................................................
5.
Ea tuși din nou, stropindu-i mânecile cu roșu. Corpul ei se smuci și se contorsionă încercând să scape.
Bărbia ei se potrivea de minune în plica cotului când Whiteside își încolăci brațul drept strâns în jurul gâtului ei. Brațul lui stâng se arcui pe creștetul lui Collins. Whiteside apăsă.
- Atât de rău, zise el.
Corpul femeii cedă, picioarele loviră, mâini agățându-se de brațele și umerii săi, unghiile căutându-i fața.
- Îmi pare rău.
Apoi Collins deveni foarte tăcută, nemișcată, iar el îi sărută creștetul capului. Lacrimile i se rostogoleau pe obraji, îmbinându-se cu părul ei.
CAPITOLUL 47
- L-ai iubit? întrebă Danny.
- Am crezut că da, zise Audra. Și, la început, am crezut că mă iubește și el. Am vrut să fie adevărat. Mi-am spus că lucrurile se vor îmbunătăți cu timpul, că se va schimba. Dar nu s-a schimbat.
Stăteau amândoi cu spatele, sprijiniți de câte o parte a unui trunchi de copac. Câteva minute de odihnă după neabătuta alergătură prin pădure.
Conform ceasului lui Danny, trecuseră deja două ore. Audra răgușise strigând numele copiilor să-i și auzind nimic altceva decât ecoul propriei voci. Cu aerul atât de rarefiat cum era acolo sus, poate că nu ar fi trebuit să-și irosească suflul strigând, dar îi păruse singurul lucru demn de făcut.
Fără semnal la telefon, nu aveau de ales decât să continue tot înainte.
Puteau ține cont de direcția în care mergeau folosind compasul de pe telefonul lui Danny. Chiar și așa, riscul de a se rătăci acolo sus era mare.
Cu cât se îndepărtau mai mult de cabana în care fuseseră Sean și Louise, cu atât mai mare era pericolul de a nu-și găsi drumul înapoi. Audra fusese de acord cu sfatul lui Danny de a mai continua doar o oră și, dacă nu găseau nimic, să-și refacă pașii înapoi, să se întoarcă la drum și să spere să dea de o mașină în trecere.
- Povestește-mi despre soția ta, zise Audra.
- Mya, zise Danny. A fost un miracol. Mi-a salvat viața. Fără ea până acum eram în pușcărie. Sau mort. Ea și fetița mea erau tot ce aveam. Și nenorociții aceia mi le-au luat. Când o să-i găsesc...
Nu mai trebui să termine propoziția.
- Sper să-i găsești, zise Audra.
- Am petrecut 5 ani gândindu-mă la asta, zise Danny. La cum nu ar fi trebuit să o las să plece în acea dimineață. La cum ar fi trebuit să o implor să rămână. Dar am fost prea mândru, prea încăpățânat, la naiba. Și acum nici ea și nici Sara nu mai sunt, iar eu nu mai pot să le aduc înapoi niciodată.
Rămaseră tăcuți, copacii șoptind în jur, dantelați cu triluri de păsări.
Audra auzi suspinul lui Danny. Își întoarse privirea spre el și-i văzu fruntea plecată. Se întinse după mâna lui și o luă în a ei.
- O să facem ce trebuie, zise ea. Orice am avea de făcut, o vom face.
Degetele lui strânseră degetele ei.
CAPITOLUL 48
Fundul uscat al lacului era mai mare decât îi păruse lui Sean. I se părea că avea nevoie de un secol să-l traverseze, iar pământul de sub tălpile lor era dur ca piatra. Soarele se ridicase deasupra copacilor și pielea îi resimțea toată puterea, căldura secerând răcoarea aerului de munte.
Până au trecut pe partea cealaltă, panglica de fum s-a îngroșat, s-a înnegrit. Sean a ținut-o pe Louise de mână în timp ce au urcat și au intrat iarăși printre copaci. Din nou, răcoare, soarele ținut la distanță de crengi.
Sean se uită în sus printre pini. Când nu mai văzu fumul, se panică pentru o clipă. Se opri, dădu drumul mâinii Louisei și se roti.
- Ce s-a întâmplat? întrebă ea.
- L-am pierdut, zise el.
- Ce ai pierdut?
- Fumul. Trebuia să ne luăm după el, dar nu mai e.
Se învârti în cerc, cu ochii țintuiți pe petecele de cer care se zăreau pe alocuri printre coroanele copacilor. Gândește-te, își zise. Unde e lacul secat? Se întoarse într-acolo. Acum, unde fusese vulturul? Își întinse brațul ca pe un ac al compasului și îl roti prin aer până fu sigur că degetele arătau în direcția corectă. Apoi se uită în sus și își concentră privirea în acel punct.
Acolo. Slavă Domnului, acolo era, cu un gri palid mânjit pe cer.
- Hai, zise, luând-o din nou pe Louise de mână.
Își croiră drum printre copaci, Sean păstrându-și atenția pe firicelul de fum, de teamă să nu-l piardă din nou. Indiferent cât de repede ar fi mers, cât de mult, fumul nu părea să se apropie. O fantomă pe fundal albastru, un miraj pentru a-i ademeni mai adânc în pădure.
- Putem să ne oprim? întrebă Louise după un timp.
- Nu, zise Sean, aproape am ajuns.
- La fel ai spus și acum o grămadă de timp și nu am ajuns. Putem să ne oprim și să mâncăm un baton?
- Nu, zise Sean, grăbind pasul, strângând-o mai tare de mână. Încă puțin, îți promit.
Apoi privi din nou spre cer și se opri, Louise împiedicându-se în el.
Fără fum. Îl pierduse din nou. Panica amenința să plesnească prin el.
Acum erau deja prea departe de lac pentru a se mai putea folosi de el ca reper. Sean nici măcar nu mai era sigur că putea să-l găsească dacă se întorceau.
- Căcat, zise el.
- Ai spus o înjurătură, zise Louise.
- Știu. Taci un pic.
Caută, caută, caută, își zise. Se uită la cer până îl durură ochii. Nu îndrăznea să se întoarcă de frică de a nu-și fi pierdut cu totul orientarea.
Se concentră, căutând cel mai palid firișor. Nimic. Privirea îi coborî pe pământ, gata să renunțe, dar ceva îi intrase în colțul ochiului. Ceva strălucitor, portocaliu. Se uită din nou în sus, printre copaci.
Uite-l iară. Ca un iris arzător în depărtare. Un foc, era sigur de asta.
Sean o luă de mână pe Louise și fugi, trăgând-o după el. Ea strigă, protestând, dar el nu se opri, fugi cât putu de repede, ținând-o de mână în același timp. În scurt timp, văzură un luminiș, cu străluciri crăpate printre copaci.
- Vezi? întrebă printre respirații sacadate.
- Nu, zise Louise. Mergi mai încet!
- Uite, zise el. E un foc.
Acum se vedea mai bine, un mănunchi de flăcări într-un butoi de metal.
Luminișul apropiindu-se în timp ce el fugea mai repede și mai repede, cu bășicile de pe tălpi uitate. Zări o cabană mică printre copaci. O camionetă, de un roșu mat pe fundal verde.
Țâșniră dintre copaci prin luminiș, iar Sean se opri. Louise continuă până când fu oprită de mâna strânsă a lui Sean. Butoiul era în fața cabanei, un grătar metalic peste butoi, flăcări dansând prin grilaj. Dar nu vedea pe nimeni.
Un lătrat îi speriară, iar Louise se apropie de Sean. Un câine ieși dintr-o parte a cabanei, o corcitură soioasă cu o blană neagră jerpelită și ochi mari și aprinși a tăciune. Câinele fugea spre ei cu colții la vedere. Sean o împinse pe Louise în spatele lui, cu brațele întinse pentru a o apăra.
- Ce e, Constance?
Un bătrân îmbrăcat în camuflaj șters ieși din spatele cabanei, brațele-i pline cu bucăți de cartoane și hârtie. Se opri când îi văzu pe copii la marginea luminișului.
- Taci, Constance.
Câinele nu se opri din lătrat.
- Am spus să taci, Constance, la naiba.
Lătratul lui Constance se transformă într-un mârâit gutural. Nu-și dezlipea ochii de pe intruși.
- Du-te la culcare, zise bătrânul. Constance, du-te la culcare chiar acum! Bănuiesc că ăștia doi sunt prea mici ca să ne jefuiască.
Constance porni spre tinda cabanei, tot uitându-se în urmă la Sean și Louise și cuibărindu-se în cele din urmă într-un coteț. Bătrânul merse până la butoi, aruncă brațul de cartoane lângă hârtii și folosi un cârlig pentru a îndepărta grătarul. Ridică gunoaiele și le lăsă să cadă în butoi.
Flăcări proaspete și tăciuni se stârniră, cu tot mai mult fum. Așeză grilajul la loc înainte de a se întoarce spre Sean și Louise.
- Deci, ce căutați voi, copii, aici, la curu’ lumii?
Sean făcu un pas în față. Câinele ridică capul și lătră. Bărbatul strigă la Constance să tacă, la naiba. Se întoarse spre Sean și zise:
- Mai tare, băiete.
- Domnule, ne-am pierdut. Avem nevoie de ajutor.
Bătrânul își mută privirea de pe Sean pe Louise și înapoi.
- Chiar așa? Păi, atunci cred că ar fi bine să intrăm, zise el.
CAPITOLUL 49
Whiteside îndesă în geantă cele câteva sute de dolari pe care le mai avea. Calcă peste cadavrul lui Collins și lăsă geanta lângă ușa din spate.
Câteva haine, puținii bani la îndemână; cam la asta se redusese toată viața lui.
În ultima oră, plimbându-se de colo colo prin casă și adunând cele necesare, gândurile îl apăsaseră adânc – după cincizeci și cinci de ani, nu avea nimic. De fiecare dată când îl năpădea sentimentul acesta, se oprea din ce făcea și se lăsa purtat de valul de mâhnire și tristețe, încercând să nu izbucnească în plâns ca un bebeluș.
Nu avea nicio idee încotro putea fugi. În jos, spre graniță, era alegerea evidentă, dar, odată intrat în Mexic, ce? Cu 300 de dolari și un pumn de mărunțiș nu putea ajunge prea departe. Dar acum ce altceva îi mai rămânea de făcut?
Ultima sa misiune era să distrugă orice urmă a conversației de pe Dark Web. Laptopul său vechi era pe masa din bucătărie. Nu se pricepea prea bine la astea, dar știa că dacă federalii puneau mâna pe computerul lui, aveau tot ce le trebuia.
În afară de cadavrul de pe hol?
Un râs ridicol se ivi în el și îi urcă din stomac, iar Whiteside își duse o mână la gură. Prea mult, a fost prea mult, își zise. Nebunia străpungând rândurile și ieșind la suprafață înainte să o poată opri. Gata, atât. Acum nu era timpul pentru nebunie.
Se întinse după laptop, îl întoarse și îl cercetă. Pe partea de jos găsi o apărătoare dreptunghiulară prinsă peste o încuietoare mică de plastic, iar dincolo de ea era hardul. Împinse încuietoarea cu degetul mare, iar capacul căzu. Scoase discul, trase de cablurile late, apoi îl trânti de podea. Cutia cu scule era în dulap. O deschise, scoase ciocanul și se ghemui lângă hard-disk. După șase lovituri puternice, mecanismul părea dincolo de orice salvare. Lăsă bucățile pe podea și ieși în hol, sărind din nou peste cadavrul lui Collins.
Whiteside se opri și se uită în jos la ea.
Ce să facă? Putea pur și simplu să o lase acolo, știind că Mitchell și ai ei urmau să vină să-l caute, dând în schimb peste Collins. Sau putea să încerce să o ascundă. Poate să o mute în portbagajul mașinii închiriate din parcare.
Și la ce l-ar fi ajutat asta? Poate că la nimic, dar simțea că trebuia făcut.
Când se aplecă să o prindă pe Collins de glezne, telefonul mobil îi vibră în buzunar și-l sperie. Îl scoase și se uită la ecran, nu recunoscu numărul.
Apăsă butonul verde. Duse telefonul la ureche, dar tăcu.
După câteva momente, se auzi o voce de bărbat:
- Alo?
- Cine e? întrebă Whiteside.
- Ronnie?
- Da. Cine e?
- Salut, Ronnie, cum ești? Bobby McCall la telefon, din Janus.
Șerif Bobby McCall, aproape 70 de ani, șerif în Janus County de mai mult de 4 decenii. Avea cu doi adjuncți mai mult decât Whiteside și un buget mai mare.
Whiteside își drese glasul și se adună.
- Salut, Bobby, ce pot să fac pentru tine?
- Păi, uite, tocmai am fost sunat prin stație de un bășinos chiar mai bătrân decât mine, John Tandy, de aici, de sus, din păduri. Are o coșmelie în creierii munților, nu prea departe de lacul Modesty, sau, mă rog, unde fusese lacul Modesty înainte de secetă. Un nenorocit dus cu pluta, un pustnic încă înainte ca ăștia să inventeze termenul. Trăiește acolo cu pistoalele și cuțitele lui, pleacă doar o dată pe lună sau așa ceva, să mai facă rost de provizii. În fine, John tocmai m-a sunat prin stație – nu are telefon acolo – și mi-a zis că doi copii tocmai i-au apărut în prag.
Whiteside înghiți în sec, simțind un talaz de amețeală spărgându-i-se în cap.
- Doi copii? întrebă.
- Da, dom’le, un băiat și o fată. Zice că au ieșit pur și simplu dintre copaci și au cerut ajutor. Desigur că m-am gândit direct la problemele pe care le ai acolo, în Silver Water, și am sunat la secție. Nu a răspuns nimeni, așa că te-am sunat pe telefonul mobil. Sper că nu te superi.
Whiteside își lipi fruntea de perete.
- Deloc. Tatăl copiilor a anunțat o recompensă, iar de atunci avem liniile blocate. Ai făcut ce trebuie. Mulțumesc.
- Cu plăcere, dar chestia e că, după cum ți-am zis, John Tandy e cel mai nebun nenorocit pe care l-ai putea întâlni. Acum vreo două luni m-a sunat prin stație să-mi zică că sunt oameni de la guvern, agenți ai securității sau Serviciile Secrete sau mai știu eu ce, spionându-l printre copaci. Cu o lună înainte de asta că cică sunt OZN-uri pe deasupra lacului, doar că nu erau OZN-uri, ci avioane experimentale pe care le testa guvernul. Așa că, trebuie să îți zic că există șanse ca nea John să fi auzit cumva de încurcăturile din Elder, cu cei doi copii, și să-și fi imaginat că au apărut la el pe proprietate. De fapt, aș zice că e cel mai probabil. S-a oferit să-i aducă cu mașina până la mine, dar m-am gândit să verific cu tine mai întâi, să văd cum vrei să facem.
- Nu-l lăsa să-i mute de acolo, zise Whiteside parcă prea repede, prea tare; trase aer adânc în piept. Faza e că FBI-ul se ocupă acum de asta. E femeia asta, Mitchell.
- E negresa aia pe care am văzut-o la TV?
- Da, ea e. E cam cu bățul în cur, vrea să aibă mereu controlul. Știi genul. O să vrea să organizeze un grup pe care să-l trimită acolo. Dacă află că te-am lăsat să treci peste ea, mă face praf. Mai bine să o lași pe ea să se ocupe.
- Nu știu..., spuse McCall. Cum ziceam, John Tandy e un antisocial și are cabana plină de pistoale și arme din podea până-n tavan. Dacă vede federali în prag, posibil să tragă-n ei.
- Uite cum facem, zise Whiteside. Ce-ar fi dacă le-aș zice lui Mitchell și echipei sale să treacă pe la tine mai întâi, să te ia cu ei? Așa poți să ai grijă de Tandy ăsta când vă întâlniți.
Liniște cât McCall rumegă ideea.
- Păi, cred că e în regulă, spuse el. Cum ți-am zis, e mai mult ca sigur e o pierdere de vreme pentru toți. O să ajungem acolo și moș John Tandy o să zică că puștii tocmai ce au plecat. Dar dacă așa vrei să facem... Ai un număr la care pot da de ea?
- Nu-ți bate capul, îi transmit eu, zise Whiteside. Știi coordonatele pentru cabană?
- Da, ai un pix la îndemână?
- Da. Spune.
Whiteside scrijeli numerele pe mână, îi mulțumi lui McCall și închise.
Apoi se rezemă de perete, cuprins de un torent de entuziasm. Apoi izbucni și râse atât de tare și atât de mult, încât genunchii i se înmuiară și capul i se încețoșă. Când crezu că nu mai putea rezista, se plesni tare peste obraz, o dată, de două ori, de trei ori. Gândul limpede se întoarse într-un val brutal.
Se îndreptă și zise:
- Bun. Știi ce ai de făcut.
Cadavrul lui Collins nu mai conta. Aveau s-o găsească în curând, nu era important ce făcea cu ea. Acum ceva mai urgent trebuia rezolvat imediat.
Whiteside ieși din casă pe ușa din față și merse la mașină. Deschise compartimentul din bord, căută și găsi telefonul. Așteptă să se aprindă și apoi deschise o fereastră de internet. După un minut se logase deja la forum.
Un nou mesaj privat:
De la: RedHelper
Subiect: Re: Bunuri de vânzare
Mesaj:
Dragă AZMan.
Schimbul va avea loc astăzi la 4:00 p.m. în locul stabilit. Îndată ce schimbul a avut loc, banii vor fi virați în contul indicat. Vă rog să confirmați.
Din nou, țin să vă reamintesc importanța discreției. Siguranța este grija noastră cea mai mare.
Cu bine,
RedHelper
Whiteside răspunse:
Pentru: RedHelper
Subiect: Re: Bunuri de vânzare
Mesaj:
Dragă RedHelper.
Confirm schimbul azi la 4 p.m. cum am stabilit.
Cu stimă,
AZMan
Whiteside trimise mesajul, închise telefonul, apoi îl prinse din nou de bord. Se întoarse în casă, își luă geanta, după care se întoarse la mașină.
După câteva minute, avea deja coordonatele indicate de McCall în GPS-ul telefonului său principal și ieși cu mașina din curte.
O oră 45 de minute, spunea GPS-ul.
Mai puțin de două ore și avea să-i aibă din nou.
Peste puțin timp, urma să fie în drum spre sud, își zise, cu trei milioane de dolari mai bogat.
CAPITOLUL 50
Forum Privat 447356/34
Admin: RR, Membri: DG, AD, FC, MR, JS
Titlu: Weekendul acesta; Inițiator: RR
De la: RR, sâmbătă 10:57 a.m.
Domnilor, avem undă verde. Vânzătorul a confirmat predarea bunurilor în această după amiază, asistentul meu se va ocupa de asta. Șoferul meu vă va lua de la aeroport în două ture, la 5 p.m., respectiv la 6 p.m.
Și, nu uitați, mai avem și alte trei bunuri importate, așa că sunt destule.
Abia aștept să vă văd, prieteni, și abia aștept minunata seară.
De la: DG, sâmbătă 11:05 a.m.
Plec acum spre aeroport, sper să trag un pui de somn în avion. Și eu abia aștept să văd pe toți, dar, chiar mai mult de atât, sunt nerăbdător să întâlnesc bunurile.
De la: FC, sâmbătă 11:13 a.m.
Și eu. Ne vedem în curând.
De la: MR sâmbătă 11:14 a.m.
Sunt pe drum. Va fi o seară minunată.
De la: AD, sâmbătă 11:20 a.m.
Sunt atât de fericit că s-a rezolvat! Ne vedem acolo!
De la: JS, sâmbătă 11:27 a.m.
Excelent. Și mulțumesc din nou, tuturor, că m-ați primit în grup. Nu știu cum să vă spun cât de bine e să întâlnești oameni care gândesc la fel.
Atât de des m-am simțit izolat și singur cu chestia asta în mine, dar acum s-a terminat.
Și, RR – mulțumesc pentru procurarea bunurilor. Cu toții am văzut fotografiile la știri și aveai dreptate, sunt frumoși.
CAPITOLUL 51
Danny se opri și se rezemă de un copac, cu pieptul ridicându-i-se și coborându-i-se în agitație. Scoase telefonul din buzunar, verificând compasul.
Din câte putea vedea, erau pe direcția în care credeau că au mers și copiii, în linie mai mult sau mai puțin dreaptă. Nu era un Cercetaș, nu avea nici cea mai mică idee despre cărările prin pădure, dar își dăduse silința.
- Ar trebui să ne întoarcem acum, zise el, știind că ea avea să-l contrazică.
- Nu, i-o tăie scurt Audra. Sunt copii. Nu puteau ajunge prea departe. Nu putem renunța.
- Problema nu se pune cât de departe au ajuns, spuse el, și se împinse în copac, în fața ei. Nu au niciun mod de a naviga. Au putut coti în orice direcție. Oricum, asta nu înseamnă că renunțăm. Ne întoarcem pe unde am venit, găsim drumul, încercăm să ajungem înapoi în oraș. Apoi putem da de Mitchell, îi spunem ce s-a întâmplat și ei pot organiza o partidă de căutare. Sigur au avioane, câini, tot ce le trebuie. Știu cum să caute pe cineva aici. Noi nu.
Ochii ei se umplură de lacrimi și îi șterse cu mâna.
- Dar suntem atât de aproape... Sunt aici, o știu.
Danny o luă în brațe.
- Cu cât mergem mai departe, cu atât pierdem mai mult timp. Nu putem să continuăm să rătăcim. Nu avem de unde să știm, poate cineva a dat deja de ei. Trebuie să găsim un oraș sau pe cineva cu un telefon mobil, ca să putem să o sunăm pe Mitchell.
- Încă o oră, ceru ea. Treizeci de minute.
- Nu, Audra, trebuie să...
Ea căscă ochii și îi duse o mână la gură.
- Ascultă, zise.
El se conformă, dar nu auzi nimic. Îi luă mâna de la gură și trase aer în piept, pregătit să protesteze, chiar când Audra îi opri din nou buzele cu palma.
- Ascultă.
Acum auzi. Un vuiet pe undeva prin apropiere. Zdrăngănit metalic.
Zgomotul unui motor urcând și coborând în schimb de viteze.
- Pe aici, zise Audra. Hai!
Ea porni printre copaci, iar Danny o urmă. Deși îl dureau plămânii, picioarele și spatele, ținu pasul cu ea la doar câțiva metri mai în spate. În față, văzu copacii rărindu-se, o schimbare în lumină. Un drum sau o potecă. Zgomotul motorului umflându-se.
Cărarea – asta era, vedea acum – urca de la dreapta la stânga, intrând mai adânc în pădure. Pe pantă în jos, Danny zări un licăr alb. O mașină urcând cu motorul ambalat tare.
- Hai, zise din nou Audra, aproape fără suflare, apropiindu-se tot mai mult de linia copacilor.
Mașina se apropie și Danny văzu insigna aurie, literele în albastru închis. Luminile aprinse albastru și roșu.
- Nu, zise el. Jos!
Dacă îl auzi, Audra nu schiță niciun gest. Continuă să rotească brațele prin aer, să tropăie cu picioarele în pământ. Danny căută adânc în sine și găsi încă un strop de energie. Icni de efort, se întinse după cămașa ei, o prinse și trase. Audra căzu în genunchi, iar Danny ateriză dur lângă ea.
- Ce fa...
- Așteaptă, zise el. Uite.
Mașina trecu prin fața lor, cu literele vizibile clar: DEPARTAMENTUL ȘERIFULUI DIN ELDER COUNTY. Șoferul cu mâinile sale mari și umeri și mai mari.
- Whiteside, zise Audra.
- Da, spuse Danny printre respirații.
- Ce caută aici?
- Nu știu, zise Danny. Dar nu e nicio coincidență.
- Trebuie să mergem după el.
- Da, însă rămâi printre copaci.
Merseră pe lângă potecă, păstrând-o în dreapta lor, chiar și după ce zgomotul motorului se pierdu în depărtare. Porniră în pas rapid și constant până auziră focurile de armă.
Apoi o luară la fugă.
CAPITOLUL 52
Sean stătea în fața bătrânului, cu mâinile pe masă. Oboseala se agăța de pleoape, îi umplea capul cu bumbac. Louise era întinsă pe o canapea acoperită cu blănuri de animale și dormea dusă, scoțând din când în când mici sforăituri și șuierături. Uneori tușea atât de tare, încât îi hârâia pieptul.
Pe pereții cabanei erau înșirate arme agățate în cârlige. Puști, automate, pistoale, câteva arcuri, tolbe cu săgeți, chiar și o arbaletă. Sean nu reuși să le numere. Bătrânul i-a spus că-l cheamă John Tandy. A sunat după șerif printr-o stație conectată la o baterie de mașină. În cabană mirosul era stătut, ca și cum aerul nu se mai mișcase pe acolo de ani întregi.
- Sunteți bine, puștiule? întrebă Tandy și se scărpină pe obrazul neras. Vrei să tragi un fum?
- Nu, mulțumesc, domnule, zise Sean.
- Vrei să iei o dușcă?
Până în acel moment, Sean nu-și dăduse seama cât de însetat fusese de fapt. Gândul la apă, poate chiar un suc, îl făcu să-și plimbe limba peste dinți.
- Da, vă rog, spuse.
Tandy se ridică de la masă, merse la o ladă de lângă șemineu și luă două sticle. Le aduse înapoi, scoase capacele de muchia mesei, apoi așeză una dintre sticle în fața lui Sean.
Bere, observă băiatul.
- Scuze că nu-i rece, zise Tandy. Nu am frigider. Ti-aș pregăti ceva de mâncare, dar șeriful McCall ar trebui să ajungă în câteva minute. Auzi, ajută-mă cu ceva când ajunge, vrei?
- Ce? întrebă Sean.
- Nu-i spune că aveam focul aprins. Nu am voie, din cauză că uite și tu ce uscat e aici sus. Poate dau foc la toată pădurea asta nenorocită.
- Nu o să zic.
Tandy făcu din ochi.
- Bun băiat.
Sean se uită la sticlă. Tandy scoase un săculeț cu tutun din buzunar, scormoni după un pachet de foițe și începu să-și ruleze o țigară.
- Bea, zise. O să-ți facă bine.
Sean ridică sticla, o duse la buze și luă o gură. Încercă să nu se strâmbe, dar nu se putu abține.
- Ce e? întrebă Tandy, aprinzându-și țigara. Nu există bere de unde vii?
- Pentru copii, nu, spuse Sean.
Tandy pufni un nor de fum și râse tare, un râs ca un lătrat de câine.
- Taică-meu mi-a dat să beau prima bere când aveam 5 ani, iar prima țigară la 6. Mama nu i-a mulțumit niciodată, imaginează-ți, dar eu nu m-am plâns.
Sean mai luă o dușcă. A doua nu fusese atât de rea ca prima.
- Locuiți singur? întrebă.
- Mda, zise Tandy. De când a murit mama. Asta a fost, oho!, acum 20 de ani. E îngropată afară, în curte, lângă taică-meu. Ai tăi mai trăiesc?
- Da. Dar sunt despărțiți. Locuim cu mama.
- Te înțelegi bine cu taică-tău?
Sean dădu din cap că nu.
- Nu prea îi pasă de noi.
- Cred și eu, zise Tandy, trăgând încă un fum. Știi, majoritatea bărbaților – cu excepția mea și a ta – sunt niște găinari. D-aia mă țin departe de toți.
Sean privi prin încăpere.
- Vă plac armele.
- Cred că se poate zice și așa. Și intenționez să le păstrez până în ziua în care mor. Dacă apare vreunul de la guvern p-aici și vrea să mi le ia, ei bine, o să se trezească cu un război pe cap.
Sean mai luă o gură de bere și gustul nu-l mai deranja deloc.
- De la guvern?
- FBI-ul, zise Tandy și se aplecă peste masă, cu o șoaptă furioasă. Sunt peste tot nenorociții ăia. Întotdeauna cu ochii pe mine. Ei cred că nu știu, dar eu știu. Dacă își arată vreunul dintre ei moaca, le vâr două butoiașe de alice în cur, ascultă la mine.
Sean chicoti, deși nu era sigur ce era așa de amuzant.
- Uită-te acolo jos, spuse Tandy arătând spre podea.
Sean observă trapa și nimic nu-i mai părea amuzant acum.
- Taică-meu a săpat aia cu mâinile goale, a zidit-o cu ciment, pe atunci pe când credeau că avea să cadă bomba, încă am provizii acolo jos. Destule conserve cât să mă țină câțiva ani, cel puțin. Dacă vin federalii pe aici, îi împușc de le sare apa din cap și mă ascund acolo. Rahatul ăla de guvern nu pune el mâna pe John Tandy, nu, dom’le!
Afară, Constance mârâi.
Tandy se roti pe scaun pentru a arunca o privire pe geam.
Mârâitul lui Constance deveni un lătrat constant.
- Ce să vezi, se pare că șeriful McCall a decis să vină în persoană, zise Tandy.
Se ridică de la masă, merse la ușă și o deschise. Sean auzi motorul, huruind spre luminiș. Se duse lângă Tandy, pentru a-l vedea pe șerif apropiindu-se. Mașina albă de poliție ieși din umbrele copacilor.
- Ia stai un pic, zise Tandy. Ăsta nu-i McCall.
Sean își simți stomacul înghețând. Mașina se opri, cu motorul încă pornit. Sean se uită spre parbriz, dar nu reuși să deslușească chipul șoferului. Tandy vorbi țintuind mașina cu privirea.
- Fiule, fii băiat bun și întinde mâna și dă-mi pușca aia de acolo.
Sean merse în colț și ridică arma, simțind greutatea. O pușcă de asalt, se gândi, cum văzuse în filme. O duse la ușă. Tandy o luă și o ținu lejer pe lângă corp. Sean se strecură alături de bătrân, aruncând o privire spre mașină.
- Ieși afară! strigă Tandy. Hai să te văd la față!
După câteva clipe, ușa șoferului se deschise. Constance țâșni spre mașină, un lătrat isteric frângându-se din gâtlejul ei.
- Constance, stai, zise Tandy.
Câinele împietri, mârâind.
Șeriful Whiteside ieși, iar Sean simți un junghi.
- Nu! spuse băiatul.
Tandy se uită în spate și întrebă:
- Ce e?
- Nu el, zise Sean. Nu-l lăsați să ne ia.
Tandy ridică arma și o îndreptă spre pieptul lui Whiteside.
- Stai locului, amice. L-am chemat pe șeriful McCall, iar dumneata nu ești el. Ce te-a adus aici?
- Sunt șeriful Ronald Whiteside din Silver Water, Elder County. Poate ați văzut la știri. Copiii aceștia sunt dispăruți de patru zile și am venit să-i duc înapoi la mama lor. Fiți bun și chemați-vă câinele.
- Nu am televizor, așa că nu prea sunt la curent cu știrile. În orice caz, flăcăul ăsta îmi zice că nu vrea să plece cu dumneata. Așa că aș zice că ai bătut degeaba cale până aici. Mai bine te întorci de unde ai venit.
Whiteside păstră portiera deschisă între el și Tandy.
- Îmi pare rău, dar nu pot. Locul copiilor ăstora e alături de mama lor și i-am promis că-i voi duce înapoi teferi și sănătoși. Acum, hai să nu avem probleme.
Tandy zâmbi:
- Ei bine, amice, probleme primești. Văzând că nu te-ai mai ras de câteva zile și că ai și sânge pe cămașă, eu zic că nu te ții de lucruri prea sfinte. Ai 10 secunde să intri în mașină și să pleci, că, dacă nu, îi cer lui Constance să-ți sară la gât.
Bătrânul aruncă o privire spre Sean și șopti:
- Du-ți sora în beci, încuie după tine.
Sean se uită la trapă.
- Nu.
- Fă-o acum, băiete. Du-te!
Sean fugi la canapea, unde Louise tocmai se trezise. Își frecă ochii și întrebă:
- Ce se întâmplă?
- Trebuie să ne ascundem, zise el, luând-o de mână și trăgând-o de pe canapea.
O duse la trapă, îi dădu drumul și prinse mânerul în pumn. Ușa nu se mișca, oricât ar fi tras de ea.
- Ajută-mă, îi ceru.
Louise își așeză mâinile pe ale lui și traseră împreună. Acum izbutiră și Sean o ținu deschisă destul cât să zărească scara dinăuntru.
- Coboară, spuse el.
- Nu vreau, icni Louise.
- Acum.
Louise așeză piciorul pe prima treaptă și începu să coboare, mâinile și picioarele tremurându-i. După ea, Sean se lăsă și el în jos, străduindu-se să țină ușa trapei deschisă în timp ce cobora. Înainte să o închidă, îl auzi pe Tandy zicând ceva, un ultim avertisment. Sean pipăi prin întuneric și găsi încuietoarea.
Sări de pe ultimele trepte chiar în clipa în care, pe deasupra lor, se porniră focurile de armă.
CAPITOLUL 53
Whiteside scoase pistolul său de serviciu, un Glock 19. Îl ținu în spatele portierei, pentru ca bătrânul să nu-l poată vedea. Nu avea niciun dubiu că moșul l-ar fi găurit cu acel AR-15 înainte ca el să poată ținti, nici vorbă de a mai apăsa pe trăgaci.
- Uite cum facem, zise Whiteside. Ce-ar fi să lăsați arma jos și să mergeți să-l sunați pe șeriful McCall? El o să vă confirme că m-a sunat și m-a rugat să vin până aici.
- Nu cred c-o s-o fac, zise Tandy. Nu știu dacă ții socoteala, dar cele zece secunde au expirat, ba mai multe chiar. Îți mai acord o singură șansă să îți vezi de treaba ta. O vrei?
Whiteside se pregăti.
- Cred că nu, zise.
- Ei bine, atunci, zise Tandy și scuipă la picioare, Constance, pe el!
Câinele țâșni spre șerif de parcă picioarele din spate ar fi fost pe arcuri. Whiteside se aruncă în mașină, trase portiera după el, dar piciorul său stâng fu prea lent. Câinele îl prinse de gheată, mușcând mai mult din talpa de cauciuc, însă câțiva dinți străpunseră pielea. Whiteside urlă și încercă să-și tragă piciorul, dar câinele mârâi mai tare și scutură capul violent dintr-o parte în alta, refuzând să renunțe la premiu.
Whiteside deschise ușa larg, duse pistolul în dreptul spinării câinelui și trase două focuri de armă ce străpunseră animalul între umeri. Îi auzi plânsetul prin țiuitul din ureche, și totuși câinele tot nu-i dădea drumul, nici măcar când picioarele animalului cedară. Șeriful izbi botul cu gheata dreaptă și, când ochii animalului se închiseră, dinții scăpară strânsoarea.
Vru să iasă din mașină, însă un glonț șuieră prin aerul de deasupra capului. Se ghemui, folosindu-se de portieră ca de un scut, iar un alt glonț spulberă geamul. Cioburi răpăiau pe umerii săi și pe creștetul capului.
Whiteside numără unu, doi, trei, imaginându-și cam pe unde stătea Tandy în prag, calculând distanța dintre ei. Apoi se ridică, pistolul țintit prin geamul spart, cătarea din față și cea din spate aliniate, și apăsă pe trăgaci de trei ori.
Al treilea glonț îl nimeri pe Tandy în umăr, iar bătrânul căzu pe spate, în casă. Whiteside auzi bubuitura trupului izbind podeaua, apoi sunetul puștii rostogolindu-se pe scânduri. Un șir de înjurături urmară.
Whiteside se ridică și ocoli portiera, cu Glock-ul îndreptat spre ușă.
Înăuntru, înjurăturile deveniseră un murmur de gemete. Whiteside făcu pași lenți și atenți spre cabană, mergând spre stânga, pentru a ieși din bătaia puștii.
Zări o mișcare pe podea și, din reflex, sări într-o parte. Flama de pe țeavă ilumină interiorul pentru o fracțiune de secundă, ochii largi și dinții dezveliți ai lui Tandy vizibili în strălucirea aceea. Glonțul zbură aiurea, frângând crengi de pin de pe partea cealaltă a luminișului.
Whiteside o luă la fugă aplecat în față, înaintând spre portic, ferind ușa.
Ajunse la cabană, se lipi de perete, chiar lângă fereastră, și ascultă.
- Dracu’ să te ia, fiu de... fiu de...
Se ridică până la geam și trase cu ochiul înăuntru suficient cât să-l vadă pe Tandy străduindu-se să îndrepte arma spre fereastră. Whiteside se chirci chiar când geamul explodă în mii de cioburi. Se târî în față, spre ușă, cu genunchii văitându-i-se sub greutate.
Când ajunse în prag, vârî mâna prin ușă și ținti orbește spre podea.
Trase de trei ori. Câteva clipe de liniște, doar ecoul focurilor de armă printre copaci, apoi auzi un urlet agonizant. Se târî încă ghemuit și se uită înăuntru.
Tandy zăcea întins pe spate, cu pușca lângă el. Unul dintre gloanțe îi străpunsese talpa stângă, al doilea săpase-n vintre, al treilea în pulpă. Dar încă mai respira, cu un văitat ascuțit și disperat.
Whiteside se ridică și se îndreptă, țintind spre Tandy. Intră în cabană, se apropie de bătrân și dădu un șut puștii.
- Unde sunt? întrebă Whiteside când păși pe partea dreaptă a bătrânului.
- Du-te dracului! scrâșni Tandy printre dinți, cu glasul ca un croncănit pierdut.
Whiteside apăsă cu cizma umărul rănit al bătrânului și își lăsă toată greutatea în el. Tandy urlă.
- Unde sunt?
Tandy râse și hârâi.
- Tot aici ești? întrebă. Parcă ți-am zis să te duci dracului.
Whiteside se uită în jur, prin umbrele cabanei. O ușă deschisă spre dormitor, nici urmă de cineva acolo. Nimic altceva în spatele căruia să te ascunzi.
Apoi observă mânerul din podea.
- Nu contează, zise. Cred că i-am găsit.
Whiteside duse țeava Glock-ului la doi centimetri de fruntea lui Tandy. Nu-i mai dădu ocazia moșului să mai înjure încă o dată.
CAPITOLUL 54
Audra fugi cât de tare îi permitea corpul ostenit, picioarele lovind pământul și acele de pini, zidul de copaci abandonat. Danny era la doar câțiva pași în spate. Respirația lui era ascuțită și egală, a ei sacadată.
Audra observă o întindere vastă spre est, fundul uscat al unui lac secat.
Știa că zgomotul focurilor de armă trebuia să fi venit de la capătul acelei poteci.
Câte împușcături auzise? Nu putea fi sigură. Se auziseră în mănunchiuri, două sunete distincte, primul un pârâit dur, al doilea un bubuit ce se rostogolise printre copaci. Ultimul foc de armă avusese o finalitate teribilă în el, ca încheierea unui lucru bine făcut.
Poteca părea să urce la nesfârșit, iar Audra își simțea plămânii ca și cum erau pe punctul de a-i exploda în piept. Se zbătu după oxigen și pulpele i se slăbiră, iar pasul îi șovăi. Se împiedică, brațele rotindu-i-se prin aer în avântul mișcării, dar mâna lui Danny o sprijini, o ținu în picioare și o îndemnă să meargă mai departe.
- Acolo, spuse, cuvântul îndesat între două respirații.
Danny indica spre o potecă ceva mai mică ce ducea către un luminiș cu o cabană și mașini ivindu-se printre copaci. Audra se lăsă ghidată într-acolo și, cumva, de undeva, găsi rezerva de energie necesară pentru a se împinge tot mai înainte.
Când ajunseră, Audra începu să strige numele copiilor, cu gura larg deschisă, dar Danny o reduse la tăcere cu o palmă așezată peste buze. O prinse de braț și o obligă să se oprească.
Danny arătă spre ochii lui, apoi spre urechile ei. Uită-te. Ascultă.
Porniră spre linia copacilor, ghemuiți și atenți. Mașina lui Whiteside era în fața cabanei, cu portbagajul deschis. Un câine zăcea într-o baltă de sânge lângă portieră. Într-o parte a cabanei, un fum leneș șerpuia pe deasupra rămășițelor unui foc dintr-un butoi. Ușa din față era larg deschisă, cu una dintre ferestre spartă.
Danny merse ghemuit, păstrând mașina de poliție între el și cabană.
Audra îl urmă, ghemuită și ea. Luă pistolul pe care îl ținea în curea. Danny se opri lângă portiera deschisă a mașinii, aruncând o privire prin spațiul în care nu demult fusese un geam. Cioburile scârțâiau sub tălpile Audrei – ajunse lângă el.
- Uite, șopti Danny. În prag.
Audra se uită în umbre și văzu picioarele unui bărbat și știu că era corpul celui care locuia acolo. Apoi auzi un mormăit dinăuntru, urmat de înjurături înfundate. Se uită la Danny, iar el dădu din cap că da, le auzise și el. Danny indică spre partea dreaptă a clădirii, cea cu fereastra intactă, apoi arătă spre pământ, spunându-i să stea ascunsă.
Danny ocoli mașina, cu Audra chiar în spatele lui. Se uită atent la ușă preț de câteva clipe, apoi o luă la fugă aplecat spre cabană. Se opri chiar imediat lângă și urcă în tindă, pas cu pas, pe cât de încet putea.
Alte înjurături și gemete din interior.
Danny făcu semn Audrei să vină lângă el. Ea luă o gură de aer, apoi fugi cu capul plecat. Ajunse în portic, se uită la scândurile de lemn și se întrebă cum să le traverseze fără să scârțâie sub picioarele ei. Danny o chemă din nou, iar Audra traversă tinda în doi pași largi, fără să scoată un sunet.
- La naiba. Hai odată! se auzi dinăuntru.
Audra mai auzi un zgomot puternic, urmat de un zdrăngănit metalic.
Apoi un scrâșnet ritmic acompaniat de un mormăit gutural. Se înălță și privi prin fereastră. Un dormitor, un pat simplu de metal de o singură persoană, un minimum de mobilier. Danny se apropie de ușă, cu șoapta mișcărilor sale mascate de zgomotul din interior, iar Audra în spatele său.
Când ajunseră la ușă, Danny se ridică și Audra îl ocoli, imitându-i poziția și îndreptând Glock-ul pregătit.
Acolo, în genunchi, șeriful Ronald Whiteside, având cămașa pătată cu sânge, încerca să deschidă cu un levier o trapă, transpirația adunându-i-se în broboane pe frunte, dinții încleștați. Nu îi observase, lumea sa fiind concentrată în acea misiune, atât de aproape de finalul promis.
O ultimă crăpătură, iar ce o ținea închisă cedă. Whiteside scoase un urlet satisfăcut, mută levierul în mâna stângă, prinse de mânerul ușii și o ridică.
- Whiteside! strigă Danny.
Ochii șerifului se lărgiră când își auzi numele. Se întoarse. Mâna dreaptă merse la pistolul de pe podea. Danny apăsă pe trăgaci, dar Whiteside se aruncă la pământ, iar glonțul săpă o gaură în perete.
Cu pistolul în mână, Whiteside se rostogoli și dispăru prin trapa beciului.
CAPITOLUL 55
Whiteside se prăbuși în beznă. Din instinct, dădu drumul levierului și întinse mâna, degetele rașchetând una dintre treptele scării și prinzându-se de următoarea.
Levierul se izbi zgomotos de podea, iar greutatea șerifului se smuci în umărul acestuia. Degetele alunecară și se lovi dureros cu spatele de podeaua dură. Gemu înfundat.
Auzi pași pe podea de deasupra, apoi Lee apăru pe buza trapei.
Whiteside ridică Glock-ul și trase de două ori spre lumină, însă Lee dispăruse deja. Se rostogoli pe-o parte în umbre, apoi se ridică în genunchi.
- Cristoase, zise printre dinți.
Durerea din spate îl înjunghia, amenințând să acopere totul, dar reuși să o înăbușe. Nu avea nevoie de ea acum. Înghițind un nou icnet și se strădui să se ridice.
Ieși din pătratul de lumină slabă proiectat de trapa deschisă pe podeaua de ciment. Atinse levierul cu călcâiul și se împiedică. Ceva tare atârna pe deasupra capului său. Întinse mâna și găsi lanterna suspendată de o grindă. O strânse în mână și făcu un cerc prin întuneric, ochii cercetând nuanțele de negru. Aprinse lanterna și un con ascuțit de lumină seceră bezna, aruncând umbre sălbatice prin beci, conul de lumină al becului legănându-se de sfoară.
Își plimbă privirea pe rafturile cu conserve, păturile și hainele împăturite, toaleta chimică. Iar acolo, în spatele unui turn de cutii din capătul beciului – băiatul și fata. Whiteside porni legănându-se spre ei, ținând Glock-ul îndreptat către pieptul fetei.
Întinse mâinile să-i prindă. Băiatul se zbătu, dar Whiteside îl plesni puternic peste cap. Îl scoase pe băiat de guler din spatele cutiilor, apoi făcu la fel și cu fata. Brațul liber înconjură copiii, strângându-i în față, la piept, în timp ce aceștia icniră scurt. Ținti Glock-ul spre trapă.
- Mama! strigă băiatul.
- Taci, zise Whiteside. Liniște sau vă omor.
Capul femeii apăru în deschizătura din podea, uitându-se în jos, spre ei.
Băiatul strigă din nou.
- Ascultă-mă, zise Whiteside. Tu și prietenul tău să vă luați tălpășița de aici sau le smulg ochii din cap!
Fața femeii dispăru din trapă și, pentru o fracțiune de secundă,
Whiteside chiar crezu că îi ascultase avertismentul. Apoi picioarele ei apărură în trapă și găsiră scara. De sus se auzi:
- Audra, nu.
Coborî neînarmată. Cât timp coborî, Whiteside nu-și luă ținta de pe ea.
Când ajunse jos, se întoarse spre el, ochii arzând văpăi sub lanterna ce dansa între ei. Chipul lui Lee apăru din nou în ușa trapei.
- Audra, ce...
- Stai acolo, zise ea. Dacă încearcă să iasă din beciul ăsta, împușcă-l.
- Audra, ascul...
- Fă-o, zise ea, apropiindu-se de Whiteside.
- Stai acolo, spuse șeriful. Copiii ăștia vin cu mine și cu asta basta.
- Nu, zise Audra, făcând un pas spre el. Nu îi mai iei încă o dată de lângă mine.
Whiteside dădu un pas în spate, trăgând băiatul și fata cu el, brațul său stâng încă încolăcit în jurul lor.
- La dracu’, zise, vocea rezonând între pereții de ciment. Oprește-te!
- Sean, Louise, spuse ea, o să fie totul bine.
- Taci, zise el, împungând prin aer cu țeava pistolului spre ea. Îi iau cu mine. Nu mă face să-i rănesc. Am omorât-o pe Collins. L-am omorât pe moșul de sus. Ai face bine să mă crezi că, dacă mă încolțești, o să omor din nou.
Se apropie și mai mult de el, cu un glas ferm:
- Dă drumul copiilor mei.
Whiteside simți un râs isteric în gât, dar îl înghiți.
- Ascultă-mă, spuse el. E un tip care-mi dă un milion de dolari de copil. Trei milioane pe pereche. Acum, poți implora și ruga și amenința cât vrei. Dar nu-i nimic ce-mi poți zice care să valoreze mai mult de trei milioane de dolari, nu?
Audra se aplecă și luă levierul de pe podea. Răzui lemnul, ridică brațul și-l îndreptă în pumn. Îl ținea lejer într-o parte.
- Îți mai zic o dată: lasă-mi copiii să plece.
Whiteside se uită la levierul din mâna ei.
- Ce-o să faci cu aia? întrebă.
Audra îl privi dur în ochi, iar un fior rece atinse inima șerifului.
Apoi Audra ridică și flutură levierul, izbindu-l de lanternă, care de îndată zbură prin beci. Becul se stinse.
CAPITOLUL 56
Audra văzu flama orbitoare a țevii chiar când se aruncă la podea, presiunea descărcată în urechi. Printre scâncete, auzi pași mici țâșnind în întuneric, apoi un țipăt furios și răgușit.
Se ridică în genunchi și avansă ghemuită prin beznă.
Încă o explozie luminoasă a țevii, de data asta în direcția pașilor. Își ținu respirația auzind cimentul pulverizat fărâmițându-se pe podea și rămase așa până desluși din nou pașii – alergau spre colțul opus al
pivniței.
Whiteside trase din nou, iar Audra simți glonțul șuierând pe lângă cap.
Se trânti pe stomac și rămase nemișcată sub avalanșa de conserve, lichid scurgându-se dintr-un recipient. Șeriful urlă de nervi, vocea ascuțindu-se înțepător.
Audra se târî pe burtă spre el, cu ochii fixați pe punctul din care venise ultimul glonț și cu levierul ridicat de pe podea, pentru a nu se da de gol.
- La dracu’, strigă Whiteside. La dracu’ cu tine!
Vocea era acum deasupra capului ei; o fixă. Încă puțini centimetri, cimentul aspru răzuindu-i coatele și genunchii.
- La dracu’ cu tine! zise el din nou, cu glasul devenit deja un urlet pătrunzător.
Audra se ridică în genunchi și flutură levierul prin aer, împingându-și toată puterea umerilor în el. Metalul se izbi de os, iar Whiteside urlă. Îi auzi corpul izbindu-se de podea și se ridică, ținând fierul deasupra capului, pregătită să-l coboare peste trupul șerifului.
Văzu scânteia din nou, de data asta de sub ea, și simți un brânci fierbinte în umăr. Înainte ca mintea ei să înregistreze durerea, coborî levierul tare, simțind ceva rupându-se la impact. Auzi pistolul rostogolindu-se pe ciment și pierdu metalul din mână, cu o nouă răbufnire de durere.
Audra urlă, o furie animalică izbucnind din miezul ei. Se urcă pe bărbat și își ridică pumnii, îi coborî peste el, îi ridică, îi coborî din nou, din nou și din nou, fiecare lovitură trimițând șocuri în sus prin încheieturile ei, prin coate și umeri. Auzi plesnitul cărnii și suna ca o muzică și începu să râdă și râse până rămase fără aer în plămâni.
Cineva strigă oprește-te, oprește-te, te rog, oprește-te, dar vocea era departe, în beznă, un scâncet patetic ce nu însemna nimic pentru ea.
Strălucirea unui fulger umplu camera, un pâlpâit sclipitor, și îl văzu pe Whiteside sub ea, cu brațele ridicate pentru a-și proteja fața. Apoi palme și zdrăngănit, mai multe scântei, Whiteside parcă dansând sub ea, tot doar mișcări smucite și tăieturi roșii.
- Mama, zise Sean.
Audra împietri, cu pumnii însângerați deasupra capului, și se întoarse spre vocea fiului ei.
Acolo, de partea cealaltă a camerei, lumina din mâini, sora lui lângă el.
Sean zgâlțâia lanterna, plesnind-o de palmă, încercând să țină becul în viață.
- Mamă, oprește-te, zise el.
În spatele lor apăru Danny, cu revolverul spre Whiteside.
Audra lăsă mâinile să-i cadă pe lângă corp. Se coborî de pe trupul lui Whiteside și porni în genunchi spre copiii ei, cu brațele deschise larg. Ei veniră la ea, pielea transpirată și caldă a fețelor lipindu-se de chipul ei, brațele ei înghițindu-i cu totul, corpurile lor îmbinându-se perfect.
Audra plângea și lumina pâlpâitoare dansa în jurul lor.
CAPITOLUL 57
Soarele urcase mult deasupra copacilor și îmbăia luminișul în lumină dură. Audra simțea căldura pe piele și o savura. Dintre toate lucrurile ce ar fi trebuit să-i pară importante în acea clipă, soarele de pe cer ar fi trebuit să fie ultimul. Și, totuși, iată-l.
Whiteside stătea pe tindă, capul însângerat aplecat, brațul drept umflat și atârnat în poală, stânga legată de ea cu cătușele șerifului. Urlase de durere când Danny îi așezase oasele rupte. Acum tremura, sângele amestecându-se cu sângele din nas și buze, formând mici râuri de-un roșu palid pe bărbie în jos.
Sean stătea și îl privea. A întrebat dacă putea primi un pistol pe care să-l îndrepte spre Whiteside pentru a-l păzi. Pentru o clipă, Audra se îndoise de capacitatea băiatului ei de a avea nervii atât de puternici pentru a ținti spre altă persoană. Apoi a observat o nouă răceală în privirile lui Sean și s-a răzgândit. Înțelegând, un junghi i-a străbătut inima, ecoul căruia încă mai răsuna în ea. Chiar și așa, i-a zis că nu. Whiteside nu pleca nicăieri.
Danny a găsit o trusă veche de prim ajutor în beciul cabanei și se ocupa acum de rana din umărul Audrei, în timp ce Louise stătea ghemuită în poalele ei. Doar o zgârietură, îi zisese, dar tot o duru ca naiba când pulveriză niște antiseptic peste ea. Pansă rana și o prinse cu leucoplast.
- O să fii bine, zise el. Când ajungem înapoi în civilizație, va trebui să fie cusută de cineva, dar până atunci o să supraviețuiești.
Danny vru să se ridice, însă Audra îl opri:
- Hei!
Se așeză din nou lângă ea.
- Mulțumesc, zise ea. Îți datorez... totul.
El întinse mâna și îi mângâie obrajii cu degetele.
- Ai grijă de ei. E suficient pentru mine.
Danny se ridică, iar Audra îi făcu semn fiului ei. Sean urcă lângă ea și se cuibări în brațele ei. O duru când își ridică brațul pentru a-l îmbrățișa, dar o făcu. El se sprijini de ea și Audra îi sărută creștetul.
Danny se apropie de Whiteside, așeză un picior lângă el pe trepte și se aplecă să vorbească.
- Când și unde ar trebui să aibă loc schimbul? întrebă.
- Sugi pula, zise Whiteside.
Danny îi izbi un pumn în brațul devastat, iar Whiteside țipă.
Louise își îngropă fața în pieptul Audrei, dar Sean se uită. Audra îl trase mai strâns lângă ea și îi ghidă chipul, mutându-i privirea de pe Whiteside.
Danny scoase un cuțit dintr-o teacă de la curea, cea pe care o luase de pe peretele bătrânului. Ținu lama în dreptul ochilor lui Whiteside, razele soarelui strălucind pe metal. Apoi prinse urechea stângă a șerifului și pregăti lama.
- Spune-mi, zise, sau îți arăt de ce mi se zice Băiatul cu Lama.
- La 4, scuipă Whiteside vorbele printre dinții încleștați. La jumătatea drumului între aici și Las Vegas. La un mall închis de pe I-40.
Danny dădu drumul urechii și întrebă:
- Asta cât e, cam la două ore de drum?
- Cam așa.
Danny se uită la ceas, tăcu pentru o clipă, apoi zise:
- Până în Silver Water avem două, poate două ore și jumătate de mers. Ar trebui să ne grăbim. Să-l predăm pe căcatul ăsta lui Mitchell.
- Nu, zise Audra.
Danny o privi confuz.
- Poftim?
- Schimbul ar fi la două ore spre nord-vest de aici, la 4.
- Așa zice el.
- Acum cât e ceasul? întrebă Audra.
Danny se uită din nou la ceas.
- Unu și patruzeci.
- Mă ocup eu de Whiteside, zise Audra și își mută privirea de pe Danny la camioneta ruginită de lângă cabană, apoi înapoi pe Danny. Doar să mă ajuți să-l urcăm în mașina de poliție și îl duc eu înapoi. Între el și noi o să fie o cușcă. Nu ne mai poate face rău. Tu ia camioneta și mergi la schimb. Găsește-i. Apoi întreabă-i ce i-ai întrebat pe ceilalți, pe polițiștii care ți-au luat fetița.
Danny se uită îndelung la ea, apoi își mută privirea.
- Deja știu răspunsul.
- Nu, nu îl știi, zise Audra. Nu ești sigur de el.
Suflă tot aerul din plămâni, cu un oftat tremurat.
- Poate că nu vreau să îl știu. Poate că m-am obișnuit cu ideea de a nu-i mai găsi pe acei bărbați.
- Nu cred că e așa, zise Audra. Nu vei avea liniște până nu vei ști.
- Și dacă îi întreb, iar ei nu-mi oferă răspunsul corect...
El se uită din nou spre ea și Audra pricepu că îi cerea permisiunea, de parcă ar fi fost a ei de oferit.
- Atunci fă ce ai de făcut, zise Audra.
CAPITOLUL 58
Danny urmări prin parbrizul murdar al camionetei SUV-ul negru intrând în parcarea goală. Își verifică ceasul: 4 fără 5. Ajunsese cu aproape 15 minute mai devreme.
Camioneta bătrână s-a zguduit și a pufăit atât de tare până acolo, încât se temuse că nu avea să reziste drumului. Acum nu mai conta. Dacă lucrurile aveau să decurgă așa cum plănuise, nu va mai avea nevoie de camionetă.
Parcarea se întindea la sute de metri în toate direcțiile, asfaltul gri și palid albit de soare. Acolo, la un kilometru de autostradă, ar fi trebuit să fie plin ochi cu mașini, cumpărători venind și plecând cu banii și pungile lor. În schimb, clădirile mall-ului se ghemuiau unele într-altele ca niște copii abandonați. O afacere imobiliară ratată, fără îndoială o victimă a crizei economice. Cineva ți-a pierdut cămașa de pe spate cu mall-ul ăsta, se gândi Danny.
SUV-ul se târa prin parcare spre el. Danny nu putea discerne oamenii din mașină, ascunși în spatele geamurilor fumurii. Chiar și cu tot jegul de pe parbriz, tot l-ar fi văzut cu mult înainte ca el să-i poată zări. Danny a aranjat o grămadă de pături pe bancheta din spate, pentru a da impresia că cineva era bulucit acolo. Pușca de asalt pe care o luase de pe podeaua bătrânului era lângă el, la un braț distanță.
Avea să moară azi?
Danny se gândi că era posibil. Și nu-l deranja. Atâta vreme cât reușea să facă ceea ce avea de făcut. Atâta vreme cât afla ceea ce voia să afle. Atâta vreme cât acei oameni plăteau.
SUV-ul se opri cu fața la camionetă, cam la zece metri depărtare.
Danny se uită și așteptă. La fel și cei din SUV. Se întinse ușor spre scaunul de lângă și trase pușca în poala sa, cu mânerul bine strâns în pumn și degetul pe garda trăgaciului. Conform ceasului, trecuse un minut întreg fără ca ceva să se întâmple.
În cele din urmă, ușa SUV-ului se deschise. Trecură încă alte câteva minute până ce un bărbat masiv cu capul ras și îmbrăcat în costum negru să-și scoată trupul imens din mașină. Lăsând ușa deschisă, făcu pași mici spre camionetă. Danny îi numără în timp ce se apropia, judecând după timp cam cât i-ar fi luat omului să se întoarcă la mașină dacă ar fi rupt-o la fugă. Barosanul se opri la jumătatea drumului, mâinile libere de-o parte și de alta a corpului, greutatea împărțită egal pe ambele picioarele.
Danny coborî geamul. Bărbatul își înclină capul, mijindu-și ochii și ascultând scârțâitul geamului. Alte câteva secunde de tăcere. Bărbatul aruncă o privire peste umăr, spre SUV, și își întoarse din nou privirea pe camionetă.
Danny se gândi: Acum.
Deschise ușa larg, ieși din camionetă, ridică pușca la piept și ținti prin geamul deschis. Ochii bărbatului se căscară și își duse panicat mâna la teaca de sub haina costumului.
- Nu, zise Danny.
Poate că omul nu auzi. Poate crezu că putea scoate pistolul și trage suficient de repede. Oricum nu mai conta, pentru că explozia de focuri de armă îl trânti pe spate, pistolul clămpănind pe asfalt.
Danny nu ezită. Ieși din spatele portierei și porni spre SUV, ignorând gâlgâiturile și gemetele disperate ale bărbatului pe care tocmai îl culcase la pământ. Apropiindu-se de mașină, auzi o voce de femeie:
- Oh, Doamne, zise ea, te rog! Doamne, nu, nu, nu, nu, Doamne, nu, Dumnezeule!...
Se apropie și se opri lângă ușa încă deschisă a SUV-ului. Se uită înăuntru și văzu femeia, trupul ei întins peste cotieră, buzunarul pantalonilor costumului ei albastru agățat în schimbătorul de viteze, mâinile pe volan, încercând să treacă pe scaunul șoferului. Cam de 40 de ani, cu păr lung, roșcat, legat la spate pentru a îmblânzi buclele. Se uită în sus, la Danny.
- Te rog să nu mă omori! imploră ea.
Danny privi la bancheta din spate, însă nu mai văzu pe nimeni.
- Unde aveai de gând să-i duci? întrebă.
- Las Vegas, răspunse femeia. E o petrecere acolo. O casă din Summerlin.
Îi zise numele proprietarului casei, liderul grupului, și Danny își imagină chipul acestuia. Un miliardar ce-și făcuse averea de pe urma internetului, un tip cunoscut pentru actele sale filantropice și pentru averea sa.
- Acum 5 ani, zise Danny. Îți amintești de o fetiță? Avea 6 ani. Păr negru, ochi negri.
Femeia dădu drumul volanului și scutură din cap că nu.
- Nu știu, zise ea. Au fost atât de mulți, atât de multe.
Danny împinse țeava puștii în creștetul femeii. Ea strânse din ochi tare.
- Nu îmi amintesc, îmi pare rău, te rog, nu, te rog să nu...
- Du-mă acolo, zise el.
Femeia deschise ochii, își potoli respirația și întrebă:
- O să mă omori?
- Rămâne de văzut, zise Danny.
CAPITOLUL 59
Audra conducea, iar vântul bătea prin geamul spart, zăpăcindu-i părul îmbibat de transpirație și răcorindu-i fruntea. Sean și Louise erau ghemuiți pe scaunul din față, amândoi dormind adânc. Whiteside în spate, cușca de metal între el și ei.
Îl privi prin oglinda retrovizoare și-l văzu trântit de portieră, ochii acoperiți, gura lăsată. Salivă cu sânge îi picura de pe buze.
Luase telefonul lui Whiteside pentru a-i folosi GPS-ul către înapoi în Elder County. Conducea deja de două ore și jumătate, mai avea 20 de minute. Rana din umăr o ardea și o mânca de fiecare dată când se mișca, dar nu-i păsa. Tot ce-și dorea acum era să se strecoare într-un pat cu copiii ei și să adoarmă cu ei în brațe.
Încă alte câteva minute și văzu indicatorul pentru Silver Water. Audra încetini, trase pe dreapta și puse frâna de mâna. Mai în față, de partea cealaltă a ieșirii, era locul în care Whiteside o oprise în urmă cu doar trei zile.
- Collins a avut dreptate.
Vocea lui o făcu să tresară. Se uită în oglindă și îl surprinse uitându-se la ea, ochii strălucitori.
- În legătură cu ce? întrebă ea.
- Trebuia să te fi omorât, zise el.
- Dar n-ai făcut-o. Chiar dacă ai fi făcut-o, tot aici ajungeai. Chiar dacă ai fi pus mâna pe toți banii ăia, te-ar fi blestemat. Știi asta, nu?
Whiteside își mută privirea de pe oglindă, apoi din nou pe ea.
- Vrei să faci un lucru pentru mine, totuși?
- Ce? întrebă Audra.
Whiteside oftă – un oftat apos. O lacrimă i se scurse pe obrazul plin de sânge.
- Omoară-mă, îi ceru. Trage-mi un glonț în cap și aruncă-mă în deșert.
Acum Audra fu cea care își mută ochii de pe oglindă. Se uită spre deșertul întins, spre munții din depărtare, spre oceanul albastru de deasupra capetelor lor.
- Știu că vrei, zise el.
Ea se uită din nou în oglindă, țintuindu-l din priviri.
- Mda, vreau. Dar n-o s-o fac. Nu te îngrijora, îți vine și ție rândul.
Audra roti cheia în contact, băgă mașina în viteză și porni din nou. Viră în ieșirea spre Silver Water și urcă pe serpentină, amintindu-și că fusese pe bancheta din spate a aceleași mașini, în spatele acelei cuști, fără vreo idee despre ce urma în viața ei. O cuprinse o tristețe profundă când ajunse în vârful dealului și începu să coboare în bazinul de pe partea cealaltă.
Aceleași serpentine, aceleași mănunchiuri de case, aceeași sărăcie disperată din urmă cu câteva zile, dar totul atât de diferit acum. Știa că nimic nu avea să mai fie la fel pentru ea și copiii ei.
Whiteside icni pe bancheta din spate în timp ce trecură podul peste ce mai rămăsese din râu și intrară în Silver Water. Își lovi capul de geam o dată, de două ori, de trei ori, lăsând câte o dâră de sânge pe sticlă.
Audra conduse mașina prin Main Street până în capătul străzii unde mașinile poliției statale erau parcate în fața stației și a clădirii primăriei.
Pe marginea trotuarului erau dubițele jurnaliștilor, reporteri mișunând cu expresii plictisite pe față. Parcă în mijlocul străzii și opri motorul. Apoi apăsă pe mijlocul volanului și claxonă până când polițiștii și reporterii își ridicară capetele. Deschise ușa și o lăsă să se întindă cât îi permiteau balamalele.
Unul dintre polițiști o recunoscu:
- Iisuse, ea e!
Audra ieși din mașină, luptându-se cu oboseala. Același polițist observă Glock-ul din mână și scoase propriul pistol.
- Aruncă arma!
Ceilalți polițiști o luară la fugă spre ea, toți cu pistoalele smulse din teacă. Vreo doisprezece, poate mai mulți. Un cor de strigăte, la pământ, aruncă arma. Audra ridică mâinile deasupra capului, dar păstră Glock-ul în mâna dreaptă, cu degetul depărtat de trăgaci. Încă nu era pregătită să renunțe la el. Nu încă.
Reporterii se adunară cu camerele de filmat spre ea. Polițiștii se apropiară, strângând cercul. Corul se amplifica.
La pământ. Aruncă arma. Audra era sigură că dacă nu ar fi fost camerele de filmat în jur ar fi împușcat-o. Trebuia să fi fost speriată, dar, odată ce a parcat, un calm ademenitor s-a lăsat asupra ei. Chiar și acele douăsprezece pistoale îndreptate spre ea, pregătite să-i spulbere capul, nu puteau scutura calmul ce pusese stăpânire pe centrul ființei ei.
O altă voce se auzi peste ale celorlalți, iar Audra o recunoscu: agentul special Mitchell.
- Opriți-vă! Nu trageți. Să nu trageți!
Își croi drum printre polițiști, fără suflare, cu ochii mari.
- Audra, dă-mi arma.
- Încă nu, zise Audra și făcu un pas în spate spre ușă, mâinile încă ridicate.
Cu mâna stângă prinse mânerul și deschise ușa. Whiteside se scurse din mașină, mai întâi cu umărul, dar nu se izbi încă de asfalt. Audra îl prinse de guler și îl trase de tot afară. Șeriful strigă de durere când se prăbuși pe asfalt.
Mitchell clătină din cap.
- Iisuse, Audra, ce ai făcut?
- Acest bărbat mi-a luat copiii, zise Audra, ridicând din nou mâna stângă deasupra capului.
Merse în fața mașinii cu pași înceți, calculați.
Polițiștii își aliniară țintele pe ea, unii strigând din nou.
- Nu trageți, le ceru Mitchell.
Audra ocoli mașina de poliție și deschise ușa de pe partea cealaltă.
Sean se foia, dar Louise încă dormea.
Mitchell merse spre acea latură a mașinii și se uită înăuntru.
- Oh, Doamne! zise și se suci spre polițiști, strigând către ei: coborâți armele! Coborâți-le acum.
Unul câte unul, încet, polițiștii făcură ce li se ceruse. Mitchell se întoarse spre Audra, întinse mâna.
- Dă-mi pistolul. Te rog.
Audra nu ezită. Coborî mâinile și îi înmână pistolul. Mitchell scoase încărcătorul și îl goli.
Audra se lăsă în jos, lângă ușă. Se întinse și mângâie părul lui Sean, o atinse pe Louise pe obraz. Ochii fetiței se deschiseră.
- Mami, zise ea. Am ajuns acasă?
- Încă nu, pui, zise Audra. Dar în curând. Vino.
Se întinse, o luă pe Louise în brațe și o ridică. Sean o urmă. Cu brațele Louisei în jurul gâtului, picioarele în jurul taliei, mâna lui Sean într-a ei, Audra trecu printre polițiști și reporteri. Ignoră ochii holbați și gurile deschise, întrebările strigate spre ea.
Mai jos, pe stradă, ușa pensiunii era deschisă, doamna Gerber așteptând în prag, cu mâinile la gură și lacrimi în ochi.
Mitchell se apropie de Audra, alergând.
- Audra, unde te duci?
Audra se uită peste umăr fără a încetini pasul.
- Să îmi culc copiii, zise ea.
CAPITOLUL 60
Odată ajunși la spitalul din Scottsdale, asistentele au încercat să-i despartă, să-i pună în saloane separate.
Audra a refuzat și i-a strâns tare pe Sean și Louise la piept. Mitchell a fost cea care a intervenit și a insistat ca spitalul să le dea un salon privat pentru toți trei. Cel mai bun lucru pe care au putut să-l ofere a fost o mică sală cu două paturi.
Unul dintre paturi era acum gol, Audra și copiii ei înghesuiți în celălalt.
I-au pus Louisei o nouă doză de antibiotic și acum sforăia încet cu capul pe sânul stâng al mamei sale. Sean se odihnea uitându-se la televizorul de pe perete.
Audra se plictisise de fluxul de știri. Aceleași imagini mișcate cu ea ocolind mașina, Whiteside căzând, copiii pe scaun lângă ea. Jurnaliștii epuizaseră hiperbolele, iar știrea începea să se răcească, dând de înțeles că era gata să fie povestită la trecut.
Singurele imagini noi din ultima oră fuseseră cele cu Patrick ajutându-și mama să urce într-o limuzină neagră din fața unui hotel, spunând reporterilor că nu avea nimic de comentat.
Dar, când toate aveau să se potolească, Audra avea un comentariu pentru ei. Când presa avea să vină să devoreze povestea ei, avea să le povestească toate acele lucruri nenorocite de care fuseseră în stare el și mama lui. Ca prietenii lor puternici și bogați să-i vadă așa cum erau cu adevărat. Ideea o umplea de satisfacție, însă era pentru altă dată.
Audra întinse mâna după telecomandă și fu cât pe aici să închidă televizorul, când tonul prezentatorului se schimbă. Bărbatul de pe ecran studia o foaie de hârtie pe care cineva o așezase în fața lui.
- Părăsim pentru câteva momente evenimentele din Silver Water, zise acesta, cuvintele șovăite în timp ce le rostea, pentru a vă prezenta o știre de ultimă oră despre mai multe victime ale unui atac în masă la o vilă de lux din suburbia Summerlin, Las Vegas. Nu avem încă numele proprietarului, însă ni s-a spus că ar fi o figură publică proeminentă, foarte bogată, din industria IT. Detaliile sunt neclare, dar se pare că unul sau mai mulți atacatori înarmați au intrat pe proprietate cândva între orele 6 și 7 p.m. și au deschis focul asupra celor din casă. Numărul victimelor este incert deocamdată, la fel și ceea ce s-a întâmplat cu atacatorul, sau atacatorii. Ceea ce știm este că toate victimele sunt adulți și că viețile a trei copii au fost cruțate. Mai multe detalii despre această știre de ultimă oră îndată ce avem mai multe informații.
Moderatorul trecu mai departe la o știre despre un protest politic din Washington DC, protestatari mărșăluind pe o stradă, fluturând pancarte și strigând. Audra stinse televizorul.
- Era Danny? întrebă Sean.
- Nu știu, zise Audra.
- Sper că...
Sean nu izbuti să termine gândul, ideea prea mare pentru el.
- Și eu, zise Audra.
Îl sărută pe Sean pe creștet, îi mirosi părul, încă pur în ciuda dușului fierbinte de mai devreme.
Mitchell a acompaniat-o pe Audra în pensiune, a lăsat-o să-și pună copiii la culcare, apoi au discutat pe hol. Pe Whiteside l-au arestat pe loc; îl căutaseră încă de când au dat peste cadavrul lui Collins la el acasă în acea după-masă. Acum era undeva în același spital, asistentele îngrijindu-se de brațul și de rănile sale. Audra i-a cerut lui Mitchell să-i promită că nu-l va lăsa să se sinucidă. Să se asigure că era judecat pentru ce făcuse.
Mitchell a asigurat-o că aveau să-l pună sub supraveghere.
Zilele următoare urmau să fie dificile, Mitchell a avertizat-o, chiar dacă nu ar fi avut de ce să o facă. Întrebările aveau să fie fără sfârșit, autoritățile și jurnaliștii aliniați pentru a stoarce din ea orice picătură de informație. Dar deocamdată universul era liniștit. Cât încă mai putea, Audra savura acea pace.
- Mai mergem în San Diego? întrebă Sean.
- Nu cred, zise Audra.
- Ne întoarcem în New York?
- Vrei? Tatăl tău e acolo.
Sean se gândi la asta pentru o clipă, apoi zise:
- Nu, nu vreau să mă întorc acolo.
- Nici eu, zise Audra.
- Deci unde o să mergem?
Sean se uită în sus spre ea și Audra zări bărbatul din spatele acelor ochi.
- Nu știu, zise Audra. Dar o să ne descurcăm noi. Împreună.
SFÂRȘIT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu