Închisoarea pasiunii, Lee Daniels

 ....................................................

2-3

      Laura tremură, simțindu-i mâinile pe trupul său.

   Niciun bărbat n-o mai atinsese de când fugise cu disperare de cel în brațele căruia se afla acum, și în ciuda relației lor anterioare, se simțea la fel de emoționată ca prima oară.
   - Ești atât de frumoasă, gemu el. Relaxează-te!

   Totul era ca prima dată când făcuseră dragoste, doar că de data aceasta știa la ce să se aștepte.

   Bărbatul își odihni capul pe umărul ei, și deși știa că trebuie să-l respingă, Laura era prea fericită ca s-o facă.

      Laura lucra la biroul din Honolulu de mai puțin de două săptămâni atunci când îl întâlnise pe Jason Montefiore.

   Împărțea un apartament cu alte două colege și era foarte mulțumită să-și petreacă zilele răspunzând la telefoane, pentru că serile și sfârșiturile de săptămână erau dedicate plajei și distracției.

   În momentul când Lucas Kamala veni la agenție să găsească o secretară temporară pentru angajatorul său, pielea ei, mângâiată de soarele exotic, căpătase strălucirea mierii de tei. Cu părul aproape argintiu, prins lejer la spate, avea înfățișarea unei frumuseți extravagante și distante.

   Paula Sylva, care conducea agenția din Honolulu, nu fusese foarte încântată să accepte angajarea ei de Jason Montefiore. Numele lui era cunoscut în insule și ar fi preferat să trimită o secretară mai experimentată. Dar altcineva nu mai era disponibil, iar Lucas Kamala n-avea nimic împotriva angajării unei tinere englezoaice.

   Laura fusese fericită că i se oferise ocazia de a-și dovedi calitățile. Avertimsentele și sfaturile Paulei, care-i spusese că reprezintă agenția și că reputația acesteia și viitoarele ei angajamente depind de felul cum se va descurca, i se păruseră prea dramatice. Numai când ajunsese la Orchid Club, Laura realizase că Jason Montefiore era poate cel mai influent client pe care l-ar fi putut întâlni.

   Clubul era situat pe bulevardul Kapiolani și ocupa subsolul și parterul unui zgârie-nori deținut tot de corporația Montefiori. Apartamentul și biroul lui Jason Montefiori ocupau ultimul etaj.

   - Secretara domnului Montefiori și-a fracturat șoldul la surfing, îi explicase Lucas Kamala. Dumneavoastră nu faceți surf, nu-i așa, domnișoară Huyton? întrebase el.

   - Așa este, mărturisise Laura cu regret, privind monitorul aflat pe birou, în fața ei. De asemenea, n-am mai folosit vreodată un astfel de computer.

   Poate că Paula avusese dreptate. Poate că slujba aceasta îi depășea capacitățile.

   - Dacă aș fi în locul tău, n-aș spune așa ceva.

   Comentariul ironic se auzise de undeva din spatele ei, iar Laura se întoarse, tresărind. Văzu în cadrul ușii un bărbat în tricoul albastru cu mâneci scurte și un șort de o nuanță apropiată. Emana sexualitate, combinată cu o ușoară nepăsare. Probabil făcuse sport, pentru că părul negru îi era ud de transpirație. Stătea sprijinit de ușă, cu acea atitudine leneșă care avea să-i devină atât de familiară, și o privea cu interes.

   Laura nu bănuise că putea fi angajatorul ei. Crezuse că era o rudă sau un apropiat al acestuia, dar nu însuși Jason Montefiore, bogatul și influentul proprietar al Clubului Blue Orchid și al întregii clădiri în care se aflau. De aceea, nu-și întoarse privirea de la ochii lui aurii care o fixau cu insistență și o cântăreau cu insolență. Îi susținuse privirea fără teamă, subțire și aurie la rândul ei, îmbrăcată într-o rochie din bumbac cu imprimeu vesel cu primule, cu bretele subțiri și talie elastică.

   - Jason! exclamă Lucas Kamala, punând-o în gardă, iar ochii uimiți ai Laurei îl urmăriră apropiindu-se cu aceeași atitudine nepăsătoare de birou.

   - Văd că ai găsit o înlocuitoare pentru Marsha, observă Jason, fără să-și ia ochii de la Laura. Am observat bine, are accent englezesc? Oricum, nu pare să fie localnică.

   Displăcându-i faptul că vorbea despre ea de parcă ar fi fost surdă sau proastă, Laura se apără:

   - Sunt englezoaică. Agenția unde lucrez vrea să ofere angajaților posibilitatea de a lucra și în alte țări, iar eu lucrez de 6 luni în Honolulu.

   Jason se opri în fața ei. Laura fu descumpănită de înălțimea lui, de musculatura subțire a trupului lui, de conformația sa, de altfel asemănătoare cu a ei.

   - Cum te numești? întrebă el, adresându-i-se pentru prima dată.

   - Huyton. Laura Huyton, zise ea în grabă. Dar nu cred că sunt persoana de care aveți nevoie.

   - De ce?

   - Pentru că nu sunt obișnuită cu computere atât de complicate, șopti Laura. Poate ar trebui s-o contactați din nou pe Paula Sylva. Vă poate găsi pe cineva mai experimentat.

   Jason schimbă o privire cu Lucas Kamala, apoi ridică din umeri cu nepăsare.

   - Nicio problemă, declară el. Lucas îți poate spune ce trebuie să faci. Știi să bați la calculator, nu?

   - Bineînțeles.

   - Bine, făcu Jason, îndreptându-se grăbit și intrând în birou. Trebuie să fac un duș. Ne vedem peste 15 minute, Laura.

  O chemă în biroul lui după 20 de minute. Elegant și foarte atrăgător în costumul gri-deschis care-i venea perfect, bărbatul o invită să ia loc și începură să lucreze. La finalul zilei, Laura era mai epuizată decât un maratonist la sfârșitul cursei, în timp ce angajatorul ei nu dădea niciun semn de oboseală. Mai mult, știa din apelurile pe care le dăduse și le primise că Jason își va petrece cel puțin o parte din seară în clubul pe care-l deținea.

   În zilele următoare, Laura învăță să țină pasul cu pretențiile angajatorului său. Lucas Kamala o ajuta mult, iar Jason însuși era destul de îngăduitor cu greșelile ei de începătoare. Relația lor nu mai atinse nivelul de intimitate lejeră de la prima întâlnire, dar Jason era întotdeauna politicos, amabil și dispus să-i lase timp să învețe. Era o muncă obositoare și rareori avea posibilitatea de a se odihni, dar tocmai de aceea timpul trecea repede.

   Sylvie Lomax, una dintre fetele cu care împărțea apartamentul, fu prima care o avertiză cu privire la șeful ei.

   - Bărbatul ăsta are o reputație proastă, e un seducător și un adevărat armăsar. În plus, este foarte dur în afaceri. Nu trebuie să-i stai în drum, nici să-l calci pe bătături.

   - Dar nu așa e toată lumea? interveni Rose Cheong, cealaltă locatară a apartamentului. Nu te lua după Sylvie, este doar invidoasă, o liniști ea pe Laura.

   - Invidioasă! făcu cealaltă cu dispreț. Ei bine... poate că sunt... puțin, admise ea. Deși există zvonuri că banii lui nu sunt făcuți tocmai respectabil.

   În săptămânile care urmară, Laura își aminti cuvintele Sylviei în ceea ce privea problemele sentimentale. Obosise să tot preia apeluri de la femei nervoase pentru că Jason nu le contactase și să i se reproșeze că nu transmisese mai departe mesajele lor.

   - Nu-i vina lui, o asigură Lucas cu blândețe, când Laura își exprimase frustrarea. Sincer, Laura, având poziția care o are, cred că e vorba doar de un defect profesional! Trebuie să fii fericită că Regina se află în Europa. Este o tipă cu adevărat greu de suportat.

   Fusese prima dată când Laura auzise despre fosta soție a lui Jason, dar apoi aflase mai multe amănunte despre focoasa italiancă. Jason se căsătorise cu ea când abia ieșise din adolescență, iar ea divorțase de el 3 ani mai târziu. În ciuda pensiei alimentare pe care i-o plătea, Regina îi cerea fostului soț sume suplimentare considerabile, iar faptul că fiica lor, Lucia, stătea cu mama ei, îl făcea pe Jason mai îngăduitor cu aceste pretenții.

   Într-o seară, la 3 săptămâni de la angajare, Jason o invitase la o discuție în biroul său. Laura stătuse peste program, pentru ca Jason să-i poată dicta în întregime planul de dezvoltare al unui cartier rezidențial. Era trecut de 7 când terminaseră, astfel că Laura nu fu foarte mirată de invitația politicoasă a bărbatului de a lua cu el un pahar.

   - Nu trebuie să vă simțiți obligat, domnule Montefiore, refuză ea, ridicându-se și întinzându-se ușor, pentru a-și relaxa mușchii tensionați.

   - Știu, răspunse el, dar vreau să discut cu tine.

   Laura nu găsi niciun motiv suficient de bun pentru a-i refuza invitația, deși era emoționată la gândul de a rămâne singură cu el în apartamentul său. Era un apartament luxos, cu balcoane mari care dădeau spre ocean și de la care priveliștea, mai ales noaptea, era încântătoare și spectaculoasă, plină de lumini colorate, în care Kalakaua Avenue strălucea ca o piatră nestemată.

   - Ce vrei să bei? o întrebă Jason.

   - Orice, șopti ea.

   - Ce zici de o pina colada? sugeră el. Fetei mele îi place foarte mult. E ca un Chin Chin, dar în loc de rom are vodcă.

   - Fiica dumneavoastră are 12 ani, nu? întrebă ea, șocată.

   - Există și cocteiluri fără alcool, o liniști el.

   - N-am întâlnit-o niciodată pe fiica dumneavoastră, zise ea, rupând tăcerea stânjenitoare care urmă. Seamănă cu dumneavoastră sau cu... soția?

   - Fosta soție, o corectă el, pisând gheață și turnând cocteilul într-un pahar înalt. Ea este unul din motivele pentru care am vrut să stăm de vorbă.

   Laura luă paharul din mâna lui și degetele lor se atinseră din greșeală. Mâinile lui erau reci, dar Laura îi simți atingerea mult timp după ce bărbatul se întorsese la bar și-și turnase un pahar de scotch cu gheață.

   Laura sorbi din cocteil, mulțumită că alcoolul îi întărea decizia de a nu se lăsa impresionată de apropierea lui.

   - Deci, zise el, urmărindu-i reacțiile pe deasupra paharului, vrei să luăm loc?

   Laura se așeză pe sofaua cu perne moi și se încordă involuntar când bărbatul veni și se așeză lângă ea, întinzându-și nonșalant picioarele pe covor. Nu se mai aflase niciodată atât de aproape de el.

   - Soția mea, Regina, a fost în Europa timp de 6 luni, începu el, punând paharul pe genunchi și mângâind suprafața lui. Trebuie să se întoarcă poimâine.

   - Da? zise ea, abia auzit.

   - Lucia a fost cu ea.

   - Fiica... ta, îndrăzni ea.

   - Așa e. Îți plac copiii, Laura? întrebă el, privind-o cu ochi îngustați. Bănuiesc că da. Nici tu nu ești mult mai mare.

   - Am aproape 22 de ani! exclamă Laura, deloc încântată că el o privea ca pe o adolescentă.

   - Îți dai seama că eu eram aproape de vârsta ta când s-a născut Lucia?

   - Și? roși Laura. De ce vrei să știi asta?

   - Pentru că trebuie să plec în Hawaii în weekend și Regina se așteaptă s-o iau pe Lucia cu mine.

   - Tot nu înțeleg.

   - Vreau să vii în Hawaii cu noi. Oricum am nevoie de tine... ca secretară, adăugă el. Și sper ca tu și Lucia să vă țineți reciproc companie când sunt ocupat.

   - Dar eu... eu... făcu Laura, neajutorată.

   - Cred că vom folosi iahtul. Putem pleca vineri, rămânem pe insulă sâmbătă și ne întoarcem duminică. Ce spui?

   - N-am mai navigat niciodată, răspunse ea, clătinând din cap.

   - Nu-ți cer să conduci iahtul, există echipaj pentru așa ceva.

   - Poate am rău de mare.

   - Poate, aprobă el liniștit. Dar nu cred.

   Laura sorbi din nou pina colada.

   - Fiica ta nu va considera ciudată venirea mea?

   - Nu vrei să vii, remarcă el plat. De ce nu spui așa?

   - Nu e asta, se grăbi ea, dar am nevoie de timp de gândire.

   - Bine, fu de acord Jason, ridicându-se. De cât timp ai nevoie?

   - Nu știu, ridică din umeri tânăra. Trebuie s-o întreb pe doamna Sylva.

   - Mă descurc eu cu doamna Sylva, declară Jason cu răceală, ducându-se la bar să-și mai toarne un scotch.

   Laura fu nevoită să-i îndeplinească dorința, deși numai la insistențele lui Jason.

   Regina Montefiore - femeia păstrase numele soțului - și fiica sa apărură în biroul Laurei a doua zi dimineață. Se întorseseră din Italia mai devreme. La vederea noii secretare, amândouă se opriră mirate, cu chipuri șocate și nemulțumite.

   - Unde e Marsha? întrebă Regina, privind în jur de parcă ar fi bănuit că Laura o ascunsese pe biata femeie în vreun dulap. Tu cine ești? Ce faci aici?

   - Numele meu este Laura Huyton și sunt înlocuitoarea Marshei, replică Laura politicos, mulțumindu-i în gând lui Jason pentru că o pregătise pentru această întâlnire. Dumneavoastră sunteți probabil doamna Montefiore și... și... Lucia. Mă bucur să vă cunosc. Vă pot ajuta cu ceva?

   Ochii negri ai Reginei sclipiră nerăbdători. Era evident că femeia chiar dacă era fosta soție a lui Jason, nu primea cu plăcere nicio schimbare intervenită în viața acestuia. Buzele ei se strânseră de iritare și-și dădu părul pe spate cu un gest repezit al degetelor pline de diamante.

   Lucia, pe de altă parte, semăna cu Jason mai bine decât ar fi crezut Laura. Era brunetă, dar acest lucru îl putea moșteni de la ambii părinți. Avea privirea ușor insolentă a mamei, dar înălțimea și conformația ei aminteau de Jason.

   - Îl poți anunța pe Jason că am venit, declară Regina, bătând cu degetele nerăbdătoare în biroul Laurei. Presupun că e încă aici. Sau a dispărut cât timp am fost plecată?

   - Este aici, doamnă Montefiore, dar acum se află într-o întâlnire, replică precaut Laura. Nu cred că va mai dura mult. Vă pot oferi o ceașcă de cafea?

   Regina zâmbi cu răutate.

   - Spune-i că mă aflu aici, repetă ea cu aroganță. Jason mă va primi, vei vedea.

   - Mi s-a spus să nu-l întrerup, zise Laura, controlându-se cu mare efort. Dacă dumneavoastră sau Lucia doriți să luați loc...

   - O, nu mai face pe proasta! țipă Regina, pierzându-și răbdarea și apăsând butonul de intercomunicație. Jason! zise ea, vino încoace și spune-i acestei ființe cine sunt!

   La celălalt capăt al firului nu se auzi nimic, dar peste câteva secunde ușa biroului se deschise și apăru Jason. Laura nu îndrăzni să-i privească fața, dar Lucia detensionă situația, întâmpinându-l cu brațele deschise.

   - Tati! exclamă ea, îmbrățișându-l. Tati, mi-a fost dor de tine!

   - Da, drăguța mea, ți-a fost, nu?

   Reacția lui Jason fu mai distantă decât anticipase Laura, dar privind chipul satisfăcut al Reginei, realiză că femeia orchestrase întreaga scenă și se folosise cinic de copilă pentru a îndulci atmosfera.

   - I-am spus acestei ființe, declară Regina cu dispreț, arătând cu degetul spre Laura, că nu ne așteptai astăzi, dar nu m-a ascultat.

   - Domnișoara Huyton și-a făcut datoria, răspunse el, eliberându-se din brațele Luciei. Credeam că vei sosi mâine.

   - Dar... m-am plictisit! răspunse Regina, vorbind acum cu un accent italian mai pronunțat. Nu ești fericit să ne vezi? Nu pot să cred, adăugă ea, aruncând o nouă privire încărcată de dispreț Laurei.

   Și Jason o privi pe Laura, dar cu o simpatie neașteptată.

   - Mă bucur că v-ați întors cu bine, zise el. Dar nu pot rămâne cu voi acum. Să luăm prânzul împreună, ce zici? La 1, la Bagwells? Încerc să nu întârzii.

   - Bine, aprobă Regina, îmbufnată. Dar te previn că trebuie să plec la New York mâine dimineață și trebuie să ai grijă de Lucy cât timp voi fi plecată.

   - Desigur, zise Jason, zâmbind fiicei lui. Am făcut deja planuri. Cum ți se pare ideea de a ne petrece weekendul pe iaht?

   - O, tati! exclamă fata, bucuroasă.

   - Sper că n-ai de gând s-o prezinți pe Lucia noii tale amante, Jason! interveni Regina, furioasă. Sau vrei să cred că va fi un weekend.... monahal?

   Trăsăturile feței lui Jason se înăspriră.

   - Poți să crezi ce vrei, Regina, răspunse el indiferent, dar Laura simți nota de amenințare din glasul lui.

   Regina dădu înapoi.

   - Am vrut să spun... nu mă aștept s-o iei pe Lucy pe iaht fără să ai un ajutor. Dacă se întâmplă ceva? Dacă se îmbolvănește?

   - Nu vă faceți griji, doamnă Montefiore, vorbi Laura, surprinzându-se pe ea însăși, voi merge eu cu ei. Este vorba despre o călătorie de serviciu... în mare parte. Voi avea grijă de fiica dumneavoastră, doamnă Montefiore. Fiți pe pace, va fi în deplină siguranță.

Capitolul 5

      După aceea, Laura se miră că avusese curajul să vorbească, dar pe moment i se păruse singura reacție normală. În plus, avu un sentiment de satisfacție incredibil când realiză că o bătuse pe Regina cu propriile ei arme. Lucia, totuși, nu se arătă foarte încântată să călătorească în compania Laurei.

   Vineri dimineață, la ora 6, când șoferul lui Jason veni s-o ia, Laura era pregătită.

   Tânăra nu mai văzuse niciodată un iaht de aproape și fu foarte impresionată de ambarcațiune, dar și mai uimită să descopere că iahtul se numea Laura M.

   - Laura! exclamă ea, ridicând din sprâncene. De ce ai...

   - Este numele mamei mele, răspunse el încet, privind-o cu intensitate. Am vrut să-i spun Lucia, dar Regina n-a fost de acord. Totuși, eu prefer originalul, adăugă el cu un zâmbet ciudat.

   Laura întoarse capul, conștientă că ochii atenți ai Luciei îi supravegheau. Totuși, nu reuși să treacă peste cuvintele bărbatului și peste senzația pe care o treziseră în inima ei. Își simțea gâtul uscat și obrajii roșii.

   Era o zi uimitor de frumoasă. După ce își despachetă hainele și obiectele personale, Laura ieși pe punte și se așeză pe un șezlong, cu chipul îndreptat spre soare.

   Lucia era foarte puțin sociabilă. Nu răspunea încercărilor Laurei de a comunica și de a se împrieteni și prefera să-și impună voința asupra membrilor echipajului, țipând și bătând din picior.

   - Nu crezi că te-ai simți mai bine în ceva mai lejer? sugeră Jason, așezându-se lângă Laura.

   - Mă ard repede, ezită Laura.

   Pantalonii lungi din bumbac o deranjau, trebuia să recunoască, dar ideea de a se prezenta în bikini în fața lui Jason era descurajatoare.

   - N-ai loțiune de plajă la tine? întrebă el, observând sticla de cremă din geanta ei.

   - Ba da, dar...

   - Pune-ți costumul de baie, îi recomandă el. Voi avea grijă să nu te arzi.

   Laura ar fi vrut să-l contrazică, dar știa că era în zadar. Nu putea să petreacă acest weekend comportându-se ca o virgină pudică de fiecare dată când bărbatul o privea. Se ridică de pe șezlong și se duse în cabină, unde își puse costumul de baie albastru.

   Când se întoarse pe punte, descoperi că Jason își scosese tricoul și se întinsese pe șezlong cu ochii închiși. Trupul bărbatului era bronzat și musculos și părea deja uns cu cremă.

   Jason deschise ochii când tânăra se așeză și Laura fu nevoită să-i suporte privirea care-i evalua fără jenă trupul. Bărbatul se întinse după loțiunea de plajă și spuse:

   - Întoarce-te. Te voi unge mai întâi pe spate.

   - Dar pot singură... ezită Laura.

   - Cum anume? Haide, întinde-te. Chiar și eu îmi rezerv scenele dramatice numai pentru ochii publicului larg, comentă el.

   - Nu înțeleg ce vrei să spui, răspunse Laura, întorcându-se pe burtă.

   - Ba cred că înțelegi! o contrazise el. Nu înțeleg la ce îți folosește toată parada asta de modestie. Cineva ți-a spus ceva despre mine. Cineva te-a avertizat că nu trebuie să ai încredere în mine.

   - Ba nu! minți ea.

   - Ba da, insistă el, turnându-i pe spate loțiunea rece. Cine e acest cineva? Regina? Nu credeam că ați ajuns la astfel de conversații.

   - Așa și este. Abia dacă îmi vorbește.

   - Bine, făcu el, dându-i deoparte părul mătăsos. Atunci, cine? Phil Logan?

   - Nimeni, se încăpățână ea, bucurându-se de masaj.

   Mâinile lui îi răspândeau în trup o plăcere interzisă, căreia nu se îndura să-i pună capăt.

   - Mmmm, ce bine e!

   - Da? întrebă el într-o doară, în timp ce-i desfăcu sutienul și începu să-i maseze cu mișcări largi spatele. Mă mir că m-ai lăsat să te ating.

   - Te rog! protestă Laura, încheie-mă la loc. Mă descurc singură, de acum.

   Jason îi ignoră rugămintea, coborând spre șolduri și coapse și insistând asupra spatelui genunchiului.

   Laura își încheie sutienul și se ridică în genunchi. Pe chipul lui Jason zări un zâmbet straniu.

   - Mulțumesc, spuse ea, încercând să rămână demnă. Poți să-mi dai înapoi loțiunea?

   Chiar atunci apăru și Lucia. Fetița avea obrajii palizi și era foarte transpirată.

   - Tati, nu mă simt bine, zise ea, apăsându-și mâna pe burtă.

   Jason se ridică într-o clipă.

   - Văd, oftă bărbatul, zâmbindu-i cu nesfârșită tandrețe. Ai mâncat ceva azi-dimineață, înainte de plecare?

   - N-am putut, clătină din cap fetița, am fost prea entuziasmată. Tati, dacă vomit? Nu putem face nimic?

   Jason își trecu neajutorat mâna prin păr și privi spre Laura. Tânăra se ridică îndată și spuse cu hotărâre:

   - Lasă-mă pe mine să am grijă de ea. Haide, Lucy, mergem jos în cabină.

   Deși Lucia ar fi preferat să stea cu tatăl ei, nu se împotrivi propunerii Laurei. Era prea suferindă pentru a mai protesta și în plus, Laura bănuia că nu voia să se facă de râs în fața lui Jason. În fond, Lucia se apropia cu pași repezi de vârsta adolescenței, când teama de ridicol învinge orice altă spaimă.

   De fapt, Laura constată bucuroasă că Lucia era mai mult obosită decât bolnavă. După ce o așeză în patul din cabina ei, tânăra se duse la bar și turnă într-un pahar coniac în care adăugă apă. O îndemnă pe fetiță să bea, sperând că acest remediu va da rezultate.

   Chiar așa se întâmplă. Căldura alcoolului o ajută pe Lucia să-și revină și fata își recăpă culoarea în obraji.

   - Mulțumesc, șopti ea timid, nedorind încă să accepte prietenia Laurei.

   - În locul tău, aș încerca să dorm puțin, zâmbi cealaltă, îndreptându-se spre ușă. Dacă ai nevoie de mine, voi fi în cabina mea. E aproape ora prânzului și vreau să mă îmbrac pentru masă.

   - Îmi pare rău că ți-am stricat dimineața, vorbind urât cu tine, zise abia auzit fetița.

   - Nicio problemă, o liniști Laura.

   Laura tocmai ieșise de la duș și începuse să se șteargă cu prosopul, când auzi pe cineva plimbându-se prin cabină. Pentru că își lăsase hainele pe pat, fu nevoită să iasă din baie goală, cu prosopul legat lejer în jurul trupului. Jason se întoarse spre ea și-i privi mirat toga improvizată.

   - Am crezut că ți-e rău și ție.

   - Nu, nu, mă simt bine, vorbi Laura în grabă, încercând să-și ascundă emoția. Ai văzut-o pe Lucia? Cred că va fi bine.

   - Doarme, aprobă Jason. Îți sunt recunoscător pentru ajutor. N-o văd destul de des pentru a ajunge să avem o relație adevărată.

   - Este vina mamei ei, sau a ta? întrebă Laura, ezitând puțin.

   - A mea, presupun, admise el, deși Laura bănuia că nu spune adevărul.

   După opinia tinerei, Regina o considera pe Laura o povară, dar era conștientă că reprezenta un aliat prea valoros ca s-o lase să stea cu tatăl ei.

   - Bănuiesc că atunci când va fi mai mare, Lucia va putea alege cu cine să stea, reluă Laura, strângând prosopul în jurul trupului.

   - Nu pot să-mi doresc așa ceva. Crezi că Lucia poate alege să stea cu mine? Ai auzit-o pe Regina... Părerea fiicei mele despre mine este denaturată de ceea ce aude.

   - Chiar și așa...

   - Chiar și așa ce?

   Laura plecă ochii.

   - De fapt, nu e treaba mea.

   - Nu, nu este, dar mă interesează opinia ta. Înțeleg că n-o placi pe Regina.

   - Domnule Montefiore...

   - Numele meu este Jason, ți-am mai spus. Îți înțeleg rezerva tipic englezească, dar în situația de față mi se pare stupid să te comporți de parcă am fi niște străini.

   - Nu suntem străini, dar eu îți sunt angajată.

   - Angajată, zici, cugetă Jason. Ei bine, ca angajator îți cer să-mi spui părerea pe care ți-ai format-o despre fosta mea soție.

   - Te rog, oftă Laura.

   - Ce mă rogi! se răsti el. Pentru Dumnezeu, Laura, câteodată mă enervezi foarte tare! Nu înțeleg cum ai vrea să mă port. M-ai tratat de când am ajuns pe iaht, ca și cum aș fi avut de gând să sar pe tine. La naiba, înțelege că nu forțez pe nimeni, cu atât mai puțin o virgină timidă care nici măcar nu știe ce înseamnă...

   Jason se întrerupse.
   Pe chipul Laurei apăru durerea de a fi fost jignită cu cuvinte atât de crude. Iată ce reușise să facă! Transformase un moment ciudat într-o situație de-a dreptul penibilă. Îi dovedise lui Jason că nu era decât una dintre femeile acelea care consideră că orice bărbat își dorește cu disperare s-o aibă.

   - Îmi pare rău, regretă el, trecându-și mâna prin păr cu un gest de frustrare.

   - Nu contează, clătină din cap Laura.

   - Ba contează, replică el cu duritate. N-am vrut să spun ceea ce am spus și cu siguranță nu amvorbit serios. Pentru Dumnezeu, Laura, de ce crezi că te-am adus în această călătorie?

   - Mi-ai spus de ce.

   - Nu, nu ți-am spus, negă el. Nu ți-am spus totul. Te-am invitat aici pentru că voiam să petrec puțin timp cu tine, departe de birou. Te plac, ești o fată drăguță.

   - Vrei să spui...

   - Că sunt atras de tine, o întrerupse el. Și pentru prima dată în viață, mi se pare dificil să fac primul pas.

   - Poate că sunt o virgină timidă, dar nu sunt copil, Jason, zise Laura după o pauză de gândire. Ce vrea să însemne asta? De ce... nimic, spuse ea, simțind că o părăsește curajul.

   - Laura? făcu el întrebător, punându-și mâinile pe umerii ei. La naiba, uită-te la mine.

   Ea își ridică fruntea, pe jumătate înspăimântată de ceea ce va vedea el pe chipul ei. Buzele lui se aplecară peste ale ei și, cu sentimentul că sărutul era inevitabil, Laura se abandonă.

   Realiză că se întrebase adesea cum ar fi dacă Jason ar săruta-o, dar nu se așteptase să afle răspunsul. Buzele ei se deschiseră ca să-i primească sărutul.

   - Nu voiam să se întâmple, șopti el apoi. Cel puțin nu acum, adăugă el cu sinceritate.

   Laura îi mângâie obrazul, încă uimită de cele petrecute, iar Jason, cu un geamăt, îi cuprinse buzele din nou. Mâinile lui o trăgeau mai aproape, dar tânăra protestă.

   - Nu știi ce faci, spuse el, parcă trezit dintr-un vis. Uite ce e... mai bine aș pleca. Îmbracă-te. Vom lua prânzul pe punte.

   - De ce? șopti ea, cuprinsă de emoție.

   - Deoarece, dacă nu plec acum, n-o voi mai face, răspunse el.

   Lucia sosi și ea pe punte. Mâncă foarte puțin din somonul proaspăt pregătit de bucătar, dar aprecie mult salata de fructe de la desert. Fie că își dădea sau nu seama de tensiunea crescândă dintre Laura și tatăl ei, fata nu spuse nimic, chiar i se adresă tinerei o dată sau de două ori, în felul ei stângaci.

   Pentru Laura, masa fu un adevărat chin. Îi era greu să se uite la Jason, fără să-și amintească reacția ei deplasată din cabină.

   După masă, Jason dispăru în cabina lui ca să lucreze, iar Laura hotărî să doarmă. Abia dacă dormise noaptea trecută și se trezise la 5 ca să aștepte șoferul. Spre surprinderea ei, adormi aproape instantaneu, trezindu-se abia când apunea soarele.

   Cina fu servită în salonul principal, cu un aer festiv. Li se alătură și căpitanul, Alex Cowray. De aceea, Laura fu mulțumită că își adusese o toaletă de seară. Era o rochie din mătase albastru-închis, cu corset strâns în șireturi și o jupă până la genunchi, care-i punea în valoare picioarele subțiri. Rochia îi accentua albeața tenului și strălucirea ochilor.

   Fu ridicol de bucuroasă de complimentele primite de la Jason, deși erau politicoase și mai degrabă formale.

   - Mai avem mult, tati? întrebă Lucia.

   - Vom ajunge pe coasta insulei Kona când te vei trezi mâine dimineață, domnișoară, răspunse Alec Cowray. Iar dacă vei reuși să te trezești la 7, poți veni cu mine să înotăm puțin.

   - Da, aplaudă fetița, privind spre tatăl ei. Vei veni și tu, tati?

   - Nu știu, dar îți sugerez să te culci devreme, dacă vrei să-l însoțești pe Alec.

   - Dar tu? Vei veni? insistă Lucia.

   Apoi, aruncând o privire Laurei, adăugă:

   - Și tu, Laura. Dacă vrei.

   - Da, mi-ar plăcea, aprobă tânăra, bucuroasă că Lucia făcea efortul să fie mai sociabilă. Nu vedem la 7, domnule Cowray, cu toții.

   - Eu nu pot veni, interveni Jason, ridicându-se. Mâine voi avea o zi complicată.

   Laura îl privi cu îndoială, fără să-i înțeleagă explicația, dar plecarea lui Alec Cowray încheie discuția.

   Lucia plecă și ea la culcare.

   - Noapte bună, tati, zise ea îmbrățișându-l și sărutându-l pe obraz.

   Rămasă singură cu Jason, Laura vru să plece la rândul ei, dar Jason o opri.

   - Să mergem pe punte până se aerisește cabina, propuse el.

   Era o noapte minunată. Cerul era albastru ca cerneala, presărat cu stele strălucitoare, evocând imaginea unor diamante pe o întindere de catifea. Iahtul plutea lin pe suprafața apei și Laura oftă adânc, gândindu-se că nimic nu poate fi mai frumos decât o noapte petrecută pe întinsul oceanului.

   - Ți-e frig? întrebă Jason, sesizându-i tremurul involuntar.

   - Nu, sunt entuziasmată, atâta tot. Ești foarte norocos, Jason. Ai un iaht minunat.

   - Așa cred și eu, răspunse el, cu chipul ascuns în umbră. Mă bucur că ai aceeași opinie.

   - Mulțumesc că m-ai adus aici, continuă ea.

   - Vorbești serios?

   - Desigur.

   - Chiar și după ceea ce s-a întâmplat?

   - Nu s-a întâmplat nimic.

   - Nu, admise el, privind spre orizont. Știi, n-am ajuns niciodată atât de jos.

   - Ce vrei să spui?

   - Adică, să seduc virgine. Vrei să vorbim despre altceva?

   - Nu te așteptai să fiu virgină? continuă Laura, ignorându-i întrebarea. De ce ai spus...

   - Speram să nu fii, replică Jason. Hai să bem ceva.

   - Stai! îl opri Laura. În ochii tăi, e o crimă faptul că n-am mai făcut dragoste până acum?

   - Nu spune prostii! o certă el.

   - Atunci, ce este? insistă Laura, forțându-l s-o privească. Sunt mai puțin dezirabilă pentru că nu am mai fost cu niciun bărbat?

   - Îți dai seama ce spui?

   - Dar tu?

   - Cred că vinul ți s-a urcat la cap, comentă Jason.

   - Și ție nu!

   - Sunt mai obișnuit să beau. Laura, te joci cu focul, o avertiză el.

   Laura nu se putea abține. Noaptea, iahtul și prezența tulburătoare a lui Jason - fără să mai pună la socoteală vinul băut la cină - îi dădeau o stare de încredere și o îndemnau să joace acest joc al dragostei.

   - De ce mă joc cu focul? întrebă ea cu voce răgușită. Am pus o întrebare rezonabilă.

   - Bine, bine, zise bărbatul, întorcându-se și ținând-o prizonieră cu trupul lui. Îți voi răspunde. Da, ai fi fost mai atrăgătoare pentru mine dacă ai fi făcut dragoste cu alt bărbat. Acest răspuns te mulțumește?

   - Mulțumesc, șopti Laura.

   - Cu plăcere. Și acum, mergem să bem un pahar?

   - Nu cred că vreau, mărturisi Laura. Te rog să mă scuzi, mă voi retrage.

   La scurt timp după ce ajunse în cabină, auzi o bătaie în ușă. Ridică privirea și se uită la ușă cu reproș, dorindu-și să fie lăsată singură cu lacrimile ei. Oare Lucia îi auzise plânsul? se întrebă ea, ștergându-și ochii. Cabina fetiței se afla alături de a ei. Oare tulburarea ei trecuse dincolo de pereții încăperii?

   - Cine e? întrebă ea cu o voce joasă, sperând ca oricine ar fi deranjat-o, să nu-i audă întrebarea și să plece.

   Totuși, spre spaima ei, ușa se deschise și în lumina care venea de pe hol, văzu privirea uimită a lui Jason.

   - Dumnezeule! murmură el, venind spre patul tinerei. Am auzit ceva ca un plâns și am bănuit că ești tu. Nu putem vorbi aici, adăugă el, îndemnând-o să iasă.

   Apartamentul lui Jason era decorat într-un stil masculin. Patul cu cearșafuri maro din mătase era mare și încăpător. Citise ceva probabil, pentru că pe pernă se afla o carte deschisă. Pe noptieră, era un pahar de coniac. O rugă să se așeze pe pat și se duse să-i pregătească și ei o băutură.

   - Bea asta, o îndemnă el, așezându-se lângă ea. Nu te vei îmbăta, dar vei reuși să dormi.

   - Îmi pare rău, zise Laura.

   - De ce?

   - Pentru că m-am făcut de râs. De obicei nu...

   - Așa sper și eu, râse Jason.

   - Nu, vorbesc serios, insistă Laura, luând o gură de coniac și strâmbându-se. Ce crezi oare despre mine?

   - Bănuiesc că știi deja, răspunse el, cu o privire ironică.

   - Nu, nu știu. E foarte stânjenitor.

   - Vrei să rămâi aici?

   - Aici? repetă Laura, uimită.

   Jason îi luă din mână paharul care era gata să se verse.

   - Păi, unde altundeva?

   - Adică... să dorm cu tine?

   - Da, să dormi cu mine. Asta îmi doresc.

   - Dar... ai spus că...

   - Am mințit, recunoscu el, luându-i mâna și sărutându-i-o. Laura, sunt cu aproape 10 ani mai mare decât tine. Și știu că există o mulțime de persoane care de-abia așteaptă să mă denigreze în ochii tăi. Amândoi știm că ar fi corect să nu continuăm... așa se explică ce ți-am spus.

   - Jason...

   - Nu, ascultă-mă! zise el, aplecându-se și sărutându-i buzele. Dacă rămâi, știi ce se va întâmpla. Sunt om, nu sfânt. Nu mă laud cu asta, dar știu ce fac. Tu trebuie să fii sigură că știi la rândul tău.

   Laura acceptă, fără regrete.

   Deși era îndrăgostită lulea de el, realiză că bărbatul nu-i spusese niciodată că o iubește. O dorea, de asta era sigură. De altfel, la două săptămâni după aceea, o rugă să se mute la el și deși ezitase câteva săptămâni, până la urmă cedase.

   În plus, și ea dorea să fie mereu cu el, așa cum își dorea și Jason. Se simțea minunat trezindu-se dimineața alături de el, simțindu-i îmbrățișarea trupului puternic.

   Totuși, nu-și făcea nicio iluzie, știa că într-o zi Jason o va înlocui cu altcineva. Nu era genul de bărbat care să fie mulțumit cu un trai casnic, iar Regina îi amintea mereu Laurei, cu o satisfacție malițioasă, că nu era decât cea mai recentă dintr-un lung șir de cuceriri.

   - Nu te minți singură, nu ești cu nimic specială, îi spuse ea într-o zi, pe un ton plin de dispreț. Știu ce a vrut Jason de la tine... să te înfrângă... să alunge de pe chipul tău expresia aceea de puritate ofensată. Dar trebuie să-ți fie învățătură de minte faptul că nici măcar eu n-am mai putut să-l țin lângă mine după nașterea Luciei.

   Laura ignoră acele comentarii, mai ales că relația dintre ea și Jason continuă și după întoarcerea Marshei la serviciu. De fapt, Jason insistase să-și dea demisia de la agenție, pentru a putea să plece împreună în călătoriile pe care bărbatul trebuia să le facă frecvent. Ba chiar o prezentă mamei și surorii lui. Relațiile cu tatăl erau mai puțin cordiale, poate din cauza afacerilor.

   La 2 ani de la începutul relației, Laura începuse să creadă că legătua ei cu Jason era una solidă. De aceea, în clipa când bomba explodase, îi fusese foarte greu să gestioneze rațional situația. Descoperirea că Jason o înșelase era suficientă, dar să afle că Jason era răspunzător de moartea altui bărbat..

   Încercase să discute cu el toate astea, să-i spună cum se simțea, cât de mult o rănise atitudinea lui, dar el n-o ascultase. Într-o singură zi, toată viața i se schimbase, lumea ei se prăbușise. Și nu știa dacă va mai avea puterea să renască din propria cenușă...

Capitolul 6

      Apele calme ale Pacificului erau mai limpezi, acum când avionul începuse să coboare. De ore bune zburau deasupra întinderii oceanului, dar acum se apropiau de Kaulanai și în ciuda supărării sale, Laura simțea o oarecare nerăbdare.

   Era normal, se liniști ea, când o voce interioară îi reproșă slăbiciunea. Fie că voia sau nu, insula aceasta urma să devină casa ei până când Pamela va naște, și nu putea fi condamnată pentru o simplă curiozitate.

   Faptul că Pamela se afla deja acolo fusese a adevărată surpriză. Când Laura plecase din San Francisco, stabiliseră că vor sta amândouă un timp la Londra și abia apoi se vor îndrepta spre Kaulanai. Dar Jason se dusese s-o vadă pe Pamela și aranjaseră împreună călătoria. Pamela locuia în casa lui Jason de 3 zile, bucurându-se de libertate și de faptul că nu avea nimic de făcut.

   De aceea venise la Londra, o anunțase Jason după noaptea lor de dragoste. Nu ca s-o spioneze, ci ca să-i spună că aranjase lucrurile și se puteau întoarce cât mai repede pe insulă.

   O altă descoperire șocantă fu aceea că Pamela era de-a dreptul entuziasmată de sosire. Aproape renunțase la căutarea lui Mike Kazantis.

   - Ești obosită? o întrebă Jason, smulgând-o din visare.

   Laura roși, gândindu-se la noaptea trecută. Tânăra îi reproșase bărbatului ceea ce făcuse și-i mărturisise disprețul ei pentru gestul lui crud, dar Jason nu păruse deloc impresionat de acuzele ei. Se îmbrăcase cu gesturi calme, fără niciun cuvânt. Nu regreta nimic, era evident, iar ea se învinovățea că-i cedase atât de ușor.

   - Puțin, șopti ea, simțind că stewardesa se afla suficient de aproape pentru a-i auzi.

   - Ai dormit? insistă Jason.

   Laura îl privi. Bărbatul era îmbrăcat în blugi și cămașă neagră, cu mânecile suflecate până la coate și arătând răvășitor de frumos. Tânăra își plecă ochii. Era nedrept, se gândi ea, ca până și cearcănele, martore ale unei nopți nedormite, să-l facă atrăgător. Masculinitatea sa era la fel de naturală ca sexualitatea lui, pe care nu făcea niciun efort s-o ascundă.

   - Puțin, șopti ea, unindu-și degetele în poală. Dar tu?

   Era o întrebare formală, politicoasă, pe care o pusese doar pentru că se afla de față Julie, dar el alese să răspundă oricum.

   - Doar puțin, zise el, plimbându-și degetele lungi pe brațul scaunului ei. Am stat în pat ceva vreme, adăugă el, cu o oarecare emoție în glas. Credeam că veni veni lângă mine...

   - Nu trebuia să crezi așa ceva!

   - De ce? întrebă el cu un glas profund. Nu văd nimic nou în a veni lângă mine...

   - Oprește-te! protestă Laura, privind în direcția Juliei, deși tânăra dispăruse din cabină, ca să discute cu pilotul. De ce mă chinuiești? Simți o bucurie perversă să mă torturezi?

   - Te-am chinuit? făcu el mirat. Nu mi s-a părut. Azi-noaptea nu păreai deloc supărată.

   - Jason, te rog!

   - Te dezgust, știu. Mi-ai zis și dimineață. Din nefericire, trebuie să te înveți cu asta.

   Bărbatul plecă și se așeză pe scaunul lui.

   Insula se afla aproape. Se vedea din ce în ce mai bine. Era o priveliște răvășitoare, o adevărată insulă paradiziacă.

   Imediat după aterizare, Jason își desfăcu centura și se ridică. Își luă bagajul și o privi pe Laura, în așteptare. Tânăra se ridică la rândul ei.

   - Casă, dulce casă, zise pilotul când ușile avionului se deschiseră.

   După ce își luă la revedere de la membrii echipajului, Jason îi făcu semn Laurei spre o mașină care-i aștepta la capătul pistei de aterizare.

   Drumul era mărginit de pini și de eucalipți. De pe șosea se putea vedea linia plajei, iar în depărtare se distingeau culturi de banane și de ananas. Laura privi în jur surprinsă, pentru că se așepta ca insula să adăpostească numai casa lui Jason, nu o întreagă comunitate.

   - Domnișoara Pamela se simte bine? îl întrebă Jason pe șofer.

   Laura ieși din visare și deveni atentă. În afara explicațiilor sumare pe care i le dăduse Jason, nu mai aflase nimic despre sora sa. Remarcele lui ironice făcuseră imposibilă orice discuție serioasă. Dar acum se referise direct la prezența Pamelei în casa lui și Laura aștepta cu nerăbdare răspunsul lui Jonah.

   - Se simte bine. Leah are grijă de ea.

   - Leah! repetă Laura, uimită.

   - Alte amintiri din trecut? întrebă Jason cu ironie. Doar nu credeai că voi renunța la o menajeră atât de bună ca Leah! A rămas lângă mine mulți ani.

   - Nu credeam că va părăsi Oahu!

   - Nici eu, admise Jason, ridicând din umeri. Se pare că ține la mine mai mult decât credeam. Mi-aș fi pariat și sufletul că era mai probabil să plece ea... decât altcineva.

   Laura își sprijini cotul de portieră.

   - Dar ți-ai pariat sufletul oricum, șipti ea răgușit. Există mai multe feluri de a-ți pierde sufletul.

   - Acum cine face observații răutăcioase? întrebă el.

   Laura nu răspunse, ci se forță să se concentreze asupra priveliștii. Drumul îngust cobora acum aproape de nivelul mării și strălucirea soarelui care se reflecta în ocean era aproape orbitoare. Dar nu era convinsă că lacrimile din ochii ei se datorau numai razelor soarelui. Simțea în piept o apăsare care n-avea nimic de-a face cu frumusețea insulei și se întreba cum o puteau răni atât de tare vorbele lui Jason, de vreme ce îl ura atât de mult.

   Peste câteva momente, uită însă de toată supărarea.

   Intrară pe aleea îngustă și întortocheată, mărginită de straturi de hibiscus, care ducea spre locuință. Casa era vopsită în alb, cu jaluzele verzi, și avea o terasă amplă sprijinită pe coloane, deasupra căreia se aflau două balcoane. Câteva trepte duceau la intrarea principală, de o parte și de alta căreia se aflau două ghivece uriașe cu camelii și crăciunițe. Terasa urmărea lin forma casei, continuându-se cu o largă peluză verde, presărată cu arbori de papaia. Spatele carei dădea spre ocean. Laura putea auzi vuietul surd al valurilor.

   - Casa este minunată! exclamă ea, apreciind eleganța simplă a vilei.

   - Să înțeleg că a locui aici nu ți se va mai părea o povară, observă malițios Jason, ieșind din mașină.

   - Unde este Pam? întrebă Laura.

   Apariția unei femei polinezience foarte grase o întrerupse.

   - Chiar ai fost până la Londra? întrebă aceasta, îmbrățișându-l pe Jason.

   Ochii ei se îngustară, de parcă ar fi spus în gând o rugăciune de mulțumire pentru întoarcerea bărbatului, apoi se deschiseră, învăluind-o pe Laura într-o privire neliniștită.

   - Pari obosit, adăugă ea, întorcându-se spre Jason. Ai dormit vreun pic de când ai plecat?

   - Suficient, răspunse bărbatul, aruncând o privire fugară spre Laura. Vezi, Leah, zise el, am adus-o înapoi, așa cum am promis. Ar fi bine să-i spui că te bucuri s-o vezi. Se teme că-i vei rupe picioarele.

   - Ba nu, îl contrazise Laura, strângând din buze și fulgerându-l cu privirea. Mă bucur să te văd, Leah. Sper că nu te deranjează această invazie.

   - Este casa lui Jason, domnișoară, nu a mea, declară Leah, privind-o cu îngăduință și simpatie. A trecut mult de când nu ne-am văzut. Te-ai hotărât să rămâi, de data asta?

   - Dacă mă primești, șopti ea.

   - A mai crescut, conchise femeia, cu admirație.

   - Unde e Pamela? întrebă Laura, simțind că se afla în sfârșit pe un teren sigur.

   Leah ridică din sprâncene și răspunse calm:

   - Va sosi mai târziu, presupun.

   - Va sosi? repetă Laura, nedumerită și neliniștită, cercetând chipul lui Jason în căutarea unui răspuns mai limpede.

   - E aici, stai liniștit. Cred că doarme. Îți sugerez să urci și să te odihnești puțin. Leah îți va arăta camera ta.

   Laura ar fi vrut să întrebe unde se afla Pamela și de ce nu se putea duce mai întâi în camera surorii sale, dar se simțea transpirată și înfierbântată, iar ideea de a se răcori puțin i se părea foarte tentantă.

   - Bine, răspunse ea, urmând-o pe Leah în interiorul casei, fără să poată pricepe expresia rece și distantă a bărbatului.

   Peste o jumătate de oră, Laura ieși pe balconul dormitorului său. Așa cum crezuse, spatele casei era îndreptat spre ocean. Plaja cu nisip auriu era presărată cu palmieri cu trunchiuri noduroase, iar apa bleu-verzuie, înspumată, spăla malul cu mișcări leneșe. Era visul oricărui locuitor al orașului: o insulă pustie în mijlocul apelor tropicale.

   Și casa era un loc de retragere ideal. Era elegantă și stilată, decorată cu un lux plin de bun-gust.

   Laura avea aici nu numai o cameră, ci un întreg apartament. Livingul era zugrăvit în tonuri de crem și auriu și era mobilat cu o canapea și un fotoliu tapițate cu catifea de culoarea fildeșului. Pe jos, era un covor auriu-pal cu desene complicate, iar pe lângă pereți se înșirau câteva dulapuri de inspirație orientală.

   Dormitorul cu care se continua livingul era foarte spațios, deși patul de dimensiuni impresionante ocupa aproape jumătate din încăpere.

   - Te las să te speli, zise Leah, după ce se asigură că tânăra se arătase impresionată de decorul apartamentului.

   Baia avea o cadă jacuzzi circulară, largă, cu trepte, în care Laura se cufundă cu plăcere, abandonându-se uitării.

   Casa era tăcută când tânăra coborî scările. Se opri o clipă în capătul lor, încercând să se orienteze. La dreapta, se afla un șir de arcade care dădeau spre câteva încăperi retrase. Dar deși era tentată să exploreze aceste încăperi, care i-ar fi putut arăta o altă latură, poate necunoscută a lui Jason, se îndreptă spre zona din spatele casei.

   Pătrunse pe un coridor luminat de soare și după câteva clipe ieși în căldura copleșitoare a curții interioare.

   Spre marea ei surpriză, nu se afla nimeni acolo. Totuși, sezlongurile cu perne în dungi colorate i se părură ispitoare. Se așeză pe unul din ele, gânditoare. Și piscina era de asemenea tentantă, dar pentru moment era prea obosită pentru a înota. Poate mâine, își promise ea.

   Inima începu să-i bată mai repede la gândul că se afla aici, în casa lui Jason, condamnată la o conviețuire forțată. Era o senzație ireală. Acum 24 de orea, se afla la Londra și acum iat-o aici, în acest paradis rupt de lume. Totul avea o aparență de vis.

   Se sperie și-și puse mâna pavăză la ochi, când brațul puternic al lui Jason o atinse pe neașteptate.

   - Ești epuizată, observă el, pe un ton aproape blând.

   - Vrei să spui că arăt rău! exclamă ea.

   - Poate ai dreptate, zâmbi Jason. Da, cu siguranță arăți rău, reluă el cu umor, după un moment în care o studie în tăcere.

   - Unde e Pam?

   - Vine și ea într-o clipă. Uite-o! zise el, arătând spre tânăra care traversa peluza, apropiindu-se de ei cu mișcări grațioase.

   - V-ați întors! se bucură Pamela, făcându-le cu mâna.

   Laura o privi venind și, fără să vrea, se gândi că sora ei arăta foarte bine pentru cineva care încercase nu cu mult timp în urmă să se sinucidă. Se mustră repede în sinea ei pentru această impietate și primi zâmbind săturul Pamelei.

   - Este un loc divin, o întâmpină Pamela.

   - Absolut, aprobă Laura. Cum te simți, Pam? Unde ai fost?

   - O, Jason nu ți-a zis? Locuiesc în bungaloul de acolo, arătă ea spre dreapta. Jason s-a gândit că e mai bine așa. Am o menajeră, bucătărie proprie și îmi este de-ajuns. De fapt, nu prea m-am folosit de bucătărie. Înainte de plecarea lui, eu și cu Jason am mâncat mereu împreună.

   - Da, așa este, aprobă leneș Jason.

   - Ce drăguț, murmură Laura, resimțind neplăcut familiaritatea celor doi. Ei bine, adăugă ea ridicându-se, sper că nu vă deranjează dacă rămâneți singuri și în seara asta. Sunt foarte obosită. Presupun că din cauza călătoriei și a fusului orar. Îmi pare rău, Pam, dar nu cred că mai pot să țin ochii deschiși pentru multă vreme.

   Mirați, cei doi o urmară și ei în casă, dar Laura nu le dădu răgazul s-o însoțească până în cameră, ci urcă grăbită scările.

   În dormitorul ei, găsi o femeie care îi despacheta lucrurile.

   - Vă rog, zise ea, mă voi ocupa eu de haine. Lăsați-le acolo, nu mai am nevoie de ajutor.

   - Dar Leah a zis... protestă femeia.

   - Voi vorbi eu cu Leah, se auzi pe neașteptate glasul lui Jason.

   Bărbatul o urmărise?

   - Poți termina ce ai început mâine dimineață, adăugă Jason, arătând spre ușă.

   Era un ordin ferm și limpede, astfel că menajera se conformă și ieși.

   Rămasă singură cu el, Laura respiră adânc, sperând să nu izbucnească în plâns. Era epuizată, se simțea inconfortabil și i se părea că ceilalți au secrete față de ea.

   - Ce naiba înseamnă atitudinea asta? întrebă Jason, încruntat. Credeam că nu mai poți de dorul surorii tale, și când colo...

   - Dar mi-a fost dor de ea, se apără ea. Îmi pare rău!

   - Pe naiba! făcu el cu dispreț.

   Aruncând însă o privire chipului ei obosit, bărbatul se mai îmblânzi.

   - Bine, bine, ai câștigat, te las în pace. Culcă-te. Lucrurile vor părea mai puțin complicate mâine dimineață.

   - Crezi? întrebă Laura simțind un nod în gât și lacrimi de epuizare și de frustrare în ochi.

   - Crede-mă, o liniști el, mângâindu-i obrajii. Vrei să te dezbrac eu?

   Laura se retrase, ca arsă.

   - Așa cum ai făcut azi-noapte? zise ea, înecându-se de indignare.

   - Cred că glumești, pufni Jason. Nu sunt chiar atât de disperat!

      Laura se trezi în mirosul proaspăt de trandafiri și verbină, parfumul amestecat subtil cu aerul sărat al oceanului.

   Întoarse capul și zări ușile balconului deschise. Putea să jure că le închisese aseară, înainte de culcare, dar amintirile ei erau confuze. Poate că se înșela. Clipi, întinzându-se fericită sub cearșafurile de mătase. Dar dacă Jason... se gândi ea o clipă. Verifică cealaltă parte a patului și răsuflă ușurată. Era singură.

   Se ridică într-un cot. Oare cât să fie ora? se întrebă, rotind brățara ceasului de la mână și privind cadranul. Era 5. Soarele era atât de puternic, încât crezuse că este mai târziu.

   Oftă și se trânti la loc pe pernă, dorind să uite seara de ieri, dar fără să poată ignora sentimentul că se comportase copilărește. Fugise de Pamela ca și cum sora ei ar fi fost vinovată de toate supărările ei! Dar se simțise atât de inconfortabil și de dezorientată, iar faptul că Pamela accepta situația cu seninătate și chiar cu plăcere, i se părea o adevărată trădare.

   Clătină din cap și începu să-și pieptene cu degetele șuvițele lungi și ușor încâlcite. Poate după un duș revigorant se va simți mai bine, își zise ea, amânând însă câteva clipe momentul ridicării din pat. Totuși, un zgomot puternic venind dinspre piscină o făcu să coboare din pat și să iasă pe balcon.

   Căldura soarelui îi dădu energie, deși era încă răcoare. Respiră adânc aerul proaspăt, care-i alungă toropeala. Cu părul despletit care-i cădea pe umeri, cu silueta zveltă și înaltă, părea o zână a dimineții. Sprijintă de balustrada balconului, privi spre piscină.

   Era Jason. Trupul lui puternic tăia apa, aruncând în jur stropi strălucitori. Traversa piscina fără efort, cu mișcări viguroase. La fiecare întoarcere, se scufunda puțin și apoi zvâcnea fulgerător în direcția opusă. Era fascinant, Laura rămase privindu-l cu admirație.

   Nu voia să fie văzută, dar nici nu își dorea să intre în casă, spunându-și că oricum bărbatul nu se aștepta să fie trează la această oră. Dar încercarea ei inocentă de a-l urmări fără să fie văzută fu aspru pedepsită când bărbatul ieși din apă și-l văzu gol.

   Jason își scutură părul din care cădeau picături grele și se aplecă să ia prosopul aflat pe un scaun din apropiere. Se șterse cu gesturi energice, dar senzuale fără premeditare. Deși era supărată pe el, Laura trebui să recunoască încă o dată că Jason îi trezea simțurile mai mult decât oricine.

   Apoi, ca și cum bărbatul i-ar fi simțit privirea cercetătoare, Jason se uită spre balcon și o surprinse observându-l. Nu se putea retrage în casă, pentru că ar fi admis că se simte vinovată, iar ea n-avea niciun motiv să se simtă astfel.

   - Ai dormit bine? întrebă el, renunțând la prospo și punându-și halatul negru.

   - Am dormit foarte bine, mulțumesc, replică Laura, prefăcându-se că privește în zare. Dar tu?

   - Chiar te interesează? zâmbi el.

   - Te-ai trezit foarte devreme, continuă ea, schimbând subiectul.

   - Este aproape 7 și jumătate. Depinde ce înseamnă pentru tine devreme, ridică din umeri Jason. Mă trezesc mereu la ora asta. Mai ales când dorm singur.

   - E 7 și jumătate? repetă ea, mirată. Ceasul meu arată numai 5 și jumătate.

   - Pentru că nu l-ai potrivit. Arată încă ora Londrei, spuse Jason cu indiferență. Ai dormit aproape 15 ore. Coboară, să luăm micul dejun.

   - Voiam să fac un duș, ezită ea.

   - Faci mai târziu, o sfătui Jason. Sau poți să faci baie în piscină.

   - Bine, răspunse ea, umezindu-și buzele. Lasă-mă 5 minute.

   - Sigur, răspunse el laconic.

   Laura intră în baie și se spălă, apoi își privi chipul palid în oglinzile de deasupra celor două lavoare. Ezită în privința părului, dar până la urmă hotărî să renunțe la coadă și să-l lase liber. Îl perie rapid, își puse o rochie de plajă, ochelari de soare, și ieși.

   Abia când ajunsela scări realiză cât de dispusă era să asculte ordinele lui Jason și încetini pasul, încercând să-și potolească bătăile neregulate ale inimii. Dar în zadar; nu avea control asupra propriilor emoții și, cu un oftat resemnat, își continuă drumul.

   Lângă piscină, sub o umbrelă, era așezată o masă circulară, cu blat de sticlă. Pe ea se afla un vas pln cu suc proaspăt de fructe și un ibric de cafea, alături de un platou cu cornuri calde.

   - Am cerut un mic dejun pentru doi, explică Jason.

   Bărbatul era îmbrăcat într-o cămașă lejeră și un șorț, iar magnetismul său era mai intens ca niciodată.

   - Mulțumesc!

   Bucuroasă că ochelarii de soare îi ascundeau ochii, Laura se așeză în fotoliul din bambus și-și turnă puțin suc de portocale.

   - Nu ți-e cald în rochia asta? întrebă Jason.

   - Ba da, mărturisi Laura, scoțând rochia cu gesturi mecanice și rămânând în costumul de baie.

   - Deci te-ai hotărât să porți totuși un costum de baie, remarcă Jason.

   - Nu puteam veni la piscină fără el, observă ea, recăpătându-și controlul.

   - De ce nu? Ăsta e avantajul unui loc privat: poți face ce dorești.

   - Dar nu suntem singuri.

   - Ai vrea să fim? se interesă Jason, ridicându-și privirea.

   - N-am spus așa ceva. Am vrut să zic... nu m-aș putea plimba goală pe aici, nu?

   - Înțeleg ce vrei să sugerezi. Voi da o zi liberă angajaților.

   - Jason! Nu putem vorbi niciodată serios?

   - Despre ce ai vrea să vorbim?

   - De exemplu... nu mi-ai povestit ce i-ai spus Pamelei când ai adus-o aici.

   - Nu m-ai întrebat.

   - Nu prea am avut ocazia.

   - N-aș zice asta, făcu Jason, privind-o printre gene. Ce vrei să afli?

   - I-ai spus că îl cunoști pe Mike Kazantis? oftă Laura.

   - Poate.

   - I-ai spus că este însurat?

   - Asta doreai?

   - Nu știu, clătină din cap tânăra. Nu știu cum va suporta... această surpriză. Pam pare... mulțumită.

   - Și asta te deranjează?

   - Nu, făcu Laura, șocată, desfăcând larg brațele. Vreau să știu ce se întâmplă dacă Mike Kazantis vine încoace.

   - Nu va veni.

   - De unde știi? În fond, este soțul surorii tale!

   - Irene știe ce cred despre Kazantis, răspunse el senin.

   - Dar eu nu știu.

   Bărbatul ridică din umeri cu indiferență.

   - Și ce ar trebui să înțeleg? insistă Laura.

   - Ce vrei.

   - Bine... ce crezi despre... ce s-a întâmplat?

   - Dar tu?

   - O, încetează să-mi răspunzi mereu cu o altă întrebare! se enervă tânăra. O crezi pe Pamela?

   - Scrisorile par să dovedească totul, nu?

   - Ți le-a arătat? se miră Laura.

   - Da. Și-a dat seama că nu sunt așa cum credea ea.

   - Ce vrei să spui?

   - Păi, ezistă Jason, se pare că discuția cu tine o convinsese că va avea de-a face cu un tip de vârsta a doua, pedant și didacticist. Ceva de genul angajatorului tău londonez, bănuiesc.

   - Lasă-l pe Pierce în pace, nu-l amesteca în discuția asta.

   - Bine, aprobă el, studiindu-i chipul indignat cu o ironie înțelegătoare. Dar în ciuda a ceea ce mi-ai spus pe iaht, este evident că n-ai insistat prea mult asupra detaliilor legate de relația noastră. Pamela crede că a fost invitată aici numai datorită faptului că sora ei este o secretară foarte iscusită.

   - Doar n-ai... nu i-ai dezvăluit...

   - ...ce îmi place cu adevărat la tine? continuă Jason fraza. Acest gest ar fi fost o indiscreție, nu? Pariez că habar n-are cât de sexy este sora ei.

   - Jason, te rog! îl întrerupse ea furioasă, cu obrajii arzând. După cele ce mi-ai spus ieri, nu poți pretinde că motivele tale ar fi atât de... emoționale.

   - Ce ți-am spus? se prefăcu el mirat, bucuros că-i stârnise această reacție de mânie.

   - Știi bine ce ai spus, răspunse ea privindu-l în ochi.

   - Că arăți rău? sugeră el cu blândețe, arătând că știa perfect la ce se referă Laura. Eram supărat. Spun lucruri din astea când sunt nervos. Nu înseamnă că le și cred.

   - Mi s-a părut că vorbeai serios.

   - Ei bine, dacă te ajută cu ceva, pot să-ți spun că în această dimineață nu arăți deloc rău. De fapt, dacă n-aș fi atât de pretențios, aș spune că arăți minunat. Ar trebui să-ți lași părul liber mai des. Întotdeauna mi-a plăcut mai mult așa.

   - Dacă voi râmine aici, îl voi scurta. Nu era atât de lung când... când am venit prima dată pe insule.

   - Nu-l scurta! protestă Jason, venind mai aproape și mângâindu-i pletele.

   Laura simți din nou efectul atingerii lui. Prezența lui era învăluitoare, copleșitoare, sufocantă. Uită să respire și fu nevoită să se lupte pentru a-și păstra controlul asupra propriilor reacții. Lumina dimineții, piscina, priveliștea din jur și chiar zgomotul oceanului se șterseră, înlocuite de strălucirea posesivă a ochilor lui.

   - Așa am hotărât, Jason, reuși ea să spună.

   - Nu-mi pune condiții, Laura, o avertiză el, trăgând-o ușor de păr.

   În clipa aceea, Laura o zări pe Pamela și se retrase, evitându-i atingerea.

   - A, te-ai trezit... Laura, spuse Pamela, cu evidentă nemulțumire.

   Reacția fetei față de prezența surorii sale la micul dejun era puțin măgulitoare, dar Laura era bucuroasă că Pamela nu observase gestul bărbatului și nici nu auzise comentariul lui nervos relativ la sosirea ei inoportună. Din felul cum îi vorbise Pamela, Laura înțelese însă că tânăra găsea prezența surorii ei mai mari pe insulă, incomodă și inutilă. Dar avea circumstanțe atenuante...

   În ciuda faptului că erau surori, nu fuseseră niciodată prea apropiate. Pamela era numai o adolescentă când se angajase la spitalul din St. Monica. Acum, la 23 de ani, era aproape femeie, și Laura era nevoită s-o privească într-o altă lumină.

   - Da, răspunse ea. Mă simt mai bine azi. Îmi cer scuze pentru azi-noapte. N-am vrut să par necioplită.

   - O, nu-i nimic, zise Pamela, așezându-se cu grație pe scaunul oferit de Jason și zâmbindu-i acestuia în semn de mulțumire pentru gestul lui galant. Păreai obosită. Slavă Domnului că pe mine zborul nu mă afectează niciodată astfel.

   - Nu... ei bine... a fost un drum lung.

   - Hm! Nu-ți face griji. Eu și cu Jason am luat cina împreună. A fost foarte drăguț și.. intim. Bănuiesc că n-a fost foarte dezamăgit.

   Laura resimți dureros această excludere și privi spre Jason, întrebându-se care erau sentimentele lui față de Pamela. Nu se gândise niciodată că Jason ar fi putut fi atras de sora ei și trebuia să mărturisească faptul că această idee nu-i surâdea deloc.

   - Bănuiesc că ne-am străduit amândoi să fie o cină veselă, răspunse Jason, susținând fără să clipească privirea Laurei. Și acum, vă rog să mă scuzați. Trebuie să dau niște telefoane. Poftă bună. Ne vedem mai târziu.

   După plecarea lui Jason, atmosfera deveni rece, distantă. Pamela își privi sora peste masă, cu o expresie iritată.

   - De ce nu mi-ai spus? întrebă tânăra. Doar știai că voi afla totul, mai devreme sau mai târziu.

   - Ce să-ți spun? întrebă ea, trăgând de timp.

   Pamela începu să bată cu unghiile ei lungi în masă.

   - Nu te face că nu pricepi! ripostă ea pe un ton tăios. Dacă n-aș fi auzit cu urechile mele, n-aș fi crezut niciodată că ai fost amanta lui Jason. Dumnezeule! exclamă ea, clătinând din cap. Și eu care n-am îndrăznit să-ți spun despre mine și Mike!

   Laura își turnă cafea în ceașcă, păstrându-și calmul.

   - Pam, mă acuzi de ceva? întrebă ea, întinzându-se să ia un corn. Nu văd cum te poate afecta pe tine povestea asta.

   - Nu vezi? repetă exasperată Oamela, agitându-se în scaun. Dar acesta este motivul pentru care Jason ne-a primit aici, nu? Mă întreb cum l-ai convins să facă asta. Cred că te urăște din tot sufletul.

   Laura continuă să întindă unt pe suprafața cornului, deși mâinile îi tremurau și abia mai putea să țină în mână cuțitul. Era ciudat să audă din partea surorii sale o asemenea afirmație și timp de câteva clipe, nu reuși să răspundă nimic.

   Era strigător la cer! Auzi, ea să-l forțeze pe Jason să le aducă aici! se gândi ea cu furie. Pamela nu știa cu cine are de-a face.

   - Asta nu e problema ta, Pam, reuși să spună într-un sfârșit. În fond, te afli aici. Și după cum ai spus chiar tu, îți place acest loc. Pe tine n-ar trebui să te intereseze altceva.

   - Nu, nu-i așa, o contrazise Pamela. Nu-mi place ideea că sunt folosită ca să te răzbuni pe Jason pentru felul cum te-a tratat în trecut. Îmi place... îmi place foarte mult de el. Și nu consider că este corect să fie nevoit să ne suporte pe amândouă.

   - Pam...

   - Nu-mi pasă ce spui tu. Părerea mea nu se va schimba. Dacă știam toate astea înainte de a pleca din San Francisco, era altceva. Dar acum, când lucrurile nu mai pot fi schimbate, n-are niciun rost să mai rămâi aici până când nasc. N-am nevoie de supraveghere. Poți veni să vezi bungaloul, este foarte bine. Sunt instalată bine și mă simt în siguranță. După ce se termină totul, vom vorbi din nou.

   Laura ascultă spusele Pamelei cu senzația că trecuse brusc într-o realitate paralelă.

   Despre ce naiba vorbea sora ei? Ce se întâmplase în acest scurt interval de când nu se mai văzuseră? Și de ce numele lui Mike, tatăl copilului ei, nu mai era nici măcar pomenit?

   Jason! Asta trebuia să fie!

   Fără să aibă nevoie să se gândească mai departe, Laura bănui de ce Pamela își pierduse brusc interesul pentru Mike Kazantis. Probabil că, fără măcar să încerce, Jason îi alungase Pamelei gândurile de la celălalt bărbat. Laura simți că inima i se strânge dureros.

   - Jason ți-a spus despre relația noastră? întrebă ea.

   - Firește că nu, clătină din cap sora ei. Nu vorbește despre asta. Mi-a spus Leah. Bănuiesc că femia habar n-avea că nu eram în temă.

   - Oh, răsuflă ușurată Laura.

   - M-a întrebar dacă am vizitat apartamentul din Honolulu unde ați locuit voi doi, continuă Pamela. Am spus că nu. Dumnezeule, atât am putut face pentru a nu mă da de gol! Și mă bucur că n-am făcut-o. A fost foarte educativ, mulțumesc.

   - Înțeleg, răspunse scurt, Laura.

   - Asta-i tot ce ai de spus? Că înțelegi? se înfurie Pamela. Sper că înțelegi și faptul că nu mai poți rămâne aici. Nu e corect față de Jason și nici față de mine.

   - De ce nu e corect față de tine?

   - Pentru că... nu e.

   - Bănuiesc că n-ai intenția să pleci, orice s-ar întâmpla, comentă Laura.

   - Nu pot pleca, șopti Pamela, devenind roșie ca focul. Ar fi stupid din partea mea. Jason mi-a promis că după nașterea copilului îmi va găsi o slujbă în Hawaii. Ar fi o prostie să refuz o asemenea șansă. Chiar și tu îți poți da seama de asta.

   - Și copilul? întrebă Laura, ridicând din sprâncene. Te-ai hotărât ce vei face în privința lui?

   - Îl voi păstra, bănuiesc. Altfel n-ar avea rost să mai stau aici.

   - Nu, n-ar mai avea, recunoscu Laura.

   Laura realiză uimită că sora ei cântărise toate posibilitățile și o alesese pe cea care o servea cel mai bine și o îndreptățea să rămână aici, alături de Jason.

   - Deci... ce ai de gând să faci? reluă Pamela, recăpătându-și controlul.

   - Sugerez să lăsăm lucrurile așa cum sunt... deocamdată, declară Laura cu o lejeritate pe care n-o simțea.

   Până la o discuție clară cu Jason, nu voia să dea amploare neînțelegerilor dintre ea și Pam. Ignoră fața marcată de furie a surorii sale și se ridică încet.

   - Cred că mă voi duce să înot în ocean, zise ea. Apa este răcoroasă și minunată pe o astfel de vreme. Poți încerca și tu.

   - N-am nevoie, răspunse cealaltă, supărată. Înot foarte bine în piscină. Chiar vrei să rămâi în casa lui? insistă ea.

   O, la naiba! își spuse Laura, oftând. Situația devenea ridicolă.

   - Ce altă soluție am? întrebă ea iritată.

   Pamela se ridică brusc într-un gest de nervozitate incontrolabilă.

   - Ai putea locui cu mine în bungalou. Sunt două dormitoare, vei avea destul loc.

   - De ce nu îi sugerezi acest aranjament lui Jason? întrebă Laura, obosită să tot explice. Mă duc pe plajă. Îi poți spune și asta lui Jason, când îl vezi!

Capitolul 7

      Laura se afla în cadă, când un al șaselea simț o avertiză că nu mai era singură în încăpere.

   Întoarce capul și nu fu foarte surprinsă să-l vadă pe Jason sprijinit leneș de tocul ușii. O privea cu ochi îngustați.

   - Ce vrei? întrebă ea, vrificând nivelul apei pentru a vedea dacă îi acoperă corpul, fără să-și dea seama că imaginea ei în cadă, cu părul strâns neglijent într-un coc lejer, reprezenta pentru Jason o priveliște provocatoare.

   - Tu ce crezi că vreau? întrebă Jason la rândul lui. Am venit să vorbesc cu tine. Pamela zicea că te-ai dus să înoți, dar se pare că s-a înșelat.

   - Am înotat... o vreme, răspunse Laura. Dar asta a fost acum o oră. Am vrut să scap de sarea rămasă pe piele.

   - Ah, făcu Jason. Ți-a plăcut să înoți?

   - Mmm, oftă Laura. A fost minunat.

   - Bine, răspunse el, venind spre ea. Ești gata să-mi spui ce ai vorbit cu sora ta? Într-un fel sau altul, a ajuns la concluzia că mă șantajezi.

   - Asta ți-a spus?

   - Cam așa ceva. De ce nu i-ai spus adevărul?

   - Nu m-ar fi crezut, recunoscu ea cu sinceritate. Mi se pare că ai mai făcut o cucerire.

   - Și este tot vina mea?

   - Poate că nu, șopti Laura, tresărind când simți mâna lui Jason intrând în apă.

   - Nu există niciun poate, o contrazise Jason, ștergându-și degetele pe cămașă și privind-o cu intensitate. Faptul că sora ta se află aici îmi servește mie scopurile, nu ei.

   - I-ai spus și ei asta? întrebă tânăra, neliniștită.

   - I-am spus că nu te vei muta în bungalou. Dacă vrei să fiu mai explicit, o voi face. Doar că n-am știut ce poveste aiurită i-ai spus tu ca s-o protejezi, și n-am vrut să te fac să pari mincinoasă.

   - Și trebuie să-ți mulțumesc? se indignă Laura.

   - Nu! negă el calm. Cred că și-a făcut o idee despre cum stau lucrurile, când i-am spus că te voi lua cu mine mâine pe continent.

   - Mâine?

   - E vorba de telefoanele pe care le-am dat, îi aminti Jason. Deși nu-mi place să te forțez să călătorești atât de curând, trebuie să fiu la San Francisco mâine-seară.

   Laura nu era deloc mulțumită. Ideea de a pleca iarăși după o odihnă atât de scurtă, și mai ales de a fi din nou singură cu Jason, îi displăcea.

   - Chiar trebuie să te însoțesc? își încercă ea șansele. Adică, dacă este vorba despre o călătorie de afaceri...

   - Da, trebuie să mergi. Și acum, te sfătuiesc să ieși din cadă și să cobori pentru prânz. Leah a întrebat de tine, e îngrijorată că n-ai apărut ieri la cină.

   - Da, domnule! Mă supun! îl ironiză tânăra.

   - Mă vrei, Laura? întrebă el deodată, scoțând dopul de la cadă și privind cum apa se scurge într-un vârtej lent.

   - Cred că glumești! țipă ea, încercând să ajungă la prosop. De ce nu pleci? adăugă grăbită, reușind să-și înfășoare trupul în prosopul de culoarea piersicii. N-am niciun pic de intimitate aici și nici nu-mi lași posibilitatea să aleg ce vreau să fac.

   - Atâta timp cât mi te opui fără încetare, de ce ar trebui să țin cont de părerea ta? întrebă el, smulgându-i prosopul. De ce mă provoci, dacă nu ești niciodată gata să suporți consecințele?

   - Dar nu te-am chemat eu aici! exclamă Laura, observând cu groază cum bărbatul intră în cada care se golea. Jason, nu face asta!

   - De ce? întrebă el, aplecându-se și sărutându-i buzele. De ce nu țipi după sora ta? Aș fi bucuros să-i arăt cum stau lucrurile.

   - Lasă-mă! țipă zadarnic Laura.

   Bărbatul o luă în brațe și ieși fără niciun efort din cadă, îndreptându-se spre dormitor, fără să-i pese că picioarele lui ude lăsau urme pe covor și că pletele Laurei se lipeau de pieptul lui.

   - De ce trebuie mereu să ne certăm? întrebă el împăciuitor, aruncând-o pe pat și așezându-se lângă ea. Știi bine ce simt pentru tine și continui totuși să mă tratezi ca pe un pervers. Asta îți oferă vreo satisfacție? Îți face plăcere să mă umilești?

   - Nu înțeleg...

   - Ba da, o întrerupse el cu duritate, prăbușindu-se pe cealaltă parte a patului. Știi foarte bine despre ce vorbesc. Laura, nu mă mai opri. Ajută-mă...

   Bărbatul începu să-și deschiei nasturii cămășii și puse stăpânire pe buzele ei tremurătoare.

   Laura, al cărei sânge fierbea de dorință, îi simți nerăbdarea și se topi de plăcere. Fără să mai aibă control asupra propriilor reacții, își simți mâinile descheindu-i cu gesturi precipitate nasturii cămășii și fermoarul blugilor.

   - O, Jason, gemu ea, neputându-și stăpâni dorința.

   - Doamne, exclamă Jason, îngropându-și chipul în căldura parfumată a gâtului ei, nu-mi spune că nu vrei, pentru că nu te cred!

   Laura nu-i putea răspunde, dar nici nu conta. Cu un geamăt de supunere își petrecu brațele după gâtul lui.

      Jason încă dormea când Laura coborî la parter. 

   Ațipise și ea, dar numai câteva minute. Ideea că Pamela se afla în casă și că putea interpreta în felul ei absența lor, o determină să se ridice din pat și să se desprindă din îmbrățișarea adormită a bărbatului. Jason protestă în somn, dar nu deschise ochii. Cu un geamăt epuizat se întinse pe saltea, iar Laura îi înveli grijulie trupul gol, temându-se ca vreuna din menajerele mai tinere să nu intre peste el și să-l găsească astfel.

   Nu stătu să-și analizeze sentimentele. Dacă era vorba de gelozie, nu voia să afle. Știa doar că Jason avusese dreptate să-i spună căl dorea. Da, îl dorea, recunoscu ea, umezindu-și buzele. Îl dorea nespus de mult.

   Se îmbrăcă într-o bluză simplă de bumbac și o fustă largă, amândouă într-o nuanță roz aprins. Alesese această culoare intensă în încercarea de a alunga disperarea care o cuprinsese când își conștientizase din nou slăbiciunea și neputința. La naiba, sentimentele ei față de Jason erau mai ambigue ca niciodată! Nu voia să se gândească la implicațiile acestei conștientizări și în niciun caz n-ar fi vrut să afle reacția lui Jason. Nu trebuia să cunoască motivele care o alungaseră de lângă Jason acum 3 ani, își porunci ea. Nu trebuia să cadă sub vraja farmecului lui trădător și superficial.

   Laura o găsi pe Pamela așteptând în camera dinspre terasa exterioară. Sora ei trecuse pe la bungalou și se schimbase într-o rochie din in cu dungi albe și bleu, strânsă în talie.

   Privind-o cu obiectivitate, Laura trebuia să recunoască faptul că Pamela era o tânără atrăgătoare. Înaltă, dar nu la fel de înaltă ca ea, subțire și grațioasă - de altfel trupul ei delicat nu lăsa să se vadă încă urmele sarcinii - Pamela avea o atitudine de divă în devenire, sigură pe ea și conștientă de propria-i frumusețe. Părul scurt până la bărbie era vopsit într-o nuanță castanie și cârlionții care-i încadrau chipul îi îndulceau trăsăturile puțin cam ascuțite.

   Laura observă că masa fusese deja aranjată pentru prânz. Din fericire, înainte ca Pamela să poată întreba despre Jason, își făcu apariția Leah.

   - Deci, până la urmă te-ai hotărât să ne onorezi cu prezența, comentă femeia cu o familiaritate la care o îndreptățea timpul îndelungat în serviciul familiei. Felicitări, mâncarea s-a răcit. Știi de când așteaptă masa?

   - Îmi pare rău, Leah, se scuză Laura, roșind fără voie. Te superi dacă suntem numai noi două la masă? Jason doarme.

   - Da? întrebă femeia, privindu-le cercetător pe cele două surori. Da, știu că s-a trezit devreme, adăugă ea.

   - Așa este, zise Laura, prinzând din zbor această scuză. Este epuizat. Presupun că va mânca mai târziu, după ce se va trezi.

   - Bine, bine.

   Leah păru mulțumită de explicație, dar Pamela nu părea la fel de convinsă.

   - Jason mi-a spus că nu te vei muta cu mine în bungalou, începu ea pe un ton provocator. Vrei să-mi spui care ar fi motivul? Te întreb doar ca să nu mai fac alte gafe pe viitor.

   - E o poveste lungă, oftă Laura, și nu vreau să discut despre asta acum.

   - De ce?

   - Nu e important.

   - Pentru mine, este. Dacă tu și Jason aveți o legătură, mi-ar plăcea să știu de ce nu v-ați văzut în ultimii 3 ani.

   - Încă nu avem o legătură, replică Laura, hotărâtă să înăbușe din fașă această bănuială.

   Era oricum foarte supărată din cauza celor întâmplate și era stânjenită că Pamela dădea glas îndoielilor ei.

   - Nu știu cum să-ți explic... Cert este că Jason ne ajută pentru că îi convine.

   Pamela o privi gânditoare.

   - Înțeleg. Iar tu te afli aici ca parte a înțelegerii.

   - Da, răsuflă ușurată Laura.

   Nu se așteptase să scape atât de ușor. Își turnă suc de portocale și duse încet paharul la gură.

   - Mă bucur că înțelegi.

   - Dar mai e ceva, se încruntă Pamela.

   - Ce anume? suspină Laura.

   - Când tu și Jason v-ați despărțit, a cui a fost vina?

   - Contează? se miră ea, văzând că bucuria de a fi scăpat de interogatoriu se dovedise prematură. Am avut o... ceartă. Se mai întâmplă. N-a fost vina nimănui.

   - Trebuie să fi fost o ceartă teribilă, dacă ai renunțat la viața pe care o aveai. A intervenit altcineva? reluă ea după o scurtă ezitare. Jason te-a înșelat?

   - Nu vreau să discut despre asta, Pam.

   - Dar trebuie să admiți că e o situație ciudată! exclamă frustrată sora ei. Dacă Jason te-a înșelat, atunci de ce ne mai ajută acum? Și de ce tu însăți te-ai gândit că ne-ar putea ajuta? Tu l-ai căutat, nu? N-a fost invers.

   - Jason ne ajută pentru că are motivele lui, replică Laura. Îi place să manipuleze oamenii. Nu știu de ce am crezut că ne va ajuta. Cred că era singura persoană la care am putut apela.

   - De ce nu recunoști, Laura? continuă Pamela după o pauză. Tu ai plecat de lângă Jason. Cred că a intervenit o altă femeie sau ceva de genul ăsta, la fel de nesemnificativ. Dumnezeule! Să lași toate astea și să pleci! Cred că ai fost nebună.

   Laura înțelese încă o dată cât de puțin își cunoștea sora. Când se transformase adolescenta deschisă și încrezătoare în această femeie cinică?

   - Motivul pentru care l-am părăsit pe Jason n-a fost deloc nesemnificativ. Avantajul de a fi bogat nu te ajută să fii fericit!

   - Nu mai fi atât de pedantă, se strâmbă Pamela. Nu ești nici tu o sfântă. Oricum, bine că m-ai liniștit. Nu-mi place să calc pe nimeni pe bătături, dar dacă tu nu-l vrei pe Jason, sper să nu te superi dacă-l iau eu. Observ că oricum relația voastră n-a durat prea mult, și dacă te-a înșelat o dată, e posibil s-o facă din nou. În ce mă privește, sunt pregătită să-mi petrec viața alături de un om normal, nu de un sfânt.

....................................................