Pe viață, Liza Marklund

 ........................................

5-6

      Andersson stătea cu gura căscată.

   - Pentru că, cel puțin, aici sunteți în viață. Dacă deschideți gura, sunteți un om mort. Așa-i? Și de ce m-ați întrebat despre Olga? Vă e teamă c-a avut timp să vorbească?
   Nu i-a răspuns. Annika s-a ridicat, iar el a urmărit-o cu privirea.
   - Pot să înțeleg că preferați să păstrați tăcerea în legătură cu cei care i-au bătut pe oamenii ăia până i-au omorât - ca să vă salvați pielea, dar e altceva ce nu pot să înțeleg. De ce era David Lindholm singura persoană care credea că sunteți nevinovat? De ce? Cum se face că unul dintre cei mai cunoscuți polițiști din Suedia a fost singurul care v-a crezut? Adică era mult mai bun decât ceilalți polițiști? A văzut el ceva în ancheta aia, care le-a scăpat tuturor - și acuzării, și apărării, și judecătorului? Nu! Așa-i ca am dreptate?
   S-a așezat pe dulăpiorul cu așternuturi.
   - Singurul motiv pentru care David v-a crezut este pentru ca știa ceva ce nimeni altcineva nu știa. V-a crezut pentru ca știa cine a fost criminalul sau, cel puțin, bănuia. Așa-i?
   Filip Andersson nu s-a mișcat.
   - Pot sa înțeleg de ce tăceți. La urma urmei, sunteți unde sunteți. Dar e ceva ce nu pricep. De ce și-a ținut David gura?
   Annika s-a ridicat din nou.
   - Nimeni nu va crede, doar David ar fi putut să spună ce știa. Și din nou ar fi fost eroul zilei. Exista o singura explicație rezonabila pentru felul în care a acționat.
   Bărbatul privea fix spre perdea. N-a răspuns.
   - M-am gândit foarte mult la treaba asta in ultimele saptamani. Probabil ca §i el era ingrozit, a continuat Annika. Nu ca ar fi putut fi omorat, nu parea sa se teama de moarte. Nu, se temea de altceva!
   S-a intors și s-a așezat din nou pe scaun, s-a aplecat intr-o parte pentru a-i prinde privirea.
   - Ce era important pentru el? Ce insemna atat de mult, incat sa pastreze tacerea despre un criminal in masa? Era vorba despre bani? Reputatie? Cariera? Fete? Sex? Droguri? Era toxicoman?
   Filip Andersson și-a cautat o batista.
    - În ce erați amestecati voi doi? Care e legatura? Va știati dinainte de crima. Erati in relatii cu mult inainte, nu? Nu am nici cea mai vaga idee daca sunteti vinovat de acele crime, dar oricum, sunteti un escroc. Cum se face ca erati un apropiat al unui politist ultracunoscut? Și de ce dracu' și-a riscat el cariera, asociindu-se cu dumneavoastra?
   Filip Andersson a scos un oftat adanc.
   - N-ati inteles absolut nimic.
   - Atunci, spuneti-mi! Ascult!
   A privit-o cu o imensa tristete.
   - Sunteti sigura ca vreti sa aflati? Sunteti gata sa platiti pretul adevarului?
   - Absolut!
   Barbatul a dat din cap și s-a sculat incet. N-a privit-o, dar i-a pus o mana pe umar și a chemat gardienii.
   - Credeti-ma, nu merita. Am terminat.
   Ultimele cuvinte au fost indreptate spre interfon.
   - Nu plecati. Nu mi-ati raspuns nimic.
   Privirea lui devenise aproape tandra.
   - Puteti scrie despre cererea mea de rejudecare. Cred ca exista o șansa reala ca sa fie luata in considerare. Eram in Bromma cand s-au intamplat crimele.
   Annika și-a luat carnetul și pixul.
   - Dar mobilul dumneavoastra era acolo. Cum puteti dovedi ca nu dumneavoastra l-ati folosit?
   A privit-o lung, dar nu a mai avut timp sa-i raspunda, pentru ca ușa s-a deschis și Andersson a ieșit, cu papucii plescaind pe podea.
   E ceva ce nu se leaga. E altceva, trebuia sa-l întreb, da' nu-mi dau seama ce. La dracu'!
   S-a indreptat spre ieșire, prin cușca lunga de metal. Batea un vant puternic, dar acesta era singurul zgomot.
   S-a oprit la poarta exterioara. Gardul se intindea de ambele parti, pe o distanta imensa; deodata, s-a simtit atat de ametita, incat a trebuit sa se apuce de poarta. A apasat pe buton, de cateva ori, ca un copil.
   - Dati-mi drumul, va rog!
   Incuietoarea a tacanit și poarta s-a deschis. Annika s-a trezit de cealalta parte a gardului. Instantaneu, aerul a devenit mai rece și mai curat.
   - Multumesc, i-a spus camerei de supraveghere mute de deasupra.
   A lasat poarta sa se inchida in urma ei; a mers și a mers de-a lungul gardului, pana a ajuns in oraș. A luat-o la stanga, pe o strada care se chema Stenevagen, o strada dreapta și lunga, cu școli pe ambele parti, apoi cu case din lemn, cu case din caramida și chiar din prefabricate.
   In cele din urma, i-a ieșit in cale linia ferata. S-a oprit și s-a uitat la ceas.
   Mai avea o ora și 20 de minute pana la tren.
   A privit spre gara. Se saturase de mancarea la minut de la Sibylla. In dreapta era ceva care se chema Svea's Cafe. A respirat adanc și a intrat. S-a așezat la o masa langa geam, a luat cafea și biscuiti. Și ziarul local.
   O femeie pe bicicleta fusese lovita și ranita ușor, la intersectia a doua strazi din Orebro, cu putin inainte de ora unu, in ziua precedenta.
   O alta femeie cerea 7 000 de coroane daune pentru ca cineva o scuipase intr-o carciuma.
   Un grup al Tineretului Social-Democrat din Palsboda primise o alocare de fonduri din partea consiliului local pentru construirea unei sali de muzica.
   A inchis ochii și a vazut scara unde murise femeia, pe Sankt Paulsgatan.
   A dat la o parte biscuitii și s-a dus sa-și ia un pahar de apa. S-a așezat din nou și privirea i s-a oprit la chioșcul de mancaruri la minut.
   Sunteti sigura ca vreti sa știti? Sunteti gata sa platiti pretul adevarului? Credeti-ma, nu merita.
   Și-a lasat capul in maini. Barbatul ii confirmase ceea ce ea spusese. N-ar fi fost acceptat intr-un tribunal, dar el ii confirmase, intr-un fel sau altul, scenariul schitat de ea.
   David Lindholm fusese amestecat in niște afaceri dubioase cu Filip Andersson, deși nu era clar despre ce era vorba. Se cunoșteau de multa vreme și erau amandoi amestecati, cumva, in crimele de pe Sankt Paulsgatan.
   Acum, David fusese omorat și el. Iar Filip Andersson se hotarase sa-și petreaca restul zilelor in inchisoare, decât sa fie și el ucis.
   N-are cum sa fie o coincidenta. Cumva trebuia sa se potriveasca.
   Cele trei victime din Sodermalm fusesera batute cu toporul pana murisera.
   David fusese impușcat.
   Nicio asemanare aici.
   In afara de cruzimea excesiva. Castrarea simbolica.
   A gemut.
   Sa nu furi. Hârșt, le-au taiat mainile. Sa nu preacurvești. Hârșt, cu sexul lui.
   Daca Filip Andersson e nevinovat, atunci adevaratul criminal e liber.
   Iisuse Hristoase! Poate fi aceeași persoana!
   Urmatoarea concluzie a lovit-o in frunte.
   Ceea ce tnseamna ca nu Julia l-a omorat! E posibil ca Alexander sa traiasca!
   Și-a scos mobilul și a sunat la inchisoarea Kronoberg din Stockholm. Era inutil sa incerce sa mearga prin avocatul acela nepriceput. Julia nu mai avea restrictii, așa ca nu mai exista niciun motiv legal care s-o impiedice s-o viziteze.
   - Sunt Annika Bengtzon, redactor la Kvallspressen, i-a spus ofiterului. Acum 4 ani și jumatate am petrecut o noapte intr-o mașina de patrula cu Julia Lindholm. Eram amandoua gravide atunci. Eu cred ca e nevinovata și aș vrea sa-i iau un interviu. Puteti sa-i transmiteti cererea mea, va rog?
   Și-a lăsat atat numarul de mobil, cat și pe cel de acasa.
   Apoi s-a ridicat și a fugit la gara, cu toate ca mai avea jumătate de ora pana la plecarea trenului.
   A schimbat trenul la Hallsberg, așa cum făcuse la venire. A încercat sa gândească liniștita, sa-și structureze ideile și sa le cântărească obiectiv.
   Oare chiar am dat de ceva sau umblu dupa cai verzi pe pereți?
   Pe biletul de clasa intai scria ca avea vagonul unu, locul 10. Abia dupa ce a luat toate vagoanele la rand și-a dat seama ca nu existau compartimente de clasa intai. Toate locurile aratau la fel, inghesuite ca sardelele, nu aveau nici măcar o masuta intre ele.
   Tipic pentru calea ferata suedeza. Îți iau banii și nu-ți dau nimic în schimb.
   Singurul loc ocupat în vagonul unu era numărul 10. Acolo stătea un bărbat corpolent, cu servieta și o haina groasa aruncate pe locul de alături. A ales un alt loc. Trenul s-a pus in mișcare cu o zdruncinatura. Dupa jumatate minut, au lasat orașul in urma. Și-a ridicat ochii spre geam - peisajul care zbura inapoi, un crang cu copaci goi, șoproane, o mașina abandonata, o curte plina de lemn de foc, căsuțe roșii, câmpuri arate. Fabrica de creioane colorate, ferme cu ziduri din piatra și păduri nesfarșite de brad.
   Și-a scos mobilul și s-a gandit bine cum ar trebui sa formuleze mesajul. Nu voia sa promită prea mult. M-am întâlnit cu Filip Andersson. M-a băgat la idei. Cred ca Julia ar putea sa fie nevinovata. Putem sa ne vedem?
   S-a lasat pe spatar, cu un oftat.
   A zărit cu coada ochiului o apa cenușiu-maronie in Kilsmo și trei cerbi care alergau intr-o zona cu copaci taiati. S-a uitat dupa ei, încercând sa-i vada printre tufe, dar erau duși, momentul trecuse; a copleșit-o peisajul familiar, acel Sodermanland in care crescuse, cu încăpățânarea și izolarea lui vigilenta.
   Cand a trecut prin Vingaker, trenul a încetinit; Annika a deschis ochii: un teren de fotbal, o parcare, un bloc cu fațada în alb și maron. Doar cat a clipit și toate au disparut. Intr-un copac o pasare de prada și din nou apa - sa fie oare lacul Kolsnaren?
   Unde or sa-și aiba radacinile copiii mei? Unde își vor gasi siguranta? In ce mirosuri? In ce încaperi? In ce spatiu și-n ce muzica?
   Un depozit de fier vechi, un cartier rezidential: se apropiau de Katrineholm.
   Timpul e singurul lucru pe care-l are toata lumea. La fel ca tineretea, ca viata, ni se par normale atata vreme cat le avem. Dupa care s-au dus.
   Incepea sa se intunece și-și vedea reflexia in geam: arata obosita și slaba. Nu slaba frumos precum vedetele de la Hollywood, nicidecum - osoasa și dura.
   Trenul s-a oprit langa banca și McDonald's și toate celelalte cladiri din jurul pietei, atat de dureros de familiare și atat de intangibile. Aici ii fusese locul, dar ea alesese sa plece. Aici nu aveau sa mai fie niciodata strazile ei sau ale copiilor ei.
   Și-a intors capul ca sa nu-i mai priveasca pe toti aceia care se inghesuiau in vagon.

