse.
Eram eu, uitându-mă la ceva de la celălalt capăt al săli, cu o expresie senină, obraji îmbujorați și ochi scânteietori.
- Ce-i? am întrebat eu din nou, nedumerită.
- Nu pot să cred că spun asta, a zis Jeremy. Dar Sarah a avut dreptate. Ți-a ales un partener pe cinste.
M-am uitat la Anette implorator.
- Jeremy se referă al altceva, i-am spus eu fetiței.
Sarah mărturisise că Ben nu știuse că era „partenerul” meu. Dacă ar fi presupus că era o încercare de a ne cupla, n-ar fi mers prea bine.
- Știu, a spus Anette. Noi suntem „partenerii” tăi. Ai doi parteneri în loc de unul.
Înainte să mai pot spune ceva, acordurile de început ale piesei „Love Machine” a trupei Girls Aloud au răsunat tare pe ringul de dans.
- O, Doamne, a spus Jeremy când Sarah s-a ivit în fața noastră, zâmbindu-ne larg și cu hotărâre și arătând tot elegantă, în ciuda tiarei ăleia cu diamante.
- Haideți, gașcă de adormiți. E timpul să dansăm.
Cu mult curaj și fără să părem câtuși de puțin chercheliți, am lăsat-o pe Sarah să ne târască pe ringul de dans aglomerat.
Eu și Maria am încercat să ne agităm, fluturându-ne volanele pentru că nu ne puteam mișca picioarele. Sarah era în mijlocul nostru, cu poalele rochiei ușor ridicate, unduindu-se plină de grație. Jeremy a făcut o piruetă cu Anette, care purta acum pălăria lui, și s-au ciocnit de Sarah, a cărei diademă a zburat cât colo și s-a rostogolit pe podea.
Jeremy s-a dus în fugă după ea și i-a înapoiat-o miresei, cu o privire sfioasă. Sarah a luat-o și și-a pus-o pe cap, lăsându-și-o intenționat pe o ureche.
- Ce? a întrebat ea, văzându-ne expresiile surprinse. Ne-am căsătorit, nu? Asta e partea nunții care-i dedicată distracției. Mi-a citit vreunul dintre voi prezentarea?
S-a văzut o străfulgerare albă trecând printre invitați, iar Sarah a ochit-o precum un șoim de pradă.
- Beth! a strigat Sarah, ducându-se după colega ei de birou. Vreau să te prezint cuiva. Îl cheamă Roger...
Muzica s-a schimbat într-una ceva mai lentă.
- Vino.
Maria m-a luat de mână și am reușit să facem niște piruete în rochiile alea, până când David a bătut-o ușor pe umăr, mai înalt decât toată lumea de pe ring.
- Pot să v-o fur? m-a întrebat.
- Îți aparține în totalitate, am spus eu.
A tras-o, delicat, mai aproape.
M-am uitat după Jeremy, dar el și Anette se îndreptau în pași de dans către bar, unde servea un barman drăguț.
Am rămas singură. M-am dus către marginea ringului de dans, admirându-i pe Maria și pe David, care aveau ochi doar unul pentru celălalt în timp ce dansau.
Apoi Ben a apărut lângă mine, fotografiindu-i.
- Arată atât de fericiți, nu-i așa? am spus eu.
Dacă aș fi găsit și eu pe cineva care să mă privească așa cum se priveau ei doi după 12 ani de relație... Nu uitasem ce spusese Maria la petrecerea lui Sarah, dar privirea aceea însemna că făceau totuși ceva corect.
Ben și-a atârnat aparatul de gât, s-a întors către mine și mi-a întins o mână. A durat o secundă până să pricep se însemna gestul.
- O, am spus. Da.
Când am ajuns pe podeaua luminată, muzica s-a schimbat în „The Way You Look Tonight” a lui Frank Sinatra. Ben s-a încurcat în volanele din spatele rechiei, încercând să găsească un loc unde să-și așeze mâna. Eu am râs un pic.
- Nu sunt sigură dacă rochia e chiar ceea ce-a avut Frank în minte când a cântat melodia asta.
El s-a apropiat încă puțin și s-a împiedicat.
- Scuze!
- Nu-i nimic.
Ne-am tras volanele de sub picioare.
David și Maria s-au apropiat de noi dansând: Maria era cocoțată pe vârfurile picioarelor lui David, ca să nu se împiedice în volane.
- Nu ne băgați în seamă. Trebuie să fac doar o mică ajustare la rochia lui Evie, a spus ea atunci când David a aplecat-o înspre noi. Mama ta a spus că asta ar trebui să funcționeze.
Maria mi-a atins cu degetele un punct anume de la ceafă, unul din taliie și altul undeva pe spate. Apoi și-a băgat mâna sub brațul meu.
- Maria! am icnit eu pe când ea a smucit cu putere, iar David a tras-o pe ea înapoi, luând cu ei tot stratul de deasupra al rochiei.
M-am uitat în jos. Purtam acum o rochie auriu-deschis în formă de A, care-mi cuprindea perfect linia taliei, jupa mângâindu-mi discret picioarele.
- Așa e mai bine, a spus Maria, râzând. Către bar! i-a ordonat ea lui David, care a luat-o de lângă noi în pași de dans.
Muzica s-a schimbat în „Can`t Help Falling in Love” a lui Elvis Presley. Eu am mijit ochii cu suspiciune. Nu mă îndoiam deloc că Jeremy și Anette erau în cabina DJ-ului, privindu-ne cu zâmbete încântate. M-am uitat la ei clătinând din cap.
Când m-am întors din nou către Ben, mi-a întins din nou mâna. M-a tras lângă el, cuprinzându-mă de talie cu cealaltă mână. Toate terminațiile mele nervoase erau concentrate pe apăsarea acelei mâini și pe senzația degetelor lui pe pielea mea, de parcă materialul rochiei nici n-ar fi existat.
- Ai avut dreptate, mi-a spus Ben. În legătură cu ziua de azi. Cu prezența mea aici. Cu fotografiatul. Îți mulțumesc. Nu... Nu cred c-aș fi făcut-o fără tine.
- Cu plăcere, i-am spus eu. Deși am impresia că Anette a jucat un rol foarte important.
El a zâmbit.
- A avut un argument foarte convingător.
- Și anume?
Mâna lui Ben a strâns-o încă puțin pe a mea. M-a tras delicat și mai aproape de el, distanța dintre noi devenind de o răsuflare. Buzele lui au început să formeze un cuvânt. Dar n-am apucat să-l aud.
- Roșco!
Strigătul a răsunat în tot salonul. S-au auzit glasuri revoltate, iar mulțimea a făcut cărare, cineva încercând să-și facă loc prin mijlocul ei.
Mie a început să-mi zvâcnească inima în gât.
- Roșco, iubito, a strigat BIA, apropiindu-se de noi.
Era îmbrăcat în blugi și într-o geacă de piele, cu părul în toate direcțiile.
- A venit băiatul cu care aveai întâlnire. Mai bine mai târziu decât niciodată, corect? DJ! Melodia mea.
S-a auzit „Lady in Red” a lui Barry Manilow. Fiecare persoană de pe ringul de dans privea cum BIA și-a desfăcut brațele larg, așteptând îmbrățișarea mea.
Ben și-a luat mâinile de pe mine.
- Ben...
Tare aș fi vrut să-și dea seama că nu eu pusesem asta la cale, însă el îl privea fix pe BIA, cu maxilarul încordat. N-a spus nimic, a dat doar din cap ca și cum n-ar fi trebuit să se aștepte la altceva, apoi a plecat.
- Pa, Ben, a spus BIA spatelui lui Ben, care se îndepărta.
- Ce cauți aici? l-am luat eu la întrebări.
- De data asta o fac cum trebuie. N-am putut să stau departe de tine, Roșco.
- Tu crezi că poți să apari așa, pur și simplu, la nunta prietenei mele, după tot ce-ai făcut?
El a venit mai aproape de mine, coborându-și vocea.
- Știu că-ți datorez mii de scuze.
Ce ar fi putut spune, oare, ca să explice ceea ce făcuse cu scenariul?
- Trebuie să știi, mi-a spus BIA. Tot ce ți-am spus a fost adevărat. Îmi pare rău că nu m-am purtat cum se cuvine la premieră. Ar fi trebuit să-ți spun atunci, dar pur și simplu n-am putut face față sentimentelor față de tine.
A făcut o pauză, căutându-mi privirea.
- Adevărul e...
A ridicat iar vocea.
- Te iubesc, Roșco.
Și atunci am văzut că prietenii mei ieșiseră cu toții în fața mulțimii de invitați, cu o expresie de mirare consternată pe chipuri.
CAPITOLUL 37
Pleosc!
INT: BARUL CONACULUI ROSEHILL
SÂMBĂTĂ, 16 FEBRUARIE, 9.03 P.M.
Evie îl trage pe BIA printr-o serie de uși duble din fundul sălii. Niște draperii grele separă încăperea. Ea intră și ajunge în zona barului, care e goală. Pe una dintre mese sunt multe pahare de șampanie și sticle de prosecco, iar pe cea de alături se află un tort uriaș, așezat pe un soclu. Tortul are aproape 2 metri înălțime. Între toate cele 8 etaje ale sale sunt straturi de flori de zahăr extravagante, complicate, care se continuă până pe margini. Tortul culminează cu un castel de zahăr în care se află două figurine - o prințesă și un prinț - care se sărută.
Evie și BIA sunt, în primă fază, atrași de imaginea tortului.
Era mai liniște acolo, departe de muzică, deși se părea că lucrurile reveniseră la normal în absența noastră. Rezolvam problema cu BIA, iar apoi mă puteam întoarce să le cer scuze prietenilor mei.
Și lui Ben.
- Ce mama naibii cauți aici? Pe bune?
- Te iub...
Am ridicat mâna.
- Lasă vrăjelile, Ezra! În ciuda puținului pe care ai reușit să-l scrii, nu ești eroul meu romantic.
Lui BIA i-a tresărit un mușchi al maxilarului pe când pătrundea înțelesul vorbelor mele. Se vedea cum îș frământa mintea, gândindu-se cum să iasă mai bine din încurcătură.
- Deci știi, a spus el, lăsând, în sfârșit, prefăcătoria deoparte. Am venit pentru finalul scenariului. Monty m-a tirmis. El crede că am avut un fel de ceartă de îndrăgostiți și mi-a sugerat să-ți fac o surpriză.
- Pentru că cea de data trecută ți-a ieșit atât de bine?
- N-am vrut să fii concediată, Roșco, a insista el, aproape convingător.
- Mi-am dat deja demisia, am scrâșnit eu din dinți. Nu încerca să pretinzi că faci asta din amabilitate. Mi-ai furat munca și te-ai prefăcut că te-ai îndrăgostit de mine, ca să mă determini să termin scenariul. Ești un mare nesimțit. Nu-mi vine să cred că mi-am imaginat vreodată că poți fi altfel.
Lui BIA i-a căzut fața. A luat o sticlă de prosecco și un pahar.
- Vreau un final, Roșcovano.
- Mă cheamă Evie, m-am răstit eu.
BIA a tresărit.
- Ai venit tocmai de la Londra doar ca să-mi spui asta? Ți-ai pierdut timpul. Nu-ți dau niciun final.
- Nu te flata, Roșcovano... Evie.
A ridicat sticla de prosecco și paharul, prefăcându-se învins.
- Am fost mai întâi acasă la Monica, dar nu m-a primit. Așa că am venit aici.
- Am fost mai întâi acasă la Monica, dar nu m-a primit. Așa că am venit aici.
A băut tot vinul din pahar, apoi a trântit paharul pe masă și a băut direct din sticlă. Ochii i-au alunecat spre tortul cu 8 etaje.
- Nunțile de prost gust nu sunt printre scenele mele preferate.
Eu mi-am încleștat pumnii. Era ceva diferit. Părul dezordonat, tenișii din picioare.
- Ești beat?
BIA a ridicat din umeri.
- Băutura e gratis aici. Și-apoi, care-i problema ta?
Ceva urât i-a schimonosit trăsăturile frumoase.
- Felul tău de-a scrie e motivul pentru care producătorilor le-a plăcut scenariul atât de mult. Ăsta e un lucru bun, nu?
- Ei nici măcar nu știu că-i al meu! am șuierat, expirând lent și încercând să nu ridic vocea. De ce l-ai furat, Ezra?
BIA a băut din sticlă cu înghițituri mari, apoi s-a șters cu mâna la gură.
- Chiar vrei să știi? m-a întrebat el.
- Da.
- Când ai venit la mine cu anexa aia, eu lucram la un alt scenariu. Am scris la el în tot timpul ăsta.
Mi-a luat o clipă ca să decantez informația.
- Alt scenariu? Dar... Dar avea blocajul scriitorului, am spus eu. Am crezut că te ajutam cu întâlnirile mele amuzante. Trimițându-ți surse de inspirație.
- Ai crezut că aveam blocajul scriitorului? m-a întrebat BIA pe un ton uluit. Eu?
A mai luat o dușcă de prosecco.
- OK, am avut, puțin. Dar nu pentru mult timp.
- Au fost 3 ani, am spus eu.
- Mă rog. De-aia am semnat pentru o comedie romantică. Aveam nevoie de ceva. Recunosc, eram disperat. Pe urmă a fost ca și cum m-aș fi relaxat, sau ceva de genul ăsta. În clipa în care am semnat contractul cu Intrepid, m-a lovit o idee de film atât de bună, atât de potrivită cu stilul meu, că am știut că ea era cea pe care trebuia s-o transform într-un scenariu. Odată ce vindeam scenariul, puteam să le dau celor de la Intrepid banii înapoi pentru comedia romantică. Toată lumea ar fi fost fericită. Doar că, a oftat BIA prelung. Doar că Monty era prea atașat de comedia romantică pentru a vedea limpede planul meu.
BIA a făcut un gest amplu cu sticla.
- Apoi ai venit tu și te-ai oferit să-mi acoperi cele 3 luni de care aveam nevoie ca să-mi termin scenariul. Cum producătorii mă tot pisau la cap cu ideea pentru comedia romantică, le-am dat-o pe a ta - o comedie romantică ce conținea mai multe întâlniri amuzante, nu doar una, a spus el, râzând. N-am crezut niciodată că aveau s-o accpete. Le-am dat cele scrise de tine doar ca să mă lase-n pace. Cum lor le-a plăcut materialul pe care li-l trimiteam, am continuat să le mai trimit. În felul ăsta, am făcut rost de timp ca să-mi termin scenariul pe care trebuia să-l duc la Los Angeles.
- Refugiul scenaristului, am spus eu sec, acum că totul se lămurise.
- Dacă te ajută să te simți mai bine...
BIA a răsturnat sitcla cu gura în jos, constatând că era goală. A luat încă una.
- ...află că nimeni n-a vrut scenariul meu. E vina lui Monty. A trebuit să prezint scenariul sub pseudonim, pentru ca el să nu afle că-l scriam pe la spatele agenției. Nimeni nu m-a luat în serios. Pe mine. Pe Ezra Chester.
Mi-am frecat fruntea, îngândurată, și mi-am amintit de ceva.
- În seara aia, la Frasinul, i-am spus eu, dându-mi seama. Scenariul ăla slab Ezra Chester, contrafăcut, despre care vorbea Jodi... e al tău.
Atunci mi-am amintit de comentariul criptic al Monicăi Reed din prima zi a anului: Tu habar n-ai avut, nu-i așa?
Ea știuse totul. Plagiatul. Celălalt scenariu al lui. M-am întrebat dacă ăsta era motivul pentru care se despărțise de el.
Am izbucnit în râs. Sincer, nu m-aș fi gândit niciodată că asta avea să mi se pară amuzant.
El a rânjit.
- Scenariul ăla contrafăcut respins - e motivul pentru care a trebuit să mă prefac îndrăgostit de tine.
Eu am devenit serioasă.
- Cum așa?
- Când m-am întors din L.A., comedia romantică era tot ce-mi mai rămăsese. Apoi tu ai spus că înțelegerea noastră picase. Știam că blufai, dar tot aveam nevoie de un fundal. A trebuit să te fac să crezi că deja câștigasei, așa că m-am prefăcut că mă îndrăgostisem de tine. Erai atât de disperată să cunoști pe cineva, că m-am gândit că aveai să mă crezi mult mai repede decât ai făcut-o.
El a venit mai aproape de mine.
- Ne-am distrat, nu-i așa? N-au fost numai minciuni.
Eu l-am privit tăios.
- Uite, Evie. Tu ai nevoie de scenariul ăsta la fel de mult ca și mine. Scrie odată finalul!
- Doar dacă-l semnez eu, i-am spus.
- Sigur. Dacă scrii finalul. Am să te numesc co-scenarist, a spus el.
- Scenarist, Ezra.
- Nu pot, a scâncit el, implorând din priviri. Am prea mare nevoie de asta. Haide. Cariera ta s-a dus pe copcă. O să-ți ia cel mult o zi. Scrie odată nenorocitul ăla de final!
Cuvintele au răsunat în barul gol și totul mi s-a părut deodată spectaculos de ridicol. Am început să râd, început la început, apoi mi-am dat seama că nu mă mai puteam opri.
- Ce-i așa de amuzant?
- Tu.
Am gâfâit, ținându-mă de burtă.
- Cum țipi la mine să termin scenariul. Acum știi și tu cum e, în sfârști.
BIA m-a privit ca și cum ar fi crezut că, în sfârșit, mă convinsese.
Eu mi-am revenit, mi-am netezit rochia și i-am spus:
- Haide acum, Ezra. E timpul să pleci.
- Nici gând.
- Ai auzit ce ți-a spus.
M-am întors și l-am văzut pe Ben stând lângă draperie.
- Asta nu-i deloc treaba ta, tată anost ce ești! Du-te acasă, imediat!
Privirea lui Ben s-a întunecat.
- Pleacă. Acum.
- De ce-i pasă ăstuia așa de tare? m-a întrebat BIA. Nu te-a refuzat? Cel puțin, așa suna povestea din relatatea despre întâlnirea ei amuzantă de la serbarea aia, i-a explicat el lui Ben.
- Ezra, nu face asta, i-am spus eu, încercând cu disperare să-l fac să tacă.
- Știi tu, de la serbarea aia școlară.
Cuvintele lui au umplut barul gol, făcându-l să pară sufocant de mic. Ben s-a întors spre mine, cu sprâncenele ridicate, întrebându-mă în șoaptă dacă era adevărat.
- Am fost furioasă pe tine, i-am șoptit eu. O scrisesem înainte...
Înainte de căsuța închiriată, înainte de Ziua Îndrăgostiților când el mă salvase, înainte să fi dansat.
- Iar acum face parte din filmul meu, a spus BIA.
- Filmul tău? a spus Ben cu glas scăzut.
- El a folosit în scenariu relatările pe care i le-am trimis, dar jur că habar n-am avut că făcea asta.
- Mi-e de ajuns cât am auzit.
Expresia lui Ben era impenetrabilă atunci când privirea i-a alunecat către BIA.
- Deci, nu face parte din „filmul tău”, ci dintr-al lui Evie. Tu l-ai furat.
Eu m-am uitat la el, uimită. Nu mă acuza? BIA a dat ochii peste cap.
- Ea e o simplă asistentă, nu? M-a asistat pe mine. Asta-i meseria ei.
S-a întors la sticla de prosecco.
- Și chiar pune trup și suflet, dacă înțelegi ce vreau să spun...
- Infantil nenorocit ce ești!
M-am repezit la el, dar Ben mi s-a pus în cale.
- Nu merită, Evie.
- Nu-i nimic, Ben, am spus eu, sfredelindu-l cu privirea pe BIA. Pot să-i fac față.
BIA a rânjit, încântat.
- Să știi că da, a spus el, provocator, trântind sticla pe masă.
Acum a venit rândul lui Ben să se repeadă la el.
- Haide, Tată Anost, arată-ne că nu ești doar o muiere bleagă.
Eu m-am băgat între ei.
- Ajunge! le-am strigat.
Dar BIA a început să se frământe în jurul meu, împingând umărul lui Ben.
- Nu fac asta cu tine, a spus Ben, fără intonație. Ieși. Acum.
BIA l-a împins din nou, de data asta, mai tare. Eu am strigat atunci când Ben a alunecat înapoi, exact înspre tortul imens. S-a auzit o bufnitură, iar el s-a izbit de soclu.
Toate cele 8 etaje s-au clătinat.
Figurinele care se pupau în vârf s-au înclinat ușor într-o parte... și s-au oprit.
Eu am răsuflat ușurată.
- Bine, asta a fost prea aproape. Ezra, chiar trebuie să pleci.
BIA l-a studiat pe Ben gânditor.
- Știi, e adevărat ce se spune despre roșcate, a spus el, nonșalant. Focoase rău. Păcat doar că n-am aflat dacă și la pat e la fel de bună precum sărută!
Ben l-a doborât din lateral, ca la rugby.
O, Doamne, o, nu!
Am văzut doar cum BIA a zburat pe spate, rotindu-și amândouă brațele. L-a întins pe unul dintre ele în încercarea de a se agăța de ceva, dar singurul lucru din spatele lui era tortul.
N-am putut decât să privesc cum brațul drept al lui BIA a intrat, cu umăr cu tot, în primul etaj al tortului.
A urmat un moment de liniște deplină, noi cu toți fiind prea buimăciți ca să mai reacționăm.
Apoi tortul a început să tremure în timp ce BIA încerca să iasă din el.
- Nu te mișca! Se poate să-l salvăm totuși, am spus eu disperată.
Cine știe, dacă răsuceam tortul, puteam ascunde gaura uriașă...
Ben i-a întins mâna lui BIA ca să-l ajute să se ridice.
- Haide, i-a spus.
BIA s-a prefăcut că-l apucă de mână, dar, în schimb, i-a aruncat în față cu o bucată mare de tort.
- Bun, a spus Ben, calm, ștergându-și ochii de frișcă.
Apoi s-a aruncat peste BIA și s-au prăvălit amândoi pe spate, dărâmând tortul de pe soclu. Acesta a căzut pe podea cu un pleosc răsunător.
O, Doamne ce se întâmplă, o, nu, nu, nu, nu, nu!
Amândoi au sărit în picioare, apoi s-au înșfăcat de umeri, alunecând și dezechilibrându-se, și s-au bătut în tortul năruit.
- Pentru numele lui Dumnezeu, încetați amândoi!
BIA a luat o turlă înaltă de vreo 30 de centimeri, care făcuse parte din castelul de zahăr de pe tort, și l-a lovit pe Ben peste spinare cu ea. Ben a ripostat luând tot etajul al doilea și trântindu-i-l lui BIA în cap.
- Sunteți bărbați în toată firea!
BIA a căzut pe podea, zvârcolindu-se în tort, în timp ce Ben a cules niște flori de zahăr și a început să arunce cu ele în BIA. Acesta a prins cu ambele mâini turla cea mai mare și a aruncat-o înspre Ben ca pe o suliță. Ben a apucat-o de celălalt capăt și l-a tras pe BIA în picioare. Icnind de efort, bărbații au început să tragă fiecare de partea lui de turlă până când aceasta s-a rupt în două, ambii rostogolindu-se pe spate, pe podeaua mânjită de tort.
Ceva m-a izbit puternic în piept.
- O!
Frișca rece mi-a alunecat pe sub rochie.
Ăsta e un dezastru apocaliptic.
- Intrați și voi, e loc destul pentru toată lumea.
Vocea aceea de bărbat se auzea din spatele draperiei. Era DJ-ul.
Oare ce căuta acolo?
- A sosit momentul ca domnul și doamna Johnson să taie tortul. Și ce mai tort, oameni buni! Să bată tobele, vă rog!
Vai de mine, nu!
Am încremenit toți trei. Ben și BIA pe podea, în mijlocul tortului distrus, iar eu - în picioare lângă ei, imaginea vie a disperării.
Când daperiile s-au dat în lături, am închis ochii.
- Îmi explică și mie cineva de ce sunt doi bărbați în mijlocul tortului meu de nuntă?
- O, nu, l-am auzit pe Jeremy spunând. Ăștia doi ar fi trebuit să iasă din tort, ca la petrecerile deocheate.
- Nu-i momentul să faci glume, l-a certat Maria, cu glas pierit.
Am privit. Toți nuntașii au întors capetele. Nu m-am putut uita în ochii prietenilor mei.
Sarah ținea cele două figurine, prințul și prințesa, în mâini. Erau despărțiți.
- Tu, a spus Sarah, toată numai furie oarbă, aruncând cu prințesa în BIA. Pleacă de pe tortul meu și de la nunta mea!
BIA a părut că voia să înceapă s-o vrăjească, dar s-a răzgândit. S-a ridicat, a înșfăcat o sticlă de prosecco de pe masă și a pornit, bălăbănindu-se, între draperii. Jeremy i-a smuls cu greu sticla din mână și l-a împins afară.
- Și tu, a spus Sarah, îndreptând prințul către Ben.
A clătinat din cap.
- Tu ar fi trebuit să fii personajul cel bun.
- Îmi pare nespus de rău, Sarah, i-a răspuns Ben, sărind în picioare și alunecând puțin.
S-a uitat peste tot, numai la mine nu. A încercat să se scuture cât de cât, glazura ce-l acoperea din cap până-n picioare, apoi și-a dat seama că era zadarnic.
- Am să plătesc totul. Și nu trebuie să-mi dai bani pe fotografii. Îmi pare rău.
Anette a plecat de lângă Maria și s-a dus la tatăl ei, ocolind bucățile de tort care căzuseră de pe el. I-a întins mâna.
- Să mergem, a spus ea, grav, dând ochii peste cap către mulțime ca și cum el ar fi fost un copil obraznic. Exact de-aia n-avem voie să mâncăm dulciuri înainte de culcare.
S-a râs puțin la gluma asta.
Cu umerii încovoiați și aruncându-i lui Sarah o ultimă privire încărcată de regret, Ben a pornit șchiopătând, alături de fiica sa, în direcția draperiilor.
Singură acum, am dat ochii, în sfârșit, cu prietenii mei.
- Evie, a spus Maria. Cum ai putut?
- Îmi pare rău... am început eu.
Stricasem petrecerea lui Sarah. Din nou. Prietenii mei meritau o explicație. Și totuși, nu puteam să-mi iau ochii de la ușa pe care dispăruseră Ben și Anette.
- Ploconelile mai târziu, a spus Jeremy. Du-te după el acum.
Am întâlnit privirea lui Sarah, apoi pe cea a Mariei. Jeremy a dat draperia la o parte și, sperând că Sarah și Maria aveau să mă ierte, i-am zâmbit recunoscătoare și am plecat înainte să mai poată spune ceva.
Ben și Anette erau la jumătatea holului, îndreptându-se către foaier.
- Ben, așteaptă.
El n-a încetinit. Eu m-am grăbit să-i ajung din urmă.
- A fost o greșeală, a spus el, fără să se întoarcă. N-ar fi trebuit să venim aici.
Mie mi s-a strâns stomacul. Anette l-a tras de mână.
- Tot ce s-a întâmplat azi a fost o greșeală? l-am întrebat eu.
Ben s-a oprit la ușile duble, cu capul plecat. Anette a ridicat capul către el.
- N-ar fi trebuit să accept să fiu fotograful nunții lui Sarah, mi-a spus el.
- De ce nu? l-am întrebat.
- Pur și simplu n-ar fi trebuit. Viața avea noimă înainte să te cunoaștem, Evie. Ne mergea grozav înainte să apari tu.
- Tata, a spus Anette.
El a deschis ușile și au ieșit. Am fugit după ei în foaier.
- Tot ar trebui să redevii fotograf, să știi, Ben, am strigat eu după el.
Un membru al personalului, aflat la recepție, a dus un deget la gură, iar eu mi-am coborât vocea.
- Am crezut că prezența ta ca fotograf la nunta asta avea să te ajute să te reîntorc la ceea ce-ți place să faci. Am vrut doar să te ajut.
Ben i-a făcut niște semne lui Anette. Ea i-a răspuns, nervoasă, prin alte semne, însă tatăl ei i-a arătat, pur și simplu, ușile prin care tocmai ieșisem. Ea a ridicat nervoasă bărbia și a intrat înapoi pe acele uși, iar niște acorduri muzicale s-au revărsat în foaier înainte ca ușile să se închidă în urma ei.
- N-ai voie să te bagi în viețile oamenilor, Evie.
Tot nu voia să stea cu fața la mine, așa că m-am dus eu în fața lui, cu brațele încrucișate la piept.
- Vrei să vorbim despre asta? Bătaia aia de mai devreme? Încercarea de a-l face pe BIA să-și ceară scuze? Și cum rămâne cu baloanele? Petrecerea burlăcițelor? N-am nevoie să-mi sari mereu în ajutor, Ben.
- Aproape că m-ai păcălit. Poate că, dacă n-ai fi fost atât de ocupată să cunoști un bărbat cu care să n-ai, de fapt, de gând să începi o relație, ai fi avut timp să te concentrezi pe lucruri mai importante.
M-am făcut stacojie la față și am ridicat vocea.
- Ce anume te deranjează pe tine atât de tare la întâlnirile astea ale mele, Ben? Măcar eu fac ceva cu viața mea. Tu ești blocat în rutină. Te duci la aceeași cafenea în fiecare duminică. Îți spui mereu că nu mai ești fotograf, când e atât de clar că ești. Și știi ce altceva mai ești? Ești un laș, Ben. N-ai curajul să-ți asumi riscul de a iubi ceva, nici măcar atunci când acel ceva e chiar în fața ta.
Am văzut pieptul lui Ben ridicându-se și coborând iute, apoi a făcut un pas către mine.
- Ceva ce iubesc? m-a întrebat el cu glas scăzut.
- Da, i-am răspuns eu tulburată.
- Evie?
Era Maria, cu mânia de pe chip ceva mai domolită după ce ne-a văzut acolo împreună.
Anette a venit în urma Mariei, târând după ea o geantă.
- Ți-am adus aparatul, tată.
Cum Ben n-a răspuns, ea a făcut semnul pentru OK. El s-a scuturat și s-a dus la ea, și-a pus geanta pe umăr și a luat-o de mână.
Au ajuns la ușile principale. Ben a ezitat pentru o clipă, ca și cum ar fi vrut să spună ceva, apoi a deschis ușile și au ieșit amândoi în noapte.
Am simțit o mână caldă pe brațul meu.
Era Maria. Însă nu mă puteam uita la ea.
- Haide înapoi înăuntru, a spus ea.
- Nu pot. Îmi pare rău că te-am mințit. Îmi pare rău că am stricat totul.
Mi-am șters ochii și m-am dat înapoi.
- Petrecere frumoasă mai departe. Te iubesc. Te rog să le spui și lor... Dacă întreabă, spune-le tuturor că-mi pare rău.
CAPITOLUL 38
JEMS
INT: DORMITORUL DIN COPILĂRIE AL LUI EVIE
DUMINICĂ, 17 FEBRUARIE, 7.23
Evie e băgată toată sub plapumă într-un pat mic de o persoană, lucrând la laptop. E înconjurată de batiste de hârtie. Își verifică neîncetat telefonul, apoi, de fiecare dată, îl lasă jos. Se aude un ciocănit la ușă și intră mama lui Evie, ducând o tavă pe care se află un ceainic și niște pâine prăjită cu gem.
I-am zâmbit vag mamei atunci când a intrat, rămânând cu ochii pironiți în ecran ca să termin comanda pentru camionul de mutat.
O anunțasem deja pe Jane că mă mutam la sfârșitul lunii. Ea se oferise să mă lase să plătesc chiria luna următoare numai după ce îmi găseam un nou loc de muncă, dar nu mai știam nici eu ce voiam.
Mama a pus tava pe vechea mea noptieră.
- Ți-am adus o gustare. Și niște ceai.
A turnat ceai în două cești, mi-a pus farfuria în poală și apoi mi-a întins ceașca, forțându-mă să mă ridic în fund.
- Eu cred că ar trebui să încerci să vorbești cu prietenii tăi, mi-a spus ea.
Am oftat, mușcând din pâinea prăjită. Stomacul mi-a chiorăit și mi-am dat seama că era primul lucru pe care-l mâncam în acea zi. Am devorat toată bucata.
- Nu vorbesc cu mine. Mamă, am distrus nunta lui Sarah și i-am mințit în legătură cu BIA.
Îi spusesem mamei totul și trebuise, practic, să-i confisc abonamentul de autobuz ca să nu se ducă după el.
- Sarah abia m-a iertat după petrecerea burlăcițelor. N-o să mă ierte niciunul niciodată pentru asta. Nu merit.
- Ești sigură? m-a întrebat mama, mereu optimistă.
Mi-a scos puloverul și blugii din valiză și mi le-a așezat pe pat. Ca și cum asta m-ar fi ajutat cumva să mă schimb de pijama.
De când mă mutasem la Londra, astăzi era prima zi în care pe grupul JEMS fusese liniște.
- Sunt sigură, am spus eu, rupând în două cealaltă felie de pâine prăjită.
Mama a pus un sutien și o perie de păr peste hainele de pe pat, s-a uitat la mine, apoi a adăugat un deodorant și o periuță de dinți.
- Eu chiar cred că ar trebui măcar să încerci să vorbești cu ei. La urma urmei, ar fi nepoliticos să-i lași să aștepte.
Mi-au trebuit câteva secunde până să pătrund înțelesul spuselor mamei.
- Poftim? am întrebat.
- Mai ales când au făcut cu toții un efort atât de mare ca să ajungă până aici, a spus mama.
M-am dat iute jos din pat și mi-am luat hainele.
- Mamă!
Am intrat în camera de zi și mi-am găsit prietenii înghesuiți pe canapeaua moale, de două locuri, a mamei, cu cești de ceai în mâini.
- Salut, le-am spus, încercând să zâmbesc.
Sarah era în mijloc, păstrând ceva din strălucirea de mireasă în cămașa elegantă și blugii bleu cu care era îmbrăcată. Jeremy m-a salutat dând din cap. N-am putut descifra expresia Mariei.
- Evie, mi-a spus Jeremy, formal. Intră. Cu toții avem ceva să-ți spunem. Nu durează mult.
- Pentru că zborul meu e foarte devreme mâine, a zis Sarah.
Am intrat sfioasă, cu stomacul bolborosindu-mi din cauza groazei. O auzeam pe mama în bucătărie, făcând mult zgomot ca să ne transmită ideea că ne acorda intimitate, deși zgomotul nu era atât de mare încât ea să nu poată trage cu urechea. Am căutat pe chipul Mariei indicii despre cum avea să decurgă totul.
Cum nimeni n-a vorbit, m-am grăbit să umplu tăcerea.
- Știu că am fost îngrozitoare. Ar fi trebui să vă spun despre BIA. N-ar fi trebuit să las lucrurile să meargă atât de departe ieri. Vă cer scuze. Ție, Sarah, și vouă, tuturor.
- Ai fost o prietenă groaznică, mi-a spus Sarah fără menajamente. Mi-a distrus tortul. A trebuit să cumpărăm vreo 20 de checuri de la un magazin. Sora lui Jim a făcut restul fotografiilor de nuntă. Dar cel mai rău, a spus ea, cu voce mai blândă acum, e că am vrut ca prietena mea cea mai bună să fie prezentă la nuntă, Evie. Ai plecat.
- Îmi pare nespus de rău, Sarah, i-am spus, revoltată de mine însămi. Am fost îngrozitoare. Absolut fără minte. Nu ți-am fost alături.
- Nu ne mai ești alături de luni bune, a spus Maria.
- Complet preocupată numai de-ale tale, a adăugat Jeremy.
- Și ne-ai mințit, a încheiat Maria.
- Știu, le-am spus, tulburată de expresiile lor jignite. N-am să mai fac. Și vă spun sincer că nu s-a întâmplat nimic între mine și BIA. Maria, ai văzut fotografia aceea cu mine pe covorul roșu. E destul de explicită.
- Cu toții am văzut fotografia, m-a asigurat Jeremy.
- Ar fi trebuit să vă spun adevărul, am continuat, devastată. Dar amștiut ce aveați să spuneți. Și ați fi avut dreptate. Se terminase totul înaintea nunții lui Sarah, credeți-mă. N-am avut nici cea mai vagă idee că BIA avea să apară ieri. N-ar fi trebuit să-i vorbesc cu niciun chip. Ar fi trebuit să-l fac să plece imediat.
M-am uitat la fiecare dintre prietenii mei.
- Știu că nu merit, dar... credeți că m-ați putea ierta vreodată?
Mi-am strâns brațele în jurul corpului, pregătindu-mă pentru ceea ce urma să aud. Erau familia mea. Nu știam ce m-aș fi făcut fără ei.
- Nu, nici vorbă, a spus Sarah, iar eu m-am străduit să nu izbucnesc în lacrimi, deși gâtlejul îmi ardea.
Distrusesem totul.
Jeremy i-a dat un cot lui Sarah.
- Eram pregătiți să negociem. Să nu-ți vorbim. Tu să plătești băuturile tuturor timp de 1 an. Tot tacâmul, a spus Jeremy.
A zâmbit imperceptibil.
