...................................................
2-8
BIA m-a măsurat din cap până-n picioare, cu un zâmbet șmecher.
...................................................BIA m-a măsurat din cap până-n picioare, cu un zâmbet șmecher.
- Deci spui că, dacă până și tu poți cunoaște pe cineva în felul ăsta, eu trebuie să cred că e posibil.
Am pus anexa pe blatul mobilei de bucătărie.
- Deci tu spui că batem palma?
Sprâncenele lui aurii s-au ridicat, surprinse.
- Ia-o încet, Roșcovano.
- Evie.
- Dacă semnez chestia aia nu fac decât să mai primesc 3 luni de la producători, cu Monts în cârca mea, nelăsându-mă să muncesc.
- De-aia sunt eu aici, i-am spus, încercând să nu par prea nerăbădătoare.
I-aș fi putut arăta lui Monty de ce eram capabilă.
- Spune-le că te asist eu. Am să-i țin la distanță.
BIA a studiat o clipă zidul din spatele meu.
- Să zicem că până la urmă cunoști pe cineva. De unde am să știu eu că spui adevărul? Ai putea, pur și simplu, să-l rogi pe unul să spună că s-a îndrăgostit de tine. Și va trebui să găsești pe cineva destul de repede, ca să-mi dai timp să scriu tot scenariul.
- Îngrijorări întemeiate, i-am răspuns, scoțând iute un caiet și un pix din geantă. Așa că haide să discutăm detaliile.
- Nu pentru asta e anexa?
- Anexa e pentru contractul tău cu Intrepid. Asta e pentru înțelegerea noastră.
Am scris: Dacă Evie Summers („Asistenta”) îi poate dovedi lui X... Ezra Chester („Scenaristul”)...
- Ce ai șters acolo?
- Nimic.
- ...că genul „comedie romantică” e realist, cunoscând pe cineva în același mod în care se întâlnesc oamenii în comediile romantice, atunci el va preda scenariul complet Casei de Producție Intrepid, cu respectarea termenului-limită de 18 februarie, anul viitor.
BIA s-a aplecat peste umărul meu.
- Va trebui să vă și îndrăgostiți.
Sper că nu vorbește serios, nu?
- Păi, aici e vorba de a cunoaște pe cineva.
- Exact, mi-a răspuns, iar mie mi-a fost limpede că se distra pe cinste. Cunoști pe cineva și vă îndrăgostiți unul de celălalt. Nu așa se întâmplă în comediile romantice? Trebuie să-l găsești pe domnul Final Fericit. Altfel, înțelegerea pică.
Degetele mi s-au încleștat pe pix. Trecuse 1 an de la relația cu Ricky. Nu știam dacă eram pregătită să cunosc pe cineva, ca să nu mai vorbim de a-l cunoaște în felul ăsta.
Dar mi-era clar că BIA încerca numai să complice lucrurile. În acel moment, eu aveam nevoie doar ca să semneze. Pe urmă reușeam eu cumva să-l fac să scrie.
- Bine.
Am făcut adăugirea cu o urmă de reținere.
Păi, dacă el avea de gând să-și impună voința, așa aveam de gând să fac și eu.
Scenaristul e de acord să înceapă lucrul la scenariu din clipa în care semnează anexa, am scris eu. Și-i va trimite paginile Asistentei în mod regulat.
Veselia lui BIA a pălit.
- Ce?
- Mă asigur doar că vei putea termina la timp, i-am spus. Altfel n-ar fi înțelept din partea mea să te las să semnezi asta. În plus, voi avea dovezi că scrii cu adevărat.
El și-a încrucișat brațele, privindu-mă cu o expresie greu de descifract pe figură.
- Am să încep să scriu, dar paginile vor ajunge la Monts. Ultima oară când am verificat, el era agentul meu.
Am șovăit, apoi am făcut modificarea.
- Iată, mi-a zis.
Apoi mi-a luat pixul din mână și a pus pe hârtie, rapid: Asistenta e de acord să scrie rapoarte detaliate a fiecărei întâlniri amuzante pe care o va avea și să i le remită Scenaristului.
- „Voi avea nevoie de dovezi că scrii cu adevărat”, m-a imitat el, cu tot cu accent.
Mi-am luat pixul înapoi și am vrut să tai cu o linie ultima propoziție, dar am ezitat. Asta ar fi putut fi în favoarea mea. El credea, probabil, că rapoartele aveau să mă țină ocupată și că, astfel, aveam să-l las în pace. Dar poate că unul din acele „rapoarte” avea să fie exact ceea ce îi trebuia lui ca impuls pentru scris.
- Ar mai fi un singur lucru, am spus eu și am scris: Scenaristul și Asistenta sunt de acord că înțelegerea de mai sus nu îi va fi dezvăluită niciodată lui Monty.
Dacă Monty ar fi aflat vreodată cât de dubioasă era această înțelegere - ca să mă exprim blând - s-ar fi înfuriat. El îi asigurase pe producători că avea totul sub control. Dacă ar fi descoperit vrodată că totul atârna de viața amoroasă a asistentei lui, ar fi fost umilit.
- Ai secrete față de șeful tău, Roșcovano? Ești plină de surprize azi, mi-a spus BIA, privindu-mă cu atenție. Știi că nu vei reuși decât să dovedești ce mare prostie sunt comediile romantice, nu-i așa?
- Se pot întâmplat multe în 3 luni, i-am spus eu.
- De acord.
Chipul i-a fost străbătut de o expresie, care a dispărut însă prea repede ca să-mi dau seama exact ce fusese.
- Am terminat?
I-am întins mâna. El mi-a luat-o.
- Trebuie să te aud spunând-o.
- Roșcovano, a spus BIA. Dacă poți dovedi că e posibil să te îndrăgostești ca în filme, eu am să scriu afurisitul ăla de scenariu.
I-am întins anexa contractului. El a ezitat, doar un pic, înainte s-o semneze.
- Poate că te-am judecat greșit, Roșcovano. Nu ești chiar așa de banală, totuși.
Ăsta nu-i singurul lucru pe care l-ai judecat greșit, mi-am spus eu.
Pentru că, fie că-i plăcea sau nu, aveam de gând să-l fac să termine afurisitul ăla de scenariu. Cu orice preț.
CAPITOLUL 5
Sprijin moral
EXT: APARTAMENTUL LUI EVIE, EAST DULWICH
VINERI, 23 NOIEMBRIE, 8.30 P.M.
Evie merge cu pas grăbit pe poteca pavată din mica ei grădină și deschide ușa de la intrare, ridicându-și pe umăr o sacoșă de pânză. Din ea se aude un zornăit, iar prin partea de sus se văd ieșite o legătură de busuioc și o baghetă. Intră în holul mic și răsucește cheia în încuietoarea unei a doua uși, în timp ce verifică rapid mesajele din telefon.
Maria: Evie, dragă, am ajuns la apartamentul tău. Suntem chiar în față.
Jeremy: De ce nu răspunzi? Spune-ne că ești înăuntru. Sfârșitul ăsta de săptămână va fi destul de obositor cu planificarea petrecerii burlăcițelor pentru Știm Noi Cine, fără să mai fie nevoie să ne preocupăm și de colega ta de apartament.
Sarah: Au ajung la voi instrucțiunile mele?
Jeremy: O, salut, Voldermort. Da, am primit prezentarea de 19 pagini în PowerPoint și bibliografia. Mă bucur foarte mult că am fost inclus în lista de mulțumiri.
Maria: Lasă-ne să intrăăăăm.
AI 10 APELURI NEPRELUATE DE LA MARIA NOWAK
Maria: Salut, aici prietenii tăi cei mai buni, care speră că ești pe aproape deoarece Jane e înăuntr și se pare că are companie. Indiferent cine e, sunt semne că se simte foarte bine.
Jeremy: Bănuim că nu ești tu.
Maria: Evie Doris Summers unde EȘTI?
Jeremy: Nu ne face asta, Evie. O, Doamne, Dumnezeule, vine Jane.
Jeremy: Chiar acum se îndreaptă spre ușă.
Încercasem din răsputeri să ajung la timp pentru vizita lor.
Când mă vizitaseră ultima oară, Monty lansase un Cod Roșu (client care nu era din oraș și care se pierduse la metrou), iar atunci când reușisem să ajung la restaurant, ei aproape își terminaseră desertul.
De data asta întârziasem din cauză că Sam-și-Max confirmaseră primirea anexei, iar Monty voise să discute cu mine despre asta. Nu-și ascunsese surprinderea să mă vadă revenită luni, la birou, cu semnătura lui BIA, ba chiar ținuse hârtiile (ușor mototolite) mai aproape de lumină, ca să le verifice autenticitatea.
- Ți-ai asumat o mare responsabilitate, Evelyn, îmi spusese el până la urmă, netezind hârtiile. Ai grijă să dea roade, și în 3 luni vom sărbători mai mult decât un scenariu terminat.
Zâmbise văzându-mi expresia plină de speranță, apoi mă readusese cu picioarele pe pământ dându-mi o duzină de contracte de verificat „urgent” înainte să plec.
Am intrat în camera de zi și l-am găsit pe Jeremy, cu capul în palme, cu părul lui ondulat căzut pe frunte și cu hainele-i de obicei impecabile mototolilte pe trupul subțirel, reflectându-i, parcă, disperare. Și pe Maria, încuviințând din cap la ce-i spunea colega mea de apartament, Jane, cu părul negru des prins într-o coadă de cal și strângând un pah de vin gol în mână, de parcă ar fi fost singurul lucru bine ancorat pe timp de furtună.
O expresie de politețe forțată se lupta, pe chipul drăgălaș al Mariei, cu oroarea din ochii ei holbați pe când Jane încheia o poveste deosebit de animată care presupusese genul de mimică pe care nu-l vezi la petrecerile aniversare ale copiilor.
- ...și atunci a căzut pe podea!
Maria a tresărit.
Am agitat sacoșa, ca să se audă zornăitul din ea, iar Jeremy a sărit în picioare.
- O, Evie, slavă Domnului, te urăsc, iubito, mi-a declarat el aplecându-se ca să mă îmbrățișeze. Jane tocmai ne explica de ce i-a luat atât de mult să ne dea drumul în casă.
Jane a zâmbit din spatele lui.
Am îmbrățișat-o apoi pe Maria, încercând să n-o lasă să-mi vadă lacrimile pe care mi le adusese în ochi emoția revederii cu ei. Mi-aș fi dorit să-i fi însoțit și Sarah, dar sfârșitul ăsta de săptămână era dedicat planificării petrecerii burlăcițelor, despre care trebuia să ne prefacem cu toții că nu fusese planificată deja de Sarah însăși.
Mi-am ascuns expresia feței de Jeremy, însă Maria, pentru că era Maria, a observat-o și m-a ținut în brațe încă puțin.
- E atât de bine să vedem că n-ai să ne mai faci una ca asta niciodată, a spus ea pe nerăsuflate.
Jeremy îmi luase deja sacoșa din mână și umplea un pahar gol.
- Jane, am spus eu, luând, plină de recunoștință, paharul din mâna lui Jeremy, tu ai o întâlnire, nu-i așa?
Jane s-a ridicat cu o mișcare unduitoare și cu părul negru lucind în lumină.
- Exact. Mă așteaptă în dormitor. Iar noi ne vedem mai târziu.
Această ultimă parte îi fusese adresată lui Jeremy, care a ridicat în aer paharul de vin.
- Sunt tot gay, Jane.
- Și eu sunt tot interesată.
Jane i-a zâmbit lui Jeremy, apoi a ieșit.
Jeremy a clătinat din cap.
- Se mai simte cineva deopotrivă scandalizat și ușor confuz?
- Tot până târziu lucrezi în fiecare seară? m-a întrebat Maria pe un ton relaxat.
Jeremy a mai turnat vin.
- Adică, evident că am să beau mult ca să uit ceea ce tocmai a povestit fata asta, dar o parte din mine încă speră să fie ca Jane când se va face mare.
- Doar în seara asta am lucrat până târziu, i-am spus eu Mariei.
- Evie, m-a mustrat ea, citindu-mă ca pe o carte deschisă.
Știam că Maria nu era supărată pe mine; era jignită. Ne vedeam rar, iar eu nici măcar nu fusesem acolo ca să-i întâmpin la sosire. Din nou.
Nu reușeam să mă hotărăsc să-i spun că terminasem stiva de contracte ca să-i fac pe plac lui Monty. Ar fi insistat, din nou, să plec de la agenție. Maria avea tot felul de moduri de a iubit, iar modul puternic știa să fie deosebit de convingător.
- Sunt bine, zău, am insistat eu.
Maria era cea mai veche dintre toate prietenele mele, iar în momente ca acesta îmi rememoran toți anii noștri de prietenie.
Îmi aminteam încă ziua în care o fetiță cu păr negru și des și ochi mari, cenușii, mă ajutase după ce alți copii mă împinseseră la locul de joacă. Ea fusese protectorul meu de atunci încoace. Din două deveniserăm trei în liceu, atunci când mintea ascuțită a lui Jeremy ne ajutase la ananghie. La Universitatea Sheffield, pe când începuserăm cu toții cursurile, ni se alăturase și Sarah. Ea locuia cu noi la internat și - poate pentru că nimeni altcineva nu reușea să-i facă față - devenise o membră stabilă a grupului nostru.
Noi patru eram foarte apropiați, însă Maria mă cunoștea probabil mai bine decât mă cunoșteam eu însămi.
Spre ușurarea mea, ea n-a mai insistat. S-a așezat lângă Jeremy, iar eu am luat loc în fotoliul meu preferat, sperând că încheiaserăm discuția. Mi-am pus paharul pe brațul foarte uzat al fotoliului, unde a alunecat pe ceva. Când am șters acel ceva, Jeremy a icnit. Eu m-am uitat la el, întrebându-l ce s-a întâmplat, în timp ce-mi frecam palmele una de alta.
Prietenii mei m-au privit cu expresii vag vinovate.
Prietenii mei m-au privit cu expresii vag vinovate.
- Ce-i?
Maria a făcut o grimasă.
- Of. Ai ratat începutul poveștii lui Jane. Partea care s-a petrecut pe fotoliul acela.
Jeremy a dat pe gât vinul din pahar.
- A fost nasol. Nasol la modul că trebuie să arzi fotoliul ăla.
- Odihnește-te în pace, fotoliule, ne-a părut bine de cunoștință, au spus cei doi, ciocnindu-și paharele.
- O, Doamne.
Am sărit ca arsă și m-am dus săgeată la ușă.
- Jane! am urlat, fugind pe hol către bucătărie, ca să mă spăl temeinic pe mâini.
Jane a dat mai încet muzica din camera ei.
- Da, rățușca mea?
Înainte să-i răspund, mi-am repetat în minte o mantră de liniștire: Nu mi-a mărit chiria de 3 ani. Nu mi-a mărit chiria de 3 ani.
Stilul de viață al lui Jane nu era, de obicei, deranjant. Stabiliserăm niște reguli de bază încă de la început, ca să evităm orice incidente. Și anume: eu mă puteam bucura de spațiile comune în care nu se făcea sex, iar Jane putea să aibă invitați care să rămână peste noapte, lucru despre care știam numai din povestirile ei atât de obscene încât te lăsau cu gura căscată, și din acele ocazii în care se folosea mașina de spălat vase ca să-și sterilizeze jucăriile erotice.
- Ai promis să nu faci sex în camera de zi.
Ea și-a ițit capul din dormitor, îmbrăcată doar cu o lenjerie de corp extrem de complicată.
- Desigur, draga mea! Doar am început în camera de zi.
Asta da, ușurare.
- Am terminat în bucătărie.
M-am cutremurat, luând un burete și începând să frec cu asiduitate toate suprafețele.
Apoi, prin ușa deschisă a dormitorului lui Jane, am auzit sunetul unei voci grave, baritonale.
- Și încă ceva, a ciripit Jane. Trev a promis ă o să înlocuiască buretele.
- Și chiar ai s-o faci?
Maria s-a aplecat peste farfuria ei ca să muște din felia de pizza comandată.
După ce au ascultat toată povestea despre înțelegerea mea cu BIA, prezentarea militărească a lui Sarah pentru petrecerea burlăcițelor a fost abandonată („Strict interzis la petrecerea mea cea perfectă!! 1) FĂRĂ penisuri. Jeremy: Cu excepția mea. a) nu pe arcuri, b) nu gonflabile, c) mai ales, nu comestibile. d) Jeremy, penisul tău nu se pune. Jeremy: Și mai exact în ce categorie crede ea că se încadrează penisul meu?)
Jeremy și-a agitat un pahar de vin.
- Ca să ne fie și nouă clar. Tu ai să încerci să te îndrăgostești în următoarele 3 luni recreând scene de întâlniri amuzante din comedii romantice celebre?
- O fac pentru cariera mea, Jem, nu pentru viața mea amoroasă. Trebuie să-l ajut pe BIA să scape de blocajul scriitorului. Sper ca atunci să nu se mai cramponeze atât de chestia cu dragostea.
Liniște.
- În caz că există vreo îndoială, știu că e o tâmpenie fără margini.
- Tipul ăsta e așa un... așa un BIA! a spus Maria apăsat.
Fata asta era cea mai scumpă, bună și iertătoare persoană pe care o cunoșteam. Și îl ura pe BIA cu o înflăcărare cu care nici măcar eu nu mă puteam lăuda.
- Evie, ești absolut sigură că vrei să faci asta? Nu-l lăsa pe BIA să te forțeze să faci ceva pentru care nu ești pregătită. El n-ar cere niciodată asta de la un bărbat.
- Da, gândește-te, înainte de toate, la tine. Ai grijă, mi-a spus Jeremy cu blândețe.
- Știu cum sună, dar în afară de partea cu îndrăgostitul, înțelegerea a fost numai ideea mea. Și n-am făcut-o doar ca să salvez agenția. Monty mi-a promis că mă promovează în funcția de agent dacă BIA scrie scenariul.
- A spus el asta? m-a întrebat Maria.
Eu am încuviințat din cap, înțelegând îndoiala din glasul ei.
- Până acum nici măcar nu făcuse vreo aluzie la așa ceva.
Era o parte din motivul pentru care prietenii mei găseau că era tare greu de înțeles de ce mai lucram petru el, însă poziția de agent era rară. Pe de altă parte, deși fusesem la interviuri, nu reușisem niciodată să trec de cea de-a doua întâlnire. Înainte să renunț să mai lucrez pentru el, trebuia să-i dovedesc lui Monty - și, ca să fiu complet onestă, mie însămi - că eram îndeajuns de bună profesional.
Ricky înțelesese asta. Mi-aș fi dorit să înțeleagă și ei.
Jeremy a schimbat o privire cu Maria. Eu am avut brusc senzația că ei discutaseră despre mine pe drum, înainte să ajungă aici.
- Ce-i? i-am întrebat, simțindu-mă puțin încolțită.
Maria a vorbit prima.
- De când cu despărțrea de Fraierică, am observat că investești tot mai mult din energia ta în muncă.
Din seara Despărțirii, așa îi spuneau ei lui Ricky. Îi adoram pentru asta, chiar dacă nu reușeam să fac și eu același lucru.
- Vrem să se asigurăm că ai timp și pentru tine. Poate chiar pentru o întâlnire reală.
Mi-au lăsat răgaz. Nu-mi dădusem seama că-i preocupase faptul că nu ieșeam la întâlniri romantice. Pentru mine, ei proveneau din două spectre diferite ale lumii întâlnirilor romantice.
Jeremy era rareori fără iubit, iar Maria nu avusese niciodată o întâlnire romantică. Ea și David erau împreună de la 16 ani. Pentru Maria, jungla întâlnirilor romantice era mai degrabă o curte interioară foarte bine întreținută.
Deși, din cum se prezentau lucrurile, lipsa mea de orice post-Despărțire era lucrul care-i îngrijora.
- Știm cât înseamnă cariera pentru tine, iar slujba asta te-a ajutat într-o perioadă foarte dificilă, mi-a spus ea, cu cea mai mare blândețe.
Începusem să lucrez la agenție imedia după moartea tatei, iar Maria avea dreptate. Îmi ocupase cele mai rele dintre acele zile.
- Dar poate că o pauză ți-ar prinde bine. Ai putea face orice îți dorești. Poate chiar să reîncepi să scrii.
După episodul cu tata, prietenii mei încercaseră să mă încurajeze să continui să scriu. Nu înțeleseseră niciodată pe deplin de ce nu mă mai puteam întoarce la acea versiune a mea care obișnuia să stea trează toată noaptea scriind cu mult entuziasm, care îi obligase să vadă toate filmele ei favorite, încurajându-i să trateze dialogul ca și cum ar fi fost o artă. Nu găsisem niciodată modalitatea potrivită de a le spune verdictul pe care mi-l dăduse acel agent. Era pur și simplu prea urât.
- Ne preocupă faptul că n-ai grijă de tine.
Mi-am făcut de lucru luând încă o felie de pizza.
Uneori eram îngrijorată pentru că prietenii mei credeau că-mi stopasem orice formă de evoluție. Ca și cum ar mai fi fost niște căsuțe pe care nu le bifasem încă pentru a deveni un adult în toată puterea cuvântului, așa cum reușiseră ei cu ipoteci, conturi de economii și alegeri corecte în viață.
Maria mi-a simțit enervarea.
- Noi spunem doar că nu trebuie să-ți petreci ceea ce-ți mai rămâne din timpul liber făcând asta. Nu trebuie să-ți periclitezi viața personală pentru o persoană precum BIA. Nici pentru Monty. El ar trebui să fie cel care să facă tot posibilul să-și salveze agenția.
Jeremy s-a aplecat și mi-a pus mâna pe cap.
- Ceea ce spune Maria, scumpă Evie, e că noi dorim doar ca tu să-ți conștientizezi valoarea. Căci pentru noi ești inestimabilă.
Ochii mi s-au umplut de lacrimi pentru a doua oară în acea seară și am dat din cap, înghițind de câteva ori înainte să pot vorbi.
- Vă mulțumesc pentru grijă. Înseamnă enorm, sincer. Dar vreau să fac asta. Am să obțin promovarea. Mai mult de-atât, le-am spus, zâmbind vag, orice e mai bine decât să recurg la Tinder.
Prietenii m-au îmbrățișat, iar eu m-am ținut strâns de brațele lor.
- Bun, a spus Jeremy, lăsându-se pe spate în scaun. Am terminat deocamdată cu partea cu prietenii grijuli?
- Pentru cuvenita stăruință, a spus Maria, ridicând paharul.
- Perfect, a spus Jemrey aplecându-se, luându-și geanta de voiaj de pe marginea canapelei și scoțând din ea un caiet mare, făcut sul. Pentru că ți-am făcut o listă.
Câteva momente mai târziu, caietul cu notițe și diferite carioci colorate se aflau pe măsuța de cafea. Pe prima pagina era titlul Petrecerea burlăcițelor pentru Sarah! pe care Maria îl scrisese de mână.
- Pfui. Nu, a zis Jeremy, întorcând pagina.
M-am simțit ușor vinovată de lipsa noastră completă de planificare.
- Dacă ești hotărâtă să faci asta, mi-a explicat Maria, atunci noi te susținem sută la sută. O să-l faci pe BIA ăla să scrie scenariul.
- Evie, a spus Jeremy cu emfază, scoțând capacul unei carioci roz și răsucind caietul ca să văd ce era scris acolo. Am hotărât că te ajutăm noi să te îndrăgostești.
CAPITOLUL 6
Lista
INT: CAMERA DE ZI
VINERI, 23 NOIEMBRIE, 10.15 P.M.
Evie stă pe covor, sprijinită de o canapea de catifea neagră, cu un pahar de vin pe care tocmai și-l duce la gură. Jeremy e așezat în genunchi în fața unui caiet mare de notițe pe care scrie Provocarea!, cu mâinile rășchiate în aer într-un gest demonstrativ de mândrie. Maria stă tolănită pe canapea, în spatele lui Evie. Îi face lui Jemrey un mic gest de încurajare pe care Evie nu-l poate vedea.
- Nu că nu v-aș aprecia enorm eforturile, dar am vorbit foarte serios. Am fost de acord cu partea care stipula să mă îndrăgostesc doar ca să-l fac pe BIA să semneze. Nu intenționez deloc să mă îndrăgostesc pe bune de cineva.
- Sigur, știm asta, a spus Jeremy, privind-o pe Maria peste capul meu și trasând o linie pe sub titlul Provocarea! Dar fii atentă la ce-ți spunem. Evie Summers, din clipa în care ai fost de acord cu acest pact cu BIA, ai intrat în Provocarea dragostei. Așa cum ai văzut în 10 lucruri care nu-mi plac la tine (odihnește-te în pace, Heath Ledger, ai fost prea frumos pentru lumea asta), O fată minunată și Cum să scapi de un tip în 10 zile. Pentru cei neavizați, filme foarte diferite. Dar fiecare se reduce la același lucru: se lansează o provocare, urmată de inevitabilele neînțelegeri, de trădări crunte și, în cele din urmă, de dragoste.
Jeremy a scris Dragoste în caiet.
- Provocarea dragostei se suprapune adesea comediei romantice de genul „iubesc să te urăsc”, dar am constatat deja că persoana pe care tu o urăști e BIA.
- E amuzant, dacă te gândești, l-a întrerupt Maria, însă dacă asta ar fi o comedie romantică pe bune, tu ai ajunge să fii împreună cu scenaristul arogant care, așa cum se va dovedi, își folosea egoul lui cel mare ca să ascundă o înduioșătoare lipsă de încredere în sine.
A urmat un moment de liniște uluită, în care am sfredelit-o amândoi cu privirea.
- Glumesc! Tu nu te-ai amoreza niciodată de dobitocul ăla.
- Oameni buni, iat-o pe Maria cea beată, a declarat Jeremy, ridicându-și paharul.
Mi l-am ridicat și eu pe al meu, în timp ce creerul avea amabilitatea de a-mi reaminti pieptul sculptural al lui BIA.
Jeremy a continuat:
- Acum, ca în orice Provocare a Dragostei care se respectă, există și un termen-limtă. Ai la dispoziție 3 luni. Ai spus că trebuie să-i trimiți în mod regulat lui BIA, ca să-l inspiri „rapoarte asupra evoluției situației”. Ca sprijin pentru a ține drumul drept, îți prezint variantele de întâlniri amuzante atent selectate de experți.
A făcut o mișcare cu vârful pixului între el și Maria. Eu l-am privit tăios. Jeremy era cel mai mare cinic pe care îl cunoșteam.
- Ce? Am văzut și eu câteva comedii romantice, mare scofală! Variantele tale sunt...
A lovit blatul mesei cu vârful cariocii.
- Călătoria cu mașina: Când Harry a cunoscut-o pe Sally. Elizabethtown. Thelma și Louise.
- Renunță la ultimul. Eu vreau să cunosc pe cineva, nu să mă arunc cu el în prăpastie.
- Nu tot despre relații e vorba?
Eu și Maria am dat ochii peste cap.
- OK, bine, dar gata cu dreptul de veto.
- Nici măcar nu e o comedie romantică!
- Șșșșt acum, fii recunoscătoare.
Asta m-a pus la punct. Jeremy a dat pagina.
- Apoi, Crăciunul romantic: Vacanța. Pur și simplu dragoste. Jurnalul lui Bridget Jones. Un prinț de Crăciun. Nu vă uitați așa la mine. Nu pe mine m-a identificat Netflix că l-am văzut de două ori pe zi săptămâni la rând.
Ne-a evitat privirile și a trecut la următoarea pagină.
Pe ea era scris Marele final?? cu litere de-o șchioapă.
- Vom reveni la asta.
A dat pagina la o listă care arăta mai degrabă a „beție în tren”.
- „Să hărțuiești pe cineva”?
- În timp ce tu dormeai. Un clasic foarte tare, a spus Jeremy.
- N-am de gând să fiu arestată, Jem, am spus în timp ce treceam la următorul titlu. „Ăla în care ei se întâlnesc într-o librărie”? am reușit să citesc.
Jeremy a început să le numere pe degete.
- Mesaj pentru tine, Când Harry a cunoscut-o pe Sally.
- L-ai folosit deja pe ăsta.
- Diagrama Venn! a strigat Maria. Ce diagramă, nu glumă!
Jeremy a dat paginile până la un desen foarte complicat, cu mai multe cercuri suprapuse ce purtau titluri precum „Crăciun” și „Hugh Grant”, completate cu numele a diverse comedii romantice de dinainte de epoca de aur a filmului și până în zilele noastre. Era opera unor genii bete.
- Văd, am spus eu, începând să râd.
Ușa camerei de zi s-a dat de perete.
- Scumpilor!
Jeremy a întins mâna după sticla de vin.
- Jane! am spus eu cu glas ridicat, conștientă de felul în care trebuie să fi arătat camera. Cum a fost întâlnirea?
- Vă povestesc mâine dimineață.
Două brațe i s-au încolăcit pe talia subțirică și un bărbat cu păr negru a aruncat o privire în cameră, peste umărul ei. Era superb, un Antonio Banderas tânăr. Am oftat toți trei.
- Eu sunt Trev, a spus el cu un accent de East End. Jane mi-a povestit o grămadă despre tine.
Ai fi zis că-mi vorbea doar mie, colegei de apartament a lui Jane, însă el s-a uitat la Jeremy.
- Nu la fel de multe pe cât am auzit noi despre tine, a bombănit Jeremy în pahar.
- Am vrut doar să te întreb de zucchiniul acela pe care l-ai pus în frigider.
Trev i-a dat un ghiont.
- Și despre vânătă. Ai de gând să le folosești...?
Am ridicat o felie de pizza.
- Am decis să nu intrăm în bucătărie. Poți să le mănânci, dacă vrei.
Jeremy, care rula de zor o felie de pizza, s-a oprit ca să scuture viguros din cap, cu ochii la mine.
- Rățușco, a spus Jane. Nu le mâncăm.
Mi-a luat câteva secunde ca să pricep.
- Dar sunt organice, am spus eu, de parcă ar fi contat.
Trev a mușcat-o pe Jane de ureche și i-a spus:
- Revin imediat.
Ochii lui Jane au alunecat către caietul de notițe.
- Ce puneți la cale, scumpilor?
Maria s-a grăbit să-i răspundă:
- Încercam să găsim modalități prin care Evie să cunoască pe cineva într-o librărie.
- Ai ieșit iar pe piață? m-a întrebat Jane. Ce interesant! Deși aproape că nu mai au loc întâlniri organice.
Vorbind de organic, Trev s-a întors cu legumele mele și - inexplicabil - cu un dispozitiv de tăiat legulmele în spirale.
- Ce ziceți de un club de lectură? a sugerat el, mușcând dintr-un morcov.
Jane i l-a luat de la gură.
- Nu-l irosi. O, știu! Prietenul meu e înnebunit după cel de la Raftul Prăfuit din Peckham. Zice că e o nebunie. Are un nume așa de haios. Cum era...?
Am schimbat priviri cu prietenii mei, dar care era cel mai rău lucru care se putea întâmpla? Era un club de lectură. Jeremy a notat.
- Voi doi cum v-ați cunoscut? a întrebat Maria.
Jeremy a lăsat pizza pentru încă un pahar de vin.
- Aplicația pentru întâlniri Mustache, a spus Jane.
Ca la un semn, ne-am uitat toți trei la buza superioară lipsită de mustață, a lui Trev.
- Must Dash*, a articulat mai clar Jane. E o aplicație pentru navetiștii în căutarea unui fiu....
*cu sensul de partidă scurtă și intensă de sex
- Ce drăguț, a exclamat Maria.
Am avut parte de o demonstrație în direct a noțiunii de „dash” a aplicației, în timp ce Trev o alerga pe Jane pe hol cu un zucchini.
Am închis ușa ca să nu auzim nimic.
- OK, am spus, revenind la listă. Deci, am acum o listă care să mă inspire pentru o întâlnire amuzantă. Acum arată-mi planul pentru marele final.
Nu cred că am văzut vreodată doi oameni mai încântați de ei însiși.
Jeremy a ridicat telefonul, arătându-ne că fusese ocupat cu grupul nostru, JEMS.
Sarah: Are legătură cu petrecerea? Să nu-mi spuneți că faceți altceva!
- Stai, nu ăla.
Jeremy a derulat pagina în jos.
Sarah: Am înțeles. Bine, mă bag și eu cu nunta.
- Ce vrea să spună?
- Că nunta lui Sarah va fi, în sfârșit, utilă la ceva.
- Jeremy, l-a apostrofat Maria, automat.
Tot ea era conștiința noastră, chiar și cherchelită.
Jeremy a arătat în mijlocul diagramei Venn, unde cuvântul Nuntă! abia dacă se vedea din cauza atâtor cercuri suprapuse.
- Aproape 95% din comediile romantice prezintă o nuntă, poate că procentul e chiar mai mare, n-am calculat exact. Eu cu cine mă mărit? 27 de rochii. Iubitul meu se însoară. Nunta ca punct de încheiere e literalmente elementul emblematic al comediilor romantice. Ăsta e marele tău final.
Maria a zâmbit larg, încurajator.
- Sarah o să-ți găsească partenerul perfect.
A făcut o pauză atunci când mi-a văzut fața.
- O să-ți găsească un partener.
- E ziua cea mai importantă pentru Sarah. Nu pot să fiu eu în centrul atenției!
Jeremy a pufnit.
- Pentru Sarah, fiecare zi este cea mai importantă. Cu nunta de acum ea doar validează lucrul ăsta. Nunta e cu puțin timp înainte de termenul tău limită, Evie. E o sincronizare perfectă. Dacă n-ai reușit până atunci, care e cea mai potrivită persoană care să te ajute să reușești - dacă nu o femeie obsedată de control și agresiv de organizată? Prietenia noastră îndoielnică va da, în sfârșit, roade. Evie, draga mea, fă-o pentru noi toți.
M-am uitat la Maria, care a ridicat din umeri.
- Sarah a părut bucuroasă s-o facă...
- OK, OK, ați câștigat.
Jeremy a venit să se așeze între noi pe canapea și ne-am uitat toți trei la cuvântul Nuntă! din centrul paginii.
- Chiar fac asta, am spus eu, ușor năucită. Timp de 3 luni am să trăiesc ca și când aș fi într-o comedie romantică.
Dacă eram cu adevărat sinceră, știam că mă temeam chiar de lucrul la care prietenii mei credeau că avea să-mi folosească această provocare. Riscam, oare, să mă îndrăgostesc din nou?
- Pentru Evie, a spus Jeremy, și am ciocnit. Și pentru viața ei amoroasă.
- Carieră, am corectat eu. Și pentru prietenii mei geniali, care vor să demonstreze că viața reală oate fi ca în filme.
Jeremy a ridicat două cărți de pe măsuța de cafea deasupra picioarelor mele, ca și cum ar fi fost clacheta unui regizor, și le-a plesnit una de alta.
- Motor!
CAPITOLUL 7
Băutura vărsată, Dublele 1 și 2
De la: Evelyn.Summers@WJM.co.uk
Către: JEMS
Subiect: A MERS TERIBIL DE PROST
26 noiembrie, 10.30
Bună, dragilor, sunt pe cale să-i trimit Știți Voi Cui detaliile primei mele tentative de întâlnire amuzantă - Băutura vărsată.
Am atașat ceea ce am scris. Credeți că se înțelege bine? Acum am să fiu sinceră, mi-a fost un pic frică. Stăteam la una dintre mesele comune. Aveam o cană cu apă și eram lângă un tip care cred că era de-o vârstă cu mine (era un hipster, dar de ce să-l judecăm?)
Dacă vreți să știți, să-ți verși băutura pe cineva necunoscut este MULT mai greu decât pare. Am avut nevoie de două încercări până să-l nimeresc și am fost tare emoționaă (VOI VĂ DAȚI SEAMA CÂT DE NEBUN TE FACE SĂ PARI O CHESTIE CA ASTA?) Atunci când, în sfârșit, mi-am luat inima-n dinți ca s-o fac, toată apa s-a vărsat pe cubul lui Rubik de epocă, iar câteva dintre abțibildurile colorate s-au dezlipit. UMILIRE MAXIMĂ.
Cu toată dragostea,
Persoana aia din cafenea lângă care nu vrei să te așezi.
De la: Evelyn.Summers@WJM.co.uk
Către: TheEzraChester@ezrachester.com
Subiect: STRICT CONFIDENȚIAL: Băutura vărsată
26 noiembrie, 11.00
Dragă Ezra,
Conform înțelegerii noastre, am plăcerea de a atașa la acest mesaj raportul despre prima mea tentativă de meet-cute. Ți-aș fi recunoscătoare dacă ai putea confirma de primire și dacă mi-ai putea confirma că te-ai apucat de scris.
Toate cele bune,
Evie
Evie Summers
Asistenta lui William Jonathan Montgomery al Treilea
Agenția de Impresariat pentru Scenariști William Jonathan Montgomery & Fiii
De la: TheEzraChester@ezrachester.com
Către: Evelyn.Summers@WJM.co.uk
Subiect: Re: STRICT CONFIDENȚIAL: Băutura vărsată (Ce mama mă-sii?)
27 noiembrie, 02.34
Dragă Roșcovano,
A fost al dracului de plictisitor. Chiar trebuie să petrecem 3 luni în care tu verși băutură pe străini și apoi te scuzi - doar ca să demonstrăm că eu am dreptate?
Toate cele bune,
E
De la: Evelyn.Summers@WJM.co.uk
Către: TheEzraChester@ezrachester.com
Subiect: Re: Re: STRICT CONFIDENȚIAL: Băutura vărsată (tu nu ai văzut Notting Hill?)
27 noiembrie, 07.46
Dragă Ezra,
Îmi pare rău să aud că ți s-a părut plictisitor. Te rog să nu uiți că mai am încă destul timp să cunosc pe cineva și să dovedesc că te înșeli.
Voi trimite curând următorul meu raport. Aștept cu nerăbdare să văd primele pagini scrise de tine.
Evie
De la: TheEzraChester@ezrachester.com
Către: Evelyn.Summers@WJM.co.uk
Subiect: Re: STRICT CONFIDENȚIAL: Băutura vărsată (de ce să fi văzut așa ceva?)
28 noiembrie, 01.06
Roșcovano, nu glumesc, nu scriu nimic dacă o să continui să-mi trimiți asemenea prostii. Te rog mult să nu uiți că până și dramele trebuie să își mențină publicul treaz. Presupun din asta că nu se aplică același standard și comediilor romantice.
De la: Evelyn.Summers@WJM.co.uk
Către: TheEzraChester@ezrachester.com
Subiect: STRICT CONFIDENȚIAL: Băutura vărsată Dubla 2 (a sosit pachetul trimis de mine?)
2 decembrie, 14.56
Dragă Ezra,
Dată fiind dezamăgirea exprimată după prima mea încercare, am mai avut o tentativă de meet-cute. Găsești atașat raportul. Nu e lung, așa că ai putea măcar să încerci să nu adormi.
Baftă,
Evie
De la: TheEzraChester@ezrachester.com
Către: Evelyn.Summers@WJM.co.uk
Subiect: Re? STRICT CONFIDENȚIAL: Băutura vărsată Dubla 2 (da, dar nu mai are nimeni DVD-player, așa că l-am aruncat la gunoi)
2 decembrie, 15.06
Așa mai merge, Roșcovano. Când copilul ăla a vomitat, jur că am crezut că mă abureai, așa că am sunat la cafenea. Sunt destul de sigur că te-au pus pe lista neagră.
Mi-am schimbat părerea. Abia aștept vești despre următoarea întâlnire amuzantă.
Al tău umil,
E
De la: Monty@WJM.co.uk
Către: Evelyn.Summers@WJM.co.uk
Subiect: Actualizare progres
3 decembrie, 11.45
Dragă Evelyn,
Mă poți pune la curent re: scenariu? Mă dau la o parte ca să-i acord lui Ezra spațiu pentru creație. Ar trebui să vezi situația actuală ca pe o oportunitate. Te poate aștepta un viitor minunat.
Desigur, pentru ca asta să se întâmple - agenția trebuie să mai existe.
Numai bine,
Monty
William Jonathan Montgomery al Treilea
Agenția de Impresariat pentru Scenariști William Jonathan Montgomery & Fiii
De la: Evelyn.Summers@WJM.co.uk
Către: TheEzraChester@ezrachester.com
Subiect: STRICT CONFIDENȚIAL: Băutura vărsată Dubla 2 (www.netflix.co.uk/nottinghill)
3 decembrie 13.15
Sunt sigură că paginile pe care vrei să i le trimiți lui Monty vor face să fi meritat efortul.
P.S. Am atașat o listă curinzătoare cu cele mai bune comedii romantice pe care să le vezi și să-ți repari lipsa alarmantă de cultură. Consider-o muncă de cercetare. Sper că te vor inspira.
CAPITOLUL 8
Fisa picată
EXT: CAFENEAU GIL`S, EAST DULWICH
DUMINICĂ, 9 DECEMBRIE, 10 A.M.
Toarnă cu găleata. EVIE trece în grabă de ușa cafenelei Gil`s, cu o umbrelă deasupra capului, dar tot udă leoarcă. Cafenea de alături e închisă pentru renovare. EVIE se rotește pe călcâie, căutând o altă variantă. Ploaia torențială scade dramatic vizibilitatea, așa că EVIE aleargă spre Gil`s. În ciuda vremii, ezită în fața ușii.
A trecut doar o săptămână de când făcusem un copil să vomite cu putere în cafeneau aceea. Mai puteam, oare, să mă întorc acolo?
O picătură de ploaie rece ca gheața a reușit să mi se strecoare de-a lungul cefei și mi-am dat răspunsul.
Pe când deschideam ușa, mi-am amintit că nu mă puteam duce acasă.
La renegocierea teritorului din apartamentul în care locuiam, eu obținusem sâmbete fără sex, iar Jane ceruse ca duminicile să aibă voi să primească bărbați care să doarmă la ea peste noapte. Nu că ar fi dormit cineva de-adevăratelea.
Aveam nevoie să intru undeva să-mi scriu în liniște ultimul raport meet-cute pentru BIA. El nu-i trimisese lui Monty nicio pagină, nici măcar după ce recunoscuse că a doua încercare cu „Băutura vărsată” fusese bună, dar încă nu intram în panică. BIA avea nevoie de mai mult ca să se pună în mișcare, și exact asta îi dădeam eu. Chiar dacă, până acum, stimulentul destinat lui BIA însemnase ca eu să mă fac de rușine în toată Londra.
M-am îndreptat către tejghea, spunându-mi că n-avea să mă recunoască nimeni. Cu gândul ăsta în minte am verificat dacă Mamele Cochete de data trecută se ținuseră de promisiunea de a nu mai călca niciodată pe acolo. Nu era nici urmă de ele. Slavă Domnului.
Xan era de serviciu. Am comandat o cafea și pâine prăjită, cu inima bătându-mi tare.
- Gata, colega, numaidecât.
Xan mi-a zâmbit.
Eram destul de sigură că era genul de persoană care folosea termenul de „colega” fără discriminare. Dacă tipul care trebuise să curețe toată mizeria de data trecută nu-și amintea de mine, nimeni altcineva n-ar fi făcut-o.
În timp ce el îmi făcea cafeaua, eu m-am uitat prin cafenea după o masă liberă. Am observat în spate două fețe cunoscute. Ben și Anette stăteau în același loc ca și săptămâna trecută, ambii cu capetele plecate, citind.
Am expirat lent.
Sunetul unui pahar pus pe tejghea m-a făcut să mă întorc.
Era un suc de portocale.
L-am privit îndelung.
Xan s-a uitat la mine cu un rânjet larg pe față.
- M-am gândit că ți-ar plăcea să încerci noua noastră rețetă specială.
Mi-a arătat o tablă pe care era un mesaj scris cu retă:
Surpriza „Nerecomandat copiilor!”
(atenție: conține ou)
Expresia ia- devenit ezitantă atunci când a văzut-o pe a mea, așa că a înlocuit rapid sucul cu o cafea.
- Am mai luat și noi o pauză de la comenzile de cafele cu lapte și cu aromă de plăcintă cu dovleac, mi-a spus el, scuzându-se oarecum.
Am luat cafeaua, mulțumindu-i aproape imperceptibil. Făcusem o greșeală. N-ar fi trebuit să mai vin vreodată aici. Cineva și-a dres glasul în cpatele meu.
Anette și Ben stăteau amândoi acolo. Fiecare cu câte un pahar de suc în față. Anette și-a înghiontit tatăl ca să ridice paharul mai sus. Ea mi-a zâmbit, evident spre marea lui stânjeneală.
- Am venit să te ajutăm să consideri asta nostim, mi-a spus ea.
Anette a insistat să stau din nou lângă ei, așa că n-am putut face altceva decât să-mi așez laptopul pe masa vecină.
Atunci când Ben și-a deschis ziarul, am avut impresia clară că invitația nu venise din partea admândurora. El purta o cămășa pe sub pulover, o ținută extrem de formală pentru un sfârșit de săptămână. M-am concentrat pe scrierea ultimului raport, hotărâtă să-i arăt că nu mă aflam acolo ca să le deranjez micul dejun.
Anette nu avea aceleași griji.
- Ai mai avut vreo întâlnire amuzantă?
Am încercat să nu mă uit la tatăl ei. Le povestisem totul în linii foarte mari cu o săptămână în urmă, după ce Ben mă întrebase ce făceam.
Înainte să pot răspunde, Ben a spus:
- Anette, las-o pe Evie în pace.
A făcut o mișcare cu mâinile și eu am văzut-o pe fiica lui urmărindu-l și făcând o grimasă. Mâinle ei mici s-au mișcat drept răspuns, iar el a ridicat colțul gurii. Anette și-a aranjat o șuviță de păr negru după ureche și aparatul auditiv de acolo.
- OK, mă joc, a spus Ben cu voce tare. Dar de data asta eu aleg.
Și-au alăturat capetele și au vorbit în șoaptă, purtându-și din când în când conversația cu limbajul semnelor.
Eu am revenit la raportul meu. Era o recapitulare a episodului meet-cute Demoazelă-la-Ananghie (nu cea mai inovatoare metaforă pentru o comedie romantică, dar funcționase în Eu cu cine mă mărit?)
La fel ca în cazul primelor mele două încercă, nu mersese exact conform planului. Puteam să-mi imaginez deja reacția lui BIA. Până acum toate încercările mele de întâlniri amuzante nu făcuseră decât să-l... amuze.
Nu doar organizarea unor întâlniri amuzante se dovedea complicată, ci și relatarea lor în scris. Nu mă gândisem că trimiterea acestor rapoarte lui BIA avea să aibă vreo legătură cât de neînsemnată cu reluarea scrisului și, totuși, atunci când BIA spusese că-l plictisise prima încercare, mi se redeschisese o veche rană.
Obișnuiam să petrec ore scriind, zile întregi treceau într-o clipită. Tata era mereu primul meu cititor, comentariile lui cumpătate ajutându-mă să-mi cizelez scrisul. Pe urmă el murise, iar agentul acela îmi respinsese primul scenariu scris fără tact.
Maria obișnuia să spună că, până la urmă, dorința de a scrie avea să-mi revină. Dar de fiecare dată când mă aflam în fața unui ecran alb, nu-mi aminteam decât de cuvintele acelui agent: Pur și simplu nu ai chemare.
Acum n-aveam încotro, trebuia să scriu fără tata care să mă îndrume. Și fiecare cuvânt pe care-l așterneam pe pagină era ca un nou pas ezitant pe gheață.
Mi-a bâzâit telefonul, aducându-mă înapoi în cafenea. L-am întors cu ecranul spre mine, așteptându-mă să fie JEMS, dar am văzut atunci mesajul și numele de utilizator.
NUMĂR NECUNOSCUT: Deci, Roșcovano, ai mai făcut vreun copil să vomite? Trebuie să recunosc că episodul mi s-a părut foarte motivant. Mai mult decât lista pe care mi-ai trimis-o, cu comedii romantice la care n-am să mă uit niciodată. Aștept cu nerăbdare noutăți.
Era la fel de enevarnt în scris precum era și în persoană.
Roșcovana: Scuze, cine ești?
BIA: Cam câți scenariști devastator de atrăgători cunoști tu, Roșcovano?
Roșcovana: Niciunul.
BIA: Foarte nostim, Stevie.
Roșcovana: O. Tu erai. N-ar trebui să scrii?
BIA: Câtă exigență! Mai vreau niște rapoarte de la tine, mai întâi. Îmi place să văd cum mai pricinuiești daune și altora, nu numai mie. În plus, nu scrii deloc rău, Roșcovano.
Rocovana: Nici tu nu ești rău la tehnici de sustragere. Am făcut o înțelegere.
BIA: Exact, deci ce urmează?
Am ridicat privirea, căci am auzit-o pe Anette chicotind. Ținea în mână ceva ce semăna cu un aparat foto profesional. Aș fi presupus că era al tatălui ei, doar că avea o curea în culorile curcubeului și felul în care îl manevra mi-a dat de înțeles că era al ei.
I-a făcut o fotografie lui Ben. El i-a zâmbit, cu dragă inimă dar stângaci. Eu m-am uitat din nou în telefon, întrebându-mă de ce erau cei doi din nou singuri aici. Poate că micul dejun de duminică era momentul lui oficial tată/fiică. Păreau foarte apropiați. Erau niște străini pentru mine, dar aveau ceva ce părea familiar.
Bliț.
Am clipit și am văzut-o pe Anette lăsând jos aparatul foto și zâmbindu-mi.
- Vrei să te joci și tu?
Ben a deschis gura ca să protesteze, dar eu i-am luat-o înainte.
- Ce joc jucați? am întrebat, fără să fiu pe deplin sigură în ce mă băgam.
Era dureros de clar că tatăl ei nu voia să intru și eu în joc. Nu știu de ce, dar asta m-a făcut să vreau.
Anette s-a înveselit.
- Nu știi să citești pe buze, a tradus tatăl ei, cu glas scăzut.
- Uite, îți arătăm cum se joacă. Tu trebuie să alegi pe cineva, cum ar fi persoanele alea două de acolo.
Anette a arătat cu degetul către un cuplu mai vârstnic, așezat la câteva mese distanță de noi. Ben i-a apăsat delicat în jos degetul arătător întins.
- Fii atentă la mine, mi-a spus, mijind ochii în direcția lor.
Eu i-am văzut pe cei doi vorbind, dar, cu toată aglomerația din cafenea, era imposibil să-i aud.
- O, mă duc prin magazine ca să cumpăr brânză, a spus Anette, coborând vocea.
A urmat o pauză.
- Tată, a insistat Anette.
- Chiar trebuie să fiu eu femeia de fiecare dată?
- Da, i-a răspuns ea. Și fă-o cum trebuie.
El s-a uitat la mine, apoi și-a îndreptat atenția către cuplu.
- De ce ești obsedat de brânză? a spus, cu vocea mai subțire ca de obicei.
Eu mi-am ascuns zâmbetul cu mâna.
- Brânza este grozavă, a spus Anette cu aceeași voce groasă. La fel și albinele, a adăugat ea, când vârstnicul a continuat să vorbească.
Ben și Anette se sincronizau perfect cu dialogul cuplului, rostind replicile mai repede sau mai lent, ca să coincidă cu mișcările buzelor celor doi. Aproape că ai fi putut crede că ei chiar citeau pe buze, însă totul era pură invenție.
- N-ai mai vorbit despre albine până acum, a spus Ben cu voce subțirică.
Bărbatul a făcut un gest iritat către chelner.
- Adu-mi niște albine! a strigat Anette, Ben tresărind atunci când cuplul s-a uitat înspre masa noastră și, drept urmare, trebuind să ne vârâm cu toții capetele între umeri.
- A fost fantastic, am spus eu în barbă.
- Tata l-a inventat.
Ben și-a agitat ziarul în semn că jocul se încheiase. Avea vârfurile urechilor roșii.
Fiica lui s-a folosit de ocazie ca să vină mai aproape de mine. Mi-a aruncat o privire veselă.
- Deci, ai mai organizat o întâlnire amuzantă pentru BIA?
Chiar folosisem porecla BIA cu o săptămână în urmă? Fusesem atât de amețită că abia îmi mai aminteam cu exactitate ce le spusesem. Nu era de mirare că Ben nu mă voia acolo.
- De fapt, îl cheamă Ezra, am spus eu repede, uitându-mă la Ben.
El a dat pagina ziarului, ignorându-mă. Bine.
- Mama ta o să creadă că sunt o influență proastă, i-am spus lui Anette.
Acum Ben a ridicat brusc capul.
Ce spusesem?
Însă Anette îmi zâmbea.
- Cred că te-ar fi iubit al naibii de tare, a spus ea.
Mi-a trebuit o secundă ca să înregistrez timpul trecut, apoi, tresărind, mi-am dat seama că Anette și Ben erau acolo singuri.
- Anette, a apostrofat-o Ben. Mai știi cum ne-am înțeles? Poți înjura doar în franceză. Vreau ca oamenii să creadă că suntem culți.
- Merde, a spus Anette.
- Mai bine.
- Îmi pare rău, i-am spus încet lui Ben.
Poate că ceva din tonul vocii mele i-a transmis că, în felul meu, înțelegeam. M-a privit în ochi și, pentru prima oară, mi-a zâmbit. A sărutat-o delicat pe cap pe Anette.
Privindu-i pe cei doi, am avut un impuls.
- Știu că nu e neapărat o băutură pentru micul dejun, dar ce ați spune de niște ciocolată fierbinte? Eu și tata beam ciocolată fierbinte tot timpul.
- Un „da” mare cât casa! s-a bucurat Anette, în timp ce Ben mi-a răspuns:
- Nu, mulțumim.
Anette și-a ridicat bărbia către tatăl ei și i-a vprbit cu o mișcare rapidă a degetelor.
- Da, ar fi foarte amabil din partea ta, a schimbat răspunsul.
Am simțit o urmă de progres. I-am trimis un e-mail lui BIA cu raportul și m-am dus să comand.
Femeia din fața mea, de la coadă, avea părul lung, blond ca mierea strâns într-o coadă de cal, pe care mi-o tot agita pe dinaintea ochilor.
Mi-a luat doar o secundă ca să-mi dau seama că era una dintre mamele care fuseseră aici cu o săptămână înainte. Ea m-a văzut, iar eu am încremenit pentru o clipă, neștiind ce să spun.
- Samantha, s-a prezentat ea, aranjându-și brida saltelei de yoga atârnate de umăr.
- Evie, am răspuns eu, cu precauție.
- O, nu-ți face griji din cauza incidentului minor de data trecută. N-a fost prima oară când Justice a golit o încăpere.
Avea un râs ascuțit și melodios. Eu i-am zâmbit ușor.
Ea i-a comandat lui Xan un latte mic, cu lapte degresat.
- Am observat că stai la masă cu domnul Înalt-Brunet-și-Visător de acolo.
Eu m-am forțat să nu mă uit în spate, la masa mea.
- Poftim?
- O, e doar o glumiță a mea și a câtorva dintre celelalte mămici. Copiii merg la aceeași școală.
Ea și-a mușcat buza.
- Pot să-ți dau un sfat?
- Sigur.
M-am îndoit că aș fi putut-o împiedica. I-am comandat lui Xan ciocolatele fierbinți, cerând porție suplimentară de bezele la una dintre ele.
- Nu prea e persoana ideală cu care să ieși la o întâlnire.
A spus-o aproape pe un ton de scuză.
- După divorțul meu, am ieșit o dată du e a scos două vorbe toată seara, iar atunci câdacă a scos două vorbe toată seara, iar atunci când a făcut-o, a vorbit de fetița aia a lui. Nu că judec. Poate că pur și simplu nu era încă pregătit, știi? Mai ales după felul în care a murit nevastă-sa. Sau poate că așa e el. Așa sunt unii bărbați.
Și-a luat cafeaua cu lapte de pe tejghea.
- M-am gândit să te ajut să nu-ți irosești timpul.
Înainte să-i spun că înțelesese greșit, ea a și plecat, legănându-și coada de cal. Eu am luat tava cu ciocolatele fierbinți.
Cum murise nevasta lui? s-a întrebat o mică parte din mine, înainte să pot alunga acest gând. Nu era câtuși de puțin treaba mea.
- Deci, a spus Anette după ce eu am împărțit cănile cu ciocolată.
Ben s-a uitat la a lui ușor încruntat, apoi s-a întors la citit. I-o dădusem lui pe cea cu mai multe bezele. Părea că avea nevoie.
- Acum vrei să ne povestești despre ultima întâlnire amuzantă?
Să-i descriu aventurile mele lui BIA era una, întrucât consemnarea acelor întâmplări punea un pic de distanță între mine și umilință. Ideea de a povesti cu voce tare era altceva. Și totuși, expresia lui Anette era sinceră. Nu erau semne că m-ar fi judecat.
M-am uitat la Ben. Era din nou cufundat în lectură, cu cana trasă ceva mai aproape acum.
Cum el n-a obiectat, i-am spus lui Anette despre Demoazela-la-Ananghie, descriind cum m-am plimbat încolo și încoace pe o stradă timp de o jumătate de oră, pe tocuri care îmi omorau picioarele, până să observ o țintă: cămașă cadrilată, căciulă de lână, barbă. Nu tocmai Matthew McConaughey, dar era ceva mai mult genul meu. Așteptasem până să ajungă la câțiva pași de mine, apoi intrasem cu tocul în grilajul unei scurgeri din asfalt.
- Te-ai prefăcut că te-ai blocat? m-a întrebat Anette încântată.
- A fost un spectacol în toată regula. El nici măcar nu s-a oprit. Atunci am înțeles.
- Ce? m-a întrebat ea, fascinată.
- Chiar mă blocasem. Tocum meu era înțepenit de-a binelea în grilajul ăla. Și, cât timp eu mă chinuisem să atrag atenția tipului, au apărut și muncitorii trimiși să repare asfaltul. Pariau cam câte gărdulețe de protecție aveau să reușească să pună în jurul meu înainte să-mi dau seama. Au reușit să mă izoleze complet.
Anette a izbucnit în râs.
- A trebuit să las pantoful acolo, i-am spus eu, ușurată să descopăr că acum puteam să zâmbesc aducându-mi aminte. Muncitorii mi-au împrumutat o cizmă de cauciuc de-a lor, ca să pot ajunge acasă.
- E adevărat totul? m-a întrebat Ben deodată, cu o undă de îndoială în glas.
De când asculta?
Am ridicat o pungă de plastic în care era cizma și i-am arătat-o.
- Priviți dovada. Le-o înapoiez muncitorilor în drum spre casă.
Ben a clipit, un mușchi tresărindu-i pe obraz.
- Va merita osteneala, dacă aceste întâlniri amuzante îl voi inspira pe Ezra să scrie, am spus eu, cu un pic de acreală în glas.
- Atâta vreme cât merită osteneala, mi-a răspuns Ben.
Mi-am încrucișat brațele.
- Uite ce-i, dacă ar fi fost după mine, aș fi cunoscut pe cineva doar pentru că s-ar fi întâmplat să cumpărăm amândoi bilete la Brick Park, care rulează la cinematograful Prințul Charles, dar așa ceva nu se va întâmpla niciodată.
- Ce e Brick Park? m-a întrebat Anette.
Tatăl ei mă studia, cu sprâncenele lui negre un pic ridicate.
Eu m-am uitat la ea.
- Doar cel mai bun film de care nu a auzit nimeni niciodată, i-am răspuns, zâmbind. E din anii `50. Dorothy Taylor a fost o scenaristă genială, dar a scris un singur scenariu în toată viața ei.
Din clipa în care tata îmi recomandase să văd Brick Park, lucrurile fuseseră clare pentru mine. Am vrut să devin scenaristă ca să pot scrie și eu un film care să înveselească oamenii măcar pe jumătate cât ne înveselise Brick Park pe noi.
- Ce se va întâmpla când chiar vei cunoaște pe cineva, m-a întrebat Ben pe neașteptate.
- Atunci BIA va trebui să scrie scenariul, i-am răspuns eu, dându-mi seama, atunci când am auzit-o pe Anette chicotind, că folosisem din nou porecla lui. Iar eu voi fi promovată ca agent.
- Și cu el cum rămâne? a insistat Ben.
- NU - Ezra? m-am bâlbâit eu.
- Cu bărbatul pe care ai să-l cunoști la una dintre aceste întâlniri amuzante. Pentru el totul are să fie real, nu?
Anette s-a uitat când la mine, când la el în timp ce am făcut o pauză ca să-mi aleg următoarele cuvinte. Le spusesem prietenilor mei că nu făceam asta pentru dragoste. Adevărul era că nu mă gândisem încă atât de departe. Crezusem că aveam să ajung la un final fericit cu Ricky, și uite cum se terminase totul.
Nu-i puteam mărturisi asta lui Ben, așa că am ridicat din umeri.
- Trebuie doar să găsesc pe cineva dispus să spună că s-a îndrăgostit de mine, am zis, încordată. Eu nu caut „Alesul”, ci doar ceva care să pară credibil pentru BIA. Nu trebuie să fie cutremurător de real pentru noi.
Pauză scurtă.
- Bun, a spus Ben.
Și s-a întors la secțiunea de călătorii, ca și cum m-ar fi concediat.
Anette a făcut un semn ca un fel de literă K pe sub nasul tatălui ei, folosind două degete și degetul mare. După o clipă, a făcut și el același semn. Ea s-a lăsat pe spate în scaun, satisfăcută, legănându-și picioarele.
- Eu cred că ești genială, mi-a spus ea.
Am ciocnit cana cu a ei. Cine avea nevoie de aprobarea lui Ben, până la urmă?
Femeia de la coadă n-ar fi putut avea mai multă dreptate în ceea ce-l privea.
BIA: Dialogul tău este tot mai bun. După ce te-au înconjurat complet cu gărdulețe, refuz să cred că muncitorul ăla chiar a spus: „Cred că am prins o romantică incurabilă, băieți. De când Netflix a descoperit categoria asta, rareori le mai vezi în libertate.” Doar ție ți-ar fi copt mintea așa ceva. Totuși, știi că poți renunța în orice clipă, nu? Încep să cred că sunt singurul care ia în serios înțelegerea noastră. Ai două luni să te îndrăgostești nebunește, și tu ți-ai pierdut deja un pantof. Tic-tac, Roșcovano.
CAPITOLUL 9
În care ei se cunosc într-o librărie
EXT: RAFTUL PĂRFUIT
MIERCURI, 12 DECEMBRIE, 7.30 P.M.
Evie se află în fața librăriei. Ramele vitrinei sunt vopsite în bleumarin-închis. Deasupra ușii atârnă o plăcuță din lemn de aceeași culoare, pe care scrie cu litere argintii: RAFTUL PRĂFUIT. În vitrină sunt luminițe de Crăciun, care se sting și se aprind apatic, iluminând cărțile. EVIE are nasul roșu. Părul împletit îi iese de sub o căciulă groasă din lână verde. Se uită prin librărie.
Există un adevăr îndeobște cunoscut cum că în clipa în care sunt rostite cuvintele „Care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla?”, zeci de posibilități devin reale.
Și totuși, cum stăteam eu în fața librăriei Raftul Prăfuit, aflată pe o străduță lăturalnică din Peckham, astea erau cuvintele pe care mi le tot repetam.
Obținusem ora și detaliile de la Jane, care nu știuse care era cartea lunii în curs, însă mă asigurase că grupul era un cuib de romantici înverșunați! Când o întrebasem ce fel de cărți citeau oamenii ăștia, ea îmi spusese: „În general, literatură fantastică. Știi tu, vârcolaci și alte asemenea”.
Am sperat ca asta să însemne și romane de groază și SF-uri, pentru că măcar cu ele eram familiarizată ca genuri cinematografice.
Uitându-mă pe fereastră în magazinul năpădit de lumină caldă, mi s-a făcut un gol în stomac ca atunci când ești într-un tobogan de la un parc de distracții și aluneci în jos cu mare viteză. În afară de băutele cu asistenții, trecuse ceva vreme de când ieșisem în lume fără să-l am alături pe Ricky.
Mi-am făcut curaj. Trebuia să-mi pun planul în aplicare. După mai bine de 3 săptămâni, singurul lucru pe care reușisem să-l obțin de la BIA consta în faptul că-mi cerea să fac și mai multe încercări de a cunoaște pe cineva. Singura mea consolare era că se jura că asta îl ajuta să scrie. Îmi doream să-l pot crede.
Am deschis ușa și am intrat.
Înăuntru, o femeie ședea citind în spatele unei case de marcat așezate pe o tejghea de lemn care gemea sub un maldăr de cărți.
Locul era frumos. Rafturi de lemn ticsite de cărți vechi și noi, ghirlande luminoase împletite în jurul căpriorilor, iar mobilierul era prost asortat, cu veioze în fiecare ungher și nișă posibile.
Locul era frumos. Rafturi de lemn ticsite de cărți vechi și noi, ghirlande luminoase împletite în jurul căpriorilor, iar mobilierul era prost asortat, cu veioze în fiecare ungher și nișă posibile.
- Bună seara, i-am spus eu, ezitant.
După o secundă, timp în care a terminat de citit pagina, femeia și-a ridicat privirea la mine.
- E închis, mi-a spus ea.
- Am veni pentru clubul de carte.
Femeia s-a lăsat pe spate în scaun și și-a scos ochelarii ca să mă studieze.
- Ehei, a spus ea după o pauză, mare-i grădina. Urmează-mă!
Agitată, m-am luat după ea pe un coridor mărginit de cărți, încercând să nu-i pierd din ochi cocul săltăreț în timp ce am mers în zigzag printre rafturi, până ce am ajuns, probabil, în fundul magazinului. Rafturile s-au deschis într-un spațiu mic, mărginit de cărți și plin de oameni, în care se aflau diferite scaune și o masă veche, pătată, pe care era niște vin.
O, Slavă Domnului.
- Una de-a voastră, a anunțat femeia, apoi m-a lăsat acolo.
Lângă o masă era o negresă înaltă, brunetă, cu cizme lungi, roșii, poate doar cu câțiva ani mai mare decât mine.
- Alb sau roșu? m-a întrebat ea.
După accent, părea americancă.
Limba îmi era țeapănă de emoție.
- Eu sunt Steph, a adăugat ea.
- Evie.
Mi-a pus un pahar de vin alb în mână.
- Bea asta, ajută mereu în cazul celor care-s aici pentru prima oară.
- Mie îmi place să spun că e lubrifiant social! a exclamat un bărbat care a apărut din spatele ei.
Steph l-a privit cu afecțiune și i-a oferit un pahar de vin roșu. Bărbatul era subțirel și îngrijit, de vreo 65 de ani, cu o vestă tricotată pusă peste o cămașă cu mâneci scurte.
- Ce te aduce în colțișorul nostru de lume? Dă-mi voie să mă prezint, eu sunt Gabe, a adăugat el.
- Nu știu cum se face că anunțu Și totuși, cineva îl tot pune la loc.
Gabe a zâmbit, uitându-se la Steph.
- Oamenii pot fi bizar de snobi față de ficțiunea de gen, am spus eu.
- Ar trebui să încerci să o scrii tu. De câte ori explic ce profesie am, oamenii reacționează de parcă aș avea două capete, mi-a spus Steph.
- Ce convenabil, am spus eu, și am fost răsplătită de zâmbetul cald al buzelor roșii ale lui Steph.
Am vrut s-o întreb mai multe despre profesia ei, dar o femeie cu păr des, de culoarea posumbului, a ciocănit cu unghiile ei roz în paharul pe care-l ținea în mână și ne-a făcut semn să ne așezăm.
- Bine ați veni, colegi exploratori.
Privirea ei m-a descoperit.
- O, ador să văd un nou membru.
Câteva chicoteli, în timp ce și-au întors cu toții capetele către mine. M-am făcut ca racul pe loc.
A urmat o pauză în care mi-am dat seama, un pic cam târziu, că ăsta era semnalul ca să mă prezint.
- Evie! am strigat eu într-o încercare eronată de a compensa pentru întârziere.
- Bine ai venit, Evie! Eu sunt Meagan. Abia așteptăm să auzim ce impresie ți-a făcut cartea aleasă pentru noiembrie.
Ăsta era momentul în care orice persoană normală s-ar fi ridicat și ar fi mărturisit că nu avusese timp să afle despre ce carte era vorba, ca să nu mai vorbim de cititul ei. Totuși, prietenii mei insistaseră să respect o regulă în timpul acestor întâlniri amuzante: să nu mă așez în ultimul rând la propriul meu film. Adică: trebuia să iau parte la dezbaterea despre carte chiar dacă nu citisem cartea respectivă.
Am privit împrejur la chipurile din cerc și inima mi s-a făcut cât un purice.
Între zecile de persoane prezente era doar un bărbat, Gabe. Venisem aici gândindu-mă că toți fanii romanelor SF și fantastice erau bărbați, însă acum descopeream că mă înșelasem.
Cineva și-a dres glasul în spatele nostru, iar Megan a devenit toată numai un zâmbet.
- Intră, intră.
Ne-am întors ca să-l vedem pe întârziat. Era un bărbat care trebuie să fi avut vârsta mea.
O, bună.
Privirile curioase pe care i le-au aruncat cu toții mi-au dat de înețeles că și el se afla acolo pentru prima oară. Și-a dezlegat fularul și și-a scos căciula, lăsând la vedere o claie de păr blond-cenușiu des.
Nou-Venitul-Potențial-Interesat-de-Amor avea genul de tunsoare care spunea „nu sunt arogant în legătură cu aspectul meu” și purta niște ochelari rotunzi, super-drăguți, cu rame baga. Exact ca Ricky.
Am alungat gândul și fiorul venit odată cu el.
Meagan a tras un scaun lângă ea și i-a făcut semn să vină.
- Tom, ia loc. Am fost foarte încântată să primesc e-mailul în care mă anunțai că aveai să vii azi. Vă rog să-l salutați cu toții pe Tom.
În mod cert, nu eram singura care îi arunca ocheade. L-am salutat cu toții în cor, unele dintre noi mai tare și mai răspicat decât altele.
Tom a zâmbit pe când trecea pe lângă mine. În ciuda faptului că nu făceam asta sub nicio formă ca să mă îndrăgostesc, nu era nimic greșit în a-l considera atrăgător.
- Deci, prima întrebare e pentru unul dintre noii membri. Evie.
Mersi frumos, Meagan.
- Ești novice în genul ăsta?
Măcar începuse cu una ușoară. Mi-am dres glasul, încercând să nu par autosuficientă.
- Obișnuiam să-l citesc mai mult când eram mai tânără.
Sprâncenele lui Steph s-au ridicat la iuțeală.
- Nu cred că nu mi-ar mai plăcea, am adăugat imediat.
Am fost ușurată să-i văd pe câțiva zâmbind.
- Doar că e greu să găsesc timp ca să mai citesc.
Câteva femei au încuviințat dând din cap.
Meagan mi-a zâmbit larg.
- Mulțumesc, Evie. Ce părere ați avut despre carte? Amanda?
S-a uitat la o femeie într-un impecabil costum cu pantaloni.
- Mult mai bună decât despre cartea lunii trecute, a răspuns Amanda. Subgenul feminist nu mă interesează. Dați-mi oricând niște bărbați adevărați. Bineînțeles că nu intenționez să atac ce scrii tu, Steph.
- Prin „bărbați adevărați” presupun că te referi la vampiri-bărbați trăgându-se unii pe alții în țeapă, i-a răspuns Steph.
- Haideți, doamnelor, cu toții avem interesele noastre de specialitate, a intervenit Meagan. Mai știți cum spunem noi?
Toată lumea, mai puțin eu și Tom, a început să rostească împreună cu ea următoarele cuvinte:
- Există un subgen pentru fiecare!
El m-a privit în ochi și a zâmbit, lucru care m-a înfiorat plăcât până în vârful unghiilor.
- Evie, al tău care e? Nu te jena, aici nu există răspunsuri greșite.
O, Doamne. Am început să mă gândesc la tot ceea ce știam despre genurile de ficțiune. Eu cunoșteam doar genuri de filme, așa că am ales unul pe care l-am considerat cel mai sigur.
- Horror, am răspuns, cu gândul că existau atât de multe scenarite: Kathryn Bigelow. Karen Walton. Diablo Cody.
I-am văzut pe câțiva rămânând cu gurile căscate. Probabil că și în rândul fanilor deschiși la minte de acolo - genul horror încă era disprețuit.
Meagan a dat lent din cap, cu fruntea încrețită.
- După cum am spus, ești printre prieteni, aici nimeni nu te judecă.
Ultimele vorbe păreau adresate participanților, iar uneele dintre doamne au ridicat din umeri ca și cum ar fi consimțit.
Eu m-am relaxat. Mai trecusem de o întrebare. Dacă următoarea persoană care răspundea ar fi dezvăluit ceva despre nenorocita aia de carte, șansele mi-ar fi crescut.
- Evie.
Dumnezeule mare, asta era de-a dreptul tortură. O făcea înadins?
- Scuze, ajungem imediat și la ceilalți, dar mi-ar plăcea mult să știu cum ți s-a părut acea scenă dintre pirat și mama lui vitregă.
Măcar acum aveam niște detalii.
- Păi, am spus eu, prelungind momentul ca să-mi acord mai mult timp de gândire.
Amănuntele pe care le aflasem erau ceva, dar încă mi se păreau prea vagi. Puteam s-o fac. Am mai băut un pic de vin și am zis:
- Mi s-a părut foarte emoționantă.
Ea și-a lăsat capul într-o parte.
- Chiar și scena în care s-au duelat sub puntea corabiei.
Am ezitat. Însă acum, că-mi exprimasem opinia, trebuia să nu mă abat de la ea, căci ar fi părut ciudat.
- Mai ales scena aceea.
- Chiar și atunci când li s-a alăturat și sora lui?
- A fost o decizie îndrăzneață, dar mi s-a părut că autorul s-a descurcat foarte bine.
- Cum ți s-a părut momentul climaxului?
- Foarte satisfăcător.
- Chiar că le-a pus cititorilor sângele în mișcare! a exlamat o doamnă mai în vârstă, cu niște ochelari imenși, foarte șic, și tunsoare cu breton.
Dar Meagan încă nu terminase cu mine.
- Mulțumesc, Heather, însă cred că ne-ar plăcea tuturor să aflăm care e scena preferată a lui Evie.
Am început să-mi fac vânt cu mâna, încăperea părându-mi-se deodată foarte încinsă, iar Steph a intervenit:
- Personal, cred că cea cu Prințesa Esmeralda și regele-pirat pe insula comorii a fost al naibii de...
Meagan a ridicat o mână.
- Mersi, dar e rândul lui Evie să vorbească.
- Exact asta a fost și a mea, am spus, zâmbindu-i recunoscătoare lui Steph, iar apoi hotărându-mă să risc și să fac o presupunere sigură. Mai ales atunci când au aflat, în cele din urmă, unde era îngropată comoara.
Nu știu de ce, dar Heather a început atunci să vorbească:
- Sigur că a fost o surpriză pentru Esmeralda s-o găsească acolo, a spus ea.
Am privit împrejur. Îmi scăpa ceva?
- Și ce părere ai avut despre Esmeralda? m-a întrebat Meagan.
Mai dă-i naibii de treabă, Meagan!
M-am decis să n-o las să câștige. Reacțiile critice erau acea parte a muncii mele care îmi plăcea cel mai mult.
- Mi s-a părut incredibil de comunicativă. A fost inviorător să descopăr un personaj feminin abordat cu atât de multă inteligență emoțională. N-am văzut două suflete mai îngemănate de la Jane Eyre și domnul Rochester încoace.
Am simțit un mic fior de triumf. Ia de-aici, Meagan!
Tom a părut să-și înăbușe un zâmbet, iar lui Steph i-a apărut pe chip cea mai ciudată expresie.
Meagan a reușit, în cele din urmă, să vorbească.
- Mulțumesc, Evie, pentru această... unică descriere a prințesei-dragon.
Stai așa, dragon?
- Gabe, știm cu toții că-ți plac foarte mult scenele de duel - tu ce părere ai.
Gabe și-a frecat mâinile, apoi și-a dus un deget subțire la bărbie și a stat puțin pe gânduri. Eu am luat o gură de vin, bucuroasă de răgaz.
- Trebuie să spun că, atunci când regele-pirat și Esmeralda și-au scos, în sfârșit, sulele...
Mie mi s-a dus vinul pe gât aiurea, m-am înecat și am început să tușesc.
- ...am zis că mai bine de-atât n-avea cum să fie. Apoi atunci când s-a dezvăluit faptul că dragonii au două sule, cartea a intrat direct în calsamentul celor mai bune 10 cărți pe care le-am citit vreodată!
S-a auzit cum un vomul a căzut cu zgomot pe podea, iar vânzătoarea din librărie, care încercase să-l pună la loc pe raf, ne-a privit cu ochi cât cepele înainte să-și strângă cardiganul în jurul trupului și să iasă în mare viteză.
- Ei, Gabe, Știi că nou ne place să vorbim mai cu perdea aici, din respect față de vecinii noștri.
Meagan s-a uitat la vânzătoarea care ieșea.
- Nu uita să înlocuiești cuvintele mai colorate.
- Bine, bine. Deci, mi s-a părut că scena duelului în care din cea de-a doua baghetă a Esmeraldei au început să țâșnească scântei parfumate, a fost extraordinară. A fost cel mai exotic lucru pe care l-am citit vreodată.
Mi-am pus paharul gol pe masă, luptându-mă, cu fiecare fibră a ființei mele, cu impulsul de a-mi lua haina și-a o șterge de acolo.
Însă dacă exista cea mai mică șansă de a salva vreo parte a serii aceleia stând de vorbă cu Tom, atunci trebuia să încerc.
Tom se uita prin rafturile cu cărți. Trebuia să sper că văzuse partea amuzantă. Existaseră, fără îndoială, momente în care ne priviserăm în ochi.
Înainte să pot ajunge la el, Steph a apărut în fața mea și mi-a mai turnat niște vin.
- Scuze pentru Meagan - te-a mirosit de la început, este? E o perfecționistă, vrea să fie sigură că am citit cu toții cartea. Uneori mai vin unii doar ca să bea vin gratis.
- Ca să vezi! a spus Heather, apărând cu două pahare în mână.
- A cam avut dreptate, am spus eu, încă foarte jenată. Nu prea pot s-o condamn pentru că s-a enervat.
Ceilalți membri - îmi dădeam acum seama de ce chicotiseră - discutau, dar i-am observat pe unii dintre ei uitându-se înspre noi.
- Nu-i băga în seamă. Nu ești prima persoană care nimerește accidental la o ședință a Clubului de Carte Erotică, a spus Heather.
- Presupun că indiciul e în titlu.
Fusesem o poastă să cred că un club de carte recomandat de Jane ar fi putut fi altfel decât exotic.
- Atunci când ai numit momentul climaxului „foarte satisfăcător”... a spus Heather pufnind în râs, cu mărgelele mari de la gâtul ei sclipindu-i în lumină.
În ciuda jenei care nu-mi dădea pace, am început și eu să râd.
- Expresia de pe fața ta atunci când, în cele din urmă, ți-ai dat seama! a spus Steph, ștergându-și ochii.
Când ne-am mai potolit din râs, am întrebat:
- Cum se numea cartea?
- Răpită de dragoni: o foarte veselă aventură piraterească.
Am izbucnit în râs.
- Dar de ce ai venit aici? m-a întrebat Steph.
Eu am roșit.
- O să pară o prostie, dar... ca să cunosc pe cineva.
- Atunci, scumpo, i-a spus Steph, văzându-mă că-l priveam pe Tom pentru ce mai stai de vorbă cu noi?
M-am dus lângă Tom, prefăcându-mă că mă uitam la cărți.
- Deci, asta a fost... a spus Tom, cu un frumos accent londonez.
- A fost cu siguranță o premieră, am răspuns eu.
Ne-am zâmbit. Avea dinții din față ușor încălecați.
- N-am știut exact la ce să mă aștept atunci când am venit, a recunoscut el.
- La cât mai multe baghete, am spus eu.
- N-ai citit cartea, așa-i?
- Crezi că s-a prins cineva? am glumit eu.
- Există întotdeauna o a doua oară, a răspuns el.
- Ai să revii?
Chiar eram curioasă.
- Poate, a dat el din cap. Tu ai să revii?
- Poate, i-am răspuns și eu, zâmbind. O parte din mine e un pic curioasă să citească această carte.
- Chiar sper să-ți placă.
- De ce? am întrebat eu.
Am fost înterupți de Meagan, care a solicitat atenția tuturor.
- Vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru că ați venit.
Râsete, pe care acum le înțelegeam.
- N-am vrut să spunem nimic de la început că să nu obstrucționăm conversația, dar sunt încântată să vă spun că autorul însuși, domnul T. Mingle, a fost printre noi toată seara. E aici ca să răspundă tuturor nerăbdătoarelor voastre întrebări.
M-am uitat la Tom, alarmată, pe când toată lumea se strângea în jurul nostru.
- E în regulă, mi-a spus el atunci când am fost împinsă de acolo de membrii nerăbdători. Chiar și iubita mea crede că e ciudat. Am pierdut șirul baghetelor pe care am fost rugat să dau autografe.
CAPITOLUL 10
Colaj
INT: CAFENEAUA GIL`S, EAST DULWICH
DUMINICĂ, 16 DECEMBRIE, 10 A.M.
Evie intră în cafenea, uitându-se în jur după o masă liberă. Îi vede pe Ben și Anette la aceeași masă la care fuseseră și cu o săptămână înainte, așa că-și vâră capul între umeri, ducându-se la o banchetă ocupată de niște utilizatori de laptopuri.
- Evie!
Vocea subțirică a lui Anette s-a auzit limpede în toate cafeneaua. N-aveam cum s-o ignor.
Mi-am făcut curaj și am zâmbit. Ea a ridicat o cană cu ciocolată fierbinte. I-am făcut semn că aveam să vin acolo după ce-mi comandam micul dejun.
Dacă Ben găsea de cuviință să-mi judece din nou activitățile de săptămâna asta, duminica viitoare trebuia să merg în altă parte. Aveam nevoie de un loc în care să-mi consemnez în liniște aventurile. Nu că m-ar fi ajutat să ajung undeva, romantic sau altfel.
BIA încă nu trimisese vreo pagină scrisă lui Monty, care era foarte agitat în privința asta. Cu o săptămână în urmă, mă sfătuise „să încerc” măcar să-l fac pe BIA să ne trimită o dovadă că scria. Adăugând, fără urmă de ironie, că „asta ar face orice agent bun”.
Ca să-l țin pe Monty ocupat, triasem gromada megauriașă de manuscrise primite de la scenariști care sperau să fie reprezentați de noi. Monty era rareori mai fericit decât atunci când îmi explica de ce scenariștii aleși de mine nu se ridicau la standardele agenției (adică, erau femei). Dar măcar se mai binedispunea, iar eu aveam timp să mă concentrez asupra aventurilor mele amoroase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu