Afaceri murdare, Nora Roberts

 ......................................

6.

                  Nu se încercase ascunderea cadavrului. Acesta fusese aruncat chiar în apropierea casei victimei.

   Departe de locul în care fusese sechestrată, se gândi Eve. Departe de locul în care se afla criminalul.
   Dar Belego n-a mai apărut, nici moartă, nici în viaţă. Oare i-au luat copilul? Şi au scăpat de cadavru?
   Ar fi logic, gândi ea. Poliţiştii caută o persoană răpită, însărcinată sau cu un copil mic. Sau o fugară. Şi-a schimbat locaţia o dată, şi-o va schimba din nou. Nu caută un copil frumos şi sănătos, dat spre adopţie unui cuplu de treabă. Poate la ţară, departe de locul în care a avut loc răpirea.
   Un copil sănătos, asta e prioritatea numărul unu. O femeie cu o sarcină atât de înaintată nu poate fi urcată într-o navă şi nici într-un alt mijloc de transport pe calea aerului. Mavis spunea că nu a mai putut călători după - oare a câta era? - După a treisprezecea săptămână.
   - Este încă în New York, murmură Eve. Asta dacă nu au scos-o cu maşina din oraş. Oricum, nu au dus-o prea departe. N-au vrut s-o streseze mai mult decât era absolut necesar. Orice stres al ei înseamnă stres pentru fetus. Şi e încă în viaţă.
   - De ce crezi asta?
   - Dacă nu a născut încă, „pachetul” se află la ea. Nu cred că ei ar împinge lucrurile până într-acolo încât să-i administreze ceva care să-i provoace începerea travaliului. Toate aceste femei au fost răpite în ultimele săptămâni de sarcină. Poate că nu e decât o coincidenţă, sau poate că răpitorul aşteaptă până când se apropie sorocul. N-ar fi exclus ca el sau ea să fie moaşă frustrată, sau vreun ginecolog. Poate că îi place să aducă pe lume copii. Până la urmă cineva tot trebuie să remarce că această persoană tot aduce pe lume nou-născuţi. Sau...
   - Poate că a dat greş. Poate că amândoi au murit şi ea continuă să încerce, spuse Roarke încet.
   - Da, da. Dar varianta asta n-o să i-o spunem lui Mavis. Poate că e vorba de un fanatic al moralei. Numai că una dintre victime chiar se căsătorise cu tatăl copilului.
   - Oricum, dacă e vorba de un fanatic înrăit, poate să considere copilul conceput în afara căsătoriei.
   - Nu putem să eliminăm definitiv nici varianta asta.
   Se uită curioasă spre un cărucior al unui vânzător ambulant, cărucior pe care sfârâia un grătar.
   - Dar faptul că victimele provin din trei state diferite mă duce cu gândul la existenţa unui profit. Până la urmă, s-ar putea să fie vorba doar de o afacere. Răpeşte, apucă, naşte copilul, vinde copilul. Distruge toate probele.
   - Josnic.
   - Aşa e, confirmă ea, apoi se ridică în momentul în care Roarke parcă pe East End Avenue. Dar mă gândesc că nici chestia asta nu e prea departe pe scara josniciei.

      Clădirea era un mic palat de piatră şi sticlă, înălţat pe ruinele rămase de pe vremea Războaielor Urbane.
   Nu mai erau multe asemenea clădiri în New York - asemănătoare ca dimensiuni şi ca stil - şi prea puţine beneficiau de priveliştea pe care aceasta o avea asupra râului. Sticla mată reflecta imaginea celor care se opreau s-o admire. Soarele tocmai apunea, marcând sfârşitul acelei zile lungi, aşa că luminile sistemului de securitate începură să clipească deasupra geamurilor opace şi a pietrelor maronii.
   Casa era prevăzută cu o terasă spaţioasă care dădea spre malul râului, iar la intrare avea o arcadă înaltă şi largă.
   După ce apăsă pe butonul soneriei, Eve îşi ridică insigna în faţa obiectivului camerei de securitate.
   Raza laser a acestuia o scană înainte ca uşa să se deschidă.
   Îşi dădu seama că femeia aceea atrăgătoare, îmbrăcată ca o menajeră era un droid încă înainte ca aceasta să înceapă să vorbească.
   - Vă pot ajuta cu ceva?
   - Locotenentul Dallas, de la NYSPD, împreună cu un partener, am venit să vorbim cu doamna Bullock şi/sau cu domnul Chase.
   - Nici doamna Bullock şi nici domnul Chase nu sunt disponibili pentru musafiri. Doriţi să-mi lăsaţi o carte de vizită?
   - Dacă ţi-am arătat asta, spuse Eve şi îşi ridică insigna la înălţimea feţei androidului, înseamnă că nu am venit aici într-o vizită de curtoazie. Crezi că doamna Bullock şi/sau domnul Chase ar prefera să-mi facă o vizită la sediul central al poliţiei?
   - Vă rog să aşteptaţi aici. O voi informa pe doamna Bullock.
   „Aici” însemna într-un hol elegant, placat cu aur şi argint, din tavanul căruia atârnau nişte corpuri de iluminat roşii, de forme ciudate. Pe pereţi erau câteva tablouri, cu rame elegante din aur - toate colorate şi stridente - care lui Eve i se păreau nesemnificative.
   Băncuţele, mesele, scaunele erau toate din abanos cu incrustaţii de un roşu-închis.
   Făcu câţiva paşi de la intrare, uitându-se spre scara cu trepte de argint şi spre camera care se deschidea din hol spre est, cameră în care culorile decorului fuseseră inversate. Roşu şi negru pe podea, auriu şi argintiu la mobilier.
   În şemineu ardea mocnit un foc şi dincolo de peretele de sticlă se vedea râul lung şi întunecat.
   Totul era foarte ordonat, un decor riguros, aproape cazon - genul de decor care îi dădea un început de durere de cap.
   Auzi ţăcănitul unor tocuri pe pardoseală şi se întoarse s-o studieze pe Madeline Bullock în carne şi oase.
   Fotografiile de identificare n-o avantajaseră, decise Eve. Era într-adevăr o prezenţă. Înaltă, maiestuoasă, chipeşă, eu un păr blond care îi încadra o faţă tânără.
   Ochii ei erau de un albastru îngheţat, buzele vopsite într-un roşu sângeriu. Purta un pulover şi o pereche de pantaloni lungi care se asortau cu ochii ei, iar diamantele din urechile ei şi de la gât străluceau asemenea unor bucăţele de gheaţă.
   - Locotenente Dallas.
   Traversă camera asemenea unui iaht pe o mare calmă. Lin şi elegant. Mâna pe care i-o întinse era împodobită cu diamante şi rubine scânteietoare. Eve se întrebă dacă se împodobise aşa pentru a se asorta cu camera.
   - Am vorbit cu asociatul dumneavoastră cu câteva zile în urmă, continuă Madeline, despre teribila tragedie care a lovit firma Sloan, Myers şi Kraus.
   - Aşa este.
   - Şi dumneata eşti Roarke.
   Zâmbetul ei deveni ceva mai cald.
   - Nu cred că am avut ocazia să ne cunoaştem. Pare destul de ciudat, având în vedere poziţia în care ne aflăm.
   - Doamnă Bullock.
   - Vă rog, luaţi loc. Spuneţi-mi ce pot face pentru voi amândoi.
   - Aveam impresia că aţi părăsit ţara, doamnă Bullock, începu Eve.
   - Şi ne-aţi dat de urmă.
   Râse uşor şi îşi încrucişă picioarele.
   - Fiul meu şi cu mine am decis să mai stăm o perioadă, incognito, dacă înţelegeţi ce vreau să spun.
   - Cunosc termenul, spuse Eve sec, dar zâmbetul lui Madeline nu scăzu în intensitate.
   - I-am spus într-adevăr lui Robert - Robert Kraus - şi altor câteva persoane că plecăm din ţară. Toate vizitele acestea pot fi destul de obositoare. Bineînţeles, sunteţi tineri amândoi. Probabil că voi vă bucuraţi de nesfârşitul şir de cine, petreceri şi sărbători.
   - Eu pur şi simplu trăiesc pentru sărbătorile acelea. Nu concep viaţa fără ele.
   De data aceasta zâmbetul femeii păli doar pentru un moment.
   - Şi nu puteaţi pur şi simplu să refuzaţi o invitaţie? Sau să le explicaţi celor care vă invită că dumneavoastră şi fiul dumneavoastră preferaţi o seară liniştită?
   - De la oamenii aflaţi în poziţia noastră se aşteaptă atât de mult.
   Madeline oftă adânc şi îşi ridică braţele, lăsându-le apoi să-i cadă graţios în poală.
   - Uneori aceste aşteptări se dovedesc o adevărată povară. Dacă accepţi o anumită invitaţie şi refuzi o alta oamenii se pot simţi jigniţi. A fost doar o stratagemă pentru a evita agitaţia şi pentru a petrece câteva seri liniştite. Noi iubim oraşul vostru. Ah, iată că au venit răcoritoarele.
   Droidul intră împingând un cărucior pe care erau câteva recipiente, un ceainic, platouri cu fructe şi brânză şi câteva prăjiturele glazurate.
   - Vă pot servi cu nişte brandy, sau cu un ceai? Poate cu amândouă?
   Anticipând refuzul ei, Roarke îşi puse o mână pe genunchiul lui Eve şi o strânse uşor.
   - Puţin ceai, vă rog.
   - Excelent. O să vă torn eu. Tu poţi pleca, îi spuse ea droidului, care dispăru în tăcere. Frişcă, lămâie?
   - Nu, nimic, pentru niciunul dintre noi. Nici zahăr, mulţumesc.
   Roarke preluă conducerea discuţiei.
   - Aveţi o casă impresionantă. Şi o privelişte superbă.
   - Priveliştea a fost cea care ne-a convins şi pe noi să o cumpărăm. Aş putea sta ore în şir să privesc râul. Toate locuinţele noastre sunt situate lângă apă. Mă simt foarte atrasă de apă.
   - Aveţi casa aceasta minunată, o întrerupse Eve, dar aţi preferat să staţi la Robert Kraus ultima dată.
   - Într-adevăr. Soţia lui - aţi cunoscut-o? O femeie minunată. Ea ne-a invitat, şi nouă ni s-a părut interesant. Ne place să jucăm cărţi.
   După ce le dădu ceştile de ceai, îşi turnă şi ea una.
   - Dar nu înţeleg de ce vă interesează pe dumneavoastră aşa ceva.
   - Mă interesează toate detaliile atunci când este vorba de investigarea unei crime.
   - Încă mai investigaţi crima aceea? Speram ca totul să se fi terminat deja. Teribilă tragedie. Erau amândoi atât de tineri. Dar sper că nu îl bănuiţi pe Robert.
   - Încercăm să ne formăm o imagine de ansamblu. L-aţi cunoscut pe Randall Sloan?
   - Bineînţeles. Este un adevărat fluturaş. Câtă energie are! Nu e deloc genul care stă prea mult acasă.
   - N-aş putea spune. Acolo a murit.
   - N-am înţeles, ce ai spus?
   - Randall Sloan a fost găsit în după-amiaza asta spânzurat de candelabrul din dormitorul casei sale.
   - Dumnezeule!
   Madeline îşi apăsă o palmă pe sâni.
   - Doamne, Dumnezeule! Randall? Mort?
   - Când l-aţi văzut ultima oară, sau când aţi vorbit cu el?
   - Nu... încă nu pot să-mi dau seama. Este un şoc foarte mare. Eu... Vă rog.
   Se întinse şi atinse o cutie argintie, care se dovedi a fi un sistem intercom.
   - Brown, te rog, spune-i domnului Chase să coboare imediat.
   Madeline se rezemă de spătarul fotoliului şi îşi apăsă fruntea cu degetele.
   - Îmi pare rău, vă rog să mă scuzaţi, dar este un şoc foarte mare. Îl ştiam de mai bine de 10 ani. Eram prieteni.
   - Cât de apropiaţi?
   Obrajii lui Madeline se îmbujorară şi mâinile îi căzură în poală.
   - Înţeleg că trebuie să investigaţi un caz, dar găsesc că implicaţiile pe care le-ar putea avea această întrebare sunt de un extraordinar prost-gust.
   - Poliţiştii au în general renumele de a fi de prost-gust. Aveaţi o relaţie personală cu Randall Sloan?
   - Cu siguranţă nu în modul în care sugeraţi dumneavoastră. Ne simţeam bine unul în compania celuilalt.
   - Mi s-a spus că el v-a convins să vă încredinţaţi conturile firmei tatălui său.
   - Aşa este. Cu mulţi ani în urmă. Am considerat că renumele, etica şi serviciile pe care le oferea respectiva firmă de contabilitate erau satisfăcătoare.
   - În evidenţele firmei Robert Kraus apare ca fiind contabilul dumneavoastră.
   - Corect.
   - Şi totuşi Randall Sloan se ocupa de toate conturile dumneavoastră, cel puţin de contabilitatea fundaţiei.
   - Vă înşelaţi, Robert o făcea.
   - Randall Sloan s-a ocupat de toate aspectele financiare privitoare la Fundaţia Bullock din prima zi în care aceasta a devenit clienta firmei de contabilitate şi până la sfârşitul vieţii sale.
   - Nu ştiu despre ce vorbiţi. Oh, Dumnezeule! Win! Sloan e mort!
   Winfield Chase se opri brusc din traversarea camerei. Semăna cu mama lui, avea aceeaşi constituţie puternică, aceiaşi ochi de gheaţă. Apoi se repezi să prindă mâna pe care ea o întinse spre el.
   - Randall? Cum s-a întâmplat? A avut loc vreun accident?
   - Trupul lui a fost găsit astăzi atârnând la capătul unei frânghii în dormitorul său, spuse Eve.
   - S-a spânzurat? De ce-ar fi făcut una ca asta? întrebă Winfield.
   - N-am spus că s-a spânzurat.
   - Aţi spus...
   Winfield încercă să se adune în vreme ce mângâia mâna mamei sale.
   - Aţi afirmat că a fost găsit atârnând la capătul unei frânghii, şi am presupus că...
   Îşi miji ochii.
   - Vreţi să spuneţi că a fost ucis?
   Trebuia să aprecieze accentul englezesc cu care el rostise acest ultim cuvânt. Suna de parcă Randall ar fi trebuit să fie îmbrăcat la patru ace în momentul în care fusese sugrumat.
   - Nici asta n-am spus. Investigaţia este în curs de desfăşurare. Şi în calitate de conducător al anchetei o să vă întreb unde vă aflaţi vineri între orele 6 şi 10 seara.
   - Asta e o insultă! Cum îndrăzneşti să o întrebi pe mama mea aşa ceva, şi mai ales în felul acesta?
   Degetele lui se împreunaseră cu cele ale lui Madeline acum, cealaltă mână a ei odihnindu-se pe coapsa lui.
   - Ştiţi cu cine staţi de vorbă?
   - Cu Bullock, Madeline Bullock. Fostă Chase, născută Madeline Catherine Forrester.
   Limbajul trupurilor lor o făcea să simtă un gol în stomac, dar nu-şi plecă privirea.
   - Şi în cazul în care nu ştii cine sunt eu, află că mă numesc Eve Dallas, locotenent la NYSPD. Până în momentul în care va fi determinată cauza morţii de către un medic legist, cazul este considerat o moarte violentă şi suspectă. Răspundeţi la întrebare.
   - Mamă, o să-l sun pe avocatul nostru.
   - Vă rog, îl invită Eve. Chiar o să aveţi nevoie de unul în cazul în care vă temeţi să-mi spuneţi unde vă aflaţi vineri seara.
   - Calmează-te, Win, calmează-te. Situaţia este deranjantă, n-o mai înrăutăţi şi tu. Am fost acasă toată seara. Win şi cu mine am discutat planurile pentru gala de primăvară, un eveniment la care se strâng fonduri pentru fundaţie. Acesta urmează să aibă loc în aprilie, la Madrid. Am cinat pe la 8, cred, apoi am ascultat nişte muzică şi am jucat cărţi. Cred că în jurul orei 11 ne-am dus la culcare. Aşa s-a întâmplat, Win?
   El se uită de sus la Eve.
   - La cină am servit cotlete de miel, precedate de o supă de roşii afumate.
   - Delicios. A fost vreunul dintre dumneavoastră la reşedinţa lui Randall Sloan din New York?
   - Bineînţeles.
   Madeline îl ţinea ferm de mână pe fiul ei.
   - Primea deseori vizitatori.
   - Şi în perioada aceasta, de când sunteţi în America, l-aţi vizitat?
   - Nu. După cum v-am explicat şi înainte, am dorit ca de data aceasta să ne bucurăm de seri mai liniştite.
   - Aşa e. Aţi condus vreun pic prin oraş, domnule Chase?
   - În New York?
   Se uită la ea, un pic dezgustat.
   - De ce aş face-o?
   - N-aş putea să vă spun. Ei bine, mulţumesc pentru timpul acordat.
   Eve se ridică în picioare.
   - Oh, am uitat să vă spun - conturile dumneavoastră, de a căror administrare se ocupau cei de la Sloan, Myers şi Kraus, vor fi predate autorităţilor fiscale americane şi britanice şi din celelalte ţări în care mai funcţionaţi.
   - Asta e strigător la cer!
   Winfield ar fi sărit înainte, dacă mama lui nu s-ar fi ridicat în picioare şi nu l-ar fi ţinut.
   - Ce înseamnă asta? dori ea să ştie.
   - S-au ridicat mai multe întrebări cu privire la acele conturi. Şi eu nu sunt decât un poliţist de la Omucideri. Ce ştiu eu? Sunt sigură că specialiştii instituţiilor financiare se vor edifica până la urmă.
   - Dacă există întrebări ori suspiciuni privitoare la conturile fundaţiei, la aceste întrebări trebuie să răspundă cei de la Sloan, Myers şi Kraus. Robert Kraus...
   Madeline făcu o pauză şi-şi puse din nou mâna liberă pe sâni.
   - Dar, nu, aţi spus că de fapt Randall se ocupa de conturile noastre. Dar asta înseamnă că au profitat de încrederea pe care le-am acordat-o, e o infracţiune. A recunoscut? Doamne, Dumnezeule, şi noi am avut încredere în el.
   Se sprijini de Chase şi el îşi puse braţul în jurul umerilor ei.
   - S-a folosit de noi? întrebă Madeline. De aceea s-a sinucis?
   - Lucrurile par să se potrivească, nu-i aşa? Mulţumesc pentru timpul acordat.
   Şi asta, se gândi Eve, le va da mult de gândit.

      Zâmbea răutăcios când se urcă în maşină.
   - Nu cred c-o să fim invitaţi la gala de primăvară din Madrid, comentă Roarke.
   - Mi se rupe inima. I-ai văzut? Erau rupţi parcă din filmele alea englezeşti care-ţi plac ţie - acelea vechi. Dar ea se ţine tare. Nu şi-a imaginat vreodată că o să-i batem la uşă, dar când am venit era pregătită să ne primească. El, pe de altă parte, are nevoie de indicaţii şi trebuie ţinut din scurt. Şi e cam nestăpânit.
   - El i-a omorât.
   - Poţi să fu sigur că el a făcut-o. Îndrăzneşti să mă iei la întrebări? Să mă ameninţi? Oh, da, el i-a omorât pe toţi, apoi a venit acasă şi i-a povestit totul lui mami. Dar s-au înfuriat foarte tare când şi-au dat seama că cele 3 crime nu au fost de ajuns pentru a acoperi toate urmele.
   - O să dea vina pe Randall Sloan.
   - O să încerce. O să-i las pe Federali şi pe cei de la Global să îşi facă griji în privinţa asta. Omor cu premeditare, 3 acuzaţii. Asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complicitate anterioară şi ulterioară. O să-i închid pentru astea.
   - Pot să te întreb şi eu cum?
   - El şi-a lăsat ADN-ul pe pumnul lui Byson. Aşa că ştiinţa o să ne ajute să le venim de hac. Şi în virtutea calităţilor mele de investigator voi obţine un mandat prin care el va fi obligat să ne ofere mostre din ADN-ul său. Peabody şi Mcnab o să găsească ceva ce Sloan a ascuns la el acasă, ceva care să-i incrimineze. Şi o să-l aduc pe acel Win la interogatoriu, o să-l înfurii la culme. Fără mămica lângă el o să se repeadă la mine şi o să cedeze nervos. Asta cred c-o să facă.
   - Ar putea pleca în seara asta, în Anglia ori în altă parte.
   - Ar putea, dar n-o s-o facă. Dacă ar pleca ar deveni ţinta suspiciunilor. Şi ea este prea controlată pentru a face aşa ceva. Acum trebuie să pară şocaţi şi indignaţi. Amicul lor, prietenul lor spânzurat i-a tras pe sfoară şi a profitat de ei. Şi a folosit minunata şi lăudata lor fundaţie în interes personal. Ruşine şi oroare! Chiar de asta cred că se ocupă ea în momentul ăsta, şi îl sună pe Cavendish - sau pe una dintre persoanele de contact din Anglia - pentru a le cere să înceapă hărţuielile, procesele şi orice alte acţiuni pe care vor să le pună în mişcare. Trebuie să-l aduc şi pe Cavendish în boxa acuzaţilor. În mai puţin de treizeci de minute scot tot de la el. El nu prea are coloană vertebrală. Şi îl întorc împotriva lor. El ştia despre crime şi sunt sigură că ar fi gata să facă o înţelegere care să-l ţină departe de puşcărie pentru complicitate.
   Roarke opri la un semafor şi o studie.
   - Eşti cam pornită, nu-i aşa, locotenente?
   - Păi, să ştii că sunt. O să rezolv cazul pas cu pas. Mai întâi o să obţin câte un mandat pentru Chase şi pentru Cavendish. Se scotoci după comunicator. Trebuie să-i aduc pe amândoi la interogatoriu până mâine-dimineaţă.

      Întrerupse seara relaxantă de duminică atât a unui procuror, cât şi a comandantului ei, îi puse pe amândoi în conferinţă pe ecranul comunicatorului de bord şi încă le mai expunea cazul în momentul în care Roarke trecu de poarta casei.
   - Am nevoie de un mandat cu ajutorul căruia lui Chase să i se poată preleva mostre de ADN, spuse Eve.
   Îmbrăcat neglijent, procurorul Cher Reo se încruntă în ecranul comunicatorului.
   - Presupuse operaţiuni contabile ilegale, presupuse operaţiuni ilegale ale unei persoane care nu era contabilul răspunzător de conturile respective, şi care ulterior a lăsat un bilet de adio prin care mărturisea comiterea celor două crime, înainte de a se omorî.
   - Medicul legist o să confirme că nu a fost vorba de o sinucidere.
   - N-ai de unde să ştii cu siguranţă.
   - Dar sunt al dracului de sigură.
   Eve se strâmbă.
   - Scuzaţi-mă, comandante.
   Whitney se mulţumi să ofteze.
   - Dacă locotenentul este „al dracului” de sigură, Reo, trebuie să încercăm să obţinem ce cere. Dacă Chase este curat, cel mai rău lucru care se poate întâmpla este să se simtă insultat şi să se plângă la ambasadă, şi să-i pună pe avocaţii lui să ne facă zile fripte.
   - O să găsesc un judecător care să fie de acord cu tine, spuse Reo. Şi acelaşi lucru e valabil şi în cazul lui Cavendish. E cam subţire argumentaţia, Dallas.
   - O să o fac eu mai solidă. Vreau ca amândoi să fie la mine în birou mâine-dimineaţă la 8. Mulţumesc comandante. Îmi cer scuze că v-am întrerupt seara.
   - Şi eu? întrebă Reo.
   - Şi ţie îţi cer scuze.
   - Bine lucrat.
   Roarke se aplecă şi o sărută.
   - Eu ţi-aş fi dat mandatele de care ai nevoie.
   - Pun pariu că aşa ai fi făcut. Avocaţii lor or să facă valuri, dar asta n-o să le fie de prea mare ajutor. O să-i înfund, Roarke. Pentru Natalie, pentru Bick şi pentru ticălosul acela de Randall Sloan. Şi când o să termin cu ei, Federalii şi cei de la Global vor trebui doar să mai adauge ceva la pedeapsă pentru evaziune fiscală şi pentru spălare de bani şi pentru alte bube pe care le-or mai găsi în cap.
   Îşi puse un braţ în jurul taliei lui şi urcară împreună treptele până la uşa principală.
   - Chiar am avut nevoie de tine în cazul ăsta, şmechere.
   - Plăteşte-mă.
   Râsul i se transformă în şuierat când intră în casă şi îl văzu pe Summerset.
   - N-ai putea şi tu să fii în altă parte, oriunde, dar nu aici?
   El o ignoră complet şi i se adresă direct lui Roarke.
   - Calmantul a mai liniştit-o pe Mavis, aşa că acum doarme. I-am dus pe ea şi pe Leonardo în camera albastră de oaspeţi, de la etajul trei. Este mai linişte acolo, şi ea are nevoie de odihnă.
   Apoi îşi aţinti ochii întunecaţi asupra lui Eve.
   - A fost prea activă şi supărată astăzi.
   - Da, dă vina pe mine.
   - Vinovat este cel care a răpit-o pe Tandy Willowby, spuse Roarke. Şi noi ne dorim ca Mavis să se odihnească atât cât trebuie.
   - Bineînţeles.
   Summerset îşi drese vocea.
   - Sunt îngrijorat.
   Se uită din nou la Eve, în ochii lui întunecaţi apărând ceva ce ar fi putut semăna cu o scuză.
   - Sunt îngrijorat.
   - Nu pot să fac nimic pentru a o linişti, poate doar să o leg. Singura soluţie este să o găsesc pe Tandy Willowby.
   - Locotenente, spuse Summerset în vreme ce urca scările, pot să îţi prepar o băutură energizantă, una care să nu conţină chimicale, pe care ştiu că le deteşti.
   - Vrei să-mi prepari mie o băutură energizantă, pe care eu să o introduc în corpul meu? pufni. Ţi se pare că mi-am pierdut minţile?
   Ccontinuă să urce treptele, apoi îi aruncă o privire lui Roarke şi-i spuse:
   - N-am de gând să beau vreo licoare preparată în cazanul lui vrăjitoresc, aşa că las-o baltă.
   - N-am spus nimic.
   - Dar gândeai ceva. O să beau o cafea, apoi o sun pe Peabody. Dacă Mavis s-a culcat, mă pot duce eu acolo, s-o înlocuiesc pe ea şi pe Mcnab. Trebuie să-l pun şi pe Baxter la curent. O să vrea să participe şi el la interogatoriile de mâine.
   - Eve, pentru numele lui Dumnezeu, trebuie să dormi.
   - Credeam că nu spui nimic.
   - Oh, la dracu’ cu toată blestemăţia asta!
   Comunicatorul ei începu să sune.
   - Ia uită-te, ciripi Peabody şi îşi întoarse comunicatorul pentru ca ea să poată vedea gura întunecată a unui seif.
   - La naiba!
   - E al doilea pe care l-am găsit. Aproape că ne lăsaserăm păgubaşi, dar tipul meu e încăpăţânat ca un catâr.
   O Peabody foarte obosită făcu câteva semne drăgăstoase.
   - Termină cu chestiile alea!
   - Haide, le merită. Primul seif se afla în bibliotecă. Era acoperit de un panou fals, dar orice spărgător mai de Doamne-ajută l-ar fi găsit şi l-ar fi deschis. Era gol. Am fost foarte trişti pentru că ne-am închipuit că ucigaşul lui Sloan a ajuns la el înaintea noastră.
   - Pun pariu că aşa s-a şi întâmplat. Şi-a închipuit că şterge toate urmele şi înlătură toate dovezile pe care le avea Sloan împotriva lui.
   - Dar Mcnab a zis: „Dă-o dracului de treabă, frumuşico” - vorbea cu mine. După cum ai spus şi tu, victima era un tip destul de inteligent, aşa că am presupus că mai avea un seif pe undeva pe aici. Şi dacă nu aici, în mod sigur în altă parte, dar dacă tot eram aici, ne-am apucat să căutăm şi...
   - Dai din gură ca o moară stricată.
   - Îmi cer scuze. Creierul mi-a adormit în urmă cu o oră. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu restul trupului. Şi, cum spuneam, am găsit seiful ăsta în bucătărie. Este zidit în cămară.
   - Care, dacă pot să adaug, era plină cu alimente de cea mai bună calitate. Noi n-am mâncat nimic. A fost greu, dar am rezistat. Şi în seiful ăsta frumos - pe care armăsarul meu scoţian l-a spart în 35 de secunde - am găsit bani. Două sute cincizeci de mii. Am mai găsit nişte bijuterii şi o grămadă de discuri. Sunt etichetate, Dallas, şi pe unele dintre ele scrie „Fundaţia Bullock”.
   - Am pus mâna pe comoară. Înregistrează-le şi inventariază-le pe toate. Apoi adu-le aici.
   Eve se întoarse spre Roarke cu un zâmbet larg pe faţă.
   - I-am prins pe nemernici.
   Zâmbetul îi păli la vederea paharului înalt, plin cu o substanţă verde şi vâscoasă pe care acesta îl avea în mână.
   - De unde ai chestia aia?
   - De la nişte zâne.
   - Nu vreau suc de zâne.
   Se propti pe picioare şi îşi ridică braţele ca un boxer înainte de atac.
   - Şi dacă încerci să bagi în mine cu forţa chestia aia, îţi garantez că o să sângerezi.
   - Oh, draga mea, sunt speriat de moarte. O femeie care abia mai poate să stea în picioare mă ameninţă cu bătaia. Jumătate este pentru mine, spuse el şi ea pufni. Şi jumătate pentru tine.
   - La naiba!
   N-avea cum să îl pocnească dacă era atât de înţelegător.
   - Tu primul.
   Cu ochii ţintă într-ai ei, ridică paharul şi bău jumătate din conţinutul acestuia. Apoi îşi înălţă capul şi îi întinse paharul.
   - Dezgustător, nu-i aşa?
   - Absolut, o aprobă el. Acum e rândul tău.
   Ea făcu o faţă de care un copil răsfăţat de 12 ani ar fi fost mândru, dar îi smulse paharul, strânse din ochi şi dădu pe gât restul lichidului.
   - Na! Acuma eşti fericit?
   - O să fiu şi mai fericit când o să dansăm amândoi goi sub razele soarelui tropical, dar deocamdată mă mulţumesc cu atât.
   - Bine.
   Îşi şterse ochii.
   - Acum hai să terminăm chestia asta.

Capitolul 19

      Când luă legătura cu Baxter, el aproape că ajunsese în poarta casei lor.
   - M-am gândit că aş putea să trec pe la tine şi să-ţi aduc ce am găsit, şi tu să-mi dai ce ai descoperit. L-am luat şi pe Trueheart cu mine. Trebuie să-i dăm ceva de făcut şi puştiului.
   Întotdeauna se găsea ceva de făcut, se gândi Eve şi începu să-şi adune notiţele. Trueheart ar putea să facă pe sclavul şi să-i scrie raportul. În ciuda faptului că lucra cu Baxter de câteva luni bune, Trueheart era proaspăt ca margaretele în mai şi la fel de vesel ca un căţeluş pe maidan. N-o să se plângă dacă Eve avea să-i întocmească raportul.
   - Mai mulţi poliţişti, spuse Roarke. Deci mai multă cafea.
   - Dansuri în pielea goală sub soarele tropical, în viitorul apropiat.
   - Presupun că n-avem timp să exersăm 15 minute în camera holografică.
   Îi puse cana cu cafea lângă cot.
   - Am exersat de câte ori am avut ocazia în ultimii ani. Cred că am putea să trecem la profesionism. De unde vin banii pe care îi spălau?
   - Credeam că o să-i lăsăm pe Federali şi pe cei de la Global să se ocupe de asta.
   - Da, dar îmi stă pe creier.
   Se ridică în picioare, merse până la panou şi studie din nou fotografiile lui Bullock şi Chase. Revăzu în minte felul în care stăteau unul lângă celălalt, cum se atingeau.
   - Nu se comportă ca şi cum ar fi mamă şi fiu.
   Văzu că Roarke nu spune nimic şi se întoarse spre el. Dădu din cap.
   - Ai văzut şi tu.
   - Presupun că tu eşti mai sensibilă la astfel de chestii decât majoritatea oamenilor. Am văzut... Să zicem că am văzut intimitatea dintre ei.
   - „Intimitate” este un cuvânt prea curat pentru ce-am văzut acolo, dar pentru mine la fel e şi „incest”. Niciunul dintre ele nu descrie exact relaţia lor. Ea conduce tot, ea îl conduce şi pe el.
   Simţi că i se întoarce stomacul pe dos.
   - Ea este un fel de păianjen, şi deşi ea ar fi trebuit să îl protejeze de lucrurile rele, îl foloseşte şi îi întunecă minţile... Şi nu e doar o impresie de-a mea.
   El traversă camera, îi puse o mână pe umăr şi-şi lipi buzele de părul ei.
   - Cum să împiedici aşa ceva să rezoneze cu ceea ce e înăuntrul tău?
   Eve întinse mâna şi o acoperi pe a lui.
   - El trebuie să-i fi ucis pe oamenii aceia. Tu ai reuşit să vezi asta în el, violenţa de dincolo de aparenţele unui om de lume. Dar ea este cea care apasă pe butoane. Şi poate mă implic prea mult în chestia asta.
   - Dacă e aşa, înseamnă că şi eu mă fac vinovat de acelaşi lucru.
   - Ei bine.
   Răsuflă adânc şi îşi lăsă mâna în jos.
   - Dacă avem dreptate, e o chestie pe care o vom putea folosi la interogatoriu. Dar deocamdată se pune întrebarea de unde vin banii aceia. De la lumea interlopă, din trafic de arme? Nu prea cred, nu se potriveşte. Banii mafiei. Nu ştiu. Ei nu prea dau bani oricui. Dar mai sunt multe posibilităţi, murmură ea. O grămadă de alte modalităţi prin care să faci rost de bani fără să-i înregistrezi în acte, dar eu bănuiesc că e vorba de ceva în care sunt amestecaţi şi ei. Sau de ceva care le place. Sau în care cred. Sunt nişte nemernici care nu urmăresc decât plăcerea personală.
   - O descriere perfectă.
   - Înţelegi ce vreau să spun.
   Dădu din cap.
   - Nişte fandosiţi şi îngâmfaţi. Nu prea-i văd amestecându-se cu lumea interlopă, pentru că ei îi place să conducă ostilităţile, îmi doresc să fi putut discuta despre toate astea cu Mira, să-i facă un profil psihologic.
   - După câte se vede, te-ai ocupat tu de chestia asta.
   - Poartă diamante în casă. Şi el e îmbrăcat în costum duminica seara, în casă. Ţin la o anumită imagine, pe care o afişează tot timpul, chiar dacă nu e nimeni în jurul lor să-i vadă. Asta au creat, asta au construit, chiar şi atunci când se acuplau în întuneric. Şi sexul, ăsta este un alt nivel al imaginii şi poziţiei lor, deasupra tuturor. Ştii cine suntem noi? Probabil că înfumurarea le-a conferit pojghiţa aceea de stil şi de romantism.
   - Îţi mulţumesc, draga mea.
   Îşi întoarse ochii spre el. Dar el nu făcuse decât să-i aducă aminte că aşa dobândise şi el o bună parte din avere în tinereţe.
   - Bijuteriile, obiectele de artă, vinurile bune. Poate de aici vin banii. Poate şi din puţin şantaj.
   - Discurile acelea pe care ţi le aduc Peabody şi Mcnab or să te lămurească, măcar aşteaptă pânădupă ce le examinezi.
   - Da. Dar probabil că sunt codificate. Altă belea. O grămadă de case şi de alte proprietăţi sunt trecute pe numele fundaţiei.
   Fără astâmpăr, se plimba prin birou de colo-colo, în faţa panoului cu probe.
   - Dar probabil că aşa sunt exploatate lacunele din legile privitoare la impozitare. Fac pariu că o mare parte din bijuteriile acelea, din lucrurile de artă şi din obiectele scumpe de acolo au fost cumpărate cu bani gheaţă.
   Apoi întinse un deget spre datele de pe monitor.
   - Şi uită-te la el. Se apropie de 50 de ani, n-a fost căsătorit niciodată, n-a avut nicio concubină, continuă să locuiască cu mama lui. Lucrează cu mama lui. Călătoreşte cu mama lui. Şi ei trăiesc cu impresia că nici măcar nu trebuie să salveze aparenţele. El n-a spus: „Ştii cine suntem noi?” ci „Ştii cine e ea?” Ea are puterea. Ea deţine controlul.
   Eve lăsă deoparte aceste gânduri. Auzise paşi de poliţişti apropiindu-se de birou.
   Întotdeauna era surprinsă să-l vadă pe Trueheart în uniformă. Când intrară, Eve avu impresia că vede un clip de promovare pentru meseria de poliţist.
   Veteranul versat şi ucenicul lui studios.
   - Cafea, zise Baxter ca şi când ar fi spus o rugăciune. Faceţi-mi rost de nişte cafea, puştiule, Dallas, Roarke.
   - Ce se mai aude despre vehiculul acela? întrebă Eve.
   - Discurile sunt înlocuite la sfârşitul fiecărei zile, astfel că nu există niciun fel de înregistrare cu privire la noaptea în chestiune.
   - Deci n-ai nimic pentru mine?
   - Aş fi venit cu mâna goală?
   Luă cana de cafea pe care i-o dădea Trueheart, şi îşi întinse picioarele.
   - Un garaj privat, la care chiria este mai mare decât la apartamentul meu şi al puştiului la un loc. Accesul se face cu cartelă codată şi parolă, în locul acela sunt păstrate o jumătate de duzină de vehicule, şi dă-mi voie să-ţi spun că toate sunt luxoase. Victima deţinea o maşină de teren puternică. Cu 4 locuri.
   - Fascinant, Baxter.
   - Stai că devine şi mai fascinant. După ce ne-am uitat prin garaj l-am chemat pe manager, dar el nu ne-a furnizat nicio informaţie. Însă în timp ce noi eram acolo a venit un tip cu un Sunstorm clasic, model Triple cu turbo jet, cu 6 locuri. Negru ca gura iadului, cu acoperiş de sticlă argintie. Ştii modelul? îl întrebă el pe Roarke. Acela lansat în 2035?
   - Bineînţeles că-l ştiu. O maşină foarte bună.
   - Aproape că am început să plâng când l-am văzut că intră cu ea în garaj.
   - Da, era o maşină foarte mişto, îl aprobă Trueheart, apoi roşi când Eve îi aruncă o privire.
   - Măi băieţi, se pare că voi v-aţi distrat de minune cu jucăriile voastre. Dar mie ce-mi iese de la afacerea asta?
   - În cursul conversaţiei, proprietarul Sunstormului, un tip pe nume Derrick Newman, a declarat că, deşi nu l-a întâlnit niciodată pe Sloan, i-a admirat întotdeauna vehiculul şi chiar s-a gândit să-şi cumpere şi el unul la fel. Pentru vreme proastă şi pentru drumuri de ţară.
   - Acum are posibilitatea să-l cumpere chiar pe acela, la un preţ mai bun, ţinând seama că proprietarul e mort.
   - Deşi nu l-a întâlnit niciodată pe Sloan, repetă Baxter, a văzut că vehiculul de teren era întotdeauna parcat pe locul lui, cu spatele. Aşa era parcat în urmă cu o săptămână, miercuri, pe la ora 7 seara, când Newman s-a dus să-şi ia propria maşină pentru a merge împreună cu prietena sa în Oyster Bay, unde era organizată repetiţia pentru nunta fratelui său - care urma să aibă loc sâmbăta următoare. A adus vehiculul înapoi în garaj puţin după ora 3 joi dimineaţa, având în vedere faptul că prietena lui nu i-a cedat în seara aceea. În momentul acela a observat, spre surprinderea sa, că maşina de teren la care ne-am referit mai devreme era parcată cu faţa.
   Eve îşi strânse buzele.
   - Asta poate să nu însemne nimic.
   - Nu este chiar aşa. Când Newman a amintit de modul în care Sloan obişnuia să parcheze, managerul garajului a intervenit şi el. Sloan închiriase locul acela de parcare de mai bine de 3 ani, şi niciodată în tot acest timp nu parcase cu faţa. Asta până acum o săptămână, miercuri seara sau joi dimineaţa devreme.
   - Vreau ca vehiculul acela să fie rechiziţionat. Şi am nevoie de o echipă de criminalişti care să-l cerceteze moleculă cu moleculă.
   - Asta am presupus şi eu că o să zici. Am dat telefoanele necesare când încă eram acolo. Maşina e acum pe drum.
   - Bine lucrat.
   - Măcar am simţit şi noi că am făcut ceva, spuse Baxter ridicând din umeri. Am vorbit cu Palma în fiecare zi. Vrea să vină încoace, să împacheteze lucrurile surorii ei imediat ce se liniştesc apele.
   - Mă ocup eu de asta.
   Eve îl puse la curent şi dădu din cap spre Peabody şi spre Mcnab, care tocmai intraseră când ea era pe punctul să încheie.
   - Le-am identificat, le-am sigilat, le-am înregistrat, le-am predat.
   Peabody căscă şi Mcnab puse pungile cu probe pe biroul lui Eve.
   - Banii miros foarte bine. Mai ales atunci când sunt mulţi.
   - Adu-i nişte cafea, ceru Eve.
   - Mai întâi bea asta.
   Roarke îi întinse un pahar cu energizant.
   - Pare foarte scârbos, spuse Peabody şi se strâmbă spre pahar.
   - L-am făcut special pentru tine.
   - Câhhh!
   Dădu repede paharul pe gât.
   - Chiar e scârbos.
   - Da, ştiu. Şi tu trebuie să bei unul, Ian.
   - Energizant? Mie-mi plac chestiile astea.
   Îşi bău porţia fără să se plângă în timp ce Trueheart le împărţea tuturor cafele.
   - Acum toată lumea este revigorată.
   Eve desigilă pungile cu probe pe care Peabody le marcase ca fiind cele care conţineau discurile cu date despre Fundaţia Bullock.
   - Începem cu anul trecut şi o luăm înapoi.
   Băgă primul disc în computer.
   - Afişează datele pe ecranul numărul unu.
   Nu sunt codate, gândi ea, şi, dacă ar fi avut energia necesară, ar fi dansat de bucurie.
   - Roarke, vrei să ne traduci şi nouă ce scrie acolo?
   - Sunt conturi lunare, zise el. Aş spune că este vorba de copia făcută de Sloan pentru uz personal. Scrie clar aici, spre deosebire de fişierele înregistrate la firma de contabilitate. Aici a trecut onorariul lui lunar.
   Roarke luă un creion cu laser şi arătă secţiunea la care se referea.
   - Şi comisionul lui Madeline Bullock şi al lui Winfield Chase; sunt şi ei listaţi. Mai sunt şi deduceri ale onorariilor de avocat ale lui Cavendish, în New York. Firma de avocatură din Londra îşi ia şi ea partea prin intermediul unui abonament lunar şi prin facturarea de ore.
   - Tradu într-un limbaj de oameni normali.
   - Aici se observă foarte clar diferenţele între modul în care aceste conturi erau administrate pe faţă şi ce se întâmpla în realitate cu ele. O grămadă de ilegalităţi. Copoii de la Finanţe or să saliveze pe documentele astea ani în şir.
   - Caut nişte venituri aici, spuse Eve uitându-se peste datele respective. Banii vin pentru indivizi. Şi ies din contabilitate spre persoane juridice şi instituţii. Spitale, alte instituții medicale... mâncare, cazare, transport. Samuel şi Reece Russo, un sfert de milion plătiţi.
   - Aceea este o rată, explică Roarke. Una din patru.
   - Un milion pentru Sam şi Reece, şi o sumă aproximativ egală de la o anume Maryanna Clover. Şi mai apar aici şi altele de genul acesta. Uite, 4, ba nu, 5 rate plătite de către persoane fizice, şi asta doar în primul trimestru al anului. Dar pentru ce au plătit?
   - Cheltuielile ataşate veniturilor respective ne pot oferi explicaţia.
   Roarke ordonă să fie afişate pe ecran toate explicaţiile.
   - Din banii daţi de Russo se face o plată de 10 mii de euro, la fiecare rată, către o anume Sybil Hopson, apoi o plată de două mii de euro, reţinere lunară pentru Leticia Brownbum, medic, care a primit un bonus de 10 mii în octombrie, anul trecut. O altă sumă, înregistrată ca donaţie pentru Sundays’s Child. Onorariile pentru servicii legale se ridică la... 12 mii pentru această tranzacţie, şi au fost plătite de fundaţie.
   - Deci pentru un milion, pe care i-au înregistrat ca fiind bani neimpozabili, au făcut cheltuieli de peste o sută de mii de dolari. E un câştig destul de bun, zise Eve. Ce este Sunday’s Child?
   - O agenţie de plasare a copiilor, murmură Peabody, pe jumătate adormită. Cu sediul în Londra.
   Eve se răsuci.
   - Cum?
   - Ha? Ce?
   Peabody se ridică din fotoliu şi clipi rapid de câteva ori.
   - Îmi cer scuze, cred că nu mai eram aici.
   - Sunday’s Child.
   - Ah, ne ocupăm de răpire acum. Este una dintre agenţiile de pe listă. Are sediul în Londra şi filiale în Florenţa, Roma, Oxford, Milano, ah, şi Berlin. Îmi cer scuze, trebuie să-mi consult notiţele.
   - Agenţia asta este pe lista din dosarul lui Tandy şi apare ca unul din beneficiarii majori ai Fundaţiei Bullock?
   Se uită la Baxter.
   - Cam stranie coincidenţa, nu?
   - Pentru numele lui Dumnezeu, Dallas, ce facem aici, reconstituim un puzzle?
   - Trueheart, verific-o te rog pe Leticia Brownbum, medic, din Londra. Vreau să ştiu dacă are vreo legătură cu Sunday’s Child. Roarke, vreau să te uiţi prin dosarele astea, şi să-mi spui dacă e vorba de un mecanism care se repetă, şi cât mai repede posibil te rog. Vezi dacă mai găseşti alte agenţii, centre maternale etc.
   Toată lumea se mişca rapid. Deoarece amândouă calculatoarele erau ocupate, Eve îşi scoase computerul portabil.
   - Verificare de date personale. Russo Samuel şi Russo Reece, începu ea, şi citi numerele de identificare pe care Sloan le notase în dosare.
   Procesare... Russo Samuel, data naşterii 5 august 2018, căsătorit cu Russo Reece, născută Bickle, la data de 10 mai 2050. Rezidenţe: Londra, Anglia, Sardinia, Italia, Geneva, Elveţia, Nevis. Un singur copil, băiat, născut la data de 15 septembrie 2059. A fost adoptat.
   - Destul, opreşte procesarea. Caută toate datele privitoare la Hopson Sybil, ordonă ea şi citi numărul de identificare.
   Procesare... Hopson Sybil, născută la 3 martie 2040. Părinţi...
   - Treci peste asta. Domiciliu şi copii.
   Locuieşte la Universitatea din Oxford. Studentă. Nu are copii. A fost înregistrată ca gravidă, a dus sarcina la capăt, a născut un băiat, la 15 septembrie 2059. Băiatul a fost plasat pentru adopţie.
   - Ce agenţie de plasament au folosit Russo şi Hopson?
   Procesez... Sunday’s Child, Londra.
   - Nu e ilegal, Dallas.
   Baxter veni lângă ea
   -. Nu ştiu toate chichiţele legilor privitoare la adopţii în Europa, dar aici se practică aşa ceva.
   - Sumele plătite sunt prea mari, îl contrazise Eve. Fata asta şi-a vândut copilul, şi vânzarea fiinţelor umane este ilegală peste tot în lume.
   - Pot să susţină că sumele acelea reprezentau un ajutor de studii, decontarea cheltuielilor etc. O să fie un pic tăvăliţi, dar până la urmă or să scape basma curată.
   - Poate. Dar au ascuns banii, au cosmetizat conturile pentru a scădea cu mult sub limita acceptată, au lăsat majoritatea veniturilor neraportate, nedeclarate. Şi dacă asta este ce pare a fi, înseamnă că ei, de fapt, conduc o operaţiune de vânzări de copii, şi scot un profit al dracului de mare. Imaginea lor va avea de suferit când presa o să afle toate astea. Mai mult, au ucis trei oameni pentru a ţine toate lucrurile astea ascunse.
   - Peste asta a dat sora Palmei, murmură Baxter.
   - Mă îndoiesc că şi-a dat seama de toată amploarea afacerii, dar a făcut unele săpături şi a obţinut câteva indicii importante. Baxter, mai există şi alte femei care sunt dispărute, asemenea lui Tandy, şi cel puţin una care a fost omorâtă, cu fetus cu tot. O să descoperim că are legătură cu asta.
   Dădu din cap spre ecranul computerului.
   - Exact cu asta.
   - Au ajuns să răpească femei de pe stradă? Să le fure copiii?
   - Ceva de genul ăsta. Dacă aceste femei au luat legătura la un moment dat cu Sunday’s Child, eventual chiar au început procedurile. Deci fundaţia a ajuns să-şi primească banii pentru copilul respectiv.
   Acum era vorba de mai mult de câteva piese disparate. Imaginea era întreagă şi completă, chiar în faţa ei.
   - Apoi, să zicem că femeia respectivă se răzgândeşte, şi pleacă. Toate aceste femei s-au mutat, deci probabil că s-au simţit ameninţate, sau poate că s-au temut că se vor face presiuni asupra lor, că vor fi date în judecată. Şi sunt răpite înainte de a ajunge la termen. Trebuie să existe un motiv pentru toate acestea.
   - Un timp mai scurt de aşteptare pentru produsul finit, spuse el rânjind.
   - După ce produsul este livrat, femeia nu le mai este de niciun folos şi scapă de ea. Astfel se reduce nivelul cheltuielilor. Lucrează cu Roarke, vedeţi dacă puteţi să identificaţi pe cineva care a plătit onorariul pentru copii, dar acest onorariu nu este afectat de prea multe cheltuieli, sau găsiţi cazuri în care cheltuielile nu sunt la fel de mari ca de obicei.
   - Am înţeles.
   - Trueheart.
   - Locotenente, Brownbum face parte din conducerea Sunday’s Child şi este chiar ginecologul stabilimentului.
   - Peabody, agenţia are vreun birou deschis la New York?
   - Nu, doar în Europa.
   - Atunci trebuie să mai fie şi alte agenţii cu care lucrează fundaţia, una care să apară în evidenţele astea. Nu cred că au cărat-o până în Anglia, mai ales că trebuia să nască în scurt timp. Vor să fie siguri că produsul îndeplineşte parametrii normali. Poate în New Jersey, poate în Connecticut. Poate...
   Trase o înjurătură şi se repezi la comunicatorul de pe birou. Casa aceea mare cu geamuri mate. Din interior poţi vedea afară, dar invers nu, se gândi ea în vreme ce forma numărul lui Cher Reo.
   Incognito pe dracu’!
   - Iisuse, Dallas, de câte ori o să-mi strici seara într-o singură zi?
   Reo îşi dădu pe spate părul blond.
   - Tocmai mă pregăteam să primesc şi eu ceva.
   - O să primeşti mai mult. Am nevoie de un mandat.
   - Ţi-am făcut rost de blestematele alea de mandate, şi, dă-mi voie să-ţi spun, a trebuit să transpir serios pentru ele.
   - Am nevoie de un mandat de percheziţie pentru sediul Fundaţiei Bullock de pe East End Avenue. Pentru toate încăperile.
   - Oh? Numai atât?
   Urma de accent sudist din vocea lui Reo deveni dulce ca mierea.
   - Am motive întemeiate să cred că acolo este ţinută o femeie împotriva voinţei ei. O femeie însărcinată, a cărei viaţă se va sfârşi dacă naşte înainte să ajungem noi la ea. Dacă nu este acolo, am nevoie de mandat pentru a scotoci casa în căutarea probelor care să ateste că ea a fost acolo.
   - Dallas, tipii ăştia sunt ucigaşi sau răpitori?
   - Chestiile astea sunt legate între ele, Reo, şi femeia asta este dispărută încă de joi. S-ar putea să fie deja prea târziu. Nu mă face să întârzii şi mai mult.
   - Nu sunt suficiente doar nişte „motive întemeiate care te fac să crezi”, Dallas. Abia am reuşit să-ţi obţin mandatul pentru prelevarea probelor ADN. Dacă încerc să obţin încă un mandat pentru o altă acuzaţie, avocaţii echipei adverse o să ţipe din răsputeri „hărţuire!”.
   - N-am timp...
   Eve se întrerupse, respiră adânc.
   - O să ţi-o dau pe Peabody, să-ţi explice ea toată problema. Eu pun toate piesele cap la cap, Reo. Cu sau fără mandat, eu mă duc acolo în mai puţin de o oră.
   Arătând cu degetul spre comunicator, Eve intră în biroul lui Roarke.
   - Ţi-am descoperit şablonul, modul de operare, locotenente, îi spuse Roarke. Sunt plasaţi maximum 10 copii pe an, la naştere, contra unei contribuţii, şi minimum patru. În ultimii 8 ani au fost plasaţi 65 de copii, obţinându-se un profit brut de 65 de milioane de euro.
   - Sunt pe cale să obţin un mandat pentru casa din East End. Cred că acolo o ţin pe Tandy. Baxter.
   - Am aici nişte scule a-ntâia, spuse el fără să-şi ridice privirea. Am găsit 6 cazuri de adopţie la care cheltuielile sunt cu mult mai mici decât la celelalte, şi un caz în care onorariul de cumpărare a fost rambursat integral.
   - Jones Emily, Midilesex şi/sau Londra, Anglia.
   - Ăsta este numele de pe listă, singurul de altfel pentru care toate cheltuielile au fost rambursate, în afara celor medicale. Şi, ştii ceva, Dallas? Apare şi numele lui Tandy aici.
   Mcnab se uită la ea.
   - S-a făcut o plată către ea în mai anul trecut, dar suma a fost înregistrată ca restituită integral la începutul lui iunie.
   - S-a răzgândit, le-a dat banii înapoi. Dar asta n-a rezolvat problema. Mergem acolo.

      În biroul său, Eve trasă planul casei, aşa cum şi-l amintea ea.
   - Probabil că subiectul este ţinut la nivelul al doilea sau al treilea. Eu cred că la etajul trei. Probabil că este legată, şi cu siguranţă e păzită sau supravegheată cu camere de luat vederi. La locul respectiv există cel puţin doi suspecţi şi un droid, servitor. Ţinând seama de situaţia dată, probabil că la faţa locului se va afla şi un doctor, droid sau uman. Amândoi suspecţii vor fi consideraţi violenţi.
   Se uită la Roarke.
   - Poţi să le dezactivezi sistemul de siguranţă de la distanţă?
   - Da, pot.
   - Imediat după dezactivarea sistemului de securitate, intrăm repede. Prioritatea o reprezintă localizarea şi asigurarea integrităţii corporale a victimei. Peabody, tu şi Trueheart o să vă ocupaţi de asta. Menab, tu şi Roarke supravegheaţi tot ce ţine de partea electronică, inclusiv droizii. Baxter, asta înseamnă că tu şi cu mine o să ne ocupăm de suspecţi. Dacă se opun, vor fi imobilizaţi.
   - Folosim orice mijloace pentru asta?
   - Vreau să poată vorbi. Nu ţin la fel de mult la abilitatea lor de a merge. Comunicăm pe canalul A. Vreau să fiu anunţată în momentul în care victima este găsită şi aştept detalii cu privire la starea ei de sănătate. Iată planul de bătaie.
   Se întoarse la peretele transformat acum într-un ecran imens, pe care se putea vedea schema casei din East End.

      După ce terminară, se duse în dormitor, îşi puse hamul celei de-a doua arme, verifică arma principală şi restul echipamentului.
   Apoi, pentru că simţea că ochii îi frigeau, dădu drumul la apă rece în chiuveta din baie.
   Îşi ţinu respiraţia şi îşi băgă capul în chiuvetă.
   Apoi şi-l ridică, pufnind, şi-l văzu pe Roarke în oglinda de deasupra chiuvetei.
   - Nu-mi spune că sunt epuizată.
   - N-are rost, din moment ce e evident pentru toată lumea. Oricum ai susţine că toată chestia asta nu poate să aştepte ca tu să-ţi încarci bateriile.
   - Şi tu arăţi la fel de epuizat.
   Cu apa încă prelingându-i-se pe faţă, se întoarse şi-l mângâie pe obraz.
   - Eşti cam palid.
   - În ultimele două zile am ajuns la concluzia că ar trebui să-mi dai de două ori mai mulţi bani decât am acum pentru a mă convinge să mă fac poliţist.
   - Dar nu e vorba de bani, ci de aventură.
   Când îl văzu că râde, apucă un prosop şi începu să se şteargă pe faţă.
   - Mă gândesc la visul acela pe care l-am avut, în care se făcea că astea două chestii sunt legate între ele. Şi, drăcia dracului, ce să vezi? Chiar sunt. Dacă mi-aş fi dat seama de mai dinainte...
   - Cum?
   - Nu ştiu, dar dacă mi-aş fi dat seama, Tandy ar fi fost acum la ea acasă, în propriul ei pat, şi Bullock, Chase şi restul ar fi ajuns în spatele gratiilor.
   Se ridică şi aruncă prosopul într-o parte.
   - Iisuse, Roarke, mă gândesc că am fost în seara asta acolo, le-am aruncat totul în faţă. I-am strâns cu şurubul şi dacă intră în panică din cauza asta şi vor să devanseze programul... Ea era acolo. La naiba, Tandy era acolo! Ştiu asta. În timp ce noi stăteam acolo liniştiţi şi căţeaua aia ne turna ceai.
   - Şi noi n-am fi ştiut chestia asta nici acum dacă tu n-ai fi avut un moment de inspiraţie şi nu i-ai fi trimis pe Peabody şi pe Mcnab înapoi în apartamentul lui Sloan, să caute înregistrările acelea. Nimeni altcineva nu a reuşit să le găsească. Ţine minte asta.
   - O sa ţin minte, dacă o s-o găsim, şi dacă încă mai e în viaţă.
   Se uită la ceas.
   - Nu mai stau să aştept mandatul ăla. Hai să năvălim peste ei.

      În ultima oră începuse să ningă. Cu fulgi mari şi umezi.
   Echipa ei şi aparatele pe care Roarke şi Mcnab le selectaseră pentru operaţiune umpleau maşina de teren a lui Roarke.
   În timp ce mergeau spre destinaţie, Eve vizualiză interiorul casei Bullock. Un hol larg, scări spre stânga, o cameră de zi în dreapta. Pe peretele dinspre est se afla o uşă de sticlă, care dădea spre terasă.
   Poate pe acolo era ieşirea în caz de urgenţă.
   Dar ei n-aveau să fugă, cel puţin ea nu credea acest lucru. Erau prea conştienţi de importanţa lor pentru a fugi.
   Lui Chase n-avea să-i fie prezentat mandatul pentru prelevarea probelor ADN decât dimineaţă.
   Probabil că în momentul acela atât el, cât şi mami dormeau somnul adânc al celor cu conştiinţa curată. Dar aveau să fie treziţi cu brutalitate.
   Roarke opri dubiţa la o jumătate de stradă distanţă, de cealaltă parte a drumului.
   - Hai să ne scoatem jucăriile, Ian.
   - Ţi-am luat-o înainte deja.
   Mcnab stătea aşezat cu picioarele încrucişate şi-şi făcea de lucru cu comenzile unei tastaturi micuţe. Chestia asta e grozavă. Am programat deja coordonatele. Sunt gata de lansare, dacă şi tu eşti pregătit.
   - Baxter? Vrei să facem schimb de locuri?
   Deşi se mutase deja în spate, Roarke îl lăsă pe Mcnab să acţioneze comenzile.
   - Dă-i drumul.
   - Am activat senzorii de căldură şi cei cu infraroşii. Imaginile apar acum pe ecran - drăcovenia asta e foarte rapidă! Bine, deci se pare că avem două corpuri care emană căldură, la etajul al doilea. La orizontală. Deci fac nani. În aceeaşi cameră, în acelaşi pat. Credeam că avem de-a face cu mamă şi fiu.
   - Aşa şi este, spuse Eve, simţind că i se întoarce stomacul pe dos.
   - Oh! Ce mizerie! Deci două corpuri. În partea de est, nivelul al doilea.
   - Doar două? întrebă Eve, dar el îi aruncă o privire plină de scuze.
   - Asta se vede aici. Pot să detectez căldura corpurilor, bătăile inimii, masa şi densitatea trupurilor. E un echipament a-ntâia, şi cu el pot să văd şi câţi droizi sunt în casă. Trei la nivelul întâi, unul la etajul al treilea. Dar nu mai văd nicio altă fiinţă umană.
   - Ian, murmură Roarke, uită-te aici.
   Roarke bătu cu degetul pe ecran, acolo unde apărea o zonă de la nivelul al treilea.
   - Un spaţiu gol acolo unde n-ar trebui să fie aşa ceva. O cameră frigorifică. La naiba! Cred că am început s-o iau razna. Este o încăpere mascată împotriva senzorilor.
   - Poţi să vezi totuşi ce e acolo? întrebă Eve.
   - O să mai dureze câteva minute, îi spuse Roarke.
   - Nu mai aştept. Intrăm...
   Se opri când auzi comunicatorul sunând.
   - Reo, spune-mi că l-ai obţinut.
   - A trebuit să-mi vând şi ce mai rămăsese din suflet, şi întâlnirea mea s-a dus dracului. Sper să nu te întorci cu mâna goală, Dallas. Îţi trimit mandatul chiar acum.
   - Bine lucrat, Reo.
   - Mie-mi spui? Dacă găseşti femeia, dă-mi şi mie un semn.
   - S-a făcut. Mai am să-ţi cer o singură favoare.
   - Văd că ţi-ai propus să depăşeşti recordul.
   - Ia legătura cu locotenentul Jaye Smith. Pune-o la curent cu ultimele noutăţi. Eu n-am vrut să fac valuri înainte de a obţine mandatul.
   - Sigur, bineînţeles, chiar cu plăcere o să fac pe droidul mesager. Mai vrei şi altceva, dacă tot...
   Eve închise comunicatorul.
   - Mergem.
   - Încă n-am terminat cu chestia asta.
   - Las-o baltă, îi spuse Eve lui Roarke. Peabody, Trueheart, intraţi după mine şi după Baxter şi mergeţi direct la etajul trei. Vedeţi ce-i cu camera aceea. Roarke, Menab, voi verificaţi primul nivel, apoi urcaţi. Dezactivează sistemul de securitate, ordonă ea.
   Deşi chipul lui exprima iritarea că nu-şi putuse duce până la capăt sarcina, Roarke apucă un dispozitiv micuţ, ieşi din maşină şi se îndreptă spre casă.
   Eve nu ştia dacă făcea asta fiindcă trebuia să fie aproape de casă pentru dezactivarea sistemului sau pentru că nu voia ca poliţiştii să vadă cum reuşea el să între într-o casă cu sistem ultrasofisticat de alarmă în mai puţin de 30 de secunde.
   - Sistemul secundar de alarmă a fost activat.
   Vocea îi era rece şi aspră când ea se apropie de el.
   - Trebuie să trec acum şi de alarma automată, dacă vrei ca proprietarii să nu fie anunţaţi de venirea ta.
   - Da, vreau. Cât mai durează?
   - Încă 12 secunde.
   Ea privi cum un cronometru de pe ecranul dispozitivului marca scurgerea celor câteva secunde, un alt grup de cifre apărând succesiv pe un alt tabel.
   Apoi acestea se opriră şi dispozitivul scoase un bip scurt. Cronometrul arăta că mai rămăseseră 3 secunde.
   - Acum este dezactivat şi sistemul secundar. Cu asta basta.
   Le făcu semn celorlalţi, apoi traversă în fugă strada înzăpezită şi cufundată în tăcere.
   - Începe înregistrarea, murmură ea, apoi dădu din cap spre Roarke.

      Chiar dacă aparatele de înregistrat erau pornite, ea se întoarse în aşa fel încât mâinile să nu-i fie în raza acestora în momentul în care se ghemui şi începu să se ocupe de încuietori.
   După ce termină, folosi semnalele de mână pentru a le aminti celor din echipă ce direcţii trebuiau să urmeze fiecare. Lui Baxter îi spuse:
   - Eu iau partea de jos.
   - Cum vrei.
   Intră odată cu ea, amândoi cu armele scoase. În spatele lor, Roarke şi Menab dispărură în dreapta.
   - Poliţia! strigă ea în timp ce se repezea pe scări, cu Peabody şi cu Trueheart în spatele ei. Avem mandat pentru a intra în această casă şi pentru a executa o percheziţie. De asemenea, putem confisca orice obiecte care au legătură cu faptele pentru care a fost emis mandatul. Hai, hai, îi ordonă ea lui
   Peabody, apoi sări treptele de la etajul doi, urmată de Baxter.
   Auzi ceva spărgându-se dedesubt, dar continuă să meargă înainte.
   Chase năvăli din camera din dreapta, încercând în grabă să se încheie la halat.
   - Ce înseamnă asta? Este inadmisibil!
   Eve ridică mandatul.
   - Aici e America, nouă ne plac lucrurile inadmisibile. Veţi coopera în termenii acestui mandat sau veţi fi imobilizat şi scos din perimetru. Sper din toată inima să nu doriţi să cooperaţi.
   - Îmi sun imediat avocatul.
   Madeline purta un halat un roşu strălucitor şi avea părul răvăşit. Şi fără cosmeticele aplicate cu mare grijă, părea cu cel puţin 5 ani mai bătrână. Se oprise în uşa dormitorului, alături de fiul său, şi tremura de furie.
   Alături de amantul său.
   - Faceţi cum doriţi. Detectivul Baxter vă va însoţi bucuros.
   - Detectivul Baxter se poate duce dracului, şi la fel şi dumneata. Asta este casa mea. Acesta este dormitorul meu.
   Făcu un gest plin de dramatism spre spate.
   - Nimeni nu intră aici nepoftit.
   - Am o invitaţie, spuse Eve şi ridică din nou mandatul.
   Apoi îşi duse mâna la spate şi zornăi cătuşele.
   - Vreţi să vă pun un set nou de brăţări?
   Furia îi înroşi obrajii.
   - Win, nu spune nimic. Şi nu face nimic. Chestia asta nu o să te coste doar slujba, locotenente, ci şi pielea.
   Materialul halatului se ridică puţin când ea se răsuci să între înapoi în dormitor.
   - Ce dramatism, spuse Eve pe un ton potrivit mai degrabă unei conversaţii amicale. Întotdeauna faci ce zice ea, Win? Eşti un băieţel bun şi o asculţi pe mami întotdeauna, chiar şi atunci când i-o tragi?
   - Cum îndrăzneşti, târfă spurcată!
   - Eu nu spun decât ceea ce văd. Mama ta ţi-a cerut s-o torturezi pe Natalie Copperfield înainte s-o omori, sau a fost ideea ta?
   - N-am nimic de declarat.
   - Aşa e, mămica ţi-a spus să-ţi ţii gura. E în regulă. După ce terminăm de percheziţionat casa o să avem tot ce ne trebuie. Ştiu că Tandy e la etajul al treilea. Doi poliţişti se află deja acolo, o scot din camera ecranată frigorific.
   Ghici după ochii lui ce avea să urmeze, aşa că în momentul în care el îşi scoase pistolul paralizant din halat, ea era pregătită deja. Îl lovi, dezarmându-l, apoi pivotă în momentul când el se repezi spre ea, astfel încât pumnul lui îi şterse umărul. Cotul pe care reuşi să i-l aplice în plexul solar îl făcu să se încovoaie, dar el se redresă şi se repezi la ea asemenea unui taur. Simţi cum îi creşte adrenalina în momentul în care spatele ei izbi peretele, şi când mâinile lui îi înconjurară gâtul. Când genunchiul ei îl lovi puternic, în vintre, aerul ieşi din el ca dintr-un balon spart.
   - Mulţumesc că n-ai cooperat, m-am distrat pe cinste. Acum, Winfield Chase, eşti arestat pentru ultraj.
   Se aplecă şi îl rostogoli cu faţa în jos, îi suci mâinile la spate şi îi puse cătuşele.
   - Şi, crede-mă, ăsta nu e decât începutul.
   Îşi ridică privirea la timp pentru a o vedea pe Madeline ieşind în fugă din dormitor, cu mâinile încovoiate asemenea unor gheare şi cu o privire ucigaşă. Chiar în momentul în care Eve se dădu la o parte, Baxter se năpusti asupra lui Madeline şi o puse la pământ.
   - Îmi cer scuze, Dallas. Mi-a scăpat.
   - Nu-i nimic.
   Se uită peste umăr şi-i văzu pe Roarke şi pe Mcnab urcând scările.
   - Totul e în ordine la primul nivel, locotenente, îi spuse Menab. Am găsit trei droizi. Un servitor şi doi paznici. I-am anihilat.
   - Ca şi noi pe ăştia doi. Menab, ajută-l pe Baxter să-i ducă afară. Roarke şi cu mine mergem sus.

Capitolul 20

      La etajul al treilea un droid îmbrăcat într-un halat de un verde pal era întins la podea, rezemat de un scaun răsturnat.
   - A trebuit să-l anihilăm.
   Peabody se întoarse dinspre uşa mascată în perete.
   Trueheart stătea ghemuit în faţa unui mic computer.
   - Probabil că droidul a dezactivat asta când ne-a auzit venind.
   Clătină din cap.
   - Şi nu pot s-o activez la loc.
   - Lasă-mă să încerc eu încuietoarea.
   Roarke scoase ceva din buzunarul hainei.
   - Arată ca un droid medical.
   Eve împunse droidul cu vârful bocancului.
   - Echipament portabil pentru naştere, pentru monitorizarea fătului.
   Îşi ridică bărbia spre un cărucior.
   - Uite, tăviţe încălzite. Aici pui prosoapele şi restul. Am văzut o chestie de genul ăsta la cursurile pentru naşteri. Ea e dincolo.
   - Trebuie să o fi supravegheat cu camere de luat vederi, spuse Peabody. Droidul putea sta aici, monitorizându-i activitatea pe un ecran. Suspecţii?
   - Sunt jos. Menab şi Baxter se ocupă de ei. Sună la sediu, Peabody, vreau ca suspecţii să fie duşi la sediu şi închişi. Cheamă şi o ambulanţă, cu un echipaj pregătit pentru intervenţii de obstretică-ginecologie. Roarke?
   - Acuma. E o chestie al dracului de complicată.
   - Peabody, pune nişte sergenţi să ia o copie a mandatului pentru Cavendish. Vreau să fie adus acum la sediu. Şi ia legătura cu Reo şi cu locotenentul Smith şi spune-le ce s-a întâmplat. O să facem o petrecere mare la sediul central.
   - Eu aduc coifurile şi trompetele.
   - Aproape că am reuşit, murmură Roarke. Hai, drăcia dracului! Ţi-am dat de cap!
   Pe fâşia îngustă de crom începu să clipească un led verde.
   - Înăuntru s-ar putea să mai fie un gardian, spuse Eve, aşa că...
   - Tu iei partea de jos, încheie Roarke.
   Dădu din cap şi smuci uşa.
   - Aprinde lumina, strigă ea şi mătură camera cu arma şi cu privirea. Tandy Willowby, poliţia! Sunt eu, Dallas.

      O muzică clasică se auzea în surdină şi se simţea un iz subtil de flori. Pereţii erau zugrăviţi în culori calde şi vesele şi împodobiţi cu tablouri cu păşuni şi cu instantanee ale oceanului. Fotolii confortabile, măsuţe, zăpada care se cernea uşor afară, ferestrele imense, toate creau o ambianţă plăcută, relaxantă.
   În pat o Tandy palidă şi cu ochii goi se ridicase în fund şi strângea ceva alb în pumn.
   - Dallas?
   Vocea îi era slabă şi răguşită şi corpul începu să-i tremure.
   - Dallas? O să-mi ia copilul. Vor să-mi ia copilul. Nu pot pleca de aici.
   - Totul o să fie bine. Acum eşti pe mâini bune. O să te scoatem noi de aici.
   - M-au încuiat aici. Nu pot păstra copilul. N-am dreptul ăsta.
   - Prostii. Peabody.
   - Nu trebuie să-ţi mai faci griji din pricina lor. Uite.
   Peabody se apropie încet de pat.
    - Dă-mi mie chestia aia. O să-ţi aducem o haină. Şi apoi mergem la spital.
   - Nu, nu, nu!
   Cu ochii mari, Tandy se trase în spate.
   - Nu vreau la spital! Or să-mi ia copilul!
   - N-or să ţi-l ia.
   Eve îşi băgă arma înapoi în toc şi merse repede spre pat. Întinse mâna.
   - Pentru că n-o să-i las eu.
   Tandy dădu drumul bucăţii de plastic, apoi pur şi simplu se prăbuşi în braţele lui Eve.
   - Te rog, te rog, scoate-mă de aici!
   - Gata, gata.
   Roarke îşi scoase haina.
   - Afară e frig. Pune-ţi asta pe tine.
   - Rămâi cu mine.
   Cu lacrimile şiroindu-i pe obraji, Tandy apucă mâna lui Eve.
   - Te rog, stai cu mine. Nu-i lăsa să-mi ia copilul. Cine e acolo? Cine e el?
   Se ascunse după Eve când îl văzu pe Trueheart.
   - Face parte din echipa mea. E unul din băieţii buni. Trueheart, du-te jos şi asistă-i pe Baxter şi pe Mcnab. Vreau ca oamenii ăia să fie duşi de aici.
   - Am înţeles.
   - Poţi să mergi, Tandy?
   - Departe de aici. Vreau să plec de aici. Copilul e în regulă, l-am simţit mişcând. Dar nu vreau să merg la spital, vă rog. Nu vreau să rămân singură. S-ar putea întoarce. Ar putea să...
   - Ai vrea s-o vezi pe Mavis, nu-i aşa?
   Roarke păstra un ton liniştit şi calm, ajutând-o să se dea jos din pat.
   - Ea stă la noi, şi şi-a făcut o grămadă de griji pentru tine. Vrei să mergem să o vezi pe Mavis acum?
   Roarke se uită lung la Eve în timp ce o ajuta pe Tandy să iasă din cameră.
   - E un pic şocată, zise Peabody. Dar numai speriată. Cum vrei să rezolv problema asta? Aş putea s-o duc la tine acasă cât timp tu te ocupi de suspecţi.
   Oh, cât şi-ar fi dorit! Dar nu putea să-l lase pe Roarke cu două femei gravide pe cap.
   - O să merg eu cu Tandy, şi o să-i iau o declaraţie după ce se linişteşte. Tu asigură-te că suspecţii sunt închişi până mâine-dimineaţă. Să stea în arest până la interogatoriul de mâine. Să vedem lor cum le place să stea închişi. Apoi du-te acasă şi culcă-te.
   - Chiar am de gând să fac chestia asta. Uită-te la camera asta. Avea asigurat tot confortul. Ticăloşii!
   
     Eve îi chemă pe cei de la laboratorul de criminalistică şi le ceru lui Baxter, Trueheart şi Mcnab să conlucreze cu aceştia la cercetarea camerei în care fusese închisă Tandy şi la percheziţionarea întregii case.
   Nu-i plăcea deloc să părăsească locul crimei, dar se urcă pe bancheta din spate a vehiculului. Avea o victimă de care trebuia să aibă grijă.
   - Am fost foarte speriată.
   Înfofolită în haina lui Roarke şi acoperită cu o pătură, Tandy se aşezase pe locul din dreapta.
   - Cred că aveau de gând să mă omoare. M-au închis acolo. El venea o dată pe zi şi se uita la mine de parcă aş fi fost deja moartă. Nu puteam face nimic.
   - De unde ai luat chestia aia? întrebă Eve.
   - Ce?
   - Aşchia aia de plastic pe care o ţineai în mână?
   - Oh. Îmi aduceau de mâncare. Droidul se ocupa de asta. Fătul trebuia să fie sănătos, asta spuneau. Oribil, întotdeauna erau foarte veseli. Chiar şi când mă imobilizau pentru a mă examina. Am pus deoparte câteva linguri de plastic - cu asta mâneam. Cu linguri de plastic. Şi seara când stingeau lumina le frecam una de alta, pe sub pătură. Ore în şir. Voiam să rănesc pe unul dintre ei.
   - Îmi doresc să fi avut ocazia s-o faci. Vrei să-mi povesteşti ce s-a întâmplat, sau preferi să facem asta mai târziu?
   - S-a întâmplat joi. Am plecat de la serviciu şi am luat-o pe jos spre staţia de autobuz. Şi ea - o cheamă Madeline Bullock - a venit la mine. Mă simţeam ruşinată. Înainte, în Londra, când am aflat că sunt însărcinată, şi lucrurile nu păreau că vor merge foarte bine, am mers la o agenţie. Voiam să-mi dau copilul spre adopţie. În momentul acela mi se părea cel mai bun lucru pe care puteam să-l fac. Eu...
   - Ştim totul despre asta. Conduc o întreagă operaţiune, sub acoperirea unei fundaţii. Vând copii.
   - Oh, Dumnezeule! Sunt atât de proastă!
   - Nu eşti proastă, îi spuse Roarke. Ai avut încredere în ei.
   - Da, am avut. La agenţia aceea existau consilieri foarte amabili şi înţelegători. Doamna Bullock a venit să mă întâlnească personal, şi la fel şi el. Fiul ei. Mi-au spus că o să fac o bucurie unui cuplu foarte bogat, şi, la rândul său, copilul meu va avea de câştigat. Am semnat un contract, şi mi-au dat nişte bani. Pentru cheltuieli, mi-au spus. Pentru mâncare, pentru haine. Am fost de acord să folosesc serviciile medicale oferite de ei, facilităţile lor. Urma să fiu îngrijită regulat şi monitorizată, consiliată. Fundaţia se oferise să-mi asigure locuinţă şi să-mi plătească studiile dacă voiam să mă întorc la şcoală, sau să mă ajute să-mi fac o carieră...
   - O ofertă tentantă.
   - Da, foarte tentantă. Dar m-am răzgândit.
   Îşi puse mâinile pe abdomen şi se cuibări în scaun.
   - Mi-am dorit întotdeauna o familie, mi-am dorit să fiu mamă şi acum renunţam la bucuria asta. Sunt destul de deşteaptă, de sănătoasă şi de puternică. Pot să-i asigur şi eu copilului un trai decent. Aşa că am dus banii înapoi. Nu cheltuisem aproape deloc din ei, şi diferenţa am acoperit-o din economiile mele.
   Îşi şterse lacrimile care începuseră să i se prelingă pe faţă.
   - Au fost foarte duri. Au zis că am semnat un contract, că aveam nişte obligaţii legale. Că mă vor da în judecată şi că tribunalul va decide că trebuie să-mi respect obligaţiile. Ce fel de mamă aş fi eu, o mincinoasă şi o profitoare. A fost oribil. Le-am lăsat banii. Am fost foarte supărată, am început să-mi pun întrebări. Oare aveau dreptate? Oare urma să fiu o mamă denaturată? Oare tribunalul o să-mi ia copilul? Cum aş putea eu să dovedesc că le-am dat banii înapoi? O prostie, făcusem o mare prostie.
   - Aşa că ai venit la New York, zise Eve.
   - M-am gândit că n-are rost să suport consecinţele. Nu puteam să risc. Am fost gata să mă duc la tatăl copilului, de vreo zece ori, dar hotărârea mea era deja luată, aşa că trebuia să merg înainte. Mi-am făcut bagajele, mi-am dat demisia, mi-am vândut unele lucruri. Aveam o prietenă care urma să plece cu maşina la Paris în weekendul acela, şi am mers cu ea. Am minţit-o, spunându-i că vreau să-mi găsesc ceva de lucru acolo. Nu ştiu de ce, mă temeam că vor pune poliţia pe urmele mele.
   Tandy îşi lăsă capul pe spate, închise ochii şi începu să-şi mângâie abdomenul, cu mişcări circulare.
   - Eram furioasă pe toată lumea. Am luat un autobuz de la Paris la Veneţia, apoi am venit cu nava până la New York. La început m-am simţit singură, aproape că am vrut să mă întorc. Dar după aceea mi-am găsit o slujbă, şi a fost nemaipomenit. Am semnat un contract şi cu o moaşă, am întâlnit-o pe Mavis. Totul părea să meargă ca pe roate. Îmi era dor... îmi era dor de oamenii de acasă, dar trebuia să mă gândesc mai întâi la copil.
   - Apoi a venit ziua de joi, când ai plecat de la muncă.
   - Îmi luasem liber pentru vineri, şi sâmbătă urma să fie petrecerea pentru copilul lui Mavis. Mă simţeam excelent, totul era minunat. Şi apoi am văzut-o pe ea. A fost foarte surprinsă să mă întâlnească; m-a întrebat ce mai fac. Îmi era atât de ruşine că am fugit, încât am şters cu buretele trecutul. Mi-a spus că are o maşină, şi mă poate duce acasă. Şi când a mai apărut şi limuzina asta, ca prin minune, n-am mai rezistat tentaţiei.
   Deci a mers continuu cu ea, îşi spuse Eve. N-a parcat-o nicăieri ca să nu lase urme.
   - Ne-am aşezat în spate, şi şoferul a pornit. Mi-a dat o sticlă cu apă şi-am stat la taclale despre Londra. Apoi m-am simţit ciudat... şi nu-mi mai aduc aminte ce s-a întâmplat. Până m-am trezit în camera aceea.
   - Acum ai ieşit de acolo, spuse Eve când văzu că Tandy începuse din nou să tremure. Tu ai ieşit şi ei vor fi cei închişi de data asta.
   - Am ieşit. Da, am ieşit amândoi şi acum suntem în siguranţă. Ei erau acolo amândoi, continuă ea, cu o voce mai sigură. Şi droidul acela oribil, pe care îl găseam stând acolo de câte ori mă trezeam. Şi mi-au spus cum or să stea lucrurile. Copilul nu era al meu. Semnasem să-l cedez altcuiva. Eu nu trebuia decât să-i dau naştere.
   Se mişcă în scaun, se întoarse şi o privi în ochi pe Eve.
   - Asta mi-au spus, foarte calm, chiar şi când eu ţipam şi încercam să fug, şi droidul mă trăgea cu forţa înapoi în pat. Mi-au zis că aveam să fiu tratată bine, o să primesc hrana adecvată, odihnă, stimulente, şi că aşteaptă de la mine să aduc pe lume un copil sănătos, un băiat, în mai puţin de o săptămână. Eu le-am spus că sunt nebuni, că nu mă pot forţa să-mi cedez copilul. Şi el - fiul ei - a spus că are poziţia şi puterea necesare. Dar eu nu am nimic, în afara unui pântec fertil. Muzica aia se auzea încontinuu, zi şi noapte. O considerau indicată pentru copil. Toate obiectele de mobilier din cameră erau fixate în podea. Nu puteam să arunc cu nimic. Am bătut în geamuri, dar nimeni n-a putut să mă vadă. Am ţipat până când n-am mai avut voce, dar nimeni nu mă putea auzi. Ce zi e astăzi?
   - Luni dimineaţă, îi spuse Eve.
   - Abia luni, spuse Tandy şi se întoarse din nou. Parcă am stat mai mult acolo. Mi s-a părut că a trecut mult mai mult timp. Mi-ai salvat copilul. M-ai salvat şi pe mine. Şi dacă o fi să trăiesc încă două sute de ani de-aici încolo, n-o să te uit niciodată.
   Luminile erau aprinse, ferestrele străluceau, aruncând lumina pe pământ, unde zăpada se aşternuse într-un strat gros. Crengile copacilor erau îndoite sub povara zăpezii, care continua să cadă.
   - Oh, e ca un palat!
   Vocea lui Tandy tremura.
   - Ca un palat din poveşti. Mă simt ca o prinţesă salvată din ghearele zmeului. Şi voi sunteţi cavalerii mei în armuri strălucitoare, spuse ea ştergându-şi lacrimile care începuseră din nou să-i brăzdeze obrajii.

      Chiar în momentul în care opriră în faţa casei uşile se dădură în lături şi Mavis, încotoşmănită într-unul din halatele lui Eve, ieşi în fugă afară. Summerset şi Leonardo o urmau îndeaproape.
   - Mavis, ai promis că o să aştepţi, spuse Summerset, încercând să o apuce de braţ.
   - Ştiu, îmi cer scuze, dar nu pot. Tandy!
   Smuci portiera maşinii.
   - Tandy! Eşti bine? Şi copilul?
   - Ei ne-au salvat.
   Parcă la comandă, avu Eve impresia, cele două femei începură să plângă, una în braţele celeilalte.
   - Acum hai să mergem în casă, afară e frig, scumpa mea.
   Leonardo îşi puse braţele lui mari împrejurul ambelor femei.
   - Haide înăuntru, Tandy.
   - Du-le direct sus, în camera pe care am pregătit-o, îi ordonă Summerset. Vin şi eu imediat.
   În vreme ce mergeau spre casă, ţinute ocrotitor de Leonardo, Mavis se uită în spate, spre Eve.
   - Ştiam eu c-o s-o găseşti. Ştiam că o să reuşeşti.
   - Acum sunt ale tale.
   Eve îi făcu semn lui Summerset.
   - Eu am treabă.
   - Locotenente.
   Se uită urât la el.
   - Ce-i?
   - Bravo.
   - Ha. Mulţumesc.
   Îşi ridică sprâncenele spre Roarke, în timp ce intrau în casă.
   - Trebuie să iau legătura cu Peabody, să fiu sigură că arestaţii au ajuns unde trebuie, să vorbesc cu Baxter să văd ce se întâmplă în casa aceea şi să îi pun la curent pe Reo şi pe Smith.
   - Da, bineînţeles. După ce dormi puţin.
   - Încă n-am terminat.
   - Ai timp pentru asta mai târziu. Toată energia pe care ţi-a dat-o adrenalina şi băutura energizantă de mai devreme s-a dus acum, locotenente. Eşti palidă ca un cadavru, şi cuvintele tale încep să nu se mai lege cum trebuie.
   - Cafea.
   - Nici gând.
   Probabil că avea dreptate, pentru că în momentul în care reuşi să se concentreze, era deja în dormitor, abia ţinându-se pe picioare.
   - O oră la orizontală, spuse ea şi începu să-şi desfacă hamul pistolului.
   - Patru, asta ca să apuci să-ţi încarci măcar puţin bateriile, pentru ca dimineaţă să poţi merge la secţie şi să le iei interogatoriul.
   - N-o să mă mulţumesc cu asta.
   Îşi scoase ghetele.
   - O să-i prăjesc de-a binelea. Nu mă duci în braţe până în pat?
   - Eşti încă îmbrăcată.
   - Nu-i nimic, o să dorm cu hainele pe mine.
   Zâmbi somnoroasă şi îşi puse braţele în jurul gâtului lui.
   El o luă în braţe, se clătină un pic, o duse până la pat şi se prăbuşiră amândoi în el.
   - Numai atât am putut să fac.
   - E destul.
   Se ghemui la pieptul lui şi căzură amândoi într-un somn adânc.

      Se dovedi că el avusese dreptate în legătură cu cele 4 ore de somn. Eve avea în faţă o zi lungă şi grea, şi trebuia să-şi încarce neapărat bateriile.
   După cum era de aşteptat, cei doi Bullock îşi chemaseră o haită de avocaţi. Eve îi lăsă pe toţi să fiarbă în suc propriu până când rapoartele pentru Whitney şi pentru Reo fură gata.
   - Federalii şi cei de la Global or să vrea să se ocupe ei de investigaţiile ce ţin de evaziune fiscală, de operaţiunile de vânzare de copii şi de orice alte mizerii în care este amestecată fundaţia, îi spuse Reo.
   - N-au decât.
   - Şi o să trebuiască să facă şi câteva excursii. Nici firma de avocatură din Londra nu stă prea pe roze acum. Ai provocat un incident internaţional, Dallas.
   - Am 3 omoruri. De astea mă ocup eu. Cât despre răpirea şi lipsirea de libertate a lui Tandy Willowby, împart competenţele cu locotenentul Smith.
   - Ce mai face? Willowby?
   - Mi s-a spus că bine. Când am plecat eu de acasă dormea.
   Se întoarse spre Whitney.
   - Vreau să încep cu Cavendish, domnule. El este veriga slabă.
   - Tu decizi.
   Reo se ridică în picioare.
   - I-am prins cu răpirea şi cu probele pentru cei de la Global. Mai avem de dovedit doar cele 3 crime.
   - Rezolv eu.
   Reo dădu din cap.
   - Te superi dacă mă uit şi eu?

      Cavendish se afla în camera de interogatoriu, palid şi transpirat, flancat de doi tipi eleganţi, îmbrăcaţi la costum. Cel din stânga se ridică imediat în picioare.
   - Clientul meu a fost reţinut peste noapte, fără a i se fixa o cauţiune, şi a fost adus în camera aceasta acum mai bine de o oră. Intenţionăm să formulăm o plângere, şi după ce veţi termina cu această şaradă ridicolă o să cerem să fiţi investigată de controlul  intern.
   - Şaradă? spuse Eve către Peabody.
   - E un fel de joc în care nu poţi să vorbeşti, dar trebuie să te foloseşti de mâini şi de corp pentru a-i ajuta pe ceilalţi să ghicească ce vrei să spui.
   - Zău? Asta e bine, pentru că deşi domnul Cavendish are dreptul să fie apărat, şi poate vorbi prin intermediul avocaţilor, eu nu sunt obligată să discut cu aceştia. Începe înregistrarea. Dallas Eve, locotenent şi Peabody Delia, detectiv, interogatoriu preliminar cu Cavendish Walter şi cei doi reprezentanţi ai săi. O să citesc capetele de acuzare.
   După ce termină de citit, se aşeză şi îşi întinse picioarele.
   - Vi s-au citit drepturile, nu-i aşa, domnule Cavendish...
   - Clientul meu este cetăţean al Marii Britanii...
   - Dumnezeu să-l ocrotească pe rege. Înţelegeţi drepturile şi obligaţiile pe care le aveţi?
   - Înţeleg. Nu am nimic de spus.
   - Bine, atunci o să vorbesc eu. O să începem cu complicitate la crimă, 3 capete de acuzare distincte. Asta înseamnă trei condamnări la închisoare pe viaţă, cu executare consecutivă în bătrâna Americă. Acum, s-ar putea ca britanicii să te vrea ei, şi s-ar putea ca noi să fim de acord să te deportăm, ceea ce pe mine m-ar întrista teribil. Oricum ai rămâne închis până la sfârşitul zilelor tale, dar acolo, şi astfel ai mai şi economisi banii contribuabililor americani.
   - Nu aveţi nicio dovadă care să ateste legătura între clientul meu şi vreo crimă.
   - Nu numai că am îndeajuns de multe dovezi pentru a te închide, spuse Eve vorbind direct cu Cavendish, dar aş putea să te pun în lanţuri şi să te arunc peste bord. Randall Sloan ţinea o evidenţă secretă, Cavendish. Chase n-a reuşit să dea de discurile respective, dar noi da. Şi numele tău apare acolo.
   Zâmbi când văzu că pe buza de sus a celui din faţa ei apare o peliculă de sudoare. Da, veriga slabă, gândi ea.
   - Aveai cunoştinţă de operaţiunile pe care le desfăşură Fundaţia Bullock, inclusiv de vânzările de copii şi de spălarea de bani şi de evaziunea fiscală. De asemenea, ştiai că Chase avea de gând să-i omoare pe Natalie Copperfield şi pe Bick Byson, care descoperiseră o parte dintre aceste practici.
   Eve puse pe masă fotografii de la locul celor două crime.
   - Clientul meu nu are cunoştinţă despre niciun fel de operaţiuni ilegale şi nici despre circumstanţele în care au fost comise acele crime.
   - Poate că nu erai cine ştie ce în ierarhia organizaţiei, Walt, dar ştiai. Bullock şi Chase au venit la biroul tău pentru a discuta în particular, nu-i aşa? Aţi luat masa de prânz şi în timpul acesta aţi plănuit cum să-i omorâţi pe cei doi.
   - Este absurd.
   Unul dintre cei doi avocaţi se ridică în picioare.
   - Nu aveţi nimic concret, numai speculaţii. Speculaţii neîntemeiate. Acest interogatoriu...
   - Mai am şi altele, Walt. În camera de alături o am pe prietena ta.
   Eve zâmbi când văzu că ochii i se îndreptaseră spre uşă.
   - Da, asta e, şi aş putea să pariez că ea a dat toată vina pe tine. Ea a lucrat pentru tine. A făcut ceea ce i s-a spus, n-a ştiut nimic. Aşa poate să declare, şi pici tu la mijloc. Scrie DEŢINUT pe fruntea ta. Dar mie nu-mi place de ea, aşa că am vrut să vorbesc mai întâi cu tine. O să-ţi ofer posibilitatea de a încheia o înţelegere, aceeaşi pe care o să i-o prezint şi ei, dacă tu nu eşti de acord.
   - Nicio înţelegere, izbucni unul dintre cei doi avocaţi.
   - Pun pariu că lucraţi pentru Stuben, Robbins, Cavendish şi Mull.
   Eve vorbea pentru prima dată cu avocaţii.
   - Sunt într-un mare rahat, şi ei. Acolo sunt o grămadă de avocaţi şmecheri, nu-i aşa, Walt - o grămadă de avocaţi şmecheri care-i reprezintă pe Bullock şi pe Chase. Îmi închipui că deja te-au transformat în ţap ispăşitor. Te-au trimis aici, ţi-au dat de lucru, nu te-au respectat. Acum că lucrurile au început să se încingă, cine crezi tu că o să se frigă?
   - Când au avut loc aceste crime eu eram acasă, în pat cu nevasta mea.
   Cavendish îşi slăbi nodul cravatei.
   - N-am niciun amestec în toată treaba asta.
   - Nu cred c-ai vrea să mă minţi sau să mă înfurii, mai ales acum, când sunt poate singura care are grijă de tine. Chase l-a ucis pe Randall Sloan, a înscenat totul ca să pară o sinucidere. Mă întreb ce-ar putea să-ţi facă ţie. Poate că ar trebui să vă pun pe amândoi într-o celulă, să aflăm.
   - Nu vom accepta ameninţări sub nicio formă, se răsti unul dintre avocaţi.
   - Nu era o ameninţare, doar o speculaţie. Uite cum s-a întâmplat, cel puţin aşa cum reiese din dosarele secrete ale lui Randall Sloan. Copperfield a aflat ceva care i s-a părut suspect şi, ca o fată cuminte, s-a dus la Randall Sloan, să-i ceară sfatul. Era tatăl prietenului ei, fiul celui care a întemeiat firma şi avea încredere în el. Poate că el a încercat să stingă focul de unul singur, dar ea continua să pună întrebări incomode. Atunci el a luat legătura cu Bullock, şi ea cu tine. Acum eşti implicat şi tu. Ea îl asmute pe fiul ei asupra lui Copperfield când vede că nici cu bani nu poate rezolva problema. Tu ştii exact ce a făcut, ceea ce înseamnă că eşti complice.
   - Din nou speculaţii, spuse avocatul. N-aveţi nimic concret împotriva clientului meu, şi nici împotriva doamnei Bullock, ori a fiului ei.
   - Tu pe cine crezi, Walter? Pe tipii ăştia îmbrăcaţi la costum, de la Stuben, ori pe poliţista care te are la mână? Totul a luat sfârşit pentru tine, şi ştii şi tu chestia asta. Viaţa ta, cariera ta, biroul tău confortabil, contul de cheltuieli. Dar acum poţi să alegi cum să trăieşti în anii care ţi-au mai rămas. Poţi să stai în spatele gratiilor ceva timp, cu şansa de a fi eliberat condiţionat, sau poţi să mori în închisoare. E singura ofertă pe care ţi-o fac, şi ai la dispoziţie 30 de secunde.
   Eve se aplecă în faţă, până când el nu mai avu încotro şi trebui s-o privească în ochi.
   - Ştii foarte bine că ea o va accepta când o să trec în camera de alături. O să te arunce la lei fără să stea prea mult pe gânduri. Tic-tac, Walter. Mai ai 20 de secunde.
   - Vreau în scris chestia asta.
   - Cavendish...
   - Taci din gură!
   Se întoarse către avocaţii lui.
   - Aici nu vă riscaţi voi viaţa, nu-i aşa? N-am de gând să suport eu consecinţele pentru asta. Vreau în scris, repetă el. Şi-ţi spun tot ce ştiu.
 
      - A fost destul de uşor, comentă Peabody după ce ieşiră din cameră.
   - Nici măcar nu mi-a dat ocazia să mă încălzesc cum trebuie.
   Eve îşi roti umerii.
   - Ticălos fără coloană vertebrală. Oricum o să facă puşcărie pentru favorizarea infractorului.
   - Şi mai e şi evaziunea fiscală. Despre asta n-ai spus nimic în ofertă.
   Eve rânji.
   - Ei bine, nu e de competenţa mea să fac oferte de înţelegeri în ceea ce priveşte criminalitatea transfrontalieră. Să vezi că o să stea în puşcărie mai mult decât credeam.
   - Acum ce vrei să faci?
   - Ne ocupăm de Bruberry. O să fie foarte, foarte nefericită că şeful ei a trădat-o.
   - Crezi că o să cedeze?
   - În maximum două ore.
   - Pui pariu?
   Eve se gândi o clipă.
   - Cincizeci.
   - S-a făcut.

      În o oră şi 53 de minute, Peabody ieşi din sala de interogatoriu.
   - Nu ştiu cum să mă simt. Am pierdut 50 de dolari, dar mi-a plăcut teribil s-o văd cum se duce la fund. N-a cedat, pur şi simplu a explodat.
   - Şi ştia mai multe secrete decât şeful ei.
   Eve îşi frecă mâinile.
   - Dublu sau nimic pe Chase?
   - Mă gândeam că acum vrei să te ocupi de Bullock.
   - Nu, pe ea o las la urmă.
   - Nu mai pun pariu, decise Peabody. Eşti în mână.
   Se întoarseră şi-l văzură pe Baxter târându-se pe hol.
   - Raportul criminaliştilor, am vrut să ţi-l dau personal, îi puse în mână lui Eve un dosar şi un disc. Vehiculul lui Sloan. Am găsit un singur fir de păr, pe tetiera de la scaunul şoferului. Este al lui Chase. Ai aici şi raportul de la laborator, adăugă el, dându-i încă un dosar. Noul meu prieten, Mcnab, a găsit câteva convorbiri către o anume doctoriţă Letitia Brownbum, în Londra. Autorităţile de acolo au ridicat-o deja şi au primit mandat să închidă Sunday’s Child, până după terminarea anchetei. Mai sunt câteva convorbiri cu biroul lui Cavendish - Madeline a vorbit cu Bruberry, şi a mai fost o discuţie între Madeline şi biroul din Londra, unde a discutat cu Stuben. Au vorbit cifrat, probabil despre o livrare iminentă.
   - Cavendish şi Bruberry au cântat ca nişte soprane, îi spuse Eve. Vrem să vorbim cu Chase acum.
   - Eu o să fiu în camera de observaţii, cu Reo.
   - Baxter, dacă vrei, intră tu cu Dallas. O să stau eu în camera de observaţii.
   Peabody îi aruncă o privire lui Eve.
   - Eşti de acord?
   - Da.
   - Mulţumesc. Cum vrei să îl abordezi?
   - În forţă şi cu răutate. Nu-i oferim nicio înţelegere, nu ne jucăm de-a poliţistul bun - poliţistul rău. E cam agresiv. Hai să-l înfuriem.
   - Îmi place stilul tău.

      Intrară amândoi în cameră.
   Eve trânti dosarele pe masa la care stătea Chase, înconjurat de trei avocaţi.
   - Începe înregistrarea.
   Citi datele.
   - Aici sunt prea mulţi avocaţi.
   Ridică o mână înainte ca vreunul dintre ei să apuce să vorbească.
   - Eu decid dacă permit să fie prezenţi mai mult de doi avocaţi. Unul dintre dumneavoastră să iasă afară.
   - Domnul Chase este cetăţean britanic şi, ţinând seama de acuzaţiile absurde care i se aduc, solicităm să fie asistat de un avocat specializat în drept internaţional, unul în drept penal şi unul în drept fiscal.
   - Puţin îmi pasă mie de cererea voastră. Unul dintre voi să iasă afară. Acum, sau interogatoriul acesta a luat sfârşit şi clientul vostru se întoarce în celulă, până când rămâneţi doar doi.
   - Aşteptam puţină amabilitate.
   - Nu veţi beneficia de ea. Detectiv.
   Se întoarse spre uşă.
   - Pot să acopăr eu şi dreptul penal şi pe cel internaţional.
   Cea care vorbise era o femeie zveltă, brunetă, înjur de 50 de ani.
   - Cred că este în interesul clientului nostru ca această chestiune să fie clarificată cât mai repede cu putinţă.
   Unul dintre bărbaţi se ridică şi ieşi din încăpere.
   - Domnule Chase, v-au fost citite drepturile, este corect?
   El rămase tăcut ca o stâncă. Vorbi tot femeia aceea:
   - Domnul Chase recunoaşte că i s-au citit drepturile.
   - Vreau s-o aud de la el, ca să se înregistreze, sau acest interogatoriu ia sfârşit acum.
   - Mi s-au citit drepturile, izbucni Chase. Şi am fost lovit. Intenţionez să depun plângere pentru abuz.
   - Mie mi se pare că sunteţi teafăr şi nevătămat. Doriţi să fiţi examinat medical pentru a se înregistra eventualele răni şi urme de lovituri pe care le-aţi suferit pe parcursul arestării?
   - M-ai atacat.
   - Îmi pare rău, nu sunt de acord, şi agresiunea la care am fost supusă eu a fost înregistrată. Acum, înţelegeţi ce drepturi şi ce obligaţii aveţi, domnule Chase?
   El trebuie să răspundă, spuse Eve din nou.
   - Pentru a se înregistra.
   - Le înţeleg, aşa necivilizate cum sunt ele, ca şi oraşul acesta.
   - Bine. Aici, în oraşul acesta necivilizat, ne place să închidem oameni în spatele gratiilor, bineînţeles pe oamenii care se fac vinovaţi de tot felul de chestii. Cu ce vreţi să încep?
   - Locotenente.
   Bruneta luă o foaie de hârtie din servietă.
   - Am vrea să clarificăm aspectele privitoare la şederea unei anume Tandy Willowby în casa din New York a doamnei Bullock şi a domnului Chase.
   - Şederea? Aşa se numeşte la dumneavoastră în Anglia faptul că o femeie este închisă într-o cameră încuiată, împotriva voinţei ei?
   Dădu din cap către Baxter.
   - Şi mai zic că vorbim aceeaşi limbă.
   - Mie nu mi s-a părut că ar locui temporar acolo. Pun pariu că ţie îţi cam place să ţii femeile încuiate acolo, neajutorate, Chase. Şi gravide, ca să nu poată riposta. Pervers nenorocit.
   - O să reţinem toate injuriile proferate la adresa clientului meu.
   - Labagiu.
   Eve rânji către Chase.
   - Pun pariu că te uitai la Tandy pe monitorul ăla şi ţi-o luai la labă.
   - Târfă dezgustătoare!
   - Domnule Chase.
   Bruneta îşi puse o mână peste a lui.
   - Locotenente, te rog. Cred că putem rezolva rapid această problemă, ca să putem trece la altele. Am aici declaraţia pe care doamna Bullock a dictat-o reprezentanţilor săi, şi pe care a semnat-o şi domnul Chase. Aş vrea s-o citesc, pentru a fi înregistrată.
   - N-aveţi decât.
   - Joi, câteva minute după ora 6 seara, doamna Bullock a observat-o pe doamna Willowby pe Madison Avenue, unde doamna Bullock fusese la cumpărături. În mai, anul trecut, doamna Willowby a cerut ajutorul Fundaţiei Bullock pentru a o reprezenta şi a o ajuta să-şi dea copilul spre adopţie. Totuşi, doamna Willowby nu şi-a respectat programul stabilit pentru întâlnirile cu reprezentanţii fundaţiei, cu consilierul desemnat, cu medicul ginecolog şi nici cu agenţia de plasament. Încântată că a găsit-o sănătoasă, doamna Bullock a interpelat-o. În momentul acela doamna Willowby a început să se roage de doamna Bullock s-o ajute. Îngrijorată, doamna Bullock a invitat-o pe doamna Willowby în maşină, intenţionând s-o conducă până acasă. Dar doamna Willowby a devenit isterică, ajungând la un moment dat să ameninţe că se sinucide. Sarcina ei se apropia de termen şi îşi dăduse seama că nu are mijloacele necesare pentru a-şi creşte copilul, îngrijorată şi dorind să o ajute, doamna Bullock a luat-o pe tânără acasă, cu consimţământul clar exprimat al doamnei Willowby. A cazat-o pe doamna Willowby acasă la dumneaei, a făcut aranjamentele necesare pentru ca aceasta să se bucure de asistenţă medicală de specialitate şi a început să se ocupe de formalităţile de adopţie, în eventualitatea în care starea mentală a doamnei Willowby nu s-ar fi îmbunătăţit.
   - Puteţi să vă opriţi aici, pentru că n-am adus cu noi lopeţile, şi asta e cea mai mare încărcătură de rahat pe care am văzut-o vreodată revărsată în camera asta. Te-am prins cu Tandy, Chase. Nu numai declaraţia ei te incriminează, ci şi declaraţiile a cinci poliţişti şi a unui civil, care vor depune mărturie că femeia era închisă într-o cameră şi ţinută acolo împotriva dorinţei ei.
   - Starea mentală a doamnei Willowby, începu avocata, dar Eve se ridică în picioare şi se înfipse în faţa ei.
   - Mă întreb în ce stare mentală ai fi dumneata dacă ai fi închisă zile la rând într-o cameră, consultată şi examinată de către un droid împotriva voinţei tale. Poţi să-ţi bagi undeva restul declaraţiei şi tot rahatul ăsta. Poţi să ţi-l bagi undeva, soro, pentru că Stuben şi compania se duc în jos, aşa că este foarte posibil ca şi tu să rămâi pe drumuri.
   - Dacă acest interogatoriu nu poate avea loc în condiţii de minimă decenţă...
   - Nu dau doi bani pe o asemenea decenţă. Dacă nu-ţi place, uşa e acolo.
   Se întoarse spre Chase.
   - Laboratorul de criminalistică tocmai scanează memoria droidului medical. Nu vreau să-mi pierd vremea cu asta, pentru că oricum te înfund pentru ea, Win, şi pe mămica la fel. Ah, apropo, le-ai spus reprezentanţilor tăi că dormeai cu mămica când am venit şi v-am luat pe sus?
   - Tacă-ţi gura!
   - Locotenente, te rog.
   Avocata întinse o mână, dar Eve sesizase şocul resimţit de aceasta.
   - Nu putem accepta ca reputaţia doamnei Bullock şi a domnului Chase să fie pătată în acest hal.
   - Aici, în „necivilizata” Americă, şi incestul este inacceptabil. Minimum 25 de ani până la închisoare pe viaţă pentru răpirea şi sechestrarea lui Tandy Willowby. Şi dacă mai descoperim şi că ai violat-o în timp ce...
   - N-am atins-o niciodată pe târfa aia jegoasă!
   - Oh?
   Eve răsfoi dosarul.
   - Da, da, tu nu te joci aşa, ţie îţi place să te joci cu mami.
   - Poate că îi plac băieţaşii, sugeră Baxter. Da, pun pariu că îi place să şi-o înfigă în băieţei tineri, atunci când n-o face cu mămica.
   - Sunteţi revoltători. O să vă îngropăm pe amândoi, imediat ce se termină tărăşenia asta.
   - Nu, nu cred că îi plac băieţaşii, spuse Eve. Mami n-ar fi de acord cu aşa ceva. Nici pe Tandy n-ai violat-o, nu-i aşa, Win? Nimeni altcineva nu te mai excita, numai mămica. Nu ţi se scoală decât în mâna lui mami, nu-i aşa?
   La auzul acestor cuvinte Chase sări de pe scaun şi se aruncă spre Eve. Fu nevoie de forţa ambilor avocaţi şi de intervenţia lui Baxter pentru a-l ţine.
   - Locotenente, aşa ceva este pur şi simplu inacceptabil. Nu voi tolera să i se vorbească pe acest ton clientului meu.
   - Fă o plângere.
   Se ridică de pe scaun, înconjură masa şi se sprijini de umărul lui Chase. Acesta respira greu, Eve putea să simtă căldura teribilă pe care o emana corpul lui.
   - Nici pe Natalie n-ai violat-o. Tot o târfă jegoasă era şi ea? Nu ca mămica, deoarece ea e importantă şi te înţelege, îţi înţelege nevoile. Tu şi mama ta împărţiţi atât de multe secrete. Nu e ea cea care te-a mângâiat prima oară, pe când tu nu erai decât un băieţel? Un secret, doar de voi doi ştiut. Câtă vreme erai cuminte, băiat bun, lucrurile mergeau bine. Apoi târfa aia de Copperfield a început să-şi bage nasul unde nu-i fierbea oala. A avut tupeul să îţi pună afacerile la îndoială. Mămica ţi-a spus ce să faci, Win? Eu aşa cred. Şi tu faci ce îţi spune mămica, altfel nu mai pupi sex. Ea ţi-a cerut să foloseşti maşina lui Randall Sloan? Am găsit un fir de păr de-al tău în ea.
   - Clientul meu şi domnul Randall Sloan erau amici, cunoştinţe. Este posibil să fi mers cu maşina aceea de mai multe ori.
   - Dar a condus-o, o corectă Eve. Firul de păr a fost găsit pe scaunul şoferului. Firul tău de păr. ADN-ul tău, şi tot ADN-ul tău a fost găsit pe pumnul lui Bick Byson. Te-a pocnit înainte ca tu să poţi folosi paralizatorul, laşule. Nu ştii cum să te baţi ca un bărbat, dar asta pentru că nu eşti un bărbat. Eşti doar un băieţel care doarme cu mămica. Dar a fost uşor să legi o femeie care era pe jumătate cât tine. Să-i rupi degetele, să o loveşti şi să o arzi. Ţi-a plăcut să te uiţi în ochii ei când o strângeai de gât. Pun pariu că doar aşa mai reuşeşti să ai o erecţie, când nu eşti cu mămica.
   - Interviul s-a terminat, spuse bruneta.
   - O laşi pe fetiţa avocat să-ţi spună ce să zici? La fel ca mămica. Win, fă asta, Win fă aia. Bun căţel.
   - Nimeni nu-mi spune mie ce să zic. Taci! îi spuse el avocatei. Proasto. M-am săturat. M-am săturat să fiu interogat de persoana asta sau să-mi spui tu ce să fac. Am făcut ceea ce trebuia să fac. Randall Sloan a angajat pe cineva să-i omoare pe ăia. A mărturisit înainte să se sinucidă.
   - De unde ştii? Ai fost tu acolo?
   - Tu ne-ai spus.
   - Nu e adevărat. Eu am spus doar că Randall Sloan a fost găsit spânzurat. Punct. Nu s-a sinucis. Tu l-ai ucis şi ai înscenat totul. Pentru că eşti un laş fricos. Tu le-ai ucis pe Sophia Belego, la Roma, pe Emily Jones din Middlesex, în Anglia. Cred că femeile gravide sunt o insultă pentru tine.
   - Pentru că nu i se scoală decât cu mămica iubită, spuse Baxter.
   - Nu are nicio legătură cu sexul! Au semnat un contract!
   Dădu cu pumnul în masă.
   - Au semnat un document legal şi noi ne-am dat cuvântul viitorilor părinţi. Nu aveau niciun drept!
   - Da, faptul că porţi o sarcină 9 luni nu-ţi dă niciun drept. Tu ai răpit-o pe Sophia Belego, nu? Ai luat copilul şi ai scăpat de incubator. Dar cu Emily Jones nu a mers aşa de uşor. Ai pierdut produsul. Câte altele au mai fost, Chase?
   - Noi facem un serviciu! strigă el fără să ia în seamă ce-i spunea avocata. Le acordăm timpul, expertiza, numele, totul pentru a le ajuta pe aceste femei cu probleme, pe care şi le-au făcut singure, datorită slăbiciunilor lor, şi le facem un cadou cuplurilor care merită.
   - Pentru o taxă grasă.
   - Şi ele sunt plătite, nu? Le dăm şansa să se îndrepte şi copilul să fie crescut cum trebuie. Cum îndrăzneşti să mă iei la întrebări? Nu sunt obligat să mă justific.
   Se ridică în picioare.
   Bruneta încercă să intervină.
   - Acest interogatoriu este...
   - Taci! Nu ţi-am spus să taci dracului din gură?
   - Natalie Copperfield, spuse Eve pe un ton neutru. Bick Byson, Randall Sloan.
   - Îşi băgau nasul în treburile noastre. Vina lui Sloan e că a fost neglijent. Puturos, incompetent.
   - Aşa că a trebuit să-i ucizi. Pe toţi. Era o chestiune de onoare, continuă Eve pe acelaşi ton calm. De afaceri.
   - Fundaţia Bullock trebuia să fie protejată. E mult mai importantă decât acei nevolnici. Mama mea este sufletul fundaţiei şi a dus-o mult mai departe decât ar fi putut să o facă oricine. Ne şantajau, cu toţii. Nu am făcut decât să apăr o instituţie de binefacere importantă.
   Cu batista la buza ce sângera, bruneta ridică o mână.
   - Trebuie să mă consult cu clientul meu.
   - Eşti concediată, spuse Chase şi schiţă o mişcare bruscă ce-i făcu pe amândoi avocaţii să se dezechilibreze. Crezi că am nevoie de voi? Idioţi. Căpuşe. Ieşiţi afară. M-am săturat de voi. Pieriţi din ochii mei.
   - Domnule Chase...
   - Acum! Pot să vorbesc şi eu în numele meu, spuse când avocaţii ieşeau.
   Acum, se gândi Eve, să facem ce trebuie. Rămase cu privirea imobilă şi continuă să vorbească pe un ton inexpresiv.
   - Domnule Chase, declaraţi oficial că v-aţi concediat avocaţii?
   - Eu vorbesc în numele meu.
   - Renunţaţi la dreptul de a fi asistat?
   - De câte ori trebuie să o spun, vită ignorantă.
   - E suficient. Să se reţină că domnul Chase şi-a concediat avocaţii şi doreşte să continue fără apărători legali.
   Făcu o pauză şi apoi se uită la el cu o figură plină de respect.
   - Şantaj spuneţi? Asta e deja altceva. De ce nu ne spuneţi unde a început totul? Aţi fost informat de Randall Sloan că Natalie Copperfield începuse să pună tot felul de întrebări, zise Eve.
   Şi el le dădu toate detaliile.

Capitolul 22

      Peabody avea pregătită o doză de pepsi când Eve ieşi.
   - De obicei preferi cofeina rece după un interogatoriu fierbinte, spuse ea şi-i întinse o doză şi lui Baxter. În privinţa ta nu eram sigură.
   - Eu mă mulţumesc cu orice.
   - Da, am auzit asta de la câteva femei, spuse Eve înainte de a bea.
   Pentru prima dată după ore întregi Baxter râse.
   - Îţi mulţumesc că ai acceptat să fiu şi cu de faţă când te-ai ocupat de rahatul ăla, Dallas. O sun pe Palma să-i spun că l-am prins.
   - Dallas, Jacob Sloan a venit în timp ce tu erai în interogatoriu. Este în hol.
   - Bine, mă ocup eu de el. Tu aranjează să fie adusă şi Bullock.
   - Nu vrei o pauză înainte? Deja faci asta de 6 ore în şir.
   - Termin şi scriu raportul, spuse ea şi-şi frecă gâtul amorţit. Şi după aceea merg acasă şi la fel vei face şi tu.
   - Da. Le spun să o aducă.
   Eve se duse în hol şi se frecă la ochi cu palmele, apoi se aşeză la masa unde stătea Jacob Sloan.
   Părea mai bătrân, mai fragil şi extenuat.
   - Domnule Sloan, ar trebui să mergeţi acasă, să staţi cu familia.
   - Winfield Chase l-a ucis pe fiul meu? Am şi eu sursele mele, spuse el când Eve ridică din sprâncene. Ştiu că a fost arestat, împreună cu mama sa. Madeline nu cred că e în stare de mai mult decât să tragă sforile, aşa că vă întreb: l-a ucis Winfield Chase pe fiul meu?
   - Da. Tocmai a mărturisit. A aranjat să pară o sinucidere pentru a da impresia că fiul dumneavoastră a fost implicat în uciderea lui Bick Byson şi Natalie Copperfield, pe care tot el i-a ucis.
  Bătrânul dădu din cap şi Eve se ridică în picioare.
   Încetă să mai boicoteze automatul Vending şi ceru o sticlă de apă. O luă şi o puse în faţa lui.
   - Mulţumesc.
   Mâinile îi tremurară puţin când bău.
   - Fiul meu a fost o dezamăgire pentru mine în multe privinţe. Era egoist şi leneş şi şi-a jucat toată tinereţea la pariuri, la fel şi căsnicia şi reputaţia. Dar era fiul meu.
   - Îmi pare rău pentru fiul dumneavoastră.
   Mai bău puţin şi apoi expiră puternic.
   - Natalie şi Bick erau nişte tineri inteligenţi. Viaţa lor împreună abia începea. Voi regreta...
   Din nou îşi strânse buzele.
   - Familiile lor ştiu?
   - Chiar acum sunt colegi de-ai mei care se ocupă de asta.
   - În cazul ăsta, voi mai aştepta până mâine şi îi voi contacta atunci. De ce i-a ucis?
   - Vă pot spune că Natalie îşi făcea treaba şi a descoperit ceva ce a încercat să remedieze, să îndrepte.
   - Fiul meu. El nu-şi făcea treaba.
   Dădu din cap, chiar dacă Eve nu spuse nimic.
   - Va fi greu, foarte greu pentru nepotul meu şi pentru soţia mea.
   - Atunci ar fi bine să fiţi alături de ei, domnule Sloan.
   - Da, ar trebui să fiu cu ei.
   Se ridică.
   - Dacă aveţi nevoie de ceva de la mine, de la familia mea, de la firma mea, pentru a vă asigura că Winfield Chase îşi va petrece fiecare minut care îi mai rămâne de trăit în închisoare, nu trebuie decât să cereţi.
   Îi întinse mâna.
   - Vă mulţumesc.
   Eve mai rămase în hol câteva clipe după ce plecă Sloan şi-şi termină sucul. Apoi se duse la baie şi se spălă cu apă rece pe faţă.
   După aceea coborî pentru a se confrunta cu Madeline Bullock.

      Zvonurile se răspândiseră, pentru că avea doi avocaţi cu ea în sală.
   - Porneşte înregistrarea, comandă ea şi începu interogatoriul de rutină. Fiul dumneavoastră şi-a mărturisit vinovăţia pentru înfăptuirea a cinci omoruri, spuse ea uitându-se-n ochii lui Madeline. Văd că aţi auzit. De asemenea a dat informaţii despre implicarea dumneavoastră în fiecare dintre aceste crime şi în răpirea lui Tandy Willowby.
   - Doamna Bullock este gata să dea o declaraţie, spuse unul dintre avocaţi.
   - Să auzim.
   - Nu mă aştept să înţelegeţi frica, durerea, vinovăţia pe care le simt.
   Madeline îşi duse la buze o batistă dantelată.
   - Fiul meu... cum pot să nu mă învinovăţesc? Este parte din mine. Dar ceva... nu a evoluat bine la el. Atâta violenţă, atâta furie. Trăiesc cu spaima în suflet de multă vreme.
   - Te rog... Nu ţi-e teamă de nimic decât de perspectiva de a pierde controlul fundaţiei, pentru că e vorba de bani şi prestigiu şi de operaţiunea pe care ai condus-o de la moartea soţului tău.
   - Da, nu ai cum să înţelegi. M-a forţat să... nici nu pot spune.
   - Să faci sex cu el? Vezi, se poate spune. Ai abuzat sexual de fiul tău în cea mai mare parte a vieţii lui.
   - Ce lucruri oribile spui.
   Madeline păru a ceda nervos şi o clipă îşi înfundă faţa în batistă.
   - Win este un copil bolnav şi eu nu am putut să fac nimic...
   - Dar e parte din tine, spuse Eve simţind cum creşte furia în ea şi văzându-se pe ea închisă într-o cameră rece, tatăl său care o violase de nenumărate ori. Şi tu l-ai exploatat şi ai profitat de el. Tu l-ai transformat în ceea ce a devenit.
   - Nici nu-ţi poţi imagina ororile prin care am trecut.
   - Nu cred că vrei să vorbim despre orori. Am declaraţii de la fiul tău, de la Walter Cavendish, de la Ellyn Bruberry şi toţi spun că tu ai controlat totul, că eşti cea care a dat ordinele şi a luat deciziile. Crezi că, doar pentru că nu ai comis tu crimele, nu vei fi implicată?
   - Eu am făcut ceea ce mi-a cerut Win. Altfel ar fi putut să mă ucidă.
   Madeline se întinse peste masă pentru a o lua pe Eve de mână şi Eve o lăsă, deşi simţea că i se pătează pielea. Eşti bună, se gândi ea, eşti foarte bună la teatru, Madeline.
   - Fac un apel la tine, ca de la femeie la femeie. Te implor să mă protejezi. În fiul meu sălăşluieşte un monstru. Mi-e atât de teamă.
   - Doamna Bullock a fost practic o prizonieră a nebuniei fiului ei, spuse unul dintre avocaţi. O victimă a abuzului fizic şi emoţional. A folosit-o...
   - Te-a folosit? îl întrerupse Eve, strângând pumnul mâinii libere, pentru că se uita la Madeline şi-l vedea pe tatăl său. E o porcărie, Madeline. Nimeni nu s-a folosit de tine. Şi nici nu mă pot gândi la nimic mai josnic şi mai demn de milă decât o mamă care e capabilă să-l calce în picioare pe fiul ei pentru a se salva. Eşti terminată, înţelegi? Nu ai cum să scapi.
   Vreau să asuzi, se gândi Eve. Vreau să tremuri şi să suferi şi să boceşti.
   - Avem înregistrarea droidului medical. Eşti şi tu acolo. Autorităţile britanice l-au arestat pe doctorul Brownbum, care a declarat că primea ordinele direct de la tine. Nimeni nu va crede mica ta demonstraţie teatrală, cu mama speriată şi slabă. Tu eşti puterea. Ba mai mult, eşti un împuţit de păianjen, o sugătoare de sânge şi se vede.
   - Nu mai am nimic să-i spun acestei persoane, se răsti Madeline. Vreau să vorbesc la consulatul britanic. Voi discuta cu preşedintele vostru, care-mi este prieten, şi cu primul-ministru.
   - Din partea mea poţi să vorbeşti şi cu regele Angliei, spuse Eve aplecându-se spre ea. Vor uita că te cunosc atât de repede că s-ar putea să facă un accident din cauza vitezei. Şi stai doar până când Global va începe să vorbească cu femeile ai căror copii i-ai cumpărat. Avem toată lista, Madeline. Avem numele, locaţia şi mass-media internaţională va savura acest moment.
   - Asta vrei, nu?
   Madeline inspiră puternic pe nas.
   - Atenţia mass-media. Numele meu, reputaţia Fundaţiei Bullock va rezista oricărei încercări de defăimare. Vei fi zdrobită.
   - Crezi?
   Eve se uită în ochii lui Madeline şi zâmbi. Continuă să zâmbească până când văzu primii fiori ai fricii.
   -Te vor crucifica şi mii de oameni vor aplauda. Şi când voi termina eu cu tine aici, va trebui să răspunzi în faţa autorităţilor italiene pentru Sophia Belego. Chase ne-a spus unde se află rămăşiţele ei. Erai cu el, la Roma, când a dispărut. Ai şi acolo o casă şi vor găsi probe că a fost deţinută în acea casă.
   - Fiul meu este bolnav psihic. Are nevoie de îngrijire calificată.
   - Din cauza ta, pentru că i-ai distrus orice imagine normală cu privire la sex, femei sau sine, doar pentru ca tu să poţi să-ţi faci jocurile.
   - Doamnă locotenent, spuse avocatul în vreme ce Madeline nu făcea decât să se holbeze la Eve cu ochii ei îngheţaţi. Doamna Bullock a declarat deja că domnul Chase a fost agresorul.
   - Doamna Bullock este o mincinoasă, o perversă şi o laşă. Nu ar fi trebuit să discutaţi planurile de a ucide şi de a răpi în faţa personalului de serviciu, Madeline. Nici chiar a droizilor, sau mai ales a droizilor, pentru că ei înregistrează tot.
   Eve deschise un dosar.
   - Avem o amprentă vocală care se potriveşte şi unde îi spui lui Win să o ucidă pe Natalie Copperfield.
   - E imposibil. Eram singuri când...
   - Când i-ai dat ordinele, termină Eve fraza pentru că Madeline se oprise. Ştii, oamenii ca tine de obicei nu remarcă servitorii. Probabil că aveai impresia că eşti doar tu cu el, spuse şi închise dosarul. Am şi dosarele lui Randall Sloan. Ai încurcat-o rău de tot şi acolo şi nu ai reuşit să obţii nimic. Am câteva declaraţii, care se coroborează şi cu declaraţia lui Tandy. Am înregistrări telefonice pe care nu ai avut timp să le ştergi, făcute înainte de a fi arestată şi care vin în sprijinul mormanului de probe pe care le avem. Renunţă, Madeline. Măcar fiul tău a avut destulă mândrie pentru a admite că a făcut ceea ce el consideră a fi munca lui. Muncă pe care i-ai cerut tu s-o facă.
   - Nu mai am nimic de spus.
   - Bine.
   Eve se ridică.
   - Te arestez pentru conspiraţie la crimă, capete de acuzare multiple. Asta înseamnă că vei fi închisă undeva în afara planetei, pentru câteva condamnări pe viaţă. Şi asta înainte ca Global, Federalii, britanicii şi italienii să vină cu acuzările lor. Cât timp crezi că va mai arăta atât de bine într-o închisoare extraplanetară, Peabody?
   - Şase luni.
   - Poate. Nu vei avea dreptul la cauţiune şi asta îţi vor spune şi avocaţii tăi, indiferent cât de mult se vor strădui să-l înduplece pe judecător. Riscul să dispari este mare. După o zi, două la închisoare vei dori să cazi la o învoială, dar dacă ies din această încăpere, nu va mai fi nicio învoială.
   Se îndreptă spre uşă.
   - Doamnă locotenent.
   O strigase unul dintre avocaţi, care apoi se aplecă pentru a-i şopti ceva la ureche lui Madeline.
   - Nici nu mă gândesc, spuse ea dându-şi capul pe spate. Blufează. Nu are nici jumătate din probele pe care spune că le deţine.
   Eve zâmbi când deschise uşa şi apoi îi mai aruncă o ultimă privire.
   - Nu, nu blufez.
   - Nu ai vrut să facă o înţelegere, spuse Peabody după ce ieşiseră.
   - Nu, nu am vrut. E mult mai rea decât ar fi putut fiul ei să ajungă vreodată. Ea l-a creat şi l-a corupt şi s-a folosit de el. Îmi place să mi-o închipui trăind următorii 50 de ani într-o cuşcă de cărămidă. Du-te acasă, Peabody. Ai făcut o treabă bună.
   - Plec când pleci şi tu.
   Eve oftă.
   - Atunci haide să scriem nenorocitul ăla de raport şi să o ştergem.

      Ar fi putut pleca pe la 6, dar trebuia să recunoască că nu-i prea arsese de scris.
   Îşi dorea să zacă în cadă, să bea o sticlă întreagă de vin şi să facă sex molcom cu soţul ei şi apoi să doarmă 10 ore neîntoarsă.
   Voia să-şi scoată din minte imaginea lui Madeline Bullock mângâind corpul fiului ei.
   Auzi vocea lui Mavis şi ştiu că tot programul ei trebuia să fie puţin amânat.

      Mavis era pe un scaun, cu picioarele ridicate pe un altul, iar Summerset îi dădea o ceaşcă de ceai, ceea ce explica de ce nu bântuia prin hol.
   Leonardo o sorbea din priviri iar Roarke, cu un pahar de vin în mână, îi privea cu indulgenţă pe toţi.
   - Mi se pare că sunt atât de răsfăţată. Nu că tu nu ai avea o grijă magnifică de mine, buziţe dulci, îi spuse ea lui Leonardo. Dar azi parcă am fost într-o mică vacanţă. Summerset, ar trebui să vii să  locuieşti cu noi.
   - Ia-l, e al tău, spuse Eve intrând în cameră.
   - Dallas! Dallas!
   - Nu te ridica, spuse Eve şi-i făcu cu mâna. Îţi va lua prea mult timp şi oricum şi eu am de gând să mă aşez.
   Ceea ce şi făcu, luând loc pe spătarul fotoliului lui Roarke, pentru a sorbi din vinul lui.
   - Tandy se ţine bine. A stat în picioare toată ziua şi Summerset spune că se descurcă de minune.
   Mavis se uită la el cu o privire adoratoare.
   - S-a purtat cu noi ca şi cu nişte prinţese însărcinate.
   - Ați avut nişte zile foarte grele, amândouă. Luaţi o mică gustărică, spuse el întinzându-i tava. Sunt preferatele dumneavoastră.
   - Nu mi-e foarte foame, dar poate una, sau două. O luăm pe Tandy la noi acasă când se trezeşte, să nu mai stea pe capul tău. Încă nu e pregătită să locuiască de una singură. Deşi cred că nu va mai fi cazul prea mult timp.
   - Hmm? fu singurul lucru pe care reuşi Eve să-l îngaime.
   - Aaron a sunat-o de 20 de ori azi. Prietenul ei? E un om tare drăguţ. Au vorbit şi au tot vorbit. A plâns mult, dar a şi râs. El a vrut, de fapt a implorat-o să-l lase să vină să o vadă azi, dar ea încă nu e pregătită. El a cerut-o în căsătorie.
   - Frumos.
   - Nu a spus da, dar o va face. A zis că el e tot ce-şi doreşte şi poate că toate astea s-au întâmplat pentru a le întări familia. Ştiam că o vei găsi, Dallas.
   - Da, ai mai spus-o.
   - Nu îndeajuns de multe ori. Nici nu ştii ce înseamnă pentru mine tot ce-ai făcut tu şi Roarke şi Peabody, şi Mcnab, Baxter şi drăguţul de Trueheart. Sper că oamenii ăia îngrozitori vor sta într-o celulă până când le va putrezi faţa.
   - Ursuleţ, zise Leonardo, şi ea îi făcu cu ochiul.
   - Da, ştiu. Afară cu energia negativă, să acceptăm energia pozitivă.
   Mavis se mişcă pe scaun.
   - Dar nu am ce face. Ea mi-a spus tot ce s-a întâmplat.
   - Toţi sunt în închisoare. Au mărturisit toţi, cu excepţia lui Bullock. Dar la ea nici nu am forţat nota. Nu aveam nevoie de o confesiune şi îmi place să o privesc zvârcolindu-se.
   - O albinuţă ocupată, spuse Roarke.
   - Noi vom ieşi imediat din stupul tău, zise Mavis, mişcându-se din nou şi clipind de mai multe ori.
   - Mavis? spuse Leonardo care se ridică pe jumătate.
   - Nu eram într-o poziţie bună, asta e tot. Mi-e greu să găsesc o poziţie confortabilă. Mai am doar 10 zile. Ajută-mă să mă ridic, iubiţel.
   Când se ridică, intră şi Tandy în cameră.
   - Îmi cer scuze. Ah, bună Dallas, Roarke. Vreau să vă mulţumesc atât de mult şi sunt atâtea lucruri pe care vreau să vi le spun. Dar cred că tocmai mi s-a rupt apa.
   - Serios? chiţăi Mavis în vreme ce Eve se făcu palidă.
   Mavis se duse, cât putea de repede, să o ia de mână.
   - O să avem un bebeluş! Vrei să-l sunăm pe Aaron, nu?
   - Da.
   Chipul lui Tandy se însenină.
   - Chiar vreau.
   - Nu-ţi face griji. Leonardo va trece pe la tine şi-ţi va lua geanta şi noi vom merge cu tine la clinică. Şi, ei bine... oh, of.
   Mavis apăsă cu mâna pe burtă, aplecându-se puțin şi expirând.
   - Au! Cred că intru şi eu în travaliu.
   Eve îşi acoperi faţa cu mâinile, iar Leonardo traversă camera ca un taur beat.
   - E tot ce mai lipsea, spuse Eve.
   - Amândouă? zise Roarke luând-o pe Eve de mână. Acum? Amândouă?
   - E al dracului de perfect.
   Nu era ea cea care tocmai finalizase o anchetă ce dusese la prinderea a doi criminali internaţionali? Şi nu îşi înfruntase demonul personal interogând-o pe Bullock, în care îl recunoscuse pe tatăl ei?
   Dar asta nu era capabilă să facă. Te rog, Doamne!
   Avea însă două femei în travaliu, care scânceau una la alta şi vorbeau atât de repede că nu se înţelegea nimic şi un viitor tată care arăta de parcă era pe punctul să leşine din clipă în clipă. Şi soţul ei, celebru pentru sângele lui rece şi care o împingea către demenţă.
   Când se uită la el, Roarke nu făcu decât să arate cu degetul şi înghiţi restul de vin.
   - Bine, stop! Uite ce vom face.
   Scâncelile încetară de parcă le-ar fi tăiat cu laserul şi toate privirile se îndreptară spre ea. Pentru că primul ei gând fu să strige după Summerset, încercă să se calmeze ea mai întâi.
   - Da. Toată lumea va merge la unul din jeepuri şi ne vom deplasa la clinică.
   - Dar eu am nevoie de geanta mea, spuse Tandy frecându-se pe burtă şi respirând sacadat. Am acolo muzica şi...
   - Şi eu, şi eu, spuse Mavis punându-şi mâna pe şold, mai la spate. Dacă nu avem genţile...
   - Şi apoi iată ce vom face. Îi voi spune lui Peabody şi lui Mcnab să ia ambele genți. Dar acum trebuie să mergem.
   - Doamnelor, veţi avea nevoie de haine, spuse Roarke punând mâna pe umărul lui Eve. Scuze, am intrat în panică. Ah, Summerset, exact persoana de care aveam nevoie. Ne trebuie un vehicul, imediat.
   - Tandy, eşti în travaliu?
   - Mi s-a rupt apa şi Mavis are contracţii.
   - E minunat, spuse el cu o voce calmă, care o făcu pe Eve să-şi dorească mai mult decât oricând să-l pocnească. Veţi naşte împreună. Mavis, care este intervalul între contracţii?
   - Am uitat să cronometrez.
   Pe faţa lui Leonardo se citea panica.
   - Am uitat să cronometrez.
   - Nu e nimic. Contracţiile au început acum? o întrebă Summerset.
   - Cred că tot am de câteva ore, cu intermitenţe. Poate de 3 ore.
   - De 3 ore!
   Eve auzi uimită panica din propria ei voce.
   - Dumnezeule, Mavis!
   - E în ordine.
   Summerset se uită la Eve cu o privire glacială.
   - Tandy, tu când ai avut ultima contracţie?
   - Hmm, cam acum, spuse ea şi inspiră.
   - Trebuie să cronometrez! spuse Leonardo şi ridică în aer braţele lui lungi. Trebuie să cronometrez!
   - Nu.
   Eve îi făcu cu degetul.
   - Trebuie să plecăm.
   - A sunat-o cineva pe moaşă? întrebă Summerset.
   - Rahat, spuse Eve trăgându-se de păr. Sun-o tu, îi zise ea lui Summerset. Spune-i că suntem pe drum cu două gravide. Şi sun-o şi pe Peabody, spune-i să se ducă împreună cu Mcnab şi să ia genţile pentru naştere, de acasă de la Tandy şi de la Mavis. Aparent, dacă nu le avem suntem pierduţi. Şi trebuie să-l suni şi pe Aaron Applebee.
   - Ah, da, vă rog, spuse Tandy strălucind de bucurie.
   - Spune-i unde mergem şi de ce.
   - Sigur, iar acum, doamnelor, vă rog luaţi loc.
   - Nici vorbă! ţipă Eve. Mergem.
   - Pentru astfel de lucruri este nevoie de timp. Aşa veţi sta mai confortabil până când vă aducem hainele şi vehiculul potrivit, bine încălzit. Tandy, vrei să vorbeşti tu cu Aaron?
   - Da, te rog. Mulţumesc.
   Summerset scoase un comunicator din buzunar şi i-l întinse.
   - Eu mă duc să o sun pe moaşă şi mă întorc într-o clipă cu hainele.

      În pofida miilor lui de defecte, Summerset era eficient, trebui să recunoască Eve.
   În maximum 15 minute ieşeau pe poartă. Cu toţii, inclusiv Summerset, care venise la insistenţele lui Mavis şi ale lui Tandy.
   Se vorbea încontinuu despre dilatare, contracţii, concentrarea atenţiei, hrănit la sân. Eve se gândea cu nostalgie la ultima sa plecare cu echipa în misiune.
   Fusese mai puţin stresant. De două ori, Leonardo trebui să-şi pună capul între picioare. Dar nu putea să-l acuze.
    - Le voi lăsa la intrare şi apoi voi parca, spuse Roarke, uitându-se spre Eve. Vin şi eu imediat, pe cuvântul meu.
   - Ţine minte că dacă nu faci aşa, îţi voi rupe toate oasele şi le voi da de mâncare unor câini mici şi urâţi.
   - Am înţeles.
   Au fost întâmpinaţi de două asistente vesele, dar uşurarea lui Eve la gândul că transferase responsabilitatea fii de scurtă durată.
   - Trebuie să vii cu noi.
   - Să vin cu voi?
   Se uită şocată la Mavis.
   - Leonardo...
   - El trebuie să ne înregistreze, spuse Mavis apucând-o de mână. Trebuie să vii, aaauu.
   Recunoscând semnalele, Eve se uită spre Summerset.
   - Mai are una.
   - Da, aşa se face. Mergeţi cu ea. Eu vin cu Leonardo şi cu Roarke.
   Nu părea corect şi cinstit ca ea să facă asta de una singură. Dar mâna lui Mavis era lipită de a ei şi asistentele le conduceau deja.
   - Să nu scoateţi niciunul afară, înainte de a ajunge toată echipa, da?! le spuse ea.
   - Nu cred că se va întâmpla.
   - E destul timp.
   Asistenta lui Mavis îi zâmbi lui Eve.
   - Eu sunt Dolly şi mă voi ocupa de tine, Mavis. Randa ajunge în curând.
   - Eu sunt Opal. Vă vom duce în cameră şi apoi vom vedea în ce stadiu sunteţi. Nu v-am văzut genţile.
   - Vine cineva cu ele.
   Tandy descoperi şi ea mâna lui Eve şi o agăţă.
   - Nu eram acasă când a început. Prietenul... logodnicul meu, tatăl copilului, vine şi el.
   - Va fi trimis direct sus unde sunteţi. Nu-ţi face griji, mămico. E primul pentru amândouă, nu? Şi sunteţi prietene şi naşteţi în acelaşi timp. Nu-i aşa că-i amuzant?
   - Ca un butoi plin cu maimuţe, spuse Eve.

Capitolul 22

      Detesta spitalele.
   -Nu conta că puneau fotografii cu bebeluşi angelici, sau că pereţii erau văruiţi în culori pastelate, că avea săli de aşteptare pline de plante sau că-şi îmbrăcau personalul în culorile curcubeului. Tot un spital era, un loc unde doctorii şi maşinile preluau controlul asupra corpului tău şi de obicei era vorba şi de ceva durere.
   Nu încăpea nicio îndoială că, datorită statutului de vedetă al lui Mavis, aceasta fusese cazată într-un salon care arăta ca o cameră de hotel de lux. Pentru că se răsfrângea şi asupra ei o parte din gloria prietenei, Tandy stătea într-un salon vizavi.
   Eve spera că misiunea ei se încheiase odată cu aducerea lor în saloane. Mavis îi dăduse drumul după ce-i promisese că se duce să vadă ce era cu Tandy şi că apoi se va întoarce la ea.
   - În mod normal trebuia să fiu eu şi Leonardo cu ea. Şi acum a început şi pentru noi numărătoarea inversă. Nu are pe nimeni care să stea cu ea până ajunge Aaron aici.
   Pentru că Eve se pregătise să se poarte cu amândouă ca şi cu un animal rănit şi periculos, o mângâie pe Mavis pe mână.
   - Sigur, nicio problemă. Mă duc eu.
   Se duse, deschise uşa şi se trezi în faţa unei femei goale, enorme, pe care cineva o ajuta să se îmbrace cu un halat scurt, albastru.
   - Dumnezeule! exclamă Eve şi-şi acoperi ochii cu mâinile. Îmi cer scuze. Mavis voia să se asigure că eşti bine.
   - Ah, nu-ţi face griji pentru mine.
   Din vocea lui Tandy răzbătea bucuria.
   - Trebuie să fii alături de ea.
   - Nicio problemă. Mă duc.
   - Ah, Dallas? Îl poţi suna din nou pe Aaron, te rog? Să te asiguri că e pe drum.
   - Sigur.
   Se duse înapoi şi de data aceasta o găsi pe Mavis dezbrăcată complet.
   - Vă rog, în numele a ce e mai sfânt, poate cineva să le acopere pe femeile astea dezbrăcate?
   Mavis chicoti în vreme ce Dolly o ajuta să-şi tragă peste cap o cămaşă albastră cu roz.
   - Tandy e bine? Vine Leonardo? Dar Aaron?
   - E bine. Sun acum.
   Dornică să scape, Eve se năpusti pe hol. Acolo reuşi să afle că Aaron era într-un taxi şi că Leonardo tocmai terminase de completat fişele.
   - Curaj! îşi spuse şi intră în salon.
   - Hei, sunt conectată!
   Mavis stătea în capul oaselor şi era entuziasmată.
   - Vezi, asta e bătaia inimii bebeluşului şi asta este pentru măsurarea contracţiilor.
   Dolly îşi puse mănuşi sterile.
   - Trebuie să facem un control cervical.
   Doamne, ai milă.
   - Eu aştept pe hol.
   - Nu, nu pleca! spuse Mavis şi întinse mâna după ea.
   Resemnată la gândul că nu există Dumnezeu, Eve o luă de mână, iar Mavis se aşeză în poziţie.
   - Leonardo e pe drum, îi spuse ea, cu grijă să-şi menţină privirea pe faţa lui Mavis.
   - Cam 3 centimetri, anunţă Dolly. Mai ai destul timp, aşa că stai liniştită. Spune-mi dacă ai nevoie de ceva. Şi tu eşti Dallas, nu?
   - Da.
   - Spune-mi dacă ai nevoie de ceva.
   - Un pahar mare de vin.
   Dolly râse.
   - Nu se serveşte alcool până după naştere, pentru toast. Ce-ai spune de un ceai?
   Eve era pe punctul de a cere o cafea, dar îşi aduse aminte că zeama de la spital era proastă.
   - Pepsi?
   - Sigur.
   - Plăcinţică! strigă Mavis când Leonardo intră în salon, cu o vază enormă de trandafiri galbeni în braţe. Mi-ai adus flori şi încă nici nu am născut.
   - Sunt ca şi soarele, te poţi concentra asupra lor până când o să-ţi aducă geanta.
   Se aplecă şi o sărută delicat pe frunte.
   - Eşti bine? Vrei să-ţi aduc ceva?
   - Mă simt excelent. Sunt la 3 centimetri şi numărătoarea continuă. Mă bucur că sunteţi toţi aici. E exact aşa cum mi-am imaginat. Summerset, vrei să fii un înger şi să stai cu Tandy până... Oh! Una mică.
   Pentru că acum Leonardo era acolo, Eve se dădu la o parte şi se duse lângă Roarke.
   - Le-am văzut dezbrăcate pe amândouă şi acum mă tem pentru viaţa mea. Corpul uman nu este făcut să se întindă atât.
   - Eu sunt mai preocupat de alte părţi ale corpului care se întind.
   - Oh, te rog, nu.
   - Nu a fost chiar aşa de rău, spuse Mavis veselă, uitându-se amuzată la Leonardo. Ursuleţ? Ştii ce m-ai întrebat mai devreme. Săptămâna trecută, luna trecută şi luna dinainte?
   El îi luă amândouă mâinile între palme şi i le duse la inimă.
   - Ochi de îngeri!
   - Da.
   Eve îşi dădu ochii peste cap.
   - Ne căsătorim! strigă Mavis.
   - Serios?
   - Da, ne luăm.
   - O cer de luni de zile, spuse Leonardo a cărui faţă strălucea ca o lună plină. Şi în sfârşit! Voi face cea mai frumoasă rochie de mireasă.
   - Ah, nu. Iubire, trebuie să o facem acum. Înainte de venirea bebeluşului.
   - Acum?
   - Ştiu că e momentul potrivit. Bebeluşul vine şi eu vreau să fiu soţia ta adorată atunci când ne vom uita la el, sau la ea pentru prima dată. Te rog?
   - Dar nu avem hârtiile şi nici nu am făcut aranjamentele.
   Buza de jos îi tremura.
   - Dar trebuie să se întâmple acum.
   - Stai.
   Eve ridică mâna înainte de a începe să curgă fântânile de lacrimi.
   - Cred că ne putem descurca. Lasă-ne câteva minute.
   Ieşi împreună cu Roarke.
   - Îl sun pe primar, spuse ea şi-şi scoase comunicatorul. Dacă nu reuşesc eu să-l conving să le dea o licenţă vorbind foarte repede, vreau să fii tu pe fază să-i oferi mită.
   - Se poate. Vor avea nevoie şi de cineva care să oficieze. Cred că la centru există o persoană care se poate ocupa de asta. Mă duc să aflu.
   Eve încuviinţă şi inspiră profund.
   - Domnule primar, sunt locotenentul Dallas. Vreau să vă cer o favoare personală.

      Când termină convorbirea, Peabody şi Mcnab tocmai ieşeau din lift.
   - Au sosit trupele la rotaţie, cu provizii, spuse Peabody rânjind. Care e treaba?
   - Nasc. Şi de parcă nu ar fi fost suficient, Mavis a decis că ea şi Leonardo se căsătoresc. Acum.
   - Aici? Acum? La naiba.
   - L-am convins pe primar să le dea o licenţă specială. Roarke caută pe cineva care poate oficia ceremonia.
   - Mcnab, du-te şi refă conexiunile pe comunicator. Ne-am ocupat de informare, îi spuse Peabody lui Eve. Dar acum trebuie să sunăm din nou să-i anunţăm modificarea. E vorba de bebeluş şi nuntă.
   - Bine. Tandy?
   - Pe acolo. Şi Mavis pe aici.
   - Eu mă duc la ea.
   Peabody făcu un mic dans.
   - Ce bine îmi pare că am pus tiara în geantă înainte de a veni. Aşa poate să o poarte pe post de coroană.
   Când Peabody deschise uşa, se auziră scâncituri venind de la Mavis. Eve îşi acoperi ochii. Când îi deschise îl văzu pe Roarke venind împreună cu un bărbat palid, pe care îl recunoscu ca fiind Applebee.
   - Am găsit un tătic rătăcitor, spuse Roarke.
   - Mintea nu-mi funcţionează deloc. Oh, Doamne, tu eşti Dallas.
   Înainte ca Eve să aibă timp să reacţioneze, el o luă în braţe şi-şi puse capul pe umărul ei. Teroarea ei atinse limite incontrolabile când îl auzi scoţând un sughiţ de plâns.
   - Îţi mulţumesc. Să fii binecuvântată. Îţi mulţumesc pentru Tandy şi pentru bebeluş.
   - Ah. Probabil că vrea să te vadă. Pe aici.
   - Tandy.
   Se desprinse din îmbrăţişare şi fugi pe hol.
   - Tandy!!
   - Nu ştiu cât mai fac faţă.
   - Calm, locotenente.
   Cu o mână pe umărul lui Eve, Roarke se uită la Summerset, care ieşea din camera lui Tandy.
   - Care e situaţia?
   - Evoluează repede. Cred că vom avea un micuţ în două ore, maximum trei.
   - Şi vom avea şi o nuntă. Mavis şi Leonardo.
   Summerset zâmbi şi asta i se întâmpla atât de rar, se gândi Eve, încât era mirată că nu îi căzuse faţa.
   - Minunat. Nu ar trebui să fiţi cu ea? Pentru că sunteţi echipa ei.
   - Am avut de lucru aici, spuse Eve. Peabody e cu ea.
   - Pe tine te vrea, îi reaminti Summerset. Intru şi eu o clipă.
   - Nici gând să am un sentiment de vinovăţie, spuse Eve răspicat. Ei bine, la naiba, mă simt vinovată.

      În ora următoare, cu Peabody şi Mcnab alergară dintr-un salon într-altul.
   Trina veni şi ea şi insistă să-i aranjeze părul lui Mavis. Moaşa făcu şi ea traseul între cele două saloane şi declară că ambele femei sunt în orar, doar că Tandy este într-un stadiu mai avansat.
   Mavis era la 6 centimetri, iar Tandy ajunsese la 10 şi începuse să împingă.
   Holul se umplu, mulţumită telefoanelor. Era plin de voci şi feţe. Mira şi soţul, Louise Dimatto şi Charles, Feeney, Nadine, Crack, care venise direct de la club, Down şi Dirty.
   - E ca o nuntă adevărată. Sunt aşa de fericită. Cum arăt?
   Leonardo îi sărută degetele.
   - Eşti cea mai frumoasă femeie din lume.
   - Oh, căţeluşul meu dulce. Să o facem! Avem tot ce e necesar, da? Flori. Muzică, prieteni. Domnişoara de onoare, spuse şi se uită la Eve. Cavaler de onoare, şi îl privi pe Roarke.
   - Totul.
   Ochii lui Leonardo se măriră.
   - Inel. Nu am inel.
   - Oh. Buza de jos începu din nou să tremure, dar reuşi să se abţină. Nu e mare lucru, iubitule. Nu inelele contează, oricum.
   Summerset ieşi în faţă. De sub cămaşa apretată scoase un lanţ.
   - Dacă acceptaţi ceva de împrumut, aş fi bucuros să vi-l ofer pe acesta. A aparţinut soţiei mele.
   În ochii lui Mavis apărură lacrimi.
   - Aş fi încântată, mulţumesc. Nu vrei să fii tu cel ce mă conduce la altar? Ce spui?
   Scoase inelul de pe lanţ şi i-l dădu lui Leonardo.
   Eve îl auzi cum îşi drege glasul.
   - Aş fi onorat.
   Când se întoarse spre ea, Eve îi spuse:
   - Bravo.

      Perfect, se gândi Eve. Era stilul lui Mavis să rostească jurămintele, cu câteva pauze pentru contracţii, în salonul plin de prieteni şi cu o tiară caraghioasă pe cap.
   Nu era nicio pereche de ochi uscaţi în încăpere, nici chiar ai ei, când Leonardo îi puse inelul pe deget.
   După aplauze, săruturi şi şampania pe care Roarke o adusese pe sub mână, pentru că puteai conta oricând pe el, moaşa intră pe uşă.
   - Felicitări, casă de piatră şi sunt bucuroasă să vă anunţ că Tandy şi Aaron au un fiu. Are 4 kilograme 100 de grame şi este perfect. Mavis, trebuie să-ţi spun că Tandy e alături de tine. Şi, Dallas? Ar vrea să te vadă o clipă.
   - Pe mine? De ce?
   - Eu sunt doar mesager. Bine, mămico, îi spuse ea lui Mavis, să vedem cum stăm.
   - Tu vii cu mine, îi spuse Eve lui Roarke apucându-l de mână.
   - Nu a cerut să mă vadă pe mine.
   - Nu intru acolo singură.

      Tandy era palidă, transpirată şi cu ochii înlăcrimaţi, la fel ca şi proaspătul tătic. În braţe avea o mogâldeaţă înfăşurată în albastru.
   - Totul e în regulă?
   - E nemaipomenit. Nu-i aşa că e frumos? spuse Tandy întorcând copilul, un cârnăcior cu figură de extraterestru, după părerea lui Eve.
   - Foarte frumos, spuse ea ştiind la ce se aştepta din partea ei. Cum te simţi?
   - Obosită, entuziasmată şi îndrăgostită la nebunie de amândoi bărbaţii mei. Dar voiam să ţi-l prezint în special pe Quentin Dallas Applebee.
   - Pe cine?
   - Nou-venitul, locotenente, spuse Roarke şi îi dădu un cot.
   - Nu e nicio problemă, nu? o întrebă Tandy. Voiam să-ţi onorăm numele prin el. Nici nu am exista dacă nu ai fi fost tu.
   Surprinsă şi emoţionată, Eve îşi băgă mâinile în buzunar şi zâmbi.
   - E drăguţ. Foarte drăguţ. Un nume lung pentru un tip atât de mic.
   - Îl vom învăţa să se ridice la nivelul numelui, spuse Aaron sărutând mama şi copilul. Cum se simte Mavis?
   - Va mai dura puţin, aşa a spus moaşa.
   - Vin şi eu când îmi vor permite.
   -- O găseşti acolo. Mai bine te odihneşti.

      Când ieşi afară, Feeney era pe hol şi bea cafea proastă.
   - Moaşa verifică ceva. Nu stau acolo cât face chestia aia.
   - Ce persoană normală ar face-o?
   Comunicatorul lui Eve ţiui.
   - Să nu îţi închipui că pleci undeva, îi spuse Roarke cu un aer sumbru.
   - Hei, am semnat, stau până la capăt.
   - Locotenente.
   Faţa lui Whitney ocupa tot ecranul.
   - Te duci imediat la Riker, clinică pentru femei.
   - Comandante, pentru moment nu pot să execut ordinul. Sunt la maternitate. Mavis...
   - Acum?
   - Da, domnule. Are legătură cu Madeline Bullock?
   - Da. E moartă. Fiul ei i-a rupt gâtul.
   După ce află toate detaliile, Whitney îi spuse că îi va preda ancheta lui Baxter, aşa că se aşeză pe o bancă, cu capul în mâini.
   - De ce te învinovăţeşti singură? în vocea lui Roarke se simţea nerăbdarea. De ce trebuie să ai şi asta pe suflet? Ea l-a convins pe gardian să o lase să-şi viziteze fiul.
   - Prostie. Prostie. Nu ar fi trebuit să se vadă sau să-şi vorbească. Nu încă. Sunt sigură cum a convins ea gardianul. A mituit un gardian şi mulţi vor avea de suportat consecinţele.
   - Şi atunci de ce îţi asumi tu răspunderea?
   Se lăsă pe spate.
   - L-a bătut la cap. I-a pretins să spună şi el varianta ei, pentru a-şi salva pielea. „Sunt mama ta. Îmi datorezi viaţa.” Aproape că o aud spunând asta şi pe el înţelegând în cele din urmă că urma să fie sacrificat. Că nu era destul de important pentru a fi salvat, pentru a fi iubit.
   - Şi ştiind asta, tot aici eşti.
   - Voiam să înfunde puşcăria. De aceea am lăsat-o la urmă. Voiam să o las să transpire şi mâine să o iau de la capăt. Nu i-am oferit ocazia să negocieze şi am avut aprobare pentru a nu o face. I-am spus că de-abia aşteptam să o văd după gratii. Am lăsat să se vadă că mă bucuram.
   - Şi de ce nu? Ea e responsabilă pentru toate acestea, pentru crime, pentru suferinţe. Voiai să se facă dreptate.
  - Nu, nu e vorba numai de asta. Voiam să sufere şi să-i fie frică. El a comis crimele şi i-a făcut plăcere. Dar ea l-a nenorocit de la început. Ea l-a transformat în ceea ce ajunsese să fie şi l-a folosit ca pe o unealtă şi a abuzat de el ca...
   Roarke îi puse un deget pe buze.
   - Ca şi de tine.
   - L-am văzut pe tata când m-am uitat la ea. Am simţit ce voise să facă cu mine.
   - Ea era un monstru şi el la fel. Dar abstracţie făcând de ceea ce s-a întâmplat, Winfield Chase era adult. Ar fi putut să iasă de sub influenţa ei. Ar fi putut să ceară ajutor.
   - Tu nu crezi în scăpare, sau ajutor, după ce termină cu tine.
   - Nu te identifica cu el, Eve. Tu nu ai fi putut niciodată să ajungi ca Chase. Niciodată nu ai fi făcut o asemenea alegere.
   - Nu. Ştiu asta. Şi da, a avut de ales, cu toţii avem, dar ea i-a limitat opţiunile.
   - Şi asta făcea şi tatăl tău, sau încerca să facă cu tine.
   - Revine în mintea mea, în visele mele. Aşa l-am văzut pe el în ea. L-am văzut pe el când mă uitam în ochii ei şi voiam ca ea să plătească. Voiam să sufere, să plătească şi să ştie de ce. Acum a plătit, dar nu sunt sigură că a înţeles de ce.
   - Voiai să moară?
   - Nu. Nu, pentru că plăteşte îndeajuns. Whitney mi-a spus că s-a întâmplat repede. În timp ce vorbeau Chase s-a repezit la ea şi i-a rupt gâtul. Apoi nu a opus nicio rezistenţă. I-a lăsat să îl ia de acolo. Îl supraveghează să nu se sinucidă.
   - Uită-te la mine, ascultă-mă.
   Tonul lui era ferm.
   -  Nu vezi că indiferent de ce ai fi făcut tu, tot la fel s-ar fi sfârşit? Nu i-ar fi convenit târgul. Tot ar fi încercat să se folosească de el şi el tot ar fi ucis-o.
   - Poate. Poate.
   - Eve, tocmai ai văzut copilaşul ăla care îţi poartă numele. Ai contribuit şi tu la apariţia acestei vieţi. Făcând ceea ce ai făcut, fiind ceea ce eşti, i-ai oferit o familie.
   - Deci trebuie să închid totul acolo unde trebuie să stea închis. Ai dreptate. Aşa voi face.
   - Dallas? Îmi cer scuze, spuse Peabody şi-şi înăbuşi un căscat. Mavis vrea să te vadă. Ah, şi aproape a ajuns la 7. Noi mergem să mâncăm ceva. Îl luăm şi pe Leonardo, pentru că moaşa a spus că avem tot timpul.
   - Dar...
   - A spus că ar vrea să stea puţin în linişte, doar cu tine.
   - Bine, bine. Şterge rânjetul ăla de pe faţă, asule, îi spuse ea lui Roarke. O să fii acolo pentru decolare.
   - Ai milă.
   Dar se ridică, o luă în braţe şi o sărută pe frunte.
   - Gândeşte-te la ce ai reuşit să salvezi. Gândeşte-te la privirea lui Tandy cu copilaşul în braţe. Alungă gândurile negre!
   - Ai dreptate din nou. Mulţumesc.

      Eve remarcă oboseala de pe chipul lui Mavis.
   - S-a întâmplat ceva?
   Mavis se ridică în capul oaselor.
   - Tandy? Copilul?
   - Nu, nu, sunt bine. Ceva la serviciu. Nu e important.
   - Nu trebuie să pleci?
   - Mavis, nu plec nicăieri până nu termin cu treaba asta. Cum te simţi? Te-ai săturat să te tot întrebe oamenii asta?
   - Sunt bine şi, nu. E nemaipomenit să fii în centrul atenţiei. Nu e la fel ca atunci când sunt pe scenă. E o chestie pe care doar eu pot să o fac. Poţi să stai cu mine?
   - Normal.
   La îndemnul lui Mavis, Eve se aşeză.
   - Voiam... Ah, începe iar. E mai puternic acum. La naiba!
   - Trebuie să respiri. Unde e chestia cu focalizarea?
   - Păi, tu eşti acum punctul de focalizare. M-am săturat de soarele ăla.
   Mavis respiră şi se holbă aşa de tare că Eve se întreba dacă nu cumva avea să-i străpungă creierul.
    Apoi îşi aminti ceva de la cursuri şi-şi puse mâinile pe burta lui Mavis şi le mişcă circular, pe ceea ce părea a fi un bloc de stâncă.
   - E mai bine, nu? Da, e mai bine, spuse ea uitându-se la monitor. Se linişteşte. Respiră.
   - Hei, chiar ai fost atentă la cursuri.
   - Sunt poliţistă. Noi vedem şi auzim tot. Ştii, îţi pot da medicamente pentru chestia asta.
   - Da, însă cred că voi renunţa la medicamente. Acum nu vreau decât să stăm puţin împreună. Uite, spuse ea şi ridică mâna în sus.
   Verigheta lui Summerset străluci.
   - Sunt fericită pentru tine.
   - Suntem două fete măritate de acum. Cine ar fi crezut? În curând voi fi şi mamă. Mai mult decât orice vreau să fiu o mamă bună.
   - Mavis, nu cred că trebuie să-ţi faci probleme.
   - Dar e aşa de uşor să dai greş. Înainte dădeam greş des. Dar mi-am revenit, nu?
   - Da, ţi-ai revenit.
   - Voiam să-ţi spun ceva înainte să mai survină vreo schimbare. O schimbare în bine. Dallas, eşti cea mai bună persoană pe care o cunosc.
   - Eşti sigură că nu ai luat droguri în ultimul timp?
   Mavis râse cu lacrimi.
   - Vorbesc serios. Leonardo e cel mai dulce, dar tu eşti cea mai bună. Faci ceea ce e bine, ceea ce e important, orice e nevoie. Tu eşti prima persoană din familia mea şi tu eşti cea datorită căreia am pornit pe acest drum. Nu aş fi aici, nu aş face asta dacă nu ai fi fost tu.
   - Cred că mai degrabă Leonardo este responsabil.
   Mavis zâmbi.
   - Da, el s-a ocupat de latura mai simpatică a problemei. Te iubesc. Noi te iubim.
   Îi luă mâna şi i-o puse pe burtă.
   - Voiam să ţi-o spun.
   - Mavis, dacă nu te iubeam aş fi fost la mii de kilometri depărtare de salonul ăsta.
   - Ştiu. Dar tu faci ce e corect. La naiba, încă o contracţie.

      Două ore mai târziu. Mavis era pregătită să împingă.
   - Atenţie toată echipa, spuse Randa ridicând cortul în faţa picioarelor lui Mavis. Pe locuri.
   - De ce e asta poziţia mea? întrebă Eve când se trezi la capul patului.
   - Mavis, vreau să inspiri profund la următoarea contracţie, să numeri până la 10 şi apoi să împingi. Dallas, dă-i forţă. Leonardo, tu eşti răspunzător de rezistenţă. Roarke, tu te ocupi de respiraţie.
   - Vine!
   - Ţine-ţi respiraţia şi dă-i drumul. Împinge! Unu, doi...
   - Magnific! Eşti uimitoare, declară Leonardo după ce contracţia trecu. Eşti un adevărat miracol. Respiră domol, iubire. Nu trebuie să faci hiperventilaţie.
   - Te iubesc, spuse Mavis cu ochii închişi. Dar dacă îmi mai spui o dată cum să respir îţi smulg limba din gură şi te sugrum cu ea. Vine din nou.
   În ora următoare, Leonardo îi şterse faţa încontinuu cu cârpe uscate, îi dădu gheaţă şi se făcu mic când ea se enerva pentru că o încuraja cu prea mult entuziasm.
   Eve îşi făcu şi ea treaba şi se uită oriunde în altă parte, numai în jos, nu.
   - Cred că ar trebui să schimbăm locurile, îi spuse ea lui Roarke, privindu-l cu ochii micşoraţi.
   - Nu există nimic nici pe pământ, nici în ceruri care să mă convingă să merg acolo.
   - Aşa, Mavis, o încurajă Randa. Se vede capul.
   Din instinct, Roarke se uită la oglinda pusă acolo pentru Mavis.
   - Dumnezeule! Ochii mei.
   Trăgând de coarda roşie pe care o ţinea Leonardo şi împingând cu piciorul în Eve, Mavis scoase un strigăt inuman şi apoi se lăsă pe spate.
   - Încă vreo două, spuse moaşa. Doar două.
   - Nu ştiu dacă mai pot.
   - Poţi, praful meu de stele.
   Mavis îşi arătă colţii.
    - E mai bine să schimbi locul.
   La naiba! îşi înfipse unghiile în mâna lui Roarke.
   - I-a ieşit capul. Ce chip drăguţ.
   Cu un ochi închis, Eve se uită la faţa umedă şi roşie, cu vagi trăsături umane, care ieşea din Mavis. E posibil aşa ceva? E normal?
   - Încă o dată, Mavis, şi o să ai copil.
   - Sunt aşa obosită.
   Eve îi dădu părul de pe faţă şi se uită în ochii ei.
   - Încă o dată, te rog eu.
   - Bine, bine, vine.
   Ieşi tot ud şi zbârcit când Mavis împinse cu ură parcă. Ţipătul era iritat şi dur, total diferit de râsetul cu lacrimi al lui Mavis.
   - Copilul meu! Copilaşul nostru! Ce e? Nu văd partea aia. Are un ciucurel sau nu?
   Eve se aplecă peste el în vreme ce moaşa începea să-l înfăşeze.
   - Fără ciucurel. E o fetiţă. Şi ce plămâni serioşi.
   Leonardo plânse când tăie cordonul ombilical şi plânse şi când puse copilul în braţele lui Mavis.
   - Fetele mele frumoase. Uită-te la ele.
   Parcă spunea o litanie.
   - Le vezi?
   - E bine, tăticule, spuse Mavis mângâindu-l cu o mână pe el şi cu cealaltă copilul. Bună, iubirea mea. O să fac tot ce pot ca viaţa să fie frumoasă pentru tine.
   - O luăm doar 1 minut, îi spuse Randa. Să o spălăm şi să o cântărim. O să o ia Dolly şi ţi-o aduce imediat înapoi. E o frumuseţe, mămico.
   - Mămică.
   Mavis o sărută pe frunte înainte de a i-o da lui Dolly.
   - Sunt mămică. Mulţumesc.
   Îl luă pe Roarke de mână şi-i zâmbi lui Eve.
   - Mulţumesc.
   - E frumoasă, spuse Roarke şi se aplecă să o sărute. Ca o păpuşică.
   - Numele i se va potrivi, spuse Leonardo printre lacrimi.
   - Am încercat tot felul de nume. Ţii minte, Dallas?
   - Cred că Ridiche e ultimul pe care mi l-ai spus mie.
   - Caisă.
   Mavis radia de bucurie.
   - Dar ne-am hotărât să alegem un nume mai paşnic, dacă e fată.
   - Ceva dulce,  Bella. Bella Eve. O să-i spunem Belle.
   Frumoasa Belle fu învelită într-o pătură roz şi apoi îi fu încredinţată tatălui.
   - Acum, murmură el, am totul. Toată lumea e a mea.

      Câteva ore mai târziu, Eve ajunse în cele din urmă în dormitor şi-şi scoase cizmele.
   - Ce zi!
   - Ce zile!
   - Dar ne-am descurcat bine, nu? Antrenor Roarke.
   - Am trecut prin câteva clipe mai grele, dar cred că ne-am descurcat. Şi mulţumesc lui Dumnezeu, s-a terminat.
   - Eu mă aşteptam să fie ca şi golul ăla - ca atunci când oamenii nu sunt formaţi în întregime.
   Trecându-şi degetele prin păr, Roarke se încruntă.
   - Invazia hoţilor de trupuri?
   - Da, exact ca în filmul ăla. Cam aşa a arătat când a ieşit, dar numai în primul moment. Părea aproape reală. Nu credeam să mă aud vreodată spunând asta, dar mă bucur că Mavis ne-a făcut să trecem prin asta. A însemnat mult.
   - Da, aşa e.
   Se duse la ea şi o luă în braţe.
   - Şi acum două noi vieţi, două începuturi poartă numele tău. E un adevărat omagiu, locotenente.
   - Sper că nu va trebui să-i arestez cândva.
   Roarke râse şi o ridică în braţe.
   - Te vreau în pat.
   - Şi eu vreau să fiu tot acolo. Mă bucur dacă vii şi tu.
   Îl sărută pe gât.
   - Mâine trebuie să aranjez lucrurile la muncă. S-ar putea să îmi mai ia vreo două zile, dar nu mai mult. Şi proaspăta mămică se va bosumfla dacă nu mergem s-o vedem pe Belle. Dar după aceea suntem doar noi doi, amice. Dansând dezbrăcaţi sub soarele tropical.
   - Aleluia.
   Când se înfăşură în jurul lui uită de toate, toate întrebările, răspunsurile, viaţă şi moarte. Nu le rămânea altceva de făcut decât să aştepte până dimineaţa următoare.

                          SFÂRȘIT