Când dragostea ucide, Anna Butner

.................................................................

                            3-10

         Cristine ședea calmă pe un trepied aflat în fața lui la nici zece metri, încărcând concentrată un pistol.

   Pe creanga cea mai de jos a unui măr se aflau atârnate de bucăţi lungi de sfoară şase sticle şi un borcan. După toate aparenţele, până în acel moment, consumase muniţia degeaba.
   - Ce mama naibii faci?! răcni Nick. pornind spre ea cu paşi mari, apăsaţi şi furioşi.
   Cristine ţâşni în picioare, privindu-1 cu ochi mari, lividă.
   - Oh, Doamne, de ce naiba trebuie să mă sperii în halul ăsta? bolborosi ea frecându-şi cu podul palmei locul unde inima ei cocheta vitejeşte cu infarctul.
   Nick se opri, impunându-şi să se calmeze. Inspiră şi expiră aerul cu lentoare de câteva ori, fără succes.
   - Eu te-am speriat pe tine? reuşi el să articuleze rar printre dinţii încleştaţi, cu o voce suspect de blândă.
   Cristine clipi nedumerită şi făcu prudentă un pas în spate. Nick părea la un fir de par de a-şi pierde cumpătul.
   - Imaginează-ţi, prinţesă, cam la ce m-a dus pe mine mintea în clipa în care am auzit focuri de armă, mai ales după seara informativă de ieri! o invită el cu o voce răguşită de o enervare abia ţinută în frâu. Închipuie-ţi clipele de iad prin care m-ai făcut să trec înainte de a-mi da seama că nu tu ai fost ţinta în acest caz. Şi dă-mi un motiv, unul al naibii de bun, pentru a nu-ţi învineţi fundul drăgălaş pentru spaima pe care mi-ai pricinuit-o!
    Cristine îl privi încremenită, în timp ce ruşinea şi vinovăţia îi pătau obrajii. Dacă ochii lui ar fi fost ciocane, în acel moment ar fi fost plină de vânătăi.
   - Îmi pare rău, vorbi ea cu o voce tremurătoare, clipind des pentru a-şi păstra ochii uscaţi. Nu m-am gândit că... n-am vrut decât să învăţ... Ethan a refuzat categoric să mă ajute şi atunci...
   Realiza că se bâlbâia ca o proastă şi lucrul acesta o înfurie.
   - Îmi pare rău, repetă Cristine, de data aceasta cu o voce perfect controlată, privindu-1 pe sub sprâncenele adunate într-o încruntătură nemulţumită. Trebuie să învăţ să-mi apăr singură viaţa, asta dacă voi ii pusă vreodată în această situaţie neplăcută, şi, având in vedere că sunt cine am devenit peste noapte, e mai bine să-mi iau toate măsurile de precauţie. Aşa că... am de gând să exersez până voi atinge nişte performanţe cât de cât satisfăcătoare în această direcţie. Şi dacă încerci să-mi vâri pe gât aceleaşi prostii pe care mi le-a îndesat Ethan azi dimineaţă, cum că sunt femeie şi că nu trebuie să mă preocupe acest aspect pentru că va fi el întotdeauna lângă mine ca să mă apere, atunci mută-ţi gândul, Nick! îl preveni ea înverşunată. O să învăţ să trag cu drăcia asta la fel de bine ca oricare dintre voi!
   Nick o privi lung, cu ochii îngustaţi, părând să mediteze la logica vorbelor ei.
   - Şi zici că Ethan te-a refuzat? o întrebă el într-un târziu.
   - Da, se ţuguiară buzele ei într-o bosumflare comică şi nespus de dulce.
   - Pentru că eşti femeie, concluziona el amuzat.
   - Da, fir-ar să fie! fulgerară ochii ei înciudaţi. Urăsc atunci când mă izbesc de limite pe care sexul vostru ni le impune ca pe nişte legi sfinte, ce nu trebuie încălcate nici măcar în gând! îşi aruncă ea mâinile spre cer într-un gest exasperat.
   - De ce n-ai venit la mine?
   Cristine nu-şi putu ascunde licărul de neîncredere şi ironie din ochi.
   - M-ai fi ajutat? îşi arcui ea sceptică o sprânceană.
   -Fireşte, rosti Nick fără să ezite. Viitorul tău se anunţă complicat şi nesigur, Cristine. N-o să te menajez, spunându-ţi că nu ai de ce să-ţi faci griji, că vei fi întotdeauna protejată de către unul dintre noi, că existenţa ta va fi dulce ca nectarul. Iar tu eşti suficient de isteaţă ca să-ţi dai seama că viaţa îţi va ti pusă în primejdie, şi poate nu doar o singură dată. Eşti ridicol de bogată şi ai suficiente rude din partea lui taică-tău natural care vor dori să taie o felie zdravănă din tort. Sau vor dori să ţi-1 sufle de sub nas cu totul. Aşa că logica ta mi se pare de bun-simţ. Ba mai mult, ai obligaţia de a învăţa cum să te aperi şi să încerci să rămâi în viaţă, fie şi numai pentru a le da peste nas. Prin urmare, te voi învăţa să spulberi creierii oricui îndrăzneşte să te ameninţe în vreun fel.
   - Eu nu intenţionez să ucid, ci doar să-mi ţin eventualii duşmani la distanţă, declară tânăra femeie, privindu-1 cu un zâmbet surprins şi amuzat. Mulţumesc, Nick. Trebuie să recunosc faptul că nu m-aş fi aşteptat să-mi înţelegi punctele de vedere atât de bine.
   - Eu sunt cel mai mare dintre fraţi, aşa că la mine ar fi indicat să vii când mai ai nelămuriri pe viitor. Mi-ar place să am certitudinea că ai încredere în mine, Cristine, adăugă el cu o voce cu două tonuri mai coborâtă, privind-o grav.
   Cristine îi susţinu privirea eu un aer cântăritor.
   - Am încredere în tine, Nick. Chiar am încredere în tine, accentuă ea solemn fiecare cuvânt în parte.
   - Mulţumesc, schiţă bărbatul un zâmbet strâmb în colţul gurii, având sentimentul vag şi totodată supărător că ea nu i-ar fi acordat acest lucru fragil şi nepreţuit dacă el nu s-ar fi arătat atât de deschis acolo unde Ethan o scrântise atât de rău, prin modul neinspirat şi misogin cu care-i tratase problema. Bun, adăugă el, trecându-şi limba peste dinţi în timp ce studia ţintele care se legănau uşor în bătaia vântului, ce-ar fi să să-mi arăţi ce ştii?

       Cristine trase adânc aer în piept şi-şi îngustă ochii în timp ce-şi alegea ţinta numărul trei. Sticla era la mijloc, destul de aproape de suratele ei, aşa că dacă n-o nimerea pe ea, poate avea norocul să o spulbere pe cea din stânga sau pe cea din dreapta şi astfel... nu s-ar fi tăcut de râs chiar de tot.
   În timp ce Cristine îşi lua poziţia de tragere, Nick avu răgazul s-o studieze pe îndelete.
   Când năvălise în curtea din spate, fusese atât de îngrozit, încât nici măcar nu avusese timp să observe cu ce era îmbrăcată.
   Ţinuta ei n-ar fi trebuit să-i tulbure minţile. Văzuse femeie superbe, îmbrăcate în neglijeuri vaporoase şi provocatoare, dar nu-şi amintea ca vreuna sâ-i fi stârnit simţurile atât de rapid ca cea din faţa lui, o femeie pentru care nu ar fi trebuit să nutrească decât sentimente platonice.
   Şi totuşi, costumaţia ei îi stimula imaginaţia şi nu numai.
   Cristine purta o pereche de pantaloni de stofă neagră, croiţi strâns pe ea, care-i sublinia picioarele lungi, posteriorul drăgălaş şi şoldurile înguste.
   Jacheta asortată pe care o purta peste o cămaşă de mătase albă, cu jabou de dantelă fină, era mulată ca o mănuşă peste bustul generos. Talia îi era ridicol de mică în comparaţie cu restul măsurilor ei. Părul şi-l strânsese în obişnuitul coc lejer pe ceafă, nu purta bijuterii şi nici alte artificii estetice. Emana o senzualitate subtilă, însă ameţitoare.
   Asta poate şi din cauza îmbujorării cauzate de emoţii sau nervozitate.
   Mişcările ei erau graţioase în timp ce ridica pistolul, ţinându-1 cu ambele mâini şi luând în cătare ţinta, îi văzu pieptul umflându-se şi ridicându-se în timp ce-şi ţinea respiraţia. Detunătura armei reverberă în văzduh, în timp ce fumul albicios se împrăştie în aer, umplându-l de mirosul acru al prafului de puşcă. Toate sticlele erau întregi.
   Dezamăgirea ei vizibilă, secondată de o înjurătură înăbuşită, îi smulseră un zâmbet, dar avu inspiraţia să şi-l înghită când ea se răsuci să-l privească necăjită.
   Frecându-şi vârful nasului, Nick porni spre ea.
   - Nu fi supărată, dulceaţă, o consolă el. Te pricepi la tras cu pistolul cum mă pricep eu la brodat. Dar, în fine, orice se învaţă pe lumea asta. Poziţia de tragere nu este tocmai corectă şi ideal ar fi să nu închizi ochii când apeşi pe trăgaci. Pierzi ţinta din vedere.
   Îi luă pistolul încă fumegând din mână şi îl încărcă cu gesturi rapide şi sigure.
   - Vino încoace. Eşti stângace sau dreptace?
   - Dreptace.
   - Bine, întoarce-te.
   Cristine se răsuci cu spatele la el şi Nick îi puse arma în mâna dreaptă, aşezându-i-o pe cea stângă astfel încât să o cuprindă pe cealaltă cu tot cu patul pistolului. Cu vârful cizmei îi corectă distanţa dintre picioare, apoi îi împinse umerii rigizi în jos, scuturându-i uşor până îi simţi relaxându-se.
   Petrecându-şi braţele pe după ea, îi acoperi mâinile cu ale lui şi o ajută să-şi poziţioneze arma la nivelul ochilor.
   - Pe care o omorâm?
   Respiraţia lui caldă îi mângâie urechea, tăcându-i stomacul să palpite.
   - A treia, se încăpăţână Cristine în alegerea ei, străduindu-se să-şi ignore tremurul din abdomen.
   -Perfect. Acum va trebui să-mi urmezi instrucţiunile pas cu pas. Focalizează sticla în centru şi priveşte-o fără să clipeşti până când simţi că se apropie uşor de tine. Nu te concentrezi decât asupra ei. O să ai senzaţia că parcă s-ar dilata. Toată atenţia ţi-o concentrezi doar asupra ei, repetă el. Când ai reuşit toate astea, apeşi pe trăgaci. Şi ţine ochii deschişi când o faci, bine?
   Cristine dădu uşor din cap, conformându-se.
   Nick se concentra o dată cu ea, deşi îi era dificil s-o tacă. Părul ei mirosea a primăvară. A flori şi a aer curat. Şi se potrivea absurd de bine în braţele lui. Creştetul ei abia dacă-i atingea bărbia...
   Gâtul i se uscă, măruntaiele i se strânseră într-un pumn de dorinţă vinovată. Fusese o idee al naibii de proastă să se ofere s-o ajute. Apropierea de ea îi tăcea judecata praf.
   Maxilarul i se încleştă, un şir de cuvinte murdare îi zvâcniră pe vârful limbii.

       Cristine îşi muşcă buzele, impunându-şi să nu ţină cont de prezenţa lui, care o tulbura ridicol de mult, fară să înţeleagă de ce. Nick era fratele ei. Şi totuşi... un străin.
   Nu-l cunoştea pe bărbatul acela, care mânuia o armă cu o asemenea lejeritate şi vorbea cu nonşalanţă despre necesitatea de a curma vieţi dacă a ea se afla în pericol. Iar bărbatul care devenise acum îi amintea extrem de puţin de băieţelul şi mai târziu, de adolescentul care o chinuise eu atâta cruzime, dar pe care-1 iubise până aproape de adoraţie.
   Trăsăturile feţei i se aspriseră, privirea avea o anumită duritate în ea. Se înălţase cu cel puţin un cap de când plecase la Eton pentru studii, iar trupul i se călise în anii lungi de război care urmaseră după aceea. Se întorsese acasă schimbat. Atât de schimbat!...
   Ochii i se îngustară, în timp ce focaliza mijlocul sticlei, respectând întocmai sfaturile lui. Şi când se simţi pregătită, trase.
   Sticla explodă în cioburi mici. Şocul produs de descărcarea pistolului îi împinse trupul într-al lui. Strigătul de uimire şi victorie îi ţâşni de pe buze, transformandu-se apoi în hohote de râs. Sărind în sus, Cristine se răsuci şi-şi aruncă entuziasmată şi fericită braţele în jurul gâtului lui.
   - Am reuşit! Oh, Doamne, am reuşit!
   Pradă unui acces de bună-dispoziţie, îl ţocăi apăsat pe gură. Nick încremeni. Presiunea buzelor ei calde şi moi peste ale lui îi produse un val de plăcere crudă, cutremurătoare tocmai prin intensitatea ei. Braţele lui se strânseră cu putere în jurul ei.
   Nick prelungi doar o clipă contactul. Pur şi simplu nu se putu abţine.
   Ochii ei se lărgiră şocaţi, iar Nick îi simţi trupul înfiorându-se. Apoi ii dădu drumul, tăcând un pas în spate şi ţinând-o de coate când ea se clătină pe picioare, roşie la faţă ca sfecla.
   - Iartă-mă! îngăimă Cristine cu o voce sufocată, plecându-şi îngrozită privirea. N-am... eu...
   Nick o privi lung, asaltat de un amestec de emoţii tulburătoare. Era furios pe ea, pentru că-l luase prin surprindere şi-l prinsese cu garda la podea. Furios pe el, pentru că-i cedase fie chiar şi pentru o clipă. Furios pentru faptul că acel sărut, absolut nevinovat până la un anumit punct, mai precis cu o fracţiune de secundă înainte de a se sfârşi, îl excitase mai mult decât un preludiu rafinat cu o iniţiată în arta amorului. Dezgustat de faptul că, deşi Cristine îi era interzisă, cu greu reuşea săşi înfrâneze dorinţa de a o trage înapoi în braţele lui pentru a-şi potoli o foame absurdă, chinuitoare, ce se trezise înăuntrul lui.
   Pe de altă parte, era conştient că gestul ei fusese unul spontan şi inocent, fară intenţii ascunse. Însă ceea ce se întâmplase îl răscolise peste măsură.
   Încercând să depășească penibilul momentului, Nick îi cuprinse bărbia între două degete și o sili să-l privească în ochi. Lacrimile din ochii ei îl loviră drept în plex.
   - Grozavă lovitură, puștoaico! o complimentă el, silindu-se să pară dezinvolt, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Și eu m-aș simți dator să pup pe cineva. Singurul lucru care mă bucură este că n-a fost Ethan în locul tău. Oricât de mult l-aș iubi, nu cred că aș fi suportat să-mi împărtăşească bucuria lui în asemenea mod, se strâmbă el cu un aer chinuit şi comic, cutremurându-se de silă.
   Un chicotit tremură pe buzele ei, care se transformă curând în hohote înăbuşite de râs.
   Nick îşi înghiţi uşurarea şi-i luă pistolul din mână, reîncărcându-l.
   - Acum, treci să văd ce-ai învăţat, o pofti el ceremonios.

    Se descurca bine, constată el douăzeci de minute mai târziu, când Cristine spulberă restul de ţinte. Nu ratase decât de două ori şi acest lucru îl umpluse de mândrie.
   - Eu aş vrea sa mai exersez, îl informă Cristine în timp ce-şi turna limonada într-un pahar dintr-o carată de cristal. Aşa că, dacă ai treabă, n-aş vrea să te reţin.
   - Eşti sigură?
   Voia să plece de lângă ea, să pună cât mai mult spaţiu între ei. De fapt, simţea nevoia sa fugă. Dacă se mai zgâia mult la formele ei, avea s-o ia razna cu totul.
   - Absolut. De aici mă descurc şi singură, îi zâmbi ea forţat.
   - Bine, dădu el din cap, cu mâinile vârâte adânc în buzunarele pantalonilor, în timp ce se legăna pe călcâie. Ne vedem la masă.
   Cristine aprobă tăcută, iar Nick se retrase doi pași, după care îi întoarse spatele și porni agale spre aleea care înconjura casa. Ronțăindu-și gânditoare obrazul de dinăuntru, Cristine îl urmări cum se îndepărtează, simțindu-se ușor amețită. Și mâhnită.
   Sărutul acela schimbase ceva în interiorul ei și încă nu-și dădea seama ce. Pur și simplu o lăsase fără suflu, cu genunchii îngrozitori de moi și pulsul gata să-și ia zborul.
   Nu intenționase să-l sărute. Însă acest lucru se întâmplase și acum nu mai putea schimba nimic, oricât de mult și-ar fi dorit. Rușinea încă-i mai ardea inima.
   Felul în care el o privise după aceea, mânia de o clipă din ochii lui (sau fusese silă?), tăcerea grea care urmase, toate acestea îi îngrămădiseră în suflet atâta umilință și deznădejde, că se mira cum de nu sucombase pe loc.
   Îl strigă când îl văzu la doi pași de a trece de colțul conacului. Bărbatul se întoarse, ridicânduși sprâncenele groase cu un aer întrebător. Vântul îi răvășea părul peste chipul bronzat și ea îl asemui cu unul din pirații care trăiseră în urmă cu mai bine de un secol: chipeș și senzual, periculos cât cuprinde. Numai bun de sucit mințile oricărei femei.
   - Nu ți-am mulțumit, spuse Cristine, forțându-se să zâmbească.
   - Oricând Maiestatea Voastră, îi răspunde el, făcându-i cu ochiul șmecherește în timp ce efectua o plecăciune exagerat de ceremonioasă și teatrală, dispărând apoi din raza ei vizuală.
   Cristine expiră tremurător aerul pe care-l ținuse în piept și-și atinse absentă buzele care încă mai continua să o furnice.
   - Oh, la naiba! bombăni ea, golind pe nerăsuflate paharul cu limonadă.
   În următoarea oră nu rată nicio sticlă. De fiecare dată când țintea, în mintea ei își imagina că distruge iar și iar acel moment în care îl sărutase pe Nick, acel gest spontan și absolut nesăbuit din partea ei, despre care simțea că distrusese ceva important și fragil în relația lor.
   Îi era ciudă pe ea, pe temperamentul ei nesuferit, pe firea-i ușor iresponsabilă, care o băgase în bucluc de atâtea ori de-a lungul anilor.
   De ce nu se gândise înainte de a da frâu liber bucuriei de o clipă?...
   Echilibrul relației cu Nick era și așa destul de delicat, cu toate că făceau amândoi eforturi să consolideze o temelie care șubrezise îngrozitor de-a lungul celor treisprezece ani cât fuses lăsată în paragină.
   Sărutul acela fusese unul inocent, dar, la naiba!, cumva, reuşise să distrugă toată munca lor din ultima săptămână.
   Cristine simţea acest lucru într-un fel acut, de netăgăduit, o senzaţie adâncă şi intensă, localizată undeva în viscere. Ştia că ceea ce se întâmplase mai devreme între ea şi Nick modificase radical natura legăturii lor. O schimbase pe ea, deşi îi era neclar în ce fel.
   Simţindu-se nefericită şi confuză, Cristine lăsă totul baltă şi pomi spre conac.

       În cabinetul său, Nick dădea pe gât al doilea pahar de coniac, trântindu-l gol pe suprafaţa lăcuită a biroului.
   Mâinile îi tremurau. Şi nu numai ele. Tremura tot.
   Blestemând, îşi luă capul în mâini, respirând adânc de câteva ori, chinuindu-se să-şi desfacă nodurile din stomac.
   Era absurd! Nicio femeie nu-l mai răscolise atât de tare doar cu un sărut! Şi nici măcar nu fusese unul adevărat, ci o împreunare caraghioasă a gurilor, moale, ridicol de scurtă şi... umedă.
   Vina era a lui. N-ar fi trebuit să prelungească momentul acelui gest absolut spontan din partea ei. Dar, în clipa în care îi simţise buzele catifelate peste ale lui, pur şi simplu i se suciseră minţile.
   Era sora lui, la naiba! Chiar dacă în venele lor nu curgea acelaşi sânge, era totuşi sora lui! Crescuseră împreună, împărţiseră opt ani din viaţă...
   Atunci de ce mama pocnetului nu reuşea să se gândească la ea în termeni pur platonici?!
   Ce avea ea de reuşea să-l întoarcă pe dos în felul acesta?
   Era frumoasă. Şi ce?... Pierduse şirul femeilor frumoase care trecuseră prin viaţa şi patul lui. Avea o minte ageră şi un temperament asortat.
   Impresionant, dar întâlnise destule femei inteligente şi focoase în ultima jumătate a vieţii lui. Poseda francheţe. Aprecia şi asta, însă mai cunoscuse această calitate şi la câteva din fostele lui amante...
   Dumnezeule!... Nick strânse din ochi cu putere, gemând prelung, dezgustat. Sufletul avea să-i ardă în iad pentru o veşnicie fiindcă se gândea la ea într-o postură atât de... jignitoare, comparând-o cu femeile care-i încălziseră patul în ultimii paisprezece ani!
   Bine cel puţin că nu-şi vârâse limba în gura ei, aşa cum avusese pornirea reflexă de a o face, gândi el apoi, îngrozit, însă ii lipsise atât de puţin, atât de puţin!
   Dacă ea ar fi ştiut ce demoni îl chinuiau în acele clipe, ar fi fugit oripilată şi urlând de spaimă.
   Trebuia să facă ceva să iasă din starea asta şi dacă n-ar fi fost atât de răscolit, Nick ar fi râs cu poftă.
   El, bărbatul care sedusese atâtea femei, fusese făcut una cu pământul de către o puştoaică care, putea să pună pariu pe orice! habar n-avea ce-i acela un sărut adevărat, dar care avea destul instinct ca să sesizeze că ultima parte a sărutului lor maculase inocenţa unui act care, în alte condiţii, ar fi fost absolut firesc între fraţi.
   Se gândi la Ethan, care-şi petrecuse ultimii doi ani la Sutherland House, îndrăgostit de Cristine. Visând la ea, dorind-o neîncetat şi aşteptând momentul în care ea avea să-şi facă debutul în societate pentru a-i cere mâna.
   Dacă era să fie cinstit şi să ignore faptul că, din punct de vedere spiritual, Cristine era sora lor, atunci Ethan era cel mai îndreptăţit s-o curteze.
   El era fiul rătăcitor care abia se întorsese acasă, însă Ethan îi stătuse alături toată viaţa...
   Cum mama naibii intrase în încurcătura asta? gândi el disperat, strângându-şi pumnii furios şi aproape smulgându-şi părul din cap. De ce, Iisuse, nu rămăsese în continuare în armată, făcând ce ştia cel mai bine, în loc să se întoarcă aici, unde-l aştepta un domeniu despre a cărui administrare ştia atât de puţin, şi o tânără inocentă şi senzuală, care-i sucise minţile de la prima ocheadă?
   Trebuie să încetez să-mi mai plâng de milă, îşi zise el, aşezându-se vlăguit pe fotoliu.
   Se întorsese pentru că trebuia şi pentru că avea nişte datorii de onorat.
   Era de datoria lui să se îngrijească de moştenirea sa, să înveţe să-şi conducă afacerile cu aceeaşi pricepere cu care o tăcuse tatăl lui, să se îngrijească de bunăstarea familiei sale. Şi, de asemenea, era de datoria lui s-o ajute pe Cristine să reintre în drepturile de care fusese privată la naştere, să-i aleagă un soţ care să fie în stare să o apere de primejdia nevăzută ce o ameninţa din negurile trecutului. Să-i ofere un viitor sigur şi lipsit de griji, alături de un bărbat onorabil, care s-o facă fericită şi care s-o merite.
   Ultimul gând îi trimise un junghi prin stomac, dar îl ignoră.
   Avea să-i selecteze el însuşi pretendenţii şi să se oprească doar asupra aceluia care prezenta cu adevărat garanţia siguranţei şi fericirii ei. Avea să-i aleagă ca soţ un bărbat puternic, matur, destul de bogat pentru ca averea în sine a Cristinei să nu reprezinte o tentaţie pentru el. Un bărbat responsabil şi capabil să ocrotească.
   Cu această hotărâre în minte, deschise Viaţa fermierului şi se apucă să citească din primul capitol cu un aer încrâncenat.
   Era ferm decis să-şi atingă scopul.

         Cristine descălecă de pe Neptun imediat ce intră pe porţile conacului şi, apucându-l de dârlogi, îl conduse pe aleea care înconjura parcul, îndreptându-se spre grajduri.
    Plimbarea fusese nemaipomenită. Şi-i mai ridicase moralul.
   În ultimele două zile îl văzuse pe Nick doar la micul dejun şi la cină, şi abia dacă schimbaseră două vorbe. Îşi petrecea toată ziua în cabinetul de lucru al lui Daniel...
   Ba nu, se corectă ea, simţind un mic junghi de durere în inimă, acum era cabinetul de lucru al lui Nick. Acum el era noul conte de Sutherland. Şi-şi lua foarte în serios îndatoririle, gândi ea, mușcându-şi încruntată buza de jos.
   Dar nu înţelegea ce Dumnezeu făcea toată ziua, încuiat intre pereţii ăia!
   Din câte ştia ea, registrele contabile erau la zi şi în bună ordine. Doar ea le ţinuse evidenţa până în ziua în care Nick se întorsese acasă. Desigur, fusese ajutată şi de Ethan, iar Cristine considerase întotdeauna că două capete fac mai bine decât unul.
   Deci, ce făcea?!
   Părea s-o evite, iar lucrul acesta o neliniştea. Cristine bănuia că acel sărut stătea la baza atitudinii lui distante, rezervată şi extrem de politicoasă. Dar el o asigurase că totul era în regulă, nu?...
   Pe cine păcălea ea? oftă Cristine, posomorâtă. Sărutul acela o sâcâia şi pe ea, amintirea lui tăcându-i stomacul să palpite.
   Ieri seară, la cină, se pomenise în vreo două rânduri că-i fixează gura.
   Pur şi simplu se trezise contemplându-i forma gurii cu un aer nătâng, atrasă de linia senzuală dar fermă a buzelor lui, de modul irezistibil în care se curbau atunci când zâmbea cu acel zâmbet iute, precis şi fermecător. Şi se simţise cumplit de jenată atunci când el o surprinsese asupra faptului. Roşise ca o bleagă, se fâstâcise toată, iar restul serii şi-l petrecuse cu nasul în farfurie, participând la conversaţie doar atunci când era necesar.
   Când ajunse în dreptul grajdurilor se întâlni cu Sean, unul dintre argaţi, care se oferi să-i ducă el calul în boxă. Îi mulţumi, zâmbindu-i, iar tânărul roşi până la rădăcina firelor de păr. Cristine abia dacă observă. Se îndreptă spre intrarea principală, traversă holul imens, pardosit cu marmură, şi intră în salonul mic sperând s-o găsească pe Kimberly acasă.
   După primii doi paşi se opri, făcând ochii mari, surprinsă. Înăuntru se afla strânsă toată familia, plus încă două femei şi un bărbat. Cei trei străini se ridicară la vederea ei, privind-o încremeniţi.

       Cristine avu nevoie de o fracţiune de secundă să înţeleagă cine erau acele femei şi inima începu să-i lovească în coaste cu putere. Una dintre ele era înaltă şi bine tăcută, cealaltă, de statură medie şi eu o siluetă firavă.
   Amândouă păreau să aibă in jur de patruzeci de ani, amândouă erau blonde şi aveau ochii de aceeaşi culoare, pe care o recunoscu fară nicio umbră de îndoială, că doar îi văzuse în oglindă de atâtea ori în ultimii douăzeci şi unu de ani: erau violeţi... la fel ca ai ei! Acea culoare limpede, luminoasă, acum strălucitoare din cauza lacrimilor care se iviseră pe neaşteptate în ei.
   Femeia mai înaltă făcu un pas în faţă, dar se opri în loc şovăitoare, de parcă n-ar fi fost sigură pe picioarele ei, şi-şi duse mâna la gură, presându-şi buzele tremurătoare şi privind-o eu un aer tulburat şi neîncrezător.
   Cealaltă se apropie încet de ea, cercetându-i trăsăturile feţei cu ochi mari, plini de recunoaştere, de speranţă şi de o bucurie cu greu stăpânită.
   Când ajunse în dreptul ei, Cristine constată că era eu aproape un cap mai scundă decât ea.
   Femeia stătu o clipă nemişcată, apoi ridică o mână mică, nesigură, şi o atinse cu vârfurile degetelor pe sprânceană, pe tâmplă, apoi pe obraz.
   Cristine se forţă să stea nemişcată, nefiind încă sigură dacă mângâierea aceea delicată îi plăcea sau nu. Era copleşită de emoţiile pe care le citea în ochii acelei femeie: durere, fericire, surpriză şi speranţă, toate adunate la un loc.
   - Semeni cu mama ta atât de mult, şopti ea cu o voce răguşită de lacrimi. Părul... pielea... forma ochilor sunt ale lui Keith, dar, în rest, eşti leită Elisabeth. Oh, Doamne! mai reuşi ea să spună. înainte de a-şi strânge nepoata într-o îmbrăţişare aprigă, a cărei forţă contrasta radical cu aspectul firav al constituţiei ei.
   Cristine încremeni pentru o clipă, luată complet prin surprindere. Nu se aşteptase la o astfel de... recunoaştere şi acceptare spontană şi necondiţionată, plină de afecţiune.
   În ultimele zile încercase să-şi imagineze cum avea să fie întâlnirea cu familia lui Elisabeth.
   Ştia că are două mătuşi şi că ambii bunici trăiau. Amândouă erau măritate, una dintre ele avea trei copii, iar cealaltă se căsătorise destul de târziu cu vicarul din satul unde locuiau.
   Îşi închipuise tot felul de scenarii: ce aveau să-şi spună, cum aveau să fie de rezervaţi şi de stingheriţi la început, însă, pe măsură ce aveau să se cunoască...
   Ei bine, nimic din ce crezuse că avea să trăiască nu semăna cu ceea ce i se întâmpla acum. Pur şi simplu se simţi copleşită.
   Îşi ridică privirile zăpăcite spre Kimberly, care ii zâmbi printre lacrimi, apoi se uită la Thony care se mulţumi să surâdă. Ethan o privea cu ochii lui gravi şi blânzi, cu o expresie melancolică pe faţă, Nick... ei bine, aerul de pe faţa lui era asemenea unei cărţi închise.
   Cristine îşi plecă ochii spre creştetul blond al mătuşii ei.
   Nu realiză când braţele i se mişcară, aşezându-se pe umerii femeii care plângea încet la pieptul ei şi o strângea aproape cu disperare.
   - Iartă-mă!... Iartă-mă. te rog!... N-am crezut... n-am îndrăznit să... să sper că... atâţia ani tară nicio... veste şi... Iată-te! se retrase ea, cuprinzându-i faţa între palmele calde şi privind-o cu o neţărmurită dragoste. Eşti mare şi... atât de frumoasă!
    Cristine schiţă un zâmbet nesigur, simţind în gât un nod cât toate zilele.
   - Îmi pare rău, rosti femeia, coborându-şi mâinile pentru a i le cuprinde pe ale ei într-o strânsoare fermă. Îmi dau seama că te-am luat cam repede şi... şi nici măcar nu am făcut prezentările. Eu sunt mătuşa ta, Chloe. Iar ea, se răsuci zâmbitoare spre femeia care rămăsese încremenită în mijlocul camerei, cealaltă mătuşă a ta, Annabelle. Poţi să-i zici Belle. Aşa îi spune toată lumea, clarifică ea acest aspect printr-o fluturare nepăsătoare a mâinii. Şi soţul meu, Gerald. Damian, soţul Bellei, este plecat cu afaceri pe continent şi ai să-l cunoşti peste câteva săptămâni, când se va întoarce în ţară.
   Două mătuşi şi doi unchi dintr-un singur foc, plus trei veri pe cinste, ciripi ea cu un entuziasm sub care încerca sa-şi ascundă stânjeneala de a fi reacţionat atât de nestăpânit. Pe bunicii tăi o să-i întâlneşti la Londra săptămâna viitoare. Sunt plecaţi la băi, în Bath. Le-am trimis o scrisoare ca să-şi scurteze şederea acolo şi sa vină în capitală. Nu le-am spus de ce, continuă Chloe să turuie, în timp ce o trăgea după ea spre sora ei Belle. Sănătatea tatei s-a cam şubrezit în ultimii ani. Medicii spun că i s-a slăbit inima şi... sper că îţi dai seama că nu le puteam da vestea asta minunată prin intermediul unei scrisori.
   Cristine se trezi în faţa Bellei şi, neştiind ce să facă, schiţă intenţia de a o saluta printr-o plecăciune uşoară. Fu oprită la jumătatea ei, când Belle o apucă de umeri. Cristine se trezi sărutată pe frunte cu delicateţe.
   - Bine te-am regăsit, copila mea, îi ură Belle eu o voce profundă şi gravă. O să-mi rezerv dreptul la o îmbrăţişare doar atunci când te vei simţi pregătită s-o primeşti.
   Din nu se ştie care motiv, gestul simplu al Bellei o emoţiona mult mai tare decât îmbrăţişarea înfocată a Chloei.
   - Mă bucur nespus să te cunosc.
   Gerard Greithon se înclină adânc în faţa ei, sărutându-i mâna. Cristine îi studie o clipă ochii blânzi şi trăsăturile bonome, şi-l plăcu pe loc.
   - Cred că ar trebui sa ne aşezăm eu toţii, se auzi vocea caldă a contesei de Sutherland.
   Toată lumea se conformă.

        Cristine se aşeză lângă mama ei pe canapeaua îngustă. În mod inconştient, îi căută mâna.
   Kimberly i-o prinse şi i-o strânse scurt. Simţea în coşul pieptului o apăsare neplăcută. Deşi ştia că acesta era cursul firesc al lucrurilor, constată îngrijorată că încă nu se simţea pregătită să-i dea drumul Cristinei şi nici s-o împartă eu altcineva. Chiar dacă era vorba despre familia ei pierdută în împrejurări atât de triste!...
   Cristine era copilul ei. Întotdeauna avea să fie fiica ei.
   Kimberly descoperi cu o strângere de inimă ceva ce nu simţise pentru niciunul dintre băieţii ei: cu Cristine devenise extrem de geloasă şi de posesivă, aidoma unei leoaice care-şi apără puiul.
   Poate și pentru că era singura ei fiică. Poate pentru că era atât de tânără, pentru că sub toată tăria firii era totuși atât de vulnerabilă și sensibilă.
   Trebuia să se împace cu gându-l că n-o putea păstra lângă ea pentru totdeauna. Cristine avea un destin de urmat, iar ea, contesa de Sutherland, avea de îndeplinit o veche datorie de onoare.
   Trebuia să-și respecte jurământul pe care i-l făcuse Elisabethei Lancaster pe patul de moarte. Dar, Doamne, ce greu îi era!

      Două ore mai târziu, Cristine stătea rezemată cu spatele de trunchiul unui măr, rotind între degete rămurica înflorită pe care o rupsese cu câteva clipe în urmă.
   O duse absentă la nas şi o mirosi, aruncându-i o privire lui Ethan.
   - Cum te simţi? o iscodi acesta, fixând-o cu o mină zâmbitoare.
   Cristine oftă, plimbându-şi privirea violetă peste grădini.
   - Copleşită, mărturisi ea. încruntată. Şi zăpăcită. Nu în fiecare zi te îmbogăţeşti cu doi unchi, doua mătuşi şi doi bunici. Şi trei veri, îşi aminti.
   - Au insistat să vină imediat ce au aflat eă eşti în viaţă, rosti Ethan cu un zâmbet strâmb in colţul gurii. Ştiu că ar fi trebuit să te anunţ mai întâi, dar... lady Chloe, ei bine, este o persoană atât de plină de iniţiativă. Pur şi simplu nu mi-au dat de ales.
   - Nu te condamn, râse Cristine, cu gândul la mătuşa ei cea plină de entuziasm. Câteodată, este mai bine sa te arunci direct în apă decât să o iei cu binişorul. Şi, oricum, nu cred că m-aş fi simţit mai pregătită mai încolo decât mă simt pregătită acum.
   - Sunt nişte persoane foarte amabile şi plăcute.
   - Mi-am dat seanţa. Şi mă simt uşurată că sunt aşa. Nu ştiu ce m-aş fi tăcut dacă ar fi trebuit să înfrunt un zid de neîncredere sau de suspiciune.
   - Te-ai fi descurcat. Ai darul de a te descurca în orice situaţie.
   - Mulţumesc, surâse fata. Pentru tot, Ethan. Sincer.
   - N-ai pentru ce, frumoaso. Nick spune că te-a învăţat să tragi eu pistolul, schimbă el brusc subiectul.
   - Cristine îl privi cercetătoare. Nu ştia dacă să interpreteze nota de încordare din vocea lui drept dezaprobare sau reproş.
   - Ţi-am explicat motivele mele., Ethan, încercă Cristine să-l împace. Viaţa mea este... ei bine, părinţii mei au fost asasinaţi pentru ceea ce erau, pentru ceea ce aveau. Eu am moştenit totul şi trebuie să mă descurc cu asta. Nu-mi place ceea ce sunt silită să devin, dar nu am încotro şi de aceea trebuie să învăţ să stau singură pe picioare şi să fiu pregătită... pentru orice.
   - Cristine, fu rândul lui să ofteze şi s-o privească încruntat, ştii foarte bine că niciodată n-o să te las să înfrunţi totul de una singură. Sunt aici pentru tine şi o să fiu întotdeauna, adăugă el pe un ton scăzut, încercând să-și dea seama dacă nu era prea devreme să o lase să ghicească care-i erau adevăratele sentimente pe care le nutrea pentru ea.
   - Oh, Ethan, tu ai viața ta, rosti tânăra femeie cu o voce plină de duioșie. Îți mulțumesc pentru grijă, dar promit să nu te dezamăgesc.
   - Tu n-ai reuși să mă dezamăgești niciodată, Cristine, oricât ai încerca, declară el cu sobrietate, simținând un soi de disperare în coșul pieptului.
   Ea continua să vadă în el fratele care-i fusese întotdeauna. La o adică, nici nu-i dăduse motive s-o facă să-1 privească ca pe un bărbat. Un bărbat profund îndrăgostit de ea. Un bărbat a cărui inimă ofta de dorul ei de aproape cinci ani. Iar răbdarea lui se afla la o distanţă de un fir de păr de a se nărui.
   Cinci ani de aşteptare erau prea mult. Mult prea mult.
   Cristine zâmbi.
   - Nu sunt perfectă, Ethan. Şi ştiu că pot fi câteodată o adevărată pacoste la casa omului. Ar trebui să te simţi uşurat pentru faptul că în curând junghiul din coastele tale o să te părăsească.
   Junghiul nu-1 avea în coaste, ci in inimă, şi în acel moment, îl resimţea acut.
   - Iubesc junghiul acesta, frumoaso, încercă el să glumească, deşi simţea pe limbă un val de amărăciune.
   Îi privi gura, tânjind dureros sâ-i simtă conturul sub buzele sale. Oare ce s-ar întâmpla dacă ar săruta-o acum? Perspectiva era pe cât de ademenitoare, pe atât de înfricoşătoare.
   De fapt, reacţia ei îl umplea de groază. Dacă l-ar fi respins...
   Trebuia sa mai aibă răbdare încă un pic, îşi zise el iritat. Trebuia să-i lase răgazul saşi asume destinul, să-şi facă debutul, să primească recunoaşterea socială, şi pe urmă, când apele aveau să se liniştească, urma să facă primul pas. Pasul decisiv. Şi trebuia să-l gândească cu multă grijă. Nu putea risca s-o sperie şi s-o pună pe fugă.
   - Până la deschiderea sezonului mai sunt trei săptămâni, spuse Ethan, scoţând din buzunarul interior al jachetei tabachera elegantă, placată cu aur. Ar trebui să ne îngrijim de garderoba ta.
   - Săptămâna viitoare plecăm la Londra, dădu Cristine din cap, studiind preocupată buchetul de flori trandafirii. Mama a programat deja întâlnirile cu modistele, stilistele şi croitoresele.
   Trase adânc aer în piept şi-şi ridică ochii spre Ethan.
   - Trebuie să mărturisesc că sunt un pic cam speriată.
   - Aş vrea să-ţi spun că nu ai niciun motiv de îngrijorare, pentru că o să fim cu toţii alături de tine şi o să te susţinem, dar e o prostie. Eşti o Lancaster şi, pe deasupra, moştenitoarea unui regat prosper din nordul Indiei. Eşti îngrozitor de bogată, iar banii înseamnă putere, o putere imensă, pe care mulţi o vor râvni. Vei fi înconjurată de primejdii şi de tentaţii la tot pasul, Cristine. Aceasta este o realitate pe care nu avem cum s-o negăm. Debutul tău va răvăşi întreaga Londră. Vei fi poate cel mai mare eveniment din ultimii zece ani. Aşa că va trebui să fim atenţi. Extrem de atenţi. Cu toţii. Prin urmare, ai tot dreptul să fii speriată.
   Făcu o pauză, oftând resemnat, fixând-o cu intensitate.
   - Nici nu ştii cât mi-aş fi dorit să fii oricine altcineva, şi nu o Lancaster!
   Cristine îl privi cu un zâmbet înduioşat, îşi ridică o mână şi-l mângâie pe obraz.
   - Eu mi-aş fi dorit să rămân doar simplă o Sutherland, Ethan. Zău că da!
   Bărbatul îi acoperi mâna cu a lui, tentat până la nesăbuinţă să-şi întoarcă faţa şi să depună un sărut înfocat în palma ei.
   Se mulţumi să-i zâmbească, în timp ce-i răsucea degetele şi-i sărută cast monturile fine.

      Nick surprinse scena de la fereastra salonului. Se străduia să fie detaşat, dar...
   Cum de putea o femeie cu o minte atât de perspicace să fie atât de oarbă la sentimentele bărbatului din faţa ei? Se vedea de la o milă cât de înnamorat era Ethan de ea!
   Sau Kimberly se înşelase, iar Cristine era pe deplin conştientă că atenţia şi interesul lui Ethan pentru ea nu erau de natură fraternă şi îi tăcea plăcere să se joace cu el. Nu, se răzgândi el imediat. Pentru asta îţi trebuia o doză de viclenie şi răutate, iar Cristine putea fi acuzată de orice, numai de ipocrizie şi meschinărie nu.
  De fapt, era o fire directă, generoasă şi onestă, virtuţi pe care le întâlnise la puţine femei.
   Lui Nick nu-i era greu să-şi imagineze ce impact avea să aibă debutul ei asupra întregii societăţi. Chiar şi dacă ar fi fost o tânără de condiţie modestă, Cristine tot ar fi tăcut furori în rândurile sexului tare. Era inteligentă, veselă, spirituală. Temperamentală, puţin cam prea încăpăţânată. Avea umor. Unul rafinat, subtil. Şi era frumoasă. O frumuseţe exotică, orbitoare, care te lovea în moalele capului. Numai şi pentru frumuseţea ei avea să fie râvnită. Dar mai era în joc şi averea ei colosală. Un factor care complica totul extrem de mult.
   Zomăindu-şi mărunţişul în buzunar, Nick îi privi cum se îndepărtau braţ la braţ printre copacii care-şi scuturau albul şi trandafiriul florilor.
   Teoretic, Ethan era din capul locului alegerea cea mai bună pentru Cristine. O cunoştea foane bine, o iubea, iar sentimentele lui erau complet dezinteresate. Ar fi urmat-o până la capătul pământului şi dincolo de el. Şi-ar fi dat viaţa pentru ea fară să ezite.
   Pentru Ethan, moştenirea ei era complet lipsită de orice valoare. El o dorea pe ea şi atât. În plus, era un bărbat călit de viaţă, matur, puternic şi cinstit. Era un bărbat curajos şi loial. De un astfel de bărbat avea ca nevoie.
   Avea să-l pună în capul listei cu pretendenţi atunci când va sosi timpul ca ea să-şi aleagă viitorul soţ, gândi Nick. ignorând cu înverşunare iritarea adâncă pe care această perspectivă i-o provoca. Şi după aceea, totul nu avea să depindă decât de Cristine.

                             CAPITOLUL 6

        Prima săptămână la Londra fu o adevărată nebunie, consumată prin ceasuri interminabile programate cu modistele, croitoresele şi bijutierii.
   Numele îi fusese trecut deja în catalogul tinerelor debutante de la Almack’s, însă fară a se face o rezervare propriu-zisă pentru una dintre sălile care ar fi urmat să adăpostească balul afirmării ei în societate.
   Era o Lancaster. Şi. pe deasupra, moştenitoarea unui regat prosper. Un astfel de eveniment nu putea avea loc într-una din sălile de la Almack's. Apariţia ei pe firmamentul londonez trebuia să aibă loc într-un decor mai potrivit statutului şi rangului ei social. în plus, Kimberly căzuse de acord cu mătuşa Chloe ca debutul ei să se petreacă în cadrul unuia dintre cele mai importante baluri, în casa unei familii vechi, puternice şi influente, care să-i susţină şi să-i întărească poziţia în societate.
   Acceptul unei astfel de familii ar fi spulberat orice umbră de îndoială asupra identităţii Cristinei de Lancaster, impunându-le şi celorlalţi aceeaşi atitudine.
   Nu că ar fi contat. Cristine avea dovezile care să-i ateste originea nobiliară şi drepturile sociale şi financiare. Avocaţii tatălui ei fuseseră contactaţi deja şi, după unele verificări de rutină se declarară uşuraţi că, în sfârşit, puteau să le dea peste nas celor din familia Lancaster, care făcuseră nenumărate presiuni asupra lor de-a lungul timpului, cerându-le să treacă peste clauzele testamentare ale fostului conte pe motiv că moştenitorul direct al acestuia era mort şi îngropat.
     Dar Kimberly dorea să facă totul cu graţie şi rafinament.

         Cristine se simţea ameţită, copleşită şi nervoasă. Numai şi gândul la balul în care trebuia să-şi facă intrarea în societate îi provoca crampe la stomac. Pentru că ştia, simţea că, undeva, poate nu în acea seară, dar într-una din cele care aveau să urmeze, avea să privească in ochii celui care-i ucisese tatăl. Avea să privească în ochii lui şi să nu ştie că el era cel care-i schimbase viaţa.
   Singura ei nădejde era ca cel care o lăsase orfană cu atâta cruzime să nu fi murit între timp, în fond, trecuseră mai bine de douăzeci de ani de atunci. Dar, cumva, intuiţia ii şoptea că asasinul trăia. Şi că avea să-l întâlnească.
   Mai erau mai puţin de două săptămâni până la deschiderea sezonului, iar aşteptarea o înnebunea. Asta şi pentru că ieşirile ei din casă erau extrem de rare şi aveau loc numai dacă era strict necesar. Până la debut, era condamnată să stea la adăpostul pereţilor, unde era în siguranţă.
   Încerca să-şi umple timpul dintre istovitoarele probe ale croitoreselor citind sau jucând cărţi sau şah cu Tony sau Ethan. Dar nu avea stare. Agitaţia oraşului de dinaintea sezonului era molipsitoare, cuprinzând fiecare suflet aidoma unei epidemii.
   În plus, deși Nick era în Capitală, nu-l văzuse decât de două ori. Era mai tot timpul plecat, iar serile și cea mai mare parte a nopților și le petrecea la cluburi sau Dumnezeu știa pe unde.
   Cristine era ferm convinsă că o evita și asta o umplea de tristețe și amărăciune.
   Sărutul acela blestemat! Din cauza lui se întâmpla asta. Dacă nu ar fi existat acel sărut, Nick și-ar fi petrecut serile acasă, cu familia, glumind și povestind relaxat. N-ar mai fi avut pe chip acel permanent aer sumbru și încordat, și nici zâmbetul nu i-ar fi fost politicos, îngrozitor de formal, ca în rarele ocazii în care i se adresase de când ajunseseră în Capitală.
   Situaţia o enerva îngrozitor. Voia să discute cu el, să-l lămurească, dar se temea ca el să nu interpreteze totul greşit şi s-o trateze şi mai rece decât o tăcea acum. Pentru că dacă nu acesta era motivul care stătea la baza comportamentului lui distant, atunci se făcea de râs în faţa lui, dând o importanţă deosebită unui fapt care pentru el poate că nici nu avea vreo valoare şi pe care poate că-1 şi uitase.
   Posibilitatea aceasta însă îi provoca o reacţie contradictorie: pe de o parte s-ar fi simţit uşurată, pe de altă parte, dezamăgită.
   Coborând scările şi cotind spre bibliotecă, Cristine era atât de cufundată în gânduri, încât nu-1 văzu decât cu o fracţiune de secundă înainte să se izbească de el. Era ca şi cum s-ar fi ciocnit de un zid: dinţii îi clănţăniră şi inerţia o aruncă înapoi.
   Nick o prinse de braţe şi o redresa.
   - Scuză-mă, nu te-am văzut.
   - Nici eu, zâmbi el scurt
   Cristine îl privi. Era îmbrăcat de oraş într-o jachetă cafenie, cămaşă albă, cu eşartâ înnodată simplu, pantaloni de stofa maro şi cizme de culoarea cafelei, lungi până la genunchi. Îşi strânsese părul la ceafă. Rubinul din urechea lui scânteie scurt. Mirosea a citrice şi a mosc. Se răsese impecabil.
   Era frumos.
   Cristine simţi un gol în stomac şi un nod în gât cât toate zilele.
   - Ieşi? făcu ea, schiţând un zâmbet nesigur.
   - Da. Am ceva treburi de rezolvat. Vreau să achiziţionez nişte cai de tracţiune, se trezi el detaliind.
   - Te întorci la cină?
   Ochii ei erau imenşi, limpezi şi ameţitori. Se îneca în ei. Cu un efort, trase aer în piept.
   - Nu ştiu. Am lipsit atâta timp şi s-au adunat o mulţime de chestii la care trebuie sa le dau de capăt.
   - Înţeleg.
   El se îndoia. De fapt nu avea nimic de rezolvat urgent, dar ajunsese să-l dispere fiecare secundă în care stătea în compania ei şi, mai ales, începuse să-l irite îngrozitor modul în care Ethan părea vrăjit de ea. Cel mai bine era să stea cât mai departe de ea şi se ruga ca totul să se termine cât mai repede, deşi ştia că-şi face iluzii degeaba.
   Când avea să se lanseze, el avea datoria să o supravegheze îndeaproape în permanenţă. Şi abia atunci avea să înceapă coşmarul cu adevărat. Dar până în acel moment, nici nu voia să se gândească la asta. Nu dorea decât să-şi omoare timpul tăcând ce se pricepea cel mai bine când nu se afla pe front: să joace cărţi umflând banii altora, şi să se bucure de compania sexului frumos.
   - Atunci, îţi urez succes cu achiziţia şi... mă rog, cu restul, rosti ea încet, ocolindu-l cu ochii în pământ şi îndreptându-se spre camera de lectură.
   N-ar fi trebuit să se simtă vinovat. Atunci de ce mama naibii se simţea aşa? închizând ochii, înjură spurcat în gând, apoi se răsuci pe călcâie.
   - Cristine?
   - Da? se întoarse ea, cu mâna pe clanţă, privindu-l serioasă şi oarecum tristă.
   - O să fac tot posibilul să ajung la cină.
   Nu voise să promită asta. Pur şi simplu cuvintele îi ieşiră pe gură. Dar zâmbetul ei, spontan şi cald, fu ca un balsam pentru sufletul său agitat.
   - Da? îl privi Cristine, însufleţită.
   - O să mă strădui.
   - M-aş bucura.
   - Şi eu.
   În timp ce ieşea în stradă, îşi dădu seama că acesta era adevărul. Îi dorea prezenţa, chiar dacă acesta era un lucru dificil de îndurat pentru el. Brusc, realiză că nu peste multă vreme Cristine avea să părăsească Anglia şi va pleca departe. Iar el avea să regrete că nu petrecuseră mai mult timp împreună.
   În plus, nu era vina ei că el se simţea atras de ea. Asta era problema lui şi numai a lui, şi aşa avea să rămână. Iar el ştia că în ultimele două săptămâni o amarase cu atitudinea lui distantă și politicoasă.
   Putea să treacă peste acea atracţie şi să se comporte normal şi... Putea oare? Trebuia să poată! îşi făgădui el încruntat.
   Avea un autocontrol de invidiat, ştia asta. Şi avea să-l folosească.

         A doua zi, la amiază, Cristine îşi întâlni bunicii.
   Winston Leyghton, un bărbat trecut de şaizeci de ani, cu o constituţie firavă în ciuda înălţimii sale, păruse să îmbătrânească si mai mult sub ochii ei. Pur si simplu, se gârbovea privind-o. Şi plângea tăcut. Şiroaie de lacrimi îi umezeau chipul plin de riduri.
   Bunica ei, Dorothea, o femeie micuţă şi delicată, îşi frângea mâinile şi hohotea nestăvilit.
   Cristine nu ştia ce să facă sau să spună pentru a le uşura chinul. Strângea cu puterea mâna mamei sale, împărţită între un sentiment absurd de vinovăţie şi o emoţie teribilă.
   Era pentru prima dată când îi vedea pe aceşti oameni, nişte străini practic, dar pe care, în mod straniu, avea senzaţia că-i cunoaşte dintotdeauna.
   Păreau atât de neputincioşi şi plini de durere!...
   Mânată de un impuls, Cristine se desprinse de Kimberly şi îngenunche în faţa lor, acoperind mâinile lor cu ale ei.
   - Îmi pare rău, fu tot ce reuşi să spună, îmi paie teribil de rău.
   Dorothea suspină şi-i prinse mâna strâns într-a ei. Ochii femeii, ochii ei, gândi Cristine, o priviră cu o intensitate cutremurătoare.
   - Şi mie, rosti bunica ei. Oh, Doamne, şi mie îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat!... Mi-am pierdut fiica cu mult timp în urmă, iar asta este o durere peste care niciodată n-am trecut cu adevărat. A fost cumplit pentru noi să nu mai ştim nimic de ea. Nicio veste, nimic... Să nu ştim cu adevărat ce s-a întâmplat cu ea după noaptea aceea de coşmar în care Keith a fost împuşcat. Dar astăzi.... făcu o pauză, inspirând prelung în timp ce privirile ei îi colindau chipul... Este pentru prima dată în toţi aceşti ani, când durerea pare să fie mai suportabilă. Pentru că am regăsit-o pe Lizzie în tine. Şi pentru asta sunt recunoscătoare cerului. Şi mă simt... amândoi ne-am simţit binecuvântaţi când am aflat că avem o nepoată. Că trăieşti. Şi, Dumnezeule!, uită-te la tine!... Eşti minunată, şopti Dorothea emoţionată, netezindu-i o sprânceană, mângâindu-i delicat obrazul neted, aşa cum făcuse şi Chloe. Ţi-ai moştenit ambii părinţi. Erau atât de frumoşi şi de tineri. Şi se iubeau atât de mult!...
   Vocea i se frânse din nou şi-şi ascunse faţa în palme, în timp ce umerii firavi i se scuturau necontenit.
   Winston încercui umerii soţiei lui cu braţul, prinzând strâns degetele Cristinei cu mâna liberă, de parcă s-ar fi temut ca tânăra să nu dispară.
   Cristine se văzu nevoită să rămână în acea poziţie ghemuită până când bunica ei încetă să mai hohotească. Amorţise, dar era vag conştientă de acest lucru. Nu mai simţea decât furia fierbinte, arzătoare, care o mistuia cu totul.
   Aproape că nici nu mai vedea în faţa ochilor.
   Cel care făcuse asta trebuia să plătească. Negreşit. Trebuia să-l găsească pe acel individ laş şi mârşav care-i ucisese mişeleşte tatăl şi-i silise mama să străbată jumătate din ţară pe o vreme câinoasă, drumul sleind-o într-atât de energie, încât nici măcar nu mai avusese puterea s-o nască. Trebuia să-l dibuie pe acel vierme infect care-i lovise familia, destrămând-o şi semănând în sânul ei ani de durere şi disperare...
   Winston şi Dorothea plecară abia spre seară, neîndurându-se, parcă, să se despartă de ea. Erau nişte oameni într-adevăr cumsecade şi Cristine se gândi cât de binecuvântată era cu asemenea bunici.

        Cu toate că fusese o zi tumultuoasă pentru toată lumea, Cristine nu se simţea obosită.
   Sau, în fine, cugetă ea, fizic poate că se resimţea, dar în mintea şi sufletul ei clocoteau sentimente care o încărcau de energie, dar o şi speriau: furie, revoltă, neputinţă, indignare şi un soi de determinare rece, aceea de a-1 dibui pe asasinul părinţilor ei.
   - Cum te simţi? o întrebă Ethan, rotind încet coniacul în pahar.
   Cristine aşteptă ca trăsura bunicilor ei să se piardă în lumina palidă a înserării, apoi, când traficul străzii îi înghiţi, se răsuci spre Ethan şi-l privi încruntată.
   - Mă simt... am senzaţia că o să plesnesc! îşi presă ea tâmplele cu podul palmelor, aruncând o privire goală în jurul ei. N-am crezut niciodată că o să înţeleg ce simt cei care urăsc, întotdeauna am crezut despre mine că sunt o fiinţă tolerantă, calmă, incapabilă de sentimente mărunte şi josnice. Incapabilă de cruzime....
   Îşi ridică ochii îngustaţi pentru a-i întâlni pe ai lui.
   - Dar, adăugă ea după o pauză în timp ce privirea i se tulbura, dacă în acest moment m-aş găsi în faţa celui care mi-a lovit aşa familia, îţi jur că singurul lucru pentru care i-aş cruţa viaţa ar fi acela că nu merită moartea. L-aş băga într-o pivniţă, complet lipsit de lumină, şi l-aş hrăni doar. L-aş lăsa să-şi ducă zilele într-o gaură rece, ca un vierme scârbos ce este...
   - Merită asta, şi-ncă mult mai mult decât atât. O să te ajut să-l chinui, dacă vrei. Am nişte idei interesante despre cum se torturează viermii.
   Deşi n-ar fi crezut că este posibil în acel moment, şi mai ales în starea în care se afla, Cristine se trezi zâmbind.
   - Chiar aşa?
   - Mhm! Ce pot face pentru tine, scumpa mea?
   - M-ai putea ajuta să ies din pasa asta idioată. Ceva care să-mi consume excesul de zel. Nu ştiu. Ceva...
   - În sala de antrenament? sugeră Ethan amabil.
   Ochii ei sclipiră. Efortul cu pricina ar mai fi domolit-o.
   - Ar fi o idee, într-un sfert de oră, până mă schimb?
   - La dispoziţia ta, Maiestate.
   Cristine se strâmbă la el peste umăr, în timp ce se grăbea către camera ei.
   - Cincisprezece minute şi o să-mi implori mila, ameninţă ea în glumă.
   - Da, da, am mai auzit d-astea.
   Şi aşa îi găsi Nick când se întoarse acasă. Duelându-se.

         Câteva minute bune, niciunul dintre ei nu-i băgă de seamă prezenţa, lucru de care se gândi să profite.
   Erau îmbrăcaţi amândoi cu pantaloni negri şi cămaşă albă, cu cizme înalte până sub genunchi.
   Eleganţi, supli şi de o vitalitate debordantă.
   Cristine se mişca cu graţie şi era de o agilitate surprinzătoare.
   Retragerile şi atacurile ei erau iuţi şi bine gândite şi avea o dexteritate remarcabilă în a mânui floreta de antrenament.
   Parcă ar fi asistat la un dans, gândi el, urmărindu-i evoluţia lor din pragul uşii. Din sunetul scrâşnit pe care-1 făcea oţelul alunecând pe oţel deduse că nu era câtuşi de puţin doar o formă de omorât timpul, îşi măsurau forţele de-adevăratelea. De fapt, zgomotul fusese acela care-1 atrăsese acolo.
   Nu se aşteptase s-o vadă pe Cristine ţinându-i piept lui Ethan şi mai ales cu atâta îndârjire. Iar Ethan era un bărbat de a cărui forţă era mai cuminte să ţii seama.
   Nick ar fi putut să jure că era furioasă după modul în care îşi ţinea ochii mijiţi, după cuta dintre sprâncene şi după buzele ţuguiate de concentrare.
   Oare era furioasă pe Ethan? se întrebă Nick. Posibilitatea aceasta îi produse un mic şi meschin fior de satisfacţie, fapt care-1 facu să se încrunte stingherit.
   Îşi iubea fratele. Ţinea şi la Cristine... într-o oarecare măsură. De fapt, se corectă el în sinea lui, îi era dragă. Şi ceva pe deasupra, se strădui tânărul conte să ignore fierbinţeala pur sexuală care i se încolăcea în şale la vederea fundului mic al Cristinei, peste care pantalonii se mulau aţâţător, a taliei zvelte şi a sânilor care tresăltau pe sub cămaşa de mătase fină.
   N-avea ce face, reflectă el amar, decât să se resemneze. Crezuse că noaptea pe care o petrecuse în patul toridei Victoria Lamb îi mai potolise febra care-1 stăpânea in ultimele săptămâni.
   Făcuseră amor ca apucaţii ore-ntregi, iar în zori, când o părăsise, se simţise sătul. Sau aproape. Pentru că atunci când se întorsese acasă. în drum spre dormitorul lui, să zăbovească în faţa camerei Cristine aproape un sfert de oră, cu mintea plină de fantezii. Fantezii care acum prindeau viaţă în mintea lui, în timp ce o urmărea executând o fandare şi străpungând garda lui Ethan, care se trezi cu vârful floretei ei sub nas.
   Fratele său clipi surprins şi buzele i se arcuiră uşor.
   - Eşti mort! declară Cristine, rânjindu-i victorioasă, zăbovind încă o clipă cu vârful bont al armei elegante sub nasul lui, înainte de a se retrage şi de a-1 saluta ceremonios.
   - Asta pentru că sunt un gentleman şi educaţia îmi impune să las doamnele să câştige, replică bărbatul, înclinându-se la rândul lui.
   - Da, da, vezi să nu! i-o întoarse ea râzând.
   Aplauzele lente care se auziră din prag ii făcu pe amândoi să se întoarcă.
   - Impresionant declară Nick, desprinzându-se din cadrul uşii cu privirile întunecate aţintite asupra ei.
   Cristine îl privi şi inima îi tresări, îmbujorarea cauzată de efortul fizic spori. Brusc, se simţi nesigură şi emoţionată.
   - Eşti la fel de ageră şi de necruţătoare ca o amazoană, o linguşi el. Ai antrenat-o bine, se răsuci spre Ethan cu un zâmbet moale.
   - A fost o elevă silitoare, dădu Ethan din cap mulţumit.
   - Ar trebui să încerci într-una din zile şi cu mine, o invită Nick, privind-o amuzat. Eu nu sunt chiar atât de gentleman ca Ethan.
   Cristine îşi înălţă sprâncenele surprinsă.
   - O să te am in vedere, promise ea ştergându-şi fruntea umezită de transpiraţie cu mâneca. Acum vă rog să mă scuzaţi, dar trebuie să mă pregătesc de cină. Îmi vin amândouă mătuşele şi nu vreau să le fac o impresie proastă lăsându-le să mă aştepte.
   Nick privi lung în urmă ei, apoi se răsuci spre Ethan.
   - Ce-i cu ea?
   - A avut o zi plină de emoţii.
   Ethan tăcu o pauză, oftând.
   - I-a întâlnit pe părinţii Elisabethei.
   - Înţeleg! zise el, simţindu-se oarecum vinovat că nu fusese prezent ca să-i susţină moralul. Şi cum a suportat?
   - Teoretic, a trecut cu bine peste tot. Pe urmă au apucat-o dracii.
   Făcu o altă pauză, ronţăinduşi obrazul pe dinăuntru, gânditor.
   - Mă îngrijorează, Nick, mărturisi el, într-un târziu.
   - În ce sens?
   - Cred că i-a intrat în cap ideea de a-l prinde pe cel care i-a ucis tatăl. Din cauza asta era furioasă. Vrea să-l facă să plătească pentru ceea ce s-a întâmplat atunci.
   - Ţi-a zis ea asta? îşi îngustă Nick ochii, rumegând informaţia pe toate părţile.
   - Nu trebuie să-mi zică, că doar o cunosc. Ştiu cum îi lucrează mintea.
   Nick se încruntă. Nu-i plăcea deloc ideea pe care Ethan tocmai i-o vârâse în cap. Pe de altă parte, nici nu-1 surprindea prea tare acest fapt. Nici el n-ar fi lăsat lucrurile aşa dacă ar fi fost în locul Cristinei.
   - Va trebui să stăm cu ochii pe ea, dădu Ethan glas gândului care-i preocupa pe amândoi.
   - Mda aşa trebuie, şi să ne rugăm Celui de sus să nu facă ceva singură, de capul ei.
   - Cam greu, mormăi Ethan. Este loială familiei şi întotdeauna va pune siguranţa noastră mai presus de a ei. Îl vom pune în gardă şi pe Tony.
    Nick dădu din cap şi amândoi părăsiră tăcuţi sala de antrenament.

                                   CAPITOLUL 7

          Debutul social al Cristinei urma să aibă loc în casa ducelui de Cambridge, care avea să adăpostească cel de-al doilea bal important al sezonului ce începea la Londra în mai puţin de o săptămână.
   Lady Giorgiana, soţia ducelui, o femeie înaltă şi impunătoare, insistase s-o cunoască personal pe protejată înaintea marelui eveniment. Ar fi fost o greşeală teribilă, fatală chiar pentru statutul ei în societate, să prezinte lumii întregi o impostoare. Nimeni nu i-ar fi iertat gafa vreodată şi nici nu i-ar fi uitat-o. Pur şi simplu ar fi fost ruinată pe viaţă şi silită să se retragă undeva în provincie pentru tot restul zilelor ei, condamnată la ruşine şi dizgraţie veşnică. Aşa că trebuia să se convingă că tânăra debutantă era cine susţinea lady Kimberly că era: o Lancaster.
   Deşi contesa de Sutherland se simţise insultată de această dovadă cât se poate de clară de neîncredere şi suspiciune din partea ducesei, se strădui să-şi lase mândria deoparte şi să-i facă pe plac. În fond, nimeni din înalta societate nu ar fi crezut că moştenitorul averii Lancaster mai era în viaţă după atâţia ani de tăcere şi mister.
   Drept pentru care se înfăţişă lady-ei Cambridge însoţită de Cristine şi de cei patru avocaţi ai răposatului Keith Lancaster, care îi prezentară toate documentele necesare spulberării oricărei urme de îndoială care ar mai fi putut să planeze asupra originii nobiliare a fiicei ei adoptive.
   În faţa acestor dovezi de netăgăduit, lady Georgiana se simţi încurcată, ruşinată şi totodată, copleşită de gratitudine. Atitudinea ei rezervată se transformă într-una plină de solicitudine. Nu mai ştia ce să facă ca să reintre în graţiile contesei de Sutherland. Era pe deplin conştientă că avea să găzduiască cel mai important eveniment din ultimii douăzeci de ani şi că aceasta avea să fie dezbătut pentru multă vreme după aceea. Că numele ei avea să fie prezent pe buzele tuturor, rostit cu admiraţie şi invidie, că prestigiul avea să-i crească in societate şi că petrecerile ei aveau să fie cele mai căutate pentru mulţi ani de acum înainte.
   Şi că era foarte important ca pregătirile pentru acest eveniment să fie minuţios puse la punct pentru ca seara cu pricina să fie un succes răsunător. Şi să-i asigure partea ei de glorie.
   Cristine privea totul cu o detaşare stranie. Pentru ea, debutul şi recunoaşterea societăţii nu i se păreau chiar atât de importante. Erau necesare, dar nu realmente importante. Reprezentau doar un pas înainte pe drumul care avea s-o conducă la asasinul tatălui ei. Pentru că ştia că niciodată nu avea să-şi găsească liniştea, nicicând nu avea să se bucure cu adevărat de ceea ce viaţa avea să-i ofere până când nu-1 găsea pe cel care-i destrămase familia.

         Veni şi seara mult aşteptată.
   Societatea fremăta de nerăbdare s-o cunoască pe moştenitoarea averii Lancaster şi invitaţii, care fuseseră aleşi pe sprânceană, soseau într-un flux continuu la balul găzduit de lady Georgiana.
   Totul era aranjat cu un bun gust desăvârşit. Imense buchete de trandafiri şi crini imperiali albi tronau maiestuoşi pe postamente de marmură crem şi câteva aranjamente cu delicate flori de iasomie şi camelii deeorau mesele încărcate cu aperitive etalate într- un fel exotic.
    Cele trei candelabre uriaşe din sala principală aruncau o lumină vie peste mulţimea invitaţilor, aprinzând văpăi în nestematele ce împodobeau ţinuta doamnelor prezente şi în cristalurile fine în care era servită cea mai scumpă şampanie franţuzească.
   Uşile care dădeau spre terase şi grădini erau larg deschise, lăsând răcoarea înmiresmată a nopţii să pătrundă înăuntru. Orchestra, aşezată într-un balconaş. încânta oaspeţii cu un repertoriu ales.
   Cristine şovăi în faţa ultimelor două trepte care ducea în sala de bal.
   Stomacul i se tăcu ghem, palmele i se umeziseră sub mănuşile de satin, pulsul îi lovea tâmplele într-un fel asurzitor.
   Totul părea s-o strângă şi s-o apese: corsetul nemilos, pereţii orbitor de albi, diamantele grele, fabuloase, care-i completau ţinuta magnifică...
   - Respiră!
   Vocea gravă şi poruncitoare a lui Nick o tăcu să deschidă ochii brusc şi să-l privească zăpăcită.
   - Poftim? clipi ea nedumerită.
   - Trage aer în piept, la naibii! ii comandă el încruntat, strângându-i braţul cu fermitate, abia abţinându-se să n-o zgâlţâie.
   Sau s-o ia de acolo pe sus şi s-o ducă departe, într-un loc care să nu-i mai aducă in ochi acea teroare adâncă, care-l scotea din minţi.
   Cristine se încruntă la el, enervarea fâcându-şi loc în sufletul ei, dar se conformă, luând o gură zdravănă de aer.
   - Acum eşti mulţumit? bolborosi ea. Şi nu-i cazul să mă învineţeşti pentru un lucru atât de banal ca respiratul!
   - Ba e, dacă ai uitat cum se face. Încă odată, îi ceru, slăbindu-şi totuşi strânsoarea.
   Cristine îşi dădu ochii peste cap, dar se supuse. Se simţi mai bine, punctele dispărură cu totul şi ceva culoare i se înfiripă în obraji.
   - Şi acum, zâmbeşte!
   - Ce-s eu, un soldat aflat sub comanda ta? se burzului ea. O să zâmbesc când am chef!
   Seara începuse prost pentru toată lumea. Rochia ei ajunsese de la croitoreasă cu întârziere şi toţi fuseseră agitaţi din această cauză. Când, în sfârşit fusese gata şi coborâse în salon, dornică să-l impresioneze, el îi aruncase o privire rapidă, dăduse scurt şi aprobator din cap, îi curmase cu bruscheţe complimentele lui Ethan la adresa ţinutei ei şi- i zorise pe toţi spre trăsura care-i aştepta în faţă.
   Atitudinea lui Nick o indispusese grozav. Ce, îl duruse gura să-i zică ceva drăguţ?... Şi tot drumul fusese tăcut şi posomorât ca un urs. Nu putea decât să tragă concluzia evidentă că rolul ce-i fusese atribuit îl plictisea de moarte.
   Şi ea ce vină avea?
   Nu-i nimic, îşi zisese Cristine îndurerată. În curând avea să-l scutească de această corvoadă. Imediat ce-şi atingea scopul, avea să-şi aleagă un soţ şi să plece în Kumpur-Pala pentru tot restul vieţii ei.
   Habar n-avea de ce acest gând îi năştea în suflet o jale de nedescris. Dar nici nu se strădui să afle cauza. Pur şi simplu acesta era destinul ei şi trebuia să-l accepte ca atare. Nu avea de ales.
   Vocea maestrului de ceremonii, care le anunţa sosirea, o smulse din cugetări. Simţi mâna lui Kimberly strecurându-se într-a ei şi strângându-i-o încurajator. Ridicând privirea, îi văzu zâmbetul plin de emoţii şi ochii strălucitori şi-i zâmbi la rândul ei.
   În spatele contesei, Ethan îi făcu complice cu ochiul. Anthony îi dărui un surâs blând, care avu darul de a o calina subit.
   Acum e-acum! gândi ea cu un freamăt în stomac.
   Şi păşi mândră şi maiestuoasă ca o regină în sala de bal, flancată de escorta ei, reducând totul la tăcere.

        O oră mai târziu, cu o cupă de şampanie în mână, Nick îi urmărea evoluţia cu un aer îngândurat.
   Nu se-ndoise nicio clipă că n-avea să facă faţă cu brio acestei încercări, deşi scurta ei ezitare în faţa sălii de bal îi cam dăduse emoţii. Însă totul se desfăşurase cum nu se poate mai bine şi întreaga societate i se gudura acum la picioare. Toată lumea se zbatea să-i capteze atenţia şi să-i intre pe sub piele, iar Cristine le primea favorurile cu graţia şi demnitatea unui adevărat vlăstar regal.
   Era mândru de ea. Cristine se ridicase la înălţimea noului ei statut social cu o admirabilă eleganţă. Deşi nu se arătase câtuşi de puţin trufaşă, ceva din atitudinea ei o făcea să pară misterioasă şi intangibilă. Frumoasă, rafinată, spirituală şi cultă.
   Londra era fascinată. Şi sedusă de acea apariţie de vis.
   Admiratorii se îngrămădiseră în jurul ei, roind ca nişte fluturi prinşi de mrejele strălucitoarei frumuseţi... sau atraşi de promisiunea irezistibilei ei averi.
   Nick bănuia că ambele motivele se situau pe picior de egalitate.
   Cristine era superbă, ameţitoare chiar. Croiul simplu al rochiei de mătase albă ii punea in evidenţă silueta voluptoasă, decolteul generos evidenţiindu-irotunjimea delicată a umerilor şi zvelteţea gâtului. Părul îi fusese prins într-un coc lejer pe ceafa şi împodobit cu o singură camelie albă, prinsă lateral în spatele urechii. Diamantele din Kumpur-Pala confereau ţinutei strălucirea necesară. Arăta proaspătă şi sofisticată în acelaşi timp.
   Când o văzuse păşind in salon, o creatură exotică desprinsă parcă dintr-un basm oriental, puţin ii mai lipsise să-şi înghită limba. Pentru o clipă, încremenise, mut de uimire. În acea secundă realizase cu o strângere de inimă că avea să îngenuncheze toţi bărbaţii prezenţi în scara aceea şi că n-avea să ducă deloc lipsă de curtezani.
   Încă de la început, toate dansurile Cristinei fuseseră rezervate. El însuşi se ocupase cu selectarea atentă a partenerilor ei de dans, primul set fiindu-i deja destinat lui, tutorele ei legal. De cel de-al doilea set avea să se bucure Ethan, care o însoţea peste tot, alături de Kimberly şi de lady Georgiana, veghind asupra ei ca un vultur.
   Nick se retrăsese într-un colţ al sălii şi-i supraveghea pe toţi Lancasterii prezenţi, aşa cum stabilise cu Ethan şi Tony cu o zi în urmă. O sarcină lesne de înfăptuit dacă privirile nu i-ar fi fost atrase în permanenţă ca un magnet de către favorita serii.
   Numărase până acum cinci dintre verii ei primari şi doi unchi cu soţiile lor, plus două mătuşi văduve. Reacţia lor la vederea Cristinei fusese împărţită între şoc, surpriză şi neîncredere. Atitudinea Cristinei faţă de ei îl pusese în gardă, făcându-l să se gândească la discuţia pe care o avusese cu Ethan cu nicio săptămână în urmă.
   Cristine le dăruise zâmbete largi, pline de căldură, de parcă şi-ar fi revăzut familia iubitoare după o vacanţă lungă în străinătate.
   Atenţia Cristinei se concentrase în special asupra unei anumite verişoare, Luciile Lancaster, o blondă drăgălaşă cu care se părea că fusese colegă la şcoala din Westminster. Şi blonda păruse încântată la rândul ei de regăsire şi turuise ea o moara stricată despre neaşteptatele circumstanţe în care se reîntâlniseră.
   Deşi Luciile părea inofensivă şi categoric fără niciun amestec în evenimentul tragic care marcase viaţa părinţilor naturali ai Cristinei în urmă cu douăzeci şi unu de ani, fiind ea însăşi de aceeaşi vârstă cu a Cristinei, Nick era ferm decis s-o ţină şi pe ea sub o atentă observaţie, că doar sângele apă nu se face.
   Cu restul Lancasterilor era altă poveste.

        Richard Lancaster, o bărbat încă frumos, care se apropia de cincizeci de ani, păruse cel mai zguduit la vederea Cristinei.
   Fusese văr primar cu tatăl ei şi susţinuse că între el şi Keith existase o relaţie strânsă de prietenie, tragica moartea a acestuia lăsându-i în inimă o durere vie, de netrecut.
   Era un împătimit al jocurilor de noroc şi toată lumea ştia că situaţia lui financiară era la pământ de ani buni. Se însurase târziu, luându-şi o soţie mai tânără cu el eu aproape treizeci de ani, a cărei dotă o tocase în primele şase luni de mariaj. Nu aveau copii.

................................................................