........................................
6.
Articolul era scris de Emil Oscarsson.
A înghițit cu un nod.
Ce-am făcut?
S-a întrebat daca și principalul post de radio preluase știrea și o dadea la buletinul de dimineață, dar nu avea cum sa verifice.
Care or fi consecințele? Pentru Thomas și pentru guvern?
I-a sunat mobilul și, in timp ce-l cauta in geanta, a scăpat sendvișul.
Era Nina.
- Julia e încă in spital. Nu poate primi vizitatori.
Futu-i!
- Da-mi doua minute.
A aruncat sendvișul și ziarele în coșul de gunoi, apoi a luat-o la fuga spre Bergsgatan.
Nina era îmbrăcată încă în uniforma de politie. Arata de parca nu pusese geana pe geana.
- Nu, n-am avut timp, i-a spus, incordata. La 4 jumate am gasit trupul unui barbat intr-un apartament in apropiere de Hornstull. Ne-a luat ceva timp.
- Ziarele au aflat ceva? a intrebat-o Annika, intr-o suflare.
- Se pare c-a fost o supradoza. Nu cred sa prezinte interes. Dar, oricum, trebuie facuta ancheta. Ce-ai patit la deget?
Erau in fata sediului central al politiei, pe Kungsholmen. Annika și-a tras maneca peste mana stanga.
- M-am taiat in bucatarie, a zis, privind intr-o parte, dar simtind privirea severa a Ninei.
- Asta-i un bandaj destul de serios, a insistat politista.
A privit in pamant, la frunzele lipite de pavaj, la pantofii ei și la ghetele solide ale Ninei.
- Avem incredere una in cealalta? a intrebat-o politista și a tras-o din drum, ca sa faca loc unei femei cu un carucior.
- Au fost doi, a raspuns Annika, dupa ce a trecut femeia. Doi barbati. Veneam spre casa, mai aveam putin și ajungeam, atunci cand ma-ntorceam de la tine și m-au tras intr-un gang. Mi-au taiat degetul și mi-au spus sa zic ca m-am taiat in bucatarie. Daca spun cuiva, or sa-mi taie... copiii data viitoare.
Respira cu greutate.
Nina i-a luat mana și a privit bandajul cu atentie.
- Cu ce l-ai patat?
- Muștar. Din ala iute.
- Banuiesc ca ai și copci.
- Opt. Mi-au taiat un ligament. L-am mușcat pe unul dintre ei și m-a lovit cu ceva-n cap ca sa-i dau drumul.
- Ti-am spus - trebuie sa ai grija. Nu te baga cu tipii ăștia.
Nina a privit in zare.
- Cred c-ar trebui sa te lași pagubașa. Gandește-te la copii.
- Ai fotografiile?
Nina a ezitat, apoi a aprobat din cap.
- Hai sa mergem. Cafeneaua de pe Hantverkargatan trebuie sa fie deschisa deja.
Cateva minute mai tarziu, stateau la o masuta langa fereastra.
Annika a comandat cafea, dar Nina n-a vrut nimic. Și-a scos șapca și și-a rezemat capul de perete.
- Ce fac in momentul asta se apropie de comportament neprofesionist, a spus ea pe un ton egal. Nu am voie sa ma ocup de cazul asta.
A cautat in buzunar și a scos un plic.
Annika l-a deschis cu grija și s-a uitat la fotografii.
- Care dintre ele e Yvonne Nordin?
- Tu ce crezi? i-a raspuns Nina fara chef.
Annika a impraștiat pe masuta fotografiile din baza de date din Registrul National al Politiei, le-a luat pe rand și le-a privit atent.
- Nu, nu pot sa-mi dau seama.
Nina a luat una și a intors-o pe dos, aratandu-i numele și CNP-ul femeii.
Yvonne Nordin avea parul blond spălăcit, trăsături comune, și părea sa fie de vârstă medie. Avea o expresie serioasa și era ușor supraponderala.
Annika a luat fotografia și a privit-o cu mai multa atentie.
- Crezi ca are bani?
- E o intrebare pur speculativa, i-a raspuns Nina, dispretuitoare.
Annika privea fotografia in continuare, cu multa atentie.
- Daca e vinovata de crima de pe Sankt Paulsgatan, inseamna ca era bagata și-n afacerile dubioase ale lui Filip Andersson, ceea ce inseamna ca are conturi secrete ascunse bine prin diverse insule tropicale. Am incercat sa gasesc detalii despre ea aseara. E inregistrata la o adresa in Skarholmen, da' nu cred ca sta acolo.
- De ce nu?
- Exista un motiv, daca ea e cea care l-a impușcat pe David și l-a rapit pe Alexander. Cred ca il mai tine inca pe baiat, intr-un loc unde nu trebuie vazut, cel putin pentru multa vreme de-acum inainte. Asta exclude Skarholmen. Da'...
Și-a scos carnetelul din geanta și i-a aratat politistei niște linii inegale pe una dintre pagini...
- Exact acum un an a cumparat o casuta in mijlocul padurii, la nord-vest de Orebro. Chiar langa Garphyttan - aici.
A aratat cu degetul spre o cruce desenata pe pagina.
Nina și-a ascuns un cascat.
- Julia mi-a spus ca doua femei diferite, doar daca nu era vorba de aceeași, au luat legătura cu David și i-au cerut ca el s-o paraseasca. Una dintre ele facuse un avort. Crezi ca-i un detaliu important?
- Cred ca iau o cafea, pana la urma, a șoptit Nina, morocanoasa, iar Annika s-a ridicat repede și i-a adus o ceașca.
- Crezi ca avortul e important? a repetat ea intrebarea, in timp ce-i punea cafeaua pe masa.
- Poate fi o experienta foarte traumatizanta, a raspuns Nina, sufland in ceașca. Unele femei n-o pot uita.
- Ei, sa nu dramatizam prea mult, a spus Annika așezandu-se. Nu trebuie sa fie neaparat traumatizanta. Am suferit un avort cand Ellen avea 6 luni și-mi pare bine ca l-am facut.
- N-ai perceput asta ca pe o problema, deloc? a intrebat Nina și a sorbit din cafea.
Annika și-a bagat carnetelul la loc in geanta.
- A fost un coșmar, pentru ca nimeni nu-mi raspundea la telefon. Am pierdut nu știu cat timp sunand ca sa-mi fac o programare oriunde in Stockholm, dar, la clinicile unde mi s-a raspuns la telefon, nu ma puteau programa pentru nu știu cate saptamani. Am renuntat și m-am dus sa-l fac la Eskilstuna. Imi amintesc și acum cat de ușurata eram cand m-am intors in parcare, dupa aia. Ce-i? Ma privești de parca nu ma crezi.
- Nu toata lumea are aceeași reactie. Poate fi o durere mare, un act de tradare...
Annika s-a mișcat pe scaun, enervata.
- Asta-i raspunsul la care se așteapta lumea. Ca și cum ar fi inacceptabil sa faci un avort; dar eu chiar eram ușurata. Nu voiam un al doilea copil atat de repede.
Citea dezaprobarea in ochii Ninei.
- Ce-i? Chiar crezi ca-s o femeie rea pentru ca ma bucur c-am facut avortul ala, atunci? Mi-am pierdut dreptul sa mai fiu mama?
- Nu, dar acum chiar trebuie sa plec.
S-a ridicat, iar Annika a vazut-o pe femeia din spatele barului cum le-a privit pe furiș. Uniforma de politie avea darul sa-i faca pe oameni sa se simta vinovati, chiar daca nu facusera nimic rau.
- O sa pastrez pozele astea, a zis Annika și le-a pus inapoi in plic.
Nina s-a oprit. Parea ca ezita. Apoi s-a aplecat spre ea și i-a spus cu vocea joasa:
- Ai grija, aia care ti-au taiat degetul sunt puși pe rele.
Și-a pus șapca și a disparut pe ușa.
Annika a scos din nou fotografiile și s-a uitat din nou la ele, pe rand.
Unele femei erau blonde, altele brunete, unele fardate din greu, altele neingrijite. S-a oprit la Yvonne Nordin, cea cu ochii ei triști și parul subtire.
E§ti o criminala multipla? Cum Dumnezeu îi arat eu fotografia ta Juliei?
A mușcat de cateva ori din lingurita, apoi și-a scos pixul și o foaie de hartie din geanta și a scris o notita scurta catre inchisoarea Kronoberg: „Aceste fotografii vor fi date Juliei Lindholm. Cele mai bune urari, Annika Bengtzon".
S-a ridicat și s-a indreptat in graba spre sediul inchisorii, pe Bergsgatan, unde a lasat plicul la receptie.
Apoi s-a indreptat spre statia de autobuz, care era in fata casei de la numarul 32, pe Hantverkargatan, unde locuise inainte de casa care arsese in incendiu. Nici nu și-a ridicat ochii spre ușa, ci s-a urcat repede in autobuz.
Vremea era cenușie, cu nori grei. Probabil ca soarele rasarise undeva, dar ea se indoia ca avea sa se mai arate prin locurile astea. Autobuzul era plin, așa c-a ramas in picioare, leganandu-se de colo-colo la fiecare curba. Aerul era incarcat, din cauza hainelor umede și a oamenilor care nu se spalau. A coborat la statia de pe Gjorwellsgatan §i a inspirat adanc.
Redactia era aproape goala. Schyman statea in camaruta lui din sticla, cu picioarele pe birou și cu ziarul zilei deschis in fata.
- Al naibii de bun articolul despre marturia criminalei, i-a spus, cand Annika a intrat in birou, fara sa bata la ușa. Dar ai vazut articolul de la pagina zece? Am pus mana pe un memo confidential de la Ministerul Justitiei, care dovedește ca sentintele pe viata n-ar trebui anulate, pentru ca ar ridica costurile foarte mult.
- L-am vazut, i-a raspuns și s-a prabușit pe scaun. Acum lucrez la ceva foarte mare. Julia Lindholm pretinde ca-i nevinovata - a sustinut treaba asta de la bun inceput. Ar putea exista o cale sa dovedim ca are dreptate.
- Am primit un pont aseara, a continuat Schyman. De la un anume Deep Throat Rosenbad. Ce-ti spune chestia asta?
Annika i-a ignorat intrebarea.
- Cred ca femeia spune adevarul. Nu cred ca-i vinovata. Alexander traiește.
Redactorul-Șef a coborat ziarul.
- Banuiesc ca ai niște probe concrete care sa-ti sustina afirmatia.
I-a povestit despre tripla crima de acum 4 ani și jumatate, cum fusesera lovite victimele in cap cu toporul, dupa care fiecareia i se taiase o mana, cum fusese gasit vinovat finantistul Filip Andersson atat de Tribunalul municipal, cat și de Curtea de apel, cu toate ca el sustinuse permanent ca era nevinovat.
A subliniat asemanarile cu cazul lui David Lindholm, intai impușcat in cap, apoi mutilat, și faptul ca Julia pretindea ca nu ea comisese crima.
I-a explicat despre afacerile lui David, despre faptul ca fusese membru intr-un consiliu de administrate, impreuna cu o femeie pe nume Yvonne Nordin, care mai colabora și la alta firma, impreuna cu Andersson („Vezi legatura?"); i-a mai spus ca David ii povestise Juliei despre o nebuna care-l urmarea și-l ameninta c-o sa-i faca rau.
- Dar credem ca era femeia care facuse un avort...
Cand a terminat de vorbit, tacerea era totala.
Schyman o privea sever.
- Avortul?
- Da, dar nu-mi dau inca seama cat e de importanta chestia asta.
- Cum ramane cu hainele și cu jucaria lui Alexander? Atunci cum au ajuns in mlaștina de langa casa Juliei?
- Ea le-a pus acolo.
- Ea, cine? Aceasta Yvonne? Și tot ea a facut avortul? Cu alte cuvinte, cea care-l tine pe Alexander?
Annika a scos din geanta schita facuta in noaptea precedenta și a pus-o pe biroul redactorului-șef. Barbatul a luat-o și a privit-o neincrezator.
- Aici, a spus ziarista, aratandu-i crucea, care arata casa din parohia Tysslinge, de langa Orebro.
- Și Andersson e nevinovat și Julia Lindholm e nevinovata și ea, da?
- Fara indoiala ca Andersson e vinovat de o multime de lucruri, dar nu și de crimele de pe Sankt Paulsgatan.
- Și Alexander nu e mort?
- A fost un atac asupra intregii familii: omoara barbatul, scoate-o vinovata pe sotie și rapește copilul. Dar acesta traiește.
- S-a aflat cumva cine ti-a dat foc la casa? a intrebat-o Schyman și a lasat foaia pe birou.
- Ce legatura are asta?
Schyman a privit-o ingrijorat.
- Cum iti e tie, de fapt?
Annika și-a ieșit din sarite.
- Aha, asta-i concluzia la care ai ajuns! Ca incerc sa-mi curat numele pe spinarea altcuiva?
- Nu incepe sa hartuiești oameni nevinovati! Gandește-te bine inainte sa faci ceva!
S-a ridicat brusc in picioare, dand desenul jos de pe birou. Schyman s-a aplecat ca sa-l ridice.
- Știi de ce-mi aduce aminte treaba asta? a intrebat-o in timp ce-i inapoia desenul.
Annika a privit liniile curbe ale desenului și prescurtarile pentru numele strazilor.
- A Beautiful Mind, i-a zis.
- Ce?
Femeia a inghitit un nod.
- Ai nevoie de ajutor? a intrebat-o el.
S-a scuturat, frustrata.
- N-am prea fost in forma in ultima vreme, asta-i tot, cu divortul și toate celelalte.
- Da, a continuat el, așezandu-se pe marginea biroului, cu bratele incrucișate. Cum merge?
- Ajungem in curand la tribunal, cred ca luna asta. Dupa aia se termina totul.
- Totul?
Și-a dat o șuvita de par de pe fata.
- Nu, nu totul, bineinteles, doar partea grea. O sa fie mai simplu pe urma.
- Locuiești tot in birourile alea? Cand iti iei o casa ca lumea?
- Cand se termina ancheta și-mi recuperez banii de la asigurari.
- Și sotul tau?
- Sta la amanta lui.
- Daca divortul e aproape gata, se cheama ca-i partenera lui, nu?
Și-a luat geanta și a bagat harta inauntru.
- Mai lucreaza la Ministerul Justitiei?
- Dupa cate știu, da.
- Cu ce se ocupa? Nu era vorba de anularea sentintelor pe viata?
- Poti sa-mi dai o mașina pentru o zi? Ma intorc diseara.
- Ce-ai de gand?
- Sa ma intalnesc cu o sursa.
Anders Schyman a oftat.
- In regula, a zis și s-a intins dupa un formular de cerere. Da' te rog sa nu faci vreo prostie.
A ieșit fara sa priveasca inapoi.
Mașina era un Volvo oarecare, un model vechi, albastru inchis și cam murdara. Annika a ieșit din garaj și a luat-o spre autostrada Essinge.
Erau doua modalitati de a ajunge la Orebro - ocolind lacul Malaren pe la nord, sau pe la sud. A luat-o spre sud fara sa se gandeasca prea mult, spre Sodertalje, apoi Strangnas și Eskilstuna.
Așa suntem facuti. Preferam sa ramanem in obișnuintele noastre, chiar daca nu-i in ordine, decat sa facem lucrurile mai bine, dar altfel.
Nu prea era aglomeratie, iar drumul era relativ uscat, așa ca Annika ar fi putut merge mai tare daca ar fi vrut.
A trecut de Sodertalje și a cotit spre E20, a pus pilotul automat la 135 de kilometri pe ora, puțin sub limita la care și-ar fi pierdut permisul in cazul in care ar fi fost prinsa.
Anne o învățase ca poți sa „ciupești viteza". Pe drumurile unde limita de viteza era de 30 și 50 la ora, puteai sa mergi cu 20 peste, iar pe drumurile cu limita de 70, 90 și 110, puteai merge cu 30 de kilometri peste. Bineînțeles ca încălcai legea, dar te costa doar o amenda. Ia-o ca pe o „suprataxa de calatorie" ii spusese Anne.
A pufnit în ras când și-a adus aminte. Ii era dor de ea. A depașit un camion cu remorca, cu număr de Estonia. Peisajul zbura, dar nu-l prea baga in seama - il vazuse toata viata, crescuse acolo. Campiile intinse intre Mariefred și Akers Styckebruk, apa râului Sorfjarden, leneșa, in stanga, dupa aceea padurile, când te apropiai de Eskilstuna.
A aruncat o privire la ceasul de la bord; 10 fără 1 minut.
Probabil că Ellen era deja la grădiniță; iar Kalle în recreație.
A pornit radioul ca să asculte știrile. Prima i-a adus broboane reci pe frunte.
„Ancheta parlamentara privind condamnările pe viata și anularea acestui tip de condamnări va fi oprita deoarece directivele sunt imposibil de urmat, a anuntat azi Ministerul Justitiei intr-un comunicat de presa.
Aceasta inseamna ca sentintele pe viata vor face parte in continuare din sistemul judiciar suedez. Decizia a provocat o reactie deosebit de critica din partea opozitiei..."
Fara referire la Kvallspressen sau la ce s-ar putea intampla cu cei care lucrează la proiect.
A inchis radioul și tacerea a devenit asurzitoare. Sunetul rotilor pe asfalt se transmitea in mașina și prindea forma cuvintelor redactorului de la radio. S-a aplecat și a pornit radioul din nou, de data asta spre capatul benzii de unde ultrascurte. Pe 107.3, semnalul Mix Megapol era destul de puternic in jurul localitatii Eskilstuna - a nimerit in mijlocul unui calup publicitar deosebit de galagios, terminat cu un anunt voios care spunea ca postul respectiv dadea cel mai bun mix de muzica moderna și veche. A dat volumul mai tare, pentru a bloca toate vocile și gândurile - Schyman, Anne Snapphane, redactorul de la radio, Nina și Sophia Curva Dracului Grenborg...
A luat-o spre Kungsor ca sa alimenteze. Era cazul. A semnalizat și s-a oprit la o benzinărie pe Kungsgatan. A facut plinul și a intrat ca sa plateasca. Apoi s-a dus la toaleta, unde a descoperit ca se terminase hârtia. Căutând in geanta dupa niște șervetele, a dat de ceva moale și matasos.
Sutienul push-up dantelat din dulapul Sophiei.
L-a pus in chiuveta, s-a spalat pe maini, apoi s-a așezat din nou pe vasul de toaleta. Eticheta de pret era inca la locul ei. Fusese cumparat la Paris: 169 de Euro.
Și-a amintit fotografia Turnului Eiffel, cea cu copiii pe veranda casei de pe insula. A simtit o gheara in piept și furia crescanda. Și-a scos briceagul din geanta.
Kvallspressen - taios §i la obiect. A inceput sa taie sutienul de lux al Sophiei, intai in fașii mici, apoi mai mari și mai inegale. Ii venea sa planga, dar a strans din dinti; a mai scos cateva șervetele, le-a udat la robinet, a infașurat resturile sutienului in ele și a tras apa in urma lor.
Asta e. Duse pentru totdeauna, sa le ia dracu' de tot.
Se straduia sa fie multumita; a bagat briceagul la loc in geanta și a ieșit la mașina. S-a indreptat spre Arboga.
A trebuit sa incetineasca in spatele unui camion de asistenta tehnica, care se taraia la 60 de kilometri la ora, de-i venea sa innebuneasca. A reușit sa-l depașeasca in cele din urma și a intrat pe E18, spre Orebro.
Și ce-o sa fac dac-o sa dai de ea acolo? Ce-o sa fac daca sta acolo cu Alexander?
A hotarat ca n-avea sa faca absolut nimic. Avea sa vada ce era de vazut, apoi avea sa plece și, daca era cazul, avea sa cheme politia.Multumita de decizia luata, a trecut prin Orebro și a gasit curba spre Garphyttan. Drumul se ingustase și era plin de curbe, in unele locuri era chiar alunecos din cauza poleiului. Termometrul se invartea la zero grade, așa ca Annika a mers incet.
Ajunsa in Garphyttan, a facut la dreapta pe langa un supermarket, a trecut pe langa un șir de case pe dreapta și o padure pe stanga. A urmat un loc de joaca cu un teren de fotbal și o pista de alergari, dupa care a ieșit din oraș.
A inceput sa ninga, cu fulgi mari și rasfirati, care se roteau in aer, indeciși unde sa coboare. Padurea devenea mai deasa și mai intunecata. Annika a deschis radioul ca sa aiba putina companie, dar singurul post era P1, unde un barbat cu o voce foarte serioasa citea ceva cu iz literar, despre plicuri galbene care se dizolvau in noroi.
L-a inchis din nou.
„Trebuie sa ma obișnuiesc cu lini§tea. Trebuie sa invat sa traiesc cu mine."
Peisajul s-a deschis și Annika a trecut pe langa cateva ferme dintr-un sat care se chema Nytrop; a luat-o la stanga și s-a trezit pe niște drumuri care-i aduceau aminte de potecile de langa Halleforsnas.
Cam dupa un kilometru, a ajuns la o intersectie, unde putea s-o ia la stanga sau la dreapta. A scos harta și a studiat indicatiile. Aici trebuia s-o faca la dreapta și aproape in loc la stanga și dupa aceea tinea drumul pana se termina.
A incercat sa ignore reactia pe care Schyman o avusese cand ii inapoiase hartia cu harta.
A mers aproape 20 de minute pe drumul șerpuit, a trecut pe langa cateva locuri defrișate, fara sa vada o casa sau vreun om.
Ti-e draga pacea și liniștea, nu-i așa, Yvonne?
In sfarșit, a ajuns la o curba larga, pe care o vazuse pe fotografia din satelit; s-a oprit și a scos un sunet de uimire.
Un 4x4 imens era parcat langa bariera pusa la capatul curbei. Pe placuta de inmatriculare scria: TKG 298.
E mașina ei, Toyota Land Cruiser. E aici! Știam eu!
A parcat langa SUV, a oprit motorul și a coborat, cu inima batandu-i nebunește. S-a apropiat de Toyota și a privit inauntru. Nici urma de scaun de copil, nu erau jucarii, niciun semn pe jos, dupa cate-și putea da seama.
Portbagajul era acoperit de o husa gri. Avusese și ea ceva asemanator in mașina ei, care arsese.
S-a uitat in jur, incercand sa se adune. Casuta Yvonnei era la cateva sute de metri mai la nord, probabil. Aproape sigur c-a auzit mașina. N-are niciun rost sa ma ascund.
Și-a tras fermoarul jachetei, și-a pus geanta pe umar și a trecut pe sub bariera.
Padurea era deasa și intunecata, apasand-o din ambele parti ale potecii. Annika a incercat sa-și spuna ca nu era amenintatoare, ca erau doar niște brazi și cativa mesteceni. Mușchiul era la fel de gros și neatins, precum covorul din holul de intrare al blocului in care locuia Sophia Grenborg. Varfurile copacilor se inaltau pana la cerul cenușiu. Nu mai ningea, dar simtea in aer mirosul zapezii, care se mai ascundea prin gropi și pe dupa pietre.
Noroiul inghetat ii scartaia sub ghete, oricat de ușor incerca sa pașeasca.
Undeva, in apropiere, se auzea un parau; femeia a incercat sa-l zareasca printre copaci, dar i-a fost imposibil. Oare era in ordine sa se indeparteze de la poteca? Urma s-o gaseasca la intoarcere? N-avea fir de simt de orientare - niciodata nu reușea sa se descurce fara harta.
A hotarat sa-și agate geanta de o creanga de langa drum, in chip de marcaj. Apoi s-a afundat in desiș.
Daca Alexander e aici, ar fi fericit sa se joace la parau. Probabil ca a construit un baraj, unde se joaca cu barcute.
Cam dupa un minut a dat de apa. Se furișa printre pietre și bucati mici de gheata, un firicel constant și armonios, care nu era zadarnicit de niciun baraj sau de vreo barcuta. Și-a stapanit dezamagirea. A facut cativa pași in susul și-n josul apei, dar nu era nicio urma de activitate umana.
S-a intors la poteca de pietriș și la scurta vreme i-a aparut o casuta roșie printre copaci. S-a oprit in spatele unui brad gros. Era o cabana veche, cu ferestre de ambele parti ale ușii și cu doua hornuri. Dintr-unul ieșea fum, iar doua geamuri erau luminate. Ambele geamuri aveau obloane albe, deschise. Pe acoperiș era o antena mare de satelit. In stanga cladirii mai era o anexa, pe care ea o luase drept hambar in imaginea din satelit. Și-a dat seama ca aceasta arata mai mult a magazie. Poate ca demult fusese un cotet de gaini sau un atelier. Poteca trecea pe langa casa §i se pierdea undeva, in dreapta. Era o liniște adanca. Pana și copacii și vantul iși tineau respiratia.
S-a concentrat și s-a uitat de jur imprejur dupa vreun semn de prezenta a unui copil. O groapa de nisip, o bicicleta, o lopatica, orice. A ieșit de dupa copac și, in momentul acela, o femeie a aparut din anexa, cu doua valize mari. A vazut-o pe Annika, s-a oprit și a lasat jos valizele.
Primul impuls al Annikai a fost sa fuga.
O sa ma faca bucati. O sa ma loveasca in cap și o sa-mi taie mainile.
- Buna ziua! i-a spus femeia, pe un ton vesel. V-ati ratacit?
Annika a tras aer in piept și a facut un pas inainte.
- Cred ca da, a raspuns, indreptandu-se spre femeie cu mana intinsa. Ma cheama Annika.
- Yvonne Nordin, i-a raspuns aceasta, zambind.
Parea putin surprinsa, dar nici pe departe ingrijorata.
- Pot sa va ajut?
Era aceeași cu femeia din fotografia de pașaport, fara indoiala. Inaltime medie, par scurt, blond-cenușiu sub o caciulita croșetata, privire calda, dar cam trista.
- Incerc sa gasesc mina, a zis Annika. Mina Lybacka - e pe-aici, pe undeva, nu? Asta-i drumul?
Femeia a ras.
- Nu sunteti prima care se ratacește. Poteca aia e imposibil de gasit. Le-am spus celor care se ocupa de proiect sa puna indicatoare ca lumea, dar e ca de obicei. Daca vrei sa fie ceva bine facut, trebuie sa te descurci singur.
Nu s-a putut abtine sa nu rada.
- Am depașit locul?
- Cam cu 400 de metri. E o placuta mica, pe dreapta și curba e imediat dupa ea.
- Multumesc foarte mult, a continuat Annika, privind imprejur, parca nedorind sa plece inca. Aveti o casuta foarte frumoasa.
Yvonne Nordin a tras adanc aer și a inchis ochii, fericita.
- Da, e fantastic aici. O am doar de 1 an, dar imi place foarte tare sa stau aici. Cand ai meseria mea, poti sa lucrezi de oriunde. E un privilegiu deosebit.
Annika a prins ideea din zbor.
- Ce interesant! Ce faceti?
- Consultanță. Conduc o firma care se ocupa de investitii și administrate. Petrec destul de mult timp la firmele cu care am contract, sunt ca un fel de director executiv, dar fug aici ori de cate ori am ocazia, ca sa-mi incarc bateriile.
- Nu va simtiti prea singura aici?
Intrebarea i-a scapat inainte sa-și dea seama și a sunat mult prea agresiv.
Yvonne Nordin a privit-o surprinsa, apoi a incuviintat din cap.
- Mda, cateodata.
A zambit cam trist.
- Partenerul meu a murit anul trecut, in ajunul Craciunului. Inca nu mi-am revenit. Intr-un fel, padurea imi da putere. Nu cred c-aș fi fost in stare sa depașesc cele intamplate fara locul asta.
Annika a simtit cum o cuprindea rușinea și n-a mai gasit altceva de zis.
- V-aș invita la o cafea, a zis Yvonne, dar ma pregateam sa plec.
- La treaba, nu? a mai spus, privind valizele.
Femeia a chicotit.
- Nu-i așa ca-i o prostie curata sa caram atatea bagaje dupa noi? De fapt, am nevoie doar de pașapoarte și de bilete de avion.
Annika a incercat sa-și reprime senzatia de vinovatie care-o ardea pe dinauntru.
- Drum bun, a spus ea, și multumesc pentru ajutor.
- Cu placere, a zis Yvonne Nordin. Mai treceti pe aici.
Annika a luat-o inapoi pe poteca de pietriș, a trecut pe langa locul unde intrase in padure pentru a cauta paraul, a trecut pe sub bariera și a ajuns la mașina.
Era groaznic de frig și incepuse sa ninga din nou. S-a urcat in mașina, a pornit motorul și incalzirea. A strans din ochi și și-a incruci§at bratele pe volan.
Cat de jenant.
A strans ochii și mai tare; vinovatia i s-a urcat in gat, aproape ca i se facea greata.
Slava Domnului ca nu m-am facut și mai rau de ras. Iti dai seama cum ar fi fost daca ziceam ceva...
A auzit din nou cuvintele lui Schyman.
Nu incepe sa hartuiești oameni nevinovati. Gandește-te bine inainte sa faci ceva.
Rușinea ii bubuia in cap.
Imi pare rau c-am fost o proasta atat de naiva. Imi pare rau c-am furat și c-am stricat și ca le-am facut viata grea oamenilor.
Dintr-odata, a inceput sa planga și lacrimile ii ardeau obrajii.
Termina cu miorlaiala! N-ai niciun motiv sa-ti plangi de mila.
S-a scuturat, și-a șters lacrimile cu maneca și a bagat mașina in viteza. A luat-o inapoi pe poteca șerpuitoare și, dupa cateva sute de metri, a trecut pe langa indicatorul roșu despre care vorbise Yvonne.
Trebuie sa ma adun. Nu mai pot functiona așa.
A mers mai departe prin peisajul rural. Mirosea a zapada și o durea stomacul de foame. Nu mancase nimic de la 8 fara un sfert, cand apucase sa ia cateva mușcaturi din sendvișul acela.
A gasit un restaurant in Garphyttan și a comandat meniul zilei, care s-a dovedit a fi pizza și o bautura racoritoare.
Și-a luat o sticla de apa minerala și s-a așezat la una dintre mesele de la fereastra.
Vizavi era o fabrica mare, Haldex Garphyttan AB; privirea i s-a dus spre parcarea fabricii.
Atat de multe mașini. Atatia oameni, proprietari ai mașinilor alora, le spala, le îngrijesc, le duc la service, iși traiesc viata in locul asta și eu n-am habar de ei...
Era gata sa izbucneasca in lacrimi, dar a reușit sa se adune.
Ar trebui sa urmez exemplul lui Anne și sa cer iertare.
Fara sa stea pe ganduri, a scos mobilul și a vazut un apel nepreluat. Numar necunoscut, așa incat probabil era de la ziar.
Și-a adunat gandurile, apoi a format numarul la care nu se mai gandise in ultimele 6 luni, un numar pe care inainte il formase cel putin de doua ori pe zi și pe care incercase sa-l uite.
- Alo, aici Anne Snapphane...
- Buna, eu sunt.
O scurta tacere.
- Buna, Annika, ma bucur sa te aud.
- Imi pare tare rau; și eu m-am purtat ca o proasta.
Anne a pus receptorul jos și a zis la celalalt telefon:
- Pot sa te sun eu?
Apoi a revenit la convorbirea cu Annika.
- Nu trebuie sa-ti ceri scuze.
- Sunt atatia oameni carora trebuie sa le cer iertare. Ma arunc cu capul inainte și nu ma gandesc decat la mine. Thomas are dreptate. Imi fac o imagine despre lume care sa mi se potriveasca mie și am impresia ca toti trebuie să functioneze dupa criteriile mele. Și nimic altceva nu ma intereseaza.
- Ba te intereseaza și cateodata chiar prea mult.
Annika a ras, dar era un raset mic, lipsit de bucurie.
- Asta-i cea mai mare minciuna a zilei. Exploatez oamenii, mint și fur. Și refuz sa recunosc atunci cand greșesc.
- Cu totii greșim. Nu ești singura. E bine sa-ti amintești din cand in cand.
- Da, știu, a șoptit Annika și a privit spre cuptorul de pizza.
Un bucatar burtos, roșcat și plin de faina ii presara oregano pe Capriciosa comandata de ea.
- Unde ești?
A râs din nou.
- La o pizzerie in Garphyttan. M-am oprit sa mananc ceva.
- Unde dracu' e Garphyttan?
- Nu vrei sa știi și nici nu vrei sa știi cum arata.
- Nu-mi mai spune. Tapet texturat, perdele inflorate și infoiate, lucioase pe o parte.
- Exact.
- Da' ce faci acolo?
- Ma fac de rahat, ca de obicei. Ai vreme sa asculti?
- Normal.
I-a sosit pizza și Annika i-a șoptit un „multumesc" bucatarului roșcovan, care, evident, era și chelner.
- M-am purtat ca o vaca cu Thomas. I-am sabotat munca și i-am scotocit prin dulapuri in casa lui cea noua, ceea ce e tare urat.
- Tare urat, a fost Anne de acord. Și tare ticalos.
- Și mi-am bagat nasul in trecutul unui politist ucis și eram absolut convinsa ca exista dovezi, tipare pe care nu le observase nimeni altcineva. Mi-am luat-o in cap ca-s mai buna și mai deșteapta decat restul lumii.
- Cam ai obiceiul sa crezi ca lumea-i plina de idioti, a raspuns Anne. Da, așa ești tu.
Annika a oftat, a impaturit pizza și a mușcat din ea.
Pe la capatul celalalt s-a scurs grasime, care a picurat pe fata de masa.
- Știu, a zis, cu gura plina. Am facut atatea lucruri cretine. M-am facut de ras in ochii șefului meu și ai unei politiste, o cheama Nina, da' asta e. Ca sa nu mai zicem ce i-am facut lui Thomas.
- Probabil ca Schyman iti știe defectele, de mult.
- Acum crede și el c-am luat-o razna, da' nu conteaza. Sunt mofturoasa și incapatanata și trebuie sa am dreptate mereu.
- Cel putin incepi sa-ti dai seama, i-a spus Anne. Ar trebui sa-ti faca viata mai simpla.
Annika a mestecat bucata de pizza.
- Am fost tare nedreapta cu tine.
- Ei, asta e! O sa supravietuiesc. Ma bucur ca ești gata sa te aduni și sa-ti pui ordine in viata. Poate ca ar trebui sa vorbești cu cineva. Ce crezi?
- Poate, a raspuns Annika cu glas scazut.
- Nu cred ca-i o idee buna sa mergi la terapeuta la care merg eu, dar pot s-o intreb daca-ti recomanda pe cineva.
- Mm.
S-a facut liniște.
- Annika?
- Da?
- Ai grija cum conduci inapoi spre Stockholm și da un semn cand te intorci. Saptamana viitoare, Miranda sta la mine - ii e dor de Ellen și s-ar bucura s-o vada.
Ochii Annikai s-au umplut din nou de lacrimi, de data asta lacrimi de ușurare.
- Sigur, a mai zis.
- Bine, hai ca vorbim.
A mai ramas ceva vreme in pizzerie, a baut cafeaua, care era surprinzator de buna, și a ascultat un cantec la tonomatul din colt, „Losing My Religion", cu R.E.M. A inceput sa respire mai ușor: fusese o idee buna sa-și calce pe mandrie.
A platit (tot roșcovanul era și casier) și a ieșit in lumina indecisa a inserarii. Aerul era mai curat și mai rece, norii se rarisera și batea un vant puternic.
S-a urcat in mașina și abia intrase pe drumul catre Orebro, ca i-a sunat mobilul. Acesta era pe scaunul pasagerului și Annika s-a uitat la ecran. Numar necunoscut.
Probabil ca suna iar de la ziar. A oftat și a raspuns.
- Annika? Q la telefon. Unde ești?
Frica a revenit instantaneu, mare, neagra, absorbind tot oxigenul din aer.
- Conduc. S-a intamplat ceva cu ancheta incendiului?
- Julia Lindholm a primit pozele de la tine.
Oh, nu! Baga-mi-aș picioarele!
- M-au sunat de la inchisoare, dupa ce a urlat pret de o ora.
A incetinit și a tras pe dreapta.
- Imi pare rau, n-am vrut sa....
- E al dracu' de enervant sa ne trezim ca-ti bagi nasul in anchetele noastre.
- Imi pare sincer rau daca am incurcat treburile.
A strans tare ochii și a simtit cum i se impurpurau obrajii.
- Pe spatele uneia dintre fotografii scrie ca femeia are o casuta undeva langa Garphyttan. Informatia vine de la tine?
- Aa, da, locuiește acolo. Intr-o cabana nu departe de Cariera Lybacka. Am vorbit cu ea cam acum o ora.
- Ai vorbit cu ea? Fir-ar al dracului! Unde ești?
Cand i-a raspuns, vocea-i suna putin mai mult decat un chitait:
- In Garphyttan. Și-mi pare rau c-am lasat pozele alea.
A fost o mare neintelegere.
-Julia spune c-o recunoaște pe Yvonne Nordin. Spune ca Yvonne a fost la ei in apartament in noaptea aia. Ca ea l-a luat pe Alexander.
- Imi pare atat de rau c-am facut numai prostii. Pe bune, imi pare rau. Am greșit tare de tot. Nu e niciun copil la cabana. Yvonne Nordin n-are nimic de-a face cu toate astea.
- Lasa-ma pe mine sa hotarasc ce are și ce nu are de-a face. Am trimis o patrula de la Politia din Orebro ca s-o aduca la interogatoriu.
- Oh, nu! Nu e ea. Tot ce mi-a spus era adevarat.
- Ce? Ce era adevarat?
- Cand a cumparat casa și ca i-a murit partenerul. Firma pe care o conduce și ce mașina are. E o tipa la locul ei.
L-a auzit pe Q gemand.
- Oricum, nu cred ca-i aici. Tocmai pleca. Mi-a spus ca avea de lucru.
- Unde? Ti-a spus unde?
- In strainatate, presupun, pentru ca mi-a zis de pașaport. A plecat deja mașina de patrula?
- Pleaca dintr-un minut in altul. Te rog, fa-mi o favoare și stai deoparte.
- Sigur. Bineinteles. Absolut.
A ramas cu telefonul in mana și și-a dorit s-o inghita pamantul.
O facuse pe Julia sa creada ca exista speranta. Yvonne Nordin ar fi putut pierde avionul... Doamne, era o ratata!
A pus mana pe cheia de contact și s-a oprit.
Sa piarda avionul? Bilete? Nu-i așa ca-i o prostie curata sa caram atatea bagaje dupa noi. Am nevoie doar de pașapoarte și de bilete de avion.
A dat drumul cheii.
Pașapoarte și bilete?
De ce a folosit pluralul? Și de ce avea nevoie de mai multe valize daca pleca pentru scurta vreme, la lucru? Pentru ca nu pleca singura. Pentru ca avea sa ia un copil cu ea.
S-a straduit sa-și adune gandurile.
O iau razna din nou.
N-aveai cum sa tii un copil inchis timp de 6 luni. Nu era posibil sa ascunzi un copil de 4 ani intr-o casa din padure fara sa afle cineva la un moment dat.
Sau?
Și iata de ce n-a avut voie sa se joace afara, la aer, pret de jumatate de an. N-avea voie sa faca baraje in paraie sau sa sape in noroi cu lopatica. N-avea voie sa manance dulciuri in mașina, ori sa mearga sa inchirieze filme de la magazin...
Antena de satelit! Avea Cartoon Network!
S-a uitat la ceas. Doua și un sfert. Cam intr-o ora se intuneca de tot.
Dar Julia o recunoscuse.
Urma sa-i ia cateva ore pentru a conduce pana la Stockholm, deși mașina trebuia returnata abia a doua zi dimineata.
S-a oprit, cu mana pe cheie. „Da' daca fuge inainte de venirea politiei? Am un avans de jumatate e ora fata de ei."
A pornit motorul, a intors mașina și s-a dus inapoi in oraș. A trecut prin centru, pe langa stadionul de fotbal, prin padure, fara sa intalneasca o singura mașina.
Mai sunt alte drumuri? Normal ca trebuie sa fie. Poteci, da' nici n-ai nevoie de drumuri cu o mașina ca a ei.
Toyota Land Cruiser 100 era genul de vehicul folosit de fortele speciale americane cand invadasera Irakul - le vazuse in știrile de la televizor. Chiar Thomas comentase ca americanii folosesc mașini japoneze atunci cand e „groasa".
Daca tinea neaparat, Yvonne putea foarte bine sa mearga prin padure pana in Norvegia.
A ajuns la indicatorul roșu care arata drumul spre Mina Lybacka, mina aceea inundata, de unde se extragea minereu de fier inca din timpuri preistorice. A oprit și a parcat in spatele unui brad, a tras frana de mana și a oprit motorul. A stat in liniștea mașinii, ascultandu-și respiratia. Vantul devenise foarte puternic.
Nu trebuie sa ma duc pana acolo. Ma uit doar. Politia trebuie sa ajunga in jumatate de ora, cel mult.
A coborat din mașina și a inchis portiera incet.
Casa Yvonnei ar fi trebuit sa fie cam la un kilometru, prin padure. Spera doar ca sunetul motorului sa nu se fi auzit pana acolo.
Și-a luat geanta și a pornit, avand atata minte sa-și puna telefonul pe regim silentios. Pașii ii scartaiau pe poteca, așa c-a luat-o printre brazi. Mușchiul ii inghitea pașii cu un sunet moale.
Se intuneca foarte repede, mai ales jos, la baza arborilor. Trebuia sa pașeasca cu multa grija.
A ajuns la curba larga. Toyota disparuse.
Și-a mușcat buza! La dracu'!
Pe urma a observat ca bariera era deschisa.
Poate ca Yvonne dusese mașina in fata casei ca s-o incarce.
A alergat prin padure, a gasit paraiașul și s-a hotarat sa mearga pe cursul lui pana la casa. Gafaia din cauza vantului care-i batea din fata, dar și de tensiune. S-a impiedicat de o piatra, și a cazut cu capul inainte pe un strat de mușchi, s-a ridicat și a mers mai departe.
Mașina era in fata casei, cu farurile aprinse și cu motorul pornit. Yvonne Nordin tocmai ieșea, cu o valiza in fiecare mana. Pareau grele.
Și-a ascuns geanta de culoare deschisa la pamant și s-a ghemuit in spatele unui brad subtire.
Yvonne a pus valizele pe bancheta din spate, apoi a inchis portiera și s-a intors in casa fara sa inchida ușa din fata a casei.
Annika a așteptat in ascunzatoare, incercand sa-și controleze respiratia.
Femeia s-a intors cu alte doua valize. De data asta, s-a dus pe partea cealalta a mașinii și n-o mai vedea. Plafoniera s-a aprins cand și-a deschis portiera din spate, de la locul pasagerului, iar Annika a vazut ca Yvonne a pus cele doua valize acolo. Apoi s-a intors in casa și de data asta a inchis ușa.
Annika statea in intuneric, privea la mașina, la casa, la umbrele din spatele ferestrei, ori de cate ori se mișca ceva. Era umed și batea vantul in padure, facand copacii și crengile sa se clatine.
Trebuie s-o opresc. Cum sa ma duc mai aproape?
In stanga era anexa de unde Yvonne scosese valizele, iar la dreapta urme de cauciucuri se pierdeau in padure.
La jumatatea drumului pana la casa era o fantana cu o galeata și o pompa traditionala, iar de acolo mai erau cativa metri pana la casa.
A privit spre fereastra, daca se vedea vreo umbra.
Nicio mișcare.
A respirat adanc de 3 ori, și-a apucat geanta și s-a furișat pana la fantana.
Cum sa opreasca o Toyota? N-avea nici cea mai vaga idee despre mașini.
A deschis geanta și a pipait printre lucrurile aruncate in dezordine. Ce ar fi putut folosi?
Degetele i s-au oprit pe briceagul cu care taiase sutienul Sophiei Curva Dracului Grenborg.
Nu mai trebuie sa gandesc așa despre ea. E sub demnitatea mea.
A scos briceagul, a zabovit o jumatate de secunda, apoi s-a repezit și l-a infipt in roata din spate stanga. Cauciucul a cedat și aerul a inceput sa iasa, cu un fasait audibil. S-a mutat doi pași mai la dreapta și a intepat și celalalt cauciuc. A fugit, ghemuita, la fantana și abia a avut timp sa se ascunda, ca ușa s-a deschis.
Yvonne a ieșit pe veranda; tinea de mana o fetita.
Copilul purta o rochita roz, carliontii blonzi ii treceau de umeri. A tras-o dupa ea, facand-o sa se impiedice pe trepte; copilul n-a protestat, ci a urmat-o cuminte la mașina.
De ce nu purta fetita o haina pe ea? E crunt de frig pe aici.
Annika s-a facut și mai mica și și-a tinut respiratia cand au trecut pe langa portiera din spate. N-a indraznit sa-și ridice capul, dar a auzit portbagajul deschizandu-se și pe Yvonne spunand: „Treci inauntru".
A scos capul doar cat sa vada cum copilul s-a catarat și s-a intins in portbagaj. Yvonne a tras husa și a inchis ușa.
Femeia s-a oprit și s-a uitat imprejur. Annika s-a ghemuit și mai tare și a strans ochii cat a putut de tare.
Macar sa nu descopere intepaturile! Nu privi in jos!
Apoi a auzit pași indepartandu-se și a scos cu grija capul sa priveasca.
Femeia se indrepta spre casa, probabil ca sa stinga lumina și sa incuie.
Annika a tras aer in piept și a fugit la mașina. A deschis portbagajul, a rulat husa și a ramas privind tinta la copil.
Copilul s-a uitat la ea cu ochi ce pareau morti și Annika și-a dat seama intr-o secunda ca nu era fetita. Era baietel, palid și ingrozit. Avea o cicatrice lunga și roșie pe fata. Annika a luat o gura de aer, s-a cautat in buzunar și a gasit o punga de bomboane.
- Buna, i-a spus intr-o suflare. Vrei o bomboana?
Ochii copilului au sclipit.
- Am o punga intreaga. Sunt tare bune. Uite!
I-a bagat o bomboana verde in gura. Baietelul a inceput sa mestece și s-a așezat in fund.
- Hai cu mine și-ti mai dau, i-a spus și i-a intins bratele.
Pana sa se dezmeticeasca, baiatul i-a sarit in brate, iar Annika a tras husa la loc. A inchis portiera și a dat buzna in spatele fantanii, lasandu-și geanta de izbeliște, dupa care, au luat-o la fuga spre padure.
S-a ghemuit iarași langa brad pe cand luminile din casa s-au stins și ușa s-a deschis. L-a așezat pe baiat pe mușchi, și-a scos haina și l-a invelit cu ea.
- Uite, i-a spus și i-a mai dat o bomboana. Sunt de mai multe culori. Cred ca alea roz sunt cele mai bune.
Copilul a luat bomboana și a bagat-o in gura, apoi s-a ghemuit langa Annika.
Yvonne s-a dus la mașina, a pus geanta pe locul pasagerului și s-a dus la portbagaj.
Nu deschide! Nu deschide! Pleaca!
A incercat sa-i trimita gandul cel bun prin intuneric, dar n-a functionat. Yvonne a deschis portbagajul, a tras husa și a vazut ca lipsea copilul.
S-a mișcat incredibil de rapid.
A fugit inapoi in casa și a aprins lumina.
Annika a luat baiatul in brate și a luat-o la goana in directia opusa, printre brazi, vant și umbre. Era complet intuneric. Nu vedea absolut nimic, se impiedica, aproape cadea. Varfurile brazilor cantau și șuierau, frigul era cumplit.
Probabil ca Yvonne Nordin avea o arma și, eventual, ochelari cu infraroșu.
„Trebuie sa ma indepartez cat pot, preferabil spre mașina."
Fugea cu copilul saltandu-i in brate, urmand paraul spre curba cea mare. Mușchiul era moale și alunecos, iar Annika s-a impiedicat și a cazut. Asta e drumul? Pe aici trebuie s-o iau? S-a ridicat, a strans copilul cu o mana, cu cealalta ii tinea capul.
Primul foc a lovit un copac la cativa metri in dreapta ei.
Nu te panica, te rog nu te panica. Fugi, fugi!
Al doilea foc a fost mai aproape, in stanga.
E o arma de vanatoare sau ceva de felul asta. Greu sa nimerești ca lumea.
Al treilea foc i-a șuierat pe langa cap.
Data viitoare nu mai rateaza. Trebuie sa ies din raza ei vizuala.
S-a ascuns dupa o buturuga, cu baiatul strans la piept.
- Știu ca ești aici! a urlat femeia prin intuneric, vantul ii ducea cuvintele și mai departe. N-ai nicio șansa. Preda-te și nu omor copilul.
Unde dracu' o fi politia?
- Nu mai ai bomboane?
Copilul a privit-o cu ochi stralucitori.
- Ba da, și a mai scos o punguta din buzunar.
Mainile ii tremurau atat de tare, incat abia putea tine bomboanele.
Al patrulea foc a atins buturuga din fata lor și i-a aruncat așchii in ochi. A simtit o așchie in obraz și a
strans din dinti ca sa nu tipe. Baiatul a inceput sa planga.
- E rea! E rea de tot!
- Știu, i-a șoptit Annika, iar in momentul acela padurea a fost luminata de faruri.
O mașina de politie iși croia drum incet spre cabana Yvonnei Nordin. S-a auzit o alta impușcatura și parbrizul mașinii de politie s-a facut tandari. Annika a auzit un tipat de durere. Mașina s-a oprit, s-a intors și a parasit padurea așa cum venise.
Vino înapoi! Nu ne lasa - asta trage in noi!
A stat nemișcata, cu baiatul langa ea, complet neclintita. A trecut un minut. Nicio mișcare, niciun sunet. Inca un minut și inca unul.
Picioarele ii amortisera din cauza pozitiei; a incercat sa și le miște, ca sa lase sangele sa circule.
- Hai, i-a șoptit. Am o mașina - mergem la mașina.
Baiatul a incuviintat din cap și a apucat-o strans de gat.
S-a ridicat cu grija și a privit spre casa. Apoi a auzit cum a pornit un motor și a vazut farurile aprinse in departare, printre copaci.
Nu poate sa conduca și sa foloseasca ochelarii cu infraroșu in același timp.
Annika s-a ridicat in picioare și a simtit haina alunecand de pe spatele copilului. N-a luat-o in seama și a fugit spre drum cat o tineau picioarele, cu baiatul agatat strans de gatul ei. Fugea spre bariera, spre politie.
O lanterna ii stralucea drept in fata, orbind-o, iar femeia a cazut.
- Aveti arme indreptate spre voi, a auzit o voce barbateasca de acolo de unde zacea pe jos, cu copilul langa ea. Sunteti inarmata?
- Nu. Da' ea fuge, Yvonne Nordin - tocmai s-a urcat in mașina...
- Sunteti Annika Bengtzon?
A dat din cap afirmativ in directia luminii.
- Cine-i fata?
Lumina a disparut, lasand-o in bezna.
- Nu e fata. E Alexander Lindholm.
Vantul canta printre copaci. Prin sparturile de nori se vedeau stele, iar luna urca pe cer. Annika statea pe jos in spatele mașinii de politie cu parbrizul spart, infașurata intr-o patura groasa. Alexander adormise cu capul pe pieptul ei. Și-a lasat capul pe spate și a privit cerul, apoi a inchis ochii și a ascultat cantecul vantului.
Auzea radiourile politiei și barbati vorbind in șoapta.
Ambulanta trebuia sa vina dintr-un moment in altul ca sa-l ia pe politistul cu cioburi de parbriz in obraz. Mai erau pe drum unitatea de reactie rapida și o patrula cu caine, la fel și un elicopter al politiei cu reflectoare și camere in infraroșu.
- Sunteti sigura ca nu poate ajunge departe cu mașina? a intrebat-o politistul.
- S-ar putea sa fie-n stare sa schimbe o roata, i-a raspuns Annika incet, fara sa deschida ochii, dar nu doua. Și nu poti merge prea mult pe janta prin padure.
Se pregatea o operatiune complexa: era clar ca suspecta era hotarata sa traga in politie. Annika s-a lasat leganata de sunetele care-o inconjurau, pe cand statea cu copilul in brate, simtindu-i caldura și respiratia regulata.
Cand a venit unitatea de interventie rapida, au urcat-o in spate, impreuna cu baiatul. Au lasat motorul sa mearga, ca sa fie cald. Annika a inșirat restul de bomboane pe patura.
- Și tu zici ca alea roz sunt cele mai bune? a intrebat, tinand o bomboana in mana.
Cumva, știa ca fiecare bomboana avea noua calorii - probabil ca-i spusese Anne Snapphane.
Alexander a clatinat din cap.
- Imi plac alea verzi.
Le-au impartit dupa culori, cele verzi pentru el, cele roz pentru ea, iar cele albe, pe din doua.
Baiatul abia adormise cand Annika a auzit pe statia politiei ca o localizasera pe Yvonne Nordin, la un kilometru și jumatate de cabana, incercand sa schimbe o roata.
Trasese in patrula, care ripostase.
A fost chemata o ambulanta la locul incidentului, dar nu era nicio graba.
Yvonne Nordin fusese impușcata in schimbul de focuri și se credea ca murise pe loc.
Pag. 6-7
Kvallspressen - Editia nationala
Sambata 4 decembrie
INCHISOAREA LUI ALEXANDER
Baiat tinut captiv timp de 6 luni
de Patrik Nilsson și Emil Oscarsson
Kvallspressen (Garphyttan). Alexander Lindholm, în varsta de 4 ani, a fost obligat sa traiasca 6 luni într-o pivnita goala, la 2 metri sub pamant.
Din cand în cand, avea voie sa se uite la televizor în sufragerie, însa doar atunci cand erau închise obloanele.
„Alexander parea într-o stare relativ buna", ne-a spus ziarista Kvallspressen Annika Bengtzon, care l-a întalnit pe baiat la scurt timp dupa eliberare.
Cabana e ascunsa departe, în padure, la multi kilometri de orice drum mai important. O bariera oprește orice mașina care se apropie de casa.
Aici l-a gasit aseara politia din Orebro pe Alexander Lindholm, în varsta de 4 ani.
„Credem ca a fost tinut ascuns în aceasta casa, de cand a fost rapit de la locuinta lui, din cartierul Sodermalm, la data de 3 iunie", ne-a declarat un purtator de cuvant al politiei din Orebro. „Probe gasite în cabana sprijina aceasta teorie."
Alexander a fost obligat sa traiasca într-o pivnita de cartofi, accesibila numai printr-un chepeng aflat în podeaua bucatariei.
„Am gasit locul unde era obligat sa doarma."
Exista lumina in beci?
„Da, fusesera aduse cateva piese de mobilier, ca sa arate ca o camera, erau cateva preșuri pe jos și un bec în tavan. Mai erau și cateva carti cu poze și benzi desenate."
În sufragerie este un televizor și exista dovezi ca Alexander avea voie sa se uite, din cand în cand, la programe pentru copii.
„Am gasit firimituri uscate și amprente lipicioase, de copil, pe canapea", a adaugat purtatorul de cuvant al politiei.
Politia nu a dat publicitatii nicio informatie referitoare la persoana care l-a rapit, femeia despre care se crede ca l-a ucis pe tatal lui.
Este clar ca femeia a planuit rapirea cu multa grija. O parte dintre lucrurile gasite în pivnita au fost cumparate cu peste un an în urma, mai ales din Gothenburg și Oslo.
Annika Bengtzon, ziarista Kvallspressen, a fost la fata locului cand Alexander a fost eliberat.
„Nu doresc sa comentez asupra starii lui fizice sau psihice, dar, cu siguranta, putea merge și vorbi."
Așadar, parea relativ bine?
„Da."
Descoperirea miraculoasa a locului unde se afla Alexander ridica multe întrebari în legatura cu soliditatea sistemului judiciar suedez.
„Din punct de vedere legal, avem de-a face cu o dilema extrem de interesanta", ne-a declarat profesorul de criminologie Hampus Lagerback.
„Este vorba despre un caz în care o persoana a fost condamnata la închisoare pe viata pentru uciderea unei persoane care se afla înca în viata. Va fi interesant de vazut cum vor ieși autoritatile judiciare cu fata curata."
Sambata, 4 decembrie
Thomas și-a aruncat halatul pe un scaun și s-a strecurat la loc in pat, langa Sophia.
Ușa incuiata a dormitorului bloca zgomotul ce venea de la desenele animate. Dimineata de sambata era abia la inceput și plina de posibilitati.
Sophia dormea. Era intinsa pe o parte, cu un picior strans la piept și cu spatele la el. S-a apropiat mai mult de ea și și-a bagat piciorul intre coapsele ei. Femeia s-a mișcat putin in somn. I-a mușcat u§or lobul urechii. Și-a plimbat mana, incet, de pe abdomen pana spre sani. Era fascinat in continuare de cat de mici erau. Cu grija, i-a strans unul dintre sfarcuri intre degete și tot trupul femeii s-a incordat.
Sophia s-a intors cu fata la el.
- 'Neata! i-a spus, ea cu un zambet.
- 'Neata, i-a șoptit și Thomas și a sarutat-o pe ceafa.
Și-a lasat degetele sa se plimbe pe coloana ei, pana jos, intre fese, apoi a tras-o la el.
Femeia s-a eliberat și s-a ridicat.
- Trebuie sa fac pipi...
Și-a tras halatul pe ea, a descuiat ușa și s-a dus la baie.
Thomas s-a intins, cu ochii in tavan. Simtea cum i se inmuia erectia. Sophia nu se grabea deloc. Nu pricepea niciodata ce naiba facea in baie atata timp. Morocanos, a tras cuvertura și a infașurat-o strans in jurul lui.
Aproape atipise cand ea a ieșit din baie.
- Dragule, i-a spus, mangaindu-i parul, mergem azi la muzeu? N-am apucat sa vad Combinatiile lui Rauschenberg.
A privit-o și a zambit, apoi a apucat-o strans de talie.
- Hai langa mine, i-a spus cu voce groasa și a intins-o pe pat. In sfarșit te-am prins!
Sophia s-a eliberat din stransoare, enervata.
- Abia mi-am aranjat parul, i-a reproșat și s-a ridicat, așezandu-se mai departe de el. Și te-am intrebat daca nu vrei sa mergem la Muzeul de Arta Moderna. Puteai sa-mi raspunzi, cel putin.
Dezamagirea s-a transformat in frustrare. Thomas a luat perna, i-a dat doi pumni și a proptit-o de capul patului.
- Voiam și eu putina afectiune.
- Afectiune, a repetat ea. Voiai sex, recunoaște.
- Și ce-i rau cu asta?
L-a privit lung, cu ochii ei spalaciti. Erau aproape invizibili cand nu era fardata.
- Poti primi afectiune și fara sex.
- Da, da-mi place sexul.
- Și mie, da'...
- Chiar daca n-ai niciodata orgasm.
Zisese asta fara sa se gandeasca.
Sophia a reactionat de para ar fi pocnit-o; s-a smucit și s-a albit la fata.
- Ce vrei sa spui?
Thomas a simtit cum i se usca gura.
- Nu e o critica, a zis.
- Ba da, este, a raspuns femeia, nemișcata.
- Ma gandeam c-ar fi mai placut daca ai putea și tu sa ai orgasm. Poate daca te-ai stimula putin. Sau sa-ncerc eu...
S-a ridicat din pat fara sa-l priveasca.
- Pentru mine nu-i important. Și sa nu-mi spui tu ce-ar trebui sa simt. Eu sunt responsabila de sexualitatea mea, tu vezi-ti de-a ta.
Thomas a strans din dinti. Gura mea aia mare!
- Imi dau seama ca ti-a fost greu. Trebuie sa fie tare nasol sa-ti pierzi postul, cand ai facut atat.
El a aruncat pilota și s-a întins dupa halat. Frumoasele posibilitati ale zilei de sambata se dusesera pe copca.
- Nu mi-am pierdut jobul. De unde ti-a venit ideea asta?
L-a privit surprinsa.
- Tu singur ai spus ca ancheta a fost suspendata.
- Da, dar contractul meu e pana in octombrie viitor. M-am vazut cu Halenius ieri dupa-masa. O sa lucrez la o ancheta a tranzactiilor transfrontaliere cu valuta.
I-a privit fata atent. Vedea cumva acolo o ușoara umbra de dezamagire?
Sophia și-a scos halatul și s-a ridicat sa-și aleaga ceva de imbracat.
- S-a aflat cine l-a dat presei? l-a intrebat peste umar.
Thomas a scos un oftat lung.
- Probabil secretarul de presa. Șefii par multumiti ca ancheta a fost oprita. De la bun inceput nu voiau sa creasca costurile pe care le implicau sentintele, la care s-ar fi ajuns in mod inevitabil.
- Deci n-ai ieșit din cursa?
Putea sa jure ca Sophia era dezamagita.
- Tot ce pot sa spun e ca niciodata n-o sa mai lucrez cu Cramne, dar asta nu ma deranjeaza catuși de putin.
Sophia s-a intors la hainele ei.
- Mi-ai vazut sutienul ala nou? Ala frantuzesc, din matase?
Thomas mai scoase un oftat adanc, pe tacute.
Annika a intrat in biroul inspectorului Q. O durea degetul: rana se infectase și sora ii daduse antibiotice.
Așchia din obraz ii fusese scoasa, dar ii lasase o zgarietura, care era acum acoperita cu un plasture.
S-a așezat și i-a intalnit privirea inspectorului. Acesta purta o cama§a decolorata rau, care probabil ca fusese candva galbena.
Politistul a dat din cap spre mana ei.
- Ce-ai patit la deget?
L-a privit, distanta.
- Niște baieti au considerat ca mi-am bagat nasul in ceva ce nu ma privea.
- Ai facut plangere?
Annika a clatinat din cap.
- Ai vreo idee cine erau?
- Nu. Sunt o gramada de posibilitati. Oamenii lui Yvonne Nordin, sau ai lui Filip Andersson, sau ai lui
Christer Bure...
Inspectoral Q a oftat.
- Ce dracu' a fost in capul tau de te-ai intors la Lybacka?
Ochii Annikai s-au ingustat.
- Ce-i asta? O ancheta oficiala? De-aia sunt aici? In cazul asta vreau s-o facem ca la carte. Vreau sa vad totul in scris, ca sa semnez.
Barbatul a oftat, enervat, apoi s-a ridicat de pe scaun și s-a dus sa inchida ușa ca lumea. S-a indreptat spre fereastra și a ramas acolo cu bratele incrucișate, cu spatele la ea.
- N-ai cum sa te duci de una singura, sa-i faci o vizita unei persoane suspecte de crima. Nu ti-e clar?
I-a privit spatele.
- Incep sa cred ca tii la mine.
- Tin la ziariștii de la editiile de seara. Sau, ma rog, am tinut la o parte dintre ei.
Parea ciudat de calm; apoi s-a intors la birou.
- Julia a fost eliberata?
- Audierea a avut loc la ora doua, azi-noapte, i-a raspuns el, așezandu-se. Acum e la un camin, impreuna cu Alexander. Va mai sta acolo o vreme.
- O sa mai fie un proces?
- Atat apararea cat și acuzarea au facut o cerere la Curtea de Apel și Julia o sa fie declarata nevinovata. Și cu asta se incheie partea judiciara a intregii povești.
- Cum e Alexander?
- O sa mai treaca printr-un examen medical riguros, dar deocamdata are toate functiile unui copil de varsta lui. Merge, vorbește, știe cum se folose§te toaleta și așa mai departe. Da' probabil ca știi toate astea mai bine decat mine...
Annika a aprobat din cap. Simtea inca trupul mic și cald al baiatului. Așteptarea lunga din noaptea aia o calmase.
Imediat dupa miezul noptii, venise o femeie de la Asistenta Sociala din Stockholm și il luase de la Orebro; baiatul plansese, pentru ca voia sa ramana cu Annika. Ii promisese c-avea sa vina sa-l vada și c-avea sa-i mai aduca bomboane.
- Ma gandesc ce se intampla cu un copil atat de mic cand trece prin așa ceva, s-a intrebat Annika cu voce tare. O sa mai fie vreodata normal?
- Vreau sa te intreb cateva chestii, da' n-ai niciun motiv sa-l consideri un interogatoriu. Yvonne Nordin nu va fi acuzata de rapirea lui sau de uciderea lui David, așa ca stam de vorba neoficial. A tras și-n tine?
Annika a inghitit in sec și a aprobat din cap.
- Patru focuri. Cum a murit?
- Unul dintre tragatorii noștri a atins-o in piept. O sa fie o ancheta, da' n-are cum sa primeasca nici macar mustrare. Circumstantele erau dificile, era intuneric, in mijlocul padurii, cu tot ce mai urmeaza in termeni de vizibilitate și decizii complexe. Și, oricum, ea a ochit și a tras asupra politiei, ceea ce mai facuse o data și mai devreme.
Annika a privit pe fereastra.
- Avea bagajele facute. Ma-ntreb unde se pregatea sa plece.
- In Mexic. Avea biletele in mașina, de la Gardermoen via Madrid. Cu un pașaport fals, care-l dadea pe Alexander drept fetita, Maja.
- Deci chiar avea de gand sa mearga prin padure pana-n Norvegia?
- Categoric era una dintre optiuni.
Q a dat clic și a deschis ceva in calculator. Annika și-a aranjat bandajul.
- Crezi c-o sa aflam vreodata ce s-a intamplat cu adevarat? Cu David și cu crimele de pe Sankt Paulsgatan?
- Andersson s-a hotarat sa vorbeasca, acum ca Yvonne e moarta. Avocatul lui ne-a contactat azi-dimineata ca sa ne spuna ca fac cerere sa mearga cazul la Curtea Suprema.
- Crezi ca are vreo șansa?
- La adresa din Sankt Paulsgatan existau amprente care nu fusesera identificate. Erau ale lui Yvonne. Da' mai trebuie sa gasim §i alte lucruri care s-o lege de crima. O arma, de exemplu, sau urme ale ADN-ului victimelor in mașina, ceva de felul asta. Factorul decisiv o sa fie decizia lui Filip de a vorbi. Pretinde ca Yvonne i-a inscenat totul, ca a chemat politia și ca tot ea i-a dus pantalonii la curatatorie.
Annika l-a privit și a incercat sa inteleaga ce-i spunea.
- Nu-ti pierzi timpul. Ai vorbit deja cu Andersson?
- Omul asta știe mult mai multe decat ne-am dat noi vreodata seama. Exista legaturi intre toti oamenii aștia, despre care n-aveam habar.
- Au condus o firma impreuna, i-a raspuns Annika. O firma de investitii.
- Da, dar relatia lor era mult mai stransa. Filip Andersson și Yvonne Nordin erau frati. Ma rog, vitregi, ca sa fiu mai exact.
Annika a clipit.
- Glumești?
- De ce sa glumesc? Multi oameni au frati și surori.
- Da, știam ca Andersson are o sora, da' nu ca era Yvonne. Il vizita la Kumla o data pe luna.
- Greșești. Yvonne Nordin, sau Andersson, cum o chema inainte de casatorie, nu se intelegea cu frate-sau. Nu bagi pe cineva la inchisoare pe viata decat daca ai ceva foarte serios impotriva persoanei.
- Sora-sa il vizita cu regularitate. Așa mi-au spus cand am fost acolo.
- Ce vrei sa spui, „acolo"? Ai fost și la Kumla?
S-a fatait pe scaun și a incercat sa ignore intrebarea.
- De ce era atat de furioasa pe el?
- Asta-i unul dintre lucrurile pe care le mai avem de aflat. Dar cu siguranta nu l-a vizitat la Kumla, te asigur. Presupun ca mai are o sora. Cand te-ai dus?
- La inceputul saptamanii. Dar atunci, ce relatie era intre Yvonne și David Lindholm? Erau amanti?
- De cativa ani. Aveau o afacere impreuna și planuisera sa se casatoreasca imediat ce aveau bani suficienti - sau, cel putin, așa credea Yvonne.
- Și ea a facut un avort, care a afectat-o rau de tot?
- David i-a promis ca vor avea alt copil imediat ce urma sa divorteze de Julia.
Annika a ramas tacuta pentru cateva clipe.
- De unde știe Filip toate astea, daca nu se-ntelegeau?
Q nu i-a raspuns.
- Hm? De unde știi ca Yvonne a innebunit din cauza avortului?
Q s-a leganat pe scaun de cateva ori inainte de-a raspunde.
- Colegii din Orebro au gasit o serie de lucruri in casa care ne-au condus in directia asta.
- Cum ar fi? Hainute de copil?
- O camera.
- O camera?
- Pe ușa era o placuta pe care scria „Camera Majei". Totul era roz, mobila, haine, jucarii, aveau inca etichetele cu pretul. N-am avut timp sa cercetam totul, dar exista scrisori și inscrisuri in jurnal și lucruri pe care le facuse pentru copilul mort.
- Nu era copil, a zis Annika, era un fetus, incapabil sa traiasca. Și poate ca nu pierderea sarcinii a scos-o din minti, ci tradarea, faptul ca David a lasat-o balta.
A clatinat din cap la propriile ganduri.
- Oricum, trebuie sa fii nebuna de legat daca ai reușit deja sa tai mainile a trei oameni.
- Daca, intr-adevar, ea e cea care a facut-o, i-a raspuns Q.
S-a lasat liniștea din nou. Annika o vedea in fata ochilor, cu trasaturile ei comune și cu ochii triști.
- Ce ti-a spus, cand ai vorbit cu ea prima data, cand ai intrebat-o pe unde s-o iei?
S-a uitat pe fereastra. Iar ningea.
- Ca avea casa de un an, ca partenerul ei murise de Craciun și ca avea propria firma. Totul se potrivea... Parea atat de normala. Placuta, chiar.
- Niklas Ernesto Zarco Martinez nu era partenerul ei. Era un drogat, care servea drept paravan in firma. Era acolo ca sa aiba pe cine da vina ori de cate ori dadeau faliment și goleau conturile firmei. Anul trecut, de Craciun, el a primit cadou o seringa plina cu bunatati.
Annika și-a mușcat buza.
- Da' daca Martinez era paravanul, atunci ce facea David?
Q n-a raspuns.
- Inteleg ca era la conducerea companiei impreuna cu Yvonne, mai ales daca erau amanti, da' de ce mai era bagat și-n celelalte? Ai vreo idee?
Q și-a impreunat mainile la ceafa și s-a lasat pe spate.
- Omul este mort; nu pe el il anchetam acum.
- Parerea mea e ca David Lindholm era bagat pana-n gat in tot soiul de treburi murdare și ca toate firmele alea, in afara de afacerea cu parașute, erau paravane pentru spalat bani sau cine știe ce alte cacaturi. Probabil ca era acolo ca sa tina de șase.
- Ai terminat? a intrebat-o inspectorul.
Annika s-a uitat la ceas.
- Ar trebui sa ma duc la ziar. Inca n-am inapoiat mașina imprumutata ieri.
- Mai e ceva. Am primit un raspuns din Anglia, despre o mostra luata din resturile de la incendiul tau și pe care am trimis-o la analiza acum multe luni, in vara. Cred ca te intereseaza.
S-a indreptat și dintr-odata i-a fost greu sa respire.
- Am gasit o caramida printre ruinele casei tale. Criminaliștii au ajuns la concluzia ca a fost aruncata ca sa sparga fereastra, inainte de sticla incendiara. Englezii au reușit sa gaseasca o amprenta.
Pulsul i-o luase razna și gatul ii era uscat iasca.
- Și am fost in stare s-o identificam. E a unei cunoștinte vechi. Presupun ca-ti amintești de Pisicuta, nu?
S-a inecat și a fost nevoita sa tușeasca.
- Ea? Asasina platita de la banchetul de decernare a premiilor Nobel? Da'... de ce?
- Din punctul de vedere al politiei, incendiul la locuinta ta este un caz inchis. Ea l-a provocat.
- Și eu care credeam ca era Hopkins, vecinul...
- Știu, mi-ai mai spus, dar din nou te-ai inșelat.
- Trebuie sa fie o greșeala. Nu se potrivește cu tiparul ei. Tu singur ai zis-o. Incendiul a fost un atac personal. O crima cauzata de ura. De ce m-ar un ea?
- Las-o balta. Accepta ca n-ai avut dreptate. Gandește-te ca tu ai prins-o, mai personal de-atata cat vrei?
Annika s-a ridicat in picioare, s-a apropiat de fereastra și a facut o pauza ca sa se uite cum ningea.
- Știu ca-ncurc lucrurile. Destul de des.
Q a tacut.
S-a intors spre el.
- Dar ești sigur ca era in Suedia in noaptea aia?
- Neoficial.
- Ce? Despre ce-i vorba?
Q i-a facut semn spre scaun.
- Stai jos. Am reușit sa tinem capacul pe chestia asta timp de 6 luni. Numarul celor care știu despre ce-i vorba este al dracu' de limitat.
- N-o sa dureze mult, i-a raspuns Annika. Pana la urma se afla.
Barbatul a ras.
- Greșești rau de tot! E exact pe dos. Aproape nimic nu transpira. Așadar, neoficial, da?
Și-a privit pantofii și s-a așezat la loc, dupa care a aprobat din cap.
- Pisicuta a fost prinsa la Arlanda in dimineata zilei de 3 iunie. Trebuia sa zboare la Moscova cu un pașaport rusesc fals.
Annika și-a incrucișat bratele.
- Și? Arestati infractori in fiecare zi, nu?
Q a zambit.
- E destul de distractiv. Era furioasa cand am arestat-o. Și nu pentru c-am prins-o, ci din cauza ca pilula pe care-o luase ca sa se sinucida n-a functionat.
Annika a ridicat din sprancene.
- Da, așa-i cum iti spun. Cumparase ceea ce credea a fi cianura și cand colo era Tylenol.
- Tylenol?
- Un analgezic american, foarte obișnuit, cu aceleași substante active ca Alvedon sau Panodil, pe care le cumperi la noi.
- Ah, da, favoritele mele.
- Au mai incurcat și altii Tylenolul și cianura, dar in sensul invers. In 1982 au murit șapte oameni la Chicago, dupa ce au luat cianura, crezand ca-i Tylenol.
- Și ce-i așa de confidential ca Pisicuta a mușcat dintr-un analgezic? De ce nu s-a auzit nimic? Probabil c-a fost arestata și acuzata deja.
Q a tacut. Annika a facut ochii mari.
- Nu a fost inregistrata la niciun tribunal suedez. Nici macar arestarea ei. Le-ati predat-o americanilor! Simplu, așa!
Annika s-a ridicat de pe scaun.
- Ati trimis-o intr-o tara unde mai e in vigoare pedeapsa cu moartea! Asta e o incalcare a Conventiei ONU, aceeași pe care ati incalcat-o cand i-ati lasat pe aia de la CIA sa decoleze de la aeroportul Bromma cu presupușii teroriști.
Inspectorul a ridicat o mana.
- Iar greșești! Stai jos. Extradarea s-a facut la nivel de stat. Femeia e din Massachusetts și acolo nu au pedeapsa cu moartea.
- Dar SUA, pe de-a-ntregul, da.
- Așa e. In 38 de state. 12 dintre ele insa, nu, inclusiv Massachusetts. O sa fie condamnata pe viata, e lucru cert. Și e vorba de toata viata, nu de optișpe ani sau prostiile de la noi.
- Și tot nu pricep: ce-i atat de secret?
- Mai gandește-te putin.
Annika a clatinat din cap.
Așadar, n-a fost Hopkins! Doamne, cum am greșit!
- Zici ca Hopkins a anuntat pompierii? A incercat sa ne salveze in loc sa ne omoare?
- Am facut schimb de prizonieri, a continuat Q.
A ramas cu ochii tinta la el.
- Am facut o intelegere cu americanii și am facut schimb de prizonieri.
A inchis ochii și și-a amintit o conversatie foarte animata din redactie, auzind parca vocea pitigaiata a lui Patrik Nilsson: Guvernul le-a dat americanilor ceva in schimb. Trebuie sa aflam despre ce-i vorba. Descinderi la indivizi amestecati in piraterie IT? Dreptul de aterizare pentru CIA la Bromma?
I s-a aprins un beculet.
- Am dat-o la schimb pentru Viktor Gabrielsson!
- Oficial, a fost arestata de FBI. Toate documentele asta spun. Nu vom putea pretinde niciodata c-a fost in Suedia in noaptea aia.
- Așadar, il aveti acasa pe ucigașul politistului. Crezi c-a fost un schimb bun?
- N-a fost decizia mea, dar așa am preluat ancheta la incendiul de la casa ta.
Incerca sa inteleaga.
- Adica o suspectati pe ea de la bun inceput?
- Era pe o lista foarte scurta, i-a raspuns Q.
- Ce inseamna asta pentru mine?
- Cum ziceam, din punctul nostru de vedere, incendiul este un caz inchis. Din pacate, in dosar se va consemna ca s-a dispus neinceperea urmaririi penale. Imi pare rau.
- Cum? Adica n-o sa-mi pot dovedi nevinovatia?
Q a clatinat din cap incet și parca-i parea rau de-adevaratelea.
- Și atunci, cum ramane cu banii de la asigurari?
- Cred ca poti sa-ti iei adio și de la ei.
Ii venea sa rada, un ras amar.
- Mi-ai vandut casa, casa copiilor mei, doar ca sa le intri pe sub piele alora de la CIA și sa aduci acasa un criminal!
Inspectorul și-a lasat capul intr-o parte.
- N-aș spune chiar așa.
- Și ce propui sa fac?
- Mai ai ceva bani puși deoparte, nu?
A oftat greu și a strans din ochi.
- Am impartit cu Thomas ce mai ramasese. Partea mea nu mi-ar ajunge nici pentru un apartament de doua camere in cartierul Sodermalm.
- Atunci, probabil c-o sa trebuiasca sa faci un credit ipotecar, ca toata lumea. Sau sa-ti iei un apartament cu chirie.
Annika a ras din nou, un ras aspru, de aceasta data.
- Apartament cu chirie? Și unde gasesc eu așa ceva?
- Sindicatul politiștilor are un numar de proprietati in oraș. Pot sa-ti aranjez unul daca vrei.
L-a privit și a simtit cum i se urca dezamagirea in gat, amara ca fierea.
- Iisuse, societatea asta e cu fundu-n sus rau de tot.
- Nu-i așa? i-a raspuns Q cu un zambet larg.
S-a dus la redactie și a lasat cheile mașinii intr-un coșulet, la receptie; era multumita ca cel putin nu era nimeni prin preajma care sa-i faca observatie pentru intarziere.
Se simtea ciudat de golita, ușurata, dar in același timp foarte trista.
Divortul avea sa se termine saptamana urmatoare, dupa perioada de reflectie obligatorie, de 6 luni. Ar fi dorit tare mult sa amane pronuntarea, sa discute calm cu Thomas, dar ocazia nu se ivise; niciunul din ei nu adusese vorba. Adevarul era ca nu statusera de vorba calumea niciodata de cand el plecase și le arsese casa.
Și aici am greșit. Am încurcat cam tot ce se putea încurca.
Deși avusese dreptate in legatura cu Julia. A luat un ziar de pe stand și s-a uitat peste prima pagina. ALEXANDER A FOST GASIT ASEARA, clama titlul. Ce urma era un clasic al genului: Bunica in lacrimi - „E un miracol!"
Restul paginii era acoperit de o fotografie a micutului la gradinita. (Spike se infuriase rau cand ea refuzase sa mai faca o poza cu telefonul și sa i-o trimita.)
A trecut și prin textul care insotea fotografia. Spunea ca misterul care invaluise disparitia copilului fusese rezolvat in cele din urma. Bunica lui, Viola Hansen, daduse o scurta declaratie: „Nu exista cuvinte pentru a descrie fericirea noastra".
Cititorii erau apoi trimiși in interior, la 5 pagini duble, inclusiv mijlocul.
A rasfoit și restul ziarului. Patrik Nilsson scrisese despre moartea Yvonnei §i captivitatea lui Alexander; Annika ii daduse toate informatiile și era chiar citata in unele locuri. Patrik scrisese ca ea fusese prezenta la desfașurarea evenimentelor, dar nu lasase sa se inteleaga ca luase parte activa la ele. Spre surprinderea ei, era de fapt multumita, pentru ca era conștienta ca s-ar fi putut sa nu aiba dreptate. Emil Oscarsson scrisese un excelent articol scurt despre asasinarea lui David, procesul Juliei și rapirea copilului. Scria bine de tot.
A impaturit ziarul și l-a pus la loc, pe stand. Era sfarșita. S-a dus in redactie sa discute cu Spike și Schyman ce avea de scris pentru a doua zi; a fost surprinsa sa gaseasca atata lume. Sambata dimineata era de obicei cea mai calma zi, dar in ziua aceea camera știrilor era aproape arhiplina.
- Au venit cu totii din cauza lui Alexander? a intrebat și și-a pus geanta pe biroul lui Berit.
- Asta și restructurarile, i-a raspuns Berit, privind-o peste ochelari. Au facut lista publica ieri dupa-masa. Schyman a scurtcircuitat regulamentele de angajare și a promovat jumatate din personal in functii de conducere.
- Vulpea batrana! a zis Annika și s-a așezat pe scaunul lui Patrik. Suntem și noi doua printre ei?
- Nu suntem pe niciuna dintre liste. N-avem nevoie. Suntem atat de vechi aici, ca nu puteam fi pe lista celor dati afara. Inteleg c-ai cam avut parte de-o aventura.
Annika și-a pus picioarele pe biroul lui Berit.
- Aia era pe cale sa plece cu baiatul. Prea putin a lipsit sa nu reușeasca.
- Dar i-ai taiat cauciucurile.
Annika voia sa continue, dar s-a oprit și și-a privit fix prietena.
- De unde știi? Nu scria in ziar.
Spre marea ei uimire, a vazut-o pe Berit roșind, ceea ce nu se mai intamplase.
- Mi-a spus cineva, a zis, dupa care s-a apucat sa cotrobaie dupa niște documente in sertarul de la birou.
- Cu cine-ai vorbit? Cineva din politie?
Berit și-a dres glasul și a scos cateva foi din sertar.
- Am vorbit cu Q.
Annika a ridicat sprancenele, foarte surprinsa.
- Cu Q? Dar abia m-am intors de la o intalnire cu el...
Tin la ziariștii de la editiile de seara. Sau, ma rog... am tinut la o parte din ei...
I-a cazut fisa cu atat de mare zgomot, incat a ramas cu gura cascata.
- Despre Q era vorba! Ai avut o legatura cu Q...
- Zi putin mai tare, vrei? i-a raspuns Berit, acra.
- Și eu care credeam ca-i gay!
Berit și-a scos ochelarii.
- Are vreo importanta?
Și-a privit colega, i-a privit parul care incepuse sa-i albeasca și ridurile de pe gat. Incerca sa și-o imagineze cu inspectorul, cum s-au intalnit, cum au flirtat și s-au sarutat.
- Vai de mine! a zis ea. Adevarul e ca arata bine.
- Și e și foarte bun la pat, a incheiat Berit, dupa care și-a pus ochelarii și s-a intors la calculatorul ei.
- M-au facut membru in conducere! a spus Patrik Nilsson, fluturand o copie a listei celei lungi.
Annika și-a dat jos picioarele de pe masa și și-a luat geanta.
- Felicitari!
Patrik iradia de mandrie, iar Ronja, angajata temporar, era in drum spre ieșire, cu o cutie in brate.
- Tu cum ai ajuns pe lista? a intrebat-o el.
- Nu-mi pasa, i-a raspuns cu capul sus. Plec. Lucrez independent. Ma duc in Darfour sa scriu despre conflictul de acolo. Acolo sunt lucruri importante.
- Spre deosebire de fleacurile cu care avem noi de-a face aici, nu? i-a zis Patrik.
Ronja s-a oprit și și-a ridicat barbia.
- Acolo chiar ca-i vorba de viata §i de moarte.
- In Suedia nu e cazul, nu? a continuat Annika.
Fata s-a intors pe calcaie și dusa a fost. I-a lasat sa stea pe fundurile lor grase, leganati de falsa impresie ca realitatea lor era mai sigura și mai buna decat a ei.
Brusc, Annikai i s-a facut rușine, fiindca și-a amintit cat de nesigura și prapadita se simtea pe vremea cand era angajata temporar.
S-a facut seara pana ce Annika și-a terminat articolul.
Era un reportaj destul de vag despre trecutul și motivatia Yvonnei Nordin, fara referinte la surse. Era conștienta ca era cam subtirel, dar nu voia sa-i expuna pe Nina, Julia, David sau chiar pe Filip Andersson, așa ca s-a limitat la faptele care puteau fi verificate: ca Yvonne avusese o companie impreuna cu David, ca-și dorise continuarea relatiei cu David, ca voia ca el sa divorteze și ca era posibil sa fi fost vinovata și de alte crime violente. A mai scris ca politia ancheta daca Yvonne avea vreo legatura cu asasinatul triplu de pe Sankt Paulsgatan și ca Filip Andersson facuse o cerere de revizuire a cazului la Curtea Suprema (pentru acest ultim fapt avea referinte, cu numar de dosar și alte detalii).
A trimis articolul pe serverul ziarului, a inchis calculatorul și l-a bagat in geanta. In drum spre ieșire, a trecut pe langa biroul lui Schyman și l-a vazut pe acesta leganandu-se pe scaun.
Barbatul arata imbatranit și sfarșit. Toamna asta il imbatranise.
Oare cat mai poate s-o duca? Cred ca se apropie de 60 de ani.
A batut la ușa, iar barbatul a tresarit ca și cand ar fi fost adancit in ganduri, apoi i-a facut semn sa intre. S-a așezat in fata lui.
- Cred ca sunt dator sa-ti cer scuze, i-a spus el.
Annika a clatinat din cap.
- Mai stai. Am luat deja o supradoza. Toata lumea-și cere scuze. Cum iti e?
Ultima intrebare i-a ieșit pe gura, n-avea habar cum.
Schyman a oftat adanc.
- Eram gata sa renunt din cauza restructurarilor astora.
A ramas tacut, privind spre redactie, s-a uitat la redactori, la calculatoare, la studioul de radio, la oamenii de la editia online. Era intuneric din nou, locul zilei scurte fusese luat de o noapte lunga și vantoasa de decembrie.
- Iubesc ziarul asta. N-am crezut niciodata c-am sa spun așa ceva, dar asta-i adevarul. Știu ca de multe ori greșim și ca uneori mergem prea departe și distrugem vietile unor oameni intr-un mod oribil, dar indeplinim o functie. Democratia ar fi mult mai fragila fara noi. Societatea ar fi mult mai periculoasa, mai dura.
Annika a aprobat incet din cap.
- Aș vrea sa cred ca-i adevarat, da' nu sunt atat de sigura.
- Ai facut o treaba foarte buna ieri.
- Nu chiar. N-am scris nimic. Am refuzat sa-l fotografiez pe Alexander.
- Vorbeam in general.
- Treaba-i incalcita. Nu cred ca la ora asta poate sa spuna cineva unde se afla adevarul. Toti cei implicati au motivele și justificarile lor. Poate ca, mai mult sau mai putin, sunt cu totii vinovati, nu numai de lucrurile de care au fost acuzati...
Schyman a oftat din nou.
- Cred ca o sa merg acasa.
- Și eu.
- Vrei sa te duc cu mașina?
A ezitat.
- Da, multumesc.
S-au ridicat de pe scaune, redactorul-șef a stins lumina, dar nu a incuiat biroul, au trecut prin redactie și au coborat in garaj.
- Ce te-a facut sa crezi ca Julia Lindholm era nevinovata? a intrebat-o, in timp ce treceau prin oraș.
A decis sa-i raspunda cinstit.
- Cred ca m-am identificat cu ea. Daca ea e nevinovata, atunci și eu sunt.
- Ai vreo veste de la politie? Au ajuns la o concluzie in legatura cu incendiul?
A inghitit in sec.
- Nu, i-a raspuns scurt și și-a intors privirile spre geam.
A lasat-o in statia de autobuz de pe Munkbron.
- E cazul sa-ti gasești un apartament ca lumea, a spus el.
- Știu, a zis Annika și a inchis portiera.
Epilog
Vineri, 24 decembrie
Ajunul Craciunului
Trenul a intrat in gara cu franele scrașnind și a tras la peronul pustiu. Ninsoarea dansa in jurul locomotivei și al vagoanelor, se strecura prin crapaturile ușilor și pe la incheieturi, infașurand totul intr-o pojghita de gheata.
Era singura persoana care a coborat.
Trenul a gemut și a pornit din nou, lasand-o singura in viscolul care șuiera. S-a oprit o clipa, privind la supermarketul ICA, la biserica penticostala, la hotel. S-a indreptat spre ieșire cu pași tacuti prin zapada moale. A trecut prin tunelul inghetat, a depașit statia de taxiuri și cafeneaua Svea, a ieșit pe Stenevagen.
Vantul o izbea cu putere in fata, așa ca și-a tras gluga și i-a strans șnurul. Rucsacul i se parea greu, cu toate ca nu avea in el decat un cadou de Craciun și cateva sendvișuri pe care și le luase pentru drumul de intoarcere.
A mers incet pe langa casele care margineau șoseaua, ferindu-și ochii de vant, ca sa poata privi dincolo de perdele și de luminitele de Craciun. In case era caldura și prietenie, erau focuri care trosneau in sobe și pomi de Craciun care straluceau și miroseau a brad.
Spera ca oamenii de acolo apreciau darul pe care-l aveau.
Dinaintea ei a aparut gardul electric și femeia a luat-o la stanga pe Viagatan. La fel ca multe alte dati, a luat-o pe langa gardul infinit spre poarta și parcare; mergea și mergea și mergea și i se parea ca nu se apropia deloc.
Cand a ajuns la interfonul de la intrare, avea turturi in gene.
- Am venit sa-l vizitez pe Filip Andersson.
- Intrati, i-a raspuns o voce feminina.
Incuietoarea a zbarnait. A tras poarta grea și a pașit hotarata pe asfalt, spre urmatoarea poarta. Zapada se așezase pe gardul de sarma din stanga, formand un zid zgrunturos de gheata.
A ajuns la cel de-al treilea punct de control și a apasat pe alt buton. Ca de obicei, a trebuit sa-și foloseasca ambele maini pentru a deschide ușa sectiunii pentru vizitatori. S-a scuturat de zapada, și-a scos gluga și a clipit de cateva ori. A mers repede spre dulapiorul numarul unu, unde și-a lasat haina și fularul. A deschis rucsacul și a scos cadoul, apoi a incuiat și rucsacul. A apasat al patrulea buton de interfon și i s-a dat drumul inauntru. A pus cadoul pe banda pentru bagaje și a trecut prin detectorul de metale. Mașinaria n-a scos niciun sunet. Niciodata nu scotea. Știa ce nu trebuia sa poarte.
- Craciun fericit! a spus cu un zambet și a pus insigna de politist pe masa.
- Craciun fericit!
Gardiana a agatat insigna pe panou; evident, mergeau in sala numarul cinci.
- V-am notat deja datele, trebuie doar sa semnati, a adaugat gardiana; iar ea a semnat, cu scrisul ei frumos și citet: Nina Hoffman, ruda.
- Inteleg ca apelul merge bine.
Nina a zambit.
- Speram sa iasa inainte de Paște.
- Veniti. Va conduc. Filip e pe drum.
Nina a luat cadoul și a urmat-o pe femeie pe coridorul pentru vizitatori; s-a oprit doar ca sa ia o portocala și un termos cu cafea de pe masuta cu racoritoare.
- Am observat ca-i o carte, i-a zis gardiana, facand un semn spre pachet.
- La Reina del Sur, de Arturo Perez-Reverte. Un thriller, despre traficul de droguri in zona de coasta a Spaniei.
Femeia a privit-o, impresionata.
- Filip citește carti in spaniola?
Nina nu mai zambea.
- Toti trei obișnuiam sa facem asta.
SFÂRȘIT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu