.....................................
7-8
Anette a băgat o bucată mare de tort în gură, fredonând un cântecel, în timp ce BIA s-a uitat deconcentrat la ea.
Cheryl - 25 de ani, păr blond până la umeri, o rochie lungă, tocuri - stă în fața tejghelei, bătând din picior, plină de nervi.
....................................Anette a băgat o bucată mare de tort în gură, fredonând un cântecel, în timp ce BIA s-a uitat deconcentrat la ea.
L-am implorat pe Ben din priviri.
După un minut de pauză, el a dat din cap, scoțând din rucsacul lui Anette cartea ei, alături de ceea ce semăna autobiografia unui fotograf, pentru el însuși. BIA i-a privit pe amândoi, încruntat. Pe urmă a făcut ochii mari. Și-a întors capul spre mine.
O, nu, să nu îndrăznești...
Deodată, BIA a mimat din buze: Tăticul Blazat?
O, nu. Și-a amintit de raportul despre serbarea lui Anette. Săbiile fuseseră clar încrucișate. BIA trebuia să plece.
- Tu n-ai de scris un scenariu?
Am mimat din buze Fii cuminte și am verificat că Ben nu mă văzuse. El își studia cartea cu o atenție pe care probabil volumul n-o merita.
- De-aia am venit.
Înainte să pot protesta, BIA s-a așezat pe unul dintre scaunele din fața noastră, de parcă ar fi fost proprietarul locului.
- Aha, perfect, a declarat el, uitându-se la resturile de tort. Se poate?
Și-a tăiat singur o felie uriașă, fără să mai aștepte răspunsul. Furioasă, Anette i-a făcut semne lui Ben, însă acesta a lovit ușor cu degetele în cartea ei, apoi s-a concentrat din nou la cartea lui.
- În primul rând, ăsta nu era pentru tine, am spus eu, luând farfuria din mâinile lui BIA. În al doilea rând, îți dai seama că tortul de față e o uriașă bombă calorică, nu-i așa?
- Cam asta e și ideea.
A luat felia de tort de pe farfurie, a inspirat adânc și și-a îndesat în gură jumătate din ea.
- Ce faci? l-am întrebat disperată.
Cineva și-a dres glasul. Era Xan, care adusese o cafea mare. S-a uitat la BIA, la Ben, apoi la mine. BIA a înghițit tortul, icnind.
- O cafea cu cofeină și cu lapte integral, corect?
- Exact asta am comandat, a răspuns el, luând cafeaua și dând ochii peste cap.
- Ce se întâmplă, Ezra?
BIA a luat o gură plină din cafea, cutremurându-se din cauza gustului.
- Îți arăt că vorbesc serios în legătură cu sentimentele mele față de tine.
Ben a rupt puțin pagina când a întors-o.
- Chiar nu trebuie să faci asta, i-am spus eu.
În felul ăsta, nu ajungea nicăieri.
- Haide, ar trebui să fii cel mai fraier ca să nu observi cât de minunată ești!
BIA s-a uitat la Ben și i-a făcut cu ochiul.
De ce naiba îi trimisesem raportul ăla stupid?
Pentru că fusesem nebună, și jenată, și nu știusem la vremea aceea că eu și Ben am fi putut deveni prieteni.
Iar, dacă BIA nu pleca mai repede, erau toate șansele să nu fim niciodată prieteni.
- N-am să mă opresc decât cu o condiție, a spus BIA și a mai mușcat o dată din tort. Acceptă să mergi la o întâlnire cu mine.
- Am spus nu, Ezra.
El a ridicat un deget, a înghițit, apoi a tras de betelia blugilor, ca și cum ar fi început deja să-l strângă. Sunt sigură că s-a folosit de mișcarea asta doar ca să se dea mare cu abdomenul lui.
L-am văzut pe Ben făcând o mișcare ca și cum ar fi vrut să pună o mână pe propriul abdomen. Apoi a clătinat din cap și s-a întors la cartea lui.
BIA s-a lovit cu pumnul în piept, ca să disloce bucata de tort, dând pe gât încă puțină cafea și scoțând niște sunete ca de sticlă aproape goală de detergent pentru toaletă, care ar fi fost stoarsă în prezența noastră.
Anette și-a smuls aparatul auditiv din urechi și l-a pus, cu o mișcare nervoasă, pe masă, după care s-a întors la cartea ei.
- Te rog, Roșco. Simt că mi se înfundă arterele. Uită de toate îndoielile tale pentru o clipă și amintește-ți că sunt doar eu, Ezra, care te roagă să mergi la o mică întâlnire cu el.
Ce spusese Maria? Că BIA nu făcea decât să mă împiedice să-l găsesc pe Domnul Final Fericit? Părea că depunea enorm de mult efort în acest scop.
Desigur, a spus vocea aceea firavă din capul meu. Dar dacă se dovedește că BIA spune adevărul în legătură cu sentimentele lui, asta ar însemna că am avut dreptate cu privire la comediile romantice. Iar el va trebuie să termine scenariul.
Și l-ar mai fi făcut și să plece.
- Mă omori, Roșco, a continuat el, șergându-se la gură. Bine, fie cum vrei tu.
S-a pregătit să-și mai ia niște tort, iar eu ridicat o mână. Anette și-a ridicat privirea.
- Bine, fie, i-am spus, iar ea m-a văzut rostind cuvântul.
Ben s-a oprit chiar în timp ce dădea o nouă pagină. Anette a părut că voia să spună ceva, însă Ben a privit-o în ochi, implorând-o cu o clătinare a capului, să n-o facă.
- Vorbești serios? m-a întrebat BIA, înghițind.
- O întâlnire, i-am spus eu, întrebându-mă ce voise să însemne schimbul acela de priviri dintre Anette și Ben.
Zâmbetul tehnicolor al lui BIA era o parte triumf și două părți ușurare.
- N-am nevoie de mai mult, a spus el. Acum, dacă ați vrea să mă scuzați, mă duc să-mi deșert stomacul.
Lui Anette nu i-a scăpat nimic. I-a făcut niște semne tatălui ei, care sunt destul de sigură că însemnau: „Și eu”.
Privindu-l pe BIA traversând cafeneaua și atrăgând nu puține priviri, am descoperit că o părticică minusculă din mine era... curioasă.
Am observat mișcare. Ben o ajuta pe Anette să se îmbrace cu paltonul. S-a îmbrăcat și el.
- Pleci? l-am întrebat.
- Anette vrea să se vadă cu prietena ei Bea, mi-a răspuns el.
Anette a făcut niște semne scurte și rapide.
- Spune „mulțumesc” pentru minunata dimineață, mi-a tradus Ben.
După expresia de pe chipul ei, m-am îndoit că asta era traducerea corectă. Aveam sentimentul că o dezamăgisem cumva. Am încercat să-i mulțumesc și eu, dar ea a refuzat să se uite la mine.
- Dacă există cea mai mică posibilitate ca el să spună adevărul, l-aș putea face să termine scenariul, am dat eu explicații, disperată, însă simțeam că astfel înrăutățeam, de fapt, și mai mult situația. Dacă n-ar mai fi rămar numai două săptămâni...
Anette tot nu se uita la mine.
Ben a luat-o de mână.
- Baftă cu întâlnirea, a spus el. Sper sincer că e ceea ce-ți dorești.
Am fost lăsată să descifrez singură ce a vrut să spună.
CAPITOLUL 31
Transformarea
INT: BUCĂTĂRIA LUI EVIE
MIERCURI, 13 FEBRUARIE, 9.55 A.M.
Evie stă sprijinită de dulapurile din bucătărie, privind un carton roz de prăjituri și având o expresie șovăitoare pe chip. Pe lateralul cartonului e un borderou de livrare lipit cu scoci. Ea îl scoate din plic și-l citește.
Roșco. Nu m-am dat niciodată în vânt după flori. Tu mi-ai arătat care e genul tău de „mâncare”, m-am gândit să te cinstesc și eu cu al meu. Așadar, în onoarea întâlnirii noastre de azi, îți trimit această prăjiturăă vegană de curmale, fără gluten, de la cea mai bună cofetărie din Soho. E adevărată revelație.
Va veni o mașină să te ia la ora 10 dimineața fix. Pregătește-te să fii dată pe spate. Abia aștept să-ți ofer mai târziu surpriza.
E X
M-am uitat în cutie și am tresărit. Într-un fel, era destul de frumos că BIA mi-o trimisese. Chiar dacă era un fel de buturugă densă, maronie.
Am mai verificat o dată ora de pe cartea poștală. Zece dimineața, corect? Ar fi trebuit să ne întâlnim pe seară.
Singurul lucru pe care BIA mi-l spusese despre întâlnirea noastră fusese faptul că avea o surpriză pentru mine. Întrebasem dacă era scenariul, iar el îmi răspunsese cu un emoji care făcea cu ochiul. Acum mă tot întrebam fără încetare dacă surpriza era cu adevărat scenariul. Poate că era deja terminat. Ar fi meritat să merg la întâlnire pentru asta.
Tânjeam după sfatul prietenilor mei, doar că ei nu știau despre întâlnirea din seara aceea. Orice s-ar fi întâmplat, aveam de gând să le povestesc totul. Doar că după. Îmi spuseseră deja părerea lor despre „sentimentele” lui BIA. Nu-l credeau. Voiam doar să abordez acea întâlnire cu mintea limpede.
În ultima săptămână mă istovisem cu întâlniri amuzante zilnice, hotărâtă să nu-l las pe BIA să mă distragă, dacă ăsta era într-adevăr jocul pe care-l juca. Însă niciuna dintre ele nu ajunsese undeva.
În plus, mai aveam de luptat cu judecata la care fusesem deja supusă. Duminca trecută, la Gil`s, cumpărasem ciocolate calde și negrese, sperând să readuc lucrurile la normal cu Ben și cu Anette după ce BIA ne întrerupsese cu o săptămână în urmă.
Așteptasem acolo aproape două ore, până când ciocolatele se răciseră. Însă Ben și Anette nu veniseră.
Am auzit zgomot de tocuri pe linoleum.
- Ce naiba e aia, rățușco?
M-am dat la o parte pentru ca Jane să poată deschide sertarul.
- Ar trebui să fie o prăjitură.
- Vai, ce nefericită arată! Și că tot veni vorba de fericire, n-ai văzut-o pe Belinda, nu?
Belinda era un Ourgasm 3000, vibratorul superneted al lui Jane, care se părea că era cel mai bun din câte avusese ea vreodată.
- Ai verificat mașina de spălat vase?
Jane s-a strâmbat.
- E goală. Sper să apară de undeva, mi-e dor de ea. Bun. Păi, eu am plecat. Baftă diseară! Eu sunt în oraș, așa că apartamentul e numai al tău. Am curățat chiar și leagănul.
Am închis capacul cartonului de prăjituri, apetitul dispărându-mi brusc.
- Mersi, Jane, dar e numai prima întâlnire.
- Exact!
Roșco: Mersi pentru prăjitură.
Ezra: Am știut că o să-ți placă. Stai să vezi surpriza. Pe curând, Roșco X.
Stăteam în clădirea unde mă lăsase taxiul, cu nimic mai lămurită decât înainte în privința lucrurilor la care ar fi trebuit să mă aștept.
Oare asta era întâlnirea?
Îmi adusesem o rochie la mine, pentru orice eventualitate. Nici măcar nu știam sigur în ce loc mă aflam. Nu văzusem nicio siglă de firmă pe clădire. Înăuntru, fiecare suprafață dură era albă și sclipea de parcă ar fi conținut diamante, iar din loc în loc erau piese de mobilier de culoare roșie. Parcă aș fi fost în interiorul unei guri dintr-o reclamă la pastă de dinți.
- Bună, i-am spus băiatului impecabil, de vreo 20 și ceva de ani, care stătea la recepție. Ar trebui să mă întâlnesc cu Ezra Chester, a venit?
Un bărbat a apărut prin deschizătura unei draperii de pluș roșu, care atârna în spatele recepției. Cincizeci de ani, bronzat, chel, îmbrăcat complet în negru, de la pantofi până la ramele ochelarilor. M-a măsurat din cap până-n picioare, apoi a bătut din palme.
- Ezra! Cel mai bun client al meu. Tu trebuie să fii Evie, mi-a spus el, cu un ușor accent scoțian.
Mi-a întins o mână.
- Gary. Sunt încântat să te cunosc.
Eu am dat mâna cu el, perplexă.
- Nici nu știi ce răsfățuri ți-am pregătit!
- Chiar nu, i-am spus eu.
Gary m-a privit iar din cap până-n picioare.
- Să mergem, să te scoatem din paltonul ăla.
Jacheta mea iubită nu merita tonul ăla. A fost smulsă de pe mine înainte să pot protesta și am fost înfășurată într-un halat alb, strălucitor.
- Unde e Ezra?
- Va veni să te ia la ora 5 după-amiază punct.
- Dar asta înseamnă peste 7 ore!
- Știu, nu e timp suficient, dar va trebui să ne încadrăm cumva cu toate cele câte-s de făcut.
- Cu ce anume să ne încadrăm? am întrebat eu.
- Vai, Evie.
Gary a tras de un cordon ca să deschidă draperiile, dezvăluind genul de salon de frumusețe care avea clientelă, nu clienți.
- Transformarea ta, desigur.
Ezra rezervare o transformare pentru mine? Era un lucru obraznic, deosebit de jignitor și atât de... BIA.
Au început să-mi tremure degetele, primul gând fiind să le spun pritenilor mei. Dar desigur că nu puteam. Așa că i-am trimis, în schimb, mesaj lui.
Roșco: Asta e surpriza mea?
Ezra: Nu are orice comedie romantică o scenă cu marea transformare?
Dar asta era viața reală, iar eu doream scenariul, nu o transformare. Mai ales nu una care să dureze 7 oare. Și operațiile de chirurgie plastică durează mai puțin.
Când Gary a revenit cu un cărucior, eu fierbeam de nervi.
- OK, mică sirenă roșcată. Hai să ne uităm puțin la tine.
- De fapt, eu am să plec acum. S-a produs o mare eroare.
Gary și-a pus un cot în șold.
- Desigur. Ăsta e unul dintre cele mai luxoase saloane din Londra, eu sunt absolut incredibil și totul e plătit integral. De ce n-ai fugi de o asemenea oportunitate? Însă nu ești măcar un picuț curioasă să vezi exact ce ți-a pregătit Ezra?
Am mijit ochii.
- Să văd lista.
El mi-a întins o broșură, iar eu aproape am scăpat-o când am văzut prețurile.
- Doar cele încercuite.
- Majoritatea sunt încercuite.
Gary a zâmbit.
- Da.. Am spus deja că Ezra a plătit...?
A început să contureze un plan.
- Îmi dai, te rog, un pix?
Gary mi-a întins, precaut, un pix și a rămas lângă mine țâțâind din buze cât timp am parcurs lista.
- Nu. Nici gând. Absolut nu. Fără ceară. Împachetare hidratantă în ulei de măsline? Doar nu frigeți un curcan. OK, ăsta e în regulă.
I-am înapoiat broșura și, văzând ce mai rămăsese, i-a căzut fața.
- Gary, i-am spus eu, ești cel mai bun, nu-i așa? Folosește-te de ceea ce ai.
Mi-a scos elasticul din păr și mi-a răvășit buclele, care mi s-au revărsat pe umeri într-o masă diformă. Sincer, nu-mi aminteam când îl tunsesem ultima oară. Gary a făcut un pas înapoi, apoi încă unul, de parcă ar fi fost încă prea aproape ca să-l vadă pe tot. A bătut din palme ca să primească atenție, apoi a spus cu voce ridicată:
- Am nevoie de ajutor!
Primul lucru pe care au vrut să-l facă a fost să-mi vopsească părul.
- Nu prea cred.
- O să arate atât de natural că nici n-ai să-ți dai seama. Îl mai înmuiem și-l mai înfoiem.
- Deci părul meu e, în egală măsură, prea mult și nu suficient?
- Acum ai priceput.
Am cumpănit. În mod normal, nici nu mi-ar fi trecut prin cap să-mi colorez părul, pentru că în Londra asta costă cam cât o mașină de dimensiuni mai mici. În plus, după toți anii adolescenței în care se făcuseră glume pe seama părului meu, fusese nevoie de mult timp și efort ca să dobândesc dragostea pe care o aveam acum față de cârlionții mei roșcovani. Și totuși, asta trebuia să fie o transformare, și voiam să fac impresie, și mai era și gratis...
Înainte să-mi dau acordul, l-am pus pe Gary să-mi arate exact nuanțele pe care le folosea.
- Mai sunt doar 7 astfel de ore, a spus el, amestecând vopseaua. Ce noroc pe mine!
Clenciul filmelor e că, la montaj, toate chestiile astea sunt accelerate. Eu trebuia să le îndur în fiecare minut obositor și anost.
- Acum, machiajul! a strigat Gary, doar 4 ore mai târziu.
A apărut o fată cu tunsoare de sprijiduș și piele de porțelan, care trăgea după ea un imens cărucior argintiu.
Gary a petrecut următoarele două ore creând din chipulmeu o pânză albă, adică mascând fiecare pistrui. Și a făcut asta până la umeri, iar când m-am întins am văzut că pielea mea avea acum o nuanță crem uniformă. Apoi, cu măiestrie și cu mare grijă, Gary mi-a pictat o față nouă.
O altă oră mai târziu, Gary și-a șters fruntea.
- OK, am terminat.
Echipa s-a strâns în jurul lui ca să se uite, expresia tuturor netransmițând nimic. Gary acoperise oglinzile. Pentru marea dezvlăluire. Le-a spus tuturor să plece.
- Evie, scumpo, a spus Gary, am știut că în tine se ascunde o cochetă și, Doamne, cred că am scos-o la iveală. Mi se pare că ești gata pentru tușa finală.
Am fost împinsă, prin niște draperii grele, într-o cabină de probă. Pe o banchetă tapițată era așezată oc cutie mare, hexagonală, cu o fundă de satin de culoarea caramelului.
- Asta ce e? am strigat la Gary, care aștepta de partea cealaltă a draperiei.
- Îmbrac-o și gata.
Am tras de fundă și am ridicat capacul.
Așezat pe multe straturi de hârtie fină era o aglomerație de material de un verde atât de închis încât părea aproape negru. L-am mângâiat. Unghiile mele aveau exact aceeași culoare. Țesătura era ca o adiere răcoroasă pe pielea mea când am ridicat rochia din cutie, jupa revărsându-se pe podea. Sub era era o pereche de escarpeni negri cu talpă roșie și panglici de mătase pentru glezne. Mai era și lenjerie de corp. Una cu extrem de multă susținere.
Suga burta, Evie. Literalmente.
- Sunt gata, am strigat.
Gary a tras numaidecât draperia în lături. M-a privit exaltat, agitându-și mâinile în dreptul gurii.
- Iată-te, cocheto, mi-a spus el. Acum stai chiar aici și închide ochii.
L-am lăsat să mă așeze într-o anumită poziție.
- Trei, doi, unu.
M-am privit într-o oglindă pe roți care era cât un stat de om și pe care mi-o pusese în față. Toată echipa se adunase în spatele meu, plus câțiva dintre clienți. Pentru prima dată în viață, nimeni nu m-ar fi putut acuza că roșeam.
- O, Doamne.
Gary era aproape în lacrimi.
- Îți place?
Fata care mă privea din oglindă nu era Evie Summers. Această Evie fusese turnată într-o rochie care i se unduia, ca un abur, pe fiecare curbă a trupului. Părul ei drept era prins într-o buclă lucioasăă pe un umăr gol, având o frumoasă nuanță de roșu aprins și auriu. Exact culoarea după care adolescenta din mine ar fi tânjit. Avea o piele albă, aproape translucidă, ochi uriași de safir și o gură cu buze de un roșu intens. Era, trebuie să recunosc, frumoasă.
Doar că nu eram eu.
- Mulțumesc, am spus, fără alte cuvinte nepotrivite.
Gary a sărutat aerul de lângă fiecare obraz.
- Arăți ca un vis, a spus Gary.
Da, acela în care Făt-Frumos îi spune fetei de țăran că s-a îndrăgostit de ea, iar pe urmă o transformă într-o persoană cu totul diferită.
Cumva, n-am fost surprinsă de faptul că BIA a sosit într-o limuzină.
- Așteaptă, a ordonat el de pe bancheta din spate înainte să urc.
M-a privit o clipă. Gura i s-a curbat într-un zâmbet leneș, satisfăcut.
- Evie Summers, iată-te, a spus el.
- Ce părere ai?
Am făcut o piruetă, simțind că-mi ceda glezna dreaptă.
- Absolut uluitor, a spus el. Ești cu totul alta, Roșco.
Eu am expirat lent, simțind că nu puteam zâmbi din cauza obrajilor înțepeniți de atâta fard.
- Am vrut să-ți mulțumesc.
- Cu plăcere, mi-a răspuns BIA, turnând șampanie în două pahare.
- Toată viața am fost o fată ștearsă, iar tu m-ai făcut să înfloresc.
El m-a privit un pic precaut.
- Mă bucur că gândești astfel. Ai de gând să urci?
- Îmi dau seama că am avut nevoie de toată transformarea asta ca să-mi dau seama cât de frumoasă sunt.
Au trecut câteva secunde.
- Nu ești tocmai fericită, nu?
- Crezi? Dintre toate lucrurile jignitoare, misogine, arogante care se puteau face Ezra, am explodat eu.
El aproape că a scăpat paharele din mâini.
- Mă aflu aici doar ca să-ți spun,î n persoană, că întâlnirea noastră s-a anulat.
- Am vrut să-ți ofer ceva despre care să scrii! a strigat el.
Eu l-am sfredelit cu privirea, uluită. El s-a tras mai aproape de portieră, privindu-mă cu un aer cât se poate de serios.
- Pentru întâlnirea ta amuzantă.
- Ce întâlnire amuzantă?
- Asta. A noastră. Numește-o Dragoste cu preaviz. Vrei să te însori cu mine. Cum vrei tu. Eu sunt bărbatul.
- Te-ai uitat la comedii romantice?
Care dintre noi e Sandra Bullock? Nu conta.
- La toate cele pe care mi le-ai recomandat.
Eram pe punctul să-i răspund, dar mi-am dat seama de ceva.