   Cred ca Julia ar putea sa fie nevinovata.
   Nina a mai citit o data mesajul înainte de a hotărî ce sa-i răspundă. Cred ca Julia ar putea.
   Iritata, a șters mesajul.
   Avusese doua saptamani de concediu și se intorcea la serviciu in seara aceea, in tura de la ora 10. Primele 3 zile le petrecuse cu Holger §i Viola la proces, apoi statuse o saptamana cu ei la ferma de langa Valla. Umblase pe camp cu tatal Juliei și se uitase la seriale, la televizor, stand pe canapea langa mama Juliei, și-n tot acest timp încăperile și grajdurile fusesera apasate de un gol total și apasator.
   Acum ma au doar pe mine.
   S-a trantit inapoi pe pat și a privit de jur imprejurul garsonierei inghesuite.
   Holger și Viola hotarasera sa ramana in Sodermanland și sa nu vina la Stockholm, sa nu asiste la pronuntarea sentintei. Le spusese ca puteau sa stea la ea, așa cum facusera și la proces, dar refuzasera. Zisesera ca nu voiau s-o deranjeze, deși ii asigurase ca nu se punea problema; de fapt, nu voiau sa plece de la ferma, cu toate ca nu mai aveau niciun fel de animale.
  Oamenii ii vorbeau pe la spate. Avusese ocazia sa se convinga singura. Felul in care le intorceau spatele la supermagazinul local. Amandoi imbatranisera și se șubrezisera in ultimele 6 luni. Viola albise complet, iar Holger incepuse sa șchioapete.
   Sentinta urma sa fie pronuntata a doua zi, la 13:30. Procesul fusese rigid și conventional, ca de obicei.
   Pentru Holger și Viola, formalitățile fuseseră un coșmar. Întrebări repetate inutil de amândoi, când li se părea ca celalalt nu aude.
   „Nina, ce a vrut sa spună procurorul? Tu te pricepi. E grav pentru Julia? O sa mearga la inchisoare? Cat timp? Oh... și unde or s-o duca? La Orebro? Bine macar ca nu-i prea departe. O sa mergem s-o vedem. O sa-i dea drumul de Craciun, nu-i așa? Nu? Poate mai incolo, peste cativa ani?“
   Și acum iar aparuse ziarista aia cu: Cred ca Julia ar putea...
   A apasat tare pe taste cand a scris raspunsul. Nu sunt de acord. Julia vinovata. Le-a facut mult rau parintilor. Ce vrei?
   Suna nepoliticos, dar nu-i pasa.
   L-a trimis rapid, inainte sa aiba timp sa se razgandeasca.
   S-a dus in bucatarie dupa niște apă și raspunsul a venit inainte sa apuce sa puna paharul jos.
   Fost la Kumla & intalnit Filip Andersson. Interesant. Poate merita disc. Ajung Stkhlm in 5 min.
   Sa discute?
   Filip Andersson. Cred ca Julia ar putea.
   Asta ar putea insemna orice. Nu-i crea nicio obligatie.
   A apucat telefonul. Acasa. Vino.
   A adunat niște facturi de pe masa de sufragerie și le-a pus in biblioteca, a indreptat patul și a pus de cafea. Apoi s-a așezat pe un scaun, așteptând ca apa sa-și termine galgaitul prin cafetiera.
   Soneria a sunat cand Nina abia apucase sa scoata pe masa cani, lapte și cafea.
   Ca de obicei, ziarista arata ca dracu'. S-a precipitat in camera, cu geanta aceea mare a ei, cu haina groasa și cu vorbele curgandu-i din gura.
   - Avem de-a face cu un tipar pe care nu l-am vazut inainte și probabil ca nu l-aș fi crezut, daca Andersson nu ar fi avut o anume reactie. Pretinde ca-i nevinovat și exista un numar de intrebari care se pun in legatura cu dovezile care au dus la acuzarea lui. Sau e un actor foarte bun, sau ii e foarte frica și e intimidat.
   - Stai jos, te rog, i-a spus Nina, tragand un scaun; a folosit tonul rezervat, de obicei, betivilor dificili și golanilor obraznici pe mopeduri. Cum vrei cafeaua?
   - Fara zahar, a raspuns Annika, așezandu-se pe marginea scaunului și cotrobăind în geanta dupa carnețel. Mi-am notat câteva lucruri pe care nu le înțeleg.
   Nina a turnat cafeaua, urmarind-o cu coada ochiului.
   Femeia asta avea ceva maniacal in comportament, ceva mult prea intens. Era ca un terier, ale carui falci, odata incleștate, nu se mai puteau desface. In viata ei n-ar fi putut sa fie politista. Nu e suficient de diplomata.
   - Sentinta se anunta maine, i-a spus Nina și s-a așezat in fata ei. E putin cam tarziu pentru probe care ar putea schimba lucrurile.
   - Ca sa fim mai exacti, astea nu sunt probe. Sunt mai mult presupuneri indirecte.
   Nina a oftat: presupuneri indirecte.
   - Inteleg. Și ce ne aduc nou?
   Annika a șovait.
   - E cu bataie lunga. Treaba e ca-i atat de groaznic, incat mi-e și mie greu sa cred. Este mult prea crud, prea calculat, da' dacă ești suficient de violent și nemilos, atunci e posibil.
   Ninei nu-i trecea nimic prin gand, așa c-a așteptat in tăcere.
   Annika și-a mușcat unghia de la arătător in timp ce-și citea notițele.
   - Exista o legatura intre crimele de pe Sankt Paulsgatan și moartea lui David. Ti-a trecut așa ceva prin cap vreodata?
   Nina a continuat sa taca.
   - Toate victimele au fost lovite in cap mai intai, alea de pe Sankt Paulsgatan cu toporul, lui David i s-a tras un glonte în frunte. Apoi, trupurile au fost mutilate. Sa nu furi. Harșt, le-au taiat mainile. Sa nu preacurvești. Harșt, cu sexul lui. Ambele cazuri arata gesturi simbolice foarte puternice.
   Nina a făcut ochii mari, de neîncredere.
   - Știi ceva? S-au scurs 4 ani intre crimele astea și-n afara de faptul ca toate au avut loc în Sodermalm, nu exista absolut nicio legatura.
   - Ba exista cateva legaturi. De exemplu, tu și Julia ati fost prezente la locul crimei de ambele dati.
   - Simpla coincidenta.
   - Poate. Dar legatura cea mai importanta e insuși David. Il cunoștea pe Filip Andersson - făcuseră afaceri in trecut. Daca e sa ne luam dupa barfa din blogosfera, Andersson avusese ceva afaceri pe coasta Spaniei și tu singura ai zis ca David și Julia au stat acolo ceva vreme. Șase luni, langa Malaga?
   Nina s-a foit pe scaun, iritata.
   - A facut treaba asta ca sa scape de o banda din Stockholm. N-avea de-a face cu Andersson.
   Annika s-a aplecat peste masa.
   - Ești sigura? Nu mai era și alt motiv? Poate ca se infiltra in banda lui Andersson? Sau lucra pentru el?
   Nina n-a raspuns.
   - Acum cat timp au fost in Spania? Tu spuneai ca Julia arata ca o stafie.
   - Abia ramasese gravida și voma tot timpul.
   - Deci era chiar inainte de crimele de pe Sankt Paulsgatan. In noaptea aia, pe care am petrecut-o cu voi, Julia era in luna a patra, a continuat Annika.
   Nina a negat din cap.
   - Nimic nu sugereaza ca David ar fi avut afaceri cu Andersson. Absolut nimic.
   - David i-a devenit tutore cand omul a primit sentinta pe viata și, daca ne luam dupa Christer Bure, tot el a fost singura persoana care credea in nevinovatia lui Filip. Probabil ca se cunoșteau dinainte, iar David știa ceva despre crime, ce nimeni altcineva n-avea habar.
   Nina nu și-a ascuns un oftat adanc.
   - Imi pare rau sa-ti spun așa direct, da' parca ești un detectiv particular hiperentuziast.
   - Mai exista și alti factori comuni, a continuat Annika. Avem crimele, simbolismul și dorinta de a nu-l prinde pe adevaratul criminal.
   Nina s-a ridicat in picioare.
   - Stai o clipa!
   - Stai jos, i-a spus Annika și privirea ei devenise de un negru adanc.
   Nina a ascultat-o.
   - Atata vreme cat reușești sa duci la bun sfarșit sarcina de a omori cativa oameni, dupa aia sa reușești sa și condamni pe altul pentru crimele tale, inseamna ca ești incredibil de deștept și calculat. Nu reușesc sa potrivesc un singur lucru.
   - Care anume?
   - Arma de serviciu a Juliei. David a fost impușcat cu arma ei.
   Nina a simtit cum i se scurgea tot sangele din obraji. O liniște total noua s-a lasat in jurul ei; politista și-a simtit mainile transpirate și reci.
   - Ce vrei sa spui? a intrebat-o, iar vocea-i suna ciudat.
   - Asta e veriga lipsa. Pot sa le pun pe toate cap la cap, da' nu pot gasi o explicatie pentru arma crimei.
   - Arma Juliei a disparut acum un an. S-a intamplat in perioada cand se simtea foarte prost și a fost o chestie deosebit de jenanta. Nu-și putea aminti ce facuse cu revolverul. Nu-i nimic nou. Arma a reaparut la proces.
   Era randul Annikai sa se faca alba la fata.
   - Cum adica?
   Nina și-a frecat mainile, incercand sa și le incalzeasca.
   - La ieșirea din tura avem obligatia sa lasam armele la sectie, intr-un dulap incuiat, dar uneori Julia își tinea revolverul acasa. David primise aprobarea și aveau un dulap special de arme in dormitor.
   - Adica și-l tinea in mai multe locuri?
   - Da. Iar daca un ofiter de politie lipsește de la serviciu mai mult de 30 de zile, arma trebuie predata la magazia de arme. I s-a cerut sa-și predea revolverul cand a devenit evident ca avea sa lipseasca mai multa vreme, fiind bolnava. Atunci și-a dat seama ca n-o mai avea.
   - Nu-l mai avea?
   - Nu era in dulapul de arme de acasa. S-a dus la sectie ca sa vada daca-l lasase acolo, dar nu era. Era disperata, nu intelegea unde putuse sa dispara.
   - Și ce s-a intamplat?
   - A raportat disparitia. N-a vrut sa spuna ca fusese furat, nu-și putea da seama unde disparuse. S-a inceput o ancheta interna pentru a stabili daca era vinovata de incalcarea legii, de neglijenta in serviciu sau de comportament necorespunzator, fiind evident ca-și pierduse arma.
   - De ce n-am auzit nimic despre toate astea pana acum?
   - Poate n-ai fost atenta. Apararea a facut referire la problema asta, dar nu s-a batut multa moneda. Presupun doar ca nu era in interesul Juliei sa apara din nou ca o persoana confuza și iresponsabila.
   - Și ce s-a intamplat cu ancheta interna?
   - Pana la crima, nu se ajunsese la nicio concluzie, dar indiciile conduceau spre comportament necorespunzator, care nu ar fi avut niciun fel de consecinte. Concluziile indulgente au fost mai mult de dragul lui David, normal. Ancheta a fost abandonata cand a reaparut arma, s-a considerat ca a gasit-o, sau ca o avusese in tot acel rastimp...
   - Dar arma nu fusese la ea, a spus Annika. Cineva a inceput sa puna la cale crima cu multa vreme inainte, iar Julia trebuia sa fie vinovata de la bun inceput.
   - Nu poate fi adevarat, a contrazis-o Nina. Suna a teoria conspiratiei, din aceeași categorie cu aterizarea de la Roswell.
   Annika nu o mai asculta. Parca privirea i se intorsese spre sine insași și parea ca-și vorbește ei, nu cu Nina.
   - Daca Julia este realmente nevinovata, atunci Alexander a fost rapit cu adevarat. Asta sugereaza ca adevaratul faptaș e capabil de aproape orice. De exemplu, sa taie mainile oamenilor cu un topor, cat sunt inca in viata.
   A privit-o din nou pe Nina.
   - E posibil ca David sa fi fost homosexual sau bisexual?
   - Ma indoiesc. Da' ce are asta a face cu tot restul?
   - Criminalul poate sa fi avut o relatie personala cu David. Altfel nu i-ar fi zburat socoteala.
   Annika a continuat sa gandeasca și a dat din cap aprobator.
   - E clar ca mai era o femeie in apartament. Cineva cu acces la chei sau care ar fi putut sa le copieze - ușa de la intrare și de la dulapul de arme. Probabil ca era o iubita de-a lui, disperata sa se razbune. Știa și despre Bjorkbacken, pentru ca i-a ascuns lucrurile lui Alexander acolo. Cea mai tare razbunare: impuști barbatul, te asiguri ca nevasta-sa e inchisa pentru crima și le furi copilul.
   Nina statea de parca era de piatra, incapabila sa mai gandeasca.
   - Sentinta se da maine, a putut doar sa spuna.
   - Se poate face apel. Ma poti ajuta sa iau legatura cu Julia in vreun fel sau sa-mi aranjezi sa vorbesc cu ea? Sau sa-i scriu o scrisoare? L-am sunat pe avocat de o suta de ori și am lasat mesaje și la inchisoare. Nu poti sa ma ajuti?
   Nina s-a ridicat.
   - Lucrez la noapte și am o gramada de lucruri de facut.

   Cand Annika a ieșit pe ușa blocului, batea un vant rece și patrunzator. S-a gandit sa ia metroul, dar mai bine era sa mearga pe jos. Trebuia sa se calmeze, sa depașeasca dezamagirea nereușitei.
   M-am rugat de ea ca un copil. Precis crede ca-s complet nebuna. Daca ea nu vede legaturile, atunci nimeni n-o sa le vada.
   Și-a pus mănușile și a luat-o spre Slussen, impunandu-și sa lase in urma teoria conspiratiei. Dar totul s-ar fi potrivit, cu atat mai mult cu cat revolverul Juliei disparuse o vreme.
   S-a scuturat. Trebuia sa se adune și sa-și ia putina distanta, ca sa priveasca lucrurile din perspectiva. Nu statea in puterea ei s-o elibereze pe Julia Lindholm. Chiar daca era nevinovata.
   Oare o iau razna?
   A luat-o pe Ostgotagatan, fortandu-se sa mearga mai repede prin frig. Ii lacrimau ochii, dar era din cauza vantului.
   Oamenii își pot da seama cand sunt pe cale s-o ia razna?
   Daca incepea sa gaseasca coduri secrete in ziarul de dimineata, precum caștigatorul premiului Nobel din A Beautiful Mind? Ala care scria tone de chestii fara sens pe bucatele de hartie și se credea cel mai deștept din univers.
   Odata ajunsa in Piata Mosebacke a marit pasul, a dat ocol cladirii Sodra Teatern și s-a oprit ca sa priveasca portul. Era unul dintre locurile care-i placeau cel mai mult in lume. Daca ar fi fost sa traiasca intr-un loc dupa pofta inimii, și-ar fi cumparat un apartament pe Fjallgatan sau in apropiere de spitalul Ersta. Priveliștea era incredibila, apa și luminile, cladirile medievale, muzeul, Djurgarden și parcul de distractii in dreapta, in departare muzeul Waldemarsudde, oglindindu-se in apa. Un vapor care venea din Vaxholm se apropia de chei, cu luminitele sclipind in apa. Acolo locuiau oameni de mai bine de o mie de ani, inainte ca Birger Jarl sa construiasca, pe insulele de la gura lacului Malaren, capitala Suediei.
   De-aș putea sa pun mana pe banii de la asigurare. De-aș reuși sa scap de suspiciunea de incendiere. Atunci o sa traiesc aici.
   S-a intors și a pornit-o spre casa - voia sa caute cea mai mare agentie imobiliara online, sa vada daca aveau de vanzare apartamente cu vedere la port.
   Abia traversase intersectia mare la Slussen și intrase pe Vasterlanggatan, cand a simtit ca o urmarea cineva.
   Pietrele cubice de pe strada medievala erau umede și alunecoase și a alunecat cand s-a intors sa priveasca in urma.
   Gafaind, s-a oprit și a ascultat.
   Strada mergea la dreapta, era pustie. Vantul rupsese un afiș vechi și se juca pe jos cu el. Toate magazinele erau inchise, doar barurile erau deschise - prin ferestrele aburite vedea oameni - beau, mancau și radeau. Nimic. Nu tu pași, nu tu voci.
   Ajung și paranoica?
   Și-a ridicat geanta pe umar și a mers mai departe.
   S-a auzit din nou. Pașii. S-a oprit și s-a intors.
   Nimeni.
   De-acum respira sacadat.
   Hai, femeie, aduna-te, pentru Dumnezeu!
   Tocmai trecuse de un Seven Eleven și era in dreptul intrarii boltite pe strada Yxsmedsgrand, cand cineva a ieșit din umbra unei cladiri și a apucat-o de brat. Barbatul purta o cagula. Avea ochii aprinși.
   Annika a deschis gura sa strige, dar o a doua persoana a venit din spatele ei și i-a acoperit gura și nasul cu o mana inmanușata. Strigatul a sfarșit intr-un scancet. A deschis gura și a simtit un deget care incerca sa i se strecoare printre dinti - a mușcat cat a putut de tare. O injuratura foarte aproape de ureche, dupa care o lovitura in cap. În cadere, a fost tarata intr-o alee laterala, unde era complet intuneric.
   Vantul șuiera, dar își simtea trupul ciudat de incins. Cei doi barbati, caci barbati trebuie sa fi fost, au sprijinit-o de perete. In intuneric a stralucit un cutit.
   - Nu-ti baga nasul unde nu-ti fierbe oala, i-a spus unul dintre ei.
   Era o șoapta, nu o voce reala.
   - Care treaba? a intrebat, calma, fara sa-și ia ochii de la cutit.
   Era indreptat spre ochiul ei stang.
   - Lasa-l in pace pe David. Gata. Nu te mai baga.
   Deja respira greu, cuprinsa de panica. N-a putut raspunde.
   - Ai priceput?
   Aer! Nu pot sa respir!
   - Crezi c-a priceput? i-a șoptit una dintre voci celeilalte.
   - Nu. Cred ca trebuie s-o facem sa-i fie mai clar.
   A simtit cum o apuca de mana stanga și-i scot manușa. Cutitul a disparut din fata ochilor. Cel putin avea un fir de aer.
   - Daca te-ntreaba cineva cum te-ai taiat, le spui ca-n bucatarie, i-a șoptit vocea, apoi manușa i-a acoperit gura și a simtit o durere crunta din mana, prin brat, pana in piept. Capul ii bubuia de șoc și genunchii i-au cedat.
   - Inceteaza cu intrebarile despre David. Nicio vorba despre noi. Data viitoare, iti taiem copiii.
   I-au dat drumul; s-a prabușit pe pietrele cubice cu sangele tâșnindu-i din aratator.

   La spitalul A&E a spus ca se taiase in bucatarie.
   Un doctor foarte stresat i-a pus 8 copci și a sfatuit-o sa aiba mai multa grija in viitor.
   - Ce taiati?
   Cum puteau doctorii sa fie atat de tineri? Chiar mai tineri decat ziariștii in practica la redactie?
   - Ce taiam?
   - Pui? Alt fel de carne? Rana ar putea fi infectata.
   A inchis ochii.
   - Ceapa, i-a raspuns.
   - Sa speram ca aveti noroc și nu ramaneti cu un defect pe viata. Anumite ligamente au fost sectionate.
   Parea nemultumit, ca și cum iși pierdea timpul din cauza neglijentei ei.
   - Imi pare rau.
   - Faceti o programare la asistenta de la centrul dumneavoastra de sanatate și schimbati pansamentul zilnic. Ea o sa controleze daca aveti vreo infectie și o sa va scoata copcile intr-o saptamana.
   - Va multumesc.
   Nu i-a mai spus nimic despre contuzia de la cap, care-o durea groaznic; s-a urcat intr-unul dintre taxiurile din fata spitalului. I-a spus șoferului sa mearga la adresa Vasterlanggatan 30 și s-a sprijinit de bancheta.
   - E in ordine daca va las la Kakbrinken? a intrebat-o șoferul.
   Asta înseamna sa merg pe jos pe langa Yxsmedsgrand.
   - Nu. Vreau sa ma lasati in fata casei mele.
   - Nu pot. Traficul e interzis acolo.
   - Nu-mi pasa.
   A lasat-o la capatul strazii Kakbrinken, iar ea i-a trantit portiera atat de tare, de i s-a zguduit geamul.
   A ramas singura in strada, cu inima spargandu-i pieptul și privind cu groaza la arcada de la intrarea pe Yxsmedsgrand. Mana stanga ii pulsa și o intepa; mai simtea inca mirosul de pe manușa barbatului, gustul de piele.
   Nu mai sunt aici. Oricine ar fi fost, nu mai sunt aici. Aduna-te!
   Punea cu greu un picior in fata celuilalt și a inceput sa mearga incet, privind ingrozita la aleea acoperita.
   Umbrele erau mai adanci aici, parca sugeau tot oxigenul, iar Annika respira mai sacadat, din lipsa aerului. S-a sprijinit de vitrina de la Flodin, a trecut mai departe, s-a indreptat spre blocul ei fara a pierde din priviri intrarea pe Yxsmedsgrand.
   - Annika, i-a spus cineva și i-a pus o mana pe umar.
   A urlat și s-a intors, cu bratul drept ridicat, gata sa loveasca.
   - Doamne, ce ti s-a intamplat?
   S-a uitat lung la persoana care se desprinsese din umbra intrarii de la blocul ei. Inalta, blonda, nu chiar subtire, cu o expresie șocata și plina de reproș.
   - Anne! Ce dracu' faci aici?
   Anne Snapphane a zambit nervos.
   - Aș vrea sa vorbim. E important.
   A inchis ochii și a simtit cum o cuprindeau furia și neputinta, tot ce adunase in ea de la rautatile și insultele aruncate.
   - Știi ce? Mi se rupe de tot ce e important pentru tine. Pe bune, mi se rupe.
   - Inteleg, Annika și tocmai despre lucrurile astea vreau sa vorbim, a insistat Anne.
   - Pleaca, i-a spus și și-a cautat cheile in buzunar.
   - Da-mi voie sa-ti explic...
   Ceva s-a rupt in mintea ei; s-a intors și a impins-o pe Anne cu mana zdravana.
   - Du-te dracului, i-a strigat. Sper sa mori, capușa egoista!
   A reușit cumva sa descuie ușa, a trantit-o in urma ei, apoi a luat-o pe scari, fara sa aprinda lumina. S-a oprit in fata ușii ei și a ascultat daca venea vreun sunet de jos, dar totul era liniște și umbre prafoase.
   A descuiat și a intrat in sufragerie fara sa aprinda lumina, dupa cum își facuse obiceiul. A stat nemișcata in mijlocul incaperii și a așteptat pana ce toate grijile zilei s-au facut mici și au disparut. Intunericul și liniștea ii dadeau un sentiment de calm. Intunericul n-o speria, niciodata nu o speriase. Dimpotriva, o lasa sa se ascunda și sa exploreze carari noi.
   A sunat telefonul și a rupt liniștea.
   S-a indreptat spre salteaua de pe jos, pe care-o lasase ravașita de dimineata, nehotarata daca sa raspunda, apoi a ridicat receptorul.
   Era Thomas.
   - Scuze ca te sun atat de tarziu, dar au intervenit niște probleme.
   De data asta e treaz și suna de acasa.
   S-a așezat langa fereastra și a privit in sus, spre cerul intunecat dintre cladiri.
   - Ce fel de probleme?
   - Ellen nu se simte bine și trebuie sa lucrez de acasa maine, asta nu-i o problema, dar trebuie sa ieșim maine seara. E ziua mamei lui Sophia și avem bilete la opera. Nu pot sa las copiii singuri și bona tocmai ne-a sunat sa ne spuna ca-i bolnava și tu ziceai... Mda, ma gandeam daca poti sa vezi de copii maine-seara....
   A spus toate astea fara nicio pauza de respiratie.
   Vrea sa fie bine. Pare disperat.
   - Cum e Ellen?
   - S-a simtit rau și are temperatura, dar asta se intampla mereu cand e bolnava, nu?
   - Ai dus-o la doctor?
   - Nu-i nimic grav, da' nu vreau s-o scot din casa. Ma gandeam... dac-ai vrea sa vii tu aici.
   - Sa vin... unde?
   - Aici, la noi. In felul acesta, n-o sa trebuiasca sa iasa din camera ei.
   Camera ei? Camera ei e la mine. Cu patura roz pe pat!
   - Poate-i aduci aici?
   - Pai... e saptamana mea și, oricum, are temperatura.
   Sophia Curva Nenorocita Grenborg începe sa se sature de copii. Vrea sa-mi asum eu mai multe responsabilitati, ca sa fie Thomas liber.
   - Bine, vin. La ce ora? a intrebat, calma.
   El i-a dat adresa, iar ea a inchis cu o senzatie de eșec dureros.
   Data viitoare cand ma suni, vreau sa fii beat de dor. Beat! De la carciuma!
   A simtit brusc ca i se facea greata. Era gata sa se scoale in picioare și sa fuga in baie ca sa-și bage doua degete pe gat cand a sunat telefonul din nou.
   - Taci dracului din gura!
   A aruncat aparatul pe podea; receptorul a zburat cat i-a permis firul. Și-a acoperit ochii, incercand sa previna un atac de panica.
   - Alo? Alo?
   O voce: parea de femeie.
   „Daca e Anne, ma duc la ea acasa și-o strang de gat."
   Și-a tarait picioarele pana la telefon, cu mana bandajata la piept.
   - Alo? a raspuns, calma.
   - Alo? o voce inalta. Sunteti Annika Bengtzon?
   - Da, a șoptit.
   - Sunt Julia Lindholm. Mi s-a spus ca ati sunat și ca vreti sa ma vedeti.
   Annika s-a ridicat, incercand sa respire normal.
   - Alo? Da, așa e.
   - Eu am nascut un baietel, i-a zis Julia. Dumneavoastra?
   A inchis ochii.
   - O fata. O cheama Ellen.
   - Sta cu dumneavoastra?
   A privit lung la umbrele care stapaneau apartamentul.
   - Cateodata. Suntem... divortam.
   - Ce pacat!
   - Mda...
   Și-a dres glasul și a incercat sa se adune.
   - Eu mai lucrez inca la Kvallspressen. Știu ca maine se pronunta sentinta in cazul dumneavoastra, dar, orice s-ar intampla, eu nu cred ca sunteti vinovata. Despre asta aș vrea sa vorbim.
   Liniște.
   - Ce va face sa credeti ca sunt nevinovata?
   - E lunga povestea. Mi-ar face placere sa va explic.
   - Daca vreti, puteti veni maine-dimineata, devreme. Am voie sa primesc vizitatori de la ora 8.
   - Voi fi acolo.

Joi, 2 decembrie

   Anne Snapphane a mers pe Vasterlanggatan și s-a oprit in fata cladirii de la numarul 30. Și-a ridicat privirea și a vazut lumina la cateva ferestre de la etajul al doilea.
   Poate ca Annika locuia acolo.
   Trebuie sa fie treaza: a fost întotdeauna o persoana matinala.
   Trecuse pe strada asta intreaga toamna, in fiecare zi de cand inchiriase spatiul in biroul unor jurnaliști independenti, pe strada Tyska Brinken. Aproape zilnic se uitase in sus, spre ferestre, gandindu-se daca n-ar fi fost bine sa urce și sa-i bata la ușa. Ii era dor de Annika. Ori de cate ori se impotmolea la un articol, sau daca nu putea da de persoana careia voia sa-i ia un interviu, o suna pe Annika. Ea ti-ar fi gasit pe oricine intr-o secunda. Anna nu reușise sa-și dea seama cum de prietena ei era in stare.
   Ca sa nu mai vorbim ca, de cate ori avea probleme, sau ii dadea papucii vreun barbat, se gandea la Annika: la ea gasea mereu cafeaua facuta și ciocolata neagra, ba chiar și o pereche de cizme noi, ca s-o inveseleasca.
   Cariera ei de instructor motivational cam stagnase in toamna: nu mai gasise angajamente și agentia n-o mai cautase. Asta era! Avea mare nevoie de timp ca sa se hotarasca incotro s-o apuce. Dorinta ei de a fi vizibila in presa și de a fi o figura cunoscuta era o chestie superficial: decisese sa-și gaseasca valorile interne, cele care o faceau un om bun.
   Voia sa traiasca frumos, iar pentru asta avea nevoie sa-și rezolve problemele cu oamenii care-o vlaguiau de energie.
   Annika era singura persoana cu care putea sta de vorba. Inca din vara incercase s-o prinda, ii trimisese e-mailuri și o sunase, dar toate ramasesera fara raspuns.
   A trecut-o un fior, dar nu era numai din cauza diminetii reci.
   Intalnirea lor din seara precedenta ii lasase un gust amar. Lucrase pana tarziu și in drum spre casa se oprise in fata numarului 30, ca de obicei, privise cladirea și se gandise la lucruri importante. Statea acolo de un minut, sau poate doua, cand o vazuse pe Annika venind și privind permanent peste umar, in urma.
   Nu fusese deloc o intalnire buna: Annika fusese incredibil de dura, iar Anne nu mai avea chef sa-i suporte asemenea atitudini.
   A respirat adanc, și-a scos mobilul și a format numarul arhicunoscut al prietenei ei. A sunat o data, de doua ori - de patru ori și apoi i-a raspuns.
   - Buna, Anne sunt. Aș vrea sa vorbim.
   - Pentru ce?
   Parea foarte obosita, dar nu abia trezita.
   - Ieri a mers totul pe dos... Asculta, stau in fata casei tale. Pot sa urc?
   - Ce cauti aici?
   - Nu te urmaresc. Impart un birou cu niște oameni, aici, in apropiere, știi, in blocul in care locuiam inainte...
   - Pe bune.
   Se vedea ca n-avea chef de vorba.
   - Poti sa-mi acorzi cateva minute?
   - Tocmai ieșeam.
   - La 7 jumate?
   Nu i-a raspuns.
   - Te aștept jos. Poti sa ma ignori, daca vrei, i-a mai spus Anne și a inchis telefonul.
   Vremea era groaznica, era umed și un frig patrunzator. A batut din picioare și și-a frecat mainile. Intunericul se agata, greoi, de acoperișuri. Sunetul traficului de pe autostrada Munkbro, care inconjura Gamla Stan, nu patrundea printre blocurile de piatra. Strazile medievale erau ciudat de pustii și de tacute.
   Doamne, n-aș putea trai aici. Nu-mi imaginez cum suporta Annika.
   S-au aprins luminile pe scara, iar dupa un minut s-a deschis ușa.
   Annika a pașit in strada, cu mobilul in mana. Era palida, iar parul ii era vraiște.
   - Ce vrei? a intrebat-o, fara s-o priveasca.
   - Vreau sa-ti spun ca-mi pare rau. M-am purtat ca o idioata și sper ca ma poti ierta.
   Annika a privit-o, cu ochii ei cei mari, atat de directi, de vulnerabili și increzatori.
   Nu-și da seama cat de expresivi sunt.
   Anne a vrut sa intinda mana, s-o atinga, dar s-a abtinut. Știa ca prietenei sale nu-i placeau contactele fizice.
   - M-ai ajutat mai mult decat ar fi facut-o oricine altcineva, a inceput Anne, dandu-și seama ca era foarte incordata și emotionata. M-ai ajutat la serviciu, mi-ai dat bani, prietenie, m-ai ajutat cu copilul. Ai fost mereu langa mine - și mi s-a parut mereu un lucru normal.
   S-a oprit și a luat o gura mare de aer.
   - Ai fost mereu langa mine, iar eu am incurcat lucrurile. Eram mereu convinsa c-ar trebui sa am tot ce ai și tu. Iar atunci cand nu obtineam ce voiam, mi se parea ca viata nu era cinstita.
   Annika statea ca o statuie și privea in pamant. Anne a observat ca-i ieșisera cateva fire albe.
   - Acum imi dau seama cat am greșit, atunci nu intelegeam.
   Annika a privit in lungul strazii.
   - Trebuie sa ajung la o intalnire.
   - Mi-e dor de tine. Imi pare tare rau ca te-am facut sa suferi.
   Annika i-a aruncat o privire directa.
   - Trebuie sa plec.
   Anne a aprobat din cap.
   Annika s-a departat, cu telefonul tot in mana, purtand o jacheta groasa, matlasata, iar in picioarele subtiri avand o pereche de cizme de cowboy.
   Comunicarea nu era punctul ei forte.
   Ei, asta e, o sa trebuiasca sa fie eu cea care comunica. La urma urmei, nu poate fi buna la toate.

   Annika a luat-o repede spre inchisoarea Kronoberg.
  Și-o scosese pe Anne din minte din noaptea aceea teribila, din urma cu 6 luni, cand ii arsese casa. Era nonpersoana, o straina. Incepuse s-o uite, iar faptul ca rasarise ca din pamant, ca sa-i ceara iertare, zgandarise lucrurile.
   M-am transformat in ingrijitoarea ei, in cineva care-i netezește calea, ca sa poata naviga liniștita.
   S-a oprit la o intersectie și a incercat sa-și inghita sentimentul de nedreptate. A recunoscut ca ii netezise calea in maniera pe care o crezuse de cuviinta și că o indreptase pe Anne in directia pe care o considerase buna.
   Iar prietenia lor se dusese dracului. In permanenta, Anne luase de bun faptul ca Annika avea sa fie acolo și avea sa indrepte lucrurile in locul ei, incepand de la bani, haine și un apartament, pana la conferinte și un serviciu nou. La randul ei, Annika traise cu impresia ca Anne era o ratata jalnica, incapabila sa se descurce singura.
   Ca și cum eu aș fi vrut sa devină dependenta de mine, ca sa ma simt eu importanta.
   Semaforul s-a facut verde și ea s-a grabit sa traverseze.
   Anne mi-a refuzat ajutorul cand viata mea s-a dus de rapa. M-a dat afara, in strada cu copiii, atunci cand m-a parasit Thomas și-mi arsese casa.
   Furia ii era inca usturatoare, incandescenta.
   A ajuns la inchisoare, cu un minut inainte de ora 8, s-a dus la receptie, și-a aratat legitimatia, și-a pus lucrurile intr-un dulapior și a luat liftul - avea la ea doar un carnetel și un creion.
   Fara detector de metale, fara aparat cu raze X.
   Au bagat-o intr-o incapere fara ferestre, care avea o masa și 4 scaune. A privit peretii.
   Cand ma gandesc ca și in ziua de azi inchidem oameni pentru c-au incalcat reguli facute de altii. E absolut barbar.
   S-a deschis ușa. Gardiana s-a dat intr-o parte și in camera a intrat o blonda miniona. Purta blugi, papuci și o bluza gri, avea parul prins in coada de cal. Ii scapasera cateva șuvite, care-i jucau in jurul fetei. S-a oprit in cadrul ușii și și-a ridicat manecile puloverului.
   - Buna ziua!
   - Buna ziua! i-a raspuns și Annika.
   - Aratati așa cum imi aminteam.
   - Și dumneavoastra.
   Nu-i adevarat. Pare că a intrat la apa. A îmbatranit și e mai mica. Poate doar daca ultima data uniforma o facea sa para mai mare.
   Și-au dat mana și s-au așezat de-o parte și de alta a mesei. Annika a pus carnetul și pixul pe masa. Becul slab economic din tavan arunca umbre adanci sub ochii Juliei. Puloverul ii atarna pe umeri.
   - Deci ati nascut o fetita. Doarme bine?
   Annika a aprobat din cap.
   - Da, intotdeauna. Primul copil, Kalle, a plans in fiecare seara, pana la 6 luni. Eram atat de obosita, incat credeam c-o sa innebunesc.
   Julia s-a relaxat.
   - Știu ce ziceti. Alexander n-a dormit o noapte intreaga pana la 2 ani. Oare-i mai simplu cu fetele?
   Annika a studiat ochii femeii, din spatele cearcanelor. Erau mari și atat de goi c-a trecut-o un fior.
   Nu-i deloc in ordine.
   - Cred ca-i mai ușor cu al doilea copil, i-a raspuns. Ai timp sa te obișnuiești. Și știi ca toate chestiile astea trec, colicii și noptile nedormite și toate lucrurile grele...
   Julia a dat din cap.
   - Nu știu daca aș avea curajul sa mai fac un copil. Mi-a fost atat de rau dupa nașterea lui Alexander.
   - Poate n-a fost doar ca urmare a nașterii, poate au fost și alte lucruri.
   Ochii Juliei s-au oprit asupra unui punct de pe perete. A ramas tacuta o vreme.
   - Aștia cred ca eu l-am omorat, a spus intr-un tarziu.
   - Știu ca așa se spune, dar eu nu cred.
   Umbrele de sub ochii Juliei s-au adancit, in timp ce s-a tras mai aproape de perete.
   - Nina zice ca ma baga la inchisoare. Și dumneavoastra credeti la fel?
   Annika a simtit cum i se usca gatul
   - Se pare ca expertii așa cred și daca se va intampla asta, atunci se face o mare nedreptate. Nu cred ca sunteti faptașa. Eu zic c-a mai fost o femeie in apartament și ca ea l-a luat pe Alexander.
   Julia era nemișcata.
   - De ce credeti așa ceva?
   - Banuiesc ca exista o legatura intre moartea lui David și acea crima tripla peste care am dat in noaptea cand eram impreuna in mașina de patrula. Va amintiti de Filip Andersson?
   Julia și-a lasat capul pe spate și a privit in tavan.
   - Nimeni nu ma crede. Nici macar Nina. Ma tot intreaba ce-am facut eu, nu ce-a facut cealalta femeie.
   Și-a intors privirea spre Annika.
   - O știti pe Nina, nu? Imi pare rau de ea. E atat de singura. Locuia cu mama ei intr-o casuta, langa Valla. Avea frati și surori, dar erau mult mai mari. Maica-sa era o hipiota adevarata - statea intr-o comuna in Insulele Canare, cand Nina era mica. Abia la 9 ani a mers la școala, la Valla și nu știa sa scrie sau sa citeasca. Aproape in fiecare seara statea cu noi, la ferma. V-a spus ceva despre toate astea?
   Julia s-a aplecat peste masa.
   - E un tip la sectie, un ofiter extraordinar, Pelle Sisulu. E indragostit de ea de multi ani, dar ea refuza sa-l ia in serios. Nu i se pare ca merita sa fie iubita. Aș vrea s-o pot ajuta.
   S-a lasat din nou pe spate, pe scaunul inconfortabil și a privit-o atent pe Annika.
   - Imi e mila de oameni. David a crescut fara tata - avea doar un tata vitreg, care venea și pleca. Cand David avea 19 ani, omul a disparut și n-a mai dat niciun semn de viata. Cred ca asta-i motivul pentru care David a intrat in politie.
   Și-a lasat capul pe o parte.
   - Ar trebui sa-mi fie mila de dumneavoastra?
   Annika a luat o gura de aer.
   - Nu, nu cred.
   - Atunci, e cineva care va iubește?
   Da, copiii.
   - Ar trebui sa-mi fie mila de mine?
   Annika a aprobat-o din cap.
   - De asta ma credeti?
   - Nu. Exista unele legaturi intre crime și nu cred ca politia le-a anchetat cum trebuie.
   - Așadar, credeti ca mai era o femeie?
   Annika a aprobat din nou.
   - Dar asta le-am spus de la inceput!
   - Știu. Problema e: cine și unde l-a dus pe Alexander. Aveti vreo idee?
   Julia a clatinat din cap incet.
   - Vă amintiți de Andresson? Ucigașul cu toporul?
   Pe Julia a trecut-o un fior. Privirea i-a alunecat de-a lungul peretelui.
   - Am fost sa-l vizitez la inchisoarea Kumla, acum cateva zile. Cred ca și el e nevinovat. Cred ca altcineva a comis crimele și, daca a scapat, atunci e posibil ca el, sau ea, sa-l fi omorat și pe David...
   Au stat in tacere o buna bucata de vreme. Sistemul de ventilatie bazaia undeva, in tavan. Julia era nemișcata, cu ochii pironiti pe perete.
   - Știu ca atunci cand m-am trezit era cineva acolo.
   Annika n-a scos niciun cuvant, doar parul i se ridicase pe ceafa. Julia se juca absenta cu o șuvita, care-i scapase și pe care incerca s-o treaca dupa ureche.
   - Am auzit o pocnitura, a continuat, cu vocea tremurata. Cred ca pocnitura m-a trezit. N-am știut ce era, aveam impresia c-am visat.
   A privit in tavan.
   - Era un miros ciudat. Ceva oribil, nu era mirosul obișnuit din dormitorul nostru. Ceva ars, parca... Cineva se mișca in camera. Cred c-am spus ceva.
   Sunetul sistemului de ventilatie devenise mai puternic in liniștea din incapere. Annika o privea intens, incapabila sa-și dezlipeasca privirea de pe buzele femeii.
   - Dupa aia a mai fost o pocnitura și mi-au plesnit urechile, parca suna ceva și un urlet...
   Impușcatura in zona genitala. Sa nu preacurvești.
   Julia a respirat adanc, iar aerul expirat a facut un zgomot aspru și tremurat.
   - Sunt putin racita, a spus ea, pe un ton de scuza. Sunt cam infundata. Poate c-am luat-o de la gardieni, sau ma rog, de la ofiteri, așa trebuie sa le spunem.
   A dat din cap și și-a șters nasul cu maneca.
   - Inima imi batea atat de tare, parca-mi ieșea prin cap, prin tot corpul. Nu știu cum sa descriu.
   Și-a dat la o parte parul de pe fata.
   - Ati vazut pe cineva? a intrebat-o Annika pe un ton scazut. Ati vazut cine a tras focurile?
   - Era intuneric total. David nu poate dormi daca nu e intuneric ca-n nuca. Nu știu, n-am vazut pe nimeni.
   - Va amintiti la ce v-ati gandit atunci?
   Julia a negat din cap. Iarași tacere. A scos o batista de hartie din buzunar și și-a suflat nasul, apoi a facut șervetelul ghemotoc.
   - Ce s-a intamplat dupa aia?
   - Alexander plangea. Il auzeam, deși surzisem. Așa ca m-am sculat ca sa ma duc sa vad ce-i cu el.
   - Unde era?
   Julia a privit-o, surprinsa.
   - In camera lui, bineinteles. Dormea. Adica, era in miez de noapte.
   - Și dupa aia?
   Julia parca s-a facut mai mica și umerii i s-au strans. Pe frunte îi atarnau șuvite.
   - Alexander era in hol, il strangea pe Bamse in brate. Femeia era in spatele lui. Avea un cutit in mana. El m-a strigat, iar femeia m-a privit. I-am simtit privirea.
   - Cealalta femeie? Cea care fusese in apartament? Cum arata?
   Privirea Juliei a alunecat pe perete.
   Annika citise descrierea „celeilalte femei" in articolul lui Berit, referitor la proces. Par de lungime medie, posibil scurt. Nici blond, nici inchis. Inaltime medie, corpolenta normala.
   Julia și-a lasat ochii in jos, privind la masa. Concluzia psihiatrilor fusese ca se descrisese pe sine, atunci cand le povestise despre criminala. Probabil ca și avocatul ii explicase la fel.
   - Nu eu am facut-o, a insistat, scarpinandu-și incheietura mainii.
   Annika a observat cojite pe bratele ei, in locurile unde se mai scarpinase.
   - Ce-a facut cu cutitul?
   Scarpinatul a devenit furios.
   - A crestat...
   - Puteti sa-mi spuneti, e-n ordine.
   Mainile Juliei s-au oprit.
   - I-a crestat obrazul și i-a pus mana la gura... și purta mănuși...
   - I-a crestat fata lui Alexander?
   Ochii Juliei s-au umplut de lacrimi.
   - Și eu n-am facut nimic. Mi-a spus: „Il sufoc. Il sugrum daca tipi. Copiii sunt așa de ușor de omorat!" Așa a spus. O, Doamne... ce-am facut?
   Și a inceput sa planga.
   Annika a ramas tacuta, de cealalta parte a mesei și a privit-o. S-a intins dupa geanta, ca sa-i dea un șervetel, dar și-a amintit c-o lasase la intrare.
   Julia a scos un oftat lung, un fel de hohot și s-a șters pe fata cu maneca.
   - Nu l-am ajutat. „Daca ma urmarești, ii tai gatul", mi-a spus. Și el plangea. Mi-a zis „Mami!" Atunci l-a crestat pe obraz și eu am incercat sa tip da' n-a ieșit niciun sunet și nu mai știu nimic după aia .
   S-a zguduit și a reinceput sa planga.
   - Nu l-am putut ajuta. I-a taiat fata cu cutitul și n-am știut ce sa fac. Mi-era groaza c-o sa moara.
   Sangele de pe parchet. ADN-ul lui Alexander.
   - Eu banuiesc ca femeia il cunoștea pe David. Puteti să m-ajutati sa dau de ea?
   Julia a cautat șervetelul folosit și și-a șters ochii.
   - E letala. David era ingrozit de ea. Imi spunea ca-i nebuna. „Sa nu te apropii de ea".
   Annikai i s-a facut pielea de gaina.
   Acum vorbește despre ea însăși?
  - Cine e? Cum o cheama?
   Julia a dat din cap.
   - A facut un avort. Cand eram insarcinata cu Alexander. David n-a recunoscut niciodata, da' știam ca așa s-a intamplat. Am gasit poza ecografiei. Ar fi fost fetita. Trebuia sa-l parasesc atunci. Trebuia sa-mi dau seama ca n-o sa se opreasca niciodata.
   - Ea era cea care va suna? a intrebat-o Annika. Cea care va suna cand Alexander era mic și vă zicea sa-l lasati in pace?
   A ridicat din umeri.
   - N-am habar. Poate. Erau mai multe.
   - Cand a spus David ca femeia e periculoasa?
   Julia a ridicat ochii, surprinsa.
   - Care femeie?
   - Ati zis ca David a vorbit despre ea, despre femeia periculoasa. Cand a fost asta? Cand Alexander era mic?
   - Ooo, nuuu! Nu așa demult.
   - Inainte sa moara?
   Julia și-a acoperit gura cu mana, ochii i s-au umplut din nou de lacrimi.
   - A fost vina mea. N-am facut nimic, pentru ca mi-era groaza c-o sa-i faca și mai mult rau. Era rea! Ii curgea sangele pe obraz - sa-l fi vazut cat era Alexander de ingrozit și i-a pus mana la nas și la gura, ca sa nu tipe, sau nici macar sa nu respire. Avea mănuși și mi-era atat de groaza.
   - Da' cand a spus David?
   - Cand s-a imbatat. M-am dus cu Alexander la casuta de vacanta ca sa facem carnati la gratar și să ne uitam la focul de tabara din Noaptea Walpurgiei, la Halleforsnas și cand ne-am intors acasa era așa de beat... Nu era furios, doar foarte speriat.
   - Mai in primavara? O luna inainte sa moara, nu?
   A aprobat din cap.
   - Ziceati ca-i era frica? V-a spus de ce?
   A negat din cap.
   - Atunci, cum v-ati dat seama? Ca-i era frica?
   - M-a rugat sa-l iert. A zis ca ma facuse sa sufar. Ca nu intentionase asta. Mi-a zis sa am grija cand raspund la telefon și sa nu deschid ușa daca suna cineva.
   Annika și-a amintit ca Nina-i spusese cat fusese Julia de ravașita pe parcursul ultimelor saptamani inaintea crimei, cum se izolase și cum nu mai raspundea nici la telefon.
   - Da' n-a zis niciodata cum o cheama? Cine e?
   Inca un scuturat din cap.
   Annika s-a așezat mai bine pe scaun.
   - Probabil ca avea serioase probleme psihice, a continuat. E posibil sa aiba legaturi in lumea crimei. Daca a facut un avort și i-a trimis ecografia lui David, inseamna ca el era tatal. Asta inseamna ca a avut vreun fel de relatii cu el o perioada mai lunga, cel putin 4 ani jumate. Cel putin pana la vremea cat ati locuit in Spania. Ati mai vazut-o vreodata?
   Julia a negat doar din cap.
   - Ati recunoaște-o daca ati vedea-o?
   A ezitat și a dat din cap ca da.
   - Daca fac rost de poze ale femeilor cu care David a avut de-a face din diverse motive, vreti sa va uitati la ele, poate o știti pe vreuna?
   A dat din cap, aprobator.
   - Inca ceva, i-a spus Annika. Sunt ziarista la Kvallspressen, știti asta. Pot sa va iau un interviu și sa-l public in ziar?
   Julia a fost de-a dreptul speriata.
   - Dar ce-aș putea sa spun?
   - Pentru inceput, ati putea sa-mi spuneti cum e la inchisoare.

   Schyman l-a primit pe președintele consiliului de administrate cu un gest larg.
   - Pot sa va ofer ceva? l-a intrebat, in timp ce ii lua haina și o intindea pe biroul lui, intr-o maniera cam exagerata. Un pahar de apa? Cafea de la automat?
   - Las-o mai moale, i-a taiat-o Wennergren, aranjandu-și butonii.
   Schyman fusese invitat la un pranz cu președintele, pe terasa de la Grand Hotel, dar refuzase, gandindu-se la situatia financiara a proprietarilor. Se pare, insa, ca gestul lui nu fusese bine primit. Acum, pe agenda urmatoarei ședinte a comitetului director exista un punct care propunea taierea bugetului lui de protocol. Nu ca i-ar fi pasat in vreun fel, dar il deranja razbunarea ieftina.
   - Iti marturisesc ca treaba asta pare profund neliniștitoare, i-a spus președintele, așezandu-se pe scaunul cam șubred. O echipa editoriala de conducere formata din 82 de persoane este total nerezonabila. Cum crezi ca ne putem permite așa ceva?
   Schyman s-a așezat și și-a tras scaunul mai aproape de birou. A scos un teanc de hartii de sub haina șefului și i l-a intins.
   - Este cel mai simplu, ieftin și rapid mod de a face restructurarile necesare, i-a raspuns. In conformitate cu acordurile salariale negociate local - le aveti in anexa a patra - membri echipei editoriale de conducere nu primesc nicio prima de productivitate. Este inclus in salariul de baza, sau recompensat pe alta cale. Ne-am hotarat sa introducem o „prima de responsabilitate" care li se va plati numai celor foarte activi in roluri de conducere.
   - Aha.
   Wennergren a rasfoit documentele.
   - Și asta o sa rezolve problema restructurarilor?
   - Trebuie sa tinem seama de cerinta sindicatelor, de a urma principiul „ultimul venit, primul plecat". Vor disparea 62 de posturi, majoritatea din departamentul editorial. Puteti vedea și dumneavoastra, facem curatenie și la vârf. Comitetul ar urma sa reduca pozitia directorului executiv și sa-mi transfere mie responsabilitatile. Ma duc la negocieri cu lidera de sindicat imediat dupa intalnirea asta. De aceea am vrut sa va arat propunerea alternativa, inainte de a ma apuca de treaba.
   - Inteleg. Da, categoric ne putem descurca fara director executiv. In ce consta propunerea alternativa?
   - Daca sindicatului nu-i convine și face scandal, dau afara intreg corpul editorial. Vor trebui sa faca cu totii cerere de angajare și atunci o sa iau pe cine vreau.
   Președintele s-a incruntat, dezaprobator.
   - Am mai incercat varianta asta și intotdeauna exista o problema.
   Schyman și-a aruncat bratele in laturi.
   - Dumneavoastra sunteti cei care vreti sa impuneti taierile. Eu sunt doar intermediarul. Am sprijinul companiei, chiar daca asta inseamna un anumit nivel de turbulenta?
   Wennergren s-a ridicat și s-a uitat la ceas - un Rolex Oyster (ceea ce lui Schyman i s-a parut ridicol).
   - Am fi recunoscatori daca turbulentele ar fi minime. Imi dai haina, te rog?
   Schyman a zambit, conștient de faptul ca, avand intalnirea la birou in loc de Grand Hotel, ii facuse companiei o economie de cel putin doua mii de coroane, iar lui iși economisise cel putin 3 ore de lucru.
   - Voi face tot posibilul, i-a promis.
   Imediat ce președintele s-a indreptat spre lift, pentru a se intoarce la Volvo-ul lui cu șofer, Schyman i-a cerut secretarei s-o cheme pe Eva-Britt Qvist.
   Aceasta a aparut la ușa lui in 10 secunde.
   - Ce-a vrut Wennergren? l-a intrebat și a inchis ușa in urma ei.
   Inca un motiv bun pentru care ne-am intalnit aici.
   Redactorul-șef a adoptat o mina incruntata.
   - Am vrut sa ma asigur ca patronii și consiliul de administrate sunt deciși sa faca reducerile și ca inteleg cat de serioasa e situatia. Dar nu pot fi convinși. Tin mortiș la mișcarea asta. Sunt hotarati sa inceapa de sus - noul nostru director executiv iși va pierde postul. Intreg consi-liul sustine propunerea noastra preliminara, dar sunt gata sa sprijine și planul alternativ.
   Eva-Britt a aprobat din cap, ganditoare, și s-a așezat.
   - Suntem multumiti ca ziarul și-a acceptat responsabilitatile și ca este de acord cu lista noastra de preferinte in ceea ce privește posturile care vor fi taiate.
   I-a intins un document cu o lista de nume.
   - Așa arata lista cu posturile pe care le vom pierde, in urma negocierilor locale, i-a spus.
   Eva-Britt Qvist a inceput sa citeasca.
   Oare cat îi ia pana-și da seama? Voia s-o cronometreze, dar s-a abtinut.
   Au trecut cel putin doua minute.
   - Dar lista asta nu e conforma cu principiul nostru, ultimul venit, primul plecat, a spus ea. Unde-i Emil Oscarsson, de exemplu? E ultimul angajat - a venit abia vara trecuta.
   - Ah!
   Și Schyman i-a intins o a doua lista.
   - Aici e conducerea editoriala.
   Femeia s-a facut alba. O bucata de vreme a citit in liniște, probabil ca a trecut de cateva ori prin lista.
   - Așa credeti voi ca rezolvati problema? l-a intrebat. Iti spun eu, n-o sa fim de acord.
   S-a ridicat in picioare.
   - Stai jos, i-a cerut Schyman.
   - Nu, a raspuns tare și apasat. Plec chiar acum.
   - In acest caz, avem o problema §i mai mare, tu și cu mine.
   S-a ridicat și el; era cu un cap mai inalt.
   Femeia s-a oprit, cu mana pe clanta.
   - Am fost autorizat de consiliul de administrate sa dau afara intreg personalul editorial. Apoi ii reangajam pe cei pe care-i dorim, nu pe cei care ne sunt impuși. Ducem proiectul la bun sfarșit, chiar daca asta inseamna sa inchidem ziarul pentru o vreme. Pentru ca nu avem alternativa. Daca mergem in continuare ca și pana acum, nu facem decat sa ajungem, ceva mai lent, la același dezastru.
   - Și daca protestam?
   A privit-o cu duritate.
   Pariaza totul pe o singura carte.
   - O sa ai lucruri importante de facut la ziar, Eva-Britt. Nu-ti strica intreaga cariera cu o chestie ca asta.
   Femeia a scos un sunet de uimire.
   - Dar asta e o amenintare!
   - Nicidecum, i-a raspuns Schyman și a facut o fata jignita. Vreau doar sa te pastrez, dupa restructurari. Avem nevoie de administratori experimentați și trebuie sa ne urmarim scopul. Nici macar postul meu nu-i sigur.
   I-a deschis ușa.
   - Nimic nu-i pe viata.
   Tocmai in acel moment, Annika trecea pe acolo.
   - Ai auzit? l-a intrebat. Fii atent, era previzibil, cu idiotul ala de aparator.
   - Poftim? a raspuns Schyman.
  - E a șasea femeie din Suedia care a primit o sentinta pe viata.
   - N-o sa acceptam așa ceva, a șoptit șefa de sindicat, gata sa dea in plans.
   - Putem ajunge la o intelegere, i-a raspuns Schyman calm și i-a zambit prietenos.

   In drum spre biroul ei din redactia de zi, Annika s-a gandit ca Eva-Britt Qvist arata groaznic.
   Și-a scos laptopul, notitele §i documentele referitoare la David Lindholm. Intai a scris interviul cu Julia, sub titlul „Sotia politistului, acuzata, se hotaraște sa vorbeasca". N-a dezvaluit prea mult din ce-i spusese Julia. A trecut peste partea cu femeia cealalta. Articolul era mai mult o descriere a inchisorii, povestea ce facea Julia, nimic remarcabil, niciun fel de afirmatii discutabile.
   S-a dus la automatul de cafea și și-a luat un ceai. A luat doua pastile impotriva durerilor de cap; incerca sa se convinga ca starea proasta n-avea nimic de-a face cu seara care-o aștepta - fusese de acord sa vada de copii la Sophia Grenborg acasa. O facea pentru ei, pentru Ellen și Kalle, care aveau nevoie de ea.
   Odata articolul trimis la dosarul central al redactiei, s-a apucat sa-și puna in ordine treburile serioase.
   Femei care avusesera diverse relatii cu David. Cu cine se incurcase? Unde-și gasesc oamenii cate-o bucatica buna? La munca? In timpul liber? In baruri? Printre prieteni cu ambitii și interese de afaceri comune? Și cum urma sa faca rost de fotografii, chiar daca reușea sa puna o lista cap la cap?
   Registrul de pașapoarte nu mai era disponibil pentru public; nici cel de permise auto. Pe internet sau in diverse arhive se gaseau o gramada de fotografii cu tot soiul de oameni, dar avea nevoie de identificare certa a fiecarei persoane. Altfel, ar fi fost o pierdere totala de timp.
   Criteriile erau destul de clare. N-ar fi trebuit sa fie prea multe alternative.
   Cineva care-l cunoscuse bine pe David. Care avusese o relatie sexuala cu el. Care putuse intra in casa lui. Care sa aiba o minte suficient de criminala și sa fie intr-atat de necrutator, incat sa-l omoare pe el, s-o scoata vinovata pe Julia și sa-l rapeasca pe Alexander.

