Când dragostea ucide, Anna Butner

...............................................................

                         4-10

           Mattew Lancaster, cel mai vârstnic dintre Lancasteri, cel de-al doilea unchi al Cristinei, era un individ masiv şi stângaci in mişcări, care te ducea eu gândul la un urs.
   Urmând tradiţia familiei, se însurase şi el destul de târziu. Alegerea lui matrimonială ii provocase o tresărire de milă lui Nick.
   Lady Pauline Lancaster era o femeie cu o înfăţişare acră şi o privire semeaţă, care o studiase pe Cristine cu răceală şi dezaprobare, susţinând că această întâlnire cu nepoata soţului ei ar fi trebuit să aibă loc într-un cadru mult mai intim şi, bineînţeles, de preferat cu ceva ani în urmă. Avuseseră un singur copil, Edmond, care sucombase în urma unui accident de echitaţie în urmă cu cinci ani, la vârsta de treizeei şi opt de ani, lăsând în urmă o văduvă şi un orfan.
  Stuart Lancaster, fiul lui Geraldine şi al lui Edmond Lancaster, un tânăr abia ieşit de pe băncile facultăţii, păruse realmente vrăjit de frumuseţea verişoarei lui. Lui Nick nu-i plăcuse defel modul în care i se scurgeau ochii la ea, dar pe de altă parte nici nu-l putea condamna. Moştenise de la mama sa părul auriu şi gropiţe în obraji, iar de la rudele din partea tatălui înălţimea impresionantă şi ochii azurii.
   Era un bărbat chipeş, dacă era să te iei după standardele societăţii: îmbrăcat după ultima modă, ferchezuit şi cu o spoială de stil în atitudine.
   Cristine îi primise avalanşa de complimente cu bunăvoinţă, deşi numai cei care o cunoşteau foarte bine ar fi putut observa licărul de jenă şi exasperare din ochii ei.
   Mama sa, lady Geraldine, o femeie încă tânără şi frumoasă, făcuse ochii mari la vederea Cristinei şi singurele ei cuvinte fuseseră adresate asemănării remarcabile cu Elisabeth Lancaster.
   Apoi se cufundase într-o tăcere de neclintit.
   Garth Lancaster, cel de-al doilea văr al Cristinei, era oaia neagră a familiei. Avea aproape treizeci de ani şi o reputaţie la fel de neagră ca iadul.
   Moştenise o moşie pe undeva în comitatul Dorset şi titlul de baron de Ingleby. Singurul bărbat dintre Lancasteri cu adevărat arătos, se mulţumise să-şi arcuiască o sprânceană, măsurând-o pe Cristine cu o privire lungă, apreciativă, şi să declare ironic, în timp ce se înclina uşor deasupra mâinii ei întinse:
   - Bine te-ai întors dintre morţi, draga mea. Era şi vremea să curmi balamucul care domneşte în familia noastră de peste două decenii.
   - Mă tem că nu înţeleg, zâmbise Cristine încordată, în timp ce o roşeaţă trădătoare i se ridica spre obraji.
   - Ei, haide, vară dragă, doar ştii cât eşti de bogată, în locul tău aş fi cu ochii-n patru. Singurul lucru pe care nu avem cum să ni-1 alegem in viaţă sunt rudele. Şi ale tale sunt extrem de lacome, scumpa mea.
   - Ingleby!
   Vocea lady-ei Pauline plesnise ca o lovitură de bici. Baronul se mulţumise să zâmbească şi săi facă grosolan cu ochiul Cristinei, care-şi muşcă buzele, străduindu-se să afişeze un aer nedumerit.
   Roxeanne Bradley, născută Lancaster, văduvă de mai bine de cincisprezece ani, venise însoţită de cei doi fii ai ei, Richmond şi Jonathan.
   Era gemeni, aveau patruzeci şi doi de ani şi erau amândoi neînsuraţi.
   Nick cunoştea motivul pentru care cei doi nu-şi intemeiaseră o familie până la acea vârstă: sub aspectul angelic, lady Bradley era o fiinţă egoistă, cu o personalitate tiranică şi cu o voinţă de fier, care le dictase viaţa ambilor ei copii.
   Luciile Lancaster, blonda mignonă, venise însoţită de mama ei, lady Amanda, care fusese căsătorită pentru un scurt timp cu William Lancaster.
   Soţul ei ar fi fost primul din şirul de Lancasteri cu dreptul la averea şi titlul de conte după moartea lui Keith Lancaster.
   Teoretic, lista cu suspecţi se reducea la cei doi unchi ai Cristinei şi la gemeni, restul fiind prea tineri sau încă nenăscuţi la vremea când avusese loc asasinatul. Dar Nick nu Ie putea exclude nici pe văduve.
   Golindu-şi şampania, Nick se întrebă dacă nu cumva era cazul să angajeze oameni din afară ca să întărească paza asupra Cristinei. Oameni care să-i ţină pe Lancasteri sub strictă observaţie şi să-i raporteze zilnic activităţile cotidiene ale acestora. Era mai bine să fie pregătit decât să fie luat prin surprindere de o situaţie neplăcută sau, şi mai rău, de un tragic deznodământ, pe care ar fi putut să-l evite cu un minimum de vigilenţă. Nu se ştia niciodată. Aşa avea să facă, îşi promise el.
   Era cea mai înţeleaptă mişcare, atât pentru Cristine cât şi pentru ei. În plus, nu-i plăcuse deloc privirea atentă şi speculativă eu care Cristine îşi studiase rudele. Cocea ea ceva şi se temea că Ethan avea dreptate...
   - Cine e nefericitul?
   Nick se răsuci spre Victoria, care se materializase lângă el într-o feerie de mătăsuri verzi.
   - Poftim? tăcu el, măsurând-o cu apreciere din cap şi până-n vârful pantofilor de satin verde-smarald.
  - Îmi pari a fi pe punctul de a curma viaţa cuiva, surâse lady Lamb amuzată. Îl cunosc?
   - Nu cred. Arăţi minunat, Vicky. Eşti singură?
   - Am venit cu Daren Kincaid, mărturisi ea cu un surâs, apoi se aplecă uşor spre el, şoptindu-i conspirativ: este înamorat lulea de Louisa Templeton şi ştia că va fi aici în seara asta. Dar cum nu a primit invitaţie, m-a rugat să-i fac o favoare. Aşa că iată-mă în postura de îngeraş salvator al inimilor nefericite.
   - O, tu, inimă de aur, o tachina el, cu o drăgăstoasă maliţie. Ce să-ţi aduc de băut?
   - Ce beau de obicei. Ce faci după aceea? îl întrebă direct, în stilu-i caracteristic.
   - Îmi faci vreo propunere? se interesă Nick, privind-o zâmbitor.
   - S-ar putea, îşi fâlfâi ea genele seducător.

           Era ora patru dimineaţa şi oraşul părea să nu-şi fi găsit încă liniştea.
   Străzile continuau să fie aglomerate de trăsurile care-şi transportau pasagerii acasă.
   Nu era obişnuită să piardă nopţile sau să fie în centrul atenţiei. Şi nici să converseze susţinut şi plină de spiritualitate cu un şir nesfârşit de străini, care o îngropaseră de vie sub un munte de platitudini şi linguşeli. O dureau buzele şi maxilarul de cât de des îşi etalase dantura. Pe lângă asta, o durea şi spatele, iar picioarele o omorâseră efectiv din cauza celor patru ore în care dansase aproape continuu.
   La un moment dat fusese copleşită de disperare. Oare toată viaţa ei avea să fie supusă acestui supliciu? Oare acesta era destinul ei: să fie osândită la o existenţă superficială, înconjurată de oameni care socializau cu ea doar pentru că era moştenitoarea unei averi colosale? Sau pentru că dădea bine în ochii snobi ai societăţii să te numeri printre cei care formau anturajul unui cap încoronat?
   Cristine înţelesese atunci un adevăr crud: de acum înainte, puţini oameni aveau să-i fie cu adevărat prieteni. În plus, în minte îi încolţise o întrebare îngrijorătoare. Trebuia sa-şi aleagă un soţ înainte de a părăsi Anglia. Oare bărbatul cu care se va mărita o va iubi pe ea sau va fi îndrăgostit de impresionanta ei moştenire?
  Pe lângă acele nemulţumiri şi suferinţe, mai existase una, pe care preferase s-o ignore până în acel moment.
   Aproape toată seara, Nick fusese în compania unei roşcate înalte şi zvelte, înveşmântată într-o rochie fabuloasă din mătase de culoarea mentei, care se gudurase pe lângă el şi-i făcuse ochi dulci în neştire. Judecând după modul în care o privea şi în care-i zâmbea Nick, între ei doi clar fusese ceva. Şi poate încă mai era...
   Cristine încercă să-şi dea seama de ce acest lucru o necăjea atât de mult.
   Nick era fratele ei şi avea tot dreptul să-şi trăiască viaţa după bunu-i plac. N-o priveau relaţiile lui cu alte femei. Şi totuşi...
   Cel mai tare o necăjise faptul că el nu venise acasă împreună cu ei. O condusese la trăsură, o ajutase să se instaleze, apoi îi ceruse lui Ethan să-i transmită valetului său să nu-l aştepte. Asta nu putea să însemne decât două lucruri: ori se ducea să-şi întâlnească prietenii la vreun club, ori intenţiona să-şi sfârşească seara în braţele unei femei. A doua variantă părea cea mai probabilă.
   N-ar fi fost de bun simţ din partea lui să vină acasă şi să ciocnească cu toţii o ultimă cupă de şampanie în cinstea acestei seri speciale? Nu, el preferase să şi-o încheie în altă parte! gândi ea cu ciudă şi mâhnire.
   Ajunşi acasă mai zăboviră puţin în salon, Cristine urmărindu-i obosită şi nervoasă pe Ethan şi Kimberly care discutau entuziasmaţi pe marginea succesului acelui bal. Tony îşi bea tăcut coniacul, dar avea pe faţă o expresie profund mulţumită. Bunicii şi mătuşile ei lăudau magnificul bal. În seara aceea, îl cunoscuse şi pe soţul Bellei. Damian, un bărbat masiv, tăcut şi impunător, precum şi pe cel mai mare dintre copiii lor, Joachim, un tânăr deşirat, cu doi ani mai mare ca ea, care semăna leit cu tatăl său.
   Când în cele din urmă se retrase în camera ei, Cristine se simţea epuizată şi cât se poate de nefericită.
   Somnul o ocoli până-n zori, când auzi paşii lui Nick străbătând coridorul.

       Bărbatul stătea prăbuşit în fotoliul uzat din faţa şemineului, privind ţintă jarul care murea încet sub ochii lui.
   Dar ceea ce vedea în faţa lui nu erau tăciunii roşietici ci imaginea unei femei uluitor de frumoasă.
   Bărbatul gemu şi o picătură de sudoare i se prelinse pe tâmpla dreaptă, brăzdându-i obrazul livid. O altă picătură se strecură prin sprânceana groasă şi-i pătrunse în ochi, usturimea ei lâcându-l să tresară şi să înjure, îşi şterse năduşeala cu dosul mânecii, apoi îşi frecă faţa rece şi amorţită cu ambele mâini.
   Lacrimile îl luară pe nepregătite. O secundă mai târziu plângea înăbuşit, durerea vie scormonindu-i sufletul cu o violenţă devastatoare. Iar când lacrimile îi secară, rămase nemişcat, muşcându-şi pumnii şi tânguindu-se ca un copil.
   Amintirile se deşteptau cu o claritate nimicitoare, rând pe rând, ca nişte spectre ale infernului, defilându-i în spatele pleoapelor închise, trezindu-i din nou acea foame, acea dorinţă viscerală, nestăpânită şi obsesivă de a poseda.
   Tremura fără a se putea stăpâni, cuprins de o febră ciudată, ce-i zvâcnea în tâmple şi- i pulsa dureros in măruntaie, în spatele pleoapelor strânse eu putere se unduia imaginea înceţoşată a femeii. Chipul acela... Acea femeie... de data asta trebuia să fie a lui!

                                        CAPITOLUL 8

          A doua zi când cobori să ia micul dejun, Cristine se simţea ca şi cum o herghelie întreagă trecuse peste ea. Dormise puţin şi prost şi visase numai tâmpenii.
    O dureau toate cele şi nu era convinsă care era cauza; petrecerea şi dansurile nesfârşite pe care trebuise să le onoreze noaptea precedentă sau faptul că mai mult frământase patul decât îl folosise în scopul lui de bază?
   În salon era prezentă toată lumea, Cristine se strădui să zâmbească, dar mai mult reuşi să se strâmbe.
   - Bună dimineaţa, iubito, o întâmpină Kimberly cu un zâmbet larg, dar imediat îngrijorarea îşi făcu loc în ochii ei când văzu paloarea din obrazul Cristinei. Ce s-a întâmplat, draga mea, nu te simţi bine?
   - Nu prea, mormăi ea, îndreptându-se spre platourile cu mâncare. Mă dor toate, în special picioarele. Oare nu există o lege care să interzică pantofii cu toc? Ce-s alea, invitaţii? arătă ea spre mormanul de scrisori care stătea în faţa lui Nick, străduindu-se să arate cât mai indiferentă.
   - Intenţii, îi răspunse el eu o grimasă, lăsându-se pe spate eu scaunul şi privind-o cu un aer ciudat.
   - Intenţii? făcu ea nedumerită, în timp ce sălta capacele care acopereau tăvile cu mâncare.
   Mâncarea arăta delicios, dar stomacul ei era recalcitrant deocamdată.
   - Intenţii de ce...
   Se opri brusc când înţelese despre ce era vorba şi se răsuci spre Nick, privindu-l cu gura căscată.
   - De căsătorie, evident, bombăni Ethan posac. Sunt cincizeci şi trei la număr. Un adevărat record. Nu-mi amintesc ca vreo tânără domnişoară să fi primit atâtea cereri imediat după balul de debut!
   - Nu se poate! bolborosi Cristine, simţind nevoie să se aşeze. Aşa de multe?
   - I-ai făcut grămadă, drăgălaşo, chicoti Anthony.
   - Eu sau averea mea? îl întrebă Cristine ironică, revenindu-şi din şoc.
   - Nu fi cinică, draga mea, o mustră contesa, încruntându-se nemulţumită. O parte dintre ei sunt destul de bine aşezaţi material. Iar tu nu eşti deloc o femeie lipsită de farmec sau virtuţi personale. Ce-ar fi să te uiţi peste ele şi să-ţi dai o părere?
   Cristine o privi, simţind cum i se strânge stomacul. Nu voia să se uite peste toată acea... maculatură. Nu-şi putea închipui cine erau toţi acei bărbaţi dornici să-i ofere numele lor, când nici măcar n-o cunoşteau, şi nu se simţea încă pregătită să le afle identitatea. îndemnul marnei ei îi pică foarte prost. Ca şi cum ar fi zorit-o să-şi pună pirostriile în cap...
   - Pot s-o fac mai târziu? întreba ea cu o voce sufocată.
   - Bineînţeles, nu-i nicio grabă, scumpa mea. Din partea mea, poţi s-o faci şi la anul. Mă gândeam că poate eşti curioasă, zâmbi Kimberly cu duioşie, apoi redeveni serioasă. Draga mea, sper că ştii că toţi te iubim foarte mult şi că, dacă ar fi după dorinţa noastră, niciodată nu te-am lăsa să pleci. Scrisori de genul acesta o să tot primeşti de acum înainte. Dar tu va trebui s-o accepţi doar pe cea a bărbatului lângă care simţi că vei fi cu adevărat fericită. După cum am spus mai devreme, nu-i nicio grabă.
   Uşurarea pe care o simţi Cristine aproape că-i tăie genunchii.
   - Aşa voi face, făgădui ea zâmbind, apropiindu-se de ea şi sărutând-o pe obraz.
   Se aşeză încruntându-se la farfuria aproape goală. Cele două felii de şuncă erau transparente ca sticla şi păreau leşinate de-a dreptul lângă jumătatea de ou pe care nu-şi amintea când o luase de pe platou.
   - Ţii cură de slăbire? o înţepă Ethan cu un zâmbet răutăcios.
   - Aşa s-ar părea, se amuză Cristine, simţindu-se dintr-odată foarte bine dispusă.
   Ridică colţul şervetului de pe coşul de pâine şi luă o felie. Câteva clipe mai târziu, Nick îi luă farfuria din faţă, înlocuindu-i-o cu o alta plină până la refuz cu omletă, şuncă, brânză şi cârnaţi.
   - Mănâncă! îi porunci el. Ai nevoie de energie.
   Cristine îl privi cu o sprânceană arcuită.
   - Sper că nu ţi-ai propus să mă tai de Crăciun, îl luă ea peste picior.
   - La Sutherland, mâncai de două ori mai mult decât ai acum sub nas, replică el suav.
   - Ei, bine, pe atunci nu-mi era stomacul strâns de emoţia a cincizeci şi două de cereri în căsătorie, oftă Cristine teatral.
   - Sunt cincizeci şi trei, iar tu o să termini tot ce ai în farfurie.
   - Da, să trăiţi!
   Nick zâmbi şi se aşeză la locul lui, în capul mesei. Ar fi vrut să-şi aprindă o ţigară, dar Kimberly s-ar fi burzuluit la el. Se mulţumi să ia o gură de cafea şi s-o privească pe Cristine cum mesteca gânditoare. Era uşor încercănată şi cam palidă, dar asta nu-i afecta frumuseţea în niciun fel.
   - În seara asta mergem la familia Lundum? se interesă ea după câteva momente.
   - Da, răspunse Ethan în locul lui Nick. După operă.
   - Mmm, zâmbi ea încântată. De abia aştept.
  Se auzi un ciocănit in uşa salonului şi un buchet imens de trandafiri pe două picioare intră în încăpere. Cristine tăcu ochii mari în faţa aranjamentului floral.
   Culoarea bobocilor era de un mov stins, pusă în evidenţă de mici bucheţele albe de floarea miresei care erau strecurate meşteşugit printre tulpinile înfrunzite ale rozelor.
  Faţa lui Larkin, majordomul lor de la Sutherland House, se ivi de după florile îngrămădite într-o vază superbă de cristal.
   - Pe astea unde trăsnetul să le mai pun? se adresă el direct contesei, privind-o exasperat. Salonul, camera de zi şi sufrageria arată ca o junglă! Coniţă, tare mult i-ai vrăjit de sunt aşa de dornici să te răsfeţe, se răsuci el spre Cristine, care admira tăcută mândreţea de flori.
   - Oh! tăcu ea într-un târziu, pricepând totul. Astea-s pentru mine? se împunse ea cu degetul în piept, pentru a fi sigură că despre ea era vorba.
   - Da’ pentru cine crezi mata? se arătă Larkin mirat, îi plină casa de ele!
   - Oh! repetă ea, de data aceasta zâmbind încântată şi ridicându-se în picioare, se duse spre buchetul pe care Larkin, obosit să-l mai tot care, îl aşezase pe podea. Ia te uită, exclamă ea, vârând mâna în trandafiri, am şi un răvaş!
   Deschise micul dreptunghi de hârtie cartonată şi citi mesajul din interior. O roşeaţă puternică îi erupse în obraji.
   - Mhm! făcu ea, rotunjindu-şi buzele, citindu-1 încă odată înainte de a-l vârî în mâneca rochiei şi de a-şi relua locul la masă.
   - De la cine e? nu se putu abţine Ethan să întrebe, străduindu-se să pară indiferent.
   Mulţimea de flori şi de cereri pe care le primise Cristine încă de la primele ceasuri ale dimineţii îl scoseseră din minţi şi-l umpluseră de gelozie. Ar fi sucit cu plăcere gâtul fiecărui individ din seara precedentă care o privise şi râvnise la ea.
   - De la Garth Lancaster, declară ea. simţindu-se stânjenită.
   - Şi ce ţi-a scris?
   - Ethan, Cristine are dreptul la intimitate, nu crezi? îl dojeni contesa cu blândeţe.
   - Ingleby este o canalie infectă, mârâi el, înăbuşindu-şi furia. Cristine nu-i de nasul lui!
   - Cristine o să decidă singură cine e de nasul ei sau nu! replică Kimberly cu asprime. Are atâta bun-simţ şi inteligenţă.
    Se tăcu linişte. Cristine se foi stingherită in scaun, mutându-şi privirile de la unul la celălalt, apoi oftă.
   - Este un fragment dintr-un sonet de Shakespeare. murmură ea, plimbând mâncarea prin farfurie.
   Apoi începu să recite pe de rost şi fără tragere de inimă conţinutul biletului:
   „Iubirea-i un funt ce din suspine creşte,
   Aprinsă-i foc ce-n ochii dragi zbucneşte.
   Gustară, e izvor de armonie
   Ce-ngână-auzul; dar înăbuşită,
   E val clocotitor de mare-adâncă
   De lacrimi...Ah, şi ce mai este încă?
   Sminteală înţeleaptă! Dulce fiere! ”
   - Romeo şi Julieta, rosti Nick cu un uşor dispreţ, făcând-o pe Cristine să tresară şi să-l privească surprinsă.
   - Da, aşa este, confirmă ea, zâmbind uşor.
   - Nesimţitul, bombăni Ethan posac. Cristine îi este rudă. N-ar trebui să întindă coarda cu ea!
   - Sunt veri de gradul doi, comentă Tony liniştit, punând paie pe foc. O alianţă între ei nu este interzisă de biserică. Aşa cum nu este interzisă căsătoria între fraţii vitregi, acolo unde nu există legături de sânge.
   Ethan se făcu grena la faţă şi îi aruncă acestuia o privire urâtă, strângând din dinţi.
   Cristine îşi arcui sprâncenele nedumerită.
   - Ce-i cu tine, Ethan? îl întrebă ea, sincer îngrijorată. Ai dormit prost azi-noapte?
   Ethan mormăi în barbă ceva ininteligibil.
   După câteva clipe, Cristine abandonă furculiţa şi împinse farfuria în faţă, apoi se ridică şi-şi turnă nişte cafea. Nu înţelegea brusca tensiune din salon. Tony părea cel mai relaxat dintre toţi şi avea o expresie în ochi care-i dădea de bănuit că se amuză de ceva.
   Mama ei urmărea dialogul tăcută. Nick afişa un aer întunecat. Ethan era cel mai nervos dintre toţi.
   Probabil că pe toţi îi preocupa siguranţa ei. Evidenta lor dezaprobare faţă de răvaşul lui Ingleby îşi regăsea ecoul în simţămintele ei. Cu toate că dintre toţi Lancasterii, pe el îl găsise cel mai agreabil, admiraţia înfocată cu care acesta o regalase i se păruse într-un anume fel jignitoare, fară a-şi putea explica însă motivul.
   Nick o privi încruntat, întrebându-se cum de unele persoane, înzestrate cu o inteligenţă pătrunzătoare cum era cea a Cristinei, puteau fi, în anumite aspecte ale vieţii, atât de oarbe. Apoi îşi mută privirile spre teancul de cereri din stânga lui şi fu încercat de aceleaşi sentimente nedemne pe care le nutrea şi Ethan.
   Noaptea trecută, cincizeci şi trei de bărbaţi adormiseră cu gândul la Cristine. Nu de îndoia că numărul lor era mult mai mare şi că în câteva zile avea să primească să primească şi alte cereri. Gândul acesta era la fel de savuros ca şi carnea stricată, îşi dorea ca ea să se hotărască repede asupra unuia dintre pretendenţi, să se mărite cu acesta şi să părăsească Anglia, fapt care l-ar fi ajutat să-şi redobândească tihna pe care şi-o pierduse in clipa în care o revăzuse la Sutherland.
   Pe de altă parte, şi-ar fi dorit s-o închidă într-un turn şi să o păstreze lângă el, ferită de ochii altor bărbaţi. Aceste sentimente contradictorii, ambele la fel de puternice îl derutau şi mai mult. Îi era dragă, dar nu aşa cum o soră ar trebui să fie dragă fratelui ei. Şi mai era şi Ethan, a cărui dragoste pentru ea complica lucrurile şi mai mult.

        Seara, familia Lundum o întâmpină cu toată căldura.
   Cristine aşteptase cu multă nerăbdare această petrecere, pentru că sir George şi lady Amalia se numărau printre puţinii prieteni ai mamei ei, şi întotdeauna îi făcea plăcere revederea cu ei.
   El, un bărbat îndesat şi greoi, cu o figură jovială şi de o inteligenţă remarcabilă, ea, o doamnă micuţă .şi subţire, cu un umor fin şi un suflet plin de sensibilitate şi generozitate. Cristine îi iubea şi- i stima pe amândoi. Şederile lor la Sutherland constituiau întotdeauna o reală plăcere. Conversaţiile cu ei erau delicioase. Pentru fiul lor, Alex, Cristine tăcuse o mică pasiune în jurul vârstei de paisprezece ani, care se transformase într-o mare de deznădejde când acesta se căsătorise eu unica fiică a lordului Thane.
   Nu-1 iertase timp de doi ani, apoi se resemnase. Acum, privindu-l, Cristine îşi aminti cu o dulce nostalgic de vremurile când inima ei tresărea la vederea lui.
   - Ce mai faci, Alex? îl întrebă ea veselă, luându-1 de braţ. Ce face Sophia? Copiii?
   - Nemaipomenit Maiestatea Voastră, o tachină el, rânjind când o văzu cum se încruntă la el. Tu?
   - Acceptabil, oftă ea, încerc să mă obişnuiesc şi să mă adaptez capriciilor Londrei.
   - Nu tu ar trebui să te supui Londrei, ci invers. Am auzit noutăţile şi am rămas uluit. Chiar eşti o Lancaster?
   - Da, ghinionul naibii, ce să-i faci! se strâmbă ea, făcându-l să râdă. Mi-e dor de viaţa de dinainte, adăugă apoi, numai pentru urechile lui.
   - Te cred, spuse vicontele pe un ton serios. Nu pot spuse că-ţi invidiez situaţia şi nici că...
   Se întrerupse, deoarece o parte din musafirii prezenţi începură să defileze prin faţa lor. Pe o parte dintre ei Cristine îi întâlnise la balul de ieri.
   O altă parte îi fu prezentată acum. Printre ei se aflau mai bine de două duzini dintre bărbaţii care se declaraseră a fi mai mult decât onoraţi să-i ofere numele lor. Pentru Cristine, ideea unei căsătorii era tentantă numai pentru simplul fapt că după ce avea să se mărite, numele ei avea să fie altul decât Lancaster. Îşi detesta actuala identitate, deşi era conştientă că tatăl ei fusese un Lancaster.
    O jumătate de oră mai târziu îşi promisese toate dansurile, dar de data aceasta avu libertatea de a-şi alege singură partenerii. În adâncul inimii, se simţea măgulită de atenţia cu care sexul opus o copleşea, dar refuza să se gândească la ei ca la nişte adoratori sinceri. În opinia ei, Cristine nu înţelegea cum un bărbat ar fi putut fi doborât de pe picioare de farmecul unei femei, când nu avusese suficient timp să-i cunoască firea şi caracterul.
   În plus, în acea după-amiază, împreună cu Kimberly studiase lista pretendenţilor şi constatase dezamăgită că numai cinci dintre aceştia erau nişte bărbaţi cu o situaţia financiară destul de stabilă încât să nu fie tentaţi doar de averea ei. Restul erau faliţi sau posedau un venit modest, toţi nutrind speranţa absurdă să contracteze o căsătorie deosebit de profitabilă.
   Şi, dintre cei cinci mai merituoşi, doar doi dintre ei erau consideraţi de către societate cu adevărat atrăgători: ducele de Meldrum, un bărbat distins şi chipeş, de treizeci şi doi de ani, a cărui avere fusese moştenită şi pe care acesta reuşise s-o sporească prin intermediul unor afaceri inspirate, şi domnul Adam Krovvn, un individ cu o constituţie atletică, a căui avere colosală se ridicase din comerţul cu diamantele pe care i le furnizau minele sale din sudul Africii. Primul corespundea perfect pretenţiilor rangului Cristinei, celălalt nu. Desigur, lista mai număra şi alţi câţiva nobili scăpătaţi pe care i-ar fi putut lua în consideraţie, dar tocmai situaţia lor financiară precară îi elimina din competiţie. Totuşi, pentru niciunul dintre ei tânăra femeie nu simţea vreo simpatie deosebită.
   În acea seară, îi dădu târcoale şi Ingleby. Cristine, care-1 trată tot timpul cu răceală, se văzu nevoită să recunoască în sinea ei că acel individ avea totuşi stil. Era original în idei, poseda un umor ucigător de sec, era de un sarcasm usturător şi plin de dispreţ la adresa propriei familii. Cristine încă mai încerca să-şi dea seama dacă aceasta era o tactică pentm a-i câştiga încrederea în el sau doar realitatea pe care acesta o simţea. Oricum, era un bărbat inteligent, chipeş şi deloc lipsit de carismă.
   Mai târziu, Luciile Lancaster stărui cu ardoare să-i facă plăcerea unui prânz cu mama ei întruna din zile, iar Cristine acceptă. Dacă dorea să-l descopere pe asasinul tatălui ei, trebuia să înceapă de undeva.
  Cu excepţia dansurilor pe care trebuise să le  onoreze, Cristine îşi petrecu seara alături de bunicii şi familia ei, ascultând amuzată cum mătuşa Chloe o punea la curent cu ultimele bârfe cu un entuziasm debordant.
   Ajunsese să-şi îndrăgească mătuşile din partea mamei şi abia aştepta să-şi întâlnească verii din această ramură a familiei.
   Pe Nick nu-1 văzuse decât puţin, şi doar la începutul serii, şi presupuse că acesta dispăruse în sala de jocuri, unde intenţiona să-şi omoare plictiseala, lăsând-o în grija unui Ethan morocănos şi vigilent, şi a unui Tony mereu afabil.
   Desigur, nu avea ce să-i reproşeze lui Nick. O trata cu deferenţă şi întotdeauna era gentil cu ea, dar dincolo de această atitudine calmă şi liniştită, Cristine simţea distanţa pe care el se străduia s-o nună între ei. Iar asta o sâcâia teribil.
   Sărutul acela blestemat! bombăni în sinea ei, cu ciudă şi amărăciune, pentru a nu se ştie câta oară în ultimele săptămâni. Dacă nu ar fî fost acel incident neplăcut, relaţia ei eu Nick ar fi fost cu totul alta. Revederea lor începuse în termeni atât de minunaţi!...
   Cristine începuse să se întrebe dacă nu cumva atitudinea lui era influenţată şi de reacţiile ei. De cele mai multe ori atunci când îşi vorbeau, se intimida sub privirea lui întunecată, roşea iară motiv şi sfârşea prin a se adresa cu precădere nodului elaborat al eşarfei de la gâtul lui. Era o situaţie cât se poate de ridicolă. Ea era ridicolă!
   Poate că ar fi trebuit să redeschidă subiectul acesta cu el şi să se lămurească definitiv. Dar nu ştia cum să-l abordeze fară ca el să nu tragă o concluzie eronată pe marginea lui.

       Mai târziu, când petrecerea se încinsese şi dansurile curgeau neîntrerupt, Cristine simţi nevoia unui moment de respiro.
   Profitând de un moment de neatenţie din partea lui Ethan, care era angajat într-un dans cu o miss Hariet Lesley, şi de absenţa lui Tony, care era prins într-o discuţie însufleţită cu lordul Bruce în celălalt capăt al sălii de bal, Cristine se strecurase spre terase şi ieşise în grădina din spatele casei, refugiindu-se în spatele unui chioşc care o ascundea privirilor.
   Îşi scoase pantofii de satin şi-şi masă degetele îndurerate de le picioare, oftând sub plăcerea nespusă.
   Noaptea era caldă şi deasupra capului ei cerul îşi etala vastitatea diamantată cu stele. Venus strălucea în toată splendoarea ei. acompaniată de un sfert de lună. Vântul şoptea prin frunziş, aducând cu el miros de roze şi sevă. Era un decor minunat şi Cristine se lăsă pe speteaza băncii de marmură, aţintindu-şi ochii spre infinit.
   Pierdu noţiunea timpului când, la un moment dat, auzi paşii pe pietrişul aleii. Se încordă. La urechile ei ajunseră şoapte, urmate de un râs scăzut şi senzual. Râsul unei femei, acompaniat de vocea joasă a unui bărbat.
   Doi îndrăgostiţi care căutau intimitatea, gândi ea, stânjenită şi alarmată.
   Cristine cercetă cu priviri iuţi împrejurimile, încercând să-şi dea seama pe unde ar fi putut să se strecoare tară să-i deranjeze. Drumul era barat de gardul care mărginea grădina şi de câteva tufişuri atât de dese, încât n-ar fi avut cum să-şi croiască drum prin ele fără a ieşi cu rochia sfâşiată de partea cealaltă. Nu avea de ales decât să le iasă în faţă, conştienta că dacă ar fi zăbovit prea mult, Ethan sau Tony i-ar fi sesizat absenţa, dacă nu cumva între timp se şi întâmplase asta-şi ar fi venit so caute. Îndrăgostiţii ar fi fost expuşi unor perechi de ochi în plus şi Cristine se văzu datoare să-i salveze de penibilul unei asemenea situaţii.
   Strecurându-şi picioarele în pantofi, Cristine se ridică şi ieşi in lumina blândă a lampioanelor chinezeşti care îngrădeau aleile. Şi frână brusc, amuţită de şocul produs de scena din faţa ochilor ei.

           Nick şi lady Lamb se aflau atât de strâns îmbrăţişaţi, că i-ar fi fost imposibil să declare unde începea unul şi unde se sfârşea celălalt.
   Femeia avea capul răsturnat pe spate iar faţa lui era pe jumătate îngropata în decolteul ei. Mâna bărbatului se odihnea pe talia femeii iar cealaltă era coborâtă posesiv pe piciorul arcuit al acesteia şi lipit sugestiv de coapsa lui.
   În primul moment, niciunul nu-l sesiză prezenţa. Lady Lamb ganguri când gura lui se mută mai sus, trasând sărutări uşoare de-a lungul gâtului zvelt, şi, din proprie iniţiativă, mută mâna bărbatului care-i mângâia piciorul spre unul dintre sânii care se sumeţeau din decolteul scandalos al rochiei. El nu para sa fie deranjat. Din contră, mormăi ceva aprobator, în timp ce degetele lui trăgeau de marginile decolteului în jos.
   Speriată, de-a dreptul îngrozită că dintr-o secundă într-alta avea să vadă în faţa ochilor sânii dezgoliţi ai altei femei, conştientă fiind că nu avea cum să se strecoare pe lângă ei... fără să-i înşface de păr şi să-i dea cap în cap!, Cristine trase aer în piept şi înainte de a apuca să facă sau să spună ceva, ochii celeilalte se deschiseră şi se aţintiră într-ai ei.
   Urmă o clipă de nemişcare, apoi lady Lamb avu destulă decenţă încât să roşească şi să se smulgă din braţele amantului.
   - Ce... începu Nick, în ciumat şi nedumerit, dar urinări privirea concubinei sale şi încremeni. Cristine!
   Era atâta şoc, stupoare şi groază în expresia lui! Ar fi trebuit să se simtă satisfăcută de aerul lui livid, sau încurcată şi teribil de ruşinată că fusese martora indiscretă a acestui eveniment neplăcut, dar ea nu simţea decât o durere adâncă, vie şi usturătoare în coşul pieptului. Se simţea... trădată.
   - Vă rog să mă scuzaţi! declară Cristine rece, ridicându-şi bărbia dispreţuitoare şi dând să treacă semeaţă pe lângă ei.
   - Cristine, repetă el moale, apucând-o de braţ şi încercând să dreagă... nici el nu ştia prea bine ce.
   Privirea ei era rănită şi furioasă atunci când îşi întoarse faţa spre el cu un aer princiar. El se strâmbă neputincios şi mana îi căzu moale, iar ea-şi continuă drumul, dreaptă şi rigidă ca o suliţă, îndreptându-se spre casă.
    Îi venea s-o ia la sănătoasa. Sau să moară. Amândouă dorinţele i-ar fi fost pe plac. Dar se strădui să-şi păstreze calmul până în sala de bal, unde-i ceru lui Ethan s-o ducă acasă, pretextând o durere cumplită de cap. Şi nu era o minciună. Acea scenă îi procurase o migrenă cât toate zilele.
   Trăsura fu trasă în faţa casei în mai puţin de zece minute şi, luându-şi grăbită rămas bun de la gazdele ei, Cristine se strecură în interiorul luxos al atelajului, cu inima bătându-i ca o nebună în piept. Îi era groază ca nu cumva lui Nick să-i vină ideea de a-i însoţi. N-ar fi rezistat unei asemenea încercări.
   Îl ura de moarte. Şi regreta amarnic. Îi părea rău că nu fusese destul de puternică să treacă de acel incident cu fruntea sus şi era frământată de gândul că el ar fi putut să considere plecarea ei intempestivă drept ceea ce şi era de fapt: fugă iepurească şi laşă.
   Dar Nick nu veni după ei. Spre marea ei uşurare şi dezamăgire.
   Pe de o parte, nu se simţea în stare să dea ochii cu el, pe de altă parte, nutrea o curiozitate morbidă să vadă care ar fi fost atitudinea lui vizavi de situaţia grotescă în care o pusese. Cum s-ar fi scuzat pentru...
   Brusc, realiză că el nu avea de ce să se simtă vinovat ci doar, cel mult, jenat că fusese surprins în acea postură indecentă. Însă îşi dorea cu fiecare celulă a trupului ei, cu fiecare strop de energie a fiinţei ei ca el sa sufere îngrozitor pentru... pentru ce-i făcuse!
   Ajunsa în dormitorul ei, Cristine se dezbracă apatică şi-şi concedie apoi camerista. Rămase mult timp cu ochii aţintiţi în faţa imaginii ei din oglindă.
   Şi abia atunci îndrăzni sa privească în faţa adevărul: era îndrăgostită de el. Total, profund şi iremediabil. Era îndrăgostită de singurul bărbat pe care nu-l putea avea şi certitudinea aceasta o făcu să verse lacrimi amare.

                              CAPITOLUL 9

          Următoarele două săptămâni au fost îngrozitoare. Dacă Nick ar fi avut intenţia sâ-şi prezinte vreo scuza în faţa Cristinei pentru ceea ce se întâmplase, ei bine, ea nu-i acordase şansa de a o face.
   Acum Cristine era cea care-l evita. Nu dorea si rămână singură cu el, nu i se adresa decât dacă era strict necesar şi se lupta cu sine sa nu se trădeze în faţa lui. Avea grijă ca la mesele la care se întâmpla să şadă cu el să nu-l neglijeze, tratându-l în aceeaşi manieră ca pe toţi ceilalţi ai casei. Se străduia să pară veselă, să fie spirituală şi lipsită de orice resentimente.
   Resentimente care clocoteau totuşi în sufletul ei.
   Cum putuse să fie atât de proastă să renunţe la inima ei într-un mod atât de neinspirat?! se mustra ea cu amărăciune. Dintre toţi bărbaţii din univers, inima ei alesese să bata pentru singurul care-i era refuzat. Un bărbat care, deşi prezenta calităţile necesare pentru a-i fi soţ, nu avea ochi pentru ea.
   Cristine trăia cu ferma convingere că dacă el ar fi îndrăgit-o, fie şi numai pe jumătate cât îl îndrăgea ea, atunci nu ar fi avut de ce să-1 surprindă în braţele lady-ei Lamb. S-ar fi gândit la ea şi s-ar fi mulţumit s-o adore în tăcere, asta în cazul în care ar fi manifestat un minimum de bun-simţ care să-l facă să realizeze că, deşi nu exista niciun motiv pentru care o relaţie sentimentală sâ nu se înfiripeze între ei, existau atâtea altele care să-i fie potrivnică.
   Aşa ca nu avea de ales decât să-şi ţină buzele lipite şi să-şi poarte singura crucea dragostei nemarturisite şi lipsită de orice speranţă.
   Aceasta suferinţă absolut inutilă era tocmai ce-i lipsea! reflectase tânăra femeie cu amărăciune de sute de ori în ultimele zile. Avea un ţel de atins înainte de a-şi alege un soţ şi de a părăsi pământurile natale pentru totdeauna.
   Trebuia să-şi ducă sarcina la bun sfârşit. Or numai la asta nu-i mai stătea gândul. Visa cu ochii deschişi, ca o nătângă, la o dorinţă imposibilă. Un vis absurd, un viitor lipsit de temei. Şi suferea teribil. Atât de mult, încât somnul începuse s-o ocolească şi pofta de mâncare să-i râdă-n nas.
   În cele cincisprezece zile de la incidentul din gradina soţilor Lundum pierduse patru kilograme. Garderoba ei avu nevoie urgentă de modificări.
   Kimberly începuse să fie îngrijorată, Ethan o cicălea, silind-o să mănânce, Tony o studia în tăcere. Iar Nick, daca în primele zile încercase sa-i vorbească şi ea inventase tot felul de pretexte ca să amâne acest lucru, acum renunţase la orice tentativă de a lămuri lucrurile între ei şi se retrăsese într-o atitudine indiferentă.
   Când era cu el, îl ura pentru ce o făcea să simtă, iar când nu-l vedea, o usca dorul de el şi o măcinau tot felul de gânduri legate de locul unde se afla el în acel moment, dacă era sau nu cu vreo femeie.
   Acele frământări o îmbolnăveau şi se străduia să şi le înăbuşe prin intermediul raţiunii şi a bunuluisimţ, impunându-şi să nu se mai gândească la el, dar victoriile erau atât de rare şi de mărunte!...
   Cristine simţea nevoia acută să se confeseze cuiva, să se elibereze de o parte din chinul care-i măcina sufletul şi-i răpea liniştea, dar singura persoană în care avea o totală încredere şi pe al cărei sfat putuse întotdeauna pune bază era mama ei. Şi cum Kimberly era şi mama lui Nick, acest lucru era exclus. Nu avea de ales decât să-şi înăbuşe sentimentele sau să încerce sâ convieţuiască împreună cu ele.
   Dar, Doamne, era atât de greu! Când îl vedea pe Nick. era împărţită între furie şi disperare, când nu-l vedea, era mistuită de dorul lui şi plină de nelinişti.
   Dimineţile care urmau balurilor aduceau alte cereri in căsătorie, iar Cristine, deşi încerca să fie practica şi să acorde mai multă atenţie acelor gentilomi care-şi mărturiseau focul arzător al iubirii pe care le-o trezise în suflet prin intermediul răvaşelor strecurate în buchete impresionante de flori sau în alte mici cadouri, constată că niciunul nu îi stârnea vreo emoţie.
   Acceptase în fiecare zi invitaţia de a merge la o plimbare prin Ilyde Park sau de a vizita câte un muzeu în compania unuia dintre pretendenţi, însoţită desigur de unul dintre fraţii ei care să-i asigure protecţia şi să-i apere reputaţia (de cele mai multe ori Ethan îşi asuma acest rol), în speranţa că poate avea să descopere la vreunul dintre ei un lucru care s-o atragă sau să-i facă plăcere.

          Cei care ar fi putut s-o încânte cu înfăţişarea lor, se dovedeau a fi posesorii unei minţi superficiale şi, de cele mai multe ori, misogine şi egoiste.
   Prostia îmbrăca forme variate, iar Cristine nu ştia dacă să râdă sau să-şi smulgă părul din cap. Unii dintre ei aveau un mod de a gândi de-a dreptul absurd. Îi explicau în fraze pompoase avantajele unei căsătorii din punctul lor de vedere, întipărindu-i Cristinei în cap imaginea unui viitor trist şi lipsit de culoare.
   Cei care făceau dovada unei minţi educate şi a unei firi blajine erau fie prea în vârstă, fie lipsiţi de farmec personal, fie dezagreabili ca înfăţişare.
   Cea mai mare parte a plimbărilor îi lăsaseră un gust amar. Încercase să şi-l închipuie pe fiecare dintre ei nu neapărat în calitate de soţ, ci de viitor rege.
   Kumpur-Pala avea nevoie de un ocârmuitor drept şi generos. Or niciunul dintre curtezani nu-i inspirase acea imagine ci cu totul altele: tiranul, desfrânatul, fricosul, excentricul, imbecilul şi aşa mai departe.
   Datoria ei era aceea de a oferi poporului său un lider adevărat, un bărbat vertical, înţelept, care să-l conducă spre o viaţă îmbelşugată şi lipsită de războaie. Deşi nu-şi cunoscuse încă supuşii, Cristine dorea din toată inima să le câştige dragostea, stima şi loialitatea. Şi pentru asta era nevoie de doi oameni care să formeze împreună o entitate.
   Desigur, ducele de Meldrum era favoritul, daca putea spune aşa.
   Acesta se bucurase de întreaga aprobare a ducesei de Sutherland, deşi mai erau încă patru bărbaţi care-l urmau îndeaproape, dintre care un baron, un marchiz şi doi conţi. Ultimii doi tocmai sosiseră de pe continent şi prezentau toate avantajele unui soţ: erau frumoşi, tineri şi bogaţi. Desigur, şi reputaţia lor amoroasă era un pic îndoielnică, dar Kimberly îi spusese:
   - Şi Daniel a fost aşa când ne-am cunoscut. Avea reputaţia unui afemeiat, era frumos ca un diavol şi la fel de seducător. M-am îndrăgostit de el în clipa în care l-am văzut. Niciunul dintre prietenii mei de atunci nu a dat vreo şansă căsătoriei noastre, pentru că Daniel era caracterizat şi de o perpetuă inconstanţă în dragoste. Dar ţine minte, draga mea, ceea ce-ţi voi spune acum: bărbaţii sunt născuţi, crescuţi şi educaţi de femei. De noi depinde să-i păstrăm alături. Tu eşti o femei frumoasă, blândă şi pe deasupra, inteligentă, perfect capabilă să păstrezi la picioarele tale un bărbat pentru tot restul vieţii.
   Cristine, care-i văzuse pe cei doi bărbaţi, se gândise la acest aspect cu toată atenţia. Contele de St John, mai cu seamă, era un bărbat care îţi tăia răsuflarea, asta daca era să se ia după comentariul Lucillei Lancaster, în a cărei companie o găsise pentru prima dată prezenţa acestui bărbat.
   La început, nu văzuse decât interes şi admiraţie în ochii lui de culoarea cobaltului. Apoi, altceva îi luase locul, ceva ce îi producea frisoane Cristinei ori de câte ori o privea: bărbatul o dorea cu ardoare. Se simţea măgulită, dar şi înspăimântată. Dacă totuşi ajungea să se mărite cu vreunul dintre curtezani, nu i se părea cinstit sa-şi lege destinul de cel al unui bărbat care s-o sufoce cu dragostea lui şi căruia nu i-ar fi putut întoarce decât un sentiment călduţ de... simpatie.
   Nimeni nu avea vreo vină pentru că inima ei era deja ocupată. Dar nu i se părea drept ca cineva să aspire la ea fără speranţă.
   Prin urmare, luă nestrămutata hotărâre de a-şi oferi mâna unui bărbat cumpătat, cu şira spinării, bogat sufleteşte în primul rând, fiind dispusă să treacă peste o pretenţie care nu era a ei, ci a societăţii în care se învârtea: alesul putea să aibă şi o condiţie umilă, la urma urmei, important era să fie un om adevărat. Iar acest bărbat să-i acorde mai întâi de toate respectul şi încrederea lui, şi nu inima.
   Lucru greu de înfăptuit, din moment ce pretendenţii care roiau în jurul ei păreau mai mult decât dornici să-i acorde un loc privilegiat în inima lor.
   În tot acest timp, rămase cu un ochi aţintit asupra familiei Lancaster.

         Cei doi gemeni Lancaster îi făceau o curte asiduă şi stângace, încurajaţi, desigur, de mama lor, lady Bradley, care se arăta plină de bunăvoință şi afecţiune.
   Cum cei doi aveau vârsta la care ar fi putut cu uşurinţa comite o crimă, accepta să fie însoţită pe rând de câte unul din ei, şi-i trase de limba cât de delicat putu, în speranţa de a aduna fie şi frânturi de informaţii despre viaţa părinţilor ei înainte de asasinat. Dar se izbise de o tăcere de neclintit.
   Jonathan, la vremea respectiva, se afla în Italia, iar Richmond contactase o răceală păcătoasă, pe care fusese nevoit s-o trateze luni de zile la Bath.
   De asemenea onoră o invitaţie la cină din partea lui Richard Lancaster şi a soţiei lui, Miranda, alături de care petrecu o seară întreagă, împărţită între dezgust şi consternare. Unchiul ei îşi trata soţia ca pe un bun personal, lipsit complet de valoare. Biata femeie nu era lăsată să-şi ducă o idee până la capăt fără ca soţul ei să-i taie elanul.
   Grija cu care se comporta faţă de Cristine şi lipsa de consideraţie cu care-şi „cinstea" soţia făceau un contrast atât de puternic, încât o umplură pe musafira de silă şi dispreţ. Mai cu seamă cu cât biata femeie era nevoită să-i suporte mojicia şi în faţa altor invitaţi, înghiţind umilinţele soţului ei fără să crâcnească.
   Ceea ce era cel mai dificil de îndurat pentru Cristine îl constituia faptul că Nick făcea partea din escorta ei de flecare dată când se întâlnea cu vreun Lancaster.
    În asemenea condiţii nu-şi putea continua cercetările, cu el suflându-i în ceafă, i-ar fi trezit suspiciunea dacă ar fi prins-o interogându-şi rudele cu privire la împrejurările în care tatăl ei fusese asasinat şi nu dorea încă să-şi facă publice intenţiile în faţa familiei ei adoptive.
   Nick fusese prezent inclusiv la prânzul pe care-l luase cu Luciile şi mama ei, Lady Amanda, singurele dintre Lancasteri care păreau a fi realmente fericite că se înrudeau cu ea şi care păreau realmente inofensive.
   Pe Luciile, Cristine o cunoştea foarte bine din anii petrecuţi la şcoala din Westminster, pentru a şti dacă era sau nu o prefăcută. Şi nu era. De fapt, Luciile era o prezenţă cât se poate de tonică, sinceră şi drăgălaşă, care niciodată nu-i oferise suspiciunea vreunei linguşeli deplasate.
   Ducea o viaţă modestă alături de mama ei şi niciodată nu se plânsese de neajunsurile acesteia, spre deosebire de restul rudelor comune care mereu făceau aluzia la situaţia privilegiată a Cristinei. Deşi trecuseră trei ani de la debutul ei în societate, Luciile nu beneficiase de nicio cerere în căsătorie datorită faptului că nu prezenta o dotă cât de cât atrăgătoare.
   Din acest motiv, Cristine dori să deschidă un cont pe numele Lucillei, în care să verse o sumă substanţială.

           - Nu te cam pripeşti? o întrebase Nick, atunci când ajunseseră acasă şi Cristine îşi făcuse cunoscută intenţia în faţa familiei.
   - Nu cred, replicase ea, privindu-l pe sub genele moi. Luciile ar fi putut să se aşeze la casa ei până acum dacă ar fi beneficiat de o zestre ca lumea.
   - S-ar putea ca gestul tău s-o jignească, sugeră el grav.
   - Nu afirmai tu, zilele trecute, că orice Lancaster mi-ar săruta şi poalele dacă i-aş flutura un teanc de bani pe sub nas? i-o întoarse Cristine cu un zâmbet vag ironic.
   - Poate, dar Luciile îmi face impresia unei tinere cu mult bun-simţ. În plus, nu ţi-a cerut bani, sublinie Nick serios.
   - Tocmai de aceea vreau să fac asta, răspunse Cristine încruntată Va fi singurul Lancaster care va beneficia de simpatia şi generozitatea mea fară să mi-o ceară sau, mai rău, să mi-o pretindă.
   - Tu decizi.
   - Fireşte, îi adresă ea cu un zâmbet suav ultimul cuvânt din acea seară.
   Următoarea zi şi-o petrecu împreună cu Ethan şi Kimberly, cernându-şi curtezanii printr-o sită deasă şi apoi făcu două liste: una cu cei respinşi şi alta cu cei pe care urma să-i aibă mai mult in vedere.
   Îi prezentă lista cu cei mai puţin norocoşi lui Nick şi-l rugă sa redacteze el scrisorile de refuz, având în vedere că-i era tutore.
   Dădu să plece, însă Nick o opri, ridicând un deget mut dar poruncitor, în timp ce parcurgea lista cu atenţie. Curiozitatea îi dădu ghes.
   - Cu ce ţi-a greşit Montrose? se interesa el, ridicându-şi ochii spre ea.
   - A încercat să mă sărute împotriva voinţei mele, acum două seri, la Carlton Place.
   - Ochii lui se îngustară, informaţia căzându-i pe dos. Gelozia şi încă un sentiment nedefinit îi arseră stomacul.
   - Şi lordul Makepeace? se strădui el să-şi păstreze cumpătul.
   - Maniere îndoielnice.
   - Wordworth?
   - Prea bătrân.
   - Callifax?
   - Aşişderea.
   - Elderson?
   - Îngrozitor de stupid.
   - Gouldyng?
   - Şi-a îngropat două neveste tinete. Mă gândesc că n-are sens să-mi forţez norocul.
   - Wilmot? încercă Nick să-şi înghită râsul.
   - Îmi ajunge până la bărbie şi are o reală fascinaţie pentru... decolteul meu. M-aş fi încumetat să afirm că-i sfios şi că nu îndrăzneşte să mă privească în ochi, dar l-am văzut dansând cu doamne mai în vârstă şi handicapul cu pricina întârzia să se manifeste.
   - Lockwood? nu se putu el abţine să citească numele altui nefericit, a cărui defect oftalmic şi exprimări alambicate erau un adevărat prilej de haz pentru interlocutorii săi.
   - Privirea lui mă ameţeşte şi mă derutează. Niciodată nu-mi dau seama când vorbeşte cu mine sau cu pereţii, lucru care-mi distruge concentrarea.
   Nick zâmbi, dar zâmbetul îi pieri o clipă mai târziu şi o cută i se adânci între sprâncene când citi următoarele trei nume de pe listă. Nu-şi amintea să fi văzut printre cereri semnăturile acelor indivizi.
   - Când naiba te-au cerut Lancasterii de nevasta? o privi el iritat.
   - Cererile lor au fost făcute verbal şi adresate direct. Gemenii m-au cerut săptămâna asta la început, Stuart abia ieri şi-a tăcut curaj.
   - Şi-i refuzi pentru că...? lăsă el întrebarea neterminată, oferindu-i ei posibilitatea de a o completa cu motivul respingerii.
   - Stuart este prea tânăr pentru obligaţiile care mă aşteaptă în Kumpur-Pala. Ceilalţi doi sunt complet lipsiţi de şira spinării. În plus, eu vreau să scap de numele Lancaster, nu să mi-1 bat în cuie pe frunte pentru toată viaţa.
   Se opri şi oftă, apoi îl privi pe bărbatul din faţa ei cu toată seriozitatea.
   - Nick, fiecare din domnii pe care i-am eliminat din cursă are câte un defect major, o ştii şi tu foarte bine. Posibil să aibă şi calităţi, dar sunt foarte bine tăinuite şi nu am timp de irosit în încercarea de a le afla. Aşa că am tăcut o listă cu cei asupra cărora ar trebui să insist mai mult pe viitor.
   - Vreau să văd lista aceea.
  - De ce? se încruntă Cristine.
   - În primul rând pentru că îţi sunt tutore, şi am dreptul de a-ţi aproba sau nu hotărârea finală în ceea ce priveşte viitorul tău. Şi-n al doilea rând, ca să-mi fac o idee despre ce anume cauţi şi poate, să pun o vorbă bună pentru ei, încercă el să glumească.
   Cristine îl privi, încercând sa-şi ignore tresărirea de durere a propriei inimi. Faptul ca el părea atât de dornic să-i găsească un soţ îi întărea convingerea că nu simţea pentru ea mai mult decât o afecţiune fraternă.
   Naiba să-l ia! Era un arogat şi un nesuferit!
   - Desigur, zâmbi ea dulce, răsucindu-se pe călcâie şi ieşind din cabinet.
 
      Câteva clipe mai târziu, Nick studia încruntat cealaltă listă.
   - Kesinghton n-are ce să caute printre ei, îşi exprimă el prima nemulţumire. Este un excentric.
   - Posibil, dar mă face să râd, spre deosebire de alţii. În plus, are vârsta şi rangul potrivit. St. John este un afemeiat notoriu, continuă el cu dispreţ. Îţi doreşti un bărbat care să te înşele cu prima ocazie?
   Îşi ridică ochii spre ea, privind-o printre gene.
   - Kimberly susţine că dragostea adevărată poate cuminţi până şi pe cel mai nestatornic bărbat. Asta depinde de femeie, nu crezi?
   Nick mormăi ceva neinteligibil, apoi îl luă în colimator pe următorul.
   - Sir Alfred? făcu el ironic. Este la fel de bătrân ca Wordworth.
   - Este fermecător, cult, are nişte maniere ireproşabile şi pare un bărbat cumpătat, cu mult bunsimţ şi putere de discernământ. Conversaţiile cu el îmi măgulesc întotdeauna inteligenţa şi-mi fac o reală plăcere.
   - Îţi doreşti un bărbat care să-ţi încânte spiritul şi nu inima? remarcă el cu o voce iritată şi nedumerită.
   Cristine se enervă subit şi intens. Criticile lui la adresa curtezanilor ei o enervau.
   - Nu mă aflu în postura şi nici nu am timpul necesar pentru a-mi permite sa stau şi sa aştept ca marea mea iubire să se hotărască! i-o trânti ea cu năduf.
   În secunda următoare deveni lividă, venindu-i să se dea cu capul de biroul masiv din faţa ei. Nu-i venea să creadă că o luase gura pe dinainte, că spusese ceea ce spusese.
   Îl văzu pe Nick privind-o nemişcat, fără expresie.
   - Deci, există totuşi un bărbat care-ţi stăpâneşte inima! articula el într-un târziu, părând mai degrabă supărat decât uşurat să constate că în scurt timp ar fi putut fi scutit de obligaţia pe care o avea faţă de ea sau fericit pentru minunea care i se întâmplase.
   - Nu te pripi să tragi o concluzie greşită, vorbi Cristine cu suflarea tăiată, dar roşeaţa din obrajii ei ii dezminţi vorbele. Nu există nimeni care să...
   - Numele lui este pe listă? Cine e? răpăi vocea lui.
   - Nu, nu e pe listă, începu ea repede, dar se opri cănd realiză că în loc să iasă la suprafaţă, se afunda şi mai rău.
   Privirea lui părea s-o sfredelească până în fundul sufletului. Simţea că se sufocă şi era conştientă că el n-avea s-o lase să plece până nu scotea tot adevărul de la ea. Înnebunită, căută o cale prin care sa-şi salveze măcar mândria, dacă nu şi inima.
   - El este... însurat, articula ea, plecându-şi ochii cu un aer învins şi ruşinat, sperând ca acest răspuns să-i stăvilească curiozitatea, iar pe faţa ei să nu se citească culoarea obraznică a minciunii.
   De fapt, în sinea ei, Cristine nu considera că spusese chiar un neadevăr.
   Nick chiar era un bărbat însurat, dar nu la propriu, ci la figurat.
   - Cine e? insistă el, încercând prin tonul folosit s-o determine să-l privească în ochi.

          Cristine se înarmă cu tot curajul pe care fu în stare să-l adune şi-i înfruntă privirea, încercând să glumească:
   - O să-1 provoci la duel pentru mine?
   - Numele lui, Cristine! se arătă bărbatul neînduplecat.
   - O să fie cam dificil să-l afli din moment ce mi-am jurat să păstrez tăcerea asupra lui.
   - Ţi-a făcut vreun avans?
   - Doamne fereşte, nu! râse ea, dar sunetul acelui râs era plin de amărăciune. S-a componat ireproşabil cu mine.
   - Îl cunosc?
   Cristine îşi ţuguie buzele. Discuţia era absurdă. Dacă n-ar fi fost atât de îngrozită, s-ar fi distrat teribil pe marginea ei. În plus, nu înţelegea de ce Nick insista atât să afle adevărul şi de ce părea atât de enervat de răspunsurile ei evazive.
   - Uite ce e, Nick, nu sunt în nicio primejdie din partea lui. Sunt convinsă că nici măcar nu are ochi pentru mine şi, chiar de ar avea, ar fi în van, pentru că este sigur că nu aş accepta... preţuirea sau afecţiunea lui. În plus, nici nu sunt sigură ce simt cu adevărat. S-ar putea să confund dragostea cu atracţia.
   - Mă îndoiesc, se arătă el sceptic, continuând s-o studieze cu un aer sfredelitor. Eşti o femei cu capul pe umeri, intuitivă, care ştie să facă diferenţa între două noţiuni atât de diferite.
   - Orice-ar fi, sper c-o să-mi treacă, se chinui ea să zâmbească.
   O tăcere grea se lăsă în cabinet, apăsându-i pe amândoi. Nick fu cel care îi puse capăt.
   - Uite ce-i, Cristine, poate că n-ar trebui să te pripeşti cu alegerea unui soţ. Poate că ar fi mai înţelept să pleci să-ţi vizitezi ţara şi să laşi timpul să-ţi vindece inima...
   - Este exclus! ripostă ea vehement. Îmi trebuie un soţ!
   - Da’ nu-ţi trebuie! o contrazise el cu duritate. Eşti o femei înţeleaptă, dreaptă, generoasă şi puternică. Poţi să conduci o mână de oameni şi singură, indiferent cât de barbari sunt.
   - Nu pot! strigă ea disperată. Sunt femeie şi trăiesc într-o lume a bărbaţilor. Aşa că-mi trebuie unul cu care să mă sfătuiesc şi cu care să împart grijile şi nevoile acelor oameni. Poporul acela, oricât de mic şi barbar ar fi el, n-ar accepta o femeie care să-l conducă! gesticula ea cu furie.
   - Asta n-ai de unde să ştii, replică Nick pe un ton ceva mai moale. Poate că vor fi mai încântaţi de ideea de a şti că-i cârmuieşte cineva prin venele căruia curge un sânge amestecat cu al lor, decât cea a unui străin care nu le înţelege religia şi nici tradiţiile, şi care va dori să se impună în faţa lor.
   Cristine tăcu, asimilându-i cuvintele. Exista o oarecare logică în vorbele lui.
   -Va trebui să mă gândesc la acest aspect, murmură ea, simţindu-se dintr-o dată parcă eliberata de o povară pe care nu o conştientizase până acum. Va trebui să-i scriu lui Orslom să vină în Anglia cât de curând, gândi ea cu voce tare. Am nevoie de cunoştinţele şi priceperea acestui om. El este cel mai în măsură să mă ajute şi să mă sfătuiască.
   Îşi ridică ochii spre Nick şi, pentru prima oară în ultimele săptămâni, îi zâmbi sincer şi cu toată afecţiunea.
   - Îţi mulţumesc, Nick.
   - Cu multă plăcere, scumpa mea, se înclină el galant, întorcându-i zâmbetul.
   - Mă duc chiar acum să-i scriu lui Orslom, rosti Cristine cu o voce veselă. El îmi cunoaşte poporul, îi ştie nevoile şi îi înţelege gândirea, şi va şti cum să mă îndrume cel mai bine. Cum de nu m-am gândit la asta până acum? adăugă ca pentru sine.
   - Pentru asta există fraţi mai mari, se strâmbă Nick, urmărind-o cum mergea de-a îndărătul spre uşă, întreaga ei expresie fiind luminată de o nouă speranţă.
   - Mda, s-ar părea că aşa e, zâmbi ea, întorcându-se şi părăsind încăperea.

       Multă vreme, Nick stătu nemişcat, cu privirile pierdute în gol, reluând iar şi iar discuţia lor, asaltat de sentimente tulburi.
   Cristine era îndrăgostită! De un bărbat însurat. Avea o armată de adoratori la picioarele ei şi, dintre toţi, se înnamorase de unul care nu avea cum s-o facă fericită!...
   Încercă să ghicească cine ar fi putut fi acel individ. Trebuia să fie un bărbat tânăr, cu un fizic atrăgător şi cu o minte cultivată, altfel atenţia nu i s-ar fi putut opri asupra lui şi nici nu i-ar fi inspirat sentimente atât de puternice. Dar cine?
   La o primă analiză, ar fi putut alcătui o listă consistentă de nume a unor bărbaţi care corespundeau acelui profil.
   Nu ştia ce-l irita cel mai tare în toată situaţia: faptul că se îndrăgostise de un individ care probabil nici n-o merita, sau simplul fapt că se îndrăgostise?
   Ar fi trebuit să insiste mai mult asupra identităţii acelui domn. Dar se îndoia ca ar fi putut să smulgă adevărul de la ea. Şi, oricum, chiar şi daca ar fi reuşit acest lucru, la ce i-ar fi ajutat?
   Individul era căsătorit şi, după afirmaţia ei, nu avea ochi pentru ea. Punct.
   Cum naiba venea asta? reflectă el posomorât. Cristine însuma toate calităţile fizice necesare unei femei dezirabile: orbitor de frumoasă, de o graţie nespusă, senzuală, inocentă şi cu o minte educată. Pur şi simplu îţi tăia respiraţia.
   El unul trecea prin această stare zilnic şi-i venea greu să înţeleagă faptul câ un bărbat dotat cu o pereche de ochi sănătoşi şi ceva viaţă în trup era complet imun farmecului ei. Sau poate că nu. Poate că şi acelui individ Cristine îi căzuse dragă şi pentru că situaţia lui era cea pe care i-o descrisese ea, evita să dea curs unei relaţii fără viitor care i-ar fl distrus reputaţia tinerei femei. Sau mai exista şi o altă variantă, cea mai dezastruoasă dintre toate: cea în care individul încă nu apucase să acţioneze în direcţia ei.
  În acest caz, Cristine, oricât de virtuoasă ar fi fost, era expusă unui pericol teribil iar datoria lui de tutore era să vegheze asupra ei şi să preîntâmpine un asemenea deznodământ.
   Asta avea să facă, hotărî el cu fermitate. De acum încolo avea să stea cu ochii pe ea şi să-i supravegheze toate mişcările. Brusc, tot elanul îi muri. Ştia ce risc îşi asuma.
   Avea să-l ia naiba! gemu el descurajat, luându-se cu mâinile de cap.

                                 CAPITOLUL 10

         Trei zile mai târziu primi o invitaţie de la marchizul de Kesinghton, prin care acesta o implora să-i onoreze casa din provincie pe durata unui întreg week-end.
   Cristine nu s-ar fi gândit să-i dea curs dacă Luciile nu i-ar fi adus la cunoştinţă faptul că niciun Lancaster nu fusese omis de pe lista oaspeţilor de la Kesinghton Place. Nu putea spera o ocazie mai bună să-i prindă pe toţi grămadă şi mai ales sa i se ofere răgazul a trei zile pentru a-i studia pe fiecare în parte.
   Se sfătui cu toţi, inclusiv cu bunica şi mătuşile ei şi, deşi Ethan făcu mofturi iar Nick nu păru foarte încântat să părăsească Londra, într-un final se hotărî să-i facă Cristinei pe plac.
   Două zile mai târziu, cu excepţia lui Tony, care se întorsese în Birmingham după Andreea, se aflau cu toţii în drum spre Kesinghton Place.
   Domeniul marchizului nu era ceea ce Cristine se aşteptase să găsească.
   Desigur, auzise numai cuvinte de laudă şi de admiraţie la adresa lui, dar realitatea întrecea orice imaginaţie şi vorbea despre resursele financiare, aparent nelimitate, ale proprietarului.
   Clădirea era enormă, un vechi castel în stil elisabetan căruia, de-a lungul timpului generaţiile de marchizi de Kesinghton îi extinseseră aripile, ataşând construcţiei zeci de camere şi îmbinând totul cu grijă, astfel încât arhitectura să nu-şi modifice liniile şi totul să se contopească într-un mod armonios cu originalul. Fastul din interior era copleşitor: tavanele înalte, pictate în stilul renascentist, etalau scene biblice şi mitologice zugrăvite într-o manieră a detaliului de-a dreptul uluitoare. Pereţii erau acoperiţi de tapet din cea mai fină mătase, ferestrele largi erau încadrate de draperii grele de catifea şi perdele din dantelă brodată manual, la fel de delicată ca pânza de păianjen.
   Zeci de metri pătraţi de parchet impecabil cernit străluceau sub covoarele Aubusson. Piesele de mobilier erau din cele mai scumpe esenţe, galerii nesfârşite cu obiecte de arta de o valoare inestimabilă, inclusiv o bibliotecă foarte bine aprovizionată, ce cuprindea cărţi rare şi preţioase.
   Însă cu adevărat fabuloase erau grădinile şi parcul ce se întindeau pe sute de acri în jurul castelului, mărginite fiind de bariera naturală a unei păduri de stejari seculari. Gazonul, tuns exemplar, era presărat cu statui de marmura ce înfăţişau nimfe şi satiri, zei şi eroi ai antichităţii. Fântânile arteziene umpleau văzduhul cu susurul lor, reflectând lumina soarelui în mii de curcubeie. Din loc în loc răsăreau, într-o dantelărie de lemn lăcuit, chioşcuri ce îmbiau oaspeţii la umbră sau la intimitate. Parfumul florilor îmbălsăma aerul, încântând ochiul cu frumuseţea lor gingaşă. Din când in când, ţipătul unui păun tulbura liniştea.
   Era paradisul reprodus la scară mică.
   Cristine se plimba pe o alee la braţul lui Ethan, încercând să nu caşte gura la frumuseţile din jur. Simţul ei înnăscut pentru estetic era răscolit de minunăţiile pe care privirea putea să le cuprindă.
   - Nu mi-aş fi putut imagina asemenea grandoare, îi mărturisi lui Ethan aproape cu veneraţie în glas. Este atât de frumos!... O adevărată încântare a inimii şi a ochiului.
   Bărbatul zâmbi uşor în faţa uimirii aproape copilăroase ce se oglindea pe chipul ei.
   - N-am cunoscut pe nimeni care să fi pus piciorul aici fără să fi cunoscut altă emoţie decât cea care te încearcă pe tine în această clipă.
   - Emoţie? repetă Cristine râzând, în timp ce-şi potrivea paşii cu ai lui. Ce simt eu nu este doar o emoţie, ci mult mai mult decât atât. Este extaz pur!
   - Eşti suficient de bogată încât să-ţi permiţi o asemenea nestemată, rosti Ethan cu o strâmbătură uşoară. Mai bogată chiar decât Kesinghton.
   Cristine tăcu preţ de câteva momente, reflectând. Apoi spuse cu o voce aproape tristă:
   - Ethan, mă crezi când îţi spun, şi o mărturisesc din toată inima, că aş da orice ca numele meu să fi rămas cel pe care l-am cunoscut până acum două luni, cel pe care-1 ştia toată lumea? Sau, mă rog, să fi fost altul şi nu cel de Lancaster?... Banii nu mă atrag şi nu m-au atras niciodată. Oh, desigur, îţi conferă putere, stabilitate, influenţă, gesticulă ea cu ironie. Că doar am avut ocazia s-o constat personal. Nu ştiu câţi din cei care mă privesc văd omul sau femeia din mine şi nu grămezile de aur şi pietre preţioase care mă înconjoară. Este derutant şi cumva umilitor să trăiesc în permanenţă cu groaznica incertitudine că toţi acei necunoscuţi care se strâng în jurul meu sufocându-mă cu amabilitatea lor nu mă văd pe mine, ci viaţa de huzur care se întrezăreşte într-un viitor alături de mine. Că printre ei aş putea afla şi prieteni sinceri, dar pe care s-ar putea sâ nu am şansa să-i recunosc din cauza propriilor demoni. Şi că s-ar putea să fac o alegere greşită şi cel pe care-l voi accepta ca tovarăş de viaţă să nu-mi fie devotat mie ct averii mele?!... Banii îţi oferă posibilitatea unui lux opulent. îţi satisfac o sumedenie de capricii, dar aduc cu ei şi foarte multă suspiciune şi, implicit, singurătate. Vreau prieteni în viaţa mea, oameni dea căror afecţiune să nu mă îndoiesc niciodată!... Vreau un bărbat care să mă vadă pe mine şi să fie orb în faţa avantajelor pecuniare pe care căsătoria cu moştenitoarea Lancaster, prinţesa a unui regat cu nume exotic, i le poate oferi. Un om care să mă ajute să aduc pace şi bunăstare poporului meu.
   Cristine făcu o pauză, plimbându-şi ochii peste grădinile din faţa ei şi oftă.
  - Proprietatea aceasta este, într- adevăr, absolut splendidă, îţi încântă ochiul şi inima, dar nu râvnesc la ea şi nici la ceva asemănător. Nu-mi doresc decât o viaţă simplă, dar cum nu mi s-a dat şansa de a alege, voi încerca să mi-o simplific cât pot de mult.
   Ethan o asculta gânditor. Era pentru prima data de când părăsiseră Sutherland când tânăra femeie i se confesa.
   În el se dădea o luptă între ce ştia că aşteaptă Cristine să găsească în el, un confident şi un prieten sincer, şi sentimentele mistuitoare care-l chinuiau de atâţia amar de ani. Iar dorinţa de a-i cădea în genunchi şi de a-i mărturisi pe nerăsuflate focul mistuitor al pasiunii pe care i-o trezise era mai copleşitoare ca oricând.
   Era o adevărată tortură să-şi impună păstreze distanţa şi sa nu se repeadă la cohorta de admiratori care o înconjurau, vărsându-le sângele doar şi pentru simplul fapt că o priveau ca pe un obiect al dorinţelor lor. Gelozia devenise prietena lui nelipsită şi nu-i mai suporta compania. În plus, nu suporta s-o vadă pe Cristine cum suferă.
   - Eşti nefericită.
   Cristine zâmbi fără chef.
   - Mai degrabă îngrozită. Toată lumea aşteaptă de la mine atât de mult!... Mi se impune o imagine a perfecţiunii ce nu mă caracterizează deloc şi care a ajuns să mă exaspereze.
   - Poate că ar fi timpul sâ nu mai scrutezi zările şi să priveşti oamenii de lângă tine, sugeră el molcom. Oameni care te cunosc şi care nu-ţi pretind iluzia unei fiinţe care nu eşti în realitate.
   - Mă tem că nu înţeleg, declară tânăra femeie, privindu-l cu un aer confuz.
   Îi observă ezitarea, dar ceea ce o surprinse cel mai tare fu să-l vadă roşind. Ethan pe care-l cunoştea ea de o viaţă nu roşea niciodată. Vedea cât este de tulburat şi încerca să-şi dea seama ce anume îl emoţiona atât de tare.
   Tânărul se opri pentru un moment şi o privi cu o expresie care îi făcu inima să se oprească în loc. Vălul căzu de pe ochii ei şi, într-o clipă, privi în faţă un adevăr pe care nu şi-l imaginase niciodată: el o iubea. Şi nu cu acel sentiment calm şi duios de frate mai mare, ci cu pasiunea unui bărbat în toată firea. Şocul descoperirii o amuţi.
   Cristine făcu un pas în spate, luată prin surprindere şi profund consternată. Era absurd. Ridicol de-a dreptul!... Era îndrăgostită de unul dintre fraţii ei şi adorată în secret de altul.
   - Oh! Oh, Doamne! bâigui ea, năucită.
   Gura lui se arcui într-un zâmbet amar.
   - E multă vreme de când am încetat sâ te mai privesc ca pe o soră, rosti el pe un ton reţinut. Sunt ani de atunci. Şi fiecare zi reprezintă o nouă provocare pentru mine şi pentru stăpânirea mea. Un fel de test pe care m-am săturat să-l tot trec. Pur şi simplu nu mai am nervi s-o fac. Mi-am tot zis că nu erai pregătită şi că trebuia să am răbdate cu tine, amăgindu-mă cu gândul că poate, într-o bună zi, mă vei privi la fel. Sunt conştient că nu o faci şi că poate nu ai s-o faci niciodată. Dar dacă îţi doreşti un soţ care să-ţi fie devotat şt care sa nu te facă vreodată să te îndoieşti de adevăratele motive care l-au îndemnat să-ţi ceară mâna, atunci îl ai în faţa ta, şopti el răguşit, luându-i mâna stângă şi ducându-i-o la gură pentru a-i săruta apăsat rădăcina degetului inelar. Gândeşte-te la ceea ce ţi-am spus şi insist să ai în vedere faptul că nu accept un răspuns favorabil din partea ta decât dacă vei simţi că el nu este izvorât din milă sau dintr-un soi de obligaţie. Pentru că aş primi mai demn un refuz direct, determinat de convingerea-ţi neclintită că nu sunt bărbatul pe care-l cauţi, indiferent cât m-ar îndurera, decât o acceptare palidă, născută din compasiune şi teama de a nu-mi răni sentimentele.

           Cristine clipi buimăcită, incapabilă să articuleze un sunet.
   Vocea lui era calmă şi stăpânită, dar numai cine-1 cunoştea foarte bine îşi dădea seama de furtuna din sufletul lui. Ducându-şi o mâna la gura căscată de uimire, Cristine continuă sâ-1 privească amuţită de şocanta destăinuire.
   - Dumnezeule! fu tot ce putu sâ spună, simţind cum i se înmoaie genunchii. Oh, cred... cred că trebuia sâ mă aşez...
   Bărbatul zâmbi strâmb în faţa aerului ei de adorabilă fâstâcire, apoi o conduse la umbra unui chioşc, lăsându-i sâ aleagă una din cele două bănci.
   Se aşeză pe cealaltă bancă, în faţa ei, conştient că trebuia să-i lase un oarecare timp de gândire.

.........................................................