BIA se oferea să mă ajute să-mi îndeplinesc ultima obligație din înțelegerea noastră. Așa cum sperasem.
- Îți dai seama că, dacă tu ești Domnul Final Fericit, trebuie să termini scenariul, nu?
Ochii lui albaștri erau limpezi precum cristalul. Și inocenți.
- Îmi dau seama că mă ofer să fiu ultima întâlnire amuzantă de care o să mai ai nevoie vreodată, mi-a spus el, dându-se la o parte ca să-mi facă loc să urc. Nu ești nici măcar un picuț curioasă?
Mi-am analizat opțiunile.
Pleacă acum, cu capul sus, spunându-i că poate să-și ia adio de la scenariu. Sau...
Am oftat, aruncându-mi mai întâi geanta burdușită în mașină, apoi ridicându-mi rochia peste genunchi ca să mă pot așeza pe scaunul de piele încălzit.
- Relaxează-te, mi-a spus el, zâmbind din nou și dându-mi un pahar de șampanie.
Cămașa cu guler înalt de sub costumul lui albastru-închis semăna aproape cu cea a unui preot. Niciodată nu arătase un bărbat mai puțin a sfânt.
- Dacă n-o să-ți placă ceea ce urmează să-ți spun, te duc direct acasă. Transformarea a fost doar prima etapă a surprizei mele. Am vrut să fac ceva pentru tine, femeia care m-a determinat să scriu o comedie romantică. Trebuia să fie ceva care să ți se potrivească.
Mie mi s-a umplut sufletul de speranță.
Să fi fost totuși scenariul acea surpriză?
- M-am gândit: ce ar fi putut fi mai potrivit decât o premieră cu covor roșu?
- Poftim?
Am pendulat între dezamăgire și încântare. Îmi dorisem dintotdeauna să merg la premiera unui film, însă, în tot timpul în care lucrasem cu Monty, el nu mă lăsase niciodată. Dar îmi mai doream mult de tot și scenariul acela.
Ezra și-a băut șampania.
- Am știut că avea să-ți placă.
- Asta e surpriza mea?
- Parțial.
Am răsuflat ușurată. Scenariul era încă o posibilitate.
- Uite, am făcut o greșeală stupidă cu transformarea, pricep asta. Dar te rog să nu mă părăsești încă.
Era o notă de disperare în vocea lui. Ezra părea absolut sincer.
- Vreau să știi, a continuat, că lucrurile s-au schimbat. Cu tine. Eu m-am schimbat.
Frustrarea și sinceritatea se luptau în el și i se oglindeau pe chip.
- Te rog să crezi asta.
- Ezra, i-am zis, spune-mi că n-ai de gând să-mi ții un discurs de genul „Ești o femeie specială”, pentru că ar fi copiat identic dintr-un scenariu de comedie romantică, și n-o să mă cucerești cu el. Nu tu.
- Roșcovano, a spus el suav. Așa ceva nici măcar nu mi-a trecut vreodată prin minte.
CAPITOLUL 32
Diva de la Hollywood
EXT: COVORUL ROȘU, ODEON, LEICESTER SQUARE
MIERCURI, 13 FEBRUARIE 6 P.M.
Dintr-o singură mișcare elegantă, Ezra îi întinde mâna lui Evie și o ajută să coboare din mașină. Ea vine lângă el, iar el o cuprinde cu brațul pe după talie. Bodyguarzii îi direcționează către covorul roșu, care e separat de public. Ezra îi șoptește lui Evie la ureche ceva care o face pe aceasta să zâmbească, în timp ce el o conduce către zona fotografilor. Ea îl privește cu precauție, dar și cu atenție.
Am clipit ca să nu mă orbească blițurile și ca să absorb cât mai mult cu putință din ceea ce se petrecea în jurul meu.
În clipa în care am pășit pe covorul roșu, ne-am izbit de un zid de zgomot. Nu era un film neînsemnat. Un poster uriaș atârna pe fațada cinematografului Odeon, dar, din locul în care stăteam eu, nu l-am putut citi. Covorul era mărginit de recipiente imense de sticlă cu lumânări albe aprinse în ele. Grămezi de fotografi se înghesuiau din toate părțile.
Mi-am dat seama că nu mă puteam mișca, speriată de un alt bliț și de mulțimea aceea imensă de oameni adunată într-un spațiu atât de mic. Ezra m-a speriat atunci când mi-a pus un deget sub bărbie, făcându-mă să ridic capul.
- Ești uluitoare, mi-a spus. Lasă-i să vadă asta.
M-am tras înapoi.
- Mi-e frig de mor.
Dinții îmi clănțăneau, parțial de frig, dar și din cauza emoției imense.
Am tresărit în clipa în care el m-a cuprins cu brațul de talie, pozând pentru fotografi cu o nonșalanță venită din ani de exercițiu.
Blițurile erau atât de orbitoare încât aproape că nu mai vedeam.
- Ezra.
Îmi doream enorm să ne mișcăm, dar el a făcut în așa fel încât să mai rămânem pe loc câteva secunde, uitându-se în spatele nostru.
- Ești în regulă, Roșco.
Când am încercat să vorbesc din nou, gâtul mi s-a sugrumat la numele lui.
Bliț.
M-am împiedicat de prostiile alea de tocuri.
Dacă vedeau prietenii mei fotografiile astea?
Un astfel de gând nici măcar nu-mi trecuse prin minte înainte să văd mulțimea de oameni. Cât de important era, de fapt, filmul ăsta?
Bliț.
Nu puteam s-o fac. Locul meu nu era aici.
- Te descurci de minune, Roșco.
Zâmbetul lui BIA era calm și degajat - pentru fotografi, mi-am dat eu seama - dar ochii lui erau fixați pe mine.
- Atunci când am pășit prima oară pe covor, m-am simțit exact la fel.
- Chiar așa? Tu ai avut emoții?
- Am fost de-a dreptul îngrozit. Ai încredere în mine?
Nici măcar un pic, am vrut să spun.
Însă BIA mi-a întins mâna, cu o privire caldă în ochii aceia albaștri. I-am luat-o, precaută.
- Ia-te după mine. Privește acolo, acum la stânga, în jos, la mine, înapoi la ei.
Am făcut după cum mi-a spus. Respirația mi s-a mai calmat.
- Acum la mine, din nou în jos, și iar la mine. Tot la mine. Ai ochi doar pentru mine.
L-am strâns de braț. Zâmbetul i-a înflorit și mai tare pe chip.
- Vino.
Aici nu era vorba despre a fi văzuți. Îmi dorisem să particip la o premieră de când mă știam. Poate că nu mai aveam o a doua șansă în restul vieții. Valul de panică a începus să mi se domolească - și asta doar mulțumită lui Ezra.
M-am concentrat la picioare. Câți scenariști încredibili pășiseră pe același drum? Oamni care ajutaseră lumea să devină la luminoasă, un pic mai simplu de înțeles.
Obișnuiam să-mi imaginez cum ar fi fost să particip la propria-mi premieră, așa cum alți oameni visau la nunțile lor. Să mă așez în fotoliile roții. Să simt reacția publicului din jur, știind că ea se datora poveștii imaginate de mine, cuvintelor mele. Ar fi fost tot ceea ce mi-aș fi putut dori vreodată.
O femeie îmbrăcată într-o geacă neagră de pilot și purtând o cască în ureche ne-a spus să intrăm.
M-am descotorosit de apăsarea brațului lui BIA pe talia mea. El m-a strigat, dar eu am observat pe cineva care-mi era cunoscut dintr-un serial HBO. Actorii soseau. Nu-l ratasem pe scenrist, nu? Speram să-l recunosc, oricine ar fi fost.
M-am ridicat pe vârfuri.
- Îl vezi pe undeva? l-am întrebat pe BIA, care se grăbise să mă ajungă din urmă.
- Pe cine?
A întors, brusc, capul, verificând în spatele nostru.
- Pe scenarist.
- E chiar aici.
BIA m-a tras mai aproape.
- Iar eu te văd doar pe tine.
- Asta e o altă replică frumoasă.
Buzele i s-au arcuit.
- Dar mi-a ieșit al naibii de bine.
- Înaintați, vă rog, ne-a spus aceeași femeie, trecând pe lângă noi.
Am încercat, dar brațul lui Ezra - BIA - îmi cuprindea încă talia.
- Ce-ar fi așa de rău dacă noi doi am fi împreună, Roșco?
Femeia s-a întors la noi.
- Domnule, doamnă, trebuie să vă deplasați, sosesc actorii.
- Doar o clipă, i-a spus BIA. Încerc să înțeleg de ce această femeie superbă și enervantă continuă să refuze să creadă că sunt înnebunit după ea.
- Înțeleg, a spus femeia, amuzată. Doamnă, îmi dați voie să vă sugerez să acceptați ideea că domnul e îndrăgostit lulea, ca să ne putem continua cu toții viețile?
Ochii lui albaștri i-au căutat pe ai mei, disperați după un răspuns. Deși nu voiam asta, mi s-a făcut pielea de găină.
Putea fi adevărat? Putea Ezra Chester să mă placă într-adevăr?
- Roșcovano, știu că Fraierică te-a făcut să simți că nu puteai să fii vreodată îndeajuns de bună pentru cineva. Dar, sincer, mai dă-l naibii pe blegul ăla, mi-a spus BIA, zâmbindu-mi larg. E un idiot. Și la fel și ăla, Tăticul Blazat. Ești mai mult decât bună, Roșco. Ești totul. Eu sunt aici, dorind să fiu cu tine. Poți avea tot ce ți-ai dorit vreodată. Tot ce trebuie să faci e să spui „da”.
Existau o mulțime de lucruri pe care nu le anticipasem atunci când intrasem în această înțelegere a noastră. Că cineva s-ar fi putut îndrăgosti cu adevărat de mine. Că Ezra Chester s-ar fi putut îndrăgosti de mine.
Sau că ar fi putut exista vreodată chiar și cea mai măruntă posibilitate, ca eu, Evie Summers, să visez să mă îndrăgostesc de el.
S-a auzit bâzâitul walkie-talkie-ul femeii, iar ea s-a grăbit să răspundă.
- E aici? a întrebat ea uitându-se la noi. Da, aici e totul liber? Nu-i așa? a spus, privindu-ne sever.
- Da, am spus eu.
Ezra a zâmbit - nu un zâmbet de Hollywood, ci unul deschis, sincer, plin de ușurare.
- Ești pregătită pentru surpriza ta?
Speranța a început să-mi zvâcnească în piept. Era scenariul, trebuia să fie.
- Absolut.
El m-a tras mai aproape. Mâna i-a alunecat pe materialul mătăsos de pe spatele meu. Fără vreun avertisment, m-a lăsat pe spate, ca la Hollywood, și m-a sărutat chiar acolo, pe covorul roșu. A fost - în atât de multe feluri - sărutul perfect.
Și atunci, când luminile au explodat în jurul meu, de ce am auzit vocea lui Ben spunând: „Chiar sper că asta e ceea ce vrei”?
Cumva, zgomotul din jurul nostru s-a amplificat. M-am desprins de Ezra și mi-am lăsat capul pe spate, ca să văd lumea bulucindu-se. În fața mea se crease un culoar pentru actorul care tocmai sosise.
Nu puteam respira.
La doar câțiva metri depărtare, îmbrăcată într-o rochie din dantelă roșie lungă până la pământ, impunătoare și uluitor de frumoasă, ca întotdeauna, era Monica Reed.
Ea fusese întregul motiv.
BIA m-a tras în sus, iar eu m-am îndepărtat de el, șocată.
- E filmul ei, am spus, forța realității sugându-mi tot aerul din plămâni.
I-am scrutat chipul.
- Toată chestia asta a fost pentru ea? Transformarea. Sărutul. Ai vrut s-o faci geloasă? Spune-mi, i-am cerut.
- Roșco...
Am văzut licărind ceva în ochii lui. Vină.
Am clipit ca să-mi potolesc lacrimile subite, neștiind dacă era pentru că sufeream, că fusesem umilită - sau ambele.
- Asta-i exact ceea ce ți-am promis, mi-a spus Ezra, revenindu-și rapid. Surpriza, ai uitat?
- Să mă săruți în fața fostei tale iubite? l-am întrebat eu, consternată.
Nu putea fi mai diferit de ceea ce-mi dorisem.
- A avut dreptate. Ești un copil, Ezra. Maturizează-te.
Privirea i-a încremenit.
- Am făcut asta pentru noi. Pentru scenariu. Sunt sigur că înțelegi, nu? Ți-am spus cât de mare nevoie aveam de întâlnirile tale amuzante ca să continui să scriu. Am avut pur și simplu nevoie de o ultimă întâlnire ca să pot termina, iar tu nu te descurcai prea grozav de una singură. Am fost mai mult decât onest cu tine. Ți-am oferit ceva despre care să scrii. Asta a fost înțelegerea noastră, Roșco. Și ai primit exact ce ți-ai dorit. Îți salvez slujba.
Fiecare respirație era dureroasă, ca și cum aș fi avut ceva foarte tăios în plămâni.
Cineva și-a dres glasul. Era femeia de la securitate.
- Am terminat aici?
- O, da, am terminat, am spus eu.
L-am mai privit pe BIA pentru o ultimă oară, apoi mi-am ridicat rochia și am plecat. O mișcare ce ar fi avut toate șansele să arate fantastic de dramatică, dacă glezna mea n-ar fi ales exact acel moment ca să cedeze, fcându-mă să mă întind ca o plăcintă pe covorul roșu.
Aș fi vrut să rămân întinsă acolo până când ar fi intrat toată lumea în cinematograf, dar cineva m-a luat de mână și m-a tras în sus.
Monica.
Avea o privirea neînduplecată, aproape provocatoare.
- Haide. De căzut e simplu. Arată-le cum te ridici înapoi în picioare.
M-am sprijinit de ea ca să-mi scot tocurile. Aparatele foto luminau în jurul nostru.
- Mulțumesc, am spus. Și-mi pare rău. Felicitări pentru film.
Adunându-mi puțina demnitate care-mi mai rămăsese, am fugit.
BIA: Ce vrei să spun, Roșco? Nu m-am gândit că aveai să reacționezi așa. Ar fi trebuit să fie, pentru tine, un final fericit de-a dreptul grozav.
BIA: Roșco, ce diferență e între seara asta și ceea ce-am făcut pentru tine cu Fraierică?
BIA: Vrei să recunosc că am făcut o greșeală? Bine. Am făcut o greșeală.
BIA: Ai noroc, Roșco. Deși nu te-ai întâlnit cu nimeni, am decis să termin scenariul. Cu plăcere. Nu mai vreau decât să scrii tu despre întâlnirea noastră amuzantă ca și cum s-ar fi încheiat așa cum ar fi trebuit. Adică „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, dacă încă mai ai îndoieli.
BIA: Roșco, dă-mi nenorocitul ăla de raport.
AI UN APEL NEPRELUAT AZI LA 20.03 DE LA BIA
AI UN APEL NEPRELUAT AZI LA 21.45 DE LA BIA
AI UN APEL NEPRELUAT AZI LA 23.03 DE LA BIA
Roșco: Am terminat cu întâlnirile amuzante. Gata!
CAPITOLUL 33
Prăjitura cu ghinion
INT: DORMITORUL LUI EVIE
JOI, 14 FEBRUARIE, 6.42 P.M.
Evie stă ghemuită în pat, mâncând dintr-o cutie de înghețată, îmbrăcată cu aceeași rochie pe care a purtat-o la premieră, pe care a băgat-o puțin în pantalonii de pijama. Are părul ușor turtit pe o parte. Și-a șters mare parte din machiar, însă are pete negre sub ochi.
Azi, pentru prima oară după mulți ani, am spus la birou că eram bolnavă. După toate câte se întâmplaseră cu o seară înainte - și în cele 3 luni precendete - aveam nevoie de o pauză ca să-mi fac ordine în gânduri.
Primisem un telefon de la Monty mai devreme, informându-mă ci BIA se plânsese că nu mă implicam. Oare nu știam că mai erau doar 4 zile până la predare? Nu-mi dădeam seama de consecințe dacă se ducea cu mâna goală la Casa de Producție Intrepid? I-am confirmat că înțelegeam, și chiar foarte bine, apoi i-am închis.
Trăisem într-o stare de anxietate constantă de când aflasem că agenția s-ar fi putut duce de râpă, suferind zi de zi tot mai mult, iar seara trecută, după fapta lui BIA... Ceva se rupsese în mine.
Am mai luat o lingură cu vârf din înghețata cu bucăți de negresă și am văzut că a mai intrat un mesaj.
Maria: Am zis că poate vrei să vezi asta, dragă.
Chiar și de la aproape 200 kilometri depărtare, simțurile de arahnidă ale prietenei Maria nu aveau rival.
Am dat clic pe link, iar zâmbetul vag mi-a înghețat pe buze. Era articolul din revista de scandal Bârfe, zvonuri, calomnii.
TRĂDĂTORUL DE PE COVORUL ROȘU
Există unele lucruri care pur și simplu nu se fac. Să te logodești la nunta unei prietene. Să pui în umbră vedeta unui film la propria-i premieră.
Da, dragi cititori, asta a încercat să facă aseară disperatul fost iubit al Monicăi Reed, Ezra Chester, în vârstă de 33 de ani, apărând însoțit de o femeie misterioasă la premiera ei.
„A fost o încercare jalnică de-a o recuceri pe Monica, dar a căzut - literalmente!” a spus o sursă apropiată, referindu-se la momentul în care prietena blondă a lui Chester a căzut în bot pe covorul roșu.
Și cine a ajutat-o să se ridice? Ei bine, Reed însăși. Ce regină!
Singura imagine cu mine era, desigur, cea în care eram întinsă toată cu fața în jos pe covor, la picioarele Monicăi. Măcar nu mă putea recunoaște nimeni în rochia aceea fumurie și cu părul întins.
Maria: Ai să zic că sunt nebună că întreb, dar tu ești aia?
M-am holbat la mesajul ei. Îmi promisesem să le spun prietenilor mei adevărul și-mi doream cu disperare să mă duc la ei ca să fiu alinată - dacă meritam așa ceva după ce le ascunsesem totul. Dar, în urma celor petrecute, nu puteam da ochii cu ei știind că-mi îngăduisem să cred, fie și pentru o secundă, că BIA mă plăcea. Nu știind că ei nu m-ar fi lăsat în veci să merg acolo, dacă le-aș fi povestit. Fusesem o mare proastă.
O bucată de înghețată mi-a căzut pe rochie, lăsând o dâră albă, lăptoasă, pe mătasea verde-închis. Am șters-o înainte să răspund.
Evie: Ce?? Bineînțeles că nu! Eram acasă, mă uitam pe Netflix, mă știi doar.
Maria: Am vrut doar să verific. Știi că mie poți să-mi spui totul, da?
Evie: Știu!
Criză evitată.
Lingura mea a lovit fundul cutiei. M-am dat jos din pat ca să-mi mai iau niște înghețată.
Nu mai era nimic comestibil în congelator. Am deschis frigiderul, dorind să iau orice, atât vreme cât nu mi-ar fi făcut bine.
Ochii mi-au aterizat pe prăjitura de curmale trimisă de BIA. Am scos-o din frigider și am trântit-o pe blatul bufetului din bucătărie. Mi-a scăpat un oftat gâtuit. Mi-am dus o mână la gură, clipind ca să nu plâng.
Nu plângeam pentru BIA. Ci pentru ceea ce făcuse și pentru faptul că eu îi făcusem jocul. BIA spusese câteva lucurri frumoase, și, pentru prima oară, după mult timp, fusesem deschisă, începând să renunț la scutul cu care mă înconjurasem după Ricky. BIA n-ar fi trebuit să fie exemplu pentru ceea ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi dărâmat zidurile din jurul meu.
Respirația mi s-a domolit. Am rămas privind la acea prostie de non-prăjitură. Nici măcar n-avea bunul-simț să fie ceva care să-mi poată dăuna. Oricum, am luat-o cu mine în dormitor, rupând o bucată din mers și îndesându-mi-o în gură.
O, Doamne! Era atât de... uscată, și totuși, în același timp, suculentă.
După ce âncai din ea, îți rămânea în gură un gust de chimicale. Mi se părea că mâncam spumă poliuretanică amestecată cu aracet de lipit tapet.
Am dat fuga la toaletă și am scuipat-o în closet, icnind. Când m-am îndreptat, m-am văzut în oglindă.
Fașa cu dâre de lacrimi. Rimel întins. Jumătae din pistrui încă acoperiți de fard. Abia m-am recunoscut.
Fusesem atât de mândră de mine pentru că-l convinsesem pe BIA să scrie. În final, BIA obținuse exact ce-și dorise. Scăpase de blocajul scriitorului și, în ciuda celor declarate, n-avea neapărată nevoie de mine ca să-și termine scenariul. Cât de curând, oamenii aveau să-i ridice din nou osanale prin tot Hollywoodul.
Și eu cu ce mă alegeam? Cu slujba mea. Cu o promovare. Chiar ar fi trebuit să fiu fericită.
Am tras apa, simțind un val de satisfacție când prăjitura a dispărut pe conductă în jos.
Adio, BIA.
M-am simțit... bine. Am mai aruncat o bucată în closet. A aterizat cu un superb pleosc zgomotos. Am apăsat butonul.
Apă. Adio, porc arogant. Pleosc.
Ar trebui să fiu mândră de mine.
Apă.
Îl făcusem pe BIA să scrie.
Pleosc.
Întâlnirile amuzante îmi aduseseră mult mai mult decât aș fi visat.
Apă.
Clubul de carte.
Pleosc.
Steph.
Apă.
Scriam din nou.
Pleosc.
Ben și Anette...
Apă.
O altă bucată a căzut în apă.
Ia de-aici arogantule! Copil mare ce ești! Pleosc. Absolut. Plici!
Am apăsat încă o dată butonul. N-a opus rezistență, apa n-a curs. Am mai încercat de câteva ori. Nimic. Ultima bucată de prăjitură de blocase pe fundul vasului, refuzând să se miște. Am închis ochii și am mai încercat o dată.
O, slavă Domnului! Stai așa. De ace aveam degetele de la picioare ude?
M-am uitat. Vasul se umpluse până sus și apa se revărsa peste margini, ultima bucată de prăjitură plutind acum deasupra, ca un mic lemnișor maroniu.
Am sărit înapoi, ținând platoul ca pe un scut.
Sigur că apa ar fi trebuit să se oprească deja din curs.
Rezervorul a scos un horcăit alarmant.
Mi-am aruncat cât colo papucii îmbibați și am rămas cu picioarele goale în apă.
Am smuls prosoapele de pe calorifer și le-am înghesuit împrejurul piciorului vasului de toaletă. Abia au apucat să absoarbă puțin apă, când și mai multă a început să se reverse din vas.
- Stop! am urlat eu la vas. Te rog, oprește-te! Chiar am avut parte numai de nenorociri, și sincer, chiar nu am nevoie de așa ceva.
N-a reacționat la tânguieli.
M-am uitat disperată în jur după ceva - orice - care m-ar fi ajutat. Am simțit o mare ușurare văzând mânerul periei de toaletă ieșind din spatele closetului.
L-am înșfăcat și m-am speriat atât de tare când a început să vibreze, că l-am aruncat cât colo, direct în vasul de toaletă.
Apoi am privit vibratorul lui Jane Ourgasm 3000 dispărând pe conductă în jos.
Mă plimbat de colo colo pe hol. Apa continua să se reverse din vasul de toaletă.
Făcusem tot posibilul s-o extrag pe Belinda, folosind inclusiv adevărata perie de toaletă, cu care reușisem măcar să opresc vibratorul. Trebuia să cer ajutorul cuiva. Un instalator ar fi fost alegerea evidentă.
Bună ziua, am nevoie de serviciile dumneavoastră pentru că mi s-a înfundat toaleta. Ați întrebat cumva cu ce s-a înfundat?
M-am cutremurat. Nici gând. După 3 luni de întâlniri amuzante, culminând cu o aterizare în nas pe covorul roșu, eram umilită la maximum. Mai rămânea Jane. Poate că avea ea niște prieteni care să știe ce era de făcut. Chiar dacă trebuia să-i explic că mândria și bucuria ei era acum blocată în closet.
Fiecare încercare ajungea la căsuța vocală.
„Dacă ai nevoie de mine, probabil că sunt prinsă undeva. Pe mai târziu, rățușco!”
Lista persoanelor pe care le cunoșteam în Londra mi s-a părut, deodată, foarte scurtă.
Era Steph, dar mă îndoiam că ar fi vrut să-și petreacă Ziua Îndrăgostiților cu mâna băgată până la cot într-un vas de toaletă. Din păcate, Monty, care, deși avusese nevoie de mine de două ori atunci când i se întâmplaseră anumite nenorociri legate de toalete, probabil că nu considera că asta îl obliga să mă ajute și el în probleme de aceeași natură.
Așa că nu mai rămânea decât o variantă.
Evie: Am probleme.
Oricât de îngrozitor era, am explicat toată situația, spunând chiar că prăjitura fusese un cadou de la BIA. Doar că n-am explica de ce.
Evie: Îmi pare foarte rău că îți întrerupt Ziua Îndrăgostițlor pentru așa ceva.
Sarah: Suntem între felurile de mâncare comandate pentru cina romantică în doi. Jim spune că se bucură că n-a comandat prăjitură cu cioccolată.
Evie: I-ai spus?!
Sarah: Eu tot nu înțeleg prea bine de ce ți-a trimis BIA o prăjitură.
Maria: David spune să chemi un instalator.
Evie: Știe toată lumea?? Nu pot să chem instalatorul! Ce-o să spună atunci când am să-i explic că veceul mi-e înfundat cu o prăjitură și un vibrator??
Jeremy: Ești o fată fără iubit, singură de Ziua Îndrăgostiților, probabil că instalatorii primesc telefoane din astea tot timpul.
Evie: Alternative viabile, vă rog.
Jeremy: Pe cine ai să suni? Pe Văduvul Sexy!
Evie: Nu mă ajuți cu nimic, Jeremy.
Maria: De fapt, cred că s-ar putea să aibă dreptate. Nu locuiește aproape de tine?
Evie: nu vrea să mă vadă.
Sarah: Crede-mă, bărbatul ăla îți va răspunde la telefon.
Balta din baie ajunsese acum în hol. Bucăți dezgustătoare de prăjitură se îmrpăștiaseră pe mocheta crem, arătând exact la ce te așteptai să iasă dintr-un closet care refulează.
Sarah se înșela în privința lui Ben. Mă lăsase singură la Gil`s cu o săptămână în urmă și nici măcar nu răspunsese la fotografia cu ciocolatele fierbinți pe care i-o trimisesem. Nu știam dacă mai puteam suporta să fiu dezamăgită de el încă o dată. Mai ales că deja credea că tot ceea ce făceam eu era un circ. Asta n-avea decât să-i demonstreze că avea dreptate.
CAPITOLUL 34
Operațiunea Buda
INT: UȘA DE LA INTRAREA CASEI LUI EVIE
JOI, 14 FEBRUARIE, 8.23 P.M.
Evie își bagă și mai bine rochia în pantalonii de pijama, și-și aranjează cardiganul. Își duce repede mâinile la păr, apoi scutură din cap, realizând în mod clar că nu poate face nimic. Inspiră de câteva ori adânc și deschide ușa. În fața ei stă un bărbat înalt, lat în umeri, cu o trusă de scule în mână, cu capul întors către stradă.
- Îți mulțumesc că ai venit.
Ben s-a întors, făcând ochii mari atunci când m-a văzut. Nu mă așteptasem să ajungă atât de repede și nu mai avusesem timp decât să-mi trag un cardigan pe mine.
- Nu-i nicio problemă.
A ridicat cutia de scule.
- Sunt sigur că n-o să dureze mult.
M-am dat la o parte ca să-l las să intre.
- Mai bine scoate-ți șosetele, l-am sfătuit în timp ce el își scotea geaca groasă de culoare bleumarin și o agăța în cuierul în formă de deget arătător pe care scria „Vino încoace!”
Și-a tras puloverul pe cap. Nu purta obișnuita-i cămașă. Doar un simplu tricou albastru, întins pe umerii lați.
- Mergem...? m-a întrebat Ben, iar eu am tresărit.
- O, da, scuze. E la capătul holului.
M-am întors și am luat-o înainte, încercând în grabă să mai îndes din rochie în pantalonii de pijama.
- Unde-i Anette?
- S-a simțit mai bine și a rămas să doarmă la bunici în noaptea asta.
Vocea lui Ben era prietenoasă, dar inexpresivă. De parcă am fi fost simple cunoștințe și atât.
- A fost bolnavă? l-am întrebat, strecurându-mă pe lângă prosoapele ude.
- N-ai primit...
S-a oprit. Eu m-am întors. El se zgâia la cocoloșul maroniu de pe mocheta udă.
- E prăjitură, i-am spus.
Ben a părut deosebit de ușurat. A intrat primul în baie, plescăind cu picioarele goale pe gresie. Eu l-am urmat.
- Pot să te ajut? l-am întrebat.
Drept răspuns, Ben mi-a pus trusa de scule în brațe.
- Știi care e problema?
Ca să-mi măresc șansele pentru ca el să vină și să mă ajute, îi spusesem doar despre refulare, nu și despre cauză. Am început să mă joc cu mânerul cutiei de scule.
- Dacă ar fi să ghicesc la întâmplare, aș spune că e plin de prăjitură, i-am spus eu, nonșalantă.
Singurul sunet care se auzea era revărsarea constantă de apă de pe marginile vasului de toaletă.
- Am înțeles, a spus Ben inexpresiv.
Am decis că cel mai bine era să nu-i spun și despre Belinda. Poate că fusese dislocată de peria de toaletă, un risc pe care eram gata să mi-l asum.
Ben a ascultat mai atent, cu o față gânditoare, sunetele înecate pe care le făcea rezervorul. Și-a tras în mână mănuși de cauciuc, iar eu am ridicat din sprâncene.
- Nu-ți face griji, pot s-o repar. Nu durează mult.
- Nu-mi spune, am glumit eu, sprijinind cutia de scule cu un genunchi, ca să nu alunece de pe cadă. Ai mai văzut așa ceva.
El aproape că a zâmbit.
- Nu greșești. Anette a înfundat și ea toaleta, la un moment dat.
Ne-am comportat amândoi foarte matur. Eu am ținut cutia de scule atunci când Ben a trebuit să caute robinetul de la care să oprească apa (nu l-a găsit!) și a spus chestii de genul: „O să trebuiască să trag de flotor ca s-o opresc”, iar eu am dat din cap de parcă aș fi înțeles.
- Deci... prăjitura asta, a spus el după un timp, cu brațul cufundat adânc în rezervorul closetului.
Eu am oftat, schimbând piciorul cu care sprijineam trusa. Am fi putut rezolva toată treaba asta fără să trebuiască măcar să aducem vorba de BIA.
- Am fost o proastă, știu.
- Ce s-a întâmplat? m-a întrebat el, blând.
- Am fost la întâlnirea cu BIA. S-a dovedit a fi o mare greșeală. Și nu doar din cauza gustului lui groaznic la cadouri.
Ochii lui căprui i-au întâlnit pe ai mei.
- Și scenariul? m-a chestionat el, calm. Ți-ai salvat slujba?
Era drăguța din partea lui că întreba, având în vedere unde i se afla mâna în acel moment.
- Nu sunt sigură.
Poate că BIA scria încă finalul. Poate că totul avea să fie în regulă, iar eu urma să devin agent, așa cum îmi dorisem mereu. Doar că aș fi vrut să mă fi bucurat mai mult de acea perspectivă.
Ben a dat din cap și și-a îndreptat atenția spre rezervor.
- Gata. S-a dat înapoi.
Am simțit o mare ușurare văzând cum apa s-a oprit, în sfârșit.
- Acum nu mai tebuie decât să scoatem chestia care blochează closetul.
S-a pus pe treabă cu ventuza de desfundat pe care o adusese cu el, din closet începând acum să se reverse mici insulițe maronii care se împrăștiau pe podea. Ben s-a dat înapoi. O bucată mare de prăjitură de curmale a apărut din conductă, ieșind la suprafață.
- Am salvat un înecat, a spus el.
Mie mi-a căzut fața.
- Scuze, umor de tată. Îl am în sânge.
A scos bucata de prăjitură și a pus-o în cadă.
- Mai e ceva acolo.
S-a uitat în vas. Eu m-am înfiorat, cu mâinile încleștate pe trusa de scule, așteptându-mă la tot ce utea fi mai rău.
- Ești absolut sigur? l-am întrebat, cu glas tânguitor.
O, te rog, alunecă, Belinda.
Ben a studiat closetul cu o expresie de regret.
- Va trebui să intru.
S-a aplecat și a băgat mâna în vasul de toaletă. Apa a început să se reverse pe margini, udându-i tricoul până la piele. M-am trezit că studiam felul interesant în care materialul se lipise de pieptul lui, apoi mi-am amintit că era apă din closet.
Apoi Ben s-a aplecat prea mult și a alunecat, ajungând cu bărbia periculos de aproape de suprafața apei.
- Ben!
Fără să gândesc, m-am repezit să-l ajut și o cheie a alunecat din trusă exact pe piciorul meu gol.
- Fir-ar a dracului de treabă!
Am sărit într-un picior și am alunecat, simțind cum toată încăperea se înclina și mie îmi aluneca din mână trusa de scule.
- Ooof!
Suspinul mi-a ieșit din adâncul trupului. Două mâini ferme m-au prins de spate. Ben mă ținea bine. M-a coborât ușor pe marginea căzii, ignorând trusa de scule care căzuse cu gura în jos, în cadă.
- Auu, m-am văitat, în timp ce lacrimile îmi ardeau ochii.
- Lasă-mă să văd.
Înainte să-l pot opri, Ben se ghemuise cu un genunchi pe podea, scoțându-și mănușile de cauciuc ca să-mi poată cuprinde laba piciorului. Din reflex, am întins piciorul și l-am lovit pe Ben drept în maxilar. El a căzut pe spate, apucându-mă de gleznă și trăgându-mă după el în alunecarea pe gresia udă.
Eram acum întinși nas în nas, eu deasupra lui, amândoi gâfâind.
- Pentru ce ai făcut asta? am scâncit eu.
- Tu m-ai lovit!
- Tu m-ai gâdilat!
Pe neașteptate, Ben a zâmbit, toată fața luminându-i-se.
Și uite-așa, cum stăteam întinsă acolo, tremurând, inima a început să-mi bată atât de tare încât am fost sigură că el putea simți fiecare bătaie. Dar acela era Ben. Bărbatul care ar fugit mâncând pământul de fiecare dată când ar fi avut impresia că ar fi putut fi prins într-una dintre întâlnirile mele amuzante.
- Ben, am spus eu, simțind deodată ceva.
- E coada ventuzei, a spus el repede, extrăgând-o.
Bzzz.
Am întors amândoi capul spre closet.
- Evie, a spus el. Ce-i asta?
Eu m-am înroșit ca racul, împingându-mă în mâini ca să mă ridic. Fantastic. De parcă Ben ar mai fi avut nevoie de motive ca să mă judece.
- Pun pariu că nici măcar nu ești surprins de tot ce se întâmplă, am spus eu, ridicând vocea ca să acopăr bâzâitul.
- Ce vrei să spui? m-a întrebat el, ridicându-se, de asemenea, în picioare.
- Am auzit ce i-ai spus despre mine femeii ăleia, Samantha, înainte de Crăciun.
Bzzz.
- „Fata asta se dă mereu în spectacol”, am continuat eu, imitând vocea lui gravă. Ei bine, iată confirmarea.
Mi-am scuturat o bucată de prăjitură udă de pe rochie.
- Îmi amintesc ce am spus, mi-a răspuns Ben, rămânând enervant de calm.
Și-a pus din nou mănușile de cauciuc.
- Nici măcar nu negi!
El s-a lăsat în genunchi, întinzând gâtul și ascultând bâzâitul. Vocea i s-a încordat puțin atunci când a ajuns cu mâna în cotul scurgerii.
- Femeia aia tot încearcă să mă facă s-o împiedic pe Anette să-și scoată aparatul auditiv în public. Zice că dacă Anette nu renunță la aparat, are o șansă să fie „normală”. Tu, din prima clipă în care ai cunoscut-o pe Anette, ai tratat-o mereu ca și cum ar fi fost exact așa cum ar fi trebuit să fie. Și, date fiind lucrurile pe care le faci, atunci când se uită la tine Anette vede că e în regulă să nu-ți pese de ce zice lumea. Când e cu tine, nu trebuie să fie „normală”. E doar ea însăși. Asta e conversația pe care ai auzit-o. Șurubelniță.
M-am chinuit să ridic trusa de scule și i-am întins primul lucru care mi s-a părut că arăta ca o șurubelniță.
- Dar.. tu nu mă prea placi. Stric totul în jurul meu.
- Acuum de unde ți-a venit ideea asta? m-a întrebat Ben, încruntându-se în timp ce încerca să îndepărteze blocajul cu capătul șurubelniței.
Bzzzzz! Bzzzzz! Bzzzz! O, Doamne! Reușise să pornească vibratorul pe un fel de funcție turbo.
- N-ai venit la cafenea săptămâna trecută, am spus eu cu voce slabă.
- Ți-am trimis mesaj, a spus el. Ce naiba o fi aici? a bombănit.
- Da?
- Ți-am tirmis fotografii, a spus Ben.
Și-a ridicat capul.
- Aha!
A scos mâna din closet, agitând ceva lung, triumfător. I-au trebuit două secunde întregi ca să-și dea seama că-mi agita pe dinaintea ochilor un vibrator pornit pe viteză maximă.
În timp ce Ben s-a dus să facă un duș, eu m-am așezat în pat ca să-i pun la curent pe prietenii mei cu Operațiunea Buda, așa cum avea să fie cunoscut incidentul de acum încolo.
Ben făcea duș în baia mea.
Am dat gândul la o parte, căci am căzut că aveam peste 50 de mesaje.
Sarah: TOTUL S-A DUS DE RÂPĂ. ANULEZ NUNTA!
Evie: Ce s-a întâmplat? E totul OK?
Sarah: Idiotul ăla de fotograf și-a rupt idiotul de picior în timp ce dansa la nunta idioată a altcuiva! A anulat când mai sunt doar două zile! Jim amenință că-și cheamă nu știu ce văr!!!
Evie: Îmi pare tare rău, Sarah. N-ai pe altcineva?
Mi-am apăsat palma peste inima care-mi bătea cu putere. Deși n-aș fi putut să fiu mai ușurată văzând că Sarah era, pur și simplu, Sarah, mi-ar fi plăcut, totodată, să trăiesc până la adânci bătrâneți.
Fără să mă uit, știam care avea să fie răspunsul ei.
Sarah: Evie, trebuie să-l rogi pe Ben.
Evie: S-ar putea să nu fie chiar așa de simplu.
Jeremy: Văduvul Sexy!
Sarah: Te implor! Mai știi cum mi-ai ruinat petrecerea burlăcițelor? Îmi ești datoare vândută. El e cu mult mai talentat decât un fotograf de nunți.
Maria: Sunt de acord că pare a fi alternativa perfectă dacă e disponibil, dar n-a spus Evie că n-a mai prea fotografiat în ultima vreme?
Mi-am tras pe mine niște blugi și o bluză, în timp ce m-am gândit ce să fac. Ben făcuse deja atâtea pentru mine.
Ar fi putut spune că nu mai era fotograf, dar eu știam că o parte din el încă mai iubea meseria. Ceea ce însemna că încă mai era o șansă să se întoarcă la vechea lui preocupare, indiferent de întâmplarea care-l făcuse să se oprească.
Oricât de mică ar fi fost șansa asta, poate că nunta l-ar fi ajutat. Era posibil ca, în felul ăsta, să-i întorc favorul.
Voiam s-o fac.
Am decis să mă sacrific pentru Ben.
Evie: OK, am să încerc.
Sarah: Grozav! Atunci s-a gfăcut. Bine că n-am explodat.
Jeremy: !!
Evie: Nu pot promite nimic.
Sarah: E în regulă, pe tine n-o să te refuze.
Maria: Baftă, dragă!
Am stat în fața ușii băii, ascultându-l pe Ben fredonând melodia din filmul Cântând în ploaie.
- Vrei o ciocolată fierbinte? i-am strigat eu, înainte să-mi dau seama că-i ofeream și mai mult lichid brun.
El s-a oprit din cântat.
- Da, mulțumesc! a strigat.
Era clar că avea un stomac puternic.
- Ți-am lăsat ceva de îmbrăcat pe pat.
Câteva minute mai târziu, Ben a apărut în bucătărie în spatele meu, cu părul lui negru ud care se înfoiase de la uscatul cu prosopul. Era îmbrăcat cu vechiul meu hanorac de la Universitatea Sheffield, care arăta mult mai bine pe el.
- Acela de pe perete, e un citat din Brick Park? m-a întrebat el. „Fă să însemne ceva”?
- Da, am spus. Tata mi l-a făcut.
Deci Ben cunoștea citate din filmul meu preferat, mare scofală. Am adăugat mai multe bezele moi în cana lui.
- Părul tău, mi-a spus Ben.
L-am atins, sfioasă. Redevenise cârlionțat imediat ce fusese udat.
- S-a stricat coafura, am spus eu, mâhnită.
- Îmi place așa.
Am zâmbit, întinzându-i o cană de la cafeneaua Gil`s.
- Poftim. La mulți ani de Ziua Îndrăgostiților. Îți mulțumesc că ți-ai petrecut-o desfundându-mi closetul.
El a râs, apoi și-a schimbat cana cu a mea.
- Ciobită, mi-a spus el, arătând la cea pe care o ținea acum în mână.
După ce ne-am instalat pe canapea, mi-am vârât cu lingura câteva bezele în gură, ca să capăt putere înainte să încep.
Să-i dăm bătaie.
- Aș vrea să te întreb ceva.
Ben a suflat în ciocolată, fixându-mă cu privirea.
- Ești ocupat la sfârșitul ăsta de săptămână?
El s-a oprit din suflat.
- Ca de obicei. De ce?
- E nunta prietenei mele, Sarah.
Am rostit cuvintele cât de repede am putut:
- Știu că nu e genul de lucru cu care ești tu obișnuit și că-i doar o simplă nuntă, mă rog, nu-i o „simplă” nuntă pentru prietena mea, motiv din care ar însemna atât de mult pentru ea, și desigur că Anette e și ea binevenită.
Ben s-a îndreptat de spate, cu un fel de speranță pe chip. Am continuat:
- Sarah va acoperi toate costurile și te va și plăti, desigur, iar cazarea e deja aranjată, pentru că fotograful inițial avea o cameră rezervată.
M-am uitat la telefon. În ultimul sfert de oră, Sarah îmi trimisese o avalanșă de detalii.
- Îmi ceri să fiu fotograful, a spus el, domol, cufundându-se înapoi între pernele canapelei.
- Mi-ai face încă o favoare imensă, și știu că ai scos deja un vibrator din toaleta mea în seara asta, dar chiar ar însemna enorm pentru Sarah.
Și ideea e, aș fi vrut ca el să știe, că eu cred că-i exact lucrul de care ai nevoie.
Ben a rămas total nemișcat.
Haide, Ben, riscă. Te rog.
El s-a ridicat în picioare.
- Îmi cer scuze. Nu pot.
- Stai puțin, Ben... am strigat eu în urma lui.
El ieșea deja pe ușă.
- Mulțam pentru ciocolată.
Am rămas ghemuită pe canapea cât timp și-a strâns lucrurile, întrebându-mă dacă am făcut lucrul potrivit. El a trecut pe lângă camera de zi în drum spre ieșire și s-a oprit.
Pentru o clipă, mi s-a părut că avea să spună ceva.
- Ben?
Singurul răspuns a fost ușa de la intrare închizându-se.
Era aproape miezul nopții când am primit mesajul lui.
Ben: Am vorbit cu Marc. Ai aici datele lui de contact. Va fi fericit să aibă de lucru. Îmi pare foarte rău, Evie.
CAPITOLUL 35
Infamul Monty
INT: FRASINUL
VINERI 15 FEBRUARIE, 6.23 P.M.
Evie se află la o masă din barul de la etajul 3, cu o expresie prudentă pe chip. Deasupra valizei de lângă ea e agățată o husă pentru haine. Monty e la bar și vorbește la telefon, făcându-i semn unui chelner către locul unde stă Evie. Este John, care încetinește pasul atunci când o vede pe Evie.
Aproape îl refuzasem pe Monty atunci când îmi spusese că voia să ne întâlnim la Frasinul. Plecam căte Sheffield în seara aceea, pentru nunta lui Sarah de a doua zi. Dar mintea a început să-mi fabrice tot felul de posibilități. Monty nu mă mai invitase niciodată să bem ceva.
Poate că asta era versiunea lui de interviu de concediere după ce-i închisesem telefonul în nas cu o zi înainte. Sau poate că BIA fusese atât de nervos pe mine, că-i spusese lui Monty totul. Sau poate că refuzase să scrie finalul, până la urma, pentru că eu nu-i trimisesem raportul întâlnirii noastre amuzante.
Una peste alta, Monty avea o mulțime de motive ca să mă concedieze. Nu puteam merge la nunta lui Sarah cu chestia asta, care mă măcina, pe suflet.
Când John a apărut, prezentându-mi o sticlă de șampanie înainte să toarne în pahare, mi-am permis să mă relaxez. Părea puțin probabil ca Monty să vrea să bea în cinstea concedierii mele, cel puțin nu cu mine de față. Depășisem cu 3 zile termenul oficial de predare. Era prea exagerat dacă speram ca BIA să fi predat scenariul?
Ce bine ar fi fost dacă Monty ar fi terminat odată de vorbit la telefon, ca să-mi spună adevărul.
John a umplut paharele în liniște. Ceva îmi spunea că încă era supărat pentru ceea ce se petrecuse ultima oară când fusesem aici.
- Am vrut să-ți mulțumesc, i-am spus eu. Faci mereu totul atât de bine, indiferent de felul în care ne comportăm noi cu tine. Promit mai puțină dramă de acum înainte.
El a părut să se înmoaie puțin.
- Nu vă faceți griji, mi-a spus, întorcându-se să plece. În locul ăsta, nu sunteți nici pe departe cei mai rău.
Monty tot nu terminase, așa că mi-am scos telefonul și mi-am verificat încă o dată fotografiile care veniseră în dimineața aceea.
Prima era un selfie. Anette, roșie în obraji, cu muci în nas, și mâna lui Ben, care ținea un termometru lipit de fruntea ei, în timp ce ea bea dintr-o cană aburindă. Următoarea fotografie era cu Ben pe un fotoliu alb, lângă patul ei, relaxat și vulnerabil, cu capul plecat, cu părul negru în ochi, citind din exemplarul Peter Pan pe care eu i-l dăruisem lui Anette de Cărciun. Imaginea m-a emoționat un pic.
Din câte se părea, Anette avusese sarcina să trimite pozele în urmă cu o săptămână, dar n-o făcuse.
Intuiția îmi spunea că n-o făcuse pentru că mersesem la întâlnirea cu BIA. Anette își dorise atât de mult să mă cupleze cu Ben, încât probabil că interpretare asta ca pe o trădare.
Măcar incidentul cu toaleta ajutase la ceva. De dimineață primisem un mesaj de la Anette, alături de acele fotografii:
„Îmi pare rău că BIA ți-a dat o prăjitură care semăna cu un caca.”
Lucru care m-a îngrozit, fiindcă Ben îi povestise, probabi, toată întâmplarea, dar per total merita, dacă asta însemna că mă iertase.
Monty s-a întors la masă, cu burta atârnându-i peste curea. Fruntea îl lucea. A ridicat paharele de șampanie și mi-a întins unul dintre ele.
- Fruntea sus, mi-a spus el. Sărbătorim.
- Ce sărbătorim? l-am întrebat eu, disperată să-l aud spunând-o.
- Scenariul tău, desigur, mi-a spus Monty, iar eu m-am întrebat dacă tot stresul cu agenția îl făcuse s-o ia pe arătură.
- Scenariul lui Ezra, vrei să spui, l-am corectat eu.
Monty și-a șters buza de sus și s-a aplecat în față, făcându-mi cu ochiul.
- Mărturisesc că n-am înțeles de la început.
Eu am luat o gură mare de șampanie.
- Ați fost amândoi foarte vicleni, trimițându-mi totul prin Ezra. Tu chiar te dai peste cap pentru slujba asta, Evelyn. Abia atunci când el mi-a trimis partea despre petrecerea burlăcițelor mi-am dat, în sfârșit, seama. Mi-am amintit că-mi spuseseși de ce nu puteai fi contactată la acel sfârșit de săptămână, iar apoi n-a trecut mult și am citit despre o fată la o petrecere a burlăcițelor, fată care mi-a fost limpede că erai tu. Ezra e un geniu, dar caracterizarea n-a fost niciodată punctul lui forte.
Bulele șampaniei plesneau ca niște pocnitori pe beregată în jos.
- Așa că am scotocit după scenariul acela vechi scris de tine și am comparat stilurile.
Monty a lovit masa cu podul palmei. Atunci am știut.
- Nu înțeleg.
- Tu i-ai dat scenele, mi-a spus Monty, mândru nevoie-mare că mă prinsese. Petrecerea burlăcițelor. Băutura vărsată. Grupul de carte erotică.
Despre ce naiba tot vorbea Monty acolo? Întâlnirile amuzante?
Nu, nu, nu.
Asta nu era adevărat. BIA mă folosise pentru inspirație. Nu-mi furase cuvintele. De ce ar fi făcut-o? Era premiat cu Oscar. Era...
Era un bărbat care ar fi pretins că se îndrăgostise de mine ca să mă facă să-i scriu finalul fericit.
Am început să respir scurt și sacadat, de parcă n-aș fi putut să inhalez destul aer.
Monty a continuat, ignorându-mă:
- Dacă nu m-aș fi prins deja, finalul l-ar fi dat de gol. Cel pe care mi l-a dat el pentru producători e mizerabil. E clar că a încercat să-l scrie singur. Îi lipsește tușa feminină, dacă mă înțelegi. El are nevoie de tine, ca să-ți reverși magia asupra lui înainte de întâlninea pe care o avem luni cu Intrepid.
Monty a băgat mâna în geantă și a scos scenariul, punându-mi-l în față. Era acolo. Lucrul pe care îl implorasem cu cerul și cu pământul pe BIA să mi-l arate.
Cel pe care, din câte se părea, îl citisem deja.
L-am luat, abia simțind hârtia între degete pe când întorceam prima pagină.
Sucul de portocale.
Era prima mea încercare de întâlnire amuzantă, completată cu acordurile fine (deosebit de ofensatoare) ale lui BIA.
SCENA SE LUMINEAZĂ TREPTAT
INT: CAFENEA, EAST DULWICH - DUMINICĂ, 2 DECEMBRIE, O ORĂ ANORMALĂ (10 A.M.)
Cheryl - 25 de ani, păr blond până la umeri, o rochie lungă, tocuri - stă în fața tejghelei, bătând din picior, plină de nervi.
Toate întâlnirile mele amuzante erau acolo.
Sucul de portocale vărsat la Gil`s. Călătoria cu mașina. Fiecare moment cumplit din ultimele câteva luni. Totul. Fusese reformulat într-un scenariu, apărea și un narator, dar dialogul, descrierea, erau aproape toate ale mele.
Paginile vor fi trimise după ce vor fi gata, îmi spusese BIA, câștigând astfel timp ca să facă toate modificările necesare.
După primele câteva rapoarte, BIA mă încurajase cât putuse de mult să descriu fiecare întâlnire ca într-un scenariu. Cerând de fiecare dată tot mai mult dialog. A doua jumătate a scenariului era aproape cuvânt cu cuvânt ceea ce-i trimisesem eu lui BIA, dar cu un nou personaj introdus: el însuși.
- Cum se termină? m-am auzit întrebând, însă o parte din mine știa deja.
- Cumplit, a spus Monty. Scenaristul îi spune asistentei că s-a îndrăgostit de ea. O face să-și piardă capul cu un sărut pe covorul roșu, iar ea îi frânge inima. Omul ăsta parcă n-ar fi văzut o comedie romantică în toată viața lui. Date fiind fotografiile de la premiera Monicăi Reed, presupun că scrie din experiență.
M-a privit cu subînțeles, iar eu m-am încordat, așteptând acuzația. Doar că pe Monty nu-l preocupa faptul că asistenta lui se încurcase cu clientul și făcuse o scenă în public.
- Producătorii sunt dezgustați. Vor un final fericit. Doar n-am vrea ca o ceartă de îndrăgostiți să ne abată de la curs acum, nu?
Am simțit cum se învârtea barul cu mine, iar câmpul vizual mi s-a îngustat.
Câteva pagini au alunecat pe podea. BIA se întruchipase pe sine drept eroul romantic, iar pe mine mă făcuse femeia care îi zdrobea inima. Și de aceea presupunea Monty că nu eu scrisesem finalul?
- Producătorii au cerut un final mai satisfăcător înainte să-l accepte, și totul are nevoie să fie cizelat un pic, a spus Monty.
Se uita la mine, realizând, probabil, că asistenta lui nu reacționa chiar așa cum s-ar fi așteptat.
- Ai dus scenariul ăsta până aici, Evelyn, e timpul să-l închei. Ezra chiar apreciază tot ce ai făcut. Ce bine ar fi dacă agenții ar putea semna scenariile, nu?
Totul a redevenit clar.
- Dar eu nu știu să scriu, i-am zis. Tu însuți mi-ai spus asta.
Trecuseră 7 ani, iar amintirea acelei întâlniri era încă dureroasă.
Abia venită la Londra, la 22 de ani, mă așezasem în fața lui William jonahan Montgomery al Treilea, având sentimentul că eram în pragul unei mari schimbări și știind cât de mândru ar fi fost tata de asta.
Monty voise să aibă o întâlnire cu mine ca să discutăm scenariul pe care i-l trimisesem. Cel în care îmi pusesem tot sufletul și pentru terminarea căruia îmi cheltuisem toate economiile.
Fusese un film pentru toate fetele care asemenea mie, își primiseră educația emoțională la școala jurnalistei și scenaristei Nora Ephron; era despre un tată care știa momentul în care avea să moară, dar își trăia viața ca și cum n-ar fi știut. Era sentimental și necesitase multă muncă, și poate că scenariul acela n-ar fi fost unul care să aducă o grămadă de bani, dar era un prim pas.
Unul pe care l-aș fi făcut, dacă Monty n-ar fi rostit cuvintele care mă zdrobiseră. Șase cuvințele care pătrunseseră prin fisurile apărute după moartea tatălui, deschizându-le la maximum.
Pur și simplu nu ai chemare.
S-a dovedit că mă chemase doar ca să-mi ofere rolul de asistentă a lui, pentru că fosta asistentă tocmai plecase. Mi-a spus că admira entuziasmul de care dădusem dovadă în scrisoarea de intenție către agenție.
Eram disperată și încă în derivă atunci când am acceptat.
Eram disperată și încă în derivă atunci când am acceptat.
Mă gândisem la cuvintele lui Monty de atâtea ori de-a lungul anilor, că deveniseră o mantră.
Acum stăteam în fața lui Monty întrebându-mă cât de multă putere mai aveau ele asupra mea.
Acum stăteam în fața lui Monty întrebându-mă cât de multă putere mai aveau ele asupra mea.
El și-a băut șampania din pahar și și-a mai turnat.
- Poate că m-am pripit un pic mai demult.
Cuvintele lui erau superficiale, calme, de parcă n-ar fi însemnat nimic pentru el.
Voiam ca timpul să se poată plia, să pot aduce momentul ăsta alături de cel de atunci, când Monty mă văduvise de toată încrederea în sine, astfel încât cele două momente să se poată atinge.
Nu renunța, voiam să-i spun variantei mele mai tinere. Nu-ți pune, în clipa în care ești foarte vulnerabilă, respectul de sine în mâinile altcuiva. Ascultă-i pe oamenii care te iubesc!
- Ar trebui să fii mândră de tine, mi-a spus Monty, vrând să-mi mai toarne șampanie și văzând că abia mă atinsesem de pahar. Producătorii iubesc scenariul tău atât de mult încât vor doar finalul tău, nu pe cel al lui Ezra. Nu vor ști că-i al tău, desigur. AI avut grijă de asta. Într-un fel atât de profesionist, în pofida incidentului de pe covorul roșu. Tot a adus un profit!
Monstruozitatea faptei lui BIA îmi pusese capac. Mă manipulase de la bun început. Îmi furase cuvintele și le transmisese mai departe ca fiind ale lui.
Pe măsură ce mă înfuriam tot mai tare, nu-mi dădea pace întrebarea de ce. N-ar fi avut cum să știe, atunci când făcusem înțelegerea asta, că până la urmă chiar aveam să-i trimit materialul pe care l-ar fi putut folosi într-un scenariu.
- Să nu crezi că nu vei fi răsplătită, mi-a spus Monty.
Cunoșteam tonul ăla. Monty credea că tăcerea mea însemna că jucam tare, ca și cum asta ar fi fost o negociere.
- Bineînțeles că, după ce agenția o să se pună pe picioare...
Și-a ciocnit paharul de al meuu.
- Evelyn Summers, Agent Junior. Cum sună asta?
Abia i-am auzit cuvintele.
- E scenariul meu, am spus cu glas scăzut.
- Da. Păi, tu ești asistenta mea. Gata să faci următorul pas, dacă-ți joci cartea corect. Asta faci tu, îi ajuți pe scenariști.
- Nu, ăsta chiar e scenariul meu, Monty, am spus eu, cu o voce tot mai puternică. Ezra l-a furat.
Monty și-a turnat și restul de șampanie în pahar cu o mână tremurândă, iar mie mi-a fost clar atunci că Monty știa exact ce făcuse BIA.
- Evelyn Summers: Agent, atunci. Ce zici de asta? Iar ceea ce producătorii nu știu n-are cum să le dăuneze.
Ăsta chiar crede că eu am să fac exact ce spune el?
Și de ce n-ar fi crezut? Așa făcusem mereu până atunci.
M-am gândit la toate cele prin câte trecusem, la toată munca pe care o investisem în cariera mea în ultimii 7 ani, încercând să-l conving pe un om care spusese că nu eram destul de bună. Iar acum, după 3 luni în care îi neglijasem pe toți cei pe care-i iubeam, după toate umilințele, încercările constante de a mă face „luntre și punte”, crezând că merita, pentru că BIA ajungea în sfârșit undeva, doar ca el să se folosească, până la urmă, de cuvintele mele, de viața mea, ca și cum ar fi fost ale lui.
Acum era momentul să fiu Evie Cea Adevărată.
- Eu m-am săturat, am spus.
Imediat ce m-am auzit rostind cuvintele astea, am știut că era sincere. Mă săturasem, în sfârșit, să mai îndur toate fițele lui Monty.
- Dar nici măcar nu ți-ai terminat șampania! mi-a spus Monty, uitându-se la paharul meu.
- Nu, vreau să spun că m-am săturat, i-am explicat eu, calmă. Spune-le lui Sam-și-Max adevărul, sau demisionez. Am să-mi găsesc de lucru în ată parte.
A urmat o pauză apăsătoare. Atunci când Monty a vorbit din nou, toată jovialitatea îi dispăruse din glas.
- Asta n-a prea funcționat bine pentru tine ma demult. În plus, e greu să te descurci fără referințe bune.
L-am fixat cu privirea. Toate interviurile la care fusesem, unde nimeni nu mă angajase. Crezusem că nu eram eu pregătită încă. Dar Monty era vinovatul.
- Ce-ai spus? a ridicat Monty din umeri. Erai o asistentă bună, Evelyn. Tu știi ce greu găsești așa ceva? Doar nu crezi că te-aș fi lăsat să pleci, pur și simplu. Ar trebui să te simți flatată.
Am știut atunci că n-aveam să fiu făcută agent niciodată, orica s-ar fi întâmplat. Monty n-ar fi vrut să lucreze cu un egal.
- Merit să mi se recunoască scenariul, i-am spus, fără echivoc. Dă-mi-l, și am să-l termin.
- Asta nu se poate, mi-a spus Monty. Sunt sigur că putem cere să fii menționată ca editor scenarist. O să-ți apară și așa numele pe marele ecran.
M-am ridicat, trăgând de mânerul valizei.
- Monty, i-am spus, calm. Știi ce vreau. Am un tren de prins.
- Te comporți copilărește, Evelyn.
John stătea în spatele draperiei. Auzise totul.
- Stai, l-am auzit pe Monty.
M-am întors.
El și-a îndreptat cravata și și-a trecut degetele prin părul scurt, trăgând de haină ca și cum i-ar fi putut acoperi abdomenul proeminent.
- Dacă pleci acum, s-a terminat. Știi că pot să aranjez să nu te mai angajeze nimeni niciodată. Ești un nimeni fără mine, Evelyn.
- Nu, Monty, i-am spus. Tu ești un nimeni fără mine.
M-am întors din nou cu fața la John, care m-a măsurat din cap până-n picioare.
- Domnișoară Summers, mi-a spus el, ceremonios, punându-mi geaca pe umeri, de parcă aș fi fost una dintre celebritățile care frecventau clubul.
S-a aplecat, mi-a făcut discret cu ochiul și mi-a zis:
- Bravo.
CAPITOLUL 36
Doi parteneri în loc de unul
INT: CONACUL ROSEHILL, SHEFFIELD
SÂMBĂTĂ, 16 FEBRUARIE, 1.15 P.M.
Evie și Maria stau în fața unei oglinzi mari cât un stat de om, într-o cameră cu ferestre mai, boltite. Sunt îmbrăcate în rochiile de domnișoare de onoare. Se studiază în oglindă, cu expresii resemnate.
Ne-am agitat și ne-am făcut de lucru fiecare cu volanele celeilalte, încercând să le mai turtim, dar fără rost.
- Ție ți se pare că rochia mea arată bine? am întrebat-o pe Maria, întorcându-mă foarte puțin spre ea și răsucindu-mi picioarele când într-o parte, când în cealaltă.
Pentru niște rochii care înghițiseră atât de mult material, erau foarte strâmte.
Maria a întors capul, studiindu-mă.
- Cred că da, mi-a spus ea în cele din urmă. Depinde ce vrei să zici prin „arată bine”.
Am pufnit.
Mama îi înmânase Mariei rochia ca să mi-o dea în acea dimineață și făcuse cu adevărat minuni. Arăta exact cum trebuia, doar că se simțea mai grea decât înainte, fiind, în mod clar, mult mai ușor de închis cu fermoarul.
Mama îi înmânase Mariei rochia ca să mi-o dea în acea dimineață și făcuse cu adevărat minuni. Arăta exact cum trebuia, doar că se simțea mai grea decât înainte, fiind, în mod clar, mult mai ușor de închis cu fermoarul.
Ochii cenușii ai Mariei mă cercetau.
- Dar tu ești bine, Evie?
- Desigur.
În afară de confirmarea faptului că BIA trimisese finalul, nu suflasem nicio vorbă, nici Mariei, nici celorlalți prieteni ai mei, despre cele ce se întâmplaseră în rest. Nu scosesem niciun cuvințel nici despre întâlnirea cu BIA, nici despre trădarea lui, scenariul furat, demisia mea sau faptul că trebuia să mă mut, la sfârșitul lunii, înapoi în vechea mea cameră de la mama...
Dar aveam s-o fac, mi-am zis.
Acest sfârșit de săptămână era al lui Sarah. Urma să avem destul timp după aceea ca să vorbim despre cum îmi ratasem eu viața.
- E din cauza lui BIA? a insistat Maria.
BIA apăruse la mine în dimineața aceea, după ce-i ignorasem cererile repetate ca eu să scriu finalul scenariului. Refuzase să plece, până când Jane i-a spus că plecasem la o nuntă.
- De fapt, e din cauza rochiei. Mi-e teamă că am să cad în bot exact în fața altarului.
M-am uitat la rochia ei, amintindu-mi de articolul din revista de scandal pe care mi-l trimisese, dar ea era prea ocupată să-și aranjeze părul.
- Sunt aici, dacă vrei să vorbim despre orice, mi- spus ea, dându-și o șuviță de păr negru după ureche. N-am să te judec.
- A respectat termenul de predare.
M-am forțat să zâmbesc.
- Chiar nu mai e nimic de zis.
Am fost scutită de alte întrebări de doi băieți care alergau pe hol, urlând ca apucații.
- Dacă este cineva care să le poată ține piept celor doi teroriști, atunci numai Sarah e acea persoană, a spus Maria.
Băieții erau drăgălași foc, cu ochi căprui, mari și păr negru, ondulat, ca al tatălui lor, dar erau, fără discuție, o mare pacoste. Ne-am amintit atunci amândouă de petrecerea burlăcițelor.
- Iar noi va trebui s-o aprovizionăm cu vin dacă lucrurile se complică, am adăugat eu.
Maria m-a prins de umeri, iar volanele noastre s-au întrepătruns ca nște piese Lego.
- Evie Summers, mi-a spus ea, privindu-mă cu ochii ăia cenușii. O să fie totul bine.
Am dat din cap și am clipit, ca să nu lăcrimez.
Am tresărit amândouă când o femeie, pe care am recunoscut-o ca fiind din familia lui Jim, a dat năvată în cameră.
- Este vorba de Sarah! ne-a spus ea, iar eu am recunoscut imediat expresia aceea de groază de pe fața ei. Sunteți chemate!
Femeia și-a dus o mână la șiragul de perle de la gât și s-a retras, probabil în căutarea unui pahar de băutură tare.
- Ești pregătită pentru o ultimă Deflagrație Mathers înainte să devină doamna Johnson? am întrebat-o pe Maria.
- Haide să-i venim în ajutor miresei noastre.
Ne-am ridicat poalele îngreunate de volane și ne-am grăbit cât de mult ne-au permis rochiile de pe noi.
- Pași mici, pași mici, pași mici, dădea Maria instrucțiuni. Repede!
M-am silit să nu izbucnesc în râs, deși eram leoarcă de sudoare în materialul ăla sufocant.
- Mișcă-te ca și cum viața ți-ar depinde de asta! mi-a spus Maria, înghiontindu-mă ușor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu