Când dragostea ucide, Anna Butner

..............................................................

                      9-10

        Nu-i părea rău pentru faptul că o sedusese.

   În opinia lui, lucrurile se petrecuseră doar în altă ordine decât cea firească. Consumaseră un mariaj înainte de a deveni legal. Ori acest neajuns avea să-l remedieze cât mai curând posibil. Parcursese prima etapă a planului său. Şi înregistrase un succes absolut uluitor.
   Acum nu mai conta deloc faptul că poate ea mai nutrea o oarecare afecţiune şi pentru imbecilul de Lundum. Acum era a lui şi avea să facă tot ce-i stătea în puteri pentru a nimici toate resturile acelei iluzii pe care Cristine o păstrase in inimă atâţia ani. Punct.
   Avea să-i transforme sentimentele pentru el în ceva profund şi durabil. Avea să i le alinieze eu ale sale, îşi făgădui el, încruntându-se preocupat.
   Când umbrele din cameră începură să se estompeze, Nick ştiu că era timpul s-o trezească şi so trimită înapoi în camera ei. Deşi cochetase câteva momente cu parşivul gând de a o lăsa să doarmă acolo, în ideea că unul dintre cei ai casei avea să-i găsească îmbrăţişaţi şi să accelereze astfel lucrurile, în cele din urmă cinstea şi bunul-simţ avură câştig de cauză.
   Nu-i putea face o asemenea mârşăvie, chiar dacă asta i-ar fi adus-o de soţie până la sfârşitul zilei... cel mai târziu până la sfârşitul săptămânii acesteia. Şi aşa obţinuse mai mult decât sperase. Curând, avea să o aibă cu totul. Nu trebuia decât să aibă răbdare.
  Aplecându-se, o sărută uşor pe frunte. Cristine murmură ceva. Nick îşi mută gura spre tâmplă, apoi spre sprânceana subţire. O deşteptă încet, cu gingăşie, facând-o să zâmbească cu ochii închişi.
   - Se face ziuă, iubito.
   - Mhm, îngână ea, încă amorţită de somn.
   - Trebuie să te trezeşti.
   - Mmm...
   - În curând, toată casa o să înceapă să mişune de servitori.
   Vorbele avură efectul scontat. Crisiine deschise ochii brusc şi se ridică perfect lucidă în şezut, privindu-l alarmată. Cearşaful îi alunecă la vale, dezgolindu-i sânii şi trunchiul îngust, acoperit cu piele netedă şi aurie. Lui Nick i se uscă gura.
   Făcuse dragoste de trei ori în noaptea care trecuse şi, deşi nu era nici pe departe complet satisfăcut, crezuse totuşi la un moment dat că era suficient de eliberat. Nu era.
   - Cât e ceasul? croncăni Cristine, apoi îşi drese vocea.
   - Aproape şase.
   - Vai de mine! Atât de târziu?!
   Nick nu-i răspunse. Urmărindu-i privirea căzută în transă, Cristine roşi şi dădu să se acopere.
   - Nu, îi opri el mâna.
   O privi în ochi.
   - Eşti uluitoare. Frumoasă şi uluitoare, şopti aproape cu veneraţie, aplecându-se spre ea pentru a o săruta uşor pe gură. M-ai făcut fericit, Cristine. Foarte fericit.
   Gura ei se arcui moale. Îl privi cu ochii ei viorii şi limpezi şi-şi frecă nasul de al lui în într-un gest atât de copilăros şi dulce, încât inima bărbatului tresări.
   - Şi tu m-ai făcut fericită, răspunse ea domol. A fost o noapte încântătoare.
   - Perfectă, o corectă el. Nu-mi vine să te las să ieşi pe uşa aia nenorocită!
   - Nici mie nu-mi vine să plec, mărturisi ea, îmbujorându-se uşor.
   - Ne vedem la micul dejun.
   - Fireşte.
   - Pe urmă mergem să călărim împreună, decretă Nick.
   Una dintre sprâncene i se înălţă cu o uşoară maliţie. Pe el îl pufni râsul.
   - Sper că n-ai nimic împotriva călăritului, insistă Nick cu un rânjet parşiv pe mutra izbitor de atrăgătoare.
   - Deloc, e chiar distractiv. De abia aştept.
   Nick zâmbi larg, o sărută apăsat, apoi îi culese cămaşa de noapte de pe podea şi i-o întinse. Cristine se îmbrăcă rapid, îşi puse halatul pe deasupra şi se dădu jos di n pat. Făcu un pas şi i se înmuiară genunchii. Nick se întinse şi o prinse în braţe.
   - Hopa! exclamă ea, simţindu-şi muşchii coapselor tremurând.
   - Te doare ceva? se îngrijoră el, cercetându-i trăsăturile uşor crispate ale feţei.
   - N-aş putea spune. Mai mult o slăbiciune de moment. Cred că s-ar putea să am o problemă eu mersul.
   - Cristine.
   - Îmi tremură picioarele. Prea multă... mişcare, cred.
   - A! făcu Nick, parţial edificat. Altceva?
   - Nu-mi dau seama.
   - Te doare ceva?
   - Nu.
   - Eşti sigură?
   - Da.
   Nick încercă să nu se simtă vinovat. Poate că n-ar fi trebuit să-i solicite trupul atât de des pe parcursul nopţii. Habar n-avea cum ar fi trebuit să se simtă ea în acest moment. La viaţa lui, fugise ca dracul de tămâie de fecioare. Cristine era prima lui virgină. Se străduise să-i facă tranziţia de la inocenţă la maturitate cât mai uşoară cu putinţă. Şi totul mersese strună. Sau doar i se păruse?
   În febra momentului, nu prea-şi dăduse seama. Iar ea nu-i spusese nimic. Stomacul i se strânse.
   - Cristine, trebuie să ştiu dacă te-am..., înghiţi în sec şi trase adânc aer în piept, facându-şi curaj. Te-am rănit în vreun fel?
   Tânăra femeie îşi ridică fruntea şi-l privi. Spaima adâncă din ochii lui o mişcă teribil.
   - Dacă fericirea răneşte, atunci da, m-ai rănit de moarte, declară ea serios. Dacă mai ai răbdare o jumătate de minut, o să vezi cum îmi dau ochii peste cap şi cum o să-mi iasă duhul chiuind.
   - Nu glumi cu mine pe tema asta. Sunt îngrijorat. ..
   - Ba nu, eşti doar prost. Sau uituc. Una din două. M-ai mai întrebat odată chestia asta azi noapte şi ţi-am dat un răspuns similar.
   O întrebase? încercă el să-şi amintească. Între partidele de amor discutaseră despre o groază de lucruri...

         - Trebuie să plec, îl informă Cristine, desprinzându-i-se din braţe.
   - Da, oftă el, dându-i drurnul cu regret.
   Deşi continuau să-i tremure picioarele, Cristine fu bucuroasă că genunchii erau totuşi cooperanţi. Nick puse mâna pe clanţă, cu intenţia de a arunca o privire pe coridor ca să vadă dacă era liber, dar ezită. Îi aruncă o privire tinerei femei. Cristine îşi arcui o sprânceană întrebător.
   Părea în regulă dar trebuia să fie sigur şi de treaba asta.
   - Cristine, regreţi ceva din tot ce s-a întâmplat în noaptea asta?
   - Nu. Tu o faci? Pentru că dacă este treaba p-aşa, eu o să fiu nevoită să te pocnesc rău de tot, să ştii.
   Nick râse încet, despovărat de griji.
   - Nu. Absolut, categoric, totalmente nu!
   - Bun, mă bucur să constat că instinctul de conservare încă-ţi mai funcţionează.
   Căscatul o luă complet prin surprindere. Abia avu timp să-şi ducă mâna la gură ca să-l dosească.
   - Ai nevoie de somn.
   - Şi tu. Acum, le uiţi să vezi dacă e careva prin preajmă?
   Nick dădu din cap, verifică holul şi deschise uşa larg. Cristine păşi peste prag, cu poalele prinse în mâini, gata s-o ia la fugă.
   În ultima clipă, Nick o apucă de ceafa, făcu din ea pivot şi-i trânti un ultim sărut pe gură, care o lăsă năucită, tremurând în mijlocul holului.
   - Eşti nebun! sâsâi ea, pe jumătate zăpăcită, pe jumătate amuzată.
   - Nebun de legat, râse el înfundat. Du-te!
   Cristine o luă la fugă în vârful picioarelor, încercând să-şi ignore durere surdă dintre coapse. Ajunse cu bine în odaia ei, închise uşa cu grijă, se rezemă cu spatele de ea, îşi acoperi faţa îmbujorată cu mâinile şi se lăsă să alunece cu spatele pe lemnul lăcuit, simţindu-se în al nouălea cer de fericire.
   Nu ştiu cât stătu aşa, prostită de dragoste, îmbăiată de extaz, amorţită de nesomn, dar în cele din urmă se ridică şi porni căscând spre pat.
   Şi înlemni. Tot sângele îi fugi din obraz, îngheţându-i în vene când văzu tiara şi cercelul cu diamante, pe care ie pierduse in noaptea în care Ayton o răpise, aşezate frumos pe măsuţa de toaletă. Dar nu asta o vlăgui de forţe ci cuvintele care erau scrise pe oglindă cu vopsea de un roşu întunecat: TÂRFĂ TRĂDĂTOARE!

         I se făcu rău. Cumplit de rău. Vederea i se împăienjeni şi fu nevoită să-şi muşte limba ca să nu leşine. Sau să urle.
   Înnebunită de spaimă, îşi plimbă privirile în jur şi genunchii o lăsară cu totul când constată că nu mai era nimeni în cameră cu ea.
   Căzu pe podea, plângând zguduită, cu mâinile duse la gură, fără a-şi putea lua ochii de la sinistrul mesaj.
   Cineva fusese acolo... Asasinul lui Ayton! Fusese acolo, în camera ei!
   Ştia că nu-şi petrecuse noaptea în patul ei, ci în braţele iui Nick şi... Nick!
   Cumva, reuşi să se ridice în picioare şi s-o ia la fugă spre uşă. Se împiedică şi ateriză de două ori în genunchi înainte să apuce clanţa şi să smucească uşa-n lături. Porni orbeşte spre camera lui, împleticindu-se pe coridor, ţinându-şi mâna presată pe gură ca şi cum sar fi temut că dacă ar fi lăsat-o în jos, urletul care-i ardea gâtul ar fi erupt cu o forţă nimicitoare, distrugând totul înjur.
   Ajunse în dreptul dormitorului lui Nick şi apucă clanţa aurită, dar mâna îi era amorţită şi umedă şi-i alunecă. Constată aproape isterică că nu-şi putea forţa nicicum degetele să apese metalul.
   Disperată, hohotind înăbuşit, începu sa izbească în uşa lui cu pumnii.

          Bărbatul se legăna înainte şi-napoi cu un aer descompus pe faţă, presându-şi tâmplele cu podul palmelor.
  Crezuse în ea, în inocenţa ei, în puritatea sufletului ei! Ca până la urmă să-şi arate adevărata faţă! Era la fel ca înainte. Exact la fel. Aceeaşi poveste.
   Dorise să-i facă o bucurie, bănuind cât de mult avea s-o zdruncine moartea lui Ayton. Dorise să-i arate grija şi devotamentul lui, ştiind că recuperarea bijuteriile pierdute avea să-i aducă fericire.
   Şi, desigur, dorise s-o privească cum doarme.
   O mai privise de atâtea ori înainte, minunându-se cât de fermecătoare şi pură, de cât de gingaşă era atunci când plutea senină pe aripile viselor! Era expert în a se furişa oriunde, oricând, de a se face nevăzut. La Londra, nu fusese o noapte în care să n-o viziteze. De multe ori îl prinseseră zorii în camera ei, neîndurându-se să plece, fremătând de anticipaţie dar şi de teamă că ea ar fi putut deschide ochii în orice moment şi să-l vadă...
   Dar în noaptea aceea n-o găsise. N-o găsise, murmură el chinuit, simţind în gură gustul amar al propriei fieri. Aşa că se retrăsese pe coridor, ascunzându-se după o nişă, pândind-o să apară. Riscând.
   Îi lăsase bijuteriile pe măsuţă şi trepida de neastâmpăr, frecându-şi mâinile în sinea lui, gândindu-se la bucuria pe care ea avea s-o simtă văzându-şi comorile înapoiate.
   Şi aşteptase, o aşteptase, dar ea nu mai venea... Şi apoi auzise sunetele acelea...
   Îşi astupă urechile, dar amintirea lor continua să-i sune in cap ca un ecou distorsionat. Ascultase la uşa lui, livid, tremurând, cuprins de furie şi ură.
   Ascultase cum o poseda, le ascultase murmurele şi râsetele înăbuşite de după aceea, fiecare secundă împietrindu-i inima şi mai mult.
   Când într-un târziu se lăsase liniştea dincolo de lemnul tare, avea lacrimi pe obraz. Plânsese în dosul uşii lor, cuprins de disperare, strângând în mână mânerul tare al pumnalului. Ştia că amândoi adormiseră şi, preţ de o clipă, fu tentat să intre peste ei şi săi ucidă. Acolo, pe loc, i-ar fi pedepsit pentru trădare şi păcat. Dar se oprise fulgerat de un alt gând.
   Ea nu ştia că el o iubea atât de tare şi de profund. Altfel nu l-ar fi trădat, nu-i aşa? Ea trebuia să afle cât de mult o preţuia, cât de fierbinte o adora...
   Desigur, trebuia s-o pedepsească pentru momentul ei slăbiciune! Nu se-ndoia că Sutherland îi sucise minţile, o momise cu vorbe dulci pentru a o duce în patul lui. Femeile erau nişte fiinţe slabe, lipsite de apărare. De aceea ele trebuiau ocrotite, supravegheate cu atenţie, împiedicate să cadă în ispită.
   Cu Sutherland avea să se răfuiască separat. Dar cu ea trebuia să înceapă de-îndată.
   Aşa că se întorsese în camera ei, îşi suflecase mâneca şi-şi crestase singur braţul.
   Niciodată nu simţise durerea fizică. Fusese rănit de cinci ori în război, dar se părea că suferea de o anomalie ciudată. Creierul lui nu înregistra durerea. Privise cum sângele se ivea, roşu şi cald, spumegând peste marginile tăieturii şi, inmuindu-şi arătătorul în sânge, îi scrise pe oglindă o mică parte din durerea care-i zdrobise inima.
   Trebuia ca ea să-i simtă suferinţa, să înţeleagă că el îi aflase taina ruşinoasă, s-o facă să se simtă vinovată. Ştia din experienţa că oamenii colaborau mai uşor, erau mai predispuşi să coopereze atunci când le inoculai sentimentul de vinovăţie.
   Îşi bandajase braţul cu batista şi dăduse să plece, când hârtiile de pe biroul ei îi atrâseserâ atenţia. Aruncase o privire pe prima pagină, parcurgând cu repeziciune primele rânduri, apoi le numărase. Opt foi de toate. Le pliase şi le vârâse în buzunarul jachetei, apoi părăsise dormitorul.
   Acum că le citise, de atâtea ori încât le memorase conţinutul în întregime, realiză cu durere că vina era în totalitate doar a lui. El o împinsese în braţele lui Ayton. Crezuse la momentul respectiv că-l putea controla, că putea controla situaţia. Dar totul ieşise pe dos. Şi ea suferise cel mai mult.
   Din vina lui. Pentru că fusese prea sigur pe el, pe judecata lui. Hârtiile mototolite în pumnul său erau dovada vie a nesăbuinţei sale.
   Îşi dădu seama că Ayton intenţionase din capul locului să-l tragă pe sfoară. Nemernicul jucase pe două fronturi! Şi plătise. Dar nu suficient, şi acum regreta că se pripise cu el. Dacă ar fi avut toate datele atunci când îl vizitase, i-ar fi rezervat alt sfârşit, cu mult, mult mai lent şi mai dureros.
   Din această cauză, era nevoit s-o ierte pentru că-l dezamăgise. Şi începu să regrete amarnic pentru că-i scrisese acele cuvinte pe oglindă. Acum nu putea să mai repare nimic. Nu se mai putea întoarce acolo, acum când servitorii se treziseră şi...
   Începu să plângă, chircindu-se, chinuit de remuşcări şi frustrare, îi făcuse rău din nou, deşi nu voise asta. Lucrurile nu mergeam cum trebuie.
   În mintea-i tulburată de şoc, trecutul se amesteca haotic eu prezentul.
   Trebuia să-i pună capăt situaţiei, tensiunii, aşteptării chinuitoare. Pur şi simplu, nu mai putea suporta aşteptarea. O voia cu disperare pe acea femeie cu ochii de culoarea minunată a ametistului. Şi avea s-o aibă.
   Curând, îşi făgădui el, ştergându-şi lacrimile cu mâneca jachetei.
   Treptat nebunia începu să i se stingă din ochi, luându-i locul un calm rece, de nezdruncinat.
   Ştia ce avea de făcut.

                             CAPITOLUL 21

         Nick privea livid mesajul de pe oglindă, groaza strângându-i măruntaiele ca într-un pumn de gheaţă, amestecându-se eu o furie fierbinte, nimicitoare. Văzu negru în faţa ochilor.
   Era furios că nemernicul acela pătrunsese, nu se ştie cum, în oaza liniştită de la Sutheriand şi intrase în dormitorul Cristinei, otrăvind aerul eu duhoarea nebuniei lui. Şi îngrozit de faptul că ea ar fi putut nimeri peste acel scelerat care ar fi ucis-o cu siguranţă. Mesajul de pe oglindă, scris eu ceea ce nu se îndoia acum că este sânge omenesc, era cât se poate de grăitor.
   Ar fi ciopârţit-o, iar el, în tot acest timp, s-ar fi aflat la nici zece metri distanţă... dormind liniştit!
   I se făcu greaţă. Acel dement psihopat ştia cu cine-şi petrecuse ea noaptea, altfel n-ar fi scris acele cuvinte care mânjeau sublimul, frumuseţea acelei nopţi încântătoare!
   - Am să te omor, jigodie ce eşti! scoase Nick un mârâit din fundul gâtlejului, în timp ce-şi smulgea cămaşa de pe el şi o mototolea în pumni cu ură. Am să te ucid cu mâinile goale şi am să-ţi beau sângele! Pun eu mâna pe line, gunoi infect ce eşti! continuă să scuipe printre dinţi, aruncând apa din carafa pe sticla oglinzii şi începând să frece cu încrâncenare acele cuvinte infame.
   Sângele era uscat, semn că cel care făcuse asta trecuse pe acolo cu cel puţin un ceas sau două în urmă. Cristine fusese norocoasă de data aceasta, dar...
   Gândul îi formă alte noduri în stomac.
   Când deschisese uşa, era deja speriat de moarte, pentru că-i auzea plânsul isteric prin lemnărie şi ziduri, îi căzuse în braţe, tremurând ca varga, şi avusese nevoie de aproape cinci minute pentru a scoate ceva coerent de la ea. Şi singurele cuvinte pe care le pronunţase, după ce pomenise numele Domnului în neştire, fusese ceva legat de camera ei. Îi dăduse să bea un coniac, apoi o convinsese să încuie uşa cu cheia în urma lui şi să nu deschidă nimănui altcuiva decât lui.
   Acum, în timp ce literele dispăreau pe rând, se forţă să se concentreze asupra evenimentului în sine. Angajase oameni care să păzească zi şi noapte toate intrările pe domeniu. Avea oameni infiltraţi în personalul casei, foşti soldaţi sau băieţi care lucrau pe Bow Street. Cum mama dracului reuşise bastardul acela să treacă de toţi acei oameni? Cineva l-ar fi văzut, nu?
    Îşi luase toate măsurile de precauţie cu putinţă. Cum dracu izbutise să se strecoare neobservat în casa lui, să se furişeze pe holuri ea o fantomă şi să găsească camera Cristinei cu atâta precizie?...
   Nu putea gândi. Pur şi simplu era incapabil să raţioneze. Iar Cristine îl aştepta zguduită de groază in camera lui. Trebuia să se ducă la ea. Ştia cât de chinuitoare putea fi aşteptarea.
   Porni spre uşă dar se opri când ajunse în prag. Făcu stânga-mprejur şi luă tiara şi cercelul de pe măsuţă, apoi deschise uşile de la dulapul Cristinei.
   Alese o rochie la nimereală şi o aruncă pe umăr, după care părăsi încăperea şi se îndreptă spre dormitorul lui.
   Doi servitori trecură pe lângă el. Nick le sesiză în treacăt uimirea din priviri şi se strâmbă. Avea bustul gol şi rochia stăpânei lor îi atârna nonşalant pe umăr.
   Cam atât despre discreţie! Oricum, daca era s-o ia p-aia dreaptă, nici măcar nu-i păsa. În mai puţin de o oră, toţi or să afle adevărul, aşa că nu mai conta.
   Bătu de două ori, făcu o pauză şi mai bătu de trei ori în uşă-semnalul convenit cu ea.
   - Nick?
   - Da, eu sunt.
   Auzi cheia învârtindu-se în broască şi Cristine deschise uşa, aruncându-i-se în braţe fără niciun avertisment. Una dintre cameriste surprinse scena şi trecu grăbită mai departe. Nick intră în cameră cu ea pe sus, apoi închise uşa, proptindu-şi spatele de lemnul lăcuit.

         - Mi-a fost frică, atât de frică! gemu ea cu o voce răguşită, strângându-se în el.
   Maxilarele lui se încleştară, nările i se dilatară, ochii i se îngustară sub imperiul unor sentimente distrugătoare, nocive.
   Câteva momente, nu făcu decât să stea rezemat de uşă, strângând-o la piept, aducându-i alinare prin mângâieri line, circulare şi apăsate, în timp ce mintea îi era cuprinsă de furie.
   Asasinul intrase în casa lui şi-i ameninţase femeia. Pentru asta avea să-l strivească sub talpa cizmei ca pe un gândac împuţit!
   Treptat, Cristine încetă să mai tremure şi i se înmuie toată în braţe. Nick aşteptă câteva clipe, dorindu-şi să o ia de acolo şi s-o ducă undeva departe, într-un loc în care ar fi fost în siguranţă.
   - Cristine, trebuie să vorbim.
   - Da, fu ea de acord, retrăgându-se pentru a-l privi obosită şi încercănată.
   - Hai mai bine să ne aşezăm.
   Nick observă în treacăt că făcuse patul, netezind frumos aştemuturile de culoarea vinului burgund. Îi aruncă rochia pe pat, depuse din mers bijuteriile pe masa cu băuturi şi o conduse, ţinând-o de cot, spre cele două fotolii din faţa ferestrelor.
   - Stai jos.
   Cristine îşi alese unul şi se aşeză dreaptă, apoi îşi dădu părul după ureche şi-l privi. Nick ştia că sub expresia aceea calmă era încordată ca un arc şi că ar fi sărit în picioare la cel mai mic zgomot. Mâinile pe care şi le ţinea unite în poală aveau articulaţiile degetelor albite şi uşor proeminente.
   Veni în faţa ei şi se lăsă pe vine, punându-şi mâna peste ale ei. O privi insistent.
   - Cu mine eşti în siguranţă, iubito.
   - Ştiu asta, se forţă ea să zâmbească.
   - Niciodată n-aş face ceva care să te rănească.
   - Şi pe asta o ştiu.
   - Îţi cer să ai încredere în mine.
   - Am toată încrederea în tine, Nick.
   - Bine. Mama şi Tony or să trebuiască să afle că ţi-ai petrecut noaptea cu mine.
   Cristine închise ochii strâns câteva clipe, apoi îi deschise şi-l privi inexpresiv.
   - De ce?
   - Pentru că nu există altă cale. Ascultă-mă! îi ceru el pe un ton aproape rugător. Individul care a fost noaptea trecută în camera ta este obsedat de tine. Este un nemernic cu minţile duse, care este convins în sinea lui că tu îi eşti hărăzită. Şi ştie că ai fost cu mine azi noapte, pentru că altfel nu ţi-ar fi lăsat scrisă pe oglindă tâmpenia aia... Apropo, am curăţat-o cât am stat acolo.
   - Mulţumesc.
   Nick schiţa un zâmbet slab şi se rezumă să dea din cap.
   - Oricum, în mintea lui consideră că l-ai trădat. Şi este periculos, Cris, suficient de periculos şi de smintit să facă orice ca să te aibă. Şi nu se teme de nimic, altfel nu şi-ar fi asumat riscul să calce aici.
   - Înţeleg asta, dădu ea din cap, aprobându-l. Ceea ce nu înţeleg este de ce trebuie să afle toată lumea faptul că noi doi..., se opri încurcată, încruntându-se la mâinile ei împreunate, în timp ce obrajii ei prindeau ceva culoare.
   - Ne-am iubit, completă Niek, zâmbindu-i înduioşat. Şi a fost minunat. Şi vreau să se mai repete. Pentru mult, mult timp de acum încolo. Să zicem vreo... cincizeci de ani?
   Cristine îşi ridică brusc privirea. Părea surprinsă. Tulburată. Şi speriată. Puţinul de culoare pe care-l dobândise mai devreme dispăruse subit.
   Era lividă. Lui Nick i se strânse inima.
   - Ia stai puţin! zise el, îngustându-şi ochii şi încercând să-şi stăpânească iritarea şi teama carel cuprinseră dintr-odală. Tu ce credeai?... Că o să petrecem împreună câteva nopţi de zbenguială şi pe urmă fiecare îşi vede de viaţa lui?
   Oare ce-o fi fost în mintea ei? gândi Nick, simţindu-se rănit de neîncrederea din ochii tinerei femei. Cristine continua să-l fixeze tăcută şi el ştiu că exact asta crezuse. Îi veni s-o zgâlţâie zdravăn ca să-i iasă toţi fluturii din cap.
   - O să discutăm despre asta cât de curând, îi promise Nick, înghiţindu-şi nervii, junghiul de teamă din inimă şi orgoliul uşor scâlciat. Acum avem de rezolvat câteva chestii importante şi prioritare. Trebuie să le spunem adevărul mamei şi lui Tony, pentru că altfel n-am cum să le explic ce s-a petrecut în camera ta. Ăsta ar fi un lucru. Al doilea e că niciunul dintre noi nu mai este în siguranţă, nici aici şi nici în altă parte. Va trebui să fii supravegheată continuu, zi şi noapte, pentru că individul ăsta n-o să se lase păgubaş. Ziua n-ar fi o problemă, pentru că se vor găsi cel puţin două persoane care să-ţi ţină de urât şi alte câteva care să-ţi asigure protecţia de la o mică distanţă. Dar noaptea va trebui să ţi-o împărţi cu cineva care să fie în stare să te apere de gunoiul acesta. Şi pentru că azi noapte au intervenit unele schimbări, eu voi fi cel care-ţi va asigura protecţia după lăsarea întunericului. Şi lucrul acesta îl vom face în cel mai legal şi cuviincios mod cu putinţă.
   - Nu cred că înţeleg unde vrei să baţi, îşi îngustă ea ochii suspicioasă. Cum adică: în cel mai legal şi cuviincios mod cu putinţă?
   - Adică: până diseară o să te măriţi cu mine!
   - Nu mai spune!
   Lui Nick nu-i plăcu deloc expresia refractară şi ironică din ochii ei.
   - Ba o spun! se îndârji el.
   - Doar pentru că le-ai culcat cu mine azi noapte vrei să mă iei de nevastă.
   - Nu, doar pentru că te iubesc vreau să te iau de nevastă! izbucni el, enervat.
   Cristine încremeni, privindu-l cu gura căscată. Câteva secunde, nu făcu decât să se holbeze la el. Toate gândurile îi zburară din creier ca un roi de fluturi, lăsând în urmă vidul alb al şocului.
   Nici măcar nu-şi dădea seama că uitase să respire, remarcă Nick în sinea lui, departe de a se simţi uşurat pentru că-şi deşertase inima în faţa ei.
   Cristine se ridică brusc în picioare şi porni să se mişte prin cameră, masându-şi încontinuu fruntea, de parcă ar fi durut-o capul. Buzele i se mişcau tăcute, de parcă ar fi zis o rugăciune... sau ar fi înjurat de toţi sfinţii.
   Nick se ridică şi el in picioare, înghiţindu-şi un oftat. N-ar fi vrut să-i declare taman acum ce simţea pentru ea, dar îl făcuse să-şi piardă cumpătul.
   Asta era, dăduse deja drumul la porumbel. Nu putea spera decât ca ea să nu nu-l împuşte!

      - Nick, nu poţi fi serios! rosti în cele din urmă cu o voce piţigăiată, întorcându-se să-l privească disperată.
   El nu făcu decât să-şi încrucişeze mâinile pe piept şi să-şi arcuiască zeflemitor o sprânceană.
   - Bine, eşti serios, se lămuri Cristine, reluându-şi patrulatul. Maică Precislă! îşi aruncă ea mâinile spre cer cu o mină năucită, perplexă.
   Declaraţia lui o şocase, o lăsase fără replică. Nu s-ar fi gândit niciodată că el o iubea. Că-i era dragă, da, dar c-o iubea!?... Şi asta n-ar fi trebuit s-o facă fericită? O făcea, dar îi aducea în compensaţie şi destulă durere.
   - Cristine, hai s-o luăm altfel, propuse Nick, începând să enumere pe degete. De plăcut mă placi, altfel n-ai sta la discuţii eu mine. De dorit mă doreşti, altfel nu mi-ai fi oferit inocenţa ta pe tavă. De plictisit nu te plictisesc, pentru că ne certăm tot timpul ca chiorii.
   - Asta e! sări ea dintr-odată, de parcă ar fi descoperit secretul universului, îndreptandu-şi un deget spre el. Nu ne putem căsători pentru că, aşa cum bine ai spus, ne certăm într-una ca descreieraţii. O să ne facem viaţa un iad şi...
   - Te-nşeli, o contrazise Nick zâmbind, deoarece simţise deja mirosul sângelui.
   Simţea că o încolţise, îi simţea slăbiciunea şi şovăiala şi ştia că dacă insista încă puţin, Cristine avea să cedeze fară-ndoială.
   - Motivul pentru care ne certam atât de des, îi explică el calm, este acela că ne simţeam foarte atraşi unul de celălalt şi asta aduce eu sine o oarecare tensiune sexuală ce se cere descărcată din când în când. Aşa că cei implicaţi, dacă nu pot scăpa de ea în felul cel mai firesc şi constructiv, preferă să zbiere unul la celălalt. Dar cum astă noapte noi tocmai ne-am eliberat de o bună parte din ea, certurile dintre noi vor fi tot mai rare, ţi-o garantez.
   Cristine se încruntă. Lămuririle lui aveau logică. Mâhnirea se aşternu pe faţa ei.
   -Cristine, va trebui să-l uiţi.
   - Pe cine? îl privi ea nedumerită.
   - Pe Alex, rosti el fără chef.
   - Alex? clipi Cristine, ne mai înţelegând nimic.
   - Alexander Lundum, scrâşni Nick printre dinţi. Bărbatul însurat de care mi-ai spus că eşti îndrăgostită, apăsă el cuvintele, observându-i privirea confuză. Mama m-a lămurit cine e. Regret că ţi-am aflat taina însă, după părearea mea, e timpul să încetezi să te mai gândeşti la el. E o prostie să visezi şase ani la un bărbat care nici măcar nu ştie că exişti!
   - Oh! făcu tânăra, ducându-şi şocată o mână la gură, realizând brusc confuzia.
   - Să ştii că am aflat cine este dintr-o pură întâmplare, continuă Nick să-i explice, vizibil stânjenit.
   Cristine se răsuci cu spatele ca să nu-i vadă faţa. Oare să-l lase să persiste în această greşeală sau să-l lămurească pe loc? Şi mai apoi ce avea să facă? Nu putea să născocească o altă minciună cu care s-o îngroape pe cea actuală.
   Nick interpretă greşit gestul ei.
   - Ştiu că e nevoie de timp pentru a uita pe cineva drag sufletului şi nu vreau să te grăbesc.
   - Eşti generos, izbuti Cristine să articuleze.
   Vocea ei părea gâtuită de jale. Nick înjură printre dinţi în surdină. N-ar fi trebuit să-i pomenească de treaba asta. Dăduse cu bâta în baltă şi nu mai ştia cum s-o dreagă.
   - Îmbracă-te, îi ceru pe un ton posomorât. Am deviat de la subiect şi am irosit timpul aiurea. N-ar fi trebuit să ajungem să discutăm asta tocmai acum, când există lucruri mult mai îngrijorătoare. Trebuie să vorbim cu mama şi cu Tony.
   Cristine se răsuci spre el şi-l privi serioasă. Avea ochii uscaţi, remarcă el surprins. Ar fi putut jura c-o făcuse să plângă mai devreme.
   - Nick, cât de tare mă iubeşti?
   Întrebarea ei îl dezechilibră puţin. O privi încordat. Porumbelul lui era în mare pericol.
   - Aş muri pentru tine, declară Nick simplu, fără să ezite.
   Pe chipul Cristinei trecu o umblă. Durere? Teamă? Fericire? Deznădejde? Nu-şi putu da seama. Umbra trecuse aşa de repede, încât nu apucase să-i prindă esenţa.
   - Dacă mă iubeşti aşa cum pretinzi, atunci nu vei pomeni nimănui de faptul că mi-am petrecut noaptea asta în palul tău. Altfel... mă pierzi definitiv.
   Privirea lui se îngustă ameninţătoare.
   - Mă ameninţi, Cristine?
   Cristine îşi muşcă buzele ca să le ascundă tremuratul. O durea inima. Dar n-avea să cedeze. Nu era vorba numai de ei doi în toată povestea, aşa că se forţă să-l privească neclintită.
   - Nu te ameninţ, Nick, ci doar îţi expun o realitate certă. Ai spus că ai şters mesajul de pe oglindă. Atunci nu ne rămâne decât să le spunem celorlalţi că pur şi simplu m-am trezit eu cercelul şi tiara pe toaletă. M-am speriat şi am alergat la tine. Aşa, niciunul dintre noi nu va trebui să-şi... plece fruntea.
   O privi lung, aproape un minut încheiat. Porumbelul tocmai fusese ciuruit şi-şi dădea duhul pe podea, acoperit de sânge şi de glorie. Ochii i se umplură de răceală.
   - N-o să te am niciodată, nu-i aşa? rosti el încet. Te voi pierde oricum. Te gândeşti deja cum să faci ca să mă ţii la distanţă, să mă scoţi din viaţa ta...
   Citi în ochii ei vinovăţie şi amărăciune şi-şi încleştă maxilarele.
   - N-o să-ţi meargă cu mine, Cristine. Nu renunţ, asta să-ţi fie limpede. Dar o să-ţi împlinesc rugămintea, îmbracă-te! Te aştept afară.
   În drum spre uşă, îşi culese halatul şi-l îmbrăcă din mers.
   Faptul că nu trântise uşa în urma lui îi strânse stomacul de teamă. Era mai mult decât furios pe ea. Probabil c-o ura pentru ce-i spusese. Şi poate că era mai bine aşa.

        Amorţită, Cristine îşi scoase cămaşa de noapte şi îmbrăcă rochia pe care el i-o adusese.
   Nick o aştepta exact acolo unde spusese: în faţa uşii. Nici măcar n-o privi în timp ce coborau scările, îndreptându-se spre cabinetul lui.
   Cât timp îi aşteptară pe Tony şi pe Kimberly, nu-şi vorbiră aproape deloc. Nick stătea în faţa ferestrelor dechise care dădeau spre parc, cu mâinile vârâte în buzunare şi spatele întors la ea, fumând în tăcere. Cristine şedea ţeapănă pe marginea unui fotoliu, cu mâinile încleştate în poală, aruncând din când in când câte o privire posacă în direcţia lui.
   Nick i se adresă o singură dată, şi asta fără să se întoarcă eu faţa la ea.
   - Ai spus că nu regreţi nimic, rosti el cu o voce încordată.
   - Este adevărat. Nu regret deloc ceea ce s-a întâmplat între noi.
   - Atunci de ce?
   Faţa ei se crispă, simţind cum sentimentul renunţării silite îi sfâşie inima. Ştia că răspunsul pe care avea să i-l dea urma să-l îndurereze foarte tare, dar cel puţin n-avea să-l mintă. Aşa că-şi forţă buzele să i se mişte.
   - Pentru că am hotărât cu mulţi ani în urmă să nu mă mărit decât cu bărbatul pe care-l iubesc. Dar, în situaţia dată, acest lucru este imposibil.
   Îi văzu umerii devenindu-i rigizi şi îi veni să plângă. Ştia precis cum avea Nick să-i interpreteze cuvintele. El aruncă restul de ţigară pe geam şi-şi mai aprinse una.
   - Înţeleg, spuse el în cele din urmă, expirând fumul pe nări.
   Aşa că, aproape un sfert de oră, Nick nu făcu decât sâ fumeze şi Cristine să jelească în tăcere.

           Tony ajunse primul, urmat la câteva minute de contesă, Nick îi puse la curent, măsluind adevărul, aşa cum îi promisese Cristinei.
   După ce şocul iniţial trecu, conveniră cu toţii să păstreze taina faţă de rudele Cristinei. Nu trebuiau alarmaţi inutil. De fapt, acest lucru îl sugerase Nick şi Cristine se întrebă de ce o făcuse. Bunicii ei erau nişte oameni cumsecade, care ţineau mult la ea. Renunţă însă să-l mai întrebe.
   Nick devenise de o răceală care o îngheţa până-n măduva oaselor. Ori de câte ori o privea, era atât de inexpresiv, arăta atât de politicos şi distant, încât Cristine începu să aibă dubii serioase cu privire la propriile percepţii. Auzise sau doar i se păruse că el îi declarase c-o iubeşte?...
   Era obosită. Nu doar fizic, ci şi emoţional. Avea senzaţia că are câlţi în loc de creier. Şi, mai presus de toate, era speriată. Amorţită de frică.
   Acel nebun obsedat fusese in dormitorul ei. îi respirase aerul, îi atinsese lucrurile, contaminând camera cu prezenţa lui dezgustătoare. Un om care ucisese alţi doi, ba nu, îi masacrase doar pentiu simplul fapt că o insultaseră.
   Trecuse pe lângă uşile celor care dormeau în casă, având puterea, cruzimea şi uşurinţa de a lua şi alte vieţi.
   Fuseseră cu toţii în pericol. Din cauza ei. Şi acel ticălos bolnav la cap ştiuse că ea îşi petrecuse noaptea în palul lui Nick. Un fior i se prelinse pe şira spinării, făcând-o să se cutremure când realiză că domniseră cu uşa descuiată. Acel psihopat ar fi putut oricând intra peste ei ca să-i ucidă.
   Simţea, ştia că acum şi Nick era în pericol. Gândul că şi el ar putea să păţească acelaşi lucru ca Ayton şi Cavendish o înnebunea. Era de neconceput ca Nick să moară doar pentru că...
   - Trebuie să plec de aici, murmură ea cu voce tare.
   - Ce-ai spus?se întoarse Tony spre ea, privind-o încruntat.
   - Trebuie să plec de aici, repetă ea cu mai multă convingere, ridicându-se în picioare. Dementul acesta pe mine mă vrea şi-i va ucide pe toţi care stau în calea lui. Nu vedeţi? Mi-a adus tiara şi cercelul pe care l-am pierdut în trăsura lui Ayton. Şi a facut-o personal. Pentru el totul e... personal!
   - Stai jos! îi ordonă Nick. Şi n-o să pleci nicăieri!
   - Nick, îl privi ea înfrigurată, ştii că am dreptate. Acum şi tu eşti pe lista lui.
   - De ce spui asta? se interesă Kimberly, privind-o cu atenţie.
   Cristine nu-şi putu ascunde îmbujorarea şi ochii contesei se îngustară doi milimetri, mulânduse încet spre faţa fiului ei cel mare. Nick îi susţinu privirea neclintit.
   - Da, spune-ne de ce crezi asta? făcu el, încrucişându-şi braţele cu nonşalanţă.
   Ochii tinerei femei fulgerară spre el.
   - Pentru că..., îşi umezi Cristine buzele nervoasă, transferându-şi greutatea de pe un picior pe celălalt. Pentru că asta e senzaţia mea, explică ea cu jumătate de gură.
   - Ticălosul acesta a fost aici azi noapte. Aparent, n-a venit cu gândul să ucidă, ci să-i înapoieze Cristinei diamantele pierdute, concluziona Tony cu un aer încruntat.
   Nick şi Cristine schimbară o privire rapidă care scăpă lui Tony, dar nu şi contesei.
   - Este o realitate sinistră. Nimeni din casa asta nu-şi încuie uşa la dormitor. Teoretic, ar fi putut omori pe oricine şi asta mă scoate scoate din minţi. Trebuie oprit. Şi nu avem idee cine este. Doar ai noştri, Lancasterii şi ducesa ştiau despre ce s-a întâmplat la Manchester House.
   -Lancasterii! Cristine făcu ochii mari.
   - Oh, Doamne, am uitat! exclamă ea, ducandu-şi o mână la gură. Aseară, m-am apucat să scriu tot ce-am putut să-mi amintesc despre noaptea aceia. Cuvinte, impresii, gesturi. Ayton a afirmat că familia mea şi-a dat acordul ea eu să fiu răpită de la bal. Îţi aminteşti, mama, am vorbit despre asta aseară, se răsuci ea spre contesă.
   - Da, şi te-am rugat să-i spui şi lui Nick.
   - Am foile sus. Este mai bine sa vă citesc, altfel s-ar putea să omit ceva care sá fie important.
   - Mă duc eu să ţi le aduc, se oferi Tony.
   Plecarea lui lăsă în urmă o tăcere apăsătoare. Nick îşi aprinse o altă ţigară şi Cristine îşi muşcă buzele, ştiind că din vina ei fuma atât de mult.
   Dacă avea să continuie în ritmul acela, îl păştea o moarte prematură, gândi ea posomorâtă.
   În câteva zile avea să se liniştească şi să privească realitatea în faţă, îşi zise Cristine deprimată. Avea să-şi dea seama cât de pripită fusese cererea lui în căsătorie. Nick avea responsabilităţi aici şi ea trebuia să plece la capătul celălalt al lumii. Dacă s-ar fi însurat cu ea, ar fi fost nevoii s-o urmeze. Or el iubea insula, Capitala, iubea libertatea şi aventurile. Locul lui era acolo, nu într-o ţară despre care nici ea nu ştia mare lucru. Nu trebuia decât să-i dea răgazul să descopere şi singur lucrul acesta. Cu timpul, avea s-o uite.
   Când Tony se întoarse şi-i văzu expresia feţei, Cristine ştiu că nu-i găsise hârtiile. Şi brusc, o cuprinse furia. Intimitatea ei fusese încălcată în cel mai flagrant mod. În foile acelea îşi lăsase o parte din ea, din emoţiile ei.
   Era ea şi cum i-ar fi violat sufletul, lua-l-ar naiba!

       - Oh, trăsni-l-ar! înjură ea, vârându-şi mâinile în păr şi trăgând de rădăcini eu putere. Pentru asta o să regrete. Nemernicul naibii! Nemernic ticălos şi laş!
   Tony o privi lung, apoi ochii îi alunecară îngrijoraţi spre Nick.
   Nick se întrebă cât de bine reuşise să îndepărteze urmele de sânge de pe oglindă. În furia momentului acţionase mecanic, fără să se gândească. Îşi pierduse cumpătul, or el foarte greu atingea această performanţă. Nici măcar nu-şi amintea unde-şi lăsase cămaşa.
   Cristine îşi frecă faţa amorţită, simţind furia care o consuma ca pe o lumânare. Era istovită şi începuse deja s-o doară capul.
   - Poate ar trebui să te întinzi puţin, sugeră contesa cu blândeţe. Arăţi de parcă n-ai fi dormit toată noaptea.
   Cristine îşi impuse să nu roşească. Şi nici să privească spre Nick.
   - Am dormit puţin, recunoscu ea cu o voce slabă. Când am terminat de scris era foarte târziu.
   - Nu ţi-ai băut ceaiul, aşa este?
   - L-am aruncat pe fereastră, recunoscu ea spăşită.
   - Vino, se ridică Kimberly, întinzându-i o mână. O să tragi un pui de somn în camera mea.
   Părăsiră împreună cabinetul, lăsându-i singuri pe cei doi bărbaţi.

     Tony se duse să-şi toarne un coniac pe care-l goli pe nerăsuflate. Puse eu grijă paharul gol pe măsuţă şi-şi lăsă palmele pe birou, transferându-şi greutatea în braţe. Îşi privi lung fratele.
   - Ce s-a întâmplat, mai exact, în camera ei?
   - De ce mă întrebi?
   - Nu sunt idiot, Nick. Poate că tu şi Ethan aveţi o experienţă mai vastă decât mine în ceea ce priveşte războiul şi restul, dar încă mai ştiu să recunosc urmele de sânge când le văd. Sau să le simt mirosul. Erau pete pe covor şi ceva urme mânjite pe oglindă. Deci?
   Pete pe covor? se miră Nick. El nu le văzuse. Era prea zdruncinat ca să cerceteze locul cu atenţie.
   Îşi privi fratele şi-i citi determinarea în ochi. N-avea să-l slăbească până ce nu storcea adevărul de la el. Oftă. Şi, pentru că era vorba de Cristine, îi povesti despre mesajul pe care asasinul i-1 lăsase pe oglindă.
   Şi despre ceea ce se întâmplase între ei in dormitorul lui.
   Multă vreme, Tony nu scoase niciun cuvânt. În cele din urmă îl privi lung şi zise doar atât:
   - Ai dreptate. E groasă rău! Şi acum. ce mama naibii facem?

                                        CAPITOLUL 22

          Cristine dormi până după prânz şi se trezi buimacă. Amintirile năvăliră în mintea ei ca o grindină, bombardându-i creierul încă sensibilizat de migrenă.
   Răsucindu-se pe spate, simțindu-se perfect lucidă, începu să se gândească.
   Se legă în primul rând de cuvintele lui Ayton. Acestea arătau cu degetul înspre Lancasteri. Unul dintre ei era asasinul cu certitudine. Dar cine?
   Ingleby îi declarase afecţiunea la Kesinghton, dar de atunci rareori îi mai aţinuse calea. Oare pasiunea sau refuzul ei de a-i întoarce sentimentele îl împinseseră să acţioneze atât de necugetat? Era exclus. El niciodată nu şi-ar fi dat acordul ca Ayton s-o ia pe sus pentru a o priponi în faţa altarului la Gretna Green! Un bărbat atât de mândru şi arogant ca Ingleby nu renunţa niciodată la femeia iubită... Sau renunţa şi se răzbuna pe ea?... Era o posibilitate pe care nu trebuia s-o excludă.
   Totuşi, nu-i făcuse impresia unui deraiat mintal.
   Luciile şi mama ei nu ar fi avut niciun avantaj procedând astfel.
   Cu Stuart lucrurile s-ar fi putut să stea altfel, dar era prea tânăr pentru o asemenea mişelie. Sau nu? Bunica lui, lady Pauline, era o zgipţuroaică lacomă şi snoabă, care saliva efectiv la gândul milioanelor de lire pe care ea le moştenise. Dar n-ar fi fost mai normal să-l împingă pe nepot să o răpească el, în loc să-l lase pe altul? Şi-n plus, n-ar fi fost mai comod s-o omoare pur şi simplu? În acest caz, Mattew Lancaster ar fi moştenit toată averea...
   Brusc, Cristine îşi aminti şi de ce n-o făcuseră. În testamentul tatălui ei exista o condiţie prin care banii urmau să fie împărţiţi în mod egal universităţilor Eton, Harrovv şi Westminster, dacă moştenitorul de drept murea altfel decât de moarte naturală. Iar ea era sănătoasă ca un cal!
   Deci, nicio sfârâială dacă ea dădea în primire! Aşa că era mai uşor pentru ei s-o controleze prin intermediul unui mariaj obţinut pe căi necinstite.
   Nici lady Bradley nu ieşea din aria suspecţilor. Avea doi feciori înalţi ca bradul şi proşti de bubuiau, pe care-i conducea cu o mână de fier. Ambii o ceruseră de soţie. Şi ea îi refuzase pe amândoi.
   Mai era şi Riechard Laneaster, cel cu zâmbet mieros, înfăţişare de crai jerpelit şi grosolănie cât cuprinde, l-ar fi putut da o mână de ajutor fratelui său, dacă astfel ar fi obţinut o felie zdravănă din tort.
   Teoretic, toţi erau suspecţi. Dar numai unui dintre ei ştiuse de răpire şi fusese complice lui Ayton... şi-l omorâse! La fel ea pe Cavendish.
   Întrebarea era: de ce? Pentru eă eşuase? Pentru ca i-ar fi putut divulga identitatea?
   Ar fi fost o posibilitate. Dar asta nu se lega de cealaltă crimă, or amândouă fuseseră comise în mod identic. Iar asasinul pătrunsese la Sutherland şi-i lăsase bijuteriile în cameră. De ce făcuse asta? Ce urmărise de fapt? S-o şantajeze? S-o sperie şi mai tare? Reuşise. O lovise din plin.
   TÂRFĂ TRĂDĂTOARE!
   Niciodată n-avea să poată uita acele cuvinte. I se înfinseseră-n creier pentru toată viaţa. El se simţise trădat. Asta însemna că, în mintea lui cuprinsă de nebunie, o considera ca aparţinându-i.
   Cristine se cutremură. Numai şi gândul că acel bărbat odios ar fi reuşit să pună mâna pe ea în cele din urmă o umplea de groază. Şi acum mai era şi Nick în pericol.
   Unde eşti, Orslom? gândi Cristine, disperată. Scrisoarea către el trebuia să fi ajuns deja în Kumpur-Pala.
   Avea nevoie de el, avea nevoie să plece de acolo, departe de acel psihopat care ucidea cu sânge rece... dar Nick ar fi rămas şi ar fi suferit, mai devreme sau mai târziu, consecinţele faptului că o avuse amanta pentru o noapte. Şi niciodată nu şi-ar mai fi găsit tihna dacă el ar fi păţit ceva din cauza ei.
   Prin urmare, trebuia să rezolve problema aceasta înainte de plecare. Dar cum?

         Ideea se născu instantaneu. Cristine zvâcni în şezut, cu mintea funcţionându-i la cote maxime.
   Asta era! O capcană! Capcana perfectă. Avea nevoie de Nick.
   Şi, în timp ce-şi azvârlea picioarele peste marginea patului, Cristine se rugă cerului ca el să nu se arate îndărătnic ca un catâr.
   Nick ascultă gânditor până la capăt toi ce avea de spus, privind în tot acest timp într-un punct situat deasupra capului ei. Nu se citea nimic pe faţa lui, nicio emoţie, cât de mică, şi asta începu s-o îngrijoreze.
   - Ei, ce spui? făcu ea, vârându-şi nerăbdătoare o şuviţă pe după ureche.
   Nick îşi înălţă sprâncenele.
   - Lasă-mă să văd dacă am înţeles, îi ceru el, ridicând un deget. Îmi ceri să agit o Londră-ntreagă, să iscăm o adevărată isterie în masă, să transformăm totul intr-un balamuc curat... pentru un fals?! ridică el vocea, privind-o furios.
   - De ce eşti atât de refractar!? izbucni Cristine frustrată, privindu-1 enervată. Este eea mai bună metoda de a-l scoate din bârlog, de a-l prinde înainte ca el să comită o altă crimă.
   - Ideea este riscantă iar eu n-o să-i dau curs.
   - Foarte bine! strigă şi Cristine, azvârlindu-şi mâinile în lături cu ochi strălucitori. Dacă tu nu vrei, atunci o să-l aştept pe Ethan. El o să vrea! apăsă ea cuvintele, privindu-1 sfidătoare.
   Dădu să-i întoarcă spatele şi să plece, dar el fu mai iute. Se întinse, înşfacând-o de braţ, o răsuci în loc cu atâta putere încât Cristine se dezechilibră şi se izbi cu fruntea de pieptul lui.
   Era ca şi cum ar fi intrat cu capul într-un zid: văzu stele verzi în faţa ochilor! Se văzu nevoită să clipească de câteva ori pentru a-şi limpezi privirea. Şi când reuşi, i se făcu inima mică de spaimă. Privirea lui părea s-o spintece.
   - Nu te juca cu mine, Cristine! o preveni el încet, abia mişcându-şi buzele. Totul are o limită, iar în ceea ee mă priveşte, sunt foarte aproape de a trece dincolo de ea. N-ai vrea sa ştii cât de rău pot să fiu, aşa că nu mă forţa! Spre binele tău.
   - Dă-mi drurnul!
   - Al naibii să fiu dac-o fac! i-o trânti el, târând-o spre canapea şi făcându-i vânt într-acolo.
   Cristine ateriză în fund şi făcu ochii mari, consternată de atitudinea lui.
   Nick îi aruncă o privire neagră, părând la un fir de păr de a o strânge de gât.
   Deşi într-un anume fel o speria, Cristine se forţă să rămână fermă pe poziţii şi să-l înfrunte tăcută.
   - Uite cum stă treaba, dulceaţă, mârâi el printre dinţi, într-un târziu. Planul tău este extrem de periculos, iar individul acesta este inflamabil ca dracu’!... Bun, să admitem că-l scoatem la lumină pe viermele acesta. Dar te-ai gândit, fie măcar şi pentru o clipă nenorocită, că s-ar putea ca întreaga lui furie să se îndrepte asupra ta? Că va ieşi la lumină, dar că o va face cu gândul clar să-ţi ia gâtul? Pentru că-l trădezi.
   Cristine îşi duse mâinile ia gât, imaginaţia devenindu-i îngrozitor de harnică.
   - Exact! rânji el, văzându-i expresia lividă din ochi. Azi-noapte putea să ne ucidă. Dar n-a facut-o, deşi pun pariu că ardea de nerăbdare să ne ia piuitul. Azi-noapte am fost vulnerabili amândoi. Şi tot azi-noapte... am fost un bărbat fericit, sfârşi el cu o voce îngroşată. Şi acum nu mai sunt. Mă simt mizerabil.
   Cristine închise ochii, muşcându-şi buzele, la fel de nefericită ca şi el. Tristeţea, durerea din glasul lui îi sfâşiară inima.
   - Te rog, şopti ea, deschizând ochii cu un aer implorator.
   - Te iubesc. Eşti prima femeie pentru care simt asta, căreia i-o spun. N-a mai fost nimeni înaintea ta. Şi simt că şi tu mă iubeşti puţin. Ştiu că este aşa, pentru că altfel nu ai fi dormit în braţele mele. Atunci, de ce? repetă el aceeaşi întrebare pe care i-o pusese şi-n acea dimineaţă, în cabinet.
   - N-ai înţelege.
   - Încearcă-mă, la naiba! mârâi el înfundat.
   - Nu pot! strigă Cristine, privindu-l cu lacrimi în ochi.
   Faţa lui se schimonosi de furie. Pumnii i se strânseră ca două ciocane.
   Simţea nevoia să lovească, să distrugă luerurile-n jurul lui. Îi întoarse spatele, luptându-se să respire normal, să se calmeze, dar valul roşu de mânie refuza să i se destrame de pe ochi.
   Cristine n-avea suficientă încredere în el şi asta-l durea cei mai tare. Măcar dacă ar fi putut săi înţeleagă adevăratele motive pentru care-1 respingea!
   În plus, îi ascundea ceva. Simţea asta. Şi nu credea povestea cu măritatul din dragoste pe care i-o servise dimineaţă, în încercarea de a-şi motiva refuzul faţă de cererea lui în căsătorie. Dacă o femeie iubeşte un bărbat atât de mult încât să renunţe definitiv la ideea de a se căsători cu altul, atunci îl iubeşte suficient de mult şi pentru a-şi păstra inocenţa! Ori ea se culcase cu el. ÎI dorise pe el, nu pe Lundum. O ştia după numărul apogeurilor pe care-l atinsese noaptea trecută.
   O fecioară extrem de rar ajungea la orgasm la primul ei contact sexual. Cristine fusese splendidă. La adăpostul nopţii, lipsită de pudoare şi de inhibiţii, îi dăruise gingăşia şi frumuseţea trupului ei cu generozitate şi mândrie. E drept că avusese un acces de sfiiciune spre dimineaţă, atunci când o gonise în camera ei, dar şi acela fusese la fel de consistent ca fumul. În rest, fusese numai senzualitate, feminitate dulce şi foc învăpăiat, ce-l mistuise de viu. Cristine îi dăruise raiul... şi i-l luase înapoi!
   Îi venea s-o zgâlţâie ca să-i vină minţile la cap. Şi era furios pe el, îngrozitor de furios, pentru că era slab în faţa ei, atât de slab încât ar fi fost în stare să se umilească până intr-acolo încât să-i cerşească iubirea în genunchi. Şi niciodată, dar absolut niciodată, nu ceruse nimic vreunei femei!
   De regulă, ele îi ofereau lucrurile de care aveau nevoie şi chiar mai mult.
   Reuşi cât de cât să se calmeze şi se răsuci spre ea. Cristine era palidă şi-l privea nemişcată. Zări în ochii ei un crâmpei de teamă şi înjură în gând cu ferocitate. Nu voia să-i fie teamă de el şi de aceea se aşeză lângă ea şi-i luă mâna îngheţată, împletindu-şi degetele cu ale ei.
   - Iartă-mă, rosti Nick încet, dueându-i degetele la gură şi sărutându-i pe rând monturile fine. Sunt nervos ca dracu’!
   - E-n regulă.
   Aproape un minut întreg, nu făcură decât să stea astfel, ţinându-se de mână. Dacă ar fi putut, Nick ar fi oprit timpul în loc. S-ar fi multumit să stea aşa, cu ea alături, pentru o veşnicie.
    - Nick, vreau să-l prindem pe nebunul acesta care ucide după cum are chef...
   - Ucide după o logică, nu după cum are chef, o corectă el.
   - Da, fu ea de acord. Bicisnicul acesta mi-a transformat viaţa într-un coşmar. Şi refuz să trăiesc cu sentimentul de teamă. Pur şi simplu numai gândul mă scoate din minţi. Vreau să-l prind şi să-l dăm pe mâna justiţiei.
   - Eşti cumsecade, zâmbi Nick cu jumătate de gură. Eu vreau să-l prind şi să-l omor.
   - Te cred. De fapt şi eu îmi doresc acelaşi lucru. Dar legea-i una pentru toţi. Justiţia va şti ce are de făcut.
   Se opri respirând adânc, şi-şi întoarse faţa spre el, privindu-l încruntată.
   - Foile cu însemnările mele sunt în mâinile lui. Mi le-a luat şi, făcând asta, e ca şi cum a luat o parte din mine. Acum mă simt... vulnerabilă în faţa lui. Mi-a violat intimitatea. A intrat în camera mea şi...
   Furia amestecată cu greaţă îi aduseră lacrimi în ochi şi-i sugrumară vocea. Degetele lui le strânseră uşor pe ale ei, transmiţându-i tacit alinare, înţelegere şi putere. Gestul lui avu darul s-o mai liniştească puţin. Îşi şterse lacrimile supărată şi făcu un efort să-şi înghită nodul din gât.
   - Nick, ştiu că planul meu este o idee nebunească. Dar trebuie s-o facem cât mai curând. Acum, el ştie despre... noi şi n-o să se lase păgubaş. Pe de altă parte, Orslom ar putea oricând să ajungă în Anglia şi să-mi grăbească plecarea. Iar eu nu pot pleca ştiind că tu ai rămas aici cu el.
   - Ştiu să-mi port şi singur de grijă, dulceaţă, rosti el sec.
   - Ştiu că poţi, se grăbi ea să-l asigure, ignorând sarcasmul din vocea lui, dar mai ştiu şi că individul acesta este un psihopat inteligent, care nu se dă în lături de la nimic. A ajuns până aici, nu?
   - Aş pleca mai liniştită ştiind că totul s-a terminat.
   Cuvintele ei îi ardeau inima şi Nick făcu un efort să-şi păstreze expresia feţei cât mai neutră. N-o înţelegea. Pur şi simplu n-o înţelegea deloc!
   - Ţi-e teamă pentru viaţa mea?
   - Ştii bine că da.
   - Deci eşti dispusă să faci asta numai pentru a mă şti în siguranţă? Ca să poţi pleca având conştiinţa împăcată?
   Cristinei nu-i plăcu deloc tonul lui. Era condescendent, ironic.
   - Te rog, Nick. Este greu pentru amândoi.
   - Nu, pentru tine nu este. Îmi ceri să te expun cu bună-ştiinţă unei situaţii primejdioase, asupra căreia nu aş putea avea un control absolut. Oh, da, am putea orchestra totul cu minuţiozitate, dar am învăţat din experienţă, draga mea, că niciun plan nu este perfect. Întotdeauna are şi laturi vulnerabile. Întotdeauna apare neprevăzutul. Şi ce vrei tu să faci o să-l înfurie foarte tare. Deja este furios. Iar noi încă nu ştim ce anume are el în minte, ce reprezinţi tu cu exactitate pentru ei. Ştim doar că ucide cu sânge rece şi cruzime, că nimic nu-l descurajează şi nimic nu i se pare imposibil.
   Doar a pătruns aici, în toiul nopţii, pe o proprietate străină, trecând fără probleme de santinele şi de servitori pentru a-ţi aduce tiara şi cercelul pe care le-a luat de la Ayton, nu? Este cineva foarte bine antrenat şi foarte bine informat în ceea ce te priveşte. O persoană căreia îi place să rişte. Mă gândesc la faptul că a vrut să te impresioneze, să-ţi facă o surpriza. Şi a fost dezamăgit când nu te-a găsit acolo unde-şi imagina el că vei fi.
   Tăcu preţ de câteva momente, reflectând. Singurul motiv pentru care avea să-i accepte propunerea era faptul că dacă povestea asta nu se încheia aici, înainte ca ea să plece în KumpurPala, dementul acela avea să-i ia urma până acolo. Avea să pornească după ea, ca să termine ce începuse. Asta-l îngrozea cel mai mult. El îşi putea salva pielea, dar ea avea să fie în continuare expusă pericolului. O privi lung, fără să zâmbească.
   - Cristine, dacă voi fi de acord să dau drumul bulgărelui la vale, n-o să mai existe cale de întoarcere. Şi o voi face în felul meu, aşa că tu va trebui să-mi promiţi c-o să mă asculţi orbeşte.
   - Promit, spuse ea, simţindu-se atât de uşurată, încât zâmbi.
   - Vei fi sub supraveghere permanentă, zi şi noapte, îi voi cere lui Tony să-ţi pună la dispoziţie dormitorul lui, ca să fii aproape de mine. Nu vei discuta cu nimeni despre ceea ce s-a întâmplat azi dimineaţă în dormitorul tău. Cu cât ştiu mai puţini despre asta, cu atât este mai bine. Şi, ca să fie totul credibil, ne vom preface îndrăgostiţi unul de celălalt până peste urechi.
   Cristine aprobă tăcuta, incapabilă să-l privească. Se îmbujorase toată.
   - Ne vom petrece foarte mult timp împreună. Poate că ar trebui să mai exersezi cu tragerea la ţintă. Vreau să ştiu că dacă, prin absurd, mi se întâmplă ceva, tu vei fi în stare să zbori creierii ticălosului ăluia.
   - N-o să ţi se întâmple nimic! rosti ea cu toată convingerea, privindu-1 totuşi cu o urmă de panică în ochi. O să fii atent şi n-o să păţeşti nimic.
   - Sper să nu. Ţin foarte mult la pielea mea, aşa cum e, glumi el, oarecum amuzat. Oricum, vei termina cu călăritul în zori de una singură, cu vizitele în sat, cu... intimitatea în general. O să stai lipită de mine.
   - Am înţeles. Despre tot ce vreau să fac te întreb mai întâi pe tine.
   - Exact. Şi va trebui să iei în calcul un alt aspect, deosebit de important: odată ce-am pornit pe drumul acesta, amorezii tăi se vor retrage complet din cursă. Trebuie să fii foarte conştientă de faptul că, atunci când totul se va termina, reputaţia ta va avea de suferit într-o oarecare măsură. Nu afirm că nu vei mai avea niciun pretendent, dar cei cu adevărat valoroşi nu vor mai privi înapoi.
   - Nicio problemă, îmi asum riscul.
   - Gândeşte-te bine!
   - N-am la ce să mă gândesc, îl asigură ea cu o nestrămutată convingere. Îmi asum riscul şi cu asta gata.
   - Cristine?
   -Da?
   - Mai am o singură condiţie de pus în toată treaba asta. Şi n-am de gând s-o negociez.
   - Care anume? îl privi ea curioasă.
   - N-ai să mai dormi nopţile singură de acum încolo. Încă te mai doresc.
   Cristine îl privi tulburată. Inima îi ticâia cu putere în piept. Crezuse că, refuzăndu-i cerea în căsătorie, rănindu-i sentimentele şi orgoliul, el se va ţine la distanţă de ea. Evident, se înşelase.
   Golul din pieptul ei se umplu încetişor cu ceva fierbinte, balsamic.
   - Accept, dar am şi eu o condiţie de pus.
   - Dă-i drumul!
   - Vreau ca acest fapt să se rezume doar la ceea ce este, să ne bucurăm de ceea ce avem, atâta cât ne este îngăduit. Fără angajamente, fără implicaţii, fără planuri de viitor. De acord?
   Nick îşi rezemă ceafa de spătarul canapelei şi închise ochii, reflectând, era prea frumos să fie adevărat! gândi el, simţind primul fior de speranţă strecurându-i-se timid în suflet. Dumnezeule, cât era de naivă!
   - Suntem deja implicaţi, iubito, rosti el tărăgănat, deschizând ochii într-un târziu şi privind-o pieziş. Dar sunt de acord. Şi-ţi mai fac o promisiune menită să le liniştească. N-am să-ţi mai cer mâna înc-odată. Aşa cum bine ai spus, e mai simplu fără angajamente.
   Cristine îl privi mută, împărţită între o imensă uşurare şi o senzaţie mai intensă, de pierdere.
   Îşi plecă ochii şi aprobă încet, înghiţindu-şi tristeţea şi dezamăgirea.
   - Mulţumesc.
   - Cu plăcere, rosti el galant, ridicându-se în picioare şi antrenând-o şi pe ea în mişcare. Haide acum să dăm drumul tăvălugului şi s-o luăm de la o margine: să începem cu bunicii tăi.

          Cristine îl urmă buimacă, simţindu-se ca şi cum se clătina, lipsită de echilibru, pe muchia unei prăpăstii. O încerca un sentiment de rău augur.
   Oare procedase corect acceptând să-i fie amantă în continuare? Avea senzaţia că tocmai îşi trăsese singură covorul de sub picioare.
   Sentimentul vinovăţiei începu să-i dea şi el târcoale. Dar îl alungă cu îndârjire. Nu trebuia să se gândească la ce urma să facă. Câteodată viaţa te obliga, pentru a atinge un nobil ţel, să uzezi de mijloace necinstite. Şi două crime justificau pe deplin o mică minciună.
   Bine, nu era o minciună chiar mică, având în vedere efectul pe care urma să-l aibă, se corectă Cristine în sinea ei, dar servea scopului. Or asta era cel mai important.

                                         CAPITOLUL 23

         Trei zile mai târziu, anunţul apăru în Gazette şi în alte două publicaţii importante.
   Întreaga Londră şi provincie fu uluită de veste. Unii afirmau că se aşteptaseră la acest deznodământ. Doar dispăruseră împreună la balul de la Manehester House, nu? Şi apoi, toată lumea observase privirile lungi, insistente şi vigilente cu care chipeşul conte îşi urmărise viitoarea soţie pe toată perioada sezonului.
   Alţii comentau modul vulgar în care Sutherland înşelase aşteptările tuturor, sădind în mintea tuturor ideea că fermecătoarea sa logodnică era de fapt o femeie disponibilă pe piaţa mariajului. Oricum, deznodământul, deşi neaşteptat şi trist pentru cei mai mulţi burlaci, aducea în sine un eveniment important şi memorabil: nunta fabuloasă dintre moştenitoarea casei de Lancaster şi contele de Sutherland, un nobil al cărui litiu şi blazon aveau o vechime la fel de mare ca cele ale viitoarei sale soţii.
   Ethan află vestea la fel ca restul lumii: din ziare. Pentru o clipă, rămase nemişcat, simţind cum toată vlaga îl părăseşte. Se întorsese în ţară de aproximativ şase ore, debarcase la Brighton şi se îndreptase spre Londra, oprindu-se la easa de acolo doar atât cât să facă o baie, să-şi schimbe hainele şi să mănânce ceva. Îi era un dor nebun de Cristine şi abia aştepta s-o vadă.
   Lipsise aproape cinci săptămâni.
   Făcuse baia cu pricina, se bărbierise, îşi luase haine curate şi coborâse să mănânce ceva înainte de a pomi spre Sutherland.
    Acum stătea prostit cu publicaţia în mână, incapabil să creadă adevărul tipărit cu litere mari din faţa ochilor lui.
   Cristine se mărita cu Nick a doua zi!
   Se simţi trădat, lovit pe la spate, distrus. Inima îl durea cumplit.
   Drumul până acasă, la Sutherland, dură aproape o zi şi jumătate cu trăsura Chiar şi cu un cal puternic, tot n-ar fi reuşit să străbată distanţa în timp util. Dar merita să încerce.
   Cu inima sfâşiată de durere şi plină de ură la adresa prorpiului său frate, tânărul conte de Caithness încalecă pe unul dintre cei mai iuţi şi mai rezistenţi armăsari pe care-i avea şi porni spre Sutherland.
  
           Cristine se trezi dis-de-dimineaţă cu o senzaţie de gol în stomac.
   Alunecă tremurând din pat, scuturată fiind de un nou val de frisoane atunci când atinse podeaua rece cu tălpile goale. Spera să nu se îmbolnăvească tocmai acum. Nu-şi putea permite un asemenea lux, deşi o gripă puternică ar fi fost scuza ideală pentru a pune capăt acelei farse oribile.
   Nu reuşise să mănânce mai nimic în ultimele două zile. Şi permanent trăise cu teama în suflet. Nervii îi erau pe punctul de a ceda.
   Planul ei, care la început păruse ingenios şi viabil, se dovedise totuşi a fi o mare greşeală. Săptămâna care se scursese de când se făcuse public anunţul căsătoriei ei eu Nick i-o demonstrase cu prisosinţă.
   Peştele refuzase să muşte din momeală, iar ei ajunseseră într-o situaţie penibilă, din care nu mai puteau ieşi onorabil.
   Acum se găseau amândoi într-o postură ridicolă şi caraghioasă, obligaţi să joace în continuare un rol absurd şi primejdios, continuând o şaradă despre care crezuseră că avea să se termine încă dinainte ca invitaţii să sosească la Sutherland.
   Cristine se apropie în vârful picioarelor de ferestre şi privi la forfota din curte. Deşi era încă foarte devreme, servitorii se treziseră pentru a face ultimele aranjamente.
   Scena care se desfăşura în faţa ochilor ei o făcu să-şi cuprindă înfiorată mijlocul în braţe. Copacii erau împodobiţi cu panglici de hârtie creponată în culori vii, două corturi fuseseră ridicate de o parte şi de alta a parcului, în eventualitatea în care vremea s-ar fi stricat, deşi cerul era limpede ca un cristal, fără nici un nor.
   Se anunţa o zi splendidă de început de iunie... ziua nunţii ei!

..............................................................