- Am făcut o listă.
- Atunci ne-a sunat mama ta, mi-a spus Maria.
- Ea ne-a explicat totul. Știm ce-a făcut zdreanța aia cu scenariul, a spus Jeremy, uitându-se la Sarah. Din întâmplare, tot ăsta e numele pe care i l-am dat și chestiei ăleia pe care m-ai obligat s-o port la nuntă.
- Mai știm și că ți-ai dat demisia, mi-a spus Sarah, ignorându-l. Și că te muți înapoi la mama ta.
Și-a încrețit nasul.
- Astfel, ne-a fost tare greu să-ți mai purtăm pică.
M-am holbat la ei, neîndrăznind să sper.
- Asta înseamnă că....
- Treci încoace! mi-a ordonat Jeremy.
El și Maria s-au ridicat în picioare. Ea mi-a întins brațele, cu ochii umezi.
A urmat o pauză.
- Bine, a spus Sarah, ridicându-se și ea. Deși trebuie să plătești tortul.
M-am trezit în mijlocul unei îmbrățișări de care aveam nevoie de mult timp.
- Ei, oameni buni, am spus, cu gura îngropată în părul cuiva. M-ați făcut să mor de groază pentru o clipă.
- Știm, a spus Jeremy.
M-au tras lângă ei pe canapeaua mică.
- Vă mulțumesc că-mi sunteți alături. Din nou, am spus. Știu că e greșeala mea că v-am ascuns unele lucruri, dar chiar dacă ne-am mai văzut - mi-a fost nespus de dor de voi.
- Evie Doris Summers, a spus Maria pe un ton care nu suporta contrazicere. Bineînțeles că suntem aici. Lași totul baltă atunci când prietenul tău are nevoie de tine.
Lacrimile pe care mi le înăbușisem au început să curgă.
Mă concentrasem atât de mult pe ceea ce dorisem încât nu le fusesem alături prietenilor mei. Cu toate astea, ei erau acum lângă mine.
- Să vezi ce-o să fie la gura mea dacă-l mai văd pe ăla vreodată, a spus Maria amenințător și cu fulgere în priviri. Crede că-ți poate fura pur și simplu scenariul și îl poate da drept al lui. Ce nesimțit arogant!
- E mai rău de-atât, a spus Sarah. Este încă un bărbat care și-a însușit munca unei femei de parcă nici n-ar conta. Și contează, a adăugat ea, uitându-se la mine. Deci, ce facem?
- Nu știu încă, am mărturisit eu. Le-am spui lui și lui Monty că merit să mi se recunoască munca, și m-au refuzat amândoi.
- Poate că nu ei ar trebui să decidă, a zis Sarah cu o voce suabă, care nu-i era caracteristică.
- Orice te-ai hotărât să faci, mi-a spus Maria luându-mă de mână, suntem foarte mândri de tine. Ai început să scrii din nou, iar nesimțiții ăia nu te pot priva de victoria asta.
Am râs, ștergându-mi ochii cu mâneca.
- Nu intenționez să-i las.
Jeremy a băgat mâna într-un sac de pânză de lângă canapea.
- Am mai venit aici dintr-un motiv, mi-a spus el, punând ceva pe masă.
Aparatul foto al lui Anette.
- Trebuie să-ți arătăm ceva, a spus Maria.
Sarah a pornit aparatul și a apăsat pe redare. În imagine a apărut Anette. Purta rochița roșu cu alb cu care fusese îmbrăcată la nuntă și privea peste umăr. S-au auzit vocile lui Ben și a mea, țipând furioase dincolo de ușile din spatele ei.
„Bună, Evie, sper că vei găsi asta”, a spus ea cu voce șoptită, venind mai aproape de obiectiv. „Trebuie să mă grăbesc, dar am vrut să-ți spun ceva. E vorba de tata, Benjamin Michael Williams.”
I-a pronunțat numele întreg. Jeremy și-a scos telefonul.
„Iată, ideea e că noi am fost trei. Împreună, și am colindat toată lumea. Pe urmă s-a întâmplat ceva rău și am rămas doar doi. Lucrul ăla rău l-a speriat pe tata. N-a vrut să se mai repete, așa că s-a terminat cu aventurile. Astfel fiica lui minunată era în siguranță, dar, după un timp, el a uitat că însăși viața e o aventură extraordinară.”
Anette a arătat cu degețelul în obiectiv.
„Asta ești tu, Evie. Tu ești aventura.”
Și-a întors, brusc, capul într-o parte. M-am auzit, foarte clar, țipând:
„Ești un laș, Ben!”
M-am înroșit. Jeremy a ridicat o sprânceană.
„O-o. Trebuie să plec. Nu uita: Benjamin Michael Williams.”
Ecranul s-a înnegrit.
Am rămas cu ochii la el preț de o clipă. Maria m-a cuprins cu un braț, lăsându-mă puțin să procesez.
- Vrei să-l caut? m-a întrebat Jeremy. Maria ne-a cerut să așteptăm decizia ta.
Voiam asta?
Am încuviințat din cap. Jeremy mi-a arătat telefonul și ne-am înghesuit cu toții în jurul lui.
El găsise deja o pagină web numită Benjamin Michael Williams - Fotografie. Acolo erau multe dintre imaginile acelea geniale, care îți tăiau răsuflarea, din care mai văzusem.
- A expus în galerii din toată lumea. Ia uite pe prețuri au! a spus Jeremy.
Prietenele mele s-au dat la o parte ca să le poată admira.
- Evie, mi-a spus Jeremy pe un ton reverențios, iubitul tău e bogat.
S-au uitat cu toți la mine.
- Nu e iubitul meu, le-am spus. Vorbesc serios!
- Nu pot să cred! a exclamat Sarah. Acest Benjamin Michael Williams mi-a făcut fotografiile de nuntă!
- Nici n-ai știut cine e până acum un minut, i-a spus Jeremy.
- Și totuși, s-a împăunat Sarah.
A pus o mână pe piciorul meu.
- Evie, într-o bună zi s-ar putea chiar să te iert că mi-ai distrus tortul, mi-a spus ea cu generozitate.
- Mulțam, Sarah.
Jeremy a continuat să caute prin telefon, apoi s-a oprit brusc.
- Sunt aici niște articole, a spus el pe un ton serios.
- Ce e?
- Sunt despre soția lui.
- Vreau să văd, am zis eu.
Mi-a întins telefonul.
Tragedie în Alpi. Articolul era din urmă cu mai bine de 3 ani.
Citindu-l, am găsit ultimele piese din puzzle-ul lui Ben. Chloe și Anette îl însoțiseră într-o călătorie de lucru. Ben urcase în munți în ziua evenimentului; Chloe și Anette rămăseseră în satul unde era cazată echipa. Ben întârziase, iar Chloe și Anette ieșiseră să ia cina.
Nu fusese vina nimănui. Traversau o stradă, când un Jeep a derapat spre ele, frânele devenind inutile pe polei. Martorii au spus că Chloe a reușit s-o împingă pe Anette înainte ca mașina s-o lovească pe ea. A murit pe loc. Ben a aflat abia când s-a întors, câteva ore mai târziu.
Tata murise pe drum, când se îndrepta spre locul în care erau proiectate filmele mele de scurtmetraj. Nu fusese vina mea, acum o știam, și totuși, ăsta era unul dintre motivele pentru care mă oprisem din scris. Chloe murise în timp ce Ben fotogafia. De aceea se oprise. Până când eu îi dădusem impulsul de a reîncepe.
- L-am făcut laș, am spus eu, împietrită, iar Jeremy mi-a luat cu blândețe telefonul dintre degetele tremurânde. I-am spus niște lucruri tare urâte. De neiertat.
Prieteniii mei m-au strâns în brațe.
- Așa e. Dar cu intenții bune, a spus Sarah.
- Mulțumesc, Sarah, i-am zis, știind că și intențiile ei erau bune.
- Ce-ai să faci acum? m-a întrebat Maria.
- Cum m-aș putea aștepta să mă ierte?
- Tu știi părerea mea despre dragoste, mi-a spus Jeremy, desprinzându-se din îmbrățișare. Poți păstra toate florile și cutiile de bomboane de ciocolată în formă de inimioară. Dar când un bărbat vine să-ți desfunde closetul, asta e iubire adevărată.
- Ce vrei să spui? l-am întrebat, trăgându-mi nasul.
- S-ar putea să te surprindă, mi-a răspuns Jeremy.
După ce prietenii mei au plecat, m-am ghemuit pe canapeaua mamei, cu aparatul foto al lui Anette în brațe.
L-am pornit din nou, curioasă să văd fotografiile pe care le făcuse ea la nuntă, întrebându-mă dacă era vreuna cu mine și cu Ben înainte ca totul s-o ia razna atât de rău.
Probabil că am derulat înapoi, la început cardului de memorie, pentru că fotografia care a apărut pe ecran fusese făcută în urmă cu câțiva ani.
În ea erau Anette, Chloe și Ben, râzând în obiectiv. Părul lui Chloe era mai deschis la culoare decât cel al lui Anette, dar zâmbete li se asemănau. Arătau atât de fericiți, fără habar că familia lor avea să fie supusă unor schimbări dramatice.
Erau la cafeneaua Gil`s. Mâinile mi s-au înmuiat precum ceara, nemaiputând să țin aparatul.
Mama și-a vârât capul pe ușă.
- E prea devreme pentru prăjitură?
- Da, i-am spus eu.
Ea mi-a dat o farfurie cu o negresă mică pe ea și s-a așezat lângă mine, pe canapea. A ridicat un braț, ca să mă pot lipi de ea.
Ne-am uitat amândouă la fotografie.
- Ce familie frumoasă, a spus ea.
- Am fost oribilă cu el, i-am zis. L-am acuzat că era blocat în rutină. Nici măcar n-am vorbit serios, chiar deloc. Îmi plăcea să fim împreună și să luăm micul dejun la Gil`s. De ce am spus asta?
Ea a luat negresa și a mușcat din ea.
- Uneori după ce ai avut o traumă, încerci să controlezi ce poți pentru ca ea să nu se mai repete.
- Tu n-ai făcut asta, i-am zis eu.
Canapeaua era coperită cu un pled făcut de ea. Lângă peretele din spate era o claviatură la care ea repeta pentru lecții. Negresa era după o rețetă pe care o învățase la cea mai recentă ședință de la cursul de gătit.
De când îmi puteam aminti, mama încerca mereu lucruri noi, era mereu în mișcare, nu se oprea niciodată.
- Ba da, într-un fel, a spus ea. Am făcut tot ce-am putut ca să mă asigur că, după moartea tatălui tău, orice schimbare din viața mea era făcută de mine. Numai și numai de mine. A ajutat, dar mi-a și luat mult timp să mă împac cu gândul că aveau să existe mereu lucruri pe care să nu le pot controla. Tu va trebui să înveți să accepți asta.
M-am gândit la viața mea de dinainte de înțelegerea cu BIA; la cât timp dedicasem muncii, având un serviciu pe care-l iubeam și-l detestam în egală măsură. La cum aveam aceiași prieteni, pe care îi iubeam, însă nu încercasem să-mi fac unii noi la Londra. La cum riscasem cu mult mai puțin după ce se terminase relația mea cu Ricky. La cum mă oprisem din scris după ce Monty îmi spusese că nu eram talentată.
- După moartea tatei am ales calea lui Ben, nu-i așa?
- Of, iubito. Cu toții ne străduim să facem față greutăților și să mergem mai departe. Dar eu am sperat ca, într-o zi, să te deschizi din nou în fața vieții. Vreau doar să fii fericită și am sentimentul că în aceste ultime luni ai fost mai fericită decât te-am văzut eu de multă vreme. Schimbarea poate fi un lucru bun.
Mi-a oferit restul de negresă, iar eu l-am luat.
- Încă îmi doresc să pot schimba ceea ce i-am spus lui Ben ieri, am mărturisit eu. Dar nu pot să cred că el chiar are nevoie să-și asume riscuri din nou. Crezi că are să poată să învețe vreodată să facă asta?
- Cine știe? a spus mama. Poate că a făcut-o deja.
Maria: Te-ai deics ce faci cu scenariul?
Evie: Da. S-a dovedit a fi o decizie ușoară până la urmă.
Jeremy: Și Văduvul Sexy?
Evie: Și el.
Maria: O să fie bine.
Evie: Știu. Dar ajută mult să știu că-mi sunteți cu toții alături. Mă faceți să mă simt foarte norocoasă.
Sarah: Ce drăguț, dar tot îmi plătești tortul.
CAPITOLUL 39
Finalul
INT: SALA DE ȘEDINȚE, Casa de Producție Intrepid
LUNI, 18 FEBRUARIE, LA PRÂNZ
Monty, BIA și Sam-și-Max sunt așezați la capătul unei mese lungi. Toți pereții sunt de sticlă, așa că se poate vedea în încăperea alăturată, unde sunt fotolii rotunde colorate, oameni jucând minifotbal de masă și un automat de cocktailuri. Cei din sală au câte o copie a scenariului. Monty pare încrezător. BIA are ochelari de soare la ochi. Ușa se deschide și intră Evie.
- ...doar un pic cizelat, atâta tot, dar cred că putem fi de acord că această versiune e mult mai acceptabilă.
Văzându-mă, Monty a tăcut. S-a chinuit să afișeze pe chip zâmbetul ăla relaxat al lui, deși din ochi îi țâșneau săgeți de foc în direcția mea. Mi-am dat seama că încerca, disperat, să priceapă ce căutam eu acolo.
BIA și-a lăsat bărbia în piept, coborându-și puțin ochelarii ca să mă privească, de parcă nu i-ar fi venit să creadă ce tupeu aveam.
I-am înfruntat privirea, provocându-l, dar el și-a aranjat doar ochelarii laloc și s-a lăsat pe spate în scaun, privind în tavan. Nu se bărbierise de câteva zile și purta o șapcă de firmă, dar care tot nu i se potrivea.
Sam-și-Max, pe de altă parte, erau numai zâmbete, bucurându-se de apariția mea și invitându-mă să iau loc.
- Ai nevoie de ceva, Evelyn? m-a întrebat Monty, ca și cum l-ar fi stânjenit prezența mea acolo.
- Ea a venit să discutăm finalul, a spus unul dintre producători, lăsându-se pe scaun și punându-și degetele întrepătrunse pe piept. Ne-a trimit ieri un e-mail în care ne-a spus că are o soluție, una pe care a discutat-o deja cu voi. Suntem numai urechi.
Expresia de pe chipul lui Monty era pură ușurară. I-a venit mintea la cap, părea a spune.
- De fapt, am spus eu, cu inima bătându-mi tare, dar hotărâtă, am venit să discutăm tot scenariul.
Ușurarea a devenit ceva între panică și nesiguranță, înainte să le ia locul calmul profesional.
- Mă tem că e vina mea, a spus Monty, suav. I-am dat niște responsabilități suplimentare și i s-a suit la cap. Evelyn, asta nu mai e grija ta. Genul ăsta de comportament este exact motivul pentru care te-am concediat.
- Nu mai lucrezi la agenție? a întrebat unul dintre producători, fixându-mă cu privirea.
- Sunt...
- A fost pusă pe liber, a spus Monty întrerupându-mă.
Sam-și-Max s-au privit unul pe celălalt. Unul dintre ei și-a pus coatele pe masă și și-a împreunat degetele.
- Atunci cred că ne întrebăm cu toții ce cauți aici.
Monty m-a privit de cealaltă parte a mesei cu o satisfacție sălbatică și a zis:
- De ce să ne mai pierdem timpul? Să chemăm paza imediat.
Eu m-am ridicat. Era acum ori niciodată.
- Sunt aici pentru că acela e scenariul meu, am spus, luând un exemplar.
Calmul din vocea mea m-a surprins.
- Eu l-am scris. Și ar trebui să aibă numele meu pe el.
Fostul meu șef s-a făcut vânăt.
- Chemați paza! O fac eu, nu?
S-a dus la ușă și a deschis-o, nervos.
- Așteaptă.
Monty s-a uitat, agitat, să vadă cine vorbise. Era BIA. Se ridicase în picioare, cu ochelarii de soare în mână.
- Spune adevărul.
BIA părea că mai avea puțin și vomita, dar a rămas neclintit în picioare.
- Nu fi așa de modest, Ezra, a spus Monty cu voce pițigăiată. Poate c-ar fi bine să iei o pauză. Toate numele mari fac asta, n-ai de ce să te jenezi. Poți începe imediat.
- Scenariul e al lui Evie. Eu, cel mult, am asistat-o.
A reușit să zâmbească; arăta dureros de infantil.
- Și n-am făcut-o prea bine.
Sam-și-Max erau încruntați. S-au uitat unul la celălalt, comunicând în tăcere.
- E obosit. Termenul de predare l-a istovit. Nu știe ce spune, a zis Monty, sprijinindu-se pe jumătate de ușă. Scenariul ăla, a spus el, arătând paginile din mâinile mele, are pe el numele unui scenarist premiat cu Oscar, așa cum ați vrut, nu pe cel al unei asistente.
S-a uitat la producători.
- Nu asta contează aici?
- Dacă aveți nevoie de dovezi, am zis eu, vă spun cum ar fi trebuit să se termine.
- Paza! a strigat Monty, scoțând capul pe hol.
- Stai jos, Monts, bătrân prost ce ești, s-a răstit BIA. Scenariul e al lui Evie, și știi și tu asta. Ea l-a scris.
Li s-a adresat producătorilor:
- Toată căldura aceeea care v-a plăcut? Toate personajele? Vocea proaspătă de care nu vă mai săturați? Toate sunt ale lui Evie. Puteați să-mi dați și încă 3 ani, că tot n-aș fi realizat ceva nici pe jumătate la fel de bun ca ceea ce a făcut ea în 3 luni. Are un talent înnăscut. Doar că un nemernic i-a furat cuvintele fără ca ea să știe.
- E clar că și-a făcut treaba bine, a încercat Monty, refuzând să cedeze. V-a convins să credeți că ea a făcut munca grea. Eu vă întreb, poate cineva cuantifica ajutorul pe care îl primesc scenariștii?
- Am toate e-mailurile, Monts, i-a spus BIA.
S-a întors către producători.
- Vă trimit tot ce mi-a trimis. Veți vedea că eu am folosit cam tot ce-a scris ea, cuvânt cu cuvânt. Vă voi returna și banii. Oricum era momentul să mă mai restrâng.
În cele din urmă, BIA s-a uitat la mine.
- Dacă mai contează, Evie, să știi că-mi pare rău.
Sinceritatea lui nu compensa în totalitate ceea ce făcuse, dar am încuviințat din cap.
BIA a mimat că punea jos un microfon, și-a așezat ochelarii din nou pe nas și a plecat.
Ochii lui Monty erau fixați pe spatele clientului său care pleca. Îi căzuse fața.
Sam l-a privit pe Max, apoi a răpăit cu degetele pe masă și, după o pauză apăsătoare, Max a dat din cap.
- Finalul, mi-a spus Sam. La ce te-ai gândit?
- Evie, mi-a spus Max, invitându-mă înapoi în sală.
După ce predasem o versiunea a scenariului în care povestea asistentei avea un final fericit, ei mă rugaseră să ies până discutau despre opțiunile pe care le aveau. Expresia înfrigurată de pe chipul lui Monty era derutantă.
- Noi nu ne alegem partenerii cu ușurință, a început Sam. Am vrut numele lui Ezra Chester pe următorul proiect al Casei de Producție Intrepid.
Am dat din cap. La asta mă așteptam.
- Dar nu-i mai puțin adevărat că adorăm acest scenariu.
Speranța mi s-a ivit în suflet, aproape dureros de intensă.
- Iar noi am început această afacere asumându-ne riscuri, a spus Max. Am ales numele „Intrepid” dintr-un motiv întemeiat, pentru că suntem niște cutezători.
Mi-au zâmbit amândoi.
Am dat mâna cu Sam.
- Bine ai venit la Intrepid, Evie. Suntem siguri că vestea că am adus un talent feminin tânăr pentru comedia noastră romantică va fi primită cu bucurie.
Eu abia mai puteam respira. Într-o cliită, maldărul acela de hârtii de pe masă a devenit un viitor pe care nu îndrăznisem să mi-l imaginez. Și exista o persoană cu care îmi doream cel mai mult să mă bucur de asta.
Monty dădea din cap, furios.
- Ce publicitate mai bună am putea cere decât „asistenta care a scris scenariul”? E o adevărată poveste despre visurile care devin realitate.
- Va trebui să vorbim cu agentul tău.
- Am știut dintotdeauna că are talent. Eu am fost cel a descoperit-o, să știți. Nu trebuie să mă întrebați de două ori.
Monty a râs, fluturându-și mâna.
- Da, Evelyn, te voi reprezenta. Iar la Williiam Jonathan Montgomery & Fiii vei fi clientul nostru numărul 1. Tratament de vedetă.
- Mulțumesc, le-am spus eu producătorilor, acest cuvânt având atâta greutate că aproape m-a cocoșat. Dar eu mă reprezint singură.
- Doar nu vorbești serios, Evelyn, s-a oțărât Monty. Asta ți-ai dorit mereu. Îmi amintesc ce spuneai acum mai mulți ani. Eu sunt agentul tău de vis. Nu poți refuza așa ceva.
M-am uitat la el.
- Poate că am fost un pic cam pripită mai demult, am spus eu.
Și cu asta, Monty s-a făcut mic în scaun, înfrânt.
Evie: Dragilor... ia ghiciți cine o să fie, în sfârșit, agent. Deși am doar un client.
Sarah: Nu pot ține pasul. Am crezut că putem deja să încetăm cu toții să ne mai prefacem că nu vrei să fii scenaristă, nu?
Maria: spune-mi că ai făcut-o!!!
Jeremy: Haide, Evie, suspansul o ucide pe Maria.
Evie: Am făcut-o! Numele meu va fi pe scenariu. Sunt scenaristă!
Maria: Bravo, dragă!
Jeremy: Felicitări!!!
Sarah: ÎN SFÂRȘIT!
Evie: Mai am încă un lucru de făcut!
CAPITOLUL 40
Dubla Unu Doi Trei la Gil`s
INT: GIL`S
DUMINICĂ, 10 MARTIE, 10 A.M.
Evie intră în cafenea, căutându-și, din priviri, locul ei obișnuit. Acolo stau niște necunoscuți. Ea își mulcă buzele și se duce la bar. Xan e de serviciu.
M-am așezat la coadă, privind din când în când împrejur, din reflex, după două chipuri cunoscute.
De trei duminici încoace nu mai știa nimeni de ei. Mai veneau uneori în cursul săptămânii, mi-a spus Xan, dar în ultimul timp nu-i mai văzuse deloc. Însă eu venisem la fiecare sfârșit de săptămână, comandasem ciocolată caldă și așteptasem. Pentru orice eventualitate.
Ești blocat în rutină. Te duci la aceeași cafenea în fiecare duminică.
Ben nu răspunsese la niciunul dintre mesajele mele, așa că încercasem să-l sun, dar intrase mereu mesajul din căsuța vocală: „Numărul acesta nu e disponibil momentan”.
Ceea ce însemna, probabil, că toate mesajele mele fuseseră trimise în van.
Sosise momentul să mă împac cu ideea că Ben și Anette nu mai veneau aici.
- Trei ciocolate fierbinți? m-a întrebat Xan.
- De fapt, am spus eu, azi vreau doar un cappuccino la pachet.
M-am dus la capătul barului să aștept, încercând să spulber tristețea care se așternuse pe mine precum un văl de nea.
Aveam atâtea motive de bucurie. Ultimele săptămâni fuseseră amețitoare. Semnasem contractul cu Casa de Producție Intrepid (după câteva runde serioase de negocieri, desigur). Ei dăduseră undă verde scenariului. Eu îl cizelasem până la perfecțiune, în stilul în care lucrasem vreme de ani întregi la agenția. După ce l-am terminat mi-am dat seama, în sfârșit, de ce editarea fusese cea mai bună latură a fostei mele slujbe. Doar așa fusesem cât se putuse de aproape de scris.
Banii pe care îi negociasem pentru scenariu erau îndeajuns de mulți ca să-mi cumpăr un loc al meu unde să mă mut, dacă aș fi vrut. Îl plătisem lui Jane chiria până la sfârșitul lunii, dar acum aveam alternative. Vitorul era plin de posibilități; nu trebuia decât să fac primul pas.
La urma urmei, scenariștii puteau locui oriunde. Chiar și în Sheffield. Mă puteam duce acasă.
Și totuși, nu o făcusem încă.
Singurul lucru pe care îl făcusem fusese să-i cumpăr un câine pe care, în onoarea lui Ziggy (adică a celei mai bune părți a lui BIA), ea îl numise David.
- Cappuccino pentru tine, Evie, a strigat Xan.
A împins un pahar de carton pe tejghea.
- Xan, e gol.
- Da? a spus Xan, făcând ochii mari.
Frustrată, am scos capacul ca să-i arăt. Dar în pahar era ceva împăturit. L-am scos.
Era un bilet la cinema pentru filmul Brick Park la cinematograful Prințul Charles din Soho, pentru ziua aceea, la prânz.
CAPITOLUL 41
O întâlnire amuzantă
EXT: CINEMATOGRAFUL PRINȚUL CHARLES, CARTIERUL SOHO
DUMINICĂ, 10 MARTIE, LA PRÂNZ
Evie privește în sus la tabela de afișaj albă de deasupra ușilor de sticlă. Pe ea scrie cu litere de-o șchioapă: BRICK PARK - NU MAI SUNT BILETE. Se încruntă, apoi intră în foaier și se duce la ghișeu. Când arată biletul angajațiii își dau ghionturi, zâmbind, iar câțiva se ridică puțin pe vârfuri ca s-o vadă. Unul dintr ei o invită să-l urmeze pe scări în jos.
Am coborât scările în urma băiatului, întrebându-mă dacă îmi imaginam reacția produsă de intrarea mea.
Poate că echipa de acolo, asemenea mie, era curioasă să-i vadă pe ceilalți fani ai lui Dorothy Taylor. Eram extrem de puțini.
Am fost uimită, dar impresionată atunci când Xan îmi dăduse biletul. Am încercat să-mi amintesc când îi spusesem lui că îmi plăcea acel film.
- Știu că voi iubiți filmele clasice celebre, i-am spus bărbatului, întinzându-i biletul. Dar nimeni n-a mai auzit de filmul ăsta. Nimeni.
- Veți fi surprinsă.
Băiatul a deschis ușile sălii.
- Luați-o pe acolo.
Toate locurile erau goale.
- Dar, oare, nu se epuizaseră toate biletele? am întrebat eu.
- Ba da, mi-a răspuns băiatul, închizând ușile în spatele meu.
M-am așezat la locul meu, alegând unul central, adică cel mai bun loc din care să mă bucur de imagine și de sunet. Deși eram prima în sală, luminile s-au stins imediat. Mi-am dorit să fi avut inspirația să-mi fi cumpărat niște floricele de porumb.
Mi-au trebuit câteva secunde să înregistrez imaginea care a apărut pe ecran.
Eram eu.
Ce mama naibii?
Am privit împrejur, dar tot singură eram.
Fotografia fuseseră făcută la Gil`s. Eu eram la laptop, cufundată în ceea ce scriam.
Cineva a pășit în fața ecranului.
- Salut, a spus Ben.
- Salut, i-am spus eu.
Părul lui negru și des era ondulat și răvășit. Purta un tricou pe sub geacă. Nici urmă de cămașă.
- Ce-i asta, Ben?
- Trebuia să-ți spun ceva.
- Am tot mers la Gil`s. Mi-ai fi putut spune acolo. Doar că pe tine nu prea te-am văzut, am spus eu.
- Am muncit, mi-a răspuns Ben. Spre deosebire de vechea mea îndeletnicire, cea nouă presupune să călătoresc mult.
- Ți-am scris mesaje.
- Știu. Se pare că Marc preferă și acum ședințe foto în locuri aproape fără semnal.
- Tu...
M-am oprit, dându-mi seama ce însemna asta.
- Ai riscat.
El a zâmbit.
- Cineva mi-a spus că eram blocat în rutină. S-a dovedit că muștruluiala pe care am primit-o de la o domnișoară de onoare după ce am distrus nunta prietenei ei a fost exact lucrul de care aveam nevoie.
- De ce ne aflăm aici, Ben? l-am întrebat, începând să mă strecor printre scaune.
- Am zis că e mai bine față în față.
- Ce e mai bine?
- Să-ți spun ce simt cu adevărat pentru tine.
M-am oprit pe trepte.
- Dar eu știu ce simți, am spus. Mi-ai spus-o foarte limpede atunci când ai crezut că te-am atras într-o întâlnire amuzantă.
- Am fost un idiot, mi-a răspuns el. Când ai spus că toate întâlnirile acelea erau pentru slujba ta, că nu trebuiau să fie reale... M-am temut că dacă aș fi fost și eu subiectul uneia, poate că pentru tine n-ar fi fost totul atât de real cum ar fi fost pentru mine.
De aceea nu voise Ben să se implice în întâlnirile mele amuzante?
- Astfel de întâlniri sunt un lucru serios pentru tine?
- Cutremurător de serios.
Mie îmi zvâcnea inima în gât pe când am început să urc treptele, una câte una.
- Cum rămâne cu toate cele pe care mi le-ai spus la nuntă? am insistat eu.
- M-am purtat ca un prost. Tocmai distrusesem tortul de nuntă al prietenei tale, că m-am și găsit să mai spun niște tâmpenii. De genul că viața avea mai multă noimă înainte să te cunosc pe tine. Adevărul e că, dimpotrivă, de multă vreme lucrurile nu mai fuseseră atât de limpezi pentru mine. Îmi pare rău, Evie.
În tot timpul în care îmi dorisem să fi putut schimba ceea ce-i spusesem, nu mă gândisem niciodată că și el dorise să-mi spună cu totul altceva.
- După felul în care m-am purtat, Anette a crezut că era nevoie să găsesc ceva care să te convingă. M-am priceput întotdeauna bine la fotografii, a încheiat el făcând un gest către ecran.
Acolo a apărut o nouă imagine, iar eu m-am oprit în loc.
Asta era cu Anette și Ben, cu limbile scoase în spatele meu în timp ce scriam de zor ceva la laptop, absorbită. Următoarea imagine era cu Benși cu mine. Eu mă uitam la ceva de la celălalt capăt al cafenelei, iar Ben... Ben se uita țintă la mine. În următoarea, eu ridicam aripioarele pe care era desenat steagul Marii Britanii, spunând că știam cum să le repar, iar chipul lui Ben era plin de admirație.
Acelea erau toate fotografiile pe care le făcuse Anette cu noi în ultimele 3 luni. Toate, mai puțin cea în care eu stăteam lângă un stâlp de iluminat de pe stradă, ținând o umbrelă roșie, în ploaie. Cea făcută de Ben.
Nu pozasem în ea, iar părul îmi stătea înfoiat. Și eram frumoasă.
Ultima fotografie era de la nuntă. Eu și Ben, dansând. Aveam capul înclinat către el. El mă ținea aproape. Colțul gurii lui era ridicat într-un zâmbet șui provocat de ceva ce spuneam eu, de parcă am fi fost doar noi doi în toată sala aceea.
Privirea lui Ben era aproape ca și cum...
- Conform spuselor unei anumite băgăcioase în vârstă de 7 ani, a spus Ben, n-am fost în stare să-ți spun pur și simplu că te iubesc.
Mi-am luat privirea de la acea fotografie.
- Tu... ce?
- Te iubesc, a spus el, simplu.
Ben mă iubea?
- Felul în care te înțelegi cu Anette. Căldura ta. Îndărătnicia ta. Bunătatea ta. Pasiunea ta. Părul tău... Mai ales părul tău. Înclinația ta de a te face de râs în public.
Din nou acel zâmbet. Acela care arăta doar pe jumătate format, însă pentru un cunoscător al zâmbetelor lui Ben, era totul.
- Și pentru că ești atât de curajoasă. Te iubesc mult, Evie Summers.
Ben mă iubea.
Era ceva la imaginea mare de pe ecran care făcea dificil să pun la îndoială asta.
- M-am gândit că, după toate cele întâmplate, meriți propria întâlnire amuzantă.
Își amintise.
Cât timp trecuse de când îi descrisesem acest moment? Cinematograful. Filmul. Nu-mi imaginasem niciodată că singura persoană din cinematograf ar fi putut fi el.
- Ai rezervat tot cinematograful?
- Am auzit că o comedie romantică bună trebuie să conțină și un gest impresionant, a spus el.
Am pus piciorul pe ultima treaptă.
- Stai să văd dacă am înțeles bine, Ben. După ce luni întregi ai evitat să iei parte la una din întâlnirile mele amuzante, ai organizat tu însuți una?
- Exact.
Am început să pășesc pe mochetă, îndreptându-mă către el.
- Și deși nu știi încă dacă și eu simt la fel, ești aici, dispus să-mi spui că mă iubești?
- Am hotărât să-mi asum un risc, a spus el.
Am ajuns în fața lui.
- Atunci ar trebui să știi, am spus eu, privindu-l în ochi, că a meritat tot efortul.
- Evie, mi-a spus Ben grav. Mi-aș dori să te sărut acum.
- Ți-a spus cineva vreodată - am râs - că vorbești prea mult?
El și-a pus o mână pe obrazul meu, iar cu cealaltă m-a cuprins de talie și m-a lipit de el.
- E mai bine?
Am privit în ochii aceia căprui, migdalați, plini de lumină, de căldură și de dragoste. Apoi m-am lăsat cu totul cucerită de senzația gurii lui lipite de a mea.
EPILOG
Băutura vărsată
SCENA SE LUMINEAZĂ TREPTAT
INT: CAFENEAU GILS`S, EAST DULWICH
DUMINICĂ, O ORĂ ANORMALĂ (10 A.M.)
Evie Summers - în vârstă de aproape 30 de ani, pistruiată, păr cârlionțat, roșcat, lung până la umeri, rochie de zi galben aprin în stilul anilor `50 și bocanci negri de piele - stă în fața tejghelei bătând din picior, evident debordând de energie nervoasă. Anette Williams traversează în fugă cafeneaua până la Evie, pe care o trage de cardigan. Evie se întoarce, iar Anette tresare, speriată.
- Tăiați! a striga Greta, regizoarea.
- Scuze, scuze, i-am spus.
M-am repezit și i-am făcut cu mâna lui Annette, ca să mă vadă. Ea s-a roșit toată și a izbucnit în râs, iar actrița - o superbă tânără speranță - a râs și ea, îmbrățișând-o scurt înainte să se întoarcă la locul ei.
Anette s-a strecurat printre reflectoare și camere de filmat și ni s-a alăturat. Ben i-a ciufulit părul.
- Dacă mai aduci oameni pe platou, va trebui să-i și stăpânești, mi-a stigat Greta.
- Așa am să fac. Scuze, e doar foarte emoționată.
- Nu la copil m-am referit, mi-a răspuns Greta, cu privirea alunecându-i undeva în spatele nostru.
M-am întors către cele trei persoane care tăbărâseră pe o masă plină cu gustări.
- Evie, Evie, Evie. Gustările sunt gratis! mi-a strigat Jeremy.
- Sunt mândră de tine, mi-a strigat Maria, privind cu ochi critic produsele de patiserie.
- Actrița chiar trebuie să poare și ea bocanci? m-a întrebat Sarah, bând dintr-o cola dietetică.
- Vă iubesc, dragilor, am spus, întorcându-mă. Mă bucur atât de mult că v-am adus aici.
Ben m-a sărutat pe frunte.
- E ciudat să te gândești că urmărim momentul în care am început să mă îndrăgostesc de tine.
A arătat spre actorul care juca rolul lui, ale cărui sprâncene nu erau îndeajuns de negre, după părerea mea.
- Atunci când am făcut un copil să vomite, mi-am amintit eu. Ce romantic!
- De fapt, a fost atunci când ai venit și te-ai așezat la masa noastră. A fost momentul în care am știut: femeia asta avea să-mi dea curaj.
L-am înghiontit cu cotul, iar el a chicotit.
- Vorbesc serios. Uite ce ai realizat. Ia-ți răgazul ca să prețuiești asta așa cum se cuvine, m-a îndemnat el, făcând un gest către platou. Ai reușit, Evie.
M-am uitat la actorii care erau absorbiți de scenariu, învățându-mi pe de rost cuvintele.
- Tata obișnuia să-mi spună că, indiferent ce scriu, trebuie să însemne ceva.
El mi-a zâmbit cu zâmbetul acela câș de care mă îndrăgostisem.
- Imaginează-ți cât de mândru ar fi de tine acum.
- Liniște pe platou! Trei.
Greta a mimat „doi” apoi „unu”, ducând degetul la gură.
Ben m-a cuprins cu un braț și i-am privit amândoi pe actori luând-o de la capăt.
OK? mi-a făcut Ben semn. OK? mi-a făcut semn și Anette, apoi ne-a îmbrățișat strâns de picioare.
OK, am făcut și eu semn, și nu puteam vorbi mai serios de atât.
SFÂRȘIT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu