Adulter, J.D. Robb

..............................................................

                         3-9

         Eve se întinse cât putu mai bine și închise ochii.
   - Nu mă îngrijorează!
   - Nici nu trebuie. Cred că o s-o placi mai mult când va începe să-ți răspundă.
   - Dar nu am spus că nu-mi place de ea.
   - Nu, dar crezi că e slabă și nu e.
   Îi trecu mâna ușor prin păr.
   - Crezi că este prostuță și nu e. Este tulburată pe toate planurile și suferă pentru un bărbat care nici nu merită. Dar suferă pentru pierderea unei iluzii. Și cred că asta este chiar și mai greu.
   - Dacă te-aș găsi mort, dezbrăcat în pat cu altă femeie, aș dansa pe corpul tău.
   - Dar nu știi să dansezi.
   - Mai întâi aș lua lecții.
   - Da, probabil că așa vei face, doar că nu vei avea ocazia. Dar ai și suferi.
   - Nu ți-aș da satisfacția asta. Ticălos și nenorocit.
   - Ai plânge de una singura în întuneric și mi-ai striga numele.
   - Da, ți-aș striga ceva de genul: Cum mai e treaba prin iad, eunuc ticălos? Și apoi aș tot râde. Așa ți-aș striga.
   - Iisuse, Eve! Te iubesc.
   - Da, da, spuse și zâmbi aproape adormită. Apoi ți-aș pune toți pantofii scumpi în aparatul de reciclat, ți-aș lua toate costumele de fițe și le-aș arde într-un foc în jurul căruia aș dănțui și l-aș da pe Summerset afară în șuturi. Apoi aș da o petrecere unde am bea tot vinul tău scump și tot whisky-ul. Apoi aș angaja doi, nu, trei playboy care să-mi satisfacă toate plăcerile.
   Când își dădu seama că mașina nu mai mergea, deschise ochii și se uită la el.
   - Ce-i?
   - Tocmai mi-am dat seama că te-ai gândit ceva la chestiile astea.
   - Nu, nu chiar foarte mult. Mi-au venit așa, deodată. Unde rămăsesem?
   - Trei playboy îți satisfăceau toate dorințele. Presupun că ai avea nevoie de trei, pentru a fi satisfăcută așa cum te-ai obișnuit în ultimii ani.
   - Da, s-o crezi tu. Și după orgie aș începe cu toate jucăriile tale. Mai întâi aș... se întrerupse ca să se uite cu atenție afară. Ciudat, dar nu arată ca Sediul Central.
   - Poți lucra și de acasă și poți să-mi și planifici serviciul funerar. După aceea dormim amândoi puțin.
   Coborî din mașină și veni să-i deschidă ușa, pentru că ea nu se mișca.

          - Dar încă nu mi-am făcut raportul și nici nu am vorbit cu comandantul.
   - Și astea le poți face de aici.
   Se aplecă, o ridică și o puse pe umăr.
   - Crezi că ești macho și sexy, nu?
   - Cred că sunt eficient.
   Decise să nu facă nicio mișcare. Așa măcar nu trebuia să mai vorbească cu Summerset. Dar când îi auzi sunetul iritant al vocii își dori să poată cumva să închidă și urechile, la fel ca ochii.
   - E rănită?
   - Nu, doar obosită.
   - Și dumneavoastră păreți obosit.
   - Sunt. Nu vreau să fiu deranjat decât dacă este vreo urgență în următoarele două ore. Și încă o oră după, decât dacă sunt lucruri esențiale.
   - Sigur.
   - După aceea trebuie să discutăm câteva lucruri. Pornește sistemul de securitate și nu pleca de acasă până nu vorbim.
   - Sigur.
   - E și el implicat în proiectul strict secret? întrebă Eve.
   - Știe multe, despre multe.
   Intră în cameră și o puse pe pat.
   - Chiar pari obosit. Și nu ți se întâmplă des, spuse după ce se uită atentă la el.
   - A fost o zi lungă. Pantofii jos.
   - Pot să o fac și singură.
   Îl dădu la o parte.
  - Ocupă-te de tine!
   - Ah, da, una dintre prețioasele mele perechi de pantofi care, în curând, vor ajunge în aparatul de reciclat.
   Trebui să admită că avea un surâs fermecător.
   - Dacă nu ai grijă ce faci, prietene!
   Eve își dădu jos pantofii, jacheta, tocul pistolului și apoi se strecură în pat.
   - Ai dormi mai bine dacă ți-ai da jos hainele.
   - Când sunt dezbrăcată îți vin tot felul de idei.
   - Dragă Eve, îmi vin tot felul de idei și dacă ești îmbrăcată în costum de protecție pentru geniști. Dar acum nu vreau decât să dorm puțin, îți jur.
   Își dădu jos pantalonii și tricoul și apoi îi râse în față când se băgă și el în pat alături de ea.
   - Să nu-ți vină nicio idee.
   - Liniște. O sărută pe cap. Dormi.
   Pentru că îi era bine și stătea confortabil cu capul pe pieptul lui, adormi. După o clipă îi urmă și el exemplul.

            Cum se putuse ca lucrurile să se strice într-atât? Cum de se destrămase totul, când fusese atât de bine și de meticulos pregătit?
   Și bine dus la îndeplinire, se gândi el.
   Totul fusese făcut cum trebuie. Absolut totul. Și acum se ascunde în spatele ușilor închise și al ferestrelor acoperite, fiindu-i frică pentru viața sa.
   Viața sa.
   Fusese o greșeală. Asta era. Ceva, cumva evoluase greșii Dar nu avea nicio logică.
   Se calmă luând înghițituri mici de whisky.
   Nu el făcuse greșeala. Intrase în casă la ora exactă. Cu pielea protejată și cu o salopetă peste haine, iar pe cap avea protecție anticontaminare. Nu avea să rămână nicio urmă a trecerii lui pe acolo.
   Verificase droidul pentru a se asigura că fusese închis pentru noapte. Apoi urcase la etaj. Dumnezeule, cum îi mai bătea inima! Îi fusese teamă, aproape teamă, se corectă el, că s-ar fi putut să-i audă bătăile inimii, chiar dacă muzica era tare și mai și scoteau tot felul de zgomote când și-o trăgeau.
   Avea paralizatorul în mână și cuțitul la centură. Îi plăcea să simtă cum se lovea lama de coapsele lui. Anticiparea îi făcea plăcere.
   Se mișcase repede, așa cum plănuise. Așa cum se antrenase. O descărcare între umeri și prima țintă era terminată. Poate ezitase puțin între cele două victime, dar foarte puțin. Poate că o privise pe Felicity și văzuse șocul din ochii ei înainte de a da o a doua lovitură între acei sâni frumoși.
   Dar apoi nu mai ezitase. Deloc.
   Acum cuțitul, pe care-l trăsese din teaca de piele și care scosese un mic fâșâit sexy.
   Apoi uciderile. Mai întâi pe el.
  Îi plăcuse, trebuia să recunoască. Mult, mult mai mult decât crezuse. Senzația lamei care străbate carnea și căldura sângelui proaspăt. Atât de primitiv și de instinctual.
   Și așa de... ușor, se gândi el, când whisky-ul își mai făcu puțin loc până la nervi. Era așa de ușor, odată ce te porneai.
   Apoi aranjase scena, foarte, foarte grijuliu. Atât de grijuliu și de exact, că abia terminase când Reva ajunsese și când alarma sunase ușor, pentru a-l avertiza că ea începuse să anihileze sistemele de securitate.
   Dar rămăsese calm, își păstrase sângele rece. Tăcut ca o umbră, se gândi el mândru, o așteptase să intre în cameră.
   Zâmbise când o văzuse îndreptându-se spre pat. O mică pulverizare din spray-ul care conținea o substanță de anesteziere și ea căzuse.
   Mai adăugase una-alta pe ici, pe colo. Mutări de geniu. O duse până la baie pentru a-i pune amprentele pe chiuvetă și apoi o mânjise cu sânge pe tricou. Iar cuțitul înfipt în saltea era mai mult decât grăitor.
   Era stilul ei, clar.
   Lăsase ușa de la intrare întredeschisă, așa cum plănuise. Avea să rămână leșinată destul de mult pentru a fi descoperită de oamenii de la securitate când își făceau rondul. Bine, bine, poate acest calcul fusese eronat. Nu pulverizase destul spray sau poate că pierduse prea mult timp cu micile aranjamente.
   Dar nici chiar asta nu avea să conteze. Era acuzată. Blair Bissel și Felicity Kade erau morți, iar ea era singurul suspect.
   Ar fi trebuit ca el să fie departe deja, iar în conturile lui să fie o mulțime de bani. Dar în loc să se întâmple așa, devenise țintă.
   Trebuia să scape. Trebuia să se protejeze.
   Nici aici nu mai era în siguranță. Nu complet în siguranță. Dar asta se putea rezolva. Se putea aranja, se gândi el și se ridică, când norii de autocompătimire și de frică începură să dispară. Și putea rezolva și câteva dificultăți financiare între timp.
   Apoi avea să se ocupe de restul.
   Mai avea nevoie doar de puțin timp de gândire și se va ocupa de tot.
   Mai sigur de el, se duse să-și mai pună un pahar de whisky și să plănuiască următoarea mișcare.

                                               6.

          Eve era singură în pat când se trezi și o verificare rapidă o făcu să-și dea seama că dormise cu o jumătate de oră mai mult decât plănuise.
   Prea amorțită pentru a înjura, se duse până la automat și-și făcu o cafea. Luă cana cu ea la duș și a stătu sub jetul de apă, bând înghițitură după înghițitură.
   Băuse deja jumătate de cană când își dădu seama că avea încă slipul pe ea.
   Acum chiar înjură. După ce termină toată cafeaua se dezbrăcă și- și aruncă slipul într-un colț.
   Un soț afemeiat și amanta lui morți, se gândi. Amândoi cu legături în lumea artistică. Posibile legături cu tehnoteroriștii.
   Supervierme de calculatoare. Securitatea încălcată în câteva sectoare. O înscenare prefabricată la adresa unui expert în sisteme de securitate, implicat în dezvoltarea unui program de protecție. Care era scopul înscenării? Altcineva avea să-i ia locul. Nimeni nu era indispensabil.
   Nu-i plăcu niciuna dintre variantele posibile. De ce o chestie care părea așa de bine gândită devenea o aiureala totala îndată ce dădeai la o parte poleiala?
   Chiar dacă acest caz ar fi cercetat pornind de la premisele unei crime pasionale, chiar dacă Reva Ewing ar fi acuzată, judecată și condamnată și și-ar petrece restul vieții în închisoare, care ar fi scopul?

          Era la a doua cană de cafea și la noi variațiuni mentale când Roarke intră în cameră.
   - E cineva care vrea îndeajuns de mult să-ți facă rău încât să omoare doi oameni și să pună totul pe spatele unui angajat de-al tău?
   - Există tot felul de oameni pe lumea asta.
   - Da, asta este de fapt și problema cu lumea asta. Că e locuită. Dar există metode mai ușoare de a face rău cuiva decât să comiți două crime. Nu cred că tu ești alesul.
   - Draga mea, sunt bulversat. Credeam că pentru tine sunt.
   - Dar ai putea să fii tu, într-o oarecare măsură. S-ar putea să fie Roarke Industries, sau mai exact Securecomp. Va trebui să ne mai gândim la acest aspect. Dar mai întâi vreau să cercetez victimele cu o mai mare atenție.
   - Am început eu deja. Eram treaz, spuse el când ea se încruntă. Acum că ne-am trezit amândoi, mă gândesc foarte serios la mâncare.
   - Va trebui să mănânci în birou la mine.
   - Bineînțeles.
   - Ești destul de simpatic.
   - Nu, de fapt, mi-e doar foame.
   Comandă niște fripturi la ea în birou.
  - Poți să-ți arunci o privire la viața lui Bissel în timp ce mănânci. Computer, afișează informațiile pe primul ecran.
   - Ai găsit ceva?
   - Nu, nimic.
   - Cum adică nimic?
   - Este foarte, foarte curat. Uită-te și tu!
   Tăie o bucată de friptură în timp ce citea datele de pe ecran.
  Bissel, Blair. Caucazian. Înălțime: un metru optzeci și șase de centimetri. Greutate: nouăzeci și două de kilograme. Părul: castaniu.
   Ochii: verzi. Data și locul nașterii: 3 martie 2023, Cleveland, Ohio.
  Părinți: Marcus Bissel și Rita Hass, divorțați în 2030. Un frate. Carter.
  Data nașterii: 12 decembrie 2025.
   Ocupația: sculptor.
   Adresă: 21981, Serenity Lane, Queens, New York.
   - Serenity Lane. Eve dădu din cap mestecând. Ce dobitoc inventează astfel de nume?
   - Presupun că tu ai prefera Strada Loviturii sub e centură...
   - Cine nu ar prefera asta?
   Pentru că cercetase în profunzime, avea informații despre grupul de prieteni ai lui Bissel, de când avea trei ani, și despre cei doi ani pe care-i petrecuse la Paris, studiind la o școală o de artă.
   Îi citi dosarul medical: tibia ruptă la doisprezece ani și toate celelalte controale standard. Avusese câteva intervenții de chirurgie estetică la fund, bărbie și nas.
   Era republican și avea o avere de un milion și vreo opt sute de mii de dolari.
   Își plătise taxele la timp, trăise bine, dar fără a exagera cu cheltuielile.
   Reva fusese singura lui soție.
   Părinții lui încă trăiau. Tatăl locuia în Cleveland cu a doua soție, iar mama lui în Boca Raton cu al treilea soț. Fratele său nu avea nici soție, nici copii, la profesie era trecut antreprenor, adică o modalitate politicoasă de a spune că nu lucra. Cartea lui de muncă arăta că schimbase tot felul de slujbe. Momentan locuia în Jamaica și deținea o parte dintr-un bar cu specific local.
   Și cazierul lui era destul de variat. Mai întâi tot felul de delicte minore. Fusese închis în Ohio optsprezece luni pentru că vânduse acțiuni ale unei societăți care nu exista.
   Nu avea deloc cazier judiciar.
   Averea lui era de douăsprezece mii de dolari, care includeau partea din barul din Jamaica.
  - Mă întreb dacă fratele mai mic nu are o problemă fratele mai mare are toți banii și gloria. Nu are probleme de violență în cazier, dar cu familia tot timpul te relaționezi altfel. Oamenii se ambalează când e vorba de familie. Adaugă și banii, și uite cum poate deveni problematic.
   - Deci fratele mai mic a venit din Jamaica, și-a omorât fratele și a înscenat totul ca să pară vina cumnatei?
   - Păi, dacă presupui că avea idee de proiect, poți să spui și asta. Poate că cineva l-a contactat și i-a oferit bani pentru orice informații putea să obțină. Poate că a primit ceva bani, poate că nu. Dar este destul de inteligent ca să-și dea seama că frate său calcă pe de lături. Poate că a încercat să-l șantajeze, s-au certat. Amenințări.
   Ridică din umeri.
  - Da, îmi și imaginez tabloul.
   În timp ce mânca, Roarke întoarse imaginea pe toate părțile.
   - El și cel care l-a angajat decid să șteargă toate urmele.
   - Așa pare foarte logic. Cred că ar fi bine să vorbim cu fratele mai mic, Carter.
   - E o idee bună, mai ales că nu ne petrecem îndeajuns de mult timp în baruri jamaicane.
   Pentru că era pe masă, luă paharul de cabernet și studie atentă figura soțului ei.
   - Te gândești la altceva.
   - Nu, doar mă gândesc. Trebuie să o vezi și pe Felicity Kade. Informațiile despre Kade pe ecranul doi.

               În curând, realiză că era imaginea standard a unui copil provenit dintr-o familie bogată.
   Multe studii, multe călătorii. Avea case în New York, Hamptons și în Toscana. Câștigase ceva bani din artă, nu că ar fi avut nevoie, se gândi Eve. Averea, provenită în special din moșteniri, se ridica la peste cinci milioane de dolari.
   Nu fusese niciodată căsătorită, deși avusese o perioadă de coabitare când avea douăzeci de ani. La treizeci, trăia singură și trăia bine, sau cel puțin trăise.
   Își făcuse multe operații la corp, dar aparent fusese mulțumită de fața pe care o avea. Nu avea nimic neobișnuit, ieșit din comun, nici în dosarul medical, nici în cazier.
   - Cheltuia mult, comentă Eve. Haine, saloane de estetică, bijuterii, artă, călătorii. Multe călătorii. Și ce e interesant este că a fost de patru ori în Jamaica în ultimele optsprezece luni.
   - Da, chiar este interesant.
   - Se poate să-l fi înșelat pe soțul adulter cu fratele bun de nimic al acestuia?
   - Da, au păstrat totul în familie. Sau poate că ea se ocupa de recrutare, îl căuta pe cel asupra căruia să cadă toată vina, dacă lucrurile nu mergeau bine.
   - Dar Reva este cea considerată vinovată.
  - Da. Lasă-mă puțin să duc ideea până la capăt.
   Mai luă o gură de vin, se ridică și începu să se plimbe de colo-colo.
   - Prima călătorie acum un an și jumătate. Probabil că voia să vadă în ce ape se scaldă. Îl putea folosi pentru a se ocupa de Blair sau de Reva. Sau de amândoi. Ei îi plac banii. Îi place și riscul. Nu te culci cu soțul prietenei dacă nu-ți place să riști sau dacă n-ai o lipsă completă de conștiință. Să se joace cu tehnoteroriști este posibil să-i fi părut o idee bună. Îi place să călătorească, iar cu toți oamenii pe care i-a cunoscut în voiajele sale, în cercurile în care se învârtea... da, este foarte posibil să fi fost abordată.
   - Atunci cum de totul s-a terminat cu moartea ei?
   - Ajung și acolo. Poate că fratele mai mic a fost gelos. Este un motiv bun de secole pentru a-ți face iubita bucățele.
   - Sau să înveți să dansezi.
   - Ha, ha! Poate că voia să primească o parte mai mare din bani sau poate că au încercat să-l tragă pe sfoară. Sau poate că totul nu este decât un mare rahat, dar merită investigat.
   Gesticula cu paharul spre ecran.
   - Și-ți mai spun ce mai cred. Sunt mult prea imaculați.
   - Ah, speram să crezi și tu la fel.
   Se lăsă pe spate pe spătar, cu un pahar de vin în mână.
   - Sunt ca niște îngerași, nu, domnul Bissel și domnișoara Kade? Exact ceea ce te-ui aștepta. Educați, respectând legea, stând bine din punct do vedere financiar. Nici cea mai mică pată. Totul este așa de bine pus la punct...
   - Că nu se potrivește deloc. Sunt niște mincinoși care își înșală soția și prietena și, în general, ăștia au o pată-două, cât de mici.
   Roarke luă o înghițitură și se uită la ea zâmbind.
   - Dacă ai destule abilități și destui bani, toate petele se pot șterge.
   - Tu știi cel mai bine asta. Va trebui să cercetăm mai profund, pentru că mie nu-mi prea vine să cred toate astea. Dar, între timp, vreau să o văd pe Reva.
  - Ecranul trei.
   Datele apărură pe ecran, dar între timp comunicatorul lui Roarke începu să clipească.
   - Trebuie să preiau apelul.
   Eve încuviință absentă și începu să citească în timp ce el se ducea în biroul lui.
   Ewing, Reva.
   Caucaziană. Părul: șaten. Ochii: gri. Înălțime: un metru șaptezeci și opt. Greutate: Cincizeci și opt de kilograme.
   Data și locul nașterii: 15 mai 2027.
   Părinți: Bryce Gruber și Caroline Ewing, divorțați în 2040.
   Adresă: 21981 Serenity Lane, Queens, New York.
   Ocupație: Expert în securitate electronică.
   Angajator: Securecomp, Roarke Industries.
   Căsătorită: 12 octombrie, 2057 cu Blair Bissel. Fără copii.
   Educație: Kennedy Primary, New York. Liceul Lincoln. Universitatea Georgetown, East Washington, cu diplome în automatizări, criminologie electronică și drept.
   A intrat în Serviciul Secret în ianuarie 2051. Garda președintelui Anne B. Foster, 2053-55. Cartea de muncă în fișierul atașat, inclusiv fișele secrete, autorizate spre deschidere de Reva Ewing.
   Își ținea cuvântul, se gândi Eve și decise să citească altă dată cartea de muncă.
   Demisionează din Serviciul Secret în 2056. Se mută la New York.
   Fără cazier judiciar. Un caz de chiul de la școală și de băut fără permisiune în perioada când era minoră. Amândouă au fost șterse din cazier prin hotărâre judecătorească. A făcut și serviciu în slujba comunității.
   În fișa medicală erau trecute un deget rupt la opt ani, o fractură la picior, la doisprezece ani, și o claviculă la treisprezece ani.
   Rapoartele doctorilor indicau că toate fracturile se datorau diferitelor sporturi și activități pe care le practica în timpul liber, printre care: hochei, baseball, arte marțiale, baschet, schi și parapantă.
   Cea mai gravă problemă o avusese însă ca adult, în exercițiul funcțiunii. Reva făcuse ceea ce jură să facă toți agenții din Serviciul Secret. Fusese împușcată, salvând viața președintelui.
   O lovitură în plin, de pe urma căreia fusese paralizată șase săptămâni și care o ținuse în spital vreme de trei luni.
   Amintindu-și cât de groaznic fusese când McNab fusese rănit cam în același fel, cu o vară înainte, și cât de slabe șansele ca nervii să-și revină, Eve își făcea o idee clară cam cât de speriată și prin ce dureri trecuse Reva până la recuperarea totală.
   Își amintea și de încercarea de asasinat. Fanaticul sinucigaș atacase președintele, nu înainte de a doborî trei civili și doi agenți din Serviciul Secret își aminti acum că o văzuse pe Reva la televizor.
   Dar atunci arăta altfel. Avea părul mai lung, blond-închis, și o privire mai blândă.
   Eve se uită peste umăr când Roarke intră în birou.

             - Îmi aduc aminte de ea. Îmi aduc aminte că am auzit vorbindu-se despre ea când a fost împușcată. Ea l-a împușcat pe individ, nu? L-a doborât chiar când se punea în fața lui Foster pentru a o proteja?
   - N-au mai crezut că va supraviețui. Apoi au crezut că nu va mai putea merge niciodată. Le-a demonstrat că se înșelau.
   - Nu s-a mai auzit prea mult despre ea, după acele prime zile.
   - Așa a vrut ea.
   Se uită la imaginea Revei care era încă pe ecran.
   - Nu-i plăcea să fie în centrul atenției. Dar acum va fi din nou. Vor face repede conexiunea și toată agitația va reîncepe. Eroina acuzată de o crimă dublă și așa mai departe.
   - Va face față.
   - Da, se va îngropa în munca, la fel ca o altă persoană pe care o cunosc.
   - Cât va întârzia acest lucru proiectul?
   - O jumătate de zi. Tokimoto mă sunase. Reva i-a dat deja toate informațiile, deși plănuiește să se reîntoarcă chiar ea la proiect, imediat ce termina cu testul adevărului. Dacă doi oameni au murit doar pentru împiedicarea acestui proiect, acțiunea nu va da roade.
   - Ai spune că cine a fost atât de inteligent pentru a gândi totul ar fi putut să se gândească și la asta. O mișcare disperată? speculă ea. O problemă cu subordonații? Carter Bissel. Chiar vreau să vorbesc cu Carter Bissel.
   - Mergem în Jamaica?
   - Nu-ți împacheta încă prosopul de plajă. Mai întâi voi discuta cu autoritățile locale. Trebuie să-mi scriu raportul și o să-i trimit o copie lui Whitney. Și trebuie să trec prin toată procedura de investigații. Să vorbesc cu legistul, cu specialiștii în informatică, cu tehnicienii de la amprente. Jurnaliștii vor începe să se agite de dimineață. Cred că ar fi bine să faci și tu o declarație oficială, ca angajator.
   - Deja lucrez la asta.
   - Nu vreau ca ea să dea vreo declarație, așa că, dacă reîncepe munca, vreau să stea departe de mass-media.
   - Îți garantez că știe cum să-i evite pe jurnaliști.
   - Asigură-te că așa se va întâmpla. Dacă nu ai altceva de făcut, poți să continui cercetările în legătură cu Bissel și Kade.
   - M-am pregătit pentru asta.
   Își luă paharul de vin.
   - Îmi pregătesc prosopul de plajă.
   - Ești un tip de treabă, știi.
   Se duse la el și-l mușcă de buza inferioară.
   - Pentru un civil care îmbrobodește bine și are degete lipicioase.
   - Și tu ești o țipă de treabă. Pentru o polițistă încuiată și agresivă.
   - Ce mai pereche facem și noi! Nici nu trebuie să ne cunoști prea bine ca să descoperi ceva interesant.
   Se duse la birou și se apucă să întocmească raportul pentru comandant.

           Era o chestie interesantă! Ușa de la intrare era descuiată.
   Declarația lui Caro spunea că ușa de la intrare era întredeschisă când ajunsese ea acolo. Dar, în declarația ei, Reva spusese clar că încuiase ușa și resetase programul de securitate.
    Eve era înclinată să o creadă. Pentru ea era o chestiune de rutină, de antrenament, lucruri pe care le faci automat când ești nervos.
   Oricine ar fi fost cel care comisese crimele și o incapacitase pe Reva, plecase prin ușa din față și o lăsase deschisă. De ce nu? De ce ar fi contat?
   De fapt...
   Se ridică în picioare și se duse la ușă.
   - Sisteme de securitate sofisticate precum cel al lui Kade... începu ea, dacă sunt închise și o intrare este lăsată deschisă, cât durează până când compania care asigură securitatea face o verificare de rutină?
   - Depinde de cererea clientului. Este personalizată, îi spuse Roarke, ridicându-și privirea de la ce lucra. Vrei să verific?
   - Păi, ai obține răspunsul mai repede, ținând cont că toată lumea este în proprietatea ta.
   - Nu dețin decât anumite părți ale lumii. Deschide Securecomp, ordonă el calculatorului. Autorizație, Roarke.
   Accesez. Securecomp deschisă ca urmare a autorizației Roarke.
   - Accesează dosarul de client pentru Kade, Felicity.
   Accesez... Kade, Felicity. Vreți informațiile pe ecran sau audio?
   - Pe ecran. Vreau profilul complet pentru fișa de securitate.
   Profil afișat.
   - Haide să vedem. Deci... la șaizeci de minute pentru ferestrele și ușile de la nivelul solului. Instrucțiunile sunt să se monitorizeze mișcările și să fie întrebat droidul după șaizeci de minute.
   - Este o procedură standard?
   - De fapt, este cam mare perioada. Presupun că avea încredere în sistemul de securitate și nu voia să fie deranjată.
   - Șaizeci de minute, da, da.
   Se duse înapoi, prelucrând totul în minte.
   Își imaginaseră că Reva avea să fie leșinată cel puțin o oră. Dar Reva era o persoană rezistentă. Și-a revenit repede și, deși era speriată și confuză, a dat un telefon. Așa că acea parte a planului, dacă era vreun plan, a fost compromisă de venirea lui Caro, care a și închis ușa după ea.
   Adăugă acest detaliu în raport.
   Ce rămăsese la scena crimei?
   Cuțitul de la Reva de acasă. De cât timp lipsea? Probabil că nu se va putea determina.
   Un paralizator militar, folosit de trupele speciale. Și de mai cine?
   - Computer, ce fel de arme au membrii Serviciului Secret, în special cei din garda președintelui?
   Accesez... toți agenții au un paralizator M3 și un pistol antineuronic, amândouă modele de mână. Agenții pot alege între un pistol 4000 sau unul 5200, după cum preferă.
   - Un M3, murmură Eve. Aveam impresia că agenții au un A l-s.
   Înainte de 5 decembrie 2055, modelul A 1 era standard pentru membrii Serviciului Secret. Schimbarea cu modelul M3 a intervenit după această dată. Atentatul la viața președintelui Foster a determinat această schimbare.
   - Chiar așa?
   Aceste informații sunt de actualitate.
   - Da.
   Eve se așeză pe scaun. Cine lăsase acolo M3-ul presupusese că și Reva avea un model asemănător. Nu plecase din Serviciul Secret până în ianuarie. Dar după atentat nu se mai întorsese în serviciul activ. Era simplu de verificat dacă primise un astfel de model.
   Un alt detaliu pentru raportul ei. Când compilă tot ceea ce voia, puse totul într-un fișier pe care-l salvă.
   - Computer, analizează datele din fișierul HE-45209-2 Folosind datele avute la dispoziție, analizează posibilitatea ca Reva Ewing să fie făptașul.
   Accesez...
   - Ia-ți tot timpul de care ai nevoie, murmură Eve și se ridică pentru a-și mai lua o cafea.
   Se întoarse la birou. Se așeză, bău din cafea și se jucă cu pisica de pluș pe care i-o dăduse Roarke, de când Galahad părea a fi mai interesat să-și petreacă serile cu Summerset. Ceea ce arăta, se gândi ea, lipsa de analiză a personalității pe care o avea pisica.
   Probabilități analizate. Posibilitatea ca Reva Ewing să fie făptaș în uciderea lui Bissel, Blair și Kade, Felicity este de șaptezeci și șapte la sută.
   - Este foarte interesant, mai ales daca te gândești că aparențele o indicau numai pe ea ca suspect. Dacă mâine trece de detectorul de minciuni la nivelul trei, alte douăzeci de puncte vor dispărea. Apoi avocații ei mă pot lua la șuturi.
   - Nu pari foarte preocupată de asta.
   - Păi, sunt în stare să fee față oricăror atacuri.
   - Da, da, știu, doar că de data asta se întâmplă pentru că iei partea unui prieten al meu. Și, în plus, din cauza asta vei avea și mass-media pe cap.
   - Mass-media mă îngrijorează la fel de mult ca niște papă-lapte de avocați.
   - Să avem pardon, dar avocații mei nu sunt niște papă-lapte.
   - M-am gândit eu că se vor implica avocații tăi. Dacă sunt măcar pe jumătate atât de buni pe cât îi plătești, vor rezolva ca să se renunțe la acuzații în mai puțin de douăzeci și patru de ore. Dar eu n-aș recomanda asta.
   - De ce?
   - Dacă cel care a organizat toate astea crede că Reva este considerată vinovată, ea este în siguranță și nici el nu va dispărea. Sau nu vor dispărea.
   - Nu vor dispărea?
   - Mai mult ca sigur că o echipă întreagă a lucrat la tot acest aranjament. Cineva a făcut crima, altcineva aranjamentul, cineva s-a ocupat de chestiunile de securitate de la galerie și studio. Și pun pariu cu tine că este și altcineva care aranjează și conduce totul.
   - E așa de bine când cădem de acord. Va trebui să mut asta la neînregistrate.
   - De ce?
   - Vino cu mine și-ți voi arăta.
   - Lucrez.
   - Sunt sigur că ți se va părea interesant.
   - Ar fi bine.

           Echipamentul care nu putea fi înregistrat și detectat de ComputerGuard era în camera sigură.
   Peretele pe care era fereastra era securizat împotriva oricăror intruziuni, dar lăsa să se vadă panorama.
   Consola neagra în forma de U avea nenumărate butoane. De fiecare dată când o vedea, Eve se gândea la o navă spațială.
   Roarke își turna un pahar de coniac și ei îi mai puse unul de vin.
   - Am trecut la cafea.
   - Atunci nu-ți va face rău să mai diluezi din cofeină. Și uite ce mai am, spuse și îi arătă un baton de ciocolată.
   - Ai dulciuri aici? Eu nu le-am văzut niciodată.
   - Sunt plin de surprize. O primești dacă stai la mine în brațe.
   - Sună ca ceea ce i-ar spune un bătrân pervers unei școlărițe prostuțe.
   - Eu nu sunt bătrân și tu nu ești prostuță. Și e ciocolată belgiană.
   - Doar pentru că stau la tine în brațe și mănânc ciocolata pe care mi-o dai nu înseamnă că mai primești și altceva.
   - Ei bine, în acest caz voi trăi cu speranța că te vei răzgândi. Ceea ce e posibil să se întâmple când vei vedea ce am găsit pentru tine.
   - Arată sau taci.
   - Asta zic și eu. O mușcă de ureche, îi dădu ciocolata și apoi puse palma pe consolă spunând: Roarke. Deschide operațiunile. Încarcă informațiile.
   - Dacă ai deja informațiile pe disc, spuse ea și înghiți o bucățică de ciocolată, de ce mai ai nevoie și de cele neînregistrate? Ești deja înregistrat.
   - Nu e vorba de ce am deja, ci de ce am de gând să fac cu informațiile pe care le am. Când mă uitam și eu pe ce mai era pe acolo, am dat peste niște blocuri. Nimic neobișnuit, dar după ce le-am analizat puțin, uite ce am găsit:

          INFORMAȚII RESTRICȚIONATE ACCESUL INTERZIS

   - Asta-i tot? Accesul interzis? Ai găsit o fundătură și de aia m-ai chemat aici să stau la tine în brațe?
   - Nu, stai la mine în brațe pentru că ai vrut ciocolată.
   Decât să admită că avea dreptate, mai luă o bucățică de ciocolată.
   - De ce este neclar ecranul?
   - Pentru că, din fericire, am pornit filtrele înainte de a mă apuca să caut informații. Dacă nu aș fi făcut asta, aș fi declanșat alarma și mica mea excavate ar fi fost descoperită. Așa că o facem aici. Calculator, reia ultima sarcină.
   Am înțeles.
   Ecranul se închise și se deschise din nou.
   Sarcină îndeplinită.
   - Și?
   - Nu ai deloc încredere. De aia, du-te acolo și taci din gură.
   Înălță din umeri și se ridică din brațele lui, așezându-se pe un scaun. Își termină ciocolata și bău fără grabă din vin.
   Nu era chiar o povară să se uite la el în timp ce lucra. Îi plăcea cum își rula mânecile cămășii până la cot și-și lega părul la spate, ca cineva care se pregătea să faca o muncă fizică.
   - Acces interzis? îți arăt eu acces interzis, labagiule.

          Eve adormi și trebui să o scuture ușor pentru a o trezi.
   - Ce-i! Nu dormeam. Mă gândeam.
   - Da, te-am auzit gândind.
   - Dacă asta este maniera ta inteligentă de a-mi spune că sforăiam, scutește-mă.
   - Îți fac orice, cu plăcere, dar mai târziu, pentru că acum chiar cred că o să vrei să vezi asta.

       ORGANIZAȚIA PENTRU ASIGURAREA SECURITĂȚII NAȚIONALE
   ACCESUL PERMIS DOAR PENTRU GRADUL ZERO!

   - Dumnezeule, Roarke, ai intrat în OASN?
   - Da. Da, și chiar mi-a trebuit ceva timp. Ai... gândit mai mult de o oră.
   - Dar nu se poate să accesezi OASN.
   - Bine, nu vreau să te contrazic, dar după cum vezi...
   - Nu zic că nu se poate, ci că nu ai voie.
   - Relaxează-te, locotenente, suntem protejați.
   - Roarke...
   - Ssst, încă nu ai văzut nimic. N-a fost mare lucru să le sparg programul de încriptare. Ai spune ca cei de la OASN sunt capabili să găsească niște coduri mai bune. Mă rog, este posibil ca nimeni de acolo să nu-și fi imaginat că se poate ajunge până aici.
   - Cred că ți-ai pierdut mințile. Ai putea să scapi dacă pledezi pierdere temporară a facultăților mentale. Este vorba de OASN. Organizația antiteroristă care folosește metode la fel de murdare ca și teroriștii pe care îi vânează. Roarke...
   - Da, da. Aha, iată.
   Se întoarse spre ecran și văzu fotografia de pe legitimația lui Blair Bissel, agent operativ de gradul 2.
   - La naiba! La naiba! Ce mai rahat!

                                  7.

          - Acum e logic, nu-ți dai seama.
   Îl lovi ușor în umăr.
   - Cine altcineva decât un agent ar reuși să treacă așa de ușor de coduri de securitate?
   - Ei bine, cu toată modestia, pot spune că...
   - Tu nici nu știi ce înseamnă modestia. Bissel era OASN, așa că e normal să fi avut toate parolele alea pe calculatoarele de acasă. Și probabil că a fost asasinat de un alt spion, din țară sau străin.
    - Exact. Știau de Bissel și de Kade și, când a venit momentul potrivit, i-au spus și Revei. Au pregătit-o pentru a cădea toată vina pe ea.
   - De ce? De ce ar fi vrut să-i însceneze două crime unei femei nevinovate?
   Se încruntă și-l studie pe Bissel pe ecran. Arăta ca un om obișnuit, bine, dacă-ți plăcea stilul, dar obișnuit. Probabil că asta era și ideea.
   Spionii trebuiau să se piardă în mulțime pentru a fi spioni.
   - Nu cred că este și un motiv, neapărat, poate doar că nu voiau ca cineva să cerceteze totul în profunzime. Un soț adulter ucis de soția lui într-un moment de gelozie. Brigada Omucideri vine, vede nenorocirea, o arestează pe Reva și cu asta basta.
   - Pare destul de simplu ca plan, dar nu ar fi fost mai simplu să însceneze o spargere care a degenerat?
   - Ba da. Tocmai asta îmi spune că ea trebuia să fie implicată.
   - Din cauza proiectului strict secret?
   - Datorită proiectului strict secret și a altor lucruri la care a lucrat în ultimii ani.
   Își băgă mâinile în buzunare și începu să umble prin cameră.
   - Nu este singurul proiect pe care-l ai cu guvernul, sau singurul mai delicat, nu?
   - Nu prea.
   Roarke se uită la fotografia de pe documentul de identitate al lui Bissel.
   - S-a căsătorit cu ea datorită locului ei de muncă. Pentru ceea ce era, mai degrabă decât pentru cine era.
   - Sau poate pentru ceea ce ești tu. Sigur au un dosar în legătură cu tine.
   - Nici nu mă îndoiesc. Avea de gând să arunce o privire înainte să se termine totul.
   - Ce înseamnă nivelul doi? Agent operativ de nivelul al doilea?
   - N-am nicio idee.
   - Să aruncăm o privire pe dosarul lui. Să vedem când a fost recrutat. Cu degetele mari agățate de buzunarele pantalonilor, Eve începu să citească informațiile de pe ecran Acum nouă ani, asta înseamnă că nu era un începător. A fost detașat la Roma o vreme, apoi în Paris și în Bonn. S-a cam plimbat. Aș spune că profesia lui artistică a fost o bună acoperire. Vorbea patru limbi străine - și asta era un avantaj Știm că plăcea și doamnelor, nici asta nu putea să-i fi stricat.
   - Eve, uite cine l-a recrutat.
   - Unde?
   Apăsă pe o tastă și un nume ieși în evidență.
  - Felicity Kade? Rahat. Ea l-a adus în agenție.
   Ridică mâna pentru a cere liniște și continuă să umble și să se gândească.
   - Mi se pare că i-a fost un fel de antrenoare. De multe ori intre cei care pregătesc și cei care sunt pregătiți se dezvoltă o relație. Au lucrat împreună și au fost iubiți. Probabil că au mai fost împreună din când în când. Par genul.
   - Adică ce gen? se interesă el.
   - Din clasa superioară, șmecheri, animale sociale. Vanitoși...
   - De ce vanitoși?
   - Multe oglinzi, multe nimicuri nefolositoare, dar la modă, mulți bani cheltuiți pentru îngrijirea propriului corp și a feței, saloane.
   Își studie unghiile amuzat.
   - Dar cineva ar putea să spună că aceste atribute sunt doar elementele naturale ale unui stil de viață confortabil.
   - Da, dacă îți aduc ceva în plus. Și tu ești destul de vanitos, dar la tine nu e la fel ca la ăștia doi. Tu nu ți-ai pus oglinzi în tot locul ca să te vezi de fiecare dată când faci o mișcare, ca și Bissel.
   Îngândurată, se întoarse spre Roarke spunându-și că dacă ar arăta pe jumătate la fel de bine cât arăta el, probabil că și-ar fi petrecut jumătate din zi uitându-se în oglindă.
   Ce ciudat.
   - Toate acele oglinzi, suprafețe reflectorizante, continuă ea după ce el îi zâmbi, ai putea crede că erau pe cât de vanitoși pe atât de nesiguri.
   - Așa aș spune și eu, dar asta pare mai degrabă o problemă profesională pentru Mira.
   - Mda. Avea să ajungă și acolo. Oricum, sunt o pereche deosebită. Le plăcea protipendada artistică și să se dea în spectacol. Chiar dacă era o acoperire, le făcea plăcere. Și mai e ceva, trebuie să fii special ca să lucrezi sub acoperire atâta timp. Trăiești într-o minciună, îți construiești o altă identitate, care este în parte fantezie, în parte reală. Cum altcumva ai putea face totul să funcționeze?
  - Sunt de acord că Bissel și Kade par a fi mai potriviți unul pentru celălalt, decât Bissel și Reva - cel puțin la suprafață.
   - Proiectul și probabil altele la care a lucrat în ultimii ani. Bissel și Kade au lucrat împreună. Au avut nevoie de Reva. Probabil că trebuia, dintr-un motiv sau altul, poate că era o misiune, să se infiltreze în Securecomp. Mai întâi Felicity se apropie de ea și devin prietene. Dar Reva nu este candidata potrivită pentru a fi recrutată de OASN.
   - A lucrat pentru guvern. Aproape a și murit. E loială, iar administrația pentru care a lucrat ea nu era foarte apropiată de OASN, dacă-mi aduc eu bine aminte.
  - Politica, spuse Eve pe un ton exasperat. Îmi face greață Dar, întorcându-ne la Reva, pentru că nu e „candidata potrivită” este adus Bissel în scenă. Dragoste, sex. Dar căsătoria înseamnă că se gândeau că vor avea nevoie de ea mai mult timp.
   - Și înseamnă și că era un element de care se puteau dispensa.
   - E greu să vezi că prietenilor tăi li se face așa ceva. Îmi pare rău.
   - Mă întreb dacă va fi mai ușor sau mai greu pentru ea când va afla toate astea.
   - Oricare ar fi răspunsul, trebuie să coopereze. Nu are prea multe opțiuni. Arătă cu capul spre ecran. Ăștia doi o foloseau ca pe o sursă de informații și probabil că i-au pus tot felul de scule de ascultat și înregistrat în casă, în calculator, în mașină sau poate chiar asupra ei. Sunt șanse mari ca ea să le fi dat fără să știe o mulțime de informații, că altfel toată povestea cu căsnicia și cu prietenia s-ar fi terminat.
   - Așa e. Și acest fapt, era sigur, avea să-i facă multe probleme. Dar de ce au eliminat doi agenți? Dacă asasinatul a fost comis te OASN, pare absurd. Dacă a fost făcut de cineva din afară, pare un măcel. Este nasol, oricum ai privi-o!
   - Da, dar avea potențialul de a scoate din joc trei pioni. Și mai e ceva. Poate că Bissel și Kade au dat greș. Poate că au încercat să joace la două capete. Poate s-au deconspirat. Trebuie să le cercetăm viețile. Am nevoie de toate informațiile pe care le poți găsi. Și pentru că tot avem de-a face cu spioni, dă-le dracului de reguli!
   - Ai putea, te rog, să repeți asta? Partea cu să dăm dracului regulile. Sună ca un cântec bun.
   - O să-ți facă plăcere să faci asta, nu?
   - Cred că da. Dar nu părea prea mulțumit când o spuse. Părea a fi o treabă periculoasă. Cineva trebuie să plătească pentru ce i-au făcut Revei. O sa-mi facă plăcere să fac parte dintre cei care cer să se facă plata.
   - E un avantaj să ai prieteni așa de periculoși ca tine.
   - Haide la mine în brațe!
   - Fă rost de informații, amice! Trebuie să sun să vorbesc cu oamenii care sunt la Reva acasă. Nu vreau să intre nimeni înainte să verific casa ca să văd dacă sunt dispozitive de ascultare.
   - Dacă au pus microfoane, probabil că aveau un specialist pentru a le scoate.
   - Dar ar fi trebuit să se miște repede, între momentul când i-au dat pachetul, lovitura și apoi momentul când ea a ajuns acolo. Dacă au intrat când a plecat ea, poate au avut timp să le scoată. Dar cineva a fost și la Flatiron. Mie mi se pare că o astfel de acțiune, o crimă dublă, cere participarea unei echipe mici și bine sudată. Nu vrei să afle prea multă lume...
   - Este vorba de securitatea națională, îi reaminti Roarke. Dacă au primit ordin, exterminatorii nu-și fac probleme de conștiință.
   - Doar au executat ordine, murmură Eve, gândindu-se la baia de sânge de acasă de la Felicity Kade. Ce fel de om ar fi dat ordin să se ducă la îndeplinire o astfel de crima oribilă?
   Nu era un asasinat, se gândi ea. Nu era nici o modalitate de a justifica o crimă oribilă.
   - Da, ai dreptate. Dar dacă au fost date aceste ordine, poate că ceva le-a scăpat.
   Au mai lucrat vreo două ore, până când a reușit să o convingă că era tot ceea ce mai puteau face în acea seară. A dus-o la culcare și, când a fost sigur că a adormit, s-a întors să mai lucreze.

        Nu i-a fost greu să-și acceseze propriul dosar. Aveau mai puține informații despre el decât anticipase. Cu puțin mai multe decât erau făcute publice sau, mai bine zis, pe care le schimbase el și le făcuse publice.
   Existau câteva suspiciuni, bănuieli și posibilitatea să fie autorul care apăreau de-a lungul carierei sale, oarecum ambigue. Majoritatea suspiciunilor se apropiau de adevăr, dar existau și câteva păcate ce-i erau atribuite și care nu erau ale sale. Oricum, nu conta.
   Mai mult îl amuză decât să-l enerveze faptul că de două ori avusese relații cu agente operative care ar fi trebuit să scoată de la el informații.
   Își aprinse o țigară și se lăsă pe spate, amintindu-și de cele două femei. Nu avea de ce să se plângă. Îi făcuse plăcere compania lor și era sigur că, deși eșuaseră în misiunea pe care o avuseseră, și ele se simțiseră bine în compania lui.
    Nu știau nimic de mama lui și asta îi aduse o mare ușurare.
  Oficial, Meg Roarke era trecută ca fiind maică-sa și asta îi convenea.
   Ce-i păsa OASN-ului cine îi dăduse naștere? O tânără destul de naivă încât să iubească și să aibă încredere într-un bărbat precum Patrick Roarke nu prezenta niciun interes. Mai ales că murise de mult. Patrick Roarke fusese un subiect interesant pentru OASN, la fel și pentru Interpol, pentru Consiliul Global al Agențiilor de Informații și alte organizații ce lucrau sub acoperire și de la care își strângea informațiile OASN-ul. Descoperi că la un moment dat se gândiseră să-l recruteze ca agent, dar apoi renunțaseră pentru că nu-l considerau de încredere.
   De încredere, se gândi Roarke, surâzând amar. Da, nu putea să-i contrazică.
   Făcuseră legătura între Patrick și Max Ricker și asta nu era deloc surprinzător. Ricker fusese un om inteligent, iar rețeaua lui se întindea pe toată planeta și mai departe, ocupându-se de trafic de arme și de alte chestii ilegale. Dar fusese mult prea încrezător în propriile-i puteri pentru a-și acoperi toate urmele.
   Patrick Roarke era cotat drept una din uneltele ocazionale ale lui Ricker, una nu foarte dotată. Era prea dependent de băutură și de alte produse chimice. Și nici nu era destul de discret pentru a spera la o poziție mai bună și cu atât mai puțin la una permanentă pe statele de plată ale lui Ricker.
   Dar văzând asocierile scrise negru pe alb, închiderea lui Ricker de către Eve părea o realizare cu atât mai mulțumitoare.
   Aveau totuși un dosar impresionant despre Patrick Roarke, pe care-l răsfoi amuzat. Când era pe punctul să-l închidă, referirea la o călătorie la Dallas îi atrase atenția.
   Patrick Roarke a călătorit de la Dublin în Dallas, sub numele de Roarke O'Hara. A ajuns la Dallas pe 5-12-2036 la șapte și jumătate. A fost întâmpinat la aeroport de Richard Troy, cunoscut și sub numele de Richie Williams, William Bounty și Rick Marco. Subiecții au mers cu mașina la hotelul Casa Diablo, unde Troy s-a înregistrat sub numele Rick Marco.
   Roarke a închiriat o cameră sub numele de O 'Hara.
   La doisprezece și cincisprezece minute, subiecții au părăsit hotelul și s-au îndreptat pe jos spre barul Black Saddle, unde au rămas până la ora două. Atașat se găsește și transcrierea convorbirii.
   Mai erau și alte rapoarte standard, toate despre cele trei zile pe care cei doi le-au petrecut împreună.
   Max Ricker. Roarke nu avea nevoie de rapoarte pentru a ști că tatăl lui și al lui Eve se cunoșteau și că se întâlniseră în Dallas. Doar cu câteva zile înainte ca Eve să fie găsită bătută pe o alee.
   Și ei știuseră toate astea, se gândi el, la fel și OASN-ul.
   Subiectul Roarke a plecat de la hotel la zece și treizeci și cinci în dimineața următoare. A fost condus la aeroport de Troy și a luat o cursă spre Atlanta.
   Troy s-a întors în camera de hotel pe care o împărțea cu o minoră.
   Supravegherea lui Roarke a căzut în sarcina agentului Clark.
  - Minoră, repetă Roarke. Ticăloșilor! Ticăloșilor, mai mult ca sigur că știați!
   Cu o furie care îi provoca greața deschise dosarul lui Richard Troy.

         Nu se făcuse încă dimineață când îi simți brațul care o cuprinse cu blândețe. Pe jumătate adormită, se întoarse spre el și-i descoperi căldura corpului, iar apoi căldura buzelor pe buzele ei.
   Își trecu degetele prin parul lui și-l apropie făcându-l să aprofundeze sărutul. Mai adânc, o comuniune de buze și limbi, la fel de molcome precum somnul din care se trezise. Nu se mai gândea decât la el, la alunecarea pielii lui pe a ei, la contururile lui, la mirosul și la gustul lui. Era deja plină de el când îi spuse numele.
   Gura lui o acoperi pe a ei ca o binecuvântare. Apoi trecu pe obraji, pe gât, pe umeri și apăsă delicat pe adâncitura dintre sânii ei, acolo unde i se simțeau bătăile inimii.
   - Te iubesc.
   Cuvântul îl spuse cu buzele pe sânii ei.
   - Mă cufund în iubirea pentru tine.
   Nu te cufunzi, se gândi ea zâmbind. Ne ridică pe amândoi mereu mai sus.
   Rămase o clipă acolo, cu obrazul pe pieptul ei, și închise ochii, până când fu sigur că-și controla emoțiile, până când fii sigur că va fi tandru cu ea.
   Simțea o nevoie disperată de a fi blând.
   Eve oftă, adânc și moale și de mulțumire, își dădu el seama, de a fi trezită astfel. Indiferent de ceea ce i se făcuse, inima ei era deschisă pentru el și acea inimă îl înălța mai presus decât orice își imaginase el vreodată.
   Era așa de blând când o atinse.
   Îl ținu acolo, aproape de ea, în patul de sub acoperișul de sticlă, până când lumina începu să devină mai puternică, anunțând venirea zorilor. Ar fi putut rămâne așa o oră, se gândi ea. Să stea în tăcere, împreună cu el, fericiți, până când venea momentul în care trebuiau să înfrunte lumea, slujba, sângele.
   - Eve, spuse și o sărută pe umeri. Trebuie să vorbim.
   - Mmm. Nu vreau să vorbesc. Mi-e somn.
   - E important.
   Se trase de lângă ea, deși Eve protestă.
   - Îmi pare rău! Lumina la douăzeci la sută, comandă el.
   - Oh, Doamne!
   Își acoperi ochii cu mâna.
   - Cât e ceasul? Cinci? Nimeni nu trebuie să discute la ora cinci dimineața.
   - E aproape cinci și jumătate și partenera ta vine la șapte. Avem nevoie de acest răgaz.
   - Pentru ce? întrebă ea răsfirându-și degetele și uitându-se printre ele.
   - Ieri-seară m-am întors în birou și am mai deschis niște dosare.
   Printre degetele deschise văzu o urmă de iritare.
   - Credeam că nu mai poți face nimic.
   - Pentru tine nu mai aveam nimic de făcut. Asta am făcut-o pentru mine. Am vrut să mă uit la propriul meu dosar în caz că... în orice caz.
   Eve se ridică în fund.
   - Ai probleme? Iisuse, ai probleme cu OASN?
   - Nu.
   Își puse mâna pe umerii ei și o mângâie. Suferea, pentru că își dădea seama că și ea avea să sufere.
   - Nu e vorba de asta. M-am uitat și la dosarul tatălui meu.
   - Mama ta, spuse și-l luă de mână.
   - Nu. Se pare că nici nu au băgat-o în seamă. Pe vremea aceea nu-i dădeau prea multă importanță nici lui, așa că și ea era neinteresantă pentru ei. Dar Patrick Roarke a devenit mai interesant și au început să-i urmărească toate mișcările. În speranța, se pare, de a le furniza mai multe probe împotriva lui Ricker.
   - Aș spune că nu le-a fost de prea mare ajutor, pentru că Ricker a fost activ până anul trecut.
   - Da, nu le-a dat destul. Este un dosar mare și complex, cu multe trimiteri la alte dosare și multă muncă din partea lor, care nu a dus la niciun rezultat.
   - Oricum, acum am scăpat de el, de Ricker. Care este legătura lui cu toate astea?
   - L-au supravegheat pe tata, crezând că este cărăușul lui Ricker și l-au urmărit în Dallas, în luna mai. Când tu aveai opt ani.
   Dădu din cap încet, dar trebui să înghită în sec.
   - Știam că era la Dallas atunci, pentru că ajuta la pregătirea loviturii din Atlanta, cea care a dus la ratarea operațiunii lui Skinner. Nu e important. Uite ce e, acum, că tot m-am trezit, mă duc să fac un duș.
   - Eve.
   O luă de mâini și simți cum încerca să și le retragă.
   - A fost întâmpinat la aeroport de un bărbat pe nume Richard Troy.
   Ochii ei erau plini de teamă, la fel ca atunci când se trezea dintr-un coșmar.
   - Asta nu are nicio legătură cu cazul. Cazul este prioritatea noastră. Trebuie să...
   - Nu am cercetat niciodată ce s-a întâmplat în trecutul tău, pentru că știam că nu vrei să fac asta.
   Mâinile ei erau reci, dar el încă o mai ținea.
   - Nici acum nu am intenționat să fac asta, ci doar să mă asigur că familia mea nu este urmărită. Legătura...
   Îi duse mâinile  rigide la buze.
    - Iubita mea Eve, legătura dintre tatăl meu și al tău este acolo. Nu avem cum să ne prefacem că nu există. Nu vreau să-ți fac rău. Nu pot să-ți fac rău.
   - Trebuie să-mi dai drumul.
   - Nu pot. Îmi pare rău. Am încercat să mă conving că este mai bine să nu-ți spun. Dar nu pot să-ți ascund asta. Ți-ar face chiar și mai rău, nu-i așa, și, în plus, ai simți-o și ca pe o insultă, dacă aș considera că nu ești în stare să faci față.
   - Este cu dus și întors.
   Vocea îi era sugrumată și ochii îi ardeau.
   - Este al dracului de cu dus și întors.
   - Poate, dar nu înseamnă că este mai puțin adevărat. Trebuie să-ți spun ce am descoperit și tu vei decide cât vrei să afli.
   - Trebuie să mă gândesc!
   Își smulse mâinile din ale lui.
  - Trebuie să mă gândesc. Lasă-mă în pace să mă gândesc.
   Sări din pat și fugi în baie. Trânti ușa după ea.
   Fu gata să se ducă după ea, dar când se întrebă dacă ar fi spre binele ei să facă asta, nu fu așa de sigur. Preferă să o aștepte.

             Eve făcu un duș fierbinte.
   La jumătatea dușului, pulsul începu să-i revină la normal. Rămase prea mult timp în aparatul de uscat și se simți ceva mai bine după aceea. Avea nevoie de cafea, asta era tot.
   Câteva căni și apoi trebuia să-și scoată rahatul ăsta din minte.
   Avea o treabă de făcut. Nu conta deloc ce era cu Patrick Roarke, cu tatăl ei sau cu Dallasul. Nu-și putea permite să-și umple capul cu astfel de aiureli când avea atâta treabă de făcut.
   Se uită în oglinda la fața palidă și înspăimântătoare pe care o avea. Vru să dea cu pumnul în oglindă. Fu aproape să o facă. Dar se întoarse cu spatele la ea, se îmbrăcă cu un halat și ieși din baie.
   Și el se ridicase din pat și se îmbrăcase cu un halat. Nu spuse nimic, doar îi dădu o cana de cafea.
   - Nu vreau să știu nimic despre asta. Înțelegi? Nu vreau să știu.
   - Bine atunci. O atinse pe obraz. O să uităm.
   Nu va spune despre ea că îi este frică, se gândi Eve. Nici măcar nu o va gândi. Doar o va iubi.
   - Nu vreau să știu nimic despre asta, repetă. Dar trebuie să-mi spui.
   Se duse și se așeză pe un scaun, pentru că îi era frică să nu o lase picioarele.
   - Îl chema Troy?
   Se așeză în fața ei, de partea cealaltă a mesei, pentru că simțise că ea își dorea sa stea la distanță.
   - Avea mai multe pseudonime, dar se pare că acesta era numele lui adevărat. Richard Troy. Am găsit un dosar despre el. Nu am citit tot, doar... doar treburile din Dallas. Dar l-am copiat, dacă vrei să te uiți și tu peste tot dosarul.
   Nu știa ce voia.
   - Deci s-au întâlnit în Dallas.
   - Da. Tatăl tău l-a luat pe al meu de la aeroport și l-a dus la hotelul... unde erai tu. S-au înregistrat la hotel. Au ieșit în seara aceea și s-au îmbătat. Există o transcriere a conversației pe care au avut-o, exact așa cum a fost și pentru toate cele trei zile cât au fost împreună. O mulțime de lăudăroșenii și câte ceva despre lovitura din Atlanta.
   - Operațiunea de trafic de arme a lui Ricker.
   - Da. Tata trebuia să meargă la Atlanta, ceea ce a și făcut în ziua următoare. Sunt speculații că ar fi fost plătit de polițiști, pentru a le da informații din interiorul organizației lui Ricker. A luat bani de la ei și a luat și banii lui Ricker și, înșelând ambele părți, a plecat la Dublin.
   - Asta confirmă ceea ce am presupus noi când am avut de-a face cu Skinner. O treaba de doi lei au făcut spionii, dacă nu și-au imaginat ce are de gând taică-tău. Îi face pe cei din OASN la fel de responsabili de cei treisprezece polițiști morți în acel raid ca și pe Ricker și pe oricine altcineva.
   - Eu aș spune ca celor de la OASN nici nu le-a păsat de polițiști.
   - Bine. Se putea concentra pe asta și să mai împartă ceva din furie și în această direcție. L-au considerat pe Ricker ținta principală. Operațiunea din Atlanta era importantă, dar nu era singura. Poate că erau prea preocupați să-l prindă pe Ricker, să-i distrugă rețeaua și să danseze dansul victoriei, încât nu s-au mai gândit că cineva așa de neimportant ca Patrick Roarke avea să le-o tragă tuturor. Dar a fost un gest inconștient să-i lase pe acei polițiști să moară așa.
   - Știau de tine.
   - Ce?
   - Știau că este și un copil în camera aia de hotel. O minoră. Ticăloșii știau.
   Când ochii i se împăienjeniră, Roarke blestemă. Dădu masa la o parte și o făcu să-și pună capul între genunchi.
   - Respiră ușor. Dumnezeule, Dumnezeule, îmi pare rău!
   Vocea lui îi suna ca un bâzâit în urechi. Vocea lui frumoasă, care murmura în galeză acum, că-și pierduse autocontrolul. Simțea că nu mai era stăpân pe el, o simțea în tremuratul mâinii lui pe spatele ei.
   Era în genunchi lângă ea. Suferind la fel de mult, dacă nu chiar mai mult decât ea. Nu era ciudat? Nu era miraculos?
   - Mi-e bine.
   - Mai stai un minut. Încă tremuri. Vreau să moară. Toți cei care știau că ești acolo cu el și nu au făcut nimic. Vreau să le beau sângele.
   Se întoarse doar puțin, cât să se uite la el. Arăta exact așa cum poate arăta cineva care este gata să sară la gâtul unei alte persoane.
   - Mi-e bine, îi spuse din nou. Nu contează, Roarke. Nu contează, pentru că eu am supraviețuit și el nu. Trebuie să citesc dosarele.
   El încuviință și apoi își lăsă capul pe al ei.
   - Dacă nu mi-ai fi spus asta, spuse ea cu o voce răgușită, m-ar fi tras înapoi. Ne-ar fi făcut rău amândurora. Știu că nici ție nu ți-e ușor, dar să-mi spui... Să ai încredere că vom trece peste asta, că se vor îndrepta lucrurile. Trebuie să văd câte ceva.
   - Le aduc eu.
   - Nu, vin cu tine. Ne vom uita împreună.
   Merseră împreună în camera lui și se uitară la datele care apărură pe ecran.
   Nu luă loc. Nu avea să permită picioarelor să o lase din nou. Nici chiar când citi raportul agentului operativ.

     Abuz fizic și sexual asupra unei minore, presupusă a fi fiica subiectului.
   Nu există date despre minoră, nu i se cunoaște mama, sau purtătoarea de sarcină. Nu se recomandă intervenția în acest moment. Dacă subiectul își dă seama că este urmărit, sau dacă este informată poliția, sau orice altă agenție socială sau de protecție despre situația minorei, valoarea subiectului va fi compromisă.
   Se recomandă să nu se ia nicio măsură cu privire la situația minorei.

    - N-au făcut nimic, spuse Roarke încet, foarte încet. Îi urăsc pe nenorociții de polițiști. Mai puțin pe tine, adăugă după o clipă.
   - Nu sunt polițiști. Nu le pasă nici cât negru sub unghie de lege și cu atât mai puțin de dreptate. Și cu siguranță că nu le pasă deloc de oameni. Pentru ei contează imaginea de ansamblu, așa a fost întotdeauna, de când există, de la începutul Războaielor Urbane, n-a contat decât imaginea de ansamblu și la dracu’ cu oamenii.
   Își înfrână furia și groaza și continuă să citească. Doar când ajunse la sfârșit trebui să se sprijine de consolă pentru a-și menține echilibrul.
   - Știau ce se întâmplă. Au știut că l-am ucis. Dumnezeule, au știut și au făcut curat după mine.
   - Pentru rațiuni de securitate, pe dracu’. Pentru a-și acoperi propria vină.
   - Spun că... spun că dispozitivele de înregistrare erau defecte și că s-au închis în acea noapte. Care erau șansele ca asta să se întâmple cu adevărat? spuse ea după care inspiră profund și citi din nou acea secțiune.
   Supravegherea a fost reluată la ora șapte și șaisprezece minute. Nu s-au înregistrat niciun fel de sunete sau mișcare vreme de șase ore.
   Presupunerea că subiectul a dispărut pe timpul nopții a determinat agentul să riște și să inspecteze  personal camera. După ce a intrat, agentul a observat cadavrul subiectului. Cauza morții a fost o serie de răni cauzate prin înjunghiere cu un cuțit mic de bucătărie. Minora nu mai era prezentă în acea locație.
   Niciun fel de informații nu au fost descoperite care să duca la Ricker sau la Roarke. De la Centru s-au primit ordine ca zona să fie curățată. A fost avertizată echipa care înlătură corpurile.
   Minora despre care se crede că este fiica subiectului a fost localizată sub supraveghere medicală. Are traume puternice, fizice și psihice. Autoritățile locale investighează. Minora nu are acte și cazul ei va fi predat unui asistent social.
   Autoritățile locale nu au reușit să stabilească identitatea minorei.
   Minora nu a fost capabilă să-și amintească nume sau circumstanțe legate de acest aspect. Nu se poate stabili nicio legătură cu Troy sau cu agenția Minora a fost preluată de Agenția Națională pentru Minori și i s-a dat numele Dallas, Eve.
   Dosarul Troy a fost închis.
   - Au un dosar și despre mine? întrebă Eve.
   - Da.
   - Au făcut legătura?
   - Nu l-am citit.
   - Cât de stăpân ești pe tine!
   Pentru că el nu spuse nimic, Eve se îndepărtă de monitor și făcu un pas spre el.
   El făcu un pas înapoi.
   - Cineva va plăti pentru asta. Nimic nu mă va opri. Nu pot să-l ucid pe el, deși am visat mult la asta. Dar cineva va plăti pentru că nu a intervenit și a lăsat ca toate astea să se întâmple.
   - Nu se va schimba nimic.
   - Ba da, se va schimba.
   O parte din furia pe care o acumulase când citise raportul ieșea la suprafață.
   - Există balanțe, Eve, și tu știi asta. Balanțe și plăți, din asta este făcută prețioasa ta justiție. Pentru asta voi face propria mea justiție.
   Era rece, deja foarte rece, dar vorbele lui, felul în care arăta o făcură să amorțească.
   - Nu mă va ajuta dacă mă gândesc că ești plecat la vânătoare de spioni care au lucrat la acest caz în urmă cu douăzeci de ani.
   - Nu trebuie să te gândești la asta.
   Simți că i se pune un nod în gât.
   - Vreau să te concentrezi asupra muncii, să faci ceea ce ai promis că faci.
   El înconjură consola și se duse la ea. Ochii îi erau de gheață când o luă de bărbie.
   - Crezi că pot sau că voi lăsa asta să treacă?
   - Nu. Crezi că te pot lăsa să vânezi pe cineva și să aplici propria-ți balanța a justiției?
   - Nu. Așadar, avem o problema. Între timp îți voi da tot ce pot pentru acest caz. Nu vreau să mă cert cu tine pentru asta, Eve, spuse el, înainte ca ea să aibă timp să scoată o vorbă. Și nici nu mă aștept să-ți schimbi considerentele morale. Îți cer doar să faci același lucru pentru mine.
   - Vreau să ții minte ceva.
   Vocea începea să-i tremure. Sufletul începea să-i tremure.
   - Vreau să te gândești la asta, înainte de a face ceva ce nu mai poate fi desfăcut.
   - Voi face ceea ce trebuie, spuse el pe un ton neutru. Și la fel vei face și tu.
   - Roarke.
   Îl luă de mâini și parcă simțea că deja i se strecoară printre degete.
   - Am reușit să trec peste ceea ce mi s-a întâmplat în Dallas. Datorită acestui lucru sunt aici. Poate că am tot ceea ce contează pentru mine, incluzându-te aici și pe tine, tocmai datorită acestui lucru. Dacă este așa, aș fi gata să mai trec o dată prin aceeași experiență. Aș retrăi fiecare minut al acelui iad pentru a fi cu tine, pentru a aven slujba asta, pentru a avea viața pe care o am acum. Asta este destul pe talgerul balanței mele. Vreau să te gândești la asin.
   - Atunci o voi face.
   - Trebuie să mă pregătesc pentru mai târziu. Să mă gândesc la altceva, la orice altceva. La fel și tu. Deocamdată trebuie să lăsăm asta deoparte. Dacă nu reușești, nu-mi ești de niciun folos și nici prietenei tale nu-i vei face niciun bine.
   - Eve.
   O spuse blând, la fel cum făcuse dragoste cu ea, și apoi îi șterse lacrimile pe care ea nu putuse să și le rețină
   Izbucni și mai tare când o luă în brațe. Și fiindcă lacrimile tot începuseră să curgă, își îngropă fața la pieptul lui și le lăsă să curgă în voie.

                                             8.

            Când echipa ei ajunse acolo era pregătită. Gândurile referitoare la ceea ce se întâmplase în Dallas erau puse la păstrare, pentru când avea să fie singură și putea să le facă față. Când o să aibă timp, se va gândi ce putea și ce nu putea să fie făcut.
   I-ar ucide. Nu-și făcea nicio iluzie. Lăsat de capul lui, Roarke i-ar vâna pe cei responsabili de lipsa de acțiune din Dallas și i-ar... elimina.
   Balanțe și plăți.
   O va face, dacă ea nu va găsi cheia furiei lui, simțul justiției și al nevoii lui de a pedepsi. Nevoia lui de a-i lua partea, de a vărsa sânge pentru sânge, pentru suferința unui copil nevinovat.
   Așadar, într-un fel sau altul trebuia să găsească cheia și calea de acces. Și, în timp ce avea să facă asta, avea să înfrunte și una dintre cele mai bine organizate instituții ale planetei.
   Planurile ei inițiale de a-și mari echipa, de a mai include niște experți în informatică, trebuiseră să fie amânate. Avea o bombă complicată în mână. Dacă se păsa prea mult de la unul la altul avea să le explodeze în față.
   Avea să o mențină cât de mică posibil.
   Feeney. Nu s-ar descurca fără Feeney. Acum mânca gogoașa lui preferată, discutând în contradictoriu cu McNab, despre un jucător pe care-l chema Snooks.
   Asul în informatică Ian McNab nu părea a fi tipul de om care să intre în polemică din cauza unui jucător. Dar nu arăta nici ca un polițist clasic. Era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni roșii din piele, strânși pe gleznă, care lăsau să sc vadă pantofii, în toată splendoarea lor. Cămașa era cu dungi roșii și destul de strâmtă pentru a lăsa să i se vadă pieptul bombat și umerii osoși. Își prinsese părul blond în coadă, dar avea o mulțime de cercei în urechea stângă, pentru a contrabalansa simplitatea pieptănăturii.
   Deși avea trăsături plăcute, nu părea a fi exact genul de tip cu care ar ieși Peabody. Erau însă împreună și nu ascundeau deloc asta.
   Puteai vedea ce este între ei din felul cum o mângâia pe genunchi, de parcă ar fi făcut-o întâmplător, și din felul cum ea îl lovea cu cotul în stomac când încercă să-i ia prăjitura.
   Dar dovada că era îndrăgostită fu când Peabody rupse prăjitura în două și-i dădu jumătate.
   Avea nevoie de toți trei și de bărbatul, bărbatul ei, care își bea cafeaua și aștepta ca ea să înceapă spectacolul.
   Numai că, atunci când avea să-l înceapă, avea să-i expună pe toți riscurilor.
   - Dacă v-ați terminat cu toții pauza de cafea, avem o mică problemă cu niște crime, pe care ar trebui să le discutăm
   - Am raportul informatic, spuse Feeney arătând spre pachetul cu discuri pe care le pusese pe masă. Toate calculatoarele au fost arse. Toate informațiile distruse. Am câteva idei despre cum am putea reface ceva informații, dar nu va fi ușor și voi avea nevoie de o parte din echipamentul pe care îl are la dispoziție consultantul nostru civil.
   - Atunci pot să-l iei pe tot, spuse Roarke, iar lui Feeney îi străluciră ochii când se gândi la minunățiile care-l așteptau.
   - Echipa de recuperare poate ajunge aici într-o oră cu  toate calculatoarele. Vom face o rețea și...
   - Nu este posibil, îl întrerupse Eve. Te rog să aduci personal aici toate unitățile. Cele care rămân la Sediul Central trebuie să fie păzite non-stop. Trebuie puse în siguranță, Feeney, cât mai repede posibil.
   - Dallas, deși electronicele nu sunt specialitatea ta, tot trebuie să-ți dai seama cât îmi va lua să-mi fac numărul de magie pe mai mult de zece calculatoare. Nu pot să le aduc nici măcar câte două o dată și fără o echipă care să lucreze cu mine, vom avea nevoie de zile întregi, dacă nu chiar săptămâni pentru a face ceva ca lumea.
   - Nu se poate altfel. Nu mai avem de-a face cu același  tip de investigație. Am aflat că este posibil ca în aceste crime să fie implicat OASN-ul.
   Pentru o clipă se făcu o tăcere deplină, iar apoi McNab spuse entuziasmat:
   - Spionii? Oh, iubire, ce fericire!
   - Detective, nu suntem în realitatea virtuală și nici nu este vorba de un joc pe calculator în care tu te joci de-a agentul secret. Doi oameni au murit.
   - Cu tot respectul, locotenente, dar oricum sunt morți.
   Pentru că nu avea cum să-l contrazică, îl ignoră.
   - Nu pot să vă spun cum am intrat în posesia acestei informații, zise ea, dar văzu privirea pe care Feeney i-o aruncase lui Roarke și mândria care se citea în ea. Dacă îmi vor fi cerute aceste informații printr-o hotărâre judecătorească, atunci... voi minți. Trebuie să știți asta de la început. Voi minți fără ezitare, nu doar pentru a proteja sursa, dar și pentru a menține secretul acestei investigații și pentru a o proteja pe Reva Ewing, de care sunt convinsă că este nevinovată.
   - Mie îmi plac informațiile anonime, spuse Feeney Transmisii nereperabile de informații. Putem face asta chiar aici, ca să pară că așa ai primit informațiile. În mod normal, majoritatea testelor nu o vor putea depista.
   - Este ilegal, spuse Eve, iar el zâmbi.
   - Vorbeam și eu pentru mine.
   - Când ați fost implicați în această anchetă, nu se știa decât că este o crimă ca oricare alta. Dar nu este. Aveți posibilitatea să vă retrageți din anchetă înainte de a vă spune datele pe care le am. Odată ce vi le spun trebuie să rămâneți Și s-ar putea să devină al dracului de urât. Nu mai putem implica pe nimeni. Nu putem discuta despre asta în afara zonelor în care suntem siguri că nu putem fi ascultați. Fiecare dintre noi va trebui să facă zilnic o verificare pentru microfoane de ascultare și asta acasă, la muncă, în mașină și asupra sa. Vă supuneți unor mari riscuri și, cu siguranță, veți fi supravegheați.
    - Locotenente, spuse Peabody și așteptă până când Eve se întoarse spre ea. Dacă nu știi deja că suntem cu tine, află acum.
   - Nu este o chestiune obișnuită.
   - Nu, pentru că este cea mai tare, spuse Peabody zâmbind și făcându-l pe McNab să chicotească.
   Dând din cap, Eve se așeză pe colțul biroului. Știa că nu se vor retrage, dar trebuia să le dea posibilitatea să aleagă.

        - Blair Bissel era agent de gradul doi al OASN, recrutat și antrenat de Felicity Kade.
   - A fost o lovitură a OASN?
   Se uită la McNab.
   - Păi, încă nu am scris un raport special pentru tine, detective. Fără notițe, spuse când văzu că-și scoate carnețelul. Nimic nu trebuie înregistrat decât pe calculatoare de care suntem siguri. Iată ce știu. Bissel este agent de nouă ani. La nivelul doi a avut în special misiuni de legătură. A trecut lor informații dintr-un punct în altul, a făcut rost de informații sau a adunat date care apoi erau transmise celui care făcea legătura dintre el și nivelurile superioare. În general lui Kade, dar nu numai. Acum trei ani, Kade a primit-o ca țintă pe Reva Ewing și a trebuit să dezvolte o relație de prietenie.
   - De ce Ewing? întrebă Peabody. De ce ea anume?
   - O țineau sub observare de câțiva ani, incluzând perioada cât a fost în Serviciul Secret. A fost abordată de o persoană care trebuia să o recruteze pentru OASN, în timpul perioadei de recuperare, dar, după cum se precizează în dosar, a refuzat și nu foarte politicos. Pentru că i s-a oferit o sumă mare, refuzul ei a părut suspect, la fel și slujba obținută ulterior. Roarke... Industries este un punct strategic pentru OASN. Au pierdut o grămadă de timp și au consumat nenumărate resurse pentru a încerca să o acuze de spionaj, fără să aibă însă succes. Reva Ewing era considerată un bun candidat pentru furnizarea de informații, datorită relației ei personale și profesionale cu patronul corporației și datorită funcției mamei ei, de administrator. Sperau ca Reva să vorbească despre munca ei, despre șef, despre proiecte și așa mai departe și astfel OASN să facă rost de informații.
   - Dar nu a făcut-o, spuse Feeney.
   - Nu le-a dat informațiile de care aveau nevoie, dar au investit mult. Și Felicity era foarte hotărâtă. L-a adus pe Bissel și a plănuit lucrurile pe termen lung.
   - S-a căsătorit cu ea ca să facă rost de informații? se interesă Peabody. Nasol.
   - Pentru informații, încuviință Eve. Și pentru a avea o acoperire mai bună pentru contactele suplimentare care veneau din partea ei. Încă mai are relații de prietenie cu foști colegi din Serviciul Secret și este în relații bune cu fosta președintă, Foster. Nici Foster, nici actuala administrație nu au avut o relație prea bună cu OASN și invers. Există multe resentimente, secrete și lovituri sub centură.
   - Înțeleg și înregistrez totul cu mare atenție, puștoaico, spuse Feeney, dar totuși, asta nu explică de ce Bissel și Kade au fost uciși și totul i-a fost înscenat lui Ewing.
   - Așa e. Haideți să aflăm!
   Se uită la Roarke și-i dădu cuvântul în tăcere.
   - Proiectul strict secret trebuie să fie un factor, începu el. Calculatoarele au fost distruse cu viermele Judecății de Apoi sau ceva asemănător. Este posibil, deși nu-mi place să mă gândesc la asta, să fi infiltrat sistemul de securitate de la Securecomp, folosindu-se de Reva. Contractul l-am primit de la Consiliul Global al Agențiilor de Informații, dar OASN s-a împotrivit și la fel au făcut și alte acronime din astea.
   - OASN voia să primească ei contractul, speculă McNab Privatizarea unor astfel de contracte a redus bugetul acestor agenții.
   - Așa e, încuviință Roarke.
   - Și dacă ar fi obținut ei contractul și banii, continuă Peabody ideea, ar fi avut și toate informațiile legate de proiect. N-ar fi trebuit să aștepte să le primească prin filiera normală.
   - S-au folosit de Reva pentru a obține informațiile, spuse Eve.
   - Mai puneți și că Roarke Industries este considerat suspect de câteva facțiuni... spuse Roarke aproape ca și cum ar fi fost amuzat. OASN a găsit că cel mai practic era să se infiltreze și să adune informații și date, orice găseau, pentru a încerca să construiască o acuză la adresa corporației. Pentru spionaj, evaziune fiscală, orice.
   Ridică din umeri. Era, cel puțin de când o cunoscuse pe Eve, un om de afaceri onest. Chiar dacă nu ar fi fost, era sigur că ar fi scăpat de OASN, la fel ca de fiecare dată.
   - Voi verifica sistemul de securitate și voi astupa toate breșele, dar, în acest moment, este ca și cum aș astupa gaura după ce șobolanul a ajuns la brânză.
   - Dar se poate să mai pui o capcană cu brânză, comentă Feeney.
   - Gândim la fel, spuse Roarke zâmbind.
   - Iar viermele? întrebă Peabody. Dacă a fost o mașinație a OASN, iar calculatoarele au fost distruse, înseamnă că OASN are viermele sau o clonă. Nu ar trebui să lucreze și ei la un program de distrugere sau de protecție, în loc să... Oh!
   - Spionajul global nu este foarte diferit de spionajul industrial, spuse Roarke, turnându-și cafea. Dacă ar lucra la un program sau ar plăti pe cineva să lucreze la el, ar fi foarte interesant pentru ei să știe la ce lucrăm noi.
   - Și chiar să ucidă pentru asta. Un altfel de crimă organizată, spuse Peabody. Știu că guvernele au nevoie de agenții care să adune informații, pentru a preveni atacurile teroriste și pentru a reduce la tăcere grupările fanatice, dar se știe clar că nu întotdeauna trebuie să respecte regulile care corup indivizii ce alcătuiesc totalitatea. Și asta a sunat de parcă ar fi ieșit din gura lu’ taică-meu.
   - Dacă OASN a comandat uciderea lui Bissel și a lui Kade, continuă Eve, este foarte posibil să nu poată fi aduși în fața justiției. Dar dacă ei i-au făcut înscenarea Revei și au lăsat-o să suporte consecințele, vor trebui să plătească. Este un cetățean al orașului New York și asta înseamnă că este de-a noastră. Voi vorbi cu comandantul și apoi îi voi spune totul Revei, dacă el nu-mi ordonă altceva. Cred că prin relațiile ei, pot stabili o întâlnire cu reprezentanții OASN. Și atunci va începe meciul.
   După ce termină prezentarea ieși cu Peabody, dar se opri în drum, ca și cum ar fi uitat ceva.

..........................................................