   E un atac împotriva unei întregi familii. Probabil ca a început sa-l puna la cale de la disparitia armei.
   A incercat sa-și indeparteze din minte o imagine a lui Thomas, impreuna cu Sophia §i copiii.
   Probabil ca femeia facuse rost de cheile apartamentului, furase revolverul Juliei din dulapiorul de arme aflat in dormitorul lor, fara sa lase urme pe el și fara sa ștearga amprentele Juliei. Și nu era prea complicat. Annika a intins pe birou toate foile cu informatii, și-a scos carnetelul și pixul și s-a apucat de treaba.
   1. Femei care au facut parte din aceleași consilii de conducere cu David. Simplu, doar ca vor fi o multime de nume. Și nu era neaparat lista cu cele mai multe probabilitati, așa ca a decis s-o lase mai la urma.
   2. Femei care au vreo legatura cu barbatii aflati in inchisoare, gratie lui David: sotii, mame, fiice, surori și, ideal, iubite. Mai greu de gasit informatiile astea, dar nu imposibil; și cu mult mai multe șanse de a gasi ceva interesant. Asta ar fi prioritar.
   3. Toate femeile cu care lucrase David. Probabil ca sunt sute. Cel mai bun mod de a le gasi ar fi fotografiile de grup.
   4. Femei pentru care a fost ofiter supraveghetor. Era vreuna?
   Și-a amintit ca nu primise niciun raspuns de la Organizatia Nationala Corectionala, in urma cererii ei de a vedea lista activitatilor de ofiter supraveghetor ale lui David, așa ca a cautat in carnet și a sunat-o pe avocata pe numarul direct. Aceasta a raspuns dupa cateva apeluri și a disparut sa caute cererea Annikai. A revenit cam dupa un minut; in telefon s-a auzit fâșâit de hartii.
   - Va pot confirma ca David Lindholm a activat multi ani ca ofiter supraveghetor și tutore. Au fost perioade cand lucra și cu trei persoane simultan cand era supraveghetor, dar ca tutore nu avea alte responsabilitati.
   - E mai complicata practica de tutore?
   - Da, s-ar putea spune și așa. Știti, sa oferi sprijin cuiva condamnat pe viata nu e tocmai ușor.
   - Puteti sa-mi spuneti cine au fost prizonierii? a intrebat Annika §i §i-a tinut respiratia.
   - Nu, nu va pot dezvalui identitatea lor. E vorba despre confidentialitatea datelor in sistemul penitenciar. Am ajuns la concluzia ca nu sunt informatii publice și nu vi le putem da.
   - Am inteles. Atunci mai am o singura intrebare: era și vreo femeie printre ei?
   Avocata a rasfoit prin documente.
   - Da.... nu știu...
   - Puteti verifica? Nu știu cum functioneaza, dar un barbat poate fi ofiter supraveghetor pentru o femeie?
   - Nu cred ca exista vreo interdictie, sau vreo indicatie in sensul acesta.
   - Nu trebuie sa-mi dati nume, spuneti-mi doar daca a existat vreo femeie.
   Alte hartii rasfoite.
   - Nu, i-a raspuns avocata. Au fost numai barbati.
   - Multumesc, a zis Annika și a inchis.
   In regula. Punctul patru nu se aplica.
   A trecut la al doilea grup din lista. A intrat in baza nationala de CNP-uri și a tastat Stevens, Michael Harold.
   O deranja foarte tare ca nu-și putea folosi aratatorul de la mana stanga.
   Stevens era inregistrat la o adresa din Sundsvall. A pastrat adresa și numele de familie, dar a schimbat sexul cautarii. Bingo! La aceeași adresa erau inregistrate doua femei, Linda Helena și Sarah Linda Hillary Stevens. Prima avea 33 de ani, a doua 8.
   Mama și fiica. Mama ar fi o chestie.
   A tiparit detaliile, dupa care l-a cautat pe Ahmed Muhammad Svensson, din Malmo. A gasit o inregistrare mai veche și a cautat in urma pana a dat de fiica lui, Fatima și de fosta sotie, Doris Magdalena.
   Intra și ea.
   Filip Andersson, nume complet Arne Filip Goran, necasatorit. Și nu parea sa aiba nici copii. Era imposibil sa-i gaseasca mama in baza de date, din cauza numelui foarte comun.
   Și-a intins ceafa. Incepuse s-o lase durerea de cap. Poate ca pilulele iși faceau treaba.
   Incerc sa-l gasesc pe Google.
   L-a gasit pe Wikipedia, la categoria „Criminali suedezi", dar nu exista nimic despre o sotie sau logodnica.
   Termenii de cautare „filip andersson sotie" au adus pe ecran tone de rezultate, dar nimic din care ar fi putut reieși ca era insurat.
   A oftat. Cam putin deocamdata.
   A incercat site-ul politiei nationale, sa vada daca gasea vreo fotografie de grup a personalului de la diferite sectii, dar tot ce-a gasit au fost cateva portrete ale unor domni carunti, cu titluri gen comandant al politiei nationale, sau director general; mai erau și cateva femei blonde, directoare și șefa Departamentului National Anti-infractionalitate.
   Cacat! Nu merge!
   A scos foile cu firmele la care David avusese afaceri și a facut o lista cu numele și CNP-urile tuturor femeilor implicate in aceste companii.
   Prima firma a fost Fly High Equipment, pe care David o condusese impreuna cu alti doi, Christer Bure și cu Algot Heinrich Heimer, cunoscut drept Henke, cel plecat prematur dintre cei vii. S-a hotarat sa verifice femeile din viata lui Henke și lucrurile au inceput sa se miște.
   Algot Heinrich Heimer lasase in urma o sotie, Clara Susanna, și trei fete, acum in varsta de 23, 21 și 19 ani. Se numeau Malin Elisabeth, Lisa Katarina și Claudia Linn.
   Era posibil ca David sa le fi cunoscut. Era posibil sa se fi culcat, chiar, cu vreuna din ele. §i-a facut o notita ca sa incerce sa gaseasca vreo fotografie cu ele.
   Urmatoarea companie a fost Pettersson Catering & Arrangements AB, cea cu multi membri in consiliul de administrate, care se ocupa de catering, dar și de cai.
   Și-a notat cele patru femei din consiliu. A cautat-o și pe Victoria Charlotta, sotia lui Bertil Oskar Holmberg, cu 18 ani mai tanara decat barbatul ei.
   Poate gasim ceva aici...
   A aruncat o privire și peste celelalte foi: Advice Investment Management Behzad Karami și B. Holmberg Property, din Nacka. S-a uitat la ceas: trebuia sa ajunga acasa, sa puna cateva lucruri la spalat, inainte sa plece la copii.
   Și ce conteaza cu ce ma îmbrac? Oricum n-o sa am timp sa le usuc ca lumea...
   S-a intors la Advice Investment Management AB: Lena Yvonne Nordin din Huddinge și Niklas Ernesto Zarco Martinez din Skarholmen. A adaugat-o pe Lena Yvonne pe lista, apoi i-a verificat și celelalte firme - curatatoria din Skarholmen, pe care o conducea impreuna cu Martinez și firma de investitii cu Arne Filip Goran Andersson...
   Totul in jurul ei a fost cuprins de liniște. Lumina de afara a devenit de un alb coroziv; a deschis gura ca sa spuna ceva, dar n-a ieșit niciun sunet.
   Arne Filip Goran Andersson.
   Ucigașul cu toporul de pe Sankt Paulsgatan.
   Din gat i-a ieșit un zgomot ciudat.
   Nu putea fi altcineva.
   Știam eu! ȘTIAM ca-i vazusem numele întreg undeva și uite-l aici. Asta-i ceea ce cautam...
   Ii tremurau mainile cand a inceput sa caute printre hartiile pe care tocmai le scosese din baza natională de date. Da, finantistul Filip Andersson se mai numea și Arne și Goran.
   S-a intors la femeia care-i lega. Lena Yvonne Nordin. A pus in ordine documentele pe birou, incercand sa vada legatura. Lena Yvonne condusese doua firme de investitii, pe una cu Niklas Martinez și pe cealalta cu Filip Andersson.
   Asta-i legatura! Iata dovada ca David a avut afaceri cu Filip Andersson! O femeie, pe nume Lena Yvonne Nordin.
   Și-a notat numele și CNP-ul, apoi a scos mobilul și a sunat-o pe Nina Hoffman.
   - Am gasit ceva! a zis și s-a ridicat in picioare, incapabila sa-și disimuleze excitarea. Sa fie al dracu', cred c-am dat de-o urma. Tii minte ca ziceam ca ceva nu se leaga? Acum știu despre ce-i vorba! Il tii minte pe criminalul cu toporul, Filip Andersson... Nina...?
   S-a oprit și a ascultat liniștea din telefon.
   - Nina? Ce s-a intamplat? Plangi?
   - Pe viata, a raspuns Nina și a respirat adanc. Ma așteptam sa ia mult, da' pe viata? Și pentru uciderea lui Alexander. E cumplit...
   Annika a inghitit in sec și s-a prabușit inapoi pe scaun. Degetul a inceput sa-i pulseze și s-o doara.
   - Știu, a raspuns fara tragere de inima. Pe bune, e...
   - Avocatul ei, idiotul ala, zice ca se gandește sa faca apel, corpul copilului nefiind gasit. Ca și cum e vreo diferenta.
   Plangea tare, era un plans furios și violent.
   - Julia ce zice?
   - Nu știu. I s-a spus lui Holger c-au dus-o inapoi la spitalul penitenciarului. Probabil c-a facut din nou o criza.
   A incercat sa gaseasca ceva de spus, dar nu i-a venit nimic in minte.
   - E tipic, a continuat Nina. I-au dat un taraie-brau ca s-o reprezinte, conștienti ca acela n-o sa fie in stare. In viata mea n-am vazut o asemenea mascarada, sau o asemenea ancheta de mantuiala! Normal ca a luat pe viata! Niciun alt verdict nu intra in discutie! Doar pentru ca Lindholm e mort și pentru ca cineva trebuia sa plătească, au hotarat sa fie Julia și dupa aia i-au sacrificat și copilul.
   - Nina! Cred ca ma poti ajuta cu ceva. Am cautat prin diverse arhive și am gasit ceva și vreau sa vezi și tu.
   - Ce?
   - Am gasit o legatura. Exista o femeie care-l leaga pe David de Filip Andersson.
   - Ce fel de legatura?
   - Doua firme de investitii. Ambele erau proprietatea lui Lena Yvonne Nordin. Pe una o conducea cu David, iar pe cealalta cu Andersson. Iti spune ceva numele asta? Lena Yvonne Nordin?
   Nina a tacut, respirand incet in telefon. Apoi și-a suflat nasul.
   - Nu.
   - Mai sunt și altele, alte femei... Am o lista de nume și CNP-uri. Ai putea sa găsești fotografii de-ale lor in Registrul National al Politiei?
   - Pentru ce?
   - Parerea mea e ca femeia din apartament e una dintre ele. Nu mai pot accesa baza de date cu pașapoartele, așa că...
   Ii auzea respiratia Ninei.
   - La ce-ti trebuie fotografii?
   - Julia zice c-ar putea-o recunoaște pe femeia care l-a luat pe Alexander.
   Nina a gemut.
   - Te gândești sa i le arati Juliei?
   - Bineinteles.
   - Nu pot s-o fac. Nu pot sa te ajut.
   - Ba sigur ca poti! Faci o cerere și atat!
   - Nu vreau sa ma bag.
   - Nu-mi veni cu de-astea! i-a raspuns Annika, mai dur decat intentiona. Iti trimit lista la sectie chiar acum!
   - Nu! In niciun caz! Nu trebuie sa afle colegii mei.
   - O scrisoare, atunci? Vrei sa ti-o trimit acasa sau la sectie?
   - Pai... in seara asta lucrez, așa că, daca vrei s-o pui la poștă...
   - Ti-o trimit imediat prin curier!
   A inchis telefonul și s-a uitat la ceas. Era cazul sa plece acasa.
   A strans laptopul, a pus lista intr-un plic, apoi a rugat receptia sa cheme un curier.

   In apartament era o dezordine cumplita.
   Annika nu se obosise sa faca patul de cand copiii plecasera la Thomas. A lasat geanta pe jos, in hol și s-a oprit in ușă, uitandu-se la halul in care arata sufrageria.
   Locuia intr-un spatiu de birouri, care nu fusese transformat in locuinta, așa ca nu existau dulapuri - asta insemnand ca toate hainele, așternuturile și prosoapele erau aranjate in teancuri, pe langa pereti.
   Trebuie sa-mi fac ordine-n viata și e cazul sa-ncep cu casa.
   A oftat, și-a agatat paltonul și și-a suflecat manecile.
   Nina avea de potrivit doar 12 nume cu fotografii.
   Nevasta lui Stevens, cea a lui Svensson, a lui Henke și fetele lui. Cele patru femei din consiliul director al firmei de catering, nevasta lui Bertil Oskar Holmberg și femeia de la compania de investitii.
   Douasprezece.
  A inceput sa adune in graba hainele de pe jos și să le bage intr-un coș pentru rufe. Era pe jumatate gata când a sunat telefonul.
   - Alo? a raspuns iritata și a lasat hainele sa-i cada pe jos.
   - Vreau sa vorbesc cu Thomas Samuelsson, i-a spus o voce barbateasca, adanca, cu un puternic accent de Stockholm.
   - Zau? a spus și și-a pus mana zdravana in șold. Nu mai raspunde la numarul asta.
   - Știti cum pot sa-l gasesc?
   - Faceti ce face toata lumea - sunati-l pe mobil.
   - Am incercat, dar e inchis. Aveti cumva noul lui numar de acasa?
   A tras adanc aer in piept.
   - S-a mutat la amanta lui. Puteti sa-l sunati acolo.
   - Oh, la dracu'!
   Spre mirarea Annikai, barbatul parea aproape amuzat.
   - Așadar, amanta are telefon?
   - Cine sa-i spun ca l-a cautat? a intrebat ea, dandu-și rapid seama cat de ostil ii era tonul vocii.
   - Sunt Jimmy Halenius, sun de la departament. Sunteți Annika?
   Și-a indreptat spatele. Jimmy Halenius, subsecretarul de stat. Șeful lui Thomas și mâna dreapta a ministrului.
   - Da, eu sunt.
   - Multumesc pentru cină, deși e cam tarziu.
   Se cunoscusera mai demult, cand ea și Thomas dadusera o cina la casa din Djursholm, cu cateva zile inainte de incendiu.
   - Cu placere, i-a raspuns ea scurt.
   O fi corect? Așa se spune cand îți multumește cineva pentru ospitalitate? E cazul sa fac rost de o carte de bune maniere.
   - Am citit memo-ul lui Thomas și trebuie sa dau de el urgent. Ii puteti transmite un mesaj?
   - De ce? Ce-i atat de urgent?
   Barbatul a tacut. Tonul lui o facuse sa se aștepte la un mesaj sexist și alunecos: Nimic care sa-ti ocupe capșorul tau ala frumos, sau ceva asemanator, dar n-a fost cazul.
   - I-am lasat un mesaj pe mobil, dar nu m-a sunat; zise barbatul pe un ton cam incurcat.
   - Lucreaza de acasa azi. Ellen nu se simte bine. Il vad in seara asta. Stau cu copiii, cat se duce cu Sophia la opera.
   De ce-i spunea toate astea?
   - Rugati-l sa ma sune.
   - Daca nu, o sa citesc despre chestia asta in ziarul de dimineata? i-a scapat și i-a venit să-și muște limba.
   De ce dracu' am spus așa ceva?
   Dar subsecretarul de stat s-a multumit sa zambeasca.
   - Cam așa ceva! a zis și a inchis.
   Era clar ca Thomas nu spusese nimic la serviciu despre divort. De ce ar fi spus?
   A pus telefonul in furca și a adunat restul lucrurilor de bagat la spalat. In varful gramezii era bluza albastra pe care Thomas i-o facuse cadou de Craciun - singurul lucru care supravietuise din fosta ei viata. O purta cand luase casa foc. Se gandise s-o imbrace in seara aceea, pentru ca reprezenta persoana care fusese și cea care devenise. Și nu numai, dar știa ca lui Thomas ii placea cum ii statea imbracata cu ea. Avea o croiala feminina, cu un decolteu adanc; nu era genul ei deloc, dar ii placea culoarea.
   A inghesuit-o in coș, abtinandu-se sa nu planga.
   De ce mi-ar pasa ce crede?

   Culoarea mierii, cu detalii bogate de stucatura, bovindouri cu vitralii. Iata una dintre investitiile majore ale familiei Grenborg.
   Annika statea in intunericul strazii, pe trotuarul de vizavi, și privea la apartamentul de la ultimul etaj, de unde venea o lumina puternica.
   Sunt acolo. In lumina aia alba.
   Mai fusese acolo. Statuse acolo și privise cladirea, exact in locul asta in noiembrie trecut, cand intelesese ca Thomas avea o aventura. A simtit ca ametește și s-a sprijinit de perete, ca sa nu cada. A trebuit sa se lupte cu ameteala și cu senzatia de greata inainte de a putea traversa spre intrarea maro-inchis și bogat ornamentata.
   A sunat la interfon - nu i se daduse codul.
   A raspuns ea: Sophia Curva Dracului Grenborg.
   - Vino, vino. Etajul al șaselea, sus, in penthouse.
   Penthouse? Iisuse!
   Holul de la intrare era galbui, pavat cu marmura neagra, partea inferioara a peretilor era imbracata in lambriuri din lemn inchis la culoare, cu lampi din alama fumurii. Covorul era albastru-inchis, moale și pufos.
   A luat-o pe scari, incet, cu pași nesiguri.
   Apartamentul din pod era mult mai putin interesant decat restul cladirii, o ușa alba, metalica, in mijlocul unui perete din caramida alba. Și-a amintit placuta cu numele, otel sablat, iar langa ea se afla un cartonaș scris de mana: T. Samuelsson.
   A sunat la sonerie.
   Slava Domnului c-a raspuns Thomas. Nu-l vazuse din iulie. Era tuns. Bretonul ii statea in sus și arata cam ciudat. Il imbatranea. Trasaturile ii erau mult mai aspre decat și le amintea. Purta un costum negru și pantofi lustruiti.
   Eu i-am facut mereu pantofii. Ma-ntreb daca și-i face singur.
   - N-ai dreptul la un prenume? l-a intrebat, aratandu-i cartonașul.
   - Ai cam intarziat. Trebuie sa plecam imediat.
   Era vizibil emotionat, i-a intors spatele și și-a luat haina dintr-un cuier de fier forjat cu ornamente complicate.
   Sophia C. D. Grenborg s-a strecurat din spatele lui Thomas cu mana intinsa și un zambet de plastic lipit pe fata. Purta o bluza galbena care, in combinatie cu parul blond, o facea sa arate ca un pui de gaina de Paște. Annika și-a dat seama ca era identica cu cea albastra, a ei - Slava Domnului ca n-am avut timp sa o spal.
   - Mami!
   Vocea a venit din sufragerie și a fost insotita de pași mici și repezi. Kalle a dat-o pe Sophia la o parte și i-a imbratișat picioarele Annikai. Ellen era cu un pas in urma, strangandu-l in brate pe noul Poppy. Și-a lasat geanta și haina pe jos, i-a luat pe amandoi in brate, razand și leganandu-i. Parca nu-i mai vazuse de luni de zile, deși de-abia luni ii lasase la gradinita și la școala. I-a sarutat pe par, pe obraji, i-a strans in brate, i-a gadilat și l-a sarutat și pe Poppy, de control.
   Thomas și-a dres glasul.
   - Mda, trebuie sa plecam...
   - Cum te simti? a intrebat-o pe fetita, i-a dat parul din ochi și a privit-o cu grija. Ai mai fost bolnavioara azi?
   Ellen a scuturat din cap.
   Annika a ridicat ochii spre Thomas.
   - N-a mai avut febra?
   - Nu, de la pranz. Poate sa mearga la gradinita maine, așa ca trebuie sa se culce la opt. Ce-ai patit la mana?
   Annika s-a ridicat cu copila in brate.
   - M-am taiat in bucatarie. Am ceva de lucru dupa ce adorm copiii. E vreun calculator pe care-l pot folosi?
   - Bineinteles, a raspuns barbatul, aratandu-i cu mana spre un studio mare aproape cat tot apartamentul.
   Annika a trecut pe langa Sophia, fara s-o bage in seama.
   - Aici e biroul meu, a spus Thomas și a deschis ușa unei incaperi mici, dincolo de bucatarie. Poti lucra aici. Nu intarziem mult, nu-i așa, Soph?
   Soph?
   - Pai, a spus Soph Grenborg, in timp ce-și punea haina și manușile de piele, am inteles ca mama voia sa mergem la cina dupa aia. Cred c-a rezervat o masa la Operakallaren.
   Și cand te gandești ca mie-mi zicea Anki...
   - N-am de gand sa plec nicaieri, a spus Annika scurt, apoi l-a luat de mana pe Kalle și s-a indreptat in directia de unde venea sunetul programului lor favorit.
   Thomas a venit dupa ei și i-a urmarit cum s-au așezat pe canapeaua din piele neagra, in fata plasmei. S-a oprit in ușa. Annika și-a dat seama ca el o privea și a simtit ca-i creștea pulsul.
   Arata minunat, chiar și tuns.
   - Multumesc, i-a spus el cu voce joasa.
   A inghitit și nu și-a dezlipit ochii de pe ecran.
   - Thomas, vii?
   Cum naiba suporta vocea asta?
   Thomas a disparut din ușa, iar Annika a auzit cum și-au pus cheile și telefoanele mobile in buzunar și in geanta, apoi ușa s-a inchis și liniștea s-a raspandit in apartamentul oribil.
   Copiii s-au dus la culcare la aceeași ora și cu aceeași cantitate de miorlaiala ca acasa. S-au spalat pe fata și pe dinti, și-au aranjat hainele, le-au pus pe cele murdare in coș, au ales o poveste și s-au ghemuit sub cuvertura. Ellen dormise ceva in timpul zilei și s-a fatait. Annika s-a intins langa ea, pe patutul ingust și i-a cantat pana a adormit.
   I-a mangaiat capșorul și umerii subtiri, a inchis ochii și a inhalat mirosul parului ei - a simtit cum o gadila in nas.
   Ești o mica minune.
   S-a desprins incet din imbratișarea fetei, apoi a privit-o din ușa. Semana din ce in ce mai mult cu Thomas, cu parul blond și ochii albaștri. A simtit o gheara in piept și a ieșit din camera. A trecut-o un frison și i-a parut rau ca nu-și luase o jacheta.
   Pe langa temperatura scazuta, mai venea un curent de undeva; mobilierul minimalist intarea atmosfera rece.
   Totul era alb, in afara canapelelor din piele neagra și a meselor, care luceau de sticla și crom.
   Copiii aveau camere mici, alaturate, in cel mai indepartat colt al apartamentului. Abia intrau patuturile și cate un raft cu cateva jucarii; peretii erau goi, pe jos nu era niciun fel de covor, nu existau perdele și nici paturi in plus.
   Caut nod in papura. Copiii nu sufera. Atata vreme cat Thomas are grija de ei, totul e in ordine.
   Niciodata nu crezuse ca ar fi putut sa divorteze. Cu naivitate, crezuse ca dragostea avea sa fie suficienta: daca-l iubea indeajuns, totul avea sa se rezolve, cam ca in poveste.
   Am uitat sa-l iubesc și acum e prea tarziu.
   A intrat și la Kalle in camera, l-a invelit și l-a adunat pe Chicken de pe jos. Apoi a luat-o prin tot apartamentul, pana a ajuns in biroul cel mic din spatele bucatariei și s-a așezat la calculator. Nu-și schimbase ID-ul și nici parola, își folosea prenumele pentru amandoua. Conexiunea era buna, la fel de rapida ca la ziar.
   A intrat in baza nationala de CNP-uri și a introdus detaliile pentru Lena Yvonne Nordin. Își spunea Yvonne, avea 42 de ani, la adresa avea trecuta o casuta poștala din Skarholmen, langa Stockholm. Conform datelor mai vechi, locuise in Uppsala, iar la starea civila era „vaduva" de 10 ani. A incercat sa gaseasca și alte persoane cu numele Nordin, inregistrate la aceeași casuta poștala, pentru a vedea daca Yvonne avea copii.
   Nu, sau cel putin nu-i chema Nordin.
   N-a vazut nicio imprimanta in birou, așa ca s-a dus in hol și și-a adus carnetelul și pixul pentru a-și nota detaliile. A deschis o alta fereastra pentru a vedea daca Yvonne Nordin avea telefon fix sau mobil. Au aparut 49 de rezultate pentru acel nume, de la Boden, in nordul indepartat, pana la Simrishamn in sud, dar nimic in Skarholmen sau Uppsala. A cautat și Lena Yvonne Nordin, a gasit un rezultat, dar pe femeia aceea o chema și Mari, deci nu era ea.
   A intrat in registrul proprietatilor și a cautat orice putea fi legat de CNP-ul Yvonnei.
   Nimic.
   S-a dus și la baza de date cu ma§inile inregistrate.
   Nimic.
   Și-a mușcat buza.
   Și totuși conducea cateva firme...
   S-a intors la registrul firmelor, la detaliile celor 3 firme de care era legat numele ei. Singura inca activa era Advice Management Investment AB, in al carei consiliu de conducere fusese și David. Celelalte doua fusesera radiate. Aici mai era un nume, pe care-l vazuse și inainte, dar pe care nu-l controlase niciodata - Niklas Ernesto Zarco Martinez, inregistrat in Skarholmen.
   I-a cercetat detaliile.
   Decedat.
   A clipit de cateva ori.
   Niklas Ernesto Zarco Martinez, in varsta de 35, murise in Ajunul Craciunului precedent.
   Lena Yvonne avea o capacitate remarcabila de a împraștia moarte in jurul ei.
   Cu un sentiment tulbure, s-a uitat dupa domeniile de activitate ale firmei Advice Investment Management AB. Adresa firmei era aceeași casuta poștala din Skarholmen.
   A revenit la site-ul cu mașinile inregistrate in Suedia, a tastat CUI-ul firmei și - bingo! Sa fie al dracului!
   Firma detinea o Toyota Land Cruiser 100, inmatriculata sub numarul TKG 298. Vehiculul avea cativa ani, dar era impozitat, asigurat și in stare buna de circulatie, ceea ce insemna ca era undeva, pe vreun drum in Suedia sau cine știe pe unde.
  Yvonne, ti-am gasit mașina!
   Incurajata de succes, a incercat din nou registrul proprietatilor, unde a tastat CUI-ul firmei, dupa care a așteptat rabdatoare ca laptopul sa mestece prin cele cateva milioane de tranzactii.
   Ar trebui sa ma bucure ca are grija de copii. E un lucru groaznic sa ma acuze ca eu am dat foc casei, dar oare chiar pot sa-l invinuiesc? Pana una-alta, toata lumea crede ca eu am facut-o. Și are grija de copii...
   Calculatorul a scos un bip, iar Annika și-a ridicat ochii spre ecran.
   Un rezultat.
   Lybacka 2:17, in parohia Tysslinge, districtul Orebro.
   Poftim?
   Compania lui Yvonne Nordin detinea o proprietate la nord de Orebro?
   Pulsul i-a luat-o razna.
   Tranzactia era datata exact cu un an in urma, adica pe 2 decembrie.
   Ce înseamnă toate astea?
   Lybacka 2:17 nu era o adresa obișnuita, ci una dintre acele alocari care nu-ti spuneau nimic. Cum putea afla mai multe despre adresa?
   S-a dus pe site-ul Consiliului Orebro, in cautarea vreunei harti și, spre surprinderea ei, a aflat ca proprietatile puteau fi identificate cu ajutorul imaginii lor din satelit.
   Ador internetul! Treaba devine prea simpla!
   A tastat detaliile proprietatii in casuta de cautare.
  Harta din partea dreapta a ecranului a palpait de cateva ori și a aparut o imagine din satelit, la joasa rezolutie, care arata o bucata de padure.
   In mijlocul imaginii scria „2:17“; Annika a dat zoom aut ca sa vada unde naiba era. Dupa cateva clicuri, fotografia prin satelit i-a aratat ca 2:17 era o casuta, cu un hambar langa ea, in mijlocul padurii. Alte cateva clicuri au dus-o la o harta obișnuita unde a gasit drumuri și sate. Neavand imprimanta, a desenat schita locului, dupa care a mai dat zoom out și a aflat ca proprietatea se afla la nord-vest de Orebro, prin Garphyttan, apoi prin padure.
   Draga Yvonne, de ce-ai cumparat tu proprietatea asta acum un an? Face parte din planul tau?
   Inapoi la site-ul Consiliului Orebro, a cautat parohia Tysslinge și zona cunoscuta drept Lybacka - a descoperit un mic parc national și niște sapaturi abandonate, cunoscute sub numele de Carierele Lybacka. In apropiere se afla o mlaștina, numita Angamossen, descrisa ca fiind „acoperita de o padurice rara de pini de mica inaltime.
   „Mlaștina e inconjurata de o padure veche, cu puteri pre- supus magice..."
   A inchis pagina cu descrierea naturala și a intrat in cartea de telefon online, dar Lybacka 2:17 nu era trecuta.
   A luat mobilul din hol și a sunat la Informatii, dar nici acolo n-a avut succes.
   A zabovit cateva secunde și a sunat-o pe Nina Hoffman ca s-o intrebe daca primise fotografiile.
   - N-am avut timp.
   - Ar fi interesant de vazut daca Julia o recunoaște pe vreuna dintre ele. Acum incerc sa caut...
   - Scuza-ma ca te intrerup, dar sunt in mașina. Ne putem vedea maine-dimineata, la 8, in fata sediului politiei?
   A auzit in fundal o voce aspra, la radioul din mașina.
   - Bineinteles, i-a raspuns.
   Au terminat convorbirea, iar Annika a inchis toate ferestrele de internet. Iconita de Outlook Express i-a atras atentia.
   Am citit memo-ul lui Thomas și trebuie sa dau de el urgent. Ii puteti transmite un mesaj?
   De ce? Ce-i atat de urgent?
   A pornit programul de mail, a navigat la mesajele trimise și a trecut prin lista de destinatari. Ultimul mesaj era trimis catre sophia.grenborg@sdcc.se, probabil Consiliul districtelor și al comitatelor și avea titlul „mi-e dor de tine, draga mea".
   A inghitit și a trecut mai departe.
   Mesajul era printre ultimele.
   jim m y.halenius@ justice.m inistry.se, cu titlul „memo“.
   A deschis mailul și anexa, fara sa clipeasca.
   Pe masura ce citea, o treceau fiori. Thomas il informa pe subsecretarul de stat ca directivele cu care trebuia sa lucreze in cadrul anchetei erau imposibil de urmat. Pur și simplu, nu mergea. Daca se abrogau sentintele pe viata, cheltuielile sistemului judiciar criminal creșteau intr-atat, incat pe termen lung bugetul de stat ar fi trebuit renegociat.
   Asta-i dinamita curata!
   Urma o analiza stricta a modului in care sentintele cu termen limitat ar fi afectat bugetul. Justificarea parea a fi ca o sentinta lunga, cu termen fix, in loc de una pe viata, ar fi dus la creșterea tuturor costurilor cu aproximativ 25 la suta in urmatorii 3 ani.
   S-a ridicat de la calculator și s-a dus in incaperea cea mare. S-a oprit și a privit in sus, la tavan; se simtea ca intr-o biserica.
   Un penthouse întreg! Cat de înfumurat poate deveni cineva?
   S-a uitat la ceas: iubitorii de opera s-ar putea intoarce repede. S-a plimbat, neliniștita, prin studio, pe langa masa de sufragerie și zona de sufragerie, apoi a mers in camera in care se afla televizorul. Știrile de noapte aveau sa inceapa in cateva minute. A reușit sa butoneze receiverul digital și a gasit postul dorit tocmai cand incepea programul.
   Bineinteles ca știrea serii era sentinta pe viata a Juliei Lindholm. In scurta prezentare a știrii, prezentatoarea a reușit s-o numeasca pe Julia „dubla asasina" și „ucigașa unui politist".
   Intai a aparut Angela Nilsson, mergand repede, cu spatele drept ca un bat; cameramanii se inghesuiau și se impiedicau unul pe altul, ca intr-o comedie proasta.
   Femeia a declarat ca verdictul era de așteptat și justificat.
   Parea multumita și severa.
   - Tribunalul a fost unanim de acord cu mine, a zis ea, deci cred ca sentinta a fost cea meritata. Orice altceva ar fi mult prea ciudat.
   Inghesuiala din cladirea tribunalului se apropia de haos. Ziariștii se loveau unii de altii, iar procuroarea a fost nevoita sa-și fereasca ochii de lumina camerelor pentru a vedea pe unde mergea.
   - Nu se poate descrie in cuvinte cruzimea calculata de care a dat dovada Julia Lindholm fata de familiile victimelor, a mai adaugat, inainte de a trece prin ușile securizate.
   Care familii? A ramas singura, cu parintii ei. Și cu Nina, presupun.
   Apoi a aparut avocatul, tanarul Mats Lennstrom, cu parul teapan de gel și cu broboane de sudoare pe frunte. Parea ca se apleaca atat de mult in fata, incat mai avea putin și dadea cu nasul de lentila camerei.
   - Era evident ca tribunalul va ajunge la acest verdict, atata vreme cat clienta mea a fost tinuta in arest preventiv in perioada cat am așteptat sentinta, a spus, incercand sa-i cuprinda pe toti ziariștii cu privirile. Insa nu sunt de acord cu sentinta. Mai ales, imi e foarte greu sa inteleg rationamentul tribunalului cu privire la baiat, aaa, Alexander. Problema este ca inca nu avem idee cum a fost ucis.
   Annika s-a mișcat pe canapea, enervata. De unde știi tu ca-i mort?
   - Intentionati sa faceti apel? i-a strigat o voce masculina.
   - Da, ma gandesc la varianta aceasta, dar inca nu am avut timp sa discut cu clienta mea, așa ca nu pot comenta...
   Avocatul s-a impleticit pe culoar și a ieșit pe o alta ușa securizata.
   A aparut o a treia persoana, profesorul Lagerback, expert in criminalistica, de cea mai populista factura, care a rezumat verdictul in patru fraze pline de clișee:
   „Era evident ca va primi o condamnare pe viata, cartile nu erau facute altfel. I-a zburat barbatia unui ofiter de politie, o persoana emblematica și dupa aia a incercat vechea poveste cu auzitul vocilor. Singurul lucru pe care-l consider incredibil de neprofesionist in toata ancheta este faptul ca politia n-a fost in stare sa gaseasca ramașitele baietelului. Chestia asta mi se pare un mare scandal".
   Annika a inchis televizorul și in urma lui a ramas o liniște asurzitoare.
   Toti sunt atat de siguri. De ce continuu eu sa cred ca Alexander e inca in viata?
   S-a uitat la ceas: 11:20.
   Unde dracu' sunt ăștia?
   Enervata, s-a ridicat și s-a dus in hol ca sa-și ia mobilul. I-a trimis un mesaj neutru lui Thomas. Ai idee cand va intoarceti?
   Peste un minut a primit raspunsul. Cam intr-o ora.
   A oftat. Ce dracu avea sa faca pana la 12:30?
   S-a dus la copii, s-a aplecat asupra lor și i-a sarutat pe ceafa, apoi s-a dus in bucatarie ca sa-și ia ceva din frigider, dar s-a razgandit; nu voia sa se atinga de mancarea Sophiei Curva Dracului Grenborg.
   A ajuns și in fata ușii de la dormitor, dormitorul lor.
   A stat acolo și a ascultat sunetele de afara.
   Cel putin o ora pana se intorc. O sa las lucrurile așa cum le-am gasit.
   Și-a tinut respiratia și, fara zgomot, a deschis ușa de la dormitor. O veioza era aprinsa. Patul nu era facut. Așternuturile erau negre. Pe cearșafuri erau cateva pete albe, uscate. O pereche de chiloti negri, patati, zacea pe parchet.
   A privit spre dulapurile de haine. Umpleau un perete intreg. S-a indreptat spre primul și a deschis ușa cu grija.
   Costume. Thomas își cumparase costume noi. A deschis larg ușa. Erau mai scumpe decat cele vechi, care-i arsesera. A mangaiat materialul cu grija - lana, bumbac, matase.
   Mereu a avut gust bun și cu toate astea arata cel mai bine in blugi și in tricou.
   A inchis ușa și a deschis urmatorul dulap. Rochiile lui Soph. Erau galbene și roșii și albe și negre și inflorate, cateva dintre ele cu paiete. Greutatea din piept a crescut.
   A deschis urmatoarea ușa. Lenjeria. Chiloti, portjartiere și sutiene, toate din dantela și perle. Eu n-am nici macar un singur sutien dintr-asta, n-am avut niciodata. Chestia asta-l excita oare?
   Erau crem și roșii și violet-inchis și negre, unele cu bretele, altele fara, unele cu sarma, altele fara.
   A luat un sutien push-up matasos, decorat cu dantela și l-a potrivit peste sani. Era mult prea mic. A dat sa-l puna la loc, dar s-a oprit.
   N-o sa-și dea seama niciodata ca i l-am luat. O sa se intrebe unde-a disparut, da' n-o sa fie sigura.
   A inchis ușa, cu sutienul inca in mana și a privit de jur imprejur. Nu pusese mana pe nimic altceva.
   A ieșit, a inchis repede ușa, s-a dus in hol și a indesat sutienul in buzunarul gentii.
   In momentul acela a mai venit un SMS. Tot de la Thomas.
   O sa intarziem putin.
   A lasat mobilul.
   Nu mai am chef sa stau deloc! Futu-va!
   I s-au umplut ochii de lacrimi. Peretii albi i se pravaleau deasupra; a fugit in camera lui Kalle și a ingenuncheat langa patul lui.
   - Dragule, mi-e așa dor de tine...
   Baiatul a deschis ochii și a privit-o mirat.
   - Mami? E deja timpul sa ma scol?
   A fortat un zambet.
   - Nu, puiul mamii, nu inca, te-am sarutat doar. Culca-te la loc.
   A ieșit din camera, a mers in studio și s-a oprit in dreptul unui bufet jos. Acolo era un șir de fotografii in rame elegante, de felul celor pe care le vezi in filmele americane. Thomas și CD imbratișati pe un iaht, Thomas și CD imbratișati in fata Turnului Eiffel, Thomas, CD și copiii la casa parintilor lui, de la tara, in arhipelag...
   La un moment dat n-a mai putut respira. Nenorocitul!
   A inceput sa planga.
   Maica-sa trebuie sa fie multumita c-a scapat de mine. Sunt convinsa ca zice ca Sophia CD Grenborg e o mama mai buna decat mine. Cum a putut sa-mi faca așa ceva?
   A lovit-o un val de autocompatimire, cu o asemenea forta, incat n-a mai putut respira.
   O sa mi-o plateasca, nenorocitul!
   S-a intors in camera din spatele bucatariei, s-a așezat la birou și și-a șters lacrimile, furioasa. Calculatorul era in stand-by, așa ca a pornit imediat.
   A deschis din nou mailul catre subsecretarul de stat.
    Daca memo-ul asta ajungea public, consecintele erau imense pentru toata ancheta. Toata propunerea s-ar fi dus de rapa in cazul in care directiva n-ar fi putut fi pusa in practica. Tot proiectul s-ar fi dus dracului și ar fi fost obligati s-o ia de la zero, guvernul ar fi trebuit sa formuleze alti termeni de referinta, pentru o noua ancheta, cu o directiva noua și alti membri.
   Thomas și-ar putea pierde serviciul.
   S-a uitat la document și a simtit cum ii creștea pulsul.
   Și-a privit ceasul.
   12:30. Aveau sa vina in curand.
   O sa se descurce. La urma-urmei, o are pe micuta Soph.
   Cum sa faca sa nu se afle de unde venea e-mailul? Nu putea sa-l trimita mai departe, pentru ca adresa lui Thomas ar fi fost vizibila. Și nu-l putea trimite de pe contul ei, pentru ca atunci ar fi inteles cu totii cum pusese mana pe el.
   Trebuia sa faca un nou cont, anonim și discret, dar suficient de credibil pentru colegii ei de la ziar.
    S-a uitat din nou la ceas și a intrat pe hotmail.com.
   Cu degetele tremurande, a creat un cont nou. deep-throat-rosenbad@hotmail.com
   N-a durat decat 3 minute.
   Apoi a trimis mailul la noua adresa și a așteptat, agitata, pana cand acesta a aparut in cutia poștala. A șters toate detaliile care identificau pe cel care scrisese memorandumul și de unde venise, apoi l-a trimis din nou, spre adresa de mail pe care ziarul o pusese la dispozitia publicului.
   Ar fi trebuit sa le aterizeze pe tava in cateva secunde.
   Redactorul care controla contul avea sa descopere un expeditor nou, Deep Throat Rosenbad, dupa sursa confidential folosita de Bob Woodward și Carl Bernstein, cand dezvaluisera afacerea Watergate. Aveau sa deschida mailul și sa citeasca scurtul ei mesaj:
   Va trimit anexat un memorandum intern, confidential, de la Ministerul Justitiei. Continutul sau va avea consecinte serioase asupra viitorului program guvernamental. Subsecretarul de stat Halenius este la curent cu continutul.
   Atat. Era suficient. Toate cuvintele-cheie, care-i puneau pe foc pe redactorii de tabloide, erau acolo: intern, confidential, guvern, Ministerul Justitiei, consecinte serioase, subsecretar de stat, la curent...
   La sfarșit, a șters toate fișierele Hotmail din istoricul browserului, s-a intors in Outlook și a șters e-mailul din lista de e-mailuri trimise, dupa care a inchis calculatorul.
   S-a facut liniște; a auzit mașinaria liftului in casa scarii.
   A stins lumina din birou, a fugit in tacere prin studio, aterizand pe canapeaua din piele neagra tocmai cand s-a deschis ușa. S-a ridicat imediat și s-a dus in hol - s-a prefacut obosita și stresata.
   - Cum te-ai descurcat? a intrebat-o Thomas.
   - Bine.
   Fara sa-i priveasca pe niciunul dintre ei, și-a luat geanta și haina și a disparut pe ușa.

Vineri, 3 decembrie

   Annika a intrat intr-un Seven Eleven de pe Klarabergsgatan, de unde și-a cumparat un sendviș și ambele ziare de seara.
   Cand a pus banii pe tejghea, mainile ii tremurau ușor, caci era destul de ingrijorata in privinta modului in care ziarul tratase memorandumul confidential.
   Daca treaba asta o sa duca la o criza guvernamentala? Sau daca n-au înteles despre ce era vorba și l-au ignorat?
   Nu era sigura care dintre cele doua variante ar fi fost mai rea.
   S-a uitat pe pagina intai de la Kvallspressen. Era dominata de o fotografie a Juliei, zambitoare, cu o coronita de flori in par și cu titlul: Pe viata. Exclusiv - Julia Lindholm, sotia politistului, vorbește despre asasinarea sotului ei, David, despre disparitia fiului lor §i despre viitorul ei in inchisoare.
   Nu se potrivea cu ceea ce scrisese ea, dar nu mai avea energie ca sa se indispuna.
   Nimic despre memorandum pe pagina intai.
   A rasfoit mai departe, apoi și-a dat seama ca tinea in loc alti clienti, așa ca s-a retras in fundul magazinului și a intins ziarul pe frigiderul cu inghetata. A mușcat din sendviș și și-a umplut bandajul cu muștar. La dracu'!
   Interviul ei cu Julia era la paginile a șasea și a șaptea.
   Pe a opta și a noua era o analiza a sentintei pe viata, iar la pagina a zecea, ah uite, aici e, a gasit articolul despre memo-ul confidential al Ministerului Justitiei.

........................................